Predica la Duminica a XVI-a dupa Rusalii Predica la Pilda Talantilor Iubiti credinciosi, In Sfanta Evanghelie de astazi, am auzit o pilda,

sau o parabola, de frumoase invataturi, atat pentru viata aceasta, cat si pentru mostenirea imparatiei lui Dumnezeu, adica pentru viata cea vesnica si fericita. Este vorba de pilda talantilor. Din textul Sfintei Scripturi vedem ca este vorba despre un om un stapan - care urmand sa plece departe, a chemat pe cei trei slujitori ai sai si le-a impartit avutia, dandu-i unuia cinci talanti, altuia doi talanti, iar altuia un talant, fiecaruia dupa puterea sa. La intoarcerea sa din lunga-i calatorie, le-a cerut socoteala, cum au folosit sau cum au valorificat talantii pe care i-au primit. Am vazut ca doi dintre slujitori au inmultit talantii, iar unul cel care primise un talant - l-a ingropat in pamant, restituindu-i stapanului sau. Primii doi slujitori au primit laude de la stapanul lor, lasandu-li-se si talantii, iar ultimul, nu numai ca a fost aspru mustrat pentru inactivitatea lui, nu numai ca i s-a luat talantul incredintat si dat celui ce avea deja zece, dar a si fost pedepsit, fiind aruncat, cum spune Sfanta Evanghelie, "in intunericul cel mai dinafara, unde va fi plangere si scrasnirea dintilor" (Matei XXV, 30). Cuvantul Sfintei Evanghelii de astazi despre inteleapta folosire sau valorificare a talantilor primiti, ne indreapta gandul ia una din marile si permanentele datorii ale vietii noastre pamantesti, anume aceea de a inmulti darurile primite de la Dumnezeu, atat cele referitoare la suflet, cat si cele referitoare la trup. Aceasta pilda, rostita de Mantuitorul Hristos, la inceputul Saptamanii Patimilor, cand le-a vorbit Sfintii Apostoli despre sfarsitul lumii acesteia, cand va avea ioc si judecata obsteasca, capata pentru fiecare dintre noi crestinii o importanta deosebita. Cei mai multi dintre noi, fiind cuprinsi de preocuparile si activitatile de fiecare zi, uitam adesea de curgerea necontenita a vremii, uitam ca nu avem aici cetatea statatoare - casa vesnica - uitam ca va veni vremea, cand vrand-nevrand, va trebui sa dam socoteala cum am folosit talantii, adica darurile trupesti si sufletesti pe care ni le-a dat Dumnezeu, asa cum au dat socoteala si cei trei slujitori din parabola din Sfanta Evanghelie de astazi. In graiul duhovnicesc al parabolei, omul care a impartit avutia slujitorilor sai. este Dumnezeu, iar slujitorii sunt oamenii, carora le-au fost incredintate, de Creatorul acestei lumi, bogate daruri si bunurile intregii fapturi. Sfintii Parinti, in special cei ce au trait in veacul de aur al crestinismului, veacul sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore si Ioan, ne invata ca omul, dupa conceptia crestina, este fiinta cea mai pretuita din univers. intreaga natura, cu bogatii si frumuseti fara seaman, cu ape intinse, cu muntii inalti, cu dealuri si imense campii, este data in stapanirea omului, asa cum citim chiar in primul capitol al genezei: "Si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul Sau [...] l-a facut barbat si femeie. Si i-a binecuvantat pe ei si le-a zis: Fiti rodnici si va inmultiti si umpleti

pamantul si-l stapaniti si domniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietuitoarele ce se misca pe pamant si peste tot pamantul"(Facere 1, 28). Pentru a-si putea indeplini menirea de bun chivernisitor sau administrator intelept al avutiilor si bunurilor acestei lumi, omul, cununa a creatiei, zidit dupa chipul lui Dumnezeu, a fost inzestrat cu daruri duhovnices ti si trupesti, care confera firii sale un caracter deosebit. Aceste daruri, cuprinzand omul intreg, cu suflet si trup, sunt simbolizate prin talantii pe care stapanul i-a incredintat slugilor sale, fiecareia dupa puterea sa. impartirea diferentiata a talantilor, adica a darurilor, nu s-a facut intamplator, si nici in mod nedrept, ci dupa cum a chibzuit adancul stiintei dumnezeiesti ca poate omul folosi mai bine darul, sau talantul dat, dupa locul in care e pus sa lucreze, sau dupa imprejurarile in care este nevoit sa traiasca. Astfel, unora le-a dat Dumnezeu, in afara de viata, puterea de intelegere a lucrurilor in adancimea sau profunzimea lor, sau ascutirea mintii, puterea inteligentei, dintre acestia facand parte marii intelepti sau filosofii lumii; altora le-a dat o sensibilitate deosebita fata de frumusetile si suferintele lumii acesteia - din aceasta categorie facand parte scriitorii, poetii, compozitorii, marii artisti; altora le-a daruit flacara credintei si a dragostei fata de aproapele, cum ar fi marii dascali ai lumii si ierarhii, slujitori ai lui Dumnezeu; altora, darul oratoriei, cum a fost Sfantul Ioan Gura de Aur si alti Sfinti Parinti, precum si cuvantatorii bisericesti si laici; altora, spiritul organizatoric si strategic, cum au fost marii conducatori de osti - Alexandru cel Mare, Napoleon Bonaparte, spre exemplu; altora li s-a dat o indemanare deosebita in diferite mestesuguri. Unora dintre oameni le-a dat Dumnezeu daruri cu totul deosebite, chemandu-i la lucruri si misiuni care ies din fagasul comun, cum ar fi: darul proorociei, darul facerii de minuni, darul apostoliei, al vorbirii in limbi diferite. Ne referim la darurile date proorocilor si Sfintilor Apostoli. Nu exista om pe care Dumnezeu sa nu-l fi inzestrat cu vreun talant, cu ajutorul caruia sa poata trai cinstit in viata aceasta si prin care sa dobandeasca mantuirea. Fiecare om, dupa masura darului sau, este dator sa-si implineasca chemarea sa, rostul sau aici pe pamant: in familie, la locul de munca, in societate. Cu toate acestea, s-au gasit unii oameni care au socotit ca parabolele acestea nu-i privesc pe toti, ci numai pe aceia care au primit daruri cu totul deosebite. Un asemenea caz, ni-l povesteste marele scriitor Lev Tolstoi, autorul cunoscutelor romane de natura epopeica: "Razboi si Pace", "Ana Karenina", "Invierea" si altele. In una din povestirile sale, Tolstoi relateaza ca un om nemultumit de viata sa se plangea ca Dumnezeu nu i-a dat nici un dar, adica nici un talant. Dumnezeu cel bun - zicea el - imparte la toti fel de fel de daruri si numai mie nu mi-a dat nimic. Cum as putea sa fiu multumit in viata, daca nu am nimic? Un batran ce statea langa el si ii auzise cuvintele, spuse: Tu crezi ca esti asa de sarac?, iar cel nemultumit raspunse: Nu zic, ba chiar pot fi mandru de puterea si tineretea mea. Batranul apuca arunci mana dreapta a omului nemultumit si-i zise: Ai vrea sa dai mana aceasta si in schimb sa iei zece mii de lei? Nu, negresti ca nu. Dar mana stanga? Nici pe ea. Dar ochii, pentru un milion de lei? Fereasca Dumnezeu, nu mi-as da un ochi pentru nimic in lume. Ei vezi?, zise batranul. Vezi ce bogatie, ce daruri ti-a dat Dumnezeu? Si mai indraznesti sa te mai plangi ca n-ai nimic!"

Intr-adevar, omul acesta si-a dat seama ca este destul de inzestrat ca sa-si poata castiga existenta si sa fie multumit de viata. E bine sa mai stim ca Dumnezeu, precum a impartit talantii dupa puterea de inmultire a fiecaruia, tot asa va cere si roade de la fiecare, asa dupa cum spune si Mantuitorul Hristos, intr-o alta imprejurare: "Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere si cui i s-a incredintat mult, mai mult se va cere"(Luca 12.48). Stapanul din parabola de astazi nu a pretins, slujitorului viclean si lenes aceeasi dobanda ca celui cu cinci talanti, ci in raport cu ceea ce ii daduse: dobanda sau inmultirea singurului sau talant, pe care acesta insa l-a ascuns in pamant. Gestul sau atitudinea acestei slugi, care a ascuns argintul Domnului sau, poate avea multe intelesuri si aplicari in viata de toate zilele. Iubiti credinciosi, Daca este adevarat ca toti am primit de la Bunul Dumnezeu anumite daruri ca: viata, sanatatea, inteligenta, puterea de a munci, nu stim daca toti am cautat, sau cautam, sa inmultim aceste daruri, valorificandu-le asa cum se cuvine, sporind talantii ce ni s-au dat, atat in cele dinauntru ale sufletului nostru, cat si in asezarile vietii obstesti. Sa nu uitam nici un moment ca viata si sufletul nostru nemuritor si sanatatea si puterea de a vorbi si multe alte daruri, toate acestea sunt talanti, pe care Domnul ni i-a incredintat fiecaruia dintre noi. El ne-a dat viata ca sa-I slujim Lui si sa muncim atat pentru cele necesare existentei noastre, cit si pentru mantuirea sufletului; ne-a dat un suflet nemuritor ca sa-l pregatim pentru viata ce va sa fie, ferindu-l si curatindu-l de pacate si de patimi, impodobindu-l cu frumusetea virtutilor si a faptelor bune; ne-a dat sanatate, ca sa nu fim greoi la rugaciunea noastra de acasa si de la biserica si sa avem puterea de a sluji aproapelui nostru; ne-a dat darul vorbirii, nu numai ca sa ne intelegem intre noi, ci si pentru a-L slavi prin graiul nostru; ne-a lasat cuvantul Sau, sa aflam in el sprijin in viata si calauza pe calea catre viata cea vesnica si fericita. Ne-a dat si alte multe daruri, pe care nu le mai amintim. Daca vom nazui si vom implini toate acestea, prin ele vom inmulti talantii ce ni s-au dat, iar atunci cand ni se va cere socoteala, vom raspunde cu bucurie si multumire sufleteasca si ne vom invrednici sa auzim cuvintele rostite catre slujitorii care au inmultit talantii: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincios si peste multe te voi pune, intra intru, bucuria Domnului tau", acum si-n veci, Amin !