3. Glucide(hidraţi de carbon, carbohidraţi) , monozaharide (monoze) şi polizaharide. Particularităţi generale. Proprietăţi chimice.

Glucidele (hidraţii de carbon) reprezintã o clasã de compuşi naturali cu o largã rãspândire. Ei constituie o componentã indispesabilã din hrana omului. Din punct de vedere structural glucidele sunt compuşi polifuncţionali de tip polihidroxicarbonilic. Către glucide aparţin diferite zaharuri, amidonul, celuloza ş.a. Deoarece în componenţa acestor substanţe, în afară de carbon, mai intră hidrogenul şi oxigenul în aceleaşi proporţii ca şi la apă, le-au numit hidraţi de carbon cu formula generală CmH2nOn sau Cm(H2O)n. Însă termenul „hidraţi de carbon” în prezent şi-a pierdut importanţa sa şi a apărut o nouă denumire a acestei grupe de substanţe – glucide. Glucidele se impart în două grupe mari: 1. Glucidele cu formula general CnH2nOn se numesc monozaharide sau monoze (glucoza, fructoza); 2. Glucidele cu formula general CmH2nOn – polizaharide sau polioze şi se impart la rîndul lor în dizaharide (zaharoza, lactoza) şi polizaharide (amidon, etc). Glucidele simple se obţin din cele complexe prin hidroliză; de exemplu la hidroliza zaharozei se obţine glucoză şi fructotă. Glucidele simple sînt uşor solubile în apă, în marea lor majoritate au gust dulce. Soluţiile au reacţie neutră. O importanţă biologică au mai ales glucidele cu 5 şi 6 atomi de carbon în moleculă (pentozele şi hexozele), după structura lor ele se împart în 2 grupe: aldoze (aldehidalcooli) şi cetoze (cetonalcooli):
CH2OH (CHOH)4 O C H Aldozã (glucozã) CH2OH Cetozã (fructozã) CH2OH (CHOH)3 C O

Importanţa mai mare pentru medicină au glucoza, zahărul de trestie (zaharoza) şi lactoza şi amidonul. 4. Substanţe medicamentoase din seria glucidelor. Metodele de analiză. Cerinţele către calitate. Nr. Denumirea preparatului d/o structura chimică 1. Glucoza CH2OH lat. Glucosum
O
HO

şi Descrierea. Solubilitatea. Cristale incolore sau pulbere albă microcristalină, fără miros. Rotaţia specifică de la 51,5º la 53º (sol. apoasă de 50%). Foarte uşor solubilă în apă.

O

H OH H

H OH

H OH

.H2O

2.

Lactoza. Zahărul lactic lat. Saccharum lactis
CH2OH
HO

H O O H
H

OH H O OH

Cristale albe sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust slab dulce. Uşor solubilă în apă, practic insolubilă în alcool, eter şi cloroform.
.H O
2

H OH H

OH H
CH2OH

H OH

O

H

10

iar la temperaturi mai înalte se caramelizează. fină. 4. Grupa aldehidică şi grupa –CH2OH – de închidere pot fi oxidate pînă la grupa carboxilică. Foarte uşor solubilă în apă formînd soluţii cu reacţie neutră. se formează produse de condensare a furfurolului colorat în roşu sau albastru. fără miros şi gust. 1)Reacţii pentru hidroxilul alcoolic: ca alcooli poliatomici glucoza.NH . amidonul – polizaharide. Amylum CH2OH O OH OH O n Glucoza şi galactoza se referă la monozaharide. Zaharoza lat. zaharoza şi lactoza – oligozaharide. În prezenţa oxidanţilor slabi (apa de brom. Sacharum CH2OH HO O H OH H H OH O CH2OH O OH CH2OH O OH Cristale incolore sau pulbere cristalină albă (se permite nuanţa galbenă). Amidonul lat. practic insolubil în alcool absolut. în apă fierbinte se umflă formînd o masă cleioasă. 4-β-D-galactopiranozid-d-glucoza. Insolubilă în apă rece şi solvenţi organici. GLUCOZA 11 . Monozaharidele prezintă substanţe care conţin două grupări funcţionale capabile să participe în diverse reacţii caracteristice pentru alcooli şi compuşi carbonilici (aldehide).NH2 C N . fără miros cu gust dulce. Se topeşte la temperatura de 1600C. fapt care este folosit pentru identificarea lor. fiind însoţită de un miros caracteristic. Monozaharidele uşor se oxidează cu reactivul Feling. zaharoza şi lactoza (asemănător glicerinei şi etilenglicolului) interacţionează cu sulfatul de cupru (II) cu formare de compuşi complecşi de culoare albastră-violetă. eter şi cloroform. La acţiunea asupra glucozei a acidului sulfuric sau clorhidric concentraţi cu condensarea ulterioară a furfurolului obţinut cu vre-un fenol sau amină aromatică.  Reacţia cu formare a ozazonilor: la încălzirea monozaharidelor cu fenilhidrazina clorhidrică se formează ozazoni greu solubili în apă: H H O H H . care în mediu acid desprind apa şi momentan se transformă în lactoni.NH O H O O H O R C6 H5 C-C-C-C- + 3 C6 H5 .NH C6 H5 + NH3 + 2 H2O + C6H5NH2 Ozazonii obţinuţi se recristalizează şi se identifică  ozazoni oxazoni după temperatura de topire. Pulbere albă. Sunt posibile şi reacţiile de eterificare. Oligozaharidele (2-10) şi polizaharidele hidrolizează (fermentativ sau acid) cu formare monozaharidelor corespunzătoare. HNO3 diluat…) se oxidează numai grupa aldehidică cu formarea acizilor aldonici.3. 1)Reacţii pentru gruparea aldehidă:  Reacţii de oxidare: monozaharidele manifestă proprietăţi reducătoare.C = N . în dependenţă de structura fenolului sau aminei (de exemplu furfurolul reacţionează cu anilina şi formează compuşi violeţi).

formarea cărora poate fi arătată în felul următor: grupa aldehidică a glucozei în spaţiu e aşezată aproape de grupa hidroxilică a atomilor 4 şi 5 de carbon. Glucoza este uşor solubilă în apă (1:1. cantitatea de apă de cristalizare este indicele de identitate şi puritate. temperatura de topire a glucozei anhidre. care prezintă schimbări în timp a unghiului de rotaţie. Particularităţile determinării unghiului de rotaţie În soluţiile proaspăt pregătite de glucoză are loc aşa numita un fenomen numit mutarotaţie.5) şi greu în alcool 95%. alături cu formele catonice şi aldehidice. În acest caz. Apa de cristalizare a glucozei conţine 10% din masa molară. Proprietăţile chimice caracteristice ale glucozei sânt: determinarea formei cristalelor incolore.şi cetoalcoolilor poliatomici. practic insolubilă în eter.Cerinţele în DTN la calitatea D-glucozei ca remediu medicamentos corespunde cerinţelor substanţelor chimic pure. În soluţiile de monozaharide.3º). Mutarotaţia poate fi grăbită prin adăugarea la soluţia de glucoză a soluţiei de amoniac. activitatea optică cu rotirea accentuată a polarizării (unghiul de rotaţie a soluţiei de 10% glucoză este +52. Pentru glucoză. Pentru ea este caracteristic fenomenul de mutarotaţie. care se obţine sub formă de monohidrat. către oxigenul grupei aldehidice se alipeşte un atom de hidrogen de la hidroxilul alcoolului şi se formează poliacetală: HO HO C 4 2 H HO CH2OH 3 C 1 C H O O H H OH H H OH H C OH OH C 6 H 5 CH2OH H OH Forma aldehidică forma ciclică Monozele sânt semiacetali ciclici ai aldehido. legaţi în soluţii prin transformări reciproce cu formele tautomerice aciclice. care au unele proprietăţi asemănătoare cu ale ei. 12 .1%. Efectuarea complexului de cercetări fizice. Glucoza conţine câţiva atomi de carbon asimetrici şi de aceea posedă activitate optică. peste un timp această mărime devine permanentă. glucoza anhidră poate fi degajată din soluţiile alcoolice saturate. întotdeauna se conţin forme ciclice tautomerice. Cristalhidratul de glucoză se degajă din apa rece. fizico-chimice şi chimice permite de deosebit glucoza de alte zaharuri şi substanţe. dar în cantitate nu mai mult de 0.

timolom.forme. La obţinerea furfurolului reacţia colorată se poate de obţinut şi cu soluţiile apoase de glucoză. care în stare cristalină se află sub formă ciclică.a. C H HO H H H O OH H OH OH 2 HCl conc. trebuie să se petreacă cu glucoza în condiţii aparte.a. (C6H10O5)n + n H2O Reacţii de identificare: n C6H12O6 1. care se deosebesc prin poziţia reducătorilor la primul atom de carbon. Unele reacţii. morfină. Indicele final de rotaţie corespunde stării de echilibru dintre formele α şi β. Metoda de obţinere: fierberea amidonului cu acizi diluaţi (0.Dacă se efectuează determinarea unghiului de rotare al glucozei îndată după dizolvarea ei şi fără de a adăuga la această soluţie amoniac. Trecerea glucozei în oximetilfurfurol este o reacţie sensibilă. în rezultat glucoza are diferite mărimi a puterii rotatorii: pentru αD-glucoză +109. se formează forma ei aldehidică.şi β. care decurg uşor cu aldehidele. sânt caracteristice şi pentru glucoză.CH2 O C H O HO OH HO C OH HO O O 13 CH2OH H2N .3º va atinge peste cîteva ore. caracteristice pentru aldehide şi alcooli poliatomici. care se bazează pe obţinerea furfurolului din glucoză la acţiunea acidului sulfuric concentrat sau acid clorhidric cu interacţiunea concomitetntă a furfurolului cu un oarecare fenol sau cu o amină aromatică (rezoecină. Reacţia de oxidare a glucozei ca reacţie comună pentru monosaharide şi aldehide. Reacţiile. care au şi hidroxili alcoolici şi semiacetalici. Reacţii de oxidare – reacţia oglinzii de argint.16º şi a indicilui fin al 52.5˚. dacă se petrece la încălzire. La exces de bază (pH 9-10) au loc mari schimbări în molecula de glucoză. fenacetină. reacţia cu reactivul Fehling.3 H2O HO . Glucozele cu ajutorul acestei reacţii se poate de identificat în cantitate de 0. α-naftol.6˚.5 – 1% H2SO4. β-naftol. formîndu-se formele ciclice anomere ale glucozei: α.R CH2OH . 2. naftilamina ş. CH2OH CH2OH CH2OH H HO O H OH H H H OH H HO OH H OH H H OH C O H HO H OH H O H OH H H OH OH Proprietăţi chimice: Glucoza este un semiacetal al alcoolului poliatomic. Reacţia de reducere în mediu bazic a ionilor de cupru (II) pînă la ionii de cupru (I) ( cu reactivul Feling) şi ionilor de argint pînă la argint metalic se efectuează în aceleaşi condiţii. .01% la formarea produselor colorate de condensare a furfurolului (care au culoare roşie sau albastră în dependenţă de structura fenolului sau aminei). ca la aldehide – la încălzire (pentru mărirea vitezei reacţiei). ş. care prin aliforma din soluţie se transformă din una în alta. se foloseşte şi pentru determinarea identităţii şi pentru determinarea cantitativă. atunci unghiul de rotaţie este de +109. Cu reactivul Feling şi nitratul de argint la pH 7 -8 se formează acidul gluconic. HCl). deoarece în reacţie pot participa diferite forme de glucoză – deschise (aliforme) şi ciclice. Efectul de mutarotaţie se explică prin faptul că la dizolvarea glucozei.). pentru βD-glucoză +20.

maltoza. Formarea sărurilor complexe cu ionii de cupru în mediu bazic este caracteristic pentru glucoză ca alcool poliatomic. iar zaharoza reacţionează cu formarea produşilor coloraţi. 4. lactoza.OH HC O H OH H OH COOK H OH COOK CH2OH CH2OH 2+ 2 CuI + I3 Cu + 5 I I2 + 2 Na2S2O4 2 NaI + Na2S4O6  polarimetric: с = _α ·_100_____ [α]20D · l  refractometric: 14 .3. În aşa fel concomitent se determină şi grupa funcţională şi aldehidă şi spirtoasă.etc. Soluţiile pentru injecţie adăugător se determină impurităţi pirogene. Cu sulfatul de cupru glucoza în mediu bazic formează un complex solubil violet-albastru. săruri de calciu. la păstrarea soluţiei are loc reacţia de oxido-reducere cu formare de Cu2O. La încălzirea unei mici cantităţi de glucoză cu acid clorhidric concentrat şi soluţie alcoolică 1% de rezorcină soluţia se colorează în roşu. Această reacţie nu dă galactoza.O HO + Cu2O + 2 H + 2 HO Cu + KOH + H2O H OH HC . sulfaţi. cloruri. dextrină. care după spălare şi uscare se topeşte la temperatura de 228 – 2310C. Determianrea cantitativă:  iodometric: O C H H OH H + I + 3 NaOH HO 2 H OH H OH CH2OH I2 + 2 Na2S2O4 C H HO H H O ONa OH H + 2 NaI + 2 H2O OH OH CH2OH 2 NaI + Na2S4O6  iodometric în urma reacţiei cu reactivul Feling : O O C OK COONa C COONa H H OH H OH HC . La tratarea glucozei cu fenilhidrazină şi acid acetic la încălzire se formează precipitat galben. aciditate. bariu.OH 2+ H HC . Cercetarea purităţii: monografia farmacopeică a glucozei include cercetări standarde la transparenţa şi culoarea lichidului. 5.

folosite pentru injecţii. reacţia mediului (neutră sau slab acidă la turnesol). reacţia cu iodul (reacţia iodamidonică este foarte sensibilă şi e folosită la determinarea cantitativă atât a amidonului.1N pînă la pH 3. la încălzire. cromatografia de gaze  permanganatometric Cu2O + Fe2(SO4)3 + H2SO4 → 2CuSO4 + 2FeSO4 + H2O 10FeSO4 + 8H2SO4 + 2KMnO4 → 5Fe2(SO4)3 + K2SO4 + 2MnSO4 + 8H2O Soluţiile injectabile de glucoză au următoarea componenţă: Glucoză anhidră 50. se obţine o coloraţie violet. 250. cristalin (acid muscic). Soluţia de glucoză 5 % este izotonă şi are aceleaşi utilizări. fiind folosită cel mai adesea. 2. 3. LACTOZA Identificare: 1. spre deosebire de lactoză). 40 %) sunt hipertonice şi îşi găsesc utilitatea ca diuretice osmotice (realizează deshidratare tisulară. Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei. cît şi a urmelor de iod). 026. În medicină glucoza este folosită mai ales sub formă de soluţii apoase perfuzabile. care la hidroliza acidă dau numai D-glucoza. pentru hidratare sau ca substituent energetic. Proba prin calcinare reacţionînd prin înegrire şi miros de zahăr ars. 15 . 33.0 – 4. 20. se adaugă o cantitate determinată de acid clorhidric. ZAHAROZA Identificare:  Soluţia de zahăr se tratează cu cu soluţia de nitrat de cobalt şi hidroxid de sodium.0 NaCl 025. de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină Se conservă în recipient ermetic închise. iar amilopectina – în violet. 026. AMIDONUL Din polizaharide în practica farmaceutică este folosit amidonul format din amilază (în jur de 20%) şi amilopectină (80%). Se determină caracterele microscopic. În funcţie de concentraţiile lor. Reacţia cu reactivul Fehling. Soluţiile de concentraţii mai mari de 5 % (10. 100. Amilaza se colorează cu iod în albastru.  Soluţia preparată de curînd nu va reduce reactivul Fehling (nu are proprietăţi reducătoare. Soluţiile sub 5 % sunt utilizate pentru diluarea unor medicamente. de aceea în calitate de stabilizator la formele medicamentoase. La tratare cu acid azotic se obţine precipitat alb. acestea au acţiuni şi indicaţii diferite. foarte utilă în edeme). dar concentraţiile mari de acid descompun glucoza. 400g HCl 0. 026g Apă pentru injecţii pînă la 1l NOTĂ: Glucoza uşor se schimbă în mediu bazic. mai ales la încălzire pînă la oximetilfurfurol.