Sunteți pe pagina 1din 16

Acordul de mediere este o nelegere total, cnd prile sub asisten i cu ajutorul mediatorului au gsit soluii pentru toate

problemele ce au fcut obiectul medierii i este parial cnd prile au gsit soluii doar pentru unele probleme. Acordul de mediere conine exact nelegerea prilor i modul n care acestea i vor duce la ndeplinire obligaiile asumate prin acest contract. n acordul de mediere se pot stipula drepturi i obligaii noi, se pot modifica drepturi i obligaii ori se pot stinge drepturi sau obligaii. De asemenea, poate conine clauze contractuale potrivit dreptului comun n materia conveniilor. Valoarea juridic a unui acord de mediere este cea a unui contract bilateral, consensual, sinalagmatic. Prile stabilesc o soluie pentru un conflict/litigiu, soluie ce const n drepturi i obligaii reciproc agreate i contractate cu bun credin i n cunotin de cauz. Orice acord de mediere care nesocotete drepturile sau interesele unor persoane direct implicate n conflict/litigiu este lovit de nulitate. Conform art. 58 alin. (2) din Legea Medierii, nelegerea prilor nu trebuie s cuprind prevederi care aduc atingere legii i ordinii publice. Puterea juridic a unui acord de mediere este cea a unui nscris sub semntura privat. Dei, conform art. 4 alin. (1) din Legea 192/2006 medierea reprezint o activitate de interes public, mediatorul nu este nvestit cu putere de autoritate public. Aadar, acordul de mediere care conine soluiile unui conflict este un contract bilateral ntre pri, cu putere de nscris sub semntura privat. Vointa prilor n mediere primeaz n orice moment i n orice etap a acestui proces.

Principiile medierii 1. Caracterul voluntar al medierii Principiul se concretizeaza in libertatea partilor de a recurge la mediere si de a lua o decizie. Mediatorul trebuie sa se asigure ca partile au ales procedura de mediere in mod voluntar, in cunostinta de cauza si fara a fi constranse. Nici o parte nu poate fi obligata de catre o alta persoana sau autoritate sa participe la procedura de mediere. Fac exceptie de la acest principiu situatiile n care medierea este o procedura obligatorie prevzuta de legile speciale.

2. Acceptarea in cunostinta de cauza. Principiul afirma dreptul partilor de a fi informate cu privire la procesul de mediere.Mediatorul este obligat ca inaintea inceperii procesului de mediere sa prezinte partilor, in completarea cunostintelor acestora despre mediere, principiile medierii, procedura ce va fi urmata, rolul mediatorului i al partilor in procesul medierii si in solutionarea disputei. Legea nr. 192/2006, la art. 29 alin. 1 precizeaza ca mediatorul trebuie sa faca acest lucru pentru ca partile sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului. Mediatorul trebuie sa indeplineasca aceasta obligatie inainte de semnarea contractului de mediere i inceperea efectiva a procesului de mediere. 3. Autodeterminarea. Este principiul care afirma dreptul si capacitatea partilor de a-si defini propriile probleme, nevoi si solutii. Mediatorul trebuie sa respecte si sa incurajeze dreptul partilor de a lua orice decizie libera si in cunostinta de cauza, care sa solutioneze divergentele dintre ele. Mediatorul va informa partile, de la inceput, in ce va consta activitatea sa si asupra faptului ca decizia finala le apartine in mod exclusiv si ca se pot retrage oricand din procesul de mediere. 4. Neutralitatea i impartialitatea mediatorului. In cadrul procesului de mediere, partile au drepturi egale i trebuie tratate de mediator in mod nepartinitor, nici una dintre ele neputand fi favorizata sau defavorizata. Ca o consecinta a principiului egalitatii partilor apare i problema nediscriminarii acestora prin refuzarea medierii sau prin exercitarea unei medieri la standarde inferioare din motive de rasa, culoare, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, apartenenta politica, avere sau origine sociala (art. 3 din Legea nr. 192/2006). In exercitarea atributiilor sale profesionale, mediatorul trebuie sa se bucure de deplina independenta fata de entitati care ar putea avea interese in cauzele in care are loc medierea. Aceasta independenta trebuie sa fie de natura a-i garanta impartialitatea si neutralitatea fata de cauza, de rezultatele acesteia si de partile implicate in disputa. Mediatorul trebuie sa evite orice situatie de natura sa ii limiteze independenta si sa respecte normele de etica profesionala. Daca la inceputul procesului de mediere mediatorul are cunostinta despre vreo imprejurare care lar putea impiedica s fie neutru i impartial, este obligat sa refuze preluarea cazului de mediere (art. 31 din Legea nr. 192/2006). Daca in orice moment din timpul procesului de mediere mediatorul isi pierde aceste atribute, el este obligat sa aduca acest fapt la cunostinta partilor. In cazul extrem in care mediatorul considera ca nu-si poate pastra neutralitatea fata de parti, este recomandata inchiderea procedurii de mediere. 5. Confidentialitatea. Prin insasi natura misiunii sale, mediatorul este depozitarul secretelor partilor implicate n procedura medierii. El nu poate fi audiat ca martor in legatura cu date i fapte de care a luat la cunostinta in cadrul procesului de mediere decat numai cu acordul prealabil i scris al partilor (art. 37 alin. 1 din Legea nr. 192/2006). Garantand confidentialitatea, mediatorul respecta viaa privata a partilor si isi asigura ncrederea acestora. Prin urmare, pastrarea secretului profesional este recunoscuta ca fiind o indatorire fundamentala si

primordiala a mediatorului. Aceasta obligatie nu se stinge odata cu incheierea medierii, ci este permanenta (art. 32 din Legea nr. 192/2006).Mediatorul va atrage atentia persoanelor care participa la mediere in conditiile art. 52din Legea nr. 192/2006 asupra obligatiei de pastrare a confidentialitatii si le va putea solicita semnarea unui acord de confidentialitate.

SECIUNEA

de mediere Art. 17 (1)n vederea organizrii activitii de mediere se nfiineaz Consiliul de mediere, organism autonom cu personalitate juridic, de interes public, cu sediul n municipiul Bucureti. (2)Consiliul de mediere se organizeaz i funcioneaz potrivit prevederilor prezentei legi, precum i ale regulamentului su de organizare i funcionare. (3)Consiliul de mediere este format din 9 membri titulari i 3 membri supleani, alei prin vot direct i secret de mediatorii cu drept de vot, n condiiile prevzute n Regulamentul de organizare i funcionare a Consiliului de mediere. (4)Mandatul membrilor Consiliului de mediere este de 4 ani. (41)Revocarea Consiliului de mediere sau a oricruia dintre membrii acestuia se poate face la iniiativa unei ptrimi din numrul mediatorilor autorizai, decizia fiind adoptat cu o majoritate de jumtate plus unu din numrul mediatorilor autorizai. (5)Situaiile n care calitatea de membru al Consiliului de mediere nceteaz n timpul exercitrii mandatului, precum i procedura revocrii sunt stabilite prin regulamentul prevzut la alin. (2). (6)Pot face parte din Consiliul de mediere numai mediatorii autorizai care ndeplinesc condiiile stabilite prin Regulamentul de organizare i funcionare a Consiliului de mediere. (7)Consiliul de mediere i exercit mandatul pn la preluarea mandatului de ct re noul consiliu de mediere. Art. 18 (1)Consiliul de mediere va alege un preedinte i un vicepreedinte i va desemna dintre membrii si o comisie cu activitate permanent, care pregtete lucrrile Consiliului de mediere. Durata mandatului membrilor comisiei este de 2 ani. (2)n structura Consiliului de mediere funcioneaz un secretariat tehnic, alctuit dintr-un numr de persoane stabilit prin organigram i aprobat de Consiliul de mediere. (3)Structura i atribuiile comisiei prevzute la alin. (1) i ale secretariatului tehnic prevzut la alin.(2) se stabilesc prin regulamentul prevzut la art. 17 alin. (2). (4)Pentru activitatea depus, membrii Consiliului de mediere au dreptul la o indemnizaie lunar, n condiiile stabilite prin regulamentul prevzut la art. 17 alin. (2). Art. 19 (1)Consiliul de mediere se ntrunete lunar sau ori de cte ori este necesar, la convocarea preedintelui. (2)edinele Consiliului de mediere se desfoar n prezena a cel puin 7 membri i sunt publice, cu excepia cazului n care membrii si hotrsc altfel.

2:

Consiliul

(4)n exercitarea atribuiilor sale, Consiliul de mediere adopt hotrri cu votul majoritii membrilor care l compun. (5)La lucrrile Consiliului de mediere pot fi invitate s participe persoane din orice alte instituii sau organisme profesionale, a cror consultare este necesar pentru luarea msurilor sau pentru adoptarea hotrrilor Consiliului de mediere. Art. 20 Consiliul de mediere are urmtoarele atribuii principale: a)promoveaz activitatea de mediere i reprezint interesele mediatorilor autorizai n scopul asigurrii calitii serviciilor din domeniul medierii, conform prevederilor prezentei legi; b)elaboreaz standardele de formare n domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaionale n materie; c)autorizeaz programele de formare profesional iniial i continu, precum i pe cele de specializare a mediatorilor; d)ntocmete i actualizeaz lista furnizorilor de formare profesional care au obinut autorizarea; e)autorizeaz mediatorii, n condiiile prevzute de prezenta lege i de procedura stabilit prin Regulamentul de organizare i funcionare a Consiliului de mediere; e ind. 1)coopereaz, prin intermediul Sistemului de informare n cadrul pieei interne, cu autoritile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene, ale Spaiului Economic European i din Confederaia Elveian, n vederea asigurrii controlului mediatorilor i a serviciilor pe care acetia le presteaz, n conformitate cu prevederile Ordonanei de urgen a Guvernului nr. 49/2009; f)ntocmete i actualizeaz tabloul mediatorilor autorizai; g)ine evidena birourilor mediatorilor autorizai; h)supravegheaz respectarea standardelor de formare n domeniul medierii; i)elibereaz documentele care atest calificarea profesional a mediatorilor; j)adopt Codul de etic i deontologie profesional a mediatorilor autorizai, precum i normele de rspundere disciplinar a acestora; k)ia msuri pentru respectarea prevederilor coninute de Codul de etic i deontologie profesional a mediatorilor autorizai i aplic normele privind rspunderea disciplinar a acestora; l)face propuneri pentru completarea sau, dup caz, corelarea legislaiei privind medierea; m)adopt regulamentul privind organizarea i funcionarea sa; m1)organizeaz alegerile pentru urmtorul consiliu de mediere i elaboreaz procedurile de organizare a alegerilor. Declanarea procedurii de organizare a alegerilor se face cu 6 luni nainte de expirarea mandatului Consiliului de mediere la acea dat; n)ndeplinete orice alte atribuii prevzute de lege. Art. 21 Consiliul de mediere i acoper cheltuielile de organizare i funcionare din venituri proprii, dup cum urmeaz: a)taxele provenind din autorizarea mediatorilor;

b)donaii, sponsorizri, finanri i alte surse de venit, dobndite n condiiile legii; c)ncasri din vnzarea publicaiilor proprii; d)sumele provenind din amenzile aplicate ca sanciuni disciplinare; e)alte sume rezultate din activitatea Consiliului de mediere, stabilite prin regulament.

SECIUNEA tehnici legitime specifice, i obiectivelor i n alte locuri stabilite n -

3:

Desfurarea Art.

medierii 50 i aflate n negociere. conflict. 51 aflate n conflict. 52 acord. legii.

(1)Medierea se bazeaz pe cooperarea prilor i utilizarea, de ctre mediator, a unor metode i bazate urmrite pe de comunicare prile (2)Metodele i tehnicile utilizate de ctre mediator trebuie s serveasc exclusiv intereselor (3)Mediatorul nu poate impune prilor o soluie cu privire la conflictul supus medierii. Art. convenite de mediator i de prile Art. de condiiile Art. comun Medierea are loc, de regul, la sediul mediatorului. Dac este cazul, medierea se poate desfura

(1)Prile aflate n conflict au dreptul s fie asistate de avocat sau de alte persoane, n condiiile (2)n cursul medierii prile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziie, 53

Susinerile fcute pe parcursul medierii de ctre prile aflate n conflict, de persoanele prevzute la art. 52 i la art. 55 alin. (1), precum i de ctre mediator au caracter confidenial fa de teri i nu pot fi folosite ca probe n cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepia cazului n care prile convin altfel ori legea prevede contrariul. mediatorul va atrage atenia persoanelor care particip la mediere n condiiile art. 52 asupra obligaiei de pstrare a confidenialitii i le va putea solicita semnarea unui acord de Art. confidenialitate. 54

(1)Dac, pe parcursul medierii, apare o situaie de natur s afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparialitatea mediatorului, acesta este obligat s o aduc la cunotina prilo r, care vor decide asupra meninerii sau denunrii contractului de mediere. (2)Mediatorul are dreptul s nchid procedura de mediere, procednd potrivit dispoziiilor art. 56, care se aplic n mod corespunztor. n aceast situaie mediatorul este obligat s restituie

onorariul,

parte, -

condiiile

stabilite

prin

contractul Art.

de

mediere. 55

(1)n cazul n care conflictul supus medierii prezint aspecte dificile sau controversate de natur juridic ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul , cu acordul prilor, poate s solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. (2)Atunci cnd solicit punctul de vedere al unui specialist din afara biroului su, mediatorul va evidenia doar problemele controversate, fr a dezvlui identitatea prilor.

in prezent, medierea este recunoscuta ca fiind solutia cea mai rapida si mai accesibila din punct de vedere financiar de rezolvare a unei dispute.

Medierea este o negociere asistata de un tert profesionist (mediatorul), in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor. Scopul procedurii este de a stinge un conflict existent intre parti printr-o solutie reciproc acceptabila, intr-un termen cat mai scurt si cu cheltuieli minime.

La mediere se poate apela indiferent daca exista sau nu un proces pe rolul instantelor. Daca exista un proces pe rol, partile pot apela la mediere indiferent de stadiul procesual (fond, apel sau recurs). De altfel, multe cazuri sunt acum directionate catre mediere chiar de catre judecatori.

Solutia la care se ajunge prin mediere se consemneaza intr-un document numit Acord de Mediere. Instantele de judecata sunt obligate sa tina cont de acest Acord si, in masura in care nu incalca vreo dispozitie legala, sa-l valideze.

Intr-un caz tipic de mediere organizata de reprezentantii nostri, partile se intalnesc cu mediatorul la ora si la locatia stabilita (in principiu, sediul nostru). Medierea se finalizeaza, de regula, in prima sedinta de mediere. Daca sunt necesare sedinte ulterioare de mediere, acestea vor fi programate de mediator cu acordul partilor, de multe ori chiar a doua zi.

Daca se ajunge la o solutie acceptata de toate partile, asa cum se intampla de obicei, mediatorul va redacta Acordul de Mediere, care este, de la semnare, obligatoriu pentru parti. Daca nu se

ajunge la un acord, aceste cazuri fiind rare, mediatorul va identifica divergentele ramase intre parti si punctele unde exista un acord in vederea stabilirii unei baze pentru negocieri viitoare.

Cheia reusitei pentru reprezentantii nostri se regaseste in experienta deosebita si nivelul inalt de pregatire profesionala. Cu ajutorul mediatorilor nostri specializati, conflictul este inlocuit cu o negociere constructiva la finalul careia toti participantii au de castigat. De aceea, solutionarea unei dispute prin mediere poate aduce satisfactii importante, atat financiare cat si personale.

Medierea difer de celelalte metode de rezolvare a conflictelor prin simplitatea i claritatea cu care este realizat. Este de preferat s se ajung la un consens ntre persoanele implicate i sa nu se ajung la impunerea unei soluii de ctre un judector, care nu poate cunoate problemele n profunzimea lor. Medierea ii ofer posibilitatea de a rezolva mpreun cu toate prile implicate problemele aprute i de a preveni apariia altora. DIFERENTA DINTRE MEDIERE SI ALTE FORME DE SOLUTIONARE A LITIGIILOR. - Diferena dintre mediere i arbitraj. Principala diferen dintre cele dou forme de soluionare a conflictelor rezult din aceea c prin deducerea unui litigiu arbitrajului, arbitrii decid asupra modului de soluionare a litigiului dintre pri. n cazul medierii, mediatorul nu soluioneaz litigiul, ci asist prile n negocierea i obinerea unei soluii convenabile pentru toi cei implicai n conflict. - Diferena dintre mediere i conciliere . n cazul concilierii prile negociaz ntre ele modalitatea de soluionare a conflictului. n cazul medierii, prile negociaz ntre ele, ns asistate de un mediator, persoan independent i neutr fa de pri.

Medierea presupune respect..Poti media ce nu poti remedia. Istoria medierii este lunga si bogata. Intalnim medierea in culturi si tari diferite, in toate sectoarele de interactiune sociala: educatie, religie, relatii angajatori-angajati, sisteme juridice, drept penal, familie, mediu inconjurator, comunitati, cartiere si toate nivelurile de guvernare. Prin adoptarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, a fost deschisa calea catre solutionarea extrajudiciara a numeroase cauze civile, penale sau comerciale, punand accent pe interesele partilor si nu atat pe aspectele juridice ale conflictului.

Cadru legal

Medierea, precum si celelate metode alternative de solutionare a disputelor - arbitrajul, concilierea, par sa fie raspunsul asteptat de noi toti pentru modernizarea si eficientizare sistemului de justitie.

Cu toate ca in alte state ale lumii medierea si-a aratat eficienta inca din anii '85-'90, in Romania legiuitorul a reglementat institutia medierii, respectiv profesia de mediator odata cu adoptarea in anul 2006 a Legii nr.192/2006. Din acel moment, medierea a inceput sa aiba un rol din ce in ce mai important in societatea romaneasca.

Medierea, asa cum se practica ea astazi, ca un proces structurat pentru rezolvarea disputelor, a fost reglementata prin Legea 192/2006.

Aceasta lege a aparut pentru ca introducerea medierii si la noi in tara a fost una dintre conditiile aderarii Romaniei la UE.

Legea a venit si a definit un concept nou de abordare si stingere a litigiilor, aducand pe piata muncii o profesie aceea de mediator. Legea data era una teoretica, dar avantajul era ca exista.Cei care au muncit la elaborarea ei s-au inspirat din legislatia altor tari membre si au incercat sa o adapteze specificului legislatiei noastre.

In 2009, legea 370 venea sa aduca primele modificari, care rezolvau aspecte intilnite in practica.

Ordonanta de Guvern 13/2010 pentru Transpunerea Directivei Servicii este cea care a venit sa faca legatura intre legea noastra si cea din UE in domeniul medierii.Se refera la integrarea in legislatie a obiectivelor Directivei 52/2008 a UE.

Legea Micii Reforme in Justitie (202/2010) a adus adaugire procedurilor de informare asupra medierii atraganad din nou atentia asupra beneficiilor ei.

In Strategia de dezvoltare a Justitiei ca serviciu public pentru perioada 2010-2014-publicata de Ministerul Justitiei in aprilie 2010-,in urma analizei SWOT asupra sistemului juridic, medierea a fost recunoscuta ca o oportunitate care trebuie dezvoltata si promovata.Este subliniata necesitatea luarii unor masuri care sa vizeze consolidarea profesiei de mediator si dezvoltarea relatiei dintre procedura medierii si procedura judiciara.

Concilierea este voluntar, ambele pri trebuie s-i exprime consimmntul de a participa. Procesul este asemntor medierii dar conciliatorul nu sftuiete sau recomand ce ar trebui s fac prile

Arbitraj Definitie: Persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.

Arbitrajul poate fi incredintat, prin conventia arbitrala, uneia sau mai multor persoane, investite de parti sau in conformitate cu acea conventie sa judece litigiul si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, dupa caz, arbitrii investiti constituie, in sensul dispozitiilor de fata, tribunalul arbitral.

Arbitrajul se organizeaza si se desfasoara potrivit conventiei arbitrale, incheiata conform cu prevederile cap. II. Sub rezerva respectarii ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, partile pot stabili prin conventia arbitrala sau prin act scris incheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumita reglementare avand ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale si, in general, orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului. In lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat asa cum va socoti mai potrivit. Daca nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozitiile ce urmeaza.

Partile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o institutie permanenta de arbitraj sau de o terta persoana.

Clasificarea arbitrajului

Primul criteriu dupa care se face clasificarea arbitrajului sunt regulile urmate in solutionarea litigiilor. Dupa acest criteriu deosebim arbitrajul de drept strict sau de jure si arbitrajul in echitate sau amiable composition. Arbitrajul de drept strict este acela in care litigiile se solutioneaza cu respectarea normelor de drept procesual si de drept material aplicabile[1]. Arbitrajul in echitate este acela in cadrul caruia arbitrii nu sunt tinuti sa observe cu rigurozitate orice norma procedurala si nici sa aplice in mod strict toate normele de drept material competente, calauzindu-se in rezolvarea litgiului dupa exigentele echitatii, dar cu respectarea principiilor fundamentale de drept[2].

