Sunteți pe pagina 1din 3

Paradigma interactionismului simbolic ( Teoria etichetarii )

Societatea americana a intrat in ultimele decenii intr-o faza de dezvoltare care vizeaza o reintoarcere la traditiile europene si, in primul rand, la modelul teoretic weberian cu privire la semnificatiile actiunii umane. Aceasta schimbare de perspectiva se poate sintetiza in urmatoarele idei: a)respingerea presupunerilor prealabile si a definitiilor facute situatiilor sociale prin scheme apriorice; b)luarea in considerare a lumii subiectivitatii umane pentru a da actiunii actorului social un sens pe baza caruia sa se poata interpreta motivatiile actului de conduita comunicat si orientat in raport cu conduitele celorlalti; c)considerarea lumii sociale ca o scena a intalnirii dintre experiente si semnificatii particulare si refuzul de a mai considera aceasta lume un univers cantitativist dominat de proprietati si legi invariabile; d)adoptarea metodei fenomenologice ca fiind singura in masura sa evidentieze caracterul volitional al activitatilor umane in lumea intersubiectiva a vietii cotidiene; e) plasarea sociologului in perspectiva actorului social care exercita actiunea, adica convertirea semnificatiilor reale intr-o lume alternativa celei cotidiene, care cuprinde interpretarea interpretarilor subiective ale actiunii. Adoptarea unei asemenea perspective interpretative a permis constituirea mai multor curente cu caracter fenomenologic: teoria schimbului (exchange theory), elaborata de George Homans, Peter Blau si Robert Emerson, a interpretat comportamentul uman ca fiind produsul unui schimb de bunuri materiale si spirituale intre protagonistii actiunii sociale; interactionismul simbolic, schitat initial de George H.Mead si fundamentat ulterior de Herbert Blumer si discipolii sai, printrecare Erving Goffman, Howard S.Becker, Anselm Strauss, Edwin Lemert s.a., a pecat de la ideea ca faptele sociale sunt rezultatul proceselor de interactiune intre participantii la lumea cotidiana a simbolurilor si semnificatiilor reciproc impartasite, in care totul se negociaza, neexistand nimic predeterminat sau prestabilit;

a) b) c)

d)

etnometodologia, reprezentata de Harold Garfinkel, Jack Douglas si Erving Goffman, sia propus sa inlature bariera artificiala dintre cunoasrea stiintifica si cea comuna, asa incat sociologii sa efectueze o descriere a vietii cotidiene identica cu cea a actorilor sociali insisi. Toate aceste orientari au determinat deplasarea preocuparilor sociologilor de la aspectele deterministe ale actiunii (de ce au loc acestea ?), la aspectele ei fenomenologice (cum poate fi descrisa sau interpretata aceasta ?), orientandu-i spre investigarea vietii cotidiene a micilor comunitati alcatuite din grupuri de devianti si marginali: toxicomanii, in special fumatorii de marijuana (H.S. Becker), bolnavii mental, internati in spitale psihiatrice (E. Goffman), delincventii(Edwin Lemert) etc. Orientarile fenomenologice si-au adus o contributie de seama in domeniul sociologiei prin urmatoarele idei: lumea deviantilor (out- sider- ilor H. S. Becker) este similara celei conventionale, normele si valorile subculturilor deviante gasindu-si corespondent in valorile ce definesc societatea conventionala; nici un act nu este deviant prin el insusi, ci este definit ca atare numai ca urmare a interactiunilor sociale in cursul carora indivizii reactioneaza fata de conduitele altor indivizi, care nu seamana cu ale majoritatii, etichetandu-le ca fiind deviante. Aceasta idee s-a concretizat in asa- numita teorie a etichetarii ( labeling theory ), sustinuta, intre altii, de Howard S. Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff s.a. Problema fundamentala a acestei teorii consta in aflarea unui raspuns la intrebarea de ce (cum ) o anumita conduita este desemnata ca fiind devianta ?, insa sinteza teoriei etichetarii necesita cateva enunturi: impartirea oamenilor in indivizi normali si indivizi devianti nu poate fi sustinuta, intrucat toti oamenii, intr-un moment sau altul al vietii lor, incalca normele sociale; majoritatea acestor cazuri de incalcare a normelor sociale nu este detectata de catre agentii de control social si este denumita devianta primara; calificarea unui act ca fiind deviant depinde de reactia societatii fata de incalcarea normelor, de imprejurarile in care se produc aceste abateri si de categoriile de indivizi desemnati ca devianti; din punctul de vedere al deviantilor insisi, conduita lor este perfect normala ( este asa cum trebuie sa fie in sensul postulat de E. Durkheim). Abia dupa ce are loc procesul de etichetare din afara, apare devianta ca atare, denumita devianta secundara. Indivizii

etichetati ca devianti adopta o conduita conforma cu aceasta eticheta, cautand compania unor persoane care au aceesi identitate si impartasesc acelasi stil de viata; e) procesul de etichetare este realizat de catre agenti de control social care au puterea de a stigmatiza, de a supune pe indivizii nonconformisti ununi ritual de degradare, de a-i sanctiona si de a-i obliga sa se resocializeze pentru a reveni la identitatea considerata normala de catre societate. Ca orice conceptie fenomenologica, teoria etichetarii are si limite: - reduce explicatia sociologica la o simpla interpretare de semnificatii, ignora determinantele structurale ale conduitelor umane; - identifica devianta cu anormalitatea, ignorand faptul ca devianta este un fenomen social, iar anormalitatea este un fenomen psihopatologic; - ignora cauzele primare ale deviantei in favoarea consecintelor secundare determinate de etichetare; - nu ia in considerare devianta cu caracter secundar sau nedetectat, cum sunt actele de coruptie a acelor care detin puterea , care de cele mai multe ori nu sunt nici stigmatizate, nici etichetate.
Teoria etichetarii a avut un impact puternic asupra miscarii de umanizare a mediilor carcerale, prin semnalarea pericolelor institutionalizarii, ale dependentei prelungite fata de institutiile de control social (mai ales in cazul detinutilor infractori sau al pacientilor din spitalele de psihiatrie) si a oferit , totodata, o descriere mai adecvata a modului de desfasurare a unor cariere deviante determinate de mecanismele etichetarii