P. 1
Comisia europeana

Comisia europeana

|Views: 31|Likes:
Published by Alex Dobre
Descriere
Descriere

More info:

Categories:Topics, Art & Design
Published by: Alex Dobre on Jun 22, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/07/2014

pdf

text

original

Sections

  • CAPITOLUL I. CONSIDERAII INTRODUCTIVE
  • CAPITOLUL II. COMISARII EUROPENI
  • CAPITOLUL III. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COMISIEI EUROPENE
  • CAPITOLUL IV. ATRIBUTIILE COMISIEI EUROPENE
  • CAPITOLUL V. DEZVOLTARI ACTUALE SI VIITOARE
  • CAPITOLUL VI. CONCLUZII

UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

LUCRARE DE LICENȚĂ COMISIA EUROPEANA

Coordonator stiintific Asist. univ. drd. Andreea Băbeanu

Absolvent Dobre Bogdan

Iulie 2013

PLANUL LUCRARII

Introducere..................................................................................pag

Capitolul I. Consideraţii introductive………………………….pag Secţiunea I. Aspecte de natură istorică…………………………..pag Secţiunea a II-a. Delimitări conceptuale………………….………pag

Capitolul II. Comisarii europeni Secţiunea I. Compoziţia Comisiei Europene şi statutul comisarilor europeni……………………………………………...……pag Secţiunea a II-a. Comisia sub Preşedinţia lui Romano Prodi…..PAG

Capitolul III. Organizarea şi funcţionarea Comisiei Europene Secţiunea I. Funcţionarii publici din cadrul Comisiei Europene………..PAG Secţiunea a II-a. Secretariatul General, Directoratele Generale şi Serviciile subordinate Comisiei Europene de sub Preşedinţia lui Romano Prodi…….PAG Secţiunea a III-a. Funcţionarea Comisiei Europene……………………pag

Capitolul IV. Atribuţiile Comisiei Europene Secţiunea I. Rolul Comisiei……………..……………………………..pag Secţiunea a II-a. Funcţia de initiative…………………………………pag Secţiunea a III-a. Funcţia de execuţie………………………………….pag Secţiunea a IV-a. Funcţia de supraveghere………………………….pag Secţiunea a V-a. Funcţia de reprezentare…………………………..…..PAG

Capitolul V. Dezvoltări actuale şi viitoare Secţiunea I. Tratatul de la Nisa……………………………………pag Secţiunea a II-a. Dezvoltări post-Nisa……………………………….pag

Capitolul VI. Concluzii

INTRODUCERE

Comisia Europeană este instituţia cea mai “revoluţionară” din sistemul comunitar, fiind motorul integraţionist al Uniunii Europene. Comisia Europeană, apreciata drept “gardianul respectării tratatelor”, este organul executiv al Uniunii Europene. În calitate de organ executiv, Comisia gestionează politicile europene şi negociază acordurile de comerţ şi de cooperare internaţională precum şi elaborează şi promovează deciziile comunitare . În anumite domenii, ca cele ale agriculturii, concurenţei şi comerţului, se bucură de o autonomie considerabilă pentru a lua decizii, fără a supune Consiliului de Miniştri propunerile, în virtutea puterilor specifice care-i sunt conferite de tratate sau a puterii delegate de Consiliu Comisia Europeană derivă din una din cele 5 instituții create în sistemul supranațional al Comunităților Europene, urmând propunerea lui Robert Schuman (ministrul de externe al Franței) din 9 mai 1950. Funcționând din 1951 ca Înalta Autoritate în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, comisia a suferit numeroase schimbări în privința competențelor și a componenței, sub diferiți președinți, implicând cele trei comunități. În conformitate cu protocolul asupra lărgirii Uniunii Europene din Tratatul de la Nisa, Comisia încorporează un comisar din fiecare stat membru numiţi pentru un mandat de 5 ani. În prezent Comisia are 25 de comisari . Fiecare comisar este responsabil de un anumit portofoliu sau un anumit domeniu politic la fel ca ministrul unui guvern. Comisia Europeană este condusă de un preşedinte, în prezent aceasta funcţie fiind ocupata de Jose Manuel Barroso ( Portugalia). Rolul Comisiei Europene este de a asigura respectarea prevederilor tratatelor fundamentale ale UE, de a propune legislaţia comunitară şi de a asigura aprobarea ei. Fondurile şi programele UE (inclusiv cele destinate ţărilor din afara UE) intră în adminstrarea Comisiei Europene. Comisia este instituţia cu o poziţie centrală în UE. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles. Serviciile Comisiei sunt compuse din 23 de Directoare Generale şi 9 servicii. Aparatul de lucru al Comisiei este extrem de numeros, avand aproximativ 250 de organe

metoda sociologică.. Hallstein a consolidat legislația europeană și a început să aibă un impact important în legislația națională. Pascariu G.. Marcu V. Scopul urmărit: în teza de licenţă este: cercetarea profundă a Comisiei Europene ca organ executiv al Uniunii Europene. recrutaţi prin concurs cu o cat mai largă răspandire geografică. Ţurcanu S. Walter Hallstein a condus prima Comisie a Comunității Economice Europene (CEE) care s-a întâlnit pentru prima dată pe 16 ianuarie 1958 la Castelul Val-Duchesse din Bruxelles.. Drăganu T.. metoda comparativă. Baza teoretică a cercetării ştiinţifice efectuate este fundamentată pe lucrările ştiinţifice ale savanţilor jurişti. Cercetarea ştiinţifică a subectului se bazează pe suportul teoretico-ştiinţific normativlegislativ şi practica jurisdicţională în procesul investigator privind realizarea tezei de licenţă.subsidiare şi numeroase grupuri de lucru. aceştia fiind: Călinoiu C.. deasemenea să determinăm ce o face să deţină un rol central în componenţa Uniunii Europene. Berger V.300 de funcţionari . Acesta a obținut un acord privind prețul cerealelor și a făcut de asemenea o bună impresie țărilor terțe atunci când si-a făcut debutul internațional la negocierile comerciale privind acordul general privind tarifele și comerțul. metoda logică. Deleanu S.. Suportul metodologic îl constituie metodele şi factorii care strălucesc în procesul de investigaţie a lucrării precum: metoda istorică.. . Fuerea A.. Manolache O.. metoda cantitativă. Louis Armand a condus prima Comisie a EuroAtom. Osmochescu E. În prezenta lucrare ne propunem să analizăm activitatea Comisiei Europene ca element executive al Uniunii Europene.. precum şi peste 17.

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE Secţiunea I. La începuturi ea a fost abordată din perspectiva găsirii unei soluţii pentru evitarea conflictelor dintre statele bătrânului continent şi prin consecinţă pentru o viaţă mai bună a populaţiei. În plan teoretic. dar sub dominaţia roman Realizată pentru o scurtă perioadă sub Imperiul carolingian. credincioşi şi bogaţi pentru a fi feriţi de corupere. pricepuţi.CAPITOLUL I. apar numeroase proiecte de organizare a păcii. datorită prevalenţei pornirilor războinice. forumul de soluţionare a diferendelor dintre cetăţi constituindu-l Consiliul amficţionilor. În epoca romană. mediul universitar. „Pax romana” — aspiraţia Romei — avea în vedere unificarea întregii Europe. Ideea unităţii europene Unitatea europeană este un concept obsesiv utilizat în prezent în mass-media. Pierre Dubois a scris ‘’De recuperatione Terrae Sanctae’’ în care cerea o reformă a Bisericii. ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului. confederaţia cetăţilor greceşti dispunea de instituţii religioase şi politice comune. unitatea politică a unei mari părţi a Europei se va destrăma odată cu Pacea de la Verdun din 843. Aspecte de natura istorică 1. un învăţământ laic şi propunea organizarea unei federaţii europene cu un organism central. Platon a fost primul gânditor care a susţinut ideea păcii prin organizarea de confederaţii. De altfel. politic românesc şi european în general. Ideea de unitate europeană nu este însă ceva nou. . o creaţie a noii gândiri europene. securitatea şi bunăstarea socială s-au păstrat de-a lungul timpului până în ziua de azi ca principalele forţe motrice ale integrării europene. romanii neconcepând ideea soluţionării în alt mod decât prin război a diferendelor dintre ei şi popoarele considerate „barbare”. de cucerire. un conciliu format din oameni înţelepţi. În acea vreme. a fost părăsită ideea de arbitraj.

Abatele de Saint-Pierre îşi leagă numele de faimosul „Proiectul pentru a face pacea permanentă în Europa” (1713). în „De monarhia”. deciziile ar fi luate cu o majoritate de trei pătrimi – incontestabilă atingere a suveranităţilor – şi. dar publicat abia în 1839. lucrare din anul 1303. Provinciile Ilirice. unele rămase la stadiu ideatic. în care schiţează imaginea unui Senat european care ar avea competenţe legislative şi judiciare. unei unice şi legitime autorităţi. William Penn. crearea unei Diete care s-ar limita să ofere „avize” şi să emită „opinii” în probleme de interes comun… presupunându-se că opinia publică internaţională ar fi suficientă pentru a înscrie aceste „avize” în realitate. o pace universală prin subordonarea monarhilor europeni unui conducător suprem. Voltaire concepea unitatea continentului ca fiind realizabilă de către Frederic al II-lea. În legătură cu cele din urmă se poate cita situaţia Imperiului napolonean. Astfel. În secolul al XIX-lea. e necesar să avem spiritul european”. La începutul secolului al XVIII-lea. rege al Italiei. care va fi confirmată adesea în epoca contemporană. în graniţele fostei Galii romane având alipite şi Olanda. Belgia. cea a presiunii opiniei publice internaţionale. regele Prusiei. publică.Marele poet italian Dante Aligherii. contemporan cu Ludovic al XIII-lea. Perioada de convulsii care a urmat Revoluţiei franceze a dus la apariţia mai multor proiecte de integrare europeană. ele ar putea fi efectiv sancţionate. în 1623. altele ajungând la nişte realizări efemere. de fapt. o veritabilă exaltare a ideii europene este anunţată de Doamna de Staäel atunci când scrie: „De acum. al Marelui Ducat al Varşoviei. o adunare permanentă ar avea în acest scop sediul la Veneţia şi ar permite deopotrivă menţinerea păcii şi dezvoltarea schimburilor economice. Bentham sugerează. Napoleon I era împărat al Franţei. părţi din regatul Prusiei. reprezentanţii europeni ar fi reuniţi într-o Dietă. introduce o idee nouă. mai ales. „Nouveau Cynée”. redactat în 1789. protector al Confederaţiei Elveţiene şi al Confederaţiei Rhinului. Dieta fiind dotată cu o forţă armată. Piemont. preconiza o soluţie de tip federalist a Europei. legislatorul viitoarei Pennsylvanii propune în al său „Eseu pentru pacea actuală şi viitoare a Europei” (1963) o schemă cu o înfăţişare în chip particular modernă. Emeric Cruce. . În al său „Plan al unei păci universale şi eterne”. Jeremy Bentham. în momentul său maxim. lucrare în care preconizează organizarea păcii internaţionale prin arbitraj.

prin excelenţă.pe tronul Regatului Spaniol se afla unul din fraţii săi. dintr-un tată ambasador al Austro-Ungariei şi o mamă japoneză. de regiune a lumii. . aceeaşi situaţie fiind şi în cazul Westfaliei. manifestul „Paneuropa” în care arată: „Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire” În 1926. Imediat după primul război mondial problema organizării Europei în calitate de continent. născut la Tokyo. studierea ştiinţifică a cauzelor războiului. . Preconizând stabilirea unei „Societăţi a Naţiunilor” pe baza unui „Stat de Drept” internaţional. A doua concepţie. Alt „proiect pentru pace eternă” este cel al lui Kant din 1875. în mod deschis federalistă. . Contele Coudenhove-Kalergi. pentru prima dată. La Congresului pacifist de la Paris din 1849. la care iau parte 2000 de persoane. în 1894. este susţinută mai ales de autori care nu sunt decât simple persoane private. publică la Viena. iar în Reagatul Neapolelui se afla pe tron unul din mareşalii săi. a cărui influenţă asupra preşedintelui Woodrow Wilson va fi considerabilă. Victor Hugo rosteşte celebrele cuvinte: „Va veni ziua când armele vor cădea din mâini şi bombele tunurilor vor fi înlocuite cu cuvântul şi cu dreptul de vot universal al popoarelor … va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee.Şi va veni ziua când vom vedea două grupări uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean…”.o simplă cooperare care să menajeze suveranităţile statale existente. de „integrare” a Europei. şi lumea se va mira că au fost vreodată cu putinţă. începe să fie limpede percepută. În acest context apar două concepţii privind construcţia Europei: . el leagă pentru prima oară democraţia şi internaţionalismul. în 1922. devenit cetăţean al tinerei Republici Cehoslovace după Tratatul de la Saint-Germain.o depăşire a suveranităţilor printr-un proces de unificare. caz asemănător şi cu Regatul Suediei. el reuneşte la Viena congresul constitutiv al Uniunii Paneuropene. propunând cerinţa conformităţii constituţionale a statelor membre. Kant schiţează o veritabilă teorie pacifistă şi internaţionalistă. Secolul XIX este. El încearcă. secolul unor propuneri federaliste. .

în Italia. au avut ca origine existenţa a treizeci de state suverane pe acest continent. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial parte că pentru Europa se deschide epoca realizărilor efective. grupul numit „Partidul de acţiune”. într-un discurs rostit la Universitatea Harvard. Elveţia şi Turcia. Portugalia. generalul Marshall. Aceasta va constitui prilejul desfăşurării Conferinţei de Cooperare Economică Europeană care va studia bilanţul nevoilor comune. Dar Statele Unite pun o condiţie pentru această ofertă. Proiectul de declaraţie a rezistenţelor europene elaborat la Geneva. Europa a fost epicentrul a două conflicte mondiale care. mişcarea „Lupta”. Belgia. care. Este important să remediem această anarhie prin crearea unei Uniuni federale între popoarele europene”. Uniunea Europeană Pe 5 iunie 1947. două state vor fi admise în OECE. Islanda. Regatul Unit. Irlanda. Olanda. statele europene vor trebui să participe la o instituţie însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului şi cu colaborarea unui program de reconstrucţie europeană. 2.În 1928. Franţa. Marii Britanii şi Uniunii Sovietice. întâi de toate. Norvegia. la sfârşitul conflictului mondial. propune statelor europene să prelungească şi să sporească ajutorul economic nord-american. Gaston Riou preconiza o confederaţie continentală în lucrarea sa „Europa patria mea” ca singură condiţie de a-i păstra rolul de hegemon în lume faţă de prezenţa în competenţa planetară a Statelor Unite ale Americii. în 1944. care se raliase propunerii lui Marshall. îmbrăcase diferite forme. numeroase mişcări de rezistenţă s-au pronunţat în favoarea unei viitoare unităţi europene: în Franţa. secretarul de stat american. constată: „În intervalul unei singure generaţii. precum şi zonele occidentale de ocupaţie din Germania şi teritoriul Triestului. Ulterior. . Între timp Uniunea Sovietică a convins „noile democraţii” ale Europei centrale şi răsăritene să nu accepte oferta americană – în special Cehoslovacia. Construcţia comunitară A. Pe 16 aprilie 1948 este semnată convenţia instituind Organizaţia Europeană de Cooperare Economică. Şaisprezece state sunt părţi ale acestei convenţii: Austria. Danemarca. Suedia. Grecia. Luxemburg. Republica Federală Germania în 1955 şi Spania în 1959. În Europa ocupată.

Jean Monet şi echipa sa. au schiţat o notă de câteva pagini care conţinea raţiunea precum şi paşii de urmat în direcţia unei propuneri care va radicaliza diplomaţia tradiţională. Problema germană devenea din ce în ce mai acută în discuţiile de la nivelul cancelarilor occidentale. Conferinţa din 24 aprilie 1947 asupra problemei Germaniei care a avut loc la Moscova. mecanism căruia să i se adauge treptat responsabilităţi suplimentare. preţurile cădeau în ritm alarmant şi apăreau semne că producătorii de oţel se vor îndrepta. ori să ia o poziţie fermă împotrivă ceea ce ar fi dus la un impas în relaţiile cu Bonnul. la sfârşitul lunii aprilie 1950. a sosit momentul la care trebuia luată o decizie. cu un impact psihologic ridicat. iar unele voci de la Washington susţineau chiar o reînarmare a ţărilor învinse. a fost însărcinat de omologii săi american şi britanic să propună un plan de reintegrare a Germaniei în lumea economico-politică occidentală. ministrul afacerilor externe francez. Acest lucru se datora în mare parte unui fapt normal. spre un cartel care să restricţioneze concurenţa în acest domeniu. deoarece Robert Schuman. Explozia primei bombe atomice sovietice din septembrie 1949 precum şi constantele ameninţări venite din partea Kremlinului au dus la creşterea stării de incertitudine şi teamă care vor caracteriza de altfel perioada războiului rece. Statele Unite doreau ca Republica Federală Germană să fie ajutată pe plan economic. În legătură cu acest document. Una din principalele probleme de la acea moment era dată de criza de supraproducţie de oţel care se prefigura în diferite ţări europene. ori va susţine eforturile americane de reconstrucţie a Germaniei inclusiv a zonei Ruhr şi Saar.În paralel cu cele descrise mai sus. Astfel. Cererea scădea. O întâlnire la vârf între cele trei guverne a fost programată să aibă loc la 10 mai 1950. iniţiatorii săi au păstrat secretul . perioada de timp de la sfârşitul războiului nu fusese suficient de lungă pentru a şterge din conştiinţa populaţiilor europene a anumitor traume şi sentimente. a fost semnalul pentru Occident că Moscova se transformă dintr-un aliat în principala ameninţare pentru democraţiile europene. Diplomaţia franceză se afla în faţa unei dileme. Franţa trebuia să aleagă între două variante. în virtutea tradiţiei interbelice. alte evenimente pe planul relaţiilor internaţionale îşi pun amprenta asupra dezvoltărilor ce au loc la nivel european. Jean Monet a dedus faptul că succesul integrării se poate baza pe o limitare a obiectivelor către arii specifice. Crearea Consiliului Europei la 5 mai 1949 a arătat faptul că guvernele nu erau gata să îi limiteze prerogativele. şi introducerea unui mecanism comun de luare a deciziilor. În primăvara anului 1950.

A fost înmânat lui Bernard Clappier. A răspuns imediat că pe deplin de acord cu această initiative.” Independenţa şi atribuţiile Înaltei Autorităţi nu au fost puse la îndoială. ea figura în recomandările făcute de Adunare Comitetului de Miniştrii. un mesager din biroul său i-a înmânat-o personal Cancelarului Adenauer la Bonn. Franţa cu minereul său din Lorena. adâncit în iunie 1950 prin declanşarea războiului din Coreea. Acţiuni ulterioare erau cerute pentru ca iniţiativa franco-germană să devină realitate. pe când ministrul francez apăra acest plan în faţa celorlalţi miniştrii ai guvernului francez. La 20 iunie 1950. Saar. Reacţia acestuia a fost imediată şi entuziastă. Doar dacă vom elimina din dezbateri sentimentele partizane vom ajunge la o soluţie. În acelaşi timp. Dacă noi. directorul Biroului privat al lui Robert Schuman. prezidată de către Jean Monet. cei adunaţi aici. francez şi german. Având acordul celor două guverne. putem să schimbăm metodele.m. Luxemburgul. ci pentru a căuta a se ajunge la un avantaj pentru toţi. iar în dimineaţa de 9 mai. de către învingători. preocupat să vadă ridicat controlul unilateral asupra Ruhrului exercitat.pentru a preîntâmpina inevitabilele obiecţii şi contrapropuneri care ar fi apărut dacă el ar fi fost dat publicităţii. Germania ar intra cu feroasele din Ruhr. pentru că ele constituiau chiar punctul central al propunerii. Franţa. Jean Monet a caracterizat astfel spiritul în care trebuie să se desfăşoare discuţiile: „Suntem aici pentru a duce la îndeplinire o sarcină comună – nu pentru a negocia pentru propriul avantaj naţional. Din acest moment propunerea a intrat în arena politică. se temea de . Aceeaşi idee fusese reluată apoi de deputatul laburist Frederic Lee în faţa Adunării Consultative a Consiliului Eropei. Europa Occidentală se simţea vulnerabilă şi expusă unei ameninţări sau chiar unei invazii sovietice. Belgia. cu industria grea”. în salonul Orologiului din Quai d’Orsay. Pe 1 ianuarie 1949 cancelarul Adenauer. de la sfârşitul conflictului. Crearea unui pol al industriei grele în Europa occidentală fusese deja sugerată. Robert Schuman a făcut o declaraţie publică la o conferinţă de presă ţinută la ora 4 p. Pe fundalul înăspririi războiului rece. Franţa a găzduit o conferinţă internaţională la Paris. Germania. Franţa. Cele trei ţări din Benelux şi Italia au răspuns iniţiativei şi au luat loc la masa negocierilor. propusese înlocuirea lui cu „o asociaţie de drept internaţional pe bază cooperativă”: „În această asociaţie. care era angajată în războiul din Indochina. la fel şi atitudinea tuturor europenilor se va putea schimba gradual.

iar în 1995. Astfel.Tratatele din 22 aprilie 1970 şi respectiv 22 iulie 1975 prin care se creşte atribuţiile Parlamentului European în ceea ce priveşte adoptarea bugetului. . Tot la aceeaşi dată. Tratatul a fost semnat la 27 mai 1952 la Paris. Procesul integraţionist cunoaşte o nouă etapă calitativă prin semnarea. iar la 1 ianuarie 1995 au devenit membre Austria.Decizia din 21 aprilie 1970 prin care se statua finanţarea comunităţilor din resurse proprii. membrii fondatori ai Comunităţii Economice Europene au vizat şi realizarea unor deziderate de factură politică. următoarele: . la 1 ianuarie 1981 a fost inclusă Grecia. acţiunea eşuând. 52 din acest Tratat. . precum şi de posibilitatea de a exercita un control de securitate asupra destinaţiei finale a produselor. Adunarea Naţională franceză. a fost semnat Tratatul prin care se crea Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. ajungându-se în 1986 la 12 state. la 1 ianuarie 1973 au devenit membre ale Comunităţilor Danemarca. a Tratatului de la Roma pe baza căruia s-a constituit Comunitatea Economică Europeană. la 1 ianuarie 1986 au fost primite Portugalia şi Spania. astfel încât acestea să nu fie folosite în scopuri militare. toate statele în afară de Franţa ratificându-l în scurt timp. cum sunt: stabilirea şi securitatea statelor membre şi. Finlanda şi Suedia. Obiectivul principal al Comunităţii Economice Europene îl constituia formarea unei pieţe comune care să reproducă pe cât posibil caracteristicile unei pieţe naţionale. primul ministru francez. respectiv. la 15 state europene. Marea Britanie şi Irlanda. René Pleven a prezentat la 24 octombrie 1950 o propunere de Comunitate Europeană a Apărării.Tratatul din 22 iulie 1975 prin care s-a creat Curtea de Conturi. materiilor brute şi materialelor fisionabile speciale produse pe teritoriul statelor membre. la 25 martie 1957. în august 1954. noua Comunitate dispune de un drept de opţiune asupra mineralelor. a refuzat autorizarea ratificării. la Roma. . Prin art. pentru perioada ce precede Actul Unic European. creşterea încrederii reciproce în detrimentul confruntărilor militare. Pe lângă obiectivele de natură economică.crearea în Europa a unui nou echilibru de forţe. În acest context. Momente importante în direcţia integrării comunitare mai pot fi citate. Treptat a avut loc o lărgire a ariei geografice a Comunităţilor.

