Sunteți pe pagina 1din 210

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTUL CONCURENTEI A) Considerente cu privire la rolul dreptului concurentei in general

- tendinta naturala a comerciantului (si a agentului economic in sens mai larg) este de a-si elimina concurentii si de a ramane singur pe piata pe care activeaza, cu alte cuvinte de a atinge si de a pastra pozitia de monopol. In opozitie, consumatorul/ utilizatorul, furnizorii si concurentii comerciantului/ agentului economic doresc ca piata sa fie cat mai atomizata (adica, sa existe cat mai multi concurenti de putere mica), astfel incat consumatorii sa beneficieze de posibilitati de alegere cat mai variate si preturi cat mai scazute, furnizorii sa aiba posibilitatea de a negocia termeni si conditii cat mai bune de livrare cu cumparatori (agenti economici) lipsiti de putere economica, iar concurentii comerciantului sa poata accede cat mai usor la statutul de monopol prin eliminarea unor concurenti slabi economic. Din punct de vedere economic, confruntarea acestor tendinte trebuie sa duca la un echilibru intre ele, sa sprijine echilibrul mai larg dintre cerere si oferta pe o anumita piata. Aceste adevaruri economice de necontestat isi pun amprenta asupra dreptului concurentei in modul urmator: normele dreptului concurentei nu sunt indreptate impotriva luptei de concurenta comerciala (care este considerata un motor al dezvoltarii economice), ci impotriva abuzurilor in exercitarea concurentei. In consecinta, dreptul concurentei accepta (si legalizeaza) unele consecinte negative ale luptei de concurenta (eliminarea agentilor economici mai slabi de pe piata; pierderea de clientela si de venituri pe care o sufera unii agenti economici), dar numai daca ele sunt generate de o concurenta comerciala loiala, care se desfasoara in limitele considerate normale de catre societate la un moment dat (aceste limite sunt stabilite/ reglementate prin normele dreptului concurentei).

B)

Definirea dreptului concurentei si a sub-ramurilor sale Dreptul concurentei este in general definit in doctrina din tara noastra ca fiind

ansamblul de reglementari menite sa asigure, in raporturile de piata interna si internationala, existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici, in

lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei1. Fara a se pronunta in mod expres asupra acestui aspect, autorii romani par sa incline spre calificarea acestei ramuri de drept ca facand parte din categoria dreptului privat2. In opinia mea, dreptul pozitiv al concurentei (cel putin, astfel cum este reglementat in momentul de fata) cuprinde in general norme imperativ-prohibitive, a caror respectare este monitorizata in unele cazuri (dreptul antimonopol, reglementarile anti-dumping) de organe specializate ale administratiei publice. Astfel, dreptul concurentei, prin restrictiile pe care le impune si prin supravegherea respectarii acestor restrictii, protejeaza exercitarea libera a drepturilor dispozitive care alcatuiesc esenta dreptului comercial si a dreptului privat in general. Oarecum paradoxal, dreptul concurentei protejeaza libertatea contractuala si libertatea de actiune extracontractuala a agentilor economici prin interzicerea unor acte care ar putea fi incheiate pe baza libertatii de vointa3. In acest context, dreptul

concurentei poate fi considerat ca un instrument de protectie a punerii in aplicare a

A se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1992, p. 19; G. Boroi, op.cit.,p. 14. De la inceput trebuie sa precizez ca pe parcursul prelegerilor, atunci cand ma refer la clientela in sensul castigarii, pastrarii si extinderii ei am in vedere in principal clientela agentului economic autor. Conform unei conceptii recente pe care o impartasesc actiunea agentului economic autor poate fi ilicita si atunci cand ea nu afecteaza clientela unui sau unor agenti economici victime si care sunt concurenti ai autorului (dar chiar si in asemenea cazuri castigul autorului rezultat din actiunea sa se va reflecta pe planul clientelei sale, prin castigarea, pastrarea sau extinderea ei). 2 De ex., atunci cand prof. Capatina analizeaza raporturile dintre dreptul concurentei comerciale si dreptul comercial, domnia sa arata ca dreptul concurentei s-a desprins din dreptul comercial, ceea ce implica ideea ca cele doua ramuri pornesc din acelasi trunchi, recte dreptul privat (a se vedea O.Capatina, op.cit., p.23). 3 Situatia astfel descrisa nu este limitata la dreptul concurentei. Ea se intalneste si in cazul altor ramuri de drept, unde s-a simtit nevoia interventiei legiuitorului prin norme imperative pentru a limita excesele libertatii de vointa ale persoanelor participante la anumite categorii de raporturi juridice (de exemplu, dreptul valorilor mobiliare. A se vedea in acest sens H.Dumitru, S. David, Principiile fundamentale care guverneaza reglementarile aplicabile pietei valorilor mobiliare (partea a IIIa), in Revista de drept comercial, nr. 10/ 1996, pp. 56-57.

normelor dreptului privat4 in sfera schimbului de produse, ceea ce nu duce automat la concluzia ca, la randul sau, face parte din familia dreptului privat. Personal, as inclina sa consider ca aceasta ramura de drept apartine mai degraba dreptului public decat dreptului privat. Intr-o opinie mai putin radicala dar care admite si ea scopul de ordine publica al dreptului concurentei, un autor francez considera ca dreptul concurentei isi justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, si anume pastrarea jocului liber al concurentei. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, deoarece conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) a unor principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita modificarii conditiile economice in raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurentei apare amenintata prin executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei,

Pornind de la un rationament asemanator, doctrina dreptului administrativ considera ca normele dreptului administrativ guverneaza si orienteaza reglementarile juridice civile din sfera administratiei publice, administratia publica fiind definita ca ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei, Guvernului, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor administrative autonome locale prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile . In consecinta, dreptul administrativ are ca obiect de reglementare si acel fascicol de relatii sociale care garanteaza producerea efectelor de drept civil , fiind privit ca un sistem de norme ce apara relatiile private si faciliteaza aplicarea normelor dreptului privat (a se vedea A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ed NEMIRA, 1996, pp. 79, 124-126).
4

ca drept special in raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care se adauga ordinii publice traditionale5. Dreptul concurentei cuprinde la randul sau mai multe sub-diviziuni sau sub-ramuri. Cele mai importante sunt dreptul anti-monopol si dreptul concurentei neloiale. Desi aparent distinctiile dintre cele doua categorii de norme sunt usor de facut (practicile monopoliste afecteaza o piata relevanta sau a o parte a ei si, in consecinta, pe toti agentii economici de pe acea piata, in mod indistinct, in timp ce practicile de concurenta neloiala afecteaza numai unul sau cativa agenti economici determinati), in realitate sunt multe cazuri cand aceeasi fapta poate fi caracterizata si ca fapta monopolista, si ca fapta de concurenta neloiala. Mai mult, intre unele din elementele definitorii care diferentiaza cele doua categorii de norme nu exista practic deosebiri. Astfel, prin savarsirea unei practici monopoliste agentul agresor dobandeste in final si o parte din clientela concurentilor sai sau a altor agenti economici, aceasta fiind de altfel si intentia sa (pentru ca un segment de piata inseamna, in termeni economici, un anumit volum al clientilor. Agentul economic monopolist doreste eliminarea concurentilor sai pentru a dobandi clientii acestora, dar aceeasi intentie o are si agentul economic care savarseste un fapt de concurenta neloiala, deci finalitatea este comuna ambelor categorii de fapte anticoncurentiale). De asemenea, este de domeniul evidentei ca savarsirea unui fapt

monopolist este contrara uzantelor comerciale cinstite, la fel cum este si savarsirea unui fapt de concurenta neloiala. In ce ma priveste, cred ca elementul esential care

Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats, in Recueil Dalloz-Sirey, Chronique, 1995, p. 51
5 M.

diferentiaza un fapt monopolist de unul de concurenta neloiala este marimea, puterea economica a agentului agresor comparativ cu a celorlalti concurenti de pe piata. In consecinta, folosirea unor mijloace anticoncurentiale sanctionate de Legea nr.11 / 1991 de catre un agent economic de marime6 mica sau medie comparativ cu puterea economica a concurentilor sai sau altor agenti economici afectati, va fi prezumata un fapt de concurenta neloiala. Folosirea insa a acelorasi mijloace concurentiale contrare

uzantelor cinstite (si care sunt interzise in baza Legii nr. 11/ 1991) va fi prezumata un fapt monopolist daca agentul economic poate fi incadrat in categoria agentilor economici mari in raport cu concurentii sai sau cu alti agenti economici afectati si care nu ii sunt concurenti (altfel spus, fapta mai grava absoarbe fapta mai usoara). Aceste prezumtii de incadrare a faptelor anti-concurentiale pot fi rasturnate daca se face dovada ca faptul respectiv este indreptat numai impotriva unui agent individualizat (si nu poate afecta piata relevanta in ansamblul ei) sau din contra, poate afecta intreaga piata relevanta. De la aceasta solutie de principiu exista urmatoarea exceptie: savarsirea faptelor la care face referire art. 8 alin. 2 din Legea nr. 21/ 1996 va fi intotdeauna sanctionata conform legislatiei anti-monopol, indiferent de puterea economica a agentilor economici autori. Prin raportare la sanctiunile administrative, un agent economic nu poate fi sanctionat in acelasi timp si pentru incalcarea legislatiei anti-monopol, si pentru incalcarea dreptului concurentei neloiale deoarece in acest caz s-ar aplica pentru aceeasi fapta doua sanctiuni de aceeasi natura (de ex., amenzi contraventionale) cuprinse in reglementari diferite dar
6

Marimea (puterea economica) a unui agent economic este determinata in principal in functie de procentul din piata relevanta ocupat de agentul economic si de structura pietei relevante. Incadrarea unui agent economic ca agent de marime mica sau mare este rezultatul unei analize circumstantiata la fiecare caz in parte.

care care se raporteaza la aceleasi elemente materiale ale faptei prohibite. In ce priveste aplicarea sanctiunilor penale, ele pot fi cumulate deoarece laturile lor obiective sunt diferite. De asemenea, exista anumite deosebiri referitoare la elementele raspunderii civile in cazul cele doua categorii de fapte contrare concurentei normale. O alta precizare importanta priveste legatura intre dreptul concurentei si protectia consumatorilor. Aceasta legatura reprezinta raspunsul la urmatoarea intrebare: in ce masura impactul asupra consumatorilor generat de folosirea mijloacelor concurentiale influenteaza aplicarea normelor dreptului concurentei (inclusiv a celor referitoare la raspunderea civila a agentului economic autor)? Aceasta intrebare este fireasca

deoarece folosirea mijloacelor de concurentii afecteaza atat consumatorii, cat si pe concurentii agentului economic autor. Dar, normele privind protectia consumatorilor au alta finalitate si alta sfera de aplicare decat cele privind protectia concurentei. De asemenea, subiectul protejat este diferit: consumatorul - care este un neprofesionist - in cazul dreptului consumatorilor, agentul economic -un profesionist -in cazul dreptului concurentei. Pe de alta parte, este de necontestat faptul ca exista multe interferente intre dreptul concurentei si dreptul consumatorilor. Totusi, eu consider ca aplicarea normelor dreptului concurentei nu trebuie legata in principiu de incalcarile aduse dreptului consumatorilor si de eventualele daune suferite de consumatori datorita faptelor agentului promotor, exceptand cazul in care legea prevede altfel. Aceasta deoarece, in opinia mea, dreptul concurentei nu are menirea si nici nu trebuie sa protejeze in mod direct consumatorii, ci numai indirect, prin protectia concurentei normale pe piata relevanta. Este adevarat, consumatorii reprezinta cererea in cadrul

raportului cerere-oferta, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta cerere nu se formeaza transcedental, undeva in afara pietei, ci prin luarea in considerare a diferitelor oferte concurente pe piata. In consecinta, sanctionarea unui agent promotor pe baza normelor dreptului concurentei numai pentru ca a incalcat unele drepturi ale consumatorilor, fara insa sa incalce uzantele comerciale cinstite, ar fi absurda deoarece iar lipsi chiar temeiul juridic si economic (desigur insa, agentul economic va fi sanctionat pentru incalcarea dreptului consumatorilor). Normele privind protectia consumatorilor ar putea fi luate in considerare in aplicare adreptului concurentei numai in masura in care ofera standarde de conduita in relatia consumator-agent economic, standarde care se incadreaza in categoria de uzante cinstite in activitatea comerciala. De asemenea, nu trebuie uitat ca protectia consumatorilor este o parte a protectiei sociale7, iar protectia sociala este o forma de inginerie sociala care inevitabil afecteaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, jocul normal al fortelor pietei, ori dreptul concurentei are drept finalitate pastrarea jocului normal al fortelor pietei. De la solutia de mai sus, legea romana se abate in cazul dreptului anti-monopol8, tocmai pentru ca legiuitorul roman a imbinat in acest caz componenta economica cu cea sociala in legatura cu protectia pietei libere. Cred insa ca numai in ceea ce priveste abuzul de pozitie dominanta putem vorbi efectiv de o conditionare a aplicarii dreptului

7 In sensul ca protectia consumatorilor este o componenta a protectiei sociale, a se vedea D. Patriche, Gh. Pistol s.a., Protectia consumatorilor, Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998, pp.30-36. 8 A se vedea art. 1 din Legea nr. 21/ 1996, care prevede, cu caracter de principiu, ca protectia, mentinerea si stimularea concurentei se fac in vederea promovarii intereselor consumatorilor.

concurentei de necesitatea protectiei consumatorului9, in celelalte cazuri de practici monopoliste (intelegeri monopoliste si concentrari economice) protectia consumatorilor fiind doar unul dintre standardele in raport cu care se permite o anumita conduita a agentilor economici suspectati de monopolism. De asemenea, relativ recent, prin

modificarea Legii nr.11/ 1991 privind concurenta neloiala10, legiuitorul a impus agentilor economici ca in desfasurarea activitatii lor, sa respecte si interesele consumatorilor (art.1). Totusi, din modul de formulare a textului legal ar rezulta ca respectarea

intereselor consumatorilor reprezinta o cerinta distincta de respectarea uzantelor comerciale cinstite, or legea considera ca este un fapt de concurenta neloiala numai acela care este contrar uzantelor comerciale cinstite. In consecinta, modul de respectare a intereselor consumatorilor poate circumstantia aprecierea caracterului anticoncurential al unei fapte, dar nu reprezinta in sine criteriul de determinare a acestui caracter anti-concurential. Unii autori au insa pozitii contrare celei exprimate mai sus in legatura cu raportul dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor. Conform acestora, in ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot mai mult de ideea protectiei consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului anormal de concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a

9 Art. 6 din Legea nr. 21/ 1996 prevede ca obiectul sau efectul daunator al abuzului de pozitie dominanta se apreciaza, in mod alternativ, in functie de atingerile aduse concurentei sau bunastarii/ drepturilor consumatorilor. 10 Legea nr. 298/ 2001, publicata in M.O., Partea I, nr. 313/ 12.06.2001.

legiuitorului de a include in sfera consumatorilor si micii agenti economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea faptelor comerciale neoneste a fost adoptata si pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent si comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenti economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de pe piata este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii in cazuri particulare11. Drept urmare, si agentii economici urmaresc aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru ca in acest fel se ajunge la suprimarea practicilor neloiale12. Pe de alta parte, standardele privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite in contextul international.13 Se poate astfel afirma ca legislatia privind protectia

consumatorilor are o natura dubla, pe de o parte urmareste sa corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte promoveaza valori sociale (sanatatea si siguranta consumatorului, justitia sociala si prevenirea exploatarii)14. Aceasta legislatie urmareste de asemenea sa promoveze informarea completa si la timp a consumatorului, mai ales in legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si agent economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta ultima perspectiva, se naste si o pozitie critica:

11 David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social environment: fair trade, market law and the consumer interest, in Unfair advertising and comparative advertising (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 16 12 David J. Harland, op.cit., p. 26 13 David J. Harland, op.cit., p. 26-27 14 David J. Harland, op.cit., p. 26

intervenind prea mult in sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedeste un anume paternalism, in dauna considerentelor de eficienta a pietei15. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurentiale neoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale agentilor economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate (de ex., intre grupurile de consumatori cu interese diferite)16. In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in eroare

consumatorii si a altor fapte neoneste, sistemele de drept nationale au dezvoltat in general cateva principii de actiune. Astfel, nu este necesara dovedirea intentiei de a induce in eroare sau insela; din aceasta perspectiva, reprezentarile care nu sunt in sine neadevarate dar al caror efect general este de a induce in eroare, pot fi contestate. In cazul publicitatii neoneste, trebuie luata in considerare audienta careia i se adreseaza, si nu standardul clasic de om rezonabil. De asemenea, este suficient sa dovedesti capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi necesar sa dovedesti prejudiciul comis (aceste principii se abat de la solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se poate ajunge la un control eficient al faptelor de concurenta neloiala)17.

C)

Concepte fundamentale ale dreptului concurentei

15 David J. Harland, op.cit., p. 28 16 David J. Harland, op.cit., p. 31-32 17 David J. Harland, op.cit., p. 21

a)

Notiunea de piata relevanta

- in definirea concurentei comerciale si mai ales in determinarea limitelor activitatii afectate de practicile monopoliste, esential este conceptul de "piata relevanta". Daca piata relevanta nu este determinata in mod corect, exista riscul ca o activitate intrunind toate elementele prevazute de lege pentru o practica anti-concurentiala (in special monopolista) sa nu fie considerata nociva (sau sa fie considerata in mod eronat ca fiind o practica ilicita, sanctionabila in baza L 21/ 1996). Piata relevanta ajuta la determinarea existentei raporturilor de concurenta directa intre agentii ec. in cauza, precum si la evaluarea existentei si intenstitatii concurentei actuale sau potentiale. - acest concept este studiat in multe cazuri in cadrul abuzului de pozitie dominanta, dar in realitate este un element esential in stabilirea existentei or inexistentei oricarei practici monopoliste, inclusiv a concentrarilor economice. Consiliul Concurentei (CC) a definit acest concept prin Instructiunile din 1.04.2004 cu privire la definirea partii relevante. De asemenea, este un concept util si in analiza unor cazuri de concurenta neloiala. - ca orice piata, si piata relevanta este un loc in care se confrunta cererea si oferta in legatura cu un anumit produs/ serviciu, insa acest loc este delimitat de doua elemente: (i) intinderea geografica (piata geografica), adica zona in care sunt activi ag.ec. care livreaza produsul/ presteaza serviciul ce face obiectul pietei produsului/serviciului definit la pct.(ii) mai jos. In cazul pietei geografice, ceea ce conteaza este nu originea geografica a produsului/ serviciului, ci accesibilitatea lui pentru acelasi grup de cumparatori in conditii omogene de concurenta; (de ex., este prea scump sa merg sa cumpar din Baia Mare un pachet de unt, cand eu locuiesc in Bucuresti si am alternativa economica in orasul meu pentru acel produs. Aceasta inseamna ca piata untului este locala? Nu, pentru ca exista aceeasi concurenta si la Baia Mare, si la Bucuresti intre producatori si putere de cumparare pentru unt aproximativ egala, astfel incat pretul este similar in cele doua orase si atunci piata este nationala. Cu alte cuvinte, nu conteaza faptul ca cumparatorul nu se poate deplasa in alt oras, important este ca producatorul poate vinde in orasul sau in conditii similare cu cele in care vinde in alt oras). Datorita progreselor tehnologice, majoritatea produselor/ serviciilor pot fi transportate oriunde in Romania, deci majoritate pietelor relevante vor fi nationale. Mai exista si cazuri de piete regionale (de ex., piata betoanelor, datorita limitarilor privind prepararea si transportul lor). In procesul de stabilire a intinderii pietei geografice, un loc foarte important il ocupa evaluarea barierelor la intrarea pe piata (acestea pot fi date de resursele financiare costuricerute ag.ec. pentru a penetra sau a se mentine pe acea piata in raport cu perioada necesara

pentru amortizarea acestor costuri; costurile legate de cercetare si dezvoltare R&D-; drepturi de propr.intelectuala; reputatia ag.ec. acuzat de practici monopoliste; perceptia consumatorilor/ utilizatorilor asupra substituibilitatii produsului/ serviciului, etc.) si ponderea pe care o ocupa costul transportului produsului de la producator la cumparator in pretul pe care il plateste cumparatorul.

(ii) gradul de substituire a produsului/ serviciului in cauza cu alte produse/ servicii identice sau asemanatoare (piata produsului/ serviciului - vezi United Brands Co. v. Commission). Substituibilitatea (intersanjabilitatea) se apreciaza in functie de destinatia si natura bunurilor/ serviciilor, precum si de preferintele consumatorilor/ cumparatorilor, astfel incat acestia sa aiba o alternativa economica reala cand aleg intre ele. Substituibilitatea se apreciaza si din punct de vedere al ofertei (adica, cat de usor este unui producator sa isi mareasca capacitatea de productie sau sa reconverteasca productia astfel incat sa ofere intr-un timp rezonabil o alternativa la produsul analizat, in conditii similare de pret). Intersanjabilitatea are la baza conceptul de elasticitate incrucisata a cererii. Cererea este inelastica atunci cand produsele vandute la un pret semnificativ mai mare decat cel existent la un moment anterior, sunt absorbite de piata, in conditiile in care se reduce volumul acestor produse oferite spre vanzare se reduce nesemnificativ (de ex., cererea de paine in Romania). Cererea este elastica atunci cand cresterea pretului produsului (chiar in conditiile in care volumul acestuia se reduce) duce la ingreunarea sau chiar imposibilitatea vanzarii acelui produs (de ex., cererea de carte beletristica). Elasticitatea incrucisata a cererii inseamna ca marirea pretului unui produs orienteaza o parte a consumatorilor spre un produs intersanjabil, dar cu un pret mai redus. In acest sens, a se vedea si Regulamentul Consiliului Concurentei din iunie 1997 privind aplicarea art. 5 si 6 din L 21/ 1996 (abrogat si inlocuit prin Regulamentul din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea nr.21/1996), care sugereaza ca o crestere de pret care reorienteaza preferintele consumatorilor poate fi o crestere mica (de ex, cel putin 5%) dar de durata. Produsele sunt considerate intersanjabile numai prin raportare la momentul cand s-au aflat in concurenta pe baza unor preturi reale, care nu au fost deja denaturate (ex. cu automobilul Daewoo si Opel din aceeasi clasa cu Dacia. Dacia este substituibila cu celelalte doua deoarece intra in concurenta, in preferintele consumatorilor, din punct de vedere al raportului pret/ calitate si din punct de vedere al caracteristicilor tehnice. In schimb, daca nu ar fi decat Dacia pe piata iar piata ar fi protejata impotriva importurilor si pretul acesteia ar creste exagerat de mult, atunci poate ca multi s-ar orienta spre motociclete dar nu Harley Davidson. Insa motocicleta si Dacia nu sunt intersanjabile in preferintele consumatorilor.) Actiunile concurentiale pe o piata inelastica

sunt mai strict/ restrictiv analizate din perspectiva dreptului anti-monopol, decat cele de pe o piata elastica.

- piata relevant afectata terminologie folosita de art. 8 alin 1 L 21/ 1996, dar definita de CC numai in legatura cu pietele afectate de concentrarile economice (v. Instructiunile cu privire la definirea pietei relevante din 1.04.2004), astfel: 15% din piata este afectata in cazul relatiilor orizontale si 25% din piata este afectata in cazul relatiilor verticale. - strans legata de piata relevanta este piata derivata atat piata in aval, cat si piata in amonte (concept legat de integrarea pe verticala a circuitului economic). Uneori, efectul practicii monopoliste se produce tocmai pe aceasta piata. - din punct de vedere practic, determinarea pietei relevante este o chestiune foarte delicata si cred ca -pentru a obtine un rezultat corect- ea poate fi facuta numai interdisciplinar (ingineri, economisti, juristi, statisticieni, etc.). Determinarea ei se face de la caz la caz, luandu-se in calcul si scopul pentru care se delimiteaza piata relevanta (de ex., pentru prestarea serviciilor de transport de calatori, piata transportului aerian ar putea fi considerata distinct de cea a transportului pe cale ferata, desi ambele sunt parte a industriei transportului de calatori).

Piata relevanta este un concept cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat si pentru dreptul concurentei neloiale

B) Notiunea de agenti economici; grupul de agenti economici a) am vazut ca intotdeauna, cand m-am referit la persoanele care savarsesc practici monopoliste sau sunt afectate de practicile monopoliste, am folosit conceptul de "agenti economici" (acelasi lucru il face si L 21, de altfel). In general, dreptul concurentei din alte tari europene si cel comunitar utilizeaza in locul conceptului de agent economic conceptul de "intreprindere", dar nu in sensul folosit de noi inainte de 1989, ci in sensul de entitate constituita din elemente materiale si umane ce exercita o anumita activitate economica si care are suficienta autonomie decizionala pentru a stabili comportamentul sau pe piata. Din acest punct de vedere, "intreprinderea" in dreptul conc. nu se suprapune cu intreprinderea comerciala din dreptul comecial, deoarece -in sens strict- intreprinderea comerciala reprezinta obiectul exploatarii exercitate de comerciant, adica un organism economic si social care desfasoara fapte obiective de comert si care reprezinta organizarea autonoma, de catre un intreprinzator, a activitatii sale comerciale cu ajutorul resurselor naturale, a muncii si a capitalului, in scopul obtinerii de profit prin participarea la schimbul comercial (deci, intreprinderea comerciala este cel mult un obiect al raportului juridic comercial), pe cand

intreprinderea in dreptul conc. este un subiect al raportului juridic de concurenta monopolista. Mai mult, intreprinderea din dreptul concurentei cuprinde si pasivul acesteia, ceea ce nu este cazul cu intreprinderea comerciala, care cuprinde numai activul. In fine, in dreptul comunitar al concurentei s-a decis ca si persoane care sunt necomercianti (cu alte cuvinte, nu savarsesc fapte obiective de comert ca o profesiune) pot fi considerate ca reprezentand intreprinderi din punct de vedere al dreptului concurentei (de ex., traducatorii autorizati, cantaretii de opera). In majoritatea cazurilor, agentul economic din dreptul concurentei se suprapune cu conceptul de agent economic folosit in limbajul juridico-economic. Nici intreprinderea, nici agentul ec. nu presupun existenta personalitatii juridice drept o conditie a functionarii lor, esentiala este autonomia functionala (cu alte cuvinte, capacitatea agentului economic de a lua decizii economice independente cu privire la activitatea sa tehnica, contractuala si comerciala). Din acest punct de vedere, legislatia concurentei din Romania poate induce o usoara confuzie terminological deoarece Legea concurentei neloiale foloseste termenul de comerciant (la data elaborarii proiectului ei, in perioada interbelica, nu se concepea ca poate exista concurenta neloiala intre alte persoane decat comercianti in intelesul Codului comercial). Cred ca astazi trebuie sa extindem intelesul notiunii de comerciant din materia concurentei neloiale la cel de agent economic. O asemenea abordare nu este lipsita de controversa in Romania, dat fiind ca o interpretare pur literala si istorica a Legii concurentei neloiale poate invalida extinderea notiunii de comerciant (ca sa nu mai mentionez ca din punct de vedere practic, profesiile liberale vor fi vehemente impotriva unei asemenea interpretari).

Notiunea de agent economic Conceptul de agent economic nu face parte din fondul conceptual traditional al dreptului comercial roman, astfel cum acesta s-a dezvoltat in perioada pre-comunista. El a fost introdus in legislatia romana dupa 1989, mai precis in cadrul legislatiei fiscale 18,

18 De ex., Legea nr.12/ 1991 privind impozitul pe profit, publicata in Monitorul Oficial, (denumit in continuare M.O.), Partea I, nr. 25/ 31.01.1991, abrogata prin Ordonanta Guvernului nr. 70/ 1994 (M.O. nr. 246/31.08.1994, republicata in M.O., Partea I, nr. 40/12.03.1997). Este interesant de remarcat ca in materie fiscala, legiuitorul a renuntat pe parcurs la folosirea sintagmei de agent economic pentru a determina subiectul impozitarii

fara a fi insa definit in mod direct de aceasta19. Daca ne raportam la enumerarea facuta in cadrul reglementarilor fiscale cu privire la categoriile de agenti economici, observam ca notiunea de agent economic se suprapune in multe privinte cu cea clasica de comerciant, respectiv acea persoana care savarseste in nume propriu fapte obiective de comert, cu titlu de profesiune20. Suprapunerea nu este insa perfecta, deoarece legislatia fiscala foloseste in mod neunitar termenul de agent economic, restrangand uneori notiunea numai la persoanele juridice comerciante, fara a include si comerciantii persoane fizice. Ulterior insa termenul de agent economic si-a pierdut importanta conceptuala in cadrul dreptului fiscal, devenind in schimb o notiune fundamentala a dreptul anti-

din sfera comerciala, preferand utilizarea unui termen care defineste mai bine calitatea de platitor de impozite si taxe, aplicabil tuturor categoriilor de platitori de impozite, si anume cel de contribuabil. 19 In general, legislatia fiscala defineste agentul economic indirect, prin enumerarea celor mai importante categorii de agenti economici. De ex., Legea nr.12/ 1991 facea referire la regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste, insitutiile financiare si de credit, alti agenti economici subl.n (art.1). O definire legislativa a agentului economic (fara a determina insa elementele de continut ale termenului) o gasim in art.1 al Legii nr. 15/ 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale : unitatile care desfasoara activitati economice, denumite in continuare agenti economici (Legea nr. 15/ 1994 a fost publicata in M.O. nr.80/ 29.03.1994, republicata in M.O., Partea I, nr. 242/ 31.05.1999, modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr. 5/ 2000, publicata in M.O., Partea I, nr. 26/ 25.01.2000). 20 Pentru analiza elementelor definitorii ale calitatii de comerciant, a se vedea St.D.Carpenaru, Drept comercial roman , editia a III-a, Ed. ALL BECK, 2001, pp.62-63.

monopol, ca sub-ramura a dreptului concurentei21. De asemenea, el a fost consacrat ca element conceptual fundamental si in cadrul dreptului consumatorilor22. In ceea ce priveste definirea legala a acestui concept, Ordonanta Guvernului nr. 21/ 1992 determina in mod clar continutul termenului de agent economic utilizat in contextul ei. In schimb, Legea concurentei nr. 21/ 199623 stabileste ca unul din

subiectele supuse reglementarii anti-monopol romanesti il reprezinta agentul economic (art.2 alin.1 litera a), fara a-l defini insa. In consecinta, trebuie stabilit daca cele doua reglementari au in vedere acelasi continut al termenului de agent economic, iar daca este vorba de continuturi diferite, in ce masura unul dintre ele poate fi utilizat in contextul promovarii produselor. Fara indoiala, agentul economic la care face referire legislatia privind protectia consumatorilor este doar unul dintre subiectele dreptului concurentei (si anume agentul 21 Pentru o definitie a dreptului concurentei si o scurta prezentare a celor doua sub-ramuri ale acestuia, a se vedea O.Capatina, op.cit., pp. 19-20. 22 Actul normativ care contine reglementarea-cadru pentru dreptului consumatorilor il constituie Ordonanta Guvernului nr. 21/ 1992 (modificata prin Legea nr.11/1994, republicata in M.O., Partea I, nr.75/23.03.1994 si modificata ulterior prin Ordonanta Guvernului nr. 58/ 2000 astfel cum aceasta a fost modificata si aprobata prin Legea nr. 37/ 2002, publicata in M.O., Partea I, nr.91/ 2.02.2002). Art. 2 al acestei ordonante defineste agentul economic ca orice persoana fizica sau juridica, autorizata, care in cadrul actiivtatii sale profesionale fabrica, importa, transporta sau comercializeaza produse ori parti din acestea sau presteaza servicii (termenul de produs fiind utilizat cu sensul dat de Ordonanta nr.21/ 1992, respectiv de bun material destinat consumului sau utilizarii finale). Din aceasta perspectiva, agentul economic la care se refera legislatia privind protectia consumatorilor este un comerciant sau liber-profesionist ale carui produse/ servicii sunt destinate numai consumului, nu si folosintei de catre alti agenti economici in scopul incorporarii lor in alte produse/ servicii. Observam ca in cadrul acestei definitii, legiuitorul a introdus fata de formularea anterioara, termenul de persoana autorizata, ceea ce extinde sfera notiunii de agent economic de la comercianti la liber-profesionisti (considerati necomercianti de doctrina traditionala a dreptului comercial). 23 Publicata in M.O., Partea I, nr. 88/ 30.04.1996.

economic ce vinde produse si presteaza servicii consumatorilor); pe langa acesta, o alta categorie de agenti economici supusi dreptului concurentei sunt cei care realizeaza produse/ presteaza servicii necesare derularii activitatii altor agenti economici. In ce ma priveste, consider insa ca in cadrul Legii nr. 21/ 1996, termenul de agent economic are o sfera de acoperire mai larga decat sfera traditionala a conceptului de comerciant24, cuprinzand si entitati colective fara personalitate juridica25 (cum ar fi asociatiile in participatiune si fondurile deschise de investitii26) care au in principal o natura contractuala, precum si necomercianti care desfasoara in mod constant o activitate economica (de ex., organizatii non-profit care exploateaza in mod direct intreprinderi comerciale. In acest din urma caz insa, se poate sustine ca agentul

economic nu este organizatia non-profit ca atare, ci intreprinderea comerciala organizata de aceasta). Nu includ insa, in principiu, in categoria agentilor economici formele

exogene ale societatilor comerciale ce nu sunt independente din punct de vedere economic de societatea care le-a constituit: reprezentante, sucursale, etc.27, deoarece o

24 In sensul ca termenul de agent economic folosit de dreptul concurentei este mai larg decat cel de comerciant, a se vedea O.Capatina, op.cit, pp. 21; 141-144. 25 In sensul ca unele entitati colective fara personalitate juridica sunt subiecte ale raportului juridic de concurenta, a se vedea G.Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs], Institutul de drept si relatii internationale Nicolae Titulescu, 1996, p. 18. 26 Reglementate prin Ordonanta Guvernului nr. 24/ 1993, publicata in M.O., Partea I, nr. 210/ 30.08.1993. 27 In legatura cu formele exogene ale societatilor comerciale, a se vedea O. Capatina, Societatile comerciale, editia a II-a, Ed. Lumina Lex, 1996, pp. 87-107. Legea nr. 31/ 1990, astfel cum a fost republicata in M.O., Partea I, nr. 33/ 29.01.1998, defineste formele exogene fara personalitate juridica drept sedii secundare (de ex., in art. 7 lit. g si art. 8 lit.l.). Excluderea formelor exogene (mai ales a celor lipsite de personalitate juridica) din sfera subiectelor dreptului concurentei are la baza prezumtia lipsei de autonomie decizionala comerciala a acestora. Cred insa ca aceasta prezumtie nu trebuie absolutizata. In mod

trasatura esentiala a agentului economic subiect al dreptului concurentei, este independenta sa economica (recte, autonomia decizionala in ce priveste politica sa economica si comerciala). Revenind la necomerciantii care desfasoara o activitate economica, o problema interesanta din punct de vedere al dreptului concurentei o ridica posibilitatea includerii in sfera agentilor economici a persoanelor care exercita profesiuni liberale (de ex, arhitectii, medicii, avocatii, notarii publici, etc.). Traditional, doctrina si practica dreptului comercial roman nu a inclus aceste persoane in sfera comerciantilor28, pornind de la premisa ca relatia dintre asemenea profesionisti si clientii lor (o relatie in considerarea persoanei liber-profesionistului, in care liber profesionistul urmareste scopuri nobile sau de interes public si numai adiacent obtinerea de castiguri din exercitarea profesiei) este de alta natura decat relatia dintre un comerciant persoana fizica si clientul sau (care este o relatie in considerarea fondului de comert si nu a persoanei intreprinzatoruluiorganizator al fondului de comert). Desi aceasta lucrare nu este locul potrivit pentru a elabora asupra temeiniciei excluderii liber-profesionistilor din sfera comerciantilor, cred totusi ca la sfarsitul acestui mileniu si in actualele conditii de dezvoltare a societatii,

exceptional, se poate concepe o situatie in care majoritatea si in orice caz, cele mai importante decizii economice se iau in cadrul unei sucursale de catre directorii acesteia care sunt si asociati ai societatii mame-, organele de conducere ale societatii- mama avand doar rolul de a sanctiona asemenea decizii si delegand o sfera cat mai larga de atributii conducerii sucursalei. 28 In acest sens, a se vedea St. Carpenaru, op.cit., p. 72-73. Pentru o pozitie mai nuantata, care se bazeaza pe distinctia intre clientela civila si cea comerciala (ceea ce implicit ar scoate liber-profesionistii din sfera subiectelor dreptului concurentei), a se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti 1992, pp.164-165.

poate fi pusa in discutie asertiunea ca un liber-profesionist nu este un comerciant, pentru urmatoarele motive: (i) ca si comerciantul, liber-profesionistul modern combina resurse financiare, forta

de munca si alte resurse pentru a desfasura activitatile cerute de clientii sai. Desigur, calitatile sale personale joaca un rol foarte important, dar acesta nu mai trebui sa fie un criteriu determinant pentru a distinge liber-profesionistul de comerciant, daca avem in vedere ca in multe domenii ale activitatii comerciale din sfera serviciilor, calitatile individuale ale comerciantului prestator de servicii sunt determinante in alegerea sa de catre un anume client; (ii) ca si in cazul comerciantilor, clientela este esentiala pentru activitatea liber-

profesionistului, acesta luptand cu alti concurenti pentru a atrage, mentine si dezvolta aceasta clientela. Scopurile nobile de care acestia ar trebui sa fie animati sau interesul pe care ar trebui sa-l promoveze nu se pot realiza in absenta clientelei; (iii) ca si in cazul comerciantilor, veniturile liber-profesionistului (denumite in mod

generic onorarii) sunt folosite de catre acesta nu numai pentru consum personal, dar si pentru a investitii in vederea extinderii activitatii sale. Pornind probabil de la aceasta realitate, Curtea Europeana de Justitie a considerat ca intreprinderea la care fac referire dispozitiile in materie de concurenta din Tratatul de la Roma din 1957 (intreprinderea fiind pandantul in dreptul comunitar al agentului

economic din dreptul roman al concurentei), poate include si un cantaret de opera 29 sau un avocat30 (deci, liber-profesionisti). Concluzionand la acest punct, cred ca agentul economic subiect al dreptului concurentei il constituie orice persoana (fizica sau juridica) sau grup de persoane care alcatuiesc o entitate distincta, comerciant sau necomerciant, care desfasoara de o maniera autonoma (din punct de vedere decizional) o activitate ce este parte a schimbului de produse/ servicii, in vederea obtinerii unui castig din care o parte va fi reinvestita in continuarea si dezvoltarea activitatii sale. Acest inteles al notiunii de agent economic va fi avut in vedere pe parcursul prezentei lucrari. Agentul economic este un concept- cheie atat pentru dreptul anti-monopol, cat si pentru dreptul concurentei neloiale

b) grupul de agenti economici ca subiect activ al practicilor monopoliste = ansamblu de agenti economici, plasati sub conducerea unuia sau unora dintre ele, asigurandu-se astfel unitatea de directie economica a grupului - observam ca in cazul grupului de agenti econmici independenta economica este limitata sau exista posibilitatea ca oricand aceasta sa fie limitata, situatie opusa celei intalnite cand am vorbit de agent economic luat individual. Liantul in cadrul grupului este dat de legaturile financiare dintre intreprinderile componente, legaturi care duc la existenta unui control economic comun (existenta unui control comun este elementul cheie pentru a determina existenta grupului. Controlul poate fi definit drept capacitatea unei persoane de a influenta substantial deciziile privind comportamentul pe piata a persoanei controlate). Astfel, grupul este subiectul raportului juridic monopolist si nu 29 A se vedea Josephine Steiner, Textbook on EEC Law, Blackstone Press Ltd., 1992, pp.108-109; B. Goldman, A. Lyon-Caen, L. Vogel, Droit commercial europeen, 5e edition, Precis Dalloz, 1994, pp. 351-353, acesti autori criticand insa extinderea notiunii de intreprindere la orice activitate care presupune un schimb de prestatii cuantificabile in bani intre participanti. 30 Cazul C-309/ 99- ( Wouters) decis de Curtea European de Justitie la 19.02.2002.

agentii ec. membri. Gr. de agenti economici nu este reglementat ca atare prin L 21/ 1996, dar intalnim referiri numeroase si chiar definitii legale ale grupului de agenti ec. in legislatia secundara adoptata de Consiliul Concurentei in aplicarea Legii nr. 21/ 1996. Persoana fizica care controleaza un grup de agenti economici este si ea considerate ca facand parte din grupul de agenti economici, fara a fi definite ca si agent economic. (vezi Regulamentul privind concentrarile economice din 31.03.2004) In general, activitatea gr. de ag.ec. face obiect de studiu in cazul in care este anchetata o concentrare economica excesiva. Insa gr. de agenti economici se poate intalni si in cazul celorlalte doua forme de practici monopoliste (intelegerile si abuzul de pozitie dominanta) Forme de grupuri: radiale, circulare (participatii reciproce) si in cascada. Tipuri de grupuri: - industriale - ansamblu de agenti economici ce au activitati identice, asemanatoare sau complementare si care sunt supuse unei conduceri unice. - financiare - agenti economici. participanti se pot deosebi radical dpdv al activitatii desfasurate, dar sunt supuse unui control comun prin existenta unui participari de control detinuta de unul din agentii economici (inclusive o persoana fizica) in ceilalti. Imbraca mai ales forma gr. radial sau circular. - personale- aceleasi persoane controleaza agenti economici participanti ( atentie: sunt mai multe persoane, daca este una singura am grup financiar).

Clientela nu este un concept-cheie pentru dreptul anti-monopol, ci numai pentru dreptul concurentei neloiale

DREPTUL ANTI-MONOPOL

I. CADRUL CONCEPTUAL

I.1

Considerente generale

A) Scurta prezentare a evolutiei istorice a monopolismului si dreptului anti-monopol - pana la inceputul sec.XX, monopolul nu a fost considerat in sine un lucru rau. Amintiti-va cum erau privite in antichitate monopolurile granelor din epoca romana (exceptand situatiile in care recolta de grau din Egipt era mica, ceea ce ducea la proasta aprovizionare a Romei si la cresterea preturilor, ceea ce la randul sau declansa miscari spontane de protest ale populatiei sarace din Roma), monopolurile comertului transatlantic din sec. 15-17 sau monopolurile din unele regate din vestul Europei privind comertul cu Asia de sud si sud-est. In special, Evul Mediu occidental s-a caracterizat prin separarea legala a diferitelor profesiuni si meserii in zone distincte in cadrul societatii, aparate de concurenta si cu acces strict controlat in cadrul lor (breslele, etc.). Practic, fiecare din aceste zone de activitate economica reprezenta un quasi-monopol legal in raport cu consumatorii si furnizorii. Dezvoltand afirmatiile de mai sus, se poate spune ca antichitatea romana si cea greaca s-au caracterizat printr-o relativa libertatea a comertului si mestesugurilor. In schimb, putem spune ca viata economica a Evului Mediu a fost dominata de monopoluri. In general, in aceasta perioada monopolurile dadeau expresie ideii de stratificare sociala -cei dintr-o categorie sociala (ex., tabacarii) formau o grupare inchisa si nu acceptau penetrarea ei de cei apartinand altor categorii sociale sau profesionale- si erau o cosecinta a caracterului inchis al societatii medievale. Monopolurile erau infrante prin ordin al suveranului atunci cand se urmarea satisfacerea necesitatilor de baza ale populatiei, mai ales cele urbane (de ex., aprovizionarea cu cereale si cu carne. Ex. legile engleze care interziceau cumpararea in scop de revanzare a granelor, abrogate de abia in secolul XIX). Dar asemenea exceptii aveau in vedere numai circulatia pe piata interna a unor produse de baza. Suveranul insa avea tendinta de a promova monopoluri interne ca surse de venituri care puteau fi atribuite vasalilor drept rasplata pentru serviciile aduse (ex. cu monopolul jocului de carti acordat de Elisabeta I a Angliei unui curtean al sau). Totodata, prin crearea de monopoluri suveranul apara cu strictete penetrarea pietei interne de produsele concurente exportate de comerciantii straini (ex., manufacturile lui Colbert; industria de postavuri engleza.) - primele lovituri impotriva monopolurilor feudale sunt date, cel putin din punct de vedere principial, de revolutiile americana si franceza din a II-a jumatate a sec.18 monopolurile feudale contravenind ideilor de egalitate a partilor si de libertate a comertului. Totusi, sec. 19 este martorul unei abandonari temporare a conceptiilor anti-monopol deoarece marile concentrari economice aparute in aceasta perioada sunt tocmai rezultatul libertatii absolute a comertului si al actiunii neingradite a principiului libertatii contractuale. - din punct de vedere legislativ si conceptual, atacul impotriva monopolurilor incepe in SUA (1889 Sherman Act). Aceasta miscare anti-monopol s-a extins si in Europa, mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial. In ultimele decenii, lupta impotriva monopolurilor a cunoscut

diferite intensitati. In general, abordarea luptei anti-monopol in SUA a influentat practica si doctrina Uniunii Europene (CEE). In America Latina, Asia capitalista si Elvetia, monopolurile au fost mult timp tratate cu indulgenta (lucru explicabil prin natura predominant etatista si bazata pe legaturi de familie si politice a economiilor latino-americane si prin specificul cultural si social al Asiei capitaliste si Elvetiei). Dar, si in aceste tari in ultimii ani dreptul anti-monopol a cunoscut un reviriment (reflectand schimbarile fundamentale in economie si in textura sociala), fiind tot mai mult influentat de doctrina si practica SUA. In Europa Centrala si de Est, dreptul anti-monopol modern este introdus dupa abolirea socialismului, modelul urmat fiind cel al Uniunii Europene (cel mai frecvent) sau al SUA.

B)

Scopul si obiectivele dreptului anti-monopol

Dreptul anti-monopol a cunoscut perioade de aplicare stricta sau mai laxa, in functie de obiectivele ideologice si economice dominante in societate la un moment dat. In general, scopul si obiectivele dr. anti-monopol sunt perene, variaza doar audienta unora in raport cu altele. Putem spune ca, in esenta, dr. anti-monopol da expresie conflictului permanent intre necesitatea de a maximiza profitul agentilor economici si cea de a maximiza protectia agentilor economici concurenti si a consumatorilor/ utilizatorilor. Dr. anti-monopol nu are drept scop primordial protectia consumatorilor, dar este influentat de cerinta protectiei consumatorilor. Scopul primordial al dreptului anti-monopol il reprezinta mentinerea si protejarea libertatii de concurenta pe pietele relevante. Din aceasta perspectiva, dreptul anti-monopol este un instrument in pastrarea unui echilibru intre cerere si oferta pe piata relevanta, astfel incat preturile sa fie relativ stabile iar pe termen lung sa se ajunga la scaderea lor. Dreptul anti-monopol modern este astfel preocupat de promovarea unor structuri concurentiale ale pietelor relevante. Obiectivele dr. anti-monopol (se va observa ca unele dintre ele intra in conflict cu celelalte. Important este modul in care se realizeaza compromisul dintre ele in aplicarea lor in practica) sunt: a) stabilirea unui cadru legal (grup de reguli) care consacra limitele in care se poate duce lupta de concurenta si sanctionarea celor care incalca aceste reguli (adica, aduc restrangeri concurentei). O varianta (pana nu de mult considerata ca fiind caracteristica Europei) controlul administrativ asupra pietei (expresie a ideii de inginerie sociala) pt. a preveni abuzurile generate de functionarea neingradita a cererii si ofertei;

b) inlaturarea oricaror bariere administrative si legale in calea luptei de concurenta. Adversarii conceptiei prezentate la pct. a) considera ca libertatea concurentei trebuie sa fie absoluta, pt. ca numai in acest fel se aloca eficient resursele economice (nici un guvern sau persoana nu pot aloca mai eficient resursele decat o face piata insasi). Un argument suplimentar in sustinerea acestui pct. de vedere - o legislatie anti-monopol activista necesita interpretarea ei permanenta de catre organele adm. si instante. Dar aceste autoritati sunt "iresponsabile" din punct de vedere economic, nu pot intelege realitatea pietei mai bine decat agentii economici insisi. In concluzie, nu este necesara o legislatie anti-monopol (exceptand acele situatii in care dobandirea pozitiei de monopol de face prin mijloace vadit ilicite, deja incriminate in alte acte normative, de ex. Codul penal) care sa fie interpretata iresponsabil, ajungand astfel sa loveasca in insisi agentii economic pe care legislatia respectiva ar trebui sai protejeze. In consecinta, chiar daca principiile alocarii eficiente a resurselor conduc uneori in lipsa unei legislatii anti-monopol specifice - la restrangeri ale concurentei, aceasta consecinta negativa este mai putin grava decat aceea rezultand din protejarea cu orice pret a concurentei pe piata si impiedicarea unor agenti economici ca, pe baza propriei eficiente, sa ajunga la pozitia de monopol; c) maximizarea transferului bogatiei sociale, prin redistribuirea ei cat mai larga intre cetateni. Democratia economica reclama ca un nr. cat mai mare de subiecte sa beneficieze de produse cat mai accesibile in ce priveste oferta, pret, calitate. Cu alte cuvinte, daca alocarea eficienta ar duce la acumularea bogatiei intr-un numar redus de maini, maximizarea transferului bogatiei sociale duce la o repartizare mai echitabila a acesteia in mainile majoritatii populatiei. d) promovarea si salvgardarea libertatii economice individuale. Societatea trebuie sa se bazeze pe libertatea economica a individului. Un individ este liber economic nu in calitate de salariat, ci in calitate de intreprinzator. Drept urmare, dr. anti-monopol pe de o parte ar trebui indreptat impotriva marilor agenti economici, care transforma indivizii in salariati, iar pe de alta parte ar trebui sa promoveze o piata cat mai atomista, pe care sa reziste un nr. cat mai mare de agenti economici, chiar daca acestia sunt mai putin eficienti decat marii agenti economici (pct. de vedere Jeffersonian, depasit de realitatea contemporana). Corolar - marele agent economic are prea multa putere, ceea ce poate afecta insasi democratia politica.

Factorul economic cel mai mult utilizat in aprecierea modului in care sunt atinse scopul si obiectivele dreptul anti-monopol este pretul produsului/ serviciului analizat. In

consecinta, un element indispensabil in analiza juridica a unui fapt presupus monopolist este evolutia (pe trecut si in viitor) a pretului acelui produs/ serviciu.

I.2

Precizari terminologice

- din punct de vedere terminologic, denumirea L 21/ 1996 este incorecta (legea "concurentei"). In realitate, aceasta lege nu reglementeaza toate actele care pot aduce atingere concurentei, ci numai acelea care afecteaza piata in ansamblul ei. Aceste acte le vom numi practici restrictive de concurenta sau fapte monopoliste, spre a le deosebi de practicile de concurenta neloiala, reglementate prin L 11/ 1991. Ambele categorii de practici sunt contrare uzantelor comerciale cinstite si aduc atingere concurentei normale intre agentii economici. Dar in timp ce practicile restrictive de concurenta aduc atingere pietei in intregul ei (adica, afecteaza un numar nedeterminat de agenti economici de pe acea piata, ele perturba legile economice ale pietei libere), practicile de concurenta neloiala sunt totdeauna indreptate impotriva unui sau unor agenti economici determinati (ele urmaresc sa elimine un rival de pe piata prin acapararea ilicita a clientelei acestuia; recent s-a acceptat ideea ca o practica de concurenta neloiala poate avea drept scop si numai incalcarea unei norme de comportament normal de afaceri, fara a avea drept obiect sau efect acapararea clientelei). - vom vorbi de concurenta comerciala, pe care nu trebuie sa o intelegem limitata la comercianti, ci extinsa la toti agentii economici; - monopolul este acel agent economic a carui pozitie pe piata relevanta este suficienta de puternica astfel incat sa isi stabileasca propriul comportament pe piata fara ca deciziile sale sa fie conditionate de comportamentul concurentilor sau al cumparatorilor (consumatorilor) de pe acea piata. - spre deosebire de monopol, oligopolul nu este un agent economic ci o modalitate de a descrie o structura a pietei relevante, caracterizata prin existenta unui nr. redus de ag.ec. cu putere mare de piata, nici unul din ei nefiind in situatia de a domina piata, al caror comportament pe piata este influentat de comportamentul oricaruia din marii ag.ec. concurenti dar nu este influentat de reactiile si comportamentul micilor ag.ec. existenti pe acea piata. Cumparatorii de pe acea piata pot influenta comportamentul de piata al fiecarui agent economic cu putere mare, in cazul in care concurenta in interiorul oligopolului este suficient de intensa;

- referitor la conceptul de "monopol" si derivatele sale (monopolism, monopolizare, etc.) ar trebui sa distingem intre monopolul de stat si celelalte forme de monopol. Monopolul de stat reprezinta o interdictie legislativa de a savarsi o activitate de natura celei monopolizate, fara a avea autorizarea prealabila a autoritatii publice (accentuez: monopolul se stat se poate crea numai prin lege. Fiind o restrangere, o atingere adusa principiului libertatii comertului consacrat prin art. 135 (2)(a) din Constitutie, ele trebuie prevazut expres printr-un act normativ al Parlamentului si nu se poate considera ca fiind subinteles). La noi, monopolul de stat este reglementat prin L 31/ 1996 iar organul adm. indrituit sa autorize un agent economic in vederea exercitarii unei activitati reprezentand monopol de stat este Ministerul Finantelor (MF). Din reglementarea L 31 nu rezulta ca o activitate constituind monopol de stat trebuie exercitata numai de un singur agent economic, MF putand acorda licente de exploatare a aceleiasi activitati mai multor agenti ec. Din pacate, cuvantul cheie este "poate", iar modul in care este transpus in practica acest "poate" este controlat numai de organul adm. superior MF, anume Guvernul. Refuzul MF de a acorda licenta de exploatare poate fi atacat in instanta, daca incalca dispozitiile art.9 din legea nr.21/1996, insa organul care este titularul actiunii este Consiliul Concurentei , daca in prealabil a sanctionat actiunea organului administrativ (vezi art. 9 alin.3 introdus prin OUG 121/2003). Din pacate, legea 21/ 1996 nu stabileste competenta clara a CC de a lua masuri administrative impotriva organelor adm. de stat. In ceea ce priveste dreptul agentului economic afectat de a actiona in justitie, cred ca in baza dreptului de acces liber la justitie al oricarei persoane (consacrat in Constitutie art.21), o asemenea actiune este de conceput atat timp cat nu pune in discutie exclusiv chestiuni de apreciere tehnica (apreciere facuta de MF atunci cand a refuzat acordarea licentei este o apreciere tehnica, instanta neavand pregatirea necesara chiar ajutata de experti- pentru a revizui aceasta apreciere, exceptand cazul in care este vadit ca aprecierea tehnica a organului adm. a fost doar paravanul in spatele carui este mascat un abuz de drept sau o discriminare impotriva solicitantului licentei) si MF a incalcat normele privind acordarea licentei de monopol de stat. In practica, L 31/ 1996 nu este aplicata, deoarece lipsesc normele de aplicare care trebuiau promovate printr-un H.G. conform art. 17 al legii. - spre deosebire de monopolul de stat, monopolul de exploatare nu presupune interdictia activitatilor concurente, dar persoana care exploateaza acest tip de monopol -un organ adm., monopolul de exploatare fiind specific sferei serviciilor publice- are dreptul de a acorda licente de exploatare ag.ec. care doresc sa desfasoare activitati similare. In dreptul adm. de inspiratie franceza, sfera serviciilor publice este foarte larga, putand include si activitati pur economice dar care, datorita importantei lor pentru economia nationala sau locala, sunt considerate de interes public si se supun regimului adm. - de ex., exploatarea resurselor

naturale, a energiei electrice, etc. Din fericire sau din nefericire, conceptul de "interes public" este foarte flexibil, ceea ce permite ca in functie de conceptia politica dominanta la un moment dat, o activitate economica sa fie considerata ca apartinand sferei publice sau celei private. Monopolul de exploatare nu este stabilit prin lege, ci prin acte de natura administrativa si poate fi pus in valoare de un agent economic privat numai pe baza acordarii unei licente de catre organul adm. care a creat monopolul de exploatare sau il supravegheaza. Cred ca refuzul neintemeiat al acordarii unei asemenea licente poate fi atacat in instanta, mai precis in cea de contencios administrativ, in aceleasi conditii ca cele aratate pentru monopolul de stat. Dupa cum vedem, cele doua tipuri de monopoluri se aseamana din punct de vedere al efectelor lor, dar difera din punct de vedere al naturii si originii lor: unul se naste pe baza legii, altul pe baza unui act administrativ. Ceea ce duce la ideea ca existenta, constituirea monopolului de exploatare poate fi contestata in instanta. - monopolul natural - definit prin Ordonanta 15/ 1993 privind restructurarea regiilor autonome (art.2 (1) - activitate de productie sau de prestari servicii care, datorita necesitatii unor tehnologii specifice sau a unor investitii de capital cu costuri ridicate, nu se poate realiza in conditii de eficienta normala in unitati concurentiale sau care ar deveni concurentiale pe termen scurt sau mediu). In primul rand, aceasta definitie este incompleta deoarece nu include monopolul natural dat de exploatarea unei inventii (cel ce are un brevet de inventie sau un drept asemanator de proprietate industriala protejat prin lege, se bucura in mod exclusiv pe o perioada de timp de rezultatele economice ale exploatarii inventiei, devansandusi concurentii in cazul in care acestia nu inventeaza ceva mai performant). In al doilea rand, ea este prost plasata: monopolul natural poate exista la nivelul oricarui agent economic privat, nu numai la cel al regiilor autonome (organe supuse unui regim mixt, de drept adm. si privat). In realitate, la data adoptarii OG 15/1993 majoritatea regiilor autonome aveau un monopol de exploatare, care in unele cazuri se suprapunea cu un monopol natural. Spre deosebire de celelalte doua forme de monopol, monopolul natural nu este protejat prin lege sau act administrativ (dar poate fi protejat legal printr-un act de drept public care nu are caracter constitutiv, ci constatator de drepturi, de ex. un brevet de inventie). Exploatarea lui abuziva cade sub incidenta legislatiei anti-monopol ( L 21/ 96).

Aceste distinctii intre cele trei tipuri de monopol sunt de inspiratie franceza.

