Sunteți pe pagina 1din 94

"Conversia energiei dintr-o forma in alta este esentiala, pentru ca resursele de energie sa nu mai constituie o problema" pretutindeni in jurul

nostru exista Energie, dar nu stim sa o folosim...

VALENTIN MANOLIU
FIZICA SISTEMELOR ATOMICE IZOLATE SI NEIZOLATE CARE NU SE MAI AFLA IN ECHILIBRU TERMODINAMIC In primul rand doresc sa fac precizarea ca, 1. Cuante de radiatii. Efectul fotoelectric. Efectul Compton scopul acestei lucrari nu este de a cauta greseli sau erori strecurate in fizica de-a 2. Starea de agregare a materiei. Solid, solida magnetica, lungul timpului in mod voit sau intamplator. solida radioactiva, lichida, gazoasa, plasma si superplasma Scopul acestei lucrari este de a gasi solutii pentru a rezolva o problema mondiala, problema energiei de care depinde viitorul oamenilor si a fiintelor de pe acesta planeta. 3. Atomul. Invelisul electronic. Miscarea electronului. Fotonul electronic. Numere cuantice electronice. Straturi, substraturi si orbitele electronice. Nucleul atomic. Interactiunea electronului cu nucleonii. Fotonul nuclear. Numere cuantice nucleare. Straturile si orbitele nucleare. Pretutindeni in jurul nostru exista energie, Saracirea nucleului prin dezintegrare nucleara radioactiva. energia particulelor atmosferice, mediului Interactiunea neutronilor si protonilor cu nucleul atomic acvatic si spatiului cosmic, dar pe care nu stim sa o folosim. 4. Dezintegrarea nucleara radioactiva. Procesul de anihilare dintre electroni si pozitroni. Nasterea radiatiilor a un Nu stim sa folosim interactiunile radiatiilor experiment neconcludent si superficial. Captura K intre electronice ulraviolete si nucleare g sau X cu eroare si confuzie. Electroni, pozitroni, neutrini si fotoni substanta - materia in sitemele atomice nucleari g sau X particule de schimb izolate si neizolate. 5. Radiatiile electromagnetice. Radiatii electronice hertiene, termice: infrarosii, vizibile si ultraviolete. Radiatiile anodice, catodice si canal. Radiatiile nucleare de franare sau X. Radiatiile nucleare radioactive a, b si g. Radiatiile anodice, catodice, canal si nucleare X sau Rontgen sunt asemanatoare cu radiatiile nucleare radioactive a, b si g. Ecuatia aparitiei neutronului incompleta. Generatorul In criza de energie mondiala in care se afla nuclear termoelectric intreaga planeta in mod voit sau din alte motive, aceasta lucrare prezinta cateva 6. Fuziunea nucleara controlata sau eroarea mileniului III in solutii energetice care ar rezolva problema fizica. Interactiunea radiatiilor ultraviolete cu substantaresurselor de energie si ar opri construirea materia. Interactiunea campului electromagnetic cu de agregate si utilaje mari consumatoare de particulele atomice. Unirea efectului fotonic, electric, energie cu un randamet energetic redus, magnetic si termic. 19 mai 1989 fuziunea nucleara prin efect fiind totodata mari producatoare de reziduri fotoelectromagnetotermic la Teatrul Maria Filotti din Brila. radioactive sau de alta natura care pun in Solenoidul de cuart. Energia de legatura. Plasma rece. pericol viata oamenilor si a fiintelor de pe Fuziunea nuclear controlata a plasmei reci. Aur dup TERRA. dorinta. Campul unificat. Spectrul electromagnetic luminos De asemenea, nu stim sa folosim interactiunea campului electromanetic cu substanta-materia, aflata in starea naturala (apa, aerul si particulele cosmice) de cand sa creat Universul. Mai mult, s-ar putea folosi ca element de producerea energiei, chiar rezidurile si deseurile radioactive care cresc in mod continuu, iar sitemele de stocare a lor sunt din ce in ce mai reduse si in deplina nesiguranta din punct de vedere al recipientelor si locurilor in care sunt depozitate. 7. Conversia energiei. Conversia fotovoltaica. Celula fotovoltaica. Conversia termoelectrica. Bateria de termoelemente. Bateria fototermoelectrica. Generatorul cuantic

8. Superplasma. Interactiunea electronilor cu electrozi metalici de wolfram. Generatorul cuantic cu raze X. Interactiunea radiatiilor nucleare g si X cu substantamateria. Interactiunea campului electromagnetic cu Aceasta lucrare ar putea constitui o pista particulele superplasmei. Fuziunea nucleara controlata a spre o noua cercetare care sa ajute la

obtinerea energiei in conditii optime de superplasmei si campul unificat siguranta, cu un randamet mai bun, nepoluanta si care sa reduca pretul de cost 9. Laserul cu rubin. Tranzitii atomice. Laserul automat cu atat al producerii, cat si al utilizarii ei. cuart. Laserul automat cu radiatii X. Interactiunea radiatiilor nucleare g sau X cu mediu activ de cuart. Holografia 10. Reactorul nuclear. Deseurile radioactive. Atenuarea radioactiva. Interactiunea radiatiilor radioactive a, b si g cu semiconductori. Generatorul nuclear fototermoelectric 11. Avionul electromagnetic. Acceleratorul de particule si reactia de fuziune nucleara controlata au fost prezentate cu doi ani inaintea celor doi profesori, Martin Fleischmann de la Universitatea Southamgton din Marea Britanie si Stanley Pons de la Universitatea Utah din S.U.A. in Revista Flacara nr. 3 din 16 ianuarie 1987, cu titlul "Portretul concret al pasiunii". Acceleratorul de particule liniar. Acceleratorul de particule liniar multiplu. Nava cu propulsie cuantica. Mecanismul cuantic de propulsie. Deplasarea in atmosfera terestra si mediul acvatic. Izotop sau izobar ? Efectul "corona" sau masa negativa si infinita. Viteza necesara de evadare din campul gravitational planetar. Atractia si respingerea electrostatica planetara 12. Motoarele viitorului: motorul racheta electric ionic, motorul racheta electromagnetic cu plasma, motorul fotonic. Nava gigant cu propulsie cuantica. Acceleratorul de particule liniar multiplu gigant. Deplasarea in atmosfera terestra. Anularea starii de imponderabilitate

1. CUANTE DE RADIATII EFECTUL FOTOELECTRIC EFECTUL COMPTON

Un atom poate emite radiatii de lumina. Emisia acestor radiatii cu lungimile de unda diferite intre ele, se datoreste vibratiilor mai mult s-au mai putin intense ale particulelor corpului incalzit in functie de valoarea temperaturii la care este supus corpul. Cu cat incalzim mai mult corpul respectiv (bucata de fier), cu atat radiatia sa termica devine mai intensa, iar corpul incepe sa devina incandescent, el radiaza intr-o masura tot mai mare lumina vizibila. La fiecare grad de temperatura exista o distributie perfect determinanta a lungimilor de unda. Cu ajutorul corpului negru care reprezinta acel corp care in comparatie cu toate celelalte, emite si absoarbe cel mai intens radiatii la o temperatura data. Astfel, se poate masura si reprezenta grafic cateva curbe de energie.
Orice corp incalzit la o anumita temperatura, poate emite un amestec de radiatii cu lungimile de unda din cele mai diferite.

In cazul acesta, se poate vedea ca, la 10000oC maximul de energie este radiatia cu o lungime de unda de 2,4 nm2, iar numai o mica portiune de la capatul din stanga al curbei reprezinta lumina vizibila. In anul 1900 Max Plank a plecat de la ideea ca, radiatia este provocata de niste oscilatori liniari, adica de niste entitati atomice oscilante de cea mai simpla speta. Fiecare unitate de oscilator, oscileaza cu o frecventa perfect definita, exact ca un pendul in miniatura. Un pendul poate fi impins mai slab sau mai puternic si i se poate comunica in felul acesta orice cantitate de energie dorim. In felul acesta, putem concepe orice gradatie, oricat de fina, de energie. In conceptia lui Plank era, ca fiecare dintre acesti oscilatori poate sa contina numai multipli intregi ai unei anumite cantitati minime de energie pe care le-a numit, cuante elementare sau mai simplu, cuanta. De unde rezulta ca, cuantele sunt cantitatile cele mai mici, indivizibile, de energie pe care le contine un sistem oscilant sau o radiatie de o anumita frecventa. Cand vorbim de multipli intregi, intelegem ca, un oscilator poate sa contina exact o cuanta, doua cuante si asa mai departe, dar niciodata o fractiune de cuanta, ori oscilatorul poate sa nu contina nici o cuanta, atunci el sta pe loc. Max Plank cu ajutorul formulei sale relative la radiatii a calculat energia unei astfel de cuante. Energia este produsul dintre marimea constanta h si frecventa a radiatiei considerate. Cuanta elementara de energie este E = h . Unitatea de masura a energiei E este ergul, iar cea a frecventei este Hertul (Hz), constanta h are unitatea de masura erg . sec, adica dimensiunile unei actiuni, care se numeste constanta de actiune a lui Plank: h = 6,623 . 10-27 erg . sec si reprezinta cea mai mica actiune care exista in natura, fotonul fiind o particula a actiunii. Lumina era acceptata ca un fenomen ondulatoriu, un proces oscilatoriu care strabate spatiul. Se compara, undele de lumina cu undele care se propaga pe suprafata unui lac in care se arunca o piatra, cunoscuta sub denumirea de principiul lui Huyghens. Cele mai importante manifestari ale luminii sunt: reflexia, refractia, dispersia, interferenta, defractia, polarizarea care pot fi explicate usor pe baza ideii de unda si pot fi imitate in mod sugestiv cu ajutorul undelor de apa. Totusi exista o teorie mai veche a lui Newton, teoria a emisiunii, dupa care lumina era conceputa ca fiind formata din corpuscule individuale care se imprastie cu mare viteza. In 1887 Hallwachs a pus pe un electroscop o placa de zinc amalgamata (a) si a incarcat instrumentul cu electricitate negativa, cu ajutorul unui baston de ebonita ( b).

Acul indicator a fost deviat. Asupra placii s-a indreptat o lumina puternica a unei lampi cu arc (c), acul indicator a revenit la starea initiala, ceea ce a indicat ca, instrumentul a pierdut sarcina electrica negativa. Astfel, s-a dovedit ca, sub influenta razelor de lumina, electroni parasesc in masa placa de metal. Ulterior H. Hertz a cercetat acelasi fenomen si a constatat ca, daca un fascicul de lumina cade pe suprafata unui metal din metal sunt smulsi electroni, denumiti si fotoelectroni. Daca o sfera sau o placa de zinc sunt iradiate cu raze ultraviolete sau X, un electrometru in contact cu zincul va indica o crestere in sarcini electrice. Daca zincul este neutru initial (a) se constata ca, dupa iradiere, o incarcare electrica pozitiva (b). Daca zincul este incarcat electric negativ, se constata o reducere sau micsorare a sarcinilor electrice negative. Daca zincul este incarcat electric pozitiv se constata dupa iradiere o crestere a sarcinilor electrice pozitive. Fenomenul descoperit la zincul iradiat cu raze ultraviolete a fost numit efect fotoelectric extern, spre al deosebi de alte efecte asemanatoare (efectul fotoelectric intern sau efectul fotovoltaic). Cercetari ulterioare au ajuns la concluzia ca, energia acestor fotoelectroni nu depind de intensitatea luminii, ci numai de frecventa sa. Aceasta la condus pe Einstein la explicatia ca lumina este alcatuita din corpuscule individuale, numite fotoni. Fiecare din acestia poarta cu el energia E=h, adica tocmai o cuanta de radiatie, pe care Max Planck o calculase cu putin timp inainte (1900). Max Planck dezvoltase o teorie din care rezulta ca, energia nu poate fi absorbita sau emisa in mod continuu, asa cum curge apa de la robinet si ca, ea este absorbita sau emisa prin salturi, prin unitati bine definite pentru fiecare fel de energie, asa cum curge apa, picatura cu picatura, de la un robinet aproape inchis. Exista un fel de atomi de energie care se manifesta in transformarile lor, intocmai dupa cum exista atomi de elemente chimice care se manifesta in transformarile chimice. In transformarile de energie, ca si in cele chimice, intervine totdeauna un numar intreg de atomi de energie. Astfel, energia si materia e granulata si se numeste cuante, particule de energie. Dar, cel mai interesant aspect il constituie faptul ca, teoria cuantelor se aplica tuturor felurilor de radiatii electromagnetice cunoscute: electrice, optice, termice, X etc. Marimea cuantelor de energie variaza de la un fel de energie la altul si anume este cu atat mai mare cu cat si frecventa felului de energie dat este mai mare. Daca acest foton se ciocneste cu un electron slab legat al atomului de metal, energia poate fi suficienta pentru a elibera electronul din legatura sa, adica pentru a ioniza atomul. Astfel, efectul fotoelectric consta in eliberarea de electroni din atom, datorita energiei fotonilor incidenti. Fotonul genereaza doua cantitati de energie: - energia necesara pentru eliberarea electronului din atom, - energia cinetica a electronului eliberat in acest mod si care se departeaza de atom are o anumita viteza. De unde rezulta ecuatia: energia fotonului = lucrul mecanic de iesire + energia cinetica a fotoelectronului. De aici, se pot trage anumite concluzii; - efectul fotoelectric nu se poate produce cand energia h a fotonului este mai mica decat, lucrul mecanic de iesire a electronului. - electronul nu poate fi eliberat din atom cand lungimea de unda a luminii incidente este prea mare, deoarece frecventa este prea mica, oricat de mare ar fi intensitatea luminii.

- emisia de electroni incepe imediat, chiar la cea mai slaba lumina cu conditia ca frecventa sa fie suficient de mare. A.H. Compton in anul 1922 studiaza imprastierea radiatiilor X sau Rontgen de o anumita lungime de unda de catre un cristal. Imprastierea radiatiilor se poate explica simplu prin conceptia ondulatorie, dar faptul ca, frecventa radiatiei imprastiate este mai mica decat a celei incidente ramanea neexplicata. Scaderea frecventei este cu atat mai mare cu cat unghiul de imprastiere este mai mare. Compton constata ca, variatia frecventei nu depinde de natura substantei pe care cade fasciculul de radiatii. Variatia frecventei are influent doar asupra raportului dintre intensitatea radiatiei deviate si a celei incidente. Cuanta de radiatie X sau Rontgen, contine energia E=h si reprezinta o particula de actiune, un foton. Fotonul se ciocneste ca o bila de biliard de unul dintre electronii pe care ii contine atomul, pe care-l arunca intr-o parte, dar si fotonul este deviat in lateral. Fotonul prin ciocnirea cu electronul pierde o cantitate de energie care este cu atat mai mare cu cat, el deviaza mai mult de la directia initiala. Aceasta pierdere de energie a fotonului se manifesta printr-o scadere a frecventei , astfel incat, dupa ciocnire energia lui este E' = h'. Cantitatea de energie care lipseste s-a transferat electronului de recul. De unde rezulta ca, efectul Compton consta in ciocnirea unei cuante de lumina, foton cu un electron, cu care prilej fotonul este deviat lateral, micsorandu-si frecventa , iar electronul de recul primeste cantitatea de energie suficienta pentru a parasi invelisul electronic al atomului, energie pe care o pierde fotonul. Din cele prezentate rezulta ca, radiatiile electromagnetice sunt de natura corpusculara. 2. STAREA DE AGREGARE A MATERIEI SOLIDA, SOLIDA MAGNETICA, SOLIDA RADIOACTIVA, LICHIDA, GAZOASA, PLASMA, SUPERPLASMA Materia este definta prin proprietati mecanice, termice, electrice, radioactive, etc. Materia se poate prezenta sub diferite stari de agregare. Acestea pot fi: - solida - solida magnetica - solida radioactiva - lichida - gazoasa - plasma - superplasma Solidele sunt alcatuite din doua (sau mai multe) substante care au proprietatea de a fi complet miscibile in stare solida. Acestea sunt metalele si substantele chimice. Solidele sunt caracterizate prin: - forma si volum propriu, forma ramane neschimbata atata timp cat valoarea fortelor exterioare nu depaseste o anumita limita - interactii foarte puternice intre moleculele (atomi sau ioni), in care se stabilesc legaturi chimice stabile - structura diferita, in functie de starea cristalina sau amorfa in care se afla. Prin cresterea temperaturii, corpurile solide se topesc si devin lichide. Solida magnetica. Conform datelor transmise din antichitate, ciobani din Asia Mica din apropierea orasului Magnesia, au observat ca, unele bucati de fier gasite sunt atrase una de alta. Bucatile de minereu de fier magnetic Fe3O4 au o magnetizare remanenta foarte puternica si sunt magneti permanenti naturali.

Proprietatea minereului de fier magnetic de a atrage obiecte metalice a primit denumirea de magnet, dupa numele vechiului oras Magnesia, unde a fost gasit pentru prima oara. Magnetii permanenti sunt corpuri care creeaza in spatiul inconjurator un camp magnetic fara ca in ele sa existe vreun curent electric provenit de la o sursa de curent electric exterioara. Magnetizarea permanenta a corpurilor feromagnetice este determinata de orientarea regiunilor de magnetizare spontana care se mentine vreme nedeterminata. In magnetii permanenti are loc o miscare si o orientare permanenta a electronilor care au sarcina electrica negativa si a ionilor pozitivi care au sarcina electrica pozitiva si ca atare, avem sarcini electrice in miscare care produc campuri magnetice in structura solida a minereului. In acest caz, apare un curent electric intern I, indreptat de la polaritatea magnetica pozitiva S spre polaritatea negativa N alcatuit din ioni pozitivi si un curent electric extern E, format din electroni care se deplaseaza pe suprafata exterioara a magnetului de la polaritatea magnetica negativa N spre polaritatea magnetica pozitiva S. Datorita sarcinilor electrice aflate in miscare, apare in interiorul magnetului doua polaritati magnetice, polul magnetic negativ N in care exista un exces de sarcini negative, ionii negativi si polul magnetic pozitiv S in care exista un exces de sarcini pozitive, ionii pozitivi. Astfel, in interiorul magnetului ionii pozitivi sunt atrasi spre polul magnetic negativ N in care exista electroni in exces, de unde preiau electroni lipsa si se transforma in atomi neutri care parasesc polaritatea magnetica negativa N si se stabilesc in zona neutra dintre cele doua polaritati magnetice. Ionii negativi de la polul magnetic negativ N sunt atrasi si trec pe la suprafata exterioara a magnetului formand linii de camp magnetice, spre polul magnetic pozitiv S saracit de electroni. La acest pol magnetic pozitiv S, ionii negativi care au un exces de electroni, cedeaza electronii suplimentari si se transforma in atomi neutri. Atomi neutri parasesc polaritatea magnetica pozitiva S si se stabilesc in zona neutra dintre cele doua polaritati magnetice S si N. Liniile de forta magnetice ale campului creat de un magnet permanent sunt asemanatoare cu liniile de camp ale unui solenoid. Singura diferenta dintre un magnet permanent si un solenoid este aceea ca, in cazul magnetului permanent, nu putem stabili direct mersul liniilor de camp in interiorul corpului magnetului, liniile de camp apar la iesirea lor din capatul magnetic negativ N si intra in capatul pozitiv S, iar in cazul solenoidului se poate urmari mersul liniilor de camp magnetic in interiorul acestuia. Actiunea campului magnetic se exercita in orice mediu, lemn, hartie, metale, spatiu vidat, etc. Spatiul in care un magnet isi exercita actiunea, spunem ca, exista un camp magnetic. Intru cat actiunea magnetica nu poate fi impiedicata de substanta, campul magnetic se intinde la infinit. Se cunoaste faptul ca, Pamantul este un magnet sferic imens ale carui linii de camp magnetice sunt identice cu cele ale unui magnet permanent.

Cercetari ulterioare arata ca, Pamantul are doi poli magnetici N si S care nu coincid cu poli sai geografici. In acest caz, putem spune ca, o sarcina electrica Q aflata intr-un mediu cu permitivitate data e, exista o regiune in acel spatiu in care oricare alta sarcina electrica q este supusa actiunii unei forte columbiene F = qQ/4r2, in aceea regiune a aparut o forma de existenta a materiei denumit camp electric al sarcini electrice, iar sarcina electrica in miscare produce un camp magnetic. Din cele prezentate rezulta ca, proprietatea magnetica pe care o au anumite substante sau minereuri este produsa de sarcini electrice in miscare continua in interiorul si exteriorul acestora, iar ca rezultat al acestor deplasari se creeaza in exteriorul magnetilor sau alte corpuri, un camp electric format din sarcini electrice, electroni si ioni negativi care reprezinta o alta forma de manifestare a materiei, cunoscuta sub denumirea de efect corona, adica un corp inconjurat la exteriorul sau, de la polaritatea magnetica negativa N spre polaritatea magnetica pozitiva S de un camp de particule (sarcini) electrice negative si infinite. Campul electric, magnetic si gravific reprezinta aceeasi forma structurala de existenta a materiei. Solida radioactiva sunt minereurile si substantele radioactive care emit in mod continuu si constant radiatii radioactive , si . In conditii naturale minereurile radioactive se gasesc in stare solida, sub forma de metal, radiu (Ra), uraniu (U), etc., iar ulterior s-a descoperit radonul (Rn) sau emanatia de radiu care este un gaz rar radioactiv obtinut in procesul de transformare radioactiva a radiului. Minereurile si substantele radioactive emit in mod continuu si constant, anumite particule si radiatii din interiorul nucleului lor sub forma de radiatii radioactive , si . Acest proces de emisie de particule si radiatii, spontana si independenta de vointa omului de catre minereurile si substantele radioactive se numeste dezintegrare nucleara radioactiva. In timpul proceselor de dezintegrare si elementele sufera transformari profunde, trecand in alte elemente cu numar mai mic sau mai mare de ordine. Prin dezintegrare radioactiva din interiorul nucleului atomic sunt expulzate diferite particule cum ar fi: pozitroni care compune radiatia , electroni care constituie radiatia , neutrini care formeaza radiatia moale si fotoni nucleari care alcatuieste radiatia dura. Minereurile si substantele radioactive se caracterizeaza prin: - interactii foarte puternice intre particulele emise si substanta, moleculele, atomii si particulele intalnite in drumul lor, ionizand sau mo dificand structura lor interioara. - structura atomica oscilanta, in functie de procesele de dezintegrare care au loc in interiorul nucleului atomic. Lichidele sunt corpuri aflate intr-o stare de agregare intermediara intre starea solida si gazoasa. Lichidele sunt caracterizate prin: - au volum propriu, iau forma vasului in care se afla si formeaza suprafete de separare intre ele si vaporii lor sau alte lichide

- inetractii suficient de puternice intre molecule pentru a se forma complexe moleculare de masa variabila. Orice lichid la o anumita temperatura, specifica si fixa pentru orice lichid si la o presiune data, se vaporizeaza si trece in starea gazoasa. Gazele sunt corpuri aflate intr-o stare de agregare caracterizata prin coeziune neansemnata, moleculele acestuia aflandu-se la distante mari unele fata de altele. Gazele sunt caracterizate prin: - iau forma si volumul vasului in care se gasesc - interactii slabe, uneori neglijabile, intre molecule care devin puternice in momentul ciocniri lor - compresibilitate mare. Plasma este un gaz in care atomii se afla in stare de ionizare, ca urmare a pierderii unuia sau mai multor electroni ce coexista impreuna cu restul gazului. In plasma gasim: fotoni, electroni, ioni (incarcati pozitiv) si atomi sau molecule (neutre). Fenomenul este acelasi in toate situatiile, din invelisul electronic al atomului sunt mulsi unul sau mai multi electroni, atomul ramanand incarcat pozitiv (ion), adica se produce ionizarea atomului. In functie de temperatura in care are loc fenomenul de descompunere in partile componente: fotoni, electroni, ioni pozitivi si atomi sau molecule neutre, adica particule libere, plasma este fierbinte sau rece.

Plasma fierbinte se obtine prin incalzirea gazului la temperaturi foarte mari, cuprinsa intre valorile 15 000o - 70 000oK. Plasma rece se obtine prin: - iluminare cu radiatii ultraviolete - iluminare cu radiatii X - descarcare electrica in gaze (in tuburi fluorescente). Materia, substanta se poate descompune in partile sale componente prin: efectul Compton, cu ajutorul fotonilor care au o energie foarte mare si sunt: fotoni ultravioleti, nucleari sau X (Rontgen) care interactioneaza atat cu invelisul electronic, electronii, cat si cu nucleul atomic cu protonii si neutronii, particule pe care le pot smulge de pe orbitele lor devenind particule libere. De obicei gazele se afla in stare moleculara si nu atomica. Moleculele de hidrogen sunt biatomice, deci fiecare contine cate doi atomi de hidrogen care la randul lor sunt compusi din cate un proton si un electron. In total doi protoni si doi electroni. Prin iluminare cu radiatii ultraviolete producem ionizarea moleculei de hidrogen, mai intai, aceasta se separa in cei doi atomi, iar dupa aceea amandoi sunt ionizati. Daca ionizarea este totala, atunci in locul moleculei de hidrogen ne vom afla in prezenta a patru particule elementare libere, doi electroni si doi protoni. Apare plasma. In prezent se urmareste posibilitatea obtinerii plasmei perfecte sau totale, adica descompunerea

atomilor in partile lor componente in electroni, protoni si neutroni liberi, nu numai din gaze, dar si din lichide.

Prin interactiunea fotonilor ultravioleti cu particulele lichidelor acestea prin ionizare se vaporizeaza, dupa aceea se transforma in gaze care si acestea tot prin ionizare se descompun in particule atomice elementare libere fotoni, electroni, protoni si neutroni. Astfel, apare plasma din lichide.

Supe rplasma constituie acel gaz in care atomii materiei sunt descompusi in particulele atomice elementare libere electroni, protoni si neutroni si subatomice electroni-pozitroni si electroni-neutrini. Superplasma se poate obtine prin efectul Compton si interactiunea fotonilor nucleari sau X cu: - invelisul electronic al atomului, electronii si cu nucleul atomic, protonii, neutronii, particule pe care le pot smulge de pe orbitele lor devenind particule libere. - particulele nucleelor atomice protoni si neutroni care smulg din interiorul acestora particule subatomice: electroni-pozitroni si electroni-neutrini, rezultand particule subatomice libere. Aici trebuie facuta o precizare foarte importanta, indiferent de modul de descompunere al atomului in partile sale componente, intotdeauna particulele rezultate, vor alcatui fluide de radiatii electromagnetice. In cazul acesta putem spune ca, prin dezintegrare nucleara radioactiva se obtin, fluide de radiatii electromagnetice , si .

3. ATOMUL. INVELISUL ELECTRONIC AL ATOMULUI. MISCAREA ELECTRONULUI. FOTONUL ELECTRONIC. NUMERE CUANTICE ELECTRONICE. STRATURI, SUBSTRATURI SI ORBITE ELECTRONICE. NUCLEUL ATOMIC. INTERACTIUNEA ELECTRONULUI CU NUCLEONII. FOTONUL NUCLEAR. NUMERE CUANTICE NUCLEARE. STRATURI SI ORBITE NUCLEARE. SARACIREA NUCLEULUI ATOMIC PRIN. DEZINTEGRARE NUCLEARA RADIOACTIVA. INTERACTIUNEA NEUTRONILOR SI PROTONILOR CU NUCLEUL ATOMIC. REACTIA DE FISIUNE NUCLEARA NECONTROLATA Atomul este cea mai complexa particula existenta in natura. Atomul este alcatuit din invelis electronic, nucleu si orbite. Orbitele atomului sunt de doua feluri, orbitele electronice si nucleare. Invelisul electronic al atomului se compune din orbitele electronice pe care sunt asezati si se rotesc electronii. Orbitele electronice sunt dispuse la exteriorul nucleului atomic pe sapte straturi K, L, M, N, O, P, Q si sapte substraturi s, p, d, f, g, h, i care contin un numar de 140 de orbite electronice indiferent de natura atomului.

Electronii sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ. Nucleul atomic se compune din orbitele nucleare pe care sunt asezati si se rotesc nucleonii: protonii si neutronii. Orbitele nucleare sunt dispuse in interiorul nucleului atomic pe sapte straturi A, B, C, D, E, F, G si contin un numar de sapte orbite nucleare inchise in jurul unui centru de masa, indiferent de natura atomului. Protonii sunt particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv. Neutronii sunt particule neutre din punct de vedere electric. Un atom este un sistem neutru din punct de vedere electric, deoarece numarul sarcinilor electrice negative, electronii este egal cu numarul sarcinilor electrice pozitive, protonii. Invelisul electronic al atomului este alcatuit din electroni care sunt asezati si se rotesc pe orbite electronice situate la exteriorul nucleului atomic. Pentru a explica modul de asezare a electronilor in jurul nucleului, cum si spectrul de linii (discontinuu) dat de atomii diferitelor elemente, Niels Bohr, folosind modelul atomului planetar al lui Rutherford si teoria cuantelor a lui Plank, formuleaza in 1913 trei postulate: - miscarea electronului in jurul nucleului se face numai pe anumite orbite, stationare sau permise care corespund unor energii cuantificate a atomului - in cursul miscarii electronului pe o orbita permisa, atomul isi conserva energia sa totala, adica nu absoarbe si nu emite energie - absorbtia sau emisia de energie luminoasa are loc numai la salturile electronului de pe orbita inferioara pe una superioara si la revenirea lui inapoi. Electronii au energie si masa. Acestea pot fi, constante atunci electronul se gaseste pe orbita fundamentala, sau poate creste prin absorbtia unui foton din exteriorul atomului si atunci acesta va trece pe o orbita superioara. Acest foton este o particula neutra din punct de vedere electric si se numeste foton electronic care arata starea de excitatie a atomului. Electronul aflat pe aceasta orbita, nu are o situatie stabila si va reveni pe orbita fundamentala, eliberand fotonul electronic si energia primita. Odata cu emiterea acestui foton electronic atomul trece din starea de excitatie in starea fundamentala. Variatia energiei dintre cele dou stari este data de relatia E = Ey - Ei = h. Atomul de hidrogen are un singur electron, intre acesta si nucleu exista o forta de atractie electrostatica a carei intensitate este prezentata in ecuatia 1, iar pentru ca electronul sau sa nu cada pe nucleu exista o forta centrifuga 2 care este egala cu forta de atractie electrostatica, de unde rezulta ecuatia 3.

Actiunea electronului care se roteste pe orbita in miscare de revolutie, mor22, este egala cu un multiplu al lui h, adica ecuatia mor22 = nh, unde n = 1,2,3.... Ridicam la patrat ecuatia si o impartim la ecuatia de mai sus si obtinem ecuatia 4, de unde rezulta ca, razele orbitelor atomului de hidrogen 5 sunt proportionale cu patratele numerelor intregi 1, 4, 9, 16,... (Tabelul 1a). Electronul care se roteste pe o orbita are, pe de o parte energie cinetica 6, unde membrul din dreapta este egal cu ecuatia 7, iar pe de alta parte contine si energie potentiala 8 care este negativa, deoarece in timpul caderii sale pe o orbita mai apropiata de nucleu, electronul pierde energie pe care o cedeaza in exterior. In cazul acesta, energia totala este 9, unde introducem valoarea lui r si obtinem valoarea electronului pe orbita n, 10. Daca electronul cade de pe o orbita superioara m, pe una inferioara n, atunci se elibereaza diferenta de energie Em - En = h si deci, frecventa energiei emise este conform ecuatiei 11. Fractia din fata parantezei contine numai marimi constante, de unde se obtine constanta lui Rydberg, R = 3,288 . 1015Hz. In final rezulta ecuatia 12 care reprezinta frecventa si toata lungimea de unda emisa de atom si frecventa luminii care este absorbita de atom. Daca atomului de hidrogen ii furnizam suficienta energie din exterior, el poate emite o parte a spectrului de radiatii electromagnetice si anume: radiatii hertiene, radiatii termice care se impart in radiatii infrarosii, vizibile si ultraviolete (Tabelul 1b), iar daca acestuia ii furnizam energia h = 21,78 . 10-12 erg, adica, 13,6 eV, cu ajutorul unui fascicul de fotoni ultravioleti sau nucleari sau X, atunci atomul pierde electronul si devine ion pozitiv, protonul si electronul devin liberi. Sommerfeld (1916) dezvoltand teoria lui Bohr, considera ca electronul se poate roti nu numai pe orbite circulare, dar si pe orbite eliptice, nucleul atomic gasindu-se intr-unul din cele dou focare ale elipsei. Electronii rotindu-se in jurul nucleului, au dupa mecanica cuantica sau ondulatorie, atat proprietati de particula cat si de unda, ceea ce le confera anumite functii de unda orbitale. Electronul ocupand o orbita este caracterizat prin 4 numere cuantice. 1. Numarul cuantic principal n determina numarul straturilor electronice. Electronii cu acelasi numar cuantic principal se gasesc la aceeasi distanta de nucleu formand un strat electronic. Numarul cuantic principal poate avea valorile n = 1, 2, 3, 4, 5, 6 si 7 care se numesc stratul K, L, M, N, O, P si Q. Stratul n=1 se numeste stratul electronic K care se afla cel mai aproape de nucleul atomic si are nivelul energetic cel mai mic. Cu cat valorile lui n sunt mai mari, cu atat stratul se afla la o distanta mai mare de nucleu, legatura dintre electronii existenti din acel strat si nucleul atomului este mai slaba. 2. Numarul cuantic secundar l determina substraturile electronice, adica orbitele si forma lor care poate fi circulara sau eliptica. Valorile lui l depinde de valoarea corespunzatoare a lui n, iar l poate avea valorile 0, 1, 2, 3,...n - l, deoarece intre numere cuantice n si l exista relatia l = n - 1. De exemplu, pentru stratul M determinat de numarul cuantic principal n = 3, vom avea trei substraturi electronice pentru care l are valorile 0, l si 2. Cu cat lare valoarea mai mica cu atat orbita sa eliptica este mai alungita, la valoarea maxima a lui l, adica l = n - l, elipsa se transforma in cerc. 3. Numarul cuantic magnetic m determina pozitia spatiala (orientarea in spatiu) a planului orbitelor electronice. El poate avea toate valorile intregi negative si pozitive cuprinse intre - l si + l:

-l,...-2, -1, 0, +1, +2,...+l De exemplu; l = 0; m = 0; l = l ; m = - l, 0, + l; l = 2; m = -2, -1, 0, + l, + 2. 4. Numarul cuantic al spinului s se datoreste miscarii electronului in jurul propriei sale axe, miscare numita spin electronic care da nastere unui moment magnetic propriu al electronului. Deoarece relatia electronului in jurul axei sale nu se poate face decat in doua sensuri, numarul cuantic al spinului s nu poate avea decat doua valori: +1/2 sau - 1/2, dupa cum sensul rotatiei electronului este paralel sau antiparalel cu acela al rotirii orbitei electronice. Tinand seama de valorile pe care le pot lua cele 4 numere cuantice n, l, m, s si de principiul de excluziune a lui Pauly care spune ca, "intr-un atom nu pot exista doi electroni care sa aiba toate cele 4 numere cuantice identice" sau cei doi electroni care apartin aceluiasi atom aflati pe o orbita electronica, se deosebesc intre ei, cel putin printr-unul din cele 4 numere cuantice. Numarul maxim de electroni N ce pot exista intr-un strat cu numarul cuantic principal n este dat de relatia: N = 2n2 Electroni cu numarul cuantic principal n = 1 constituie stratul K, iar cel cu numarul cuantic principal n = 2 stratul L s. a. m. d. Numarul maxim de electroni dintr-un substrat cu numarul cuantic secundar l este dat de relaia: 2(2l + 1). Din cele prezentate se observa ca, diferitele straturi si substraturi electronice corespunzatoare numerelor cuantice principale n si secundare l vor contine, incepand de la nucleu (stratul K) spre periferie (stratul Q), numarul maxim de electroni. Numarul maxim de electroni pe straturi n-1234567 strat - K L M N O P Q N=2n2 - 2 8 18 32 50 72 98 Numrul maxim de electroni pe substraturi l-0123456 substrat - s p d f g h i N=2(2l+1) - 2 6 10 14 18 22 26 In fizica atomica notarea substratului electronic l = 0, avand 2 electroni se face cu litera mica s, substraturile cu 6, 10, 14, 18, 22, 26 electroni, adica substraturile l = 1, 2, 3, 4, 5, 6 cu literele p, d, f, g, h, i. Fiecare strat de electroni este format din substraturi, iar substraturile sunt alcatuite din una sau mai multe orbite, intre care exista diferente de energie. Orbitele sunt de sapte feluri si se noteaza cu literele mici s, p, d, f, g, h, i. Orbitele de acelasi tip formeaza un substrat. Intr-un strat de electroni pot exista cel mult sapte feluri de substraturi corespunzator celor sapte tipuri de orbite. Se stie ca, la fiecare nivel de energie (valoarea permisa a

energiei unui sistem cuantic atom, molecula etc., raportata la o anumita stare ca stare fundamentala: ex., invelisul de electroni K, cu numar cuantic principal n = 1, este nivelul de energie cel mai slab), corespunde un anumit numar de orbite, rezulta ca, numarul maxim de electroni dintr-un substrat este bine determinat, dupa cum urmeaza: intr-un intr-un intr-un intr-un intr-un intr-un intr-un substrat substrat substrat substrat substrat substrat substrat s exista 1 orbita s, p exista 3 orbite p, d exista 5 orbite d, f exista 7 orbite f, g exista 9 orbite g, h exista 11 orbite h, i exista 13 orbite i.

Starile posibile ale electronilor in cadrul unui atom (orbite atomice), in ordinea crescanda a nivelelor de energie sunt reprezentate alaturat si exprima schematic straturile de electroni, (in care energia electronilor creste de la orbita s spre orbita i), substraturile si orbitele. Orbitele sunt reprezentate prin puncte mici, iar substraturile prin puncte apropiate si asezate la acelasi nivel. Intru cat se cunosc numai 105 elemente chimice straturile, substraturile si orbitele vacante sunt folosite de electronii atomului atunci cand, acesta absoarbe sau primeste energie din exterior. Electronii atomului trec pe orbite superioare vacante, iar la revenire pe orbitele inferioare atomul emite diferenta de energie care corespunde distantelor pe verticala. Electronul in miscarea sa, produce o miscare ondulatorie, undele ocupa tot spatiul in care se propaga, iar densitatea norului electronic este mai mare acolo, unde este posibila gasirea lui. In stratul electronic K cu n = 1 care este cel mai apropiat de nucleu si cu energia cea mai joasa, exista o singura orbita 1s, densitatea maxima a norului electronic fiind concentrata pe o suprafata sferica a, cu raza de 0,35A, iar electronul are o viteza de 108 cm/s. In stratul L cu n = 2 care contine un substrat s si un substrat p, in care se gasesc 4 orbite care au simetrie diferita. O orbita din cele 4 orbite are simetrie sferica este o orbita 2s (b), celelalte trei orbite sunt orbite 2p (distribuite in spatiu dupa axele x, y, z deci, orbitele px, py, pz). Densitatea norului electronic, in cazul orbitelor 2p, prezinta doua regiuni de densitate maxima, de o parte si de alta a nucleului, in planul nucleului densitatea este zero. In stratul electronic L cu n = 2, in care se gasesc 4 orbite, pe care pot exista maximum 4 x 2 = 8 electroni, deoarece se stie ca, pe o orbita nu se pot gasi decat cel mult doi electroni, cu conditia ca spinul lor sa fie diametral opusi (antiparaleli). Imperecherea a doi electroni cu spini opusi (electroni perechi), pe aceeasi orbita duce la compensarea momentelor magnetice, ceea ce determina la stabilitatea sistemului atomic. Daca pe o orbita se afla numai un singur electron, atunci electronul se numeste neamperecheat.

Electronii se situeaza pe orbitele straturilor K, L, M, N, O, P, si Q de jos in sus, in ordinea crescatoare a nivelelor lor energetice, incepand cu nivelul de energie cel mai scazut al stratului K, fiind cel mai apropiat de nucleu, numit si stratul starii fundamentale. Desi din calcule rezulta, numarul maxim de electroni in straturi si substraturi, totusi numai primele patru straturi electronice: K, L, M, N sunt ocupate complet cu acest numar maxim, iar celelalte straturi: O, P, si Q ale atomilor mai grei raman in realitate incomplete, deoarece nu toate substraturile se completeaza cu electroni, datorita faptului ca, nici atomi elementelor cunoscute nu dispun de un numar asa mare de electroni in invelisul electronic al atomilor elementelor respective. Pentru aceste straturi electronice se gasesc 32, 8 si 2 electroni in locul valorilor teoretice 50, 72 si 98. Electronii sunt particule elementare cu sarcina electrica negativa ( _ ), constituent universal al atomului. Electronii si orbitele electronice reprezinta invelisul nucleului atomic sau norul electronic. Acestea au o densitate maxima in spatiul inconjurator nucleului atomic. Din cele prezentate rezulta ca, invelisul electronic al atomului este alcatuit din electroni care sunt asezati si se rotesc pe sapte straturi electronice, K, L, M, N, O, P si Q, sapte substraturi s, p, d, f, g, h si i, avand in total 140 de orbite. Existenta acestor orbite este scoasa in evidenta de faptul ca, atomul absoarbe si emite energie, iar pentru aceasta ii sunt necesare un numar suficient de orbite electronice minime si maxime si locuri vacante pentru toti electronii atomului care participa la procesul absorbtiei si emisiei de energie, conform ecuatiei 12 care confirma faptul ca, in structura atomului pot exista 140 de orbite (Tabelul 2), iar din punct de vedere spectroscopic rezulta ca, fiecare spectru de linie colorata, pornind de la nucleu spre exteriorul sau, violet, indigo, albastru, verde, galben, portocaliu si rosu, reprezinta un substrat electronic.(Tabelul 1c). Datorit acestor aspecte se simplifica ordinea ocuparii cu electroni a diverselor straturi si substraturi electronice al atomilor. (Tabelul 3). Nucleul atomic reprezinta samburele atomului si este alcatuit din nucleoni, protoni si neutroni care sunt asezati si se rotesc pe orbite nucleare. In nucleul atomic protonii si neutronii se deplaseaza pe orbite circulare inchise in jurul unui centru de masa. In nucleul atomic este concentrata toata energia si masa atomului. In nucleul atomic exista cea mai mare densitate de particule din alcatuirea atomului. Protonii si neutronii au si ei energie si masa. Energia si masa acestor nucleonii este constanta cand acestia se afla pe orbita nucleara fundamentala, in cazul atomilor stabili, dar exista posibilitatea ca, energia acestor nucleoni sa creasca sau sa scada prin: - interactiunea unui electron ori a unui foton nuclear sau X cu nucleoni - dezintegrare nucleara radioactiva - interactiunea neutronilor si protonilor cu nucleoni care sunt de trei feluri: 1 - imprastierea elastica 2 - captura neutronilor si protonilor 3 - fisiunea nucleara. Interactiunea electronilor sau fotonilor nucleari sau X cu particulele nucleului atomic protoni si neutroni este identica, indiferent de substanta sau materia cu care interactioneaza. Un lucru este foarte important de precizat si anume ca, particulele nucleului atomic absorb si emit energie, pe acelasi principiu ca si in cazul electronilor din invelisul electronic al atomului. In cazul interactiunii electronilor (-e) sau fotonilor ori X cu protoni, acestia emit

perechi de particule electroni (-e) - pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in starea de excitatie. Electroni (-e) si pozitroni (+e) emisi formeaza radiatiile alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii formate din pozitroni, particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv. Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii X sau moi care sunt identice si au caracteristici asemanatoare cu radiatiile nucleare radioactive emise de nucleele atomice in procesul dezintegrari nucleare radioactive. La revenirea neutronilor de pe orbita superioara pe orbita fundamentala, acestia emit fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In cazul interactiunii electronilor (-e) sau fotonilor ori X cu neutroni, acestia emit perechi de particule electroni (-e) - neutrini (o)) si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara. Electroni (-e) si neutrini (o)) emisi formeaza radiatiile care sunt alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii X sau moi care sunt alcatuite din neutrini, particule neutre din punct de vedere electric. Protoni au o situatie instabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In acest caz, atomul trece din starea de excitatie in starea fundamentala. Fotonii nucleari (of) emisi sunt particule neutre din punct de vedere electric. In cazul nucleului atomic valoarea frecventei radiatiei absorbite si emise se calculeaza cu ajutorul ecuatiei: = A2 . R (1/n2 - 1/ m2) + 2 e Unde este frecventa radiatiei absorbite sau emise, A masa atomica a nucleonului - proton sau neutron care absoarbe sau emite energie, R constanta lui Rydberg = 3,288 . 1015Hz, 1/n2 se numeste termenul fundamental sau orbita fundamentala a nucleului atomic pe care se afl nucleonul initial, iar 1/m2 se numeste termenul curent sau orbita superioara pe care sare nucleonul dupa ce absoarbe energie din exterior, iar e reprezinta energia perechilor de particule emise, egala cu 1 MeV. Energia absorbita sau emisa de un proton ori neutron din nucleu poate avea valoare egala cu energiei de legatura a electronului din invelisul electronic al atomului, atunci cand un foton produce emisia unei perechi de particule din interiorul nucleonilor, transformarea lor din protoni in neutroni si invers si trecerea nucleonilor de pe stratul fundamental (b = 1) pe stratul superior cel mai indepartat din nucleu (b = 7), iar la revenirea nucleonilor pe stratul fundamental, acestia emit fotoni nucleari care au energia, 13,249...eV in cazul protonilor si 13,347...eV pentru neutroni care reprezint energiile maxime de legatura ale electronului in invelisul electronic al atomului, indiferent de natura atomului. Initial nucleonul se afla pe orbita fundamentala b = 1 si se substituie pe rand sarind sau trecand pe alte orbite superioare, unde b = 2, 3, 4, 5, 6, si 7, iar frecventele calculate corespund lungimilor de unda ale radiatiilor pe care le emite nucleonul cand sare sau trece inapoi, de pe orbita superioara pe orbita fundamentala. Nucleonii, respectiv protonii si neutroni, rotindu-se pe orbitele nucleare, au dupa mecanica cuantica sau ondulatorie, atat proprietati de particula cat si de unda, avand anumite functii de unda orbitale. Nucleul atomic contine un numar de protoni egal cu numarul de ordine Z si identic cu numarul electronilor, iar numarul total de nucleoni, protoni si neutroni este egal cu numarul de masa A. Diferenta dintre numarul de masa A si numarul de ordine Z reprezinta numarul de neutroni N, de unde: N = A - Z. Numarul neutronilor din nucleu creste proportional pe masura ce masa atomica a acestuia creste. Nucleonii din nucleu au diferite starii energetice caracterizate prin anumite numere cuantice, asemanator starilor energetice al electronilor din invelisul electronic al atomului. Pentru a caracteriza o stare energetica a unui nucleon din nucleu sunt necesare mai multe numere cuantice, decat cele 4 numere cuantice cunoscute caracteristice starii energetice al electronilor din atom, datorita densitatii mari a nucleonilor in nucleul atomic.

Un nucleon, proton sau neutron care se afla situat pe o orbita este caracterizat prin 9 numere cuantice. 1. Numarul cuantic principal b determina numarul straturilor de nucleoni. Nucleonii care au acelasi numar cuantic principal b se gasesc la aceeasi distanta intre ei si pe aceeasi orbite, formeaza un strat nuclear. Numarul cuantic principal b poate avea valorile; b = 1, 2, 3, 4, 5, 6 si 7 care se numesc straturile A, B, C, D, E, F si G. Stratul b = 1 se numeste stratul A si porneste din centrul nucleului spre exteriorul acestuia care reprezinta nivelul energetic cel mai mic. 2. Numarul cuantic secundar p determina numarul de protoni sau neutroni ce se pot afla pe un strat nuclear. Valorile lui p cresc exponential cu numarul de protoni sau neutroni care pot exista pe un strat nuclear, corespunzator lui b. Intre numarul cuantic principal b si numrul cuantic secundar p exista relatia p = 2b, p poate avea valorile: 21, 22, 23, 24, 25, 26 si 27 care reprezinta numarul maxim de protoni (p) sau neutroni (n) de pe un strat nuclear. Atomii cu numarul cuantic secundar p = 21 situati pe stratul A sunt hidrogenul H = 1 care are nucleul alcatuit dintr-un singur nucleon respectiv, un proton si heliu He = 4 care are nucleul format din 2 protoni si 2 neutroni, iar p = 22, pe stratul B se afla litiu Li = 6 care are 3 protoni si 3 neutroni, situati in felul urmator: 2 protoni si 2 neutroni pe stratul A, iar 1 proton si 1 neutron pe stratul B si asa mai departe. 3. Numarul cuantic magnetic q determina pozitia spatiala (orientarea in spatiu) a planului orbitei nucleare. El poate avea toate valorile intregi negative si pozitive cuprinse intre -p si +p: -p -2, -1, 0, +1, +2, +p De exemplu; p = 0; q = 0; p = 1; q = -1, 0, +1; p = 2; q = -2, -1, 0, +1, +2; p = 3; q = -3, -2, -1, 0, +1, +2, +3. 4. Numarul cuantic al spinului nuclear r reprezinta miscarea nucleonului in jurul propriei axe, miscare numita spin nuclear care da nastere unui moment magnetic propriu al nucleonului, proton sau neutron. Intru cat relatia nucleonului in jurul axei sale nu se poate face decat in doua sensuri, numarul cuantic al spinului nuclear r nu poate avea decat doua valori: +1/2 sau -1/2, dupa cum sensul rotatiei nucleonului este paralel sau antiparalel cu acela al rotirii orbitei nucleare. 5. Numarul cuantic al momentului cinetic orbital t al protonului si neutronului care ia valori multipli intregi h/2. Se stie ca, miscarea orbitala in campul gravitational se face in jurul centrului de masa si nu in jurul corpului cu masa mai mare. Miscarea protonilor si neutronilor pe orbitele nucleare se face, astfel incat centrul de masa al sistemului proton - neutron ramane imobil. Centrul de masa se gaseste la distanta r p de proton si la distanta rn de neutron, astfel incat: rp + rn = r, unde r, este distanta dintre proton si neutron, fata de centrul de masa. 6. Numar cuantic al momentului cinetic si spinului nuclear u care se compune din momentul cinetic orbital nuclear si din spinul nuclear al nucleonilor individuali si care au valorile 0, 1/2, 1, 3/2, 2, 9/2,... 7. Numarul cuantic al interactiunii momentului cinetic si spinul nuclear antiparalel v care se compun din momentul cinetic orbital si din spinul nuclear antiparalel al nucleonilor individuali, respectiv proton sau neutron. 8. Numarul cuantic al momentelor cinetice nucleare a nucleonilor pereche z a cate 2 protoni sau 2 neutroni care se satureaza reciproc complet, adica in fiecare caz rezulta valoarea totala z = 0. 9. Numarul cuantic al momentului cinetic nuclear total x determinat de nucleonii nepereche. Tinand cont de valorile pe care le pot lua cele 9 numere cuantice b, p, q, r, t, u, v, z, x si de principiul de excluziune a lui Pauly care spune ca, doi electroni care apartin aceluiasi atom se

deosebesc intre ei, cel putin printr-unul din cele 4 numere cuantice, in cazul nucleonilor din nucleu se poate vorbi de faptul ca, nucleonii se pot deosebi intre ei prin cele 9 numere cuantice, mentionate anterior. Numarul maxim de nucleoni ce pot exista pe un strat nuclear este dat de relatia N = 2 . 2b. Nucleonii cu numarul cuantic principal b = 1 constituie stratul A pe care se pot situa 4 nucleoni, respectiv He = 4 care este alcatuit din 2 protoni si 2 neutroni. Nucleonii cu numar cuantic principal b = 2 constituie stratul B care pot avea 8 nucleoni, de exemplu C = 12, alcatuit din 6 protoni si 6 neutroni, situati in felul urmator: pe stratul A, 2 protoni si 2 neutroni, iar pe stratul B, 4 protoni si 4 neutroni. Numarul maxim de nucleoni pe straturi. b-1234567 Strat - A B C D E F G N=2 . 2b - 4 8 16 32 64 128 256 Numarul maxim de protoni si neutroni pe straturi. p-1234567 Strat - A B C D E F G p = 2b - 2 4 8 16 32 64 128 Straturile de nucleoni sunt formate din 7 orbite, intre care exista diferente de energie. Se stie ca, fiecare nivel de energie corespunde unei anumite orbite, de unde rezulta si numarul maxim de nucleoni situati pe un strat nuclear care este bine determinat. Straturile posibile ale nucleonilor in cadrul nucleului atomic (orbite nucleare), sunt reprezentate in schema alaturata, in care se poate vedea ca, energia nucleonilor creste de la orbita A fiind cea mai apropiata de centrul de masa spre orbita G, cea mai indepartata de centrul de masa al nucleului atomic. Pe fiecare orbita pot stationa un numar bine determinat de nucleoni, protoni si neutroni. Intru cat se cunosc numai 105 elemente chimice, straturile F si G sunt partial ocupate. Elementul chimic 103 lawrenciu (Lw) are pe stratul F numai 41 de protoni in loc de 64 protoni, iar pe stratul G nu are nici un proton, dar in schimb are 28 de neutroni pe acest strat (Tabelul 4). Locurile vacante sau libere sunt folosite de nucleonii atomului atunci cand acestia absorb sau primesc energie din exterior si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara. Nucleonii emit perechi de particule si sar de pe nivelele energetice fundamentale (Wf), pe nivele energetice superioare (Ws) vacante, iar la revenire pe nivelele energetice fundamentale (Wf), atomul va emite diferenta de energie care corespund distantelor pe verticala dintre nivelele energetice respective, plus energia perechilor de particule emise. Variatia energiei dintre doua (orbite) nivele energetice este data de relatia, W = Wf - Ws + 2e = h Daca pe o orbita se afla un numar par de protoni si neutroni atunci avem nucleoni pereche care se satureaza reciproc complet, iar daca pe o orbita se afla un numar impar de protoni si neutroni atunci avem nucleoni nepereche nesaturati.

Energia nucleului atomic poate sa scada sau saraci, in cazul atomilor instabili al substantelor sau minereurilor radioactive. Saracirea energiei nucleare are loc printr-un proces de lunga durata, numit dezintegrare nucleara radioactiva. La dezintegrarea protonilor se emit perechi de particule subatomice electroni (-e) pozitroni (+e) si se transform in neutroni care trec pe o orbita inferioara A si emit diferenta de energie dintre orbita superioara si orbita inferioara, plus energia emisa odata cu perechea de particule, electron(-e) - pozitron (+e). W = (Wf - Ws) + ( W-e + W+e) = h Electroni (-e) si pozitroni (+e) emisi formeaza radiatii alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii formate din pozitroni, particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv. Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii moi. In nucleul atomic densitatea nucleonilor este foarte mare si datorita ocuparii complete cu neutroni a orbitelor inferioare, atunci neutroni trec pe orbita superioara B, aici avand o situatie instabila, va reveni pe orbita fundamentala C sau pe orbita inferioara D emitand un foton nuclear (of) care are o energie egala cu diferenta de energie dintre cele doua orbite. In interiorul nucleului atomic exista patru tipuri de interactiuni: - de respingere si imprastiere electrostatica electroni-electroni, pozitroni-pozitroni si pozitroniprotoni - anihilare electroni-pozitroni - nucleare pozitive electroniprotoni, pozitroni-protoni si neutrini-protoni nucleare neutre electronineutroni, neutrini-neutroni si pozitroni-neutroni. Electroni emisi in procesul dezintegrari protonilor interactioneaza cu protoni E intalniti in drumul lor spre exteriorul nucleului. Protoni E emit perechi de particule electroni (-e) - pozitroni (+e) si se transforma inneutroni F care trec de pe orbita superioara pe o orbita inferioara si emit fotoni nucleari (of) . Electroni subatomici emisi in timpul procesului de dezintegrare nucleara radioactiva din interiorul protonilor si neutronilor, au sarcina electrica negativa si proprietati identice cu electroni elementari din invelisul electronic al atomilor. La dezintegrarea neutronilor se emit perechi de particule subatomice electroni (-e) -

neutrini(o), iar neutroni se transforma in protoni care trec pe orbita inferioara A si emit diferenta de energie dintre orbita superioara si orbita inferioara, plus energia emisa odata cu perechea de particule electroni(-e) - neutrini(o). W = (Wf - Ws) + ( W-e + Wo) = h Electroni (-e) si neutrini(o) emisi formeaza radiatii alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii formate din neutrini, particule neutre din punct de vedere electric. Datorita ocuparii complete cu protoni a orbitelor inferioare, atunci protoni trec pe orbita superioara B, aici avand o situatie instabila, va reveni pe orbita fundamentala C sau pe orbita inferioara D emitand fotoni nucleari (of) care au o energie egala cu diferenta de energie dintre cele doua orbite. In urma proceselor de dezintegrare nucleara radioactiva nucleele atomice emit trei tipuri de radiatii radioactive: - radiatii constituite din electroni(-e) particule subatomice care au sarcina electrica negativa, - radiatii alcatuite din pozitroni (+e) particule subatomice care au sarcina electrica pozitiva, - radiatii moi formate din neutrini (o) si dure din fotoni nucleari (of), particule subatomice care sunt neutre din punct de vedere electric. Radiatiile radioactive emise de atomul minereului radioactiv au o energie foarte mica, deoarece aceste particule au sarcina electrica pozitiva si o buna parte din aceste particule interactioneaza cu electroni din invelisul electronic care se unesc si se anihileaza reciproc, rezultand doua cuante neutre din punct de vedere electric. La randul lor aceste radiatii , si interactioneaza cu electroni din invelisiul electronic al atomului si in exteriorul atomului cu substante sau minereuri producand ionizarea atomilor acestora, prin smulgerea electronilor din invelisul electronic al atomilor substantelor sau minereurilor respective. Interactiunea particulelor nucleare neutroni si protoni cu nucleele atomice sunt cele mai puternice interactiuni existente la nivelul nucleului atomic. Neutronii nu au sarcin electrica si interactioneaza cu nucleele atomice in trei feluri. 1. Imprastierea elastica. Neutronul loveste nucleul si ambele particule ca doua sfere elastice se imprastie, fara ca sa produca vreo reactie nucleara. Imprastierea elastica a particulelor se produce dupa legile ciocnirii din mecanica, neutronul si nucleul dupa ciocnire se deplaseaza in directii diferite. 2. Captura neutronilor. Neutronul patrunde in nucleu si provoaca o transmutatie nucleara. La interactiunea neutronului cu atomul de hidrogen, acesta captureaza un neutron devine hidrogen greu sau deuteriu. 1 2 1H (n, ) 1D 3. Fisiunea nucleara. Neutronul patrunde in nucleu si sparge nucleul in mai multe fragmente (de regula in doua fragmente). Un neutron care interactioneaza cu nucleul atomic aduce cu el si o cantitate de energie. In cazul interactiuni neutronilor cu nuclee de uraniu 23592U acestea se sparg in doua nuclee, unul de bariu 14556Ba si unul de kripton8836Kr si se emit trei neutroni n, fenomen cunoscut sub denumirea de reactie de fisiune nucleara.

Nucleele care iau nastere prin fisiune nucleara devin nuclee radioactive care emit radiatii , si , iar neutroni emisi produc o cascada de reactii de fisiune nucleara in lant cu nucleele atomilor A intalniti in calea lor. La fiecare fisiune a nucleului se emit 2, 3 sau mai multi neutroni. 1 235 140 94 1 0n + 92U => 55Cs + 37Rb + 2 0n 1 235 145 88 1 0n + 92U => 56Cs + 36Kr + 3 0n 1 235 145 97 1 0n + 92U => 57Cs + 35Rb + 4 0n Neutroni emisi in procesul fisiunii nucleare au o energie si viteza foarte mare. Fenomenele ar putea fi identice si in cazul interactiunii protonilor cu nucleele atomice. Aceasta asertiune este sustinuta de transmutatia nucleara artificiala, realizata de Chadwick care prin bombardarea cu particule 42 a particulelor de beriliu 94Be, acesta se transforma in atom de carbon 126C care emite un neutron. 4 9 12 ++ + 10n 2 + 4Be => 6C 4 Particulele 2 au sarcina electric pozitiva ca si protoni, iar in urma interactiunii protonilor cu nucleele atomice sau a fisiuni nucleare ar rezulta particule atomice noi si neutroni. Totusi in cazul particulelor 42 fizicianul englez Blackett a fotografiat in camera cu ceata, interactiunea dintre acestea cu nucleul de azot 147N, de unde a rezultat un nucleu de oxigen 178O care emite un proton. 4 14 17 1 2 + 7N => 8O + 1p Cunoscand toate acestea, vom putea oare, obtine energie fara riscul contaminarii radioactive si fara a se produce pierderi materiale si umane? 4. DEZINTEGRAREA NUCLEARA RADIOACTIVA PROCESUL DE ANIHILARE DINTRE ELECTRONI SI POZITRONI NASTEREA RADIATIILOR UN EXPERIMENT NECONCLUDENT SI SUPERFICIAL CAPTURA K INTRE EROARE SI CONFUZIE ELECTRONI, POZITRONI, NEUTRINI SI FOTONI NUCLEARI SAU X PARTICULE DE SCHIMB Dezintegrarea nucleara radioactiva este transformarea spontana a nucleului atomic, in urma caruia din interiorul acestuia sunt expulzate diferite particule sub forma de radiatii , si . In cazul dezintegrarii neutronii emit un electron si un neutrin si se transforma in protoni. Acest lucru a fost pus in evidenta prin faptul ca, un anumit tip de nuclee emit particule cu cele mai diferite energii care impreuna formeaza spectrul energetic (sau al vitezelor) caracteristic pentru materia sau substanta radioactiva care emit aceste particule. De exemplu, particulele ale Ra (radiu) au toate valorile de energie posibile pana la E max = 1,17 MeV. Maximul curbei se gaseste aproximativ in dreptul valorii de 0,035 MeV, de aceea particulele cu aceasta energie sunt cele mai numeroase. La inceput era greu de inteles de ce particulele emise de un anumit fel de nuclee au energii diferite. In anul 1931, W. Pauli incearca sa explice acest lucru presupunand ca, odata cu fiecare electron se emite si un neutrin (00). Lucru dovedit ulterior in 1956 de fizicienii T.D. Uee si C.N. Young. Neutrinul este o particula neutra din punct de vedere electric. Dezintegrarea neutronilor, cunoscuta si dezintegrarea se prezinta in felul urmator: 1 1 0 0 0n => +1p + -1e + 0v Astfel, se presupune ca energia care devine libera cu prilejul fiecarui proces de dezintegrare este egala cu valoarea

maxima Emax pe care o au electronii de fiecare data. Diferenta dintre energia Emax si energia electronului este preluata de neutrinul emis concomitent. Prin dezintegrarea are loc emisia unei radiatii alcatuita din electroni si o radiatie compusa din neutrini. Energia si masa nucleonilor poate sa scada, atunci cand atomii sunt instabili, cum este cazul substantelor sau metalelor radioactive, printr-un proces nuclear natural radioactiv de lunga durata, numit dezintegrare nucleara radioactiva. Nucleonii se transforma succesiv din protoni in neutroni si invers, cu trecerea acestora de pe o orbita initiala pe o orbita inferioara sau superioara si invers Acest proces de dezintegrare radioactiva este foarte complex. In acest caz vom analiza dezintegrarea radioactiva a celui mai cunoscut minereu radioactiv radiul (Ra). Se cunoaste faptul ca, atomul de radiu este alcatuit din 88 de electroni, 88 de protoni si 138 de neutroni. De asemenea, trebuie amintit faptul ca, nucleele atomice au o densitate foarte mare de particule, iar numarul neutronilor din nucleu cresc pe masura ce masa nucleului se mareste, deoarece neutronii din nucleu au rol de chit, de a invinge fortele electrostatice de respingere ce exista intre

protoni si de a mentine protonii in nucleu mai apropiati intre ei. Un neutron n se dezintegreaza (A)emitand un electron (-e) si un neutrin (0) din interiorul sau si se transforma intr-un proton p. 1 1 0 0 0n = +1p + -1e + 0 Neutrinul (0)este o particula neutra din punct de vedere electric. Protonul p rezultat, are doua variante de deplasare: - trece pe o orbita inferioara (A), odata cu aceasta va emite si un foton nuclear (of ) care va avea energia egala cu diferenta dintre energia pe care o avea neutronul pe orbita initiala si trecerea lui in forma modificata de proton pe o orbita inferioara, plus energia emisa de electron si neutrin.

Eof = (Es Ei) + (E -e + E ) = h - trece pe o orbita superioara (B), atunci cand orbitele inferiore sunt ocupate complet cu numarul de protoni permisi pe aceste orbite. In acest caz, protonul nu va emite fotonul nuclear. Protonul p aflat pe aceasta orbita superioara are o stare instabila datorita modificarilor interne anterioare, va reveni pe orbita fundamentala si va emite un foton nuclear (of) dur, iar daca protonul p va trece pe o orbita inferioara celei fundamentale acesta va emite de asemenea, un foton nuclear (of) dur care este neutru din punct de vedere electric. Acest proton p modifica structura interna a atomului si a substantei respective, atomul creste cu o unitate. Atomul de radiu (Ra) in cazul acesta isi modifica structura sa atomica si nucleara. Acesta devine atom de actiniu Ac+ ionizat pozitiv prin cresterea numarului de protoni cu o unitate, iar numarul de electroni din invelisul electronic ramanand neschimbat, avand un electron in minus. Electronul (-e) si neutrinul (0) sunt emise de neutron n in exteriorul sau si acestea constituie radiatiile radioactive alcatuite din electroni care au sarcina electrica negativa si radiatiile moi formate din neutrini care sunt neutri din punct de vedere electric. In cazul acesta putem face un bilant energetic al dezintegrarii neutronului. Se stie ca, nucleul de radiu Ra este compus din 88 de protoni si 138 de neutroni, iar masa nucleului de radiu Ra este: 88 protoni x 1,00783 masa protonului = 88,689004 masa protonilor 138 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 139,19646 masa neutronilor 139,19646 + 88,689004 = 227,88546 a.m.u. Dupa dezintegrarea neutronului avem alta structura atomica respectiv, actiniu Ac+ care este alcatuit din 89 de protoni si 137 de neutroni, iar masa nucleara a actiniului Ac+este: 89 protoni x 1,00783 masa protonului = 89,69687 masa protonilor 137 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 138,18779 masa neutronilor 138,18779 + 89,69687 = 227,88466 a.m.u. Bilantul energetic al dezintegrari neutronului din atomul de radiu Ra este: Masa initiala a nucleului 22688Ra = 227,88546 a.m.u. Masa nucleului final 22689 Ac+ = 227,88466 a.m.u. Defectul de masa m = 0,0008 a.m.u. Energia corespunzatoare 0,0008 x 931,5 MeV = 0,7452 MeV De unde rezulta, energia totala la dezintegrarea neutronului: Energia fotonului nuclear dur = 0,7452 MeV Energia neutrinului moale 0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV Energia electronului 0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV Energia totala emisa la dezintegrarea neutronului = 1,76985 MeV Un proton p se dezintegreaza (C) emitand un electron (-e) si un pozitron (+e) din interiorul sau si se transforma intr-un neutron n. 1 1 0 0 +1p = 0n + -1e + +1e Pozitronul (+e) e st e o particula incarcata din punct de vedere electric pozitiv. Neutronul n rezu lt at are doua posibilitati de deplasare: - trece pe o orbita inferioara (C), odata cu aceasta va emite si un foton nuclear of , care va avea energia egala cu

diferenta dintre energia pe care o avea protonul p pe orbita initiala si trecerea lui in forma modificata de neutron n pe o orbita superioara plus energia emisa de electron si pozitron. Eof = (Es Ei) + (E -e + E +e) = h - trece pe orbita superioara (D), atunci cand orbitele inferioare sunt ocupate complet cu numarul de neutroni permisi. Neutronul n aflat pe aceasta orbita superioara are o stare instabil, datorita modificarilor interne anterioare, va reveni pe orbita fundamentala si va emite un foton nuclear (of) dur, iar daca neutronul n va trece pe o orbita inferioara celei fundamentale, acesta emite de asemenea, un foton nuclear (of) dur. Acest neutron n modifica structura interna a atomului si a substantei respective, atomul scade cu o unitate. Atomul de radiu Ra devine atom de franciu Fr- ionizat negativ prin scaderea numarului de protoni p cu o unitate, iar numarul de electroni (-e) din invelisul electronic ramanand neschimbat, avand un electron (-e) in plus. Electronul (-e) si pozitronul (+e) emise de proton p constituie radiatiile radioactive alcatuite din electroni si radiatiile compuse din pozitroni. Dupa dezintegrarea protonului avem alta structura atomica respectiv, franciu Fr - care este alcatuit din 87 de protoni si 139 de neutroni, iar masa nucleara a franciului Fr -este: 87 protoni x 1,00783 masa protonului = 87,68121 masa protonilor 139 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 140,20513 masa neutronilor 140,20513 + 87,68121 = 227,88634 a.m.u. Bilantul energetic al dezintegrari protonului din atomul de radiu Ra este: Masa initiala a nucleului 22688Ra = 227,88546 a.m.u. Masa nucleului final 22687Fr - = 227,88634 a.m.u. Defectul de masa m = 0,00088 a.m.u. Energia corespunzatoare 0,00088 x 931,5 MeV = 0,81972 MeV De unde rezulta, energia totala la dezintegrarea protonului: Energia fotonului nuclear dur = 0,81972 MeV Energia pozitronului 0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV Energia electronului 0,00055 x 931,5MeV = 0,512325 MeV Energia totala emisa la dezintegrarea protonului = 1,84437 MeV Protoni si neutroni obtinuti prin procesul dezintegrari nucleare radioactive, reiau ciclul de emisie de perechi de particule subatomice: electroni-pozitroni si electroni-neutrini, de transformare a lor, in neutroni si protoni si invers care trec de pe orbitele initiale pe orbite inferioare emitand fotoni nucleari (of) sau X duri, ori pe orbite superioare, iar la revenirea lor pe orbitele fundamentale sau pe ale orbite inferioare emit fotoni nucleari (of) sau X duri. Acesta proces de dezintegrare nucleara radioactiva poate dura chiar mii de ani, fara intrerupere, datorita interactiunilor nucleare care au loc in interiorul nucleului atomic, intre perechile de particule subatomice electroni-pozitroni si electroni-neutrini cu protoni si neutroni care alcatuiesc nucleul atomic. Electroni emisi in procesul dezintegrari nucleare radioactive in timpul deplasari lor spre exteriorul nucleului atomic, acestia interactioneaza cu protoni care emit particule subatomice electronipozitroni care se transforma in neutroni. Neutroni trec pe o orbita inferioara si emit fotoni nucleari sau X duri, ori va trece pe o orbita superioara si la revenire pe orbita initiala fundamentala sau pe o orbita inferioara va emite fotoni nucleari sau X duri. Procesul este asemanator si in cazul interactiunii electronilor cu neutroni, singura diferenta consta in faptul ca, de data aceasta se emit particule subatomice electronineutrini. Pozitroni emisi in procesul dezintegrari nucleare radioactive , in drumul lor spre exteriorul nucleului atomic interactioneaza in acelasi mod, ca si electroni prezentati anterior. O parte din pozitroni (+e) in drumul lor spre exteriorul nucleului atomic interactioneaza cu electroni (-e) si atunci are

loc anihilarea A, contopirea si transformarea lor in doua cuante , neutre din punct de vedere electric (o), care contin masa si energia electronilor si pozitronilor anihilati, conform formulei E = mc2. In cazul acesta trebuie facuta precizarea ca, viteza v a pozitronului este mica in comparatie cu viteza c a luminii, ca atare impulsul sau poete fi neglijat, iar cele doua cuante (o) sunt imprastiate in sensuri opuse. Conform cu principiul conservarii impulsului, impulsurile lor trebuie sa se anuleze reciproc. Anihilarea este procesul de absorbtie dintre un pozitron si un electron, particule care dispar, iar dupa contopirea lor, se emit doua cuante . In cadrul procesului de anihilare are loc o tranzitie dintr-o forma speciala, sub care apare materia, in alta forma, masa celor doua particule se pastreaza complet si mai departe, conform ecuatiei E = mc2, in cele doua cuante care iau nastere. Energia fiecarei cuante g se calculeaza conform ecuatiei: 1 a. m. u. x 931,5 MeV unde, 1 a. m. u. reprezinta unitatea de masa atomica in grame, iar marimea 931,5 MeV este energia de repaus a unitati de mase atomice si are valoarea conform ecuatiei: u x c2 = 1,483 . 10-10 J = 931,5 MeV unde, u este unitatea de masa atomica 1,66043(7) . 10-27 Kg si c este viteza luminii 299870 Km/s. De unde rezulta ca: 0,00055 x 931,5= 0,512325MeV reprezinta energia unei cuante . Marimea 0,00055 reprezinta masa atomica a electronului care este aceeasi si pentru pozitron si neutrin. In cazul acesta putem spune ca, are loc o atractie electrostatica dintre doua particule incarcate cu sarcini electrice diferite care se neutralizeaza reciproc, dand nastere la doua particule neutre din punct de vedere electric. Neutrini emisi in procesul dezintegrari nucleare radioactive sunt neutri din punct de vedere electric, iar in drumul lor spre exteriorul nucleului atomic produc numerose interactiuni in interiorul nucleului atomic identice cu cele ale electronilor si pozitronilor emisi in conditii asemanatoare. Acesta este procesul de saracire a energiei si masei nucleelor atomice, ale atomilor instabili care poate dura chiar mii de ani pana cand, acest proces va inceta. Nucleele atomilor instabili ai substantelor sau metalelor radioactive prin procesul dezintegrarii naturale radioactive emit radiatii nucleare radioactive , si , iar la iesirea lor din nucleul atomic acestea interactioneaza cu electroni din invelisul electronic al atomului. Electroni emisi de nucleul atomic, o parte din ei, prin efect fotoelectric smulg electroni din invelisul electronic al atomului, iar cealalta parte de electroni pot trece pe langa electroni invelisului electronic al atomului fara sa se produca nici un fel de interactiuni, constituind radiatia . Pozitroni emisi de nucleul atomic, o parte intra in procesul de anihilare cu electroni din invelisul electronic al atomului, ducand la formarea de perechi de cuante , iar cealalta parte poate trece prin invelisul electronic al atomului fara sa intalneasca electroni in drumul lor spre exteriorul atomului. Neutrini si fotoni nucleari prin efect Compton smulg electroni din invelisul electronic al atomului, intalniti in calea lor spre exteriorul atomului, iar golurile produse in structura invelisului electronic, prin smulgerea electronilor de pe orbitele lor, sunt completate cu electroni emisi de nucleul atomic in procesul dezintegrari nucleare radioactive. In urma proceselor amintite atomul emite trei tipuri de radiatii nucleare radioactive: - radiatii alcatuite din electroni (-e) care au sarcina electrica negativa, - radiatii alcatuite din pozitroni (+e) care au sarcina electrica pozitiva, - radiatii - moi - alcatuite din neutrini (o) si dure - fotoni nucleari (of), particule neutre din punct de vedere electric. Nasterea radiatiilor s-a produs printr-un experiment neconcludent, superficial si foarte putin steril, adica spatiul in care s-a produs acest experiment, nu a avut un grad mare de vidare pentru vremea respectiva, intre anii 1903-1908. Pentru a putea explica cele afirmate anterior redau identic textul (de la pag. 44) si imaginea (fig. 18) asa cum a fost prezentata NATURA RAZELOR in cartea ATOMII DE AZI de D-ra. Dr. Gabriela Ghaborski aparuta la Editura CULTURA NATIONALA- Bucuresti 1926.

