Sunteți pe pagina 1din 22

Notiuni si concepte utilizate in Rp-Hazarde si riscuri naturale-I.

Stanga (hazard, vulnerabilitate, rezilienta, risc, sensibilitate) Probleme de diagnoza si incadrare taxonomica Fertilitatea, insusirea fundamentala a solului

Principalele tipuri de riscuri pedologice si restrictii functionale


Solul=un corp natural la partea superioara a scoartei terestre care are rolul de interferenta la contactul: litosfera, hidrosfera, atmosfera Suport pentru invelisul biotic. In aceste conditii solul este supus unor categorii de riscuri naturale si antropice care pot fi grupate astfel: 1. Riscuri naturale directe Riscuri geomorfologice: eroziunea in suprafata, eroziunea in adancime, riscul indus de

procesele deplasari in masa Riscurile climatice Riscuri hidrologice 2. Riscuri antropice (tehnologice): riscul la tasarea antropica 3. Riscuri naturale indirecte care sunt conditionate de procese sau fenomene naturale care se implica indirect in proprietati specifice invelisului de sol A. Evaluarea riscurilor pedologice conditionate de proprietatile fizice ale solului Gama proprietatilor fizice este extrem de larga, operandu-se cu 3 grupari de procese si proprietati: proprietati fizico-mecanice, fizice propriu-zise, hidrofizice. a) Proprietatile fizico-mecanice si riscurile pedologice asociate acestora. Solul reprezinta un sistem material heterogen si polidispers. Solul este un sistem heterogen intru cat imbina toate cele 3 stari majore de agregare a materiei, solida, lichida si gazoasa Solul sistem polidispers, deoarece contine particule dispersate sau aglutinate de diferite forme si dimensiuni. In sol, exista particule aflate in stare ionica (cationi de calciu, magneziu), stare moleculara (apa), stare macromoleculara aglutinate diferit dar si particule in stare
1

coloidaladar si particule grosiere. De regula, particulele ionice si moleculare sunt indeosebi specifice fazei gazoase si fazei lichide, pe cand particulele coloidale sau grosiere sunt specifice starii solide. Proprietatile fizico-mecanice se refera cu precadere la aceste particule coloidale sau grosiere care apartin fazei solide. Iar dintre proprietatile fizico-mecanice, cea mai importanta proprietate este data de textura. Restrictii functionale si riscuri pedologice asociate texturii solului. Textura=alcatuirea granulometrica sau alcatuirea mecanica si se refera la alcatuirea partii solide a solului din particule de dimensiuni variate. Aceste particule elementare pot fi de dimensiuni foarte fine, coloidale (sub diametrul de 2 microni), pana la particule de dimensiuni foarte mari-bolovani, blocuri de roca. Se opereaza cu notiunea de textura globala care se refera la intreaga parte solida a solului, care include si materia organica a solului. Insa pentru problematica riscurilor pedologice prezinta importanta doar alcatuirea granulometrica a materialului mineral al solului. Clasificare particulelor texturale Materialul mineral este alcatuit din particule de dimensiuni variabile, numite frecvent fractiuni granulometrice. In cazul pedologiei, clasificarile texturale au fost de interes inca de la inceputul aparitiei ca stiinta a pedologiei. Fiecare scoala pedologica nationala utilizeaza o clasificare texturala proprie sau preia o anumita clasificare internationala. Cele mai cunoscute clasificari internationale sunt cele din scoala germana, apoi din scoala rusa (Kacinski), dar cea mai frecventa clasificare este cea propusa inca din 1927 de Atterberg si care a devenit clasificare internationala. Este o clasificare zecimala, in care limitele principalelor fractiuni granulometrice sunt stabilite pe ordinele de marime din 10 in 10, plecandu-se de la un prag al fragmentelor de 2 mm. Fragmentele cu diametrul mai mare de 2 mm sunt considerate a fi scheletul solului, in timp ce fragmentele mai mici de 2 mm, materialul pamantos fin. Se opereaza de regula cu: Bolovanii, diam >200mm Pietre, diam. 200-20 mm Pietris, diam. 20-2 mm Nisip grosier, diam. 2-0,2mm Nisip fin, 0,2-0,02 mm
2

Schelet

Praf, 0,02-0,002 mm Argila < 0,002 Materialul provine dintr-un depozit de suprafata. Argila primara, mecanisme pedogenetice Incadrarea texturala a solurilor (clasificarea texturala a solului). In functie de scopul sau de sistemul de taxonomie utilizat, solurile se pot clasifica dupa textura. Exista clasificari in care rolul texturii este esential ca in clasificarile germane. Exista teoretic posibilitatea ca textura sa defineasca diferite unitati taxonomice de sol de diferite ranguri. In Romania sunt utilizate clasificari texturale care au la baza sistemul international, utilizandu-se grupe de clase, clase si subclase texturale. Incadrarea intr-o subclasa, clsa sau grupa, se realizeaza pe baza continutului procentual in cele trei fractiuni granulometrice majore: nisip, praf si argila. Pe langa cele 3 criterii, se utilizeaza si un al patrulea criteriu, respectiv raportul dintre nisipul fin si nisipul grosier NF/NG. Incadrarea texturala se realizeaza in conformitate cu indicatorul textura (Metodolgia elaborarii studiilor pedologice, vol3, Buc, 1983), SRTS, 2012. Se opereza cu trei mari grupe de clase cu 6 clase si 23 de subclase texturale. Grupele de clase se noteaza cu simboluri literale mari, clasele cu un simbol literar, subclasele cu 2 litere mari. 1. Grupa de clase a texturilor grosiere: G: N (nisip); NG (nisip grosier), NM (nisip mijlociu), NF (nisip fin)-continutul de nisip mai mare de 63% U (nisip lutos): UG, UM, UF continutul de nisip trebuie sa fie mai mare de 56% M (texturi mijlocii):

S (lut nisipos): SG (lut nisipos grosier), SM (lut nisipos mediu), SF (lut fin), SS (lut prafos), SP (praf)

L (lut): LN (lut nisipo-argilos), LM (lut mediu), LP (lut prafos)

F (texturi fine) T (lut argilos): TN, TT, TP (lut argilo-prafos) A (argila): AL (argila lutoasa), AP (argila prafoasa), AA (argila medie), AF (argila fina) La cele 21 de subclase se mai adauga o serie de simboluri pentru materiale cu proprietati aparte precum sedimente cu peste 40%carbonati, pentru roci compacte si fisurate, compacte si nefisurate, depozite organice.