I.3

[rezervat]

I.4

Analiza economica a faptului monopolist

Intotdeauna, incalcarea regulilor de desfasurarea a jocului concurentei comerciale are o justificare economica. Pentru a aprecia daca exista intr-adevar o incalcare, trebuie evaluat rationamentul economic al autorului, pentru a vedea daca justifica o asemenea incalcare. Cu alte cuvinte, daca beneficiile economice generale (adica, nu numai in favoarea autorului, ci in favoarea pietei in general) ale actului respectiv exced efectele negative ale acestuia, actul nu ar trebui sanctionat, chiar daca aparent reprezinta o incalcare a regulilor legale ale concurentei. Anatomia mecanismului analitic folosit in aprecierea conformitatii unui fapt concurential cu normele dreptului anti-monopolist presupune parcurgerea urmatoarelor etape de rationament: - stabilirea tuturor elementelor de fapt, pentru a avea o imagine completa si corecta a faptului monopolist si mecanismului sau de producere; - intelegerea mecanismelor si rationamentelor economice care l-au condus pe autor la savarsirea faptului monopolist; - determinarea pietei (lor) relevante romanesti (dr. anti-monopol roman nu este interesat inca de efectele anti-concurentiale pe alte piete nationale ale unui fapt savarsit sau conceput in Romania) pe care s-a produs faptul monopolist (sunt necesare cat mai multe informatii statistice si studii de piata care sa provina de la terti independenti, cu reputatie. De asemenea, trebuie inteles in ce masura produsele aceluiasi agent economic sunt comercializate pe aceeasi piata relevanta sau pe piete diferite. Este necesara o interactiune stransa intre jurist, analist economic, agenti de vanzari si tehnicieni, ingineri, etc. care fabrica un anumit produs sau presteaza un anumit serviciu pentru a intelege particularitatile produsului/ serviciului in cauza si masura in care este intersanjabil cu alte produse/ servicii). In general, Consiliul Concurentei favorizeaza stabilirea pietelor relevante pe baza valorica, si nu ca volum (unitati, numar total de produse vandute, etc.). Exista insa situatii in care doreste sa cunoasca piata atat valoric, cat si ca volum; - stabilirea barierelor la intrare pe piata relevanta (costul unei investitii noi si perioada ei de amortizare; existenta unor cerinte administrative licente, autorizatii adm., etc.- pentru

importul sau comercializarea produsului/ serviciului in cauza pe piata romaneasca; cat de mult este deschisa piata romaneasca la produsele / serviciile venite din afara tarii; determinarea importantei marcilor pe piata relevanta; importanta efortului de marketing si valoarea lui pentru a castiga cota de piata; rolul contractelor de distributie exclusiva, licentelor, contractelor de cumparare exclusiva pe piata relevanta; rolul R&D pentru dobandirea si extinderea cotei de piata a produselor/ serviciilor in cauza), - evaluarea structurii pietei relevante, pentru a determina daca piata este concurentiala sau nu (numarul de concurenti si puterea lor pe piata - la acest punct al analizei, un rol important il are determinarea gradului de concentrare a pietei. Pentru a cunoaste gradul de concentrare al pietei, se foloseste deseori indicele Herfindahl-Hirschman (HHI) care se calculeaza prin insumarea cotei de piata a fiecarui agent economic ridicata la patrat. Daca indicele HHI are o valoare mai mica de 1,000, concentrarea este prezumata redusa, intre 1,000 si 1,800 este prezumata medie si peste 1,800 este considerate ridicata. Cu cat piata este mai concentrata, cu atat faptele care au impact asupra concurentei sunt apreciate mai restrictiv; evolutia preturilor pe acea piata in ultimii 3 ani si tendinta de evolutie pe urmatorii 3 ani, evolutia cererii si a ofertei pe ultimii trei ani, etc. In aceasta etapa a analizei, un rol foarte important cu impact fundamental in solutia/ decizia finala este il joaca intelegerea rolului pe care il joaca diferiti factori economici, sociali si uneori politici si in mecanismul de formare a pretului produsului/ serviciului). In analiza moderna a faptului monopolist, analiza evolutiei in timp si a structurii preturilor pe piata relevanta joaca un rol fundamental; - stabilirea pozitiei autorului pe acele piete relevante afectate de faptul sau (cota sa de piata si in unele cazuri, cotele de piata ale concurentilor celor mai importanti. In acest context are loc si stabilirea cifrei de afaceri a agentului economic autor in anul anterior savarsirii faptului monopolist atat cifra de afaceri generala (totala), cat si cea alocabila pietei relevante a faptului monopolist (amenda adm. se aplica la cifra de afaceri totala alocabila Romaniei ???, cifra de afaceri aferenta pietei analizate permite sa se inteleaga cat de importanta este activitatea analizata pentru agentul economic respectiv); - identificarea ag.ec. care sunt concurenti directi ai autorului faptei si a celor care nu concureaza direct cu el (in cazul in care nu exista concurenta intre agentii economici participanti la o intelegere monopolista, legislatia anti-monopol este mai permisiva); - identificarea normelor legale care au fost incalcate prin faptul monopolist si a jurisprudentei adm.si judiciare in legatura cu ele. Cunoasterea si intelegerea modului in care sunt interpretate de catre doctrina, Consiliul Concurentei si instante (daca exista);

- analiza elementelor componente ale faptului monopolist si a faptului in intregul sau, pentru a vedea in ce masura a incalcat litera si/sau spiritul legii (in aceasta etapa, sunt aplicabile toate elementele de rationament aratate mai sus); - in majoritatea cazurilor, este recomandabila si efectuarea unui studiu de drept comparat al aplicarii (mai ales in Uniunea Europeana) a prevederilor similare cu cele romanesti aflate in discutie (din perspectiva avocatului autorului, este bine daca se poate identifica o tendinta de analiza/ sanctionare sau o practica la nivelul UE care este favorabila autorului).

II. FORME DE PRACTICI MONOPOLISTE - legea noastra sanctioneaza urmatoarele forme de practici monopoliste: intelegerile monopoliste si abuzul de pozitie dominanta. In ceea ce priveste concentrarile economice excesive, legea are mai putin un caracter sanctionator, cat mai ales unul preventiv.

II.1.

Intelegerile monopoliste

A)

Conceptul general de intelegeri monopoliste

- descrise prin art.5 alin.1 din L 21/ 1996. De retinut: practicile enumerate afecteaza concurenta normala pe piata atunci cand cel care le savarseste are deja o anumita putere economica (regula de minimis vz. art. 8 alin.1). In mod exceptional, legea considera ca unele practici sunt atat de nocive, incat ele trebuie sanctionate indiferent de puterea economica a autorilor lor (vz. art. 8 alin.2) - intelegerile monopoliste pot fi definite ca fiind acele manifestari de vointa colectiva ale unor ag. ec. suficient de independenti unii in raport cu altii spre a putea decide autonom comportamentul lor pe piata, manifestari de vointa care au drept obiect sau drept efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei pe piata relevanta. - legea clasifica intelegerile monopoliste in: acorduri propriu-zise, decizii ale asociatilor de agenti economici si practici concertate. - o alta clasificare importanta este data de "palierul" economic unde se formeaza intelegerea monopolista: intelegeri orizontale (acelasi nivel al circuitului economic, de ex. intre

producatorii de otel; sunt in general prezumate ca fiind contrare concurentei normale, deoarece agentii ec.participanti sunt concurenti directi pe aceeasi piata relevanta) si verticale (nivele diferite ale circuitului economic, de ex., intre o rafinarie si distribuitorii de benzina; tendinta recenta este de a le considera, in principiu, benefice pentru concurenta si pentru consumatori). Si in cazul multor intelegeri verticale, ag.ec. participanti pot fi considerati ca aflandu-se in competitie directa deoarece produsele/ serviciile pe care le vand ajung pe aceeasi piata relevanta, insa in ultimele decenii formele moderne de distributie a produselor au condus la specializarea agentilor economici la diferitele nivele ale lantului economic ce leaga producatorul de consumator in asa masura incat astazi asemenea nivele sunt privite ca piete relevante distincte.

Elementele constitutive ale unei intelegeri monopoliste: (1) existenta unei manifestari de vointa colectiva - aceasta manifestare se analizeaza la nivelul fiecarui agent ec. (adica, fiecare agent ec. participa la formarea vointei colective) - nu este necesar ca fiecare agent ec. sa participe la elaborarea intelegerii monopoliste, este suficient daca o pune in aplicare.

(2) autonomia decizionala a participantilor - fiecare participant la intelegerea monopolista trebuie sa se bucure de libertate de decizie in ce priveste comportamentul sau economic. - viciile de consimtamant (in general, este greu de conceput existenta lor in practica in cazul unei intelegeri monopoliste). In orice caz, daca decizia unei persoane de a participa la o intelegere monopolista a fost afectata de un viciu de consimtamant (in intelesul dat de C.civ.), atunci persoana respectiva nu va fi sanctionata. - in plus, in materia dreptului anti-monopol se considera ca o persoana nu se bucura de autonomie decizionala atunci cand nu are libertatea de decizie economica (cauze de impunitate):

(i) exista o dispozitie legala care restrange autonomia decizionala, astfel incat ag.ec. sunt obligati sa participe la intelegerea monopolista. Dar nu orice dispozitie legala este avuta in vedere, ci numai una (a) imperativa - care este obligatorie pentru ag.ec. vizati (dar nu o dispozitie obligatorie emisa printr-un act administrativ, ci numai una inclusa intr-un act al Parlamentului sau avand aceeasi forta juridica ), (b) care exclude libertatea marginala de decizie a ag.ec. respectivi (recte, obligatia de a incheia intelegerea monopolista acopera toata piata pe care opereaza acei agenti, nu numai o parte a ei. Daca exista un segment al pietei relevante unde ag. ec. pot concura in mod neingradit, dar acestia extind efectele intelegerii monopoliste si asupra acelui segment, atunci pentru acel segment devin pe deplin aplicabile sanctiunile legale. De ex., daca legea romana impune tuturor rafinarilor sa se asocieze pentru a cumpara petrol si pentru a-l prelucra, inseamna ca sectorul distributiei de produse petroliere ramane deschis concurentei, ceea ce exclude existenta unei intelegeri monopoliste la acest nivel) si (c) care creeaza o legatura de cauzalitate directa intre acea dispozitie legala si intelegerea monopolista (cu alte cuvinte, sa existe un text de lege care sa impuna, expres sau implicit dar in mod indubitabil, realizarea intelegerii monopoliste- ex. cu licitatiile pt. achizitionarea de cantitati foarte mari din anumite produse, cand legea permite ca vanzatorul de regula, un organ administrativ- sa ofere numai loturi foarte mari, ceea ce practic impun asocierile intre agenti economici mai mici. Un alt exemplu: art. 28 alin.2 lit.c) din Legea notarilor publici, care prevede ca Consiliul Uniunii Notarilor Publici stabliste onorariile minimale, cu aprobarea Ministrului Justitiei; art.28 alin.2 lit.b) prevede ca acelasi Consiliu propune Ministrului Justitiei numarul noecesar de notari publici). Obligatia de a incheia intelegerea monopolista prevazuta de lege trebuie sa fie suficient de caracterizata, sa indice clar cui se aplica si limitele sale de aplicare, sau (ii) exista o situatie de dependenta economica a unor participanti la intelegerea monopolista fata de alti participanti sau fata de ag.ec. care nu participa la intelegerea monopolista. Ag.ec. aflat in situatie de dependenta nu va fi sanctionat pentru participarea la intelegerea monopolista, in schimb va fi sanctionat ag.ec. care a exercitat puterea de control. Problema dependentei ec. apare mai ales in cadrul grupurilor de agenti economici, precum si in cazul raporturilor de intermediere comerciala. In cadrul grupului, este evident ca sucursalele si reprezentantele, in principiu, nu se pot bucura de libertate economica. In cazul filialelor, exista o prezumtie relativa de dependenta ec.; daca se demonstreaza ca filiala a avut posibilitatea, la data incheierii intelegerii monopoliste, de a-si determina in mod autonom comportamentul pe piata, atunci filiala nu poate pretinde impunitate.

In ce priveste relatiile de intermediere, trebuie sa facem distinctie dupa cum intermediarii sunt auxiliari comerciali dependenti (in esenta, ei nu isi asuma nici un risc atunci cand deruleaza afacerea comitentului lor) sau intermediari independenti (cand ei suporta o parte semnificativa sau toate riscurile operatiunii pe care o incheie in numele comitentului. De ex., suporta o parte din cheltuielile operatiunii, au autonomie in luarea deciziilor privind derularea acelei operatiuni, investesc in crearea unei cereri pentru produsele/ serviciile pe care le intermediaza, etc.). Primii nu au independenta ec., ultimii da. Art. 5 alin.2 din L 21/ 1996 nu reglementeaza cauze de impunitate, stabileste doar exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile monopoliste, numai ca in aceste cazuri ag.ec. participanti la intelegerile exceptate sunt considerati ca au avut autonomie decizionala pentru a participa la acea intelegere.

(3) afectarea semnificativa a concurentei - nu orice intelegere monopolista este sanctionabila, ci numai una care afecteaza concurenta in mod semnificativ. A afecta inseamna (i) a denatura (concurenta exista, dar competitorii nu mai au posibilitatea de a-si stabili politica de afaceri pe principiile rationalitatii economice, de ex. toti sunt obligati sa includa in contractele lor aceleasi restrictii cu privire la garantia produsului), (ii) a restrange (concurenta subzista numai cu privire la anumite aspecte ale comportamentului pe piata, de ex. piata a fost impartita teritorial dar in cadrul fiecarui teritoriu ag.ec. participant poate sa-si stabileasca in mod liber preturile) sau (iii) a impiedica concurenta. Desi cerinta existentei unei alterari semnificative a concurentei nu este prevazuta expres in actuala lege rom., ea se deduce din reglementarea dispenselor individuale, a exceptarilor in bloc si mai ales din art.8 (cifra de afaceri plus cota de piata minime). Exceptie: art. 8 alin.2 prevede practici ilicite prin ele insele, chiar daca nu au afectat semnificativ concurenta. Nu inseamna insa ca daca sunt depasite pragurile din art.8 alin.1 (adica, se prezuma afectarea semnificativ a concurentei), intelegerea este automat sanctionata deoarece atunci intervin dispensele individuale care vor lua in calcul factorii enumerati la art. 5 alin.2. In sfera notiunii de concurenta afectata de o intelegere monopolista intra atat concurenta reala, cat si concurenta potentiala. Un ag.ec. este un concurent real daca actioneaza pe aceeasi piata relevanta sau care nu actioneaza la momentul analizei pe aceeasi piata relevanta, dar are capacitatea sa isi modifice rapid productia pentru a intra rapid pe piata relevanta, fara costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor pe aceasta piata (a se vedea art.1.2 pct.7 din Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea

art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala). Un ag.ec. este considerat concurent potential daca la momentul analizei nu actioneaza pe piata relevanta dar care are capacitatea de a face investitiile suplimentare necesare pentru a patrunde pe piata ca raspuns la o crestere mica si permanenta a preturilor.

- am aratat mereu ca intelegerea monopolista sanctionabila este cea care are drept obiect sau efect restrangerea, denaturarea sau impiedicarea semnificativa a concurentei normale (este suficient ca obiectul ori efectul sa fie anti-concurential. Nu are importanta ca partile nu au urmarit ca intelegerea lor sa afecteze concurenta, daca efectul acestei intelegeri este totusi in acest sens. In practica, se pare ca este mai usor de demonstrat efectul decat obiectul monopolist). Mai mult, se considera ca nu este nevoie ca efectul anti-concurential sa fie actual, este suficient ca el sa fie potential - chiar art. 5(1) vorbeste de practici ce "pot avea ca efect".

B)

Forme de intelegeri monopoliste

(1) Acorduri propriu-zise - reprezinta conventii bi- sau multilaterale care pot imbraca o mare varietate de forme (contracte de licenta, vanzare-cumparare, locatiune, distributie exclusiva, contracte de asociere, de specializare, de franciza, etc.) fara a fi necesar ca respectiva conventie sa creeze legaturi de asociere intre participanti. Important este ca, in principiu, prin respectivele acorduri se nasc drepturi si obligatii juridice intre parti. In jurisprudenta comunitara se admite ca si "gentleman's agreements" pot fi considerate acorduri in sensul dreptului concurentei, chiar daca ele nu duc la nasterea de drepturi si obligatii cu forta legala intre parti, ci numai la exprimarea intentiei partilor, cu conditia ca partile sa execute ulterior de buna-voie cele convenite in gentlemen agreements. La fel, conventiile de asociere (de ex., cele de pool) care nu dau nastere la o noua persoana juridica - in baza lor, participantii la asociere folosesc in comun anumite facilitati sau pun in comun anumite resurse, cu scopul de a-si eficientiza activitatea (ex. din industria aviatica code-sharing) - in randul acordurilor propriu-zise se pot include si cele privind constituirea unei filiale comune, dar numai daca in urma acordului respectiv ag.ec. participanti nu isi pierd independenta economica (in cazul in care isi pierd independenta, este vorba de o concentrare economica).

b) deciziile luate de asociatiile de agenti economici - deciziile asociatiilor de agenti economici sunt manifestari de vointa colectiva ale membrilor unei grupari de ag.ec. (aceasta grupare nu constituie o concentrare ec. In cadrul asociatiei de ag.ec., fiecare participant isi pastreaza independenta, nu se poate vorbi de un control comun a se vedea si art.11 alin.3 din L 21/1996). Nu este necesar ca asociatia de ag.ec. sa aiba personalitate juridical pentru ca decizia sa cada sub incidenta L 21/ 1996. - deciziile susceptibile de reprimare sunt cele adoptate in cursul activitatii curente de catre organul competent al asociatiei, decizii ce pot imbraca forma de circulare, directive, regulamente, etc. si care sunt aplicate efectiv de ag.ec. asociati. In acelasi sens, recomandarile facute de organul asociatiei sunt considerate decizii reprehensibile daca ele sunt urmate efectiv de participantii la asociatie. O problema actuala a practicii romanesti o ridica asociatiile profesionale in anumite industrii, care in foarte multe cazuri au creat prin intermediul asociatiei un mecanism de schimb de informatii sensibile din punct de vedere concurential (niveluri de pret, structura costurilor, volumul investitiilor fiecarui membru, etc.) si au pastrat in statutele/ actele constitutive ale organizatiilor profesionale formulari din HG 503/ 1991 (in prezenta abrigata prin L 356/ 2001) care vin in contradictie cu normele dreptului anti-monopol (v. art.7 din HG 503/ 1991)/

c) practici concertate - presupun o comportare similara si coordonata a unor agenti economici, realizata in mod voit, dar fara a se baza pe un acord intre ag.ec., substituind cu buna stiinta riscurilor concurentei cele ale cooperarii intre acei agenti ec., cooperare ce nu se justifica tinand cont de conditiile normale ale pietei in cauza. - pt. a avea o practica concertata trebuie intrunite in acelasi timp un element subiectiv si unul obiectiv. Elementul obiectiv consta in existenta, la un moment dat, a unui comportament paralel si similar al ag.ec. in cauza. Numai acest lucru nu ar constitui o practica monopolista, deoarece pe o piata libera fiecare ag.ec. are dreptul de a tine cont de activitatea concurentilor sai si de a-si modela comportamentul in consecinta. Si atunci intervine elementul subiectiv, si anume fiecare ag.ec. se comporta in modul respectiv deoarece urmareste atingerea unui obiectiv comun cu al celorlalti: impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei. In

realitate, este extrem de greu de a demonstra aceasta intentie, mai ales cand ag.ec. in cauza functioneaza pe o piata oligopolistica (nr.redus de ag.ec. mari). De aceea, organul de supraveghere trebuie sa porneasca de la elementul obiectiv si pe baza lui sa cladeasca -prin mecanismul prezumtiilor, al analizei comunicarii informatiilor facuta intre parti (de ex., principalii concurenti isi comunica costurile la un anume produs in cadrul unei intruniri informale, etc.) elementul subiectiv. In acest context, mi se pare ca organul de supraveghere roman se afla intr-o pozitie foarte buna, deoarece el este cel ce -in urma investigatiilor facute si audierii partilor- aplica sanctiunea in special bazandu-se pe elementul obiectiv, urmand ca ag.ec. sanctionat sa atace hotararea organului in fata instantei de contencios administrativ si sa o convinga de inexistenta elementului subiectiv. - invocarea practicilor concertate de catre organul de supraveghere poate fi utila atunci cand exista un acord intre ag.ec., dar nu poate fi dovedit.

Mai sus au fost analizate principalele categorii de intelegeri monopoliste. Art. 5 din L 21/ 1996 enumera si cateva forme de intelegeri monopoliste (cele mai frecvente si mai grave). Totusi, ele nu epuizeaza sfera intelegerilor monopoliste si oricum, atunci cand sunt analizate individual, anchetatorul/ judecatorul ia in considerare, direct sau indirect, si conceptele fundamentale.

Lista de factori a caror existenta prezuma tendinta spre incheierea de intelegeri monopoliste intre agentii economici: - putini vanzatori si multi cumparatori - barierele la intrare necesita o perioada lunga pentru a fi depasite - bunuri/ servicii sunt vandute pe baza unor structuri contractuale standard sau a unor uzante comerciale acceptate de cvasi-totalitatea agentilor economici sau produsele/ serviciile sunt standardizate - costurile producatorilor/ prestatorilor sunt similare - cererea este inelastica - cererea este statica sau in scadere - majoritatea concurentei are loc la nivelul preturilor

- gradul de integrare verticala este similar

Procedura aplicarii de catre CC a articolului 5 din Legea nr.21/ 1996 - pentru a nu cadea sub incidenta articolul 5, o intelegere monopolista trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele criterii: a) in anul financiar precedent celui in care s-a incheiat pentru prima data intelegerea monopolista, cifra de afaceri totala a agentilor economici participanti nu trebuie sa depaseasca un anumit plafon stabilit anual de CC (actualmente 100 miliarde lei) si b) cota de piata totala a agentilor ec. participanti pentru anul financiar anterior celui in care s-a incheiat prima data intelegerea monopolista nu depaseste pe nici una din pietele relevante afectate cota de 5% (pentru ag.ec. concurenti). In cazul ag.ec. neconcurenti, cota de piata a fiecarui ag.ec. participant nu trebuie sa depaseasca 10% si c) intelegerea monoplista nu are drept obiect sau efect preturi, tarife, partajarea pietei sau licitatii v. art.8 alin.2 din L 21/1996 (intelegerilor monopoliste care au asemenea obiect sau efect sunt considerate atat de daunatoare incat pozitia CC este ca ele sunt interzise per se si atrag automat sanctiunile legii, chiar daca o analiza a lor ar demonstra ca ele sunt putin daunatoare. Mi se pare criticabila aceasta pozitie a CC, exprimata si prin art.1 alin.3 din Regulamentul din 13.05.2004 privind aplicarea prevederilor art.5 si 6 din L 21/1996, art 1.3.1 pct.12 din Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala)

In cazul in care o intelegere monopolista nu se incadreaza in primele doua criterii (a si b) de mai sus si nici intr-o exceptare pe categorii, ea trebuie analizata de catre CC (mai putin cele interzise prin art. 8 alin.2 L 21. 1996) fie prin aplicarea prevederilor unuia din regulamentele de exceptare pe categorii, fie printr-o investigatie individualizata in baza dispozitiilor generale ale legislatiei anti-monopol. CC analizeaza o asemenea intelegere fie in urma unei notificari (notificarea nu este obligatorie) de catre unul din participanti, fie din proprie initiativa (pentru ca a fost sesizat de catre un concurent etc. sau s-a sesizat din oficiu). In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte juridice, el poate inainta o cerere de neinterventie (certificarea prealabila a neinterventiei) si

CC trebuie sa se pronunte daca situatia descrisa este compatibila sau nu art. 5 alin.(1) din L 21/ 1996 (in functie de complexitatea situatiei, CC poate sau nu sa declanseze o investigatie pentru a solutiona cererea de neinterventie). Daca CC considera ca situatia care va fi acoperita de viitoarea intelegere monopolista nu necesita interventia sa, va emite o decizie in acest sens care obliga CC in masura in care informatiile furnizate de participant au fost corecte si complete si/sau situatia care i-a fost descrisa nu s-a modificat ulterior in mod substantial. Daca insa CC considera ca nu poate fi emisa o decizie de neinterventie, va declansa in mod obligatoriu o investigatie care se poate finaliza cu acordarea unei dispense individuale. In cazul in care un agent economic la intelegere o notifica inainte ca ea sa produca efecte juridice, el poate cere si o dispensa individuala in cazul in care considera ca desi intelegerea afecteaza concurenta, totusi sunt indeplinite conditiile art. 5 alin (2) din L 21/ 1996 (adica, efectele ei pozitive sunt mai importante decat efectele ei negative). In general, dispensa este ceruta atunci cand situatia care sta la baza intelegerii nu se incadreaza intr-o exceptare pe categorii. Dar, conform Regulamentului din 13.05.2004 pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din L 21/ 1996, dispensa poate fi ceruta si daca participantii la o intelegere considera ca ea se incadreaza intr-o exceptare pe categorii. In cazul in care intelegerea este notificata ulterior producerii de efecte juridice sau nefiind notificata si acceptata de CC, este descoperita ulterior de acesta, ag.ec. pot fi amendati cu pana la 10% din cifra lor totala de afaceri pe anul anterior, dar in functie de gradul lor de cooperare cu CC, amenda poate fi redusa conform algoritmului dezvoltat prin Instructiunile din din 17.05.2004 privind individualizarii sanctiunilor sau pot chiar sa fie iertati de CC de plata amenzii, conform Instructiunilor din 13.05.2004 privind conditiile si criteriile de aplicare a unei politici de clementa.

In cazul intelegerilor care se incadreaza intr-o exceptare pe categorii, ag.ec. participanti au dreptul sa nu notifice intelegerea CC, daca ei apreciaza ca intelegerea lor se incadreaza in totalitate in prevederile regulamentului CC care guverneaza acea exceptare pe categorii (insa optiunea lor de a nu notifica se face pe riscul lor, daca ulterior CC descopera acea intelegere si considera ca ea nu se incadreaza in exceptarea pe categorii. Intr-un asemenea caz, ag.ec. participanti au sarcina probei indeplinirii conditiilor din acel regulament.

Intelegerile monopoliste orizontale

Sunt considerate cele mai nocive forme de intelegeri monopoliste, dupa clasificarea in functie de palierul pietei pe care opereaza. Poate din aceasta cauza, CC nu a emis un regulament care sa excepteze in general aceste intelegeri de la aplicarea L 21/1996. Totusi, pentru anumite categorii de intelegeri orizontale au fost emise regulamente specifice de exceptare (intelegerile privind consultari pentru tarifele de transport aerian de pasageri si alocarea de sloturi in aeroporturi; intelegerile de cercetare-dezvoltare asemenea intelegeri pot fi atat verticale, cat si orizontale; intelegerile de productie/ specializare - asemenea intelegeri pot fi atat verticale, cat si orizontale; intelegerile in domeniul asigurarilor ; intelegeri privind transfer de tehnologie si know-how). De asemenea, CC a adoptat si Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 acordurilor de cooperare pe orizontala.

Conform acestor Instructiuni, cooperarea orizontala are loc atunci cand intelegerea se incheie intre ag.ec. care opereaza la acelasi nivel de piata. De cele mai multe ori, aceasta cooperare are in vedere ag.ec. concurenti (din acest motiv, Instructiunile au in vedere exclusiv intelegerile dintre agenti economici concurenti a caror cota de piata totala depaseste 5% si care nu se incadreaza in situatiile prevazute de art. 8 alin.s L 21/ 1996). Desi poate avea efecte negative, exista si situatii in care beneficiile pe care le poate aduce sunt substantiale, mai ales in conditiile actuale de intensificare a presiunii concurentiale datorita progreselor tehnologice rapide si globalizarii pietelor. Mai ales in cazul ag.ec. mici si mijlocii, cooperarea este uneori principala solutie pentru a supravietui pe piata. Rolul Instructiunilor este de a oferi un set de reguli de analiza a unui intelegeri de cooperare orizontala, din perspectiva compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996. Spre deosebire de regulamentele privind exceptari pe categorii, incadrarea in unei situatii in limitele sugerate de Instructiuni nu scuteste ag.ec. participanti la intelegere de obligatia de a cere o dispensa individuala de la CC, daca intelegerea respectiva nu indeplineste conditiile prevazute de art. 8 L 21/ 1996 .

O intelegere monopolista pe orizontala poate cuprinde si elemente ale unei intelegeri verticale, caz in care se vor aplica in mod suplimentar Instructiunile din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale si eventual Regulamentul din 29.04.2004 privind intelegerile verticale. Daca insa cooperarea stabilita prin intelegerea dintre ag.ec. conduce la dobandirea controlului ec. de catre unii participanti la intelegere asupra altora, intregul aranjament intre parti va fi considerat o forma de conc.ec. si va fi analizat conform Regulamentului privind conc.ec.

Pentru a stabili in mod corect care grup de prevederi (capitol) din Instructiunile privind acordurile de cooperare pe orizontala se aplica unei intelegeri pe orizontala, este esential sa fie determinate toate obiectivele (scopurile) urmarite de intelegere. Obiectivele intelegerii sunt determinate in principal in functie de 2 factori: punctul de plecare al cooperarii si gradul de integrare al diferitelor functii ale ag.ec. care se combina in urma intelegerii. In cazul intelegerilor mai complexe (de ex., aliantele strategice care combina diverse domenii si instrumente de cooperare), Instructiunile prevad expres ca nu se aplica acestor acorduri, dar fiecare capitol de cooperare din intelegerea complexa poate fi analizat pe baza capitolului corespunzator al Instructiunilor (v. art.1.2. pct. 9)

Structura Instructiunilor este urmatoare: a) reguli generale, aplicabile tuturor tipurilor de intelegeri pe orizontala. Sunt doua reguli de baza care trebuie avute in vedere in mod cumulativ: (a) cu cat puterea de piata a participantilor este mai mare, cu atat intelegerea este prezumata mai nociva si (b) cu cat gradul de integrare in urma intelegerii intre ag.ec. concurenti este mai mare, cu atat creste gradul de nocivitate. Alte reguli de analiza: - se analizeaza obiectul intelegerii sau efectul pe piata relevanta al intelegerii monopoliste din perespectiva afectarii semnificative a concurentei (in foarte multe cazuri, intelegerea nu are drept obiect afectarea semnificativa concurentei). Efectul negativ pe piata relevanta al intelegerii depinde de natura acordului si de puterea combinata de piata a participantilor, precum si de alti factori structurali ai pietei relevante - in ce priveste natura acordului, ea se determina in functie de domeniul si obiectivul cooperarii, relatia concurentiala intre parti si gradul de integrare al activitatilor lor prin implementarea intelegerii. Art. 1.3.1.1 din Instructiuni stabileste prezumtii relative cu privire la gradul de nocivitate al anumitor categorii de intelegeri de cooperare pe orizontala. - in ce priveste structura pietei si puterea de piata, se analizeaza cota de piata a participantilor si gradul de concentrare a pietei (indicele HHI), stabilitatea in timp a cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/ furnizorilor comparativ cu cea a participantilor la intelegere, natura produselor/ a pietei (indicele HHI), stabilitatea in timp a

cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata, puterea de piata a cumparatorilor/ furnizorilor comparativ cu cea a participantilor la intelegere, natura produselor/ serviciilor (omogene, mature, etc.) . - beneficiile economice create sau care pot fi generate de intelegere (imbunatatirea productiei sau a distributiei, promovarea progresului tehnic, etc.). Reducerile de costuri ca urmare a reducerii productiei, partajarii pietei sau exercitarii puterii de piata nu sunt insa considerate beneficii economice. - beneficiile pentru consumatori (depind in mare masura de intensitatea concurentei pe piata relevanta). - indispensabilitatea intelegerii monopoliste orizontale (adica, restrangerea concurentei este necesara pentru atingerea beneficiilor economice si nu exista mijloace mai putin restrictive de concurenta prin care s-ar putea atinge aceleasi rezultate). - mentinerea concurentei (cu alte cuvinte, intelegerea nu trebuie sa conduca la crearea sau consolidarea unei pozitii dominante pe piata).

b) reguli specifice aplicabile anumitor tipuri de intelegeri orizontale - acordurile de cercetare-dezvoltare. - acordurile de productie (inclusiv acordurile de specializare). - acordurile de cumparare (cumpararea in comun a produselor) in acest caz, pietele analizate sunt piata de unde sunt cumparate produsele piata achizitiei- si piata unde sunt vandute produsele realizate de participantii la intelegere. Sunt acorduri discutabile din punct de vedere al dreptului concurentei, deoarece aproape intotdeauna efectul pozitiv al reducerii costurilor produselor cumparate este insotit de efectul negativ al restrictionarii concurentei intre cumparatorii acelor produse. - acordurile de comercializare (vanzarea, distributia sau promovarea in comun) riscul concurential generat de aceste intelegeri consta in coordonarea politicii de preturi si a strategiei comerciale (cu impact direct asupra stabilirii preturilor), impartirea pietelor si trucarea licitatiilor. Din aceasta cauza, are putina relevanta pentru CC daca intelegerea este exclusiva sau neexclusiva.

- acordurile cu privire la standarde. - acordurile de mediu (participantii se angajeaza sa reduca poluarea asa cum este definite ea in legislatia mediului ??? sau sa indeplineasca obiective de mediu).

Intelegeri monopoliste verticale

Aceste intelegeri sunt considerate de catre CC mai putin restrictive de concurenta. Acest lucru se deduce prin adoptarea Regulamentului privind aplicarea art.5 alin.(2) din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale (ultima versiune este cea publicata la 29.04.2004), care excepteaza pe categorii de la intredictia prevazuta de art. 5 alin.1 L 21/ 1996 toate intelegerile verticale care se incadreaza in conditiile prevazute de acest regulament. De asemenea, exista si Instructiunile CC din 17.05.204 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in cazul intelegerilor verticale, care aduc precizari suplimentare si completeaza Regulamentul de mai sus si in acelasi timp stabilesc un set de reguli de analiza a unui intelegeri de verticale, din perspectiva compatibilitatii ei cu art. 5 din L 21/ 1996, in cazul in care intelegerea respectiva nu cade sub incidenta Regulamentului si trebuie ceruta o dispensa individuala de la CC. Ca o lege speciala in raport cu Regulamentul de mai sus, este Regulamentul din 31.03.2004 pentru aplicarea art.5 alin.2 din L 21/ 1996 in cazul intelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor.

O intelegere verticala este acea intelegere (acord sau practica concertata) intre participanti aflati la niveluri diferite ale lantului productie-distributie, referitoare la conditiile in care partile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse sau servicii. Din aceasta perspectiva, Regulamentul are in vedere numai intelegerile intre ag.ec. neconcurenti care se afla pe paliere diferite ale lantului productie-distributie, cu exceptia prevazuta in Cap. III art. 4 alin.4 din Regulament. Conform actualei reglementari, orice intelegere verticala intre ag.ec. a caror cota de piata (a furnizorului sau cumparatorului, dupa caz) nu depaseste 30% din piata relevanta si care indeplineste conditiile din Regulament, se incadreaza automat in exceptarea pe categorii, fara a fi necesara notificarea ei la CC si autorizarea de catre acesta . Restul intelegerilor (adica, 1) intelegeri unde cota de piata a unui participant depaseste 30% sau 2) intelegeri unde cota de piata este sub 30% dar peste pragurile prevazute in art. 8 alin.1 din L

21/ 1996 si care nu indeplinesc conditiile din Regulament) pot fi acceptate de catre CC in baza unei dispense individuale (in acest sens, ele trebuie notificate CC inainte de a produce efecte juridice, altminteri participantii sunt pasibili de aplicarea sanctiunilor din L 21/ 1996). In cazul acestor din urma intelegeri vor fi aplicabile in principal prevederile Instructiunilor CC din 17.05.2004 privind aplicarea art.5 din L 21/1996 in cazul intelegerilor verticale.

Piata relevanta unde se aplica criteriul cotei de 30% este piata participantului la intelegere care are calitatea de furnizor (piata furnizorului), mai putin in cazul intelegerilor care contin obligatii de vanzare exclusiva cand piata relevanta este cea a participantului care are calitatea de cumparator (piata cumparatorului). In acest din urma caz, ratiunea este urmatoarea: vanzatorul, datorita clauzei de exclusivitate, nu mai are dreptul sa isi vanda produsele si altei persoane. Prin urmare, concurentii cumparatorului pierd accesul la produsele acestui vanzator. Cu cat cumparatorul are o putere mai mare pe piata, cu atat mai afectati sunt concurentii acestui cumparator de acordul de exclusivitate pentru ca pierd o resursa alternativa de aprovizionare. In cazul in care contractul de vanzare-cumparare cuprinde o dubla exclusivitate, se va aplica criteriul cotei de 30% numai pe piata cumparatorului. In acceptiunea Regulamentului si Instructiunilor privind intelegerile verticale, obligatia asumata de cumparator de a nu mai cumpara produse similare de la alti furnizori concurenti ai vanzatorului este calificata drept obligatie de neconcurenta (v.art.2 din Regulament definitia obligatiei de non-concurenta este mai larga decat simpla exclusivitate de cumparare).

a) Exceptarea pe categorii a intelegerilor verticale - Regulamentul prevede ca art. 5 alin. (1) nu se aplica (1) intelegerilor verticale in care cota de piata a fiecarui participant nu depaseste 10% pe nici una din pietele relevante afectate si pragul valoric stabilit anual de CC ; (2) intelegerilor intre membrii aceluiasi grup de ag.ec.; (3) intelegerilor de agent propriu-zise, adica acele intelegeri in baza carora agentul nu isi asuma sau isi asuma intr-o masura nesemnificativa riscul financiar sau comercial al activitatii desfasurate in favoarea comitentului (a nu se confunda dependenta economica cu independenta juridica a agentului ec.). Riscurile comerciale si financiare sunt fie riscuri in legatura cu contractele negociate/ incheiate pentru comitent, fie riscuri in legatura cu

investitiile pe care trebuie sa le faca pentru a derula contractul de agent. (pentru alte detalii, a se vedea Cap. II pct.3 din Instructiunile privind intelegerile verticale). - Regulamentul si mai ales Instructiunile detaliaza conditiile in care unele tipuri de intelegeri verticale cad sun incidenta exceptarilor pe categorii. - categorii de intelegeri verticale care nu pot fi exceptate pe categorii (dar de la caz la caz pot fi admise pe baza unei dispense individuale): obiectul sau efectul lor consta in restrangerea libertatii cumparatorului de a-si determina pretul de revanzare al produselor care fac obiectul intelegrii (dar preturile maxime recomandate sunt premise); obiectul sau efectul lor consta in restrictionarea teritoriului in care sau a clientelei careia cumparatorul poate revinde produsele care fac obiectul intelegerii (dar vanzarile active si anumite vanzari in sistemele de distributie selectiva pot fi restrictionate).

- tipuri de obligatii care nu pot fi acceptate in cadrul intelegerilor verticale: -orice obligatie directa sau indirecta de neconcurenta cu o durata care depaseste 5 ani sau nedeterminata (cu exceptarile prevazute de art. 6 lit.a) din Regulament); - orice obligatie directa sau indirecta care nu permite cumparatorului sa fabrice, vanda, revanda sau revanda produse/ servicii dupa expirarea intelegerii.

b) Acceptare unor intelegerile verticale monopoliste pe baza de dispensa individuala - efectele negative pe care le induc intelegerile verticale constau in principal in crearea de bariere artificiale la intrarea pe piata, reducerea concurentei intra-marca (intre distribuitorii aceleiasi marci) si a concurentei inter-marca (daca aceasta din urma concurenta este puternica, sunt sanse mari ca CC sa acorde dispensa individuala). - efectele pozitive ale restrictionarilor verticale constau in promovarea concurentei concurentei nelegate de pret si imbunatatirea calitatii serviciilor. Alte efecte pozitive constau in rezolvarea problemei pasagerului clandestin, deschiderea sau patrunderea pe piete noi, rezolvarea problemelor legate de investitia specifica intr-un singur client si a investitiilor specifice transferului unui know-how substantial, realizarea de economii de scara in materie de distributie, etc.

- prezumtii privind gradul de nocivitate al intelegerilor verticale: restrictionarile induse concurentei inter-marca sunt mai nocive decat cele induse concurentei intra-marca; intelegerile exclusive sunt mai daunatoare decat cele neexclusive; restrictionarile convenite pentru produse de marca sunt mai daunatoare decat cele care privesc produse fara nume de marca; combinatiile de restrictionari verticale agraveaza efectele anti-concurentiale; daca mai multi cumparatori si vanzatori aplica aceleasi tipuri de restrictionari verticale, creste efectul nociv asupra pietei (cu alte cuvinte, intr-un caz izolat

anumite restrictionari verticale pot fi acceptate) - factori care sunt analizati pentru a determina gradul de restrictionare a concurentei printr-o intelegere verticala: - pozitia pe piata a furnizorului; - pozitia pe piata a concurentilor; - barierele la intrarea pe piata; - maturitatea pietei; - nivelul de comercializare; - natura produsului; Abuzul de pozitie dominanta

II.2.

- titularul pozitiei dominante poate fi atat un agent ec., cat si un grup de agenti ec. Cu alte cuvinte, putem intalni pozitie dominanta individuala sau colectiva.

a) notiunea de "pozitie dominanta" - legea nu defineste pozitia dominanta. In schimb, Regulamentul CC din 13.05.2004 privind aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din L 21/ 1996 defineste pozitia dominanta ca situatia in care un agent ec. (Regulamentul nu mentioneaza si grupul de ag.ec., dar cred ca definitia se aplica tale quale si grupului) este capabil, intr-o masura apreciabila, sa se comporte independent fata de concurentii (inclusiv concurentii potentiali) si clientii sai de pe piata

relevanta. Cu alte cuvinte, agentul economic in pozitie dominanta are posibilitatea de a determina propriul comportament pe piata relevanta facand abstractie de concurenti si de clientii sai (se observa ca definitia pozitiei dominante nu difera de cea a monopolului).

b) criterii folosite in practica pentru stabilirea existentei pozitiei dominante 1) profiturile - daca un ag.ec. are pt. o perioada suficient de lunga de timp, profituri care exced media profitului in industria (adica, piata relevanta) din care face parte, acesta este un indiciu privind existenta unei pozitii dominante. Argument: un ag.ec. fara pozitie dominanta nu ar putea sa-si mentina pe o perioda de timp aceste profituri in exces, deoarece alti ag.ec. ar intra intre timp pe piata, oferind preturi mai scazute (sau aceleasi preturi, dar calitate superioara care presupune costuri mai mari si deci reducerea marjei de profit) si ar cuceri in acest fel parte sau toata piata primului ag.ec. Reciproca insa nu este adevarata (adica, lipsa profitului nu exclude existenta pozitiei dominante). Bilantul contabil al unui monopolist poate prezenta profituri normale sau chiar sub medie pentru mai multe motive: (i) monopolistul poate avea, pe langa activitatea monopolizata, si alte activitati care produc pierderi, astfel incat profiturile in exces vor acoperi pierderile, (ii) monopolistul opereaza in mod neeficient, costurile ineficientei sunt platite de consumatori dar monopolistul nu isi poate permite sa includa in pret si o marja mare de profit sau (iii) daca ag.ec. care are pozitia de monopol a fost vandut recent, pretul vanzarii este de regula exagerat de mare, incluzand si valoarea data de posibilitatea exploatarii consumatorilor. In bilantul contabil al cumparatorului, nu vor apare profituri mari deoarece profiturile de monopol sunt folosite pentru a plati dobanzile si restitui sumele imprumutate pentru cumpararea ag.ec. monopolist. 2) comportamentul monopolistului - acest comportament nu este tipic unui ag.ec. care este supus unei puternice competitii. Acest comportament nu trebuie sa fie ilegal, el poate fi si legal. De ex., in SUA Du Pont de Nemours a marit preturile la unul din produsele sale pentru ca din veniturile obtinute sa isi

finanteze construirea unei noi capac. de productie pentru un alt produs (care nu era intersanjabil cu primul). Marirea preturilor a fost considerata legala, dar instanta a decis ca acest fapt dovedeste existenta puterii de monopol deoarece in absenta ei, o altfel de decizie ar fi dus la pierderea clientilor pentru produsul al carui pret a fost majorat. 3) structura pietei cu alte cuvinte, ce procent din piata relevanta trebuie sa fie ocupat de agentul economic pentru ca acesta sa fie considerat in pozitie de monopol? In SUA, jurisprudenta a considerat ca o cota de 30% din piata prezuma lipsa unei pozitii de monopol, 60% din piata creeaza o prezumtie puternica in favoarea existentei unei pozitii de monopol, iar 90% din piata creeaza o prezumtie absoluta de existenta a pozitiei de monopol. De regula, cand un ag.ec. detine sub 50% din piata, prezumtia in sensul lipsei pozitiei dominante este relativa, instantele analizand situatia de fapt pentru a determina daca activitatea paratului dovedeste existenta pozitiei de monopol (in general, daca agentul economic investigat este un "lider al preturilor" -in sensul ca politica sa de preturi este urmata indeaproape de concurentii sai- atunci avem dovada existentei pozitiei dominante chiar daca acel ag.ec. detine intre 20 si 30% din piata. In EU, s-a decis ca Hoffman-La Roche nu detine o pozitie dominanta pe piata anumitor vitamine, deoarece cota sa de piata era de 20-30% iar un alt concurent avea o cota similara. In aceasta speta nu a fost insa identificat nici un lider al preturilor). In speta United Brands (EU) s-a decis ca ag.ec., desi detinea aprox. 45% din piata, avea totusi pozitie dominanta deoarece ceilalti concurenti aveau fiecare mult mai putin (10-15% al doilea).

b) notiunea de "abuz" de pozitie dominanta - L 21/ 1996 nu sanctioneaza pozitia dominanta prin ea insasi, ci numai abuzul ei. Pozitia dominanta nu are nimic ilicit in sine (exceptand cazul in care a fost dobandita in mod illicit). - nu exista o definitie legala a abuzului de pozitie dominanta. Este o situatie care se apreciaza de la caz la caz. In principiu, exista abuz in cazul in care titularul pozitiei

dominante recurge la practici ce au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea concurentei pe

piata relevanta (ex.: eliminarea concurentei; impiedicarea intrarii unui ag.ec. pe piata relevanta; adoptarea de practici ce i-ar afecta interesele in situatia in care nu s-ar bucura de pozitia dominanta, de ex.vanzarea sub costurile de productie) sau prejudicierea consumatorilor. Dupa cum se observa, prejudicierea consumatorilor reprezinta (actuala sau potentiala) reprezinta o conditie alternativa pentru atragerea raspunderii monopolistului. - din punct de vedere economic, nu este contestat de nimeni ca practicile monopoliste se rasfrang negativ si asupra consumatorilor. Insa aceasta prejudiciere este numai indirecta si rezulta din atingerile aduse concurentei dintre ag.ec. (afectarea concurentei inseamna ca ag.ec. nu mai sunt capabili sa ofere consumatorilor produse la preturi atractive sau pur si simplu se ingusteaza sfera de alegere a consumatorilor). De aceea, mi se pare anormal sa consideri ca un abuz de pozitie dominanta este sanctionabil daca prejudiciaza consumatorii, desi nu a adus sau nu are potentialul de a aduce atingere concurentei pe piata relevanta (de ex., un agent ec. care are 45% din piata ridica pretul la un produs cu 10%. O parte mica din clientii sai se orienteaza catre ceilalti concurenti, care pastreaza preturile neschimbate, in conditii de calitate similara a produselor, ceea ce duce la pierderea unor procente de piata de catre ag.ec. dominant. Evident, consumatorii care ii raman fideli vor suferi datorita cresterii pretului, dar ceilalti concurenti nu au fost afectati). Referirea la consumatori ar avea oarecare sens in cazul unui monopol natural, cand monopolistul nu a savarsit un act de natura sa aduca atingere concurentei (deoarece concurenta nu exista practice pe piata relevanta) dar totusi a luat o masura care afecteaza consumatorii (reducerea calitatii produsului, inasprirea conditiilor de credit, etc.). Dar in acest caz, de ce trebuie Cons.Conc. sa investigheze acest fapt, cand exista organe si legislatie speciala privind protectia consumatorilor?

Art.6 enumera cateva practici de abuz de pozitie dominanta, concretizari ale conceptelor deja discutate (in practica Consiliului Concurentei, cel mai des se intalnesc situatiile in care un client sau furnizor al unui agent economic dominant il acuza pe acesta din urma ca ii

aplica un tratament discriminatoriu in ce priveste politica de preturi sau de discount-uri ori ca denunta in mod unilateral contractul cu clientul/ furnizorul, fara motive obiective).

corelatia intre abuzul de pozitie dominanta si intelegerile monopoliste

In principiu, se considera ca daca acelasi fapt poata fi calificat atat ca intelegere monopolista, cat si ca abuz de pozitie dominanta, nu pot fi aplicate simultan ambele categorii de sanctiuni. Totusi, organul de supraveghere poate aplica oricare din ele, in functie de caracterizarea pe care a dat-o practicii respective. Pe de alta parte, in cazul in care un agent economic ajunge la o pozitie dominanta pe baza unor intelegeri monopoliste si ulterior abuzeaza de pozitia dominanta, atunci agentul economic poate fi sanctionat atat pentru abuz de pozitie dominanta, cat si pentru participare la intelegeri monopoliste. De asemenea, in principiu adica, exceptand categoriile de intelegeri mentionate in art.8(2)- nu este sanctionabila o intelegere intre agenti ec. concurenti care la data incheierii sale si nici ulterior nu afecteaza semnificativ concurenta (desi elementele intelegerii sunt din cele enumerate in art. 5 alin.1) si care duce in timp la dobandirea unei pozitii dominante (de ex., un acord de cooperare in producerea -prin folosirea in comun a capacitatilor de productie- sau desfacerea -prin efectuarea unei publicitati comune- unui anumit produs, asemenea acord continand clauze anticoncurentiale de ex., interzicerea publicitatii separate, schimbul de informatii cu privire la strucutura de cost a produselor). Daca insa dupa dobandirea pozitiei dominante concurenta este afectata semnificativ prin practicile acelor agenti ec. desfasurate pe baza unei noi intelegeri (sau a intelegerii initiale), atunci intelegerea in cauza va deveni ilicita si va sanctionata ca o intelegere monopolista.

III. Concentrarea economica excesiva Spre deosebire de praticile monopoliste analizate anterior, unde sanctiunea intervine postfactum, in cazul conc.ec. excesive are loc o analiza a organului de supraveghere in lipsa savarsirii unui fapt monopolist si in ideea prevenirii unui asemenea fapt in viitor. Cu alte

cuvinte, in acest caz prevaleaza caracterul preventiv al dreptului concurentei si nu cel sanctionator, Consiliul Concurentei urmarind sa impiedice aparitia unei pozitii dominante care afecteaza sau poate afecta semnificativ concurenta pe piata relevanta. Precizare: organul de supraveghere (Consiliul Concurentei) nu interzice conc. ec. minore (care nu sunt excesive). In ipoteza in care exista un grup de ag.ec. avand initial o putere ec. redusa pe piata relevanta, iar ulterior acest grup dobandeste o pozitie dominanta pe piata relevanta, org. de supraveghere nu va putea interveni decat daca exista un abuz de pozitie dominanta. Cu alte cuvinte, conc. ec. sunt interzise sau cel putin acceptate in mod

conditionat de org. de supraveghere numai daca la momentul constituirii lor prezinta un caracter excesiv. Ulterior momentului constituirii si dupa ce au fost acceptate de organul de supraveghere, conc. ec. sunt analizate din punct de vedere al caracterului excesiv al puterii lor numai in contextul anchetarii abuzului de pozitie dominanta.

a) Notiunea de "concentrare economica" - inseamna operatiunea prin care doi sau mai multi agenti economici se grupeaza fie intr-un singur ag.ec., fie sub un control unic sau comun, ori prin care o persoana sau grup de persoane dobandeste controlul asupra unui sau mai multor agenti economici. Regulamentul Consiliului Concurentei din 31 martie 2004 privind autorizarea conc. ec. prevede in Partea I, Cap. I pct. 1 ca o conc. ec. se refera la situatia in care un numar redu s de ag.ec. detin o pondere ridicata a activitatii economice pe o anumita piata. Dar aceasta nu este o definitie a operatiunii de concentrare economica, ci a rezultatului operatiunii (adica, a realitatii economice create in urma concentrarii). - esential pentru existenta unei concentrarii ec. (in sensul de realitate economica) este controlul. Dar notiunea de "control" nu este aceeasi cu "pozitia de control" din L 297/ 2004 privind piata de capital (adica, 33% din totalul drepturilor de vot), ci inseamna dreptul si /sau puterea de a determina, in mod direct sau indirect, managementul si politica de afaceri a unui comerciant (Regulamentul vorbeste de dreptul si/sau posibilitatea de a exercita o

influenta determinanta, direct sau indirect, asupra unuia sau mai multor agenti economici). Datorita existentei controlului, ag.ec. participantii la conc. formeaza un grup de ag.economici.

b) Criterii de apreciere a caracterului "excesiv" al conc.

- nu orice conc.ec. are efecte anti-concurentiale, ci numai una excesiva. In multe cazuri, conc.ec. este expresia unei cooperari/ specializari intre ag.ec. concurenti concurenti sau a dorintei/ necesitatii de a eficientiza activitatea participantilor la concentare, ceea ce poate fi benefic d.p.d.v. al participantilor si al consumatorilor - pt. a caracteriza conc.ec. ca fiind excesiva, doua cerinte trebuie intrunite cumulativ: (i) operatiunea de concentrare duce la crearea sau intarirea unei pozitii dominante pe piata relevanta (aici este vorba numai de efect, nu si de obiect). Conform Instructiunilor Cons. Conc. din 1.04.2004 privind definirea pietei relevante, in cazul conc. ec. nu vorbim de piata relevanta, ci de piata afectata, ceea ce inseamna detinerea de catre participantii la conc. ec. a unei cote in comun de cel putin 15% din piata relevanta a produsului (daca este o concentrare orizontala) sau de cel putin 25% din piata relevanta a produsului (daca este o concentrare pe verticala). Rezulta ca o conc.ec. care este sub cota minima de piata afectata nu ar trebui sa fie considerata ca fiind excesiva. Dar determinarea pietei afectate nu inlatura obligatia de notificare a concentrarii daca s-au atins pragurile obiective (valorice) prevazute in art. 15 din L 21/ 1996; si (ii) concentrarea afecteaza sau poate afecta semnificativ concurenta pe piata relevanta. Art.14 (1) ofera si cateva criterii pentru aprecierea existentei sau nu a caracterului excesiv. Aceste criterii pot fi grupate (i) in criterii economice, de ex. structura pietei relevante din punct de vedere al concurentei si raporturile dintre piata relevanta si cea derivate din amonte sau aval (de ex., piata relevanta este cea a confectiilor, cea derivata este piata firelor

si fibrelor textile), evolutia pietei relevante (din punct de vedere al ofertei dar si al cererii), ciclul economic in care se afla piata (expansiune sau restrangere), cerinte impuse de promovarea progresului tehnic, protectia consumatorilor, si (ii) criterii de natura cantitativa, de ex. cota de piata detinuta de participantii la concentrare, puterea lor economica si financiara, etc. - sunt admisibile conc. ec. care sunt benefice, chiar daca la prima vedere par excesive (recte, cele care indeplinesc cumulativ criteriile aratate in art. 14(2) - contribuie la cresterea eficientei economice, a progresului tehnic, competitivitatea la export, efectele favorabile compenseaza efectele nefavorabile ale restrangerii concurentei si consumatorii sunt beneficiari ai conc.ec.) si cele care nu indeplinesc conditiile pentru a fi notificate Consiliului Concurentei (v. art. 15 din L 21/ 1996) - in ultimul caz, conc. ec. este automat exceptata de la aplicarea legii, in primul caz ea este exceptata numai dupa efectuarea unei analize de catre Consiliul Concurentei cu privire la compatibilitatea concentrarii cu o concurenta normala pe piata relevanta.

Forme de realizare a conc.ec. - in esenta, sunt doua modalitati de realizare a unei conc. ec. prin (i) transfer dreptului de proprietate/ de folosinta asupra activelor sau actiunilor/ titlurilor de participare ale unui ag.ec. sau (ii) prin contract, dar in ambele modalitati se ajunge in final la dobandirea si exercitarea controlului asupra ag.ec. participanti. Cu alte cuvinte, indiferent de forma in care se realizeaza, efectul este acelasi: ag.ec. anterior concentrarii erau independenti economic, dupa realizarea concentrarii cel putin o parte dintre participantii la concentrare isi pierde independenta economica. - cel mai frecvent conc. ec. se realizeaza prin participarea la capitalul social al agentilor economici participanti. Insa aceasta participare trebuie sa rezulte in exercitarea (efectiva sau potentiala) pe termen lung a unui control asupra mecanismului decizional al ag.ec. participanti in vederea determinarii comportamentului concurential al acestora (concluzie

din interpretarea per a contrario a art.12, mai ales lit. (b), care are in vedere participarile la capitalul social de catre investitorii pasivi de portofoliu).

- cazuri in care o dobandirea controlului asupra unui agent economic nu reprezinta concentrare economica (art. 12 din L 21/ 1996) - agentul economic este supus unei proceduri de executare silita in favoarea creditorilor; - controlul este dobandit de un investitor de portofoliu. Investitorul pasiv de

portofoliu cumpara valori mobiliare emise de un agent economic in scopul de a le revinde ulterior cu profit, nu intentioneaza sa detina aceste valori pe termen nedefinit si prin urmare nu ar trebui sa intervina in determinarea comportamentului concurential al agentului economic respectiv. Daca investitorul de portofoliu are totusi o pozitie de control si ajunge totusi in situatia de a-si exercitarea controlul asupra unui agent economic in scopul determinarii comportamentului sau concurential, ii este permis acest lucru numai daca il face in principal in scopul maximizarii valorii titlurilor de participare pentru a le putea revinde in decurs de un an de la data dobandirii. In ce priveste art. 12 lit. (b) din L 21/ 1996, exercitarea controlului asupra agentului economic se face prin exercitarea dreptului de vot in adunarea generala sau in consiliul de administratie/ comitetul de directie. Dreptul de vot trebuie inteles in sens larg, ca incluzand si drepturi de veto cu impact concurential (adica, dreptul de veto permite blocarea unei decizii cu impact asupra pozitiei concurentiale, permitand astfel titularului sa isi impuna pozitia sa). Din perspectiva art.12 lit.b, un investitor de portofoliu pt. a nu intra sub incidenta L 21, trebuie sa detina valori mobiliare conferind drept de vot care sa nu ii permita sa numeasca majoritatea membrilor CA si/sau sa determine AGA sa adopte deciziile investitorului respectiv. Pornind de la date cantitative, exista posibilitatea de control daca investitorul are o participare de 25 -30% cand mai este cel putin un actionar avand aceasi cota de participare iar restul actionarilor au cote foarte mici, sau o cota de 10-15% cand actionariatul este foarte fragmentat (ceilalti actionari avand cote foarte mici din capitalul social) iar cota investitorului respectiv este cea mai mare.