Acesta aduce multe elemente de noutate. acest tratat a adus schimbări la nivelul multor componente instituţionale ale Comunităţilor Europene. nu a adus modificări majore în arhitectura Uniunii Europene. De altfel. care s-a substituit Înaltei Autorităţi a CECA precum şi celor două Comisii ale CEE şi CEEA. semnat la 26 februarie 2001. Revizuirea generală a ratatelor comunitare s-a realiza prin Actul Unic European semnat la 28 februarie 1986 la Strasbourg şi intrat în vigoare la 1 iulie 1987.. Următorul act major adoptat la nivel comunitar. la 7 februarie 1992 a Tratatului asupra Uniunii Europene. Cel mai recent Tratat adoptat în cadrul UE este Tratatul de la Nisa. respectiv Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene şi a tratatelor care au instituit Comunităţile Europene şi unele acte conexe.Actul pentru alegerea reprezentanţilor în Adunare cu sufragiul universal direct de la 20 septembrie 1976. cele mai importante fiind reglementările a doi noi piloni ai UE. precum şi adoptarea regulilor care stau la baza creării Uniunii Economice şi Monetare. semnat la 2 octombrie 1997. şi-a început prima şedinţă la Luxembourg. sau la cele ale Comisiilor Pieţei Comune sau Euroatomului. Primul privea puterile viitoarei Comisii executive unificate: vor fi ele aliniate la cele ale Înaltei Autorităţi a CECA. asupra căruia vom reveni mai pe larg în Capitolul V. Politica Externă şi de Securitate Comună precum şi Justiţia şi Afaceri Interne. executivul cel mai independent de sate. Înalta Autoritate. prezidată de Jean Monet. Consiliul European constituit pe baza înţelegerii de la Paris din 1974 este recunoscut ca instituţie a Comunităţii. a fost instituită o Comisie unică a Comunităţilor europene. Următorul pas deosebit de important în construcţia comunitara a fost făcut prin semnarea la Maastricht. Pe baza prevederilor Actului Unic European. reformele pe care le cuprinde au mai mult un caracter tehnic. O serie de dificultăţi au trebuit surmontate înainte de a se ajunge la semnarea tratatului care a realizat unificarea executivelor. Prin articolul 9 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles. Comisia Europeană La 10 august 1952. după textul tratatelor. De . B.

guvernele Germaniei Federale şi Olandei susţin candidatura profesorului Hallstein. care poate adopta o moţiune de cenzură împotriva ei. îi rămân în exclusivitate. articolul P. Olanda ţinând să aibă doi reprezentanţi în viitoarea comisie unică. respectiv de la 4 la 5 ani. dimpotrivă preconizează instituirea unei „rotaţii” la preşedinţie – care i-ar permite să îndepărteze una din părţile cele mai îndrăzneţe ale Europei supranaţionale. apare o ultimă dificultate: mai multe guverne hotărăsc să subordoneze depunerea instrumentelor de ratificare unui acord privind numirea membrilor Comisiei unice. Tratatul de fuziune stipulează independenţa Comisiei faţă de guvernele statelor membre. Odată semnat şi ratificat Tratatul de la Bruxelles. Prin Tratatul de la Maastricht.fapt. au fost abrogate articolele de la 10 la 19 din ratatul de fuziune de la Bruxelles referitoare la compunerea şi organizarea Comisie. realiza aici.în privinţa cooperării în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. în locul acestora fiind inserate în cele trei tratate comunitare dispoziţii având un conţinut identic. situând-o astfel într-o anumită dependenţă faţă de Parlamentul european. Alte probleme. astfel: . Prin Tratatul de la Amsterdam. modificările aduse de tratat nefiind esenţiale. dar stabileşte răspunderea politică a acestea faţă de Parlamentul European. prerogativa unor iniţiative. care la momentul respectiv erau exercitate împreună cu statele membre. paragraf 1. reprezentau semnul apariţiei mocnite a egoismelor naţionale: cea a numărului comisarilor. În final. De fapt. cea a sediului instituţiilor. Luxemburgul dovedindu-se puţin dornic să renunţe la rangul său de capitală a CECA. atenţia orientată către consideraţii juridice formale sublinia cel puţin persistenţa reticenţelor politice. Prin AUE anumite puteri de decizie au fost transferate de la Consiliu către Comisie. fost preşedinte al Comisiei CEE la preşedinţia Executivului unificat. un fals compromis este. . guvernul francez. care nu încredinţează domnului Hallstein decât un mandat de 6 luni – mandat pe are preşedintele Comisiei îl va declina. Comisia a rămas cu aceleaşi atribuţii. dezbaterea era pur teoretică: practica a arătat că cel mai important dintre executivele comunitare era Comisia Pieţei Comune. Principalele inovaţii aduse de Tratatul de la Maastricht poartă asupra desemnării şi duratei mandatului Comisiei. încă o dată. ridicate de unele delegaţii. acest scurt termen nepermiţându-i instalarea unei administraţii unice.

Instituţiile fundamentale ale Comunităţilor Europene au următoarele trei caracteristici principale: 1. interesul comun. Comisia. Repartizarea funcţiilor între aceste instituţii nu respectă schema tradiţională a exercitării funcţiilor statului. dar importanţa lui în acest domeniu este departe încă de aceea a unui parlament statal. . care deşi nu este o instituţie a Comunităţilor are o importanţă covârşitoare asupra evoluţiei acestora. Parlamentul. Comisia deţine monopolul iniţiativei. pe care nu o împarte cu statele membre. iar Curtea de Conturi. Comisia. La acestea mai trebuie adăugat şi Consiliul European. Delimitări conceptuale Înainte de a prezenta pe larg problematica legată de Comisia Europeană este necesară o descriere. Parlamentul.Instituţii de bază.. În context trebuie subliniat faptul că. Secţiunea a II-a. . Parlamentul European este asociat într-o oarecare măsură la activitatea legislativă. . Fiecare dintre ele ocupă un loc distinct în organizarea Comunităţilor. în cadrul CE. deşi nu are importanţa primelor patru.s-a întărit poziţia preşedintelui Comisiei.Organele complementare Instituţiile care formează structura de bază sunt cinci: Consiliul. pe scurt. care cumulează şi atribuţii executive.în domeniul „cooperării intensificate”. Curtea de justiţie răspunde principiului statului de drept. Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi. asigură legalitatea folosirii resurselor financiare 2. în organizarea Comunităţilor Europene sunt două mari categorii de instituţii şi organe: . interesul popoarelor din Comunitate. răspunzând unor nevoi fundamentale: Consiliul reprezintă interesele statelor membre. deoarece principalul organ legislativ este Consiliul. şi a celorlalte instituţii comunitare. fiind considerat ca având un caracter paracomunitar.

instituţia parlamentară a decis să-şi schimbe numele în „Adunarea Parlamentară Europeană”. Sistematizat. . . Istoria PE este marcată de o permanentă luptă pentru a-şi spori competenţele proprii. Printre funcţiile PE se distinge în mod deosebit cele de deliberare şi cea de control. fiind înfiinţată odată cu CECO sub forma „Adunării Parlamentare compuse din reprezentanţi ai popoarelor reunite în Comunitate”. Preşedinţia Consiliului este exercitată prin rotaţie de fiecare stat membru pentru o durată de şase luni după o ordine fixată prin tratat.Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar. Fiecare stat membru trebuie să fie reprezentat în Consiliu de un membru al guvernului naţional. Odată cu noile reglementări date de Tratatele de la Maastricht şi Amsterdam. . Consiliul îşi păstrează un rol neobişnuit pentru el ca organ consultativ şi de tutelă a Comisiei (Înalta Autoritate) Parlamentul European este una din principalele instituţii comunitare. În 1958. Instituţiile fundamentale sunt comune pentru toate cele trei Comunităţi. dar îşi dă votul de încredere în privinţa componenţei Comisiei. Consiliul se prezintă în sistemul instituţional comunitar ca instituţia reprezentativă a statelor membre. la care se adaugă cele exercitate în cadrul cooperării interguvernamentale din cadrul Uniunii Europene. 3. abilitat să angajeze guvernul acestui stat membru.se ocupă cu coordonarea generală a acţiunilor comunitare cu acţiunile statelor membre.în cadrul Tratatului CECA. Consiliul Uniunii europene are competenţe în toţi trei pilonii comunitari. unele din principalele atribuţii ale acestei instituţii sunt următoarele: . deşi are un rol preponderent executiv. cel puţin în spiritul prevederilor tratatelor. este obligată să respecte dispoziţiile Consiliului. pentru ca în 1962 să ia denumirea de „Parlament European”. odată cu apariţia CEE şi CEEA. acestea îşi exercită atribuţiile pe baza celor trei tratate. elaborând regulamente şi directive.Parlamentul nu poate demite Consiliul. care. având în vedere faptul că politicile economice naţionale nu sunt de competenţa exclusiv naţională.

recursurile formulate împotriva unei instituţii a Comunităţilor de către persoane fizice. mandatul putând fi reînnoit.litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor. este unică. la 22 iulie 1975. Prin Tratatul de la Maastricht. prin tratatul de revizuire a dispoziţiilor bugetare. Este compusă din 15 membrii numiţi de Consiliu prin vot unanim. . adică în toate problemele de personal. Înfiinţată în 1958 prin Tratatul CEE este compusă din 15 judecători numiţi prin acordul guvernelor ţărilor membre pentru o perioadă de şase ani. care se referă la punerea în practică a regulilor de concurenţă aplicabile întreprinderilor. Ea exercită şi o funcţie de asistenţă a autorităţilor bugetare. comună pentru toate cele trei Comunităţi. din proprie iniţiativă sau la solicitarea instanţelor judecătoreşti din statele UE. Tribunalul de primă instanţă este instituţia asociată Curţii de Justiţie. . Curtea de Conturi a fost declarată instituţie. Curtea de Conturi a fost creată. Rolul CJCE este acela de a asigura interpretarea şi implementarea legislaţiei comunitare în concordanţă cu prevederile Tratatelor TCE şi TUE. .recursurile formulate împotriva Comisie de către întreprinderi şi asociaţii de întreprinderi. inclusiv recursurile în despăgubire. Este în principal competent să se pronunţe în: . care se referă la acte individuale privitoare la aplicarea art. Toate activităţile financiare ale Comunităţilor sunt supuse controlului ei. Este format din 15 membri aleşi pe o perioadă de 6 ani. 50 şi 57 la 66 din Tratatul CECA. după consultarea Parlamentului European. la cererea Parlamentului.Curtea de Justiţie este o instituţie care a jucat un mare rol în stabilirea superiorităţii dreptului comunitar. Ea este în acelaşi timp singura instituţie competentă să se pronunţe cu privire la interpretarea corectă a Tratatelor.

numeros şi greoi. În realitate. o structură specializată care trebuie să dispară în ziua în care problema pentru care a fost înfiinţată şi-a găsit rezolvarea. deşi amprenta germană iniţială era vizibilă în structura administraţiei CEE. Comisia CEE. Comisia a căpătat din ce în ce mai mult un rol de gestiune a politicilor de competenţă comunitară. că ea are o structură lejeră. dar a împrumutat direct de la administraţia germană un mod de organizare suplu şi lejer care dispunea din start de un minim de infrastructură de gestiune Realizarea progresivă a primelor obiective trasate prin Tratatele originare. Voinţa politică şi necesitatea de fapt au concurat la admiterea ideii unei Comisii – administraţie de gestiune care nu mai corespunde schemei iniţiale ce o concepuse pentru o misiune dată. Prin această înţelegem o administraţie adaptată la o problemă dată. Această era concepţia originară privind constituirea şi organizarea Comisiei CEE. ca o „administraţie de misiune”‚ prin opoziţie cu „administraţia de gestiune”. Concepută ca o administraţie de misiune ce a evoluat spre gestiunea politică. Începând cu sfârşitul anilor ‘60.CAPITOLUL II. Însă. devenită apoi Comisia CE – un singur organism pentru cele trei Comunităţi – a suferit indirect influenţele franceze ale celorlalte două Comisii (CECO şi CEEA). la începuturile sale. devenită ulterior Comisia Comunităţilor Europene şi apoi Comisia Europeană. Compoziţia Comisiei Europene şi statutul comisarilor europeni Comisia a fost concepută. problema numărului de comisari nu este doar una de management public. de altfel. adoptarea unui număr important de măsuri vizând aplicarea şi controlul implementării normelor comunitare şi transferul de competenţe de la nivel naţional spre cel comunitar. că este o administraţie de concepţie. În realitate. COMISARII EUROPENI Secţiunea I. ceea ce a dus inevitabil la apariţia unui aparat administrativ propriu. polivalenţa de care am vorbit anterior atunci când menţionam că sarcinile sale erau divizate în opt sectoare tehnice şi unul administrativ. toate acestea au contribuit la . aşa cum o indică şi numele. în calitate de problema de management. Trebuie deci reţinut că administraţia de misiune este concepută. la un moment de timp şi la un loc. sortită să dispară odată ce problema era rezolvată. ci şi politică. ea este mai mult consecinţa decât cauza evoluţiei tipului de administraţie. Comisia a suferit mai multe influenţe ce traduc. pentru o misiune precisă.

Pe de o parte. având drept model iniţial de organizare administraţia germană. Numărul membrilor Comisiei Europene.conştientizarea unor schimbări cantitative şi calitative în activitatea Comisiei Europene. dar suferind şi influenţe franceze. Olanda. 1. Portugalia. pentru cele 15 state membre ale Uniunii Europene este următoarea: a) cele cinci ţări „mari” – Franţa. Danemarca. . Această structură a Comisiei Europene.Numărul şi numirea comisarilor europeni Comisia este compusă din 20 de membri care au statut de independenţă faţă de guvernele naţionale. iar nu separat. dezvoltarea în timp a aşa-numitului „acquis communautaire” şi complexitatea problemelor cu care Comunitatea se confruntă au făcut ca pregătirea noilor texte legislative ca şi gestiunea celor deja adoptate să nu mai poată fi realizată de către un singur comisar. Austria. prezintă un grad sporit de integrare verticală. Finlanda şi Suedia – au desemnat câte un singur reprezentant. ca întindere – Belgia. b) celelalte zece ţări. ceea ce o face să evite efectele nefaste ale unei ierarhizări greoaie. Irlanda. iar pe de altă parte nu se dorea sacrificarea rolului de organ de reflexie şi de decizie care fusese raţiunea de a fi a Comisiei. Luxemburg. cu toate că sunt numiţi de acestea. Germania. Membrii Comisiei Europene sunt recrutaţi din rândul elitei conducătoare a statelor membre în lumina criteriilor capacităţii profesionale şi a garanţiilor de independenţă faţă de statele din care provin având în spatele lor o vastă experienţă politică şi managerială. fiecare secţiune are sarcinile sale precise. din cadrul Comisiei. „mai mici”. Grecia. În această structură. Italia. modificându-se în funcţie de numărul statelor member. Regatul Unit al Marii Brtanii şi al Irlandei de Nord şi Spania – dispun de câte două locuri. Repartiţia celor 20 de locuri. Soluţia nu putea fi decât un compromis de genul celui prezentat anterior. este variabil. iar importanţa sa este pusă în valoare doar în contextul ansamblului. la fel ca şi în cazul celorlalte organe instituţionale.

imunitate care îşi menţine efectele şi după încetarea activităţii în cadrul Comisiei. însă. la învestirea în calitate de reprezentant al statului. este obligatorie asigurarea aceleiaşi atitudini. Potrivit art. precum şi după aceea. Statutul comisarilor europeni Ca şi alţi funcţionari comunitari. de către organele comunitare. preşedintele Parlamentului invită candidatul propus să facă o declaraţie în faţa Parlamentului. în raport cu răspunderea pe care o păstrează în continuare. În cazul unui vot negativ. dar mai ales din prisma funcţiei importante ocupate. . În urma desemnării persoanelor respective de către guverne. se acordă de către Parlament un vot de încredere. şi din partea . 214 paragraful 2 din TUE. ca oficiali ai Comunităţilor europene. în exercitarea lor. după ce în prealabil a fost consultat Parlamentul European.Procedura de numire în Comisie este prevăzută în art. În continuare. preşedintele Parlamentului solicită guvernelor statelor membre să-şi retragă propunerea şi să prezinte ulterior una nouă. Membrii Comisiei trebuie să fie desemnaţi ţinând cont de competenţa lor generală şi ei trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă. astfel. La declaraţie participă şi Consiliul şi ea este urmată de dezbateri. 32 al regulamentului de funcţionare interioară a Parlamentului. de independenţă. comisarii europeni au ca privilegii şi imunităţi de prim plan următoarele: . 2. el având valoarea unui aviz. Totodată. Dacă guvernele statelor membre au o putere discreţionară de a propune membrii Comisiei. un jurământ în faţa Curţii de justiţie. în care scop sunt organizate audieri. Parlamentul European este îndreptăţit să verifice criteriile de desemnare. Necesitatea aprobării propunerii de desemnare a preşedintelui Comisiei de către Parlament a fost confirmată de tratatul de la Amsterdam. Ei prestează. obligaţiile ce îi revin. fiecare comisar se angajează printr-o procedură solemnă să respecte pe întreaga perioadă a învestiturii.scutirea de impozite pe salarii şi alte drepturi băneşti acordate. Preşedintele Comisiei este desemnat de comun acord de către guvernele statelor membre. Rezultatul votului este transmis preşedintelui Consiliului European şi guvernelor statelor membre. De fapt. după ce guvernele statelor membre au convenit asupra propunerii privind desemnarea preşedintelui Comisiei.imunitatea de jurisdicţie pentru actele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Parlamentul aprobă sau respinge propunerea cu majoritatea voturilor exprimate prin apel nominal.

Locul rămas vacant va fi ocupat de un comisar numit prin acordul guvernelor statelor membre. Nu pot ocupa nici alte funcţii care le-ar aduce avantaje la încetarea mandatului. să fie membrii ai Parlamentelor naţionale sau ai Parlamentului european. Numirea noi Comisii va respecta procedura obişnuită. delegaţilor le sunt interzise toate activităţile care sunt incompatibile cu demnitatea primită. cât şi în cazul numirii unei noi Comisii. caz unic în istoria Uniunii Europene şi care a creat o situaţie fără precedent pe care nici Tratatele nu o reglementează în detaliu. noii numiţi îşi vor exercita atribuţiile numai în perioada de timp care a mai rămas până la împlinirea normală a mandatului stabilit iniţial. În prima ipoteză. fără să fie nevoie de prezentarea acestuia Parlamentului European. b) demiterea din oficiu. Din aceste considerente. la cererea Consiliului sau a Comisiei. Mandatul comisarilor poate înceta în mod individual şi în mod colectiv.statelor membre care încă de la început s-au angajat să o respecte excluzând orice încercare de a influenţa. Consiliul poate. . 3. c) decesul. să hotărască vacanţa funcţiei respective. cauzele pot fi: a) demisia. Atât în cazul unei înlocuiri individuale. Demisia în bloc a colegiului Comisiei Europene conduse de Jacques Santer În istoria Comisiei europene există un singur caz în care a avut loc o încetare colectivă a mandatului membrilor Comisiei. într-un sens sau altul. care nu poate fi pronunţată decât de Curtea de Justiţie. Încetarea colectivă a mandatului membrilor Comisiei poate avea loc printr-un vot de cenzură adoptat de Parlament sau prin demisia colectivă. spre exemplu. Le este interzis. pe oricare dintre membrii Comisiei[10]. Este vorba despre demisia în bloc a colegiului Comisiei Europene survenită la 15 martie 1999. fără să numească un înlocuitor. pentru „greşeli grave” sau dacă cel în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiei. ca urmare a încetării colective a mandatului. prin votul unanim.

