Sunteți pe pagina 1din 13

LICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CAI FERATE GALATI

REFERAT LA ISTORIE

24 IANUARIE 1856 - UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

Intocmit de elevul: Carbarau Alexandru Cl a X-a B

- 2013 1

24 IANUARIE 1856 - UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

Unirea e singura stare politica ce putea sa asigure viitorul nostru si sa ne permita a da tarii organizarea ce o asteapta de atat de mult timp. Alexandru Ioan Cuza

1. CONTEXTUL ISTORIC

24 ianuarie este ziua in care sarbatorim an de an, din 1859 incoace, un mare eveniment al istoriei poporului roman: Unirea Principatelor. Unirea Principatelor Romane cunoscuta ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumatatea secolului al XIX-lea i reprezinta unificarea vechilor state Moldova i ara Romaneasca. Procesul a inceput in 1848, odata cu Primii pasi catre unire s-au facut odata cu evenimentele revolutiei de la 1848 si prin realizarea uniunii vamale intre Moldova i ara Romaneasca, in timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodamantul razboiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizarii unirii. Desi a fost inabusita, revolutia de la 1848 a demonstrat in mod categoric dorinta de independenta si de unitate a romanilor. Din pacate, netinand cont de interesele poporului roman, Imperiul Otoman si Rusia Tarista au incheiat la Balta Liman (cartier in Constantinopol), in primavara anului 1849, o conventie valabila sapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. 2

Prin acea conventie se stabilea ca domnitorii celor doua tari romanesti sa fie considerati inalti functionari ai Imperiului Otoman si sa fie numiti direct de sultan, cu acordul puterii protectoare - Rusia Tarista. De asemenea, pentru acei sapte ani, adunarile obstesti se suspendau, locul acestora fiind luat de Consilii sau Divanuri ad-hoc, aceasta noua conducere fiind aparata prin aducerea a cate 25.000 de soldati in fiecare dintre tari. Impotriva celor decise la Balta Liman, fostii lideri ai miscarii pasoptiste - exilati intre timp si imprastiati in intreaga Europa - au adresat un protest Adunarii Nationale Franceze, iar apoi - din initiativa lui C. A. Rosetti - s-au constituit, la Paris, in iunie 1849, in Comitetul Democratic Roman. Apoi, in cursul anului 1853, s-a declansat Razboiul Crimeii, ca urmare a neintelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar infrangerea Rusiei a creat un nou echilibru pe continent si a permis ca problema romaneasca sa fie tratata ca o problema europeana. Astfel, prin tratatul de pace incheiat la Paris in 1856, Principatele Romane treceau sub protectia puterilor semnatare si capatau dreptul de a face propuneri de reorganizare, care sa se infaptuiasca tinand cont de dorintele romanilor. Reactiile au fost atunci impartite: Franta sustinea infaptuirea Unirii (dar sub un principe strain), acelasi acord si l-au dat Rusia, Prusia si Sardinia, Anglia nu s-a pronuntat, iar impotriva s-au aratat a fi Turcia si Austria (pentru ca fiecare avea sub stapanire teritorii romanesti). Intre timp, dupa anul 1853, pasoptistii moldoveni si munteni se reintorsesera masiv in tara si trecusera la actiune: au organizat o formatiune politica numita Partida Nationala si au format Comitete ale Unirii. Lucrarile Adunarii Ad-hoc s-au deschis in septembrie 1857, atunci cand - pentru prima oara - au fost prezenti si deputati tarani, iar fortele sociale si politice erau chemate sa se pronunte in legatura cu aceasta problema atat de importanta. - Cuza nu s-a remarcat printr-o activitate deosebita in cadrul dezbaterilor. Avand in vedere majoritatea unionista zdrobitoare din ambele Divane, rezultatul formulat in rezolutia din 7 octombrie a fost unul clar: Unirea Principatelor intr-un singur stat sub numele de Romania si Print strain, cu mostenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei si ai carui mostenitori sa fie crescuti in religia tarii . A doua zi a fost adoptata rezolutia si in Muntenia, avand practic aceleasi concluzii. Pe data de 7 octombrie 1857 in cadrul Adunarii ad-hoc a Moldovei, Mihail Kogalniceanu prezenta Proiectul de rezolutie care cuprindea dorintele fundamentale ale romanilor moldoveni, aratand ca "dorinta cea mai mare" este Unirea Principatelor intr-un singur stat. Luna urmatoare a anului a adus si primele rezolutii, votate cu un continut asemanator in Adunarile Ad-hoc ale Moldovei si Tarii Romanesti, prin care se exprima clar vointa de unire. Cererile Adunarilor au fost cuprinse intr-un raport al Consiliilor puterilor europene si inaintate reprezentantilor puterilor garante la conferinta de la Paris, pe baza acestora fiind adoptata o conventie care cuprindea statutul international si principiile de organizare a Principatelor, dar care oferea romanilor o unire incompleta. 3

