Sunteți pe pagina 1din 5

RAPORTUL DINTRE MINTE SI CORP Dualismul ca filozofie, reprezinta relatia dintre minte si materie, aceasta relatie e posibila datorita

asertiunii ca fenomenele mentale sunt, din anumite puncte de vedere, lipsite de o baza materiala. Fenomenele, starile si procesele mentale sunt fizicale, si, daca nu, ce sunt acestea? Care este natura acestora? diferite forme de fizicalism sunt de fapt reactii dualiste-dualismul lui Descartes; nu exista stari sau proprietati nonfizicale; abordare fizicalista a naturii mentale ( a obiectelor care prezinta semne ale mentalului) unii filozofi fizicalisti au incercat sa reduca fenomenele mentale la actiunea anumitor parti mentale ale fiintelor inzestrate cu minte sesizand anumite dificultati in aceasta abordare reductionista a mintii, alti teoreticieni au avansat ipoteza conform careia mintea consta din functia indeplinita de anumite parti specificabile ale organismului. a treia categorie de filozofi s-au intors la o forma de dualism. Proprietatile mentale se suprapun pe proprietatile fizicale, dar prioritatea explicativa revine proprietatilor fizicale Rene Descartes conchidea ca gandirea este un atribut care ii apartine si ca numai acest atribut este inseparabil de propria natura. Ca singura posesoare a constiintei, mintea este complet opusa fizical materiei, ceea ce inseamna ca mintea este nefizicala. Materia este complet lipsita de atributul gandirii si este caracterizata in mod esential de intinderea sa in spatiu. Intinderea in spatiu este atributul fizicalitatii. Desi originile dualismului metafizic se regasesc la anticii greci, versiune curenta a dualismului ii este atribuita lui Descartes, care sustinea ca mintea e o substanta non-fizica. Descartes e cel care a identificat mintea cu constiinta de sine si a separat-o de creier, locasul inteligentei, formuland problema dualismului minte-corp, in forma existenta in prezent. In Meditatii asupra primei filozofii, Descartes porneste intr-o calatorie pe parcursul careia se indoieste de tot ceea ce stie, pentru a descoperi lucrurile concrete. A ajuns la concluzia ca se poate indoi de existenta corpului sau (simpla iluzie sau vis), dar ca nu poate pune la indoiala existenta mintii sale. Acest lucru l-a condus la concluzia ca mintea si corpul sunt doua

substante diferite. Mintea, era o substanta ganditoare si imateriala. Aceasta substanta reprezenta esenta unei persoane, lucrurile de care se indoieste, in care crede, pe care le spera si gandeste. Descartes e cel care a oferit lumii faimosul citat Cogito ergo sum. Tot el e cel care a popularizat ideea realitatii drept o dihotomie a materiei (substanta intinsa sau spatiala) si a spiritului (substanta ganditoare, inclusiv Dumnezeu). Aceasta forma de dualism a devenit cunoscuta ca dualism cartezian. Acest gen de dualism e reprezentat prin orice variatie a relatiei dintre minte si materie, care sustine ca mintea si materia sunt sunt doua categorii ontologice separate. Acest dualism presupune existenta a doua principii distincte de existenta in univers: spirit si materie, suflet si corp. Ideea centrala a dualismului cartezian e faptul ca mintea imateriala si corpul material, desi sunt substante ontologice distincte, pot interactiona una cu alta. Evenimentele corporale pot provoca evenimente mentale si vice-versa. Dar acest lucru duce la o problema majora a dualismului cartezian: Cum e posibil ca mintea imateriala sa afecteze corpul material si viceversa? Aceasta problema se mai numeste si problema interactionarii. Descartes a incercat sa ofere un raspuns viabil, el a sugerat ca spiritele animale (transmiterea semnalelor nervoase se facea in opinia lui Descartes printr-un aer fin sau spirite) interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale. Glanda pineala e un organ localizat in centrul creierului, acest organ a avut un rol important in filozofia lui Descartes. El il considera resedinta sufletului si locul in care se formeaza gandurile. El considera corpul uman drept o masinarie, care functioneaza pe baza spiritelor animale ce sunt inmagazinate in glanda pineala. In descrierea rolului glandei pineale, traseul urmat de spiritele animale reprezinta o notiune cruciala. Descartes considera ca nervii sunt tuburi umplute cu spiritele animale, acestea mai contineau si un anumit numar de fibre ce strabateau corpul uman de la un capat la altul. Aceste fibre erau legate de organele de simt, fiind puse in legatura cu creierul prin intermediul unor mici valve aflate in peretii ventriculelor creierului. Atunci cand organele de simt erau stimulate, partile lor componente erau puse in miscare. De aceea fibrele nervilor erau trase, provocand inchiderea/deschiderea valvelor si eliberarea spiritelor animale, aceste spirite produceau o imagine a stimulului senzorial pe suprafata glandei pineale.