Cele 2 feluri de arbitraj comercial international se deosebesc intre ele, dar nu se opun unul altuia, arbitrajul de jure situandu-se singur in cadrul dreptului iar arbitrajul in echitate plasandu-se in afara ordinei juridice. Arbitrajul de drept strict este prevazut cu norme procedurale mai suple si mai elastice decat procedura formala a jurisdictiilor de drept comun si aplica dreptul contractului tinand seama de clauzele stipulate de catre parti in contractul de comert exterior, de uzantele comerciale internationale si de consideratii de echitate comerciala internationala. Arbitrajul in echitate infatiseaza un caracter mai flexibil si mai putin formal decat arbitrajul de drept strict si nu inceteaza sa ramana subordonat ordinei de drept. Arbitrajul comercial international se clasifica si dupa structura organizatorica, existand arbitraj ad-hoc (ocazional) si arbitraj institutionalizat (permanent). Arbitrajul ad-hoc este organizat de parti pentru solutionarea unui litigiu determinat si functioneaza pana la solutionarea respectivei cauze. Nu prezinta o structura prestabilita si partile desemneaza arbitrii si modul lor de numire, stabilesc regulile de procedura si locul arbitrajului. Depinzand de vointa partilor, ele difera de la un litigiu la altul. Sarcina partilor este usurata daca recurg la un regulament tip, de exemplu Regulamentul UNCITRAL din 1976[3]. In unele sisteme juridice, pentru a interveni spre a asigura constituirea unei asemenea instante arbitrale, precum si desfasurarea normala a procedurii, se organizeaza un mecanism administrativ, care poarta denumirea de appointing authority sau autoritate competenta[4]. Acest mecanism intervine, in principal, pentru desemnarea arbitrilor, atunci cand una dintre parti refuza desemnarea arbitrilor spre a bloca solutionarea cauzei. Appointing authority intervine si in cazul in care se iveste un dezacord in privinta numirii supraarbitrului de catre cei doi arbitrii desemnati de catre parti. Arbitrajul institutionalizat are existenta permanenta sub aspectul unor structuri organizatorice administrative prestabilite. Cuprinde un mecanism de desemnare a arbitrilor, secretariat, sediu, reguli de procedura, care permit partilor sa le foloseasca in vederea constituirii tribunalului arbitral si solutionarea litigiului. Dupa solutionarea litigiului tribunalul arbitral se dizolva. Altfel spus, caracterul permanent al arbitrajului nu suprima caracterul vremelnic al tribunalului arbitral, el fiind format, cu ajutorul structurilor administrative permanente numai pentru solutionarea unui anumit litigiu. De aceea se spune ca orice arbitraj este in realitate un arbitraj ad-hoc[5]. Dupa competenta, distingem arbitraj cu competenta generala si arbitraj cu competenta specializata. In categoria arbitrajelor cu competenta generala si internationala in acelasi timp, se situeaza in primul rand comisiile de arbitraj pentru comertul exterior de pe langa camerele de comert si industrie ale tarilor. In aceeasi categorie includem si institutiile de arbitraj din alte state

