Liturgica Generala

Partea I
Definitie. Liturgica este disciplina a teologiei practice care se ocupa cu studiul metodic si sistematic al cultului divin, public al Bis.Cr.Ort. Obiectul liturgicii este cultul. Prin cult intelegem totalitatea actelor, a formelor si a randuielilor intrebuintate de biserica, prin care ea cinsteste pe Dumnezeu, si pe sfinti si prin care, totodata, impartaseste credinciosilor harul sfintitor al lui D-zeu. Termenul tehnic Liturgica deriva de la cuvantul Liturghie. In Biserica Crestina Veche, cuvantul Liturghie avea un sens mult mai larg decat cel de azi. Locul Liturgicii in Teologie. Ca disciplina deosebita in cadrul Invatamantului teologic, liturgica este relativ noua Sfarsitul veacului al XVIII-lea si inceputul veacului al XIX-lea. Liturgica este grupata de obicei in sectia practoca a Teologiei, ca si Catehetica, Omiletica Pastorala si Dreptul Bisericesc, discipline cu care Liturgica sta in stransa legatura si care se ocupa cu studiul exercitarii in practica a celorlalte doua functii ale preotiei : cea didactica sau invatatoreasca si cea Pastorala sau de conducere. Dreptul canonic si bisericesc, in special, are multe puncte de contact cu liturgica, deoarece unele din hotararilesi reguluile formulate in canoanele diferitelor sinoade si ale Sfintilor Parinti se refera la chestiuni de ordin Liturgic. Cele mai stranse legaturi le are liturgica mai intai cu Dogmatica si cu Morala, deoarece cultul are radacini adanci in Invatatura de Credinta si in trairea religioasa crestina, formele lui externe nefiind, in cele mai multe cazuri decat transpunerea in practica a unor idei dogmatice si a unor reguli de viata morala. In al doilea rand, liturgica are stranse leagturi cu IBU, care ii furnizeaza date si informatii in legatura cu Istoria cultului. Arheologia crestina, deasemenea, procura date si informatii privitoare mai ales la locasurile si obiectele de cult in perioada veche, precum si la unele aspecte sau amanunte ale cultului de azi. Istoria artei religioase (crestine), are deasmenea multe puncte de contact cu Liturgica, intrucat cultul a pus totdeauna in serviciul sau toate formele de arta. Istoria religiilor poate fi deasemenea utila pentru studiul liturgicii, intrucat ne poate lamuri asupra originii sau provenientei formelor si senurilor unor rituri, ceremonii sau institutii de cult care sunt comune si altor religii. Folosul si Importanta studiilor liturgice. Misiunea principala a preotului este cea de sfintitor al credinciosilor si de mijlocitor al harului Divin care se transmite prin formele cultului. Credinciosii vad in preot, si-l vor mai intai un Sfintitor sau Savarsitor al Cultului Divin si abia in al doilea rand un Invatator si conducator al turmei sale. Preoul va tebui deci sa fie in primul rand un bun slujitor pentru ca, prin calitatile sale de Liturghisitor, sa poate statisface nevoile religioase ale credinciosilor si sa-i faca sa participe la Sfintele Slijbe cu interes, cu dragoste si in chip activ. Pe langa vocatia si dragostea pentru oficiul sau de Liturghisitor, pe langa calitatile innascute sau naturale care se cer unui bu slujitor si pe langa pietate sincera, un bun Slujitor va trebui sa-si insuseasca si o temeinica pregatire Liturgica. Aprofundarea studiului Liturgicii ne ajuta sa patrundem sub invelisul extern al formelor de cult pe care le savarsim si sa le cunoastem sensul adanc, spiritul si rostul pentru care ele au fost instituite sau introduse in cult si importanta lor pentru viata religios-morala a noastra si a credinciosilor nostri. In primul rand, studiul Liturgicii este necsar pentru pregatirea profesionala a viitorului preot. In al 2-lea rand, studiul Liturgicii este necesar preotului si in calitatea lui de Invatator al Turmei Duhovnicesti, pentru ca il ajuta la Catehizarea Mistagogica, adica la initierea credinciosilor in tainele cultului, prin predici si Cateheze, in care sa se explice rostul si semnificatia religioasa a actelor de cult. Studiul Liturgicii este deasemenea folositor preotului in calitatea lui de executant principal si factor responsabil in ceea ce priveste aplicarea constiincioasa si exacta a randuielilor de cult in parohie. Dreptul de
