Sunteți pe pagina 1din 21

Tulburările de percepţie

Activitatea senzorial-perceptivă reflectă direct şi unitar


dimensiunile şi însuşirile obiectelor din realitate (stimuli), oferind
informaţii atât asupra realităţii exterioare, cât şi asupra celei interioare
(propriul organism).
Percepţia integrează informaţiile oferite de senzaţii, rezultând
imaginea perceptivă care va fi integrată de persoană în existenţa sa,
analizată prin intermediul gândirii şi valorizată afectiv. Percepţia
favorizează experienţa realităţii, trăirea acesteia de către subiect,
facilitând adaptarea la realitate a acestuia.
Caracteristicile percepţiei:
• Obiectivitate
• Completă, detaliată
• Prospeţime senzorială
• Constanţa formei
• Independentă de voinţă

Clasificarea tulburărilor de percepţie


1. Hiperestezia rezultă din coborârea planului senzorial, senzaţiile şi
percepţiile fiind resimţite de subiect ca foarte intense şi neplăcute.
Poate afecta un singur analizator sau ansamblul lor (hiperestezie
generală). Apare în surmenaj, neurastenii, debutul psihotic, debutul
bolilor infecţioase, hipertiroidie, intoxicaţii cu diferite substanţe.
2. Hipoestezia reprezintă creşterea pragului senzorial, cu diminuarea
intensităţii senzaţiilor şi scăderea numărului de stimuli receptaţi. Se
întâlneşte în stări reactive, depresie, crize isterice paroxistice, tulburări
de conştiinţă, schizofrenie.
3. Sinestezia constă în percepţia simultană pe o cale senzorială
diferită a unui stimul receptat la nivelul unui alt analizator (ex. Audiţie
colorată). Se întâlneşte în diferite intoxicaţii (mescalină, LSD, cocaină).
4. Agnozia reprezintă un deficit psiho-senzorial, caracterizat prin
incapacitatea subiectului de a recunoaşte obiectele după
caracteristicile lor senzoriale, în timp ce analizatorii sunt intacţi.
5. Iluzia se defineşte ca percepţie cu stimul real şi specific,
denaturată şi/sau deformată. Deformarea se referă mai ales la calităţile
senzoriale ale obiectelor percepute. Cu cât denaturarea este mai
amplă, semnificaţia patologică creşte. În normalitate, subiectul
recunoaşte deformarea, o critică şi îi completează, ajustează sensul
conform realităţii. În patologie, subiectul nu încearcă să corecteze
deformarea, considerând-o o reflectare autentică a realităţii.
a. Iluziile fiziologice, nepatologice – rezultă din modificarea condiţiilor
perceptive, obiective a mediului perceptual sau a condiţiilor interne,
subiective.

1
• Iluzii prin modificarea condiţiilor perceptive – stimulare sub-
sau supraliminară, depăşirea capacităţii de discriminare a
unui analizator, iluzii optico-geometrice.
• Iluzii prin modificarea mediului perceptual – stimulare
monotonă, deprivare senzorială.
• Iluzii prin modificarea condiţiilor interne: false identificări
datorate unei atenţii deficitare, iluzii datorate anumitor stări
afective (frică, euforie), iluzii datorate modificării stării de
conştienţă (iluzii hipnagogice – la adormire şi hipnopompice –
la trezire); iluzii datorate stărilor intense de oboseală,
suprasolicitare, surmenaj.
b. Iluzii patologice (se întâlnesc în tulburări funcţionale ale
analizatorilor, sindroame febrile, stări confuzionale, stări onirice,
nevroze obsesiv-fobice şi isterice, debutul schizofreniei, stări
depresive):
• False recunoaşteri – “deja-vu, deja-connu, deja-vecu”;
• False nerecunoaşteri – “jamais-vu, jamais-connu, jamais-vecu”; rolul
principal în producerea lor îl au mecanismele memoriei;
• Paraeidolii – se caracterizează printr-o intensitate şi vivacitate
deosebită a iluziei, imaginaţia implicată în acest fenomen
putând fi foarte bogată; sunt considerate o punte de trecere
către halucinaţii, datorită criticii variabile şi participării
afective intense a subiectului;
• Alte iluzii – vizuale (micropsii – obiectele par mai mici,
macropsii – obiectele par mai mari; dismegalopsii – obiectele
par alungite sau lărgite; metamorfopsii – obiectele par
deformate; paropsii – distanţa dintre obiecte este deformată;
teleopsii – obiectele par mai îndepărtate), auditive (sunetele
par mai intense, mai vagi, mai nete sau mai şterse, mai
apropiate sau mai îndepărtate decât în realitate), olfactive
(parosmii), gustative etc.
6. Halucinaţia este o percepţie fără obiect de perceput, subiectul
se comportă ca şi cum ar avea o senzaţie sau o percepţie, atunci când
în condiţiile normale ale realităţii exterioare aceste senzaţii sau
percepţii nu se realizează.

Caracteristici Halucinaţii Halucinoze Halucinaţii


psiho- psihice
senzoriale
(corespund
definiţiei
halucinaţiei)
Senzorialitatea mare medie Nulă
experienţei
Proiecţia În spaţiul În spaţiul În afara

2
spaţială senzorial senzorial spaţiului
senzorial
Convingerea în Prezentă Absentă Absolută, dar cu
realitatea lor caracter
xenopatic
(impusă
subiectului de
către altcineva)
Rezonanţa Anxiogenă Nelinişte Impunerea unor
(participarea) (subiectul sentimente
afectivă reacţionează
prin teamă)
Fig. 1. Clasificarea descriptivă a halucinaţiilor

Senzaţii parazite Un excitant care acţionează pe un


receptor periferic provoacă
apariţia unei senzaţii care nu
corespunde cu acţiunea stimulului
propriu-zis (ex. Un curent electric,
inflamaţia sau compresiunea pot
provoca senzaţii luminoase,
zgomote, mirosuri)
Halucinaţii funcţionale Percepţii false care apar în paralel
şi simultan cu o percepţie reală
(ex. Zgomotul roţilor de tren este
perceput în paralel cu zgomotul
unor avioane)
Halucinaţii eidetice Proiecţii în exterior ale unor
imagini, obiecte sau fiinţe
percepute recent, în condiţiile
unor stări afective intense
Halucinaţii fiziologice În condiţiile modificării stării vigile
– trecerea de la veghe la somn
(hipnagogice) sau de la somn la
veghe (hipnopompice), în inducţia
hipnotică
Halucinoze Esenţa lor patologică este
recunoscută de către subiect,
acesta neabordând un
comportament legat de conţinutul
acestor percepţii
Halucinoide Se situează între reprezentări vii,
acurate şi halucinaţii vagi, apar în
perioada de geneză sau extincţie

3
a halucinaţiilor, pot fi asimilate
halucinozelor, prin lipsa de
convingere a subiectului de
existenţa lor reală
Fig. 2. Fenomene de tip halucinator înrudite cu halucinaţiile

Tipul de Subtipuri Descriere Circumstanţe


halucinaţie Acoasme, de apariţie
foneme –
elementare zgomote vagi Patologia urechii
(foşnete, Boli neurologice
Halucinaţii ţiuituri, Stări confuzive
auditive pocnete) (ex. Din aura
epileptică =
starea care
precedă criza
epileptică)
Psihoze

Halucinaţii
auditive

Sunete la care
comune subiectul le
atribuie o sursă
sau o
modalitate de
producere bine
definită (dangăt
de clopot,
sunetul apei,
sunete muzicale
etc.)
complexe (acustico- Fragmentare
verbale) (subiectul
percepe silabe, Schizofrenie
fragmente Sindromul paranoid
sintactice) sau Stări depresive
cu conţinut Parafrenie
precis; Psihoza
vergiberaţie alcoolică

4
halucinatorie
(subiectul nu
înţelege vocile
pe care le aude)
Halucinaţii elementare Imagini percepute Afecţiuni
vizuale ca scântei, linii, oftalmice
puncte luminoase Tulburări
(fosfene, fotopsii) neurologice
(migrene, leziuni
ale lobului occipital,
epilepsie)
Stări
confuzionale (în
sevrajul alcoolic
complicat apar
zoopsii)
Schizofrenia
paranoidă
Parafrenia
complexe Fantasmoscopii
(obiecte slab
conturate) sau
figurate
(obiecte
precise, zoopsii
– halucinaţii cu
conţinut animal)
scenice Panoramice (statice)
sau cinematografice
(dinamice)
Halucinaţii plăcute Parfumuri, Crizele din epilepsia
olfactive şi esenţe, de lob temporal
gustative miresme Tumori şi leziuni
ale lobului
temporal
Psihoza afectivă
bipolară (în
concordanţă cu
tonalitatea
afectivă)
Sevrajul alcoolic
complicat (delirium
tremens)
Sindromul paranoid
Psihoze de
involuţie

5
Nevroze de tip
obsesiv, fobic,
isteric
neplăcute Mirosuri grele,
fetide, de
putrefacţie,
gusturi
metalice,
astringente
Halucinaţii interne Arsuri, dureri, Intoxicaţii
tactile mişcări ale unor (cocaină, haşiş,
insecte LSD)
subcunatat Psihoze
alcoolice acute
şi subacute
(halucinaţii
zoopatice)
Psihoze de
involuţie (delir
cu ectoparaziţi
Ekbom)
externe Arsuri, căldură,
atingeri,
săruturi, curenţi
de aer,
înţepături
Halucinaţii Modificări ale Arsuri interne,
corporale organelor modificări ale
(sensibilitatea interne viscerelor
generală şi (organele
internă – interne sunt în Delirul hipocondriac
proprioceptivă putrefacţie sau Schizofrenia
şi interoceptivă) înlocuite cu paranoidă
obiecte Psihoze de
metalice), involuţie –
schimbarea sindromul
poziţiei unor Cotard (idei
organe delirante de
negaţie, de
enormitate a
organelor, de
imortalitate,
asociate cu negarea
halucinatorie a
viscerelor)
Localizări

6
genitale,
percepute ca
violuri, senzaţii
de orgasm,
introducerea de
corpuri străine
în rect
Posesiunea Existenţa unor
zoopatică fiinţe naturale
(şerpi, lupi) sau
supranaturale
(demoni, spirite) în
interiorul corpului
Metamorfozarea Transformare într-
un animal
Fig. 3. Tipuri de halucinaţii psiho-senzoriale

Asocierile halucinatorii – grupează mai multe tipuri de halucinaţii


(vizuale cu auditive, olfactive cu gustative, tactile cu corporale). În psihozele de
involuţie se asociază halucinaţii corporale (în special în zonele genitale)
cu cele olfactive. În parazitozele halucinatorii se întâlnesc asocieri de
halucinaţii vizuale cu cele tactile (din intoxicaţiile cu alcool, cocaină
etc.).
Halucinaţiile psihice (pseudohalucinaţiile) –
autoreprezentări aperceptive, caracterizate prin automatism, exogenie
şi rezistente la controlul voluntar. Le lipseşte obiectivitatea spaţială şi
caracterul de senzorialitate, fiind localizate în spaţiul intrapsihic. Diferă
de reprezentările normale prin caracterul de stranietate, exogenitate,
pacientul le trăieşte ca pe nişte fenomene străine, impuse din afară, nu
le percepe pe căile senzoriale obişnuite. Rezistenţa subiectului la
aceste halucinaţii şi controlul lor voluntar sunt minime, chiar nule.

