Sunteți pe pagina 1din 7

CRIMINOLOGIE Definiia criminologiei Criminologia este tiina multidisciplinar care se ocup de fenomenele infracionale , de particularitile aciunilor individuale i de grup,de

structurile psihice particulare ale persoanei criminalului i de mijloacele de reeducare. ( P.P. Nereanu - Dicionar de psihologie ). Criminologia este tiinta care studiaz fenomenul social al criminalitii n scopul prevenirii i combaterii acestuia. 1. Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire istorica, originea criminologiei, evolutie Originea criminologiei stiinta criminologiei are origini tot att de ndepartate ca si celelalte stiinte sociale. Criminologia, ca stiinta, a aparut n secolul al XIX-lea, o data cu publicarea monografiei medicului italian Cesare Lombroso, Omul delincvent. Acesta este considerat a fi "parintele criminologiei moderne", nsa unele opinii mai recente considera ca stiinta criminologiei a aparut cu un secol mai devreme, sub influenta iluminismului. Astfel, un rol important l au lucrarile reprezentantilor scolii clasice de drept penal Cesare Bonesana Beccaria si Jeremy Bentham, care sunt considerati a fi si nte-meietorii criminologiei clasice, datorita noii viziuni asupra criminologiei. Criminologia clasica are urmatoarele trasaturi: - centrarea studiului criminologic asupra faptei comise; - considerarea liberului arbitru ca fundament al oricarei actiuni umane; - proportionalizarea pedepsei n raport cu gravitatea faptei. Ulterior, cercetarile privind crima, criminalul si criminalitatea capata un caracter constant ca urmare a influentei curentului pozitivist, a studiilor statistice ale fenomenului, a aparitiei clinicilor de psihiatrie, a studiilor din penitenciare asupra detinutilor. Astfel, apare criminologia pozitivista, care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: - centrarea studiului criminologic asupra faptuitorului; - determinismul ca fundament al actiunii umane; - proportionalizarea pedepsei functie de periculozitatea faptuitorului. Reprezentanti: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo, Adolphe Quetelet, AndreMichel Guerry etc.

OBIECTUL CRIMINOLOGIEI 1. Particularitati n formarea criminologiei ca stiinta Particularitatile istorice si epistemologice privind procesul de formare a criminologiei au determinat, pe planul obiectului de studiu, o fragmentare a acestuia. Astfel, diferitele opinii privind obiectul criminologiei au fost clasificate n doua grupuri: conceptii sectoriale si conceptii unificatoare. 2. Conceptiile sectoriale Au fost clasificate astfel: a) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei l constituie fapta penala. Reunim aici criminologia clasica, precum si unele conceptii din criminologia pozitivista. Se ncearca o delimitare de ordin conceptual de dreptul penal si se propun numeroase definitii criminologice ale infractiunii care i confera o acceptiune foarte larga, ce depaseste sfera normativului juridic; b) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei l constituie infractorul, concept diferit de cel al dreptului penal, cu o sfera mai larga; c) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei l reprezinta criminalitatea ca fenomen global. 3. Conceptiile eclectice, de unificare Se ncearca o sinteza a conceptiilor sectoriale prezentate care sa unifice, pe planul obiectului de studiu, problemele privind crima, criminalul si criminalitatea. 4. Tendinte actuale n deceniile 6, 7, controversele cu privire la obiectul de studiu al criminologiei revin n actualitate; se ncearca o redefinire a principalelor concepte (crima, criminal, criminalitate) si se considera ca cercetarea criminologica trebuie sa se deplaseze catre descifrarea mecanismelor sociale prin care anumite comportamente sunt etichetate drept "criminale" si examinarea formelor de reactie sociala. Obiectul generic al criminologiei l reprezinta criminalitatea ca fenomen social global. Fenomenul criminalitatii trebuie analizat dintr-o perspectiva sistemica, fiind un ansamblu de elemente care se comporta ca un ntreg cu proprietati si functii proprii, distincte calitativ de proprietatile elementelor componente. Astfel, se considera ca obiectul criminologiei l reprezinta criminalitatea reala, infractiunea, infractorul, dar si victima infractiunii, precum si reactia sociala fata de criminalitate.

III. SCOPUL sI FUNCIILE CRIMINOLOGIEI 1. Scopul criminologiei Criminologia are un scop general, scop urmarit de ansamblul stiintelor penale - de a fundamenta o politica penala eficienta n lupta mpotriva criminalitatii care sa apere valorile fundamentale ale societatii, sa previna criminalitatea si sa traga la raspundere pe cei vinovati - si un scop particular (imediat) - verificarea ipotezelor privind cauzele criminalitatii si reactia sociala fata de acestea, urmarind n plan practic prevenirea crimina-litatii, umanizarea formelor de reactie sociala si tratamentul delincventilor. 2. Functiile criminologiei a) Functia descriptiva: Studiul descriptiv al fenomenului criminalitatii n ansamblu, o etapa importanta n cunoasterea obiectului de cercetare al criminologiei, a fost promovat de scoala cartografica (studiul statistic al starii si dinamicii criminalitatii). Conceptele operationale de ordin descriptiv utilizate de criminologie sunt: mediu, teren, personalitate, act. b) Functia explicativa: Explicarea naturii, a cauzelor care determina criminalitatea, a conditiilor care o favorizeaza reprezinta scopul imediat al cercetarii criminologice. Conceptele de ordin explicativ cu care opereaza criminologia sunt: cauza, conditie, efect, factor. c) Functia predictiva: Criminologia ncearca sa anticipeze evolutia fenomenului criminalitatii, fenomen cu o determinare complexa. Conceptele de ordin predictiv cu care opereaza criminologia sunt: prezent, viitor, similitudine, hazard, probabilitate. d) Functia profilactica: Curentul clinic a adus n atentia cercetarilor problema studierii mijloacelor de tratament menite sa contribuie la prevenirea criminalitatii. Dupa o perioada n care functia profilactica a criminologiei a fost limitata la remedii de suprafata, n ultimul deceniu ideea de prevenire ocupa un loc important. Conceptele de ordin profilactic utilizate de criminologie sunt: reactie sociala, control social, tratament, reintegrare. Teoriile criminologice n criminologie, teoriile servesc pentru a explica anumite fenomene sau comportamente, fie pentru a contribui la o mai buna ntelegere a unor procese sau fenomene, fie pentru elaborarea unor programe de tratament. Componentele de baza ale unei teorii sunt: conceptele, variabilele, postulatele, forma. n marea lor majoritate, teoriile criminologice fac parte din categoria teoriilor probabiliste sau statistice. Ele explica anumite fenomene sau comportamente (criminalitatea, comportamentul delincvent), contribuie la o mai buna ntelegere a unor procese si fenomene sau la elaborarea unor programe de prevenire si tratament. n prezentul curs, teoriile criminologice sunt prezentate functie de criteriul modelului etiologic. Astfel, ele au fost grupate n raport cu orientarea etiologica predominanta, si anume: biologica, psihiatrica-psihologica si sociologica, un loc aparte fiind rezervat teoriilor integrative. n caracterizarea fiecarei orientari, determinanta a fost prioritatea pe care diferiti autori au conferit-o unor categorii de cauze n geneza fenomenului studiat.

Teoria atavismului evolutionist Are ca reprezentant pe italianul Cesare Lombroso si lucrarea sa consacrata, denumita Omul delincvent. Formuleaza ipoteza atavismului evolutionist, potrivit careia caracterele omului primitiv si ale animalelor inferioare pot aparea la anumiti indivizi sub forma unor "stigmate anatomice" (malformatii ale cutiei craniene, ale scheletului, anomalii ale nasului etc.), ipoteza pe care o largeste ulterior incluznd si degenerescenta datorata epilepsiei. Aceste anomalii permit identificarea unor predispozitii pentru comiterea crimei. Studiile de psihiatrie l conduc la concluzia unei similitudini dintre criminalul nnascut si nebunul moral. Lombroso a ncercat sa demonstreze ca ntre criminal si noncriminal ar exista o diferenta de natura. El realizeaza o tipologie a indivizilor, care cuprinde, alaturi de criminalul nnascut, tipurile pasional, epileptic, ocazional. Considera femeia criminal ca un tip aparte n cadrul clasificarii mentionate. n plan metodologic, principala eroare consta n faptul ca Lombroso nu a folosit grupuri de control care sa ofere suport stiintific afirmatiilor sale. Cercetarile ulterioare de antropologie au aratat ca procesele ce caracterizau gndirea omului primitiv nu difera radical de cele ale omului epocii actuale. 2. Teoriile ereditatii, biotipurile criminale Ereditate si mediu Reprezentant - Charles Goring Critica teoria lui Lombroso. Foloseste grupuri de control n cercetarile sale si demonstreaza ca anumite inferioritati fizice ale criminalilor sunt ereditare, iar comportamentul social este un comportament mostenit. Arborele genealogic Studiile realizate n SUA au ncercat sa demonstreze ca n familiile ai caror ntemeietori au antecedente penale exista un numar mai mare de infractori. Cauza principala a criminalitatii ar fi ereditatea. Gemenii Au fost efectuate studii pe gemeni monozigotici si dizigotici. S-a ncercat sa se demonstreze ca predispozitia ereditara n comiterea actului infractional constituie, n cazul gemenilor monozigotici, un factor foarte puternic. Copiii adoptati Studiile au fost realizate n special n SUA si Suedia. Ele au ncercat sa stabileasca anumite corelatii n cazul copiilor adoptati, si anume sa stabileasca daca comportamentul delincvent al unora dintre acestia urmeaza linia de comportament a parintilor biologici sau a parintilor adoptivi. Cauzele au fost considerate a fi de ordin ereditar.

Biotipurile criminale Curentul biotipologic a folosit doua tipologii cunoscute: tipologia lui E. Kretschmer si aceea a lui W. Sheldon. Pornind de la aceste tipologii, criminologii au ncercat sa realizeze diferite asociatii cu criminalitatea. Inteligenta si crima Cercetarile au ncercat sa stabileasca o corelatie semnificativa ntre anumite deficiente mentale si criminalitate. Reprezentant: Goddard. Cromozomul Y Cercetarile au pretins ca exista o corelatie ntre anomaliile cromozomice si criminalitate. Corelatii semnificative apar ntre surplusul de cromozomi si criminalitate. Studii efectuate de: Patricia Jacobs (Anglia), Herman Witkin si Sarnoff Mednik (Danemarca). 3. Teoriile bioconstitutionale Teoria inadaptarii biologice Reprezentant: criminologul suedez Olof Kinberg. Considera ca este nevoie sa se studieze personalitatea individului pentru a se descoperi cauzele care-l determina sa comita infractiuni. Pentru a desemna personalitatea, foloseste conceptul structura biologica actuala. Teoria are doua variante: a) varianta constitutionala - are la baza lucrarile psihiatrului suedez Sjobring. Considera ca factorii fundamentali ai constitutiei biopsihologice sunt: capacitatea, validitatea, stabilitatea si soliditatea. n raport de distribuirea acestora se realizeaza o clasificare a indivizilor (supercapabil, supervalid, superstabil, supersolid etc.). De asemenea, un alt concept folosit de Kinberg este acela de functie morala. b) varianta patologica - include bolile mentale, tulburarile de inteligenta etc. , care determina o deficienta a functiei morale. Acorda prioritate factorilor biologici n etiologia crimei. Teoria constitutiei delincvente Reprezentant: criminologul italian Benigno di Tullio. Confera o semnificatie mai larga dect Kinberg conceptului de constitutie, care ar cuprinde, pe lnga elementele ereditare si congenitale, si pe cele dobndite, n special, n prima perioada a vietii. Introduce conceptul de prag (este folosit acest concept n cadrul conceptiei potrivit careia tendintele criminogene vor fi mai puternice la anumiti indivizi, determinndu-i sa reactioneze la unii stimuli exteriori diferit fata de altii, avnd praguri de reactie diferite) si considera

crima ca fiind o manifestare a inadaptarii individului la mediu. 4. Noile tendinte Premise. Cercetarile din epoca moderna (studiul neuronului ca entitate anatomica, chirurgia creierului, studierea functionalitatii creierului animalelor) au permis o acumulare de informatii care au fost folosite la explicarea unor comportamente si procese psihice. Reconsiderarea orientarii. Evaluarea rolului factorilor biologici n geneza criminalitatii se face cu mai multa prudenta ca n trecut, afirmn- du-se ca nu exista nici un tip particular de comportament criminal, nici chiar n cazul violentei episodice, care sa fie determinat numai de factorii biologici. Directii de cercetare. S-au realizat cercetari care pun n evidenta relatia dintre factorii biologici si criminalitate. Astfel, s-a demonstrat existenta unor factori care au o legatura directa cu comportamentul antisocial (tumori, epilepsia) sau o legatura indirecta (complicatii prenatale). Alte cercetari au constatat o legatura ntre delincventa (comportament agresiv) si encefalite endemice sau subacute. O alta directie de cercetare studiaza influenta factorilor biochimici asupra crimei, dar, cu exceptia nivelului testosteronului (au aparut anumite corelatii ntre nivelul acestuia si comportamentul agresiv), rezultatele sunt negative. 5. Evaluare critica Limitele teoriilor prezentate. Principala limita a acestor teorii consta n tendinta de biologizare a omului, de considerare a datului biologic drept componenta esentiala a personalitatii umane, de transformare a anomaliilor bioconstitutionale n criterii de clasificare a indivizilor n buni si rai. Concluzie. Dincolo de toate limitele teoretice si metodologice, aceasta orientare are anumite merite n edificarea criminologiei ca stiinta (studiul personalitatii infractorului, introducerea examenului multidis-ciplinar, a metodei pozitive, a metodei tipologice etc.). IX. ORIENTAREA PSIHIATRIC-PSIHOLOGIC 1. Caracterizare generala n aceasta orientare au fost grupate principalele teorii si conceptii a caror trasatura esentiala consta n centrarea explicatiei cauzale pe factorii psihologici. Sunt examinate teorii extreme, care reduc geneza crimei la psihicul individului, ca si variante nuantate, a caror linie de demarcatie ntre orientarea biologica si sociologica este mai greu de trasat. 2. Perspectiva psihiatrica-psihanalitica Sigmund Freud

Considera ca personalitatea individului are trei instante: Eul (constiinta de sine), Supraeul (constiinta morala) si Sinele (instincte si tendinte refulate). Eul asigura echilibrul dintre instinctele si tendintele profunde ale individului si normele primite prin educatie. Existenta unor stari tensionale ntre aceste trei instante duce la conflict, care se poate rezolva prin sublimare si refulare. Diferenta dintre infractor si noninfractor se situeaza la nivelul Supraeului si se datoreaza incapacitatii individului de a depasi complexul oedipian. Freud analizeaza si criminalul care comite infractiunea datorita complexului de vinovatie. Influenta psihanalizei asupra criminologiei Cercetarile criminologice ulterioare au fost influentate de psihanaliza lui Freud. Alexander si Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instante ale personalitatii. Alte cercetari au analizat o personalitate de tip nevrotic n opozitie cu o personalitate n conflict cu societatea. Astfel, se ajunge la concluzia ca infractorul ar fi victima unor conflicte interioare ntre instinctele sale insuficient controlate de Supraeu si regulile de conduita din viata sociala. Neofreudianismul. n ultimele decenii s-a produs o schimbare importanta n abordarea personalitatii. Un numar important de psihiatri resping ideea de om biologic si/sau acela de om psihologic, considernd ca individul si controleaza comportamentul si are responsabilitatea actiunilor lui (A. Adler, E. Fromm, Ray Jeffery). 2. Teoria psihomorala Etienne de Greeff Considera ca personalitatea infractorului se structureaza de-a lungul unui proces lent de degradare morala a individului, care, n final, l conduce la comiterea actului criminal. Acest proces este denumit proces criminogen, n evolutia caruia se disting trei faze: - faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de crima); - faza asentimentului formulat (accepta comiterea crimei); - faza trecerii la act, cnd accepta eliminarea victimei si n care individul trece printr-o stare periculoasa. Noel Mailloux Transfera problematica personalitatii infractorului n sfera patologiei, asimilnd infractorul cu debilul mental, nevrozatul. n dezvoltarea personalitatii exista doua momente: aparitia identitatii autentice si consecinta acesteia asupra motivatiilor individului. Cnd apare un esec de identificare, consecinta este un dezechilibru psihic ce se exprima prin delincventa din obisnuinta.