3. Glucide(hidraţi de carbon, carbohidraţi) , monozaharide (monoze) şi polizaharide. Particularităţi generale. Proprietăţi chimice.

Glucidele (hidraţii de carbon) reprezintã o clasã de compuşi naturali cu o largã rãspândire. Ei constituie o componentã indispesabilã din hrana omului. Din punct de vedere structural glucidele sunt compuşi polifuncţionali de tip polihidroxicarbonilic. Către glucide aparţin diferite zaharuri, amidonul, celuloza ş.a. Deoarece în componenţa acestor substanţe, în afară de carbon, mai intră hidrogenul şi oxigenul în aceleaşi proporţii ca şi la apă, le-au numit hidraţi de carbon cu formula generală CmH2nOn sau Cm(H2O)n. Însă termenul „hidraţi de carbon” în prezent şi-a pierdut importanţa sa şi a apărut o nouă denumire a acestei grupe de substanţe – glucide. Glucidele se impart în două grupe mari: 1. Glucidele cu formula general CnH2nOn se numesc monozaharide sau monoze (glucoza, fructoza); 2. Glucidele cu formula general CmH2nOn – polizaharide sau polioze şi se impart la rîndul lor în dizaharide (zaharoza, lactoza) şi polizaharide (amidon, etc). Glucidele simple se obţin din cele complexe prin hidroliză; de exemplu la hidroliza zaharozei se obţine glucoză şi fructotă. Glucidele simple sînt uşor solubile în apă, în marea lor majoritate au gust dulce. Soluţiile au reacţie neutră. O importanţă biologică au mai ales glucidele cu 5 şi 6 atomi de carbon în moleculă (pentozele şi hexozele), după structura lor ele se împart în 2 grupe: aldoze (aldehidalcooli) şi cetoze (cetonalcooli):
CH2OH (CHOH)4 O C H Aldozã (glucozã) CH2OH Cetozã (fructozã) CH2OH (CHOH)3 C O

Importanţa mai mare pentru medicină au glucoza, zahărul de trestie (zaharoza) şi lactoza şi amidonul. 4. Substanţe medicamentoase din seria glucidelor. Metodele de analiză. Cerinţele către calitate. Nr. Denumirea preparatului d/o structura chimică 1. Glucoza CH2OH lat. Glucosum
O
HO

şi Descrierea. Solubilitatea. Cristale incolore sau pulbere albă microcristalină, fără miros. Rotaţia specifică de la 51,5º la 53º (sol. apoasă de 50%). Foarte uşor solubilă în apă.

O

H OH H

H OH

H OH

.H2O

2.

Lactoza. Zahărul lactic lat. Saccharum lactis
CH2OH
HO

H O O H
H

OH H O OH

Cristale albe sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust slab dulce. Uşor solubilă în apă, practic insolubilă în alcool, eter şi cloroform.
.H O
2

H OH H

OH H
CH2OH

H OH

O

H

10

NH C6 H5 + NH3 + 2 H2O + C6H5NH2 Ozazonii obţinuţi se recristalizează şi se identifică  ozazoni oxazoni după temperatura de topire. în dependenţă de structura fenolului sau aminei (de exemplu furfurolul reacţionează cu anilina şi formează compuşi violeţi). fără miros şi gust. zaharoza şi lactoza – oligozaharide. Grupa aldehidică şi grupa –CH2OH – de închidere pot fi oxidate pînă la grupa carboxilică. În prezenţa oxidanţilor slabi (apa de brom. eter şi cloroform. în apă fierbinte se umflă formînd o masă cleioasă.3. 1)Reacţii pentru hidroxilul alcoolic: ca alcooli poliatomici glucoza.NH2 C N . 4. fapt care este folosit pentru identificarea lor. iar la temperaturi mai înalte se caramelizează. 1)Reacţii pentru gruparea aldehidă:  Reacţii de oxidare: monozaharidele manifestă proprietăţi reducătoare. fină. Amidonul lat.C = N . HNO3 diluat…) se oxidează numai grupa aldehidică cu formarea acizilor aldonici. Se topeşte la temperatura de 1600C. fără miros cu gust dulce. care în mediu acid desprind apa şi momentan se transformă în lactoni. La acţiunea asupra glucozei a acidului sulfuric sau clorhidric concentraţi cu condensarea ulterioară a furfurolului obţinut cu vre-un fenol sau amină aromatică.NH . Sunt posibile şi reacţiile de eterificare. amidonul – polizaharide. Monozaharidele prezintă substanţe care conţin două grupări funcţionale capabile să participe în diverse reacţii caracteristice pentru alcooli şi compuşi carbonilici (aldehide). GLUCOZA 11 . Monozaharidele uşor se oxidează cu reactivul Feling. Zaharoza lat. Pulbere albă. Insolubilă în apă rece şi solvenţi organici. 4-β-D-galactopiranozid-d-glucoza.NH O H O O H O R C6 H5 C-C-C-C- + 3 C6 H5 . se formează produse de condensare a furfurolului colorat în roşu sau albastru.  Reacţia cu formare a ozazonilor: la încălzirea monozaharidelor cu fenilhidrazina clorhidrică se formează ozazoni greu solubili în apă: H H O H H . Amylum CH2OH O OH OH O n Glucoza şi galactoza se referă la monozaharide. Sacharum CH2OH HO O H OH H H OH O CH2OH O OH CH2OH O OH Cristale incolore sau pulbere cristalină albă (se permite nuanţa galbenă). Oligozaharidele (2-10) şi polizaharidele hidrolizează (fermentativ sau acid) cu formare monozaharidelor corespunzătoare. fiind însoţită de un miros caracteristic. zaharoza şi lactoza (asemănător glicerinei şi etilenglicolului) interacţionează cu sulfatul de cupru (II) cu formare de compuşi complecşi de culoare albastră-violetă. Foarte uşor solubilă în apă formînd soluţii cu reacţie neutră. practic insolubil în alcool absolut.

fizico-chimice şi chimice permite de deosebit glucoza de alte zaharuri şi substanţe. peste un timp această mărime devine permanentă. glucoza anhidră poate fi degajată din soluţiile alcoolice saturate. activitatea optică cu rotirea accentuată a polarizării (unghiul de rotaţie a soluţiei de 10% glucoză este +52. practic insolubilă în eter.3º).5) şi greu în alcool 95%. În soluţiile de monozaharide.Cerinţele în DTN la calitatea D-glucozei ca remediu medicamentos corespunde cerinţelor substanţelor chimic pure. Pentru ea este caracteristic fenomenul de mutarotaţie. Particularităţile determinării unghiului de rotaţie În soluţiile proaspăt pregătite de glucoză are loc aşa numita un fenomen numit mutarotaţie. Apa de cristalizare a glucozei conţine 10% din masa molară. Pentru glucoză. dar în cantitate nu mai mult de 0. întotdeauna se conţin forme ciclice tautomerice. legaţi în soluţii prin transformări reciproce cu formele tautomerice aciclice. alături cu formele catonice şi aldehidice. Cristalhidratul de glucoză se degajă din apa rece.şi cetoalcoolilor poliatomici. formarea cărora poate fi arătată în felul următor: grupa aldehidică a glucozei în spaţiu e aşezată aproape de grupa hidroxilică a atomilor 4 şi 5 de carbon. care prezintă schimbări în timp a unghiului de rotaţie. Glucoza este uşor solubilă în apă (1:1. cantitatea de apă de cristalizare este indicele de identitate şi puritate. Mutarotaţia poate fi grăbită prin adăugarea la soluţia de glucoză a soluţiei de amoniac. Efectuarea complexului de cercetări fizice. temperatura de topire a glucozei anhidre. 12 . care au unele proprietăţi asemănătoare cu ale ei. Glucoza conţine câţiva atomi de carbon asimetrici şi de aceea posedă activitate optică.1%. Proprietăţile chimice caracteristice ale glucozei sânt: determinarea formei cristalelor incolore. către oxigenul grupei aldehidice se alipeşte un atom de hidrogen de la hidroxilul alcoolului şi se formează poliacetală: HO HO C 4 2 H HO CH2OH 3 C 1 C H O O H H OH H H OH H C OH OH C 6 H 5 CH2OH H OH Forma aldehidică forma ciclică Monozele sânt semiacetali ciclici ai aldehido. În acest caz. care se obţine sub formă de monohidrat.

Reacţia de oxidare a glucozei ca reacţie comună pentru monosaharide şi aldehide. β-naftol. Reacţia de reducere în mediu bazic a ionilor de cupru (II) pînă la ionii de cupru (I) ( cu reactivul Feling) şi ionilor de argint pînă la argint metalic se efectuează în aceleaşi condiţii. în rezultat glucoza are diferite mărimi a puterii rotatorii: pentru αD-glucoză +109. (C6H10O5)n + n H2O Reacţii de identificare: n C6H12O6 1.CH2 O C H O HO OH HO C OH HO O O 13 CH2OH H2N . timolom.5 – 1% H2SO4. care decurg uşor cu aldehidele.Dacă se efectuează determinarea unghiului de rotare al glucozei îndată după dizolvarea ei şi fără de a adăuga la această soluţie amoniac. care se bazează pe obţinerea furfurolului din glucoză la acţiunea acidului sulfuric concentrat sau acid clorhidric cu interacţiunea concomitetntă a furfurolului cu un oarecare fenol sau cu o amină aromatică (rezoecină.3º va atinge peste cîteva ore. morfină. care au şi hidroxili alcoolici şi semiacetalici.).a. HCl).3 H2O HO .5˚. Reacţii de oxidare – reacţia oglinzii de argint. atunci unghiul de rotaţie este de +109. α-naftol. se formează forma ei aldehidică. caracteristice pentru aldehide şi alcooli poliatomici. C H HO H H H O OH H OH OH 2 HCl conc. care se deosebesc prin poziţia reducătorilor la primul atom de carbon. La exces de bază (pH 9-10) au loc mari schimbări în molecula de glucoză.16º şi a indicilui fin al 52. Efectul de mutarotaţie se explică prin faptul că la dizolvarea glucozei. sânt caracteristice şi pentru glucoză.a.01% la formarea produselor colorate de condensare a furfurolului (care au culoare roşie sau albastră în dependenţă de structura fenolului sau aminei). Indicele final de rotaţie corespunde stării de echilibru dintre formele α şi β. Cu reactivul Feling şi nitratul de argint la pH 7 -8 se formează acidul gluconic.6˚. Unele reacţii. fenacetină. Metoda de obţinere: fierberea amidonului cu acizi diluaţi (0. reacţia cu reactivul Fehling. trebuie să se petreacă cu glucoza în condiţii aparte. ca la aldehide – la încălzire (pentru mărirea vitezei reacţiei). naftilamina ş.R CH2OH . CH2OH CH2OH CH2OH H HO O H OH H H H OH H HO OH H OH H H OH C O H HO H OH H O H OH H H OH OH Proprietăţi chimice: Glucoza este un semiacetal al alcoolului poliatomic. Reacţiile. formîndu-se formele ciclice anomere ale glucozei: α. . dacă se petrece la încălzire.forme. care prin aliforma din soluţie se transformă din una în alta. Trecerea glucozei în oximetilfurfurol este o reacţie sensibilă. pentru βD-glucoză +20. se foloseşte şi pentru determinarea identităţii şi pentru determinarea cantitativă. ş. 2. care în stare cristalină se află sub formă ciclică. La obţinerea furfurolului reacţia colorată se poate de obţinut şi cu soluţiile apoase de glucoză. Glucozele cu ajutorul acestei reacţii se poate de identificat în cantitate de 0. deoarece în reacţie pot participa diferite forme de glucoză – deschise (aliforme) şi ciclice.şi β.

