Propaganda a fost studiat, iniiat, controlat i executat la nivel naional, fiind destinat att populaiei locale, dar i restului

lumii. A fost realizat cu un ntreg arsenal de mijloace tiinifice i tehnologice printre care statistica, radioul, presa i tipriturile. Printele acesteia, vrful aisbergului, a fost Joseph Goebbels, ntiul i singurul ministru al propagandei al celui de-al Treilea Reich. Astfel, cu rare excepii, cea mai mare parte a propagandei n Germania Nazist a fost produs oficial de Ministerul Propagandei Reich-ului (pe scurt, Propagandaministerium, dar pe numele su complet, Reichsministerium fr Volksaufklrung und Propaganda tradus Ministerul Reichului pentru clarificarea (lmurirea) populaiei i propagand), creat i condus de Goebbels. Plasat n fruntea nou creatului Promi (prescurtare mai mult sau mai puin afectiv de la Propagandaministerium) imediat dup preluarea puterii de ctre Adolf Hitler n 1933, Goebbels a exercitat un control total asupra cuvntului scris, vorbit, cntat, tiprit sau filmat. Absolut toi jurnalitii, scriitorii, editorialitii, muzicienii, artitii i realizatorii de filme trebuiau s se nregistreze la una din camerele Ministerului Propagandei special dedicate presei, artelor vizuale, muzicii, teatrului, literaturii, filmului sau radioului.

Propagand nazist: Aceast persoan, suferind de defecte ereditare cost comunitatea 60.000 Reichsmark de-a lungul ntregii sale viei. Compatriotule german, acetia sunt i banii ti. Noua naiune, publicaia lunar a oficiului politicii rasiale a NSDAP (vezi i T-4 Euthanasia Program) Copierea unui model anterior Nazitii erau ferm convini c propaganda era un instrument vital n obinerea scopurilor lor. Urmrind modelul anterior, oferit de propaganda eficient a forelor aliate din timpul primului rzboi mondial, de care Fhrer-ul nsui fusese impresionat, nazitii doreau s perfecioneze i s mbunteasc modul n care propaganda fusese folosit anterioar. Att Hitler ct i acoliii si credeau ferm c prbuirea moral a populaiei, a Marinei imperiale germane n 1918 i, n general, a trupelor Germaniei, respectiv revoltele din patriei s-ar fi datorat n primul rnd propagandei eficiente fcute de forele aliate att pe fronturile de lupt ct i pe teritoriul Germaniei unde nu se duceau lupte (vedei i Dolchstolegende).

Hitler avea ntlniri aproape zilnice cu Goebbels pentru a discuta tirile zilei, iar acesta avea n acest mod acces direct la gndurile intime i opiniile Fhrer-ului privind orice. Goebbels, ca orice slugoi perfect[necesit citare], se ntlnea apoi cu oficialii Ministerului Propagandei pentru a prelucra i distribui informaiile aa cum Hitler nsui ar fi dorit s o fac. Astfel, se ddea tonul pentru linia oficial a Partidului Nazist privind evenimentele n lume. Oricare din jurnaliti i realizatori de programe de radio aveau nevoie de o aprobare oficial special din partea Promi pentru a putea publica sau difuza materialele lor. Audienele diferite ale propagandei naziste nainte de declanarea celui de-al doilea rzboi mondial, propaganda nazist avea cteva (fixe) audiene distincte crora li se adresa:

Germanilor din Germania li se amintea i reamintea continuu de btlia extraordinar a partidului nazist (naional-socialist) i a Germaniei nii mpotriva inamicilor (reali sau pretini) externi i interni, mai ales evrei; Etnicilor germani din ri precum Cehoslovacia, Polonia, Uniunea Sovietic i republicilor baltice li se spunea mereu c legturile lor de snge cu patria (german Vaterland), de naionalitate adic, ar fi fost mult mai puternice dect jurmintele lor ceteneti fa de noile lor ri. Populaiilor din statele inamice poteniale ale Germaniei, n special celor civile din Frana i Marea Britanie, li se repeta mereu c Germania nu are absolut nimic de mprit sau de rezolvat cu acestea, dar c guvernele rilor lor ncercau s porneasc un rzboi contra Germaniei ("rul" ar fi fost deci, n afara Germaniei). n sfrit, tuturor tipurilor de audiene li se repeta cu insisten despre, o pretins mreie cultural, tiinific, tehnologic i militar a germanilor i a Germaniei (neegalat, adic).

nceputul sfritului Pn la ncheierea Btliei de la Stalingrad din 4 februarie 1943, propaganda german sublinia mereu puterea militar a Germaniei i aa-zisa umanitate pe care soldaii germani o artau tuturor oamenilor din teritoriile ocupate de ctre Wehrmacht. Piloii avioanelor militare aliate, dar mai ales cei ale flotelor care bombardau Germania, erau prezentai ca nite lai, iar americanii, n special, erau prezentai ca nite gangsteri criminali, nsetai de snge, aidoma lui Al Capone. Simultan, propaganda nazist cuta s asmute americanii i britanici ntre ei, pe de o parte, respectiv aliaii vestici contra Uniunii Sovietice, pe de alt parte. Dup eecul evident de la Stalingrad, care urma s devin nceputul sfritului pentru supremaia militar a Germaniei Naziste, tema major s-a schimbat, devenind cea a Germaniei salvatoare a culturii europene vestice de asaltul iminent al barbarelor hoarde bolevice. n acelai timp, introducerea armelor de rzbunare V-1 i V-2 era prezentat publicului britanic ca o dovad clar a lipsei oricrei sperane ca Germania s fie vreodat nvins. Regizarea unei minciuni sfruntate[necesit citare]

n ziua de 23 iunie 1944, nazitii au permis Crucii Roii s viziteze lagrul de concentare de la Theresienstadt pentru a risipi rumorile legate de aa-numita Soluie Final a ntrebrii legate de evrei (n german, Endlsung der Judenfrage). De fapt, Theresienstadt era doar un lagr de tranziie aflat pe drumul spre alte lagre de exterminare. Efortul fcut de propaganda nazist a fost extrem de sofisticat n regizare, ntruct au fost create tot felul de cldiri, incluznd magazine i cafenele false, pentru a sugera c evreii locuiesc ntr-un confort relativ fa de situaia existent de rzboi generalizat european. Oaspeilor li s-a oferit pn i un spectacol de oper pentru copii, Brundibar, scris de unul dintre deinui, Hans Krsa. Pregtirea vizitei Crucii Roii din iunie a fost ndelung regizat i continuu mbuntit. Minciuna sfruntat a propagandei naziste a dat rezultate att de bune, nct Ministerul Propagandei a decis s realizeze, naintea vizitei, un film de propagand la fardatul Theresienstadt. Filmrile au nceput la 26 februarie 1944 i au durat ceva timp. Regizat de Kurt Gerron, unul dintre deinui, filmul dorea s arate foarte limpede cum evreii triau sub protecia binevoitoare a celui de-al Treilea Reich. Dup terminarea filmrilor i a montrii filmului, majoritatea distribuiei filmului i realizatorii acestuia, incluznd regizorul nsui, au fost trimii la lagrul de exterminare de la Auschwitz.

Puterea lui Hitler ntre propagand i poliie politic Autor: Marian Constantin, student la Facultatea de Istorie | 7386 vizualizri

Adolf Hitler este un nume care i astzi strnete spaim i oroare. Chiar i azi, dup mai bine de 60 de ani de la acele evenimente, lumea ncearc s-i explice cum a fost posibil ca un om fr o pregtire, fr o educaie, un om fr mari posibiliti att intelectuale, ct i materiale, un om care practic vagabonda prin Viena antebelic, s ajung s conduc statul german i s pun n practic o politic rasial, criminal, care a dus la o nou deflagraie mondial i la moartea a milioane de oameni. Pentru a nelege mecanismele prin care el a reuit s acapareze puterea, trebuie s studiem mijloacele prin care el a izbutit s se fac ascultat, n spe propaganda nazist, precum i teroarea instituit de poliia sa secret, n spe SS.

Doctrina ideologic nazist Ca o definiie, se poate spune c propaganda face parte din rzboiul psihologic, fiind instrumentul prin care nazismul se opune lumii nenaziste, iar teroarea desfurat de poliia nazist reprezint n fapt forma de guvernare, cci nazitii nu omorau mari personaliti ale lumii politice, ci pur i simplu omorau mici funcionari socialiti sau membri ai partidelor opuse, artnd astfel populaiei c era foarte periculos s fii un simplu membru ntr-un partid, altul dect cel nazist . Se poate spune c propaganda i teroarea au reprezentat 2 aspecte ale aceluiai fenomen: astfel, acolo unde nazismul stpnea absolut, propaganda era nlocuit cu ndoctrinarea, iar teroarea era folosit nu pentru a speria oamenii, ci pentru a realiza constant aceste doctrine ideologice. Propaganda se adreseaz acelor segmente ale populaiei care nu fuseser ndoctrinate suficient. n cadrul nazismului trebuie fcut astfel o distincie ntre doctrina ideologic adresat celor iniiai i propaganda adresat publicului larg , mai ales n perioada n care micarea nu acaparase puterea i avea nevoie de noi i noi susintori, n condiiile n care doar elitele i plebea s-ar fi lsat atrai de dezlnuirea nazismului, iar marea mas a populaiei trebuia convins prin mijloace propagandistice.

Propaganda Revenind la propagand, trebuie menionat c nu i se pot nega lui Hitler meritele n organizarea acesteia, mai ales c avea o pregtire solid n acest domeniu, el luptnd n timpul Primului Rzboi Mondial ca membru al seciei de propagand. Cnd ne referim la propaganda nazist, noi putem vorbi de fapt de mai multe tipuri de propagand: o propagand a liderului infailibil, o propagand a puterii i mai ales o propagand a antisemitismului . Mai mult, la msuri propagandistice concrete, pot fi amintite, pe lng desfiinarea partidelor opuse, i nfiinarea n martie 1933 a unui Minister al Culturii i Propagandei sub conducerea lui Goebbels. Acesta va controla ntreaga via public german, nelegnd prin aceasta presa, radioul, cinematografia, editarea, precum i reuniunile publice. n acelai an este nfiinat i Camera Culturii care supraveghea artitii i intelectualii, responsabil printre altele i de ordonarea arderii crilor lui Voltaire, Marx, Freud, Reich, Rolland. Se ajunge ca studenii din Berlin s ard zeci de mii de volume, autori i artiti ca: Mann, Brecht, Remarque, Zweig, Offenbach, Cezanne, Van Gogh, Rembrandt fiind interzii . Urmnd aceeai ide, copiii i tinerii sunt nregimentai n diverse organizaii naziste: Jungvolk, Hitlerjugend , Liga tinerelor germane.

