Jules mile Frdric Massenet

J. Massenet reprezinta din punctul meu de vedere, romantismul absolut al liricii franceze. Desigur, este necesar sa se explice o astfel de afirmatie, in conditiile in care si alti compozitori conationali, s-au remarcat in muzica universala, mai ales printr-o melodie sublima, printr-o romantare excesiva a spatiului muzical si a emotivitatii acestuia, apeland la librete emanate din literatura de referinta, sau pur si simplu, creand personalitati apte sa suporte sarcina grea a unui destin romantic, epuizant. Spre deosebire de compozitorii care il surclaseaza intr-o erarhie muzicologica pe care o admit formal, teoretic si nu in accord cu publicul larg, in ultimii peste o suta de ani (si aici ma refer la Ch. Gounod si Am.Thomas) J.Massenet aduce in lirica universala un bagaj interpretativstilistic asemanator celui pe care Cl. Debussy l-a purtat in creatia sa novatoare si perturbanta, in raport cu o traditie conservatoare a curentului romantic de fond. Compozitorul se naste la Montaud (Saint-tienne, Loire), in 12 mai 1842 si va disparea fizic la 13 august 1912. Contemporan cu G.Verdi si martor direct al celui mai reprezentativ romantism in lirica universala, ce epuizeaza toate aprecierile si sufragiile publicului de pretutindeni, si anume cel verdian, J.Massenet, in baza unei educatii muzicale precoce si ulterior desavarsite gratie unor nume valoroase in erarhia didactica europeana, isi alege un drum al lui, perfect distinct si intens strabatut de o muzica ce-l defineste ca pe un creator unic. Cateva repere biografice

In 1848 pleaca la Paris cu familia si beneficiaza de primele notiuni de muzica predate chiar de mama sa. Urmeaza un periplu pe la clasele de compozitie si muzicologie ale lui Bazin, Savard, Reber si intr-un final, Am Thomas. De altfel, in 1859 cucereste primul premiu pentru compozitie, legat de tematica fugii. Ceea ce va fi esential pentru orizonturile sale creative si pentru penetrarea unei structuri ale recunoasterii printre compozitorii vremii, va fi obtinerea Marelui Premiu de Roma, in 1863, cu cantata David Rizzio. Se stie bine ca drumul ascensiunii in arta se pietruieste cu sacrificii; J.Massenet nu se bate de la acest destin si preia sarcina grea a autointretinerii, imbratisand calitatea de acompaniator si percutionist, in situatii straine scenei lirice. H.Berlioz il va simpatiza in mod deosebit, il va incuraja si chiar il va sustine pentru Premiul Romei. Deloc lipsit de importanta! Cat este de incurajator sa ai asupra ta binecuvantarea unor nume deja confirmate, mai mult chiar, autoritati de suflet ale marelui public. Sejurul sau italian (Florenta, Neapole, Siena, Assisi, 2 luni la Venetia) ii aduce in pagina Prima Suita Orchestrala (Premire Suite DOrchestre). Lumea muzicala italiana abunda de nume ce isi cautau loc printre cele mai sonore ale vremii, fiind stiut faptul ca opera detinea suprematia si interesul larg al compozitorilor. De la Wagner la Verdi, capodoperele vremii sufocau scenele lirice, iar creatia italiana in speta, era fara doar si poate, varf de lance in genul liric. In acest context dezarmant pentru J.Massenet, acesta compune LOuverture Simphonique si Requiem. Spre sfarsitul anilor 1865, compozitorul decide sa se reintoarca in Franta, la Paris, lasand in urma Italia si opera verdiana, spre a-si gasi o cale proprie, in arta cantului. Aici se remarca cu cateva lucrari simfonice si camerale, dar mai ales cu Pome DAvril, o prima serie de lieduri, ce au o evidenta influenta germana, am putea chiar aprecia cu delicate rezervata, de sorginte schumanniana.

Foarte interesanta obsesia compozitorului pentru stilistica imagistica a lunii aprilie; revenirea greoaie la viata a naturii, flori ce se banuiesc a aparea doar sub un parfum intuit, o stare de reverie narcotica si dramatica in fond, o victorie si o infrangere a sperantei intr-un ideal prea inalt, pentru un suflet deja ranit. Iata-l pe Werther ca isi anunta sosirea cu a sa inepuizabila contorsionare a sentimentelor labile de dragoste, in aria Pourquoi me rveiller?. Prima sa lucrare teatrala, La Grand Tante , se bucura de prezenta lui Victor Capoul si Marie Heilibronn, in singurul act al creatiei; razboiul il impiedica sa puna in scena si o a doua sa opera, La Coupe du Roi de Thul ( Le Roi de Lahore) , ce va cunoaste putin mai tarziu un nou aranjament orchestral si se va bucura de un succes notabil. In 1872, pe un libret de Th. Gautier, scrie Don Cesar de Bazan, iar in 1873, drama sacra Marie- Magdeleine. O remarca a lui G.Bizet va trece anii si va deveni proverbiala. Ea se refera la contactul imediat al compozitorului cu muzica lui J.Massenet. Il faut faire attention ce petit. Il va nous passer sur le ventre. Urmeaza in serie Scnes pittoresques, Scnes dramatiques, uvertura Phdre;dupa ce compune peste 200 de pagini din Les Templiers, J.Massenet renunta ireversibil la subiect, deranjat sau nu, dar desigur disconfortant, de abordarea anterioara facuta de Mayerbeer. In anul 1875 opera sa Le Roi de Lahore este primita cu un imens succes de public: 30 de reprezentatii intr-un an. Acest aspect da gongul pentru imediatele sale capodopere. Un an mai tarziu il vom regasi pe J.Massenet la Conservatorul parisian, la clasa de compozitie, urmandu-i maestrului sau, Bazin. Tot in acest ton al afirmarii sale si al cuceririi treptate si sigure a unui loc in aria liricii franceze, este si nominalizarea ca membru al Academiei de Arte Frumoase.

Meritate demersuri! In 1881, la Brussels apare Hrodiade, apoi in 1884 la Opera Comique, pe 19 ianuarie, sublima Manon; in 1885, Le Cid, cu un succes moderat dar notabil, iar in 1889, Esclarmonde, ce va suporta o atitudine critica incisiva , dar nemeritata. In 1891, Le Mage pare a fi considerata mai mult o creatie pasagera decat una calitativa. Werther in 1892 , Thais in 1894 si imediat Le Jongleur de Notre-Dame, devin mari creatii de referinta. Cu o privire retrospectiva observam ca opera sa Le Roi de Lahore, cea dintai creatie de succes, se va stinge usor si neregretat de public. Muzica sa insa, are o bogatie fascinanta de culori orchestrale. Este insinuanta si calda, provocatoare si exotica, retinuta si delicat-senzuala. In spatele ei sta legenda indiana a iubirii regelui din Lahore, Alim, pentru Sita. Totusi, ea nu are forta sa treaca timpul asa cum au facut-o Aida si Carmen. Acest temperament liric, in exces melodic, in arhitecturi ritmice de formule 12/8, 9/8, 6/8, alternand uneori de la o masura la alta, precipitand sentimente, afirmandu-le, apoi retragandu-le tanguitor sau resemnat, fac din J.Massenet o provocare, chiar de la drama sacra Marie-Madeleine. Un amestec usor de religiozitate cu un senzualism adulator, poezia decadenta, delicate, romantismul analitic si descriptiv al literaturii franceze a vremii, sunt tendinte evidente ale creatiei lui J.Massenet. In Manon senzualitatea melancolica domina chiar scenele ritmice, dansante, pline de viata si de prezente colorate; in Hrodiade, J,Massenet abandoneaza grandiozitatea exterioara a lui Manon si apeleaza la un soi de sentiment dezarmant dar intens motivat de caldura, de chemare spre abisurile inepuizabile ale sufletului uman, in sensul lui transcendental. Werther-ul lui Massenet si al lui Goethe (ca tipologie romantica) este mai degraba visator decat dramatic; sentimentul dragostei pentru natura , complicitatea cu acesta, melancolia ca forma de atac, tandretea crepusculara, toate

acestea narcotizeaza. Lirismul frazei muzicale n-are nevoie de respiratie; el curge intr-o idee presarata cu recitative blande dar sfredelitoare, ancorate intr-o cantabilitate cursiva; alternanta bucuriei vietii cu emotia dubitativa a viitorului imediat, alternante de ritm care-l tin pe spectator nerabdator sa vada o rezolvare. Mult freamat pentru viata, putina preocupare pentru moarte, uriasa obsesie pentru iubire! Le Cid ramane in urma ca erou romantic-istoric; Chimne canta si plange. Asemenea ei, Charlotte si Manon. Cea din urma danseaza calcand pe lacrimi si pune la bataie, pe o masa imaginara, un Addieux. Intr-o noapte cu luna, Werther si Charlotte, intr-un duet al crezului liric absolut al lui Massenet, definesc senzualitatea muzicala: Tandis que spandent les bruits de la nature et que, mle aux bruissments lontains de la danse, slve peu a peu lintime et tendre symphonie des violons. Tiersot, Un Demie-Sicle de Musique Franaise, pg.61 Opera Thas ramane cea mai rafinata si bogata tesatura instrumentala;vocile sunt adevarate instrumente care-si braveaza calitatile si limitele. Ansamblurile isi propun o presupusa concurenta cu tesatura orchstrala, iar senzuailitatea frazelor demasca la intensitati extreme (fff-ppp), trairi de necuprins. Opera Le Jongleur de Notre-Dame, scrisa doar pentru voci masculine, se caracterizeaza printr-o specie de miracol inspirata de traditia medievala franceza, in ambientul manastirii Cluny. Si aici intalnim aceeasi gratie massenetiana, ca o oscilatie stilistica intre monotonia arhaica si o morbidete decadenta. Dulce si facil sentimentalism, daca l-am crede pe Debussy. In 1921, acesta scria: Monsieur Croche antidilettante

On ne peut srieusement lui reprocher que davoir fair des infidlitis Manon..Il et mieux fait de continuer dassonplir son genie des tentes claires et des melodies chuchotantes, dans des oeuvres fait de lgret; cela nexcluait pas des recherches dart, elles taient seulement plus dlicates, voila tout. In stilul sau specific, mult mai delicat si cautator de adevaruri muzicale, Debussy se autocenzura. J.Massenet, meticulos si dedicat muncii sale, lucra peste 15 ore pe zi. Amabil si cu un aspect elegant, interesat sa cucereasca publicul, retinut in fata criticilor si delimitat de comentatorii sai de ocazie sau de gala, J. Massenet se canta mult mai mult decat Debussy, cel putin in opera. De muzica sa se leaga obligativitatea interpretului de a-si stapani perfect vocea, sensibilitatea si forta, de a se pune la dispozitia melodiei si a frazei consistente si prelungi, in scopul atingerii senzualitatii expresive si a unui lirism romantic inconfundabil, distinct, staruitor, secatuit si absolut. Prof.dr. Florenta Marinescu Bibliografie 1.Enciclopedia dello spettacolo, VII, UNEDI_Unione editoriale Roma, 1975 2.H.T.Finck-Massenet and his operas, Londra 1910 3.H.Imbert-Profils dartistes contemporains, Paris, 1897 4.Kobb-Tout lOpera, Ed. R.Laffont, S.A. Paris, 1982, 1988, 1991