Statul astfel rezultat urma sa se numeasca Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, dar - cu exceptia a doua institutii unice: Comisia Centrala si Inalta Curte de Casatie si Justitie in cele doua tari ar fi trebuit sa fie doi domnitori, adunari si guverne separate. Trebuie precizat ca prin aceasta conventie nici nu se incuraja, dar nici nu se descuraja Partida Nationala in aspiratia ei catre unire, deoarece nu se preciza ca domnitorii alesi in cele doua tari ar trebui sa fie persoane diferite. Astfel, dupa mai multe dispute, in Adunarea Electiva a Moldovei, a fost propus si ales in unanimitate Alexandru Ioan Cuza - om nou la legi noi, dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu. In Tara Romaneasca, insa, Adunarea Electiva era dominata de conservatori. De aceea, succesul actiunii era posibil numai prin interventia masiva si hotarata a maselor. Focsanii - oras prin excelenta negustoresc - a trait cu intensitate framantarile politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epoca, focsanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnaland gradul de continua intensificare a dorintei de unitate a romanilor. Despartit in doua - Focsanii Moldovei si Focsanii Munteni - de un brat al Milcovului, orasul intruchipa, in acea vreme, situatia celor doua tari vecine si surori. Desfiintarea hotarului de la Focsani echivala cu Unirea celor doua Principate si crea premisele punerii temeliei statului national unitar roman. Entuziasmati de victoria obtinuta de confratii unionisti moldoveni, deputatii munteni din Adunarea Electiva dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasi Alexandru Ioan Cuza, transpunand astfel, in fapt, peste prevederile Conventiei de la Paris, dorinta natiunii romane. In ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele orasului Focsani. Mii de oameni i-au iesit in cale in drumul dinspre Marasesti, pe unde venea de la Iasi. In cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe sosea, pe ulitele pe unde trebuia sa treaca si, in fata curtii boierilor Dascalescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeata si infasurate in panza tricolora. Peste 30.000 de oameni au venit in jurul sediului Adunarii in acele zile istorice, cand - intro sedinta secreta - deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza - propunere acceptata in unanimitate. Intrunite la Paris pentru Conferinta desfasurata intre 26 august si 6 septembrie 1859 (si sub presiunea evenimentelor internationale - razboiul dintre Franta si Sardinia impotriva Austriei statea sa inceapa), marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea infaptuita de romani dar numai pe timpul domniei lui Cuza. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata, insa, numai la durata vietii acestuia. Sute de felinare (850), improvizate in graba, 150 ceaune si 650 ulcele de tuci cu smoala, pacura (s-au consumat 30 vedre) si seu (60 ocale) erau asezate pe ulite, pentru a se aprinde si a lumina feeric orasul. S-au mai ridicat in oras, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad si pe care ardeau lumanari si felinare. Dupa condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei si 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei si 20 parale. Mai in toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au impodobit portile cu verdeata si la ferestre, toata noaptea au ars lumanarile bucuriei obstesti. " La aparitia Domnului, lumea a isbucnit in urale, doua muzici miliare, una din Iasi si alta din Bucuresti, precum si tarafe de lautari, cantau Hora Unirii si un imn al vremii 'Timpuri de Marire'. Valuri de flori s-au revarsat in calea Domnului, care s-a scoborat din diligenta ".

