Sunteți pe pagina 1din 9

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE Caluschi, M., Grupul mic si creativitatea, Ed. Cantes, Iasi, 2001; Cplneanu, I.

, Inteligena si cunoasterea ei, Ed. Militar, Bucuresti, 1973; Roco, M., Creativitate si inteligen emoional, Ed. Polirom, Bucuresti, 2001; Sternberg, H. J., Manual de creativitate, Ed. Polirom, Iasi 2006; Stoica-Constantin Ana, Creativitea pentru studeni si profesori, Ed. Institutului European, Iasi, 2004;

Psihologia Creativitatii
REZUMATUL CURSULUI Cursul debuteaz cu unele precizri conceptuale referitoare la termenul de creativitate, termen ce a fost propus n psihologie de ctre G. Allport, n 1937, si a crei importan a fost subliniat de J. P. Guilford n jurul anului 1950. Astfel, ne vom opri asupra diferenierilor existente ntre creativitate, pe de o parte, si invenie, inovaie, descoperire, inspiraie, talent, geniu, pe de alt parte, si apoi asupra diverselor definiii date creativitii n literatura de specialitate. Plecnd de la premis c definitorii pentru creativitate sunt noutatea si originalitatea, avem n vedere si urmtoarele caliti relevante pentru produsul procesului creator: productivitatea, utilitatea, eficiena, valoarea, ingeniozitatea, noutatea, originalitatea. De asemenea, avem n vedere teoriile autorilor: I. A. Taylor, S. Gollan, F. Baron, A. Koestler cu privire la diferenierea activitii creatoare de cea reproductiv, precum si nivelurile de structurare a creativitii (C.W. Taylor) si anume creativitatea expresiv (specific vrstelor mici, important fiind comportamentul creativ si nu abilitatea sau calitatea produsului), creativitatea productiv (contribuia personal este redus, folosindu-se tehninile cosacrate deja), creativitatea inventiv (prin care se aduc ameliorri unor utilaje, teorii controversate), creativitatea inovativ (presupune gsirea unor soluii noi, originale, cu importan teoretic sau practic) si creativitatea emergentiv (se ajunge la revoluionarea unor domenii ale tehnicii, stiinei sau artei) . n privina definirii noiunii de creativitate, exist, n literatura de specialitate, urmtoarele accepiuni inportante: creativitatea ca produs, definiiile incluznd caracteristici ale acestui produs: noutatea, originalitatea, valoarea, utilitatea social, aplicabilitatea lui vast; n acest sens, amintim definiia dat de Al. Rosca: ansamblul factorilor subiectivi si obiectivi care duc la realizarea, de ctre indivizi sau grupuri, a unui produs original si de valoare; creativitatea ca proces prin care se red caracterul fazic al procesului creator, neexistnd un consens cu privire la numrul si succesiunea etapelor, dar indiferent de aceast ordine, important este caracterul dinamic, evolutiv al creativitii, prin care se face trecerea de la potenialitate la aspecte manifeste; - creativitatea ca potenialitate general uman, care exist n grade si proporii diferite la fiecare individ uman, si astfel se poate vorbi de posibilitatea interveniilor formative si de educare; - creativitatea ca dimensiune complex a personalitii, care integreaz ntreaga activitate psihic si personalitatea individului, fiind una din cele mai complexe ale personalitii. Preocuprile referitoare la fenomenul creativitii sunt frecvente n istoria psihologiei, si n acest sens, amintim teoriile: teoria psihanalitic [prin teoria sublimrii pot fi explicate nu doar lapsusurile, visele, simptomele psihonevrotice, violenei, dar si creaia (S. Freud); creativitatea este o modalitate privilegiat de a anihila complexul de inferioritate, devenind util societii (A. Adler)]; teoria asociaionist [creativitatea presupune un proces asociativ in urma crora apar combinaii noi(J. Maltzman, S.A. Mednick)]; teoria gestaltist [creativitatea trebuie s aib n vedere ntregul problemei, pentru a descoperi structura intern a situaiei respective; creativitatea presupune nelegerea problemei prin intuiie, si nu prin raiune (Wertheimer)]; teoria behaviorist (creativitatea individual este influenat de modul n care au fost stimulate manifestrile sale creative, C.F. Osgood, R. Rosman, J. Parnes, R. Hyman); teoria existenialist (umanista) [unicitatea uman poate fi valorificat prin creaie, factorul major fiind tendina congenital spre autorealizare (A. Maslow,

C.Rogers, R. May)]; teoria cultural (interpersonal) a personalitii [subliniaz contribuia factorilor de mediu, de cultur, n geneza creaiei (M. Mead, M. J. Stein, H.H. Anderson, M. Tumin); de exemplu, M. Mead considera c sunt stimulative pentru creativitate acele culturi care ncurajeaza gndirea divergent]; teoria factorial [este prezentat o concepie sistemic asupra creativitii, n care sunt subliniate aptitudinile eseniale ale gndirii divergente: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea fa de probleme, redefinirea (H. G. Gough, W. J. Brittan, K. R. Brittel, V. Lawenfeld)]. n plus, amintim si teoriile recente ale creativitii prezentate de autorii: Teresa Amabile (adoptarea unei decizii presupune creativitatea, iar soluiile creative asigur rezolvarea problemei cu eficien dispunnd de elegan si simplitate; modelul structural al creativitii presupune urmtoarele componente: calificarea n domeniul respectiv, abiliti creative, motivaie intrinsec pentru sarcin); Robert W. Weisberg, care prezint o abordare integralist (experiena trecut serveste drept baza pentru produsele creatoare ale individului, fiind implicat efortul individual anterior si experiena altora); H. Gardner, cu o abordare holist a creativitii, al carei cadru de analiza se structureaz pe mai multe niveluri: nivelul subpersonal, nivelul personal, nivelul intrapersonal, nivelul multipersonal, (si care a pornit de la studiul vieii si activitii unor personaliti creatoare cu realizri remarcabile: Freud, Einstein, Picasso, Stravinsky); M. Csiksentmihalyi, care vede in creativitate rezultatul interaciunii a trei sisteme: setul instituiilor sociale, domeniul cultural stabil, individul, care este cel care aduce schimbri n domeniu; Michel si Bernadette Fustier pentru care teoriile actuale ale creativitii si au originile n 5 curente istorice: curentul clasificator sau logic (Platon), curentul experimental (F. Bacon, Stuart Mill si H. Taine, Claude Bernard), curentul funcional , curentul combinatoric (A. Moles, C. Mednick, C. Koestler), curentul intuitiv , descoperirea rolului inconstientului (Freud, Jung, Adler, Bergson,); R. Stenberg si J. Davidson care subiliaz importana insight-ului n creativitate; C. Rogers, Rollo May, care vd n procesul creativ o expresie a actului de autoactualizare al oamenilor; teoria lui G. T. Land este punctul de vedere pentru perspectiva Mihaelei Roco cu referire la ciclurile cresterii si dezvoltrii ale unei persoane a cror extindere depinde de nivelul ei intelectual, emotiv si cultural: stadiul formativ sau cel de crestere aditiv, stadiul normativ sau de crestere replicativ, stadiul integrativ sau de crestere acomodativ, stadiul transformaional sau de crestere creativ. n literatura de specialitate se vorbeste fie de dou categorii distincte de factori, care sunt inhibitori sau stimulatori pentru creativitate, fie de rolul diferit pe care l pot avea aceasi factori, stimulativi n anumite condiii si perturbani n altele, n absena factorilor stimulativi sau cnd exist opusii lor, putndu-se vorbi de blocaje ale creativitii. De asemenea, exist opinii diferite cu privire la taxonomia acestor factori: - Anca Munteanu vorbeste de urmtoarele categorii: factori psihologici [n care sunt inclusi factori intelectuali (gndirea divergent, gndirea convergent, stilul perceptiv), factori nonintelectuali (motivaia, caracterul, afectivitatea, temperamentul rezonana), aptitudinile speciale (aptitudinea organizatoric, aptitudinea matematic, aptitudunea pedagogic)], factori biologici [ereditatea, vrsta, sexul, snatatea mental], factorii sociali [condiii socio-economice si culturale, condiii educative (familia, scoala)]; - Maria Moldoveanu se refer la factori endogeni si exogeni: factorii individuali menionai sunt: motivaionali, fora idealului creator, cultura, iar cei exogeni, grupurile sociale si influena lor, elitele; la interferena dintre aceste dou categorii de factori se afl factorii interpersonali, intruct personalitatea creatoare trebuie s gestioneze relaiile interpersonale pentru a stimula potenialitatea creatoare individual si a grupurilor din care face parte. - Mihaela Roco face urmtoarele distincii: A. bariere legate de raporturile interumane: bariere legate de contextul sociocultural [conflictul de valori si lipsa cadrelor de referin, condiionarea si manipularea prin intermediul massmedia, prejudecile, diferenele culturale, nonintegrarea frustrailor (ca reacii la frustrare sunt amintite: fuga, agresivitatea, transferul, compensarea, resemnarea, integrarea frustrrilor)], bariere datorate fricii endemice [nfruntarea, agresivitatea, principiul competiiei, rezistenta la schimbare, lipsa ncrederii n sine], bariere datorate

atitudinilor individualiste [comportament egocentric, necunoasterea propriei persoane, sentimentele de incompeten sau insuficien, lipsa obiectivitii si realismului, pasivitatea excesiv]; B. blocaje ale creativitii: blocaje de tip emoional (teama de greseal, dificultatea de schimbare a stilului de gndire, teama de a nu fi minoritar, dependena fa de opiniile altora), blocaje de ordin cultural (dorina de conformare fa de modelele culturale, slaba capacitate de modificare a ideilor, conformismul fa de ideile vechi si fa de grup, reacii de tipul totul sau nimic), blocaje de ordin perceptiv (incapacitatea de a se interoga asupra evidentului sau de a distinge ntre cauz si efect, dificulti de a defini problema, de a destructura problema n elemente care pot fi manipulate, discordana ntre proiectele personale si cele ale altora, comoditate, frica de a nu face ceva gresit, oboseala sau sntatea precar), blocaje ce in de relaia individ-grup (lipsa comunicrii, marginalizarea, lipsa de autenticitate, izolarea, dependena). - J. P. Guilford enumera urmtorii factori principali ai creativitii: sensibilitatea fa de probleme, flexibilitatea spontan, aptitudinea de a gndi abstract, originalitatea, fluena ideaional, abilitatea de a vedea asemnrile si deosebirile, aptitudinea de a restructura, de a organiza si a elabora. In aceasi ordine de idei, R. Meili considera c factorii inteligenei generale, plasticitatea si fluiditatea, corespund factorilor de creativitate, flexibilitatea si fluena. Un alt aspect important al cursului de psihologia creativitii este cel legat de descrierea fazelor procesului creator, aspect ce este, de asemenea variat abordat de diferii autori: G. Wallas enumera fazele: prepararea, incubaia, iluminarea, verificarea; Max Dessoir: iluminarea, conturarea concepiei, obiectivarea concepiei ntr-o schi sau proiect, executarea proiectului; R. Muller-Freienfels: inspiraia, pregtirea, concepia, execuia; Th. Ribot: ncolirea ideii, relevarea ei, iluminarea, modelarea definitiv a construciei; Tudor Vianu: pregtirea, inspiraia, invenia, execuia; Moles si R. Calude: informarea, incubaia, iluminarea, verificarea; St. Odobleja: descoperirea ntrebrii; analiza, sinteza, clasificarea, definirea, divizarea; verificarea; obiectivarea; retorica; critica; scrierea operei; I. Taylor: pregtirea sau cercetarea informaiilor, incubaia, iluminarea sau nelegerea, verificarea; A. Munteanu adopta perspectiva lui G. Wallas descriind, astfel, etapele procesului creator: prepararea este o etap de acumulare care presupune apelul la tezaurul de informaii dobndite de individ n istoria sa cultural, dominana sa fiind, deci, instruirea; incubaia este faza de asteptare, n care, desi individul rmne conectat la problem, terenul de confruntat este influenat si de factori abisali; iluminarea este momentul de apriie a soluiei la problema ce l-a frmntat pe creator, este etapa n care sunt implicate aspecte cognitive dar si afective, ntreaga personalitate a creatorului; verificarea este cea care desavrseste procesul creator, si care presupune obiectivizarea ideii n ceva perceptibil; aceste etape sunt variabile ca extindere de la un creator la altul, fapt dovedit de studiul biografiilor unor mari personaliti. Autoarea romnc Anca Munteanu face distincia ntre mijloace specifice si nespecifice de diagnoz a creativitii. Astfel, mijloacele nespecifice amintite sunt: randamentul scolar, notele obinute la disciplina preferat, activitile extrascolare (cercuri, concursuri, activiti de timp liber). n aceeasi ordine de idei, E. P. Torrance sugereaz c sunt simptomatice pentru creativitate urmtoarele conduite: capacitatea de a-si ocupa timpul liber ntr-un mod atractiv, preferina pentru o vestimentaie deosebit, tendina de a depsi sarcinile strict scolare, posibilitatea de amuzament cu lucruri simple, multe ntrebri de tipul de ce si cum, plcerea de a organiza jocuri, tendina de a povesti descoperirile sale, curajul de a ncerca ceva nou, tendina de a desena n timp ce profesorul pred, capacitatea de fructificare la maxim a simurilor. ntruct aceste modaliti nespecifice ofer doar aproximarea referitoare la profilul creativ al elevilor si al adulilor, autoarea sugereaz apelul la un registru diversificat de metode specifice: a. metode de diagnoza creativitii la copil: analiza produselor activitii (se refer la produsele activitii solicitate de scoal, dar si la cele realizate din proprie iniiativ, iar instrumentele folosite pot fi chestionarul Minnesota, scalele de evaluare), studiul de caz (investigarea unui singur subiect prin mai multe metode), metoda aprecierii si autoaprecierii (folosit de profesori, prini si de ctre

subiectul nsusi), metoda testelor ( se pot folosi urmtoarele baterii: Gulford, Minnesota, M.A. Wallach si N.Kogan, W. J. Getzels, W. Jackson); b. metode de diagnoza creativitii la adult: metoda biografic (se poate folosi longitudinal sau retrospectiv; se studiaz detaliat marile personaliti creatoare, prin folosirea tuturor documentelor existente despre ele); metoda longitudinal (urmreste schiarea profilului psihologic al unei persoane, informaiile fiind recoltate pe msura derulrii fenomenului); metoda caselor de evaluare (n weekend-uri se formeaz grupuri eterogene de 10 persoane, care vor fi confruntate cu situaii naturale pentru a li se studia comportamentul, n plus evaluarea este completat de examinri cu teste, chestionare, convorbiri); ar fi de menionat faptul c, atunci cnd folosim convorbirea si chestionarul, o importan deosebit trebuie acordat formulrii ntrebrilor, ntruct unele date care sunt importante pentru studiul psihologic, pot fi considerate de creator ca fiind nerelevante. Pornind de la premisa c orice individ normal si poate dezvolta cel puin un nivel minim de creativitate, mrirea numrului de inventatori dintr-o ar ar putea fi obtinut prin asigurarea unor condiii favorabile dezvoltrii imaginaiei. Metodele de stimulare a creativitii au ca scop nlturarea blocajelor creative si pot fi grupate n metode ce se adreseaz personalitii si cele ce se adreseaz produsului creator: a. metodele destinate personaliii creatoare au ca finalitate echilibrarea psihic a individului, iesirea din rutin, din cotidian, pentru a se asigura terenul favorabil procesului creator, prin nlturarea iritabilitii, a ncordrii anxietii, nencrederii n propriile resurse si a spiritului critic. Aceste metode pot fi grupate n metode psihoterapeutice (terapiile individuale, psihoterapiile de grup, metode de valorificare a calitilor ambianei fizice si interpersonale, metode de relaxare) si metode sugestive (sugestopedia, sofrologia, controlul mental Silva, hipnoterapia). b. metode destinate produsului creator pot fi , de asemenea, mparite n metode imaginative si metode raionale. -metodele imaginative cele mai importante sunt: brainstormingul (elaborat de A. Osborn, se bazeaz pe dou principii fundamentale: amnarea criticii pentru a se putea emite idei, soluii, si productivitatea ideativ ridicat pentru a se putea obine idei viabile; metoda se desfasoar n dou etape: etapa luminii verzi, n care fiecare participant spune tot ce-i trece prin minte n acel moment, aceste idei fiind nregistrate, si etapa luminii rosii, n care experii fac evaluarea ideilor emise n grup), sinectica (elaborata de W. J. Gordon, este o metod calitativ pentru c se elaboreaz o singur idee ce este ajustat, pornind de la urmtoarele dou principii: 1. transformarea straniului n familiar si 2. transformarea familiarului n straniu, prin distanarea de problem; sinectica se foloseste de urmtoarele strategii: analogii directe, personale, simbolice, fanteziste, inversiuni; etapele care se parcurg n derularea sinecticii sunt: P. A. G. (problem as given) prezentarea problemei de ctre conductorul grupului, P. A. U. (problem as understood) redefinirea problemei de ctre grup sau transpunerea straniului n familiar, transformarea familiarului n straniu prinm distanarea de problem, ultima etap, revenirea la problem, prin transformarea straniului n familiar sau explicarea soluiei n termeni accesibili), metoda Philips 6-6 (elaborat de J. D. Philips; un grup de persoane de 30-50 membrii, cu specializri diferite, este mparit n echipe de 6 persoane, fiecare avnd un lider, se discut timp de 6 minute , n final realizndu-se sinteza ideilor emise n fiecare grup), discuia Panel (se desfasoar n cadrul unui grup de 5-7 persoane cu specializare n domeniul respectiv, n faa unui auditoriu, care intervine prin intermediul unor cartonase pe care se scriu ntrebri, sugestii, ce pot influena dicuiile din cadrul grupului principal), metoda 6-3-5 (se formeaz grupuri de 6 persoane care rspund la problem n scris, pe o foaie cu trei coloane, n maxim 5 minute), metoda Delphi (se completeaz un chestionar de ctre un grup de experi, rspunsurile sunt apoi colectate si retransmise acelorasi persoane, dar insoite de rspunsurile celorlate persoane, obinndu-se, astfel, o ajustare a acestora; proba se termin atunci cand 50% din participani ajung la un consens), metoda Frisco (presupune atribuirea unor roluri cum sunt: tradiionalul, exuberantul, pesimistul, optimistul; sunt constituite dou echipe, una care abordeaz problema n mod clasic, si cealalt format din experi care ajusteaz soluiile emise

de prima echip); -metodele raionale cele mai importante ce pot fi amintite sunt urmtoarele: metoda listelor (se bazeaz pe descompunerea unei probleme n elementele sale componente, pentru mbuntirea fiecareia n parte; M. S. Allen prezint listele de relaionare forat, prin care soluiile pot fi obtinue prin asocierea unor elemente diferite), metode matriceale (prin care se pot obine matrici bi, tri sau multidimensionale, prin asocierea si combinarea variabilelor ce sunt asociate pe orizontal si pe vertical). Dezvoltarea creativitii ar trebui s cuprind ansamblul influenelor care pot fi exercitate de ambiana, s nceap de la cele mai fragede vrste si s continue si dup terminarea scolaritii. Personalitatea creatoare a fost abordat fie ca o persoan cu aptitudini si atitudini crative, motivat s realizeze produse noi si originale, fie ca o nsusire general uman (dup cum spunea S. Chelcea), cu accentul pus pe condiiile ce pot fi favoriza obiectivarea capacitilor n produse, idei, soluii. Creatorul este descris de A. Munteanu astfel: receptivitate fa de nou, pasiune pentru creaie, instruire, imaginaie, cultur, originalitate, tenacitate, pregtire de specialitate. Un alt autor romn a realizat urmtoarea tipologie a creatorilor: 1. tipul cu indice mic de creativitate (capacitate redus de acumulare si comprehensiune a informaiilor, capacitate asociativ-combinatoric mic, un fond energetic-stimulativ sczut); 2. tipul volitiv (dominant este latura motivaional-afectiv, iar cea asociativ-combinatorie este slab reprezentat, aceste peroane conservndu-si energia neproductiv); 3. tipul cumulativ (acumularea unui numr mare de informaii din multe domenii nu este nsoit de combinarea acestora pentru a se obine produse noi si originale); 4. tipul cumulativvolitiv (capacitate asociativ-combinatorie mare, dar o cantitate relativ redus de informaii); 5. tipul combinativ-nevolitiv (capaciti asociativ-combinatorii sunt asociate unui nivel sczut al dimensiunii volitive); 6. tipul cumulativ-combinativ (geniul creator , care are cel mai mare nivel al indicelui creativ, dispunnd de multiple cunostine pe un fond energetiv-stimulativ ridicat si o capaciate asociativ-combinatorie mare); 7. tipul combinativ-fabulativ (nu dispun de o bun reprezentare a funciei critice, pe cnd cea asociativ-combinatorie este excesiv reprezentat, putndu-se ajunge la fantezii nerealiste); 8. tipul combinator-critic (ntre gndire si imaginaie exist echilibru, fiind generatoare de idei realiste noi si originale); 9. tipul combinator-hipercritic (la care ideile originale sunt blocate, fr a se obiectiva n produse creative, ntruct dominant este funcia critic); 10. tipul ideativ (identific usor soluiile ingenioase, este apt pentru activiti de concepie, dar este nepotrivit pentru proiectare si construcie); 11. tipul ideativ-imagistic (exist un echilibru ntre capacitatea de vizualizare a ideilor si ideaie); 12. tipul imagistic (funcia imagistic este superior dezvoltat, capacitatea de elaborare a ideilor noi, mai putin si sunt potrivii pentru activitatea de proiectare); 13. tipul ideativ-imagistic-obiectual (prezint un nivel ridicat al structurilor ideative, imagistice si obiectuale, cu posibilitatea de elaborare a ideilor noi si originale , dar si de a le proiecta, transpune n obiecte concrete, funcionale). Motivaia, un factor important n declansarea si explicarea procesului creator, n declansarea si concentrarea pe obiectivele stabilite, a fost abordat din mai multe perspective teoretice: teoria psihanalitic (forele psihologice care determin comportamentul creator sunt de natur inconstient, motivaia creatorilor fiind cea care determin decizia de creaie); teoria lui A. Maslow (nevoile de autoactualizare sunt cele mai importante pentru activitatea creatoare; nevoia de a crea este specific unui numr restrns de persoane si este satisfcut dup ce sunt satisfacute si celelalte nevoi, de la nivelele inferioare); A. Moles prezint piramida nivelului cultural care prezint nivelurile culturale dintr-o populaie, care se ntind de la nivelul analfabeilor, pn la ultimul nivel, cel al creatorilor intelectuali); teoria lui Fr. Heryberg (satisfacia sau insatisfacia individului este factorul motivaional fundamental); Ch. Hughnes (nevoile de dezvoltare sunt nevoi de personalitate dinamice, motivnd conduitele umane); Maria Moldoveanu (nevoile prin care creatorii si motiveaz demersurile creative sunt: a. nevoi spirituale (a fi preuit, a se ntrece pe sine, d un sens nltor vieii, a demonstra celorlali fora talentului nnscut); b. nevoi sociale si culturale (a fi printre cei mai buni, a contribui la afirmarea domeniului, a continua opera

naintasilor, a face ceva deosebit pentru profesie). n privina aptitunilor speciale si a importanei acesteia pentru creativitate trebuie amintite contribuiile lui McKinnon (care distingea inteligena verbal, superior dezvoltat la scriitori, de cea spaial, superior dezvoltat la arhitecii nalt creatori), A. Roe (aptitudinile speciale, numerice, spatiale, verbale, sunt relevante pentru diverse domenii ale stiinei), J. P. Guilford [care plecnd de la coninutul aptitudinilor, vorbeste de 4 tipuri de inteligen: 1. inteligena concret (aptitudinile implicate n utilizarea imaginilor figurale, informaii n forma concret receptat prin vz, auz, care nu sunt transformate n semne sau cuvinte; persoanele cu aceste aptitudini pot fi mecanici, operatori de masini, artisti, muzicieni); 2. inteligena simbolic (informaia este prezentat sub form de semne ce nu au semnificaii n ele nsele, cum sunt alfabetul, numerele, notele muzicale, dar au importan pentru recunoasterea cuvintelor, n scrierea si operarea cu numere, avnd importan pentru limbaj si matematic); 3. inteligena semantica (opereaz cu informaii sub form de nelesuri atasate cuvintelor, informaii cu importan pentru comunicarea verbal si gndire, pentru nelegerea lucrurilor n termeni de concepte verbale); 4. inteligena social si empatia (poate fi exersat n interaciunile personale n care un rol deosebit l are cunoasterea atitudinilor, dorinelor, inteniilor, percepiilor, aciunilor celorlali. Relaia dintre aptitudinile speciale si inteligen nu este neaprat direct, dup cum putem observa n urmtoarele cazuri: aptitudinea senzorio-motorie implicat n arte plastice, sport coreleaz slab sau deloc cu inteligena; aptitudinea matematic coreleaz mai mult cu inteligena avnd urmtoarele componente: capacitatea de generalizare cu usurin si extensiv, capacitatea de a transpune cu usurin principiul de rezolvare a unei probleme la altele ce fac parte din aceeasi categorie; aptitudinea tehnic coreleaz nesemnificativ cu inteligena si are urmtoarele componente: dexteritatea manual, percepia spaial, gndirea tehnic, informaia tehnic; aptitudinea muzical coreleaz nesemnificativ sau deloc cu inteligena si are urmtoarele componente: simul ritmului, al inaltimii siintensitatii sunetului, simtul memoriei tonale; aptitudinea pentru arta grafic, de asemenea, coreleaz nesemnificativ cu inteligena, dispunnd de urmtoarele omponente: abilitatea de a desena, fixarea rapid si precis a imaginii vizuale a obiectelor, conservarea imaginii vizuale pe o durata mare. Corelaia nesemnificativ dintre aptitudinea muzical si pentru arta grafic si inteligen, nu nseamna c pentru a obine reusita n aceste domenii nu conteaz deloc nivelul intelectual sau c inteligena ridicat asigur automat creativitatea muzical si artistic. Creativitatea este influenat preponderent de flexibilitatea, fluena si originalitatea gndirii, calitai specifice gndirii creatoare divergente. Dar, fiecrui tip de creaie (stiinific, tehnic, artistic) i corespunde un anumit tip de inteligen, din cele amintite anterior n modelul lui J. P. Guilord. Aptitudinile creatorului delimiteaz latura psihologic a creativitii, iar atitudinile dimensiunea ei cultural. Un alt capitol al cursului se refer la formele creativitii, care pot fi difereniate pornind de la urmtoarele criterii: aspectul (procesul) creator, dup care putem distinge creativitatea individual de cea colectiv (de grup); domeniul n care se manifest creativitatea, prin care putem diferenia creativitatea tehnic si stiinific de cea artistic. Creativitatea individual si cea de grup (colectiv) sunt forme ale creativitii ce nu pot fi separate total, ntrucat n orice colectiv creator este implicat si potenialul creator al fiecrui individ creator. Mihaela Roco distinge grupul creativ (ca modalitate de stimulare a creativitii, fiind organizat dup principii specifice creaiei) de grupul creator (microcolectivitatea real care prin rezultatele activitii dovedesc c sunt nalt creatoare). Conform aceleasi autoare cea mai nimerit perspectiv de abordare a creativitii de grup este cea sistemic: -planul individual (aptitudinile si atitudinile, pregtirea profesional a fiecrui membru); -planul interactional (ce include componenta profesional - relaiile ce se stabilesc intre membrii grupului pentru indeplinirea sarcinilor profesionale si componenta interpersonal - comportamentele indivizilor n cadrul grupului); -planul organizaional (structura, mrimea, funciile colectivului, personalitatea liderului). n cadrul grupului exist anumii factori care determin creativitatea colectiv, si anume: 1. sarcina ce

poate fi rezolvat n grup trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii: s fie riguros formulat; s aiba mai multe soluii de rezolvare; s poat fi mparit n mai multe componente; s se poat delimita contribuia fiecrui individ, dar si a grupului; s existe posibilitatea modificrii parametrilor sarcinii; s permit corelaii ntre performanele individuale si cele colective; 2. componena grupului sau raportul omogenitate-eterogenitate a diverselor caliti ale indivizilor grupului; omogenitatea (aptitudinal si motivaional) este stimulativ atunci cnd conteaz atmosfera grupului pentru rezolvarea sarcinii, iar eterogenitatea (nsusiri de personalitate, atiudini, stiluri cognitive, pregtire, experiena profesional) este recomandat in condiiile n care se folosesc mai multe resurse. 3. aspectele psihosociale exprim rezultatul dinamicii grupului, care exprim trsturile, personalitatea grupului, numit de R. B. Cattell syntalitate, si de K. Lewin atmosfer. Formarea, stabilitatea si eficacitatea grupului depind n mare masur de relaiile interpersonale ce se stabilesc n cadrul grupului. Un grup creativ ar trebui s aib urmtoarele trsturi (M. Roco): un nivel ridicat al intercunoasterii, un nivel ridicat al simpatiei, profunzimea si stabilitatea preferinelor. 4. organizarea si funcionarea grupului influeneaz nivelul creativitii prin urmtoarele elemente: persoana (s dispun de energie, pasiune, participare benevol, atracie fa de grup, ncredere n forele proprii, nonconformism, capacitatea de asumare a riscului); grupul (persoanele s fie reprezentani din profesii diferite, ntre persoane s existe relaii amiabile); problema (alegerea si prezentarea corespunztoare a problemei ce trebuie rezolvat, neincluderea unor experi n grup); mrimea grupului (numrul optim este de 12 persoane, cu unele diferene, n industrie 10 persoane, n scoal 4 persoane); sistemul de apreciere (s fie omogen ca form si coninut pentru toi membrii, dar n acelasi timp obiectiv); antrenarea grupului creativ (dup principiului brainstorming-ului, sau al sinecticii). 5. personalitatea conductorului de grup: stilul de conducere democratic este cel mai potrivit pentru stimularea potenialului creator, stil caracterizat prin urmtoarele: luarea deciziilor se face n comun, la rezolvarea sarcinilor particip toi membrii, repartizarea se face prin raportare la interesele si pregtirea membrilor, implicarea sefului n munc se face n mod direct, sistemul de apreciere este obiectiv. Creativitatea individual si cea de grup sunt eficiente n funcie de anumite contexte: pentru creativitatea orientat, att cea individual ct si cea de grup pot fi la fel de eficiente, iar n creativitatea constructiv, mai potrivit este creativitatea de grup. Creativitatea stiinific si tehnic si cea artistic. Principalele elemente care diferentiaz aceste forme ale creativitii sunt: 1. contribuia interioritii si a exterioritii n procesul creaiei: n creativitatea artistic se exprim mai mult fondul psihologic al creatorului, iar n cea stiintific mai ales mediul investigat; 2. tipul de infomaie vehiculat: cea figural este folosit n art, cea simbolic n stiin, literatur, cea comportamental n medicin, literatur, art; 3. criteriile de validare a produselor create: n creativitatea stiinific, criteriul folosit este cel al adevrului, n creativitatea tehnic cel al eficienei si n cea artistic cel estetic; 4. personalitatea creatoare: inteligena are un aport mai mare n creativitatea stiinific si mai puin n cea artistic; n cazul aptitudinilor situaia este invers; 5. atitudinile: sunt diferite de la un domeniu la altul, n funcie de tipul de creativitate respectiv. Creativitatatea stiinific si cea tehnic pot fi si ele difereniate prin: faza de preparare are o mai mare ntindere n stiin, aptitudinile speciale solicitate (n creativitatea stiinific aptitudinea verbal si spaial, n creativitatea tehnic aptitudinea senzorio-motorie si perceptiv-spaial). n acest sens, Solomon Marcus apreciaz c obiectul este cel ce difereniaz stiina de tehnic, n stiin fiind abordate legile generale ale fenomennelor, iar n tehnic se elaboreaz instrumentele si modalitaile de valorificare a acestor legi. Se apreciaz c aceste forme ale creativitaii se cristalizeaz cu adevrat n adolescen, dar pot fi observate unele indicii n acest sens, nc de la vrsta prescolaritii. Creativitatea artistic poate fi circumscris prin calitaile: pot fi folosite mai multe tipuri de informaii din cele menionate n modelul lui J. P. Guilford (figural, semantic, simbolic, comportamental); coeficientul de inteligena trebuie s fie de minim 95-100, dar o importan aparte o au aptitudinile specifice;

factorii motivaionali, afectivi, caracteriali ai personalitaii creatoare. Tipurile pe care le putem distinge n cadrul creativitii artistice sunt: -creativitatea literar; calitile pe care le ntalnim la creatori: gndirea simbolic, memoria auditiv si vizual, imaginaie bogat, flexibilitatea asociaiilor verbale, originalitatea figurilor de stil, capacitatea empatic, sim estetic, perseveren, interese fa de valorile autentice ale culturii; -creativitatea muzical; creatorul din aceast categorie poate prezenta cea mai puternic precocitate a aptitudinilor, discriminarea nlimilor, intensitii si duratei sunetelor muzicale, simul ritmului, memoria tonal, for si elasticitate manual, memorie auditiv, profunzime n triri; -creativitatea din artele plastice (grafic, pictur, sculptur) presupune existena abilitilor: spirit de observaie, acuitate vizual, simul luminii si al culorii, simul proporiei si al ritmului, al formei si volumului, dexteritate manual, bun coordonare a vzului si auzului; -creativitatea scenic presupune o mbinare ntre arta cuvntului si pantomim si are trei dimensiuni majore: cognitiv, afectiv, expresiv; calitile necesare sunt: o bogat cultur general si de specialitate, dicie, expresivitate n limbajul verbal si gestual, capacitate de autoinducere si exprimare a emoiilor. Ultima parte a cursului se ocup de relaia ce exist ntre fenomenul supradotrii, ca manifestare uman cu multiple faete, avnd ca element dominant performanele excepionale, si creativitate. Supradotarea a fost definit prin mai multe modaliti si anume: obiectiv (prin raportare la rezultatul obtinut la un test de inteligen); descriptiv (cu referire la obinerea unei performane); comparativ (prin compararea trsturilor unui copil supradotat cu cele ale unuia de nivel mediu). n primii ani de via indicatorii unui copil supradotat sunt urmtorii: activism, receptivitate superioar, precocitatea vorbirii, bogaia vocabularului, spirit interogativ, memorie bun, imaginaie bogat. Diferene semnificative ntre copiii supradotai si ceilali au fost constatate la urmtoarele niveluri: intelectual (memorie remarcabil, dominante n privina aptitudinilor speciale), afectiv (echilibrul emoional, nivele scazute ale timiditii, depresiei si anxietaii), caracterial (ncredere n sine, iniiativ, perseveren, nonconformism, preferina pentru complexitate), interesele (diversificate si fluctuante, colecioneaz diverse obiecte, construieste aparate), relaiile interpersonale (fiind mai optimisti, mai tolerani, mai cooperani cu ceilali). Organizarea si instituionalizarea educaiei acestor elevi au fost orientate n urmatoarele direcii: constituirea unor scoli distincte pentru acestia, organizarea unor activiti n afara orelor de curs, clasele speciale sau obiectele facultative. Creativitatea este considerat o condiie a supradotrii intelectuale sau talentului, ntruct copiii superior nzestrai sunt capabili de idei, produse noi, acest lucru implicnd corelaia dintre creativitate si abilitile mentale superioare. Inteligena completeaz creativitatea, iar prin produsele originale, exprim nivelul valoros de manifestare a intelectului. ntruct, procesul creativitii presupune independena si divergena gndirii, nonconformismul, comportamente productive neuzuale, persoanele nalt creative vor avea mai multe probleme adaptative, lucru care se ntmpl si n cazul copiilor supradotai. Desi s-a constatat c ntre creativitate si inteligen nu exist o corelaie foarte ridicat, trebuie menionat faptul c nu pot fi nalt creativi acei indivizi cu un nivel intelectual redus. Cursul se ncheie cu aspecte referitoare la importana climatului pentru dezvoltarea potenialului creator. Astfel, n primul rnd este prezentat influena climatului asupra formrii si afirmrii creativitii (importana familiei, prin ncurajarea independenei intelectuale, crearea unor situaii care s favorizeze dezvoltarea intereselor si aptitudinilor pentru diferite domenii de activitate; profesorii pot influena, de asemenea, prin ncurajarea elevilor s pun ntrebari, s fie activi prin operare cu idei si obiecte, s discute si s dezbat, s critice constructiv), influena climatului asupra performanelor creatoare (Constantin Cojocaru aminteste urmtoarele strategii pentru apariia si valorificarea ideilor creatoare dintr-o unitate productiv: antrenarea persoanelor cu performane creatoare n echipe de creativitate; depistarea ideilor creatoare la ntregul personal al organizaiei); influenta condiiilor social-istorice (condiiile social-istorice si cele culturalstiinifice se constituie n baz pentru dezvoltarea si apariia marilor creaii n stiin, tehnic si art, dar nu

trebuie ignorate aspectele individual-psihologice, fiecare savant avnd o evoluie proprie; dup cum spune G. Gordon, descoperirea are un caracter personal, dar nu putem omite faptul c procesul creator, ca proces individual se desfsoar ntr-un mediu organizaional si social si este direct influenat de acest mediu. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE 1. Caluschi, M., Grupul mic si creativitatea, Ed. Cantes, Iasi, 2001; 2. Cplneanu, I., Inteligena si cunoasterea ei, Ed. Militar, Bucuresti, 1973; 3. Roco, M., Creativitate si inteligen emoional, Ed. Polirom, Bucuresti, 2001; 4. Sternberg, H. J., Manual de creativitate, Ed. Polirom, Iasi 2006; 5. Stoica-Constantin Ana, Creativitea pentru studeni si profesori, Ed. Institutului European, Iasi, 2004;