Sunteți pe pagina 1din 243

Exprimarea rezultatelor si valori normale ale analizelor medicale CUPRINS: 1. 2. 3. 4.

Exprimarea rezultatelor si valori normale ale analizelor me dicale Amniocenteza - Metoda invaziva de diagnostic Analiza biochimica a sangelu i Analiza hormonilor (hormonul de sarcina, hormonii glandei tiroide, hormonii gl andelor suprarenale, frotiu citohormonal) 5. Analiza mineralelor sau ionograma ( sodiu, clor, calciu, fosfor, potasiu, fier, magneziu, plumb, iod) 6. Analiza san gelui din materiile fecale 7. Analiza sucului gastric si analiza bilei 8. Analiz a urinei (analiza caracterelor fizice si chimice ale urinei, analiza calculilor urinari, analiza microscopica a urinei) 9. Analize biochimice - analiza bilirubi nei si a grasimilor sanguine (colesterol, lipide totale, trigliceride, lipoprote ine) 10. Analize biochimice - analiza enzimelor sanguine (fosfataza alcalina, fo sfataza acida, aldolaza, transaminazele, colinesteraza, amilaza, LDH, creatin ki naza) 11. Analize biochimice - analiza proteinelor sanguine (proteine totale, pr oteinograma, probe hepatice, fibrinogen) 12. Analize biochimice (analiza zaharul ui din sange - glicemia si din urina glicozuria) 13. Analize biochimice ale sang elui - modificari ale transaminazelor hepatice 14. Analize hematologice (hematoc rit, formula leucocitara, timp de coagulare, analiza grupelor de sange, etc.) 15 . Analize imunologice (sifilis, reumatism, febra tifoida, bruceloza, boli virale ) 16. Analize medicale premergatoare sarcinii 17. Analize microbiologice (hemocu ltura, coprocultura, urocultura, bilicultura, analiza microbilor din nas, gat, u rechi, sputa, secretii ale organelor genitale, din boli ale pielii) 18. Analize parazitologice si virusologice 19. Analize recomandate in diferite afectiuni

20. Antibiograma si autovaccinul 21. Aplicatia ecografiei in obstetrica 22. Artr oscopia - investigatie invaziva 23. Artroscopia 24. Bilirubina 25. Biochimia org anismului 26. Biopsia aspirativa cu ac fin 27. Biopsia sanului 28. Bronhoscopia - explorarea vizuala a cailor respiratorii 29. Bronhoscopia 30. Cancerul de col uterin - posibilitati de diagnostic precoce 31. Care sunt analizele pentru ficat ? 32. Colonoscopia virtuala 33. Colonoscopia 34. Colposcopia si biopsia cervical a - informatii generale 35. Colposcopia si biopsia cervicala 36. Cordocenteza Metoda invaziva de diagnostic 37. Determinarea alfa-fetoproteinei in sange 38. D eterminarea cariotipului 39. Diagnosticul radio-imagistic in infertilitatea femi nina 40. Ecografia fetala 41. Electrocardiograma 42. Endoscopia digestiva superi oara 43. Examinari ale tractului digestiv superior 44. Exudatul faringian 45. Fe toscopia - Metoda invaziva de diagnostic 46. Fibroza chistica (Mucoviscidoza) Screeningul purtatorilor de anomalii genetice 47. Hepatita cronica cu virus B cum se pune diagnosticul? 48. Histerosalpingograma 49. Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM sau RMN) 50. Indicatii pentru efectuarea cariotipului 51. Invest igatii recomandate femeilor peste 40 de ani 52. Laparoscopia in obstetrica-ginec ologie 53. Laparoscopia 54. Metode imagistice 55. Mic dictionar de analize medic ale, constante biologice (enzime, hormoni, substante organice, etc.) 56. Papilom a virus uman (HPV) - testare 57. Prescurtari si termeni folositi de catre labora torul de analize medicale 58. Proteina C Reactiva (PCR) 59. Punctia trofoblastic a - Metoda invaziva de diagnostic 60. Recoltarea produselor biologice pentru ana lize (recoltarea urinei, a sangelui, a materiilor fecale, a secretiilor) 61. Sin dromul TORCH 62. Testarea fertilitatii - Teste de infertilitate

63. Testarea genetica pentru coreea Huntington 64. Teste alergologice 65. Teste auditive (audiometria) 66. Teste de laborator utile in monitorizarea diabetului zaharat 67. Teste genetice pentru determinarea legaturilor familiale 68. Teste p entru probleme de erectie 69. Testele genetice intra in practica medicala 70. Te stul Babes Papanicolau - O investitie in sanatate 71. Testul Babes Papanicolau patologic 72. Testul de paternitate 73. Testul de supresie la dexametazona 74. Testul pentru Helicobacter pylori 75. Tomografia computerizata 76. Totul despre mamografie 77. Totul despre testele de sarcina 78. Trombocitoza - cresterea trom bocitelor 79. VSH crescut: cauze, intrebari, raspunsuri In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative ale analizelor m edicale exprimate in moli/l sau subunitatile acestora: milimoli/l (a mia parte d intr-un mol/l) sau micromoli/l (a miliona parte dintr-un mol/l). Acestea arata s i care este cantitatea de substanta analizata la un ml, la 100 ml sau la un l de produs lichid analizat. Valori in sange Valori normale in grame si submultiplii 0.020-0.050 g/l Acidul uric 2.0-5.0 mg/100 ml Amoniacul 0.1-0.3 mg/l Bilirubina 0.008-0.010 g/l indirecta 0.8-1 mg/100 ml 0-0.0025 g/l Bilirubina directa 0-0.2 5 mg/100 ml 0.008-0.0125g/l Bilirubina totala 0.8-1.25mg/100 ml 0.090-0.110g/l C alciul 9-11mg/100 ml 3.34-3.95g/l Clorul 334-395mg/100 ml Colesterolul 1.2-2.6g/ l Substanta analizata Factorul de multiplicare mg/1X5.95 mg/100mlX59.5 mg/1X58.5 mg/1X1.71 mg/1X1.71 mg/1X1.71 mg/100mlX17 mg/1X0.025 g/1X28.2 mg/100mlX0.282 g/ 1X2.58 Valori normale in moli si submultiplii 119-297 mol/l 5.85-17.55 mol/l 13. 6-17.1 mol/l 0-4.30 mol/l 13.68-21.30 mol/l 2.25-2.75 mmol/l 94-111 mmol/l 3.1-6 .7 mmol/l

Creatinina Fierul Fosforul Glucoza Hemoglobina Magneziul Potasiul Sodiul Triglic eridele Ureea Valori in urina Substanta analizata Acidul uric Acidul vanil mande lic Calciul Clorul Creatinina 17-cetosteroizii Fosforul Magneziul Potasiul Sodiu l Ureea 120-260mg/100 ml 0.0005-0.012g/l 0.5-1.2mg/100 ml 0.5-1.8g/l 50-180mg/100 ml 0.0 30-0.045g/l 3.0-4.5mg/100 ml 0.65-1.10g/l 65-110mg/100 ml 12-16gg/100 ml 0.020-0 .040g/l 2-4mg/100 ml 0.160-0.200g/l 16-20mg/100 ml 3.1-3.5g/l 310-350mg/100 ml 0 .5-1.5g/l 50-150mg/100 ml 0.2-0.5g/l 20-50mg/100 ml mg/100mlX0.258 mg/1X8.85 mg/100mlX88.5 mg/1X17.9 g/100mlX0.179 mg/1X0.032 mg/100m lX00.32 g/1X5.56 mg/100mlX0.055 g/1X0.621 mg/1X0.041 mg/100mlX0.41 g/1X25.6 mg/1 00mlX0.256 g/1X43.5 mg/100mlX0.435 g/1X1.14 mg/100mlX0.0114 mg/1X16.6 mg/100mlX0 .116 44-106 mol/l 9-32 mol/l 0.96-1.44 mmol/l 3.6-6.0 mmol/l 7.45-9.93 mmol/l 0.82-1. 64mmol/l 4.5-5.1mmol/l 135-152mmol/l 0.57-1.71mmol/l 3.30-8.30mmol/l Valori normale in Factorul de grame / 24 ore multiplicare 0.30-0.80 g/24 h g/24 hX5.95 1.7-7.4 mg/24 h 0.10-0.30 g/24 h 6-8 g/24 h 1-2 g/24 h 6-20 mg/24 h 0.5-1 .5 g/24 h 0.06-0.18 g/24 h 2-3 g/24 h 4-6 g/24 h 10-35 g/24 h mg/24 hX5.04 mg/24 hX0.025 g/24 hX28.2 g/24 hX8.85 mg/24 hX3.47 g/24 hX32 g/24 hX0.041 g/24 hX25.6 g/24 hX43.5 g/24 hX16.6 Valori normale in mol/24 ore 1.8-4.8 mmol/24 h 8.6-37.3 mol/24 h 2.5-7.5 mmol/24 h 169-225 mmol/24 h 8.85-17.7 mol/24 h 20-70 mol/24 h 16-48 mmol/24 h 2.5-7.4 m mol/24 h 51-77 mmol/24 h 174-261 mmol/24 h 166-581 mmol/24 h Nota: Pentru aflarea valorilor in grame se impart valorile redate in moli la fac torul de multiplicare. Substanta Valori normale

analizata - la barbati = 40-48% - la femei = 36-42% - la copii 2-15 ani = 36-39% - la barbati = 80-100% sau 13-16 g la 100 ml sange Hemoglobina - la femei = 7090% sau 11-15 g la 100 ml sange - barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub Globule rosii - femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub - copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub - la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub Globule albe - la copii (1-6 an i) = 4000-1000 pe 1 mm cub Trombocite - 150 000-300 000/mm cubi Fibrinogen - 200 -400 mg la 100 ml sange Lipide totale - 550-750 ml/100 ml Trigliceride - 50-150m g/100 ml Acizi grasi - 200-450 mg/100 ml Lipoproteine - 150-250 mg/100 ml - 1,55 UB Fosfataze - 3-13 UK alacaline - 13-45 UI - 1 UB Fosfataze acide - 4 UK - 414 UI - 2-10 U/ml - la adulti = 4-6 U.S./ml (unitati Sibley) pe ml ser Aldolaze - 0,9-2,5 Mui/ML SER - la copii = 9 UI/ml ser - 10-40 UK Transaminaze - 2-16 UI - in sange = 8-32UW/1 ml ser - 230-2700 UI/l ser Amilaza - in urina = 16-64 UW/m l urina - 8000-30000UW/24 ore sub 5500 UI/l - 230-2700 UI/l ser - 150-450 unitat i Wrobleski LDH - 120-240 U/l - barbati = 10-20 mg/24 h Corticosteroizi - femei 6-15 mg/24 h - copii = 2-4 mg/24 h - in sange = 32 mol/l - in urina = 10-100 g/24 h Catecolamine = 0,05-0,55 mol/24 h - AVM urina = 1,7-7,4 mg/24 h Hematocrit

Lipaza = 8,6 37,3 mol/24 h = 8,6 37,3 mol/24 h - 20-140 UI Amniocenteza Metoda invaziva de diagnostic Exista la ora actuala la noi in tara numeroase controverse ce privesc infectiile materne cu germeni precum citomegalovirusul, rubeola, listeria sau toxoplasma. Nu de putine ori am vazut drame in care mamele au fost sfatuite sa avorteze pent ru ca au avut rezultatele analizelor de sange concludente pentru o infectie in t recut (IgG pozitiv). Trebuie precizat ca acest tip de imunoglobulina semnifica e xistenta unui contact in trecut intre mama si germenele respectiv cu dezvoltarea imunitatii. Acesta situatie trebuie sa fie clarificata: fatul nu poate fi afect at daca mama are imunitate. Problema devine si mai spinoasa daca mama dezvolta a nticorpi de tip IgM, adica de faza acuta. Asta inseamna ca mama a contactat rece nt boala si acest lucru, cel putin din punct de vedere teoretic, poate conduce l a afectarea fatului datorita capacitatii acestor germeni de a traversa placenta. Acum sigur ca exista cupluri care mai bine intrerup sarcina decat sa riste sa dea nastere unui copil afectat. Dar oare asta e singura metoda? Si ce facem cu un cu plu care s-a chinuit ani de zile sa faca un copil, eventual a cheltuit cateva mi i de euro pentru o fertilizare in vitro, si i se comunica la un moment dat ca ma ma a contactat o infectie cu toxoplasma sau CMV? Care este riscul acuma: sa nasc a un copil posibil afectat sau sa avorteze un copil sanatos? Grea alegere, nu? D aca ar fi sa alegem dintre cele doua optiuni, cu siguranta ca da. Din fericire e xista si o a treia optiune: analiza lichidului amniotic prin metode genetice spe ciale care sa deceleze prezenta fragmentelor patogene in acest mediu. Si vestea cea mai buna este ca mamele aflate in aceasta grea situatie nu mai trebuie sa ca latoreasca pana la Belgrad, Budapesta sau in Germania pentru a face aceste anali ze, ci se pot adresa unui laborator de aici din Bucuresti. Tehnica : - Amniocent eza se executa in aceleasi conditii ca cele descrise mai sus. - Lichidul amnioti c este folosit la detectarea ADN-ului agentului patogen (toxoplasma, CMV, rubeol a, etc.) prin folosirea unei metode denumita Polymerase Chain Reaction - Folosir ea PCR din lichidul amniotic a revolutionat pur si simplu metodele de diagnostic a infectiilor prenatale, permitand un diagnostic precoce al acestor afectiuni f ara a fi nevoie de utilizarea unor metode invazive asupra fatului. - O alta meto da este folosirea lichidului pentru obtinerea unor culturi care sa ateste prezen ta agentilor patogeni banuiti Indicatii: - Titruri IgM mari cu absenta anticorpi lor clasa IgG pentru CMV, toxoplasma, rubeola, HSV, listeria - Seroconversie a t itrurilor IgM catre IgG - Rezultate echivoce la serologia pentru agentii patogen i enumerati mai sus Autor: dr. Dan Tutunaru - medic primar obstetrica ginecologi e www.infertilitate.ro

Are drept principiu prelevarea de lichid amniotic in scopul cariotiparii celulel or fetale existente in acest lichid. Tehnica: - Pacienta este informata in amanu ntime despre procedura (in ce consta, care sunt beneficiile si riscurile). - Man evra se executa in conditii de asepsie riguroasa (campuri sterile, instrumente s terile, manusi sterile, etc.). - Pacienta este asezata pe un pat, in decubit. Do ctorul sta in stanga pacientei, avand in stanga sa echograful cu ajutorul caruia se va efectua procedura. - Se face asepsia abdomenului gravidei (procedura se e xecuta transabdominal) cu betadina sau alcool iodat. - Se pun campuri sterile ca re sa izoleze zona unde se va executa procedura. - Se foloseste un ac special in cazul amniocentezei genetice, care este prevazut cu un obturator care sa evite incorporarea de tesut matern in cursul traversarii straturilor abdomenului gravi dei (acesta ar compromite analiza genetica, care trebuie sa analizeze numai tesu t fetal). Lungimea acului variaza intre 18 cm si 22 cm. Acul are o grosime in ge neral de 0,8 mm, dar pot fi folosite si ace mai groase. - Se scaneaza abdomenul gravidei si se cauta o zona in care sa existe o punga amniotica destul de consis tenta, libera de parti fetale, si care sa fie departe de locul de insertie a pla centei. - Se introduce acul dupa o prealabila anestezie locala cu xilina a peret elui abdominal. Doctorul trebuie sa urmareasca strabaterea fiecarui strat abdomi nal atat tactil (simtind fiecare strat in parte strapuns: tegument, aponevroza, muschi, peritoneu si perete uterin) dar mai ales echografic, vizualizand in perm anenta varful acului. - Cand echoul varfului acului a ajuns in punga amniotica s e extrage obturatorul acului si se extrage 1ml de lichid amniotic care se arunca (se evita astfel contaminarea cu tesut matern care ar putea ramane pe ac) apoi de extrage o cantitate de lichid amniotic egala cu varsta sarciii (de exemplu la 20 saptamani se extrag 20ml). - Seringa se sigileaza cu propriul ac protejat de teaca de plastic si se trimite la laboratorul de genetica, unde celulele contin ute in lichid vor fi cultivate si vor fi urmarite pe parcursul diviziunii lor, n umarandu-se si studiindu-se cromozomii (cariotipare). - Prin aceasta procedura ( cariotipare) pot fi descoperite aneuploidii, deletii, translocatii, inversiuni, cromozomi marker, etc. Nu pot fi decelate mutatiile genetice. - Acestea din urma pot fi in parte descoperite folosindu-se PCR (Polymerase Chain Reaction) si inc lud fibroza chistica, sindromul cromozomului X fragil, sindromul DiGeorge, ca sa enumar doar cateva dintre cele mai comune. - Procedura poate fi executata optim intre 14 si 18 saptamani, insa riscul de avort este cu atat mai mare cu cat var sta sarcinii este mai mica. Aceste limite sunt date de catre literatura din SUA (stat in care dupa 20 saptamani orice delivrenta este considerata nastere) dar l a noi in tara nastere este considerata abia dupa saptamana 28, deci amniocenteza poate fi facuta oricand pana la aceasta varsta a sarcinii astfel daca rezultate le indica anomalii cromozomiale, cuplul poate lua o hotarare daca sa pastreze sa u sa intrerupa sarcina. - Lichidul extras este centrifugat (se separa celulele d e lichidul propriuzis care poate fi si el analizat din punct de vedere biochimic : AFP, bilirubina, etc.) Indicatii: - Studii citogenetice in cazul cand rezultat ele la triplul test, testul quadruplu sau la testul integrat indica un risc cres cut de trisomie 21, trisomie 18.

Antecedente in familie sau copii cu defecte cromozomiale. Avorturi spontane recu rente. Translocatii echilibrate la unul dintre parinti. Varsta materna inaintata . La cerere. Complicatii: - Amniotita 1% (infectie). - Scurgere de lichid amniotic 1-2%, de o bicei se rezolva in 2-3 zile. - Avort spontan, procent care depinde foarte mult de priceperea doctorului, datele raportate variind intre 0,5% si 5%. - Lezarea f atului. - Lezarea placentei cu sangerare intraamniotica. - Izoimunizare Rh. - Br adicardie fetala (tranzitorie). Siguranta: - Daca se incearca amniocenteza inain te de 14 saptamani procedura este mai dificila deoarece exista 2 cavitati, cea c orionica si cea amniotica. - De asemene la aceasta varsta gestationala se poate extrage foarte putin lichid deci vor fi mai putine celule necesare cultivarii, c u sanse de esec mai mari in obtinerea de rezultate. Dificultati in interpretarea citogenetica: - Mozaicism - Sarcina gemelara bivitelina (doua cavitati amniotic e separate). Se injecteaza, dupa procedura, carmin indigo in sacul punctionat pr imul apoi se punctioneaza celalalt sac. Amniocenteza reprezinta cu siguranta cea mai cunoscuta si practicata dintre metodele invazive de diagnostic fetal. Simpl ist vorbind reprezinta introducerea unui ac subtire in cavitatea amniotica si ex tragerea de lichid amniotic. Motivele pentru care se executa aceasta procedura s unt multiple, cele mai frecvente si cunoscute fiind studiul genetic al celulelor fetale din lichidul amniotic, evaluarea maturitatii pulmonare fetale, studiul m icrobiologic al lichidului amniotic, evaluarea gradului de afectare a fatului in incompatibilitatea Rh, etc. In cazul de RPM se practica amniocenteza pentru a s e verifica daca lichidul amniotic este sau nu contaminat cu germenii patogeni re zidenti in vagin. Se fac culturi sau coloratii Gram pentru identificarea bacteri ilor. Foarte dificil de executat din punct de vedere tehnic deoarece exista foar te putin lichid, care trebuie aspirat ulterior, iar acest lucru este posibil doa r in aproximativ 50% din cazuri. Infectia manifesta clinic este mai comuna la gr avidele cu frotiuri sau culturi pozitive. Aproximativ 30% dintre acestea nu vor prezenta simptome clinice de infectie (si nici nou-nascutii) deci este posibil s a nu fie necesara o interventie. Majoritatea pacientelor cu RPM si culturi pozit ive intra in travaliu in urmatoarele 48 de ore (deci chiar inainte ca rezultatel e sa vina de la laborator) Procedura are o valoare limitata daca decizia va fi l uata numai pe baza amniocentezei. Valoarea creste daca exista dubii in privinta infectiei (semne clinice) sau a existentei rupturii de membrane (se injecteaza c olorant care va trebui sa apara pe tamponul gravidei).

Pe parcursul vietii intrauterine fatul respira lichid amniotic, vehicularea aces tui lichid inauntrul si in afara plamanului fetal furnizand un stimul important pentru dezvoltarea acestui organ. Plamanul este alcatuit dintr-o retea de conduct e ramificate asemanatoare trunchiului si ramurilor unui copac. Ca si in cazul arb orelui, conductele devin din ce in ce mai subtiri si la un moment dat se termina cu niste dilatatii ca niste mici saci, denumite alveole pulmonare. Aceste alveo le au peretii extrem de subtiri si contin in grosimea lor numeroase capilare san guine la nivelul carora se produce schimbul de gaze, oxigen versus bioxid de car bon. Dar oare este suficient ca plamanul sa fie dezvoltat din punct de vedere an atomic? Vom vedea imediat. Sa facem un experiment simplu: luam o solutie de sapu n si introducem in ea un tubulet si suflam ca sa facem un balonas. Vom observa c a balonul format in capatul tevii isi va pastra forma atata timp cat capatul opu s al tevii este astupat. Cand eliberam capatul observam ca balonasul de sapun se desumfla! Acest fenomen se datoreaza a ceea ce in fizica se numeste tensiune su perficiala, forta care se dezvolta la interfata dintre un mediu lichid si aer. A nalogia sper ca e clara. Acest fenomen fizic se petrece si la nivelul alveolelor pulmonare. In viata intrauterina fatul poate respira fara nici un efort deoarece interfata alveola/lichid amniotic nu dezvolta forta descrisa mai sus. Odata cu ie sirea la aer, fatul trage acest aer in plamani si astfel se schimba interfata des cisa cu una noua, alveola/aer. Lucrul acesta va conduce la aparitia tensiunii su perficiale, soldata cu colabarea alveolei in momentul expirului. Copilul ar fi f ortat sa inspire de fiecare data cu aceeasi forta pentru a-si umple din nou alve olele cu aer, proces care este mare consumator de energie (cred ca ati incercat cel putin odata in viata sa umflati un balon si ati remarcat ca cea mai dificila etapa este cea initiala, de invingere a rezistentei balonului colabat, si odata ce ati introdus aer in balon umflarea acestuia devine din ce in ce mai usoara). Din fericire Natura a rezolvat aceasta problema prin elaborarea unui amestec de uleiuri speciale care sunt secretate de alveole. Mixtura uleioasa, denumita sur factant captuseste suprafata alveolara si restabileste interfata lichid/alveola, astfel incat alveola nu se mai colabeaza in expir, permitand ca procesul de ins pir sa se produca fara efort (deoarece alveola ramane partial umflata). Interpre tare: Va veti intreba probabil ce legatura are amniocenteza cu maturitatea pulmo nara? Simplu: celulele alveolare secreta aceasta mixtura uleioasa (compusa din L ecitina si Sfingomielina) si astfel substantele ajung in lichidul amniotic. Si d e aici putem sa-l studiem noi. Raportul L/S este diferit in functie de varsta ge stationala. Exista o crestere lenta a lecitinei pana in saptamana 34-35 apoi con centratia acesteia creste brusc. In acelasi timp concentratia sfingomielinei ati nge un platou si apoi incepe sa scada. Un raport L/S egal cu 2 semnifica un plam an fetal matur. Din aceasta cauza se practica amniocenteza in cazuri de sarcini care necesita extragerea fatului cat mai devreme posibil, momentul ales fiind ac ela in care plamanul fetal a ajuns la maturitate. O alta metoda relativ noua est e folosirea unei tehnici ce masoara miligramele de surfactant la gramele de albu mina din lichidul amniotic necentrifugat, folosind lumina fluorescenta depolariz ata, denumit TDx-FLM ( unde FLM inseamna Fetal Lung Maturity). Daca raportul est e peste 55mg/g, plamanul este matur, imaturitate tranzitionala sub 39mg/g, iar i ntre 40mg/g si 54 mg/g maturitate tranzitionala. Determinarea acestui raport poa te fi stabilita mai nou folosindu-se spectrofotometrie infrarosie si nu tehnica de depolarizare fluorescenta ca in TDxFLM. Limitare:

In diabetul zaharat aceste valori sunt alterate. In consecinta maturitatea pulmo nara fetala se apreciaza a fi instalata odata cu decelarea fosfatidil-glicerolul ui in lichidul amniotic. Reprezinta o metoda extrem de importanta in evaluarea s everitatii izoimunizarii Rh si a gravitatii afectarii fetale. Tehnica: - In mare se respecta aceleasi principii de asepsie si manopera ca si la amniocenteza gen etica, cu precizarea ca aici nu mai exista grija contaminarii cu tesut matern (d eci se poate folosi un ac de punctie fara obturator). - Se tinteste o zona in ca re sa nu existe placenta care sa fie interpusa pe traiectul acului. - Lichidul p relevat, in general 10ml, se pastreaza in recipient inchis la culoare pentru a p reveni denaturarea bilirubinei de catre lumina naturala. - Esantionul se centrif ugheaza iar supernatatantul se examineaza in vederea stabilirii gradului de impr egnare a lichidului amniotic cu bilirubina. Indicatii: - Titruri de anticorpi ma ri (peste 1/16). - Valori anormale doppler (se urmareste peak systolic velocity) pe artera cerebrala medie (ACM). - Moarte fetala in antecedente datorata incomp atibilitatii Rh. - Fat sever afectat in antecedente datorita aceleasi incompatib ilitati Rh. Alegerea momentului: - Deoarece in cursul procedurii se poate produc e hemoragie materna cu agravarea sensbilizarii anti-Rh, trebuie acordata o mare atentie momentului efectuarii amniocentezei. - Momentul executarii procedurii de pinde de titrul anticorpilor, de dopplerul ACM si de antecedente. - Prima amnioc enteza trebuie sa se bazeze pe valorile doppler ale ACM. Interpretare: - Bilirub ina reprezinta un produs de metabolizare a hemoglobinei. - Hemoglobina este elib erata in cantitati foarte mari in procesul de distrugere a hematiilor fetale de catre anticorpii materni. - Calea primara de excretie a bilirubinei este plamanu l fetal de unde ajunge in lichidul amniotic. - O a doua cale e reprezentata de r inichi, ajungand in acelasi lichid amniotic prin intermediul urinei. - Iinainte de 26 de saptamani exista in mod normal o cantitate redusa de bilirubina in lich idul amniotic, asa ca inainte de aceasta varsta gestationala trebuie o oarecare grija in interpretarea rezultatelor. - Lichidul amniotic este analizat in lumina polarizata care are o lungime de unda de 450nm. Curba de absorbtie a lichidului amniotic necontaminat este folosita drept martor. - Daca lichidul amniotic este contaminat cu bilirubina, proprietatile sale chimice sunt alterate in consecint a se produce o deviere de la normal a gradului de absorbtie a luminii polarizate 450nm. - Rezultatele se inscriu pe o hartie sub forma unui grafic. - Diferenta dintre cele doua curbe poarta numele de ? OD 450 (delta optical density 450) sau curba Liley si reprezinta o cuantificare a gradului de distrugere (hemoliza)

la care sunt supuse hematiile fetale. - Curba Liley are trei zone care pot sa de a masura afectarii fetale: Zona I lipsa afectarii sau afectare usoara (totusi ca m 10% dintre acestia vor necesita ulterior transfuzie); Zona II afectare moderat a; Zona III afectare severa cu posibila moarte intrauterina in 8-10 zile. Analiza biochimica a sangelui Generalitati Analiza biochimica a sangelui este o metoda de analiza a nivelurilo r glicemiei, a balantei hidro-electrolitice si a functiei renale. Glicemia repre zinta cantitatea de glucoza din sange glucoza este un tip de zahar ce asigura en ergia celulelor organismului. Electrolitii mentin balanta hidrica a organismului si mentin functiile normale ale organismului, ca de exemplu ritmul cardiac, con tractia muschilor si activitatea creierului. Rinichii regleaza balanta hidrica ( regleaza cantitatea de apa din organism), de saruri minerale si filtreaza produs ele toxice sau alte substante ce trebuiesc eliminate din organism. Indicatii Ana liza biochimica a sangelui este indicata in analize de rutina, in urmarirea efec telor unor tratamente (de exemplu diureticele date pentru afectiunile cardiace) sau pentru a diagnostica anumite afectiuni. Mod de efectuare Aceasta analiza se face prin recoltarea de sange dintr-o vena a bratului. In unele cazuri este nece sar ca inainte cu 10 sau 12 ore sa se intrerupa alimentatia. Analiza bichimica m asoara: Sodiu Potasiu Calciu Cloruri Dioxidul de carbon Glucoza Ureea in sange ( BUN) Creatinina. Analiza hormonilor (hormonul de sarcina, hormonii glandei tiroide, hormonii glan delor suprarenale, frotiu citohormonal) Generalitati

In organism exista doua tipuri de glande, organe care produc secretii: glande cu secretie externa sau glande exocrine ale caror secretii nu se varsa in sange (g landa lacrimala, salivara, glandele care secreta sucuri digestive, etc.) si glan de cu secretie interna sau endocrine, ale caror secretii numite hormoni se varsa in sange. Hormonii au rolul de a regla buna functionare a tuturor organelor din corp, care asigura cresterea, perpetuarea speciei, adaptarea la mediu etc. Unel e glande endocrine sunt unice: hipofiza, tiroida, pancreasul iar altele sunt per eche: glande paratiroide, suprarenale, genitale (ovarele si testiculele). Analiz ahormonilor este foarte dificila, de aceea se face numai in spitale sau in labor atoare speciale si numai la indicatia medicului specialist in boli endocrine. Pe ntru fiecare glanda endocrina exista analize numeroase, dar in exemplele de mai jos sunt amintite numai cele care se utilizeaza mai frecvent in practica medical a. Hormonul de sarcina In timpul sarcinii, acesta este secretat in cantitate foa rte mare. Acest hormon se elimina prin urina. Daca urina femii gravide se inject eaza la un broscoi (reactia Galli-Mainini) atunci in urina animalului apar niste modificari care se pun in evidenta prin examenul microscopic al urinei. Reactia este pozitiva chiar dupa 2-3 saptamani de la instalarea sarcinii. Analiza nu es te necesara in sarcina normala care se stabileste de orice medic si chiar de cat re gravida, ci numai in cazul unei sarcini anormale, in special in sarcina extra uterina. In acest caz, analiza de laborator arata ca este vorba de o sarcina, aj uta sa puna diagnosticul de sarcina extrauterina si sa se ia masuri rapide de tr atament pentru a feri femeia de o hemoragiegrava care i-ar putea pune viata in p ericol. De asemenea, analiza se mai face pentru a stabili daca o amenoree (absen ta ciclului menstrual) se datoreaza unei sarcini sau unei boli endocrine. Mai no u, in locul broastelor, care nu reactioneaza prompt la hormonul de sarcina, s-au introdus teste imunologice de analiza, mult mai precise care sunt preparate de catre Institutul I. Cantacuzino, Bucuresti. Hormonii glandei tiroide Glanda tiro ida este situata in partea anterioara a gatului si in mod normal nu se vede. Ace asta glanda, prin principalul sau hormon, tiroxina, are rol in reglarea metaboli smului general al organismului, fie accelerand fie diminuand arderea alimentelor din organism, dupa cum este nevoie. In cazul in care glanda tiroida secreta tir oxina in exces se numeste boala Basedow (hipertiroidism) care se manifesta prin slabire, cresterea batailor inimii si temperaturii (piele fierbinte), stari nerv oase, metabolism bazal crescut. Din contra, cand scade secretia glandei tiroide (hipotiroidism) atunci apare boala numita mixedem, care se insoteste de semne op use: rarirea batailor inimii, stare de moleseala, piele umeda si rece, fata umfl ata (edeme) dand aspect de falsa obezitate. Pentru aprecierea functiei glandei t iroide se cerceteaza iodul din sange. Se intelege ca iodul din sange creste in h ipertiroidism si scade in hipotiroidism. Valori normale ale hormonilor glandei t iroide: 4-8 micrograme/100 ml sange. Cantitatea optima de iod din organism este de 4-8 ug (gamma)/100 ml plasma.

Cercetarea functiei glandei tiroide se face si prin injectarea de iod radioactiv . In mod normal iodul este acaparat de glanda tiroida unde este masurat cu un in registrator special. In hipertiroidism, tiroida acumuleaza mai mult iod, iar in hipotiroidism acumularea de iod este diminuata. Alta metoda de aprecierea a func tiei tiroide este masurarea metabolismului bazal, care are valori normale de -10 pana la +10%. Cresterile sau scaderile fata de procentele normale indica hipert iroidism, respectiv hipotiroidism. Persoanele care trebuie sa-si analizeze funct ia glandei tiroide, vor intrerupe tratamenul cu iod cu cel putin 7 zile inainte de analiza. Hormonii glandelor suprarenale Aceste glande dupa cum arata si denum irea sunt situate deasupra rinichilor si secreta doua categorii de hormoni: cort icosteroizii sicatecolaminele. Corticosteroizii iau parte la distributia apei, m ineralelor si a glucozei in organism regland deficitul sau excesul acestora. Un exemplu de corticosteroid il constituie cortizonul. De obicei se analizeaza cort icosteroizii din urina care se elimina sub forma de 17-cetosteroizi (17-CS). In bolile care ataca glanda suprarenala (boala Addison), in bolile glandei hipofize i, in insuficenta glandelor sexuale, secretia 17-CS este scazuta. Concentratia d e 17-CS din urina creste dupa eforturi fizice mari, in stresul psihic precum si in bolile care produc hiperfunctia glandei hipofize, a glandelor suprarenale si sexuale. Valori normale ale corticosteroizilor: - barbati = 10-20 mg/24 h - feme i 6-15 mg/24 h - copii = 2-4 mg/24 h Catecolaminele sunt hormoni secretati tot d e glanda suprarenala si ajuta organismul sa se adapteze la diferite situatii din mediul ambiant ca: ritm de activitate zi-noapte, efortul fizic, variatiile term ice etc. Catecolaminele au un rol important in reglarea activitatii inimii (puls , tensiune arteriala) si rinichilor. Cele mai importante substante care fac part e din grupa catecolaminelor sunt adrenalina si noradrelina. Acestea se gasesc at at in sange cat si in urina, dar de obicei ele se analizeaza in urina. Cresterea exagerata a concentratiei catecolaminelor din sange produce hipertensiune arter iala. In organism catecolaminele sunt distruse si se transforma in acid vanil ma ndelic (AVM) care se elimina prin urina. Dozarea AVM urinar da indicatii utile d espre concentratia catecolaminelor sanguine. Bolnavii carora li se analizeaza ca tecolaminele si AVM din urina, trebuie sa colecteze urina din 24 ore intr-un vas special primit de la laborator, sa nu foloseasca nici un medicament, sa nu mana nce fructe si prajituri cu vanilie care ar putea falsifica rezultatele analizelo r. Valori normale ale catecolaminelor: Catecolamine: - in sange = 32 umol/l - in urina = 10-100 ug/24 h = 0,55 umol/24 h AVM: - urina = 1,7-7,4 mg/24 h = 8,6 37 ,3 umol/24 h Frotiul citohormonal (citovaginal) Este o analiza care arata indirect functionarea glandelor sexuale

feminine. Recoltarea secretiei vaginale se face la 24 ore dupa ultima spalatura vaginala, de catre cabinetul de ginecologie, pe lame speciale de sticla. Se va r ecolta secretia la interval de 6-7 zile dupa ultima zi a ciclului, timp de o lun a, adica pe toata perioada ciclului menstrual, dupa care, lamele, etichetate cu data recoltarii, se vor duce toate o data la laboratorul de analize. Dupa o colo rare speciala a celulelor din secretia vaginala, se observa la microscop daca ca racterele acestor celule indica o functie normala sau o insuficienta a glandelor sexuale (ovare), a glandei hipofizare. Analiza se face in cazuri de tulburari a le ciclului menstrual, insterilitate si pentru aprecierea tratamentului cu hormo ni feminini (foliculina, progesteron). Analiza mineralelor sau ionograma (sodiu, clor, calciu, fosfor, potasiu, fier, m agneziu, plumb, iod) Generalitati Organismul omului ca si al animalelor este constituit si din materi e neorganica, adica din minerale (electroliti): metale si metaloide (sodiu,potas iu, calciu, magneziu, clor, fosfor, iod, etc.). Aceste minerale sunt introduse i n organism odata cu apa si alimentele. In mod normal exista un echilibru intre c antitatea de minerale introdusa si cantitatea de minerale eliminata din organism prin urina, materii fecale, sudoare, saliva, lacrimi. Perturbarea acestui echil ibru, fie printr-un exces fie printr-un deficit, produce tulburari in functia no rmala a organismului. De obicei, excesul de minerale este rar intalnit deoarece organismul are capacitatea de a regla compozitia in minerale a sangelui, elimina nd surplusul de fecale sau urina pe alte cai. Numai in cazul in care functia rin ichiului este tulburata de anumite boli, mineralele neputanduse elimina, se acum uleaza excesiv in organism. Lipsa de minerale in organism se datoreaza fie unei alimentatii sarace in elementele respective, fie eliminarii lor accentuate din o rganism, in bolile care provoaca varsaturi sau diaree, in bolile de rinichi care duc la eliminarea crescuta de minerale din organism, in unele boli ale glandelo r endocrine, precum si dupa operatii. Analiza mineralelor (ionograma) se face di n sange, din urina sau din ambele, de obicei in spitale, dar si in unele policli nici. Valorile ionogramei variaza cu modul de alimentatie, cu varsta, cu sezonul si cu felul bolii. Rezultatele analizelor se exprima in miligrame de mineral la 100 ml sange, in grame la litru sange sau urina, in grame la urina din 24 sau i n miliechivalenti la litru (mEq/l). Sodiul (Natriul, Na) Este un mineral absolut necesar omului, deoarece are capacitatea de a retine apa in organism. Cantitate a de sodiu creste in organism dupa o alimentatie foarte sarata si in bolile de r inichi (insuficienta renala) cand sarea nu se mai poate elimina prin rinichi si ramane stocata in organism. Sodiul scade din sange in urma unui regim desarat sa u datorita transpiratiei intense mai ales vara, dupa eforturi fizice sau cand se bea multa apa. Bolile care produc varsaturi sau diaree duc si la o scadere a so diului din organism. Cand scade sodiul din sange, scade de obicei si din urina. Abuzul de diuretice saraceste, de asemenea organismul in sodiu. In unele boli (n efrita, insuficienta renala, boala Addison, hipertensiune arteriala etc.) este n ecesar ca sodiul chiar sa fie scazut in organism pentru a cruta rinichii, respec tiv inima sa faca eforturi prea mari pentru a-l elimina

din organism. Clorul (Cl) Insoteste de obicei sodiul in organism deoarece este l egat de acesta sub forma de clorura de sodiu (sarea de bucatarie). De regula, cl orul din organism creste sau scade concomitent cu sodiul. Calciul (Ca) Este mine ralul cel mai important si in cantitatea cea mai mare in organism deoarece el fo rmeaza oasele si dintii. O parte din calciu este dizolvat in sange si in celulel e corpului avand un rol important in coagularea sangelui, in buna functionare (c ontractatia) a muschilor scheletului si muschiului inimii, in cresterea si calci fierea oaselor copiilor, in vindecarea fracturilor osoase, etc. Lipsa calciului din organism produce contractii ale muschilor (tetanie, carcei), rahitism la cop ii, osteoporoza (demineralizarea oaselor), osteomalacie(inmuierea oaselor) etc. Organismul isi ia calciul necesar din apa si din alimentele care contin cantitat i foarte mari de calciu (lapte, branza, paine). Dar organismul nu retine pentru el decat o mica cantitate de calciu, restul il elimina prin fecale si urina. Ace asta reglare a calciului se face de catre glanda paratiroida, care se afla situa ta la gat si care secreta un hormon numit parathormon. Cand aceasta glanda secre ta prea mult hormon, creste calciul din sange. De asemenea, in unele boli care a taca (topesc) oasele sau dupa imobilizarea la pat, calciul se elibereaza in cant itati mari din oase, crescand concentratia sa in sange. Consumul de prea multe a limente bogate in calciu face sa creasca concentratia calciului din urina favori zand la unele persoane producerea pietrelor (calculilor) la rinichi. Calciul san guin este scazut in insuficienta glandelor paratiroide, in bolile de rinichi car e nu mai pot retine calciul in corp si astfel il elimina prin urina, precum si i n rahitism. Copiii, gravidele, batranii au valori mai mici ale calciului sanguin de aceea acestia au nevoie de mai mult calciu. Vara sub influenta razelor ultra violete, solare, precum si dupa tratamentul cu vitamina D, concentratia calciulu i sanguin creste. Fosforul (P) In general, acesta este legat de calciu formand f osfatul de calciu necesar cresterii oaselor, precum si mentinerii integritatii o aselor si dintilor. De asemenea, fosforul are rol in buna functionare a sistemul ui nervos, a inimii si a enzimelor (fermentilor). Fosforul din organism provine din alimente care contin mari cantitati din acest mineral ca: lapte, branza, oua , icre, creier, carne. Fosforul sanguin creste in sange dupa ingestia excesiva d e alimente care contin fosfor dupa tratamentul cu vitamina D, in insuficenta ren ala, in bolile glandelor paratiroide, in tumori ale oaselor. Excesul de fosfor i n sange se elimina prin urina sub forma de fosfat de calciu, fapt care favorizea za formarea de calculi urinari. O urina care contine o cantitate prea mare de fo sfat de calciu se tulbura devenind albicioasa in urmatoarele 30-60 de minute de la urinare. Scaderea fosforului sanguin se intalneste in cazul lipsei sale din a limentatie, in lipsa vitaminei D, in rahitism si in boli ale intestinului cu dia ree cronica, care perturba absorbtia de fosfor din intestin. De mentionat ca la copii valorile fosforului urinar sunt mai mari si scad progresiv pe masura inain tarii in varsta. Potasiul sau Kaliul (K)

Are ca si calciul un mare rol in buna functionare atat a muschilor scheletici ca t si ai inimii. De aceea, lipsa potasiului din muschii respectivi determina o sl abire in activitatea lor. Potasiul se gaseste in aproape toate alimentele dar ma i ales in fructe (mere, cirese, pere) si in zarzavaturi. In mod normal, excesul de potasiu din organism datorat alimentatiei se elimina automat prin rinichi in urina. Dar in bolile in care se impiedica eliminarea potasiului prin rinichi (in suficienta renala, coma diabetica, boala Addison), aceasta se aculumeaza in orga nism provocand tulburari ale inimii. Potasiul scade din sange cand se consuma al imente sarace in acest mineral ca: paine alba, dulciuri rafinate ori dupa medica mente diuretice sau pe baza de cortizon. De asemenea, medicamentele laxative si purgative elimina odata cu materiile fecale si cantitati mari de potasiu. De ace ea, cand se analizeaza potasiul, se va intrerupe tratamentul cu aceste medicamen te cu 48 de ore inainte de analiza. Transpiratia abundenta, varsaturile si diare ea, mai ales la copii mici, diabetul, postul prelungit sunt cauze frecvente de p ierderi ale potasiului din organism. Valori normale: Minerale Sodiul Clorul Calciul Fosforul Potasiul Magneziul Serul sanguin Mg/100ml 310-350 334-395 9-11 3,4-4,5 16-20 2-4 Urina mEq/l 135-152 96-107 4-5 1,3-3,0 4,9-5,6 1,8-3,5 g/24 ore 4-6 6-8 0,10-0,30 0,8-1,5 2-3 0.06-0,18 Fierul (Fe) Este principalul mineral care intra in compozitia globulelor rosii ale sangelui, dandu-i acestuia culoarea rosie intensa. De asemenea, fierul ia parte la formar ea unor enzime vitale pentru organism, cum sunt enzimele care contribuie la fixa rea oxigenului pe celule. Fierul din organism provine din apa si mai ales din al imentele bogate in fier (carne, ficat, splina, oua, morcovi, spanac, soia, cioco lata si altele). Nevoile organismului de fier sunt mici, de 2 mg/zi, asa ca cele 10-15 mg pe zi pe care omul le primeste din apa si alimentele consumate sunt su ficiente pentru organism. Totusi la persoanele adulte si mai ales pentru copii s ubnutriti, lipsa fierului din alimentatie poate duce la anemie feritiva. Scadere a fierului din organism se intalneste dupa hemoragii mari, ori chiar dupa hemora gii mici si repetate ca sangerari din nas, din caile urinare si genitale, din tu bul digestiv (hemoroizi), etc. Bolile digestive, operatiile pe stomac si intesti n produc anemie prin faptul ca reduc absorbtia fierului in organism. Anemia prin lipsa de fier se stabileste numai de catre medic dupa analiza sangelui. Valori - Barbati = 0,90-1,50 - Femei = 0,8 1,40 normale ale mg/l (90-150 ug sau mg/l (8 0 140 ug sau fierului: gamma/100 ml) gamma/100 ml).

Magneziul (Mg) Este un element chimic indispensabil unei bune functionari a unor organe din cor pul omenesc: ficat, muschi, sistem nervos, etc. El intra in compozitia enzimelor ce iau parte la arderea glucozei in organism si impreuna cu calciul intervine i n activitatile musculare. Cresterea concentratiei magneziului sanguin se intalne ste in insuficienta renala (din cauza ca rinichii nu il pot elimina din urina), in diabetul grav, in boala Basedow (hiperfunctia glandei tiroide). Valorile magn eziului sanguin scad in insuficienta tiroidei, dupa pierderile exagerate prin va rsaturi si diaree sau prin urina, dupa medicamente diuretice precum si in alcool ismul cronic. Lipsa magneziului se resimte mai mult la copii decat la adulti. Va lori - Sange - Urina Plumbul (Pb) Nu este un constituent normal al organismului, dar datorita poluarii apei si alimentelor acest mineral ajunge si in organism. La persoanele care lucreaza in mediul toxic cu plumb (tipografi, vopsitori, pict ori, muncitorii care lucreaza in metalurgie) concentratia acestui element din or ganism poate creste pana la doze toxice. De aceea, aceste pesoane trebuie sa-si analizeze periodic sangele si urina, pentru a putea preveni intoxicatia cu aceas ta substanta. Valori - Sange - Urina Iodul Are valori normale cuprinse intre 4-8 ug (gamma) la 100 ml plasma. = = pana pana normale ale la la 40 125 ug/100 ug/24 plumbului ml ore. (I) normale ale = 2.5-7.4 magneziului: 0.82-1.64mmol/l mmol/2 4 h. = Analiza sangelui din materiile fecale In mod normal in materiile fecale ale omului nu se gaseste sange. Numai in unele boli ale tubului digestiv care produc sangerari (hemoragii) cum sunt ulcerul ga stric, ulcerul duodenal, enterita, colita, sangele apare in materiile fecale. Ca nd hemoragia este mare si provine din partea superioara a tubului digestiv (stom ac, intestin) scaunul are un aspect negricios din cauza digerarii sangelui respe ctiv. Daca hemoragia provine din partea inferioara a intestinului (hemoroizi) at unci sangele nu este digerat si scaunul apare colorat in rosu. In cazurile in ca re hemoragia este mica (hemoragie oculta), chiar daca este permanenta, scaunul n u pare colorat si in aceasta situatie numai laboratorul poate preciza daca este sange in scaun. In vederea acestei analize persoana suspecta de hemoragie trebui e sa urmeze intocmai, timp de 3 zile regimul alimentar prescris de medic, compus din lapte, branza, fainoase si cartofi. Se vor scoate din alimentatie carnea de orice

fel, ouale, legumele verzi si nu se va lua nici un medicament. Dupa acest timp s e va recolta o cantitate de materii fecale cat o nuca, care se va transporta la laborator intr-un recipient de material plastic. Materiile fecale nu trebuie sa fie in contact cu vase sau recipiente din fier. Este bine ca persoanele care au hemoroizi ce sangereaza, sa informeze de acest lucru pe medic, pentru ca in aces t caz rezultatul analizei nu are nici o valoare. De asemenea, persoanele carora le sangereaza gingiile vor evita sa se spele pe dinti inainte de analiza, caci s angele inghitit poate modifica rezultatul analizei. Analiza sucului gastric si analiza bilei Analiza sucului gastric (stomacal) Sucul gastric este secretat de stomac, fiind compus din apa, acid clorhidric, pepsina (enzima), mucus si minerale. El contrib uie la digestia alimentelor din stomac, in special a acelora care contin protein e: carne, lapte, oua. In mod normal sucul gastric este acid. In gastrita cronica , pelagra, in unele anemii, in tumorile stomaculu aciditatea gastrica este scazu ta sau chiar lipseste. Scaderea aciditatii gastrice se intalneste si la unele pe rsoane sanatoase, mai ales dupa varsta de 60 ani, dupa un stres care poate opri secretia gastrica, etc. Un suc gastric cu aciditate scazuta nu mai are capacitat ea de a digera suficient alimentele care contin proteine. Acestea trecand nedige rate in intestin produc o serie de tulburari digestive (enterocolita). Cresterea aciditatii gastrice (hiperaciditate) care se intalneste in gastritele acute, in ulcerul gastric si duodenal precum si la persoanele sanatoase, dupa o alimentat ie care excita secretia acida a stomacului (condimente, alcool, cafea) sau dupa tutun. Pentru aprecierea gradului de aciditate se dozeaza acidul clorhidric din sucul gastric. Sucul gastric se recolteaza dimineata cu un tub subtire de cauciu c care se inchide de catre bolnav pana ajunge in stomac (tubaj gastric). Bolnavu l nu trebuie sa inghita saliva caci se amesteca cu sucul gastric iar daca are o proteza dentara mobila trebuie sa o scoata (pericol de inecare). De asemenea, in ainte de recoltare nu se vor consuma alimente, bauturi, nu se vor lua medicament e si nu se va fuma. Pentru a se produce o secretie gastrica mai mare i se da per soanei respective sa bea o solutie slaba de alcool sau i se injecteaza o fiola d e histamina. Sucul gastric se extrage cu o seringa si se analizeaza. Aciditatea sucului gastric se exprima in grame de acid clorhidric la litru (g HCl ) sau in m l hidroxid de sodiu normal pe 10 (ml NaOHN: 10). Acidul din stomac poate fi in s tare libera sau legat de alte substante. Valori normale: Aciditatea gastrica normala g HCl m Eq 1,7-2,0 46-55 Ml Na O H N: 10 20-40 Aciditate libera totala Aciditate 2,0-3,5 55-100 40-60 Analiza bilei Bila este o secretie a ficatului, care are rolul de a favoriza digestia grasimil or alimentare. Secretia biliara mai intai se colecteaza intr-un rezervor, in vez ica biliara

si de acolo se varsa in intestin dupa necesitatile organismului. In vederea anal izelor, bila se recolteaza fie in spital, fie in policlinica. Sunt valabile acel easi recomandari mentionate la analiza sucului gastric. Extragerea bilei se face cu un tub subtire de cauciuc care se inghite de catre bolnav pana ajunge in duo den (tubaj duodenal). Cu ajutorul unei seringi se recolteaza trei probe de bila: proba A, care provine din canalul biliar, proba B care provine din vezica bilia ra si proba C, care provine direct din ficat. Din lichidul biliar se fac analize microscopice si bacteriologice. Analizele microscopice urmaresc sa descopere le ucocite, eritocite, levuri, paraziti (giardia sau lamblia), care in mod normal n u se gasesc in bila. Uneori se pot gasi si cristale care stau la baza formarii c alculilor biliari. Analizele bacteriologice depisteaza microbii cauzatori ai inf ectiilor biliare (vezi bilicultura). Analiza urinei (analiza caracterelor fizice si chimice ale urinei, analiza calcu lilor urinari, analiza microscopica a urinei) Analiza urinei Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limp ezime, sange, cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognos ticul bolilor. In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina ca re puneau diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii . Uroscopistii aveau si ajutoare, curieri de urina care transportau urina de la bo lnavi in laboratorul uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat prin filtr area sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina prim ara numai a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, mine rale, etc.). Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa min erala, reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism) constitui e urina finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel pe ste 150 de substante chimice, minerale si organice, dar in mod curent pentru dia gnosticul bolilor se analizeaza numai cateva componete principale. Analiza carac terelor fizice ale urinei Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc. ). In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie de al imente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoar ea normala a urinei. Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urin ei, mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia

mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoo licilor a alcool. Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lu cru se datoreaza precipitarii (solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte m are de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne. In cazul unei urin e cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata. Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 li tri. In sezonul cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii inte nse (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bol ile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitat ea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urin a scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care bl ocheaza caile urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinich i (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtra te prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina. Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului . De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile. Densitatea (greut atea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se dete rmina cu urodensimetrul. Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030. Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 2 4 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinar a este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urin a. O densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arat a cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitat ea de a produce o urina mai concentrata. Cresterea densitatii urinare peste cifr a 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un diabet zaharat. PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determ inarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu al ta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificare a culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se

albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5 . Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitam ina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, du pa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatu lui urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea alcal ina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfa t si carbonat de calciu. Analiza chimica a urinei Albumina sau proteinele urinar e provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, pr oteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 a ni, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care d ispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc d upa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se intalnesc f recvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vez ica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calc uli urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminur ie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, in fectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice. Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumin a prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este mod erata si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel: albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila. In acest caz se face si d ozarea albuminei din urina care se exprima in g/l. Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri. Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria). Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atrag ea furnicile si albinele si au numit-o urina de albine. Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche analiza medic ala care se cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnos ticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depa seste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi analizata. De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu, dupa un consum e xagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile grav ide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, f ara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (dia bet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei respective. Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagno sticul de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult i n diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelung it sau dupa un

regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri. Pi gmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sang e dand culoare galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin expresia prezenti. Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantit ate mica in urina normala. Insa in bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin expresia normal sau crescut. Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentra tia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de min erale din sange si din organism. Deseurile toxice rezultate din arderea proteine lor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece analiza sange lui ofera date mai precise. Analiza calculilor urinari Calculii sunt niste concr etiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara, datorita solidificarii s ubstantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare. An aliza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi calcu li. De aceea, bolnavul care are o criza de rinichi (colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborato r ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoi uri na se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea forma rii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele c are au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu s i fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor c onsuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolat a, ceai etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne. Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa a ceste recomandari, la indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte mas uri de prevenire a calculozei urinare. Analiza microscopica a urinei Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. s e pot observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au import anta pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unui diagnostic. La femei unele din aceste elemente pot proveni nu numai din ur ina ci si din sfera genitala. De aceea pentru a evita unele confuzii, la femei s e recomanda repetarea examenului microscopic din urina recoltata dupa toaleta

prealabila. Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezic ii urinare si ale rinichiului pot deveni numeroase. Leucocitele sunt celule sang uine albe, care au trecut in urina din sange (leucociturie) de obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi). Hematiile (globulele rosii) pro vin din sange si indica o sangerare (hemoragie) la nivelul cailor urinare sau al e rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita, glomerulonefrita, pielocistita) , infectiile urinare cronice (pielonefrita, tuberculoza), calculii urinari, tumo rile, bolile de sange, hipertensiunea arteriala, etc., sunt insotite de eliminar i de sange in urina (hematurie). Uneori hematuria este asa de mare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se vede si cu ochiul liber. Dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala oarecare ci datorita une i debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala). Cilindrii urinari s unt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are rinichil or (glomerulonefrita, nefroza). Cristalele urinare de natura minerala sau organi ca se gasesc la toate persoanele. Insa sunt persoane care elimina aproape perman ent cristale numeroase de acid uric si de oxalat de calciu, mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii exista riscul de a se forma piatra la rinichi. Si unele medicamente (sulfamildele) pot sa se elimine sub forma de c ristale, perturband filtrarea urinei la nivelul rinichiului. Un consum mai cresc ut de lichide poate sa previna formarea de cristale in urina. Microbii care se p ot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare. Se observa la micros cop. Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina se face numa ratoarea la microscop (proba Addis) in felul urmator: dimineata bolnavul goleste vezica urinara dupa care sta in repaus la pat trei ore. Apoi se recolteaza toat a urina stransa in acest timp si se aduce la laborator. Urina se examineaza la m icroscop numarandu-se elementele celulare. Numarul de elemente celulare gasite s e exprima pe mililitru de urina si pe minut. Valori normale: - Leucocite = 2500 pe ml/minut - Eritrocite = 3000 pe ml/minut. Analize biochimice - analiza bilirubinei si a grasimilor sanguine (colesterol, l ipide totale, trigliceride, lipoproteine) Analiza grasimilor sanguine Grasimile sau lipidele sunt substante organice grase, care constituie cea mai ma re sursa de energie pentru organism, deoarece prin arderea unui gram de grasimi se elibereaza 9 calorii. Aproximativ 15% din greutatea corpului uman este constitu ita, in mod normal, din grasimi. Marea majoritate a grasimilor sunt depozitate s ub forma

solida in diferite organe sau piele, iar o mica parte circula in sange sub forma lichida. Grasimile depozitate constituie rezerve de energie pentru cazurile in care omul este subalimentat din diferite cauze si sursa de energie pentru efortu rile fizice. In aceste situatii grasimile stocate se mobilizeaza, intra in sange si prin arderea lor contribuie la eliberarea de energie, necesara pentru activi tatea vitala a organismului. Cand depozitarea de grasimi se face in cantitati mu lt mai mari decat necesitatile organismului apare obezitatea de diferite tipuri si grade, iar cand cantitatea de lipide din sange creste peste limitele normale se vorbeste de hiperlipidemie. Grasimile corpului provin din consumul alimentelo r grase ca: unt, untura, slanina, ulei sau a dulciurilor, fainoaselor, carnii, e tc. care se pot transforma in grasimi. Cand lipidele depasesc concentratiile nor male din sange ele se pot depune in peretii arterelor (ateroscleroza). Cu timpul arterele se ingroasa, iar interiorul lor se stramteaza in unele cazuri pana la astupare. Din aceasta cauza sangele nu mai poate circula si iriga organele impor tante ca inima, creierul etc. Astfel, prin astuparea arterei coronare, care irig a inima se produce angina pectorala si infarctul miocardic. Datorita cresterii r igiditatii (sclerozarii) arterelor (ateroscreloza), acestea se pot rupe producan d hemoragii in creier sau in alte organe. Pentru scopuri medicale, se analizeaza numai grasimile din sange, care sunt de mai multe tipuri: lipide totale, trigli ceride, acizi grasi, colesterol, lipoproteine si altele. Lipidele totale Reprezi nta toate substantele grase care circula in sange exprimate la 100 ml ser. Scade rea lipidelor sub 500 mg% se intalneste in subalimentatie, in bolile ficatului, in boala Basedow (hiperfunctia glandei tiroide), in afectiunile acute, dupa efor turi fizice. Valori normale ale lipidelor totale: 550-750 ml/100 ml Dar scaderea lipidemiei nu are semnificatie patologica deosebita. Mai daunatoare pentru sana tate este insa cresterea lipidelor totale serice peste valorile de 1000 mg% (hip erlipidemie). Atunci sangele devine albicios, circula mai greu, mai ales la inim a si creier. Prin actiunea cronica, indelungata a hiperlipidemiei asupra vaselor sanguine se favorizeaza aparitia precoce a arterosclerozei. Cresterea lipidelor totale se intalneste in: - supraalimentatie in special cu grasimi - in unele bo li ereditare, constitutionale, in care cresterea lipidemiei nu este in legatura cu alimentatia, ci cu sinteza crescuta de lipide in ficat - in unele boli de fic at si de rinichi - in insuficienta glandei tiroide - in diabetul zaharat, netrat at in inanitie cand lipidele sunt mobilizate in sange - in intoxicatia cu alcool si alte substante toxice - in stresul psihic puternic (teama emotii, suparari), situatii care mobilizeaza grasimile din depozitele corpului si le trec in sange . La 4-8 ore dupa masa, lipidele totale cresc la toti oamenii de aceea este nece sar ca analizele lipidelor sa se faca dupa 12 ore de la ultima masa. Hiperlipide mia de origine alimentara dispare dupa o zi in care nu se consuma grasimi, pe ca nd cea de origine nealimentara nu numai ca nu dispare dar se si accentueaza. Tri gliceridele Sunt lipide mai simple care intra in compozitia grasimilor si au rol energetic. Cresterea lor este produsa de aceleasi cauze care produc si crestere a lipidelor totale, dar trigliceridele in exces prezinta un risc mult mai mare p entru screlozarea arterelor.

Valorile normale ale trigliceridelor se incadreaza intre 50-150mg/100 ml. Acizii grasi Sunt lipide si mai simple pentru ca din ei se sintetizeaza trigliceridele . Sunt de doua tipuri: acizi grasi saturati (palmitic, stearic, etc.) care se ga sesc mai mult in grasimile animale si acizi grasi nesaturati (olei, linoleic, et c.) care se gasesc mai mult in grasimile vegetale. Un consum prea mare de acizi grasi saturati in dauna celor nesaturati duce la ateroscreloza si implicit la bo li cardiovasculare. Eschimosii care consuma mult ulei de foca bogat in acizi gra si nesaturati fac rara ateroscleroza. Concentratia acizilor grasi din sange vari aza mult in raport cu alimentatia. De obicei, acesti acizi cresc in sange odata cu cresterea lipidelor totale si a trigliceridelor. Valori normale ale acizilor grasi: 200-450 mg/100 ml. Colesterolul Face parte din lipidele mai complexe. Pe langa rolul sau fiziologic foarte important in buna functionare a celulelor orga nismului, el poate contribui atunci cand este in exces la screlozarea arterelor. Colesterolul sau colesterina din organe si sange provine din alimentele bogate in colesterol ca: oua, unt, lapte, icre, creier, etc. Interesant este ca ficatul are proprietatea de a-l sintetiza din unele alimente care nu contin colesterol cum sunt grasimile, proteinele si glucidele. In general, scaderea colesterolului nu are importanta mare pentru organism. Acest lucru se intampla in cazul subnut ritiei si dupa eforturi fizice intense care consuma o parte din colesterol. In b olile ficatului, organ care sitetizeaza colesterolul, scaderea acestuia este un indiciu de reducere a functiei ficatului (insuficienta hepatica, ciroza hepatica ). Cresterea colesterolului seric se datoreaza unui consum exagerat de alimente care contin colesterol, unei supraalimentatii, vietii sedentare, etc. Cea mai fr ecventa cauza a cresterii colesterolului (hipercolesterolemia) insa este sinteza foarte crescuta a acestuia de catre organism. Colesterolul mai poate creste si in insuficienta glandei tiroide, glanda a carei hormon are rolul de a arde substan tele grase. Daca colesterolul crescut apare la o varsta mai tanara si ramane per manent crescut, riscul de a produce modificari cardiovasculare este mare. De ace ea prevenirea cresterii colesterolului sanguin trebuie facuta la o varsta tanara nu dupa ce s-au produs modificari mai mult sau mai putin irevesibile in artere. Excesul de colesterol din sange se depune pe peretii arterelor contribuind la f ormarea aterosclerozei. La unele persoane colesterolul se depune si sub piele, m ai ales la fata sub forma de pete galbui (xantom). Multe persoane confunda stare a de obezitate cu un colesterol mare nestiind ca acesta nu se gaseste in grasime a corpului, ci in sange si in unele organe. Valorile normale ale colesterolului depind si de varsta omului, astfel, colesterolul creste cu varsta pana 50-60 ani . Dupa varsta de 60 ani, valorile colesterolului nu mai cresc mult, ramanand sta tionar. Un colesterol de 2,50-3,00g/l este un semnal de alarma, in timp ce un co lesterol de peste 3g/l pune urgent problema unor masuri de tratament. Desigur ca exista si persoane cu hipersolesterolemie, care nu fac ateroscleroza si nici ac cidente vasculare (cardiace sau cerebrale), dupa cum exista persoane cu valori n ormale ale colesterolului care prezinta semne de ateroscleroza. Acest fapt arata ca la producerea ateroscrelozei mai contribuie si alti factori printre care: alimentatia nerationala, bogata in grasimi, care depasesc 30% din totalul calori ilor

sau cu un aport excesiv de dulciuri - suprasolicitarea psihica, care duce la sur menaj, la oboseala nervoasa - sexul, legat de factorul hormonal; femeile desi co nsuma aceleasi alimente ca si barbatii au colesterolul mai scazut si ele fac mai rar boli cardiovasculare - factorul genetic, care contribuie la sinteza crescut a de colesterol din orice aliment; sunt pareri care arata ca nu atat colesterolu l alimentar este daunator cat cel sintetizat in organism, care ar fi de 3-4 ori mai mare decat colesterolul provenit din alimente. Cercetarile recente au aratat ca exista doua feluri de colesterol: bun si rau. Persoanele care au o cantitate mai mare de colesterolbun prezinta un risc mai mic de a face ateroscleroza decat persoanele care au in sange o proportie mai mare de colesterolrau. Se admite ca va lorile normale ale colesterolului sanguin variaza intre 1,20-2,6g/l. Dar exista mari variatii individuale ale acestor valori, in raport de varsta si sex, asa cu m rezulta urmatoarea statistica: Valori normale ale colesterolului: Varsta (in ani) Valorile colesterolului sanguin (in g/l) barbati 1,20-1,60 1,301,90 femei Sub 20 ani 21-30 31-40 41-50 1,20-1,50 1,30-1,70 1,60-2,20 1,90-2,50 1,50-2,00 1,80-2,20 51-60 2,00-2,80 2,00-2,60 Pentru scaderea colesterolului sanguin se va urma regi mul alimentar recomandat de medic, la care se vor asocia exercitii fizice in ved erea consumari excesului de colesterol. La persoanele obeze, scaderea in greutat e poate duce si la scaderea colesterolului sanguin. Evitarea stresului psihic, a oboselii deconectarea nervoasa, renuntarea la fumat pot contribui la scaderea c olesterolului. Daca prin aceste metode colesterolul nu scade in mod semnificativ , probabil ca este vorba de o siteza crescuta in organism si in acest caz medicu l curant va indica si un tratament medicamentos. Lipoproteinele Sunt lipide lega te de proteine. Ele ajuta la dizolvarea si transportul grasimilor mai grele spre celule unde sunt arse. Concentratia lipoproteinelor sanguine se exprima in mg l a 100 ml/sange. Valori normale ale lipoproteinelor:150-250 mg/100 ml Lipidograma , daca printr-o hartie de filtru pe care s-a pus o picatura de ser se trece un c urent continuu, lipoproteinele din ser se separa in mai multe fractiuni. Ultimel e trei fractiuni ale lipidogramei au o valoare foarte importanta in aprecierea p redispozitiei spre ateroscreloza si boli cardiovasculare. Fractiunile lipidogram ei Valorile normale in procente Pre alfa-lipoproteine 8-13% Alfa-lipoproteine 10 -22% Pre beta-lipoproteine 1-16%

Beta-lipoproteine 55-65% Chilomicroni Lipsesc in mod normal Trebuie retinut ca o crestere a beta-lipoproteinelor peste 80% inseamna o perturbarea a repartitiei grasimilor in corp, care favorizeaza depunerea de grasimi in artere. De obicei p ersoanele care au un colesterol crescut, au si beta-lipoproteinele crescute. Pri n cresterea procentului de beta-lipoproteine, scade procentul de alfalipoprotein e care au un rol de prevenire a ateroscrelozei si astfel creste raportul dintre beta-lipoproteine de alfa-lipoproteine care in mod normal este de 2,3-3,0. In mod normal grasimile din alimente sunt absorbite in intestin si nu trec in fe cale sau trec in cantitati foarte mici. Dar in tulburarile de digestie ale grasi milor, asa cum se intampla in bolile de ficat si cele ale vezicii biliare sau in bolile de pancreas (care nu mai produce suficienti fermenti pentru digestia gra similor), acestea nu se mai absorb din tubul digestiv ci trec in cantitati mari in fecale. Acelasi lucru se intampla si dupa operatii pe intestin. Punerea in ev identa cu ajutorul microscopului, a grasimilor din fecale poate aduce date indir ecte despre felul cum functioneaza ficatul si pancreasul bolnavilor. De altfel, scaunul acestor bolnavi este mai decolorat, albicios, unsuros si diareic. Mai tr ebuie mentionata o metoda de analiza indirecta a grasimilor corpului pe care o p oate face oricine la domiciliu si anume cantarirea periodica.Cunoscand greutatea si inaltimea se poate stabili gradul de incarcare cu grasimi a unei persoane. U n criteriu simplu de apreciere a greutatii corporale normale este indicele Broca . Dupa acest indice greutatea ideala in kg trebuie sa fie egala cu inaltimea in cm, minus 100. De exemplu o persoana care are inaltimea de 170 cm, trebuie sa ai ba greutatea ideala de 170-100=70 kg. O crestere a greutatii peste aceasta cifra cu 10-20 % (7-14 kg) indica o obezitata de gradul intai sau usoara. Cand depasi rea greutatii normale este de 20-30% (14-21 kg) se vorbeste de o obezitatea mijl ocie sau de gradul doi. Iar cand greutatea corpului depaseste 30% din greutatea ideala se considera ca este o obezitatea mare, de gradul trei. Analiza bilirubin ei sanguine Bilirubina este o substanta colorata in verde-galbui, pe care o fabr ica ficatul si care intra in compozitia bilei. In mod normal, bilirubina nu se g aseste in sange decat in cantitati foarte mici. Insa cu ocazia bolilor de ficat (hepatita infectioasa sau toxica), cand se astupa canalul biliar (calculi ai vez icii biliare) atunci cand bila nu se mai poate scurge spre intestin si intra in circulatia sanguina, colorand pielea bolnavului (icter) si serul sanguin. Creste rea bilirubinei sanguine are aceeasi valoare pentru diagnosticul bolilor ca si c resterea pigmentilor biliari si a urobilinogenului din urina. Valori normale ale bilirubinei sanguine: Bilirubina directa = 0-0,2 mg% Bilirubina indirecta=0,8-1 mg% Bilirubina totala=1-1,2 mg%. Analize biochimice - analiza enzimelor sanguine (fosfataza alcalina, fosfataza a cida, aldolaza, transaminazele, colinesteraza, amilaza, LDH, creatin

kinaza) Analiza enzimelor sanguine Enzimele (fermentii) sunt substante foarte complicate care se gasesc numai in natura vie vegetala si animala avand un rol important i n desfacerea substantelor alimentare brute (grasimi, proteine, zaharuri) in subs tante mai simple pe care organismul sa le foloseasca mai rapid si mai usor pentr u producerea de energie. De asemenea, enzimele pot sintetiza substante complexe necesare vietii, din substante mai simple. Din arderea combustibilului alimentar in organism, rezulta pe langa energie si o serie de deseuri care nu mai pot fi utilizate de catre organism sau care sunt toxice. Enzimele descompun aceste dese uri pana la componentele simple din care au fost sintetizate alimentele: apa, bi oxid de carbon, azot, sulf etc. De aceea, in unele boli cand activitatea unor en zime este mare sau prea scazuta se produc perturbari in utilizarea normala a ali mentelor si in degradarea lor. Enzimele se gasesc in toate celulele si lichidele organismului (sange, bila, sucuri digestive, urina etc.). Modificarea enzimelor sanguine se produce in numeroase boli ale organelor interne. Exista boli care p un in circulatia sanguina o cantitate mai mare de enzime, depasind valorile norm ale dupa cum exista boli care duc la scaderea cantitatii de enzime din sange sau din glandele apartului digestiv. Bolile care produc mai des modificari ale enzi melor sunt: bolile de ficat, de inima, de pancreas, de oase, de rinichi, prostat a, etc. De obicei, enzimele se noteaza cu denumirea substratului chimic asupra c aruia actioneaza, urmat de sufixul aza, de exemplu: fosfataza, amilaza, etc. Iata cateva enzime care se analizeaza mai frecvent. Fosfataza alcalina este o enzima care se gaseste in ficat si oase si care se elimina prin bila. Valorile enzimei din sange se exprima in unitati Bodanski (UB), unitati King (UK) sau unitati int ernationale. Valori normale ale fosfatazei alcaline: 1,5-5UB 3-13UK 13-45UI Cand , din diferite cauze bila nu se mai scurge in intestin (calcul al vezicii biliar e, hepatita cu icter, etc.) atunci aceasta impreuna cu enzima trece in sange, du cand la cresterea valorilor enzimei. De asemenea, fosfataza alcalina creste in u nele boli ale oaselor, in care se fabrica o cantitate mai mare din aceasta enzim a. Fosfataza acida, totala prezinta valori crescute in bolile oaselor si ale pro statei. Valori normale ale fosfatazei acide: 1 UB 4 UK 4-14 UI Aldolaza este o e nzima care se analizeaza in hepatita virala, cu sau fara icter, unde creste foar te mult. Valori normale ale aldolazei: 2-10U/ml 4-6 U.S./ml (unitati Sibley) pe ml ser la adulti 0,9-2,5 Mui/ML SER 9 UI/ml ser (la copii) Transaminazele -se an alizeaza doua transaminaze: TGP si TGO. Valori normale ale transaminazelor:

10-40 UK 2-16 UI Valoarea acestor enzime poate creste de cinci-zece ori in bolil e de ficat (hepatita acuta si cronica, cu sau fara icter, ciroza), in bolile de inima (infarct) sau in bolile muschilor scheletici. Colinesteraza este produsa d e catre ficat si eliberata in sange. La persoanele care lucreaza cu insecticide ce contin fosfor, scaderea enzimei din sange este atat de puternica, incat poate pune viata in pericol. Valori normale: 3000 8000 U/l 2000 3000 UI 0,700 unitati pH Amilaza este fabricata de pancreas si secretata in intestin pentru a ajuta l a digestia alimentelor provenite din cereale si cartofi (amidon). O cantitate fo arte mica trece in sange, iar din sange se elimina prin urina. Dar in bolile pan creasului (pancreatita acuta sau cronica, in calculi ai pancreasului) si in alte boli care astupa canalul pe care se scurge enzima in intestin, se produce trece rea enzimei in sange crescand cu mult peste valorile normale. Enzima se masoara in unitati Wohlgemuth (UW) sau in unitati internationale (UI). Valori normale al e amilazei: Sange = 8-32UW/1 ml ser 230-2700 UI/l ser Urina = 16-64 UW/ml urina 8000-30000UW/24 ore Sub 5500 UI/l Lactat dehidrogenaza (LDH) sanguina s-a consta tat ca este crescuta in bolile de inima (infarct miocardic), in unele boli muscu lare si chiar dupa eforturi fizice mari. Valori normale ale LDH: 150-450 unitati Wrobleski 120-240 U/l Creatin kinaza (CK sau CPK) creste de asemenea in aceleas i boli ca si LDH. Valori normale: 10-70 U/l De mentionat ca toate enzimele sangu ine care se modifica in diferite boli revin la valori normale, cand a disparut s i cauza care a dus la aparitia acesteia. Analize biochimice - analiza proteinelor sanguine (proteine totale, proteinogram a, probe hepatice, fibrinogen) Generalitati Proteinele sunt substante organice complexe ale materiei vii, care contin azot, sulf si fosfor. Ele sunt necesare pentru cresterea organismului pentru refacerea celulelor uzate, precum si pentru producerea de energie calorica, un gram de pr oteine producand 4 calorii. Majoritatea proteinelor din organismul omului provin din alimente bogate in proteine, fie de origine animala (carne, lapte, branza, oua), fie de origine vegetala (fasole, mazare, soia, linte, etc.). Analiza prote inelor se face din serul sanguin. Exista mai multe feluri de analize care explor eaza diferite componente ale proteinelor, astfel:

Proteinele totale Proteinele totale reprezinta cantitatea globala a proteinelor sanguine exprimate in grame la 100 ml ser sanguin. Valorile normale ale proteine lor sanguine sunt: - la adulti = 6,6- 8,6 g la 100 ml - la copii 1-3 ani = 6,0 8 ,6 g la 100 ml. Din acestea, circa 60% (3,6-4,8g) sunt constituite din albumina restul din globuline. Cantitatea de proteine din ser depinde si de alimentatie, cand alimentatia este foarte bogata in proteine, creste si concentratia lor in s ange si invers proteinele sanguine scad din sange in subnutritia proteica. Scade rea proteinelor sanguine se intalneste in diferite boli. Astfel, cand ficatul ca re este laboratorul ce fabrica proteinele, se imbolnaveste scade si concentratia proteinelor din sange. La fel se intampla cand omul pierde proteinele prin hemo ragii sau prin urina (albuminurie). Varsaturile, care impiedica alimentatia norm ala, bolile de stomac, intestin si pancreas care perturba digerarea proteinelor, diareea sunt numai o parte din cauzelecare scad concentratia sanguina de protei ne. De asemenea, efortul fizic intens, stresul nervos, precum si bolile care pro duc febra prin consumul crescut de proteine, contribuie la scaderea proteinelor organismului. Scazand proteinele din sange, organismul cauta sa le inlocuiasca a peland la proteinele din organele sale si mai ales din muschi, fapt ce duce la s labirea si la scaderea in greutate a corpului. Mai rar, proteinele sanguine pot sa aiba valori crescute, ca in unele boli genetice si parazitare sau ca in hiper tensiunea arteriala. Deoarece proteinele sanguine au capacitatea de a retine apa in vasele sanguine, prin scaderea lor, apa din vasele sanguine trece in tesutur ile corpului (maini, picioare etc.) producand edeme. Electroforeza serului sau p roteinograma Daca pe o hartie de filtru pusa in legatura cu un curent electric c ontinuu se pune o picatura de ser sanguin, proteinele totale din ser sunt descom puse in 5 categorii de substante numite fractiuni proteinice. Valorile medii nor male ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si nor mal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copi i, varstnici sau la persoane care nu se alimenteaza normal. Valori normale Fract iunea proteica a serului Albumine Globuline din care: alfa-1-globuline alfa-2-gl obuline beta-globuline gammaglobuline Proportii procente 52-62% 38-48% 2-5% 6-9% 8-11% 14-21% in grame Proportii 3,64-4,34 2,66-3,36 0,14-0,35 0,42-0,63 0,56-0,77 0,98-1,47 in Raportul albumine/globuline (A/G) Daca se imparte valoarea albuminelor la valoarea globulinelor se obtine un rapor t,

care la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5. Cresterea raportului A/G nu are import anta prea mare, dar scaderea acestui raport sub cifra 1 arata ca este vorba fie de boli care scad sinteza de albumina sanguina, fie de boli care cresc sinteza d e globuline. Cauzele care fac sa scada albuminele serului sunt aceleasi care pro duc si scaderea proteinelor totale. Scaderea proportiei de albumine duce la o cr estere relativa a proportiei de globuline. Cresterea reala a globulinelor serice se intalneste intr-o serie de boli microbiene acute si cronice, in bolile virot ice si parazitare, in bolile de ficat si de rinichi, in bolile tumorale, in reum atism, boli de sange, dupa vaccinari etc. In unele boli pot sa creasca numai anu mite fractiuni ale globulinelor asa cum se intampla in hepatita cronica, cand cr esc mult gamma-globulinele si imunoglobulinele A (Ig A). Dupa tratamentul cauzei care a produs perturbarea fractiunilor proteinice, valorile electroforezei seru lui revin la normal. Probele "hepatice" (testele de disproteinemie) Sunt analize care exploreaza capacitatea ficatului de a sintetiza proteinele normale, necesa re organismului. Un ser cu proteine normale in prezenta reactivilor cu care se f ac probele hepatice, nu produce modificari vizibile. Dar un ser cu proteine modi ficate, in urma unor boli, produce cu reactivii respectivi o tulbureala. Cu cat tulbureala este mai mare, cu atat si modificarile biochimice ale proteinelor sun t mai intense. In categoria analizelor care exploreaza functia hepatica intra re actia cu timol, reactia Takata, Gros etc. Aceste analize devin anormale (pozitiv e) mai ales in bolile de ficat: hepatita acuta si cronica, ciroza, colecistita. Dar ele devin pozitive si in alte boli, in care se produc fractiuni proteinice a normale: boli de rinichi, de plamani, de splina, boli de sange si tumorale. Deci nu orice proba hepatica cu volori crescute arata o boala de ficat dupa cum nu i ndica totdeauna nici gradul de gravitate al bolii. De altfel acestea probe se po t modifica de la o luna la alta dupa tratament si regim alimentar. De aceea prob ele hepatice se interpreteaza intotdeauna in corelatie cu alte analize ajutatoar e: proteinele totale, electoforeza, etc. (Serul prea gras falsifica rezultateale probelor hepatice. De aceea, persoanele care isi fac aceste analize nu vor manc a cu 12 ore inainte de recoltarea sangelui.) Valori normale ale probelor hepatic e Testul, analiza Valori normale Timol 1-4 unitati Mag Lagan Takata-Ara Reactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus Reactia pozitiva (analiza anormal a) se noteaza cu 1-3 plusuri Gros Reactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri Sulfat de cadmiu Reactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri Sulfat de zinc (Kunkel) 2-12 unitat i Bolnavii cu diabet, netratat au un sange gras. Inainte de a-si face probele hepa tice, ei trebuie sa-i trateze mai intai diabetul, caci grasimile din serul lor n u scad numai cu

regim alimentar. Fibrinogenul Fibrinogenul este o substanta proteinica din sange care este sintetizata de ficat si care are rol important in coagularea sangelui . Valori normale ale fibrinogenului: 200-400 mg la 100 ml sange. Scaderea fibrin ogenului sub aceste valori poate produce hemoragii la bolnavii cu boli ale ficat ului. Fibrinogenul creste insa foarte mult (peste 500 mg la 100 ml sange) in bol ile infectioase acute si mai ales in reumatismul articular acut. Deseurile rezul tate din consumarea proteinelor Ca urmare a consumului de proteine de catre orga nism rezulta si o serie de deseuri care nu mai pot fi utilizate si pe care organ ismul le elimina din sange in urina, iar in cantitati mai mici si prin transpira tie. Cele mai importante deseuri de proteine sunt: acidul uric, creatinina si ur eea. Aceste substante se gasesc in mod normal, in sange, in concentratii mici, d ar ele devin otravitoare pentru organism daca depasesc un anumit nivel de concen tratie. De aceea, organismul le elimina prin rinichi in urina. Acidul uric, crea tinina si ureea cresc in sange si urina dupa consumul de alimente bogate in prot eine, in bolile care distrug sau consuma in mod exagerat proteinele corpului (bo li infectioase, boli de sange, etc.). In bolile de rinichi (nefrita acuta si cro nica, insuficienta renala) aceste substante nu mai pot fi filtrate si eliminate prin rinichi si atunci se acumuleaza in sange, producand tulburari grave in orga nism. In urma efortului fizic, concentratia acestor substante este de asemenea m ai mare decat in stare de repaus. Acidul uric creste foarte mult la persoanele c are consuma cantitati mari de carne si organe(ficat, rinichi, splina, creier, ic re) precum si la unele persoane predispuse sa produca mult acid uric. Cresterea peste masura a acidului uric in sange produce boala numita guta asemanatoare cu reumatismul, iar eliminarea de cantitati mari de acid uric in urina poate sa duc a la formarea de calculi urinari compusi din acid uric. Valori normale ale deseu rilor proteice Deseurile In sange In urina proteinice Acidul uric 2-5 mg/100 ml 0,30-0,80g/24h Ureea 20-50mg/100 ml 15-35g/24h Creatinina 0,6-1,2mg/100 ml 0,8-1 ,9g/24h Alcoolul, cafeaua, ceaiul, unele medicamente (vitamina C, aspirina, anti nevralgicele, cortizonul, etc.) cresc concentratia acidului uric din sange. De a ceea aceste substante nu se vor consuma cu 24 ore inainte de efectuarea analizel or. Concentratia ureei sanguine este mai mica la femei si la copii, la persoanel e subnutrite, in bolile de ficat, cand acest organ nu mai poate produce uree. In suficienta renala acuta si cronica, infectiile insotite de febra, obstructia cai lor urinare (litiaza urinara, marirea prostatei) sunt cauzepatologice care cresc peste normal ureea sanguina. Analize biochimice (analiza zaharului din sange glicemia si din urina - glicozur ia) Sangele omului are o structura extrem de complexa, continand numeroase

substante organice (proteine, grasimi, glucoza, enzime, hormoni, vitamine) si su bstante minerale (calciu, fosfor, sodiu, potasiu, etc). Analizele biochimice cer ceteaza compozitia chimica fie a sangelui total, fie numai a serului sau plasmei sanguine. Analiza zaharurilor din sange Exista mai multe felui de zaharuri in o rganismul omului: glucoza, fructoza, lactoza etc. Glucoza este cea mai important a zaharida care se gaseste in mod normal in organele si sangele omului si consti tuie combustibilul cel mai pretios pentru obtinerea energiei necesare activitati i omului. Din arderea unui gram de glucoza, de catre organism, rezulta 4 calorii . Glucoza in organism provine din alimentele consumate de catre om. Cele mai bog ate alimente in glucoza sunt dulciurile (zaharul, produsele zaharoase, mierea), precum si alimentele care contin amidon (faina de cereale si produsele cerealife re, cartofii etc.) care in organism se transforma prin actiunea enzimelor hidrol itice in glucoza. Dar organismul poate fabrica zahar din orice nutriment, chiar din proteine si grasimi prin procesul de gluconeogeneza. Pentru aprecierea canti tatii de zahar din organism, in laborator se analizeaza zaharul din sangele tota l ori din ser sau plasma. Valori normale ale glucozei din sange: 65-110 mg la 10 0 ml sange. La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai crescute decat la tineri, deoarece la ele si consumul de glucoza in organism este mai redus. Scaderea sau cresterea glicemiei in afara acestor valori produc e perturbari grave organismului. Astfel, scadereaglicemiei prea mult sub valoril e normale (hipoglicemie) poate produce ca simptome slabiciune, tremuraturi, tran spiratii si chiar pierderea constientei(coma hipoglicemica). Acest lucru se inta mpla cand organismul este subalimentat cu alimente ce contin glucoza (glucide) s au in caz de infometare (inanitie). Eforturile fizice mari, mai ales pe munte, c are consuma rezervele de glucide din ficat (in special la bolnavii de ficat) pot predispune la hipoglicemie. Hipoglicemia se intalneste mai rar in bolile unor g lande endocrine care secreta hormoni insuficienti (hipofiza, tiroida, suprarenal e), precum si la bolavii de diabet care se trateaza cu doze prea mari de insulin a sau alte medicamente antidiabetice. Cresterea glicemiei (hiperglicemie) se int alneste si la persoanele sanatoase daca analiza sangelui se face dupa un consum crescut de dulciuri. De asemenea, persoanele care au avut un traumatism fizic sa u psihic (stres) sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea o glicemi e crescuta, fara a fi bolnavi de diabet. In aceste situatii glicemia revine la n ormal dupa ce a disparut si cauza care i-a provocat cresterea. O glicemie marita se intalneste in bolile glandelor endocrine care au rolul de a regla concentrat ia glucozei in sange. Astfel, secretia in exces a hormonilor unor glande (hiopof iza, tiroida, suprarenalele) produce hiperglicemie. Dar cea mai mare crestere a glicemiei se intalneste in diabetul zaharat sau diabetul pancreatic. Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie endocrina de insulina si exocrina de enzime dig estive ce se elimina in duoden. Insulina este un hormon ce are rolul de a ajuta la consumul si la arderea glucozei din sange si celule. In unele boli ale pancre asului acesta secreta mai putina insulina sau nu mai secreta deloc si din aceast a cauza glucoza, in loc sa se consume, sa se arda, se acumuleaza in sange, cresc and glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300 mg% si chiar mai mult, ce ea ce duce la coma diabetica (coma hiperglicemica) mai ales la acele persoane ca re nu stiu ca au diabet.

De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac urmatoarele analize in sange sau in urina: Analiza zaharului din sange (glicemia) nu este obligatorie p entru persoanele tinere considerate sanatoase. Dar dupa 30-40 ani varsta cand ap are de obicei diabetul, este bine ca, cel putin odata pe an sa se dozeze glicemi a in special la unele categorii de persoane, cum sunt: - persoanele care au pari nti sau frati cu diabet - persoanele care sunt predispuse la obezitate - persoan ele care observa ca de la un timp au o pofta prea mare de mancare si care mananc a mai mult ca de obicei - persoanele care au o sete nepotolita si beau cantitati mari de apa, peste 3-4 litri chiar si in sezonul rece - persoanele care urineaz a cantitati prea mari de urina, peste 2-3 litri in 24 de ore. In prezenta acesto r simptome cronice trebuie consultat un medic care va indica si efectuarea unei glicemii. De mentionat ca persoanele care isi analizeaza glicemia trebuie sa vin a nemancate la laborator, sa anunte daca urmeaza un tratament antidiabetic si sa intrerupa timp de 24 de ore orice tratament cu hormoni, care pot modifica rezul tatele de laborator. Hiperglicemia provocata se face la unele persoane pentru a preciza daca glicemei crescuta se datoreaza diabetului zaharat sau altor cauze. In acest scop, i se da bolnavului glucoza fie pe gura, fie injectata intravenos si la intervale de cate 30 de minute se recolteaza mai multe probe de sange pent ru dozarea glicemiei. In mod normal dupa consumul de glucoza, zaharul din sange creste si la oamenii sanatosi, dar nu mult si revine la normal dupa 2 ore. Dar l a persoanele diabetice glicemia creste foarte mult, caci zaharul din sange nu se consuma si revenirea la normal, la valorile initiale se face mai tarziu de 2 or e. Persoanele care isi fac hiperglicemie provocata nu vor tine un regim strict, de infometare, in speranta ca analiza le va iesi normala. Din contra, datorita per turbarii produsa de foame, analiza poate sa fie chiar mai anormala ducand astfel l a concluzii gresite privind gravitatea diabetului. De aceea, se recomanda ca in zilele dinaintea efectuarii analizei aceste persoane sa manance normal, dar in d imineata in care se executa analiza sa vina la laborator nemancate. De asemena, tratamentul cu medicamente antidiabetice inainte efectuarii analizei, poate indu ce medicul in eroare. Analiza zaharului in urina (glicozuria) in mod normal urin a nu contine glucoza. Dar cand glicemia a depasit 150-200 mg% atunci glucoza tre ce din sange prin rinichi si se varsa in urina de unde se poate analiza. Pentru dozarea glicozuriei se va strange urina din 24 de ore. In afara de modificarile valorilor glucozei, in diabet sunt perturbate si alte componente ale sangelui. A stfel ca si in cazul subnutritiei, pentru a face fata cheltuielilor de energie o rganismul recurge la rezervele de grasime, pe care le mobilizeaza din depozite s i le trece in sange spre a le utiliza in locul glucozei. De aceea, sangele diabe ticilor este gras, laptos si analiza arata valori crescute ale grasimilor totale si ale colesterolului sanguin. Dar acest efort al organismului de a suplini pri n grasimi lipsa glucozei este sortit esecului caci grasimile nu se ard pentru a da energia necesara decat in prezenta zaharului, a glucozei. Se spune ca grasimil e ard in flacara produsa de glucoza drept urmare grasimile sunt arse incomplet re zultand substante toxice pentru organism (corpi cetonici, acetona).