competente sa rezolve litigii de drept intern ca si litigii de drept al comertului international. Ele sunt organizate si functioneaza pe langa alte institutii comerciale cum sunt camerele sau bursele de comert sau ca organisme independente. Printre arbitrajele de pe langa camerele de comert si industrie mentionam camerele arbitrale din Londra, Amsterdam, Hamburg, Bruxelles. Ca arbitraje comerciale independente pot fi citate American Arbitration Association, Camera de arbitraj permanenta de pe langa Comisia vest-germana pentru probleme de arbitraj Institutul permanent de arbitraj[6]. In categoria arbitrajelor specializate se cuprind institutiile pentru comertul cu anumite produse. Aceste arbitraje se caracterizeaza printr-o competenta strict comercializata dar cu vocatie internationala. Aceasta categorie de arbitraje comerciale poate fi ilustrata de Camera arbitrala de bumbac din Havre, Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbac din Bremen, London Corn Trade Association, precum si de New York Association Of Food Distributors[7]. Din punctul de vedere al intinderii competentei internationale, institutiile permanente de arbitraj se impart in 3 categorii: arbitraj de tip bilateral, arbitraj de tip regional si arbitraj cu vocatie universala. Arbitrajele de tip bilateral au sediul in fiecare din cele doua tari participante si sunt competente sa solutioneze litigiile dintre organizatiile economice, persoane fizice sau persoane juridice, ale acelor tari. Ca exemple de arbitraje de tip bilateral putem enumera: Canadian-American Commercial Arbitration Commission, infiintata in 1943 printr-un acord incheiat intre Camera de Comert din Canada si Asociatia americana de arbitraj[8]. Arbitrajele de tip regional au ca scop rezolvarea litigiilor comerciale internationale dintre organizatiile economice ale tarile dintr-o anumita regiune a lumii[9]. Arbitrajele cu vocatie universala sunt competente sa solutioneze litigiile dintre organizatiile economice apartinanand tuturor statelor. Unele dintre acestea au o competenta materiala speciala cum ar fi arbitrajele create in domeniul transportului prin cele doua conventii internationale de la Berna din 25 octombrie 1952, iar alte arbitraje au o competenta materiala generala, cea mai caracteristica in acest sens fiind Curtea de arbitraj de pe langa Camera de Comert internationala cu sediul la Paris[10].

[1] Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Editura Sylvi, Bucuresti 2002, pag. 167. [2] Raspunderea in comertul international, Editata de RevistaEconomica, Bucuresti 1978, pag. 255. [3] Victor Babiuc, op. cit., pag. 168. [4] Victor Babiuc, Dreptul comertului international, Editura Sylvi, Bucuresti 2002, pag. 404. [5] Victor Babiuc, op. cit., pag. 168. [6] Raspunderea in comertul international, Editata de Revista Economica, Bucuresti 1978, pag. 261. [7] Idem. [8] Raspunderea in comertul international, Editata de Revista Economica, Bucuresti 1978, pag. 262. [9] De exemplu, Comisia Interamericana de Arbitraj Comercial infiintata in anul 1933. [10] Raspunderea in comertul international, Editata de Revista Economica, Bucuresti 1978, pag. 262.

Conflicte pot aprea n domeniul violentei domestice, al discriminrii etnice sau al proteciei mediului, precum i n regimul furnizrii serviciilor publice comunitare de utiliti publice, prin care se asigur satisfacerea nevoilor de utilitate i interes public general ale colectivitii locale cu privire la: a) alimentarea cu ap; b) canalizarea i epurarea apelor uzate; c) colectarea, canalizarea i evacuarea apelor pluviale; d) energia termic n sistem centralizat; e) salubrizarea localitii; f) iluminatul public; g) administrarea domeniului public i privat h) transportul public local.

La nivelul instituiilor publice pot aprea blocaje n comunicare, n relaiile cu cetenii. Rezult de aici: - frustrare; - nemulumire; - formarea unei imagini proaste despre instituie. Apar, de asemenea, bariere impuse de ineficiena luptei anticorupie, cu impact asupra imaginii i activitii instituiilor publice.Pentru fiecare angajat al unei instituii publice sunt necesare stagii de nsuire a unor tehnici de comunicare eficient la nivelul: - interpersonal; - autoprezentrii; prezentrii instituiei n relaiile cu presa; - prezentrii instituiei n relaiile cu partenerii strini.

Negocierea n majoritatea cazurilor procesul de negociere este previzibil, fapt ce ne ofer posibilitatea de a gndi din timp modul n care ne vom aborda partenerii. 1 n acest sens, vom ajunge la necesitatea de a cunoate strategia partenerului i ceea ce i-a propus el. Toate acestea nu pot fi realizate dect printr-o pregtire temeinic a negocierilor. Pregtirea negocierilor implic i o profund examinare a propriei poziii fa de parteneri, prin prisma raportului ntre a vorbi i a asculta. n acest sens, considerm c ntr-o negociere cel mai important este s ne concentrm n a asculta ce spune partenerul (inclusiv ce nu spune, dar las s se neleag). Tot n faza de pregtire, n care discutm cu noi nine, este important s analizm mai multe variante posibile i s avem n vedere c n negociere nu suntem niciodat nvingtori pn cnd partenerul nu se declar nvins.2 Ca principiu, negocierile dau ctig de cauz celui care gndete mai bine i mai ales celui care gndete vizionar. Desigur c spontaneitatea, capacitatea de a reaciona prompt i abilitatea de a improviza sunt caliti importante n procesul de negociere. Toate acestea ns nu pot asigura succesul fr o pregtire atent a negocierilor pe scenarii diferite. n cadrul procesului de pregtire a negocierilor este necesar s abordm distinct situaiile posibile de conflict i cele de cooperare.