In conceptia lui Descartes, sufletul rational, o entitate independenta de corp si care interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale, ar putea fi sau nu constient, de spiritele animale ce apar ca rezultat a rearanjarii spatiilor intrafibrilare. Cand aceasta constientizare are loc apare o senzatie constienta corpul interactionand cu mintea. E valabil si reversul medaliei, sufletul poate influenta si el transferul de spirite animale, deci si el poate interactiona/afecta corpul. Termenul de dualism cartezian e asociat uneori cu notiunea de interactiune cauzala prin intermediul glandei pineale. Datorita faptului ca teoria carteziana era extrem de dificil de aparat, unii dintre discipolii sai, cum ar fi Arnold Geulincx si Nicholas Malebranche, au propus o explicatie diferita: Toate interactiunile minte-corp au loc prin intermediul lui Dumnezeu. Conform acestor filozofi, starile normale a mintii si corpului reprezinta doar ocaziile in care aceste interventii divine au avut loc, ci nu cauze reale. Descartes a ridicat problema relatiei dintre minte si lume, punctul de pornire al filozofiei. Prin indicarea glandei pineale ca loc de origine al contactului sufletului cu corpul, Descartes indica o alta problema, cea a relatiei minte-creiersistem nervos. In acelasi timp prin trasarea unei distinctii ontologice radicale intre corp, ca materie extinsa, si minte, ca gand pur, Descartes, in cautarea certitudinii, a creeat in mod paradoxal, un haos intelectual. Conform filozofiei carteziene, mentalul nu poseda o extensie in spatiu, iar materialul nu poate gandi. Dualismul substantial are o pozitie filozofica compatibila cu majoritatea teologiilor, acestea afirma ca sufletele ocupa un taram independent de lumea fizica. Dualismul minte-corp spune ca nici mintea si nici materia nu pot fi reduse una la alta, de aceea se opune materialismului in general, in special celui reductiv. Acest dualism poate exista ca un dualism substantial, care se bazeaza pe ideea ca mintea si corpul sunt compuse din substante distincte sau ca dualism al proprietatilor, adica sunt compuse din aceeasi substamta, dar proprietatile mentale si fizice sunt diferite din punct de vedere categorial si nu pot fi reduse una la cealalalta. Acesta e dualismul care e numit de regula, dualism minte-corp. El e in contrast cu monismul filozofic, care considera ca mintea si corpul sunt facute din aceeasi substanta. Problema existenteieste tratata in stransa legatura cu mintea si corpul: dualismul substantial, mintea si materia sunt doua substante diferite.
3

dualismul de proprietate, distinctia ontologica e evidentiata prin diferentele dintre proprietatile materiei si mintii. dualismul de predicat, ireductibilitatea predicatelor mentale fata de predicatele fizice.