Societati in comun concentrative si societati in comun concentrative Art. 11 alin.3 face distinctia intre asocierea dintre agenti economici care nu duce la pierderea autonomiei economice a participantilor, chiar daca se creeaza in acest fel entitati comune (detinute in comun) si concentrarea economica propriu-zisa sub forma crearii unei societati in comun se pierde autonomia decizionala a participantilor la acea societate. In primul caz avem o societate in comun cooperativa, in al doilea caz este o societate in comun concentrativa. Regulamentul privind concentrarilor economice detaliaza aceasta

diferentiere. Astfel, o societate in comun este concentrative daca indeplineste in mod cumulativ urmatoarele conditii: exista un control in comun, societatea in comun are autonomie structurala (adica, are toate resursele financiare, umane si tehnice necesare pe termen lung pentru desfasurarea tuturor activitatilor sau functiilor indeplinite in mod normal de orice alt agent economic care actioneaza pe piata relevanta) si societatea in comun nu are ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurential al societatilor mama si /sau al agentilor economici controlati de acestea (cu alte cuvinte, societatile mama isi pierd autonomia decizionala in ceea ce priveste comportamentul lor concurential).

Notificarea conc.ec. - independent daca este excesiva sau nu, realizarea oricarei conc.ec. intre agenti economici cu o anumita putere economica, trebuie notificata Consiliului Conc. inainte de a incepe sa isi produca efectele. Pentru a fi notificata, trebuie sa fie atinse cumulativ doua praguri valorice (ambele praguri sunt raportate la anul anterior celui in care se realizeaza concentrarea): (a) cifra globala de afaceri cumulata a tuturor participantilor la concentrare este de cel putin 10 milioane Euro (sau echivalentul in lei) si (b) cel putin doi dintre participantii la concentrare au fiecare o cifra de afaceri aferenta pietei romanesti de cel putin 4 milioane Euro (sau echivalent in lei).

- Consiliul Concurentei este obligat sa se pronunte asupra concentrarii economice in termen de 30 zile de la depunerea dosarului (in forma sa completa din punct de vedere al Consiliului Concurentei), respectiv in termen de 5 luni de la depunerea dosarului (daca in termenul de 30 zile Cons.Conc. decide deschiderea unei investigatii). Daca Cons.Conc. nu raspunde in aceste termene, se considera acceptata concentrarea economica. In termenul de 30 zile, Cons.Conc. poate emite o decizie de neinterventie (daca este de parere ca operatiunea de concentrare economica nu cade sub incidenta legii) sau o decizie de neobiectiune (daca este de acord cu concentrarea economica). In termenul de 5 luni, Cons.Conc. poate emite o decizie de refuz a concentrarii economice, o decizie de autorizare sau o decizie de autorizare conditionata (a se vedea in acest sens si Instructiunile Cons.Conc. din 31.03.2004 privind unele masuri corective acceptabile in cazul autorizarii conditonate a unor concentrari economice).

SANCTIONAREA FAPTELOR MONOPOLISTE

Sectiunea I Consideratii generale privind sanctionarea in dreptul roman a

faptelor prin care se incalca normele dreptului concurentei

1.1

Daca analizam mecanismul santionator al incalcarii normelor dreptului concurentei,

putem distinge doua mari conceptii de politica legislativa relativ la sanctionarea incalcarii dreptului concurentei. Ambele conceptii iau in considerare atat rolul pe care trebuie sa-l joace statul intr-o economie de piata, cat si promovarea unor valori economice si sociale generale, care nu intotdeauna sunt si valori generate de competitia intre agentii economici pe piata. Astfel, exista pe de o parte conceptia care considera ca procedura de sanctionare a faptelor anticoncurentiale trebuie sa fie preponderent administrativa iar masurile de sanctionare cele mai eficiente sunt cele administrative si penale, statul fiind garantul libertatii comertului si drept urmare avand tot interesul si chiar obligatia de a interveni in mod activ in scopul depistarii, sanctionarii si prevenirii savarsirii faptelor de incalcare a normelor (juridice si/ sau deontologice) care guverneaza concurenta onesta intre agentii economici. Desigur, actiunea statului este supusa controlului judiciar. As numi aceasta abordare conceptia europeana.

Pe de alta parte, exista abordarea conform careia pentru prevenirea savarsirii faptelor anticoncurentiale, sanctiunile cele mai eficiente sunt cele civile (in special, sub forma daunelor-interese) aplicate de catre instantele judecatoresti la cererea justificata a agentilor economici afectati. O asemenea conceptie nu neaga rolul statului de garant al libertatii comertului, dar porneste de la prezumtia ca in chestiuni de apreciere legate de incalcarea dreptului concurentei (care sunt delicate in genere), mecanismul justitiei este mai bine echipat pentru a descoperi si sanctiona culpele in aceasta materie. In plus, o punere in executare a legislatiei concurentei de catre persoane private poate fi mai eficienta dacat o interventie administrativa, aceasta din urma fiind supusa in mod natural unui anume arbitrariu si in orice caz unui anume birocratism in declansarea investigatiei si in luarea deciziilor. As numi aceasta abordare conceptia americana. Independent de modul in care este conceput si structurat mecansimul santionator al faptelor anticoncurentiale, aplicarea lui practica este puternic influentata de ideologia economica si sociala dominanta in societate la un moment dat. Aceasta afirmatie este valabila in principal in legatura cu dreptul anti-monopol, deoarece modul de punere in executare a dreptului concurentei neloiale este prea putin determinat de consideratii macro-economice si sociale, ci de traditiile jurisprudentiale si legislative ale fiecarui sistem de drept national31. Cu toate ca in ultimele decenii abordarile privind aplicarea

31 In acest context, nu se poate nega o tendinta de armonizare intre sistemele de drept nationale a modului in care sunt incriminate si sanctionate faptele de concurenta neloiala, dar inca exista o mare discrepanta intre sistemul european si cel american, ultimul fiind in unele privinte mai flexibil decat primul, lucru explicabil prin aceea ca nu exista in S.U.A. o legislatie speciala care sa sanctioneze faptele de concurenta neloiala, fie la nivel federal, fie la nivelul statelor, astfel cum exista in Europa, astfel incat dreptul concurentei neloiale este

dreptului anti-monopol au devenit tot mai apropiate in Europa de vest si S.U.A., totusi inca persista o anumita diferenta de principiu intre cele doua principale sisteme de drept anti-monopol ale lumii. Astfel, conceptia americana favorizeaza in mod traditional

alocarea eficienta a resurselor in economie, aceasta alocare urmand sa directioneze satisfacerea intereselor consumatorilor si relatiile dintre agentii economici concurenti. Este drept ca, sub influenta conceptiile socializante din anii 30 si poate ca o reactie de aparare la tentatia exercitata de sistemul socialist in primii sai ani de existenta, conceptia americana a renuntat partial la promovarea unui liberalism traditional si a inceput sa puna in valoare si alte obiective (valori), in special cele vizand distribuirea echitabila (a se citi in favoarea consumatorilor) a resurselor economice si dispe rsarea puterii economice a agentilor economici astfel incat sa se faciliteze accesul si supravietuirea pe piata a cat mai multor intreprinzatori (in perioada anilor 50 -70 s-a ajuns astfel la o pozitie extrema, care considera ca, de principiu, orice monopol sau piata oligopolista nu face decat sa submineze bazele democratiei americane). Incepand cu

anii 80, se constata in practica administrativa si jurisprudentiala a S.U.A. o tendinta de revenire la tratamentul liberal aplicat practicilor monopoliste. In schimb, conceptia europeana a urmarit dintotdeauna (cu variatii de la o tara la alta) idealul promovarii unei economii sociale de piata, ceea ce presupune egalitatea sanselor pentru toti agentii economici si in acelasi timp, luarea in considerare a intereselor utilizatorilor, consumatorilor si fortei de munca. Incepand cu anii 90, aceasta abordare incepe sa fie practic un drept de common law. In sensul absentei unei teorii si legislatii structurate a concurentei neloiale, a se vedea L. Altman, in Callaman on Unfair Competition, Trademarks and Monopolies, vol. 1, editia a 4-a, Ed. Clark Boardman Callaghan, New York, 1997, Cap.1, p.2-34.

pusa sub semnul intrebarii, in special datorita costurilor economice (si implicit sociale) pe care le implica. Revenind la analiza legislatiilor concurentei din Europa de vest si S.U.A., se observa ca actualmente sistemele de drept respective contin norme care dau expresie ambelor conceptii, dar procedura europeana se bazeaza in principal pe interventia administrativa in timp ce procedura din S.U.A. se bazeaza pe activismul agentilor economici afectati. Afirmatia precedenta este valabila cu precadere in ce priveste incalcarea normelor antimonopol si a normelor anti-dumping la import. In ce priveste incalcarea normelor dreptului concurentei neloiale, in ambele cazuri locul principal il ocupa actiunile individuale in justitiei ale agentilor economici afectati. Legislatia romana a concurentei se incadreaza pe deplin in conceptia europeana, cu anumite particularitati pe care le voi arata in continuare. Ca o apreciere de ansamblu, se poate remarca predilectia legiuitorului roman pentru mecanismul administrativ de sanctionare a unor fapte contrare dreptului concurentei, fiind evidenta grija acestuia de a defini drept contraventii, faptele anticoncurentiale considerate de acesta ca fiind cele mai grave. Incriminarile penale specifice sunt putine numeric (si numai pentru faptele anti-concurentiale de cea mai mare gravitate) iar sanctiunile penale sunt relativ blande (durata inchisorii nedepasind 4 ani, in conditiile in noul Cod penal care va intra in vigoare in anul 2005, regimul pedepselor penale s-a innasprit considerabil). Independent de interventia administrativa, agentii economici victime ale faptelor anticoncurentiale pastreaza insa recursul si la caile de drept civil, respectiv la posibilitatea

de a cere condamnarea agresorului la plata de despagubiri sau de a obtine din partea instantei o hotarare de condamnare la obligatia de a nu face si/sau de a inceta actul vatamator. Posibilitatea unor asemenea actiuni civile este recunoscuta prin texte

exprese de lege incluse in legile privind protectia concurentei (Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea concurentei nr. 21/ 1996), mai putin in cazul faptelor de dumping la importul produselor in Romania, unde actuala reglementare face greu de conceput aplicarea unor sanctiuni civile la cererea agentilor economici afectati. In ce priveste regimul actiunii civile in despagubiri, textele respective de lege nu deroga expresis verbis de la normele de drept comun, insa din economia normelor juridice romane in materie si analizand jurisprudenta de drept comparat se poate afirma ca in ceea ce priveste raspunderea pentru fapte anticoncurentiale, exista deosebiri fata de regimul general al raspunderii civile.

Sectiunea a II-a Mecanismul sanctionator administrativ in materia dreptului anti-monopol

2.1

Aplicarea sanctiunilor contraventionale in materia dreptului concurentei

consideratii generale Dupa cum s-a aratat deseori si in doctrina dreptului administrativ, nu exista in Romania o teorie a contraventiei care sa delimiteze net aceasta forma de raspundere de alte forme de raspundere juridica. Desigur, aceasta situatie se poate explica pe baza

unor considerente istorice32, care au mai putina importanta in contextul nostru. Ceea ce trebuie remarcat insa este ca, asa cum este definita de legislatia romana in vigoare, raspunderea contraventionala nu este decat o forma derivata a raspunderii penale sub raportul substantei, dar a carei procedura de aplicare are ca drept comun procedura civila33. De unde rezulta ca raspunderea contraventionala ar putea fi cumulata cu alte forme de raspundere juridica, dar dupa cum voi arata mai jos este discutabil daca ea poate fi cumulata cu raspunderea penala (daca, prin absurd aceeasi fapta ar fi sanctionata si contraventional si penal) datorita afinitatilor dintre cele doua forme de raspundere34. Nu ne aflam insa in fata unui cumul a celor doua forme de raspundere in cazul aplicarii unei sanctiuni penale si luarea unor masuri de constrangere administrativa in urma stabilirii raspunderii penale. Trasaturile contraventiei, ca element fundamental al raspunderii contraventionale, sunt determinate de art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, fiind interpretate si dezvoltate de catre doctrina. Astfel, contraventia este (i) o fapta savarsita cu vinovatie35, ceea ce face ca o fapta de concurenta neloiala

32 Pentru prezentarea acestor considerente istorice, a se vedea A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. NEMIRA, Bucuresti, 1996, pp.235- 244 33 Pentru o analiza a trasaturilor raspunderii contraventionale si pentru modului in care este reglementata in Romania, a se vedea I. Poenaru, Problemele legislatiei contraventionale, in Revista Dreptul, nr. 2/ 1998, pp.46-57; A. Iorgovan, op.cit., vol.II, pp. 235-236; 242-244; 292. 34 A se vedea si art. 13 alin.3 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care implica ideea unei incompatibilitati a cumulului celor doua forme de raspundere. 35 Nu se concepe o raspundere obiectiva in materia raspunderii contraventionale (A. Iorgovan, op.cit., vol.II, p.245).

sanctionata civil chiar in lipsa oricarei culpe sa nu poata fi sanctionata si contraventional. Formele vinovatiei sunt intentia si culpa, cele doua forme de vinovatie avand semnificatiile date de dreptul penal36; (ii) spre deosebire de infractiune, fapta contraventionala are un pericol social mai redus (determinarea pericolului social mai redus este optiunea legiuitorului, nu se poate deduce din interpretare). Oricum, si in materie contraventionala se aplica principiul nullum crimen sine lege, deci nu se poate crea o contraventie pe cale de interpretare si nu pot fi extinse pe cale de interpretare contraventiile deja incriminate; (iii) fapta contraventionala este sanctionata prin legi si alte acte normative, ceea ce reprezinta consacrarea expresa in materia

contraventionalului a principiului din dreptul penal nulla poena sine lege. In legatura cu subiectul pasiv al raspunderii contraventionale, exista o discutie in doctrina de specialitate cu privire la posibilitatea ca persoana juridica sa poata fi sanctionata contraventional. Se constata ca, desi Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 (prin art. 3 alin.2) prevede expres aceasta posibilitate, sanctionarea persoanei juridice apare si in noua reglementare ca o situatie de exceptie (vezi art. 4 alin.2). Acest lucru contravine cumva practicii stabilite mai ales dupa anul 1989, cand s-a ajuns uniformizarea aplicarii legislatiei in ce priveste raspunderea contraventionala a ambelor categorii de persoane37. Spre deosebire de reglementarea anterioara, actualmente este insa posibil

36 A se vedea C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generala, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, pp. 154-164. 37 Multe din legile si ordonantele guvernamentale adoptate dupa 1989 prevad sanctiuni contraventionale, fara a preciza daca ele se aplica si persoanelor juridice. In practica, ele sunt aplicate si persoanelor juridice, ceea ce reprezinta o interpretare extensiva a fostului art. 5

sa fie stabilite contraventii si sanctiuni contraventionale pentru persoana juridica si prin Hotarari de Guvern si hotarari ale organelor locale ale puterii de stat, nu numai numai prin lege si ordonante guvernamentale. Referitor la cauzele care inlatura raspunderea contraventionala, ele sunt prevazute in art. 11 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001. In doctrina dreptului administrativ, se considera ca asemenea cauze sunt similare cu cele care inlatura raspunderea penala, de aceea pentru interpretarea lor trebuie sa se recurga la textele Codului penal care definesc situatiile respective38. Aceeasi analogie trebuie folosita privitor la prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale, reglementata de art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor (care este distincta de prescriptia executarii sanctiunii, cand nu mai putem vorbi de exonerare de raspundere, de vreme ce raspunderea contraventionala a fost deja stabilita a se vedea art.14 din aceeasi reglementare). Unii autori de drept administrativ considera ca poate exista o

contraventie continuata, fara insa a se ajunge in acest fel la imprescriptibilitatea constatarii contraventiei. In aceasta optica, in cazul contraventiilor continuate momentul savarsarii faptei coincide cu cel al incetarii ei (deoarece in aceasta situatia, savarsirea efectiva a faptei presupune scurgerea unei perioade de timp, ceea ce ar face dificila stabilirea momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie).

alin.3 din Legea nr. 32/ 1968 si a actualului art. 4 alin.2 din Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor. 38 A se vedea A. Iorgovan, op.cit., vol. II, p. 264 si autorii acolo citati.

Cat priveste procedura sanctionatorie prevazuta de Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001, acest act normativ consacra principiul ablatiunii (recte, posibilitatea pentru contravenient de a achita jumatate din cuantumul amenzii in termen 48 de ore de la data actului de constatare si sanctionare a contraventiei). Exista insa tot mai numeroase exemple de acte normative prin care legiuitorul deroga de la aplicare principiului ablatiunii in cazul anumitor contraventii (o astfel de dispozitie exista si in Legea nr.21/ 1996, art. 61).

2.2

Probleme de contencios administrativ in materia dreptului concurentei- consideratii

generale

In doctrina de specialitate din tara noastra, prin contencios administrativ se inteleg litigiile de competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al administratiei publice, respectiv un functionar public, sau, dupa caz, o structura autorizata sa presteze un serviciu public, pe de o parte, si alt subiect de drept, pe de alta parte, in care organul public sau functionarul public apare ca purtator al autoritatii publice39. Ceea ce este important de retinut este ca actul atacat sa fie al unei autoritati administrative, emis in exercitarea autoritatii publice, ceea ce include (cu exceptiile aratate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ), si actele administrative normative, precum si

39 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, p. 382.

actele administrativ-jurisdictionale40.

O alta conditie de fond, esentiala pentru

exercitarea actiunii in contencios administrativ, este ca prin actul atacat sa fie vatamat un drept sau interes recunoscut de lege (interes legitim). Cu toate acestea, exista autori care afirma ca si in cazul in care nu se incalca un interes legitim sau un drept subiectiv al reclamantului, instanta ar trebui sa anuleze actul atacat daca a fost emis printr-un exces de putere. Conform art. 2 lit. c din Legea nr. 29/ 1990, nu se aplica prevederile ei cand printr-o lege speciala se prevede o alta procedura de modificare sau desfiintare a actului administrativ atacat teoria recursului paralel. Desigur, procedura alternativa de modificare sau desfiintare trebuie sa fie tot o procedura judiciara. Pentru a putea invoca recursul paralel ca o cauza de neprimire a actiunii intemeiate pe Legea nr. 29/ 1990, trebuie indeplinite urmatoarele conditii41: sa fie vorba de un adevarat recurs jurisdictional si nu de un simplu recurs ierarhic, sa fie vorba de o actiune directa si reclamantul sa obtina prin calea de atac speciala o satisfactie echivalenta cu cea a actiunii in contencios. Un exemplu de asemenea procedura in recurs paralel il ofera Ordonanta Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care apare ca o lege

40 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, p. 408. In cazul actelor emise de Consiliul Concurentei, aceasta implica posibilitatea de a contesta in fata instantei de contencios administrativ atat regulamentele si instructiunile sale, cat si deciziile de sanctionare a actelor anticoncurentiale (care reprezinta actele finale al unei proceduri jurisdictional-administrative) si deciziile de refuz de autorizare a concentrarilor economice. 41 Pentru conditiile de exercitare ale recursului paralel, a se vedea C.G. Rarincescu, op.cit., pp.330-331.

speciala in raport cu dreptul comun care este Legea nr. 29/ 199042.

In schimb,

procedura din Legea nr. 21/ 1996 nu exclude aplicarea Legii nr. 29/ 1990, Legea nr. 21 facand parte din regimul contenciosului administrativ (chiar daca exista unele derogari de la dispozitiile Legii nr. 29/ 1990). In materie de contencios administrativ privind actele emise de Consiliul Concurentei, instanta competenta de drept comun este Curtea de Apel Bucuresti. Trebuie precizat ca instanta competenta nu poate emite un act in locul actului administrativ desfiintat, deoarece s-ar incalca in acest fel principiul separatiei puterilor in stat.

2.3

Procedura sanctionatorie administrativa prevazuta de Legea nr. 21/ 1996 Procedura sanctionatorie cuprinde doua etape: investigarea practicii (presupus)

monopoliste si luarea unei masuri sau mai multor masuri corective in cazul in care rezultatul investigatiei duce la concluzia existentei unei incalcari aduse Legii nr 21/ 1990.

2.3.1

Procedura de investigare Organul de supraveghere (Consiliul Concurentei) declanseaza ancheta din oficiu,

la plangerea unei persoane fizice sau juridice "afectate in mod real si direct", la cererea organizatiilor pentru protectia consumatorilor, instantelor judecatoresti si a altor 42 A. Iorgovan, op.cit., vol. I, pp. 491-493.

categorii de persoane enumerate in art. 40. Organul de supraveghere are puteri de ancheta mai mari decat cele acordate in mod obisnuit unui organ administrativ. Astfel, el poate face perchezitii (atat la sediul sau punctele de lucru ale agentului economic, cat si la domiciliul conducatorilor sau salariatilor acestuia), are dreptul de a ridica documente, de a pune de sigilii. Aceste atributii care in sistemul actual sunt acordate numai

organelor de urmarire penala sau Garzii Financiare43, pot fi exercitate numai de anumiti functionari ai Consiliului Concurentei (inspectori de concurenta), autorizati de Ministerul Justitiei. Mai mult, indeplinirea acestor acte care infrang dreptul de proprietate privata si inviolabilitatea domiciliului se pot face numai in baza unui ordin emis de Presedintele Consiliului Concurentei si cu autorizarea judiciara prealabila data prin incheiere de catre presedintele tribunalului in raza caruia se afla locul controlat sau de un judecator delegat de acesta (este interesant de remarcat ca daca actiunea de investigare trebuie sa se desfasoare simultan in circumscriptii judecatoresti diferite, oricare presedinte al unuia din tribunalele competente poate emite o incheiere unica). O ultima precizare privind procedura de investigare: Legea nr. 21/ 1996 prevede expresis verbis ca investigatia nu se poate incheia fara audierea agentilor economici participanti la faptul monopolist, sau cel putin convocarea acestora pentru a fi audiati, exceptand cazul in care investigatia nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente pentru incalcarea legii care sa justifice impunerea de masuri sau sanctiuni art. 47 L 21/ 1996).

43 V. art. 17 din Legea nr. 30/ 1991 privind organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii financiare (publicata in M.O. nr. 64/ 27.03.1991).

2.3.2

Luarea de masuri corective Masurile ce pot fi luate de Consiliul Concurentei dupa ce, in baza investigatiei,

acesta a decis in sensul existentei practicii monopoliste, sunt urmatoarele: (i) sa ordone incetarea practicii monopoliste (de regula, impreuna cu alte masuri) sau suspendarea ei art. 50 lit.a) din Legea nr. 21/ 1996. Pana la emiterea unei decizii privind luarea acestor masuri, Consiliul Concurentei poate impune printr-o decizie privind masuri interimare- luarea oricarei masuri necesare pentru restabilirea mediului concurential si repunerea partilor in situatia anterioara Aceste masuri interimare sau finale- se iau pentru a preveni sau stopa de indata un prejudiciu "grav si cert"44 si numai pentru o durata limitata de timp, necesara pentru restabilirea liberei concurente. Cred ca suntem in prezenta unei sanctiuni administrative, respectiv a unei masuri contraventionale complementare45. (ii) sa impuna anumite obligatii sau conditii agentilor economici anchetati, atunci cand accepta practica monopolista / concentrarea economica sub conditia ca ea sa fie modificata astfel incat sa fie in acord cu Legea nr. 21/ 1996 art. 50 lit.a), art. 51 alin.2 lit.c) (pentru autorizarea conditionata a concentrarilor economice). Impunerea acestor obligatii/ conditii reprezinta un act administrativ individual si nu un contract intre Consiliul Concurentei si agentii economici anchetati. 44 Din pacate, legea si practica Consiliului Concurentei ofera prea putine elemente pentru a determina elementele unui prejudiciu grav si cert. In orice caz, nu este vorba de un prejudiciu eventual, desi fapta monopolista asa cum voi arata in continuare este sanctionabila si cand are numai un efect potential (poate avea ca efect afectarea semnificativa a concurentei). 45 A se vedea A.Iorgovan, op. cit., vol. I, pp.289-291.

(iii) in cazul abuzului de pozitie dominanta, sa ceara Curtii de Apel Bucuresti, sa ia una sau mai multe din masurile stabilite in art.7 din Legea nr. 21/ 1996. Aceste masuri sunt foarte grave, ele infrang principiul libertatii de asociere si principiul libertatii contractuale, de aceea ele pot fi adoptate numai in conditii extreme. Astfel, ele pot fi luate daca (1) agentul economic monopolist a fost deja sanctionat pentru abuz de pozitie dominanta46, dar pericolul pentru libera concurenta continua sa existe si (2) pozitia dominanta respectiva afecteaza grav un "interes public major"47. Consiliul

Concurentei are sarcina probei in ce priveste afectarea interesului public major iar instanta, dupa ce se va stradui sa determine existenta interesului public major si sa aprecieze incalcarea grava a acestuia, poate lua, la cererea Consiliului Concurentei, una sau mai multe -dar nu toate- din masurile specificate in art. 7 alin.1 din Legea nr. 21/ 1996 (oricare din aceste masuri avand drept scop sa conduca la lichidarea pozitie dominante si nu la simpla incetare a abuzului de pozitie dominanta), sub conditia ca aceasta masura sa fi fost inclusa in cererea introductiva. In luarea masurii, instanta este

46 Nu prezinta relevanta natura sau gravitatea masurii/ sanctiunii anterioare luate impotriva agentului monopolist, ceea ce conteaza este faptul ca nu s-a conformat acelei masuri/ sanctiuni. Astfel, art. 58 din Legea nr. 21/ 1996 prevede dreptul Consiliului Concurentei de a cere instantei luarea uneia din masurile prevazute in art. 7 alin.1 in cazul in care, in termen de 45 zile, agentul economic nu se conformeaza uneia din masurile luate anterior impotriva sa de Consiliu. 47 Interesul public major este definit in art. 7 alin.5 din Legea nr. 21/ 1996, prin raportare la cateva concepte la fel de vagi ca si cel de interes public major: securitatea publica, pluralitatea de agenti economici independenti, bunastarea consumatorilor si "regulile prudentiale". De fapt, definitia in sine este absurda, deoarece s-ar traduce astfel: interesul public major este securitatea publica sau bunastarea consumatorilor sau regulile prudentiale, etc. Ce inseamna pluralitatea de agenti economici independenti: poate insemna mentinerea pe piata si numai a doi agenti economici? Ale cui sunt regulile prudentiale (ale pietei relevante; provin din politica macroeconomica a statului?) si ce contin ele? etc.

limitata de urmatoarele considerente: evitarea cresterii preturilor48 sau respectarea drepturilor tertilor in baza contractelor incheiate cu agentul monopolist. (iv) sa ceara instantei declararea nulitatii actelor juridice incheiate in baza unei intelegeri monopoliste sau ca urmare a unui abuz de pozitie dominanta, sau declararea nulitatii a insasi intelegerii monopoliste - art.54 din Legea nr. 21/ 1996. aceasta nu este o masura administrativa, ci consacrarea unei calitati procesuale active. (v) sa aplice amenzi contraventionale -art. 55-56 din Legea nr. 21/ 1996. Cuantumul acestora este de pana la 1% din cifra totala de afaceri (art.55), respectiv de pana la 10% din cifra totala de afaceri din anul financiar anterior sactionarii (art.56). Contraventiile prevazute in art.55 pot fi cumulate cu cele din art. 56, deoarece cele doua articole au in vedere fapte distincte (in practica, in foarte multe cazuri o actiune anti-monopolista duce la savarsirea ambelor categorii de contraventii). De asemenea, Consiliul poate aplica si amenzi cominatorii care pot ajunge pana la 5% din cifra de afaceri zilnica medie din anul financiar anterior sanctionarii, pe fiecare zi din intarziere.

48 Art. 7 mi se pare ca o incalcare fatisa a principiului separatiei puterilor in stat, deoarece impune unui organ judecatoresc sa ia masuri bazate pe considerente de oportunitate economica, dar subordoneaza decizia acestuia de aprecierea unui organ administrativ cu privire la tipul de masura ce trebuie luat.

2.3.3 Prescriptia actiunii contraventionale Dreptul de prescriptie privind aplicarea sanctiunilor contraventionale se prescrie in termen de 3 ani in cazul in care au fost furnizate informatii inexacte sau incomplete, refuzul de a se supune unei inspectii sau furnizarea de informatii sau documente incomplete in timpul inspectiilor Consiliului Concurentei. contraventii, termenul de prescriptie este de 5 ani. In cazul celorlalte

Art. 62 din Legea nr.21/1996

prevede cazurile de intrerupere ale termenului de prescriptie.

Sectiunea a III-a Mecanismul sanctionator penal in materia dreptului anti-monopol

3.1

Infractiuni prevazute in Legea nr. 21/ 1996 Legea nr. 21/ 1996 contine o singura incriminare penala, si anume cea prevazuta in

art. 63. Obiectul juridic generic al acestei infractiuni il constituie relatiile sociale care asigura desfasurarea normala a unor activitati economice al caror regim este reglementat de lege. Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care apara dreptul agentilor economici de a accede in mod liber pe piata si de a-si desfasura activitatea pe piata relevanta intr-un mediu concurential liber (exceptand ingradirile aduse concurentei in baza unor norme legale adoptate de Parlament), dreptul acestora de a-si apara relatiile cu clientela proprie si pozitia dobandita pe piata impotriva actelor abuzive de putere economica si contrare uzantelor comerciale cinstite ale concurentilor. In opinia mea,

aceasta infractiune nu are un obiect material, ea fiind o infractiune care contine o stare de pericol social. Latura obiectiva a infractiunii reglementate in art. 63 consta in realizarea unei intelegeri monopoliste sau a unui abuz de pozitie dominanta49, in modalitatile prevazute in art. 5 alin.1 si 6 din Legea nr. 21/ 1996. Cu toate acestea, chiar daca o fapta intruneste elementele laturii obiective, ea nu va fi sanctionata in cazul in care s-a savarsit in conditiile stabilite prin art. 5 alin.2, cele prevazute in reglementarile Consiliului Concurentei emise in baza art. 5 alin.5 sau cele reglementate de art. 8 alin.1 (in aceste cazuri, legiuitorul a considerat ca faptele respective, chiar daca aparent intrunesc trasaturile faptelor monopoliste, in realitate sunt lipsite de acel pericol social care sa necesite sanctionarea lor). Infractiunea din art. 63 este susceptibila de a fi infaptuita in forma unica continua, unica continuata sau unica continua-continuata. Pentru existenta laturii obiective, se cere intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: savarsirea unei sau multor fapte monopoliste (sub forma de intelegere monopolista si/sau abuz de pozitie dominanta) si aceste fapte sa aiba drept obiect (ceea ce inseamna ca fapta este incriminata chiar daca nu a avut o urmare imediata) sau drept efect (actual sau potential) afectarea semnificativa a concurentei pe piata relevanta sau pe o parte semnificativa a

49 Pentru calificarea conceptelor de intelegere monopolista si abuz de pozitie dominata, precum si pentru analiza modalitatilor de infaptuire a intelegerilor monopoliste si abuzului de pozitie dominanta, a se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta patologica. Monopolismul, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1993, pp. 40-105 si 122-143; G. Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs], 1996, pp. 72-100 si 103-116.

acesteia. Dupa cum se observa, structura laturii obiective a acestei infractiuni se abate de la structura clasica: element material legatura de cauzalitate- urmare imediata. Latura subiectiva a infractiunii consta in intentie frauduloasa, termen care dupa stiinta mea nu este consacrat in dreptul penal50. Cred ca prin aceasta formulare legiuitorul a dorit sa se refere la o forma de intentie directa calificata, in sensul ca faptuitorul a dorit producerea rezultatului socialmente periculos al actiunilor sale in vederea atingerii unui scop prohibit de lege, si anume intarirea pozitie sale pe piata intrun mod contrar uzantelor comerciale cinstite. Exista insa o cerinta esentiala atasata laturii subiective, si anume ca faptuitorul sa fi participat in mod determinant la savarsirea infractiunii. Ceea ce inseamna determinant va ramane sa fie stabilit de practica judiciara. Ca un criteriu de apreciere a caracterului determinant al participarii, sugerez luarea in considerare a locului ocupat de faptuitor in ierarhia decizionala a agentului economic monopolist, coroborat cu participarea sa la savarsirea faptului monopolist. Art. 63 alin.3 din Legea nr. 21/ 1996 contine o prevedere intalnita mai rar in dreptul penal romanesc, si anume posibilitatea instantei judecatoresti de a dispune publicarea in presa, pe cheltuiala celui vinovat, a hotararii definitive (de condamnare). O dispozitie asemanatoare exista si in cazul hotararilor judecatoresti penale de condamnare pentru savarsirea infractiunii de concurenta neloiala (art. 11 din Legea nr.11/ 1991). Asemenea dispozitii se justifica, de regula, prin aceea ca publicarea hotararii aduce o reparatie 50 Cu privire la formele intentei ca modalitate a vinovatiei penale, a se vedea C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generala, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, pp.157-162.

morala persoanei vatamate, reabilitand-o in ochii publicului (in cazul nostru, in ochii propriei clientele). In cazul art. 63 alin.3, functia de reabilitare a imaginii victimei este mai putin importanta (de multe ori, faptul monopolist nu a adus nici o atingere reputatiei agentului economic agresat si nici nu are un impact cert asupra clientelei acestuia). Cred insa ca mai multa importanta prezinta aici intentia legiuitorului de a notifica publicul cu privire la caracterul profund nociv al practicilor monopoliste si modul in care statul intervine pentru a pedepsi asemenea fapte (ceea ce da expresie functiei preventiv-educative a sanctiunii penale, mai accentuata in aceasta situatie decat in cazul raspunderii penale pentru alte infractiuni). Subiectul activ al infractiunii este o persoana fizica care are calitatea de agent economic sau care lucreaza pentru un agent economic persoana juridica. Desigur, acea persoana trebuie sa fie responsabila penal. Infractiunea din art. 63 este susceptibila de participatie sub orice forma. Subiectul pasiv al infractiunii poate fi orice agent economic (si/ sau un consumator, atunci cand fapta monopolista ia forma unui abuz de pozitie dominanta). Cat priveste punerea in miscare a actiunii penale, trebuie observat ca numai Consiliul Concurentei este abilitat sa sesizeze organele de urmarire penala (art. 63 alin.2). Ratiunea acestei dispozitii este, cred eu, una de eficienta: Consiliul Concurentei fiind un organ abilitat sa faca investigatii asupra incalcarii Legii nr.21/ 1996 si avand pregatirea de specialitate necesara pentru a aprecia daca se afla in fata unei fapte monopoliste, este mult mai economic sa aprecieze el (in mod preliminar) daca exista elementele

constitutive ale infractiunii, degrevand astfel organele de urmarire penala de o activitate pentru care nu sunt pregatite.

Sectiunea a IV-a Mecanismul sanctionator civil in materia dreptului anti-monopol

4.1

Ca si in cazul altor fapte prin care se incalca dispozitii legale, si in dreptul

concurentei sanctiunile civile cel mai frecvent folosite si care au impactul cel mai mare sunt raspunderea civila si constatarea nulitatii actelor juridice. Privitor la nulitatea actelor juridice, este de remarcat ca nulitatea actelor juridice prin care se incalca dispozitiile Legii nr. 21/ 1996 este o nulitate expresa (mentionata in art. 54). O alta diferenta de regim al nulitatii provine din aceea ca nulitatile invocate in baza Legii nr. 21/ 1996 sunt nulitati absolute51. Imi argumentez aceasta concluzie pornind de la o

interpretare teleologica (bazata pe scopul acestei legi de a promova interese generale si de a sanctiona fapte ce prezinta un grav pericol social si care aduc atingere acelor interese) si o interpretare gramaticala art. 54 foloseste sintagma nulitate de drept, utilizata in general pentru a indica un caz de nulitate absoluta.

51 Pentru o analiza succinta a caracterului nulitatii prevazute de art. 54 din Legea nr. 21/ 1996, a se vedea O.Capatina, Noua reglementare antimonopolista in dreptul concurentei, in Revista Dreptul, nr. 7/ 1996, pp.16-17

In continuare, voi discuta unele probleme legate de raspunderea civila pentru fapte antimonopoliste. In speta, voi analiza modul in care aplicarea elementelor

raspunderii civile delictuale se particularizeaza in cazul faptelor antimonopoliste. Trebuie insa spus in prealabil ca desi obligatiile care se nasc intre agentii economici concurenti in legatura cu savarsirea unor fapte antimonopoliste au o natura comerciala (fiind, de regula, fapte obiective sau subiective de comert), indiferent ca sunt obligatii delictuale sau contractuale, totusi nu exista reglementari speciale in legislatia comerciala privind raspunderea civila a comerciantilor si nici doctrina din tara noastra nu a dezvoltat o teorie separata a raspunderii civile in materie comerciala52. Astfel incat elementele raspunderii civile la care voi face referire sunt cele prevazute de Codul civil, astfel cum sunt analizate in cadrul teoriei generale a obligatiilor civile.

52 Prevederea legala cea mai des invocata care deosebeste obligatiile comerciale de cele civile este prezumtia de solidaritate pasiva in cazul obligatiilor comerciale (mai putin in cazul obligatiilor comerciale unilaterale), reglementata de art. 42 C.com. In fapt, aceasta prezumtie de solidaritate pasiva opereaza numai in ceea ce priveste obligatiile comerciale contractuale, solidaritatea fiind prezumata prin lege (art. 1003 C.civ.) in materia obligatiilor civile delictuale. Pentru analiza prezumtiei de solidaritate pasiva in dreptul comercial, a se vedea D.D. Gerota, Teoria generala a obligatiunilor comerciale in raport cu tehnica obligatiunilor civile, Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1932, pp. 123-137; St. D. Carpenaru, Drept comercial roman, editia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2001, pp.368-370; M. Nicolae, Discutii in legatura cu raspunderea in materia obligatiilor comerciale, in Revista de drept comercial, nr. 12/ 1997, pp.112-125. Alte deosebiri importante intre cele doua regimuri juridice obligationale sunt date de interdictia acordarii termenului de gratie in materie comerciala (art. 44 C.com.) si curgerea de drept a dobanzilor pentru obligatiile comerciale platibile in bani si exigibile (art. 43 C.com.), ceea ce ar putea justifica concluzia generala ca in cazul obligatiilor comerciale contractuale debitorul este de drept in intarziere. Aceeasi prezumtie exista si pentru obligatiile delictuale civile. De unde rezulta ca in dreptul comercial, deosebirile dintre raspunderea delictuala si cea contractuala sunt mai reduse decat in materie civila (pentru o analiza comparativa a celor doua forme de raspundere, a se vedea C. Statescu, in C. Statescu, C. Birsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, editia a IIIa, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2000, pp. 132-136).

In doctrina dreptului concurentei din tara noastra, problema raspunderii civile pentru savarsirea faptelor monopoliste nu a facut obiectul unei dezbateri sau al unui studiu aprofundat. Atunci cand exista referiri la aceasta forma de raspundere, autorii recunosc posibilitatea existentei ei dar isi indreapta analiza asupra conditiilor procedurale de introducere a actiunii in raspundere si asupra masurilor procedurale adiacente ce pot fi luate de instanta de judecata, fara a aborda insa modul in care se particularizeaza conditiile raspunderii civile determinata de producerea faptelor monopoliste53. Cred ca pozitia actuala a doctrinei romane in materie are mai multe justificari: (i) dificultatile de natura teoretica-juridica in a stabili existenta unui raport de raspundere civila generat de producerea faptelor monopoliste, dat fiind ca de principiu faptul monopolist este indreptat impotriva si afecteaza piata relevanta in intregul ei si nu un agent economic individualizat, ceea ce pune sub semnul intrebarii existenta unui legitimari procesuale civile active a unuia din agentii economici afectati de actul monopolist si (ii) Legea nr. 21/ 1996 contine un mecanism de prevenire si sanctionare a faptelor monopoliste, care functioneaza numai prin interventia organelor administratiei publice. Acest mecanism exclude sau cel putin reduce mult din importanta actiunilor private indreptate impotriva agentilor economici monopolisti. Totusi, in ciuda argumentelor de mai sus, consider ca o actiune civila in raspundere indreptata impotriva agentului economic monopolist este nu numai posibila, dar poate indeplini si un rol important in prevenirea repetarii unor fapte monopoliste. In plus, in timp ea poate deveni o alternativa eficienta la interventia statului in 53 A se vedea O. Capatina, op. cit., pp.169-170.

monitorizarea faptelor monopoliste, agentii economici agresati dispunand astfel de o actiune directa impotriva agentului economic monopolist si nu prin intermediul inteventiei statului (aceasta din urma este nu numai greoaie, dar in multe cazuri nici nu tine cont de interesele agentilor economici direct afectati, ci de considerente de politica macroeconomica, abstracte si care nu satisfac obiectivele acestora). In prezent, o asemenea actiune in raspundere civila isi gaseste temeiul chiar in textul Legii nr. 21/ 1996. Conform art. 64, persoanele care au suferit un prejudiciu ca urmare a savarsirii unei practici monopoliste au drept la actiune pentru repararea integrala a prejudiciului, independent de sanctiunile administrative si penale aplicate in baza Legii nr. 21/ 1996. Ca o observatie prealabila, trebuie precizat ca Legea nr. 21/ 1996 foloseste sintagma de rezervare a dreptului la actiune civila, ceea ce denota o traducere literala a unui text redactat initial in limba engleza (the right of action being reserved, aceasta fiind o formulare obsinuita in multe texte legale anglo-americane) si inseamna practic ca, indiferent de sanctiunile administrative, penale sau civile (anularea actelor juridice incheiate cu incalcarea legii) aplicate agentului economic monopolist, partile lezate prin faptul monopolist (care pot fi competitori, furnizori sau clienti ai agentului monopolist) au dreptul de a cere plata unor daune-interese de la acesta din urma. Inainte de a analiza conditiile introducerii acestei actiuni, cred ca ar trebuie facute cateva precizari in legatura cu posibilitatea promovarii unei asemenea actiuni, precum si cu natura ei juridica. In ce priveste posibilitatea introducerii, am aratat anterior ca exista

o obiectie de principiu intemeiata pe lipsa existentei unui raport juridic intre agentul economic monopolist si agentul economic agresat (obiectia respectiva nu trebuie confundata cu dificultatile practice de probare a existentei prejudiciului si a legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, care vor fi discutate in continuare). Cred insa ca invocarea inexistentei unui raport juridic direct intre agentul economic monopolist si ceilalti agenti concurenti, cu motivarea ca actiunea monopolistului este indreptata impotriva pietei ca atare si nu impotriva unor concurenti determinati, constituie un argument contestabil. In fond, prin actele sale ilicite agentul monopolist incalca un drept al fiecarui (sau cel putin al majoritatii) concurent al sau protejat prin lege: dreptul la clientela54. Agentul economic monopolist poate nu urmareste, prin actele sale, sa dobandeasca in mod ilicit clientela unui anume concurent, dar in mod cert el urmareste sa dobandeasca o cota mai mare din piata relevanta, ceea ce se traduce prin atragerea unei parti din clientela celorlalti concurenti. In acest context, nu cred ca are relevanta pentru stabilirea raspunderii civile, faptul ca tinta monopolistului a fost piata si nu un concurent determinat, de vreme ce prejudiciul s-a localizat in patrimoniul unui sau unor concurenti concreti. In fond, ne aflam in fata unei situatii asemanatoare cu aceea cand o uzina deverseaza substante toxice in apa unui rau, agentul economic care administreaza uzina raspunzand delictual fata de toti cei care vor suferi prejudicii datorita poluarii (a caror identitate este nedeterminata si in multe cazuri nedeterminabila la data savarsirii actului de poluare), fara a avea relevanta scopul urmarit de agentul poluant prin producerea deversarii. Mai mult, nu trebuie pierdut din vedere si un alt aspect:

54 Pentru caracterizarea acestui drept, a se vedea Capitolul I, subsectiunea A).c).2.

sanctiunile de drept public (administrative si penale) cuprinse in legislatia anti-monopol au drept scop restabilirea echilibrului pietei, eliminarea barierelor in calea liberei concurente ridicate de agentul economic monopolist. Ele nu au (si nici nu ar putea avea) drept obiect acoperirea prejudiciilor suferite de agentii economici concurenti. Ar fi insa absurd ca prin aplicarea acestor sanctiuni sa se recunoasca existenta unei incalcari a legii, fara ca in acelasi timp sa existe posibilitatea concurentilor lezati de a-si acoperi prejudiciile suferite datorita acestei incalcari. Art. 64 nu precizeaza ce fel de actiune pentru repararea prejudiciului poate introduce persoana afectata de faptul monopolist. Reiese insa clar din formularea lui ca o asemenea actiune nu ar putea fi decat o actiune in raspundere civila55. In consecinta, ramane de raspuns la intrebarea daca este vorba de o actiune in raspundere delictuala sau in raspundere contractuala si corelativ, daca art. 64 reglementeaza o forma de raspundere civila derogatorie de la raspunderea statuata de Codul civil. Personal,

consider ca cel mai adesea un agent monopolist care incalca legislatia anti-monopol va raspunde delictual, fara a exclude insa posibilitatea existentei in anumite cazuri si a unei raspunderi civile contractuale. In acelasi timp, desi art. 64 nu reglementeaza o forma de raspundere civila derogatorie de la cea existenta in Codul civil, cred totusi ca datorita specificului raporturilor juridice generate de savarsirea unui fapt monopolist, raspunderea civila in acest caz are o serie de particularitati fata de reglementarea

55 Raspunderea civila consta in obligatia civila a autorului faptei de a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita. A se vedea C. Statescu, in C. Statescu, C. Birsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, editia a III-a, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2000, p. 122; M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti, 1972, pp. 5-7.

generala din Codul civil, ceea ce creeaza in fapt un regim special de raspundere. In plus, aceste particularitati exclud, in materie delictuala, aplicarea in contextul faptelor

monopoliste, a majoritatii formele de raspundere prevazute de art. 1000-1001 C.civ. (practic, numai raspunderea comitentului pentru faptele prepusului ar avea sens si in ceea ce priveste faptele monopoliste, celelalte forme de raspundere delictuala fie ca nu se pot aplica de loc, fie ca aplicarea lor s-ar face exclusiv in temeiul regulilor din Codul civil si nu sunt influentate de particularitatile raportului juridic rezultat din savarsirea faptului monopolist).

4.2 monopoliste

Subiectele raportului juridic de raspundere civila in cazul faptelor

In ce priveste subiectul activ al raportului juridic, acesta este agentul economic monopolist. Termenul de agent economic monopolist este un termen generic, prin care desemnez atat detinatorul unei pozitii dominante56 pe piata relevanta, cat si grupul de agenti economici participanti la o intelegere monopolista. Pentru scopurile acestei lucrari, nu includ insa in aceasta categorie agentii economici rezultati in urma unei concentrari economice excesive, deoarece in opinia mea simpla constituire a concentrarii nu poate produce un prejudiciu concurentilor (fie el si eventual) atat timp cat agentul economic care a initiat concentrarea nu abuzeaza de pozitia sa pe piata sau agentul 56 Pentru criteriile de determinare a existentei pozitiei dominante, a se vedea O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta patologica. Monopolismul, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 1993, pp.127-134; G. Boroi, Dreptul concurentei[ Note de curs], 1996, pp. 104-106.

economic rezultat in urma concentrarii nu abuzeaza de pozitia sa pe piata sau concentrarea nu ascunde in realitate o intelegere monopolista57. In legatura cu subiectele pasive ale raportului juridic generat de faptul monopolist, este evident ca aici se includ in primul rand agentii economici concurenti. Problema este daca intotdeauna sunt afectati toti concurentii agentului monopolist, sau numai o parte dintre ei. Desigur, in mod concret unii dintre acestia vor suferi un prejudiciu mai mare decat altii, unii vor suferi un prejudiciu actual in timp ce altii numai unul eventual. Dar, este posibil ca unii agenti concurenti sa nu fie afectati in nici un fel sau sa nu poata fi prejudiciati prin derularea actelor monopoliste? Se pare ca, cel putin in intentia

legiuitorului roman, raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ. Atat art. 5 alin.1, cat si art. 6 si 13 vorbesc de impactul faptului monopolist asupra pietei ca atare sau a unei parti din aceasta. Desi nu se spune expres, printr-o parte a pietei se intelege numai o parte a pietei geografice, de vreme ce piata produsului nu poate fi divizata in parti (chiar daca exista pe piata produsului bunuri diferite, nu trebuie uitat ca ele sunt considerate intersanjabile, ceea ce face de neconceput sectorializarea pietei din acest punct de vedere). In consecinta, daca numai o parte din piata relevanta este afectata, a fortiori numai o parte din concurentii agentii monopolist sunt sau ar putea fi prejudiciati. Art. 64 nu se limiteaza insa la agentii economici concurenti atunci cand precizeaza care sunt persoanele indreptatite la repararea prejudiciului cauzat prin faptul 57 In legatura cu raportul dintre concentrarea economica excesiva si abuzul de pozitie dominanta, respectiv cu intelegerea monopolista, a se vedea G. Boroi, op.cit., pp.138-140 (nu sunt sigur insa daca autorul a avut in vedere aceste raporturi si din perspectiva raspunderii civile, sau numai prin raportare la sanctiunile administrative si penale).

monopolist. El are de fapt o formulare foarte generala: dreptul la actiune apartine persoanelor fizice si/sau juridice. Tinand cont ca participantii la piata relevanta sunt nu numai agentii economici concurenti, dar si utilizatorii/ consumatorii produselor, precum si furnizorii agentilor economici aflati in raporturi de concurenta, apare intrebarea daca si aceste persoane pot cere repararea prejudiciilor cauzate de agentul monopolist. Cred ca raspunsul la intrebare nu poate fi decat in sensul recunoasterii unui drept la actiune din partea persoanelor de mai sus, cu urmatoarea precizare: raspunderea civila a agentului monopolist fata de persoanele respective va fi o raspundere comuna, guvernata de prevederile Codului civil si nu va avea particularitatile raspunderii civile la care ma voi referi in continuare. Aceasta deoarece intre agentul monopolist si utilizatori/

consumatori, respectiv furnizorii care nu au si calitatea de concurenti nu exista raporturi de concurenta, iar incalcarea dispozitiilor Legii nr. 21/ 1996 nu reprezinta un act anticoncurential fata de aceste persoane (incalcarea legislatiei anti-monopol este oricum un act ilicit, dar da dreptul la actiune acestor persoane numai daca le-a produs un prejudiciu actual sau viitor).