Ajungand la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, si a chemat la el pe cei doi soldati care faceau de straja la hotar: un moldovean si un muntean. Le-a spus ca sunt frati si i-a pus sa se imbratiseze. Apoi a dat porunca ca fiecare sa mearga la cazarma lui si sa comunice comandirilor ca de azi inainte si pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat garzile de la hotarul dintre romani, de la Focsani. De aici, insotit de notabilitatile orasului si de multimea de oameni, Cuza a mers pana in centrul orasului, unde au jucat cu totii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost gazduit de boierii Dascalesti, unde a doua zi a primit in audienta multa lume, se zice si pe Mos Ion Roata.

Mos Ion Roata

Harta Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1861)

Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a reprezentat o victorie insemnata a poporului roman in lupta sa pentru formarea unui stat national unitar. In ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales si domn al Tarii Romanesti. Alegerea sa a produs in intreaga tara o puternica explozie de entuziasm. Intr-o dimineata - Nicolae Grigorescu ii relateaza lui A. Vlahuta - "ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor in amandoua capitalele. Am lasat tot, am pus saua pe cal, si fuga la targ. Atunci am vazut eu ce va sa zica bucuria unui popor. Cantece, jocuri, chiote in toate partile. Isi ieseau oamenii in drum cu oala plina cu vin; care cum se intalneau luau vorba de Cuza, de unire, se imbratisau si incingeau hora in mijlocul drumului. Si era un ger de crapau pietrele. Da' unde mai sta cineva in casa? Am vazut batrani care plangeau de bucurie."
Cladirea Hotelului Concordia din Bucuresti in care s-a hotarat dubla alegere a lui Cuza (astazi in stare avansata de degradare; foto: octombrie 2008)

2. ALEXANDRU IOAN CUZA - PRIMUL DOMNITOR AL TARII ROMANESTI


2.1. Originea. Studiile. Familia Alexandru Ioan Cuza, infaptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se tragea dintr-o veche familie de moldoveani, din partile Falciului, familie de cluceri, spatari, comisi, ispravnici. Cuza s-a nascut la 20 martie 1820. A invatat pana in 1831 la Iasi, unde a avut colegi pe cativa dintre viitorii sai colaboratori, intre ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde isi ia bacalaureatul in litere. S-a intors apoi in tara si a intrat in armata. S-a casatorit in 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza in timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost in primele randuri. A luat cuvantul la adunarea de la hotelul "Petersburg" din Iasi, cerand infaptuirea unor reforme democratice. Printre fruntasii adunarii arestati din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat si Cuza; a reusit apoi sa scape de sub paza si sa fuga in Transilvania.

