Sunteți pe pagina 1din 5

Impresionismul

Cum as putea picta ingeri cand nu am vazut nici unul niciodata? 1874. Impresie. Rasarit de soare. Acestea nu au decat un singyr inteles --- impresionistii... Pentru a inelege apariia Impresionismului insa, trebuie sa aruncam o privire spre realizarile lui Courbet. Courbet aratase ca arta adevarata nu are nimic n comun cu regulile n care o ingradeau Academia i juriul Salonului Oficial. El considera ca subiectele pot fi luate din viata reala, din orice manifestare a ei, din ceea ce ii este familiar artistului, deci nu e necesar sa ne adresam mitologiei si alegoriei pentru a face un tablou bun, dei tradiia formulata de artitii secolelor trecute nu trebuie ignorata, din contra chiar trebuie sa invatam din experienta lor. Courbet e cel care nu putea picta ingeri din simplul motiv ca nu-i vazuse. Insa inceputul nu a fost aici. Inceputul a fost in 1863 cand Edouard Manet a trimis in fata juriului Salonului Oficial Dejunul pe iarba si alte 2 lucrari. Fiind refuzat el expune la Salonul Refuzatilor.De aici incepe marea indignare a criticilor acuzandui pe refuzati de prost gust . Desi nu a fost recunoscuta de criticii vremii ca arta , dar mai ales ca forma de a murdari arta, Manet se prezinta in fata juriului Salonului Oficial cu Olympia. Olympia nu era altceva decat o lucrare realizata dupa principiile sale estetice, adica: reda lumina naturala, infatiseaza nudul feminin intr-o ambiata obisnuita in contrast cu cu obiceiurile epocii sale, care accepta prezenta nudului numai sub forma evocarii temelor mitologice. Publicul, fiind influentat de juriulu Salonului Oficial, care erau personaje importante ale vremii nu da nici o importanta artei propusa de acesti inovatori, dar au gasit-o asa cum au vrut cei care au jurizat-o, adica nerusinata si provocatoare. Din cauza acestui eveniment Manet devine un refuzat frecvent. Aici de fapt a inceput marea schisma in arta si putem vorbi de arta trecutului si arta noua care a inceput cu impresionistii. In 1866 salonul accepta,totusi, lucrarile unora din pictorii apartinand noii orientari ca Degas, Bazille, Morisot, Pissaro sau Monet ii respinge insa pe Renoir , Cezanne si desigur pe Manet, ceea ce il provoaca pe E.Zola si scrie un articol in gazeta LEvenement, unde ia in deradere decizia oficialitatilor. Aceasta a fost prima reactie a unui intelectual, din alta ramura a artei decat pictura, care s-a ridicat impotriva lor si i-a criticat. Aceasta a insemnat, desigur, o recunoastere pentru impresionisti si faptul ca ceea ce fac ei este arta si nu altceva.

Razboiul franco-german din 1870 ii risipete, Cezanne se retrage in provincie, Pissarro, Monet i Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapa importanta in dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternica influena asupra picturii lor ulterioare. n anul 1874, din nou reunii sub numele Socit anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonim a pictorilor, sculptorilor i graficienilor"), compus din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cezanne i Berthe Morisot, organizeaza o expoziie colectiva in saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictura reprezentand un peisaj marin din Le Havre. Intrebat asupra titlului tabloului pentru alcatuirea catalogului, raspunse:"Punei, Impresie: Rasarit de soare". In ziua urmatoare, in revista Charivari apare articolul cronicarului de arta Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expozitia Impresionitilor"). Un cuvant destinat sa faca carier. Totui dificultaile facute de reprezentanii oficiali ai artei nu au incetat. Cand insa in 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, inceteaza din viaa, toata lumea era contienta ca aceasta micare a reprezentat revoluia artistica cea mai importanta a secolului al XIX-lea si ca pictorii ce i-au aparinut se numara printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice. Stampa japoneza a avut o mare influenta asupra artitilor de la mijlocul secol ului al XIXlea. Pentru artistii europeni , in special pentru cei francezi stampa a insemnat acel suflu nou de care aveau nevoie pentru a iesi din incorsetarile Academiei. In primul rand, subiectul stampei era unul original, ilustrand viata care trece, adica cele mai diverse aspecte ale traiului zilnic, scene din ora, profesii, aspect umile de la ara, grupari din aglomeratia urbana i rurala. Toate acestea erau sugestii directe si profitabile p entru un pictor care vroia sa redea viata contemporana. Compoziia stampelor era de asemenea extrem de originala pentru perioada respectiva. In picturile europene, aparea cel mai des gruparea in piramida, inspirata de operele renascentiste si care era de fapt una din putinele tipuri compozitionale acceptate. Japonezii in schimb, neavand o traditie in arta cum o aveau europenii, nu aveau constrangeri de acest gen. Ei aranjau personajele aleatoriu fara nici un fel de criteriu si fara interesul fata de statutul lor social ori potenta financiara. Una din practicile lor era de a decupa un patrat si il pozitionau la intamplare in natura.Ceea ce se incadra in acel patrat era transpus de artistul japonez pe hartie. Stampa nefiiind considerata o valoare in arta, a aparut preponderent pe peretii locarilor ieftine, in special in ceainariile chinezesti din Londra si Olanda.

Tehnica de realizare a stampei care nu permitea reproducerea detaliata, i-a facut pe impresionisti sa renunte la reprezentarea detaliata impusa de Academie si sa transpuna pe panza doar esentialul. Altfel stateau lucrurile din punct de vedere cromatic: daca realismul era foarte neglijent cu nuantele, impresionistii le-au dat viata. Aici a contribuit desigur si progresele din chimie datorita carora pictorii nu mai erau nevoiti sa-si faca vopselele singuri si au inceput sa foloseasca pigmentii artificiali. Aceasta a fost una din marile oportunitati ale vremii de care impresionistii au profitat. Impresionismul e semnalat prin plain-airism, diviziunea tonurilor si coloritul clar. Umbra este considerata o alta nuana a unei culori, fiind ea insasi o culoare. Manet nu a fost plain-airist, dar punea culoarea asa cum o vedea la lumina zilei. El observa foarte bine variatiunile suferite de un obiect in aer liber, variatiuni cauzate de lumina si departare. Cu venirea democratiei, elita formata din Curte, nobili si inalta burghezie dispare. Publicul comun, adica omul de pe strada, nu are o cultura vasta, scazand astfel criteriul dupa care se apreciau operele de arta. Are loc o lupta continua intre publicul ostil catre tot ceea ce contrazice obiceiurile si artistii care vor sa aduc noutatea n arta. Manet introduce aceasta noutate in arta prin subiectele abordate, prin felul sau de a intelege un motiv. Executia simpla, sigura, franca ii ilustreaza din plin temperamentul. Introduce un raport precis si contrastant intre lumina si culoare. Pana la el, anumite parti erau prezentate in culorile lor naturale, in tonul local iar cele umbrite erau acoperite de un ton brun pana la ruginiu. La Manet, lumina rezulta din raportul tonurilor clare fata de cele intrebuintate pentru parile umbrite. Focillon considera Impresionismul o intinerire a picturii,in ceea ce priveste atitudinea artistului in fata vietii, a obiectelor ce il inspira si a executiei. Sentimentul cu care acesti novatori privesc natura e un sentiment liric, de admiratie, determinate n mare parte de aciunea luminii. Lumina este agentul principal care da viata, insufleteste si modifica personajele mereu, desi elementele componente raman aceleasi. Cand e prezenta, natura este colorata, vesela, vibreaza, iar cand e absenta, totul e mohorat, trist, nuantele tinzand spre cenusiu. Domeniul din care se aleg impresionistii subiectele se largeste aproape infinit. Orice are drept sa serveasca drept punct de plecare pentru o opera de arta, cu conditia ca tratarea si executia sa fie sincere si ireprosabile. Artistii nu vor mai privi la insusirile fizice, concrete si permanente, ci mai degraba la aparenta realitatii. Lumina atelierului e rece, trista si foarte egala pentry ei. Niciodata un tablou nu fusese lucrat in intregime in mijlocul naturii pana la ei.. Impresionistii cred ca astfel se falsifica realitatea si ca un peisaj trebuie sa fie executat unde a fost vazut, metoda plain-airista ajungand la rangul de doctrina.

O tema din natura nu e ceva invariabil, nu ramane mereu asa cum a fost vazuta de un artist intr-un anumit moment, cum credeau peisagistii secolelor trecute. Natura e in continua schimbare, iar aceasta schimbare depinde n primul rand de lumina, care la randul ei variaza cu anotimpul, cu ora zilei, cu conditiile atmosferice. Lumina nu cade asa de brutal pe obiecte ca n operele inaintasilor. Raza de soare e ceva imaterial, fluid, viu, ea se insinueaza si se rasfrange oriunde, ea face sa vibreze atmosfera si sa straluceasca nuantele. Ea individualizeaza tonul chiar si in umbra care nu mai e lipsita de culoare. Lumina naturala devine indispensabila datoriata lor. Paleta artistilor se lumineaza. Tonurile nesigure dispar. Ei se servesc de cateva tonuri simple, vii, aproape pure, armonizate. Tonurile compuse dispar, ei le nlocuiesc cu juxtapunerea de tonuri simple, astfel ca verdele provine din galben si albastru, amestecate chiar pe panza. Impresionistii nu vor intinde o pasta omogena, ci vor trage linii si virgule de culori diferite intr-o anume proportie, care de la o anumita distanta, ne vor da exact tonul dorit. Tusa devine astfel extrem de importanta. Personal consider impresionistii ca fiind cei mai geniali creatori din istoria artei. Lor le datoram inovatia, increderea in sine atunci cand luam pensula in mana; lor le datoram felul in care valorificam lumina si caldura ei; lor le datoram felul in care am invatat sa facem arta mai umana, pentru oameni si parte a indispensabila a umanitatii. Din aceste puncte de vedere ei nu vor fi lasati in umbra istoriei niciodata, asa cum marii deschizatori de drumuri dintotdeauna si-au avut locul bine meritat.

Carchilan Iulia Anul II, ITA

Bibliografie

1.Julian Bell Oglinda Lumii.O Noua Istorie a Artei, ed.Vellant, 2007 2.Vasile Florea, Gheorgeh Szekely Mica Enciclopedie de Arta Universala, ed.Litera International 2005 3.Emile Zola Saloanele mele, ed.Meridiane 1976