Prezenta acestor substante in sangele si urina unei persoane arata aproape sigur ca este vorba de un diabet grav, nedescoperit sau netratat corect. Intoxicatia organismului cu acetona si alte substante cetonice poate duce la coma diabetica. De notat ca acetona din sange creste asa de mult incat se elimina pe cale respi ratorie, astfel ca aerul expirat de un bolnav de diabet in aceasta faza sau de u n bolnav in coma diabetica miroase a acetona sau a mere coapte. In aceasta situa tie analiza corpilor cetonici din sange si urina are o mare importanta pentru di agnosticul de diabet. In diabetul grav, pentru a face rost de glucoza organismul mobilizeaza nu numai grasimile ci si proteinele corpului. Din aceasta cauza, cu toate ca manaca mult diabeticul slabeste, caci isi consuma propriile lui protei ne (diabetul cu slabire). Drept urmare, cresc si deseurile proteinice din sange: acidul uric, ureea, creatinina. Datorita iritatiei cronice a rinichiului de cat re glucoza crescuta ce ajunge la acel nivel, se produce alterarea filtrului rena l, care lasa sa treaca albumina din sange in urina (albuminurie). Masurarea volu mului de urina din 24 de ore care este foarte mare ca si determinarea densitatii urinei care datorita glucozei creste foarte mult sunt analize complementare foa rte utile pentru diagnosticul de diabet si usor de executat chiar si la domicili u. Analize biochimice ale sangelui modificari ale transaminazelor hepatice Utilizari - pentru diagnosticul diferential al afectiunilor hepatobiliare si pan creatice - in trecut, dozarea acestei enzime a fost folosita ca test screening l a donatorii de sange pentru depistarea hepatitei. Interferente GOT este crescut in hemoliza (distrugerea hematiilor), lipemie (cresterea lipidelor serice). GOT are valori crescute datorita prafului de calciu din aer (de exemplu in cazul uno r lucrari de constructie in laborator). Valori crescute datorita activarii enzim atice in cursul analizei: - tratamente cu oxacilina, ampicilina, opiacee, eritro micina. Valori scazute (datorita cresterii in cursul analizei a enzimele serice ce consuma acid lactic): - cetoacidoza diabetica - boala Beri-Beri (carenta de v itamina B1 tiamina) - afectiuni hepatice severe - hemodializa cronica (nu se cun oaste cauza) - uremie proportional cu nivelul ureei (nu se cunoaste cauza). Valori crescute

Afectiuni hepatice : - valorile extrem de ridicate sugereaza necroza activa a he patocitelor (celule hepatice). In hepatita acuta virala se inregistreaza cea mai mare crestere (de 20 pana la 100 de ori). - o crestere si o scadere rapida suge reaza o afectiune biliara extrahepatica - administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar sau colecistectomie in antecedente determina o crestere a LDH si mai ales a ASAT. ASAT creste dupa 2-4 ore, atinge un maxim du pa 5-8 ore; cresterea poate persista timp de 24 de ore; valorile inregistrate po t fi de 2,5 65 de ori peste valoarea normala - staza sau compresie venoasa (insu ficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara, cancer primar sau metastatic, gra nuloame, ischemie hepatica) - eclampsie - medicamente si substante chimice hepat otoxice (tetraclorura de carbon). Afectiuni osteomusculare, incluzand si traumat isme, interventii chirurgicale si injectii intramusculare: - mioglobinuria (elim inare urinara de mioglobina proteina prezenta in celulele muschilor striati: mus chii scheletului, inima si care joaca un rol esential in transportul oxigenului spre acesti muschi). Miglobinuria se intalneste frecvent in sindromul de strivir e (traumatism muscular) sau dupa eforturi fizice mari (marsuri pe distante foart e mari). Infarctul miocardic acut Alte afectiuni: - pancreatita acuta - leziuni intestinale (interventii chirurgicale, infarcte mezenterice) - postiradiere loca la (radioterapie) - infarctul pulmonar (crestere relativ usoara) - infarctul cer ebral (in saptamanile imediat urmatoare creste la 50 % dintre pacienti) - neopla sme cerebrale (ocazional) - infarct renal (ocazional) - administrarea unor medic amente (tratamentul cu heparina, salicilati, opiacee, tetracicline, clorpromazin a, izoniazida) - arsuri - hipotermie - intoxicatii cu ciuperci - intoxicatii cu plumb - anemii hemolitice. Valori marcat crescute (peste 3000 UI/l) - hipotensiu nea acuta (infarct miocardic, stari septice, postinterventii chirurgicale pe cor d) - toxice hepatice (medicamente) - hepatita virala - traumatisme hepatice - me tastaze hepatice - rabdomioliza (distrugerea tesutului muschilor striati, antren and eliberarea in sange a unui pigment muscular toxic mioglobina).

Valori scazute - azotemie (cresterea produsilor de excretie urinara in sange ure e, creatinina) - dializa renala cronica - deficit cronic de piridoxal fosfat (ma lnutritie, sarcina, afectiuni hepatice secundare consumului de alcool). Valori n ormale angina pectorala insuficienta coronariana pericardita insuficienta cardia ca congestiva fara afectare hepatica posibile variatii mai mici de 10 UI/l pe zi la aceeasi persoana. Enzimele (fermentii) sunt substante foarte complicate care se gasesc numai in na tura vie vegetala si animala avand un rol important in desfacerea substantelor a limentare brute (grasimi, proteine, zaharuri) in substante mai simple pe care or ganismul sa le foloseasca mai rapid si mai usor pentru producerea de energie. De asemenea, enzimele pot sintetiza substante complexe necesare vietii, din substa nte mai simple. Din arderea combustibilului alimentar in organism, rezulta pe la nga energie si o serie de deseuri care nu mai pot fi utilizate de catre organism sau care sunt toxice. Enzimele descompun aceste deseuri pana la componentele si mple din care au fost sintetizate alimentele: apa, bioxid de carbon, azot, sulf, etc. De aceea, in unele boli, cand activitatea unor enzime este prea mare sau p rea scazuta se produc perturbari in utilizarea normala a alimentelor si in degra darea lor. Enzimele se gasesc in toate celulele si lichidele organismului (sange , bila, sucuri digestive, urina etc.). Modificarea enzimelor sanguine se produce in numeroase boli ale organelor interne. Exista boli care pun in circulatia san guina o cantitate mai mare de enzime, depasind valorile normale dupa cum exista boli care duc la scaderea cantitatii de enzime din sange sau din glandele apartu lui digestiv. Bolile care produc mai des modificari ale enzimelor sunt: bolile d e ficat, de inima, de pancreas, de oase, de rinichi, de prostata, etc. De obicei , enzimele se noteaza cu denumirea substratului chimic asupra caruia actioneaza, urmat de sufixul aza, de exemplu: fosfataza, amilaza,transaminaza, etc. Adultii a r trebui sa evite sa manance si sa bea cu 4 ore inainte de recoltarea sangelui p entru dozarea enzimelor hepatice. Pentru copii nu este necesara o anume pregatir e. Inainte de recoltare trebuie ca persoana in cauza sa discute cu medicul despr e necesitatea acestei examinari, despre riscurile aferente, despre cum se va des fasura aceasta investigatie si ce pot indica rezultatele. Recoltarea probelor La nou nascut prelevarea sangelui se realizeaza de la nivelul calcaiului folosindu -se un tub mic si se lasa sa picure in acest tub cateva picaturi de sange. Piele a la locul punctiei este dezinfectata si se punctioneaza cu un ac mic, apoi cate va picaturi sunt captate in tubul respectiv. Cand a fost colectata o cantitate c orespunzatoare de sange se opreste sangerarea prin aplicarea unui tampon si se f ace staza pe locul respectiv iar apoi este aplicat un bandaj usor.

La adult, asistenta medicala va aplica un garou (banda elastica) la nivelul brat ului pentru a opri temporar fluxul sangvin spre venele situate sub nivelul garou lui. Acest lucru face posibila o mai buna vizualizare a venelor si usureaza intr oducerea acului, deoarece venele situate sub garou devin mai largi si nu se spar g usor. Locul unde va fi introdus acul va fi sterilizat cu alcool si apoi se va introduce acul in vena. Trebuie sa fie pregatit inca un ac de rezerva in caz ca primul nu a fost corect introdus sau din vena respectiva nu vine suficient sange . Dupa ce acul a fost corect introdus in vena se ataseaza de acesta un recipient si sangele va fi colectat in acest tub. Uneori trebuie sa se recolteze in mai m ulte recipiente. Atunci cand a fost recoltat suficient sange, garoul poate fi de sfacut. Apoi este aplicat un tampon si acul se retrage usor. Se apasa pe locul r espectiv, pentru a opri sangerarea, pentru cateva minute si apoi este aplicat un mic bandaj. Utilizari - pentru diagnosticul diferential al afectiunilor hepatob iliare si pancreatice - in trecut, dozarea acestei enzime a fost folosita ca tes t screening la donatorii de sange pentru depistarea hepatitei. Interferente GOT este crescut in hemoliza (distrugerea hematiilor), lipemie (cresterea lipidelor serice). GOT are valori crescute datorita prafului de calciu din aer (de exemplu in cazul unor lucrari de constructie in laborator). Valori crescute datorita ac tivarii enzimatice in cursul analizei: - tratamente cu oxacilina, ampicilina, op iacee, eritromicina. Valori scazute (datorita cresterii in cursul analizei a enz imele serice ce consuma acid lactic): - cetoacidoza diabetica - boala Beri-Beri (carenta de vitamina B1 tiamina) - afectiuni hepatice severe - hemodializa croni ca (nu se cunoaste cauza) - uremie proportional cu nivelul ureei (nu se cunoaste cauza). Valori crescute Afectiuni hepatice : - valorile extrem de ridicate suge reaza necroza activa a hepatocitelor (celule hepatice). In hepatita acuta virala se inregistreaza cea mai mare crestere (de 20 pana la 100 de ori). - o crestere si o scadere rapida sugereaza o afectiune biliara extrahepatica - administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar sau colecistectomie i n antecedente determina o crestere a LDH si mai ales a ASAT. ASAT creste dupa 24 ore, atinge un maxim dupa 5-8 ore; cresterea poate persista timp de 24 de ore; valorile inregistrate pot fi de 2,5 65 de ori peste valoarea normala - staza sa u compresie venoasa (insuficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara, cancer p rimar sau metastatic, granuloame, ischemie hepatica)

- eclampsie - medicamente si substante chimice hepatotoxice (tetraclorura de car bon). Afectiuni osteomusculare, incluzand si traumatisme, interventii chirurgica le si injectii intramusculare: - mioglobinuria (eliminare urinara de mioglobina proteina prezenta in celulele muschilor striati: muschii scheletului, inima si c are joaca un rol esential in transportul oxigenului spre acesti muschi). Miglobi nuria se intalneste frecvent in sindromul de strivire (traumatism muscular) sau dupa eforturi fizice mari (marsuri pe distante foarte mari). Infarctul miocardic acut Alte afectiuni: - pancreatita acuta - leziuni intestinale (interventii chi rurgicale, infarcte mezenterice) - postiradiere locala (radioterapie) - infarctu l pulmonar (crestere relativ usoara) - infarctul cerebral (in saptamanile imedia t urmatoare creste la 50 % dintre pacienti) - neoplasme cerebrale (ocazional) infarct renal (ocazional) - administrarea unor medicamente (tratamentul cu hepar ina, salicilati, opiacee, tetracicline, clorpromazina, izoniazida) - arsuri - hi potermie - intoxicatii cu ciuperci - intoxicatii cu plumb - anemii hemolitice. V alori marcat crescute (peste 3000 UI/l) - hipotensiunea acuta (infarct miocardic , stari septice, postinterventii chirurgicale pe cord) - toxice hepatice (medica mente) - hepatita virala - traumatisme hepatice - metastaze hepatice - rabdomiol iza (distrugerea tesutului muschilor striati, antrenand eliberarea in sange a un ui pigment muscular toxic mioglobina). Valori scazute - azotemie (cresterea prod usilor de excretie urinara in sange uree, creatinina) - dializa renala cronica deficit cronic de piridoxal fosfat (malnutritie, sarcina, afectiuni hepatice se cundare consumului de alcool). Valori normale - angina pectorala - insuficienta coronariana

- pericardita - insuficienta cardiaca congestiva fara afectare hepatica - posibi le variatii mai mici de 10 UI/l pe zi la aceeasi persoana. Enzimele hepatice (tr ansaminazele) care exploreaza integritatea celulara a ficatului sunt: - ALAT (GP T) alaninaminotransferaza - ASAT (GOT) aspartataminotransferaza Valoarea acestor enzime poate creste de cinci-zece ori in bolile de ficat (hepatita acuta si cro nica, cu sau fara icter, ciroza hepatica), in bolile de inima (infarct miocardic ) sau in bolile muschilor scheletici. ALAT (GPT) reprezinta indicatorul de citol iza hepatica cel mai frecvent folosit pentru depistarea chiar si a unor leziuni hepatice minime. Varietiile acestei enzime depind de afectiunea prezenta. Aceste a pot fi: - in hepatiata virala, valorile GPT (ALAT) cresc de peste 10-20 de ori peste limita superioara - in hepatita cronica persistenta, GPT ul creste de 2-4 ori, iar in hepatita cronica activa creste de 5-10 ori - in ciroza hepatica une ori valorile GPT sunt normale sau sunt crescute in puseele de activitate. Glutam athidrogenaza (GLDH) nu apare in ser in conditii normale. Aceasta enzima creste in necroza (distrugerea celulelor) hepatica, in distrofia acuta hepatica, coma h epatica grava si are semnificatie de indicator de leziune energetica grava la ni vel mitocondrial. Lacticodehidrogenaza (LDH) este prezenta sub forma a 5 izoenzi me: LDH1 LDH5. Cresterile LDH total sunt nespecifice pentru afectiunea hepatica, doar izoenzima LDH5 are o specificitate mai mare. Ornitilcarbamiltransferaza (O CT) este o enzima specifica hepatica, activa in ciclul de reactii biochimice ale organismului (ciclul Krebs). Aceasta enzima este un indicator sensibil de leziu ne hepatica. Utilizari - pentru diagnosticul diferential al afectiunilor hepatob iliare si pancreatice - determinari repetate in scopul stabilirii evolutiei spre cronicizare a hepatitelor virale - valoare GPT evolueaza paralel cu GOT, dar cu valori mai mici, in afectiunile datorate abuzului de alcool. Valori crescute Af ectiuni hepatice : - valorile extrem de ridicate sugereaza necroza activa a hepa tocitelor (celule hepatice). In hepatita acuta virala se inregistreaza cea mai m are crestere (de 20 pana la 100 de ori). - o crestere si o scadere rapida sugere aza o afectiune biliara extrahepatica - administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar sau colecistectomie in antecedente determina o c restere a LDH si mai ales a ASAT

- staza sau compresie venoasa (insuficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara , cancer primar sau metastatic, granuloame, ischemie hepatica) - eclampsie - med icamente si substante chimice hepatotoxice (tetraclorura de carbon). Afectiuni o steomusculare, incluzand si traumatisme, interventii chirurgicale si injectii in tramusculare: - mioglobinuria (eliminare urinara de mioglobina proteina prezenta in celulele muschilor striati: muschii scheletului, inima si care joaca un rol esential in transportul oxigenului spre acesti muschi). Miglobinuria se intalnes te frecvent in sindromul de strivire (traumatism muscular) sau dupa eforturi fiz ice mari (marsuri pe distante foarte mari). Infarctul miocardic acut Obezitate ( creste doar ALAT nu si ASAT; este o crestere moderata de aproximativ 13 ori pest e limita normala) Leucemia acuta limfoblastica rapid progresiva (cresc ambele en zime) Nivelurile sangvine la femei reprezinta aproximativ 75% din cele corespunz atoare barbatilor Alte afectiuni: - pancreatita acuta - leziuni intestinale (int erventii chirurgicale, infarcte mezenterice) - postiradiere locala (radioterapie ) - infarctul pulmonar (crestere relativ usoara) - infarctul cerebral (in saptam anile imediat urmatoare creste la 50 % dintre pacienti) - neoplasme cerebrale (o cazional) - infarct renal (ocazional) - administrarea unor medicamente (tratamen tul cu heparina, salicilati, opiacee, tetracicline, clorpromazina, izoniazida) arsuri - hipotermie - intoxicatii cu ciuperci - intoxiocatii cu plumb - anemii hemolitice. Valori scazute - infectii urinare - neoplazii - deficit de piridoxal fosfat (malnutritie, sarcina, afectiuni hepatice secundare consumului de alcool ). Enzimele hepatice (transaminazele) care exploreaza integritatea celulara a fi catului sunt: - ALAT (GPT) alaninaminotransferaza - ASAT (GOT) aspartataminotran sferaza

Valoarea acestor enzime poate creste de cinci-zece ori in bolile de ficat (hepat ita acuta si cronica, cu sau fara icter, ciroza hepatica), in bolile de inima (i nfarct miocardic) sau in bolile muschilor scheletici. ALAT (GPT) reprezinta indi catorul de citoliza hepatica cel mai frecvent folosit pentru depistarea chiar si a unor leziuni hepatice minime. Varietiile acestei enzime depind de afectiunea prezenta. Acestea pot fi: - in hepatiata virala, valorile GPT (ALAT) cresc de pe ste 10-20 de ori peste limita superioara - in hepatita cronica persistenta, GPT ul creste de 2-4 ori, iar in hepatita cronica activa creste de 5-10 ori - in cir oza hepatica uneori valorile GPT sunt normale sau sunt crescute in puseele de ac tivitate. Glutamathidrogenaza (GLDH) nu apare in ser in conditii normale. Aceast a enzima creste in necroza (distrugerea celulelor) hepatica, in distrofia acuta hepatica, coma hepatica grava si are semnificatie de indicator de leziune energe tica grava la nivel mitocondrial. Lacticodehidrogenaza (LDH) este prezenta sub f orma a 5 izoenzime: LDH1 LDH5. Cresterile LDH total sunt nespecifice pentru afec tiunea hepatica, doar izoenzima LDH5 are o specificitate mai mare. Ornitilcarbam iltransferaza (OCT) este o enzima specifica hepatica, activa in ciclul de reacti i biochimice ale organismului (ciclul Krebs). Aceasta enzima este un indicator s ensibil de leziune hepatica. Utilizari - pentru diagnosticul diferential al afec tiunilor hepatobiliare si pancreatice - determinari repetate in scopul stabiliri i evolutiei spre cronicizare a hepatitelor virale - valoare GPT evolueaza parale l cu GOT, dar cu valori mai mici, in afectiunile datorate abuzului de alcool. Va lori crescute Afectiuni hepatice : - valorile extrem de ridicate sugereaza necro za activa a hepatocitelor (celule hepatice). In hepatita acuta virala se inregis treaza cea mai mare crestere (de 20 pana la 100 de ori). - o crestere si o scade re rapida sugereaza o afectiune biliara extrahepatica - administrarea de opiacee la pacientii cu afectiuni ale tractului biliar sau colecistectomie in anteceden te determina o crestere a LDH si mai ales a ASAT - staza sau compresie venoasa ( insuficienta cardiaca, ciroza, obstructie biliara, cancer primar sau metastatic, granuloame, ischemie hepatica) - eclampsie - medicamente si substante chimice h epatotoxice (tetraclorura de carbon). Afectiuni osteomusculare, incluzand si traumatisme, interventii chirurgicale si injectii intramusculare:

- mioglobinuria (eliminare urinara de mioglobina proteina prezenta in celulele m uschilor striati: muschii scheletului, inima si care joaca un rol esential in tr ansportul oxigenului spre acesti muschi). Miglobinuria se intalneste frecvent in sindromul de strivire (traumatism muscular) sau dupa eforturi fizice mari (mars uri pe distante foarte mari). Infarctul miocardic acut Obezitate (creste doar AL AT nu si ASAT; este o crestere moderata de aproximativ 13 ori peste limita norma la) Leucemia acuta limfoblastica rapid progresiva (cresc ambele enzime) Niveluri le sangvine la femei reprezinta aproximativ 75% din cele corespunzatoare barbati lor Alte afectiuni: - pancreatita acuta - leziuni intestinale (interventii chiru rgicale, infarcte mezenterice) - postiradiere locala (radioterapie) - infarctul pulmonar (crestere relativ usoara) - infarctul cerebral (in saptamanile imediat urmatoare creste la 50 % dintre pacienti) - neoplasme cerebrale (ocazional) - in farct renal (ocazional) - administrarea unor medicamente (tratamentul cu heparin a, salicilati, opiacee, tetracicline, clorpromazina, izoniazida) - arsuri - hipo termie - intoxicatii cu ciuperci - intoxiocatii cu plumb - anemii hemolitice. Va lori scazute - infectii urinare - neoplazii - deficit de piridoxal fosfat (malnu tritie, sarcina, afectiuni hepatice secundare consumului de alcool). Analize hematologice (hematocrit, formula leucocitara, timp de coagulare, analiz a grupelor de sange, etc.) Generalitati Sangele omului este compus din doua elemente esentiale: partea lichida alcatuita din apa, din substante organice si minerale solubile si partea solida alcatuita din elemente celulare (globule rosii, globule albe si trombocite). In situatia in care sangele recoltat din vena pacientului este introdus intr-o eprubeta se c oaguleaza

dupa cateva minute. Apoi acesta se separa intr-un strat lichid, superior, care s e numeste ser si intr-un strat inferior, solid care este cheagul. Daca in eprube ta in care s-a recoltat sangele se adauga o substanta anticoagulanta (prin care se impiedica coagularea sangelui) atunci sangele nu se mai coaguleaza, dar se se para tot in doua straturi: stratul superior, lichid constituit din plasma si str atul inferior, solid, constituit din elementele celuare necoagulate. Din aceste doua componente ser si plasma sanguina se vor efectua principalele analize medic ale biochimice si serologice. Din elementele celulare sanguine se realizeaza ana lizele hematologice. Analizele hematologice cerceteaza numarul, forma, caracteri sticile si compozitia elementelor celulare ale sangelui. Hematocritul Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul const a in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta ant iocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se cen trifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separa rea sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globul e rosii, care constituie hematocritul. Hematocritul se poate defini ca fiind vol umul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total al sangelul din tubul de sticla. Valori normale ale hematocritului: - la barbati = 40-48% la femei = 36-42% - la copii 2-15 ani = 36-39%. Cresterea hematocritului se inta lneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra, pri n varsaturi (deshidratare) precum si in boala care se caracterizeaza prin creste rea exagerata a numarului de globule rosii (poliglobulie). Scaderea hematocritul ui se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelo r rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie. Hemoglobina Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii e ste data de o substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, numit h emoglobina. Aceasta substanta are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nive lul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul, la celule. Sca derea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie r educerii continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule rosii, dar ace stea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele c ontine hemoglobina in limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului d e globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sang e, fie in grame la 100 ml sange. Valori normale ale hemoglobinei: - la barbati = 13-16 g la 100 ml sange - la femei = 11-15 g la 100 ml sange. Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)

Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o pi catura de sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe u n volum foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange. Valori normale ale numarului de globule rosii: - barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub - femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub - copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioan e pe 1 mm cub. O scadere sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica o anemie, care trebuie tratata. Anemiile sunt produse de numero asecauze: pierderi mari de sange (hemoragii), boli infectioase acute si cronice, boli produse de paraziti, intoxicatii cu diferite substante chimice, lipsa de f ier si de vitamine, subalimentatie etc. Cresterea numarului de globule rosii pes te 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in pierderile mari de apa (deshidrat are) si in poliglobulie (eritrocitoza), boala rara. Numaratoarea globulelor albe Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor rosii, dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic. V alori normale ale numarului de globule albe: - la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub - la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub. Un numar crescut de leucocite (le ucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau paraziti, in infecti ile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un mijloc natural de aparare a organismului deoarece prin mobilizarea unui numar m are de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene, organismul lupta impotriva infectiilor. Un numar foarte crescut de leucocite pe ste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in infectii d eosebit de grave, peritonite, septicemii, etc. Scaderea numarului de leucocite s ub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri, in anemii, organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in imbolnavirea m aduvei osoase structura responsabila cu producerea acestora. Formula leucocitara Globulele albe din sange nu sunt toate la fel fiind foarte variate ca forma, st ructura si functii. Dupa modul in care ele se coloreaza cu colorantii s-au descr is mai multe tipuri de globule albe, fiecare avand un anumit rol in organism si o semnificatie. In cele ce urmeaza vom descrie numai patru tipuri de leucocite, dintre cele mai importante, care se exprima in procente. Polinuclearele sau gran ulocitele neutrofile Reprezinta procentul cel mai mare de leucocite din sange. C resterea numarului de neutrofile se intalneste in bolile infectioase acute, de o bicei atunci cand creste si numarul de leucocite. Scaderea procentului de neutro file se produce in bolile infectioase cronice. Este o scadere relativa prin cres terea procentului altor tipuri de leucocite. Polinuclearele sau granulocitele eozinofile

Ssunt in procent crescut mai ales in bolile produse de paraziti si in bolile ale rgice. Monocitele Monocitele se gasesc crescute in bolile produse de virusuri si in unele boli de sange. Limfocitele Limfocitele in procent mare se intalnesc in bolile cronice, in bolile virale si bolile de sange. Scaderea relativa a limfoc itelor are loc in bolile care cresc numarul de granulocite neutrofile. Numaratoa rea trombocitelor Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au ro lul important de a produce coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie , prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna in gramezi si contrib uie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului si inchiderea ranii si deci l a oprirea hemoragiei. Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi. Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangereare a vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice o peratie, se recomanda numaratoarea trombocitelor. Din contra, cresterea numarulu i de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc. Timpul de coagulare (T.C.) Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in caz ul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. d upa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui. Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute. Depasir ea acestui timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarzie re, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii. Un T.C. scazut (sub cin ci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la coagul area sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii mi crobiene. Timpul de sangerare (T.S.) Este o analiza care se efecteaza tot in sco pul cercetarii puterii de coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe lama, in a fara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se inteapa usor lobul urec hii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza. Valori normale ale timpului de san gerare: 3-4 minute. Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagul are a sangelui, cu tendinta la hemoragie. Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmei

Analiza se face cand medicul suspecteaza o tulburare in coagularea sangelui mai ales dupa tratament cu substante anticoagulate (trompostop, heparina, etc.). Dep asirea dozei acestor medicamente poate scadea capacitatea de coagulare a sangelu i, fapt ce predispune la hemoragii. Rezultatul analizei se exprima in timpul nec esar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a adaugat o cantitate de calciu. Val ori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde. Timpul Quick sau timpul de prot rombina Exploreaza capacitatea de coagulare a sangelui. Intr-o eprubeta peste pl asma bolnavului se adauga un reactiv special si se cronometreaza timpul, in secu nde, necesar pentru coagularea plasmei. Rezultatele se mai dau si in procente de activitate a protrombinei. Valori normale ale timpului Quick: 12-15 secunde sau 80-100%. Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (bol i de sange, boli de ficat), in lipsa vitaminei k, dupa un tratament cu medicamen te anticoagulante, cu aspirina, salicilati, etc. In afara de analizele mentionat e, in vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea sangelu i, medicul mai poate recomanda si alte analize. Toate aceste analize sau probe de coagulare a sangelui se fac cand se suspecteaza diferite boli in care coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care favorizeaza formarea de trombi in vasele sanguine. De asemenea, a ceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale, pentru a se stabi li daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari r epetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari efectul acestora. Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH) Este o a naliza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii de a sedimenta, d e a se depune intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost ame stecat cu o substanta anticoagulanta. VSH se deosebeste de hematocrit prin faptu l ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii, fara ca sa fie centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa nu marul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore. Valori normale ale vit ezei de sedimentare a hematiilor: - la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore - la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore - la copii mici = 7-11 mm l a o ora. Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat scade inaltimea stra tului inferior compus din globule rosii, cu atat valoarea VSH este maicrescuta, mai mare. Cresterea VSH se intalneste in numeroase boli. Din aceasta cauza, o cr estere a VSH nu este specifica si nu poate pune un diagnostic de boala ci arata medicului ca undeva in organism exista o infectie acuta sau cronica, o boala cro nica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne (fic at, rinichi, plamani, etc.). VSH este o analiza de orientare si numai medicul se pricepe sa caute dintre sutele de cauze pe cea care a produs cresterea peste no rmal a valorii VSH.

Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lip sa altor simptome de boala. In acest caz, repetarea analizei dupa doua saptamani este absolut necesara. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, med icul isi poate da seama si de evolutia bolii. Dar VSH poate creste si in unele c onditii fiziologice, asa cum s-a constatat la femei in perioada menstruala sau d upa luna a patra de sarcina, ori la persoanele mai in varsta. Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala cons titutional. Totusi cresteri foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate in fectiile acute microbiene si virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice, ale rinichilor, in boli tumorale, etc. Analiza grupelor de sange Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difer a din punct de vedere imunologic. Ele se deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in co mpozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine s istemul OAB si sistemul RH. Sistemul OAB Sistemul OAB cuprinde patru grupe sangu ine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii contin o substanta cu rol de antige n numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(I V), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua aglutin ine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele r espective (anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulel or rosii. Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange s a nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpi i anti-B. Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutino gene) i s-a spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost nu mite donatori universali de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiect ii care poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accident e de transfuzie. Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot pr imi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de aceea au fost numiti primito ri universali de sange. Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se pu tea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transf uzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produc e accidente grave de transfuzie. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si ABIV. Grupele umane san guine in sistemul OAB Denumire Prezent Prezent a a anigenului a anticorpilor gru pei sanguine pe globulele in ser rosii 0 sau I Nu are Anti-A si Anti-B De la cine se poate primi sange Num ai de la grupa 0 La cine se poate da sange La toate grupele (donator

A sau II A Anti-B De la grupa 0 si A De la grupa 0 si B B sau III B Anti-A De la toate grupele (primitor universal) Toate persoanele au obligatia sa aiba t recuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe carnetul de conducere auto sau pe pasaport. Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schi mba in timpul vietii, in unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe sanguine, lucru foarte d ificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie. Desi s-au fac ut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau defe cte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange. S istemul Rh AB sau IV A si B Nu are universal) Num ai la grupa A si AB Num ai la grupa B si AB Num ai la grupa AB Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care sa descris prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (R h pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din popul atie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se numesc Rh negativ e. In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globu lele rosii ale persoanelor Rh negative nu contin factor Rh, sangele acestora poa te fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind facto rul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh). Dar in cazul un ei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh, care c u ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulel or rosii ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv. Cu ocaz ia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in s angele mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sa rcini acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe car e le distruge (hemoliza), provocandu-i icter si anemie grava. Daca si mama si so tul sunt Rh negativi nu este nici un pericol pentru copil. De asemenea, daca amb ii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista nici u n fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa care are un sot Rh po zitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare. Dar daca copilul este Rh pozitiv (ca s i tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze mama (Rh negat iva) cu

anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In acest c az, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile ami ntite. De aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factoru l Rh, iar in cazul in care ele sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si soti i. Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru observa tie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea apare la copii. Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la f etele care urmeaza sa faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebui e sa primeasca un sange identic. Pentru ca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor actiona asupra copilului atunci cand vor fi g ravide. In unele situatii, mama Rh negativa cu copil Rh pozitiv poate avea antic orpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz se contraindic a alaptarea copilului. Analize imunologice (sifilis, reumatism, febra tifoida, bruceloza, boli virale) Generalitati Imunologia este stiinta care se ocupa cu studiul imunitatii organis mului. Imunitatea este o stare de rezistenta a omului fata de bolile infectioase provocate de microbi, virusuri, etc. Unele persoane au o imunitate naturala adi ca sunt din nastere rezistente la o serie de boli. Alte persoane isi castiga imu nitatea, rezistenta la boli fie facand o boala (pe care a doua oara nu o mai fac ), fie vaccinandu-se contra unor anumite boli. La baza imunitatii sta formarea d e substante protectoare numite anticorpi. Anticorpii Anticorpii sunt substante c himice complicate pe care ii fabrica organismul ca raspuns la patrunderea in san ge a numeroase substante straine organismului (antigene) asa cum sunt microbii, virusurile, parazitii etc. De asemenea, anticorpii se formeaza si atunci cand in organism patrund (pe cale digestiva sau prin injectii) diferite substante cum s unt serurile si vaccinurile. Producerea de anticorpi incepe imediat dupa patrund erea substantei straine (antigenul) in organism, dar trebuie sa treaca 710 zile de la contactul cu antigenul pentru ca organismul sa poata fabrica suficienti an ticorpi cu care sa lupte contra bolii si care sa poata fi gasiti cu ajutorul ana lizelor de laborator. Anticorpii sunt specifici pentru fiecare agent patogen, pe ntru fiecare boala, ei persista in organism chiar si dupa vindecarea bolii, luni si ani, uneori chiar toata viata. Cu alte cuvinte, anticorpii sunt martorii une i infectii trecute (imunizare naturala) sau a unei vaccinari (imunizare artifici ala). Acesti anticorpi se gasesc in sange, urina, lapte, in tesuturile organismu lui, etc. de unde pot fi pusi in evidenta cu ajutorul analizelor imunologice. As tfel, punand in contact, intr-o eprubeta, anticorpii din ser cu antigenul prepar at in laborator, se produce o reactie antigen-anticorpi, care se face vizibila c u ochiul liber prin diferite tehnici de laborator. Deoarece pentru evidentierea anticorpilor din sange se foloseste serul de la omul bolnav sau sanatos, aceste analize se mai numesc si analize serologice. In unele cazuri de boli, cunoscandu -se anticorpii specifici, se poate analiza si gasi antigenul care este necunoscu t. Asa se procedeaza in diagnosticul de labortor al gripei, al hepatitei virale (antigen A) etc. Analizele imunologice se bazeaza pe reactia (unirea) dintre ant igenul specific si anticorpii specifici din serul care se cerceteaza. Reactia an tigen-anticorp poate fi

facuta fie in eprubeta, fie pe pielea omului. Aceste analize se fac pentru desco perirea acelor boli la care nu este posibil sa se puna in evidenta angentul pato gen cauzator de boala (microb, virus etc.) din anumite motive, dupa cum urmeaza. Uneori bolnavul vine prea tarziu la laborator, dupa ce microbul a disparut din organism, fie dupa o vindecare naturala, fara tratament, fie dupa o vindecare in urma tratamentului cu antibiotice, de exemplu: febra tifoida, infectii cu strep tococ, brucelorza, tifosul exantematic si alte boli. Microbul poate sa dispara d e la locul de intrare si se localizeaza in diferite organe din corp, asa cum se intampla in sifilis. In bolile produse de virusuri (gripa, pojarul, oreionul, po liomielita, hepatita etc.) acestea cerceteaza urmele lasate de boala, adica anti corpii. In toate aceste cazuri, diagnosticul de laborator se poate pune retrospe ctiv dupa ce a trecut boala, prin cautarea in sange a anticorpilor care au fost produsi in organism sub influenta agentilor patogeni. Analizele imunologice se f ac pentru diagnosticarea urmatoarelor boli: Sifilisul Dupa 4-5 saptamani de la i nfectie, anticorpii produsi de spirocheta sifilisului se pot pune in evidenta cu ajutorul uneia sau a mai multor reactii: reactia BordetWassermann, ractia V.D.R .L., reactia Meinicke, reactia Kline, reactia Kahn si altele. In cazul in care i n ser exista anticorpii sfilitici, se spune ca analizele au iesit "pozitive" iar in absenta anticorpilor analizele sunt socotite "negative". In raport de cantit atea de anticorpi gasita, rezultatul se noteaza cu unul pana la 4 plusuri (cruci ). Analizele de mai sus nu sunt totdeauna specifice pentru sifilis; in unele caz uri pot apare analize pozitive si in alte boli. Cand se intalnesc astfel de situ atii se fac analize suplimentare, specifice pentru sifilis, asa incat laboratoru l poate preciza daca este vorba sau nu de aceasta boala. Daca un bolnav cu sifil is, se trateaza corect cu antibiotice de la primele simptome de boala (atunci ca nd apare sancrul sifilitic pe organele genitale), cantitatea de anticorpi sifili tici din ser scade rapid sau anticorpii pot chiar sa dispara din sange, dupa 2-3 luni de tratament. Insa daca boala este descoperita si tratata prea tarziu (dup a luni sau ani de la infectie) atunci si disparitia anticorpilor din sange se fa ce incet, in timp de luni sau ani. Chiar daca spirochetele dispar din corp dupa tratamentul cu antibiotice, anticorpii sifilitici mai persista mult timp in sang e. In unele cazuri, cand sifilisul a atins si sistemul nervos, cercetarea antico rpilor sifilitici se face si din lichidul cefalorahidian extras din sira spinari i. Persoanele cu analize "pozitive" care sunt casatorite sunt obligate sa-si duc a la laborator si partenerul pentru a i se face analiza de depistare a anticorpi lor sifilitici. Reumatismul Este produs (printre alte cauze) si de catre infecti a cu streptococ. Anticorpii produsi de streptococ se pot depista in sange dupa c irca 2 saptamani de la infectia streptococica unde persista timp de 3-6 luni de la infectie. Reactia ASLO Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anti corpii antistreptococici, care se numesc antistreptolizine. Rezultatele se expri ma in unitati ASLO/ml ser. Valori normale: 166-200 U/ml O reactie pozitiva cu va lori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost o infe ctie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului,

chiar daca in prezent microbul nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri re actia iese pozitiva si la persoanele care poarta streptococul in gat, fara sa pr ezinte semne de infectie streptococica. Analiza ASLO se recomana atat pentru dep istarea infectiilor streptococice (faringita, amigdalita, scarlatina) cat si pen tru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare. Revenirea la nor mal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand creste rea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ. De aceea repetarea acestei analize este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptoc oc mai ales la copii si tineri: reumatism articular acut, boli de inima, boli de rinichi(glomerulornefrita). Analiza factorului reumatoid (FR) Factorul reumatoi d este o substanta anormala care se gaseste in serul bolnavilor cu dureri aritic ulare reumatismale cronice (artita reumatoida), fara sa aiba legatura cu infecti a streptococica. Pentru analiza FR se folosesc urmatoarele doua teste: Reactia L atex-FR, care este pozitiva la circa 80% din bolnavii cu artrita reumatoida. Rea ctia nu este pozitiva in cazurile de reumatism articular acut. Daca reactia este pozitiva, se noteaza cu 1-4 plusuri. Reactia Waaler-Rose, in mod normal omul sa natos nu are in ser FR, dar reactia care este pozitiva la un nivel de peste 1/10 indica prezenta FR. Proteina C reactiva Este o proteina serica normala, care se gaseste la bolnavii cu diferite infectii microbiene (cu streptococ, pneumococ e tc.) in inflamatii (reumatism), in infarctul miocardic, in tumori, etc. Analiza este ajutatoare, pentru ca singura nu poate pune diagnosticul de boala. Prezenta proteinei C reactive in sange se noteaza cu 1-3 plusuri. Febra tifoida Pentru d iagnosticul acestei boli se foloseste reactia Widal. Valorarea reactiei este max ima in prima luna de la infectie si descreste dupa cateva luni fara ca totusi an ticorpii sa dispara complet din sange. Persoanele care au fost vaccinate contra febrei tifoide cu vaccin antitific produc anticorpi care pot falsifica rezultate le analizei, dand reactii fals pozitive. De aceea aceste persoane trebuie sa cun oasca ce vaccinari recente au facut si sa comunice acest lucru medicului. Rezult atele se dau sub forma de fractie, numitorul reprezentand limita inferioara pana la care reactia antigenanticorpi este vizibila in eprubeta. Valori normale: 0-1 /100 Daca anticorpii gasiti in ser sunt intr-o concentratie mai mare, se poate s uspecta o febra tifoida. Iar daca dupa 7 zile, la repetarea analizei, concentrat ia anticorpilor creste de 2-3 ori, atunci diagnosticul de febra tifoida este sig ur. Tifosul exantematic Se depisteaza prin reactia Weil Felix care are aceeasi s emnificatie si se interpreteaza la fel ca reactia Widal Bruceloza

Este o boala care se ia de la animalele bolnave, mai ales de catre persoanele ca re lucreaza in zootehnie. Pentru depistare se fac reactiile Wrigh si Huddleson. Aeste analize sunt singurele care pot stabili diagnosticul de boala pentru ca mi crobul burcelorzei nu se poate depista totdeauna. Omul sanatos nu poseda in sang e anitocorpi ai brucelozei. Analizele sunt considerate pozitive cand tirul react iei Wright depaseste 1/100, iar cel al reactiei Huddleson 1/200. Bolile virale L a aceste boli diagnosticul serologic se pune pe baza prezentei anticorpilor spec ifici in ser. Dar aceste analize se fac numai in spitalele de boli infectioase s i in institutele de cercetare. Pentru depistarea bolilor virale se folosesc urma torele analize: reactia de hemaglutinare (HA), reactia de fixare a complementulu i (RFC) si reactia de seroneutralizare (RSN). Cu ajutorul acestor reactii serolo gice se poate pune diagnosticul de gripa, de rujeola, de oreion, de poliomielita , etc. Ca laboratorul sa poata preciza diagnosticul de boala virala este necesar sa analizeze de doua ori serul bolnavului: la inceputul bolii si dupa 7-10 zile , pentru a constata cresterea concentratiei de anticorpi. Aceste analize se mai fac si pentru cercetarea anticorpilor care iau nastere in organismul omului dupa diferitele vaccinari (contra gripei, rujeolei, poliomielitei, etc.) in vederea aprecierii eficientei vaccinarilor. O analiza curenta care se face pentru diagno sticul hepatitei virale le tip B este aceea care depisteaza antigenul Australia (Ag Au). Se cunoaste ca exista cel putin doua tipuri de hepatita virala, produse de virusul de tip A si respectiv de tip B. - tipul A de virus este transmis omu lui pe cale orala (apa, alimente, maini nespalate) si produce o hepatita cu cara cter epidemic si cu o perioada de incubatie scurta, de 2-6 saptamani. Acest tip de hepatita nu se poate diagnostica imunologic deoarece bolnavii nu poseda in sa nge antigen Australia. - tipul B de virus este transmis omului prin injectii, tr ansfuzii, operatii, pe cale genitala si probabil pe cale orala. Hepatita produsa de acest virus se intalneste sub forma de cazuri izolate si are o perioada lung a de incubatie (2-6 luni). Acest tip de hepatita se poate diagnostica cu ajutoru l laboratorului cautand in singele bolnavului antigenul Australia sau antigenul hepatitei B (Ag HB), care se crede ca este chiar virusul hepatitei virale tip B. Trebuie mentionat ca acest antigen se gaseste nu numai in hepatita virala cu ic ter (galbinare) ci si in hepatita fara icter, fapt care ajuta la stabilirea unui diagnostic si tratament prococe. In unele cazuri antigenul Australia apare in s angele bolnavilor chiar inainte de aparitia primelor semne de boala, situatie ca re, de asemenea, ajuta la punerea unui diagnostic precoce. Dupa vindecarea fazei acute a hepatitei, la marea majoritate a bolnavilor, antigenul Australia dispar e din sange. Persistenta acestui antigen in sangele bolnavului, mai multe luni d upa vindecarea clinica, presupune ca hepatita nu este vindecata din punctul de v edere al laboratorului si ca boala poate trece in hepatita cronica. Trebuie stiu t ca exista si bolnavi de hepatita virala acuta tip B, la care nu se poate pune in evidenta antigenul Australia. In concluzie, cercetarea antigenului Australia este importanta pentru: - diagnosticarea unei hepatite virale acute sau cronice de tip B - constatarea momentului in care AgAu au disparut din sange (vindecarea bolii) - depistarea persoanelor chiar sanatoase care poarta virusul in sange ac estea prezinta riscul de a transmite si raspandi hepatita virala la alti oameni - depistarea AgAu la subiectii care doneaza sange; persoanele care poseda AgAu n u pot fi donatori pentru ca sangele lor poate provoca hepatita de transfuzie la persoanele care primesc acest sange. Bolile parazitare

Pentru depistarea acestor boli se fac rareori analize imunologice. Numai in hida tidoza (chist hidatic), boala frecventa produsa de parazitul Taenia ehinococcus, se face analiza Weinberg-Pirvu, care poate depista in ser anticorpii produsi de parazit. Dupa scoaterea chirurgicala a parazitului (chistul hidatic) din corp, anticorpii respectivi dispar treptat din sange. Punerea in evidenta a anticorpil or se face nu numai in sangele sau serul bolnavilor sau a fostilor bolnavi ci si in tesuturile lor, in special la nivelul pielii. Astfel, daca se injecteaza in piele o picatura de antigen (microb omorat, extracte de microbi, de paraziti, de ciuperci sau alte toxine ale acestora) atunci in piele, la locul injectiei are loc unirea antigenului cu anticorpii producandu-se o reactie locala antigen-anti corp. Aceasta reactie se manifesta dupa cateva ore sau zile de la injectie prin roseata, umflatura, macarime, uneori durere. In raport de marimea diametrului re actiei, rezultatele se noteaza cu plusuri de la 1 la 4. Reactii intradermice Iat a cele mai importante reactii alergice ale pielii (reactii intradermice) care se fac la antebrat: Reactia sau intradermoreactia (IDR) la tuberculina se face pen tru a preciza daca in organism este sau a fost o infectie recenta cu bacilul tub erculozei (bacilul Koch). Se injecteaza in pielea de la nivelul antebratului o c antitate mica de tuberculina (un extract de bacili ai tuberculozei). Dupa 24-72 ore se observa daca la locul infectiei apare reactia locala. In raport de marime a acestei reactii se poate aprecia daca omul are in organism o infectie tubercul oasa si daca aceasta infectie este de data recenta sau este mai veche. In mod no rmal peste 60% din copii si tineri si peste 90% din adulti au in organismul lor o veche infectie tuberculoasa care s-a vindecat fara ca omul sa stie ca a fost i nfectat. Dar, prin vindecarea infectiei tuberculoase, organismul a capatat o oar ecare rezistenta, un fel de imunitate impotriva bacilului Koch. In acest caz, ID R la tuberculina apare pozitiva. Persoanele care nu au venit niciodata in contac t cu bacilul Koch au IDR la tuberculina negativa adica nu prezinta nici o reacti e in locul unde s-a injectat antigenul. Ele se pot infecta mai usor si mai rapid la varsta adulta, atunci cand intra in contact cu un bolnav detuberculoza. De a ceea, la copii si tineri li se face in mod obligatoriu IDR la tuberculina cu sco pul de a depista pe aceia care au reactie negativa, in vederea unei vaccinari cu vaccin contra tuberculozei (vaccin BCG). Reactia Cassoni se face prin injectare a la antebrt a unui extract din parazitul Taenia echinococcus; daca omul are in corpul sau parazitul cauzator al hidatiozei sau chistului hidatic se produce o r eactie puternica Reactia Dick poate pune un diagnostic retrospectiv de infectie streptococica (scarlatina) mai ales la copii Reactia Schick arata daca un copil are sau nu anticorpi de difterie. In cazul in care nu are anticorpi el se vaccin eaza cu vaccin atidifteric, pentru ca astfel organismul sa poata produce anticor pi contra acestei boli Reactia la brucelina depisteaza persoanele bolnave de bruceloza. Reactia ramane pozitiva toata viata la persoanele care au suferit de aceasta boala. IDR se comp leteaza si cu alte analize imunologice mentionalte anterior

Reactia la trichinelina ajuta la punerea diagnosticului de trichinoza, boala pro dusa de un parazit care se ia din carnea de porc bolnav ce n-a fost suficient pr elucrata termic De retinut! Toate aceste reactii imunologice facute fie in eprub eta, fie pe pielea omului (indiferent daca sunt pozitive sau negative) se repeta la diferite intervale de timp atat pentru stabilirea unui diagnostic corect cat si pentru a constata daca tratamentul facut a avut efectul scontat. In afara de rmoreactiilor cu extracte de bacterii, ciuperci, paraziti, se mai fac IDR pentru depistara unor boli alergice neinfectioase (astm pulmonar, boala fanului, urtic arie etc.) cu extracte din peri de animale, din fulgi, plante, polen, praf de ca sa, etc. Analize medicale premergatoare sarcinii Rubeola, infectia primara cu virusul citomegalic, toxoplasmoza, sifilisul sunt i nfectii care daca sunt contractate in anumite perioade din sarcina prezinta risc ul de a fi transmise la fat si de a produce avorturi, moartea fatului in uter sa u malformatii fetale. In laborator sunt disponibile teste serologice care pun in evidenta anticorpii indreptati impotriva agentilor patogeni care declanseaza ac este infectii. In functie de tipul anticorpilor depistati se poate aprecia stadi ul infectiei, prezenta sau bsenta imunitatii. Rubeola Astfel in cazul rubeolei, prezenta anticorpilor de tip IgG cu anticorpi IgM negativi semnifica faptul ca p acienta are imunitate fata de acest virus si nu mai necesita testari ulterioare. Uneori anticorpii de tip IgG sunt prezenti in titru (cantitate) inalt, in absen ta anticorpilor de tip IgM si ei vor ramane la acest nivel o perioada de timp in delungata (imunitate cu titru inalt). Este bine ca acest lucru sa fie cunoscut i n prealabil, pentru ca depistarea lor in primul trimestru de sarcina ar putea cr ea confuzii si chiar duce la intreruperi de sarcina nejustificate. Daca atat ant icorpii de tip IgG cat si anticorpii IgM sunt negativi, inseamna ca pacienta nu are imunitate fata de virusul rubeolei si trebuie sa evite contactul cu persoane le infectate mai ales in cursul epidemiilor de rubeola. Toxoplasma gondii Acelas i tip de serologie se aplica si in cazul infectiilor cu Toxoplasma gondii. Antic orpii IgG pozitivi cu IgM negativ demonstreaza prezenta imunitatii si nu mai est e necesara in general repetarea testelor in cursul sarcinii. Deoarece in ultimul timp, in literatura de specialitate s-au descris unele cazuri fie de reinfectie , fie de reactivare a unei infectii latente, o atentie deosebita va fi acordata prezentei de anticorpi IgG in titru foarte mare sau intr-un titru care creste se mnificativ in cursul a 2-3 saptamani. Pentru a depista aceste cazuri rare este n evoie de o colaborare stansa intre medicul ginecolog-obstetrician, parazitolog s i medicul de laborator. Daca atat IgG cat si IgM sunt negative, pacienta nu prez inta imunitate fata de oxoplasma si trebuie monitorizata atent pe perioada sarci nii, recomandandu-se evitarea stricta a contactului cu animale si respectarea ma surilor de igiena referitoare la prepararea alimentelor.

Virusul citomegalic Virusul citomegalic poate determina malformatii la fat. Infe ctia cu virusul citomegalic este mai putin investigata comparativ cu celelalte i nfectii congenitale. Totusi trebuie mentionat faptul ca virusul citomegalic poat e determina malformatii la fat la fel ca si virusul rubeolic. Infectia cu virusu l citomegalic este foarte raspandita in randul populatiei dar s-a demonstrat ca numai infectia primara, survenita in cursul sarcinii si nu reactivarile unei inf ectii deja existente, prezinta risc asupra fatului. De aceea, daca pre-conceptio nal pacienta prezinta anticorpi de tip IgG in absenta anticorpilor de tip IgM (s ituatia cea mai frecvent intalnita) nu exista nici un risc la viitoarea sarcina. Efectuarea unui screening corect pre-conceptie ar trebui sa faca parte obligato riu din acest proces de pregatire, pentru a diagnostica din timp anumite afectiu ni si a evalua posibilitatea unor complicatii ce ar putea surveni pe parcursul s arcinii. Efectuarea anumitor investigatii de laborator in perioada dinaintea sar cinii scuteste viitoarele mame de ingrijorari inutile in timpul sarcinii. In pri mul rand este foarte important sa existe o evaluare corecta a riscului de infect ii congenitale. Printre alte analize curente recomandate a fi efectuate pre-conc eptie se numara si hemograma, utila in special pentru diagnosticarea anemiilor ( cel mai frecvent a anemiei feriprive, a betatalasemiei minor sau a altor hemoglo binopatii). Efectuarea grupului sanguin si a factorului Rh la ambii parteneri es te foarte importanta pentru a evalua riscurile de incompatibilitate. Aceste anal ize de laborator efectuate inainte de a avea o sarcina nu au rolul de a crea "pa nica" viitoarelor mame, ci au rolul de a le informa pentru a preveni si trata po sibile afectiuni cu repercusiuni asupra starii de anatate a cuplului, dar mai al es asupra sanatatii unui viitor copil. Sursa: www.copilul.ro Sifilisul Serologia pentru sifilis (VDRL si TPHA) trebuie efectuata obligatoriu pre-conceptie la am bii parteneri. Sunt foarte frecvente cazurile de sifilis secundar depistate inta mplator cu ocazia efectuarii serologiei la angajare sau prenuptial. Treponema pa llidum - agentul etiologic al sifilisului poate traversa placenta si afecta fatu l dupa saptamana 20 de sarcina. Infectia cu HIV Serologia pentru HIV ar trebui e fectuata la ambii parteneri, bineinteles cu acordul acestora. Infectia cu Chlamy dia trachomatis Infectiile genitale cu Chlamydia trachomatis constituie cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala. Printre complicatiile ce se pot instala in lipsa tratame ntului adecvat se numara si avortul spontan. Din acest motiv diagnosticul precoc e, inainte de conceptie si tratarea corecta a ambilor parteneri previne aparitia acestor complicatii. Uneori, o infectie cronica cu Chlamydia trachomatis consti tuie cauza infertilitatii pentru care un cuplu solicita consult medical. Pentru diagnosticarea infectiilor cu Chlamydia se poate recurge la teste serologice sau la detectarea directa

a antigenului in secretiile genitale. Prezenta anticorpilor de tip IgA se asocia za intotdeauna cu o infectie activa. Analize microbiologice (hemocultura, coprocultura, urocultura, bilicultura, anal iza microbilor din nas, gat, urechi, sputa, secretii ale organelor genitale, din boli ale pielii) Generalitati Aceste analize se fac cu scopul de a pune in evidenta o serie de mi crobi, care pot cauza infectii acute si cronice. Deoarece microbii sunt "fiinte" prea mici pentru a putea fi vazuti cu ochiul liber, ei se pun in evidenta prin doua metode si anume: - prin examinarea lor la microscopul optic care poate mari pana la 1500 de ori sau cel electronic care mareste de cateva zeci de mii de or i. Microbii vazuti la microscop au dimensiuni foarte mici, de 1-10 microni, un m icron fiind a mia parte dintr-un milimetru. Ei au diferite forme: punct (coci), betisor (bacili), spirale (spirochete), virgula (vibrioni). Cocii se aseaza de o bicei in gramezi (stafilococi) sau in siruri (streptococi). - prin cresterea mic robilor pe medii de cultura adica pe niste substante hranitoare speciale, lichid e si solide. Cand microbii cresc pe mediile lichide, ei tulbura mediul, asa cum se intampla in cazul fermentarii vinului de catre microorganisme. Pe mediile sol ide, care se prepara in niste cutii de sticla, acoperite, microbii cresc formand fiecare cate o colonie ce contine miliarde de microbi rezultati din inmultirea microbilori initiali. Microbii saprofiti se gasesc in mod obisnuit in organele o mului care comunica cu mediul exterior. Ei nu sunt periculosi pentru om si in un ele cazuri sunt chiar necesari pentru ca prezenta lor previne instalarea unor mi crobi mai periculosi. In tubul digestiv exista microbi saprofiti care ajuta la d igerarea resturilor alimentare sau care fabrica vitamine necesare organismului. Totusi, in unele situatii de slabire a rezistentei organismului, unii din acesti microbi saprofiti pot deveni agresivi si invadand diferite organe ale corpului, produc stari de boala. Microbii patogeni - cauzeaza boala, ei nu se gasesc in m od normal in corpul omului ci patrund in organism cu diferite ocazii. Cercetarea microbilor se face in toate secretiile si excretiile normale sau patologice, in orice produs provenit din organismul omului: sange, urina, materii fecale, bila , sputa, secretii provenite din gat, urechi, organe genitale, etc. In toate aces te produse se gasesc milioane de microbi de diferite specii, dar laboratorul fol oseste o serie de metode pentru a depista numai pe acei microbi patogeni cauzato ri ai bolilor. Analiza microbilor din sange (hemocultura) Aceasta analiza se face in bolile infectioase, in bolile cu stari febrile prelun gite, in bolile cronice in care nu s-au depistat microbi prin alte metode. Anali za se face numai in spital si ajuta la descoperirea febrei tifoide, a febrelor p aratifoide, a endocarditei si septicemiei, provocate de o serie de microbi: staf ilococi, streptococi,

pneumococi, bacili (coli, proteus, piocianic, tific), spirochete, ricketsii etc. Acesti microbi care in mod normal nu se gasesc in sange, se pun mai bine in evi denta in momentul cand apare frisonul (tremuraturile) si febra. De aceea, bolnav ul trebuie sa anunte medicul cand apar aceste simptome, pentru a se recolta sang ele in acel moment. Analiza microbilor din materiile fecale (coprocultura) De ob icei, materiile fecale (scaunul) contin miliarde de microbi saprofiti care ajuta la putrefactia si fermentarea resturilor de alimente din intestin, deseuri ce n u au fost folosite de catre organism. Alti microbi din intestin sunt necesari la producerea vitaminelor din brupa B sau a unor antibiotice ce distrug microbii p atogeni. Sunt cazuri cand microbii saprofiti din intestin (stafilococi, bacili, coli, proteus, piocianic etc.) in urma greselilor de alimentatie sau a tratament ului cu antibiotice pot deveni agresivi, se inmultesc si provoaca infectii ale i ntestinului subtire (enterita), infectii ale intestinului gros (colita) ori infe ctii ale intregului intestin (enterocolita). In afara de acesti microbi, enteroc olitele mai pot fi produse si de microbi patogeni care se iau din apa, alimente, de la omul bolnav, astfel: bacilul tific al febrei tifoide si microbii inruditi cu acesta (Salmonele), bacilul dizenteriei (shigella) si microbul holerei, boal a care mai bantuie in unele tari calde si de unde poate fi adusa si in tara noas tra de calatorii straini sau indigeni. Acesti microbi patogeni se gasesc nu numa i la bolnavi ci uneori si la fosti bolnavi, care ii raspandesc prin materiile fe cale. De aceea, fostii bolnavi trebuie sa faca coproculturi repetate pentru a fi siguri ca nu sunt purtatori de microbi ai vreunei boli infectioase. Analiza mic robilor din urina (urocultura) Urina proaspata nu contine microbi, nici saprofit i nici patogeni. De aceea, prezenta microbilor in urina, mai ales in cantitate m are de peste 100000 microbi la 1 ml urina indica o infectie a rinichilor sau a c ailor urinare (nefrita, pielita, cistita). Microbii cauzatori ai acestor boli su nt: bacilul coli (colibaciloza), bacilul proteus, bacilul piocianic, Klebsiella, bacilul febrei tifoide, bacilul tuberculozei, stafilococi, streptococi, levuri, etc. Infectiile urinare se intalnesc mai frecvent la copii, la femei, mai ales in timpul sarcinii si la persoanele varstnice (din cauza slabirii rezistentei or ganismului la infectii). Cand la unul dintre soti se depisteza microbi in urina (in speciali bacili coli), se va analiza si urina partenerului, deoarece in mult e cazuri infectia urinara are un caracter familial si daca nu se trateaza ambii soti este posibila o reinfectie a sotului tratat. Recoltarea urinei pentru urocu ltura se face in conditii speciale, mentionate anterior. Analiza microbilor din bila (bilicultura) Cu ocazia efectuarii tubajului duodenal se trimite bila la la borator si pentru cercetarea bacteriilor din acest produs. Microbii care produc infectii ale vezicii biliare si ale cailor de scurgere a bilei din ficat (colesi stita, colangita) sunt cam aceiasi care se gasesc in urina si in materiile fecal e. Uneori se mai gasesc si levuri. Analiza microbilor din nas, gat si urechi Nas ul, gatul si urechile comunica intre ele prin niste orificii situate in fundul g atului asa ca de multe ori aceste cavitati sunt prinse impreuna de infectiile mi crobiene (amigdalita, faringita, rinita, rinofaringita, otita). Secretiile farin giene, nazale sau auriculare se recolteaza de catre medic cu un tampon special s teril care

se trimite la laborator. Urmatorii microbi se gasesc mai frecvent in infectiile nasului, gatului si urechilor: streptococul beta hemolitic, stafilocolul aureus hemolitic, bacilul difteric etc. Streptococul beta hemolitic este agentul patoge n al amigdalitei, faringitei, al scarlatinei si reumatismului, in special la cop ii. Analiza se face inainte de a incepe tratamentul cu penicilina sau cu alte an tibiotice. Depistarea streptococului in gatul unui membru al familiei pune probl ema analizei exudatului faringian la toti membrii familiei in vederea depistarii acestui microb si sterilizarii cu penicilina a persoanelor purtatoare de strept ococ. Netratarea la timp a infectiei streptococice poate sa duca, in special la copii si tineri, la bolile de inima si reumatism. Stafilococul aureus hemolitic determina angine sau flegmoane (puroi) la nivelul amigdalelor, etc. Bacilul dift eric determina difteria. Alti microbi, ca pneumococul, care produce pneumonie, m eningococul care produce meningita si microbul tusei convulsive se intalnesc mai rar. Acesti microbi se gasesc nu numai in gura si nasul bolnavilor ci si la per soane sanatoase, de unde sunt raspanditi prin vorbire, tuse si stranut. De aceea , copii din colectivitati inchise (crese, gradinite, scoli) nu trebuie sa aiba i n gatul si nasul lor microbii mentionati, caci prin raspandirea acestora in cole ctivitate se pot produce epidemii de scarlatina, difterie, meningita etc. De ase menea, tot pentru acelasi motiv, nici persoanele care ingrijesc copii sau care l e prepara hrana nu trebuie sa poarte in nasul si gura lor microbii respectivi. P e langa microbii din nas, gura, gat, urechi se mai gasesc ciuperci (levuri) care produc micoze sau candidoze mai ales la sugari si copii. Analiza microbilor din sputa Spre deosebire de saliva care este secretata de catre glandele salivare s ituate in gura, sputa provine din caile respiratorii si din plamani cu ocazia ex pectoratiei, la persoanele care tusesc. In afara de microbii care se gasesc in m od normal in gura, sputa mai poate contine si microbi de tuse convulsiva, de pne umonie (pneumococ, klebsiella), de tuberculoza pulmonara (bacilul Koch sau BK). In situatia in care BK nu se gaseste direct in sputa, atunci sputa se cultiva pe medii speciale pentru acesti microbi. Cresterea si inmultirea BK pe aceste medi i se face foarte incet, in decurs de doua luni. Uneori, pentru precizarea diagno sticului de tuberculoza, sputa se inoculeaza la cobai, pentru ca aceste animale sunt foarte sensibile la tuberculoza, ele facand boala in circa doua luni. Dator ita dificultatilor de a descoperi BK in sputa, rezultatele analizelor dureaza fo arte mult. Analiza microbilor din secretiile organelor genitale O serie de micro bi pot cauza la barbat boli ale canalului urinar (uretrita) sau ale prostatei (p rostatita), producand scurgeri purulente. La femei scurgerile sunt date de uretr ita, vaginita sau de metrita. Aceste infectii sunt produse fie de microbi saprof iti, numiti si banali (uretrita banala) fie de microbi care produc boli venerice (blenoragia, sifilisul). Gonococul este microbul blenoragiei, apare in secretiile genitale dupa 3-7 zile de la

un contact sexual infectat. Spirocheta sifilisului se gaseste la inceput in lezi unile (crusta) de pe organele genitale (sancru sifilitic). Acest sancru apare la 3-4 saptamani de la infectie si dispare dupa 1-2 luni, timp dupa care microbul sifilisului nu se mai gaseste, el trecand in sange. De aceea, este foarte import ant ca bolnavul sa se prezinte la medic in aceasta perioada de sancru, caci desc operirea timpurie a microbului asigura un tratament mai usor si o vindecare rapi da a sifilisului. Tricomonas vaginalis este un parazit care se gaseste mai frecv ent la femei dacat la barbat si produce boala numita tricomoniaza. Levurile (ciu perciile sau drojdiile) din genul Candida si Geotrichum se gasesc mai frecvent t ot la femei, chiar la cele sanatoase. Dar cand se dezvolta in cantitate foarte m are sau cand se asociaza si cu alte microorganisme produc infectii locale. Inain te de a se prezenta la medic pentru recoltarea secretiilor genitale, bolnavii nu trebuie sa faca tratamente cu antibiotice sau spalaturi cu substante dezinfecta nte. Iar dupa o saptamana de la terminarea tratamentului indicat, bolnavul se va prezenta la repetarea analizelor pentru a se stabili daca boala s-a vindecat. E xista si situatia cand nu se gaseste nici un microb deosebit in secretiile genit ale care sa explice scurgerea, iritatia, etc. In aceste cazuri secretia este red usa, putina, apare numai dimineata, dupa o raceala, dupa oboseala sau eforturi f izice. Aceste infectii produse de microbi banali, de virusuri sau avand o baza a lergica se rezolva de la caz la caz de catre medic, iar uneori se vindeca si sin gure. Analiza secretiilor in bolile pielii Bolile pielii: eczeme, foliculita, fu runculul, abcesul, erizipelul, plagi infectate, etc. Sunt produse de catre micro bii care se gasesc in mod normal pe pielea si mucoasele omului. Ei patrund fie p rin porii pielii, fie prin rani, zgarieturi, intepaturi. Cei mai intalniti micro bi sunt: stafilococul, streptococul, piocianicul, proteusul, bacilul antraxului si levurile. Pentru a se putea identifica microbul responsabil de infectie, se a nalizeaza secretia sau puroiul recoltat din leziune de catre medic, pe un tampon de vata steril. Analiza microbilor din lichidul cefalorahidian Acest lichid se scoate de catre medic, cu seringa, din sira spinarii pentru a cauta microbii car e produc boli ale sistemului nervos (creier, maudva spinarii) ca: encefalita, me ningita etc. Bolile acestea pot fi produse de nenumarati microbi (meningococ, st reptococ, bacilu tuberculozei, etc.) precum si de virusuri si paraziti. Analize parazitologice si virusologice Analize parazitologice Numerosi paraziti patrund in corpul omului fie datorita apei si alimentelor cont aminate cu oua de paraziti, fie datorita intepaturii unor insecte care introduc parazitii in sange. Parazitii se localizeaza in sange, in aparatul digestiv, in ficat, in caile urinare si in alte organe. De aceea, pentru descoperirea lor se analizeaza

sangele, materiile fecale, urina, etc. Paraziti intestinali De regula, parazitii intestinali se prezinta sub forma de viermi intestinali: limbrici (ascaris lumb ricoides), oxiuri (enterobius vermicularis), panglica (taenia), tricocefal si al tii. Parazitii adulti (viermii intestinali) se elimina prin materiile fecale si pot fi observati chiar de catre bolnavi, daca se inspecteaza atent materiile fec ale. Se recomanda ca parintii sa observe din cand in cand scaunul copiilor lor p entru a putea descoperi din timp prezenta viermilor intestinali. Daca s-au desco perit in materiile fecale paraziti adulti si acestia sunt recunoscuti, nu mai es te necesara aducerea de materii fecale la laborator pentru analiza. In cazul in care parazitul nu poate fi identificat sau recunoscut, atunci acesta se introduc e cu o pensa intr-o sticla cu spirt sanitar si se aduce la laborator pentru anal iza. Nu se vor aduce la analiza paraziti sau fragmente de paraziti in stare usca ta. In majoritatea cazurilor de parazitism intestinal, nu se pot pune in evident a parazitii adulti. De aceea, se cauta in materiile fecale ouale de paraziti. Ac este oua sunt foarte mici, de cativa microni si nu se vad cu ochiul liber ci num ai la microscop. Dar in materiile fecale nu se gasesc totdeauna ouale parazitilo r, deoarece acestia nu produc oua in fiecare zi, ci la diferite intervale de tim p. Ca urmare a acestui fenomen, analiza pentru ouale parazitilor trebuie repetat a de 2-3 ori la intervale de cate o saptamana, pentru a putea surprinde faza can d parazitii depun oua. Depistarea oualor de paraziti intestinali, impune un trat ament de urgenta pentru omorarea si eliminarea parazitilor adulti din intestin, deoarece acestia hranindu-se cu sange si cu substantele hranitoare destinate org anismului omului produc slabirea si anemierea acestuia. Dupa doua saptamani de l a terminarea tratamentului se repeta analiza pentru oua de paraziti. Daca dupa t rei analize efectuate la interval de doua saptamani rezultatele sunt negative, b olnavul se poate considera vindecat. Paraziti ai ficatului (ai cailor biliare) L ambliaza este o boala, mai frecventa la copii, provocata de parazitul Lamblia sa u Giardia. Parazitul traieste in bila si in sucul duodenal, producand inflamatia cailor biliare. De aceea, el poate fi pus in evidenta numai in bila, care se re colteaza cu ajutorul tubajului duodenal. Uneori chisturile de Lamblia se elimina prin fecale, de unde pot fi puse in evidenta cu ajutorul microscopului. Tot in bila poate fi gasit si parazitul galbezei (distomum hepaticum), mai ales in regi unile unde acesta se intalneste frecvent si la animale. Paraziti ai sangelui Ace sti paraziti se gasesc mai ales la bolnavii originari din Africa, Asia, America Latina sau la persoanele care au calatorit in aceste tari. Paludismul (malaria) este o boala produsa de un parazit microscopic (plasmodiu) care se dezvolta in s angele si tesuturile omului si care se transmite de la om la om prin intepatura tantarului anofel. Parazitul se pune in evidenta in sangele bolnavilor, care se recolteaza din deget, mai ales in perioda febrila a bolii. Paraziti ai cailor ur ogenitale Parazitul microscopic trichomonas vaginalis se intalneste frecvent la femeie si mai rar la barbat. Prezenta sa in secretia uretrala sau vaginala nu pr oduce totdeauna semne de boala, insa in anumite perioade se manifesta prin irita tia cailor urogenitale cu

usturimi, mancarimi si scurgeri de secretii purulente. Secretia uretrala la barb at se recolteaza direct in laborator, iar la femeie se recolteaza cu ocazia exam enului ginecologic. Deoarece parazitul nu se vede cu ochiul liber, secretia treb uie examinata proaspata, la microscop, imediat dupa recoltare, mai inainte ca pa razitul sa moara. Uneori parazitul se gaseste si in urina. Cand unei persoane i se gaseste acest parazit ea va trebui sa stie ca numai tratamentul ambilor parte neri sexuali va duce la vindecarea tricomonazei. Analize virusologice Virusurile sunt cele mai mici forme de viata, care se masoara in milimicroni (un milimicro n fiind a milioana parte dintr-un milimetru). De aceea, nu se pot vedea la micro scopul obisnuit ci numai la microscopul electronic care mareste de zeci sau sute de mii de ori. De asemena, virusurile nu se dezvolta in laborator pe mediile de cultura pe care cresc microbii, ci numai pe animale vii sau pe celule vii. Din aceasta cauza diagnosticul bolilor virale cu ajutorul analizelor de laborator es te foarte greoi si dureaza mult, uneori cateva saptamani, timp in care bolnavul deja se poate vindeca. Virusurile sunt responsabile de numeroase boli infectioas e la om: gripa, pojarul, poliomielita, hepatita, oreionul, varicela, turbarea et c. Cu exceptia catorva boli virale (turbarea, variola, gripa, varicela) in care analizele pot depista mai rapid virusul cauzal al bolii, in restul bolilor se fo losesc analizele imunologice pentru depistarea anticorpilor din serul bolnavilor . Analize recomandate in diferite afectiuni Din activitatea mea medicala pe internet am dedus ca majoritatea oamenilor care stau pe net, nu isi fac suficient timp sa ajunga la medic. De aceea, ei cauta sa -si rezolve problemele de sanatate, in mod similar cu plata facturilor: din fata calculatorului. Cea mai frecventa intrebare pe care am vazut-o a fost: Ce analiz e sa fac pentru diagnosticul.. si urmeaza un simptom sau mai multe. Acest post va incerca sa enumere analizele care sunt necesare - teoretic- pentru a pune diagn osticul unor simptome. ATENTIE: 1. Listele cu explorari NU se refera la simptome le acute, aparute de curand si agravate rapid, pentru care va recomand CONSULT M EDICAL DE URGENTA. 2. Efectuarea unor analize NU inlocuieste consultul medical, ci il completeaza; deci, efectuarea unor explorari ar trebui asociata cu consult medical. 3. Lista de explorari este teoretica, presupunand ca despre pacientul care solicita analizele, se stiu DOAR simptomele mentionate; examenul medical, d aca ar fi facut, ar reduce mult explorarile mentionate la fiecare tema. 4. Exista situatii frecvente in care simptomele se asociaza cu TOATE explorarile normale; nu este o anomalie, desi imensa majoritate a ne-medicilor, considera c a orice mic simptom, trebuie sa fie insotit de o modificare cat de mica de anali ze, explorari etc,; orice durere de cap, trebuie sa aiba modificat la tomograf

sau la RMN. Sunt frecvente situatiile in care foarte multe simptome sunt insotite de explorari in limitele normalului, desi pacientul are o boala mai mult sau mai putin serioasa. Exista explicatia acestui fenomen, dar ar lua mult prea mult ti mp postarea ei aici. Ascita (lichid in burta): Ecografie abdominala, endoscopie digestiva superioara, electrocardiograma, radiografie pulmonara. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, proteine totale in sange, albumina din sange, AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina, proteine in urina, paracenteza (sc oaterea unei cantitati de ascita) cu examinarea ascitei. 1. Astenie (oboseala): Ecografie abdominala, electrocardiograma. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, calcemie, hormoni tiroidieni, AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina, examen coproparazitologic, proba de digestie. 1. Balonare: Ecografie abdominala, eventual endoscooie digestiva superioara / colonoscopie. H emograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, examen su mar de urina, examen coproparazitologic, proba de digestie. 1. Ciroza hepatica: Ecografie abdominala, endoscopie digestiva superioara, extragerea ascitei pentru analize, eventual biopsia hepatica. Hemograma, fibrinogen, protrombina, VSH, gl icemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, GGT, Fosfataza alcalina, Fierul seric, Cuprul seric si urinar, markeri virali pentru hepatita B si C, Bilirubina total a, bilirubina directa, examen sumar de urina. 1. Constipatie cronica = timp de 3 luni, cel putin 3 zile/luna: Ecografie abdominala, colonoscopie, tuseu rectal. Hemograma, VSH, fibrinogen, AL T, glicemie creatinina, colesterol, hormoni tiroidieni. 1. Creatinina marita? Ecografie de rinichi, eventual urografie, biopsie renala. Hemograma, VSH, Fibrin ogen, Proteine totale in sange, Creatinina, Uree, Colesterol, Albumina, Teste de coagulare, Imunograma, examen sumar de urina, Addis, Examen urina pe 24 ore, Ur ocultura. 1. Diaree: Ecografie abdominala, endoscopie digestiva superioara, colonoscopie. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, Proteine totale san guine, proba de digestie, examen coproparazitologic, coprocultura, hemoragii ocu lte in scaun,examen sumar de urina.

1. Dureri de burta (abdomen)? Ecografie abdominala, eventual endoscopie digestiva superioara, colonoscopie, ra diografie abdominala pe gol. Hemograma, fibrinogen, VSH, Ionograma sanguina, AST , ALT, Colesterol, Bilirubina, amilaze, proba de digestie, examen coporparazitol ogic, examen sumar de urina. 1. Dureri la inghitit (deglutitie): Endoscopie digestiva superioara, examen ORL. Hemograma, VSH, glicemie, colestero l, creatinina , AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina. 1. Dureri in capul pieptului: Endoscopie digestiva superioara sau examen radiologic cu bariu, ecografie abdomi nala. 1. Dureri in dreapta sub coaste: Ecografie abdominala, eventual colonoscopie. Hemograma, VSH, glicemie, colestero l, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina. 1. Dureri in stanga sub coaste: Ecografie abdominala, eventual colonoscopie. Hemograma, VSH, glicemie, colestero l, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina. 1. Dureri in etajul mijlociu abdominal: Ecografie abdominala. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT , Bilirubina, examen sumar de urina. 1. Dureri anala (rectala) la scaun: Rectoscopie sau colonoscopie 1. Dureri in lomba: Ecografie abdominala/ radiografie de coloana, urografie. Hemograma, VSH, glicemi e, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina, Addis, u rocultura. 1. Dureri in piept: Electrocardiograma, endoscopie digestiva superioara, radiografie pulmonara. Hemo grama, VSH, Fibrinogen, glicemie, uree, creatinina, AST, ALT, examen de sputa, c reatinfosfokinaza, creatinfosfokinaza MB, troptest.

1. Edeme la membrele inferioare = picioare umflate: Ecografie abdominala, electrocardiograma, ecografie cardiaca, eventual endosocpi e digestiva superioara. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, proteine totale sa nguine, ionograma sanguina, albumina in sange, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina, proteine in urina. 1. Expectoratie cu sange: Radiografie pulmonara, bronhoscopie. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, creat inina, AST, ALT, Bilirubina, examenul sputei pentru tuberculoza, celule canceroa se si culturi microbiene, examen sumar de urina. 1. Eliminare de paraziti (viermi) in scaun: Rectoscopie Examen coproparazitologic 1. Ficat marit (hepatomegalie): Ecografie abdominala, eventual examen tomografic (CT), endoscopie digestiva supe rioara. Hemograma, fibrinogen, protrombina, markeri virali hepatitici, glicemie, colesterol, trigliceride, creatinina , AST, GGT, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina, examen de urina pe 24 ore. 1. Greata: Endoscopie digestiva superioara, ecografie abdominala. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, uree, creatinina , AST,ALT, Bilirubina, examen sumar de urina, test de sarcina. 1. Hepatita cronica: Ecografie abdominala, endoscopie digestiva superioara, biopsie hepatica. Hemogra ma, VSH, fibrinogen, protrombina, Albumina sanguina, glicemie, colesterol, creat inina , AST, ALT, GGT, fosfataza alcalina, markeri virali pentru hepatita B si C , viremie (DNA-VHB, RNA-VHC), Bilirubina totala, bilirubina directa, , examen su mar de urina. 1. Icter / icter mecanic: Ecografie abdominala, endoscopie digestiva superioara, colangiografie endoscopic a retrograda, colangio RMN. Hemograma, reticulocite, VSH, protrombina, fibrinoge n, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, GGT, fosfataza alcalina serica, m arkeri tumorali, Bilirubina totala, bilirubina directa, examen sumar de urina. 1. Sangerare din nas?

Examen ORL, radiografie de sinusuri, trebuie luata tensiunea arteriala. 1. Scaune cu sange: Rectoscopie / colonoscopie, ecografie abdominala Hemograma, reticulocite, sidere mei, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, henoragii ocul te in scaun, markeri tumorali, examen sumar de urina. 1. Scaune negre ca pacura: Endoscopie digestiva superioara, ecografie abdominala. Hemograma, reticulocite, protrombina, sideremie, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirub ina, examen sumar de urina. 1. Scadere in greutate: Ecografie abdominala, endoscopie digestiva superioara, colonoscopie, examen endo crinologic. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirubi na, hormoni tiroidieni, markeri tumorali, examen sumar de urina, urocultura. 1. Tuse: Radiografie pulmonara, probe ventilatorii, bronhoscopie. Hemograma, VSH, glicemi e, colesterol, creatinina, AST, ALT, Bilirubina, examen de sputa pentru tubercul oza, celule canceroase, culturi microbiene din sputa, examen sumar de urina. 1. Urina tulbure / rosie: Ecografie abdominala, urografie, cistoscopie, eventual tomografie abodminala (Ex CT), examen urologic. Hemograma, VSH, glicemie, colesterol, calcemie, creatinin a, AST, ALT, Bilirubina, examen sumar de urina, Addis, urocultura. Antibiograma si autovaccinul Antibiograma Scopul analizelor bacteriologice nu este numai de a descoperi micro bii cauzatori de boli ci si de a stabili daca acesti microbi pot fi distrusi de catre unele substante chimice sau de catre antibiotice. Analiza care testeaza in laborator antibioticul la care este sau nu sensibil un microb cauzator de boala se numeste antibiograma. In raport de rezultatul antibiogramei, medicul stabile ste cel mai indicat sau cele mai indicate antibiotice in vederea tratamentului b olii. Tehnica antibiogramei este simpla. Pe o cutie de sticla care contine un me diu de cultura solid se insamanteaza microbii care au fost izolati din produsul biologic al bolnavului. La suprafata mediului, peste microbi, se aplica tablete de antibiotice care contin o cantitate cunoscuta de substanta. Apoi dupa ce medi ul este tinut 12-18 ore la 37C, timp necesar pentru dezvoltarea microbilor, se st abileste la ce antibiotic este sensibil sau rezistent

microbul cercetat. Antibioticele care nu au nici un efect asupra microbilor ii l asa pe acestia sa creasca sub forma de colonii pana in apropierea tabletei. In a ceste cazuri, microbii sunt rezistenti la antibioticul respectiv. Antibioticele care sunt active asupra microbilor, nu permit acestora sa se dezvolte si sa se a propie de tableta, tinandu-l la o distanta mai mare sau mai mica in functie de e ficienta antibioticului. Astfel, in jurul tabletei de antibiotic ramane un cerc cu diametrul de 1-3 cm. In raport de marimea diametrului se spune ca microbii su nt slab sensibili, sensibili sau foarte sensibili la antibioticul respectiv. Un antibiotic poate sa opreasca inmultirea unui microb (efect bacteriostatic) dand posibilitatea organismului sa-l distruga, ori il poate omori (efect bactericid). Nu intotdeauna rezultatele obtinute in laborator pe microbul izolat se potrives c cu rezultatele obtinute pe organismul uman. S-a observat ca sunt antibiotice c are omoara microbul in laborator, in afara organismului, dar nu il omoara cand a ntibioticele sunt introduse in organism. Aceste nepotriviri se datoreaza faptulu i ca antibioticele nu pot patrunde totdeauna in toate zonele unde exista microbi in corp. Exista insa si situatia inversa: antibiotice la care unii microbi sunt rezistenti in laborator, dar care injectate la om il vindeca de infectia cauzat a de microbii respectivi. Acest fapt este explicat prin aceea ca organismul mai are si alte mijloace de aparare sau de lupta contra microbilor (anticorpi, leuco cite, etc), mijloace care in unirea cu actiunea antibioticelor pot rapune mai bi ne microbii care au patruns in organism. Vedem deci ca antibiograma da numai ind icatii generale si provizorii. In unele cazuri, acelasi microb care a fost sensi bil la un antibiotic, dupa cateva zile de tratament se poate obisnui cu antibiot icul respectiv, devenind rezistent. In aceasta situatie, medicul va hotari trata mentul cu alt antibiotic. Exista si microbi rezistenti la majoritatea antibiotic elor. In aceste cazuri numai medicul poate stabili ce antibiotic sau ce combinat ie de antibiotice si in ce doza trebuie date ca sa obtina efectul terapeutic cel mai bun si cel mai rapid. Autovaccinul In unele cazuri de infectii microbiene, cand tratamentul cu antibiotice si alte substante antimicrobiene nu da rezultate le dorite, medicul recomanda si un tratament cu autovaccin. Acest vaccin se prep ara in laborator din microbii proprii ai bolnavului, care au fost izolati din pr odusele sale analizate. Acesti microbi, se amesteca cu o solutie de clorura de s odiu 9 , se omoara prin caldura (pentru a nu mai putea produce infectie) si se in troduc in fiole. Vaccinarea se face conform indicatiilor medicului si sub suprav egherea acestuia. Tratamentul cu autovaccin are ca scop stimularea organismului in vederea producerii de substante imunizante specifice, contra microbului inocu lat (imunitate artificiala). In acest mod organismul poate lupta mai usor impotr iva unor infectii cronice ca: infectii urinare, bronsita cronica, furunculoza, e tc. Aplicatia ecografiei in obstetrica Inca de la introducerea sa in medicina, in anii '50, ecografia s-a dovedit a fi o investigatie neinvaziva, nedureroasa pentru mama si fat, precisa si accesibila din punct de vedere al raportului cost/beneficiu, devenind astazi un examen ind ispensabil, de rutina, in practica obstetricala, o componenta esentiala in cadru l urmaririi prenatale pentru depistarea sarcinilor cu risc crescut. Principiul e cografiei consta in emiterea de catre sonda/traductor, aflat in contact

direct cu abdomenul matern, a unui fascicul de ultrasunete, cu frecvente cuprins e intre 3,5 si 7 MHz (3,5-7 mil. cicli pe secunda); informatiile obtinute prin r eflectarea diferita a acestor unde sunt transformate si recompuse in imagine pe un ecran, in timp real. Examinarea in timp real permite atat aprecierea dimensiu nilor embrionului si fatului biometria fetala, cat si a morfologiei acestuia si a anexelor sale - placenta, lichid amniotic, cordon ombilical etc. In practica o bstetricala, examenul ecografic de rutina - in cazul evolutiei normale a sarcini i - este indicat la anumite varste gestationale, astfel: - prima ecografie se pr actica in jurul varstei de 7 saptamani; are rolul de a confirma sarcina, de a ex clude o sarcina patologica (sarcina ectopica, molara etc), de a diagnostica o ev entuala sarcina multipla, de a confirma viabilitatea sarcinii si de a stabili co rect varsta gestationala si data probabila a nasterii. Sacul gestational se vizu alizeaza cel mai precoce prin ecografie transvaginala la 4 saptamani si jumatate iar embrionul la 5 saptamani si jumatate. Este important pentru determinarea co recta a varstei gestationale ca prima ecografie sa se efectueze cat mai devreme posibil; - a doua ecografie se practica la 12-14 saptamani de amenoree - pentru masurarea translucentei nucale si evaluarea osului nazal, in cadrul screening-ul ui pentru depistarea sindromului Down; - a treia examinare ecografica se practic a la 18-22 saptamani de gestatie - asanumita ecografie de morfologie fetala, car e urmareste prezenta sau absenta malformatiilor fetale, apreciaza cresterea si d imensiunile fatului, prezenta unor eventuale anomalii ale anexelor fetale, stabi leste sexul fatului; - a patra ecografie se efectueaza la 34-36 saptamani; evalu eaza marimea si greutatea fatului, pozitia si gradul de maturitate ale placentei , prezentatia fatului, eventuale semne de suferinta fetala, etc. Examenul ecogra fic trebuie efectuat in plus ori de cate ori este necesar in cazul suspicionarii sau diagnosticarii unor diverse anomalii/patologii ale sarcinii : - sangerare v aginala in sarcina incipienta - pentru a diagnostica/monitoriza prezenta unui he mtatom decidual, avort spontan, ou clar, sarcina oprita in evolutie etc; - restr ictia de crestere intrauterina a fatului; - prezenta unor malformatii fetale : h idrocefalie, anecncefalie, spina bifida, hidrops fetal etc; - anomalii placentar e - placenta praevia sau patologii materne care pot duce la anomalii placentare (diabet, izoimunizare Rh); - anomalii ale lichidului amniotic (polihidramnios, o ligohidramnios); - altele: confirmarea mortii intrauterine a fatului, evaluarea profilului biofizic fetal (miscari fetale, tonus, miscari respiratorii, cantitat e de lichid amniotic), diagnosticarea si urmarirea unor anomalii pelvine in sarc ina (fibrom uterin, tumora ovariana etc). Nu in ultimul rand, ecografia este par te componenta in cadrul altor investigatii pentru diagnosticul prenatal, cum sun t amniocenteza, biopsia de trofoblast, cordocenteza si terapia fetala intrauteri na.