4.3

Elementele raspunderii civile in cazul in care faptul monopolist are

caracter delictual Elementele raspunderii civile a agentului monopolist pentru faptele sale delictuale savarsite impotriva concurentilor sunt aceleasi ca in cazul raspunderii civile delictuale: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de

cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul58. Insa, unele din elementele respective prezinta trasaturi specifice. (i) In ce priveste cerinta prejudiciului, este un loc comun afirmatia ca acesta poate fi

actual sau viitor (recte, un prejudiciu care nu s-a produs la data acordarii despagubirii, dar este sigur ca se va produce). Atat prejudiciul actual, cat si cel viitor sunt certe, cu alte cuvinte sunt susceptibile de evaluare. Caracterul cert al prejudiciului este o conditie sine qua non pentru existenta raspunderii civile in dreptul comun59, ceea ce exclude posibilitatea acordarii de despagubiri atunci cand prejudiciul este eventual (respectiv, este acel prejudiciu a carui producere este numai ipotetica, ceea ce face ca el sa nu fie susceptibil de evaluare atat timp cat nu s-a produs sau nu exista elemente certe privind producerea sa in viitor). In cazul raspunderii delictuale pentru savarsirea unui fapt monopolist, este totusi de conceput acoperirea si a prejudiciului eventual? Intrebarea porneste de textele din Legea nr. 21/ 1996 care definesc principalele categorii de fapte monopoliste, acestea utilizand formularea pot avea ca efect atunci cand determina impactul faptului monopolist asupra concurentei. Cum corect a aratat un autor, o asemenea formulare duce la concluzia ca un fapt monopolist este sanctionabil chiar si numai daca prezinta un efect anticoncurential potential60. Insa, este suficienta aceasta formulare a Legii nr. 21/ 1996 pentru a considera ca legiuitorul a reglementat 58 A se vedea C. Statescu in C. Statescu, C. Birsan, op.cit., p. 145-146. 59 In acest sens, a se vedea C. Statescu in C. Statescu, C. Birsan, op.cit., p. 154; M. Eliescu, op.cit., pp. 92-95. 60 A se vedea G. Boroi, op.cit., p. 83 (cu referire numai la intelegerile monopoliste, dar concluzia poate fi extrapolata si la celelalte categorii de fapte incriminate de Legea nr. 21/ 1996).

posibilitatea acoperirii prejudiciilor civile eventuale suferite de agentii economici concurenti? Cred ca raspunsul ar trebui sa fie afirmativ, pe baza a cel putin doua argumente: (1) art. 64 recunoaste dreptul la actiune in raspundere civila atunci cand un fapt monopolist prohibit de Legea nr.21/ 1996 produce un prejudiciu. Legea nr.21/ 1996 defineste faptele monopoliste, printre altele, prin referire la obiectul sau efectul lor, actual or potential. Or, daca un fapt monopolist este incriminat pentru ca are potentialul de afecta concurenta in mod semnificativ, aceasta inseamna ca si prejudiciul suferit de concurenti este un prejudiciu potential. Dar, nu este niciunde in lege un text care sa prevada ca existenta unui prejudiciu potential este incompatibil cu aplicarea tuturor sanctiunilor prevazute in Legea nr. 21 (inclusiv cele civile, care dupa cum am aratat anterior au un rol foarte important in asigurarea respectarii Legii nr. 21/ 1996), in scopul restabilirii echilibrului pietei relevante. Ceea ce duce la concluzia ca raspunderea civila ca forma de sanctiunepoate fi aplicata in cazul savarsirii de fapte monopoliste chiar daca prejudiciul este numai eventual; (2) un argument de analogie doctrina si jurisprudenta (din alte tari) au recunoscut posibilitatea exercitarii actiunii in concurenta neloiala chiar si atunci cand prejudiciul este eventual. Nu vad de ce aceeasi solutie nu s-ar aplica si in cazul raspunderii civile pentru fapte monopoliste, deosebirile dintre cele doua categorii

de fapte reducandu-se in realitate la o singura diferenta de esenta: marimea agentului economic agresor61. Daca se admite posibilitatea acoperirii prejudiciului eventual, ramane deschisa discutia privind modalitatea evaluarii sale. Fara a avea intentia de a propune o solutie definitiva si care in mod cert nu este suficient de elaborata, cred ca dificultatile de evaluare a prejudiciului eventual (care par de nesurmontat, cel putin in viziunea doctrinei de drept civil din Romania) ar putea fi mult diminiuate daca am schimba perspectiva din care privim acest prejudiciu, recte ca un fel de gaura neagra in patrimoniul victimei, cu o marime necuantificabila. Cu alte cuvinte, daca am muta accentul de la latura

reparatorie la latura sanctionatorie a raspunderii civile, nu ar mai fi probleme legate de evaluarea prejudiciului si atunci instanta ar putea acorda agentului economic agresat o despagubire al carui cuantum sa reprezinte in realitate o amenda civila pentru agentul economic monopolist. Desigur, in aceasta viziune termenul de prejudiciu (eventual) devine impropriu, dat fiind ca victima colecteaza, prin intermediul instantei, o amenda de la agentul monopolist si nu o veritabila despagubire. O alta problema in legatura cu prejudiciul generat de un fapt monopolist consta in posibilitatea producerii unui prejudiciu moral care sa fie acoperit prin acordarea de despagubiri banesti agentului economic agresat. Avand in vedere ca unele fapte

monopoliste se realizeaza in modalitati care sunt incriminate si ca fapte de concurenta neloiala (dar ele sunt calificate drept fapte monopoliste datorita pozitiei pe piata a

61 A se vedea supra, Capitolul I, sectiunea a V-a.

agentului economic agresor si/sau pentru ca vizeaza un numar nedeterminat de concurenti), iar legea romana recunoaste expres posibilitatea acordarii de daune morale victimelor faptelor de concurenta neloiala62, cred ca savarsirea faptelor monopoliste poate determina aparitia unui prejudiciu moral reparabil prin plata unei compensatii in bani. Daca aceasta este solutia de principiu, exista totusi o dubla dificultate in ce priveste aplicarea ei practica. Pe de o parte, este vorba de o problema dificila obisnuita in asemenea cazuri, si anume determinarea cuantumului reparatiei banesti pentru atingerile personale nepatrimoniale aduse victimei63. Pe de alta parte, exista o alta dificultate, as numi-o de principiu, in privinta stabilirii existentei prejudiciilor morale create agentilor economici persoane juridice. In doctrina noastra cel putin, prejudiciul moral a fost intotdeauna definit prin raportare la atingerile aduse unor relatii sociale si familiale ale persoanelor fizice, care au produs o suferinta acestora64. O asemenea abordare nu cred insa ca mai are relevanta in cazul persoanei juridice. Persoana juridica (si cu atat mai mult agentul economic persoana juridica) este o masina sociala, un

62 A se vedea art. 9 alin. 1 din Legea nr. 11/ 1991. 63 Pentru o analiza recenta a criteriilor care pot fi utilizate pentru determinarea cuantumului despagubirilor banesti pentru repararea daunelor morale, a se vedea I. Urs, Criterii de apreciere a prejudiciilor morale si a despagubirilor banesti pentru repararea daunelor morale, in Revista Dreptul, nr. 4/ 1998, pp. 24-30. 64 Din aceasta perspectiva, cea mai comprehensiva definitie a daunelor morale am gasit-o intr-o lucrare care, din ratiuni ideologice, exclude de plano posibilitatea acoperirii lor banesti: dauna morala are acest caracter in masura in care efectul negativ al faptei ilicite afecteaza acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sale sociale nume, onoare, reputatie, etc.- sau cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii umane vatamari care isi gasesc expresia cea mai tipica in durerea morala si chiar fizica incercata de victima (M. Eliescu, op.cit., p. 106). Daunele morale sunt definite intr-un mod asemanator si de alti doctrinari, care accepta insa posibilitatea compensarii lor banesti. A se vedea Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, Drept civil roman. Studiu de doctrina si jurisprudenta, vol.II, Ed. SOCEC, Bucuresti, 1943, pp. 89-90; C. Statescu, C. Birsan, op.cit., pp. 148-153.

vehicul prin care vointele si interesele unor persoane fizice se armonizeaza in scopul atingerii unor obiective comune. Mi-e greu sa imi imaginez, in acest context, cum s-ar putea simti jignit un agent economic persoana juridica, mi-e greu sa imi imaginez suferinta unei asemenea persoane datorita afirmatiilor denigratoare pronuntate la adresa ei de un concurent65, de ex. Sigur, folosind mai departe exemplul denigrarii, este indiscutabil ca afirmatiile denigratoare afecteaza reputatia pe piata a agentului economic persoana juridica. In fapt, acest impact asupra reputatiei nu se traduce printr-o

suferinta, ci printr-o pierdere de clientela. Dar pierderea de clientela este un prejudiciu material, relativ usor cuantificabil in bani. De aceea, concluzionand la acest punct,

consider ca desi de principiu daunelor morale pot fi compensate baneste si in cazul agentilor economici persoane juridice, in cvasi-totalitatea cazurilor este aproape imposibil sa fie distinse de daune materiale produse acestor agenti economici. Art. 64 foloseste sintagma de reparare integrala a prejudiciului cauzat printr -un fapt monopolist. O atare formulare nu face decat se reia un principiu al reparatiei civile a daunelor cauzate prin fapte delictuale, in sensul ca nu exista limite privind intinderea reparatiei. Astfel, trebuie acoperite atat prejudiciul efectiv suferit, cat si beneficiul nerealizat de victima, se repara atat prejudiciul previzibil, cat si cel imprevizibil la data

65 Datorita ecranului de ordin conceptual care desparte persoana juridica de persoanele fizice care o compun sau care sunt angajatii ei, nu se poate sustine ca tulburarea, stress-ul si suferinta provocata acestor persoane fizice de afirmatiile denigratoare reprezinta suferinta persoanei juridice insasi.

savarsirii faptei monopoliste66. Nu se repara insa decat daunele cauzate in mod direct de fapta monopolista, nu si daunele indirecte. Pentru alte observatii privind prejudiciul, solutiile din Codul civil si cele propuse de doctrina pornind de la prevederile Codului civil isi pastreaza aplicabilitatea si in cazul daunelor generate de fapte monopoliste de natura delictuala. (ii) In legatura cu fapta ilicita, nu am de facut observatii care sa reprezinte abordari de

principiu diferite fata de ceea ce s-a discutat in doctrina de drept civil. Totusi, sunt de facut cateva precizari. Ca si in dreptul comun, prin fapta ilicita monopolista se incalca atat norme legale, cat si drepturi si interese subiective ale agentilor economici concurenti. In cazul faptelor monopoliste, este insa greu de imaginat ca ar exista interese subiective ale agentilor economici care sa nu fie protejate prin norme legale (devenind astfel drepturi subiective). De exemplu, chiar si interesul fiecarui comerciant de a beneficia de o piata deschisa liberei concurente isi gaseste o expresie legislativa, si anume art. 134 alin.2 lit.a din Constitutie. Fapta monopolista ilicita se savarseste in anumite modalitati, o parte din ele fiind prevazute de lege cu titlu de exemplu, iar altele urmand a fi sanctionate daca intrunesc trasaturile definitorii ale faptelor monopoliste stabilite de asemenea prin Legea nr. 21/ 1996. In cazul intelegerilor monopoliste, ceea ce este inedit este posibilitatea ca un organ administrativ Consiliul Concurentei sa decida ca o fapta monopolista care in 66 C.Statescu, C. Birsan, op.cit., pp.150-151.

mod obiectiv intruneste trasaturile faptelor incriminate de Legea nr. 21/ 1196, sa poata fi totusi derulata in continuare daca intruneste conditiile prevazute in art. 5 alin.2 din Legea nr.21/ 1996 (exceptari individuale)67. Ar insemna in acest caz ca, desi organul administrativ permite continuarea faptei monopoliste respective, agentii economici concurenti care sufera un prejudiciu au dreptul de a cere in instanta repararea prejudiciului? Cred ca instanta ar trebui sa respinga o asemenea actiune, cu urmatorul argument: - art. 5 alin.2 dezincrimineaza faptele interzise prin art. 5 alin.1, daca sunt savarsite in anumite conditii prevazute de lege. In consecinta, intelegerea intre agentii economici inceteaza sa mai aiba un caractre ilicit, organul administrativ avand functia doar de a verifica daca o asemenea intelegere respecta toate conditiile impuse de art. 5 alin.2. Referitor la cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei, ele sunt valabile numai in cazul intelegerilor monopoliste, fiind exclusa posibilitatea existentei lor in privinta abuzului de pozitie dominanta. In cazul intelegerilor monopoliste, trebuie aratat ca spre deosebire de dreptul comun, legitima aparare si starea de necesitate nu pot justifica savarsirea unei practici monopoliste68. In ce priveste indeplinirea unor activitati impuse

67 Art. 5 alin.2 din L 21/ 1996 nu reglementeaza cauze de impunitate (respectiv, imprejurari care afecteaza autonomia de vointa a agentilor economici participanti la o intelegere monopolista), el stabileste doar exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile monopoliste. Agentii economici participanti la intelegerile exceptate sunt insa considerati ca au avut autonomie decizionala pentru a participa la acea intelegere. 68 Aparent, o situatie similara legitimei aparari/ starii de necesitate exista in cazul pietelor oligopoliste, cand un agent economic puternic ia o masura incriminata de lege iar ceilalti concurenti avand o putere economica asemanatoare il imita. In realitate, prin repetarea masurilor luate initial de un agent economic, concurentii sai nu fac decat sa afecteze drepturile

de lege ori a ordinului superiorului, toate aceste cauze de inlaturare a caracterului ilicit al faptei imbraca o forma specifica in dreptul concurentei, si anume aceea a cauzelor de impunitate69. (iii) In privinta legaturii de cauzalitate intre fapta monopolista si prejudiciu, consider ca solutiile la care s-au oprit doctrina si practica judecatoreasca70 sunt pe deplin aplicabile si in ipoteza faptelor monopoliste, cu precizarea ca mi se pare mai adecvata aplicarea in aceasta materie a sistemului bazat pe teza indivizibilitatii cauzei cu conditiile. (iv) Privitor la vinovatia agentului economic monopolist care a cauzat prejudiciul,

consider ca este extrem de greu de conceput savarsirea unei fapte monopoliste in absenta oricarui element intelectiv si volitiv al agentului economic monopolist fata de fapta si de urmarile acesteia. O fapta monopolista ilicita, care afecteaza semnificativ piata relevanta si pe agentii economici concurenti, nu se poate savarsi in mod inconstient sau din ignoranta. In fond, standardul d e diligenta la care sunt supusi agentii economici este mult mai ridicat decat in cazul persoanelor fizice obisnuite, astfel incat imi vine foarte greu sa accept ideea ca un agent economic a savarsit o fapta monopolista fara sa-si fi dat seama de conescintele actiunilor sale. In orice caz, el ar fi trebuit sa isi dea seama de caracterul ilicit al faptei si de consecintele pagubitoare ale acesteia. In concluzie, indraznesc sa afirm ca in ce priveste latura subiectiva a raspunderii delictuale a agentului economic monopolist, exista intotdeauna o prezumtia foarte celorlalti competitori de pe piata si echilibrul pietei in ansamblu, ceea ce lipseste aceste actiuni de caracteristicile actelor in legitima aparare. 69 Pentru o analiza a cauzelor de impunitate, a se vedea O. Capatina, op.cit., pp.48-69. 70 De exemplu, a se vedea C. Statescu, C. Birsan, op.cit., pp. 179-189.

puternica de vinovatie a autorului faptei. Simpla intrunire a elementelor materiale ale faptei monopoliste (in lipsa existentei conditiilor prevazute de art. 5 alin.2 in cazul intelegerilor monopoliste) este suficienta pentru a antrena prezumtia de vinovatie a autorului faptului monopolist. Agentul economic monopolist se poate apara, cred eu, numai prin invocarea unor vicii de consimtamant (in cazul intelegerilor monopoliste), precum si prin invocarea exercitarii unui control economic asupra sa care il lipseste de capacitatea de a lua decizii economice in mod autonom. Alte cazuri de inlaturare a vinovatiei intalnite in dreptul comun (de ex., forta majora si cazul fortuit) nu cred ca pot fi luate in considerare in aceasta materie.

In finalul acestei sub-sectiuni, cred ca merita discutata o problema care are relevanta practica pentru exercitarea actiunii in raspundere civila delictuala: in ipoteza cand agentul economic agresat a introdus in instanta actiunea in raspundere civila dar anterior sau ulterior introducerii actiunii, Consiliul Concurentei declanseaza o investigatie asupra aceluiasi fapt monopolist, instanta civila poate suspenda judecata pana la data finalizarii investigatiei (care poate include si perioada in care decizia de condamnare emisa de Consiliul Concurentei este atacata de agentul monopolist in contencios administrativ)? Opinez ca intr-un asemenea caz, suntem in ipoteza prevazuta de art. 244 pct.1 Cod procedura civila, pentru urmatoarele considerente: - investigarea faptelor monopoliste de catre Consiliul Concurentei reprezinta o procedura jurisdictional-administrativa. Aparent, art. 244 pct.1 se refera la o procedura

judecatoreasca in curs de desfasurare la data luarii de catre instanta a deciziei de suspendare voluntara a judecatii. In realitate, cred ca termenul de judecata poate fi luat intr-un sens mai larg in cazul de fata, pentru a include si alte proceduri jurisdictionale care nu se desfasoara insa in in fata organelor judecatoresti. Este de necontestat ca solutia la care va ajunge Consiliul Concurentei are capacitatea de a influenta modul de rezolvare a actiunii in raspundere civila. In plus, instanta civila este mult mai putin echipata pentru a analiza un fapt monopolist si implicatiile sale, in comparatie cu Consiliul Concurentei. De aceea, cred ca solutionarea actiunii in raspundere civila

depinde in mare masura de stabilirea existentei sau inexistentei faptului monopolist (si implicit a dreptului la actiune al agentului economic agresat) in cadrul procedurii administrativ-jurisdictionale derulate in fata Consilului Concurentei; - daca nu s-ar admite posibilitatea suspendarii voluntare a judecarii actiunii in raspundere, exista riscul ca, cele doua proceduri derulandu-se in paralel, instanta civila sa constate savarsirea de catre parat a unui fapt monopolist producator de prejudicii, in timp ce Consiliul Concurentei sa decida ca nu a avut loc savarsirea unui fapt monopolist sau ca exista exista o cauza de impunitate, etc. In conditiile in care este discutabila posibilitatea agentului economic agresat (chiar daca a sesizat Consiliul Concurentei) de a ataca decizia acestuia de admitere a faptului presupus monopolist si cum instanta civila nu este tinuta de concluziile la care a ajuns Consiliul Concurentei, am fi in fata unei situatii nu numai inechitabile pentru agentul economic parat, dar si care ar pune in discutie intregul mecanism de monitorizare a liberei concurente pe piata, imaginat de

legiuitor (ar insemna ca atributiile Consiliului Concurentei sa fie preluate si exercitate de instanta civila).

Stabilirea cifrei de afaceri in contextul L 21/ 1996 Cifra de afaceri nu este totuna cu venitul brut. Conform art.67 (1) din L 21/ 1996 astfel cum este pus in aplicare prin Instructiunile Cons. Conc. din 17.05.2004 cu privire la calculul cifrei de afaceri, cifra de afaceri este data de venitul brut (adica, din care nu s-au scazut cheltuielile) reflectat in situatiile financiare anuale, din care se scad obligatiile fiscale datorate (mai precis, accizele) si valoarea exporturilor (efectuate direct, prin mandatar sau comisionar). Valoarea rezultata se numeste cifra de afaceri ajustata. Valoarea ajustata este aferenta anului financiar anterior celui in care are loc faptul monopolist/ concentrarea economica. In cazul in care unul dintre agentii economici analizati face parte dintr-un, pentru a stabili incadrarea in pragurile prevazute de lege se va calcula cifra de afaceri ajustata a grupului (specific acestui caz este ca cifra de afaceri interna a grupului recte, valoarea vanzarilor intre entitatile membre ale grupului- nu se ia in calculul cifrei de afaceri ajustate a grupului). Din analiza acestei formule, deducem urmatoarele: - legea vorbeste de deducerea obligatiilor fiscale din cifra de afaceri, fara a face distinctie dupa natura obligatiei fiscale. Daca la TVA lucrurile sunt clare (TVA nu face parte din cifra de afaceri inregistrata in situatiile financiare), in ceea ce priveste celelalte impozite (mai ales impozitul de profit) ar trebui ca ele sa poata fi deduse din cifra de afaceri. In practica, prin interpretarea abuziva a legii CC deduce numai valoarea accizelor. - prin scaderea valorii exporturilor, cred ca legiuitorul si-a exprimat intentia de a nu sanctiona practicile monopoliste care isi produc majoritatea efectelor in exteriorul tarii (de ex., daca exista o intelegere de specializare in productie cu clauze anticoncurentiale

incheiata in agenti economici care opereaza in Romania, dar majoritatea veniturilor din aceasta intelegere sunt obtinute din export, atunci cifra de afaceri va fi foarte mica si intelegerea nu va cadea sub incidenta art. 8 ali.1 din L 21/ 1996).

Pentru institutiile de credit si societatile de asigurari exista un alt mod de calcul al cifrei de afaceri (v.art.68 din L 21/1996 si Instructiunile mentionate mai sus).

FAPTE DE CONCURENTA NELOIALA Concurenta neloiala antagonismul dintre agentii economici (ag.ec.) exercitat prin instrumente contrare uzantelor comerciale cinstite, in sectoarele de libera competitie a pietei. Exista si sectoare sustrase prin lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie exclusiva) liberei competitii.

Diferenta dintre conc. neloiala si practicile monopoliste : a) finalitati diferite (conc. neloiala presupune captarea clientelei concurentului lezat, in timp ce practicile monopoliste presupun captarea pietei ca atare, ceea ce in subisidiar conduce si la dobandirea clientelei concurentilor lezati); b) rezultatele (conc. neloiala duce la deformarea competitiei in timp ce practicile monopoliste duc la suprimarea concurentei). c) concurenta neloiala reprezinta incalcarea unor norme deontologice, in timp ce practicile monopoliste duc la dezechilibre socio-economice. Concurenta neloiala graviteaza in jurul conceptului de clientela, in timp ce practicile monopoliste au in vedere conceptul de piata. Totusi, tendinta recenta in cazul ambelor practici anti-concurentiale este de a le evalua prin prisma atingerilor aduse consumatorilor.

Element comun celor doua practici: - ambele presupun existenta unui raport de concurenta intre ag.ec. agresor si ag.ec. agresati, aflati pe aceeasi piata relevanta (v. piata relevanta la sectiunea de practici monopoliste). Cred ca concluzia nu se mai verifica, daca admit ca faptul de concurenta neloiala se poate desfasura si cand agentii economici nu se afla in concurenta. In dreptul comparat, o asemenea conceptie a fost deja consacrata legislativ in Elvetia, prin intrarea in vigoare in martie 1988 a noii Legi impotriva concurentei neloiale (Bundesgesetz gegen den unlauteren Wettbewerb). Conform art.1, legea are drept scop sa garanteze concurenta loiala si nedenaturata in interesul tuturor participantilor. [art.2 vorbeste de comportament neloial si ilicit ca fiind orice comportament sau practica comerciala care este inselatoare sau care contravine in orice alt mod regulilor de buna credinta si care influenteaza raporturile intre concurenti sau intre furnizori si clienti, formulare diferite in partea ei finala de ceea ce prevede legea noastra ]. Cum s-a remarcat in doctrina elvetiana, prin aceasta prevedere s-a extins sfera de aplicare a legii la toti participantii la piata (agentii economici, indiferent ca se afla in raporturi de concurenta sau nu, si consumatori) 71. Autorul citat arata ca desi conceptul de concurenta neloiala presupune ideea de concurenta, totusi oricine desfas oara o activitate organizata in domeniul economic (chiar daca nu este in scop de profit) trebuie sa se raporteze la standardele legii privind concurenta neloiala. Ceea ce inseamna ca nu numai agentii economici, ci si organizatiile de protectie a consumatorilor sau alte organizatii economice trebuie cuprinse in sfera de aplicare a dreptului concurentei loiale (ceea ce permite sanctionarea unei organizatii de protectie a consumatorilor care denatureaza concurenta prin prezentarea rezultatelor incomplete ale unei testari de marfuri). In consecinta, sfera de aplicare a legii elvetiene ar trebui descrisa printr-un criteriu begativ: nu intra in sfera domeniului economic (si deci a concurentei) relatiile pur private si unele raporturi comerciale in care intra functionarii publici, determinate de aplicarea unor masuri politienesti72. Motivul extinderii sferei de aplicare a reglementarilor privind concurenta neloiala este urmatorul: aceste reglementari nu protejeaza numai interesul concurentilor individuali de a participa la relatii comerciale bazate pe moralitate, ci si interesul tuturor participantilor la piata si in cele din urma al intregii comunitati de a exista o concurenta functionala. Legea concurentei neloiale nu este impregnata numai de individualism, ci si de conceptie a dreptatii sociale73.

71

C. Hilti, Zum Anwendungsbereich des neuen Bundesgesetzes gegen den unlauteren Wettbewerb (UWG), in Schweizerische Juristen-Zeitung, Zurich, nr.85/ 15.04.1989, p.129-130; 133-134. In acelasi sens se pronunta si Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 22. Autorul arata ca noua modificare nu a inlocuit notiunea de concurenta, insa i-a largit sfera, ingloband si relatiile verticale de piata, care includ clientii si consumatorii. 72 C. Hilti, op.cit., p. 133 73 C. Hilti, op.cit., p. 134

Largirea sferei conceptului de concurenta permite luarea in considerare a actiunilor tertilor care sunt importante pentru concurenta, dar care nu intra direct in jocul concurential (cum ar fi organele massmedia, institutele de teste comparative). Simplul risc ca aceste actiuni sa produca un rezultat anticoncurential este suficient, independent de folosirea sau nu a unor mijloace specifice 74. In ceea ce priveste campul de aplicare a dispozitiilor care combat concurenta neloiala, acesta este domeniul economic, care este in foarte larg, incluzand ansamblul activitatilor de productie, distributie si consum de bunuri si servicii (inclusiv profesiile liberale), caracterizate printr-un schimb de prestatii facute in scop de castig. De asemenea, intra in sfera domeniului economic prestatiile de natura economica ale colectivitatilor publice, in masura in care influenteaza piata, independent de existenta unui raport de concurenta75. Cat priveste caracterul neloial al actiunii, el consta in incalcarea unor reguli de comportament economic, independent de existenta unei forme de vinovatie. Totusi, vinovatia joaca un rol in ceea ce priveste actiunea penala si actiunea in repararea prejudiciului76. Incalcarea regulilor de conduita economica reflecta un comportament contrar bunei-credinte. Pentru a aprecia buna-credinta in acest caz special, judecatorul trebuie sa aiba in vedere doua criterii: un criteriu etic (constand in morala comerciala, in regulile de deontologie profesionala si in uzantele comerciale, codificate sau nu, morala care constituie un liant intre concurenti si clienti si care asigura mentinerea unei increderi indispensabile schimburilor economice) si un criteriu economic (abuzul de libertate economica denatureaza concurenta normala)77. In intelesul larg pe care l-a dobandit conceptul de concurenta dupa modificarea din 1986, dreptul elvetian al concurentei neloiale protejeaza mai multe categorii de interese, si anume: (i) cele ale concurentilor (care dpdv istoric au fost protejate intotdeauna, pe baza unei conceptii care se axa exclusiv pe protectia personalitatii economice a persoanei lezate. Actul de concurenta neloiala poate aduce atingere unui concurent, mai multor concurenti sau chiar unui intreg domeniu economic)78; (ii) cele ale clientilor (acestia sunt destinatarii eforturilor depuse de concurenti si au interesul de a putea alege in mod liber intre prestatiile oferite, pe cele care corespund cel mai bine nevoilor lor. Protectia intereselor
74

Fr.-J. Danthe, Le droit international Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 22 75 Fr.-J. Danthe, Le droit international Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 23 76 Fr.-J. Danthe, Le droit international Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 23-24 77 Fr.-J. Danthe, Le droit international Librairie Droz, Geneva, 1998, p.25 78 Fr.-J. Danthe, Le droit international Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 26-27

prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. prive suisse de la concurrence deloyale, Ed.

clientilor, mai ales cand ei sunt consumatori, raspunde unei cerinte de politica sociala, si anume protectia partii mai slabe economiceste)79; (iii) cele ale colectivitatii (societatea in ansamblul ei are interesul ca lupta de concurenta sa nu fie denaturata)80.

- faptele prevazute de Legea nr.21/ 1996 ca fapte monopoliste pot fi calificate si drept fapte de concurenta neloiala, daca impactul lor asupra pietei este mai redus. Aceasta deoarece ambele categorii de fapte sunt contrare uzantelor cinstite. Drept urmare, principalul criteriu de distinctie intre faptele monopoliste si cele de concurenta neloiala este dat de magnitudinea puterii economice a autorului incalcarii uzantei cinstite.

In ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot mai mult de ideea protectiei consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului anormal de concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a legiuitorului de a include in sfera consumatorilor si micii agenti economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea faptelor comerciale neoneste a fost adoptata pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent si comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenti economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de pe piata este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii in cazuri particulare81. Drept urmare, si agentii economici urmaresc aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru ca in acest fel se ajunge la suprimarea practicilor neloiale82. Pe de alta parte, standardele privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite in contextul international.83 Se poate astfel afirma ca legislatia privind protectia consumatorilor are o natura dubla, pe de o parte urmareste sa corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte promoveaza valori sociale (sanatatea si siguranta consumatorului, justitia sociala si prevenirea exploatarii)84. Aceasta legislatie urmareste de asemenea sa promoveze informarea completa si la timp a consumatorului, mai
79

Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 27 80 Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. Librairie Droz, Geneva, 1998, p. 27-28 81 David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social environment: fair trade, market law and the consumer interest, in Unfair advertising and comparative advertising (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 16 82 David J. Harland, op.cit., p. 26 83 David J. Harland, op.cit., p. 26-27 84 David J. Harland, op.cit., p. 26

ales in legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si agent economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta ultima perspectiva, se naste si o pozitie critica: intervenind prea mult in sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedeste un anume paternalism, in dauna considerentelor de eficienta a pietei85. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurentiale neoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale agentilor economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate (de ex., intre grupurile de consumatori cu interese diferite)86. In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in eroare consumatorii si a altor fapte neoneste, sistemele de drept nationale au dezvoltat in general cateva principii de actiune. Astfel, nu este necesara dovedirea intentiei de a induce in eroare sau insela; reprezentarile care nu sunt in sine neadevarate dar al caror efect general este de a induce in eroare, pot fi contestate; in cazul publicitatii, trebuie luata in considerare audienta careia i se adreseaza, si nu standardul clasic de om rezonabil; este suficient sa dovedesti capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi necesar sa dovedesti prejudiciul comis (aceste principii se abat de la solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se poate ajunge la un control eficient al faptelor de concurenta neloiala)87.

Ca sub-ramura a dreptului concurentei, dreptul concurentei neloiale (ca si dreptul anti-monopol, de altfel) isi justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, si anume pastrarea jocului liber al concurentei. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, deoarece conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) unor principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita modificarii conditiile economice in raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurentei apare amenintata prin executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei, ca drept special in raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care se adauga ordinii publice traditionale 88.

- nu exista un drept exclusiv al comerciantului asupra propriei clientele. Atragerea acestei clientele de catr un alt comerciant este licita atat timp cat ea nu este acompaniata de acte de concurenta neloiala Deturnarea clientelei este pana la un punct un rezultat al jocului cererii si ofertei, dar libertatea concurent nu poate fi fara limite. Libertatea concurentei este un corolar al libertatii comertului. Libertatea comertulu
85 86

David J. Harland, op.cit., p. 28 David J. Harland, op.cit., p. 31-32 87 David J. Harland, op.cit., p. 21 88 M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats, in Recueil DallozSirey, Chronique, 1995, p. 51

este o libertate fundamentala, care trebuie insa exercitata cu respectarea libertatii altora89. In lipsa oricar control, ar putea apare si dezvolta practici contrarea uzantelor comerciale cinstite, castigatorul luptei d concurenta nefiind cel mai bun, dar fiind in mod cert lipsit de scrupule. Cu alte cuvinte, prejudiciu concurential (transferul clientelei de la un agent economic la altul) este licit, dar numai daca sunt respectat uzantele comerciale loiale90. - libertate comertului implica libertatea pretului. Astfel, un comerciant nu savarseste un act de concurenta neloiala atat timp cat vinde produsele sale la un pret inferior celui al concurentilor, cu conditia ca acest pret sa nu fie derizoriu sau contrar uzantelor comertului91. - in dreptul francez, nu exista un fundament juridic special al concurentei neloiale. Nu exista o reglementare speciala a faptelor de concurenta neloiala. De aceea, se considera ca actiunea in concurenta neloiala- ca instrument prin care se asigura se respectarea concurentei loiale- este o actiune bazata pe raspunderea delictuala pentru fapta proprie (art. 1382-1383 C.civ.fr.). Acest fundament al actiunii in concurenta neloiala, chiar daca nu permite decat sanctionarea a posteriori (prin interventia instantie) a comportamentelor neloiale, este vazut ca un avantaj datorita supletii sale, articolele din C.civ. privind raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie putand fi folosite pentru a sanctiona o mare varietate de asemenea comportamente92. Dar, doctrina si jurisprudenta franceza au stabilit in timp ca actiunea in concurenta neloiala are o sfera mai larga decat actiunea in raspundere civila delictuala, deoarece sanctiunile pentru savarsirea faptelor de concurenta neloiala nu urmaresc numai sa repare un prejudiciu, ele sunt in aceeasi masura preventive (pot avea drept obiect incetarea unui fapt care distorsioneaza artificial concurenta loiala), protejand victima impotriva deturnarii eventuale a propriei clientele. De asemenea, prejudiciul in materia concurentei neloiale are o anumita specificitate, fiind apreciat mai putin riguros decat in materie civila93. Evolutia recenta a jurisprudentei franceze a fost in sensul de a recunoaste existenta unui prejudiciu in aceasta materie in lipsa oricarei pierderi de clientela. Astfel, a fost admisa actiunea unei soc.com. care nu avea clientela (s-a admis chiar si actiunea introdusa de o asociatie fara scop lucrativ, care desfasura o activitate profesionala) sau care nu avea clientela comuna cu autorul faptei. Notiunea de clientela comuna a autorului si victimei faptului de concurenta neloiala tinde sa fie

89

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.506. 90 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, in Revue trimestrielle de droit commercial et de droit economique, ed. Dalloz, Paris, vol.51, nr.1/ 1998, p. 17-18 91 G. Ripert, R. Roblot, op.cit., p. 506 92 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 18 93 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 507

inlocuita cu cea de clientela finala identica. In consecinta, s -a afirmat in doctrina ca regulile concurentei neloiale protejeaza nu numai concurentii, dar si concurenta94. S-a mai afirmat ca actiunea in concurenta neloiala are drept scop sa moralizeze relatiile intre profesionisti (comercianti), sa asigure respectarea unei anume morale profesionale, fiind o actiune de tip disciplinar si avand ca obiectiv principal sa asigure respectarea uzantelor profesionale. Astfel, actiunea in concurenta neloiala protejeaza nu numai concurentii direct lezati, dar si consumatorii. O asemenea abordare exista in sistemul german, olandez si cel belgian, care combina functia deontologica a actiunii in concurenta neloiala cu dreptul (interesul general) consumatorilor si utilizatorilor finali de a face uz de actiunea in concurenta neloiala pentru a obliga agentii economici sa isi respecte obligatiile deontologice. In consecinta, pot fi astfel sanctionate fapte care nu ar fi condamnabile intre concurenti.95 Alti autori, pornind de la observatia ca actiunea in concurenta neloiala este in principal de tip represiv si nu de tip indemnitar, considera totusi ca scopul actiunii nu este atat disciplinar, in sensul de a sanctiona incalcarea unor uzante profesioanle ale agentilor economici, ci este o actiune cu caracter represiv care ia in considerare o sfera mai larga de interese, atat interesul agentilor economici pentru a aavea un mediu concurential normal, cat si interesele consumatorilor. In consecinta, exista o distinctie intre caracterul disciplinar si cel represiv, distinctie care justifica introducerea actiunii in concurenta neloiala si de catre alte persoane decat agentii economici (in speta, consumatorii) 96. Mai mult chiar, s-ar putea distinge intre caracterul represiv si cel indemnitar al actiunii, desi actiunea represiva are in multe cazuri si un caracter indemnitar (de ex., publicarea hotararii de condamnare intr-un ziar)97. Autorii italieni au propus un alt fundament al actiunii in concurenta neloiala, si anume protectia unui drept, si anume dreptul de proprietate asupra clientelei. Ideea a fost preluata in Franta si promovata de G. Ripert. In acest sens, s-a afirmat ca actiunea in concurenta neloiala recunoaste un drept privativ asupra unei valori concurentiale care nu este protejata printr-o lege speciala. Desigur, indepartand afirmatia cu privire la dreptul de proprietate asupra clientelei (in fond, comerciantul are un drept de proprietate cel mult asupra fondului de comert, fara ca aceasta sa presupuna insa si proprietatea asupra clientelei. Comerciantul are dreptul de a propune clientelei anume bunuri/ servicii, individualizandu-le ca fiind ale sale, dar nu are siguranta ca clientela va raspunde avansurilor sale. Cat priveste fundamentarea actiunii pe un drept privativ, nici acest lucru nu s-ar putea sustine, deoarece dreptul privativ presupune interdicitia oricarei concurente, in timp ce actiunea in concurenta neloiala exista tocmai pentru ca exista concurenta libera, in anumite limite. In timp ce drepturile privative sunt aparate in general prin actiunea
94 95

G.Ripert, R.Roblot, op.cit., p. 507-508 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 508 96 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.28-30 97 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.28

in contrafacere (care presupune atingerea adusa acestor drepturi), incalcarile aduse concurentei asigura repararea unui prejudiciu cauzat printr-un act ilicit98. Teoria a fost abandonata de jurisprudenta, deoarece se baza pe ideea ca autorul si victima a o clientela comuna99. In fine, exista si opinia conform careia fundamentul actiunii consta in sanctionarea unui fapt ilicit. Aceast fundamentare a actiunii este cea mai potrivita, fiind in concordanta cu caracterul ei de actiune in raspundere civila delictuala. Ilicitul consta in abuzul libertatii comertului care vine din partea agentului economic, si nu in incalcarea unei obligatii generale de a nu vatama pe altii (deoarece faptul de concurenta presupune prin definitie un prejudiciu adus concurentilor). Este insa vorba de o fapta ilicita pentru a carui existenta nu se cere un element intentional100.

Reglementari interne: - L 11/ 1991 diferentiaza faptele de concurenta neloiala in functie de gravitatea lor, ceea ce nu este prea rational (astfel, faptele de confuzie sunt considerate cele mai grave si sunt sanctionate penal, in timp ce alte fapte de concurenta neloiala sunt considerate contraventii si sanctionate cu amenda). L 11/ 1991 a transpus aproape ad-literam textele di Codul comercial Carol al II-lea, adoptat in 1938 dar care nu a intrat niciodata in vigoare. L 11/ 1991 enumera fapte de concurenta neloiala, dar enumerarea este exemplificativa. Pentru determinarea existentei unui fapt de concurenta neloiala (chiar si a unuia dintre cele enumerate in art. 4 si 5 ale L 11/ 1991), trebuie pornit intodeauna de la definitia generala a acestuia din art. 2 si anume faptul de concurenta neloiala este orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala (in sens larg). Dupa cum voi arata in continuare, de regula buna credinta a autorului faptei nu are inlatura raspunderea autorului faptei odata ce aceasta a fost savarsita. De unde rezulta ca toata arta este de a stabili care sunt uzantele cinstite incalcate de ag. ec. agresor (art. 4 si 5 nu fac decat sa prezinta o lista a unor asemenea fapte. In anumite situatii insa, chiar savarsirea uneia din faptele enumerate nu constituie o incalcare a unei uzante cinstite).

Reglementari internationale: - Conventia de la Paris din 20.03.1883 pentru protectia proprietatii intelectuale (art. 10 bis) si Actul aditional de la Bruxelles din 1900. Romania a ratificat aceasta conventie prin L din 13.03.1924.
98

M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 30-34 99 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.508 100 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.34-36

Calificarea faptelor de concurenta neloiala (dupa Paul Roubier, Le droit de la propriete industrielle, tome I, Sirey 1952, p.504): I II III IV confuzia in detrimentul concurentului lezat denigrarea in detrimentul concurentului lezat actele de dezorganizare interna a intreprinderii concurente mijloace de dezorganizare generala a pietei (acapararea agresiva a clientelei)

Ripert, Roblot101 clasifica astfel: - denigrarea - confuzia - parazitismul economic - dezorganizarea concurentului Dupa cum s-a remarcat (P. Roubier, op.cit., p. 504), exista aproapte tot atatea clasificari ale faptelor de concurenta neloiala, cati autori sunt. Totusi, in Franta cel putin clasificarea lui Roubier a fost imbratisata de majoritatea docrtinei si a jurisprudentei, pana acolo incat s-a ajuns ca fapte care nu se incadreaza in una din cele 4 categorii, sa nu fie considerate fapte de concirenta neloiala 102.

Nu ne vom ocupa aici de faptele de concurenta neloiala cu elemente de extraneitate (publicitatea mincinoasa trans-frontiera, dumpingul internationalde marfuri, subventiile la export, etc.), ci numai de faptele de concurenta neloiala desfasurate in cadrul unei piete relevante nationale.

Legea nr.11/1990 defineste intr-un text general (art.1), ce este faptul de concurenta neloiala, iar in alte articole sunt furnizate exemple de asemenea fapte. Din acest punct de vedere, se asemenea cu legea
101

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 519 102 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 24-25.

germana (Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb, din 7 iunie 1909). Dupa cum s-a demonstrat, tarile care au avut un concept legislativ atat de general asupra concurentei neloiale, au dezvoltat intial sistemul dreptului concurentei neloiale in scopul protejarii concurentilor, si numai ca efect secundar aplicarea legislatiei respective a dus si la protejarea altor agenti economici sau a consumatorilor. Ulterior, jurisprudenta si amendamentele aduse legislatiei initiale au condus la luarea in considerare, tot mai frecvent, in procesul de aplicare al legislatiei concurentei neloiale, si efectele actelor respective asupra unor agenti economici neconcurenti si a consumatorilor103. In ceea ce priveste tarile care nu au avut in mod traditional conceptul de concurenta neloiala in dreptul lor privat, ele au adoptat dispozitii penale care sanctionau practicile care ducea in eroare sau erau neoneste (de ex., SUA, Australia si Canada)104. Principalul merit al unei clauze generale este ca permite ca legea sa fie aplicata si unor fapte nou aparute. Pe de alta parte, este de dorit ca legea sa sanctioneze (sa descrie) si faptele de concurenta neloiala cele mai importante, pentru a oferi un anumit ghid de conduita agentilor economici si o anumita orientare instantelor105.

I.

CONFUZIA

Confuzia este una dintre cele mai vechi si mai frecvente fapte de concurenta neloiala. Prezinta frecventa maxima si in sistemul nostru cunoaste sanctiunile cele mai severe (in L 11/ 1991, aceste fapte sunt considerate infractiuni. A se compara art. 5 din L 11/ 1991 cu art. 301 din Codul penal). Concurenta loiala obliga un comerciant sa isi identifice produsele. Dar, el nu poate utiliza mijloace de identificare care sa creeze confuzie in randul clientelei intre intreprinderile concurente sau intre produsele acestora. In regula generala, confuzia rezulta din imitarea semnelor de identificare in jurul carora se raliaza clientela (nume comercial, emblema, publicitate) sau din imitarea produselor concurente. Nu este necesar sa existe intentie pentru a exista confuzie, ea poate sa se bazeze numai pe confuzie sau neglijenta (ca element volitiv al faptei de concurenta neloiala sub forma confuziei). De asemenea, nu intotdeauna este necesara imitatia, este suficienta si o simpla asemanare pentru a avea confuzie. Pentru a exista concurenta neloiala sub forma confuziei, este necesar ca autorul si victima sa se afle in concurenta directa,

103

David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social environment: fair trade, market law and the consumer interest, in Unfair advertising and comparative advertising (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 17 104 David J. Harland, op.cit., p. 18 105 David J. Harland, op.cit., p. 19

adresandu-se aceleasi clientele comune. Pentru a determina daca exista confuzie, judecatorul va avea drept standard un client standard, cu o vigilenta si atentie medii. Definitie act de concurenta neloiala ce consta in disimularea credibila a propriei activitati a autorului sub aparenta unor semne distinctive fie ale concurentului lezat, fie ale unui colectiv bine determinat de concurenti. Are de obicei drept obiect un marcile de fabrica, comert, serviciu, dar si alte semne distinctive care nu sunt protejate ca drepturi de proprietate industriala. Confuzia se creeaza fie cu privire la intreprinderea comerciala a concurentului lezat, fie cu privire la produsele sale.

Elementele definitorii ale confuziei: a) material consta in crearea artificiala de identitate sau de similitudine ci concurentul lezat prin diverse instrumente (imitatie, falsificare, alte tehnici inducere in eroare). O simpla asemanare intre subiectul activ si cel pasiv al raportului de concurenta nu este suficienta daca asemanarea este datorata naturii produsului/ serviciului in cauza. b) intentional credibilitatea confuziei in mintea clientului (clientul sa se fi putut insela). Credibilitatea este definita in functie de 4 criterii: - un anumit standard de referinta, recte consumatorul cu atentie medie si cu pregatire intelectuala medie; - sfera consumatorilor/ clientilor afectati (depinde de natura produsului/ serviciului); - criteriul procentual se tine seama de un lot de consumatori/ clienti in principiu considerabil, incluzand si consumatorii eventuali. In practica, se fac testari de piata ce se adreseaza la peste 50% din consumatorii efectivi si potentiali ai produsului/ serviciului sau care au legatura cu intreprinderea care face obiectul confuziei; - natura semnului distinctiv (recte, gradul de distinctivitate. De ex., in domeniul marcilor exista marci puternice si marci slabe, marca puternica fiind un semn cu lunga tradditie si cu o larga raspandire vz. Coca-Cola). Cu cat semnul distinctiv este mai puternic, cu atat faptele care creeaza confuzie in legatura cu el sunt mai usor de detectat si sunt sanctionate (cu cat semnul distinctiv este mai slab, cu atat este mai greu de sanctionat fapta de confuzie in legatura cu acel semn). In cazul in care marca tare, prin folosire frecventa intra in limbajul comun (vz. Xerox), nu mai putem vorbi de confuzie in cazul in care se foloseste ca substantiv comun, cu conditia ca sa nu fie alaturat acest substantiv ca denumire pentru identificare-

produselor unui concurent. Marcile tari sunt protejate impotriva deprecierii lor chiar daca actul agersiv nu vine din partea unui concurent.

Clasificari ale confuziei: a) dupa forma - similitudini (confuzie imitativa) elementul material consta in imitarea/ falsificarea elementelor de identificare a concurentului. Ex. imitarea servila a aranjamentului unei vitrine apropiate de catre un concurent, casete audio pirat, etc. - ratasare parazitara (confuzie relationista) elmentul material consta in exploatarea de catre autorul confuziei a popularitatii concurentului lezat prin referire abuziva la acesta sau la produsele/ serviciile sale. Este o forma de confuzie insidioasa, ea da impresia existentei unei legaturi intre cei doi concurenti. Modalitati de ratasare (de referire la concurentul lezat): subiectul activ foloseste calitatea de fost salariat, fost concesionar, fost actionar al concurentului lezat pentru a se prezenta in fata clientelei (aceasta fapta este diferita de cea din art. 4 lit. i din L 11/ 1991, deoarece ea nu presupune ca agresorul contacteaza clientii in mod secret, folosind lista acestora furata de la concurentul lezat, pentru a-i determina sa i se alature si sa paraseasca pe concurentul lezat); - subiectul activ prezinta produsele sale prin referire la calitatea unor produse cunoscute ale unui concurent, fara insa a avea permisiunea acelui concurent. De ex. parfum dupa Guerlain, posete gen Gucci - ratasare functionala (are in vedere destinatia produselor) nu are intotdeauna la baza un raport de concurenta directa intre cei doi ag.ec. Se intalneste in materie de piese accesorii sau de schimb (piesele respective pot fi utilizate la produsele altor firme universal cunoscute). Nu este condamnabila daca nu conduce in eroare clientul cu privire la provenienta acelor piese (daca orginea pieselor de schimb reiese din comunicarea adresata clientilor) si daca ratasarea este absolut necesara.

In dreptul francez, doctrina in general trateaza ratasarea parazitara ca o fapta de concurenta neloiala, distincta de confuzie. Conform ei, parazitismul economic consta in fapta unui agent economic de a se sprijini pe eforturile altui agent economic, concurent sau nu, pentru a cuceri o clientela. Parazitul are un comportament de urmarire, prin reluarea de maniera identica sau cvasi -identica a elementelor care contribuie la succesul economic al altui agent economic, fara a cheltuit resurse financiare, promotionale,

intelectuale106. In Franta, teoria actiunii parazitare a fost elaborata pornind de la uzurparea marcii (Y. Saint-Gal, Concurrence parasitaire ou aggissements parasitaires, in Revue internationale de propriete intellectuelle et artistique, 1956, p. 37). Aceeasi autori recunosc insa ca este dificil de a trasa o linie de demarcatie, chiar si numai teoretica, intre parazitismul economic si confuzie. Astfel, ei declara ca concurenta parazitara este o forma agravata a concurentei neloiale in sensul traditional al termenului (confuzie si deturnarea clientelei)107. Un alt autor sugereaza ca teoria actiunii parazitare a aparut din necesitatea de a depasi limitele clasice ale dreptului concurentei neloiale, care cereau existenta unui raport direct de concurenta (principiul specialitatii concurentei neloiale)108. Concurenta neloiala si actiunile parazitare nu sunt decat doua fatete ale raspunderii civile. Actiunile parazitare falsifica jocul concurential normal si creeaza o neplacere comerciala celorlalti participanti pe piata. Aceasta neplacere comerciala constituie un interes nascut si actual109. Autori francezi includ sub denumirea de actiuni parazitare toate activitatile contrare uzantelor comerciale care lipsesc de substanta munca altuia (uzurpa munca altuia), falsifica jocul liber al pietei si rup egalitatea intre diversi agenti economici. Nu este necesar ca actul parazitar sa creeze riscul de confuzie intre agentii economici. Ei considera ca spre deosebire de confuzie, actiunea parazitara nu necesita un raport de concurenta directa si stransa intre autor si victima. [dar aceasta afirmatie nu surprinde deosebirea de substanta intre cele doua fapte de concurenta neloiala, ea priveste numai conditiile deosebite in care se pot exercita cele doua fapte] In cazul parazitismului economic, actiunea in concurenta neloiala sanctioneaza uzurparea unei valori economice, produsa prin know-how si munca intelectuala, valoare care nu este protejata printr-un drept specific110. Un autor considera ca fapta

106

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 533; M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 18-19 107 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 534 (la concurrence parasitaire est une forme aggravee de la concurrence deloyale au sens traditionnel du terme (confusion et detournement de clientele) ) 108 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p.310 109 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p. 310 110 G. Ripert, R. Roblot, op.cit., tome 1, p. 534-535. In acelasi sens, Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p. 310 (actiunea parazitara uzurpa in mod semnificativ o valoare economica apartinand altuia, chiar daca acesta nu este un concurent, permitand autorului sa castige timp)

parazitara poate imbraca o multitudine de forme (imaginatia umana fiind nelimitata), insa toate aceste forme pot fi reduse la doua mari categorii: uzurparea notorietatii altuia si uzurparea unei tehnici 111. Imitarea, copia servila sau cvasi-servila creeaza indirect un risc de confuzie a carui gravitate rezida fie in faptul ca se profita de notorietatea si eforturile victimei, fie ca aduce atingere reputatiei produsului imitat datorita calitatii mediocre a produsele care imita, fie in profitul suplimentar obtinut de autor, fie in vointa acestuia de a obtine un avantaj si a dobandi in mod fraudulos o parte din piata112. In ceea ce priveste uzurparea muncii altuia, ea se manifesta prin utilizarea valorii economice rezultate din munca unui tert, pentru a intra pe piata (desigur, aceasta utilizare nu are permisiunea tertului). Sunt diverse forme in care se uzurpa munca altuia: copia servila sau quasi-servila a unui model (Cass.com. 10.06.1997; Paris, 27.09.1993, DS 1994, Somm.77; Paris, 22.02.1995, DS 1996, Somm.250); imitarea operei altuia (Versailles, 16.01.1997, Dalloz Affaires, 1997, 565; Versailles, 26.09.1991, DS 1992, Somm.344; Cass.com., 27.06.1995; Paris, 22.05.1990, DS 1990, IR 175); imitarea unei formule publicitare, a unui slogan publicitar, a unei idei publicitare, a conceptului unei emisiuni de televiziune (Paris, 26.6.1996, DS 1997, Somm.236; Paris, 25.05.1995, DS 1996, Somm. 252; TGI. Nanterre, 10.03.1993, DS 1994, Somm.89;Versailles, 11.03.1993, DS 1994, Somm.244????; Cass.com., 7.02.1995, DS 1997, Somm.83 ????; Paris, 29.09.1995, DS 1996, Somm.251); deturnarea de investitii in materie de cercetare si dezvoltare (Paris, 9.04.1992, Jurisclasseur periodique 1993, 1, 290 )113. Mai general, se poate afirma ca exista actiune parazitara atunci cand se deturneaza investitiile altuia (ceea ce excede sfera simplei parazitari a notorietatii), acestea producand o valoarea economica agentului economic respectiv, prin care el dobandeste un avantaj concurential si o plus-valoare durabila114. Unii autori merg insa si mai departe si propun ca prin sanctionarea actiunii parazitare, sa fie protejate si ideile, insa numai acele idei care au o valoare economica (ele fiind de fapt majoritatea in lumea afacerilor, ideile pure, speculatiile intelectuale care conform acestor autori pot circula liber- avand un caracter cu totul exceptional). Iar

Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p. 311 112 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 534-535 113 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.536 114 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.44-45; Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 88 si in Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p.312 (oricine care, cu titlu lucrativ si in mod nejustificat, se inspira in mod semnificativ din sau copie o valoare economica a altuia, individualizata, si isi procura un avantaj concurential, comite o actiune parazitara).
111

protectia ideilor ar trebui sa intervina nu pentru ca exista un drept privativ asupra lor, ci pentru ca impiedica producerea unui prejudiciu altuia printr-o fapta culpabila115. In ceea ce priveste uzurparea notorietatii altuia, rationamentul porneste de la faptul ca valoarea economica a muncii unei intreprinderi consta in know-how-ul ei. Datorita acestui know-how, ea dobandeste un renume, de care parazitul incearca sa profite fara a participa la costurile necasre pentru atingerea renumelui. Uzurparea notorietatii altuia apare in mod deosebit in ceea ce priveste marca notorie. Astfel, poate fi vorba de reproducerea unei formule al carei renume a fost obtinut printr-un effort publicitar sustinut si datorita calitatii produselor vandute (TGI Lyon, 7.12.1989, DS 1993, Somm.116), de utilizarea unei marci intr-un slogan publicitar pentru un produs concurent (Versailles, 10.03.1995, DS 1996, 489), sau de imitarea ilicita a unei marci notorii (Paris, 21.02.1989, DS 1993, Somm.115). O alta forma de uzurpare a marcii este depunerea unui depozit pentru o denumire similara celei unei marci notorii, dar acoperind produse diferite (Cass.com. 4.07.1995, DS 1995, IR 220 marca Orient express). O alta forma de uzurpare a marcii consta in folosirea ilicita a unei marci (Cass.com. 4.07.1995; Paris, 20.11.1995, DS 1996, IR 6; Cass.com. 21.06.1994). Notorietatea nu se limiteaza la marca. Astfel, se poate utiliza notorietatea unei denumiri de origine controlata: Champagne. In cazul respectiv, un creator (Yves Saint Laurent) a ales numele de Champagne pentru un nou parfum de lux. El a prezentat parfumul intr-o sticla amintind de dopul caracteristic sticlelor de samapanie. A fost acuzat ca in acest fel a creat un efect atragator, imprumutand prestigiul denumirii si deturnand astfel notorietatea ei, chiar daca autorul si produsele sale aveau o reputatie bine stabilita pe piata iar cei doi agenti economici nu se aflau in raporturi de concurenta (Paris, 15.12.1993, DS 1994, 145).116 Sanctionarea uzurparii notorietatii prelungeste protectia impotriva faptelor neconcurentilor (dar numai cei care urmaresc sa obtina un profit, un avantaj lucrativ, din notorietatea altuia), a titularilor unei marci, nume comercial, denumire de origine, slogan, sigla117. Parazitismul creeaza o neplacere (trouble) comerciala, iar victima poate cere incetarea si/sau repararea acesteia. Pentru a obtine condamnarea autorului, este necesar ca activitatea parazitara sa fie caracterizata (TGI Paris, 21.02.1996, Contrats Conc. Cons. 1996, nr.42). O activitate caracterizata exista atunci cand parazitul urmareste sa se plaseze in urmarirea (sillage) altuia si sa profite, fara a plati, de investitiiile acestuia pentru a obtine o anumita notorietate (Paris, 22.02.1995, DS 1996, Somm. 250), Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p. 312-313 116 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.536-537; M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.42-43; Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, in Revue trimestrielle de droit commercial et de droit economique, vol.51/ 1998, nr.1, p. 87. 117 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p. 311
115

deturnand astfel o parte din clientela (T.com.Paris, 6.02.1989, DS 1992, Somm.313) sau obtinand, cu putine costuri, fructele economice ale operatiunii tertului (Paris, 20.11.1995, DS 1996, IR 6). Victima se poate plange de devalorizarea sau deprecierea propriului produs datorita actiunii parazitare (Paris, 27.03.1993, DS 1994, Somm. 77), de banalizarea operei sau marcii, acompaniata de o pierdere a rentabilitatii investitiei realizate (pierderea clientelei nefiind necesara pentru a caracteriza prejudiciul comercial) (Cass.com. 30.01.1996, DS 1997, 232 ????; Paris, 29.09.1995, DS 1996, Somm. 251; TGI Lyon, 7.12.1989, DS 1993, Somm. 116)118. Datorita costului scazut cu investitiile pe care il are parazitul, acesta poate practica preturi mai scazute dacat victima. Acest lucru nu este condamnabil in sine (Paris, 25.09.1996, Dalloz Affaires, 1996, 1218), insa devine neloial atunci cand este rezultatul unui act parazitar (Cass.com. 21.06.1994; Paris, 26.06.1996, DS 1997, Somm. 236; T.com. Paris, 6.02.1989, DS 1992, Somm.313; Versailles, 27.09.1990, DS 1992, Somm.313)119. Considerarea parazitismului ca fapt de concurenta neloiala pune in discutie fundamentarea actiunii in concurenta neloiala. Aceasta deoarece parazitul, in cazul in care isi constituie o clientela distincta de a victimei parazitate prin parazitarea acesteia, nu mai este in raporturi de concurenta cu aceasta din urma (situatie calificata in dreptul francez drept actiune parazitara). Desigur, exista si situatia in care parazitul preia o parte din clientela victimei, dar in acest caz avem un caz clasic de concurenta neloiala, bazat pe existenta unei clientele comune (situatia calificata la francezi drept concurenta parazitara). Este cazul activitatii parazitare care pune in discutie teoria actiunii in concurenta neloiala120. Prima speta care a deschis drum sactionarii actiunii parazitare in dreptul francez, a fost speta Pontiac, decisa de Curtea de Apel din Paris in 1962, prin care a fost sanctionat un producator de frigidere care a folosit o marca de automobil pentru a-si promova produsele. Actiunea in contrafacere nu putea fi folosita, datorita existentei principiului specialitatii marcii. Nu existau nici raporturi de concurenta intre cei doi agenti economici, totusi instanta a considerat ca victima isi vede slabit caracterul distinctiv al marcii, in timp ce o alta intreprindere incearca sa profite de notorietatea sa. Protejand eforturile agentului economic pentru a-si dezvolta activitatea economica, actiunea in concurenta neloiala sanctioneaza in acest caz refuzul autorului de a face ele aceste eforturi, in acelasi scop de dezvoltare. Parazitismul este sanctionat pentru ca aduce atingere principiului insusi al concurentei. In consecinta, ceea ce se apara in acest caz este nu atat agentul economic, cat concurenta in sine. Prin actiunea sa, parazitul aduce o atingere concurentei atat pe piata unde opereaza victima (pe care o slabeste), cat si pe piata unde opereaza parazitul (care isi

118

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.537-538 119 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.538-539 120 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.40-42

econmomiseste eforturile)121. Raspunderea pentru actiunea parazitara nu s-ar putea justifica insa pe imbogatirea fara justa cauza, deoarece o asemenea actiune are un caracter subsidiar oricaeri alte modalitatii de recuperare a unui prejudiciu. Or, atata vreme cat prejudiciul poate fi recuperat prin raspunderea civila delictuala (a caror conditii de existenta sunt foarte suple in materia concurentei neloiale), care sanctioneaza caracterul neloial al mijloacelor folosite de autor (si din existenta caracterului neloial deduce si existenta prejudiciului si a legaturii de cauzalitate), nu poate fi folosita actio de in rem verso122. Facand parte din aceeasi categorie cu actiunea in concurenta neloiala (daca nu este chiar o alta forma a acesteia), actiunea in sanctionarea parazitului nu este admisibila decat atunci cand victima nu are la indemana o alta cale juridica specifica. Deci, este o actiune subsidiara, care poate fi folosita concomitent cu actiunea in contrafacere, dar pentru alte motive decat aceasta (fara a fi insa complementara sau supletiva acesteia)123.

b) dupa obiect - imitarea sau falsificare semnelor distinctive folosite in raportul de concurenta (marci, embleme, nume comerciale, etc.) de ex., vz. art. 5 alin.2 si 3 din L 11/ 1991. In dreptul francez, se considera ca prin imitarea semnelor distinctive prin fapta de confuzie, consumatorul este posibil sa se insele asupra identitatii agentului economic caruia i se adreseaza (clientul confunda concurentii). Totusi, jurisprudenta este destul de stricta in aprecierea exeistentei confuziei. Astfel, daca se are in vedere confuzia privind decoratia exterioara, aceasta din urma trebuie sa fie suficient de caracteristica T.G.I. Paris, 21.02.1996, Contrats Concurrence. Consommation, 1996, nr.142) si sa nu rezulte din tendintele la moda (Paris, 7.05.1986, DS 1987, Somm. 263). Similitudinea trebuie sa fie suficienta pentru a antrena un risc de confuzie. De ex., arhitectura interioara poate distinge un grup de magazine in randul clientelei, insa nu este in general sediu permanentficienta, ci ea este asociata si cu alte semne distinctive sau alte elemente atractive (servicii pot-vanzare, etc.). Daca insa magazinele concurente se afla situate in aceeasi zona (vad comercial), este suficienta numai asemanarea

121

M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.45 122 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.48-52 123 Ph. le Tourneau, Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p. 311. Autorul arata ca in realitate, nu pot fi gasite elemente care sa distinga concurenta neloiala de concurenta parazitara (op.cit., p. 313)

decoratiunilor interioare ( T.G.I. Paris, 21.02.1996, Contrats Concurrence. Consommation, 1996, nr.42)124. Cat priveste imitarea emblemei, ea poate face obiectul confuziei daca denumirea este specifica si nu generica. Din acest punct de vedere, prioritatea de folosinta asigura dreptul unui comerciant de a impiedica alt comerciant sa foloseasca aceeasi emblema pentru un comert asemanator ( Cass.com., 21.10.1997, DS 1997, IR 249; Paris, 20.12.1989, DS 1993, Somm. 115). In functie de natura comertului si notorietatea emblemei, protectia se poate intinde asupra unui cartier sau oras sau pe intreg teritoriul national. Exista concurenta neloiala numai daca utilizarea emblemei creeaza confuzie intre doua intreprinderi de acelasi gen, adresandu-se aceleiasi categorii de clienti. Asemanarea trebuie sa fie suficienta (daca nu este pur si simplu o reproducere) pentru a antrena confuzia unui client mediu (Cass.com. 23.03.1993). Daca emblema este insa notorie, atunci imitarea ei poate fi sanctionata in concurenta neloiala in lipsa unei clientele comune, insa nu pentru confuzie, ci pentru ratasare parazitara (la Ripert, fiind o distinctie intre cele doua categorii de fapte) (Cass.com., 16.06.1992; 7.04.1992)125. Protectia emblemei se realizeaza numai prin actiunea in concurenta neloiala si de regula are o raza teritoriala locala. Datorita razei teritoriale limitate, se considera la francezi ca un depozit de marca ulterior nu poate fi anulata datorita existentei unei embleme anterioare asemanatoare (mai putin in cazul in care emblema a devenit notorie la nivel national)126. Cat priveste numele comercial127 (firma la noi?), exista unele asemanari cu marca, in sensul ca ambele sunt semne distinctive care contribuie la ralierea clientelei unui agent economic. Insa marca