Propaganda infailibilitii Propaganda infailibilitii se refer la faptul c principala calitate a unui lider de mase, n spe Hitler, era infailibilitatea sa, el nu greea niciodat, nu fiindc ar fi avut o inteligen superioar, ci pentru c interpreta ntotdeauna corect forele din natur i istorie: Hitler nu mai fcea o afirmaie, ci fcea o profeie. Dac n perioada sa de nceput, conlocutorii si nu-l considerau un om deosebit, ci mai degrab un om retras, fr spirit i fr vreo calitate deosebit, n scurt timp, Adolf Hitler i desvrea abilitile, devenind un as al discursurilor, toata lumea fiind de acord n a-i recunoate calitatea i magnetismul discursurilor.

Propaganda puterii Tot n acest context , putem vorbi de o propagand a puterii: atunci cnd nazitii omorau vreun mic funcionar sau vreun membru al unui partid opus, ei i demonstrau de fapt puterea i artau populatiei c era mult mai simplu i mai eficient s fii membru al unei organizaii paramilitare naziste dect al vreunei alte organizaii, mai ales n condiiile n care nazitii se ludau cu crimele lor, le recunoteau ntotdeauna n public, dar nu peau niciodat nimic, demonstrndu-se astfel superioritatea micrii naziste.

Propagannda maselor Propaganda nazist era de fapt o propagand de mase: tot ce era ascuns, nedezvluit publicului, cpta instantaneu o profund semnificaie, indiferent de ct de semnificativ sau nu era faptul n sine, aceasta n condiiile n care o propagand bazat pe simplul interes nu poate fi eficient asupra maselor, caracteristica maselor fiind aceea de a nu aparine nici unui corp social sau politic, ele sunt atomizate, i-au pierdut orice relaie comunitar, puterea nazismului constnd tocmai n aceast abilitate de a izola masele de lumea reala.

Propaganda antisemit Tot aici putem vorbi de propaganda antisemit: inventarea unei conspiraii mondiale evreieti a reprezentat cea mai eficient aciune a propagandei naziste. n acest mod, cu ct se evita o discuie deschis asupra problemei evreieti , cu att masele erau mai convinse c evreii erau cauza tuturor problemelor lor, iar eliminarea lor ar duce la rezolvarea rapid a tuturor dificultilor cu care se confruntau. Hitler a avut marea inteligen de a plasa problema evreiasc n centrul propagandei naziste, antisemitismul nu mai reprezenta doar o problem a politicii naionale, ci devenise o preocupare intim a oricrei persoane care se simea ameninat de ascensiunea evreilor. Hitler lua msura ca o persoan s poata fi membru al partidului nazist doar dup ce i dovedea puritatea arborelui genealogic, iar cu ct arborele era mai pur, cu att individul putea ocupa o funcie mai nalt. n acest mod, antisemitismul nu mai era doar un simplu curent de opinie, ci devenea un principiu de autodefinire individul se definea, raportndu-se la problema evreiasc. Aa, Hitler a avut marea inspiraie de a furniza maselor atomizate, fr o poziie social sau politic, un mijloc de definire i de identificare, capabil s le redea ceva din respectul de sine pe care li-l oferea cndva poziia lor social, i capabil s-i transforme n candidai eficieni pentru o organizaie politic organizaia nazist. Concret, propaganda nazist l considera pe evreu precursorul stpnului german al lumii: nlturarea dominaiei mondiale evreieti deschidea calea dominaiei mondiale a germanilor se crea astfel conceptul de volksgemeinschaht comunitate ntemeiat pe egalitatea absolut a germanilor - o egalitate nu de drepturi, ci de natur i pe deosebirea germanilor de toate celelalte popoare ale lumii.

Propaganda lozincilor Aceast discuie despre propagand nu se poate ncheia fr a vorbi despre aa-numita propagand a lozincilor. n fapt, este vorba aici de geniul politic al lui Hitler, care a tiut s-i atrag electoratul de partea sa pentru a ajunge la putere, folosind diverse lozinci. n acest fel, n acea epoc dominat de naionalism i socialism, Hitler a avut maturitatea de a-i numi partidul Partidul Naional-Socialist al Muncitorilor Germani, reuind s atrag de partea sa att adepii

socialismului, ct i pe cei ai naionalismului. Prin aceast dualitate a programului su, Hitler a reuit s-i atrag susintori din toate mediile sociale, dnd dovad de un real oportunism politic.

Poliia politic Pe lng propagand, unul din mijloacele cele mai importante de impunere a regimului nazist a fost reprezentat de poliia politic, sau mai bine zis de teroarea instaurat de forele paramilitare naziste. tim c elul partidului nazist nu era doar acapararea administraiei guvernamentale, ci realizarea unei contopiri perfecte a partidului cu statul. Mijlocul de realizare a acestui lucru erau serviciile competente i eficiente ale poliiei secrete, care reprezentau n fapt centrul de putere al rii i al partidului nazist. Aceast poliie reprezenta de fapt singurul organ al puterii, fiind mai important chiar dect armata, cci dac armat era antrenat s lupte mpotriva unui inamic strin, aceste fore paramilitare erau nvate s lupte n primul rnd n interiorul propriei societi, mpotriva propriilor compatrioi i abia mai apoi mpotriva factorului strin.

Modul de aciune al gruprilor paramilitare naziste Rolul dominant al poliiei n politica intern a rii se explica prin faptul c micarea nazist se simea mult mai ameninat de propriul popor, decat de vreun altul. nc nainte ca micarea nazist s cucereasc puterea, ea dispunea de fore paramilitare, din 1921 fiind nfiinate Seciile de asalt SA, conduse de Ernst Rohm, iar din 1925 sunt create seciile de protecie ale partidului: Schutzstaffeln SS, rolul acestora fiind de a-i netezi calea conductorului suprem spre acapararea puterii, folosind orice mijloace, n general violente, bazate pe teroare. n activitatea acestor adevrate poliii se disting de obicei cteva etape . Prima dintre ele consta n eliminarea inamicilor i fotilor opozani ai partidului, combinat cu atragerea, nrolarea ntregii populaii n micarea nazist. Odat eliminat orice form de rezisten, aceste grupri i manifest controlul asupra populaiei prin intermediul terorii ele doresc s-i asigure dominaia total, fiind recunoscut faptul c aceste formaiuni de elit ale nazitilor erau mai degrab preocupate de dominaia mondial, dect de securitatea regimului nazist aflat la putere. Aceste organizaii erau total supuse voinei lui Hitler, fiind total dependente de acesta pentru a-i pstra funciile i privilegiile. Aceast poliie deine informaii vitale cu privire la soarta statului, este deintoarea secretelor de stat, fapt ce a dus la sporirea prestigiului ei, chiar daca puterea ei real era nul, ea doar executnd ordinele venite de la superiori, n spe Hitler.

Un alt aspect care merit menionat n legtur cu activitatea acestor organizaii este solidul sprijin financiar de care se bucur: astfel Himmler i finana trupele SS prin confiscarea proprietilor evreieti, iar apoi prin diferite acorduri cu ministrul agriculturii sau cu patroni de fore de munc. Dar de departe, cel mai important rol al acestor grupri paramilitare a fost cel politic, ele reprezentau cel mai bine organizat i mai eficient dintre toate departamentele guvernamentale aflate n slujba nazitilor, aceste grupri reprezentnd adevratul organ executiv al guvernului, prin care erau transmise toate ordinele. Aceste organizaii paramilitare au drept sarcin fundamental persecutarea inamicilor regimului nazist, reprezentai de evrei, cel puin spre nceputul micrii, cci spre finalul ei, inamicul era ales la ntmplare dintre cetenii care aveau ghinionul s sufere de vreo boal.

Concluzii Ca o concluzie peste toate cele de mai sus, trebuie spus c toate aceste metode i mijloace ale propagandei i ale poliiei naziste se dovedesc infailibile i invulnerabile doar atta timp ct la putere se afl regimul nazist, cci atunci falsitatea sau absurditatea vreunei msuri nu poate fi pus n discuie ele reprezint pur i simplu o realitate care nu poata fi combtut sub nicio form. ns lucrurile se schimb total odat cu eecul regimului nazist: ceea ce pn atunci era adevr absolut, nceteaz instantaneu s mai fie, din clipa eecului. Fr fora micrii, a partidului nazist, membrii lui nceteaz s mai cread n dogmele pentru care i-ar fi dat viaa pn mai ieri. n momentul n care micarea este distrus, masele se rentorc la vechiul lor statut de indivizi izolai, atomizai, care nu au altceva de fcut dect s accepte noua realitate, explicndu-se n acest fel faptul c nimeni dintre cetenii germani nu recunotea c ar fi fost nazist, dei e un lucru recunoscut c peste 90% din populaia german a avut, mai mult sau mai puin, simpatii naziste.

Bibliografie : Arendt , Hannah Originile totalitarismului, Bucuresti ,Humanitas, 1994 Bullock , Allan Adolf Hitler , Bucuresti , Ed. Elit , f.a. Kershaw , Ian Hitler1889-1936 .Hubris ,London , Penguin Books , 1998 Inca din zorii constiintei umane, a fost si a ramas in firea oamenilor aceasta nevoie de a se convinge, influenta, persuada, insela, minti unii pe altii. Pragul dintre convingere,

influentare, inselare, persuasiune si minciuna este foarte usor de trecut. Depinde doar de interesele sau, altfel spus, de motivatiile individului. Morala dominanta in epoca sau in locul respectiv joaca un rol important in balansul optiunilor dintre convingere si minciuna. Doar atunci cand nu reuseste "prin vorbe", omul "civilizat si educat" recurge la forta, violenta, razboi. Chiar si in faza razboiului, a confruntarii violente, metodele "pasnice" enumerate mai sus nu sunt uitate, ci doar adaptate noii stari de lucruri. Astfel se explica negocierile de pace sau arminstitiu (in care se aplica diverse metode de influentare si persuasiune), viclesugurile militare, dezinformarea (din care nu lipsesc inselarea, minciuna, intoxicarea practicata de serviciile secrete, sau chiar perfidia), descurajarea militara sau politica (prin demonstratii de forta sau prin combinarea influentarii cu minciuna) si alte stratageme mai subtile sau mai grosolane, mai oneste sau mai imorale, toate bazandu-se pe actiunea asupra mintii si sufletului oamenilor. Acesta este terenul fundamental de confruntare pe care l-a identificat si teoretizat Sun Tzu acum 2500 de ani si dincolo de care tot ce se poate adauga este doar un nou decor pentru aceleasi personaje, dar in haine diferite. Precursorul Sun Tze Sun Tze nu avea la dispozitie notiunea de propaganda, nicidecum pe cele de razboi psihologic sau de dezinformare, cu prea mult aplomb uzitate si teoretizate astazi. La inceputul secolului XX, atunci cand termenul de propaganda a inceput sa fie folosit si aplicat de militari si politicieni in sensul modern al cuvantului, anticul ganditor chinez nu fusese inca descoperit in Occident. Acest lucru s-a intamplat abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, atunci cand americanii au inceput sa-i exploateze copios invataturile in manualele lor de razboi si apoi de operatii psihologice. Pentru o natiune extrem de tanara si orgolioasa, fara o istorie antica sau medievala, solutia Sun Tzu era ideala din punct de vedere al corectitudinii politice, deoarece evita, fara sa lezeze, traditia europeana. Invataturile lui Sun Tzu pot fi usor revendicate de strategii militari si deopotriva de politicieni, pentru ca se bazeaza pe eterna natura umana, pe tariile si slabiciunile ei, precum si pe bunul simt inca nealterat de tehnologii, concepte si orgolii. O origine revolutionara Revenind la antecedentele sensului modern al conceptului de propaganda, acestea trebuie intelese in contextul perioadei de afirmare a maselor, a mass-mediei si mai ales a revolutiilor. Asa cum revolutiile nu pot fi infaptuite fara participarea nemijlocita a maselor, tot asa propaganda a fost necesara liderilor revolutionari pentru a declansa si apoi pentru a mentine spiritul si energia psihica revolutionara in randul multimilor. Alaturi de discursurile publice, mass-media epocii respective a fost vehiculul preferat de transport al mesajelor si al revolutiilor dinspre lideri spre mase. Obiectivul politic revolutionar si necesitatea diseminarii mesajelor aferente acestuia au fost miezul si respectiv motivatia primelor demersuri propagandistice indreptate asupra maselor cu ajutorul mass-media. Cine au fost primii propagandisti? Intaietatea cronologica a demersurilor propagandistice este obiect de disputa francobritanica. Istoricul britanic Philip Taylor, desi afirma ca propaganda si cenzura moderne au constituit raspunsul la revolutia in comunicatii, la aparitia corespondentilor de razboi si a presei de masa (Taylor, 1995, p. 11) - ceea ce corespunde temporal primei jumatati a secolului XIX - apreciaza totusi ca regele Henric al VIII-lea a fost primul planificator al unor campanii deliberate de propaganda politica sponsorizate de stat. Regele Angliei -

celebrul sot al celor sase nefericite neveste - a initiat iesirea Angliei de sub autoritatea catolica a Papei si convertirea englezilor la Biserica Anglicana in baza Actului de suprematie semnat de el in 1534 (Taylor, 1995, pp. 104-107). La acea data, termenul de propaganda nici nu aparuse inca. A urmat momentul 1622, care este semnificativ in istoria propagandei, deoarece el marcheaza aparitia primei institutii oficiale dedicate influentarii sistematice a maselor intr-un sens anume, in cazul de fata spre convertirea la catolicism si respingerea Reformei. Abia apoi, spune Taylor, dupa campania europeana de propaganda a lui Franklin in favoarea independentei Statelor Unite (o forma incipienta a ceea ce astazi numim "diplomatie publica") si experienta Revolutiei Franceze, Napoleon a creat primul stat bazat pe propaganda oficiala, chiar daca el nu a creat o institutie speciala in acest sens. (Taylor, 1995, pp. 154-155). In schimb, francezul Jean Marie Domenach fixeaza prima aparitie moderna a propagandei in contextul Revolutiei Franceze, in Alsacia, unde in 1793 a fost infiintata o asociatie cu numele de "Propaganda", avand drept scop raspandirea ideilor revolutionare. (Domenach, 2004, p. 32). Sensurile initiale Mai detasat de orgoliile occidentale, istoricul bulgar Ivan Ilcev semnaleaza faptul ca in nici o enciclopedie americana sau engleza de dinainte de 1920 nu apare o explicatie a cuvantului propaganda. Acesta apare in cateva dictionare europene abia in prima jumatate a secolului XIX astfel: "cuvantul propaganda se foloseste in limbajul politic ca un repros fata de societatile secrete, care propaga opinii si principii vazute cu groaza si repulsie de catre majoritatea guvernelor" - conform "Dictionarului de stiinta, literatura si arta" al lui W. Brandt de la inceputul secolului XIX; "cuvant utilizat la inceput pentru indicarea propagarii principiilor religioase, in ultimul timp se foloseste si pentru propagarea principiilor politice si revolutionare" - in Dictionarul englez-german si german-englez publicat la Leipzig in 1847. (apud Ilcev, 2002, pp. 10-11). Din aceste cateva exemple din preistoria propagandei rezulta caracterul politic si revolutionar din ce in ce mai pronuntat al acestei forme de influentare in masa prin intermediul comunicarii, fara ca aceasta sa poarte o conotatie negativa excesiv de puternica, cu toate ca provoca repulsie onorabilelor guverne occidentale ale secolului al XIX-lea din cauza celor carora era atribuita. Propaganda moderna se naste odata cu mass-media In fond, propaganda nu a constituit o preocupare majora nici pentru cercetatorii si nici pentru politicienii secolului al XIX-lea, atata timp cat potentialul de impact, inca modest, al mass-mediei din epoca nu indica un nivel de amenintare ridicat privind efectele acesteia asupra maselor. Acest lucru s-a intamplat abia odata cu primul razboi mondial, atunci cand propaganda a intrat, oficial si institutional, pe prima scena a confruntarilor politice si militare, cauzand de efecte notabile atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Mijloacele tehnice de comunicare si de diseminare a informatiilor - indeosebi telegraful si presa scrisa - ajunsesera la un nivel de dezvoltare care le permiteau accesul larg deopotriva la masa de cetateni de acasa si la soldatii de pe front, iar toate aceste grupuri de receptori erau deosebit de permeabili la mesajele continute pe orice suport mass-media. Experienta acelor vremuri l-a facut pe Edward Bernays sa creada ca publicul este o masa de manevra (Deac, 2006, p. 20), care permitea modelarea sa de catre comunicatori experimentati si interesati. Teoriile freudiene

ale lui Edward Bernays Edward Bernays, cel ce va fi considerat "parintele relatiilor publice" a fost nepotul unui alt deschizator de drumuri, Sigmund Freud, parintele psihanalizei - al carui agent de publicitate in Statele Unite a fost. Apropiindu-se inca din 1913 de gandirea unchiului sau, Bernays a devenit constient de importanta intelegerii comportamentului uman la nivel individual pentru modelarea comportamentului social. Acestei experiente psihanalitice teoretice, Bernays i-a alaturat-o pe cea practica din domeniul show business-ului de pe Broadway, promovand in conservatoarea America spectacole europene: in 1915, Baletul rus la Metropolitan Opera Company si in 1917, turneul tenorului italian Enrico Caruso. Abia in 1917 el si-a oferit serviciile Comitetului de Informare Publica condus de jurnalistul George Creel, unde a aplicat cu succes o procedura de lucru ce va deveni clasica nu numai in relatiile publice, dar si in orice actiune deliberata de influentare in masa: cercetare, analiza, planificare, actiune, feed-back.. In perioada de lucru in "Comitetul Creel", Edward Bernays l-a cunoscut pe jurnalistul Walter Lippmann, cel care avea sa scrie imediat dupa razboi influenta sa lucrare "Opinia publica". Bernays a recunoscut ca, fara a stapani notiunile de baza ale comunicarii sociale din acea vreme, era un admirator al lui Gustave Le Bon, cel care formulase si argumentase in a sa "Psihologie a multimilor", publicata in 1895, "legea unitatii mintale a maselor". Potrivit lui Kunczik, conceptia lui Bernays despre relatii publice se putea sintetiza in ideea ca "indivizii inteligenti pastreaza stabilitatea societatii si impiedica, spre avantajul tuturor, haosul" (Kunczik, 2003, p. 144). In consecinta, Bernays si-a construit teoriile si campaniile de relatii publice pe trei principii ce au fost integral sau partial preluate si de propaganda national-socialista germana: "1. ateism, 2. freudianism din convingere, 3. credinta ca manipulatorii opiniei publice, caracterizati prin constiinta responsabilitatii sociale, trebuie sa actioneze pe ascuns si pot si trebuie sa desfasoare campanii PR abil concepute cu scopul de a mana turmele umane in staulele potrivite" (Kunczik, 2003, p.145). Pionierii inceputului de secol XX Tot inainte de declansarea Primului Razboi Mondial se afirmase in Europa nu numai Gustave LeBon, dar si francezul Gabriel Tarde, care publicase in 1884 "Darwinism natural, darwinism social", iar in 1890 "Legile imitatiei". In Statele Unite, inca din 1913, psihologul John Watson lansase conceptul de "behaviorism", ce avea sa faca cariera in lumea anglo-americana. Toti acesti ganditori si ideile lor, ce desteleneau terenul virgin al comunicarii in masa si influentarii sociale, nu puteau ramane necunoscuti si indiferenti scriitorilor britanici consacrati de la Crewe House (precum H.G.Wells, Arthur Conan Doyle, John Galsworthy, Thomas Hardy sau romancierul si agentul MI-6 Somerset Maugham) si nici sefului acestora, Lordul Northcliffe, ei fiind autorii remarcabilelor reusite propagandistice britanice din timpul primului razboi mondial. Chiar si Hitler a preluat - fie numai si din publicatiile de popularizare a stiintei - atat teoriile privind manipularea opiniei publice ale lui Bernays (se spune ca Goebbels pastra pe noptiera traducerea cartii acestuia), cat si conceptiile lui Gustave LeBon privind psihologia maselor, afirmand in 1937: "Capacitatea de perceptie a marii mase este limitata, nivelul de intelegere redus, dar in schimb este mare capacitatea de uitare. Din acest adevar se trage concluzia ca orice propaganda de efect trebuie sa se limiteze doar la putine puncte, care trebuie sa fie utilizate sub forma unor parole, atata timp pana ce in mod cert chiar si ultimul va intelege dintr-o astfel de parola ceea ce este dorit sa fie inteles" (apud Kunczik,