Pentru a hotari asupra naturii acestor corpuscule purtatoare de electricitate Rutherford si, independent de el, Royds, au inchis un preparat de radiu intrun tubusor de sticla ai carui pereti aveau o grosime de mai putin de o sutime de milimetru. Grosimea sticlei a fost astfel aleasa ca sa lase sa treaca nesuparate prin ea razele a caror putere de patrundere e mica. (In comparatie cu radiatiile si care au o putere de patrundere foarte mare si despre care nu se aminteste de nici un fel, mai ales ca, aceste radiatii nu sunt emise niciodata singure, ci insotesc emisia radiatiilor si .). Acest tubusor era tinut in altul, tot de sticla insa cu pereti grosi, fig. 18. Razele emise de radiu strabat neschimbate prin peretele subtire al tubusorului interior, strabat, iarasi neschimbate spatiul dintre cele doua tuburi, care spatiu fusese de mai inainte golit de aer, si ajung astfel la peretele gros al tubului exterior. Izbindu-se de acesta, razele isi pierd sarcina electrica. Parte din ele raman in spatiul dintre cele doua tuburi unde, spectroscopic, se poate recunoaste heliul. O alta parte patrund in peretele tubului exterior si raman infipte in sticla. Prin pisarea sticlei si calcinarea ei in gol, heliul se dezvolta. Acesta din urma observare a dat si explicatia existentei heliului in mineralele radioactive ca torianitul, cleveitul s.a. In adevar 1 gr. De torianit pisat si calcinat in gol, da vreo 9 cmc. De heliu. Particelele expulzate de mineralul radioactiv, isi pierd sarcina electrica in drumul lor catre suprafata si lasa heliul drept urma a existentei lor. Cu drept cuvant, atomii de heliu cari se gasesc in mineralele radioactive au fost numiticadavrele razelor . In primul rand acest experiment a fost facut in mod special tocmai pentru faptul ca, particulele radiatiilor au o putere de patrundere mica, mai mica decat a radiatiilor si , iar in urma acestui experiment aceste particule au o alta valoare cu mult mai mare decat a radiatiilor si luate la un loc. Din acest experiment rezulta ca, particulele a expulzate din minereul radioactiv de radiu, pierd sarcina electrica pozitiva, in drumul lor catre suprafata celui de al doilea tub si apare nucleul de heliu dublu ionizat care are sarcina electrica pozitiva si este format din 2 protoni si doi neutroni. Totusi, analizat acest experiment dupa aproximativ 100 de ani, ajungem la concluzia ca, s-a facut o apreciere superficiala in stabilirea naturii particulelor , cat si omiterea sau scoaterea teoretica si nu efectiva din experiment a celorlalte particule emise, componente ale radiatiilor si . Astfel, ne determina sa credem ca, s-a acceptat cu prea multa usurinta, la vremea respectiva, nasterea si existenta radiatiei , ca fiind alcatuita din nuclee de heliu dublu ionizati. Afirmam acest lucru din mai multe motive: - radiatiile nu sunt emise niciodata singure, ci insotesc intotdeauna emisia de radiatii si . - minereul radioactiv de radiu (sau oricare minereu radioactiv), emite in mod continuu si concomitent trei tipuri de radiatii , si . Inca, nu se cunoaste modalitatea si posibilitatea de a determina un minereu radioactiv sa emita separat, numai radiatii , ori numai radiatii sau numai radiatii - particulele radiatiilor si sunt cu mult mai penetrante decat radiatiile , acestea strabat cu usurinta diferite medii gazoase, lichide sau chiar si solide, precum o placa de fier avand o grosime de 30 cm., cum este cazul radiatiilor - particulele radiatiilor si emise de minereul radioactiv de radiu interactioneaza cu particulele primului tub de sticla in care a fost depus initial si pot smulge in drumul lor spre exterior diferite particule atomice constituente. In acest caz este necesar sa vorbim despre interactiunea radiatiilor si cu substanta materia. Interactiunea radiatiei cu substanta este de trei feluri: 1- Ionizarea. La trecerea prin substanta particulele (electronii) se ciocnesc cu atomii acestuia, iar in urma ciocnirii, pierd o parte din energie (franare prin ionizare) ducand la ionizarea atomilor intalniti in calea lor. 2 - Imprastierea. Particulele radiatiei ciocnindu-se de atomii substantei isi schimba directia. 3 - Radiatia. Particulele radiatiei , trec prin campul columbian al nucleului atomic, unde sunt absorbite si franate in interiorul sau de un nucleon, care va emite o radiatie X sau Rontgen.

Interactiunea radiatiei cu substanta este tot de trei feluri: 1 Efectul fotoelectric. Particulele radiatiei smulg electroni din stratul K sau L, consumandusi complet energia. Electronii eliberati se numesc fotoelectroni. 2- Efetul Compton. Particulele radiatiei se ciocnesc de electronii invelisului electronic al atomului pe care ii smulg din structura atomului, transmitandu-i numai o parte din energia sa. Particulele radiatiei sunt deviate de la directia lor initiala, avand o frecventa mai mica E = h. Electronii smulsi din invelisul electronic, in urma ciocniri lor cu particulele radiatiei se numesc electroni Compton. 3 Formarea de perechi. Radiatia genereaza perechi electron-pozitron, electron-neutrin prin ciocnirea lor cu particulele nucleare din nucleul atomic cu protoni si neutroni. La toate aceste interactiuni se mai adauga si interactiunea particulelor rezultate, particule sau X, pozitroni, electroni la trecerea lor prin substantele intalnite in calea lor. In spatiul dintre cele doua tuburi de sticla avem: particulele componente ale radiatiilor , si si particulele atomice smulse din peretele tubului mic de sticla care interactioneaza cu particulele mediului slab vidat dintre cele doua tuburi de sticla care ionizeaza si descompune particulele respective, iar in prezenta neutronilor liberi se asimileaza protoni si electroni care formeaza alte structuri atomice, in cazul nostru heliu. Acestea consideram ca, au fost elementele care au determinat stabilirea naturii si componentei radiatiei , identificata gresit cu un atom de heliu, neionizat sau dublu ionizat, prin lipsa celor doi electroni din invelisul electronic. Particulele radiatiilor emise prin dezintegrare nucleara radioactiva sunt pozitroni (+e) particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv, iar acestia interactioneaza cu electroni atomilor mediului strabatut unde sunt anihilati, se contopesc cu acestia rezultand doua cuante neutre din punct de vedere electric. In cazul, in care se sustine in continuare ca, radiatia radioactiva este emisa de nucleele radioactive, fiind alcatuita din nuclee ale atomilor de heliu (numite particule sau helioni si notate simbolic 4 2), avand numarul de masa 4, particule incarcate electric pozitiv, consideram ca este o eroare care trebuie cautata si elucidata, deoarece in cazul dezintegrarii nucleare radioactive naturale nu este posibil si permis sa se elibereze in procesul dezintegrari radioactive o cantitate asa de mare de energie si particule, deoarece substanta sau minereul radioactiv respectiv, isi pierde indentitatea. Daca nucleul atomic emite astfel de particule, el sufera modificari serioase in alcatuirea sa. In urma proceselor de dezintegrare radioactiva apar modificari ale nucleului atomic, dand nastere la un alt atom si a unui nou element chimic. Daca luam ca exemplu, atomul de radiu (Ra) si admitand ideea ca, acest atom in procesul dezintegrarii radioactive ar emite (sau ar pierde) o particula alcatuita din doi protoni si doi neutroni, instantaneu intr-o fractiune de secunda atunci ne-am afla in fata altui atom si a unui nou element chimic respectiv, radonul (Rn). Exemplu de proces de dezintegrare radioactiva : 226 4 222 88Ra => + 2 = 86 Rn procesul poate continua, se obtine, poloniu (Po): 222 4 218 86Rn => + 2 = 84 Po iar in secunda urmatoare, am avea, plumb (Pb): 218 4 214 84Po => + 2 = 82 Pb ceea ce nu ar fi posibil, deoarece procesul dezintegrarii nucleare radioactive nu se produce la voia intamplarii si cu emisii masive de particule atomice elementare, cum ar fi, protoni si neutroni, ci se emit perechi de particule subatomice electroni-pozitroni si electroni-neutrini. Daca avem la dispozitie un gram de radiu (Ra), va trece un timp bine stabilit de 1 590 de ani, pana cand jumatate din nucleele existente se vor dezintegra, iar pana cand din jumatatea de gram ramasa se va dezintegra iarasi o jumatate, mai trec 1 590 de ani si asa mai departe, dar atentie, dupa aceasta perioada de timp ne aflam in fata unor particule atomice de radiu (Ra) si nu de alte tipuri de particule atomice, mentionate anterior. De asemenea, daca in procesul dezintegrari nucleare radioactive s-ar emite helioni formati din doi protoni si doi neutroni, atunci cati helioni se vor emite pe secunda? Un gram de radiu Ra contine: No = N/A = 6,023 . 1023/226 = 2,67 . 1021 nuclee unde N este numarul lui Avogardo, iar conform ecuatiei de injumatatire T1/2 = 0,693/ avem:

= 0,693/1590 . 365 . 86400 = 1,382 . 1011 1/s Ca atare, intr-o secunda se vor dezintegra: 2,67 . 1021 . 1,382 . 10-11 = 3,68 . 1010 nuclee, De unde rezulta ca: pe secunda se emit 3,68 . 1010 helioni, iar daca s-ar emite acesti 4 helioni +2, adica doi protoni si doi neutroni, timpul de injumatatire al radiului Ra se reduce la 397 ani, 182 zile si 43200 secunde, ceea ce nu poate fi adevarat. Mai mult, daca am urmari bilantul energetic al dezintegrarii nucleului de radiu Ra si transformarea sa in nucleu de radon Rn am observa ca: masa initiala a nucleului 22688Ra = 226,0254 a.m.u. masa nucleului final 22286Rn = 222,0175 a.m.u. defectul de masa m = 4,0079 a.m.u. energia corespunzatoare 4,0079 x 931,5MeV = 3733,3588 MeV, intr-o secunda, in procesul dezintegrarii nucleare radioactive a nucleului de radiu Ra se emite un helioni 4+2 si nucleul de radiu Ra se transforma in nucleu de radon Rn, atunci se degaja o energie de 3733,3588 MeV care este de 23 de ori mai mare decat energia rezultata intr-un proces de fisiune nucleara dintr-un reactor nuclear care reprezinta numai 160 MeV, ceea ce nu este adevarat. Faptul ca, in timpul dezintegrarii nucleare radioactive se emit helioni 4+2, adica nuclee de heliu dublu ionizati este o afirmatie grava si eronata. In procesul de dezintegrare radioactiva consideram ca, un proton emite un electron si un pozitron si se transforma intr-un neutron, iar radiatia este alcatuita din pozitroni 0+1e, particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv si nu din helioni 4+2. Pe langa dezintegrarile nucleare radioactive prezentate mai exista si un tip de transmutatie nucleara care se manifesta la toate nucleele radioactive cu numar mare de ordine: captura K (sau chiar L). Aceasta captura K prezinta cateva erorii si confuzii. Un proton din nucleu se poate transforma intr-un neutron prin smulgerea unui electron din

stratul electronic K al invelisului electronic al atomului. In felul acesta in stratul K al invelisului electronic al atomului apare un gol, prin lipsa acestui electron, gol care este umplut la loc de electronii care sar din straturile superioare L, M, s. a. m. d.. Saltul unui electron de pe stratul electronic L pe stratul electronic K, duce la aparitia unei cuante de radiatii X sau Rontgen. In ceea ce priveste starea electrica a atomului ramane neschimbata. Numarul atomic scade cu o unitate, iar numarul de electroni al atomului derivat nu mai trebuie completat, deoarece numarul sarcinilor negative din invelisul electronic al atomului este egal cu numarul sarcinilor pozitive din nucleul atomic, atomul obtinut este din punct de vedere electric neutru.. Golurile electronice din paturile K, L si asa mai departe, se umplu prin rearanjarea electronilor pana se realizeaza configuratia electronica a atomului derivat. Prin urmare, capturarea de catre nucleu a unui electron orbital micsoreaza cu o unitate atat numarul sarcinilor electrice din nucleu (protoni) cat si pe cel al sarcinilor electrice din invelisul

electronic al atomului (electroni), ceea ce conduce la pastrarea starii electrice neutre din punct de vedere electric al atomului, dar in acelasi timp, atomul devine izotop si alt element chimic cu o unitate mai putin. Se cunoaste faptul c, straturile electronice sunt asezate pornind de la nucleul atomic spre exteriorul atomului. De asemenea, se stie ca stratul electronic K este stratul cu energia cea mai mica din invelisul electronic al atomului, iar energia straturilor electronice creste cu departarea acestora de nucleul atomic. Un fapt cunoscut este si acela ca, un atom emite energie mai mare cu cat saltul electronului de pe o orbita superioara pe un strat inferior este mai mare. Saltul electronului de pe stratul L pe stratul K al invelisului atomic pentru a umple golul creat prin capturarea electronului de pe stratul K de catre nucleul atomic, nu poate genera o radiatie X sau Rontgen. Saltul electronului de pe stratul L pe stratul K al invelisului atomic fiind nivele energetice cele mai slabe ale invelisului atomic, nu ar putea genera decat cel mult o radiatie hertiana, deoarece se cunoaste faptul ca, salturile electronilor pe orbite apropiate intre ele si de nucleul atomic genereaza radiatii cu energii foarte mici, respectiv radiatii hertiene si infrarosii, iar saltul electronilor pe orbite mai indepartate intre ele si de nucleul atomic pot genera radiatii vizibile si ultraviolete. In cazul acesta trebuie amintit un lucru deosebit de important, radiatiile radioactive , si sunt emise de nucleul atomic si nu au nici o legatura cu particulele invelisului atomic, respectiv electronii. Se stie ca, radiatiile X sau Rontgen au fost descoperite in timpul descarcarilor electrice in gaze si din interactiunea electronilor obtinuti in urma acestor descarcari electrice cu anticatozi care franeaza electroni in structura lor metalica, la nivelul nucleului atomic si emit radiatii X sau Rontgen si nu la trecerea electronilor de pe orbita superioara fundamentala pe alta orbita inferioara, mai ales ca, intre orbite apropiate de nucleul atomic K si L se emit radiatii care au o energie foarte redusa. In tuburi de sticla vidate in interior si apoi umplute cu heliu He(sau hidrogen H), iar in urma descarcarilor electrice in aceste gaze atomii respectivi se desfac in particulele lor componente, respectiv electroni, ioni negativi, ioni pozitivi, protoni si neutroni. Electronii sunt atrasi de anticatod, iar in urma interactiunii dintre electronii si atomii metalului din care este confectionat anticatodul respectiv, au loc fenomene care genereaza radiatii X sau Rontgen. Electronii indiferent de sursa din care provin, efect fotoelectric, Compton, descarcari electrice in gaze, radiatie nucleara radioactiva sau alte surse electronice si fotoni nucleari sau X proveniti din transmutatii nucleare sau capturi K, ori radiatii nucleare radioactive moi sau dure, interactioneaza in acelasi mod cu nucleul atomic, cu protoni si neutroni. In cazul interactiunii electronilor (-e) cu protoni, acestia emit perechi de particule electroni (e)-pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in starea de excitatie. Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ si formeaza radiatiile , iar pozitroni (+e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv si alcatuiesc radiatiile . Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii X sau moi care sunt identice si au caracteristici asemanatoare cu radiatiile radioactive emise de nuclee atomice in procesul dezintegrari nucleare radioactive. La revenirea neutronilor de pe orbita superioara pe orbita fundamentala, acestia emit fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.

In cazul capturari unui electron din stratul K al invelisului atomic de catre un proton al nucleul radioactiv de sodiu 2211Na acesta emite o pereche de particule electron-pozitron si se transforma intrun neutron. Nucleul de sodiu 2211Na prin transformarea protonului in neutron, rezulta o alta structura nucleara respectiv, nucleul de neon 2210Ne care trece imediat in starea fundamentala, stabila prin emisia unei cuante sau X dure. In cazul acesta putem face un bilant energetic al transformarii protonului in neutron in nucleul de sodiu 2211Na. Se stie ca, nucleul de sodiu 2211Na este compus din 11 protoni si 11 neutroni, iar masa nucleului de sodiu 2211Na este: 11 protoni x 1,00783 masa protonului = 11,08613 masa protonilor 11 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 11,09537 masa neutronilor 11,09537 + 11,08613 = 22,1815 a.m.u. Dupa transformarea protonului in neutron, avem o alta structura nucleara respectiv, nucleul de neon 2210Ne care este alcatuit din 10 protoni si 12 neutroni, iar masa nucleara a nucleului de neon 2210Ne este: 10 protoni x 1,00783 masa protonului = 10,0783 masa protonilor 12 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 12,10404 masa neutronilor 12,10404 + 10,0783 = 22,18234 a.m.u. Bilantul energetic al transformarii protonului in neutron din nucleul de sodiu 2211Na este: Masa initiala a nucleului 2211Na =22,1815 a.m.u. Masa nucleului final 2210Ne =22,18234 a.m.u. Defectul de masa m = 0,00084 a.m.u. Energia corespunzatoare 0,00084 x 931,5 MeV = 0,78246 MeV De unde rezulta, energia totala la transformarea protonului in neutron: Energia fotonului nuclear sau X dur = 0,78246 MeV Energia pozitronului (sau cuanta )0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV Energia electronului (sau cuanta ) 0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV Energia totala emisa in captura K a protonului =1,80711 MeV In cazul interactiunii electronilor (-e) cu neutroni, acestia emit perechi de particule electroni (e)-neutrini () si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara. Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ formeaza radiatiile , iar neutrini () fiind particule neutre din punct de vedere electric alcatuiesc radiatiile X sau moi. Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. Dupa transformarea neutronului in proton, avem alta structura nucleara respectiv, nucleul de magneziu 2212Mg care este alcatuit din 12 protoni si 10 neutroni, iar masa nucleara a nucleului de magneziu 2212Mg este: 12 protoni x 1,00783 masa protonului = 12,09396 masa protonilor 10 neutroni x 1,00867 masa neutronului = 10,0867 masa neutronilor 12,09396 + 10,0867 = 22,18066 a.m.u. Bilantul energetic al transformarii neutronului in proton din nucleul de sodiu 2211Na este: Masa initiala a nucleului 2211Na =22,1815 a.m.u. Masa nucleului final 2212Mg =22,18066 a.m.u. Defectul de masa m = 0,00084 a.m.u. Energia corespunzatoare 0,00084 x 931,5 MeV = 0,78246 MeV De unde rezulta, energia totala la transformarea neutronului: Energia fotonului nuclear sau X dur = 0,78246 MeV

Energia neutrinului 0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV Energia electronului 0,00055 x 931,5MeV=0,512325MeV Energia totala emisa in captura K a neutronului =1,80711 MeV Fotonii nucleari sau X duri emisi sunt particule neutre din punct de vedere electric si reprezinta diferenta de energie dintre doua orbite nucleare. Acestea sunt fenomenele care conduc la generarea radiatiilor X sau Rontgen, daca ar avea loc o captura K. In urma interactiunilor electronilor cu particulele nucleului atomic sunt emisi din acesta, fotoni nucleari sau ori X moi, rezultate in urma procesului de anihilare dintre electroni si pozitroni si fotoni nucleari sau radiatii ori Xd dure emise la trecerea protonilor sau neutronilor de pe orbitele superioare pe orbite inferioare fundamentale ale nucleului atomic si in ultimul rand, electroni sau radiatia b care provine din emisia produsa la interactiunea electronului cu neutronul, sunt retinuti si completeaza golurile existente in invelisul electronic al atomului, in captura K, in anticatod, unde exista un exces de sarcini pozitive, etc. Completarea golurilor provocate de electroni capturati din invelisul electronic de catre nucleul atomic, acolo unde este cazul, se face cu ajutorul electronilor emisi de catre nucleul atomic si nu dinspre invelisul electronic spre nucleul atomic cum se sustine. Aici, trebuie facuta precizarea ca, radiatiile X emise de nucleul atomic, in drumul lor, prin invelisul electronic al atomului spre exteriorul atomului, provoaca numeroase interactiuni si perturbari electronice. Particulele nucleare mentionate, protonii si neutronii sunt numai stari diferite ale unuia si aceluiasi nucleon. In cazul acesta putem vorbi de electronii ca particule de schimb care se bazeaza pe o transformare reciproca, succesandu-se foarte rapid, protonul in neutron si invers. Electroni nu sunt singurele particule de schimb dintre protoni si neutroni, particule de schimb sunt si pozitroni, neutrini si fotoni nucleari sau X care pot interactiona cu particulele nucleului atomic. Radiatiile X obtinute in mod artificial prin descarcari electrice in gaze sau in urma unor procese de transmutatie nucleara radioactiva si radiatiile care apar in timpul dezintegrari radioactive naturale sunt identice si au proprietati asemanatoare. De aici se poate trage concluzia ca, radiatiile radioactive , si si radiatiile X sau Rontgen sunt de natura nucleara si nu au nici o legatura cu procesele care au loc la nivelul invelisului electronic al atomului. 5. RADIATIILE ELECTROMAGNETICE RADIATIILE ELECTRONICE HERTIENE, TERMICE: INFRAROSII, VIZIBILE SI ULTRAVIOLETE RADIATIILE ANODICE, CATODICE SI CANAL RADIATIILE NUCLEARE DE FRANARE SAU X RADIATIILE NUCLEARE RADIOACTIVE , SI RADIATIILE ANODICE, CATODICE, CANAL, NUCLEARE X AU PROPRIETATI ASEMANATOARE CU RADIATIILE NUCLEARE RADIOACTIVE , SI ECUATIA APARITIEI NEUTRONULUI INCOMPLETA GENERATORUL NUCLEAR TERMOELECTRIC Radiatiile electromagnetice reprezinta emisia si propagarea in spatiu a unor particule, radiatie corpusculara si unde, radiatie ondulatorie, acestea fiind insotite de un transport de energie. Energia unei particule in miscare este egala cu E = h. Orice particula in miscare este insotita de o unda.

Lungimea de unda a unei particule in miscare este = c/, unde c este viteza de propagare a particulei egal cu viteza luminii 2,9987.108 m/s si frecventa de propagare a particulei. Radiatiile electromagnetice se impart in patru categorii: 1 - radiatii care apar datorita absorbtiei si emisiei de energie care are loc la nivelul invelisului electronic al atomului: - radiatii herti ene - radiatii termice, care se impart in: - radiatii infrarosii - radiatii vizibile - radiatii ultraviolete. Acesta radiatii sunt alcatuite din fotoni electronici. 2 - radiatii care apar, in urma unor procese de descompunere a atomului in partile sale componente prin descarcari electrice in gaze: - radiatii anodice - radiatii catodice - radiatii canal. Radiatiile anodice sunt alcatuite din sarcini electrice pozitive, ioni pozitivi si protoni. Radiatiile catodice sunt alcatuite din sarcini electrice negative, electroni si ioni negativi. Radiatiile canal sunt alcatuite din sarcini electrice pozitive, protoni si ioni pozitivi. 3 - radiatii care apar datorita absorbtiei de electroni de catre atomii unui solid si franati in interiorul acestuia si emisia de energie care are loc la nivelul nucleului atomic: - radiatii X (sau Rontgen) 4 - radiatii care apar prin dezintegrare nucleara radioactiva: - radiatii nucleare radioactive beta ( ), alfa ( ) si gama ( ). Radiatiile sunt alcatuite din electroni care au sarcina electrica negativa. Radiatiile sunt formate din pozitroni care au sarcina electrica pozitiva. Radiatiile sunt compuse din neutrini, forta moale si fotoni nucleari, forta dura, Radiatiile hertiene cunoscute si sub denumirea de unde radio, se propaga in linie dreapta si cu viteza finita, avand proprietatea de a se reflecta atunci cand intalnesc obiecte sau obstacole in calea lor. Datorita acestei proprietatii, undele radio sunt utilizate in detectarea si determinarea pozitiei unui obiect sau avion aflat in zbor, prin emisia unor unde radio, reflectarea lor de catre obiect si receptionarea lor de la obiectul detectat. Radiatiile hertiene se produc prin saltul electronilor pe orbite mai apropiate intre ele, cele care au un nivel energetic foarte scazut. Radiatiile hertiene sunt absorbite de catre pamant, cele care au lungimi de unda cuprinse intre 1 centimetru si 30 metri, trec prin atmosfera Pamantului numita fereastra radio. Radiatiile hertiene care au lungimea de unda mai mare de 30 metri, sufera reflexia pe ionosfera.
Radiatiile X sau Rontgen sunt alcatuite din fotoni nucleari care formeaza radiatia moale si dura nucleara.

Datorita reflexiei acestor radiatii emise din spatiul cosmic, acestea nu pot fi in intregime studiate de la suprafata Pamantului. In ultima perioada de timp se folosesc sateliti specializati care ne ajuta sa obtinem informatii cu ajutorul undelor radio din spatiul cosmic. Primele cercetarii asupra radiatiilor termice s-au facut asupra spectrului solar, iar lumina si caldura emisa de Soare au fost descompuse cu ajutorul unei prisme de sticla. S-a ajuns la radiatia termica, atunci cand s-a observat ca, actiunea chimica a radiatiei spectrului solar creste pe masura deplasarii de la rosu la violet. Din acest imens spectru de radiatii electromagnetice, ochiul uman sesizeaza numai radiatiile cuprinse intre radiatiile infrarosii si cele ultraviolete, numai radiatiile vizibile. Radiatiile electromagnetice existente in Univers sunt rezultatul unor procese termonucleare care au loc in Soare sau Galaxii. Un corp incandescent isi schimba culoarea, deci si frecventa, odata cu temperatura.
La 500C fierul are culoarea rou inchis, devenind pe masura ce temperatura creste rosuaprins, portocaliu, galben, apoi alb stralucitor la 1800C.

Radiatiile infrarosii se produc prin saltul electronilor de pe o orbita mai inalta pe una mai apropiata de nucleul atomic. Fotografierea in infrarosu constituie o aplicatie practica foarte importanta. Propagarea radiatiilor infrarosii nu este influentata de atmosfera viciata de praf, fum, ceata, etc., putandu-se fotografia peisaje, munti sau orase situate la mare distanta. Absorbtia si reflexia in infrarosu difera de cele de lumina, pe astfel de fotografii culorile avand alte nuante. Apa absoarbe radiatiile infrarosii si apare ca cerneala, metalul este stralucitor ca oglinda, iar culorile inchise devin deschise. Imaginile obtinute in astronomie au permis cunoasterea formelor de relief, compozitie chimica, a temperaturii, constituirea planetelor, stelelor, nebuloaselor si galaxiilor. Radiatiile vizibile reprezinta lumina pe care retina ochiului o sesizeaza avand de multe ori culori diferite. In afara celor sapte culori ale curcubeului, exista o infinitate de nuante intermediare pe care totusi ochiul nostru nu le mai poate sesiza, decat intr-un numar limitat de culori. Radiatiile vizibile se produc prin saltul electronilor de pe o orbita mai inalta pe una cat mai apropiata de nucleul atomic. Atomul este un sistem oscilant care poate absorbi sau emite o radiatie electromagnetica. Atomul trece dintr-o stare energetica in alta, prin saltul electronului de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara, atomul absoarbe energie, iar la revenirea electronului de pe orbita superioara pe orbita fundamentala, atomul emite energie. Energia radiatiei emise la un salt al electronului in atom este egala cu diferenta dintre energiile celor doua orbite intre care are loc saltul electronului. Cu cat aceast diferenta este mai mare cu atat frecventa radiatiei emise este mai mare. Radiatiile ultraviolete sunt invizibile pentru ochiul uman. Acestea se obtin cu ajutorul lampilor cu vapori de mercur in care se produc descarcari electrice. Soarele emite in mod continuu radiatii ultraviolete. In multe cazuri, oameni au fost supusi unor radiatii pe care le-au denumit radiatii termice. Acestea le-au creat probleme de sanatate prin iritarea, inrosirea pielii sau umflarea fetei, etc. De fapt, era rezultatul efectului radiatiilor ultraviolete pe care le cunoastem prin expunerea exagerata la soare.

Radiatiile ultraviolete se produc prin saltul electronilor de pe o orbita mai inalta pe orbita ceea mai apropiata de nucleul atomic. Fiind orbiti de succesele descoperirii radioactivitati am uitat si am aruncat la gunoi de-a lungul timpului lucrari foarte importante. Progresele facute de oamenii de stiinta in ultimi 150 de ani cu privire la constituirea materiei, au la baza fenomene observate cu prilejul descarcarilor electrice in gaze. In timpul descarcarilor electrice in gaze, efectuate in anumite conditii se produc mai multe tipuri de radiatii diferite intre ele si diferite de radiatiile obisnuite de lumina si caldura cunoscute. S-au construit numeroase feluri de tuburi de sticla cu forme si marimi diferite, in care sau produs descarcari electrice. Deosebirea dintre ele consta in presiunea sub care se gaseste gazul din interiorul lor si de numrul si asezarea electrozilor. In cazul acesta voi prezenta, tubul Crookes cea mai importanta "bijuterie" a stiintei la care s-a renuntat cu usurinta in schimbul cercetarilor nucleare radioactive.
In tubul Crookes gazul (hidrogen) se afla la o presiune de o milionime de atmosfera.

Tubul este construit dintr-un balon de sticla prevzut cu trei gaturi, cu trei electrozi. La unul din gaturi este fixat electrodul pozitiv, anodul, la al doilea este montat electrodul negativ, catodul confectionat dintr-o placa metalica gurita, iar la al treilea gat este instalata o plac metalica, numita anticatodul. Daca se leaga anodul si catodul la polii unei bobine de inductie puternice se constata ca: - de la anod si perpendicular pe el pornesc niste radiatii purtatoare de electricitate pozitiva, numite radiatii anodice - de la catod, oricare ar fi pozitia anodului, pornesc doua feluri de radiatii: a - purtatoare de electricitate negativa merg perpendicular pe suprafata catodului, in spre interiorul balonului la electrodul pozitiv, anod. Acestea suntradiatiile catodice b - purtatoare de electricitate pozitiva, pornesc tot perpendicular pe catod, dar in directie opusa radiatiilor catodice. Ele se formeaza in cazul in care catodul este gaurit, cand este strabatut de canale in grosimea lui. Radiatiile care trec prin aceste canale in spatele catodului se numesc radiatii canal. Mecanismul descarcarilor electrice in gaze, tinute la presiune foarte mica, consta in faptul ca, curentul electric strabate spatii foarte rarite, avand posibilitatea sa sparga atomii si moleculele gazului inchis in tub. Atomii si moleculele se sparg in doua parti incarcate cu electricitate, electronii si protonii (in cazul hidrogenului). Particulele incarcate negativ (electronii si ioni negativi) sunt respinse de catod si alcatuiesc radiatia catodica. Oricare ar fi natura gazului din tub, particula negativa este intotdeauna aceeasi. Ramasitele pozitive (protonii si ioni pozitivi) din atom sau molecula calatoresc in directia opusa drumului pe care-l ia particula negativa, strabatand canale din catod alcatuind in spatele acestuia radiatia canal. Proprietatile acestor radiatii depind de natura gazului din care au luat nastere. Radiatiile catodice care izbesc in drumul lor anticatodul, inclinat cu 45 pe directia radiatiilor dau nastere radiatiilor X sau Rontgen.

Electronii sunt respinsi de catod si atrasi de anticatod, iar in urma interatiunii dintre electronii si atomii metalului din care este confectionat anticatodul, au loc fenomene care genereaza radiatii X sau Rontgen. In cazul interactiunii electronilor (-e) cu protoni din nucleul atomic, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-pozitroni (+e) si se transforma din protoni in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara. Electroni (-e) si pozitroni (+e) emisi formeaza radiatiile care sunt alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii care sunt formate din pozitroni, particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv. Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric, care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii X sau moi, care sunt identice si au caracteristici asemanatoare cu radiatiile radioactive emise de nucleele atomice in procesul dezintegrari nucleare radioactive. La revenirea neutronilor de pe orbita superioara, pe orbita fundamentala, acestia emit fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In cazul interactiunii electronilor (-e) cu neutroni din nucleul atomic, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-neutrini (on)) si se transforma dinne utroni in protoni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara. Electroni (-e) si neutrini (on)) emisi formeaza radiatiile care sunt alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii X sau moi, care sunt formate din neutrini, particule neutre din punct de vedere electric. Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. Aceste radiatii X nu sunt purtatoare de sarcini electrice. Radiatiile X au o mare putere de patrundere si proprietatea de a fi absorbite de tesuturile moi, oasele capului, metalele grele si plumbul. Rontgen a iradiat mana sotiei sale, obtinand prima fotografie in care apareau oasele mainii si verigheta sotiei. Sotii Curie descopera radiul, totodata si existenta a trei feluri deradiatii nucleare radioactive , si emise de acesta. Acestia au observat ca, radiatiile radioactive beta si alfa sunt deviate de un camp electric format din doi electrozi,

unul avand polaritatea electrica pozitiva (+), iar celalalt polaritatea electrica negativa (-), iar radiatiile gama nu sunt deviate. Radiatiile sunt deviate si curbate foarte puternic spre polaritatea electrica pozitiva (+), fiind alcatuite din particule care au sarcina electrica negativa (-), electronii, radiatiile sunt deviate de polaritatea electrica negativa (-), acestea sunt compuse din particule care au sarcina electrica pozitiva (+), pozitronii, iar radiatiile nu sunt deviate de polaritatile electrice pozitive (+) si negative (-) a celor doi electrozi, fiind particulele neutre din punct de vedere electric si alcatuite din neutrini si fotoni nucleari (0). In interiorul acestui metal radioactiv, radiu are loc un proces de dezintegrare nucleara radioactiva care duce la transformarea spontana a nucleului atomic, in urma caruia din interiorul acestuia sunt expulzate particulele nucleare subatomice electroni, pozitroni si neutrini. Urmarind cu atentie alcatuirea din punct de vedere al sarcinilor electrice si proprietatile radiatiilor anodice, canal, catodice, X si comparate cu radiatiile radioactive , si se poate constata cu usurinta ca sunt identice, singura deosebire importanta consta in faptul ca, prima categorie de radiatii se obtin pe cale artificiala si pot fi usor controlate, iar radiatiile nucleare radioactive sunt emise spontan si total necontrolat de metale sau substante radioactive. 1. Radiatiile anodice - sunt atomi sau molecule incarcate cu electricitate pozitiva protoni si ioni pozitivi: - radiatii corpusculare alcatuite din particule - sunt deviate de un camp electric si magnetic - putere de patrundere mica - sunt atrase de polaritatea negativa - impresioneaza placa fotografica - ionizeaza aerul in drumul lor. Radiatiile canal - sunt atomi sau molecule incarcate cu electricitate pozitiva protoni si ioni pozitivi: - radiatii corpusculare alcatuite din particule - viteza cuprinsa intre 300 - 600 km/s - putere de patrundere mica - sunt deviate de camp electric si magnetic, in camp electric sunt accelerate spre polaritatea negativa, iar in camp magnetic le sunt curbate traiectoriile - impresioneaza placa fotografica - ionizeaza aerul in drumul lor. Radiatiile radioactive - sunt particule subatomice, pozitroni incarcati cu electricitate pozitiva: - radiatii corpusculare alcatuite din corpuscule - viteza aproximativ 10 000 km/s - putere de patrundere mica - foite de aluminiu avand o grosime de 1/100 mm - sunt deviate de campul electric si magnetic - impresioneaza placa fotografica - ionizeaza aerul in drumul lor - 20 000 - 40 000 ion/cm. 2 - Radiatiile catodice - sunt alcatuite din ioni negativi sau atomi liberi de electricitate negativa si electroni: -radiatii corpusculare alcatuite din particule - viteza cuprinsa intre 60 000 -100 000 km/s - au o putere mica de patrundere - sunt deviate de camp electric si magnetic, in camp electric sunt accelerate spre polaritatea negativa, iar in camp magnetic le sunt curbate traiectoriile - impresioneaza placa fotografica - masa electronului 1835 de ori mai mica decat a atomului de hidrogen - ionizeaza aerul in drumul lor. Radiatiile radioactive - sunt alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ: - radiatii corpusculare alcatuite din particule - viteza de deplasare intre 100 000 - 300 000 km/s - au o putere de patrundere mai mare, pot strabate substante solide in grosime de cativa mm - sunt deviate foarte puternic in campul electric si magnetic, atrase de polaritatea pozitiva

- impresioneaza placa fotografica - masa electronului variaza cu viteza de deplasare, electroni care se deplaseaza cu 94% din viteza luminii, are greutatea de 3 ori mai mare din greutatea atomului de hidrogen, iar un electron care se deplaseaza cu viteza egala cu cea a luminii are masa infinita - ionizeaza aerul in drumul lor. 3 - Radiatiile X sau Rntgen - nu sunt incarcate cu electricitate, sunt neutre din punct de vedere electric: - radiatii corpusculare alcatuite din particule, fotoni nucleari moi si duri - au o mare putere de patrundere, strabate straturi groase de corpuri opace pentru lumina obisnuita - hartie, carton, trec prin placi de aluminiu si fier - nu sunt deviate de campul electric si magnetic - impresioneaza placa fotografica - lungime de unda foarte mica de 1000 ori mai mica decat lumina obisnuita - se propaga cu viteza luminii. Radiatiile radioactive- nu sunt incarcate cu electricitate, sunt neutre din punct de vedere electric: - radiatii corpusculare alcatuite din particule, neutrini radiatia moale si fotoni nucleari radiatia dura - au o mare putere de patrundere, strabat 115 m de aer, trec printr-un bloc de metal de 30 cm grosime - nu sunt deviate de campul electric si magnetic - impresioneaza placa fotografica - lungime de unda foarte mica - se propaga cu viteza luminii. Acestea sunt asemanarile in parte dintre radiatiile anodice, canal, catodice, X si radiatiile radioactive , si , totusi unele dintre ele prezinta viteze variate de deplasare, respectiv: 1 - radiatiile canal - 300 - 600 km/s radiatiile - aprox. 10 000 km/s 2 - radiatiile catodice - 60 000 - 100 000 km/s radiatiile - 100 000 - 300 000 km/s. Aici doresc sa fac precizarea ca, particulele din care sunt alcatuite radiatiile respective nu contin o boala sau maladie cu o anumita specificatie. Acestea sunt simple sarcini electrice pozitive, negative sau neutre, dar se comporta ca niste proiectile minuscule care lovesc corpul uman, animal sau al planetelor. Boala sau leziunile care apar in urma iradierii cu aceste particule se datoresc in mare masura numarului de particule si viteza cu care acestea strabat corpul uman. Orificiile pe unde intra aceste particule in corpul uman sunt invizibile, dar leziunile pe care aceste particule le provoaca in drumul lor, in interiorul corpului uman sunt imense, greu de tratat si vindecat. In fizica inca, se mai sustine faptul ca, radiatiile X si sunt de natura ondulatorie si nu de natura corpusculara. Aici, intram in domeniul confuziilor si al erorilor in fizica. Astfel, la transmutatia artificiala provocata nucleelor atomice prin bombardarea cu particule emise de radiu sau poloniu asupra beriliului pot, sa excite nucleele acestuia si ca urmare sunt expulzati neutroni, conform ecuatiei: 4 9 12 1 2 + 4Be => 6C + 0n Neutroni apar datorita faptului ca, la contopirea particulei 42 cu nucleul de beriliu 94Be, se formeaza un izotop foarte excitat al carbonului 136C care trece in stare normal 126C si emite un neutron. Cu aceasta transmutatie artificiala Chadwick descopera neutronul (1930) ca fiind particula neutra din punct de vedere electric, particula componenta a nucleului atomic, avand o masa apropiata de masa protonului.

neutroni. Nu este exclus ca in anumite conditii aceste radiatii s fie alcatuite si din atomi simpli, neionizati, particule neutre din punct de vedere electric. Confuziile si erorile persista (sunt numeroase) in fizica mai ales in ecuatia prezentata anterior privind obtinerea neutronilor, mai mult trebuie sa avem in vedere faptul ca, Chadwick a obtinut premiul Nobel pentru descoperirea neutronilor. In ecuatia data avem urmatoarele elemente: 4 2 - particula alfa - atom de heliu dublu ionizat (lipsa electronilor din invelisul electronic) sau mai simplu, nucleu de heliu alcatuit din 2 protoni si 2 neutroni - corect ar fi: 4+2 . 9 4Be - atom de beriliu alcatuit din 4 electroni, 4 protoni si 5 neutroni. In urma acestei transmutatii artificiale nucleare obtinem: 12 6C - ion de carbon dublu ionizat alcatuit din 4 electroni, 6 protoni si 6 neutroni, corect 12 este 6C++. 1 0n - neutron - particula elementara neutra din punct de vedere electric, componenta a nucleului atomic. In cazul acesta ecuatia data ar fi enuntata corect, in felul urmator: 4 9 12 ++ + 10n +2 + 4Be => 6C Exemple de genul acesta ar putea continua, dar nu acesta este scopul acestei lucrari. Crookes in experimentele sale a observat ca, radiatiile catodice produc caldura in locul unde intalnesc un obiect in calea lor. Acesta a inlocuit un catod plan cu un catod concav si a potrivit in asa fel focarul catodului incat acesta sa cada pe peretele tubului de sticla. Astfel, a observat ca, sticla in punctul lovit de radiatiile catodice se incalzeste tare, se inmoaie nu mai poate rezista diferentei dintre presiunea atmosferica si cea din interiorul tubului, tubul de sticla se sparge. Folosind acelasi experiment Crookes a reusit sa topeasca in felul acesta o placa fcuta dintr-un aliaj de platina si iridiu (1500C - 1800C) cu ajutorul radiatiilor catodice. Placa metalica a fost fixata in tub in asa fel incat mijlocul ei s se gaseasca in focarul catodului concav. Cand curentul de inductie nu e prea puternic, placa se incalzeste pana la incandescenta. Daca se mareste intensitatea curentului, atunci placa se topeste. Pornind de la acest experiment care a avut loc in urma cu mai bine de 100 de ani am putea realiza un generator nuclear termoelectric. Generatorul nuclear termoelectric se compune dintr-un balon de sticla prevazut cu doi electrozi, un electrod plat, anodul si un electrod concav, catodul. Spatiul din interiorul acestui balon de sticla este vidat si introdus un gaz (hidrogen, heliu, etc) asupra caruia se produc descarcari electrice. In interiorul acestuia se afla instalata o spirala de sticla in care exista apa, provenita dintr-un rezervor de apa printr-o conducta de sticla din care este confectionata si spirala. La partea superioara a balonului de sticla se gaseste un lacas exterior in care se introduce un termometru, cu care se supravegheaza caldura din interiorul acestuia.

Chadwick nu se opreste aici, studiaza radiatia si ajunge la concluzia ca, radiatiile sunt alcatuite din urmatoarele particule: - fotoni - pana la 15,5 MeV - neutroni - de la 15,5 - 90 MeV Deci, in cazul radiatiilor X si este vorba de particule nucleare, corpusculi respectiv, foto ni nucleari, neutrini si

Generatorul este prevazut cu doua circuite electrice de alimentare a electrozilor cu energie electric. Un circuit electric este alcatuit dintr-un generator G si un intrerupator I. Cand se inchide circuitul electric cu ajutorul intrerupatorului I, atunci are loc o descarcare electrica in gazul din interiorul balonului de sticla situat intre anod si catod. Curentul electric strabate spatiu foarte rarit dintre cei doi electrozi avand posibilitatea sa sparga atomii si moleculele gazului inchis in tub. Atomii si moleculele se sparg in dou parti incarcate cu electricitate, electronii si protonii (in cazul hidrogenului). Particulele incarcate pozitiv sunt respinse de anod si atrase de catod, acestea formeaza radiatiile anodice, iar particulele negative (electronii) sunt respinse de catod si alcatuiesc radiatia catodica care datorita formei concave a catodului, electronii se concentreaza intr-un loc central numit focar care va incalzi si vaporiza apa din spirala de sticla. Vaporii de apa rezultati sunt dirijati printr-o conducta de sticla spre paletele generatorului electric Ge care produc invartirea lor, astfel intra in functiune si generator electric Ge care produce la randul sau energie electrica. Vapori de apa isi continua traseul si ajung in rezervorul de apa de unde au plecat initial. Din momentul puneri in functiune a acestui generator electric Ge, energia electrica rezultata poate fi utilizata pentru alimentarea cu energie electrica a unor consumatori electrici externi sau chiar a electrozilor din balonul de sticla, prin intermediul celui de al doilea circuit electric. Astfel, se deschide primul circuit electric, prin intermediul intrerupatorului I si se inchide cel de al doilea circuit electric cu ajutorul intrerupatorul In. Curentul electric trece printr-un potentiometru P cu cursor C conectat la bornele A si B pentru a utiliza energia necesara functionarii in conditii optime a generatorului nuclear termoelectric. Energia electrica utilizata este controlata cu ajutorul unui voltmetru V si ampermetru A. In felul acesta obtinem energie in conditii optime, simplu, eficace si nepoluanta. In prezent exista o tendinta generala a mai multor oamenii de a separa radiatia vizibila, termica, etc., de radiatia electromagnetica, dar nu este posibil acest lucru deoarece, tocmai unitatea sau suma acestor radiatii alcatuiesc radiatia electromagnetica. Mai mult decat atat, James Clark Maxwell demonstreaza ca: electrostatica, electrocinetica, eloctrodinamica, magnetismul si optica sunt aspecte ale unei teorii electromagnetice unitare. Din cele prezentate anterior reiese un aspect foarte important: lumina vizibila face parte din marea familie a radiatiilor electromagnetice, iar toate aceste radiatii se propaga in vid cu aceeasi viteza, c = 299870 km/s. Aceste radiatii se deosebesc intre ele prin lungimea de unda si frecventa . Iar pentru toate tipurile de radiatii este valabila legea c = . Astfel, se poate constata ca, toate realizarile stiintifice obtinute pana in prezent (sau vor avea loc in viitor), cat si marile descoperiri stiintifice care au dus la progresul rapid al civilizatiei noastre s-au produs odata cu dezvoltarea tehnicii vidului.
In Univers exista deja un spatiu vidat sau rarefiat, spatiul cosmic, iar pentru a ne putea deplasa cu usurinta in acest vid cosmic si cu viteze apropiate de viteza luminii sau chiar mai mari este necesar sa construim acel mecanism care prin lumina vizibila si invizibila emisa sa ajute la deplasarea unei nave.

6. FUZIUNEA NUCLEARA CONTROLATA SAU EROAREA MILENIULUI III IN FIZICA INTERACTIUNEA RADIATIILOR ULTRAVIOLETE CU SUBSTANTA-MATERIA INTERACTIUNEA CAMPULUI ELECTROMAGNETIC CU PARTICULELE ATOMICE UNIREA EFECTULUI FOTONIC, ELECTRIC, MAGNETIC SI TERMIC 19 MAI 1989 FUZIUNEA NUCLEARA PRIN EFECT FOTOELECTROMAGNETOTERMIC LA TEATRUL MARIA FILOTTI DIN BRAILA SOLENOIDUL DE CUART ENERGIA DE LEGATURA PLASMA RECE FUZIUNEA NUCLEARA CONTROLATA A PLASMEI RECI CAMPUL UNIFICAT SPECTRUL ELECTROMAGNETIC LUMINOS
AUR DUPA DORINTA

Doi oameni de stiinta cunoscuti, prof. Martin Fleischmann de la Universitatea Southamgton, Marea Britanie si prof. Stanley Pons de la Universitatea Utah, S.U.A., au anuntat rezultatul unei experiente care a uimit lumea intreaga. Aceasta se intampla in primavara anului 1989. Cei doi au sustinut si afirmat ca, au reusit sa produca o reactie de fuziune nucleara controlata. De fapt a fost cea mai mare gafa stiintifica in domeniul fizicii, eroarea mileniului III in fizica. Culmea acestei erori a fost atunci cand, numeroase ziare si posturi de televiziune din intreaga lume si foarte multi oameni de stiinta de pe suprafata globului, afirmau la randul lor ca, s-a obtinut fuziunea nucleara controlata. Fizicieni de renume mondial care predau cursuri de fizica in renumite universitati ale lumii, au realizat ceva si nu stiau ce anume. Au fost insa, cercetatorii care au constatat ca la electrodul de paladiu se aduna atomi de hidrogen intr-o asa maniera, incat, la un moment dat explodeaza, degajand o mare cantitate de caldura. Acestia au creat un fel de dispozitiv electrochimic, un curent electric a fost trecut intre doi electrozii unul de platina si unul de paladiu, suspendati intr-o solutie de litiu cu apa grea (adica apa in care atomii de hidrogen sunt inlocuiti cu deuteriu- un izotop al hidrogenului. Paladiu este un metal care absoarbe hidrogenul. Cei doi cercetatori sustineau ca, fuziunea intre doi atomii de deuteriu se produce in structura cristalina a paladiului si ca rezultat, se degaja o caldura de patru ori mai mare decat la simpla trecere a unui curent electric. Se cunoaste faptul ca, paladiu este folosit in chimie drept catalizator de hidrogenare. Viteza unei reactii chimice este modificata de prezenta catalizatorilor. Cataliza poate fi pozitiva cand catalizatorul mareste viteza de reactie, sau negativa cand diminueaza viteza de reactie. In cazul acestui experiment paladiul a marit viteza de reactie si a rezultat aceea energie imensa neasteptata. Cei doi profesori au realizat electroliza apei grele, fiind totusi o realizare remarcabila, dar nu ce au afirmat initial. Conditiile de realizare a fuziunii controlate sunt cu mult mai complexe, decat o simpla electroliza, de oricare natura ar fi ea. Interactiunea radiatilor ultraviolete cu substanta are ca efect smulgerea electronilor din invelisul electronic al atomilor substantelor respective. Radiatiile ultraviolete sunt alcatuite din fotoni electronici. In cazul hidrogenului prin interactiunea fotonilor electronici ai radiatiilor ultraviolete se smulg electronii din invelisul electronic al atomului, iar in urma acestei interactiuni apar particule elementare libere, protoni si electroni, se obtine astfel, cea mai simpla plasma, plasma rece. Acum, ar fi interesant sa realizam procesul invers, de fuzionare a acestor particule libere. In plasma rece ne aflam in prezenta unor particule libere incarcate din punct de vedere electric, protoni care au sarcina electrica pozitiva si electroni care au sarcina electrica negativa. Particulele nucleare individuale libere sunt sarcini electrice, pozitive-protoni si negativeelectroni, iar pentru unirea lor trebuie sa obtinem o viteza suficient de mare pentru a invinge fortele de respingere reciproca care sa permita apropierea lor. Cresterea vitezelor unor particule atomice s-a realizat cu succes in acceleratoarele de particule. In cazul de fata nu intram in structura si principiile de functionare al acceleratoarelor de particule care difera intre ele si ar fi o munca inutila. Aceste acceleratoare de particule dispun de instalatii complicate si costisitoare. In primul rand instalatii de vidare, cand substanta-materia ne inconjoara din abundenta, pretutindeni si asteapta de milenii sa fie folosita cu consum redus de energie, iarea, este capabila sa ne dea in schimb mai multa energie decat ne-am fi imaginat vreodata. Trebuie doar sa intram in acel microcosmos al materiei unde atomul este capabil sa absoarba si sa emita energie, avand totodata posibilitatea sa obtinem energie din masa materiei care se poate gasi pretutindeni.

Interesant este faptul ca, formula E = mc2 nu contine nici o referire la o anumita substanta, dar nici nu este nevoie, caci un gram de aer, gram de apa sau gram de particule cosmice, reprezinta tot un gram de masa. Deci, noua ne revine rolul important de a pune in libertate orice cantitate de energie din masa materiei care ne inconjoara si pe care sa o folosim sau adapta la aparatele si utilajele construite pana in momentul de fata. Actualele acceleratoare de particule au dimensiuni si greutati uriase, de exemplu, acceleratorul de protoni al C.E.R.N. de la Geneva numai pentru construirea electromagnetilor a fost necesara o cantitate de 3200 de tone de materiale. Toate aceste constructii si instalatii colosale sunt realizate pentru a accelerarea unor simple sarcini electrice, iar cea mai importanta componenta a acceleratoarelor de particule o constituie camera de accelerare unde are loc de fapt accelerarea particulelor. Indiferent de forma camerei de accelerare principiul de accelerare al particulelor-sarcinilor electrice libere este acelasi, prin interactiunea unor campuri electromagnetice creste viteza de deplasare a acestor particule-sarcini electrice libere. In vederea obtinerii fuziunii unor particule-sarcini electrice este necesar sa realizam anumite campuri electromagnetice pentru a creste viteza de deplasare a particulelor-sarcinilor electrice pentru a invinge fortele de respingere reciproca a lor si care sa permita fuziunea lor. H.C. Oersted a descoperit ca, la trecerea unui curent electric printr-un conductor, in jurul acestuia ia nastere un camp magnetic care se numeste camp electromagnetic. Ampere, Faraday si alti au stabilit ca, forma si distributia campului magnetic depind de forma circuitului si valoarea curentului electric si ca, campul magnetic B(H) este perpendicular pe curentul electric, iar liniile de camp magnetic sunt linii inchise. Efectele ce apar in campul magnetic sunt reprezentate prin marimea caracteristica a campului magnetic numita intensitate magnetica H. In interiorul unei bobine de sarma se introduce un ac magnetic. La trecerea unui curent electric prin bobina de sarma, acul magnetic se pozitioneaza perpendicular pe axa bobinei. Prin diferite experiente s-au obtinut relatiile:
- intensitate magnetica H de spire, I intensitatea curentului iar l lungimea bobinei = N . I / l, unde, N reprezinta numarul electric care circula prin bobina,

- inductie magnetica B permeabilitatea magnetica. Daca in locul acului bobinei de sarma o bara de prin bobina de sarma, bara de influenta. Acest fenomen a dus cu aplicatii multiple. In cazul nostru, in locul particulele-sarcinile electrice atomii de hidrogen prin In campul electric electrice sunt accelerate in mod particulelor le sunt curbate In camp electrice libere, pozitive-protoni in forma de spira, sensul sarcinile cu semne diferite.

= .H

unde, este

magnetic introducem in interiorul otel, la trecerea curentului electric otel se magnetizeaza prin la construirea electromagnetilor barei de otel folosim plasma rece, libere obtinute din moleculele si iluminare cu radiatii ultraviolete. exterior particulele-sarcinile continuu, in cel magnetic traiectoriile. electromagnetic particulele-sarcinile si negative-electronii se deplaseaza deplasarii fiind opuse pentru Diametrele spirelor difera datorita

diferentelor de masa. Cu cat energia particulelor este mai mare, cu atat mai mare este si diametrul spirelor. Astfel, prin accelerarea particulelor libere in campul electromagnetic putem obtine fuziunea lor. Din cele prezentate rezulta ca, prin interactiunea radiatiilor ultraviolete si a campurilor electromagnetice asupra substantei materiei putem realiza plasma rece, particule-sarcini electrice libere, iar prin accelerarea sau cresterea vitezei lor de deplasare obtinem fuziunea lor. In cazul acesta pentru a obtine plasma si fuziunea nucleara este necesar sa utilizam o sursa de energie care sa emita radiatii ultraviolete, avand in acelasi timp proprietati electromagnetice si termice. In continuare prezint un experiment care consider ca, a reusit, avand ca scop unirea efectului: luminos (fotonic), electric, magnetic si termic (caloric). Am confectionat o spirala de sticla vidata in interior, in care a fost introdus mercur si argon, avand doi electrozi conectati la un balast de 220 V si 250 A. La aplicarea tensiunii de alimentare intre electrozi, in spatiul din interior are loc o descarcare electrica luminescenta. Sub influenta campului electric descarcarea electrica luminoasa se extinde apoi intre cei doi electrozi, curentul fiind limitat de balast. Electrozii si spirala de sticla se incalzesc, iar in momentul in care toata cantitatea de mercur s-a vaporizat, spirala se considera intrata in functiune. Odata spirala de sticla pusa in functiune primul efect care apare este cel luminos (fotonic). Am stins toate sursele de lumina din camera in care a avut loc experimentul, singura sursa de lumina a ramas spirala de sticla care emitea o lumina violeta. Am apropiat de spirala de sticla luminoasa o busola care a indicat existenta unei forte electromagnetice foarte slabe, acul busolei a fost deviat cu cateva grade. In interiorul spiralei de sticla am introdus un termometru de camera (inainte de punerea spiralei de sticla in functiune) care a indicat o crestere a temperaturii de la 14,20C la 16,60C, adica 2,40C pe o perioada de 30 de minute, deci avem si efect caloric (termic), dar la valori extrem de mici. In continuare am urmarit doua aspecte: unul daca spirala de sticla poate incalzi o anumita cantitate de apa si cum se comporta ea in apa. Am pus trei litri de apa intr-o cuva de plastic si am introdus spirala de sticla luminoasa in cuva cu apa. Temperatura apei a crescut de la 140C la 15,10C adica 1,10C in 30 de minute. Spirala de sticla s-a incalzit datorita faptului ca, radiatia infrarosie este absorbita de aceasta. Sticla este transparenta pentru undele luminoase (sau radiatii vizibile), dar mult mai putin transparenta pentru radiatiile infrarosii si ultraviolete. Rezultatele valorice modeste obtinute cu aceasta spirala de sticla luminoasa se datoreaza cantitatii reduse de mercur aflat in interiorul tubului de sticla. Trebuie mentionat faptul ca, spirala de sticla a fost luminoasa, avand culoarea violeta, in atmosfera si in cuva cu apa. In concluzie spirala de sticla poate functiona la fel de bine, in ambele medii. Aceasta spirala confectionata din sticla constituie un model pentru a putea explica fenomenele de generare a luminii de culoare violeta, formarea plasmei si a fuziunii nucleare.

Cu ajutorul acest experiment de foarte multi ani incercam sa explic, conditiile necesare obtinerii plasmei reci si a fuziunii nucleare. Intre timp, au aparut cei doi profesori cu solutia, in cazul reactiei de fuziune nucleara controlata. Am urmarit evolutia experimentului fuziuni nucleare controlate din curiozitate, deoarece era imposibil din punct de vedere fizic, chimic, tehnic si stiintific de obtinut intr-o simpla eprubeta, reactia de fuziunea nucleara controlata. Dupa concluziile finale negative, la care s-a ajuns dup aceasta fuziune nucleara controlata realizata de cei doi profesori, am avut cateva discutii cu domnul prof. Ion Manzatu pe aceasta tema, pentru ca in final, sa ma invite la un simpozion de stiinta care urma sa aiba loc in orasul Braila, pentru a-mi putea prezenta teoria mea cu privire la obtinerea plasmei reci si a reactiei de fuziune nucleara prin efect fotoelectromagnetotermic. Astfel, pe data de 18 mai 1989, ma aflam in sala de conferinte a Teatrului Maria Filotti din Braila. Nu eram inclus in program. Doamna Godeanu m-a asigurat ca, a doua zi voi fi inclus in program si imi voi prezenta lucrarea. Participam la constituirea Centrului Interdisciplinar Judetean Braila al Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania, precum si la simpozionul Aspecte energetice si informationale in ecosisteme organizat in colaborare cu Institutul Central de Biologie Bucuresti. La deschiderea simpozionului a vorbit doamna Jelea Vancea Gabriela, domnul acad. Nicolae Teodorescu, domnul acad. Stefan Milcu, doamna Marioara Godeanu si alti. Am asistat la lupta pentru ideii cum o numea cineva din sala. O lupta frumoasa, de genul pro si contra cu schimburi amicale de cuvinte, pline de respect si intelepciune. Majoritatea participantilor au venit cu tot felul de lucruri interesante, diapozitive, planse, fotografii sau aparate. A fost o zi plina de expuneri, una mai interesanta decat alta. A doua zi, la sfarsitul primei parti a simpozionului, la ora 13 (19 mai 1989), doamna Godeanu face prezentarea mea si a lucrarii fuziunea nucleara prin efect fotoelectromagnetotermic, lucrare ce urma sa o prezint participantilor la acest simpozion de stiinta. Cu sprijinul domnilor Laurentiu si George Cusnarencu redactor sef la Revista MAGAZIN, am instalat doua spirale de sticla, pe care le-am pus in functiune. Un domn din sala s-a oferit sa ma ajute sa-mi expun plansele din calc pe un ecran, cu ajutorul unui aparat ce se afla in sala. S-a stins lumina in sala de conferinte. Singura sursa de lumina in toata sala de conferinte erau spiralele mele confectionate din sticla avand in interior vapori de mercur si argon. Spiralele din sticla emiteau o lumina violeta, foarte placuta. In aceasta atmosfera am vorbit despre fuziunea nucleara prin efect fotoelectromagnetotermic. La sfarsitul prezentarii mele, a vorbit domnul acad. Stefan Milcu care a inceput cu prezentarea experimentelor legate de reactia de fuziune nucleara controlata a celor doi profesori Fleischmann si Pons, continuand cu ideea ca, o alta varianta sau tentativa de rezolvare a acestei probleme stiintifice este binevenita, mai ales din partea unui roman. Dupa un anumit timp, cei doi profesori au avut probleme, si-au cerut scuze, s-au dus la publicatia respectiva sa retracteze declaratia pripita, dar nu i-a mai bagat nimeni in seama. Am fost suprins, cum de au putut gresi atatia oameni de stiinta la un loc, sustinand aceeasi greseala din mai multe parti ale globului. Se stie ca, in fizica sau chimie, daca se schimba anumiti parametri tehnici sau de alta natura, apar fenomene cu proprietati fizice si chimice noi. Avand in vedere proprietatile fizice si chimice deosebite ale cuartului, fata de sticla obisnuita si pentru a obtine radiatiile ultraviolete este necesar sa inlocuim spirala confectionata din sticla cu o spirala confectionata dintr-un tub de cuart, dupa modelul tubului de descarcare al unei lampi cu vapori de mercur. Cuartul sau bioxidul de siliciu SiO2, este un polimer cu formula (SiO2)n a carui structura poate fi prezentata astfel: fiecare atom de siliciu se gaseste in mijlocul unui tetraedru in varful caruia sunt dispusi atomi de oxigen. Fiecare dintre atomi de oxigen fiind legati la randul sau de doi atomi de siliciu. Cuartul are duritatea 7 si densitatea 2,6 - 2,8 gr/cm3. Cuartul este transparent pentru radiatiile ultraviolete si infrarosii, spre deosebire de sticla. Cuartul are un grad mai redus de incalzire la trecerea radiatiilor ultraviolete si infrarosii prin structura sa atomica, decat sticla obisnuita.

Datorita proprietatii sale de a fi transparent pentru radiatiile ultraviolete, se foloseste la confectionarea lampilor de cuart cu vapori de mercur pentru producerea radiatiilor ultraviolete. Cuartul este piezoelectric prin variatii de presiune, un capat al cristalului se incarca pozitiv, iar celalalt capat negativ, acesta devine un magnet. Cuartul are punctul de topire foarte ridicat 15500C 17050C, deoarece este puternic polimerizat. Cuartul este incolor sau colorat. Mercurul (hidrargir) Hg, este folosit la constructia solenoidului. Mercurul este un metal alb, stralucitor, lichid la temperatura obisnuita. Mercurul se solidifica la 38,870C si fierbe la 356,90C. Densitatea mercurului este de 13,6 gr/cm3. Are conductibilitatea termica si electrica relativ mica. Mercurul emite chiar la temperatura normala vapori toxici. In combinatiile sale mercurul este electropozitiv, mono si bivalent. In compusi monovalenti doi atomi de mercur sunt legati intre ei (-Hg-Hg-), in solutie existand ionii Hg. Mercurul metalic este intrebuintat la realizarea diferitelor aparate ca: barometre, termometre, la construirea lampilor cu cuart (SiO2) pentru producerea razelor ultraviolete si in lampile redresoare de curent electric. Mercurul este supraconductor Hg 4,150K. Se cunoaste ca, un curent electric odata indus intr-un supraconductor se pastreaza vreme indelungata la aceeasi valoare, ceea ce face sa nu prezinte nici o scadere a intensitatii curentului electric. Cunoscand aceste proprietati ale cuartului si mercurului putem construi o infasurare identica cu a unui solenoid cu care sa obtinem radiatii ultraviolete si campuri electromagnetice, energii necesare obtineri plasmei reci si a fuziuni nucleare. Solenoidul este o bobina electrica fara miez de fier, de forma cilindrica ale carei spire sunt dispuse in unul sau mai multe straturi. In scoala lui Charcot s-a descoperit ca, influenta campului magnetic a unui solenoid este similara cu cea a unui magnet permanent. Solenoidul 1 de cuart este prevazut cu doi electrozi principali din wolfram 2 si din doi electrozi auxiliari de amorsare 3. Fiecare electrod auxiliar este conectat printr-un rezistor de amorsare R1 si R2 la electrodul principal din extremitatea opusa a solenoidului, doza de mercur (Hg) si argon. La constructia solenoidului din cuart nu se utilizeaza luminofori care au rol de conversie a radiatiei ultraviolete in radiatie vizibila, deoarece in cazul de fata avem nevoie de radiatii ultraviolete. Solenoidul are un numar n de spire si o forma patrata la interior. Este de preferat aceasta forma patrata la interiorul solenoidului deoarece din experimente a rezultat ca, solenoidului care are o forma patrata si nu rotunda la interior ii creste intensitatea magnetica. Solenoidul 1 este inglobat in doua tuburi de cuart, unul la suprafata exterioara 2 si unul la suprafata interioara 3 care il izoleaza termic fata de curentii de aer. Existenta unei convectii naturale in aer ar determina cresterea timpului necesar pentru evaporarea mercurului, deci si timpul de intrare in regim de functionare ar fi prea mare. Un alt avantaj al tuburilor de cuart este acela ca, inlatura poluarea solenoidului sau atingerea acestuia cu mana, determina scoaterea prea matura din uz a solenoidului.

Solenoidul de cuart este capabil sa absoarba si sa accelereze orice tip de particule existente in natura. Odata pus in functiune solenoidul de cuart emite radiatii ultraviolete, dispune de un camp electromagnetic cu doua polaritati electromagnetice, pozitive S si negative N si un camp termic rezultat din incalzirea spiralei de cuart. Pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S are loc absorbtia particulelor de aer din atmosfera terestra alcatuite din molecule si atomi de azot (N) in proportie de 78.9% si oxigen (O) 20,39% in interiorul spiralei de cuart, particule predominante in atmosfera terestra. Asupra particulelor de aer interactioneaza fotonii radiatiilor ultraviolete prin efect Compton care descompun atomi in particule atomice libere: electroni, protoni si neutroni care formeaza plasma rece. In campul electric exterior particulele sunt accelerate continuu, iar in cel magnetic particulelor le sunt curbate traiectoriile, cu exceptia neutronilor (n) care au moment magnetic si a fotonilor ultravioleti () care descompun particulele atomice, sunt particule neutre din punct de vedere electric si se deplaseaza liniar pe axa camerei de accelerare, iar in continuare campul termic imprima particulelor o viteza proportionala cu patratul temperaturii, conform teoriei cinetice a gazelor. Electronii (-e) si protoni (p) se deplaseaza in spirale, sensurile deplasarii fiind opuse pentru sarcinile cu semne diferite. Diametrele spirelor difera datorita diferentelor de masa. Cu cat energia particulelor este mai mare, cu atat mai mare este si diametrul spirelor. In cazul de fata, pentru a face mai usoara intelegerea proceselor de absorbtie a particulelor, descompunerea lor, formarea plasmei, accelerarea particulelor si reactia de fuziune nucleara folosim in mod arbitrar un atom de azot (N) si unul de oxigen(O), deoarece procesele amintite in realitate sunt cu mult mai complexe, volum, proportionalitate, viteza, etc. Solenoidul de cuart absoarbe in interiorul sau pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S un atom de azot (N) si unul de oxigen (O). In prima faza, electronii orbitali ai celor doi atomi sunt bombardati simultan de catre fasciculul de fotoni al radiatiilor ultraviolete si ca o consecinta a acestei interactiuni, toti electronii sunt smulsi de pe orbitele lor, accelerati si deplasati in forma de spira, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic, pe o orbita periferica in interiorul solenoidului care poate fi numit camera de accelerare.
Fotoni care au produs smulgerea electronilor de pe orbitele lor se deplaseaza in zona centrala pe axa interioara a camerei de accelerare, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic, deoarece au masa de repaus, dar nu au sarcina electrica.

In interiorul camerei de accelerare apar nucleele atomice libere care constituie forta tare nucleara, electroni liberi care reprezinta forta slaba nucleara si fotonii ultravioleti () care au produs descompunerea particulelor absorbite. In faza a doua, atomii sunt ionizati, au pierdut electroni din invelisul electronic, a ramas nucleul de atom si de oxigen liberi. Stim ca, forta tare nucleara actioneaza pe o raza de 10-15 m si tine legati toti componenti nucleului.

Nucleele atomice sunt lipsite de invelisul de electroni, procesul de contopire sau fuziune a lor, nu poate avea loc in aceasta situatie, deoarece nucleul atomic in care este concentrata toata masa atomului poarta sarcina electrica pozitiva, iar conform legilor electrostatice corpurile cu sarcini electrice de acelasi semn se resping, iar corpurile cu sarcini electrice de semn opus se atrag. In cazul nostru cele doua nuclee atomice nu se vor uni, ci se vor respinge reciproc, conform acestei legi. Nu numai atat, dar nu poate avea loc nici o emisie de energie, deoarece se stie ca, protoni si neutroni din nucleul atomic sunt supusi unor forte nucleare puternice care pastreaza indentitatea nucleului respectiv, numita energie de legatura. De asemenea se stie ca, intre particulele componente ale nucleului atomic- protoni si neutroni - se exercita doua forte: - forte de atractie intre particulele componente - protoni si neutroni -, numite forte nucleare - forte electrostatice de respingere numai intre protoni. La distante mici de 10-18 m se exercita forte nucleare de atractie, iar la distante mari de 10 -8 m, numai forte electrice de respingere. Primele atrag si unesc particulele nucleare protoni si neutroni -, celelalte le resping si nu permit compunerea lor. Se stie ca, energia de legatura a unui nucleu este energia necesara pentru a desface nucleul in nucleonii componenti, fiecare nucleon ramanand, dupa desfacere in repaus si suficient de departe fata de ceilalti nucleoni, pentru ca sa nu se mai exercite nici o forta intre ei. Invers, cand nucleonii se compun, se elibereaza energia de legatura si se formeaza nucleoni in starea lor energetica fundamentala, conform legii conservarii energiei. Pentru calcularea energiei de legatura a nucleului unui atom se foloseste, masa atomica a atomului neutru respectiv: - masa electronului 0,00055 - masa protonului 1,00783 - masa neutronului 1,00867. Pentru a afla energia de legatura a nucleului de oxigen (168O), se procedeaza astfel: masa celor 8 protoni 8(1,00783 - 0,00055)u = 8,05824u masa celor 8 neutroni 8 x 1,00867u = 8,06936u masa celor 16 nucleoni 8,05824u + 8,06936u = 16,12760u masa nucleului de oxigen(168O) (15,99492 - 8 X 0,00055)u = 15,99052u diferenta de masa 16,12760u - 15,99052u = 0,13708u Diferenta de masa corespunde energiei de legatura totale F. F = d m x c 2 = 0.13708 x u x c2 = 0,13708 x 1,66 x 10-27 x 2,99872 x 1016 = 2,05 x 1011 J = 128 MeV Unde u reprezinta unitatea atomica de masa 1,66043(7) x 10-27Kg, iar c este viteza luminii 299870 Km/s. In calcul se poate utiliza si energia de repaus a unitatii de mase atomice, adica produsul u x 2 c care are valoarea: 1,483 x 10-10 J = 931,5 MeV Acest calculul arata ca, daca comunicam nucleului de oxigen O energia de 128 MeV, atunci poate avea loc desfacerea nucleului in cei 16 nucleoni componenti, iar daca cei 16 nucleoni se compun, in acest caz se elibereaza energia de legatura egala cu 128 MeV si se formeaza nucleul atomului de oxigen 168O in starea sa energetica fundamentala. Starea energetica fundamentala a unui nucleu este starea energetica caracterizata prin energia cea mai coborata. Starea energetica fundamentala a unui nucleu este starea energetica caracterizata prin energia cea mai coborata. Energia medie pe nucleon este : F/A = 128/16 = 8 MeV A este numarul de masa si reprezinta numarul de protoni si neutroni din care este constituit nucleul unui atom: A = Z + N. Z este numarul atomic si reprezinta numarul de ordine al unei specii atomice in sistemul periodic al elementelor, egal cu numarul de protoni si electroni din nucleu.

N este numarul de neutroni din nucleu. Acest calcul se poate generaliza pentru orice nucleu. Se poate calcula, prin aceeasi metoda energia de legatura a nucleului atomului de azot 147N, pentru a se desface in particulele sale componente. Nucleul atomului de azot 147N are nevoie de o energie de 101,06 MeV pentru desfacerea sa in particule sale componente. F/A = 101/14 = 7,2 MeV Nucleul de azot 147N are o energie de 7,2 MeV pe nucleon. Pentru desfacerea nucleului atomului de oxigen 168O in protoni si neutroni este necesara o energie de 128 MeV, iar pentru desfacerea nucleului atomului de azot 147N este suficienta energia de 128 MeV, deoarece am prezentat anterior ca, pentru desfacerea nucleului atomului de azot 147N este necesara energia de 101,06 MeV. In acest caz putem trage concluzia ca, daca avem o sursa de energie constanta suficienta pentru desfacerea (descompunerea) unui nucleu, de exemplu oxigenul O, atunci toti atomi care se situeaza cu un numar de ordine mai mic decat atomul de oxigen in sistemul periodic al elementelor, respectiv azotul N, carbonul C si alte nuclee care au energie de legatura mai mica se desface sau descompune automat in particulele sale componente in protoni si neutroni. In aceasta faza este esential sa descompunem nucleele celor doi atomi de azot si oxigen simultan in nucleoni componenti pentru ca la compunerea lor, sa obtinem o noua particula si energia de legatura. Fotonii ultravioleti () interactioneaza cu protonii pe care ii smulg de pe orbitele lor. Protoni sunt accelerati si se vor deplasa de asemenea pe traiectorii sub forma de spira, diametrul spirei este mai mare deoarece masa atomica a protonilor este mai mare, in sens opus fata de sensul electronilor, dar in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic. Astfel, apar in interiorul camerei de accelerare protonii liberi. In faza a treia, neutronii ramasi sunt bombardati la randul lor de catre fasciculul de fotoni in urma careia are loc imprastierea, accelerarea si deplasarea lor liniar pe axul camerei de accelerare, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic. Astfel, rezulta neutronii liberi care incheie procesul de formare a plasmei reci.
libere. Se stie ca, plasma se caracterizeaza (fata de un gaz banal) prin prezenta in amestec a sarcinilor electrice

In faza a patra, in urma proceselor amintite particulele elementare libere accelerate, inving fortele de respingere reciproca si permit unirea sau fuziunea lor. Inainte de a vorbi de fuziunea particulelor accelerate trebuie facuta precizarea ca, in atom exista doua forte, respectiv: - forta de atractie intre toate particulele componente, electroni, nucleul atomic respectiv, protoni si neutroni, numite forte nucleare - forta electrostatica de respingere valabila numai intre particulele care au sarcina electrica de acelasi fel, de exemplu, proton-proton si electron-electron. Neutronii liberi asimileaza protonii din jurul lor, avand rol de chit, tin protonii care au tendinta sa fuga unul de altul, la un loc, se formeaza un nucleu care asimileaza la randul sau electroni liberi din jurul lor, constituind o structura atomica compusa dintr-un atom format din 15 electroni, 15 protoni si 15 neutroni. Iar ca rezultat al fuziunii nucleare dintre atomul de oxigen 168O si azot 147N obtinem atomul de fosfor 3015P. Pe la polaritatea electromagnetica negativa N a camerei de accelerare se emit particulele de fosfor 3015P, fotoni care au participat la descompunerea atomilor de oxigen si azot si energie de 229,06 MeV, rezultata la formarea atomului de fosfor. 16 14 30 8O + 7N = 15P + 229,06 MeV Avand in vedere faptul ca, cuartul are proprietatea de a fi transparent pentru radiatiile ultraviolete rezulta ca, solenoidul confectionat din cuart se va incalzi foarte putin, la valoarea unui bec cu vapori de mercur de inalta presiune, fapt pentru care se poate spune ca, reactia de fuziune nucleara, se produce la temperatura scazuta, la rece. In cazul absorbtiei unui numar mai mare de particule, la emisie ar putea sa apara particule care nu au o structura atomica completa, acestia pot fi ioni pozitivi, negativi sau particule libere, electroni, protoni sau neutroni.

Aceste particule insotesc la emisie atomul neutru si energia rezultata. Toate aceste particule sunt emise sub forma de cuante de radiatii , si . Radiatiile sunt alcatuite din electroni si ioni negativi care au sarcina electrica negativa. Radiatiile sunt formate din protoni si ioni pozitivi care au sarcina electrica pozitiva. Radiatiile sunt compuse din fotoni ultravioleti, neutroni si atomi care sunt neutri din punct de vedere electric. Sa presupunem ca, in camera de accelerare am avut energia de 128 MeV. Cu aceasta energie am absorbit, descompus si accelerat atomul de oxigen O, (128 MeV) si atomul de azot N (101,06 MeV), iar prin fuziunea lor am obtinut o alta structura atomica, respectiv fosforul P, insotita de o degajare de energie de 229,06 MeV, cu mult mai mare decat am folosit initial. Am mentionat anterior ca, daca am dispune de o sursa de energie constanta (ex. 128 MeV), atunci putem absorbi, descompune, accelera si fuziona toate particulele care se afla sub aceasta valoare energetica. Avand aceasta sursa de energie constanta de 128 MeV, putem absorbi, descompune, accelera atomul de oxigen O (128 MeV), atomul de azot N (101,06 MeV), atomul de carbon C (89 MeV) si a alte particule care au un numar de ordine mai mic in sistemul periodic al elementelor, iar prin fuziunea lor am obtine o alta structura atomica, alcatuita din 21 de protoni, 21 neutroni si 21 electroni respectiv, atomul de scandiu Sc si o energie de 318,06 MeV. 16 14 12 42 8O + 7N + 6C = 12Sc + 318,06 MeV Am avut initial o energie de 128 MeV, iar prin transformarile amintite, am obtinut o alta structura atomica scandiu (Sc) si o energie de 318,06 MeV care este cu mult mai mare decat am folosit initial. Deci, prin reactia de fuziune nucleara obtinem mai multa energie decat folosim initial, tot odata avem posibilitatea obtinerii unor noi tipuri de particule atomice necesare nevoilor noastre. Conform Tabelului fuziunii nucleare al elementelor, am putea obtine orice tip de particule cu proprietatii fizice si chimice dorite. Am reusi chiar si reactii de fuziune a doi atomi de acelasi fel. De exemplu : fuziunea a doi atomi de carbon 126C: 12 12 24 6C + 6C = 12Mg+178 MeV de unde, ar rezulta magneziu 2412Mg si o energie de 178 MeV. Prin acelasi procedeu de bombardare cu un fascicul de fotoni ultravioleti a unor atomi, am putea obtine aur. Alchimisti foloseau o filozofie hermetica, dupa legendarul Hermes Trismegistus, imbinand gandirea mistica cu cercetari empirice asupra diverselor substante chimice.
Acestia au descoperit probabil numeroase fenomene stiintifice importante, pe care nu le-au mentionat pentru ca, ei nu le considerau interesante. Scopul lor principal era de a transforma metalul in aur.

Un atom de aur Au, are o structura atomica alcatuita din 79 protoni, 79 neutroni si 79 electroni. Se stie ca, pentru a transforma un atom sau element in altul, trebuie sa modificam numarul de protoni, neutroni si electroni din structura atomului. In 1919 Rutheford a bombardat atomi de azot cu particule alfa (nuclee de heliu). Acestea penetreaza atomii de azot si produc un izotop al oxigenului O (alcatuit din 8 protoni si 9 neutroni) si hidrogen (un proton si un electron). Aceasta a fost prima transmutare a unui element. In acceleratorul de particule putem folosi mercurul Hg care are o structura atomica formata din 80 protoni, 80 neutroni si 80 electroni pentru obtinerea aurului, iar cu ajutorul fotonilor smulgem sau capturam cate un proton, neutron si electron si acesta se transforma in atom de aur Au, avand o structura atomica alcatuita din 79 protoni, 79 neutroni si 79 electroni, dar si un atom de deuteriu, un izotop al hidrogenului. 160 158 2 80Hg - +p - on - -e = 79Au + 1D Pentru a captura un electron, proton sau neutron din camera de accelerare, instalam in interiorul camerei de accelerare un electrod negativ, un electrod pozitiv si un minuscul electromagnet. Electrodului negativ ii transmitem o energie negativa identica cu ceea a unui proton care va captura un proton de sarcina pozitiva. Electrodului pozitiv ii transmitem energia identica cu ceea a unui electron care va captura un electron de sarcina negativa. Electromagnetul de dimensiuni reduse il instalam pe axul camerei de accelerare, caruia ii transmitem o energie de magnetizare identica cu a unui neutron si atunci se va captura magnetic un neutron. Prin aceeasi metoda de smulgere sau captura putem obtine aur Au din plumb Pb.

Se stie ca, un atom de plumb Pb este alcatuit din 82 protoni, 82 neutroni si 82 electroni, iar cu ajutorul fotonilor smulgem sau capturam: 3 protoni, 3 neutroni si 3 electroni si obtinem un atom de aur Au si un atom de litiu Li. 164 158 6 82Pb 3+p 30n 3e = 79Au + 3Li Putem obtine aur Au prin reactia de fuziune nucleara a doi atomi diferiti, de exemplu: ytriu Y si zirconiu Zr, prin suma particulelor componente din structurile lor atomice respectiv, protoni, neutroni si electroni rezulta, numarul identic de particule din structura atomului de aur Au. Aceasta reactie de fuziune nucleara este insotita intotdeauna de o degajare de energie. 78 80 158 39Y + 40Zr = 79Au + energie Ar fi posibil sa fuzioneze intre ei 3, 4 sau chiar mai multi atomi diferiti, ex. magneziu Mg, argint Ag, calciu Ca si cupru Cu, iar suma particulelor componente din structurile lor atomice, sa poata forma atomul de aur Au. 24 36 40 58 158 12Mg + 18Ag + 20Ca + 29Cu = 79Au + energie De asemenea, am putea fuziona si atomi mai stabili, cum ar fi cupru 5829Cu si aur 15879Au, de unde ar rezulta, un atom nou, necunoscut pana in prezent, alcatuit din 108 electroni, 108 protoni si 108 neutroni, denumit epsilon si o energie de 39 721,67 MeV. 58 158 216 29Cu + 79Au = 108 + 39721,67 MeV S-ar putea sfida chiar imposibilul, fuzionand nobeliu 204102No si lawrenciu 206103Lw, din care rezulta, un atom, de asemenea, necunoscut in momentul de fata, alcatuit din 205 electroni, 205 protoni si 205 neutroni si o energie 90 776,921 MeV. 204 206 410 102No + 103Lw = 205? + 90 776,921 MeV Fizicienii Einstein, Maxwell, Fermi si alti au facut cercetari in domeniul campului unificat. Ei urmareau sa uneasca forta electromagnetica, forta slaba si tare nucleara cu campul gravitational. Se cunoaste ca, fortele electromagnetice si nucleare sunt de miliarde si miliarde de ori mai puternice decat fortele gravitationale. Conform "campului unificat" sau marea unificare, trebuie sa unim forta electromagnetica, forta slaba nucleara care constituie invelisul electronic al atomului , electronii si forta tare nucleara care este alcatuita din particulele componente ale nucleului atomic, protonii si neutronii cu campul gravitational. In camera de accelerare are loc absorbtia particulelor atmosferice pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S, unde in faza I electronii orbitali sunt bombardati de catre fasciculul de fotoni si ca urmare a acestei interactiuni are loc smulgerea electronilor de pe orbitele lor, care se vor deplasa pe traiectorii in forma de spira, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic pe o orbita periferica camerei de accelerare. Apar electronii liberi. In cazul acesta si in aceasta faza are loc unirea fortei fotoelectromagnetotermice cu forta slaba nucleara, invelisul electronic al atomului, cu electroni liberi. In faza II, raman nucleele atomice libere constituind forta tare nucleara fara norul de electroni orbitali. Fasciculul de fotoni ultravioleti interactioneaza cu protonii pe care ii smulg de la locul lor. Acestia se vor deplasa de asemenea pe traiectorii sub forma de spira, diametrul spirelor fiind mai mari datorita masei lor atomice care este mai mare decat a electronilor, in sens opus sensului electronilor, dar in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic. Apar protonii liberi. Astfel, rezulta a doua unire a fortei fotoelectromagnetotermice cu forta tare nucleara, cu protoni care constituie elementele pozitive ale nucleului atomic. In faza III, neutronii nucleului atomic ramasi sunt bombardati la randul lor de catre fasciculul de fotoni ultravioleti, acestia se imprastie si se deplaseaza liniar pe axul camerei de accelerare in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic, deoarece neutronii nu au sarcina electrica, ci numai moment magnetic. Apar neutronii liberi. In final are loc, unirea fortei fotoelectromagnetotermice cu forta tare nucleara, cu neutronii care constituie elementele neutre din punct de vedere electric ale nucleului atomic.

Prin fuzionarea acestor particule rezulta un atom nou care are o structura atomica alcatuita din suma electronilor, protonilor si neutronilor, ai moleculelor si atomilor absorbiti in camera de accelerare si o energie obtinuta la alcatuirea sa care sunt emise, in exterior si pot fi folosite ca jet de propulsie sau in alte scopuri utile. Din cele prezentate anterior, rezulta ca, avem in plus doua forte: fotonica si termica, fata de ceea ce s-a gandit si urmarit initial la obtinerea campului unificat. Se cunoaste ca, un solenoid se comporta ca un magnet permanent. Radiatia alcatuita din electroni si ioni negativi care au sarcina electrica negativa emise de camera de accelerare a solenoidul de cuart, se va orienta identic cu liniile de camp magnetic in jurul solenoidului de cuart, de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea pozitiva S creand un spectru electromagnetic luminos de electroni si ioni negativi, iar tot spectrul electromagnetic luminos este incarcat electric negativ. Campul gravitational terestru este neglijabil in acest experiment. Urmarind fenomenele prezentate in cazul acestui solenoid de cuart se poate constata ca, nu mai este necesar sa unim forta electromagnetica, forta slaba si tare nucleara cu campul gravific, deoarece prin functionarea sa, insasi solenoidul de cuart este un magnet permanent avand propriul sau camp gravitational de natura electromagnetica. In urma cercetarilor spatiale efectuate cu ajutorul satelitilor artificiali, rachetelor sovietice si americane s-a descoperit un fenomen identic, in care un corp este inconjurat de radiatii electromagnetice. Astfel, s-a observat si stabilit prin masurarea campurilor magnetice terestre si actiunii ionizate a particulelor ca, globul terestru este inconjurat de doua centuri de radiatii, una interioara, iar cealalta exterioara, situate in dreptul planului ecuatorial. Centura interioara incepe de la distanta de 1000 km de suprafata Pamantului si se intinde pana la o distanta de aproximativ 25000 km, iar centura exterioara porneste de la 25 000 km si se intinde pe o distanta de 55 000 km fata de suprafata Pamantului. Centurile de radiatii sunt formate din particule cosmice incarcate, capturate si retinute de campul magnetic al Pamantului. Campul magnetic formeaza in jurul globului terestru o capcana care retine radiatia cosmica primara. Particulele care intra in componenta centurii interioare de radiatii sunt protonii cu energii pana la 10 8 eV, iar in centura de radiatii exterioara sunt prezenti electronii care au energii diferite. In cazul acesta ne apropiem de acel principiu de functionare, al unui mecanism de propulsie "universal valabil" pentru calatoriile in spatiul infinit al Universului. Intregul corp al navei este inconjurat de un spectru de radiatii electromagnetice si incarcat cu sarcini electrice. Se stie ca, un program spatial costa imens si consuma o energie extrem de mare, numai pentru a invinge campul gravitational, 80 % din greutatea navei, il reprezinta rezervoarele de combustibil. Solutia in cazul acesta este gasirea unui sistem sau mecanism de propulsie care sa ne permita folosirea energiei particulelor mediului in care vrem sa ne deplasam.

Atunci s-ar reduce enorm consumul de combustibil si costul unui asemenea program spatial de cercetare. De-a lungul timpului s-au facut o serie intreaga de experiente pentru invingerea campului gravitational, s-a construit chiar o masina a timpului. Ziarul "Informatia Bucurestiului" (30. 07. 1968) relata ca, o masina a timpului a fost experimentata. In timpul ultimului razboi mondial guvernul american ar fi pus la dispozitie mijloacele necesare realizarii proiectului "Philadelphia Experiment". Se pare ca, experienta ar fi reusit, dar sfarsitul tragic al echipajului acelui vapor care aparea si disparea in timp, ar fi determinat autoritatile sa abandoneze proiectul pe o perioada de timp nedeterminata, pana cand nivelul stiintei va permite reluarea sa cu sanse de reusita. Autorul inventiei, dr. Morris Jessup, a murit la putin timp dupa experiment, in conditii neclare. Problema energiei este din ce in ce mai grava. Actualele resurse de energie ale Terrei ne ajung doar pentru cateva decenii. Daca nu gasim urgent o alta sursa de energie care sa asigure viitorul energetic al omenirii, atunci se va produce inevitabil o catastrofa mondiala. 7. CONVERSIA ENERGIEI CONVERSIA FOTOVOLTAICA CELULA FOTOVOLTAICA CONVERSIA TERMOELECTRICA BATERIA DE TERMOELEMENTE BATERIA FOTOTERMOELECTRICA GENERATORUL CUANTIC Am aratat anterior ca, spirala de sticla emite energie atat in interiorul spiralei, dar si la exteriorul ei. Spirala de sticla emite pe toata suprafata sa exterioara o radiatie luminoasa de culoare violeta si termica care poate fi absorbita de un ansamblu de baterii fotovoltaice si termoelectrice si transformata in curent electric. Radiatiile luminoase si termice in momentul de fata cu posibilitatile si cunostintele inceputului de mileniu III, pot fi absorbite separat si transformate in curent electric prin doua conversii de energie cunoscute: - fotovoltaica care transforma lumina in curent electric - termoelectrica care transforma caldura in curent electric. Se cunoaste faptul ca, randamentul conversiei de energiei atat in conversia fotovoltaica cat si in cea termoelectrica este foarte redus. Intru cat avem la dispozitie o radiatie luminoasa si termica normal ar fi sa gasim solutia care sa poata transforma aceasta radiatie luminoasa si termica printr-o singura conversie fototermoelectrica. Pentru a putea realiza aceasta conversie fototermoelectrica este necesar sa vedem fenomenele care au loc in conversia fotovoltaica si termoelectrica. Fenomenul generarii unui curent electric intr-un circuit sub actiunea luminii prin efect fotovoltaic a fost descoperit de fizicianul francez Becquerel in anul 1839. Acesta a observat ca, unul dintre electrozii circuitului electric cufundat intr-o solutie de electrolit iluminat in circuit apare un curent electric. Ulterior Frenkel (1935), Landau(1936) si alti fizicieni au descoperit ca, prin iluminarea unei sectiuni din suprafata a unui semiconductor, iar cealalta sectiune din suprafata semiconductorului ramane neluminata, intre capetele semiconductorului apare o diferenta de potential.

Acest fenomen a fost pus in evidenta cu ajutorul unui semiconductor prevazut cu doi electrozi metalici, conectati la un galvanometru. Daca iluminam o regiune din suprafata semiconductorului, iar cealalta regiune ramane neluminata, acul indicator al galvanometrului va indica prezenta unui curent electric in semiconductor. Se cunoaste ca, lumina este alcatuita din particule, fotoni. Fiecare foton are o anumita energie caracteristica nivelului energetic al invelisului electronic al atomului de unde provin sau sunt emisi. Acesti fotonii sunt fotoni electronici termici: - infrarosii - vizibili - ultravioleti. La interactiunea fotonilor electronici cu substanta-materia se produc urmatoarele procese: - un foton electronic poate fi absorbit de un electron situat pe o orbita energetica fundamentala inferioara din invelisul electronic al atomului, electronul va trece pe o orbita superioara, aici electronul nu are o situatie stabila datorita fotonului si energiei absorbite, va reveni pe orbita fundamentala inferioara de unde a plecat initial, emitand fotonul si energia absorbita - un foton electronic smulge un electron din invelisul electronic al atomului consumandu-si complet energia, electronul eliberat se numeste fotoelectroni - un foton electronic se ciocneste cu un electron din invelisul electronic al atomului pe care il smulge din atom, caruia ii transmite numai o parte din energia sa, fotonul este deviat de la directia sa initiala si are o frecventa mai mica (E = h) decat cea pe care a avut-o inaintea ciocnirii cu electronul, iar electronul smuls din invelisul electronic al atomului se numeste electron Compton Daca un astfel de foton intra in sectiunea p a semiconductorului, el poate fi absorbit aici. Intr-un corp solid atomii au o configuratie caracteristica fiecarui material. O configuratie care se repeta periodic in volumul materialului formeaza o retea cristalina In nodurile retelei cristaline se afla atomii, iar legaturile dintre acestia sunt realizate cu ajutorul electronilor care au sarcina electrica negativa si graviteaza in jurul nucleelor incarcate pozitiv. Daca electronii se deplaseaza liberi in reteaua cristalina, corpurile sunt bune conductoare de electricitate, iar daca electronii nu se pot deplasa liberi in reteaua cristalina corpurile nu sunt bune conductoare de electricitate. Metalele sunt bune conductoare de electricitate, iar izolatori nu sunt buni conductori de electricitate. Semiconductori se situeaza din punct de vedere al conductantei electrice intre metale si izolatori. Semiconductori sunt buni conductori de electricitate in momentul in care materialul ii se comunica energie din exterior, iluminare sau incalzire. Sub interactiunea energiei primite din exterior, electronii ies din starea in care se afla initial in reteaua cristalina si se deplaseaza liberi in retea. Energia de activare a electronilor este produsa prin iluminare sau incalzire. In semiconductori exista doua tipuri de purtatori de sarcini, electronii purtatori de sarcini negative si ioni pozitivi sau goluri purtatori de sarcini pozitive. Un gol sau o sarcina pozitiva ia nastere in momentul in care unui electron ii s-a comunicat energia de activare si paraseste atomul care devine, ion pozitiv. Daca un camp electric exterior obliga electronii sa se deplaseze ordonat, locurile ramase goale se deplaseaza in sens contrar miscarii electronilor. Semiconductorul in care numarul sarcinilor negative, electronii este egal cu numarul sarcinilor pozitive, goluri se numeste semiconductor intrinsec. O data cu comunicarea energie de activare, in material va creste numarul purtatorilor de sarcini negative si pozitive in mod egal, deoarece la smulgerea unui electron din legatura sa atomica apare simultan si un gol, se genereaza o pereche electron-gol. In felul acesta creste conductibilitatea electrica a semiconductorilor. Conductibilitatea semiconductorilor creste foarte mult cand acestia contin impuritati. Daca in reteaua cristalina a siliciului care are patru electroni de valenta, introducem un atom de arsen care are cinci electroni de valenta. Unul din electronii de valenta ai arsenului este in plus fata de numarul de electroni de valenta ai siliciului, iar in raport de satisfacerea legaturilor de valenta siliciu-arsen, electronul in plus este slab legat de atomul de arsen si devine liber.

In acest caz atomul de arsen devine ion pozitiv. Siliciul impurificat cu arsen (electroni) este un semiconductor de tip n, iar arsenul este o impuritate care doneaza electroni. Daca in reteaua cristalina a siliciului care are patru electroni de valenta, introducem un atom de galiu care are trei electroni de valenta. Electronii de valenta ai galiului au in minus un electron fata de numarul de electroni de valenta ai siliciului, iar in raport de satisfacerea legaturilor de valenta siliciu-galiu, apare un gol legat de atomul de galiu. Daca iluminam semiconductorul siliciugaliu, un electron de valenta din retea va completa electronul lipsa, iar atomul de galiu devine ion negativ. Siliciul impurificat cu galiu (goluri) este un semiconductor de tip p, iar galiu este o impuritate acceptoare de electroni. Semiconductoare impurificate controlat sunt semiconductoare extrinseci. Semiconductoarele de tip n care au un exces de sarcini negative, electroni se numesc purtatori de sarcini majoritare. In aceste semiconductoare de tip n exista si purtatori de sarcini pozitive (goluri), dar in numar foarte mic se numesc purtatori de sarcini minoritare. Prin iluminare semicondutoarelor de tip n le comunicam energia de activare care duce la aparitia de perechi electron-gol, dar fiindca in semicondutorul de tip n exista deja foarte multi electroni liberi, numarul electronilor nou creati va fi foarte mic fata de numarul initial de electroni. Semiconductoarele de tip p care au un exces de sarcini pozitive (goluri) se numesc purtatori de sarcini majoritare. In aceste semiconductoare de tip p exista si purtatori de sarcini negative (electroni), dar in numar foarte mic se numesc purtatori de sarcini minoritare. Prin iluminare semicondutoarelor de tip p le comunicam energia de activare care duce la aparitia de perechi electron-gol, dar fiindca in semicondutorul de tip p exista deja foarte multe goluri libere, numarul electronilor nou creati va fi foarte mic fata de numarul initial de goluri. De aici, putem trage concluzia ca, prin iluminarea semiconductoarelor extrinseci se afecteaza doar numarul purtatorilor de sarcini minoritare, iar numarul purtatorilor de sarcini majoritare raman aproape neschimbate. In prezent, se utilizeaza semiconductori in care fenomenul conversiei fotovoltaice are loc la contactul intim dintre doi semiconductori, unul de tip n si altul de tip p, adica o jonctiune p-n. Semiconductori de acest tip se pot realiza din doi semiconductori realizati din bucati de materiale diferite sau din acelasi material. In ambele cazuri contactul lor se realizeaza mecanic. In cazul utilizarii unor bucati diferite de material pentru realizarea semiconductoarelor, de exemplu semiconductor din siliciu de tip n si semiconductor din germaniu de tip p, sau invers, jonctiunea dintre cei doi semiconductori se numeste heterojonctiune. In cadrul aceluiasi semiconductor putem realiza doua sectiuni, una de tip n si cealalta de tip p. Astfel, in semiconductoarele de siliciu in care avem doua sectiuni interiore adiacente, una de tip n si alta de tip p, jonctiunea obtinuta se numeste homojonctiune. In cazul sectiunii n a semiconductorului se afla mai multi electroni (majoritari) si foarte putine goluri (minoritari), iar in sectiunea p se afla mai multe goluri (majoritari) si foarte putini electroni (minoritari). Electronii majoritari din sectiunea n sunt foarte inghesuiti si tind sa paraseasca sectiunea n si sa treaca in sectiunea p. Electronii liberi in stare de inghesuiala din sectiunea n constranse sa stea intr-un domeniu finit, trec in sectiunea p in mod liber, poarta denumirea de difuzie. Daca nu intervine nici o alta cauza din exterior asupra acestei difuzii, ea continua pana ce numarul de particule se egaleaza intre cele doua sectiuni care reflecta

principiul de energie minima si sileste atomii din material sa ocupe pozitii bine determinate in reteaua cristalina. Deplasarea electronilor din sectiunea n in p, in zona I raman ionii pozitivi, golurile, iar deplasarea golurilor din sectiunea p in regiunea n, in zona II raman ionii negativi, electronii. O trecere ulterioara a electronilor din zona I in zona II va fi franata de prezenta sarcinilor negative, electroni care au aceeasi sarcina electrica, se resping reciproc. O trecere ulterioara a golurilor din zona I in zona II va fi franata de prezenta sarcinilor pozitive, goluri care au aceeasi sarcina electrica, se resping reciproc.
Concentratiile de electroni si goluri nu vor putea sa se uniformizeze in cele doua sectiuni n si p, ci se va stabili o situatie de echilibru pentru deplasarea electronilor si separat o situatie de echilibru pentru deplasare golurilor din aceleasi zone.

In cazul acesta rezulta, sarcini pozitive +, necompensate in zona I si sarcini negative -, necompensate in zona II. In prezenta jonctiunii n-p si a fenomenului de difuzie s-au separat sarcinile pozitive de cele negative din sectiunile cu care ele se compensau initial. Ca atare, va apare un camp electric E intern si corespunzator o tensiune U intern in zonele I si II. Pe ansamblul celor doua sectiuni n si p sarcina negativa va echilibra sarcina pozitiva, pe ansamblu semiconductorul isi pastreaza neutralitatea electrica. Aceasta a fost comportarea unei jonctiuni p-n in echilibru termic fara actiuni perturbatoare exterioare. Daca supunem aceasta structura echilibrata intern actiunii luminii va avea loc o perturbatie externa. Daca lumina-fotonii va cadea pe sectiunea p a semiconductorului, ei sunt absorbiti aici. Daca energia fotonilor este mai mare decat energia de activare, va genera perechi perechi electroni-goluri, iar daca energia fotonului este mica, el va trece prin semiconductor cedandu-si energia partial sau total retelei cristaline care se va incalzi fara a putea insa produce perechi de purtatori. Electronii si golurile nou create se misca liber in interiorul sectiunii p prin fenomenul de difuzie. Electronii ajung la jonctiune unde vor fi atrasi de sarcina pozitiva a zonei I si vor trece jonctiunea. Golurile vor fi respinse de zona I si sunt nevoite sa ramana in sectiunea p. Astfel apare o separare a purtatorilor de sarcina nou creati si prezenta campului electric E intern la jonctiune, ca urmare in sectiunea p apare o sarcina necompensabila pozitiva. Daca lumina-fotonii va cadea pe sectiunea n a semiconductorului, ei sunt absorbiti aici. Daca energia fotonilor este mai mare decat energia de activare, va genera perechi perechi electroni-goluri. Electronii si golurile nou create se misca liber in interiorul sectiunii p prin fenomenul de difuzie. Golurile fiind in exces ajung la jonctiune unde vor fi atrasi de sarcina negativa a zonei II si vor trece jonctiunea. Electronii vor fi respinsi de zona I si sunt nevoite sa ramana in sectiunea n, ca atare in aceasta sectiune n apare o sarcina necompensata negativa. Deci, in urma interactiunii fotonilor cu semiconductorul, in interiorul acestuia apar sarcini electrice pozitive in sectiunea p si sarcini electrice negative in sectiunea n si a unui camp electric E foto cu sensul opus campului E intern. Daca numarul de fotoni este suficient cele doua campuri se anuleaza reciproc si nu mai poate exista camp intern care sa separe purtatorii de sarcina. Aceasta este conditia ce determina tensiunea in gol a homojonctiunii U intern. Daca inchidem circuitul pe o rezistenta de sarcina E prin acesta va trece un curent, deci se consuma o energie electrica ce reprezinta o fractiune din energia fotonilor incidenti. Fractiunea de energie a fotonilor incidenti se numeste randament n si caracterizeaza un anumit tip de fotoconvertor. Pana in prezent s-au realizat celule fotovoltaice cu un randament de aproximativ 11%. O celula fotovoltaica din siliciu se compune dintr-o placuta de siliciu de tip n, pe care se obtine o sectiune de tip p prin difuzia unei impuritati acceptoare, realizandu-se o jonctiune

p-n, electrodul superior care in unele cazuri este acoperit cu un strat de protectie transparent si un electrod inferior. In prezent se utilizeaza baterii fotovoltaice confectionate din astfel de celule fotovoltaice pentru conversia energiei solare in energie electrica. Satelitii si navele cosmice sunt echipate si functioneaza cu ajutorul unor baterii fotovoltaice. In cazul conversiei termoelectrice au loc fenomene care apar in conductori si semiconductori si se caracterizeaza prin interdependenta dintre marimile termice si cele electrice. Efectul Seebeck este folosit pentru conversia energiei termice in energie electrica. Doua bare metalice de cupru Cu (sectiunea pozitiva) si fier Fe (sectiunea negativa) sunt unite printr-un contact (lipite, sudate sau presate). Daca se incalzeste un contact, prin circuit se stabileste un curent electric, apare o tensiune electromotoare numit efect Seebeck. Valoarea tensiunilor electromotoare termoelectrice sunt foarte reduse de ordinul microvoltilor/grad intre doua contacte. Efectul Seebeck poate sa apara si in semiconductoare. Un semiconductor de tip p este alcatuit dintr-un semiconductor si doi electrozi metalici (platina) avand coeficientul Seebeck metal. Daca extremitatea din stanga o mentinem la o anumita temperatura Tc, iar pe cea din dreapta la o temperatura mai mica Tr si conectam un voltmetru V in circuit, acesta va indica valoarea tensiunii electromotoare Seebeck produsa: E = (scd - metal)T unde, scd este coeficientul Seebeck al semiconductorului, metal coeficientul Seebeck al metalului, iar T reprezinta diferenta de temperatura: DT = Tc - Tr Prin incalzirea semiconductorului de tip p capatul cald Tc va deveni mai negativ decat capatul rece Tr. In conversia fotovoltaica putem mari concentratia purtatorilor de sarcina prin iluminare, iar in cazul acesta putem mari concentratia purtatorilor de sarcini prin incalzire, daca ii comunicam o energie mai mare decat cea de activare. In semiconductorul de tip p concentratia golurilor este mai mare la partea dreapta, decat la partea stanga. In astfel de situatii cand apar neuniformitati in concentratii a sarcinilor electrice, tendinta este de uniformizare in timp prin difuzie. Golurile difuzeaza de la dreapta la stanga, capatul rece Tr devine mai pozitiv, decat cel cald Tc in urma curentului de difuzie provocat de difuzia golurilor. Ca atare, va apare un camp electric intern cu sensul din figura care tinde sa deplaseze golurile in sens invers difuziei existand o tendinta de uniformizare a sarcinilor care genereaza un curent de camp de sens contrar. In conditii de echilibru stationar cei doi curenti sunt egali si prin material nu apare nici un curent rezultant. Echilibru stationar este aceea forma de echilibru in care mai multe actiuni simultane externe asupra unui sistem fizic se anuleaza reciproc, spre deosebire de echilibru termodinamic caracterizat prin absenta oricarei actiuni exterioare.

In cazul in care concentratia purtatorilor de sarcini variaza foarte putin cu incalzirea, apare o mica diferenta de potential intre extremitati, golurile se deplaseaza mai usor de la dreapta la stanga decat invers, datorita faptului ca, vin dintr-o regiune calda si au energii cinetice mai mari. Intr-un semiconductor de tip n fenomenele sunt similare, singura deosebire fiind semnul diferit al purtatorilor de sarcina, se obtin sarcini negative la capatul rece Tr. Pentru a mari energia electrica provenita din incalzirea materialelor semiconductoare se folosesc termocuple elementare cu semiconductori. Un termocuplu elementar cu semiconductori este format din doi semiconductori, unul de tip n si altul de tip p conectati prin intermediul unor electrozi metalici. Un electrod incalzit este jonctiunea calda Tc, mentinut la o anumita temperatura de o sursa caldura, iar celalalt electrod este jonctiunea rece Tr, mentinut la o temperatura Tr mai mica decat Tc printr-un dispozitiv de racire. Tensiunea electromotoare E este proportionala cu diferenta de temperatura: T = Tc - Tr Termocuplu elementar cu semiconductori este echivalent cu un generator electric E avand o rezistenta interioara ri ce furnizeaza o putere electrica: P = UI unde U este tensiunea electrica, iar I intensitatea curentului electric unei rezistente de sarcina R, daca se mentine diferenta de temperatura: T = Tc - Tr Jonctiunea calda primeste fluxul termic Qc, iar jonctiunea rece cedeaza fluxul termic: Qr = Qc - P Puterea maxima P se obtine la adaptarea generatorului cu sarcina ri = R si atunci: Pmax = E2/4ri
In cazul acesta randamentul maxim al termocuplului este de:

max = Pmax/Qc care arata ca: max = Tc - Tr/Tr . f (Z . Tm) cu temperatura medie: Tm = 1/2(Tc + Tr) Randamentul este proportional cu randamentul ciclului Carnot din principiul al doilea al termodinamici, corespunzator temperaturilor Tc si Tr si cu o functie f de gradul factorului de merit al semiconductorului Z si temperaturii medii Tm. Z = 2 /(q . k) unde este coeficientul Seebeck, G, rezistivitatea si k conductibilitatea termica a semiconductorilor. Un semiconductor are o conversie termoelectrica mai buna cu cat factorul de merit Z este mai mare si rezistenta la temperaturi foarte ridicate. Cu ajutorul acestor termocuple elementare cu semiconductori s-au obtinut baterii de termoelemente. Materialele utilizate pentru realizarea termocuplelor elementare cu semiconductori sunt alese in functie de domeniul temperaturii la care este folosit termocuplu. In prezent se utilizeaza trei grupe de interes termodinamic. Pentru temperaturi Tc = 1000oC - Tr = o 90 C se folosesc solutii solide de germaniu Ge si siliciu Si in proportie de 70 - 80 %, dopate cu bor B pentru semiconductori de tip p si cu fosfor P
Factorul de merit al semiconductorului Z, depinde de proprietatile semiconductorului:

pentru semiconductori de tip n, avand un factor de merit Z = 5,5 . 10/grad pentru care se obtine un randament max = 10%. Pentru temperaturi Tc = 550oC -Tr 90oC se utilizeaza semiconductori din telura de plumb PbTe dopate cu iod I pentru semiconductorul de tip n si cu sodiu Na pentru semiconductorul de tip p, avand un factor de merit Z = 8,5 . 10-4/grad, de unde rezulta un randament max = 6,8%. Pentru temperaturi Tc = 250oC - Tr = 90oC se folosesc semiconductor din telura de bismut Bi2Te3 si cuprinde solutii solide, Bi2Te3 - Bi2Se3 pentru semiconductori de tip n si Bi2Te3- Sb2Te3 pentru semiconductori de tip p, avand un factor de merit Z = 1,6 . 10-3/grad, avand un randament max = 4,7%. Prin marirea temperaturii randamentul Carnot creste de la 30,5 la 71,5 %, iar produsul Z . Tm scade de la 0,71 la 0,45%, iar pentru a creste randamentul global de conversie se folosesc termocupluri elementare cu semiconductori in cascada. Un sistem care sa functioneze intre temperaturile 90oC si 1000oC este realizat din semiconductori Bi2Te3 care functioneaza intre 90oC si 250oC, semiconductori PbTe intre 250oC si 500oC si semiconductori GeSi intre 500oC si 1000oC. Se poate creste randamentul in acest mod pana la 14%. In cele prezentate anterior avem doua conversii de energie, una fotovoltaica si una termoelectrica. In conversia fotovoltaica lumina se transforma in curent electric, iar in conversia termoelectrica caldura este transformata in curent electric. Conversia fotoelectrica si termoelectrica, utilizate separat randamentul lor este foarte redus. Solutia ar fi unirea conversiei fotovoltaice cu conversia termoelectrica intr-o singura conversie fototermoelectrica pentru a avea un randament global mai ridicat. Energia radianta luminoasa si termica emisa de suprafata exterioara a solenoidului de sticla sub forma de lumina de culoare violeta si caldura ar putea fi absorbita si transformata in curent electric prin asocierea conversiei fotovoltaice cu cea termoelectrica formand o baterie fototermoelectrica. Bateria fototermoelectrica este alcatuita din cinci nivele de semiconductoare dispuse in cascada. Pornind de la partea unde are loc absorbtia energiei radiante luminoase si termice, primele doua nivele sunt alcatuite din: semiconductoare de siliciu (Si), al treilea din semiconductoare de germaniu si siliciu (GeSi), al patrulea din semiconductoare din telura de plumb(PbTe) si al cincelea din semiconductoare din telura de bismut(Bi2Te3), toate aceste semiconductoare sunt prevazute cu electrozi metalici.
Lumina si caldura sunt emise concomitent, primele doua nivele transforma lumina in curent electric, iar celelalte trei nivele preiau caldura provenita prin incalzirea primelor doua nivele, caldura ce se extinde si la aceste trei nivele. Caldura se pierde treptat prin racire si se transforma in curent electric.

Asocierea acestor doua conversii ar duce la o crestere a randamentului global. De asemenea, pentru a creste randamentul global de energie, propun in cazul acesta inlocuirea solenoidului de sticla cu un alt solenoid confectionat din cuart care se cunoaste ca, prezinta proprietati mult mai bune decat sticla, privind transparenta radiatiilor care trec prin cuart. In jurul solenoidului de cuart la partea sa exterioara montam un ansamblu format din patru baterii fototermoelectrice care inconjoara in totalitate suprafata exterioara a acestuia. Inchidem acest spatiu dintre partea exterioara a solenoidului de cuart 1 si panourile (bateriile) fototermoelectrice 2 cu doua capace metalice 3 asezate la extremitatile solenoidului si panourilor fototermoelectrice, obtinand doua sisteme atomice, unul izolat iar celalalt neizolat , avand polaritatea electromagnetica pozitiva S si negativa N, constituind un generator cuantic.

Solenoidul de cuart este fixat pe doi suporti etansi de sustinere 4. In sistemul atomic izolat are loc emisia energiei radiante luminoase si termice de suprafata exterioara a solenoidului de cuart care este absorbita de panourile fototermoelectrice si transformata in curent electric continuu.
Pentru a nu apare si alte particule existente in atmosfera care ar ingreuna emisia si absorbtia energiei, acest spatiu se videaza prin supapa de vidare 5.

In sistemul atomic neizolat pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S are loc absorbtia particulelor, descompunerea, formarea plasmei, accelerarea particulelor descompuse si fuziunea lor, ducand la alcatuirea unor noi particule, ce sunt insotite de o anumita cantitate de energie care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in spatiu. Generatorul cuantic are doua circuite electrice U1 si U2. Circuitul electric U1 format din sursa G, balastul L, rezistori de amorsare R1 si R2, ampermetrul A, voltmetrul V si intrerupatorul I este circuitul de punere in functiune a generatorului cuantic. Sursa G de curent electric continuu alimenteaza cu energie electrica solenoidul de cuart. Acesta va emite energie atat la suprafata sa exterioara in sistemul atomic izolat , cit si la suprafata sa interioara in sistemul atomic neizolat . Energia radianta luminoasa si termica emisa in sistemul atomic izolat de solenoidul de cuart este absorbita de panourile fototermoelectrice care o transforma in curent electric. Circuitul U2 format dintr-un ampermetru A si un voltmetru V va indica prezenta unei tensiuni T. In acest moment se inchide circuitul U2 prin intrerupatorul Ia si se deschide circuitul U1 prin intrerupatorul I. In aceasta faza toata energia necesara functionarii generatorului cuantic este furnizata de energia acumulata in panourile fototermoelectrice care asigura autonomia acestuia. Circuitul U2 este prevazut cu un potentiometru P cu cursor C, conectat la bornele A si B ale circuitului pentru a utiliza numai o parte din energia electrica necesara functionarii solenoidului de cuart care va emite in continuare energie in sistemul atomic izolat . Valoarea tensiunii depinde de pozitia cursorului C care creste cand cursorul C se deplaseaza spre A si scade cand cursorul C se deplaseaza spre B. Principala sursa de energie a generatorului cuantic este spirala sau solenoidul de cuart care odata pus in functiune aceasta va emite in mod continuu energie. E normal sa ne gandim la viitorul energiei si la posibilitatile energetice viitoare care sunt pe zi ce trece mai reduse, iar pretul de cost pentru obtinerea si utilizarea ei, este imens si in continua crestere. Remarcabil ar fi daca am putea construi si utiliza un asemenea generator cuantic pentru autonomia energetica a unei case, bloc de locuinte, etc., asigurand energia electrica si termica. Bateriile fototermoelectrice ar asigura functionarea atat a generatorului cuantic 1 cit si alimentarea cu energie electrica a unor consumatori electrici, iar energia emisa de sistemul atomic neizolat printr-un tub de legatura 2, cu care se conecteaza generatorul cuantic la un cazan de incalzire 3, ar incalzi apa din acest cazan de incalzire centrala.
Cu acest tip de generatoare cuantice se pot echipa nave care sa se poata deplasa cu usurinta in atmosfera terestra, mediul acvatic sau spatiul cosmic folosind drept combustibil energia particulelor mediului strabatut.

Cercetarii privind posibilitatea utilizarii energiei mediului strabatut au mai fost facute.

In revista Magazin nr. 35 (sambata 2 septembrie 1989) se relata despre un proiect denumit Nava secolului XXI-lea care se deplasa pe principiul efectului supraconductibilitatii. Ideea era in crearea unui camp magnetic, deosebit de puternic din cele mai noi materiale supraconductibile la o temperatura de minus 269C. Apa era absorbita din mare si emisa cu forta, creand jetul de propulsie. Experimentul a avut totusi loc dupa trei ani, in primavara anului1992, fiind prezentat si la Televiziunea Nationala Romana. Utilizarea unor asemenea surse de energie pentru nevoile noastre ar fi mai curate din punct de vedere ecologic, nu ar mai polua atmosfera cu tot felul de gaze toxice, iar pretul de cost si de intretinere ar fi mult mai mic fata de actualele agregate si materii prime cunoscute si utilizate in prezent. 8. SUPERPLASMA INTREACTIUNEA ELECTRONILOR CU ELECTROZI METALICI DIN WOLFRAM GENERATORUL CUANTIC CU RAXE X INTERACTIUNEA RADIATIILOR NUCLEARE g SAU X CU SUBSTABTA-MATERIA INTERACTIUNEA CAMPULUI ELECTROMAGNETIC CU PARTICULELE SUPERPLASMEI FUZIUNEA NUCLEARA CONTROLATA A SUPERPLASMEI SI CAMPUL UNIFICAT
Se cunoaste faptul ca, prin interactiunea radiatiilor ultraviolete, a fotonilor electronici ultravioleti cu substanta are ca efect smulgerea electronilor din invelisul electronic al atomilor substantei respective.

Am prezentat anterior absorbtia particulelor de aer, in interiorul sistemului atomic neizolat , descompunerea atomilor in particulele elemetare libere, formarea plasmei reci, accelerarea particulelor, fuziunea lor si emisia unor noi structuri atomice insotite de energie. In continuare prezint obtinerea superplasmei si a fuziunii nucleare controlata a superplasmei. Superplasma constituie acel gaz in care atomii materiei sunt descompusi in particulele atomice elementare libere electroni, protoni si neutroni si subatomice electroni-pozitroni si electronineutrini. - electroni din invelisul electronic al atomului - nucleul atomic cu protonii si neutronii, particule pe care le smulg de pe orbitele lor devenind particule libere. - protoni care emit din interiorul acestora perechi de particule subatomice: electroni-pozitroni neutroni care emit din interiorul acestora perechi de particule subatomice: electronineutrini
Superplasma se poate obtine prin efectul Compton din interactiunea fotonilor nucleari X (sau ) cu:

Pentru a putea descompune particulele atomice in particule elementare libere si subatomice perechi de electroni-pozitroni si electroni-neutrini este necesar sa realizam o sursa de radiatii nucleare X (sau ). In cazul acesta modificam structura interioara a sistemului atomic neizolat , al generatorului cuantic. In fata spirelor de cuart, montam doua randuri de electrozi care au o structura metalica confectionata din wolfram de forma literei V. Electrozi sunt asezati pe doua randuri, cu partea inchisa spre suprafata spirelor de cuart, iar cu partea deschisa spre exteriorul lor. Electrozi situati pe primul rand, cei mai apropiati de suprafata solenoidului sunt electrozi care au sarcina electrica pozitiva-anozi, iar electrozi care sunt asezati pe randul mai indepartat de suprafata solenoidului au sarcina electrica negativa-catozi. Spatiu in care se afla solenoidul si cele doua randuri de electrozi, anozi si catozi prezentati anterior este vidat. Fotoni electronici ai radiatiei ultraviolete emisi de suprafata interioara a solenoidului de cuart interactiona cu spatele catozilor. Din structura metalica a catozilor prin efect Compton sunt smulsi electroni. Apar electroni liberi. Electroni liberi emisi de catozi sunt atrasi de anod, unde sunt franati in structura lor metalica. In acest moment avem alt tip de interactiune, interactiunea electronilor (-e) cu atomii electrozilor metalici cu particulele nucleare protoni si neutroni. In cazul interactiunii electronilor (-e) cu protonii, acestia emit perechi de particule electroni (e)-pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala, pe o orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in starea de excitatie.
Electroni (-e) si pozitroni (+e) emisi formeaza radiatiile alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii formate din pozitroni, particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv.

Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii X moi. La revenirea neutronilor de pe orbita superioara, pe orbita fundamentala, acestia emit fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In cazul interactiunii electronilor (-e) cu neutronii, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-neutrini (o)) si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala, pe o orbita superioara. Electroni (-e) si neutrini (o)) emisi formeaza radiatiile care sunt alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii X moi care sunt alcatuite din neutrini, particule neutre din punct de vedere electric. Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In acest caz, atomul trece din starea de excitatie in starea fundamentala.
Fotonii nucleari emisi sunt particule neutre din punct de vedere electric.

In acest fel obtinem radiatii X moi si dure in interiorul sistemului atomic neizolat , iar generatorul cuantic cu raze X se caracterizeaza prin emisia de radiatii X in acest sistemul atomic neizolat .

In sistemul atomic neizolat sunt emise radiatii nucleare X care interactioneaza cu substanta-materia, particulele atmosferice, apa si particulele cosmice in trei feluri: 1 - Efectul fotoelectric (absorbtie). Particulele radiatiei X smulg electroni din stratul K sau L, consumandu-si complet energia. Electronii eliberati se numesc fotoelectroni. 2- Efetul Compton (imprastiere). Particulele radiatiei X se ciocnesc de electronii invelisului electronic al atomului pe care ii smulg din structura atomului, trasmitandu-i numai o parte din energia sa. Particulele radiatiei X sunt deviate de la directia lor initiala, avand o frecventa mai mica E' = h'. Electronii smulsi din invelisul electronic, in urma ciocniri lor cu particulele radiatiei X se numesc electroni Compton.
3 - Formarea de perechi. Interactiunea fotonilor X cu nucleonii, respectiv protonii si neutronii va genera perechi de particule subatomice cu:

- protoni genereaza perechi electroni pozitroni si sunt smulsi din nucleul atomic de pe orbitele fundamentale care nu se mai transforma in neutroni, datorita faptului ca, energia fotonilor nucleari X si forta electromagnetica a sistemului atomic neizolat este mai puternica decat forta nucleara in acest caz. Protoni sunt imprastiati impreuna cu celelalte particule in interiorul sistemului atomic neizolat a. unde sunt accelerate de campul electromagnetic al sistemului atomic neizolat . - neutroni genereaza perechi electroni neutrini si neutroni sunt smulsi din nucleul atomic de pe orbitele fundamentale care nu se mai transforma in protoni, datorita motivelor prezentate anterior. Neutroni sunt imprastiati impreuna cu celelalte particule in interiorul sistemului atomic neizolat , unde sunt accelerate de campul electromagnetic al sistemului atomic neizolat . Astfel, in cazul interactiunii fotonilor nucleari X cu particulele atmosferice, prin efect Compton se produce descompunerea particulelor atomice, in particule elementare libere electroni, protoni, neutroni si particule subatomice electroni-pozitroni si electroni-neutrini. In interiorul sistemului atomic a exista un camp electromagnetic cu polaritatea electromagnetica pozitiva S si negativa N, iar acesta la randul lui interactioneaza cu particulele atomice descompuse. In camp electric exterior particulele elementare libere electroni, protoni, neutroni si particulele subatomice libere electroni-pozitroni si electroni-neutrini sunt accelerate in mod continuu, iar in cel magnetic particulelor le sunt curbate traiectoriile. In camp electromagnetic particulele-sarcinile electrice libere pozitive, protoni si pozitroni si negative, electronii se deplaseaza in forma de spira, sensul deplasarii fiind opuse pentru sarcinile cu semne diferite. Diametrele spirelor difera datorita diferentelor de masa. Cu cat energia particulelor este mai mare, cu atat mai mare este si diametrul spirelor. Protoni se deplaseaza pe o traiectorie sub forma de spire mai mari, deoarece au masa mai mare. Pozitroni se deplaseaza pe o traiectorie sub forma de spire mai mici, pe orbite periferice. Electroni se deplaseaza pe o traiectorie tot sub forma de spire mici, in sens opus fata de protoni si pozitroni, deoarece au sarcini electrice diferite, pe orbite periferice ale sistemului atomic neizolat sau camera de accelerare.
Neutroni, neutrini si fotonii nucleari X sunt particule neutre din punct de vedere electric se deplaseaza liniar pe axa camera de accelerare.

Campul termic rezultat din incalzirea solenoidului de cuart va imprima particulelor o viteza proportionala cu patratul temperaturii, conform teoriei cinetice a gazelor. Din cele prezentate rezulta ca, prin interactiunea radiatiilor nucleare X si a campurilor electromagnetice asupra substantei-materiei putem realiza superplasma rece, adica particule elementare libere electroni, protoni, neutroni si subatomice electroni-pozitroni si electroni-neutrini (sarcini electrice libere), iar prin accelerarea lor obtinem fuziunea lor. In cazul acesta generatorul cuantic cu raze X este capabil sa absoarba, sa descompuna, sa formeze plasma, iar prin accelerarea particulelor sa se obtina fuziunea lor, la orice tip de particule existent in natura, in stare de agregare gazoasa sau lichida. O data pus in functiune generatorul cuantic cu raze X, in camera de accelerare apare un camp electromagnetic cu polaritatea electromagnetica pozitiva S si negativa N, radiatii nucleare X si un camp termic. Pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S are loc absorbtia particulelor de aer din atmosfera terestra care sunt alcatuite din atomi de azot (N) si oxigen (O) in interiorul camerei de accelerare.
Asupra particulelor de aer interactioneaza fotonii radiatiilor nucleare X prin efect Compton care descompun atomi in particule elementare libere.

In prima faza electronii orbitali ai celor doi atomi sunt bombardati simultan de catre fasciculul de fotoni al radiatiilor nucleare X si ca o consecinta a acestei interactiuni, toti electronii sunt smulsi de pe orbitele lor, imprastiati, accelerati si deplasati in forma de spira, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic pe o orbita periferica in interiorul camerei de accelerare.
Fotoni nucleari X care au produs smulgerea electronilor de pe orbitele lor, se deplaseaza liniar pe axa camerei de accelerare, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic, deoarece au masa de repaus, dar nu au sarcina electrica.

Concomitent, in interiorul camerei de accelerare, apar nuclee atomice libere N si electroni liberi care constituie forta slaba nucleara. In faza a doua, atomii sunt ionizati, ramanand nucleele atomice libere fara norul de electroni orbitali. Fotonii nucleari X interactioneaza cu protonii din nucleele atomice care emit perechi de particule subatomice electroni-pozitroni, iar protoni sunt smulsi de pe orbitele lor si imprastiati. Protoni sunt accelerati si se deplaseaza pe traiectorii sub forma de spira, in sens opus fata de sensul electronilor, dar in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic. Pozitroni se deplaseaza pe o traiectorie sub forma de spire mai mici, pe orbite periferice. Electroni emisi in aceasta faza sunt identici si au proprietati asemanatoare cu electroni din invelisul electronic al atomului. Acestia se deplaseaza pe o traiectorie sub forma de spire mici (asemanatoare cu cele ale pozitronilor), in sens opus fata de protoni si pozitroni, deoarece au sarcini electrice diferite, pe orbite periferice. Astfel, apar in interiorul camerei de accelerare protonii, pozitroni si electroni liberi.

In faza a treia, fasciculul de fotoni nucleari X interactioneaza cu neutronii ramasi in nucleul atomic care emit perechi de particule subatomice electroni-neutrini, iar neutroni sunt smulsi de pe orbitele lor si imprastiati. Neutroni si neutrini particule neutre din punct de vedere electric, se deplaseaza liniar pe axa camerei de accelerare. Electroni se deplaseaza pe o traiectorie sub forma de spire mici, in sens opus fata de protoni si pozitroni, pe orbite periferice. In aceasta faza rezulta neutroni, neutrini si electroni liberi, ceea ce incheie procesul de formare a superplasmei reci. Se stie ca, superplasma se caracterizeaza, prin prezenta in amestec a particulelor elementare libere: electroni, protoni, neutroni si subatomice libere electroni-pozitroni si electronineutrini libere. Concomitent cu obtinerea superplasmei se poate spune ca, s-a obtinut si campul unificat care reprezinta unirea fortei slabe nucleare, electroni, pozitroni, neutrini si fortei tari nucleare protoni, neutroni si fotoni nucleari X cu forta electromagnetica. In acest caz forta gravitationala este exclusa din calcul, datorita faptului ca, fortele electromagnetice si nucleare sunt de miliarde si miliarde de ori mai puternice decat fortele gravitationale. Fizicienii de renume mondial Einstein, Maxwell, Fermi au facut cercetari in domeniul campului unificat, in urmareau sa uneasca forta electromagnetica cu forta slaba si tare nucleara cu campul gravitationala. Pe langa fortele mentionate la realizarea campului unificat au rezultat alte doua forte, pe care fizicieni nu le-au intuit sau imaginat la vremea respectiva, forta nucleara a fotonilor X si campul termic. In faza a patra, in urma proceselor amintite particulele elementare libere accelerate, inving fortele de respingere reciproca si permit unirea sau fuziunea lor. Inainte de a vorbi de fuziunea particulelor accelerate trebuie sa facem precizarea ca, in atom exista doua forte, respectiv: -forte de atractie intre toate particulele componente, electroni, nucleul atomic respectiv, protoni si neutroni, numite forte nucleare -forte electrostatice de respingere valabile numai intre particulele care au sarcina electrica de acelasi fel, de exemplu, proton - proton si electron-electron.

Neutronii liberi asimileaza protonii din jurul lor, avand rol de chit, tin protonii care au tendinta sa fuga unul de altul, la un loc, se formeaza un nucleu nou care asimileaza electroni liberi din preajma lui, constuituind o structura atomica compusa dintr-un atom format din 15 electroni, 15 protoni si 15 neutroni. Iar ca rezultat al fuziunii nucleare dintre atomul de oxigen 168O si azot 147N obtinem atomul de fosfor 3015 P. Odata cu emisia particulei de fosfor 3015P pe la polaritatea electromagnetica negativa N, se degaja o energie de 229,06 MeV, de asemenea se emit si fotoni care au participat la descompunerea atomilor de oxigen si azot. 16 14 30 8O + 7N = 15P + 229,06 MeV Odata cu emisia particulelor atomice de fosfor se emit trei tipuri de radiatii: - radiatii alcatuite din electroni si particule care au scapat procesului de fuziune nucleara, ioni negativi care au sarcina electrica negativa - radiatii formate din protoni, pozitroni si particule care au scapat procesului de fuziune nucleara, ioni pozitivi care au sarcina electrica pozitiva - radiatii moi compuse din neutrini si dure din neutroni, fotoni nucleari si atomi de fosfor care sunt neutre din punct de vedere electric. Astfel obtinem energia necesara deplasarii unor nave cu propulsie cuantica in orice mediu, lichid- marile si oceanele planetare, gazos-atmosfera terestra sau a altei planete ori in asa numitul, vid al spatiului cosmic. 9. LASERUL CU RUBIN TRANZITII ATOMICE LASERUL AUTOMAT CU RAZE X INTERACTIUNEA RADIATIILOR NUCLEARE X CU MEDIU ACTIV DE CUART HOLOGRAFIA Cu ajutorul unui reflector foarte puternic, Luna a fost iluminata de pe Pamant. Un careu perfect delimitat de pe suprafata Lunii a fost iluminat. Astronomi din numerose tari au putut vedea cu ochiul liber experimentul american, realizat de specialistii in domeniul amplificarii undelor optice. Acesti specialisti au creat acel dispozitiv care este intr-un progres continuu si care revolutioneaza in prezent intreaga tehnica: laserul. Laserul este un amplificator al undelor optice care se bazeaza pe emisia fortata a energiei din sistemele atomice care a permis interesanta experienta a iluminarii unui careu perfect delimitat de pe suprafata Lunii. Laserul este un caz particular al amplificatoarelor cuantice, fiind construit pentru spectrul luminos al radiatiilor electromagnetice. In prezent tehnica actuala a realizat amplificatoare si pentru alte domenii din cadrul radiatiilor electromagnetic pentru spectrul razelor infrarosii si ultraviolete. Utilizarea acestui proces de transfer a energiei, de la un sistem atomic la o unda amplificata a permis realizarea unor echipamente tehnice de-o precizie cu totul revolutionara. Laserul este o sursa de lumina coerenta. Astfel laserii pot fi clasificati dupa regimul de emisie, tipul de pompaj, mediul activ, puterea, tipurile de aplicatii etc. Dupa mediul activ se cunosc patru feluri de laseri cu mediu solid, laseri cu semiconductor, laseri cu mediu activ lichid si laseri cu gaz. Nu voi prezenta toate aceste tipuri de laseri, ci primul tip de laser construit de om - laserul cu rubin. Laserul trebuie sa cuprinda un mediu activ amplificator (gazos, lichid sau solid), un mecanism de pompaj (sistem de excitare) si o cavitate rezonanta. Laserul propriu-zis, consta dintr-un cilindru de rubin, avand fata A argintata sau pana la opacitatea completa, iar fata B argintata sau aurita cu o transparenta de 4%. Cilindrul este introdus, mai intai, intr-un tub de racire, R si apoi in interiorul unui tub de descarcare in forma de spirala F care
LASERUL AUTOMAT CU CUART

contine neon, xenon, sau amestec de neon si kripton. Tubul de descarcare este de tipul "flash", folosit de catre fotoreporteri, denumit si "blitz". Tubul de descarcare este concentrat la un condensator C de mare capacitate, alimentat de un acumulator electric (acumulatorul nu este prezentat in figura). Intregul ansamblu (cilindrul de rubin, dispozitiv de racire, tub de descarcare in spirala) este introdus intr-un cilindru gol cu diametru mare, al carui perete interior este acoperit cu un strat reflectant. In timpul descarcarii electrice prin tubul F se emite radiatia verde cu o lungime de unda de 560 nm necesara pompajului optic. Durata descarcarii este de 0,000001 s - 0,0001 s si in acest interval de timp extrem de scurt se produc fenomene care se bazeaza pe existenta unor nivele de energie distincte, bine definite, discrete pe care se poate situa un atom. Se stie ca energia unui atom nu poate lua decat un set discontinuu de valori E0, E1, E2Ei, EyEn . Inainte de aprinderea tubului atomii sunt neexcitati au energia cea mai joasa, se afla deci pe nivelul de energie fundamentala E0. Efectul curentului electric care furnizeaza energie gazului este acela ca, atomi trec de pe nivelul energetic fundamental, pe nivele de energie superioare. O linie luminoasa din spectrul gazului corespunde unei treceri a atomului respectiv de pe un nivel excitat superior, pe un nivel inferior, adica unei reveniri a atomului din starea de echilibru, in starea de energie minima. Astfel fenomenul de producere a luminii este intim legat de tranzitiile atomilor de pe un nivel energetic pe altul. Tranzitiile atomice sunt de mai multe feluri. Emisia spontana se produce atunci cand atomul "cade" de pe un nivel energetic superior Ey pe un nivel energetic inferior Ei, emitand o cantitate de lumina, o cuanta de lumina sau un foton purtatoare a diferentei de energie dintre cele doua nivele energetice. Frecventa acestui foton este: = (Ey - Ei) / h unde h este constanta lui Planck, egala cu 6,625 . 10 -34 js. Tranzitiile spontane se produc intre fotonul emis mai tarziu de un alt atom. De aici, numele de emisie spontana a fenomenului de emisie a luminii prin acest mecanism. Absorbtia se produce atunci cand un atom sub actiunea unui foton de energie h iy, "urca" de pe nivelul Ei pe nivelul Ey, energia fotonului consumandu-se in aceasta actiune. Se spune faptul ca, fotonul a fost absorbit de catre atom. Emisia indusa sau stimulata este fenomenul invers absorbtiei, in acest caz un foton de frecventa iy poate determina un atom sa "cada" de pe nivelul superior Ey pe nivelul Ei. Atomul este astfel "impins", stimulat sa emita un foton care are aceleasi caracteristici cu fotonul inductor. Intre fotonul indus si fotonul inductor exista o corelatie. In conditii normale din reclama luminoasa cu neon, fotonii emisi spontan sunt dominanti, iar in cazul laserului emisia fotonilor stimulati predomina mult fata de celelalte doua fenomene emisie spontana si absorbtie. Aceasta este diferenta fundamentala dintre mecanisme de producere a luminii "obisnuite" si luminii laser. Rezulta ca, trebuie create anumite conditii pentru a asigura preponderenta luminii emise stimulat, asupra luminii emise spontan. In acest caz pentru a obtine lumina laser e nevoie ca pe nivelul superior Ey sa avem mult mai multi atomi, decat pe nivelul inferior Ei. Astfel nivelul Ei trebuie sa fie mai populat decat nivelul Ey sau ca, trebuie sa se realizeze o inversie de populatie intre cele doua nivele. Aceasta este o situatie normala, tendinta atomilor fiind de a se situa pe nivelul superior. Pompajul se face electric, fotonic sau chimic si consta in a furniza atomilor energia necesara pentru a trece din starea energetica fundamentala, in starea energetica superioara.

Odata realizata inversia de populatie e nevoie de cativa fotoni de frecventa n care sa determine emisia fortata a atomilor de pe nivelul superior Ey. Un astfel de foton inductor poate fi emis spontan chiar de unul dintre atomii in cauza. El va induce emisia unui alt foton cu aceleasi caracteristici ca si ale lui, acesti doi fotoni vor induce producerea altor doi si tot asa procesul continua. Fotonul singular initial este multiplicat, amplificat de nenumarate ori. Pentru ca procesul sa nu se stinga este nevoie, pe de o parte ca mecanismul de pompaj sa furnizeze continuu energie atomilor mediului activ laser, iar pe de alta parte sa se utilizeze o cavitate rezonanta. In cavitatea rezonanta laser intre cele doua oglinzi fotonii sunt reflectati si obligati sa parcurga de mai multe ori mediul activ, la fiecare trecere fiecare foton produce o avalansa de fotoni asemenea lui. Procesul de amplificare nu este nelimitat. Oglinzile cavitatii rezonante nu reflecta total. Pompat fotonic mediul activ va emite lumina in mod spontan in toate directiile. O mica parte din lumina va fi emisa pe directia axei tubului si a cavitati rezonante. Numai aceasta lumina va fi amplificata puternic prin procesul de emisie stimulata, intretinut de reflexele multiple intre oglinzile cavitatii rezonante. Prin emisie stimulata se emit fotoni care se propaga in aceeasi directie si sens cu fotoni stimulatori. Emisia stimulata se desfasoara eficient numai in lungul axei tubului. Un foton care nu se propaga dupa aceasta axa este pierdut pentru laser, in timp ce un foton care se propaga cat mai aproape de directia axei tubului este puternic amplificat. Acesta este fenomenul in care lumina laser se propaga intr-o singura directie. Una dintre oglinzi este putin transparenta, permitand luminii amplificate sa iasa sub forma unui fascicul ingust si foarte intens. Astfel se ajunge la un echilibru intre amplificare si pierderi care limiteaza procesul de amplificare. Mergand pe acelasi principiu de functionare si alcatuire, prezint laserul automat cu cuart care s-ar compune din: generatorul cuantic Gc, bara dreptunghiulara din cuart SiO2 avand o fata A argintata cu opacitate completa si o fata B argintata cu o transparenta de 4%, tubul de emisie 1 si carcasa laserului 2. Bara dreptunghiulara din cuart sau mediu activ se gaseste in interiorul spiralei de cuart sau sistemul atomic neizolat a. In timpul functionarii solenoidului de cuart acesta emite radiatii ultraviolete, se obtine un pompaj fotonic ultraviolet. Mediu activ emite un fascicul de radiatii pe la fata B cu o transparenta redusa, numit fascicul laser. In cavitatea rezonanta amplificarea se bazeaza pe emisia fortata de energie de catre mediul activ sub actiunea energiei fotonice interioare. Pompajul se face cu ajutorul spiralei de cuart pe la suprafata sa interioara, in mediul activ. In cazul de fata, pompajul se face cu ajutorul razelor ultraviolete fiind vorba de un pompaj fotonic ultraviolet. Cavitatea rezonanta este formata din trei parti: -mediul activ este constituit dintr-o bara dreptunghiulara de cuart SiO2 -sistemul de excitare in acest caz consta din sursa de energie fotonica emisa de spirala de cuart

-rezonatorul optic este alcatuit din doua fete argintate, o fata A este argintata pana in opacitatea completa, iar cealalta fata B este de asemenea argintata, dar cu o transparenta redusa. In tubul de emisie are loc dirijarea fasciculului laser. Denumirea de laser automat a primit-o datorita schimbului de energie care are loc intre suprafata exterioara a spiralei de cuart si bateriile fototermoelectrice, fapt ce duce la o autonomie enrgetica de functionare. Parcurgand acelasi principiu de functionare si alcatuire, prezint in continuare laserul automat cu raze X care se compune din: generatorul cuantic cu raze X, Gx, mediu activ format din bara dreptunghiulara din cuart SiO2, avand o fata A argintata cu opacitate completa si o fata B argintata cu o transparenta de 4%, tubul de emisie 1 si carcasa laserului 2. In interiorul sistemului atomic neizolat al generatorului cuantic, in fata spirelor de cuart sunt montate doua randuri de electrozi care au o structura metalica (wolfram) de forma literei V. Electrozi sunt asezati pe doua randuri, cu partea inchisa spre suprafata spirelor de cuart, iar cu partea deschisa spre exteriorul lor. Electrozii situati pe primul, rand cei mai apropiati de suprafata solenoidului sunt electrozi care au sarcina electrica pozitiva-anozi a, iar electrozi care sunt asezati pe randul mai indepartat de suprafata solenoidului au sarcina electrica negativacatozi c. Intregul spatiu in care se afla solenoidul si cele doua randuri de electrozi, anozii si catozii prezentati anterior este vidat. Fotonii electronici ai radiatiei ultraviolete emisi de suprafata interioara a solenoidului de cuart interactioneaza cu spatele catozilor. Din structura interioara a catozilor prin efect Compton sunt smulsi electronii. Apar electronii liberi. Electronii liberi emisi de catozi sunt atrasi de anod unde vor fi franati in structura lor atomica. Din interactiunea electronilor cu electrozii pozitivianozii a, mai exact cu particulele nucleului atomic ale anozilor de wolfram rezulta radiatii X moi si dure. In sistemul atomic neizolat sunt emise radiatiile X care interactioneaza cu atomii madiului activ sau barei dreptunghiulare de cuart SiO2. Interactiunea radiatiei X cu mediul activ de cuart este de trei feluri: 1- Efectul fotoelectric(absorbtie). Particulele radiatiei X smulg electroni din stratul K sau L, consumandu-si complet energia. Electronii eliberati se numesc fotoelectroni. 2- Efetul Compton (imprastiere). Particulele radiatiei X se ciocnesc de electronii invelisului electronic al atomului pe care ii smulg din structura atomului, trasmitandu-i numai o parte din energia sa. Particulele radiatiei X sunt deviate de la directia lor initiala, avand o frecventa mai mica E' = h'. Electronii smulsi din invelisul electronic, in urma ciocniri lor cu particulele radiatiei X se numesc electroni Compton. 3 - Formarea de perechi. Interactiunea fotonilor X cu nucleoni este identica cu interactiunea electronilor cu nucleoni, respectiv cu protonii si neutronii care va genera perechi de particule subatomice. In cazul interactiunii fotonilor nucleari X cu protoni, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in starea de excitatie. Electroni (-e) si pozitroni (+e) emisi formeaza radiatiile alcatuite din electroni, particule incarcate

din punct de vedere electric negativ si radiatii formate din pozitroni, particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv. Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii X moi. La revenirea neutronilor de pe orbita superioara, pe orbita fundamentala, acestia emit fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In cazul interactiunii fotonilor nucleari X cu neutroni, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-neutrini (o)) si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala, pe o orbita superioara. Electroni (-e) si neutrini (o)) emisi formeaza radiatiile care sunt alcatuite din electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii X moi care sunt alcatuite din neutrini, particule neutre din punct de vedere electric. Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In acest caz, atomul trece din starea de excitatie in starea fundamentala. Fotonii nucleari X moi sau duri emisi care alcatuiesc fasciculul laser sunt particule neutre din punct de vedere electric. In mediul activ sau cavitatea rezonanta, in urma acestor interactiuni are loc amplificarea energiei care se bazeaza pe emisia fortata de energie de catre mediul activ sub actiunea energiei fotonice interioare care emite un fascicul de radiatii X pe la fata B cu o transparenta redusa, numit fascicul laser cu raze X In cavitatea rezonanta amplificarea energiei care se bazeaza pe emisia fortata de energie de catre mediul activ sub actiunea energiei fotonice interioare. Pompajul se face cu ajutorul spiralei de cuart, pe la suprafata sa interioara, in mediul activ. In cazul de fata, pompajul se face cu ajutorul razelor X fiind vorba de un pompaj fotonic nuclear. Cavitatea rezonanta este formata din trei parti: -mediul activ este constituit dintr-o bara dreptunghiulara de cuart SiO2 -sistemul de excitare in acest caz consta din sursa de energie fotonica emisa de anozi -rezonatorul optic este alcatuit din doua fete argintate, o fata A este argintata pana in opacitatea completa, iar cealalta fata B este de asemenea argintata, dar cu o transparenta redusa. In tubul de emisie are loc dirijarea fascicolului laser. Denumirea de laser automat a primit-o datorita schimbului de energie care are loc intre suprafata exterioara a spiralei de cuart si bateriile fototermoelectrice, fapt ce duce la o autonomie enrgetica de functionare, dar si faptului ca, fasciculul laser este realizat cu ajutorul radiatiilor X emise in mediul activ, iar in urma acestor interactiuni se emite in exterior un fascicul laser cu radiatii X. Iluminarea unor suprafete de teren sau apa cu ajutorul fasciculului laser are ca scop fotografierea sau obtinerea de imagini cu ajutorul laserului. Cu ajutorul laserului se pot obtine imagini fotografice, constituind una din multiplele aplicatii ale laserului " holografia,,. Lumina este o unda electromagnetica caracterizata prin marimea fizica numita amplitudine si prin marimea fizica numita faza.

Lumina poate fi mai intensa sau mai putin intensa, iar intensitatea luminii ei este direct proportionala cu patratul amplitudinii. La fotografierea un obiect, pe placa fotografica sau pe film se inregistreaza intensitatea luminii care provine de la obiectul fotografiat. Intensitatea luminii este direct proportionala cu patratul amplitudinii, pe placa fotografica sau pe film se inregistreaza amplitudinea luminii. Stratul fotosensibil de placa fotografica sau film ca si retina ochiului este sensibil la intensitatea luminii si la culoarea acesteia. Aceasta marime, amplitudinea transporta numai unele informatii, unele detalii de la obiectul fotografiat, si de aceea, imaginea de pe placa sau de pe film este intr-un singur plan si nu contine toate detaliile subiectului. Pentru ca pe placa fotografica sau pe film sa se inregistreze toate detaliile obiectului, trebuie ca pe langa amplitudine, sa fie inregistrata si faza undei luminoase. Aceasta marime, faza stabileste distanta la care se afla obiectul fotografiat si ajuta la obtinerea imaginilor fotografice in relief. O inregistrare completa a informatiilor despre obiectul fotografiat se realizeaza prin metode holografice. Asadar, holografia reprezinta obtinere de imaginii fotografice in relief cu ajutorul lumini laser. Prin aceasta metoda holografica pe placa fotografica se inregistreaza cele doua marimi caracteristice ale undei luminoase, amplitudinea si faza, iar informatiile despre subiectul holografiat sunt complete. Denumirea de holografie deriva de la cuvintele grecesti, holos care inseamna intreg si grafien - scriere. Aceasta denumirea a fost data de catre descoperitorul ei, D. Gabor. Placa fotografica continand inregistrarea imaginii obiectului fotografiat se numeste holograma. Pentru inregistrarea unei holograme este absolut necesar sa existe, pe langa fasciculul luminos difuzat de obiectul a carui inregistrare dorim sa o facem si un fascicul coerent de aditie sau unda de referinta sau purtator. Fasciculul laser luminos ce provine de la un laser este impartit in doua fascicule laser 1 si 2 de catre o lama semitransparenta L. Fasciculul laser 1 ilumineaza un careu delimitat de pe suprafata Lunii, iar unda de referinta 2 ilumineaza direct placa fotografica F. Aceasta unda de referinta 2 constituie fondul coerent de aditie, denumit purtator. Unda de referinta 2 interfera cu unda difuzata 3 de suprafata Lunii, iar pe placa fotografica F se inregistreaza holograma. In cazul acesta pentru a inregistra imaginea unui obiect prin holografiere, trebuie sa existe doua fascicule de lumina laser, unul provenind de la obiectul ce trebuie holografiat, iar cel de-al doilea fascicul poate proveni de la o alta sursa de fascicul laser. Un lucru extrem de interesant este acela ca, daca se sparge o placa fotografica se obtin tot atatea imagini complete (a obiectului sau lucrului holografiat) cate bucati sau cioburi exista. Nu este acelasi lucru cu ruperea, taierea sau sectionarea unei imagini obtinuta pe hartie fotografica, in oricare din cazuri ramanem numai cu o parte a imaginii fotografiate. In cazul acesta prin holografiere putem obtine imagini ale solului unei planete din sistemul nostru solar sau a unor obiecte indepartate din imensitatea Universului. 10. REACTORUL NUCLEAR DESEURILE RADIOATIVE ATENUAREA RADIOACTIVA INTERACTIUNEA RADIATIILOR RADIOACTIVE , SI CU SEMICONDUCTORI GENERATORUL NUCLEAR FOTOTERMOELECTRIC Transmutatiile radioactive naturale precum si reactii nucleare produse artificial, prin reactii de fisiune nucleara au ca rezultat, degajarea unor mari cantitati de energie pe unitatea de masa a substantei cu care reactioneaza.
Posibilitatea utilizarii energiei nucleare s-a realizat o data cu descoperirea fisiunii nucleare si procedeul obtinerii reactiei in lant. Reactia nucleara continua si reglabila se realizeaza in reactori nucleari (pilele atomice).

In reactoare se utilizeaza uraniu 23592U. Conditia necesara pentru decurgerea reactiei nucleare in lant este masa suficienta de uraniu din reactor. Neutronii care se formeaza in procesul reactiei nucleare, pot iesi prin suprafata uraniului afara si participa la dezvoltarea reactiei in lant.

Pentru ca fractiunea de acesti neutroni sa fie mica, in comparatie cu volumul lui, trebuie ca masa uraniului din reactor sa fie suficient de mare si sa depaseasca o anumita masa critica. Pe de alta parte, pentru ca reactia sa nu decurga prea violent, trebuie reglat numarul de neutroni, nepermitandui s creasca prea mult. Aceasta se realizeaza printr-o absorbtie a neutronilor termici excedentari cu ajutorul unor elemente ca borul (B) si cadmiul (Cd). Un reactor nuclear este alcatuit din: - spatiul in care sunt asezate blocurile de uraniu (23592U) si de moderatori (de obicei, grafit) A, - reflectorul de neutroni care au parasit spatiul in care se desfasoar reactia B, - strat de protectie care protejeaza spatiul inconjurator de actiunea radiatiilor emise in timpul desfasurarii reactiei nucleare C, - bare de cadmiu (Cd) sau bor (B) D si E care sunt introduse in volumul A si incetinesc reactia de fisiune nucleara. Introducerea barelor se face in mod automat, imediat ce puterea reactiei nucleare depaseste o anumita limita. Apa este folosita pentru racirea blocurilor de uraniu, iar aburul rezultat din fierberea apei pune in miscare turbina unui generator electric care produce energie electrica. Aceasta ar fi un aspect al obtinerii energiei in reactoarele nucleare, dar cel mai trist aspect il constituie problema deseurilor nucleare radioactive si stocarea lor. O uzina de preparare a minereurilor radioactive sau o centrala electrica nucleara, in afara de elementul utilizabil, produce si o cantitate imensa de produse secundare sau inutilizabile, denumite deseuri radioactive. Se stie ca, deseurile radioactive ca si minereul sau substanta radioactiva constituie un pericol pentru sanatatea omului.
Gradul de periculozitate se datoreaza duratei, uneori chiar mii de ani in care deseurile isi pastreaza proprietatile radioactive.

Depozitarea deseurilor radioactive este o problema mondiala si de actualitate, ca sa nu mai vorbim de accidentele grave produse prin explozia unor astfel de centrale nucleare sau numai prin deteriorarea unor accesorii din instalatiile complexe ale acestor centrale nucleare. Explozia centralei nucleare de la Cernobal din fosta U.R.S.S. a produs o catastrofa ecologica radioactiva de proportii incalculabile, afectand peste 5 000 000 de oamenii din multe partii ale Europei. La exact dou zile dupa aceasta catastrofa radioactiva, cineva s-a gandit sa organizeze Crosul Olimpic la Bucuresti. Foarte multi oameni au participat la acest Cros Olimpic, insotiti de rude si prieteni. Practic a fost o alergare care pornit din Piata Presei Libere, iar sosirea s-a facut la o scoal din cartierul Pajura. O cursa care a avut loc pe un traseu de aproximativ un kilometru. Organizatori au stabilit pornirea cursei la ora 8 dimineata, dar plecarea in cursa a avut loc la ora 13. Semnalul de pornire l-a dat insasi presedintele Comitetului Olimpic European, cetatean de origine rusa care ne-a scos in strada din intreprinderi de la ora 6 dimineata. Cursa practic a durat 15 minute cu premiere cu tot. A fost o organizare total neinspirata pentru acel moment, deoarece zeci de mii de Bucuresteni au stat intr-o ploaie radioactiva mai mult de 7 ore pentru a alerga intr-o cursa a imbolnavirilor cu reziduuri radioactive scapate in urma exploziei nucleare de la Cernobal. Nici acum dupa zecii de ani de la aceasta catastrofa nucleara, nu inteleg la ce a folosit acel Cros Olimpic? Ce ratiunii umane a determinat scoaterea masiva a oamenilor in strada si organizarea acelei alergari? Se stie ca, in asemenea situatii oameni trebuie sfatuiti sa stea cat mai mult timp posibil in casa, in spatii inchise si sa fie informati de pericolul imbolnaviri incurabile prin contaminarea cu radiatii

si reziduuri radioactive, iar periodic sa raporteze evolutia radioactivitatii nucleare din atmosfera si numai la scaderea intensitati radioactive din atmosfera la parametri normali, numai atunci se putea iesi si circula cu siguranta afara din casa. Deseurile radioactive obtinute in reactoarele nucleare sunt inchise in recipiente din materiale foarte rezistente la conditiile de impact termic si radiant. Specialistii sunt de parere ca, cea mai sigura solutie este stocarea recipientelor in depozite geologice sapate in straturi de roca compacta la adancimi foarte mari sau stocarea lor la suprafata, in instalatii special construite si tinute sub observatie. O alta solutie este depozitarea deseurilor radioactive in adancul marilor si oceanelor. Toate acestea constituie solutii de moment, deoarece in urma incalzirii puternice datorata dezintegrarii nucleare radioactive materialul recipientilor se deterioreaza in timp si continutul lor ar reactiona cu mediul inconjurator. Contaminarea poate fi extrem de periculoasa pentru sanatatea omului prin acumularea elementelor radioactive in flora si fauna terestra si marina, ce constituie resursele de hrana ale omenirii. Energia nucleara emisa de deseurile radioactive prin procesul dezintegrarii nucleare radioactive sub forma de radiatii radioactive ar putea fi absorbita de un ansamblu de baterii fototermoelectrice Bf si transformata direct in curent electric continuu.
Daca ne gandim la timpul de injumatatire in care se dezintegreaza jumatate din numrul nucleelor atomice ale unei substante radioactive, ar rezulta ca, utilizand o asemenea sursa de energie am avea energie electrica o vreme indelungata si fara investitii uriase.

Sa presupunem ca, avem la dispozitie un gram de radiu. Va trece un timp bine stabilit si anume 1590 ani, pana cand jumatate din nucleele existente vor fi dezintegrate, iar pana cand jumatatea de gram ramasa se va dezintegra iarasi, vor mai trece alti 1590 ani si asa mai departe. Se cunoaste faptul ca, radiatiile radioactive care trec prin anumite substante sunt atenuate. Radiatia care trece printr-un strat subtire de substanta ii scade intensitatea radioactiva dI, care este proportionala cu intensitatea I la iesire din stratul cu grosimea dx al substantei strabatute. Factorul de proportionalitate este caracteristic pentru fiecare radiatie in parte si se numeste coeficient de atenuare liniar l(1/cm).Astfel avem: dI = - I .l. dx Integrand aceasta ecuatie rezulta legea atenuarii: -l x I = Io . e unde Io si I reprezinta numarul de particule , respectiv , inregistrate inainte si respectiv dupa trecerea prin stratul de grosime x. In calcul utilizam distanta de injumatatire d1/2. Distanta de injumatatire d1/2 este distanta parcursa de radiatia radioactiva in mediul atenuant pana la care intensitatea radiatiei se reduce la jumatate. Valoarea ei se obtine din ecuatia legi atenuari, unde: I = Io/2 Atunci x este distanta de injumatatire d1/2 = 0, 693/ La trecerea radiatiilor radioactive , si prin substanta se produc mai multe fenomene de interactiune.