Cuza are ocazia sa participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage in Bucovina. In timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reintors in tara si in perioada pregatirii Unirii indeplinea functia de parcalab de Galati. Ca forma de protest fata de falsificarea alegerilor pentru adunarile ad-hoc din Moldova, Cuza si-a dat demisia din functia de parcalab. Patriot cu idei liberale, nu radicale insa, Cuza a fost acceptat chiar si de partizanii celor doi Sturza care candidau sustinuti de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputatilor prezenti in Moldova. In drum spre Constantinopol, delegatia Moldovei s-a oprit si la Bucuresti influentand pe reprezentantii Partidului National din adunarea electiva. Desi nu era o personalitate de prim rang pe scena politica si avea contracandidati cu o bogata experienta administrativa, figura colonelului Cuza a aparut in prim plan la momentul 1859 deoarece gruparile politice din Principate au preferat sa sprijine un seminecunoscut decat sa isi voteze un adversar iredutabil. Cuza nu s-a lasat manipulat si a inteles, la un moment dat, sa preia controlul intregii vieti politice crezand ca va reusi sa creeze un sistem care sa-i acorde puterea totala si, in acelasi timp, sa patroneze modernizarea societatii romanesti pe principii liberale. In perioada regimului autoritar s-au putut lua acele masuri necesare modernizarii, insa lovitura de stat a suspendat orice manifestare a spiritului liberal si chiar opera de modernizare a societatii romanesti a fost pusa sub semnul intrebarii. Treptat, societatea a intrat in criza, ajungandu-se la o gripare a sistemului institutional, iar elita politica va recurge la o solutie radicala pentru a debloca sistemul. 2.2. Functionar regulamentar si evenimentele premergatoare Unirii Cuza a participat la evenimentele de la 1848 din Moldova, insa a jucat un rol secundar. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativa de miscare revolutionara arestand pe majoritatea complotistilor. Desi era planuit ca o parte dintre acestia, inclusiv Cuza, sa fie trimisi in Turcia, cu ajutorul consulului britanic de la Braila reusesc sa ajunga in Transilvania, apoi in Bucovina, unde este martor al evenimentelor revolutionare de aici. Cuza petrece un an in exil, la Viena, Paris si Constantinopol, revenind in tara odata cu numirea noului domn in Moldova, Grigore Alexandru Ghica. Este numit presedinte al Judecatoriei Covurlui (1849 - 1851; 1855 - 1856), apoi director al Ministerului de Interne (1851), primind in aceasta perioada si rangul devornic. La 6 iunie 1856 este numit parcalab de Galati, insa imediat dupa decesul domnului Ghica este destituit de caimacamul Teodor Bals. Dupa cateva luni, noul caimacam , Nicolae Vogoride, antiunionist si dornic de a-si face partizani il renumeste pe Cuza parcalab si il reintegreaza in cadrele armatei, avansand in numai doua luni de la gradul de sublocotenent la cel de maior. In perioada alegerilor pentru Divanul ad-hoc Cuza face un gest care ii va aduce un important capital de imagine. Insirand ingerintele administratiei in alcatuirea listelor electorale care urmau sa aduca o majoritate antiunionista in Divan, el isi prezinta demisia din functia de parcalab. Alegerile sunt falsificate de Vogoride, insa, dupa tensiuni diplomatice, Puterile garante decid la 12 august 1857 o noua consultare electorala . De data aceasta, majoritatea unionista este zdrobitare, Cuza numarandu-se printre deputatii alesi sa dezbata viitorul Principatelor. Avand in vedere noul context, Vogoride isi schimba din nou atitudinea fata de Cuza si propune ridicarea acestuia la gradul de colonel. Viitorul domn accepta fara probleme desi cu cateva luni inainte acuzase faptele caimacamului.

3.DOMNIA LUI CUZA


7

S-a creat armata nationala prin contopirea fortelor militare ale celor doua principate si Statul Major General al acesteia este infiintat in 1859. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, numita in cinstea domnitorului, a fost terminata in 1860 si este prima institutie de invatamant superior din tara. In ciuda acestor reusite, Cuza a intampinat o rezistenta acerba din partea boierilor, burgheziei, dar si din partea Bisericii in aplicarea altor masuri mult mai vitale. In afara acestui lucru, trebuia sa jongleze intre cele doua capitale, Iasi si Bucuresti, si, desigur, intre cele doua parlamente si guverne. In cele din urma, reuseste sa fixeze capitala la Bucuresti in 1862, dar si sa creeze un singur parlament si un singur guvern. Alexandru Ioan Cuza l-a avut alaturi pe Mihail Kogalniceanu, care, in functia de primministru intre 1863 si 1865, i-a permis domnitorului sa puna in aplicare reformele foarte necesare. In 1863, are loc secularizarea averilor manastiresti. Aproximativ un sfert din intreaga suprafata a tarii apartinea Bisericii si a fost confiscata de domnitor, pentru a servi reformei agrare din 1864. Prin aceasta din urma au fost improprietarite 400.000 de familii si s-au desfiintat cu totul oranduirile feudale. Tot in 1864 a fost terminata Universitatea din Bucuresti, a doua din tara. Se pun bazele unui cod civil si a Codului Penal, se instituie invatamantul obligatoriu de patru clase si incep sa se aplice impozite pentru infrastructura. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat din temelii societatea romaneasca, domnitorul dorind o apropiere cat mai rapida de nivelul de dezvoltare al tarilor occidentale, insa, impotriva domniei lui Cuza incep sa se coalizeze liberalii radicali si conservatorii, ce erau nemultumiti de actiunile domnului roman. In 1866, "monstruoasa coalitie", cum a fost denumita, formata in special din marii latifundiari si oameni de afaceri, avand si sprijinul unei parti a armatei, il obliga pe Cuza sa abdice pe 23 februarie. Acesta paraseste Bucurestiul doua zile mai tarziu, in locul sau venind o locotenenta domneasca formata din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie. 3.1.Cuza intr-o vizita la Constantinopol Scena politica era divizata intre o multitudine de grupari si tabere de diferite orientari de la radicali, moderati sau conservatori. Contemporanii au sesizat inca din primele luni ca domnul nu se lasa manipulat. Cuza a dus o politica deliberata de uzare a liderilor politici si a gruparilor politice si, in felul acesta, in cele din urma, dorea sa apara ca salvatorul natiunii, idee indusa prin intermediul propagandei. De altfel, prima perioada a domniei a fost marcata de o mare instabilitate guvernamentala. Insa, in aceasta perioada efortul a fost canalizat in demersul pentru realizarea unificarii depline, astfel ca bataliile politice s-au situat pe plan secund. Pentru a realiza unirea deplina, Cuza a initiat o serie de noi demersuri diplomatice, Costache Negri fiind cel insarcinat sa 8