Restrictii functionale si riscuri pedologice induse de textura Textura solului reprezinta cea mai importanta proprietate fizica a solului. De regula, aceasta proprietate este o marime fizica stabila in timp deoarece este conditionata de natura materialului parental si a rocii subiacente. Textura solului se poate modifica in timp indelungat prin mecanisme pedogenetice conditionate de aspectele fundamentale ale mediului geografic.Din punct de vedere a riscurilor pedologice, grupa de clase a texturilor mijlocii, nu implica manifestarea unor riscuri pedologice deoarece nu creeaza nici un fel de restrictii pentru functionalitatea normala a solului. Riscuri pedologice se manifesta doar in cazul grupelor de clase extreme, intrucat acestea presupun predominarea unei anumite fractiuni granulometrice, respectiv a fractiunii nisip, pentru texturile fine, fractiunea argila este de minimul 25% pt lut argilos si minimum 46% pentru clasa argila. Predominarea unei anumite fractiuni granulometrice creeaza dezechilibre care induc restrictii functionale care se cuantifica in riscuri pedologice. a) Restrictii functionale si riscuri pedologice asociate grupei grosiere. Cresc progresiv odata cu cresterea continutului de nisip. Nisipul se gaseste in sol din depozite geologice, din depozite nisipoase mobilizate eolian sau mai rar pot sa provina prin evolutie pedogenetica dar numai la nivelul unor anumite orizonturi. Restrictiile functionale ale texturilor grosiere cresc de la clasa nisip lutos (U) la nisip, de la nisip lutos fin spre nisip grosier. Riscurile induse sunt tot mai intense pe aceeasi directie insa de fiecare data intensitatea riscului este cu cel putin o treapta sub nivelul restrictiilor. Restrictiile impuse de fractiunile grosiere sunt conditionate de 3 aspecte: comportamentul geomorfologic, proprietatile fizice si proprietatile chimice. Din punct de vedere geomorfologic, prezenta texturilor grosiere implica manifestarea unor procese specifice dupa cum urmeaza: Texturile si solurile nisipoase sunt in general expuse prioritar eroziunii eoliene, formand

un relief specific de dune (psamosoluri). Datorita lipsei coiziunii dintre particule, pe terenurile in panta, determina instalarea eroziunii in adancime. Pe terenurile cultivate si situate in panta se manifesta destul de intens si eroziunea in

suprafata. Prezenta unor pachete nisipoase la suprafata topografica, creeaza si premise pentru declansarea alunecarilor de teren.
5

DIN PUNCTUL DE VEDERE AL PROPRIETATILOR FIZICE Solurile cu texturi grosiere se remarca printr-un cumul de proprietati fizice majoritar deficitare: densitatea aparenta cu valori mari porozitate totala si de aeratie cu valori ridicate permeabilitate foarte mare capacitate redusa de retinere a apei ascensiune capilara redusa In functie de aceste proprietati, restrictiile functionale sunt semnificative cu precadere in anii climatici secetosi. Proprietatile chimice sunt majoritar deficitare. Au continut redus de humus capacitate modesta de schimb cationic rezerve reduse de substante nutritive carente in microelemente

Prin imbinarea celor 3 componente, rezulta o crestere graduala a restrictiilor functionale concomitent cu ponderea tot mai mare a fractiunii nisip. Pentru clasa nisip lutos, restrictiile sunt de la slabe la moderate iar riscurile pedologice sunt de intensitate redusa. Pentru clasa nisip, restrictiile functionale sunt de la puternice la foarte puternice, de la nisip fin la nisip grosier, iar riscurile pedologice sunt moderate si puternice. In aceste conditii, utilizarea solurilor nisipoase, presupune utilizarea unei agrotehnici speciale, unele lucrari specifice dar si utilizarea irigatiilor cat si aplicarea de ingrasaminte organice si minerale, composturi sau pentru nisipurile mobile, lucrari de fixare. Restrictii functionale si riscuri asociate Texturile fine provin din depozite geologice marine, lacustre sau continentale, asa cum este cazul depozitelor argiloase de varsta miopliocena pe care le intalnim in unitatile deluroase si
6

de podis sau cu argilele de varsta cuaternara din unitatile de campie sau cu cele pleistocenholocene din lungul marilor sesuri aluviale. Texturile fine pot avea insa si origini pedogenetice asa cum este cazul cu orizonturile imbogatite in argila, cunoscute sub numele de orizonturi b argice (Bt): A-AB-Bt-C, A-El (Ea)- Bt-C. Restrictiile functionale sunt conditionate de aceleasi 3 mari categorii respectiv de: comportamentul geomorfologic, proprietatile fizice si proprietatile chimice. Din punct de vedere geomorfologic, solurile cu texturi argiloase sunt expuse proceselor de eroziune in suprafata, in cazul terenurilor in panta. Deplasarea in masa, fiind prezente creep-ul si solifluxiunile in domeniul montan, dar si alunecarile de teren atat in aria montana cat si in podis. Din punct de vedere al proprietatilor chimice, restrictiile sunt mult estompate, intru-cat majoritatea acestor proprietati sunt favorabile. Detin cantitati insemnate de humus, intru cat coloizii argilei formeaza impreuna cu cei ai humusului complexe organominerale (argilo-humice) stabile in timp. Detin o capacitate foarte mare de schimb cationic Au cantitati insemnate de elemente nutritive (azot) Au o pondere ridicata in microelemente In situatiile in care reactia solului este bazica, o parte din substantele nutritive sau dintre microelemente se blocheaza in sol in forme insolubile. Proprietatile fizice sunt insa in cea mai mare parte nefavorabile. Porozitatea totala si indeosebi cea de aeratie sunt reduse Permeabilitatea este mica Capacitatea de retinere a apei este foarte mare, insa o parte insemnata din apa este inaccesibila plantelor Au o capacitate mare de contractie si de gonflare Insusirile fizice (plasticitate, adezivitate, rezistenta la arat) sunt nefavorabile Din aceste motive, solurile argiloase sunt considerate soluri grele si reci, lucrandu-se extrem de greu la umiditati extreme.
7