Pentru aceasta este necesar sa vedem fenomenele de interactiune dintre radiatiile radioactive , si emise de aceste minereuri radioactive cu semiconductori. Radiatia radioactiva este alcatuita din pozitronii, particule subatomice inarcate din punct de vedere electric pozitiv. In general interactiunea radiatiilor cu substanta-materia este de o intensitate foarte redusa, poate provoca fluorescenta sau fosforescenta unor anumite substante cum ar fi, sulfura de zinc, ionizeaza aerul si gazele facandu-le bune conducatoare de electricitate si strabat straturi foarte subtiri de corpuri opace pentru lumin. 1- Ionizarea. La trecerea prin semiconductori particulele pozitronii se ciocnesc cu atomii acestuia, iar in urma ciocnirii, pierd o parte din energie ducand la ionizarea atomilor intalniti in calea lor. Radiatia radioactiva este formata din electroni subatomici (identici cu cei din invelisul electronic al atomului), particule incarcate din punct de vedere electric negativ. Interactiunea radiatiei cu semiconductori este de trei feluri: 1- Ionizarea. La trecerea prin semiconductori particulele radiatiei (electronii) se ciocnesc cu atomii acestuia, iar in urma ciocnirii, pierd o parte din energie (franare prin ionizare) ducand la ionizarea atomilor intalniti in calea lor. 2 - Imprastierea. Particulele radiatiei ciocnindu-se de atomii semiconductorilor isi schimba directia de deplasare. 3 - Radiatia. Particulele radiatiei trec prin campul columbian al nucleului atomic al semiconductorilor, unde sunt franate in interiorul sau de un nucleon care va emite o radiatie X sau Rontgen. Radiatia radioactiva este alcatuita din neutrini, particule neutre din punct de vedere electric care formeaza radiatia radioactiva moale si fotoni nucleari, particule neutre din punct de vedere electric care formeaza radiatia radioactiva dura. Interactiunea fotonilor nucleari cu semiconductori, cu particulele atomice din care sunt compusi acestia este identica cu interactiunea electronilor si a fotonilor nucleari X, indiferent de substanta sau materia cu care interactioneaza. 1 Efectul fotoelectric (absorbtie). Particulele radiatiei smulg electroni din stratul K sau L, consumandu-si complet energia. Electronii eliberati se numesc fotoelectroni. 2- Efectul Compton (imprastiere). Particulele radiatiei se ciocnesc de electronii invelisului electronic al atomului pe care ii smulg din structura atomului, trasmitandu-i numai o parte din energia sa. Particulele radiatiei sunt deviate de la directia lor initiala, avand o frecventa mai mica E' = h'. Electronii smulsi din invelisul electronic, in urma ciocniri lor cu particulele radiatiei se numesc electroni Compton. 3 - Formarea de perechi. Interactiunea fotonilor cu nucleonii, respectiv protonii si neutronii va genera perechi de particule subatomice. In cazul interactiunii fotonilor nucleari () cu protonii, acestia emit perechi de particule electroni (-e)pozitroni (+e) si se transforma in neutroni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara, iar datorita acestei interactiuni atomul a trecut din starea fundamentala in starea de excitatie. Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ si formeaza radiatiile , iar pozitroni (+e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv si alcatuiesc radiatiile . Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de vedere electric care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii moi care sunt identice si au caracteristici

asemanatoare cu radiatiile radioactive emise de nuclee atomice in procesul dezintegrari nucleare radioactive. La revenirea neutronilor de pe orbita superioara, pe orbita fundamentala, acestia emit fotonii nucleari (of) d duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare. In cazul interactiunii fotonilor nucleari () cu neutronii, acestia emit perechi de particule electroni (-e)-neutrini () si se transforma in protoni si trec de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara. Electroni (-e) sunt particule incarcate din punct de vedere electric negativ formeaza radiatiile , iar neutrini () fiind particule neutre din punct de vedere electric alcatuiesc radiatiile moi. Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) d duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.
In acest caz, atomul trece din starea de excitatie in starea fundamentala. Fotonii nucleari emisi sunt particule neutre din punct de vedere electric si reprezinta diferenta de energie dintre cele dou orbite.

Din aceasta prezentare rezulta ca, radiatiile radioactive , si sunt alcatuite din particule inarcate din punct de vedere electric sau neutre din punct de vedere electric: - pozitronii, particule subatomice care au sarcina electrica pozitiva - electronii, particule subatomice care au sarcina electrica negativa - neutrini, particule subatomice neutre din punct de vedere electric - fotoni nucleari, particule neutre din punct de vedere electric. Toate aceste particule interactioneaza cu substanta care este alcatuita din molecule, atomi care la randul lor sunt constituite tot din particule incarcate din punct de vedere electric sau neutre din punct de vedere electric, respectiv: - electronii din invelisul electronic al atomului care sunt incarati din punct de vedere electric negativ - protoni care au sarcina electrica pozitiva - neutronii care sunt neutri din punct de vedere electric. In acest caz, interactiunea sarcinilor electrice pozitive, negative si neutre a radiatiilor radioactive , si cu particulele semiconductorilor din bateriile fototermoelectrice va produce absorbtia si transformarea lor in curent electric continuu. In cazul deseurilor nucleare radioactive trebuie sa se aiba in vedere faptul ca, acestea au o radioactivitate mai redusa, decat cea a unui minereu sau preparat nuclear radioactiv, iar interactiunea lor cu celulele panourilor fototermoelectrice nu afecteaza in mod substantial randamentul unei astfel de interactiuni si transformari. Cunoscand toate acestea putem construi un generator nuclear, folosind bateriile fototermoelectrice care absorb si transforma deseurile nucleare radioactive in curent electric continuu. Un astfel de generator nuclear fototermoelectric se compune din: - deseurile, minereu sau substanta radioactiva 1, - glob confectionat din cuart care este transparent pentru orice tip de radiatie electromagnetica in care se depun deseurile sau materiale radioactiv 2, - suportul metalic format din opt tije metalice reglabile de sustinere a globului de cuart 3, - ansamblul de baterii fototermoelectrice 4, - bornele electrice ale bateriilor fototermoelectrice 5, - primul strat protector 6, - al doilea strat protector care constituie si carcasa generatorului nuclear fototermoelectric 7. Am facut precizarea ca, in acest generator nuclear se poate folosi ca agent energetic deseurile radioactive rezultate in urma unor reactii de fisiune nucleara produse in reactoare nucleare, dar la fel de bine se poate utiliza si minereu de radiu (Ra) care este un metal moale argintiu si care are o

luminescenta vizibila chiar la lumina zilei sau a altor metale sau substante capabile sa emit energia nucleara radioactiva. Deseurile sau minereurile radioactive se gasesc in partea interioara a generatorului nuclear fototermoelectric si sunt stocate, inmagazinate in globul de cuart care este montat pe un suport de sustinere care se gaseste in mijlocul ansamblului de baterii fototermoelectrice in zona activa. Generatorul nuclear fototermoelectric intra in stare de functiune odata cu introducerea globului de cuart umplut cu deseuri, minereu sau substante radioactive in interiorul ansamblului de baterii fototermoelectrice. Temperatura de lucru in interiorul generatorului este mai ridicata decat a mediului inconjurator, datorita faptului ca, procesul dezintegrari nucleare radioactive este insotit de o degajare continua de energie. Acest generator nuclear fototermoelectric prezinta, datorita sistemului sau de functionare o securitate si o siguranta maxima pentru protejarea oamenilor si a mediului inconjurator, impotriva radiatiilor radioactive. De asemenea, poate avea dimensiuni foarte reduse, dar aceasta nu inseamna ca, nu s-ar putea construi si generatoare de dimensiuni mai mari si cu un randament mult mai mare, atat al panourilor fototermoelectrice cat si prin folosirea unor minereuri radioactive cu grad inalt de emitenta nucleara radioactiva. Aceste generatoare s-ar putea folosi pentru autonomia unor masini electrice, avioane, nave cosmice sau pentru alimentarea cu energia electrica a unor consumatori electrici casnici, radio, televizoare, aparate de incalzire, iluminare, etc. 11. AVIONUL ELECTROMAGNETIC ACCELERATORUL DE PARTICULE SI REACTIA DE FUZIUNE NUCLEARA CONTROLATA AU FOST PREZENTATE CU DOI ANI INAINTEA CELOR DOI PROFESORI, MARTIN FLEISCHMANN DE LA UNIVERSITATEA SOUTHAMGTON DIN MAREA BRITANIE SI STANLEY PONS DE LA UNIVERSITATEA UTAH DIN S. U. A. IN REVISTA FLACARA NR. 3 DIN 16 IANUARIE 1987, CU TITLUL PORTRETUL CONCRET AL PASIUNII ACCELERATORUL DE PARTICULE LINIAR ACCELERATORUL DE PARTICULE LINIAR MULTIPLU NAVA CU PROPULSIE CUANTICA MECANISMUL CUANTIC DE PROPULSIE DEPLASAREA IN ATMOSFERA TERESTRA SI MEDIUL ACVATIC IZOTOP SAU IZOBAR ? EFECTUL CORONA SAU MASA NEGATIVA SI INFINITA VITEZA NECESARA DE EVADARE DIN CAMPUL GRAVITATIONAL PLANETAR ATRACTIA SI RESPINGEREA ELECTROSTATICA PLANETARA

Aproape zilnic mor oameni in accidente aviatice din cauze tehnice, atmosferice sau de alta natura. Avioanele sunt mari consumatoare de energie, iar in conditiile actualei crize de energie existenta pe tot globul, calatoria cu avionul va fi din ce in ce mai dificila. Pentru a se putea calatori cu avionul in conditii de siguranta si de a nu se mai produce accidente aviatice, cat pentru a reduce consumul de combustibil al avioanelor, am realizat alt experiment "avionul electromagnetic" care a fost mentionat in revista Flacara nr. 3 din 16 ianuarie 1987, cu titlul "Avionul din sufragerie", avand ca scop marirea sigurantei de zbor a avioanelor in atmosfera. Am construit un avion in propria sufragerie cu ajutorul caruia urmaream sa demonstrez ca, aerul care vine din fata avionului si izbeste frontal fuselajul, poate fi absorbit si folosit la inaintarea si sustinerea in aer a avionului, asa cum trenul circula pe sine sau vapoarele pe apa. Deschiderea aripilor este de 5 m, iar lungimea fuselajului de 3,5 m. Sistemul de propulsie al avionului electromagnetic este alcatuit din doua motoare de motoreta Mobra, asezate cate unul pe fiecare aripa care la randul lor, actioneaza cate o elice.
Propulsia avionului este asigurata de functionarea acestor doua motoare si cele doua elice si de un cilindru electromagnetic care traverseaza fuselajul avionului din fata pana in spate, pe toata lungimea sa.

Cilindru electromagnetic este format dintr-un tub dreptunghiular confectionat din placaj, avand diametrul de 10 cm si o lungime de 3,5 m, pe care este infasurata sarma de cupru de Fy 1,5 mm, pe o portiune de 3 m, identica cu a unui solenoid. Infasurarea din sarma de cupru este alimentata de doi acumulatori de 24 V X 110 A legati in serie. Aerul este absorbit in interiorul cilindrului electromagnetic pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S creata de solenoid, unde este accelerat (altfel decat in cazul unor motoare cu turbina, comprimare si ejectare) si emis pe la polaritatea electromagnetica negativa N in spatiu constituind jetul de propulsie electromagnetica. Aerul care intra in contact cu corpul avionului nu se mai opune la inaintarea avionului, ci ajuta la inaintarea lui, reducand totodata consumul de combustibil.

Autorul articolului domnul Liviu Timbus, cu doi ani mai devreme (inaintea celor doi profesori Fleischmann si Pons), mentiona despre lucrarea mea intitulata " Acceleratorul de particule si reactia de fuziune nucleara controlata" si posibilitatea realizarii unui nou tip de accelerator de particule cu ajutorul caruia sa se poata obtine reactia de fuziune nucleara. De asemenea, s-a scris si despre posibilitatea construirii unui generator cuantic, "fiind vorba de o alta fizica decat cea cunoscuta, o fizica a curentului electric continuu si a sistemelor atomice izolate si neizolate care nu se vor mai afla in echilibru termodinamic". Aceasta lucrare "Acceleratorul de particule si reactia de fuziune nucleara controlata"am realizat-o dupa multe discutii purtate cu domnul prof. Ciplea Liciniu, un om extraordinar care a avut rabdarea sa ma asculte si sa-mi dezvaluie multe din tainele care au loc la nivelul atomului.
Cu ajutorul domnului prof. Ciplea Liciniu am intrat in acel microcosmos al materiei unde atomul este capabil sa absoarba si sa emita energie.

Pe domnul prof. Ciplea Liciniu l-a impresionat foarte mult multitudinea intrebarilor si cautarile mele. La un moment dat a spus ca,eu ii pun mai multe intrebari decat studentii lui de la cursuri.

Domnul prof. Ciplea Liciniu era un om de valoare, profesor la Institutul Politehnic din Bucuresti, a scris numeroase carti despre termodinamica, dar nu mai era pretuit de societatea comunista, deoarece avea sotia si copilul in Germania. Om in varsta mergea pe strada plangand de suparare ca, nu putea schimba nimic din aceea vreme nedreapta cu el si cu multi altii.

A fost izolat, marginalizat, nu putea sa comunice cu familia sub nici o forma. A fost distrus sistematic si cu buna stiinta. In cazul utilizarii unor generatoare cuantice pentru realizarea unui mecanism cuantic de propulsie si obtinerea energiei necesare pentru deplasarea unei nave in campul gravitational planetar sau in afara lui, este necesar sa marim energia emisa de generatorul cuantic. Energia particulelor care este absorbita in generatorul cuantic este limitata datorita imposibilitatii cresterii si mentinerii unei tensiuni inalte, la valori superioare. Aceasta limitare poate fi solutionata, pornind de la ideea accelerari particulelor in acceleratoarele de particule, cu mai multe trepte succesive. Daca actiunea treptelor succesive de accelerare este ordonata corespunzator, are ca efect insumarea si cresterea energiei cinetice a particulelor accelerate care ating valori foarte mari. In acceleratorul de particule liniar particulele atomice elementare sunt accelerate succesiv in trepte, intr-un tub de accelerare. Ele parcurg o serie de electrozi tubulari care se gasesc alternativ in legatura cu cei doi poli ai unui generator de inalta frecventa. Accelerarea are loc numai in intervalele dintre electrozi tubulari unde particulele sunt respinse, la un moment bine stabilit, de un electrod tubular si sunt atrase de electrodul tubular urmator. In timp ce particula trece prin tubul A tensiunea creste de la valoarea sa maxima negativa la valoarea maxima pozitiva. Cand particula paraseste tubul A acesta este pozitiv, iar tubul B este negativ. Dupa ce particula a parcurs tubul B, acesta a devenit pozitiv, pe cand tubul C care este legat cu A a devenit intre timp din nou negativ si asa mai departe. Intru cat, viteza particulelor devine tot mai mare de la un tub la cel urmator, electrozii trebuie sa devina din ce in ce mai lungi spre sfarsitul distantei de accelerare. Pentru ca lungimea totala sa nu depaseasca anumite limite, sunt necesare cele mai inalte frecvente (unde decimetrice). Cu acceleratorul de particule liniar prezentat in imagine care are tubul de accelerare de 13 m lungime, se produc protoni de 40 MeV. In cazul solenoidului de cuart accelerarea particulelor are loc in interiorul acestuia. Principiul de functionare cat si structura acestui accelerator de particule liniar ne ajuta sa intelegem mai usor fenomenele pe care le voi prezenta in continuare.

Urmarind fenomenul de accelerare al particulelor in acceleratorul de particule liniar, am putea folosi solenoidul de cuart care intra in componenta generatorului cuantic, in locul electrozilor tubulari pentru a alcatui un accelerator de particule liniar multiplu utilizand mai multe solenoide de cuart. Astfel, vom avea doua feluri de accelerare a particulelor: - o accelerare a particulelor in interiorul solenoidului de cuart in camera de accelerare; - o accelerare a particulelor care apare intre intervalul dintre doua solenoide de cuart unde particulele sunt respinse de polaritatea electromagnetica negativa N a unui solenoid de cuart si atrase de polaritatea electromagnetica pozitiva S a solenoid de cuart urmator. Pornind de la cele prezentate anterior putem construi un accelerator de particule liniar multiplu care poate fi alcatuit din patru (sau mai multi) solenoizi de cuart, vand propriile camere de accelerare cu polaritatile electromagnetice pozitive S si negative N, tub de legatura T si sursa de materie: particulele atmosferice, apa si particulele cosmice. Odata pus in functiune acceleratorul de particule liniar multiplu acesta absoarbe particulele atmosferice (apa sau cele cosmice) pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S in interiorul primului solenoid de cuart in camera de accelerare (sau sistemul atomic neizolat ), unde are loc descompunerea sabstantei in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerarea particulelor (I), formarea plasmei si fuziunea nucleara. Particulele noi obtinute prin procesul fuziunii nucleare impreuna cu energia pe care o degaja la formarea lor, sunt emise pe la polaritatea electromagnetic negativa N, in tubul de legatura. Aceste particulele sunt accelerate a doua oara (II), conform principiului de functionare al acceleratoarelor de particule liniare, viteza particulelor creste, la trecerea lor de la polaritate electromagnetic negativa N la cea pozitiva S. Particulele absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celui de al doilea solenoid de cuart in camera de accelerare are loc al doilea proces de descompunere a sabstantei in particule atomice elementare si subatomice libere si a treia accelerare de particule (III), formarea plasmei si a fuziunii nucleare. Particulele obtinute din a doua fuziune nucleara impreuna cu energia degajata la formarea acestor particule, sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in tubul de legatura, unde sunt acceleratea patra oara (IV) la trecerea lor prin acest tub de la polaritate electromagnetica negativa N la cea pozitiva S. Toate aceste particule absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celui de al treilea solenoid de cuart in camera de accelerare, unde are loc al treilea proces de descompunere a sabstantei in particule atomice elementare si subatomice libere si a cincea accelerare de particule (V), formarea plasmei si a fuziunii nucleare. Particulele obtinute din a treia fuziune nucleara impreuna cu energia degajata la formarea acestor particule sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in tubul de legatura, unde sunt accelerate a sasea oara (VI), la trecerea lor prin acesta de la polaritate electromagnetic negativa N la cea pozitiva S.

Aceste particule sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celui de al patrulea solenoid de cuart in camera de accelerare, unde are loc al patrulea proces de descompunere a sabstantei in particule atomice elementare si subatomice libere si a sapteaaccelerare de particule (VII), formarea plasmei si a fuziunii nucleare. Particulele obtinute din a patra fuziune nucleara impreuna cu energia degajata, la formarea acestor particule sunt emise pe la polaritatea electromagnetic negativa N in atmosfera, energie ce ar putea fi utilizata pentru propulsia unei nave, la incalzirea apei intr-o centrala electrica care foloseste aburul pentru functionarea generatorilor electrici care furnizeaza energie electrica sau la incalzirea apei, intr-un cazan de incalzire centrala a unui bloc, etc. In cazul acceleratorului de particule liniar multiplu prevazut cu solenoizi confectionati din cuart care utilizeaza energia particulelor din mediul inconjurator, nu ar mai fi necesare pentru constructia sa urmatoarele componente cunoscute: -sursa de ioni care produce particulele ce urmeaza a fi accelerate -sistemul de vidare din interiorul camerei de accelerare, deoarece camera de accelerare este in contact direct cu mediul de unde provin particulele care trebuiesc accelerate -tinta si detectorul de particule, deoarece particulele si energia emisa de acest accelerator de particule sunt emise direct in atmosfera si sunt folosite ca jet de propulsie pentru deplasarea unei nave, ori in alte medii de stricta necesitate. Se poate vedea diferenta care ar exista intre un accelerator de particule cunoscut si acceleratorul de particule liniar multiplu care se caracterizeaza prin absenta unor componente tehnice de baza enumerate anterior, fapt care duce la reducerea gabaritului sau, prin inlocuirea conductorilor metalici, a miezurilor metalici sau a simplilor electrozi tubulari metalici cu solenoizi din cuart, unde materia este absorbita, accelerata, transformata si emisa la potentiale mult mai ridicate. In acceleratoarele de particule liniare multiple accelerarea particulelor se produce atat in interiorul camerelor de accelerare, cat si la exteriorul lor la trecerea particulelor accelerate de la polaritatea electromagnetica pozitiva S a unei camere de accelerare spre polaritatea electromagnetica negativa N a urmatoarei camere de accelerare. Totusi pentru a mari puterea unui mecanism cuantic de propulsie este necesar sa folosim principiul de functionare al acceleratoarelor de particule liniare care arata ca, prin insumarea treptelor succesive de accelerare energia cinetica a particulelor va atinge valori mari. Folosind acest principiu putem mari energia cinetica a particulelor utilizand mai multe "generatoare cuantice". Atunci acestea ar trebui dispuse intr-o succesiune de 2, 3 sau mai multe "generatoare cuantice", iar particulelor care trec prin aceste trepte de accelerare le creste energia cinetica. Pornind de la aceste ipoteze, incerc sa modelez nava cu propulsie cuantica, avand ca scop construirea unei nave capabile sa absoarba si sa foloseasca energia infinita a mediului inconjurator care se gaseste pretutindeni in atmosfera terestra, apa sau spatiul cosmic. Nava cu propulsie cuantic foloseste un sistem electric de propulsie format din generatoare cuantice de energie si un generator nuclear fototermoelectric cu care se obtine suficienta energie electrica pentru functionare. Mecanismul cuantic de propulsie sau acceleratorul de particule liniar multiplu este format din generatori cuantici. Procesul de accelerare se desfasoara sub actiunea campurilor electrice exterioare ale acceleratorului de particule liniar multiplu. Jetul de reactie este emis sub forma de cuante de energie, fluxuri de particule nucleare. Nava cu propulsie cuantica este alcatuit din corpul navei si cele doua mecanisme de propulsie si dirijare, mecanismul auxiliar si mecanismul cuantic de propulsie. Aceasta este structurata din invelisul exterior de forma lenticulara si cadrul interior.

Invelisul exterior este compus din corpul navei 1, doua carcase electromagnetice 2, globul din cuart 3 rabatabil pentru intrarea si iesirea din nava, mecanismul cuantic de propulsie 4 pentru absorbtia sau emisia energiei necesare propulsiei si dirijarii navei, 5 ajutaje si trenul de aterizare 6 format din trei bile metalice.
Invelisul navei este solicitat foarte mult termic si mecanic, atat de fortele care apar in interior cat si de fortele exterioare. Invelisul navei trebuie sa fie foarte rezistent, ca atare propunem protejarea lui cu un strat protector de siliciu sau compozit.

Atat forma lenticulara cat si suprafata lucie a invelisului navei reduce foarte mult din forta de rezistenta a aerului. Cadrul interior este constituit din: electromagnetii de actionare a carcaselor electromagnetice 7, mecanismul cuantic de propulsie sau acceleratorul de particule liniar multiplu format din generatori cuantici 8 - 9, steaua de legatura 10, ajutajele 5 si generatorul fototermoelectric 11. Cadrul interior trebuie sa fie rezistent, sa nu se deformeze, sa suporte in bune conditii apasarii, intinderii, incalzirii. In sistemul sau sunt fixate aparate, piese, agregate, sisteme care trebuie sa ramana in locurile in care au fost montate, sa nu se apropie sau sa nu se departeze unele de altele in timpul deplasarii navei. In ordinea dispunerii in structura navei mecanismul auxiliar este primul. Acesta are rolul de a ajuta mecanismul cuantic de propulsie in dirijarea si orientarea navei, in atmosfera terestra, unde energia particulelor atmosferice este mica in comparatie cu energia particulelor din afara atmosferei terestre care este extrem de mare. In afara atmosferei terestre deplasarea navei se face numai cu ajutorul mecanismului cuantic de propulsie. Mecanismul auxiliar este format din dou carcase electromagnetice 2 si circuitele electromagnetice de actionare a lor formate din electromagneti 7. Carcasele electromagnetice se rotesc sub actiunea electromagnetilor. Electromagnetii au rolul de sustinere, rotire si aducerea in stare de repaus a carcaselor electromagnetice. In exteriorul navei se formeaza dou campuri magnetice, unul care actioneaza carcasele electromagnetice si unul pe care il formeaza carcasele electromagnetice in timpul rotirii lor . IPOTEZA: Orice corp care se roteste sub actiunea unui camp magnetic la o anumita acceleratie isi formeaza un camp magnetic propriu proportional cu acceleratia de rotire. Forta centrifuga a acestor carcase electromagnetice ajuta la ridicarea navei de la sol. Folosirea carcaselor electromagnetice exterioare face mai usoara manevrarea si navigatia in atmosfera terestra si in campul de atractie gravitationala planetara. Acest lucru este posibil datorita rotiri carcaselor electromagnetice exterioare prin forta centrifuga pe care o dezvolta in timpul rotirii lor. Pare hazardata aceast idee, dar doresc sa descriu un experiment foarte simplu.

Pe axul unui motor electric fixam un mic disc de carton. Pornim motorul si apropiem de muchia acestuia o bucata de lemn. Aceast bucata de lemn de grosime destul de mare va fi taiata, tot asa de usor precum un fierastrau de otel. Incercarea de a taia lemnul cu un cartonas, daca acesta este manipulat ca un fierastrau de mana, poate provoca numai zambetul celor de fata. Dar de ce cartonul care se roteste taie lemnul ? Asupra particulelor de carton situate la periferia discului de carton, actioneaz o forta centrifuga enorma. Fortele laterale care ar putea deforma planul discului de carton sunt infime in comparatie cu cele centrifuge. Pastrandu-si intact planul sau, discul de carton dobandeste posibilitatea de a patrunde in lemn. Din cele prezentate rezulta ca, putem folosi forta centrifuga a carcaselor electromagnetice pentru manevrare si navigatie in atmosfera terestra, anularea frecarii corpului navei cu particulele atmosferice si ca scut de protectie a corpului navei. Mecanismul cuantic de propulsie sau acceleratorul de particule liniar multiplu este alcatuit din generatori cuantici 8-9 fixati in steaua de legatura 10 si ajutajele mecanismului 5. Pentru a satisface dupa necesitati deplasarea navei in orice directie, intregul sistem al mecanismului cuantic de propulsie este prevazut cu comutatori generali, cu care se obtin un numar variat de sisteme atomice neizolate cu polaritatile electromagnetice pozitive S si negative N pentru fiecare sistem atomic neizolat in parte. Prin intermediul acestor comutatori generali se schimba polaritatile electromagnetice pozitive S si negative N ale sistemelor atomice neizolate , iar prin acestea se modifica si directia de deplasare a navei in oricare directie: inainte si inapoi, urcare si coborare pe verticala, deplasarea in diverse unghiuri, opriri si porniri bruste, planare si stationare. Deplasarea pe verticala se face astfel : Se pun in functiune carcasele electromagnetice care se rotesc in sens invers una fata de cealalta. Pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 8 generatori cuantici orizontali, are loc absorbtia particulelor atmosferice, descompunere moleculelor, atomilor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerarea particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare, ducand la formarea a 8 atomi de fosfor si unei energii de 8 x 229,06 MeV care sunt emise pe la polaritatea negativa N in steaua de legatura unde are loc a doua accelerare a acestor particule conform principiului de functionare al acceleratoarelor de particule liniare, la trecerea particulelor de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea electromagnetica pozitiva S. Toti acesti atomi insotiti de energia lor, sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a generatorului cuantic vertical, unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerarea particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare care duce la formarea unei noi particule alcatuita 120 electroni, 120 protoni si 120 neutroni care degaja o energie de 1832,48 MeV la alcatuirea lor. 8 x 3015 P = 240120? + 1832,48 MeV Numarul particulelor care intra in procesul absorbtiei, descompunere atomica, formarea plasmei, accelerarea particulelor si fuziunii nucleare este cu mult mai mare (fata de cei doi atomi folositi in experiment). In acest caz trebuie sa se aiba in vedere ca, intr-un gram de aer exista 6,023 . 1023 atomi, iar procesul absorbtiei particulelor de aer, apa sau particule cosmice se poate calcula in functie de dimensiunile camerei de accelerare si de numarul particulelor atomice absorbite in unitate de timp. Exista posibilitatea ca in tot acest proces de transformare a particulelor si energiei, datorita spatiului si timpului de desfasurare a acestui proces anumite particule sa nu se descompuna in totalitate, ori la

compunerea lor sa aiba anumite elemente constituente lipsa in alcatuirea lor, cum ar fi: electroni, protoni sau neutroni. Noile particule, obtinute sunt emise alcatuind jetul de reactie format dintr-un flux de cuante de radiatii beta, alfa si gama care ajuta la propulsia navei indiferent de mediul strabatut. Particulele care au un exces de sarcini negative (electroni si ioni negativi) vor alcatui radiatia beta, particulele care au un exces de sarcini pozitive (pozitroni, protoni si ioni pozitivi) constituie radiatia alfa, iar particulele care nu au sarcina electrica (neutrini, fotoni nucleari si neutroni) vor forma radiatia gama. Deplasarea pe orizontala se face astfel: In primul rand se scot din functiune carcasele electromagnetice exterioare rotative. Se modifica polaritatea electromagnetica pozitiva S si negativa N a camerelor de accelerare, al sistemelor atomice a al generatorilor cuantici. Astfel, in directia de deplasare pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 5 generatori cuantici orizontali are loc absorbtia particulelor atmosferice, unde are loc descompunerea particulelor absorbite, in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerarea particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare, ducand la formarea a 5 atomi de fosfor si o degajare de energie de 5 x 229,06 MeV obtinuta la alcatuirea lor. Aceste particule si energia lor sunt emise in steaua de legatura, unde sunt accelerate pentru a doua oara. In continuare acestea sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor trei generatori cuantici orizontali (cate doi atomi de fosfor sunt absorbiti la primi doi generatori cuantici si un atom de fosfor este absorbit de al treilea generator cuantic). In interiorul acestora are loc descompunere lor, in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerarea particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare de unde rezulta particule noi si energie care se degaja la formarea acestora. In primele dou generatoare cuantice rezulta doua particule noi, cate un atom alcatuit din 30 electroni, 30 protoni si 30 neutroni respectiv, atomul de zinc Zn, degajand o energie 2 x 458,12 MeV la compunerea lor, iar in al treilea generator avem un atom de fosfor P si o degajare de energie de 229,06 MeV care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N a celor trei generatori cuantici verticali alcatuind jetul de reactie, format din doi atomi de zinc Zn , un atom de fosfor P si o energie totala de 1145,3 MeV utila pentru deplasarea pe orizontala. Deplasarea navei cu propulsie cuantica in mediul acvatic este identica cu deplasarea in atmosfera terestra. Apa este absorbita in interiorul mecanismului lor de propulsie, fiind vorba de un fluid, aceasta curge de la polaritatea electromagnetica pozitiva S catre polaritatea electromagnetica negativa N formand jetul de reactie.

Impulsul volumului de fluid variaza cu cantitatea, la un alt volum al fluidului sau la solidul cu care fluidul este in contact, se produce o alta variatie a impulsului cu cantitatea. Daca o vana de fluid se scurge prin orificiu a al vasului, atunci viteza ei creste si ea capata un anumit impuls. Vasului ii se transmite un impuls numeric egal, cu impulsul dobandit de vana. Vasul intra in miscare in sens contrar muscarii fluidului din vana. Daca asezam vasul pe un carucior, astfel incat, sa se poata deplasa liber, atunci la scurgerea vanei, vasul impreuna cu caruciorul va incepe sa se miste in sens contrar curgerii vanei. Reactia vanei care se scurge, se foloseste ca forta motrice in miscarea de reactie, la rachete sau la proiectilele cu reactie. In camera rachetei are loc arderea unui amestec exploziv. Gazele care se formeaza se scurg prin ajutaj in partea din spate a rachetei. Datorita vitezei mari de scurgere, impulsul capatat de gaze este mare. Racheta capata un impuls egal si de sens contrar, ceea ce produce miscarea sa de inaintare. Deplasarea unei nave pe suprafata apei da nastere unui sistem de valuri gravitationale care se propaga odata cu nava, valuri de insotire. Se produc doua serii de valuri: divergente si transversale. Valurile divergente sunt caracterizate prin divergenta sistemului (unghiul ) si divergenta fiecarei creste (unghiul ), in general = 2. Valurile transversale sunt asemanatoare valurilor de vant si au lungimea de unda: = 2/g . v2 Prova si pupa navei sunt puncte generatoare de valuri. Valurile transversale au aceeasi lungime de unda, insa amplitudini diferite. Valul rezultat din compunerea valurilor transversale de prova si pupa are amplitudine mai mare in functie de lungimea navei. Aceasta trebuie astfel, aleasa incat valul transversal rezultat sa aiba o inaltime cat mai redusa. Deplasarea navei cu propulsie cuantica in mediul acvatic se face fara valuri de insotire, datorita mecanismului lor de propulsie care nu impinge apa, ci o absoarbe, folosind apa ca substanta energetica de propulsie prin fuziunea atomilor din alcatuirea ei (H2O). In cazul acesta trebuie sa ajungem la atomii de hidrogen si oxigen. Astfel, prin intermediul efetului Compton si a fotonilor nucleari sau X producem vaporizarea apei, transformarea ei in gaz si descompunerea moleculelor in atomi, iar dupa aceea are loc ionizarea descompunerea atomilor de hidrogen si oxigen in particule atomice elementare si subatomice. Intregul proces de utilizare si transformare a apei in energie de propulsie este prezentata in schema alaturata. Acest proces de transformare a lichidelor in gaze, gazele in plasma rece, plasma rece in superplasma (si invers) se produce cu ajutorul efectului Compton, interactiunea fotonilor nucleari cu

substanta-materia absorbita si interactiunea campului electromagnetic cu particulele descompuse si nu prin incalzirea substantei la temperaturi foarte ridicate, cum este cazul plasmei fierbinti. Superplasma constituie acel gaz in care atomii substantei-materiei sunt descompusi in particulele atomice elementare libere electroni, protoni si neutroni si subatomice electroni-pozitroni si electroni- neutrini. Superplasma se poate obtine prin efectul Compton din interactiunea fotonilor nucleari sau X cu: - invelisul electronic al atomului, electronii

- nucleul atomic, protonii, neutronii, particule pe care le smulg de pe orbitele lor devenind particule libere - protoni emit perechi de particule subatomice electroni-pozitroni - neutroni emit perechi de particule subatomice electroni-neutrini. Aici trebuie facuta o precizare foarte importanta, indiferent de modul de descompunere al atomului in partile sale componente, intotdeauna particulele rezultate, vor alcatui fluide de radiatii electromagnetice. In cazul acesta putem spune ca, prin intermediul efectului Compton, interactiunea fotonilor nucleari cu particulele atomice ale substantelor, acestea se descompun in partile lor componente, particule atomice elementare electroni, protoni si neutroni si perechi de particule subatomice electronipozitroni si electroni-neutrini care sunt accelerate in mod continuu si la viteze suficiente pentru fuziunea lor si alcatuirea altor tipuri de particule care la emisie constituie fluide de radiatii electromagnetice , si . Radiatiile sunt alcatuite din pozitroni si unele particule care au scapat procesului de fuziune, ioni pozitivi care au sarcina electrica pozitiva. Radiaiile sunt compuse din electroni si ioni negativi care au sarcina electrica negativa Radiatiile sunt formate din neutrini care compun radiatiile moi si fotoni nucleari si atomi rezultati in urma fuziunii nucleare care alcatuiesc radiatiile dure, toate aceste particule sunt neutre din punct de vedere electric. In cazul acesta avem: 1 1 H + H + 168 O = 1810 ? + 128,7 MeV 1 1 de unde rezulta, un atom nou alcatuit din 10 protoni, 8 neutroni si 10 electroni. Se stie ca, in natura exista unul si acelasi element care poate avea mase atomice diferite. Sunt elemente care au acelasi numar atomic Z si fac parte din aceeasi casuta a sistemului periodic al lui Mendeleev, dar cu mase atomice diferite se numesc izotopi. Masa atomica diferita a izotopilor aceluiasi element se datoreste, numarului diferit de neutroni continut in nucleul elementului respectiv. Pentru a deosebi izotopii aceluiasi element, notarea lui se face astfel: se scrie simbolul elementului, in stanga simbolului sus, se noteaza numarul de masa A, iar in stanga, jos, numarul atomic Z. Izotopii hidrogenului se noteaza: 11H, 21H (sau 21D), 31H (sau 31T), iar izotopii oxigenului se reprezinta astfel: 168O, 178O, 188O. Deoarece proprietatile chimice ale unei specii atomice depind exclusiv de numarul atomic, rezulta ca, toate speciile avand acelasi numar atomic Z, au proprietati chimice identice si alcatuiesc o pleiada de izotopi. Intru cat, masa atomic influenteaza proprietatile fizice ale atomului, izotopii unui element, avand mase atomice diferite, vor avea si unele proprietati fizice diferite. Masa atomica diferita a izotopilor aceluiasi element se datoreste numarului mai mare de neutroni, constituiti in nucleul respectiv. Daca se compara intre ele numere de masa a izotopilor de sulf 3616S si argon 3618 Ar se constata ca, sunt identice. Cu toate acestea, se poate spune ca, doua feluri de atomi complet diferiti pot avea aceeasi masa atomica, acestia se numesc izobari. Nucleele izobarilor au acelasi numr de nucleoni, dar numar diferit de protoni, de exemplu: 4018Ar, 4019K. Masa atomica a incetat de a mai fi semnul caracteristic al unui element chimic. Numai numarul de ordine si pozitia elementului in sistemul periodic este hotaratoare. In cazul nostru problema este putin complicata, deoarece atomul care rezulta din fuziunea atomilor ce intra in componenta moleculei de apa (H 2O), are o structura atomica alcatuita din: 10 protoni, 8 neutroni si 10 electroni care graviteaza in jurul nucleului. Ce fel de atom este? Acest atom nou, ar putea fi neonul Ne, dar cu doi neutroni mai putin in structura sa atomica. Nava cu propulsie cuantica poate intra in mediu acvatic, chiar si prin straturi de gheata care se face prin, topirea ghetii sau prin spargerea ei folosind scutul sau protector luminos electromagnetic (radiatii ) care de asemenea protejeaza corpul navei de presiunea apei care creste cu adancimea ei.