Tipuri de halucinaţii Descriere Circumstanţe de


Halucinaţii psihice - voci interioare, ecoul apariţie
acustico-verbale gândirii sau al lecturii,
gânduri transmise
- trăirile vin din afara
subiectului prin intruziune,
fiind atribuite altcuiva
- “transmiterea

7
gândurilor”, telepatie,
comunicare
misterioasă, limbaj
fără cuvinte, subiectul
are impresia că şi-a Deliruri cronice
pierdut intimitatea
gândurilor şi voinţa,
fiind supus voinţei
altcuiva
Majoritatea psihozelor
(în special
schizofrenia –
sindromul de
transparenţă –
influenţă a gândirii)
Halucinaţii psihice - imagini simple sau
vizuale scene panoramice în
spaţiul intrapsihic,
subiectul are impresia
că trăieşte într-o lume
a scenelor imaginare
- subiectul le vede cu
“ochii minţii”, cu
“ochii interiori”
Halucinaţii psihice - legate de limbajul
motorii interior şi expresia
motorie a acestuia
(verbală şi scrisă)
- subiectul are
senzaţia că vorbeşte
(fără antrenarea
nervilor faciali)
- subiectul schiţează
mişcări ale limbii şi
buzelor
- subiectul are
impulsuri
verbale,”este făcut să
vorbească”
(automatism verbal)
Fig. 4. Tipuri de halucinaţii psihice (pseudohalucinaţii)

ÎN PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE

8
TULBURĂRILE DE PERCEPŢIE APAR GRUPATE,
ÎNSOŢITE DE O SIMPTOMATOLOGIE
COMPLEXĂ!!!

Tulburările de atenţie

Atenţia este o funcţie psihică ce constă în activarea, tonifierea,


mobilizarea, focusarea selectivă şi concentrarea proceselor psiho-
comportamentale, având ca scop reflectarea optimă a realităţii şi
autoreglarea eficientă a activităţii.
Caracteristicile atenţiei:
• Volumul (cantitatea de unităţi care intră simultan în planul
conştiinţei)
• Concentrarea
• Stabilitatea (caracteristică a concentrării, opreşte fluctuaţia
atenţiei)
• Distributivitatea (focalizarea atenţiei pe mai multe planuri)
• Comutativitatea/flexibilitatea (capacitatea de restructurare
rapidă a atenţiei)
După gradul de implicare a voinţei, distingem atenţia involuntară
(spontană), atenţia voluntară şi cea postvoluntară.

Clasificarea tulburărilor de atenţie (disprosexii)


1. Hiperprosexia – creşterea atenţiei către un anumit domeniu,
concomitent cu diminuarea atenţiei (hipoprosexie) pentru restul
domeniilor. Mai precis se referă la scăderea comutativităţii atenţiei cu
creşterea concentrării pe domeniul de interes. Se întâlneşte în condiţii
de normalitate (creştere a interesului, situaţii de pericol, stări de
excitaţie psiho-fiziologică, intoxicaţii uşoare cu alcool sau cafeină) şi în
condiţii psihopatologice (tulburarea obsesiv-fobică, cenestopatii, delirul
hipocondriac, stările maniacale, retardul mental/oligofrenia).
2. Hipoprosexia – diminuarea atenţiei, afectează orientarea
selectivă a comportamentului spre un anumit domeniu. Apare în normalitate
(surmenaj, oboseală) şi în psihopatologie (tulburări anxios-depresive,
schizofrenie, stări maniacale).
3. Aprosexia – abolirea atenţiei, apare în stările confuzionale,
sindromul catatonic, demenţe, oligofrenii (fiind determinată de
scăderea globală a randamentului intelectual).

9
Tulburările de memorie

Memoria – ansamblul proceselor de memorare, stocare şi


reactualizare (prin recunoaştere şi reproducere) a informaţiilor primite din
mediu.
Tulburările de memorie (dismnezii) se pot clasifica în cantitative şi
calitative.

