Sunteți pe pagina 1din 25

1.

INFORMATII SI COMUNICARE
In natura si societate comunicarea exista atat la nivelul sistemelor, cat si la nivelul subsistemelor care le compun. Nu exista element al universului care sa nu intre in interactiune cu altele. Omul, ca fiinta suprema a universului nostru, are un avantaj suplimentar fata de toate celelalte fiinte: capacitatea de a comunica prin limbaj articulat. Aceasta caracteristica a devenit esenta civilizatiei care, alaturi de munca, constituie elementul definitoriu al existentei umane. Comunicarea reprezinta elementul indispensabil pentru functionarea in bune conditii a oricarei colectivitati umane, indiferent de natura si marimea ei. Schimbul continuu de mesaje genereaza unitatea de vederi si, implicit, de actiune prin armonizarea cunostintelor privind scopurile, caile si mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenitatea relativa a grupurilor sub aspect afectiv (emotional, sentimental) si motivational (opinii, interese, convingeri, atitudini). Se poate spune, deci, ca a comunica este sinonim cu a spune, a explica, a convinge sau a actiona. Specialistii care au abordat subiectul desprind cateva axiome ale procesului: Cat traim este imposibil sa nu comunicam cu cei din jur; Comunicarea se bazeaza pe mijloace verbale si neverbale (uneori gesturile contrazic mesajul verbal); Comunicarea este un fenomen bilateral continuu (oarecum cu aspect de cerc vicios); Intre persoanele care comunica exista diferente de pozitie ierarhica sau statut social, pozitie economica, varsta, prestigiu, inclinatii, asteptari, traditii etc. Omul a inteles tot timpul importanta comunicarii in ansamblul vietii sociale. Se poate spune ca nu exista viata sociala far a comunicare . In general, a comunica inseamna "a da de stire", "a face cunoscut", "a informa", "a spune", "a vorbi cu", "a impartasi" etc. Termenul comunicare apare in secolul al XIV-lea, provenind din latinescul "communis" adica "a pune in comun" sau "a fi in relatie cu". Din secolul al XVI-lea el capata si intelesul de "a transmite". In prezent, literatura de specialitate atribuie trei semnificatii termenului comunicare: prilej care favorizeaza schimbul de idei; contacte verbale in interiorul unui grup; aducere la cunostinta, instiintare. Dictionarul de sociologie defineste procesul de comunicare ca fiind: "forma de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar, in vederea receptarii." Aceasta definitie sugereaza faptul ca procesul de comunicare presupune patru componente, grupate intr-un sistem: a) emitator(sursa) b) mesajul(purtatorul de informatii) c) canalul(suportul informatiei) d) receptorul(destinatarul)

El poate fi reprezentat grafic astfel:

Aprecierea procesului si produsului comunicarii sub aspectul eticii, al respectarii unor reguli de baza, porneste de la examinarea motivului, scopului si impactului comunicarii. Mediul economic precum si opiniile oamenilor se afla intr-un proces de continua schimbare. De aceea, receptivitatea trebuie sa fie maxima, iar capacitatea de adaptare foarte rapida. Pornind de la decizia de a comunica putem delimita urmatoarele reguli fundamentale: a) a asculta; b) a anticipa; c) vointa de a comunica; d) a fi credibil; e) a comunica la diferite niveluri. Abordarea problemelor comunicarii implica discutarea unor aspecte esentiale, cum ar fi a) intentia emitatorului de a transmite mesajul; b) existenta unei realitati (persoane, obiecte, institutii, agenti economici, situatii, idei) la care se refera mesajul; c) motivatia receptorului de a primi mesajul; d) existenta unui limbaj sau cod cu ajutorul caruia este construit mesajul; e) activitatea desfasurata de ambii participanti (emitatorul si receptorul); f) efectul procesului de comunicare; g) tehnologia de transmitere a mesajului; h) existenta unei "piete" pentru mesajul pus in circulatie; i) contextul comunicarii. In general, problemele comunicarii implica discutarea unor aspecte cheie, cum sunt: a) intentionalitatea (intentia emitatorului de a transmite mesajul); b) existenta unei realitati (persoane, obiecte, evenimente, situatii, idei) la care se refera mesajul; c) motivatia receptorului de a primi mesajul; d) activitatea desfasurata de partenerii comunicarii (emitatorul si receptorul); e) efectul procesului de comunicare; f) tehnologia de transmitere a mesajului; g) existenta unei "piete", adica a unui interes pentru "marfa" pusa in circulate (mesajul); h) contextul comunicarii.

A.Cerintele generale ale comunicarii


In relatiile de comunicare, o atentie deosebita se acorda calitatii comunicarii dinspre emitator spre receptor. Orice comunicare de acest gen trebuie sa fie buna si eficace. In principiu, orice comunicare spre un receptor (agent economic, public, organizatie, individ etc.) poate fi apreciata ca fiind "slaba" (sau ineficienta) respectiv "buna" (sau eficienta). Vom aprecia ca fiind "slaba" comunicarea al carei mesaj nu este inteles de catre destinatar (receptor). Spunem ca o comunicare este "buna" daca mesajul transmis poate fi descifrat si inteles de catre subiectul receptor. Comunicarea eficace este aceea care realizeaza transmiterea unui mesaj relativ scurt si clar, care sa poata fi inteles de catre destinatar si, totodata, sa il poata asimila pentru a-i da curs (a reactiona la mesaj). Comunicarea eficace, in raport cu comunicarea buna, presupune elemente de ordin motivational care sa-l influenteze pozitiv pe destinatar, sa determine acceptarea mesajului si transpunerea lui in viata. In activitatea de comunicare, va avea succes in primul rand acel emitator (manager, purtator de cuvant, jurnalist, functionar public etc.) care are capacitatea de a comunica bine si eficace. Capacitatea de comunicare este o aptitudine speciala a individului care poate fi formata si dezvoltata. NR. CERINTE CE VIZEAZA CRT 1 Cui comunicam? Identitatea si particularitatile celor cu care Cu cine comunicam? urmeaza a se comunica. 2. Ce comunicam? Informatia sau esenta mesajului pe care il vom transmite. 3. Cu ce scop comunicam? Obiectivul final. Altfel spus: ce anume urmarim? 4. Cand comunicam? Momentul potrivit al comunicarii. 5. Unde comunicam? Locul potrivit al comunicarii. 6. Cum comunicam? Maniera concereta de realizare a comunicarii (oral, scris, audio-video). 7. Captarea atentiei si bunavointei celor Interesele si preocuparile celor cu care se cu care se comunica reprezinta comunica pentru integrarea lor in actul de succesul comunicarii. comunicare. 8. Asigurarea confortului necesar pe timpul Placerea celor cu care se comunica. comunicarii contribuie la reusita contactului comunicant. 9. Calitatea, conciziunea si coerenta intelegerea persoanelor cu care se mesajului sporeste eficacitateacomunica. comunicarii. 10. Modestia, politetea si curajul asigura, in Sentimentele persoanelor cu care se buna masura, succesul comunicarii. comunica si respectul care se cuvine din partea acestora.

11. 12.

Implicarea persoanelor cu care comunica asigura un dialog fructuos.

se Participarea constienta si afectiva a persoanelor cu care comunicam la contactul comunicant respectiv. Simpatia in actul de comunicareRezonanta afectiva a persoanelor cu care constituie elemental care ii desavarseste se comunica, mobilizandu-le la actiuni. eficacitatea.

Asa cum am vazut in tabel, comunicarea catre public presupune numeroase elemente, prin a caror imbinare are loc realizarea sa. Acestea sunt: a) sursa de emisie (emitatorul); b) receptorul (destinatarul); c) mesajul de transmis (continutul comunicarii); d) canalul de transmisie; e) perturbatiile; f) feed- back-ul (retroactiunea)

B.Tipuri de comunicare
Specialistii in domeniu apreciaza ca exista o serie intreaga de forme de comunicare. Important este criteriul adoptat pentru clasificare. Astfel: a)Dupa scopul urmarit,putem distinge: -comunicari oficiale -comunicari neoficiale b)Dupa frecventa comunicarii: -comunicare permanenta -comunicare periodica,ocazionala c)Dupa genul de activitate careia ii este adresata: -comunicare instructiva sau educationala -comunicare profesionala sau in procesul muncii d)Dupa modul de desfasurare: -comunicare directa -comunicare indirecta e)Dupa domeniile de comunicare: -comunicare de afaceri -comunicare financiara -comunicare sociala -comunicare comerciala -comunicare politica f)Din punct de vedere al relatiilor ce se stabilesc intre administratie si public,comunicarea se poate clasifica in: -comunicare verbala(orala) -comunicare in scris -comunicare nonverbala

Comunicarea verbala constituie un mijloc principal prin care se deruleaza relatiile oficiale cu publicul. Acest tip de comunicare are numeroase avantaje fata de celelalte tipuri si anume: -da posibilitatea emitatorului sa-si exprime ideile mai rapid si mai usor; -exista posibilitatea controlului prin feet-back; -se pot folosi tehnici persuasive dar si gesturi sau mimica; -se evita echivoculdin mesaj,existand posibilitatea controlarii fluxului informational,pe toata durata derularii comunicarii. Acest tip de comunicare este specific fiecarui individ insa el poate fi optimizat in functie de armonizarea catorva caracteristici: -Volumul sau taria vocii-influenteaza vizibil efectul la receptor al mesajului.Specialistii apreciaza ca vorbirea pe un ton ridicat are efect negativ asupra receptorilor,cu exceptia cazurilor cand comunicarea are loc in mediul militar(numar mare de persoane).Taria vocii trebuie calibrata cu grija,in functie de imprejurarile concrete, de numarul de ascultatori, de aria pe care ei sunt dispusi , de zgomotul de fond etc. -Frecventa(debitul)verbal-nu se poate vorbi de o frecventa standard , insa se apreciazaca omul poate asculta si intelege aproximativ 200 de cuvinte/min . Frecventa difera mult de la o tara la alta sau de la o limba la alta .Exemplu :italienii vorbesc mai repede decat nordicii. Comunicarea oficiala ne determina sa folosim acel debit verbal care este acceptat sau dorit de auditor. -Tonul-este oalta caracteristica a comunicarii verbale.Tonul are un efect deosebit asupra reactiilor emotionale ale oamenilor. Putem spune ca tonul poate sa trezeasca ineresul pentru o activitate, sa mobilizeze capacitatile si sa determine atitudini pentru realizarea scopului. Cel mai bun exemplu il constituie prestanta unui bun redactor de stiri de la televiziune. Comunicarea in scris-din punct de vedere al relatiilor dintre administratie si public, un punct aparte ilconstituie acele raporturi de comunicare in scris, rezultate din realizarea dreptului de petitionare; acest drept inscris in Constitutie este un drept de baza al omului si cetateanului. Dreptul la petitie, este dreptul pe care il are o persoana de ase adresa, de a aduce la cunostinta autoritatilor publice, prin petitii, un fapt sau o stare de lucruri si de a solicita interventia acestora. Legea stabileste termene in interiorul carora trebuie rezolvate si comunicate raspunsuri petitionarilor. Formele sub care se prezinta petitile:cererile, reclamatiile, sesizarile, etc. Rezolvarea petitiilor in mod catmai corect si fara partinire faceca imaginea administratiei publice sa creasca in ochii opiniei publice. Comunicarea nonverbala(gesturi, expresia faciala, pozitia, miscarea) reprezinta aproximativ 55% din totalul actului de comunicare.Comunicarea nonverbala constituie o activitate a carei invatare solicita verificarea directa a aplicarii in practica a ceea ce s-a invatat teoretic.

2.DEZVOLTATREA RELATIILOR PUBLICE IN DIFERITE TARI SI DIFERITE PERIOADE


Asa cum am mentionat, dupa anii '50 are loc un adevarat transfer de know-how" in domeniul relatiilor publice din tarile occidentale europene. MAREA BRITANIE: Infiintat in 1948, British Institute of Public Relations", pregateste responsabili in relatii publice ("public relations officer"). Acestia sunt folositi de catre organismele guvernamentale (centrale si locale), fortele armate, asociatii, organizatii comerciale si ale consumatorilor, companii industriale sau de transporturi, centre de consulting, organizatii nelucrative etc. In ministerele britanice, specialistul de relatii publice este persoana cea mai bine informata asupra politicii si functiilor institutiei respective. Oficiile de relatii publice sunt in general organizate in trei sectii: relatii cu presa; publicitate; relatii cu publicul.

Atributiile specialistului in domeniul relatiilor publice se manifesta prin: asigurarea generala a informarii; facilitarea legaturii cu presa si alte medii; supravegherea cererilor publicului; organizarea de mitinguri, conferinte si vizite; productii si prezentari de filme; contactarea organizatiilor locale; organizarea si acordarea de consultatii publicatiilor; furnizarea de informatii consiliului de administrate asupra opiniei publicului.

Specialistul britanic in relatii publice tine o evidenta a informatiilor de presa si o bibliografie de referinta pentru a raspunde cererilor ziaristilor si editorilor. Toate intrebarile presei sunt analizate periodic, indicand tendintele de evolutie a interesului publicului. FRANTA: Relatiile publice ale industriei franceze debuteaza dupa cel de-al doilea razboi mondial, in perioada de progres al economiei, cand un numar mic de specialisti, condusi de Charles Louis Blondel, organizeaza clubul La maison de verre". Acesta ii indemna pe managerii francezi sa renunte la secretul traditional al afacerilor la a trai in vesnicul turn de fildes" si sa prezinte in mod transparent operatiile lor publicului larg. Dezvoltarea relatiilor publice in Franta a fost incetinita de lipsa experientei in domeniu, de concurenta agentiilor de publicitate si de presa care priveau relatiile publice ca pe o publicitate libera (free publicity) precum si de indiferenta conducatorilor economiei. Putine firme mijlocii isi pot permite sa desfasoare activitati de relatii publice pentru promovarea produselor sau imaginii lor. Agentiile guvernamentale franceze sunt, de obicei, beneficiare ale programelor de relatii publice. Ministerul francez al postei si telecomunicatiilor, de exemplu, sub conducerea directa a serviciului de relatii externe, detine un oficiu de specialitate compus din 1430 de oameni de teren" care sunt responsabili pentru relatiile

cu comunitatea si cu presa locala. Departamentul de relatii externe al ministerului produce filme, editeaza o publicatie lunara pentru marele public, tipareste brosuri si organizeaza expozitii. R. F. GERMANIA: In anul 1950 a luat fiinta sectia de presa a Camerei de Industrie si Comert (Deutsche Industrie und Handel skammer) din care, in februarie 1951, s-a constituit o sectie de relatii publice sub numele de Abteilung fiir Offentlichkeitsarbeit". La 8 decembrie 1958 s-a format apoi in RFG Asociatia vest-germana de relatii publice". Aceasta a infiintat nenumarate sectii sau organizatii (grupuri in cadrul intreprinderilor industriale si comerciale). Cateva agentii de stiri (mai importante) si-au infiintat sectii proprii de relatii publice. Industria, comertul, investitiile, agentiile guvernamentale si-au organizat si ele propriile structuri de informare si relatii publice. JAPONIA: Specialistii de relatii publice organizeaza conferinte de presa pentru ziaristi si editori care sunt aprovizionati cu bibliografie si materiale generale de informare. Inaugurarea unei companii sau uzine si politica portilor deschise" sunt imbinate cu vizite conduse de ghizi, intampinate de manageri, urmate de racoritoare si cadouri publicitare. In cazul unor evenimente majore, publicarea in presa este limitata. Ziarele nu doresc sa mentioneze in paginile lor nume de companii sau produse, iar televiziunea este rar folosita in activitatea de relatii publice. Structuri de informare si relatii publice sunt constituite si in Italia, Belgia, Danemarca, Elvetia, Norvegia, Olanda, Austria, Canada etc. Inclusiv ONU sau Pentagonul au o asemenea structura. In acest context, este util de reprodus opinia fostului secretar general Kurt Walldheim: In prezent se utilizeaza curent termenul de relatii publice. Ma refer la un capitol care in politica externa nu a fost apreciat totdeauna asa cum se cuvine. Ici si colo au fost folosite mijloace publicitare, dar pregatirea sistematica ce caracterizeaza aceasta activitate, sensul rafinat al nuantelor aparatului sau psihologic, influenta combinata cu aspectele sociologice, cu experientele psihologice, in crearea opiniei publice si in marketing s-au dezvoltat ajungand in cursul ultimilor decenii la o veritabila arta". STATELE UNITE: Activitatea de relatii publice international este desfasurata de United States Information Agency (USIA), infiintata de presedintele SUA in 1953. Misiunea acestei agentii este de a explica politica externa a SUA, de a prezenta o imagine a vietii si culturii americane. Aceasta agentie actioneaza si in Romania. Directorul agentiei raporteaza activitatea direct presedintelui si, in acelasi timp, Consiliului Securitatii Nationale. Activitatile agentiei se desfasoara prin sase departamente: presa si publicatii, emisiuni de TV, film, centre de informatii, expozitii de carte, cooperare privata. Programele de informare publica sunt diferite in functie de gradul de dezvoltare a culturii din tara de destinatie. In tarile cu o literatura dezvoltata sunt folosite materialele tiparite de diferite genuri, iar in zonele cu cunostinte literare mai scazute, filme, diapozitive, expozitii, benzi desenate. Agentia dispune de centre de informare ce cuprind o biblioteca cu carti, reviste si ziare americane pentru a tine la curent populatia din strainatate cu viata si cultura americana si pentru a promova intelegerea politicii SUA. De asemenea, centrele organizeaza cursuri de limba engleza, lecturi si concerte - program, expozitii si initiaza evenimente culturale, desfasoara proiectii de filme. Aceste centre coopereaza cu alte centre culturale autonome care indeplinesc programe similare.

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE (ONU) - desfasoara un program intensiv de relatii publice in trei domenii: relatii externe; presa, publicatii si servicii publice; radio si comunicatii vizuale. Obiectivele oficiului pentru relatii publice sunt cele de a prezenta modul de rezolvare a problemelor si obiectivele pe termen lung ale acestei organizatii internationale. Programul extern al ONU functioneaza prin intermediul centrelor de informare localizate in capitalele principalelor tari membre. Centrele sunt responsabile pentru colaborarea cu mii de organisme voluntare, neguvernamentale, din tarile membre, reprezentand eforturi in domeniul artei, stiintei, actiunilor sociale, educatiei si sanatatii, muncii si agriculturii, ai caror membri sunt interesati in promovarea spiritului Natiunilor Unite. Centrele de informare ONU distribuie filme, programe si documentare radio, publicatii, materiale vizuale si informatii de presa pentru o mai buna intelegere a activitatii ONU.Un astfel de centru isi desfasoara activitatea si Bucuresti.

3.SPATIUL RELATIILOR PUBLICE


In interiorul spatiului social putem identifica si supune analizei elemente cu un grad ridicat de relevanta comunicationala. Acestea sunt urmatoarele: a) spatiul public; b) spatiul organizational; c) spatiul mediatic; A. SPATIUL PUBLIC - Istoria contemporana se desfasoara in spatiul public. Este o istorie a publicurilor" in actiune si a comunicarii de masa. O caracteristica fundamentala a spatiului public vizeaza relatia de complementaritate interferenta cu spatiulprivat. Drepturile omului, ca drepturi ale individului sunt institute prin autoritatea intrinseca spatiului public. El este de fapt spatiul vietii comunitare. In cadrul acestuia este normal sa opereze valori (norme) ale agregarii sociale. Spatiul public este orientat prin interesul public. Acesta este un interes de factura comunitara si de expresie identitara. Identitatea sociala presupune simultan doua valente: a) identizarea; b) identificarea.
SPATIUL ORGANIZATIONAL - Spatiul social este constituit din organizatii. Institutiile sociale (actorii publici) sunt, in sens general, organizatii. Mediul, social ca mediu extraorganizational, este tot mai mult un spatiu al schimbarii globale.

Marea provocare a tuturor organizatiilor publice sau private (politice, educationale, economice, nationale, international etc.) este insasi schimbarea. In ultima vreme numeroase studii abordeaza problemele managementului schimbarii. S-a impus conceptul de sanatate organizationala ca expresie a capacitatii organizatiilor de a genera raspunsuri adecvate la presiunile interne si externe ale schimbarii. Suportul adaptarii organizatiilor este de ordin comunicational. Strategia adaptarii este, in esenta, de factura comunicationala. In acest context se formeaza si se exprima publicurile" organizatiei: publicul intern; publicul extern: - publicul local; - publicul national; - publicul international.
C. SPATIUL MEDIATIC - Spatiul mediatic este spatiul public si organizational aflate sub impactul mass-media. Legitimarea sociala a spatiului mediatic rezulta din dreptul democratic al publicului la informare. Orientarea reala a spatiului mediatic decurge din interesul actorilor mediatici de a avea acces la resursele si canalele de informare. Accesul la informatii se sprijina tot pe norma democratismului social.

Pentru a evidentia interferenta spatiilor in cadrul relatiilor publice, vom folosi urmatoarea reprezentare grafica:
SPATIUL SOCIAL
9

SPATIUL COMUNICATIONAL
9 9

Spatiul comunicational este un spatiu de interferenta si sinteza. Spatiile public, organizational si mediatic sunt vertebrate prin comunicarea sociala. Fara prezenta acesteia, mediul social risca sa prezinte tabelul unei miscari browniene perpetue.

4.CLASIFICAREA RELATIILOR PUBLICE


Majoritatea specialistilor considera ca o companie, organizatie, institutie etc. desfasoara actiuni de relatii publice interne si actiuni de relatii publice externe. Relatii publice interne In perioada 1924 - 1926 scoala de la Harvard, condusa de Elton Mayo a pus in evidenta faptul ca relatiile umane constituie un factor al muncii productive. De aici s-a ajuns la concluzia ca armonizarea relatiilor dintre actorii unei colectivitati institutionalizate favorizeaza desfasurarea si dezvoltarea activitatii respective. Ca urmare, specialistii in relatii publice considera ca, prin intermediul acestor relatii, are loc o indoctrinare" a personalului cu o filozofie si o cultura organizationala a companiei respective in care elementul predominant sa fie intelegerea rostului economic si social al acesteia.
> > > >

Activitatile de relatii publice cu caracter intern pot fi realizate in diverse modalitati: reuniuni informative cu propriul personal; difuzare de filme pe teme ale companiei; organizarea unor emisiuni radio sau TV; editarea de brosuri, pliante, fotografii etc.

Esentialul este ca fiecare angajat sa se considere coparticipant la activitatea organizatiei sau companiei respective, iar organizatia sa-i apara in minte ca fiind cea care ii permite sa-si manifeste din plin spiritul inventiv, creator, personalitatea fiecaruia. Relatii publice externe O buna desfasurare a activitatii intr-o companie, institutie sau organizatie depinde, in anumite limite, si de climatul comunicational stabilit cu exteriorul (partenerii cu care organizatia vine in contact). Se apreciaza ca o mare atentie trebuie acordata furnizorilor, clientilor si marelui public. Informatiile care se vehiculeaza pentru a crea un climat comunicational favorabil in randul publicului din afara organizatiei trebuie foarte bine selectate . Ele nu trebuie sa ia forma unei campanii publicitare. Informatiile trebuie sa prezinte nu produsele sau serviciile companiei, ci actiunile sau perspectivele acesteia. Marele public trebuie investigat tinandu-se seama de varsta, sex, profesie, mediul de provenienta a individului etc. De asemenea, se va tine in permanenta legatura cu liderii formali sau informali ai grupurilor sociale deoarece acestia pot influenta atitudinile celorlalti pentru a ajunge la o viziune mai apropiata.

Procesul relatiilor publice


Relatii publice se bazeaza pe sentimentul de incredere pe care il genereaza persoanele sau organizatiile interesate la nivelul altor organizatii sau publicului larg. Avem de a face cu un proces care poate fi denumit procesul de relatii publice. Acesta functioneaza pe baza unor reguli bine conturate si structurate si care se regasesc in mecanismul psihologic al increderii. Specialistii in domeniu considera ca procesul de relatii publice are drept scop castigarea increderii. El poate fi reprezentat printr-un ansamblu de vectori care actioneaza in mai multe etape si la mai multe niveluri. Acesta vizeaza modificarea unor reprezentari despre un obiect sau fenomen. Prin promovarea tehnicilor de RP se urmareste ca individul (organizatia) sa accepte o noua versiune a unui obiect (sau fenomen). Fazele procesului de RP (in succesiunea lor) se prezinta in urmatorul grafic (vezi Fig.3).

Fig. 3 > Prima faza duce la formarea unei imagini favorabile despre o companie rentabila ce poate fi luata in atentie pentru o eventuala colaborare. > A doua faza trebuie receptata de beneficiarul relatiilor publice in elemente ce tin de modul eficient de organizare a activitatilor. > A treia faza are rolul de a-l determina pe viitorul partener (economic, politic, social) sa caute modalitati de legatura cu organizatia respectiva in vederea colaborarii. Aceasta faza are rolul de a-l convinge pe beneficiar ca organizatia respectiva este singura care are toate argumentele pentru o colaborare corecta si eficace. Aceste argumente sunt: imagine de marca recunoscuta; conducere onesta si responsabila; un partener sigur pentru viitor.

Studierea procesului de relatii publice ne releva cateva caracteristici:

are la baza o manifestare a vointei unei persoane sau organizatii cu scopul castigarii increderii; urmareste o reactie de tip impact din partea altor persoane sau organizatii; se desfasoara pe baza unei strategii; are la baza realizarile individului sau institutiei; de pe urma lui castiga atat cel care-l initiaza (persoana sau organizatie), cat si publicul larg; permite mentinerea unor cai de comunicare intre companie si publicul cu care intra in contact.

Procesul de relatii publice cuprinde urmatoarele componente: relatiile cu presa; relatiile cu publicul; relatiile cu proprii angajati; relatiile cu autoritatile; relatiile cu alte organizatii (institutii).

Majoritatea specialistilor considera ca procesele de relatii publice se vor dezvolta si in secolul XXI, deoarece societatea moderna este tot mai mult controlata de informatie. Desfasurarea unui proces de relatii publice presupune prezenta a trei elemente: 1. agentul de RP 2. clientul (beneficiarul) 3. serviciile specifice.
1. AGENTUL DE RP este o persoana de inalta calificare in domeniu capabila sa promoveze o strategie de relatii publice. Pe langa o buna pregatire universitara, specialistul in relatii publice trebuie sa posede cunostinte de: psihologie, sociologie, management, retorica, legislatie, istorie si limbi straine. Totodata el va trebui sa posede temeinice cunostinte despre mijloacele moderne de comunicare, politologie, drepturile omului, istoria artei, arhitectura si urbanism si informatica. Nu in ultimul rand el trebuie sa posede un permis de conducere a autoturismului. Din punct de vedere deontologic agentul de relatii publice are cateva obligatii: sa nu-si modifice obiectivele fara acordul clientului; sa fie de partea institutiei care l-a angajat pana la terminarea contractului; sa nu se afle in prim planul activitatilor pentru a-si mentine deschise canalele de comunicare sa exploateze intr-o maniera personala orice eveniment favorabil indeplinirii mandatului sau. 2. CLIENTUL activitatii de relatii publice poate fi o persoana sau o institutie (organizatie). Acesta are nevoie de consultanta profesionala in domeniul relatiilor publice pentru a-si realiza un interes (scop) stergerea unei imagini negative a firmei; cresterea patrimoniului unei companii prin atragerea de investitori; gestionarea unor situatii de criza sau conflictuale.

Clientul stabileste obiectivele ce trebuie atinse odata cu demararea procesului de relatii publice.

3. SERVICIILE DE RELATII PUBLICE sunt foarte diversificate. Ele urmaresc crearea unor canale de comunicare cu beneficiarii sau gestionarea acestor canale. Specifice acestor servicii sunt activitatile de: promovare comerciala si marketing; consultanta in domeniul politic; consultanta in domeniul guvernamental, al afacerilor publice, financiar, al relatiilor de munca etc. castigarea increderii opiniei publice; dezvoltarea si promovarea unei imagini de marca. Cand este vorba de consultant^, agentul de relatii publice nu trebuie sa fie expert in domeniul respectiv .

5.ETAPELE PROCESULUI DE RELATII PUBLICE

In lucrarile de specialitate se apreciaza ca procesul de relatii publice parcurge cinci etape: stabilirea obiectivelor, cercetarea in teren, elaborarea strategiei de relatii publice, implementarea activitatilor in mediul social, evaluarea periodica si finala a programului.
4.4.1

Stabilirea obiectivelor

Scopul procesului de relatii publice se precizeaza impreuna cu beneficiarul serviciilor. Aceasta este o etapa importanta deoarece da posibilitatea celor doi interlocutori sa se cunoasca, dar totodata se armonizeaza interesele celor doua parti. Acest lucru este relevant, deoarece nu toate obiectivele pe care doreste sa le realizeze beneficiarul pot fi efectiv atinse. Desigur acest lucru presupune anumite costuri.
4.4.2

Cercetarea in teren

Este cea mai importanta etapa in procesul de relatii publice. Ea are ca scop urmatoarele: promovarea unei imagini dorite a unei institutii (organizatii) avuta in vedere; identificarea cailor si metodelor pentru a derula un program de relatii publice corect si eficient. Cercetarea in teren trebuie sa asigure urmatoarele functii: determinarea domeniilor de unde trebuie culeasa informatia; obtinerea unor date despre institutia (organizatia) respectiva; identificarea problemelor esentiale care fac ca imaginea institutiei sau organizatiei sa nu fie cea dorita; studierea mediului in care urmeaza a se implementa procesul de relatii publice; conturarea (stabilirea) unei strategii de abordare a activitatilor de relatii publice; identificarea acelor tehnici de comunicare care sunt utile si pot da randamentul cel mai bun in mediul vizat.
4.4.3

Elaborarea strategiei

Faza finala a cercetarii de teren are drept scop de a pune derularea unor activitati intr-o conceptie unitara folosind metode si tehnici specifice relatiilor publice. Activitatile care urmeaza a se derula sunt ordonate in functie de: prioritati; perioadele de timp in care se vor derula; fondurile avute la dispozitie. Strategia de relatii publice trebuie sa fie aplicata tinand seama de urmatoarele coordonate: toate activitatile se desfasoara concertat urmarind obiectivele rezultatele din cercetarea pe teren;

stabilirea strategiei pe baza rezultatelor trecute si prezente ale organizatiilor respective.

De regula, strategia de relatii publice are urmatoarele repere: identificarea publicului tinta; gasirea canalelor de transmisie cele mai performante si adaptarea lor la publicul vizat; continutul si calitatea mesajului de transmis sa fie de natura sa formeze reprezentari fara echivoc la publicul tinta; esalonarea activitatilor trebuie sa corespunda obiectivelor stabilite; folosirea eficienta a resurselor implicate in procesul de relatii publice; evaluarea periodica a programului de RP si adaptarea strategiei la noile conditii.
4.4.4

Implementarea

Activitatea de implementare a relatiilor publice in mediul vizat are drept scop identificarea canalelor de transmisie cele mai performante in mediul respectiv si urmarirea realizarii activitatilor hotarate. Mai precis, agentul de relatii publice deruleaza activitatile dupa grafic si ia toate masurile de receptare a efectului pe care acestea l-ar produce, pentru a face o evaluare corecta a programului. Aceasta faza este cea mai dinamica, deoarece toate fortele si mijloacele procesului de relatii publice sunt puse in miscare.
4.4.5

Evaluarea programului

Este ultima faza a procesului. Aceasta se realizeaza secvential (odata cu terminarea fiecarei faze) si final, cand se evalueaza intregul program. Evaluarile secventiale pot duce la modificari ale strategiei, dar care nu pot afecta fondul problemei.

6.TEHNICI SI METODE DE RELATII PUBLICE

Expertul in relatii publice deruleaza o serie de activitati specifice pe baza unei strategii dinainte stabilite. Aceste activitati pot fi denumite generic: tehnici si metode de relatii publice" si fac parte din categoria generala de tehnici si metode de comunicare. Ele insa au un anumit specific si sunt adaptate activitatii de relatii publice. Majoritatea teoreticienilor apreciaza ca, din punct de vedere al caracterului pe care il au aceste tehnici si metode de relatii publice", ele pot fi: a) generale; b) audio-vizuale. 4.5.1. Tehnici generale
a) NEGOCIEREA O prima metoda specifica procesului de relatii publice este cea a negocierii. In cazul activitatilor de relatii publice, negocierea este o tehnica des utilizata ce presupune anumite particularitati. Prin negociere se urmareste armonizarea intereselor pana se ajunge la acceptarea unui compromis.

In cazul negocierilor asociate activitatii de relatii publice, ideea de baza este realizarea consensului. Astfel spus, toate persoanele care participa la negocieri trebuie sa aiba de castigat. Cu ocazia implementarii programului de relatii publice, nerealizarea unei masuri poate duce la esecul intregii operatiuni. De aceea, atunci cand se negociaza conditiile de derulare a acestuia, in cazul obtinerii consensului, toate partile au interes in realizarea lui.
b) INTERVIUL In practica relatiilor publice, atat managerul companiei, cat si expertul in relatii publice trebuie sa culeaga date despre problematica avuta in vedere de la diferite persoane. In acest sens, adesea se foloseste tehnica interviului. Aceasta trebuie privita in ipostaza sa sociologica de instrument de culegere a datelor si informatiilor. De regula, interviul se desfasoara in trei pasi: pregatirea; stabilirea obiectivelor; realizarea propriu-zisa.

Interviul se poate prezenta si sub forma unui chestionar nominalizat sau nenominalizat. Aceasta forma de culegere a datelor este foarte des folosita mai ales in etapa cercetarii de teren, premergatoare stabilirii strategiei de relatii publice. In general, chestionarele aplicate unor categorii socio-umane diferite au rolul de a investiga anumite laturi ale fenomenului, atat sub aspectul tehnicilor ce trebuie folosite pentru formarea sau reformarea imaginii publice, cat si al cuantificarii rezultatelor procesului de relatii publice, in general. c) MIJLOACELE DE INFORMARE INMASA

Cea mai mare parte a activitatilor de comunicare din domeniul relatiilor publice se realizeaza prin mass-media si cu ajutorul acesteia. Pentru buna desfasurare a acestei activitati trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
a) alegerea canalelor de mediere - Este obligatia managerului si expertului in relatii publice. Mijloacele adoptate trebuie sa aiba audienta la public. Trebuie sa fim convinsi ca mijlocul adoptat nu-si va schimba in viitor orientarea, astfel ca procesul de relatii publice demarat are sanse de a fi finalizat. b) elaborarea comunicatelor de presa - In practica relatiilor publice, comunicatul de presa este un mijloc des utilizat. Comunicatul de presa pentru activitatea de relatii publice urmareste informarea publicului uneori pentru anumite evenimente in vederea castigarii increderii pentru o anumita organizatie si face parte dintr-o strategie minutios elaborata si pusa in practica. In elaborarea unui comunicat de presa, se va tine seama de interesul general al castigarii increderii, si nu de cel particular, legat de atitudinea fata de o institutie sau persoana.

Sub aspectul formei, comunicatul pentru relatii publice trebuie sa fie bogat in informatie, clar in exprimare si cu o adresa precisa. Nu acelasi lucru se poate spune si despre alte forme de comunicare cu presa si anume: articolul, editorialul sau scrisoarea de presa. c) buletinul de presa - este o forma a comunicatului de presa. El are rolul de a mentine viu interesul presei pentru subiectul propus in cadrul strategiei de RP. Aceasta forma de comunicare presupune difuzarea la intervale regulate a informatiilor, fara ca acestea sa fie urgente ori absolut necesare.
d) dosarul (mapa) de presa - cuprinde totalitatea documentelor ce vor fi puse la dispozitia presei (in special cea scrisa) periodic sau cu ocazia conferintelor de presa, cu scopul de a readuce in atentia publicului tinta elemente ale strategiei de relatii publice avute in vedere.

4.5.2 Tehnici audio-vizuale Comunicarea mediatica din categoria audio-video include urmatoarele elemente: a) CONFERINTA DE PRESA - este o manifestare special rezervata reporterilor care au ocazia sa primeasca de la o persoana avizata informatii, de regula, de noutate. Conferinta de presa se organizeaza periodic. Pregatirea si realizarea conferintei de presa cade in sarcina purtatorului de cuvant. Sub aspect organizatoric acesta este implicat in urmatoarele activitati: > intocmirea declaratiei de presa; > anticiparea eventualelor intrebari si raspunsuri; > organizarea logistica a evenimentelor (legitimatii de acces, convocarea reprezentantilor presei, spatii de parcare, microfoane pentru amplificare, materiale de propaganda sau promotionale etc); > inregistrarea fonica a evenimentului (pentru a verifica exactitatea informatiilor).
b) PURTATORUL DE CUVANT- o persoana desemnata de organizatie (institutie) pentru realizarea comunicarii cu institutii specializate in difuzarea informatiei. El este cel care reprezinta pe conducatorul in relatiile cu mass-media. In acest sens, mandatul pe care-l primeste din partea acestuia ii confera un anumit grad de autonomie. Cel care indeplineste o astfel de calitate trebuie sa intruneasca anumite calitati: > mobilitate in gandire si actiune;

> > > >

capacitate de a intra in relatii cu altii; capacitate de analiza si sinteza a evenimentelor; stapanire de sine; vocabular elevat si o dictie corecta.

c) DISCURSURILE OFICIALE - au rolul de a mari doza de credibilitate in institutie si in conducatorii ei si trebuie pregatire cu minutiozitate

Tot in categoria tehnicilor audio-vizuale putem aminti: simpozioanele; mesele rotunde; prezentarile; comunicatele inregistrate video; fotografiile; filmele de prezentare sau documentarele etc. Sa prezentam, spre exemplu, modul in care analizam ultimul din mijloacele evidentiate: filmul de prezentare. Caracteristici: Scurt metraj care prezinta activitatile companiei (organizatiei) sau o problema specifica a acesteia; Circumstante: Face cunoscuta sau sensibilizeaza compania asupra unei probleme specifice; Public: Tot personalul organizatiei sau o parte a acestuia; Cost: Costul filmului si cheltuielile cu proiectia, pretului filmului, durata, timpul mijloacelor tehnice etc; Interes: Atractie si forta imaginii animate; viziune concreta si sintetica a mesajului; mai buna memorare; Limite: Costul relativ ridicat cand este realizat de catre profesionisti; Observatii: Filmul nu trebuie sa fie o conferinta filmata, el are propriul sau sistem lingvistic, propriile mijloace de exprimare (imagine, sunet). El trebuie adaptat pentru publicul vizat, obiectivului si naturii mesajului.

7.VALORILE RELAIILOR PUBLICE


Pana acum relatiile publice au fost privite in contextul activitatilor procesului de desfasurare a acestora. In continuare, vom pune in evidenta valorile RP, tinand seama de continutul acestora. Astfel: a) relatiile publice constituie mijlocul prin care publicul isi face cunoscute dorintele si interesele in fata institutiilor societatii noastre. Ele explica si vorbesc in numele publicului, unor organisme care, in mod obisnuit, sunt lipsite de reactie si, in acelasi timp, se adreseaza publicului din partea acestor organisme; b) relatiile publice constituie modalitatea de realizare a unei adaptari intre institutii si grupuri, prin stabilirea unor relatii reciproce de colaborare, in beneficiul publicului; c) relatiile publice constituie supapa de siguranta a libertatii, datorita faptului ca furnizeaza mijloacele de realizare a acomodarilor, ceea ce face ca actiunea-arbitrara si constrangerea, sa aiba putine sanse de manifestare; d) relatiile publice reprezinta un element esential al sistemului de comunicare care da posibilitate indivizilor de a se informa asupra multor aspecte privind o problema care le afecteaza existenta; e) personalul care lucreaza in relatii publice poate ajuta la ridicarea constiintei sociale a unei organizatii. f) relatiile publice reprezinta o activitate universala. Ele se manifesta in toate domeniile vietii. Toata lumea face caz de principiile practice ale relatiilor publice cand incearca sa obtina acceptarea, cooperarea sau afectiunea celorlalti. Relatiile publice bine realizate presupun o informare permanenta a publicului larg, cat si a unor categorii specifice asupra unor intamplari curente in interiorul institutiei, trezirea interesului fata de politica interna a organizatiei (institutiei), respectiv intarirea sentimentului individual de apartenenta la propria organizatie (institutie) si cresterea eficacitatii muncii angajatilor. Acest ultim domeniu specialistii americani il denumesc fie Personal Relations" (relatii cu personalul), fie Employer Relations" (relatii cu angajatii), presupunand cultivarea relatiilor umane in interiorul propriei institutii. Potrivit opiniei specialistilor, relatiile publice incep de acasa". Cu alte cuvinte, masurile de relatii publice puse la punct, care servesc la crearea opiniei numai in exteriorul institutiei, sunt insuficiente daca nu se bazeaza pe increderea angajatilor in conducerea proprie.

FUNCTIA DE EXPERT RP

Majoritatea teoreticienilor considera ca expertul in RP indeplineste o dubla functie: a) activeaza ca un gen de consilier; b) utilizeaza un set de tehnici si mijloace de comunicare. Cei care lucreaza in acest domeniu definesc, adesea, relatiile publice in functie de activitatea pe care o desfasoara in mod obisnuit.

De regula, rolul expertului in relatii publice se distribuie pe urmatoarele coordonate: identificarea problemelor de luat in considerare; analizarea problemelor selectate; conturarea opiniilor pentru adoptarea unei strategii sau alteia; elaborarea programelor de actiune; aplicarea lor practica; analizarea rezultatelor; integrarea in viitoarele strategii a concluziilor rezultate din programele anterioare. Expertul in relatii publice se identifica, de obicei, cu urmatoarele caracteristici: opereaza cu un set de valori profesionale; face parte dintr-o organizatie profesionala de referinta; adera la normele de etica profesionala; detine cunostinte teoretice substantiale si o vasta cultura; da dovada unor aptitudini tehnice cu care s-a nascut sau pe care le-a dobandit prin pregatire.

Un specialist in relatii publice sta, in permanenta, alaturi de presa, venindu-i in intampinare cu informatii scrise sau prezentate verbal si cu evenimente de presa, dintre care conferintele de presa si interviurile sunt cele mai obisnuite. Expertul in relatii publice are o raspundere publica de care depinde prestigiul organizatiei (institutiei) pe care o serveste pe piata, in propria tara sau afara granitelor. Aceasta raspundere publica este inteleasa prin triada: 1. Realizarea cu succes a obiectivelor institutiei (organizatiei, companiei, firmei etc.); 2. Preocuparea institutiei fata de consecintele actiunilor de pe piata ale altor agenti economici sau stimuli din exterior; 3. Grija institutiei de a contribui la rezolvarea problem el or generale din societate, care nu au legatura directa cu obiectivele sale, ca organizatie. Cei care lucreaza in domeniul relatiilor publice desfasoara o activitate foarte complexa. lata cateva din multiplele fatete ale acesteia: > participa la deciziile ce tin de adoptarea strategiei organizatiei; > ajuta la stabilirea cooperarii cu nivelul imediat urmator si inferior al conducerii; > stabileste modalitatile de cooperare cu ceilalti angajati;

> > > > > > > > > > > > > > > > > > > > > > > > > >

asculta si tin discursuri; scriu discursurile altora; mobilizeaza vorbitori pentru intrunirile organizatiei; furnizeaza vorbitori pentru programele radio si TV; participa la intruniri; planifica si conduc intruniri; pregatesc materiale publicitare; discuta cu editorii si reporterii; tin conferinte de presa. scriu articole pe teme de interes; studiaza opinia publica; planifica si pun in aplicare activitati deosebite; alcatuiesc programe de relatii publice; vand programe conducerii de varf; conduc turnee; scriu scrisori, programeaza si scriu brosuri, foi volante, rapoarte si buletine; editeaza scrisori de informare a personalului; conduc comitele de editare a buletinelor de stiri; realizeaza postere; planifica vizionari de filme si benzi video; planifica si pregatesc prezentari de diapozitive; planifica si organizeaza expozitii; fac fotografii sau ii indruma pe fotografi; inmaneaza premii, intampina vizitatorii; investigheaza cererile de ajutor material (filantropice); evalueaza programele de relatii publice.

In aceasta lista de activitati specifice relatilor publice, conferintele de presa constituie un instrument de baza. Dupa deliberari de ani de zile, in 1982, Societatea de Relatii Publice a SUA (PRSA Public Relations Society Of America) a intocmit un document official care prevede functiile activitatii de relatii publice in SUA. Expertii in relatii publice pot fi vazuti adesea alaturi de angajatii companiei organizand activitati de vizionare de filme si benzi video. Activitatea de relatii publice trebuie sa serveasca intereselor angajatilor unei organizatii care se constituie intr-un auditoriu. In fata actionarilor sau angajatilor pot fi prezentate rapoarte anuale filmate. Adesea in aceste filme apare cate un angajat care este intervievat in fata unei cam ere de filmat. Imaginile vor fi inserate in raportul anual .

8.ETICA IN RELATIILE PUBLICE DEONTOLOGIE PROFESIONALA A EXPERTULUI RP CODUL ETIC AL RELATIILOR PUBLICE
In acest capitol se analizeaza rolul eticii in relatiile publice si se exploreaza cateva din problemele care privesc momentul luarii deciziilor fundamentate pe principiile eticii.
d) Etica in relatiile publice

In cadrul comportamentului uman etica este o componenta importanta a activitatii de relatii publice. Etica se refera la sistemul de valori conform caruia o persoana hotaraste ce este bine si ce este rau, drept sau nedrept, indreptatit sau neindreptatit. Etica se face simtita in comportamentul moral din anumite situatii. Comportamentul individual nu se masoara numai in functie de propria constiinta, ci si dupa norma acceptata social, profesional sau in cadrul institutiei respective. Dificultatea etichetarii unei actiuni ca fiind etica sau nu, rezida in faptul ca normele comportamentale variaza mult de la un individ la altul sau de la o cultura la alta. In 1954 a fost adoptat Codul Standardelor Profesionale ale PRSA (S.U.A.). Acesta a fost revizuit si adaugit in anii 1959, 1963 si 1977. Declaratia de principiu este un document important al codului mentionat.
e) Declaratia de principiu

Membrii Societatii Americane de Relatii Publice isi bazeaza principiile profesionale pe valoarea si demnitatea fundamentala a individului, cu mentiunea ca exercitarea libera a drepturilor omului, in special libertatea cuvantului, libertatea intrunirilor si a presei, sunt esentiale in practica relatiilor publice. In servirea intereselor clientilor si patronilor, noi ne dedicam atingerii obiectivului unei mai bune comunicari, intelegeri si cooperari intre persoanele, grupurile si institutiile societatii si al sanselor de angajare in profesia de relatii publice.

Ne angajam: Sa ne comportam profesional, cu cinste, corectitudine, dreptate si responsabilitate fata de public; Sa ne imbunatatim prestatia profesionala individuala si sa dezvoltam cunostintele si experienta profesionala printr-o continua cercetare si instruire.

8.3 Articolele codului etic

Au fost adoptate de Societatea Americana de Relatii Publice pentru a promova si mentine un standard ridicat in serviciul public si un comportament etic al membrilor sai. In cele ce urmeaza, prezentam cititorului continutul acestor articole.

Membrul societatii de relatii publice se va purta corect cu clientii si patronii, fosti si prezenti, cu colegii de munca si cu marele public. 23

Membrul societatii de relatii publice se va conduce in viata profesionala dupa interesele publicului. Membrul societatii de relatii publice va respecta adevarul, corectitudinea si normele general - acceptate ale bunului gust. Membrul societatii de relatii publice nu se face partizanul unor interese care vin in contradictie sau dauneaza cuiva, fara consimtamantul acordat de partile contractante implicate dupa prezentarea tuturor fortelor. El nu se va pune in postura prin care interesul unui membru este sau ar putea fi in contradictie cu datoria fata de un client sau fata de ceilalti pana nu va prezenta totalitatea faptelor care privesc interesele celor implicati. Membrul societatii de relatii publice va pastra secretul discutiilor avute cu clientii din trecut sau actuali ori cu patronii din trecut sau actuali si nu va accepta continuarea platilor pentru anumite servicii sau angajamente de munca care presupun dezvaluirea sau folosirea acestor discutii in dezavantajul sau in detrimentul unor asemenea clienti ori patroni. Membrul societatii de relatii publice nu se va angaja in actiuni care ar putea prejudicia integritatea canalelor de comunicare sau demersurile guvernamentale. Membrul societatii nu va comunica intentionat informatii false sau inducatoare in eroare si este obligat sa aiba o grija deosebita pentru a evita furnizarea de informatii false sau inducatoare in eroare. Membrul societatii de relatii publice trebuie sa fie oricand gata sa dea publicitatii numele clientului sau patronului in numele caruia se face un comunicat public. Membrul societatii de relatii publice nu va face uz de nici un individ sau organizatie, presupusi a fi in slujba sau a reprezenta o cauza facuta publica sau presupusi a fi independent si fara prejudecati dar, in fapt, servind unui interes particular sau special trecut sub tacere al unui membru, client sau patron. Membrul societatii nu va prejudicia intentionat reputatia profesionala sau activitatea unui coleg. Dar, daca un membru are dovezi ca un altul se face vinovat de activitati lipsite de etica, ilegale sau necinstite, inclusiv cele ce contravin acestui cod, el va prezenta imediat informatiile respective autoritatilor abilitate a actiona in conformitate cu procedurile prevazute in art. XIII din Codul Penal Local.

Membrul societatii de relatii publice citat ca martor la procesul de aplicare a procedurilor codului trebuie sa fie prezent cu exceptia cazului in care motivele intemeiate de neprezentare sunt aprobate de Comitetul Judecatoresc. Membrul societatii de relatii publice care face serviciu unui client sau patron nu va accepta bani, comisioane sau alte recompense materiale de la nimeni altcineva decat clientul sau patronul pentru care face acele servicii, cu exceptia cazurilor in care are consimtamantul expres al clientului sau patronului, dat in deplina cunostinta de cauza.

24

Membrul societatii de relatii publice nu va da garantii privind obtinerea anumitor rezultate care nu tin direct de activitatea lui. Membrul societatii de relatii publice va sista, cat mai repede posibil, relatiile cu o institute sau individ, daca aceasta relatie invita la un comportament care sa contravina prevederilor acestui COD.

Un comitet de rezolvare a plangerilor, format din sase membri, audiaza plangerile angajatilor formulate in conformitate cu Art.10 din acest COD. Concluziile comitetului sunt revizuite iar decizia finala se ia de catre comitetul director al societatii. PRSA poate cenzura, suspenda sau expulza un membru. Dar societatea nu are autoritatea juridica de a-i pedepsi pe membri prin publicitate si nu are nici dreptul de a-i condamna pe cei care nu-i sunt membri, pentru incompetenta in munca.

25