Restrictiile functionale cresc ca intensitate de la clasa lut argilos la clasa argila. Pentru clasa lut argilos restrictiile sunt moderate iar riscurile pedologice de intensitate scazuta in timp ce pentru clasa argila restrictiile sunt de intensitate puternica iar riscurile pedologice moderate cu exceptia unor soluri extrem argiloase care in conditiile unui relief plan si a excesului de umiditate implica restrictii foarte intense si riscuri pedologice intense. Indicatori legati de textura care implica manifestarea riscurilor pedologice In cazul solurilor formate pe roci consolidate sau care detin cantitati insemnate de pietrisuri, se calculeaza un indicator specific numit volumul edafic: VE=[(100-qi)*di]/100 qi= continutul de schelet al orizontului di=grosimea in centimetri a orizontului Pentru solurile lipsite de schelet, voluml edafic calculat procentual este egal cu grosimea in centimetri a respectivului sol. Intru cat sectiunea de control a unui sol este de 50 cm volumul edafic este de 150%. Solurile lipsite de schelet nu ridica nici un fel de restrictii. Pentru solurile care detin schelet, valorile lui VE oscileaza in limite foarte largi, de la sub 11% pana la valori mai mari de 150%. Restrictiile cresc gradual, concomitent cu diminuarea valorii volumului edafic. Cele mai severe restrictii sunt cele cu volum edafic de sub 11% care presupun soluri din categoria (litosoluri)-utilizari forestiere. Valorile cuprinse intre 11-20% sau cele cuprinse intre 21-50%, respectiv mici si foarte mici, sunt caracteristice solutilor superficiale si scheletice respectiv subtipurilor litice si scheletice. In aceste situatii, restrictiile sunt intense iar utilizare solului presupune automat eliminarea categoriei arabile (Dumbrava Rosie-Piatra Neamt). Volumul edafic util cu valori mijlocii, 51-70%, si mare 76-100%, implica restrictii mijlocii si mici pentru utilizarea solului in categoria arabil fiind favorabile utilizarile pentru celelalte categorii de folosinta (plantatii viticole). Indicele de diferentiere texturala

Acest indicator se calculeaza doar pentru solurile care detin in morfologie un orizont Bt (B argic), de regula soluri din clasa luvisoluri, la care se adauga si stagnosoluri si subtipuri stagnice sau planice ale altor soluri. Acest indice reda practic imbogatirea in argila a unor orizonturi de sol prin procese pedogenetice: Idt=Arg (B)/Arg(A) Invers Valorile acestui parametru sunt unitare si supraunitare. Valorile unitare si usor supraunitare nu implica restrictii din acest punct de vedere. Astfel, solurile cu valori de sub 1,3 sunt considerate nediferentiate textural si nu implica restrictii. Solurile cu valori cuprinse intre 1,3-1,5 sunt slab diferentiate textural si creeaza unele restrictii suplimentare, in raport cu deterioararea unor proprietati fizice. Solurile cu valori cuprinse intre 1,5-2 sunt mediu diferentiate textural, implica restrictii moderate si riscuri pedologice de intensitate redusa. Acest lucru este valabil pentru unele tipuri de sol din clasa luvisoluri, cat si pentru subtipuri stagnice si planice. Solurile cu valori cuprinse intre 2-2,5 sunt considerate puternic diferentiate textural, implica restrictii intense si riscuri pedologice puternice, intru cat cantitatea de argila din orizontul Bt se dubleaza. Restrictiile cele mai intense apartin solurilor foarte puternic diferentiate textural unde valorile sunt de peste 2,5, soluri precum fluvisolluri albice, planosolurile si unele stagnosoluri. La valori de peste 2 ale Idt, in morfologia solului apare invariabil si un orizont eluvial, de regula e albic. Restrictii functionale si riscuri pedologice induse de proprietatile fizice propriu-zise Din aceasta categorie, cele mai importante sunt densitatea, densitatea aparenta, porozitatea totala si gradul de tasare. 1. Densitatea este o marime fizica care reprezinta raportul dintre masa si volumul

unui corp. In cadrul solului, densitatea se reprezinta sub forma relatiei D=masa/Vs (g/cm3), Vs=volumul particulelor solide. Aceasta marime este relativ constanta in timp si se determina indeosebi pentru calculul altor parametri fizici. In sol, valorile densitatii oscileaza intr-un spectru extrem de redus, intrucat in soluri sunt indeosebi constituienti minerali, respectiv silicati primari sau secundari. Valorile sunt insa usor diferentiate in functie de continutul de materie organica (mai usoara), astfel orizonturile superioare care detin humus au in general valori cuprinse intre
9

2,65 si 2,68 g/cm3, in timp ce orizonturile intermediare si cele din profunzime au valori in general cuprinse intre 2,70-2,72 g/cm3. Exceptie fac solurile care detin minerale bogate in fier sau metale grele unde valorile sunt de regula de peste 3 g/cm3 sau solurile cu intercalatii organominerale (2,50-2,60g/cm3)cat si cele organice (1,8-2g/cm3), nu implica restrictii 2. Densitate aparenta a solului reprezinta raportul dintre masa solului si volumul

total al solului D=M/Vt=M/Vs+Vp, Vp=volumul porilor. Pentru acest parametru se realizeaza determinari prin metode specifice insa valorile oscileaza intr-un spectru mult mai larg depinzand de textura, continutul de materie organica, de modul de aglutinare a particulelor, de structura etc. Pentru solurile normale, valorile sunt supraunitare, crescand progresiv pe profil datorita diminuarii continutului de materie organica. Pentru solurile organice, valorile densitatii aparente sunt subunitare ajungand pana la 0,3-0,4 g/cm3 in cazul turbelor, in timp ce pentru solurile minerale, valorile sunt cuprinse intre 1-1,2 g/cm3 in orozonturile A, 1,2-1,4 g/cm3 in orizonturle intermediare, 1,4-1,6 in orizonturile inferioare. Densitatea aparenta nu ridica probleme deosebite daca se pastreaza in parametrii specificati anterior, insa valorile mai mari decat cele pentru orizonturle precizate anterior, presupun o deteriorare a proprietatilor aerohidrice, o stare de tasare si de compactare a solului, insa restrictiile si riscurile asociate vor fi apreciate in corelatie cu valorile porozitatii totale si a gradului de tasare. 3. Porozitatea totala reprezinta o marime fizica care reda modul de aglutinare a

particulelor elementare in agregate structurale de diferite forme si marimi care presupun si prezenta unui spatiu poros care se exprima procentual din volumul solului. In aceste conditii porozitatea totala reprezinta raportul dintre volumul porilor supra volumul total (Vs+Vp). Intrucat determinarile directe sunt destul de laborioase (utilizand porozimetre), s-a constatat faptul ca porozitatea totala poate fi determinata si prin calcul in functie de valorile densitatii si ale densitatii aparente utilizand relatia: PT=(1-DA/D)*100. Intrucat densitatea variaza in limite foarte stranse, inseamna ca porozitatea totala este dependenta indeosebi de valorile densitatii aparente. Pentru solurile cu o evolutie pedogenetica normala, valorile optime sunt in jur a 50%, pentru Romania, valorile pentru principalele soluri agricole sunt cuprinse intre 44-54%, insa apar si situatiis deosebite asa cum este cazul cu solurile care detin mari cantitati de materie organica, ajungand pana la 60-70% in solurile cu orizonturi organo-minerale sau chiar pana la 80% in cazul turbelor. Valorile se apreciaza tot in functie de textura dar si in corelatie cu cele ale densitatii aparente. Restrictii apar in general in cazul claselor de valori mici care presupun soluri
10

moderat tasate si a clasei de valori foarte mici ceea ce presupune prezenta unui sol puternic tasat. In cazul situatiei inverse, la valori extrem de mari se presupune existenta unui sol foarte afanat, care insa nu este neaparat optim intru-cat scade foarte mult portanta solului iar lucrarile agricole se realizeaza cu mare dificultate. 4. Gradul de tasare al unui sol reprezinta aprecierea starii de asezare a solului.

Acest parametru depinde de textura, de densitatea aparenta si de valorile porozitatii totale. Se calculeaza pe baza unei relatii: GT=PMN-PT/PMN *100: PMN-porozitatea minim necesara PT=porozitatea totala PMN=45+0,163*A, A=continutul de argila Porozitatea minim necesara reprezinta valoarea minima a porozitatii totale, care la un continut dat de argila asigura conditii fizice satisfacatoare. Valorile pot fi si negative fiind apreciate pe o scara cu 6 clase de la valori mai mici de -17 ceea ce reprezinta sol foarte afanat pana la valori mai mari de +18 care reprezinta un sol puternic tasat. Valorile extreme creeaza o serie de restrictii in special valorile pozitive mari care presupun existenta unor procese naturale sau antropice de compactare si tasare care se coreleaza liniar cu valorile reduse si foarte reduse ale porozitatii totate si cu cele mari si foarte mari ale desitatii aparente.

11

Restrictii functionale si riscuri pedologice conditionate de indicii hidrofizici Indicii hidrofizici reprezinta puncte caracteristice sau intervale semnificative de pe curba umiditatii solului, care indica modificari semnificative ale mobilitatii si accesibilitatii apei pentru plante. Daca sinstetizam curba umiditatii pe o dreapta, aceste puncte caracteristice sau intervale semnificative, prezinta urmatoarea semnificatie: Punctul initial porneste de la 0% umiditate care se realizeaza doar in conditii de laborator prin uscarea unei probe de sol la 105C. Punctul maxim de pe aceasta dreapta, corespunde momentului in care intreg spatiul poros al solului este ocupat de apa. Capacitatea totala pentru apa=CT, PT=CT (porozitatea totala=capacitatea totala), PT practic nu este egala cu CT, PT>CT. Pe aceasta scara a umiditatii se situeaza o serie de puncte caracteristice sau de intervale semnificative. Primul punct de pe scara umiditatii il reprezinta coeficientul de hidroscopicitate. Acest coeficient reprezinta expresia fenomenului de hidroscopicitate care consta din adsorbtia apei de catre un sol uscat la aer, aflat la contact cu atmosfera care contine vapori de apa. Coeficientul de hidroscopicitate se determina prin metode de laborator si are o importanta pur teoretica pentru ca se utilizeaza pentru calculul altor coeficienti hidrofizici. Urmatorul punct il reprezinta coeficientul de ofilire (CO), care reprezinta pragul umiditatii sub care plantele se ofilesc ireversibil si mor. Determinarile se realizeaza in laborator dar sunt extrem de laborioase dar si de durata. Din acest motiv, experimentele sunt inlocuite cu metode indirecte de calcul, constatandu-se faptul ca coeficientul de hidroscopicitate are o valoare de circa 2/3 din coeficientul de ofilire. Relatia de calcul: CO=1,47*CH, CO=1,50*CH. Interpretarea rezultatelor se realizeaza pe baza unei clase de valori cuprinse intre clasa valorilor foarte mici de sub 4% umiditate pana la clasa de valori extrem de mari de peste 25% umiditate. Valorile difera extrem de mult in functie de textura, in functie de continutul de materie organica, de saruri solubile, de sodiu schimbabil si de carbonati. Astfel, in mod practic valorile sunt mai mici pentru texturile grosiere si mai mari pentru textruile fine, dar cresc concomitent cu cresterea continutului de saruri solubile, de sodiu schimbabil sau carbonati. Restrictii functionale se inregistreaza la valori din clasele extreme, daca valorile foarte mici de regula caracterizeaza texturile grosiere unde fortele de higroscopicitate sunt minime, valorile foarte mari sunt iarasi
12