Dismnezii cantitative
1. Hipermneziile constă în evocări involuntare, rapide şi uşoare,
tulmultoase şi multiple, mijlocind îndepărtarea subiectului de
momentul prezent. Pot apărea în condiţii normale (evocări legate de
evenimente deosebite, trăite intens) şi în condiţii psihopatologice, când
se produce o îngustare a câmpului de conştiinţă (psihoze – paranoia,
tulburarea de personalitate paranoidă, oligofrenii, debutul demenţei,
nevroze obsesionale şi isterice, condiţii de detenţie, sindromul
hipermnezic emoţional paroxistic tardiv, stări febrile, intoxicaţii uşoare
cu eter, cloroform, barbiturice, toxicomanii, aura epileptică).
a. Mentismul – derulare involuntară caleidoscopică a unor amintiri,
idei.
b. Viziunea retrospectivă – retrăirea evenimentelor principale
ale existenţei în câteva momente. Apare în situaţii de pericol vital,
crize paroxismale, atacuri de panică, stări confuzionale halucinatorii,
crize epileptice de lob temporal.
2. Hipomneziile constă în evocări deficitare, lente şi anevoioase,
indiferent de efortul voluntar realizat de către subiect pentru a-şi
reaminti unele evenimente. Sunt legate de deficitul de atenţie
(hipoprosexii). Se pot întâlni în condiţii de normalitate (evenimente
insuficient fixate sau neglijate, stări de oboseală sau surmenaj) şi în
psihopatologie (nevroze, oligofrenii, debutul demenţelor).
a. Lapsusul – dificultate pasageră de evocare, cu aspect lacunar.
b. Anecforia – subiectul evocă, ajutat de anturaj, anumite
evenimente ce păreau uitate.
3. Amneziile constă în imposibilitatea fixării sau evocării anumitor
informaţii, situaţii, evenimente trăite. În funcţie de debutul amneziei,
pot fi clasificate în anterograde (de fixare) şi retrograde (de evocare).
a. Amneziile anterograde – imposibilitatea fixării imaginilor şi
evenimentelor după un anumit moment (“agresiune factorială”), dar cu
conservarea evocărilor anterioare acelui moment. Deficienţa este de
fixare, informaţiile stocate sunt nealterate, iar memoria evenimentelor
îndepărtate este conservată. Apare în stări nevrotice, stări reactive
psihogene, sindromul Korsakov (alcoolic, traumatic, infecţios), stări
confuzionale, psihoza afectivă bipolară.
b. Amneziile retrograde – imposibilitatea evocării imaginilor şi
evenimentelor situate anterior unui anumit moment (“agresiune

10
factorială”), dar cu posibilitatea de fixare a informaţiilor situate
posterior acelui moment. Deficienţa este de evocare, informaţiile noi
putând fi fixate şi evocate.

Tipul Memoria Memoria Tipul Subtipuri Circumstan


amneziei prezentului trecutului disocierii ţe de
Fixarea Evocarea apariţie
Alterarea
Anterogra Alterată Conserva fixării Demenţe
dă tă Conservar Afazia
ea Wernicke
evocării Sindromul
Korsakov
Postparoxism
epileptic
Posttraumatisme
cranio-cerebrale
Nevroze
Sindroame
psiho-organice

Retrograd Conserva Alterată Conservar Lacunare


ă tă ea fixării
Alterarea
evocării
Elective
progresive

Fig. 1. Relaţii dintre amnezia anterogradă şi cea retrogradă

b1. Amneziile retrograde lacunare (localizate) – rezultatul fixării absente


sau superficiale a unui moment, eveniment, ceea ce duce la
imposibilitatea evocării ulterioare a acestuia.
b2. Amneziile retrograde elective – au un substrat psihic, cu
încărcătură afectivă. Unele amintiri dezagreabile sunt împinse în
inconştient, această “uitare” fiind, însă, reversibilă. Uneori pot fi
globale, subiectul îşi uită întregul trecut, inclusiv identitatea.
b3. Amneziile retrograde progresive (retro-anterograde) – tulburare
generală a memoriei, cuprinzând atât evocarea (memoria trecutului),
cât şi fixarea (memoria prezentului), fără a mai depinde de un anumit
moment (“agresiune factorială”). Este cea mai gravă formă, indicând o
alterare puternică a funcţiilor psihice. Se întâlneşte cel mai des în
stadiile avansate ale demenţelor.

Dismnezii calitative (paramnezii)


Se deosebesc de cele cantitative prin faptul că, pe lângă deficitul

11
de conţinut mnezic, subiectul încearcă să compenseze aceste lacune
prin aranjarea evenimentelor fie în altă ordine cronologică, fie
schimbând poziţia sa faţă de evenimentele evocate, alterând noţiunea
de “timp trăit”. Se caracterizează prin: evocări deteriorate ale
evenimentelor recente sau îndepărtate, fără legătură cu realitatea
obiectivă trăită de subiect.Această deteriorare va fi compensată de
subiect prin propria sa contribuţie.
1. Tulburări ale sintezei mnezice imediate (iluzii mnezice)
– evocări eronate ale evenimentelor trăite, neîncadrate corect în timp
şi spaţiu sau nerecunoscute de subiect, deşi au fost experimentate de
acesta.
a. Criptomnezia – iluzie mnezică în care o idee, un material, o
lucrare de care subiectul a auzit sau pe care a văzut-o este considerată
ca fiindu-I proprie. Apare în schizofrenie, deliruri sistematizate
(paranoia sau parafrenie), demenţe.
b. Falsa recunoaştere – iluzie mnezică în care o persoană
necunoscută de subiect este considerată drept cunoscută. Poate fi
difuză sau generală (deja-vu, deja-connu, deja-vecu), limitată la o
singură persoană, obiect sau stare de conştiinţă. Falsa
nerecunoaştere se întâlneşte mai rar, pacientul nu este sigur că
recunoaşte persoane deja văzute, cunoscute. “Iluzia sosiilor” (Capgras,
1924) este o falsă nerecunoaştere, pacientul considerând ca sosie o
persoană pe care o cunoaşte în mod sigur, şi apare în surmenaj,
obnubilare, fazele maniacale, schizofrenie, deliruri cronice, sindromul
Korsakov, psihastenii.
c. Paramneziile de reduplicare – iluzie mnezică în care pacientul
consideră că o situaţie sau o persoană nouă este identică cu o situaţie,
persoană întâlnită anterior. Se întâlneşte rar în demenţele presenile.
2. Tulburări ale rememorării trecutului (allomnezii) cuprind
falsificări mnezice, sub aspect cronologic sau sub aspectul situării în
realitate.
a. Pseudoreminiscenţele – falsificarea mnezică sub aspect
cronologic, subiectul trăieşte în prezent evenimentele care s-au
petrecut în realitate în trecut. Apare în sindromul Korsakov.
b. Ecmnezia – falsificarea mnezică sub aspect cronologic, inversă
pseudoreminiscenţelor, subiectul se întoarce în trecut şi retrăieşte
activ evenimentele reale din trecut. Apare în isterie.
c. Viziunile panoramice ale trecutului – în situaţii de criză sau pericol
vital, subiectul are iluzia că retrăieşte instantaneu întreaga existenţă.
Apare în demenţe, stări confuzionale, epilepsia de lob temporal, isterie.
d. Confabulaţiile – falsificare mnezică sub aspectul situării în
realitate, subiectul reproduce anumite evenimente imaginare, fiind
convins că evocă trecutul real, scopul fiind acela de a compensa
lacunele mnezice. Confabulaţiile pot fi: de perplexitate, de jenă, de
încurcătură, mnezice, fantastice, onirice. Nu sunt intenţionate şi apar
pentru a suplini deficitul mnezic. Se întâlnesc în sindromul Korsakov,

