Rolul parintilor in educatie

Ritmul trepidant de viata impus de schimbarile socio-economice din ultima perioada, prezinta si aspecte negative, printre ele aflandu-se si "absenta" parintilor in educatia copiilor. Majoritatea parintilor nu mai au timp sa-si ajute copii la rezolvarea sarcinilor scolare se arata in sondajele realizate in ultima perioada. Cadrele didactice au semnalat in mod repetat aceasta situatie, precum si necesitatea elaborarii de strategii si proiecte care sa implice mai mult familia ca partener educativ. Familia trebuie sa inteleaga importanta rolului sau in educatia si viitorul copiilor, necesitatea unei implicari active in relatia cu programele si activitatile scolare. Multe familii considera scoala singura responsabila de educatia si viitorul copiilor. Daca ceva nu merge in dezvoltarea si educatia copilului profesorii sunt singurii responsabili pentru acest impas neplacut. Este recomandata mentinerea vie si intarirea relatiei parinti-scoala. Asa cum exista scoala pentru cei mici este la fel de normal sa existe o scoala si pentru parinti care sa clarifice multe din aspectele legate de dezvoltarea copilului. Cei sapte ani de acasa nu mai sunt indeajuns in conditiile schimbarilor si transformarilor majore din societatea contemporana in care se pune tot mai des intrebarea ce se intampla cu noile generatii.Este necesara cunoasterea nevoilor tinerilor, a nevoilor pietei, pentru a oferii masuri educative eficiente, ce ar asigura in felul acesta o sansa reala de integrare socioprofesionala. Performanta si eficienta procesului educativ depinde de gradul si calitatea implicarii tuturor factorilor in acest proces.Noile orientari educative, adaptate nevoilor pietei, sunt un mister pentru multi parinti iar consilierea si orientarea profesionala poate oferii raspunsurile necesare copiilor si parintilor deopotriva. In sensul acesta comunicarea joaca un rol esential ce poate hotari parcursul viitor. Implicarea parintilor in dezvoltarea copiilor pe termen lung trebuie facuta cu multa responsabilitate si in deplina constiinta de cauza a situatiei. Modul in care se realizeaza aceasta relatie poate fi un test atat pentru parinte cat si pe pentru copil. Este nevoie permanent de actiune, de interactiune , de adaptare, de schimbare si de disponibilitate catre dialog intre cele doua parti. Succesul relatiei presupune un parteneriat real, o comunicare eficienta, si un mod adecvat de lucru in echipa. Efortul pe care il depun parintii in acest sens este mai important decat prezenta altor factori cum ar fi cei de materiali.Lipsa dialogului parinte-copil este resimtita de catre majoritatea cadrelor didactice; cu greu se pot stabili relatii bazate pe incredere si respect in activitatea scolara daca acest gen de relatie nu este cultivat in mediul familal asa cum se intampla in majoritatea cazurilor. Exista cateva

modele ale relatiilor parinte-copil in care se reflecta gradul de angajare, sprijinul, timpul sau receptivitatea parintilor in activitatile copiilor: - permisiv, caracterizat de un control scazut al activitatii copiilor si prin urmare de lipsa unor norme sau reguli de conduita;- autoritar, ce impune reguli si norme rigide dar care nu ofera nici un fel de sustinere; autorizat, in care se combina controlul cu acordarea de sprijin si care incurajaza libertatea si autonomia de actiune si gandire prin dialog deschis. Invatarea de roluri care sa asigure o buna dezvoltare a copilului este un motiv in plus de stabilre a unei relatii de reciprocitate intre parinti si cadre didactice. Nimeni nu detine adevarul absolut la problemele celor tineri dar calea spre rezolvarea lor se afla in stransa colaborare a celor doua parti