BOLILE CEFEl SI ALE GATULUI

BURSITA CEFEI
Este inflamatia acuta sau cronica a bursei seroase care usureaza alunecarea ligamentului cervical pe atlas. Etiologie. Boala se intalneste mai des la cabaline, in urma contuziilor si ranilor, a caderilor, loviturilor sau in urma frecarilor si a presiunilor repetate de capastru, la caii care au tendinta de a cabra sau a se trage inapoi. Bursita cefei poate sa apara si ca o complicatie a unor boli infectocontagioase sau parazitare precum bruceloza, gurma sau oncocercoza. Din punct de vedere clinic poate evolua sub forma acuta sau cronica, iar din punct de vedere morfopatologic ea poate fi seroasa, serofibrinoasa sau purulenta.

Simptome. In forma acuta prin inspectie se

poate constata in regiunea cefei aparitia unei tumefactii calde, bine delimitate, dureroasa si fluctuanta la palpare, datorita continutului ei care este seros sau serofibrinos. Bursita acuta seroasa sau serofibrinoasa este de obicei aseptica. Daca pe cale exogena se produce infectia acestei burse, atunci va apare bursita purulenta sau flegmonoasa. Ea se prezinta sub forma unei tumefactii difuze, calde, bilobate si foarte dureroasa, cu zone fluctuante, care dupa un anumit timp se deschid spontan, lasand sa se scurga la exterior o cantitate apreciabila de puroi. Netratata la timp si in mod corespunzator boale se complica cu flegmonul cefei.

Pe langa simptomele locale apar si simptome generale traduse prin abatere, inapetenta, febra, puls si respiratie accelerata. Bursita cronica este o continuare a bursitei acute. Ea se prezinta sub forma unei tumefactii de marime apreciabila, nedureroasa, rece si uniform fluctuanta. Ea nu influenteaza starea generala a animalului. Diagnosticul se stabileste pe seama simptomelor clinice. Prognosticul este rezervat in bursita acuta si grav in bursita flegmonoasa.

Tratamentul este profilactic si curativ.

Tratamentul profilactic urmareste inlaturarea tuturor cauzelor care au dus la aparitia bolii. Tratamentul curativ in bursita acuta se face prin combaterea fenomenelor inflamatorii, cu ajutorul unor comprese imbibate fie in apa rece fie intr-o solutie saturata de sulfat de magneziu. Daca fenomenele inflamatorii nu retrocedeaza dupa 5-6 zile de tratament antiflogistic, atunci se recurge la punctia bursei, urmata de evacuarea exsudatului si introducerea in interior a 150-200 mg hidrocortizon si 800.000 U.I. de penicilina. Tratamentul se repeta din 3 in 3 zile, timp de 2-3 saptamani. In formele usoare se fac pensulatii cu tinctura de iod, la interval de 2 zile, sau se aplica vezicatori cu biiodura de mercur 1:5.5 la cal, cand bursita se poate remite, sau sa se dreneze prin incizie.

In bursitele purulente se recurege la evacuarea puroiului prin incizii largi si anatomice, pentru a se asigura un drenaj cat mai bun. Dupa aceasta, in cavitatea bursei se fac aspersiuni cu Oximanirom, Neohexidin, etc., eter iodoformat 10% sau spray antiinfectios, bujiuri spumante cu antibiotice, pudrari cu Manis. Antibioterapia pe cale generala va completa tratamentul local.

FLEGMONUL CEFEI
Este o inflamatie acuta si difuza a tesutuiui conjunctiv subcutanat, subaponevrotic, peri si intramuscular din regiunea cefei. Etiologie - Boala apare in urma complicatiilor septice, a contuziilor, a ranilor si a bursitelor. Uneori poate sa fie de natura parazitara, produs de catre larvele de Oncocerca cervicalis sau, alteori, sa apara ca o complicatie a gurmei sau brucelozei. Este cauzat de patrunderea si dezvoltarea microbilor piogeni; Streptococ Stafilococ, etc., in tesuturile traumatizate sau parazitare.

calda si foarte dureroasa. Dupa cateva zile, prin palpare, se percep colectii purulente care se deschid spontan lasand sa se scurga la exterior o cantitate apreciabila de puroi, de culoare cenusie, cu miros fetid, in care adeseori se gasese fragmente de tesuturi nercozate. Animalul bolnav pune capul aplecat sau il sprijina de iesle, evitand orice miscare a capului sau a gatului. Boala evolueaza lent, dar sigur. Starea generala a animalului se agraveaza progresiv, iar moartea survine daca animalul nu este tratat la timp in urma complicatiilor de septicemie sau piemie.