Supusă la vot la 14 ianuarie 1999. Ea nu poate aparţine unui singur grup politic. care au stat la originea conflictului ce a opus parlamentul şi executivul european. şi trebuie să fie motivată. preţul acestei respingeri fiind însă instituirea unui comitet de anchetă format din cinci experţi independenţi care să verifice corectitudinea afirmaţiilor privind gestiunea incorectă pe care anumiţi membri ai Comisiei ar fi făcut-o în exercitarea atribuţiilor ce le revenea. fie după 1996. luxemburghezul Jacques Santer. dezbaterea moţiunii are loc obligatoriu la cel puţin 24 ore de la depunere.La 17 decembrie 1998 Parlamentul European a refuzat descărcarea bugetară a activităţii Comisiei Europene pentru anul 1996. Până în prezent au fost depuse cinci moţiuni de cenzură însă nici una dintre ele nu a putut fi adoptată. ele având loc. Deşi un singur comisar este acuzat în mod direct de încălcarea deontologiei profesionale şi favoritism flagrant – este vorba despre Edith Cresson. Preşedintele Comisiei Europene din acel moment. a promis că instituţia pe care o conduce se va conforma concluziilor comitetului de anchetă. fost prim ministru al . În fapt. fiind necesară întrunirea simultană a voturilor majorităţii membrilor PE şi a două treimi din sufragiile exprimate. Majoritatea cerută pentru adoptare este una dublă. iar votul se face prin apel nominal la cel puţin 48 ore după începerea dezbaterilor. aceasta a fost respinsă de către plenul PE. fie înainte. intitulat „Primul raport privind acuzaţiile de fraudă. refuzul Parlamentului European de a acorda descărcarea bugetară are la origine o serie de acuzaţii de iregularităţi în gestiunea financiară a Comisiei Europene. inclusiv acuzaţii de fraudă. În cazul concret al rezoluţiei din 14 ianuarie 1999. majoritatea faptelor incriminate nu aveau nici o legătură cu exerciţiul bugetar respectiv. în realitate. Conform articolului 34 din Regulamentul PE. proasta gestiune şi nepotism”‚ număra peste 140 pagini. un grup de 71 eurodeputaţi au depus o moţiune de cenzură împotriva Comisiei. pentru a evita întrunirea majorităţii cerute de adoptarea moţiunii de cenzură. Consecinţă a acestui act. Aceste dosare au influenţat decizia Parlamentului European în procedura de descărcare bugetară pentru anul 1996 deşi. Comisia a acceptat propunerea PE de constituire a unui comitet de anchetă care să analizeze acuzaţiile menţionate anterior şi să publice un raport în acest sens până la 15 martie 1999. Rezultatul activităţii acestuia. Procedura prevede că moţiunea se depune la preşedintele PE de cel puţin o zecime din membrii parlamentului. adică de minim 63 eurodeputaţi.

reforma administraţiei. Jacques Santer a anunţat acest lucru câteva ore mai târziu în noaptea de 15-16 martie 1999. lista acestor aşteptate reforme europene: descentralizarea aplicării deciziei. Primul ministru britanic Tony Blair l-a descris pe noul preşedinte al Comisiei Europene. a programelor şi proiectelor comunitare precum şi restructurarea serviciilor acestei instituţii astfel încât să existe garanţia unei gestiuni cu un grad înalt de integritate şi eficacitate. renunţarea la excesul de reglementări. conform documentului menţionat. identificat în persoana fostului prim-ministru italian Romano Prodi.Franţei – o serie de alţi membri ai Comisiei. a unui program de modernizare şi reformare a administraţiei Comisiei Europene. gestiunii şi controlului financiar. raportul constată implicarea Comisiei în acţiuni a căror amploare depăşea capacitatea sa de gestiune şi rolul atribuit prin Tratate. în regim de urgenţă. un document intitulat „Pentru o cultură . 4. formula fiind o condiţie cerută de către Romano Prodi pentru a accepta funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. la 3 martie 1999. Deoarece Consiliul European a cerut ca noua Comisie să pună rapid în aplicare reformele necesare ameliorării organizării proprii. a adoptat o decizie rapidă privind succesorul lui Jacques Santer. proastă administrare şi tolerare a unor acte de indisciplină. Consiliul European extraordinar de la Berlin. Jacques Santer lansase. nominalizarea celorlalţi membri ai Comisiei urmând să aibă loc după alegerile parlamentare europene din 10-13 iunie 1999. de neglijenţă. se fac vinovaţi. italianul Romano Prodi. Prezentarea raportului „Comitetului înţelepţilor” a determinat o reacţie imediată din partea PE. care să permită coordonarea optimă a fondurilor structurale. Mandatul acestei noi echipe a fost stabilit pentru o perioadă de 4 luni şi 5 ani. Desemnarea acestuia s-a făcut conform procedurii din Tratatul de la Maastricht. inclusiv preşedintele Jacques Santer. stimularea pieţelor de capital. Dată fiind importanţa dosarelor aflate pe agenda liderilor UE în perioada respectivă. în acelaşi timp. Pe lângă acestea. Codurile de conduită promovate de Comisia Jacques Santer Într-o încercare de a restabili încrederea statelor membre şi a Parlamentului European în echipa sa. prima prioritate a echipei condusă de Romano Prodi o constituie lansarea. care a cerut demisia Comisiei. echilibrul finanţelor publice. drept „un om capabil să facă din Comisia Europeană o maşină de reforme” prezentând. din 24-25 martie 1999. liberalizarea sectorului distribuţiei comerciale şi privatizarea unor domenii de activitate rămase încă sub control statal.

. al doilea reglementează relaţiile între comisari şi serviciile ce le sunt subordonate. iar cel de-al treilea codifică regulile deontologice pentru funcţionarii de carieră ai Comisiei Europene. comisarii nu pot accepta nici un fel de retribuţie pentru intervenţiile lor. Justificarea acestor măsuri nu rezidă doar în criza fără precedent ce a zguduit Comisia Europeană în martie 1999. doar primele două au fost făcute publice înainte de demisia Comisiei. Ei pot avea astfel de . Nivelul de integrare nu a fost niciodată atât de ridicat şi complex ca cel de astăzi. când va avea 27 sau chiar 30 de membri şi când structura şi cultura Comisiei vor trebui să corespundă noilor sale misiuni. Le vom analiza pe rând. însă trebuie să informeze preşedintele Comisiei Europene despre intenţia de a publica o carte.politică şi administrativă Europeană” care conţine un set de trei coduri de conduită: primul stabileşte regulile de conduită pentru comisari şi cabinetele acestora. Codurile de conduită introduse de către Jacques Santer răspund toate unui obiectiv unic: clarificarea regulilor şi practicilor privind rolul şi comportamentul diferiţilor actori ce evoluează în cadrul Comisiei Europene. Codul ce reglementează conduita comisarilor stabileşte următoarele reguli de comportament: În ceea ce priveşte activităţile externe: . când s-a extins la domenii rezervate anterior competenţelor naţionale ale statelor membre. Scrierea periodică de articole pentru diferite publicaţii este considerată activitate profesională.comisarii nu pot exercita. care prin definiţie se înscrie unui cadru multicultural. ultimul urmând să fie definitivat după intrarea în funcţiune a echipei lui Romano Prodi. artistic sau de caritate. ci ţine în egala măsură de necesitatea de a pregăti Uniunea Europeană pentru viitor. nici o altă activitate profesională. Dintre cele trei coduri.atunci când pronunţă un discurs sau participă la conferinţe. transparentă şi eficace. Predarea.comisarii pot publica cărţi şi pot primi drepturile de autor aferente. trebuie să se adapteze noului său rol care să reflecte o administraţie modernă. Comisia.comisarii pot exercita funcţii onorifice şi neremunerate în cadrul fundaţiilor sau organismelor analoge în domeniile politic. remunerată sau nu. în timpul mandatului lor. . cultural. de cursuri în interesul construcţiei europene este admisă. . cu titlu gratuit.

. primesc cadouri de o valoare superioară acestei sume. în virtutea uzajului diplomatic. indiferent de natura acestuia.regulile în materie de organizare de recepţii şi acţiuni de reprezentare sunt cele definite printr-o decizie a Comisiei din 19 septembrie 1979 (COM(79)507). Dacă. ca şi divulgarea conţinutului dezbaterilor interne ale Comisiei.comisarii pot exercita funcţii onorifice în organele de conducere ale partidelor politice dacă acest lucru nu afectează activitatea lor în serviciul Comisiei. Astfel .funcţii şi în instituţii de învăţământ. dar nu pot exercita nici un mandat public.respectarea principiului colegialităţii interzice comisarilor să pună în discuţie o decizie luată de Comisie în ansamblul său. În toate cazurile însă exercitarea acestor atribuţii face obiectul unei declaraţii publice şi nu trebuie să antreneze riscul unui conflict de interese. comisarii trebuie să declare activităţile profesionale ale soţiilor (soţilor) lor. Sub aspectul intereselor financiare. . ele sunt trecute în sarcina comisarului. . . fiind reglementate de o decizie internă a acesteia. fiind plătite din indemnizaţia de reprezentare prevăzută de Regulamentul Comisiei. reguli în materie de misiuni.comisarii nu pot accepta cadouri în valoare de peste 150 EURO. acestea trebuie predate Serviciului de Protocol al Comisiei. premiu sau distincţie onorifică pe care le primesc. membrii Comisiei nu pot deţine astfel de interese dacă acestea pot antrena riscul unui conflict de interese în exercitarea funcţiei în cadrul Comisiei Europene. Comisarii trebuie să-l informeze pe preşedintele Comisiei cu privire la orice decoraţie. În cazul în care cheltuielile de reprezentare nu sunt acoperite prin această decizie. Alte articole din cod stabilesc aplicarea principiului colegialităţii.misiunile sunt definite drept deplasări ale comisarilor în . . Curţii de Justiţie a CE şi Curţii de Conturi a CE. Aceste declaraţii fac obiectul unui examen de conduită sub autoritatea preşedintelui Comisiei şi sunt păstrate la Secretariatul General al Comisiei şi comunicate preşedinţilor Parlamentului European. reprezentare şi acceptare de cadouri.afara locului uzual de muncă şi sunt efectuate în exercitarea funcţiei lor din cadrul Comisiei. La preluarea mandatului de comisar ei fac o declaraţie de avere care se întinde şi asupra soţiei (soţului) şi a copiilor. Pentru a evita orice risc de conflict de interese.

Cabinetele comisarilor includ şi zece funcţionari sau agenţi temporari de nivel B şi C. Este reglementată. cel mult trei dintre membrii de nivel A ai cabinetului pot fi angajaţi în calitate de agenţi temporari. dintre care maxim doi de nivel B. Cel de-al doilea cod de conduită reglementează relaţiile dintre comisari. că responsabilitatea politică aparţine comisarilor. Comisarii îşi aleg personalul de serviciu ce le este afectat. şi serviciile Comisiei. agenţii temporari nu beneficiază. În alegerea compoziţiei cabinetelor. comisarii ţin cont de politica egalităţii de şanse promovate constant de către Comisie. numărul agenţilor temporari pentru ansamblul celor două categorii nu poate fi mai mare de doi. prin diferite artificii. prieteni ai comisarilor respectivi. de asemenea. inclusiv cabinetele acestora. stipulând că acestea sunt formate din următoarele categorii de funcţionari: şase de nivel A. de nici un drept particular pentru o nominalizare în cadrul serviciilor. din cadrul efectivelor existente în administraţia Comisiei. pasul următor constituindu-l permanentizarea lor. El stabileşte că aceste relaţii sunt fondate pe loialitate şi încredere. aceştia fiind singurii abilitaţi să reprezinte comisarii la reuniuni. nu pot fi asimilaţi membrilor cabinetului şi sunt supuşi aceloraşi reguli deontologice ca şi personalul instituţiei Se observă clar că scopul acestor reguli restrictive este de a limita fenomenul de „paraşutaj” al unor persoane din exterior. funcţionarii de carieră sunt reintegraţi în serviciile Comisiei după procedurile statutare normale.Codul privind conduita comisarilor face ordine şi în compoziţia cabinetelor. şofer. fiind asimilaţi funcţionarilor de carieră. la încheierea contractului. La terminarea detaşării lor la cabinet. recurgerea la orice altă formă de colaborare externă nu poate fi decât ocazională şi trebuie supusă aprobării prealabile a preşedintelui Comisiei. Preşedintele Comisiei este autoritatea investită cu puterea de numire pentru ansamblul personalului cabinetelor. cel puţin doi dintre ei nu trebuie să aibă aceeaşi naţionalitate cu comisarul respectiv. în timp ce serviciile trebuie să fie în măsură să asigure sarcinile de . cel puţin unul dintre membrii cabinetului care îndeplinesc funcţia de şef sau şef-adjunct de cabinet trebuie să fie funcţionar de carieră. în funcţii importante în interiorul cabinetelor. instituţia consilierilor speciali. codul de conduită stipulând că aceştia nu pot avea nici o relaţie directă cu direcţiile generale subordonate comisarului respectiv. în aparatul funcţionarilor de carieră. gardă de corp.

. susceptibil de a avea un impact .pentru asigurarea eficienţei activităţii. . . informându-l pe comisar în mod regulat şi consultându-l atunci când o decizie de gestiune presupune o opţiune politică. conform instrucţiunilor acestuia. cabinetul informează directorii generali subordonaţi comisarului despre contactele acestuia cu exteriorul pe teme legate de dosarele ce ţin de portofoliul în cauză. . în special atunci când au impact direct asupra activităţii acestor servicii.contribuie la informarea comisarului şi semnalează acestuia orice eveniment petrecut într-un stat membru al UE sau într-o organizaţie internaţională.participă la elaborarea orientărilor politice de către comisar propunându-i opţiuni strategice. informează serviciile cu privire la deciziile comisarului şi pregăteşte acordul politic al colegiului în stadiul final al deciziei. . veghează la respectarea priorităţilor şi programării decise de către comisar. sfătuindu-l cu privire la deciziile politice individuale şi furnizându-i toate elementele de apreciere necesare.asigura reprezentarea externă a comisarului. Serviciile elaborează programul anual de lucru în cadrul orientărilor politice fixate de comisar şi colegiul Comisiei. Repartizarea competenţelor este stabilită prin Statutul Comisiei. Regulamentul Financiar şi Regulamentul Interior. ca şi prin aplicarea următoarelor principii: Cabinetele: .gestiune şi execuţie.participă la buna funcţionare a principiului colegialitătii informând comisarul asupra dosarelor ce nu sunt în competenţa sa proprie şi informează serviciile din subordinea comisarului despre lucrările colegiului.asistă comisarul în stabilirea priorităţilor politice ale portofoliului sau/şi participă la elaborarea conţinutului acestuia prin consultarea serviciilor. Serviciile: . .îşi îndeplinesc sarcinile având drept obiectiv unic pro¬tejarea intereselor Comisiei Europene.asigură punerea în aplicare a priorităţilor stabilite de comisar precum şi gestiunea curentă a politicilor vizate.

major asupra gestiunii portofoliului acestuia sau asupra poziţiei sale în cadrul colegiului. Serviciile furnizează comisarului, de asemenea, orice elemente de informare necesare exercitării funcţiei acestuia, cum ar fi proiecte de discurs sau note pentru conferinţele de presă. Serviciile îşi coordonează, împreună cu comisarul şi cabinetul acestuia, acţiunile vis-a-vis de exterior. În vederea asigurării funcţionării optime a instituţiei, bazată pe o colaborare eficace şi o gestiune corectă a fluxului de informaţie între cabinete şi serviciile principiile de mai sus sunt transpuse în practică prin intermediul următoarelor reguli de bază: - directorul general este cel care organizează şi coordonează activitatea serviciilor în raport cu comisarul şi cabinetul acestuia; - orientările generale ale portofoliului său sunt definite de către comisar într-un cadru colegial. Ele sunt apoi con¬cretizate. în consultare directă cu directorul general, într-un document programatic numit „scrisoare de misiune” ce este actualizată în permanenţă, în funcţie de evoluţiile activităţilor din cadrul portofoliului. Pe baza scrisorii de misiune, cu respectarea orientărilor fixate şi în consultare cu comisarul, directorul general este cel care îşi asumă funcţia de gestiune în deplină transparenţă şi fără interferenţe externe în gestiunea curentă; - modalităţile de lucru şi canalele de difuzare a informaţiei sunt stabilite, la începutul mandatului, de către directorul general împreună cu şeful de cabinet al comisarului. Ele vizează organizarea reuniunilor între direcţia generală şi comisar, canalele de difuzare a solicitărilor comisarului şi a răspunsurilor serviciilor, punctele de contact pentru chestiunile politice şi pentru cele de gestiune curentă, repartizarea sarcinilor între cabinet şi servicii[31], cererile de dosare emanând de la alţi comisari, reprezentarea comisarului şi problemele legate de deplasările acestuia; - pentru a păstra structura organizaţională şi circuitele astfel definite, solicitările adresate de un cabinet unui serviciu ce nu se află în subordinea sa trebuie să treacă pe la cabinetul competent, în mod normal serviciile neputând avea contacte directe cu alte cabinete. În caz contrar, ele sunt ţinute să-şi informeze propriul cabinet în legătură cu aceste contacte; - înainte de a lansa orice iniţiativă ce depăşeşte gestiunea curentă, directorul general cere acordul comisarului, cu atât mai mult în cazurile când angajează consultări inter-servicii, iar

dosarele de importanţă majoră fac obiectul unor reuniuni comune ce asociază directorii generali şi şefii de cabinet. În ceea ce priveşte gestiunea resurselor umane, codul de conduită stabileşte că, pentru personalul ce nu ocupă funcţii de conducere, numirile sunt de competenţa directorului general, de comun acord cu Direcţia Generală de Personal şi cu Administraţia Actelor Oficiale. În cazul ocupării funcţiilor de conducere, pentru numirea pe un post de nivel A2 (director) comisarul şi directorul general stabilesc de comun acord pro-punerea de numire ce va fi prezentată colegiului Comisiei de către comisarul responsabil cu problemele de personal, după consultarea preşedintelui Comisiei şi a comisarului ce coordonează direcţia pentru care se face numirea. Pentru numirea şefilor de unitate (nivel A3), directorul general este cel care face alegerea candidatului cel mai bine plasat, după care cere acordul comisarului competent pentru a angaja procedura de numire. Posturile de conducere vacante trebuie publicate într-un interval maxim de trei luni de la apariţia vacantei. Cu aceste remarci, încheiem analiza celei mai complexe şi mai dinamice instituţii a Uniunii Europene, cea care reprezintă practic esenţa admi¬nistraţiei comunitare. Înţelegerea exactă a ansamblului mecanismelor de funcţionare a „birocraţiei europene” nu poate însă avea loc fără o prezentare corespunzătoare a celorlalte două elemente ce alcătuiesc osatura instituţională şi de decizie a UE.

Secţiunea a II-a. Comisia sub Preşedinţia lui Romano Prodi
1.Membrii Comisiei Comisia europeană sub conducerea lui Romano Prodi este formată din următorii comisari: Romano Prodi – are cetăţenie italiană şi s-a născut în 1939, studii superioare de Drept şi Economie, între 1978-1979 a fost Ministru al Industriei, între 1996-1998 a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştrii, din 1999 este Preşedinte al Comisiei Europene. Rt Hon. Neil Kinnock – are cetăţenie britanică şi s-a născut în 1942, studii superioare în Relaţii industriale, Istorie şi Educaţie. Face parte din partidul laburist. Între 1995-1999 a fost

membru al Comisiei Europene responsabil pentru Transporturi iar din 1999 este vicepreşedinte al Comisiei Europene însărcinat cu Reformele Administrative. Loyola de Palacio del Valle-Lersundi – are cetăţenie spaniolă şi s-a născut în 1950, studii de Drept. Membru al partidului popular. Între 1996-1999 a fost Ministru al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, din 1999 este membru al Comisiei Europene, vicepreşedinte, responsabilă cu relaţiile cu Parlamentul European, Transport şi Energie Franz Fischler – are cetăţenie austriacă şi s-a născut în 1946, studii superioare asupra agriculturii la Universitatea din Viena. Este de orientare creştin-democrată. Între 1989-1994 a fost Ministru Federal al Agriculturii şi Pădurilor, între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene responsabil pentru Agricultură şi dezvoltarea rurală, din 1999 este membru al Comisiei responsabil pentru Agricultură, dezvoltarea rurală şi pescuit. Christopher Patten – are cetăţenie britanică şi s-a născut în 1944, studii superioare la Universitatea din Oxford asupra Istoriei Moderne. Face parte din curentul conservator. Între 1985-1986 a fost Ministru de Stat, Departamentul Educaţiei şi Ştiinţei, între 1986-1989 a fost Ministru al Dezvoltării Teritoriilor de peste mări, între 1992-1997 a fost guvernator al Hong Kong, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil pentru Relaţii externe. Viviane Reding – are cetăţenie luxemburgheză şi s-a născut în 1951, Doctor în ştiinţe umane, Apartenenţă politică la creştin-democraţi, din 1999 este membră a Comisiei Europene şi are ca portofoliu Educaţia şi Cultura, Tineret, Sport şi Media. Anna Diamantopoulou – are cetăţenie greacă şi s-a născut în 1959, studii Universitare şi postuniversitare în Inginerie civilă şi Dezvoltarea regională. Este socialistă, din 1999 este membră a Comisiei având ca portofoliu Munca şi protecţia socială. António Vitorino – are cetăţenie portugheză şi s-a născut în 1957, studii superioare juridice, Masterat în Drept şi Ştiinţe politice. Apartenenţa politică la socialişti. Între 1995-1997 a fost viceprim-ministru şi ministru al Apărării, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil pentru Justiţie şi Afaceri Interne. David Byrne – are cetăţenie irlandeză şi s-a născut în 1947, studii superioare de Drept. Aparţine de partidul popular. Din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Sănătate şi Protecţia consumatorului. Frederik Bolkestein – are cetăţenie olandeză şi s-a născut în 1933, studii universitare în domeniul matematicii, fizicii, filozofiei, limbii greacă, economie, Masterat în Drept. Aparţine

partidului liberal. Între 1982-1986 a fost Ministru al Comerţului exterior, între 1988-1989 a fost Ministru al Apărării, din 1996 Preşedintele Internaţionalei liberale, din 1999 este Comisar cu portofoliul Piaţa internă. Günter Verheugen – are cetăţenie germană şi s-a născut în 1944, studii de istorie, sociologie şi politică. Face parte din partidul social democrat. Între 1998-1999 a fost Ministru de Stat la Ministerul Federal de Externe, din 1999 este membru al Comisiei Europene având ca portofoliu Extinderea. Margot Wallström – are cetăţenie suedeză şi s-a născut în 1954. Membră a partidului social democrat. Între 1988-1991 Ministru al Afacerilor Civile, între 1994-1996 a fost Ministru al Culturii, între 1996-1998 a fost Ministru al Afacerilor Sociale, din 1999 este membră al Comisiei Europene responsabilă cu Mediu înconjurător. Mario Monti – are cetăţenie italiană şi s-a născut în 1943, studii universitare de economie şi management, între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene, responsabil pentru Piaţa internă, servicii financiare şi integrare financiară, vamă şi taxe, din 1999 este Comisar responsabil pentru Concurenţă. Michaele Schreyer – are cetăţenie germană şi s-a născut în 1951, studii superioare în economie şi sociologi. Face parte din partidul ecologist, din 1999 este membră al Comisiei Europene responsabilă pentru Buget. Michel Barnier – are cetăţenie franceză şi s-a născut în 1951, studii superioare în comerţ. Este gaulist. Între 1993-1995 a fost Ministru al Mediului, între 1995-1997 a fost Ministru de Stat pentru Afaceri Europene, din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Politică Regională. Pascal Lamy – are cetăţenie franceză şi s-a născut în 1947, studii superioare de Drept, Economie, Administraţie, Ştiinţe Politice. Este socialist. Din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Comerţ. Pedro Solbes Mira – are cetăţenie spaniolă şi s-a născut în 1942, studii superioare de Ştiinţe Politice, Drept şi Economie. Este socialist. Între 1991-1993 a fost Ministru al Agriculturii, Pescuitului şi Alimentaţiei, între 1993-1996 a fost Ministru al Economiei şi Finanţelor, din 1999 este membru al Comisie Europene responsabil cu Afaceri economice şi monetare. Philippe Busquin – are cetăţenie belgiană şi s-a născut în 1941, studii superioare de fizică, filozofie şi despre Mediul înconjurător. Face parte din partidul socialist. În 1980 a fost

pentru a se evita apariţia unor conflicte de interese. ducerea la îndeplinire a istoricei oportunităţi de unificare a continentului. în 1981 a fost Ministru al Afacerilor Interne. . . între 1988-1992 a fost Ministru al Afacerilor Sociale. exprimată la întâlnirea ţinută la Aartselaar în 16-17 iulie 1999.Ministru al Educaţiei. respectul drepturilor individuale. studii superioare de Ştiinţe politice şi Economie. studii superioare în Ştiinţe Politice. folosirea globalizării şi ajutarea sistemului internaţional să aibă o funcţionare mai bună. Acestea au fost publicate pe 27 august şi includ în ele şi descrierea făcută de fiecare comisar în parte a activităţii profesionale şi a proprietăţilor pe are le au soţii acestora. Echipa de comisari condusă de Romano Prodi a fost de acord cu cerinţa acestuia.stabilizarea întregului continent european şi întărirea rolului Europei pe plan mondial. Între 1979-1982 a fost Ministru Energiei. Este social democrat. din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil cu Dezvoltarea şi Ajutorul Umanitar. de a da declaraţii despre interesele financiare ale fiecăruia. calitatea hranei şi mobilitatea. 2. Între 1987-1990 a fost Ministru de finanţe. din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil cu Cercetarea. în mod special cu privire la protecţia mediului.ajungerea la o reală îmbunătăţire a traiului zilnic al tuturor. Poul Nielson – are cetăţenie daneză şi s-a născut în 1943. între 1994-1999 a fost Ministru pentru Dezvoltare.lansarea unei noi agende economice şi sociale pentru modernizarea economiei UE şi creşterea performanţei ei în paralel cu întărirea modelului social european. personalul şi Administraţia internă. Priorităţile Comisiei Actuala Comisie Europeană şi-a stabilit următoarele priorităţi pentru perioada cât se va afla în funcţie: . Erkki Liikanen – are cetăţenie finlandeză şi s-a născut în 1950. Este socialist. . din 1999 este membru al Comisiei Europene responsabil pentru Întreprinderi şi O Societate Informatizată. . între 1995-1999 a fost membru al Comisiei Europene responsabil cu Bugetul.promovarea unei noi forme de guvernare care va aduce Europa mai aproape de populaţie şi va face instituţiile UE mai transparente şi mai democratice.

Cu privire la sarcinile trasate mai sus. Carta Albă a Guvernării . Comisia a publicat „Obiectivele strategice 20002005” în care identifică un număr de elemente cheie printre care pot fi citate o nouă agendă economică şi socială. Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale. procesul de lărgire a UE.

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA COMISIEI EUROPENE Secţiunea a I-a. similitudinile cu portofoliile ministeriale naţionale se opresc aici. a cunoscut începând de atunci o serie de modificări de substanţă. în calitate de membru al Comisiei. Comisia să funcţioneze pe baza unui sistem de „portofolii”. o parte din relaţiile externe a fost disociată de restul ansamblului din raţiuni personale. Astfel. el este parte a unei instanţe colegiale şi orizontale fiind. Astfel. anumite portofolii afişează o relativă coerenţă dublată de o oarecare stabilitate. Această dublă funcţie a făcut ca. pe când în administraţiile naţionale rigiditatea lor face să ne găsim adesea în faţa fenomenului invers. În cazul Comisiei Europene. conţinutul şi instabilitatea portofoliilor comunitare marchează diferenţa de semnificaţie dintre procedurile comunitare şi cele naţionale. începând cu sfârşitul anilor ‘60. Un exemplu în acest sens este sectorul agricol. în acelaşi timp din ce în ce mai mult responsabilul unui sector din activitatea Comisiei în ansamblul său. Altele însă. iar noua DG IA preia relaţiile politice externe. numărul acestor portofolii este cel mai adesea ajustat la numărul comisarilor. Sistemul îşi are originea în practica naţională. dar diferă de aceasta prin anumite aspecte. . Începând cu ianuarie 1993 apare chiar o divizare a DG I — Relaţii externe: de acum înainte DG I păstrează doar relaţiile economice externe.Portofoliile Comisarul a devenit un fel de „Ianus cu două chipuri” căci.CAPITOLUL III. Mai mult. Desigur. deşi şi-a conservat structura până la mijlocul anilor 80. Funcţionarii publici din cadrul Comisiei Europene 1. deşi fiecare comisar are o autoritate particulară într-un anumit domeniu şi asupra activităţii serviciilor administrative corespunzătoare. în perioada în care Comisia era condusă de Jacques Delors. cum ar fi portofoliul relaţiilor externe. care a făcut întotdeauna obiectul unor atribuţii specifice ale Direcţiei Generale VI — Agricultura.

încadrate cu un şef de cabinet asistat uneori de un adjunct şi cu un număr de membri variind iniţial între cinci pentru preşedinte şi trei pentru ceilalţi comisari. de o manieră generală. o anumită originalitate ce ţine de specificitatea comunitară. împrumutând şi unele elemente din cea de director de cabinet ministerial. sunt repartizate şi toate celelalte sectoare de activitate a Comisiei. Coreea de Sud. prevede în articolul 15 instituţionalizarea cabinetelor comisarilor. este adevărat. nu însă şi ierarhice în raport cu ceilalţi membri ai cabinetului. şeful de cabinet având în plus responsabilitatea coordonării şi arbitrajului. ceea ce îi permitea o mai bună supraveghere precum şi putere de arbitru asupra activităţii celorlalţi comisari. fosta URSS. Vom nota că portofoliul preşedintelui nu conţinea iniţial sectoare propriu-zise de activitate comunitară.De la 1 ianuarie 1995. O menţiune particulară trebuie făcută pentru cabinetul preşedintelui între membrii căruia. Macao şi Taiwan. celei a secretarului general din Comisariatul Francez al Planului. unii dintre ei având titlul de consilier – ceea ce are doar consecinţe onorifice şi financiare. acestea având rolul să-i asiste în îndeplinirea sarcinilor. Noua Zeelandă. China. Această activitate era însă facilitată de faptul că propriul cabinet prezidenţial (cei zece consilieri) acoperea şi responsabilităţile celorlalţi membri ai Colegiului. problemele monetare şi coordonarea fondurilor structurale. pe lângă domeniile proprii atribuţiilor preşedinţiei. Fiecăruia dintre aceştia i se încredinţează responsabilitatea supravegherii unei părţi din domeniul ce constituie portofoliul comisarului. însă din 1985 acelaşi Jacques Delors a luat în responsabilitatea sa. Cabinetele sunt. în acei ani. . odată cu preluarea preşedinţiei Comisiei de către Jacques Santer. cele două direcţii generale fiind coordonate de către comisari diferiţi. rolul cabinetului comisarului s-a apropiat tot mai mult de cel al cabinetelor miniştrilor francezi păstrând. Prin verticalizarea organizării Comisiei. Turcia. Cipru şi Malta. datând din 1963. 2. în plus faţă de sarcinile tradiţionale ale preşedintelui. iar DG IA pe cele cu ţările din Europa Centrală şi de Est.Cabinetele Regulamentul interior al Comisiei. Originea franceză a unei astfel de instituţii nu lasă nici o îndoială în măsura în care funcţia de şef de cabinet al unui comisar corespundea. repartizarea sarcinilor între DG I şi DG IA s-a modificat din nou: DG I preia relaţiile cu America de Nord. Australia. Japonia. Hong-Kong.

chestiunile monetare. Cu toate acestea similitudinea nu merge mai departe. pe preşedintele de atunci al Comisiei Europene. Ţinând cont de rolul său. de aceea îi este ataşat şi subordonat doar lui. drepturile omului şi problemele instituţionale (ultimele patru domenii le coordona împreună cu alţi comisari. în marea majoritate a cazurilor cabinetele au aceeaşi naţionalitate ca şi comisarul. se poate constata o anumită analogie cu cabinetul primului ministru francez unde regăsim consilieri însărcinaţi cu dosare ce acoperă activitatea altor ministere. numirea unui membru al cabinetului nu se face după aceleaşi reguli ca cele aplicabile desemnării funcţionarilor comunitari (administratorilor) în general. Exagerarea uneori a promovării unor apropiaţi sau a unor persoane de încredere l-a determinat. . Romano Prodi a promis însă o „internaţionalizare” a cabinetelor. politică externă şi de securitate comună. relaţia dintre comisari şi serviciile subordonate precum şi conduita generală a funcţionarilor de carieră din cadrul Comisiei Europene. precum şi numărul personalului alocat celor două cabinete. Jacques Santer. să introducă un set de trei „coduri de conduită” care să reglementeze comportamentul comisarilor şi al cabinetelor acestora. Jacques Santer avea sub directa sa coordonare. serviciul juridic. inspectoratul general. având în vedere diferenţele între structurile amintite. el oferind primul exemplu deoarece şeful său de cabinet nu este italian. Măsura. În ceea ce priveşte organizarea cabinetului preşedintelui Comisiei Europene. biroul de securitate. care s-a vrut a fi un pas concret pe linia reformei administraţiei comunitare.Succesorul său. În consecinţă. serviciul comun de interpretareconferinţe. acela de a-l asista pe comisar. ci irlandez. în plus faţă de sarcinile specifice funcţiei de preşedinte al Comisiei Europene. a venit însă prea târziu pentru a mai putea împiedica demisia în bloc a celor 20 de comisari. membrii cabinetelor pot fi comparaţi cu ceea ce în Franţa se numesc „consilieri tehnici”‚ adică persoane ce răspund de activitatea unui anumit sector din minister. Dintr-un anumit punct de vedere. Cabinetul formează echipa comi¬sarului şi dispare odată cu acesta. serviciul purtătorului de cuvânt. în a căror competenţă directă intrau sectoarele menţionate). ci că afinităţile de comunicare şi gândire sunt mai uşor de stabilit cu un resortisant de aceeaşi naţionalitate. ceea ce explică de ce relaţiile între comisar şi membrii cabinetului trebuie să fie bazate pe o încredere totală şi reciprocă. ceea ce nu înseamnă că relaţiile de încredere nu se pot instaura şi între naţionalităţi diferite. celula de prospectivă. în luna martie 1999. secretariatul general.

Pentru perioada în care îndeplinesc atribuţii de cabinet. posedă un statut echivalent cu cel al direcţiei generale. deşi nu au formal acest titlu. atribuind competenţe pentru fiecare unitate administrativă în funcţie de nevoile momentului. urmând ca apoi să revină la statutul iniţial – de regulă pe o poziţie superioară celei de pe care au plecat. eventual. 3. Este vorba despre acele servicii care sunt comune celor trei Comunităţi originare : Serviciul juridic.G. în limita competenţelor acesteia. Regula . pentru îndeplinirea cărora el are la dispoziţie administraţia propriu-zisă a instituţiei. Motivele reorganizărilor interne ţin adesea de constrângeri exterioare care impun Comisiei să facă modificări în gestiunea administrativă. Singura limită impusă în acest sens de regulamentul interior al Comisiei (articolul 19. Secretariatul general. Serviciul de presă şi informare. vom observa că există şi un fenomen al „administraţiei de stat-major”‚ care constă în detaşarea la cabinete a unor persoane de aceeaşi naţionalitate cu comisarul şi care provin din structura permanentă a Comisiei Europene.Revenind la analiza structurii cabinetelor. Serviciul de traduceri.Serviciile Fiecare comisar. rare sunt direcţiile generale care să nu fi suferit în timp modificări de structură şi competenţă. Singura excepţie veri¬tabilă o constituie D. poate nu exclusiv dar oricum în bună măsură. Oficiul de statistică. Serviciul de interpretare-conferinţe. înconjurat de cabinetul său. Pe de altă parte. II în „Afaceri economice şi financiare” care. ele însele fiind decupate în alte unităţi administrative. numărul serviciilor asimilate a crescut continuu. paragraful 1) se referă la evitarea suprapunerii de competenţe între diferitele unităţi. VI „Agricultura”‚ deşi aceasta a fost amputată în 1977 de domeniul pescuitului care s-a constituit într-o direcţie generală separată.G. şi D. Restructurarea serviciilor se supune deci. nu a cunoscut nici o schimbare substanţială de la înfiinţare şi până astăzi. raportat la celelalte direcţii generale. Cu toată această stabilitate a lor. Încă de la origine această administraţie a fost organizată în direcţii generale. Am putea adăuga. are deci responsabilităţi într-un anumit număr de sectoare de activitate a Comisiei. imperativelor de ordin politic. ei trec din sectorul administrativ în cel politic. Comisia fiind liberă să procedeze la decupajul administrativ pe care îl doreşte. Deşi numărul direcţiilor generale a rămas relativ constant de-a lungul timpului. există servicii care.

Toate aceste reflecţii conduc la interogaţia privind criteriile în funcţie de care o direcţie generală este considerată mai importantă decât alta. în primul rând în ceea ce priveşte direcţii le generale. Demonstraţia „per a contrario” este dată de exemplul D. şi va fi cu atât mai eficientă cu cât dispune de o coeziune internă şi o coerenţă mai mare în exercitarea atribuţiilor sale. creând astfel un climat de incertitudine ce influenţează randamentul direcţiei generale în ansamblul său. Dacă se modifică structura unei D. În această ecuaţie un rol important revine şi ariei de competenţe a direcţiei generale în cauză.G. pentru a-şi regăsi ritmul de funcţionare vor avea nevoie de un timp de adaptare sau chiar vor obliga autoritatea să facă noi modificări. precizează că „Orice funcţionar titular al unui post de grad A1. Este semnificativ de constatat că majoritatea restructurărilor sunt operate la intrarea în funcţiune a unei noi Comisii ori cu ocazia plecării unui membru şi sosirii altuia nou. Cum sectorul . Un astfel de criteriu ar putea fi vechimea. Această retragere nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare”. Pentru argumentarea acestei afirmaţii câteva exemple sunt relevante. În ciuda acestei reguli cutumiare.. ci şi în componentele acestora. A2 sau A3 poate fi retras din acel post în interesul serviciului. cel al coeziunii interne. VI „Agricultura” care. acesta fiind cel de-al treilea criteriu pentru aprecierea importanţei unei D. Se ştie că direcţiile generale au în fruntea lor un funcţionar de grad A1 ce are. de regulă. aceasta pentru păstrarea coeziunii interne a Comisiei şi protejării interesului comunitar. prin decizia autorităţii investite cu puterea de numire în postul respectiv. dar acest criteriu trebuie completat cu un al doilea.G. acest lucru va afecta negativ coeziunea serviciilor sale care. graţie vechimii şi coeziunii sale interne apare drept una dintre cele mai importante direcţii generale ale Comisiei Europene. Pentru a putea face acest lucru ei se bazează pe Statutul personalului Comisiei care. în articolul 50.delicată a respectării echilibrului geografic (între naţionalităţi) ce apare la atribuirea posturilor de comisari de către guvernele statelor membre are incidenţa nu doar la nivel de portofolii. care dă direcţiei generale o cunoaştere excelentă asupra propriei sale structuri şi mecanisme de administraţie comunitară. Iată de ce restructurările constituie un impediment pentru coeziunea acestor structuri. noii comisari – în orice caz unii dintre ei – au luat obiceiul de a se debarasa de directorii generali cu care nu întreţin relaţii bune.G. O direcţie generală este cu atât mai importantă cu cât este mai eficientă. o naţionalitate diferită de cea a comisarului de care depinde.

este. atât sub aspect economic. Desigur. cât şi politic. evidentă. a unei persoane ce a intrat în structura administraţiei Comisiei Europene via cabinetul unui comisar. Respectarea acestor reguli asigură interdependenţa între unităţi. iar acestea în unităţi care constituie elementele de bază ale structurii administraţiei comunitare. pe de altă parte. fiecare unitate administrativă are atribuit un sector de activitate reprezentând o parte a unui ansamblu mai vast care constituie competenţa direcţiei generale din care face parte. al căror rol este de a coordona direct una sau mai multe direcţii sau unităţi de bază şi care servesc totodată ca filtru între directorul general şi . în principiu. Întâlnim adesea directori generali-adjuncţi. fiecărui grad superior corespunzându-i o funcţie şi reciproc. În fapt. un comisar influent îşi poate impune protejatul în ciuda opoziţiei de care vorbeam.agricol joacă un rol de primă mână. Următorul eşalon sub direcţiile generale sunt direcţiile şi apoi unităţile. avem un element suplimentar în favoarea argumentaţiei de mai sus. dar constituie adesea un obstacol în calea avansării funcţionarului în cariera sa. stârneşte întotdeauna reacţii adverse din partea funcţionarilor de carieră care aşteaptă ani de zile să ocupe un astfel de post. acestea din urmă numindu-se şi divizii. o altă naţionalitate decât directorul general şi provin din două trei ţări diferite. ansamblul directorilor dând socoteală directorului general. Acest mod de organizare se subordonează la două reguli generale: pe de o parte.G. de exemplu. structurată în direcţii. Câteva observaţii asupra organizării Comisiei se impun: prima. dar astfel de intruziuni perturbă sistemul. Repartizarea geografică este deci bine asigurată în ierarhia administrativă. dacă sunt de dimensiuni mai mari din punct de vedere al personalului cu care sunt încadrate. în interiorul aceleiaşi direcţii regăsim cel puţin două naţionalităţi diferite printre şefii de unitate. Aceştia din urmă au şi ei câte un mic „cabinet”. A doua se referă la incredibilul dozaj între naţionalităţi. este aceea că avem de-a face cu o structură de tip piramidal-ierarhizată. aceea că decupajul administrativ coincide cu gradele funcţiei publice comunitare. ca regulă generală. sentimentul de participare la realizarea aceluiaşi scop şi coerenţa carierei de funcţionar comunitar. situată ca model undeva între organizarea ministerelor francez şi german. iar directorii au. Fiecare D. fiecare şef de unitate este responsabil în faţa directorului. Înţelegem acum de ce paraşutarea pe un post de şef de unitate. Din punct de vedere ierarhic.

asistat frecvent de unul sau doi consilieri numiţi de către directori în raport de competenţă şi afinităţi. Compoziţia unei direcţii generale nu respectă însă întotdeauna o schemă-tip dată. obligând mai devreme sau mai târziu autoritatea să facă o reorganizare. D. ci reflectă mai curând o anumită tendinţă: aceea de a multiplica numărul de filtre între directorul general şi direcţiile subordonate. Primii îndeplinesc rolul de confident şi de consilier al directorului general într-un domeniu ce poate acoperi activitatea mai multor direcţii. Numărul direcţiilor generale ce poartă acest nume este în prezent de 25. Serviciul comun interpretare-conferinţe.G. cu competenţe orizontale. şi 11. Alături de aceşti adjuncţi pot fi întâlniţi asistenţi sau consilieri ai directorului general. a căror poziţie oscilează între cea a consilierilor tehnici şi cea a însărcinaţilor de misiune în cabinetele ministeriale franceze. în comparaţie cu D. de obicei funcţionar de grad A2. variază între 2. au tendinţa de a angaja mai mult personal şi de a-şi mări numărul de direcţii din subordine. cercetare. deşi au competenţe orizontale.G. Dacă luăm în calcul institutele de cercetare aflate în ţările membre. dar subordonate direct direcţiei generale de la Bruxelles cea mai mare densitate de directori o întâlnim la D. Numărul direcţiilor dintr-o D.serviciile a căror activitate o supervizează. care are 20 de astfel de posturi. al căror număr variază de la o direcţie la altă. dezvoltare. sunt bine încadrate cu personal. VI – Agricultura. ceea ce dă o imagine asupra uriaşului mecanism administrativ pe care îl reprezintă Comisia Europeană. dar dacă luăm în calcul şi structurile asimilate acestora ajungem la un total de 35. În fruntea fiecărei direcţii se află un director. ceilalţi sunt însărcinaţi cu rezolvarea unor chestiuni particulare ce nu au nimic de-a face cu decupajul funcţional al direcţiei generale.G. XII — Ştiinţă. Fiecare director are în subordine un anumit număr de unităţi. şi care se află în fruntea unui secretariat. adică cele ce răspund de un sector al economiei. De asemenea. Şefii de unitate sunt de obicei funcţionari de grad A3. dar începând cu anul 1991 pot fi şi A4 sau chiar A5. Un număr prea mare de direcţii devine problematic pentru o gestiune eficientă. indiferent dacă are sau nu acest titlu. Acest fenomen conduce însă inevitabil la o anumită îngreunare a . excepţie făcând direcţiile generale de relaţii externe care. O ultimă remarcă: direcţiile generale cu competenţe verticale. Regăsim deci şi aici tendinţa constatată la nivel de director general de constituire în sânul serviciilor Comisiei a unei administraţii de stat-major.G. veriga de bază a decupajului administrativ. pe lângă directorul general mai poate fi întâlnită o persoană ale cărei atribuţii se apropie de rolul şefului de cabinet în sensul francez al termenului.

Ulterior a dispărut pentru a reapărea la negocierile de admitere în UE a Suediei. captând practic statut de direcţie generală. Cu alte cuvinte. şi unde se vor întoarce după încheierea detaşării. şi nu angajează responsabilitatea acestuia în sânul unităţii Task-force. între anii 1973 – 1977. din 1992. apariţia D. structura fiind determinată de tipul problemei de rezolvat. devenind „Direcţia H” din cadrul D. cu ani în urmă. Irlandei şi Danemarcei. a fost încurajată multiplicarea structurilor orizontale. Membrii unei Task-force sunt puşi la dispoziţia acestei structuri pe durata misiunii pentru care a fost creată. sectorul în cauză devenind în ultimii cinci ani unul dintre cele mai active şi dinamice domenii de . structurată în direcţii şi unităţi şi dirijată de un director general. În prezent aceasta a fost din nou activată sub numele de „Task-force Largire” pentru a conduce negocierile de aderare cu ţările central şi esteuropene. a unei Task-force denumită „Tehnologie de informaţie şi telecomunicaţii”‚ care s-a transformat ulterior în ceea ce astăzi cunoaştem drept Direcţia Generală XIII – Telecomunicaţii. Prima veritabilă Task-force a fost constituită pentru gestionarea negocierilor de aderare la UE a Marii Britanii. După realizarea acestui obiectiv în 1973. Serviciile special La origine. permiţând activităţi coordonate şi eliminând astfel întârzierile datorate nesincronizării. concepută pentru o problemă punctuală. I – Relaţii externe.G.G. ea a continuat să existe în sânul serviciilor D. acestea erau reprezentate de aşa-numitele „Task-forces”‚ unităţi create de către Comisie pentru îndeplinirea unor sarcini ad-hoc. Un alt exemplu se referă la crearea. Putem observa aici echivalenţa cu administraţia naţională de misiune ori cu rolul originar al Comisiei Europene. adjunct subordonat direct unui vicepreşedinte al Comisiei.activităţii lor în ceea ce priveşte funcţia de concepţie. A. Pentru a depăşi impedimentul. sub numele de „Direcţia F – Delegaţia pentru negocierile de aderare cu Grecia”‚ iar din 1977 a devenit cvasi-permanentă sub denumirea de „Probleme relative la extindere”‚ scăpând ierarhiei tradiţionale deoarece nu era pusă sub autoritatea directorului general.G. lucrează sub ordinele şefului unităţii ad-hoc iar desemnarea lor are un caracter personal. care au devenit din ce în ce mai frecvente. ceea ce implică un caracter temporar. În 1981 şi-a schimbat din nou denumirea. ei nu reprezintă serviciul din care provin. Finlandei şi Austriei. I şi subordonată direct unui comisar. Spre deosebire însă de Task-force pentru aderări. ci a unuia dintre adjuncţii săi. XIII reprezintă răspunsul la o problemă permanentă.

