3. Glucide(hidraţi de carbon, carbohidraţi) , monozaharide (monoze) şi polizaharide. Particularităţi generale. Proprietăţi chimice.

Glucidele (hidraţii de carbon) reprezintã o clasã de compuşi naturali cu o largã rãspândire. Ei constituie o componentã indispesabilã din hrana omului. Din punct de vedere structural glucidele sunt compuşi polifuncţionali de tip polihidroxicarbonilic. Către glucide aparţin diferite zaharuri, amidonul, celuloza ş.a. Deoarece în componenţa acestor substanţe, în afară de carbon, mai intră hidrogenul şi oxigenul în aceleaşi proporţii ca şi la apă, le-au numit hidraţi de carbon cu formula generală CmH2nOn sau Cm(H2O)n. Însă termenul „hidraţi de carbon” în prezent şi-a pierdut importanţa sa şi a apărut o nouă denumire a acestei grupe de substanţe – glucide. Glucidele se impart în două grupe mari: 1. Glucidele cu formula general CnH2nOn se numesc monozaharide sau monoze (glucoza, fructoza); 2. Glucidele cu formula general CmH2nOn – polizaharide sau polioze şi se impart la rîndul lor în dizaharide (zaharoza, lactoza) şi polizaharide (amidon, etc). Glucidele simple se obţin din cele complexe prin hidroliză; de exemplu la hidroliza zaharozei se obţine glucoză şi fructotă. Glucidele simple sînt uşor solubile în apă, în marea lor majoritate au gust dulce. Soluţiile au reacţie neutră. O importanţă biologică au mai ales glucidele cu 5 şi 6 atomi de carbon în moleculă (pentozele şi hexozele), după structura lor ele se împart în 2 grupe: aldoze (aldehidalcooli) şi cetoze (cetonalcooli):
CH2OH (CHOH)4 O C H Aldozã (glucozã) CH2OH Cetozã (fructozã) CH2OH (CHOH)3 C O

Importanţa mai mare pentru medicină au glucoza, zahărul de trestie (zaharoza) şi lactoza şi amidonul. 4. Substanţe medicamentoase din seria glucidelor. Metodele de analiză. Cerinţele către calitate. Nr. Denumirea preparatului d/o structura chimică 1. Glucoza CH2OH lat. Glucosum
O
HO

şi Descrierea. Solubilitatea. Cristale incolore sau pulbere albă microcristalină, fără miros. Rotaţia specifică de la 51,5º la 53º (sol. apoasă de 50%). Foarte uşor solubilă în apă.

O

H OH H

H OH

H OH

.H2O

2.

Lactoza. Zahărul lactic lat. Saccharum lactis
CH2OH
HO

H O O H
H

OH H O OH

Cristale albe sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust slab dulce. Uşor solubilă în apă, practic insolubilă în alcool, eter şi cloroform.
.H O
2