2003, p. 148). Propaganda in timpul primului razboi mondial Ca urmare a faptului ca propaganda nu era anatemizata inca in constiinta opiniei publice occidentale, ea a fost practicata, sub diferite denumiri si in diferite forme, la scara institutionalizata, pe tot timpul primului razboi mondial de catre statele beligerante, devenind un adevarat fenomen social, care a fost luat spre studiu in perioada interbelica, indeosebi de catre cercetatorii americani (de exemplu, Institutul de Analiza a Propagandei infiintat la Chicago in 1937). Beligerantilor li se parea normal sa foloseasca, dincolo de orice morala, orice mijloace de lupta, fie acestea chimice sau psihologice, pentru a obtine victoria prin intimidarea si demoralizarea dusmanului si mai ales pentru sustinerea spiritului combativ al propriilor trupe si cetateni sau pe cel al aliatilor. In consecinta, minciuna, in toate formele ei si, ceea ce este mai important, purtand girul autoritatilor statului, a devenit munitie comuna pentru campaniile de propaganda ale partilor aflate in conflict. Nu era considerat imoral de catre liderii politici si militari ai acelei epoci sa arunce in responsabilitatea dusmanului orice grozavie, oricat de ireala ar fi fost aceasta, daca acest lucru servea intereselor strategice ale momentului. Marea Britanie, leaganul propagandei moderne Interesant este faptul ca, desi propaganda este astazi asociata in perceptia publica cu regimurile totalitare, primele institutii si practici oficiale de propaganda au fost infiintate in cea mai veche democratie occidentala - Marea Britanie - in timpul primului razboi mondial. Mai mult decat atat, lectia britanica de propaganda din primul razboi mondial a fost invatata si aplicata chiar de catre Hitler si Goebbels, pentru a fi exploatata ideologic de Lenin, Mao si urmasii lor. Se poate spune ca primele forme numite astazi de propaganda - desi acest concept nu exista pe vremea aceea - au aparut in Antichitate, au evoluat in Evul Mediu, in functie de mediul politic, social si tehnologic existent in acele vremuri, pentru a se cristaliza in epoca moderna, stimulate fiind de noile posibilitati de comunicare in masa, precum si de noile coordonate sociale si politice ale vremii. Cu alte cuvinte, propaganda de la 1622 nu mai este aceeasi cu cea de la 1802 din vremea lui Napoleon si nici asemenea celei din timpul primului razboi mondial. Propaganda este un concept dinamic, care nu se afirma printr-o teorie care se aplica ulterior in practica, ci invers, modul in care propaganda se desfasoara traseaza o teorie, care se schimba in functie de realitate. Chiar daca la inceputul mileniului al III-lea, institutii oficiale sau politici de stat dedicate expres propagandei nu mai reprezinta o realitate pregnanta, fenomenul propagandei ramane prezent in viata politica si sociala a societatii omenesti, dar in forme mult mai sofisticate, eufemistice si subtile, generate de capacitatile tehnologice ale erei informationale. Propaganda democratica Pentru a obtine o radiografie cat mai clara a fenomenului propagandistic in evolutia sa dea lungul secolului XX, sunt necesare aplicarea a doua criterii. Primul este desigur cel cronologic, dar acestuia trebuie sa i se alature cel al caracterului regimului politic al statului in care s-a desfasurat propaganda, respectiv stat liberal democratic si stat totalitar (comunist sau fascist). Succesiunea cronologica a evenimentelor permite observarea evolutiei fenomenului propagandistic, dar aceasta evolutie a cunoscut trasaturi specifice generate de conditiile politice si sociale existente in statele cu regimuri democratice, respectiv totalitare. Aceste configuratii deosebite ale propagandei desfasurate in statele democratice fata de cele totalitare s-au reflectat in solutiile institutionale si operationale

adoptate si mai putin in natura profunda a fenomenului. Propaganda asa-zis democratica (pentru a o deosebi de cea totalitara, ce va fi analizata ulterior) a fost discontinua pe tot parcursul secolului XX: institutiile dedicate propagandei au fost infiintate si au functionat ca atare doar pe timpul razboaielor, pentru a fi desfiintate odata cu revenirea la starea de pace. In al doilea rand, propaganda democratica nu a avut un caracter total, in sensul de fi prezenta in cvasitotalitatea actelor politice si sociale ale intregii societati. Nici chiar atunci cand interesele vitale ale natiunii aflate in razboi erau amenintate, propaganda nu a putut atinge forme paroxistice, fie datorita profilului psihosocial national, fie datorita inevitabilelor mecanisme de reglare a societatii, generate de principiul libertatii de exprimare a diversitatii opiniilor, mecanisme prin care erau temperate orice excese. Propaganda democratica nu a fost construita pe argumente ideologice sau rasiale, ci pe baza interesului individual (al unei persoane fizice sau juridice) conjugat cu cel national, chiar daca consensualitatea acestuia a fost uneori contestata si contracarata - asa cum au facut-o izolationistii americani din timpul celor doua razboaie mondiale sau pacifistii si ecologistii din timpul Razboiului Rece. Chiar daca autoritatile aflate la putere in statele democratice au aplicat, cu deosebire in timp de razboi, cenzura informatiilor sau nu au spus intregul adevar, nici la acest capitol nu s-au produs acele excese caracteristice statelor totalitare. Prin natura structurii politice si sociale a societatilor din statele democratice, propaganda nu a putut fi violenta si in intregime coercitiva, adica audientele tinta sa nu se fi putut eschiva obsedantelor mesaje propagandistice. Aceste elemente caracteristice credem ca traseaza o linie de demarcatie intre cele doua forme de propaganda, democratica si respectiv totalitara, careia ii va fi dedicat un discurs exclusiv. Caracteristicile propagandei totalitare Cronologic, statele totalitare care au dezvoltat si institutionalizat propaganda, ridicand-o, dupa primul razboi mondial, la nivelul politicii de stat au fost Rusia sovietica, Italia fascista, Germania nazista si Japonia militarista. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, acelasi model propagandistic poate fi identificat si in alte state conduse de regimuri totalitare comuniste precum cele din China, Coreea de Nord, Vietnam sau Cuba, desigur cu unele specificitati locale. Pe baza practicilor dovedite de aceste state se pot sesiza cateva caracteristici comune ale propagandei totalitare astfel: a avut un centru unic de comanda si directiva politica institutional; a fost totala, adica a afectat toate sectoarele vietii politice, sociale si culturale ale statului respectiv; s-a centrat pe cultul personalitatii liderului cu veleitati mesianice (Fhrerul Hitler, Tatuca Stalin, Conducatorul Ceausescu, Fidel Castro - El lider Maximo); a fost impusa obligatoriu celor aflati sub autoritatea statului respectiv; a beneficiat de un puternic sistem de cenzura impus prin forta autoritatilor statului; a fost aplicata sistematic si pe scara larga, printr-un efort sustinut asupra intregii populatii; a fost sustinuta in principal pe argumente ideologice (fasciste, national-socialiste, marxist-leniniste), la care sau adaugat intr-o masura mai mare (Germania) sau mai mica (Rusia) aspecte de ordin rasial sau nationalist; efectele acestei propagande totalitare in afara granitelor in care a fost creata, au fost reduse (cu notabilele exceptii ale unor intelectuali care au fost sedusi de o retorica flamboianta si pe alocuri idealista) din considerente de credibilitate si receptivitate. Toate aceste caracteristici desprinse din practica propagandistica a statelor totalitare comuniste, fasciste sau naziste au determinat in buna masura incadrarea conceptului de propaganda intr-o perceptie definitorie care a supravietuit celor care i-au

dat viata. (...) Modelul sovietic si cel nazist Lenin a facut o distinctie intre "agitatie" - destinata maselor largi needucate, inculte si "propaganda" - destinata celor deja initiati, simpatizanti sau membrilor de partid. In schimb, pentru Hitler, propaganda trebuia sa atraga noi suporteri, in timp ce prin organizare erau sustinuti si intariti ideologic membrii de partid si cei deja convertiti la nazism. Imbinarea simultana a terorii opresive cu agitatia, propaganda si cenzura severa a constituit ingredientul comun al primilor ani de consolidare a puterii politice atat in Rusia bolsevica (amenintata si framantata de razboi civil si interventie militara externa), cat si in Germania nazista. In fine, atat in cazul sovietic, cat si in cel nazist, poate fi usor identificata alinierea liniilor oficiale de propaganda la meandrele si imperativele politice conjuncturale. Nici Hitler si nici Stalin nu au avut vreo retinere in a executa cotituri propagandistice radicale in functie de interesele politice ale momentului. Modul cum s-au transformat radical peste noapte propaganda sovietica si cea nazista la momentul semnarii Pactului Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939 si din nou in momentul atacarii Uniunii Sovietice de catre Germania la 22 iunie 1941, constituie poate cel mai elocvent exemplu privind cameleonismul propagandei totalitare, subordonarea ei directivelor politice si apartenenta sa la morala de a doua instanta. Propaganda nazista a beneficiat de cel mai centralizat si autoritar sistem de planificare si aplicare dintre toate puterile beligerante ale epocii, aceasta poate si datorita spiritului de ordine si disciplina atribuit drept caracteristic natiunii germane. Modelul acestei centralizari directoare a propagandei politice va fi preluat si chiar amplificat postbelic in statele conduse de regimuri comuniste, la fel cum "Fhrer Prinzip", inventat de Gebbels in beneficiul lui Hitler, va fi transformat in cultul personalitatii de catre toti dictatorii comunisti, incepand cu Stalin si terminand cu Ceausescu, Fidel Castro si Kim Ir Sen. Nici un lider comunist cu puteri totalitare in stat nu a scapat tentatiei de a stabili liniile directoare ale propagandei oficiale si de a-si impune si cultiva in forta imaginea de conducator atotputernic si atotstiutor cu valente mesianice, drept argument final si imbatabil al puterii sale. Propaganda interbelica totalitara In perioada interbelica si apoi in timpul razboiului, atat propaganda bolsevica, cat si cea nazista au exploatat din plin posibilitatile oferite de noua tehnologie mediatica, accesibila intr-o masura din ce in ce mai mare populatiei, si anume radioul si cinematograful. Dincolo de numeroasele documentare si jurnale filmate, regizate in acord cu imperativele politice ale momentului si difuzate pe scara larga, sunt de mentionat remarcabilele contributii cinematografice propagandistice, purtatoare de certe valente artistice, ale cineastului sovietic Serghei Eisenstein ("Crucisatorul Potemkin" - 1926, "Octombrie" - 1927) si ale regizoarei germane Leni Riefenstahl ("Triumful vointei" - 1935, "Olympia" - 1936). Asemenea, Radio Moscova, (infiintat in 1922 si avand cea mai mare putere de transmisie din acea vreme), la fel ca si Radio Berlin, ambele institutii aflandu-se sub controlul total al autoritatilor statului respectiv, au constituit vectori de propaganda extrem de eficienti in caminele oamenilor de rand, prin ubicuitatea si persistenta transmisiunilor, in conditiile unei severe cenzuri a oricaror informatii venite din afara. (...)

Pentru clasele analfabete sau semi-analfabete, predominante mai ales in Rusia, sau pentru populatia aflata in afara marilor aglomerari urbane, radioul si cinematograful au fost mediile ideale de suport propagandistic atat datorita marii lor accesibilitati, cat si datorita permisivitatii lor fata de cenzura oficiala, in conditiile in care posibilitatile tehnologice ale mass-mediei epocii nu ofereau capacitatea strapungerii frontierelor prin transmisiunile prin satelit. Alaturi de acestea, ziarele si revistele controlate de regimurile totalitare, dar si cartile, paradele, ceremoniile sau spectacolele erau predominant accesibile mai ales populatiilor cultivate din marile orase, acolo unde se intamplau evenimentele importante si unde se luau hotararile esentiale in stat si de aceea ele au constituit in egala masura obiectul atentiei minutioase a propagandistilor regimului.

II. Persuasiune, Manipulare, Seductie 1. Comunicare si Realitate 1.1. Realitatea se construieste in comunicare prin intersubiectivitate, prin noiul social al obiectivitatii nu in cunoasterea cu subiect individual, de vreme ce,

datorita comunicarii, putem vorbi despre lumi posibile sau virtuale, construite in semnificatie, in jurul subiectului. Fiind constructoare de realitate, comunicarea poate fi, implicit, manipulare. Un exemplu anecdotic folosit pentru a ilustra manipularea ne poate arata ca atari procedee nu sunt atit psihologice, cit comunicative. Anecdota ne spune ca Berkovitz primeste intr-o seara vizita nepotului sau din Buhusi, care cauta de lucru. Un pic incurcat de situatie, Berkovitz suna pe Clinton: Imi amintesc ca la joint-ul mondial evreiesc mi-ati aratat pozele dumneavoastra de familie. Ati fi de acord ca fiica dumneavoastra sa se casatoreasca cu nepotul meu din Buhusi? Clinton, un pic stinjenit, ii raspunde: Stiti cit de mult ma simt implicat in problemele destinului evreilor din Europa centrala si de est. Totusi, este excesiva problema unei casatorii intre fiica mea si un evreu obscur din Rominia. A, ii spune Berkovitz, va inselati, nu este un evreu obscur din Rominia, ci viitorul director al Fondului Monetar International. Desigur, raspunde Clinton, atunci situatia se schimba si raminem in contact in aceasta problema. Dupa care Berkovitz suna la unul din prietenii lui de la F.M.I., Strulovitz: Stiu ca voi sunteti in cautarea unui presedinte a F.M.I.-ului. Vreau sa il propun in acest post pe nepotul meu din Buhusi. Bun, ii spune Strulovitz, desigur, noi putem aranja multe situatii, dar totusi e complicat sa impunem un evreu obscur din Rominia. A, ii raspunde Berkovitz, nu este un evreu obscur din Rominia, ci viitorul ginere a lui Clinton. Atunci, ii spune Strulovitz, problema e ca si rezolvata. Avem in aceasta situatie comunicationala, realitati virtuale, lumi posibile care-si sprijina realitatea sau realizarea una pe existenta celeilalte: doua posibilitati comunicate ca realitate se sustin pentru a deveni realitate efectiva. O alta anecdota, des folosita ca exemplu, ne atrage atentia asupra felului in care aceeasi realitate poate fi prezentata diferit in comunicare, pentru a obtine decizii opuse. Un tinar novice si un calugar se plimbau prin gradina manastirii, citind si comentind impreuna diferite pasaje din Biblie. La un moment dat au simtit nevoia unei tigari, dar, nestiind daca incalca vreo regula fumind in timpul studiului, s-au hotarit sa ceara, dupa masa, permisiunea parintelui staret. Cind s-au intilnit a doua zi, calugarul fuma liniatit, spre nedumerirea novicelui:

Cercetarile privind persuasiunea au marcat o noua viziune despre comunicare. In 1941, la 7 decembrie, are loc atacul japonez asupra Portului Pearl Harbour. Interventia

presedintelui SUA, Roosevelt, antreneaza si convinge peste 15 milioane americani sa lupte intr-un razboi cu un inamic despre care nu stiau mare lucru, intr-un context istoric al conflictului necunoscut suficient. Trupele sunt formate dintre cele mai diverse tipuri de oameni si categorii sociale, de diferite profesii, de la sate si orase, saraci si bogati, de orientari politice diferite si cu religii si credinte diverse. (Este epoca marilor testari in masa, selectii pentru orientarea resurselor umane in posturi, specialitate si armele adecvate, potrivite). Pe de alta parte, apar problemele legate de buna comunicare: cum sa fie mentinut moralul ridicat, sa fie cultivat entuziasmul si loialitatea. Toate acestea erau cu atat mai greu de realizat, cu cat SUA dusesera o politica izolationista fata de centrele de conflict ale inceputului de secol. Din necesitati stringente, sub presiunea momentului, armata si alte servicii implicate in razboi, fac apel la specialisti din variate domenii: psihologic, sociologic, anthropologic. Generalul George Marshall, sef de stat major al armatei SUA, apeleaza la Hollywood si sunt astfel realizate primele programe educativpersuasive (ex: filme cu rol mobilizator: Why We Fight). Concomitent, sunt verificate prin metode riguros stiintifice, impactul acestei forme de persuasiune asupra soldatilor. Un experiment-cercetare s-a desfasurat pe un lot de 4200 de soldati care avea printre obiective, verificarea atitudinii soldatilor: motivatia de a lupta, opinii fata de temele majore prezentate. Rezultatul cercetarii: efecte semnificative in ce priveste acumularea de cunostinte si informatii (efect puternic); orientarea opiniei (efect moderat), nici un efect asupra moralului si a motivatiei de a lupta. Interesul pentru fenomenele de propaganda si persuasiune au continuat. In Experiments on Mass Communication, Hovland descopera Sleeper Effect si anume, timpul lucreaza in directia amplificarii efectului initial, dar impactul nu este vizibil, nu este constientizat de cel supus experientei decat dupa un timp. Uitarea informatiilor, a datelor, a detaliilor reprezinta ceva firesc, dar interpretarea lor urmeaza un alt traseu: oamenii pot sa ajunga mai tarziu la intelesul continutului care a fost uitat, intr-un nou context, cand capata relevanta. Opiniile care se bazeaza pe informatii exacte sunt uitate, cele care se formeaza de la date generale pot duce la efecte intarziate sau chiar amplificate. Efectul intarziat apare mai pregnant in grupurile in care majoritatea are deja o raportare favorabila la respective problema. Iar cand schimbarea opinei are loc sub influenta mai multor variabile: astfel, cei instruiti sunt mai receptivi si cand apare o informatie nuantata in stare sa le satisfaca curiozitatea isi schimba opinia. Este vorba de informed opinion. Cei putin instruiti isi pot schimba opinia pe baza unui numar minim de informatii. Cercetarile au continuat si au evidentiat faptul ca o parte a informtiei se uita relativ repede, conform curbei clasice a uitarii. In ceea ce priveste opiniile, acestea continua sa existe si fara baza informationala care le-a creat. Efectul se obtine pentru opinii sau interpretari, care nu sunt recomandate in mod explicit de catre communicator, concluzii la care persoana ajunge prin deductie logica. De asemenea, a fost analizat impactul pe care il joaca argumentatia, structura sa. Argumentele pro au efect puternic asupra celor care au o estimare similara. Hovland se intoarce la Yale si lanseaza programul de cercetare a persuasiunii. Programul de Cercetare al Universitatii Yale cu privire la comunicare si schimbarea atitudinii a cuprins peste 500 de experimente si a testat ipoteze teoretice cu privire la efectele comunicarii. Communication and Persuasion 1953 s-a concentrat pe comunicarea interpersonala si au fost identificate legi ale persuasiunii care pot fi extinse la comunicarea de masa. Hovland si Sherif considera ca atitudinile sunt mediate de credinte, de asteptari, de judecati verbalizate, dar nu neaparat declarate public. Prin urmare unul din principalele moduri de a schimba atitudinea este modificarea opiniei. In cadrul

grupului, din trebuinta de securitate, individual se doreste acceptat si pentru a fi identificat, preia valorile grupului; comportamentul, atitudinile si opiniile sale, se conformeaza opiniei majoritare in cadrul grupului. Masurarea loialitatii in anumite profesii si ocupatii este permanenta. Aceasta loialitate (atitudini si opinii durabile) persista atata timp cat individul nu este supus unor noi experiente de invatare. Etapele procesului de schimbare a opiniei si atitudinii sunt: prezenta unei noi opinii cu rol de stimul; acordarea atentiei unui mesaj, intelegerea sa, procesarea diferentei dintre opinia initiala si cea recomandata; subiectii isi schimba atitudinea daca li se ofera stimulente pentru a face acest lucru; cu privire la sursa! Cantitatea de informatii este aproximativ aceeasi, indiferent de valoarea sursei credibila sau mai putin credibila. Atunci cand este discutata schimbarea opiniei, au fost identificate efecte diferite: credibilitatea sursei afecteaza opinia, dar sursa este uitata mai repede decat continutul (iarna nu-i ca vara, in timp ce ar putea fi uitat autorul). In comunicare sa nu ne lasam sedusi de credibilitatea sursei. Impactul este pe termen scurt (P. Roman si alti politicieni). In competitia dintre sursa si mesaj, mesajul este iese totdeauna invingator. Vehiculul adevarat pentru schimbarea opiniei este mesajul, continutul. Receptivitatea fata de mesaj influenteaza modificarea opiniei: astfel familiaritatea, pozitia initiala, gradul de implicare afectiva stimuleaza aparitia unei atitudini intense sau detasate. Ex: Lenin a sesizat ca succesul revolutiei depindea in mod esential de posibilitatea pentru bolsevici de a obtine sprijinul taranimii. Ideea marii expoatari depasea constiinta posibila a taranilor rusi, nepregatiti ideologic pentru a asimila si percepe acest mesaj. In acest context, Lenin dezvolta in dialogul politic cu taranii rusi si alte teme si subiecte care sa le poata sensibiliza intelegerea si adeziunea: au fost evocate fidelitatea fata de tar, spiritul lor de supunere, si evident, subiectul Mama Rusia. Le obtine acordul si apoi ii lamureste despre avantajele si profitul pe care il pot obtine . In practica negocierii, cand perimetrul de acceptare este foarte redus, iar cel de respingere foarte larg, schimbarea opiniei este foarte dificila. Pentru a sparge primetrul de respingere trebuiesc prezentate pozitii blande, adica acele mesaje care difera aproape insesizabil de pozitia receptorului, deci un mesaj care se afla la limita perimetrului de respingere. Este vorba de pretul psihologic in comert si vanzari. William McGuire construieste o matrice a peruasiunii unde identifica 5 clase de factori: (sursa, mesaj, canal, receptor, destinatie) care tin de procesul de comunicare (variabila independenta) care sunt combinate cu 6 pasi comportamentali (variabile dependente): prezentare, atentie, intelegere, acceptare / cedare, reamintire, comportament manifest. Kapferer arata ca modelul de la Yale concepe procesul ca pe o succesiune de operatii aplicate informatiei la care este supusa persoana. In matricea persuasiunii vor fi adaugate si alte elemente, astfel incat s-a ajuns la 12 variabile dependente in timpul unui proces de persuasiune: expunere, atentie, interes, intelegere, acumulare, acceptare, memorare, folosirea informatiei acumulate in situatii noi, decizie, actiune, confirmare, consolidare. Wilbur Schramm este interesat de codul comunicarii eficiente. Efectul comunicarii este rezultatul a 4 factori: mesajul, situatia in care comunicarea este receptata si in care ar trebui sa aiba loc raspunsul, trasaturile de personalitate ale receptorului, normele si coeziunea grupului din care face parte receptorul. Motto-ul cercetarii este: Cunoasteti-va audienta! Cele 4 conditii de eficienta ale mesajului: - mesajul trebuie sa ajunga la receptor , sa aibe calitatea de mesaj; - mesajul sa fie inteligibil, sa fie cuprins in aria experientelor reale sau spirituale; - mesajul sa satisfaca nevoile receptorului sau sa sugereze modalitatea de a satisface aceste

nevoi; - mesajul are sanse de succes daca se potriveste cu structurile de intelegere, de atitudini si valori ale receptorului. Metafora stalagmitei si stalactitei prin picaturi administrate continuu si pe o perioada de timp lunga ia nastere stalagmita comunicarii. Cel mai bun lucru pe care-l facem este sa construim pe ceea ce exista! Jean-Noel Kapferer in lucrarea Caile Persuasiunii,insista asupra acceptarii unui mesaj: in persuasiune comunicatorul nu ne transmite doar pozitia sa ci doreste sa imbratisam si punctual lui de vedere, sa ne insusim opinia sa ca si cum ar fi opinia noastra. Dupa ce a fost inteles mesajul, poate fi acceptat sau respins. Interpretarea clasica Hovland Yale este legata de buna receptare a unui mesaj conform unei teorii a invatarii. Aceasta relatie directa este tratata modern: procesul de acceptare nu este determinat atat de mesaj, cat de atitudinile, opiniile si credintele existente in individ. Kapferer vorbeste de autopersuasiune. Modelul raspunsuilor cognitive arata ca in viziunea clasica memorarea mesajului are loc inaintea acceptarii acestuia si reprezinta o conditie a acestei acceptari. In viziunea moderna, memorarea are loc in procesul dialogului cu mesajul si este o consecinta fie a acceptarii, fie o consecinta a refuzului. Teoria raspunsurilor cognitive arata importanta pe care o are receptorul, mai mare decat sursa si chiar decat mesajul. Tehnici de manipulare in regimuri totalitare Manipularea este actiunea de a determina o persoana, un grup, o colectivitate, sa gindeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea tehnicilor de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand impresia libertatii de gandire si decizie. In termenii psihologiei sociale putem vorbi de manipulare atunci cand o anumita situatie e creata premeditat pentru a influenta reactiile manipulatilor in sensul dorit de manipulator sau putem spune ca este o metoda prin care ideile propagate sunt acceptate de receptor si determina formarea unor convingeri noi si reactii conforme cu interesele celui care a pus in practica sistemul de propaganda. Scopul manipulatorului este de schimba atitudinea si comportamentul in directia dorita de el, de a subjuga psihic. Orice actiune de acest fel presupune utilizarea unor strategii si tehnici de manipulare. In cele ce urmeza ma voi referi la o serie de tehnici care au fost folosite cu 16416e45q precadere in doua regimuri totalitare: fascist si comunist. In regimurile totalitare conducatorul este o figura mesianica, o binecuvantare a istoriei, detinatorul adevarurilor absolute singurul capabil sa conduca intreaga societate. Pentru a-l venera se creaza spectacole grandioase; chipul lui este imortalizat in picturi si sculpturi; i se inchina ode si poezii, figura lui este identificata cu cea a partidului, cu natiunea, cu intreaga tara, biografia lui este imbunatatita cu noi elemente care sa demonstreze faptul ca din frageda pruncie s-a dovedit a fi predestinat sa conduca destinele tarii, poporului sau chiar intregii lumi. Dintre liderii cunoscuti Kim Ir Sen a beneficiat de reusita aproape totala a acestui cult al personalitatii. Ceausescu la randul lui a tins spre aceasta reusita. Pentru realizarea acestei aure de grandoare artizanii sistemelor totalitariste au pus la cale veritabile ritualuri fastuoase.

Voi ilustra in cele ce urmeaza amploarea actiunilor propagandistice si impactul lor asupra maselor, referindu-ma pentru inceput la o figura marcanta si reprezentativa in acest sens: Adolf Hitler. In toamna anului 1934, la Nurnberg s-au strans circa 1.500.000 de oameni. Ei nu au fost adusi cu forta ci au venit sa ia parte la un spectacol grandios: procesiuni cu torte, parade militare impresionante, discursuri incendiare, iar peste toate trona figura impunatoare a lui Adolf Hitler, ca unei zeitati coborate din ceruri. Multimea era in extaz. Hitler isi incepea intotdeauna discursul cu o voce joasa, fara vlaga, ca a unui om care-si cere iertare ca ii deranjeaza pe ceilalti si ca le rapeste din timp pentru a-l asculta. Pe masura ce subiectul capata consistenta, tonul urca, modulatiile vocii se intensifica si accentele incep sa cada cu putere. Finalul era apoteotic, Hitler urland la o multime isterizata, fascinata de schimbarea aceea mareata, simbol al viitorului glorios al Germaniei si al fortei care salasluieste in cel desemnat sa o conduca. Cum a fost posibil asa ceva? Cum a putut un om maruntel de statura sa exercite o asemenea influenta asupra a milioane de oameni si sa ii subjuge in asemenea masura? Insusi Hitler ne arata in "Mein Kampf", cat de bun cunoscator al psihologiei maselor era: "Propaganda trebuie sa fie populara si nivelul sau intelectual ajustat dupa cea mai limitata inteligenta a indivizilor carora le e adresata. Prin urmare cu cat este mai mare masa la care trebuie sa ajunga, cu atat mai redus trebuie sa fie nivelul sau intelectual. Arta propagandei consta in a intelege emotiile maselor si a gasi intr-o forma psihologica corecta calea spre atentia si de aici spre inima lor. Este o greseala sa faci propaganda pe mai multe planuri . Receptivitatea maselor este foarte limitata, inteligenta lor este redusa si capacitatea lor de a uita este enorma. Deci propaganda eficienta trebuie limitata la cateva puncte si trebuie sa insiste asupra lor cu sloganuri pana cand ultimul individ din public va intelege ce vreti sa-l faceti sa inteleaga cu acel slogan." Dincolo de manifestarile grandioase manipularea era mult mai complexa si se realiza la scara mult mai larga. Pictura, arhitectura, teatrul, radioul, ziarele, muzica, toate au fost supuse unei cenzuri stricte pentru a fi utilizate in controlul gandurilor, emotiilor si comportamentului maselor. Toate mijloacele de exprimare erau atent supravegheate. La randul lor regimurile comuniste au aplicat in linii mari aceleasi metode de manipulare. Ceausescu prin regimul sau a practicat manipularea maselor folosindu-se de aceleasi parghii: presa, televiziunea, radioul, erau total subordonate puterii; in acelasi timp accesul la informatiile venite din exterior era drastic limitat iar erau cenzurate si deformate. Institutiile de invatmant erau politizate, comportamentul copiilor era controlat inca din faza prescolara, cand intrau in randurile "soimilor patriei", mai tarziu deveneau pionieri, utc-isti, ca apoi sa faca parte din partid. Intreaga populatie trebuia cuprinsa in una sau mai multe forme de organizare cu reguli stricte, eventual cu uniforme specifice care sa creeze sentimentul supunerii fata de autoritati. Omul nu trebuia sa aibe timp de reflectie pentru ajunge la vreo opinie proprie sau la manifestari personale. Permanent era ocupat sa participe la actiunile organizatiei, era recompensat daca actiona in sensul dorit de autoritati si uneori promovat in timp ce orice abatere il expune oprobriului public, era criticat, retrogradat. Cultul personalitatii s-a manifestat pregnant si la Ceausescu nu numai prin, spectacole omagiale cu sute sau mii de figuranti, ba chiar a mers pana acolo incat a intervenit in restrucurarea arhitectonica a unor orase iar grandomania a atins limitele prin ridicarea asa numitei Case a Poporului ca simbol sau gigantic templu al ideologiei comuniste si care a devenit a doua cladire ca marime din lume dupa Pentagon.

Ca metoda de manipulare extrem de subtila si eficienta era utilizata politica santajului, astfel: in cazul primirii in partid a unui membru acest era trecut printr-un filtru extrem de sever, nu se admiteau antecedente penale, rude in strainatate, preoti etc., dar mare parte din cei aflati in functii de conducere ale partidului sau in diverse sectoare ale economiei sau sociale , aveau in mod surprinzator asa numitele "pete" la dosar. De ce aceaasta concesie? Aici ne putem da seama de amploarea acestui tip de santaj. In functiile de conducere au fost promovati cei cu pete la dosar pentru a putea fi permanent controlati si readusi la ordine in caz de nesupunere. Dupa ce s-au invatat cu privilegiile oferite de functie, cu un anumit standard de viata, prea putini se incumetau sa incalce regulile sau sa nu respecte indicatiile. Propovaduitorii regimurilor totalitare aveau un total dispret fata de fiinta umana , vazand oamenii ca pe o masa amorfa, depersonalizata gata de a fi remodelata pentru a da nastere unor supusi perfecti. Pornind de la aceasta idee a creeri de supusi perfecti, Jean Piaget afirma ca sistemul de invatamant este instrument de manipulare majora. Si aduce urmatorele argumente. - scoala il obisnuieste pe copil cu spiritul de subordonare fata de autoritati reprezentate de educatori, profesori, inspectori. Viitorului adult ii va fi mai usor sa se supuna pe linie ierarhica, la serviciu, la reuniunile de partid, autoritatilor statului. - elevul este obisnuit cu simtul responsabilitatii prin obligatia de a-si face temele, de a prezenta rezultatul studiilor sale la termenele stabilite. Adultul se va integra usor in sistemul social, isi va duce la indeplinire sarcinile. - necesitatea respectarii unui program strict, faptul ca trebuie sa fie in fiecare zi la scoala, ca pauzele au o durata bine stabilita, ca minutele de intarziere ii vor aduce penlizari, ca anul este impartit in vacante si perioade de studiu, toate acestea il obisnuiesc cu programul de lucru de mai tarziu si cu respectarea lui. - sistemul educationl pronmoveaza spiritul de competitie; Notele, premiile, participarea la olimpiade sub presiunea celor din jur, ii creaza viitorului adult obisnuinta de a se zbate pentru promovarea profesionala, spre trepte salariale superioare, pentru prime si onoruri care sa-i aduca respectul celorlalti si sa-i sporeasca respectul de sine. Deci sistemul de invatamint este in asa fel alcatuit incat sa modeleze comportamentul si gandirea viitorului adult in conformitate cu ideologia regimului aflat la putere. Chiar impunerea uniformei scolare standard are menirea de a induce sentimentul de dezindividulizare facand mai usoara disciplinarea si manipularea individului. Principalul scop al liderilor unui sistem totalitar nu este de a stapani prin forta sau de a-si distruge adversarii ci de a-si determina supusii sa gandeasca sincer asa cum vor ei, conducatorii. Forta este folosita ca un auxiliar in cadrul unui intreg sistem de recreare a constiintelor, sistem in care manipularea are rol determinant. Credinta in posibilitatea de a controla mintile oamenilor , de a le stapani, era totala. Voi da doua exemple in acest sens: "Dati-ne un copil de 8 ani si va garantez ca va fi bolsevic toata viata " spunea Lenin intr-o cuvantare in anul 1923. "Individul trebuie sa accepte lipsa de importanta a propriei persoane, sa se integreze unei puteri superioare si sa fie mindru ca este parte din forta si gloria acestei puteri superioare"-Hitler Mein Kampf-1933 Dealtfel si Gustave Le Bon in "Psihologia multimilor" se refera la mase ca la o reuniune cat se poate de eterogena care nu va fi greu de stapinit si dirijat. Intr-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea constienta dispare formandu-se un "suflet colectiv" care prezinta trasaturi