Simptomele se traduc printr-o tumefactie difuza,

examenului clinic. Prognosticul este grav, prin posibilitatea aparitiei de septicemie sau piemie. Tratamentul este profilactic si curativ. Primul vizeaza tratarea corecta si la timp a tuturor afectiunilor acestei regiuni, precum ranile, contuziile, bursitele, hematoamele.

Diagnosticul se stabileste pe baza

Tratamentul curativ consta in debridarea larga, decliva si anatomica a tuturor traiectelor fistuloase. Extirparea tesuturilor necrozate si devitalizate. La cal se fac aspersiuni zilnice cu eter iodoformat 10%, sau spray-uri antiinfectioase. In cavitatea ramasa dupa drenare se introduc bujiuri spumante cu bune rezultate. Pe cale generala se face un tratament cu antibiotice. Terapia stimulativa nespecifica este binevenita (injectii cu extracte de tesuturi conservate, polidin, etc.).

RANILE VENEI JUGULARE

Vena jugulara, vas de calibru apreciabil, prin topografia ei superficiala sufera adeseori o serie intreaga de rani care pot sa puna viata animalului in pericol. In functie de forma si aspectul agentului vulnerant ranile venei jugulare se pot prezenta sub forma de rani prin intepare, rani prin taiere si rani contuze. Ranile prin intepare pot fi operatorii sau accidentale. Primele apar in urma flebocentezelor efectuate cu trocare de dimensiuni prea mari, iar cele din urma apar consecutiv caderii animalului pe diferite corpuri.

Ranile prin taiere pot fi incomplete sau complete. Ele pot apare din gresala in urma deschiderii unor abcese sau hematoame localizate in regiunea jgheabului jugular. Ranile contuze sunt consecinta accidentelor produse de catre autovehicule, sau a altor traumatisme cu corpuri mecanice.

Simptomele. Local se constata existenta

unei rani, prin care se scurge un jet continuu de sange venos, inchis la culoare. Pe langa simptomele locale cand nu este observat animalul sau nu se iau masuri imediate apar si simptome generale, traduse prin accelerarea pulsului si respiratiei. Cordul devine tahicardic, animalul tremura, corpul se acopera cu transpiratii reci, iar daca hemoragia nu este oprita moartea survine in scurt timp de la producerea ranii.

Diagnosticul se stabileste pe caracterele

hemoragiei.

Prognosticul este favorabil daca se intervine

imediat.

Tratamentul este numai chirurgical. El consta

in descoperirea venei jugulare, izolarea acesteia urmata de ligatura ei, care trebuie facuta mai intai pe capatul periferic al vasului si apoi pe capatul central. Ligatura se face cu fir de matase. Ea trebuie sa fie mediata, adica firul de ligatura sa fie ancorat in tesutul conjunctiv perivascular, pentru a impiedica alunecarea lui de pe capatul vasului.

PERIFLEBITA SI TROMBOFLEBITA VENEI JUGULARE

Periflebita si tromboflebita venei jugulare este mai frecventa la cabaline si bovine. Etiologie. Apare in urma venisectiilor sau a injectiilor intravenoase facute in mod defectuos, cu diferite substante medicamentoase iritante precum clorhidratul, clorura de calciu, sulfatul de magneziu, sulfatiazolul, etc. Aceste solutii ajunse in tesutul conjunctiv perivenos determina aparitia procesului inflamator, adica a periflebitei. Neobservata la timp si netratata, periflebita se complica cu tromboflebita, care poate evolua sub toate cele trei forme: adeziva, supurativa si hemoragica.

pe care o imbraca boala. In periflebita, intreaga regiune a jgheabului jugular este tumefiata, calda si foarte dureroasa. Din cauza tumefactiei mari vena nu se mai poate palpa, dar trebuie subliniat faptul ca, in cazul periflebitei, circulatia sanguina nu este intrerupta. Dupa cateva zile inflamatia fie ca cedeaza, fie ca la nivelul ei apare o zona fluctuanta, care se poate deschide in mod spontan, lasand sa se scurga la exterior o cantitate mai mare sau mai mica de puroi. Cand procesul inflamator cuprinde si vena jugulara atunci apare triada simptomatica reprezentata prin: durere, edem si cordon venos indurat, simptome caracteristice tromboflebitei adezive.

Simptomele. Variaza in functie de forma clinica

Durerea este mai mare mai ales la locul de formare a trombusului. Ea se intensifica la cea mai mica miscare efectuata din partea animalului. Edemul este si el mare si se intinde in mod treptat de la locul unde vena a fost lezata, atat spre cap cat si spre cavitatea toracica. Vena se transforma intr-un cordon dur, perceptibil la o palpare mai profunda. Daca boala este tratata la timp, simptomele inflamatorii specifice tromboflebitei adezive incep sa dispara treptat. In caz contrar, boala evolueaza spre tromboflebita supurativa, care la randul ei poate fi circumscrisa sau difuza.

Tromboflebita supurativa circumscrisa se prezinta sub forma unui adevarat abces flebitic pe cand cea difuza evolueaza sub forma unui flegmon care nu prezinta tendinte de localizare, ci dimpotriva, difuziunea ei este atat spre cap cat si spre cavitatea toractica. Trombusul aflat in interiorul vasului se lizeaza inlesnind astfel aparitia tromboflebitei hemoragice.

simptomelor clinice. Prognosticul in periflebita este favorabil, iar in tromboflebita rezervat. Tratamentul este profilactic si curativ. Primul urmareste indepartarea tuturor cauzelor care duc la aparitia peri- sau tromboflebitei, evitarea injectarii perivenoase a solutiilor caustice, folosirea acelor adecvate si bine dezinfectate, dezinfectia locului de inoculare, etc

Diagnosticul se stabileste pe baza

Tratamentul curativ in cazul periflebitei si

tromboflebitei adezive consta in tunderea si raderea zonei afectate, efecutarea pensulatiilor cu tinctura de iod, blocajul cu procaina si penicilina, la care se mai adauga administrarea de antibiotice si chimioterapice pe cale generala. In faza incipienta se pot aplica local diferite unguente (Lasonil, Fenilbutazona).

In tromboflebita supurativa se face drenajul colectiilor purulente si a tesuturilor necrozate, aseptizarea apoi cu eter iodoformat 10%, spray-uri cu antibiotice, pudrari cu Oximanirom sau Manis. Pe cale generala antibioticoterapie.

In cea hemoragica se recurge la ligatura sau, atunci cand vena este compromisa, la rezectia acesteia, urmata de aplicarea unui tratament corespunzator, atat local cat si pe cale generala, asemanator tromboflebitei supurative.

OBSTRUCTIA ESOFAGULUI

Prin obstructia esofagului se intelege oprirea tranzitului acestuia prin diversi corpi straini, tumori sau alimente. Dintre cele mai frecvente alimente ce pot obstructiona esofagul amintim: sfecla, cartofii, napii, morcovul, cotoarele de varza, merele, perele etc

Esofagul este un conduct musculomembranos neuniform calibrat, avand originea in prelungirea faringelui. In treimea superioara a gatului, esofagul este situat in plan median deasupra traheii. Ele deviaza apoi treptat spre stanga pana la baza gatului, de unde in continuare se situeaza dorsal de trahee pana la bifurcatia bronhica. In protiunea sa cervicala, esofagul este in raport cu traheea, cu artera carotida, cu cordonul vagosimpatic si cu nervul recurent.

Cat priveste structura acestuia trebuie remarcata mobilitatea mare a mucoasei si musculoasei, datorita abundentei tesutului conjunctiv lax submucos. In portiunea sa cervicala, musculoasa este inconjurata de o adventice formata din tesut conjuntiv lax. Structurile fiziologice ale esofagului sunt localizate imediat dupa faringe, la intrarea pieptului, inainte si imediat dupa cord, la trecerea diafragmatica a esofagului si la nivelul deschiderii cardiei. Indiferent de natura corpului strain, patogenia obstructiei esofagiene, se caracterizeaza prin dilatatie, produsa de prezenta corpului obstruant si spasmul esofagian. Esofagospasmul poate fi prin predispozitie sau prin emotia aparuta in urma alungarii in mod brusc si brutal a animalului care consuma radacinoase si fructe.

Simptomatologia La bovine obstructia

esofagiana apare la scurt timp si este atat de caracteristica, incat chiar din anamneza rezulta faptul ca animalul "s-a inecat" cu ceva. Ca urmare, saliva si bolul alimentar nu se poate degluti, eructatia este intrerupta, fapt care duce la aparitia in mod progresiv a timpanismului acut. La inspectie animalul apare speriat, inspaimantat, nelinistit, cu regurgitare periodica de cantitati mari de saliva, care balteste in fata animalului.

Evolutia bolii este de cateva ore, daca corpul strain este deglutit sau eliminat printr-un efort de tuse. Alteori persista 3-4 zile sau chiar mai mult, dupa care moartea animalului poate sa survina prin timpanism, complicatii pulmonare sau sa fie necesara sacrificare. Complicatiile care apar in urma obstructiei esofagiene sunt: bronhopneumonia prin aspiratie, necroza locala datorita compresiunii, peritonita consecutiva trocarizarii, hematoame, gangrena provocata de traumatizarea esofagului in cursul tentativelor de respingere a corpului strain.

La caine si pisica, obstructia este provocata de resturi menajere (oase, cartilagii) sau, la pisica ace de cusut, care se pot opri la nivelul faringelui si mai rar in esofag. Clinic se manifesta prin incercari de dezobstructie cu ajutorul labutelor, animalele devin speriate, tuse, incercari de voma, etc. Diagnosticul se stabileste pe baza elementelor din anamneza si examenul clinic. Prognosticul este rezervat din cauza dificultatilor de rezolvare a obstructiei cat si a complicatiilor care pot sa apara. Se apreciaza ca 5-10% din cazurile de obstructie esofagiana la bovine au un deznodamant fatal, chiar in conditiile unei interventii rationale si energice.

Tratamentui La bovine se face tranchilizarea pentru

sedarea animalului, reducerea secretiei salivare (atropina 0,15-0,30g). Urmeaza apoi incercarea de scoatere manuala a corpului (corpilor) strain. Animalul este contentionat intr-un travaliu, cu gatul intins, dupa care se introduce in cavitatea bucala un speculum de bovine. Cand corpul poate fi reperat prin palpatie imediat dupa faringe sau in apropierea de aceasta o persoana preseaza si incearca mobilizarea corpului strain spre directie orala, prin plapatie bimanuala in cele doua jgheaburi jugulare, pentru ca alta persoana sa-l apuce in faringe, cu doua degete sau cu o pensa cu brate lungi. Daca corpul strain nu poate fi extras manual sau se afla pe traiectul esofagului, se va practica fara rezerve anestezia paravertebrala cu procaina 1-2%,atat pe partea stanga cat si pe partea dreapta. Singura retinere este aceea ca acul sa nu fie introdus in gaura intervertebrala, pentru ca adesea pacientul cade in decubit, cu tetrapareza, in urma rahianesteziei efectuate, iar revenirea se face treptat, in cel mult 2-3 ore.

Dupa 20-30 de minute de la administrarea anestezicului se va incerca din nou extragerea manuala orala a coprului strain. Daca nici acum nu se reuseste extragerea manuala, se va incerca respingerea cu sonda dupa lubrefierea acesteia cu un unguent adecvat, exercitand presiuni usoare repetate si constante. Alunecarea brusca a sondei, prin care se elimina imediat gaze cu mirosuri caracteristice de continutului rumenal, disparitia timpanismului acut, sunt dovezi ale reusitei interventiei. Daca viata pacientului este pusa in pericol, prin aparitia asfixiei datorita timpanismului acut, se va aplica imediat ruminocenteza.

Daca nici aceasta conduita terapeutica nu a dus la degajarea esofagului, se recurge la interventia chirurgicala. Instrumentar: cel utilizat pentru incizii, hemostaza si sutura. Contentia: patrupodala sau in decubit lateral drept. Anestezie: paravertebrala si locala, prin infiltratie cu procaina 2%. La speciile de animale mari si retive operatia se poate executa sub narcoza.

Tehnica operatiei. Se executa dupa urmatorii timpi principali: Descoperirea esofagului, prin practicarea unei incizii de 10-15 cm la animalele mari, pe corpul strain imediat deasupra venei jugulare(intre aceasta si marginea inferioara a muschiului cleidomastoidian), incizie ce va interesa pielea si tesutul conjunctiv subcutanat. Izolarea esofagului se face cu sonda canelata sau cu ajutorul unei foarfece boante, dilacerand tesutul conjunctiv periesofagian. Se contraindica scoaterea mult in afara din rana a esofagului, deoarece se produc buzunare intre esofag si fascia periesofagiana, in care se acumuleaza exsudatul, favorizand astfel infectia si complicand procesul de citcatrizare.

Deschiderea esofagului si extractia corpului strain; cu bisturiul, se deschide esofagul pe lungimea sa, printr-o singura incizie, pentru a nu crea diverticule, daca terenul ne permite se va face chiar deasupra corpului obstruant si va fi suficient de lunga pentru a se putea extrage corpul strain. Se va indeparta saliva si continutul alimentar cu ajutorul unor tampoane de tifon, evitanduse patrunderea lor in rana. Scoaterea corpului strain se face cu atentie, pentru a nu se rupe si desira peretele esofagului. Inchiderea ranii esofagului se face printr-o sutura trietajata. Prima sutura va fi muco-mucoasa, in fire separate si apropiate sau in fir continuu, efectuata cu matase subtire si cu un ac atraumatic. Al doilea strat de sutura, musculo-musculos, se face in fir continuu, cu catgut. Al treilea strat va interesa fascia periesofagiana si se va face in fir continuu, tot cu catgut.

Inchiderea ranii cutanate. Esofagul lasat in pozitie anatomica se pudreaza cu Manis sau spray antiinfectios. Operatia se termina prin sutura pielii in fire separate, cu fire neresorbabile. Drenajul se asigura numai atunci cand mucoasa sau musculoasa au fost traumatizate de catre corpul strain.

Accidente: ranirea vaselor si nervilor (jugulara, carotida, vag si recurent). Complicatii ce apar frecvent sunt: abcese, flegmoane, gangrene, fistule (datorita unei suturi neetanse care poate favoriza iesirea alimentelor din lumenul esofagului).

Este inflamatia infiltrativa si aseptica a tesutului conjunctiv subcutanat din regiunea grebannului. Mai frecvent se intalneste la cabaline, mai ales la cele tinere care sunt puse pentru prima data la ham sau la calarie. ETIOLOGIE. Boala este produsa de catre harnasametul prost ajustat, care prin presiuni si frecari repetate determina o destramare a tesutului conjunctiv subcutanat, urmata de inflamatia acestuia. Se mai poate produce in urma efortului traumatizant moderat dar persistent al talpicilor saii de calarit sau al samarului.

Bolile grebanului

regiunea greabanului imediat dupa ridicarea harnasamentului a unui edem difuz, cald si foarte dureros. Adeseori edemul poate imbraca un caracter invadant. Are o consistenta elastica, pastoasa, pastrand amprentele digitale. Daca se suprima cauza care a dus la aparitia lui edemul se resoarbe in 2-5 zile. In caz contrar, exista posibilitatea aparitiei unor porti de intrare care nu fac altceva deca sa complice edemul grebanului cu flegmonul acestuia. La tentative de reinhamare, animalul opune rezistenta, refuza sa-i fie pus harnasamentul. Diagnosticul. Se stabileste pe baza simptomelor clinice.

Simptomele. Se caracterizeaza prin aparitia in

Prognosticul. Este favorabil. Tratamentul. Urmareste inlaturarea

cauzelor care au dus la aparitia edemului, combaterea fenomenelor inflamatorii, stimularea fenomenelor rezolutive si evitarea aparitia complicatiilor septice. Compresele cu gheata sau cu apa rece, asociate cu repausul animalului, pot duce la vindecare. Daca in uma acestui tratament nu se obtine o rezolvare completa, atunci se recurge la o rubefactie cu tinctura de iod.

BURSITA GREBANULUI
Bursita greabanului este mai frecventa la cabaline. Etiologie. Apara in urma presiunilor si frecarilor repetate provocate de harnasament sau ca o complicatie a unuor procese infectioase din vecinatate. Boala poate sa fie si ca o complicatie a unor boli infectiocontagioase sau parazitare, precum gurma, bruceloza sau oncocercoza. Bursita greabanului poate evolua sub forma acuta sau cronica, iar dupa caacterul exudatului poate di serioasa, serofibrinoasa sau purulenta.

simptomele se traduc printr-o tumefactie circumscrisa calda, cureroasa si fluctuenta, situata pe linia mediana a greabanului, deasupra apofizelor spinoase ale vertebrelor a II- a si a III a dorsala (bursita profunda) sau a V a si a VII a (bursita superficiala) Bursita purulenta apare ca o complicatie septica a bursitelor seroasa si serofibrinoasa. Din punct de vedere clinic se caracterizeaza printr-o tumefactie difuza si foarte dureroasa. Cu timpul, apar una sau mai multe zone fluctuante, care se deschid spontan, lasand sa se scurga la exterior o cantitate apreciabila de puroi. Boala netratata la timp se complica cu flegmonul greabanului Diagnosticul se stabileste pe baza simptomelor clinice Prognosticul este rezervat

Simptomele. In bursita seroasa si serofibrinoasa

Tratamentul. In bursitele acute aseptice, seroasa si serofibrinoasa se combat fenomenele inflamatorii prin aplicatii locale de coprese imbibate in apa rece sau intr-o solutie saturata e sulfat de magneziu. Daca in decurs de o saptamana nu se ajunge la vindecare, atunci, in conditii de perfecta asepsie, se recurge la extragerea exsudatului cu ajutorul unui ac de seringa. Daca vindecarea nu se obtine in urma acestor tratamente atunci se recurge la operatia de drenare.

In bursita purulenta se face debridarea larga a bursei, evacuand toata cantitatea de puroi dupa care se face un tratament local. Pe cale generala se face tratament cu antibiotice sau sulfamide.
In forme vechi indurate, se aplica pe regiunea inflamata vezicatoare, rezultatele sunt insa slabe. Actiunea rezolutiva fiind foarte redusa.

FLEGMONUL GREBANULUI

Este complicatia cea mai grava a afectiunilor septice sau aseptice localizate in aceasta regiune. La fel ca si bursita sau edemul difuz, flegmonul greabanului se intalneste mai des la cabaline. Etiologie. Cauzele principale care duc la aparitia aacestei boli sunt legate de harnasamentul prost confectionat si prost ajustat care macereaza pielea si dilacereaza tesutul conjunctiv subcutanat creand astfel poarta de intrare pentru flora microbiana. Slaba vascularizatie a regiunii, diversitatea straturilor anatomice, asezarea lor in forma de panta, existenta unor spatii conjunctive, mobilitatea mare a regiunii nu fac altceva decat sa favorizeze si mai mult aparitia acestei boli. Ea poate sa apara si ca o complicatie a gurmei, brucelozei sau onocercozei. La taurine ranile infectate, prin muscatura sau gheare.

Simptomele. Boala debuteaza printr-o

tumefactie difuza, calda si foarte dureroasa, localizata pe una sau pe ambele parti ale greabanului. Dupa o anumita perioada de timp apar una sau mai multe zone fluctuante, care se deschid spontan, lasand sa se scurga la exterior cantitati mari de puroi care aglutineaza perii, ii depileaza, irita pielea din regiunea respectiva, ducand astfel la aparitia unei dermatice. Puroiul este de rea natura, fetid, rau legat, amestecat cu resturi de tesuturi necrozate. Aceasta este faza de flegmon fistulizat, caacterizata prin prezenta uneia sau mai multor traiecte fistuloase, inconjurate de muguri carnosi, exuberanti de culoare violacee.

Scurgerea puroiului se face intermitent, accentuandu-se in timpul deplasarii animalului. Dar nu tot puroiul se scurge la exterior, o parte din el infiltreaza in mod treptat spatiile conjunctive din profunzimea regiunii, ajungand in cele din urma la nivelul vertebrelor iar mai tarziu chiar in cavitatea toracica, ducand la aparitia pleurezei purulente. In acest stadiu afectiunea este cunoscuta sub denumirea de boala greabanului. Diagnosticul se stabileste cu usurinta, pe baza simptomelor clinice Prognosticul este rezervat spre grav.

profilactic are drept scop inlaturarea cauzelor care pot sa duca la aparitia acestei boli (folosirea harnasamentelor ajustate, bine ingrijite, elastice, flexibile, tratarea corecta si imediata a afectiunilor care pot duce la flegmon, excoratia, edemul cald, bursita, etc.) Tratamentul curativ urmareste localizarea procesului infectios, asiguraea drenajului, eliminarea tesuturilor necrozate si stimularea procesului de vindecare. Localizarea infectiei se poate realiza prin aplicarea in jurul regiunii afectate a unei vezicatori. De indata ce flegmonul s-a localizat si s-a maturat, se debrideaza cat mai lung toate spatiile infiltrate cu puroi, elimnand in acelasi timp toate tesuturile necrozate.

Tratamentul este profilactic si curativ. Cel

Daca flegmonul este deja fistulizat atunci se debrideaza toata fistulele, urmand traiectul acestora cu ajutorul unor sonde canelate sau butonate. Pin ranile operatorii se fac aspersiuni zilnice, drenaj si aspersiuni cu eter iodoformat 10%, cu sange sulfamidat cu spray antiinfectios pe baza de antibiotice, cu scopul de a combate infectia.
Pe cale generala se face un tratament cu antibiotice retard si spectru larg, un tratament stimulativ nespecific.