H OH H

OH H
CH2OH

H OH

O

H

10

Pulbere albă. Sunt posibile şi reacţiile de eterificare. Amylum CH2OH O OH OH O n Glucoza şi galactoza se referă la monozaharide. Amidonul lat. practic insolubil în alcool absolut. fină. în apă fierbinte se umflă formînd o masă cleioasă.C = N . fapt care este folosit pentru identificarea lor.NH2 C N . eter şi cloroform. care în mediu acid desprind apa şi momentan se transformă în lactoni.NH O H O O H O R C6 H5 C-C-C-C- + 3 C6 H5 . Foarte uşor solubilă în apă formînd soluţii cu reacţie neutră. 1)Reacţii pentru hidroxilul alcoolic: ca alcooli poliatomici glucoza.  Reacţia cu formare a ozazonilor: la încălzirea monozaharidelor cu fenilhidrazina clorhidrică se formează ozazoni greu solubili în apă: H H O H H . 4. amidonul – polizaharide. fiind însoţită de un miros caracteristic. Oligozaharidele (2-10) şi polizaharidele hidrolizează (fermentativ sau acid) cu formare monozaharidelor corespunzătoare. Zaharoza lat. Monozaharidele uşor se oxidează cu reactivul Feling. fără miros cu gust dulce. GLUCOZA 11 . zaharoza şi lactoza – oligozaharide. se formează produse de condensare a furfurolului colorat în roşu sau albastru. Monozaharidele prezintă substanţe care conţin două grupări funcţionale capabile să participe în diverse reacţii caracteristice pentru alcooli şi compuşi carbonilici (aldehide). La acţiunea asupra glucozei a acidului sulfuric sau clorhidric concentraţi cu condensarea ulterioară a furfurolului obţinut cu vre-un fenol sau amină aromatică.3. în dependenţă de structura fenolului sau aminei (de exemplu furfurolul reacţionează cu anilina şi formează compuşi violeţi). 1)Reacţii pentru gruparea aldehidă:  Reacţii de oxidare: monozaharidele manifestă proprietăţi reducătoare.NH . fără miros şi gust. zaharoza şi lactoza (asemănător glicerinei şi etilenglicolului) interacţionează cu sulfatul de cupru (II) cu formare de compuşi complecşi de culoare albastră-violetă. Insolubilă în apă rece şi solvenţi organici. 4-β-D-galactopiranozid-d-glucoza. Grupa aldehidică şi grupa –CH2OH – de închidere pot fi oxidate pînă la grupa carboxilică. HNO3 diluat…) se oxidează numai grupa aldehidică cu formarea acizilor aldonici.NH C6 H5 + NH3 + 2 H2O + C6H5NH2 Ozazonii obţinuţi se recristalizează şi se identifică  ozazoni oxazoni după temperatura de topire. iar la temperaturi mai înalte se caramelizează. Sacharum CH2OH HO O H OH H H OH O CH2OH O OH CH2OH O OH Cristale incolore sau pulbere cristalină albă (se permite nuanţa galbenă). Se topeşte la temperatura de 1600C. În prezenţa oxidanţilor slabi (apa de brom.

dar în cantitate nu mai mult de 0. care au unele proprietăţi asemănătoare cu ale ei. care se obţine sub formă de monohidrat.5) şi greu în alcool 95%. În acest caz.1%. legaţi în soluţii prin transformări reciproce cu formele tautomerice aciclice. Proprietăţile chimice caracteristice ale glucozei sânt: determinarea formei cristalelor incolore.Cerinţele în DTN la calitatea D-glucozei ca remediu medicamentos corespunde cerinţelor substanţelor chimic pure.3º). care prezintă schimbări în timp a unghiului de rotaţie. cantitatea de apă de cristalizare este indicele de identitate şi puritate. Efectuarea complexului de cercetări fizice. Particularităţile determinării unghiului de rotaţie În soluţiile proaspăt pregătite de glucoză are loc aşa numita un fenomen numit mutarotaţie. Glucoza este uşor solubilă în apă (1:1. Cristalhidratul de glucoză se degajă din apa rece. Pentru glucoză. activitatea optică cu rotirea accentuată a polarizării (unghiul de rotaţie a soluţiei de 10% glucoză este +52. întotdeauna se conţin forme ciclice tautomerice. În soluţiile de monozaharide. formarea cărora poate fi arătată în felul următor: grupa aldehidică a glucozei în spaţiu e aşezată aproape de grupa hidroxilică a atomilor 4 şi 5 de carbon. practic insolubilă în eter. Apa de cristalizare a glucozei conţine 10% din masa molară. fizico-chimice şi chimice permite de deosebit glucoza de alte zaharuri şi substanţe. Mutarotaţia poate fi grăbită prin adăugarea la soluţia de glucoză a soluţiei de amoniac. peste un timp această mărime devine permanentă. Glucoza conţine câţiva atomi de carbon asimetrici şi de aceea posedă activitate optică. către oxigenul grupei aldehidice se alipeşte un atom de hidrogen de la hidroxilul alcoolului şi se formează poliacetală: HO HO C 4 2 H HO CH2OH 3 C 1 C H O O H H OH H H OH H C OH OH C 6 H 5 CH2OH H OH Forma aldehidică forma ciclică Monozele sânt semiacetali ciclici ai aldehido. alături cu formele catonice şi aldehidice.şi cetoalcoolilor poliatomici. Pentru ea este caracteristic fenomenul de mutarotaţie. temperatura de topire a glucozei anhidre. glucoza anhidră poate fi degajată din soluţiile alcoolice saturate. 12 .

Unele reacţii. Glucozele cu ajutorul acestei reacţii se poate de identificat în cantitate de 0. ca la aldehide – la încălzire (pentru mărirea vitezei reacţiei). care se deosebesc prin poziţia reducătorilor la primul atom de carbon. atunci unghiul de rotaţie este de +109. Efectul de mutarotaţie se explică prin faptul că la dizolvarea glucozei. care prin aliforma din soluţie se transformă din una în alta.şi β. Cu reactivul Feling şi nitratul de argint la pH 7 -8 se formează acidul gluconic. se formează forma ei aldehidică.R CH2OH . CH2OH CH2OH CH2OH H HO O H OH H H H OH H HO OH H OH H H OH C O H HO H OH H O H OH H H OH OH Proprietăţi chimice: Glucoza este un semiacetal al alcoolului poliatomic.CH2 O C H O HO OH HO C OH HO O O 13 CH2OH H2N .forme. Reacţia de oxidare a glucozei ca reacţie comună pentru monosaharide şi aldehide. care se bazează pe obţinerea furfurolului din glucoză la acţiunea acidului sulfuric concentrat sau acid clorhidric cu interacţiunea concomitetntă a furfurolului cu un oarecare fenol sau cu o amină aromatică (rezoecină.01% la formarea produselor colorate de condensare a furfurolului (care au culoare roşie sau albastră în dependenţă de structura fenolului sau aminei). 2. C H HO H H H O OH H OH OH 2 HCl conc. ş. pentru βD-glucoză +20. La obţinerea furfurolului reacţia colorată se poate de obţinut şi cu soluţiile apoase de glucoză. Reacţii de oxidare – reacţia oglinzii de argint. formîndu-se formele ciclice anomere ale glucozei: α.6˚. Metoda de obţinere: fierberea amidonului cu acizi diluaţi (0. naftilamina ş.Dacă se efectuează determinarea unghiului de rotare al glucozei îndată după dizolvarea ei şi fără de a adăuga la această soluţie amoniac.16º şi a indicilui fin al 52. La exces de bază (pH 9-10) au loc mari schimbări în molecula de glucoză. β-naftol. (C6H10O5)n + n H2O Reacţii de identificare: n C6H12O6 1. morfină. timolom. Trecerea glucozei în oximetilfurfurol este o reacţie sensibilă. α-naftol.5˚. reacţia cu reactivul Fehling. trebuie să se petreacă cu glucoza în condiţii aparte. care decurg uşor cu aldehidele. Indicele final de rotaţie corespunde stării de echilibru dintre formele α şi β. caracteristice pentru aldehide şi alcooli poliatomici. în rezultat glucoza are diferite mărimi a puterii rotatorii: pentru αD-glucoză +109.).5 – 1% H2SO4. Reacţia de reducere în mediu bazic a ionilor de cupru (II) pînă la ionii de cupru (I) ( cu reactivul Feling) şi ionilor de argint pînă la argint metalic se efectuează în aceleaşi condiţii. se foloseşte şi pentru determinarea identităţii şi pentru determinarea cantitativă. dacă se petrece la încălzire. deoarece în reacţie pot participa diferite forme de glucoză – deschise (aliforme) şi ciclice.3 H2O HO .a.3º va atinge peste cîteva ore. care au şi hidroxili alcoolici şi semiacetalici. HCl).a. sânt caracteristice şi pentru glucoză. care în stare cristalină se află sub formă ciclică. . fenacetină. Reacţiile.

