Hanul Ancutei Demonstratie Cealalta Ancuta De fiecare data cand se rosteste o povestire, magia unei lumi de dedemult reinvie

intr-o naratiune puternic subiectivizata, relatata frecvent de catre un personaj narrator. Spre deosebire de nuvela care este focalizata asupra personajului protagonist, povestirea este centrata pe actiune. Intamplarea evocate are un desen epic simplu ce capteaza atentia prin caracteristica ei exemplara. Povestirea apeleaza la o strategie narativa specifica, presupunand comunicarea directa intre personajul narrator si receptorul imaginat in chip de auditoriu prezent in text. Doua consecinte importante ale acestei strategii sunt: oralitatea stilului si apelul frecvent la formula povestirii in rama (insertie). Sadoveanu isi organizeaza cele 9 povestiri din Hanu Ancutei in aceasta formula a povestirii in rama ilustrata in literature universal de ciclul celor 1001 nopti sau de Decameronul lui Boccacio. Secventele prin care se concretizeaza rama au functii multiple. Prin secvente descriptive se schiteaza un cadru propice evocarii si se creeaza atmosfera favorabila intrarii in timpul povestit, in vreme ce secventele dialogite au rolul de a institui comunicarea intre naratori si naratari, de a starni curiozitatea acestora si de a pregati printr-un adevarat ritual actul istorisirii. In primele secvente rama se cristalizeaza un cronotop: Intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanul Ancutei. Hanul cu ziduri groase si porti ferecate pare o adevarata cetate, un spatiu protector si un spatiu al intalnirilor, al comunicarii intre drumetii veniti din Tara de Jos au din Moldova de Sus. Vremea petrecerilor si a povestirilor incepe dupa ce se cufunda soarele intre taramul celalalt si toate ale departariilunecau in tainice neguri, cand oaspetii Ancutei se adunau in cercul de lumina al focului. Dintre acestia cei 10 naratori ai intamplarilor evocate (ultima avand 2 naratori, naratorul personaj si naratorul mesager), ocupa pe rand prim planul secventelor rama. Lor li se adauga Ancuta cea tanara, hangita care imparte vin, mancari, rasete si vorbe bune si naratotul auctorial ce isi asuma functia de regie si interpretare (descrie hanul; schiteaza portrete; comenteaza afirmatiile personajelor, narator). La Hanu Ancutei cele 9 povestiri se rostesc in 3 seri magice in care este reinviata o lume exemplara cu oameni si lucruri care astazi nu se mai vad. Intrarea in timpul evocat se implineste prin dialogul care incita curiozitatea ascultatorilor si prin gesturi ritualice. Ca in orice povestire in rama acest dialog stabileste o relatie de comunicare intre personajul narrator si auditoriul sau avand functia unui prolog care creeaza un orizont de tulburata asteptare a minunatei intamplari. Cea de a 5-a povestire Cealalta Ancuta este un fel de axa a constructiei hanului Ancutei fiind precedata si urmata de 4 povestiri. Secventa rama il aduce in prim plan pe Enache Coropcaru personaj narrator, dominant afectiva a discursului sau, nostalgia precum si elementele de portret sunt reliefate prin comentariul supranaratorului. Negutatorul utilizeaza strategii diferite pentru a capta atentia ascultatorilor. Incepe prin a face o paralela intre vremea veche si lumea noua si becisnica, apoi evoca detalii pitoresti ale tineretii sale

de negutator ambulant spre a sfarsi cu afirmatia ca in acele timpuri s-a intamplat in targul nostrum de la Iesi un mare bocluc. La nivelul discursului secventele se realizeaza prin modalitatea reprezentarii intre personaje care isi asuma rolul de principal instant narativa si naratarul sau se tese o atmosfera magica. Formulele de adresare pe care le foloseste sunt ceremonioase (sa stiti dumneavoastra cinstite capitan Neculai si comise Ionita) iar discursul sau este puternic marcat subiectiv. Povestirea propriu-zisa va incepe dup ace printr-o tehnica a amanarii menita sa trezeasca curiozitatea el isi umple luleaua cu gesture ritualice. Intamplarea neobisnuita pe care o va nara Enache are drept tema iubirea interzisa. Spatiul intamplarilor este determinat geografic in targ la Iesi si la apa Moldovei si are ca punct de referinta Hanul Ancutei. Subiectul este construit pe principiul chronologic insumand 5 momente.Protagonistul povestirii marcate de Enache este Toderita un razes temerar din tinutul Vasluiului care a cutezat sa puna la cale fuga cu Duduca Varvara, sora boierului Bobeica. Enache asista ca martor la intemnitarea razesului nebun in turnul Goliei si afla detaliile prinderii lui Toderita din dialogul cu Costea Caruntul . Acest prim episode apeleaza la modalitatea nararii prin reprezentare impunand viziunea subiectiva a personajului asupra protagonistului ca om frumos si indraznet, un rau si un misel fara minte. Situatia intriga o reprezinta reactia lui Toderita ce se realizeaza dialogic. Desi insistent asupra personajului nu este specifica povestirii in textul sadovenian se acumuleaza elemente de participare ale protagonistului pentru a se evidential caracterul exceptional al eroului privind cu admiratie inspaimantata de naratorul martor. Situatia se dezvaluie in episodul urmator. Enache porneste spre satele de sub Ceahlau pentru as vinde marfa si il ia un razes care il cunoaste pe Toderita Catana. Din acest moment naratorul devine si actant fiindca I se distribuie un rol in scenario pus la cale de Toderita. Cei doi poposesc la han spre care in actiunea lui disperata Toderiat va fi ajutat de Ancuta cand potera care o insotea pe Duduca Varvara la manastire trimisa de catre fratele ei. Ancuta si Enache ii spun ca Toderita a luat-o spre Timisesti. Hangita il sfatuieste sa treaca apa Moldovei pe podul moldovei, iar arnautul se incredinteaza si pleaca intr-a colo cu duduca Varvara. Cei 2 dispar in noapte striagti zadarnic de arnautii ramasi pe mal. Acest punct culminant este urmat de un final deschis. In zori Costea este descoperit pe pluta strans in funii alaturi de mosneagul podar. Misterul va ramane nedezlegat de personajul narrator pentru ca Enache formuleaza supozitii asupra unor intamplari, ezitand intre gandul ca duduca Varvara a disparut prin puterea vrajilor facute de hangita si Tudorita si-a prin act justitiar. Ca orice naratiune homodiegetica si pare relataata de Enache, impune o perspective narativa interna si implicit un discurs puternic marcat subiectiv. Indicii textuali ai eului narrator (activand functia expresiva a limbajului sunt pronumele si verbele de persoana I si epitetele calificative, judecati de realitate prin care se marcheaza emotional momentele de mare tensiune. Absenta intamplarilor caracteristice povestirii este stilul marcat de oralitate avand ca marci textual, formule de adresare din formule sa genereze, sa mentina sis a testeze precum si expresii si locutiuni specific limbajului popular colocvial.