restrictive indeosebi in cazul texturilor argiloase, ceea ce semnifica faptul ca o parte insemnata a umiditatii solului este blocata in forme inaccesibile plantelor. Un alt punct important de pe scara umiditatii il reprezinta capacitatea de apa in camp (CC).Acest punct este situat la cca 2/3 de pe scara umiditatii si reprezinta cantitatea de apa pe care solul o poate retine durabil, dupa ce a fost umezit in exces si apoi drenat. CC se obtine prin metode directe in teren dar metoda este extrem de laborioasa si de durata-Metoda Rame. Din acest motiv, pentru calculul CC se utilizeaza o metoda de calcul: CC=0,475*EU, EU=echivalentul umiditatii care in urma unor experimente s-a calculat pe baza unei expresii de tipul EU=2,73* CH. Valorile capacitatii de apa in camp se apreciaza pe o scara cu 6 clase de la valori foarte mici, sub 10%, pana la valori extrem de mari, de peste 41%. Si in acest caz, incadrarea se realizeaza intr-o clasa dar interpretarea rezultatelor este conditionata de textura. Astfel, de regula, pentru texturile grosiere, CC are valori modeste (mijlocii, mici, foarte mici), iar pentru texturile fine, valorile sunt mari, foarte mari si extrem de mari. Pentru texturile mijlocii, acest coeficient nu impune de regula restrictii, acestea fiind specifice doar pentru valorile mici si foarte mici, indeosebi specifice texturilor grosiere. In cazul texturilor argiloase, valorile de regula nu sunt foarte mari sau extrem de mari, deoarece coeficientul de ofilire este ridicat. Capacitatea totala pentru apa (CT) reprezinta teoretic cantitatea maxima de apa pe care o poate detine un sol, atunci cand intreg spatiul poros este ocupat de faza lichida. Datorita gravitatiei si prezentei porilor de mari dimensiuni, exista si spatii care nu pot fi ocupate integral de apa. Din acest motiv, se procedeaza la o metoda de calcul care are urmatoarea relatie: CT=PT/DA (%), DA=densitatea aparenta. CT pentru sol se apreciaza pe o scara cu sase clase de valori de la cele foarte mici de sub 20% pana la cele extrem de mari de peste 61%. Valorile depind insa de starea de asezare a particulelor, respectiv de porozitatea totala. Din acest motiv, acest indicator nu se leaga neaparat de textura. De regula, valorile foarte mari fiind adesea corelate cu texturile nisipoase, grosiere. Valorile restrictive sunt insa cele foarte mici si mici, intre 20-25%, ceea ce creeaza dificultati in aprovizionarea plantelor cu apa, pentru intervale de timp mai lungi. Un prim interval pe scara umiditatii este cel cuprins intre CT si CC(capacitatea de camp), care este capacitatea drenanta (CD) si se asociaza cu porozitatea drenanta a unui sol, respectiv cu porii de mari dimensiuni. Apa din acest interval este apa libera, circula gravitational si nu poate
13

fi utilizate de plante decat un timp extrem de scurt.Restrictii sunt create doar cand valoarea acestui indice este mare sau foarte mare. CD=CT-CC Cel mai important indice hidrofizic este reprezentat de catre capacitatea de apa utila (CU) CU=CC-CO. Acest interval de umiditateeste vital pentru plante deoarece asigura umiditatea necesara si care poate fi utilizata de catre plante la modul durabil. Aceasta apa este detinuta in porii capilari, circula in toate sensurile si directiile inclusiv ascendent. Ca si in cazurile precedente, capacitatea de apa utila se apreciaza in 6 clase de valori, respectiv de la cele foarte mici, sub 8% pana la valorile extrem de mari, de peste 20%. Valoarea acestui indice depnde insa de o multitudine de factori indeosebi de natura fizica. Valorile mijlocii, mari, foarte mari si extrem de mari, de regula nu implica restrictii. Probleme apar doar la clasele de valori foarte mici si mici, la sub 10%. Practic, indicatorii hirdofizici, creeaza conditii in corelatie cu parametrii fizici cu precadere in legatura cu porozitatea totala, iar corectarea respectivelor restrictii reprezinta indubitabil aplicarea irigatiilor pentru solurile agricole, indeosebi pentru cele utilizate ca arabile.