1|Page

supraveghere a cultului si puterea de a interveni sau de a lua masuri si a formula reguli in materie de cult, apartine Sfantului Sinod. Dar, in practica Sfantul Sinod nu poate exercita acest drept fara colaborarea constiincioasa a preotimii. Scrieri de interes Liturgic in Literatura crestina din primele trei veacuri. Din primele trei veacuri ale erei crestine nu avem o expunere sistematica asupra cultului si nici o scriere care sa se ocupe in mod special cu probleme de ordin liturgic. In operele unora dintre Sfintii Parinti si scriitori bisericesti din acea epoca aflam doar cateva informatii izolate si incidentale asupra cultului de atunci, scrise mai mult cu scop misionar sau apologetic. Astfel : Didahia (Invatatura) celor 12 Apostoli ne da pe la sfarsitul secolului intai, in cap. 9-10 modele de formule liturgice intrebuintate la serviciul euharistic ; in prima Epistola catre Corinteni, Sf. Clement Romanul, si el cele mentionate mai sus ; Sf. Iustin Martirul si Filosoful, pe la mijlocul veacului al 2-lea ne-a lasat in prima sa Apologie, o descriere sumara a liturghiei din timpul sau. Indicatii mai complete si mai pretioase asupra cultului crestin di primele 3 veacuri si indeosebi asupra liturghiei contin acele prime incercari de codificare a unor norme de viata crestina, cuprinse in grupa scrierilor anonime si pseudoepigrafe cunoscute sub denumirea generala : Randuieli Bisericesti. Cele mai de seama din aceste scrieri : - Randuiala bisericeasca egipteana, identificata astazi cu scrierea Traditia Apostolica a lui Ipolit Romanul. - Constitutiile Apostolice sau Asezamintele Sfintilor Apostoli (cartea a VIII-a) - Testamentum Domini nostri Jesu Christi, de origine siriaca. Perioada Patristica in Rasarit. Primele scrieri din literatura Crestina cu scop si continut pur Liturgic apar abia catre sfarsitul secolului IV, cand cultul crestin ia o dezvoltare si stralucire necunoscute mai inaite. Acum apar si cele dintai carti liturgice, propriu-zise, sub forma de colectii de rugaciuni rostite la diverse slujbe pentru folosinta unor ierarhi. Mai numeroase sunt asa-numitele Cateheze Mistagogice din aceasta perioada. Rolul acestor scrieri la inceput era unul practic, acela de a explica fie neofitilor, fie catehumenilor Tainele Initierii crestine, adica Botezul, Mirungerea si Sf. Euharistie. In Rasarit astefel de opere ne-au ramas de la Sf. Chiril al Ierusalimului, (in cele 5 Cateheze Mistagogice), de la Teodor de Mopsuestia (in Omiliile Catehetice) si de la Sf. Ioan Gura de Aur. De pe la sfarsitul secolului V inainte, adica odata cu decandenta si disparitia disciplinei catehumenatului, comentariile liturgice de gen Catehetico-Omiletic dispar, facand loc celor cu scop si caracter teologic-scolastic, lucrari de adevarata speculatie sau eruditie teologica, destinate crestinilor avansati si zelosi in cunoasterea si aprofundarea doctrinei. Prin analogie, cu modul alegoric de interpretare a Sf. Scripturi, explicarea Sf.Liturghii a luat si ea o directie alegorico-mistica.Prima talcuire liturgica de acest fel este cunoscuta scriere intitulata despre Ierarhia Bisericeasca, a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul. Pe urmele acestuia au mers aproape toti comentatorii Liturghiei Ortodoxe, printre care : -Sf. Maxim Marturisitorul (+662) Mystagogia. -Sf. Gherman I, Patriarhul Constantinopolului (+740) Descriere a bisericii si contemplatie mistica. -Sf. Teodor Studitul (+826) Explicare a Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite. Literatura Liturgica in Rasarit, dupa sfarsitul epocii patristice (sec VIII IX) Explicarea Liturghiei dupa aceasta perioada este comentata de mai multi comentatori greci, printre care Theodor, Episcopul Andidelor, cu o Talcuire amanuntita a dumnezeiestii Liturghii. Acelasi obiect il au si unele tratate anonime, dinte care unul, cu titlul Cuvant cuprinzand toata descrierea bisericii si expunerea amanuntita a tuturor ce se savarsesc in dumnezeiasca slujba , acesta provenind di secolele XI-XII sau chiar de mai tarziu. Explicarea mistico-alegorica a Liturghiei a ramas predominanta pana in timpurile mai noi, in ortodoxie. Dar incepand cu epoca de criza a Bizantului, centrul de greutate al acestei literaturi liturgice se muta din capitala imperiului la Tesalonic. Aici se remarca doi mari talcuitori tesaloniceni ai liturghiei : Nicolae Cabasila Talcuire a dumnezeiestii Liturghii (cea mai izbutita realizare a talcuirii liturgice de tip teologic-speculativ) ; si Despre Viata in Hristos si arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului. Acesta din
2|Page

urma ne-a lasat mai multe scrieri liturgice, in care descrie si explica simbolismul locasului sfant si randuiala mai tuturor serviciilor divine din timpul sau. Sf. Simeon al Tesalonicului este ultimul mare comentator original si de valoare a Liturghiei bizantine. Urmasii acestora au realizat lucrari ce se reduc la modeste compilatii din opera maestrilor anteriori. Dintre ei mentionam pe Nicolae Vulgaris din sec.XVII, cu a sa cunoscuta Invatatura Sfanta, tiparita prima data la Venetia in 1681. Literatura Liturgica Ortodoxa la romani, in ultimele doua secole. Literatura liturgica a fost inaugurata pe teritoriul romanesc, cu traduceri de talcuiri ale Liturghiei din greceste. Cea dintai este o prelucrare a cunoscutei carti Invatatura Sfanta, a lui Nicolae Vulgaris, facuta de dascalul Eremia Cacavela, cu titlul Invatatura Sfanta, adica Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, talcuire de pe limba greciasca pe limba romaneasca. In secolul urmator, Chesarie, eclesiarhul Mitropoliei Bucurestilor (mai tarziu episcop al Ramnicului), a tradus in romaneste toata opera lui Simeon al Tesalonicului, sub titlul Voroava de intrebari si raspunsuri. Prelucrari de talcuiri liturgice, dupa diverse izvoare grecesti si rusesti, au facut in sec al XIX-lea, Arhiereul Ioanichie Evantias si preotul Cosma Mosescu, din Braila. Manuale modeste de liturgica au tradus sau au alcatuit in sec. al XIX-lea episcopul Melchisedec Stefanescu al Dunarii de Jos, preotul samuil Andrievici, Ghenadie - Episcopul Argesului, Arhim. Juvenal Stefanelli, s.a. Manuale complete de liturgica, de nivel universitar si cu caracter stiintific, am avut in romaneste urmatoarele doua : -Tezaurul Liturgic al Sfintei Biserici Crestine Ortodoxe de Rasarit, de dr. Badea Cireseanu. -Liturgica Bisericii Ortodoxe. Cursuri Universitare, de Dr. V. Mitrofanovici, prelucrate, completate si editate de Prof. Dr. T. Tarnavschi, Cernauti 1909, editia a doua Cernauti, 1929, completata de Doctor Nectarie Cotlarciuc. In domeniul istoriei cultului, a lucrat mai ales preotul P. Vintilescu, fost prof. La FTB si primul liturgist roman in adevaratul inteles al cuvantului. Nu ne-a lasat un manual complet de Liturgica, ci numai doua parti din cursul tinut la facultate : a) Curs de Liturgica generala Principiile si fiinta cultului crestin ortodox si b) Curs de istoria Liturghiei. A tiparit in schimb, numeroase monografii care trateaza mai ales probleme din istoria cultului si de filologie liturgica. Mentionam dintre acestea : Cultul si ereziile (Teza de doctorat), Pitesti 1926 ; Misterul Liturgic, Bucuresti 1929 ; Contributii la revizuirea Liturghierului roman, Bucuresti 1931 ; Liturghierul explicat, Bucuresti 1972. Activitatea Pr. Prof. P. Vintilescu a fost continuata de Pr. Prof. Dr. Ene Braniste cu lucrari ca : Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila (teza de doctorat) ; Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, de Nicolae Cabasila, traducere dupa originalul grecesc si introducere; Liturghierul slavon tiparit de Macarie la 1508, in BOR, 1958 nr.11-12 ; Liturgica generala, cu notiuni de arta bisericeasca, Bucuresti 1985 ; Liturgica Speciala,Bucuresti 1980 s.a. Un manual de liturgica pentru seminariile si institutele teologice, ale fostilor uniti din Ardeal, este vol II din Cursul de teologie Pastorala al Prof. Isidor Marcu. Manuale de Tipic au scris : Melchisedec Stefanescu ; Dr. Iosif Olariu ; Prof. Aurel Popovici de la Sibiu ; Ep. Gherontie Nicolau al Constantei s.a. Dintre manualele scolare de tipic amintim pe cele ale profesorilor Pr. M. Dracinschi (Ritualul Bisericii Ortodoxe Catolice) de la Cernauti, Pr. Gavriil Teleaga(Tipiconul cu note ritualistice) si Arhim. Fotie Balamace(Explicatiuni la practica liturgica) de la Bucuresti.

3|Page