sustina cauza Principatelor la Constantinopol. Pentru a strange legaturile, domnul a efectuat personal o vizita pe Bosfor in septembrie 1860. Situatia pe plan international complicata de unificarea Italiei a amanat luarea unei decizii. In cele din urma, la 13 septembrie 1861 s-a deschis la Constantinopol Conferinta puterilor europene. Trei luni mai tarziu Poarta emite firmanul prin care se recunostea unirea administrativa si legislativa a Principatelor, cu garantia Marilor Puteri, insa numai pe timpul domniei lui Cuza. Desi nu era o izbanda deplina, se facuse un important progres fata de situatia anterioara. In aceste conditii, pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza emite Proclamatia Unirii, unde exclama: "Unirea este indeplinita. Nationalitatea Romana este intemeiata. Acest fapt maret, dorit la generatiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu caldura de noi, s-a recunoscut de Inalta Poarta, de Puterile garante si s-a inscris in datinile Natiunilor. Dumnezeul parintilor nostri a fost cu tara, a fost cu noi. El a intarit silintele noastre prin intelepciunea poporului si a condus Natiunea catre un falnic viitor. In zilele de 5 si 24 Ianuarie ati depus toata a voastra incredere in Alesul natiei, ati intrunit sperantele voastre intr-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singura Romanie. Va iubiti Patria, veti sti a o intari. Sa traiasca Romania!" Pe 22 ianuarie 1862 se formeaza primul guvern unic, sub conducerea lui Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie 1862 isi deschide lucrarile prima Adunare Legislativa unica, Bucuresti fiind desemnat capitala intregii tari. 3.2.Divergentele politice si Lovitura de stat din 2 mai 1864 Unirea deplina fiind realizata, actiunea guvernamentala s-a axat pe armonizarea institutionala din Principate. Opinia publica se astepta de la Cuza sa ia initiativa organizarii unui stat pe principii moderne si sa patroneze aceasta opera de modernizare in spirit liberal. Insa domnul a incercat sa modernizeze societatea romaneasca in absenta unui spirit liberal adevarat, cu alte cuvinte, a incercat o constructie liberala in absenta liberalismului. Modelul politic al domnului roman a fost imparatul francez Napoleon al IIIlea. Asemeni acestuia, Cuza a crezut ca va reusi sa creeze un sistem care sa-i acorde puterea totala si, in acelasi timp, sa patroneze modernizarea societatii romanesti pe principii liberale. Cuza a facut o eroare politica care ii va fi fatala in cele din urma si anume aceea ca si-a indepartat, rand pe rand, toate gruparile politice, de la radicali pana la ultraconservatori. La fel ca Napoleon al III-lea, Cuza a trait cu iluzia ca va putea sa supravietuiasca din punct de vedere politic de unul singur. El nu a vrut sa guverneze alaturi de aceste grupari politice, insa nici nu si-a creat o forta politica proprie pe care sa se bazeze. Treptat, s-a inconjurat numai de oameni fideli, docili, fapt ce a condus la o divizare a societatii, de la nivel politic pana la presa. Aceste consecinte s-au vazut imediat dupa realizarea unificarii depline cand divergentele politice au paralizat viata administrativa. In Camera, opozitia bloca orice masura pe care puterea, reprezentata de partizani cuzisti, incerca sa o adopte. De asemenea, domnul refuza sa promulge orice masura venita din partea opozitiei. Tensiunea a atins punctul culminant cand, la 18 februarie 1863, Guvernul Cretulescu a primit vot de blam, insa, fiind sustinut de Cuza a refuzat sa isi prezinte demisia. Numirea lui Kogalniceanu in fruntea executivului la 11 octombrie a mai calmat scena politica. In acest context a putut fi adoptata legea secularizarii averilor manastiresti. Solutia gasita de Cuza pentru implementarea masurilor sale a fost instaurarea unui regim personal. In epoca, societatea era divizata. Monstruoasa coalitie, compusa din adversarii domnului, este numele dat opozitiei de presa favorabila lui Cuza, insa, de fapt, cuprindea tot ce avea mai bun elita romaneasca a epocii. Pionul folosit de Cuza pentru indeplinirea obiectivelor sale a fost Mihail Kogalniceanu.