124

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.528 125 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.528-529 126 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 842-843 127 Dreptul francez defineste numele comercial (nom commercial) ca termenul care distinge un fond de comert de altul (ceea ce in dreptul roman ar fi firma). In jurul numelui comercial se raliaza clientela (A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, Ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 805; Ripert, Roblot, p. 182-183; 420-421). Spre deosebire de numele comercial, denumirea sociala (raison social) este numele care identifica persoana juridica si sub care aceasta se semneaza (ceea ce in dreptul roman ar fi denumirea persoanei juridice). O societate comerciala poate avea denumirea sociala comuna cu numele comercial, insa cele doua categorii sunt totusi distincte, deoarece numele comercial poate fi transmis odata cu fondul de comert, in timp ce denumirea sociala este netransmisibila. Aceasta face ca denumirea sociala sa fie un element incorporal nepatrimonial, protectia ei fiind protectia persoanei morale, pe cand numele comercial este o valoare incorporala patrimoniala. Daca denumirea sociala este folosita ca nume comercial, atunci ea este devine un obiect de proprietate incorporala (A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete

desemneaza originea unui produs sau serviciu, in timp ce firma este denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul. Protectia lor se realizeaza prin tehnici diferite. Incalcarea marcii se sanctioneaza prin actiunea in contrafacere, in timp ce incalcarea firmei se sanctioneaza prin actiunea in concurenta neloiala. Un agent economic este liber sa isi aleaga firma pentru a se individualiza, sub conditia de a nu aduce atingere drepturilor dobandite ale altora. In Franta, dreptul asupra firmei se obtine prin folosire publica si daca folosirea inceteaza, se pierde si dreptul128. Protectia firmei este conditionata de originalitatea denumirii in sectorul economic avut in vedere principiul specialitatii (Versailles, 5.12.1991, DS 1993, Somm. 153). Jurisprudenta franceza recunoaste principiul specialitatii chiar si cand numele comercial este notoriu (ceea ce inseamna ca el poate fi folosit de un comerciant din alt domeniu de activitate), insa a sanctionat aceasta folosire ca un abuz de drept129. In ceea ce priveste protectia teritoriala a numelui comercial, jurisprudenta franceza a stabilit relativ recent (Cass.com., 7.06.1988) ca el se bucura de o protectie nationala, indiferent de notorietate sau de intinderea folosirii sale (de ex., agentul economic are numai o clientela locala, cum ar fi un hotel. Sunt 7 Hotel de la Gare, 11 Hotels de lEurope, 4 patiserii aux delices in Paris)130. Atunci cand firma este compusa din mai multe cuvinte, este suficient ca unul sa aiba un sens special, deosebit, care distinge intreprinderea in ochii publicului, pentru ca intreaga denumire a firmei sa fie protejata (Paris, 28.03.1997, DS 1997, IR 124). Cel care uzurpa sau imita o firma si care creeaza riscul de confuzie in sanul clientelei comune a doi agenti economic concurenti, savarseste o fapta de concurenta neloiala. Nu are importanta ca imitarea este voita sau nu, suficient este ca exista un risc real de confuzie in randul clientelei (Cass.com. 8.07.1997; Paris, 17.11.1995, DS 1996, Somm.248; Rouen, 4.09.1997 risc de confuzie datorat folosirii unei perioade indelungate de timp a doua denumiri similare). Inlaturarea riscului de confuzie priveste orice mod de utilizare si orice suport (de ex., nu poti continua sa utilizezi firma asemanatoare pe Internet)131. Uzurparea sau alta atingere adusa numelui comercial se poate face prin reproducere pur si simplu sau prin imitatie (ca modalitati concrete, ele pot consta in prin folosirea numelui altuia pe hartii comerciale, facturi, publicitate, prospecte, camioane care livreaza marfa, oral, etc.)132. In ceea ce industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 806-807; Ripert, Roblot, p. 182-183; 894-895) 128 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 529; A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 806 129 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.818 130 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 817-818 131 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.529 132 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 824

priveste reproducerea, ea se poate face cu privire la tot numele comercial sau numai la o parte (cuvantul vedeta, partea esentiala). Chiar daca la partea uzurpata sunt adaugate noi elemente, aceasta n u suprima intotdeauna fapte de concurenta neloiala (de ex., in Franta la numele ECA, uzurpatorul a adaugat ECA electronics corporation of America, fiind totusi condamnat; uzurpare quasi -servila: numele original Promo 2000, numele uzurpat Promotion 2001). Daca nu este uzurpat elementul distinctiv, nu avem concurenta neloiala (de ex., Caviar Astara si Caviar Volga, cuvantul caviar fiind pur descriptiv)133. In ceea ce priveste fabricantii de accesorii, daca folosirea numelui comercial al producatorului este necesara pentru a indica publicului destinatia acestor produse, uzajul este licit, cu conditia sa ia masuri pentru a evita sa fie confundati cu distribuitori exclusivi sau reprezentanti ai firmei producatoare134. In ceea ce priveste imitarea, ea consta in a alege un nume comercial care creaza confuzie cu un alt nume comercial, cu o marca sau o emblema existenta deja in acelasi sector sau intr-un sector similar (aprecierea pericolului de confuzie fiind o chestiune de fapt de ex., Vetements Charles si Vetements Charly, Mobidecor si Le meuble dcor, Tu vois li cinema si Tivoli cinema, etc.) Totusi, cand numele comercial este slab, apropiat de banal, jurisprudenta a considerat ca nu exista pericol de confuzie- hotelul Bourbon si Grand hotel de Bourbon Conde, etc.135 In cazul in care apare un conflict (datorita riscului de confuzie) intre un nume comercial (sau o denumire sociala) si un depozit de marca ulterior, jurisprudenta franceza si ulterior legiuitorul au decis ca numele comercial antreneaza anularea depozitului de marca ulterior136. Daca este vorba de numele comercial al unui comerciant localizat in alta tara, conform art. 8 al Conventiei de la Paris din 1883, el va fi protejat in toate tarile uniunii fara a fi necesara inregistrarea lui, indiferent va face parte sau nu dintr-o marca. Desigur, numele comercial trebuie sa se constituie valabil conform tarii de origine. In Franta, el este protejat numai daca este exploatat in Franta. Daca este notoriu, atunci trebuie sa fie notoriu si in Franta (chiar daca nu este folosit aici) pentru a fi protejat137. In cazul denumirii sociale, instantele franceze au acordat protectie denumirii sociale, chiar in lipsa riscului de

133

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la ed. Dalloz, Paris, 1998, p.825 134 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 825 135 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la ed. Dalloz, Paris, 1998, p.825-826 136 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 826-827; 840 137 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 830-831

propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

deturnare a clientelei, ori de catre ori, datoritatii notorietatii sale, firma uzurpatoare creeaza un risc de confuzie sau il paraziteaza sau exista riscul de a-l vulgariza138. Situatia este deosebita atunci cand firma consta in numele patronimic al unei persoane. Fiecare persoana are dreptul de a-si utiliza numele ca semn distinctiv pentru activitatea sa economica, mai ales sub forma unei firme. Numele patronimic are un caracter inalienabil si imprescriptibil, insa atunci cand este folosit ca marca (si, prin analogie, ca nume comercial) isi schimba functia in mod radical: nu mai este un element al statutului personal, ci un simplu semn distinctiv destinat sa atraga clientela, astfel ca numele trebuie sa se plieze acum exigentelor comertului139. Acest drept de folosire in scopuri comerciale exista chiar daca exista o marca anterioara cu o denumire asemanatoare (Paris, 11.10.1995). Aceasta folosinta trebuie sa excluda insa orice frauda si sa nu antreneze confuzie in sanul clientelei, cu un omonim notoriu care este deja utilizat intr-o activitate similara (Cass.com. 15.06.1993). In cazul in care posibilitatea de distingere se poate realiza prin intermediul unui prenume diferit si/sau prin indicarea unui comert diferit in interiorul denumirii firmei (Cass.com. 5.11.1985, DS 1987, 22; Paris, 11.10.1990, DS 1993, Somm. 116). Pentru cazul in care folosirea numelui de familie ca firma a fost sanctionata in concurenta neloiala, a se vedea Paris, 12.07.1993, DS 1993, IR 192; Aix-en-Provence, 19.05.1994, DS 1995, Somm. 212. Este permisa folosirea numelui patronimic ca nume comercial, in cazul in care un alt comerciant exercita un comert de aceeasi natura si are acelasi nume (in Franta, pentru a inlatura confuzia, judecatorii cer adaugarea prenumelui, locul unde trebuie inserat acesta iar daca si prenumele este identic, atunci judecatorul poate decide mentionarea tuturor prenumelor in numele comercial; precizarea datei cand a fost constituit fondul de comert; precizarea calitatii de junior, succesor, adaugarea numelui unul asociat, etc.), dar este considerata concurenta neloiala atunci cand folosirea nu a fost autorizata (in Franta, de catre judecator)140 sau cand comerciantul cu nume omonim nu introduce in numele sau comercial un element care sa indice publicului ca este diferit de comerciantul cu un nume identic si care exercita acelasi fel de comert141. S-a propus insa in doctrina si o solutie radicala, in sensul de a se interzice in acest caz folosirea de catre un comerciant ulterior a numelui sau civil ca nume comercial, pe motivul ca acesta are libertatea de a alege numele sub care exercita comertul sau [ ceea ce la noi nu se verifica, comerciantul pers.fizica poate include in firma numai numele patronimic] iar insistenta de a folosi numele sau patronimic ca nume comercial cand un nume identic este folosit de un concurent deja stabilit pe piata,

138

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 840 139 M.-A. Perot-Morel, Lusage de nom patronimique dautrui a titre de marque , in Hommage a Henri Debois. Etudes de propriete intelectuelle, ed. Dalloz, Paris, 1974, p. 182 140 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.809-811 141 Ripert, Roblot, p. 182

duce in mod inevitabil la o situatie parazitara142. O persoana fizica nu se poate opune la folosirea numelui sau ori a unei denumiri in care este inclus numele sau, in scopuri comerciale, decat numai daca persoana respectiva are o anumita reputatie si folosirea numelui ei reprezinta o atingere deliberata adusa acestuia (Aix-en-Provence, 23.05.1991, DS 1994, 149, Paris civ., 3.01.1986, DS 1987, 115)143. Conform jurisprudentei si doctrinei franceze, atunci cand un nume patronimic este utilizat in scopuri comerciale sau publicitare, reclamantul care cere incetarea folosintei trebuie sa justifice o confuzie posibila pe piata144 si interesul sau de a-i pune capat. Pentru a aprecia confuzia prejudiciabila, jurisprudenta franceza se bazeaza pe doua considerente: pe de o parte, confuzia intre numele patronimic si denumirea comerciala trebuie sa fie efectiva si inevitabila in randul publicului si pe de alta parte, alaturarea astfel efectuata aduce atinge grava demnitatii sau prestigiului numelui145. In ceea ce priveste primul considerent, riscul de a crea in randul publicului impresia ca titularul numelui patronimic participa sau autoriza folosirea numelui in scopuri comerciale, este mare atunci cand numele este celebru, rar sau reprezentand o valoare istorica146. Astfel, este celebra speta in care un nepot al pictorului Paul Cezanne a obtinut in justitie interzicerea folosirii numelui pictorului de catre o societate comerciala care exploata o galerie de tablouri in Paris, sub denumirea de Galerie Paul Cezanne. In f inal, reclamantul si societatea parata au convenit ca denumirea galeriei de tablouri sai fie Galerie de la rue Paul Cezanne, dat fiind ca orice comerciant are dreptul sa atraga atentia publicului asupra amplasamentului fondului sau de comert. Dar, pentru a se evita orice posibilitate de confuzie, instanta a obligat parata sa imprime intreg numele galeriei cu caractere de acelasi tip si marime si sa excluda orice tip de scriere care ar putea semana cu scrisul pictorului sau imita semnatura sa (in caz contrar, denumirea galeriei s-ar ratasa din nou de numele pictorului, si nu de cel al strazii147. Au existat si decizii izolate, cand interdictia folosirii numelui patronimic al altei persoane in scopuri comerciale a privit nu un nume celebru, ci un nume original (de ex., numele de Epuran, considerat unic in Paris)148. Din contra, atunci cand numele folosit este banal sau comun, instantele au respins actiunile prin care se cerea interzicerea utilizarea numelui in scopuri comerciale, acordand astfel prevalenta interesului comercial in raport cu interesul protectiei dreptului la nume. S-a pornit de la prezumtia ca, in lipsa unor circumstante particulare, nu exista riscul de confuzie in
142

P. Roubier, Le droit de la propriete industrielle, 1952, tome II, p. 685 (citat de A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.811) 143 Ripert, Roblot, p. 529-530; A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.805-806 144 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 185-186 (care afirma ca in acest fel este protejat si consumatorul) 145 Ph. Nerac, La protection du nom patronymique en droit civil , ed. Presses Universitaires de France, Paris, f.a., p. 91-92 ; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 202 146 Ph. Nerac, op.cit., p. 92 147 Ph. Nerac, op.cit., p. 93 148 Ph. Nerac, op.cit., p. 94

randul publicului datorita folosirii numelui banal in scopuri comerciale. Deci, nu mai exista uzurpare de nume, ci utilizarea unei denumiri inventate din franturi de nume comune sau imprumutata din limbajul curent, totul fiind o pura intamplare149. Este demna de mentionat in acest context speta prin care scriitorul Pierre Daninos a cerut instantei sa oblige societatea Danone sa inceteze campania publicitara privind pentru un produs (pret a glacer) sub denumirea Danino, motivand asemanarea care exista intre numele patronimic si denumirea produsului din punct de vedere fonetic si identitate ortografica in cazul in care denumirea Danino este folosita la plural. Celebrul scriitor a sustinut ca in acest fel, reputatia si cariera sa literara sunt afectate. Instanta insa a hotarat ca nici forma de publicitate incriminata, nici natura produsului nu sunt de natura sa conduca la o apropiere care ar putea impresia ca Pierre Daninos sustine campania publicitara a societatii Danone. Astfel, pentru a exista impresia de patronaj a autorului numelui, ar trebui ca publicul sa fie condus fara ambiguitate la concluzia ca activitatea principala sau o trasatura a persoanei celebre al carui nume este folosit, sunt legate de produsul incriminat. Or, in speta era vorba de un produs alimentar inghetat, astfel ca legatura dintre persoana celebra si produs s-ar fi produs daca persoana era un campion de schi,conducatorul unei expeditii polare, si nu atunci cand persoana reclamanta este un celebru umorist150. Unii autori considera insa ca nu este suficienta numai existenta confuziei pentru a sanctiona utilizarea comerciala a numelui patronimic, trebuie in acelasi timp sa existe si un prejudiciu real si de o anumita gravitate adus titularului numelui. Astfel, reclamantul nu poate invoca numai ranirea amorului propriu pentru a cere incetarea folosirii numelui in scop comercial151. In ceea ce priveste posibilitatea ca demnitatea sau prestigiul numelui patronimic sa fie afectate prin folosirea lor comerciala, principala acuza este ca datorita metodele agresive de publicitate, numele sufera in mod inevitabil o anumita vulgarizare. Acest lucru se verifica mai ales atunci cand numele folosit este ilustru si vechi, astfel ca simpla lor utilizare fara permisiune creeaza titularului un prejudiciu moral de netagaduit (fie pentru ca numele figureaza in cadrul firmei unei societati comerciale, supusa riscurilor comertului si mai ales celui de faliment, fie pentru ca folosirea prestigiului istoric al numelui in scop

149 150

Ph. Nerac, op.cit., p. 94 si 105; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 198-199 Ph. Nerac, op.cit., p. 96-97 151 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 204 (care invoca speta Dop, cand firma LOreal a lansat un cantec publicitar privind marca unui sampon, identica cu numele Dop, mesajul publicitar bazandu-se pe repetarea obsesiva a cuvantului Dop. Un invatator francez purtator al acestui nume a invocat depresia nervoasa pe care a suferit-o datorita repetarii continue a acestui refren ce cuprindea numele sau si a faptului ca elevii sai fredonau refrenul in mod repetat in prezenta lui. Totusi, desi agresiunea publicitara asupra numelui era evidenta, instanta a respins actiunea deoarece nu s-a demonstrat existenta unui prejudiciu generat de confuzia intre marca produsului si numele patronimic).

publicitar duce la desconsiderarea acestuia)152. De exemplu, s-a considerat ca este adus un prejudiciu moral grav numelui de Neuville de catre un ziar de mare tiraj care anunta intr -o pagina logodna unei membre a acestei familii si in pagina urmatoare anunta ca buticul Monsieur de Neuville a inceput perioada de soldari153. In ceea ce priveste dovada existentei unei culpe pentru a atrage raspunderea delictuala a autorului, simplul fapt ca numele este utilizat de o asemenea maniera incat in randul publicului se creeaza asocierea spontana intre purtatorul numelui si produsul sau intreprinderea astfel desemnate, este o proba suficienta ca paratul a incercat sa profite de prestigiul numelui patronimic, desi nu avea nici un drept in acest sens154. Dovada culpei este necesara atunci cand se pretind despagubiri, dar nu este ceruta atunci cand se cere numai incetarea folosirii numelui patronimic155. Dat fiind ca dreptul asupra numelui poarta asupra tuturor elementelor sale, protectia numelui trebuie admisa chiar daca uzurparea nu este totala. Totusi, unele instante au respins actiunea purtatorului numelui atunci cand folosirea comerciala viza numai o parte a numelui (de regula, in cazul numelor compuse), motivand gresit ca numele formand o unitate indivizibila, folosirea numai a unei parti nu constituie o uzurpare. In realitate, este vorba de analiza facuta celebritatii partilor numelui in randul publicului. Daca este folosita comercial partea mai putin cunoscuta de catre public, atunci riscul de confuzie nu exista156. Faptul ca purtatorul numelui este pasiv si nu intervine o lunga perioada de timp pentru a stopa folosirea lui in scop comercial, nu conduce la pierderea dreptului la actiune, dat fiind ca dreptul la nume este imprescriptibil. Totusi, instantele tind sa respinga actiunea daca inactivitatea apare ca o acceptare tacita a folosintei in scopuri comerciale (iarasi, interesul prioritar este cel al comertului). Astfel, in anul 1942, sotia intemeitorului celebrului hotel Negresco din Nisa a cerut unui comerciant de cafea sa inceteze sa mai foloseasca numele Negresco in cadrul firmei sale. Acesta a refuzat si doamna nu a continuat actiunea. 18 ani mai tarziu, fiica sa a cerut instantei sa interzica folosirea numelui Negresco de catre acel comerciant. Instanta a respins actiunea, considerand ca inactiunea doamnei Negresco-mama echivaleaza cu o acceptare tacita a folosirii numelui in scopuri comerciale157.

Ph. Nerac, op.cit., p. 97; M.-A. Perot-Morel, Lusage de nom patronimique dautrui a titre de marque, in Hommage a Henri Debois. Etudes de propriete intelectuelle, ed. Dalloz, Paris, 1974, p. 185 153 Ph. Nerac, op.cit., p. 98 154 Ph. Nerac, op.cit., p. 99 155 Ph. Nerac, op.cit., p. 99 156 Ph. Nerac, op.cit., p. 103; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 190-191 157 Ph. Nerac, op.cit., p.103-104
152

In cazul in care numele patronimic este identic cu a unui loc geografic si acesta din urma nu este o indicatie geografica (appelation dorigine), instantele analizeaza modul in care publicul recepteaza numele: ca identificand o persoana sau un loc. Daca publicul considera ca numele este in principal legat de un anume loc, utilizarea lui evocand in primul rand imaginea unui anume loc istoric sau turisitic, atunci folosirea lui in scopuri comerciale nu este interzisa (dat fiind ca orice comerciant are dreptul de a atrage atentia publicului cu privire la localizarea fondului sau de comert v. exemplul cu Paul Cezanne si rue Paul Cezanne)158 (de exemplu, o doamna Bonneville de Marsagny a intentat in anii 50 o acti une impotriva unui comerciant de sampanie care, nascut in Marsagny, a adoptat numele satului sau natal insotiti de prenumele sau ca marca pentru sampania vanduta. Actiunea a fost respinsa, publicului avand reprezentarea mai putin a familiei decat a satului respectiv). Aceasta deoarece se considera ca prin asimilarea sa cu un loc geografic, numele a cazut cumva in domeniul public 159. Pentru a putea folosi in scopuri comerciale numele patronimic al altei persoane, este nevoie de acordul prealabil al persoanei afectate. Acordul trebuie cerut nu numai celor care poarta efectiv numele, dar si tuturor celor care au un interes legitim de a cere protectia sa. 160 Daca este indiscutabil ca autorizarea trebuie ceruta in cazul numelor celebre, nu acelasi lucru se poate spune despre numele comune sau banale. Totusi, faptul de a nu cere permisiunea folosirii in scopuri comerciale si a unui nume banal apare ca o discriminare si o incalcare a insasi naturii dreptului asupra numelui 161. In ceea ce priveste valabilitatea contractului prin care se permite folosirea numelui patronimic in scop comercial, nu poate fi invocat caracterul inalienabil al numelui patronimic pentru a interzice o asemenea conventie. Aceasta deoarece numele nu este cedat pentru a fi folosit in scop de identificare a altui individ, iar cedentul nu isi pierde drepturile pe care le are in baza dreptului aplicabil statului personal 162. Sintetizand, deosebirile dintre numele civil (patronimic) si numele comercial sunt urmatoarele: primul este un atribut al persoanei fizice, fiind imprescriptibil, incesibil si nu poate fi modificat decat in cazuri speciale, in timp ce al doilea este un element incorporal al fondului de comert care are o valoare de ordin patrimonial, putand fi cedat o data cu fondul de comert, se poate pierde prin nefolosire. In cazul in care o persoana fizica decide sa adopte numele sau ca nume comercial, acesta devine element al fondului de comert si lui ii este aplicabil dreptul bunurilor si nu dreptul persoanelor163. In ceea ce priveste protejarea titlului unei publicatii prin actiunea in concurenta neloiala, aceasta constituie mijlocul de protectie de drept comun. Daca exista riscul confuziei, proprietarul titlului care a
158 159

Ph. Nerac, op.cit., p. 101; M.-A. Perot-Morel, op.cit., p.189 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p.189 160 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p.187 161 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 190 162 M.-A. Perot-Morel, op.cit., p. 192 163 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 805-806

fost folosit mai intai poate obtine interdictia folosirii titlului mai recent. Riscul confuziei este un element de fapt, depinde de notorietatea publicatiei si este lasat la aprecierea instantei (France-Soir si France-Sud, Fou-rire si Pour-rire, les informations industrielles et commerciales si les informations artisanales et commerciales, etc.). Este suficient pentru uzurparea titlului sa existe un singur numar din publicatie incriminata (de ex., revista Guerir a obtinut condamnarea revistei Medecine 52 pentru ca aceasta si -a intitulat un numar special, cu litere mari, Guerir)164.

- imitarea sau falsificarea continutului mesajului publicitar imitarea/ falsificarea nu se refera la ideea publicitara (ideile nu sunt brevetabile), ci la mijlocul prin care se materializeaza. Mesajul publicitar poate face obiectul confuziei deoarece el reprezinta un mijloc prin care agentul economic retine atentia clientelei-tinta165. In acest context, trebuie incluse si tehnologiile moderne de comunicatie (Internet), care deschid noi posibilitati de captare a clientelei. S-a decis in Franta ca un chiosc telematic, care nu este nici semn distinctiv, nici marca protejata, nici denumire sociala, reprezinta un mijloc de exploatare a unei activitati comerciale. In consecinta, cel care il adopta este protejat prin actiunea in concurenta neloiala, de utilizarea unui cod asemanator de catre un concurent (codul de acces fiind un mijloc de a intra in contact direct cu cel care organizeaza chioscul Paris, 20.09.1991.)166 In ceea ce priveste Internet-ul propriu-zis, ceea ce poate genera confuzie este radicalul din denumirea domeniului (care se compune din elementele urmatoare: http://radicalul.com (org.sau alt domeniu generic), respectiv .fr (.ro, etc. pentru domeniile locale). Acest radical este unic si permite identificarea titularului adresei de Internet (este posibil ca acelasi agent economic sa aiba mai multe adrese, cu denumiri de domenii diferite). In cazul in care denumirea unei adrese creaza confuzie, persoana care se considera afectata poate introduce fi o actiune in contrafacerea marcii (daca ea este titulara unei marci anterior inregistrate si un alt agent economic a deschis o adresa pe Internet care contine un radical identic cu marca respectiva speta decisa in Franta, cand titularului adresei pe Internet a fost obligat sa retraga adresa), fie o actiune in concurenta neloiala (daca numele domeniului reproduce un semn distinctiv neprotejat, dar prin reproducerea respectiva se savarseste un parazitism sau este afectata imaginea titularului semnului distinctiv) 167. pentru mai multe detalii privind publicitatea si confuzia, v. lucrarea mea doctorat

164

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 849 165 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.527 166 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.527-528 167 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 797-801

editia a V-a, Precis Dalloz, 1, editia 17, ed. Librairie 1, editia 17, ed. Librairie editia a V-a, Precis Dalloz,

Problema cea mai dezbatuta in acest context: disocierea intre elementele banale si cele originale (a caror imitare este sanctionata) ale mesajului publicitare. Mai mult, chiar elementele banale pot deveni elemente de identificare a produsului/ ag.ec. prin repetare si traditie. - substituirea de produse/ falsificarea de produse (vz. si art. 5 alin.1 din L 11/ 1991) subiectul activ isi plaseaza propria marfa (sau marfa altui concurent cu care are o intelegere in acest sens) pretinzand ca nu mai are marfa concurentului (mai ales in cazul bauturilor si produselor farmaceutice. De ex., desi la intrarea in magazin exista un semn Coca-Cola, vanzatorul ofera produse Pepsi, afirmand celor carte il intreaba ca nu mai are stoc de produse Coca-Cola). Subiectul activ nu va fi sanctionat daca demonstreaza in mod neechivoc ca nu mai avea marfa concurentului lezat atunci cand a facut substituirea. Ripert, Roblot considera ca confuzia prin intermediul produselor are loc mai ales prin imitarea ambalajului, prezentarii, etichetelor produselor concurente, in general prezentarea exterioara a acestora (Cass.com. 12.07.1993, DS 1994, Somm 74 ????; Paris 27.09.1993, DS 1994, Somm. 77). De asemenea, deturnarea clientelei se poate realiza prin prezentarea inselatoare a produsului, lasandu-se impresia clientelei ca produsul autorului este mai avantajos decat produsul concurentului. De asemenea, prin promovarea in mod constant de preturi inferioare celui ale concurentului, produsele concurente fiind oferite in acelasi loc si fiind identice (autorul prezinta astfel produsele sale ca fiind mai avantajoase decat cele ale concurentului)- imitare cvasi-servila a preturilor concurentului (Paris, 17.01.1991). Imitatia nu poate antrena confuzie decat daca produsul imitat este original. Nimic nu impiedica, in principiu, fabricarea de produse identice (Paris, 4.10.1995, DS 1996, Somm. 285). In consecinta, imitarea servila a unui model banal nu este in sine un fapt de concurenta neloiala168. Reproducerea identica a unui produs este interzisa numai in masura in care ea este realizata cu scopul de a insela clientela cu privire la originea produselor si astfel a o deturna (Paris, 15.01.1997; Cass.com. 29.11.1994). In cazul in care politica comerciala a unui agent economic este indreptata spre standardizarea unui din produsele sale, aceasta nu constituie concurenta neloiala (Cass.com., 7.03.1989, DS 1990, Somm. 76). Un fabricant are dreptul de asi concepe produsele astfel incat sa poata fi utilizate intersanjabil cu cele ale unui concurent 169. La fel, daca un fabricant utilizeaza dispozitive identice cu ale unui concurent pentru a asambla acelasi tip de produse, acest lucru nu este prejudiciabil daca nu exista nici o referinta susceptibila sa creeze in mintea consumatorului mediu o confuzie cu privire la originea produselor (Cass.com. 29.03.1994, DS 1995, Somm., 209; Paris 15..01.1997)170. Confuzia poate fi generata si prin imitarea desenelor si modelelor industriale. Insa, titularul acestuia poate obtine condamnarea autorului faptei atat pe baza actiunii in contrafacere, cat si pe baza actiunii in concurenta neloiala, cu conditia ca in cazul celei din urma sa dovedeasca existenta unor fapte
168 169

Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 86 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p.86 170 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 531

distincte de cele invocate in sprijinul actiunii in contrafacere (de ex., copierea mulajului unui model protejat ceea ce reprezinta o copie servila- este un fapt de concurenta neloiala distinct de actiunea in contrafacere, deoarece permite autorului sa economiseasca resurse cu cercetarea si pregatirea mulajului si in consecinta el poate vinde la un pret mai scazut decat creatorul modelului original) 171. In Franta, jurisprudenta este constanta in condamnarea in concurenta neloiala a celor care copie modele, pentru simplul fapt ca le vand la un pret inferior originalului (vanzarea la pret inferior fiind cea care distinge intre contrafacere si concurenta neloiala)172. In cazul in care modelul copiat nu dispune de protectie conform dreptului proprietatii intelectuale (de ex., ii lipseste noutatea sau a cazut in domeniul public), autorul care copie acest model poate in continuare fi condamnat pentru concurenta neloiala, daca se dovedeste ca in acest fel a creat confuzie in randul publicului intre cele doua produse sau chiar daca exista numai riscul de a crea confuzie173. De asemenea, si daca nu exista riscul de confuzie, cel care a copiat modelul neprotejat poate fi condamnat pentru concurenta neloiala (cel mai probabil, in baza teoriei actiunii parazitare) daca prin copiere a economisit resurse privind lansarea si perfectionarea produsului (de ex., o agentie de voiaj a reprodus in catalogul sau, prin fotocopiere, un planiglob care figura in catalogul unei societati rivale CA Paris, 26.10.1987, D. 1988, Somm. 396)174. Insa, jurisprudenta franceza nu condamna agentii economici care copie un model neprotejat, daca aceasta copiere/ imitatie este dictata de necesitati functionale (de ex., a fost considerat licita copierea unui model de robinet, dati fiind ca forma lui era determinata de anumite constrangeri: normele de standardizare, necesitatile de fabricatie determinate de materialele folosite, materialele componente erau ele insele produse standard existente in comert- CA Paris, 16.04.1989)175. Nu este considerata fapta de concurenta neloiala punerea in garda de catre titularul unui desen sau model industrial a clientilor sai, ca un concurent al sau vinde produse contrafacute, insa este concurenta neloiala faptul de a scrie clientilor prevenindu-i ca o actiune in concurenta neloiala a fost introdusa si anticipand solutia de condamnare instantei 176 [mi se pare discutabila permisiunea de a preveni clientii si de a acuza un concurent ca copiaza, poate fi totusi o denigrare?]

171

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 411 172 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 411 173 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 411-412 174 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 412 175 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 413 176 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 413

de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

Confuzia intre doua produse poate fi generata si prin imitarea marcii. Chiar daca marca este protejata prin actiunea in contrafacere, poate fi utilizata si actiunea in concurenta neloiala datorita caracterului ei subsidiar (cumulativ sau alternativ cu contrafacerea). In cazul in care nu exista imitarea marcii, nu este posibil, folosind aceleasi fapte, sa obtii condamnarea in concurenta neloiala (dar daca sunt dovedite alte mijloace de confuzie decat cele care nu au fost admise in legatura cu imitarea, actiunea in concurenta neloiala poate fi admisa)177. Prin imitarea marcii, se creeaza in acelasi timp confuzie in randul clientelei in legatura cu originea unui produs sau serviciu. In cazul in care marca este complexa, toate elementele sale sunt protejate prin intermediul actiunii in concurenta neloiala, chiar daca unele din acestea nu au fost depozitate (Cass.com. 24.01.1995; Cass.com. 23.11.1993). Pentru a putea fi folosita actiunea in concurenta neloiala, trebuie sa existe o asemanare intre produsele oferite spre vanzare, care a fost creata in mod voluntar pentru a atrage clientela (Cass.com. 12.07.1993). De asemenea, pentru a avea obiect pentru actiunea in concurenta neloiala distinct de obiectul actiunii in contrafacere, trebuie sa existe o fapta specifica de concurenta neloiala (de exemplu, produsele a caror marca este imitata sunt vandute la un pret mult mai mic fata de produsele originale, ceea ce creeaza confuzie in randul clientelei nu sunt de acord pentru produsele de marca reputata. Tocmai cand pretul este prea scazut, incepi sa te gandesti ca ai in fata un fals Cass.com. 21.04.1992; Colmar, 13.05.1994, DS 1995, 96)178. In asemenea cazuri ca cel din exemplul anterior, fapta de concurenta neloiala consta, in Franta, nu in confuzie, ci in actiune parazitara179. Un procedeu de creare a confuziei intre produse prin incalcarea dreptului la marca este cel numit marca de apel, care se desfasoara astfel: un comerciant face publicitate la un produs de marca, anuntand preturi foarte interesante. Atunci cand consumatorii sosesc in magazin, el ii orienteaza catre alte produse. Doctrina considera ca ne aflam in fata unei actiuni parazitare, atingerea nefiind adusa unui drept (nu exista uzurparea unui caracter distinctiv pentru a-l aplica la alte produse datorita unei confuzii intretinute). Jurisprudenta franceza il califica insa in genere ca fapte de folosinta ilicita a marcii 180. Pentru unele drepturi, ca cel asupra numelui comercial, emblema sau titlul unui ziar/ reviste, care sunt protejate si ca marci, jurisprudenta si doctrina franceza considera ca protectia prin marca este subsidiara, protectia normala si obisnuita fiind asigurata prin actiunea in concurenta neloiala. Prin urmare, protectia prin actiunea in concurenta neloiala trebuie sa ramana posibila, chiar daca a fost introdusa si actiunea in contrafacerea marcii181.

177

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 722 178 Ripert, Roblot, p.532 179 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 722 180 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 733 181 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 722

de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz,

- acte normative care reglementeaza anumite forme de confuzie (drepturi de proprietate intelectuala): O.G. 45/2000 privind producerea si comercializarea fonogramelor; Legea 64/ 1991 privind brevetele de inventii; Legea 84/1998 privind marcile - confuzia din punct de vedere al protectiei consumatorilor (O.G. 21/1992, modificata prin O.G. 58/2000) interzicerea de la comercializare a produselor contrafacute sau falsificate

II

DENIGRAREA

L 11/ 1991 nu foloseste expresia de denigrare, ci pe acea de afirmatii mincinoase (care este insuficienta, deoarece uneori afirmatiile denigratoare sunt adevarate dar cu toate acestea ele sunt sanctionate ca fapte de concurenta neloiala). In l1/ 1991 sunt fapte de denigrare cele descrise in art. 4 lit. g. Definitie fapt de concurenta neloiala ce consta in raspandirea de catre un agent economic, in public, de afirmatii depreciative sau comparative contra reputatiei pe piata ag.ec. lezat, in scop de discreditare a acestuia (discreditarea priveste reputatia ag.ec. lezat si/sau produsele sale). Alta definitie (la francezi)- a discredita un produs sau o persoana182

Deosebirea dintre denigrare si critica: - critica este permisa daca este obiectiva, neutra si daca nu este facuta in scopul de a promova interesele unui concurent in dauna concurentului criticat. Exista un drept la libera critica, ce trebuie insa exercitat in anumite limite. De ex., o scrisoare care contine critici cu privire la un fabricant poate fi difuzata in reteaua de revanzatori ai unei societati comerciale, atat timp cat ramane confidentiala si nu este nici denigratoare, nici destinata a deturna clientela Paris, 3.07.1991, DS 1992, Somm. 341). Critica nu trebuie sa fie excesiva sau abuziva, context in care trebuie evaluata critica umorisitica sau caricaturala. De exemplu, emisiunea Guignols de linfo a Canal Plus a caricaturizat un fabricant de automobile. Actiunea in concurenta neloiala a acestuia a fost respinsa, deoarece caricatura este un mijloc de exprimare, reflecta libertatea de expresie, si ea nu este luata in serios de nimeni, chiar daca are un continut ireverentios. Caricatura nu trebuie insa sa depaseasca limitele genului Paris, 14.03.1995, DS 1996, Somm. 252. Insa, Curtea de Casatie a considerat ca pentru existenta denigrarii nu este necesara

182

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 519

intentia de a rani, dar datorita caracterului excesiv, repetat si provocator, emisiunea de televiziune era denigratoare Cass. 2e civ., 2.04.1997)183. Denigrarea trebuie distinsa si de calomnie. In materie de denigrare, nu se admite proba veritatii. Astfel, aprecierile negative asupra unui concurent, exacte fiind, pot fi considerate denigratoare, datorita lipsei lor de obiectivitate184.

Deosebirea intre denigrare si informare: - informarea trebuie sa fie obiectiva, in scopul de a asigura transparenta pietei. Informarea se realizeaza in principal sub forma testarilor de marfuri. Testarile de marfuri au un caracter denigrator daca informarea privind rezultatele lor se face numai in sens negativ, fara a arata si calitatile marfii descoperite in urma testarii. Pentru a nu a fi asimilate denigrarii, testarile de marfuri trebuie sa fie facute de experti independenti, impartiali, foarte calificati, testarea sa fie obiectiva iar metodele si rezultatele publicate sa fie exacte. In multe tari dezvoltate, testarile de marfuri se fac de organizatii non-profit (asociatii pentru protectia consumatorilor, etc.) iar rezultatele lor sunt in general acceptate de ag.ec. producatori/ prestatori de servicii, chiar daca sunt defavorabile acestora. Aceste testari de marfuri au de regula rolul de a informa consumatorii, de a asigura transparenta pietei.

Dezvoltarea practicii testelor comparative ridica o problematica noua, deoarece nici o forma de critica aduse produselor nu a influentat intr-o asemenea masura consumatorii si nu a avut consecinte atat de importante asupra fabricantilor de produse. Acest impact deosebit are trei explicatii: (i) testele comparative apar ca o noua alternativa, mult mai credibila, la publicitate si la critica produselor emanand de la concurenti; (ii) testele se bazeaza pe un demers cu caracter stiintific, care inspira incredere; (iii) testele fac posibila o comparatie directa intre produsele de acelasi tip oferite pe piata, ceea ce nu este posibil in cadrul

183

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 519-520

184

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 520

formelor traditionale de informare asupra produselor, care obliga consumatorii sa compare informatiile provenind din surse diverse185. Autorii testelor comparative trebuie deosebiti de institutele de incercare (analize). Autorii de teste comparative sunt cei care elaboreaza, finanteaza si publica testele comparative. Cel mai adesea, este vorba de organizatii pentru protectia si informarea consumatorilor (de ex., Asociation for Consumer Research in Marea Britanie, Stiftung Warentest sau Allgemeiner Deutscher Autmobilclub pentru teste in domeniul automobilelor- in Germania, Stiftung fuer Konsumentenschutz in Elevetia, Consumentenbond in Olanda). Ele stabilesc programe de testare, criteriile de testare, nivelul de exigenta care trebuie cerut produselor si publica rezultatele testarilor pe raspunderea lor. Institutele de incercari (analize) sunt acele institutii care examineaza tehnic produsele. In cazul in care nu dispun de laboratoare proprii, autorii de teste comparative le incredinteaza acestora efectuarea testelor186. Autorii de testari comparative se finanteaza in mod exclusiv din vanzarea publicatiilor proprii si din subventii guvernamentale si nu accepta anunturi publicitare in paginile publicatiilor proprii. Majoritatea organizatii nationale de teste comparative din Europa de vest au constituit in anul 1990 au constituit o societate anonima, inmatriculata in Anglia, numita International Testing. Un numar de patru organizatii membre ale acestei societati efectueaza teste comparative comune (membri de categoria A), alte organizatii membre pot participa financiar la aceste teste si la elaborarea lor (membri de categoria B) in timp ce membri de categoria C primesc informatii asupra testelor realizate si le pot publica contra unor tarife modice187. Exista numeroase ghiduri pentru efectuarea testelor comparative, publicate fie de organizatii pentru protectia consumatorilor (de ex., International Organization of Consumer Union IOCU), fie de organizatii internationale de standardizare (de ex., International Organization for Standardization -ISO). Cat priveste anatomia realizarii unui test comparativ, ea cuprinde urmatoarele etape: - alegerea obiectului testarii. Obiectul testarii consta intr-o categorie de produse/ servicii substituibile. Alegerea depinde in primul rand de nevoia de informare a consumatorilor, care poate fi determinata pe baza de sondaje, scrisori de la consumatori, importanta cererii pentru anumite numere ale revistei autorului de teste188.

185 186

B. Albrecht, op.cit., p.261-262 B. Albrecht, La liceite des tests comparatifs. Etude comparee des droits anglais et ecossais, allemand et suisse, Ed. Librairie Droz, Geneva, 1995, p. 18-19 187 B. Albrecht, op.cit., p. 22-23 188 B. Albrecht, op.cit., p. 27-28

- selectarea produselor care vor fi testate si acizitionarea esantioanelor (faza economica). Se stabileste mai intai care din produsele care fac obiectul testarii sunt efectiv pe piata. Fiecare organizatie are propria procedura, de regula complexa, pentru selectarea produselor, dar scopul urmarit este intotdeauna acelasi: stabilirea unui numar de produse semnificative pentru oferta pe piata. Deoarece nu este posibil, de regula, testarea tuturor produselor existente pe piata, se aleg un numar de produse (in medie, 20), in functie de doua criterii: criterii tehnice (in baza carora piata este segmentata) si cota de piata detinuta de diferitele produse (astfel, nu trebuie omise produsele care ocupa o cota superioara mediei). Dupa selectarea produselor/ serviciilor, se trece la achizitionarea esantioanelor, in mod anonim. Inainte de a fi transmise la laborator, sunt indepartate semnele de identificare a produselor si inlocuite cu coduri, corespondenta dintre cod si marca produsului fiind cunoscuta numai de autorul de test189. - elaborarea programului de analize (faza tehnica). In aceasta etapa se stabiles criteriile de testare si metodele de testare. In ce priveste criteriile de testare, ele sunt stabilite in functie de interesele consumatorilor (de regula, este vorba de posibilitatea de utilizare, securitatea si usurinta in exploatare, pretul, consumul de energie, durabilitate, intretinerea). Este foarte important de stabilit in ce masura produsul poate sa indeplineasca functia sa de baza. Odata stabilit programul de analize, el este trimis la un institut de incercari specializat si care este independent de agentii economici ale caror produse sunt testate190. - executarea testarii, a carei durata poate varia in functie de amploarea testarii si dificultatile tehnice. Daca alaturi de analize tehnice sunt necesare si testari practice, acestea din urma sunt planificate astfel incat rezultatele lor sa poata fi interpretate in acelasi timp cu rezultatele analizelor tehnice 191. La sfarsitul acestei etape se redacteaza un raport, care este transmis autorului testarii. - interpretarea si ponderarea rezultatelor testarii. Rolul acestei etape este de a converti rezultatele testarii (de regula, prezentate sub forma de cifre), intr-un limbaj accesibil consumatorului. In general, autorul testarii stabileste o scara de notare cu 5 note si incearca sa converteasca fiecare rezultat al testarii intr-una din aceste note. La fel, aprecierea globala se face conform aceleiasi scari, ponderand fiecare nota conform unor coeficienti stabiliti in prealabil, in functie de importanta fiecarui criteriu de testare in functionabilitatea produsului192. Dupa finalizarea testarii si inainte de publicarea rezultatelor, fiecare fabricant este contactat si i se prezinta rezultatele testarii pentru produsul sau (mai putin aprecierile si comentariile autorului), astfel ca acesta sa testeze produsul in laboratoarele sale si sa formuleze intr-un anumit termen eventuale obiectiuni, care vor fi luate in considerare de autorul testarii daca sunt considerate justificate. Urmeaza
189 190

B. Albrecht, op.cit., p. 28-29 B. Albrecht, op.cit., p. 29-30 191 B. Albrecht, op.cit., p. 30 192 B. Albrecht, op.cit., p. 31

apoi publicarea raportului testarii de catre autor (inainte de publicare, autorul se consulta cu laboratorul de analiza pentru ca aprecierile si comentariile sale sa nu fie gresite sau sa induca in eroare). Autorul testarii doreste ca timpul scurs intre achizitionarea esantioanelor si publicarea raportului sa fie cat mai scurt193. Principala problema juridica in legatura cu raportul provond testarea de produse/ servicii este liceitatea lor, astfel spus in ce conditii publicarea raportului nu incalca drepturile agentilor economici testati. In dreptul englez, problema liceitatii este abordata din perspectiva raspunderii delictuale. Exista trei tipuri de actiuni delictuale care ar putea fi folosite impotriva autorului testarii. Prima este actiunea in defaimare, care are insa un sfera foarte limitata in acest caz, deoarece ea nu permite sanctionarea decat daca interesele economice ale agentului testat sunt afectate datorita atingerii reputatiei intreprinderii, prin intermediul criticarii produselor (lucru greu de intalnit, deoarece rapoartele privind testarile de marfuri nu contin nici o insinuare care sa aduca atnigere reputatiei ag.ec.). Totusi, aceasta actiune poate fi folosita daca raportul contine o critica excesiva a produselor analizate, in masura in care aceasta critica sugereaza o lipsa de calificare, de competenta, de cunostinte sau se afirma ca publicitatea produsului este mincinoasa sau ca produsul pune in pericol sanatatea publica. Autorul testarii se poate insa apara invocand fie proba veritatii (daca declaratia este o afirmatie de fapt), fie faptul ca, in baza rezultatelor testarii, comentariul sau este onest194. A doua actiune este cea in fals prejudiciabil (injurious falsehood) si ofera concurentilor testati o protectie mai buna, deoarece ea poate fi folosita ori de cate ori afirmatiile relativ la un produs sunt inexacte si susceptibile de a aduce atingere intereselor economice ale agentului economic. Reclamantul trebuie totusi sa probeze atat ca afirmatia este inexacta, cat si ca a fost publicata cu rea credinta (care include lipsa de preocupare a paratului pentru a verifica daca afirmatia este exacta), ultimul element fiind greu de probat, mai ales in contextul in care afirmatiile facute au caracter apreciativ195. A treia actiune este cea in neglijenta, care este cea mai favorabila agentilor economici, deoarece le permite sa actioneze si numai daca autorul testarii a dat dovada de neglijenta cand a afirmat anumite lucruri despre produsul testat, pe baza unor fapte inexacte. Totusi, instantele engleze nu au admis aceasta actiune impotriva autorilor de teste comparative decat daca informatia publicata a fost folosita de un tert care a produs astfel un prejudiciu agentului economic analizat. Din aceasta perspectiva, actiunea in neglijenta nu aduce o protectie suplimentara in raport cu celelalte doua196. Concluzionand, dreptul englez ofera o protectie redusa impotriva afirmatiilor autorilor de teste comparative.

193 194

B. Albrecht, op.cit., p. 31-32 B. Albrecht, op.cit., p. 37-55 195 B. Albrecht, op.cit., p.57-66 196 B. Albrecht, op.cit., p. 67-82

In ceea ce priveste dreptul german, acesta are o jurisprudenta dezvoltata in materiea testelor comparative, fara a avea o legislatie speciala aplicabila lor. Insa, in aprecierea liceitatii testelor comparative jurisprudenta s-a bazat si pe trei texte de lege, anume art. 823 alin.1 si art. 824 din Codul civil german (Buergerliches Gesetzbuch) si art.1 din Legea privind concurenta neloiala din anul 1909. Art. 824 Cod.civil german sanctioneaza atingerile aduse intereselor economice ale unei persoane si poate fi invocat atunci cand are loc publicarea unor afirmatii de fapt inexacte, cu stiinta autorului testarii (chiar si in cazul in care autorul este nesigur cu privire la exactitatea afirmatiei). Din aceasta perspectiva, el are o importanta limitata in ceea ce priveste testele comparative, deoarece conform jurisprudentei numai afirmatiile de fapt care au in cadrul testului o pozitiei autonoma, fiind capabile sa influenteze consumatorul mediu in formarea opiniei asupra produsului, pot face obiectul aplicarii acestui articol. Din contra, afirmatiile de fapt care sunt subordonate (inglobate) unei judecati de valoare, in calitate de elemente de apreciere, nu cad sub incidenta art. 824 Cod civil german197. Art. 824 ofera protectie numai agentilor economici care au suferit o atingere imediata a intereselor lor. Daca afirmatia este foarte favorabila (in mod nejustificat) produsului unui agent economic, ceilalti agenti economici ale caror produse au fost testate nu pot invoca art. 824 (si nici art. 823 alin.1, de altfel), deoarece prejudiciul suferit nu este rezultatul unei atingeri immediate, o actiune indreptata in mod specific impotriva intreprinderii lor198. Textul legal care reprezinta pilonul jurisprudentei germane in materie este art. 823 alin.1 care prevede ca cel care aduce atingere de o maniera ilicita, fie in mod intentionat, fie din neglijenta, vietii, integritatii corporale, sanatatii, proprietatii sau unui altui drept al altuia, este tinut sa repare prejudiciul cauzat *traducera autorului+. Conform doctrinei si jurisprudentei, acest text permite si apararea dreptului la intreprindere (drept consacrat de jurisprudenta pornind de la art. 823 alin.1), ca un un alt drept. Jurisprudenta care a stabilit criteriile de evaluare a liceitatii testelor comparative este o hotarare a Curtii Federale de Justitie (Bundesgerichtshof) din 9.12.1975 , cunoscuta sub numele de decizia Warentest II. Conform acestei decizii, rezultatele unui test comparativ au natura unor judecati de valoare si drept urmare nu cad sub incidenta art. 824, ci sub incidenta dreptului la intreprindere protejat de art. 823 alin.1 BGB. Publicarea rezultatelor unui test comparativ este beneficiaza de o prezumtie de liceitate (publicarea rezultatelor fiind o forma a libertatii de expresie) daca autorul testarii satisface trei conditii fundamentale: neutralitate, obiectivitate si competenta. Obiectivitatea presupune nu ca rezultatele testarii trebuie sa fie exacte in mod obiectiv, ci ca intregul proces de testare trebuie sa fie marcat de grija pentru obiectivitate. Limitele libertatii de apreciere a autorului testarii sunt incalcate atunci cand modul de testare si concluziile trase in urma testarii nu mai apar ca fiind sustenabile (de ex., judecati in mod constient eronate, distorsionarea deliberata a procesului de testare). Dintre cele trei conditii, cea mai importanta si care determina sfera celorlalte- este cerinta neutralitatii199. In cazul in care cerinta neutralitatii este incalcata, agentul economic afectat poate invoca concurenta neloiala, BGB incetand sa mai fie aplicabil. Pentru
197 198

B. Albrecht, op.cit., p. 121-127 B. Albrecht, op.cit., p. 113; 122; 249-250 199 B. Albrecht, op.cit., p. 107-120

consumatori, publicarea rezultatelor testului in acest caz apare ca o inducere in eroare. Pentru agentii economici afectati, actiunea autorului testarii trebuie apreciata conform criteriilor folosite in cadrul publicitatii comparative200. In dreptul elvetian, solutiile sunt asemenanatoare cu cele din dreptul gereman, numai ca ele sunt consacrate legislativ, prin prevederile Legii privind concurenta neloiala din 1986. Spre deosebirea de legea similara germana, legea elevetiana are un obiectiv mai larg, protejand atat intreprinderea individuala, cat si interesul social (al consumatorilor si al pietei in general). Astfel, chiar daca rezultatele testarii se prezinta ca judecatii de valoare, ele vor incalca legea concurentei neloiale daca autorul lor le publica in intentia de a savarsi un act de concurenta. Din contra, ele sunt permise daca sunt publicate in scopul de a informarii consumatorului si al asigurarii transparentei pietei. Prin urmare, si in dreptul elvetian cerinta neutralitatii este foarte importanta. Pentru a exista prezumtia de liceitate, autorul testarii trebuie sa fie strict neutru in raport cu agentii economici ale caror produse le-a testat. Daca neutralitatea este incalcata, independent de justetea rezultatelor, autorul testarii este raspunzator pentru inducerea publicului in eroare, procurandu-si un avantaj in mod fraudulos. Daca autorul testarii respecta cerinta neutralitatii, el poate raspunde in concurenta neloiala daca nu respecta cerinta obiectivitatii, care consta in grija de a obtine rezultate pertinente in urma unui demers stiintific (lipsa obiectivitatii raportului testarii falsifica jocul concurentei). Daca cele doua cerinte sunt respectate, atunci autorul testarii are o libertate mare de apreciere. Prin urmare, legea elevetiana, ca si dreptul german, protejeaza agentii economici atat impotriva afirmatiilor de fap inexacte, cat si impotriva publicarii unor judecati de valoare care nu respecta cerinta obiectivitatii201.

Denigrarea poate purta asupra persoanei concurentului, asupra intreprinderii sale (in practica este dificil sa diferentiezi intre denigrarea persoanei si denigrarea intreprinderii sale), asupra produselor si serviciilor concurente. Cel mai frecvent este atacata reputatia concurentului lezat, prin referiri in scop de discreditare la nationalitatea, religia sau opiniile politice ale concurentului, la (in)competenta sa profesionala sau onorabilitatea sa, prin afirmatii pesimiste la situatia economica sau creditul comercial al concurentului.

Elementele denigrarii

200 201

B. Albrecht, op.cit., p. 99; 101; 249 B. Albrecht, op.cit., p.177-207; 251-253

a) actiunea de denigrare sa favorizeze activitatea comerciala a autorului denigrarii. Este totusi posibil ca actiunea de denigrare sa nu favorizeze pe moment pe autorul ei, dar sa aiba potentialul de a-l favoriza pe termen mediu sau lung; b) ag.ec. denigrat trebuie sa fie suficient individualizat (chiar daca nu este nominalizat). Se considera ca exista suficienta individualizare si atunci cand exista un numar limitat de concurenti care pot fi lesne delimitati de persoana care recepteaza afirmatia denigratoare. Cand denigrarea este colectiva si vizeaza un numar mare de concurenti, nu poate fi sanctionata decat daca cuprinde o critica excesiva si neonesta (de ex., afirmatiile false ale conducatorilor unui supermarket ca produsele din carne ale fermierilor dintr-o anume regiune au un continut anormal de mare de substante chimice, de aceea supermarket-ul nu se mai aprovizioneaza de la acestia). In unele cazuri este necesar sa fie individualizat si produsul criticat. Problema: publicarea de un ag.ec. a unei hotarari judecatoresti de condamnare a unui concurent este un act de denigrare? Raspunsul este afirmativ daca hotararea nu este definitiva. De asemenea, este un act de denigrare daca publicarea hotararii chiar definitive- are in vedere numai aspectele negative si este insotita de comentarii rau-voitoare sau publicarea hotararii se face la foarte mult timp de la data la care a devenit definitiva. c) credibilitatea denigrarii credibilitatea depinde de subiectul caruia ii este adresata afirmatia (se foloseste acelasi standard al consumatorului mediu ca cel analizat la confuzie) dar este independenta de veracitatea continutului afirmatiei (in acest domeniu, exceptio veritatis nu joaca nici un rol, spre deosebire de calomnie). d) publicitatea denigrarii (afirmatia denigratoare trebuie facuta public, altminteri nu avem denigrare) depinde de nr. de destinatari ai afirmatiei denigratoare. Important este cate persoane ar putea recepta mesajul denigrator. Comunicarile confidentiale ale comerciantului catre subordonatii sai prin care se refera la concurenta sunt licite chiar daca in continutul lor sunt denigratoare, cu conditia ca autorul comunicarii sa creada in adevarul afirmatiilor sale (ceea ce explica alin.2 al art.4 lit.g din L 11/ 1991). Daca aceste comunicari sunt dezvaluite publicului de autorul lor, fapta este sanctionata ca un act de denigrare (fapta ar putea fi sanctionata ca denigrare, chiar daca autorul a facut o comunicare confidentiala, dar stia sau in mod rezonabil trebuia sa stie ca ascultatorii sai vor dezvalui aceasta comunicare in public).

In doctrina franceza, se considera ca denigrarea contine urmatoarele elemente202:

202

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.519

a) existenta unei informatii rautacioase sau peiorative cu privire la un produs sau un serviciu, ori cu privire la o intreprindere. Informatia excesiva, emfatica, chiar daca agentii economici sunt identificabili, nu este denigratoare atunci cand ea nu este de natura sa induca in eroare publicul. La fel, in cazul unei comparatii fanteziste (Versailles, 15.03.1991, DS 1992, Somm. 56). Informatia devine denigratoare atunci cand aprecierile au un caracter tendentios. De exemplu, daca un concurent, chiar indirect, critica procedeele de distributie ale unui agent economic, fara a comenta critic propriile metode Paris, 20.02.1992, DS 1993, Somm, 155); faptul de a acuza actiunile delictuale ale unui concurent (Paris, 3.04.1995, DS 1996, Somm 254- desemnarea unui concurent ca falsificator; Paris, 29.03.1993 acuzarea unui concurent de practici ilicite). Afirmatiile mincinoase cu privire la un agent economic sau produsele/ serviciile sale la fel, denigratoare (Versailles, 30.01.1997 mesaj care atribuie unui compot proaspat calitatile de conserva; Paris, 27.05.1992, DS 1992, Somm. 155- informatiile false transmise pe baza documentelor unui concurent). Denigratoare este si luarea in deradere, chiar sub o forma umoristica, a unui concurent, deoarece tinde sa-l discrediteze fata de propria clientela Cass.com., 21.05.1996, DS 1997, Somm. 85) 203. b) persoana denigrata sa fie identificata sau identificabila (adica, sa poata fi recunoscuta usor sau sa fie identificabila fara dubiu). Denigrarea poate purta asupra unui concurent sau asupra oricarui agent economic, nefiind necesar un raport de concurenta direct si strans intre autor si victima. Este suficient sa existe o clientela finala identica. Cat priveste victima, ea este fie un agent economic individual, fie ansamblul unei profesii determinate204. Obiectul denigrarii il poate constitui nu numai o persoana (intreprindere), cat si un produsele sau serviciile unui agent economic (acesta fiind de fapt cazul cel mai frecvent in practica). Sub pretextul informarii sau al comparatiei, un agent economic denigreaza produsele sau serviciile altui agent economic, concurent sau nu, pentru a-i deturna clientela. Deturnarea clientelei are insa un sens particular, adica nu inseamna neaparat de a captura clientela victimei de catre autorul denigrarii, ci poate consta si numai in indepartarea ei, in lipsa oricarui raport de concurenta intre victima si autor. De ex., in Franta s-a considera ca exista denigrare atunci cand un fabricant de tigarete a difuzat un mesaj acreditand ideea ca a consuma un biscuit este mai nociv decat a inhala fumul de tigara (s-a considerat ca in acest fel s-a devalorizat imaginea pozitiva a biscuitului nu era vorba de un biscuit anume, deci toti fabricanti au fost afectati, fara a fi indentificati individual Paris, 24.09.1996, D.S. 1997, Somm., 235). Sau, tot in Franta, a fost considerata denigratoare afirmatia facuta de cine?- ca lessive innalbitori? detergenti? - fara fosfati otravesc raurile, ceea ce a alterat imaginea acestui produs in ochii consumatorului (Versailles, 12.02.1990, D.S. 1990, 264; alta speta Paris, 28.10.1996, D.S. 1996, I.R. 258) In multe cazuri, denigrarea poarta

3203

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 521-522 204 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 520-521

asupra calitatii sau pretului produsului ori serviciului vizat. De exemplu, afirmatii de genul produse mai mult sau mai putin bune- produsele unui alt agent economic, primul compot proaspat de pe piata societate care pretinde ca este singura producatoare a compotului pe piata, servicii mai scumpe si mai putin eficiente- este vorba de serviciile unui alt agent economic- au fost considerate afirmatii denigratoare. Denigrarea se poate realiza si prin imagini, nu numai prin afirmatii (Franta- spot publicitar prezentand o masina a carei teava de esapament explodeaza, ceea ce trezeste indoiala in mintea publicului cu privire la calitatea automobilului Paris, 25.09.1991) 205 c) difuzarea publica a informatiei rautacioase sau peiorative. Difuzarea confidentiala a informatiei denigratoare nu aduce atingere imaginii, reputatiei, produselor sau serviciilor unui agent economic. Totusi, documentele interne ale unui agent economic pierd caracterul confidential atunci cand sunt difuzate salariatilor cu scopul ca sa ajunga la cunostinta clientelei informatiile denigratoare continute in documentele interne (Versailles, 17.10.1996)206. Informatiile denigratoare pot fi aduse la cunostinta publicului pe diverse cai: intervieuri, anunturi in presa, newsletter, communicate, videocasete. Suportul cel mai des utilizat este campania publicitara. Prin publicitate se intelege adresarea unui destinatar tinta, a unui mesaj in orice forma si natura, cu scopul de a valoriza persoana sau intreprinderea in contul careia este facuta aceasta comunicare. Astfel, este denigratoare publicitatea care exagreaza numarul de abonati ai unei reviste, ceea ce ii permite sa obtina mai multi abonati decat o revista concurenta, publicitatea care sugereaza ca un concurent l-a copiat pe autorul reclamei (Paris, 26.09.1991, DS 1992, Somm. , 341), precum si cea care ridiculizeaza sloganul publicitar al unui concurent (Paris, 19.05.1994, DS 1995, Somm. 214 sau care discrediteaza calitatea produselor sau serviciilor unui concurent (Paris, 15.12.1994, DS 1995, Somm. 261 ).