12
stări confuzionale, oligofrenii, stări maniacale (confabulaţii cu caracter
ludic).

Tulburările de gândire

Gândirea – funcţia cea mai organizată a psihicului uman, prin care


se integrează şi se prelucrează informaţia preluată din realitatea
interioară şi exterioară, realizându-se trecerea la un nivel superior al
cunoaşterii.
Caracteristicile gândirii:
• Caracter mijlocit (integrează afectivitatea, atitudinile
emoţionale, funcţiile mnezico-prosexice, percepţia şi
reprezentarea, experienţa anterioară a subiectului)
• Caracter generalizat abstract (simplifică realitatea, o reduce la
caracteristici esenţiale, o reconstruieşte şi o generalizează)
• Caracter creator (îmbogăţeşte şi remodelează realitatea pe
baza proiectelor şi planurilor elaborate)
• Caracter operaţional (informaţia este transformată, prin
scheme logice şi noţiuni, într-un sistem de acţiuni organizate,
orientând comportamentul subiectului).

Clasificarea tulburărilor de gândire


1. Tulburări în discursivitatea gândirii
Tulburări în ritmul gândirii
a. Accelerarea ritmului gândirii – înlănţuire extrem de rapidă a ideilor,
cu multiplicarea numărului de asociaţii, care pierd însă din profunzime, cu
evocări exagerate şi numeroase digresiuni (paranteze) care întrerup
firul principal al discursului. Se asociază cu tulburări de atenţie care
determină incapacitatea subiectului de a se concentra asupra unei
anumite teme.
b. Lentoarea ideativă – scădere a numărului de idei, de posibilităţi
de asociere, evocări dificile, diminuare a forţei de reprezentare şi a
imaginaţiei.

2. Tulburări în fluenţa gândirii


a. Fading-ul mintal (Guiraud) – scădere progresivă a gândirii,
manifestată printr-o încetinire a ritmului verbal, ca şi cum pacientul ar fi
detaşat de ceea ce spune.
b. Barajul ideativ (Kraepelin) – oprirea ritmului ideativ.

3. Tulburări în ansamblul gândirii (în judecăţile şi


raţionamentele gândirii)
a. Ideile dominante – se detaşează din contextul general al ideilor,

13
impunându-se la un moment dat, fiind legate de anumite particularităţi
ale personalităţii subiectului, de unde şi hipervalorizarea acestor idei,
fie că subiectul este sau nu conştient de aceasta.
b. Ideile prevalente (Wernicke) – se impun gândirii ca nucleu al unui
sistem delirant şi este în acord cu personalitatea subiectului, în ciuda
dezacordului cu realitatea. Are tendinţa de a se dezvolta şi de a
îngloba persoanele şi evenimentele din jur. Prezintă un crescut
potenţial psihopatologic delirant.
c. Ideile obsesive – se impun gândirii, o invadează, sunt recunoscute
de subiect ca parazite, fiind străine de personalitatea subiectului
(egodistone).
d. Ideile delirante – în dezacord evident cu realitatea obiectivă, subiectul
crede însă în realitatea lor şi este insensibil la argumentele logice care
I se aduc. Aceste idei îi modifică concepţia despre sine şi despre lume,
trăirile afective şi comportamentul.

Tipul de idee Conţinut psihopatologic


delirantă
Convingerea subiectului că suferă prejudicii
Idei de persecuţie morale, materiale sau fizice, simţind că
ceilalţi îi sunt ostili
Idei cu conţinut Raportarea unor situaţii nefavorabile reale la
depresiv (de vinovăţie, acţiunile sau trăirile subiectului, negarea
autoacuzare, inutilitate, capacităţilor intelectuale şi fizice, a
ruină) posibilitătilor materiale
Idei hipocondriace Convingeri privind existenţa unor boli
incurabile şi foarte grave, în dezacord cu
starea de sănătate reală a subiectului
Sindromul hipocondriac Centrat în jurul ideilor hipocondriace, cărora
li se adaugă anxietatea şi cenestopatiile
Idei de gelozie şi Subiectul se crede victima infidelităţii
erotomanie partenerului/ei
Idei de filiaţie (de Convingerea subiectului că provine dintr-o
provenienţă ilustră) familie mult superioară familiei sale reale
sau că are provenienţă divină.
Idei de reformă, Idei legate de capacitatea intelectual-
invenţie, idei mistice creatoare a subiectului, în domeniul ştiinţific,
socio-politic, religios
Idei de grandoare Idei legate de calităţile fizice şi psihice
deosebite ale subiectului sau de situaţia sa
socială şi materială
Idei de relaţie Convingerea subiectului că anturajul şi-a
schimbat atitudinea faţă de el, exercitând
asupra sa o influenţă nefavorabilă,
criticându-I acţiunile şi calităţile
Idei de influenţă Credinţa subiectului că se află sub influenţa

14
acţiunii unor forţe xenopatice (din afara sa)
Idei metafizice şi Preocupări bizare ale subiectului, legate de
cosmogonice probleme ca metempsihoza, cosmogonia, biogeneza etc.
Fig. 1. Clasificarea tipurilor de idei delirante

e. Structurarea delirantă (delirul) – tendinţa ideilor delirante


de a se asocia, sistematiza, restructurând gândirea într-un mod
particular.
e1. Delirul sistematizat – idei delirante ce se alcătuiesc în judecăţi şi
raţionamente, aparent logice, dar pornind de la premise false.

Tipul de delir sistematizat Conţinut psihopatologic

Delir pasional şi
de Întreaga gândire este subordonată unei idei
revendicare prevalente, cu creşterea tonusului afectiv
(elementul dinamic în construirea acestui
delir)
Delir senzitiv de relaţie Trăirea de către individ a unui conflict cu
(Kretschmer) grupul, pe fondul unei personalităţi
vulnerabile, în dezacord cu aspiraţiile
propuse pe care nu le poate îndeplini
Delir de interpretare Cumul de interpretări, presupuneri,
(Serieux şi Capgras) pseudoraţionamente care se organizează
conform unui postulat iniţial
Fig. 2. Tipuri de deliruri sistematizate

e2. Delirul nesistematizat – structurare mult mai redusă a ideilor


delirante, aparenţa logică se pierde, iar subiectul nu caută o
argumentare raţională.

Tipul de delir nesistematizat Conţinut psihopatologic

Delir fantastic sau de Se caracterizează prin tematica fantastică,


imaginaţie (parafrenic) bogăţia imaginativă, coexistenţa lumii
delirante cu cea reală, la care subiectul
continuă să se adapteze (dubla
contabilitate)
Stări delirant- Deliruri nesistematizate, însoţite de
halucinatorii, bufee tulburări perceptive de tip halucinator
delirante (sindromul
paranoid)
Delir indus (“folie a deux”- Aderenţa unuia dintre membrii unui cuplu
nebunia în doi) la delirul celuilalt (pot exista forme de delir în trei,
patru, delir multiplu, delir în masă)

15
Fig. 3. Tipuri de deliruri nesistematizate

4. Tulburări operaţionale ale gândirii


Pot fi pasagere (reversibile), atunci când randamentul şi eficacitatea
gândirii şi capacitatea de creaţie scad (în surmenaj, stări reactive,
posttraumatice, infecţii, intoxicaţii) sau permanente. Acestea din urmă
sunt:
a. Staţionarea (nedezvoltarea gândirii) – incapacitatea
subiectului de a atinge anumite nivele operaţionale, de la cele
complexe (abstractizare, generalizare) la cele elementare (limbaj articulat,
capacitatea de autoîngrijire). Este un semn evident de retard mental (oligofrenie).
b. Tulburări progresive ale gândirii – scăderi progresive şi
globale ale întregii existenţe psihice, afectând în primul rând gândirea,
cu capacitatea de generalizare şi abstractizare. Constituie un semn
diagnostic pentru demenţe.
Sindromul demenţial – caracteristici: scăderea capacităţilor
intelectuale, cu perturbarea funcţionării socio-profesionale; tulburări
grave şi ireversibile de memorie şi gândire; modificarea trăsăturilor
personalităţii premorbide (înainte de îmbolnăvire); absenţa tulburărilor
de vigilitate.

Tulburările de comunicare

Comunicarea interumană reprezintă modalitatea de realizare


a schimburilor de informaţie dintre subiecţii umani, printr-un ansamblu
specific de procese psihomotorii, în care canalul principal este cel
verbal, la care se adaugă cele nonverbale. Limbajul, ca modalitate de
comunicare verbală, dă specificitate şi semnificaţie comunicării
interumane. Comunicarea non-verbală se realizează prin: ţinută,
mimică, gestică, atitudine, completând limbajul verbal. Comunicarea
non-verbală poate fi: metaverbală (sprijină şi întăreşte comunicarea
verbală), paraverbală (în contrasens cu cea verbală), disverbală
(modificare patologică a comunicării non-verbale).