cloruri. La încălzirea unei mici cantităţi de glucoză cu acid clorhidric concentrat şi soluţie alcoolică 1% de rezorcină soluţia se colorează în roşu. Această reacţie nu dă galactoza. În aşa fel concomitent se determină şi grupa funcţională şi aldehidă şi spirtoasă.etc. bariu. 4.OH HC O H OH H OH COOK H OH COOK CH2OH CH2OH 2+ 2 CuI + I3 Cu + 5 I I2 + 2 Na2S2O4 2 NaI + Na2S4O6  polarimetric: с = _α ·_100_____ [α]20D · l  refractometric: 14 . sulfaţi.OH 2+ H HC .O HO + Cu2O + 2 H + 2 HO Cu + KOH + H2O H OH HC . maltoza. aciditate.3. Cu sulfatul de cupru glucoza în mediu bazic formează un complex solubil violet-albastru. lactoza. 5. La tratarea glucozei cu fenilhidrazină şi acid acetic la încălzire se formează precipitat galben. Determianrea cantitativă:  iodometric: O C H H OH H + I + 3 NaOH HO 2 H OH H OH CH2OH I2 + 2 Na2S2O4 C H HO H H O ONa OH H + 2 NaI + 2 H2O OH OH CH2OH 2 NaI + Na2S4O6  iodometric în urma reacţiei cu reactivul Feling : O O C OK COONa C COONa H H OH H OH HC . Soluţiile pentru injecţie adăugător se determină impurităţi pirogene. care după spălare şi uscare se topeşte la temperatura de 228 – 2310C. Formarea sărurilor complexe cu ionii de cupru în mediu bazic este caracteristic pentru glucoză ca alcool poliatomic. dextrină. Cercetarea purităţii: monografia farmacopeică a glucozei include cercetări standarde la transparenţa şi culoarea lichidului. la păstrarea soluţiei are loc reacţia de oxido-reducere cu formare de Cu2O. iar zaharoza reacţionează cu formarea produşilor coloraţi. săruri de calciu.

AMIDONUL Din polizaharide în practica farmaceutică este folosit amidonul format din amilază (în jur de 20%) şi amilopectină (80%). Soluţiile de concentraţii mai mari de 5 % (10. LACTOZA Identificare: 1. dar concentraţiile mari de acid descompun glucoza. acestea au acţiuni şi indicaţii diferite.  Soluţia preparată de curînd nu va reduce reactivul Fehling (nu are proprietăţi reducătoare. 3. foarte utilă în edeme). cristalin (acid muscic).1N pînă la pH 3. În funcţie de concentraţiile lor.0 NaCl 025. 400g HCl 0. mai ales la încălzire pînă la oximetilfurfurol. 20. reacţia cu iodul (reacţia iodamidonică este foarte sensibilă şi e folosită la determinarea cantitativă atât a amidonului. 100.0 – 4. 15 . 026g Apă pentru injecţii pînă la 1l NOTĂ: Glucoza uşor se schimbă în mediu bazic. la încălzire. La tratare cu acid azotic se obţine precipitat alb. Soluţia de glucoză 5 % este izotonă şi are aceleaşi utilizări. 2. reacţia mediului (neutră sau slab acidă la turnesol). Reacţia cu reactivul Fehling. se obţine o coloraţie violet. fiind folosită cel mai adesea. cît şi a urmelor de iod). 026. 026. care la hidroliza acidă dau numai D-glucoza. se adaugă o cantitate determinată de acid clorhidric. 40 %) sunt hipertonice şi îşi găsesc utilitatea ca diuretice osmotice (realizează deshidratare tisulară. În medicină glucoza este folosită mai ales sub formă de soluţii apoase perfuzabile. folosite pentru injecţii. 250. 33. Se determină caracterele microscopic. de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină Se conservă în recipient ermetic închise. pentru hidratare sau ca substituent energetic. Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei. spre deosebire de lactoză). Soluţiile sub 5 % sunt utilizate pentru diluarea unor medicamente. Proba prin calcinare reacţionînd prin înegrire şi miros de zahăr ars. Amilaza se colorează cu iod în albastru. de aceea în calitate de stabilizator la formele medicamentoase. ZAHAROZA Identificare:  Soluţia de zahăr se tratează cu cu soluţia de nitrat de cobalt şi hidroxid de sodium. cromatografia de gaze  permanganatometric Cu2O + Fe2(SO4)3 + H2SO4 → 2CuSO4 + 2FeSO4 + H2O 10FeSO4 + 8H2SO4 + 2KMnO4 → 5Fe2(SO4)3 + K2SO4 + 2MnSO4 + 8H2O Soluţiile injectabile de glucoză au următoarea componenţă: Glucoză anhidră 50. iar amilopectina – în violet.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful