Basmul cult

Unul dintre paradoxurile basmului este faptul ca forta lui magica nu inceteaza, chiar daca subiectul este simplu, iar actiunea este conventionala. Intamplarile reale si miraculoase se organizeaza intr-un tipar consacrat, avand o schema epica structurata pe motivul calatoriei initiatice si al celor trei probe depasite. Tiparul narativ al basmului se caracterizeaza intr-o serie de situatii-tip, cu grad mare de stabilitate. preia acest tipar narativ din cel popular, reorganizand structurile stereotipe, conform viziunii artistice a scriitorului si optiunilor sale estetice. Oglindire [] a vietii in moduri fabuloase (G. Calinescu), basmul favorizeaza intrarea intr-o lume miraculoasa, unde se consuma Aventura eroica a protagonistului care lupta pentru apararea, recuperarea si impunerea unor valori morale: binele, adevarul, dreptatea, frumosul, curajul etc. Specie epica in care este valorificata categoria estetica a fabulosului/ a miraculosului, basmul este o naratiune structurata pe un singur plan epic, avand o actiune conventionala, la care participa personaje sau forte supranaturale, neindividualizate, definite ca functii, ca arhetipuri. imita relatia de comunicare de tip oral, specifica eposului popular, dar scriitura poarta marcile originalitatii autorului. Discursul naratorului supraindividiual alterneaza frecvent cu vocea naratorului auctorial care, alaturi de functia de narativa si cea de regie, indeplineste deseori rolul de observator si pe cel de reflector. Alte linii de forta ale basmului cult sunt personajele individualizate prin comportament, prin limbaj si psihologie, prin atitudine, gestica sau mimica. Toate aceste trasaturi definitorii ale basmului cult pot fi exemplificate stralucit de Povestile lui Ion Creanga si, mai ales de Povestea lui Harap-Alb care reprezinta insasi sinteza basmului romanesc: toata filosofia noastra populara, intre fatalitatea raului si ideala cautare a binelui se lamureste in incercarile grele ale fiului de imparat. (Pompiliu Constantinescu) In structurile narative ale acestui basm cult publicat in august 1877, in revista Convorbiri literare se regasesc toate invariantele diegesisului fabulos din folclor, toate toposurile traditionale, care nu au insa relief stilistic, fiind schitate intr-un plan secund, in timp ce prim-planul este dominat de reprezentatiile scenice ale personajelor sau de discursul personalizat al naratorului auctorial. Incipitul basmului este supramarcat printr-o dubla intrare in universul fictional. Fiecare prag al intrarii in lumea basmica este textualizat prin sintagma recurenta Amu, cica... . Daca prima serie de enunturi urmeaza modelul discusiv obisnuit in epica folclorica (narare

prin relatare), seria a doua face loc dicursului personajelor, dupa modelul nararii prin reprezentare. Aceasta alternanta intre vocile instantelor narative este simptomatica, devenind unul dintre elementele de originalitate ale scriiturii. Alt element specific basmului cult este paricularizarea tiparului narativ si individualizarea personajelor din pespectiva unei viziuni subiective asupra lumii si a unor optiuni estetice. Astfel, Creanga umple schema universala a basmului cu imagini concrete ale vietii taranesti de odinioara, cu tipurile ei morale, cu o realitate social-istorica si psihologica determinata, localizand fabulosul, dand personajelor individualitate psihologica, etnica, taraneasca si chiar humulesteana (Zoe Dumitrescu-Busulenga). Chiar daca subiectul Povestii lui Harap-Alb nu este original (este intalnit in sase versiuni romanesti si in basme din spatiul balcanic si central-european), basmul lui Creanga se diferentiaza de toate celelalte versiuni prin [...] intrarea in subiect (primele tri probe), prezenta spanului si tema insotitorilor nazdravani (Jean Boutiere). Dincolo de eterna lupta dintre bine si rau, observam ca tratata de autor este cea a initierii si a maturizarii treptate a protagonistului, care inainte de a fi imparat trebuie sa cunoasca si statutul de sluga, tocmai pentru a invata sa-si inteleaga supusii si sa-si exercite responsabil puterea. Insusi titlul sustine caracterul de al textului (formarea textului), iar schimbarea statutului social (eroul devine imparat), confirma maturizarea. La nivel compozitional, asemenea basmului popular, povestea lui I. Creanga isi structureaza epicul pe doua motive ordonate, cel al calatoriei initiatice a eroului si cel al probelor depasite. Acest scenariu narativ consacrat este insa valorificat original, prin trei tipuri de calatorii al caror protagonist este Harap-Alb: (pe parcursul careia personajul se defineste mai degraba ca un antierou, boboc in felul sau), (in care eroul probeaza acumularea unei experiente si cristalizarea unei personalitati care permite incadrarea in tiparele modelului eroic) si incheiata cu recunoasterea, moartea simbolica, invierea ritualica si investitura ce consfinteste statutul de erou al personajului. Cele trei calatorii sunt insa precedate de trei probe ce au drept cadru spatiul familiar al curtii craiesti, probe depasite care aduc eroului dreptul de a porni in calalatoria explorativa. Se pot astfel identifica doua mari parti compozitionale (fiecare insumand cate patru secvente), ceea ce poate sustine afirmatia ca basmul este alcatuit din contopirea a doua povesti (Al. Piru). Prima parte urmareste pregatirile pentru plecare in calatorie, calatoria explorativa, cu cele trei probe canonice (proba labirintului, a intalnirii cu Spanul si a schimbarii rolurilor, proba procurarii salatei din gradina ursului si proba uciderii cerbului fermecat. Cea de-a doua parte, debuteaza cu un nou moment-intriga aparitia fetei imparatului Ros, preschimbata in pasare.

Calatoria spre curtea imparatului Ros este conditionata de alte trei incercari la care este supus eroul: salvarea furnicilor, construirea stupului pentru albine si insotireacu cei cinci uriasi fabulosi. Cea mai ampla secventa narativa este insa cea a probelor depasite la curtea lui Ros-Imparat. Ea este urmata de calatoria de inapoiere, la capatul careia va avea loc infruntarea finala dintre protagonist si antagonist. Cele opt secvente sunt separate prin formula mediana Se cam duc la imparatie, / Dumnezeu sa ne tie / Ca cuvantul din poveste / Inainte mult mai este (care apare de 7 ori). sunt de inspiratie folclorica: motivul imparatului fara urmas la tron, cel al superioritatii mezinului, al probelor depasite, al calatoriei, al calcarii interdictiei si supunerii prin viclesug, al animalelor fabuloase (calul, craiasa furnicilor si a albinelor), al obiectelor magice (sabia lui Barba-Cot, cele trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta), al prietenilor cu puteri supranaturale (Sfanta Duminica, cei cinci uriasi), proba focului, a petitului, a mortii si invierii eroului, motivul pedepsirii personajului negativ si, in final, cel al nuntii imparatesti. Aceste motive de larga circulatie sunt insa valorificate original prin deplasarea accentului dispre etic spre psihologic. Din intalnire cu Sfanta Duminica, personajul-adjuvant care i se infatiseaza ca o batrana nevoiasa, eroul invata ca nu trebuie sa dispretuiasca pe cei umili. Daca acum trece proba milosteniei in urma unor ezitari, in partea a doua va ocroti generos furnicile si albinele, din imbold interior. Din transformarea miraculoasa a calului rapciugos in bidiviu inaripat, feciorul craiului invata ca trebuie sa depaseasca aparentele spre a afla esenta; aceeasi invatatura va fi probata cand isi face prieteni din cei cinci uriasi, desi acestia par a fi niste dihanii de om. Proba curajului pe care o trece infruntand pe craiul travestit in urs il desemneaza ca pe un ales pre gatit sa porneasca in calatoria initiatica. Drept recunoastere, primeste in dar pielea de urs, simbol si totem arhaic al razboinicilor. Cuvintele tatalui, la despartire, au valoare premonitorie. El ii spune: In calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii putea. Calatoria explorativa cu functie initiatica incepe cu un esec al eroului: el nu se poate orienta intr-un spatiu strain, labirintic si de aceea, incalcand interdictia, il ia pe span drept calauza. Desi aceasta incalcare este determinata de o situatie dilematica, ea il transforma pe feciorul de crai, in Harap-Alb, adica in slujitor robit pe toata viata. Numele protagonistului ce devine si al povestii are si semnificatii simbolice. Construit pe o structura oximoronica, asociind simboluri cromatice opuse, el poate exprima la nivelul conotatiilor ideea dualitatii personajului. Si in fata celorlalte doua probe, mezinul se comporta mai degraba ca un antierou, se olicaie, se vaicareste, este slab de inger, mai fricos decat o femeie. Izbanda se datoreaza nu unor puteri supranaturale sau insusiri de exceptie, ci ascultarii sfaturilor calului si Sfintei Dumineci, adjuvantii ce joaca si rolul initiatorului. Astfel, el scapa de ursul ce stapanea salatile minunate

dovedind iscusinta si agerime in fata fortei brutale, primitive; cerbul fermecat este invins prin curaj, dar si prin rabdare si tenacitatea cu care infrunta ispita frumusetii si a contemplarii propriului triumf. Cea de-a doua parte a basmului il confrunta pe Harap-Alb cu o alta forta malefica, omul ros, deci cu o forta de temut a semenului hain, viclean, crud. Ca si Spanul, imparatul Ros este omul insemnat, deci cel care poarta pe chip semnul caracterului sau malefic. Harap-Alb il infrunta alaturi de ajutoarele pe care le-a castigat prin mila, altruism, harnicie, prin calda prietenie si intelegere frateasca. Cei cinci giganti fabulosi sunt reprezentari hiperbolice, fabuloase ale unor impulsuri fiziologice (foamea, setea, frigul) sau cognitive (dorinta de cunoastere Ochila, dorinta de a domina spatiul si timpul Pasari-Lati-Lungila). Ei pot fi considerati si duhuri stravechi ale pamantului ori proiectii fantastice obiectivate ale unor impulsuri launtrice pe care eroul a invatat sa le domine. Ispravile lor la curtea imparatului Ros contribuie la desavarsirea experientei cognitive a eroului care se pregateste sa urce pe tron, dar si a experientei care il pregateste de casatorie. Astfel, proba recunoasterii fetei menite de sotie dintre altele care ii seamana este inspirata dintr-un obicei folcloric legat de ceremonialul casatoriei (ca si ospatul, petitul etc.). Calatoria de intoarcere surprinde idile dintre fata de imparat si Harap-Alb, in termeni conventionali, caracteristici viziunii erotice folclorice. Proza lirica din aceasta secventa frecvent rimata are o functie contrapunctica, pregatind precipitarea epica a ultimelor doua momente ale subiectului. Punctul culminant se dezvolta dramatic: fata imparatului dezvaluie adevarata identitate a Spanului si acesta reteaza capul lui Harap-Alb, acuzandu-l de incalcarea juramantului. Deznodamantul este tot atat de dinamic: calul il ucide pe Span, aruncandu-l din inaltul cerului, in vreme ce fata imparatului Ros il invie pe fiul craiului cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal si de turturica (apa vie si apa moarta sunt, ca si in basmul popular, dublu valorizate). Revenit la viata, ca dintr-un somn (motiv literar care exprima viziunea populara asupra mortii), printul isi recapata arma magica, insemn al statutului sau de erou. Finalul canonic (motivul nuntii imparatesti) este insotit de formula de incheiere, specific particularizata prin nota de umor. Asa se sfarseste basmul in care fabulosul este tratat in mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate prin originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate (G. Calinescu).

Dincolo de tesatura narativa insa, basmele culte se diferentiaza de eposul popular mai ales prin constructia personajelor si prin originalitatea discursului. Eroii din Povestea lui Harap-Alb sunt polarizate, ca si in basmul popular, pe criterii etice (bine / rau) si estetice (frumos / urat), iesire din tiparul rigid este posibila. Astfel, fata imparatului Rosu, mare farmazoana, are la inceput atribute malefice, dar, metamorfozata prin iubire, isi schimba regimul moral, devenind personaj pozitiv, justitiar (ea dezvaluie adevarul despre Span). Si in constructia celor cinci personaje fabuloase, uriasii care sunt inruditi cu Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne din basmul folcloric, Ion Creanga este original, prin asocierea principiului binelui cu o infatisare atipica, aproape hidoasa. Harap-Alb, insusi este o creatie originala prin asocierea a doua modele: antieroul si eroul canonic al basmelor, investit cu toate calitatile fizice si morale. Raportand personajele Povestii lui Harap-Alb la modelul comun basmelor populare, se reliefeaza puternica individualizare a eroilor lui Creanga. Acestia se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste (G. Calinescu), ceea ce apropie naratiunea fabuloasa de universul Amintirilor din copilarie. In chip semnificativ, protagonistul si antagonistii (Spanul si Imparatul Ros) nu au insusiri supranaturale. Harap-Alb, novicele alflat pe calea initierii, se confrunta cu raul din lumea oamenilor, nu cu fiinte fabuloase (zmei, capcauni etc). Comform credintelor populare, omul demonizat poarta semn pe chip, asadar, omul span si omul ros intruchipeaza rautatea, viclenia, nemila, cruzimea, lacomia. Lor li se opune printul care devine un adevarat erou, desi nu in maniera clasica a lui Fat-Frumos din basmul canonic. Chiar daca faptuirile sale nu sunt peste fire (refuza confruntarea directa cu adversarii sai fuge din fata ursului, taie capul cerbului fermecat numai dupa ce acesta a adormit -, protejeaza furnicile trecand prin vad, construieste stup albinelor), el va fi pregatit in final sa intemeieze o familie si sa domneasca. Izbanda lui se datoreaza asumarii sensului milei crestine si cunoasterii pe care i-o aduce experienta. Constiinta de sine a eroului se cristalizeaza in probe cu functie evident initiatica in planul omenescului (experienta practica: castigarea hranei; experienta cognitiva: pielea cerbului; experienta afectiva: castigarea pieteniei si a iubirii). Exemplar prin respectarea juramantului facut, fiul craiului devenit Harap-Alb trebuie sa moara si sa reinvie pentru a-si recupera identitatea pierduta. Cel care se trezeste insa din somnul mortii ritualice este cu adevarat urmasul pe tron al Imparatului Verde. a personajelor din basmul lui Creanga sunt complexe. Caracterizarea directa se realizeaza prin comentariile naratorului, prin vocile altor personaje sau prin autodefinire. Modalitatile indirecte sunt diverse: faptele eroilor sunt dublate de notatii privind reactia definitorie, gesturile si mimica, detaliul psihologic semnificativ si incertitudinile launtrice. Limbajul are si el un rol important in caracterizarea personajelor. Vorbirea eroilor din basm, ca si discursul

naratorului, ilustreaza un registru stilistic popular, marcat oral si regional. Marea forta expresiva a acestui limbaj este generata de particularitati stilistice definitorii pentru stilul lui Creanga. O caracteristica fundamentala a acestui stil este oralitatea care se realizeaza prin prezenta vorbirii personajelor (stil direct si stil indirect), a formulelor de adresare, a enunturilor la persoana I si a II-a, prin frecventa interjectiilor, a exclamatiilor si a interogatiilor, a exclamatiilor si a interogatiilor, a formelor neliterare, a expresiilor caracteristice comunicarii orale si stilului colocvial si prin utilizarea regionalismelor lexicale si fonetice. Alta particularitate a stilului scriiturii lui Creanga este , despre care Jean Boutiere afirma ca alcatuieste o colectie ce nu are echivalent la nici un alt povestitor european. (cearta dintre uriasi din casa de arama, de exemplu sau aparitia la curtea imparatului Ros a cetei lui Harap-Alb ce intra buluc in ograda... care mai de care mai chipos si mai imbracat, de se taraiau atele si curgeau oghealele dupa dansii, parca erau oastea lui Papus...) sta alaturi de (portretul facut imparatului Ros, de pilda). (numele celor cinci tovarasi ai lui Harap-Alb) sunt o modalitate importanta de caracterizare, ca si care face scrierile lui Creanga intraductibile. Umorul savuros al zicerilor lui Creanga este iscat prin jocuri de cuvinte si enumerari hilare (ca in caracterizarea lui Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora cu Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila), prin truism, tautologie si pleonasm (train si nemurind), prin comparatii cu regnul animal, prin exagerare comica ori diminutivare hazlie, prin asorieri neobisnuite, de tip oximoronic (drag ca sarea-n ochi) etc. scriitura inconfundabila a lui Creanga se adauga celorlalte elemente de originalitate, facand din Povestea lui Harap-Alb o sinteza a basmului romanesc (Pompiliu Constantinescu). Ideea de sinteza este ilustrata si de fericita impletire intre elementele de inspiratie folclorica si cele originale. Desi apeleaza, ca si povestitorul anonim, la la persoana a III-a, in creatia lui Creanga eul narator se proiecteaza in text ca instanta morala care exprima intelepciunea veche a comunitatii, prin comentarii etice ori psihologice, grave, joviale sau ironice. El isi asuma deliberat ipostaza de povestariu, ceea ce determina si transfoemarea cititorului in ascultator si participant direct la actul nararii (numit naratar de G. Genette): Dar iar ma intorc si zic: mai stii cum vine vremea? Ce -mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ma asc ultati!. Naratorul devine astfel o prezenta subiectiva, devine eu-reflector si, mai ales, voce a colectivitatii de tarani htri, jovial-ironici care au placerea si harul vorbei bogate. Asemeni lor, eul narator coboara fantastical in realitatea lumii humulestene, conferindu-i un rol conventional, anulandu-l prin fictiunea umoristica. O consecinta directa este amestecul dintre fabulous si real care apropie basmul de proza de tipul

(prezenta substantivului poveste in titlul basmului sugereaza si legatura mai stransa a eposului miraculous cu realitatea din universul taranesc). Lumea basmului creata de povestitorul din Humulesti fiinteaza astfel intr -o geografie miraculoasa si intr-un discurs inconfundabil, pune sub semnul originalitatii celui care se mentine constient in <<cadrul psihic>> al culturii romanesti de tip folcloric si in <<cadrul fizic>> al satului moldovean de sub munte vatra de cea mai mare autenticitate a spiritualitatii noastre (George Munteanu)

CONCLUZII:
Caracteristicile basmului cult
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult avand ca particularitati: reflectarea viziunii despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. Insa, asemenea basmului popular, pune in evidenta idealul de dreptate si de adevar, fiind o oglindire... a vietii in moduri fabuloase (G. Calinescu, Estetica basmului).

Semnificatia protagonistului din basmul cult ales

Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu reprezinta tipul lui Fat-Frumos din basmele populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Protagonistul este o intruchipare a omului de soi (G. Calinescu), care traverseaza o serie de probe, invata din greseli si progreseaza, se maturizeaza pentru a merita sa devina imparat, basmul putand fi astfel considerat un