Ruptura totala a survenit in momentul supunerii spre dezbatere de catre Kogalniceanu a proiectului de lege rurala. Pe un fond politic deja incordat la maximum, aceasta initiativa a declansat o criza politica si constitutionala fara precedent. Cabinetul primeste vot de blam, insa domnul refuza demisia primului ministru, iar in sedinta din 2 mai 1864 deputatii sunt evacuati din sala de un detasament militar. 3.3. Perioada regimului autoritar. Reformele Pe 10 mai, Cuza a supus unui plebiscit un nou proiect de Constitutie, intitulata sugestiv Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, si o noua lege electorala, ambele fiind aprobate prin vot covarsitor. Prin Statut, domnul isi aroga largi prerogative legislative si executive, avand drept de veto, de initiativa legislativa si de a numi unii membrii din Senat si Presedintele Adunarii. Prin aceasta noua lege fundamentala, Parlamentul devine bicameral (Corpul Ponderator sau Senatul si Adunarea Deputatilor) si se formeaza Consiliul de Stat, care elabora proiecte de legi pe baza initiativelor domnului. Domnitorul a ales acest titlu pentru a nu deranja interesele puterilor garante, iar acestea sa o considere o abatare a Principatelor de pe linia stabilita la Paris pe 7 august 1858. In realitate, Statutul modifica total sensul Conventiei. Legea electorala scadea censul si sporea considerabil numarul alegatorilor, impartiti in alegatori directi (plateau o cotributie de 4 galbeni, stiau carte, aveau varsta de cel putin 25 de ani) si alegatori primari (votau prin delegati, formati din cei care plateau impozite mai mici, puteau fi alese persoanele in varsta de cel putin 30 de ani). Avand controlul absolut al puterii politice, Cuza si-a asumat opera de modernizare a statului in spirit liberal. In anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administratiei. Prin legea comunala, satele si catunele se grupau in comune rurale; mai multe comune formau o plasa, iar mai multe plasi formau un judet. Adminstratia judetelor si a comunelor se facea de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar in fruntea administratiei judetului era un prefect, plasa era condusa de un subprefect (mai tarziu pretor), iar comuna era condusa de un primar. Prin reorganizarea justitiei au luat fiinta judecatoriile de plasa, tribunalele judetene, curtile de apel, curtile de jurati si Curtea de Casatie, care era totodata si instanta de recurs. Adoptarea Codurilor penal, civil si comercial, ce au intrat in vigoare din anul 1865, a insemnat modernizarea sistemului judiciar. In domeniul invatamantului, reteaua scolara a fost extinsa, au luat fiinta noi institutii precum Universitatea din Bucuresti, Scoala Nationala de Medicina Veterinara si cea de Arte Frumoase, condusa de Theodor Aman. Legea instructiunii publice, adoptate pe 25 noiembrie 1864, stabilea trei grade de invatamant: primar, secundar si superior, cel primar fiind obligatoriu si gratuit. La 14 august 1864 a fost promulgata legea rurala, cea mai controversata masura a epocii, care a rupt legaturile cu economia si societatea de tip feudal [18]. Potrivit acesteia claca este desfiintata, iar satenii clacasi devin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Taranii au fost impartiti in: fruntasi, mijlocasi si palmasi si au primit pamant prin despagubire, in functie de aceasta impartire si in functie de numarul de vite. Cei care nu au facut claca deveneau proprietari numai pe locurile de casa si gradina. Pamantul trebuia platit in 15 ani si nu putea fi instrainat timp de 30 de ani. In total au fost improprietariti 406.429 tarani cu 1.654.964 hectare. Motivatia principala, dar si principala consecinta, pentru care a fost adoptata a fost aceea ca prin statutul de proprietari, taranii deveneau totodata contribuabili la bugetul de stat. Asadar, veniturile la bugetul statului cresteau considerabil. Treptat, taranii au descoperit inconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului. Daca pana la reforma, taranii negociau