Artroscopia - investigatie invaziva Cum se realizeaza artroscopia? Artroscopia va fi efectuata de catre un medic ort oped (specialist in chirurgia articulatiilor si sistemului osteo-muscular).Pacie ntul va fi rugat sa nu poarte bijuterii la nivelul articulatiei si sa imbrace un halat de spital. Inainte de artroscopie se va administra un sedativ usor si vor fi rase tegumente din jurul articulatiei.In cazul in care este necesara anestez ia generala sau regionala din echipa va face parte si un medic anestezist. In ti mpul anesteziei generale pacientul va dormi si i se vor monitoriza permanent fun ctiile organelor vitale: pulsul, tensiunea arteriala si frecventa respiratiei. D aca se apeleaza anestezie locala medicul anestezist va injecta un anestezic loca l in pielea din jurul articulatiei si in spatiul articular. Atat dupa anestezia generala cat si dupa cea regionala bratul sau piciorul va ramane amortit un timp , iar persoana va fi relaxata si usor toropita. In timpul interventiei, pacientu l va sta in decubit dorsal (in pozitie culcata). Se va opri temporar circulatia sanguina cu ajutorul unei manseta gonflabile pentru a diminua sangerarea in arti culatie si pentru a se obtine astfel o buna vizualizare a spatiului articular. A rticulatia va fi dezinfectata si acoperita cu campuri (cearceafuri) sterile. Ina inte de aplicarea mansetei elastice, membrul care va fi investigat va fi ridicat si infasurat intr-un bandaj elastic pentru a se scadea fluxul sanguin. Se va ef ectua o mica incizie de 0.6 cm in vecinatatea articulatiei, se introduce in arti culatie ser fiziologic care va facilita o buna vizualizare si se va introduce ap oi artroscopul. Pentru o buna vizualizare, pe tot parcursul investigatiei, artic ulatia va fi spalata cu solutie salina. Asistenta medicala va indoi si va intind e membrul respectiv astfel incat sa se obtina imagini ale articulatiei din difer ite unghiuri. In cazul in care se va interveni chirurgical la nivelul articulati ei se vor face mai mult incizii prin care se vor introduce instrumente supliment are, iar articulatia va fi curatata permanent de sange si tesuturi. Pentru a dim inua inflamatia sau durerea se vor injecta intra-articular anestezice sau glucoc orticoizi.Dupa terminarea interventiei, inciziile vor fi saturate. In functie de localizarea articulatiei se va realiza un bandaj sau se vor purta mansete elast ice sau se vor folosi carje de sustinere. Se recomanda ca dupa efectuarea artros copiei articulatia sa fie pusa in repaus pentru cateva zile; condusul masinii es te interzis in primele 24 de ore. Firele cu care s-au suturat inciziile vor fi i ndepartate dupa 7-10 zile. Este posibil sa fie necesar realizarea unui bandaj vo luminos compresiv, aplicarea unei pungi cu gheata sau ridicarea membrului respec tiv pe o perna, pentru reducerea inflamatiei si a durerii sau folosirea unor ana lgezice pentru calmarea disconfortului articular. Postoperator vor fi efectuate exercitii fizice pentru mentinerea mobilitatii articulatiei si vor fi limitate a numite miscari pe care le presupune activitatea cotidiana.Durata artroscopiei po ate varia in functie de complexitatea interventiei de la 15 minute pana la o ora sau chiar mai mult. In timpul operatiei In cazul efectuarii anesteziei locale, inainte de efectuarea artroscopiei la niv elul pielii din jurul articulatiei pot aparea arsuri sau furnicaturi, iar miscar ea artroscopului in articulatie poate fi perceputa de pacient ca o lovitura. De asemenea mobilizarea articulatiei din timpul investigatiei poate fi perceputa ca smucitura.Dupa

anestezia regionala sau generala membrul respectiv va fi amortit timp de cateva ore.Dupa artroscopie pot aparea dureri care vor fi calmate cu medicatie antalgic a. Bandajele si pansamentele vor fi pastrate curate si uscate si vor fi inlocuit e imediat daca devin umede sau patate de sange.Parul ras din jurul articulatiei se va reface dupa 2 saptamani.Este fiziologic ca timp de o saptamana articulatia sa fie sensibila. Se vor cere medicului informatii privind sangerarea, drenajul sau edemul (umflarea) regiunii articulare. Artroscopia este un examen paraclini c: - la care se apeleaza atunci cand rezultatele celorlalte metode de diagnostic precum radiografia articulara, testele sanguine, tomografia computerizata (CT) sau rezonanata magnetica nucleara (RMN) nu sunt concludente - care permite prele varea de tesut bioptic: lichid sinovial sau de tesut articular. De asemenea este o interventie chirurgicala miniinvaziva care permite tratarea problemelor artic ulare: - indepartarea fragmentelor intraarticulare: fragmente osoase, depuneri d e calciu sau pinteni ososi - repararea sau excizia partilor moi ale articulatiei (ligamente, tendoane, cartilagii) - ligamentoplastia: taierea sau reapararea li gamentelor - excizia cicatricilor sau a sinovialei inflamate. Leziunile articula re complexe vor fi remediate prin combinarea artroscopiei cu chirurgia deschisa. Comparativ cu operatia clasica, artroscopia prezinta riscuri foarte reduse de i nfectii postoperatorii sau modificari ale tesuturilor. Pot exista unele neplacer i in urma artroscopiei efectuate in scop diagnostic: - o usoara umflatura a genu nchiului - dureri legate de inflamatia locala. Aceste probleme sunt suportabile daca se administreaza tratamentul medicamentos corect. Riscurile sunt minime si in cazul anesteziei, care de obicei este rahidiana si rareori generala. Oricum, chiar si anestezia generala este una de scurta durata. Extrem de rar, anestezia generala poate cauza moartea pacientului.Dupa artroscopia in scop terapeutic pot aparea hemoragii intrarticulare. Riscul aparitei infectiei, al trombozei membru lui, al lezarii nervilor sau spatiului articular este foarte mic. Foarte rar poa te aparea sindrom de compartiment (acesta este mai frecvent la nivelul gambei si al antebratului), in cazul in care sangerarea de la nivel muscular determina o presiune mare care comprima nervii si arterele. Sindromul de compartiment reprez inta o urgenta medicala care necesita tratament rapid deoarece pot aparea sechel e ireversibile musculare, osoase sau ale altor tesuturi. Dupa artroscopie Medicu l va fi contactat imediat daca: - durerea, umflarea (sau ambele) persista sau se agraveaza - inciziile operatorii sangereaza excesiv - membrul respectiv (gamba sau antebratul) devine rosiatic, dureros sau fierbinte (semne ale aparitiei trom boflebitei). Nu se va masa regiunea respectiva in cazul instalarii acestor semne ! - apar semne ale infectiei: - durere care se accentueaza, edemul, inrosirea sa u incalzirea regiunii respective - cordon rosietic care se extinde de la nivelul articulatiei

- modificarea aspectului, culorii (verde - galben) sau cantitatii lichidului de dren - umflarea ganglionilor loco-regionali (de la nivelul gatului, axilei sau r egiunii inghinale) - febra sau frisoane fara o cauza aparenta. Artroscopia se po ate realizeaza in ambulator. Este important sa se urmeze cu strictete instructiu nile medicului: sa nu se manance sau bea nimic cu 8-12 ore inainte de interventi a chirurgicala miniinvaziva. Medicul va fi informat despre: - eventuale alergii medicamentoase, inclusiv la substantele anestezice - tratamentele medicamentoase urmate, in special cu anticoagulante orale sau cu aspirina - tulburari ale hemo stazei, inclusiv trombozele venoase profunde (TVP) - posibilitatea ca pacienta s a fie insarcinata - istoric de artrita sau anchiloza articulara. Leziunile produ se de artrita ingreuneaza sau fac imposibila interventia artroscopica - radiosco pia articulara cu substanta de contrast realizata cu 10 zile inaintea interventi ei. Substanta de contrast poate produce inflamatie ingreunand artroscopia - infe ctie, artrita septica - istoric de fractura sau leziune articulara. Inainte de a rtroscopie trebuie obtinut consimtamantul scris al pacientului, care poate purta discutii cu medicul privind procedura folosita, riscurile si beneficiile actulu i anestezico-chirurgical.De asemenea, inainte de efectuarea artroscopiei se vor realiza teste sanguine si de urina.Dupa efectuarea interventiei va fi nevoie de un insotitor adult care sa conduca pacientul acasa si sa-l supravegheze in urmat oarele 24 de ore. Daca investigatia este necesara la nivelul genunchiului, glezn ei sau soldului medicul va informa pacientul ca dupa aceasta vor fi necesare uti lizarea unor carje de sustinere, iar daca artroscopia se efectueza la nivelul pu mnului, cotului sau umarului se va bandaja articulatia sau se vor purta mansete elastice. Factorii care pot modifica rezultatele artroscopiei sunt: - radioscopi e cu substanta de contrast cu 10 zile inainte de efectuarea artroscopiei - preze nta artritei. De retinut! Interventia chirurgicala miniinvaziva realizata prin a rtroscopie necesita spitalizare de scurta durata si recuperare functionala mult mai rapida decat presupune chirurgia deschisa Artroscopia este contraindicata in urmatoarele situatii: - rani sau infectii in vecinatatea articulatiei - ankiloz a articulatiei produce rigiditatea articulatiei si poate fi datorata poliartrite i reumatoide, unui traumatism articular sau in urma unei inteventii chirurgicale - distrugerea articulatiei, ca de exemplu in formele severe de poliartirita reu matoida - afectiune hematologica severa sau tratament cu medicamente anticoagula nte. Recuperarea completa va dura cateva saptamani sau chiar luni daca a avut lo c o interventie chirurgicala extinsa. Se va prescrie medicatie antalgica si exer citii fizice sau kinetoterapie sub supravegherea unui terapeut. In functie de lo calizare, se vor purta mansete elastice, bandaje sau se vor folosi carje. Normal Intr-o articulatie normala, ligamentele sunt albe,

Patologic cartilajul articular este neted si alb Ligamentele si cartilajele articulare au aspect modificat: - rasucirea, deplasarea sau pierderea de tesut moale articular (ligamentar sau din cartilaje) - aparitia unor chisti sau noduli - dovezi ale l ezarii cartilajului sau suprafetelor articulare produse de artrita - infectie Dupa realizarea artroscopiei se poate urma tratament medicamentos sau chirurgica l, cat si terapie fizicala de recuperare a functionalitatii articulatiei. Artros copia este o investigatie invaziva care permite vizualizarea foarte buna a spati ului articular cu ajutorulul artroscopului. Artroscopul este format dintrun endo scop cu fibra optica, instrument care se introduce direct in articulatie printro mica incizie subcutanata. Artroscopia ofera medicului posibilitatea de a inspe cta suprafetele articulare si tesutul moale din jur: ligamentele si cartilajele. Introducerea instrumentelor endoscopice permite nu numai examinarea in scop dia gnostic a interiorului articulatiei, dar si tratarea leziunilor articulare sau i ndepartarea corpilor straini liberi din spatiul articular, fara a traumatiza sev er tesuturile invecinate, cat si urmarirea evolutiei unei afectiuni articulare s au monitorizarea eficientei tratamentului. Artroscopia se aplica la nivelul arti culatiilor mari, dar in principal la nivelul calcaiului, genunchiului si umarulu i. Se poate folosi pentru vizualizarea soldului, cotului sau articulatiei pumnul ui. Se introduce in articulatie, printr-o mica incizie, un tub subtire prevazut cu o camera video si o sursa de lumina. Imaginile obtinute sunt marite si pot fi urmarite pe un monitor. De asemenea, sunt prelevate mostre de tesut pentru efec tuarea biopsiei. Daca este folosita si ca metoda terapeutica va mai fi necesara introducerea prin mici incizii a unor instrumente suplimentare. Ca si proceduril e chirurgicale deschise, artroscopia ofera o buna vizualizare a articulatiei, in sa spre deosebire de acestea prezinta urmatoarele beneficii: - este mai putin tr aumatizanta fiind mai putin dureroasa - este mai ieftina - permite recuperarea r apida - poate fi efectuata in ambulator, fara sa necesite spitalizarea pacientul ui. Artroscopia Artroscopia este efectuata, de obicei, de un specialist ortoped. Pacientul va fi rugat sa isi lase de-o parte bijuteriile si sa imbrace un halat de spital. Se v a administra si un sedativ usor inainte de examinare pentru o mai buna relaxare. Pielea din jurul incheieturii va fi barbierita. Daca este necesara anestezia ge nerala aceasta va fi administrata de un medic anestezist. Astfel pacientul va fi inconstient in timpul examinarii. Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala pre cum si frecventa respiratorie in timpul procedurii vor fi urmarite monitorizate. Daca se va folosi un anestezic local acesta va fi injectat in piele la nivelul articulatiei. In acest caz pacientul nu isi va mai simti membrul respectiv, va f i somnoros si putin ametit, dar va ramane constient.

In mod normal pacientul va fi intins pe spate. In functie de articulatia supusa investigatiei va fi pusa manseta ce va fi umflata si va restrictiona astfel flux ul sangvin in respectiva articulatie, pentru ca medical specialist sa obtina o i magine cat mai buna in timpul examinarii. Articulatia va fi bine dezinfectata si va fi invelita intr-un camp steril. Inainte ca manseta sa fie umflata, articula tia va fi ridicata si va fi legat un garou pentru reducerea fluxului sangvin in articulatie. Se va efectua o mica incizie de 0,6 cm langa articulatie. Inainte d e introducerea artroscopului va fi spalata zona cu o solutie salina pentru o cat mai buna curatire si mai buna vizualizare cu artroscopul. In timpul investigati e zona articulara va fi spalata din cand in cand cu solutie salina pentru curata rea de resturi celulare sau de sange, pentru o cat mai buna vizualizare a articu latiei. Odata ce artroscopul a fost introdus doctorul va putea sa vada in interi orul articulatiei cu ajutorul unui monitor atasat la artroscop. Medicul, impreun a cu asistenta, va pozitiona articulatia in unghiuri diferite pentru o cat mai b una vizualizare. In timpul examinarii se pot inregistra imagini video sau se pot face poze. Daca este nevoie si de o interventie chirurgicala pentru a repara o problema articulara descoperita in momentul investigatiei va fi facuta inca o in cizie mica unde va fi introdus un alt instrument subtire in articulatie. In mome ntul in care artroscopul sau oricare alt instrument este extras din articulatie sangele sau detritusurile celulare vor fi indepartate cu solutie salina. Pentru reducerea inflamatiei sau pentru a calma durerea pot fi introduse in articulatie anestezice locale sau corticosteroizi. Incizia este suturata cu ajutorul unor c opci. In functie de articulatia afectata si implicit supusa investigatiei exista posibilitatea ca dupa interventie sa fie necesara sprijinirea membrului intr-o esarfa sau folosirea unei atele pana la recuperarea dupa examinare. Dupa aceasta examinare articulatia va fi protejata pentru cateva zile. Pacientul nu va avea voie sa conduca in urmatoarele 24 de ore. Copcile vor fi indepartate dupa 7 10 z ile. Pentru reducerea edemului sau a durerii pot fi folosite comprese cu gheata, bandaje compresive sau se pot administra analgezice. Trebuie sa fie intrebat me dicul specialist in legatura cu exercitiile recomandate pentru recuperarea funct ionalitatii articulatiei. Artroscopia dureaza in mod normal aproximativ 15 minut e, dar intreaga procedura (ce include si pregatirea) poate dura pana la o ora sa u chiar mai mult. Procedura chirurgicala efectuata in timpul artroscopiei va nec esita o scurta spitalizare pentru cateva zile si o recuperare rapida fata de chi rurgia clasica. Artroscopia nu se face daca: - exista o leziune la nivelul tegum entului sau o rana infectata langa articulatia care urmeaza sa fie examinata. To tusi artroscopia poate fi facuta pentru a curata o articulatia infectata - artic ulatia este afectata de anchiloza. Aceasta face ca articulatia sa fie rigida si foarte putin flexibila si poate fi data de o afectiune numita spondilita ankilop oetica, o leziune articulara sau o afectiune de tip chirurgical - distrugerea ar ticulatiei este severa (de exemplu artrita severa ) - exista o afectiune hematol ogica . Totusi artroscopia poate fi facuta daca este folosit un tratament medica mentos adecvat Poate dura cateva saptamani pana la recuperarea totala dupa artro scopie. Daca se intervine chirurgical in timpul artroscopiei, recuperarea ar put ea dura ceva mai mult. Medicul va prescrie un tratament medical pentru calmarea durerilor si va recomanda un program de recuperare fizica pentru pacientii ce au facut artroscopie. In functie de articulatia examinata, in timpul recuperarii a r putea fie necesara utilizarea unui bandaj de sustinere a membrului sau utiliza rea unor atele.

Artroscopia este o procedura chirurgicala ce permite doctorului sa vada articula tiile corpului cu ajutorul unei camere video miniaturale, subtiri, numita artros cop. Artroscopia permite doctorului sa studieze suprafata articulatiilor si tesu turile moi ce le inconjoara, cum ar fi tesutul ce leaga oasele intre ele (ligame nte), precum si tesuturile solide ce acopera capetele oaselor (cartilagiul) si f ormeaza o zona tampon intre acestea. Aceasta procedura poate fi utilizata pentru diagnosticarea problemelor articulatiilor, efectuarea unei interventii chirurgi cale pentru rezolvarea problemelor articulatiilor, pentru indepartarea corpurilo r straine sau pentru monitorizarea unei boli sau a eficacitatii unui tratament. Artroscopia este efectuata, in mod obisnuit, la nivelul genunchiului, umarului s i gleznei. In timpul artroscopiei, artroscopul este introdus in corp prin interm ediul unei incizii mici in piele. Artroscopul are o sursa de lumina si o camera video atasata de el. Imaginile de la camera pot fi vazute pe un monitor. Aceste imagini marite furnizeaza o imagine foarte clara a incheieturii. In timpul artro scopiei se poate colecta o mostra de tesut pentru biopsie. Daca se face o interv entie chirurgicala se vor face alte incizii mici prin care vor fi introduse inst rumentele. La fel ca si in cazul chirurgiei clasice (care implica o incizie mult mai mare), artroscopia permite doctorului sa descopere modificarile articulatii lor. Totusi, in comparatie cu chirurgia clasica, artroscopia: - este mai putin d ureroasa - este mai ieftina - permite un timp de recuperare mai mic - poate fi f acuta in regim de policlinica si nu necesita internarea peste noapte. De cele ma i multe ori, chirurgia clasica necesita internarea pacientului Artroscopia este folosita in: - evaluarea si diagnosticarea problemelor articula re cand un examen fizic sau alte examinari cum ar fi radiografia, teste sangvine , computer tomograful sau rezonanta magnetica nucleara nu sunt concludente - int erventia chirurgicala necesara tratarii unei afectiuni articulare Cand artroscop ia este folosita intr-o interventie chirurgicala: - se pot indeparta depozitele de calciu sau diverse asperitati ale oaselor - tesuturile moi ( cum ar fi ligame ntele, tendoanele sau cartilagiile) pot fi reparate sau curatate - pot fi taiate ligamentele, reparate sau reconstruite. Taierea sau eliberarea unui ligament st rans poate duce la cresterea mobilitatii in cazul unei articulatii intepenite obtinerea unei biopsii tisulare sau obtinerea unei mici cantitati de lichid sino vial care pot fi examinate ulterior in laborator - in cazul unor cicatrici tisul are sau in cazul unei zone de la nivelul articulatiei care este inflamata si tre buie indepartata - unele probleme mai grave ale articulatiei pot fi rezolvate cu ajutorul imbinarii artroscopiei si chirurgiei. Artroscopia este realizata intro policlinica fara sa fie necesara internarea pacientului. Pacientul nu trebuie sa manance sau sa bea lichide cu 8 - 12 ore inainte de efectuarea procedurii. Tr ebuie discutat cu medicul daca pacientul(a) in cauza: - este alergic la vreun me dicament, inclusiv la cele anestezice - este in tratament cu vreun medicament, i nclusiv medicamente anticoagulante cum ar fi warfarina sau aspirina - are afecti uni hematologice, chiar si afectiuni ale venelor cum ar

fi tromboza venoasa profunda - este posibil sa fie insarcinata - are un istoric de artrita sau artroza. Unele afectiuni date de artrita pot face dificila si une ori chiar imposibila efectuarea acestei examinari - a avut in ultimele zece zile o examinare radiologica cu folosirea unei substante de contrast. Aceasta substa nta poate cauza inflamatie si va face aproape imposibila efectuarea artroscopiei si, totodata, poate influenta obtinerea unei imagini curate in cadrul examinari i - are un istoric de infectie, cum ar fi artrita septica, in articulatia afecta ta - are un istoric de fractura sau leziune la nivelul articulatiei Inainte de p rocedura pacientul va fi rugat sa semneze un acord scris. Acesta va trebui sa di scute inainte cu medicul despre orice nelamurire despre procedura si riscurile a ferente. Trebuie discutat si despre cum va decurge examinarea si ce vor indica r ezultatele. Este posibil sa fie nevoie de teste suplimentare de sange si/sau un test de urina inainte de artroscopie. Trebuie stiut ca dupa examinare pacientul nu poate conduce. Daca examinarea se face la nivelul gleznei, genunchiului sau c oxofemural medicul va intreba pacientul daca dupa procedura are nevoie de carja. Daca examinarea se face la nivelul articulatiilor bratului este foarte probabil ca dupa procedura pacientul sa aiba bratul imobilizat cu o esarfa sau cu o atel a. Daca pacientul va suporta o anestezie locala acesta va simti o senzatie ca o arsura la nivelul pielii. Pe masura ce este introdus artroscopul pacientul poate simti o senzatie de durere usoara, iar in momentul in care doctorul mobilizeaza instrumentul in articulatie poate simti o senzatie de smulgere. Daca persoana i n cauza este supusa unei anestezii generale, aceasta va fi inconstienta in timpu l interventie. Daca persoana este anesteziata pe cale generala aceasta nu-si va mai simti membrele inferioare sau cele superioare pentru cateva ore. Dupa examin are pacientul poate simti o usoara senzatie de durere. Aceasta este pe termen sc urt si va disparea in maxim doua saptamani. Este normal ca articulatia supusa ex aminarii sa fie sensibila pentru inca o saptamana. Trebuie intrebat medicul spec ialist cat de mult va sangera sau va drena locul inciziei si de asemenea cat tim p va fi edem la locul respectiv. Complicatiile sunt neobisnuite pentru aceasta i nvestigatie. Poate aparea sangerare la locul inciziei, mai ales daca se si inter vine chirurgical in timpul investigatie. Exista un mic risc de infectie, de form are a unui hematom ce poate afecta membrul respectiv sau de lezare nervoasa sau a articulatiei in sine. Mai poate exista si un risc mic de afectare a structuril or din interiorul articulatiei. In cazuri rare, poate aparea o problema serioasa numita sindromul compartimental datorita unei cresteri a presiunii la nivelul m usculaturii (in special la nivelul gambei sau la nivelul antebratului). Cand apa re aceasta problema este necesar un tratament medical imediat pentru scaderea pr esiunii. Foarte rar pot aparea complicatii in urma anesteziei generale. Trebuie luata legatura imediat cu medicul daca: - durerea sau/si edemul la nivelul artic ulatiei continua sau se inrautatesc - locul inciziei sangereaza excesiv - eritem ul (roseata), edemul, durerea si senzatia de caldura nu dispar de la nivelul art iculatiei. Acestea pot fi semne ale tromboflebitei. Daca exista aceste simptome nu

trebuie masata zona respectiva - apar semne de infectie, acestea pot fi: - crest erea intensitatii durerii, a edemului, a eritemului sau a caldurii in zona respe ctiva - extinderea eritemului din zona afectata - drenarea de puroi de la locul inciziei - limfadenopatia la nivel cervical, al antebratului, sau a canalului in ghinal - febra sau frisoane aparute fara o alta cauza Artroscopia este o procedu ra interventionala ce permite medicului sa vizualizeze interiorul articulatiei c u ajutorul unui instrument numit artroscop. Medicul poate determina daca articul atia este una normala doar prin vizualizarea acesteia cu ajutorul artroscopului. In mod normal medicul poate discuta rezultatul interventiei imediat dupa ce ace asta s-a terminat. Artroscopie Normal: Intr-o articulatie normala, sanatoasa ligamentele apar ca ni ste cabluri de culoare alba. Cartilajul este moale si alb. Daca nu este nici o m odificare vizibila la nivelul articulatiei doctorul poate concluziona ca articul atia este normala si nu este cauza simptomatologiei pacientului Patologic Intr-o articulatie lezata ligamentele si cartilajele au culori si forma modifica te. Daca exista o leziune la nivelul articulatiei medicul poate vedea acest lucr u si poate chiar interveni chirurgical pentru a repara problema respectiva. Exem ple de leziuni la nivelul articulatie sunt: - rupturi sau deplasari, fragmente d etasate sau fragmente de tesuturi (cum ar fi ligamentele sau cartilajele) tumore te, chiste sau ganglioni - distrugeri evidente de cartilaje cauzate de diferite afectiuni cum ar fi artrita - infectii - rupturi sau deplasari, fragmente detasa te sau fragmente de tesuturi (cum ar fi ligamentele sau cartilajele) tumorete, c histe sau ganglioni - distrugeri evidente de cartilaje cauzate de diferite afect iuni cum ar fi artrita - infectii Dupa ce medicul a evaluat articulatia el poate recomanda tratamentul medicamento s, terapia fizica sau interventia chirurgicala. Factorii care pot interveni in acuratetea rezultatelor examinarii pot fi: - daca pacientul a avut o radiografie cu substanta de contrast la nivelul articulatiei cu mai putin de 10 zile inainte. Substanta de contrast poate da inflamatie la n ivelul articulatiei si, in plus, poate impiedica vizualizarea clara a acesteia i n timpul investigatiei - daca pacientul are artrita. Aceasta poate face investig atia dificila sau chiar imposibila

Bilirubina Prin dozarea bilirubinei se intelege masurarea cantitatii de bilirubina din sang e. Valori normale Valorile normale pot varia de la un laborator la altul. Valorile bilirubinei la adulti Bilirubina totala Bilirubina directa Bilirubina i ndirecta (Bilirubina totala minus bilirubina directa) 0.31.0 (mg/dL) 0.10.3 mg/dL 0.20.7 mg/dL Valori crescute sau scazute Valori crescute ale bilirubinei in sange pot aparea fie datorita cresterii producerii de bilirubina, fie datorita unei eliminari sca zute a acesteia.Scaderea eliminarii de bilirubina poate fi cauzata de o serie de infectii cum ar fi colecistita (inflamatia vezicii biliare) sau de deficitul un or enzime ereditare. Sindromul Gilbert este o afectiune mostenita ce afecteaza m odul in care ficatul proceseaza bilirubina si este o cauza frecventa a cresterii bilirubinei in sange. Desi icterul poate aparea in cazul unor persoane cu sindr om Gilbert, aceasta afectiune nu este una grava. Scaderea eliminarii bilirubinei poate aparea ca rezultat al unei afectiuni a ficatului cum ar fi hepatita, ciro za sau mononucleoza, al unor probleme ale sistemului digestiv ce apar datorita u nei reabsorbtii excesive a bilirubinei sau al unui blocaj a ductelor biliare dat orita unor pietre la nivelul vezicii biliare sau a unui cancer pancreatic. Deoar ece ficatul unui nou nascut este imatur din punct de vedere functional, la prema turi acesta nu este capabil sa elimine bilirubina intr-un mod adecvat astfel ca acesta este mult mai predispus sa faca icter fata de un nou-nascut la termen. Ni velele ridicate ale bilirubinei pot fi cauzate de distructia rapida a hematiilor care poate aparea in cadrul unei reactii alergice in urma unei transfuzii de sa nge sau in cadrul unei anemii falciforme.Medicamentele care pot creste nivelul b ilirubinei includ multe antibiotice, unele anticonceptionale, indometacin, fenit oina, diazepam, flurazepam. Medicamentele care pot scadea nivelul de bilirubina includ vitamina C (acidul ascorbic), fenobarbitalul si teofilina. Determinarea c antitatii de bilirubina directa si indirecta poate ajuta in determinarea cauzei excesului de bilirubina. Distrugerea excesiva a hematiilor creste nivelul de bil irubina indirecta mai mult decat nivelul de bilirubina directa. Blocajul cailor biliare datorita litiazei sau cancerului pancreatic duce la cresterea cantitatii de bilirubina directa mult mai mult decit cea indirecta.Afectarea severa a fica tului creste atat nivelul bilirubinei directe cat si a celei indirecte. Nivele de bilirubina ce ar putea necesita tratament in cazul unui nou nascut la termen, sanatos Varsta nou nascutului Nivelul de bilirubina Sub 25 ore Icter evi dent Intre 25 si 48 de ore Mai mare de 15(mg/dL)

Intre 49 si 72 de ore Mai mare de 72 de ore Mai mare de 18 mg/dL Mai mare de 20 mg/dL Nota: Un prematur sau un nou nascut bolnav cu nivele ale bilirubinei sub cele di n tabel poate necesita tratament. Adultii ar trebui sa evite sa manance si sa be a cu 4 ore inainte de recoltarea sangelui pentru dozarea bilirubinei. Pentru cop ii nu este necesara o anume pregatire. Inainte de recoltare trebuie ca persoana in cauza sa discute cu medicul despre necesitatea acestei examinari, despre risc urile aferente, despre cum se va desfasura aceasta investigatie si ce pot indica rezultatele. Prelevare sangelui la nou-nascut Pentru prelevarea sangelui de la nivelul calcaiului se foloseste un tub mic si se lasa sa picure in acest tub cat eva picaturi de sange. Pielea la locul punctiei este dezinfectata si se punction eaza cu un ac mic, apoi cateva picaturi sunt captate in tubul respectiv. Cand a fost colectata o cantitate corespunzatoare de sange se opreste sangerarea prin a plicarea unui tampon si se face staza pe locul respectiv iar apoi este aplicat u n bandaj usor. Recoltarea dintr-o vena Asistenta medicala va aplica un garou (ba nda elastica) la nivelul bratului pentru a opri temporar fluxul sangvin spre ven ele situate sub nivelul garoului. Acest lucru face posibila o mai buna vizualiza re a venelor si usureaza introducerea acului, deoarece venele situate sub garou devin mai largi si nu se sparg usor. Locul unde va fi introdus acul va fi steril izat cu alcool si apoi se va introduce acul in vena. Trebuie sa fie pregatit inc a un ac de rezerva in caz ca primul nu a fost corect introdus sau din vena respe ctiva nu vine suficient sange. Dupa ce acul a fost corect introdus in vena se at aseaza de acesta un recipient si sangele va fi colectat in acest tub. Uneori tre buie sa se recolteze in mai multe recipiente. Atunci cand a fost recoltat sufici ent sange, garoul poate fi desfacut. Apoi este aplicat un tampon si acul se retr age usor. Se apasa pe locul respectiv, pentru a opri sangerarea, pentru cateva m inute si apoi este aplicat un mic bandaj. Dozarea bilirubinei este folosita: - i n evaluarea functiei ficatului si monitorizarea diverselor afectiuni ale ficatul ui, cum ar fi hepatitele sau ciroza, cat si pentru a vedea daca medicamentele ad ministrate au produs leziuni la nivelul ficatului - in investigarea unui eventua l blocaj al ductelor biliare. Acest lucru poate aparea in litiaza biliara (preze nta si formarea de calculi la nivelul vezicii biliare), tumori pancreatice sau i n cazul altor afectiuni - in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masi va a hematiilor (celulele rosii), cum ar fi anemia hemolitica sau o afectiune he molitica la un nou-nascut - pentru a determina daca un nou-nascut are icter neon atal, care necesita tratament. Acesti nou-nascuti au nevoie de tratament, cum ar fi fototerapia, care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazu ri rare poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina. Dozarea bilirubinei este fo losita: - in evaluarea functiei ficatului si monitorizarea diverselor afectiuni ale ficatului, cum ar fi hepatitele sau ciroza, cat si pentru a vedea daca medic amentele administrate au

produs leziuni la nivelul ficatului - in investigarea unui eventual blocaj al du ctelor biliare. Acest lucru poate aparea in litiaza biliara (prezenta si formare a de calculi la nivelul vezicii biliare), tumori pancreatice sau in cazul altor afectiuni - in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilo r (celulele rosii), cum ar fi anemia hemolitica sau o afectiune hemolitica la un nou-nascut - pentru a determina daca un nou-nascut are icter neonatal, care nec esita tratament. Acesti nou-nascuti au nevoie de tratament, cum ar fi fototerapi a, care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina. Factori care pot interfera cu aceasta exa minare si cu acuratetea rezultatelor, cu exceptia nou nascutilor, includ: - cofe ina, ce scade nivelul de bilirubina - cura de slabire, care in mod normal creste nivelul de bilirubina indirecta De retinut! Multi nou nascuti pot prezenta icte r fiziologic intre zilele 1 si 3 de viata. Aceasta este cauza cea mai frecventa a icterului neonatal. Icterul fiziologic apare la nou nascutii sanatosi din mai multe motive, printre care cresterea distrugerii hematiilor imediat dupa nastere . Icterul fiziologic, de obicei, dispare de la sine intr-o saptamana, fara sa ca uzeze probleme. Totusi, in unele cazuri, nou nascutii cu icter fiziologic necesi ta tratament special fototerapia pentru a preveni posibilitatea aparitiei leziun ilor sistemului nervos central si a unui posibil retard mintal. Bilirubina poate fi masurata si in lichidul amniotic daca bebelusul are risc de eritroblastoza f etala (o afectiune in care sunt distruse celulele rosii).Bilirubina mai poate fi masurata si in urina. In mod normal, urina nu contine bilirubina. Daca bilirubi na este detectata in urina, sunt necesare teste aditionale pentru a determina ca uza prezentei acesteia. Nivelele ridicate ale bilirubinei in urina pot indica fa ptul ca nu a avut loc eliminarea normala a bilirubinei de catre ficat. Recoltare a sangelui la nou nascuti (din calcai) O scurta durere, ca o piscatura se poate simti, mai ales, atunci cand acul strapunge pielea. Nou nascutul poate simti un usor disconfort in momentul intepaturii. Recoltarea sangelui dintr-o vena In caz ul recoltarii sangelui dintr-o vena este posibil ca adultii sa nu simta nici o d urere sau sa simta o mica ciupitura in momentul in care sunt intepati cu acul. U nele persoane pot simti o usturime cand acul este in vena. Totusi, majoritatea o amenilor nu simt deloc durerea sau au un disconfort minor in momentul pozitionar ii acului in vena. Gradul de durere resimtit poate depinde de indemanarea asiste ntei medicale, de starea venelor si de sensibilitatea fiecaruia la durere. Testu l de bilirubina (dozarea bilirubinei) reprezinta o investigatie ce arata cantita tea de bilirubina din sange. Bilirubina este o substanta galben-maronie, care se gaseste in bila (lichid de secretie al hepatocitului, care este colectat in vez ica biliara si deversata in duoden in momentul digestiei). Se produce prin distr ugerea celulelor rosii (hematiile), imbatranite la nivelul ficatului. Bilirubina este eliminata prin scaun dandu-i culoarea maronie specifica. Bilirubina exista in sange sub doua forme:

- bilirubina indirecta (sau neconjugata). Aceasta forma de bilirubina nu se dizo lva in apa (este insolubila). Bilirubina indirecta la nivelul fluxului sangvin d in ficat se transforma intr-o forma solubila (directa sau conjugata) - bilirubin a directa (conjugata). Este forma solubila de bilirubina (care se dizolva in apa ) si rezulta din bilirubina indirecta datorita transformarii ce are loc la nivel ul ficatului. Nivelul de bilirubina totala si directa sunt masurate in mod direc t prin teste ale sangelui, iar cantitatea de bilirubina indirecta se obtine din scaderea bilirubinei directe din cea totala.Cel mai important semn al cresterii nivelului de bilirubina este aparitia icterului. Acesta reprezinta coloratia in galben a pielii si a sclerelor. Icterul, care are ca si corespondent in investig atii cresterea bilirubinei in sange, poate aparea in urmatoarele afectiuni: - he patice (hepatite) - ale sangelui (anemie hemolitica) - obstructia ductelor bilia re (ducte care permit trecerea bilei din ficat in intestinul subtire). Excesul d e bilirubina (hiperbilirubinemia) la un nou-nascut poate cauza, uneori, leziuni la nivelul sistemului nervos central, cecitate (orbire), anomalii fizice si chia r poate duce la deces.De aceea, nou-nascutii care prezinta icter trebuie tratati , iar acest lucru se face prin fototerapie si in cazurile mai grave, prin transf uzii sangvine ce reduc nivelul bilirubinei. In cazul nou-nascutilor, sangele se va preleva de la nivelul calcaiului. Recoltarea sangelui la nou nascuti (din cal cai) Exista un risc foarte mic de aparitie a unei probleme serioase in cazul ace stui tip de recoltare. Poate aparea o mica vanataie la locul intepaturii.La copi i cu probleme de sangerare poate aparea o sangerare continua in urma recoltarii. Este posibil ca aceasta problema sa fie descoperita in timpul recoltarii aceste i probe. Recoltarea sangelui dintr-o vena Exista un risc foarte mic de a face co mplicatii la recoltarea sangelui din vena. Poate aparea o mica vanataie la locul intepaturii. Se poate reduce riscul aparitiei vanataii prin apasarea locului in tepaturii timp de cateva minute dupa extragerea acului. Rareori, poate aparea o inflamatie la acest nivel, dupa recoltare. Aceasta poarta numele de flebita si s e trateaza de obicei, prin aplicarea unor comprese calde de cateva ori pe zi. O sangerare prelungita poate fi o problema pentru cei cu afectiuni ale sangelui. A spirina, warfarina sau alte medicamente anticoagulante (care subtiaza sangele) p ot creste riscul de sangerare. Daca o persoana are probleme cu coagularea sangel ui sau este in tratament cu aspirina sau warfarina va trebui sa anunte doctorul inainte de recoltare. Dozarea bilirubinei este folosita: - in evaluarea functiei ficatului si monitorizarea diverselor afectiuni ale ficatului, cum ar fi hepati tele sau ciroza, cat si pentru a vedea daca medicamentele administrate au produs leziuni la nivelul ficatului - in investigarea unui eventual blocaj al ductelor biliare. Acest lucru poate aparea in litiaza biliara (prezenta si formarea de c alculi la nivelul vezicii biliare), tumori pancreatice sau in cazul altor afecti uni - in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilor (cel ulele

rosii), cum ar fi anemia hemolitica sau o afectiune hemolitica la un nou-nascut - pentru a determina daca un nou-nascut are icter neonatal, care necesita tratam ent. Acesti nou-nascuti au nevoie de tratament, cum ar fi fototerapia, care trat eaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina. Dozarea bilirubinei este folosita: - in evaluarea fun ctiei ficatului si monitorizarea diverselor afectiuni ale ficatului, cum ar fi h epatitele sau ciroza, cat si pentru a vedea daca medicamentele administrate au p rodus leziuni la nivelul ficatului - in investigarea unui eventual blocaj al duc telor biliare. Acest lucru poate aparea in litiaza biliara (prezenta si formarea de calculi la nivelul vezicii biliare), tumori pancreatice sau in cazul altor a fectiuni - in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilor (celulele rosii), cum ar fi anemia hemolitica sau o afectiune hemolitica la un nou-nascut - pentru a determina daca un nou-nascut are icter neonatal, care nece sita tratament. Acesti nou-nascuti au nevoie de tratament, cum ar fi fototerapia , care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare poate f i nevoie si de o transfuzie sangvina. Biochimia organismului Cunoasterea fenomenelor biochimice care au loc in timpul efortului fizic prezint a o importanta deosebita in procesul de practicare stiintifica a culturii fizice si sportului. Orice activitate sportiva presupune un efort mai mic sau mai mare , care implica un consum suplimentar de energie fata de cel solicitat in cadrul proceselor vitale normale, asa numitul metabolism bazal. Metabolismul bazal, num it si metabolismul energetic de repaus reprezinta bilantul energetic al unui org anism aflat in repaus complet la o temperatura mare ambianta de 20 grade C dupa un post de 12-18 ore. Metabolismul bazal (MB) se exprima prin numarul de calorii degajate pe metru patrat de suprafata corporala timp de o ora. El variaza in fu nctie de sex si varsta, avand valori mai mari la barbati fata de femei si la tin eri fata de varstnici. MB se refera numai la energia necesara pentru intretinere a activitatii vitale in stare de repaus absolut, dar numeroase conditii pot mari consumul energetic. Travaliul muscular, chiar daca este foarte redus face sa cr easca MB cu 20-60%, un efort moderat produce o crestere de 100-200%, iar un efor t fizic intens are ca rezultat o crestere de 10-20 ori a necesarului de energie. Datorita reactiilor de asimilare si a miscarii organelor din tubul digestiv, al imentatia provoaca si ea o crestere a consumului energetic. Temperatura poate pr oduce si ea un consum alimentar de energie, fie ca este vorba de lupta impotriva temperaturilor coborate prin contractii musculare care degaja caldura, fie ca e vorba de neutralizarea temperaturilor ridicate prin transpiratie. In urma unui efort care depaseste MB se produce lucru mecanic ce poate fi masurat in kilogram -metri pe minut (Kgm/min). Un sportiv poate efectua un efort de 110 Kgm/s timp d e citeva secunde (8-10) sau de 1500-1700 Kgm/min timp de aproape o ora. In acela si timp, un organism tanar, sanatos, dar fara un antrenament prealabil poate pro duce, destul de dificil, un lucru mecanic de numai 700-800 Kgm/min timp de 20-30 minute. Prin compararea acestor valori se poate pune in evidenta foarte usor de osebirea dintre capacitatea de efort a organismelor antrenate si neantrenate si se releva importanta antrenamentului si a obisnuintei de a efectua efort fizic, indispensabile pentru realizarea oricarei performante sportive.

Si modul de utilizare a rezervelor glucidice este diferit la organismele antrena te fata de cele neantrenate. In momentul in care necesitatile energetice ale org anismului cresc fata de valorile normale intra in actiune glicoliza care produce energie foarte rapid, dar in mod neeconomic deoarece materia prima nu este folo sita in totalitate pentru producerea energiei. Glicoliza este activata atunci ca nd creste concentratia acidului lactic in sange, odata cu depasirea unui consum de 220 Kcal/Kg corp/min la organisme tinere neantrenate sau 280 Kcal/Kg corp/min la organisme antrenate. La aceeasi intensitate a efortului, un organism antrena t consuma 57 ml O2/Kg corp/min iar un organism neantrenat numai 45 ml O2/Kg corp /min. Consumul crescut al oxigenului de catre organismele antrenate se datoreaza degradarii aerobe a glucozei, un sistem metabolic mult mai eficient de producer e a energiei. Prin solicitarile sale specifice care se repeta in mod regulat, an trenamentul ofera organismului posibilitatea de a reactiona la solicitari, doban direa unor caracteristici noi, manifestate prin restructurarea structurala si fu nctionala a organismului. Experimentele au confirmat efectul pozitiv al antrenam entului fizic asupra capacitatii de neutralizare a pH-ului acid al sangelui, rez ultat ca urmare a efortului. In urma unor masuratori efectuate la boxeri, la inc eputul efortului transpiratia este foarte acida datorita producerii de acid lact ic, ulterior ea va reveni la valori normale datorita capacitatii crescute de neu tralizare. Revenirea este cu atat mai rapida si mai stabila cu cat organismul a fost mai bine antrenat. Experientele care au fost efectuate pe animale au aratat ca antrenamentul duce nu numai la cresterea capacitatii generale de efort, ci s i la cresterea capacitatii de a bloca fenomenele negative consecutive unor efort uri intense. La cobaii care au fost antrenati sa inoate s-a observat in ficatul lor o accelerare a procesului de utilizare a glucidelor, lipidelor si proteinelo r, ceea ce are ca urmare cresterea energiei produse intr-o anumita perioada de t imp. In ceea ce priveste creierul, la animalele antrenate s-a observat o crester e a capacitatii tesutului cerebral de a neutraliza variatia de concentratie a di feritelor substante chimice din sange. Concentratia de ATP se mentine constanta la acest nivel, in timp ce la animalele neantrenate aceasta valoare scade consid erabil, influentand negativ desfasurarea activitatii cerebrale. La nivelul musch ilor, animalele antrenate au prezentat o crestere a activitatii enzimatice cu 50 % fata de animalele neantrenate. Toate aceste fenomene se produc si in corpul um an. De aici necesitatea de a efectua un antrenament fizic sustinut regulat, ale carui efecte sunt benefice nu numai pentru sistemul muscular, ci pentru intregul organism, numai in acest fel putand sa obtinem cu adevarat o minte sanatoasa in tr-un corp sanatos. Biopsia aspirativa cu ac fin Daca se injecteaza un anestezic local, se poate simti o mica intepatura la locul unde se injecteaza anestezicul. Pacientul poate sa simta si o usoara presiune c and e introdus acul de biopsie. Gradul de disconfort resimtit va depinde de cat de multa durere simte pacientul de la ace, partea corpului in care se face biops ia si priceperea medicului specialist. Locul in care se efectueaza biopsia aspir ativa cu ac fin poate fi dureros cateva zile si se poate forma o vanataie. Ce se intampla dupa aceea? Medicul specialist va aplica o oarecare presiune la locul biopsiei pentru a preveni sangerarea si va pune si un bandaj adeziv deasupra loc ului punctiei. Medicul poate recomanda administrarea unui antialgic usor, cum ar fi paracetamol (acetaminofen)

sau ibuprofen, daca pacinetul simte vreo durere cand ajunge acasa. Zona trebuie pastrata uscata pentru 24 de ore. Medicul trebuie contactat daca apar sangerari, roseata, cresterea in volum sau febra mai mare de 38 de grade celsius in zilele imediat urmatoare. Aspiratia cu ac fin e o metoda de a colecta celule din tesutul mamar (san), fica t, cavitate bucala (gura), ganglioni limfatici, organe genitale, tract respirato r sau tiroida pentru a cauta semne de cancer, infectie sau alte maladii. Un spec ialist introduce un ac fin intr-un nodul si extrage o mostra de celule sau de fl uid. Materialul e apoi examinat la microscop. Aspiratia cu ac fin poate fi singu rul test care poate preciza natura canceroasa a unui nodul; totusi in unele cazu ri se pot folosi si alte tehnici, cum ar fi biopsia cu prelevare de tesut sau bi opsia chirurgicala. In biopsia prelevare de tesut, medicul introduce un ac mai g ros decat cel pentru biopsia aspirativa cu ac fin, cu anestezierea in prealabil a zonei biopsiate. Se extrage astfel o sectiune de tesut si nu doar cateva celul e. Intr-o biopsie chirurgicala, medicul foloseste un bisturiu pentru a indeparta o mostra de tesut. Ce este biopsia aspirativa cu ac fin ? Aspiratia cu ac fin e o metoda de a colecta celule din tesutul mamar (san), ficat, cavitate bucala (g ura), ganglioni limfatici, organe genitale, tract respirator sau tiroida pentru a cauta semne de cancer, infectie sau alte maladii. Un specialist introduce un a c fin intr-un nodul si extrage o mostra de celule sau de fluid. Materialul e apo i examinat la microscop. Aspiratia cu ac fin poate fi singurul test care poate p reciza natura canceroasa a unui nodul; totusi in unele cazuri se pot folosi si a lte tehnici, cum ar fi biopsia cu prelevare de tesut sau biopsia chirurgicala. I n biopsia prelevare de tesut, medicul introduce un ac mai gros decat cel pentru biopsia aspirativa cu ac fin, cu anestezierea in prealabil a zonei biopsiate. Se extrage astfel o sectiune de tesut si nu doar cateva celule. Intr-o biopsie chi rurgicala, medicul foloseste un bisturiu pentru a indeparta o mostra de tesut. Medicul va sterge cu alcool sau cu betadina. In unele cazuri se poate face o ane stezie locala injectabila pentru a amorti pielea din zona respectiva. Medicul va fixa nodulul cu o mana si va introduce un ac fin atasat unei seringi in nodul. De asemenea, medicul poate misca acul in mai multe directii pentru a se asigura ca va extrage destul fluid sau o cantitate suficienta de celule pentru examenul microscopic. Apoi va aspira in seringa fluidul sau celuele. Procedura dureaza de la cateva secunde la cateva minute. Daca medicul nu poate simti cu usurinta nod ulul, se poate face un test imagistic, cum ar fi CT sau ecografie, pentru a vede a unde va introduce acul. In acest caz, radiologul poate fi medicul care va efec tua aspiratia Daca nodulul e un chist, fluidul e indepartat, iar nodulul va disp area. Biopsia sanului O biopsie consta in prelevarea de tesut din glanda mamara ce urmeaza a fi analiz at la microscop pentru a verifica daca este vorba de un cancer la san.

Rezultatul biopsiei de san Normal: Nu exista celule canceroase sau celule atipic e Patologic Afectiunile benigne pot include chistele, noduli fibrochistici, tumo ri solide de tipul fibroadenoame. Fibroadenomul poate fi extirpat sau poate fi l asat pe loc dar urmarit cu atentie in continuare. Nu va disparea dar nu se trans forma in mod obisnuit in tumora maligna. Alte afectiuni benigne pot fi lipoamele , calcificarile sau abcesul Cresterea anormala de celule numita hiperplazia duct ala atipica sau alte modificari ale celulelor. Daca este vorba de hiperplazie du ctala atipica poate fi nevoie de o biopsie deschisa pentru siguranta inexistente i celule canceroase. Sunt prezente celule canceroase Ce poate afecta examinarea Daca sanul pacientei este prea mare poate fi greu de facut biopsia. Acul de biop sie ia tesut dintr-o regiune mica si exista astfel riscul sa scape celulele canc eroase. De retinut - ecografia poate fi de un real ajutor in cazul biopsiei cu a c fin sau prin punctie - prezenta unor noduli la nivelul sanului poate fi normal a. De multe ori tesutul fibros de la nivelul sanului se poate simti sub forma un or noduli, mai ales inainte de perioada menstruala. Acesti noduli sunt destul de frecventi la femei incat medicii cred ca este vorba de o modificare normala. Ac estia dispar dupa aparitia menopauzei, dar de asemenea, pot fi intalniti daca fe meia aflata la menopauza este in tratament hormonal de substitutie - 75% din nod ulii la san sunt benigni - cea mai buna varianta de biopsie este cea deschisa da r cu pozitionarea acului in zona suspicionata dupa efectuarea unei mamografii mamografia sau examinarea clinica a sanului trebuie sa se faca dupa ce biopsia c u ac fin sau cea ghidata a descoperit o tumora benigna pentru a exista siguranta ca biopsia a fost luata din zona respectiva. Daca este nevoie de inca o proba d e tesut trebuie facuta o biopsie deschisa - proba biopsica poate fi examinata im ediat. Proba de tesut va fi inghetata si apoi impartita in sectiuni foarte mici si va fi analizata la microscop. Doctorul poate da un raspuns pacientei imediat dupa analizarea probei la microscop. Apoi se va face o analiza mult mai amanunti ta a biopsiei si rezultatele vor fi comunicate pacientei in 3-5 zile - in cazul in care biopsia indica tesut canceros se vor face si determinari hormonale de es trogeni si progesteron pentru a se preciza modul in care acesti hormoni pot infl uenta dezvoltarea tumorii. De asemenea pot da informatii despre posibilitatea re caderilor. Aceste rezultate sunt necesare pentru a indruma medicul in cazul in c are se decide sa prescrie un tratament hormonal, cum ar fi tamoxifenul, in cadru l tratamentului general. - pot fi necesare alte biopsii in cazul descoperirii de tesut malign. Acestea pot include: - citometrie in flux, care verifica tipul de celule in tesutul de biopsie. Acest test ajuta la descoperirea celulelor care a u un ritm de crestere rapid, care sunt mai degraba celule maligne - markeri tumo rali si proteina - her 2/neu. Acesti markeri il ajuta pe doctor in prescrierea u nui tratament cat mai bun - daca este gasit tesut canceros, va fi deschisa axila pentru a vedea daca ganglionii

limfatici de la acest nivel au fost afectati. Daca este cazul va fi extirpata o parte din ganglionii limfatici sau toti ganglionii din axila. Acest lucru poate cauza aparitia unui edem important la nivelul bratului pe partea cu axila (limfe dem) - biopsia santinela a unor ganglioni limfatici poate fi facuta in loc de ex tirparea tuturor ganglionilor. Astfel nu mai exista riscul aparitiei limfedemulu i la nivelul bratului. Inainte de efectuarea biopsiei santinela se face un test pentru a vedea care ganglioni sunt afectati. Un marker radioactiv este introdus acolo unde se afla tesutul canceros si un aparat special preia imagini de la niv elul ganglionilor limfatici. Culoarea albastra poate fi folosita in biopsia sant inela. Primul nod limfatic afectat este numit ganglion santinela. Acesti ganglio ni sunt primele zone in care se raspandeste cancerul. Se poate ca pacientei sa i i ramana, pentru cateva zile, culoarea albastra pe piele. Urina poate avea culoa rea verde 24 de ore. Tesutul din jurul ganglionilor este extirpat si examinat ap oi la microscop pentru a vedea daca exista celule canceroase. Daca in ganglionii santinela exista celule canceroase, acestia vor fi extirpati pentru a limita ex tinderea cancerului. Biopsia de san consta in prelevarea de tesut din glanda mam ara care apoi va fi analizat la microscop pentru a verifica daca este vorba de u n cancer la san. O biopsie de san este indicata in momentul cand, la mamografie sau la ecografie, a fost descoperita o tumora sau cand la examenul clinic este d escoperit un nodul. Exista multiple cai prin care se poate face o biopsie de san . O portiune de tesut este analizata la microscop pentru a vedea daca se descope ra celule canceroase: - aspiratie pe ac fin: metoda consta in inteparea cu un ac mic a pielii pana la nivelul tumorii si recoltarea tesutului ce se va analiza l a microscop. Aspiratia poate fi necesara pentru a vedea daca este vorba de o for matiune solida sau una lichida (un chist). Daca este vorba de un chist acesta va disparea dupa ce lichidul a fost extras. Daca nu este lichid, un alt tip de bio psie este necesara - biopsie prin punctie; utilizeaza un ac special-trocar. Acul strapunge pielea si ajunge la nivelul tumorii si preleveaza tesut cam de marime a unei penite de stilou. Un astfel de tip de biopsie poate fi facuta folosind un aparat de suctiune care extrage intr-un mod bland o portiune mai mare de tesut de la nivelul tumorii - biopsia ghidata ce se foloseste in cazul unei formatiuni care nu se simte la palpare dar este vazuta de mamografie sau de ecografie. Est e folosit un anumit tip de raze X care gasesc zona ce trebuie biopsiata. Se va f ace o mica incizie la nivelul sanului si acul va fi ghidat radiologic pentru a l ua biopsie din tumora respectiva. Acest tip de biopsie nu se potriveste tuturor tipurilor de tumori de san - biopsie deschisa ce se realizeaza printr-o incizie la nivelul sanului si se va preleva o portiune de tesut sau intreaga formatiune tumorala. Daca medicul nu poate palpa formatiunea tumorala va fi pus un ac in zo na suspicionata in timpul mamografiei care se efectueaza chiar inainte de interv entia chirurgicala. Medicul va fi astfel indrumat spre zona suspicionata pentru a realiza biopsia Mai multe teste sau biopsii pot fi necesare daca apar probleme in timpul primei biopsii sau daca medicul are o nelamurire in legatura cu o anu mita zona de tesut de la nivelul sanului. Exista un risc de infectie la locul in ciziei pentru biopsiere. Infectia poate fi tratata cu antibiotice. Pacienta treb uie sa anunte medicul daca: - durerea dureaza mai mult de o saptamana - persista eritemul, edemul, sangerarea sau apare puroiul la locul inciziei - apare febra Biopsia prin punctie sau biopsia ghidata pot lasa o mica cicatrice rotunda la lo cul

inciziei sau in cazul biopsiei deschise va exista o cicatrice liniara. Biopsia c u ac fin nu lasa cicatrici, in mod normal. O biopsie de san este necesara pentru a verifica daca o formatiune tumorala descoperita la nivelul sanului este malig na sau benigna. Inainte de investigatie pacienta trebuie sa informeze medicul: este sub un anumit tratament - este alergica la vreun medicament, inclusiv la c ele folosite la anestezie - are probleme hematologice sau este in tratament cu m edicamente anticoagulante cum ar fi aspirina, heparina sau warfarina - este insa rcinata sau exista aceasta posibilitate Daca biopsia este facuta sub anestezie l ocala pacienta nu are nevoie de nici o pregatire inainte de examinare. Daca se f ace biopsia sub anestezie generala nu trebuie ca pacienta sa bea sau sa mance ti mp de 8-12 ore inainte de biopsie. Pacienta va fi sedata cu o ora inainte de bio psie si i se va prinde o linie venoasa. Trebuie ca pacienta sa vina insotita de cineva deoarece dupa examinare nu are voie sa conduca daca a primit medicamente sedative sau a fost anesteziata pe cale generala. Alte examinari, cum ar fi test e de sange, pot fi necesare inainte de biopsie. In cazul unei anestezii locale s e va simti o usoara piscatura in momentul in care acul inteapa tegumentul si se poate simti ca o senzatie de presiune. Dupa primele trei tipuri de biopsii se po ate simti locul de incizie usor sensibil pentru 2 - 3 zile. Biopsia ghidata este mai dificila pentru pacienta deoarece trebuie sa stea fara sa miste pe intreaga durata a procedurii. Dupa biopsie inca o zi pacienta va fi sfatuita sa nu ridic e greutati sau sa aiba activitati ce ii solicita musculatura de la nivelul torac elui. In cazul unei interventii chirurgicale deschise pentru biopsie pacienta nu va simti nimic deoarece nu este constienta. Dupa ce efectul anesteziei generale va trece pacienta va primi un anestezic local si se va simti somnoroasa pentru cateva ore. 2 3 zile dupa biopsia deschisa pacienta se va simti obosita. Se poat e ca aceasta sa acuze si o usoara durere faringiana datorita sondei de intubatie . Gargara cu apa sarata sau dezinfectantele faringiene pot ajuta la ameliorarea acestei dureri. Dupa biopsia deschisa se poate simti sanul sensibil, umflat, cu vanatai. Durerea va disparea intr-o saptamana. Eventualele vanatai vor disparea in maxim 2 saptamani. Totusi edemul si pielea tare pot fi simtite 6-8 saptamani. Este utila folosirea unui sutien pentru 2 - 3 zile dupa biopsie. Nu trebuie ca pacienta sa aiba activitati ce ii pot solicita musculatura toracelui. Aspiratia pe ac fin Biopsia prin aspiratie pe ac fin poate fi facuta de un internist, un m edic de familie, de un medic radiolog, sau de un medic chirurg. Biopsia se poate face in cabinetul medicului, in policlinica sau in spital. Pacienta se va dezbr aca pana la brau. Va purta o pelerina sau un halat de spital pe umeri. Biopsia s e va desfasura cu pacienta asezata in sezut sau intinsa pe masa de examinare. Ma inile vor sta pe langa corp sau deasupra capului (in functie de pozitia formatiu nii tumorale) pentru ca medicul sa aiba un cat mai bun abord. Doctorul va aneste zia zona respectiva (unde va face incizia) cu ajutorul unui medicament sedativ. Dupa ce zona este anesteziata, acul va fi introdus in piele pana la nivelul form atiunii tumorale. Ecografia poate fi de folos in ghidarea medicului in timpul bi opsiei. Daca tumora este un chist va fi drenat tot lichidul si se

va preleva tesut pentru examenul histopatologic. Daca tumora este solida se va p releva tesut pentru examenul la microscop. Mostra biopsica va fi trimisa la labo rator pentru a fi examinata la microscop. In timpul biopsiei pacienta va sta int insa pe patul de examinare. Apoi acul este extras. Va fi pusa o compresa la locu l inciziei pentru a opri sangerarea si va fi aplicat un bandaj usor. O astfel de examinare dureaza intre 5 si 15 minute. Biopsia prin punctie Acest tip de biops ie poate fi facuta de un medic internist, un medic de familie, un radiolog, sau de un medic chirurg. Poate fi realizata in cabinetul medicului, in policlinica s au intr-un spital. Pacienta se va dezbraca de la brau in sus si va fi acoperita cu un halat de spital, ce va fi pus pe umerii acesteia. Pacienta va fi intinsa d e patul de examinare. Mainile vor sta pe langa corp sau deasupra capului in func tie de pozitia formatiunii tumorale. Doctorul va anestezia zona unde urmeaza sa se faca incizia printr-o injectie, chiar unde va fi introdus acul de biopsie. Im ediat dupa ce a fost amortita zona respectiva va fi facuta o mica incizie la niv elul pielii. Un ac special (trocar) va fi introdus in tesutul mamar. Ecografia p oate fi utila in ghidarea medicului pentru o biopsie cat mai buna. Pacienta va s ta intinsa in timpul investigatiei. Acul va fi extras dupa prelevarea biopsiei. Va fi aplicata o compresa cu presiune pentru a opri sangerarea , apoi va fi apli cat un bandaj usor. Acest tip de biopsie dureaza in jur de 15 minute. Biopsia gh idata Acest tip de biopsie este facuta de un medic radiolog. Investigatia va fi facuta in departamentul de radiologie. Pacienta se va dezbraca de la brau in sus si apoi isi va acoperi umerii cu un halat de spital sau de hartie. Se va aseza pe o masa speciala, ce are un orificiu special prin care va intra sanul. Va fi e xecutata o mamografie pentru a stabili clar sediul tumorii. Apoi doctorul va fac e o anestezie locala, in locul in care va introduce acul de biopsie. Dupa ce ane stezia si-a facut efectul va fi facuta o mica incizie la nivelul sanului. Cu aju torul radiologiei medicul va fi ghidat sa introduca acul de biopsie la nivelul t umorii. De obicei se iau mai multe mostre din mai multe locuri ale formatiunii. Pacienta va sta intinsa toata perioada biopsiei. Incizia facuta va avea nevoie, in mod normal, de sutura. Va fi pusa o compresa pentru a stopa sangerarea si apo i va fi pus un bandaj usor. Acest tip de biopsie dureaza aproximativ 60 minute. Din acest timp, majoritatea este luata de efectuarea mamografiei si gasirea zone i unde va fi facuta biopsia. Biopsia deschisa Acest tip de biopsie este realizat a de medicul chirurg intr-o sectie de chirurgie sau in cadrul unui spital. Pacie nta se va dezbraca de la brau in sus si va fi acoperita cu un halat de spital, c e va fi pus pe umerii acesteia. Pacienta va fi intinsa de patul de examinare. Ma inile vor sta pe langa corp sau deasupra capului in functie de pozitia formatiun ii tumorale. Se poate face cu anestezie locala sau generala. Daca se foloseste a nestezia locala pacienta va primi si medicamente sedative. Daca se hotaraste fol osirea anesteziei generale pacientei i se va prinde o linie venoasa prin interme diul careia i se vor administra medicamentele. Pacienta nu va fi

constienta in timpul biopsiei. Dupa ce locul de incizie a fost anesteziat sau du pa ce pacienta este inconstienta in cazul anesteziei generale, chirurgul va face incizia pentru a ajunge la nivelul formatiunii tumorale. Daca locul unde se afl a formatiunea tumorala a fost marcat in timpul mamografiei doctorul va lua biops ie chiar din acea zona. Dupa aceasta medicul va sutura plaga si va fi aplicat un bandaj usor. Apoi pacienta va fi dusa la reanimare pana se va trezi. In mod nor mal pacienta se poate intoarce la activitatile obisnuite chiar din ziua urmatoar e. Investigatia dureaza cam 60 de minute. Bronhoscopia - explorarea vizuala a cailor respiratorii Trebuie anuntat medicul imediat daca: - tusea contine mai mult de 30 de ml de sa nge - exista dificultati in respiratie - apare febra ce dureaza mai mult de 24 d e ore. O temperatura de 38 de grade poate fi prezenta chiar imediat dupa investi gatie, dar acest lucru nu este obligatoriu Rezultatele investigatiei Bronhoscopi a este o procedura terapeutica care permite doctorului sa vada interiorul cailor respiratorii, cu ajutorul unui instrument subtire numit bronhoscop. Medicul va discuta rezultatele chiar imediat dupa procedura, dar rezultatele testelor vor f i disponibile abia dupa 2 - 4 zile. Bronhosopie Normal: Caile respiratorii au un aspect normal Patologic Prezenta de corpi straini, de secretii dense sau de tumori care pot bl oca caile respiratorii Biopsia care poate arata diferite infectii ale plamanului, sau boli cum ar fi tu berculoza sau cancerul pulmonar Ce poate afecta procedura Factorii care pot interfera in rezultatele investigati ei sunt: - o afectiune ce limiteaza extensia gatului - mostra de tesut este prea mica pentru a putea fi analizata De asemenea biopsia este luata dintr-o mica pa rte a tesutului pulmonar si exista astfel riscul ca aceasta sa nu fie prelevata din zona afectata de cancer.

Inainte de examinare pacientul va primi medicamente care ii vor usca secretiile de la nivelul gurii si al cailor respiratorii. Pacientii vor fi rugati sa lase d e o parte placa dentara, ochelarii, lentilele de contact, aparatele auditive, bi juteriile. Ar fi bine ca inainte de examinare pacientul sa mearga la baie pentru a-si goli vezica urinara. Pacientul va fi rugat sa se dezbrace si i se va da un halat de hartie cu care va sta imbracat in timpul investigatiei. Procedura este facuta de un pneumolog si de o asistenta. De-a lungul examinarii pacientului i se vor urmari frecventa cardiaca, tensiunea arteriala si saturatia in oxigen. In ainte si dupa poate fi necesara efectuarea unei radiografii. Bronhoscopia cu bro nhoscopul flexibil Procedura se poate efectua cu pacientul intins pe spate pe o masa, cu umerii si gatul sprijiniti pe o perna speciala, sau pe un scaun foarte asemanator cu cel de la dentist. Pacientul va fi sedat pentru a fi ajutat astfel sa se relaxeze. I se va prinde si o linie venoasa. Pacientul va ramane treaz da r somnoros tot timpul procedurii. Doctorul va aplica un anestezic local la nivel ul gurii si al nasului. Acesta va amorti gatul si va reduce reflexul de inghitir e din timpul examinarii. Daca bronhoscopul va fi introdus prin nara, medicul va anestezia local si nasul. Pneumologul va introduce incet si usor bronhoscopul pr in gura (nas) si va avansa printre corzile vocale. In acest moment va mai fi pul verizat anestezic pentru anestezia locala a corzilor vocale. Daca este nevoie, m edicul va cere pacientului sa scoata un sunet inalt pentru a trece bronhoscopul printre corzile vocale. Este important ca pacientul sa nu vorbeasca atata timp c at bronhoscopul este in caile aeriene. Camera de la nivelul bronhoscopului este conectata la un monitor si doctorul poate vedea pe monitor cum se misca instrume ntul prin caile aeriene. Bronhoscopul va inainta pana la nivelul cailor respirat orii inferioare. Medicul va colecta mucusul sau va preleva tesuturi cu ajutorul unei periute speciale pentru biopsie. Caile respiratorii pot fi curatate cu o so lutie salina iar apoi sunt prelevate mostrele ce urmeaza a fi analizate la micro scop. In final, un mic ac de biopsie poate fi folosit pentru prelevarea de tesut pulmonar. Aceasta procedura poarta numele de biopsie transbronsica. Bronhoscopi a cu bronhoscop rigid Aceasta procedura este efectuata de obicei sub anestezie g enerala. Pacientul va fi intins pe un pat cu umerii si gatul sprijiniti de o per na speciala. Pacientul va fi sedat pentru a fi ajutat sa se relaxeze. Si i se va prinde o linie venoasa. Apoi pacientul va fi intubat endotraheal si va respira cu ajutorul unui aparat. Dupa ce anestezia si-a facut efectul, medicul va introd uce usor bronhoscopul. Daca se doreste colectarea unei mostre de sputa sau prele varea de biopsie va fi introdusa prin bronhoscop o perie speciala. Caile respira torii vor fi curatate cu o solutie salina si apoi se vor preleva mostrele. Bronh oscopia dureaza intre 30 si 60 de minute, iar pacientul isi va reveni dupa 2 - 3 ore de la interventie. Pacientii ce urmeaza sa faca aceasta investigatie trebui e sa stie urmatoarele lucruri: - nu trebuie sa manance sau sa bea cu 2 ore dupa bronhoscopie, pana cand acestia pot inghiti din nou

- nu trebuie sa fumeze pentru cel putin 24 de ore dupa - trebuie ca saliva sa fi e scuipata pana cand acesta poate sa inghita fara sa o aspire in caile respirato rii - daca se face biopsie nu trebuie sa se faca o clatire viguroasa a gatului p entru cateva ore Riscuri Bronhoscopia este o procedura in general sigura. Desi c omplicatiile sunt rare medicul va discuta aceste riscuri cu cei ce urmeaza sa fa ca aceasta examinare. Complicatii ce pot aparea: - spasm bronsic dat de prezenta bronhoscopului - tulburari de ritm - infectii - cum ar fi pneumonia. - tratate cu antibiotice - voce ingrosata datorita prezentei de mucus la nivelul corzilor vocale - prezenta bulelor de aer care pot da un usor disconfort Daca se practica si biopsie complicatiile pot fi: - o mica leziune la nivelul plamanului dat de acul de biopsie. Se poate ca aerul sa patrunda in spatiul pleural producandu-se astfel pneumotorax - sangerare cauzata de folosirea acului de biopsie - o infect ie la locul de biopsie - daca persoana e anesteziata general exista un mic risc de deces datorita complicatiilor asociate anesteziei generale. Totusi acest lucr u este foarte rar. Inainte de a fi pus diagnosticul final, rezultatul biopsiei v a fi coroborat cu istoricul medical al persoanei, cu examenul fizic, cu alte rez ultate de la celelalte teste cum ar fi radiografia sau tomografia computerizata. In cazul in care aceste teste nu sunt concludente este necesara o biopsie pulmo nara. O biopsie pulmonara impreuna cu o examinare la computerul tomograf pot fi de mare ajutor in diagnosticarea afectiunilor pulmonare. Bronhoscopia poate fi m ult mai utila cand exista o blocare a cailor aeriene. Medicul va hotari care est e cea mai buna procedura pentru fiecare persoana in parte. Bronhoscopia virtuala , ce se realizeaza cu ajutorul computerului tomograf, este o procedura mai noua, a carei eficacitate este inca studiata. Bronhoscopia este o procedura terapeuti ca ce permite doctorului sa vada interiorul cailor respiratorii cu ajutorul unui instrument subtire numit bronhoscop. In timpul bronhoscopiei doctorul va vizual iza gatul, laringele, traheea si caile respiratorii inferioare. Bronhoscopia poa te diagnostica diversele afectiuni ale cailor respiratorii sau sa indeparteze ob iecte sau tumori de la acest nivel. Exista doua tipuri de bronhoscopie: - bronho scopie cu bronhoscop flexibil - un tub lung, subtire, prevazut cu o camera ce se introduce la nivelul cailor respiratorii. Acesta este mult mai mult folosit dec at cel rigid deoarece, in mod normal, nu necesita anestezie generala, este mult mai confortabil pentru pacient si ofera o mai buna imagine a cailor respiratorii inferioare. De asemenea permite medicului sa ia biopsii in timpul investigatiei - bronhoscopia cu bronhoscopul rigid - se realizeaza de obicei cu anestezie gen erala si utilizeaza un tub metalic, drept. Se foloseste atunci cand: - exista he moragie la nivelul cailor respiratorii superioare care ar putea bloca imaginea b ronhoscopului flexibil - pentru prelevarea de zone mari de tesut pentru biopsie - pentru curatarea cailor aeriene de diferite obiecte (cum ar fi bucati de manca re) ce

nu pot fi indepartate cu cel flexibil Proceduri speciale, cum ar fi dilatarea ca ilor respiratorii sau extirparea unor tumori cu ajutorul laserului, se realizeaz a cu bronhoscopul rigid. Bronhoscopia poate fi folositoare in urmatoarele cazuri : - identificarea diverselor cauze ale unor afectiuni respiratorii, cum ar fi sa ngerarile, dispneea, inflamatia sau alte afectiuni ale plamanilor - prelevarea d e tesuturi, cand alte examinari, cum ar fi radiologia sau tomografia computeriza ta, arata zone de la nivelul cailor aeriene care prezinta modificari patologice - diagnosticarea afectiunilor pulmonare prin colectarea de sputa pentru a fi ana lizata microscopic - extragerea de corpi straini de la nivelul cailor respirator ii - diagnosticarea extensiei cancerului pulmonar - evaluarea si tratarea tumori lor din caile respiratorii - controlul hemoragiilor (hemoptzie) Inainte de a fac e o astfel de investigatie pacientul trebuie sa informeze medicul daca: - este i n tratament cronic - este alergic la vreun medicament, inclusiv la anestezice are probleme ale hemostazei sangvine sau este in tratament cu anticoaugulante exista posibilitatea ca, in cazul pacientelor, acestea sa fie insarcinate Medicu l va recomanda si un set de analize inaintea bronhoscopiei cum ar fi: hemoleucog rama, coagulograma, gazele arteriale, teste functionale respiratorii. Inainte cu 6-8 ore de investigatie pacientul nu trebuie sa bea sau sa manance. Ar fi bine ca acesta sa vina insotit de cineva care sa-l conduca acasa dupa procedura. Daca bronhoscopia se face sub anestezie generala pacientul nu va simti nimic. Pacien tul va primi oxigen printr-un tub plasat in nas, daca pacientul va fi treaz in t impul examinarii. Se poate sa se simta o anumita presiune la nivelul cailor resp iratorii in momentul in care bronhoscopul se misca. Pacientul poate tusi sau poa te avea senzatia de a varsa. Caile respiratorii nu sunt blocate dar pacientul po ate simti un disconfort, care trebuie comunicat medicului, dar nu verbal. Dupa i nvestigatie persoana se poate simti obosita pentru o zi sau sa aiba dureri muscu lare. Daca se foloseste un anestezic local, acesta are un gust de bautura alcool ica. Dupa aceea pacientul isi poate simti gura foarte uscata pentru cateva ore s au poate avea dureri faringiene pentru cateva zile. Gargara cu apa sarata poate fi de ajutor. Daca este luata si biopsie este normal ca atunci cand scuipa perso ana sa observe si sange. Bronhoscopia Lista afectiunilor care pot necesita investigatie bronhoscopica: - orice afectiu ne respiratorie trenanta la care nu se cunoaste cauza; - suspiciunea de canceer bronho-pulmonar; - orice sindrom bronsitic(tuse) care treneaza peste 2 sapataman i si care nu ar eo cauza cunoscuta;

- orice modificare radiologica pulmonara cu etiologie necunoscuta; - orice infec tie respiratorie trenanta pentru recoltarea de probe in vederea examenului bacte riologic; - orice himoptizie de cauza necunoscuta; corpi straini endobronsici, a spirat de diverse substante; - hipersecretie bronsica(mucoviscidoza, bronsectazi i supurate, status post bronhoplegie etc); pneumoptii interstitiele difuze pentr u efectuarea lavajului bronhoalveolar; - stenoze traheale si bronsice, post trau matice, post intubatie prelungita, cicatriceale etc. - dischinezie traheo-bronsi ca. Sursa: Clinica de Diagnostic Gral Medical Bronhoscopia, datorita progreselor inregistrate de catre companiile producatoare de aparatura medicala, a devenit o metoda extrem de eficienta in diagnosticul afectiunilor bronho pulmonare. Bron hoscopul flexibil, cu posibilitatea vizualizarii calibrului bronsic de la trahee pana la bronsiile de calibru mic, imbunatatirea calitatii imaginii endoscopice si posibilitatea proiectarii acesteia la dimensiuni convenabile sau inregistrare a ei reprezinta achizitii nebanuite pana in urma cu peste un deceniu. Astazi ins trumentarul disponibil permite prelevarea de biopsii de mucoasa bronsica, biopsi i tumorale sau transbronsice fara riscuri majore. In plus, utilizarea laserului si a unor instrumente specifice permit efectuarea unor interventii terapeutice d e mare performanta. Toate cele de mai sus, dublate de profesionalismul si perfor manta medicilor bronhologi care lucreaza intr-o clinica de specialitate sunt gar antia unor servicii medicale de exceptie in domeniul respectiv. Cancerul de col uterin posibilitati de diagnostic precoce Cancerul de col uterin reprezinta o problema de sanatate publica in Romania, dec esele consecutive acestei afectiuni inregistrand nivelele cele mai ridicate din Europa datorita diagnosticarii tardive a bolii, stadiu in care posibilitatile te rapeutice sunt limitate. Acest fapt se datoreaza utilizarii pe scara redusa atat a testelor de screening (examenul citologic Babes-Papanicolau) cat si a celor a ditionale (detectia de tipuri oncogene HPV). Biologia moleculara a permis observ atia ca in peste 95% dintre cancerele de col uterin este implicata o serie din c ele peste 100 tipuri de virusuri papiloma (prescurtat HPV, din engl. Human Papil lomavirus). Deoarece examenul citologic BabesPapanicolau poate arata doar daca l a nivelul colului uterin exista celule cu diverse grade de displazie, cercetaril e medicale s-au axat pe dezvoltarea testelor care pot indica prezenta virusului HPV in aceleasi celule. Astfel, un medic ginecolog care stie daca celulele sunt infectate sau nu cu un tip de HPV cu risc inalt de a induce displazie celulara, poate lua o atitudine diagnostica mult mai individualizata: daca exista HPV cu r isc inalt, apeleaza la investigatii suplimentare, iar daca nu exista acest tip d e HPV, va repeta testul Babes-Papanicolau peste un interval mult mai mare de tim p. In prezent lumea medicala are la dispozitie doua categorii de teste: HPV detecti e de tipuri oncogene (poate depista maxim 13 tipuri oncogene; testul arata doar daca

celulele sunt sau nu sunt infectate cu unul sau mai multe tipuri oncogene, nu pr ecizeaza cu care dintre aceste 13 tipuri sunt infectate celulele) si HPV genotip are (identifica exact cu ce tip de HPV sunt infectate celulele respective; acest test poate indica prezenta unuia sau a mai multora dintre cele 37 tipuri ce pot fi investigate, dintre care 13 fiind aceleasi tipuri cu risc inalt mentionate a nterior, restul de 24 fiind tipuri cu risc scazut). In Romania sunt disponibile mai multe tehnologii pentru a investiga prezenta HPV, cea mai sensibila metoda f iind PCR (Polimerase Chain Reaction), metoda folosita in laboratoarele Synevo. I n concluzie, incidenta cancerului de col uterin poate scadea in tara noastra, da ca va exista o conlucrare intre medici si paciente; este nevoie ca femeile sa se prezinte la medicul ginecolog nu doar cand apar simptome, ci si pentru teste Ba bes-Papanicolau de rutina, dupa un program stabilit in prealabil cu medicul (in functie de varsta, patologii asociate, comportament sexual, etc). In plus, medic ii au la dispozitie si posibilitatea de a afla cu acuratete despre prezenta si t ipul infectiei cu HPV, putand astfel sa decida o atitudine de screening si terap eutica mult mai adecvata fiecarui caz in parte. Care sunt analizele pentru ficat? De obicei, imbolnavirea initiala a ficatului poate da putine simptome, sau nici un simptom. Deseori, o boala de ficat este descoperita cu ocazia unor analize ca re se fac pentru alta afectiune. Aceasta evolutie muta a bolilor de ficat, face ca efectuarea periodica a unor teste care sa exploreze starea ficatului, sa fie ex trem de importanta, mai ales la persoanele cu risc de a face o boala hepatica. C ine are risc mai mare de a face o boala hepatica? - Consumatorii de alcool - Con sumatorii de medicamente (inclusiv anticonceptionale, care deseori NU sunt consi derate medicamente de catre utlizatoare) - Bolnavii care au avut hepatica sau ic ter de alta cauza - Pacientii cu diabet zaharat - Pacientii obezi - Pacientii cu colesterol crescut - Cei care lucreaza in mediu toxic sau cu risc de lua virusu ri hepatitice Testele care exploreaza functia ficatului sunt urmatoarele: Biliru bina: - este produsul de degradare al hemoglobinei - este excretata prin bila, d andu-i culoarea galbena - Creste in: - hepatita acuta - hepatita cronica - ficat alcoolic - ciroza hepatica colestatica - icter mecanic prin litiaza sau cancer de cap de pancreas/ cai biliare - anemii hemolitice

Amoniul: - este produsul de degradare a proteinelor - este transformat in uree d e catre ficat si eliminat prin rinichi in urina - creste in ciroza hepatica deco mpensata Albuminele: - sunt proteine fabricate de ficat - scad in bolile de fica t severe - ciroza- , dar si in boli de rinichi cu pierdere de proteine - scadere a lor contribuie la aparitia ascitei si edemelor ALT (GPT): - este o enzima hepa tica - are rol in metabolismul proteinelor - se mai gaseste si in muschi - crest e in cazul distrugerii de celule hepatice ( hepatita acuta, hepatita cronica, ci roza, cancer, ficat alcoolic AST ( GOT): - enzima care se gaseste in ficat dar d estul de mult si in muschi - are rol in metabolismul unor aminoacizi - creste la fel ca ALT GGT: - enzima hepatica - creste in special in hepatita, ciroza, canc ere si ficatul alcoolic Fosfataza alcalina: - enzima din ficat, intestin, oase, rinichi, placenta (la gravide) - se elimina prin bila, - creste in icterul mecan ic Protrombina - se produce in ficat, scade in bolile de ficat severe - ciroza, hepatita acuta severa Colonoscopia virtuala Pregatirea necesara pentru colonoscopia virtuala este identica cu cea pentru o c olonoscopie obisnuita. Aceasta dureaza 1 zi sau 2, in functie de recomandarile m edicului gastroenterolog. Pentru cele mai multe persoane, pregatirea este mai di ficila decat investigatia in sine. Cercetatorii studiaza in prezent alte metode de pregatire care sa creasca complianta pacientilor. In ziua premergatoare inves tigatiei este necesara evitarea alimentelor solide, trebuind consumate doar lich ide, cum ar fi apa, ceai, cafea, supe, sucuri de fructe etc. Trebuie evitate lic hidele sau sucurile de culoare rosie. In seara premergatoare se bea un lichid re alizat din dizolvarea unor pulberi eliberate cu prescriptia medicului specialist (Fortrans). Acest lichid va determina scaune frecvente, diareice, ultimul scaun trebuind sa fie apa clara, astfel incat tot colonul sa fie golit de materii fec ale. Pregatirea este disconfortabila si poate aparea foamea, datorita regimului lichidian recomandat. Se recomanda consumarea de sucuri de fructe dupa ingestia acestui lichid, care are un gust sarat. Cu 6-8 ore inainte de colonoscopie se in terzice consumul de lichide. Se pot face clisme inaintea investigatiei pentru as igurarea unei pregatiri satisfacatoare. Medicul specialist poate sa mai faca anu mite recomandari, depinzand de varsta, starea de sanatate sau alte afectiuni coe xistente.

Colonoscopia virtuala foloseste razele X si computerul (tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara) pentru a reda imagini bi- sau tri-dimensional e ale interiorului intestinului gros (colon) si rectului. Poate fi folosita in d epistarea precoce a tumorilor canceroase sau leziunilor precanceroase de la nive lul colonului sau rectului (cancerul colorectal) si a polipilor colorectali. Col onoscopia virtuala, denumita stiintific colonoscopie-tomografie computerizata sa u CTC este un nou tip de investigatie inca studiata pentru a determina daca rezu ltatele acesteia sunt de o mai mare acuratete fata de colonoscopia obisnuita. De oarece este o metoda noua de investigatie, nu este larg disponibila. - screening -ul cancerului sau polipilor colorectali - monitorizarea cresterii in dimensiuni a polipilor - screening-ul recurentelor cancerului colorectal la persoanele tra tate chirurgical pentru aceasta afectiune - evaluarea rezultatelor anormale ale altor investigatii de la nivelul colonului, cum ar fi irigografia - poate inlocu i colonoscopul obisnuit, in cazurile in care, din anumite motive (de exemplu o t umora care blocheaza colonul) nu se poate depasi obstacolul cu instrumentul obis nuit. In momentul de fata coloscopia virtuala este o investigatie de rutina in u nele afectiuni, dar se poate dovedi a fi utila in: - depistarea altor boli de la nivelul anusului, rectului sau colonului - evaluarea sursei unei hemoragii inte rne - evaluarea cauzei unei diareei cronice - monitorizarea tratamentului bolii inflamatorii intestinale. Avantaje - este mai putin invaziva - dureaza mai putin timp - foloseste un tub subtire care se introduce in rect fata de tubul lung ca re se introduce in rect si avanseaza in sus, in colon - nu necesita sedarea paci entului, astfel incat dupa efectuarea colonoscopiei virtuale, pacientul poate pl eca acasa si efectua activitatile obisnuite. Dezavantaje - nu se pot vedea polip i mai mici de 10 mm - necesita oprirea respiratiei pentru perioade scurte de tim p, in care scanerul tomografiei computerizate (CT) preia imagini de la nivelul c olonului. CT se face in 2 pozitii: in decubit dorsal (pe spate) si in decubit an terior (pe burta) - pretul nu este acoperit de casele de asigurari - se realizea za in departamentul de radiologie si implica un grad mic de iradiere - in cazul depistarii unui polip este necesara confirmarea prin colonoscopie obisnuita. De ce trebuie luata in consideratie colonoscopia virtuala? In cazul persoanelor cu un risc mediu pentru cancerul colorectal, colonoscopia v irtuala poate fi investigatia adecvata. Cu toate acestea, in cazul persoanelor c u risc crescut nu este o investigatie adecvata, fiind necesara colonoscopia obis nuita pentru a fi recoltate biopsii din tesuturi sau pentru a fi extirpati polip ii depistati.