Abordari dualiste a cauzalitatii mentale: interactionismul reprezinta interactiunea cauzala a starilor mentale (credinte, dorinte, etc.) cu starile fizice. Aceasta abordare e greu de validat prin argumentare logica sau dovezi empirice. Face apel la experientele de zi cu zi, deoarece suntem inconjurati de interactiuni similare, de exemplu un copil atinge o plita incinsa (eveniment fizic) care ii produce durere (eveniment mental), ca mai apoi sa tipe si sa planga (eveniment fizic), lucru care declanseaza o senzatie de teama si de protejare (eveniment mental) la parintii sai si tot asa. epifenomenalismul sustine ca toate evenimentele mentale sunt produse de un eveniment fizic si nu au consecinte fizice. Evenimentul mental a deciziei de ridicare a pietrei (M) e cauzat de declansarea unor neuroni specifici din creier (P). Cand mana si bratul ridica piatra (E), acest lucru nu e cauzat de evenimentul mental precedent M, nici de catre M si P la un loc, ci numai de catre P. Cauzele fizice, in principiu, sunt pot fi reduse la principiile fizice fundamentale, de aceea cauzele mentale sunt eliminate folosind explicatia reductionista. Daca P cauzeaza atat M cat si E, nu va exista o supradeterminare in explicarea lui E. paralelismul trateaza problema interactiunii dintre evenimentele mentale si cele fizice, intr-un mod neobisnuit. Cea mai proeminenta abordare ii apartine lui Gottfried Wilhelm von Leibniz. Acesta a recunoscut problemele sistemului cartezian de interactiune, asemenea lui Malebranche.Malebranche sustinea ca o baza fizica de interactiune intre material si imaterial, e imposibila, de aceea si-a formulat propria doctrina a ocazionalismului, in care interactiunea minte/materie avea locu prin interventia lui Dumnezeu. Ideea lui Leibniz, ca Dumnezeu a creeat o armonie pre-stabilita, cu scopul de a face sa para ca evenimentele fizice si mentale cauzeaza si sunt cauzate unele de catre altele. In realitate, cauzele mentale au numai efecte mentale, iar cauzele fizice au numai efecte fizice. De aici si numele de paralelism.

ocazionalismul e o doctrina filozofica despre cauzalitate conform careia substantele create nu pot fi cauze eficiente de evenimente. Toate evenimentele sunt provocate in mod direct de catre Dumnezeu. Teoria spune ca iluzia unei cauzalitati eficiente intre evenimentele mondane sunt efectul unei conjunctii constante a lui Dumnezeu, pentru ca fiecare situatie in care cauza e prezenta va constitui o ocazie pentru aparitia efectului, ca forma de expresie a puterii divine. Dar aceasta relatie ocazionala nu produce o cauzalitate eficienta. Din acest punct de vedere, primul eveniment il face pe Dumnezeu sa intervina si sa cauzeze cel de al doilea eveniment, cand de fapt Dumnezeu ar trebui sa cauzeze primul eveniment, si tot El pe cel de al doilea, in tot acest timp fiind in concordanta cu legile generale ale naturii.

fizicalismul non-reductiv e o teorie conform careia toate starile mentale sunt reduse, prin cauzalitate, la starile fizice. Deci evenimentele mentale ne pot ghida spre cele fizice si vice-versa. In perioada filozofiei budiste din India, filozofii, cum ar fi Dharmakirti, sustineau ca

exista un dualism intre starile constiintei si atomii budisti (caramizile care dau forma realitatii), conform interpretarii standard a metafizicii budiste a lui Dharmakirti. De regula, in filozofia vestica, dualismul e considerat ca fiind intre minte (non-fizic) si creier (fizic), care implica in final interactiunea mintii cu creierul fizic, prin urmare si cu microparticulele care formeaza tesutul creierului. Dualismul budist e diferit de cel normal, pentru ca nu e un dualism intre minte si corp, ci mai degraba intre starile constiintei (imaterial) si atomii budisti (imaterial, deoarece atomii budisti sunt puncte de enrgie nestructurate). Aceasta filozofie e in esenta nihilista, singurele lucruri care exista sunt particulele cuantice temporare, asemanatoare celor din fizica cuantica (quark-ul, electronul, etc). Starile mentale sunt stari fizicale ale creierului. Fiecare tip de stare mentala sau de proces mental este numeric identic cu(adica este unul si acelasi cu) un tip de stare fizicala sau de proces fizical din creier sau din sistemul nervos central. Adeptii acestei pozitii considera ca: intrucat starile mentale sunt exclusiv stari cerebrale neurofiziologice in cele din urma vor fi gasite legi prin care neurofiziologia va putea fi corelata cu absolut toate starile mentale ale fiintelor constiente: Ei mai cred ca nu exista proprietati nonfizicale.