10

cu boierii darile pe care trebuiau sa le plateasca lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicata.

Abdicarea lui Cuza. Gravura contemporana

3.4. Erorile politice. Abdicarea Desi in perioada regimului autoritar domnul a putut sa ia acele masuri necesare operei de modernizare a statului, lovitura de stat a suspendat orice manifestare a spiritului liberal si insasi opera de modernizare a societatii romanesti a fost pusa sub semnul intrebarii. In opinia noului val de istorici, Cuza s-a dorit a fi un despot luminat, numai ca epoca despotismelor luminate trecuse. Treptat, societatea romaneasca a intrat in criza, ajungandu-se la o gripare a sistemului institutional. In urma alegerilor din noiembrie 1864 aparatul de stat a fost ocupat numai de oameni favorabili domnului, constituindu-se intr-o adevarata camarila. Chestiunile legate de sfera privata a domnului Cuza au influentat in mod direct sfera publica. De numele celor numiti in functii administrative importante, precum rudele amantei sale Maria Obrenovici, se vor lega cateva afaceri de coruptie notorii in epoca. Acesti vor pune interesele proprii mai presus de interesul national. Treptat, institutiile statului nu mai functioneaza si atunci elita politica va recurge la o solutie radicala pentru a debloca sistemul, deoarece interesul ei era de a participa la modernizarea societatii romanesti. Prin urmare, era firesc ca opozitia sa se coalizeze impotriva domnului si a regimului sau personal, in pofida faptului ca aceasta opozitie era formata din grupari total opuse pe spectrul politic. In conjuratie au fost atrasi si unii lideri importanti ai armatei si ai garzii personale a domnitorului. Pentru a insela vigilenta politiei, este organizata o receptie in seara zilei de 10/11 februarie 1866, seara in care Cuza cina la palat cu doamna Elena. Din partea unui gazetar, domnului ii este adusa o telegrama prin care era instiintat ca patru mii de oameni vor navali in palat si il vor sili sa abdice. In acel moment Cuza le cere colonelului Haralambie si maiorului Lecca, despre care nu stia ca sunt membri ai conjuratiei, sa dubleze paza palatului si sa il asigure ca orasul este linistit. Spre dimineata, trupe de artilerie patrund in palat, unde garda, comandata de maiorul Lecca, ii astepta. Ofiterii ce trebuiau sa-l 11