Deplasarea navei se face cu ajutorul fenomenelor care au loc in generatoarele cuantice care alcatuiesc mecanismul cuantic de propulsie, iar modificarea directiei de deplasare se face prin simpla schimbare a polaritatilor electromagnetice a acestor generatori cuantici. Am vorbit despre faptul ca, campul gravitational terestru este neglijabil in cazul solenoidului de cuart care intra in alcatuirea generatorului cuantic, atunci mecanismul cuantic de propulsie constituie un magnet permanet. Astfel, in interiorul navei apare, datorita generatorilor cuantici un camp electromagnetic care formeaza un camp gravitational propriu al navei. In conditiile acestea oamenii sau aparatele care se afla in interiorul navei cu propulsie cuantica, nu vor mai fi in stare de imponderabilitate cu consecintele cunoscute. In cazul unei bare magnetice pilitura de fier se aseaza dupa niste linii care pornesc din polul nord si intra in polul sud al magnetului. Acelasi fenomen ar loc si in cazul navei cu propulsie cuantica, dar cu deosebirea ca, in locul pilituri de fier se afla electronii radiatiei care se aseaza dup linii de forta ce pornesc din polaritatile electromagnetice negative N si intra in polaritatile electromagnetice pozitive S ale mecanismului cuantic de propulsie. Se creeaza, un spectru electromagnetic luminos format din radiatia constituita din electroni care au sarcina electrica negativa si inconjoara corpul navei cu propulsie cuantica, de unde rezulta ca, corpul navei este incarcat din punct de vedere electric negativ si infinit. Am sa amintesc ca, fizicianul englez P. Dirac, studiind posibilitatile teoretice de a stabili o legatura intre fizica miscarii in spatiile atomice, lansata de Max Planck prin teoria cuantelor de energie si fizica vitezelor apropiate de aceea a luminii, a lui Einstein, prin teoria relativitatii, s-a gasit la un moment dat in fata unei dileme matematice: ecuatia energiei, oferea solutii si in cazul cand masa (materia) era introdusa in relatia respectiva cu semnul minus. Ipoteza parea absurda, cu timpul, P. Dirac ajunge, insa, sa enunte un principiu cu totul original care uimeste si astazi oameni de stiinta: intregul spatiu nu ar fi vid, ci ar fi umplut cu electroni de sarcina electrica negativa si de masa negativa. Raportand acest fenomen la mecanismul cu propulsie cuantica sau acceleratorul de particule liniar multiplu pe care-l consideram un imens solenoid, atunci in mod firesc radiatiile emise de acesta inconjoara corpul navei formand un spectru luminos de unda electromagnetica. Acest spectru luminos conduce la ionizarea particulelor atmosferice. Ionizarea fiind fenomenul de incarcare cu sarcini electrice a atomilor sau a grupelor de atomii, a uni gaz sau a unui lichid, efectul se obtine prin smulgerea electronilor de pe orbitele lor. Datorita acestui spectru luminos se creeaza, un camp electrostatic care este o forma speciala a materiei, el transmite actiunea unor corpuri electrizate asupra altora. La inceputul anului 1968 se comunica faptul ca, in urma cercetarilor de laborator intreprinse la firma Northon Corporation, specialisti G. M. Andrew si M. S. Cohn au gasit o solutie "revolutionara" pentru eliminarea exploziilor de sunet care se produc la trecerea in viteza supersonica a avioanelor. Experimentele respective dusesera la concluzia ca, formarea unei perne de presiune intermediara intre corpurile avionului si aerul inconjurator, se poate evita, "boomul sonic" ce apare la trecerea de la viteza de 2 Mach la 3 Mach (1 Mach = cu viteza sunetului in aer) sau mai mult; perna respectiva s-ar realiza in conditii optime prin ionizarea aerului din fata vehiculului. Pentru obtinerea fenomenului cei doi specialisti propuneau ca fronturile de atac, varfurile fuselajului si muchile aripilor sa fie supuse in timpul zborului la potentiale electrice. Drept urmare a microdescarcarilor electrice ce s-ar produce in mod uniform in aerul inconjurator ar incarca particulele cu electricitate, imediat insa, cunoscuta respingere a sarcinilor electrice de acelasi fel, va crea un strat intermediar de aer, ce se va afla mereu intr-o intens miscare proprie (de la fuselaj catre exterior) si care va evita izbirea si chiar frecarea moleculelor gazoase de peretii obiectelor de zbor. La incercarile efectuate in tunelul aerodinamic al firmei au fost obtinute rezultate convingatoare, la potentiale de 30 000 volti. Dar aceasta "aerodinamica electrostatica" nu ar oferi numai eliminarea bang-ului sonor, ea ar prezenta in plus si avantajul reducerii consumului de combustibil prin insasi reducerea frecarii corpului aflat in zbor de aerul inconjurator. Un lucru deosebit de important care trebuie mentionat este faptul ca, la aplicarea de potentiale electrice ridicate, in jurul fuselajelor se formeaza si cunoscutul efect luminos "corona". Efectul corona" la nava cu propulsie cuantica il reprezinta emisia spectrala luminoasa a radiatiei alcatuita din electroni si ioni negativi care inconjoara corpul navei la exterior.

Acest spectru luminos intrand in contact direct cu particulele atmosferice le ionizeaza si creeaza un strat intermediar de particule care se afla intr-o intensa miscare la exteriorul navei care duce la protejarea si anularea frecarii particulele atmosferice de corpul navei. Anularea frecarii corpului navei cu particule atmosferice, reduce consumul de combustibil, dar nu numai atat, la mecanismul cuantic de propulsie are loc absorbtia particulelor din mediul inconjurtor (care constituie rezervorul infinit de combustibil) si nu impingerea lor, ceea ce face sa nu apara "bang-ul sonic". Singurul zgomot existent este acela al treceri a curentului electric continuu prin acceleratorii de particule si electromagneti. Acesta se va amplifica in functie de intensitatea si tensiunea curentului electric continuu din instalatii. Conform teoriei relativitatii, rezulta ca, odata cu cresterea vitezei unui corp, ar trebui sa creasca si masa acestuia, la atingerea vitezei luminii, ar urma insa ca masa corpului sa devina infinita. La aceasta viteza luminica, insasi sursa de energie care ofera obtinerea vitezei luminii, ar trebui sa fie de asemeni infinita. In mecanismul cuantic de propulsie am avea de pe o parte consum de energie a particulelor mediului strabatut care este infinita, iar pe de alta parte producerea de energie. O cantitate de energie se consuma, iar alta se produce, cantitatea de energie consumata este echivalenta cu cantitatea transformata dintr-o forma in alta. In cazul navei cu propulsie cuantica se poate observa ca, energia absorbita din mediul inconjurtor este infinita si aceasta este constituita din apa, particule atmosferice sau cosmice. Energia particulelor absorbite de mecanismul cuantic de propulsie al navei este E = m . c2 si masa lor are valoarea, m = E/c2 iar energia particulelor emise de acesta va fi, E = h si masa particulelor emise are valoarea, m = h/2 Jetul de reactie emis sub forma de radiatii beta, alfa si gama are o intensitate foarte mare si o lungime redusa in comparatie cu jetul de reactie al avioanelor si rachetelor care au lungimii de zeci si chiar sute de metri. Avand in vedere faptul ca, radiatia beta este constituita din electroni si ioni negativi care au sarcin electrica negativa si inconjoara corpul navei cu un strat intermediar de particule care se afla mereu intr-o intensa miscare proprie de la partea de unde sunt emise, la partea pe unde are loc absorbtia particulelor. Aceste radiatii beta au rolul de a evita izbirea si frecarea particulelor mediului strabatut de corpul navei. Conform legii conservarii sarcinii electrice rezulta ca, un corp care are un exces de sarcinii pozitive este incarcat pozitiv, iar un corp care are un exces de sarcini negative este incarcat electric negativ. In cazul nostru rezulta ca, la exteriorul navei, exista un exces de sarcini negative, radiatia alcatuita din electroni si ioni negativi luminosi de foarte mare energie avand sarcina electric

negativ care inconjoara corpul navei, fapt pentru care putem spune ca, nava cu propulsie cuantica este incarcata la exteriorul ei din punct de vedere electric negativ, iar energia acestor particule este infinit, deci si masa navei este infinita. Astfel, rezulta ca, masa navei are dou valori. In interiorul invelisului radiatiei masa navei este constanta, iar la exteriorul radiatiei , masa total a navei si a particulelor radiatiei care inconjoara corpul navei este negativa si infinita. Conform teoriei relativitatii, rezulta ca, putem obtine viteza luminii in valoare de 2,9987.1010 cm/s, daca avem energie infinita, iar masa navei poate deveni infinita, mai exact masa radiatiei beta care inconjoara corpul navei la exteriorul ei este infinita. Deplasarea navei cu viteze extraordinar de mari nu afecteaza aparatele si oamenii de la bordul navei, datorita campului gravitational propriu al navei, de natura electromagnetica si stratului de particule care inconjoara si protejeaza corpul navei. Folosirea materiei care se gaseste pretutindeni in Univers de catre nava cu propulsie cuantica, in cantitati infinite, rezulta ca, acestea se pot deplasa cu viteze mai mari decat viteza luminii. Astfel, se banuieste existenta unor viteze "supraluminice" in care viteza luminii sa fie limita inferioara. In cazul acesta. teoriile lui Einstein au dus la clarificarea multor taine ale materiei si energiei, dar ele sunt valabile numai in domeniul fenomenelor care au ca limita viteza luminii. Pentru o multime de fenomene care se produc la scara cosmica, ar fi valabila o alta fizica, si anume, aceea a proceselor care au la baza viteze din domeniul supraluminic. Aceasta concluzie a fost impartasita si de alti savanti ai lumii. Inventatorul avionului cu reactie Henri Coanda spunea ca; "Eu nu plafonez, nu subscriu la limitarea vitezei la ceea a luminii, considerand ca in afara planetei noastre s-ar putea sa existe viteze cu mult superioare." La sfarsitul anului 1967, un grup de astronomi americani condus de prof. Shapiro care au studiat radiatia stelei - quasar 3 C279-, au asistat la un spectacol uimitor: cele doua parti ale stelei ce s-au separat subit, s-au indepartat una fata de cealalta cu o viteza de zece ori mai mare decat viteza luminii . Pentru o nava care se poate deplasa cu viteza luminii, timpul are alte valori pentru cei din interiorul navei. Omul ar putea calatori oriunde in Galaxie, inainte ca timpul existentei sale sa expire. Daca dupa o astfel de calatorie ar reveni pe Pamant, zece miliarde de ani mai tarziu ora TERREI, aici nu ar mai gasi pe nici unul din prietenii sai. Viteza necesara de evadare a unei nave cosmice de pe Pamant este de 11000 m/s care reprezinta rezultatul tehnologiei anului 2000. Viteza de evadare de la suprafata Pamantului se numeste a doua viteza cosmica. Cu aceasta viteza un corp lansat de la suprafata Pamantului evadeaza din campul gravitational al planatei. Fiecare planeta are un camp gravitational propriu. Camp Viteza necesara Astrul gravitational de evadare Mercur 3,8 m/s 4300 m/s Venus 8,61 m/s 10400 m/s Pamant 9,8 m/s 11600 m/s Luna 1,62 m/s 2400 m/s Marte 3,75 m/s 5100 m/s Jupiter 25,7 m/s 60800 m/s Saturn 9 m/s 35800 m/s Uuranus 7,7 m/s 22400 m/s Neptun 10,8 m/s 25100 m/s De la Conrad Hass din Sibiu, Romania (1555), cel care a facut primele schite pentru fabricarea unei rachete in stare sa se ridice de la sine in inaltime. Acesta a preconizat racheta in trepte, prin imbinarea lor dupa principiul utilizat si in prezent. Omenirea se incapataneaza cu inversunare pentru sustinerea si mentinerea aceluiasi principiu de explorare a spatiului cosmic, chiar si dupa trecerea a peste 400 de ani de studii si cercetari in domeniul rachetelor.

Un zbor Pamant-Jupiter dus-intors: plecarea o facem cu posibilitatile actuale, ajungem la destinatie, aterizam pe Jupiter, dar pentru a ne intoarce inapoi ne trebuie o alta baza de lansare si rezervoare de combustibil mult mai mari, deoarece trebuie sa obtinem o viteza necesara pentru a evada dupa Jupiter de 60800 m/s. Aceeasi solutie este valabila si in cazul celorlalte planete din sistemul nostru solar sau a altui sistem solar. Atmosfera se comporta ca un mediu conductor, ce contine sarcini electrice libere, pe care campul electric din atmosfera le pune in miscare dirijata. Printre moleculele de aer exista ioni pozitivi si negativi (de oxigen), care nu stau izolati. Ionii datorita campului electric atrag cateva molecule in jurul lor. Fiecare ion impreuna cu moleculele capturate, se deplaseaza in camp, miscandu-se de jos in sus sau de sus in jos, producand curentii electrici. Conductibilitatea aerului creste cu altitudinea din dou motive: - ionizarea produsa de razele cosmice creste cu altitudinea, - iar cand densitatea aerului scade, drumul liber al ionilor creste, putandu-se deplasa mai mult in campul electric inainte de a suferi o ciocnire, ceea ce duce la cresterea rapida pe verticala a conductibilitatii. Densitatea de curent in aer este de ordinul a catorva picoamperi pe metru, dar la suprafata Pamantului este imensa. Intensitatea curentului electric atinsa in orice moment este constanta si de aproximativ: 1800 A. Curentul electric atmosferic este alcatuit din sarcini electrice pozitive (ioni pozitivi) care transporta sarcina pozitiva spre Pmant sub o tensiune de 400 000 V si o putere de 700 MW. Daca spre Pamant circula un curent de sarcini pozitive atat de mare, atunci sarcina negativa a Pmantului este de 540 000 C. De aici, rezulta ca, sistemul Pmant-ionosfer se poate considera un imens condensator. Pamantul este incarcat din punct de vedere electric negativ, iar potentialul aerului este pozitiv. La inaltimi mari conductibilitatea electrica este atat de mare, incat nu mai apar variatii de potential pe directia orizontala, adica aerul devine practic un conductor. Acest lucru are loc la aproximativ 50 km inaltime, unde exista efectiv o suprafata orizontala perfect conductoare, de unde vin curentii electrici atmosferici. Furtunile cu fulgere transporta spre Pamant sarcini negative, fenomen ce mentine Pamantul incarcat electric negativ. Cand are loc un traznet, el aduce pe Pamant mari cantitati de sarcini negative. La suprafata Pamantului se produc aproximativ 300 de furtuni pe zi. Din cele prezentate rezulta ca, Pamantul este incarcat din punct de vedere electric negativ. La nava cu propulsie cuantica s-a scos in evidenta faptul ca, corpul sau este incarcat din punct de vedere electric negativ, datorita radiatiei alcatuita din electroni care inconjoara corpul navei. De aici rezulta ca, Pamantul si nava cu propulsie cuantica sunt corpuri incarcate din punct de vedere electric negativ, se resping reciproc, conform legilor electrostaticii care spun ca, dou corpuri incarcate cu

sarcini electrice de acelasi semn se resping reciproc, iar doua corpuri incarcate cu sarcini electrice cu semn diferit se atrag. In cazul acesta are loc respingerea de catre Pamant a navei cu propulsie cuantica care au acelasi semn, fiind incarcate electric negativ, iar daca se schimba polaritatea exterioara a navei cu propulsie cuantica cu sarcini electrice pozitive, aceasta va fi respinsa de atmosfera si atrasa de Pamant. Astfel, ar rezulta ca, pentru o nava care are posibilitatea sa genereze si sa regleze din interior campuri electrostatice exterioare pozitive si negative sunt atrase sau respinse de Pamant, atmosfera terestra sau alte planete, iar in spatiul cosmic ii sunt necesare energii extrem de mici pentru deplasare. Ce poate fi mai simplu, economic si eficace? In urma reactiei de fuziune nucleara a superplasmei sunt emise in exterior electroni, protoni, neutroni, pozitroni, neutrini, ioni negativi, ioni pozitivi si atomi neutri, iar acolo unde exista sarcini electrice in miscare exista si magnetism. Efectul corona la nava cu propulsie cuantica reprezinta un camp electromagnetic ionizat extern, negativ si infinit alcatuit din electroni si ioni negativi. Aceste particule accelerate ionizeaza, captureaza si lovesc atomii intalniti in calea lor, iar acestia genereaza la randul lor radiatii electromagnetice, avand un spectru viu colorat vizibil cu ochiul liber. Intensitatea acestor radiatii descreste in aer sunt amortizate treptat. Renumitul cercetator francez Jean Goupil, sublinia ca, atunci cand unui corp din materie negativa i s-ar aplica o forta, masa acestuia nu s-ar mai opune inertial fortei respective, ci ar amplifica actiunea ei intr-atat incat, nici un obstacol nu ar mai putea sta in calea lui. Aceste nave cu propulsie cuantica pot parcurge cu usurinta imensitatea Universului folosind energia mediului strabatut pentru a explora galaxii, sisteme solare sau planete, iar timpul si spatiul au alte valori decat cele pe care le cunoastem noi azi. Avantajul unui asemenea sistem de propulsie destinat manevrelor si navigatiei in campul intens gravitational, in afara atmosferei planetare sau in marile ape planetare este evidenta. Ii sunt necesare pentru functionare rezerve foarte mici de combustibil, pe care si le poate procura din spatiul inconjurator. Este stiut faptul ca, exista in spatiul interplanetar hidrogen ionizat care poate fi absorbit si folosit, de-a gata, in sistemul de propulsie al navei. De asemenea se poate folosi substanta de lucru gata preparata din atmosfera inalta, unde se produce o neintrerupta ionizarea moleculelor si a atomilor. Acest izvor de materie ionizata se poate considera mereu deschis pentru navele cu propulsie cuantic. Puterea mecanismului cuantic de propulsie creste cu inaltimea. In acest caz , nu ar mai fi nevoie ca trenurile sa mearga pe sine ori vapoarele sa navigheze in conditii atat de dificile pe apa, iar avioanele si-ar pierde din utilitate. Aeronautica s-ar dezvolta rapid, deoarece nu ar mai costa atat de mult programele spatiale de cercetare si ar dispune de posibilitati multiple de deplasare si transport. 12. MOTOARELE VIITORULUI: MOTORUL RACHETA ELECTRIC IONIC MOTORUL RACHETA ELECTROMAGNETIC CU PLASMA
MOTORUL FOTONIC

NAVA GIGANT CU PROPULSIE CUANTICA ACCELERATORUL DE PARTICULE LINIAR MULTIPLU GIGANT ANULAREA STARII DE IMPONDERABILITATE La infiintarea Federatiei Internationale de Aeronautica, savantul austriac Eugene Sanger, pionier al astronauticii, atrage atentia asupra dificultatilor carora va trebui sa le faca fata umanitatea deceniilor urmatoare, daca se "incapataneaza" sa considere racheta ca singurul mijloc de patrundere in cosmos.
DEPLASAREA IN ATMOSFERA TERESTRA

Peste zece mii de obiecte artificiale satelizate in jurul Terrei au devenit realitate, inainte ca tehnologia, metalurgia, electronica si computerele sa se fi dezvoltat suficient. Tiolkovski, Goddard, Oberth, Esnault - Pelterie si Pandray si alti au intuit, visat si calculat posibilitatea patrunderii in spatiul cosmic a automatelor si a oamenilor, in conditii optime de confort si siguranta. In prezent se cauta "solutii" de tot felul pentru a inlocui clasicele motoare racheta, cu motoare racheta electrice ionice, plasma sau fotonice care ar a asigura zboruri spatiale pe durata de timp mai indelungata. Motorul racheta electric ionic se afla in faza de testare, fiind o idee geniala a lui K.B. Tiolkovski, avand ca scop asigurarea zborului cosmic prelungit asigurand navigarea in zone lipsite de rezistenta. Fata de motoarele racheta cunoscute, motorul racheta electric ionic, se constituie intr-un sistem electric de propulsie si nicidecum intr-un motor termic de forta. Acest motor rezolva unele probleme privind asigurarea rezistentei termice a motoarelor si a anexelor lor. Motorul racheta electric ionic este un accelerator de particule, procesul de accelerare se desfasoara sub actiunea unui camp electric exterior. Jetul de reactie este un flux de particule incarcate iar sursa de energie este o sursa electrica. Un motor racheta electric ionic este alcatuit din : propergol 1, sursa de ioni 2, camp electric de focalizare 3, camp electric de accelerare 4, camp electric de neutralizare 5, propulsant accelerat 6, generatorul electric 7. Acest motor are si dezavantajul sau si cel mai important este neutralizarea ionilor cu electroni inainte de trecerea lor prin ajutajul motorului. Daca nu se poate realiza acest lucru, ionii vor smulge electroni din atomii materialului din care este confectionat corpul motorului si vor incarca electric partea sa metalica, existand pericolul ca potentialul incarcarii electrice a corpului navei sa fie asa de mare incat sa nu mai poata fi produsa ejectarea in continuare a ionilor. Fluxul de ioni este oprit ei fiind atrasi in camera de accelerare si motorul isi inceteaza functionarea. Pentru aceasta este necesara accelerarea electronilor in vederea neutralizarii ionilor. Motorul racheta electric ionic a oferit parametri functionali ridicati prin folosirea plasmei propulsive din vapori de mercur. Motorul racheta electromagnetic cu plasma este construit pe principiul folosiri plasmei, ca fluid de lucru, astfel plasma fierbinte (100 000C) este accelerata cu ajutorul unor campuri magnetice exterioare. Acest fenomen se poate obtine prin diverse metode (destindere termodinamica, campuri electromagnetice si campuri electrice) de ejectare a plasmei in functie de care pot fi : electrotermice, electromagnetice si electrice. Motorul racheta electromagnetic cu plasma se compune din : generator de plasma 1, anod 2, catod 3, sursa electrica 4, anodul camerei de accelerare 5, catodul camerei de accelerare a generatorului 6, directia campului electric 7, camp magnetic 8, propergol 9, ajutaj 10. Motorul racheta electromagnetic cu plasma are un impuls specific ridicat, forta de tractiune redusa si durata indelungata de functionare. Un dejavantaj il constituie necesitatea protejarii personalului navigant impotriva radiatiilor daunatoare. Pentru aceasta sunt necesare masuri tehnice complicate. Motorul fotonic se bazeaza pe folosirea ca jet reactiv a radiatiilor luminoase (fotoni) pentru propulsia unei nave cosmice. Se stie ca fotonii se deplaseaza cu viteze enorme (viteza luminii) urmarindu-se a se realiza fluxuri de particule care sa se scurga prin ajutaj cu viteza de 300 000 km/s.

Teoretic, asemenea nave ar asigura deplasarea cu viteze apropiate de cea a luminii, ceea ce le-ar permite sa calatoreasca spre alte sisteme solare din Univers. Acest sistem de propulsie ramane doar o idee, deoarece, materialele existente nu corespund

cerintelor acestui sistem energetic. O asemenea nava fotonica trebuie sa dispuna de o oglinda imensa care sa emita un puternic flux de fotoni. Emisia este dubla, un fascicul de particule accelerate (electroni, protoni spre exemplu) si un fascicul de antiparticule accelerate (pozitroni sau antiprotoni). Aceste doua fascicule sunt unite de oglinda imensa in focarul sau, unde va avea loc o reactie de anihilare (prin ciocnire) si obtinerea fotonilor de foarte mare energie. Oglinda urmand a reflecta fluxul de fotoni, facand sa apara forta de tractiune. Exista si alte inconveniente. Prin absorbtia partiala a fotonilor de catre selectorul lampii ar conduce la incalzirea puternica a partilor respective si la volatizarea lor. Obtinerea si stocarea antiparticulelor necesita aparate si materiale deosebite, antiparticulele in contact cu materialul din care ar fi construit rezervorul respectiv s-ar dezintegra. Se propune ideea realizarii de recipiente in care sa se realizeze campuri intense electromagnetice, pentru a mentine aceste antiparticule departe de peretii recipientului, dar si realizarea unor astfel de recipiente constituie o problema de viitor. Daca dorim sa calatorim in Univers o perioada mai indelungata trebuie sa acceptam si alte "solutii" decat cele cunoscute de noi in momentul de fata. Pentru un zbor spatial care ar dura intre 2 si 5 ani, in primul rand trebuie sa inlocuim actualele motoare racheta cu altele capabile sa invinga cu consum minim de energie atractia gravitationala planetara sau a altei planete, sa obtina viteze mult mai mari si sa poata absorbi si folosi energia particulelor mediului pe care il strabat ca jet de propulsie. In al doilea rand trebuie sa realizam nave mult mai mari, pentru a permite imbarcarea unui personal mai numeros, aparate, materiale si provizii suficiente unei asemenea calatorii. Existenta la bordul acestor nave imense a unor hangare sau spatii de adapostire a unor nave mai mici ca dimensiune in care sa se poata imbarca una sau doua persoane pentru diverse cercetari spatiale ori planetare. Pornind de la principiul de functionare al navei cu propulsie cuantica incerc sa modelez o "nava gigant cu propulsie cuantica", care ar constitui, un alt mijloc de patrundere in spatiul

cosmic. Acest mijloc de transport spatial ar fi mai eficace si mai economic, decat orice alt mijloc de transport spatial cunoscut, avion sau racheta. Nava gigant cu propulsie cuantica este alcatuita din: corpul sau si cele doua mecanisme de propulsiei dirijare, mecanismul auxiliar si mecanismul cuantic de propulsie sau acceleratorul de particule liniar multiplu gigant. Corpul navei 1 se compune din invelisul exterior de forma cilindrica si cadrul interior . Cadrul interior se compune din: spatii de protectie a elicelor 2, prevazute cu panouri de protectie 3, iar pentru deplasarea panourilor de protectie in vederea inchideri sau deschideri spatiilor de protectie se face cu ajutorul a doua motoare electrice 4, doua elice 5, motorul pentru punere in functiune a elicei 6, mecanismul de transmisie 7 si motorul electric 8 de ridicarea sau coborarea elicei impreuna cu motorul de actionare a elicei, intrarea si iesirea din nava se face pe la partea din spate a navei prin portiera 9, generatorul nuclear fototermoelectric 10, spatiul util 11, panoul de separare orizontal 12, mecanismul cuantic de propulsie sau acceleratorul de particule liniar multiplu gigant, format din generatori cuantici orizontali laterali 13 (prezentati in plansa mecanismului cuantic de propulsie), generatorii cuantici orizontali frontali 14, generatori cuantici verticali 15, cruci cuantice 16, cupla cuantica 17, ajutajele mecanismului 18; spatii de protectie a picioarelor de aterizare 19, trenul de aterizare format din opt picioare de aterizare 20, ridicarea sau coborarea picioarelor de aterizare se face cu ajutorul motoarelor electrice 21 care actioneaza fiecare cate un mecanism de transmisie 22, format dintr-un angrenaj elicoidal cu cremaliera. Se stie ca elicopterele au doua elicii pentru manevrare si dirijare, o elice portanta situata deasupra elicopterului si o elice anticuplu situata in coada elicopterului. Daca elicopterul ar avea numai o elice portanta deasupra sa la un moment dat, elicopterul s-ar roti odata cu elicea. Mecanismul auxiliar este format din cele doua elice actionate de cate un motor electric. Aceste motoare electrice sunt ridicate sau coborate in functie de necesitati, cu tot cu elice, de un mecanism de transmisie format dintr-un angrenaj elicoidal cu cremaliera care se compune dintr-o roata si o bara dintata (cremaliera). Roata dintata este actionata de un motor electric cu ajutorul unui lant si actioneaza cremaliera care este montata pe corpul motorului electric de actionare a elicei, ridicand sau coborand acest motor impreuna cu elicea. Acest mecanism auxiliar are rolul de a ajuta mecanismul cuantic de propulsie in dirijarea si orientarea navei in atmosfera terestra, unde energia particulelor atmosferice este mai mica in

comparatie cu energia particulelor din afara atmosferei terestre, unde energia particulelor este extrem

de mare. In afara atmosferei terestrei deplasarea navei se face numai cu ajutorul mecanismului cuantic de propulsie, iar mecanismul auxiliar este scos din functie si introdus in cele doua spatii de protectie care protejeaza cele doua elice de a nu se ciocni de meteoriti sau alte corpuri mici care se gasesc in spatiul cosmic si ar putea sa deterioreze acest mecanism. Mecanismul cuantic de propulsie sau acceleratorul de particule liniar multiplu gigant este format din 20 de generatori cuantici orizontali laterali (13), 18 generatori cuantici orizontali frontali (14),30 de generatori cuantici verticali (15) (sunt prezentati in plansa cadrului interior al navei gigant cu propulsie cuantica), 15 cruci cuantice (16), 15 cuple cuantice (17) (vezi plansa cadrului interior) si 31 de ajutaje (18). Toti generatorii cuantici sunt legati intre ei prin intermediul crucilor cuantice si cuple cuantice care au rolul de accelerare a energiei de la un generator cuantic la altul. Generatori cuantici verticali sunt asezati pe doua straturi si uniti intre ei prin cuple cuantice. Mecanismul cuantic de propulsie se termina la exteriorul navei cu ajutajele mecanismului. Pentru a satisface, dupa necesitati, deplasarea navei in oricare directie intregul sistem al mecanismului cuantic de propulsie e prevazut cu 68 de intrerupatori generali cu care sa se poata obtine un numar variabil de sisteme atomice neizolate a avand polaritatile electromagnetice pozitive S si negative N. Prin modificarea polaritatilor electromagnetice pozitive S si negative N si a intensitatii acestor sisteme atomice neizolate a, se modifica si directia de deplasare a navei in oricare directie, inapoi , inainte, urcare si coborare pe verticala, deplasare in diverse unghiuri, porniri si opriri instantanee, planare si stationare. Deplasarea pe verticala se face astfel : Se pun in functiune elicele mecanismului auxiliar care se rotesc in sens invers una fata de cealalta. Pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 16 generatori cuantici orizontali are loc absorbtia particulelor atmosferice, descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare, ducand la formarea de noi structuri atomice si unei cantitati de energie care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in steaua de legatura unde are loc a doua acclerare a acestor particule conform principiului de functionare al acceleratoarelor de particule liniare, la trecerea particulelor de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea electromagnetica pozitiva S. Toti acesti atomi insotiti de energia lor, sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 15 generatori cuantici verticali din primul strat, unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere,accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare care duce la formarea altor tipuri de particule si a unei energii degajata in urma reactiei de fuziune care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in cuplele cuantice unde are loc a alta accelerare a acestor particule la trecerea particulelor de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea electromagnetica pozitiva S. Toate aceste particule insotite de energie sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celui de al doilea nivel de generatori cuantici verticali in numar de 15 unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare care duce la formarea altor tipuri de particule si a unei energii degajata in urma reactiei de fuziune care este emisa pe la polaritatea electromagnetica negativa Nin atmosfera alcatuind jetul de reactie format dintr-un flux de cuante de radiatii beta, alfa si gama, care ajuta la propulsia navei indiferent de mediul strabatut. Particulele care au un exces de sarcini negative (electroni si ioni negativi) vor alcatui radiatia beta, particulele care au un exces de sarcini pozitive (pozitroni, protoni si ioni pozitivi) vor constitui radiatia alfa, iar particulele care nu au sarcina electrica (neutrini, fotoni nucleari si neutroni) vor forma radiatia gama. Deplasarea pe orizontala se face in felul urmator. In primul rand se scot din functiune elicele exterioare rotative si se retrag in lacasurile lor de protectie si se inchid panourile de protectie. Concomitent cu aceasta se ridica trenul de aterizare, format din cele 8 picioare de aterizare in lacasurile lor de protectie. Se scot din functiune generatoarele cuantice verticale si se modifica polaritatea electromagnetica pozitiva S si negativa N al sistemelor atomice a al generatorilor cuantici orizontali. Astfel, in directia de deplasare pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 3 generatori cuantici orizontali are loc absorbtia particulelor atmosferice, unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere,accelerare particulelor, formarea plasmei si a

fuziunii nucleare ducand la formarea altor structuri atomice in care are loc si o degajare de energie la formarea lor. Aceste particule si energia lor sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in prima stea de legatura unde acestea sunt accelerate pentru a doua oara. In continuare acestea sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor trei generatori cuantici orizontali din al doilea nivel. In interiorul acestora are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare de unde rezulta particule noi si energie care se degaja la formarea acestora, toate acestea sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in a doua stea de legatura unde acestea sunt accelerate pentru a patra oara. Acestea particule insotite de energie sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor trei generatori cuantici orizontali din al treilea nivel. In interiorul acestora are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare de unde rezulta alte particule noi si energie care se degaja la formarea acestora, toate acestea fiind emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in a treia stea de legatura unde acestea sunt accelerate pentru a sasea oara. Particule din aceasta stea de legatura insotite de energie sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor trei generatori cuantici orizontali din al patrulea nivel. In interiorul acestora are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare de unde rezulta alte structuri atomice si energie care se degaja la formarea acestora, toate acestea sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in a patra stea de legatura unde acestea sunt accelerate pentru a opta oara. Particule accelerate, insotite de energie sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor trei generatori cuantici orizontali din al cincelea nivel. In interiorul acestora are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare de unde rezulta structuri atomice noi si energie care se degaja la formarea acestora, toate acestea fiind emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in a cincea stea de legatura unde acestea sunt accelerate pentru a zecea oara. Toate aceste particule accelerate insotite de energie sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor trei generatori cuantici orizontali din al saselea nivel. In interiorul sistemelor atomice neizolate a are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare de unde rezulta structuri atomice noi si energie care se degaja la formarea acestora, toate acestea fiind emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in atmosfera alcatuind jetul de reactie, format din radiatii a, b si g. Datorita sistemelor atomice care comunica intre ele se realizeaza o puternica interferenta de camp electromagnetic, luminos si termic prin reglarea intensitatii si a polaritatilor electromagnetice a acestor sisteme atomice. Efectul "corona" la nava gigant cu propulsie cuantica reprezinta, ca si la nava cu propulsie cuantica, emisia spectrala luminoasa a undelor electro-magnetice. Efectul "corona" ar anula frecarea corpului navei de particulele atmosferice, de asemenea ar anula si atractia gravitationale planetara asupra navei si a oamenilor din nava. Mecanismul cuantic de propulsie ar crea in interiorul navei un camp gravitational artificial electromagnetic, care ar conduce la anularea starii de imponderabilitate. S-a constatat ca daca omul sta vreme indelungata in imponderabilitate in spatiul cosmic are loc o dereglare de stabilitate a calciului din organism. Se stie ca, principalul depozit de calciu din organism este sistemul osos, in care se afla in proportie de 8% fata de celelalte substante minerale.

De asemenea in mod normal se mai gaseste si in plasma sanguina in cantitate de 10 mg % . Are loc in activitatea neuromusculara. Daca cantitatea de calciu din sange scade sub normal, au loc fenomene de tetanie. De asemenea, mai are loc in activitatea inimi si coagularea sangelui. Calciul se afla in cantitate mai mare in partea inferioara a organismului uman, in mod normal pe Pamant, iar in timpul zborului spatial organismul uman se afla in imponderabilitate si atunci o parte din cantitatea de calciu de la picioare urca la partea superioara, la cap. La revenirea omului din spatiul cosmic, organismul uman reintra in faza de reglare a cantitatii de calciu aceasta reglare dureaza chiar si cateva zile. Aceasta dereglare de asezare a calciului din organism, nu creeaza efecte secundare ale organismului uman, activitatea spatiala decurge normal. Activitatea spatiala pe nava gigant cu propulsie cuantica s-ar desfasura ca si pe pamant, la decolare, in spatiul cosmic sau la aterizare, campul gravitational planetar nu ar influenta aparatele sau oameni care se afla la bordul navei . Aterizarea navei pe sol se face in felul urmator. Se deschid cele doua panouri de protectie ale mecanismului auxiliar, dupa care se scoate afara mecanismul auxiliar si se pun in functiune cele doua elicii pentru a usura manevrarea si dirijarea navei pentru aterizare. Se modifica polaritatile electromagnetice ale sistemelor atomice neizolate a verticale, astfel

incat pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 15 generatori cuantici verticali are loc absorbtia particulelor atmosferice, descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare, ducand la formarea de noi structuri atomice si unei cantitati de energie care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in cuplele cuantice unde are loc a doua accelerare a acestor particule conform principiului de functionare al acceleratoarelor de particule liniare, la trecerea particulelor de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea electromagnetica pozitiva S. Toti acesti atomi insotiti de energia lor, sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 15 generatori cuantici verticali din al doilea strat unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare care duce la formarea altor tipuri de particule si a unei energii degajata in urma reactiei de fuziune care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in crucile cuantice

unde are loc a alta accelerare a acestor particule la trecerea particulelor de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea electromagnetica pozitiva S. Toate aceste particule insotite de energie sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a generatorilor cuantici orizontali in numar de 38 unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare care duce la formarea altor tipuri de particule si a unei energii degajata in urma reactiei de fuziune care este emisa pe la polaritatea electromagnetica negativa N in atmosfera alcatuind jetul de reactie format dintr-un flux de cuante de radiatii beta, alfa si gama, creand in exteriorul navei niste aripi laterale de particule care ajuta la aterizarea lina a navei. Odata cu apropierea navei de solul planetar se schimba din nou polaritatile electromagnetice ale sistemelor atomice neizolate a orizontale, astfel incat pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 16 generatori cuantici orizontali are loc absorbtia particulelor atmosferice, descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare, ducand la formarea de noi structuri atomice si unei cantitati de energie care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in steaua de legatura unde are loc a doua accelerare a acestor particule conform principiului de functionare al acceleratoarelor de particule liniare, la trecerea particulelor de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea electromagnetica pozitiva S. Toti acesti atomi insotiti de energia lor, sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celor 15 generatori cuantici verticali din primul strat unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare care duce la formarea altor tipuri de particule si a unei energii degajata in urma reactiei de fuziune care sunt emise pe la polaritatea electromagnetica negativa N in cuplele cuantice unde are loc a alta accelerare a acestor particule la trecerea particulelor de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea electromagnetica pozitiva S. Toate aceste particule insotite de energie sunt absorbite de polaritatea electromagnetica pozitiva S a celui de al doilea strat de generatori cuantici verticali in numar de 15 unde are loc descompunere lor in particule atomice elementare si subatomice libere, accelerare particulelor, formarea plasmei si a fuziunii nucleare care duce la formarea altor tipuri de particule si a unei energii degajata in urma reactiei de fuziune care este emisa pe la polaritatea electromagnetica negativa N in atmosfera alcatuind jetul de reactie format dintr-un flux de cuante de radiatii beta, alfa si gama, care ajuta la aterizarea lina a navei prin scaderea intensitatii mecanismului cuantic de propulsie. O data cu apropierea de solul planetar se scot cele opt picioare de aterizare ale trenului de aterizare din spatiile lor de protectie, iar aterizarea navei la sol, se face pe trenul de aterizare. Cu putin timp in urma revista MAGAZIN nr. 479, din 27 iulie 2000 relateaza faptul ca LUMINA ESTE MAI RAPIDA DECAT LUMINA. O echipa de cercetatori americani alcatuita din L. J. Wang, A. Kuznich si un roman Arthur Dogariu au realizat un experiment (mentionat si de revista Nature) in care au reusit cu ajutorul unui fascicul laser care trece printr-o substanta negativa in vid sa se obtina o viteza de 300 de ori mai mare decat viteza luminii. Substanta negativa inseamna o substanta alcatuita numai din electroni si ioni negativi, fenomen obtinut numai in tuburile electronice vidate in interior, iar fasciculul laser traverseaza in vid acest flux de electroni cu viteza mentionata.
Acest experiment demonstreaza inca odata in plus ca, o nava care are un sistem sau mecanism cuantic de propulsie capabil sa absoarba, sa genereze si sa emita orice tip de radiatii electromagnetice se poate deplasa cu viteza luminii sau chiar mai mari.

In actuala criza de energie avantajul acestui mecanism cuantic de propulsie destinat manevrelor si navigatiei, in campul intens gravitational planetar si in afara atmosferei terestre este evident.