Tulburările comunicării verbale


1. Tulburări ale expresiei verbale
a. Ritmul verbal

Tulburările ritmului Conţinut Circumstanţe de


verbal psihopatologic apariţie

Tahifemia Accelerarea ritmului Stări de insomnie


limbajului Stări de agitaţie
Palilalie (asociată cu

16
iteraţia)
Bradifemia Încetinirea ritmului Stări depresive
limbajului Demenţe
Oligofrenii
Epilepsie
Afemia Imposibilitatea de a vorbi Leziuni neurologice
(deşi subiectul îşi
mişcă buzele, îşi
exprimă incapacitatea
de comunicare
verbală prin mimică şi
gestică)
Ritm neregulat Baraj verbal Schizofrenie
(discontinuitate Stereotipii
corespunzătoare
blocajelor gândirii)
Fig. 1. Tulburări ale ritmului verbal

b. Debitul verbal

Tulburările Conţinut Circumstanţe de


debitului verbal psihopatologic apariţie

Hiperactivitatea
verbală simplă Fluxul de este Personalităţi
cuvinte
(bavardajul) crescut dizarmonice
(tulburări de
personalitate)
Logoreea Creştere a ritmului şi Stări de excitaţie,
debitului cuvintelor agitaţie
Stări maniacale
Sindrom paranoid
Hipoactivitatea simplă Aspect ezitant şi Psihastenii
monoton al vorbirii
Inactivitatea totală Absenţa vorbirii legată Isterie
(mutismul) de un factor afectiv, Stări de stupor reactiv
fără leziuni ale Catatonie
centrilor sau organelor Stupor depresiv
vorbirii Stări confuzionale
Demenţe
Tulburarea obsesiv-
compulsivă
Mutismul relativ – Stări confuzionale

17
expresia verbală este Stări delirante
redusă, se păstrează
mimica, gestica, limbajul
scris
Mutismul discontinuu
(semimutismul) – o
altă formă a
mutismului relativ
Inactivitatea totală Mutism deliberat, voluntar Stări maniacale
(mutacismul) Stări delirante
Tulburări de
personalitate
(histrionică, schizoidă)
Oligofrenie
Demenţe
Simulare
Fig. 2. Tulburări ale debitului verbal

c. Intonaţia
c1. Intensitatea vorbirii – vorbirea cu voce tare, exclamaţiile, strigăte
(în stările de excitaţie, agitaţie, sindromul paranoid, stări
hipomaniacale); vorbirea cu voce şoptită (în depresie, isterie –
musitaţie).
c2. Coloratura vorbirii – vorbire monotonă (în depresie), afectată,
puerilă, manieristă (în schizofrenie).
d. Tulburările fonetice – tulburări ale articulării şi pronunţării
cuvintelor (dizartrii şi dislalii), apar în afecţiuni neurologice (boala
Parkinson, boala Wilson, coree) şi în afecţiuni psihice, reprezentate de:
rotacism, sigmatism, rinolalie, balbism (isterie, tulburări anxioase,
schizofrenie, demenţe).
e. Tulburările de semantică şi sintaxă – modificări apărute la
nivel de cuvânt, frază, limbaj. Apar în schizofrenie, deliruri cronice, stări
confuzionale, afazii, tulburări demenţiale.
e1. Paralogismul – un cuvânt normal utilizat în sens diferit de cel uzual.
e2. Neologismul – un cuvânt nou, creat prin compoziţie,
contaminare, fuziune a unor fragmente de cuvinte.
e3. Embololalia – inserţia într-un discurs normal a unor cuvinte
străine frazei care revin periodic.
e4. Agramatismul – limbajul lipsit de articole, conjuncţii, prepoziţii,
redus la un “stil telegrafic”.
e5. Paragramatismul – expresii bizare şi neologisme, plecând de la
rădăcini corecte.
e6. Elipsa sintactică – suprimarea unor cuvinte care ar da sens frazei, în
timp ce elementele principale rămân în structura ei.
e7. Onomatonomia – repetarea obsedantă a unuia sau mai multor
cuvinte, în general grosolane.

18
e8. Asintaxa – limbajul lipsit total de structură gramaticală,
constând într-o succesiune de cuvinte care îşi păstrează semnificaţia în
sine.
e9. Stereotipiile verbale – repetarea de cuvinte izolate sau grupate invariabil, cu
caracter ritmat, regulat, monoton.
e10. Ecolalia – repetarea cuvintelor interlocutorului, de obicei cu
reproducerea intonaţiei.
e11. Psitacismul – vorbirea total lipsită de sens, “salată de cuvinte”.
e12. Glosomania – ansamblul manifestărilor verbale neoformate,
acumulate fără sintaxă, lipsite de semnificaţie proprie, nu are valoare
de mesaj, este doar o exprimare megalomană (în manie şi
schizofrenie).
e13. Verbigeraţia – înşiruirea automată de cuvinte fără
legătură, fragmente de fraze sau fraze întregi fără legătură între ele,
cu deformarea sintaxei şi neologisme ce determină
incomprehensibilitatea limbajului.