Tendinţa de evoluţie a acestor Task-forces de la provizoriu spre permanent este tot o consecinţă a transformării Comisiei Europene dintr-o administraţie de misiune într-una de gestiune. din punct de vedere legal problemele de coordonare între servicii ţin de vârful piramidei. Cu alte cuvinte. normală pentru o administraţie centrală. putem spune că are sarcina de a pregăti ordinea de zi a executivului. Ca regulă generală. instituţie comunitară creată după modelul naţional francez. la rândul său. a cărei autoritate administrativă supremă este un director general care răspunde. În revanşă. ce alătură funcţia de reglementare cu cea de gestiune. coordonare şi proceduri de arbitraj între diferitele direcţii generale. Astfel. şi alte structuri de acelaşi nivel. Similitudinea dintre cele două structuri merge însă mai departe şi ţine de funcţiile acestora. Serviciile generale Prin servicii generale înţelegem aproape exclusiv direcţiile generale din cadrul Comisiei Europene. toate relaţiile cu incidenţă juridică ori care marchează o etapă în procesul de adoptare a unui act comunitar dintre o D. sunt de competenţa directorului general. pune însă probleme de conflict de competenţe. de convocare a guvernului şi de a asigura secretariatul consiliului de miniştri şi a instanţelor interministeriale. actualul secretar general fiind numit. nu există ierarhie între direcţiile generale. B. după ce predecesorul său s-a pensionat pentru limită de vârstă. Dacă încercăm să schematizăm rolul secretariatului general în guvernul francez. Importanţa şi diversitatea sarcinilor Secretariatului General.activitate ale Uniunii Europene. faţă de 34 de prim-miniştri.G. Este evident că . cu o structură piramidală. din 1946 până în 1987 în Franţa s-au succedat cinci secretari generali ai guvernului. toate posedând un statut egal. în faţa unuia sau mai mulţi comisari pentru acti¬vitatea serviciilor ce-i sunt subordonate. precum şi de organizare a relaţiilor dintre primul-ministru şi parlament. La nivelul Comisiei Europene postul a fost ocupat de la origini şi până astăzi de doar trei persoane. În cadrul primului tip. trebuie distins între direcţiile generale care se bazează pe administraţiile naţionale ale ţărilor membre UE pentru a-şi putea aplica reglementările. explică permanenţa titularilor acestui post. Această situaţie. şi cele care dispun de un corp propriu de funcţionari comunitari pentru a asigura implementarea actelor normative pe care le emană. în care accentul este pus pe structurile permanente ce posedă în principal competenţe de coordonare. de publicare a textelor legislative emanate de la guvern. Direcţia generală este un ansamblu ierarhizat.

deoarece nu primesc ordine din exterior. Consecinţa este trimiterea dosarului la eşalonul superior. un anumit număr de reguli interne de cooperare ce le sunt impuse serviciilor de o manieră generală. unele servicii sunt „mai egale” decât altele. activitatea serviciilor în materie de concepţie de texte normative este doar în mod excepţional rezultatul concertării între servicii. fiind de regulă rodul direcţiei generale ce are dosarul principal al problemei („chef de file”)‚ celelalte structuri administrative implicate dându-şi doar avizul pe textul deja elaborat.acestea din urma vor beneficia de o mai mare autonomie în funcţionare pentru că eficienţa lor nu depinde decât de ele însele. Nu rare sunt însă situaţiile când serviciile administrative. deoarece ea nu favorizează un spirit de cooperare ce solicită un efort suplimentar din partea serviciilor. nu cad de acord asupra unor chestiuni tehnice. .G. şi de cabinetele de care acestea din urmă depind. dar sunt libere să ajungă la finalitatea cerută aşa cum cred ele de cuviinţă. el concentrându-se asupra rolului de a apăra interesele propriei direcţii generale în faţa comisarului său şi. în special în cazul coordonării inter-servicii şi în ciuda măsurilor de care am vorbit. Independenţa de care structurile Comisiei Europene se bucură este responsabilă în bună măsură pentru această situaţie. Preşedintele unui astfel de grup este în general un funcţionar aparţinând direcţiei generale „chef de file”. adică la nivelul politic O coroborare a celor două prezentări făcute structurii Comisiei Europene (statică şi dinamică) permite constatarea că. Pentru a estompa această deficienţă Comisia a creat o obişnuinţă în a constitui grupuri inter-servicii dotate cu o structură provizorie reală. El este asistat de un secretariat. serviciile acestora trebuie să respecte directivele directorului general. În fapt. mai ales. Există. nu putem identifica o procedură de consultare obligatorie între servicii. vis-a-vis de alte D. De menţionat că un director general nu are. În consecinţă şi în ciuda eforturilor colegiului Comisiei. de obicei. nici timpul necesar şi nici dorinţa să participe la elaborarea documentelor. deşi egalitatea între servicii este ridicată la rang de principiu. Această diviziune a muncii presupune deci existenţa unor relaţii de încredere între directorul general şi colaboratorii săi. însă ele sunt aplicabile doar dacă unităţile administrative în cauză doresc să facă recurs la anumite proceduri pe care le pot la fel de bine ocoli. iar orice modificare intervenită în structura grupului se înregistrează la unitatea pentru coordonare internă din cadrul Direcţiei C a Secretariatului General al Comisiei. Cât priveşte direcţiile generale ce posedă doar funcţie normativă. desigur.

Aceste servicii beneficiază deci de atribuţii importante definite în mod normal de către un nivel superior. Consiliul Europei etc. . Secţiunea a II-a. ceea ce le face să apară ca privilegiate în raport cu alte unităţi administrative de acelaşi nivel formal.reconstrucţia Kosovo.Această superioritate se datorează în primul rând faptului că sunt anumite servicii care deţin puterea de a pune în aplicare competenţe importante ale Comisiei. Javier Solana. Atribuţiile specifice acestui directorat sunt: . relaţii cu ţările nemembre . OSCE.relaţiile cu statele nemembre ale UE. Faptul că se optează tot mai mult pentru o structură cu competenţe verticale favorizează dezvoltarea unor astfel de situaţii.programul TACIS[19]. . Secretariatul General. . punând într-o postură avantajoasă serviciile compuse în întregime din funcţionari europeni. cum ar fi ONU. rezultate din transferul acestora de la nivelul naţional la cel comunitar.relaţiile cu organizaţiile internaţionale. fiecare condusă de către un Director General după cum urmează: Directoratul General privind Relaţiile Externe este condus de către Guy Legras şi este în strânsă colaborare cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate. Directoratele Generale şi Serviciile subordonate Comisiei Europene de sub Preşedinţia lui Romano Prodi Comisia are în subordine 36 de Directorate Generale şi Servicii Specializate. Directoratul General privind Afaceri economice şi financiare se află sub autoritatea comisarului Pedro Solbes Mira şi este condus de către Klaus Regling. Pe de altă parte. Activează în următoarele domenii: studii şi cercetări economice. . analizarea şi dialogul cu ţările aflate în proces de aderare. monitorizarea zonei euro. consecinţă a absenţei unei structuri de coordonare la nivelul serviciilor direcţiei generale.administrarea a mai mult de 120 de delegaţii ale Comisiei europene în statele lumii. aparatul administrativ propriu-zis pierde din putere în profitul suprastructurii politice comunitare la care se apelează adesea pentru arbitraj. monitorizarea economiei statelor membre. NATO.

Informarea şi chiar cooperarea în diverse arii cu organizaţiile neguvernamentale este un alt obiectiv al acestui Directorat General. Este responsabil pentru politica comună de pescuit. este managerul Fondului Social European. dezvoltarea dialogului social. Principalele domenii de activitate sunt: conservarea şi managementul resurselor marine. precum şi în alte arii problematicii forţei de muncă. în parteneriatul UE cu statele dezvoltate industrial ale lumii şi prin consilierea statelor din Centrul şi Estul Europei. Directoratul General pentru Forţa de Muncă şi Afaceri Sociale se află sub autoritatea comisarului Diamantopoulou şi este condus de către Odile Quintin are ca scop promovarea unui Model Social European. Sub autoritatea comisarului Mario Monti.UE şi cu organizaţiile internaţionale cu profil economic şi financiar. egalitatea între femei şi bărbaţi precum şi egalitatea şanselor şi lupta împotriva discriminării. măsuri structurale şi organizarea pieţii comune a peştelui şi a altor produse acvamarine. evaluare economică. protecţia socială. procesarea şi comercializarea lor. integrarea socială. care acoperă toate domeniile pescuitului. Directoratul General al Concurenţei are ca scop stabilirea şi implementarea unei politici coerente în domeniul concurenţei. modern şi inovator care să ducă la mai multe şi mai bune locuri de muncă precum şi la o societate bazată pe egalitatea şanselor. Directoratul General al Pescuitului se află sub autoritatea Comisarului Franz Fischler şi este condus de către Steffen Smidt. cum ar fi managementul resurselor acvatice. . controlul unificărilor în domeniul economic. liberalizare şi intervenţia statului şi ajutorul de stat. Principalele arii de activitate sunt: supravegherea îndeplinirii legislaţiei anti-trust europene. Una din principalele activităţi pe care le-a avut şi le are în ultimii ani acest Directorat General este aceea a pregătirii şi implementării Uniunii Economice şi Monetare. Acest Directorat General este responsabil şi pentru monitorizarea bunei desfăşurări a Strategiei Europene asupra Forţei de Muncă. Trebuie subliniat şi faptul că acest Directorat General are competenţe şi pe plan internaţional. Directoratul General dezvoltă în prezent un vast program de cercetare în domeniul resurselor şi a managementului acestora. Principalele domenii de activitate sunt: politica în domeniul angajării forţei de muncă. analiză economică asupra pieţelor financiare şi mişcărilor de capital. Directoratul are în frunte pe Alexander Schaub. relaţiile şi acordurile cu ţările nemembre UE şi organizaţiile internaţionale.

mobilităţi personalului şi promovării acestuia. . respectiv dialogul social cu reprezentanţii personalului.crearea unui bun climat la locul de muncă în concordanţă cu cerinţele de igienă. .administrarea serviciilor de transport. supravegherea dezvoltării carierei.supravegherea respectării de către personal a Regulamentelor de personal.coordonarea.populaţia să fie în siguranţă faţă de persecuţia statului sau de către criminalitate. . să călătorească unde şi când vor şi să poată activa liber în domeniul afacerilor. alte proceduri de selecţie şi administrând recrutarea şi procedurile de numire în cadrul structurii Comisiei.evaluarea şi monitorizarea procesului de descentralizare administrativă. . plata drepturilor financiare ale acestuia. . . organizarea instruirii personalului. Directoratul General al Justiţiei şi Afacerilor Interne este condus de către Adrian Fortescue şi are ca principalele obiective ca în cadrul UE: .politica de personal. Principalele domenii de activitate sunt: . printare şi de aprovizionare a birourilor. . . consilierea şi procurarea de asistenţă personalului departamentelor generale. . sănătate şi siguranţă. informarea lui etc. . .Directoratul General pentru Administraţie şi Personal este condus de către Reichenbach Horst.asigurarea celorlalte departamente ale Comisiei cu personalul de care au nevoie prin organizarea de concursuri.populaţia să se bucure de privilegiile. protecţia şi obligaţiile ce rezultă din faptul de a trăi sub domnia legii. poştă.administrarea şi achiziţionarea bunurilor mobile şi imobile ale Comisiei.alocarea resurselor umane. să trăiască şi să muncească acolo unde doresc. .coordonarea folosirii tehnologiei informaţionale în Comisie precum şi menţinerea unui climat informaţional coerent cu dezvoltarea tehnologiilor şi resursele avute la dispoziţie.populaţia – cetăţenii europeni – să fie liberi să facă şi să spună ceea ce vor.

Domeniile principale de activitate sunt: măsuri de piaţă.promovarea unei mai bune înţelegeri a rolului ştiinţei în societatea modernă şi stimularea unei dezbateri publice asupra problematicii legate de domeniul cercetării la nivel european. persoanelor. Principalul instrument uzitat de Directoratul General al Cercetării în atingerea obiectivelor este Programul Cadru multi-anual care ajută la organizarea suportului financiar necesar cooperării în acest domeniu între universităţi. Acest Directorat General este responsabil . dezvoltarea rurală. .Directoratul General al Pieţei Interne este condus de către John F. Directoratul General pentru Agricultură se află sub autoritatea comisarului Franz Fischler şi este condus de către José Manuel Silva Rodriguez. .dezvoltarea politicii Uniunii Europene în domeniul cercetării şi a dezvoltării tehnologice şi astfel să contribuie la competitivitatea pe plan internaţional a industriei UE. dezvoltării regionale etc. Directoratul General are responsabilităţi şi în domeniul extern prin participarea la procesul de monitorizare a statelor candidate la integrare în UE precum şi prin asigurarea relaţiilor cu principalii parteneri economici externi. Mogg şi are ca principale domenii de acţiune: reformele economice şi procesul de integrare.coordonarea activităţilor de cercetare de la nivel comunitar cu cele de la nivelul statelor membre. Directoratul General pentru Politică Regională se află sub autoritatea comisarului Michel Barnier şi este condus de către Guy Crauser. sănătăţi. Directoratul General pentru Cercetare se află sub autoritatea comisarului Phillppe Busquin şi este condus de către Achilleas Mitsos iar misiunile acestui Directorat General sunt următoarele: . serviciilor. supravegherea liberei circulaţii a plăţilor şi capitalurilor. politici de mediu şi privind fondul forestier precum şi în relaţiile internaţionale cu implicaţii în domeniul agriculturii. Principalul scop pe care îl are de îndeplinit este dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale.să ofere suport şi celorlalte activităţi comunitare. dialogul cu cetăţenii şi sectorul afacerilor. aceasta din urmă împreună cu alte Directorate Generale care sunt responsabile pentru politici structurale. cum ar fi în domeniul mediului. energiei. centre de cercetare şi industrie. monitorizarea liberei circulaţii a bunurilor. .

Acest Directorat General activează în următoarele domenii: supravegherea calităţii mediului şi a resurselor naturale. Directoratul General pentru Energie şi Transport este condus de către F. . transportul aerian. O importanţă deosebită o are acest Directorat General prin gestionarea a trei fonduri majore ale UE: . naval. relaţia dintre mediu şi industrie. acest Directorat se asigură că legea comunitară este respectată în ordinea implementării pieţei comune şi a construcţiei uniunii economice şi monetare. precum şi pe plan internaţional în relaţiile cu alte state precum şi organizaţii internaţionale cu interese în domeniul protecţiei mediului. Directoratul General pentru Buget este condus de către Jean-Paul Mingasson şi are ca obiective de îndeplinit: . . Lamoureux. . Directoratul General pentru Mediu se află sub autoritatea comisarului Margot Wallström şi este condus de către James Currie. .pentru măsurile luate în favoarea regiunilor defavorizate din UE. cel de la sol şi cel urban. acest Directorat General administrează şi controlează aplicarea Codului Vamal şi se asigură că administraţia vamală a statelor membre duce la îndeplinire sarcinile caracteristice acestui domeniu ca şi cum ar exista o singură administraţie în domeniu. Uniunea Vamală şi de Taxe este condusă de Directorul General M.ISPA.organizarea cadrului anual pentru buget precum şi regulile bugetare.implementarea bugetului corectă şi la nivelul veniturilor precum şi al cheltuielilor. . Vanden Abeele şi are rolul să menţină şi să apere cadrul vamal al UE prin aplicarea uniformă a nomenclatorului şi regulilor originare.promovarea unui management sănătos al finanţelor departamentelor Comisiei.Fondul European de Dezvoltare Regională care cuprinde toate cele 15 state membre UE.garantarea procedurilor anuale bugetare precum şi alocarea resurselor între departamentele Comisiei. În legătură cu taxele. impactul mediului asupra sănătăţi. În acest sens.Fondul de Coeziune prin care se asistă proiectele în domeniul mediului şi transportului din 4 din ţările membre UE care se află sub media europeană la nivelul economic. noile energii. . Are ca domenii de activitate: reţeaua transeuropeană de transport a energiei. energiile convenţionale.

acorduri bi şi multilaterale cu alte state în domeniului comerţului.monitorizarea aplicării tratatelor semnate în domeniul comercial şi utilizarea cadrului normativ a Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru rezolvarea unor eventuale dispute. Directoratul General pentru Integrarea Europeană (Lărgire) este condus de către Eneko Lanbaduru Illarramendi. Implicarea acestuia se face în coordonare cu propriile programe ale statelor membre UE în acest domeniu şi pe cât este posibil cu principalii donatori internaţionali. agricultură şi protecţia mediului etc. ale oamenilor de afaceri. 133 TCE. Domeniile în care se implică acest Directorat General sunt: . . Din 1958 a devenit Directorat General al Comisiei în prezent fiind condus de către Directorul General Yves Franchet. . social şi regional. a societăţii civile.pe baza unor analize de calitate să definească interesele de comerţ ale UE în termeni ofensivi dar şi defensivi.monitorizarea politicilor interne şi externe ale Comunităţilor în legătură cu politica de comerţ precum şi a investiţiilor externe. În acest sens se poate da exemplul colectarea de date pentru Uniunea Economică şi Monetară sau dezvoltarea sistemelor de statistică în statele candidate la aderare. . Banca Mondială etc.furnizarea publicului larg a date privind activitatea sa precum şi consultarea diferitelor grupuri de interese. . pe baza directivelor de negociere propuse de Comisie şi aprobate de Consiliu. cum ar fi: economic şi de convergenţă monetară.să negocieze. Directoratul General pentru Comerţ este condus de către Peter Mogens Carl şi are ca principal scop conducerea politicii comerciale comunitare conform directivelor conţinute în art. Acest directorat general are ca principală misiune ajutarea pe plan economic a ţărilor în curs dezvoltare. ori de câte ori interesele UE o cere. de exemplu FMI. în legătură cu politicile viitoare în acest domeniu.Directoratul General pentru Dezvoltare este condus de către Jacobus Richelle. EUROSTAT are ca misiune furnizarea de statistici de calitate şi imparţiale Uniunii Europene. În prezent câteva din domeniile de activitate ale lui au luat un avânt neexistent cu un deceniu în urmă. Totuşi principalul rol al EUROSTAT-ului rămâne procesarea şi publicarea informaţiilor statistice la nivelul UE împărţite pe mai multe domenii. Trebuie subliniat .

organizarea de inspecţii la nivelul UE pentru verificarea îndeplinirii de către alimente a standardelor în vigoare.promovarea de acţiuni pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei UE şi prevenirea îmbolnăvirilor. .informeze presa despre politicile puse în practică de Comisie. fitosanitar.evaluarea posibilelor riscuri pentru sănătatea consumatorilor pe termen lung. Directoratul General pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului este condus de către Robert Coleman şi are ca misiune introducerea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii. . precum şi ajutarea organizaţiilor de protecţie a consumatorilor să se implice mai mult în procesul de luare a deciziilor la nivel comunitar. Directoratul General al Controlului Financiar este condus de către Edith Kitzmantel şi are ca principală misiune furnizarea de servicii de audit financiar politicilor comunitare precum şi monitorizarea din acest punct de vedere a activităţilor comunitare şi raportarea rezultatelor Comisiei. Principalele domenii în care se implică sunt: . . Directoratul General a instituit o strânsă colaborare cu 14 din ţările membre în împărtăşirea metodelor de audit precum şi în planificare în acest domeniu.propunerea şi monitorizarea legislaţiei în domeniul veterinar. . securităţii şi interesului economic al consumatorului precum şi a sănătăţii populaţiei la nivelul UE.că acest organism nu culege datele folosite el însuşi ci le preia de la organizaţiile din acest domeniu din fiecare stat membru. protejării consumatorului şi a sănătăţii.organizarea de comitete ştiinţifice care să studieze problematica legată de sănătate şi protecţia consumatorului. Spre deosebire de celelalte Directorate Generale acesta nu este direct subordonat unui comisar ci se află sub directa autoritate a Comisiei. . Directoratul General al Presei şi Comunicaţilor se află sub autoritatea Preşedintelui Comisiei Europene Romano Prodi fiind condus de către Jonathan Faull şi are misiunea să: . .asigurarea că interesul consumatorului este luat în considerare în politicile pe diverse planuri la nivel comunitar.

Astfel.elaborarea instrumentelor comunitare care vor pune în practică programul informaţional la nivelul UE Centrul Unit de Cercetare este un laborator de cercetare ştiinţific şi tehnic care face parte integrantă din Comisia Europeană şi este condus de către Finbarr Mcsweeney. . . precum şi dezvoltarea lor într-un mod care este compatibil cu dezvoltarea susţinută a UE.se asigure că mesajele Comisiei sunt redactate în mod profesionist şi reflectând cât mai clar şi accesibil ideile ce le cuprind. Directoratul General pentru Întreprinderi este condus de către Fabio Colasanti. Misiunea acestui Directorat General se adresează întregului mediu de afaceri şi priveşte întărirea competitivităţii întreprinderilor. societatea civilă şi comunicaţii.completarea şi managementul Pieţei Unice pentru produse. audiovizual şi sport. tineret. . Directoratul general pentru o Societate Informatizată este condus de Robert Verrue şi are ca misiuni principale: . cultură. Directoratul General cuprinde Serviciul de Presă şi Comunicaţii. web-site-ul EUROPA şi reprezentanţe ale Comisiei în cele 15 state membre UE. Este un .îmbunătăţirea mediului de afaceri. Europa prin Satelit. Biblioteca audio-vizuală. formarea vocaţională. . domeniile de activitate în care se implică sunt: . Directoratul General al Culturii şi Educaţiei este condus de către Nikolaus Van Dre Pas şi are ca domenii de activitate: educaţia.pregătirea analizelor economice. politice şi sociale necesare pentru aplicarea unei politici de creare a societăţii informatizată la nivel UE.inovarea unor programe cadru deja existente ori promovarea a altora noi. precum şi colaborarea cu întreprinderile mici şi mijlocii..analizarea pe baze permanente a trendului şi structurii pieţei comunitare. .colaborarea cu ţările candidate pentru implementarea în acestea a acquis-ului comunitar cu impact în domeniul întreprinderilor.

În mod obişnuit aceste probleme au mai multe dimensiuni.Directorat General care furnizează consilierea ştiinţifică şi know-how-ul tehnic trebuincios politicilor comunitare. El nu se ocupă de programele de ajutor de pre-aderare. socială. Serviciul Legal este condus de către Directorul General Michel Petite şi furnizează asistenţă specializată în domeniul juridic Comisiei precum şi tuturor departamentelor acesteia. precum şi a faptului că o decizie luată în prezent are efecte ireversibile pentru viitoarele decizii. cum ar fi dimensiunea politică. o perspectivă pe termen lung este de dorit a se avea în vedere. Protecţia EUROATOM este condusă de Directorul Christian Waeterloos. Serviciul este consultat înaintea oricărei iniţiative a Comisiei şi opinia sa este prezentată întregii Comisii. În principiu rolul acestor consilieri este acela a unui „catalizator” pentru noile idei şi tendinţe de la nivelul UE. Oficiul este responsabil pentru toate fazele ciclului proiectelor ceea ce asigură ducerea la îndeplinire a programelor stabilite de Directoratul General al Dezvoltării şi Directoratul General al Relaţiilor Externe şi aprobate de Comisie. Serviciul poate acţiona ca un agent de sine stătător al Comisiei în relaţiile cu Curtea de . instituţională. Biroul European Anti-Fraudă este condus de către Directorul General Franz-Hermann Brüner. Grupul de Consilieri Politici este condus de către Directorul Ricardo Levi şi furnizează sfaturi regulate. economică. În direcţia eforturilor făcute pentru reformarea managementului ajutorului extern. Comisia a instituit de la 1 ianuarie 2001 Oficiul Comun al Ajutorului European condus de către Directorul General Giorgio Bonacci. Agenţia de Aprovizionare EUROATOM este condusă de Directorul General Michael Goppel. tehnologică etc. imparţiale şi informate Preşedintelui Comisiei precum şi comisarilor asupra problemelor ce ţin de politica viitoare a Uniunii Europene. Misiunea acestuia este de a implementa instrumentele de ajutor extern ale Comisiei Europene care sunt fondate pe bugetul Comisiei Europene şi pe Fondul de Dezvoltare Europeană. Rolul consilierilor este de a se concentra asupra problemelor multi-disciplinare şi care tind să aibă un orizont mai lung de timp decât cele cu care se confruntă în mod uzual Comisia. Este un serviciu intern al Comisiei Europene care răspunde direct de Preşedintele Comisiei. Datorită faptului că multe din politicile UE sunt prevăzute să fie implementate într-un termen îndepărtat de timp. ştiinţifică.

Justiţie. .coordonarea programelor şi politicilor. Biroul pentru Publicaţiile Oficiale ale Comunităţilor Europene este condus de către Directorul General Thomas L. medicamente şi alte materiale sanitare.registrul.relaţiile cu Consiliul. . . Secretariatul General este condus de către Secretarul General David O’Sullivan. Totuşi. Avocatul Poporului (Ombudsman) European. Directorul General al Serviciului asistă la şedinţele săptămânale ale Comisiei.simplificarea metodelor de lucru şi procedurilor. Ajutorul este prevăzut să meargă direct către cei aflaţi în nevoie. Serviciul de Traduceri este condus de către Directorul General Brian McCluskey. .resurse şi probleme generale. .monitorizează proiectele umanitare. religie sau convingere politică a acestora. .informarea publicului larg cu problemele de ordin umanitar. ca de exemplu tratamente medicale. Tribunalul de Primă Instanţă. . purificări ale apei şi ajutor logistic. Ajutorul poate fi format din bunuri cum ar fi alimente. dar şi din servicii. Datorită rolului său important. . Serviciul Unit de Interpretări şi Conferinţe este condus de către Marco Benedetti. Serviciul se află sub directa autoritate a Preşedintelui Comisiei.relaţiile cu Parlamentul European. Biroul de Ajutor Umanitar este condus de către Directorul Costanza Adinolfi şi are ca principal scop oferirea de ajutor victimelor dezastrelor naturale şi a conflictelor armate din afara UE. Comitetul Economic şi Social. Biroul duce la îndeplinire şi alte misiuni. Cranfield. sau chiar faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului. indiferent de rasă. . precum şi Comitetul Regiunilor. Acesta are în subordine mai multe departamente printre care pot fi citate cele care se ocupă cu: . combustibili.promovează şi coordonează măsuri de prevenire a dezastrelor prin instruirea de specialişti. întărind instituţiile promovând proiecte pilot în acest sens.studii de fezabilitate pentru operaţiunile umanitare desfăşurate. cum ar fi: .

Decizia se ia cu votul majorităţii şi odată adoptată ea devine decizie comună a Comisiei Pe lângă personalul directoratelor generale pentru care sunt responsabili. precum şi împărţirea lor pe domenii de activitate nu sunt fixe. Dar ei au pe de altă parte şi atribuţiile unor „ochi şi urechi” ai comisarului în problemele de care acesta se interesează. Funcţionarea oricărei administraţii presupune existenţa unor reguli în acest sens. prin „reguli de funcţi¬onare” înţelegem regulile interne din cadrul Comisiei Europene. adică pe participarea Comisiei la funcţia normativă. ci se pot modifica de la o etapă la alta. Numărul Directoratelor Generale. Aceasta este regula de bază. Unul din principalele scopuri ale Secretariatului General este să vegheze la respectarea principiului responsabilităţii colective. Secţiunea a III-a. deoarece studiul se concentrează pe analiza acestei instituţii.Secretariatul General raportează direct Preşedintelui Comisiei. În cazul de faţă. fiecare comisar are propriul cabinet particular. Accentul va fi pus pe activitatea de „policy-making”. Funcţionarea Comisiei Europene Comisia se întruneşte odată pe săptămână pentru a adopta propuneri precum şi pentru a lua deciziile ce se impun la momentul respectiv. Comisia poate ţine şedinţe extraordinare. excluzându-le pe acelea care reglementează raporturile acesteia cu ale structuri. se ştie că orice text normativ cu caracter definitiv trebuie să fi obţinut în prealabil. obligatoriu. acordul colegiului comisarilor. Acesta cuprinde şase oficiali care servesc ca o punte de legătură între comisar şi directoratele generale din subordine. Este însă necesar să adăugăm că adoptarea textelor urmează anumite proceduri şi poate suferi . Serviciul de Audit Intern este condus de către Directorul General Julius Muis. Când este nevoie. Din acest punct de vedere. La întâlnire fiecare problemă este prezentată de către comisarul în a cărui responsabilitate intră.

în principiu. iar Serviciul Juridic şi-a dat avizul favorabil pe proiectul de text. Astfel. al căror obiectiv este de a scuti Comisia de dosarele ce pot fi pregătite în afara colegiului. Acesta este apoi difuzat. cea scrisă. în formula sa colegială. Pentru a facilita activitatea Comisiei. În această privinţă Secretariatul General joacă un rol important de grefă şi de control al procedurii. pentru a se pronunţa asupra textelor incluse pe ordinea de zi spre adoptare. prin grija Secretariatului General. Cealaltă procedură amintită. membrilor Comisiei şi se consideră aprobat dacă până la .. dar care necesită totuşi dezbatere la nivel de comisari. dar continuă şi joi dacă este necesar. măsuri de gestiune sau de administrare clar definite. în fiecare miercuri. Dar această eventuală adoptare presupune intervenţia prealabilă a mai multor niveluri ale structurii administrative. Procedura de abilitare are rolul de a scuti colegiul Comisiei să ia decizii în materii în care marja de apreciere este foarte redusă şi nu prezintă dificultăţi politice. Adoptarea unui text de către Comisie în şedinţă urmează procedura prevăzută în articolul 2 din Regulamentul interior şi are loc dacă întruneşte sprijinul a cel puţin 11 din cei 20 de comisari (majoritatea simplă). În cazul în care o propunere necesită avizul mai multor D. precum şi cabinetelor comisarilor corespondenţi. Comisia se reuneşte. există însă şi reuniuni ale unor grupuri de membri. Procedura scrisă este folosită atunci când direcţiile generale şi celelalte servicii implicate au ajuns în prealabil la un acord asupra problemei în cauză. Dacă reuniunile plenare rămân regulă. El intră apoi în mâinile juriştilor-revizori ai aceluiaşi serviciu pentru verificarea concordanţei terminologiei juridice a viitoarei norme în toate cele 11 limbi oficiale ale Uniunii Europene. direcţia generală „chef de file” distribuie în prealabil proiectul şi celorlalte servicii interesate. în numele şi sub controlul său. pentru a putea fi înscrisă pe ordinea de zi a colegiului Comisiei. este un mecanism ce permite Comisiei să ia decizii în probleme ce nu necesită o discuţie în cursul reuniunii sale săptămânale şi care nu sunt acoperite nici de procedura de abilitare. Mai întâi proiectul de act normativ trebuie să fi primit „libera trecere” din partea Serviciului Juridic care asigură conformitatea textului cu ordinea juridică comunitară.G. conform articolului 27 din Regulamentul interior. Comisia poate abilita pe membrii săi să ia. pe lângă procedura orală în şedinţa plenară au mai fost puse la punct alte două modalităţi de luare a deciziei: procedura de abilitare şi procedura scrisă. cu condiţia că principiul responsabilităţii colegiale să fie respectat.câteva derogări.

sfârşitul unui interval de timp indicat în nota ce însoţeşte documentaţia nici un membru al Comisiei nu a formulat rezerve. când avem de¬a face cu propuneri ce au un caracter tehnic ori când este vorba de acte de execuţie. Din cele expuse reiese clar rolul de deliberare şi decizie al Comisiei.G. deşi direcţiile generale au posibilitatea să-şi prezinte argumentele în favoarea şi a altor puncte pe care le doresc introduse în programul Comisiei Realitatea este că dosarele pe care serviciile Comisiei sunt chemate să le trateze nu solicită decât rareori o singură competenţă. Trebuie însă precizat că rolul serviciilor este mai mult sau mai puţin primordial după cum proiectul de act normativ are un caracter politic sau unul tehnic. rol aprioric şi cu atât mai exclusiv cu cât chestiunea este mai politică. Din contră. Probleme de coordonare în sânul unei direcţii sunt rar constatate. În primul caz. Secretariatul General este prezent peste tot. Veritabilele probleme de coordonare interservicii se nasc însă atunci când cele două servicii ce-şi declară simultan competenţa nu au aceeaşi autoritate ierarhică comună. colegiul în ansamblu sau comisarii implicaţi direct şi cabinetele lor vor juca un rol mai activ în pregătirea textelor. În ambele situaţii însă. iar dacă totuşi se ivesc. admiţând că conflictul există între două direcţii din cadrul aceleiaşi D. de către directorul general. Pe de altă parte. În acest context este evident că fără existenţa unor servicii administrative eficiente. serviciile sunt cele care au contribuţia hotărâtoare. fie alte direcţii sau direcţii generale. Comisia n-ar putea să-şi ducă la îndeplinire sarcinile ce-i sunt atribuite prin Tratat. odată cu depăşirea epocii când era o administraţie de misiune.. care să efectueze cea mai mare parte din activităţi instituţiei. în marea majoritate a cazurilor fiind implicate. de supraveghere administrativă şi de mediator. de negociere între ele şi cu serviciile. definirea priorităţilor se face la nivel politic. căci decupajul administrativ face ca eventualele conflicte de competenţă să apară cu titlu de excepţie la acest nivel. Cabinetele comisarilor cumulează funcţii de pregătire a dosarelor. volumul de probleme cărora Comisia trebuie să le găsească rezolvare face necesară pregătirea dosarelor de către direcţiile generale înainte de a fi prezentate colegiului. ele sunt tranşate de către director sau. dar au şi un rol echivalent până la un punct cu cel al COREPER pe lângă Consiliul UE. fie mai multe servicii din cadrul aceleiaşi direcţii. ia toate nivelurile şi îşi asumă un rol coordonator. .

Adresa Comisiei Europene este Rue de la Loi 200. . Comitetul consultativ al barourilor. Comitetul consultativ al locurilor de muncă. igiena şi protecţia sănătăţii la locul de muncă. care au sprijinit-o în elaborarea şi aplicarea politicilor comunitare. Comitetul consultativ al consumatorilor. Comitetul consultativ pentru securitatea. Comisia s-a consultat cu 235 de comitete cu compoziţie variabilă. B-1049 Brussels.În ultimii ani. cum ar fi de exemplu: Comitetul de politică economică.

exercită competenţele de execuţie pe care i le conferă Consiliul (funcţia de execuţie). Comisia are şi un important rol politic. Rolul Comisiei Tratatele comunitare atribuie Comisiei ca rol principal pe acela de a exprima interesul comunitar şi de a asigura realizarea acelui interes. . care rezultă însă din alte dispoziţii ale Tratatului CEE. Competenţele Comisiei Europene sunt enumerate în articolul 211 TUE. .enumerarea din articolul 211 nu era completă. căci omite funcţia de reprezentare internă şi externă a Uniunii Europene. în faţa Parlamentului european. făcând o trecere în revistă a conţinutului competenţelor Comisiei Europene Secţiunea a II-a. Astfel. la nivel comunitar respectivul drept revine în . Comisia Europeană: . .CAPITOLUL IV. . De asemenea. din acest punct de vedere. ATRIBUTIILE COMISIEI EUROPENE Secţiunea I.dispune de putere de decizie proprie şi participă la adop¬tarea actelor de către Consiliul şi Parlamentul European (funcţia de decizie). ea fiind răspunzătoare. Funcţiile care au suferit un proces evolutiv mai pronunţat sunt cele referitoare Ia participarea Comisiei la activitatea normativă în cadrul ansamblului comunitar (legislaţie şi execuţie). Funcţia de initiative Spre deosebire de situaţia existentă într-un stat naţional. recomandări şi avize (funcţia de iniţiativă). unde dreptul de iniţiativă legislativă este exercitat de guvern şi parlament.veghează la execuţia tratatelor (funcţia de supraveghere).formulează propuneri. Asupra lor vom insista în continuare.

Pentru Comisie dreptul de a-şi retrage propunerea constituie un corolar al dreptului de iniţiativă. revenind şi Consiliului Miniştrilor Uniunii Europene şi Parlamentului. respectiv riscul denaturării propunerii. cu titlu de excepţie. cuprinde practic majoritatea domeniilor comunitare. consecinţă a Compromisului de la Luxemburg (1966) în urma căruia s-a pus capăt crizei generate de retragerea Franţei generalului de Gaulle de la procesul decisional căci. deşi practica pare a fi favorabilă admiterii retragerii propunerii de către Comisie. Retragerea trebuie însă motivată şi este necesară informarea Parlamentului European ori de câte ori este implicată procedura de consultare a acestuia pentru adoptarea respectivei propuneri ceea ce. În orice caz. Monopolul puterii de iniţiativă este una dintre armele principale ale Comisiei. mai ales în ceea ce priveşte al treilea motiv invocat. Consiliul are de ales între a accepta o propunere care nu-i convine decât parţial ori a nu putea legifera deloc. după Tratatul de la Amsterdam. Ea are oricând dreptul de a a-şi retrage propunerea invocând unul din următoarele trei motive: schimbarea substanţială a împrejurărilor ce au stat la baza propunerii. Ea dispune de posibilitatea alegerii momentului introducerii unei propuneri în faţa Consiliului. ori riscul denaturării conţinutului acesteia de către Consiliu. Monopolul iniţiativei de care dispune Comisia este însă contestat de către Parlamentul European care ar vrea să dispună de acest drept. însă Curtea de Justiţie a CE a evitat să tranşeze controversa interinstituţională. s-au ciocnit sistematic de opoziţia Comisiei însă toate cele trei modificări . în unele cazuri. în măsura în care Consiliul decidea cu unanimitate el putea oricând să se abată de la propunerea Comisiei. asemenea parlamentelor naţionale. lipsa unui interes manifest din partea Consiliului. chiar şi atunci când Consiliul decide cu unanimitate. Acest rol fusese considerabil diminuat prin practica unanimităţii.principal Comisiei Europene. Consiliul a contestat acest drept al Comisiei. în sensul că acesta a amânat nepermis de mult dezbaterea propunerii. Pe de altă parte. Pretenţiile sale. Comisia dispune de mijloace prin care îşi poate impune punctul de vedere. jucând în acest fel un rol central în negocierile ce preced adoptarea deciziei. Revenirea la practica majorităţii calificate ca urmare a Actului Unic European a permis Comisiei să-şi regăsească rolul său originar. În aceste condiţii. chiar modeste. statele membre s-au ferit să consacre în mod explicit acest drept în revizuirile pe care tratatele originare le-au suferit până în prezent.

iar Consiliul nu poate modifica propunerea Comisiei decât cu unanimitate. Modificarea propunerii se poate face de către Comisie pe tot parcursul procedurii de adoptare a unui act . Comisia Europeană deţine monopolul iniţiativei legislative în sfera primului „pilon”. deoarece Consiliul nu poate să delibereze decât pe baza unei propuneri a acesteia. pentru că dintre amendamentele propuse de Parlament sunt prezentate Consiliului doar cele pe care Comisia şi le-a însuşit. Comisia a fost concepută ca „instituţie motrice” a integrării europene. Dacă în cadrul procedurii de cooperare Comisia reuşise prezervarea dreptului său. Comisia este doar asociată Consiliului Uniunii Europene. permiţând Parlamentului să-şi consolideze puterea în procesul legislativ comunitar. Garantă a interesului general comunitar. după obligarea Comisiei de a prezenta Parlamentului European propunerile înainte de trimiterea lor către Consiliu. iar Tratatul de la Amsterdam a simplificat substanţial această ultimă procedură. ci decurge mai curând din tendinţa de a instaura un dialog direct între Parlamentul European şi Consiliul UE în cadrul procedurii legislative. momentan Tratatul de la Nisa nefiind încă ratificat de toate statele membre. În cazul celui de al doilea „pilon”. Comisia are posibilitatea de a-şi retrage propunerea atât timp cât Consiliul nu a statuat. Actul Unic European a introdus procedura de cooperare cu Parlamentul. credem. Comisia dispune de un monopol al iniţiativei în Uniunea Europeană. iniţiativă care este transpusă spre decizie Consiliului Uniunii Eurpene. cel comunitar. Aşadar. Consiliul Uniunii Europene singur sau împreună cu Parlamentul European adoptă acte normative în principiu numai pe baza propunerilor înaintate de Comisie. iar în cazul celui de al treilea ea împarte această atribuţie cu statele membre. au marcat apariţia unor concesii pe care Consiliul European le-a făcut în favoarea instituţiei parlamentare europene. Astfel. respectiv procedura de consultare a PE.importante ale Tratatului de la Roma care se aplică în dreptul comunitar. fiind însărcinată cu o misiune generală de iniţiativă. apariţia procedurii de codecizie a constituit. Tratatul de la Maastricht a adus ca noutate complicata procedură de codecizie ce permitea PE să respingă textul Comisiei după o a treia lectură. De remarcat că ameninţarea pentru monopolul iniţiativei exercitat de către Comisie nu vine însă în mod esenţial din revendicarea de către Parlament a unei competenţe în domeniu. o prima breşă în monopolul Comisiei.

Consiliul poate stimula funcţia de iniţiativă legislativă a Comisiei. propunerile Comisiei sunt pregătite în cadrul departamentelor sale administrative. ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le soluţiona în timp util. să retragă Comisiei facultatea de decizie pentru a o înapoia Consiliului. atunci când există posibilitatea să-i ceară acesteia să efectueze toate studiile pe care le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune şi să-i prezinte toate propunerile corespunzătoare. În practică însă. în anumite cazuri. Cerinţele legate de eficienţa acţiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competenţe executive. se făcuse simţită nevoia adoptării a numeroase măsuri de execuţie la nivel comunitar. apoi sunt supuse comisarilor pentru examinare şi adoptare. atâta timp cât nu se modifică echilibrul instituţional. atât puterea legislativă. în cadrul departamentelor Comisiei se apelează în mod frecvent la experţii independenţi. Însă odată cu aceasta a apărut o nouă problemă.normativ. ci aceasta din urmă reprezintă executivul. cu excepţia situaţiilor în care Consiliul îşi rezerva în mod expres acest drept pentru sine. Curtea de Justiţie a CE a apreciat că această procedură este conformă cu Tratatele. De asemenea. sunt solicitate să îşi exprime opiniile Comitetele consultative alcătuite din reprezentanţi ai mediilor socio-profesionale europene. mai ales în materie de politica agricolă comună. În cazul retragerii propunerii. Secţiunea a III-a. cât şi pe cea executivă. aceasta trebuie motivată şi este necesară informarea Parlamentului European ori de câte ori este implicată procedura de consultare a acestuia. regula anterioară fiind inversată: Consiliul nu mai este executivul care îşi poate delega competenţa către Comisie. prin votul lor nefavorabil. Funcţia de execuţie Până la adoptarea Actului Unic European. Pentru a realiza o analiză tehnică a problemelor. . Consiliul deţinea. De acum înainte competenţa de principiu aparţine Comisiei. În practică. Aşa a apărut termenul de „comitologie”‚ care în limbajul dreptului comunitar desemnează tocmai această practică a comitetelor. căci renunţând la puterea de execuţie Consiliul a creat obiceiul de a supraveghea Comisia cu ajutorul unor comitete compuse din reprezentanţi ai statelor membre care pot. Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de Consiliu.

Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligaţiile ce le revin din tratate. Dacă el nu face acest lucru. Nu există nici o ierarhie între diferitele tipuri de comitete. Există însă şi o altă opţiune. este acela al controlului aplicării tratatelor comunitare atât de către Consiliu. Şi a două formulă. În această situaţie avem de-a face cu un vid normativ. sau o poate modifica cu unanimitate. Cea de-a treia formulă. care poate adopta. zisă a „contra-fileului”‚care autorizează Consiliul să se opună măsurilor propuse de Comisie. a comitetului de reglementare. Funcţia de supraveghere Un atribut esenţial ce revine Comisiei. atunci se aplică decizia Comisiei. a născut controverse aprinse cu privire la competenţa acestor comitete. căci procedura sa prevede că dacă există un dezacord între Comisie şi comitet va fi sesizat Consiliul. alte măsuri de execuţie decât cele propuse de Comisie. În virtutea acestui atribut Comisia poate să declanşeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă. cea a comitetului de gestiune a fost acceptată de către Curtea de Justiţie. Astfel. prin votul cu majoritate simplă. evitându-se astfel blocajul pentru că oricare ar fi situaţia există o decizie care se aplică. ridică însă unele critici. Se pare însă că nu aceasta este şi orientarea Consiliului deoarece. Dacă nu reuşeşte să întrunească nici una din aceste majorităţi. 87/373 din 13 iulie 1987. o declaraţie anexată Actului Unic European menţionând doar preferinţa manifestată pentru comitetul consultativ în chestiuni legate de piaţa internă unică. nu este deloc controversat deoarece el lasă Comisiei Europene puterea de decizie în caz de dezacord cu comitetul. cu majoritate calificată. Secţiunea a IV-a. în ansamblul deciziilor privind piaţa internă. cât şi de către statele membre. este sesizat Consiliul care poate adopta propunerea Comisiei prin vot cu majoritate calificată. Pentru aceste . Primul. stabilită de Consiliu prin decizia nr. comitet de gestiune şi comitet de reglementare. Aceasta este aşa-numita „variantă a fileului”.Tipologia acestora. Decizia în cauză consacră existenţa a trei tipuri de comitete: comitet consultativ. în caz de aviz negativ al comitetului. propunerea Comisiei se va aplica totuşi pentru a se evita vidul normativ. cel consultativ. comitetul consultativ nu a fost utilizat decât în mai puţin de o treime din cazurile pentru care Comisia a propus acest lucru.

Comisia beneficiază şi de o putere de aplicare a unor sancţiuni (amenzi sau plata unor penalităţi) în special întreprinderilor care încalcă regulile concurenţei. Ca urmare Comisia Europeană are atribuţia de a conduce negocierile cu terţe state pentru încheierea de acorduri în domeniile care sunt trecute pe baza prevederilor Tratatului în competenţa Comunităţii. în scop preventiv sau de informare. în ciuda succesului fazei precontencioase care permite soluţionarea a 80% din cazuri înainte de a fi sesizată Curtea de Justiţie. prevăzute mai târziu chiar explicit în Tratatul de la Amsterdam. Comisia a fost denumită şi „gardian al tratatelor”. însă diversitatea motivelor ce determină statele membre să evite respectarea normelor comunitare – mergând de la neglijenţa administraţiilor naţionale până la dificultăţile de aplicare sau teama de reacţia adversă a opiniei publice din ţara respectivă – face ca interesul aplicării acestor sancţiuni să fie limitat la cazuri de neaplicare persistentă. Prin exercitarea acestei funcţii de supraveghere a mandatului de respectare a dispoziţiilor tratatelor comunitare. o multiplicare a ipotezelor de neaplicare a Tratatului. Cu toate acestea s-a constatat.considerente Comisia este cunoscută în doctrină şi sub denumirea de „păzitor (paznic) al tratatelor”. Funcţia de reprezentare Comisia Europeană îndeplineşte totodată şi un semnificativ rol reprezentativ. cât şi misiunea de a declanşa o acţiune în justiţie contra statului care nu aplică tratatele. Pentru limitarea acestora s-a propus aplicarea unor sancţiuni pecuniare. Acţionând din oficiu sau în urma unei plângeri. Comisia poate cere informaţii statelor. ea fiind abilitată potrivit dispoziţiilor Tratatului de la Roma să reprezinte interesele Comunităţii pe plan internaţional. Pentru a-şi îndeplini funcţia de „gardian al tratatelor”. . Secţiunea a V-a. Comisia a dezvoltat o întreagă procedură destinată să permită corectarea inacţiunii statelor membre înainte de a se ajunge la declanşarea unei acţiuni în contencios. întreprinderilor sau persoanelor fizice. Tratatele originale însărcinează Comisia Europeană să vegheze la aplicarea acestora şi îi acordă în acest scop atât puteri specifice.

Ca reprezentant pe plan extern al Uniunii. transporturi). emite directive sau adoptă decizii. cu cât el necesită negocieri prealabile adoptării oricărei iniţiative legislative cu statele membre. fiind adoptate de statele membre în acord cu Comisia pentru a depăşi unele dificultăţi deosebite. cât şi competenţă decizională. Ea poate să elaboreze regulamente. care trebuie votate cu unanimitate. Pentru dreptul de legaţie pasivă scrisorile de acreditare sunt remise preşedintelui Comisiei şi preşedintelui în exerciţiu al Consiliului. cu rang de ambasade. cu excepţia acordurilor de asociere sau aderare. Fondul Agricol European de Garanţie şi Orientare). Ulterior. cu celelalte instituţii comunitare sau cu statele membre. Comisia nu este reprezentată în capitalele comunitare decât prin birouri încadrate cu un număr redus de funcţionari. aceste atribuţii fiindu-i conferite direct prin dispozitiile tratatelor sau prin delegare de competenţă de către Consiliu. în interiorul Uniunii ea reprezintă interesul comunitar.Exercitarea acestui funcţii se face de către Comisie prin intermediul delegaţiilor sale în statele terţe. Comisia administrează bugetul Uniunii Europene şi fondurile speciale ce îi sunt atribuite (Fondul Social European. Comisia. Comisia reprezintă Uniunea Europeană în relaţiile cu statele nemembre şi organismele internaţionale. cât şi medierea negocierilor dintre statele membre. Comisia Europeană trebuie să acţioneze în aşa fel încât interesul comunitar să primeze în faţa intereselor statelor membre. conduse de un şef de delegaţie cu rang de ambasador şi având imunitate diplomatică. în raport cu persoanele fizice sau juridice. în special în domeniul politicii concurenţiale şi al controlului aplicării politicilor comune (în agricultură. Comisia beneficiază de un înalt grad de autonomie în exercitarea atribuţiilor sale. Comisia are atât competenţă de executare. fiind împuternicită de fiecare dată de către Consiliul Uniunii Europene printr-o „decizie de negociere”. Astfel. Cât priveşte reprezentarea în ţările membre. Consiliul Uniunii Europene va ratifica acordul internaţional. Comisia este cea care negociază tratatele internaţionale încheiate de Uniune. este interesant de remarcat că deşi acestea din urmă au reprezentanţe permanente la UE. votând de regulă cu majoritate calificată. Rolul ei este cu atât mai dificil. după consultarea Comitetului monetar. Comisia poate administra şi măsuri protecţioniste – acestea fiind măsuri temporare ce constituie excepţii de la tratate. poate .

autoriza un stat membru a cărui piaţă de capital este în dificultate. să adopte măsuri protecţioniste ale căror condiţii sunt definite de Comisie. . Comisia poate autoriza un stat membru să adopte măsurile considerate necesare pentru redresarea situaţiei. În eventualitatea unui dezechilibru al balanţei de plăţi.

CAPITOLUL V. chiar dacă Franţa. Italia şi Franţa -. atât în corpul propriu-zis al actului dar şi în unul din Protocoalele anexate lui. . Implicaţii asupra Comisiei Europene La 15 februarie 2000 se deschid negocierile de aderare cu încă un grup de state. noua Preşedinţie înscriindu-şi acest obiectiv pe agenda sa ca o prioritate. Cum la 31 martie 1998 fuseseră deschise negocierile de aderare cu un prim grup de state. care depinde de performanţele fiecărei ţări candidate în parte. Tratatul de la Nisa 1. în principal pe reformarea instituţiilor Uniunii Europene. dându-se astfel un semnal clar că extinderea este un proces sigur cu o finalitate într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat. a fost constrânsă să facă mai multe concesii şi să renunţe la ambiţiile sale. preşedinta în exerciţiu a Uniunii. acestea se aflau deja într-o fază în care închiseseră provizoriu o parte din capitolele de negociere. Summit-ul de la Nisa a fost cel mai îndelungat şi cel mai complicat. oamenii politici de prim rang din structurile de conducere ale celor 15 state membre UE au subliniat această necesitate în numeroase ocazii. Preşedinţia franceză organizase deja consultări cu principalii factori de decizie din fiecare ţară şi existau bazele puse de negocierile Conferinţei Interguvernamentale. în comparaţie cu celelalte. între care şi România. Conştienţi de acest lucru. Odată cu preluarea de către Franţa a Preşedinţiei UE în a doua parte a anului 2000. Reforma instituţiilor europene a devenit un lucru necesar. favorabil celor patru „mari” ţări – Germania. Tratatul de la Nisa s-a axat. Tratatul de la Nisa conţine reglementări noi asupra ei. Pregătit de Conferinţa Interguvernamentală consacrată „Reformei instituţionale”. încheiată odată cu Summit-ul de la Nisa Rezultatul este. DEZVOLTARI ACTUALE SI VIITOARE Secţiunea I. după cum am arătat şi în capitolul precedent. s-a pus problema revizuirii Tratatelor constitutive în sensul reformei instituţionale atât de necesare. Marea Britanie. in ansamblu. Cum Comisia Europeană este una din principalele instituţii ale Uniunii Europene.

nominalizarea trebuie să fie aprobată de Parlamentul European. odată cu aderarea a încă 12 ţări. . având posibilitatea să aplice o politică coerentă Ceea ce a rezultat în urma negocierilor intense purtate de către reprezentanţii statelor membre sunt o serie de texte care vor fi introduse în Tratatele de bază ale Uniunii Europene şi care vor reglementa domenii cum sunt: metoda de numire a Preşedintelui şi membrilor Comisiei Europene. vor fi supuşi votului de aprobare al Parlamentului European. Consiliul. în bloc. După aprobarea de către Parlamentul European. Consiliul.Dacă sistemul actual de stabilire a numărului de comisari nu ar fi schimbat. hotărând printr-o majoritate calificată.” . în concordanţă cu propunerile făcute de către fiecare stat membru. atunci ar trebui. numărul de membrii etc. Preşedintele şi ceilalţi membrii ai Comisei astfel nominalizaţi. Modul în care este ales Preşedintele Comisiei şi membrii ei. reunit în prezenţa şefilor de stat şi de guvern. numărul comisarilor va fi mai mic decât cel al ţărilor membre. 214(2). Preşedintele şi ceilalţi membrii ai Comisiei vor fi investiţi de către Consiliu care va hotărî prin majoritate calificată. va adopta lista cu celelalte persoane pe care intenţionează să le numească ca membrii ai Comisiei. conform reglementărilor ce vor intra în vigoare odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa. competenţele Preşedintelui Comisiei Europene. Această perspectivă îşi are marele neajuns că se ajunge la un organism a cărui funcţionare eficientă este pusă sub semnul întrebării. să se ajungă la un număr de 34-35 de comisari. hotărând prin majoritate calificată şi prin acordul comun cu Preşedintele nominalizat. este următorul: „Art. Conferinţa Interguvernamentală a optat şi pentru o sporire a puterilor Preşedintelui Comisiei Europene. va numi persoana pe care intenţionează să o numească Preşedinte al Comisiei Europene. tendinţă care a pornit de la ideea că o instituţie este mai puternică atunci când conducătorul ei are mai multă putere. Comisia Europeană a recomandat la 27 ianuarie 2000: .începând cu prima Comisie Europeană care îşi va începe mandatul după aderarea celui de-al douăzeci şi şaptelea membru. În cadrul Conferinţei Interguvernamentale.reducerea numărului de comisari la unul pentru fiecare stat membru.

93 TCE (referitor la taxe). Din cadrul acestor articole. Tot referitor la Comisie se arată că actualul art. 133 TCE (referitor la politica comercială comună).art. . 161 TCE (politica de coeziune socială şi economică). . Preşedinţia portugheză şi cea franceză au identificat cel puţin 15 articole din TCE în care procedura unanimităţii ar trebui înlocuită cu cea a majorităţii calificate. 214 din TCE. care hotărăşte cu majoritate calificată. Această restrângere apare ca deosebit de necesară din perspectiva unei Uniuni Europene cu un nivel ridicat de integrare. . a cărei funcţionare nu trebuie împiedicată sau oprită de greutatea de obţinere a unui vot unanim. 215 TCE va fi înlocuit cu: „Art. imigrare şi vize). Cu excepţia reînnoirilor obişnuite sau din cauză de deces. .Reglementarea actuală care guvernează materia numirii Preşedintelui Comisiei Europene şi a celorlalţi membri este art. unele state fiind foarte sensibile la probleme care ţin de „suveranitatea naţională”. funcţia membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu. Una din direcţiile principale de construcţie a Tratatului de la Nisa a constituit-o şi aceea a limitării domeniului în care Consiliul trebuie să hotărască prin vot în unanimitate. 215. . în favoarea hotărârilor date cu majoritate calificată. 42 TCE (referitor la securitate socială care este necesară în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor). au fost selectate cele referitoare la 5 problematici în care apare ca deosebit de importantă pentru realizarea extinderii Uniunii trecerea la votul cu majoritate calificată: .art.art. Membrul demisionar sau decedat este înlocuit pentru perioada rămasă din mandat de către un nou membru numit de Consiliu. 67 TCE (referitor la azil. Alegerea între unanimitate şi majoritate calificată a fost cauza unor crize grave la nivel Comunitar în trecut.art. Se poate observa că principala modificare este înlocuirea „acordului comun” necesar pentru numire cu „hotărârea prin majoritate calificată”.art.

că „Cel în cauză este înlocuit pentru durata rămasă din mandat de un nou membru. eficientă şi pe bază de colegialitate. Astfel. rezultă că principala înlocuire se produce prin aducerea în locul acordului comun a majorităţii calificate. hotărând prin vot unanim. 2. Se poate observa adoptarea unei noi concepţii. În afara cazului demisiei din oficiu reglementată de art. În eventualitatea unei demisii voluntare sau din oficiu. După obţinerea aprobării Colegiului. numit de comun acord de guvernele statelor membre”. „respectarea orientărilor politice” trasate de către Preşedintele Comisiei. nivel la care Comisia are un cuvânt greu de spus. sau până când Consiliul va decide că nu este cazul ca înlocuirea să aibă loc. Preşedintele va numi vicepreşedinţi din rândul membrilor Comisiei 4. Procedura prezentată la 214(2)este aplicabilă pentru înlocuirea Preşedintelui.” Actualul articol 215 prevede. Ca element de noutate apare şi . lucru care a rezultat din nevoia crescută de aplicare a unei politici coerente la nivel Comunitar. Acesta poate realoca aceste responsabilităţi în timpul mandatului comisiei.Consiliul poate. 217 este mult mai cuprinzător şi se axează în principal pe competenţele crescute de care beneficiază Preşedintele Comisiei Europene. pentru a asigura funcţionarea ei coerentă. care prevede următoarele: „1. Comisia va lucra respectând orientările politice definite de Preşedintele ei. La fel ca şi în cazul precedent. Preşedintele este înlocuit pentru durata rămasă din mandat. spre deosebire de viitoarea reglementare prezentată mai sus. care va decide asupra organizării sale interne. 217 arată doar că: „Comisia poate numi unul sau doi vicepreşedinţi dintre membrii săi”. 216 membrii Comisiei vor rămâne în funcţie până când vor fi înlocuiţi. Responsabilităţile care incumbă asupra Comisiei vor trebui structurate şi alocate între membrii Comisiei de către Preşedintele ei. 3. Articolul 217 din TCE va fi înlocuit de noul articol 217. după obţinerea de către acesta a aprobării Colegiului”. În prezent art. Membrii Comisiei trebuie să ducă la îndeplinire responsabilităţile care leau fost însărcinate de către Preşedinte. Un membru al Comisiei trebuie să demisioneze la cererea Preşedintelui. noul art. sub autoritatea acestuia. să decidă să nu se mai producă înlocuirea.

Comisia trebuie să includă câte un cetăţean al fiecărui stat membru. De la 1 ianuarie 2005 şi cu efect din momentul când prima Comisie de după această dată îşi va începe mandatul. Numărul membrilor Comisiei este stabilit de Consiliu prin vot unanim». . ea este beneficiară a acestei noi abordări de numire şi promovare a personalităţilor. Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza unui sistem rotativ întemeiat pe principiul egalităţii. Numărul membrilor Comisie poate fi schimbat de Consiliu printr-un vot unanim. nu este o situaţie singulară în contextul Comunitar. de către Preşedintele Comisiei Amplificarea puterilor Preşedintelui Comisiei Europene. rezultat al noilor reglementări.» 2. Secretarul General al Consiliului îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate al Uniunii Europene.realocarea responsabilităţilor în timpul desfăşurării mandatului comisarilor. aranjamentele necesare fiind adoptate de Consiliu prin vot unanim. Mai ales în relaţiile internaţionale în care Uniunea Europeană se implică activ. În acest sens. 213(1) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi art. art. Javier Solana. Membrii Comisie vor fi aleşi pe baza competenţei lor generale şi care oferă toate garanţiile de independenţă. Astfel. Membrii Comisie vor fi aleşi pe baza competenţei lor generale şi care oferă toate garanţiile de independenţă. Numirea în această funcţie a unei personalităţi puternice. potrivit Tratatului de la Amsterdam. Javier Solana fiind fostul Secretar General al NATO din perioada conflictului din Kosovo. Numărul membrilor Comisiei este mai mic decât numărul statelor membre. duce la o creştere a importanţei şi prestigiului funcţiei. Articolul 4 al Protocolului asupra extinderii Uniunii Europene statuează: „1. Acest amendament se va aplica de la data de la care îşi începe mandatul prima Comisie de după aderarea celui de-al douăzeci şi şaptelea stat membru. art. Când Uniunea va consta din 27 de state membre. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către următoarele: «1. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către următorul: «1. se poate lua exemplul Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate. 213(1)[8] Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi art.

favorabil apare faptul că s-a dat semnalul clar că şi ţara noastră va avea un reprezentant în Comisie la un moment dat. subiectul fiind nu numai Comisia ci şi ponderea pe care fiecare stat o va avea în instituţiile Uniunii Europene. la momentul adeziunii sale. .cum capitolele închise provizoriu de ţara noastră în negociere cu Uniunea Europeană sunt destul de puţine în comparaţie cu restul ţărilor candidate. . după semnarea tratatului de aderare de către cel de-al douăzeci şi şaptelea stat al Uniunii. există riscul deloc de neglijat ca să fim cea de-a „douăzeci şi şaptea” ţară membră a Uniunii Europene. datorită ariei geografice şi a demografiei. Consiliul. Astfel. într-un anumit context să fim . b) referitor la punctul (a). ar fi fost îndreptăţită poate să aibă doi membrii în Comisie.implementarea aranjamentelor pentru un sistem rotativ bazat pe principiul egalităţii.numărul de membrii ai Comisiei. 4. Din perspectiva României.” Protocolul care cuprinde articolele prezentate mai sus a fost una din „pietrele de încercare” ale negocierilor în cadrul Summitului de la Nisa. va adopta: .3. poziţiile statelor membre păreau de multe ori a fi ireconciliabile asupra prevederilor care trebuiau înscrise în acesta. conţinând toate criteriile şi regulile necesare pentru determinarea compoziţiei colegiilor succesive în mod automat pe baza următoarelor principii: a) Statele membre vor fi tratate strict pe picior de egalitate cu privire la succesiunea şi timpul petrecut de cetăţenii lor ca membrii ai Comisiei. Din păcate. în consecinţă. Orice stat care aderă la Uniune are dreptul. până la aplicarea paragrafului 2. îşi fac apariţia: . hotărând în unanimitate.dacă s-ar fi mers în continuare pe sistemul că ţările mari au dreptul la doi comisari. la o cercetare atentă a Protocolului. În ciuda eforturilor franceze. să aibă unul din cetăţenii săi ca membru al Comisiei. fiecare colegiu succesiv trebuie să fie compus în aşa fel încât să reflecte în mod satisfăcător aria demografică şi geografică a tuturor statelor membre ale Uniunii. diferenţa dintre numărul total de perioade în funcţie deţinute de cetăţenii a oricăror două state membre să nu poată fi mai mare de una. atunci România. aspectele defavorabile. reglementările privind compoziţia Comisiei au aspecte favorabile dar şi defavorabile.

argumentând acest fapt prin necesitatea existenţei unei mai bune şi consecvente acţiuni în anumite domenii ale politicii comunitare. Consiliul. Articolul 7 introdus prin Tratatul de la Amsterdam dă posibilitatea Consiliului să penalizeze un stat care încalcă grav şi în mod repetat drepturile fundamentale. . acest articol nu prevede un mecanism care să prevină încălcarea drepturilor fundamentale. Prin Tratatul de la Nisa se introduce un nou art. Articolul 6 din Tratatul asupra Uniunii Europene. aşa cum a fost el modificat de Tratatul de la Amsterdam. este faptul că aceasta poate sesiza Consiliul în această privinţă. Când un stat membru este în dificultate sau este serios ameninţat cu dificultăţi severe cauzate de dezastre naturale sau întâmplări excepţionale aflate dincolo de controlul său. În privinţa competenţelor încredinţate Comisiei Europene prin Tratatul de la Nisa se poate observa că acestea se axează în principal pe posibilitatea dată instituţiei de a propune Consiliului luarea unor măsuri în diferite domenii care vor fi prezentate mai jos. Important din perspectiva subiectului studiului nostru. Astfel. fără a prejudicia responsabilităţile Preşedinţiei sau Comisiei. Nu trebuie neglijată nici tendinţa care reiese din aceste tratat cu privire la o adâncire a cooperării între Consiliu şi Comisie concretizată prin obligativitatea consultării acesteia din urmă în numeroase arii de activitate comunitară. Negociatorii Tratatului de la Nisa au optat pentru constituirea unor noi organisme comunitare. Va monitoriza implementarea politicilor convenite. Totuşi. Importanţa poziţiei Comisiei Europene este subliniată de faptul că o astfel de propunere nu poate fi făcută decât de Parlamentul European sau cel puţin o treime din ţările membre. hotărând cu o majoritate minimă de patru cincimi. se instituie un Comitet Politic şi de Securitate care are ca atribuţie monitorizarea situaţiei internaţionale în domeniile acoperite de Politica Externă şi de Securitate Comună şi contribuie la definirea politicilor de urmat prin prezentarea opiniilor sale Consiliului. la cererea acestuia sau din proprie iniţiativă. poate face recomandări respectivului stat.„favoriţi” pentru ocuparea poziţiei de ţară care la respectiva Comisie care se va forma să nu participe cu un reprezentant. stabileşte principiile fundamentale pe care se bazează Comunităţile. 7 care statuează în plus faţă de reglementarea anterioară că atunci când există un risc serios ca o ţară să încalce grav principiile fundamentale pe care se bazează Comunităţile. respectiv Comisia Europeană.

Când acordurile cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale trebuie negociate. să hotărască tot prin majoritate calificată. de asemenea. cu statut de consultant pentru promovarea cooperării în politicile de protecţie socială dintre statele membre şi cu Comisia Europeană. după consultarea cu Parlamentul European. . Consiliul. 207. va determina salariile. Comisiei i se acordă şi dreptul de a cere amendarea unor prevederi ale statutului Băncii Europene de Investiţii. 210 va statua faptul că. care va autoriza Comisia să deschidă negocierile necesare. Comisia va trebui să facă recomandări Consiliului. Obiectivele comitetului vor fi: . statut pe care noul Tratat îl situează într-un Protocol separat anexat tratatului. . Comisia poate cere Consiliului amendarea prevederilor Statutului Curţii de Justiţie.promovarea schimburilor de informaţii. Comisia va conduce aceste negocieri în consultaţie cu un Comitet Special numit de Consiliu pentru a asista Comisia în obiectivele ei şi în cadrul directivelor care pot fi trasate de Consiliu. experienţă şi practici utile între statele membre precum şi cu Comisia Europeană. hotărând cu majoritate calificată. Fiecare stat membru şi Comisia Europeană vor numi câte doi membri în acest Comitet. cu excepţia Titlului I. la propunerea Comisiei.monitorizarea situaţiei sociale şi dezvoltarea politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Comunitatea Europeană per ansamblu. asistenţă financiară comunitară statului membru respectiv. poate acorda.fără a prejudicia cele deja statuate în art. va stabili un Comitet de Protecţie Socială. votând cu o majoritate calificată. să formuleze opinii sau să întreprindă alte acţiuni în câmpul său de competenţă. asupra a oricărei plăţi care va fi făcută în locul remuneraţiei. respectiv progresele făcute. Consiliul şi Comisia vor fi responsabili pentru asigurarea ca acordurile negociate să fie compatibile cu politicile şi regulile interne comunitare. Consiliul. alocaţiile şi pensiile Preşedintelui şi membrilor Comisiei. fie din proprie iniţiativă.Consiliul. . Viitorul art. Preşedintele Consiliului trebuie să informeze Parlamentul European asupra deciziei luate. Va trebui. la cererea fie a Consiliului sau a Comisiei. Comisia va trebui să raporteze regulat comitetului special situaţia negocierilor. să pregătească rapoarte. în anumite condiţii.

Grecia – 22. Germania şi Marea Britanie câte 29. voturile membrilor săi vor fi după cum urmează: Franţa. susţinând că prin „Reforma instituţională” rolul statelor mici se va diminua considerabil. Belgia. Ungaria – 20. Se statuează şi necesitatea lansării unei propuneri a Comisiei către Consiliu pentru stabilirea ratelor finale de convertibilitate a monedelor naţionale în ECU. pentru adoptarea în Consiliu va fi nevoie de cel puţin 169 de voturi în favoare. . decizia respectivă nu va fi adoptată. adunate de la două treimi din membri. Portugalia – 22. Comisia va adresa propuneri Consiliului şi pentru implementarea politicilor comerciale comune. un membru al Consiliului poate cere să se verifice dacă statele membre care susţin decizia constituind majoritatea calificată reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei Uniunii. Premierul belgian Guy Verhofstadt şi Premierul Portugaliei. Austria – 17. Grecia şi Portugalia câte 12. Spania cu 27. Republica Cehă – 20. Astfel. Danemarca. Polonia – 50. Franţa – 72. Referitor la România. Olanda cu 13. Conform „Protocolului asupra lărgirii Uniunii Europene”. Suedia – 18. Marea Britanie – 72. Italia. Dacă se dovedeşte că această condiţie nu este îndeplinită. Statele mici au protestat până în ultimul moment. 2. Olanda – 25.În domeniul problemelor financiare. În celelalte cazuri. Suedia şi Austria câte 10. numărul membrilor Parlamentului European va fi: Germania – 99. Antonio Gutteres „s-au bătut pentru ca rolul statelor mici în sistemul decizional să fie important”. unde Consiliul trebuie să voteze cu majoritate calificată. Atunci când o decizie este în proces de adoptare prin majoritate calificată. Actele Consiliului trebuie să fie adoptate cu cel puţin 169 de voturi în favoare a majorităţii membrilor acolo unde Tratatul prevede că actul este adoptat la propunerea Comisiei. Romania – 33. Alte prevederi Reforma instituţiilor europene s-a concentrat asupra ponderii pe care fiecare stat membru o va avea în procesul adoptării deciziilor importante. acordul cu care s-a încheiat întâlnirea de la Nisa prevede o importanţă deosebită pe care ţara noastră o va avea în instituţiile UE. Belgia – 22. Bulgaria – 17. Spania – 50. Irlanda şi Finlanda câte 7 şi Luxemburg cu 4. Slovacia – 13. Comisia face propuneri Consiliului care ia hotărâri prin vot unanim. Italia – 72.

7.12. Polonia . Portugalia . Luxembourg – 6. Denmarca 7. Republica Cehă .13.6. distribuţia va fi următoarea: Germania .12. Franţa . Marea Britanie . poate că România. Polonia . România . Parisul întrevede posibilitatea ca Berlinul să-i ia locul ca centru de gravitaţie al unei comunităţi extinse. Suedia .7. Luxembourg . Estonia .5.4.9.12.21. Din aceste interese.10. România . . Grecia .24.12. Spania 27. În cazul Comitetului Economic şi Social. Bulgaria .10.27.24. membrii vor fi repartizaţi astfel: Germania . Slovenia – 7. Finlanda – 13. Grecia . în mod tradiţional.12. Letonia – 8. Cipru . Lituania – 12. Polonia . Marea Britanie . Suedia .4. Estonia . o ţară îndreptată din punct de vedere istorico-cultural şi chiar economic spre Franţa mai mult decât Germania. Malta . Italia . unde. va fi sprijinită de Paris mult mai activ în procesul de aderare. Suedia . rezultând un total de 344. au avut o întâlnire în oraşul alsacian Blaesheim. Spania 21.12. Irlanda – 12.7. Franţa – 24. Olanda . Cipru .Danemarca – 13. Berlinul a avut un rol predominant.12. Una din divergenţele majore este cauzată de creşterea puternica a influenţei Germaniei care. Estonia – 6. Letonia . Finlanda .15.29. Olanda . Cipru .9. cel mai mare număr de voturi (99) în Parlamentul European. Portugalia . cu cei 82 de milioane de locuitori. Irlanda . Spania . Ca urmare.21.12.21.12. Malta . Ungaria . Denmarca 9. Letonia . împreună cu premierul Lionel Jospin.6.6.14. la summit-ul de la Nisa.10. Numărul de voturi în cadrul Consiliului va fi următorul: Germania .7. Finlanda . România . Bulgaria .12.12.29. Republica Cehă . Austria . În privinţa Comitetului regiunilor. Lituania . rezultând un total de 344.9. Belgia .4. Austria . depăşind pentru prima data ponderea Franţei.29.7. Belgia .9.24. Olanda . Irlanda . Slovacia . însoţiţi de miniştrii lor de externe.9. Letonia . Slovenia .12. rezultând un total de 732.9.7. rezultând un total de 345.5.7. Slovacia .12. Republica Cehă . de lângă Strasbourg.7. Austria . Slovenia .7. Lituania . Slovacia . Estonia . Italia – 24. Franţa .12.9. Malta – 5.12. Slovenia .12. a dobândit. Ungaria .12.24. Marea Britanie .24. Irlanda . Luxembourg .12. Portugalia . Denmarca . Ungaria 12.12. Bulgaria .12. Italia .24.3.4. Finlanda .9. Grecia .12. Luxembourg .12.6. Lituania .29. după unificare. Cipru – 6.15.9. Parisul nutreşte îngrijorarea că influenţa Germaniei va creşte şi mai mult o dată cu aderarea la UE a ţărilor din Europa centrală si de est. Belgia .7. Malta .4. În acest context cancelarul Gerhard Scrhöder şi preşedintele Jacquesc Chirac.

cât şi în statele candidate la aderare. mai ales ţinându-se seama de faptul că 2001 este un an electoral în multe din statele membre UE. Slovacia consideră că rezultatul referendumului „nu este o veste bună pentru Europa“. Ţările candidate şi-au exprimat îngrijorarea faţă de rezultatele referendumului. Miniştrii de externe ai ţărilor membre UE au semnat Tratatul de la Nisa. negociator-sef cu UE. Dezvoltări post-Nisa La 26 februarie 2001. Preşedintele Aleksandr Kwasniewski a afirmat că rezultatul referendumului reprezintă „o veste tristă“. Rezultatul referendumului a provocat decepţie atât în ţările membre UE. a declarat. Din păcate. atmosfera“. Ministerul ceh de externe consideră că rezultatul referendumului „nu pune în cauză extinderea UE“. care riscă să afecteze serios extinderea UE. prin care Suedia dorea să îşi prezinte bilanţul pozitiv al mandatului cu privire la extinderea Uniunii Europene. cu puţin timp înaintea Summitului de la Goteborg. la rândul său. Electoratul din Republica Irlanda. chemat la urne pentru a se pronunţa prin „Da” sau „Nu” asupra ratificării Tratatului de la Nisa. Mai mult ca sigur că reacţia populaţiei din multe state ar fi fost aceeaşi cu a irlandezilor. a respins noul act european. Orişicât. De subliniat că Irlanda este singurul stat din UE care permite cetăţenilor să se pronunţe în această privinţă prin referendum. într-o oarecare măsură. Pavel Telicka. de aceea se poate pune problema situaţiei care ar fi apărut dacă mai multe state ar fi prevăzut această procedură constituţională în pentru adoptarea Tratatului de la Nisa. euroscepticii influenţează prin poziţia lor multe din guvernele europene. cu atât mai mult cu cât sondajele indică faptul ca 59% dintre irlandezi susţin primirea de noi membri in Uniune. Rezultatul „nu trebuie să aibă un impact substanţial asupra procesului de extindere. chiar dacă nu pot interveni direct. deşi partidele de guvernământ şi principalele două partide de opoziţie au susţinut pentru varianta afirmativă.Secţiunea a II-a. Ministerul de Externe de la Bratislava declarându-se decepţionat şi exprimându-şi temerea că „rezultatul riscă să complice aplicarea . Pentru a fi puse în aplicare prevederile Tratatului de la Nisa fiind nevoie ca toate cele 15 state membre să îl ratifice procesul intră într-un anumit blocaj Procentajul la referendumul irlandez a fost de 54% – „nu”. a avut loc un moment de alunecare în procesul de ratificare al Tratatului de la Nisa. dar au apreciat că nu este vorba de o catastrofă. dar poate influenţa.

a declarat. s-au întrunit la Goteborg şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană pentru Summitul programat la sfârşitul Preşedinţiei suedeze. în opinia sa. cancelarul Gerhard Schröder. În ceea ce priveşte posibilele efecte asupra negocierilor purtate de România. Negociatorul sef mai crede că această întâmplare va genera reacţii în întreaga uniune şi va determina mutarea accentului pe negocierile politice. că votul din Irlanda se va resimţi din punctul de vedere al strategiilor şi politicilor atât în statele membre ale uniunii. şi prim-ministrul Lionel Jospin. . care a creat condiţii bune pentru extinderea UE în 2004“. în procesul de negociere cu UE. a mai spus ministrul Vasile Puşcaş. Vasile Puşcaş. Puşcaş spune ca referendumul din Irlanda nu este de natură să ne surprindă nepregătiţi. Totuşi. În Concluziile Preşedinţiei asupra Summitului de la Goteborg. Puşcaş a mai precizat că. Obiectivul pe care Summitul îl subliniază este posibilitatea acestor state să participe la alegerile din 2004. Negocierile cu ţările candidate la aderarea la UE vor continua cu o hotărâre şi cu o vigoare intacte. cât si în statele candidate. autorităţile slovace se aşteaptă ca „Guvernul şi Parlamentul irlandez să facă toate demersurile necesare pentru a modifica actuala opinie a populaţiei“. capitolele de aderare deschise de noi fiind bine pregătite. în Germania. dar că procesul în sine nu va avea de suferit.concluziilor summitului de la Nisa. Pe de alta parte. nu există „actori declaraţi deschis împotriva României“. se arată la art. după lovitura data de irlandezi Tratatului de la Nisa Berlinul şi Parisul au reafirmat necesitatea ratificării acestuia „fără întârziere”. preşedintele Jacques Chirac. Întruniţi la Freiburg-am-Brisgau. în cadrul celui de-al 77-lea summit franco-german. dar fără să schimbe în esenţă textul documentului. Uniunea Europeană fiind gata să ia în considerare neliniştile irlandezilor care au respins Tratatul de la Nisa. în pofida rezultatului negativ al referendumului din Republica Irlanda Negociatorul şef român în relaţiile cu Uniunea Europeană. rezultatele referendumului nu au stopat şi nu a avut in vedere cenzurarea procesului de extindere a uniunii spre Est. În această atmosferă atât de încărcată în declaraţii şi luări de poziţie. 4: „Procesul de ratificare al Tratatului de la Nisa va continua în aşa fel încât Uniunea să poată fi în poziţia de a primi noi state membre la sfârşitul anului 2002”. Negocierile de aderare nu se vor opri.

pentru a putea fi stopată de acest obstacol. Curentul principal de opinie era că trebuia să se ajungă la ducerea la bun sfârşit a procesului de intrare în vigoare a Tratatului fără să se redeschidă dezbaterile asupra textului deja negociat. Consiliul European întrunit la Edinburgh. S-a căutat o soluţie care va face să se deblocheze cât mai rapid situaţia nou apărută. Ţările candidate vor fi de asemenea implicate în acest proces. Probabil că soluţionarea problemei irlandeze va urma aceeaşi cale ca şi în cazul Danemarcei. anexată Tratatului de la Nisa. Astfel. O paralelă între această situaţie creată de votul irlandez se poate face cu situaţia din 1992 vis-a-vis de Danemarca.Se face apoi referire la referendumul irlandez arătându-se sprijinul acordat de Consiliul European pentru metodele pe care le va pune în aplicare guvernul irlandez pentru deblocarea situaţiei create. Danemarca a respins. a luat mai multe hotărâri în acest sens. Ca urmare. prin referendum Tratatul privind Uniunea Europeană. Danemarca a ratificat Tratatul în cauză. Acest vot negative al populaţiei Danemarcei la adresa Tratatului de la Maastrcht a fost urmat de o reacţie hotărâtă la nivelul cancelariilor ţărilor membre. care a avut loc la 18 mai 1993. Printr-o „Declaraţie asupra viitorului Uniunii”. Consiliul European va dezbate şi adopta o nouă Declaraţie care se va axa pe . Această declaraţie evidenţiază trei faze. În 2001. 7 se face referire la un ajutor special ce va fi acordat Bulgariei şi României pentru sprijinirea acestora în procesul de aderare la UE. de data aceasta cu rezultat pozitiv. „Declaraţii ale Consiliului European” şi „Declaraţii unilaterale ale Danemarcei”. Se subliniază încă o dată faptul că ţările candidate vor fi judecate doar pe baza propriilor merite. după cum reiese din declaraţiile prezentate mai sus. la 12 decembrie 1992. Preşedinţia suedeză şi apoi cea belgiană. O subliniere aparte se dă şi faptului că „procesul de lărgire este ireversibil”. în cooperare cu Comisia şi implicând Parlamentul European. La 2 iunie 1992. La Summitul de la Laeken din decembrie 2001. în urma unui nou referendum. vor încuraja dezbaterile pe tema viitorului cu Parlamentele statelor membre dar şi la nivelul direct al populaţiei acestor state. au fost adoptate trei anexe care conţin o „Decizie privind anumite probleme ridicate de Danemarca referitoare la Tratatul privind Uniunea Europeană”. deoarece era nevoie de ratificarea tuturor celor douăsprezece state membre a Tratatului pentru ca acesta să intre în vigoare. procesul de integrare fiind ireversibil şi voinţa politică de ducere la bun sfârşit a reformei comunitare prea puternică. se cere o dezbatere mai profundă şi mai largă asupra viitorului Uniunii. La art.

Statutul Cartei Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană. În principal. Premierul socialist francez. a spus Jospin într-o aluzie evidentă la planul lui Schröder. pledând pentru o federaţie de state-naţiuni şi pentru menţinerea şi întărirea actualelor structuri de organizare şi conducere a Uniunii. Gerhard Schröder. o Conferinţă Interguvernamentală va fi convocată în 2004 pentru a trata cele rezultate din dezbaterile precedente. Lionel Jospin.continuarea acestui proces în 2002 şi 2003. care „pentru unii semnifică un executiv european a cărui legitimitate să fie dată în întregime de Parlamentul European”.o mai precisă delimitare a puterilor între Uniune şi statele membre. Gerhard Schröder. arătând că „Franţa şi alte naţiuni europene nu vor accepta” o astfel de situaţie sau un astfel de concept al federalizării. „Acest executiv ar deţine monopolul diplomaţiei şi al apărării… naţiunile europene urmând să capete un statut echivalent cu cel al landurilor germane sau al statelor americane”. presupune o Uniune europeană care să devină în viitor un stat federal după modelul Republicii Federale Germania. la acel moment a dat o declaraţie largă asupra opiniilor sale. . Jospin a ţinut să precizeze accepţiunea largă conţinută în cuvântul „federaţie”.rolul pe care îl are Parlamentul naţional în sistemul european. Această Conferinţă nu va pune nici un fel de obstacol în faţa lărgirii. Cancelarul german a fost primul care a reacţionat la această propunere de dezbatere asupra viitorului Uniunii Europene în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în primăvara anului 2001. La final. Jospin s-a arătat în schimb adeptul ideii de federaţie de state-naţiuni iniţiat de fostul preşedinte al Comisiei . În discursul său. întărirea puterilor Parlamentului European mai ales în domeniul bugetar precum şi transformarea Consiliului în Cameră Superioară a Parlamentului. optează pentru transformarea Comisiei Europene într-un veritabil Guvern european. . Dacă până la acel moment lăsase prim planul declaraţiilor de acest tip ministrului său de externe. Viziunea sa este în contradicţie cu proiectul de federalizare propus recent de cancelarul german. . Declaraţia evidenţiază patru direcţii de dezbatere pentru viitor: . viziunea germană. printre altele. şi-a prezentat propriul proiect pentru viitorul Uniunii Europene.simplificarea tratatelor pentru ca acestea să devină mai clare şi uşor de înţeles fără însă a l-i se schimba sensurile articolelor conţinute în prezent.

a găsit la rândul său. cotidianul Trouw a calificat ataşamentul lui Jospin la ideea de naţiune o atitudine „foarte franceză”. Jacques Delors. Olanda. Consiliu şi Parlament” trebuie să evolueze sub această formă. împuternicite cu „un adevărat rol politic”. Tony Blair. Berlinul a evidenţiat că în viziunea lui Jospin au fost surprinse şi puncte comune cu cea germană. în special ideea dotării zonei euro cu un „guvern economic”. care reuneşte şefii de stat şi de guvern şi în cadrul căruia se iau în prezent cele mai importante decizii la nivel european. El s-a declarat împotriva bulversării actualei arhitecturi instituţionale. fără a vorbi despre divergentele profunde cu planul propus de Schröder. precum si „o convergenţă de principiu privind abordarea problemei competenţelor”. membrii având astfel pondere egală în luarea hotărârilor. surprins de dezbaterea europeană în plină campanie electorala a ţinut însă să se delimiteze imediat de viziunea lui Jospin. a denunţat posibilitatea creării unui superstat european. Sprijinind totodată ideea unei Constituţii europene. victorioasă în alegerile europene. idee susţinută şi de preşedintele francez Jacques Chirac. Consiliul rămâne esenţial pentru modelul federaţiei de statenaţiuni. Şeful guvernului belgian. şi numirii Preşedintelui Comisiei de către formaţiunea politică europeană. Cu diplomaţie. crearea unei politii de frontieră comune şi a unui Parchet european. care să dispună de un fond de acţiune economica pentru a putea ajuta ţările din spaţiul euro în cazul în care întâmpină dificultăţi. guvernul de la Berlin. „interesante” câteva din propunerile lui Jospin. În plus. . în ceea ce priveşte adoptarea unei Constituţii a UE. În viziunea sa. În ţara vecină. în special în ce priveşte regulile de funcţionare a Uniunii O idee de bază în proiectul european al lui Jospin este crearea unui „guvern economic” al zonei euro. singurul care şi-a manifestat entuziasmul faţă de planul german. Pentru premierul francez. Prudent. Guy Verhofstadt.Europene. Premierul britanic. refuzând categoric armonizarea fiscalităţii în Europa. Presa britanica. şi prin care să fie reglementată situaţia „competiţiei neloiale dintre sistemele de taxe ale diferitelor state membre UE”. „sistemul instituţional european conceput în jurul triunghiului alcătuit de Comisie. Jospin a insistat şi pe ideea că parlamentele naţionale să joace un rol în construcţia europeană printr-o „conferinţă permanentă a adunărilor legislative”. la rândul ei. a salutat faptul ca Jospin şi-a făcut cunoscut punctul de vedere legat de reforma Uniunii Europene. el a propus ca Parlamentul să poată fi chiar dizolvat de Consiliul European. triunghiul de baza fiind esenţial.

România nu este încă integrată în UE. CAPITOLUL VI.citându-l pe premier: „Sunt pentru Europa. Fără să critice sau să aprobe planul lui Jospin. unul dintre principalii candidaţi la aderare a făcut cunoscut printr-un comunicat al Ministerului de Externe de la Varşovia că aceasta este „cu siguranţă mai apropiată de concepţia unei federaţii de state naţiuni înscrisă in cadrul instituţional şi juridic european existent”. dar rămân ataşat de naţiunea mea”. şi mulţi îşi exprimă încă pesimismul în această privinţă dar noile realităţi nu mai dă speranţe dă certitudini. Cei câţiva entuziaşti care s-au luptat la început cu mentalităţi învechite şi aparent de neschimbat. dacă este să luăm în considerare şi numai implementarea acquis-ului comunitar în legislaţia noastră ceea ce face ca de la nivelul juridicului spiritul şi valorile europene să fie integrate treptat şi la celelalte nivele ale conştiinţei umane. au acum. Pasul făcut la Nisa de către factorii de decizie din statele membre ale UE. chiar dacă pus faţă în faţă cu sincopa irlandeză. Polonia. în care statele mari vor lua decizii fără a ţine prea mult cont de obiecţiile celor mici. E drept. ziarul grec Elephterotypia exprimă temeri legate de „o lipsă de democraţie” în Europa preconizata de premierul francez. este un pas care a făcut ca întrebarea „dacă?” să se transforme în „când?”. după un deceniu de străduinţe. . Deja efectele procesului de integrare nu mai pot fi negate de nimeni ele întâlnindu-se în viaţa de zi cu zi. motive pentru a considera că visul lor s-a înfăptuit. CONCLUZII Dreptul instituţional comunitar european a pornit cu paşi timizi în ţara noastră privit cu neîncredere cei care nu percepeau amploarea fenomenului care a urmat încet dar sigur nu numai la nivelul academica dar şi la cel social-politic.

Comisia Europeană. Am încercat să mă ancorez cât mai bine în practic şi să prezint ultimele dezvoltări. neschimbat.Am ales ca temă pentru această Lucrare „Comisia europeană” deoarece am considerat că aceasta este de fapt „sufletul” Comunităţilor. lucru care îl face cu atât mai interesant de studiat. motorul care a făcut ca această impresionantă construcţie să reuşească să treacă sincopele inerente apărute din timp în timp. de altfel ca şi Comunităţile privite pe ansamblu sunt construcţii noi fără precedent în istorie şi de aceea tot ceea ce este legat de ele nu are un caracter închis. cum este cazul internetului . de aceea de un real folos au fost noile mijloace de comunicaţie. şi suferă o continuă transformare. Informaţiile folosite în această lucrare au fost culese din lucrările specialiştilor români dar şi din studiile autorilor străini.

BILBLIOGRAFIE .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->