Cornelius Helena, Faire, Shoshana, Stiinta rezolvarii conflictelor, Editura Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1996. Stephen Robbins, Organizational Behaviour, Concepts, Controversies, Applications, Prentice Hall,Inc.1998.

Muli negociatori trec peste faza de pregtire a discuiilor, bazndu-se exclusiv pe instinctul i calitile lor naturale.3 Exist un raport direct proporional ntre experiena negociatorului i timpul afectat de acesta procesului de pregtire pentru negocieri. Un astfel de proces va cuprinde n mod obli gatoriu o schem simpl dar concis, incluznd scopul propus i modul de aciune, dar i supoziiile noastre asupra celor ce i-a propus partenerul i a cilor sale posibile de aciune; cu alte cuvinte, asupra scopurilor i, respectiv, mijloacelor, instrumentelor de realizare a acestora. Dac, n ceea ce ne privete, exist motive s credem c ne vom putea elabora schema, dificultile apar atunci cnd va trebui s stabilim ce are n minte partenerul nostru i s ne imaginm posibilele sale scheme, n aa fel nct s nu fie luai prin surprindere. Schematic, pregtirea procesului de negociere trebuie s cuprind urmtoarele elemente: lista problemelor pe care urmeaz s le supunem procesului de negociere; comparaia agendei noastre de probleme cu agenda partenerului(aceast comparaie va trebui s disting enunurile diferite, prioritile diferite, problemele care de la nceput nu pot face obiectul negocierilor);clasificarea problemelor n subiecte de interes comun i subiecte de conflict. Pregtirea negociatorului pentru tratative va include o serie de aspecte practice, ca de exemplu: posibilitatea unor afaceri legate ntre ele i care s acorde satisfacie ambelor pri; stabilirea unor limite minime i maxime n cadrul crora negociatorul s poat manev ra; analiza relaiilor anterioare cu partenerul i tragerea unor concluzii generale de comportament; posibilitatea i gradul de influen ale unor tere fore; anticiparea modului i atmosferei de negociere; obinerea tuturor informaiilor posibile, att nainte ct i n timpul negocierilor; elaborarea unei strategii proprii pentru scenarii diferite; stabilirea metodelor i tehnicilor celor mai adecvate strategiilor elaborate. Pe ntregul parcurs al fazei de pregtire este necesar s ne ntrebm ct de realiste sunt prezumiile noastre. Introducerea medierii i a soluionrii alternative a conflictelor (ADR) in viaa de zi cu zi nu este doar o modificare procedural n ceea ce privete actul de justiie, ci reprezint o schimbare la nivel de cultur i de mentalitate. ntr-o manier mai mult sau mai puin formal medierea a existat dintotdeauna n societile tradiionale formate chiar din grupuri de persoane restrnse ca numr. n cadrul acestor grupuri a existat ntotdeauna o autoritate sau o persoan neleapt a crei menire a fost, la un moment dat, aceea de a interveni ca mediator atunci cnd o situaie conflictual de orice natur a cerut acest lucru.
3

Cornelius Helena, Faire, Shoshana, Stiinta rezolvarii conflictelor, Editura Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1996.

Medierea reprezint astfel o schimbare fundamental la nivel de mentalitate i constituie un progres major al civilizaiei prin simplul fapt c permite prilor s adopte din nou, n mod liber, propriile decizii, cu ajutorul unei a treia pri neutre, independente i impariale atunci cnd au euat n ncercarea de a gsi ele nsele o soluie pentru ncheierea disputei n care sunt implicate. Medierea este folosit din ce n ce mai mult n Occident n soluionarea disputelor civile i comunitare. Astfel, au fost create numeroase centre de mediere a conflictelor comunitare n care medierea este utilizat ntr-o arie larg de probleme, de la conflicte n familie, pn la ncercarea de soluionare a disputelor comerciale etc. Unele state 50 au introdus cursuri de mediere chiar la nivelul colii elementare, ncepnd de la 7 ani (Petelean, 2004).