Denumire
Manifestări psihopatologice
Schizofazie (Kraepelin) Discurs specific care, după un debut prin câteva
sau discordanţă verbală fraze comprehensibile, se transformă într-un limbaj
(Chaslin) ermetic, prin intercalarea într-un debit rapid a
cuvintelor cu neologisme. Doar intonaţia ne indică
participarea afectivă - interogaţie, ură, declaraţie
etc.
Glosolalie (Flournay) Structurarea unei limbi noi, ce se organizează şi se
îmbogăţeşte progresiv, de obicei cu un conţinut
delirant de tip paranoid
Pseudoglosolalie Deformare sistematică a unor cuvinte, ce generează
un limbaj aparent nou, puţin diferit de un jargon
Schizoparalexie Introducerea de litere parazite în cuvintele
pronunţate de pacient
Schizoparafazie (Bobon) Gradul extrem al discordanţei verbale
Limbaj incoerent Formă de maximă alterare, incomprehensibil
Fig. 3. Tulburările semantice în schizofrenie
2. Tulburări ale expresiei grafice
a. Hiperactivitatea (graforeea) – nevoia imperioasă de a scrie,
asociată de obicei cu logoreea. Apare în accesele maniacale,
schizofrenie, deliruri cronice, tulburări de personalitate. Intoxicaţia cu
cuvânt este o formă particulară a graforeei (bolnavul scrie un singur
cuvânt de foarte multe ori) şi apare în demenţe, precum şi în
schizofrenia hebefrenică.
b. Inactivitatea (refuzul scrisului) – în general asociată mutismului,

19
uneori cu disocierea acestora (pacientul refuză să vorbească, dar
acceptă să scrie).
c.Tulburări ale morfologiei scrisului
c1. Tulburări ale caligrafiei - micrografii, macrografii, manierisme,
stereotipii etc.
c2. Tulburări ale dispunerii textului în pagină – scris în
cerc, pătrat, adnotări bizare etc.
c3. Policromatografia – pacientul scrie utilizând mai multe culori,
atunci când circumstanţele nu o cer.
c4. Tulburări semantice – neografisme, paragrafisme,
embolografia, schizografia, pseudografia, ermetismul (simboluri),
grifonajul (scrisul se transformă într-o mâzgălitură).
3. Afaziile – totalitatea tulburărilor de exprimare şi înţelegere a
limbajului oral şi scris, datorate unor leziuni neurologice clare.

Tulburările comunicării nonverbale


1. Ţinuta – aspectul exterior (îmbrăcămintea, pieptănătura,
atitudinea), indicând gradul de conformism la normele sociale, în
raport cu vârsta, sexul, necesităţile subiectului.
a. Ţinuta dezordonată – în oligofrenii, demenţe, stări
confuzionale, schizofrenie, manie. Gatismul este un aspect particular,
caracterizat prin pierderea capacităţii de autoîngrijire (în stadiile
avansate ale demenţelor, oligofrenii de grad sever).
b. Rafinamentul vestimentar – în isterie, tulburările de orientare
sexuală (homosexualitate), schizofrenie (într-o formă particulară).
c. Ţinuta excentrică (detalii vestimentare bizare) – în schizofrenie,
deliruri cronice (în concordanţă cu conţinutul delirului), stări maniacale
(conform tendinţelor ludice şi erotice).
d. Ţinuta pervertită – cisvestismul (îmbrăcăminte nepotrivită cu
vârsta sau situaţia prezentă a subiectului) apare în tulburările de
personalitate, schizofrenie, manie; transvestismul (utilizarea
îmbrăcămintei sexului opus, ca perversiune sexuală), se asociază
uneori cu homosexualitatea şi este mai frecventă la bărbaţi.
2. Mimica – expresia facială se modifică după coduri determinate
socio-cultural.
a. Hipermimiile – în stări maniacale, depresive, deliruri de
grandoare, de persecuţie.
b. Hipomimiile – în sindromul catatonic, stuporul depresiv, oligofrenii.
c. Paramimiile – disocieri dintre limbajul verbal şi expresia mimică.
Sunt specifice schizofreniei (surâsul schizofren, prostraţie, furtuni
mimice, incoerenţă mimică, mimică impulsională, manierisme şi
stereotipii faciale).

3. Gestica – totalitatea mişcărilor voluntare şi involuntare cu


funcţie de exprimare, simbolizare, semnificare.
a. Ticurile – gesturi scurte, involuntare, repetitive, parazite, afectând

20
anumite grupe musculare şi reproducând o mişcare reflexă care în
condiţii normale ar avea o funcţie precisă, în absenţa unei cauze
organice (ex. mişcări simple - clipit, tuse, ridicări de umăr etc. sau
mişcări complexe – mişcări ale membrelor). Ticurile sunt întărite de
componenta afectivă – anxietate, nelinişte, stări conflictuale,
diminuându-se atunci când subiectul este liniştit. Se întâlnesc în:
tulburări anxioase, obsesiv-compulsive, psihastenie, sindromul Gilles de la
Tourette (asocierea unor ticuri multiple în special din regiunea capului şi
membrelor, alături de ticuri vocale şi impulsul incontrolabil la
pornolalie).
b. Manierismul – mişcări parazite care accentuează expresivitatea
gesticii, dând impresia de artificialitate. Apare în simulare, schizofrenie,
isterie.
c. Bizareriile gestuale – formă exagerată a manierismului, gestica
deţine o simbolistică incomprehensibilă.
d. Negativismul – refuzul stabilirii comunicării, prin rezistenţa la orice
solicitare din exterior. Apare în schizofrenie, oligofrenii, stări
confuzionale, depresie.
e. Stereotipiile – conduite repetitive, cu caracter mai puţin simbolic
şi mai inteligibile. Au o logică în sine care este, însă, inadecvată
situaţiei prezente. Apar în schizofrenie, oligofrenii, demenţe, afecţiuni
neurologice cronice.
f. Perseverările – persistenţa unor atitudini şi gesturi atunci
când acestea nu mai sunt cerute de o situaţie sau o comandă. Apar în
demenţe, oligofrenii, schizofrenie.

21