tema iubirii ntr-un text de Mihai Eminescu iubirea a fost o tema frecvent cultivata pe parcursul inregii creatii eminesciene.

Unii istorici literari considera ca in cadrul liricii de dragoste a lui Eminescu pot fi puse in evidenta trei faze. In prima dintre acestea, femeia este vazuta ca o intruchipare a gandirii divine si constituie obiectul unei adoratii aproape religioase. Mai mult imagine onirica decat faptura in carne si oase,invocata sau evocata mai ales in absenta,miscarile ei se raporteaza la schema dinamica a zborului sau a plutirii,are cel mai ades doar zambet si privire,precum si raceala unei statui. In a doua faza a eroticii lui Eminescu femeia isi pierde atributele angelice,devine senzuala si patimasa , ispitindu-l pe barbat. Acum tema iubirii se intersecteaza cu tema naturii,o natura paradisiaca,servind drept cadru experientei erotice,pe parcursul careia cei doi indragostiti dobandesc aspectul perechii primordiale. In sfarsit, in faza finala a creatiei eminesciene,iubirea devine nefericita,se accentueaza incompatibilitatea de destin dintre barbat si femeie care duce la esecul experientei erotice.

Dragostea este privita in spiritul filosofiei lui Shopenhauer ,ca o iluzie creata de demonul speciei pt a-i determina pe oameni sa procreeze,iar femeia ca o faptura inferioara,lipsita de inteligenta si sensibilitate. Poezia Floare albastra este dificil de incadrat in vreuna dina ceste etape aleliricii eminesciene. Pe de o parte , ea are aerul unei idile silvestre, care se desfasoara-element specific romantismului- pe fundalul unei naturisublime( stanca sta sa se pravale/in prapastia mareata ). Pe de alta parte insa, poezia subliniaza incompatibilitatea de destin dintre barbat si femeie. El e fascinat de tot ce se situeaza departe in spatiu sau timp, e preocupat de creatie si cunoastere( iar te-ai cufundat in stele /si in nori si-n ceruri nalte ), ea e mai aproape de natura,senzuala si pasionala. Poezia este sub aspectul speciei o eloga(idila dialogata), in al carei final apar insa si tonalitati specifice elegiei. Titlul poeziei este alctuit din dou sintagmefloare, reprezentnd efemeritatea, delicateea i albastr sugernd infinitul cosmic, dar i aspiraia. Titlul este i o metafor simbol, un motiv

romantic care apare i n alte literaturi. n literatura german, n lirica lui Novalis, floarea albastr se metamorfozeaz n femeie lund chipul iubitei i tulburnd inima eroului. Motivul florii albastre apare i la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastr reprezint voina, dar i nostalgia nesfritului sau femeia ideal. De asemenea, albastrul simbolizeaz infinitul, deprtarile mrii i ale cerului, iar floarea poate fi fiina care pstreaz dorinele. Textul este structurat sub forma unui aparent dialog(caci in realitate vorbeste numai femeia), evidentiindu-se astfel o anumita lipsa de comunicare intre cei doi parteneri. Discursul iubitei e alcatuit din 2 secvente. Prima dintre acestea este un repros adresat barbatului, care pare preocupat mai mult de chemarea departelui (stele,nori, campii asire )decat de iubire si de prezenta femeii. Cea de-a doua secventa este o chemare la dragoste ,pe al carei parcurs iubita apeleaza la toate armele seductiei feminine,e pe rand ingenua,cocheta,patimasa si senzuala. Cele 2 secvente sunt despartite printro strofa care consemneaza reactia barbatului la reprosurile iubitei,pe care o

numeste condescendent mititica si ale carei cuvinte nu-i provoaca decat rasul, nascut poate din constiinta conditiei sale superioare. Finalul poeziei aduce insa o surprinzatoare rasturnare de perspectiva, idila dobandind pronuntate accente elegiace. Odata cu plecvarea iubitei, aceasta se transfigureaza, capatand aspectele femeii-inger si convertindu-se din mititica in floare albastra si dulce minune . ceea ce sugereaza faptul ca femeia eminesciana devine cu adevarat seducatoare abia in absenta,atunci cand dobandeste ea insasi atributele departelui, ce fascineaza pana la obsesie eul aminescian,care-i prefera femeii reale femeia visata sau femeia scrisa , asimilabile frumoaselor fara corp din imaginarul romantic. Subliniind cu pregnanta incompatibilitatea de destin dintre barbat si femeie, poezia Floare albastra ilustreaza astfel una dintre marile teme ale eroticii eminesciene,numarandu-se printre cele mai remarcabile poezii de dragoste ale lui Eminescu.