Colonoscopia virtuala necesita aceeasi pregatire ca si o colonoscopie obisnuita. In cazul unor anormalitati depistate este nevoie de colonoscopia obisnuita pent ru obtinerea de biopsii. Deoarece colonul este pregatit se poate face in aceeasi zi si colonoscopia obisnuita. Colonoscopia virtuala nu este larg disponibila de oarece necesita un echipament special si medici radiologi instruiti pentru inter pretarea rezultatelor. Evaluarea initiala a colonoscopiei virtuale a fost facuta de radiologi foarte bine instruiti, dar rezultatele pot varia destul de larg in functie de experienta radiologului pentru o astfel de procedura. In prezent, co lonoscopia este studiata pentru a se determina acuratetea fata de o colonoscopie obisnuita. Sunt necesare mai multe dovezi in ceea ce priveste beneficiul la per soanele cu un risc mediu pentru cancerul colonic si daca aceasta metoda de scree ning poate preveni cancerul. Sunt studiate in continuare alte modalitati de preg atire care sa fie mai putin disconfortabile. Colonoscopia Colonoscopia este o investigatie ce permite medicului sa observe interiorul tubu lui digestiv cu ajutorul unui tub subtire si flexibil, prevazut cu o camera ce p oate prelua imagini. Daca in timpul examinarii se preleva biopsie, tesutul va fi trimis la analiza morfopatologica: - mostrele de tesut vor fi examinate intr-un laborator de morfopatologie pentru a cauta eventualele afectiuni ale tubului di getiv - alte mostre vor fi analizate pentru a vedea cu certitudine daca exista i nfectie la acest nivel Medicul poate discuta cu pacientul concluziile partiale a le acestei examinari chiar imediat dupa incheierea acesteia. Celelalte rezultate sunt gata in cateva zile. Anumite teste, pentru depistarea unor infectii, pot d ura chiar si cateva saptamani. Normal: Mucoasa tractului digestiv este neteda si de culoare roz, cu numeroase v ilozitati. Nu sunt observate tumori, sangerari ale mucoasei sau zone de inflamat ie Patologic Una din cele mai frecvente descoperiri la colonoscopie este prezenta h emoroizilor (cea mai comuna cauza de sangerare in scaun), polipi, tumori, zone u lcerate, diverticuli, sau zone de inflamatie. O mucoasa rosie, edematoasa (colit a) poate fi data de boli inflamatorii intestinale. -diferite tipuri de polipi -c ancer de colon Colonoscopia se poate efectua in cabinetul medical, intr-o clinica sau intr-un s pital. De cele mai multe ori aceasta investigatie este facuta de un medic specia lizat in probleme ale tubului digestiv gastroenterolog - ajutat de o asistenta. Uneori chiar medicii de familie, internistii sau chirurgii pot fi instruiti sa f aca aceasta investigatie. In timpul testului pacientul va primi un analgezic si un sedativ usor

pe cale endovenoasa pusa la nivelul bratului. Aceste medicamente vor reduce dure rile si va face ca pacientul sa fie relaxat in timpul examinarii. De aceea este posibil ca pacientul sa nu-si aminteasca ceea ce s-a petrecut in timpul colonosc opiei. Pacientul se va dezbraca de haine si va primi un halat de hartie care-l v a acoperi pe toata perioada examinarii. Pacientul se va aseza in decubit lateral cu genunchii stransi la piept. Dupa ce pacientul va sta in pozitia respectiva d octorul va face un tuseu rectal pentru a verifica daca anusul este permeabil. Ap oi va fi introdus usor colonoscopul si se va inainta usor prin intestinul gros. In unele cazuri, doctorul poate verifica pozitia colonoscopului cu ajutorul fluo roscopiei. Pacientul poate avea un impuls de a impinge afara colonoscopul si poa te, de asemenea, simti crampe abdominale. Trebuie ca pacientul sa incerce sa res pire adanc pe gura pentru a relaxa musculatura abdominala si pentru a diminua as tfel disconfortul. Se poate ca pacientul sa simta sau sa auda cum pe langa colon oscop iese aer. Nu este nici un motiv ca acesta sa se simta rusinat. Aceasta tre cere a aerului este una normala. Se poate ca medicul sa doreasca ca pacientul sa schimbe pozitia in timpul investigatiei. Medicul va incerca sa examineze intreg intestinul gros, motiv pentru care se va introduce usor colonoscopul pentru o c at mai buna vizualizare a tubului digestiv. Doctorul poate introduce un forceps sau o periuta prin colonoscop pentru a colecta mostre de tesuturi (biopsie) sau pentru a extrage unele tumori de la acest nivel. Prelevarea biopsiei este comple t nedureroasa. Dupa ce examinarea s-a incheiat colonoscopul va fi extras usor, i ar regiunea anala va fi curatata. Daca pacientul are dureri datorita gazelor est e mai bine ca acestea sa fie eliminate. Aceasta examinare dureaza aproximativ 30 - 45 de minute dar se poate prelungi in functie de ceea ce se gaseste in timpul investigatiei. Dupa test pacientul va fi urmarit timp de 2 ore pana cand se ter mina efectul medicatiei, moment in care pacientul este complet refacut si poate pleca acasa. Dar pacientul nu va putea conduce sau desfasura activitati cu motri citate fina. Doctorul va informa pacientul cand acesta va putea sa-si reia activ itatea normala si alimentatia. Trebui ca acesta sa bea cat mai multe lichide pen tru a inlocui pierderile date de administrarea laxativului, dar nu trebuie baut alcool. Inainte de colonoscopie trebuie discutat cu medicul despre: - un eventua l tratament in curs cum ar fi tratamentul cu insulina sau alte medicamente utili zate in tratamentul artritei. Trebuie discutat cu medicul daca este voie sa fie administrate aceste medicamente in ziua cand are loc procedura - eventualele ale rgii la medicamente, inclusiv anestezicele - probleme ale coagularii sangvine sa u tratamentul cu anticoagulante cum ar fi warfarina sau medicamente antiinflamat orii nesteroidiene cum ar fi aspirina - un istoric de boala cardiaca sau alte pr obleme de aceasta natura. Daca pacientul ia antibiotice inaintea interventiilor dentare trebuie ca acesta sa intrebe medicul daca si in acest caz este necesar s a urmeze un astfel de tratament - efectuarea unei examen radiologic cu substanta de contrast cu cel putin patru zile in urma - posibilitatea ca pacienta sa fie insarcinata Se poate ca medicul sa indice pacientului sa intrerupa tratamentul c u aspirina sau cu fier cu 7 - 14 zile inainte de examinare. Daca pacientul trebu ie sa urmeze un tratament cu anticoagulante in mod regulat trebuie sa discute cu doctorul inainte. Inainte de examinare trebuie sa fie pregatit colonul. Posibil itatea medicului de a vedea cat mai bine interiorul colonului depinde in mare ma sura de modul in care

acesta este curatat de continut. Urmatoarele informatii sunt necesare pentru o c at mai buna pregatire a colonului. Medicul va discuta cu pacientul si ii va da i ndicatii in functie de starea de sanatate, varsta sau de vreun tratament cronic al pacientului: - cu o zi sau doua inainte de colonoscopie trebuie ca pacientul sa nu mai manance alimente solide si sa bea doar lichide clare cum ar fi apa pla ta, ceaiul, cafeaua, sucuri de fructe. Nu trebuie ca pacientul sa manance sau sa bea mancare rosie sau sucuri rosii. Exista, mai nou, si unele solutii de mare a jutor in pregatirea colonului, dar acest lucru trebuie discutat inainte cu medic ul - medicul va prescrie un laxativ pe care pacientul il va lua in seara dinaint ea interventiei. Uneori laxativul este sub forma de praf la care trebuie adaugat a o anumita cantitate de apa; aceasta solutie va trebui sa fie bauta de pacient cate putin timp de 2 ore. Solutia poate avea un gust mai sarat si sa dea pacient ului stari de greata. De fiecare data cand se inghite o cantitate din solutia re spectiva se poate bea apoi o cantitate de apa pentru a scapa de acel gust. - est e bine ca pacientul sa stea acasa in seara dinaintea examinarii deoarece va treb ui sa mearga des la baie - trebuie ca pacientul sa bea destule lichide pentru a evita deshidratarea si pentru o cat mai buna pregatire a colonului - nu trebuie sa se manance mancare solida dupa administrarea laxativului - trebuie sa se evit e hidratarea cu lichide cu 6-8 ore inainte de colonoscopie - se poate ca medicul sa dea indicatie de efectuare a unei clisme evacuatorii pentru o cat mai buna p regatire a colonului Trebuie ca pacientii sa fie insotiti de o alta persoana pen tru ca va fi sedat inainte de interventie. - in general, gravidele sau persoanel e cu afectiuni cardiace, infectii abdominale, diverticuloza nu trebuie sa faca c olonoscopie decat daca este absolut necesara - colonoscopia este o procedura mai scumpa decat bariu pasaj sau alte examinari ale colonului (sigmoidoscopia), dar poate fi facuta mai rar daca rezultatele sunt normale. Screeningul cu colonosco pie este recomandat la fiecare 10 ani, la cei cu rezultate normale si la 3-5 ani pentru cei cu factori de risc in a dezvolta cancer de colon sau cand sunt detec tate modificari in timpul colonoscopiei - colonoscopia implica un risc mai mare si un disconfort mai mare decat sigmoidoscopia si nu in toate cazurile doctorul reuseste sa vada intreg colonul. Sigmoidoscopia si bariul pasaj sunt doua varian te de screening in cazul cancerului de colon sau in cazul altor afectiuni atunci cand persoana respectiva refuza colonoscopia sau atunci cand aceasta procedura nu este indicata - multi specialisti recomanda screeningul pentru persoanele far a factori de risc in dezvoltarea cancerului de colon la varste de peste 50 de an i. Testele de sangerare oculta plus sigmoidoscopia sunt de multe ori recomandate , dar pot fi folosite si colonoscopia sau examenul baritat. Daca rezultatele la testele de sangerare oculta, examenul baritat sau sigmoidoscopie sunt modificate , atunci se recomanda colonoscopia sau sigmoidoscopia impreuna cu examenul barit at - specialistii recomanda ca la persoanele cu riscul de a dezvolta cancer de c olon sa se inceapa examinarile de screening de la 40 de ani. In functie de riscu ri, screeningul poate include testele de sangerare oculta, sigmoidoscopia, exame nul baritat si colonoscopia. Trebuie discutat cu doctorul si, in fiecare caz in parte, va fi recomandata una dintre examinari - daca pacientul doreste, se poate face o colonoscopie virtuala. Aceasta procedura este una mai noua ce utilizeaza c omputerul tomograf ce preia imagini bi sau tridimensionale ale colonului: - colo noscopia virtuala este mai putin invaziva decat cea conventionala si poate fi o buna metoda de screening la cei cu factori de risc pentru aparitia cancerului de

colon. Totusi, in cazul observarii de modificari. tot trebuie sa se revina la ce a conventionala deoarece asa se pot preleva biopsii - pentru cei cu riscuri cres cute de aparitie a cancerului, colonoscopia conventionala este mult mai adecvata deoarece permite prelevarea de tesuturi sau extirparea unui polip - acest nou t ip de colonoscopie este foarte scumpa si uneori neacoperita de asigurarea de san atate Riscuri Complicatiile sunt rare. Exista un mic risc de punctionare a colon ului si de a cauza o sangerare severa data de lezarea peretelui colonului. Ar pu tea fi vorba si de un mic risc de infectie. Pacientii care au afectiuni cardiace , valve artificiale trebuie sa ia tratament antibiotic inainte si dupa efectuare a investigatiei. O tulburare de ritm poate aparea in timpul examinarii dar intot deauna dispare de la sine fara tratament. Dupa examinare Trebuie imediat anuntat medicul daca: - exista sangerare rectala importanta - exista dureri abdominale severe - apare febra - apare ameteala Factorii ce pot interveni in acuratetea re zultatelor testului sunt: - o alta examinare cu bariu cu o saptamana inainte de colonoscopie. Prezenta de bariu in colon/rect poate bloca obtinerea de imagini prezenta materiilor fecale, interventiile chirurgicale anterioare pe colon sau un colon cu multe coturi pot cauza disconfort major in timpul investigatiei - tr atamentele cu suplimente de fier pot face ca scaunul sa fie inchis la culoare si de asemenea poate face curatarea colonului mai dificila. Trebuie evitate compri matele de fier cu cateva zile inainte de procedura - lichidele rosii sau cele ge latinoase ingerate inainte de test pot modifica culoarea secretiilor gastrointes tinale si pot fi incurcate cu sangele Colonoscopia este o investigatie ce permit e medicului sa observe interiorul intestinului gros (rectul si colonul) cu ajuto rul unui instrument flexibil prevazut cu o mica camera numit colonoscop. Aceasta investigatie e de mare ajutor in cazul descoperirii polipilor, a zonelor ulcera te, a tumorilor sau a zonelor inflamate sau hemoragice. In timpul colonoscopiei se poate preleva biopsie de la nivelul colonului sau rectului sau pot fi extirpa te tumorile de la acest nivel. Poate fi folosita si in cadrul unui screening pen tru identificarea si indepartarea tumorilor cu potential cancerigen sau a tumori lor maligne din colon sau rect (cancerul colorectal). Colonoscopul este un instr ument subtire, flexibil, cu o lungime cuprinsa intre 121,9 cm si 182,9 cm. O cam era mica este atasata de colonoscop aceasta putand face fotografii si inregistra ri video in interiorul intestinului gros. In unele cazuri se poate folosi si fib ra optica, dar in general tehnologia digitala a inlocuit fibra optica. Colonosco pul poate fi folosit pentru examinarea in intregime a intestinului gros, dar si pentru examinarea doar unei mici portiuni de intestin subtire. Un alt test numit sigmoidoscopie poate arata doar rectul si ultima treime inferioara a colonului. Inaintea investigatiei trebuie sa se faca prepararea colonului. Aceasta pregati re

poate dura o zi sau doua in functie de cerintele medicului. In unele cazuri este potrivita doar pregatirea din seara dinaintea examinarii. Pentru multi, aceasta pregatire este mult mai dificila decat investigatia in sine. Trebuie ca in ziua pregatirii pacintul sa stea acasa deoarece va merge destul de des la toaleta. P regatirea pentru colonoscopie va face ca pacientul sa aiba multe scaune pana la aparitia diareei deoarece tubul digestiv trebuie golit pentru ca vizualizarea tu bului digestiv sa fie cat mai buna. Pregatirea pentru colonoscopie poate fi dera njanta si pacientul se poate simti infometat. Inainte de a bea solutia speciala necesara pregatirii ar fi bine ca pacientii sa aiba la indemana un suc de fructe sau o alta bautura racoritoare pentru a o bea dupa deoarece acea solutie are un gust sarat. Colonoscopia este necesara atunci cand: - exista probleme sau anumi te afectiuni la nivelul anusului, rectului sau a intestinului gros. Aceasta exam inare este necesara atunci cand pacientul prezinta simptome ca sangerari neexpli cabile la nivelul rectului, diaree cronica sau constipatie, sangerari oculte sau vizibile in scaun, dureri ale etajului abdominal inferior - se doreste evaluare a rezultatelor anormale de la examinarea cu bariu - se realizeaza un screening p entru cancerul colorectal sau al polipilor colonici. Cei mai multi dintre expert i recomanda screeningul pentru persoanele lipsite de factori de risc pentru canc erul colorectal incepand cu varsta de 50 de ani. Testele pentru determinarea san gerarilor oculte impreuna cu sigmoidoscopia sunt recomandate, dar pot fi folosit e si colonoscopia sau examenul baritat in dublu contrast. Daca testele de depist are a sangerarilor oculte sau examenul dublu contrast cu bariu sunt anormale se poate recomanda o colonoscopie sau sigmoidoscopie - se recomanda ca persoanele c are au riscuri crescute de a face cancer de colon sa faca astfel de examinari de la varsta de 40 de ani. In functie de nivelul de risc screeningul poate include teste de depistare a sangerarilor oculte, sigmoidoscopie, examen baritat in dub lu contrast sau colonoscopie. In cazul persoanelor cu risc crescut de a face can cer de colon este bine ca acestea sa fie sfatuite de medic in legatura cu examin area cea mai utila in fiecare caz in parte. Colonoscopia mai poate fi facuta in urmatoarele situatii: - screening in cazul celor operati de cancer de colon sau cancer rectal pentru a vedea daca au aparut recurente - monitorizarea cresterii polipilor care nu pot fi complet extirpati - monitorizarea tratamentului in cazu l bolilor inflamatorii intestinale - extragerea de corpuri straine - evaluarea c auzelor de diaree cronica - investigarea surselor in cazul sangerarilor de la ni velul tubului digestiv. Aceasta examinare poate fi umilitoare si inconfortabila. Cunoscand cum decurge aceasta examinare pacientul poate sa fie mai putin fricos si astfel sa fie cat mai putin neplacuta. Medicamentele folosite in curatarea t ubului digestiv, in special laxativele puternice, pot produce diaree si crampe a bdominale, care pot tine pacientul destul de mult timp in baie. In timpul testul ui se poate ca pacientul sa fie foarte ametit si totodata relaxat de la sedative si anestezice. Exista posibilitatea ca pacientul sa simta dureri scurte in mome ntul in care colonoscopul avanseaza sau cand este introdus aerul. Pe masura ce c olonosopul avanseaza pacientul poate simti miscarile intestinului si nevoia sa e limine gazele. Daca pacientul are dureri trebuie ca acesta sa informeze medicul. Instrumentul folosit pentru extragerea materiilor fecale si a secretiilor poate fi galagios dar nu cauzeaza durere. Prelevarea biopsiei sau indepartarea polipi lor este de asemenea fara durere deoarece mucoasa intestinala nu contine inervat ie pentru

durere. Dupa examinare pacientul se poate simti ametit, pana cand dispare efectu l medicamentelor, lucru ce se intampla de obicei in cateva ore. Multi pacienti n u-si pot aminti ceea ce s-a intamplat in timpul investigatiei. Dupa terminarea p rocedurii pacientul poate simti dureri abdominale datorita gazelor si de aceea e ste bine ca acestea sa fie eliminate. Daca s-a luat biopsie sau s-a extras un po lip se poate ca pacientul sa observe, timp de cateva zile, urme de sange in mate riile fecale. Daca a fost indepartat un polip este indicat ca pacientul sa nu ma i ia aspirina sau un alt antiinflamator nesteroidian pentru inca 7 - 14 zile dup a procedura. Colposcopia si biopsia cervicala - informatii generale Colposcopia poate fi efectuata de catre medicul ginecolog sau de catre medicul d e familie si asistenta medicala cu competenta necesara.Examenul microscopic al f ragmentelor de tesut biopsiate vor fi examinate de catre medicul anatomo-patolog . Colposcopia poate fi efectuata intr-un simplu cabinet medical. Colposcopia se efectueaza pe masa ginecologica, in pozitie ginecologica, cu fesele cat mai la m arginea mesei, cu picioarele departate si sprijinite pe suportii laterali. Ginec ologul va incepe cu examinarea vulvei, va observa aspectul general, daca nu exis ta vreo iritatie sau semnele vreunei infectii. Apoi, va folosi o valva speciala (speculum), care este un instrument din metal sau plastic sterilizat, pe care il va introduce in vagin. Acest instrument ajuta la deschiderea peretilor vaginali si ii permite medicului examinarea colului uterin. Intr-o prima etapa (colposco pia directa simpla) colposcopul este pozitionat la intrarea in vagin si este exa minata, fara pregatire prealabila, ci doar uscat, suprafata mucoasei vaginale si a colului uterin. In al doilea timp, examinarea se va face dupa badijonarea cu acid acetic 3%, iar ultima etapa (testul Lahm-Schille) consta in examinarea dupa badijonarea colului si vaginului cu solutie Lugol, cu ajutorul unui tampon mare de vata bine imbibat cu aceasta solutie. Se pot face fotografii si filme video in timpul examinarii. Daca sunt depistate modificari patologice ale mucoasei cer vicale vor fi prelevate una sau mai multe mostre de tesut care va fi examinat mi croscopic pentru a se stabili cu exactitate diagnosticul. In cazul in care prele varea bioptica determina sangerari la nivelul colului pentru a se obtine hemosta za, se va aplica solutie Monsel sau nitrat de argint. Atunci cand colposcopia nu permite vizualizarea leziunii in totalitate si este necesara prelevarea de tesu t de la nivelul portiunii interioare a colului (endocol) se va efectua chiuretaj ul endocervical utilizandu-se chiureta. Aceasta procedura este foarte simpla, du reaza sub un minut si poate declansa o mica durere sub forma de crampe in moment ul prelevarii de tesut. Este contraindicata efectuarea biopsiei endocervicale in timpul sarcinii. In timpul colposcopiei Examenul colposcopic nu este dureros, d ar poate apare disconfort provocat de folosirea unui speculum (dilatator care la rgeste peretii vaginului), mai ales daca sunt prezente iritatii la nivelul acest uia sau vaginul este stramt ori sensibil. Prelevarea de tesut bioptic de la nive lul colului poate fi resimtita ca o ciupitura sau poate produce crampe. Dupa colposcopie

Este absolut normala prezenta sangerarilor sau a unei secretii vaginale in prima saptamana dupa efectuarea colposcopiei. In cazul in care pentru oprirea hemorag iei s-a utilizat solutia Monsel, secretiile vaginale pot fi de culoare inchisa. Se poate utiliza un tampon igienic pentru sangerare. Se recomanda repaus sexual (evitarea contactului sexual vaginal) timp de o saptamana. Colposcopia reprezint a o examen complementar (investigatie imagistica suplimentara) a vulvei, vaginul ui si colului uterin care permite pe langa vizualizarea acestora, prelevarea de tesut biopsic in cazul in care sunt identificate leziuni ale epiteliului colului uterin sau ale endocolului. Mostrele de tesut vor fi examinate cu ajutorul unui microscop. Colposcopia este indicata in cazul in care frotiul citovaginal (test ulPapanicolau, testul PAP, examen citologic vaginal) indica prezenta unor leziun i ce necesita investigatii suplimentare sau rezultatele testului PAP sunt incert e. Colposcopul este un dispozitiv optic alcatuit dintr-o sursa de lumina si o lu pa care mareste de 2-60 de ori, ce permite identificarea leziunilor ce nu pot fi vizibille cu ochiul liber. Colposcopul prezinta atasata o camera cu ajutorul ca reia sunt inregistrare imagini ale vaginului si colului. Colul este examinat int ai direct, apoi dupa badijonarea cu acid acetic 3-5% (pentru a inlatura mucusul ce acopera mucoasa colului) si in cele din urma, dupa badijonarea cu solutie lug ol. Aceste badijonari au rolul de a evidentia zonele cu transformari atipice, ca re se coloreaza diferit fata de celulele normale, fiind astfel mai usor de depis tat. Din aceste leziuni se efectueaza, tot sub colposcop, biopsia tintita, care va pune diagnosticul de certitudine a leziunilor canceroase sau precanceroase. I ndicatiile colposcopiei sunt date de prezenta factorilor de risc pentru transfor marea maligna a celulelor epiteliului cervical: - istoric personal de leziuni pr eneoplazice sau de modificare neoplazica a celulelor cervicale - infectiile cu H PV (human papillomavirus) si HIV - citologie modificata la Testul PAP - debutul precoce al vietii sexuale, inaintea varstei de 18 ani - mai mult de 3 parteneri sexuali sau un partener care la randul sau a avut multipli parteneri - deficient e ale sistemului imunitar - fumatul - utilizarea anticonceptionalelor orale pe o perioada mai mare de 5 ani. Ocazional, biopsia cervicala poate cauza infectii s au hemoragie persistenta. Oprirea hemoragiei se poate face prin aplicarea soluti ei Monsel la nivelul colului. Acuratetea colposcopiei poate fi influentata de ca tiva factori: - dusul, folosirea tampoanelor si cremelor vaginale - sangerarea m enstruala ingreuneaza vizualizarea modificarilor patologice de la nivelul vaginu lui sau colului - prezenta infectiilor vaginale sau cervicale. De retinut! Uneori, medicii aduc la cunostinta pacientei doar rezultatele patologice. Desi u n rezultat normal al colposcopiei sau biopsiei nu exclude existenta unui cancer de col uterin probabilitatea este foarte mica. In cazul in care rezultatele colp oscopiei si biopsiei nu concorda cu cele ale testului PAP recent efectuat se va repeta examenul

anatomo-patologic (biopsia). Conizatia este un procedeu bioptic secundar prin ca re se realizeaza excizia unei portiunii cu aspect modificat patologic. In unele situatii, prelevarea biopsica prin conizatie reprezinta in acelasi timp un act t erapeutic. Fiind o procedura chirurgicala, conizatia se va efectua fara sa fie n ecesara internarea pacientei, sub anestezie locala, regionala sau generala. Coni zatia consta in ablatia unei portiuni conice din colul uterin, cu marginile in t esut sanatos, cu ajutorul unui bisturiu, cu laser sau cu electrocauterul (LEEP lo op electrosurgical excision procedure"). LEEP se realizeaza cu ajutorul unei ans a diatermice, electrod subtire taios dupa care se realizeaza hemostaza prin elec trocauterizare. Conizatia cu bisturiul "rece" este efectuata intr-un bloc operat or si necesita anestezie regionala sau generala. Complicatiile care pot aparea d upa conizatie sunt sangerarea, infectia sau in cazul in care femeia este gravida , avortul sau nasterea prematura. Colposcopia urmata de biopsia "tintita" (prele varea de tesut din regiunea de maxima suspiciune) aduce suficiente informatii pe ntru punerea diagnosticului insa nu poate stabili stadializarea (dimensiunea si profunzimea leziunii). Colposcopia trebuie efectuata de specialisti in ginecolog ie!!! In timpul sarcinii, efectuarea biopsiei este indicata doar in cazul suspic iunii de cancer cervical; riscul de avort nu este mai mare decat in populatia ge nerala, insa, la nivelul colului in regiunea excizata poate aparea hemoragie abu ndenta. La 3 luni dupa nastere se va repeta colposcopia. Excizia tesutului de la nivelul endocolului (chiuretaj endocervical) este contraindicata in timpul sarc inii. Rezultatele colposcopiei pot fi date pe loc, in momentul efectuarii invest igatiei. Citologia si colposcopia ridica doar suspiciunea de cancer de col uteri n insa examenul anatomo-patologic stabileste diagnosticul de certitudine. Rezult atele biopsiei pot fi aflate dupa cateva zile. Normal Colposcopia cu acid acetic si solutie lugol nu evidentiaza arii cu modificari ti sulare si celulare. Aspect normal al vaginului si al colului uterin. Aspect norm al al frotiului vaginal. Colposcopia cu acid acetic si solutie lugol evidentiaza arii cu modificari tisulare si celulare: rani si inflamatie a mucoasei vaginale si cervicale (produse de obicei, de infectii genitale). Aspectul microscopic al frotiului prezinta anomalii celulare ce indica aparitia neoplasmului de col ute rin sau a leziunilor precanceroase. Anormal Inaintea efectuarii colposcopiei pacienta va informa medicul: - daca este sau da ca e posibil sa fie gravida. Un simplu test de urina poate pune diagnosticul de sarcina. Colposcopia nu este contraindicata in timpul sarcinii, insa, biopsia, d aca este necesara, poate creste (nesemnificativ) riscul de avort sau poate produ ce hemoragie importanta - ce medicamente ia sau daca are alergie la vreun medica ment - daca prezinta sangerari - daca este sau a fost in tratament pentru o infe ctie vaginala, cervicala sau pelviana. De asemenea, inaintea colposcopiei poate fi administrat un analgezic ce contine Ibuprofen, mai ales daca este necesara ef ectuarea biopsiei. Ibuprofenul va diminua crampele determinate de investigatie.S e va evita efectuarea colposcopiei in perioada menstruatiei, deoarece prezenta s angelui poate interfera cu rezultatul.

Prima perioada a ciclului menstrual, intre zilele 8-12, este momentul cel mai in dicat pentru o programare a acestei investigatii. Colposcopia: - poate evidentia existenta unor arii de modificari celulare cervicale atunci cand rezultatele te stului PAP sugereaza necesitatea unei investigari suplimentare. Colposcopia indi ca cand, unde si cum trebuie efectuata o biopsie (orientarea biopsiei spre regiu nea de maxima suspiciune - biopsie tintita) - permite cercetarea atenta a leziun ilor de la nivelul vaginului si colului - permite monitorizarea evolutiei sub tr atament a leziunilor depistate la o colposcopie anterioara la nivelul vaginului si colului. Colposcopia si biopsia cervicala O serie de factori pot interveni in acuratea rezultatelor testului, cum ar fi: spalaturile vaginale, tampoanele sau utilizarea unor creme sau medicamente intr avaginale cu 24 de ore inaintea interventiei - sangerarile menstruale, care pot incomoda medicul in examinarea corecta a colului si a vaginului - prezenta infec tiilor cervicale sau vaginale Pacienta va simti un usor disconfort la introducer ea speculului mai ales daca mucoasa vaginului este inflamata sau lezata. Preleva rea biopsiei va fi simtita de pacienta ca o piscatura sau ca si o crampa usoara. Colposcopia este o investigatie cu ajutorul careia se poate examina suprafata v ulvei, vaginului si colului .Daca se observa unele modificari in timpul investig atiei se poate preleva o mica portiune de tesut (biopsie) de la nivelul colului sau de la nivelul canalului endocervical. Mostra de tesut se examineaza apoi la microscop pentru a cauta eventualele celule modificate. Colposcopia se practica atunci cand testul Papa Nicolau iese modificat. In timpul colposcopiei, medicul foloseste un instrument, numit colposcop. Colposcopul mareste imaginea de 2 pana la 60 ori astfel ca permite doctorului sa vada anomalii ce nu le-ar fi vazut cu ochiul liber. O camera poate fi atasata la colonoscop, care poate prelua imagin i sau poate face inregistrari video. Uneori doctorul poate folosi o substanta io data la nivelul vaginului si al colului pentru a face cat mai vizibila suprafata care i se pare medicului ca prezinta celule anormale. Daca sunt prelevate si bi opsii acestea vor fi analizate la microscop si astfel va fi determinat caracteru l acestor celule -canceroase sau precanceroase. Exista o serie de factori de ris c in aparitia cancerului de col uterin care pot transforma celulele cervicale in celule canceroase. Acesti factori de risc sunt: - antecedente de modificari pre canceroase la nivelul colului sau cancer de col - infectia cu papiloma virus sau cu virusul HIV - existenta, in prealabil, a unui test PAP modificat - inceperea vietii sexuale la o varsta tanara (mai devreme de 18) - fumatul - utilizarea de contraceptive mai mult de 5 ani - un sistem imunitar scazut - o viata sexuala c u mai mult de trei parteneri sau cu un singur partener, dar care la randul lui a avut mai multi parteneri sexuali

- colposcopia nu este o metoda de screening pentru femeile cu riscuri crescute d e a face cancer de col uterin. Un test pap este cel utilizat in acest scop - une ori pacientele pot primi doar rezultatele care arata modificari ale biopsiei de aceea trebuie informat medicul daca pacienta doreste sa afle rezultatul biopsiei chiar daca acesta este unul normal - un rezultat normal al colposcopiei sau bio psiei cervicale nu elimina prezenta cancerului cervical, dar probabilitatea este minima - daca rezultatul colposcopiei si al biopsiei nu concorda cu rezultatele testului PAP va fi luata o alta mostra de biopsie. Ocazional, va fi efectuata o biopsie mai extensiva numita conizatie, in acest caz conizatia poate rezolva pr oblema deoarece este prelevat tot tesutul modificat. Conizatia este o procedura chirurgicala, care se practica cu anestezie locala sau generala. Prin aceasta in terventie se preleveaza tesutul cu modificari patologice impreuna cu tesutul nor mal din jur sub forma de con cu ajutorul unui instrument chirurgical electric. T esutul se preleveaza cu acest instrument care este incalzit in prealabil la cure nt electric. Se mai poate face si prin prelevarea cu ajutorul unor instrumente c hirurgicale ascutite dar acest tip de interventie se face sub anestezie generala sau locala. Posibilele complicatii ale conizatiei includ sangerarile abundente, infectiile sau alte probleme in cazul unei femei insarcinate - colposcopia impr euna cu biopsia cervicala pot oferi, de obicei, destule informatii pentru a pune un diagnostic de cancer de col. Totusi rezultatele nu pot indica cat de extins este cancerul. - colposcopia trebuie facuta de un medic cu experienta in acest d omeniu. In cazul unei gravide biopsia de col va fi facuta doar daca este vorba d e cancer de col. Desi o biopsie cervicala nu creste riscul de pierdere a sarcini i, pot aparea pierderi importante de sange de la locul biopsiei la o gravida. Co lposcopia poate fi repetata la 3 luni de la nastere - conizatia nu se face la o gravida Riscurile investigatiei Foarte rar, o colposcopie poate cauza infectii s au sangerari prelungite. Sangerarile pot fi oprite prin aplicarea unor substante la nivelul cervixului. Rezultate Rezultatele preliminare pot fi date pacientei chiar imediat dupa investigatie, de catre medicul care a efectuat examinarea. Da r rezultatele biopsiei pot veni la cateva zile de la investigatie. Biopsie cervicala si colposcopie Normal: Folosirea unei substante iodate nu releva nici o modificare celulara sau tisular a. Mucoasa vaginului si a colului sunt normale Biopsia nu arata celule anormale

Patologic Folosirea substantelor iodate arata zone cu modificari sau tesuturi cu elemente patologice. Rani sau alte modificari patologice cum ar fi diferite tum ori sau zone inflamate (cauzate de infectii) se pot vedea la nivelul vaginului s au al colului. Biopsia arata prezenta de celule modificate, ce pot indica un cancer ce se poate dezvolta ulterior sau chiar leziuni canceroase. fie Colposcopia se face atunci cand: - rezultatul testului Papa Nicolau arata modifi cari celulare si astfel trebuie investigata regiunea cervixului. Daca se observa modificari ale tesutului cervical, in momentul colonoscopiei se va preleva o bi opsie, frecvent de la nivelul canalului endocervical - trebuie examinata o rana a colului sau alte modificari cum ar fi tumori genitale de la nivelul vaginului sau al colului - se urmaresc anumite modificari ale colului , modificari descope rite la o colposcopie anterioara, sau pentru a vedea daca tratamentul a fost efi cient in cazul diferitelor afectiuni de la acest nivel Inainte de a face o colpo scopie trebuie anuntat medicul daca: - exista posibilitatea de a fi insarcinata. Se poate face inaintea investigatiei un test de sarcina pentru a afla cu sigura nta daca pacienta este insarcinata sau nu. Colposcopia este o investigatie sigur a in timpul sarcinii. Daca este nevoie de o biopsie cervicala in timpul sarcinii riscul de pierdere a sarcinii este foarte mic. Totusi, se poate ca pacienta sa sangereze mai mult la nivelul unde s-a luat biopsia - pacienta este in tratament si care sunt medicamentele administrate sau daca este alergica la vreun medicam ent - are probleme cu coagularea sangelui - a primit de curand tratament pentru o infectie vaginala , cervicala sau la nivelul pelvisului - pacienta va dori sa ia un analgezic cum ar fi cele ce contin ibuprofen, cu 30-60 de minute inainte d e inceperea investigatiei mai ales daca se preleveaza si biopsie. Acest lucru va ajuta pacienta sa nu simta prea rau durerile cauzate de aceasta procedura Pacie nta nu trebuie sa faca spalaturi vaginale sau sa foloseasca medicamente intravag inale sau tampoane cel putin cu 24 de ore inaintea efectuarii colposcopiei. Idea l ar fi ca aceasta investigatie sa nu fie facuta in perioada de menstruatie deoa rece celulele sangelui pot interfera cu rezultatele testului. Cea mai buna perio ada de a face examinarea este in prima parte a ciclului menstrual intre zilele 8 -12 de la inceputul ciclu menstrual. Pentru propriul confort al pacientei este b ine ca aceasta sa aiba vezica goala inaintea examinarii. Aceasta examinare se fa ce de catre ginecolog, de catre un medic de familie sau de o asistenta care in p realabil au fost instruiti in acest sens. Daca se va preleva si biopsie atunci f ragmentul de tesut va fi examinat de un medic anatomopatolog. Examinarea va fi f acuta intr-un cabinet medical. Pacienta se va dezbraca de la brau in jos si va f i acoperita cu un halat de hartie. Se va aseza pe masa de examinare sprijinindusi picioarele in suportii speciali. Aceasta pozitie va putea face examinarea vul vei si a vaginului mai accesibila.

Medicul va introduce un instrument numit specul vaginal cu care patrunde in vagi n si care desparte peretii vaginului pentru a vedea mai bine colul. Colposcopul va fi pozitionat la intrarea in vagin in timp ce doctorul examineaza mucoasa vag inului si a colul. Se poate folosi o solutie iodata pentru a face mai vizibile z onele cu modificari. Se pot lua imagini video sau fotografii de la acest nivel. Daca se observa zone de tesut modificate la nivelul colului doctorul va preleva biopsie, ce va fi examinata apoi la microscop pentru a cauta eventualele modific ari celulare care pot indica daca este vorba de o forma de cancer sau de debutul unor modificari maligne. Daca pacienta va sangera mai mult la locul biopsie se va folosi un preparat de fier pentru a opri sangerarea. Daca va trebui sa fie pr elevat o mostra de tesut de la nivelul canalului endocervical aceasta procedura poarta numele de chiuretaj endocervical. Deoarece colposcopul nu poate ajunge la canalul endocervical este folosit un mic instrument numit chiureta care va fi i ntrodus usor in canalul endocervical si va preleva o mostra de tesut. Acest lucr u nu se va face la o femeie insarcinata. Colposcopia dureaza aproximativ 15 minu te. Dupa aceasta investigatie este normal ca pacienta sa aiba o sangerare usoara si un usor disconfort cateva zile. Sangele poate fi mai inchis la culoare daca s-a folosit o substanta ce contine fier pentru oprirea sangerarii. In cazul aces tor sangerari se pot folosi absorbante si, de asemenea, trebui evitate pentru ce l putin o saptamana spalaturile intravaginale, folosirea tampoanelor sau contact ul sexual. Trebuie evitate si exercitiile fizice grele o saptamana dupa examinar e. Un disconfort local poate fi simtit pentru o zi sau doua. Trebuie acordata o atentie deosebita instructiunilor date de medic. Dupa procedura trebuie anuntat imediat medicul daca: - apare o sangerare vaginala mai mare decat una normala di n perioada menstruala - apare febra - apare durerea abdominala - apare o sangera re urat mirositoare Cordocenteza Metoda invaziva de diagnostic - Hemoglobinopatii. - Coagulopatii. - Diagnostic prenatal a unor infectii (rubeo la, toxoplasma, CMV, parvovirus, etc). - Diagnostic prenatal a unor boli metabol ice. - Imunodeficienta mostenita. - Trombocitopatii. - Cariotipare fetala (amnio centeze nereusita, mozaicism, malformatii fetale). - Evaluarea biochimica (gaze sanguine, pH, hematocrit, trombocite, nivelul eritropoietinei, bilirubina, hemog lobina, etc). - Terapeutic: transfuzie in caz de anemie severa a fatului in izoi munizarea Rh. Cordocenteza este cunoscuta si sub denumirea de PUBS (percutaneous umbilical blood sampling), si nu reprezinta altceva decat punctia vaselor din c ordonul ombilical ghidata sub control ultrasonografic si prelevarea de sange fet al. Cordocenteza necesita aceleasi precautii si masuri de asepsie ca si amniocen teza si in functie de scopul urmarit, se poate utiliza acelasi tip de ac folosit la amniocenteza dar pot fi folosite si ace spinale cu diametru mai mare in caz de transfuzie.

- Necesita aceleasi precautii si masuri de asepsie ca si amniocenteza. - In func tie de scopul urmarit se poate utiliza acelasi tip de ac folosit la amniocenteza dar pot fi folosite si ace spinale cu diametru mai mare in caz de transfuzie. Mamei i se administreaza medicatie menita sa ii scada anxietatea. - Anestezia l ocala este de cele mai multe ori suficienta dar uneori poate fi necesara o anest ezie pe vena. - Se scaneaza placenta si se identifica locul de insertie a cordon ului ombilical, care constituie un punct de fixare a acestuia. - Acul se introdu ce in vena ombilicala la aproximativ 1-2 cm de radacina cordonului, si se extrag minim 5 ml de sange fetal care se trimite la analiza. - Daca placenta este inse rata posterior se trece prin peretele abdominal, cel uterin si prin cavitatea am niotica. - Daca placenta este anterioara se trece transplacentar fara ca acul sa traverseze cavitatea amniotica. Timing: - Cordocenteza poate fi facuta cel mai devreme la 18 saptamani de gestatie. - Mai devreme de 18 saptamani cordonul ombi lical este deosebit de fragil si pot aparea accidente. Riscuri: - Procentul de p ierdere fetala este de 0,5-1,5% - Sensibilizare Rh. - Esec al tehnicii. Determinarea alfa-fetoproteinei in sange Proba de sange se preleveaza de la nivelul unei vene a bratului. O banda elastic a este infasurata in jurul bratului. Poti sa nu simti nimic sau poti simti o int epatura sau piscatura. Putem simti anxietate in timpul asteptarii rezultatelor t estului AFP pentru determinarea sanatatii copilului inca nenascut. - Nivelul san guin al AFP se determina la femeile insarcinate in cadrul triplului sau cvatripl ului test de screening. De obicei se determina intre 15 si 20 de saptamani de sa rcina, aceste teste determina nivelul sanguin a trei sau patru substante la feme ile insarcinate. Triplul test determina alfa-fetoproteina (AFP), beta gonadotrop ina corionica umana (beta-hCG) si un tip de estrogen (estriolul neconjugat sau u E3). Cvadruplul test le determina pe cele trei de mai sus impreuna cu hormonul i nhibina A. Nivelul sanguin al acestor substante, impreuna cu varsta mamei si a a ltor factori ajuta medicul specialist sa stabileasca posibilitatea existentei un or afectiuni ale fatului. - AFP este un test de screening pentru depistarea unor afectiuni ale fatului. Se recomanda efectuarea altor teste in cazul in care val orile AFP sunt anormale. O ultrasonografie si/sau o amniocenteza se vor efectua in cazul depistarii unor valori anormale ale AFP. - Valori normale ale AFP nu ex clud defectul de tub neural sau sindromul Down. - Nivelul AFP in lichidul amniot ic se poate determina prin amniocenteza. Multe femei prezinta valori normale ale AFP la nivelul lichidului amniotic, desi au valori modificate la nivel sanguin. Aceste femei prezinta risc de a avea fat cu defect de tub neural. - Se recomand a consultul medicului specialist sau a unui medic genetician in cazul in

care se depisteaza valori anormale ale AFP. Valorile AFP pot fi anormale, chiar daca fatul este sanatos. - La pacientii cu cancer hepatic sau alte tipuri de can cer, scaderea nivelului AFP poate semnifica reusita terapeutica. Testul AFP se e fectueaza pentru: - a depista anumite afectiuni cerebrale sau spinale (defecte d e tub neural) la copilul care nu s-a nascut inca: asemenea defecte apar la 2 din 1000 de sarcini; sansa de a naste un copil cu defect de tub neural nu are legat ura cu varsta mamei; majoritatea femeilor ai caror copii au fost depistati cu de fecte de tub neural nu au istoric familial de astfel de afectiuni; acest test se efectueaza intre saptamanile 15 si 20 de sarcina - depistarea sindromului Down: un nivel scazut de AFP poate depista sindromul Down in aproximativ 60% din cazu ri; sansa de a depista sindromul Down creste la 80% daca se efectueaza triplul t est cu estriolul si beta-hCG - pentru depistarea anumitor tipuri de cancere ca s i cel testicular, ovarian sau hepatic; cu toate acestea, jumatate dintre persoan ele care au cancer hepatic nu prezinta nivel crescut al AFP - monitorizarea rasp unsului la tratamentul pentru cancer - depistarea cancerului hepatic (denumit he patom) la persoanele care au ciroza sau hepatita cronica cu virus B. Specialistu l in prelevarea sangelui (asistenta medicala) va: - va monta o banda elastica in jurul bratului pentru a opri curgerea sangelui prin vene la acel nivel. Acest l ucru va determina umflarea venei de sub banda elastica, usurand introducerea unu i ac in vena - se dezinfecteaza pielea cu alcool - se va introduce acul in vena; s-ar putea sa fie nevoie de mai multe punctionari - se ataseaza un tub la nivel ul acului pentru a aspira sange - se va elibera banda elastica dupa colectarea c antitatii dorite de sange - la nivelul locului intepaturii se apasa cu un tampon de vata pe masura ce acul este indepartat - se preseaza zona punctionata si se aplica un leucoplast. - poate aparea o usoara vanataie la locul intepaturii; san sele de a aparea echimoza scad daca apasam la nivelul intepaturii timp de cateva minute - in cazuri rare, se poate inflama vena dupa prelevarea sangelui; aceast a afectiune se numeste flebita; se recomanda comprese reci la acel nivel de cate va ori pe zi - sangerare la nivelul intepaturii poate aparea la persoanele cu de fecte de coagulare. Aspirina, warfarina si alte medicamente care subtiaza sangel e pot creste sansele de sangerare. Se recomanda informarea medicului specialist inainte de prelevarea sangelui in cazul persoanelor cu defecte de coagulare sau alte afectiuni similare. Testul AFP determina nivelul sanguin al alfa-fetoprotei nei la femeile insarcinate. AFP este o substanta secretata de ficatul fatului. N ivelul sanguin al AFP poate ajuta la depistarea unor afectiuni ale fatului. Valo ri normale Valorile normale pot varia de la un laborator la altul. De asemenea, valorile va riaza si in functie de varsta fatului; un nivel crescut sau scazut de AFP poate semnifica calcularea gresita a varstei fatului. O ultrasonografie poate stabili exact varsta

fatului. La femeile insarcinate, nivelul AFP creste progresiv incepand cu saptam ana a 14-a de sarcina. Continua sa creasca pana la o luna sau doua inainte de na stere, incepand sa scada foarte incet. Valorile sunt in general putin mai mari l a rasa neagra comparativ cu femeile de culoare alba. O valoare precisa a varstei sarcinii este necesara pentru interpretarea corecta a valorilor AFP. Valorile n ormale ale AFP se stabilesc in functie de greutate, varsta si rasa femeii; se ia u in considerare femeile cu diabet care isi fac injectii cu insulina si in funct ie de varsta copilului (varsta gestationala). In cazul in care varsta copilului este diferita dupa efectuarea ultrasonografiei, valorile AFP se vor ajusta in fu nctie de aceasta valoare. Media acestei valori ajustate se numeste multiplu de m edie (MoM). O valoare a AFP care este intre 0,5 si 2,5 ori MoM este considerata in limite normale. Se va stabili impreuna cu medicul specialist limita de valori ale AFP care sunt considerate normale pentru fiecare femeie in parte. Valori cr escute ale AFP Valorile crescute ale AFP la femeile insarcinate pot semnifica: varsta gestationala a fatului nu este calculata corect - femeia are sarcina mul tipla, ca de exemplu gemeni sau tripleti - fatul are un defect de tub neural - i ntestinele fatului sau alte organe abdominale sunt in afara corpului (denumite d efecte de perete abdominal sau omfalocel); va fi necesara o interventie chirurgi cala dupa nastere pentru a corecta problema - fatul este mort. Valori crescute a le AFP la femei neinsarcinate sau barbati poate semnifica: - cancer hepatic, tes ticular sau ovarian - boala hepatica, ca ciroza sau hepatita - consum excesiv de alcool. Valori scazute ale AFP Valori scazute la o femeie insarcinata poate sem nifica: - varsta gestationala calculata gresit - sindrom Down. Acest test determ ina nivelul sanguin al alfa-fetoproteinei (AFP) la femeile insarcinate. AFP este o substanta secretata de ficatul fetusului (copilul care nu s-a nacut inca). Ni velul sanguin al AFP-ei la femeile insarcinate poate aprecia daca copilul are di verse afectiuni ca spina bifida sau anencefalie. Un astfel de test poate fi efec tuat pentru screening-ul altor afectiuni precum: diferite modificari cromozomial e - ca de exemplu sindromul Down (trisomia 21) sau sindromul Edward (trisomia 18 ). Un test AFP poate depista prezenta omfalocelului, o afectiune congenitala ce consta in hernierea unor parti din intestinul copilului la nivelul ombilicului. In mod normal, in sangele unei femei insarcinate se gasesc cantitati scazute de AFP. La femeile (care nu sunt insarcinate) si barbatii sanatosi nu exista AFP (s au daca exista aceasta substanta se gaseste in cantitati foarte mici). Triplul test si cvadruplul test

Nivelul AFP se dozeaza de obicei la femeile insarcinate in cadrul triplului sau cvadruplului test de screening. Acest test se efectueaza intre saptamanile 15 si 20 de sarcina, determinand trei sau patru substante ce pot aparea in sangele un ei femei insarcinate. Triplul test dozeaza alfa-fetoproteina (AFP), beta-gonadot ropina corionica umana (beta-hCG) si un tip de estrogen (estriolul neconjugat sa u uE3). Cvadruplul test le dozeaza pe cele trei amintite mai sus plus hormonul i nhibin A. Nivelul sanguin al acestor substante, impreuna cu varsta pacientei si alti factori ajuta medicul specialist sa afirme probabilitatea ca fetusul sa pre zinte sau nu anumite afectiuni sau defecte congenitale. In anumite cazuri se efe ctueaza o serie de teste de screening, in primul trimestru de sarcina, pentru a infirma sindromul Down. Testul integrat foloseste si parametrii masurati prin ul trasonografie, de exemplu determinarea grosimea pliului cutanat al fatului la ni velul cefei (pliul nucal), determinarea nivelului free-beta-hCG si o proteina de numita proteina A plasmatica asociata sarcinii (PAPP-A). Sensibilitatea acestui test este asemanatoare cu cea a unui test cvadruplu de sarcina care se efectueaz a insa in trimestrul al doilea. Barbatii, femeile neinsarcinate si copiii La cop ii, femei neinsarcinate si barbati, prezenta AFP in sange se poate corela cu anu mite tipuri de cancere, mai ales cu cancerul testicular, ovarian, gastric, pancr eatic sau hepatic. Un nivel crescut de AFP mai poate aparea in limfomul Hodgkin, alte limfoame, tumori cerebrale sau cancerul celulelor renale. Nu este necesara o pregatire speciala pentru a efectua testul. Daca femeia este insarcinata, va fi cantarita inainte de efectuarea testului deoarece rezultatele testului sunt s i in functie de greutatea corporala. Rezultatele testului se bazeaza si pe rasa pacientei. Motivele pentru care nu se poate efectua testul sau pentru care rezul tatele sunt neconcludente sunt urmatoarele: - fumatul care creste nivelul sangui n al alfa-fetoproteinei - efectuarea in ultimele 2 saptamani a unui test medical care foloseste trasori radioactivi. Determinarea cariotipului Este posibil sa nu simti nimic in momentul prelevarii mostrei prin punctie venoa sa; unele persoane simt o intepatura sau piscatura usoara in momentul penetrarii pielii de catre ac. Unii pacienti simt usturime pe perioada recoltarii. Cu toat e acestea, majoritatea oamenilor nu simt nimic sau doar un disconfort minor odat a cu pozitionarea acului in vena. Cantitatea de durere simtita depinde de abilit atile persoanei care efectueaza punctia, de calitatea venelor si de pragul durer ii pacientului. Riscurile punctiei venoase Complicatiile care pot aparea de la prelevarea sangelui prin punctie venoasa sun t foarte mici:

- poate aparea o echimoza (vanataie) la nivelul locului punctiei, acest lucru se poate evita prin aplicarea unei presiuni timp de cateva minute dupa scoaterea a cului la nivelul locului punctiei - uneori, foarte rar, se poate dezvolta o infl amatie la nivelul venei, aceasta afectiune se numeste tromboflebita si se tratea za cu comprese umede locale timp de cateva zile - sangerare la locul punctiei, i n cazul persoanelor cu disfunctii ale coagularii. Aspirina, warfarina si alte me dicamente cu efecte asupra cascadei coagularii pot determina sangerare mai frecv ent. Persoanele care sangereaza sau care au probleme de coagulare, cei care iau medicamente anticoagulante vor informa medicul specialist despre acest lucru. Nu este necesara nici un fel de pregatire. Se recomanda consultul medicului specia list pentru a stabili necesitatea efectuarii testului, riscurile sale sau modul in care se va efectua. Pentru a intelege importanta acestui test, se recomanda c ompletarea formularului pentru testare medicala. Deoarece informatiile obtinute prin efectuarea testului genetic pot avea un impact important asupra vietii unei persoane, se recomanda consultul unui specialist in domeniu (genetician) sau a unui consultant pe probleme genetice. Acesta este instruit sa dea sfaturi despre riscul unei persoane de a naste un copil cu o boala genetica, ca de exemplu sic lemia, fibroza chistica sau hemofilia. Un consilier genetic ne poate ajuta sa lu am decizii bine informate. Deci se recomanda consultul unui genetician inainte d e a lua o decizia in legatura cu rezultatele unui test genetic. Cum se face test ul? Determinarea cariotipului se poate efectua folosind aproape orice fel de cel ula sau tesut din corp. Cel mai frecvent se efectueaza dintr-o mostra de sange p relevata de la nivelul unei vene periferice (prin punctie venoasa). Prelevarea s angelui de la nivelul unei vene Specialistul care va preleva sangele : - va infa sura in jurul bratului o banda elastica pentru a opri curgerea sangelui, acest l ucru determina umflarea venelor situate inferior de banda elastica si astfel fac iliteaza introducerea acului pe vena - curatarea zonei cu alcool - introducerea acului in vena; uneori pot fi necesare mai multe intepaturi - atasarea unei epru bete la acul respectiv pentru colectarea sangelui - indepartarea bandeletei elas tice dupa colectarea sangelui - aplicarea la locul intepaturii a unei bucati de vata, in momentul scoaterii acului din vena - aplicarea unei presiuni pe zona re spectiva (pentru evitarea formarii unui hematom), apoi fixarea cu leucoplast. Pr elevarea celulelor de la fat Pentru acest lucru, celulele sunt colectate de la f at prin amniocenteza sau prelevarea de la nivelul vilozitatilor corionice. Prele varea celulelor de la nivelul maduvei osoase Determinarea cariotipului uman se poate face si prin prelevarea de celule de la nivelul maduvei osoase.

Cariotipul este efectuat pentru: - a stabili daca cromozomii adultului prezinta anomalii care pot fi transmise urmasilor - a stabili daca exista un defect cromo zomial care impiedica femeia sa ramana insarcinata sau care determina avort spon tan (pierderea sarcinii) - a stabili daca fatul prezinta defecte cromozomiale sa u pentru a stabili daca defectul cromozomial a determinat nasterea unui fat mort - a stabili cauza defectelor de la nastere sau disfunctiilor nou-nascutului - a juta in stabilirea unui tratament adecvat in anumite tipuri de cancere - pentru a stabili sexul unei persoane, prin determinarea prezentei cromozomului Y; acest lucru se face atunci cand sexul unui nou-nascut este neclar. Determinarea cario tipului este un test care evalueaza forma, marimea si numarul cromozomilor intro mostra de celule umane. Rezultatele testului sunt disponibile dupa o saptamana sau doua. Cariotipul Normal Anormal - exista 46 de cromozomi care sunt grupati in 22 de perechi autozomale si o pere che de cromozomi sexuali (XX pentru femei si XY pentru barbati) - marimea, forma si structura sunt normale pentru fiecare cromozom - exista mai multi sau mai pu tini de 46 de cromozomi - forma sau marimea cromozomilor este anormala - o perec he de cromozomi poate fi rupta sau separata incorect Factorii care influenteaza testul si acuratetea rezultatului sunt: - tratamente pentru cancer, cromozomii pot fi distrusi de anumite tratamente anticancer - amn iocenteza efectuata recent, celule de la mama se pot amesteca cu celule de la fa t. Medicul specialist va discuta cu pacientul orice factor care poate interfera testul si acuratetea rezultatului. De retinut! - uneori determinarea cariotipulu i se efectueaza in asociere cu alte teste care furnizeaza informatii mai specifi ce in legatura cu afectiunile genetice - in cazul in care rezultatele cariotipul ui sunt anormale, uneori este nevoie ca si alti membri ai familiei sa efectueze testarea - prelevarea unei mostre de la nivelul cavitatii bucale, prin perierea blanda a mucoasei bucale (numita si proba bucala), poate fi folosita uneori pent ru determinarea cariotipului; testele bucale sunt folosite cel mai frecvent pent ru determinarea sexului, cu toate acestea, rezultatele testarii de la nivelul ca vitatii bucale sunt mai putin precise decat alte tipuri de determinari ale cario tipului

- deoarece informatiile obtinute in urma efectuarii cariotipului pot avea impact important asupra vietii unei persoane, se recomanda consultarea unui medic spec ializat in genetica sau a unui consilier pe probleme genetice; acesta este instr uit pentru a sfatui despre riscurile nasterii unui copil cu o boala genetica, ca siclemia, fibroza chistica sau hemofilia. Un consilier pe probleme genetice poa te ajuta la luarea unor decizii bine informate. Deci, se recomanda consultul ace stuia inainte de luarea unei decizii. Cariotipul este efectuat pentru: - a stabi li daca cromozomii adultului prezinta anomalii care pot fi transmise urmasilor a stabili daca exista un defect cromozomial care impiedica femeia sa ramana ins arcinata sau care determina avort spontan (pierderea sarcinii) - a stabili daca fatul prezinta defecte cromozomiale sau pentru a stabili daca defectul cromozomi al a determinat nasterea unui fat mort - a stabili cauza defectelor de la naster e sau disfunctiilor nou-nascutului - ajuta in stabilirea unui tratament adecvat in anumite tipuri de cancere - pentru a stabili sexul unei persoane, prin determ inarea prezentei cromozomului Y; acest lucru se face atunci cand sexul unui nounascut este neclar. Ereditatea este suma informatiilor genetice transmise de la ascendenti la descendenti prin intermediul materialului nuclear, cromozomial. Ca riotipul uman normal contine un numar fix de 46 cromozomi, dispusi in perechi om oloage, 22 de perechi autozomale, 2 cromozomi sexuali, XY la barbat, XX la femei . Determinarea cariotipului este un test prin care se evalueaza marimea, forma s i numarul cromozomilor dintr-o proba ce contine celule umane. Insertia (cromozom i in plus), deletia (cromozomi in minus) sau mutatia cromozomilor pot determina dificultati de crestere, dezvoltare si diferite afectiuni. Diagnosticul radio-imagistic in infertilitatea feminina Lucrarea reprezinta prima mono-grafie publicata in tara noastra care trateaza as pectele normale ale aparatului genital feminin si patologia infertilitatii femin ine de etiologie pelvina prin ilustrare comparata, cu utilizarea Histero-salping o-grafiei digitale, care are avantajul explorarii "in timp real", a Ecografiei D oppler color, spectral, cu reconstructii 3D si 4D, a Tomografiei Computerizate c u achizitie helicoidala multispire si cu reconstructii multiplanare, tridimensio nale si angiografice, precum si a imagisticii prin Rezonanta Magnetica Nucleara, cu achizitii multiplanare, metoda neiradianta, indicata in cazuri selectate. Il ustrarea bogata, originala, prin 173 figuri cu peste 500 imagini, dintre care ap roximativ 85 pagini color, in conditii tehnice deosebite oferite de Editura SITE CH, releva o experienta personala deosebita a autoarei, cu o activitate in domen iu de peste 15 ani, sustinuta de prezentarile unor statistici si observatii prop rii, realizate pe cazurile studiate si pe experienta dobandita cu ocazia unor st agii de perfectionare in Franta, rezultate comparate cu cele din literatura de s pecialitate. Aspectele imagistice sunt corelate cu datele clinice si paraclinice si sunt explicate pe baze anatomice si fiziologice normale si patologice, astfe l incat lucrarea se adreseaza in egala masura medicilor ginecologi- obstetricien i, endocrinologi, radio- imagisti, oferind un punct de intalnire intre diversi s pecialisti, in favoarea unei colaborari cat mai performante in combaterea infert ilitatii feminine si in general a patologiei pelvine feminine. Infertilitatea cu plurilor reprezinta o problema globala ce implica uriase cheltuieli

de diagnostic si tratament; exista astazi numeroase organisme abilitate in diagn osticul si tratamentul infertilitatii la nivele nationale, regionale si mondiale care cerceteaza atat noi metode de diagnostic (imuno-histochimice, genetice, im agistice) cat si noi metode de tratament cat mai eficace. Progresele constante d in ultimii zece ani au ameliorat in mod semnificativ studiul morfologiei pelvine si, mai recent, al aspectelor fiziologice si fizio-patologice ale aparatului ge nital feminin, legate de evolutia normala sau disfunctionala a ciclului hormonal , precum si de utilizarea tratamentelor hormonale de stimulare a ovulatiei sau d e substitutie in insuficientele ovariene precoce si in cursul menopauzei. Imagis tica moderna in continua dezvoltare reprezinta o metoda indispensabila in diagno sticul si tratamentul infertilitatii feminine, avand tendinta sa ofere informati i cu caracter functional si structural, cu ajutorul unor tehnici minim invazive, in conditiile in care fiecare metoda are limitele sale. Volumul argumenteaza si ilustreaza faptul unanim admis ca imagistica sectionala (ecografia, tomografia compute-rizata - TC si rezonanta magnetica nucleara - RMN) are posibilitatea sa precizeze tipul de structura: lichidiana (ecografia, TC si RMN pentru chisturi, hidrosalpinx), tisulara de tip grasos (TC si RMN), calcificari (radiologia, ecog rafia si TC pentru mioame calcificate, chist dermoid), colectii sanghine acute s au cronice (de electie RMN, de exemplu pentru endometrioza), modificari vascular e (eco-grafia Doppler calitativa si cantitativa, TC si RMN cu contrast, histerosalpingo-grafia-HSG in leziunile endometriale cu reflux venos si limfatic). De a semenea, s-au descris anumite modificari imagistice sugestive pentru necrobioza tisulara (de exemplu pentru leiomiom prin ecografia intravaginala, RMN, TC), ede m (RMN), diferentierea structura benigna- structura maligna prin ecografie si RM N, mai limitat prin TC. Toate aceste caracterizari structurale imagistice anatom o- patologice sunt interpretate cu rezerva; ele au caracter orientativ si nu tre buie emisa pretentia de a se substitui examenului histo-patologic in sine, ci do ar sa orienteze clinicianul asupra entitatii leziunii. Unificarea limbajului est e insa justificata de necesitati practice, de exemplu aceeasi leziune descrisa e cografic "cu continut transsonic si perete hiperecogen", tomografic "cu densitat i lichidiene si prindere de contrast in inel periferic" si la examenul RMN "cu h ipersemnal in achizitiile ponderate T2 si hiposemnal in achizitiile ponderate T1 ", reprezinta o formatiune chistica. Fata de recomandarile excesiv de prudente i n formularea diagnosticului imagistic ale unor autori care, de exemplu, recomand a inlocuirea termenului histologic "hiperplazie" (ingrosare a unui tesut prin in multirea numarului de celule) cu termenul "hipertrofie", (de fapt tot un termen histologic, cu semnificatia ingrosarii unui tesut prin marirea volumului celulel or), autoarea considera ca imaginile trebuie interpretate, adica trebuie formula t un diagnostic orientativ. Indiferent de tehnica imagistica utilizata, trebuie tinut cont ca "imaginea nu este obiectul" (Platon), in dublu sens: primul, ca nu trebuie supraestimata imaginea, care este o reprezentare tehnica adesea cu arte facte sau cu aspecte nepatognomonice pentru o anumita afectiune; in al doilea se ns, imaginea trebuie interpretata pentru ca limbajul imagistic este foarte speci alizat, iar bolnavul este o entitate si poate avea sau nu o anumita afectiune re ala. Cu alte cuvinte, dupa realizarea descrierii, imagistul trebuie "sa traduca" observatiile facute in termeni clinico-histologici, cu rezervele necesare. Un a lt exemplu este "imaginea lacunara rotund-ovalara endocavitara uterina, fixa, ca re nu largeste cavitatea", descrisa la HSG, echivalenta cu "hiperplazia/ ingrosa rea endometriala localizata cu ax vascular central" din ecografie, si "ingrosare endometriala localizata in hipersemnal T2, hiposemnal T1, cu zona jonctionala i ntacta" din examinarea RMN, care semnifica entitatea patologica "polip endometri al". Tipul de polip va putea fi precizat prin examenul histologic, dar este impr obabil sa fie atestata o alta "entitate" histo-patologica. Problemele reale de

diagnostic se pun in cazurile fara semiologie imagistica particulara, in care ca z se recomanda orientarea diagnosticului catre patologiile cele mai probabile in contextul clinic si formularea de sugestii pentru examenele complementare neces are diagnosticului diferential. Aceasta lucrare incearca sa coreleze substratul anatomic si histologic al structurilor normale ale aparatului genital feminin si ale leziunilor implicate in infertilitate, cu aspectele imagistice. Se tine sea ma ca exista limite de sensibilitate si specificitate ale tuturor metodelor de d iagnostic radio-imagistic, utilizarea lor fiind justificata de posibilitatea de triere si orientare a cazurilor prin examinare in vivo. Se stie ca nu toate lezi unile anatomo-patologice ale aparatului genital feminin sunt intalnite in perioa da fertila si dintre acestea nu toate sunt cauzatoare de infertilitate. Cunoaste rea substratului histo-patologic al leziunilor este indispensabila imagistului c are interpreteaza informatii indirecte, bazate pe proprietati fizice ale tesutur ilor (absorbtia radiatiilor X, reflexia ultrasunetelor, emiterea de semnal elect romagnetic), pentru evitarea unei evaluari schematizate, mecaniciste si pentru u tilizarea unui limbaj adecvat. In acelasi timp, variatiile ciclice ale structuri lor anatomice sub influentele hormonale necesita cunoasterea de catre imagist si clinician a fiziologiei si fiziopatologiei aparatului genital feminin si in ace st scop sunt prezentate referiri la ultimele achizitii stiintifice in domeniu. I n acest cadru, s-a considerat necesara prezentarea intr-un prim capitol a aspect elor embriologice, anatomice si fiziologice ale aparatului genital feminin, cu a chizitiile stiintifice actuale; apoi sunt prezentate tehnicile moderne de examin are pelvina recomandate in studiul infertilitatii feminine, precum si aspectele imagistice considerate normale ale aparatului genital feminin, pentru mai buna i ntelegere a semiologiei imagistice intalnite in infertilitate. Nu reprezinta sco pul prezentei lucrari evaluarea completa a gonado-statului feminin in cadrul inf ertilitatii, incat aspectele legate de patologia hipotalamo-hipofizara sunt amin tite ca mecanisme fiziologice si fizio-patologice, fara ilustrarea aspectelor im agistice. In continuare, sunt prezentate afectiunile cu localizare (exprimare) p elvina implicate mai frecvent in infertilitate, precum si aspectele imagistice i ntalnite in functie de metodele recomandate. Experienta personala este redata pr in analiza datelor imagistice intalnite la un lot reprezentativ de paciente inve stigate cu ocazia bilantului infertilitatii cuplului; scopul analizei este repre zentat de evaluarea complexa imagistica a fiecarui caz de infertilitate feminina , corelata cu datele anamnestice, prin metode de analiza computerizata multi-dim ensionala a cazu-rilor, pentru determinarea unui algoritm optim de investigatie si tratament. Aceasta analiza computerizata permite evitarea unor costuri inutil e determinate de explorarile imagistice si paraclinice nejustificate la toate ca zurile (hormonale, bacteriologice, imunologice, etc.) si castigarea unui timp im portant in luarea deciziei terapeutice. Totodata, anumite aspecte imagistice leg ate de tehnica si diagnostic, cu valoare practica, sunt prezentate cu referiri l a experienta dobandita. In final sunt propuse modele de decizie tip sisteme expe rt, in care aplicarea unor metode de inteligenta artificiala va avea rol de vali dare a diagnosticului expertului imagist si, in unele cazuri de urgenta, de subs tituire temporara a acestuia (rol de " pilot automat"). Lucrarea este recenzata cu recomandari spre lectura medicilor interesati, oferite din partea a trei repr ezentanti de prestigiu ai scolii romanesti de medicina, care au obtinut realizar i importante in diagnosticul si tratamentul patologiei pelvine feminine. Ecografia fetala

In mod normal efectuarea ecografiei se face cu vezica plina. Astfel, se indica c onsumul de apa si de alte lichide chiar inainte de efectuarea testarii si evitar ea urinarii inainte si in timpul efectuarii investigatiei. In cazul unei ecograf ii transvaginale, transductorul este acoperit cu un manson de latex si cu un lub rifiant vaginal, ca si gelul K-Y. Daca este prezenta alergia la latex sa va comu nica medicului inainte de efectuarea investigatiei. Se recomanda consultul medic al in legatura cu orice motiv de ingrijorare referitor la necesitatea efectuarii ecografiei fetale, a riscurilor sale, a modului de realizare sau a rezulatelor care sunt indicate. Tehnica In mod obisnuit o ecografie fetala este realizata de catre un medic specialist in ecografie. Totusi poate fi efectuata de catre un r adiolog sau de catre un obstetrician. Ecografia fetala poate fi efectuata in cab inetul medicului, in spital sau in clinica. Deseori nu este necesara indepartare a completa a hainelor, poate fi lasat tricoul (sau bluza) si indepartat de la ni velul taliei fusta sau pantalonul. Daca pacienta poarta o rochie atunci aceasta va fi acoperita cu hartie sau material. Ecografia abdominala - este necesara efe ctuarea investigatiei cu vezica plina. O vezica plina ajuta in transmiterea fasc iculelor de ultrasunete si impinge intestinele la distanta de uter. Aceasta dete rmina obtinerea unei imagini ultrasonografice mai clare. - pacientul nu poate ur ina pana investigatia nu este realizata. Totusi, se va anunta medicul daca vezic a este prea plina si produce durere - daca nu se pot consuma lichide in cantitat e suficienta, vezica urinara va fi umpluta cu ser fiziologic prin intermediul un ui tub flexibil (cateter urinar) inserat in uretra - daca ecografia este efectua ta in ultima parte a sarcinii, o vezica plina poate sa nu fie neaparat necesara. Cresterea fatului va impinge intestinele de o parte - pacienta este asezata in clinostatism dorsal pe o masa de examinare. Daca pacienta prezinta respiratii sc urte sau ameteli in timp ce se intinde pe masa, partea superioara a corpului se va ridica sau se va intoarce gravida pe o parte - un gel este intins pe abdomen - un instrument mic, manual denumit transductor va fi aplicat pe gel si pe piele si miscat de-a lungul abdomenului de mai multe ori. Pacienta poate privi monito rul pentru a vedea imaginea fatului in timpul examinarii. Cand investigatia este terminata se curata gelul de pe piele. Nu se recomanda mictiunea pana ce invest igatia nu este realizata. O ecografie abdominala dureaza 30-60 de minute.Tehnici anul ecografist este instruit sa obtina imagini ale fatului, dar nu poate interp reta aspectul acestora. Medicul va impartasi rezultatele pacientei dupa ce imagi nile au fost vazute de catre radiolog sau neonatolog. Ecografia transvaginala nu este necesara o vezica plina - pacienta se intinde pe masa cu soldurile usor ridicate - un capison (de forma prezervativului) va fi plasat peste transductoru l vaginal. Transductorul este apoi inserat usor in vagin si apoi va fi miscat si rotat pentru a ajusta imaginea obtinuta pe monitor. Unii medici pot permite pac ientei sa-si introduca singure transductorul in vagin. Ecografia transvaginala d ureaza de obicei aproximativ 15-30 de minute.

O ecografie fetala reprezinta un test efectuat in timpul sarcinii care utilizeaz a fascicule de ultrasunete reflectate pentru a realiza o poza a fatului, a organ ului care inconjura fatul (placentei) si a lichidului care scalda fatul (fluidul ui amniotic). Aceste fascicule de ultrasunete reflectate realizeaza o imagine ca re poate fi vazuta pe un monitor. Imaginile, care pot fi si colorate sunt denumi te sonograme, ecograme sau scanari si pot fi salvate ca si o parte a inregistrar ilor copilului. Ecografia fetala reprezinta metoda cea mai sigura de a detecta a fectiunile fatului si pentru a obtine informatii despre fat, ca de exemplu marim ea si pozitia. Nu se folosesc raze X sau alte tipuri de radiatii care ar putea s a dauneze fatului. Se poate realiza precoce din saptamana 5 de sarcina. Sexul fa tului poate sa fie determinat cateodata in jurul saptamanii 18 de sarcina. Ecogr afia fetala este realizata pentru a evalua dezvoltarea fatului. Informatii disti ncte sunt obtinute in diferite trimestre pe parcursul sarcinii. In primul trimes tru ecografia fetala este realizata pentru: - determinarea evolutiei sarcinii a determina daca sarcina este multipla sau nu - estimarea varstei gestationale ( varsta fatului) - estimarea riscului de prezenta a defectelor cromozomiale, ca d e exemplu sindromul Down - identificarea malformatiilor congenitale care afectea za creierul sau maduva spinarii. In trimestrul al doilea - ecografia fetala este realizata pentru: - a estima varsta fatului (varsta gestationala) - aprecierea dimensiunii si pozitiei fatului, placentei si fluidului amniotic - determina poz itia fatului, cordonului ombilical si a placentei in timpul procedurilor gen amn iocenteza sau a recoltarii de sange din cordonul ombilical - detectarea unei mal formatii congenitale, ca de exemplu defectul de tub neural sau al afectiunilor c ardiace. In al treilea trimestru ecografia fetala este realizata pentru: - a se asigura ca fatul este viabil si misca - aprecierea dimensiunii si pozitiei fatul ui, placentei si lichidului amniotic. Ecografia transvaginala este in general re alizata precoce in timpul sarcinii pentru a determina varsta gestationala sau pe ntru a detecta o sarcina ectopica. Ocazional este efectuata si tardiv in cursul sarcinii pentru a determina localizarea placentei sau in cazul sarcinilor cu ris c pentru a masura lungimea colului uterin. In timpul ecografiei abdominale poate fi prezenta senzatia de presiune la nivelu l vezicii urinare. Gelul poate fi rece cand este aplicat prima data pe abdomen. Se va resimti o usoara presiune a transductorului cand este miscat pe suprafata abdomenului. In mod normal nu este prezent nici un disconfort in timpul efectuar ii ecografiei transvaginale. Poate fi resimtita o usoara presiune cand transduct orul este miscat in vagin. Motive pentru care nu se recomanda investigatia sau c are reduc valoarea acesteia cuprind: - obezitatea - materii fecale sau aer la ni velul intestinului sau rectului - o cantitate anormal de scazuta de lichid amnio tic

- unele pozitii fetale - incapacitatea de a sta intinsa in timpul efectuarii inv estigatiei - un fat foarte activ. De retinut! - rezultatele normale obtinute la ecografia fetala nu garanteaza un copil normal, sanatos - medicul poate recomand a teste sau investigatii suplimentare daca rezultatele ecografiei fetale nu se i ncadreaza in limite normale - sotul sau partenerul poate fi incurajat sa fie pre zent in timpul efectuarii ecografiei fetale. O fotografie sau o inregistrare vid eo a imaginii ecografice a fatului este uneori disponibila parintilor - data pro babila a nasterii poate fi schimbata bazandu-se pe efectuarea ecografiei precoce in timpul sarcinii in functie de dimensiunile si dezvoltarea fatului - ecografi a nu intotdeauna evidentiaza malformatiile congenitale - in al treilea trimestru , ecografia fetala nu determina cu exactitate varsta gestationala sau greutatea fatului - efectele unei expuneri repetate a fatului la ultrasunete nu a fost det erminata, totusi nu se recomanda ecografii fetale repetate pentru motive nemedic ale ca si determinarea sexului fatului sau pentru obtinerea de imagini pentru co lectia personala - ecografia 3-D este testata pentru utilizarea in evaluarea ano maliilor fetale. Momentan nu este usor disponibila - ecografia Doppler (sau scan area duplex) foloseste fascicule de sunete reflectate pentru a estima viteza si directia sangelui si a fluxului sanguin de la la nivelul placentei la nivelul fa tului. Nu se cunosc riscuri asociate cu efectuarea ecografiei fetale, atat la ma ma cat si la fat. Totusi, pot aparea simptome de anxietate daca se depisteaza o afectare a sarcinii sau o malformatie la nivelul fatului. Salvarea imaginii ecog rafice face posibila folosirea ecografiei ca si oportunitate a realizarii primei fotografii a copilului. Pentru obtinerea unei imagini de buna calitate aparatul de ecografie necesita folosirea unui nivel mai crescut de ultrasunete si pentru o perioada de timp mai lunga decat in mod normal. O ecografie fetala reprezinta un test efectuat in timpul sarcinii care utilizeaza fascicule de ultrasunete re flectate care realizeaza o poza a fatului, a organului care inconjoara fatul (pl acentei) si a lichidului care scalda fatul (fluidului amniotic). Poate sa nu fie furnizate rezultatele investigatiei imediat. Rezultatele complete sunt disponib ile in 2 sau 3 zile. Ecografia fetala Valori normale - fatul prezinta dimensiuni le corespunzatoare varstei - frecventa cardiaca si respiratorie sunt normale cor espunzator varstei fatului - daca investigatia este efectuata tarziu in timpul s arcinii, fatul prezinta o pozitie cu capul in jos - placenta are dimensiune core spunzatoare varstei sarcinii si nu acopera colul uterin - uterul contine o canti tate adecvata de lichid amniotic

- nu sunt vizualizate malformatii congenitale. (Multe malformatii minore si unel e majore nu se observa usor la ecografie. De asemenea, malformatiile congenitale nu apar intotdeauna precoce in timpul sarcinii). Valori patologice - fatul cres te mai incet decat in mod normal, are dimensiuni mici sau este subdezvoltat pent ru varsta sa - fatul este anormal de mare pentru varsta sa - daca aceste teste s unt realizate tardiv in timpul sarcinii, fatul este asezat in pozitie cu fesele in jos (prezentatie pelvina) - malformatiile congenitale, ca si absenta rinichil or sau anencefalia sunt prezente - placenta acopera colul uterin (placenta previ a) - uterul contine o cantitate prea mare sau prea mica de lichid amniotic - sar cina se dezvolta in exteriorul uterului (sarcina ectopica) - sarcina contine tes ut anormal in locul fatului normal (sarcina molara) - frecventa cardiaca fetala este prezenta. Aceasta poate indica moartea fatului. Multe afectiuni pot modific a rezultatele ecografiei fetale. Medicul va comunica si explica pacientului oric e rezultate anormale semnificative corelandu-le cu antecedentele medicale. Ecogr afia fetala este realizata pentru a evalua dezvoltarea fatului. Informatii disti ncte sunt obtinute in diferite trimestre pe parcursul sarcinii. In primul trimes tru ecografia fetala este realizata pentru: - determinarea evolutiei sarcinii a determina daca sarcina este multipla sau nu - estimarea varstei gestationale ( varsta fatului) - estimarea riscului de prezenta a defectelor cromozomiale, ca d e exemplu sindromul Down - identificarea malformatiilor congenitale care afectea za creierul sau maduva spinarii. In trimestrul al doilea - ecografia fetala este realizata pentru: - a estima varsta fatului (varsta gestationala) - aprecierea dimensiunii si pozitiei fatului, placentei si fluidului amniotic - determina poz itia fatului, cordonului ombilical si a placentei in timpul procedurilor gen amn iocenteza sau a recoltarii de sange din cordonul ombilical - detectarea unei mal formatii congenitale, ca de exemplu defectul de tub neural sau al afectiunilor c ardiace. In al treilea trimestru ecografia fetala este realizata pentru: - a se asigura ca fatul este viabil si misca - aprecierea dimensiunii si pozitiei fatul ui, placentei si lichidului amniotic. Ecografia transvaginala este in general re alizata precoce in timpul sarcinii pentru a determina varsta gestationala sau pe ntru a detecta o sarcina ectopica. Ocazional este efectuata si tardiv in cursul sarcinii pentru a determina localizarea placentei sau in cazul sarcinilor cu ris c pentru a masura lungimea colului uterin. Electrocardiograma Factorii ce pot interfera cu acuratetea testarii si rezultatul acesteia sunt: defecte ale electrocardiografului sau interferente electrice datorate impamantar ii necorespunzatoare sau datorate altor aparate electrice aflate in vecinatate atasarea necorespunzatoare a electrozilor la piele - daca pacientul vorbeste in timpul testarii - efort fizic important inaintea efectuarii testarii

- anxietate sau aparitia dispneei - plasarea gresita a electrozilor. Un segment ST supradenivelat sau o unda T negativa, ce dispar la efort, pot sa apara la ras a neagra. De retinut! Daca se efectueaza o electrocardiograma in timpul unui inf arct miocardic, aceasta poate sa apara initial normala sau nemodificata fata de alte EKG-uri anterioare; de aceea, electrocardiograma trebuie repetata (denumite EKG-uri seriate) la cateva ore sau zile; aceasta trebuie coroborata cu analize sanguine specifice pentru leziunile muschiului cardiac. Exista cateva tipuri spe cifice de electrocardiograme precum telemetria, monitorizarea ambulatorie a EKGului (Holter) si electrocardiograma de efort: - telemetria si monitorizarea Holt er sunt folosite pentru urmarirea continua a EKGului in timpul spitalizarii sau la domiciliu - telemetria este folosita in timpul spitalizarii; ea necesita atas area a cel putin doi electrozi conectati la un aparat de dimensiuni mici, ce poa te fi plasat in buzunar; acest aparat emite un semnal ce va fi captat si afisat de un sistem central de monitorizare; anomaliile de ritm cardiac sunt inregistra te si pot declansa o alarma la aparitia lor - monitorizarea Holter inregistreaza continuu activitatea inimii timp de 24 pana la 48 de ore, in timp ce pacientul isi desfasoara activitatile zilnice - electrocardiograma de efort este folosita pentru decelarea modificarilor ce apar in timpul efortului. Inainte de a efectua o electrocardiograma de efort se face una in repaus, deoarece anumite anomalii ce apar in timpul efortului sunt mai greu de interpretat. De asemenea, EKG-ul de repaus poate decela un flux sanguin coronarian scazut, facand astfel periculoas a efectuarea unei electrocardiograme de efort. O parte dintre medici recomanda e fectuarea unei electrocardiograme martor tuturor pacientilor peste 35 de ani, pe ntru a putea compara modificarile ulterioare. Aceasta elctrocardiograma martor e ste utila in special persoanelor cu factori de risc pentru afectiuni cardiace.Un eori apar modificari EKG numai in timpul efortului sau a simptomelor. Pentru a d etecta aceste modificari se efectueaza o electrocardiograma de efort sau Holter. Electrocardiograma Holter este o monitorizare continua a activitatii cardiace p rintr-un mic electrocardiograf portabil. Electrocardiograma de efort se realizea za in timpul exercitiilor fizice.Este posibil ca dupa efectuarea unei electrocar diograme sa fie necesare si alte investigatii pentru a pune un diagnostic cert. Electrocardiograma este o reprezentare grafica cu un tipar caracteristic a impul surilor electrice generate de inima. Partile componente ale EKG-ului sunt denumi te unda P, complexul QRS, segmentul ST si unda T: - unda P reprezinta inregistra rea activitatii electrice a camerelor superioare (atriile) - complexul QRS repre zinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor inferioare (ventriculi) segmentul ST apare ca o linie dreapta intre complexul QRS si unda T; un segment ST supra sau subdenivelat corespunde unui muschi cardiac lezat sau care nu prime ste suficient sange

- unda T corespunde perioadei in care ventriculii se relaxeaza din punct de vede re electric si se pregatesc pentru o noua contractie. Electrocardiograma Normal Anormal Frecventa cardiaca (in mod normal este intre 60 si 100 batai pe minut) si ritmul sunt regulate. Activitatea atriilor este normala. Unda P, complexul QRS si unda T sunt normale. Segmentul ST nu este supra sau subdenivelat. Un EKG normal nu e xclude posibilitatea existentei unei afectiuni cardiace. Din acest motiv electro cardiograma trebuie interpretata in contextul simptomatologiei, istoricului medi cal, examenului clinic si, daca este necesar, a altor investigatii. Cand apar mo dificari EKG inseamna existenta unei afectiuni cardiace. In unele cazuri EKG-ul deceleaza anomalii numai in timpul efortului fizic sau atunci cand apar simptome le. In aceste cazuri este necesara o forma speciala a electrocardiogramei denumi ta EKG de efort. Ritmul cardiac. Exista mai multe feluri de aritmii cardiace. O frecventa cardiaca sub 60 de batai pe minut este denumita bradicardie. O frecven ta cardiaca peste 100 de batai pe minut este denumita tahicardie. Tahicardiile i nclud un ritm rapid, neregulat cu origine in ventriculi (fibrilatie ventriculara ), sau un ritm rapid regulat cu pornire in atrii (flutter atrial). Tot in catego ria aritmiilor intra si anomaliile de conducere a impulsurilor electrice. Boala coronariana si infarctul miocardic. Daca arterele coronare ce furnizeaza s angele muschiului cardiac sunt blocate, acesta primeste mai putin oxigen decat a re nevoie, determinand aparitia ischemiei sau chiar a necrozei (moartea muschiul ui cardiac). Aceasta leziune apare pe electrocardiograma. Semnele precoce de isc hemie cardiaca (scaderea fluxului sanguin coronarian) sunt reprezentate de subde nivelarea segmentului ST. Semnele precoce de infarct miocardic sunt reprezentate de supradenivelarea segmentului ST. In timp, dupa infarct, unda Q a complexului QRS apare mai adanca pe EKG. Hipertrofia cardiaca (ingrosarea peretilor camerelor). Unele modificari ale EKGului sugereaza ingrosarea muschiului inimii la nivelul uneia sau a mai multor ca mere. Afectiunile ce pot determina aparitia hipertrofiei sunt hipertensiunea art eriala, boala coronariana, cardiomiopatia si bolile valvulare. Inflamarea inimii. Un segment ST supradenivelat apare si in cazul inflamarii mus chiului inimii (miocardita) sau a sacului ce inconjoara inima (pericardita). Modificari chimice (dezechilibre electrolitice). Activitatea normala a inimii de pinde de nivelurile sanguine normale, ale unor substante chimice (denumite elect roliti), cum sunt calciul si potasiul. Niveluri crescute sau scazute ale acestor electroliti,

determina aparitia anumitor aritmii, precum modificari ale undei P, ale complexu lui QRS sau a undei T. Medicamentele. Anumite medicamente administrate pentru afectiuni cardiace sau de alta natura pot determina modificari ale EKG-ului. Electrocardiograma este efectuata de obicei de catre un cadru medical, iar rezul tatul este interpretat de catre un medic, precum un internist, un medic de famil ie, cardiolog sau chirurg.Pacientul primeste de obicei EKG-ul ca dovada a examin arii sale de catre un medic. Electrocardiograful este portabil, astfel incat EKG -ul poate fi efectuat, practic, oriunde. In cazul spitalizarii, pacientul poate fi monitorizat cardiac continuu printr-un electrocardiograf; acest proces este d enumit telemetrie.Inainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie sa-si indepa rteze toate bijuteriile si hainele de pe jumatatea superioara a corpului, de la nivelul mainilor si a picioarelor. In timpul electrocardiogramei pacientul va st a intins pe o masa sau pe un pat. Zonele de la nivelul pieptului, mainilor si a picioarelor unde vor fi plasati electrozii, sunt curatate si eventual rase, pent ru a furniza o suprafata curata si neteda. Intre piele si electrozi poate fi pla sat un gel special sau niste mici tampoane imbibate cu alcool sanitar, pentru a inbunatati conducerea impulsurilor electrice. Pot fi folositi si electrozi de un ica folosinta ce nu necesita gel sau alcool. In cazul aparatelor mai vechi, elec trozii trebuie repozitionati in timpul testarii. Dupa terminarea investigatiei e lectrozii si gelul sunt indepartati. Pe durata efectuarii testului, pacientul nu trebuie sa se miste sau sa vorbeasca, deoarece activitatea musculara poate infl uenta rezultatul. Pentru rezultate optime, pacientul trebuie sa stea intins, nem iscat si sa respire normal; uneori medicul poate ruga pacientul sa-si tina respi ratia pentru cateva secunde. O electrocardiograma dureaza in medie 5 pana la 10 minute. In unele cazuri, aceasta perioada se poate prelungi, de exemplu, atunci cand se masoara ritmul cardiac. De retinut! Electrocardiograma este o investigat ie nedureroasa. Electrozii si gelul pot fi reci atunci cand sunt aplicati. Pacie ntul poate simti o senzatie de caldura sau intepatura, atunci cand zona in care vor fi atasati electrozii este curatata si rasa. Pielea si parul pot fi trase at unci cand electrozii sunt indepartati, ceea ce poate crea un mic disconfort. Med icul care efectueaza electrocardiograma trebuie informat asupra medicatiei pe ca re pacientul o are prescrisa. Unele medicamente pot influenta rezultatele electr ocardiogramei. Nu exista riscuri asociate cu efectuarea unei electrocardiograme. Acesta este un test foarte sigur. In cele mai multe din cazuri, nu exista motiv e pentru care un pacient sa nu poata efectua o electrocardiograma. Electrozii de tecteaza numai impulsurile produse de inima. Prin corp nu trece nici un curent e lectric provenit de la aparat, deci nu exista riscul de electrocutare. O electro cardiograma este indicata pentru: - evaluarea unei dureri de piept inexplicabile , in special cand se suspicioneaza un posibil infarct; alte cauze posibile ale d urerii de piept ce pot fi diagnosticate printr-o electrocardiograma sunt aritmii le, hipertrofia unei camere (peretii camerei sunt

ingrosati), inflamatia sacului ce inconjoara inima (pericardita), scaderea fluxu lui sanguin catre inima (ischemia) - monitorizarea activitatii electrice ale ini mii - diagnosticarea hipertrofiei ventriculare - monitorizarea eficientei si a e fectelor secundare ale unor medicamente ce pot afecta activitatea electrica a in imii - verificarea functionarii unor dispozitive mecanice (peace-makere sau defi brilatoare) implantate in inima cu scopul de a mentine regulat ritmul acesteia. O electrocardiograma poate fi folosita pentru a evalua simptomele unei afectiuni cardiace (precum o durere inexplicabila de piept, dispneea, ameteli, palpitatii sau o stare de slabiciune) sau functia cardiaca, atunci cand exista factori de risc pentru boli cardiace (precum diabetul zaharat, hipercolesterolemia, fumatul , hipertensiunea arteriala, sau istoric familial de afectiuni cardiace la varste tinere). Electrocardiograma (EKG,ECG) este un test ce masoara impulsurile elect rice ale inimii.Inima este o pompa musculara formata din patru camere. Cele doua camere de sus sunt denumite atrii, iar cele de jos, ventricule. Un sistem natur al electric, face ca muschiul inimii sa se contracte si sa pompeze sangele catre plamani si restul corpului. Activitatea electrica a inimii poate fi detectata d e la nivelul pielii prin niste mici discuri metalice, denumite electrozi. In tim pul electrocardiogramei electrozii sunt atasati de piele la nivelul toracelui, b ratelor si picioarelor. Acestia sunt conectati la un aparat ce transforma impuls urile electrice intr-o reprezentare grafica, pe care o inregistreaza pe hartie. Aceasta reprezentare grafica, ce apare sub forma unei linii, este analizata de a parat si mai apoi de catre medic. O electrocardiograma poate sa arate: - dovezi ale maririi de volum a inimii - semne ale unui flux sanguin insuficient la nivel ul inimii - semne ale unor leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte) - problem e ale ritmului cardiac (aritmii) - modificari ale activitatii electrice, determi nate de un dezechilibru electrolitic - semne de inflamatie a sacului ce inconjoa ra inima (pericardite). O electrocardiograma nu prevede aparitia unui infarct mi ocardic. Endoscopia digestiva superioara O endoscopie digestiva superioara este, in general, o procedura foarte sigura. M ai putin de o persoana la 1000 dezvolta complicatii. Exista o sansa foarte mica (1 la 3000) ca endoscopul sa strapunga esofagul, stomacul sau duodenul in acest caz este necesara interventia chirurgicala reparatorie. De asemenea, exista un r isc foarte mic de infectie. Dupa test este posibila si aparitia unei hemoragii d aca se efectueaza si o biopsie, dar, de obicei, se opreste singura, fara a fi ne cesar un tratament. Daca pacientul varsa in timpul examinarii si o parte din var satura este aspirata in plamani apare riscul pneumoniei de aspiratie. Daca apare , aceasta este tratata cu antibiotice. Persoanele cu proteze valvulare sau cu mo dificari ale valvelor inimii trebuie sa primeasca tratament antibiotic inainte s i dupa procedura pentru a preveni aparitia infectiei. Aceasta investigatie are r iscuri mai mari pentru persoanele cu boli de inima, varstnici si pentru cei cu p robleme psihice. Desi complicatiile sunt rare, trebuie discutat cu medicul despr e riscurile ce pot aparea in astfel de situatii.