distincte: - in primul rand intre mebrii care o alcatuiesc are loc o uniformizare a reactiilor - membrii grupului au un sentiment de siguranta in interiorul maselor - de asemenea masele sunt foarte credule; anumite sentimente le pot fi foarte usor induse - un lider carismatic poate determina multimile sa actioneze hipnotic, ignorandu-si astfel propriile convingeri. Acest lider in opinia lui Gustave Le Bon trebuie sa intruneasca anumite caracteristici : - sa se bucure de un prestigiu larg - sa respecte normele pe care oamenii le pretuiesc cel mai mult - sa fie violent in limbaj - sa aibe un mesaj simplu, clar si mai ales constant - nu in ultimul rand sa fie defaimator dar sa nu foloseasca violenta fizica. Dintotdeauna oamenii au fost supusi presiunilor de tot felul venite din partea semenilor lor. Dupa cum am vazut sistemele totalitare nu ofera individului posibilitatea de a se exprima si de a actiona conform propriului mod de gandire. Cred ca ar fi interesant sa se faca o analiza din punct de vedere psihologic a felului in care este afectata personalitatea, stima de sine, increderea in fortele proprii, a celui care a fost obligat (pe termen lung) sa renunte la individualitatea sa pentru se conforma unor cerinte impuse din exterior . O societate in care toti oamenii gindesc la fel, actioneaza la fel, sau chiar se imbraca la fel mi se pare monotona si lipsita de perspective, ba chiar incapabila de progres, o utopie. Consider ca e important sa invatam sa identificam momentele in care suntem supusi manipularii, sa-i judecam si sa-i evaluam pe cei cu care intram in contact nu numai dupa ceea ce spun dar si dupa ceea ce fac. E un mod simplu si la indemana de a ne proteja individualitatea de influente nedorite. Bibliografie: Bogdan Ficeac - "Tehnici de manipulare" Gustav Le Bon - "Psihologia multimilor" Constantin Corneanu - "Misterele unei ascensiuni"-www.presamil.ro Radu Herjeu - "Tehnici de propaganda, manipulare si persuasiune"www.geocities.com

Radu Herjeu - "Tehnici de propaganda, manipulare si persuasiune"www.geocities.com Propaganda nazist Din pcate, nu am spaiul necesar pentru a analiza mai amnunit toate epocile n

care propaganda a fost folosit cu succes. M voi opri la regimul nazist i la tehnicile folosite de acesta pentru a-i atinge scopurile. Dup cum se tie, al treilea Reich a avut un aparat de propagand fantastic. Sigur c el l-a avut n centru pe nsui Hitler, a crui oratorie uor isterizant a fost principala arm n lupta pentru ctigarea suportului popular. S nu facem ns greeala s credem c doar isteria n mas nscut din rcnetele unui om mrunel a stat la baza rzboiului mondial. Hitler i ncepea ntotdeauna discursurile cu o voce slab, stins, fr vlag, ca a unui om care-i cere iertare c-i deranjeaz pe ceilali i c le rpete din timp pentru a-l asculta. Pe msur ce subiectul cpta consisten, tonul urca, modulaiile vocii se intensificau i accentele ncepeau s cad cu putere. Finalul era apoteotic: Hitler urlnd la o mulime fascinat de schimbarea aceea mrea, simbol al viitorului glorios al Germaniei i al forei care slluiete n cel destinat s-i conduc acolo. Hitler nu era un novice. El a teoretizat rolul propagandei i tehnicile sale nc n Mein Kampf, cartea sa de cpti i a zeci de milioane de germani. n capitolul ase din Mein Kampf, Hitler a analizat rolul propagandei n primul rzboi mondial. Criticnd participarea Germaniei la rzboi, el a comentat funciile propagandei n general. Afirmaiile sale ne ofer indicii despre metodele folosite de Partidul Nazist. Funcia propagandei nu i are originea n formarea tiinific a individului, ci n atragerea ateniei maselor asupra anumitor fapte, procese, necesiti, etc., a cror semnificaie este astfel inclus pentru prima dat n cmpul lor vizual. Propaganda trebuie s fie popular i nivelul su intelectual trebuie ajustat dup cea mai limitat inteligen a indivizilor crora le este adresat. Prin urmare, cu ct este mai mare masa la care trebuie s ajung, cu att mai redus trebuie s fie nivelul su intelectual. Dar dac, cum este cazul propagandei pentru nceperea unui rzboi, scopul este influenarea unui ntreg popor, trebuie s evitm cerinele intelectuale excesive fa de public i nu putem acorda prea mult atenie n aceast direcie. Cu ct este mai modest balastul su intelectual, cu ct ia n considerare mai exclusiv emoiile maselor, cu att propaganda va fi mai eficient. Aceasta este cea mai bun dovad pentru construcia corect sau incorect a unei campanii propagandistice, i nu succesul, care poate fi pe placul ctorva savani sau estei. Arta propagandei const n a nelege emoiile maselor i a gsi, ntr-o form psihologic corect, calea spre atenia i de aici spre inima lor. Faptul c inteligenii notri compatrioi nu neleg acest lucru arat ct de lenei mental i 97 ngmfai sunt. De ndat ce am neles ct de important este ca propaganda s fie ajustat dup masele largi, rezult urmtoarea regul: Este o greeal s faci propagand pe mai multe planuri, ca la o instruire tiinific, de ex. Receptivitatea maselor largi este foarte limitat, inteligena lor este redus i capacitatea lor de a uita este enorm. n consecin, propaganda eficient trebuie limitat la cteva puncte i trebuie s insiste asupra lor cu sloganuri pn

cnd ultimul individ din public va nelege ce vrei s-l facei s neleag cu acel slogan. Imediat ce sacrificai acest slogan i ncercai s fii multilaterali, efectul se va pierde, deoarece mulimea nu poate nici digera, nici reine materialul oferit. Astfel, rezultatul este diminuat i n cele din urm dispare complet. Vedem astfel c propaganda trebuie s urmeze o linie simpl i tacticile de baz trebuie s fie psihologic corecte. Ce ai spune, de exemplu, despre un afi care trebuie s fac reclam la un spun nou i descrie celelalte spunuri ca fiind bune ? Vei cltina doar din cap. Exact acelai lucru se aplic reclamei politice. Funcia propagandei este, de ex., nu de a cntri i msura drepturile diferiilor indivizi, ci exclusiv de a accentua acel drept n sprijinul cruia vine. Sarcina sa nu este de a face un studiu obiectiv al adevrului, astfel nct s favorizeze dumanul, i apoi s-l prezinte n faa maselor cu corectitudine academic; sarcina sa este de a ne servi propriul nostru interes, ntotdeauna i neabtut. Interesant, nu ? S nu uitm c omul cu aceast viziune asupra oamenilor, maselor i mijloacelor de influenare a lor a trt lumea ntr-un rzboi cu milioane de victime.

MARKETINGUL POLITIC N PROPAGANDA TOTALITAR (O EXEMPLIFICARE PE PROPAGANDA NAZIST) Momentul de nceput al perioadei morderne a propagandei este marcat de deschiderea primei agentii de publicitate, n 1843, n Philadelphia. Activitatea pe care o desfasura aceasta era destul de rudimentara comparativ cu standardele contemporane, nsa foarte repede a ajuns sa ofere o ntreaga gama de servicii: de la m 828s186i edia planning la sondaje de opinie - toate avnd ca scop convingerea opiniei publice. Formele de persuasiune dominante n secolul al XXlea sunt foarte diferite de cele din secolele trecute. Termenul de propaganda se refera la tehnicile de convingere a maselor care caracterizeaza societatea post industriala si are o origine destul de recenta. Primul document n care apare folosit este un act papal din 1622. Papa Grigore al XVlea a initiat o serie de actiuni menite a restabili credinta cu ajutorul armelor si a-i determina pe credinciosi sa accepte "voluntar" doctrinele bisericii. Aceste actiuni au fost cunoscute drept "propaganda papala". Termenul a fost folosit pe scara larga abia n secolul al XX-lea pentru a descrie o serie de tactici de comunicare folosite n primul razboi mondial si, mai apoi, de regimurile totalitare care i-au urmat.

http://www.scritube.com/management/marketing/MARKETINGUL-POLITIC-INPROPAGA12281866.php

ntr-o viziune exhaustiva, propaganda poate fi definita ca o suma de tehnici menite a raspndi anumite idei si opinii folosind minciuna cu scopul final de a determina masele sa accepte si sa-si nsuseasca voluntar un punct de vedere impus, ca pe o convingere personala. Al doilea razboi mondial nu a reprezentat numai o confruntare armata, ci mai ales o confruntare la nivel de limbaj si propaganda. Cea mai cunoscuta forma de propaganda din aceasta perioada a fost cea nazista instituita de Hitler si pusa n aplicare de Goebbles. Puterea de persuasiune cea mai mare o au cuvintele. Cuvintele si "etichetele" pe care le folosite definesc si creeaza lumea sociala. Aceasta directioneaza gndurile, sentimentele, imaginile si chiar comportamentul. Joseph Goebbles, ministrul propagandei n timpul lui Hitler, a descris astfel influenta covrsitoare pe care o au cuvintele asupra noastra: "Nu este imposibil de dovedit, daca ai cteva cunostinte de psihologie si o repeti suficient de des, ca un patrat este, de fapt, un cerc. n fond si la urma urmei, ce este un cerc si ce este un patrat? Simple cuvinte, care pot fi manevrate n asa fel nct sa ascunda ideile de baza". Hitler considera ca masele nu au capacitatea de a ntelege desfasurarea unor evenimente, de aceea este esential apelul la emotii. El afirma ca: "Efectele propagandei se bazeaza n mare parte pe emotii si ntr-o foarte mica masura pe intelect. Liderii trebuie sa evite sa aiba pretentii intelectuale exagerate din partea maselor. Receptivitatea lor este limitata, inteligenta redusa, dar puterea de a uita este enorma. De aceea, propaganda trebuie limitata la cteva idei esentiale, care sa fie exprimate cu insistenta n putine sloganuri, pna cnd toti oamenii ajung sa fie convinsi de ceea ce li se spune". Urmnd exemplul propagandei eficiente a aliatilor n primul razboi mondial, Hitler a pus la punct n scurt timp propriul sau aparat de propaganda. Aceasta organizatie era secreta, avea acees la informatii secrete si avea menirea sa aduca la cunostinta maselor activitatile conducerii statului. Ea a fost condusa de Joseph Goebbles, Ministrul Propagandei, din 1933 pna n momentul sinuciderii sale, la sfrsitul razboiului. Prima si cea mai importanta atributie a Ministerului Propagandei o constituia exercitarea controlului asupra tuturor mijloacelor de informare n masa si atragerea maselor de partea puterii. nca de la nceput, partidul nazist si-a nfiintat propria structura de media - Eher Verlag - care detinea peste 150 de edituri si tipografii, cu 35 000 de angajati si un profit de 100 milioane de marci pe an. n acest fel, Hitler si Goebbles au reusit sa impuna un control strict mai ales asupra ziaristilor si regizorilor de film printr-un sistem abil de recompense si sanctiuni. Accesul la sursele de informatii pentru buletinele de stiri era permis doar anumitor ziaristi verificati ca fiind fideli. Astfel informatia era controlata n ntregime. Cea mai eficienta propaganda era cea desfasurata prin intremediul spectacolelor, a distractiilor n general. De exemplu, olimpiada din 1936 de la Berlin a fost un bun pretext pentru a promova imaginea unei natiuni ariene puternice si de a induce germanilor un sentiment de superioritate fata de alte natii. Au fost folosite afise publicitare stridente, cu titluri imense, cu imagini puternic accentuate.

Programele de radio erau adesea folosite pentru a insera mesaje propagandistice n timpul unor emisiuni de divertisment ale unor cntareti celebri n epoca. Controlul complet asupra presei, radioului, teatrului, cinematografului, muzicii si a ntregii arte, n general, a permis ca mesajele esentiale ale nazistilor sa fie repetate sub diferite forme n continuu. Devenise imposibil n Germania anilor 30 sa citesti o carte, sa asculti un program de radio sau sa vezi un film, fara sa iei contact sub o forma sau alta cu ideologia nazista. Goebbles a facut posibil acest lucru acoperind toate evenimentele cu sloganuri usor de retinut si de nteles, care atrageau involuntar atentia oamenilor. n acest fel se puteau directiona gndurile si sentimentele oamenilor n directiile dorite, fara ca acestia sa-si dea seama ca sunt manipulati. De exemplu, Goebbles a impus folosirea cuvntului "Fuhrer" - conducator - cnd se facea referire doar la Hitler. Era interzisa numirea altei persoane cu acest termen. Ca sa ridice moralul scazut al populatiei n 1942, Goebbles a inventat termenul "schleichende Krise" (criza nfioratoare), pentru a denumi starea de agitatie social-politica si economica din Marea Britanie. Prin comparatie, starea natiunii germane parea mult mai nfloritoare, iar aceasta era de natura sa mentina speranta germanilor n marea victorie. O metoda eficienta de propaganda nazista au constituit-o zvonurile si aluziile. La nceputul perioadei de conducere a partidului nazist, Goebbles a dus o ntreaga campanie de denigrare a membrilor partidelor din opozitie, lansnd zvonuri despre scandaluri n care acestia ar fi putut fi implicati. Spre sfrsitul razboiului, cnd devenise evidenta apropiata nfrngere a nazistilor, Goebbles a lansat un zvon, conform caruia cercetatorii germani erau pe punctul de a inventa doua arme noi, un submarin capabil sa atinga viteze mari si un tun anti-aerian, cu directionare magnetica a munitiei, care facea imposibila ratarea tintelor. Menirea acestor zvonuri era de a mentine credinta ca victoria germanilor este nca posibila si ca ei ar trebui sa lupte n continuare, n ciuda nfrngerilor suferite pna atunci. Un alt mijloc prin care propaganda nazista si asigura succesul erau aplauzele, uralele si manifestarea ct mai zgomotoasa si evidenta a adeziunii pentru nazism, sustinuta de persoane care aveau misiunea de a da tonul acestora n timpul evenimentelor. Era folosit principiul conform caruia, daca majoritatea oamenilor este de acord cu ceva, atunci si restul trebuie sa consimta obligatoriu. Toate sloganurile naziste exprimau ncrederea n fortele proprii: "Luptati cu noi", "Adolf Hitler este victoria", "Alatura-te luptei noastre". Tonul folosit de Hitler n discursurile sale exprima un mare sentiment de ncredere n superioritatea si capaciatatea poporului german de asi atinge scopurile. Hitler si Goebbles au folosit si simboluri istorice pentru a-si sustine mesajele. Ei au fost inventatorii a ceea ce se numeste "marea minciuna". Conform propagandei naziste, o metoda eficienta de manipulare a maselor este inventarea si repetarea insistenta a unor neadevaruri atotcuprinzatoare, imposibil de dovedit. De exemplu: "Germanii sunt o natiune superioara", "Europa este condusa din umbra de o conspiratie a evreilor". Astfel de minciuni sunt imposibil de contrazis. Daca sunt sustinute de mici detalii care sunt adevarate, ntreaga afirmatie pare a fi adevarata. Iar daca este repetata suficient de des, ea sfrseste prin a fi crezuta drept adevarata.

Marile minciuni s-au dovedit mult mai eficiente folosite la nivel national si international. Hitler a creat un puternic sentiment al identitatii inventnd un singur vinovat pentru toate problemele natiei germane n urma primului razboi mondial - pericolul reprezentat de evrei. Acestia erau mereu prezentati ca fiind inferiori si nedemni de a fi tratati ca fiinte umane, urmarind sa distruga "sfnta mostenire ariana a poporului german" si de aceea trebuiau eradicati. S-a creat impresia ca singura solutie pentru a pune capat problemelor era ca poporul german, sub coducerea lui Hitler, sa i elimine pe evrei si sa readuca vremurile glorioase de altadata. Doar o Germanie unita n jurul unui conducator putea nvinge, putea fi din nou puternica. Ideea a fost impusa opiniei publice prin filmul "Triumful vointei", din 1934. Acesta ncepea cu imagini ale unor tineri "ideali" care se pregateau sa devina soldati, sub privirile lui Hitler, care le urmarea instructia. La finalul filmului, acesti tineri se transformau ntr-o indestructibila masina de razboi nazista. Mesajul era: "Doar mpreuna putem fi din nou puternici." Propaganda nazista a creat doua imagini pentru Hitler. ntr-una era prezentat ca un parinte al natiunii, zmbind si mbratisnd copii, afisele avnd ca slogan: "Hitler - ultima noastra speranta. Goebbles considera ca aceasta imagine este deoasebit de eficienta, deoarece: "Oamenii simpli capata ncredere n el, pentru ca l simt ca pe un prieten si un protector." n cealalta ipostaza, Hitler era nfatisat drept "Conducatorul", abordnd ntotdeauna tinuta militara, sigur pe el, foarte impunator, trecnd n revista trupele armate. Succesul masinii de propaganda naziste s-a bazat pe mai mult dect cteva tactici inteligente de persuasiune. S-a indus ideea ca era de datoria liderilor sa elaboreze legi si sa dea ordine si de datoria maselor sa le urmeze fara nici un fel de comentariu. Doar conducatorii au privilegiul de a cunoaste adevarul si sunt atotcunoscatoare. Acesta este aspectul cel mai periculos al propagandei naziste: impunerea convingerii ca exista un singur adevar absolut la care au acces doar elitele conducatoare. Ideea adevarului unic a adus dupa sine crearea unei imagini unice si atotcuprinzatoare a "dusmanului". n timpul "razboiului rece", att propaganda rusa, ct si cea americana s-au nfatisat reciproc drept "puteri imperialiste" care ncalcau drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Odata creata aceasta identitate a "dusmanului", se impuneau si justificau orice actiuni "drepte si morale" pentru a contracara actiunile "nedrepte si imorale" ale adversarului." O parte din metodele propagandei naziste au fost folosite si de comunisti. Cu cinci ani nainte de a ajunge la putere datorita revolutiei din octombrie 1917, partidul comunist si-a nfiintat propriul ziar "Pravda"(care n traducere nseamna adevar). Pentru mai bine de sapte decenii acesta a fost ziarul puterii ce publica doar articole "bine filtrate", cenzurnd informatiile ce nu trebuiau sa ajunga la opinia publica din Rusia si din tarile est-europene. }tirile aveau adesea conotatii emotionale, cu un foarte mare impact asupra cititorilor. Harold Lasswel p r o f e s o r d e s t i i n t e p o l i t i c e , p u b l i c a i n 1 9 2 7 teza doctorat cu titlul Propaganda Tehnica in Razboiul Mondial,o a n a l i z a d e c o n t i n u t a m e s a j e l o r d i n t i m p u l p r i m e i conflagratii. El defineste propaganda: reprezinta tehnica de influentare aactiunii umane prin intermediul reprezentarilor. Ea urmareste 4 obiective predilecte: sa

mobilizeze ura impotriva dusmanului, sa mentina prieteniaaliatilor, a partilor neutre sau cooperarea, sa demoralizeze inamicul. El a p r e c i a z a c a p r o p a g a n d a e s t e c e l mai puternic instrument in lumeamoderna, pentru ca modeleaza o p i n i a p u b l i c a , o p o a t e c o n v i n g e s i orienta spre anumite probleme.A p a r primele deosebiri conceptuale intre propaganda s i persuasiune: prima este unidirectionata in timp ce persuasiunea implicaun feedback puternic si constant. Lasswell considera propaganda un act de persuasiune la nivel de masa 1 9 3 7 , l a N e w Y o r k i a f i i n t a I n s t i t u t u l d e a n a l i z a a p r o p a g a n d e i , care incurajeaza aparitia cartii The Fine Art of Propaganda, 1939.Sunt sistematizate 7 tehnici de propaganda:1. 1. etichetarea: un luptator pentru libertate poate fi numit terorist;2. 2. generatia sclipitoare: a asocia o actiune, o idee, cu un adjectiv sau calificativ inalt: mancarea campionilor, trei trandafiri;3. 3. transferul: practicat in reclama Marlboro; preia trasaturile de spiritindependent, virilitate ale cowboy-ului; Coca-Cola preia imaginealui Mos Craciun, fotografia unui cadidat cu presedintele partidului,rezentarea unui produs pe fundalul unui hit musical;4. 4 . m a r t u r i i l e : i d e i p e r s o n a l e s u n t s u s t i n u t e d e c a t r e p e r s o n a l i t a t i publice, vedete. Alain Delon il sustine pe Lebedev in Rusia, G.Bush pe Adrian Nastase;5. 5. oameni obisnuiti: mesajul este cel de popularitate in r a n d u l maselor, iar ideile sunt agreate si acceptate intr-o plaja foarte larga,de diferite categorii sociale;6. 6. selectarea partinitoare: implca punerea in evidenta numai a acelor argumente si fapte care sunt pozitive.Ex: sondaje TV de opinie asupra unui candidat cand sunt oferite pe p o s t n u m a i i m a g i n i l e c u i m p a c t p o z i t i v , f a v o r a b i l . I n p r e s a , u n e o r i sunt desfasurate campanii negative prin selectia numai a unor imaginisi argumente defavorabile;7. 7. trenul victriei (band wagon): toti din grupul nostru ne bucuram de putere, prestigiu, victorie. Alatura-te noua si vei simti acest lucru c u s i g u r a n t a ! e s t e m e s a j u l i n d i r e c t . O i n t r e a g a g e n e r a t i e b e a Pepsi, sau mananca la McDonalds;Daca interesul pentru propaganda a fost politizat si legat de razboi si urmarile sale, studiul comunicarii de masa si continutul vehiculat au fost obiectivele propriu-zis stiintifice, cumva eradicate de politic.