Fracturi

Fractura reprezinta intreruperea sau discontinuitatea la nivelul unui os ca urmare a unui traumatism. Diagnosticul de fractura se pune pe seama a doua categorii de semne: Semnele de probabilitate care, daca exista, ridica suspiciunea unei fracturi sunt: 1. Durerea spontana, localizata intr-un punct fix, care creste in intensitate la palparea zonei sau la incercarea de a misca membrul presupus fracturat. 2. Impotenta functionala, care se manifesta prin incapacitatea de a efectua miscari cu membrul traumatizat. 3. Deformarea regiunii respective, care apare din cauza proeminentei sub piele a capetelor osoase fracturate. 4. Scurtarea membrului fracturat in urma deplasarii in sus a capatului inferior al fracturii ca urmare a contracturii musculare reflexe. 5. Echimozele coloratia violacee a pielii contuzionate de deasupra focarului de fractura, ca urmare a leziunii concomitente si a unor vase de sange. 6. Tumefierea regiunii si cresterea temperaturii locale. Pentru clarificarea diagnosticului, aceste semne descrise mai sus cer cautarea asa-numitelor semne de certitudine. Semnele de certitudine, daca este identificat macar unul dintre ele, pun diagnosticul sigur de fractura. Ele sunt urmatoarele: 1. Mobilitatea anormala in focarul de fractura evidentiata atunci cand, la incercarea de palpare, osul se misca in zona respectiva. 2. Netransmiterea miscarii cand se incearca ridicarea membrului presupus fracturat de capatul sau proximal (de dincoace de fractura). In acest caz, capatul proximal se ridica, dar capatul distal (de dincolo de fractura) ramane cazut. 3. Intreruperea clara a continuitatii osului - se poate determina palpand marginea osului. La un moment dat se poate sesiza discontinuitatea si la nivelul pielii se poate remarca chiar o mica depresiune. 4. Crepitatiile osoase zgomote specifice (ca sunet, asemanatoare zgomotului produs la calcarea pe zapada inghetata) care apar la palparea fracturii si care sunt cauzate de frecarea intre ele a capetelor fracturate. 5. Evidentierea sub piele sau chiar prin piele (in cazul fracturilor deschise) a unuia sau a celor doua capete fracturate. 6. Modificarile radiologice, care permit aprecierea clara a fracturii si a detaliilor acesteia. In mod practic, cautarea tuturor semnelor de certitudine este dureroasa si uneori chiar periculoasa. In prezenta unor semne de probabilitate, este necesara efectuarea unei radiografii care va infirma sau va confirma fractura. In medicina ortopedica fracturile sunt clasificate in diferite tipuri: Fractura inchisa - simpla - cele la care pielea este intacta, in timp ce fracturile deschise implica plagi care comunica cu fractura sau in care fractura expune un hematom sau osul la contaminarea bacteriana. Leziunile deschise poarta un risc mare de infectie, necesita tratament antibiotic si tratament chirurgical urgent debridare (inlaturarea tesuturilor devitalizate, a corpilor straini si decontaminare).

Fracturile multifragmentare sau contaminate implica ruperea osului in mai multe fragmente. O fractura simpla inchisa este mai usor de tratat si are un prognostic mai bun. Fractura cu dislocare sau cu angulatie necesita reducerea osului si frecvent ingrijire chirurgicala. Aceste leziuni necesita un timp mai mare de vindecare. Un alt tip de fractura este cea prin compresie. Apare de obicei la vertebre prin osteoporoza. Alte tipuri de fracturi cuprind: - fractura completa in care fragmentele osoase sunt separate total - fractura incompleta in care fragmentele osoase mentin partial contactul intre ele - fractura lineara care este paralela cu axa lunga a osului - fractura transversa care este perpendiculara cu axa lunga a osului - fractura oblica care este diagonala pe axa lunga a osului - fractura spirala in care un fragment osos este torsionat - fractura compactata in care capetele osoase sunt telescopate unul in altul - la copii datorita periostului gros apare fractura corticalei numai de partea convexa a osului, cele doua fragmente fracturate raminind in continuitate fractura in lemn verde. Tratamentul unei fracturi Primul ajutor consta in masuri ce limiteaza durerea si previn aparitia unor leziuni ulterioare datorate mobilitatii excesive ale fragmentelor. Imobilizarea membrului toracic cu o esarfa si a celui pelvin la cel normal cu un bandaj realizeaza diminuarea durerii si a mobilitatii fracturii. Fracturile deschise trebuie acoperite cu material curat. Pentru un polifracturat fractura de os lung se insoteste cu pierderea mare de singe care trebuie inlocuita pentru a preveni socul hipovolemic. Sunt necesare transfuzii de singe sau plasma expanders. Se administreaza analgezice. Tratamentul cuprinde: - reducerea fracturii si repunerea fragmentelor in pozitie anatomica - imobilizarea care mentine fragmentele pina la consolidare - restaurarea functiei. Reducerea si imobilizarea fracturilor: Se poate realiza prin mijloace ortopedice sau chirurgicale. Trebuie intotdeauna insotit de tratamentul de recuperare functionala pentru asigurarea restabilirii functiei membrului traumatizat. Reducerea fracturii: Tratamentul ortopedic realizeaza reducerea si imobilizarea fracturilor prin mijloace nesingerinde. Reducerea este necesara cind exista o deplasare a fragmentelor. Reducerea este facuta sub anestezie locala, regionala sau generala pentru a suprima durerea si a obtine relaxarea musculara. Ea poate fi manuala sub tractiune extemporanee, progresiva pentru citeva minute urmarindu-se reducerea dupa refacerea relatiei anatomice normale a capetelor sau instrumentala cu ajutorul extensiei transcheletice. Imobilizarea fracturii: Imobilizarea unei fracturi reduse ortopedic se realizeaza prin multiple mijloace. Cel mai utilizat este aparatul ghipsat circular sau atela ghipsata. Acesta trebuie sa imobilizeze articulatia supraiacenta si subiacenta focarului. Rasinile si fibra de sticla nu au inlocuit total ghipsul. Tratamentul chirurgical:

Este indicat in cazul esecului tratamentului ortopedic sau cind acesta nu poate obtine reducerea. Reducerea singerinda transforma o fractura inchisa in una deschisa si accentueaza devascularizarea fragmentelor. Osteosinteza sau imobilizarea chirurgicala se face cu ajutorul suruburilor, placilor, sarmei, tijei - material de osteosinteza. Sunt confectionate din titaniu sau aliaje de titaniu care nu sufera coroziune. Fixatorul extern: In fracturile deschise cu leziuni cutanate importante utilizarea materialelor de osteosinteza constituie un pericol putind favoriza devascularizarea fragmantelor si aparitia infectiei. In aceste cazuri se foloseste fixatorul extern compus din fise filetate sau brose Kirschner care se fixeaza in fragmentele osoase la distanta de fractura deasupra si dedesuptul fracturii trecind prin tegument sanatos. Ele se consolideaza la exterior prin bare sau cercuri. Complicatiile fracturilor 1. Embolia grasoasa pulmonara: Conduce la hipoxie prin insuficeinta respiratorie. Mecanismele prin care apare aceasta complicatie pot fi: embolizarea directa a globulelor de grasime plecate de la nivelul focarului de fractura si prin tulburari metabolice induse de traumatism cu disocierea trigliceridelor circulante. Clinic apar semne de hipoxie si tahipnee, anxietate, somnolenta. Nu exista posibilitati de profilaxie. 2. se poate instala rapid dupa o fractura survenita la pacientii in etate pentru care este fatala. 3. Coagularea intravasculara diseminata (C.I.D.) poate urmata unui traumatism si se datoreste tulburarilor in mecanismul coagularii. 4. Exacerbarea unor afectiuni preexistente precum diabetul, afectiuni pulmonare, retentia urinara si infectia urinara la cei cu adenom de prostata. 5. Hidartroza articulatiei vecine apare prin edem ce cuprinde intreg segmentul de membru sau un fragment ascutit poate intepa capsula articulara si forma o hemartroza. 6. Complicatiile nervoase cuprind traumatizarea sau prinderea unui trunchi nervos de vecinatate. 7. Complicatiile vasculare pot fi produse prin traumatizarea arterei sau a venei principale de catre un fragment osos. Acestea pot conduce la compresiunea, torsiunea sau elongatia vasculara. Diagnosticul ischemiei acute periferice trebuie pus cit mai repede pentru a fi urmat de refacerea axului vascular in timp util si salvarea membrului. Tabloul clinic cuprinde: - absenta la periferie a pulsului - atingerea nervoasa cu durere in sectorul ischemic, anestezie, paralizii, tensiune dureroasa a maselor musculare - cutanat se observa tegumente reci, flictene, zone de necroza. 8. Interpozitia de parti moi este o alta complicatie locala imediata. Se interpune de obicei muschi care impiedica reducerea ortopedica a fracturilor si impune reducerea chirurgicala. 9 Calusul vicios se datoreste unei reduceri imperfecte. El poate fi hipertrofic sau antreneaza o unghiulare a fragmentelor, o scurtare sau rotatie. Daca a survenit o infectie dupa o fractura deschisa sau dupa o fractura operata calusul poate fi osteitic si cu fistule cutanate. 10. Intirzierea in consolidare reprezinta o neconsolidare a fracturii in intervalul mediu de timp in care ar fi trebuit sa se vindece. Se manifesta clinic prin mobilitate anormala dureroasa si caldura locala. 11. Pseudoartroza sau falsa articulatie reprezinta neconsolidarea fracturii. Se manifesta prin mobilitate anormala nedureroasa.

12. Redoarea articulatiilor vecine focarului de fractura se poate instala datorita unei imobilizari prelungite. 13. Necroza aseptica este urmarea lezarii in momentul fracturii a unui pedicul vascular care asigura irigatia unui fragment osos. In timp osul necrozat se prabuseste si determina aparitia unei incongruente dureroase. Simptomele apar dupa 14 luni. Se dezvolta mai ales la oasele care sunt irigate prin pedicul si nu periost: capul femural, scafoidul si corpul astragalului. 14. Sindromul algoneurodistrofic (s.a.n.d.) apare ca o complicatie tardiva si se manifesta prin durere ce depaseste limitele focarului de fractura, tulburari circulatorii: sudoratie, cianoza si edem local, tulburari trofice ale fanerelor, redori articulare.