Dupa examinare Dupa examinare pot aparea: - dureri cardiace - dificultati in a r espira de la moderate pana la severe. Dupa endoscopie trebuie sunat medicul spec ialist imediat daca: - apare sange in varsatura ce poate fi proaspat si rosu sau invechit si cu aspect de zat de cafea - apare febra - apare bradipneea - apar a meteli. Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permi te medicului sa exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin intermediul unui instrument subtire, flexib il si prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de endoscop. Medicul va disc uta cu pacientul despre rezultatele endoscopiei chiar imediat dupa ce aceasta sa terminat. Totusi, medicamentele administrate pentru o mai buna relaxare pot af ecta memoria pentru o scurta perioada de timp, iar medicul va dori sa comunice r ezultatele endoscopiei dupa ce efectul acestor medicamente a disparut complet. Endoscopie digestiva superioara Normal: Esofagul, stomacul si duodenul au un asp ect normal Modificari: Prezenta ulcerului gastric sau duodenal sau a inflamatiei esofagului (esofagita), a stomacului (gastrita) sau a duodenului. Inflamatia po ate fi data de afectiuni ca si boala de reflux gastro-esofagian, boli inflamator ii ale intestinului sau de ulcerul peptic Hemoragii date de inflamatie, de ulcer , de tumori, leziuni ale esofagului sau de prezenta varicelor esofagiene (dilata ri ale venelor esofagiene) Prezenta unei hernii hiatale, a unei stricturi sau di latatii la nivelul esofagului Prezenta unui corp strain in esofag, stomac sau du oden. Pot fi prelevate tesuturi dintr-o tumora pentru un diagnostic clar sau se pot lu a tesuturi si de la nivelul ulceratiei pentru a elimina ipoteza unui cancer gast ric. Biopsia poate fi facuta si pentru a determina daca infectia este data de o bacterie, numita helicobacter pylori. Rezultatele de laborator vor fi gata dupa cateva zile de la efectuarea endoscopiei. Factorii ce pot interfera cu examinarea si cu acuratetea rezultatelor pot includ e: - ingestia de bariu. O endoscopie digestiva superioara nu trebuie facuta la m ai putin de doua zile dupa o examinare cu bariu pentru ca medicul sa poata vedea in conditii bune interiorul stomacului si a duodenului - hemoragie masiva a tra ctului digestiv superior De retinut! - o endoscopie digestiva superioara este cea mai buna cale de a examina esofagul , stomacul si duodenul. Spre deosebire de celelalte metode de investigare, endos copia

permite si realizarea biopsiei pentru determinarea prezentei helicobacter pylori , care se crede ca este cauza principala a ulcerului gastric si duodenal. Cancer ul poate fi detectat cu ajutorul endoscopiei sau poate fi exclus acest diagnosti c cu ajutorul acestei metode de investigare - endoscopia poate fi facuta dupa ce alte examinari au detectat probleme la nivelul tractului digestiv superior. Pen tru mai multe informatii trebuie ca pacientii sa fie informati si despre celelal te examinari ale tubului digestiv superior - endoscopia este o examinare sigura , ce poate fi facuta si copiilor - colangiopancreatografia retrograda endoscopic a (ERCP) poate fi realizata pentru a investiga ductele biliare, vezica biliara s i pancreasul. Poate fi facuta pentru a evalua icterul atunci cand se suspicionea za o obstructie a ductelor biliare sau obstructia ductelor pancreatice sau cand alte examinari (cum ar fi ecografia, tomografia sau examenul radiologic) nu pot fi concludente. Pentru mai multe informatii trebuie aduse la cunostiinta pacient ului notiuni despre colangiopancreatografia retrograda endoscopica. Endoscopia d igestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa expl oreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul) prin intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul gatului, pana ajunge la niv elul esofagului, stomacului si apoi a duodenului. Aceasta investigatie poarta un eori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece intregul tract digestiv sup erior este examinat prin intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medicul poate v edea ulceratiile, inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivel ul tractului digestiv superior. Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepa rtati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest nivel al tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul radiologi ei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea unei interventii chirur gicale exploratorii. O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru: detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilo r bolii de reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include stricturile esofag iene sau esofagul Barrett (definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esof agian), afectiune ce creste riscul dezvoltarii cancerului esofagian - detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor, tumorilor s au a altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme p ot fi depistate initial la examenul radiologic sau la alte examinari pentru trac tul digestiv superior iar endoscopia este facuta pentru o evaluare ulterioara a modificarilor descoperite - determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de or igine digestiva) - determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superio r sau a senzatiei de balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de bloca re in timpul deglutitiei), a cauzei varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate - diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fu ngi sau virusuri - verificarea vindecarii ulcerului gastric - examinarea stomacu lui si a duodenului dupa o interventie chirurgicala - a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul pilorului) Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:

- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene datorita ingestiei de substante chimice, otravitoare - prelevarea de tesuturi (b iopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul endoscopiei o biopsi e poate fi facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett - diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori, care se cre de ca este cauza principala a ulcerului gastric - indepartarea polipilor gastrointestinali - tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de varicele esofagiene (dilatarea venelor esofagului inferior, determina ta de hipertensiunea portala) - extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitit e - investigarea aparitiei anemiei (diminuarea cantitatii de hemoglobina), ce po ate fi data si de o hemoragie digestiva superioara. Inainte de efectuarea unei e ndoscopii digestive superioare pacientul trebuie sa comunice doctorului daca: are o alergie la vreun medicament, inclusiv la medicamentele anestezice - urmeaz a un tratament medicamentos - are probleme cu sangerarea sau daca urmeaza un tra tament cu anticoaugulante, cum ar fi warfarina - are afectiuni cardiace - exista posibilitatea unei sarcini - este diabetic si urmeaza un tratament cu insulina. In ziua examinarii nu trebuie sa fie luate medicamente antiacide sau citoprotec toare (sucralfat). Aceste medicamente pot produce dificultati medicului in vizua lizarea tubului digestiv superior. Daca se realizeaza prelevarea de tesuturi sau sunt indepartati polipi, poate aparea o hemoragie. De cele mai multe ori aceast a inceteaza de la sine, fara un tratament specific. Pentru reducerea riscului de producere a hemoragiei cu cateva zile inainte de endoscopie trebuie evitate mai ales aspirina, dar si medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene. Daca pacien tul urmeaza un tratament cu anticoagulante, medicul va recomanda oprirea tempora ra a acestuia inaintea examinarii. Cu 6 pana la 8 ore inaintea testului, pacient ul nu trebuie sa manance sau sa bea. Un stomac gol ajuta doctorul sa-l vizualize ze mult mai bine. De asemenea, se reduce si riscul de producere a varsaturilor. In cazul varsaturilor exista un risc mic de producere a aspiratiei continutului stomacului in plamani. Daca aceasta examinare se face intr-o situatie de urgenta , va fi introdusa o sonda nazogastrica (un tub prin nas sau gura pana in stomac) pentru a elimina continutul stomacului. Pacientii trebuie sa fie insotiti pentr u ca dupa examinare nu sunt capabili sa conduca deoarece inaintea examinarii ace stia sunt sedati. Inaintea testului pacientii se vor imbraca cu un halat de spit al si vor lasa deoparte ochelarii, lentilele de contact, bijuteriile sau placa d entara. Pentru confortul pacientului este bine ca acesta sa urineze inaintea exa minarii. O endoscopie gastro-intestinala se efectueaza, de obicei, intr-o sala s peciala pentru aceasta examinare sau intr-o sala de chirurgie. De obicei nu este necesara internarea peste noapte a pacientului. Aceasta examinare poate fi facu ta de un gastroenterolog, medic de familie, internist sau chirurg. In general su nt necesari si unul sau doi asistenti medicali. Inaintea procedurii sunt efectua te teste de sange pentru a verifica faptul ca nu exista modificari ale hemoleuco gramei (examen citologic al sangelui circulant) sau probleme ale coagularii sang elui.

Inaintea examinarii gatul pacientului va fi amortit cu un spray anestezic, prin administrarea unei pastile sau prin gargara cu un lichid anestezic, pentru a usu ra patrunderea endoscopului. Putin dupa inceperea procedurii este prinsa o linie venoasa la nivelul bratului pacientului. Prin aceasta se vor primi medicamente ce vor reduce disconfortul si vor relaxa pacientul si, uneori, pot fi administra te medicamente ce reduc secretia gastrica. Pe perioada investigatiei vor fi admi nistrate medicamente sedative in perfuzia intravenoasa. Pacientul se va simti re laxat dar, in acelasi timp, va putea si coopera cu medicul. Pacientul va fi ruga t sa se intinda pe partea stanga, cu capul putin inclinat spre inainte. O piesa bucala va fi introdusa pentru a proteja endoscopul de dintii pacientului. Apoi, capatul lubrificat al endoscopului va fi introdus incet in gura, doctorul presan d usor limba pentru ca aceasta sa nu stea in calea endoscopului. Pacientul poate fi rugat sa inghita pentru a ajuta la o mai buna manevrare a endoscopului. Treb uie retinut ca endoscopul nu este mai gros decat majoritatea alimentelor si nu v a ingreuna respiratia. In momentul in care endoscopul este in esofag pacientul i si va tine capul drept pentru a usura patrunderea endoscopului prin esofag. In t impul examinarii pacientul nu trebuie sa inghita decat atunci cand i se cere. Un asistent medical va indeparta saliva cu ajutorul unui aspirator sau pacientului i se va permite sa saliveze pe laterala gurii. Doctorul va avansa incet cu endo scopul si va vizualiza peretii esofagului, stomacului si duodenului fie printr-u n aparat atasat la celalalt capat al endoscopului fie uitandu-se pe un monitor. Prin endoscop pot fi introduse aer si apa pentru a curata zona de examinare sau pentru a obtine o imagine mai buna. De asemenea, se pot si aspira aerul sau secr etiile. O camera atasata endoscopului preia o serie de imagini pentru vizualizar ea la monitor si inregistreaza o serie de imagini pentru studiul ulterior. Instr umentele chirurgicale ( forceps biopsic sau periute) pot fi, de asemenea, introd use prin endoscop pentru prelevarea tesuturilor. Pentru ai fi medicului mult mai usor sa vizualizeze diferitele parti ale tractului digestiv superior, pacientul va fi repozitionat sau va fi aplicata o presiune usoara pe abdomenul acestuia. Cand examinarea este completa endoscopul este retras usor. Dupa examinare Intrea ga examinare dureaza aproximativ 30 de minute din care partea de endoscopie efec tiva e de doar 5 pana la 10 minute. Dupa examinare pacientul va sta la reanimare unde va fi monitorizat o ora sau doua. Daca gatul pacientului a fost amortit in ainte de examinare, acesta va putea sa manance sau sa bea doar dupa ce gatul nui va mai fi amortit si reflexele de inghitire revin la normal. Aceasta perioada dureaza una - doua ore, dupa care pacientul isi poate relua activitatile zilnice . Pentru siguranta pacientului, acesta va trebui sa nu conduca la plecarea din s pital. Pacientul poate simti o durere scurta ca o intepatura in momentul in care acul e ste plasat in vena. Sprayul anestezic aplicat la nivelul gatului are un gust ama r si va duce la amortirea limbii si a gatului. Unii oameni au senzatia ca nu pot respira datorita prezentei endoscopului, dar este o falsa senzatie data de anes tezic. Intotdeauna exista suficient spatiu in jurul tubului pentru a putea respi ra, atat la nivelul gurii cat si al gatului. Pacientul trebuie sa se relaxeze si sa respire incet si profund.

In timp ce tubul este miscat, pacientul poate simti senzatii de voma, greata, ba lonare sau usoare dureri abdominale. Daca disconfortul este sever trebuie averti zat medicul printr-un semn dinainte stabilit sau cu o usoara bataie pe mana. Chi ar daca in timpul examinarii pacientul nu poate vorbi, el, totusi, poate comunic a cu echipa medicala. Medicatia intravenoasa va provoca somnolenta. Alte efecte secundare cum ar fi dificultatea vorbirii, senzatia de gura uscata sau vederea i ncetosata pot dura cateva ore dupa examinare. Medicatia poate face ca pacientul sa nu-si mai aminteasca prea multe din timpul examinarii. Dupa examinare Dupa ex aminare pacientul poate ragai si se poate simti balonat pentru o perioada scurta de timp. De asemenea, pacientul poate simti gatul uscat si iritat sau chiar inf lamat sau poate fi usor ragusit. Aceste simptome pot dura cateva zile. Administr area unor pastile pentru gat si gargara cu apa calda si sarata pot ajuta la elim inarea acestor simptome. Nu trebuie consumat alcool dupa examinare. Dupa examina re trebuie anuntat doctorul imediat daca: - apare hematemeza sau melena (scaune inchise la culoare, cu sange) - apar dificultati in inghitire sau in vorbire - a pare tahicardia (cresterea frecventei cardiace) sau bradipneea - apar dureri car diace sau abdominale - apar dureri de gat sau de umeri - apare febra. Examinari ale tractului digestiv superior Aceste examinari sunt efectuate fie in cabinetul medicului, fie in camere specia le pentru aceste examinari. Aceste investigatii nu necesita spitalizarea peste n oapte. Examinarea poate fi facuta de un medic radiolog sau de un tehnician radio log. Trebuie ca pacientul sa imbrace un halat de spital si sa lase de o parte bi juteriile si placa dentara, daca este cazul. Nu se poate fuma sau mesteca guma i n timpul examinarii deoarece aceste activitati stimuleaza secretia gastrica si i ncetinesc digestia. Pacientul va sta intins pe o placa, ce transmite razele X, c e va fi adusa in fata unui aparat de radiologie. Pacientul va sta in siguranta i ar medicul se va asigura de intregul lui confort in momentul schimbarii pozitiei . Dupa o examinare radiologica prealabila pacientul va fi indrumat sa inghita ba riul, acest lucru fiind repetat pe toata durata examinarii. Medicul va indruma p acientul cat si cand sa bea bariul. La sfarsitul examinarii pacientul poate sa f i baut intre o cana si doua cani si jumatate cu mixtura de bariu. Radiologul va urmari trecerea bariului prin tractul digestiv prin intermediul fl uoroscopiei si de asemenea poate efectua si cateva radiografii. Placa va fi incl inata sub diferite unghiuri pentru o mai buna imprastiere a bariului. Se va pres a usor abdomenul pacientului cu o curea sau chiar cu mana examinatorului. Se poa te ca medicul sa ceara pacientului sa tuseasca pentru a observa efectul tusei as upra fluxului de bariu.

Daca se face o examinare in dublu contrast pacientul va sorbi lichidul cu bariu cu ajutorul unui pai sau va lua tablete care elibereaza dioxid de carbon la nive lul stomacului. Aerul sau gazele ajuta la o mai buna vizualizare a stomacului si tubului digestiv chiar pana in cele mai mici detalii. Daca se face examinarea i ntregului tub digestiv pacientul va inghiti o solutie de bariu iar medicul radio log va urmari pasajul bariului din intestinul subtire in cel gros si va face rad iografii la fiecare 30 de minute. Examinarea esofagului poate dura intre 10 si 2 0 de minute, iar examinarea tubului digestiv superior mai poate dura inca 10 sau 20 de minute. Aceste examinari pot fi facute in acelasi timp. Examinarea tubul digestiv superior impreuna cu examinarea intestinului subtire poate dura pana la 2 ore sau chiar pana la 6 ore. In unele cazuri pacientul va fi rugat sa se rein toarca in spital dupa 24 de ore pentru a-i mai fi facute o serie de radiografii. Dupa ce examinarea a fost incheiata pacientul poate manca si bea ceea ce dorest e, asta doar in cazul in care medicul nu va interzice un anumit aliment. Acestui a i se va administra si un laxativ pentru a elimina mai repede bariul din organi sm. De asemenea, hidratarea cu foarte multe lichide poate fi de ajutor. Ceea ce se simte in timpul investigatiei Bariul este un lichid de consistenta crescuta, cu un aspect laptos ce poate fi uneori dificil de inghitit. Uneori este indulcit si sunt adaugate arome (de ciocolata sau capsuni) pentru a-l face mai usor de i nghitit. Inclinarea placii pe care este asezat pacientul poate fi uneori neplacu ta si unii pacienti pot avea un usor disconfort, atunci cand se aplica o usoara presiune pe abdomenul acestora. Multi pacienti in timpul examinarii se simt balo nati si au senzatii de greata. In primele trei zile dupa examinare pacientul poa te avea scaunul cu aspect albicios din cauza bariului inghitit. Daca pacientul n u observa acest scaun albicios poate fi vorba de o modificare importanta suferit a de mucoasa tubului digestiv sau de o scadere a motilitatii intestinale si treb uie sa revina la un control medical. Daca bariul ramane la nivelul tubului diges tiv se poate intari si cauza obstructia tubului digestiv. Pacientul trebuie sa comunice medicului daca: - urmeaza tratamente medicamentoas e, in special daca urmeaza tratament cu metformin pentru tratarea diabetului - e ste alergic la vreun medicament - este alergic la bariu si sau la alte substante radio-opace - exista siguranta sau suspiciunea de a avea o sarcina. Aceste exam inari nu se fac pe perioada sarcinii deoarece exista riscul afectarii fatului de radiatii. Pacientul trebuie sfatuit ca inainte de aceste investigatii, cu cateva zile, sa urmeze o dieta bogata in fibre alimentare. Pacientul trebuie sa nu manance cu 12 ore inaintea examinarii si de asemenea, trebuie sa opreasca tratamentele

medicamentoase. Cu 12 ore inainte de investigatii este interzis ca pacientul sa fumeze. In seara dinaintea examinarii pacientul va fi sfatuit sa ia un laxativ p entru a ajuta la eliminarea alimentelor din tubul digestiv. Daca in stomac se ma i afla resturi alimentare, inainte de inceperea examinarii va fi introdusa o son da nazogastrica pentru o mai buna eliminare a continutului stomacului. Daca se f ace si examinarea intestinului subtire pacientul va trebui sa astepte o anumita perioada. Aceasta examinare poate dura pana la 6 ore si poate fi sfatuit pacient ul sa-si aduca o carte sau sa desfasoare o activitate silentioasa pentru trecere a mai rapida a timpului. Examinarile tractului digestiv superior sunt folosite pentru urmatoarele situati i: - determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultatil e la inghitire, varsaturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (i nclusiv arsurile sau durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi d ate de o serie de afectiuni printre care si hernia hiatala (tip de hernie diafra gmatica care apare la nivelul orificiului esofagian al diafragmului si care cons ta in hernierea unei portiuni a stomacului intratoracic) - determinarea prezente i stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor pilorice - d etectarea zonelor de inflamatie intestinala, depistarea sindromului de malabsorb tie sau a tulburarilor de motilitate intestinala - evaluarea simptomelor de genu l pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta diareei - detectarea corpur ilor straine inghitite accidental. Aceste examinari nu sunt recomandate de rutin a de medicii specialisti in cazul unor pacienti care nu au simptome gastrointest inale, dar totusi pot fi recomandate atunci cand pacientul: are dificultati la i nghitire este cunoscut cu boala Crohn este suspicionata o obstructie la nivelul intestinal are dureri abdominale ce se amelioreaza o data cu alimentatia. Investigatiile tubului digestiv superior examineaza partea superioara si mijloci e a tractului digestiv folosind substante de contrast, fluoroscopia si examinare a radiologica. Rezultatele preliminarii sunt gata in una pana la trei zile. Investigatii ale tubului digestiv superior Normal: Esofagul, stomacul si intesti nul subtire sunt normale Patologic Examinarea esofagului poate releva urmatoarel e: stricturi; inflamatie; o masa tumorala ce obstructioneaza esofagul; o hernie hiatala sau prezenta varicelor esofagiene (dilatarea venelor esofagiene). De ase menea se poate releva si modificarea motilitatii esofagiene sau prezenta refluxu lui gastroesofagian (pe baza observarii refluxului de bariu) Aceste investigatii pot arata ulceratii ale stomacului (ulcer gastric) sau a

duodenului (ulcer duodenal), prezenta unei mase tumorale sau a unor metastaze la nivelul stomacului sau duodenului Examinarea intestinului subtire poate arata i nflamatia mucoasei la acest nivel (boala Crohn) sau leziuni la nivelul mucoasei intestinale ce pot explica atrofia vilozitatilor intestinale-specifice bolii cel iace (boala sugarului sau copilului mic caracterizata clinic printr-o denutritie progresiva cu cresterea volumului abdomenului, oprire a cresterii, rahitism, os teomalacie si diaree cu steatoree). Uneori alte examinari, cum ar fi endoscopia sunt necesare pentru a evalua aceste informatii. Exista intotdeauna griji in ceea ce priveste expunerea la razele X, inclusiv in cazul unui nivel mic de radiatii, necesare acestei examinari. Totusi riscul irad ierii este mic in comparatie cu potentialele efecte benefice ale acestei examina ri. Bariul nu este absorbit in sange, deci reactiile alergice sunt foarte rare. Exista o mica posibilitate ca pacientul sa se inece in timp ce inghite solutia d e bariu. Acest lucru poate duce la aspirarea solutiei de bariu in plamani. Alte riscuri sunt relativ mici si acestea pot include obstructia tubului digestiv (da torita retinerii bariului) sau patrunderea bariului in cavitatea abdominala prin tro ulceratie ce a erodat stomacul (ulcerul perforat) sau peretele intestinal. U n anumit tip de substanta de constrast (gastrografin) poate fi folosita in acest e situatii si atunci cand se suspecteaza o posibila obstructie a tractului diges tiv. Exista si un anumit risc in folosirea laxativelor puternice atunci cand exi sta o obstructie a colonului (colita ulcerativa) sau alte afectiuni ale colonulu i. Bariul nu este absorbit in sange, deci reactiile alergice sunt foarte rare. E xista o mica posibilitate ca pacientul sa se inece in timp ce inghite solutia de bariu. Acest lucru poate duce la aspirarea solutiei de bariu in plamani. Alte r iscuri sunt relativ mici si acestea pot include obstructia tubului digestiv (dat orita retinerii bariului) sau patrunderea bariului in cavitatea abdominala print r-o ulceratie ce a erodat stomacul (ulcerul perforat) sau peretele intestinal. U n anumit tip de substanta de constrast (gastrografin) poate fi folosita in acest e situatii si atunci cand se suspecteaza o posibila obstructie a tractului diges tiv. Exista si un anumit risc in folosirea laxativelor puternice atunci cand exi sta o obstructie a colonului (colita ulcerativa) sau alte afectiuni ale colonulu i. Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utili zeaza tehnicile radiologice, substante de contrast si fluoroscopia pentru a inve stiga partea superioara si de mijloc a tractului digestiv. Inaintea examinarii t rebuie ca pacientul sa inghita o solutie de bariu (o substanta de contrast). Bar iul este de multe ori combinat cu o substanta anestezica. Medicul va urmari apoi traseul bariului prin esofag, stomac si duoden cu ajutorul fluoroscopiei prin c onectarea la un monitor. Cateva imagini radiologice sunt luate in timpul examina rii, in momente diferite si in portiuni diferite ale tractului digestiv. Dupa ex aminarea tractului digestiv superior poate fi facuta si examinarea rapida a intr egului intestin subtire.

Endoscopia digestiva superioara ce foloseste un tub flexibil, subtire si prevazu t cu o camera video pentru examinarea esofagului, stomacului si a duodenului, a inlocuit o serie de examinari ale tubului digestiv superior, in anumite cazuri. Factorii ce pot interfera in buna desfasurare a investigatiei sau asupra acurate tii rezultatelor sunt: - prezenta in exces a gazelor din intestin - nerespectare a restrictiei de a manca sau de a fuma - datorita placii dentare, bijuteriilor s au altor obiecte care blocheaza razele X, deoarece acestea acopera o anumita par te a tubului digestiv, pe care medicul doreste sa o vada. De retinut! Motilitate a gastro-intestinala poate fi investigata daca se observa modificari ale contrac tiilor tubului digestiv ce pot aparea la examinarile acestuia. Miscarea coloanei de bariu prin tubul digestiv este urmarita in diferite momente pe o perioada de 24 de ore dupa ce bariul a fost inghitit. O colonoscopie ar putea fi necesara p entru confirmarea diagnosticelor rezultate in urma acestor investigatii. Endosco pia digestiva superioara ce foloseste endoscopul (un tub flexibil, subtire si pr evazut cu o camera video) a inlocuit in multe din cazuri aceste examinari, desi acestea sunt mult mai ieftine. Aceste investigatii au si o serie de limite: - nu pot detecta cu usurinta inflamatia mucoasei gastrice (gastrita) sau esofagiene (esofagita) sau ulcerele mai mici de 6,4 mm in diametru - nu poate detecta infec tia cu helicobacter pylori, care se crede ca este cauza cea mai importanta a ulc erului gastric - daca este observata o modificare nu poate fi facuta biopsierea acesteia. Investigatiile tubului digestiv superior examineaza partea superioara si mijlocie a tractului digestiv folosind substante de contrast, fluoroscopia si examinarea radiologica. Rezultatele preliminarii sunt gata in una pana la trei zile. Investigatii ale tubului digestiv superior Normal: Esofagul, stomacul si intesti nul subtire sunt normale Patologic Examinarea esofagului poate releva urmatoarel e: stricturi; inflamatie; o masa tumorala ce obstructioneaza esofagul; o hernie hiatala sau prezenta varicelor esofagiene (dilatarea venelor esofagiene). De ase menea se poate releva si modificarea motilitatii esofagiene sau prezenta refluxu lui gastroesofagian (pe baza observarii refluxului de bariu) Aceste investigatii pot arata ulceratii ale stomacului (ulcer gastric) sau a duodenului (ulcer duod enal), prezenta unei mase tumorale sau a unor metastaze la nivelul stomacului sa u duodenului Examinarea intestinului subtire poate arata inflamatia mucoasei la acest nivel (boala Crohn) sau leziuni la nivelul mucoasei intestinale ce pot

explica atrofia vilozitatilor intestinale-specifice bolii celiace (boala sugarul ui sau copilului mic caracterizata clinic printr-o denutritie progresiva cu cres terea volumului abdomenului, oprire a cresterii, rahitism, osteomalacie si diare e cu steatoree). Uneori alte examinari, cum ar fi endoscopia sunt necesare pentr u a evalua aceste informatii. Investigatiile tubului digestiv superior examineaz a partea superioara si mijlocie a tractului digestiv folosind substante de contr ast, fluoroscopia si examinarea radiologica. Rezultatele preliminarii sunt gata in una pana la trei zile. Investigatii ale tubului digestiv superior Normal: Esofagul, stomacul si intesti nul subtire sunt normale Patologic Examinarea esofagului poate releva urmatoarel e: stricturi; inflamatie; o masa tumorala ce obstructioneaza esofagul; o hernie hiatala sau prezenta varicelor esofagiene (dilatarea venelor esofagiene). De ase menea se poate releva si modificarea motilitatii esofagiene sau prezenta refluxu lui gastroesofagian (pe baza observarii refluxului de bariu) Aceste investigatii pot arata ulceratii ale stomacului (ulcer gastric) sau a duodenului (ulcer duod enal), prezenta unei mase tumorale sau a unor metastaze la nivelul stomacului sa u duodenului Examinarea intestinului subtire poate arata inflamatia mucoasei la acest nivel (boala Crohn) sau leziuni la nivelul mucoasei intestinale ce pot exp lica atrofia vilozitatilor intestinale-specifice bolii celiace (boala sugarului sau copilului mic caracterizata clinic printr-o denutritie progresiva cu crester ea volumului abdomenului, oprire a cresterii, rahitism, osteomalacie si diaree c u steatoree). Uneori alte examinari, cum ar fi endoscopia sunt necesare pentru a evalua aceste informatii. Exudatul faringian De obicei nu exista riscuri legate de recoltarea secretiilor faringiene. Medicul specialist va explica pacientului riscurile care pot aparea. Pacientul va trebu i sa incline capul pe spate si sa deschida gura cat de mult posibil. Medicul spe cialist va efectua presiune pe limba cu ajutorul unei spatule plate (apasator de limba), apoi va examina gura si gatul. Cu ajutorul unui tampon steril se va pre leva o mostra de secretii de la nivelul partii posterioare a faringelui, din jur ul amigdalelor si de la nivelul oricarei zone inflamate a cavitatii bucale. Most ra de secretii faringiene poate fi obtinuta si prin spalatura faringiana. Aceast a procedura presupune efectuarea unor gargare cu mici cantitati de apa sarata, a poi eliminarea lichidului intr-un recipient steril. Aceasta metoda ofera o canti tate mai mare de secretii, crescand acuratetea rezultatului culturii faringiene. In cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului sa tusea sca la nivelul unui recipient steril, se mai numeste metoda "metoda placilor tus ite". Acest lucru evita traumatizarea inutila a copilului. Ce se simte in timpul recoltarii secretiilor?

In timpul recoltarii secretiilor poate aparea senzatie de voma in momentul ating erii partii posterioare a faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasa dac a faringele este inflamat (rosu). Cultura faringiana se poate efectua pentru: - determinarea cauzei unei dureri fa ringiene, majoritatea durerilor faringiene sunt cauzate de virusuri, o cultura f aringiana ajuta la diferentierea unei infectii bacteriene de una virala, prin id entificarea organismului ce cauzeaza infectia se poate hotara mai usor tratament ul - pentru identificarea persoanelor care sunt infectate, dar care nu au simpto matologie, insa pot raspandi infectia, aceste persoane se numesc purtatori. Cum trebuie sa ne pregatim? Nu este nevoie de o pregatire speciala pentru efectuarea culturii faringiene. Se recomanda informarea medicului specialist in cazul in c are pacientul a luat recent antibiotice. Cultura faringiana este o metoda prin care se identifica prezenta unei infectii bacteriene, fungice (ciuperca) sau virale la nivelul faringelui. Rezultatul test ului este gata in una sau doua zile, in functie de tipul de microorganism testat . De exemplu testarea prezentei infectiei fungice poate dura mai mult (pana la 7 zile). Cultura faringiana Normal (rezultat negativ) Nu exista crestere a microorganismelor la nivelul culturii (bacterii, fungi sau virusuri) Anormal (rezultat pozitiv) Exista crestere bacteriana la nivelul culturii. Cel mai frecvent exista infectii cu bacterii care produc: - infectii faringiene streptococice, scarlatina sau febra reumatica (streptococ B hemolitic de grup A) - meningita (Neisseria meningitidis) - difteria (Corynebacteriae diphteriae) - tuse convulsiva (Bordetela pertussis) Fungii (Candida albicans) care produc af te, pot creste de asemenea la nivelul culturii faringiene. Virusurile care pot c reste la nivelul culturii sunt: - enterovirusul

- virusul Epstein-Barr - herpesvirusuri Un exudat faringian este un examen care identifica prezenta unei infectii bacter iene, fungice sau virale la nivelul regiunii faringiene (gatului). O mostra de s ecretii este prelevata de la nivelul cavitatii faringiene si este plasata intr-u n recipient care stimuleaza cresterea microorganismului care a determinat boala (in cazul in care acesta exista). Tipul de organism va fi identificat ulterior p rin examinare la microscop, prin efectuarea unor teste chimice sau prin ambele m etode. In cazul in care pe mediul de cultura nu creste nici un organism, testul este negativ. Exemple ale unor microorganisme care pot determina afectiuni ale f aringelui sunt: - Candida albicans, acest fung (ciuperca) determina aparitia de afte bucale, o infectie a cavitatii bucale si a limbii - Neisseria meningitidis, aceasta bacterie poate determina meningita - Streptococul de grup A, aceasta ba cterie poate determina infectie streptococica a faringelui, scarlatina sau febra reumatica. In cazul in care se suspecteaza o infectie streptococica la nivelul faringelui, se recomanda efectuarea unui test rapid (test rapid streptococic), i nainte de efectuarea culturii de la nivelul faringelui. Rezultatele testului rap id sunt gata in 10 minute (comparativ cu una sau doua zile cat dureaza cultura f aringiana). In cazul in care rezultatele testului rapid sunt pozitive, se poate incepe imediat tratamentul cu antibiotice. Cultura de la nivelul faringelui este mult mai sensibila decat testul rapid. Testul rapid poate da rezultate fals neg ative, chiar daca exista infectie streptococica. Daca rezultatele testului rapid sunt negative, specialistii recomanda efectuarea unei culturi faringiene, pentr u excluderea unei infectii streptococice. In cazul in care cultura este pozitiva , se poate efectua un test de sensibilitate a microorganismului la antibiotice ( antibiograma). - tratament recent cu antibiotice, acesta poate impiedica cresterea organismelor la nivelul culturii - contaminarea culturii faringiene cu alte tipuri de bacter ii intalnite la nivelul cavitatii bucale - folosirea de antiseptice bucale poate modifica rezultatele testului. De retinut! - in cazul in care este necesara tes tarea pentru o infectie faringiana, alegerea intre efectuarea unui test rapid st reptococic si efectuarea unei culturi faringiene poate fi dificila; de aceea se recomanda consultarea medicului specialist pentru luarea unei decizii adecvate majoritatea infectiilor faringelui (gatului) sunt cauzate de virusuri, cu toate acestea, unele infectii pot fi cauzate de o bacterie numita Streptococ, iar afe ctiunea se numeste infectie streptococica, complicatiile infectiei streptococice sunt rare, dar pot aparea in cazul in care infectia nu este tratata adecvat cu antibiotice, complicatiile pot include febra reumatica, glomerulonefrita, sinuzi ta sau infectie la nivelul urechii

- o cultura negativa exclude de obicei, dar nu intotdeauna, existenta unei infec tii faringiene, factori ce pot influenta rezultatul includ cantitatea de secreti i recoltate, modalitatea de efectuare a culturii, tipul de cultura efectuata si tratamente anterioare cu antibiotice - sensibilitatea bacteriei la antibiotice ( antibiograma) se poate efectua pentru a alege tratamentul cel mai adecvat impotr iva bacteriei sau virusului identificat prin cultura faringiana - unele persoane pot fi purtatoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvolta semne sau s imptome de infectie; deoarece 30% dintre copii mici si adolescenti pot fi purtat ori, o cultura faringiana este recomandata in acest caz numai daca istoricul pac ientului si examenul fizic sugereaza prezenta unei infectii. Fetoscopia Metoda invaziva de diagnostic Suspiciune de malformatii fetale neconcludente echografic. Sarcina gemelara univ itelina cu un fat plurimalformat. Sarcina gemelara cu sindrom de fat transfuzat. Spina bifida. Sindroame obstructive urinare joase. Gastroschisis. Hernie diafra gmatica. Sindrom de banda amniotica. Aneuploidii suspicionate neconcludente dupa amniocenteza si cariotipare. Complicatii: - Scurgere de lichid amniotic. - Pierdere fetala. - Corioamniotita. - Izoimunizare Rh. - Leziuni retiniene fetale datorita luminii folosite. Dificu ltati: - Necesita pregatire speciala din partea ginecologului. - Aparatura extre m de scumpa. - Procedura necesita conditii de asepsie riguroase similare celor d intr-o interventie chirurgicala. - Necesita aparatura si instrumente extrem de s ofisticate: - Telescop al carui diametru este de 1mm. - Teaca de lucru cu trocar obturator cu ajutorul caruia se punctioneaza abdomenul matern si se intra in ca vitatea amniotica. - Camera video atasata telescopului, similara celei folosite in laparoscopie. - Sursa de lumina rece cu cablu optic flexibil. - Monitor TV de inalta rezolutie pe care se urmaresc imaginile obtinute. - Mama este sedata sau chiar se instituie o anestezie pe vena. - Se descopera prin scanare echografica o zona a cavitatii amniotice in care sa nu existe placenta interpusa. - Se intr oduce trocarul cu obturator si se patrunde in cavitatea amniotica sub control ec hografic. - Se extrage obturatorul si se introduce telescopul atasat la camera s i la sursa de lumina. - Imaginile se vizualizeaza pe ecranul monitorului.

Fetoscopia reprezinta cea mai recenta achizitie a metodelor invazive de studiere a fatului si totodata regina acestor tipuri de interventie. Reprezinta vizualiz area directa a fatului cu ajutorul unui telescop extrem de fin (cel mai subtire are diametrul de 1mm!!!!) si captarea imaginilor cu ajutorul unei camere video e xterne cu proiectarea lor pe un monitor TV. Tehnologia este cea folosita in lapa roscopie si histeroscopie cu mentiunea ca miniaturizarea este dusa la extrem (te lescop, foarfeci, pense, etc). Exista doua tipuri de interventie fetoscopica: ce a diagnostica si cea interventionala, operativa (ca si in cazul laparoscopiei). Cea interventionala se face numai transabdominal si aceasta dupa saptamana 15-16 . fetoscopia diagnostica poate fi facuta inainte de 14 saptamani transcervical, cand camera patrunde doar pana in cavitatea corionica, care contine sacul amniot ic in care se dezvolta embrionul/fatul, acesta putand fi vizualizat prin transpa renta membranei amniotice. Fibroza chistica (Mucoviscidoza) - Screeningul purtatorilor de anomalii genetice Testele genetice sunt disponibile pentru screeningul persoanelor care doresc sa afle daca sunt sau nu purtatoare ale genei defective de fibroza chistica. Acest tip de teste genetice permit parintilor sa afle daca au un risc crescut de a ave a un copil cu fibroza chistica. Orice persoana care este interesata sa depisteze daca este sau nu purtator al genei defective de fibroza chistica, poate solicit a acest test, dar el nu va fi efectuat fara indicatia unui medic specialist. Sfa tul genetic trebuie facut inaintea testelor genetice, deoarece acesta explica pa rintilor semnificatia testelor genetice si a rezultatelor posibile obtinute. Scr eeningul purtatorilor de fibroza chistica se recomanda urmatoarelor persoane: adultii care au in familie rude cu fibroza chistica - partenerii persoanelor cu fibroza chistica; daca un partener are fibroza chistica si celalalt este purtato r al genei defective de fibroza chistica, atunci copilul va avea 50% sansa sa de zvolte fibroza chistica - cuplurile care planuiesc sa conceapa copii - femeile i nsarcinate (si partenerii lor) care necesita ingrijire prenatala, indiferent de istoricul familial. Decizia de a participa la screeningul fibrozei chistice este proprie fiecarei persoane. In cazul in care exista o suspiciune legata de preze nta genei defective la unul dintre parteneri, acestia pot sa solicite efectuarea unui test pentru a depista prezenta genei. Aceasta suspiciune apare atunci cand oricare dintre parteneri are rude apropiate cu fibroza chistica. Unele persoane pot solicita acest test pentru a determina riscul ca aceasta afectiune sa apara la copil. La albi, aproximativ 1 din 29 de persoane este purtator al genei defe ctive de fibroza chistica, aceasta incidenta fiind mai mica la alte rase sau gru puri etnice. Testarea pentru depistarea purtatorilor genei defective de fibroza chistica este costisitoare, astfel incit acest fapt poate influenta decizia de a fi sau nu te stat. Solicitarea testarii starii de purtator al genei defective de fibroza chis tica, poate veni si de la o gravida, iar rezultatele pot influenta decizia de a pastra sau nu sarcina sau o vor ajuta pe gravida sa ia o hotarare privind ingrij irea nou-nascutului.

Fibroza chistica (FC) este o anomalie mostenita care este determinata de modific area (mutatia) genei care cauzeaza fibroza chistica. Aceasta este o boala cronic a, progresiva, in care mucusul devine vascos, aderent si uscat. Mucusul se acumu leaza si blocheaza pasajele din diferite organe, in special la nivelul plamanilo r si pancreasului. La nivelul plamanilor, mucusul poate determina probleme respi ratorii severe si aparitia unor afectiuni pulmonare. La nivelul pancreasului, mu cusul cauzeaza afectare digestiva si malnutritie, care pot determina afectarea c resterii si dezvoltarii normale. Fibroza chistica este de obicei diagnosticata i n timpul copilariei. In timp ce speranta de viata pentru persoanele cu fibroza c histica este de aproximativ 32 de ani, noile tratamente imbunatatesc controlul s imptomelor si cresc astfel speranta de viata. Screeningul purtatorilor de fibroz a chistica este o analiza a sangelui care determina daca persoana este sau nu pu rtatoarea genei defective ce determina fibroza chistica. Analiza ajuta la determ inarea riscului unui cuplu de a avea un copil cu fibroza chistica. Sunt mai mult e motive pentru care o persoana poate lua hotararea de a nu participa la screeni ng: - considera ca riscul de a fi purtator al genei defective de fibroza chistic a este foarte mic; acesta este valabil in cazul persoanelor afro-americane sau a l asiaticilor; incidenta fibrozei chistice este mica la aceste grupuri - la grav idele la care rezultatul testului nu va influenta in nici un fel decizia de a pa stra sarcina - testul pentru purtatori este costisitor si nu este suportat de ca tre casa de asigurari - testul nu are o acuratete de 100%; exista un risc mic de a fi purtator al genei, chiar daca rezultatul testului este negativ. Daca inves tigatiile arata ca o persoana este purtatoare a genei defective de fibroza chist ica, este necesara si testarea partenerului. Pentru ca un copil sa dezvolte afec tiunea, ambii parinti trebuie sa fie purtatori ai genei defective de fibroza chi stica. In cazul in care analizele indica faptul ca partenerul nu este purtator a l genei defective de fibroza chistica, sunt sanse mici pentru copil sa dezvolte boala. Daca ambii parteneri sunt purtatori ai genei defective de fibroza chistic a, atunci sunt 25% sanse ca fibroza chistica sa apara la copil. Inca inainte de a ramane insarcinata, femeia poate sa solicite un consult genetic pentru a intel ege riscurile si optiunile pe care le are in cazul in care se decide sa aiba cop ii. In cazul femeilor insarcinate, acestea pot solicita teste suplimentare (amni ocenteza sau examinarea vilozitatilor corionice) pentru a determina daca fatul a re sau nu fibroza chistica. Screeningul determina daca o persoana este sau nu pu rtatoare a genei defective de fibroza chistica cu o acuratete de 90%. Exista un risc mic de a fi purtator al genei chiar daca rezultatul testului este negativ. Fibroza chistica este o afectiune genetica. Pentru a dezvolta fibroza chistica, copilul trebuie sa mosteneasca doua gene defective (patologice) de fibroza chist ica (cate una de la fiecare parinte). Persoana care a mostenit doar o gena defec tiva a fibrozei chistice se numeste purtator al fibrozei chistice, fara ca aceas ta sa dezvolte afectiunea, dar alela poate fi

transmisa mai departe de la parinte la copil. Aceasta persoana poate transmite, de asemenea, statutul de purtator al fibrozei chistice. Daca doar un parinte est e purtator al genei defective de fibroza chistica, copilul nu va face boala; cu toate acestea, sunt 50% sanse ca acel copil sa devina purtator de fibroza chisti ca. Daca ambii parinti sunt purtatori ai genei defective de fibroza chistica, su nt 25% sanse ca acel copil sa dezvolte afectiunea, dar sunt si 50% sanse ca acel copil sa devina numai purtator. Hepatita cronica cu virus B - cum se pune diagnosticul? De multe ori, cercetarea existentei unei hepatite cronice cu virus B porneste de la descoperirea intamplatoare a cresterii transaminazelor; la un om fara simpto me. Alteori (mult mai rar) in hepatita cronica cu virus B se intalnesc unele sim ptome: - astenie (oboseala) nejustificata - scaderea capacitatii de munca - apar itie de vanatai pe piele - curgeri de sange din nas (epistaxis) - simptome dator ate afectarii imunologice a altor organe in cadrul hepatitei cronice o daca se a sociaza si poliarterita nodoasa, pacientul are oboseala musculara, dureri muscul are, ulcere ale pielii, proteine in urina si uneori insuficienta renala, hiperte nsiune arteriala o daca se asociaza glomerulenefrita, pot sa apara edeme, si mod ificari de analize in urina (hematii, proteine, cilindri). Cele mai frecvente ca uze de crestere a transaminazelor fiind virusurile hepatitice, alcoolul si ficat ul gras, se recomanda pacientului cu transaminaze crescute, sa faca analize pent ru descoperirea existentei unor virusuri hepatitice, in mod curent virusurile B, C si D. Intrebari de la pacienti privind markerii hepatitei B: 1. Care sunt mar kerii prin care se evalueaza prezenta virusului B in organism? Sunt trei markeri virali utiilizati in diagnosticul hepatite cu virus B - AgHBs - Anti-HBs - Anti - HBc 2. Ce inseamna daca ai Ag HBs? Inseamana ca esti infectat cu virusul hepa titei B, in una din cele patru variante: - Hepatita acuta - Hepatita cronica - P urtator sanatos (inactiv) de virus hepatitic B - Hepatita B oculta Acest lucru mai inseamna ca poti transmite virusul hepatitei B prin sange sau pe cale sexuala, si ar fi bina ca partenerul sexual sa se testeze pentru virusul B, si daca nu il are, sa se vaccineze.

3.Ce este Ac HBs? Daca ai acest anticorp, insemna ca ai avut o hepatita cu virus B care s-a vindecat, sau ai fost vaccinat impotriva virusului B si vaccinul a pr ins. Mai inseamna ca nu poti lua si nu poti transmite virusul B hepatitic pe cale sexuala sau prin sange. 4. Ce este Ac HBc ? Este un anticorp impotriva unei pro teine a virusului hepatitei B. Prezenta sa inseamna ca ai avut sau ai o infectie cu virus hepatitic B. Daca ai Ac HBC si Ac HBs, inseamna ca esti imun la virusu l hepatitei B (imunitate obtinuta pentru ca te-ai vaccinat sau ai avut o hepatit a cu virus B care s-a vindecat). Daca ai acest anticorp dar si AgHBs, inseamna c a ai in organism virusul hepatitei B. 5. Daca am AgHBs, inseamna ca am hepatita cronica cu virus B ? Dupa cum scrie mai sus, pentru diagnosticul de hepatita cro nica cu virus B este necesara determinarea viremiei (DNA VHB) si biopsia hepatic a. Deci, dvs, aveti virusul B, dar nu se stie daca se inmulteste (acest lucru il stabileste viremia), si nu se stie daca virusul a imbolnavit ficatul (acest luc ru il stabileste biopsia ficatului) Analizele prin care se pune diagnosticul de hepatita cronica cu virus B sunt: - Cresterea transaminazelor care poate fi de 2 -9 ori fata de normal, timp de cel putin 6 luni - Prezenta unor markeri care ara ta existenta virusului B (Markeri virali) 1. 1. 1. 1. 1. 1. 1. Ag HBs, este o substanta (antigen) de la suprafata virusului B al hepatitei, car e apare la 4 saptamani de la contactul cu virusul B, iar in hepatita cronica per sista mai mult de 6 luni; daca pacientul se vindeca acest antigen dispare de obi cei, dar uneori persista in organism chiar dupa vindecare, situatie numita de pur tator sanatos (inactiv) de virus B hepatitic. Ac HBs, sunt anticorpii impotriva p roteinei s a virusului, care apar atunci cand se elimina virusul din corp, dar s i in cazul vaccinarii; deci prezenta lor in organism, NU inseamna ca ai virusul, ci ca ai anticorpi impotriva virusului, obtinuti prin vindecarea unei hepatite, sau in urma vaccinarii impotriva virusului B; cine are acesti anticorpi, este i mun la virusul hepatitei B. Ag HBc, este o substanta care se gaseste in interior ul virusului, iar prezenta sa arata ca virusul este prezent in interiorul organi smului uman, in sange si ficat Anti-HBc, sunt anticorpii impotriva proteinei C, prezenta lor nu inseamna vindecarea hepatitei, decat daca se asociaza si cu prez enta AcHBs. Sunt doua tipuri de anticorpi anti HBC + Anti HBc IgM, care arata un contact recent cu virusul hepatitei B (infectie acuta) de cel mult 6 luni + Ant i HBc IgG, care arata o infectie veche (cronica ) cu virusul hepatitei B , si , fata de cel anterior, persista toata viata (nu numai 6 luni) Ag HBe este o prote ina a virusului hepatitei B, care se gaseste in sange doar daca este prezent si virusul, si de obicei dispare la vindecarea bolii; prezenta sa in sange, inseamn a ca persoana poate transmite virusul B pe carle sexuala sau prin sange (este in fectiva); exista si variante de virus hepatitic B fara acest antigen (mutanti), destul de frecvente si in Romania, mai ales daca ai facut tratament cu lamivudin a.

Anti HBe, sunt anticorpii impotriva proteinei e a virusului B; aparitia lor intr -o hepatita acuta inseamna vindecarea bolii, si persista o perioada indelungata in sange, iar aparitia lor intr-o hepatita cronica poate inseamna vindecarea sau ca virusul este inactiv (nu se inmulteste) 1. AND-VHB este acidul nucleic al vi rusului B, este cel mai specific marker al existentei virusului hepatitic B, det ectia sa in sange insemnand prezenta virusului; in functie de concentratia sa, s e poate spune ca persoana are: o Hepatita cronica cu virus B, daca concentratia >2.000ui/ml o Purtator inactiv de virus B, daca concentratia<2.000ui/ml o Hepati ta B oculta, daca concentratia este <200ui/ml 1. In tabelul de mai jos este sintetizata asocierea markerilor virali descrisi a nterior: Hepatita acuta B + + + + Hepatita cronica B + + +/>2000 Ul/ml Purtator inactiv Hepatita B de virus B oculta + + + <2000 Ul/ml -/+ -/+ -/+ -/+ <200 Ul/m l Marker Viral AgHBs Anti-HBs Anti-HBc AgHBe Anti-HBe DNA VHB Vindecarea + + + - Punctia biopsie hepatica, care poate sa arata modificari de la minime, pana la ciroza hepatica Concluzie: Diagnosticul de hepatita cronica cu virus B se pune pe baza urmatoarelor elemente: 1. Transaminaze crescute timp de cel putin 6 luni (dar sunt si situatii cu transaminaze normale) 2. Prezenta AgHBs 3. DNA VHB>200 0ui/ml 4. Punctia biopsie hepatica. Histerosalpingograma Aceasta se efectueaza pentru: - detectarea unui obstacol la nivelul trompelor ut erine de obicei testul se efectueaza in cazul femeilor care nu pot ramane insarc inate; o infectie care produce cicatrici severe la nivelul trompelor uterine poa te cauza blocarea acestora, cu infertilitate; uneori prin efectuarea histerosalp ingogramei se poate deschide blocajul de la nivelul trompelor - identificarea af ectiunilor uterine, ca anomalii de forma si structura, o leziune, ca polip, fibr om, aderente sau un corp strain in interiorul uterului. Aceste afectiuni pot det ermina menstruatie dureroasa sau avorturi repetate - stabileste daca interventia chirurgicala facuta pentru reversibilitatea ligaturii uterine s-a efectuat cu s ucces

- pentru determinarea succesului unei operatii de ligatura uterina, in cazul in care exista dubii; acest lucru se intampla foarte rar. Inainte de efectuarea tes tului, se recomada informarea medicului despre: - daca femeia este insarcinata daca pacienta a avut infectie pelvina (boala inflamatorie pelvina) sau boala cu transmitere sexuala (gonoree sau infectie cu chlamydia) - daca exista anteceden te de alergie la substantele de contrast pe baza de iod sau alte substante care contin iod; de asemenea medicul trebuie informat daca pacientul este bolnav de a stm, daca prezinta alergie la medicamente sau daca a prezentat vreodata un episo d de reactie alergica severa (anafilaxie) la orice substanta (ca de exemplu la i ntepatura de insecta sau in caz de ingestie de fructe de mare, crustacee) - daca pacienta prezinta tulburari de coagulare sau daca ia medicamente de tipul aspir ina sau warfarina - antecedente de afectiuni renale sau diabet, mai ales daca pa cientul face tratament cu Metformin in vederea controlului glicemiei; substanta de contrast folosita in timpul histerosalpingografiei poate cauza afectare renal a la pacientii care prezinta deja istoric de boala renala, in cazul acesta se re comanda efectuarea unor analize de sange, ca ureea sau creatinina, inainte de ef ectuarea testului, pentru a stabili daca functia renala se desfasoara normal. Se recomanda efectuarea testului la 2 sau 5 zile de la menstruatie pentru a exclud e posibilitatea ca pacienta sa fie insarcinata. De asemenea, se recomanda sa se faca inainte de perioada ovulatiei, pentru a evita o expunere la radiatii in caz ul unei sarcini precoce. Se recomanda ca pacientele sa aiba la ele un tampon deo arece dupa test poate aparea o usoara sangerare insotita de eliminarea substante i de contrast. Medicul specialist va explica pacientei care sunt riscurile histe rosalpingografiei si ii va cere consimtamantul acesteia pentru efectuarea testul ui. De asemenea vor discuta despre necesitatea efectuarii testului, riscurile ca re pot aparea, modalitatea de efectuare si ce semnificatie va avea rezultatul te stului. Exista intotdeauna un risc cat de mic de lezare a celulelor sau tesuturi lor prin expunere la orice tip de radiatii, chiar si in cazul nivelului scazut d e radiatii folosite in cazul acestui test. Cu toate acestea, riscul de lezare ti sulara este foarte mic, comparativ cu beneficiile efectuarii testului. Exista o serie de precautii care pot fi luate pentru scaderea riscului expunerii la radia tii. Exista un risc foarte mic de lezare sau perforare a peretelui uterin si a t rompelor. Folosirea substantelor de contrast liposolubile prezinta un risc foart e mic de introducere a unor mici particule de grasime la nivel sanguin. Acest lu cru poate determina blocarea circulatiei sanguine in anumite regiuni pulmonare ( embolism pulmonar), o afectiune destul de severa. De aceea, majoritatea histeros alpingogramelor se efectueaza cu substante de contrast hidrosolubile. Dupa efect uarea testului Dupa efectuarea testului, o parte din substanta de contrast se va elimina din vagin. De asemenea, poate aparea o sangerare usoara timp de cateva zile dupa test. Se recomanda contactarea imediata a medicului specialist daca: apare sangerare vaginala abundenta (mai mult de un tampon pe ora) - febra - dur ere abdominala severa - sangerare vaginala care dureaza mai mult de 3-4 zile.

Histerosalpingograma este un test radiologic prin care se examineaza interiorul cavitatii uterine, trompele uterine si ariile inconjuratoare. Histerosalpingogra ma Normal Forma uterului si trompelor uterine sunt normale. Trompele uterine nu prezinta cicatrici sau alte leziuni. Substanta de contrast nu se scurge in afara uterului, difuzeaza liber de-a lungul trompelor uterine si se revarsa in interi orul cavitatii peritoneale. Nu exista corpuri straine (dispozitive intrauterine) , tumori sau excrescente anormale la nivelul peretelui uterin Anormal Trompele u terine prezinta cicatrici, malformatii sau obstacole, astfel incat materialul de contrast nu difuzeaza de-a lungul trompelor si nu se revarsa in cavitatea abdom inala. Cauzele posibile ale blocajului trompelor uterine pot fi boala inflamator ie pelvina sau endometrioza Substanta de contrast poate difuza prin peretele ute rin, sugerand ruptura sau gaura la nivel uterin Poate exista o cavitate uterina anormala datorita existentei unui tesut (numit sept) care divide cavitatea uteri na Pot exista excrescente anormale (ca polip sau fibrom) O histerosalpingograma este o investigatie radiologica cu ajutorul careia se viz ualizeaza partile interne ale uterului, trompele uterine si partile inconjuratoa re; se efectueaza in cazul femeilor care nu pot ramane insarcinate (infertile).H isterosalpingograma se efectueaza prin introducerea unei substante de contrast l a nivelul uterului prin intermediul unui tub introdus prin partea inferioara a v aginului. Deoarece uterul comunica cu trompele uterine, substanta va difuza din uter in trompe. Pe masura difuzarii substantei de-a lungul aparatului genital fe minin, se vor efectua clisee radiologice. Radiografiile pot evidentia diferite a fectiuni sau conformatie anormala la nivelul uterului sau vaginului sau un obsta col care pot impiedica grefarea ovulului la nivelul peretelui uterin.Un obstacol local, de asemenea, poate impiedica intalnirea spermatozoizilor cu ovulul in ve derea fecundarii acestuia. De asemenea, salpingograma poate detecta anomaliile d e perete uterin care pot impiedica implantarea ovulului pe peretele uterin. Fact orii care pot interfera testul si acuratetea rezultatului includ: - existenta un ui spasm la nivelul trompelor, care poate face ca trompa sa para blocata - in ca zuri rare, materiile fecale sau gazele de la nivelul intestinului gros (colon). Este interzisa efectuarea testului in timpul perioadei menstruale, la femeile in sarcinate sau la cele care prezinta o infectie pelvina. De retinut! - in anumite cazuri se recomanda efectuarea unei ultrasonografii in locul hister osalpingogramei, pentru detectarea corpurilor straine intrauterine (dispozitive intrauterine)

- testele initiale pentru depistarea cauzei infertilitatii includ spermograma, d eterminarea nivelului hormonilor luteinizant (LH), progesteron si foliculostimul ant (FSH); in cazul in care aceste teste sunt normale, se recomanda efectuarea u nei histerosalpingograme - o histerosalpingograma se face in cazul femeilor care nu reusesc sa ramana insarcinate; unele studii arata ca efectuarea acestui test poate creste sansele femeii de a ramane insarcinata; acest lucru este posibil d eoarece injectarea substantei de contrast poate elimina dopurile de mucus, poate indrepta trompa uterina sau poate elibera zonele cu cicatrice - histeroscopia p oate fi efectuata in locul histerosalpingogramei pentru a examina cavitatea uter ina; un alt test, numit laparoscopie, poate fi efectuat in locul histerosalpingo gramei pentru examinarea trompelor uterine; prin laparoscopie, trompele uterine se vizualizeaza doar daca se introduce substanta de contrast - de asemenea, pent ru vizualizarea formatiunilor tumorale (fibrom uterin, polip), se poate efectua o sonohisterograma (ecografie) uterina in locul histerosalpingogramei; acest tes t foloseste ultrasunetele pentru vizualizarea traseului urmat de catre o solutie salina care este introdusa la nivelul uterului; aceasta investigatie nu foloses te radiatii X sau o substanta de contrast iodata - in cazul in care se suspectea za un blocaj al trompelor uterine, care determina infertilitate, in timpul histe rosalpingogramei se poate folosi o substanta de contrast liposolubila, care cres te sansele inlaturarii blocajului; studiile arata ca folosirea unei substante de contrast liposolubila creste rata fertilitatii comparativ cu folosirea unei sub stante hidrosolubile; cu toate acestea alte studii nu au aratat nici o diferenta intre cele doua - medicul specialist trebuie informat daca pacientul ia Metform in pentru controlul diabetului sau pentru alte afectiuni (ca sindromul ovarului polichistic), pentru a stabili ce fel de substanta de contrast va fi folosita. A ceasta se efectueaza pentru: - detectarea unui obstacol la nivelul trompelor ute rine de obicei testul se efectueaza in cazul femeilor care nu pot ramane insarci nate; o infectie care produce cicatrici severe la nivelul trompelor uterine poat e cauza blocarea acestora, cu infertilitate; uneori prin efectuarea histerosalpi ngogramei se poate deschide blocajul de la nivelul trompelor - identificarea afe ctiunilor uterine, ca anomalii de forma si structura, o leziune, ca polip, fibro m, aderente sau un corp strain in interiorul uterului. Aceste afectiuni pot dete rmina menstruatie dureroasa sau avorturi repetate - stabileste daca interventia chirurgicala facuta pentru reversibilitatea ligaturii uterine s-a efectuat cu su cces - pentru determinarea succesului unei operatii de ligatura uterina, in cazu l in care exista dubii; acest lucru se intampla foarte rar. Aceasta se efectueaz a pentru: - detectarea unui obstacol la nivelul trompelor uterine de obicei test ul se efectueaza in cazul femeilor care nu pot ramane insarcinate; o infectie ca re produce cicatrici severe la nivelul trompelor uterine poate cauza blocarea ac estora, cu infertilitate; uneori prin efectuarea histerosalpingogramei se poate deschide blocajul de la nivelul trompelor - identificarea afectiunilor uterine, ca anomalii de forma si structura, o leziune, ca polip, fibrom, aderente sau un corp strain in interiorul uterului. Aceste afectiuni pot determina menstruatie d ureroasa sau avorturi repetate

- stabileste daca interventia chirurgicala facuta pentru reversibilitatea ligatu rii uterine s-a efectuat cu succes - pentru determinarea succesului unei operati i de ligatura uterina, in cazul in care exista dubii; acest lucru se intampla fo arte rar. Aceasta se efectueaza pentru: - detectarea unui obstacol la nivelul tr ompelor uterine de obicei testul se efectueaza in cazul femeilor care nu pot ram ane insarcinate; o infectie care produce cicatrici severe la nivelul trompelor u terine poate cauza blocarea acestora, cu infertilitate; uneori prin efectuarea h isterosalpingogramei se poate deschide blocajul de la nivelul trompelor - identi ficarea afectiunilor uterine, ca anomalii de forma si structura, o leziune, ca p olip, fibrom, aderente sau un corp strain in interiorul uterului. Aceste afectiu ni pot determina menstruatie dureroasa sau avorturi repetate - stabileste daca i nterventia chirurgicala facuta pentru reversibilitatea ligaturii uterine s-a efe ctuat cu succes - pentru determinarea succesului unei operatii de ligatura uteri na, in cazul in care exista dubii; acest lucru se intampla foarte rar. Acesta se efectueaza de medicul radiolog in camera radiologica a unei clinici sau spital. Medicul specialist poate fi asistat de catre radiolog sau asistenta. De asemene a mai pot ajuta la efectuarea testului un medic ginecolog sau un specialist in i nfertilitate (endocrinologie reproductiva). Inainte de inceperea testului, se re comanda ca pacienta sa ia un medicament antiinflamator sau sedativ pentru evitar ea aparitiei crampelor uterine. Pacienta se va dezbraca de la brau in jos, se va intinde pe masa ginecologica cu picioarele sprijinite de suporturile speciale. Aceasta pozitie faciliteaza examinarea vaginului si ariei inconjuratoare. Se poa te efectua o radiografie pentru a exclude prezenta unei formatiuni la nivelul co lonului care ar putea impiedica vizualizarea uterului si a trompelor uterine. Un eori se administreaza un laxativ sau se efectueaza clisma cu cateva ore inainte de efectuarea testului. Medicul specialist va introduce un instrument cu doua va lve la nivelul vaginului (speculum). Acest instrument indeparteaza peretii uteri ni, in vederea vizualizarii cavitatii vaginale si a regiunii cervicale. Cervixul poate fi stabilizat cu ajutorul unui cleste (numit tenaculum). Se va curata apo i cervixul, apoi un tub rigid (canula) sau flexibil (cateter) va fi introdus la nivelul cavitatii uterine prin cervix. Substanta de contrast, care poate fi hidr osolubila sau liposolubila, va fi injectata in cavitatea uterina, prin intermedi ul tubului. In cazul in care trompele uterine sunt permeabile, substanta de cont rast va difuza de-a lungul lor si va ajunge in cavitatea abdominala, de unde va fi absorbita pe cai naturale. In cazul in care una dintre trompe este obstruata, substanta de contrast nu va difuza. In timpul efectuarii testului, imaginile ra diologice se vizualizeaza pe un monitor. Daca este necesara o imagine din incide nta oblica, se va modifica pozitia mesei de examinare sau pacienta se va roti in pozitia dorita. Dupa efectuarea testului, canula sau cateterul va fi indepartat . Acest test dureaza intre 15 si 30 de minute. La o zi dupa efectuarea testului, se recomanda o radiogafie pelvina. Se va evita raportul sexual sau baie timp de doua saptamani dupa efectuarea testului, pentru reducerea riscului de aparitie a unei infectii. Ce simte pacienta?

Simptomatologia este asemanatoare crampelor menstruale. Gradul disconfortului de pinde de gradul de afectare al trompelor uterine, de substanta de contrast folos ita si de presiunea folosita pentru injectarea substantei de contrast. In cazul in care substanta de contrast se injecteaza sub o presiune crescuta la nivelul u nor trompe blocate, poate aparea durere ce poate dura cateva ore. Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM sau RMN) IRM se efectueaza de regula de catre medicul specialist in rezonanta magnetica; pozele vor fi interpretate de catre un medic radiolog; de asemenea, alti medici sunt capabili sa interpreteze o IRM. Pacientul va scoate toate obiectele de meta l (ca dispozitive pentru auz, placi dentare, orice tip de bijuterii, ceasul si a grafe de par) de pe corp deoarece exista riscul ca aceste obiecte sa fie atrase de catre magnetul folosit pentru efectuarea testului; in cazul in care pacientul a suferit un accident sau daca lucreaza cu metale, exista posibilitatea ca aces ta sa prezinte fragmente de metal la nivelul regiunii cefalice, in ochi, pe piel e sau coloana vertebrala; de aceea se recomanda efectuarea unei radiografii inai nte de efectuarea IRM pentru a stabili daca testul se poate efectua. Pacientul v a trebui sa se dezbrace complet in functie de aria pe care se efectueaza (in anu mite cazuri pacientii pot pastra o parte din haine, daca nu incomodeaza). Pacien tul va folosi un halat pe toata perioada efectuarii testului. In cazul in care s e permite pastrarea unor haine, pacientul va trebui sa goleasca buzunarele de or ice monede sau carduri (exemplu carti de credit sau carduri ATM), cu benzi magne tice inscriptionate deoarece prin IRM se pot demagnetiza. In timpul testului pac ientul se va intinde pe spate pe masa dispozitivului, care reprezinta scanner-ul aparatului. Capul, toracele si membrele pot fi fixate cu niste curele pentru a mentine pacientul nemiscat. Masa va aluneca in interiorul unui dispozitiv care c ontine magnetul. Un dispozitiv in forma de colac poate fi plasat peste sau in ju rul regiunii care urmeaza sa fie scanata. Unele tipuri de IRM (numite IRM deschi se) sunt construite asfel incat magnetul nu inconjoara corpul in intregime. Unii pacienti devin agitati (claustrofobicii) in interiorul magnetului IRM. Daca pac ientul nu poate mentine pozitia nemiscata i se va administra un medicament sedat iv pentru relaxare. Dispozitivele cu sistem deschis pot fi utile in cazul pacien tilor claustrofobici. In interiorul scannerului, pacientul va auzi un ventilator si va simti aerul miscanduse. De asemenea, se mai pot auzi diverse zgomote care sunt rezultatul scanarii. Unele aparate prezinta casti sau dopuri pentru urechi pentru a reduce din zgomot. Este foarte important ca pacientul sa nu se miste i n timpul scanarii. De asemenea pacientul va fi rugat sa isi tina respiratia pent ru scurte perioade de timp. In timpul efectuarii testului, pacientul va fi inchi s in camera de scanat, insa medicul specialist va supraveghea pacientul prin int ermediul unei ferestre transparente. Pacientul va putea comunica printr-un micro fon. In cazul in care este necesara utilizarea unei substante de contrast, aceas ta va fi administrata la nivelul venelor periferice ale bratului pacientului. Su bstanta de contrast va fi administrata in 1 pana la 2 minute. Apoi se pot efectu a o serie de clisee. Un IRM dureaza de obicei 30 pana la 60 minute, dar se poate prelungi pana la doua ore. Ce simte pacientul?

Campul magnetic sau undele de radiofrecventa folosite de dispozitiv nu produce d urere. Masa pe care se intinde pacientul poate fi tare, iar camera poate fi rece . Pacientul poate fi speriat sau iritat daca trebuie sa mentina pozitia nemiscat a. In cazul in care se foloseste substanta de contrast, poate aparea senzatie de raceala sau caldura in timpul introducerii substantei la nivel venos. In cazuri rare, poate aparea: - furnicaturi la nivelul cavitatii bucale in cazul in care pacientul prezinta dentitie de metal - incalzirea zonei care se examineaza; aces t lucru este normal; medicul specialist trebuie informat daca apare senzatie de greata, voma, cefalee, ameteala, durere sau dificultati de respiratie Imagistica prin rezonanta magnetica este un test care se foloseste de un camp magnetic si de pulsuri de radiofrecventa pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe si tesuturi ale corpului omenesc. Medicul specialist poate explica pacientului rezu ltatul testului imediat dupa efectuarea lui, insa rezultatul final va fi gata in circa doua zile. IRM poate depista afectarea unui organ sau tesut chiar daca fo rma si marimea organului este normala. Imagistica prin rezonanta magnetica Normala Organele, vasele sanguine, sistemul osos si articular sunt normale din punctul de vedere al formei, marimii, aspectu lui si localizarii Nu exista excrescente anormale, ca de exemplu tumori Nu exist a sangerari, lichide anormale, obstacole sau tumefactii (anevrisme) la nivelul v aselor Nu exista semne de inflamatie sau infectie Anormala Un organ poate fi mar it, micsorat sau modificat Pot exista excrescente anormale (de exemplu tumori) P ot exista lichide anormale aparute datorita sangerarii sau infectiei; pot fi pre zente revarsate lichidiene la nivelul plamanilor sau la nivelul regiunii cardiac e Pot exista blocaje sau ingustari vasculare; de asemenea poate exista un anevri sm vascular Exista blocaj la nivelul ductelor vezicii biliare Exista afectari ar ticulare, ligamentare sau ale cartilajelor; oasele pot fi afectate prin infectii sau alte afectiuni Pot exista afectari ale sistemului nervos ca scleroza multip la, dementa, boala Alzheimer sau hernie discala. Inainte de efectuarea IRM trebuie informat medicul specialist daca: - pacientul este alegic la medicamente; substanta de contrast folosita nu contine iod; daca exista antecedente de alergie la substanta de contrast folosita pentru IRM, se r ecomanda informarea medicului specialist inainte de efectuarea testului; uneori beneficiile efectuarii testului pot depasi riscurile sale - daca pacienta este s au nu insarcinata

- daca pacientul are instalat un pacemaker, un membru artificial, tije metalice sau orice fel de metal fixat in corp (mai ales la nivelul ochiului), valve cardi ace metalice, clipsuri metalice la nivel cerebral, implanturi metalice in ureche sau pe sprancene sau orice fel de implanturi sau proteze medicale (de exemplu p ompa cu injectometru); de asemenea trebuie informat medicul daca pacientul lucre aza cu metale sau daca recent a suferit o interventie chirurgicala pe vasele san guine; in anumite cazuri este contraindicata efectuarea IRM - daca pacienta prez inta un dispozitiv intrauterin (DIU); acest lucru poate contraidica efectuarea t estului - daca pacientul devine agitat in locuri inchise (limitate); pacientul v a trebui sa stea nemiscat in interiorul magnetului MRI sau mai exista un tip de dispozitiv de IRM cu configuratie deschisa; acesta nu este la fel de limitat ca dispozitivele clasice; pacientul poate necesita administrarea unor medicamente p entru calmare - daca pacientul prezinta alte afectiuni ca disfunctii renale sau siclemie, care pot contraindica efectuarea unei IRM cu substanta de contrast - d aca pacientul prezinta orice fel de patch deoarece IRM poate cauza arsura la niv elul regiunii. Pacientul va semna un document prin care intelege riscurile efect uarii IRM si este de acord sa efectueze testul. Se recomanda discutarea cu medic ul specialist despre necesitatea efectuarii testului, riscurile sale, modalitate a de efectuare si semnificatia posibilelor rezultate. Se recomanda ca pacientul sa fie insotit de cineva, in cazul in care se administreaza medicamente sedative . In cazul in care se efectueaza o IRM abdominala, pacientul nu va manca si cons uma lichide cu cateva ore inainte de efectuarea testului. Imagistica prin rezona nta magnetica este un test care se foloseste de un camp magnetic si de pulsuri d e radiofrecventa pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe si tesuturi ale corpului omenesc. In multe din cazuri, IRM ofera informatii care nu pot fi vizu alizate prin radigrafie, ultrasonografie sau tomografie computerizata. In timpul IRM, regiunea corpului ce trebuie investigata, este plasata intrun aparat speci al care reprezinta un magnet urias. Informatiile furnizate de IRM pot fi stocate si salvate intr-un computer. De asemenea pot fi facute poze sau filme daca situ atia o cere. In anumite cazuri se poate utiliza o substanta de contrast pentru a vizualiza mai clar anumite structuri ale corpului. IRM se efectueaza pentru diagnosticarea anumitor afectiuni ca tumori, sangerare, leziuni, afectari vasculare sau infectii. Prin folosirea unei substante de cont rast in timpul IRM, se pot vizualiza clar anumite tesuturi. O IRM este indicata pentru: - regiunea cefalica - IRM poate detecta tumoti, anevrisme, sangerari la nivel cerebral, leziuni nervoase si alte afectiuni, ca si cele cauzate deacciden t vascular cerebral; IRM poate de asemenea detecta afectiuni ale nervului optic si globului ocular, ale urechilor si nervului auditiv - regiunea toracica - IRM poate vizualiza cordul, valvele cardiace si vasele coronare; poate stabili daca plamanii sau inima sunt afectate; de asemenea poate fi folosita pentru diagnosti carea cancerului de san sau pulmonar - vasele sanguine - IRM poate fi folosita p entru vizualizarea vaselor de sange si a circulatiei sangelui prin vase, in aces t caz purtand numele de angiografie prin

rezonanta magnetica; poate depista afectiuni ale venelor sau arterelor, ca anevr isme vasculare, un cheag la nivel vascular sau ruptura partiala a peretelui vasc ular (disectie); uneori se foloseste substanta de contrast pentru vizualizarea m ai clara a vaselor sanguine - regiune abdominala si pelvina - IRM poate depista diferite afectari ale organelor abdominale ca ficat, vezica biliara, pancreas, r inichi si vezica urinara; se foloseste pentru depistarea tumorilor, sangerarilor , infectiilor si diferitelor obstacole; la femei poate vizualiza uterul si ovare le; la barbati se poate vizualiza prostata - oasele si articulatiile - IRM poate evidentia afectari ale sistemului osos sau articular, ca artrite, afectari ale articulatiei temporomandibulare, probleme ale maduvei osoase, tumori osoase, afe ctari ale cartilajului, rupturi de ligamente sau tendoane sau infectii; IRM poat e afirma cu precizie daca un os este rupt sau nu, atunci cand radiografia este n eclara; IRM se foloseste cel mai frecvent pentru depistarea afectiunilor osoase sau articulare - coloana vertebrala - IMR poate vizualiza discurile si nervii co loanei vertebrale, putand diagnostica afectiuni ca stenoza de canal vertebral, h erniere discala sau tumori de coloana vertebrala. Factorii care pot influenta te stul sau acuratetea rezultatului includ: - sarcina - IRM este contraindicat la f emeile insarcinate - dispozitive medicale electrice ca pacemakere sau pompe medi cale cu injectie; IRM poate afecta aceste dispozitive si de aceea se poate contr aindica efectuarea testului - dispozitive medicale metalice; aceste dispozitive pot estompa imaginile organului examinat, impiedicand vizualizarea acestora. De exemplu un dispozitiv intrauterin (DIU) poate impiedica vizualizarea clara a ute rului - inabilitatea pacientului de a sta nemiscat - obezitate- o persoana supra ponderala poate depasi limitele aparatului. De retinut! - uneori rezultatele tes tului pot fi diferite fata de altele mai vechi deoarece au fost efectuate in cen tre medicale diferite sau pentru ca testarile anterioare nu sunt disponibile pen tru a fi comparate cu noua testare - IRM este un test sigur, care vizualizeaza s tructurile si organele corpului; este mai scump decat alte metode si nu poate fi disponibil in anumite regiuni - IRM deschise sunt construite astfel incat dispo zitivul sa nu inconjoare complet pacientul; insa acest tip de IRM nu este dispon ibil in toate centrele medicale; ele sunt utile in cazul pacientilor claustrofob ici sau obezi - IRM se poate efectua pentru vizualizarea anumitor structuri si o rgane ca regiunea cefalica, abdominala, sanii, coloana cervicala, articulatia sc apulo-humerala (umarul) si genunchii - angiografia prin rezonanta magnetica este o metoda speciala prin care se vizualizeaza vasele sanguine si circulatia la ni velul lor - IRM spectroscopic este un tip special de IRM care identifica anumite afectiuni medicale masurand anumite substante de la nivelul tesutului uman. Nu exista efecte adverse secundare expunerii campului magnetic folosit pentru IRM. Cu toate acestea, magnetul este foarte puternic. De aceea el poate afecta pacema kerele, membrele artificiale si alte dispozitive medicale care contin fier. Magn etul va deregla un ceas care se afla in apropierea lui. Daca pacientul prezinta fragmente metalice la nivelul ochiului, efectuarea IRM poate afecta retina. Daca exista suspiciunea ca ar exista fragmente metalice la nivelul

ochiului, se recomanda efectuarea unei radiografii inainte de efectuarea IRM. In cazul in care radiografia a depistat fragmentele metalice, se interzice efectua rea IRM. Tatuajele sau machiajul permanent pe baza de pigment ce contine fier po t provoca iritatii ale pielii. IRM poate produce arsuri la nivelul zonelor pe ca re sunt aplicate diverse patch-uri la nivel cutanat. De aceea, se recomanda info rmarea medicului in legatura cu acest lucru. Exista un mic risc de aparitie a un ei reactii alergice in cazul in care se folosesc substante de contrast in timpul IRM. Cu toate acestea, majoritatea reactiilor sunt moderate si pot fi tratate c u antialergice. De asemenea, exista un risc scazut de infectie la nivelul venei pe care se introduce substanta de contrast. Indicatii pentru efectuarea cariotipului Analiza cromozomiala se efectueaza fie postnatal pentru diagnosticul anomaliilor constitutionale sau dobandite, fie prenatal pe celule fetale (recoltate prin bi opsie de vilozitati coriale sau amniocenteza). Efectuarea cariotipului este reco mandata postnatal in cazul : 1. Copiilor cu anomalii congenitale multiple (major e si/sau minore), insotite de tulburari de crestere pre- si postnatala, intarzie re in dezvoltarea psiho-motorie sau daca anamneza familiala evidentiaza cazuri d e avorturi spontane/nou-nascuti morti/ nou-nascuti vii plurimalformati; 2. Pacie ntilor cu retard mental de cauze nedeterminate si/sau tulburari de comportament, mai ales daca se insotesc de dismorfie faciala sau anamneza familiala pozitiva; 3. Cuplurilor cu tulburari de reproducere (care au in istoricul medical cel put in 2 avorturi spontane/nou-nascuti morti/nou-nascuti vii plurimalformati); 4. Ca nd in primele doua situatii se descopera o anomalie structurala neechilibrata, s e va efectua cariotipul parintilor pentru a se evidentia o posibila anomalie cro mozomiala echilibrata (clinic sanatos) la unul dintre parteneri; 5. Pacientilor cu stari intersexuale in vederea stabilirii sexului genetic sau a evidetierii un or anomalii ale cromozomilor sexuali; 6. Tulburarilor de dezvoltare pubertara la baieti cu anomalii ale organelor genitale externe, ginecomastie sau spermograma anormala sau la fete cu amenoree primara sau secundara precoce; 7. Hemopatiilor maligne, mai rar tumorilor solide pentru stabilirea diagnosticului pozitiv si d iferential, prognosticului si pentru urmarirea tratamentului; 8. Sindroamelor cu instabilitate cromozomiala; 9. Expunerii profesionale sau accidentale la agenti clastogeni (radiatii ionizante sau substante chimice) pentru depistarea efectul ui mutagen; Analiza cromozomilor fetali (metoda de diagnostic prenatal) este rec omandata femeilor gravide: 1. Peste 35 de ani ; 2. Cand unul din parinti are o a nomalie cromozomiala echilibrata; 3. Cand cuplul are deja un copil cu anomalie c romozomiala de novo (cariotipul parintilor este normal) ; 4. In bolile recesive legate de X, pentru stabirea sexului fatului cand nu exista alta

metoda de diagnostic prenatal; 5. Cand exista semne ecografice de alrma sau test e de screening biochimic pozitive. Limita metodelor de analiza cromozomiala este ca ele nu pot evidentia mutatii genice sau poligenice. Investigatii recomandate femeilor peste 40 de ani Femeile, si nu numai, care au ajuns la onorabila varsta de 40 ani trebuie sa afl e ca a sosit momentul in care trebuie sa realizeze o serie de examene medicale, menite sa le pregateasca organsimului pentru urmatorul deceniu de viata. Va prez entam o lista cu toate examenele clinice pe care femeie trebuie sa le solicite m edicului curant! 1. Glicemia Dupa ani de zile in care organismul a fost hranit c u alimente nu tocmai sanatoase (ciocolata in exces, alimente de tip junk-food et c.), cauzand cresterea in greutate, activitatile pancreasului au fost suprasolic itate. In cazul in care pancreasul nu a tinut pasul cu solicitarile esti posibil itatea ca pacientul sa sufere de diabet. Din aceasta cauza, incepand cu varsta d e 45 ani este indicat ca fiecare persoana sa isi faca, cel putin o data pe an, u n test de glicemie. 2. Mamografia Chiar daca pacienta isi autoexamineaza sanii i n mod regulat, dupa o anumita varsta sunt recomandate investigatiile de speciali tate. Astfel, majoritatea medicilor le recomanda femeilor cu varsta cuprinsa int re 40 si 50 ani sa isi faca o mamografie pentru a prevenii aparitia cancerului m amar. 3. Presiunea sanguina Incepand cu varsta de 40 ani cresterea presiunii san guine este un lucru absolut normal. Din fericire, presiunea sanguina poate fi ec hilibrata cu ajutorul dietelor, exercitiilor dar si prin tratament medicamentos. Merita efortul, fiindca scaderea presiunii sanguine este una din cheile longevi tatii! 4. Nivelul colesterolului Potrivit studiilor, la fiecare 33 secunde in lu me o persoana isi pierde viata din cauza afectiunilor cardiovasculare. Principal ul factor de risc care conduce ca aparitia bolilor este inima este colesterolul. Astfel, acest simplu test sanguin iti poate salva viata daca este realizat la t imp. Valoarea colesterolului poate fi reglata cu ajutorul dietei echilibrate si prin tratament medicamentos, recomandat numai de medicul curant. 5. Obezitatea P oate ca ani de zile pacientul a avut numai o alimentatie dezechilibrata si a ign orat acumularea kilogramelor in plus. Este bine de stiut ca obezitatea cresterea riscul unui numar mare de afectiuni, printre care diabetul di bolile de inima, din aceasta cauza la orice varsta este recomandata ca pacientul sa isi mentina o greutate normala. 6. Examenul pelvian si Testul Papanicolau Si la varste inaint ate aceste teste sunt necesate, mai ales daca pacientul are o viata

sexuala activa. Astfel, 10 minute de disconfort o data pe an, sau la 3 ani, prot ejeaza femeile de cancer sau de afectiuni cu transmitere sexuala. 7. Cancerul de piele Dupa ani de zile in care o persoana s-a bucurat de razelele soarelui de mu nte sau de mare, este momentul ca aceasta sa isi faca griji de riscul aparitiei c ancerului de piele. Deci, cel putin o data pe an pacientul trebuie sa solicite e xaminarea alumitelor neobisnuite dar si a schimbarilor care apar la nivelul piel ii. 8. Examen oftalmologic Daca pacientul prezinta probleme de vedere in timp ce se uita sa televizor sau citeste, nu este ceva anormal, dar pentru a evita afec tiuni grave ale ochilor trebuie facut un examen de specialitate o data pe an sau la doi ani. Afectiuni oftalmologice frecvent intalnite la persoanele adulte: pr ezbitismul, glaucomul si degenerestenta maculara. 9. Imunizarea Intreaba-ti medi cul cat iti sunt de necesare vaccinurile care sa iti mentina o sanatate optima s i care sunt cele recomandate in cazul tau! Anul acesta acorda-ti sansa de a tine totul sub control. Progameaza-te la stomatolog si mergi la medicul de familie p entru a-ti prescrie investigatiile necesare organismului tau! Laparoscopia in obstetrica-ginecologie Laparoscopia este o procedura speciala care necesita personal medical de inalta specializare si experienta, obtinuta nu numai dupa efectuarea unor cursuri speci fice si absolvirea unui examen de competenta, dar mai ales dupa realizarea a sut e de astfel de proceduri. Spre deosebire de chirurgia clasica, deschisa, in care exista un operator principal care poate fi un "factotum" (adica poate realiza t ehnica chirurgicala fara a fi nevoit sa se bazeze prea mult pe ajutoarele sale), laparoscopia este o interventie de "echipa", in care este tot atat de important a "mana intai" cat si "mana a doua", uneori cele doua roluri putandu-se schimba. In general echipa operatorie este formata dintr-un chirurg care dirijeaza strat egia interventiei, un al doilea chirurg care in laparoscopia diagnostica are rol ul de a pune in evidenta cat mai favorabil diferitele aspecte (parti) ale organe lor inspectate, si un al treilea medic (sau asistenta) care manuieste camera cu ajutorul careia se vizualizeaza cavitatea peritoneala. Chirurgul principal sta i n stanga pacientei, ajutorul in dreapta acesteia iar cel ce sta la camera se va plasa de obicei langa ajutor, spre capul pacientei. Toate imaginile sunt vizuali zate pe un monitor aflat spre picioarele pacientei, situat pe un troliu special unde se mai afla si celelalte aparate specifice laparoscopiei. In primul rand tr ebuie subliniat faptul ca laparoscopia este o metoda de diagnostic care necesita abordare chirurgicala. Pacienta este informata in prealabil de acest lucru, de existenta posibila a unor complicatii, subliniindu-se posibilitatea convertirii interventiei laparoscopice intr-o laparotomie clasica ori pe motiv de aparitie a vreunei complicatii ori datorita necesitatii indeplinirii corespunzatoare a act ului terapeutic, aceasta din urma fiind determinata de experienta si limitele ch irurgului care va face operatia laparoscopica. In consecinta pregatirea pentru o asemenea procedura implica toate masurile luate ca si in cazurile de interventi e chirurgicala clasica:

- internare in spital - set complet de analize preoperatorii - procedura se exec uta in blocul operator - conditii de sterilitate adecvate - anestezie generala c u intubatie oro-traheala (IOT) pozitionare specifica a pacientei pe masa de oper atie instrumentar specific - terapie intensiva postoperator Dupa operatie pacien ta poate pleca acasa (prin externare) chiar de a doua zi (este deci vorba de o a sa numita "one day surgery"). Alegerea momentului din perioada ciclului paciente i in care se va efectua procedura depinde de obiectivele acestei interventii: in cazul unui bilant hipofertil al cuplului, perioada imediat post-ovulatorie perm ite verificarea prezentei corpului galben si a cicatriciei de expulzare a ovulul ui. Laparoscopia, fiind efectuata inaintea implantarii eventuale a embrionului, nu compromite dezvoltarea ulterioara a sarcinii. In cazul cand cuplul se adresea za chirurgului pentru a rezolva problema unei sterilitati de cauza cel mai proba bil tubara, momentul optim este cel dinainte de ovulatie, cand cu siguranta nu e xista o sarcina ce poate fi compromisa prin metodele de diagnostic pentru permea bilitate tubara. Interventia se va desfasura obligatoriu sub anestezie generala cu IOT. Operatorul trebuie sa fie familiarizat cu cazul si cu formele de manifes tare fiziopatologica si morfopatologica ale bolilor ce conduc la sterilitate pen tru a fi capabil de a adopta imediat o strategie terapeutica adecvata in functie de descoperirile facute in cursul laparoscopiei. Instrumentarul trebuie sa fie de asemenea adecvat. Desi pare neverosimil, Laparoscopia nu este o metoda de dia gnostic chiar asa de noua cum vi se pare multora dintre voi. In fapt ea a implin it de curand respectabila varsta de 100 de ani, de cand s-a efectuat prima vizua lizare a cavitatii peritoneale folosindu-se un telescop rudimentar si utilizand drept sursa de lumina un bec obisnuit. Inspectarea cavitatii peritoneale era fac uta direct, chirurgul privind printrun capat al telescopului exact ca printr-o l uneta. Perfectionarea sistemelor optice cu realizarea de telescoape performante a permis folosirea laparoscopiei ca metoda de diagnostic pe scara mai larga doar de prin anii 50. Este interesant ca la noi in tara s-au efectuat primele laparo scopii diagnostice chiar de la inceputul anilor 60, la spitalul Giulesti. Aparit ia si dezvoltarea fibrelor optice si a luminii reci a permis in anii 80 efectuar ea unui pas urias in laparoscopie, acest lucru permitand nu numai extinderea pro cedeelor terapeutice chirurgicale dar si inflorirea unei masive industrii specia lizate in manufacturarea instrumentelor laparoscopice. Laparoscopia consta in mare in vizualizarea cavitatii peritoneale cu ajutorul un ei camere video prin intermediul unui telescop, dupa realizarea unei "camere de lucru" in interiorul cavitatii abdominale a pacientei, prin elevarea peretelui a bdominal. Acest ultim deziderat se poate realiza prin doua metode:

- insuflarea unui gaz inert (bioxid de carbon) in interiorul cavitatii peritonea le care se destinde, departand astfel peretele abdominal (situat anterior) de co ntinutul cavitatii abdominale - ridicarea peretelui abdominal cu ajutorul unui e levator sau "lift" special, metoda denumita "gasless" (fara gaz), care de asemen ea permite realizarea unei camere suficiente de lucru. Bineinteles ca fiecare me toda are partizanii si oponentii ei, dar in mare cel mai des se foloseste metoda insuflarii de gaz, care are drept avantaje realizarea camerei de lucru in mod f oarte facil si foarte rapid, dar si faptul ca permite o buna vizualizare a organ elor interne. Ca dezavantaj este de semnalat faptul ca CO2, fiind un gaz care in organismul uman este "considerat" un deseu al metabolismului, poate sa dea tulb urari respiratorii si cardiace la persoanele mai in varsta. De asemenea presiune a exercitata de gaz ca sa destinda peretele abdominal va afecta si excursiile di afragmatice si implicit respiratia pacientului in timpul operatiei. Tehnic vorbi nd, camera de lucru in laparoscopia cu gaz (pneumoperitoneul), se obtine facandu -se o mica incizie transversala de cca 10 mm in plica ombilicala, prin care se i ntroduce un ac special, cu protectie, acul Veress, care se cupleaza la capatul e xterior cu un insuflator de gaz prin intermediul unui tub flexibil. Acesta va in troduce in cavitatea abdominala, sub control electronic, o cantitate suficienta de gaz incat sa destinda peretele abdominal, in general o presiune de 12 atm fii nd cea considerata standard. In ziua de astazi laparoscopia se desfasoara in con ditii de vizualizare perfecte gratie aparaturii video de ultima generatie cu cam ere digitale 3CC, sistemelor optice care permit o focalizare pana la vizualizare a aproape desavarsita a detaliilor foarte fine, precum si datorita sistemelor mo derne de procesare a imaginilor, toate acestea conferind o imagine video de mare calitate. O interventie laparoscopica diagnostica necesita urmatoarele aparate si instrumente: - insuflator electronic de gaz - sursa de lumina rece cu un bec de 300W de xenon - camera video de inalta rezolutie (cu triplu cip) - monitor TV de inalta rezolutie - aspirator/irigator electronic - ac Veress - telescop de 1 0 mm cablu optic flexibil care conecteaza telescopul cu sursa de lumina rece - t rocare de 5 si 10 mm Instrumentarul anex trebuie bine ales pentru a facilita rea lizarea dezideratului de a putea pune un diagnostic precis, si anume: - manipula toare uterine - probe - pense de prehensiune, de biopsiere si disectoare instrum ente folosite pentru vaporizare sau electrocoagulare instrumente pentru lavaj si aspirarea lichidelor - modalitati de colorare a peritoneului, etc. - instrument e de injectare transcervicala a substantelor colorate

Odata ce presiunea intraabdominala ajunge la 12 bari, se extrage acul Veress din incizia facuta si prin spatiul de 10mm se introduce un instrument folosit pentr u a facilita accesul diferitelor instrumente in cavitatea peritoneala, care este o canula cu diametrul de 10mm cu pereti foarte subtiri, prevazuta cu o valva, p rin care se introduce un trocar cu varf ascutit, care prin insurubare va strabat e toate straturile peretelui abdominal si va patrunde in cavitatea peritoneala d estinsa de gaz. Odata aceasta procedura realizata, se scoate din canula trocarul si prin canalul respectiv se introduce un telescop de 10mm care se va cupla cu o camera video si cu o sursa de lumina rece. Asadar inspectia cavitatii peritone ale se va face cu ajutorul acestui telescop si toate imaginile vor fi urmarite p e un monitor TV de inalta rezolutie. Cu ajutorul laparoscopiei se poate vizualiz a cu mare acuratete toata cavitatea pritoneala. Vizualizarea pelvisului trebuie facuta metodic si sistematic. Fundul de sac anterior, uterul, fundul de sac Doug las, trompele, cele doua fete ale ovarului, sigmoidul, cele doua loje parietocol ice, ficatul, diafragmul, toate trebuiesc explorate cu minutiozitate. Aspectul p eritoneului trebuie evaluat in detaliu in ceea ce priveste stralucirea sa, vascu larizatia sa si structura sa. Lichidul colectat in sacul Douglas trebuie de asem enea evaluat in ceea ce priveste volumul sau, aspectul si mai ales trebuie recol tat pentru a putea fi supus unor analize imunologice si histochimice specifice. Fiecare organ in parte trebuie mobilizat si palpat cu ajutorul unor probe specia le, care pot fi folosite si in palparea peritoneului, a fundului de sac Douglas si a ligamentului lat, care de asemenea trebuiesc verificate. Ureterele si vezic a sunt de asemenea explorate in partile lor subperitoneale accesibile. Laparoscopia Laparoscopia este efectuata de catre un medic chirurg sau de catre un medic gine colog. Laparoscopia este o procedura chirurgicala ce nu necesita spitalizare. In general este folosita anestezia generala, insa pot fi folosite si alte tipuri d e anestezii (precum rahianestezia). Cu aproximativ o ora inainte de interventie, pacientul trebuie sa-si goleasca vezica urinara. I se va monta o perfuzie intra venoasa la nivelul bratului, prin care i se vor administra lichide si medicament e. De asemenea, i se va putea administra un sedativ usor, care sa-l ajute sa se relaxeze. Pentru pregatirea laparoscopiei se vor efectua cateva proceduri. Acest ea se fac dupa ce pacientul este anesteziat si inconstient: - se intubeaza pacie ntul sau se aplica o masca pentru oxigen, pentru a-l ajuta sa respire si pentru a-i proteja caile respiratorii; aceasta procedura se efectueaza dupa ce pacientu l este anesteziat si inconstient - se monteaza un tub subtire si flexibil, prin uretra pana in vezica urinara (sonda vezicala) - o parte a parului pubian va fi rasa - abdomenul si zona pelvina vor fi curatate cu un antiseptic - medicul poat e efectua o examinare pelvina, inainte de a se introduce in vagin un

instrument denumit canula; canula face posibila miscarea uterului si a ovarelor, astfel incat sa furnizeze medicului o imagine cat mai buna a acestei zone. In t impul interventiei se practica o incizie la nivelul peretelui abdominal, cu dime nsiunile cuprinse intre 1,5 2,5 cm. Localizarea inciziei depinde de tipul de pro cedura. Se pot practica si alte incizii daca este necesara folosirea unor instru mente suplimentare. La nivelul inciziei se introduce un ac, prin care se injecte aza incet, gaz (dioxid de carbon sau oxid de azot) in abdomen. Gazul creaza un s patiu de manevra prin ridicarea peretelui abdominal. Apoi, prin incizie, se intr oduce laparoscopul si se vizualizeaza organele. Alte instrumente (cum ar fi un m ic foarfece sau un forceps) pot fi inserate printr-o alta incizie si folosite pe ntru a preleva tesut, repara leziuni sau drena chisturi. De asemenea, laparoscop ului ii poate fi atasat un laser. Dupa efectuarea interventiei, laparoscopul si gazul sunt indepartate. Incizia va fi inchisa cu cateva fire si va fi acoperita cu un bandaj. De obicei, sunt folosite fire resorbabile; acestea nu trebuie inde partate. Dupa ce incizia se vindeca cicatricea remanenta va fi foarte mica si gr eu vizibila. Laparoscopia dureaza in medie 30 90 de minute, in functie procedura , dar poate dura mai mult daca se descopera o anumita afectiune, precum endometr ioza, care necesita si tratament. Dupa terminarea interventiei pacientul va fi d us intr-un salon si supravegheat pana se trezeste din anestezie. Daca nu sunt al te indicatii, pacientul isi poate relua activitatea zilnica dupa o zi, dar trebu ie sa evite activitatile solicitante sau efortul fizic intens pentru aproximativ o saptamana. De retinut! Daca pentru laparoscopie se foloseste anestezia genera la, atunci pacientul va fi inconstient si nu va simti nimic. Dupa trezire acesta se poate simti ametit pentru cateva ore. Pentru 1 sau 2 zile dupa procedura, po ate apare oboseala si dureri (acestea sunt datorate anestezicului). Daca s-a pra cticat intubarea, pacientul poate avea cateva leziuni la nivelul gatului ce pot crea disconfort. Acest disconfort poate fi indepartat prin folosirea gargarei cu apa sarata. Laparoscopia este o procedura chirurgicala ce foloseste un tub subt ire, luminat, numit laparoscop, care este introdus in abdomen printr-o mica inci zie la nivelul peretelui abdominal si care este folosita pentru examinarea organ elor abdominale sau genitale interne. Medicul va discuta cu pacientul rezultatul interventiei. Rezultatele testelor de laborator sau a biopsiei, pot fi disponib ile dupa cateva zile de la operatie. Laparoscopia Normal Anormal Organele au forma, pozitia si dimensiunea normala. Nu sunt descoperite chisturi, aderente sau tumori. Nu exista semne de boala (precum endometrioza), inflamatie (precum apendicita) sau infectie. Un organ poate avea forma, dimensiunea sau po zitia anormala. Sunt descoperite chisturi, aderente sau tumori. Apar semne de bo ala (precum endometrioza) sau de infectie. Poate fi descoperita o sarcina ectopi ca. Apare inflamarea unor organe, precum apendicita, colecistita sau boala pelvi na inflamatorie.

Sunt descoperite cicatrici la nivelul organelor interne (precum trompele uterine ). Factorii ce pot influenta acuratetea si rezultatul testului sunt: - obezitatea p oate face laparoscopia dificila - cicatrici datorate unor interventii chirurgica le anterioare pot face laparoscopia dificila sau chiar imposibila - prelevarea u nei cantitati insuficiente de tesut; in cazul in care cantitatea de tesut prelev ata pentru biopsie este insuficienta, rezultatele pot fi neconcludente. De retin ut! - persoanele obeze care nu au avut in antecedente nici o alta interventie ch irurgicala, necesita o incizie mai larga pentru a permite introducerea laparosco pului; aceasta procedura este denumita laparoscopie deschisa - alta procedura (d enumita culdoscopie sau hidrolaparoscopie transvaginala) furnizeaza o vizualizar e mai buna a organelor genitale interne feminine (uter, trompe uterine, ovare); pentru aceasta se practica o incizie la nivelul peretelui vaginal prin care se i ntroduce apoi laparoscopul; culdoscopia inlocuieste cu succes laparoscopia - evi tarea oricaror bauturi carbogazoase pentru 1 2 zile postoperator; astfel se redu ce riscul de aparitie balonarii si a varsaturilor. Imediat dupa terminarea inter ventiei pacientul va fi dus intr-un salon unde va fi supravegheat pana se trezes te din anestezie. In general, durata stationarii in salon este de 1 pana la 4 or e, dupa care acesta va fi externat. Medicul va recomanda pacientului o serie de instructiuni care il vor ajuta in procesul de recuperare. Dupa laparoscopie poat e sa apara balonarea, cateva echimoze (vanatai) si disconfort in jurul inciziilo r.Gazul folosit in timpul interventiei poate sa irite temporar diafragmul. Pot s a apara dureri de umeri la cateva ore dupa procedura. O parte din gazul folosit la interventie se poate infiltra in piele si produce "trosnituri" daca pielea di n zona inciziilor este frecata. Aceasta situatie este inofensiva si dispare de l a sine in cateva zile. Se recomanda consultul medical daca apar: - roseata si ed em (umflatura) pe o zona mare in jurul inciziei - sangerari sau alte secretii la nivelul suturii - febra - dureri abdominale severe - raguseala ce dureaza mai m ult de cateva zile, cu tendinta la agravare. Complicatiile dupa laparoscopie sun t rare, dar pot include: - sangerari de la nivelul inciziei - infectarea zonei c are a fost examinata - lezarea unui organ intern sau a unui vas de sange; aceste a pot duce la o sangerare excesiva (hemoragie) care sa necesite interventia pent ru a fi reparat - decesul datorat anesteziei generale; acest lucru este insa foa rte rar. Exista cateva afectiuni care contraindica, datorita riscului de apariti e a complicatiilor, efectuarea unei laparoscopii, precum: - cancer abdominal - h ernie abdominala - interventii chirurgicale abdominale in antecedente. Laparoscopia este o procedura chirurgicala ce foloseste un tub subtire, luminat, numit laparoscop, ce este introdus in abdomen printr-o mica incizie la nivelul

peretelui abdominal si care este folosita pentru examinarea organelor abdominale sau genitale interne. Aceasta este folosita pentru diagnosticul unor afectiuni precum chisturile, aderentele, fibroamele si infectiile. Cu acest aparat pot fi recoltate si probe de tesut pentru biopsie. De asemenea, acestuia ii pot fi atas ate si alte instrumente, precum foarfecele chirurgical. In timpul laparoscopiei se mai pot efectua si alte proceduri chirurgicale, precum: - indepartarea aderen telor - repararea unei hernii hiatale sau inghinale - efectuarea ligaturii tubar e - indepartarea unor organe precum uterul, splina, vezica biliara (colecistecto mia laparoscopica) sau apendicele (apendicectomia); mai poate fi realizata si in departarea partiala a colonului - diagnosticarea si tratarea bolii inflamatorii pelvine, a unei sarcini ectopice sau a endometriozei. In multe cazuri, laparosco pia elimina necesitatea unei operatii extensive (laparotomie) ce ar necesita o i ncizie mare a abdomenului. Laparoscopia implica riscuri mai mici, este mai putin costisitoare si poate fi efectuata fara a necesita spitalizare. Laparoscopia es te folosita pentru: - evaluarea si eventual indepartarea unor tumori de la nivel ul abdomenului sau pelvisului - diagnosticarea si tratarea unor afectiuni precum endometrioza, sarcina ectopica sau boala inflamatorie pelvina - diagnosticul un or afectiuni ce fac dificila aparitia unei sarcini; aceste afectiuni includ chis turile, aderentele, fibroamele si infectiile; laparoscopia se efectueaza dupa ce testele preliminarii pentru infertilitate au fost neconcludente - efectuarea un ei biopsii - pentru determinarea unor posibile metastaze la nivel abdominal - ef ectuarea ligaturii tubare - rezolvarea unei hernii hiatale sau inghinale - indep artarea unui organ bolnav sau lezat precum vezica biliara, apendicele sau ovarel e. Inainte de realizarea laparoscopiei pacientul va trebui sa semneze un documen t prin care isi da acordul pentru efectuarea acestei investigatii. Medicul va in forma pacientul despre riscurile, modul de realizare si rezultatele procedurii. Pacientul trebuie sa informeze medicul despre: - medicamentele pe care le ia, in special anticoagulante (care subtiaza sangele) - eventuale alergii la medicamen te, inclusiv anestezice - daca are probleme cu sangerarea - daca este sau ar put ea fi insarcinata. Inainte de efectuarea laparoscopiei pacientul: - nu trebuie s a manance sau sa bea pentru cel putin 12 ore; un stomac gol ajuta la prevenirea varsaturilor in timpul operatiei si reduce riscul de aparitie a complicatiilor trebuie sa-si lase bijuteriile acasa; orice bijuterie pe care acesta o poarta t rebuie indepartata inaintea operatiei - trebuie sa-si indeparteze ochelarii, len tilele de contact sau proteza dentara; acestea ii vor fi inapoiate dupa ce inter ventia se incheie - sa-si asigure transportul inapoi la domiciliu dupa terminare a interventiei. Medicul poate recomanda efectuarea unei clisme evacuatorii, cu c ateva zile pana la cateva ore inainte de interventie.

Metode imagistice Computer tomograf (CT) Computer tomograful (CT) foloseste raze X pentru a efectu a imagini detaliate ale structurilor din interiorul organismului. In timpul test arii, pacientul va fi intins pe o masa conectata la scanner-ul computer tomograf -ului, un aparat de dimensiuni mari cu aspectul unui cilindru fara miez. Acesta va trimite impulsuri de raze X prin corpul pacientului. Fiecare impuls dureaza m ai putin de o secunda si formeaza imaginea unei felii subtiri din organul sau zo na studiata. O parte a scanner-ului se poate inclina, fapt ce permite preluarea imaginilor zonei studiate din diferite pozitii. Imaginile sunt memorate intr-un computer. Computer tomograful (CT) poate fi folosit pentru studiul oricarui orga n al corpului ca ficatul, pancreasul, intestinele, rinichi, glande suprarenale, plamani si inima. De asemenea poate studia vasele de sange, oasele si maduva spi narii. O vopsea iodata (substanta de contrast) poate fi folosita pentru a face s tructurile si organele mai usor de observat pe imaginile computer tomograf. Subs tanta de contrast poate fi folosita pentru a studia fluxul sanguin, pentru a gas i tumori sau pentru a cauta alte probleme. Substanta de contrast poate fi admini strata intravenos sau per os (oral), in functie de testul dorit. Imaginile compu ter tomograf pot fi preluate inainte sau dupa administrarea substantei de contra st. Rezonanta magnetica nucleara (RMN) Rezonanata magnetica nucleara este un tes t ce foloseste cimpul magnetic si energia undelor radio pentru a prelua imagini ale oraganelor si structurilor din interiorul corpului. In cele mai multe cazuri rezonanta magnetica nucleara furnizeaza informatii care nu pot fi oferite de al te explorari ca radiografii, echografii sau computer tomograf. Pentru testarea c u rezonanata magnetica nucleara partea din organism ce se doreste a fi studiata este plasata in interiorul unei masini speciale care este, de fapt, un magnet fo arte puternic. Informatiile furnizate de catre aparat pot fi memorate si stocate intr-un computer. Fotografii sau filme ale anumitor expuneri pot fi, de asemene a, efectuate. Uneori se poate folosi si substanta de contrast pentru a oferi ima gini mai clare ale organelor si structurilor studiate. Rezonanata magnetica nucl eara este folosita pentru a descoperi probleme ca hemoragii, tumori, infectii, b locaje, leziuni ale: creierului, organelor interne, glandelor, vaselor de sange sau articulatiilor. Razele X (radiografia) Razele X reprezinta o forma de radiat ie precum lumina sau undele radio, ce pot fi focalizate intr-un fascicul asemana tor unui fascicul luminos. Spre deosebire de fasciculul luminos, razele X pot tr ece prin majoritatea obiectelor, inclusiv prin corpul uman. Cand un fascicul de raze X loveste un film fotografic pe acesta se imprima o imagine. Tesuturile den se din organism, precum oasele, blocheaza (absorb) o mare parte din razele X apa rand albe pe filmul fotografic. Tesuturile mai putin dense, precum muschii sau o rganele, blocheaza mai putine raze X (mare parte din fascicului de raze X trece prin acestea) si apar pe filmul fotografic in nuante de gri. Razele X care trec numai prin aer apar negre pe radiografie.

Ultrasunetele (echografia) Echografia este un test ce foloseste reflectia undelo r sonore pentru a produce imaginea unui organ sau a unei structuri din organism. Aceasta testare nu foloseste raze X sau orice alt fel de radiatie ce se poate d ovedi potential daunatoare. Pentru testarea cu ultrasunete, un gel sau un ulei e ste aplicat pe piele pentru a imbunatati transmitera undelor sonore. Un instrume nt mic, manevrabil manual, denumit transductor, este miscat inainte si inapoi de asupra ariei ce se doreste a fi studiata. Transductorul transmite unde sonore de mare putere (aflate deasupra spectrului auditiv uman) care sunt reflectate inap oi catre acesta. Un computer analizeaza undele sonore si le converteste intr-o i magine afisata ecranul unui monitor. Imaginea produsa de ultrasunete se numeste sonograma, echograma sau scanare cu ultrasunete. Se pot realiza fotografii sau f ilme ale imaginilor ultrasonografice. Ultrasunetele sunt folosite pentru studiul organelor si structurilor care sunt uniforme sau solide (precum ficatul) sau um plute cu lichid (precum vezica biliara, vezica urinara). Structurile mineralizat e precum oasele sau umplute cu aer precum plamanii nu pot fi vizualizate pe sono grame. Mic dictionar de analize medicale, constante biologice (enzime, hormoni, substan te organice, etc.) Amilaza enzima ce activeaza hidroliza amidonului in maltoza si dextrine. Se gase ste o amilaza in saliva (ptialina) si una in sucul pancreatic. Valorile sunt cre scute in pancreatitele acute (analog lipazei pancreatice), oreion (forme neparot idiene), colecistite, calculi biliari, obstructie intestinala. Acid Vanil Mandel ic Urinar - Valori normale: 1.7-7.4 mg/24h. In neuroblastom sau ganglioneuroni p rezinta valori mai mari de 10mg/24h. Intre 26-66 exista certitudine de feocromoc itom. Alaninaminotransferaza (glutam-oxalacetica) TGO, AST - transferare in form a activa, abundenta in miocard. Se foloseste in diagnosticul infarctului de mioc ard (cand creste). Valori normale: 14-50 UI/L. Glutamat Piruvat Transaminaza (tr ansaminaza glutamo-piruvica) TGP, ALTtransferare abundenta in ficat, de unde in cursul hepatic trece in sange la valori mult crescute peste normal: 21-72 UI/L. Gama-Glutamil Transferaza - GGT - enzima a carei dozare in sange permite aprecie rea functiei hepatice si biliare. Concentratia ei este crescuta in hepatita, mai devreme decat a transaminazelor, iar scaderea ei are loc mai lent decat regresi a hepatitei. Este crescuta si in staza biliara, in crize si in unele tumori hepa tice. Valori normale: 8-78 u/l. Creatinfosfokinaza - CPK - enzima musculara care activeaza transformarea creatin inei in creatinfosfat (forma de rezerva energetica). Estecrescuta in infarct mio cardic si in unele miopatii.

Izoenzima MB (CPK- MB) - fractiune izoenzimatica de creatinfosfokinaza, a carei concentratie in sange (exprimata prin procente de izoenzima MB fata de CPK), can d este mai mare de 4% permite diagnosticul de infarct miocardic. Concentratia ei este mai mare la 18 ore dupa necroza. Antistreptolizina "O" (ASLO) - anticorpi care neutralizeaza streptolizina (toxina streptococica), care apare in sange dup a afectiuni streptococice (infectii), in special in reumatism articular acut (RA A). Antistreptokinaza - anticorpi antistreptococici prezenti in ser in urma infe ctiei cu streptococ - hemolitic sau dupa vaccinarea cu STK. Celule Lupice - celul e de lupus eritematos diseminat (Hargraves) care sunt leucocite din seria granul ocitara neutrofila care au fagocitat alte celule. Le gasim in LED. (80-90%) din cazuri , forme de PCE, AR (5-10% din cazuri). Se mai pot gasi in diferite afecti uni infectioase sau hematologice, in mod exceptional in unele hepatite, sclerode rmie. Complement Seric - prezinta valori scazute in LED, artrita reumatoida, glo merulonefrita poststreptococica si valori crescute in boli infectioase si inflam atorii la debut, boli neoplazice, hiperlipoproteinemii primare. Creatinina, Crea tina - substanta azotata prezenta in forma libera sau combinata cu fosforul in m uschi, creier, sange cu rol in procesele metabolice ale contractiei musculare. P rodusul sau de deshidratare interna este creatinina (0.5-1.3 mg/dl). Titrul sau ramane constant atata timp cat factorul renal de eliminare este normal. Creste n u numai in tulburari renale grave ci si in guta, afectiuni hepatice caracterizat e prin distrugerea proteinelor, miopatii. Scade in insuficienta renala cronica. Cantitatea de creatina transformata in creatinina este intr-un raport direct cu masa de tesut muscular din organism; totodata valoarea creatininei variaza numai in functie de eliminarea sa renala, de unde importanta ei in aprecierea unei tu lburari a filtrarii glomerulare. Bilirubina - pigment prezent in bila, ser si fe cale, format in sistemul reticuloendotelial, ce provine din degradarea Hb prin p ierderea Fe. In icter, concentratia creste si apare in urina. Bilirubina Directa (Conjugata) - forma a bilirubinei ce se poate doza direct. Conjugarea are loc i n ficat, bilirubina directa trecand in bila. In serul normal concentratia este m ai mica de 0.2%. O crestere a bilirubinei directe este expresia unei retentii bi liare extrahepatice (coledoc) sau intrahepatice (hepatita). La valori mai mari d e 150 mg/l se produce icterul legat de atingere hepatica (icter cataral, ciroza) sau obstructia cailor biliare. Bilirubina Indirecta (Libera) - forma a bilirubi nei ce nu tranziteaza celulele hepatice, deci inainte de a ajunge in bila. Conce ntratia de 3-6 mg/l este crescuta in icterele hem si in icterul fiziologic al no u-nascutului. La valori mai mari de 15 mg/l intalnim icter prin hemoliza. Acid Uric - este produsul final de degradare a purinelor organismului. Este prez ent in sange unde se poate acumula in unele stari patologice (guta, nefrite, leu cemii tratate, boli infectioase, insuficienta renala cronica, poliglobulie, proc ese insotite de

degradari tisulare) si eliminat prin urina (2.5-7.5 mg/dl). Medicamente ce afect eaza rezultatul sunt: cofeina, derivati salicilici, vitamina C, terapie cu ACTH, cu medicamente antimicotice, hidrocortizon, dupa radioterapie. Variabile fiziol ogice: alimentatie bogata in proteine, efort fizic, menopauza, sex, varsta. Uree a (azotul ureic) - substanta organica sintetizata in ficat, pornind de la amonia c si ajungand in sange . Valori normale.: 0.2-0.4 g/l; se elimina prin urina (Cl earance: 75 mil/min). Concentratia ei poate fi crescuta in hipercatabolismul pro tidic exogen si endogen si scazand in insuficienta renala si cronica, insuficien ta hepatica decompensata. Trigliceridele - esteri ai glicerolului cu 3 molecule de acid gras. Sunt constituente ale uleiurilor si grasimilor alimentare, fiind t ransportori ai colesterolului in sange (80200 mg/dl). Lipoproteine LP - forma no rmala de transport a lipidelor in organism. Plasma contine mai multe feluri de l ipoproteine, care dupa mobilitatea electroforetica se impart in: HDL (cu densita te mare) crescute in ciroza biliara, VLDL (cu densitate foarte mica) si LDL (cu densitate mica) =lipidograma. Colesterol - substanta organica ce intra in compoz itia LP din sange sub forma libera sau ca esteri. Biosinteza sa are loc in toate celulele vii (in ficat si corticosuprarenale). Este transportat in sange de tri gliceride si de LP. Prin oxidare se transforma in acizi biliari. Transporta aciz i grasi nesaturati si participa la sinteza hormonilor steroizi. Depozitele de co lesterol stau la originea ateromatozei, existand pericolul de accidente vascular e. Colesterol LDH - lipoproteine de densitate mare care controleaza depozitarea colesterolului in peretii vasculari. Concentratia sa este scazuta in situatii as ociate cu boala ateromatoasa, imbatranirea, tabagismul, contraceptivele, diabetu l. Este important in determinarea riscului vascular, cu cat este mai mic si deci n u poate asigura protectie, cu atat riscul este mai mare (mai mare de 5 implica r isc crescut la barbati si mai mare de 4.5 presupune risc crescut la femei). Valo rile normale sunt cele de 0.35-0.80 gr/l sau 32-96 mg/dl. Colesterol LDL - lipop roteine de densitate mica, ce contin 50% colesterol. Concentratia este crescuta in caz de hipercolesterolemie familiara. Este important in determinarea riscului de ateromatoza si de accidente vasculare. Valorile normale sunt cele de 3.9-4.9 m mol/l sau 0-130 mg/dl. Colesterol VLDL - lipoproteine cu densitate foarte mica. Proteine Albumine, Globuline - globulinele avand greutate moleculara mai mare de cat a albuminelor. Globulinele sunt alfa globuline (crescute in boli inflamatori i si neoplazice), beta globuline si gama globuline (suport pentru anticorpi). El ectroforeza - metoda de laborator ce permite separarea in camp electric a diferi telor componente ale unei solutii (separarea fractiunilor proteice ale serului, care se deplaseaza cu viteze diferite: albumina 50-60%, alfa 1 globulina 3-4%, a lfa 2 globulina 9-11%, beta 12-14%, gama ) sau imunoglobulinele cu proprietati i munitare: IgG, IgM, IgA, IgD, IgE).15-18% Valori patologice: - nefroza lipoidica (scad albuminele, cresc alfa 2)

- colagenoza (creste gama) - ciroza (scad albuminele, cresc beta si gama) - tube rculoza (creste alfa 2) Imunoelectroforeza - metoda de analiza a componentelor a ntigenice dintr-un lichid biologic prin separarea lor electroforetica si prin pu nerea in evidenta cu ajutorul unor anticorpi specifici prin precipitare. Aglutin inele - substante prezente in unele seruri, capabile sa aglutineze microorganism ele sau globulele rosii ce contin aglutinogenul corespunzator. Grupele sanguine reprezinta o categorie in care se situeaza fiecare persoana dupa varietatea aglu tininelor din sange sau, care ii sunt proprii , fiecare categorie apartinand unu i sistem bine definit. Sistemul clasic al grupelor sanguine eritrocitare (depend ent de aglutininele situate pe globulele rosii) este sistemul ABO, ce cuprinde 4 grupe: A (prezenta de aglutinogen A), B (prezenta de aglutinogen B), AB (ambele aglutinogene) si O (absenta aglutinogenelor). Aloimunizare (Izoimunizare) - Imu nizarea unui subiect printr-un antigen provenit de la alt subiect apartinand ace leiasi specii. Anatoxina - preparat obtinut dintr-o toxina bacteriana (difterica , tetanica, botulinica) prin actiunea formolului si caldurii si care si-a pierdu t puterea toxica, pastrand-o pe cea imunizanta. Aceasta joaca rol de vaccin impo triva maladiilor grave. Antiser - ser ce contine anticorpi obtinuti prin inocula rea unui antigen. ARC (AIDS related complex) - paraSIDA - ansamblul manifestaril or clinice moderate, intermediare ale infectiei cu HIV, care nu sunt atat de gra ve ca cele din SIDA. Formula Arneth - repartizarea leucocitelor dupa numarul de lobuli nucleari. Deviere la dreapta se intalneste cand numarul de PMN este mai m are decat mononuclearele (MN). Deviere la stanga se intalneste cand numarul de P MN este mai mic decat mononuclearele. Vasopresina (ADH) - hormon antidiuretic se cretat de hipotalamus si inmagazinat in lobul posterior al hipofizei. Stimuleaza reabsorbtia apei in rinichi, contractia musculaturii netede. Insuficienta secre torie de vasopresina poate duce la diabetul insipid. Vasopresina reprezinta un m arker in diagnosticul. diabetului insipid si al evaluarii capacitatii de contrac tie a rinichiului. Gonadotrofina - hormon ce actioneaza asupra dezvoltarii si fu nctionarii glandelor sexuale. Sunt gonadotrofine hipofizare (A,B) si gonadotrofi nacorionica (placentara). Gonadotrofina A - hormon secretat de lobul anterior al hipofizei. La femei provoaca maturatia folicului ovarian si a ovulului, la barb ati activeaza spermatogeneza. In urina este reprezentata ca prolanul A. Abrevier e: FSH = hormon de stimulare foliculara. Gonadotrofina B - hormon secretat de lo bul anterior al hipofizei. La femei favorizeaza dezvoltarea corpului galben, la barbati actioneaza asupra celulelor interstitiale ale testiculului stimuland pro ducerea de testosteron. In urina este

reprezentat ca prolanul B. Abreviere: LH, ICSH. Gonadotrofina Corionica = hormon secretat de corion, apoi de placenta in cursul gestatiei. Fiind eliminat prin u rina, el permite diagnosticarea precoce a sarcinii. Abreviere: HCG (gonad. umana corionica). Corticotropina - hormon secretat de hipofiza ce favorizeaza secreti a hormonilor corticosuprarenali, cu exceptia aldosteronului. Abreviere: ACTH. Fi brinogenul - interes practic in depistarea fibrinolizei si supraveghierii corect e a RAA. Valori normale: 200-400 g/l. Valori scazute in: fibrinemie congenitala (rar), insuficienta hepatica grava, fibrinoliza, interventii chirurgicale, leuce mii, neoplasm de prostata si pancreas. Valori crescute in: infectii bacteriene ( RAA), pneumonii diverse. Fier seric (sideremia) - 80-130 g/100ml ser(F), 90-150 g Fe/100 ml ser(B), 60 g la copiii de un an. Valori crescute in: anemia Biermer, an emii si ictere hemolitice, hepatita, hemosideroza, hemocromatoza. Valori scazute in: anemii hipocrome (post hemoragice, feriprive, cloroza), anemia prematurilor , anemii hipocrome din infectii (tumori maligne, tulburari de absorbtie). Lactic dehidrogenaza (LDH) - enzime distribuite in ficat, rinichi, inima, muschi schel etici. Valori normale: 50-400 u/100 ml ser in functie de metoda. Constelatia enz imatica in infarct miocardic: LDH>TGO>TGP. Valori crescute in: infarct miocardic acut (valori maxime la 2-3 zile de la infarct). Valori mult crescute: hepatita cronica, ciroza, pancreatita, infectii pulmonare, anemie Biermer (de 10 ori mai mare ), tumori maligne. In hepatita virala LDH se mentine la valori fiziologice. Lipide totale (aflate in circulatia sanguina si limfatica) - colesterolul, fosf olipidele (lecitina, cefalina, sfingomielina) si trigliceridele. Valori normale: 600-800 mg%. Variabile fiziologice: in timpul sarcinii si dupa mese. Valori cre scute in afectiuni de origine: renala (sindromul nefrotic), hepatita (ciroza la inceput, icter prin retentie), pancreatica (diabet, pancreatita acuta), tiroidia na , mixedem, suprarenaliana, hipercorticism, stress psihic, dislipoidoze, malad ii arteriale (aterom, arterita, coronarita). Magneziu - prezinta un interes cres cut in ultimii ani, urmarindu-se paralel cu calcemia in starile de hiperexcibili tate neuro-musculara si insuficienta renala severa. Magneziu seric la adulti: 35 mg/100 ml ser, copii sub 10 ani - 1.6-2.4 mg/100 ml. Valori crescute in: hiper tiroidii, insuficiente renale severe, ciroze grave. Valori scazute, paralele cu calcemia in: tetanii, rahitism, nefroza lipoidica, mixedem, la copii mai frecven t intalnita (diaree, tulburari de absorbtie intestinala). Materialul examinat Elemente fungice observate Boala provocata Vaginita cu candi da Candidoza mucoasei bucale Secretie vaginala Exudate din cavitatea bucala Pseudomicelii numeroase, cu celule rotunde, inmugurite Celule rotunde, inmugurit e si foarte abundente pseudomicelii

Sputa Grunji (din puroi) Celule bronsice, inmugurite si foarte abundente pseudomicelii Negri: filamente g roase, septate, inglobate intr-o sb. Amorfa. Alb-galbui: filamente subtiri, nese ptate, ramificate cu coroana radiara de elemente in forma de maciuca (Actiomyces Israeli) Candidoza pulmonara Micetom cutanat fungic Actinomicoza Papiloma virus uman (HPV) - testare Virusul Papiloma uman (HPV = Human Papilloma Virus) este cauza aparitiei verucil or (negi), inclusiv a celor genitale si poate determina modificari canceroase la nivelul cervixului uterin. HPV se transmite prin contactul direct. Exista mai m ult de 100 de tipuri de HPV. Unele tipuri de HPV determina verucile genitale. La femei, anumite tipuri de HPV cresc riscul de cancer cervical. In unele cazuri, unicul semn al infectarii femei cu HPV este un rezultat anormal la testul Papani colau. Alte tipuri de HPV determina verucile comune, plantare (filiforme sau pla te) si in rare cazuri veruci genitale. Aceste tipuri de veruci nu sunt canceroas e. Nu exista nici un fel de tratament care sa vindece (elimine) infectia cu HPV. In cele mai multe cazuri, verucile dispar fara tratament in aproximativ 2 ani. Cu toate acestea, tratamentul grabeste disparitia verucilor. Cu sau fara tratame nt, HPV ramane cantonat in organismul uman, astfel ca verucile pot reaparea. Tes tul pentru HPV Testul pentru HPV se face pentru a depista infectia cu HPV si pen tru a determina tipul de HPV prezent, prin determinarea materialului genetic (AD N) al HPV. La fel ca si testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin anali za unei probe de secretii prelevate de la nivelul cervixului. La femei, tipurile de HPV cu risc cancerigen crescut (cum ar fi tipurile 16, 18, 31 si 45) pot det ermina modificari la nivelul celulelor cervixului care pot fi vazute la testul P apanicolau. Aceste modificari pot disparea de la sine, fara tratament. Cu toate acestea, unele dintre aceste modificari pot avansa si pot determina cancerul cer vical. De ce se face testul pentru HPV? Testul HPV trebuie facut atunci cand tes tul Papanicolau este anormal. El determina daca unul sau mai multe dintre tipuri le de HPV cu risc cancerigen crescut a determinat modificarile testului Papanico lau. Celule cervicale modificate minor sunt denumite celule scuamoase atipice. I n cazul in care testul HPV detecteaza tipuri de HPV cu risc cancerigen crescut, se recomanda colposcopia sau biopsia cervicala. In ce consta pregatirea pentru t estul HPV? Inainte de efectuarea testului sunt interzise dusurile vaginale, folo sirea tampoanelor intravaginale sau medicamentelor cu administrarea vaginala pen tru cel putin 48 de ore. Programarea testului nu se face in perioada menstruatie i, deoarece celulele sangvine pot interfera cu rezultatele testului. Cel mai bun moment pentru efectuarea testului este la 8-12 zile de la ultima menstruatie. V ezica urinara trebuie golita chiar inaintea efectuarii testului, atat pentru

confortul pacientului cat si pentru o examinare mai buna. Pacientul trebuie sa s emneze un act de acord asupra testului. Inaintea testului, medicul explica pacie ntului necesitatea testului, riscurile lui, tehnica efectuarii si posibilele rez ultate. Tehnica efectuarii testului Testul HPV poate fi facut de catre: MeMedicu l ginecolog MeMedicul internist MeMedicul de familie MeMedicul urolog Pentru efe ctuarea testului, pacienta se va dezbraca pana la talie, se va intinde pe spate pe masa ginecologica, cu picioarele departate, ancorate pe niste suporti special i. Astfel, medicul poate examina zona genitala si vaginul. Medicul va introduce in vagin un instrument numit departator, care departeaza peretii vaginului, perm itand examinarea vaginului si a cervixului. Medicul va folosi un betisor cu un c apat invelit in bumbac sau o spatula mica de lemn pentru a colecta probele de ce lule cervicale. Celulele sunt colectate atat din partea vizibila a cervixului ca t si din zona de deschidere a acestuia (canalul endocervical). Probele sunt apoi introduse in niste tuburi colectoare si trimise laboratorului de analize. Testu l HPV poate fi facut de asemenea, pe o proba de celule recoltate pentru testul P apanicolau, daca aceasta a fost facut printr-o anumita tehinca, denumita test Pa panicolau pe baza de lichid. Aceasta tehnica consta in colectarea celulelor de l a nivelul cervixului cu ajutorul unei periute rotative din plastic. Probele sunt puse intr-un recipient ce contine o anumita solutie si trimise laboratorului pe ntru analizare. Prin efectuarea testului HPV din probele pentru testul Papanicol au este eliminata necesitatea unei noi prelevari de probe. Este neplacut testul HPV? Momentul introducerii departatorului poate produce disconfort pacientei, in special daca vaginul este sensibil si iritat sau daca este ingust. De asemenea, pacienta poate simti o presiune in momentul in care probele sunt colectate. Ris curi Testul HPV nu are nici un risc asupra sanatatii persoanei examinate. In une le cazuri, este posibil ca testul sa fie repetat, ceea ce ar putea cauza anxieta te persoanei in cauza. Ce se poate intampla dupa prelevarea probelor? Procedura de prelevare a porbelor pentru testul HPV are cateva efecte "adverse": - se pot produce sangerari vaginale usoare sau niste scurgeri de culoare gri. In aceste s ituatii se pot folosi absorbante pentru a nu pata lenjeria - trebuie evitate spa laturile vaginale si contactele sexuale pentru o perioada de timp pe care o reco manda medicul specialist care efectueaza testul. Rezultate Testul HPV se face pe ntru a depista infectia cu HPV si tipul de HPV prezent. In general, rezultatele testului HPV sunt disponibile in 1-2 saptamani. Rezultatele testului sunt : NORM AL HPV nu este prezent. ANORMAL HPV este prezent. In cazul in care tipul de HPV este unul dintre cele cu risc cancerigen crescut, care indica ca persoana in cau za are un risc crescut de a avea deja modificari precanceroase ale celulelor cer vicale, medicul specialist va recomanda in continuare colposcopia si/sau biopsia .

Care sunt factorii care pot scadea acuratetea testului HPV? Factorii care pot in terfera cu rezultatele testului si cu acuratetea rezultatelor includ: - spalatur ile intravaginale, folosirea tampoanelor interne si a cremelor vaginale in ultim ele 48 de ore dinaintea efectuarii testului - probele insuficiente de celule cer vicale - menstruatia - tratamentul cu Digoxina sau Tetraciclina. De retinut! Tes tul HPV nu este utilizat de rutina pentru diagnosticarea verucilor genitale. Est e folosit pentru a evalua daca rezultatul anormal al testului Papanicolau este d eterminat de unul dintre tipurile cu risc cancerigen crescut de HPV. Un test HPV pozitiv nu indica prezenta cancerului cervical. El indica prezenta unuia sau ma i multor tipuri de HPV cu risc cancerigen crescut, ceea ce creste riscul de a av ea modificari precanceroase ale celulelor cervicale. Medicul specialist va recom anda examinarile necesare, cum ar fi colposcopia sau biopsia, pentru a determina prezenta celulelor precanceroase. Testul HPV are o fiabilitate crescuta pentru a depista prezenta HPV. Cu toate acestea, testul HPV are o fiabilitatea scazuta pentru a identifica corect atunci cand HPV nu este prezent. Testul HPV poate ave a rezultate fals-pozitive. Testul HPV este efectuat doar la femei. Momentan, tes tul HPV pentru barbati este in curs de cercetare. Vaccinurile impotriva diferite lor tipuri de HPV, in special al celor care pot cauza cancer cervical, sunt in c urs de cercetare si exista sperante de a fi disponibile in curand. Prescurtari si termeni folositi de catre laboratorul de analize medicale Majoritatea termenilor care se gasesc intr-un buletin de analize medicale isi au originea in limba greaca. Acesti termeni se folosesc fie simpli, fie mai ales s ub forma combinata de prefixe si sufixe. Pentru a ajuta la o mai buna intelegere si memorare a acestor termeni precum si la o pronuntare corecta a lor, redam ma i jos cativa din acesti termeni, care provin din limba greaca si care sunt utili zati in limba romana. Cito = celula. Exemple: leucocite (celule albe), eritrocit e (celule rosii), examen citologic (examen al celulelor), monocite (celule cu un singur nucleu) Eritro = rosu. Exemple: eritrocite (celule rosii), eritrocitoza (numar crescut de celule rosii). Grama = descriere, inregistrare. Exemple: hemog rama (numaratoarea celulelor din sange), leucograma (numaratoarea globulelor alb e). Gluco, glico = dulce. Exemple: glucoza, glucide (substante dulci, zaharoase), gl icemie (zahar in sange), glicozurie (zahar in urina).

Hemo, hem, hemato = sange. Exemple: hematologie (stiinta care studiaza sangele), hemoragie (scurgere de sange), hematocrit (separarea sangelui), hematurie (sang e in urina). Sufixul emie se foloseste pentru a indica prezenta unei substante in sange. Exemple: glicemie (zahar in sange), colesterolemie (colesterol in sange), lipidemie (grasimi in sange), calcemie (calciu in sange). Hiper = mai mult,pest e normal. Exemple: hiperglicemie (zahar crescut in sange), hipercolesterolemie ( colesterol crescut in sange). Hipo = mai putin, sub normal. Exemple: hipoglicemi e (zahar scazut in sange), hipocalcemie (calciu scazut in sange). Leuco = alb. E xemple: leucocite (celule, globule albe), leucocitoza (numar crescut de celule a lbe), leucociturie (celule albe in urina). Lipide = grasimi. Exemple: lipidemie (grasimi in sange), lipidograma (inregistrarea compozitiei lipidelor). Uro, urie = urina. Exemple: urobilinogen (pigment urinar), urocultura (cultivarea bacteri ilor din urina). Sufixul "urie" se utilizeaza pentru a indica prezenta unei subs tante in urina, astfel: hematurie, leucociturie, glicozurie, calciurie (prezenta de sange, leucocite, zahar, respectiv calciu in urina). Pentru reducerea timpul ui necesar scrierii, ca si pentru economisirea de spatiu dintr-un buletin de ana liza, unii termeni care privesc analizele medicale se utilizeaza uneori sub form a prescurtata astfel: A/G = albumina/globulina (raport A/G) Ag Au = antigen Aust ralia ALAT = alanin aminotransferaza (vezi TGP) ASAT = aspartat aminotransferaza (vezi TGO) ASLO = antistreptolizina O (anticorp) AVM = acid vanil mandelic (hormo n in urina) B = bazofil (celula sanguina) BSF = vezi BSP BSP = bromsulphaleina ( test hepatic) Ca = calciu CK = creatinkinaza (vezi CPK) CPK = creatifosfokinaza (enzima) 17-CS = 17-cetosteroizi (hormoni in urina) 17-HS = 17-hidroxisteroizi ( hormoni in urina) DM = debit pe minut (de urina) E = eozinofil (celula sanguina) FA = fosfataza alcalina (enzima) FCH = frotiu citohormonal (preparat celular) H = hematie, globula rosie sau eritocit HA = hemaglutinare (metoda de analiza) Hb = hemoglobina (pigment sanguin) IDR = intradermoreactie (reactie care se face p e piele) Ig = imunoglobuline: Ig G, Ig M, Ig A (anticorpi) K = kaliu, potasiu

L = limfocit (celula sanguina), leucocit (globula alba) LCR = lichid cefalorahid ian LDH = lactat dehidrogenaza (enzima) M = monocit (celula sanguina) mEq = mili -echivalent (unitate de masura) Mg = magneziu ML = Mac Lagan (unitate de masura pentru analiza "timol") Mol = molar N = neutrofil (celula sanguina) Na = natriu, sodiu P = fosfor PCR = proteina C reactiva RBW = reactie Bordet-Wassermann RFC = reactie de fixare a complementului Rh = Rhesus (factor sau grup sanguin) SGOT vezi TGO SGPT vezi TGP Tb = tuberculina TC = timp de coagulare TH = timp Howell TGO = transaminaza glutamat oxalacetica (enzima) TGP = transaminaza glutamat pir uvica (enzima) TQ = timp Quick TS = timp de sangerare U = unitate UB = unitate B odanski (pentru fosfataza) UF = unitate fotometrica UI = unitate internationala UW = unitate Wohgemuth (pentru amilaza) V = volum VDRL = prescurtare din limba e ngleza (analiza de sifilis) VG = valoare globulara (relativ la globulele rosii) VMA vezi AVM VSH = viteza de sedimentare a hematiilor Proteina C Reactiva (PCR) Nu exista indicatii si recomandari speciale in vederea pregatirii pentru efectua rea testului. Pacientii sut totusi sfatuiti sa discute cu medicul si sa insiste sa le fie explicate pe intelesul lor necesitatea de realizare a testului, felul in care se va realiza acesta, eventualele complicatii si rezultatele. Orice nela murire trebuie comunicata medicului curant, acesta avand obligatia sa linisteasc a toate temerile pacientului. In general punctiile venoase nu asociaza riscuri d eosebite, procedura fiind relativ simplu de efectuat (daca specialistul are expe rienta, iar venele pacientului sunt de buna calitate, au pereti elastici si neco labati). In unele situatii pot sa apara si incidente, cum ar fi : -Dezvoltarea u ni mic hematom la locul punctiei. Riscurile sunt insa minime daca pacientul apli ca un tampon cu vata si tine apasat cateva minute -Flebita locala (inflamarea pe retelui venos). Aceasta se amelioreaza daca se aplica, de cateva ori pe zi, comp rese calde pe zona respectiva -Hemoragie continua- apare in special in cazul pac ientilor cu tulburari ale coagularii sau in cazul celor aflati sub

tratament anticoagulant (cu medicamente de tipul aspirinei, warfarinei) sau trat ament fibrinolitic. Pacientii cu astfel de probleme sunt sfatuiti sa isi informe ze medicul inainte de a li se efectua punctia. Alte incidente includ necesitatea de realizare de punctii multiple pentru recoltarea (in special daca venele nu s unt usor accesibile), ameteli sau chiar lipotimii ale pacientului. Nivelul PCR s e determina in urmatoarele situatii : -Pentru monitorizarea pacientului postoper ator (detectarea din timp a unor complicatii infectioase ale plagii). PCR creste in mod normal, in absenta unui proces patologic, la 2-6 ore de la interventia c hirurgicala, si scade pana la 3 zile. Daca se mentine crescuta mai mult de 3 zil e, pacientul trebuie investigat temeinic deoarece exsita riscul prezentei unei i nfectii in organism. -Pentru identificarea precoce a infectiilor, bolilor inflam atorii, neoplaziilor cum ar fi limfoamele (neopalzii ale nodulilor limfatici), b olilor de colagen, cum este lupusul eritematos sistemic, vasculitelor de tipul a rteritei cu celule gigante, bolilor inflamatorii intestinale, osteomielitelor (i infectii ale osului) -Pentru monitorizarea raspunsului organismului la tratament , in special cele antineoplazice sau antiinflamatoare. PCR creste brusc si la fe l de brusc revine la normal in cazul in care organismul pacientilor raspunde fav orabil la tratamentul instalat. Exista si un tip special de test, PCR inalt sens ibil. El este indicat insa doar unei anumite categorii de pacienti- cei cu probl eme cardiace si factori de risc pentru aparitia unor astfel de probleme. Acets t est poate furniza informatii cu valoare predictiva referitoare la riscul de apar itie a evenimentelor cardiace (infarct miocardic). Principiul testului este acel a ca procesele inflamatorii acute lezeaza endoteliul vascular (stratul fin de ce lule care captuseste suprafata interna a vaselor) si creeaza conditii favorabile aparitiei unui atac ischemic. Deoarece nivelul PCR poate fi crescut datorita un ui numar mare de factori, nu se poate afirma cu exactitate ca exista o cardiospe cificitate, chiar daca o concentratie de peste 2,4 mg/dl a fost asociata cu un r isc dublu de aparitie a unor evenimenete coronariene, comparativ cu o concentrat ie de sub 1 mg/l. Totusi, specialistii sunt inca rezervati in a corela valorile PCR cu probabilitatea pacientilor de a suferi un infarct miocardic. PCR este o s ubstanta care se gaseste in plasma. Pentru determinarea concentratiei ei medicul va trebui sa recolteze o proba de sange. Recoltarea implica : -Localizarea unei vene superficiale din care se va recolta sangele (de cele mai multe ori cele ma i accesibile sunt venele de la nivelul antebratului sau fetei dorsale a mainilor ). -Plasarea unui garou deasupra zonei din care se va recolta. Astfel se va bloc a curgerea sangelui pentru o scurta perioada de timp. Vena se umple cu sange, is i mareste dimensiunile si poate fi abordata mult mai usor. -Zona de punctie este dezinfectata cu alcool sanitar sau cu un alt antiseptic -Se introduce usor acul in vena si se recolteaza cantitatea necesara de sange. Acul are atasat la capat ul extern o seringa sau un tub ai carui pereti au substante anticoagulante. -Can d tubul este aproape plin se desface garoul pentru a repermeabiliza circulatia. -La sfarsit se trage rapid acul iar peste zona punctionata se plaseaza un tampon de vata cu alcool sanitar. Se tine apasat timp de cateva minute pana cand se op reste sangerarea. Recoltarea probei se poate face mai greu sau mai usor in funct ie de calibrul venelor pacientului, acestea diferind foarte mult de la individ l a individ. Cum simte pacientul procedura

Exista posibilitatea ca aceasta procedura sa creeze un anumit disconfort pacient ului : garoul poate fi prea strans, iar la introducerea acului in vena se simte o usoara intepatura (intensitatea ei variaza in functie de pragul dureros al fie carui pacient). In urma recoltarii sangelui se va determina concentratia exacta a PCR, in maxim 24 de ore. Valorile normale variaza foarte mult in functie de fi ecare laborator. In conditii bazale, in absenta vreunui proces acut in organism, nivelurile de PCR nu sunt detectabile. Se accepta ca normal un PCR intre 0- 1.0 mg/dl sau sub 10mg/l. Orice determinare ce depaseste aceste valori este sugestiv a pentru o inflamatie acuta sau infectie si pacientul trebuie investigat. PCR in alt sensibil poate avertiza cu privire la un risc de aparitie a unor evenimente cardiace in viitorul pacientului. In ciuda faptului ca nu exista o corelatie exa cta intre valorile PCR si risc, se considera ca pacientii cu un PCR sub 1mg/dl a u cel mai scazut risc coronarian, cei cu PCR intre 1- 3mg/dl au un risc mediu, i ar cei cu PCR bazal (in absenta unei inflamatii/ infectii demonstrate si evident e din punct de vedere clinic) de peste 3mg/dl au cel mai mare risc de aparitie a problemelor cardiace coronariene (inclusiv infarct miocardic acut). Exsita o se rie de boli sau medicamente care modifica nivelul PCR, de aceea rezultatele test ului trebuie interpretate in context clinic si analizate doar de catre medicul c urant, acesta fiind cel care cunoaste pacientul si istoricul sau medical cel mai bine. Cele mai frecvente boli in care PCR este crescut sunt : bolile tesutului conjunctiv (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poliartrita), tuberculoza, pneumonii, orice tip de infectie, infarctul miocardic acut, boala inflamatorie i ntestinala, diverse neoplazii, dar si multe altele. Rezultatele testului pot fi neconcludente intr-o serie de situatii, cum ar fi : -Efectuarea unor activitati fizice intense anterior recoltarii probei -Administrarea de anumite medicamente precum anitconceptionale orale, antiinflamatoare nesteroidiene (cum este aspirin a sau ibuprofenul), corticosteroizi, hipolipemiante (statine), tratamentul hormo nal de orice tip. -Existenta unui dispozitiv contraceptiv intrauterin -Sarcina Obezitatea. Datorita acestei observatii, specialistii nu recomanda si nu efectue aza testul (determinare PCR) pacientilor care se afla in oricare din grupele ami ntite. Deretinut ! Testul inalt sensibil de determinare a PCR poate oferi inform atii cu privire la posibiliattea existentei unui episod coronarian in viitorul p acientului, insa nu este un test foarte exact. El devine util daca informatiile oferite sunt analizate si corelate cu altele, cum ar fi determinarea colesterolu lui, in special a fractiunii LDL. Aceste teste pot sa ofere o imagine mai genera la asupra riscului coroarian al pacientului decat simpla determinare a PCR. Un n ivel ridicat al PCR anterior efectuarii unei interventii chirurgicale poate fi u n factor de prognostic referitor la aparitia unei infectii postoperatorii. De ac eea se recomanda efectuarea acestui test anterior tuturor interventiilor si proc edurilor invazive. Analizarea periodica a PCR poate fi utila in monitorizarea ra spunsului la tratamentul antiinflamator, antineoplazic sau, dupa caz, antiinfect ios. Desi PCR este crescuta in majoritatea bolilor tesutului conjunctiv, ea pot fi in limite normale in unele cazuri de poliartrita reumatismala si chiar lupus (acesta lucru nu a fost inca pe deplin explicat). Deci, un nivel normal al PCR n u exclude o inflamatie. Un PCR crescut, in absenta unor semne si simptome clince de infectie poate fi indicator pentru alte procese patologice (nu doar simple i nflamatii), cum ar fi degenerarea

maculara sau chiar cancere de colon. Acesti pacienti trebuie investigati suplime ntar pentru a se identifica din timp o problema ce poate fi destul de grava. Pro teina C reactiva este o proteina plasmatica sintetizata de ficat si de adipocite (celulele grase ale organismului) numita de specialisti proteina de faza acuta deoarece apare in cadrul proceselor inflamatorii acute. Este un marker al inflam atiei organsimului, nivelul ei creste foarte mult in cadrul acestor situatii. Te stele paraclinice care sunt realizate pentru a determina concentratia acestei pr oteine sunt teste hematologice foarte utile clinicianului si care nu sunt grevat e de complicatii importante pentru pacient. PCR creste in infectii, dar si in ac utizari ale unor boli cronice sau la debutul unor boli ce in timp se vor cronici za. Proteina incepe sa creasca la 6 ore de la debut si atinge un maxim la 48 de ore. Nivelul ei (reflectat prin concentratia serica) este influentat de rata de producere a acesteia de catre ficat. Cu exceptia insuficientei hepatice nu exist a alti factori care sa interfere cu productia normala a PCR. Desi concentratia P CR este un indicator important al unei inflamatii, ea nu da nici un fel de infor matii cu privire la localizarea procesului inflamator. Pentru a se stabilii surs a inflamatiei trebuie sa se realizeze investigatii suplimentare. Punctia trofoblastica Metoda invaziva de diagnostic - Intre saptamana 10 si 12 este momentul optim, in rest apar procente mari de av ort. - Sub 9 saptamani avort spontan 13% din cazuri. - Intre 9-11 saptamani 4% a vort spontan. - Dupa 12 saptamani 12% pierdere fetala. - Infectii vaginale sau c ervicale manifeste. - Spasm vaginal. - Distorsiuni anatomice severe. Punctia tro foblastica este cunoscuta mai ales sub denumirea din limba engleza de Chorionic Villus Sampling (CVS). Mai putin cunoscut este faptul ca a fost introdusa pentru prima data in China (1975) pentru determinarea foarte precoce a sexului copilul ui. Are drept principiu extragerea cu ajutorul unui cateter foarte fin a unui fr agment de tesut trofoblastic (corion sau viitoarea placenta) care va fi cariotip at ulterior. - Exista doua modalitati de abordare a tesutului trofoblastic: cale a transabdominala si calea transcervicala. - Calea transcervicala foloseste un c ateter care este introdus prin orificiul cervical si patrunde pana la nivelul ma rginii corionului (trofoblastului), fara a se leza membranele (corionica sau amn iotica). Totul se face sub ghidaj echografic. - Calea trans abdominala foloseste un ac de calibrul 22 care ajunge tot sub control ultrasonografic in zona corion ului frondos. (viitoarea placenta) de unde se aspira. Studii citogenetice in caz ul cand rezultatele la triplul test, testul quadruplu sau la testul integrat ind ica un risc crescut de trisomie 21, trisomie 18. Antecedente in familie sau copi i cu defecte cromozomiale. Avorturi spontane recurente. Translocatii echilibrate la unul dintre parinti. Varsta materna inaintata.

La cerere. Se mai pot face si alte tipuri de determinari (moleculare, biochimice ). Complicatii: - Avort spontan. - Corioamniotita. - Sensibilizare Rh. - Ruptura tr ofoblastica cu hemoragie. Dificultati: - Culturi celulare corecte in 98% din caz uri. - Succesul procedurii cu prelevare adecvata de tesut 95% din cazuri. Recoltarea produselor biologice pentru analize (recoltarea urinei, a sangelui, a materiilor fecale, a secretiilor) Recoltarea urinei Pentru precizarea diagnosticului, medicul consultant recomanda aproape totdeauna si un examen de urina. Analiza urinei se face nu numai in bol ile aparatului urinar ci si in bolile altor organe. Recoltarea urinei se poate f ace atat la nivelul laboratorului cat si la domiciliu. In raport cu analiza soli citata se recolteaza fie urina de dimineata, fie urina din 24 de ore. Persoanele indiferent de sex, care recolteaza urina la domiciliu, in vederea analizelor cu rente, trebuie sa respecte urmatoarele indicatii: - Recipientul (borcanul sau st icla) in care se recoltaza urina sa fie perfect curat, spalat cu apa si soda si apoi clatit cu apa multa. Sticlele nespalate in care au fost bauturi alcoolice, otet, ulei, sucuri de fructe, ape minerale, siropuri, medicamente, detergenti po t sa falsifice rezultatele analizelor. Se intelege ca si dopul sticlei trebuie s a fie curat, fara urme de substante chimice. - Se va recolta urina proaspata de dimineata, imediat dupa desteptare, direct in recipient. Cantitatea minima neces ara de urina este de 100 ml. Nu are importanta faptul daca o persoana a mai urin at in timpul noptii. - Pe sticla se va lipi o eticheta cu numele bolnavului si v arsta. - Daca medicul suspecteaza o infectie urinara, recomanda bolnavului sa fa ca o urocultura. In aceasta situtatie, urina se va recolta tot dimineata in cond itii de sterilitate, intr-un vas steril procurat de la laborator, iar in lipsa a cestuia, intr-o sticla de 100 ml care a fost dezinfectata impreuna cu dopul sau prin fierbere timp de 30 minute. Inainte de urinare se va face o toaleta a organ elor genitale cu apa si sapun pentru indepartarea eventualilor microbi. Tot in a cest scop se recomanda ca urina sa se recolteze numai dupa ce prima parte a urin ei, care a spalat canalul urinar, a fost aruncata la closet. In cazul in care este necesara recoltarea urinei din 24 ore se va proceda astfel : se goleste vezica urinara, dimineata la ora 6. Incepand de la aceasta ora, se recolteaza toata urina pana a doua zi la ora 6. Pentru a nu se pierde din cantit atea de urina se recomanda sa se urineze separat, inainte de scaun. Se masoara a poi volumul urinei

din 24 de ore si se noteaza. Apoi se amesteca urina (in cazul in care a fost rec oltata in mai multe sticle) se agita si pentru laborator se opreste numai o cant itate de 100200 ml, iar restul se arunca. - Cand persoana care colecteaza urina lucreaza, este elev sau student, urina din 24 de ore se poate recolta intr-o zi de repaus. - Copii mici care nu pot urina direct in sticla, vor urina numai in o lita de noapte sau intr-un borcan care a fost sterilizat mai intai prin fierbere . Apoi urina va fi pusa intr-o sticla sterila care va fi adusa la laborator. - P e timpul recoltarii urina se va tine la rece iar vara se va pastra la frigider, pentru a nu se altera. Cand cantitatea de urina este mai mare de un litru, se va recolta in mai multe sticle sau intr-un borcan mai mare. - Femeile vor specific a daca urina a fost recoltata in perioada menstruala sau daca au utilizat ovule cu medicamente cu 24 de ore inainte de analiza. - Se va comunica laboratorului d aca bolnavul este sub tratament si ce medicamente a folosit. - Inainte de analiz e cu circa 24 ore nu se vor consuma cantitati mari de lapte sau derivate din lap te care tulbura urina si produc o crestere a calciului din urina. De asemenea, p ersoanele care urmeaza un regim fara sare trebuie sa comunice laboratorului pent ru a se cunoaste de ce cantitatea de sare din urina este scazuta. - Nu se va tra nsporta urina la laborator in borcan fara capac sau cu capac neinchis ermetic, d eoarece exista riscul scurgerii de urina si contaminarii altor persoane cu micro bi sau virusuri prezente in urina. In situatia in care unele persoane nu pot uri na, la indicatia medicului, urina se poate recolta cu ajutorul unei sonde de cau ciuc numai de catre personalul medical. Recoltarea sangelui Sangele se recolteaz a, de obicei, in spital sau policlinica dar poate fi recoltat si la domiciliu de catre un cadru medical daca situatia o cere. S-a demonstrat ca unele analize su nt influentate de alimentatie, altele nu. Deoarece nu se cunoaste ce fel de anal ize sunt indicate de catre medic, se recomanda ca recoltarea sangelui sa se faca pe nemancate. Seara se va manca mai devreme si putin, fara grasimi, caci o alim entatie bogata in grasimi produce o tulbureala a serului, fenomen care poate fal sifica rezultatele analizelor. Persoanele care obisnuiesc sa manance dimineata e ste bine sa-si ia cu ele un pachetel cu alimente pentru a manca imediat dupa rec oltarea sangelui. Nu se recomanda efectuarea analizei de sange la persoanele car e vin de la distante mari cu trenul sau masina, obosite, nedormite, nervoase; in aceste situatii rezultatele analizelor pot prezenta abateri de la normal. Cand sangele este recoltat la distante mari de laborator (dispensare comunale, santie re, etc.) va fi expediat in aceeasi zi la laborator sau se va pastra la frigider pana la expediere. Transportul sangelui se va face in flacoane sau eprubete ast upate bine cu dopuri de pluta sau de cauciuc, nu cu dopuri de vata, care pot abs orbi tot sangele. Flaconul cu sange nu va fi agitat, deoarece se pot distruge gl obulele rosii. Recoltarea materiilor fecale Analiza materiilor fecale este indic ata pentru descoperirea bolilor digestive de natura microbiana (febra tifoida, d izenterie, intoxicatie alimentara etc.) sau de natura parazitara (oua de parazit i intestinali), precum si pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor. Recoltarea materiilor fecale pentru analiza oualor de paraziti se face in recipi ente speciale, primite de la laborator. In lipsa acestora, se pot recolta in rec ipiente sau vase din material plastic, sticla sau material, bine spalate si bine inchise cu capace sau dopuri. Sunt bune cutiile din material plastic

sau sticlele ramase de la medicamente. Nu se vor recolta materii fecale in cutii de carton, cutii de chibrituri, etc. intrucat exista riscul infectarii persoane lor care transporta si prelucreaza aceste materiale. Vor fi recoltate materii fe cale proaspete, emise dimineata. Daca nu este posibil (mai ales la copii), produ sul se va recolta si seara si va fi pastrat la rece pentru a nu fermenta. (Nu se vor pastra materiile fecale in frigider caci exista riscul infectarii alimentel or). Din scaunul proaspat, eliminat la closet pe o hartie sau pe un carton curat , cu o lopatica de lemn sau de material plastic, se recolteaza cateva grame (cat un degetar) de materii fecale si se depun in recipientul pregatit dinainte. La copii mici, materiile fecale se vor recolta din oala de noapte care in prealabil a fost bine spalata. In caz de constipatie, materiile fecale se vor recolta dup a luarea unui purgativ usor (laxativ). Se va avea grija ca materialele fecale sa nu se amestece cu apa sau urina. Dupa ce pe recipient se va nota numele bolnavu lui si varsta, se va ambala in hartie si va fi transportat cat mai repede la lab orator. Este indicat ca fiecare persoana, mai ales in caz de boala, sa observe s i aspectul scaunului: daca este colorat si ce culoare are, sau daca este necolor at, albicios, daca are urme de sange etc. In cazul in care in scaun se observa v iermisori sau fragmente suspecte de viermi intestinali acestia vor fi recoltati cu o pensa si introdusi intr-un vas de sticla sau de material plastic prevazut c u capac care se inchide ermetic. Pentru ca acesti paraziti sa nu se usuce si sa se altereze, se va turna peste ei spirt sanitar, apa de colonie sau apa sarata s i dupa aceea vor fi transportati la laborator. Nu se vor transporta parazitii in hartie, in vata, deoarece exista pericolul de infestare a persoanelor care exec uta analizele. Cand bolnavului i se recomanda coprocultura (cercetarea microbilo r din scaun) el va solicita un recipient special, sterilizat, de la laborator. R ecoltarea materiilor fecale se va face ca si pentru ouale de paraziti. Nu se va utiliza insa nici un medicament (antibiotice, sulfamide, Mexaform, etc.) inainte de analiza care ar putea distruge microbii din scaun. La recoltarea materiilor fecale pentru cercetarea sangelui (hemoragii oculte) sau pentru cercetarea diges tiei alimentelor bolnavul va urma un regim alimentar special, recomandat de medi c si nu se va lua nici un medicament cu 24 de ore inainte de analiza. Analiza ma teriilor fecale este obligatorie pentru urmatoarele categorii de persoane: cele care lucreaza in sectorul alimentatiei publice, copii care merg la gradinite, cr ese, bolnavii care au suferit de boli infectioase digestive (febra tifoida, dize nterie, holera etc.), calatorii care au sosit din tarile in care exista boli inf ectioase digestive. Recoltarea secretiilor Recoltarea secretiilor (oculare, naza le, bucale, vaginale, ale canalului urinar, etc.) se face, de obicei, in laborat or. In acest scop, bolnavul trebuie sa stie urmatoarele: - nu se va incepe nici un tratament intern sau extern cu antibiotice inainte de recoltarea secretiilor. - de asemenea, in ziua recoltarii nu se vor face spalaturi, gargara sau irigati i cu substante dezinfectante care ar putea distruge temporar microbii din secret iile respective. - secretia uretrala (a canalului urinar) se recolteaza in labor ator inainte de urinarea de dimineata, deoarece urina poate spala canalul de eve ntualii microbi cauzatori de

boli. - la femei, secretia uretrala si vaginala se recolteaza la cabinetul de gi necologie. - in plus, persoanele respective trebuie sa fie in masura sa informez e medicul, de cand prezinta secretia, daca aceasta este in legatura cu raporturi le sexuale si daca au facut tratament cu antibiotice. - recoltarea secretiei gas trice si duodenale se face numai in spital sau in laborator cu ajutorul unui tub special de cauciuc introdus in stomac si numai dimineata. Pentru aceasta, inain te de recoltare nu se mananca, nu se bea si nu se fumeaza. persoanele care poart a proteza dentara mobila trebuie sa si-o scoata caci in timpul manevrei de intro ducere a tubului in stomac, proteza se poate deplasa si patrunde in fundul gatul ui, cu pericol de asfixiere. - atat in spital cat si la domiciliu, sputa se reco lteaza de catre bolnav intr-un borcan cu gura larga, steril care se procura de l a laborator. Nu se va recolta saliva (scuipatul) ci secretia care se elimina in timpul tusei. Sindromul TORCH Toxoplasmoza este o boala parazitara determinata de Toxoplasma gondii.Forma cong enitala se manifesta prin encefalomielita, hidrocefalie, convulsii, varsaturi ex plozive, grave (expresie directa a suferintei neurocerebrale). De asemenea apar si edeme generalizate, icter, defecte osoase si corioretinita. Boala se transmit e fatului indiferent de momentul contactarii parazitozei, insa difera incidenta transmiterii: in trimestrul 1 incidenta de transmitere transplacentara este mica (aproximativ 15%) insa riscul teratogen este maxim. In trimestrul 3 incidenta e ste mare (65% din infectii se transmit transplacentar) insa nou-nascutul este ad esea asimptomatic sau paucisimptomatic. Datorita riscului mare de malformatii, i n cazul infectiei in trimestrul 1, femeia are ca prima optiune incheierea sarcin ii (avort terapeutic). Daca acest lucru nu se doreste, se poate incerca tratamen tul cu sulfadiazina, pirimetamina si acid folic. Nou nascutul simptomatic se tra teaza cu spiramina. Rubeola este o infectie virala determinata de virusul rubeol ic, ce apare de cele mai multe ori in copilarie sub forma unor eruptii generaliz ate cu evolutie, de cele mai multe ori benigna. Contactata in cursul sarcinii in fectia are consecinte grave, fiind incriminata in aparitia unor malformatii cong enitale importante: oculare, auditive (chiar si surditate), cardiace, viscerale (hepatice, cerebrale, osoase). Alte semne si simptome ale infectiei congenitale sunt prematuritatea, greutatea mica la nastere, trombocitopenia neonatala, anemi e si hepatita. Riscul maxim este in trimestrul 1, in etapa de organogeneza embri o-fetala si afectarea poate fi atat de grava incat sa determine avort spontan sa u moartea intrauterina. Viitoarele mame sunt sfatuite sa isi faca vaccinul antir ubeolic in perioada preconceptionala sau la inceputul sarcinii. Tratamentul nounascutilor este adresat in principal complicatiilor: cardiopatiile congenitale s i cataracta pot fi rezolvate chirurgical, insa prognosticul nou-nascutilor raman e rezervat. Infectia cu cytomegalovirus in cursul sarcinii implica un risc foarte crescut de malformatii la fat (cu cat sarcina este in faza mai mica). Studiile au demonstr at ca in tarile dezvoltate 8% din femei contacteaza infectia in timpul sarcinii si jumatate din ele o transmit produsului de conceptie. 20-40% din nou nascuti p rezinta simptome importante: pneumonie, afectiuni gastrointestinale, oftalmologi ce si neurologice. Virusul poate fi transmis si postpartum- prin laptele matern. Cele mai frecvente manifestari ale infectiei intrauterine sunt: retard in crest erea intrauterina cu greutate

mica la nastere, microcefalie, purpura si petesii, convulsii, hepatoslenomegalie , afectiuni ale sistemului nervos central. Unele cazuri pot fi fatale, insa majo ritatea nou-nascutilor supravietuiesc in prezenta unui tratament suportiv adecva t. Aproximativ 80% dintre acestia dezvolta insa complicatii in primul an de viat a: surditate, tulburari de vedere si retard mental. Copiii care sunt asimptomati ci la nastere se pot confrunta tardiv cu surditate, corioretinita, tulburari de coordonare a miscarii. Infectia cu virusurile herpes simplex I si II este si ea implicata in aparitia diverselor tulburari congenitale, in functie de momentul c ontactarii ei. Leziunile herpetice au localizare diferita, in functie de tulpina infectanta: la nivelul regiunii orofaciale (in special HSV I) sau genitale (mai ales HSV II, insa si HSV I). Contactarea infectiei in timpul sarcinii poate det ermina avortul spontan, moartea intrauterina, multiple malformatii (cardiace, ce rebrale) greutate mica la nastere. Infectia neonatala se datoreaza transmiterii verticale a virusului de la mama la fat prin filiera pelvigenitala, in timpul na sterii naturale. Reprezinta peste 80% din totalitatea cazurilor si se datoreaza contactului direct dintre nou nascut si secretiile genitale ale mamei. Herpesul neonatal se poate caracteriza prin manifestari cutanate, oculare si prin leziuni herpetice diseminate in sistemul nervos central. Afectarea nervoasa este sustin uta de simptome precum convulsii, tremor, letargie, iritabilitate. Rata mortalit atii este destul de crescuta, aproximativ 25%. In cazul femeilor insarcinate dia gnosticate cu o astfel de infectie se recomanda operatia cezariana (daca leziuni le sunt active). Daca leziunile nu sunt evidente clinic si pacienta nu are virus ul prezent in secretiile vaginale, insa fost infectata la un moment dat cu acest a, se poate practica nasterea pe cale vaginala. Categoria de alte infectii other s include: hepatita B, sifilis, infectia HIV, virusul varicelo-zosterian, fiecar e avand semne si simptome specifice sau mai putin specifice, in functie de diver si factori (in principal varsta gestationala si stadiul organogenezei). Ca urmar e, fiecare infectie asociaza un prognostic diferit. Unle infectii pot fi tratate eficient cu antibiotice (cum este cazul toxoplasmozei si sifilisului), altele a u vaccin preventiv (in special rubeola si varicela zoster). Sindromul TORCH repr ezinta de fapt acronimul medical al unei pleiade de 5 sau mai multe infectii con genitale, cel mai frecvent de natura virala, care afecteaza fatul sau nou nascut ul si care i-au fost transmise acestuia intrauterin, de la mama. Cele 5 infectii sunt toxoplasmoza (T), rubeola (R), cytomegalovirus (C), herpes simplex (H) si altele (Others). Simptomatologia este de cele mai multe ori asemanatoare, indife rent de infectia propriu-zisa. Cele mai frecvente semne si simptome sunt febra, alimentatia dificila, petesiile sau echimozele la nivelul mucoaselor si/sau tegu mentelor, marirea in volum a splinei, a ficatului (hepatosplenomegalie), icter ( colorarea galbuie a mucoaselor, tegumentelor, conjunctivelor), tulburari de auz, anomalii la nivelul ochilor si alte simptome mai putin specifice. Toate infecti ile determina afectari oculare, nervos centrale si tegumentare si se caracterize aza in special prin aparitia: - Corioretinitei (inflamarea coroidei si a retinei oculare) - apare mai ales in infectiile cu Toxoplasma si Cytomegalovirus. - Mic rocefalie (tulburare in care diametrul capului este mai mic decat media normala pentru varsta si sexul pacientului). - Calcificare cerebrala focala (aparitia un or depozite de calciu in diverse regiuni ale

creierului). In general, mama are simptomatologie minora, putin exprimata clinic sau uneori doar febra moderata. Infectia este severa in cazul fatului, avand pr ognostic nefavorabil, iar uneori determina avortul spontan. Infectia poate sa ap ara oricand pe parcursul sarcinii iar transmiterea ei se face pe cale sangvina ( hematogena) indiferent de trimestrul de sarcina. Datorita afectiunilor pe care l e determina, este foarte importanta diagnosticarea intrauterina a sindromului TO RCH. Copiii nascuti cu un astfel de sindrom vor prezenta probleme grave de sanat ate: hepatosplenomegalie, corioretinita, malformatii fetale, icter, trombocitope nie, anomalii ale sistemului nervos central, infectii cerebrale, infectii ale me ningelui cerebral, microcefalie, malformatii cardiace, cataracta, surditate, ret ard mintal, petesii (atat pe tegumente cat si pe mucoase) si diateze hemoragice cu potential fatal. In momentul actual exista o serie de teste paraclinice care pot obiectiva infectia nou-nascutului. Cel mai important este denumit simplu: te stul TORCH si cuprinde de fapt un grup de analize de sange (determinari hematolo gice) care stabilesc prezenta anticorpilor specifici si nivelul concentratiei lo r sangvine (anticorpii sunt molecule proteice secretate de sistemul imun al paci entului ca raspuns de aparare impotriva diverselor infectii). Rezultatele testul ui TORCH pot fi apoi confimate prin alte analize: in cazul toxoplasmozei, rubeol ei si sifilisului se poate recolta LCR (lichid cefalorahidian), in cazul cytomeg alovirusului diagnosticul este confrmat prin analiza urinii, iar in cazul infect iei cu herpes simplex se recomanda recoltarea de probe biopsice tisulare. Testul nu necesita o pregatire speciala a pacientului. Procedura este lipsita de compl icatii, insa poate exista riscul de aparitie locala a unor mici hematoame sau ce lulitei (inflamarea tesutului celular) ca urmare a punctionarii tegumentelor. Te stul este considerat negativ daca nivelul de IgM este normal. IgM sunt anticorpi directionati impotriva particulelor virale si reprezinta cel mai frecvent tip d e anticorpi din organismul nou nascutului. Rezultatele sunt pozitive cand IgM de pasesc semnificativ concentratiile acceptate ca fiind normale. Testarea fertilitatii - Teste de infertilitate Generalitati Testele de infertilitate se fac pentru a determina cauzele datorita carora un cuplu este infertil. Testele detecteaza daca problema se afla la nive lul sistemului reproducator masculin, al celui feminin sau al ambelor. Se poate face o varietate de teste, inclusiv examenul fizic, analiza lichidului seminal, teste de sange si proceduri speciale. Cand ar trebui sa se testeze o persoana? Inainte de a face testele de infertilitate, trebuie incercate alte metode de det erminare a fertilitatii pentru a identifica perioada optima in care o femeie poa te sa ramana insarcinata. Fertilitatea maxima la femeie este in timpul ovulatiei si cu una

sau doua zile inaintea ovulatiei. Unele cupluri isi dau seama ca pur si simplu a u ratat zilele cele mai fertile in momentul incercarilor de a concepe. Femeile a r trebui sa tina evidenta ovulatiilor si ciclurilor menstruale. Aceasta evidenta va fi utila personalului medical in luarea deciziei de a face teste de infertil itate. Decizia de a face teste de infertilitate ar trebui luata in considerare i n cazul in care: - persoana respectiva observa existenta unei probleme fizice, c um ar fi absenta ejacularii sau a ovulatiei sau tulburari de menstruatie - pacie nta are in istoricul ei medical sarcini pierdute repetate sau boala inflamatorie pelvina - persoana respectiva in varsta de peste 30 de ani esueaza in incercari le de a concepe timp de 6 luni, fara folosirea metodelor de contraceptie - perso ana respectiva cu varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani esueaza in incercarile d e a concepe timp de un an sau mai mult fara sa foloseasca metode de contraceptie . Sunt testele de infertilitate dureroase? Unele dintre teste (cum ar fi analiza spermei, examenul fizic si testele de sange) nu sunt dureroase. In schimb, unel e proceduri (cum ar fi biopsia, laparoscopia si histerosalpingograma) pot provoc a durere sau disconfort. Sunt testele costisitoare? Testele de infertilitate pot fi costisitoare si extrem de stresante. Necesitatea de a monitoriza comportamen tul sexual in mod regulat si de a raporta rezultatele doctorului (uneori chiar l a cateva ore dupa un contact sexual) poate fi stanjenitoare. Inainte de efectuar ea testelor de infertilitate, trebuie discutat cu partenerul de viata in legatur a cu cat de multe teste planuieste sa-si faca persoana respectiva. Uneori nu poa te fi identificata o cauza de infertilitate si de aceea este adesea util sa se s tabileasca o limita a numarului de teste sau a perioadei de timp alocate testari lor. Factori de risc Riscurile depind de testul respectiv. Teste uzuale, cum ar fi analiza spermei (spermograma), testele de sange si ecografia implica mai puti ne riscuri decat cele invazive, cum ar fi histeroscopia si laparoscopia. Unde se fac testele de infertilitate? Multe teste de infertilitate, inclusiv examenul f izic, anamneza si testele de sange pot fi facute la cabinetul sau clinica doctor ului de catre un obstetrician sau un endocrinolog specializat in probleme de fer tilitate. Testele initiale pot fi efectuate de catre internist sau de catre doct orul de familie. La barbati testarea poate fi efectuata de catre medicul urolog. Unele teste se efectueaza in sala de operatie. Care sunt beneficiile testelor d e infertilitate? Problema care cauzeaza infertilitatea poate fi descoperita si t ratata in timpul testarilor; de exemplu, o trompa uterina infundata poate fi deb locata in timpul efectuarii unei histerosalpingograme. Uneori testele nu pot ide ntifica o cauza de infertilitate si nu toate problemele de

infertilitate pot fi tratate. Tratamentul infertilitatii la barbati inregistreaz a mai putine reusite decat in cazul femeilor. Cu toate acestea, un cuplu poate t otusi sa procreeze prin intermediul tehnologiei de reproducere asistata destinat a tratamentului infertilitatii de cauza masculina si feminina. Care sunt testele efectuate initial? Anamneza Atat barbatii cat si femeile sunt supusi anamnezei. In timpul efectuarii anamnezei, doctorul pune intrebari legate de comportamentu l sexual (inclusiv metodele contraceptive folosite), eventuala existenta a unor boli cu transmitere sexuala, medicatia utilizata si consumul de cofeina, tutun, alcool si droguri ilegale (cum ar fi marihuana). Evolutia in timp a ciclului men strual si modelul de aparitie vor fi evaluate. In cazul in care se suspecteaza o boala cu transmitere sexuala, pot fi afectuate teste suplimentare. Examenul fiz ic Atat barbatii cat si femeile sunt supusi acestei examinari. Examenul fizic co mplet atat al persoanei in cauza cat si al partenerului este efectuat de catre d octor in vederea determinarii starii generale de sanatate si detectarii eventual elor cauze evidente de infertilitate. Examenul fizic la femeie se efectueaza de obicei intr-un cabinet medical si include examinarea pelvina si testul Papanicol au. Examenul fizic la barbat se efectueaza de obicei intr-un cabinet medical si presupune si examinarea testiculelor. Spermograma (analiza spermei) Acest test s e face numai la barbati. Spermograma masoara volumul spermei, numarul de spermat ozoizi, forma spermatozoizilor (procentul de spermatozoizi care par a fi normali din punct de vedere al formei), motilitatea spermatozoizilor (masurata de aseme nea in procente) si numarul de leucocite prezente in sperma. Teste de sange sau urina Aceste teste se efectueaza atat la femei cat si la barbati. Mai multe test e de sange sau urina pot fi efectuate, in functie de cauza suspectata ce sta la baza producerii infertilitatii. Testele pentru determinarea hormonului luteiniza nt (LH) si progesteronului pot fi efectuate pe parcursul ciclului menstrual pent ru a detecta prezenta sau absenta ovulatiei. Aceste teste se efectueaza la femei . Pentru detectarea producerii ovulatiei sunt disponibile teste pentru determina rea LHului urinar, care se pot efectua la domiciliu. Uneori se monitorizeaza tem peratura bazala a corpului la femeie impreuna cu determinarea valorilor hormonul ui luteinizant pentru a detecta momentul producerii ovulatiei. Hormonul luteiniz ant poate fi masurat si la barbat pentru a vedea daca problema sa de infertilita te este produsa de o afectiune a glandei pituitare (hipofiza). Pentru detectarea problemelor hormonale tiroidiene care pot impiedica aparitia ovulatiei se pot e fectua teste pentru evaluarea functiei tiroidiene. Prolactina, hormon produs de glanda hipofiza, poate fi masurata in cazul in care pacienta prezinta tulburari de menstruatie sau alte probleme care pot afecta ovulatia. Determinarea ocaziona la a hormonului stimulator folicular (FSH) poate fi utilizata pentru evaluarea r ezervei ovariene a pacientei (numarul de foliculi din care se dezvolta si se eli mina in fiecare luna cate un ovul). Totusi, multi medici pun la indoiala relevan ta determinarii FSH-ului pentru evaluarea infertilitatii. La barbati se poate ef ectua un test pentru determinarea nivelului

de testosteron cu scopul de a afla daca problema de infertiliatate este cauzata de o afectiune la nivelul testiculilor sau la nivelul glandei hipofize. Un nivel mic al testosteronului plasmatic poate fi cauza numarului mic de spermatozoizi determinat in cadrul unei spermograme. Se pot efectua si teste pentru detectarea bolilor cu transmitere sexuala. Printre acestea se numara si efectuarea unor te ste urinare sau evaluarea unor mostre de tesut de la nivelul colului uterin sau al uretrei. Testul postcoital Acest test se face la femei. Testul postcoital ana lizeaza mucusul cervical dupa un contact sexual pentru a determina daca spermato zoizii sunt vii si capabili de o motilitate normala prin mucus. Acest test trebu ie efectuat cu o zi inainte sau chiar in ziua ovulatiei. Doctorii contesteaza re levanta testului postcoital. Nu este un bun indicator al fertilitatii si adesea nu se efectueaza. Monitorizarea la domiciliu Se face numai de catre femei. Pentr u a detecta momentul producerii ovulatiei sunt disponibile teste pentru determin area LH-ului urinar la domiciliu. Uneori se monitorizeaza temperatura bazala a c orpului o data cu determinarea nivelului hormonului luteinizant pentru a detecta momentul ovulatiei. Cum se procedeaza in cazul in care in urma efectuarii teste lor nu se identifica nici o cauza? In cazul in care in urma efectuarii testelor initiale nu se identifica nici o cauza, la femei se pot efectua unul sau mai mul te dintre urmatoarele teste: Ecografia pelvina Ecografia pelvina evalueaza marim ea si structura uterului si a ambelor ovare. Poate monitoriza de asemenea starea si marimea ovarelor in timpul tratamentului infertilitatii. Histerosalpingogram a Histerosalpingograma reprezinta o radiografie care evidentiaza interiorul uter ului, trompele uterine si zonele inconjuratoare. Radiografiile pot evidentia un blocaj la nivelul trompelor uterine care poate impiedica ovulul sa ajunga la niv elul uterului sau sperma sa ajunga la nivelul trompei uterine si sa se produca a stfel fecundarea. Acest test poate detecta de asemenea interiorul uterului, care datorita unei afectiuni poate impiedica un ovul fecundat sa nideze (sa se impla nteze) la nivelul sau. Uneori anumite instrumente pot fi utilizate in timpul efe ctuarii procedurii pentru a dezobstructiona blocajul. Sonohisterograma este un a lt test pe baza de radiografie care foloseste substanta de contrast pentru a exa mina organele reproducatoare feminine. Biopsia endometriala Biopsia endometriala presupune prelevarea unei mostre de la nivelul suprafetei interne a uterului (e ndometru) pentru a determina daca la nivelul endometrului se produc modificarile normale ciclice care au loc in cadrul unui ciclu menstrual. Laparoscopia reprez inta examinarea organelor feminine pelvine (uter, trompe uterine si ovare) folos ind o camera video minuscula inserata in abdomen printr-o mica incizie. Aceasta procedura este folosita pentru diagnosticarea unor afectiuni precum chisturile, bandeletele de tesut fibros (aderente), fibroza si eventualele infectii care pot afecta fertilitatea. Laparoscopia poate fi de asemenea folosita pentru extrager ea chisturilor sau excrescentelor sau pentru tratamentul unor afectiuni precum e ndometrioza. Aceasta interventie se face de obicei cu anestezie generala. Ce teste suplimentare se pot efectua?

In cazul in care histerosalpingograma, laparoscopia sau biopsia endometriala nu evidentiaza o cauza a infertilitatii sau daca tratamentul infertilitatii a esuat , unul sau mai multe dintre testele urmatoare sunt uneori efectuate: Ecografia l a barbati Ecografia utilizeaza unde acustice pentru a forma o imagine a structur ilor din interiorul corpului. Poate fi efectuata pentru a vedea daca o anumita a fectiune la nivel testicular impiedica formarea si eliberarea normala a spermei. Ecografia la femei poate fi efectuata pentru detectarea tumorilor fibroide la n ivel uterin sau a chistelor ovariene. Teste pentru detectarea anticorpilor plasm atici. Se fac atat la femei cat si la barbati. Aceste teste se pot face pentru d etectarea anticorpilor antispermatici in sange, sperma sau secretiile vaginale. Doctorii contesta relevanta testelor de detectare a anticorpilor pentru determin area cauzelor infertilitatii. Histeroscopia Se efectueaza la femei. Reprezinta e xaminarea mucoasei uterine folosind o camera video minuscula inserata prin vagin si colul uterin pana la nivelul uterului (endometru). Histeroscopia este utila pentru diagnosticul afectiunilor endometriale. Poate fi de asemenea utilizata pe ntru indepartarea excrecentelor anormale sau pentru prelevarea mostrelor de tesu t (biopsie). Cariotipul (analiza cromozomiala) sau testul genetic Se efectueza a tat la femei cat si la barbati. Cariotipul este o analiza de sange care examinea za structura materialului genetic (cromozomii) de la nivel celular pentru detect area eventualelor anomalii. Unele anomalii genetice interfera cu procesele neces are conceptiei. Testele genetice se pot efectua in scopul determinarii cauzelor infertilitatii. Biopsia testiculara Se efectueaza la barbati. Rareori, se poate efectua o biopsie testiculara pentru a evalua productia de sperma de la nivel te sticular. Testarea genetica pentru coreea Huntington Decizia pentru efectuarea analizei de detectare a bolii Huntington este personal a. Exista motive emotionale, financiare si familiale, care pot influenta pro sau contra aceasta decizie. Motive pentru efectuarea analizei: - dorinta pacientulu i de a sti daca va avea sau nu boala, pentru a se putea pregati, atat el cat si familia sa, in cazul in care testul este pozitiv (adica gena este mutanta) - dor inta pacientului a afla, deoarece rezultatul va afecta decizia sa de a se casato rii si de a avea copii - in cazul in care frica pacientului de a nu sti daca va dezvolta sau nu boala, este mai greu de suportat decat certitudinea de a sti ade varul - in cazul in care plata analizei este acoperita de asigurarea medicala sa u pacientul este dispus sa plateasca pentru ea. - in cazul in care pacientul ar fi devastat de un rezultat pozitiv (adica pacientul are gena respectiva schimbat a); pacientul prefera sa traiasca fara certitudinea ca intr-o zi va dezvolta boa la Huntington - in cazul in care pacientul este ingrijorat de modul in care test ul ii va afecta relatiile interumane; spre exemplu, daca rezultatul este negativ (adica nu are gena schimbata) pacientul se va simti vinovat daca fratii, surori le ori copiii

sai sunt afectati; sau se poate simti furios ca doar el este afectat in familia sa - daca analiza este scumpa si costul testului nu este acoperit prin asigurare medicala - daca pacientul este ingrijorat de posibilitatea de a fi supus discri minarilor la servici sau la casa de asigurari, in cazul in care asigurarea plate ste testarea - daca pacientul considera ca nu are nici un rost sa stie, deoarece nu va putea schimba lucrurile nici prin stilul de viata si nici prin tratament preventiv al bolii. Se preleveaza o proba de sange, care este apoi studiata in v ederea detectarii genei mutante. Ca si parte a testarii, un membru apropiat al f amiliei - preferabil un parinte - va da, de asemenea, sange pentru testare. ADNul pacientului este analizat in vederea detectarii bolii. Testarea unui membru a l familiei, poate fi de asemenea importanta, in cazul in care ADN-ul pacientului este neobisnuit in vreun fel sau altul. Cu toate ca acest test este destul de c orect, nici o analiza nu este 100% sigura. De asemenea, daca rezultatul analizei este pozitiv (purtator al genei mutante), testul nu poate preciza momentul dezv oltarii bolii Huntington sau rapiditatea cu care boala va avansa. Boala Huntingt on este o afectiune rara, ce cauzeaza distrugerea unor parti din creier sau dege nerarea acestora. Se mai numeste si coreea Huntington. Boala provoaca miscari ra pide si smucite, dementa si pierderea abilitatilor mentale. Boala provoaca, de a semenea, tulburari ale personalitatii, tulburari comportamentale, pierderi de me morie. Simptomatologia se dezvolta, de obicei, dupa 40 de ani. Nu exista tratame nt curativ(pentru vindecarea completa) al bolii. Exista medicamente ce pot ajuta la controlul miscarilor involuntare si a tulburarilor de comportament. Boala Hu ntington este cauzata de o mutatie a unei gene (una sau mai multe dintre compone ntele unei gene din ADN este modificata, astfel ca functia ei este alterata si r ezulta asa numita gena mutanta). Daca unul din parintii unui individ are boala, sansa ca individul sa mosteneasca gena mutanta si boala, este de 50%. Totusi nu se stie momentul exact al debutului bolii Huntington. Unii oameni pot transmite gena modificata copilului inainte de a afla ca au aceasta gena afectata. O anali za a sangelui poate arata daca aceasta gena este schimbata. Este indicat si un c onsult realizat de un medic specialist in boli genetice, inainte de realizarea t estului. Specialistii in boli genetice pot sfatui pacientul in ceea ce priveste riscurile si beneficiile testului. Dar totusi decizia finala asupra testarii apa rtine pacientului. Teste alergologice Testele alergologice detecteaza in sange prezenta substantelor denumite anticorp i. Testele sanguine nu sunt la fel de sensibile ca si testele cutanate dar sunt adesea utilizate in cazul persoanelor care nu pot efectua teste cutanate. Cel ma i obisnuit tip de test sanguin este testul de radioimunoabsorbtie (RIA). Este fo losit pentru masurarea nivelului sanguin de anticorpi (denumiti imunoglobuline E sau Ig E) pe care corpul le produce ca raspuns la alergenii specifici. Nivelul IgE este deseori crescut la persoanele cu astm. Se utilizeaza pentru persoanele carora nu li se indica testele cutanate, ca de exemplu persoanele care utilizeaz a diferite medicamente ca si antidepresivele, care reduc acuratetea testelor cut anate.

Alte teste de laborator, ca de exemplu testele de imunocaptare (ImmunoCAP, UniCA P sau Pharmacia CAP) pot fi utilizate de catre medic pentru a furniza informatii suplimentare. Testele alergologice sunt efectuate pentru a depista substantele (alergenii) care cauzeaza o reactie alergica. Testele cutanate Prick testul poat e fi realizat de asemenea pentru: - a identifica alergenii inhalatori (aerieni) ca de exemplu: semintele, tutunul, praful, penele si parul de animale - identifi carea alergenilor alimentari (ca de exemplu ouale, laptele, alunele, nucile, pes tele, soia, graul sau stridiile) - a determina daca o persoana este alergica la un medicament sau la venin de insecte. Testul sanguin Un test sanguin al unei pr obe de sange poate fi realizat in schimbul unui test prick daca o persoana: - pr ezinta urticarie sau alta afectiune dermatologica, ca de exemplu eczema, ceea ce face mai dificil de interpretat rezultatele testelor cutanate - nu se poate opr i administrarea de medicamente ca antihistaminice sau antidepresive triciclice, care previn sau diminueaza reactia fata de o substanta, chiar daca o persoana es te alergica la acea substanta - a prezentat o reactie alergica severa (anafilaxi e) - a prezentat teste cutanate pozitive pentru multe alimente. Testele de radio imunoabsorbtie (RIA) pot indentifica alimentele fata de care persoana este cea m ai alergica. Multe medicamente pot afecta rezultatul acestui test. Se recomanda sa se comunice medicului toate medicamentele administrate, atat cele prescrise c at si cele neprescrise. Ar putea fi necesara oprirea administrarii unor medicame nte ca si antidepresivele triciclice si antihistaminele ca si cetirizina (Zyrtec ), fexofenadina (Allegra) si loratadina (Claritin) inainte de realizarea unui te st alergologic cutanat. Antidepresivele triciclice si medicamentele antihistamin ice nu afecteaza rezultatele testului de radioimunoabsorbtie. Totusi, ar trebui sa se evite realizarea unei scintigrafii (osoase sau tiroidiene) cu o saptamana inainte de programarea unui test RIA. Sa nu se consume alcool si bauturi care co ntin cofeina inainte de efectuarea unui test RIA. Ar trebui restrictionat consum ul alimentar si lichidian inaintea efectuarii unui test cutanat sau de radioimun oabsorbtie. Sa se discute cu medicul despre orice motive de ingrijorare referito are la necesitatea efectuarii testului, despre riscuri, despre modul cum trebuie realizate sau despre rezultatele indicate. Testul prick si testul intradermal p ot produce o senzatie de intepare usoara cand este prelevata fiecare proba. Daca apare orice reactie alergica la unul dintre testele cutanate, ar putea fi preze nt

pruritul, sensibilitatea si tumefierea zonei cutanate la nivelul careia au fost aplicate solutiile alergenice. Dupa efectuarea testarii, un material racoros sau o crema care contine corticosteroizi poate fi folosita pentru a diminua pruritu l sau tumefierea.Daca se realizeaza un test cutanat utilizand plasturi si apare prurit intens si durere sub oricare dintre plasturi, se indeparteaza plasturii s i se anunta imediat medicul. Testul sanguin S-ar putea sa nu se resimta durere i n timpul punctiei cutanate sau sa se simta pentru scurt timp o intepatura sau ci upitura in momentul in care acul penetreaza pielea. Unele persoane simt o senzat ie dureroasa de intepatura in timp ce acul se afla in vena. Totusi, multe persoa ne nu simt nici o durere sau prezinta un disconfort minor in timp ce acul este p ozitionat in vena. O cantitate mica din alergenul incriminat este amplasat pe piele sau subcutanat pentru a urmari daca se dezvolta o reactie alergica. Exista 3 tipuri de teste cu tanate: - prick testul acest test este realizat prin plasarea unei picaturi de s olutie care contine un posibil alergen pe piele si se efectueaza cateva gratari sau intepaturi care permit solutiei sa patrunda in piele. Daca pe piele apare o roseata sau o zona mai elevata pruriginoasa numita induratie inseamna ca persoan a este alergica la alergenul respectiv. Aceasta reprezinta o reactie pozitiva testul intradermic in timpul testarii, o mica cantitate de solutie de alergen es te injectata intradermic. Testul intradermic poate fi realizat cand o substanta nu declanseaza o reactie alergica la prick test, dar inca ramane valabila suspic iunea alergiei in cazul persoanei testate. Testul intradermic este mai sensibil decat prick testul dar este mai des pozitiv in randul persoanelor nealergice (re zultat fals pozitiv) - testul patch pentru acest test solutia de alergen este pl asata pe un plasture care este aplicat pe piele timp de 24-72 de ore. Acest test este utilizat pentru a depista alergia cutanata denumita si dermatita de contac t. Medicul curant care realizeaza testul prick sau testul intradermic va: - cura ta locul testat cu alcool (de obicei la nivelul spatelui sau pe antebrat) - se p laseaza picaturi din alergenul testat pe piele la o distanta de 2,5-5cm intre el e. Astfel se permite testarea mai multor substante in acelasi timp - se inteapa pielea sub fiecare picatura cu un ac. Acul trece prin picatura si permite unor a lergeni sa penetreze pielea. Pentru testele intradermice, un ac este folosit pen tru injectarea solutiei de alergen in profunzimea pielii - se verifica pielea du pa 1215 minute pentru a observa rosirea, aparitia unei zone elevate pruriginoase denumite induratie. Daca apare o induratie, inseamna ca persoana testata este al ergica la acel alergen (aceasta este denumita reactie pozitiva). Un test prick alternativ utilizeaza un dispozitiv cu 5-10 capete, care e introdu s intrun recipient care contine alergen. Acest dispozitiv este pus in contact cu pielea si se preseaza astfel incat toate capetele sa patrunda in piele in acela si timp.Daca testul prick este negativ se poate recurge la testul intradermic. T estul prick este realizat in mod obisnuit primul, deoarece testul intradermic pr ezinta un risc mai crescut de a declansa o reactie alergica grava.Efectuarea unu i test prick si a unui test intradermic

dureaza mai putin de o ora.Un test cutanat care utilizeaza plasturi foloseste do ze mici din alergenul suspectat. Pentru acest test: - dozele de alergeni sunt pl asate pe plasturi - plasturii sunt aplicati pe piele (de obicei pe spate). Aceas ta dureaza in mod normal aproximativ 40 de minute, depinzand de numarul de plast uri folositi - plasturii vor fi mentinuti pe piele pentru 24-72 de ore. Sa nu se faca dus sau baie si sa nu se efectueze activitati care cauzeaza transpiratii e xcesive. In aceasta situatie plasturii se pot desprinde si cadea de pe piele - p lasturii vor fi indepartati de catre medic si pielea va fi verificata daca apar semnele unei reactii alergice. Medicul atunci cand recolteaza mostra de sange va : - strange o banda elastica in jurul bratului superior pentru a opri fluxul san guin. Aceasta face ca venele situate dedesubtul benzii sa se dilate, fiind mai u soara punctia venei (introducerea unui ac in vena) - cureta locul punctiei - pun ctiona vena, fiind nevoie mai mult de un ac - atasa un tub la nivelul acului pen tru a-l umple cu sange - indeparta banda de la nivelul bratului cand este sufici ent sange recoltat - va aplica o presiune la nivelul punctiei si apoi un bandaj. Mostra de sange va fi pusa intr-o hartie special tratata si va fi trimisa la la borator pentru a determina daca sunt prezenti anticorpii alergenului testat. Dac a sunt detectati anticorpii specifici inseamna ca este prezenta alergia fata de un anumit alergen. Testele cutanate Riscul major pe care il prezinta atat testul prick cat si testul intradermal este reprezentat de o reactie alergica grava de numita anafilaxie. Simptomele acestei reactii alergice grave cuprind: prurit, wh eezing (respiratie suieratoare), tumefierea fetei sau a intregului corp, dispnee si hipotensiune care poate determina aparitia socului. O reactie anafilactica p oate fi fatala si reprezinta o urgenta medicala. Asistenta medicala de urgenta e ste intotdeauna necesara in cazul unei reactii anafilactice. Totusi, reactiile a lergice grave sunt rare, mai ales in cazul testului prick.Daca se realizeaza un test cutanat utilizand plasturi si apare mancarime intensa si durere sub oricare dintre plasturi, se indeparteaza plasturii si se anunta imediat medicul. Testel e sanguine Exista un risc foarte redus in cazul prelevarii de sange dintr-o vena : - poate aparea o mica echimoza (vanataie) la locul punctiei. Se poate diminua riscul aparitiei echimozei prin mentinerea unei presiuni la nivelul punctiei pen tru cateva minute dupa ce acul este extras - rareori, vena se poate inflama dupa ce mostra de sange a fost prelevata. Aceasta afectiune poarta denumirea de fleb ita si este de obicei tratata prin aplicarea de comprese calde de mai multe ori pe zi - continuarea sangerarii poate reprezenta o problema pentru persoanele cu afectiuni hematologice. Aspirina, warfarina (Coumadin) si alte medicamente antic oagulante pot favoriza sangerarea. Daca este prezenta o tulburare de sangerare s au tulburare de coagulare sau daca se utilizeaza medicamente anticoagulante, sa se anunte medicul inainte de efectuarea punctiei venoase.

Conditiile pentru care nu se recomanda efectuarea testelor sau situatii in care rezultatele nu sunt concludente cuprind: - utilizarea de medicamente, ca si anti histaminicele sau antidepresivele triciclice - efectuarea unei scintigrafii (oso ase sau tiroidiene) cu o saptamana inainte de realizarea unui test de radioimuno absorbtie (RIA) - infectii parazitare - consumarea de alcool si bauturi care con tin cofeina - efectuarea de exercitii care cauzeaza o transpiratie excesiva - ap licarea unui plasture cutanat umed. De retinut! - nu sunt necesare testele alerg ologice daca apar alergii minore care sunt usor de controlat prin tratament medi camentos sau prin schimbarea stilului de viata - testele cutanate: - reprezinta metoda cea mai usor de realizat si mai ieftina pentru a identifica alergiile la majoritatea indivizilor - sunt mai exacte decat testele sanguine pentru a identi fica alergenii inhalatori (receptati pe cale aeriana), ca de exemplu de la nivel ul copacilor, polenul, praful sau parul animalelor de casa - nu pot determina da ca o persoana este alergica la diferite alimente. Testari suplimentare (ca si el iminarea alimentului respectiv din dieta) pot fi necesare pentru a identifica ac easta - pot fi neplacute atat pentru copii cat si pentru parinti - pot sa dureze 3-4 ore - testele alergologice sanguine: - sunt mai putin sensibile decat teste le cutanate. Cu toate acestea, este posibil ca o persoana sa prezinte reactie po zitiva la un test cutanat si sa prezinte reactie negativa la testul sanguin - nu sunt afectate de catre antihistaminice sau antidepresivele triciclice, astfel c a nu este necesara intreruperea administrarii acestor tipuri de medicamente pe t impul testarii - pot reprezenta o buna optiune daca persoana prezinta o piele fo arte sensibila sau o afectiune dermatologica ca si eczema, care va ingreuna inte rpretarea unui test alergologic cutanat - nu vor cauza reactii alergice. Pot fi folosite daca a fost prezenta in trecut o reactie alergica grava - sunt mai scum pe decat testele cutanate - ar putea fi necesara testarea pentru o alergie fata de latex inainte de o interventie chirurgicala majora daca a existat o expunere frecventa la latex in antecedente. Testele alergologice sanguine sunt utilizate in aceasta situatie. Daca este prezenta alergia la latex, se recomanda sa nu se foloseasca produsele pe baza de latex in timpul interventiei sau al convalescent ei - alte teste sanguine, ca si testul imunofluorescentei, testarea antigenica m ultipla simultana si reactia ELISA (proba imunoabsorbtiei enzimelor linkate) sun t cateodata folosite pentru a identifica alergenii. Testele alergologice sunt ef ectuate pentru a depista substantele (alergenii) care cauzeaza o reactie alergic a. Testele cutanate Prick testul poate fi realizat de asemenea pentru:

- a identifica alergenii inhalatori (aerieni) ca de exemplu: semintele, tutunul, praful, penele si parul de animale - identificarea alergenilor alimentari (ca d e exemplu ouale, laptele, alunele, nucile, pestele, soia, graul sau stridiile) a determina daca o persoana este alergica la un medicament sau la venin de inse cte. Testul sanguin Un test sanguin al unei probe de sange poate fi realizat in schimbul unui test prick daca o persoana: - prezinta urticarie sau alta afectiun e dermatologica, ca de exemplu eczema, ceea ce face mai dificil de interpretat r ezultatele testelor cutanate - nu se poate opri administrarea de medicamente ca antihistaminice sau antidepresive triciclice, care previn sau diminueaza reactia fata de o substanta, chiar daca o persoana este alergica la acea substanta - a prezentat o reactie alergica severa (anafilaxie) - a prezentat teste cutanate po zitive pentru multe alimente. Testele de radioimunoabsorbtie (RIA) pot indentifi ca alimentele fata de care persoana este cea mai alergica. Testele alergologice consta in efectuarea unui test cutanat sau sanguin pentru a determina care subst anta sau alergen poate declansa o reactie alergica la o persoana. Testele cutana te Testele cutanate se realizeaza prin expunerea persoanei la alergenii suspecta ti si urmarirea aparitiei unei reactii ulterioare. Rezultatele testelor cutanate vor fi disponibile imediat ce testarea este realizata. Interpretarea rezultatel or testelor alergologice cutanate: - normal (negativ) nici o zona elevata rosiat ica (numita induratie) nu apare ca reactie la aplicarea alergenului - anormal (p ozitiv) o induratie determinata de catre alergen este cel putin cu 3 mm mai mare decat o reactie negativa mai mare. Cu cat induratia are un diametru mai mare, c u atat este mai sigur ca persoana testata este alergica la alergenul respectiv. Testele sanguine Testele sanguine depisteaza prezenta anticorpilor fata de difer iti alergeni in sange. Rezultatele testelor alergologice sanguine sunt de obicei disponibile in 7 zile. - normal (negativ) nivelul de imunoglobuline E (Ig E), u n tip de anticorpi, sunt la fel ca si la persoanele care nu prezinta alergie - a normal (pozitiv) nivelul imunoglobulinelor E (Ig E), anticorpi pentru un tip spe cific de alergen prezinta un titru sanguin de 4 ori mai ridicat decat in mod nor mal. Testele alergologice consta in realizarea de teste cutanate sau sanguine pentru a determina care substanta sau alergen este incriminata in declansarea reactiilo r

alergice. Testele cutanate sunt de obicei realizate deoarece sunt rapide, exacte si in general mai ieftine decat testele sanguine, dar poate fi folosit oricare test. Teste auditive (audiometria) Testele auditive pot fi efectuate in laboratoare specializate, de catre un speci alist (audiologist) sau in cabinetul medical de la scoala sau de la locul de mun ca, de catre o asistenta medicala, un psiholog, logoped sau de catre un tehnicia n. Testele auditive evalueaza pierderea auzului. Testul cuvintelor soptite In te stul cuvintelor soptite, medicul va cere pacientului sa-si acopere una din urech i cu degetul. Apoi acesta se va pozitiona, intai la 30 de cm, apoi la 60 de cm i n spatele pacientului si va sopti o serie de cuvinte. Pacientul trebuie sa repet e cuvintele pe care le aude. Daca acesta nu percepe cuvintele la o soptire usoar a, medicul va rosti cuvintele din ce in ce mai tare, pana cand pacientul le va p utea auzi. Fiecare ureche va fi testata separat. Audiograma cu ton pur Audiogram a cu ton pur utilizeaza un aparat denumit audiometru, ce ruleaza o serie de tonu ri prin intermediul unor casti. Aceste tonuri variaza ca nivel (frecventa, masur ata in Hertzi) si putere (intensitate, masurata in decibeli). Medicul va control a volumul tonului, reducand puterea pana cand nu mai este auzit de catre pacient . Apoi va mari din nou puterea tonului, pana cand acesta va putea auzi din nou. Pacientul va trebui sa semnalizeze prin ridicarea mainii sau prin apasarea unui buton, de fiecare data cand aude un ton, chiar si atunci cand acesta este foarte vag. Medicul va repeta de cateva ori aceasta operatiune, folosind un ton cu o f recventa din ce in ce mai mare. Fiecare ureche este testata separat. Apoi castil e vor fi indepartate, iar pe osul din spatele urechii va fi plasat un dispozitiv ce vibreaza. Pacientul va trebui sa semnalizeze de fiecare data cand aude un to n. Testul diapazonului Diapazonul este un dispozitiv metalic, in forma de furcul ita, ce produce un ton atunci cand vibreaza. Medicul va lovi diapazonul pentru a -l face sa vibreze si sa emita, astfel, un ton. Acest test stabileste cat de bin e circula sunetele prin ureche. In functie de cat de bine aude pacientul sunetel e, medicul va stabilii daca exista o problema a nervilor sau de conducere a sune telor catre nervi. Testul de receptie a vorbirii si de recunoastere a cuvintelor Testul de receptie a vorbirii si de recunoastere a cuvintelor, masoara abilitat ea de a auzi si de a intelege o conversatie normala. In aceste teste, pacientul este rugat sa repete o serie de cuvinte simple, spuse la grade diferite de puter e. Se mai poate efectua un test ce determina capacitatea pacientului de a repeta o serie de cuvinte familiare, alcatuite din doua silabe. Acest test face difere nta intre hipoacuzia de conducere si cea neurosenzoriala. Evaluarea emisiei otoacustice

Testul emisiei otoacustice este folosit deseori pentru screeningul hipoacuziei l a nounascuti. Acesta este efectuat prin plasarea unui microfon mic in canalul au ditiv extern al copilului. Sunetele sunt introduse apoi printr-o sonda mica si f lexibila in urechea copilului. Microfonul detecteaza raspunsul urechii interne l a sunete. Aceasta investigatie nu face, insa, diferenta intre hipoacuzia de cond ucere si ce neurosenzoriala. Audiograma cu potentiale evocate Pentru audiograma cu potentiale evocate sunt plasati niste electrozi la nivelul pielii capului si pe fiecare lob al urechii. Prin intermediul unor casti, sunt trimise zgomote ase manatoare unor clicuri si este inregistrat raspunsul. Aceasta investigatie diagn osticheaza hipoacuzia neurosenzoriala. De retinut! In mod normal, aceste testari nu implica nici un disconfort. Testul auditiv (audiometria) face parte din exam inarea urechii si evalueaza capacitatea unei persoane de a auzi, prin masurarea abilitatii sunetelor de a ajunge la creier. Sunetele sunt, de fapt, vibratii afl ate in mediul inconjurator, de frecvente si intensitati diferite; aerul din cana lele si oasele de la nivelul urechii si a craniului, ajuta aceste vibratii sa pa rcurga drumul dintre ureche si creier, unde sunt "auzite". Testele auditive dete rmina prezenta hipoacuziei (scaderea capacitatii de a auzi), cat de severa este si care este cauza aparitiei acesteia. Testele auditive ajuta la determinarea fe lului de hipoacuzie, prin masurarea capacitatii sunetelor de a ajunge in urechea interna prin canalul auditiv (aerul - conduce sunetele) si de a se transmite pr in intermediul oaselor (oasele conducatoare de sunete). Majoritatea testelor aud itive cer pacientului sa raspunda la o serie de cuvinte spuse pe tonalitati dife rite, dar sunt si teste auditive ce nu necesita raspuns. Factorii ce pot influen ta acuratetea sau rezultatul testului sunt: - imposibilitatea de a coopera, urma intructiunile sau de a intelege suficient de bine limbajul, pentru a raspunde i n timpul testelor; este dificila efectuarea testelor auditive la copiii mici sau la adultii care au inabilitati fizice sau mentale - probleme ale aparaturii, pr ecum casti sparte sau care nu se potrivesc, un audiometru necalibrat sau prezent a zgomotului de fond - dificultate de a vorbi sau de a intelege limbajul celui c are efectueaza testarea - viroza respiratorie sau o infectie a urechii recenta pacientul a stat in ultimele 16 ore in zgomot puternic. Testele auditive sunt e fectuate pentru: - screeningul sugarilor si copiilor pentru probleme auditive ce pot interfera cu abilitatea acestora de a invata, vorbi sau de a intelege limba jul - screeningul copiilor si adolescentilor pentru a evidentia o posibila pierd ere a auzului; auzul ar trebui verificat la fiecare vizita la medic; la copii, u n auz normal este important pentru o dezvoltare corespunzatoare a vorbirii; o pa rte din problemele de vorbire, invatare sau de comportament ale copiilor, sunt d eterminate de tulburari ale auzului; Academia Americana de Pediatrie recomanda e fectuarea unui test auditiv la varstele de 4, 12, 15 si 18 ani - ca parte a exam inarii fizice de rutina; in general, daca nu se suspecteaza o hipoacuzie, este s uficient numai testul in care se soptesc cuvintele - a evalua o posibila pierder ea a auzului la o persoana ce a observat o problema

persistenta auditiva, la una sau la ambele urechi, sau care are dificultati de a intelege cuvintele dintr-o conversatie - screeningul problemelor auditive al ad ultilor: deseori, este diagnosticata gresit o diminuare a capacitatii mentale la varstnici datorita hipoacuziei (de exemplu, daca o persoana pare sa nu asculte sau sa raspunda la o conversatie) - screeningul persoanelor ce sunt supuse in mo d repetat la zgomote intense sau care iau anumite antibiotice, precum gentamicin a - determinarea tipului si gravitatii hipoacuziei (conductiva, neurosenzoriala sau ambele): - in hipoacuzia conductiva, transmiterea sunetelor (conducerea) est e blocata si nu poate trece spre urechea interna - in hipoacuzia neurosenzoriala , sunetele ajung la nivelul urechii interne, dar o problema a nervilor auditivi sau, mai rar, a creierului, impiedica auzul. Inainte de a incepe un test auditiv , medicul va verifica daca exista si va indeparta cerumenul (ceara) din canalul auditiv; acesta poate interfera cu abilitatea de a auzi tonuri si cuvinte in tim pul testarii.In testul in care pacientul poarta casti, acesta va trebui sa-si in departeze ochelarii, cerceii sau agrafele pentru par, deoarece impiedica pozitio narea corecta a acestora. Medicul va apasa pe urechi, pentru a determina daca pr esiunea exercitata de casti pe urechea externa determina inchiderea canalului au ditiv. In acest caz, se va plasa, inainte de testare, un tub subtire de plastic care va mentine canalul auditiv deschis.Daca pacientul poarta o proteza auditiva , aceasta va trebui indepartata inainte de testare. Inainte de efectuarea testul ui cu potentiale evocate auditive, urechea trebuie spalata. Pot fi folosite si a lte teste pentru a evalua auzul. Acestea includ: Imitanta acustica (timpanometri a si testul de reflex acustic) Acesta este un test ce dureaza 2 3 minute si maso ara cat de bine retransmite urechea medie sunetele. Varful unui mic instrument e ste introdus in canalul auditiv, care este apoi sigilat. Sunetele si aerul sub p resiune sunt dirijate apoi spre timpan. Testul nu este dureros, dar poate determ ina aparitia unei senzatii de usoara presiune la nivelul urechii sau se poate au zi un ton. Teste vestibulare Aceste teste deceleaza problemele urechii interne l egate de echilibru si coordonare. In timpul acestor teste pacientul trebuie sa-s i mentina echilibrul si coordonarea in timp ce isi misca bratele si picioarele i n anumite moduri, stand pe un singur picior, pe calcaie, pe varfuri sau efectuea za alte manevre cu ochii inchisi sau deschisi. In timpul acestor teste medicul v a proteja pacientul pentru ca acesta sa nu cada. Pacientul ar trebui sa apeleze la medic daca: - a fost expus recent la un sunet puternic, care a determinat dur ere sau la un zgomot ce a dus la aparitia acufenelor (zgomote in urechi); inaint e de efectuarea unui test auditiv trebuie evitate zgomotele puternice pentru apr oximativ 16 ore - ia sau a luat antibiotice ce pot determina afectarea auzului, precum gentamicina - are probleme in a auzi o conversatie normala sau a observat alte semne caracteristice hipoacuziei - a avut recent o viroza respiratorie sau o infectie a urechii.

Testele auditive sunt parte integranta a examinarii urechii si evalueaza capacit atea unei persoane de a auzi. Normal - pacientul aude cuvintele soptite - aude l a fel in ambele urechi tonurile - poate sa repete 90% pana la 95% din cuvintele spuse la testul de recunoastere - microfonul detecteaza emisiile urechii interne la testul emisiilor otoacustice - audiograma potentialelor evocate arata o functie normala a nervilor auditivi nu poate auzi cuvintele soptite, sau le poate auzi numai cu o ureche Anormal - aude in mod diferit tonurile in cele doua urechi - poate auzi numai anumite su nete, la un numar crescut de decibeli - poate auzi sunetele, dar nu poate intele ge cuvintele - nu sunt detectate emisii din urechea interna in testul emisiilor otoacustice audiograma potentialelor evocate arata ca nervii auditivi nu functioneaza norma l. Sunetul este descris in functie de frecventa si intensitate. Limita auzului este data de cat de tare trebuie sa fie un sunet de o anumita frecventa, pentru a fi auzit. Frecventa sau nivelul, (indiferent daca sunetul este jos sau inalt) este masurata in vibratii pe secunda sau hertzi (Hz). Urechea umana poate auzi in mo d normal frecvente de la foarte joase, in jurul a 16 Hz, pana la foarte inalte, in jur de 20 000 Hz. Frecventa unei conversatii normale ce se desfasoara intr-un loc linistit, se intinde pe o plaja de la 500 Hz la 2000 Hz. Intensitatea, sau puterea, este masurata in decibeli (dB). Intervalul normal (limita inferioara) a l auzului este intre 0 si 25 dB. In cazul copiilor, intervalul normal minim este intre 0 si 15 dB. Un rezultat normal arata ca auzul ambelor urechi se incadreaz a in aceste intervale. Tabelul de mai jos arata legatura dintre cat de puternic trebuie sa fie un sunet pentru a fi auzit si gradul hipoacuziei la adulti: Limita auzului in decibeli 025 dB 2640 dB Gradul de severitate al Capacitatea de a auzi hipoacuziei limbajul Nici unul Fara dificultate Dificultate la un discurs care Usor se aude vag sau de la distanta

4155 dB 5670 dB Moderat Moderat-sever 7190 dB Sever 91+ dB Profund Dificultate de a auzi o conversatie Discursul trebuie sa fie tare; dificultate d e a auzi conversatia intr-un grup Dificultatea de a auzi un discurs vorbit tare; intelege numai cuvintele tipate sau amplificate Poate sa nu inteleaga un discur s amplificat. Teste de laborator utile in monitorizarea diabetului zaharat Diabetul zaharat are drept principala caracteristica incapacitatea organismului de a produce si/sau utiliza hormonul pancreatic insulina cu instalarea unei hipe rglicemii cronice. Persistenta nivelurilor crescute ale glucozei serice poate ca uza pe termen lung afectarea vaselor de sange, a nervilor periferici, a diferite lor organe si poate conduce la alte conditii clinice cum ar fi hipertensiunea ar teriala, accidentele vasculare si cardiopatia ischemica. Tinta tratamentului ant idiabetic este de a mentine valorile glicemiei cat mai aproape de normal, pentru a reduce aparitia complicatiilor cardiovasculare, renale, retiniene si ale sist emului nervos periferic. Efectuarea glicemiei permite evaluarea statusului curen t al metabolismului carbohidratilor la pacientii diabetici in momentul recoltari i probei de sange. Spre deosebire de aceasta, determinarea hemoglobinei glicozil ate ofera o estimare retrospectiva a statusului glicemic independenta de ritmul circadian, dieta si alte fluctuatii tranzitorii ale concentratiei glucozei in sa nge (se coreleaza cu glicemia medie). Glucoza se combina cu hemoglobina continuu si practic ireversibil de-a lungul vietii eritrocitelor (120 zile); prin urmare nivelul hemoglobinei glicozilate este proportional cu nivelul mediu al glucozei plasmatice din cursul ultimelor 6-12 saptamani. Determinarea HbA1c constituie d eci un test adecvat pentru monitorizarea pe termen lung a controlului glicemic l a pacientii cu diabet zaharat. De asemenea, nivelul HbA1c are rol predictiv asup ra riscului de progresie a complicatiilor diabetului. Riscul nefropatiei si reti nopatiei diabetice creste in conditiile unui control metabolic inadecvat. Testul este frecvent solicitat la pacientii nou diagnosticati cu diabet zaharat pentru a se aprecia cat de crescute au fost nivelurile anterioare ale glicemiei. Dupa ce s-a obtinut controlul glicemic, testul este indicat de cateva ori pe an (in f unctie de tipul diabetului zaharat) cu scopul de a verifica mentinerea acestui c ontrol. Astfel, testul se efectueaza la interval de: - 3-4 luni la pacientii cu diabet zaharat tip I (insulino-dependent); - 6 luni la pacientii cu diabet zahar at de tip II (insulino-independent); - 2 luni in cazul diabetului gestational (o rice tip de intoleranta la glucoza care apare sau este recunoscut pentru prima d ata in timpul sarcinii).

Pentru o mai buna intelegere a rezultatului furnizat de laborator trebuie cunosc ut faptul ca o modificare cu un procent de 1% a valorii Hb A1c reflecta o schimb are in valoarea glicemiei medii cu aproximativ 30 mg/dL. Astfel, o valoare a Hb A1c de 6% corespunde unei glicemii medii de 135 mg/dL, iar o valoare de 9% unei glicemii medii de 240 mg/dL. Nivelul HbA1c poate creste pana la 20% in cazul unu i control glicemic deficitar. Se considera ca diabetul este controlat in mod ade cvat cand se obtin valori ale HbA1c sub 7%. Nu se recomanda folosirea testului i n diagnosticul diabetului zaharat, deoarece sensibilitatea sa este scazuta in co mparatie cu testul de toleranta la glucoza. Reprezinta un test care este solicit at la pacientii cu diabet zaharat si/sau hipertensiune pentru depistarea precoce a afectarii rinichiului. Microalbuminuria este definita ca o excretie nocturna de 20-200 microg albumina/min sau o concentratie a albuminei de 20-200 mg/l intr -o proba de urina spontana. Diagnosticul de microalbuminurie este confirmat daca cel putin 2 sau 3 probe sunt pozitive intr-un interval de 3-6 luni. Identificar ea in stadii precoce a afectarii renale prin detectarea microalbuminuriei ajuta medicul clinician in stabilirea unui tratament care sa asigure un control adecva t al diabetului si sa impiedice progresia bolii. De obicei microalbuminuria se d etermina in urina din 24 ore. In ceea ce priveste frecventa testarii, recomandar ile actuale includ determinarea anuala a microalbuminuriei la toti pacientii sub 70 ani cu diabet zaharat tip II si la toti pacientii peste 12 ani cu diabet zah arat tip I. In plus, se recomanda ca testul sa fie efectuat la un pacient in mom entul in care este diagnosticat cu diabet zaharat tip II. In cazul diabetului de tip I testarea anuala a microalbuminuriei va incepe la 5 ani de la stabilirea d iagnosticului. Teste genetice pentru determinarea legaturilor familiale In categoria testelor pentru determinarea legaturilor familiale se incadreaza: T estul de Paternitate, Testul cromozomului Y, Testul cromozomului X, Testul frate -sora si Testul mt-ADN. Testul de Paternitate Pentru a verifica daca un barbat e ste tatal biologic al unui copil. Pentru realizarea testului sunt necesare mostr e provenite de la tata si copil. O mostra de la mama va creste probabilitatea te stului, totusi nu este necesara pentru realizarea acestuia. Este posibila compar area a mai multor tati potentiali ai unui copil sau a mai multor copii potential i ai unui tata. Daca totusi nu este posibila prelevarea unei mostre de la presup usul tata, testul de paternitate poate fi inca realizat. Putem, in acest caz, sa utilizam mostre de la fratele, tatal sau bunicul potentialului tata. Aceste mos tre vor fi testate pentru cromozomul Y. Daca doriti sa aflati mai multe informat ii despre acest test, consultati ceea ce este scris sub titlul Teste pentru barba ti inruditi, membri ai aceleiasi familii. Pentru verificarea copiilor unei femei, testul cromozomului X poate fi realizat cititi mai jos. Testul de Maternitate E ste mama unui copil mama lui/ei biologica? Pentru aceasta intrebare oferim un te st similar celui de paternitate. Vom avea nevoie de mostre provenite de la mama si

copil. Daca nu exista mostre ale presupusei mame, pot fi testate mostrele aparti nand mamei, fratelui, sorei sau bunicii acesteia. Acest test va fi in conformita te cu metoda mt-ADN. Cititi informatiile suplimentare aflate la titlul Teste pent ru femei inrudite, memebre ale aceleiasi familii. Teste pentru a determina daca d oi barbati sunt frati Acest test va indica daca doi frati presupusi au intr-adev ar acelasi tata. O mostra a tatalui nu este necesara. Vom face testul cromozomul ui Y, care nu poate fi transmis decat de la tata catre descendentii sai de sex m asculin. Acest cromozom trebuie sa fie exact la fel pentru cei doi frati. O most ra provenita de la mama nu este necesara. Daca exista indoiala ca mama nu este a ceeasi pentru cei doi frati, putem efectua testul mt-ADN. O mostra provenita de la mama nu este necesara pentru aceasta operatiune. Test pentru a determina daca doua femei sunt surori Acest test este menit sa indice daca doua femei (cu acee asi mama sau cu mame diferite) au acelasi tata. Vom analiza cromozomul X care a fost transmis de la tata catre cele doua surori. Acesta este un test relativ rec ent iar probabilitatea este intr-o oarecare masura scazuta fata de cea a testulu i clasic de paternitate. Totusi, in majoritatea cazurilor putem oferi un rezulta t destul de clar. Mostrele mamei, sau ale mamelor sunt necesare. In prezent, Del phiTest dezvolta noi markeri pentru a spori probabilitatea. Test pentru a determ ina daca exista o legatura de frate-sora Acest test este dificil pentru ca nu es te un test simplu de frate-frate, sora-sora. Suntem unul din putinele laboratoar e din Germania care ofera o solutie in cazuri ca acestea. Teste pentru barbati i nruditi, membri ai aceleiasi familii Un test care este similar celui pentru frat e-frate permite verificarea legaturilor familiale de sex masculin intr-o familie . Cromozomul Y este intotdeauna transmis din tata in fiu in cadrul unei familii. Acest aspect presupune ca noi vom gasi acelasi cromozom Y la toti barbatii cu l egaturi familiale, spre ex. bunic-nepot, var-var, unchi-nepot. Teste pentru feme i inrudite, memebre ale aceleiasi familii Acest test este posibil cu ajutorul te stului mt-ADN. ADN-ul mt este transmis numai de catre mama. In consecinta este p osibila verificarea mostenirii de sex feminin si compararea, spre exemplu a buni cii cu nepotul fara analiza mostrelor provenite de la mama. Pentru acest test pu tem utiliza mostre provenite de la mama, bunica, frati, surori sau stranepoti. I n categoria testelor pentru determinarea legaturilor familiale se incadreaza: Te stul de Paternitate, Testul cromozomului Y, Testul cromozomului X, Testul fratesora si Testul mt-ADN. Testul de Paternitate Pentru a verifica daca un barbat es te tatal biologic al unui copil. Pentru realizarea testului sunt necesare mostre provenite de la tata si copil. O mostra de la mama va creste probabilitatea tes tului, totusi nu este necesara pentru realizarea acestuia. Este posibila compara rea a mai multor tati potentiali ai unui copil sau a mai multor copii potentiali ai unui tata. Daca totusi nu este posibila prelevarea unei mostre de la presupu sul tata, testul de

paternitate poate fi inca realizat. Putem, in acest caz, sa utilizam mostre de l a fratele, tatal sau bunicul potentialului tata. Aceste mostre vor fi testate pe ntru cromozomul Y. Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre acest test, consultati ceea ce este scris sub titlul Teste pentru barbati inruditi, membri a i aceleiasi familii. Pentru verificarea copiilor unei femei, testul cromozomului X poate fi realizat cititi mai jos. Testul de Maternitate Este mama unui copil m ama lui/ei biologica? Pentru aceasta intrebare oferim un test similar celui de p aternitate. Vom avea nevoie de mostre provenite de la mama si copil. Daca nu exi sta mostre ale presupusei mame, pot fi testate mostrele apartinand mamei, fratel ui, sorei sau bunicii acesteia. Acest test va fi in conformitate cu metoda mt-AD N. Cititi informatiile suplimentare aflate la titlul Teste pentru femei inrudite, memebre ale aceleiasi familii. Teste pentru a determina daca doi barbati sunt fr ati Acest test va indica daca doi frati presupusi au intr-adevar acelasi tata. O mostra a tatalui nu este necesara. Vom face testul cromozomului Y, care nu poat e fi transmis decat de la tata catre descendentii sai de sex masculin. Acest cro mozom trebuie sa fie exact la fel pentru cei doi frati. O mostra provenita de la mama nu este necesara. Daca exista indoiala ca mama nu este aceeasi pentru cei doi frati, putem efectua testul mt-ADN. O mostra provenita de la mama nu este ne cesara pentru aceasta operatiune. Test pentru a determina daca doua femei sunt s urori Acest test este menit sa indice daca doua femei (cu aceeasi mama sau cu ma me diferite) au acelasi tata. Vom analiza cromozomul X care a fost transmis de l a tata catre cele doua surori. Acesta este un test relativ recent iar probabilit atea este intr-o oarecare masura scazuta fata de cea a testului clasic de patern itate. Totusi, in majoritatea cazurilor putem oferi un rezultat destul de clar. Mostrele mamei, sau ale mamelor sunt necesare. In prezent, DelphiTest dezvolta n oi markeri pentru a spori probabilitatea. Test pentru a determina daca exista o legatura de frate-sora Acest test este dificil pentru ca nu este un test simplu de frate-frate, sora-sora. Suntem unul din putinele laboratoare din Germania car e ofera o solutie in cazuri ca acestea. Teste pentru barbati inruditi, membri ai aceleiasi familii Un test care este similar celui pentru frate-frate permite ve rificarea legaturilor familiale de sex masculin intr-o familie. Cromozomul Y est e intotdeauna transmis din tata in fiu in cadrul unei familii. Acest aspect pres upune ca noi vom gasi acelasi cromozom Y la toti barbatii cu legaturi familiale, spre ex. bunic-nepot, var-var, unchi-nepot. Teste pentru femei inrudite, memebr e ale aceleiasi familii Acest test este posibil cu ajutorul testului mt-ADN. ADN -ul mt este transmis numai de catre mama. In consecinta este posibila verificare a mostenirii de sex feminin si compararea, spre exemplu a bunicii cu nepotul far a analiza mostrelor provenite de la mama. Pentru acest test putem utiliza mostre provenite de la mama, bunica, frati, surori sau stranepoti.

- Descrierea stiintifica a analizei genetice Bagaj informational stiintific Fiecare fiinta umana are 46 de cromozomi. 23 din partea mamei si 23 din partea tatalui. Fiecare pereche de cromozomi are acelasi fond informational genetic cu mici variatii. Doi cromozomi din cei 46 sunt fie c romozomi X- sau Y-. Combinatia XX da nastere sexului feminin, iar XY sexului mas culin. Variatiile din interiorul cromozomilor ADN ului realizeaza o structura uni ca pentru fiecare fiinta umana. Numai gemenii identici (dintr-un singur ou) au a celasi ADN. Totusi, jumatate din cromozomii unei persoane sunt aproape identici cu jumatatea ADN-ului paternal sau maternal. Acest aspect permite compararea ADN ului apartinand tatalui, mamei si copilului (sau numai al tatalui si al copilulu i) pentru demonstrarea sau excluderea paternitatii. Analiza efectuata de noi com para regiuni caracteristice ale ADN-ului. Regiunile contin modele care se repeta . Numarul repetitiilor difera de la persoana la persoana. Sunt copiate si amplif icate regiunile pe care dorim sa le testam pentru a se inlesni analizarea unei m ostre cat mai mari. Apoi testam lungimea si numarul repetitiilor din fragmentele alese. In final, lungimea fragmentelor, pentru toate persoanele testate, este c omparata si calculata cu ajutorul computerului. Aceasta ne permite sa calculam p robabilitatea paternitatii. Amplificarea ADN-ului Mai intai trebuie sa copiem si sa amplificam regiunile pe care dorim sa le testam. Simultan, marcam fragmentel e ADN-ului cu substante fluorescente. Se permite astfel detectarea asa-numitelor secvente capilare. Pentru a copia fragmentele utilizam reactia in lant de polim erizare. Aceasta reactie in lant este creata de o enzima care copiaza ADN-ul pri n mai multe etape. Dupa 30 de etape, teoretic am creat pana la 1 miliard de copi i identice. Acest proces este similar cu acela al diviziunii celulare, unde fiec are celula contine aceeasi informatie ADN. Analiza fragmentelor ADN Pe masura ce copiem si amplificam fragmentele ADN, in acelasi timp le marcam cu substante fl uorescente. O data ce mostrele sunt expuse luminii laser, aceste culori vor apar ea pe frecvente diferite. Fragmentele marcate cu substanta colorata sunt apoi se parate prin electroforeza. Fragmentele sunt expuse unui camp electronic si impin se printr-un tub foarte subtire (o capilara). Acest tub este umplut cu un polime r vascos. Avandu-se in vedere ca ADN-ul este incarcat negativ, el va fi mutat la polul pozitiv in cadrul unui camp electric. Fragmentele mai lungi vor avea nevo ie de mai mult timp pentru a ajunge la polul respectiv, fata de cele mai scurte. La capatul capilarei un laser trimite lumina monocolora. Aceasta lumina laser s timuleaza portiunile colorate cu substanta fluorescenta sa emita o lumina cu o a numita lungime a razei. Culoarea fragmentelor ne permite sa le identificam pe fi ecare. Faptul ca putem sa masuram timpul necesar unui fragment pentru a ajunge l a polul pozitiv ne ajuta sa deducem apoi lungimea fragmentului. Evaluare Statist ica Apoi, informatiile referitoare la toate lungimile masurate sunt compilate in computer. Computerul calculeaza congruentele intre toate fragmentele apartinand persoanelor testate. Aceste calcule sunt exprimate apoi in probabilitatea si sa nsele paternitatii investigate. Pentru a obtine acest lucru, programul utilizeaz a distributia statistica a datelor,

apartinand tuturor variantelor posibile ale markerului aferent unui anumit grup de populatie, denumita tabele de frecventa. Frecventa pentru fiecare varianta es te diferita (spre ex. exista variante care se regasesc numai la anumite persoane , si variante care se regasesc la multi indivizi). In consecinta, posibilitatea unei congruente accidentale intre doua persoane va fi diferita in fiecare caz. D esigur, markerii utilizati in testele noastre au o importanta crescuta. Combinat ia a cel putin 16 markeri ne permite sa garantam o probabilitate de cel putin 99 ,99%. Aceasta inseamna ca in cazul unei corelatii totale intre copil si presupus ul tata, posibilitatea unei congruente accidentale ar fi mai mica de 0.01%. Surs a: DelphiTest DelphiTest este un institut de cercetare german ce ofera servicii revolutionare in genetica. DelphiTest GmbH ofera si alte analize genetice pe lan ga testele de paternitate. Aceste teste permit determinarea si a altor legaturi familiale. In categoria testelor pentru determinarea legaturilor familiale se incadreaza: T estul de Paternitate, Testul cromozomului Y, Testul cromozomului X, Testul frate -sora si Testul mt-ADN. Testul de Paternitate Se utilizeaza pentru a verifica da ca un barbat este tatal biologic al unui copil. Pentru realizarea testului sunt necesare mostre provenite de la tata si copil. O mostra de la mama va creste pro babilitatea testului, totusi nu este necesara pentru realizarea acestuia. Este p osibila compararea a mai multor tati potentiali ai unui copil sau a mai multor c opii potentiali ai unui tata. Daca totusi nu este posibila prelevarea unei mostr e de la presupusul tata, testul de paternitate poate fi inca realizat. Putem, in acest caz, sa utilizam mostre de la fratele, tatal sau bunicul potentialului ta ta. Aceste mostre vor fi testate pentru cromozomul Y. Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre acest test, consultati ceea ce este scris sub titlul Test e pentru barbati inruditi, membri ai aceleiasi familii. Pentru verificarea copiil or unei femei, testul cromozomului X poate fi realizat cititi mai jos. Testul de Maternitate Este mama unui copil mama lui/ei biologica? Pentru aceasta intrebar e oferim un test similar celui de paternitate. Vom avea nevoie de mostre proveni te de la mama si copil. Daca nu exista mostre ale presupusei mame, pot fi testat e mostrele apartinand mamei, fratelui, sorei sau bunicii acesteia. Acest test va fi in conformitate cu metoda mt-ADN. Cititi informatiile suplimentare aflate la titlul Teste pentru femei inrudite, memebre ale aceleiasi familii. Teste pentru a determina daca doi barbati sunt frati Acest test va indica daca doi frati presu pusi au intr-adevar acelasi tata. O mostra a tatalui nu este necesara. Vom face testul cromozomului Y, care nu poate fi transmis decat de la tata catre descende ntii sai de sex masculin. Acest cromozom trebuie sa fie exact la fel pentru cei doi frati. O mostra provenita de la mama nu este necesara. Daca exista indoiala ca mama nu este aceeasi pentru cei doi frati, putem efectua testul mt-ADN. O mos tra provenita de la mama nu este necesara pentru aceasta operatiune. Test pentru a determina daca doua femei sunt surori

Acest test este menit sa indice daca doua femei (cu aceeasi mama sau cu mame dif erite) au acelasi tata. Vom analiza cromozomul X care a fost transmis de la tata catre cele doua surori. Acesta este un test relativ recent iar probabilitatea e ste intr-o oarecare masura scazuta fata de cea a testului clasic de paternitate. Totusi, in majoritatea cazurilor putem oferi un rezultat destul de clar. Mostre le mamei, sau ale mamelor sunt necesare. In prezent, DelphiTest dezvolta noi mar keri pentru a spori probabilitatea. Test pentru a determina daca exista o legatu ra de frate-sora Acest test este dificil pentru ca nu este un test simplu de fra te-frate, sora-sora. Suntem unul din putinele laboratoare din Germania care ofer a o solutie in cazuri ca acestea. Teste pentru barbati inruditi, membri ai acele iasi familii Un test care este similar celui pentru frate-frate permite verifica rea legaturilor familiale de sex masculin intr-o familie. Cromozomul Y este into tdeauna transmis din tata in fiu in cadrul unei familii. Acest aspect presupune ca noi vom gasi acelasi cromozom Y la toti barbatii cu legaturi familiale, spre ex. bunic-nepot, var-var, unchi-nepot. Teste pentru femei inrudite, memebre ale aceleiasi familii Acest test este posibil cu ajutorul testului mt-ADN. ADN-ul mt este transmis numai de catre mama. In consecinta este posibila verificarea most enirii de sex feminin si compararea, spre exemplu a bunicii cu nepotul fara anal iza mostrelor provenite de la mama. Pentru acest test putem utiliza mostre prove nite de la mama, bunica, frati, surori sau stranepoti. Teste pentru probleme de erectie Factorii ce pot influenta testele si acuratetea rezultatelor acestora sunt: - an xietatea sau durerea date de injectarea intracavernoasa - daca pacientii au inso mnii sau iau somnifere - daca pacientii sunt fumatori, beau alcool sau iau drogu ri De retinut! Examinarea initiala in cazul unor probleme erectile cuprinde o an amneza amanuntita, inclusiv a vietii sexuale, un examen fizic complet si teste d e laborator de rutina. Aceste analize de laborator cuprind: o hemograma completa , nivelul glicemiei, al colesterolului si al trigliceridelor. Se pot face si alt e teste de laborator cum ar fi determinarea nivelului de testosteron, a hormonul ui luteinizant, a prolactinei si a hormonilor tiroidieni. Daca rezultatele sunt in limite normale, inainte de a sugera pacientului alte investigatii, multi medi ci ar putea prescrie unul dintre urmatoarele medicamente: sildenafil citrat (via gra), tadalafil (Cialis), vardenafil (Levitra). Totusi, problemele erectile ocazionale sunt normale. Daca, de obicei, pacientul poate avea erectie examinarile nu sunt necesare. Imposibilitatea de a avea erect ie poate fi cauzata, mai probabil, de o combinatie de factori atat fizici cat si psihologici. De exemplu, inabilitatea de a avea o erectie solida poate fi inrau tatita de anxietatea data de performantele sexuale scazute.

Testele psihologice pot fi recomandate daca examinarile exclud cauzele fizice. U n exemplu de test psihologic ce poate fi folosit pentru evaluarea problemelor er ectile este testul de personalitate multifazic. Acesta este un test scris ce est e folosit in screeningul diferitelor problemele psihologice. Daca acest test sau altele, arata o problema psihologica, pacientul va fi indrumat catre un consili er pe probleme sexuale. Daca testele initiale nu sunt capabile sa detecteze cauza impotentei, pot fi rec omandate si o ultrasonografie Doppler (un test ce masoara fluxul sangvin bazat p e efectul Doppler ce consta in modificarea frecventei unei unde sonore cand acea sta se reflecta pe un corp in miscare, in cazul nostru pe hematiile din sange) s au o angiografie. Angiografia este un procedeu radiologic de examinare a vaselor sangvine opacificate cu un mediu de contrast. Eficienta acestor examinari este limitata deoarece tratamentul necesar repararii vaselor sangvine de la nivelul p enisului este indicat doar in putine cazuri. Testul privind conducerea nervoasa dorsala, studierea potentialelor evocate si biotensiometria penila (un test ce f oloseste vibratii electromagnetice pentru a determina senzitivitatea si function area nervilor la nivelul penisului) sunt teste neurologice amanuntite folosite p entru evaluarea nervilor de la acest nivel. Aceste teste sofisticate nu se efect ueaza frecvent pentru evaluarea problemelor erectile, in fazele initiale. De ase menea, ele nu sunt disponibile in toate spitalele. Examinarile pentru problemele de erectie sunt de ajutor in stabilirea unei cauze specifice a inabilitatii bar batului de a ajunge sau de a mentine erectia (disfunctii erectile sau impotenta) . Disfunctiile erectile reprezinta o problema frecventa a barbatilor. De cele ma i multe ori sunt cauzate de o combinatie de factori cum ar fi starea vaselor san gvine, a nervilor si factori psihologici. Probleme fizice ce pot cauza disfuncti i erectile sunt: - afectarea nervilor de la nivelul penisului. Afectiuni ca si s cleroza multipla (boala inflamatorie cronica autoimuna a sistemului nervos centr al) sau diabetul (termen ce desemneaza mai multe boli distincte, care au comuna tulburarea metabolica de origine genetica sau hormonala) pot duce la leziuni ner voase ce afecteaza capacitatea barbatului de a avea erectie. De asemenea, interv entiile chirurgicale, diversele leziuni sau radioterapia la nivelul pelvisului p ot provoca leziuni nervoase - probleme ale vaselor sangvine ce asigura fluxul sa ngvin la nivelul penisului. Afectiuni ca arteroscleroza (proces patologic comple x prin distrugerea fibrelor elastice ale peretilor arteriali, inlocuirea cu fibr e conjuctive colagene, cu depunere de colesterol si calciu) fac ca barbatii sa a iba cu greu erectie. Activitati ce duc la o vasoconstrictie sangvina la nivel pe nian (cum ar fi plimbarile pe distante lungi cu bicicleta cu sa tare si ingusta) pot creste riscul de a dezvolta disfunctii erectile - un nivel scazut al hormon ilor tiroidieni sau a testosteronului - aparitia efectelor adverse ale unor medi camente necesare tratarii depresiei sau hipertensiunii arteriale - abuzul de alc ool, fumatul sau utilizarea drogurilor. Daca problemele de ordin fizic au fost e xcluse, trebuie facute si teste psihologice pentru a vedea daca nu este vorba de o problema psihologica. Acestea pot fi: - anxietatea legata de performanta sexu ala - probleme de cuplu - stresul - depresia sau necazurile.

Testul rigiditatii si erectiei nocturne Este bine ca pacientul sa poarte o perec he de chiloti de tipul celor scurti (nu chilotul boxer), atunci cand acesta merg e la culcare. Penisul va fi scos afara din chilot in timp ce parul pubian trebui e sa fie acoperit de acesta apoi se va atasa dispozitivul pe penis. Dupa atasare a dispozitivului penisul va fi introdus cu grija in chilot. Tipurile de dispozit ive sunt urmatoarele: - snap= gauge=masuratoare, calibru. Acesta este un dispozi tiv mecanic, ca un inel format din 2, 3 straturi subtiri de plastic ce se aseaza in jurul penisului. Straturile din material plastic se rup la anumite presiuni predeterminate. Astfel acest dispozitiv poate detecta erectia, dar poate da si i nformatii despre fermitatea acestuia in timpul erectiei (in functie de cate stra turi din plastic se rup). Testul se face 2-3 nopti la rand. - dispozitive electr onice. Aceste dispozitive masoara modificarile in grosime ale penisului. Acestea au unul sau mai multe inele de plastic ce se pun in jurul penisului si sunt con ectate la un monitor mic ce inregistreaza schimbarile ce apar pe masura ce inele le se intind. Aceste dispozitive sunt scumpe, iar aceasta examinare necesita int ernarea peste noapte intr-un laborator special. Injectia intracavernoasa Aceasta examinare se realizeaza de catre medicul urolog la cabinet sau la spital. Pentr u aceasta investigatie pacientul va trebui sa se dezbrace de la brau in jos si i se va da un halat de hartie pentru a se acoperi. In timp ce pacientul sta jos s au in picioare, penisul va fi dezinfectat cu un antiseptic. Apoi medicul va inje cta medicamentul la baza penisului cu un ac mic. Dupa ce medicul a facut injecti a este posibil ca el sa maseze pentru cateva secunde penisul pentru a ajuta la p atrunderea medicamentului la nivelul vaselor de sange. Unii doctori pot strange o banda in jurul bazei penisului pentru 5 minute dupa injectie pentru a incetini dispersia medicamentului din penis. La inceput se foloseste o doza mica de medi cament. Daca aceasta doza nu produce erectia, atunci se va folosi o doza mai mar e. Erectia apare dupa 5-10 minute de la injectie. Medicamentul poate fi administ rat si sub forma de supozitor plasat in uretra. Dupa administrarea medicatiei pa cientul ar putea fi rugat sa urmareasca filme cu tenta sexuala sau sa-si maseze penisul pentru a obtine erectia. Doctorul va monitoriza evolutia dupa administra rea medicatiei si va masura marimea, grosimea, rigiditatea si durata erectiei. D upa test medicul poate injecta un alt medicament pentru disparitia erectiei. Ace ste examinari sunt de ajutor in a determina cauza impotentei. Testele initiale p ot include si teste de sange pentru masurarea testosteronului, hormonului lutein izant, a prolactinei si a hormonilor tiroidieni. Un examen de urina, o hemograma completa, nivelele glicemiei, ale colesterolului si ale trigliceridelor pot fi de asemenea facute. Testul rigiditatii si erectie nocturne Erectia s-a produs da ca: - unul sau mai multe straturi ale dispozitivului montat la nivelul penisului au fost rupte

- aparatul a inregistrat cel putin o crestere in marime a penisului. Daca pacien tul a avut erectie, atunci inseamna ca impotenta nu este data de cauze fizice ci mai degraba de cauza psihologice. Testul este mult mai concludent daca la repet area examinarii se obtin rezultate similare. O erectie nu a aparut daca: - nici unul dintre straturi nu a fost rupt - dispozitivul electronic nu a inregistrat o crestere a marimii penisului. Daca pacientul nu a avut erectie inseamna ca poat e fi vorba de o cauza fizica a impotentei. Testul este mult mai concludent daca se obtin aceleasi rezultate la repetarea lui. Testul prin injectare intracaverno asa Erectia ce apare in timpul acestei examinari se masoara pe o scala de la 0-4 , in care patru reprezinta erectia maxima: - daca se produce o erectie corespuza toare valorii 3 sau 4 este mai degraba o cauza psihologica decat una fizica - da ca in timpul examinarii erectia este corespunzatoare valorilor intre 0 si 2 inse amna ca impotenta ar putea avea o cauza fizica. Testele initiale in cazul impote ntei includ si un examen fizic complet dar si o anamneza amanuntita inclusiv dat e despre viata sexuala a pacientului. Examenul fizic include masurarea tensiunii arteriale deoarece hipertensiunea arteriala si medicamentele folosite in tratam entul acesteia pot duce la astfel de probleme. Medicul va examina penisul si tes ticulele pentru a observa eventualele modificari. Vor fi recomandate de medic si o serie de analize de sange pentru a doza o serie de hormoni cum ar fi testoste ronul, hormonul luteinizant, prolactina sau cei tiroidieni. Va fi facut si un ex amen de urina precum si o hemoleucograma completa, o glicemie (dozare a glucozei in sange) si o dozare a colesterolului. Daca rezultatele la aceste analize sunt normale medicul va prescrie sildenafil (viagra), tadalafil (cialis) sau vardena fil (Levitra) inainte de a propune pacientului alte examinari mult mai scumpe. A lte examinari ce pot fi facute pot include testul rigiditatii si erectiei noctur ne sau testul cu injectii intracavernoase. Testarea rigiditatii si erectiei noct urne Aceasta examinare mai poate fi numita si testul rigiditatii. Majoritatea ba rbatilor au intre 3 si 5 erectii in timpul somnului profund. Barbatii care nu po t avea erectie datorita unor factori psihologici au aceste erectii in timpul som nului profund. Uneori, unele tulburari ale somnului sau o depresie severa pot du ce la lipsa erectiei din timpul noptii. Testul rigiditatii si erectiei nocturne determina daca barbatul are erectii normale in timpul somnului. Acest test se po ate realiza acasa sau intr-un laborator special. Se poate folosi una dintre meto dele: - utilizarea unui dispozitiv mecanic, ca un inel format din 2, 3 straturi subtiri de plastic ce se aseaza in jurul penisului. Straturile din material plas tic se rup la anumite presiuni predeterminate - utilizarea unui dispozitiv elect ronic de monitorizare. Aceasta metoda este mai scumpa, dar este mult mai exacta si da informatii mult mai detaliate privind numarul, durata si intensitatea erec tiilor ce apar.

Testarea se repeta, de obicei, in cel putin doua nopti. Daca apare erectia in ti mpul noptii inseamna ca principala cauza a problemelor erectile nu este cea de n atura fizica. Examinarea prin injectarea intracavernoasa In timpul acestei exami nari doctorul va injecta un medicament (de obicei prostaglandina E1) la baza pen isului pentru a produce erectia. Acest lucru poarta numele de injectie intracave rnoasa. Un medicament similar poate fi introdus direct in uretra. Aceasta poarta numele de injectie intrauretrala. Dupa injectie va fi masurata durata erectiei, rigiditatea si grosimea penisului. Testele de sange si de urina Nu este necesar a o pregatire prealabila inaintea acestor examinari. Testul rigiditatii si erect iei nocturne Inaintea examinarii nu trebuie administrate medicamente ce stimulea za erectia cum ar fi: sildenafil citratul (viagra), tadalafil (cialis), vardenaf il (levitra). Trebuie evitata administrarea unor somnifere si de asemenea evitar ea ingestiei de bauturi alcoolice cu cel putin doua zile inainte de examinare. A lcoolul si somniferele pot interfera cu somnul profund, momentul in care apar er ectiile nocturne. Examinarea cu injectarea intracavernoasa Inainte ca pacientul sa faca o astfel de examinare trebuie ca acesta sa comunice medicului daca: - es te alergic la vreun medicament - are probleme in coagularea sangelui sau ia medi camente anticoagulante cum ar fi aspirina sau warfarina - a avut o erectie ce a durat mai mult de 4 ore (priapism). Testul rigiditatii si erectiei nocturne Test ul rigiditatii si erectiei nocturne nu cauzeaza nici un disconfort. Totusi pacie ntul se poate simti rusinat in timpul examinarii. Trebuie amintit pacientului ca este foarte important sa se determine cauza cea mai probabila a incapacitatii d e a avea erectie si nu trebuie sa se simta rusinat in timpul investigatiei. Test ul prin injectarea intracavernoasa In timpul acestei investigatii se poate simti o durere ascutita sau o senzatie de arsura la baza penisului atunci cand este i ntrodus acul, dar durerea este de scurta durata. Daca pacientul simte o durere s au o senzatie de arsura in timpul erectiei trebuie sa anunte medicul imediat. Nu exista nici un risc in ceea ce priveste colectarea probei de urina. Exista un mic risc in recoltarea sangelui, deoarece poate aparea o mica vanataie la locul punctiei.

Se poate reduce acest risc prin apasarea cu putere la locul intepaturii pentru c ateva minute. Testul rigiditatii si erectiei nocturne Nu exista riscuri in ceea ce priveste aceasta examinare. Testul prin injectia intracavernoasa Aceasta inve stigatie are riscul scazut de a produce: - sangerare la locul injectiei - vanata ie sau un usor edem la locul injectiei - o erectie ce poate dura mai mult de 4 o re. Aceasta poarta numele de priapism si este un efect advers rar al medicamente lor folosite in aceasta examinare. Daca aceasta apare, de obicei, poate fi rever sibila prin administrarea unor alte medicamente. Aceste examinari sunt realizate pentru determinarea cauzelor problemelor erectile, cauze care pot fi de natura fizica, psihologica sau o combinatie a celor doua. Testele genetice intra in practica medicala Sunt interzise orice forme de discriminare si stigmatizarea persoanei pe baza re zultatelor acestor teste. Sunt interzise testarile genetice atunci cand utilitat ea clinica nu este dovedita. Testele utilizate trebuie sa fie recunoscute in cee a ce priveste validitatea stiintifica si validitatea clinica. Nu se poate proced a la un test genetic daca persoana nu beneficiaza de o supraveghere medicala ind ividualizata. Atunci cand un test genetic este recomandat, persoana in cauza tre buie sa beneficieze in prealabil de o informare privind indicatia si natura test ului, dar mai ales privind implicatiile rezultatelor obtinute. Pentru testele ge netice predictive este obligatoriu de a se pune la dispozitie serviciile de sfat genetic. Sfatul genetic trebuie elaborat de o maniera nondirectiva. Articolul 9 este dedicat consimtamantului informat. Pentru testele predictive este obligato ri consimtamantul scris. Protocolul introduce un adevarat mecanism de protectie a persoanelor care nu au capacitatea de a consimti. In primul rand, la astfel de persoane testele genetice nu pot fi efectuate decat daca se dovedeste ca exista un beneficiu direct pentru acea persoana. Pentru astfel de persoane se recomand a ca in masura posibilului sa fie si ea informata (nu numai reprezentantul legal ) iar autoritatea competenta sau instanta de judecata sa autorizeze realizarea t estelor. Pentru intreaga populatie, testele sunt acceptabile daca aduc un benefi ciu evaluabil persoanei testate. Ca exceptie, pot exista testari genetice in ben eficiu altei persoane dar numai pentru membrii familiei persoanei testate. Astfe l de teste se pot efectua cu respectarea unor conditii cumulative: a. Testul sa aduca membrului (membrilor) familiei un beneficiu preventiv, diagnostic sau tera peutic care a fost evaluat de o maniera independenta; b. Beneficiul asteptat sa nu poata fi obtinut fara realizarea acestui test; c. Riscurile si contraindicati ile rezultand din testare sunt minime pentru persoana ce este supusa testului; d . Beneficiul asteptat, care a fost evaluat de o maniera independenta, este semni ficativ superior

riscurilor medicale sau sociale (pentru viata privata) ce apar din utilizarea si comunicarea rezultatului testului; e. Autorizarea este data de persoana, de rep rezentantul persoanei care nu are capacitate de a consimti, sau de o autoritate sau instanta desemnata prin lege. In prezent, testele genetice au devenit uzuale in practica medicala. Organizatorii de sanatate au obligatia de a a informa ata t medicii cat si populatia cu privire la principiile ce le guverneaza si in acel asi timp de a elabora metodologia autorizarii si desfasurarii unor asemenea acti vitati. La 4 aprilie 1997, la Oviedo (Asturia) Comitetul Director de Bioetica (C DBI) a Consiliului Europei a adoptat Conventia pentru Protectia Drepturilor Omul ui si a Demnitatii Umane in biologie si medicina cunoscuta sub denumirea Convent ia de la Oviedo sau Conventia privind Drepturile Omului si Medicina. In prezent, 49 de state (dintre care 38 de state europene) au ratificat Conventia. Romania prin Legea nr. 17 din 2001 a ratificat documentul si a impus obligativitatea res pectarii acestuia. Asa cum era prevazut in document, CDBI avea obligatia de a re dacta protocoalele aditionale pentru fiecare domeniu in parte. Pana in prezent, au fost adoptate urmatoarele protocoale aditionale: Protocolul privind interdict ia clonarii umane (Paris 12 ianuarie 1998), Protocolul aditional privind transpl antul de organe si tesuturi de origine umana (Strasbourg 24 ianuarie 2002), Prot ocolul aditional privind cercetarea biomedicala (Strasbourg 25 ianuarie 2005) si Protocolul aditional privind testele genetice medicale (Strasbourg 8 iunie 2007 ). Protocolul aditional privind testele genetice medicale, votat in ultima sedin ta a CDBI cu 45 voturi pentru si 3 abtineri este considerat ca fiind unul dintre cele mai importante privind respectarea drepturillor omului in practica medical a. In redactarea acestui protocol s-a avut in vedere si Declaratia Universala as upra Genomului uman si Drepturile Omului adoptata de Adunarea Generala a ONU la 2 decembrie 1998. Protocolul se aplica testelor efectuate din ratiuni medicale. Implicand analiza unui esantion biologic de origine umana si avand drept scop pu nerea in evidenta a caracteristicilor genetice a unei persoane, (teste care pot fi utilizate si in stadiu precoce de dezvoltare prenatala intrauterina). Acest p rotocol nu se aplica testelor genetice efectuate asupra embrionului sau fetusulu i uman extrauterin sau asupra testelor genetice efectuate din ratiuni de cerceta re medicala unde restrictiile sunt mult mai mari si sunt de domeniul Conventiei propriu-zise. In sensul protocolului prin analiza se intelege analiza cromosomil or, analiza ADN-ului sau ARNului sau orice analiza care permite obtinerea de inf ormatii echivalente celor obtinute prin metodele mentionate anterior. Prin esant ion biologic protocolul intelege materialul biologic prelevat in vederea acestui test sau material biologic prelevat anterior in alte scopuri dar la care se apl ica ulterior aceste teste. Interesul si binele fiintei umane asupra carora se ap lica testele genetice este singurul admis si este deasupra interesului societati i sau al evolutiei stiintei. Daca persoana, indiferent de capacitatea ei de a consimti, exprima refuza, testu l nu va fi facut. Testele genetice in beneficiul altui membru al familiei, nu po t fi efectuate daca esantioanele au fost prelevate din corpul unei persoane dece date sau de la o persoana vie care a decedat ulterior si de la care nu s-a obtin ut consimtamantul. A fost introdusa obligatia de a se respecta viata privata (pr otectie a datelor cu caracter personal si biologic a persoanei testate) precum s i dreptul tuturor persoanelor ce au facut obiectul unui test genetic de a cunoas te toate informatiile colectate privind sanatatea sa urmare a acestor testari. C oncluziile unui test trebuie sa fie accesibile

persoanei testate sub o forma usor de inteles. Programele de screening si de dep istare genetica nu pot fi efectuate decat dupa o evaluare independenta privind a cceptabilitatea programului din punct de vedere etic si trebuie sa respecte urma toarele conditii: a. Programul este recunoscut pentru pertinenta sa privind star ea de sanatate pentru intreaga populatie sau pentru o parte din populatie; b. Va liditatea stiintifica si eficacitatea programului au fost stabilite (sunt certe) ; c. Masurile preventive sau tratamentul boli sau a tulburarilor ce fac obiectul depistarii sunt disponibile pentru toate persoanele testate. d. Sunt prevazute masuri pentru a garanta accesul echitabil la program. e. Programul prevede masur i de informare adecvata a populatiei, sau a unei parti din populatie privind exi stenta, finalitatea programului, mijloacele de a accede la acest program precum si caracterul voluntar de a participa la acest program. Prevederile acestui Prot ocol vor deveni obligatorii pentru toate tarile membre in Consiliul Europei din momentul in care doua treimi dintre membrii vor depune instrumentele de ratifica re. Testul Babes Papanicolau - O investitie in sanatate Alegerile intelepte Pe parcursul vietii noastre, sunt multe alegeri de facut. Ac este alegeri ne afecteaza familia, prietenii, angajatii si in cele din urma pe n oi insine. Alegerile pe care le facem astazi, ne afecteaza alegerile pe care le vom face in viitor. Cele mai importante alegeri legate de sanatate sunt dieta, e xercitiul fizic, obiceiurile sanatoase si controalele medicale. Sanatatea este c el mai de pret bun pe care il avem, si totusi, prea des o neglijam sau dezvoltam obiceiuri care ne pot face rau. Controlul anual O alegere inteleapta pe care o putem face pentru a ne asigura o stare de sanatate este efectuarea anuala a unui test Papanicolau. Testul este simplu si nu solicita foarte mult timp si nu impl ica aparitia unei stari de disconfort. Cu ajutorul acestui test poate fi evaluat a starea de sanatate a colului uterin sau a vaginului, astfel incat orice proble ma ar aparea sa poata fi diagnosticata si tratata cat mai rapid posibil. Un alt motiv consta in aceea ca doctorul, pe langa testul Papanicolau, va efectua si al te teste si examinari: examenul sanilor, masurarea tensiunii arteriale, un exame n al regiunii pelvine si auscultatia cordului si plamanilor. Pot fi efectuate si alte teste in functie de antecedentele personale. Este un sentiment placut sa s tii ca esti sanatoasa si ca faci ceea ce trebuie pentru a ramane asa. Cine ar tr ebui sa isi faca un test Papanicolau? Este recomandabil ca testul sa fie efectua t anual din momentul in care ai devenit activa din punct de vedere sexual; altfe l, in fiecare an incepand cu varsta de 18-21ani. Daca o femeie a suferit o opera tie de histerectomie totala, testul Papanicolau ar trebui efectuat ori de cate o ri recomanda medicul.

Este o idee incetatenita ca femeile nu ar trebui sa isi faca testul Papanicolau decat dupa primul contact sexual. Testul nu afecteaza sub nici o forma organele genitale feminine. Cum se efectueaza testul? Anumite femei considera rusinos ace st test alaturi de examenul pelvin, dar el trebuie privit doar ca o procedura ne cesara din punct de vedere medical si nu ca o procedura creata sa te faca sa te simti rusinata. Este singura modalitate prin care poti fi examnita la nivelul or ganelor genitale interne si prin care se poate realiza testul. Pentru examinare, vei fi rugata sa te intinzi pe spate pe masa de examinare ginecologica si sa it i indoi genunchii. Medicul va dori sa iti relaxezi picioarele. Cel mai important lucru in acest moment este sa te relaxezi. Concentreaza-te asupra relaxarii mus culaturii si inspira usor pe nas si expira pe gura. Cu cat esti mai relaxata cu atat examinarea va fi mai comoda. Un dilatator va fi inserat cu grija in vaginul tau, acesta fiind utilizat pentru vizualizarea colului uterin. Atunci cand exam inatorul are o imagine buna a colului, va preleva prin periere celule de la nive lul mucoasei colului, utilizand o periuta sau o spatula de lemn. Vei putea resim ti o senzatie de presiune sau chiar o crampa. Celulele sunt ulterior asezate pe o lama de sticla si trimise la laborator pentru examinare. Ce informatii ne ofer a un test Papanicolau? Acest test ne ofera informatii legate de celulele de la n ivelul vaginului sau colului uterin. Un test Papanicolau anormal presupune ca au aparut modificari la nivelul celulelor de la nivelul colului uterin. Aceste mod ificari il alarmeaza pe examinator (aceste celule pot deveni mai tarziu celule c anceroase). De aceea, este importanta efectuarea de teste Papanicolau in mod reg ulat, astfel incat orice anomalie sa poata fi tratata in stadii incipiente. Anum ite modificari se datoreaza unor infectii de la nivelul colului sau vaginului. M ulte teste se vor normaliza odata ce infectia a fost tratata. Nu este posibil ca toate celule de la nivelul colului sa fie analizate. Se poate intampla ca celul ele analizate sa fie normale, dar cele care nu au fost prelevate de la nivelul c olului, sa aiba modificari. Acest lucru nu se intampla des, dar este posibil. Ac esta este un alt motiv pentru efectuarea testului in mod regulat Ce se va intamp la daca testul Papanicolau nu este normal? Vei fi anuntata de medic de acest fap t si vei discuta impreuna cu el posibilitatile de tratament si urmarire. Ar pute a fi necesara efectuarea de teste suplimentare. Colposcopia ar putea fi recomand ata, pentru a-l ajuta pe medic sa vizualizeze cu ajutorul unui microscop eventua lele celule anormale de la nivelul colului uterin sau existenta unei posibile in fectii. Daca medicul va observa anumite zone anormale, cel mai probabil va efect ua o biopsie pentru efecutarea unor teste suplimentare. Ce persoane sunt la risc pentru un test Papanicolau anormal? Femei: - care au avut contact sexual inaint ea varstei de 18 ani - cu un istoric de parteneri multipli - cu infectii recuren te ce se transmit prin contact sexual

- fumatoare - care raman insarcinate inaintea varstei de 18 ani Care sunt semnel e de alarma ale cancerului? - sangerari intre perioadele menstruale - orice secr etie neobisnuita vaginala sau durere - sangerare dupa contactul sexual - sangera re dupa menopauza Acestea sunt doar semne de alarma ce pot sau nu sa indice exis tenta unui cancer. Daca resimti oricare din simptomele enumerate mai sus, este f oarte important sa te prezinti la medic pentru a afla cauza acestora si pentru a primi un tratament adecvat. Este de asemenea important de retinut ca, adesea, n u exista semne sau simptome de alarma. Datorita acestui fapt, este important sa efectuezi testul Papanicolau in mod regulat. Majoritatea femeilor ce au un test anormal, se pot astepta ca in urma tratamentului acesta sa se normalizeze. Cum s a iti planifici testul? Iti poti ajuta medicul sa efectueze o examinare cat mai concludenta oferindu-i urmatoarele informatii: - data ultimei menstruatii - medi catia curenta, precum anticonceptionalele sau alta medicatie hormonala (denumire a produsului si doza) - orice sangerare ce s-a produs in afara ciclului menstrua l si momentul cand aceasta s-a produs - orice secretie de la nivelul organelor g enitale (alba, groasa sau lichida) - orice istoric de test anormal sau histerect omie (extirparrea uterului) Aceste informatii il vor ajuta pe medic sa decida da ca testul este normal sau nu. Daca in momentul examinarii esti la menstruatie, c el mai bine este sa amani efetuarea testului. De asemenea, este recomandabil sa eviti dusurile intravaginale si utilizarea cremelor vaginale cu 24 h inainte de efectuarea testului. In concluzie exista numeroase motive sa iti faci testul Pap anicolau: - este un test simplu - nu este costisitor - ofera informatii viabile - poate ajuta la prevenirea unor probleme de sanatate - faci ceva pentru tine ti se va face si un examen general, alaturi de efectuarea testului - odata cu pr ezentarea la medic pentru efectuarea testului, poti sa afli informatii despre al te probleme legate de sanatate pe care le ai - iti poate crea sentimentul ca ai f acut ceva bine si o ai realizat o investitie in sanatatea ta Gandeste-te la acest examen anual ca la o modalitate excelenta prin care poti sa ai grija de tine. O meriti!

Testul Babes Papanicolau - patologic Generalitati Testul Papanicolau (care se mai numeste si frotiul Papanicolau) fac e parte din examenul ginecologic de rutina. Testul Papanicolau este folosit cu s copul identificarii modificarilor celulare anormale de la nivelul cervixului si pentru screeningul cancerului de col uterin. Un test Papanicolau anormal arata c a celulele din cervix sunt modificate. Un rezultat anormal la acest test nu este neobisnuit, intrucat in mod normal celulele din cervix sufera in permanenta mod ificari. Aproximativ 5% pana la 10% din femeile care fac anual un test Papanicol au au un rezultat anormal, dar numai un mic procent din aceste rezultate anormal e arata modificari care ar putea evolua spre cancer de col uterin. Cauze Multe t este Papanicolau anormale sunt cauzate de infectii virale, cum ar fi infectia cu papilomavirusul uman (HPV) sau alte tipuri de infectie, precum cele determinate de bacterii, fungi sau protozoare (Trichomonas). Cea mai frecventa cauza este i nfectia cu HPV. Modificarile naturale ale celulelor din colul uterin (vaginita a trofica) aparute la menopauza pot si ele da un test Papanicolau anormal. De regu la modificarile celulare revin la normal in mod spontan sau dupa ce infectia s-a vindecat de la sine sau in urma tratamentului. In unele cazuri, modificarile ce lulelor cervicale (din colul uterin) care dau un test Papanicolau anormal si car e nu sunt tratate pot evolua spre stadii precanceroase sau canceroase. Anumite t ipuri de HPV care au un risc crescut, in special tipurile 16 si 18, au fost asoc iate cu dezvoltarea cancerului de col uterin. Totusi, de obicei, modificarile ce lulelor cervicale progreseaza lent si este nevoie de multi ani pentru a deveni c elule canceroase. Celulele din colul uterin au o probabilitate mai mare decat ma joritatea celulelor din organismul uman de a suferi modificari deoarece, in mod normal, celulele cervicale trec constant prin modificari. Colul uterin are doua tipuri de celule: - celule columnare cu forma rectangulara in profunzimea colulu i uterin si - celule plate, scuamoase la suprafata colului - celulele columnare se transforma in permanenta in celule scuamoase intr-o zona a colului denumita z ona de transformare. Deoarece celulele din aceasta zona a colului sunt in perman enta schimbare, ele au un risc crescut de a avea modificari anormale. Majoritate a modificarilor celulare anormale gasite la un test Papanicolau provin din zona de transformare. Localizarea zonei de transformare variaza de la o femeie la alt a. Ea poate fi la suprafata externa a colului uterin, care poate fi vazuta in ti mpul unui test Papanicolau, sau in interiorul colului uterin, care nu poate fi v azuta la test. Factori de risc Majoritatea modificarilor celulare cervicale sunt rezultatul comportamentelor se xuale cu risc crescut, ale pacientei sau ale partenerului sau sexual, avute in p rezent sau candva, posibil chiar si cu multi ani in urma.

Aceste comportamente cresc riscul de infectii si de a face o boala cu transmiter e sexuala (BTS). La femeile care au o relatie monogama (cu un singur partener se xual), un rezultat anormal la testul Papanicolau datorat virusului HPV nu indica neaparat un comportament cu risc crescut in prezent. De vreme ce virusul HPV ra mane in celulele corpului timp de multi ani, modificarile celulelor cervicale po t fi consecinta unei infectii cu HPV dobandita cu cativa ani inainte. Fumatul sa u slabirea sistemului imun pot de asemenea sa creasca riscul de aparitie a modif icarilor celulelor cervicale. Efectuarea regulata de teste Papanicolau pentru sc reening si evaluarea oricarui rezultat anormal poate reduce riscul de a se dezvo lta un cancer de col uterin. Comportamentele sexuale cu risc crescut includ: - i nceperea vietii sexuale la o varsta mica (inainte de varsta de 18 ani) - contact ul sexual neprotejat, care creste riscul de infectie cu tipuri de papilomavirus uman (HPV), Chlamydia, virusul imunodeficientei umane (HIV) - trei sau mai multi parteneri sexuali de-a lungul vietii - contact sexual cu cineva care a avut mul tipli parteneri sexuali - simptomele care pot indica modificari ale celulelor di n colul uterin (cervicale) - modificarile celulelor cervicale care pot da un tes t Papanicolau anormal nu duc prin ele insele la aparitia de simptome. O infectie cu HPV cea mai frecventa cauza a acestor modificari de obicei nu da nici un sim ptom - de aceea este atat de important screeningul prin efectuarea regulata a te stului Papanicolau, pentru a se observa din timp modificarile, in cazul in care acestea apar - daca o infectie sau o boala cu transmitere sexuala (BTS) este cau za anormalitatii testului Papanicolau, pot fi prezente simptome datorate infecti ei sau BTS. Bolile cu transmitere sexuala pot avea o varietate de simptome, incl usiv: - secretie vaginala anormala, cum ar fi o modificare in cantitatea, in cul oarea, in mirosul sau in vascozitatea secretiei vaginale; de exemplu ea a deveni t mai tulbure, mai decolorata sau urat mirositoare pe o perioada de cateva zile pana la 2 saptamani - durere, arsura sau mancarime in timpul urinarii care durea za de mai mult de 24 ore - durere in timpul actului sexual - durere in zona pelv ina sau in zona abdominala joasa - durere, arsura, furnicaturi sau mancarime in zona genitala - bube, umflaturi, basicute, inrosiri sau negi pe sau in jurul org anelor genitale Numai un mic procent din testele Papanicolau anormale indica pre zenta unor modificari celulare cervicale care ar putea evolua spre cancer de col uterin. Simptomele cancerului de col uterin pot fi: - sangerare vaginala anorma la sau o modificare inexplicabila semnificativa a ciclului menstrual - sangerare in momentul in care ceva vine in contact cu colul uterin (cum ar fi in timpul a ctului sexual sau la introducerea unei diafragme) - secretie vaginala anormala c are contine mucus cu urme de sange. Ce trebuie facut in cazul unui test Papanico lau anormal? Desi majoritatea testelor Papanicolau anormale sunt cauzate de infe ctii sau inflamatii care pot fi tratate, este necesara o noua evaluare ulterioar a pentru siguranta ca modificarile celulare anormale au fost rezolvate. Optiunil e de tratament variaza in functie de gradul modificarilor celulare: minora, mode rata sau severa. In cazul modificarilor celulare minore, poate fi de ajuns doar o monitorizare din partea unui doctor (asteptare si urmarire), de un test pentru HPV, sau in unele cazuri

de colposcopie. In cazul modificarilor celulare moderate sau severe, este necesa ra continuarea evaluarii prin colposcopie si posibil prin biopsie cervicala. Ult erior, modalitatile de tratament care distrug sau inlatura in mod specific celul ele anormale ar putea fi recomandate, in functie de rezultatele biopsiei. Mecani sm fiziopatogenic Rezultatele anormale la testul Papanicolau pot fi datorate mod ificarilor naturale ale celulelor din zona de transformare din colul uterin sau infectiilor. De obicei rezultatele testului Papanicolau revin la normal atunci c and celulele reincep sa aiba o crestere normala sau dupa ce infectia a fost trat ata sau s-a vindecat in mod spontan. In unele cazuri, modificarile celulelor cer vicale care nu au fost tratate si care determina un test Papanicolau anormal ar putea progresa catre un stadiu precanceros sau canceros. Anumite tipuri de papil omavirus (HPV) cu risc crescut au fost asociate cu dezvoltarea cancerului cervic al. Totusi, modificarile celulelor colului uterin progreseaza lent si este nevoi e de multi ani ca sa se transforme in celule canceroase. Tratamentul poate inlat ura sau distruge aceste celule inainte de a deveni canceroase. Societatea Americ ana a Cancerului a raportat urmatoarele statistici: - la femeile cu varsta intre 13 si 21 ani, modificarile minore ale celulelor colului uterin dispar in mod sp ontan, de la sine, in curs de 3 ani, in aproximativ 90% din cazuri - la femeile cu varsta peste 21 ani, modificarile minore ale celulelor colului uterin dispar in mod spontan, de la sine, in curs de 3 ani, in aproximativ 50% pana la 80% din cazuri. Screeningul prin testul Papanicolau facut cu regularitate poate detecta din timp aceste modificari celulare. Detectarea precoce a modificarilor celular e precanceroase sau a cancerului de col uterin de obicei duce la vindecarea comp leta In cazul in care este diagnosticat un tip de HPV cu risc crescut, poate fi nevoie de efectuarea altor teste Papanicolau, mai frecvent si ocazional a altor teste, pentru continuarea evaluarii. Polipii cervicali nu au legatura cu canceru l de col uterin, dar ei pot fi gasiti si inlaturati in momentul efectuarii unei examinari pelviene si a unui test Papanicolau. Testul de paternitate -Interviu cu Dr. Frank Pfannenschmid, Director General DelphiTest GmbH Germania - Buna ziua Dle. Dr. Frank Pfannenschmid si multumim ca ati acceptat interviul n ostru. - Buna ziua. - Genetica a dezvoltat in ultimii ani un nou produs: testul de paternitate. - Este foarte adevarat si s-au extins foarte mult in intreaga lu me. - Ce ne puteti spune despre DelphiTest GmbH? - Am inceput aceasta afacere in urma cu 7 ani. La inceput ne-am concentrat activitatea pe proiecte si servicii stiintifice in domeniul geneticii. In principal, clientii

nostrii veneau din partea universitatilor, a departamentelor medicale si al comp aniilor farmaceutice din Germania. In anul 2001 am inceput sa oferim teste de pa ternitate catre clienti privati. Asa a fost infiintata DelphiTest GmbH. - A fost dificila perioada de inceput a afacerii? - Sigur ca da. Germania este cunoscuta pentru fiscalitatea sa ridicata si este dificil sa finantezi perioada de incepu t. Trei mari probleme am intampinat la acea data: finantarea echipamentelor de l aborator care sunt destul de scumpe, gasirea celor mai buni angajati (toti angaj atii nostrii sunt specializati in biologie moleculara la universitati din German ia) si, nu in ultimul rand, gasirea de noi clienti in fiecare zi si consolidarea pozitiei noastre pe piata. - Unde este DelphiTest astazi? - Suntem una dintre c ele mai de succes companiei din Germania care ofera teste de paternitate. Client ii nostrii nu sunt numai din Germania; ei sunt din lumea intreaga. - Ce ne putet i spune despre laboratorul dumneavoastra? - Laboratorul nostru este situat in Re gensburg, Germania. Multe teste de paternitate sunt oferite de catre firme care nu dispun de propriul laborator si nici de instruirea necesara sau de competenta . Din pacate, majoritatea clientilor acestora nu au cum sa afle care laborator s e ocupa de testul lor. Exista multe oferte ieftine pe piata. Multe dintre aceste f irme au echipamente invechite si utilizeaza metode perimate. In consecinta, rezu ltatele nu sunt demne de incredere si nu ar trece de nici un control standard ge rman de calitate. Laboratoarele germane sunt cele mai bune in ceea ce priveste c ontrolul calitatii, pregatirea angajatilor si coeficientul de siguranta. Suntem membri ai VALID e.V., o institutie care adera la standarde stricte de calitate. Pe ntru a obtine calitatea de membru, fiecare laborator trebuie sa indeplineasca an umite cerinte extrem de stricte, fiind testat la intervale regulate. In Germania exista cel putin 100 de firme care vand teste genetice si de paternitate. Pana in prezent, numai opt laboratoare s-au alaturat si au fost acceptate de VALID. F irmele care nu dispun de propriile facilitati si care nu au calificarea necesara nu sunt eligibile pentru a deveni membre ale acestei institutii. Statutul de me mbru al VALID garanteaza inalta calitate si va ofera confort psihic. In special din cauza faptului ca firme intermediare si laboratoare fondate prin mijloace fr auduloase au intrat pe piata, oferind analize de o calitate foarte slaba. - De c e apeleaza oamenii la aceste teste de paternitate? - Expertii estimeaza ca intre 10% si 20% dintre copii legitimi nascuti nu sunt copiii biologici ai sotului (Di e Welt, 11. Oct 1999). De obicei mama stie cine este tatal biologic al copiilor s ai. In consecinta este surprinzator ca intre 20% si 30% din toate testele efectu ate sunt cerute de catre femei. Un test molecular biologic este de obicei singur a metoda pentru ca mama si potentialul tata sa fie siguri de paternitate. - Ne p uteti descrie ce este testarea biologica moleculara? - Testarea biologica molecu lara moderna permite ca dumneavoastra sa fiti siguri de paternitate sau de faptu l ca cineva cu siguranta nu este tatal copilului. Aceasta metoda nu numai ca est e mult mai exacta, dar are si un raport cost-calitate mult mai eficient decat me todele traditionale. Avem nevoie doar de cateva celule din corpul tatalui si al copilului. Prelevarea unei mostre este o metoda simpla: luati lichid din cavitat ea bucala, o periuta de dinti sau un muc de tigara si trimiteti-le prin posta la boratorului nostru. In timpul testului molecular de paternitate selectam regiuni specifice ale ADN-ului tatalui si copilului si apoi le comparam. Aceasta compar atie ne permite sa atingem o probabilitate de cel putin 99.99%. Daca este necesa r, putem

testa mai multe regiuni ale ADN-ului, in acest caz atingand un procent de 99,999 99%. - Cine mai apeleaza la aceasta testare biologica moleculara? - Azi, testele de paternitate biologice moleculare sunt utilizate de o varietate de entitati. Tribunalele, politia, serviciile de protectie a copilului, detectivii, avocatii si doctorii, toti folosesc aceste teste. Din ce in ce mai multe persoane private utilizeaza aceste teste necostisitoare si rapide,in special pentru confortul lo r psihic. - Este respectata confidentialitatea informatiilor? - Toate informatii le vor fi tratate cu maximum de confidentialitate si nu sunt transmise unor tert e parti. Mostrele dumneavoastra nu vor fi utilizate pentru alte teste. Toate ana lizele sunt realizate in laboratorul detinut de compania noastra. In momentul pr imirii mostrelor, nici una dintre acestea nu paraseste incinta laboratorului nos tru. Daca doriti, putem distruge toate datele dupa ce v-au fost furnizate rezult atele testului dumneavoastra. - Cum a primit societatea germana aceste teste de paternitate? - Ei bine, o mica parte a societatii noastre s-a aratat sceptica. I nca discutam despre efectuarea unui test de paternitate fara consimtamantul mame i. Sunt cateva argumente interesante ce vin de la politicieni, avocati si persoa ne private. Anumite persoane considera ca nu trebuie colectate informatii fara a cordul tuturor persoanelor implicate, dar pe de alta parte este dreptul tatalui de a sti daca este tatal biologic al copiilor sai sau orice copil ar trebui sa-s i cunoasca parintii biologici. Dar cea mai mare parte a societatii germane a rea ctionat pozitiv, toti cei implicati beneficiind: tatal verifica realitatea si-si indeparteaza temerile, mama verifica cine este adevaratul tata, in cazul in car e a avut mai multi parteneri, iar copilul afla adevarul despre parintii sai. Ori cum, cele mai multe teste sunt pozitive, iar sotul nu mai are nicio temere si-si concentreaza afectiunea asupra familiei sale. Cunosc cazuri in care tatii refuz au sa mai faca un al doilea copil din cauza incertitudinii in care traiau. Dupa aflarea rezultatului pozitiv, au fost bucurosi sa aiba mai multi copii. - Cate t este de paternitate efectuati pe an? - Efectuam in jur de 3000 de teste anual, d ar clientii nostrii, asa cum am mentionat anterior, sunt din Europa, America de Nord si de Sud, din Africa etc. - Ce parere aveti despre piata romaneasca? - In acest moment piata este destul de mica. Numai cateva companii ofera aceste servi cii si cateva dintre ele chiar sunt foarte scumpe. Cred ca multi cetateni romani nu sunt informati despre evolutiile din domeniul genetic si despre posibilitate a efectuarii unor teste de paternitate pe baza ADN-ului. In plus, este dificil s a-i informezi despre ultimile descoperiri din genetica. Un motiv in plus de a mu ltumi ziarului dumneavoastra pentru posibilitatea oferita de a informa publicul. - Atunci, cum informati dumneavostra publicul? - Cel mai mult pe internet. Cand cineva doreste sa afle mai multe informatii, cauta pe internet. Asa am creat pa gina www.delphitest.org - Cum vedeti dumneavoastra evolutia pietei romanesti? Cred cu convingere in dezvoltarea pietei romanesti in urmatorii ani. Romania est e de fapt o tara dezvoltata si cu oameni foarte bine educati. In special tinerii sunt deschisi la noile descoperiri stiintifice, sunt curiosi sa afle cat mai mu lte informatii si internetul, prin bibliotecile sale electronice, ofera aceasta posibilitate. Testele de

paternitate pot fi vazute oriunde: la TV, ziare, internet etc. Multe celebritati (actori, staruri din muzica sau sport), apeleaza la aceste teste de paternitate . Presupun ca in urmatorii ani majoritatea romanilor vor sti ca testele de pater nitate sunt posibile si precise. - Dle. Dr. Frank Pfannenschmid va multumim pent ru amabilitatea de a ne acorda acest interviu. - Si eu va multumesc si sper sa-m i oferiti ocazia de a va vorbi si despre alte proiecte stiintifice din domeniul geneticii dezvoltate de DelphiTest GmbH. Testul de supresie la dexametazona Testul de supresie la dexametazona verifica modul de raspuns al organismului, ma i precis rata secretiei de cortizol, la administrarea unui medicament corticoste roid numit dexametazona. Testul se realizeaza in cadrul algoritmului de diagnost icare de certitudine a sindromului Cushing (patologie caracterizata prin secreti e excesiva de cortizol) si pentru a face diferenta intre diversele forme de sind rom Cushing si alte stari caracterizate prin hipercorticism. Secretia de cortizo l a glandelor corticosuprarenale este cub control hipotalamohipofizar, astfel: h ipotalamusul sintetizeaza si secreta CRH (corticotropin releasing hormone) care ajunge in hipofiza prin sistemul vascular port hipotalamo-hipofizar. La nivelul hipofizei, coticotropina va stimula celulele corticotrope sa secrete ACTH (hormo nul adreno- corticotrop), hormon ce va fi apoi eliberat in sange si va ajunge la glandele suprarenale unde va stimula biosinteza corticosteroizilor de tipul cor tizolului. Dexametazona este un steroid de provenienta exogena, avand structura asemanatoare cortizolului, ce va inhiba secretia de ACTH prin feed-back. Scadere a ACTH eliberat de catre hipofiza va reduce si cortizolemia (organismul percepe existenta unui nivel crescut al steroizilor si nu va considera necesar o stimula re suplimentara a productiei de hormoni, ca urmare va reduce ACTH si prin aceast a se reduce si secretia endogena de cortizol). Testul se face utilizand atat doz e mici cat si doze mai mari de dexametazona, masurand la intervale regulate cort izolemia. La un pacient normal, nivelul cortizolului va scadea inca de la admini strarea unor doze mici de dexametazona (scaderea este de peste 50% din valoarea normala). Daca nivelul cortizolului scade doar la testul cu doze mari, atunci se suspecteaza boala Cushing. Sindromul Cushing poate fi diagnosticat daca nu exis ta nici un fel de modificari ale cortizolemiei la testul de supresie. Sindromul Cushing sau hipercorticismul primar se caracterizeaza prin cresterea cortizolemi ei dintr-o diversitate de cauze: hiperplazii adrenale, tumori de corticosupraren ale sau de hipofiza, productie ectopica de ACTH (cel mai adesea in cadrul neopla smelor bronhopulmonare). Boala Cushing este data exclusiv de existenta unei tumo ri adenohipofizare hipersecretante de ACTH (in acest caz, atat ACTH cat si corti zolul sunt crescute). In multe cazuri, diagnosticul de certitudine al sindromulu i Cushing poate necesita efectuarea unor investigatii suplimentare: determinarea ACTH sau a metabolitilor urinari ai cortizolului. Indicatia clasica a testului de supresie la dexametazona este diagnosticarea hip ercorticismului (hipercortizolismului), testul cu doze mici fiind considerat cel mai

exact in diagnosticarea starilor subclinice de hipercorticism. Testul cu doze ma i mari poate stabili daca etiologia hipersecretiei de cortizol este la nivel hip ofizar sau nu. Daca glanda hipofiza produce prea mult ACTH, raspunsul la test va fi anormal la doze mici, dar normal la doze mari. Exista o serie de recomandari pe care medicul le va face pacientului in vederea pregatirii corespunzatoare a testului. Astfel, pacientul nu trebuie sa manance sau sa bea nimic cu 10-12 ore inaintea recoltarii primei probe de sange in dimineata zilei efectuarii testului . De asemenea, pacientii sunt sfatuiti sa comunice medicului daca urmeaza vreun tratament prescris de specialisti sau daca au luat de curand medicamente de oric e fel. Exista o serie de medicamente ce interfera cu rezultatul testului, cum ar fi: anticonceptionale orale, aspirina, morfina, metadona, litiu, inhibitori de monoaminoxidaza, diuretice (in special spironolactona), barbiturice, estrogeni, corticosteroizi, fenitoina, tetraciclina. Administrarea acestora (dar si a altor a, lista lor fiind mai lunga) ar trebui sistata cu 24-48 de ore anterior recolta rii analizelor. Pacientii sunt sfatuiti sa discute cu medicul toate aspectele re feritoare la test: necesitatea realizarii lui, riscuri, avantaje, tehnica de rea lizare si interpretarea rezultatelor. Pacientii sunt sfatuiti sa intrerupa tempo rar orice tip de tratament. In seara dinaintea efectuari testului (la ora 11 p.m ) pacientul va inghiti o pastila continand 1 mg de dexametazona. In dimineata ur matoare (la ora 8 a.m) pacientului ii va fi recoltata o proba de sange. Se recom anda administrarea dexametazonei cu lapte sau cu un antiacid pentru a evita apar itia pirozisului sau disconfortului gastric. Exista doua tipuri de teste: cu doz a mica (de 1 mg) si cu doza mare (8 mg) de dexametazona. La randul lor, acestea pot fi overnight sau stadard (presupun recoltarea urinii si se desfasoara pe o dur ata de trei zile). Recoltarea se face de obicei dintr-o vena periferica (de la p lica cotului sau de pe fata dorsala a mainii). Locul ce urmeaza a fi punctionat se dezinfecteaza cu o solutie antiseptica. Un garou se va lega la nivelul bratul ui pentru a impiedica intoarcerea venoasa (si a creste astfel cantitatea de sang e din vena, fapt util atat pentru vizualizarea mai buna a venei, cat si pentru c resterea disponibilului de sange din vas). Urmeaza punctionarea efectiva a venei , sangele fiind colectat intr-un tub special (in unele situatii se pot folosi ch iar doua tuburi). Apoi garoul este desfacut, acul este retras, iar pe zona respe ctiva se aplica cu presiune un tampon cu vata si alcool sanitar pentru a stopa s angerarea si a impiedica infectarea regiunii (prin solutia de continuitate reali zata prin punctia venoasa). Exista pacienti care simt o durere moderata la intro ducerea acului si un oarecare disconfort legat de prezenta garoului, in timp ce altii descriu doar o usoara intepatura. Exista riscul ca dupa retragerea acului, in zona punctionata sa apara un hematom. Punctia venoasa este o procedura ce as ociaza putine riscuri in general, mai ales daca pacientul are vene de calitate b una, ce pot fi usor intepate si daca nu asociaza o coagulopatie importanta. Dato rita faptului ca vasele difera in dimensiuni de la un pacient la altul si prinde rea unei vene se poate face mai usor sau mai greu. Printre riscurile si complica tiile asociate procedurii se numara: - aparitia unui hematom local (complicatie mai frecventa in cazul pacientilor cu nivel crescut al ACTH-ului si cortizolului ); pentru evitarea acestuia se recomanda aplicarea de presiune constanta pentru cateva minute la locul punctiei

- dezvoltarea flebitei (inflamarea si umflarea dureroasa a venei din care s-a re coltat mostra); tratamentul cazurilor usoare consta in aplicarea de comprese ume de si caldute pe zona afectata (de cateva ori pe zi) - hemoragie persistenta - e ste o complicatie ce apare in cazul pacientilor cu tulburari ale coagularii (coa gulopatii) sau in cazul celor care urmeaza tratamente cronice cu anticoagulante, antiagregante plachetare, trombolitice sau medicamente ce au drept efecte secun dare afectarea cascadei coagularii (aspirina, warfarina, etc). Medicul ar trebui anuntat de catre pacient daca astfel de probleme exista, pentru a sti cum sa ge stioneze cazul. Alte complicatii mai rare includ: - lipotimie sau ameteala - inf ectia locala (acest risc apare ori de cate ori continuitatea tegumentara este in trerupta). Dupa efectuarea testului de supresie, rezultatele sunt disponibile in 2-3 zile si ajuta clinicianul in realizarea unui diagnostic cat mai corect in c azul in care exista o hipersecretie de cortizol: ajuta la obiectivarea ei si la stabilirea existentei unui sindrom sau a unei boli Cushing. Rezultate normale: i n mod normal, cortizolemia ar trebui sa se reduca cu peste 50% dupa administrare a dexametazonei (cortizolul plasmatic este, la ora 8 a.m, sub 5 micrograme/dl sa u sub 150nmoli/l - valorile aflate in limita normalului difera intre laboratoare , de aceea doar medicul curant ar trebui sa interpreteze rezultatele testului). Cortizolemia ridicata poate indica: - sindrom Cushing (acesta poate fi cauzat de o tumora de suprarenala sau de hipofiza) - secretie paraneoplazica de ACTH (in special cancerul pulmonar) - alte probleme de sanatate: insuficienta cardiaca co ngestiva, stari febrile, dieta necorespunzatoare, hipertiroidism, depresie, anor exie nervoasa, diabet zaharat necontrolat, alcoolism. Testul cu doze mari (8 mg de dexametazona) poate diferentia boala Cushing de sindrom: in boala secretia de cortizol si cortizolemia se reduc, in sindrom valoarea lor ramane nemodificata. Exista o serie de medicamente, afectiuni cronice si comportamente cu risc ce nu permit realizarea testului sau care determina obtinerea unor rezultate false. P rintre acestea se numara: - sarcina sau obezitatea - pierderea excesiva in greut ate, deshidratarea sau sindromul de sevraj (in cazul alcoolicilor) - traumatisme si leziuni organice grave - diabet zaharat - medicamente: barbiturice, fenitoin a, anticonceptionale, spironolactona, morfina, metadona. Exista si un caz partic ular, in care organismul pacientului este capabil sa metabolizeze mult mai rapid dexametazona. In aceasta situatie cortizolul nu va scadea decat daca dozele de dexametazona vor fi mai crescute.

Testul de supresie la dexametazona este indicat pentru diagnosticarea pacientilo r cu sindrom Cushing. Un rezultat anormal (caracterizat prin nivel ridicat in co ntinuare a cortizolemiei) chiar si la valori mari impune realizarea unor investi gatii suplimentare pentru identificarea cauzei de sindrom Cushing. In mod simila r, un rezultat normal la acest test infirma prezenta sindromului Cushing. Datori a faptului ca sindromul Cushing este relativ dificil de diagnosticat, un astfel de test ar trebui interpretat de catre un endocrinolog (acesta putand judeca si analiza rezultatele sale in context clinic). In unele situatii se poate recurge la o varianta a acestui test (administrarea a 8 mg x 2 zile) cu determinari ulte rioare ale cortizolemiei si metabolitilor urinari ai cortizolului (precum si fra ctiei urinare libere de cortizol). Exista specialisti care considera ca determin arile urinare sunt mai exacte in diagnosticarea hipercorticismului, si ca urmare recolteaza urina pe 24 de ore a pacientuui si determina metabolitii cortizolulu i: 17 hidroxicorticosteroizi si 11 hidroxicorticosteroizi. Daca rezultatele nu s unt edificatoare se poate recurge la determinarea concentratiei de ACTH (se real izeaza dupa administrarea de CRH) prin cateterizarea sinusului pietros sau prin punctie venoasa periferica (ACTH-ul este scazut in sindrom, dar normal in boala Cushing). Un alt test util este testul la Metyrapon (medicament ce blocheaza sin teza de cortizol inhiband o enzima esentiala in geneza acestuia). Testul pentru Helicobacter pylori Testul anticorpilor serici Mostra de sange este recoltata de la nivelul unei ven e periferice a bratului. O banda elastica este stransa in jurul bratului. Pacien tul poate avea senzatia de presiune la nivelul bratului. In momentul introduceri i acului in vena unii pacienti nu simt nimic, altii simt o piscatura sau o intep atura usoara. Testul respirator cu uree Acest test nu produce disconfort pacient ului. Testul antigenului de la nivelul materiilor fecale Colectarea mostrei de m aterii fecale nu produce disconfort. In cazul in care colectarea se face de catr e personal calificat (si nu de pacient), introducerea tamponului la nivelul ampu lei rectale, poate provoca senzatie de presiune sau disconfort local. Biopsia ga strica Pacientul poate simti o intepatura scurta, ascutita atunci cand acul este introdus intravenos. Anestezia locala (la nivelul faringelui) cu spray poate de termina aparitia unui gust usor amar, iar pacientul va simti senzatie de amortea la si tumefiere la nivelul limbii si faringelui. Unii pacienti relateaza ca au a vut senzatia ca nu pot respira atunci cand tubul endoscopului este introdus pe g ura, dar aceasta este o falsa senzatie produsa de anestezia locala. Exista intot deauna suficient spatiu pentru respiratie in jurul tubului din regiunea gurii si faringelui. Se recomanda respiratii rare si profunde.

De asemenea mai pot aparea senzatie de greata, balonare sau dureri abdominale in timpul miscarii endoscopului. Desi pacientul nu poate vorbi in timpul proceduri i deoarece are un tub introdus de-a lungul faringelui, el va putea comunica cu m edicul specialist. In cazul in care disconfortul este sever, se recomanda atenti onarea medicului prin semne stabilite de la inceput sau printr-un semn usor pe m ana. Medicamentele care se administreaza intravenos inainte de inceperea procedu rii pot cauza somnolenta. Alte efecte adverse care pot aparea includ dificultati de vorbire, uscarea gurii, vedere incetosata, caderea pleoapelor, simptome care pot persista cateva ore dupa efectuarea testului. De asemenea, pacientul nu isi poate aminti despre ce s-a intamplat in timpul testului. Testul anticorpilor se rici Nu exista riscuri majore in cazul recoltarii unei probe de sange: - poate a parea o mica vanataie la locul punctiei; acest lucru poate fi prevenit prin apli carea unei presiuni pe zona respectiva timp de cateva minute - in cazuri rare, v ena de la nivelul careia a avut loc recoltarea poate deveni umflata; aceasta afe ctiune se numeste flebita; in acest caz se recomanda aplicarea de comprese umede de cateva ori pe zi - sangerare de la nivelul punctiei, poate fi o complicatie in cazul persoanelor care prezinta tulburari de coagulare; o serie de medicament e ca Aspirina, Warfarina si altele, pot provoca tulburari de coagulare; de aceea se recomanda informarea medicului specialist daca pacientul ia medicamente anti coagulante sau prezinta tulburari de coagulare. Testul respirator cu uree Nu exi sta riscuri in cazul practicarii acestui test. In cazul folosirii carbonului rad iactiv, gradul radioactivitatii este comparativ cu cel la care suntem expusi in fiecare zi de catre radiatiile ultraviolete. Testul antigenului de la nivelul ma teriilor fecale Acest test nu prezinta riscuri sau complicatii. Cu toate acestea , se recomanda spalarea mainilor dupa recoltarea mostrei, pentru evitarea raspan dirii infectiei. Biopsia gastrica Exista un risc foarte mic de a gauri peretele esofagului, stomacului sau duodenului in timpul efectuarii endoscopiei pentru re coltarea mostrei de perete gastric. De asemenea poate aparea sangerare la nivelu l locului punctiei. Cu toate acestea, sangerarea se opreste fara tratament. Dupa efectuarea endoscopiei poate aparea senzatia de voma sau de balonare. De asemen ea mai poate aparea senzatia de gat iritat, uscat, raguseala usoara sau usoara i nflamatie a faringelui; aceste simptome pot dura cateva zile; pot fi utile pasti lele pentru gat sau gargara cu apa calda si usor sarata; se interzice consumul d e alcool dupa efectuarea testului. Se recomanda contactarea medicului daca: - ap are hematemeza (varsatura cu sange) sau melena (scaun cu sange, lucios, negru ca pacura) - apar probleme la inghitire sau de vorbire - apare scurtarea respirati ei sau batai cardiace accentuate - apare durere abdominala sau cardica a carei i ntensitate creste

- apare durere de gat sau de umar - apare febra. Testul pentru Helicobacter pylo ri este efectuat pentru: - a determina daca infectia cu H. pylori este cea care produce ulcer sau inflamatia mucoasei gastrice (gastrita) - a stabili daca trata mentul pentru H. pylori a fost efectuat cu succes. Situatiile care pot interzice efectuarea testului - testul respirator cu uree este contraindicat in timpul sa rcinii sau la femeile care alapteaza deoarece poate fi daunator fatului - consum ul de antibiotice poate afecta rezultatele testului respirator cu uree, testul a ntigenului de la nivelul scaunului si biopsia gastrica, prin reducerea cantitati i bacteriei de la nivel gastric si duodenal - consumul de lansoprazol, rabeprazo l, sucralfat, omeprazol, famotidina, ranitidina, nizatidina, cimetidina sau alte medicamente pe baza de bismut pot de asemenea interfera rezultatele testelor re spirator cu uree si biopsia gastrica - biopsia gastrica poate sa nu detecteze pr ezenta infectiei cu H. pylori, in cazul in care mostra se recolteaza din zonele de perete neinfectate de bacterie - manipularea inadecvata, contaminarea sau ref rigerarea necorespunzatoare a mostrei de sange poate modifica rezultatele testul ui anticorpilor serici - in cazul in care testul anticorpilor serici se efectuea za in perioada initiala a infectiei pot aparea rezultate fals negative deoarece titrul anticorpilor serici nu este suficient de ridicat pentru a fi masurat - pr obabilitatea infectiei cu H.pylori creste cu inaintarea in varsta; persoanele in varsta au probabilitate mai inalta de a prezenta valori pozitive ale testelor. De retinut! - testul respirator cu uree este contraindicat femeilor insarcinate sau al celor care alapteaza datorita riscului expunerii copilului la radiatii testul antigenului de la nivelul scaunului este cel mai recent si mai ieftin din tre toate testele pentru H.pylori, dar exista posibilitatea sa nu fie la fel de concludent ca si celelalte; biopsia gastrica este foarte concludenta, dar este c ea mai scumpa si mai riscanta dintre toate - un test al antigenului din scaun ne gativ nu exclude prezenta infectiei cu H. pylori - desi majoritatea oamenilor pr ezinta infectia cu H. pylori, numai o cantitate mica vor dezvolta ulcer peptic; din acest motiv se vor lua in considerare si alti factori (de exemplu simptomato logia pacientului), atunci cand se interpreteaza rezultatele testului - testul a nticorpilor serici poate persista cativa ani dupa infectie; de aceea se recomand a efectuarea testului respirator cu uree sau biopsia gastrica pentru a stabili e ficienta tratamentului - in cazul in care simptomatologia persista, se recomanda efectuarea unei endoscopii digestive superioare - prezenta infectiei cu H.pylor i poate creste riscul dezvoltarii cancerului gastric; acest risc este insa foart e scazut. Testul pentru determinarea anticorpilor serici anti H. pylori sau a an tigenului de la nivelul materiilor fecale: nu este necesara pregatire pentru efe ctuarea acestor teste. Biopsia gastrica sau testul respirator cu uree

Pacientul nu trebuie sa manance cu cel putin 6 ore inainte de efectuarea testulu i. O serie de medicamente pot modifica rezultatele testului. De aceea se recoman da informarea medicului specialist despre orice tratament pe care il face pacien tul. Acesta va putea recomanda intreruperea anumitor medicamente cu o saptamana inainte de efectuarea testului: - cu o saptamana inainte de efectuarea testului se intrerupe orice medicatie de tip antibiotice, inhibitori de pompa de protoni sau medicamente pe baza de bismut - se intrerupe consumul de blocante H2 cu 24 d e ore inainte de efectuarea testului. Se recomanda consultul medicului specialis t in legatura cu necesitatea efectuarii testului, riscurile sale, modalitatea de efectuare sau in legatura cu semnificatia rezultatelor. Testul anticorpilor ser ici Medicul specialist va recolta o mostra de sange astfel: - in jurul bratului se va aplica o banda elastica, cu scopul de a impiedica curgerea sangelui la ace l nivel; acest lucru determina dilatarea venelor situate sub bandeleta, usurand introducerea acului la nivelul venei - dezinfectarea locului punctiei cu alcool - se introduce acul in vena; pot fi necesare mai multe punctii - se va atasa o e prubeta la nivelul acului pentru colectarea sangelui - dupa ce sangele este cole ctat, se va indeparta banda elastica - pe masura scoaterii acului din vena, se a plica pe locul respectiv un tampon de vata - se aplica presiune pe locul respect iv. Testul respirator cu uree Mostra de la nivelul caii respiratorii se recoltea za prin suflarea intr-un balon sau prin formarea de bule in interiorul unei stic le cu lichid. Medicul specialist care recolteaza o mostra respiratorie va: - va colecta o mostra respiratorie inainte de inceperea testului - pacientul va inghi ti o capsula sau un lichid ce contine o substanta radioactiva - se vor colecta m ostre respiratorii in momente diferite; mostrele respiratorii vor fi testate dac a contin un material ce se formeaza prin contactul H. pylori cu materialul radio activ - testul respirator cu uree dureaza de obicei o ora si treizeci de minute. Testul antigenului de la nivelul materiilor fecale Mostra necesara efectuarii a cestui test se poate recolta de catre pacient, acasa. Pacientii internati in spi tal vor fi ajutati sa recolteze mostra de catre personalul calificat Pentru cole ctarea mostrei este necesar: - introducerea mostrei de materii fecale intr-un re cipient uscat; se pot colecta atat materii fecale lichide cat si solide; se reco manda evitarea contaminarii materiilor fecale cu urina sau de pe toaleta - se va atasa capacul si o eticheta pe care se va consemna numele pacientului, numele m edicului specialist si data recoltarii mostrei - se vor spala bine mainele pentr u evitarea raspandirii bacteriei - se va sigila recipientul si se va trimite ime diat catre laborator. Recoltarea mostrei mai poate fi facuta de catre medicul sp ecialist, prin introducerea unui tampon de vata in interiorul rectului.

Biopsia gastrica - endoscopia este o investigatie prin care se poate recolta mos tre (biopsie) de tesut gastric sau duodenal. Pot fi recoltate pana la cel mult z ece asemenea mostre - biopsia gastrica va fi ulterior testata in laborator pentr u depistarea infectiei cu H.pylori - in cazuri foarte rare biopsia poate fi plas ata intr-un recipient care stimuleaza cresterea lui H.pylori; acest lucru poarta numele de cultura H.pylori; in cazul in care bacteria creste la nivelul culturi i, se poate determina sensibilitatea bacteriei la anumite tipuri de antibiotice, procedeu denumit antibiograma sau test de sensibilitate. Testul pentru Helicoba cter pylori se efectueaza pentru depistarea prezentei unei infectii cu Helicobac ter pylori la nivelul stomacului si a partii superioare a intestinului subtire ( duodenul). H. pylori poate cauza ulcer peptic; cu toate acestea, majoritatea per soanelor care prezinta infectie cu H. pylori nu dezvolta ulcer. Exista 4 tipuri de teste care pot detecta prezenta infectiei gastrice cu H. pylori - testul anti corpilor serici - consta in depistarea anticorpilor serici IgG si IgA impotriva H. pylori; testul pozitiv (exista anticorpi) semnifica fie o infectie recenta, f ie o infectie in trecut - testul respirator cu uree - acest test identifica prez enta infectiei la nivel gastric; testul nu este totdeauna disponibil - testarea prezentei antigenului la nivelul scaunului - acest test identifica la nivelul ma teriilor fecale portiunile din H. pylori care determina aparitia unui raspuns im un (antigenul); determinarea antigenului de la nivelul scaunului se poate face p entru confirmarea infectiei cu H. pylori sau pentru evaluarea raspunsului la tra tament (confirmarea vindecarii bolii sau persistentei ei) - biopsia gastrica - c onsta in prelevarea unor mici portiuni din mucoasa gastrica sau duodenala in tim pul endoscopiei gastrice; cu ajutorul biopsiei gastrice se pot efectua o serie d e teste care identifica infectia cu H. pylori. Testele pentru Helicobacter pylor i se efectueaza pentru detectarea prezentei infectiei cu aceasta bacterie la niv elul stomacului sau regiunii superioare a intestinului subtire (duodenul). Rezul tatele testului respirator cu uree sau a celui care detecteaza antigenul H. pylo ri in scaun sunt gata in cateva ore. Cele care detecteaza anticorpii serici sunt disponibili in 24 de ore, cele ale biopsiei gastrice sunt gata in 48 de ore, ia r cele ale unei biopsii gastrice care este supusa culturii pot dura pana la zece zile. Testul anticorpilor serici Normal Anormal Mostra sanguina nu contine anticorpi antiH.pylori Mostra de sange contine antico rpi antiH. pylori Testul respirator cu uree Normal Mostra respiratorie nu contine atom de carbon radiomarcat

Anormal Mostra respiratorie contine carbon radiactiv. Testul antigenului de la nivelul materiilor fecale Normal Mostra de materii feca le nu contine antigen de H. pylori; acesta este un test negativ; cu toate aceste a, un test negativ nu exclude existenta unei infectii Anormal Mostra de materii fecale contine antigen de H.pylori Biopsia gastrica Normal Mostra de perete gastric nu contine H.pylori Bacteria nu creste la nivelul culturii din biopsia gastrica Mostra de biopsie co ntine H. pylori Bacteria creste la nivelul culturii efectuata din biopsia gastri ca Anormal Tomografia computerizata Tomografia computerizata foloseste razele X pentru a realiza imagini detaliate a le structurilor din interiorul corpului. Dupa efectuarea investigatiei, radiolog ul va interpreta imaginile si va comunica rezultatul pacientului. Este posibil c a rezultatele complete sa fie comunicate medicului curant in aproximativ 1- 2 zi le. Tomografia computerizata Normal Anormal Organele si vasele de sange sunt de dimensiuni normale, au forma si localizarea corespunzatoare. Nu exista blocaje la nivelul vaselor de sange. Nu exista corpur i straine (de exemplu fragmente de metal sau sticla) si nu sunt prezente tumori (precum cancerul), inflamatia sau infectia. Nu exista hemoragii sau colectii de fluide. Un organ poate fi supradimensionat sau prea mic, lezat sau infectat. Chi sturile sau abcesele sunt prezente. Sunt prezente corpuri straine (fragmente de metal sau sticla). Sunt prezente pietre la nivelul rinichilor sau a vezicii bili are. Sunt prezente tumori la nivelul colonului, a plamanilor, a ovarelor, a fica tului, a glandelor suprarenale sau

a pancreasului. O tomografie computerizata a toracelui poate detecta prezenta em boliei pulmonare, a prezentei lichidelor la nivel pulmonar sau a infectiei. Prez enta unui anevrism. Prezenta unui blocaj la nivel intestinal sau a cailor biliar e. Tomografia computerizata abdominala poate detecta prezenta bolii inflamatorii intestinale sau diverticulita. Prezenta unor ganglioni mariti de volum. Prezent a blocajelor la nivelul vaselor sanguine. Prezenta unor tumori, infectii sau alt e probleme la nivelul membrelor. Tomografia computerizata (CT) foloseste razele X pentru a crea imagini detaliate a structurilor din interiorul corpului. In timpul testului pacientul va sta int ins pe o suprafata plana (masa) ce este legata la scaner; acesta are forma cilin drica. Scanerul trimite pulsuri de raze X spre acea parte a corpului ce se dores te investigata. O parte a aparatului este mobila, astfel incat poate efectua ima gini din mai multe pozitii. Imaginile sunt memorate in computer. Tomografia comp uterizata este folosita pentru a investiga diferite parti ale corpului precum pi eptul, abdomenul, pelvisul sau membrele. De asemenea, poate realiza imagini ale organelor, precum ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii, glandele suprarena le, plamanii si inima. De asemenea, poate oferi informatii asupra vaselor sangui ne, oaselor si coloanei vertebrale. In timpul scanarii se poate folosi si fluoro scopia, metoda ce foloseste un fascicul stabil de raze X, pentru a vizualiza mot ilitatea si aspectul diferitelor parti ale organismului. O substanta iodata (sub stanta de contrast) poate fi folosita pentru a vizualiza mai bine structurile si organele investigate. Aceasta substanta de contrast poate fi folosita pentru a investiga fluxul sanguin, pentru a decela tumori sau alte afectiuni. Substanta p oate fi administrata intravenos(IV), oral sau poate fi introdusa in diverse alte parti ale organismului (de exemplu, in rect). Imaginile pot fi realizate inaint e si/sau dupa administrarea substantei de contrast. Tomografia computerizata este folosita pentru a studia diferite parti ale corpul ui: - toracele: tomografia computerizata a toracelui investigheaza posibile afec tiuni ale plamanilor, inimii, esofagului, a principalelor vase sanguine (aorta) sau a tesutului din mijlocul pieptului; cateva afectiuni comune ce pot fi descop erite la scanare sunt infectiile, cancerul pulmonar, embolia pulmonara sau anevr ismele; poate fi folosita, de asemenea, pentru a investiga gradul de metastazare (raspandire) a cancerului la nivelul toracelui sau a altei parti a corpului - a bdomenul: tomografia computerizata este folosita pentru a descoperi chisturi, ab cese, infectii, tumori sau anevrisme, ganglioni limfatici mariti de volum, corpu ri straine, hemoragii, diverticulita, boala inflamatorie intestinala, apendicita - tractul urinar: tomografia computerizata poate decela prezenta pietrelor de l a nivelul rinichilor, a blocajelor, tumorilor, infectiilor si a altor probleme r enale;

o tomografie computerizata mai speciala, denumita urografie CT, poate decela pre zenta pietrelor de la nivel renal (litiaza renala) sau a prostatei marite de vol um (hiperplazie benigna de prostata) fara a fi necesare alte teste - ficatul: to mografia computerizata poate descoperi la acest nivel tumori, hemoragii si alte afectiuni hepatice; de asemenea, tomografia computerizata poate identifica o pos ibila cauza a unui icter (simptom caracterizat prin culoarea galbena a pielii) pancreasul: CT-ul poate identifica tumori si inflamatii (pancreatita) ale pancr easului - vezica biliara si caile biliare principale: CT-ul poate fi folosit pen tru identificarea cauzei unui blocaj a cailor biliare; pietrele de la nivelul ve zicii biliare (litiaza biliara) pot fi identificate ocazional prin computer tomo grafie, dar investigatia de electie pentru aceasta afectiune ramane ecografia glandele suprarenale: prin CT se pot identifica tumori sau cresterea de volum a glandelor - splina: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea leziunilor traum atice ale splinei sau pentru determinarea dimensiunilor acesteia - membrele: CTul poate identifica probleme ale bratelor sau picioarelor, a umerilor, coatelor, articulatiei pumnului, mainilor, soldurilor, genunchilor, gleznelor sau picioar elor; de asemenea, CT-ul poate fi folosit pentru ghidarea acului in timpul biops iei sau in timpul drenarii unui abces. Inainte de efectuarea tomografiei compute rizate medicul trebuie sa stie urmatoarele: - daca femeia este sau poate fi insa rcinata - daca femeia alapteaza: in acest caz trebuie sfatuita sa apeleze la ali mentatia artificiala (sa foloseasca un preparat de lapte) pentru 1 sau 2 zile du pa folosirea substantei de contrast necesara efectuarii tomografiei - daca pacie ntul este alergic la vreun medicament, inclusiv la substanta de contrast - daca are vreo afectiune cardiaca, precum insuficienta cardiaca - daca are diabet zaha rat si daca foloseste metforminul ca medicament hipoglicemiant - daca are sau a avut vreo afectiune renala - daca are astm bronsic - daca are probleme cu glanda tiroida - daca are mielom multiplu - daca a facut vreo radiografie in care s-a folosit bariul sau daca i s-a administrat tratament ce contine bismut in ultimel e 4 zile; bariul si bismutul sunt vizibile pe radiografii si fac dificila interp retarea tomografiei computerizate - daca pacientul este claustrofobic (devine ne rvos in spatii inguste); in acest caz, pacientul va trebui sedat. In cazul in ca re se considera necesar ca pacientul sa fie sedat in timpul investigatiei, acest a ar trebui sa apeleze la apartinatori pentru a putea sa fie transportat acasa d upa terminarea testului. Daca se investigheaza abdomenul, pacientul va fi sfatui t sa nu manance hrana solida din seara zilei precedente investigatiei. In cazul tomografiei computerizate abdominale pacientului i se poate administra oral subs tanta de contrast. In alte cazuri, inainte de efectuarea tomografiei, poate fi n ecesara administrarea unor laxative sau a unei clisme. Mai jos sunt redate situatiile care pot determina amanarea efectuarii investigat iei sau care pot influenta rezultatele testarii:

- sarcina: tomografia computerizata nu se realizeaza, de obicei, in timpul sarci nii - imagini CT in care apar urme de bariu sau bismut: in cazul in care este re comandata o tomografie computerizata abdominala, ea trebuie efectuata inainte de alte teste ce folosesc bariu, precum clisma baritata - daca pacientul nu poate sa stea nemiscat in timpul testului - prezenta obiectelor metalice, precum capse le chirurgicale sau protezele articulare ce pot determina imagini greu interpret abile. De retinut! - uneori rezultatele tomografiilor computerizate pot fi difer ite in functie de centrul medical unde au fost efectuate - copiii care trebuie s a efectueze acest test, au nevoie de instructiuni speciale; copilul va trebui sa -si tina respiratia in timpul testului; daca acesta este prea mic sau daca ii es te frica de aceasta investigatie medicul poate recomanda sedarea - in cazul in c are copilul necesita o computer tomografie, parintii ar trebui sa consulte pedia trul, pentru a evalua riscul expunerii acestuia la radiatii - uneori se pot folo si scanere speciale precum cel spiralat sau "multislice"; acestea sunt folosite pentru diagnosticarea unor afectiuni precum litiaza renala (pietre la rinichi), embolia pulmonara, hiperplazia benigna de prostata sau ateroscleroza. Aceste sca nere speciale pot: - sa realizeze imagini mai bune ale vaselor sanguine si ale o rganelor, astfel incat nu mai sunt necesare teste suplimentare - dureaza mai put in, economisesc timp - rezultatele tomografiei computerizate sunt deseori compar ate cu cele ale tomografiei cu emisie de pozitroni (PET) in special in diagnosti cul cancerului; unele scanere de generatie mai noua efectueaza ambele teste in a celasi timp - tomografia computerizata cu fascicul de electroni, este un alt tip de CT folosita pentru decelarea aterosclerozei si a bolilor coronare; acest tip de tomografie este mult mai rapida decat tomografia computerizata standard si r ealizeaza imagini ale arterelor coronare in timp ce inima bate; acest tip de inv estigatie nu este insa disponibila in multe tari; CT-ul "multislice" este la fel de rapid ca tomografia cu fascicul de electroni, dar accesibilitatea sa este mu lt mai mare - angiografia arata imagini bi sau tri-dimesionale ale vaselor sangu ine, mult mai performante comparativ cu CT-ul clasic - "calcium scoring" cardiac , este un nou tip de tomografie computerizata folosita pentru a determina riscul unui individ de a dezvolta boala coronariana; aceasta nu este inca disponibila in multe tari; expertii se contrazic asupra importantei acestui test, in special asupra aplicabilitatii sale la persoanele ce nu fumeaza si nu au alti factori d e risc pentru boli cardiovasculare - rezonanta magnetica nucleara (RMN) poate fu rniza mai multe informatii decat CTul clasic in anumite afectiuni; totusi, CT-ul reda imagini mai bune asupra oaselor si a hemoragiilor decat RMN-ul - expertii nu sunt de acord cu folosirea CT-ului pentru scanarea intregului corp cu scopul realizarii unui screening pentru boli vasculare sau cancer; scanarea intregului corp este costisitoare si poate creste riscul de aparitie a cancerului; majorita tea medicilor nu recomanda aceasta scanare decat daca pacientul are un risc pent ru o anumita boala. Inainte de efectuarea tomografiei computerizate medicul trebuie sa stie urmatoar ele:

- daca femeia este sau poate fi insarcinata - daca femeia alapteaza: in acest ca z trebuie sfatuita sa apeleze la alimentatia artificiala (sa foloseasca un prepa rat de lapte) pentru 1 sau 2 zile dupa folosirea substantei de contrast necesara efectuarii tomografiei - daca pacientul este alergic la vreun medicament, inclu siv la substanta de contrast - daca are vreo afectiune cardiaca, precum insufici enta cardiaca - daca are diabet zaharat si daca foloseste metforminul ca medicam ent hipoglicemiant - daca are sau a avut vreo afectiune renala - daca are astm b ronsic - daca are probleme cu glanda tiroida - daca are mielom multiplu - daca a facut vreo radiografie in care s-a folosit bariul sau daca i s-a administrat tr atament ce contine bismut in ultimele 4 zile; bariul si bismutul sunt vizibile p e radiografii si fac dificila interpretarea tomografiei computerizate - daca pac ientul este claustrofobic (devine nervos in spatii inguste); in acest caz, pacie ntul va trebui sedat. In cazul in care se considera necesar ca pacientul sa fie sedat in timpul investigatiei, acesta ar trebui sa apeleze la apartinatori pentr u a putea sa fie transportat acasa dupa terminarea testului. Daca se investighea za abdomenul, pacientul va fi sfatuit sa nu manance hrana solida din seara zilei precedente investigatiei. In cazul tomografiei computerizate abdominale pacient ului i se poate administra oral substanta de contrast. In alte cazuri, inainte d e efectuarea tomografiei, poate fi necesara administrarea unor laxative sau a un ei clisme. Computer tomografia este efectuata, de obicei, de catre un tehnician radiolog. Imaginile sunt interpretate de cate un medic radiolog, dar sunt si alt i medici care pot citi o tomografie computerizata precum medicii de familie, med icii internisti sau chirurgii. Pacientul trebuie sa indeparteze toate bijuteriil e pe care le are si majoritatea hainelor inainte de investigatie. Lenjeria intim a este de obicei mentinuta; in locul hainelor pacientul va purta un halat ce va fi furnizat de catre spital. In timpul testului pacientul va sta intins pe masa tomografului care este conectata la aparat; aparatul propriu-zis are forma cilin drica. Masa aluneca in interiorul cilindrului, iar scanerul se va roti in jurul corpului pentru a prelua imaginile. In timp ce masa culiseaza spre interiorul ap aratului, pacientul va auzi un zumzet specific. Pe durata investigatiei pacientu l trebuie sa stea nemiscat. De asemenea, pe parcursul testului pacientul va rama ne singur in camera unde este situat tomograful, insa va fi urmarit printr-o fer eastra de catre tehnician si i se va vorbi prin intermediul unui speaker. Daca e ste necesara folosirea substantei de contrast, aceasta poate fi administrata pe mai multe cai, in functie de zona ce se doreste a fi examinata: - substanta de c ontrast poate fi administrata intravenos (IV) la nivelul bratului pentru examina rea toracelui, abdomenului sau a zonei pelvine - substanta de contrast se poate administra oral (se bea), poate fi administrata printr-un tub intrarectal sau in travezical sau se poate injecta la nivelul articulatiilor. O tomografie computer izata dureaza, in medie, 30 pana la 60 de minute, dar se poate prelungi pana la 2 ore. Dupa efectuarea investigatiei pacientul este sfatuit sa bea cat mai multe lichide, pentru a grabi eliminarea substantei de contrast din organism.

De retinut! Tomografia computerizata nu este dureroasa. Suprafata plana pe care va sta intins pacientul poate fi incomoda, iar camera poate fi racoroasa. Unii p acienti se pot simti neconfortabil in interiorul scanerului (cilindrului). Daca este necesara administrarea unui sedativ sau a substanei de contrast atunci se v a monta o perfuzie intravenoasa. Pacinetul va simti o mica intepatura atunci can d perfuzia este montata. Substanta de contrast poate determina senzatia de caldu ra si aparitia unui gust metalic in gura. Unii pacienti pot avea senzatie de gre ata sau dureri de cap. Indiferent ce senzatii experimenteaza pacientul va trebui sa i le comunice medicului sau tehnicianului. Riscul de aparitie a unor probleme in timpul efectuarii tomografiei este mic: substanta de contrast poate determina reactie alergica - in cazul in care pacien tul are diabet zaharat si este in tratament cu metformin, substanta de contrast poate duce la aparitia unor probleme; in aceasta situatie medicul va recomanda c and sa se opreasca administrarea metforminului si cand sa se reia - exista un mi c risc de aparitie a cancerului dupa CT datorita razelor X; riscul este mai mare la copiii sau la persoanele care au avut multiple examinari cu raze X in antece dente. Medicul va trebui informat de numarul expunerilor la radiatii inainte de efectuarea investigatiei - substanta de contrast poate determina reactie alergic a - in cazul in care pacientul are diabet zaharat si este in tratament cu metfor min, substanta de contrast poate duce la aparitia unor probleme; in aceasta situ atie medicul va recomanda cand sa se opreasca administrarea metforminului si can d sa se reia - exista un mic risc de aparitie a cancerului dupa CT datorita raze lor X; riscul este mai mare la copiii sau la persoanele care au avut multiple ex aminari cu raze X in antecedente. Medicul va trebui informat de numarul expuneri lor la radiatii inainte de efectuarea investigatiei. Totul despre mamografie Efectuarea unei mamografii este rapida si usoara si dureaza doar cateva secunde. Ti se va cere sa-ti scoti toate hainele din partea superioara a corpului, inclu siv bijuterii sau obiecte de metal din jurul gatului. Apoi va trebui doar sa sta i in fata unui aparat radiologic. Un technician radiolog va plasa sanul intre 2 placi de plastic. Placile vor presa usor asupra sanului si il vor face sa se apl atizeze suficient cat tesutul mamar sa fie vizualizat cel mai bine pe mamografie . Aceasta compresiune poate fi inconfortabila pentru cateva secunde, dar ajuta l a imbunatatirea calitatii imaginii mamografiei. Presarea sanului pentru cateva s ecunde nu este daunatoare si minimalizeaza canditatea de raze X necesara. Tehnic ianul va face 2 expuneri cu raze x pentru fiecare san (si va va repozitiona) pen tru a avea o vedere completa a intregii glande. Fiecare san va face o dubla scan are. In proiectia craniocaudala, particulele de raze X emise din partea superioa ra vor impresiona filmul radiologic pozitionat sub san. In proiectia medio-later ala razele X vin din partea interioara spre partea exterioara a sanului. Femeile fara un istoric de probleme la nivelul sanului de obicei fac un screening mamog rafic. Pentru femeile ce au un istoric de probleme la nivelul sanului se va efec tua o mamografie tintita pentru a evalua mai bine o anumita arie de la nivelul s anului. Uneori mamografii speciale pot fi cerute de catre medicul curant:

Ductografia: daca sunt necesare imagini aditionale pentru anumite motive, cum ar fi scurgeri hemoragice de la nivelul mamelonului, doctorul poate cere o ductogr afie. Aceasta consta intr-o mamografie efectuata dupa ce un mic tub de plastic e ste plasat la nivelul deschiderii ductului de la nivelul mamelonului si administ rarea unei mici cantitati de substanta de contrast. Pneumocystografia: Aceasta m amografie este efectuata dupa ce un chist este golit cu ajutorul unor ace fine d e aspiratie si core biopsie, de obicei dupa ce chistul a fost vazut la ecografie sau daca chistul poate fi simtit. Mamografie stereotacticase bazeaza pe mamogra fii facute din doua unghiuri, o harta comuterizata arata localizarea precisa a m aselor sau a calcefierilor. Aceasta tehnica permite, dupa o anestezie locala, in serarea unui dispozitiv metalic cu un mic carlig la capatul lui, intr-un nodul d e la nivelul glandei mamare care nu poate fi simtit. Acel dispozitiv va ghida ul terior chirurgul in timpul operatiei de indepartare completa a tumorii si a tesu tului sanatos din jur. Dupa operatie se va face o noua expunere a sanului pentru a ne asigura ca toate tesuturile suspecte au fost indepartate. Oricum, o biopsi e stereotactica poate fi efectuata cu ajutorul unui mic sistem de ghidaj control at prin computer ce va permite plasarea unui ac la nivelul leziunii sau nodululu i ce vor fi trimise apoi pentru analizare in laborator. Doua instrumente noi au fost dezvoltate pentru a obtine biopsii stereotactice la nivelul sanului: Mamoto mul si un instrument avansat de biopsiere a sanului (ABBI). Ambele instrumete fo losesc un cutit rotativ ce taie mostre de tesut din restul sanului. Fiecare tip de biopsiere are avantajele si dezavantajele ei distincte, dar acuratetea lor es te similara daca sunt bine efectuate. Orice zona suspecta de pe mamografie va fi marita si examinata. Medicul radiolog care va citi mamografia va lua in conside rare toate expunerile facute. In general daca medicul radiolog poate vedea margi ni bine definite intr-o zona suspecta, acestea pot indica o tumora benigna sau o leziune inofensiva. Daca acestea nu sunt bine definite mamografia poate indica o leziune maligna sau canceroasa. Evident, experienta medicului radiolog care ve de mamografiile este fundamentala pentru a distinge leziunile benigne de cele ma ligne. O mamografie poate arata puncte albe numite, in functie de marimea lor, c alcificari sau microcalcificari. Primele sunt mici depozite de saruri de calciu care se depun la nivelul sanului din mai multe motive. Ultimele sunt foarte mici si pot fi imprastiate la nivelul sanilor sau grupate in mici grupuri si sunt no rmale datorita inaintarii in varsta sau unor cauze necanceroase (de examplu: imb atranirea arterelor sanului, vechi leziuni sau inflamatii). Marea lor majoritate nu trebuie sa ne ingrijoreze. Microcalcificarile suspecte trebuie evaluate in c ontinuare, si doctorul va lua in considerare numarul lor, marimea lor si zona in care sunt localizate, impreuna cu alte caracteristici. Uneori calcificarile pot indica prezenta cancerului de san precoce, dar de obicei ele indica doar prezen ta unor mici chiste. Daca unele microcalcificari sunt prezente pe o mamograma, f emeia poate fi rugata sa revina pentru a efectua mai multe teste ce folosesc raz e X speciale care maresc aria respectiva de la nivelul sanului. Modificarile neo bisnuite de la nivelul sanului, cum ar fi un nodul mamar, durere mamara, scurger i de la nivelul mamelonului sau ingrosari ale acestuia, sau o modificare recenta a marimii sau a formei sanului, trebuie evaluata de catre medic. Daca simti ace lasi tip de noduli in ambii sani, aceasta este probabil normal, dar ar trebui sa mentionezi intotdeauna orice ti se pare suspect doctorului tau.

Pentru a ajuta la diagnosticarea bolii de san, doctorul va face un istoric medic al ce va include intrebari despre starea de sanatate in general, despre simptome si durata lor, varsta, statusul menstrual, numarul de sarcini anterioare si act uale, medicamentele luate, si rudele cu boli benigne ale sanului sau cu cancer m amar. In timpul examenului fizic, doctorul iti va examina cu atentie ambii sani in pozitia sezand sau in decubit dorsal (culcat pe spate). Ti se va cere sa-ti r idici bratele deasupra capului sau sa le lasi sa atarne pe langa corp. Doctorul va examina ambii sani pentru a observa orice modificari la nivelul pielii, orice scurgere de la nivelul mamelonului sau orice diferenta existenta intre cei 2 sa ni. Apoi, folosindu-se de buricele degetelor pentru a descoperi eventualii nodul i, doctorul va examina intregul san, axila si zona claviculara. Daca femeia este mai tanara de 40 de ani, fara istoric familial de cancer, doctorul poate recoma nda o sonograma, (ultrasunete sau studiu ecografic) a sanilor in functie de ceea ce se observa la examenul fizic. Orice zona suspecta de pe mamografie va fi mar ita si examinata. Medicul radiolog care va citi mamografia va lua in considerare toate expunerile facute. In general daca medicul radiolog poate vedea margini b ine definite intr-o zona suspecta, acestea pot indica o tumora benigna sau o lez iune inofensiva. Daca acestea nu sunt bine definite mamografia poate indica o le ziune maligna sau canceroasa. Evident, experienta medicului radiolog care vede m amografiile este fundamentala pentru a distinge leziunile benigne de cele malign e. O mamografie poate arata puncte albe numite, in functie de marimea lor, calci ficari sau microcalcificari. Primele sunt mici depozite de saruri de calciu care se depun la nivelul sanului din mai multe motive. Ultimele sunt foarte mici si pot fi imprastiate la nivelul sanilor sau grupate in mici grupuri si sunt normal e datorita inaintarii in varsta sau unor cauze necanceroase (de examplu: imbatra nirea arterelor sanului, vechi leziuni sau inflamatii). Marea lor majoritate nu trebuie sa ne ingrijoreze. Microcalcificarile suspecte trebuie evaluate in conti nuare, si doctorul va lua in considerare numarul lor, marimea lor si zona in car e sunt localizate, impreuna cu alte caracteristici. Uneori calcificarile pot ind ica prezenta cancerului de san precoce, dar de obicei ele indica doar prezenta u nor mici chiste. Daca unele microcalcificari sunt prezente pe o mamograma, femei a poate fi rugata sa revina pentru a efectua mai multe teste ce folosesc raze X speciale care maresc aria respectiva de la nivelul sanului. Modificarile neobisn uite de la nivelul sanului, cum ar fi un nodul mamar, durere mamara, scurgeri de la nivelul mamelonului sau ingrosari ale acestuia, sau o modificare recenta a m arimii sau a formei sanului, trebuie evaluata de catre medic. Daca simti acelasi tip de noduli in ambii sani, aceasta este probabil normal, dar ar trebui sa men tionezi intotdeauna orice ti se pare suspect doctorului tau. Pentru a ajuta la d iagnosticarea bolii de san, doctorul va face un istoric medical ce va include in trebari despre starea de sanatate in general, despre simptome si durata lor, var sta, statusul menstrual, numarul de sarcini anterioare si actuale, medicamentele luate, si rudele cu boli benigne ale sanului sau cu cancer mamar. In timpul exa menului fizic, doctorul iti va examina cu atentie ambii sani in pozitia sezand s au in decubit dorsal (culcat pe spate). Ti se va cere sa-ti ridici bratele deasu pra capului sau sa le lasi sa atarne pe langa corp. Doctorul va examina ambii sa ni pentru a observa orice modificari la nivelul pielii, orice scurgere de la niv elul mamelonului sau orice diferenta existenta intre cei 2 sani. Apoi, folosindu -se de

buricele degetelor pentru a descoperi eventualii noduli, doctorul va examina int regul san, axila si zona claviculara. Daca femeia este mai tanara de 40 de ani, fara istoric familial de cancer, doctorul poate recomanda o sonograma, (ultrasun ete sau studiu ecografic) a sanilor in functie de ceea ce se observa la examenul fizic. O mamografie poate arata puncte albe numite, in functie de marimea lor, calcificari sau microcalcificari. Primele sunt mici depozite de saruri de calciu care se depun la nivelul sanului din mai multe motive. Ultimele sunt foarte mic i si pot fi imprastiate la nivelul sanilor sau grupate in mici grupuri si sunt n ormale datorita inaintarii in varsta sau unor cauze necanceroase (de examplu: im batranirea arterelor sanului, vechi leziuni sau inflamatii). Marea lor majoritat e nu trebuie sa ne ingrijoreze. Microcalcificarile suspecte trebuie evaluate in continuare, si doctorul va lua in considerare numarul lor, marimea lor si zona i n care sunt localizate, impreuna cu alte caracteristici. Uneori calcificarile po t indica prezenta cancerului de san precoce, dar de obicei ele indica doar preze nta unor mici chiste. Daca unele microcalcificari sunt prezente pe o mamograma, femeia poate fi rugata sa revina pentru a efectua mai multe teste ce folosesc ra ze X speciale care maresc aria respectiva de la nivelul sanului. Modificarile ne obisnuite de la nivelul sanului, cum ar fi un nodul mamar, durere mamara, scurge ri de la nivelul mamelonului sau ingrosari ale acestuia, sau o modificare recent a a marimii sau a formei sanului, trebuie evaluata de catre medic. Daca simti ac elasi tip de noduli in ambii sani, aceasta este probabil normal, dar ar trebui s a mentionezi intotdeauna orice ti se pare suspect doctorului tau. Pentru a ajuta la diagnosticarea bolii de san, doctorul va face un istoric medical ce va inclu de intrebari despre starea de sanatate in general, despre simptome si durata lor , varsta, statusul menstrual, numarul de sarcini anterioare si actuale, medicame ntele luate, si rudele cu boli benigne ale sanului sau cu cancer mamar. In timpu l examenului fizic, doctorul iti va examina cu atentie ambii sani in pozitia sez and sau in decubit dorsal (culcat pe spate). Ti se va cere sa-ti ridici bratele deasupra capului sau sa le lasi sa atarne pe langa corp. Doctorul va examina amb ii sani pentru a observa orice modificari la nivelul pielii, orice scurgere de l a nivelul mamelonului sau orice diferenta existenta intre cei 2 sani. Apoi, folo sindu-se de buricele degetelor pentru a descoperi eventualii noduli, doctorul va examina intregul san, axila si zona claviculara. Daca femeia este mai tanara de 40 de ani, fara istoric familial de cancer, doctorul poate recomanda o sonogram a, (ultrasunete sau studiu ecografic) a sanilor in functie de ceea ce se observa la examenul fizic. Beneficiile screeningului cu ajutorul mamografiei depasesc r iscurile de orice fel datorate iradierii. De curand s-a estimat ca iradierea nec esara pentru efectuerea unei mamografii este mai mica decat iradierea cosmica la care este expus un pasager ce face un zbor intercontinental sau un schior aflat pe munte la peste 3000 de metri. Folosirea unei doze scazute ii permite doctoru lui sa repete mamografia o data pe an incepand cu varsta de 40-50 de ani. O mamo grafie poate fi prescrisa unei femei ce are antecedente personale sau familiale de cancer la san sau la alte organe, in functie de varsta ei. Acele paciente car e nu sunt la menopauza trebuie sa se asigure ca nu sunt insarcinate inainte de e fectuarea mamografiei, datorita riscului potential al expunerii. Pentru femeile care au implant de san exista o sansa extrem de scazuta ca presiunea exercitata in timpul procedurii sa cauzeze o ruptura sau o herniere. Daca acest eveniment s e intampla poate fi necesara o interventiei chirurgicala pentru a indeparta impl antul. Intr-un numar foarte mic de cazuri, acuratetea unei mamografii este mai m ica decat de obicei. Pentru femeile cu implant de san, abilitatea unei

mamografii de a detecta anomaliile scade de la 92% la 33%, deoarece continutul i mplantului (gel sau lichid) poate bloca vederea, la fel si tesutul cicatricial c e se formeaza in jurul implantului. Rezultatele fals pozitive sunt atunci cand m amografia arata ca exista anomalii, dar acestea se dovedesc a nu fi cancer. Majo ritatea acestor rezultate fals pozitive se vor dovedi a fi negative pentru cance r. La toate varstele, 5-10% dintre mamografii sunt anormale si sunt urmate de te ste aditionale (aspiratia cu ac subtire [sampling], biopsie chirurgicala, sau ec ografia). Rezultatele fals-negative sunt atunci cand mamografia pare normala des i cancerul exista, acestea aparand mai des la femeile tinere decat la cele in va rsta. Examenul screening precoce efectuat cu ajutorul mamografiei si al medicilo r radiologi special antrenati pentru detectarea precoce a cancerului de san, can d tratamentul are cea mai mare rata de succes. Mamografia poate detecta peste 85 % din tumorile sanului si rezultatele sunt mai bune daca screeningul este corela t cu examinarea fizica. Este evident ca examenul screening la femeile peste 50 d e ani reduce numarul de decese datorate cancerului de san. Oricum, la femeile ma i tinere de 50 de ani, examenul screening al sanului cu raze X ofera beneficii m inime sau deloc. Doctorii nu sunt intotdeauna de acord cand sa efectueze o mamog rafie de baza sau cine ar trebui sa beneficieze de ea sau cand. Este un avantaj real diagnosticarea cancerului de san intr-un stadiu cat mai precoce intr-o faza in care este posibila indepartarea doar a unei parti mici de glanda mamara, cu o probabilitate mai mare de vindecare. Indicatiile screeningului Societatea Amer icana pentru Cancer recomanda tuturor femeilor care nu prezinta nici un fel de s imtome si care nu detecteaza noduli mamari sa urmeze aceste indicatii: - dupa 20 de ani sa se autoexamineze (sa-si palpeze sanii) o data pe luna - femeile cu va rste cuprinse intre 20 si 40 de ani trebuie sa fie examinate de catre un medic l a fiecare 3 ani si anual dupa ce implinesc 40 de ani - prima mamografie, de baza , se efectueaza intre 35-40 de ani - femeile cu varste cuprinse intre 40-49 de a ni mamografia se efectueaza la fiecare 1-2 ani - dpa 50 de ani, mamografia trebu ie sa se faca anual. Femeile ce au un istoric personal sau familial de tumori ma mare trebuie sa colaboreze cu doctorul lor si sa se programeze pentru examinare mai frecvent. Oricum, tesutul mamar la femeile mai tinere (mai tinere de 30 de a ni) tinde sa fie mai dens, ceea ce face mai dificila detectarea micilor modifica ri ce pot sa apara pe mamografie. Aceste femei pot face examen screening pentru tumorile mamare cu ajutorul ecografiei sau ultrasunetelor o data la fiecare 2-3 ani. O mamografie este un tip special de examinare radiologica a sanului facuta cu ajutorul unui echipament special care poate evidentia frecvent tumori ce sunt prea mici pentru a putea fi palpate.O mamografie este cea mai buna metoda radio logica disponibila astazi ce poate detecta cancerul de san precoce. Este o metod a ideala si indispensabila pentru femeile mai in varsta de 40 de ani, ce au un r isc crescut de a face cancer de san. O femeie se poate simti stresata, poate fi agitata si tematoare in privinta efectuarii unei mamografii si a perspectivei de a descoperi o tumora. Procedura in sine este

relativ simpla. Majoritatea afectiunilor sanului nu sunt maligne si chiar daca r estul afectiunilor sunt date de cancer, peste 90% dintre acestea sunt curabile, daca sunt detectate precoce si tratate prompt. Desi mamografiile, la fel ca majo ritatea analizelor medicale, nu au o acuratete de 100%, controlul regulat cu aju torul mamografiei reprezinta cea mai buna metoda radiologica de a descoperi canc erul de san precoce, inainte de a aparea semne sau simptome evidente de cancer. Unele studii au aratat ca mamografia poate reduce rata de deces prin cancerul de san cu mai mult de o treime. Cum se efectueaza o mamografie? Mamografia se efec tueaza cu un aparat radiologic special numit mamograf, iar pentru a obtine o exp unere optima este necesara comprimarea sanului. Procesarea si developarea filmul ui sunt riguros controlate pentru a obtine o imagine de cea mai buna calitate. M amografia nu este dureroasa. Unele femei pot avea un usor disconfort momentan da r numai pe parcursul presarii sanului de catre aparat, procedeu necesar pentru a obtine o imagine clara si precisa. Mamografiile sunt folosite pentru a diagnost ica modificarile sau anomaliile de structura detectate prin autoexaminare sau pr in examen clinic, si necesita adesea mai mult de 2 expuneri, fiind folosite ca s creening pentru a detecta cancerul incipient, nesuspectat. Pentru a vizualiza st ructura interna a sanului se fac 2 expuneri pentru fiecare san. Aceste expuneri arata clar structura sanului. Se folosescd 2 proiectii standard: vederea cranioc audala (de sus in jos) permite o obtinerea unei imagini mai bune a sectoarelor c entrale si mediale ale sanului, (excluzand tesuturile mamare ce se extind la niv elul axilei). Vederea mediolaterala este mai importanta deoarece arata toata gla nda. Daca mamografia este normala, nu sunt necesare alte teste. Majoritatea modi ficarilor de la nivelul sanilor nu sunt maligne si la majoritatea femeilor nu se va detecta cancer mamar in timpul efectuarii unei mamografii obisnuite de rutin a. Daca o mamografie este normala ea poate fi repetata la fiecare 2 ani pentru f emeile cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, si odata pe an la femeile ce au peste 50 de ani, sau in functie de cum considera medicul radiolog. Uneori medic ul radiolog poate sa prescrie o mamografie aditionala sau un studio ecografic al sanului, care nu este un inlocuitor pentru mamografie, dar este complementar cu informatiile obtinute cu ajutorul mamografiei. Rezultate anormale Uneori o feme ie poate fi rechemata dupa cateva zile deoarece radiologul pur si simplu vrea sa se asigure ca imaginile obtinute sunt cele mai bune posibile si pentru o mai bu na evaluare a unor anumite zone de la nivelul sanului. In anumite cazuri pot fi efectuate teste mamografice speciale. Daca se descopera cancer la nivelul sanulu i, exista multiple optiuni terapeutice, incluzand chirurgia, radioterapia, trata mentul hormonal, si chimioterapia. Optiunile terapeutice sunt in functie de fiec are femeie si de tipul si dimensiunea cancerului mamar prezent. Postul nu este necesar in ziua testarii, si nici nu trebuie urmata o anume dieta in zilele dinaintea efectuarii mamografiei. La unele femei, produsele ce contin cafeina (cum ar fi cafeaua, cola, si ciocolata) pot sa faca sanii sa fie mai se nsibili. Din acest

motiv, femeile care sunt sensibile la cafeina ar trebui sa opreasca consumul de cafeina pentru 2 saptamani inainte de efectarea testului. Fazele ciclului menstr ual nu afecteaza calitatea imaginii; oricum este de preferat sa efectuati o mamo grafie atunci cand sanii nu sunt durerosi. Evitati perioada preovulatorie si pe cea postovulatorie (jumatatea ciclului) precum si perioada premenstruala. Daca o femeie are inca ciclu menstrual, va descoperi ca ii este mai confortabil sa fac a o mamografie la 1-2 saptamani dupa menstruatie, cand sensibilitatea sanilor in cepe sa se diminueze. Este de preferat sa purtati haine din 2 piese, cum ar fi p antaloni si bluza, pentru a simplifica dezbracarea pentru efectuarea mamografiei . In orele de dinaintea efectuarii testului, evitati aplicarea de cosmetice, ule iuri, crme si in special talc sau deodorant. Da-i medicului radiolog toate mamogr afiile anterioare pentru comparatie, chiar daca acestea au fost facute in alte c entre medicale. Poti sa ceri ca acestea sa fie trimise inainte ca tu sa faci mam ografia. Deoarece tesutul mamar se modifica pe parcursul vietii unei femei, medi cul radiolog poate sa considere inutila mamografia pentru anumite femei. Densita tea tesutului mamar la femeile tinere face adesea foarte dificila interpretarea mamografiei. De fapt, pe masura ce femeia inainteaza in varsta, se produc unele schimbari in structura sanilor: tesuturile glandulare si cele fibroase isi reduc dimensiunile, si tesutul mamar devine mai gras. Aceste schimbari modifica clari tatea unei mamografii, facand-o astfel mult mai usor de interpretat la femeile i n varsta, unde cancerul de san va fi mult mai usor de "vazut" cu ajutorul mamogr afiei. Intai, femeia trebuie sa aiba asteptari realiste despre cat timp dureaza sa pierzi excesul ponderal. Cam 0.5-1 kg pe saptamana sunt de dorit. Femeia ar t rebui sa-si aminteasca faptul ca nici o dieta nu s-a dovedit a fi mai sigura sau mai eficienta decat alta, si ca riscul de a se imbolnavi datorita privarii de a numiti nutrienti printr-o dieta radicala nu este scazut. In plus, daca alapteaza la san, ea nu va dori sa dauneze nutritiei bebelusului prin diete potential per iculoase sau sever restrictive. Initial, o femeie ar trebui sa incerce sa slabea sca cu ajutorul unei diete echilibrate. Exercitiul fizic zilnic este obligatoriu , chiar daca este vorba numai de plimbare. Lipsa de exercitii fizice este adesea motivul pentru care procesul de slabire este incetinit. Pierderea ponderala nu va fi conform asteptarilor daca dieta nu se asociaza cu exercitii fizice. Aceast a se datoreaza mai multor motive inclusiv faptului ca exercitiile fizice ajuta l a mentinerea metabolismului corporal in timpul dietei. Procesul de slabire este mai usor daca se asociaza cu exercitii si este foarte dificil fara. Daca efortur ile de a slabi sunt fara succes, aceasta insemnand ca timp de un an femeia a aso ciat exercitiile fizice cu dieta, femeia respectiva are nevoie de ajutor special izat. De exemplu poate cere o evaluare medicala a conditiilor ce predispun la pr obleme in controlul greutatii (cum ar fi disfunctii ale glandei tiroide ce sunt obisnuite dupa nastere). Desi exista foarte multe abordari diferite pentru controlul greutatii, toti nutr itionistii considera ca tipul de dieta trebuie individualizat daca femeia dorest e sa-si mentina greutatea dupa ce slabeste. Dieta individualizata reprezinta sin gurul mod de a se adapta preferintelor culinare, anumitor produse, si a modului dezordonat de hrana. Aceasta explica de ce planurile de reducere a greutatii cor porale vor produce initial scaderea greutatii, dar sunt de obicei urmate de cres terea rapida a greutatii. Dietele obisnuite nu ofera programe specifice pentru f iecare femeie pentru a maximiza sansele ei de a-si pastra greutatea. Consultarea unui nutritionist este cel mai bun mod de a beneficia de o dieta individualizat a. Nutritionistul

va analiza problemele cheie, cum ar fi preferintele culinare, ce o determina pe ea sa manance, cine prepara hrana, si detalii ale programului ei zilnic pentru a putea crea o dieta indivbidualizata. In plus, in timp ce femeia urmeaza indicat iile nutritionistului, ea trebuie sa aiba un program de exercitii zilnice pentru a-si optimiza pierderea ponderala. In final, asteptarile trebuie sa fie realist e. Toti suntem oameni. Pierderea rapida a greutatii nu se va mentine, dar o pier dere rationala in greutate (0.5-1kg pe saptamina) se vor mentine. Si, amintiti-v a ca cel mai important lucru pentru mentinerea greutatii dupa o dieta il reprezi nta continuarea exercitiilor fizice. Totul despre testele de sarcina Care este diferenta intre testele la care se foloseste urina si cele la care se foloseste sangele? Care dintre ele este mai bun? Exista doua tipuri de teste uti lizate pentru diagnosticul sarcinii. Unul masoara nivelul de hormon HCG in sange , celalalt verifica daca in urina se gaseste acest hormon. Acasa se poate face t estul care foloseste urina. Pentru testul din sange este nevoie de un consult me dical. Astazi, majoritatea femeilor folosesc un test de sarcina ce se utilizeaza acasa pentru a afla daca sunt insarcinate. Aceste teste sunt ieftine, se folose sc in intimitate si sunt usor de folosit. Testele ce folosesc urina pot determin a daca femeia este insarcinata la 2 saptamani de la ovulatie. Daca testul de sar cina facut acasa este pozitiv, se recomanda programarea cat mai curand la un con trol medical. Medicul poate folosi un test mai senzitiv si o examinare pelviana pentru a preciza cu exactitate prezenta sarcinii. Consultul medical precoce in s arcina face ca atat mama cat si copilul sa se mentina sanatosi. Medicii folosesc doua tipuri de teste pentru a diagnostica sarcina. Testul din sange poate indic a prezenta HCG mai precoce decat testele de urina. Acestea pot spune daca femeia este insarcinata la 6-8 zile de la ovulatie (eliberarea ovulului din ovar). Un test din sange cantitativ (sau test Beta HCG) determina exact cantitatea de HCG din sange. Deci poate gasi si cantitati infime de HCG. Acest lucru il face sa fi e foarte exact. Testele din sange calitative determina doar daca hormonul de sar cina este prezent in sange sau nu. Deci ofera un raspuns afirmativ sau negativ. Un test de sange HCG calitativ este la fel de exact ca si unul realizat din urin a. Exista mai multe tipuri de teste de sarcina care se pot face acasa; acestea s e gasesc in farmacii. Pretul variaza in functie de marca si de numarul de teste dintr-o cutie. Majoritatea testelor se fac in acelasi fel. Este necesara introdu cerea testului intr-o proba de urina, sau picurarea catorva picaturi de urina in tr-o fanta a testului. Folosirea primei urine de dimineata poate ajuta la creste rea acuratetei testului (concentratia de hormon este mai ridicata in urina de di mineata - acumulata pe parcursul noptii, decat in urina eliminata in timpul zile i). Apoi femeia trebuie sa astepte cateva minute. In functie de marca testului f olosit, timpul de asteptare difera. Dupa ce timpul a trecut, trebuie sa examinez e fereastra rezultatului. Daca apare o linie sau un simbol (in plus fata de linia de control), rezultatul este pozitiv si femeia este insarcinata. Nu conteaza cat de stearsa este acea linie: indiferent daca este pronuntata sau stearsa inseamn a un rezultat pozitiv. Majoritatea testelor au si un indicatori de control in fereastra rezultatului. Lin ia sau simbolul de control arata daca testul este bun sau nu. Daca nu apare indi catorul de control, testul nu este bun. Femeile nu ar trebui sa se bazeze pe rez ultatele unui test

care nu functioneaza corect. Majoritatea marcilor spun ca testul ar trebui repet at la cateva zile, indiferent de rezultat. Un rezultat negativ (mai ales daca te stul a fost facut imediat dupa intarzierea ciclului) nu inseamna intotdeauna ca femeia nu este insarcinata. De fapt testul se pozitiveaza dupa cel putin 7-10 zi le de la contactul sexual fecundant. Toate testele de sarcina comercializate au instructiuni scrise. Aceste teste pot fi destul de sigure. Dar exista mai multi factori care trebuie luati in considerare: - cum se foloseste un test: e bine sa fie urmate instructiunile de pe ambalaj si sa se verifice data expirarii; - can d se foloseste: cantitatea de hormoni de sarcina creste cu timpul, deci, daca te stul este facut imediat dupa intarzierea ciclului menstrual, este mai greu de de tectat HCG-ul; daca se asteapta o saptamana de intarziere a ciclului (sau 7-10 z ile dupa contactul sexual fecundant) inainte de test, acesta va fi mai sigur. In plus, folosirea primei urine de dimineata poate creste acuratetea testului; - c ine le poate folosi: cantitatea de hormon de sarcina in urina difera de la o fem eie la alta; astfel, unele femei vor avea rezultat pozitiv la o zi de intarziere a ciclului, in timp ce altele trebuie sa astepte mai mult; - densitatea urinii: o urina diluata, secundara unui aport lichidian crescut poate da un rezultat sl ab al testului, care poate fi interpretat eronat ca si negativ - marca testului: unele teste de sarcina sunt mai sensibile decat altele. Deci, unele teste sunt mai bune in identificarea mai precoce a HCG-ului. Multe teste de sarcina afirma ca sunt 99% sigure in depistarea sarcinii la o zi de intarziere a ciclului menst rual. Dar studiile arata ca majoritatea acestor teste nu pot detecta sarcina ata t de precoce. Si atunci cand o fac, rezultatele sunt foarte vagi. Majoritatea te stelor confirma sarcina la o saptamana de intarziere a ciclului sau la cel putin 7-10 zile dupa contactul sexual fecundant. Multe teste de sarcina afirma ca sun t 99% eficiente in depistarea sarcinii din prima zi de intarziere a ciclului. Da r studiile arata ca nu pot determina sarcina atat de devreme. Sau daca o detecte aza, rezultatul este atat de slab, ca e interpretat gresit. La o saptamana de in tarziere a ciclului, eficienta testului este mult mai mare. Daca pacienta are ne voie sa stie rezultatul mai devreme, poate solicita medicului un test mai sensib il. Un reper mai precis ar fi momentul conceptiei: testul se pozitiveaza dupa ce l putin 7-10 zile de la contactul sexual. Acuratetea rezultatului unui test de s arcina depinde de mai multi factori: - Durata de la fertilizarea ovulului pana l a implantarea acestuia in uter dupa ovulatie. Testele de sarcina identifica horm onul gonadotropina corionica umana, care se produce doar cand ovulul fertilizat se implanteaza in peretele uterin. In majoritatea cazurilor acest lucru se intam pla la 6 zile de la fertilizare. Dar studiile arata ca la aproximativ 10% dintre femei, oul se implanteaza mult mai tarziu, dupa prima zi de intarziere a ciclul ui. Deci, testele de sarcina vor da rezultate corecte din prima zi de intarziere a ciclului doar la unele femei, nu la toate. - Modul de utilizare. E bine sa fi e utilizate conform instructiunilor de pe prospect si sa se verifice data expira rii. - Momentul utilizarii. Cantitatea de hormon de sarcina creste in timp. Deci , daca testul este folosit foarte devreme va fi greu de identificat hormonul in urina. Folosirea testului la o saptamana de la intarzierea ciclului menstrual si utilizarea urinei de dimineata, pot creste acuratetea rezultatului. - Persoana care il utilizeaza. Cantitatea de hormon de sarcina in urina difera de la o feme ie la alta. Astfel, unele femei vor avea rezultat pozitiv la o zi de intarziere a

ciclului, in timp ce altele trebuie sa astepte mai mult. - Marca testului. Unele teste de sarcina sunt mai sensibile decat altele. Deci, unele teste sunt mai bu ne in identificarea mai precoce a HCG-ului. Da. Majoritatea instructiunilor care insotesc testele de sarcina sugereaza femeii sa repete testul in cateva zile sa u saptamani. Fiecare femeie ovuleaza in diferite momente ale ciclului menstrual. Deci acuratetea rezultatelor testului de sarcina difera de la femeie la femeie. Exista si alte lucruri care pot afecta acuratetea. Uneori se obtine un rezultat fals negativ (testul spune ca nu exista sarcina, desi ea este prezenta) cand ac esta este facut prea devreme in sarcina, daca nu se utilizeaza urina de dimineat a sau daca urina e foarte diluata (dupa un consum exagerat de lichide). In alte cazuri, probleme ale sarcinii pot afecta cantitatea de hormon de sarcina din uri na. Daca testul este negativ, e bine sa fie repetat peste cateva zile sau o sapt amana. Daca si al doilea test este negativ, dar exista alte semne de sarcina, se recomanda un consult medical de urgenta. Majoritatea medicamentelor, eliberate cu sau fara reteta, incluzand pilule contraceptive si antibiotice, nu ar trebui sa afecteze rezultatele unui test de sarcina. Doar medicamentele care contin hor mon de sarcina HCG pot determina rezultate fals pozitive ale testului. Un test f als pozitiv inseamna ca testul arata prezenta unei sarcini la o femeie care nu e ste insarcinata.Uneori medicamentele care contin HCG sunt folosite pentru tratar ea infertilitatii (imposibilitatea de a ramane insarcinata). Alcoolul si droguri le ilegale nu afecteaza rezultatele testului de sarcina. Dar femeile care sunt i nsarcinate nu ar trebui sa foloseasca astfel de substante. Testele de sarcina de tecteaza un hormon special din urina sau sange care este prezent doar in caz de sarcina. Acest hormon, gonadotropina corionica umana (HCG), poate fi numit si ho rmon de sarcina. Acest hormon de sarcina este sintetizat de organism atunci cand oul fertilizat se implanteaza in uter. Acest lucru se intampla de obicei la 6 z ile dupa conceptie. Dar studiile arata ca sunt si embrioni care se implanteaza m ai tarziu la unele femei. Cantitatea de hormoni de sarcina creste mult cu fiecar e zi de sarcina. Despre multe teste de sarcina, producatorii afirma ca pot arata cu precizie daca este prezenta sarcina inca din prima zi a intarzierii ciclului menstrual. Dar un studiu recent arata ca majoritatea testelor realizate acasa n u dau rezultate corecte atat de precoce in sarcina, sau mai bine spus un test de sarcina negativ in prima zi de intarziere a menstrei nu inseamna neaparat ca nu sunteti insarcinata. Efectuarea testului la o saptamana de intarziere a ciclulu i menstrual poate creste acuratetea testului. Un alt reper pentru efectuarea tes tului este momentul conceptiei: testul se pozitiveaza dupa cel putin 7-10 zile d e la contactul sexual. Trombocitoza - cresterea trombocitelor Trombocitoza inseamna cresterea trombocitelor peste valoarea normala a laborator ului de analize (de obicei peste 400.000 - 450.000/mmc). Cauze principale: Trombocitoza esentiala - de cauza necunoscuta

Trombocitoza din boli de sange (boli mieloproliferative): leucemie mieloida cron ica, policitemia vera, mielofibroza Trombocitoza reactiva, secundara din: - Infl amatii de orice natura - Boli de colagen - Reumatisme inflamatorii - Boli inflam atorii intestinale - Infectii cronice inclusiv tuberculoza, meningite, infectii pulmonare - Cancere - Reactii la medicamente: fier, adrenalina, peniciline, cefa losporine, cirpofloxacina, miconazol, amoxicilina, vincristina - Operatii chirur gicale - Splenectomie (scoaterea splinei) - Hiposplenism (functionare redusa a s plinei) - Hemoragii - Fracturi - Anemii hemolitice - Poliarterita nodoasa - Sarc oidoza - Osteomielita - Granulomatoza Wegener - Alte vasculite - Lipsa de fier T rombocitoze de scurta durata pot da si urmatoarele situatii: - Pierderi bruste s a sange - Intoxicatia alcoolica - Efortul fizic mare - Infectii acute - Inflamat ii acute Simptomele trombocitozei: Trombocitele sunt celule ale sangelui care au rol important in oprirea sangerarii si coagularea sangelui. In cazul unei ranir i, sangerarea se produce prin trei mecanisme: contractia vasului respectiv, form area unui dop (tromb) din trombocite care astupa vasul si formarea unui cheag de sange prin coagularea acestuia. Cresterea trombocitelor poate sa nu dea nici un simptome, sau pate sa dea numeroase simptome, generate in sepcial de aparitia d e cheaguri de sange in diferite zone. Cele mai frecvente simptome sunt: 1. Cefal ee (durere de cap) 2. Prurit (mancarime de piele) 3. Stare subfebrila 4. Microra ni ale degetelor 5. Tromboze ale unor vene sau artere in diferite zone (plaman, inima, splina, ficat ,etc) 6. Sangerari in special in tubul digestiv 7. Accident e vasculare cerebrale tranzitorii, manifestate prin: Tulburari de constienta:

Dezorientare Tulburari de vorbire Transpiratii Ameteli Migrena Pierderi de const ienta de scurta durata Tulburari de vedere (vede scantei) De diagnosticul si tra tamentul trombocitozei se ocupa medicii hematologi. VSH crescut: cauze, intrebari, raspunsuri Exista factori care pot creste VSH, fara ca acest lucru sa insemne existenta une i boli: - Obezitatea; - Varsta inaintata; - Sarcina - creste progresiv din luna a patra pana la o saptamana dupa nastere; - Premenstrual; - Colesterolul sanguin crescut; - Unele medicamente: dextran; metildopa (Aldomet); anticonceptionale; penicilamina; procainamida; miofilinul; vitamina A; cefalotina; ciclosporina A; dexametazona; etretinat; fluvastatin; hidralazina; indometacin; isotretinoin; lo mefloxacin; metisergid; misoprostol; ofloxacin; procainamida; propafenona; quini na; sulfametoxazol; zolpidem. - Anemia; Exista si situatii in care VSH poate sa scada anormal - Medicamente care scad VSH: cortizonul; chinina; sarurile de aur; corticotropina; ciclofosfamida; hidroxiclorochina; metotrexat; alte antiinflama torii nesteroidiene; sulfasalzina; tamoxifen;trimetoprim. Poliglobulia; Macrocit oza; Cresterea numarului de leucocite; Fibrinogenul scazut (ca in ciroza hepatic a); Gamaglobuline scazute. 1. Ce se intampla daca valoarea vsh e mai mica? Sunt mentionate mai sus cauzele pentru care VSH poate fi mai mica 2. VSH-ul este la FEL LA BARBATI SI FEMEI? VSH -ul normal este usor diferit intre sexe, el se poate calcula dupa urmatoarea for mula: - La barbati VSH = Varsta/2 - La femei VSH - (Varsta+10)/2 3. La analizele facute recent vsh a rezultat 28mm/h ; va rog sa-mi spuneti ce tr ebuie sa fac in continuare pt a depista cauza?

Ar trebui sa ai VSH 19 mm. Daca nu ai nici un simptome, repeta analiza peste 14 zile; orice mica modificare a starii de sanatate (carie infectata, anexista, inf ectie urinara fara simptome, o cistita, etc. poate da usoara crestere a VSH. 4. Am VSH-ul 36, ce semnifica acest lucru? Sunt foarte numeroase cauzele de crester e a VSH, nu se pot discuta teoretic, doar pe baza unei cifre. 5. Am vsh-ul de 72 , ma ingrijoreaza acest lucru dar doctorii dau din umeri nu-si explica de ce e a sa mare poate ma ajutati cu un sfat o indrumare ceva? Nu cred ca doctorii dau din umeri din rautate, probabil in acest stadiu al analizelor nu stiu inca cauza cre sterii VSH. Daca cititi mai sus sunt multe, foarte multe cazuri de crestere a VS H; cele mai simple sunt anexitele, infectiile urinare, faringiene, pulmonare, de ntare, auriculare, sinuzitele. 6. Am 34 de ani si am vsh-ul peste 100 sunt inter nat in spital si inca nu au gasit cauza, care poate fi? De obicei VSH-ul mare cu meste al dvs- semnifica o situatie serioasa, dar DOAR din faptul ca aveti VSH -ul mare nu se poate suspiciona o cauza; vedeti lista de cauze de mai sus. VSH = viteza de sedimentare a hematiilor, este o analiza curenta. Destul de frecvent, este gasita crescuta, fapt care ingrijoreaza bolnavii in mod deosebit, cu atat mai mult cu cat aparent, medicii nu dau mare importanta acestei modificari, daca nu este prea mare. Desi este o analiza simpla si ieftina, ea poate semnifica pr ezenta a numeroase boli, de obicei destul de serioase. Bolile cele mai frecvente asociate cu cresterea VSH sunt: Infectii cu orice localizare - urinare, pulmona re, digestive, genitale, abcese, septicemii, apendicita, peritonita, colecistita , tuberculoza, endocardita, etc. Boli inflamatorii de orice fel; - Reumatisme in flamatorii (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, reumatism articular acut, artrita juvenila, etc.) - Boli inflamatorii intestinale (boala Crohn, rec tocolita); - Boli de colagen (sclerodermie, dermatomiozita, lupus eritematos sis temic - LES-, boala mixta de tesut conjunctiv, etc); - Vasculite sistemice; - Po limialgie reumatica. Cancer cu orice localizare; Boli de sange

leucemii, mielom multiplu, limfoame, leucemii, tromboflebite; Infarct miocardic; Glomerulonefrite. Aceasta carte se distribuie GRATUIT. Salvati-o pe calculator si trimiteti-o pe m ail la toti prietenii. Nu poate fi vanduta sau reprodusa in nici un fel decat cu acordul autorului. Autorul cartii: bizman

S-ar putea să vă placă și