3. Glucide(hidraţi de carbon, carbohidraţi) , monozaharide (monoze) şi polizaharide. Particularităţi generale. Proprietăţi chimice.

Glucidele (hidraţii de carbon) reprezintã o clasã de compuşi naturali cu o largã rãspândire. Ei constituie o componentã indispesabilã din hrana omului. Din punct de vedere structural glucidele sunt compuşi polifuncţionali de tip polihidroxicarbonilic. Către glucide aparţin diferite zaharuri, amidonul, celuloza ş.a. Deoarece în componenţa acestor substanţe, în afară de carbon, mai intră hidrogenul şi oxigenul în aceleaşi proporţii ca şi la apă, le-au numit hidraţi de carbon cu formula generală CmH2nOn sau Cm(H2O)n. Însă termenul „hidraţi de carbon” în prezent şi-a pierdut importanţa sa şi a apărut o nouă denumire a acestei grupe de substanţe – glucide. Glucidele se impart în două grupe mari: 1. Glucidele cu formula general CnH2nOn se numesc monozaharide sau monoze (glucoza, fructoza); 2. Glucidele cu formula general CmH2nOn – polizaharide sau polioze şi se impart la rîndul lor în dizaharide (zaharoza, lactoza) şi polizaharide (amidon, etc). Glucidele simple se obţin din cele complexe prin hidroliză; de exemplu la hidroliza zaharozei se obţine glucoză şi fructotă. Glucidele simple sînt uşor solubile în apă, în marea lor majoritate au gust dulce. Soluţiile au reacţie neutră. O importanţă biologică au mai ales glucidele cu 5 şi 6 atomi de carbon în moleculă (pentozele şi hexozele), după structura lor ele se împart în 2 grupe: aldoze (aldehidalcooli) şi cetoze (cetonalcooli):
CH2OH (CHOH)4 O C H Aldozã (glucozã) CH2OH Cetozã (fructozã) CH2OH (CHOH)3 C O

Importanţa mai mare pentru medicină au glucoza, zahărul de trestie (zaharoza) şi lactoza şi amidonul. 4. Substanţe medicamentoase din seria glucidelor. Metodele de analiză. Cerinţele către calitate. Nr. Denumirea preparatului d/o structura chimică 1. Glucoza CH2OH lat. Glucosum
O
HO

şi Descrierea. Solubilitatea. Cristale incolore sau pulbere albă microcristalină, fără miros. Rotaţia specifică de la 51,5º la 53º (sol. apoasă de 50%). Foarte uşor solubilă în apă.

O

H OH H

H OH

H OH

.H2O

2.

Lactoza. Zahărul lactic lat. Saccharum lactis
CH2OH
HO

H O O H
H

OH H O OH

Cristale albe sau pulbere cristalină albă, fără miros, cu gust slab dulce. Uşor solubilă în apă, practic insolubilă în alcool, eter şi cloroform.
.H O
2

H OH H

OH H
CH2OH

H OH

O

H

10

fiind însoţită de un miros caracteristic. iar la temperaturi mai înalte se caramelizează. Amidonul lat. Sunt posibile şi reacţiile de eterificare. Zaharoza lat.NH O H O O H O R C6 H5 C-C-C-C- + 3 C6 H5 . în dependenţă de structura fenolului sau aminei (de exemplu furfurolul reacţionează cu anilina şi formează compuşi violeţi). HNO3 diluat…) se oxidează numai grupa aldehidică cu formarea acizilor aldonici. zaharoza şi lactoza (asemănător glicerinei şi etilenglicolului) interacţionează cu sulfatul de cupru (II) cu formare de compuşi complecşi de culoare albastră-violetă. se formează produse de condensare a furfurolului colorat în roşu sau albastru. GLUCOZA 11 .NH2 C N .NH C6 H5 + NH3 + 2 H2O + C6H5NH2 Ozazonii obţinuţi se recristalizează şi se identifică  ozazoni oxazoni după temperatura de topire. fapt care este folosit pentru identificarea lor. fără miros cu gust dulce. fină. 4-β-D-galactopiranozid-d-glucoza. La acţiunea asupra glucozei a acidului sulfuric sau clorhidric concentraţi cu condensarea ulterioară a furfurolului obţinut cu vre-un fenol sau amină aromatică. Monozaharidele uşor se oxidează cu reactivul Feling. eter şi cloroform. 1)Reacţii pentru hidroxilul alcoolic: ca alcooli poliatomici glucoza. Sacharum CH2OH HO O H OH H H OH O CH2OH O OH CH2OH O OH Cristale incolore sau pulbere cristalină albă (se permite nuanţa galbenă). zaharoza şi lactoza – oligozaharide. amidonul – polizaharide. 1)Reacţii pentru gruparea aldehidă:  Reacţii de oxidare: monozaharidele manifestă proprietăţi reducătoare.3.  Reacţia cu formare a ozazonilor: la încălzirea monozaharidelor cu fenilhidrazina clorhidrică se formează ozazoni greu solubili în apă: H H O H H . practic insolubil în alcool absolut. Oligozaharidele (2-10) şi polizaharidele hidrolizează (fermentativ sau acid) cu formare monozaharidelor corespunzătoare. 4. Pulbere albă. care în mediu acid desprind apa şi momentan se transformă în lactoni. Insolubilă în apă rece şi solvenţi organici. Se topeşte la temperatura de 1600C.NH . în apă fierbinte se umflă formînd o masă cleioasă.C = N . Grupa aldehidică şi grupa –CH2OH – de închidere pot fi oxidate pînă la grupa carboxilică. Monozaharidele prezintă substanţe care conţin două grupări funcţionale capabile să participe în diverse reacţii caracteristice pentru alcooli şi compuşi carbonilici (aldehide). Amylum CH2OH O OH OH O n Glucoza şi galactoza se referă la monozaharide. În prezenţa oxidanţilor slabi (apa de brom. fără miros şi gust. Foarte uşor solubilă în apă formînd soluţii cu reacţie neutră.

alături cu formele catonice şi aldehidice. Glucoza conţine câţiva atomi de carbon asimetrici şi de aceea posedă activitate optică.şi cetoalcoolilor poliatomici. către oxigenul grupei aldehidice se alipeşte un atom de hidrogen de la hidroxilul alcoolului şi se formează poliacetală: HO HO C 4 2 H HO CH2OH 3 C 1 C H O O H H OH H H OH H C OH OH C 6 H 5 CH2OH H OH Forma aldehidică forma ciclică Monozele sânt semiacetali ciclici ai aldehido. întotdeauna se conţin forme ciclice tautomerice. care au unele proprietăţi asemănătoare cu ale ei.1%. Particularităţile determinării unghiului de rotaţie În soluţiile proaspăt pregătite de glucoză are loc aşa numita un fenomen numit mutarotaţie. formarea cărora poate fi arătată în felul următor: grupa aldehidică a glucozei în spaţiu e aşezată aproape de grupa hidroxilică a atomilor 4 şi 5 de carbon. Apa de cristalizare a glucozei conţine 10% din masa molară.Cerinţele în DTN la calitatea D-glucozei ca remediu medicamentos corespunde cerinţelor substanţelor chimic pure. glucoza anhidră poate fi degajată din soluţiile alcoolice saturate. fizico-chimice şi chimice permite de deosebit glucoza de alte zaharuri şi substanţe. activitatea optică cu rotirea accentuată a polarizării (unghiul de rotaţie a soluţiei de 10% glucoză este +52. În acest caz. peste un timp această mărime devine permanentă.5) şi greu în alcool 95%. legaţi în soluţii prin transformări reciproce cu formele tautomerice aciclice. cantitatea de apă de cristalizare este indicele de identitate şi puritate. practic insolubilă în eter. Glucoza este uşor solubilă în apă (1:1. Pentru ea este caracteristic fenomenul de mutarotaţie. Pentru glucoză.3º). 12 . care se obţine sub formă de monohidrat. Cristalhidratul de glucoză se degajă din apa rece. care prezintă schimbări în timp a unghiului de rotaţie. Proprietăţile chimice caracteristice ale glucozei sânt: determinarea formei cristalelor incolore. Efectuarea complexului de cercetări fizice. În soluţiile de monozaharide. dar în cantitate nu mai mult de 0. Mutarotaţia poate fi grăbită prin adăugarea la soluţia de glucoză a soluţiei de amoniac. temperatura de topire a glucozei anhidre.

care decurg uşor cu aldehidele. β-naftol.Dacă se efectuează determinarea unghiului de rotare al glucozei îndată după dizolvarea ei şi fără de a adăuga la această soluţie amoniac. Efectul de mutarotaţie se explică prin faptul că la dizolvarea glucozei.a.CH2 O C H O HO OH HO C OH HO O O 13 CH2OH H2N . care au şi hidroxili alcoolici şi semiacetalici. care se bazează pe obţinerea furfurolului din glucoză la acţiunea acidului sulfuric concentrat sau acid clorhidric cu interacţiunea concomitetntă a furfurolului cu un oarecare fenol sau cu o amină aromatică (rezoecină. Reacţia de oxidare a glucozei ca reacţie comună pentru monosaharide şi aldehide. în rezultat glucoza are diferite mărimi a puterii rotatorii: pentru αD-glucoză +109. Unele reacţii. Reacţiile. deoarece în reacţie pot participa diferite forme de glucoză – deschise (aliforme) şi ciclice.R CH2OH .). Cu reactivul Feling şi nitratul de argint la pH 7 -8 se formează acidul gluconic. atunci unghiul de rotaţie este de +109. care prin aliforma din soluţie se transformă din una în alta. La exces de bază (pH 9-10) au loc mari schimbări în molecula de glucoză. trebuie să se petreacă cu glucoza în condiţii aparte.şi β. reacţia cu reactivul Fehling. naftilamina ş. se formează forma ei aldehidică. α-naftol. formîndu-se formele ciclice anomere ale glucozei: α. fenacetină. Reacţia de reducere în mediu bazic a ionilor de cupru (II) pînă la ionii de cupru (I) ( cu reactivul Feling) şi ionilor de argint pînă la argint metalic se efectuează în aceleaşi condiţii. 2.3º va atinge peste cîteva ore. care în stare cristalină se află sub formă ciclică.5 – 1% H2SO4.5˚. Metoda de obţinere: fierberea amidonului cu acizi diluaţi (0. timolom. CH2OH CH2OH CH2OH H HO O H OH H H H OH H HO OH H OH H H OH C O H HO H OH H O H OH H H OH OH Proprietăţi chimice: Glucoza este un semiacetal al alcoolului poliatomic.16º şi a indicilui fin al 52. sânt caracteristice şi pentru glucoză. . morfină. C H HO H H H O OH H OH OH 2 HCl conc. caracteristice pentru aldehide şi alcooli poliatomici.01% la formarea produselor colorate de condensare a furfurolului (care au culoare roşie sau albastră în dependenţă de structura fenolului sau aminei). dacă se petrece la încălzire.forme.3 H2O HO .a.6˚. care se deosebesc prin poziţia reducătorilor la primul atom de carbon. ca la aldehide – la încălzire (pentru mărirea vitezei reacţiei). (C6H10O5)n + n H2O Reacţii de identificare: n C6H12O6 1. Trecerea glucozei în oximetilfurfurol este o reacţie sensibilă. Reacţii de oxidare – reacţia oglinzii de argint. La obţinerea furfurolului reacţia colorată se poate de obţinut şi cu soluţiile apoase de glucoză. se foloseşte şi pentru determinarea identităţii şi pentru determinarea cantitativă. ş. Indicele final de rotaţie corespunde stării de echilibru dintre formele α şi β. pentru βD-glucoză +20. Glucozele cu ajutorul acestei reacţii se poate de identificat în cantitate de 0. HCl).

4.OH HC O H OH H OH COOK H OH COOK CH2OH CH2OH 2+ 2 CuI + I3 Cu + 5 I I2 + 2 Na2S2O4 2 NaI + Na2S4O6  polarimetric: с = _α ·_100_____ [α]20D · l  refractometric: 14 .3. Formarea sărurilor complexe cu ionii de cupru în mediu bazic este caracteristic pentru glucoză ca alcool poliatomic. iar zaharoza reacţionează cu formarea produşilor coloraţi. Soluţiile pentru injecţie adăugător se determină impurităţi pirogene. lactoza. sulfaţi. cloruri. Determianrea cantitativă:  iodometric: O C H H OH H + I + 3 NaOH HO 2 H OH H OH CH2OH I2 + 2 Na2S2O4 C H HO H H O ONa OH H + 2 NaI + 2 H2O OH OH CH2OH 2 NaI + Na2S4O6  iodometric în urma reacţiei cu reactivul Feling : O O C OK COONa C COONa H H OH H OH HC . săruri de calciu. Cercetarea purităţii: monografia farmacopeică a glucozei include cercetări standarde la transparenţa şi culoarea lichidului. La încălzirea unei mici cantităţi de glucoză cu acid clorhidric concentrat şi soluţie alcoolică 1% de rezorcină soluţia se colorează în roşu. care după spălare şi uscare se topeşte la temperatura de 228 – 2310C. 5. dextrină. aciditate.O HO + Cu2O + 2 H + 2 HO Cu + KOH + H2O H OH HC . maltoza. la păstrarea soluţiei are loc reacţia de oxido-reducere cu formare de Cu2O. Această reacţie nu dă galactoza.OH 2+ H HC . bariu. În aşa fel concomitent se determină şi grupa funcţională şi aldehidă şi spirtoasă.etc. La tratarea glucozei cu fenilhidrazină şi acid acetic la încălzire se formează precipitat galben. Cu sulfatul de cupru glucoza în mediu bazic formează un complex solubil violet-albastru.

026g Apă pentru injecţii pînă la 1l NOTĂ: Glucoza uşor se schimbă în mediu bazic. cît şi a urmelor de iod). 15 . Se determină caracterele microscopic. 100. foarte utilă în edeme).0 NaCl 025. 2. ZAHAROZA Identificare:  Soluţia de zahăr se tratează cu cu soluţia de nitrat de cobalt şi hidroxid de sodium. care la hidroliza acidă dau numai D-glucoza. Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei. reacţia mediului (neutră sau slab acidă la turnesol).  Soluţia preparată de curînd nu va reduce reactivul Fehling (nu are proprietăţi reducătoare. se obţine o coloraţie violet. 400g HCl 0.1N pînă la pH 3. iar amilopectina – în violet. Reacţia cu reactivul Fehling. 026. Soluţiile sub 5 % sunt utilizate pentru diluarea unor medicamente. 250. reacţia cu iodul (reacţia iodamidonică este foarte sensibilă şi e folosită la determinarea cantitativă atât a amidonului. se adaugă o cantitate determinată de acid clorhidric. 026. Amilaza se colorează cu iod în albastru. AMIDONUL Din polizaharide în practica farmaceutică este folosit amidonul format din amilază (în jur de 20%) şi amilopectină (80%). În medicină glucoza este folosită mai ales sub formă de soluţii apoase perfuzabile. LACTOZA Identificare: 1. cromatografia de gaze  permanganatometric Cu2O + Fe2(SO4)3 + H2SO4 → 2CuSO4 + 2FeSO4 + H2O 10FeSO4 + 8H2SO4 + 2KMnO4 → 5Fe2(SO4)3 + K2SO4 + 2MnSO4 + 8H2O Soluţiile injectabile de glucoză au următoarea componenţă: Glucoză anhidră 50. fiind folosită cel mai adesea. La tratare cu acid azotic se obţine precipitat alb. Soluţiile de concentraţii mai mari de 5 % (10. Proba prin calcinare reacţionînd prin înegrire şi miros de zahăr ars. pentru hidratare sau ca substituent energetic. 40 %) sunt hipertonice şi îşi găsesc utilitatea ca diuretice osmotice (realizează deshidratare tisulară. cristalin (acid muscic). folosite pentru injecţii. de aceea în calitate de stabilizator la formele medicamentoase. spre deosebire de lactoză). acestea au acţiuni şi indicaţii diferite.0 – 4. mai ales la încălzire pînă la oximetilfurfurol. la încălzire. 3. 33. 20. Soluţia de glucoză 5 % este izotonă şi are aceleaşi utilizări. În funcţie de concentraţiile lor. de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină Se conservă în recipient ermetic închise. dar concentraţiile mari de acid descompun glucoza.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful