Sunteți pe pagina 1din 1

De foarte multe ori in viata, cred ca fiecare isi revizuieste ceea ce are, ceea ce a avut si cel mai important,

ce a pierdut. Fiecare ne rezerva sentimente, iar cand nu ne asteptam, ne sunt aruncate in suflet si incepem procesul de meditare asupra lor. Trebuie sa recunosc ca cel mai usor este sa ne amintim ce am avut de-alungul timpului si nu ne-a marcat intr-un mod deosebit. Ne este construit astfel un trecut, bazat pe ceea ce la un moment dat am decis sa avem in viata noastra. Si asa toate trairile acumulate din diverse situatii, si-au sters intensitatea acum, facand loc prezentului sa ne arate ceea ce trebuie sa traim cu adevarat. Sunt rare momentele cand reflectam asupra banalitatilor trecute. Cel mai intens sentiment ne este oferit de ceea ce am pierdut. Ne afecteaza uneori si prezentul. Momentul in care realizam alegerile gresite, este unul destul de marcant pentru trairile noastre. Razboiul dus intre motivatia morala ca am facut bine ceea ce am facut si sentimentul de vinovatie, sau in cel mai rau caz, o iubire pierduta, ne macina subconstientul fara ca noi sa avem putere de decizie. Este o pedeapsa a mintii noastre. O tortura care inceteaza atunci cand tot ceea ce am ales gresit devine banal. Asta daca avem noroc. Diferenta dintre noi consta in cadenta momentelor in care realizam ce am pierdut. Fiecare este torturat in diferite momente, la diferite intervale de timp. Si e normal. Daca incercam sa recuperam, ce la un moment dat am stricat, riscam sa nu functioneze la fel. Iar daca reusim sa reluam ceea ce am pierdut, sacrficiile sunt mult mai mari. Insa nu imposibilie. Aici intrevine uneori si timpul. Cu o groaza de variatii. Parerea mea, este ca atunci cand ai pierdut ceva, exista doua posibilitati: nu erai pregatit sa ai sau nu meritai. Ne place de multe ori sa credem ca nu eram pentru noi. Insa foarte rar exista si varianta asta. Aici situatia devine destul de controlabila. Mai exact prezentul. Ceea ce avem. Cred ca cel mai pretios moment, este atunci avem ceea ce am crezut ca am pierdut la un moment dat. Indiferent cat de nemultumiti suntem uneori de ceea ce detinem ca si lucruri, involuntar ne folosim de ele si ne bucuram inconstient. In cazul in care avem o persoana langa noi, pe care am crezut ca am pierdut-o intr-un trecut indepartat, realizam cat de frumoas prinde contur viata noastra. Prezentul, sau viitorul spontan, ne ofera sentimentul placut de a realiza ce alegeri frumoase facem uneori, si bucuria ca nu am pierdut momentul, este prezenta in sufletul nostru. Il primi uneori ca pe un dar al compensarii. Daca am combina toate aceste trei stari, cred ca cei mai multi dintre noi am fi neutri la trecut, ne-am delecta cu prezentul si ne-ar tempera entuziasmul ce am pierdut. Intr-un final ajungand sa traim fiecare moment asa cum ne este tiparit in minte ca si sentiment. Trebuie sa realizam ca traim intr-un singur sens construit de noi. Iar prezentul va fi trecut. Ce o sa realizam in viitor despre prezent?