14

FIZICA, CHIMIA SI BIOLOGIA SOLULUI

Restrictii functionale si riscuri pedologice conditionate de reactia solului (aciditatea si bazicitatea solului) Complexul absorbtiv a solului are posibilitatea de a lega, elibera si schimba cu solutia solului o serie de elemente in stare ionica, respectiv cationi si anioni. Functie de natura acestora si de concentratia lor in solutia solului, acesta are un comportament diferit, bazic sau acid. Cei mai importanti sunt cationii, care au un comportament bazic, respectiv cationii de Ca2+, Mg2+, K+, Na+. De regula, dominanti sunt cationii de calciu, in proportie de ~85%, urmati de cei de Mg-10% si cei de Na si K care impreuna totalizeaza ~5%. Se intalnesc cu anioni si formeaza saruri (baze) Na++ClNaCl. Pe langa acesti cationi, in complexul adsorbtiv si in solutia solului se intalneste si ionul de H+, de regula, acest ion genereaza aciditatea efectiva a solului. Prin reactia solului se intelege gradul de aciditate sau de bazicitate, reprezentand concentratia in solutia solului a ionilor de H+, respectiv de oxidril OH-care rezulta din disocierea moleculelor unor baze Ca(OH)2, sau din disocierea apei, apa ca element chimic pur disociaza in acelasi numar de ioni de hidrogen si oxidril: H2O->H++OH-. In general apa ca element chimic disociaza in foarte mica masura concentratia moleculelor de apa disociata fiind practic o constanta, astfel pentru temperatura de 23C, aceasta constanta care este egala cu concentratia ionilor de oxidril Reactia solului reprezinta practic logaritmul negativ al concentratiei efective a ionilor de hidrogen sau al activitatii acestora, K=CH_COH-=10-14. Notiunea se exprima prin pH=potentialul ionilor de H, pH=-log 10-7=7. In aceste conditii, valoarea de 7 este situata la mijlocul scarii de pH care poate avea valoarea maxima de 14 in conditiile in care ionii de H lipsesc cu desavarsire. Pentru aprecierea reactiei solului, se utilizeaza clase de valori care prezinta in partea mediana reactii neutre. Acestea sunt cuprinse intre 6,8 si 7,2. Clasa de valori cu pH neutru nu presupune nici un fel de restrictii si nu implica riscuri pedologice. Acestea apar la valori mai mici de 6,8 (clasele de valori acide) sau mai mari de 7,2 (clase de valori bazice).

15

Restrictii functionale si riscuri asociate aciditatii solului Valorile mai mici de 6,8 sunt conditionate in soluri de mai multe cauze respectiv: Prezenta unor materiale parentale si roci subiacente acide: rocile metamorfice, cuartite,

riolite, dacite Conditiile de mediu caracterizate prin precipitatii mari si temperaturi scazute. Aceste

conditii deteremina o evolutie aparte a solului prin indepartarea relativ rapida a cationilor bazici si acumularea in exces a ionului de H si ulterior a celui de aluminiu (liber). In aceste conditii, pH-ul devine dependent de conditiile de mediu, generand o crestere exponentiala a aciditatii, concomitent cu altitudinea. In domeniul montan vor fi intalnite cele mai frecvente tipuri de sol cu reactie acida: districambosoluri, spodisoluri si umbrisoluri O a doua particularitate a reactiei solului este cea data de cresterea progresiva a valorilor de pH din orizontul superior spre baza profilului de sol=> un sol poate avea o reactie acida in orizonturile superioare, o reactie neutra in orizonturile intermediare si o reactie bazica in cele inferioare. Practic, valorile de pH cresc de la suprafata. Exista si exceptii ca in cazul solurilor fromate pe materiale stratificate, pe materiale antropogene sau in cazul solurilor care detin orizont E (eluvial). Solurile cu reactii acide, se incadreaza in cinci clase de valori dupa cum urmeaza; a) Soluri cu reactie slab acida: pH intre 5,8-6,8 b) Soluri cu reactie morderat acida: pH=5,0-5,8 c) Soluri cu reactie puternic acida: pH=4,3-5,0 d) Soluri cu reactie foarte puternic acida: pH 3,5-4,3 e) Soluri cu reactie extrem de acida: pH cu valori mai mari sau egale cu 3,5 De regula, solurile care se incadreaza in clasa cu reactie slab acida, implica restrictii minore iar riscurile pedologice sunt doar reziduale. Astfel, asemenea situatii pot fi intalnite la numeroase tipuri de sol, mai ales in orizonturile superioare (valoare de 6,2-6,7-6,1). Reactiile slab acide pot fi usor corectate, iar din punct de vedere agrotehnic, implica in primul rand selectarea unei game de culturi carre nu este sensibila la valorile de pH mentionate anterior.

16

Solurile cu reactie moderat acida presupun valori ale pH-ului cuprinse intre 5-5,8, vaorile de pana la 5 sunt frecvente. Prezenta reactiilor moderat acide in soluri, se remarca prin aparitia unor specii vegetale adaptate la conditii de aciditate, asa cum este cazul vegetatiei naturale de pajisti unde se instaleaza specii acidofile precum Nardus stricta (parul porcului). Solurile moderat acide presupun restrictii de intensitate medie sau moderata si riscuri pedologice de intensitate redusa (care este data de faptul ca exista utilizari care valorifica foarte bine acest interval de pH-vegetatia forestiera in special padurile de conifere). In cazul utilizarii agricole a terenurilor, solurile moderat acide ridica o serie de probleme indeosebi de ordin chimic, intrucat materia organica a solului este nesaturata in baza (humus de tip acidofil), continutul de elemente nutritive este relativ redus iar o parte din aceste elemente nutritive se pierde prin levigare (cazul compusilor solubili ai azotului, in timp ce alte elemente nutritive se blocheaza in forme insolubile). Gama culturilor care suporta acet interval de aciditate este redusa, cartofi, canepa, in.In cazul acestor soluri sunt necesare masuri si lucrari agrotehnice dar si c orectii ale pH-ului. Solurile cu reactie foarte puternic acida, reactie intre 3,5-4,4, sunt mult mai rar intalnite indeosebi in domeniul montan (c precadere spodisoluri sau umbrisoluri ) dar pot sa apara si in cazul unor soluri din unitatile deluroase si de podis precum sunt planosolurile si alosolurile (detinand si concentratii mari de aluminiu care devine toxic pentru plante). In acest caz, restrictile sunt foarte puternice si induc un risc pedologic puternic intrucat apar blocaje la nivelul nutritiei plantellor, in sensul in care este incetinita cresterea, fructificarea este calitativ inferioara, ceea ce determina eliminarea majoritatii speciilor cultivate. Pot sa se instaleze pajisti acide. Solurile cu o reactie extrem de acida sunt extrem de rare, fiind specifice doar unor soluri montane formate pe roci hiperacide sau eventual a un+or tehnosoluri formate pe materiale spolice (halde). Restrictiile sunt extrem de puternice iar riscurile pedologice foarte puternice fiind eliminate practic toate plantele de cultura iar dintre speciile naturale, doar cateva sunt rezistente la astfel de reactii: pin, mesteacan, plop, salcie. Corectarea reactiei solului si micsorarea restrictiilor se realizeaza de la valori moderat acide prin aplicarea de ingrasaminte organice si a celor minerale (doar nitrocalcar), la care se
17

adauga pentru solurile puternic acide si aplicarea de amendamente bazice (dolomit, calcar etc.). Pentru solurile puternic acide, restrictiile sunt puternice iar riscurile moderate Restrictii functionale si riscuri induse de bazicitatea solului Solurile care prezinta un pH mai mare de 7,2 se incadreaza in clasa solurilor alcaline. Aceasta presupune dominanta in solutia solului a ionilor de oxidril, care formeaza cu elementele alcaline si alcalino-pamantoase, baze si saruri ale acestor elemente. Astfel, solurile bazice se grupeaza in 5 clase de valori ale pH-ului dupa cu urmeaza: a) Soluri slab alcaline (bazice): pH=7,2-8,4. In general aceste soluri sau orizonturi presupun prezenta pe profil a carbonatilor, indeosebi a CaCO3, la care se adauga lipsa totala a hidrogenului. Aceste soluri presupun restrictii minore si eventual riscuri pedologice reziduale. b) Solurile moderat alcaline prezinta o valoare a reactiei intre 8,4-9. Aceste soluri sau orizonturi pot contine cantitati insemnate de carbonati, in special CaCO3, dar si alte tipuri de saruri precum sunt sulfatii, respectiv anhidritul CaSO4 sau gipsul CaSO4*2H2O. In acest caz avem de-a face cu soluri aflate in conditii de mediu cu temperaturi relativ ridicate si precipitatii reduse cantitativ. Restrictiile sunt moderate iar riscurile pedologice de intensitate redusa, aceasta alcalinitate fiind tolerata de multe plante de cultura. Pentru solurile arabile se recomanda selectarea gamei de culturi in functie de valorile reactiei. c) Solurile puternic alcaline au pH-ul=9-9,4. Pot contine sau nu carbonati, dar cu siguranta prezinta acumulari in exces cu precadere de sulfati, iar uneori prezinta si acumulari de saruri solubile de tipul clorurilor. Acest caz, este specific pentru subtipurile salinice ale diferitelor tipuri de sol. Restrictiile sunt puternice iar riscurile pedologice moderate intrucat o buna parte din plantele de cultura, nu suporta acest grad de bazicitate. d) Solurile foarte puternic alcaline (pH=9,4-10) si extrem alcaline, presupun acumularea in soluri a unor saruri solubile in cantitati mari, respectiv acumularea clorurilor de Na si K si a sulfatilor, fapt ce presupune incadrarea solurilor in cauza in categoria Solonceacurilor. In anumite conditii, indeosebi pentru valorile extrem de alcaline, solurile concentreaza valori foarte mari ale Na+ schimbabil care determina acumularea in sol a CaCO3, extrem de toxic pentru plante. Prin hidroliza Na2CO3, contribuie la formarea NaOH (soda caustica). Restrictiile functionale sunt foarte puternice si extrem de puternice iar riscurile pedologice puternice si foarte puternice intrucat reactiile in cauza determina indepartarea tuturor plantelor de cultura,
18

instalandu-se doar specii rezistente la bazicitate, care este echivalenta cu o salinizare foarte intensa a solului sau cu o concentratie foarte mare a ionului de Na. Astfel se instaleaza specii ca Sueda maritima, Salsola soda, Salicornia herbacea. Perimetrele cu valori extrem de alcaline sunt practic lipsite de vegetatie (solonet cu soda). Reactiile foarte puternic alcaline si extrem de alcaline sunt mai toxice, determinand blocaje ale elementelor nutritive, unele carente nutritive sau acumularea in exces a unor compusi chimici. Din acest motiv creste in sol presiunea osmotica, alimentarea cu apa a plantelor se realizeaza foarte greu, iar suprasaturarea solului cu saruri solubile contribuie la atacarea tesuturilor. Ameliorarea solurilor alcaline sau bazice se realizeaza mult mai dificil decat a celor acide intrucat sunt necesare aplicarea unor amendamente acide, a unor composturi acide, la care sunt necesare in unele situatii, lucrari de desecare-drenaj pentru coborarea nivelului freatic, combinate cu lucrari de spalare a solului.

19

Restrictii functionale si riscuri pedologice conditionate de marimile dde schimb cationic


Adsorbtia si schimbul cationic sunt proprietati de baza ale solului si presupun preluarea in complex si schimbul in solutia solului a unor cationi. Intrucat comportamentul acestor cationi este diferit, se opereaza cu o serie de marimi de schimb cationic dupa cum urmeaza: Capacitatea de schimb pentru baze (suma bazelor schimbabile) Capacitatea de schimb pentru hidrogen (hidrogenul schimbabil) Capacitatea totala de schimb cationic Gradul de saturatie in baze

1. Capacitatea de schimb pentru baze (SB), care reprezinta suma cationilor de calciu, magneziu, potasiu si sodiu: SB=Ca2++Mg2++K++Na+. Aceasta marime se determina in laborator si se exprima in miliechivalent/100 g de sol (me/100g). In solurile cu o evolutie pedogenetica normala, din aceasta suma, cea mai mare pondere revine calciului (85%), urmat de Mg (10%), Na (2,5%), K (2,5%). Valoarea acestui parametru depinde de constitutia chimico-mineralogica a materialului parental dar este si in legatura cu stadiul evolutiv al solului. Astfel, rocile si materialele parentale bogate in elemente bazice, detin valori mari, in comparatie cu rocile acide. Pe de alta parte, valorile ridicate, sunt specifice si solurilor sau materialelor parentale argiloase, intrucat acestea au o capacitate foarte mare de schimb cationic. In solurile evoluate din punct de vedere pedogenetic, o parte din cationii bazici se pierd prin levigare sau prin consum, motiv pentru care valorile se reduc progresiv in timp, concomitent cu cresterea stadiului evolutiv. Din acest motiv, la aceste soluri, valorile lui SB sunt mai reduse in orizonturile superioare, de regula cu exceptia orizontului A, si mai mari spre baza profilului. De regula, valorile lui SB se coreleaza cu cele ale reactiei solului, relatia fiind direct proportionala cu cresterea valorilor de pH. Valorile se interpreteaza in baza a 7 clase de la cele extrem de mici (<3me/100g), pana la cele extrem de mari (>60me/100g sol). Valorile restrictive sunt doar cele din primele doua clase, respectiv valorile extrem de mici si valorile foarte mici (3,1-7me/100g sol). In aceste cazuri, complexul adsorbtiv este sarac in elemente bazice, ingreunand eliberarea cationilor necesari nutritiei. Pentru clasa valorilor mici (7,1-15 me/100 g sol), restrictiile se coreleaza cu valorile celui de-al doilea indicator, respectiv hidrogenul schimbabil. Pentru valorile extrem de mici, restrictiile sunt foarte

20

puternice iar riscurile pedologice de intensitate moderata, ceea ce necesita corectii prin aplicarea unor amendamente sau ingrasaminte organice, eventual prin irigarea cu ape cu un pH slab bazic. 2. Capacitatea de schimb pentru hidrogen: SH, reprezinta continutul de H care poate fi adsorbit si predispus la schimb. De regula este o relatie invers proportionala intre Shsi SB, intrucat pierderea cationilor bazici presupune inlocuirea lor cu ionul de H. Astfel, acest indicator este dependent de pH in sensul in care valorile acide ale pH-ului presupun valori ridicate ale lui SH. Aprecierea acestui parametru se realizeaza in corelatie cu SB-ul si pH-ul. Clasele de valori foarte mari si extrem de mari prezinta restrictiile si riscurile specifice solurilor cu valori extrem de mici si foarte mici ale lui SB. Aceasta presupune prezenta solurilor acide iar raportarea restrictiilor si a riscurilor pedologice se realizeaza in functie de clasa de reactie a solului. 3. Capacitatea totala de schimb cationic: T=SB+SH (me/100g sol). Valoarea lui T variaza in limite foarte largi in functie de marimile care o compun. Astfel, pe materiale parentale bogate in baze sau in cazul mineralelor argiloase, valorile sunt extrem de mari, intrucat creste foarte mult suma bazelor de schimb si invers. Pentru solurile Romaniei, valorile sunt cuprinse in medie intre 3 si peste 100 me/100g sol. Astfel valorile cele mai mari sunt specifice mineralelor argiloase din grupa smectitelor (montmorilonit si vermiculit). Aprecierea rezultatelor se face pe baza a 7 clase de valori, respectiv de la cele extrem de mici (<5 me/100g) pana la valori extrem de mari >80me/100g sol. In cazul acestui parametru, restrictiile si riscurile pedologice sunt cele prezentate la suma bazelor de schimb (1), intrucat valorile extrem de mici si foarte mici, presupun materiale parentale extrem de sarace in cationi. Pentru aceste tipuri de valori, inerpretarea se va realiza pe baza celui de-al 4-lea indicator, respectiv gradul de saturatie in baze: V=SB/T *100 (%) 4. Gradul de saturatie in baze creste concomitent cu valorile tot mai mari ale SB. In cazurile reactiilor bazice, SH=0 =>V=SB/SB*100%, gradul de saturatie in baze este 100% ceea ce reprezinta un sol total saturat in baze. Valorile gradului de saturatie in baze oscileaza in limite foarte largi, respectiv de la valori <10% care reprezinta soluri extrem oligobazice pana la valori > 90% care reprezinta soluri saturate in baze. In toate sistemele de clasificare, acest indicator este extrem de important intrucat separa soluri eutrice (cu grad de saturatie in baze ) de cele districe prin valoarea lui V=53%. Astfel solurile mezobazice cu V=53-75% si cele eubazice cu V=7590%, nu implica restrictii si riscuri. Solurile total saturate in baze cu V=100% pot impune restrictii doar daca solurile concentreaza saruri solubile sau Na in exces, motiv pentru care se
21

preiau retsrictiile si riscurile pedologice de la solurile puternic, foarte puternic si excesiv alcaline, cu valori ale pH>9. Restrictii ridica doar valorile situate sub 53%, incadrate in clasele oligomezobazic intre 30-53%, apoi in clasa oligobazic intre 10-30% si extrem oligobazic sub 10%. Solurile cu cele mai intense restrictii sunt cele extrem oligobazice, la care SB-ul este redus, SH-ul este foarte mare, ceea ce genereaza reactii foarte puternic acide si extrem de acide. Aprecierea restrictiilor si a riscurilor se va corela in acest caz cu cele prezentate la respectivele clase de reactie a solului. Exista situatii in care valorile etrem oligobazice sunt conditionate si de un stadiu de evolutie avansat al solului, evoluat intr-un climat rece si umed, asa cum este cazul spodisolurilor, indeosebi pentru tipul podzol. Incadrarea si discutarea restrictiilor si a riscurilor se realizeaza in toate situatiile atat la reactii cat si la marimile de schimb cationic, pe orizonturi pedogenetice si pe tip global de sol.

Toate categoriile de riscuri naturale afecteaza solul, pot potenta sau diminua riscurile pedologice.

22