Sunteți pe pagina 1din 23

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Capitolul 5 Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

5.1. Creditele bancare pentru IMM

Reprezentarea patrimoniului unei întreprinderi mici şi mijloci i se realizează prin bilanţul contabil cu cele două părţi ale sale, activul şi pasivul.

Activul bilanţului reflectă, în expresie bănească, totalitatea bunurilor deţinute de societatea comercială cu privire la: imobilizări corporale; imobilizări necorporale; stocuri; creanţe; plasamente; disponibilităţi băneşti; posturi de regularizare şi asimilate.

La rândul său, pasivul exprimă sursele de constituire a bunurilor înscrise în activ, grupate după natura şi destinaţia lor în: capitaluri proprii; provizioane; datorii; posturi de regularizare şi asimilate; rezultatul financiar, respectiv profitul sau pierderea.

Pentru a se păstra în permanenţă egalitatea matematică dintre activul şi pasivul bilanţier este necesar ca valorile acestora să fie corectate astfel: din valoarea activului se scad datoriile, iar la valoarea pasivului se adaugă profitul sau se scade pierderea înregistrată în exerciţiul financiar pentru care se elaborează bilanţul.

Această scurtă referire la bilanţul firmei este necesară pentru a putea explica de ce în anumite situaţii aceasta are nevoie de credite bancare pentru a-şi finanţa proiectele de investiţii. Din analiza structurii activului şi pasivului bilanţier descrisă anterior rezultă că egalitatea dintre cele două părţi din bilanţul întreprinderii , atunci când activul circulant din bilanţ nu este finanţat integral prin încasările de la furnizori şi de la diverşi creditori, se poate realiza prin apelarea la surse de finanţare din exterior respectiv la credite. Practica demonstrează că nevoile de credite ale unei firme sunt direct proporţionale cu durata ciclului de fabricaţie şi cu valoarea adăugată. Această stare de fapt se explică prin aceea că un produs cu ciclu de fabricaţie scurt imobilizează activele circulante pe durate mai scurte decât produsele cu ciclu de fabricaţie lung, firma având astfel condiţii pentru a-şi recupera mai repede cheltuielile de producţie, prin vânzarea şi încasarea contravalorii acesteia.

114

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Din alt punct de vedere, indiferent de durata ciclului de fabricatie, nevoile de finanţare ale firmei cresc atunci când se pune problema modernizării sau extinderii capacităţilor de producţie. Practica economică a impus apariţia unor reglementări legale cu privire la finanţarea investiţiilor, astfel că firmele, indiferent de mărimea lor îşi pot finanţa investiţiile din surse precum: activele circulante constituite din încasările de la clienţi şi creditele furnizor, valoarea amortizărilor reflectată în bilanţul contabil, cota parte din profitul realizat şi surse împrumutate.

Activele circulante, valoarea amortizărilor şi cota parte din profit formează autofinanţarea firmei al cărei potenţial depinde de factori cum ar fi evoluţia cifrei de afaceri - cu cât cifra de afaceri este mai mare cu atât lichidităţile firmei au şanse mai mari de creştere – sau structura costurilor.

Deşi nu există reglementări cu privire la raportul dintre contribuţia din surse proprii şi cea a surselor împrumutate, în practica relaţiilor dintre microîntreprinderi şi bănci se utilizează tehnici de analiză a solicitărilor de credit care iau în calcul aportul firmei la finanţarea proiectului de investiţii. În aprecierea nivelului optim al autofinanţării analiza vizează trei puncte de vedere: al întreprinzătorului-acţionar, al statului şi al băncii creditoare.

Literatura de specialitate oferă diverse definiţii ale conceptului de credit bancar. Economiştii francezi 76 referindu-se la creditul bancar specific întreprinderilor mici şi mijlocii îl definesc ca fiind „suma de bani pe care o obţine o întreprindere de la o bancă atunci când activul circulant din bilanţ nu este finanţat integral prin încasările de la furnizori şi de la diverşi creditori şi când această insuficienţă nu este acoperită de fondul de rulment”.

O definiţie mai cuprinzătoare a creditului este dată în documentele Băncii Centrale

bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor, care

acordă unei alte persoane numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă stabilită în funcţie de riscul pe care

Europene:

relaţia

şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului”. 77

În România, definiţia oficială a creditului este redată în Legea nr. 58/1998 republicată – Legea bancară, astfel: ’’Creditul reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei

76 Masson, J. - Les credits bancaires aux entreprises, La Revue Banque, Paris 1988.

77 Statutul Băncii Centrale Europene, cap. Credite.

115

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care incorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.’’ 78

Creditele utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii se pot clasifica după mai multe criterii, dintre care esenţiale sunt următoarele:

1. din punct de vedere al obiectului, creditele sunt:

- de producţie;

- de consum.

2. din punct de vedere al termenului de rambursare, creditele sunt:

- pe termen scurt, cu durata de sub 1 an;

- pe termen mediu, cu durata cuprinsă între 1 şi 5 ani;

- pe termen lung, cu durata de peste 5 ani.

3. din punct de vedere al garanţiilor, creditele sunt :

- credite personale, garantate fără a se utiliza garanţii imobiliare ci doar documente prin care debitorul dovedeşte mărimea şi ritmicitatea încasărilor (balanţe, bilanţuri, planuri de afaceri);

- credite reale, garantate cu active fixe.

4. din punct de vedere al domeniului de activitate al firmei care solicită credit, băncile concep produse de creditare bancară relativ personalizate pentru IMM din diverse domenii:

- construcţii;

- activităţi meşteşugăreşti;

- producţie alimentară;

- profesii liberale (avocaţi, medici, artişti, experţi şi consultanţi în diverse domenii);

- comerţ en gross şi en detail;

- prestări servicii;

- prelucrarea lemnului;

- producţia agricolă vegetală şi zootehnia, etc.

78 Legea nr. 58/1998 modificată şi completată cu Legea nr. 485/2003.

116

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Creditul a apărut iniţial în Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari şi al preoţilor şi devine unul din mecanismele fundamentale ale vieţii economice începând din anii 1850-1860, odată cu declanşarea revoluţiei industriale în Europa de Vest, făcând posibilă anticiparea cumpărărilor, exercitând astfel un efect multiplicator asupra activităţii economice.

5.2. Dobânzile creditelor bancare

Ştiinţele economice definesc dobânda, în sens larg, „venitul sau remunerarea unui capital, însuşită de proprietarul oricărui capital antrenat într-o activitate economică oarecare sub formă de excedent în raport cu capitalul respectiv avansat” 79 .

În sens restrâns, dobânda reprezintă „venitul sau remuneraţia capitalului împrumutat, răsplata primită sau plătită pentru folosirea sumelor cedate pe un timp determinat” 80 .

Dobânda percepută pentru creditul acordat debitorului se justifică prin serviciul pe care capitalul împrumutat îl aduce acestuia, serviciu care se poate realiza numai într-o activitate sau acţiune economică ce se caracterizează prin eficienţă, în care se produce mai mult decât se cheltuieşte.

Dobânda sintetizează aspectele din activitatea economică şi are capacitatea de a releva schimbările şi tendinţele care se manifestă în special în domeniul economic, dar şi în alte domenii cum ar fi cel social, politic, etc.

O primă formă de manifestare este dobânda pe piaţa monetară, care se practică în relaţiile de credit din interiorul sistemelor bancare naţionale, respectiv între băncile comerciale, pe de o parte, şi banca de emisiune, pe de altă parte. În economiile de piaţă funcţionale, în care sistemul de garantare a creditelor este suficient de asiguratoriu, dobânda de pe piaţa monetară se utilizează şi în relaţiile de credit dintre băncile comerciale.În acest fel, dobânda bancară de bază este cea percepută de stat pentru bonurile de trezorerie şi pentru certificatele de depozit.

79 Basno, C., Dardac, N., Floricel, C. - Monedă, credit, bănci, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,

1994.

80 Kiriţescu, C., Dobrescu, E.M. - Monedă, Mică Enciclopedie, Colecţia Băncii Naţionale, nr. 24, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998.

117

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Dobânda pe care băncile comerciale o practică în relaţiile cu clienţii persoane juridice sau persoane fizice, taxa de scont comercială sau scontul comercial, precum şi taxa oficială a scontului sunt alte forme de manifestare ale dobânzii.

Diversificarea formelor şi metodelor de creditare practicate de către bănci a impus o continuă diversificare a modalităţilor de calcul a dobânzilor active. S-a trecut astfel de la dobânda simplă, care reprezintă venitul obţinut de bancă pentru suma împrumutată unui client în condiţiile în care acesta nu este capitalizat (adăugat la capital), la dobânda compusă. Spre deosebire de dobânda simplă, dobânda compusă reprezintă remuneraţia plătită pentru serviciul unui capital în condiţiile capitalizării, adică transformarea dobânzii în capital având ca efect calculul de dobândă la dobândă.

Masa dobânzii compuse 81 sau mărimea sa se calculeaza astfel:

D = C(1+i) n – C, în care:

D

- masa dobânzii compuse;

i

- rata dobânzii anuale;

C

- valoarea creditului;

n

- numărul de ani pentru care se acordă creditul.

Componenta „i” din formula de mai sus reprezintă mărimea dobânzii plătite pentru capitalul „C” împrumutat pentru o perioadă de 1 an şi stă la baza tuturor calculelor de dobândă, precum şi a calculelor de actualizare din domeniul investiţiilor.

Formula de calcul a ratei dobânzii este:

i = D/C x 100, şi se exprimă în %/an.

În practica bancară, rata anuală a dobânzii este diferenţiată în funcţie de mai mulţi factori. Un prim factor este termenul pentru care se acordă creditul (termen scurt, mediu sau lung). În majoritatea cazurilor, mărimea ratei anuale a dobânzii este invers proporţională cu durata creditului. Explicaţia constă pe de o parte în faptul că, cheltuielile

81 Basno, C., Dardac, N., Floricel, C. - Monedă, Credit, Bănci, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti 2000, pag. 29.

118

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

de procesare şi de administrare a creditului de către bănci sunt distribuite pe o perioadă mai lungă de timp, iar pe de altă parte, creditele pe termene lungi se contractează pentru proiecte de investiţii de valori mari şi cu termene de punere în funcţiune de peste 5 ani.

Activitatea creditată (capital de lucru pentru producţie, investiţii, transport, comerţ, consum etc.) este un alt factor. Rata dobânzii este mai ridicată în cazul creditelor de consum şi mai redusă în cazul creditelor pentru investiţii productive.

Bonitatea debitorului şi istoricul acestuia în raporturile cu comunitatea bancară, se iau în calcul pentru diferenţierea ratei anuale a dobânzii. Un client cu o bună reputaţie câştigată în relaţiile precedente cu băncile şi cu posibilităţi certe de garantare a creditului, va avea o vocaţie de a obţine un credit cu o rată mai mică a dobânzii.

Strategiile creditorului, dezvoltate în principal în funcţie de situaţia politică, economică şi socială, interesele acţionariatului pe termen scurt, mediu şi lung, sunt alţi factori de diferenţiere a dobânzii. Spre exemplu, o bancă supracapitalizată şi cu dobânzi pasive mai mici decât cele de pe piaţă va fi interesată să-şi plaseze resursele la rate mai mici ale dobânzii. Perioadele de instabilitate politică şi socială sunt caracterizate prin rate ridicate ale dobânzilor la credite. Dacă acţionariatul unei bănci – în general statul – este interesat în stimularea unui anumit sector al economiei, ratele dobânzilor practicate la creditele pentru sectorul respectiv vor fi reduse.

Rata inflaţiei, de asemenea, se ia în calcul la diferenţierea ratei anuale a dobânzii. Rata dobânzii la credite este în relaţie direct proporţională cu rata inflaţiei. Astfel că, la o rată ridicată a acesteia din urmă, creditele vor fi mai „scumpe” datorită costului mai mare al resurselor atrase de creditor de pe piaţa disponibilităţilor băneşti ale populaţiei şi ale agenţilor economici. Disponibilităţile băneşti vor fi atrase de către bănci numai dacă dobânzile pasive plătite clienţilor potenţiali pentru depozite vor fi sensibil superioare ratei inflaţiei. În caz contrar disponibilităţile vor fi preschimbate în alte valute cu grad de stabilitate superior sau vor fi investite în bunuri şi servicii de consum.

Mărimea ofertei de credite de pe piaţa financiar-bancară poate fi considerată un factor de diferenţiere a dobânzii. O piaţă bancară cu o supraofertă de credite comparativ cu cererea, respectiv cu puterea de absorbţie a economiei reale, se va caracteriza printr-o rată redusă a dobânzii la credite.

Raportul dintre cererea şi oferta de credite pe diverse pieţe naţionale sau zonale conferă creditelor un nivel ridicat de volatilitate caracterizat prin migrarea capitalurilor de pe o piaţă spre alta în funcţie de nivelul ratei dobânzilor. În condiţiile oferite actualmente

119

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

de infrastructura modernă de comunicaţii internaţionale şi de facilităţile oferite pe această bază de către bănci, în paralel cu migrarea capitalurilor de pe o piaţă pe alta se constată şi o migrare a solicitanţilor de credit de pe piaţa pe care operează ca agenţi economici spre pieţe care oferă credite la rate mai mici ale dobânzii.

Pe baza sumei de bani ce reprezintă capitalul împrumutat şi a ratei dobânzii descrise mai sus, între banca creditoare şi clientul debitor se naşte un raport contractual în care una dintre cele mai importante componente este planul sau graficul de rambursare a creditului. Acest document reflectă pe bază de calcule matematice sumele compuse din cote de capital şi din dobânzile aferente pe care clientul împrumutat se obligă să le ramburseze la anumite scadenţe. În practica bancară planurile de rambursare se calculează în funcţie de unele elemente.

Perioada stabilită prin contract pentru rambursarea integrală a creditului, respectiv a capitalului împrumutat numit şi principal, precum şi a dobânzii aferente, este un astfel de element. Mărimea principalului împrumutat şi rata dobânzii, care poate să fie fixă pe toată perioada de rambursare, sau variabilă, în funcţie de evoluţia anumitor indicatori macroeconomici cum ar fi rata inflaţiei, dobânda de refinanţare a băncii centrale, etc. sunt alte elemente în baza cărora se calculează planurile de rambursare. 82

La elaborarea graficului de rambursare se mai are în vedere dacă prin contract a fost convenită „perioada de graţie”, respectiv o anumită perioadă de timp între momentul primirii creditului de către client şi momentul în care începe rambursarea. Fără excepţie, băncile româneşti care practică acest sistem calculează pentru perioada de graţie numai cuantumul dobânzilor care se plătesc de către client pentru perioada de graţie contractată. Perioadele de graţie se acordă în general în cazul creditelor pentru investiţii în activităţi sezoniere. După expirarea perioadei de graţie, debitorul are obligaţia de a plăti băncii creditoare rate periodice compuse din principal şi dobândă. 83

Mărimea fixă sau variabilă a ratelor din dobândă este un alt element care se are în vedere la elaborarea graficului de rambursare. Această clauză contractuală este determinată de gradul de stabilitate a monedei în care se acordă creditul. În situaţia în care creditul se raportează la o monedă previzibil stabilă pe orizontul de timp al rambursării, atât creditorul cât şi debitorul sunt interesaţi din raţiuni de simplificare a operaţiilor de administrare a creditului ca ratele din principal şi dobânda să fie egale pe toată perioada de rambursare.

82 Tabel 9.1 - Plan de rambursare fără perioadă de graţie.

83 Tabel 9.2 - Plan de rambursare cu perioadă de graţie de 6 luni.

120

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Dacă însă moneda în care se acordă creditul este una instabilă şi afectată semnificativ de procesul inflaţionist din economia de referinţă, atunci mărimea ratelor prin care se rambursează creditul este variabilă. În acest caz, ratele din capital rămân egale pe perioada de rambursare, în schimb ratele din dobândă vor avea pe aceeaşi perioadă valori descrescătoare. 84

Fluxul de lichidităţi generat de plata ratelor şi dobânzilor la creditul ce urmează a fi acordat 85 , precum şi mărimea fixă sau variabilă a ratelor din principal se au în vedere, de asemenea la stabilirea graficului de rambursare. Alegerea uneia dintre cele două variante cu privire la ratele din principal se face în funcţie de posibilităţile debitorului de a fructifica creditul într-o investiţie şi de distribuţia în timp a încasărilor generate de investiţia respectivă din care să poată fi rambursate ratele către creditor.

5.3. Piaţa creditului bancar pentru IMM din România. Factori care frânează dezvoltarea pieţei creditului pentru IMM

Având în vedere dinamica şi rolul sectorului IMM în ansamblul economiei naţionale 86 , analiza pieţei creditelor acordate acestei categorii de întreprinderi necesită luarea în considerare atât a evoluţiei numerice şi structurale în perioada de după 1990, cât şi participarea acestui sector la formarea indicatorilor macroeconomici. În ceea ce priveşte acest ultim aspect, este de remarcat faptul că, în anul 2002, în timp ce creditele de care a beneficiat sectorul IMM au reprezentat doar 36,51% din totalul celor acordate persoanelor juridice 87 , acesta a contribuit într-o proporţie substanţial mai mare (55%) 88 la formarea PIB. Acest fapt este dublat şi de o scădere a ponderii împrumuturilor de care a

84 Tabel 9.1 şi 9.2 – Grafice de rambursare a creditului

85 Tabel 9.3 - Fluxul de lichidităţi al IMM.

86 Piaţa produselor şi serviciilor bancare. Studiu BNR, 2003.

87 Potrivit datelor furnizate de "Raportul Comisiei Europene asupra măsurilor luate de ţările candidate pentru promovarea antreprenoriatului şi a competitivităţii" (Bruxelles, 2001), o situaţie similară se înregistra şi la nivelul Ungariei în anul 2000, sectorul IMM beneficiind de o treime din totalul creditelor acordate persoanelor juridice, în condiţiile în care a participat cu 49,4% la formarea PIB. La nivelul anului 2002, însă, conform bazei de date APEH, în timp ce creditele acordate marilor întreprinderi au scăzut în această ţară cu 3,5%, cele acordate IMM au crescut cu 16,8%, ceea ce a determinat majorarea la 42% a ponderii creditelor acordate IMM în totalul creditelor de care au beneficiat persoanele juridice.

88 Problematica întreprinderilor mici şi mijlocii din perspectiva integrării europene - Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR-1903).

121

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

beneficiat sectorul IMM în totalul creditelor contractate de întreprinderile active din economie, de la 43,52% (2001) la 36,50% (2002).

Referitor la indicele de creştere a volumului creditelor supuse analizei, deşi acesta a înregistrat o valoare superioară în perioada 2001-2002 faţă de 2000-2001 (27,89% respectiv 11,82%), creşterea menţionată nu este de natură să satisfacă cererea existentă pe piaţă. Astfel, potrivit unui studiu realizat de consultanţi PHARE, în anul 2002, din totalul IMM eligibile pentru programele de creditare ale băncilor (20% din totalul IMM), doar jumătate a avut acces la această formă de finanţare. Acest procent este inferior ponderii întreprinderilor active din economie care s-au finanţat prin împrumuturi bancare (19,5% în cursul anului 2002), mult inferior în comparaţie cu situaţia înregistrată în ţările invitate să adere la Uniunea Europeană 89 .

În ceea ce priveşte distribuţia creditelor pe clase de mărime a IMM, se observă o reorientare a băncilor dinspre întreprinderile mijlocii, care deţineau în anul 2000 ponderea cea mai mare în totalul creditelor acordate IMM (39,2%), către microîntreprinderi, care devin în anul 2001 principalele beneficiare ale programelor de creditare ale băncilor în acest domeniu (cu o pondere de 38,8%). Această evoluţie este rezultatul creşterii volumului creditelor contractate de microîntreprinderi (34,3%) în defavoarea întreprinderilor mici şi mijlocii (-15%) 90 . (Raport privind evoluţia sectorului IMM în perioada 2000-2001, MIMMC - extras Credite acordate sectorului IMM).

Profilul teritorial al creditării sectorului IMM relevă concentrarea creditelor la nivelul Municipiului Bucureşti, unde, conform raportului menţionat, la nivelul anului 2001 erau localizate 37% dintre întreprinderile beneficiare. Deşi faţă de anul 2000, în anul 2003 se înregistrează o scădere cu 5,6% a procentului întreprinderilor bucureştene în totalul IMM cărora le-au fost acordate credite, discrepanţa în raport cu celelalte zone geografice se menţine, fiecare judeţ înregistrând ponderi de sub 4%. Dintre cauzele care întreţin această situaţie se remarcă gradul redus de dezvoltare a infrastructurii bancare.

Referitor la ratele dobânzilor practicate de către bănci la creditele acordate sectorului IMM, din datele puse la dispoziţie de două bănci comerciale, reiese faptul că acestea se situează pe trendul general descendent al ratei dobânzii înregistrat în sistem. Raportat însă la ratele dobânzilor practicate la celelalte tipuri de credite, ratele medii ale dobânzilor la creditele pentru IMM au fost în semestrul al II-lea al anului 2002 printre cele

89 Până la finalizarea tezei datele aferente anului 2003 nu au fost date publicităţii. 90 Raport privind evoluţia sectorului IMM în perioada 2000-2001 - extras din „Credite acordate sectorului IMM", MIMMC; Informaţii furnizate de băncile comerciale pentru perioada 2002-2004.

122

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

mai ridicate (de exemplu, în cazul uneia dintre băncile chestionate diferenţa între rata dobânzii la creditele în lei pentru IMM şi cea la creditele în lei pentru investiţii era de 3,41%, iar în cazul altei bănci comerciale, diferenţa dintre rata dobânzii la creditele în lei pentru IMM şi cea la creditele ipotecare în lei era de 6,37%).Situaţia nu s-a îmbunătăţit din acest punct de vedere nici în anul 2003 sau în primul semestru al anului 2004, când diferenţele dintre cele două mărimi ale ratelor de dobândă au oscilat în jurul valorii de 5%.

În ceea ce priveşte destinaţia creditelor acordate întreprinderilor mici şi mijlocii, este de remarcat faptul că datele furnizate de două dintre băncile analizate relevă o pondere mai mare a creditelor destinate finanţării capitalului de lucru în raport cu cele pentru investiţii (58,6% faţă de 40,3% în cazul datelor furnizate de una dintre băncile chestionate). În plus, se remarcă faptul că nu toate băncile includ în portofoliul lor de creditare sectorul IMM. În lipsa unor linii de finanţare externe care să permită marje de dobândă ridicate, respectiv prime de risc foarte mari, băncile sunt reticente în creditarea sectorului IMM din motive care ţin de unele dintre caracteristicile acestuia (inexistenţa unui istoric al relaţiilor cu băncile, lipsa de credibilitate a situaţiilor contabile întocmite de către aceste întreprinderi, lipsa unor surse de informaţii pertinente cu privire la activitatea lor etc.), care pot induce activităţii de creditare un risc necontrolabil mare.

Analiza datelor furnizate de băncile care oferă produse de creditare specifice IMM precum şi rezultatele studiilor de piaţă referitoare la problematica IMM, relevă mai mulţi factori care frânează dezvoltarea pieţei creditelor pentru microîntreprinderile şi IMM din România.

Potenţialul economic al sectorului IMM, în ciuda contribuţiei sale importante la formarea PIB, nu este încă perceput de către sectorul bancar ca un potenţial economic real în care se justifică să se investească şi din care poate rezulta profit. Alternativele aflate la dispoziţia băncilor pentru a investi fondurile disponibile şi de care acestea, dată fiind competitivitatea scăzută din sistem, pot beneficia în condiţiile unor costuri mici, oferă o atractivitate mult mai ridicată faţă de creditarea sectorului IMM. Activităţii de creditare a sectorului IMM, în plus, îi sunt asociate şi riscuri pe care băncile nu sunt încă pregătite să le identifice şi să le gestioneze.

Datorită acestui fapt, în perioada 2000-2003 s-a înregistrat creşterea mai accentuată a ponderii în PIB a creditelor acordate populaţiei, în raport cu cea a creditelor acordate sectorului privat. În anexa nr. 7 se prezintă comparativ, la nivelul anului 2000, situaţia din ţara noastră faţă de cea înregistrată în Polonia, Ungaria, şi Cehia, remarcându-

123

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

se decalajele existente între aceste ţări şi România în ceea ce priveşte ponderea în PIB a unor tipuri de credite neguvernamentale.

Alternativa de plasament a fondurilor băncilor din cadrul retail banking oferă, în raport cu creditarea IMM, avantajul unor riscuri şi costuri mai scăzute. În ceea ce priveşte acest ultim aspect, este de menţionat faptul că inadecvarea mecanismelor utilizate de către bănci în analiza şi monitorizarea creditelor acordate sectorului IMM determină, pe de o parte, costuri operaţionale foarte mari, iar pe de altă parte, cheltuieli ridicate cu provizioanele. Astfel, încadrarea unui credit acordat unei IMM nou înfiinţate depinde atât de factori cantitativi, cât şi calitativi. Dacă băncile nu dispun de sisteme informaţionale şi de asistare a deciziei adecvate, ele vor încadra clientul, nu doar în virtutea unei abordări prudenţiale, dar şi ca urmare a imposibilităţii de a determina o categorie de risc cât mai reală, în categoria E, generând astfel un cost maxim determinat de constituirea provizioanelor. La extrema cealaltă se află situaţia în care, în mod nejustificat, clientul încadrat în categoria A nu generează iniţial nici un cost de reglementare, dar, ulterior, prin incapacitatea sa financiară afectează profitabilitatea băncii. Rezultă, aşadar, că dezvoltarea de către bănci a creditării IMM necesită din partea lor, în primul rând, suportarea unor costuri operaţionale iniţiale generate de implementarea unor sisteme informaţionale şi de asistare a deciziei performante şi adaptate specificului sectorului IMM. Suportarea acestor costuri este însoţită de lărgirea portofoliului de clienţi pentru ca pragul de rentabilitate să fie depăşit şi să se poată genera profituri suplimentare, pe măsura riscurilor asumate. Există o insuficientă cunoaştere de către IMM a ofertelor de finanţare ale băncilor ca urmare a nivelului redus de transparenţă a acestora, impunându-se în acest sens îmbunătăţirea fluxului de informaţii între participanţii la piaţă (crearea unor centre de informare pentru IMM, creşterea gradului de promovare de către bănci a produselor oferite, crearea unei baze de date virtuale cuprinzând totalitatea programelor de finanţare disponibile etc.).

Băncile se confruntă cu o lipsă a informaţiilor privitoare la comportamentul în afaceri al clienţilor lor, situaţie generată în principal de inexistenţa unui istoric al relaţiilor pe care aceştia l-au avut cu diverşi creditori. Pentru înlăturarea acestui impediment sunt avute în vedere, pe de o parte, modernizarea Centralei Riscurilor Bancare din cadrul Băncii Naţionale a României (extinderea cerinţelor de raportare şi în cazul instituţiilor financiare, includerea de informaţii referitoare la grupurile de debitori între care există legături economice, furnizarea de informaţii consolidate referitoare atât la istoricul creditelor, cât şi la incidenţele de plăţi ale debitorilor,

124

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

furnizarea de informaţii referitoare la fraudele legate de cardurile de credit), iar, pe de altă parte dezvoltarea activităţii nou înfiinţatului Birou de credit în sensul includerii în baza de date a acestuia a tuturor informaţiilor referitoare la istoricul relaţiilor IMM cu băncile.

Avantajele apariţiei Biroului de credit privat sunt multiple, beneficiarii acestei instituţii regăsindu-se atât în rândul instituţiilor de credit (reducerea costurilor de operare, scăderea pierderilor cauzate de creditele nerambursate, posibilitatea unei mai bune gestiuni a riscului de credit), cât şi al IMM (reducerea formalităţilor solicitate de creditori, diminuarea costului împrumutului, reducerea timpului de răspuns la cererile de creditare, diminuarea valorii garanţiilor solicitate). În plus, baza de date gestionată de un astfel de birou de credit este mult mai cuprinzătoare faţă de cea administrată de Centrala Riscurilor Bancare, participanţii la această entitate nefiind limitaţi la instituţiile de credit. Astfel, în baza principiului reciprocităţii (impus de practica internaţională), potrivit căruia doar cei care furnizează informaţii biroului pot beneficia de serviciile oferite, este de aşteptat ca la acest sistem să participe şi companii de leasing, societăţi de investiţii financiare, societăţi de asigurări, furnizori de utilităţi, comercianţi, companii de telefonie fixă şi mobilă etc. Totodată, baza de date va cuprinde informaţii referitoare inclusiv la creditele a căror valoare se situează sub limita minimă existentă în cazul raportărilor care se fac către Centrala Riscurilor Bancare (200 milioane lei).

Băncile nu dispun de o reţea teritorială suficient dezvoltată, îngreunând accesul IMM la această modalitate de finanţare. În plus, programele de creditare destinate IMM nu se derulează prin toate sucursalele unei bănci. De exemplu, una dintre băncile comerciale (Banca Transilvania) care beneficiază în perioada 2002-2003 de o linie de finanţare BERD, destinată creditării IMM, în valoare de 10 milioane euro, dispune de o reţea de sucursale cu un grad relativ redus de acoperire teritorială (15 judeţe şi Municipiul Bucureşti), iar respectivul produs este pus la dispoziţia IMM doar în 9 judeţe şi Municipiul Bucureşti. Aceste limitări ale infrastructurii bancare generează, în anumite zone geografice, şi o lipsă de competiţie între ofertanţi, cu implicaţii directe asupra costurilor de creditare pe care le suportă IMM.

IMM întâmpină dificultăţi în prezentarea de garanţii la nivelurile solicitate de bănci (de obicei situate între 150% şi 200% faţă de nivelul creditului solicitat), factor ce determină orientarea acestora către alte surse de finanţare (de exemplu, creditul comercial). Acest aspect este generat şi de faptul că, în condiţiile în care cea mai mare

125

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

parte a IMM activează în domenii precum comerţul şi alte servicii (peste 80%), acestea dispun de un număr relativ redus de active fixe, neputând oferi garanţiile solicitate.

Înfiinţarea fondurilor de garantare a creditelor la care pot apela IMM reprezintă un prim pas în rezolvarea acestei situaţii. Cele mai importante fonduri de acest gen sunt:

Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privaţi. Se impun însă măsuri ulterioare Pentru ca sistemul de garantare constituit să devină pe deplin funcţional se impun măsuri ulterioare; astfel, în ceea ce priveşte FNGCIMM, este necesar ca măsurile să vizeze creşterea gradului de atractivitate pentru bănci, a garanţiilor oferite, respectiv extinderea garanţiilor şi asupra dobânzilor, existenţa unei garanţii explicite din partea statului, care ar avea ca efect diminuarea expunerii băncii din respectivele credite şi modificarea modului actual de suportare de către fond a eventualelor pierderi. Referitor la acest ultim aspect, este de menţionat faptul că varianta existentă în prezent este nefavorabilă băncilor, presupunând un proces anevoios şi de lungă durată de valorificare a garanţiilor fondului, care are loc după întreprinderea de către bănci a tuturor celorlalte demersuri pentru recuperarea creditelor (valorificarea altor garanţii).

Totodată, din punctul de vedere al IMM, apelarea la astfel de garanţii implică creşterea costurilor de finanţare, în condiţiile în care comisioanele percepute de FNGCIMM variază între 2,5% şi 3,5%, în funcţie de termenul de rambursare a creditului.

În prezent, se constată inexistenţa în portofoliul băncilor din România a creditelor acordate IMM nou înfiinţate sau care nu au început activitatea propriu-zisă, dar au în vedere demararea unei investiţii, deşi criteriile de eligibilitate prevăzute de unele dintre programele de finanţare din fonduri externe nu exclud această categorie de beneficiari (de exemplu, programele de finanţare din surse BERD). Cauzele care au condus la această situaţie sunt multiple. Dintre acestea se remarcă însă nivelul redus al proprietăţilor deţinute care pot fi aduse drept garanţie în cazul contractării creditelor (în condiţiile în care, cel puţin în acest sector de creditare, se constată o preferinţă a băncilor pentru garanţiile tangibile). Lipsa de cunoştinţe a respectivilor întreprinzători în ceea ce priveşte întocmirea unui plan de afaceri şi a celorlalte documente solicitate de bancă şi dificultăţile pe care le întâmpină băncile în evaluarea dosarelor de creditare în condiţiile în care nu dispun de un istoric de funcţionare a respectivelor societăţi comerciale, sunt alte asemenea cauze.

126

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Din punctul de vedere al băncilor, creditarea IMM nou înfiinţate presupune un cost ridicat de oportunitate. Astfel, această categorie de întreprinderi, datorită capacităţii limitate de a genera fluxuri financiare pe termen scurt şi mediu, se află în imposibilitatea de a contracta împrumuturi de valori superioare pragului de rentabilitate a fondurilor alocate de bănci pentru creditarea IMM (20.000 euro/credit, la sfârşitul anului 2002 - conform studiului realizat de consultanţii PHARE valoare medie care s-amenţinut şi în cursul anului 2003). Această situaţie influenţează în mod direct ratele dobânzilor la care s- ar putea efectua creditarea, nepermiţând băncilor furnizarea unor produse accesibile IMM nou înfiinţate.

O soluţie pentru această problemă ar putea-o constitui subvenţionarea dobânzilor

fie de către Guvern, fie prin folosirea de fonduri externe (BERD, PHARE, KfW etc.). În ceea ce priveşte subvenţiile guvernamentale, deşi, în general, este preferabilă evitarea acestei forme de susţinere din partea statului, pentru a nu distorsiona competiţia pe piaţa creditului, acestea ar putea fi folosite totuşi pentru categorii de beneficiari foarte strict delimitate, precum IMM nou înfiinţate. Un exemplu în acest sens îl constituie programul "Start" derulat în Cehia prin Czech - Moravian Guarantee and Development Bank, prin care, ca urmare a subvenţiilor guvernamentale, sunt acordate credite IMM nou înfiinţate fără a fi percepute dobânzi.

Astfel de programe nu rezolvă şi problema finanţării ulterioare a întreprinderilor nou înfiinţate, pentru că apariţia unor noi factori de restricţionare a accesului acestora la creditele bancare pot anula efectele pozitive ale susţinerii acordate în primele etape ale dezvoltării IMM.

O altă problemă, localizată la nivelul cererii, este reprezentată de faptul că cea

mai mare pondere în cadrul IMM o au microîntreprinderile (92,5% în anul 2003) al căror volum redus de activitate determină ca cererea de finanţare, atât pentru susţinerea activităţii curente (credite de trezorerie), cât şi pentru investiţii, să fie orientată în principal către creditele de valoare redusă, sub pragul de rentabilitate al băncilor. De altfel, conform studiului realizat de consultanţii PHARE, la sfârşitul anului 2002 un volum reprezentând 36,8% din creditele acordate IMM aveau o valoare mai mică de 5 000 euro, în timp ce 23,6% dintre acestea se situau între 5.000 şi 10.000 euro.În cursul

anului 2003 a scăzut la 29,8% ponderea creditelor cu valori de sub 5 000 euro şi a crescut la 31,2% ponderea creditelor cu valori cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro. Chiar şi în condiţiile modificării în sens favorabil a acestor ponderi, necesarul de

127

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

credite al IMM nu poate fi satisfăcut decât parţial de către bănci datorită faptului că acestea trebuie să-şi creeze un portofoliu care să le asigure rentabilitate pe ansamblul activităţii de creditare în acest domeniu.

Deşi, la nivelul anului 2002 şi 2003, în cadrul creditelor acordate IMM cea mai mare parte o reprezentau cele aferente microîntreprinderilor, totuşi, ponderea acestor credite este relativ scăzută în raport cu ponderea acestei categorii de societăţi comerciale în totalul IMM (aproximativ 90%). Alături de cauzele generale care restricţionează piaţa creditului pentru IMM (nivelul ridicat al ratelor dobânzilor şi al garanţiilor solicitate, lipsa de pregătire a solicitanţilor etc.), în cazul microfinanţării există şi factori specifici de frânare, precum asimetria informaţiilor. Acest aspect se referă la incapacitatea microîntreprinderilor de a fi percepute de către ofertanţii de credite ca potenţiali clienţi solvabili, ca urmare atât a dimensiunilor lor reduse, cât şi a folosirii de către bănci a unor tehnici tradiţionale de evaluare a dosarelor de creditare. Această situaţie ar putea fi remediată prin folosirea unor procedee de analiză specifice microfinanţării, precum evaluarea bazată pe previziunea fluxurilor de lichidităţi (cash- flow). Din punctul de vedere al băncii, o activitate profitabilă în acest domeniu presupune crearea unui portofoliu de mari dimensiuni şi stabilirea unui nivel critic al acestuia, ceea ce generează costuri operaţionale ridicate. Acestea pot fi însă diminuate prin folosirea de către bănci a unor pachete de aplicaţii software foarte performante (management information system).

Totodată, dezvoltarea băncilor de microfinanţare (după exemplul Băncii de Microfinanţare MIRO S.A.) ar putea să realizeze conectarea ofertei la cerere în cazul finanţării microîntreprinderilor. De altfel, acest proces reprezintă una dintre metodele utilizate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru susţinerea accesului la finanţare a IMM 91 . În plus, aceste instituţii ar putea impulsiona concurenţa pe piaţa microfinanţării.

Se remarcă o slabă reprezentare în oferta băncilor a creditelor pe termen lung acordate IMM, având ca posibile cauze instabilitatea macroeconomică (rata inflaţiei), gradul ridicat de incertitudine cu privire la durata de viaţă a IMM şi lipsa unor surse de finanţare pe termen lung. În legătură cu acest aspect, o soluţie ar putea-o constitui înfiinţarea unor organisme specializate care să achiziţioneze portofoliul de credite acordat IMM de către bănci (tranzacţii de titlurizare), ceea ce le-ar oferi acestora avantajul

91 Detalii în nota subsol nr. 85.

128

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

evitării problemelor legate de lichiditate. În plus, pentru a putea apela la acest sistem,

băncile ar fi stimulate să gestioneze foarte atent portofoliul de credite acordate IMM, pentru

a asigura o calitate corespunzătoare a acestora.

Având în vedere că o parte importantă a fondurilor externe destinate finanţării IMM se derulează prin Agenţii de Dezvoltare Regională (îndeosebi grant-uri), renunţarea la acest sistem, concomitent cu creşterea gradului de implicare a băncilor comerciale, îndeosebi a celor de microfinanţare, în derularea unor astfel de fonduri, ar avea rezultate benefice pentru dezvoltarea pieţei creditului. În acest sens, o formă de implementare a programelor ar putea-o constitui acordarea de grant-uri însoţite de credite din sursele proprii ale băncilor, ceea ce ar determina şi o alocare corespunzătoare a fondurilor externe. În prezent se află în derulare două programe de creditare cu componentă de grant, dintre care numai unul printr-o bancă comercială (din fondurile Programului PHARE 2000 încă neconsumate integral).

5.4. Microcreditarea în ţările Europei de Est

Una din problemele economice acute cu care s-au confruntat ţările Europei de Est în perioada de tranziţie la economia de piaţă a fost lipsa unui sistem de microfinanţare, de analiză şi acordare de credite microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii. Situatia României, nu numai că nu a facut excepţie, dar a fost mult mai dificilă pentru că băncile comerciale existente în România la începutul anilor ’90 erau specializate exclusiv pe finanţarea unităţilor economice de mari dimensiuni specifice economiei centralizate.

Sub presiunea factorilor de piaţă, sistemul bancar a început procesul de adaptare la cerinţele de microfinanţare. Astfel băncile existente la sfârşitul anului 1989 – Banca de Investiţii devenită Banca Română de Dezvoltare, Banca Agricolă, Banca Română de Comerţ Exterior şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni – au început sa includă în portofoliul lor şi credite pentru IMM. Completarea legislaţiei comerciale în general şi a

celei bancare în special a creat premisele apariţiei pe piaţă a tot mai multor bănci dintre care majoritatea au avut în opţiunile lor şi întreprinderile mici şi mijlocii care se dovedeau

a constitui o componentă din ce în ce mai dinamică a economiei româneşti în tranziţie.

129

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Caracteristic tuturor ţărilor europene aflate în tranziţie la economia de piaţă a fost

lipsa de capital şi de specialisti în microfinanţare. În această situaţie, organismele financiare internaţionale pe de o parte şi marile grupuri bancare pe de altă parte au început

o ofensivă care continuă şi în prezent, de a dezvolta în fostele ţări socialiste sisteme de

microfinanţare. Sistemul legislativ instabil şi incomplet din ţara noastră, birocraţia din toate structurile de stat au întârziat implementarea în România a unor sisteme performante şi concurenţiale în domeniul microfinanţării. Acest aspect, coroborat cu insuficienţa resurselor de plasament ale băncilor au direcţionat creditele înspre marile întreprinderi, lipsind în acest fel microîntreprinderile şi IMM de surse de finanţare a investiţiilor. Spre deosebire de România, în alte ţări foste socialiste din Europa de Est microfinanţarea a început sa se dezvolte imediat dupa 1990; comparaţiile care se pot face astăzi relevă faptul că România este cea mai puţin bancarizată ţară din Europa de Est în special în domeniul microfinanţării întreprinderilor mici şi mijlocii 92 .

În cele ce urmează, sunt prezentate câteva remarci în legatură cu situaţia actuală a sistemului bancar din România, ca furnizor de credite pentru sectorul de microîntreprinderi

şi întreprinderi mici şi mijlocii.

Datorită lichidării sau privatizării celor mai puternice bănci aflate în proprietatea statului – Banca Română de Dezvoltare, Banca Agricolă, Banca Română de Comerţ Exterior – precum şi urmare a creşterii continue a numărului de bănci cu capital privat, investitorii privaţi, în majoritate străini au preluat din ce în ce mai mult locul statului ca forţă dominantă pe piaţa de capital din România. Stabilitatea sectorului bancar este susţinuta de reglementări mult mai clare şi de o supraveghere mai strictă din partea Băncii Naţionale. Calitatea portofoliului de credite, ratele capitalului şi câştigurile sectorului bancar au crescut şi s-a redus riscul ca problemele sectorului bancar să fie cauza principală a instabilităţii monetare.

Din studierea rapoartelor guvernamentale, ale Băncii Nationale a României şi ale organismelor financiare internaţionale – în special Fondul Monetar Internaţional şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – rezultă că raportul dintre volumul creditelor acordate întreprinderilor de către băncile comerciale româneşti şi Produsul Intern Brut este inferior celui din alte ţări aflate în tranziţie. Datele statistice sunt centralizate în tabelul 5.1.

92 Prin “grad de bancarizare” se înţelege raportul procentual dintre volumul creditelor bancare interne şi PIB.

130

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Tabelul 5.1. Evoluţia raportului dintre volumul creditelor bancare interne şi PIB în ţările Europei de Est în perioada 1994-2003 - % -

Ţara/Anul

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

România

di

di

di

11,5

13,7

18,64

16,57

18,07

19,23

ca 21

Bulgaria

3,7

3,8

21,1

35,6

12,6

12,7

14,6

15,4

16,0

16,3

Estonia

11,2

14,1

14,4

18,2

25,9

25,3

26,3

27,5

28,2

28,0

Letonia

di

16,4

7,8

7,2

10,5

14,9

16,7

17,9

19,8

19,5

Lituania

13,8

17,6

15,2

8,7

8,6

8,9

10,1

10,9

12,3

12,8

Polonia

12,2

12,0

12,7

15,9

17,1

17,6

18,8

19,5

20,4

22,3

Slovacia

30,4

23,0

26,3

30,4

42,1

43,9

37,8

40,0

42,3

43,4

Slovenia

22,1

23,1

27,5

28,8

28,6

32,8

35,9

36,5

36,8

37,1

Republica

51,0

50,3

46,7

47,1

54,7

48,0

43,8

49,2

51,2

52,0

Cehă

Ungaria

20,7

21,4

18,6

18,7

20,4

20,0

20,6

21,1

21,5

22,0

di = date indisponibile. Sursa: RAPORT BERD 2003, pag. 126 – 232, date statistice BNR.

Din analiza datelor din tabelul 5.1., coroborate şi cu alte date referitoare la nivelul

general de dezvoltare cum sunt rata inflaţiei, şomajul, nivelul de trai etc., din ţările

enumerate, rezultă că, pe de o parte, nivelul parametrilor cantitativi şi calitativi ai

activităţilor de creditare din economie este corelat cu nivelul indicatorilor macroeconomici

de dezvoltare a unei ţări. Acolo unde volumul creditelor acordate firmelor este mare,

nivelul indicatorilor de performanţă ai economiei naţionale este ridicat. Este cazul unor ţări

ca Cehia, Slovenia, Estonia.

Pe de altă parte, volumul creditelor orientate spre întreprinderi este condiţionat de

existenţa unui sistem bancar bine articulat, cu reguli clare de prudenţialitate şi de

supraveghere.

În perioada analizată s-a înregistrat şi o slabă calitate a portofoliului de credite

acordate întreprinderilor, explicabilă în mare parte şi prin nivelul scăzut al indicatorilor

cantitativi şi de productivitate a muncii realizaţi de întreprinderile româneşti. Având în

vedere că problemele apărute în executarea contractelor şi în încasarea ratelor, reflectate în

volumul ridicat al creditelor scadente şi neîncasate, înregistrate atât de băncile aflate în

proprietatea statului cât şi de cele private, nu sunt mai grave decât în alte ţări est-europene,

concluzia este că băncile româneşti sunt pe de o parte insuficient capitalizate şi pe de altă

parte reticente în acordarea creditelor.

131

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

5.5. Necesitatea băncilor de microfinanţare în România

La sfârşitul anului 2003 sectorul românesc al IMM era format din peste 650.000 de întreprinderi înregistrate. Estimările Camerelor Judeţene de Comerţ şi Industrie situează numărul întreprinderilor active care au întocmit şi au depus bilanţuri la Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile judeţene ale acestui organism între 350.000 şi 400.000. Marea majoritate (93%) sunt micro-întreprinderi, respectiv societăţi comerciale cu mai putin de 10 angajaţi, cele mai multe dintre acestea (80%) fiind angajate în activităţi de comerţ şi în sectorul presţărilor de servicii. Acestea sunt relativ uniform distribuite pe întreg teritoriul României, singura zonă disproporţionată fiind cea a Bucureştiului care concentrează 20% din numărul total de IMM.

Analiza datelor referitoare la creditele acordate de sistemul bancar românesc şi a informaţiilor din sectorul IMM relevă o discrepanţă evidentă: băncile acordă cu predilectie credite întreprinderilor mari care deţin suficiente active fixe pentru a putea garanta creditele respective. Prin contrast, microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii au acces limitat la sursele de finanţare oferite de băncile comerciale specializate în creditarea tip „corporate” pentru întreprinderi sau grupuri industriale puternice cu capital privat sau de stat.

Având în vedere această neconcordanţă între ponderea IMM în totalul întreprinderilor şi volumul de credite acordate acestora de sistemul bancar, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare a comandat un studiu de piaţă ale cărui rezultate relevă diferite aspecte cu referire la creditarea IMM în România 93 .

Rata medie de autofinanţare a proiectelor de investiţii derulate de IMM este de 79,5%. Marea majoritate a IMM incluse în sondaj îşi finanţează investiţiile în mijloace fixe şi capitalul circulant din împrumuturi de la persoane private sau cămătari şi din surse proprii ale firmei sau ale microintreprinzatorului. 89,9% dintre întreprinderile chestionate au conturi bancare dar numai una din trei a primit un credit bancar pe perioada ultimilor trei ani.

La data sondajului numai 13,4% dintre întreprinderile care au făcut obiectul sondajului respectiv aveau credite bancare în derulare.

93 International Project Consulting GMBh, Studiu de piaţă referitor la microfinanţarea IMM, Frankfurt am Main, 2003.

132

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Mai puţin de jumătate dintre întreprinderile care au format eşantionul şi-au manifestat insatisfacţia faţă de condiţiile de analiză şi de acordare a creditelor bancare:

cu

şi-au

40,3%

dintre

intervievaţi

exprimat

nemulţumirea

în

legătu

birocraţia excesivă;

35,7% au menţionat faptul că băncile pretind garanţii excesive din punctul de vedere al întreprinzătorilor;

12,3% au reclamat durata prea mare de aşteptare pentru a primi creditul;

3,2% dintre intervievaţi şi-au manifestat nemulţumirea faţă de nivelul ratelor şi al dobânzilor excesive.

Pentru a atenua constrângerile de finanţare cu care se confruntă IMM din România, comunitatea internaţională a derulat în ultimii ani numeroase programe focalizate pe acest tip de întreprinderi. Printre organismele internaţionale antrenate în acest program se află BERD, USAID, EEC/PHARE şi KfW 94 .

Majoritatea programelor sunt proiectate sub forma liniilor de credit furnizate băncilor partenere selectate sau altor instituţii, însoţite de componenta de asistenţă tehnică. Volumul total al liniilor de credit pentru IMM, în conformitate cu statisticile întocmite de Camera de Comerţ a României, se ridică la 241 milioane EUR. Totuşi, datele referitoare la performanţele acestor programe, prezentate la Conferinţa anuală organizată de Uniunea Europeană şi Programul PHARE la Bucureşti în luna septembrie 2003, au arătat că impactul celor mai multe dintre ele, luându-se în considerare numărul şi volumul creditelor acordate (redate în Tabelul nr. 5.2.), este până acum neglijabil.

Motivele sunt mediul legislativ dificil, birocraţia din structurile bancare selecţionate pentru parteneriat, o lipsă de interes din partea băncilor de a se implica în angajamente serioase în credite mici şi în micro-credite şi – în unele cazuri –proiectarea unor linii de credit fără a se ţine cont de specificul întreprinderilor mici şi mijlocii.

94 BERD=Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; USAID=Fondul Guvernului SUA pentru Dezvoltare Internaţională; PHARE=Fondul Uniunii Europene pentru Ajustare Structurală în perspectiva integrării.

133

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Tabelul 5.2. Programe de finanţare pentru IMM din România

Denumire

Furnizor

principal de

Bănci şi instituţii selecţionate pentru parteneriat şi intermediere

Dată

începere

Total

fonduri

Număr

de

credite

Valoarea

medie a

fonduri

program

eliberate

creditelor

Fondul

 

CEC, Microenterprise Credit Romania (MCR), Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Românească (BR)

       

Germano-

Roman

KfW

12/98

DEM 8,5

560

18.275

USD

Programul de credite mici şi mijlocii (PCMM)

Fondul Întreprinderil or Romano – Americane USAID

   

USD – 5 milioane

   

(+1/3

BR

1997

cofinanţar e de către băncile partenere)

118

64.400

USD

   

Banca Transilvania,

       

Facilităţi IMM

BERD

Banca Commercială

2000

EUR – 5,4 milioane

90

Română

Programul de

EEC/Phare

Banca Românească, CEC şi Banca Ion Ţiriac

1997*

EUR 5,75

250

 

Finanţare IMM

milioane

Proiectul de

 

Eximbank (acţionând ca bancă secundară) şi 9 bănci comerciale

       

Dezvoltare

BERD

50

Industrială

         

-

 

Program-ul

Eximbank (acţionând ca bancă secundară) şi bănci partenere selectate

IMM

(“Mittelstands-

programm”)

KfW

2000

DEM 50

milioane

(4

aprobate,

20

analizate)

Sursa: Conferinţa anuală UE-Phare, 2003

Experienţa acumulată în alte ţări în tranziţie arată că înfiinţarea unei bănci orientate spre un grup ţintă constituit din microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii, poate ajuta la atenuarea constrângerilor în finanţarea nevoilor de resurse ale acestora.

În tabelul 5.3. sunt prezentate ţările din Europa de Est în care funcţionează bănci specializate în activităţi specifice de microfinanţare existente în ţările din Europa de Est.

134

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Tabelul 5.3. Ţările din Europa de Est în care operează bănci cu activitate de microfinanţare a IMM

Ţara

Anul începerii microcreditării IMM

Portofoliul de credite acordate -mii Euro la

Număr de sucursale

30.11.2003-

Georgia

1999

44.464

15

Bosnia&Hertegovina

1997

39.976

13

Albania

1999

36.551

9

Kosovo

1999

30.408

7

Ucraina

2001

31.745

14

Serbia

2001

36.949

14

Bulgaria

2001

32.769

17

Federaţia Rusă

1999

146.749

26

România

2002

19.3106

9

Sursa: Raportul prezentat de BERD la Conferinţa anuală 2003

Băncile de microfinanţare se disting prin caracteristici care le diferenţiază semnificativ de băncile comerciale universale. Grupul ţintă al serviciilor financiare, şi în mod special al creditelor, este segmentul format din microîntreprinderi, întreprinderile mici şi mijlocii şi asociaţiile familiale. Analiza soliciţărilor de credit se efectuează prin consolidarea poziţiilor din activul bilanţier al firmei cu activele proprii ale întreprinzătorului privit ca persoană fizică; acest concept este specific exclusiv băncilor de microfinanţare, singurele care conceptualizează legătura indisolubilă între microîntreprinzător ca persoană fizică şi firma pe care o conduce acesta în calitate de acţionar-manager.

Băncile de microfinanţare operează în conformitate cu principiile întreprinderilor private. În consecinţă, vor fi interesate să atragă cât mai mulţi clienţi, să plaseze cât mai mult capital cu o viteză de rotaţie cât mai ridicată, în condiţii de maximă prudenţialitate. Pentru aceasta vor practica o politică deosebit de pragmatică de selecţie a clienţilor şi de monitorizare a creditelor acordate cu efecte benefice asupra calităţii propriilor active cât şi asupra activităţii firmelor împrumutate. Din experienţa practică a unora dintre băncile de microfinanţare care operează în ţări învecinate României rezultă calitatea foarte bună a portofoliului de microcredite (Tabelul 5.4.).

135

Capitolul 5.

Rolul creditului bancar în finanţarea investiţiilor IMM

Tabelul 5.4. Evoluţia arieratelor înregistrate de unele bănci de microfinanţare operaţionale în Europa de Est

Banca

1999

2000

2001

2002

FEFAD, Albania MEB Bosnia & Herzegovina KMB Georgia MGB Kosovo

 

2,4%

1,2%

1,7%

2,3

0,5%

0,5%

0,9%

0,85

1,5%

2,1%

2,5%

2,6

 

0

0

0,3

Sursa: Raportul prezentat de BERD la Conferinţa anuală 2003.

Analiza comparativă a datelor şi informaţiilor referitoare la structura sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii din România şi din alte ţări europene în tranziţie la economia de piaţă, efectele favorabile generate de programele de finanţare destinate IMM în ţara noastră şi în alte ţări din estul Europei, permite formularea concluziei că în România se resimte acut nevoia dezvoltării unui sistem articulat de microfinanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Acest sistem este posibil de realizat având în vedere că legislaţia care reglementează funcţionarea sistemului bancar din România permite înfiinţarera şi funcţionarea băncilor specializate în activităţi de microfinanţare. În acest sens, Banca Naţională a României are stabilit prin lege 95 rolul de autoritate în domeniul autorizării şi reglementării din sistemul bancar românesc precum şi acela de bancă de emisiune a statului. În temeiul legilor menţionate, Banca Naţională şi-a elaborat în ultimii 3 ani regulamente şi norme proprii cu privire la înfiinţarea băncilor comerciale, atragerea de depozite, acordarea de credite etc.

De asemenea, este în creştere ponderea operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de întreprinderile mici şi mijlocii prin intermediul băncilor în comparaţie cu operaţiunile în numerar. Această evoluţie se poate constata din studierea balanţelor de verificare şi a bilanţurilor întreprinderilor mici şi mijlocii.

Stabilitatea politică din România, evoluţia favorabilă a PIB şi scăderea inflaţiei în anii 2001, 2002 şi 2003, stimulează şi ele intrarea pe piaţa bancară autohtonă a capitalului străin în domeniul bancar.

95 Legea nr. 58/1998 - Legea bancară modificată şi completată prin Legea nr. 485/2003; Legea nr. 101/1998 – modificată şi completată - Legea nr. 312/2004 privind Statutul de funcţionare al BNR.

136