aresteze patrund in apartamentul domnului si ii inmaneaza lui Cuza documentul abdicarii ce stipula: Noi, Alexandru Ioan I, conform dorintei natiunii intregi si angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astazi 11 Fevruarie 1866, carma guvernului in mana unei Locotenente Domnesti si a Ministerului ales de popor. Este urcat intr-o trasura si trimis la locuinta lui Costache Ciocarlan. A doua zi este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va fi obligat sa paraseasca tara. 3.5. Ultimii ani Plecat in exil, Cuza ajunge la Viena, apoi la Paris, unde isi manifesta interesul de a lucra in continuare in interesul tarii pentru aducerea unui principe strain, asa cum fagaduise si sa nu se lase dominat de sentimentul de razbunare pe care i-l provocase actul de la 11 februarie. Permanent i s-a aratat ca este sprijinit din tara, existand petitii care cereau revenirea lui si el insusi primeste audiente ale studentilor romani. Printre acestia s-a aflat, la un moment dat, si Mihai Eminescu. Mai mult, Cuza este ales deputat, in lipsa, in Mehedinti si Turnu Severin, dar el nu a putut accepta aceasta functie. Inca din 1867 ii scrisese lui Carol I pentru a reveni in tara, dar acesta il refuzase categoric. Ulterior, este acuzat de unele gazete vieneze si pariziene ca incearca sa comploteze cu Rusia pentru reintoarcerea lui in Romania, total fals dupa cum ii maturisea chiar intr-o scrisoare adresata lui Carol I pe 20 aprilie 1867. Desi Cuza a dorit intotdeauna sa revina in tara, principele Carol a considerat ca nu este oportun din cauza situatiei politice din cel moment. Dupa o perioada petrecuta intr-o localitate de langa Viena, Cuza este rapus de boala si se muta la Florenta. Afland despre un renumit specialist se deplaseaza in Heidelberg, Germania. Va fi prea tarziu. Alexandru Ioan Cuza moare pe 15 mai 1873, la varsta de 53 de ani. Este inmormantat initial la Biserica Domneasca de langa Palatul de la Ruginoasa, conform dorintei sale, iar dupa Al Doilea Razboi Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iasi.

Biserica Domneasca de langa Palatul de la Ruginoasa

Biserica Trei Ierarhi din Iasi

12

4. CITATE DESPRE ALEXANDRU IOAN CUZA


Noul domnitor, cu fata sa placuta, aspectul sau tineresc, expresia calma si hotarata a fizionomiei sale, incanta multimea care il privea sarbatoreste si se imbulzea in urma sa. (...) Colonelul Cuza are una dintre calitatile cele mai rare si, in consecinta, cea mai pretioasa, sinceritatea. Am gasit la el de asemenea bunul simt si modestia. Ar fi omul pe care il cere situatia sa noua ... un om cinstit, plin de dragoste pentru tara sa, foarte hotarat sa puna in practica Unirea si ideile sale de reforma si de progres.
Beclard, Consulul francez la Bucuresti, 1859

Era un om simpatic si inteligent, avand replica prompta si ascutita .... I se cunostea firea dezinteresata, nu se folosise niciodata de slujbe pentru a face ca altii avere.
Dinu C. Giurescu

Alegandu-te pre tine Domn in tara noastra, noi am vrut sa aratam lumii aceea ce toata tara doreste : la legi noua, om nou. O, Doamne! Mare si frumoasa iti este misiunea! Constitutia din august insemneaza o epoca noua si Maria ta esti chemat sa o deschizi. Fii dar omul epocei, fa ca legea sa inlocuiasca arbitrariul, fa ca legea sa fie tare, iar Tu, Maria Ta, ca Domn, fii bun si bland, fii bun mai ales pentru aceia pentru care mai toti Domnii trecuti au fost nepasatori sa rai. () Fa, dar, ca domnia ta sa fie cu totul de pace si de dreptate; impaca patimile si urile dintre noi si reintrodu in mijlocul nostru stramoseasca fratie.
M. Kogalniceanu

Era un om cu inalte insusiri, hotarat, gata de jertfa, lipsit de patima banului, ceea ce il ridica insa mai presus de cei mai multi contemporani ai sai era popularitatea sa, iubirea sa pentru cei multi si saraci si lipsa de orice dispret si maretie in legatura cu dansii. Aceasta a facut ca Alexandru Ioan Cuza sa fie iubit de multime inca de la inceput. Era un semn bun: parca se prevedea ca noul stapanitor al ambelor principate, indeplinatorul Unirii, va fi in acelasi timp si dezrobitorul taranilor.
N. Iorga

Unirea nationala fu visarea iubita a voievozilor nostri cei viteji, a tuturor barbatilor nostri cei maripentru dansa ei traira, muncira, suferira
Nicolae Balcescu

13