Nu are importanta ce mijloace foloseste ag.ec. agresor pentru a denigra, ceea ce conteaza este impactul acestor afirmatii asupra clientelei ag.ec. lezat, si anume discreditarea sa (discreditarea presupune sentimente de dispret, de neincredere sau chiar de ura). Denigrarea poate fi directa sau indirecta (reclama comparativa) Reclama comparativa reclama destinata sa convinga clientela (actuala sau potentiala) a autorului ei de avantajele produselor/ serviciilor acestuia fata de cele ale concurentului la care face trimitere reclama. In cazul reclamei comparative, ceea ce este ilicit este critica adusa concurentului sub forma discreditarii si nu efectuarea comparatiei. Daca este facuta sub forma discreditarii, trebuie ca ag.ec. lezat

205

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 521 206 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 522-523

sa fie cel putin identificabil. Daca acesta nu este identificabil, atunci comparatia este permisa chiar daca nu este obiectiva. In Europa (spre deosebire de SUA), reclama comparativa este nepermisa. Cea mai periculoasa forma de reclama comparativa este cea aparent obiectiva, dar cu reticente in a dezvalui toate elementele de diferentiere (de ex., se afirma ca preturile concurentului sunt mai mari decat cele ale autorului reclamei ceea ce este adevarat-, fara a arata insa si ce elemente conduc la aceste diferente de pret). Reclama comparativa este licita daca apare ca o riposta la o agresiune din partea unui concurent, cu conditia ca agresiunea sa fie actuala si ilicita iar riposta sa fie necesara (riposta nu este necesara daca se poate contracara actiunea agresorului prin apelul la instanta sau la un organ administrativ). Spre deosebire de reclama comparativa, reclama superlativa este totdeauna permisa (produsul meu este cel mai bun si desfide orice concurenta). De asemenea, este permisa si reclama prin care se pun in valoare progresele tehnice, comerciale, relatiile cu publicul ale autorului reclamei, evitandu-se orice referinta inutila la un concurent.

III

DEZORGANIZAREA PRODUCTIEI [SAU A INTREPRINDERII CONCURENTE?]

- contine un conglomerat de fapte care au aceeasi finalitate: organizarea interna a ag.ec. lezat este afectata datorita mijloacelor neoneste folosite de concurentul agresor. Prin asemenea fapte se intervine in modul de functionare a intreprinderii comerciale a concurentului lezat fara permisiune ag.ec. lezat, ceea ce reprezinta o incalcare a libertatii comerciale a concurentului lezat. Ex., boicotul, deturnarea de comenzi, spionajul economic, distrugerea reclamelor concurentului lezat, impiedicarea aprovizionarii acestuia, etc. Pentru alte fapte din aceasta categorie, a se vedea art. 4 lit.b, c, h-j.

In dreptul francez, se distinge intre dezorganizarea intreprinderii (atragerea de salariati; furtul sau divulgarea de secrete, know-how, metode comerciale; dezorganizarea circuitelor comerciale; crearea unei intrerpinderi noi in conditii susceptibile de a deturna clientela) , care vizeaza un operator economic in particular, si dezorganizarea pietei (vanzarea in pierdere, pretul de apel, paracomercialism), care vizeaza un ansamblu de agenti economici care produc marfuri identice sau similare (aceasta forma de dezorganizare este in general sanctionata pe baza unor altor temeiuri juridice acte juridice cum sunt Ordonanta din 1986, care interzice practicile paracomerciale, vanzarea in pierdere, etc.). Ultima categorie

de acte nu este tratata de Ripert ca acte de concurenta neloiala207 [nu ar merge la noi, deoarece noi avem o reglementare a concurentei neloiale, care acopera si unele acte incriminate de Ordonanta din 1986] In ceea ce priveste crearea unei intreprinderi concurente, se porneste de la premiza libertatii comertului si a concurentei, astfel incat este licita concurenta pentru cucerirea aceleiasi clientele sau a aceleiasi portiuni din piata (Paris, 17.04.1996, DS 1997, Somm.99). Libertatea comertului implica libertatea de a constituie intreprinderi comerciale, astfel ca salariatii pot participa la sau la constituirea unei intreprinderi concurente cu a fostului patron, aceasta nu este un act condamnabil in sine (Paris, 24.02.1994, DS 1995, Somm. 206; Cass.com. 6.03.1990, DS 1990, Somm. 333). La expirarea contractului sau de munca, salariatul se bucura de o deplina libertate de a-si concura patronul. Mai mult, pe perioada contractului de munca salariatul isi poate organiza viitoarea activitate concurenta cu a patronului, daca exercitiul efectiv al acesteia are loc numai dupa incetarea contractului de munca208. Libertatea concurentei nu este fara limite. Constituirea intreprinderii poate fi un act de concurenta neloiala, daca ea se face in conditii suscpetibile de a deturna clientela fostului patron (Cass.com. 27.02.1996, DS 1997, Somm.99; Cass.soc. 27.05.1992, DS 1992, IR 177)209. Reprosul cel mai frecvent adus intreprinderii nou create este atragerea (demarchage) clientelei. Acesta nu este un act neloial in sine, decat in cazul in care se folosesc mijloace dolozive pentru a atrage clientela (Cass.com.6.03.1990, DS 1990, Somm.333). Atragerea clientelei fostului patron prin intreprinderea creata de fostul salariat este condamnabil daca este facut sistematic (Cass.com. 27.02.1996, DS 1997, Somm.99; Cass.com. 18.06.1991)210. Nu este permisa folosirea in cadrul noii intreprinderi a unor mijloace dobandite de la fostul sau actualul patron, cu scopul de a deturna clientela acestuia, de a-si apropria secrete de fabrica sau de a sustrage in mod sistematic informatii, proiecte si documente de la intreprinderea victima (Versailles, 24.11.1994, DS 1995, Somm. 258). Nu este permis ca noua intreprindere sa se pretinda drept intreprinderea concurenta sau sa intretina confuzie in sanul clientelei (Cass.com.28.04.1980; Cass.com.11.02.1992; Paris, 15.11.1995, DS 1996, Somm.248), sau se denigreze fostul patron (Paris, 27.03.1996, DS 1997, Somm.99) sau sa practice atragere salariatilor fostului

207

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 539-540 208 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 540-541 209 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 541 210 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 541

tome 1, editia 17, ed. Librairie tome 1, editia 17, ed. Librairie tome 1, editia 17, ed. Librairie tome 1, editia 17, ed. Librairie

patron (Versailles, 31.03.1994, DS 1995, Somm.207; Paris, 15.11.1995, DS 1996, Somm.248), cu scopul de a-si apropria know-how-ul acestuia si sa reconstituie fosta forta de vanzare (Cass.com. 12.12.1995).211 In cazul in care a fost incheiata o clauza de ne-concurenta si aceasta este valabila (sunt conditii stricte de validitate, deoarece o asemenea clauza infrange principiul libertatii comertului), daca ea este incalcata va fi sanctionata pe temeiul concurentei neloiale [temei delictual cand incalcarea este contractuala?], cel mai adesea ca dezorganizare212. Clauze de ne-concurenta in contractul de munca, contractul de vanzare/ inchiriere a fondului de comert, in contractele de distributie comerciala vezi fotocopii.

In ceea ce priveste preluarea salariatilor unui concurent (debauchage), nu exista o obiectiune de principiu. Aceasta posibilitate decurge din libertatea comertului si libertatea muncii. Libertatea muncii permite unui salariat sa inceteze activitatea/ contractul cu angajatorul sau, pentru a se pune in slujba unui concurent. Agentului economic respectiv nu ii este interzis sa negocieze si sa agreeze clauzele contractului de munca cu un salariat al concurentului, atat timp cat salariatul a anunta fostul patron ca intentioneaza sa inceteze contractul de munca (Versailles, 31.031994, DS 1995, Somm. 207). In schimb, un agent economic comite o fapta de concurenta neloiala atunci cand angajeaza o persoana inca legata prin contract de munca cu un alt agent economic [concurent?] (Cass.com. 8.11.1988) sau care este supusa unei clauze de ne-concurenta (Paris, 10.04.1995, DS 1996, Somm. 248)213. Preluarea salariatilor unei intreprinderi concurente este neloiala atunci cand ofertele de munca adresate salariatilor unui concurent sunt repetate in mod sistematic si acompaniate de manevre care in mod manifest au scopul de a deghiza preluarea. In adevar, preluarea salariatilor este un mod de dezorganizare a intreprinderii, fapt de concurenta neloiala, in masura in care personalul constituie un element esential al luptei concurentiale, prin intermediul caruia se obtine accesul la la know-how-ul intreprinderii si la relatiile acesteia cu clientii (Paris, 10.04.1995, DS 1996, Somm.248). In acest context, atat tentativa de preluare, cat si preluarea sunt condamnabile (Versailles, 2.03.1989, DS 1990, Somm. 76). Prezumtiile de preluare a personalului sunt insuficiente, trebuie sa existe un fapt ilicit (Cass.com. 7.11.1984). In jurisprudenta franceza exista trei categorii de preluare condamnabila: preluarea masiva sau sistematica a salariatilor concurentului (Paris, 29.09.1994, DS 1995, Somm.210) sau unui concurent potential; preluarea in scopul deturnarii know-how-ului concurentului (Paris, 29.09.1994, DS 1995,
211

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 541-542 212 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 542 213 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 547

Somm.210; Cass.com. 12.12.1995); preluarea concertata, evidentiata prin plecarea simultana a mai multor salariati (Paris, 17.02.1993, DS 1994, Somm.223).214

In ceea ce priveste dezorganizarea productiei si activitatii comerciale, exista mai multe categorii de fapte: aproprierea know-how si a secretelor de fabrica, afectarea activitatii comerciale, [practica pretului de apel, circuitul comercial, captarea clientelei- vezi lucrarea de doctorat] Aproprierea know-how si secrete de fabrica rupe egalitatea in utilizarea mijloacelor de concurenta, dezorganizand productia unei intreprinderi. Secretele de fabrica pot fi definite ca procedee de fabricatie care ofera un interes comercial215, avand un caracter industrial si secret (dar caracterul secret este relativ, in sensul ca nu este liber accesibil publicului, secretul de fabrica fiind un procedeu tehnic brevetabil sau nu)216. In plus, pentru a fi protejat, secretul de fabrica trebuie sa aiba o anumita originalitate217. In Franta, Codul muncii incrimineaza in art. L.152-7 dezvaluirea sau tentativa oricarui membru al personalului unei intreprinderi, de a furniza secrete de fabrica unui tert. In cazul in care nu sunt intrunite elementele infractiunii, fapta de a dezvalui aceste secrete este un fapt de concurenta neloiala.218 Know-how-ul nu este un secret de fabrica, este un ansamblu de informatii, de cunostinte tehnice rezultand din experienta intreprinderii219. Intr-o alta definitie, mai elaborata, know-how-ul este definit ca o cunostinta tehnica transmisibila, care nu este insa accesibila publicului si ne este brevetata 220. El constituie fructul muncii altuia si apropierea lui este neloiala (Cass.com. 8.01.1979, DS 1979, IR 248). Sunt diverse procedee care permit detunarea know-how-ului unui concurent: preluarea salariatilor unui concurent; constituirea unei intreprinderi concurente de catre fostii salariati (T.com. Paris, 6.02.1989, DS 1992, Somm.313; Versailles, 19.01.1995, DS 1995, Somm. 259) sau spionajul comercial (Paris, 19.11.1976, DS 1977, IR 279) . Alte mijloace folsite: contractul de de distributie si reprezentare comerciala, contractul
214

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.547-548 215 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 548 216 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 362 217 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 362 218 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 548-549 219 Ripert, Roblot, p. 549 220 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 347-348

1, editia 17, ed. Librairie 1, editia 17, ed. Librairie editia a V-a, Precis Dalloz, editia a V-a, Precis Dalloz, 1, editia 17, ed. Librairie

editia a V-a, Precis Dalloz,

de distributie exclusiva (Cass.com. 29.06.1993, DS 1995, Somm.211; Cass.com. 3.06.1986), contractele care se bazeaza pe comunicare savoir-faire (licenta, franciza). In cazul contractului de franciza, beneficiarul este tinut de obligatia de confidentialitate pe perioada contractului. In cazul in care isi incalca aceasta obligatie, el raspunde contractual iar tertul complice raspunde delictual ( Amiens, 18.07.1974, DS 1976, 703). La expirarea contarctului, daca beneficiarul nu este tinut de o clauza de ne-concurenta, el poate utiliza know-how primit cu conditia de a nu savarsi un fapt de concurenta neloiala (de ex., sub forma confuziei Paris, 22.07.1992; Cass.com. 29.04.1997).221 Detinatorul know-how-ului se poate apara impotriva actelor de incalcare a acestora invocand incalcarea interdictiei de divulgare a secretelor de fabrica, invocarea furtului de informatii, prin actiunea in concurenta neloiala (impotriva concurentilor) sau prin actiunea in raspundere civila delictuala (contra persoanelor care nu ii sunt concurente) 222. In cazul in care apeleaza la actiunea in concurenta neloiala, detinatorul know-how trebuie sa demonstreze fapta ilicita, prejudiciul si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Fapta ilicita consta in incalcarea unei uzante comerciale, dar trebuie stabilit daca detinatorul nu trebuia sa ia anumite masuri de precautie (daca nu au fost luate, fapta nu mai este ilicita Amiens, 18.07.1974, D. 1976. 703). Prejudiciul consta in pierderea unei situatii privilegiate, care confera detinatorului exclusivitatea asupra cunostintei respective223. Astfel, un agent economic care, cu ocazia unor negocieri cu un potential detinator de brevet, a folosit in interes propriu si fara a fi autorizat anumite indicatii tehnice dezvaluite de acesta din urma, trebuie sa fie considerat ca savarsind o fapta de concurenta neloiala224. La fel, agentul economic care comanda unui sub-furnizor fabricarea unor piese, conform planurilor transmise de un alt partener contractual (instanta considerand ca exista o fapta delictuala disitncta de raspunderea contractuala Rouen, 13.01.1981, D. 1982 IR 233). La fel, un salariat care foloseste know-how dobandit de la angajatorul sau, in interes propriu sau il dezvaluie unui nou angajator (Cass.com. 24.11.1970, D. 1971, Somm.58); insa salariatul nu savarseste o fapta ilicita daca nu foloseste in mod abuziv asemenea cunostinte, lucru greu de distins in practica. S-a decis chiar, in Franta, ca un salariat are obligatia de a pune la dispozitia noului angajator, cunostintele sale tehnice si experienta dobandita anterior, primind pentru aceasta un salariu, dar fara a avea dreptul la o redeventa suplimentara225. In orice caz, nu ar putea fi folosita actiunea in imbogatire fara justa cauza atunci cand detinatorul de know-how nu beneficiaza de un drept privativ (cazul celui care este titularul uni know-how de notorietate publica),
221

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 549-550 222 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 350-351 223 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.351 224 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 325 225 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 352

1, editia 17, ed. Librairie editia a V-a, Precis Dalloz, editia a V-a, Precis Dalloz, editia a V-a, Precis Dalloz, editia a V-a, Precis Dalloz,

deoarece odata cazuta in domeniul public, tehnica poate fi folosita de oricine, deci imbogatirea este legitima226.

Cu privire la faptele care dezorganizeaza activitatea comerciala, in Franta intra in categoria faptelor de concurenta neloiala numai cele care nu sunt incriminate printr-un text de lege. Astfel, mascarea panourilor publicitare ale unui concurent, deturnarea comenzilor (Cass.civ.2e 23.01.1967), preluarea masiva a produselor unui concurent (Cass.com. 5.10.1976, DS 1977, IR 5), utilizarea fisierelor unei intreprinderi (Cass.com.28.01.1980), vanzarea unui software care permite duplicarea cu usurinta a software-ului elaborat de fabricant si facand ineficace dispozitivul anti-piraterie (Cass.com. 22.05.1991, DS 1991, IR 233)227 Nerespectarea unei reglementari poate fi un act de concurenta neloiala sub forma dezorganizarii deoarece confera celui care incalca reglementarea unui avantaj concurential. Astfel, o persoana care afectueaza acte de comert fara a respecata formalitatile administrative si fiscale care incumba comerciantilor din categoria sa, este favorizat in raport cu concurentii sai ( Cass.com. 16.05.1984; T.com.Aubenas, Petites Affiches, 5.12.1994)228

IV

ACAPARAREA AGRESIVA A CLIENTELEI

- alt conglomerat de fapte prin care se depasesc limitele normale ale raportului juridic de concurenta. De data aceasta, atacul nu se mai desfasoara direct impotriva concurentului lezat, ci impotriva clientelei acestuia (tinta directa este clientela. La celelalte categorii de fapte de concurenta neloiala, clientela era tinta indirecta). Multe din aceste fapte sunt considerate ca agresiuni si impotriva consumatorilor, fiind sanctionate ca atare (definitie a practicilor comerciale abuzive in art.2 din interdictie generala in art. O.G. 21/1992, modificat prin O.G. 58/2000; interdictie a lor in art.9, aceeasi lege- v. si art.46 lit.a pentru amenda). Modalitatile cel mai des intalnite de acaparare agresiva a clientelei: - publicitatea mincinoasa (vz. art. 4 lit.f din L 11/ 1991) are drept scop inducerea in eroare a publicului pentru a crea o situatie de favoare a ag.ec. agresor in detrimentul celui lezat. In cazul publicitatii
226

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.352-353 227 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 550 228 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.554

mincinoase asistam la interferenta dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor, deoarece consumatorii se bucura de mijloace speciale de protectia impotriva publicitatii mincinoase. Ceea ce inseamna insa ca ag.ec. agresor poate fi sanctionat atat pt. incalcarea dreptului concurentei, cat si pentru incalcarea protectiei consumatorilor (dpdv al dreptului consumatorilor, a se vedea art.24 din O.G. 21/1992, modificat prin O.G. 58/2000). - contracte ilicite (vz. L 11/ 1991 art. 4 lit. d vanzarea bulgare de zapada- si lit. e vanzarea cu premiu). La vanzarea bulgare de zapada, ceea ce nu este permis este conditionarea vanzarii de aducerea unor noi clienti de catre cumparator, dar o vanzare cu prima (cu reducere de pret) si fara alte conditionari este perfect permisa, cel putin in sistemul nostru de drept (in Franta, soldarea marfurilor este permisa numai daca marfurile au fost oferite cu pretul initial cel putin o perioada de timp prescrisa de lege, de regula o luna). La vanzarea cu premiu, ceea ce nu se permite este inducerea in mintea cumparatorului a ideei de castig prin hazard cu conditia sa cumpare in prealabil produsul respectiv, cu alte cuvinte cumpararea produsului reprezinta biletul de intrare la loterie (daca insa cumparatorul participa la o loterie sau un concurs unde se acorda premii in produse sau servicii, nu mai avem vanzare cu premiu deoarece concurentul nu este fortat sa cumpere produsul in prealabil, ci produsul reprezinta chiar cast igul sau). Vanzarea bulgare de zapada Vanzarea bulgare de zapada consta in a propune unui cumparator sa o reducere a pretului pentru produsul cumparat daca el aduce alti clienti care accepta sa cumpere produsul la acelasi pret, cu posibiliatea de a beneficia de aceeasi reducere de pret daca aduc alti clienti s.a.m.d. Principala critica adusa acestei vanzari este caracterul ei inselator. De ex., daca unui cumparator i se cere da aduca 10 noi cumparatori pentru a beneficia de reducerea de pret, la nivelul al 10-lea aceasta 10 miliarde de persoane. Inainte chiar de a exista un text specific care sa interzica aceasta practica, jurisprudenta franceza l-a condamnat ca infractiune de escrocherie229. In momentul de fata, vanzarea bulgare de zapada este interzisa in baza art. L 122-6 din Codul consumatorului. In cazul in care vanzarea bulgare de zapada priveste vanzarea de marfuri, trei elemente trebuie intrunite: (i) trebuie sa existe o oferta de marfuri catre public, propusa in cadrul unui contract de vanzare; (ii) trebuie sa existe speranta pentru cumparator de a obtine o reducere de pret sau chiar un produs gratuit; (iii) pentru a obtine reducerea de pret, cumparatorula are obligatia de a aduce noi cumparatori, care cumpara produsul la acelasi pret sau care pot beneficia de un pret redus daca aduc la randul lor alti clienti230. In cazul in care vanzarea bulgare de zapada priveste prestarea de servicii, legea franceza sanctioneaza constituirea de lanturi in care prestatia consta in recrutarea de candidati, facandu-i sa spere ca vor obtine un castig financiar in proportie geometrica, in functie de numarul de clienti pe care ii vor
229

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.184 230 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.185

aduce si care la randul lor vor aduce alti clienti (fara a exista conditia ca mai intai sa cumpere ei produsele respective, caz in care am fi in prezenta unei vanzari piramidale). Cu alte cuvinte, castigul lor financiar (remuneratia lor) este proportional cu cifra de afaceri realizata de persoanele racolate si aflate in subordinea sa. Este greu de trasat in acest caz o linie de dema rcatie intre vanzarea bulgare de zapada si vanzarea piramidala231. Pe langa sanctiuni penale, legea franceza prevede si sanctiuni civile, constand in obligatia vanzatorului de a rambursa clientii care nu au putut fi satisfacuti, datorita anularii contractului, dar nu pot cumpara marfa de la cumparator, deoarece nulitatea functioneaza numai in avantajul consumatorului232. Vanzarea buy back Este o forma de vanzare la francezi care consta in obligatia vanzatorului de a rascumpara bunul la pretul de cumparare intr-un anumit termen. Vanzarea poate fi analizata ca o vanzare sub conditie rezolutorie, deoarece cel care declanseaza operatiunea de rascumparare este consumatorul, remitand bunul. El insa poate sa nu faca acest lucru, ceea ce inseamna ca exista un element aleatoriu al rascumpararii233 [mai corect ar fi termen rezolutoriu, daca vanzatorul are obligatia si nu numai simpla optiune de a rascumpara bunul]. Jursiprudenta franceza a condamant aceasta practica drept publicitate inselatoare. Conform unor autori, o asemenea practica ar fi permisa numai daca oferta vanzatorului este clara si nu contine elemente de natura a induce in eroare consumatorul iar consumatorul primeste la returnarea produsului, un produs nou din care se scade pretul produsului vechi234. Vanzarea legata (jumelata) In Franta, vanzarea legata este interzisa si angajeaza raspunderea autorului atat fata de consumatori (art.30 din Ordonanta din1 .12.1986), cat si fata de concurenti (art. 36.3 din Ordonanta din 1.12.1986). Prin aceasta forma de vanzare, vanzatorul grupeaza in acelasi lot mai multe produse diverse si conditioneaza vanzarea unuia de achizitionarea altui produs, sau vinde un produs la un pret redus cu conditia ca cumparatorul sa cumpere si un serviciu sau un alt produs. Datorita reducerii pretului, cumparatorul este tentat sa cumpere tot ansamblul, desi la inceput era interesat numai de unul din elemente. In ceea ce priveste natura acestei operatiuni, ea acopera nu numai promovarea vanzarilor unui produs, legandu-l de altul mai atractiv pentru consumator, dar si orice operatiune economica care leaga

231

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 185-186 232 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 187 233 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 195 234 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 195-196

doua operatiuni cu titlu oneros235. De exe., jurisprudenta franceza a condamnat practica unei societati mutuale de asigurari, care a obligat membrii sai care au subscris o polita de asigurare pentru caz de boala si interventii chirurgicale, sa subscrie si o polita accident si incendiu pentru a putea sa beneficieze de polita pentru caz de boala236. Dupa cum am aratat deja, in Franta acest tip de vanzare este interzisa si in relatiile dintre agenti economici. Pentru a fi aplicat interdictia, trebuie intrunite anumite conditii privind constituirea lotului de produse/ sevicii si privind pretul. In ceea ce priveste lotul de produse/ servicii, exista mai multe situatii. Una din ele priveste conditionarea vanzarii unor produse sau servicii de achizitionarea altora (de exemplu, o societate de bai termale conditioneaza admiterea unui client de acceptarea de catre acesta a prestatiilor medicale ale clinicii aferente)237. O alta situatie priveste vanzarea aceluiasi produs, dar in cantitati impuse (in mod normal, cumparatorul ar trebui sa fie capabil sa achizitioneze un produs in mod individual). Dupa unele ezitari, jurisprudenta si practica administrativa franceza au decis ca mai multe produse grupate impreuna constituie un singur produs si nu un lot, daca acest lucru este in acord cu practicile stabilite in interesul consumatorilor (de ex., consumatorii doresc sa cumpere mai multe sticle de bere in aceeasi cutie, pentru a beneficia de pretul mai scazut pe sticla). In fond, o asemenea solutie da expresie libertatii comertului, deoarece fiecare vanzator va grupa mai mjlte sau mai putine produse intr-o singura unitate, in functie de cererea si oferta pe piata238. In ceea ce priveste interesul consumatorilor, el se apreciza in functie de standardul clientului obisnuit al vanzatorului, care doreste sa cumpere la pret redus mai multe produse239. In fine, o a treia situatie priveste vanzarea unui produs/ serviciu legata de achizitionarea altui produs/ serviciu. Cel mai adesea, produsele/ serviciile se prezinta sub forma unui lot cu pret unic. Operatiunea este interzisa atunci cand consumatorul nu are libertatea de a cumpara in mod separat produsul care il intereseaza. Totusi, operatiunea este permisa daca daca exista complementaritate intre

235

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 199 236 Citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 199 237 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 200 238 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.201-202 239 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.202-203

diferitele produse/ servicii si ele contribuie impreuna la realizarea aceleiasi functii (de ex., lenjerie de pat, serviciu de masa, mobila de sufragerie, o revista si suplimentul ei, etc.)240 In ceea ce priveste conditiile de pret, trebuie ca pretul fiecarui produs care constituie lotul sa apara in mod clar pe ambalaj, alaturi de pretul care constituie lotul (aceasta cerinta exista in dreptul francez deoarece legea obliga in mod expres la indicarea pretului pe lot si pe produs). Este suficient sa existe numai pretul pe lot si nu si pe produs, atunci cand produsele sunt identice. Aceasta cerinta se justifica prin posibilitatea acordata consumatorului de a alege in cunostinta de cauza. Nu este obligatoriu insa ca pretul pe lot sa fie mai mic decat suma preturilor pe produs, pentru a avea vanzare jumelata. Daca insa pretul pe lot este mai mic decat suma adunata a preturilor, putem fi in prezenta unei vanzari in pierdere241. In Franta, in cazul in care vanzarea legata se adreseaza consumatorilor, sanctiunile sutn penale si civile, in timp ce atunci cand se adreseaza numai agentilor economici, sanctiunea este numai civila (actiunea in concurenta neloiala). Este posibil, in cazul in care vanzarea legata induce in eroare consumatorul, sa fie sanctionata ca publicitate mincinoasa242.

Vanzarea cu prima (ventes avec primes) Printre tehnicile de promovare destinate a ameliora vanzarile detailistului, vanzarea cu prima este printre cele mai vechi. Daca intial prima consta in mai multe produse pentru acelasi pret, pe masura accentuarii concurentei ea a imbracat si alte forme: servicii suplimentare, produse diferite, reducerea pretului in cazul unei cumparari suplimentare, etc.243 In Franta, aceasta vanzare este reglementata prin ordonanta din 1.12.1 986 (art.29). Explicatia reglementarii acestui tip de vanzare se poate justifica prin trei considerente: - vanzarea cu prima are un caracter inselator. Vanzatorul atrage consumatorul prin oferirea unui cadou, desi consumatorul va plati cadoul, sub o forma sau alta (argumentul cel mai puternic); - aspectul inflationist. Pretul produsului principal creste cu pretul cadoului ( ???);
240

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.203 241 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 203-204 242 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 204-205 243 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 205

- aspectul concurential. Nu toti comerciantii au resursele necesare pentru a investi in acest tip de promovare244 (argument stupid: inseamna ca ar trebui interzisa si reclama la TV, deoarece nu toti agentii economici si-o pot permite)

244

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.206

Conditiile de existenta ale acestui tip de vanzare a) Nu exista nici o limitare in ceea ce priveste persoanele care pot acorda prima, in Franta. De aceea, s-a considerat ca reglementarea vanzarii cu prima se aplica si agricultorilor, profesiunilor liberale245. Beneficiarul vanzarii cu prima poate fi numai consumatorul. Aceasta deoarece prima are un caracter inselator, consumatorul fiind atras de prima acorda mai putina atentie elementelor care sunt determinante pentru alegerea unui produs sau serviciu. Prin urmare, vanzarea cu prima este licita daca beneficiarul este un revanzator, exceptand cazul in care incalca alte reguli ale concurentei loiale/ licite246. Vanzarea cu prima este licita si atunci cand ea are loc intre doi agenti economici, insa cu scopul de a permite revanzatorului sa ofere consumatorului un pret mai bun (in Franta, pe motiv ca textul penal trebuie interpretat restrictiv). In schimb, in cazul in care cumparatorul este un o persoana fizica (si juridica?) care in activitatea sa este considerat un agent economic (de ex., un avocat, comerciant persoana fizica), dar in alte activitati este un consumator, vanzarea cu prima catre acesta ar trebui sa atraga aplicarea legislatiei specifice247 (Cass.com., 10.05.1994, Cass.1er civ. 24.01.1995).

245

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 207 246 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 208 247 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 208

b) Conform unor autori francezi, legea sanctioneaza atat vanzarea cu prima directa, cat si oferirea unei prime chiar daca vanzarea sau prestarea serviciului nu s-a realizat inca. Trebuie sa intelegem ca poate exista o vanzare cu prima directa care sa nu fie precedata de o publicitate care sa o anunte? Acesti autori raspund afirmativ, considerand ca nu ar putea fi incriminata oferirea unui cadou (unui avantaj suplimentar) in timpul unor negocieri, fara a exista o vanzare cu prima (cred ca este buna solutia, deoarece in acest caz pretul se reduce si nu include costul cadoului). Ceea ce inseamna ca, pentru a se aplica, legea trebuie sa se refere la o oferta publicitara (pozitie care nu a fost confirmata de instante sau de administratie)248. Ceea ce s-a decis de catre instantele franceze este ca interdictia exista, chiar daca oferta de prima este rezervata numai unei anumite categorii de consumatori (de ex., primii o suta de cumparatori ai unei baterii de bucatarie primesc un ceas).249 c) Trebuie sa existe o operatiune suport (un contract de vanzare de produse sau servicii, ori o oferta de vanzare de produse/ servicii). In Franta, abordare este diferita deoarece legea lor face referire la vanzare de produse sau prestare de servicii (cred ca si la noi legea se refera de fapt la prestarea de servicii, dat fiind ca nu este consacrat termenul de vanzare de servicii, in schimb prestarea oricarui serviciu presupune o plata contra dobandirii de catre beneficiar a satisfacerii unei trebuinte, ceea intr-un sens material, economic cel putin- este similar operatiunii vanzarii. Dilema este insa aceeasi si in Romania: cat de larga este sfera serviciilor? In Franta, s-a spus ca prestarile de servicii includ orice serviciu care este prestat in baza unui contract sinalagmatic cu titlu oneros (indiferent ca este vorba de un contract numit sau nenumit), mai putin acele servicii excluse expres de lege (de ex., serviciile bancare)250.

248

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.208-209 249 Curtea de apel din Paris, decizia din 10.03.1994, citata de R. Fabre, p. 209 250 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.209-210

d) Trebuie sa existe o legatura juridica intre operatiunea suport si prima. Astfel, acordarea unui cadou fara a avea legatura cu o operatiune comerciala , nu constituie vanzare cu prima. Un producator care ofera un cadou clientilor sai (consumatori) propunandu-le sa comande produsele sale, nu reprezinta o vanzare cu prima- in fond, unii clienti pot sa comande iar altii nu, pastrand cadoul251. Din aceeasi perspectiva se pune problema aprecierii practicii unui supermagazin care ofera transport gratuit clientilor sai, pentru a-i aduce la magazin, fara ca acesti clienti sa aiba nici o obligatie de a cumpara. Desi o instanta franceza de apel a considerat ca exista o vanzare cu prima, Curtea de casatie a decis ca este vorba de o liberalitate si de o vanzare cu prima, aratand ca beneficiarul transportului nu are obligatia de a cumpara si in conescinta nu exista nici o legatura intre prestarea transportului si vanzarea sau o prestatie oarecare cu titlu oneros252. Insa, acordarea unui cadou de catre o prima societate cu scopul ca consumatorul sa incheie un contract oneros cu a doua societatea, reprezinta o vanzare cu prima realizata de a doua societate. Astfel, o societate care vindea mobila oferea unor clienti preselectionati, acordandu-le bilete de avion, fara a creea insa nici o legatura intre vanzarea mobilei si biletele de avion. Totusi, acordarea acestor biletela date fixe presupunea cumpararea unui sejur, organizat de agentia de turism emitenta a biletului de avion. Instanta franceza a decis ca in acest caz este vorba de o vanzare cu prima realizata de agentia de turism, societatea vanzatoare de mobila avand rolul de a incita consumatorul sa cumpere biletul de avion de la agentia de turism253.

251

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 210 252 Cass.crim., 14.03.1979, in Recuiell Dalloz, 1979, Informations rapides, p.439 253 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 211

e) Trebuie sa existe o legatura intre aceleasi persoane, respectiv persoanele care incheie operatiunea suport trebuie sa fie aceleasi cu persoanele care acorda, respectiv primesc prima. Intrebarea care se pune in doctrina franceza este daca prima poata fi acordata altei persoane decat cea care achizitioneaza bunul/ beneficiaza de serviciu. In raport cu reglementarea recenta a vanzarii cu prima (art. 29 din ordonanta din 1.12.1986), s-a afirmat ca o asemenea operatiune (cand prima este acordata altei persoane) este valabila, daca beneficiarul primei este o persoana care introduce agentului economic consumatorul cu care acesta va incheia contractul. Aceasta deoarece prima acordata beneficiarului nu este cu titlu gratuit (cum cer legea franceza si cea romana pentru ca operatiunea sa fie ilicita), ci reprezinta o remuneratie a beneficiarului pentru serviciul facut prin introducerea clientului. Notiunea de prima trebuie analizata in contextul unui singur contract, care leaga agentul economic de consumatorul-cumparator, in timp ce operatiunile care stimuleaza vanzarile facute de agenti comerciali (intermediari) presupun doua contracte, unul incheiat intre vanzator si agentii comerciali si altul incheiat intre vanzator si consumator254. Astfel, o instanta franceza a considerat (este drept, pe baza unui text de lege anterior Ordonantei din 1986) ca practica unei societati comerciale de a acorda obiecte (cadouri) revanzatorilor ei in functie de numarul de puncte obtinute de acestia in urma vanzarii anumitor produse, constituie remunerarea unui serviciu special prestat de beneficiari si care consta in promovarea acestor produse. Chiar daca valoarea cadoului se regaseste in final in pretul platit de consumator, conditia aparentei gratuitatii se apreciaza in functie de consumatorul care cumpara produsul principal si nu in functie de persoana unui tert fata de acest raport juridic255. Din contra, daca atribuirea primei se face cu titlu gratuit unei terte persoane (de ex., anuntul publicitar ar suna astfel: cumparati de la noi si vom face un cadou unei persoane, la alegerea dvs.), vanzarea este cu prima.

254

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.212-213 255 Curtea de apel din Amiens, decizia din 15.04.1985, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.213

Exista si opinii in doctrina franceza, care sustin ca si in cazul in care acordarea primei unui tert se face cu titlu gratuit, nu suntem in prezenta unei vanzari cu prima deoarece aceasta presupune acordarea unor produse sau servicii cu titlu gratuit numai persoanei care dobandeste produsul principal (care incheie contractul principal cu agentul economic ce ofera prima), acordarea primei fiind asociata unui contract cu titlu oneros256. f) Trebuie sa existe o prima. Prima reprezinta elementul de atractie si se bucura de o reglementare speciala in Franta (art. 23, 24 si 25 din decretul din 29 decembrie 1986). Exista trei categorii de prime: prima in marfuri, prima in prestari de servicii si prima in bani (espece). f.1) Prima in marfuri

Decoq, Pedamon, LOrdonnance du 1er decembre 1986, in Jurisclasseur Contrats Consommation, numar special pe anul 1987, nr.72
256

f.1.1) O varianta a ei este prima in marfuri identice cu produsul principal. In legea franceza ca si in cea romana, vanzarea nu este ilicita daca prima consta in produse identice cu produsul principal. Ratiunea pentru care aceasta forma de prima este permisa rezida in aceea ca, in acest mod, se ajunge la o reducere efectiva a pretului de vanzare, fara a mai exista elementul de atractie dat de un cadou diferit257. Exista insa anumite interdictii si in acest caz: (1) prin acordarea unei asemenea prime, sa nu se ajunga la o vanzare in pierdere, determinata conform legii; (2) prin acordarea unei asemenea prime sa nu fie indus in eroare consumatorul. Daca in timpul promotiei, agentul economic majoreaza pretul produsului principal, dispare avantajul cadoului si atunci consumatorul este indus in eroare258 [este putin ciudat. Daca prima consta intr-un produs identic, atunci consumatorul primeste un produs gratuit de o valoare mai mare. Dpdv economic, totusi consumatorul nu se afla intr-o situatie mai buna, deoarece a platit mai mult decat se astepta produsul principal ]. In ceea ce priveste aprecierea caracterului identic al primei, instantele franceze il apreciaza intr-un sens strict. De ex., acordarea drept cadou a unui televizor cu diagonala de 36 cm daca se cumpara unul cu diagonala mai mare, nu este considerata prima intr-o marfa identica, deoarece identitatea presupune nu numai aceeasi natura si gen, dar si aceleasi caracteristici tehnice. La fel, nu a fost considerat produs identic o lanseta de pescuit de 500 franci drept prima pentru cumpararea de articole de pescuit; o bucatarie integrata drept prima pentru cumpararea unei vile; acordarea drept prima a unei somiere (sommier) pentru cumpararea unui matelas259. In schimb, o alta instanta, intr-un caz izolat, a considerat ca prima constand intr-o fusta sau pantalon este o marfa identica cu bluza (blouson), pe motiv ca desi cele doua produse nu sunt identice, ele sunt complementare, deoarece ele constituie un ansamblu armonios si au aceeasi natura [in sensul ca indeplinesc aceeasi functie]. Aceasta abordare a fost insa criticata pe motiv de extindere abuziva a notiunii de identic260.

257

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.214 258 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 214-215 259 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 215-216 260 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.216

f.1.2) O alta varianta a primei in marfuri exista atunci cand produsul principal este diferit de produsul-premiu. In Franta, o asemenea prima este permisa daca anumite conditii prevazute strict de lege, cu privire la valoare sau la marcaj261 [noi nu avem o asemenea reglementare si nu cred ca ar putea fi adoptata, fara a se adauga la lege]. In Franta, ca si in Romania, este permisa acordarea unei prime care consta in produse diferite, numai daca produsele respective se incadreaza in exceptiile prevazute de lege. Astfel, nu sunt considerate prime: (i) ambalajul produsului principal. Este vorba insa de amabalajul obisnuit care insoteste produsele respective (de ex., dulceata si borcanul, acesta din urma avand o forma care ii permite sa fie convertit in pahar de baut). Caracterul obisnuit al ambalajului se apreciaza in functie de ceea ce utilizeaza in mod obisnuit concurenta, de progresul tehnic si inovatiile care apar pe piata. Esential insa in analiza caracterului obisnuit sau neobisnuit este capacitatea sa de a indeplini functia de ambalaj, in mod strict262. (ii) produsele complementare indispensabile [noi nu avem cuvantul complementar in textul legal]. In Franta, caracterul indispensabil se apreciaza exclusiv in functie de criterii tehnice. Produsele/ serviciile respective asigura fie functionarea normala a produsului principal (baterii pentru jucarii, benzina pentru automobil, lucrari de racordare la reteaua electrica a unei case, etc.), fie compun in mod obisnuit produsul principal (robinet pentru instalatiile sanitare, etc.). Caracterul indispensabil trebuie apreciat intr-un sens strict. Astfel, pentru cumpararea unui casetofon este necesara o singura caseta, nu mai multe263.

261

Pentru detalii, a se vedea R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 216-219 262 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 220 263 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 220-221

Jurisprudenta franceza a considerat ca nu sunt indispensabile (chiar daca sunt complementare) saltelele si somierele (somiera fiind prima, cand de obicei somiera este produsul principal care este insotit de o saltea), aratandu-se ca un consumator obisnuit nu considera necesar sa cumpere intotdeauna o saltea impreuna cu o somiera. Mai mult, tinand cont de diversitatea constructiva si decorativa a somierelor, este de neacceptat obligarea consumatorului de a primi o somiera care nu ii este de folos sau nu ii place264. De asemenea, nu au fost considerate indispensabile bucatariile incorporate in vile, chiar daca ele au calitatea de imobil prin destinatie, ele avand un caracter accesoriu iar consumatorului nu ar trebui sa-i fie limitata libertatea de a alege bucataria care ii convine [ma intreb daca solutia este aceeasi in cazul in care bucataria nu este prezentata ca o prima]. La fel, nu sunt indispensabile aparatele de uz menajer (hote, frigidere, placa de incalzit, etc.) in legatura cu mobila de bucatarie- produsul principal-, chiar daca cele doua produse sunt in mod natural complementare265. (iii) esantioanele. Ele trebuie acordate insa numai in cantitatile minime necesare utilizarii si sa fie inscriptionate cu mentiunea (vezi art. 57 lit.c) legea romana). In Franta, exista si alte conditii: nu pot depasi o valoare maxima si trebuie sa indeplineasca anumite conditii de marcare. Nu se cere insa sa fie realizate de cel care produce si produsul principal266.

f.2)

Prima in servicii

f.2.1) Prima in servicii identice. Conditia identic se apreciaza la fel de strict ca in cazul primei in marfuri. In schimb, nu mai exista limitarea legata de vanzare in pierdere (dar este valabil in Franta, unde vanzarea in pierdere nu este sanctionata cand este vorba de servicii)267.

264

Speta inedita, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 222 265 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 221-222 266 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 222-223 267 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.223

f.2.2) Prima in servicii diferite. In Franta (dar nu la noi), o conditie priveste limita maxima a pretului serviciului care constituie prima, stabilita prin lege. Alte conditii (pentru ca prima sa fie licita) se intalnesc si in legea noastra, si anume: (i) Serviciile sunt indispensabile prestarii serviciului principal. Ca si la marfuri, caracterul indispensabil este interpretat in mod strict. (ii) Servicii post-vanzare. In primul rand, intra in categoria acestor servicii cele datorate in perioada de garantie legala sau de garantie contractuala. Prelungirea duratei de garantiei si implicit posibilitatea de a primi servicii gratuite pe o perioada mai lunga, nu transforma vanzarea intr-o vanzare cu prima268. In al doilea rand, in categoria de servicii postvanzare intra toate serviciile care pot fi oferite de vanzator dupa vanzarea marfii/ prestarea serviciului principal. In legatura cu aceasta categorie s-au nascut unele dispute in Franta. Astfel, instantele au considerat ca este un serviciu postvanzare imprumutarea de catre vanzator a unui vehicul cumparatorului, pentru ca acesta din urma sa isi asigure livrarea materialului (contractul de vanzare prevazand ca livrarea este in sarcina cumparatorului). In schimb, un organ al administratiei (Directia de Concurenta si Comert) a considerat in sens contrar, rationand ca este o vorba de o facilitate facuta consumatorului de catre vanzator, dat fiind ca obligatia de livrare era in sarcina cumparatorului269. Livrarea marfurilor la domiciliul clientului (cand livrarea este obligatia vanzatorului) este considerata un serviciu postvanzare, in timp ce asigurarea produselor impotriva distrugerii sau pierderii nu apare ca un serviciu post-vanzare270. (iii) Facilitati de stationare, indiferent ca este vorba de un parking gratuit sau cu plata. (iv) Prestatii fara valoare comerciala (de ex., controlul presiunii pneurilor sau spalarea parbrizului, in timp ce se face plinul de benzina). Noi nu avem aceasta exceptie in lege, dar s-ar incadra la alte exceptii?

f.3)
268

Prima in bani

R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 225 269 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 225 270 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 225-226

Nici la noi, nici la francezi nu este prevazuta expres dar in Franta se considera ca ea este permisa prin interpretarea per a contrario a precizarii primei numai cu privire la produse/ servicii271. De principiu, o asemenea prima insemnand o reducere efectiva a pretului, ea este intotdeauna permisa. Trebuie doar ca in acest fel sa nu se ajunga la o vanzare in pierdere. Poate fi asimilata unei prime in bani si obligatia asumata de vanzator de a prelua produsele uzate sau depasite (avand in vedere costurile cu depozitarea sau predarea unui centru de deseuri a acestor produse), insa consumatorului trebuie sa-i fie precizat cu claritate acest lucru, pentru a nu fi vorba de o publicitate mincinoasa. Reducerea pretului poate avea loc cu privire la produsul/ serviciul principal, sau cu privire la alt produs/ serviciu. In primul caz, reducerea poate avea loc imediat (si poate sa fie mentionata atat pe produs, cat si prin publicitate), sau la un termen ulterior. In aceasta ultima situatie, pentru a fideliza clientul in legatura cu un anumit produs/ serviciu, vanzatorul ii acorda consumatorului un bon de reducere care poate fi insa folosit numai la a n-a achizitie/ prestare a unui produs/ serviciu identic. Si o asemenea prima este considerata valabila272.

271

R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 226 272 R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 227

In ceea ce priveste reducerea pretului unui alt produs/ serviciu, ea permite vanzatorului sa promoveze produse noi si incita consumatorul sa le cumpere, datorita pretului lor redus in urma cumpararii primului produs. Daca produsul este comercializat de catre promotor, trebuie facuta distinctia dupa cum acesta este un producator sau distribuitor. In ambele cazuri, prima este posibila, insa produsul asupra caruia poarta reducerea trebuie sa fie produs/ distribuit tot de promotor. In orice caz, trebuie respectate conditiile privind vanzarea legata. Nu are importanta ca produsul-prima este concurent cu cel cumparat. S-a acceptat sistemul chiar si cand promotorul era asociat in operatiunea de prima cu un producator concurent273. Este acceptabil ca prima sa constea in reducerea pretului la produse care nu sunt desemnate expres, dar care sunt comercializate de catre promotor (de ex., bonuri de cumparare cu reducere, valabile pentru achizitiile facute in celelalte raioane ale magazinului) sau in carti de fidelitate (care dau dreptul la reduceri la cumpararile ulterioare). Intrebarea care s-a ridicat este daca aceste bonuri de reducere / carti de fidelitate reprezinta prima in bani sau prima in natura (in ultimul caz, pentru a fi valabila trebuie ca sa fie identica cu produsul principal, ceea ce prin ipoteza nu este cazul)274. Daca produsul la care se aplica reducerea (altul decat produsul cumparat) nu este comercializat de promotor, operatiunea este discutabila. Daca, de ex., este vorba de reducerea pretului biletului de cinema, oferita de un supermagazin, administratia franceza considera ca oferta este ilicita, mai putin in cazul in care consumatorul are optiunea de a primi o plata in bani, echivalenta avantajului propus275.

In ceea ce priveste sanctiunile civile pentru incalcarea interdicitiilor privind vanzarea cu prima, se poate introduce actiunea in raspundere civila delictuala de catre consumatori sau de catre agenti economici276.

273

R. Fabre Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 228-229 274 R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 229 (autorul impartaseste opinia ca in acest caz este totusi vorba de o prima in bani, dar citeaza si o jurisprudenta care a decis contrariul) 275 R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 230 276 R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 231

Promovarea vanzarilor prin joc Promovarea produselor prin intermediul vanzarilor autorizate In dreptul francez, vanzarile autorizate sunt vanzarea in afara spatiilor comerciale obisnuite ale agentului economic (deballage), vanzarea de lichidare si vanzarea de sold are. Conditii comune de validitate pentru cele trei forme de vanzari a) conditii de forma In Franta, este necesara obtinerea in prealabil a unei autorizatii de vanzare de la autoritatile locale, pe baza unor documente care justifica necesitatea acestui tip de vanzare si incadrarea lui in conditiile legale277. La noi, este suficienta o notificare a organelor locale ale administratiei publice . In perioada in care se desfasoara respectivul tip de vanzare, agentul economic nu are voie de a isi reface stocul de produse anuntat ca fiind disponibil pentru acea vanzare, in caz contrar fiind incalcate conditiile de validitate ale vanzarii278. b) conditii de fond Marfa vanduta trebuie sa fie noua (este o cerinta expresa a legii franceze, respectiv art.2 din legea din 25 iunie 1841). Conform jurisprudentei franceze, o marfa noua este o marfa care nu a intrat inca in posesia consumatorului, prin orice fel de act cu titlu oneros sau gratuit. Astfel, chiar bunuri care sunt depasite, demodate sau partial distruse (cum ar fi mobilierul partial distrus in urma unui incendiu) pot face obiectul unei vanzari de soldare279. In Franta, nu este necesar ca vanzarea sa fie prezentata ca de soldare sau lichidare pentru a se putea desfasura in mod valabil. Insa, daca ea este prezentata publicului sub o denumire care nu are caracteristicile acelui tip de vanzare, ea poate fi sanctionata ca publicitate mincinoasa280. In Franta, pretul in sine nu este un element definitoriu pentru vanzarile autorizate 281. Insa, el trebuie sa respecte prevederile legale privind pretul, adica: (1) afisarea pretului; (2) publicitatea lui
277

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 266-268 278 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 267 279 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 269 280 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 270 281 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 270

(reducerea de pret trebuie anuntata prin raportare la un pret de referinta, care nu poate fi mai mic decat cel mai mic pret practicat efectiv de anuntator in acelasi magazin, pentru un articol sau prestatie similara. Publicitatea pretului nu este permisa asupra unor articole care nu sunt in stocul disponibil pentru vanzarea respectiva)282; (3) in cazul preturilor pentru soldari si lichidari, pretul fixat trebuie sa fie inferior pretului practicat pentru aceleasi produse in cursul ultimelor trei luni. Chiar daca nu este un element definitoriu pentru calificarea vanzarilor autorizate, jurisprudenta franceza cere in mod constant ca pretul anuntat sa fie inferior celui practicat in mod uzual, altminteri anuntul privind vanzare de soldare sau lichidare risca sa fie calificat drept publicitate mincinoasa (deoarece consumatorul se asteapta sa obtina un avantaj din acest tip de vanzare)283. Pretul vanzarii autorizate, ca pret de revanzare, poate fi chiar inferior pretului de cumparare, fara a fi ilicit, daca se incadreaza in situatiile de exceptie prevazute de lege pentru revanzarea in pierdere284. Curtea de apel din Toulouse a condamnat un comerciant pentru revanzare in pierdere, constatand ca acesta, sub anuntul solduri exceptionale 50% privind jucariile, a vandut jucarii la un pret in pierdere. Comerciantul nu a putut demonstra insa ca vanzarea practicata era o soldare si deci nu putea justifica o revanzare in pierdere, instanta constatand ca, si in ipoteza in care jucariile ar fi calificate ca marfuri sezoniere, ele au punctul maxim de vanzare in perioada de sfarsit de an, 3 zile inainte de Craciun si 9 zile inainte 1 ianuarie, iar magazinul respectiv era deschis si duminica in acea perioada, tocmai datorita vanzarilor numeroase285. In ceea ce priveste vinovatia ceruta pentru existenta infractiunii, in prezent jurisprudenta franceza cere demonstrarea intentiei frauduloase a autorului, insa intentia este dedusa din lipsa autorizatiei administrative pentru vanzarea respectiva286. Vanzarea de soldare Prin definitie, vanzarea de soldare are un caracter ocazional (in Franta). Ea se deosebeste de soldarea sezoniera, care este organizata in mod regulat pentru a vinde accelerat la sfarsit de sezon, marfurile demodate sau capat de serie. Legea noastra, din contra, prevede ca soldarea are drept scop reinnoirea sezoniera a marfurilor. Caracterul ocazional inseamna caracter neobisnuit si presupune ca vanzatorul poate demonstra acest lucru, schimband unele semne exterioare ale marfii, ca pretul afisat,

282

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.271 283 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 271 284 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.272 285 Curtea de apel din Toulouse, decizia din 21.10.1993, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.272-273 286 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.273

aranjarea produselor, prezentarea lor, in general efectuand o modificare a marfurilor in vederea soldarii lor, chiar daca soldarea are numai aparent un caracter ocazional287. Soldarea presupune numai o vanzare, nu este necesara o revanzare a unei marfi cumparate anterior. Prin urmare, fabricantul poate realiza o soldare in aceleasi conditii legale ca si un distribuitor 288. Legea romana prevede insa expres ca vanzarea de soldare se face numai pentru marfuri dintr-o structura de vanzare cu amanuntul. Operatiunea de soldare presupune o publicitate care o acompaniza sau o preceda. Legea franceza cere ca mesajul publicitar trebuie sa contina termenul soldare. Daca operatiunea priveste toat e produsele aflate la un punct de vanzare, o singura mentiune soldare lizibila este suficienta 289. Chiar daca termenul soldare lipseste din mesajul publicitar (agentul economic prezentand operatiunea ca o vanzare promotionala), operatiunea va fi calificata ca atare in functie de continutul ei, astfel incat lipsa autorizarilor administrative va atrage sanctiunile legale290. Astfel, o instanta franceza a condamnat un agent economic pentru desfasurarea, sub masca unei vanzari promotionale, a unei vanzari de soldare cu incalcarea conditiilor legale. Instanta a constatat ca vanzarea privea produse de imbracaminte de lux iar magazinul respectiv era situat intr-o zona comerciala unde era concentrat un asemenea tip de comert (ceea ce arata caracterul neobisnuit al operatiunii). Anunturile privind vanzarea respectiva (in presa, prin afisaj) erau agresive iar vanzarea se desfasura in plin sezon pentru articolele de imbracaminte respective (sezonul toamna-iarna) (vanzarea promotionala ar fi trebuit sa se desfasoare inainte de inceperea sezonului respectiv), ceea ce era pagubitor pentru comertul localitatii291. Daca insa se foloseste termenul de soldare pentru a prezenta o operatiune comerciala care are alt caracter, atunci suntem in prezenta unei publicitati mincinoase292. O alta conditie care trebuie indeplinita de vanzarea de soldare consta in miscarea accelerata a stocului. Aceasta presupune existenta unui stoc de marfuri care trebuie lichidat si intentia agentului economic de a accelera miscarea acelui stoc. Aceasta intentie poata reiesi din mesaje publicitare de genul
287

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 274-275 288 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.274 289 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 276
290

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.276;278 291 Tribunalul de comert din Villefranche-sur-Saone, sentinta din 26.10.1990, citata de R. Fabre in Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 277 292 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p.281-282

in limita stocului disponibil, din modul de prezentare a magazinului, din perioada in care se desfasoara operatiunea293. Cat priveste stocul de marfuri, el trebuie sa ramana stabil pe perioada vanzarii, cea ce presupune indeplinirea a doua conditii: - stocul trebuie determinat (agentul economic trebuie sa prezinte inventarul detaliat al marfurilor, precizand pretul lor si perioada necesara pentru a fi vandute in mod obisnuit). Nu are relevanta marimea stocului, soldarea fiind permisa si cand pruveste numai o parte din stocul de marfuri existent intr-un magazin294. - stocul nu poate fi reinnoit. Aceasta interdictie se aplica chiar daca marfurile din alte magazine ale aceluiasi agent economic si chiar daca a fost obtinuta autorizatia de soldare si pentru aceste magazine. Nu se poate califica o operatiune ca soldare atunci cand ea se deruleaza la inceputul sezonului, cu privire la modele a caror vanzare urmeaza sa se faca ulterior, atunci cand autorul prevede reaprovizionarea stocului si nu manifesta nici o graba in a se debarasa de marfurile a caror perioada de vanzare a trecut 295. Astfel, societatea Ets Buchara a organizat prin intermediul publicitatii, o operatiune comerciala intitulata 7 zile traznet, toata Buchara la 20%. Din modul de desfasurare a operatiunii reiesea caracterul exceptional al vanzarii, pe o perioada de o saptamana, vanzarea aplicandu-se la toate articolele din stoc, cu un rabat uniform de 20%. Insa, nefiind demonstrata existenta unui stoc predeterminat si care sa nu fie reinnoibil, calificarea de vanzare de soldare facuta de instantele anterioare era eronata296. Conditia ca stocul sa nu poata fi reinnoit permite a se distinge intre vanzarea de soldare si vanzarea promotionala. Pentru vanzarea promotionala, nu exista conditia stabilitatii stocului si, conform legii franceze (hotararea 77-105 P), presupune in mod obligatoriu o reaprovizionare in cazul in care marfurile promovate lipsesc la un moment dat din stocul agentului. In schimb, vanzarea de soldare inceteaza odata cu epuizarea stocului declarat297. Vanzarea de lichidare In primul rand, o asemenea forma de vanzare presupune indeplinirea unei publicitati. Mesajul publicitar poate fi si sub forma de imprimate introduse in cutiile postale ale consumatorilor.

293

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.278-279 294 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 279 295 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 280 296 Cass.com., decizia din 19.01.1993 297 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 281

La fel, a fost considerat mesaj publicitar invitatia trimisa la 3000 de persoane pentru a participa la o lichidare (a fost considerata o forma de comunicare publica)298. Cat priveste continutul mesajului publicitar, nu este necesar ca termenul de lichidare sa fie inserat in mesajul publicitar, pentru ca vanzarea sa fie considerata de lichidare299. O alta conditie, in Franta, este caracterul ocazional sau exceptional (aparent sau real) al vanzarii. Caracterul exceptional este usor de demonstrat in cazul in care are loc inchiderea definitiva a unui magazin. Conform legii franceze, nu este permis insa ca aceeasi autorizatie administrativa sa fie folosita pentru doua lichidari succesive, daca nu au trecut cel putin 2 ani de la terminarea primei lichidari, exceptand situatiile exceptionale, cand poate fi redus. noi nu avem aceasta conditie, neexistand cerinta autorizarii administrative. O a treia conditie este ca prin vanzarea de lichidare, sa aiba loc o accelerare a miscarii marfurilor. Explicatiile de la vanzarea de soldare sunt aplicabile si aici. In fine, este necesara incetarea comertului sau modificarea unei intreprinderi comerciale. Incetarea comertului (in sens larg) poate fi voluntara sau involuntara (in caz de faliment, rezilirea inchirierii fondului de comert, etc.). Operatiunea de lichidare trebuie sa aiba loc inainte de radierea comerciantului din registrul comertului300. In ceea ce priveste modificarea structurii intreprinderii comerciale, aceasta poate avea fie un sens material (de ex., reamenajarea magazinului, ceea ce presupune inchiderea sa pe o perioada mai lunga si lichidarea stocului de marfa), fie un sens juridic (de ex., schimbarea controlului asupra intreprinderii, care poate presupune reformularea politicii comerciale si lichidarea vechiului stoc de marfuri)301. Intr-o speta franceza, un magazin de bijuterii si-a schimbat proprietarul. Anterior, magazinul facea parte dintr-un grup numit CODHOR, acesta din urma avand anumite dificultati financiare in trecut care au atras procedura redresarii judiciare. Proprietarul magazinului a decis sa se ralieze unui alt grup, Nouveaux Bijoutieres. Dar aceasta schimbare impunea lichidarea stocului precedent si constituirea unui stoc, corespunzator gamei Nouveaux Bijuotiers. Instanta a considerat ca schimbarea relatiilor juridice poate fi asimilata cu o modificare a structurii intreprinderii, care ligitimeaza vanzarea de lichidare302. De

298

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.282-283 299 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 283 300 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 284-285 301 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 285 302 Curtea de apel din Rennes, decizia din 1.04.1993, citata de R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.285

asemenea, o modificare a modului de exploatare a unui raion (de ex., prin suprimarea lui sau schimbarea profilului) poate justifica o vanzare de lichidare303.

Vanzarea in afara spatiilor comerciale obisnuite ale agentului economic (au deballage) Unii autori considera ca aceste vanzari sunt diferite de vanzarile la domiciliu ( demarchage) , pentru ca nu s-ar putea concepe sa se aplice debalajului regulile privind perioada de reflectie si posibilitatea de renuntare la contract in perioada de reflectie304. Pentru a exista in mod valabil un asemenea tip de vanzare, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: - sa existe o publicitate care precede sau acompaniaza vanzarea. Spre deosebire de soldare sau lichidare, nu este necesar sa se faca referire la un pret de referinta305; - vanzarea trebuie sa aiba un caracter exceptional sau ocazional (real sau aparent). Acest caracter se apreciaza in functie de modul de achizitionare a marfurilor, de importanta stocului pus in vanzare, etc.306; - trebuie sa aiba loc intr-un amplasament care nu este cel destinat in mod obisnuit comertului acelui agent economic. Agentul economic se instaleaza intr-un loc neobisnuit pentru a atrage consumatorul (de ex., vanzarea de masini de spalat intr-o cafenea dupa ce produsul a fost prezentat locuitorilor cartierului, vanzarea in detaliu a vinului pe peronul unei gari, etc.)307. Jurisprudenta franceza a considerat ca si vanzarea de catre un supermagazin in exteriorul acestuia, chiar daca este vorba de parking-ul sau, este tot o vanzare intr-un amplasament neuzual308; - marfurile trebuie sa fie deballes (de ex., direct din camion).

303

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 285-286 304 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 286 305 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 287 306 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 288 307 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 289 308 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 289-290

Vanzarea prin magazin sau prin depozit de fabrica (ventes dusine) Si acest tip de vanzare este o forma de vanzare promotionala. Ea atrage consumatorii deoarece aparent implica o reducere de pret, datoria lipsei costurilor de distributie 309. Daca sunt indeplinite conditiile de existenta, in Franta aceasta vanzare trebuie autorizata in prealabil de organele administratiei locale (primar). La noi este cu totul alt regim: vanzarea nici nu trebuie macar notificata, insa producatorul trebuie sa aiba autorizatie de comert cu amanuntul pentru magazin/ depozit. In plus, producatorul este obligat sa vanda la un pret redus. Conditii de existenta: - vanzarea trebuie sa fie directa catre consumator, ceea ce exclude orice intermediar (nu se considera intermediar o sucursala a vanzatorului). Vanzatorul trebuie sa fie un producator inscris in registrul comertului (si nu un artizan, legea franceza acordandu-le acestora din urma un regim special)310. Ce inseamna la noi producator? - vanzarea trebuie sa fie de detail; - nu are relevanta locul vanzarii; - nu are relevanta publicitatea (daca vanzarea este sau nu acompaniata de publicitate)311; - vanzarea trebuie sa duca la accelerarea miscarii stocului de marfa [ conditie care nu exista la noi], deci trebuie sa aiba caracter exceptional. Conform legii franceze, exista patru tipuri de vanzari de uzina care nu sunt supuse procedurii autorizarii administrative: vanzarea in magazinele producatorului [ ceea ce ar fi echivalent legii romane]. Conditia este ca magazinul sa fie special amenajat pentru vanzare directa (ceea ce presupune si personal propriu de vanzare). Daca magazinul nu este special amenajat, daca nu este deschis in mod regulat, daca nu creeaza aparenta unui comert traditional, el trebuie autorizat de primar pentru a putea functiona312 [se mai aplica aceste conditii la noi, cand magazinul trebuie oricum autorizat? ]; vanzarile prin corespondenta si cele la domiciliu; vanzarile rezervate personalului producatorului (locurile de vanzare nu trebuie, in acest caz, sa fie deschise in nici un fel publicului; vanzarile facute in contul producatorului de comercianti sau agenti de comert.
309

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.301 310 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 302 311 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.303 312 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 304

- practici ilicite de ex., racolajul de clienti (acostarea trecatorilor pe strada dar nu in scop de inmanare a unui mesaj publicitar, ci in scopul de a-l trage spre locul unde se vinde produsul si a-l determina sa-l cumpere; vizitarea clientilor acasa, daca persoana vizitata se opune la aceasta); expeditia fortata de marfuri (trimiterea de marfuri necomandate la clientii concurentului lezat, lista acestora fiind obtinuta prin frauda de la acesta). Vanzarea fortata O tehnica de promovare care consta in expedierea catre consumator a unui bun oarecare, cerandu-i acesta sa-l plateasca sau sa-l restituie. In Franta, o asemenea practica este sanctionata penal si civil (printr-un text special de lege, precum si pe dreptul comun, dat fiind ca aceasta tehnica impune consumatorului-debitor sa execute o obligatia la care nu si-a data acordul)313. Vanzarea fortata are doua forme de manifestare: trimiterea fortata si plata fortata. Pentru a exista trimiterea fortata, trebuie sa existe un obiect oarecare trimis destinatarului, insotit (in acelasi pachet sau ulterior) de o corespondenta indicand acestuia ce obligatii are. De asemenea, trimiterea trebuie sa fie nesolicitata. In acest domeniu nu joaca principiul tacerea valoreaza consimtamant, astfel incat trimiterea obiectului ramane nesolicitata chiar daca destinatarul nu a trimis nici un raspuns transmitatorului314. Pentru a exista plata fortata, trebuie sa existe mai intai o livrare sau prestarea unui serviciu care nu a fost cerut in prealabil si in mod expres de catre consumator. Trebuie ca consumatorul sa nu fi consimtit expres la livrare sau prestarea de serviciu [daca a comandat livrarea, nu mai poate ulterior sa o refuze, spunand ca nu a consimtit la ea, exceptand cazul in care legea sau intelegerea partilor spune altfel. Invers, daca nu a comandat dar o accepta in mod expres, prima culpa a expeditorului este acoperita ] . Contrariul este greu de dovedit de catre expeditor, in lipsa unei dovezi scrise (in ceea ce priveste corespondentele prin Internet, simplul fapt ca mesajul a ajuns la destinatar nu constituie o proba ca acesta a acceptat prestatia la care face referire mesajul). In fine, trebuie ca consumatorul sa plateasca livrarea sau prestarea serviciului (daca nu plateste, nu exista plata fortata)315. In acest caz, daca plateste fara a consimti la livrare/ prestatie, suntem in prezenta unei plati nedatorate?

313

R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 231 314 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes, ed. Dalloz, Paris, 1996, p.232-233 315 R. Fabre, Droit de la publicite et de la promotion des ventes , ed. Dalloz, Paris, 1996, p. 234

Refuzul de a vinde In cazul in care produsul nu vandut in cadrul unei retele de distributie selectiva, refuzul de a vinde nu este permis decat daca se justifica prin cererea anormala a cumparatorului (revanzare in pierdere, practici discriminatorii fata de clientii sai, etc.). Interdictia refuzuluo de vanzare nu ar putea fi ocolita prin propunerea de a vinde produsul nemarcat (chiar daca exista dreptul de a folosi marca in mod facultativ), atunci cand alti cumparatori il primesc marcat316.

RASPUNDEREA CIVILA IN MATERIA FAPTELOR DE CONCURENTA NELOIALA

Chiar daca savarsirea unei fapte de concurenta neloiala nu este sanctionata contraventional deoarece fie nu este reglementata ca o contraventie in lege, fie ca este prevazuta ca o contraventie dar nu intruneste unul din elementele contraventiei (de ex., afirmatiile care se fac despre concurentul lezat nu sunt mincinoase dar au totusi ca efect discreditarea acestuia), concurentul lezat are deschisa calea raspunderii civile impotriva autorului faptei.

Domeniul actiunii in concurenta neloiala Actiunea in concurenta neloiala protejeaza libertatea concurentei. Libertatea concurentei este insa asigurata si prin alte masuri/ institutii, astfel incat apare necesitatea de a delimita actiunea in concurenta neloiala de alte masuri de protectie. Aceasta delimitare se realizeaza in masura in care se stabileste domeniul concurentei neloiale in raport cu alte atingeri aduse concurentei. Principial, in doctrina franceza domina solutia enuntata de Paul Roubier in Le droit de la propriete industrielle in 1952, care trasa o linie de demarcatie intre concurenta neloiala si concurenta interzisa. In cazul concurentei interzise, autorul actului actioneaza fara a avea dreptul de a savarsi acel act, in timp ce in cazul concurentei neloiale autorul uzeaza in mod excesiv de libertatea sa comerciala317. Totusi, chiar Paul Roubier si ulterior alti autori au remarcat ca distinctia este inutila si poate da nastere la confuzii nedorite. Mai mult, art. 1382-1383 C.civ.fr. nu fac distinctie intre delicte si quasi-delicte, prin urmare nu

316

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 675-676 317 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 509

se justifica nici delimitarea intre efectele concurentei ilicite si cele ale concurentei neloiale 318. Solutie discutabila In cazul in care agentul economic savarseste un act concurential interzis expres de lege (ex. la francezi sunt actele care aduc prejudicii consumatorilor, cum ar fi vanzarea in pierdere sau vanzarea bulgare de zapada, publicitatea mincinoasa) si care este sanctionat administrativ sau penal, actiunea impotriva lui poate fi introdusa fie de organele statului, fie de asociatiile de protectie a consumatorilor. Se considera in doctrina franceza in acest caz ca autorul a savarsit un fapt ilegal de concurenta, care nu exclude insa si actiunea in raspundere civila, care asigura repararea civila a prejudiciului. O forma a acestei actiuni este actiunea in concurenta neloiala319. Mie mi se pare fortata aceasta distinctie intre concurenta ilegala si concurenta neloiala, daca in sfera concurentei ilegale sunt incluse toate opratiunile comerciale care sunt interzise sau limitate de lege. In fond, Legea nr. 11/ 1990 incrimineaza administrativ si penal cele mai importante fapte de concurenta neloiala, ceea ce inseamna ca savarsirea lor este interzisa. Dar, nu s-a sustinut si nu s-ar putea sustine in mod serios ca asemenea fapte, datorita incriminarii exprese, nu mai sunt de concurenta neloiala, ci sunt fapte ilegale. Mai degraba, concurenta ilegala ar trebui limitata la faptele care incalca domeniile interzise concurentei prin lege. Exista domenii de activitate inchise concurentei, prin contract. In mod obisnuit, acest lucru se realizeaza prin clauze de neconcurenta, incluse in contracte de munca, de reprezentare, de distributie exclusiva sau de franciza, etc. Concurenta anticontractuala presupune incalcarea unei interdictii de concurenta care nu se preocupa de mijloacele utilizate, in timp ce concurenta neloiala presupune incalcarea unei interdictii de a folosi anumite mijloace, nu incalcarea unei interdictii de concurenta in sine. In timp ce actiunea in concurenta neloiala este o actiune in raspundere delictuala, actiunea in concurenta anticontractuala este o actiune contractuala, cu toate diferentele care exista intre cele doua actiuni. Dar, daca clauza de neconcurenta este lovita de nulitate sau a ajuns la termen, actiunea in concurenta neloiala ar putea fi folosita pentru a sanctiona comportamentul unei parti contractuale. Cu alte cuvinte, cele doua actiuni nu se exclud reciproc. De asemenea, daca un tert este complice cu una dintre partile contractuale la violarea clauzei anti-concurentiale, tertul va raspunde delictual (poate chiar in concurenta neloiala) 320. Obligatia de neconcurenta este o obligatie de a nu face orin care se interzice unei persoane debitorul obligatiei- de a exercita o activitate economica in concurenta cu cea dezvoltata de o alta persoana-

318

M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.22 319 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 509-510 320 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 510-511

creditorul obligatiei de neconcurenta321. Obligatia de neconcurenta este fie de plin drept, fie voluntara, dar in ambele cazuri ea este de origine contractuala, fiind guvernata de dreptul obligatiilor. Din aceasta perspectiva, s-a afirmat ca dreptul obligatiilor, prin intermediul obligatiei de neconcurenta, este o sursa a dreptului concurentei (dreptul concurentei avand nu numai functia de a proteja libera concurenta, dar si de a proteja concurentii atunci cand aceasta protectie favorizeaza jocul concurentei)322. Aceasta afirmatie nu trebuie insa inteleasa ca permitand aplicarea dreptului concurentei asupra raporturilor dintre parti generate de obligatia de neconcurenta. In sistemul de drept francez, se admite ca o obligatie de neconcurenta exista de plin drept in cazul contractul de cesiune a fondului de comert sau de munca, ori in cazul unor contracte de distributie comerciala, chiar in lipsa oricarei clauze specifice in aceasta privinta. Aceasta solutie, dezvoltata de jurisprudenta, se intemeiaza pe doua argumente alternative. Intr-un prim caz, in principal in ceea ce priveste cesiunea fondului de comert, obligatia de neconcurenta se fundamenteaza pe obligatia de garantie a vanzatorului de a asigura linistita posesie a bunului instrainat. In mod constant, Curtea de casatie franceza a statuat ca vanzatorul unui fond de comert are obligatia de a se abtine de la orice act de natura a deturna clientela fondului cedat, neputand face concurenta cumparatorului. O justificare de ordin principal a obligatiei de neconcurenta in acest caz este data de necesitatea neutralizarii unei concurente care s-ar putea dezvolta prin mijloace anormale, datorita cunostintelor intime asupra fondului de comert cedat, pe care le are vanzatorul323. Un al doilea argument (in special in cazul contractului de munca si a contractelor de distributie comerciala) se intemeiaza pe principiul executarii cu buna credinta a conventiilor. In ceea ce priveste contractul de munca, jurisprudenta franceza a decis ca un salariat este tinut de a-si indeplini obligatiile contractuale cu buna credinta si conform ca natura acestora. Natura contractului de munca exclude ideea ca un salariat sa dezvolte o activitate concurenta cu cea a intreprinderii care il angajeaza, datorita cunostintelor pe care salariatul le acumuleaza despre intreprindere, cunostinte care ar face ca mijloacele de concurenta folosite intr-un asemenea caz sa fie anormale324. In ceea ce priveste contractele de distributie comerciala, principiul executarii cu buna credinta si loiale a contractului si legatura sa cu obligatia de neconcurenta sunt prevazute expres de reglementarile speciale aplicabile (de ex., art.3 din Directiva CEE din 18.12.1986 privind agentii comerciali) sau sunt pur si simplu creatii jurisprudentiale325 (in cazul contractului de distributie exclusiva Cass.com., 5.10.1993, 2 esp., D. 1993, IR 225 si 236).

Y. Serra, Les fondements et le regime de lobligation de non-concurrence, in Revue trimestrielle de droit commercial et de droit economique, vol.51, nr.1/ianuarie- martie 1998, p. 7. 322 Y. Serra, Les fondements et le regime de lobligation de non-concurrence, p. 8 323 Y. Serra, Les fondements et le regime de lobligation de non -concurrence, p. 9 324 Y. Serra, Les fondements et le regime de lobligation de non -concurrence, p.11 325 Y. Serra, Les fondements et le regime de lobligation de non-concurrence, p. 11-12
321

In ceea ce priveste obligatia voluntara de nenconcurenta, validitatea ei este data nu de principiul libertatii contractuale (deoarece in acest caz el intra in competitie cu principiul libertatii concurentei), ci de faptul ca ea are o cauza licita. Liceitatea cauzei este data de interesul protectiei creditorului obligatiei contra unei concurente realizate prin mijloace anormale. Ori de cate ori o asemenea cauza nu exista, cand obligatia de concurenta se justifica numai prin dorinta de a proteja pe creditorul ei contra riscului pierderii clientelei ca urmare a luptei normale de concurenta, obligatia de neconcurenta incalca libertatea concurentei si nu poate fi validata326 (Cass.com., 14.05.1992, D 1992, p.350- clauza de neconcurenta a salariatului dupa incetarea contractului de munca, considerata nejustificata; Cass.com., 14.11.1995, D. 1997, Somm.59- clauza de neconcurenta post-contract de franciza, considerata nelegitima). De asemenea, o alta conditie pentru valabilitatea clauzei de neconcurenta este ca ea sa fie necesara in economia contractului si sa fie strict proportionata in raport cu functia pe care o indeplineste (ceea ce din perspectiva dreptului concurentei se numeste principiul proportionalitatii, din perspectiva dreptului civil apare ca un interes legitim al creditorului)327.

In ce priveste actiunea in contrafacere si actiunea in concurenta neloiala, cele doua sunt privite in mod traditional ca fiind distincte. Actiunea in contrafacere sanctioneaza incalcarea unui drept privativ special (un adevarat monopol de exploatare sau de utilizare) protejat de lege. Actiunea in concurenta neloiala nu sanctioneaza incalcarea unui drept privativ, ci fapta unei persoane care a fost anumite mijloace concurentiale nepermise de lege. Cele doua actiuni au fundamente diferite, ele nu constituie, sub forme diferite, exercitiul aceluiasi drept, si nu urmaresc acelasi scop. Ele au cauze diferite. Cele doua actiuni nu sunt complementare si nici accesorii. Totusi, in anumite conditii ele pot fi introduse cumulativ 328 (de ex., daca exista un risc de confuzie in ceea ce priveste utilizarea unei marci inregistrate329). In solutionarea litigiilor bazate pe actiunea in concurenta neloiala, judecatorul si juristii in general trebuie sa exercite o anumita prudenta. Acceptarea actiunii in orice conditii are riscul de reconstitui monopolul detinut de titularul unui drept privativ asupra unei creatii intelectuale, atunci cand legiuitorul nu (mai) protejeaza acest monopol. Un asemenea rezultat ar fi contrar libertatii comertului. Cu toate acestea, trebuie gasit un

Y. Serra, Les fondements et le regime de lobligation de non-concurrence, p. 12-13 M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et droit des contrats, in Recueil DallozSirey, Chronique, 1995, p. 52 328 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 511 329 J.-J.Burst, La reconstitution des monopoles de la propriete industrielle par laction en concurrence deloyale ou en responsabilite civile: mythe ou realite?, in Melanges dedies a Paul Mathely, Ed.Litec, Paris, 1990, p. 96
326 327

echilibru intre protectia intereselor legitime ale creatorului si cele ale utilizatorului creatiei intelectuale (in special, problema se pune in materia semnelor distinctive, mai ales marcile)330. Actiunea in raspundere pentru fapte de concurenta neloiala este o actiune in raspundere civila delictuala (ca regula generala). In consecinta, trebuie intrunite toate elementele acestei raspunderi: fapta ilicita, vinovatia autorului (agentul economic agresor), prejudiciu, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Exista insa particularitati cu privire la elementele raspunderii delictuale in ce priveste aplicarea lor la raspunderea pentru faptele de concurenta neloiala.

a) in conceptia traditionala, se considera ca pentru existenta acestei forme de raspundere, este necesara existenta unui raport de concurenta pe aceeasi piata relevanta, intre ag.ec. agresor si cel lezat. Cu alte cuvinte, ambii se adreseaza aceleasi sfere de consumatori/ utilizatori sau desfasoara activitati identice sau similare. Activitatile unde se afla in concurenta nu trebuie sa formeze obiectul lor principal de activitate, dar ele trebuie exercitate efectiv. Aceasta conceptie se bazeaza pe teoria clientelei comune intre agresor si victima, fiecare dintre ei urmarind sa atraga si sa mentina o parte cat mai mare din aceasta clientela (realitate desemnata sub denumirea de principiul specialitatii)331. In dreptul francez, jurisprudenta franceza s-a indepartat treptat de la aceasta teorie si implicit de la cerinta existenta unui raport de concurenta intre parti. Cazurile decise in anii 90 au marcat introducerea conceptiei de actiune in concurenta neloiala in lipsa oricarui raport de concurenta intre reclamant si parat. Astfel, este posibil sa fie calificat drept neloial comportamentul unui agent economic care fie nu are o clientela comuna cu victima, fie nu are o clientela proprie332. Fapta de concurenta neloiala poate exista in afara oricarei clientele comune. Totusi, exista anumite nuantari in functie de tipul faptei de concurenta neloiala. Astfel, cand este vorba de confuzie intre produse, clientela trebuie sa fie comuna si imediata.

J.-J.Burst, La reconstitution des monopoles de la propriete industrielle par laction en concurrence deloyale ou en responsabilite civile: mythe ou realite?, in Melanges dedies a Paul Mathely, Ed.Litec, Paris, 1990, p.93-100 331 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 512; M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 20 332 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 21
330

Cand este vorba de denigrare, se cere ca clientela finala sa fie identica, chiar daca activitatile partilor in litigiu sunt diferite (nu este necesar un raprot direct si strans de concurenta intre ele) 333. b) Prejudiciul consta, in general, din indepartarea sau pierderea clientelei (nu are importanta ca

aceasta clientela nu se orienteaza catre autorul faptei de concurenta neloiala, ceea ce conteaza este indepartarea ei de concurentul lezat). Notiunea de clientela este cea din dreptul comercial: valoarea pe care o reprezinta relatiile statornicite intre fondul de comert al unui comerciant si persoanele care solicita in mod obisnuit comerciantului respectiv marfuri, servicii sau executarea de lucrari (O. Capatina, SOCIETATILE COMERCIALE, 1996, p.284). Se admite insa ca in cadrul clientelei intra si persoanele care ar putea sa intre in relatii statornice de cumparare cu un comerciant, avand in vedere potentialul produselor/ serviciilor acestuia de a le satisface propriile nevoi (o asemenea clientela potentiala intalnim in perioada de incepere a activitatii comerciantului sau in perioada imediat urmatoare finalizarii unei investitii de catre comerciant). Clientela este elementul cheie al fondului de comert, este o valoare patrimoniala de natura incorporala (nu este un drept personal nepatrimonial deoarece comerciantul nu are un drept absolut si exclusiv asupra clientelei, strans legat de persoana sa). Dreptul comerciantului (ag.ec.) cu privire la clientela este un drept special, asemanator unui drept real (concurentii si tertii sunt obligati sa se abtina de la fapte contrare uzantelor comerciale cinstite si care pot aduce atingere clientelei) dar imperfect (orice concurent care foloseste mijloace comerciale cinstite poate atrage clientela comerciale in propria-i sfera de interese economice, poate ingloba aceasta clientela in propriu-i fond de comert fara a fi obligat sa despagubeasca pe comerciantul care a pierdut clientela. Mai mult, este in firea lucurilor ca orice comerciant sa incerce sa isi dezvolte clientela prin concurenta onesta, pe seama atragerii clientelei celorlalti comercianti cu care se afla in raporturi de concurenta directa). Originile prejudiciului sunt date fie de acte pozitive, fie de acte negative. In categoria actelor negative intra cele care au derpt obiect dezorganizarea unei intreprinderi, actele de denigrare (inclusiv denigrare prin omisiune, care este o forma de denigrare indirecta o intreprindere pretinde ca este singura care poseda o anume calitate). In categoria actelor pozitive intra confuzia si parazitarea334.

333

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 512-513 334 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel , in Revue trimestrielle de droit commercial et de droit economique, ed. Dalloz, Paris, vol.51, nr.1/ 1998, p.84-86

Se admite totusi ca un comerciant poate fi tinut raspunzator fata de un concurent si daca acesta din urma nu si-a pierdut clientela, daca primul comerciant a folosit mijloace de concurenta neloiala indreptate impotriva acelui concurent (cu alte cuvinte, in aceasta materie se admite existenta raspunderii civile daca prejudiciul este numai eventula sau chiar in absenta oricarui prejudiciu). In orice caz, dovada existentei prejudiciului nu este necesara atunci cand actiunea in concurenta neloiala are drept unic scop interzicerea actelor de concurenta neloiala (si nu condamnarea agresorului la daune-interese). In ultimii ani, in dreptul francez s-a impus aceeasi solutie, adica nu este necesara demonstrarea unui prejudiciu direct si cert pentru a admite actiunea in concurenta neloiala. Formula folosita a fost aceea ca prejudiciul se deduce din actele neloiale, ceea ce nu mai necesita demonstrarea lui. Exista astfel o asimilare a prejudiciului cu fapta de concurenta neloiala, astfel incat este suficienta demonstrarea existentei faptei pentru a se deduce existenta prejudiciului. Acest lucru se explica prin aceea ca actele de concurenta neloiala reprezinta o atingere adusa libertatii comertului, astfel incat orice agent economic are interesul de a face sa inceteze faptul respectiv, chiar daca nu a suferit un prejudiciu specific. [ de fapt, tocmai pentru a accentua ideea ca actiunea in concurenta neloiala nu necesita un prejudiciu in intelesul dreptului comun, se foloseste expresia de trouble commercial in loc de prejudiciu ] Insa, in dreptul francez, atunci cand reclamantul cere acoperirea unui prejudiciu datorat actiunii in concurenta neloiala, instantele cer acestuia sa demonstreze intinderea prejudiciului si existenta (inclusiv caracterul direct si cert)335. In cazul in care prejudiciul este material, el se concretizeaza in pierderea de clientela suferita de reclamant. Aceasta presupune existenta notiunii de clientela comuna inter autor si victima. Nu este insa necesar ca aceasta clientela sa fie captata de catre autor, este sufucuent faptul ca ea a fost deturnata de la victima. Dar, actiunea este admisa si in lipsa oricarei pierderi de clientela sau reducere a cifrei de afaceri (de exemplu, cand se aduce atingere unui element incorporal cum este emblema, a carui valoare este determinata de investitiile facute de reclamant pentru promovarea ei). Aceasta solutie presupune acceptarea notiunii de diminuare a capacitatii concurentiale, adica vicitma isi vede atinsa posibilitatea de a dezvolta clientela, pierde o sansa datorita actului de concurenta neloiala, chiar daca clientela existenta nu este afectata. Din alta perspectiva, o asemenea abordare presupune perceperea intreprinderii comerciale ca o entitate dinamica, nu statica, redusa la clientela de la un moment dat. De asemenea, si prejudiciul moral este reparabil. De asemenea, prejudiciul poate fi atat moral, cat si financiar336. Cu privire la afectarea posibilitatii de a dezvolta clientela, unii autori afirma ca acesta nu este un prejudiciu eventual (a carui producere in timp este incerta si care nu ar putea da nastere

335

M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.36-37; Ripert, Roblot, op.cit., p. 513-514 336 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 513-514; M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p.37-40

unei actiuni in reparatii civile), ci un prejudiciu virtual, dar viitor, a carui existenta este deja certa (fiind o prelungire a unei stari actuale de lucruri337. Prejudiciul are diverse forme de manifestare. O forma cea mai raspandita este deturnarea clientelei. O alta forma consta in uzurparea unei valori economice, prin actiune parazitara si prin copii servile. In cazul actiunii parazitare, prejudiciul consta in uzurparea valorii economice create prin eforturile altuia. O consacrare legislativa a acestei conceptii este Directiva CEE nr. 148/ 1997, care permite oricarui fabricant de baze de date (este vorba de cel care a facut investitia in baza de date, care poate fi diferit de autorul bazei) sa interzica extragerea si /sau reutilizarea totalitatii sau a unei parti substantiale a continutului bazei, atunci cand obtinerea, verificarea si prezentarea acestui continut atesta o investitie substantiala din punct de vedere cantitativ sau calitativ338. In cazul copiei servile a unei valori economice, savarsita de un concurent (altfel, am fi in fata unei actiuni parazitare) si care nu mai este protejata printrun drept privativ, prejudiciul ar consta iarasi in folosirea eforturilor unui agent economic, fara a plati pentru aceasta. Aceasta ultima opinie nu este insa impartasita de jurisprudenta franceza, care considera ca asemenea creatii neprotejate pot fi folosite de oricine. Totusi, autorul respectiv considera ca, in afara operele care au cazut in domeniul public, orice alte creatii ale unui agent economic, neprotejate, reprezinta valori economice a caror folosire nu se poate face decat cu acordul autorului lor 339.

[opinia mea] Cat priveste daunele-interese care pot fi cerute, categoriile de damnum emergens si lucrum cessans nu mai au un rol determinant in aceasta materie (la fel, si posibilitatea acoperirii prejudiciului imprevizibil la momentul savarsirii faptei, specifica raspunderii civile delictuale) in conditiile in care instanta poate admite chiar acoperirea unui prejudiciu eventual. Desigur, instanta va aprecia intotdeauna daca suma daunelor-interese cerute de reclamant este rezonabila, insa aceasta apreciere ar putea sa fie ghidata mai putin de functia reparatorie a daunelor-interese si mai mult de functia sanctionatorie si preventiva a acestora340. Ca o particularitate a legii in aceasta materie este posibilitatea concurentului lezat de a cere daune morale de la agresor (art. 9 alin.1 din L 11/ 1991). In acest caz insa este destul de greu sa faci distinctie intre daunele morale si pierderea efectiv suferita deoarece prejudiciul generat de faptul de concurenta neloiala inseamna atingerea sau posibilitatea de atingere adusa clientelei

337 338

Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 92 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p.88-89 339 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 89 340 O abordare similara are si Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p.93 si in Le parasitisme dans tout ses etats, in Recueil Dalloz Sirey, Chronique, 1993, p. 310-311 (principala functie a raspunderii civile este prevenirea prejudiciilor in viitor, nu recuperarea prejuidiciului deja produs)

concurentului lezat iar atingerea adusa prestigiului/ reputatiei concurentului lezat inseamna tot posibiliatea de a pierde clientela341.

In Franta, jurisprudenta are in general dificultati in a stabili (evalua) prejudiciul. Este recomandat ca judecatorul sa foloseasca studii de specialitate, opinii ale expertilor. Oricum, prejudiciul se determina in functie de data hotararii. In evaluarea prejudiciului, judecatorul trebuia sa in considerare atat damnum emergens si lucrum cessans, cat si impactul comportamentului concurential neloial asupra activitatii viitoare a victimei342. Daca majoritatea autorilor considera ca prejudiciul are o anumita specificitate in aczul actiunii in concurenta neloiala, exista si autori care sustin ca particularitatile invocate nu reprezinta abateri de substanta de la trasaturile prejudiciului in dreptul comun (in special, in ceea ce privete modalitatea de stabilire a despagubirilor, care denota functia punitiva a raspunderii delictuale, certitudinea sa si prevenirea producerii sale, care denota functia preventiva a raspunderii delictuale) 343. c) Cu privire la fapta ilicita, se considera in genere ca indiferent de forma ei, ea consta in incalcarea unei obligatii de a nu face (obligatia oricarui comerciant ca in exercitarea comertului sau sa se abtina de la folosirea de mijloace neloiale fata de concurentii sai. S-a afirmat chiar ca aceasta obligatie este o obligatie sociala) si nu a unui drept (recte, dreptul concurentului lezat la clientela) deoarece, de principiu, dreptul la clientela nu este un drept absolut si exclusiv si orice concurent poate acapara, fara teama de a fi pedepsit, clientela unui comerciant daca foloseste mijloace licite. Din punct de vedere practic, ceea ce intereseaza in determinarea faptei ilicite este natura mijloacelor folosite in savarsirea actului de concurenta (respectiv, daca sunt sau nu contrare uzantelor cinstite) si nu felul acestora. In doctrina si jurisprudenta franceza, se considera ca este suficienta determinarea existentei unei fapte neloiale de concurenta (si nu a unei simple tenative), pentru a putea deduce si alte elemente ale actiunii in concurenta neloiala (vinovatie, prejudiciu). Neloialitatea faptei de concurenta se manifesta prin ceea francezii numesc trouble commercial, si ea este o forma a excesului in exercitarea libertatii comertului. Este suficient sa exista tulburarea comerciala pentru a fi in prezenta unui interes nascut si actual care deschide calea actiunii in justitie344.

341

In acelasi sens, Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 90, care considera ca in aceasta materie prejudicul moral este tot de natura materiala. 342 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.514 343 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 86-94 344 Ph. Le Tourneau, De la specificite du prejudice concurrentiel, p. 91

d) Cat priveste vina agresorului, o parte a doctrinei considera ca ea trebuie sa se manifeste sub forma relei-credinte (adica, sub forma intentiei de a cauza un prejudiciu. In dreptul nostru, aceasta opinie porneste de la interpretarea per a contrario a art. 1 din L 11/ 1991). In dreptul francez, unde actiunea in concurenta neloiala isi are fundamentul juridic in art. din Codul civil privind raspunderea delictuala pentru fapta proprie, se considera de catre autori influenti ca este necesara cel putin existenta une culpe. Nu este necesarsa fie demonstrata existenta unui element intentional (poate fi vorba si de un quasi-delict). Nu are importanta reaua-credinta a autorului, este suficienta demonstrarea unei neglijente sau imprudente. Dar, culpa aceasta trebuie dovedita, nu este suficienta o simpla prezumtie de culpa (dar ar putea fi dovedita prin folosirea unui cumul de prezumtii simple). Culpa apare in cadrul unei actiuni prin care se incalca fie o lege, fie o uzanta comerciala345. Pe o linie deosebita s-a inscris insa practica Curtii de casatie franceze, care a sanationat fapte de conncurenta neloiala in lipsa oricarui element intentional, desi instantele de fond au fost de multe ori reticente in a sanctiona fapte concurentiale neloiale care sunt savarsite din culpa sau neglijenta, probabil din dorinta de a nu restrange excesiv libertatea comertului. Existenta raspunderii pentru fapte de concurenta neloiala in lipsa oricarui element intentional infirma astfel conceptia originala, care sustinea ca raspunderea pentru fapte de concurenta neloiala presupune intotdeauna rea credinta, in timp ce actiunea in raspundere pentru concurenta ilicita poate exista si in cazul unei simple neglijente sau imprudente346. Pana la urma, chiar si raspunderea in lipsa unui element intentional poate fi privita ca o raspundere subiectiva, in sensul ca prin folosirea de mijloace de concurenta neloiala, autorul a incalcat o obligatie de prudenta, neluand toate masurile de precautie pentru a se asigura ca actele sale nu afecteaza un alt agent economic (aspect vizibil mai ales in cazul confuziei, cand autorul nu a stiut de existenta unui agent economic de talie modesta, ale carui semne distinctive le-a utilizat in interes propriu)347. Totusi, exista o opinie pe care o impartasesc si care considera ca reaua sau buna-credinta a agresorului nu are nici o relevanta in stabilirea raspunderii civile a acestuia deoarece este un fapt normal, un fapt de viata ca intr-un regim de piata libera, orice comerciant sa incerce sa cucereasca clientela altuia, avand constiinta ca in acest fel isi poate elimina concurentul de pe piata. Din perspectiva acestei ultime opinii, vina agresorului nu este un element al raspunderii civile pentru fapte de concurenta neloial, ceea ce transforma aceasta raspundere intr-o forma de raspundere obiectiva. e) Legatura de cauzalitate nu se cere dovedirea ei atunci cand existenta prejudiciului nu este o conditie pentru admiterea actiunii in raspundere pentru concurenta neloiala.

345

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 512 346 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 22-23 347 M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme, p. 22-23

Daca se cere insa si acoperirea prejudiciului, in dreptul francez instantele solicita reclamantului sa demonstreze legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. O astfel de legatura exista, de exemplu, atunci cand se constata ca exista o corelatie intre instalarea unei interprinderi concurente si reducerea cifrei de afaceri a reclamantului, nefiind probate alte cauze pentru reducerea acestei cifre de afaceri348.

Raspunderea civila contractuala in cazul actelor de concurenta neloiala Faptul ca agentii economici se afla intr-o permanenta concurenta nu exclude posibilitatea ca, in anumite situatii, ag.ec. concurenti sa intre in relatii contractuale directe.

Exercitiul actiunii in concurenta neloiala Opinia care prevaleaza in Franta este ca actiunea in concurenta neloiala are caracter subsidiar, astfel ca ea poate fi intentata atunci cand victimei nu i-a mai ramas nici o alta cale de reparare a prejudiciului sau poate fi intentata simultan cu o actiune in raspundere contractuala (dar cele doua actiuni urmaresc sa repare prejudicii distincte) sau cu actiunea in contrafacere. Nu este necesar ca reclamantul sa aiba calitatea de comerciant, insa nu poate fi o asociatie de protectie a consumatorilor. Aceasta actiune urmareste sa sanctioneze un abuz in exercitarea libertatiii comertului, cu alte cuvinte incalcarea obligatiei de a te comporta loial in activitatea comerciala. Deci sfera celor care pot fi afectati (si care au calitate procesuala activa) este foarte larga: persoane fizice sau juridice sau organisme profesionale care au suferit un prejudiciu concurential (de ex., un sindicat profesional)349. In cazul in care actiunea in contrafacere nu poate fi exercitata deoarece marca este nula, titularul marcii nu poate introduce actiunea in concurenta neloiala in cazul in care faptele ar putea fi calificate si ca fapte de concurenta neloiala (aceasta deoarece aceleasi fapte nu pot da nastere unei duble actiuni de natura civila). Calificare dubla pot primi faptele de reproducere sau imitare a elementelor marcii. Insa, daca faptele invocate sunt diferite de faptele de contrafacere, actiunea in concurenta neloiala poate fi introdusa (de ex., imitarea unui ambalaj care nu a fost depozitat ca marca, asemanarea existenta intre documentele publicitare, etc.)350.

348

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.514 349 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 514-515 350 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 688

In ceea ce priveste cumulul actiunii in concurenta neloiala cu actiunea in contrafacere, este suficient ca faptul de concurenta neloiala sa fie distinct de faptul de contrafacere. In ce masura este distinct, va stabili instanta, de la caz la caz. De ex., paratul ofera produse imitand sau copiind produsele unui concurent, care sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala, la un pret (net) inferior celui al concurentului. Imitatia este act de contrafacere, pretul inferior este act de concurenta neloiala deoarece urmareste sa creeze confuzie in randul clientelei, in legatura cu originea celor doua produse. Faptul de a expune produse contrafacute nu este neaparat un act distinct de concurenta neloiala, deoarece libertatea comertului permite exercitiul unor activitati similare in locuri identice [ nu inteleg asta; la noi, a distribui produse contrafacute este infractiunea de concurenta neloiala. De fapt, ce deosebire exista intre concurenta neloiala si contrafacere in legea romana?]. Asemenea cazuri au aparut mai ales in legatura cu obiectele de imbracaminte de marca351. [banuiesc ca la contrafacere, scopul principal este de a castiga bani vanzand produse pentru care nu ai cheltuit cu dezvoltarea, design-ul, etc., in timp ce la concurenta neloiala prin confuzie, scopul principal este de castiga bani de a atrage clientela sa cumpere de la tine, nestiind de fapt ca tu nu esti autorul acelor produse]

Conditii procedurale privind actiunea in concurenta neloiala Cu privire la instanta competenta, doctrina si jurisprudenta franceza considera cu privire la faptele care pot fi calificate atat ca fapte ce incalca dreptul la marca, cat si ca fapte de concurenta neloiala- ca instanta competenta este instanta care judeca incalcarile aduse dreptului la marca (in Franta, aceasta este tribunalul de mare instanta, in timp ce faptele de concurenta neloiala sunt judecate de tribunalul de comert). Daca reclamantul incearca sa atraga competenta instantei invocand numai faptele de concurenta neloiala, actiunea sa va fi respinsa (in cazul in care reclamantul invoca faptul ca paratul foloseste o marca asupra careia nu are un drept valabil). Chiar daca reclamantul doreste numai alocarea despagubirilor cauzate de concurenta neloiala, instanta competenta este tot cea care judeca atingerile aduse marcii, in cazul in care riscul de confuzie in randul clientelei isi are sursa in utilizarea unei marci. Cu alte cuvinte, ori de cate ori obiectul procesului il constituie atingerea unui drept privativ rezultand din detinerea marcii, competenta este instanta care judeca litigiile privind marcile352. Pe de alta parte, competenta instantei care judeca faptele de concurenta neloiala poate fi atrasa in cazul in care faptele acuzate se intemeiaza pe alte elemente decat atingerile aduse dreptului la marca si care nu pun in cauza

351

G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 515-516 352 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 744- 745

nici validitatea, nici drepturile asupra acesteia, si care nu sunt conexe unei contrafaceri (de exemplu, denigrarea produselor, deturnarea comenzilor, etc.)353. Cu privire la numele comercial, insigna sau titlul unei publicatii, cum acestea sunt in general aparate prin actiunea in concurenta neloiala, competenta de principiu apartine instantei care are competenta generala de a judeca faptele de concurenta neloiala. Daca insa ele au fost inregistrate si ca marca, atunci competenta apartine instantei care judeca actiunea in contrafacere (insa, exista discutii daca aceasta este competenta si in cazul in care nu se invoca drepturi legate in marca)354.

Efectele actiunii in concurenta neloiala Aceasta actiune are o dubla vocatie: preventiva si compensatorie. In dreptul francez, reclamantul poate obtine in urma ei atat despagubiri, cat si injonctiunea autorului (interzicerea acestuia de a continua actul de concurenta neloiala), precum si publicarea hotararii de condamnare (aceste masuri pot fi luate atat individual, cat si cumulativ). Cat priveste condamnarea la despagubiri, ea poate fi simbolica (Paris, 9.12.1992, D.S. 1994, Somm. 223 despagubiri de un franc). Interdictia autorului poate consta in a-i cere acestuia sa faca sau sa nu faca ceva. Masurile de interzicere pot fi luate in absenta oricarui prejudiciu. Daca dupa condamnare, paratul continua actele de concurenta neloiala, acestea constituie noi acte, generatoare de un prejudiciu distinct355.

CONCURENTA NELOIALA DREPT COMPARAT AUSTRIA - legea de baza in materie este Legea federala impotriva concurentei neloiale (Budesgesetz gegen den unlauteren Wettbewerb), din anul 1984. a) practici inselatoare: - este ilegal sa folosesti numele sau alt semn de identificare al unei intreprinderi intr-un mod care creeaza confuzie cu un alt semn de identificare (Legea, sectiunea 9 para.1). legea austriaca enumera in mod distinct ca semne de identificare, ambalajul produselor. Conform legii, nu este necesar ca practicile de
353

A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 745 354 A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 744 355 G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.517-518

inducere in eroare sa fie facute in scopuri concurentiale, este suficient sa fie facute in cursul normal al afacerii356. Cu cat mai putin distinctiv este un semn, cu atat mai mare trebuie sa fie renumele sau printre agentii economici cu care titularul semnului poate incheia contracte, pentru a exista un act de confuzie357. Este suficient sa existe posibilitatea unei confuzii, ceea ce conteaza este impresia generala si nu identitatea sau similaritatea anumitor trasaturi (de ex., Lady Boss si Boss; McChinese, McPizza, BigMac si McDonalds)358. Pentru a condamna folosirea anumitor denumiri sau marci drept acte de confuzie, instantele austriece au avut in vedere ca anumite produse sunt foarte familiare publicului austriac, acesta avand o mare experienta intre a distinge intre diferitele marci si denumiri (de ex., schiuri, imbracamintea produsa de designeri individuali). Insa, in ceea ce priveste folosirea culorilor, instantele austriece au fost reticente in a stabili existenta unor fapte de confuzie359. - in ceea ce priveste confuzia intre denumirea unor publicatii: a fost considerat act de confuzie Jedermanns Salzburger Journal Zobel in raport cu Salzburger Journal Jedermanns (confuzie intre ziare). Intr-o decizie veche (din octombrie 1955), Curtea de apel din Viena a considerat ca exista confuzie intre denumirea unui periodic care continea publicitate privind investitiile de capital (Osterreichischer Kapitalmarkt) si un alt periodic (Osterreichischer Kredit- und Hypothekenmarkt), insa autorii considera ca astazi o asemenea decizie nu ar mai fi pronuntata, avand in vedere cresterea gradului de familiarizare a publicului cu investitiile de capital360.

Acapararea agresiva a clientelei - in general abuzul asupra clientelei consta in a folosi sentimentele sale de recunostinta (consumatorii care primesc cadouri nu trebuie sa fie supusi presiunii psihologice de a cumpara), mergand pana la a exercita presiuni fizice asupra ei361. - nu este ilicit sa oferi voucere pentru cumpararea de alimente la pretul de 1 ATS, cu ocazia deschiderii unei alimentare cu auto-servire, chiar daca consumatorul trebuie sa intre in magazin si sa treaca la iesire
356

P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p. 5 357 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p.5 358 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p. 5-6 359 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p. 6 360 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p. 6-7 361 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p. 7

numar special al numar special al numar special al numar special al numar special al numar special al

prin fata casierului (consumatorul mediu nu simte nici o presiune ca ar trebui sa cumpere)- decizie din 1969 a Curtii Supreme, nu cred ca ar merge la noi datorita protectiei consumatorului (poate doar in cazuri limitate) QUIZ- DACA PENTRU FIECARE PRODUS DIN MAGAZIN PRIMESTI CADOU UN ALT PRODUS TOT DIN MAGAZIN, ESTE ILICIT?. Este insa ilicit sa oferi cadouri de o valoare mai mare primilor consumatori ai unui magazin nou deschis, dar distribuite numai in cadrul magazinului si numai cu conditia de a-si lasa haina la garderoba, sa ia un carucior si sa treaca la iesire prin fata casierului decizie din 1970 a Curtii Supreme362. - nu este ilicit (deoarece consumatorul nu se simte obligat sa cumpere) sa oferi cu titlu gratuit pe o anumita perioada o anumita publicatie si alaturat un cadou de o valoare care nu este triviala, urmand ca la sfarsitul periodei de incercare consumatorul sa incheie un abonament pentru acea publicatie363. - livrarea de bunuri nesolicitate catre persoane (inclusiv angrosisti) cu care nu exista nici un raport de afaceri este considerata ilicita. Aceasta deoarece ar putea exista o constrangere psihologica de a cumpara chiar daca cumparatorul este indreptatit sa returneze bunurile si sa primeasca inapoi eventuala suma platita, inclusiv cheltuielile de returnare364. Verifica ipoteza asta- austriecii sunt mai rigizi in aprecierea caracterului neloial al unor forme de vanzare, deoarece doresc sa fie lasati in pace (nu sunt obisnuiti cu nebunia americana a invadarii privacy), - este neloiala practica de a combina excursii cu vanzarea de bunuri de consum (in general, la asemenea excursii participa oameni in varsta), daca nu se precizeaza clar inaintea excursiei ca aceasta va fi insotita de oferte de vanzare365. - a atrage trecatori, insistand asupra lor sa cumpere, este ilegal, daca acest lucru nu este uzual conform circumstantelor (cum ar fi targurile). La fel, interceptarea clientilor concurentului in fata magazinului acestuia sau distribuirea de pliante publicitare in fata magazinului acestuia (daca se face numai in fata magazinului, nu pe o scara mai larga)366. - a exploata emotiile si compasiunea consumatorilor pentru a promova vanzarile este ilicit (de ex., pentru fiecare pachet de cafea cumparata, 1 ATS din pret era destinat copiilor din Iugoslavia) se distorsioneaza in acest fel capacitatea consumatorului de a evalua in mod obiectiv produsul367.

362

P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p. 8-9 363 P.Poech, sectiunea despre Austria in Unfair Trading Practices, numar special al Comparative Law Yearbook of International Business, 1996, p. 7 364 P.Poech, op.cit., p. 9 365 P.Poech, op.cit., p. 10 366 P.Poech, op.cit., p. 10 367 P.Poech, op.cit., p. 12-13

- vanzarea sub costul de achizitie este in principiu permisa. Vanzarea sub cost este ilicita daca prin ea se urmareste eliminarea concurentului, prejudicierea creditorilor prin disiparea activelor, inducerea in eroare a consumatorilor. Este ilegala vanzara marfurilor alimentare de baza (lapte, etc.) la pret de dumping368.

- denigrarea este ilegala conform Sectiunii 7, para.1 din Legea contra concurentei neloiale. Aceasta prevedere protejeaza si avocatii. Denigrarea este ilegala daca faptele afirmate nu sunt adevarate (se admite proba veritatii). In ceea ce priveste informatia confidentiala, ea este permisa chiar daca afirmatia este falsa, atat timp cat difuzarea ei nu este repetata (destinatatul este instruit sa o pastreze confidentiala sau numai o persoana primeste informatia). Totusi, adevarul faptelor se stabileste nu atat prin natura lor obiectiva, cat prin modul in care informatia a fost inteleasa in circumstantele difuzarii ei (capacitatea de intelegere a celui care o receptioneaza, claritatea declaratiei, etc.)369.

S.U.A. Teoria concurentei neloiale in SUA - oriunde exista concurenta, exista posibilitatea concurentei neloiale. Esenta concurentei neloiale este violarea regulilor jocului, reguli care sunt determinate de natura concurentei370. - in dreptul SUA, sfera persoanelor care participa la lupta de concurenta si care trebuie protejate contra abuzurilor concurentei este larga si cuprinde intreprinzatorul comercial obisnuit; organizatiile non-profit (in masura in care sunt active in activitatea economica. Faptul ca nu urmaresc profitul ca obiectiv principal nu inseamna ca elementul competitional este in intregime inlaturat iar necesitatea de a fi protejate impotriva concurentei neloiale in aceeasi masura ca si alte entitati. Totodata, faptul ca obiectivul lor principal nu este obtinerea profitului nu le scuteste de obligatia de a observa regulile comportamentului onest atunci cand actioneaza in atingerea scopurilor lor)371; liber-profesionistii (autorii americani
368 369

P.Poech, op.cit., p. 16 P.Poech, op.cit., p. 17-19 370 L. Altman in Callaman on Unfair Competition, Trademarks and Monopolies , vol.1, editia a 4-a, Ed. Clark Boardman Callaghan, New York, 1997, Cap.1- p.2 371 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 p. 5. Observatiile facute de autor cu privire la aplicarea legislatiei care protejeaza concurenta in cazul organizatiilor non-profit, au in vedere in primul rand legislatia anti-monopol si legislatia privind protectia marcilor. Protectia exista insa si prin intermediul legislatiei contra defaimarii si a celei privind protectia numelui. Jurisprudenta americana a decis ca o organizatie non-profit poate cere executarea unei clauze de neconcurenta (L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1, sectiunea 1.02).

recunosc ca liber profesionistii servesc valori mai inalte, nefiind oameni de afaceri in adevaratul sens al cuvantului. Diferenta fata de intreprinzatorii comerciali este ca liber-profesionistii sunt guvernati de standarde etice, care urmaresc sa asigure ca ei actioneaza in primul rand din idealism si numai in plan secundar din motive economice. Curtea de Suprema de Justitie a SUA a afirmat chiar ca aplicarea formelor obisnuite de concurenta ale intreprinzatorilor in cazul liber profesionistilor ar fi demoralizator pentru standardele etice profesionale. Totusi, liber profesionistii se afla si ei in concurenta unii cu altii, dat fiind ca ei trebuie sa obtina un venit pentru a se intretine si a-si continua activitatea. Din aceasta perspectiva, si lor le sunt aplicabile regulile concurentei, dar nu conform standardelor comerciale obisnuite. Insa, in aplicarea regulilor concurentei, aspectele idealiste si materialiste ale profesiei trebuie tratate separat. Astfel, exista jurisprudenta privind aplicarea regulilor anti-monopol diferitelor categorii de liber-profesionisti. Regulile concurentiale nu sunt identice pentru toate profesiile si nici pentru toti membrii aceleiasi profesii. In plus, trebuie avut in vedere ca majoritatea profesiilor liberale sunt guvernate, traditional, de coduri proprii de conduita, care sunt puse in aplicare de membrii profesiei. Cu toate acestea, aplicarea regulilor generale ale concurentei si liber -profesionistilor este utila, in sensul ca se garanteaza o protectie sporita publicului)372. Doctrina si practica americana, pornind de la prevederi specifice care exclud aplicare dreptului anti-monopol relatiilor de munca, nu considera ca forta de munca cade sub incidenta dreptului concurentei (deoarece nici intre salariati, nici intre organizatiile lor, nici intre acestia si angajatori nu exista competitie in sensul propriu al cuvantului, motivatia luptei salariale fiind bunastarea sociala si nu lipsirea de clientela a competitorului. Dar, anumite parti ale acestui drept (protectia numelui, protectia impotriva defaimarii, protectia marcii) pot fi aplicate si relatiilor de munca, mai ales cand implica forme organizate ale salariatilor373. - dreptul american al concurentei neloiale apara pozitia concurentiala a intreprinderii, garantand mentinerea unei ordini competitionale si sanctionand incalcarile aduse acestei ordini. Insa, faptul ca un concurent castiga castiga clientii altor concurenti si in final ii elimina complet de pe piata, nu este ilicit atat timp cat acest lucru s-a facut respectand regulile jocului. Astfel, nu prejudiciul pe care il sufera un concurent in lupta competitionala coduce la caracterul neloial al concurentei, ci incalcare obligatiei competitorului de a mentine lupta de concurenta in anumite limite374. - in dreptul american, se considera ca desi caracterul ilicit al faptul concurential rezulta din incalcarea unui cod de conduita, totusi prejudiciul adus valorilor victimei este un factor care defineste comportamentul ilicit la victimei375. - valoarea fundamentala aparata de dreptul american al concurentei neloiale este intreprinderea comerciala in ansamblul ei si in dinamismul (ongoing business enterprise sau going concern), care L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 p. 8-14. L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 p. 14-32 374 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1-p.33 375 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1-p.33
372 373

cuprinde toate elementele ei corporale, cat si cele incorporale, precum si forta de munca, aflate intr-o anumita stare de organizare. In cadrul elementelor incorporale, cel mai important este renumele intreprinderii, goodwill. Este acceptat ca valoarea intreprinderii comerciale reprezinta un element patrimonial, asupra caruia exista un drept de proprietate. Incalcarile aduse dreptul de proprietate asupra intreprinderii sunt sanctionate376. - in ceea ce priveste goodwill, acesta este un concept greu de definit, insa usor sesizabil ca fenomen economic. Goodwill determina pozitia concurentiala a intreprinderii pe piata si este un element patrimonial, dreptul asupra sau fiind protejat. Faptul ca o intreprindere functioneaza nu inseamna ca a dobandit renume, insa si o intreprindere recent infiintata poate avea goodwill. Se considera ca goodwill este probat daca intreprinderea obtine profit. In momentul in care intreprinderea este vanduta, goodwill devine un element static, evaluabil conform anumitor criterii dezvoltate in practica, si este transferat cumparatorului, astfel ca el inceteaza sa mai existe in raport cu vanzatorul. Valoarea astfel determinata in momentul vanzarii va fi multiplicata, consolidata, in functie de abilitatile cumparatorului, de a carui existenta devine acum legat goodwill377. - dar goodwill nu este pur si simplu numai reputatie. El include onestitate, buna credinta, credibilitate. Poate include eficienta tehnica. Poate sa existe independent de reputatia si abilitatile managementului intreprinderii. O intreprindere poate avea mai multe goodwill, in functie de domeniile economice in care si-a stabilit un renume. Goodwill al unei intreprinderi poate rezulta din renumele unui dintre angajati. De aceea, nu este un concept fix, invariabil pentru toate intreprinderile. Goodwill reflecta intreprinderea asa cum este vazuta de altii378. - in lupta de concurenta, goodwill este elementul care ghideaza clientii in alegerea produselor diferitelor intreprinderi. Daca goodwill a fost dobandit prin monopolizare, el nu joaca rolul de ghid 379. - goodwill fiind doar un concept, el este inteles prin intermediul unor simboluri perceptibile, cum ar fi marci, nume comercial. El nu poate fi separat de intreprindere asa cum reputatia nu poate fi separata de o persoana fizica. El are o localizare geografica, la sediul intreprinderii, insa poate fi perceput dincolo de teritoriul geografic in care opereaza intreprinderea380. - in cazul liber profesionistilor, goodwill se obtine si se transfera in acelasi fel ca in cazul comerciantilor 381.

376 377

L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.34-35 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.35-36 378 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 36-37 379 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1- p.37-38 380 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.38 381 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1 p.39-40

- intreprinderea contine un numar de valori patrimoniale care pot functiona independent, separat de intreprindere (de ex., masini, echipamente, brevete, marci in mod exceptional, etc.). Una dintre valorile care pot exista independent este dreptul la publicitate al intreprinderii, adica dreptul de a se adresa publicului exploatand comercial un element patrimonial individual (o cladire, o fotografie, imaginea unui articol unicat, etc.). Dreptul la publicitate este dreptul de a te face cunoscut publicului, de a identifica in ochii acestuia, fiind corolarul dreptului la viata privata (privacy). El este un drept patrimonial mai mult decat un drept personal-nepatrimonial. Unii autori considera insa ca dreptul la publicitate nu este decat un alt nume pentru un concept mai vechi, si anume dreptul de proprietate asupra intreprinderii382. Valorile patrimoniale care au o valoare intrinseca trebuie diferentiate de valorile care protejeaza o intreprindere, dar care nu o valoare separata de cea a intreprinderii (de ex., licente, drepturi de franciza, privilegii acordate de guvern, etc.)383. - dreptul la viata privata (right of privacy) este un drept al persoanei si nu un drept patrimonial. El provine din conceptia imunitatii vietii personale si are drept scop sa protejeze starea mentala sau un interes emotional. Incalcarea acestui drept da nastere la o actiune in raspundere delictuala si, in jurisprudenta americana, el poate fi exercitat atunci cand nu exista o alta actiune in raspundere 384. Publicitatea falsa, care pune pe cineva intr-o lumina falsa in ochii publicului, este o invazie a dreptului la viata privata. In cazul in care numele sau reputatia unei persoane este explotat in scop comercial de o alta persoana, fara acordul primei, este mai degraba o incalcare a dreptului la publicitate decat a dreptului la viata privata385. In anumite cazuri, atunci cand interesul public la informare o cere, dreptul la viata privata poate fi inlaturat386. - in dreptul american nu exista o baza teoretica pentru dreptul concurentei neloiale. S-au exprimat trei opinii principale in legatura cu motivul unei actiuni in concurenta neloiala: promovarea tranzactiilor oneste si corecte; protejarea publicului cumparator; protejarea nu a drepturilor publicului, ci a drepturilor si proprietatii intreprinderilor individuale. Totusi, aceste justificari nu sutn suficiente. S-a afirmat ca relatia de concurenta este o relatie care da nastere la drepturi si obligatii reciproce, fiind o relatie colectiva. Conditiile pietei creaza relatia de concurenta. Relatiile dintre competitori in conditiile pietei sunt determinate fiind de contractele incheiate intre ei, fie de prevederile legale imperative. Deci, fundamental pentru mecanismul dreptului concurentei, in opinia unor autori, este conceptul de relatie intre parti (fara a defini insa in ce consta acest concept, elementele sale fundamentale)387. Conceptul de proprietate privata nu ar putea fi folosit pentru a defini relatia de concurenta si dreptul victimei care
382 383

L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1-p.48-49 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p.49-50 384 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 60-62 385 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 91 386 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 92-93 387 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 50-52

face obiectul incalcarii, deoarece concurenta presupune urmarirea castigului, cu respectarea unor reguli de comportament, si in goana dupa profit unele intreprinderi vor suferi pierderi patrimoniale, fara insa ca acest lucru sa fie ilicit (cu alte cuvinte, prejudiciile aduse intreprinderii comerciale nu constituie in sine un motiv pentru introducerea actiunii in concurenta neloiala)388. Dar daca nu exista o relatie de concurenta intre parti, atunci dreptul de proprietate (adica, dreptul de a exclude pe altii) poate fi folosit pentru a proteja anumite valori patrimoniale ale intreprinderii ( de ex., dreptul asupra numelui comercial)389. - dreptul concurentei neloiale, conform unor opinii doctrinare americane, are trei obiective: protejarea intreprinzatorului onest in desfasurarea activitatii sale; pedepsirea intreprinztorului neonest care sustrage clientela competitorului prin mijloace neloiale; protejarea publicului impotriva inselatoriei. Din aceasta perspectiva, dreptul concurentei neloiale protejeaza interesul public, nu numai cel individual390. - dpdv istoric si chiar in conceptia actuala a unor instante americane, conceptul de concurenta neloiala este doar o denumire tehnica pentru un o sub-ramura de drept care suplimenteaza dreptul marcilor, protejand numele comerciale care au dobandit un al doilea inteles. Conceptul de unfair competition in SUA este echivalentul conceptului de passing off in Anglia, prin care se defineste substituirea/ confuzia privind produsele, astfel incat paratul isi vinde propriile produse ca fiind ale reclamantului. Conceptul de passing off se justifica insa prin infrangerea unui drept la marca. Totusi, in SUA concurenta neloiala a dobandit treptat un sens mai larg, pe masura ce instantele au recunoscut protejarii renumelui (goodwill) al unei intreprinderi. Din punct de vedere al fundamentarii actiunii in concurenta neloiala de catre jurisprudenta, aceasta din urma a decis ca temeiul actiunii il constituie principiul echitatii, si nu incalcarea dreptului de proprietate. Concurenta neloiala acopera un categorie distincta de delicte civile (torts) 391. - neexistand un concept clar de concurenta neloiala, nu exista nici o teorie clara a concurentei neloiale. Drept urmare, pentru unele instante fundamentul concurentei neloiale este sanctionarea actelor de passing off, pentru altele ea reprezinta sanctionarea unei conduite frauduloase. In fine, unele instante vad in concurenta neloiala un delict civil prin care se aduce atingere renumelui intreprinderii (goodwill) 392. Aceasta lipsa de fundamentare teoretica a condus la folosirea unei mari diversitati de fundamentari juridice pentru actele de concurenta neloiala, cea mai frecvent folosita fiind insa doctrina confuziei/ substitutiei intre produse (passing off)393. Totusi, odata cu adoptarea legii federale privind marcile de comert (Lanham Trademark Act), sfera legala a conceptului de concurenta neloiala a fost extinsa dincolo de intelesul de passing off, deoarece aceasta legea foloseste in art. 43 (a) si art.44 termenul de concurenta neloiala intr-un sens mai larg, corespunzator unui delict civil sui generis (noul concept de
388 389

L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 54-55 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 1- p. 55 390 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap.1- p. 116-117 391 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 2-5 392 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 5-6 393 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 10

concurenta neloiala acopera falsele indicatii de origine, falsele descrieri si inducerea in eroare, practicile neloiale guvernate de conventii internationale)394. - conceptul de concurenta neloiala trebuie distins de cel de metode neloiale de concurenta, ultimul fiind introdus prin Sectiunea 5 a Federal Trade Commission Act (1914) si aplicabil faptelor monopoliste. Aceasta distinctie este necesara in SUA deoarece aparent FTC nu are competenta decat pentru sanctionarea faptelor monopoliste, nu si a celor de concurenta neloiala. Totusi, in 1972 Curtea Suprema de Justitie (in Federal Trade Commission v. Sperry & Hutchinson Co., 92 S Ct 898 (1972) ) a decis ca legea privind FTC are in vedere nu numai protectia concurentei dar si protectia consumatorilor, astfel incat FTC poate interveni si impotriva faptelor care nu incalca concurenta dar care sunt necinstite sau inselatoare395. Conform art. 5 FTC Act, FTC are jurisdictie competenta asupra unfair methods of competition si asupra unfair and deceptive acts and practices. - conform majoritatii doctrinei americane, conceptul de concurenta neloiala are un inteles mai restrans in SUA decat in Europa. In general, concurenta neloiala presupune o relatie directa de concurenta intre victima si autor (intelegand prin autor si persoana care il ajuta cu intentia de a deturna clientela victimei, chiar daca aceasta persoana nu se afla in raport direct de concurenta cu victima) 396. Aceasta abordare permite diferentierea intre unfair competition si unfair trading, ultimul fiind mai larg si acoperind orice situatie neloiala (contrara codului de conduita) care apare in viata comerciala, indiferent ca partile sunt concurenti sau nu. Conceptul american de unfair trading este similar, in opinia autorilor americani, celui de concurenta neloiala in Europa, insa el nu poate echivala conceptul american de unfair competition, care presupune intotdeauna existenta unei relatii de concurenta intre parti 397. - dreptul concurentei neloiale este o subramura a dreptului raspunderii civile delictuale (torts). Faptul de concurenta neloiala este un delict sui generis, deoarece conflictul intre concurenti are drept scop obtinerea unui premiu-clientul- si exista pentru ca exista concurenta, astfel ca nu lupta si prejudiciul suferit de concurent atrage raspunderea, ci incalcarea regulilor stabilite pentru desfasurarea concurentei in limite normale398. Concurenta este ilicita (unlawfull) atunci cand un concurent incalca obligatia care incumba fiecarui concurent, de a respecta regulile luptei concurentiale (lupta concurentiala fiind naturala, fiind un modus vivendi, numai excesele fiind prohibite)399. Concurenta este neloiala, nedreapta (unfair)

L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 18-26 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 27-28 396 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 31-32; 47; 61-63 397 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 31-34 398 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 73-75 399 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 85
394 395

atunci cand se incalca valorile etice ale lumii afacerilor, condul de conduita al acesteia, indiferent daca aceste valori sunt codificate (consacrate) prin lege sau nu400. -Teoria americana a delictului civil, aplicabila faptelor de concurenta neloiala, care implica lupta dintre competitori, presupune urmatoarele postulate (1) orice concurenta prejudiciaza reclamantul, (2) paratul este raspunzator pentru prejudiciu, de vreme ce a intentionat sa concureze, (3) numai concurenta loiala este justificata401.

Price war - in doctrina americana, razboiul preturilor se manifesta prin doua tipuri de actiuni: vanzarea la un pret nerezonabil de scazut si discriminarea prin pret. Scopul unui razboi al preturilor este de a elimina concurentul folosind o forta economica superioara si este consecinta concurentei pe piata 402. - razboiul preturilor nu este neonest, nici chiar atunci cand se ajunge la vanzarea sub costuri si vanzatorul intentioneaza sa creeze un prejudiciu altui concurent (jurisprudenta americana permitand vanzarea sub costuri, daca nu exista o lege care sa o interzica si daca nu exista alt element prohibit de lege)403. Razboiul preturilor este o tactica recunoscuta legal de a atrage cumparatorii, pretul scazut prezentat de vanzator reprezentand un element de negociere. Nimic nu obliga agentul economic sa realizeze profit iar o lege care impune o asemenea obligatie ar fi o invazie a afacerilor private. Razboiul preturilor poate fi justificat de conditiile economice sau de o situatie de urgenta. Totusi, razboiul preturilor care are drept unic scop eliminarea concurentului din afaceri trebuie sa fie interzis ca act de concurenta neloiala (consumatorul fiind numai beneficiarul incidental al razboiului). Lupta paralela intre concurenti pentru a atrage clientul s-a transformat astfel intr-un atac direct al unuia asupra altuia, concurenta devenind neloiala. Din experienta practica a rezultat ca in urma unui razboi al preturilor, ambii concurenti ies vlaguiti, fara nici un castig real. Micii intreprinzatori au resurse reduse pentru a rezista unei asemenea lupte, mai ales cand atacul vine din partea unui concurent de mare forta economica. Drept urmare, pentru a pastra un nivel rezonabil de concurenta pe piata, guvernul a intervenit adoptand o legislatie specifica404. - in ce masura un razboi al preturilor este act monopolist sau act de concurenta neloiala? Razboiul preturilor care are drept scop sa elimine un concurent este in primul rand un act de concurenta neloiala, dar incidental poate fi si un act monopolist. Discriminarea prin pret care drept scop sa favorizeze un L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 94-96; 102-104 L. Altman, op.cit., vol.1, Cap. 2 p. 69 402 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 2 403 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 3; 6 404 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 3-4
400 401

cumparator mare in defavoarea altora este un act monopolist. Pornind de la aceasta distinctie, se poate determina care dintre legile americane are in vedere reglementarea afacerilor, care are drept obiect sa previna monopolurile si care urmareste sa combata concurenta neloiala405 [de fapt, solutia asta aburita este rezultatul lipsei de deosebire de natura intre concurenta neloiala si concurenta monopolista ]

vanzarea sub cost - vanzarea sub cost este in esenta un act de concurenta neloiala, nu unul monopolist 406. - in ce priveste legile care interzic vanzarea sub cost, ele sunt legi statale si au fost adoptate de mai multe de jumatate din statele americane. Scopul lor (obiectivul urmarit) nu este intotdeauna clar, insa este cert ca nu recunosc ca inamic principal concurenta neloiala. De multe ori instantele le interpreteaza ca fiind indreptate impotriva monopolizarii407. - legile care interzic vanzarea pot fi grupate in trei categorii: unele interzic vanzarea facuta cu scopul de a distruge concurenta sau a produce prejudicii concurentilor, sau cu scopul sau avand ca efect prejudicierea concurentilor ori distrugerea concurentei. Altele interzic vanzarea sub cost avand in vedere numai efectul ei (nu conteaza intentia). In fine, ultimele o interzic in mod absolut, fara nici o referire la intentie sau efect. Unele au o sfera de aplicare generala, la toate marfurile si chiar servicii, in timp ce altele se aplica numai la anumite marfuri408. - a vinde sub cost inseamna a vinde sub costul actual (care este deosebit de cel uzual) al produsului si se determina prin raportare la produsul in cauza. Reducerea pretului trebuie sa ia in calcul si rabaturile/ restituirile de pret acordate de vanzator clientilor sai. Aceasta trebuie deosebita de cazul in care vanzatorul vinde la un pret foarte scazut, insa totusi cun profit (chiar daca concurentii nu isi pot permite sa vanda cu profit la acel pret), situatie care nu este ilicita409. - nu sunt aplicabile aceste legi atunci cand vanzarea se face cu buna credinta pentru a raspunde concurentei. Vanzatorul nu trebuie insa sa demonstreze ca pretul competitorului sau este legal. Totusi, un vanzator nu poate retalia vanzand sub cost, folosind deci aceeasi practica ilicita ca si concurentul sau. De aceea, s-a propus ca sa fie exceptat de la aplicarea legii numai vanzatorul care vinde de buna credinta sub cost pentru a raspunde preturilor unui competitor care la randul sau de buna credinta crede ca a

L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 5 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 9 407 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 9-10 408 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p.14-15 409 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 16
405 406

stabilit pretul in mod legal. Alte cazuri in care legile nu sunt aplicabile sunt prevazute in textul lor si sunt de stricta interpretare410. - unele legi care au interzis vanzarea sub cost in mod absolut au fost declarate neconstitutionale. Numai legile care cer conditia intentiei au fost considerate constitutionale. Doctrina considera si ea ca numai vanzarea cu intentia de a elimina concurentul de pe piata (si nu numai de a-i lua o parte din clientela) se justifica a fi incriminata ca fapta de concurenta neloiala411. Unele legi au fost declarate de instante ca fiind discriminatorii deoarece nu se refereau la toate produsele/ industriile ci numai la unele 412.

Elemente ale vanzarii sub cost: a) costul. Definitia costului variaza in functie de legislatia analizata. Astfel, costul de productie costul materiilor prime, muncii si o parte corespunzatoare din costurile administrative. Costul de distributie se refera la pretul din factura sau la pretulde inlocuire, care din ele este mai mic plus costurile administrative corespunzatoare (munca, chirie, dobanzi la credite, pierderile din credite, amortizare, taxe, publicitate, autorizatii administrative, etc.). in ce priveste costul detailistului, el este cel mai mic dintre costul de inlocuire sau pretul din factura, din care se scade discounturile primite (mai putin cele uzuale pentru plata in numerar) si se aduna costurile de transport si costurile administrative. In ce priveste pretul de factura, se are in vedere pretul facturat in cursul normal afacerilor, nu pretul unei cumparari prin participare la o executare silita413. Costul cadourilor primite si al primelor trebuie calculate separat de costul produsului principal414. In cazul in care mai multe articole sunt vandute impreuna, costul se calculeaza pe fiecare. Daca se vand mai multe articole ca o singura unitate, pretul de vanzare trebuie sa fie cel putin egal cu suma preturilor articolelor componente415. b) intentia de a prejudicia concurentul sau de a-l elimina. Foarte dificil de probat, dat fiind ca in mod normal concurenta presupune intentia de a crea un prejudiciu. De aceea, se considera ca nu orice prejudiciu atrage ilegalitatea vanzarii sub cost, ci numai prejudiciul care consta in eliminarea concurentului din afaceri [americanii si-au complicat viata cu cerinta intentiei. La francezi si la noi este mai simplu, este suficient sa existe vanzare sub cost]. Aceasta forma de prejudiciu poate premerge faptul de

L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 18 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p.21-22 412 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 29; 30 (nota 2) 413 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 30-31 414 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 32 415 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 32
410 411

monopolizare416. Drept criteriu de determinare, s-a propus ca daca vanzatorul vinde sub cost nu pentru a raspunde concurentei in cursul normal al afacerilor sau nu poate demonstra ca i se aplica una dintre exceptiile legale, atunci continuarea practicii de a vinde sub cost este o dovada a intentiei sale de a elimina concurentul417. Un loss-leader nu este un vanzator sub cost deoarece aici este vorba de o alta fapta (el anunta preturi sub cost numai pentru a atrage clienti, carora le ofera insa alte produse, la preturi care asigura profit)418. De asemenea, scopul de a elimna concurentul nu poate fi dedus din referirea facuta de parat la numele lui in publiictatea sa privind vanzarea sub cost, atat timp cat reclamantul este singurul competitor in industrie, numele lui fiind sinonim cu industria respectiva (era vorba de Western Union si transferul banilor la distanta)419. Pentru a inlatura dificultatile de proba, unele legi prevad prezumtii care transfera sarcina probei in seama paratului. Astfel, orice publicitate, vanzare sau oferta de vanzare sub cost este o dovada a intentiei de prejudicia concurentul (prezumtie criticata ca neavand legatura cu realitatea comerciala)420. Pentru a stabili intentia, se iau in considerare elementele de mai jos, privite impreuna: vanzarea sistematica sub cost. Este imposibil sa elimini un concurent numai printr-o singura vanzare sub cost. De aceea, se are in vedere o campanie sistematica privind vanzarea sub cost 421. de asemenea, experienta a aratat ca aceasta practica are in vedere nu toti competitorii, ci numai un anumit competitor, de aceea structura de pret a agresorului va fi foarte asemanatoare cu cea a concurentului, netinand cont de raportul cerere-oferta mai ales cand si victima raspunde la agresiune422. puterea economica a partilor (de regula, agresorul are o putere economica superioara)423.

In ceea ce priveste reclamantul, el poate fi procurorul general, o agentie publica sau unul au mai multi concurenti (individual sau reprezentati printr-o asociatie de comert)424. Cat priveste paratul, daca

L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 34-36 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 36 418 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 36 419 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p.36 420 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p.37-38 421 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p.39 422 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p.40 423 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 40-41 424 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 42-43
416 417

legea nu contine o definitie a costului de productie, inseamna ca nu se aplica producatorilor si se aplica numai distribuitorilor425. [contractele care au fost incheiate prin vanzare sub cost sunt anulate p.44. ce vina are totusi consumatorul?]

price discrimination In SUA, ea este reglementata prin legi federale care se aplica in general faptelor monopliste (sectiunea 2 din Clayton Act; sectiunea 3 din Robinson-Patman Act, care a modificat Clayton Act). De aceea, multi comentatori si instantele o considera practica monopolista. Callaman si Altman fac o referire la faptul ca discriminarea prin pret poate constitui si concurenta neloiala, insa o analizeaza in general prin prisma faptelor monopoliste426. [totusi, trebuie sa fie privita, la noi cel putin, si ca o fapta de concurenta neloiala]

Paratul in actiunea in concurenta neloiala -pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice sau asociatii de persoane. Uneori, instantele au admis sa emita ex parte injunction, prin care sa ceara incetarea actului, chiar daca paratul nu a fost identificat (considerand ca cerinta identificarii paratului va fi indeplinita atunci cand vor fi confiscate marfurile in cauza)427. - concurenta neloiala fiind un delict, partile participante la fapta raspund in mod solidar. Reclamantul poate urmari oricare dintre participanti sau pe toti odata, independent de gradul lor de responsabilitate428. - este fapta de concurenta neloiala declansarea unui litigiu numai pentru a perturba activitatea unui intreprinzator (de ex., actiunea impotriva clientilor, furnizorilor autorului faptei de concurenta neloiala, L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 44 L. Altman, op.cit., vol.1A, Cap. 7 p. 47-52 427 Moon Records v. Various John Does (ND ILL, 1981), citata de L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 49 428 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 49-50
425 426

desi acestia nu au participat in nici un fel la aceasta. Intr-o asmenea stituatie, actiunea nu poate fi motivata decat de scopul de a indeparta clientela autorului)429. - in principiu, atunci cand actioneaza in indeplinirea mandatului lor, agentiile statului nu pot fi parate in actiunile in concurenta neloiala, inclusiv in ceea ce priveste interventia delictuala in relatiile contractuale (au imunitate). Totusi, cel putin in ce priveste actiunile bazate pe art.43(a) din Lanham Act, din octombrie 1992 a intrat in vigoarea un amendament care permite asemenea actiuni impotriva organizatiilor guvernamentale, pentru incalcarile aduse acelei legi (organele statului pierd aceasta imunitate atunci cand actioneaza in scop comercial, deoarece se presupune ca in acest fel ele au consimtit implicit sa renunte la imunitatea lor- v. si Amendamentul 11 la Constitutia SUA, in ceea ce priveste imunitatea de jurisdictie a guvernului federal)430. In cazul altor fapte de concurenta neloiala neacoperite de Lanham, actiunile au vizat interventia discrimnatorie a statului, care a acrodat concurentului un avantaj nejustificat. Instantele au dat raspunsuri mixte acestor actiuni, invocand fie imunitatea statului, fie admintandu-le numai daca se dovedeste ca interventia statului a avut drept unic scop sa inlatura noua concurenta, sa limiteze concurenta existenta sau sa o restranga431. - in cazul in care un angrosist sau un producator introduc in circuitul comercial bunuri in asemenea maniera incat cumparatorul final va fi inselat, el raspunde pentru concurenta neloiala alaturi de toti participantii la distributia acelui produs. El raspunde si daca putea sti ca dealer-ul a savarsit un fapt de concurenta neloiala in legatura cu marfa sa, daca a sugerat numai savarsirea faptei sau daca trebuia sa se astepte in mod rezonabil ca dealer-ul va savarsi fapta432. Insa, producatorul nu este obligat sa monitorizeze comportamentul tertilor cu care intra in legatura, astfel ca el nu are obligatia de a refuza sa vanda unui detailist care ar putea savarsi o fapta de concurenta neloiala cu acele marfuri. Atat timp cat producatorul actioneaza in mod etic si ia toate masurile uzuale de precautie sau obliga pe detailist sa le ia, nu poate fi atrasa raspunderea sa433. - vanzatorul unui produs este raspunzator pentru actele de concurenta neloiala ale furnizorului sau, daca el obtine avantaje din activitatea furnizorului. In acest caz, buna credinta a vanzatorului este irelevanta in ceea ce priveste injunction (care acopera vanzari viitoare), dar poate juca un rol in ceea ce priveste despagubirile. Conform art. 32(2) din Lanham Act, el poate fi obligat sa plateasca despagubiri numai daca a stiut ca o marca este folosita de vanzator cu scopul de a insela sau produce confuzie (multe cazuri au aparut in legatura cu cei care tiparesc si distribuie materiale publicitare)434.

429 430

L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 50 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 50-51 431 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 51-52 432 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 58-59 433 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.59-62 434 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 67-71

- un intreprinzator, indiferent de forma de organizare, este raspunzator pentru actele ilicite ale angajatilor sau agentilor (reprezentantilor) sai, daca acestia au actionat in indeplinirea mandatului (aparent sau efectiv incredintat) sau in cursul obisnuit al afacerii435. - daca cineva actioneaza ca agent al intreprinzatorului, nu are relevanta ca este un angajat sau un contractant independent. De asemenea, nu are relevanta daca savarseste un act monopolist sau un act de concurenta neloiala. Pe de alta parte, simplul fapt ca persoana care a actionat ilicit este un administrator sau director al societatii, nu este suficient pentru a atrage raspunderea acesteia (el trebuie sa actioneze in indeplinirea activitatii sale sau sa fie directorul general al societatii si sa poata angaja societatea). In cazul in care angajatorul ratifica sau autoriza actele angajatului/ agentului sau profita de ele cu stiinta sau nu dispune incetarea lor, dupa ce a fost notificat asupra lor, angajatorul raspunde pentru aceste acte (solutie relevanta mai ales in ceea ce priveste punitive damages, care au drept scop sa sanctioneze si sa previna conduita ilicita intentionata)436. - in cazul in care angajatorul demonstreaza ca agentul sau s-a angajat in acte de concurenta neloiala fara stiinta angajatorului si ca agentul a actionat in afara cadrului instructiunilor date de angajator cu buna credinta, raspunderea angajatorului nu este atrasa (solutie criticata de Callaman, deoarece pentru a putea acorda injunctive relief este nevoie de raspunderea persoanei impotriva careia este indreptata si injunctive relief este necesara deoarece posibilitatea continuarii actiunii neloiale exista, mai ales ca managementul a aratat ca nu isi poate controla agentii). La fel, este inlaturata acuzatia de intentie a angajatorului in cazul in care actele se concurenta neloiala sunt izolate [ solutie a unor instantediscutabila]437. - toate persoanele care au participat la savarsirea actului de concurenta neloiala sunt tinute raspsunzatoare, indiferent de pozitia ocupata in cadrul societatii. Insa, un auditor al societatii nu ar trebui tinut raspunzator, deoarece in mod normal nu participa la mecanismul decizional al acesteia438. Persoanele din conducerea societatii (inclusiv actionari cu putere de control) raspund si daca au actionat in mod neglijent (daca ar fi trebuit sa stie de existenta actului de concurenta neloiala). Gradul de participare la conducerea societatii probeaza capacitatea de cunoastere a actelor acesteia439. - in cazul in care vanzatorii actioneaza nu ca niste contractanti independenti, ci ca niste agenti subordonati ai producatorului, producatorul va fi tinut raspunzator440.

435 436

L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 71 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 71-72 437 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 72 438 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 73 439 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 73-76 440 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 76

- daca societatea a platit despagubiri pentru actul de concurenta neloiala al agentului sau, ea se poate intoarce ulterior impotriva acestuia, in baza contractului incheiat cu el si in temeiul obligatiei de common law de fiduciary duty. In mod normal, despagubirile datorate de agent nu ar trebui sa exceada amenzile penale platite de angajator441. - in ceea ce priveste filiala, daca ea este numai departament (in fapt) al societatii mame, fara independenta economica, societatea mama este tinuta raspunzatoare pentru actele anticoncurentiale ale filialei442. - daca reclamantul a avut la randul sau o conduita anticocnurentiala, actiunea sa nu va fi in general primita. Cel care cauta dreptate trebuie sa actioneze drept doctrina lui unclean hands sete cu atat mai important in materia concurentei neloiale, unde exista o obligatie generala de a actiona in mod onest (fair). Totusi, aceasta doctrina nu poate fi primita ca aparare a paratului, insa paratul o poate ridica in fata instantei443. Un reclamant nu este raspunzator pentru actele agentilor sai in baza doctrinei unclean hands, decat in cazul in care a cunoscut aceste acte, le-a initiat sau le-a ratificat444.

441 442

L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.77 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p. 88-89 443 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.90 444 L. Altman, op.cit., vol.4, Cap.22- p.96

DREPTUL CONCURENTEI A) Considerente cu privire la rolul dreptului concurentei in general - tendinta naturala a comerciantului (si a agentului economic in sens mai larg) este de a-si elimina concurentii si de a ramane singur pe piata pe care activeaza, cu alte cuvinte de a atinge si de a pastra pozitia de monopol. In opozitie, consumatorul/ utilizatorul, furnizorii si concurentii comerciantului/ agentului economic doresc ca piata sa fie cat mai atomizata (adica, sa existe cat mai multi concurenti de putere mica), astfel incat consumatorii sa beneficieze de posibilitati de alegere cat mai variate si preturi cat mai scazute, furnizorii sa aiba posibilitatea de a negocia termeni si conditii cat mai bune de livrare cu cumparatori (agenti economici) lipsiti de putere economica, iar concurentii comerciantului sa poata accede cat mai usor la statutul de monopol prin eliminarea unor concurenti slabi economic. Din punct de vedere economic, confruntarea acestor tendinte trebuie sa duca la un echilibru intre ele, sa sprijine echilibrul mai larg dintre cerere si oferta pe o anumita piata. Aceste adevaruri economice de necontestat isi pun amprenta asupra dreptului concurentei in modul urmator: normele dreptului concurentei nu sunt indreptate impotriva luptei de concurenta comerciala (care este considerata un motor al dezvoltarii economice), ci impotriva abuzurilor in exercitarea concurentei. In consecinta, dreptul concurentei accepta (si legalizeaza) unele consecinte negative ale luptei de concurenta (eliminarea agentilor economici mai slabi de pe piata; pierderea de clientela si de venituri pe care o sufera unii agenti economici), dar numai daca ele sunt generate de o concurenta comerciala loiala, care se desfasoara in limitele considerate normale de catre societate la un moment dat (aceste limite sunt stabilite/ reglementate prin normele dreptului concurentei). B) Definirea dreptului concurentei si a sub-ramurilor sale Dreptul concurentei este in general definit in doctrina din tara noastra ca fiind ansamblul de reglementari menite sa asigure, in raporturile de piata interna si internationala, existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici, in lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei . Fara a se pronunta in mod expres asupra acestui aspect, autorii romani par sa incline spre calificarea acestei ramuri de drept ca facand parte din categoria dreptului privat . In opinia mea, dreptul pozitiv al concurentei (cel putin, astfel cum este reglementat in momentul de fata) cuprinde in general norme imperativ-prohibitive, a caror respectare este monitorizata in unele cazuri (dreptul antimonopol, reglementarile anti-dumping) de organe specializate ale administratiei publice. Astfel, dreptul concurentei, prin restrictiile pe care le impune si prin supravegherea respectarii acestor restrictii, protejeaza exercitarea libera a drepturilor dispozitive care alcatuiesc esenta dreptului comercial si a dreptului privat in general. Oarecum paradoxal, dreptul concurentei protejeaza libertatea contractuala si libertatea de actiune extracontractuala a agentilor economici prin interzicerea unor acte care ar putea fi incheiate pe baza libertatii de vointa . In acest context, dreptul concurentei poate fi considerat ca un instrument de protectie a punerii in aplicare a normelor dreptului privat in sfera schimbului de produse, ceea ce nu duce automat la concluzia ca, la randul sau, face parte din familia dreptului privat.

Personal, as inclina sa consider ca aceasta ramura de drept apartine mai degraba dreptului public decat dreptului privat. Concurenta neloiala Materie: Drept Accesari: 4.261 Download-uri: 2.407 Nota: 4.87 (464 note) Am probleme cu acest referat! CONCURENA COMERCIAL NELOIAL

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT TG-JIU

Exercitarea activitii comerciale contrar uzanelor cinstite. Metode nepermise de stimulare a vnzrii sau a prestrilor de servicii care mpiedic libera concuren.

PROFESOR: Conf.univ.dr.MLADEN CARMEN

STUDENT: BUTUIN MARIUS ANUL: IV GRUPA: 144

CONCURENA COMERCIAL NELOIAL Este o form a concurenei care are loc cu mijloace i aciuni contrare, opuse uzanelor comerciale legale. Aceasta distorsioneaz i deturneaz concurena de la scopul su n favoarea unuia sau mai multor comerciani prin defavorizarea altora sau a celorlali. Exercitarea activitii comerciale contrar uzanelor cinstite. Metode nepermise de stimulare a vnzrii sau a prestrilor de servicii care mpiedic libera concuren. Metoda bulgre de zpad, Conform dispoziiilor art. 4 lit. d al Legii nr. 11/1991 constituie contravenie ncheierea de contracte prin care un comerciant asigur predarea unei mrfi sau executarea unei prestaii n mod avantajos, cu condiia aducerii de ctre client a altor cumprtori, cu care comerciantul ar urma s ncheie contracte asemntoare. Metoda, denumit uzual ,,bulgre de zpad" const n promisiunea comerciantului de a preda marfa sau de a executa prestaia la un pre ori tarif inferior celui practicat n mod curent, n schimbul obligaiei asumate de clientul consumator de a procura pentru comerciant ali clieni. Atunci cnd acetia din urm se prezint i, la rndul lor, se oblig, n aceleai condiii, s aduc noi clieni, cumprtorul iniial i primete avantajul scontat. Astfel, jurisprudena francez a decis c reprezint o vnzare tip ,,bulgre de zpad" atunci cnd se ofer nou perechi de ciorapi la un pre interesant oricrei cliente care furnizeaz trei comenzi similare ale altor consumatoare . Nu are nici o relevan mprejurarea c consumatorul are alegerea ntre dou preuri, unul redus dac procur i ali clieni i cellalt normal. Procedeul este neonest i prejudiciaz deopotriv pe ceilali comerciani ca i pe consumatori, insuflndu-le iluzia c astfel ar dobndi mrfuri sau alte servicii n condiii avantajoase. Un comerciant care vinde stilouri, pred unui cumprtor ase bonuri, fiecare reprezentnd 1/6 din preul curent al unui stilou. nainte de a -i primi stiloul, cumprtorul trebuie s plaseze cinci din cele ase bonuri, altor consumatori i s predea comerciantului lista acceptanilor. Fiecare dintre cei cinci acceptani trebuie s se prezinte la vnztor i s accepte, la rndul su, s preia alte cinci bonuri pe care s le plaseze dup acelai sistem. n

momentul n care fiecare dintre noii 25 de acceptani a prezentat lista persoanelor la care a plasat bonurile, primul consumator i primete stiloul la a asea parte din preul curent. La prima vedere acest procedeu poate crea iluzia c ar fi avantajos pentru un consumator care, plasnd cele cinci bonuri, primete stiloul n schimbul unei sume reprezentnd o esime din preul lui.

Se observ att imposibilitatea consumatorului dintr-o etap ulterioar celei iniiale de a plasa bonurile ct i imposibilitatea comerciantului de a onora toate comenzile la preul diminuat. Astfel, n prima etap, consumatorul primete obiectul rvnit dac alte 30 de p ersoane (cele cinci recrutate de el plus cele 25 recrutate de primele cinci) au acceptat s cumpere produsul i s recruteze fiecare nc cinci noi adereni. n cea de a doua etap, pentru ca primii cinci acceptani dobndeasc la pre redus obiectul, numrul clienilor ce trebuie s fie atins n total, mpreun cu ei, este de 155 de persoane. Pentru ca fiecare din cei 25 de clieni etapa a III -a s-i primeasc avantajul scontat, numrul total al noilor clieni (fr socoti i pe cei 25), trebuie s fi atins cifra de 750 persoane. n cea de IX-a etap numrul consumatorilor acceptani se ridic la cca. dou milioane. Astfel, foarte rapid se ajunge fie la imposibilitatea de a mai gsi clieni, fie la imposibilitatea pentru comerciant de a satisface, la preu l redus, toate cererile. Avantajul scontat de consumatori se vdete iluzoriu, dar scopul comerciantului, de a capta clientela concurentului su, a fost atins n paguba altor comerciani Jurisprudena a calificat acest procedeu, bazat pe sistemul piramidal ca o escrocherie prin care comerciantul i nsuete un profit ilicit uznd de mijloace frauduloase .

Premii i cadouri

Conform dispoziiilor art. 4 lit. e al Legii nr. 11/19 constituie contravenie ncheierea de contracte prin care cumprtorul ar urma s primeasc un premiu, care depinde exclusiv de o tragere la sori sau de hazard. n principiu, orice comerciant este liber s ofere clientelei sale daruri, ns atragerea clientelei prin acest procedeu profit prea puin consumatorilor, pentru c prem iul depinde numai de hazard, ceea ce face ca procedeul s fie neonest. Spre exemplu: ,,ampon antiparazitar pentru cini v ofer, gratuit, cabinetul veterinar din str. X. Informaia coninut n text este evident eliptic, pentru c nu desluete suficie nt amponul este oferit oricrui solicitant sau numai clienilor cabinetului, care pltesc un serviciu veterinar. n accepiunea concurenei comerciale, vnzarea cu premiu reprezint o tehnic de incitare a consumatorului, oferindu-i perspectiva de a obine deodat cu produsul cumprat sau

cu serviciul prestat contra cost i un alt serviciu dobndit ori gratuit ori n condiii avantajoase. Premiul este, aadar, ntotdeauna accesoriul produsului ori al serviciului pltit. Dimpotriv, cadoul este independent de cumprarea unui produs sau de contractarea unui serviciu. El este acordat oricrei persoane, fr obligaia de a contracta. Tradiional, cadourile constau n agende telefonice, ustensile de scris etc. purtnd marca celui care le ofer. Uneori, ns, cadoul poate consta ntr-un produs informatic. Iat un exemplu: ,,Dar indiferent de faptul c vei alege sau nu un sistem informatic din cele prezentate mai sus, v oferim gratuit sistemul de contabilitate general care este n doatare curent n peste 40 de uniti economice".

Premii permise.

Aadar n cadrul legislativ actual, premiile acordate consumatorilor sunt permise dac dobndirea acestor premii nu depinde de o tragere la sori sau de hazard. Exemple de premii permise: - premiile tip gadget introduse n cutiile cu detergent, imaginile colorate sau hologramele introduse n ambalajul unor dulciuri, micile jucrii din oule de ciocolat etc.; - premiile constnd n obiecte a cror utilitate este legat de aceea a bunului vndut (transport gratuit, adeziv gratuit etc.); Sunt, de asemenea permise premiile pltite", care se utilizeaz n dou variante: a) cross-couponing" constnd n oferirea cumprrii avantajoase a unui produs pentru cumprtorul altui produs. De exemplu, celui care cumpr o cutie cu detergent i se ofer totodat cumprarea, la un pre avantajos, a unui litru de ulei; b) ,,cheque-ristourne care const n oferirea pentru cumprtorul unui produs a unei reduceri de pre pentru o alt cumprare ulterioar a aceluiai produs. Desigur c n niciuna dintre aceste situaii vnzarea unuia dintre produse nu trebuie s fie condiionat de cumprarea altui produs (interdicie prevzut de art. 1 lit. c din Legea nr. 12/1990). Nu cad sub incidena sanciunii prevzut de art. 4 lit. e nici avantajele oferite consumatorilor prin intermediul sistemelor cumulative care se bazeaz pe fidelizarea clientelei:

dup un anumit numr de cumprturi sau dup atingerea cumulat a unei valori a cumprturilor efectuate, cumprtorului i se ramburseaz un anumit procent din aceast valoare predndu-i-se mrfuri sau oferindu-i-se servicii nepltite. Iat cteva exemple: 1) Sistemul COOP Strasbourg. Cumprtorului i se elibereaz un carnet cu paginile divizate n spaii rectangulare ntr-un numr determinat. La fiecare cumprare, se predau la casierie consumatorului un numr de timbre valorice corespunznd unui anumit procent din preul pltit. Dup ce toate spaiile au fost acoperite cu timbre, magazinul reine carnetul i consumatorul beneficiaz de produse nepltite corespunztor valorii globale a timbrelor. Inconvenientul acestui sistem const n cheltuiala pentru timbre. 2) Sistemul utilizat de restaurantul., Cercle Suisse de Besancon". Consumatorului i se elibereaz un carnet de fidelitate, utilizabil timp de un an de la data primirii, avnd forma i dimensiunile unei cri de vizit. Pe verso sunt 10 spaii rectangulare n care, la fiecare consumaie, se scrie de ctre personalul restaurantului data i suma pltit. Dup ce s -au completat toate spaiile, se acord consumatorului o reducere de pre egal cu 5% din totalul sumelor pltite. Inconvenientul acestui sistem const n aceea c se bazeaz pe onestitatea personalului restaurantului, care poate favoriza anumii consumatori. 3) Sistemul ,,Flamingo Hilton Hotel Casino, Reno, Nevada". Consumatorul primete un cupon tiprit, pe care l poate utiliza, dup ce a introdus n maina de joc cea de a 100 -a pies de 25 de ceni, pentru a intra fr plat la spectacolul ,,American Superstars Show". Acelai cupon i ofer, ca alternativ, dup ce a introdus cea de a 100 -a fis de un dolar n maina de joc, alegerea ntre intrarea liber pentru dou persoane la spectacolul menionat mai sus sau consumaia gratuit i nelimitat pentru dou persoane la bufetul ca sinoului. Inconvenientul sistemului: ofertantul i rezerv facultatea de a anula aceast aciune promoional fr preaviz, n orice moment. 4) Sistemul Clientul nostru fidel.Consumatorului i se elibereaz un carnet, dup ce a efectuat prima cumprare n acel magazin. Casierul capseaz originalul bonului pe prima (i ulterior pe proxima liber) ntre cele 10 poziii din carnet. Dup ce toate poziiile au fost completate, carnetul se prezint casierului care controleaz, pe propria rspundere, fiecare bon i calculeaz premiul, scriind cifra pe copert, n spaiul rezervat, dup care semneaz i aplic parafa. Casierul reine carnetul pentru decontare. Clientul primete marf nepltit pn la concurena unui procent (3-5%) din valoarea total a cumprturilor fcute n acel magazin i atestate prin bonurile capsate pe acel carnet. Avantaje: nu se cheltuiete pentru timbre; nu se bazeaz pe onestitatea personalului.

Premii interzise conform dispoziiilor art. 4 lit. e. Cad sub incidena interdiciei prevzute de acest text orice premii oferite cumprtorilor sau beneficiarilor de servicii pltite dac obinerea acestor premii de ctre consumator depinde exclusiv de o tragere la sori sau de hazard. Este omeneasc tentaia ctigului i pe aceast slbiciune se bazeaz uneori comerciantul pentru a stimula vnzarea prin oferirea participrii la o loterie sau la un concurs dotat cu premii. Asemenea practici contravin liberei concurene n msura m care sperana ctigului aleatoriu devine factorul determinant pentru consumator de a alege un produs sau un serviciu i nu calitatea sau preul acestora. Se impune ns o distincie ntre premiile atribuite ca urmare a participrii la un concurs i premiile a cror atribuire depinde numai de hazard sau de o tragere la sori. Interdicia nu se refer i la premiile acordate ctigtorilor unui concurs, cu titlu de recompens pentru promovarea cu succes a unui test care le-a pus n valoare cunotinele, inteligena sau alte aptitudini ori calitile fizice. Este interzis, conform acestui text legal, numai ncheierea de contracte comerciale prin care cumprtorul ar urma s primeasc un premiu care depinde exclusiv de o tragere la sori sau de hazard. Aadar, pentru aplicarea acestei norme legale este necesar s fie ntrunite cumulativ patru elemente: a) oferta de vnzare a unui produs sau a unui serviciu, adresat publicului; b) nsoirea ofertei de promisiunea unui ctig; c) dobndirea acestui ctig de ctre consumator depinde exclusiv de o tragere la sori sau de hazard; d) consumatorul trebuie s suporte un sacrificiu pecuniar. Numai ultimele dou elemente necesit explicaii suplimentare.

Caracterul aleatoriu al premiului

Se exprim n dou modaliti: a) nsi dobndirea lui depinde numai de o tragere la sori sau de hazard; b) valoarea premiului depinde de o tragere la sori. n prima situaie desemnarea ctigtorilor se face: a) n urma unei trageri la sori sau b) ca urmare a hazardului. n cea de a doua situaie, chiar dac toate biletele de participare la tombol sunt ctigtoare, ctigurile fiind de valori diferite, premiul depinde exclusiv de o tragere la sori. Exemple de premii acordate ca urmare a tragerii la sori: 1) Sistemul caddy-cadeau". ntr-un magazin alimentar cu autoservire, la fiecare or se ofer marf gratuit, de o anumit valoare, unui cumprtor desemnat prin tragere la sori; desigur c pentru a dobndi vocaia la premiu, este necesar s fi efectuat cumprturi (s fi cumprat o anumit marf sau orice marf din acel magazin). 2) Sistemul zilelor gratuite, care const n aceea c unul sau mai muli consumatori, desemnai prin tragere la sori, beneficiaz de rambursarea preului pentru cumprturile efectuate n acea zi ntr-un anumit magazin. 3) Sistemul tombol, conform cruia fiecrui cumprtor i se ofer un bilet de loterie; chiar dac toate biletele sunt ctigtoare, valoarea premiilor este inegal desigur c participanii sunt sedui de perspectiva obinerii celui mai valoros premiu) ceea ce face ca premiul obinut s depind exclusiv de tragerea la sori. Exemple de premiu acordat ca urmare a hazardului: 1.) ,,Dorii o excursie agreabil n Polonia? TRANS-EUROPA v ofer acest prilej sptmnal, n fiecare joi organizm excursii de 3 zile la VAROVIA i CRACOVIA. Se asigur: - Transport cu autocare NEOPLAN" - Cazare la hotel (apartament cu 2 camere + baie) - Ghid atestat Pe traseu se organizeaz TRAGERE LA SORI. Turistul ctigtor beneficiaz le o EXCURSIE GRATUIT din partea firmei."

2.) Atenie la franzelele AGIO! Cea mai bun pine din Arad devine mai preioas! Cum? ncepnd de mari 27 octombrie 1992, n fiecare zi, o franzel produs de S.C. AGIO S.R.L. va conine un INEL DE AUR! Rugm persoana care l va gsi s anune societatea la telefon 12544 sau 73938, n vederea nominalizrii n pres. AGIO-GOLD"

Sacrificiul pecuniar.

Toate ofertele de premiu la care se refer dispoziiile art. 4 lit. e al Legii nr. 11/1991 implic un sacrificiu pecuniar din partea consumatorului: cumprarea unui anumit produs sau a oricruia dintre produsele puse n vnzare e un anumit comerciant. Mrimea acestui sacrificiu pecuniar nu are nici o relevan pentru aplicarea normei legale menionate. De asemenea, este irelevant faptul c la vnzarea mrfurilor sau la prestarea serviciilor sunt practicate preuri normale. Astfel s-a considerat ca un fapt de concuren ilicit punerea n vnzare de ctre n comerciant, la preuri obinuite, a unor pachete cu cafea, fiecare al patru sutelea pachet coninnd o moned de aur.

Falsa publicitate (art. 4 lit. f Legea nr. 11/1991) Aspecte generale.

Constituie contravenie potrivit art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991 i se sancioneaz cu amend de la 20.000 lei la 60.000 lei comunicarea sau rspndirea, de ctre un comerciant, de

afirmaii asupra intreprinderii sale sau activitii acesteia, menite s duc n eroare i s -i creeze o situaie de favoare n dauna altor concureni. Din textul citat rezult c fapta const n prezentarea propriei activiti ntr -o min favorabil, fr ca aceasta s corespund realitilor, exagernd intenionat realizrile sau ascunznd cu bun tiin eecurile, cu scopul de a induce n eroare partenerii comerciali sau consumatorii i de a-i crea o situaie de favoare n dauna altor concureni Afirmaia unui ziar c are cel mai mare tiraj dintre ziarele belgiene, dac este inexact n fapt, constituie un act de concuren ilicit. Dac prin el nsui faptul unui comerciant, de a exagera, chiar fr ruine, calitile produselor sale sau rezultatele exploatrii sale nu poate s dea natere la obligaiune civil n folosul terilor, nu e tot astfel cnd afirmaiile inexacte poart asupra unui fapt precis, de care un concurent determinat are dreptul exclusiv s se prevaleze i pe care publicul nu-l poate controla. n acest caz, comerciantul i atribuie n mod fals un avantaj care face parte din averea comercial a concurentului su . Constituie infraciune prevzut de art. 265 pct. l al Legii nr.31/1990 i se pedepsete cu nchisoare de la unu la cinci ani fapta fondatorilor, administratorilor sau a directorilor unei societi comerciale care, n prospectele, rapoartele i comunicrile adresate publicului, arat cu rea-credin fapte neadevrate asupra condiiilor economice sau le ascund cu rea -credin n tot sau n parte.

Modaliti de prezentare a falsei publiciti.

Cea mai uzual modalitate de prezentare a falsei publiciti este mesajul scris sau oral, publicat n pres ori afiat pe ziduri i panouri ori difuzat pe calea undelor la radio sau la televiziune. Ea poate fi realizat ns i cu ali supori: cataloage, liste de bucate (meniuri), ambalaje, sacoe, inscripii pe articole vestimentare, ghiduri turistice sau automobilistice etc. De asemenea publicitatea poate fi realizat chiar prin modul de alctuire a etichetei obligatorii ataat produsului sau prin formularul de contract tip difuzat clienilor poteniali. Publicitatea pur oral, fcut pe strzi, n piee sau blciuri poate, de asemenea, s atrag aplicarea dispoziiilor art. 4 lit. f al Legii nr. 11/1991.

Aadar toate mijloacele de exprimare a reclamei sunt vizate de aceast norm legal, att textele scrise ct i mesajele orale sau cele transmise publicului prin intermediul unei fotografii, a unui desen prin muzic sau prin zgomot. Practica judiciar a considerat c s-a comis o fals publicitate chiar i prin reticen: - n cazul unei societi care a expus spre vnzare aparate telefonice omind s indice c acestea nu sunt agreate de serviciul de pot i telecomunicaii i n consecin or putea fi utilizate n aceast reea ; - n cazul altei societi care a expus spre vnzare, la preuri atrgtoare, pneuri automobil fr s indice c sunt de ocazie i au fost reapate . Impresia fals poate fi creat prin utilizarea unei mari diversiti de mijloace: a) inserarea ntr-un mesaj publicitar a unor meniuni restrictive sau contradictorii caractere tipografice minuscule disimulate abil de meniunile atractive prezentate cu caractere tipografice mult mai mari sau utilizarea incorect, n acelai scop de disimulare, a asteriscului de trimitere la clauzele restrictive; b) reproducerea unor imagini sugestive neltoare pe suportul publicitar (imaginea unui fruct pe ambalajul unei buturi sintetice creeaz impresia fals c butura ar fi preparat din sucul natural extras din acel fruct); c) utilizarea improprie a unor termeni sugestivi cum sunt: la prima mn dei obiectul la care se refer publicitatea a cunoscut mai muli posesori succesivi) sau natural" (dei produsul a suferit un proces de prelucrare industrial) ori croitorie" i obiectele vestimentare la care se refer au fost confecionate m serie); d) revendicarea unor calificative neatribuite legal ( numrul de de stele n cazul hotelului sau al restaurantului).

Aprecierea caracterului fals al publicitii.

Falsitatea mesajului publicitar le fi analizat sub dou aspecte: a) dup coninutul mesajului; b) dup destinatarul mesajului.

a) innd cont de coninutul mesajului falsa publicitate trebuie s fie delimitat n raport cu publicitatea care poate induce n eroare ct i fa de publicitatea optimist umoristic. Este fr ndoial fals o publicitate care atribuie unui produs o alt compoziie dect cea real sau o nsuire pe care nu o posed. Este de natur a induce n eroare o publicitate care poate genera o nelegere greit sau echivoc a mesajului (de exemplu anunul potrivit cruia un anumit comerciant vinde fr beneficiu" un anumit numr de articole fr a specifica ns sunt articolele vndute cu pre redus). Uneori enormitatea falsei publiciti este att de vdit nct nu -l poate deruta pe consumatorul mijlociu (o anumit baterie nu se uzeaz dect prin utilizare, dei nsui fabricantul menioneaz pe produs o dat limit pentru punerea lui n funciune) i ntr-o asemenea situaie se apreciaz c nu exist rspundere juridic pentru fals publicitate. Pentru aceleai considerente, publicitatea optimist sau umoristic, dac pstreaz o anumit msur, nu este considerat ca fals publicitate. ntr-un spot televizat, care fcea reclam unei valize, aceasta era utilizat ca minge de fotbal iar rolul juctorilor era interpretat de cteva buldozere, ntregul spectacol urmrind s sugereze soliditatea valizei. Tribunalul corecional din Paris l-a condamnat pentru publicitate neltoare pe autorul anunului, considernd c turnarea filmului a necesitat utilizarea mai multor valize, nlocuite pe msur ce erau distruse. Curtea de Apel Paris a infirmat aceast hotrre, considernd c ,,demonstraia nu putea pcli pe nimeni, filmul oferind un spectacol imaginar, fr pretenii de experien tiinific, n plin ficiune i n afara hotarelor realitii. Curtea de Casaie, prin decizia pronunat la 21 mai 1984, respingnd recursul, a interpretat norma legal aplicabil m sensul c acesta nu interzice o publicitate hiperbolic, realizat prin parodie sau emfaz, care nu poate nela pe nimeni . b) Lund n considerare destinatarul mesajului publicitar, aprecierea caracterului neltor se poate face sau m raport de consumatorul mijlociu considerat in abstracto sau m raport de destinatarul concret. Dac mesajul publicitar se adreseaz publicului n general, aprecierea riscului de nelciune, de inducere n eroare se face in abstracto n raport de psihologia consumatorului mijlociu, dotat cu inteligen i atenie normale i cu un minimum de spirit critic. Dac mesajul se adreseaz unui public determinat, aprecierea se va efectua in concreto, inndu-se seama de capacitatea acelei categorii sociale creia i este adresat. De exemplu, n

cazul unui mesaj publicitar prezentat pe panouri amplasate pe autostrad s -a apreciat c el este destinat automobilitilor i de aceea trebuie s poat fi citit de la distan i rapid. Dac informaii eseniale sau contradictorii sunt scrise cu caractere prea mici, ele nu vor putea fi percepute deodat cu restul mesajului i exist riscul inducerii n eroare. Tot astfel, dac publicitatea se adreseaz numai unor profesioniti, posibilitatea de inducere n eroare va fi mai redus pentru c acest public este mai prevenit i mai puin vulnerabil.

Coninutul fals la care se raporteaz publicitatea neltoare.

Falsa publicitate se poate referi, prin coninutul ei, la: a) nsui bunul sau serviciul propus; b) preul i condiiile de vnzare; c) avantajul sau rezultatele promise ori scontate; d) fabricani, distribuitori sau prestatori.

a) Publicitatea fals cu privire la nsui bunul sau serviciul propus poate privi: 1) nsi existena bunului sau a serviciului ( de exemplu: se ofer spre vnzare bunuri de larg consum la preuri avantajoase dar n realitate aceste bunuri nu sunt disponibile n cantitate suficient sau nu sunt disponibile imediat; se promite o asisten tehnic dup vnzare dei comerciantul nu este n msur s o asigure). 2) Natura bunului sau a serviciului (de exemplu se ofer un aliment dietetic dei i realitate el este medicament). 3) Compoziia produsului (de exemplu: ln" dei produsul este fabricat din ln 30% i fibre sintetice 70%; ,,brnz de capr", dei ea este preparat din lapte de capr i de vac n proporii egale; piele dei materialul este sintetic; ,,colorant natural dei colorantul este sintetic etc.). 4) Calitile substaniale ale produsului (de exemplu meniunea ,,motor nou" m izul unui autoturism de ocazie avnd motorul original).

5) Controale pretinse a fi fost efectuate asupra produsului (de exemplu n cazul unei mcelrii care, prin panoul publicitar afiat, pretinde c marfa expus este supus nor controale bacteriologice regulate dei n realitate ea nu a fost supus nici controlului obligatoriu prevzut de normele legale). 6) Cantitatea produsului oferit (cantitatea real este mai redus dect cea prezentat prin publicitate). 7) Modul i data fabricaiei (de exemplu prezentarea unui produs industrial ca fiind artizanal sau afirmaia fals c un mobilier este antic). 8) Originea produsului (de exemplu ,,ceramic de Horezu" sau ,,vase de Corund" dei obiectele sunt confecionate n alt zon, cu material de alt provenien). 9) Condiiile de utilizare (de exemplu, main de splat prezentat ca avnd 20 e programe dei numrul de programe real este inferior).

b) Publicitatea fals cu privire la pre i la condiiile de vnzare se poate exprima n: 1. Vnzarea produselor la preuri superioare celor care sunt prezentate n prospectele publicitare. 2. Prezentarea de sloganuri publicitare false cu privire la pretinse avantaje oferite cumprtorilor (de exemplu: dac vei cumpra dou perechi de ciorapi, a treia pereche v este oferit gratuit" dei preul celor dou perechi corespunde cantitii de trei perechi de ciorapi). 3. Publicarea unei garanii de x ani pentru cumprarea unui obiect de folosin ndelungat, dei n realitate garania este acordat condiionat de plata unui supliment d e pre. 4. Publicarea de informaii false cu privire la condiiile de plat sau de credit. 5. Inserarea n anunurile publicitare a unor motive de punere n vnzare care ar sugera n mod fals c vnztorul este dispus s accepte un pre redus (de exemplu: mutarea din localitate, lichidarea magazinului etc.).

c) Publicitatea fals cu privire la avantajele sau rezultatele promise sau scontate poate consta n:

1. Promisiuni neonorate (de exemplu neasigurarea de ctre o agenie de voiaj a tuturor serviciilor promise turitilor n prospectele publicitare). 2. Rezultate promise cu exagerare (de exemplu reclama fcut unor spori de ciuperci n sensul c dau producie abundent n tot cursul anului i pe orice teren, dei performanele reale sunt mult mai modeste). 3. Atribuirea unor virtui inexistente unui produs (de exemplu loiune care v reface prul czut). 4. Prezentarea de false mrturii despre satisfacia oferit de un produs (de exemplu leacuri tmduitoare).

d) Falsa publicitate cu privire la fabricani, distribuitori sau prestatori se poate manifesta prin: 1. Vnzarea unui produs de o marc diferit dect cea anunat 2. Erijarea unui distribuitor n postur de productor. 3. Autoatribuirea unor caliti inexistente ca: distribuitor agreat de un anumit productor, posesor al unei diplome inexistente, expert, cel mai dinamic grup comercial, ziarul cu cele mai multe exemplare vndute sau unicul aperitiv natural etc. Actele de concuren neloial constituie contravenii i infraciuni, iar n anumite c azuri formeaz obiectul unor aciuni penale n justiie la plngerea prii vtmate sau la sesizarea altor organe n drept

BIBLIOGRAFIE

1. Adriana Corhan Dreptul Concurenei Comerciale note de curs, Ed. Europa Nova Lugoj, 1998 2. Iolanda Eminescu Concurena neleal, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1993 O. Cpn Dreptul Concurenei Comerciale. Concurena neloial pe piaa intern i internaional , Ed. Lum