etc. Determianrea cantitativă:  iodometric: O C H H OH H + I + 3 NaOH HO 2 H OH H OH CH2OH I2 + 2 Na2S2O4 C H HO H H O ONa OH H + 2 NaI + 2 H2O OH OH CH2OH 2 NaI + Na2S4O6  iodometric în urma reacţiei cu reactivul Feling : O O C OK COONa C COONa H H OH H OH HC . aciditate. Această reacţie nu dă galactoza. Cu sulfatul de cupru glucoza în mediu bazic formează un complex solubil violet-albastru. La încălzirea unei mici cantităţi de glucoză cu acid clorhidric concentrat şi soluţie alcoolică 1% de rezorcină soluţia se colorează în roşu. Soluţiile pentru injecţie adăugător se determină impurităţi pirogene. 4. la păstrarea soluţiei are loc reacţia de oxido-reducere cu formare de Cu2O. lactoza. sulfaţi. În aşa fel concomitent se determină şi grupa funcţională şi aldehidă şi spirtoasă. maltoza.OH HC O H OH H OH COOK H OH COOK CH2OH CH2OH 2+ 2 CuI + I3 Cu + 5 I I2 + 2 Na2S2O4 2 NaI + Na2S4O6  polarimetric: с = _α ·_100_____ [α]20D · l  refractometric: 14 .O HO + Cu2O + 2 H + 2 HO Cu + KOH + H2O H OH HC . 5.3.OH 2+ H HC . Formarea sărurilor complexe cu ionii de cupru în mediu bazic este caracteristic pentru glucoză ca alcool poliatomic. care după spălare şi uscare se topeşte la temperatura de 228 – 2310C. La tratarea glucozei cu fenilhidrazină şi acid acetic la încălzire se formează precipitat galben. Cercetarea purităţii: monografia farmacopeică a glucozei include cercetări standarde la transparenţa şi culoarea lichidului. cloruri. săruri de calciu. iar zaharoza reacţionează cu formarea produşilor coloraţi. bariu. dextrină.

026. La tratare cu acid azotic se obţine precipitat alb. În funcţie de concentraţiile lor. Soluţiile de concentraţii mai mari de 5 % (10. 026g Apă pentru injecţii pînă la 1l NOTĂ: Glucoza uşor se schimbă în mediu bazic. spre deosebire de lactoză). 15 . la încălzire. 250. iar amilopectina – în violet. 100. cristalin (acid muscic). 026. reacţia cu iodul (reacţia iodamidonică este foarte sensibilă şi e folosită la determinarea cantitativă atât a amidonului. folosite pentru injecţii. Reacţia cu reactivul Fehling. 33. Soluţia de glucoză 5 % este izotonă şi are aceleaşi utilizări. Proba prin calcinare reacţionînd prin înegrire şi miros de zahăr ars. se obţine o coloraţie violet. de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină Se conservă în recipient ermetic închise. ZAHAROZA Identificare:  Soluţia de zahăr se tratează cu cu soluţia de nitrat de cobalt şi hidroxid de sodium. Soluţiile sub 5 % sunt utilizate pentru diluarea unor medicamente.1N pînă la pH 3. LACTOZA Identificare: 1. În medicină glucoza este folosită mai ales sub formă de soluţii apoase perfuzabile.0 – 4. cromatografia de gaze  permanganatometric Cu2O + Fe2(SO4)3 + H2SO4 → 2CuSO4 + 2FeSO4 + H2O 10FeSO4 + 8H2SO4 + 2KMnO4 → 5Fe2(SO4)3 + K2SO4 + 2MnSO4 + 8H2O Soluţiile injectabile de glucoză au următoarea componenţă: Glucoză anhidră 50. mai ales la încălzire pînă la oximetilfurfurol. Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei. 2. fiind folosită cel mai adesea. Amilaza se colorează cu iod în albastru. de aceea în calitate de stabilizator la formele medicamentoase. reacţia mediului (neutră sau slab acidă la turnesol). AMIDONUL Din polizaharide în practica farmaceutică este folosit amidonul format din amilază (în jur de 20%) şi amilopectină (80%). cît şi a urmelor de iod). acestea au acţiuni şi indicaţii diferite. 40 %) sunt hipertonice şi îşi găsesc utilitatea ca diuretice osmotice (realizează deshidratare tisulară.0 NaCl 025. foarte utilă în edeme). Se determină caracterele microscopic. 400g HCl 0. care la hidroliza acidă dau numai D-glucoza.  Soluţia preparată de curînd nu va reduce reactivul Fehling (nu are proprietăţi reducătoare. dar concentraţiile mari de acid descompun glucoza. se adaugă o cantitate determinată de acid clorhidric. 20. 3. pentru hidratare sau ca substituent energetic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful