Sunteți pe pagina 1din 9

CARACTERISTICILE PSIHICULUI UMAN Psihicul uman parte integranta din continuumul general al psihicului un moment de discontinuitate evolutiva.

a. Trasaturi si determinatiile psihicului -natura informationala, functie a sistemului nervos, se constituie in procesul comunicarii organismului cu mediul extern, -are --functie de semnalizare-designare cu rol de reglare in dinamica organismului cu mediul. -un moment de discontinuitate, de salt calitativ pe traiectoria evolutiei -aparitia psihicului este legata de desprinderea din seria animala si de constituirea unui nou mod de existenta, cel sociocultural. Caracteristicile psihicului : -este un sistem dinamic,hipercomplex,autoreglabil cu capacitate de autoorganizare, relativ stabil, evolutiv i finalist. dinamismul evolutiv: -constituirea organizarii de tip uman are un caracter evolutiv-istoric, multistadiala -spre deosebire de seria animala unde patternul de baza al organizarii psihocomportamentale ramane relativ acelasi, in seria evolutiva umana acesta va suferii modificari de la o etapa istorica la alta iar sursa acestei schimbari o constituie dinamica mediului sociocultural -ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului sociocultural au sporit in progresie geometrica, imprimand restructurari profunde in sfera vietii psihice a noilor generatii -in plan biologic evolutia omului este considerata incheiata, in plan psihic evolutia ramane permanent deschisa amplificandu-si spatiul de variabilitate intergeneratii si interindividuala. complexitatea SPU:- deosebeste psihicul uman de cel animal,psihicul uman fiind cel mai complex sistem dintre toate sistemele reale cunoscute pana acum; complexitatea se realizeaza in plan structural-arhitectonic si in plan functional In plan structural-arhitectonic: (SPU) poseda cea mai mare eterogenitate modala cea mai intinsa plaja de variabilitate valorica a componentelor de baza in plan interindividual; In plan functional SPU are la baza: gandirea logica( bazata pe principiul generalizarii, abstractizarii si formalizarii) imaginatia creatoare emotii si sentimente superioare de ordin estetic si socio cultural complexe structuri aptitudinale de executie si creatie memoria istorica vointa deliberativa trasaturi caracteriale limbajul articulat motivatie socioculturala functia decizionala functia de valorizare axiologica -complexitatea SPU reiese si din schema logica de organizare interna a lui -schema se dispune pe verticala (ierarhic) dar si pe orizontala Dimensiunea verticala: -ne dezvaluie caracterul plurinivelar al organizarii interne, delimitarea principalelelor susbsisteme dupa criteriul inferior-superior, primarsecundar, Functiile constiintei a) funcia cognitiv (de cunoatere)- se realizeaz la niveluri diferite de complexitate prin intermediul senzaiilor, percepiilor, imaginaiei i gndirii susinute i obiectivabile prin limbajul verbal (coduri lingvistice). Ea este primordial i determinant, subordonnd pe celelalte. b) funcia proiectiv- const n elaborarea de proiecte, modele i scheme mentale de producere a unor obiecte noi, de transformare creatoare a realitii. c) funcia de planificare-anticipare- const n elaborarea planurilor i programelor mentale ale aciunilor ce urmeaz a fi efectuate n vederea atingerii scopurilor propuse. d) funcia de autoreglare- const n analiza-evaluarea rezultatelor aciunilor executate i n corectarea eventualelor erori (perfecionarea i optimizarea aciunilor viitoare pe baza evalurii critice a aciunilor anterioare).\ Indicatori comportamentali pentru evaluarea existentei si functionalitatii constientului la om: -raspund la intrebarea ce inseamna a fi constient, in ce se concretizeaza acest atribut. ---valorile acestor indicatori ne permit sa facem inferente despre gradul de organizare si functionare a)Starea de veghe (vigilenta): -este primul indicator comportamental al constientei -se exteriorizeaza in doua forme: pasiva (stare de repaus static, privire absenta) si activa (exploreaza campul vizual, in miscare) Forma pasiva are 2 semnificatii: absenta unui flux concret al constiintei si stare de meditatie, fara exteriorizari motorii. Inregistarile biochimice: la pasiv domina ritmul alfa iar in starea activa domina ritmul beta. -in somn sau coma constatam absenta psihicului constient b)prezenta de sine are mai multe elemente: -identitatea eului- cum te cheama, ce varsta ai, ce sex esti? -orientarea in propia persoana-corectitudinea executarii unor comenzi: ce culoare are parul tau? Ce inaltime ai? -orientarea in spatiu- cum ajungi acasa? Unde este sudul? -pregnanta traiectoriei biografice-capacitatea de reamintire a cat mai multor evenimente din viata c)orientarea relationala interpersonala - este un indiciu esential al prezentei si functionarii normale a constientului d)orizontul informational- defineste statutul de model cognitiv intern al lumii externe -constiinta un sistem inchegat de cunostinte elaborate si asimilate in ansamblul dezvoltarii ontogenetice, prin intermediul limbajului -permite stabilirea volumului general al cunostintelor unui subiect despre lumea fizica si societate e)capacitatea rezolutiva-indice pentru evaluarea nivelului functional al structurilor cognitive ale constiintei Modalitati de evidentiere a capacitatii rezolutive : -a fi constient inseamna a reflecta obiectele si fenomenele externe prin prisma principiului si legii determinismului, a cauzalitatii -a fi constient inseamna a fi capabil sa realizezi generalizari si sa operezi cu concepte -formularea legilor generale ale obiectelor si fenomenelor din experienta senzoriala -rezolvarea problemelor -realizarea de conexiuni corecte intre notiuni si judecati in vederea obtinerii unor informatii noi -intelegerea decodificarea informatiilor noi.

-facand o sinteza a punctelor de vedere din evolutia psihologiei vom ajunge la trei niveluri esentiale ale organizarii SPU: nivelul inconstient, nivelul subconstient si nivelul constient. -ideea organizarii ierarhice multinivelare in forma ei elaborata apartine scolii psihanalitice si anume lui S. Freud care introduce cele trei instante: sinele (id-ul), supraeul (sperego), eul (ego)-aceasta notiune de organizare multinivelara se aplica functiilor si proceselor particulare de la senzatie la gandire Exist urmtoarele forme ale vieii psihice incontientul, subcontientul i constientul. 1)Inconstientul= rezervorul tendintelor refulate, innabusite, al frustrarilorFreud Din punct de vedere psihanalitic apar doua forme ale inconstientului: inconstientul colectiv (Jung) - este alcatuit din elemente de ordin afectiv, motivational, cognitiv si executiv-instrumental adica scheme interne de raspuns si comportament constituite in cursul evolutiei istorice a speciei umane si conservata in straturile profunde ale memoriei -la nivelul fiecarui om se pune in evidenta o memorie a speciei, inascuta si o memorie individuala formata in ontogeneza -dupa Jung arhetipurile sunt elemente ale vietii psihice ancestrale la niste tipare care vor ghida din interior, in sens imperativ procesul plamadirii personalitatii de fatada a individului -arhetipul este format din interactiunea fortelor constructive ale vietii si cele distructive ale mortii; arhetipul este baza vietii psihice si se asociaza cu destinul inconstientul individual (Freud).- se compune din doua segmente cu rol si continut diferit in dinamica personalitatii inconstientul primar(sau innascut) exprima natura biologica a omului; include tendintele pulsionale primare legate de asigurarea supravietuirii si echilibrul fiziologic al organismului este structurat dupa principiul placerii si al reducerii neconditionate a starilor interne de tensiune si fustratie in centru este asezat instinctul erotico- sexual sau complexul libidoului libidoul este energia vitala care sta la baza tuturor proceselor de dezvoltare si organizare a personalitatii in sfera inconstientului primar se mai includ si starile onirice sau visele, lapsusurile, actele ratate, inversiunile si aglutinarile verbale acestea reprezinta software-ul sau latura functionala cotidiana a inconstientului trasaturile specifice inconstientului primar sunt incarcatura energetica deosebita si inaltul dinamism care reflecta periodicitatea starilor de necesitate ale organismului inconstientul primar corespunde sinelui inconstientul secundar (dobandit) corespunde supraeului; este constiinta morala a societatii dupa Freud inconstientul primar si cel dobandit sunt structuri stabile ale personalitatii ele neevoluand si nemodificandu-se semnificativ de-a lungul procesului dezvoltarii personalitatii; deci si conflictul dintre sine si supraeu are un caracter permanent solutionarea fiind interventia celei de-a treia instante a aparatului psihic : instanta Eului. 2)Subconstientul: este parte a psihicului care tinde s revin n contiin i preseaz n mod continuu asupra contiinei omului.

continutul memoriei de lunga durata care nu se afla in constiinta cuprinde informatii, amintiri, automatisme, deprinderi, ticuri, tonusul emotional etc. este mai intins decat inconstientul si decat constientul; elementele sale sunt in stare latenta si alcatuiesc rezervorul activitatii constiente curente in comportament apar ca parti ale subconstientului deprinderile, automatismele, obisnuintele contine informatii care provin din constiinta dar si care vin din inconstient o latura concreta a dinamismului intern al subconstientului o pot constitui fenomenele de reproducere selectiva si de reproducere fabulatorie a unor experiente anterioare poseda o anumita autonomie functionala si dispune de mecanisme propii de autointretinere si autoconservare aceste mecanisme sunt stimulate prin functiile constiintei in stare de veghe luand forma activitatii orientate spre scop si in stare de somn prin starile de ebrietate si cele provocate de narcotice visele se finalizeaza si se depoziteaza in sfera subconstientului ceea ce face posibila constientizarea si relatarea continutului lor imediat dupa trezire. Importanta subconstientului: 1.Subconstientul asigura continuitatea in timp a eului si permite constiintei sa realizeze integrarea sub semnul identitatii de sine a trecutului, prezentului si viitorului. 2. Subconstientul da sens adataptiv invatarii permitand stocarea informatiei si experientei pentru uzul ulterior. 3. Subconstientul asigura consistenta interna a contiintei, durabilitatea ei in timp. Caracterristicile subconstientului: Latenta si potentialitatea(continuturile se mentin intr-o stare latenta pana vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta) Coexistenta cu constiinta (continuturile subconstientului sunt o alta expresie a continuturilor constiintei) Facilitatea , servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba constiintei,) Filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul( continuturile constiintei raman o perioada in subconstient) 3)Constientul: ca un nivel specific, calitativ superior al organizarii psihice, caracterizat printr-o emergenta integrativa, ireductibila si atingand coeficientul de complexitate cel mai inalt la om. este vazut ca o componenta , o forma sau un nivel al organizarii psihice generale. este cea mai noua componenta din punct de vedere filogenetic. este cea mai complexa in ordine structurala si functionala si cea mai puternic dezvoltata si afirmata la om. Caracteristicile constiintei sunt : discriminarea, disocierea, decentrarea (raportarea la sine de pe pozitia altuia), evaluare-autoevaluare, orientarea spre scop stabilit anticipat, atribuirea si creearea de semnificatii, realizarea si afirmarea entitatii si identitatii eului prin crearea si mentinerea controlului asupra coordonatelor orizontului temporar.

-interpretarea-stabilirea unor legaturi intre cunostinte si motivatii -previziunea unor evenimente pornind de la starea lor actuala -constructivitatea proiectiva-creearea f)orizontul motivational -organizare constienta are un nivel mai inalt cu cat este mai dezvolatat subsistemul motivatiei secundare (socioculturale) si cu cat acesta subordoneaza mai deplin din punct de vedere functional subsistemul motivatiei primare de natura biologica g)autoguvernarea-autoorganizare exprima functia de comanda- control a constiinte asupra dinamicii relatiei omului cu lumea externa si cu sine insusi -asigurarea echilibrului este data de functia de reglare (comanda-control) a constiintei careia i se subordoneaza funcita informational cognitiva si cea de proiectie-creatie (generativa). Autoreglarea: -de tip inconstient-feedback-ul negativ -de tip constient- feedback-ul pozitiv antientropic; -feebefore- conexiune reglatoare de prospectare, anticipare Forme de autoreglare a constiintei: -autoreglare dinamica- sta la baza finalitatii eficiente a actiunilor -autoreglare de transferare-actiuni externe directe sau actiuni mentale interne -autoreglare proiectiva sau de creatie unirea intr-o schema functional unitara a verigii mentale si a celei senzorio-motorii externe si apoi transpunerea schemei in realitate -autoreglarea de optimizare-sta la baza procesului de perfectionare -autoreglarea de dezvoltare- asigura prin feedback pozitiv trecerea de la organizari elementare la organizari complexe -autoreglarea de interactiune interpresonala- asigura controlul si modelarea comportamentului propriu, are doua forme cooperarea si competitia -autoreglarea de anticipare- analiza mentala a unei actiuni inainte de efectuarea practica a acesteia h)planificarea actiunii si stabilirea scopului Este o functie adataptiva instrumentala esentiala a constiintei si consta in : -inregistrarea motivului si stabilirea gradului de urgenta -formularea scopului, ce trebuie sa faca pentru a dobandii obiectul -adoptarea mijloacelor bune pentru dobandirea obiectului -prevenirea si evaluarea consecintelor posibile ale actiunii -analiza critica a rezultatelor Dintre cele cinci verigi enumerate mai sus ultimele doua sunt mai putin evaluate. Concluzie: Evolutia constiintei ca forma superioara a psihicului nu poate fi considerata incheiata, ea continund atata timp cat va exista omul ca fiinta si categorie istorica. i)modul de interactiune si coordonare a constiintei de sine si a constiintei lumii obiective -este un indicator al organizarii si integrarii generale a constientului individual -o trasatura distinctiva a constiintei consta in opunerea activa a eului lumii externe si in structurarea eului in constiinta de sine si in constiinta lumii obiective. Organizarea pe orizontala a sistemului psihic uman: -ne dezvaluie eterogenitatea modala si intramodala a componentelor sale dupa continut, rol instrumental adataptiv si mecanism completand tabloul complexitatii lui -cele trei niveluri ale psihicului nu au un caracter omogen, monobloc ci prezinta diferentiere structurala fiind alcatuita din elemente inascute si dobandite

Interactiunea constient-inconstient: -in abordarea sistemica organizarea psihica pe verticala apare ca relatie de comunicare si interactiune in ambele sensuri intre cele trei niveluri, care in sens ascendent difera unul de altul iar in sens descendent se modeleaza si se restructureaza evolutiv si optimizant unul pe celelalt -in organizarea sistemica toate nivelurile ierarhice sunt importante, fiecare are rolul sau, ireductibil in asigurarea si mentinerea emergentei si unitatii structural-functionale a sistemului; alterarea unui nivel va duce la alterarea sistemului in ansamblu sub aspectul identitatii sale -sistemul dobandeste caracteristici calitative noi, de integrare, pe baza interactiunii nivelurilor particulare constitutive In structura schemelor comportamentelor si actiunilor ce stau la baza vietii de relatie a omului, gasim ordonate dupa o anumita logica elemente apartinand celor 3 niveluri ierarhice ale sistemului psihic uman: inconstientul, subconstientul, constientul. Locul si ponderea acestor elemente variaza in functie de timp, de situatie si frecventa. Relatii intre constient si inconstient: a. Relaii circulare, n cadrul crora, coninuturile contientului trec n incontient, ca apoi, printr-un proces germinativ, s revin, nu neaprat integral, napoi ; acelai lucru este valabil i pentru coninuturile incontientului, graie mai ales mecanismului reprimrii i celui al amnrii. O activitate mintal nceput la nivel contient i nefinalizat poate fi transferat i continuat ntr-o form specific la nivel incontient, unde este posibil gsirea soluiei, revenind ca terminat n contiin. b. Relaii de subordonare, care constau n dominana funcional a unui nivel integrativ asupra celuilalt, respectiv, a contientului asupra incontientului sau a incontientului asupra contientului . In mod normal, ntr-un sistem unitar, multinivelar, subordonarea se exercit de jos n sus; legea de baz este cea a controlului incontientului de ctre contient. In virtutea acestei legi, definim omul ca fiin contient, al crei comportament principal (de relaionare cu lumea extern) este contient. De o subordonare n sens invers nu se poate vorbi dect n situaii speciale, episodice i improprii modului de a fi al omului. Atunci, contientul este temporar abolit, (n starea de somn (visele, comportamentele somnambulice), n starea de ebrietate avansat sau n starea de explozie afectiv negativ. c. Relaii de coordonare sau de echilibru, n care cele dou niveluri se coreleaz i se balanseaz reciproc sub aspectul forei funcionale. Intr-o astfel de relaie, componentele motivaionale aparinnd structurii contientului i cele aparinnd structurii incontientului posed o semnificaie egal sau apropiat, subiectul acordndu-le aceeai recunoatere i preuire. Rezultatul este o formul comportamental echilibrat, ambivert. Contiina este formaiunea a crei dezvoltare rmne n continuare deschis i putem presupune c influena sa modelator-reglatoare asupra incontientului se va amplifica i intensifica, n pofida unor descrcri i rbufniri periodice, n comportamentele individuale i sociale, a unor tendine i instincte ancestrale (agresivitate, fanatism, sexualitate). n ultima sa teorie, privitor la structura psihicului, Sigmund Freud a descris trei instane. 1. Sinele ( id) care ar fi principalul sediu al incontientului, imaginat ca un rezervor unde clocotesc dorinele noastre, instinctele. Freud a caracterizat dou instincte eseniale: - instinctul vieii tendina spre plcere ( Libido), pe care mereu a identificat-o cu tendinele sexuale - instinctul morii ( Thanatos), tendina spre distrugere. Ambele instincte ncearc mereu s treac la aciune.

2. Supraeul superego acesta este alctuit din normele, imperativele morale, din idealul eului. El se formeaz datorit interveniei prinilor, care orientarea nomotetic (nomoslege, norm, nomothetikospromulgare nfrneaz tendinele copiilor neconforme cu moralitatea; de legi) potrivit creia psihologia personalitii, trebuie s se ocupe 3 .Eul ( ego) principalul sediu al contiinei. El ine cont de dorinele exclusiv de dezvluirea generalului i de formularea unor legi cu prezente n sine, de interdiciile supraeului, cutnd un compromis aplicabilitate general. ntre ele, n funcie de realitate. Acest compromis oblig eul s alunge n Solutia cea mai transanta este aceea care propune ca generalul sa apartina incontient (sinele) toate tendinele,aspiraiile care nu se pot realiza stiintei, iar individualul, artei. (fenomen numit de Freud refulare). O alt soluie este aceea de a admite existena a dou psihologii distincte: (Golu, p.645-712) PSIHOLOGIA PERSONALITII ASPECTE una nomotetic, i alta ideografic. Prima a fost declarat o tiin a TEORETICE I METODOLOGICE elementelor,bazndu-se pe metoda analizei i explicaiei cauzale, iar Termenul personalitate isi are radacina rdcina n latinescul persona cea de a doua o psihologie a structurii, bazandu-se pe metoda care, iniial, nsemna masc, aparen. nelegerii Personalitatea edificiu central al psihismului uman conceptul de personalitate denumeste fiinta umana considerata in existenta Soluia pe care rebuie s-o adopte psihologia personalitii, este cea a sa sociala si inzestrarea ei culturala. Totodata si un sistem bio-psihompletirii demersului individual-concret cu cel general. Aceast social-cultural ce se constituie fundamental in conditiile existentei si direcie s-a conturat sub denumirea de ideografic (ideo ceea ce este activitatii din primele etape ale dezvoltarii individuale in societate. vzut, form, unitate complex). Ca si structura, personalitatea tridimensionala, exprimand astfel: Psihologia personalitii trebuie s opereze cu toate aceste trei categorii de subiectul pragmatic al actiunii (homo faber) norme. Intr-o personalitate concret nu exist trei sisteme distincte (general, subiectul epistemic al cunoasterii (homo sapiens) tipic, individual), ci unul singur, care integreaz n manier emergent toate subiectul axiologic, purtator si generator al valorilor (homo valens) cele trei genuri de determinaii.. Personalitate e intotdeauna unica si originala, deoarece fiecare individ, Psihologia personalitii trebuie s accepte i existena psihologiei difereniale. deoarece fiecare individ porneste de la o zestre ereditara unica si paseste Diferenele interindividuale au caracter obiectiv i legic ca i universalele i ele in spatiul existentei sociale, concrete, incercand o serie de experiente, constituie veriga de legtur dintre unicitate i generalitate. intrand in anumite interactiuni, cu diferite efecte asupra cursului si O a doua divergen important a fost generat de modul de abordare i construirii edificiului personalitatii. rezolvare a raportului de determinare, condiionare n cadrul Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii, sistemului personalitii dintre factorii biologici (primari, naturali) i aptitudinile, latura instrumentala, posibilitatile omului, iar caracterul e latura relational-valorica sau etico-sociala, indicand semnificatia si cei sociali i istorici (secundari, culturali). Astfel, n psihologia scopul activitatii umane. personalitii, s-au confruntat: Trasaturile de temperament au o baza fiziologica, de aceea sunt cele mai orientarea biologist,-atribuie rolul determinant att n structurarea stabile dintre trasaturile de personalitate. Aptitudinile si caracterul se personalitii, ct i n desfurarea activitii i comportamentului modifica sub actiunea factorilor de mediu si educatie. factorilor biologici (treb. biologice primare, instinctelor), Termenul de individ desemneaz acea totalitate a elementelor i orientarea sociologist-culturologic, potrivit creia personalitatea nsuirilor fizice, biochimice, biologice i psihofiziologice nnscute trebuie considerat exclusiv produsul aciunii sau motenirii condiiilor sau dobndite care se integreaz ntr-un sistem pe baza mecanismului i factorilor socio-culturali generai istoricete. adaptrii la mediu (M. Golu, A. Dicu,). Termenul individ se aplic Orientarea biologist este reprezentat de freudism , prin teoria despre tuturor organismelor vii. Omul este primordial un individ. incontient i despre sine, n opoziie cu supraEul, i, ulterior, de Persoana am legat-o de manifestarea actual a omului ntr-o situaie social biopsihologie, care ncearc s derive trsturile de personalitate din dat, manifestare care se subordoneaz unui anumit rol. gene Personalitatea am asociat-o cu mecanismul i logica general de Orientarea sociologist-culturologic are originea n psihologia mulimilor organizare i integrare n sistem generic supraordonat a componentelor care postula existena unor pattern-uri psihocomportamentale ancestrale, bioconstituionale, psihice i socio-culturale. Persoana i personalitatea tipice comunitilor umane, i n antropologia culturala. sunt determinaii pe care le atribuim exclusiv omului. Ac. orientri pctuiesc prin absolutizare i exclusivism; se impune gsirea Divergene metodologice unei noi paradigme, si anume: O prim divergen a fost generat de modul de nelegere i rezolvare Metodologia interacionist-sistemic. care exclude absolutizarea unor a problemei raportului particular (individual, concret)/general componente sau determinaii n detrimentul celorlalte, punnd n prim (universal). plan relaia de interaciune i condiionare reciproc nonlinear. Apare, ca urmare, marea divergen metodologic dintre Sub aspect dinamic evolutiv, paradigma interacionist-sistemic admite orientarea idiografic (idiospropriu, specific), potrivit creia caracterul stadial i ierarhic al procesului de devenire i integrare a cercetarea personalitii trebuie s se centreze pe evidenierea, analiza i personalitii, cu modificarea periodic a raporturilor de pondere i explicarea individualului, a omului concret n situaii concrete dominan dintre factorii biologici i cei socio-culturali . Orientarea dinamic se ntemeiaz pe admiterea caracterului devenit i evolutiv al organizrii interne a personalitii i a principiului variabilitii temporare intraindividuale. Esenial pentru psih. Este s pun n eviden legitile dinamicii situaionale i temporale a comportamentului. Spre deoseb. de cea static, orientarea dinamic nu este omogen, n cadrul ei delimitndu-se cel puin trei variante: Varianta internalist pornete de la teoria instinctualist a lui McDougal i este reprezentat de psihanaliz. Ea localizeaza sursa dinamicii personalitii exclusiv n descrcrile energetice spontane, care se produc n interiorul incontientului. Varianta proiectiv-externalist a fost formulat i dezvoltat de ctre K. Lewin, pe baza teoriei cmpurilor. Dinamica personalitii este imprimat din afar de aciunea forelor cmpului extern, n care individul poate s-i identifice anumite obiecte-scop, asupra crora s-i proiecteze tendina determinant actualizat. varianta interacionist realizeaza depirea unilateralitii celor dou variante. Dinamica unui sistem, indiferent de natura lui este o funcie de timp [f(t)]. TEMPERAMENTUL Definiie si caracterizare general Integrarea nsuirilor i trsturilor de ordin dinamico-energetic ale proceselor psihice i actelor motorii, precum intensitatea, pregnana, acuitatea, modalitatea, echilibrul etc., d structura temperamental a personalitii. Insuirile dinamico-energetice ca atare sunt nnscute, determinate genetic, iar integrarea lor n plan psiho-comportamental, se realizeaz n ontogenez. Temperamentul reprezint modul n care variabilele bioconstituionale i bioenergetice se psihizeaz (adic, se implic n organizarea i desfurarea proceselor psihice percepie, memorie, gndire, afectivitate) i se reflect n comportament . Cnd vorbim de temperament n plan psihologic, ne gndim la modul cum reacioneaz i se manifest individul, sub aspect dinamico-energetic, n diferite situaii externe: rapiditatea percepiei, a rspunsurilor verbale la ntrebri, a reaciilor motorii; intensitatea tririlor emoionale i durata lor; intensitatea sau fora aciunilor voluntare; echilibrul sau impulsivitatea rspunsurilor la succesiunea stimulrii externe; gradul de impresionabilitate la semnificaia stimulilor; direcia orientrii dominantespre lumea extern (extraversie) sau spre lumea interioar (introversie); locul controlului (dependena de stimularea extern sau dependena de activismul intern propriu); disponibilitatea la comunicare interpersonal; ascendena sau obediena relaional; capacitatea general de lucru i rezistena la solicitri rezistena la frustraii, la stres, la situaii afectogene i conflictuale. Temperamentul, dei are o condiionare biologic direct i ereditar, dobndete valene i sens real numai n plan psihocomportamental . El reprezint, astfel, pecetea i dimensiunea dinamico-energetic a oricrei uniti psihocomportamentale. Temperamentul se manifest n orice situaie, fiind prima determinaie a personalitii care se impune nemijlocit observaiei . Temperamentul este propriu nu numai omului, ci i animalelor, Depinznd direct de structura biologic. I. P. Pavlov i-a elaborat teoria sa despre temperamente prin cercetri efectuate pe animale. Temperamentul ine de latura formal, de suprafa, a personalitii, iar nu de cea intern, de coninut . El nu are o semnificaie axiologic, nereclamnd o mprire a oamenilor n buni sau ri, n superiori sau inferiori. Clasificarea temperamentelor n ceea ce privete criteriile care, au stat la baza schemelor de clasificare, ele pot fi mprite n trei categorii: criterii morfologice sau bioconstituionale; criterii fiziologice i criterii psihologice. Criteriul legat de numrul dimensiunilor dup care se delimiteaz i se identific tipurile temperamentale permite dou genuri de clasificri: multidimensionale, care opereaz cu un numr mai mare de dou dimensiuni i binare sau dihotomice, care se limiteaz la doar dou dimensiuni, de regul, polare sau antagonice. A. Tipologiile morfologice sau bioconstituionale Hippocrate a delimitat tipul corporal ftizic , caracterizat pin aspect scheletic, fragil, alungit, temperamental rece, calculat, tcut, reflexiv; medical, predispus la tuberculoz, tipul apoplectic, caracterizat prin aspect musculos-obez, abdomen dezvoltat, statur mijlocie sau mic, temperamental jovial, afectuos, impulsiv, instabil, emoional, necontrolat; medical, predispus la tulburri circulatorii i digestive. S-a pus n eviden faptul c, n interiorul unui tip rasial, exist o variabilitate notabil a indivizilor, de unde s-a dedus posibilitatea de a determina, n ordine secund, morfotipuri. Tipologia lui E. Kretschmer. Kretschmer a sesizat o coresponden frecvent ntre simptomatologia psihocomportamental i aspectul bioconstituional extern. a. Tipul picnic ciclotim, din punct de vedere morfologic se caracterizeaz prin: constituie orizontal, abdomen voluminos, obezitate, piele ntins, fa moale, sistem osos fragil. b. Tipul leptosom (astenic)-schizotim se distinge prin: constituie vertical, trunchi cilindric, cutie toracic plat(turtit), umeri apropiai i nguti, cap mic i rotund, muchi i oase subiri (aspect scheletic), nas lung i ascuit, paloarea feei, trsturi feminine la brbai i masculine la femei.

Personalitatea rmne o unitate bio-psiho-social (cultural). Dar, n virtutea principiului subordonrii i integrrii inferiorului de ctre superior (n plan evolutiv), n explicarea personalitii trebuie s admitem introducerea treptat a controlului legilor socio-culturale asupra legilor biologice. Aceasta nseamn c, explicarea adevratei esene a personalitii umane trebuie fcut prin prisma legilor istorico-socioculturale. A treia divergen important n modul principial de abordare a personalitii o consemnm ntre orientarea atomar-descriptivist i cea sintetic structuralist. orientarea atomar-descriptivist deriv i se subordoneaz paradigmei asociaioniste, potrivit creia explicarea unei organizri psihice de nivel superior trebuie s constea n descompunerea ei n elemente i n studiul acestora separat; orientarea sintetic structuralist i are originea i se subordoneaz paradigmei gestaltiste, potrivit creia orice organizare are un caracter predeterminat i integral, studiul ei trebuind s dezvluie specificul acestei integraliti i legile interne de structur. Pt. ca cele dou orientri s-au delimitat pin absolutizarea termenilor raportului parte-ntreg, ele nu pot fi acceptate ca atare. Corect, din punct de vedere metodologic, nu poate fi dect tot o paradigm interacionist-sistemic, n care se recunoate i se opereaz att cu partea, ct i cu ntregul, Ca organizare sistemic, personalitatea se subordoneaz definiiei generale a sistemului: un ansamblu de elemente distincte aflate ntr-o relaie nonntmpltoare, din care deriv o emergen de structur ireductibil. A patra divergen metodologic deriv din modul de a concepe i prezenta organizarea intern a personalitii. S-au constituit astfel dou tendine: tendina plan i tendina ierarhic tendina plan concepe organizarea intern a personalitii n mod liniar, echipotenial, toate elementele componente fiind la fel de importante i nirndu-se unele lng altele precum mrgelele pe a. tendina ierarhic se bazeaz pe admiterea raportului inferior-superior i a principiului subordonrii, pe vertical. Ea concepe i prezint organizarea intern a personalitii printr-un model multinivelar, supraetajat: niveluri bazale, niveluri intermediare, niveluri terminale sau supraordonate. Aceste orientari procedeaz de o manier dihotomic, lundu-se o singur dimensiune a organizrii orizontal sau vertical i absolutizndu-le. n realitate, procesul integrrii sistemice a personalitii se realizeaz att pe orizontal (n plan), obinndu-se structurile monomodale, ct i pe vertical (ierarhic), rezultnd structurile plurimodale i transmodale nglobante (unitatea n diversitate). A cincia divergen este legat de dimensiunea temporal a personalitii, care a delimitat i opus orientarea static i orientarea dinamic. Orientarea static i are rdcinile n concepia nativist i frenologic care considera funciile i capacitile psihice ca datum-uri nnscute, predeterminate, care rmn ca atare de-a lungul timpului. c.Tipul atletic-vscos se deosebete printr-o constituie fizic proporionat, dezvoltare robust a sistemului osos i muscular, umeri lai i bazin ngust. Ca tip accesoriu este menionat tipul displastic, care reunete numeroase varieti dismorfice i este mai puin individualizat n plan caracterial (temperamental). Temperamente ciclotimice: 1. Hipomaniac, caracterizat prin dispoziie euforic, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerat; 2. Sintonic, caracterizat prin spirit realist, pragmatism, simul umorului, toleran; 3.Greoi, caracterizat prin lentoare, inerie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reacie mari. Temperamente schizotimice: . 1.Hiperestezic, caracterizat prin nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatee, circumspecie; 2. Schizotimic intermediar, rece, calm, energic; 3. Anestezic rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lene, inaccesibil pasiunilor, indolent. B. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice Tipologia lui Pavlov n elaborarea schemei sale de clasificare, Pavlov a pornit de la principiul nevrismului, (rolul principal n reglarea raporturilor organismului cu mediul extern i a funcionrii organelor interne, inclusiv a sistemului endocrin, l joac creierul), precum i de la teza de baz a neuropsihologiei i psihologiei tiinifice, potrivit creia psihicul este funcie a creierului. Astfel, se presupune c funcionarea creierului, respective proprietatile celor dou procese nervoase fundamentale, excitaia i inhibiia, reprezint principalii factori care condiioneaz tipul temperamental. Pe baza datelor de laborator, obinute prin metoda reflexelor condiionate, Pavlov a reuit s desprind i s evalueze, trei proprieti naturale, care mpreun alctuiesc ceea ce el a numit tip general de sistem nervos sau tip general de activitate nervoas superioar . Acestea sunt: fora, mobilitatea i echilibrul. Fora este proprietatea primordial i determinant, ea reflectnd ncrctura energetic a neuronului. Aceasta este determinat genetic i definete att excitaia ct i inhibiia. Indicatorii comportamentali dup care putem evalua fora sist.nervos sunt: capacitatea general de lucru, (ca funcie de durat i de gradul de dificultate a sarcinilor); rezistena la aciunea factorilor stresani i afectogeni; rezistena la experienele dure i dramatice ale vieii; nivel ridicat al pragurilor senzoriale .n funcie de valorile pe care le iau aceti indicatori, se delimiteaz dou tipuri generale de sistem nervos: tipul puternic tipul slab.

Mobilitatea definete dinamica proceselor nervoase fundamentale, respectiv viteza i durata instalrii lor, rapiditatea trecerii de la unul la cellalt. Ea se va exprima n uniti de timp i va fi evaluat pe baza unor indicatori, precum: rapiditatea formrii noilor legturi temporare si a frnelor condiionate; rapiditatea trecerii de la o activitate la alta; rapiditatea i uurina adaptrii la schimbare. Dup valorile acestor indicatori, au fost delimitate dou tipuri de sistem nervos: mobil inert. Echilibrul este proprietatea care rezult din raportul de for dintre excitaie i inhibiie i se obiectiveaz n trei tendine: tendina spre impulsivitate (predominarea forei excitaiei asupra forei inhibiiei), tendina spre inhibare (predominarea forei inhibiiei asupra forei excitaiei) i tendina spre echilibru (fora excitaiei aproximativ egal cu cea a inhibiiei, i invers). Tipul de probe prin care se testeaz echilibrul : stimularea la rspuns sau ripost ntr-o situaie n care consemnul sau regula este abinerea le la orice rspuns; crearea unei situaii antagonice, dilematice, n care subiectul trebuie s ia o decizie n timp dat; expunerea la situaii frustrante i nregistrarea raportului dintre calm i irascibilitate. Pe baza acestei nsuiri, au fost delimitate dou tipuri de sistem nervos: echilibrat i neechilibrat, n cadrul celui neechilibrat, exist dou subtipuri: o neechilibrat excitabil o neechilibrat inhibabil. Cele trei proprietati interac. i se combin, formnd patru tipuri genale de activitate nervoas superioar: tipul puternicechilibratmobil, caracterizat prin valori ridicate ale tuturor celor trei nsuiri; tipul puternicechilibratinert, caracterizat prin valori ridicate ale forei i echilibrului i prin valori sczute ale mobilitii; tipul puternicneechilibratexcitabil, caracterizat prin valori ridicate ale forei i prin valori sczute ale echilibrului, cu predominarea excitaiei asupra inhibiiei; tipul slab, valori sczute ale forei i insuficienta individualizare a mobilitii i echilibrului: sensibilitate emoional crescut, emotivitate, tensiune prelungit , pruden, rezisten sczut la stres i frustraie. Pavlov a pus n coresp. tipurile generale de sistem nervos, cu cele patru temperamente din antichitate. Astfel: tipul puternicechilibratmobil are drept corespondent temperamentul sangvinic: vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat; tipul puternicechilibratinert are corespondent temperamentul flegmatic: calm, tcut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situaii noi, puin impresionabil, rezistent la stres i frustraii;

a) concepia general despre lume i via a subiectului; tipul puternicneechilibratexcitabil are corespondent b) sfera convingerilor i sentimentelor socio-morale; temperamentul coleric: rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, c) coninutul i scopurile activitilor; imprudent, exploziv, instabilitate comportamental, tendin de d) coninutul aspiraiilor i idealurilor. dominare , saturaie i plictiseal rapid la monotonie. Toate aceste elemente sunt corelate i integrate ntr-o structur tipul slab are drept corespondent temperamentul melancolic : funcional unitar, prin intermediul unui mecanism de selecie, interiorizat, retras, sensibil, delicat. apreciere i valorizare. Clasificarea potrivit grupelor sanguine. Luat n sens restrns, noiunea de caracter desemneaz un ansamblu grupei sanguine A i corespunde temperamentul armonic; nchegat de atitudini, care determin un mod relativ stabil de grupei sanguine 0 i corespunde temperamentul melodic; orientare i raportare a omului la ceilali semeni, la societate n grupei sanguine B i corespunde temperamentul ritmic; ansamblu t la sine nsui. grupei sanguine AB i corespunde temperamentul complex. Spre deosebire de temperament, care se implic i se manifest n orice Subiecii aparinnd temperamentului armonic se caracterizeaz prin situaie natural sau social caracterul se implic i se manifest cutarea permanent a armoniei cu anturajul lor, neputndu-se numai n situaiile sociale. El se structureaz in interaciunea dezvolta i realiza dect n aceast condiie. Subiecii aparinnd individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism specific de temperamentului melodic se afl ntotdeauna n consonan cu relaionare i adaptare. mediul extern, adaptndu-se fr dificultate la situaii. Subiecii Din punct de vedere psihologic, orice individ ct de ct normal, nscut i aparinnd temperamentului ritmic sunt slab sensibili la mediu, trind crescut ntr-un mediu social, n comunicare i interaciune cu ali i exprimndu-se n ritmul lor propriu, rmn relativ independeni la semeni, cu membrii familiei, cu colegii de coal, cu dasclii, cu variaiile ambianei. Subiecii aparinnd temperamentului complex cercul de prieteni etc. i structureaz pe baza unor complexe reunesc trsturile contradictorii ale celorlalte trei temperamente, transformri n plan cognitiv, afectiv, motivaional, un anumit mod de avnd, n consecin, dificulti n gsirea unui echilibru satisfctor. raportare i reacie la situaiile sociale, adic un anumit profil Clasificarea bazat pe asimetria funcional a emisferelor caracterial. cerebrale.Ned Hermann a utilizat drept criteriu de clasificare gradul Caracterul apare ca mod individual specific de relaionare i de folosire a celor dou emisfere cerebrale, n rezolvarea sarcinilor. integrare a celor dou mulimi de solicitri . El poate pune individul tipul cortical stng (C. S.), organizat, logic, determinat, stabil, n urmtoarele trei ipostaze: conservator; a) de concordan deplin cu societatea (toate solicitrile sociale sunt tipul cortical drept (C. D.), ingenios, intuitiv, emoional, creativ, acceptate i integrate ca norme proprii de conduit i toate solicitrile proprii se ncadreaz n limitele normelor i etaloanelor societii) instabil, deschis; b) de respingere reciproc total (cele dou mulimi de solicitri nu tipul limbic stng (L. S.), sigur pe sine, rezistent la frustraii, concord n nici un punct); i aceast situaie trebuie considerat ca activ; avnd doar o semnificaie teoretic, nentlnindu-se ca atare n tipul limbic drept (L. D.), serviabil, amabil, comunicativ, afectuos. realitate; CARACTERUL c) concordan parial-discordan parial (cele dou mulimi de Definiie i descriere general solicitri intersectndu-se pe o plaj mai ngust sau mai ntins); n psihologie, se ntlnesc dou curente: aceasta este situaia real, care reflect natura raportului individ1.Unul care include n sfera noiunii de caracter att nsuirile societate. genotipice determinate biologic, ct i pe cele fenotipice dobndite sub influena mediului natural i social ; (reprezentanii orientrilor Cnd plaja de intersecie se ngusteaz pn la un anumit prag, societatea declar individul ca lipsit de caracter, iar individul declar criteriile i biologizante i fiziologizante) etaloanele impuse de societate ca inacceptabile, Cnd plaja de intersecie 2.Un altul care raporteaz noiunea de caracter numai la se lrgete, societatea declar individul ca avnd caracter, iar individul personalitatea uman, n care se includ nsuirile fenotipice de consider criteriile i etaloanele societii ca fiind i ale lui. esen socio-cultural, etico-axiologic, (reprezentanii orientrii Caracterul se structureaz prin integrarea n plan cognitiv, afectiv, socio-antropo-culturologice). motivaional i volitiv a ceea ce este semnificativ pentru individ n -caracterul ca entitate distinct a sistemului personalitii, ireductibil situaiile, evenimentele i experienele sociale. Ca urmare, el se la temperament manifest numai n asemenea mprejurri, semnificative. De aceea, - caracterul reprezint o dimensiune (structur) esenial care, pe de dezvluirea trsturilor de caracter este incomparabil mai dificil o parte, definete orice personalitate individual n contextul dect a celor temperamentale. Semnificativul se poate mpri n relaiilor sociale, iar pe de alt parte, difereniaz mai mult sau individual i general. mai puin semnificativ personalitile individuale ntre ele . - caracterul exprim schema logic de organizare a profilului psiho social al personalitii, considerat din perspectiva unor norme i

criterii valorice. n acest caz, el include:

Cnd caracterul se structureaz pe dominanta semnificativului individual, va fi etichetat ca mrunt, mercantil; cnd se structureaz pe dominanta semnificativului general (supraordonat), va fi etichetat ca mare, nobil. Rezult, aadar, c modalitatea cea mai eficient de cunoaterea l evaluare a caracterului o reprezint analiza actelor de conduit n situaii sociale nalt semnificative pentru individ. Structura psihologic a caracterului Caracterul trebuie considerat rezultatul unui ir de integrri a funciilor i proceselor psihice particulare din perspectiva relaionrii omului cu semenii i a adaptrii sale la mediul socio-cultural. La vrstele mici, integrarea caracterial se realizeaz preponderent pe dimensiunile afectiv i motivaional; vrstele mai mari, ncepnd mai ales cu adolescena, integrarea caracterial se realizeaz cu precdere pe dimensiunile cognitiv i volitiv. Putem afirma, aadar, c n structura caracterului se regsesc elemente de ordin afectiv (emoii, sentimente), motivaional (interese, trebuine, idealuri), cognitiv (reprezentri, concepte, judeci) i volitiv (nsuiri, trsturi), care in de existena social a individului i mediaz raporturile lui cu ceilali semeni i cu societatea n ansamblu. Ponderea celor patru tipuri de comportamente n structura caracterului este diferit la diferii indivizi, ea putnd constitui criteriu de clasificare tipologic. Gradul de elaborare a structurii caracteriale nu este acelai la toi oamenii . Lewin a demonstrat gradualitatea structurilor personalitii. Structura caracterului se poate afla la unul din cele trei niveluri de elaborare: incipient (elementar), mediu sau superior (nalt difereniere i integrare a tuturor componentelor). Ca structur, caracterul presupune o anumit stabilitate, existena anumitor invariani Structura caracterial trebuie s posede i un anumit coeficient de flexibilitate, care s-i permit perfecionarea, corecia, reorganizarea. n principiu, caracterul este modelabil pe toat durata vieii individului. n plan social, se apreciaz att stabilitatea/constana caracterului, ct i flexibilitatea, maleabilitatea lui n funcie de criteriile i etaloanele valorice. Spre deosebire de temperament, caracterul reflect latura de coninut, de esen a personalitii ca subiect social i ne impune valorizarea etic a comportamentului. Din punct de vedere funcional , structura caracterial include dou blocuri: blocul de comand sau direcional, n care intr scopurile mari ale activitii, drumul de via ales, valorile alese i recunoscute de individ, si care cuprinde urmatoarele elemente esentiale. o structur cognitiv de receptare, filtrare, identificare i evaluare a situaiilor sociale; o structur motivaional de testare, prin care se stabilete concordana sau discordana dintre valenele situaiei i starea de necesitate actual sau de perspectiv a subiectului;

o structur afectiv, care genereaz trirea pozitiv sau negativ a socialitatea, care rezid n aceea c obiectele sociale (ndeosebi modelului cognitiv i motivaional al situaiei i, potrivit acesteia, celelalte persoane) reprezint principala surs de formare a atitudinilor. starea de set fa de situaie. Dup obiectul de referin, atitudinile se mpart n dou categorii : a) atitudinile fa de sine i b) atitudinile fa de societate. blocul de execuie, care cuprinde mecanismele voluntare de Atitudinile fa de sine reflect caracteristicile imaginii de sine, pregtire, conectare i reglare a conduitei n situaia concret. Din elaborate pe baza autopercepiei i autoevalurii, pe de o parte, i a punct de vedere psihologic, acest bloc include: percepiei i evalurii celor din jur, pe de alt parte. Ele se operatorii de conectare, care primesc i proiecteaz starea de set difereniaz i se structureaz la dou niveluri: pe repertoriul comportamental; unul segmentar , caz in care vom avea operatorii de activare, care realizeaz stabilirea atitudinii fa de atitudinea fa de Eul fizic, situaie; atitudinea fa de Eul psihic (nivelul diferitelor funcii i capaciti operatorii de declanare , care actualizeaz i pun n funciune intelectuale, afective, motivaionale) aparatele de rspuns (verbale i motorii); atitudinea fa de Eul social (efectele conduitelor i reuitelor n operatorii conexiunii inverse, care extrag i retransmit blocului de comand informaia despre efectele comportamentului sau aciunii. cadrul relaiilor noastre cotidiene n cadrul profesional, familial, n mod obiectiv, activitatea blocului de comand se impune a fi corelat civic). cu activitatea blocului de execuie. altul global. Si este vorba de poziia global pe care o adoptm fa ATITUDINILE de propria personalitate n unitatea componentelor sale bio-psihoObservm c interfaa ntre structura intern, profund a caracterului i sociale. n mod normal, atitudinea global fa de sine este de semn conduita manifest o constituie subsistemul atitudinal. Atitudinea pozitiv. Dar, la diferii indivizi, ea se poate structura pe grade de este poziia intern adoptat de o persoan fa de situaia social autoevaluare diferite: n care este pus. Ea se constituie prin organizarea selectiv, autoevaluare obiectiv-realist, asigur cele mai bune premise relativ durabil, a unor componente psihice diferite cognitive, psihologice de relaionare; motivaionale afective i determin modul n care va rspunde autoevaluare n hiper (supraestimare), induce trsturi etichetate i aciona o persoan ntr-o situaie sau alta . De aici, putem deduce de cei din jur ca negative arogan, dispre, complex de superioritate i caracteristicile principale ale atitudinii: i creeaz serioase probleme de adaptare la grup; direcia sau orientarea , dat de semnul pozitiv (favorabil) sau autoevaluare n hipo (subestimare), favorizeaz trsturi negativ (nefavorabil) al tririi afective fa de obiect (situaie): (si care caracteriale nefavorabile pentru subiect modestie exagerat, determina tendina de a se apropia de obiect, sau tendina de nencredere n sine, complexe de inferioritate. ndeprtare) Trsturile caracteriale gradul de intensitate, care exprim gradaiile celor dou segmente Trstura caracterial poate fi definit ca structur psihic intern, care ale tririi pozitiv i negativ trecnd prin punctul neutru 0 (zero); confer constana modului de comportare a unui individ n situaii valorile gradului de intensitate care depind de mrimea sociale semnificative pentru el (spre deosebire de trstura semnificaiei obiectului (situaiei) i care determin intensitatea temperamentului care determin parametrii dinamico-energetici ai tririi. comportamentului n orice fel de situaii). Dinamica atitudinii este condiionat de caracteristicile obiectului de Trsturile caracteriale se evalueaz numai printr-o operaie de referin, comparaie a unei persoane cu altele. Aceasta deoarece nu exist un dimensionalitatea, constnd n numrul i varietatea elementelor care-l standard absolut pentru nici o variabil (categorie) calitativ. Trebuie, compun, mergnd de la stimuli unidimensionali pn la cei mai s ne asigurm c nsuirile atribuite unei persoane sunt efectiv proprii compleci, cum sunt cei socio-umani; acelei persane i c ele au fost observate n mai multe situaii. suprafaa sau ntinderea comprehensibil a obiectului , constnd n Trsturile caracteriale, ca i cele temperamentale, au o dinamic polar, numrul de nsuiri accesibile observaiei i nelegerii, fa de care ele formnd, de regul, perechi antagonice (ex.: egoist-altruist, avarsubiectul a reuit s-i formeze o atitudine definit i generalizat; cheltuitor, respectuos-nepoliticos, muncitor-lene, curajos-la ). La centralitatea psihologic a obiectului pentru subiect, care fiecare persoan se ntlnete ntreaga gam de perechi, dar cu grade nseamn c unele obiecte se situeaz aproape permanent n primdiferite de dezvoltare a fiecrei trsturi. In evoluia sa, profilul planul contiinei, n timp ce altele rmn, psihologic, ndeprtate de caracterial va integra trsturi care tind preponderent spre polul subiect, principala surs a diferenei de centralitate aflndu-se n sfera pozitiv sau preponderent spre cel negativ, lund aspectul unei balane motivaional; cu dou talere:

cnd trsturile polare se echilibreaz reciproc, avem de a face cu un caracter ambiguu, slab determinat; cnd valoarea trsturilor de la polul pozitiv atrn mai greu avem un caracter socialmente pozitiv; cnd valoarea trsturilor de la polul negativ atrn mai greu avem un caracter socialmente negativ. APTITUDINILE Definiie si descriere general Aptitudinea ne d msura gradului de organizare a sistemului personalitii sub aspect adaptativ-instrumental concret . Ea ne rspunde la ntrebarea: ce poate i ce face efectiv un anumit individ n cadrul activitii pe care o desfoar? i se leag ntotdeauna de performan i eficien, n dublul su neles: cantitativ i calitativ. Cu ct cele dou laturi(cantitativa si calit.) ale performanei iau valori mai ridicate, cu att aptitudinea este mai bine structurat, i invers. Orice aptitudine pune n eviden un aspect absolut i unul relativ. Aspectul absolut rezid n ceea ce un subiect reuete s fac ntr-o sarcin sau situaie dat, punand in evident prezenta sau absenta aptitudinii pentru categoria respectiv de sarcini Aspectul relativ ne indic faptul ct de mult i ct de bine realizeaz un subiect o activitate (sau sarcin particular) n raport cu alii i ce poziie ocup el ntr-o clasificare valoric. Termenul de aptitudine l putem folosi ntr-o accepiune lrgit i ntr-una restrns. Atenie! n sens larg, el exprim potenialul adaptativ general al individului uman, pe baza cruia reuete s fac fa multitudinii situaiilor i solicitrilor externe i s-i satisfac strile de necesitate. Din acest punct de vedere, aptitudinea este o component a oricrei structuri normale de personalitate, (inclusiv a organismelor animale) n sens restrns, termenul de aptitudine este aplicabil numai omului i el desemneaz un asemenea potenial instrumental-adaptativ care permite (celui ce-l posed) realizarea, ntr-unul sau n mai multe domenii de activitate , a unor performane superioare mediei comune. O aptitudine se valideaza in cadrul formelor fundamentale de activitate ale omului: jocul, nvarea i munca, n cele dou variante , fizic i intelectual, n unitatea celor dou verigi, executiv i creatoare. Pentru evaluarea aptitudinilor, metoda cea mai eficient este analiza produselor activitii. Testele de aptitudini ne ofer doar fragmente mai mult sau mai puin relevante din complexa structur a aptitudinii reale. Ca nivel integrativ de rang superior, aptitudinea nu este reductibil la un proces psihic particular, oricare ar fi acesta percepie, memorie, gndire, imaginaie, Aptitudinea, se difereniaz i se individualizeaz n concordan cu structura obiectiv a sarcinilor i scopurilor care compun o activitate integral. Ea reprezint o matrice intern care se muleaz pe o form de activitate i care, la rndul ei, genereaz o activitate (cazul aptitudinilor de creaie). Iar cum activitatea solicit personalitatea ca tot, i aptitudinea, care st la baza desfurrii i finalizrii ei, trebuie s includ toate acele componente care concur direct sau indirect la obinerea performanelor specifice. Cum clasificm aptitudinile Criteriul cel mai larg acceptat n acest scop este sfera de solicitare i implicare n cadrul activitii. Pe baza lui, au fost delimitate: aptitudinile generale i aptitudinile speciale. a. Aptitudinea general acea aptitudine care este solicitat i intervine n orice fel de activitate a omului sau n rezolvarea unor clase diferite de sarcini. Aptitudinile generale alctuiesc repertoriul instrumentaladaptativ bazal al oricrui individ, Ele pot fi mprite n sensoriomotorii i intelectuale. Aptitudinile sensorio-motorii se leag de toate situaiile concrete care reclam discriminarea i identificarea obiectelor i efectuarea unor aciuni directe cu ele sau asupra lor, n vederea satisfacerii unor nevoi curente. n schema lor de organizare i funcionare se includ : caracteristicile rezolutiv-integrative ale analizatorilor (pragurile sensibilitii, dinamica general a sensibilitii, acuitatea senzorial, capacitatea de admisie, capacitatea de procesare informaional, capacitatea de fixare-pstrare etc.) i caracteristicile structural-dinamice ale aparatelor motor (vitez/rapiditate, for, fineea i melodicitatea micrilor, tempo, ritm, precizie, complexitatea aciunilor etc.). Aptitudini generale intelectuale Sub aceasta eticheta se reunesc mai multe funciuni psihice, care, pe de o parte, sunt implicate n toate formele de activitate, iar pe de alt parte, sunt proprii tuturor oamenilor. Acestea sunt memoria, imaginaia i inteligena propriu-zis. n mod curent, n calitate de aptitudine general se ia doar inteligena , ei subsumndu-i-se att memoria,ct i imaginaia, fapt ce i-a gsit concretizarea practic n elaborarea i validarea scrilor de inteligen. Etimologic, termenul de inteligenta provine din latinescul inter-legere, care nseamn n acelai timp a discrimina (disocia) i a lega. De aici, oprim definiie: inteligena este capacitatea de a stabili relaii ntre obiecte, fenomene i evenimente ct mai diverse . Cunoaterea comun ne prezint inteligena drept capacitate general de adaptare la mediu, de gsire a soluiilor optime n situaii noi, inedite. Psihologia o leag de activitatea de cunoatere sub dublul su aspect: extensional (diversitatea modal a situaiilor problematice abordabile i rezolvabile) i intensional (profunzimea ptrunderii i a nelegerii aspectelor relevante, semnificative i eseniale ale unui obiect sau situaii). ntlnim i o definiie relativizant, de genul: inteligena este ceea ce msoar testele de inteligen sau ceea ce ne indic testele de inteligen . Multitudinea accepiunilor i definiiilor trebuie luat ca un indicator al complexitii excepionale a fenomenului. Imaginea de sine; rolul ei reglator n sistemul personalitii Astfel, imaginea de sine ne apare ca un complex construct mintal, care se elaboreaz treptat n cursul evoluiei ontogenetice a individului, n paralel i n strns interaciune cu elaborarea contiinei lumii obiective, printr-un lung ir de procese i operaii de comparaie, clasificare-ierarhizare, generalizare-integrare .

Noi legm termenul de aptitudine de o structur complex, multidimensional, n care se articuleaz i se integreaz diverse entiti psihice, motorii i fizico-constituionale, dup o schem i formul n acelai timp comun mai multor indivizi i diferit de la un individ la altul: categorial, o aceeai aptitudine este proprie mai multor indivizi (ex., aptitudinea pentru tehnic), dar ea prezint diferene mai mult sau mai puin semnificative de la o persoan la alta, n ceea ce privete nivelul de dezvoltare al componentelor de baz, pe de o parte, si modul de interaciune i articulare a lor, pe de alta parte. Schema structural a unei aptitudini cuprinde, n principiu, urmtoarele verigi: veriga informaional, neleas ca ansamblu organizat de reprezentri, cunotine, idei, nelegeri i interpretri despre domeniul obiectiv al activitii; veriga procesual-operatorie, ca sistem nchegat de operatori i condiii logice care se aplic elementelor informaionale pentru realizarea modelului intern (mental) al produsului ce se propune a fi obinut; veriga executiv, care include aciuni i procedee mentale i motorii de punere n aplicare i de finalizare a proiectului (modelului); veriga dinamogen i de autontrire, reprezentat de motivaie i afectivitate; veriga de reglare, n care delimitm dou secvene: una de selectare i orientare valoric, n cadrul creia rolul principal revine sistemului atitudinal, i alta de coordonare, optimizare i perfecionare , reprezentat de funcia evaluativ-critic a contiinei i de voin, care d msura capacitii de mobilizare i perpetuare a efortului pentru surmontarea obstacolelor, dificultilor i eecurilor. Structura aptitudinii are un caracter dinamic, ceea ce face ca obiectivarea ei n cadrul aceleai activiti i la acelai individ s capete un caracter nalt variabil, att n funcie de natura sarcinilor i situaiilor, ct i de vrst Aptitudinea are o istorie, pune n eviden o traiectorie evolutiv , pe care o putem rezuma n trei stadii: de structurare i maturizare, de optimum funcional i de regresie. Raportul nnscut-dobndit n structura aptitudinilor n plan tiinific, orientarea ineist se sprijin pe teoria ereditii elaborat, n secolul XIX, de Morgan i Mendell, iar cea genetist, pe teoria evoluionist a lui Darwin. Ineismul absolutizeaz rolul ereditii in formarea aptitudinilor, mediului fiindu-i recunoscut cel mult doar rolul de factor activator-declanator. , idee afirmat i susinut de savantul englez Fr. Galton. Galton afirm c individul se nate cu un potenial aptitudinal mai srac sau mai bogat, care rmne n esena sa neschimbat, mediul neadugnd nimic semnificativ la el. Cele dou componente de baz ale ei imaginea Eului fizic i imaginea Eului spiritual, psihic i psihosocial nu numai c se ntregesc reciproc, dar interacioneaz i se intercondiioneaz n mod dialectic; Ele se pot afla n relaii de consonan sau de disonan, de coordonare, (acelai rang valoric in complexul vietii individului) sau de subordonare Formarea imaginii de sine nu este nici un proces exterior, sub aspect pragmatic-instrumental reprezint o cerin legic necesar a unei relaionri i coechilibrri adecvate cu lumea extern. Imaginea de sine se include nc de la nceput ca factor mediator principal ntre strile interne de necesitate (motivaie) i situaiile i solicitrile externe. Modul general de raportare a individului la realitate, gradul de veridicitate i adecvare a opiunilor, hotrrilor i aciunilor vor depinde nemijlocit de calitatea imaginii de sine (completitudine, fidelitate, obiectivitate). n planul cunoaterii, formarea imaginii despre sine devine posibil datorit capacitii de autoscindare pe care o posed contiina uman. Prin intermediul acestei capaciti, individul este n acelai timp i subiect (cel care realizeaz procesele de prelucrare-integrare a informaiei, i obiect (cel ce furnizeaz informaii, cel ce este supus investigaiei cognitive). Omul ajunge la o anumit imagine despre sine nu numai pe calea autoperceperii i autocontemplrii izolate, ci i prin relaionare interpersonal, prin compararea succesiv cu imaginile pe care el i le formeaz despre alii i cu imaginile pe care alii i le formeaz despre el. Indiferent c ne convin sau nu, imaginile celorlali despre noi intr necondiionat, chiar i prin intermediul incontientului, n componena imaginii despre sine. n jurul imaginii despre sine se elaboreaz i mecanismele de aprare a Eului. Aprarea const n modaliti speciale de efort pentru a face fa stresului psihic care rezult din conflictul dintre solicitri (interne i externe). n acest cadru, vom enumera pe cele mai importante. Reprimarea era considerat iniial de ctre Freud ca forma fundamental a aprrii, toate celelalte fiind doar variaii ale ei. n esen, reprimarea este procesul prin intermediul cruia evenimentele amenintoare generatoare de tensiune i anxietate ca i ideile i tririle asociate cu ele sunt mpinse n afara contiinei subiectului, astfel nct acesta s nu-i mai dea seama de existena lor. Persoana se protejeaz mpotriva unui pericol i a unei anxieti subiective intolerabile care ar fi putut apare dac i s-ar fi permis impulsului s se manifeste. Starea reactiv (reaction formation). n cazul acestui mecanism de aprare, persoana face un pas mai departe n negarea impulsului, afirmnd vehement unul opus. intelectualizarea, izolarea i anularea.

Dupa el, geniul este integral nnscut i nicicum fcut. n susinerea ideilor sale, Galton se sprijin pe datele oferite de analiza comparativ a arborilor genealogici din care au provenit unele mari personaliti creatoare. Sub aspect statistic insa, datele sunt insuficiente pentru a infera o legitate att de general. Ineismul i-a gsit numeroi partizani, in cadrul aa numitei psihologii a facultilor, iar n prezent, n cadrul psihobiologiei, unde se ncearc s se demonstreze determinarea direct a aptitudinilor de ctre gene specifice. Genetismul, fidel principiului tabula rasa, procedeaz la absolutizarea rolului mediului extern, reducnd la zero valoarea fondului ereditar. El admite ideea c de la natur toi oamenii sunt egali sau la fel, diferenierile ntre ei n structura vieii psihice fiind introduse de factorii mediului extern, ndeosebi de cei ai mediului socio-cultural i economic. Aptitudinea este considerat un produs exclusiv al mediului, care determin i controleaz integral procesul nvrii i dezvoltrii. Printr-un program educaional adecvat, prin exerciiu sistematic la orice individ se poate forma orice aptitudine. Genetismul a fost si el mbriat pe scar larg n psihologia secolului XX, mai cu seam n asociaionismul de factur behaviorist i n psihologia de sorginte materialist-dialectic, maximal ideologizat i politizat. Prin prisma metodologiei contemporane, ambele orientri sunt la fel de eronate, nici una nici cealalt neputnd oferi o explicaie satisfctoare a aptitudinilor. O asemenea explicaie nu poate fi gsit dect de pe poziiile principiului interaciunii, care reclam admiterea determinismului complex al aptitudinilor ereditate x mediu. n lumina acestui principiu, aptitudinea, aa cum am definit-o noi, nu poate fi nicicum nnscut, dar nici introdus ca atare din afar de ctre mediu. Ea se constituie n ontogenez pe baza interaciunii complexe, contradictorii dintre fondul ereditar i mediu (acesta din urm considerat n cele dou forme generice intrauterin i extrauterin). Pot fi identificate urmtoarele variante relaionale : Fond ereditar superior mediu nalt favorabil (cazul ideal, asigur nivelul cel mai nalt de dezvoltare a aptitudinilor); Fond ereditar superior mediu neprielnic, nefavorabil (ereditatea poate compensa deficitul de mediu; doar n mod excepional se poate atinge un nivel nalt de dezvoltare a aptitudinilor); Fond ereditar mediocru mediu nalt favorabil (compensare pozitiv din partea mediului; aptitudinea poate atinge un nivel de dezvoltare superior mediei); Fond ereditar mediocru mediu neprielnic (compensare pozitiv din partea ereditii; dezvoltarea aptitudinii rmne sub nivelul mediu); Fond ereditar slab mediu nalt favorabil (compensare pozitiv din partea mediului; dezvoltarea aptitudinii deasupra nivelului fondului ereditar); Fond ereditar slab mediu neprielnic (conjugarea efectului negativ al ambilor factori nivelul cel mai sczut de dezvoltare a aptitudinilor). n intelectualizare, subiectul se decupleaz de coninutul emoional al unei experiene sau al unei situaii i l examineaz integral din punct de vedere obiectiv, raional. Aceasta este o aprare destinat a face fa ameninrilor care i au originea n mediul extern. Un exemplu edificator il gasim n experiena studentului n medicin. Astfel, studentul trebuie s se detaeze intelectual atunci cnd efectueaz o disecie sau examineaz un organism bolnav i s se comporte n plan afectiv ca i cnd ar vedea asemenea lucruri n cri sau atlase. n mecanismul defensiv al izolrii, persoana poate separa dou activiti mentale incompatibile dup modalitatea de reducere a conflictului. Acest mecanism este strns legat de intelectualizare, deoarece n intelectualizare subiectul izoleaz sau separ experiena sa emoional de activitatea intelectual n raporturile sale cu familia, o persoan poate fi amabil i afectuoas, n timp ce n raporturile cu alii se manifest rutcios i intolerant. mecanismul anulrii, n care o persoan ncearc, prin repetarea continu a unui impuls, a unor triri sau aciuni, s le slbeasc i s le ia sub control. EUL Procesul de integrare pe vertical continu la un nivel i mai nalt, supraordonat, unde se produce cu adevrat efectul de emergen psihologic global, care face ca toate componentele i subsistemele particulare s se articuleze i s se subordoneze finalitii de ansamblu a sistemului. Vom numi acest nivel, nivelul Eului. Dac n psihanaliz el semnific o instan particular a personalitii, n contextul de fa el desemneaz chintesena ntregului proces de devenire i integrare a personalitii. Eul este ceea ce difereniaz, individualizeaz, d consisten ontologic i delimitare, prin autodeterminare i autonchidere, personalitii n raport cu mediul. Trsturile sale definitorii sunt reflexivitatea (Eu sunt Eu, nu sunt tu, nici el sau ei), adresabilitatea (Eu m raportez la cei din jur, la lume, ca Eu), transpozabilitatea (Eu m compar cu alii i m transpun n situaia lor), teleonomia (orientarea finalist, spre scopuri). Structurarea personalitii la nivelul Eului se realizeaz printr-o corelare dinamic i complex, dialectic-contradictorie, a contiinei despre lumea extern i a contiinei de sine, n tot cursul ontogenezei. Ca nivel funcional specific, Eul ncepe s se manifeste de-abia n jurul vrstei de trei ani, cnd, n plan psihologic intern, se produce acea restructurare calitativ care face posibil autoraportarea (reflexivitatea). Pn la aceast vrst, copilul se raporteaz la sine ca la o alt persoan, vorbete despre sine la persoana a treia: Prima manifestare Eului va consta n trecerea copilului din ipostaza pasiv de obiect n cea activ de subiect Din punct de vedere structural , Eul include trei componente intercorelate i reciproc integrate:

Eul corporal (imaginea valorizant a mediului intern al organismului cenestezia, imaginea valorizat a constituiei fizice morfotipului, tririle afective legate de acestea, ansamblul trebuinelor biofiziologice ) Eul psihologic (imaginea despre propria organizare psihic intern, tririle afective legate de aceasta, motivaia nevoia de autorealizare, de autoperfecionare, voina de aciune etc.) i Eul social (imaginea despre locul i rolul propriu n societate, sistemul valorilor sociale interiorizate i integrate, motivele sociale, motivele de statut, sentimentele sociale, voina de interaciune i integrare ). Gradul de elaborare a celor trei componente , ca i modul de articulare i integrare a lor, difer de la un individ la altul, rezultnd astfel profile variate ale Eului. Astfel, s-ar putea delimita patru profile de baz: somatic (dominana n cadrul Eului a componentei bioconstituionale, narcisismul fiind o form particular) spiritual (dominana n cadrul Eului a componentei psihice, a centrrii pe cunoatere, pe nevoia de nelegere, pe creaie); social (dominana in cadrul Eului a componentei sociale, cu centrarea pe nevoia de statut, de prestigiu sau pe motivaia supraordonat a binelui general); mixt (relativ echilibrata integrare a celor trei componente primare). M. Zlate a elaborat o schem de difereniere pentru personalitate (personalitatea real, personalitatea autoevaluat, personalitatea ideal, personalitatea perceput, personalitatea proiectat i personalitatea manifestat). Credem c schema de diferentiere ea se poate aplica i Eului, considerat n plan dinamic. Astfel, putem distinge: Eul real (ansamblul atributelor structural-funcionale aa cum se prezint ele la un moment dat, neraportate la un evaluator); Eul autoevaluat (imaginea retro-proiectat a subiectului despre atributele Eului su); Eul ideal (tabloul atributelor Eului pe care subiectul i-ar dori s le aib); Eul perceput (ansamblul reprezentrilor ideilor i aprecierilor pe care subiectul i le formeaz despre Eul celorlali); Eul proiectat (ansamblul reprezentrilor, prerilor i aprecierilor pe care subiectul crede c alii le au despre Eul su); Eul obiectivat (trsturile i particularitile exprimate n comportament). Aceste laturi interacioneaz i se condiioneaz reciproc, ceea ce face ca Eul s nu rmn o entitate static, ci s fie o realitate nalt dinamic, individul fiind permanent preocupat de Eul su.

Personalitatea sistem integral supradotat. 1.Personalitatea uman din perspectiv psihosocial Persoana , - subsistem relaional bazal,cu o o anumit identitate i poziie social, cu drepturi, obligaii i funcii specifice n cadrul sistemului social real.

la nivel psihosocial se realizeaz interaciunea dinamic dintre individual i social, dintre procesele sau fenomenele psihice care stau la baza elaborrii conduitelor i procesele psihosociale care condiioneaz forma i coninutul acestora. Individul - entitatea biologic a fiinei, Fiind unitatea biologic primar i indisolubil a oricrei specii, n coninutul noiunii de individ nu vom gsi referiri la notele de valoare sau de difereniere calitativ , aa cum vor apare acestea la nivelul individualitii.. Individualitatea- expresia individului difereniat n plan biologic i psihologic. Calitatea de individualitate" este dat de acele caracteristici fizice, psihice i psihofiziologice unice, irepetabile, care particularizeaz individul concret, pe fondul unor mecanisme i forme proprii de adaptare i manifestare comportamental. Persoana - sistemul de nsuiri, relaii i caliti psihosociale care dau identitate social individului. - fiina concret cu o identitate social determinat (nume, familie, loc i dat de natere, statut social .a.), avnd o anumit poziie n cadrul sistemului social, cu anumite drepturi i obligaii de care este contient. Persoana trebuie neleas att ca nucleu relaional n cadrul oricrui subsistem social (familie, grup, organizaie, instituie), avnd anumite determinaii de ordin sociocultural (statut, etnie, religie .a.), ct i ca o individualitate contient de sine i recunoscut de ceilali ca avnd o identitate anume n cadrul relaiilor i structurilor sociale ale grupurilor i comunitii. Personajul - persoana aflat n mprejurri concrete, ndeplinind anumite funcii publice i fiind implicat activ ntr-un contezt relaional determinat.

implic adoptarea unor atitudini i conduite specifice rolurilor sociale pe care le joac, acestea cptnd caracterul unor mti sociale prin care persoana se metamorfozeaz n personaj. La nivelul persoanei identificm potenialitile psihosociale ale cuiva, iar la nivelul personajului se realizeaz obiectivarea acestor potenialiti, n funcie de mprejurrile concrete specifice situaiilor sociale n care se gsete plasat persoana.

Individualitatea integrat i recunoscut social capt atributul de persoan. n timp ce la nivelul individualitii avem n vedere caracteristicile care difereniaz un individ de un altul, persoana nu mai poate fi neleas dect n relaie, atributele specifice acesteia fiind date de elementele de identificare social, poziia n diferitele structuri sociale, ndatoririle i drepturile specifice statutelor ocupate .a. Aspectul dinamic al persoanei l reprezint personajul, n diferitele sale ipostaze, n funcie de rolurile active n care se implic, de spontaneitatea sa creatoare i de particularitile situaiilor concrete n care se manifest. Persoana este o sum de virtualiti, n timp ce personajul este persoana n act, ipostaza efectiv de manifestare a individualitii. n procesul socializrii i nvrii sociale se transmite nu numai o parte a experienei acumulate de colectivitate, ci i acele norme i modele practice care vor permite persoanei s intre ntr-un joc interacional specific fiecrui rol pe care i-1 asum. Inteligena social, imaginaia i flexibilitatea relaional, precum i experiena dobndit sunt factorii care condiioneaz n cea mai mare msur eficiena i adecvarea psihosocial a comportamentelor de rol pe care le dezvolt conform poziiilor ocupate n diferitele structuri sociale: politice, economice, culturale etc. Obiectivarea persoanei la un nalt nivel de performan i relevan social echivaleaz cu transformarea personajului n personalitate public, ipostaz n care devine model social i reper axiologic pentru ceilali membri ai colectivitii. Obinerea calitii de persoan public ine att de calitile obiective ale persoanei, de puterea motivaional, nivelul de aspiraie i voina de realizare a Eu-lui, ct i de mprejurrile psihosociale sau imperativele conjuncturilor istorice i socioculturale. Nucleul structural i funcional al tuturor acestor ipostaze (individualitate, persoan, personaj, personalitate public) l constituie personalitatea, neleas ca mod de organizare a nsuirilor bio-psiho-sociale ale individului. Acest nucleu asigur att continuitatea i coerena psihic n planul istoriei individului, ct i funcionarea mecanismelor fundamentale ale adaptrii originale la mediul natural i social, ct i pe cele de reglare dinamic a comportamentelor i de conservare a propriilor structuri. Parcurgnd un proces continuu de dezvoltare, personalitatea capt anumite particulariti speciffc8' formei de integrare psihosocial n care se gsete subiectul. Astfel, vom identifica o form de structurare specific personalitii n formare, a personalitii de rol sau aceea mplinit prin creaie i o nalt valorizare social. Influenele psihosociale derivnd din modul de participare la viaa social, sau din particularitile poziiilor ocupate i rolurilor jucate nu vor rmne fr efecte n planul structurilor personalitii: structurile cognitive, afective, conative, motivaionale sau relaionale pot suferi att modificri de coninut , ct mai ales de reorganizare i reponderare n cadrul sistemului central, pe fondul unei fenomenologii psihosociale care va fi studiat n capitolele urmtoare. Complexul de inferioritate -este expresia obiectivat la nivelul structurilor psihice a inferioritii naturale i sociale a copilului, precum i a efectelor generate de o educaie inadecvat sau de relaii sociale disfuncionale care devalorizeaz subiectul n ochii si i n ai celor din jur. -mpreun cu sentimentele aferente, genereaz apariia mecanismelor compensative necesare realizrii unui echilibru psihic i social. Aspiraia ctre putere, ctre dominarea celor din jur, sau ctre orice form de superioritate reprezint modaliti tipice de compensare.

Comparativ cu persoana care reprezint elementele de identitate, continuitate i stabilitate psihosocial ale individului, personajul evideniaz modalitile de inserare social activ ale persoanei, precum i aspectele tranziente i conjuncturale ale conduitei participative la viaa social a comunitii. Ipostaze ale personajului: a) personajul ca stereotip social, care joac rolul aferent poziiei pe care o ocup n societate, fiind expresia rigid a imperativelor sociale (ce am datoria s fiu); b) personajul ca ideal personal , prin care persoanele "volitive" se automodeleaz n raport cu propriile idealuri i aspiraii (ce vreau s fiu); c) personajul ca masc, prin care subiectul se prezint deliberat ntr-o anumit ipostaz pentru cei din jur, disimulnd unele faete ale propriei personaliti (ce vreau s par c sunt); d) personajul ca refugiu, conduita impus de statut fiind un alibi moral pentru propriul comportament (ce mi se impune s fiu) etc. -Sentimentul de inferioritate mpreun cu cel de comuniune pot determina att configurarea unor trsturi generale de caracter (optimism/pesimism, altruism/egoism, toleran/intoleran, agresivitate/pasivitate, temeritate, timiditate, .a.), ct i adoptarea unui stil de via personal, prin care se ncearc depirea ntr-un mod specific a complexului de inferioritate. Eul n structura personalitii Eul este acea parte central a personalitii de care suntem imediat contieni, constituit dintr-un set de structuri cognitive care organizeaz funciile psihice ale persoanei, genernd continuu consisten, pe fondul existenei contiinei de sine i de lume. Eul reprezint structura central a personalitii - i implicit a persoanei care asigur integrarea dinamic i continu a informaiilor despre sine i despre lume, genernd astfel sentimentul identitii, continuitii i unitii propriei existene. Functiile Eului sintetizeaz informaiile obinute n urma autopercepiei i percepiilor sociale ntr-un ansamblu de reprezentri, credine i idei despre sine i despre lume, ceea ce conduce implicit la constituirea imaginii de sine i a imaginii de altul ; integreaz fluxul informaional curent prin raportarea la propria existen, rezultnd astfel continuitatea i unitatea experienei persoanee i a imaginii de sine, istoria persoan fiind rezultatul acestei proces; genereaz i focalizeaz contiina de sine , ca o zon central a cmpului contiinei individuale i sociale; realizeaz distincia esenial eu-ceilali\eu-lume; mijlocete percepia i nelegerea altuia , constituindu-se att ca referenial al percepiei sociale, ct i ca schem cognitiv generic de nelegere i interpretare a comportamentului celor din jur i a mediului social imediat; vectorizeaz cmpul existenei sociale , prin raportare la problematica sinelui (cine sunt, ce vreau, ce trebuie s fac, spre ce tind, ce pot spera etc.); mediaz i regleaz sistemul atitudinal i acional al subiectului , asigurnd coerena i orientarea comportamentului spre scopuri definite n plan individual, familial i social; indeplinete o complex funcie motivaional, n principal prin intermediul eului ideal - care configureaz sistemul proiectiv al persoanei, ct i ca urmare a structurrii contiente a cmpului motivaional n funcie de prioriti, nivel de aspiraie, conjuncturi .a. Mecanisme de aprare a eului. Eul = o structur central care asigur coerena, echilibrul i funcionalitatea personalitii; =este modalitatea principal de elaborare, organizare i control a conduitei adaptative individuale n raport cu mediul natural i social. Att dezvoltarea i manifestarea normal a personalitii, ct i toate formele de destructurare psihopatologic sau manifestare deviant constituie rezultatul unor perturbri structurale sau funcionale la nivelul eului. n sens general, prin mecanisme de aprare a eului se nelege un ansamblu de operaii i procese psihice i psihosociale care se opun ruperii echilibrului personalitii, dezagregrii individualitii biopsihice i dezorganizrii conduitei adaptative a individului .

Personalitatea, - persoana maximal valorizat social, recunoscut ca atare prin performan, inut moral sau profesional exemplar, rolul deosebit jucat n anumite situaii importante pentru comunitate etc. - personalitatea este persoana, respectiv personajul devenit etalon valoric pentru anumite domenii de activitate sau pentru viaa social n general. Astfel, vom deosebi personaliti ale vieii politice, economice, tiinifice, artistice, religioase, educaionale , militare .a. n sens strict psihologic, prin personalitate se nelege modul specific de organizare a trsturilor i nsuirilor psihofizice i psihosociale ale persoanei; -este o structur dinamic de natur bio-psiho-social care, la un anumit individ, asigur adaptarea original la mediul natural i social. - principalul nucleu funcional care mediaz elaborarea conduitelor sociale. Raporturile dintre persoan, personaj, personalitate. Din perspectiva psihologiei sociale, persoana ndeplinete funcia de concept central, n jurul su polarizndu-se seria de noiuni conexe prezentate mai sus. Analiza relaiilor dintre acestea va evidenia implicit i mecanismele psihosociale care fundamenteaz interaciune dintre individual i social (v. fig.3.1). Distincia dintre noiunea de individ (ins - ntr-o alt terminologie) i cea de individualitate semnific trecerea de la fiina generic, neleas ca unitate indivizibil a speciei, la fiina unic i irepetabil, perceput contient ca atare, ntr-un context sociocultural dat. Diferenierile specifice individualitii in att de anumite caracteristici biofizice determinate de variaii genetice aleatorii, ct mai ales de acele particulariti psihosociale care rezult n urma influenelor unice ale mediului natural i social asupra proceselor ontogenetice de formare a structurilor cognitive, afective, motivaionale, relaionale sau aptitudinale ale subiectului. Elementul central al oricrei individualiti l reprezint modul de organizare i ierarhizare funcional a acestor nsuiri unice de natur bio-psihosocial, adic ceea ce n termeni psihologici se numete personalitate. Din perspectiv psihosocial, personalitatea trebuie neleas ca un operator central n cadrul tuturor ipostazelor subiectului uman: aceea de individualitate, persoan, personaj sau personalitate public. Calitatea de operator a personalitii trebuie neleas n felul urmtor. n ontogenez, infinit de variatele influene ale mediului determin apariia unor nsuiri i particulariti psihice i psihosociale, structurale sau funcionale, care, n virtutea legilor care guverneaz sistemele complexe cu autoreglare, ncep s se organizeze ierarhic. Procesul formrii i structurrii personalitii are un caracter dinamic i progresiv, sistemul astfel format mijlocind i condiionnd pe mai departe toate relaiile individ-mediu; relaii care, la rndul lor, printr-o conexiune circular continu, determin un grad i mai nalt de organizare i funcionare a personalitii. Astfel, n oricare moment al existenei, personalitatea ca structur operatorie condiioneaz elaborarea reaciilor atitudinale i comportamentale ale persoanei, n funcie de informaia primit, particularitile situaiei concrete n care se gsete plasat subiectul, precum i n funcie de vectorii motivaionali i axiologici care i sunt specifici.

Ana Freud enumera ca mecanisme de aparare a eului refularea ,regresiunea, formatia reductionala, izolarea , anularea retroactiva, proiectia , introiectia, reintoarcerea spre sine, intoarcerea spre contrar, sublimarea. Una dintre cele mai complete sistematizri ale tipurilor de complexe este oferit de J.B. Coleman care propune urmtoarea clasificarea: Refularea= Respingerea i meninerea n incontient a unor reprezentri (gnduri, imagini, amintiri) legate de o pulsiune (situaie pulsional) care, dac ar fi meninut n contiin ar perturba echilibrul psihic. Regresiunea= Retragerea eului la un nivel de dezvoltare mai timpuriu, sau la un nivel de aspiraie mai cobort, implicnd rspunsuri mai puin mature i uzuale. Refuzul realitii= Protejarea eului de o realitate neplcut, prin refuzul de a o percepe Raionalizarea= ncercarea de a proba c un comportament este raional, justificabil, dezirabil i acceptabil pentru eu. Represiunea= nlturarea gndurilor dureroase sau periculoase din contiin. Repararea rului= Ispirea - i astfel neutralizarea- actelor i dorinelor inacceptabile moral sau raional. Fantezia =Satisfacerea dorinelor frustrate pe cale imaginar. Formaatia = nlturarea dorinelor periculoase prin exagerarea tipurilor de atitudini i comportament opuse i utilizarea acestora ca bariere subiective. Identificarea= Creterea sentimentului valorii prin identificarea cu persoana sau instituia care posed prestigiu. Insularizarea emoional=Retragerea emoional n pasivitate, pentru a proteja rnile eului. Introiecia= ncorporarea valorilor externe i a etaloanelor n structura eului, nlturnd astfel ameninrile i arbitrariul mediului extern. Izolarea =Scoaterea unei sarcini afective dintr-o situaie prejudiciant, sau segmentarea unor atitudini incompatibile n componente logic impermeabile, i deci acceptabile pentru echilibrul psihic al persoanei. Proiecia= Plasarea blamului i responsabilitilor pentru dificulti pe seama altora, sau atribuirea unor dorine imorale sau inacceptabile altora. Deplasarea= Descrcarea sentimentelor saturate de ostilitate pe obiecte mai puin periculoase dect cele care le-au generat iniial. Compensaia= Mascarea slbiciunii prin accentuarea unei trsturi dorite, sau acceptarea frustraiei ntr-o zon prin suprasatisfacerea ntr-o alt zon.

Eul i imaginea de sine Capacitatea de reflexivitate contient specific eului se manifest la un moment dat i n raport cu propria persoan, rezultnd astfel un sistem dinamic de cunotine, reprezentri, credine i idei despre sine. Imaginea de sine = forma subiectiv prin care lum cunotin i ne reprezentm propria persoan, cu ansamblul de trsturi, nsuiri i relaii cu mediul natural i social. Raportul dintre eu i imaginea de sine este deosebit de complex, implicnd att condiionri reciproce specifice raportului dintre parte i ntreg, ct i retroaciuni cu funcii reglatorii la nivelul sistemului personalitii i al subsistemelor sale. Imaginea de sine se constituie reflexiv, pe fondul unui sentiment de identitate i continuitate a propriei persoane, trit preponderent ca ipostaz a prezentului psihologic: eu sunt, eu fac, eu am. Coninutul imaginii de sine , mai restrns dect al eului, implic urmtoarele aspecte principale: imaginea despre propriul corp i despre calitile fizice i psihice de care suntem contieni; identitatea social, caracterizat prin nume, vrst, domiciliu, o anumit familie, profesie, statut economic etc.; modul de nelegere a ceea ce facem, simim i gndim la un moment dat, prin raportarea la anumite repere valorice i atitudinale pe care le contientizm c fiindu-ne caracteristice; reprezentrile pe care le avem despre poziia noastr n societate i despre rolurile jucate n situaii i mprejurri de via relevante; sentimentele fa de noi nine, fa de ceilali i fa de evenimentele i situaiile semnificative n care suntem sau am fost implicai; istoria personal marcat de evenimente semnificative i unice, care confer sentimentul continuitii i unitii propriei existene; un puternic sentiment al prezentului, n care totul se focalizeaz pe ideea de eu, aici, acum; un "proiect de via", caracterizat prin idealuri, scopuri i interese de viitor, mpreuri cu strategiile de realizare a acestora; sistemul de relaii interpersonale semnificative, trecute sau prezente, reale sau virtuale, principale sau secundare; spaiul fizic i psihosocial personalizat (care poart amprenta opiunilor, voinei, aciunilor i personalitii noastre). Imaginea de sine se elaboreaz printr-o continu sintez ntre percepia de sine i percepia de altul, procese mediate de modele i repere axiologice interiorizate n ontogenez prin socializare i nvare social. Funcii principale le imginii de sine: a) Mediaz percepia i cunoaterea interpersonal , datorit calitii de referenial n procesul evalurii de sine i a cunoaterii i evalurii celor din jur. b) Asigur autoreglarea atitudinal i comportamental n raport cu valorile, scopurile i idealurile contient asumate. c) Mediaz raporturile interpersonale, prin jocul complex dintre eul subiectiv, eul autentic, eul reflectat i eul ideal. d) Condiioneaz nemijlocit stabilirea nivelului de aspiraie n diferite domenii de activitate, precum i alegerea mijloacelor optime de atingere a acestuia i a scopurilor propuse. e) Constituie elementul central n procesul de structurare a prezentului psihologic , inserat dinamic n lanul istoriei individuale.

2)PSIHOLOGIA ORGANIZAIONAL I A RESURSELOR UMANE. Organizaiile din perspectiv psihosocial.: DEFINITIE, CLASIFICARE, CARACTERISTICI STRUCTURALE, FUNCTII Definitie: Organizatiile ne apar ca un ansamblu de persoane care interactioneaza sistematic, pe baza unor reguli concrete care sa asigure eficienta activitatii comune de atingere a obiectivelor propuse. Caracterizarea organizatiilor: -sunt ansambluri umane construite, in care se desfasoara interactiuni sistematice si ordonate, pe baza unui model interactional explicit (organigrama). -au obiective explicit formulate la care adera toti membrii si care au rol constitutiv si de legitimare pentru procesul de structurare interna si pentru activitatea organizatorica necesara realizarii sarcinii. -dezvolta o structura interna care reflecta ierarhiile si relatiile functionale dintre ierarhii (organigrama) -prezinta o diferentiere interna a pozitiilor, functiilor, rolurilor si activitatilor prin care se realizeaza componente ale obiectivului comun -manifesta o dinamica structurala si functionala -poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe care le poate adopta pe plan intern sau pe plan extern-autonomie organizationala -pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern pe fondul unei autonomii organizatorice si functionale relative -dezvolta mecanisme de autoreglare interna si externa, ceea ce le confera calitatea de sisteme cibernetice adataptive Clasificarea organizatiilor: 1.Dupa natura obiectivului urmarit: economice (intreprinderi), financiare (banci), politice (patide), religioase, culturale (teatre), educationale (scoli, universitati), militare, juridice, umanitare, sportive, civice, administrative, etc. 2.In functie de gradul de structurare interna si de modul in care se realizeaza acesta: formale si informale. 3.Dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre membrii: orizontale (organizatiile civice) sau verticala-are structura irarhica piramidala. 4.In functie de relatiile cu mediul social extern : inchise si deshise 5.Dupa durata de functionare: temporare (fondul propietatii de stat), permanente (statul) 6.Dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si normele de functionare: transparente(org, administrative), semitransparente (secte religioase), opace (masoneria). 7.In functie de temeiurile pentru care oamenii accepta legitimitatea autoritatii in cadrul diferitelor sisteme sociale (Weber): org. orientata pe lider, org. patriarhala, org. birocratica. 8.Relatia de dependenta fata de alte structuri organizatorice : autonome, dependente; raportul cu sistemul legislativ: legale sau ilegale; gradul de marime: mici, mijlocii, mari; pozitia in cadrul unui ansamblu organizational: primare sau de baza si secundare sau supraordonare. Functiile psihosociale ale organizatiilor: -in plan macrosocial organizatiile operationalizeaza si asigura indeplinirea obiectivelor generale ale unei societati -in plan microsocial organizatiile asigura conditiile formarii si integrarii sociale a membrilor societatii -in plan intern organizatiile racordeaza bilateral si dinamic imperativele generale ale societatii.

1.PLANIFICAREA:-asigura esalonarea in timp a actiunilor, eforturilor si resurselor astfel incat obiectivele sa fie realizate intr-un moment de maxima oportunitate, cu costuri minime in concordanta cu o serie de exigente extraorganizationale -conditioneaza eficienta activitatilor interne, calitatea rapoturilor cu alte organizatii 2.COORDONAREA :-asigura sincronicizarea activitatilor, adecvarea reciproca a obiectivelor si a actiunilor fiecarui compartiment, precum si adaptarea dinamica a eforturilor profesionale pentru realizarea cu maxima eficenta a sarcinilor organizatiei 3.CONTROLUL-reprez una dintre cele mai importante functii ale conducerii,complementara aceleia de organizare,prin care se asigura respectarea cadrului normativ intern si extern; -principala dimensiune a acestei functii este data de intervalul de control prin care se intelege numarul de persoane, compartimente si activitati pe care le poate controla si coordona in mod eficient un conducator -marimea intervalului de control afecteaza direct configuratia structurala a organizatiei: un interval mic implica o piramida inalta cu multe niveluri ierarhice si mai multe compartimente functionale; un interval mare induce o forma piramidala mai plata, cu mai putine niveluri ierarhice si compartimente. Functii nespecifice: 4.REPREZENTAREA: -este o functie care se manifesta pe plan extern, in contextul relatiilor cu alte grupuri si in raport cu opinia publica si persoane semnificative -prin conducator organizatia se personalizeaza, el devenind marca sau simbol pentru intreaga organizatie; si invers, o organizatie prestigioasa transfera asupra conducatorului aceasta aura sociala. 5.MENTINEREA SI DEZVOLTAREA ORGANIZATIEI- este o atributie implicita pentru conducator, ca o conditie de baza pentru indeplinirea obiectivelor asumate. 6.MOTIVAREA- diferentiata a membrilor este o functie corelativa aceleia de mentinere si dezvoltare a organizatiei care revine conducerii ca o conditie de baza pentru indeplinirea obiectivelor acestuia. 7.DECIZIA- este componenta esentiala si indispensabila a oricarei activitati de conducere prin care se fundamenteaza exercitarea tuturor celorlalte functii. Definitia deciziei: o activitate intelectuala prin care un actor social alege dintre mai multe solutii ale unei probleme cu care se confrunta, aceea care pare cea mai avantajoasa in imprejurarile date. In teoria de inspiratie economica decizia este rezultatul necesar al unui riguros rationament logic. In teoria de inspiratie psihosociala decizia este un proces social desfasurat in timp, la care participa mai multi actori, relativ autonomi unul fata de celalalt, insa legati strategic intre ei. La H.A. Simon apare termenul de strategie decizionala simplificata in care se adopta prima solutie care este apreciata ca satisfacatoare. In viziunea lui procesul de luare a deciziilor are mai multe etape: 1. Formularea problemei. 2. Explorarea posibilului actional si relevarea solutiilor alternative 3. Analiza, evaluare si ierarhizarea solutiilor alternative 4. Luarea deciziei 5. Implementarea deciziei 6. Evaluarea postdecizionala

Tipuri de decizii: -decizii strategice care pot da directii rezolutive si solutii concrete -decizii tactice. Datorita impactului sau asupra unor categorii largi din personalul organizatiei activitatea decizionala implica cateva aspecte psihosociale deosebite: -legitimitatea- reflecta gradul de recunoastere formala a pozitiei si atributiilor celor care ia decizia de catre restul membrilor grupului -consensualitatea- exprima gradul de convergenta a opiniilor colectivului asupra corectitudinii si adecvarii deciziei la situatia problematica -participarea-releva gradul de implicare a membrilor fara functii de conducere in activitatea de luare a deciziilor.

Paralel, organizatiile dezvolta si anumite functii specifice de autoconservare, mentinerea limitelor si dezvoltare. Principalele functii ale organizatiilor intelese ca subsisteme sociale dinamice avand o structura specifica sunt: -ordoneaza si structureaza viata sociala pe diferitele ei coordonate: civice, politice etc. -asigura formularea si indeplinirea unor categorii de obiective sociale, in termeni de realism si eficienta -racordeaza problematica macrosociala la cea microsociala, realizand puntea intre societate si individualitate -influenteaza sistemul institutional in sensul optimizarii acestuia -asigura cadrul integrarii sociale si modelarii psihosociale a membrilor societatii, oferind si impunand norme si valori paralel cu asigurarea mecanismelor prin care acestea sunt invatate, interiorizate si exercitate in plan individual si de grup -dezvolta mecanisme psihosociale specifice prin care se realizeaza autoconservarea, mentinerea limitelor sistemului si dezvoltarea adataptiva a organizatiilor. 2. CONDUCEREA ORGANIZATIILOR: DEFINITIE, CARACTERIZARE GENERALA, FUNCTII, STILUL ORGANIZATIONAL DE CONDUCERE. Definitie: conducerea este un ansamblu de activitati, procese si functii, constand din informare, organizare, planificare, coordonare si control, fundamentate pe acte de decizie, prin care se asigura functionarea precisa, coerenta, operativa si eficienta a diferitelor structuri sociale: institutii, organizatii si grupuri umane. Caracteristicile sistemului de conducere: numarul de persoane implicate in activitati de conducere (decizii, coordonare, control) -dispunerea pe nivele ierarhice si pe compartimente a respectivelor persoane, cu specificarea relatiilor dintre ele -diferentierea pe compartimente distincte a activitatilor specifice conducerii (luarea deciziilor, planificarea activitatilor etc) Functiile conducerii: -functii specifice- legate de activitatile prin care se indeplinesc obiectivele generale ale organizatiei: organizare, planificare, coordonare, control -functii nespecifice- colaterale activitatilor de baza pe care le sustin indirect prin intermediul unor procese psihosociale pe care le genereaza: reprezentare, dezvoltare, motivare Toate acestea au un element comun, fundamental pentru orice activitate de conducere: luarea deciziilor. Functii specifice: 1.ORGANIZAREA- Implica urmatoarele aspecte: -stabilirea coordonatelor formale ale sistemului, a cadrului general in care va functiona si a suportului normativ necesar desfasurarii activitatii -delimitarea compartimentelor functionale, precizarea sarcinilor acestora -distribuirea responsabilitatilor, resurselor financiare, informationale, umane si materiale, stabilindu-se normele generale de folosire si criteriile de performanta -configurarea retelelor de transmitere a informatiilor, a sistemului de evidenta, codificare si utilizare a datelor, pe orizontala si pe verticala -asigurarea coerentei logice si functionale a intregului ansamblu, prin raportarea sa atat la conditiile concrete in care se desfasoara activitatile, cat si la sistemul de relatii extraorganizationale in care este implicat -demersul organizatoric presupune abordarea interdisciplinara a unei game largi de probleme de ordin tehnologic, psihosocial, informational, financiar si material Motivaia angajailor factor condiionant al performanei organizaionale MOTIVATIA-suma energiilor interne si externe care initiaza si dirijeaza comportamentul spre un scop care o data atins, conduce spre satisfacerea unei anumite necesitati. Surse de alimentare a le motiv.: SURSA SUBIECTIVA -foloseste ca elem. motivator efectul recompenselor nepecuniare. Se evidentiaza 6 nevoi psihologice care il determina pe om sa munceasca:1-nevoia de a invata prin munca.2- nevoia de a lua decizii si a avea initiativa.3- nevoia de contact si recunoastere sociala.4nevoia sigurantei viitorului.5- nevoia de dezvoltare realizata prin implicarea in dif.activ.6- nevoia de intrajutorare a semenilor. 1-se manifesta inca din copilaria mica cand copilul cucereste lumea prin joc. Jocul este o munca cu un scop bine definit. De exemplu, jocul de tip lego pentru copil este o munca de constrctie care ulterior ii va folosi in experientele de viata. 2- aceasta nevoie isi face aparitia odata cu prima criza de identitate, in jurul varstei de 2-4 ani, cand copilului trebuie sa-i fie recunoascuta personalitatea. 3-omul este predispus sa se integreze in activitati profesionale pentru a castiga acest prestigiu. 4-aceasta nevoie indeamna omul sa desfasoare o activitate constanta. Exista tendinta de a face tot posibilul pentru a evita teama de necunoscut. 5-idem definitie de mai sus. 6-o prima expresie fundamentala este relatia parinti-copii. Exista oameni care merg la munca pentru intrajutorarea semenilor, in special familia. SURSA OBIECTIVA - utilizeaza ca element motivator efectul inegalitatii in recompensarea muncii. FACTORII MOTIVATORI:1-aprecierea neconditionata a reusitei.2stabilirea de obiective care sa incite concurenta in conditii identice si cu mijloace identice ptr. toti membrii.3-incurajarea initiativei si a noului.4-marirea libertatii in luarea deciziilor.5-marirea autonomiei functionale a fiecarui membru a org.6-stabilirea unui climat creativ in echipa sub preceptul,,nimic nu este imposibil.7-informarea permanenta asupra situatiei financiare.8-achizitionarea permanenta de talente si inteligente noi. In Romania 3 factori sint nesatisfacator cunoscuti si expluatati in dinamica R.U.:1-reusita,2-comunicarea la locul de munca.3-achizitia de inteligente si talent. Definitie Stilul de comunicare este un set specializat de comportamente interpersonale utilizate intr-o situatie dat. -exista ase stiluri de comunicare Descriere 1. Stilul directiv - comunicarea este unidirectional - comunicatorii insist ca ideile lor s aib prioritate - comunicatorii i conving pe ceilali s acioneze aa cum doresc ei - comunicatorii i folosesc puterea i autoritatea pentru a se face ascultati - comunicatorii utilizeaz manipularea interlocutorului 2. Stilul egalitarist - comunicarea e bidirecional - comunicatorii stimuleaz generarea de idei de ctre ceilali - comunicarea este deschis i fluid - comunicarea este prietenoas i cald, bazat pe nelegere reciproc

3. Stilul structurativ - comunicarea este orientat ctre sistematizarea mediului - comunicatorii i influeneaz pe ceilali prin citirea procedurilor, reguluilor, standardelor aplicabile situaiei - comunicarea este orientat spre clarificarea i structurarea problemelor 4. Stilul dinamic - comunicatorii se exprim scurt i la obiect - comunicatorii sunt sinceri i direci - coninutul comunicrii este pragmatic i orientat spre aciune 5. Stilul de abandon - comunicatorii se supun dorinelor celorlali - comunicatorii se arat de accord cu punctele de vedere ale celorlali - comunicatorii sunt receptivi la ideile i contribuiile altor personae - comunicatorii cedeaz responsabilitatea altor personae, asumndu-i doar un rol suportiv 6. Stilul de evitare - comunicatorii evit procesul de comunicare - nu se dorete exercitarea vreunei influene - deciziile sunt luate independent nu interactive - comunicatorii evit subiectul aflat n discuie vorbind despre altceva sau atacndu-i interlocutorul Cnd se recomanda a fi folosite aceste stiluri 1.Stilul directiv - atunci cnd cel care comunic are cunostine i competene superioare n domeniul aflat n discuie i interlocutorul; recunoate aceast superioritate - cu noii angajai fr experien ce sunt gata s accepte instruciunile liderului - pentru conducerea persoanelor crora le lipse te motivaia sau au un grad redus de autonomie - cnd apare o situaie de criz n care este preferabil o aciune hotrt - n comunicarea cu grupuri mai mari de 20 de personae - cnd sunt posibile doar interaciuni scurte ntre interlocutori (situaiile de criz) 2.Stilul egalitarist -liderul urmrete s construiasc spiritual de echip - cnd se comunic n grupuri mici, cnd se elaboreaz decizii complexe - pentru depirea rezistenei la schimbrile organizaionale 3.Stilul structurativ - util in medii complexe; ajut la sistematizarea i ordonarea acestor situaii - nu se folosete n situaii simple i medii stabile 4.Stilul dinamic - cnd mediul se caracterizeaz prin schimbri rapide i apariia de crize - cnd este posibil doar un contact scurt ntre interlocutori - cnd managerul este inconjurat de personae foarte competente 5.Stilul de abandon - n construirea ncrederii n sine i a competenei n rndul subordonailor - cnd interlocutorul posed informaii, experien i nelegere superioar a situaiei (i asum responsabilitatea) 6.Stilul de evitare - este foarte rar eficace n comunicare (blocheaz interaciunile) - cnd se dorete evitarea furnizrii de informaii secrete -exprimarea dezaprobrii fa de o propunere considerat imoral Concluzie - fiecare stil trebuie folosit in momentul i n situaia adecvat

OBOSEALA I MUNCA Caracterizarea generala a oboselii Oboseala n munc este un fenomen psihofiziologic normal, care apare la oricare om sntos, n principal ca efect al efortului prelungit n munc, dar i al unor factori fiziologici, psihologici de organizare a muncii, socioculturali care se pot supraaduga, determinnd instalarea precoce a acesteia .Ea se manifesta printrun ansamblu de simptome obiective si subiective si se poate remite prin odihna obisnuita . ACCIDENTELE DE MUNC Caracterizare general a accidentelor de munc Accidentele de munc sunt evenimente neprevzute care survin n timpul desfurrii activitii de producie i care pot avea consecine duntoare att pentru om, ct i pentru echipamentele tehnice cu care acesta lucreaz. In definitie nu sunt incluse accidentele care au loc pe drum (spre si de la munca), desi legislatia in vigoare le considera tot accidente de munca. O alta inadvertenta fata de definitia de mai sus este includerea in categoria accidentelor de munca a evenimentelor fr urmri., care constituie nclcri ale unor reguli de protecia muncii. Accidentele de munc au att o importan individual, ct i una social i se pot datora unor cauze multiple: psihofiziologice, psihologice, psihosociale i de organizare a muncii Din punct de vedere individual , accidentul constituie o traum fizic i psihic prin urmrile pe care le poate avea pentru sntatea i stabilitatea emoional a persoanei, la care se adaug pierderile materiale prin timpul irosit i banii cheltuii pentru tratament, sau datorit invaliditilor temporare sau definitive . Din punct de vedere social , accidentele de munc sunt contabilizate ca pierderi economice ale ntreprinderii, datorit cheltuielilor efectuate pentru plata drepturilor de asigurri sociale, imobilizarea unei pri a forei de munc i a echipamentelor tehnice, care necesit uneori reparaii costisitoare. Din aceste motive, problema accidentelor de munc este ncadrat n reglementri foarte stricte.

BAZELE TERAPIEI CC(Holdevici) ROLUL TERAPEUTULUI IN CADRUL TC T=TERAPEUT C=CLIENT Atributii T ( dupa Spiegler si Guevremont): 1. Culege sistematic informatii despre: antecedente situationale, amploarea si dimensiunile problemelor in plan comportamental, consecintele acestora. 2. Clarifica impreuna cu C problemele acestuia. 3. Planifica si stabileste comportamente tinta. 4. Formuleaza impreuna cu C obeictivele terapiei; 5. Identifica acele conditii ce mentin problema; 6. Implementeaza planul de schimbare; 7. Evalueaza succesele demersului terapeutic; 8. Conduce viitoarele demersuri de evaluare. 9. Modeleaza comportamentul C prin intermediul imitatiei, T reprezentand un model de urmat. 10. Joaca un rol activ (invata clientul noi modalitati de comportament prin : jocul de rol, modelare, repetare in plan comportamental, feedback) 11. Incurajaza C si il motiveaza pentru a participa la experimentarea noilor deprinderi de a face fata problemelor vietii, de a-si largi repertoriul comportam. cu caracter adaptiv si a aplica cele invatate in viata cotidiana. 12. Caldura afectiva , empatia, caracterul permisiv si de acceptare, comunicarea autentica sunt factori necesari pentru ca schimbarea sa aiba loc. Stabilirea unei bune relatii terapeutice ofera insa sansele cresterii receptivitatii la demersul terapeutic. 13. T joaca un rol activ, obiectiv si suportiv STRATEGIILE SI TEHNICILE SPECIFICE PSIHOTERAPIEI COMPORTAMENTALE 1. EVALUAREA (pasi) Evidentierea problemelor, simptomelor C si a antecedentelor legate de acestea precum si a consecintelor lor. C monitorizeaza frecventa si intensitatea problemelor-simptom. Monitorizarile=instrument terapeutic ce permite alcatuirea planurilor terapeutice si evaluarea efectelor strategiilor aplicate. Instrumentele de evaluare=inventare si scale de autoevaluare+ tehnici bazate pe observatia directa. (tehnicile sunt incluse in cadrul unor planuri de tratament si au caracter eclectic, sunt special combinate, adaptate la problematica fiecarui subiect in parte). REMEMBER LAZARUS!!! ----Cu cat este mai larga aria strategiilor utilizate cu atat terapeutul este mai eficient. Evaluarile si autoevaluarile se realizeaza permanent pe parcursul terapiei si permit astfel depistarea rapida a oricaror erori aparute. Schimbarile in sfera comportamentala se produc gradat, cu pasi mici. 2. TEHNICILE DE RELAXARE RELAXAREA= metoda de autoreglaare ce presupune destindere musculara si calmare psihica. Tehnici de relaxare folosite: In Europa metoda antrenamentului Autogen Schultz, in SUA Tehnica Relaxarii Progresive Jacobson In prezent se utilizeaza tehnici de relaxare eclectice in combinatie cu strategii de tip comportamental (desensibilizarea sistematica, antrenament asertiv, programe de self-management, biofeedback-ul, meditatia sau imaginatia dirijata cu autosugestii). HIPNOZA, considerata de specialistti ca o relaxare mai profunda, contribuie la obtinerea unor rezultate mai durabile si mai rapide in TC. 2) Utilizarea tehnicii imaginaiei dirijate sau a jocului dramatic pentru a retri o experien emoional. Cnd ntrebrile directe nu reuesc s-1 determine pe pacient s evoce gndurile negative ce se declaneaz spontan, este util s se cear pacientului s retriasc evenimentul respectiv pe plan imaginative sau prin intermediul unui joc dramatic cnd este vorba de o situaie interacional (relaionarea cu o persoan). 3) Utilizarea modificrilor de dispoziie n cursul unei edine de psihoterapie. Fluctuaiile de dispoziie din cursul unei edine de psihoterapie pot fi surse utile pentru declanarea automat a gndurilor. Terapeutul, observnd modificarea de dispoziie poate, ntreba pacientul: "Ce i-a trecut prin minte acum?". 4) Determinarea semnificaiei unui eveniment. Uneori declanarea automat a patternurilor de gndire negativ nu se realizeaz. In astfel de situaii terapeutul trebuie s caute s discearn, prin intermediul unor ntrebri specifice, care este semnificaia evenimentului respectiv pentru pacient. De exemplu: "Nu eti foarte sigur n legtur cu ce anume i-a trecut prin cap cnd te-ai simit speriat n situaia X. Incercnd s priveti n urm, ce crezi c a nsemnat situaia respectiv pentru tine?". II Modificarea gndurilor negative i a comportamentelor aferente 1) Raionalizarea Terapeutul trebuie s-i explice pacientului raiunile tratamentului prin demonstrarea relaiei dintre gndire, sentiment i comportament. Astfel, Beck d urmtorul exemplu: Dac un subiect aude n toiul nopii un zgomot el i poate spune c a intrat un ho. Apare o stare de team i comportament n consecin; subiectul se va ascunde sau va telefona la poliie. Dac subiectul i spune c a lsat geamul deschis, sentimentele de team nu vor apare, el se va scula i va nchide geamul. 2) Furnizarea unor informaii cu privire la mecanismele anxietii Este necesar descrierea n detaliu a simptomelor legate de anxietate, evoluia lor probabil, ct i faptul c trirea anxietii nu nseamn c subiectul are o boal psihic grav. Trebuie explicat c simptomele produse de anxietate nu sunt periculoase (de exemplu accelerarea btilor inimii nu reprezint un semn c se va produce un atac de cord). Trebuie explicat pacienilor c unele simptome ca insomnia, dificultatea de a lua decizii, fatigabilitatea i chiar vederea ca prin cea sunt manifestri ale anxietii. 3) Distragerea Este utilizat ca strategie pentru a exercita un control direct i imediat asupra simptomului. Astfel, se pot utiliza: concentrarea asupra coninutului unei conversaii i nu asupra strii proprii; dac subiectul manifest anxietate n timpul edinei, terapeutul i poate cere s descrie mobilierul din cabinet. 4) Programarea activitilor Se cere pacienilor s noteze, or de or, activitile pe care le desfoar, evalundu-le pe o scal de la 0 la 1oo sub aspectul strilor afective ca de ex: anxietatea, oboseala, plcerea sau gradul de control asupra situaiei. Pentru indivizii care se simt presai de timp este indicat o planificare riguroas a activitilor astfel nct acetia s nu aib tentaia s fac mai multe lucrri de-odat, fapt ce le sporete tensiunea i suprancordarea.

2.

DESENSIBILIZAREA SISTEMATICA (JOSEPH WOLPE)tehnica poate fi considerata o metoda de expunere pentru ca subiectii se confrunta in plan mental cu imagini care produc anxietate. PASI: - Insusirea unei tehnici de relaxare (antrenament de relaxare realizat prin intermediul unei versiuni modificate a tehnicii Jacobson, descrisa in detaliu de Wolpe). Clientul isi insuseste relaxarea musculara, apoi isi imagineaza scene agreabile. I se cere sa practice relaxarea acasa timp de 30 de minute. - Alcatuirea unei ierarhii care sa cuprinda situatii anxiogene de la cea mai putin anxiogena la cea mai anxiogena - Desensibilizarea propriu-zisa (incepe dupa cateva sedinte in care clientul sia insusit tehnica de relaxare si a alcatuit lista stimulilor anxiogeni). La inceput clientul se va relaxa cu ochii inchisi, apoi isi va imagina o scena neutra. Apoi i se cere sa isi imagineze scena cea mai putin anxiogena din lista. T il va ghida progresiv catre imaginarea scenelor cu potential anxiogen mai ridicat pana cand clientul semnaleaza ca simte anxietatea si scena este intrerupta. Se reia relaxarea dupa care se abordeaza scenele anxiogene din cadrul ierarhiei. Tratamentul se considera incheiat atunci cand clientul reusesete sa ramana relaxat in timp ce isi imagineaza scena cea mai anxiogena 4. STRATEGII DE EXPUNERE - Expunerea se realizeaza in plan real. - Variante ale expunerii : a. Desensibilizare in vivo=confruntare cu situatii progresiv tot mai anxiogene in planul vietii reale. Experienta de expunere se poate incheia cand anxietatea devine intolerabila. Expunerea poate fi realizata la inceput cu ajutorul T sau cu ajutorul altei persoane special instruite. IN CAZUL IN CARE POATE FI REALIZATA EFECTIV, DESENSIBILIZAREA IN PLAN REAL ESTE MAI EFICIENTA DECAT CEA IN PLAN IMAGINAR PENTRU CA GENERALIZAREA LA SITUATIILE DE VIATA SE PRODUCE MAI RAPID IAR REZULTATELE SUNT MAI STABILE IN TIMP. b. Metoda imersiunii (flooding)=expunere prelungita in plan real sau imaginar la stimuli generatori de anxietate, fara declansarea comportamentelor de reducere a acesteia. Imersiunea in plan imaginar nu presupune restrictii la situatiile anxiogene fata de cea in plan real care uneori nu este posibila (ex: expunerea la situatii de incendiu, viol,etc). Metoda este utila pentru tratamentul tulburarilor anxioase, agorafobiei, fobiilor specifice, tulburarilor obsesiv compulsive de stres. Metoda este evitata de unii subiecti din cauza disconfortului generat de expunerea prelungita la situatii anxiogene. 5. DESENSIBILIZREA SI REPROCESAREA PRIN METODA MISCARILOR OCULARE (DRMO) elaborata de Francine Shapiro - A fost aplicata mai ales in cazurile victimelor abuzurilor sexuale, socurilor produse de confruntarile militare, supravietuitorilor unor agresiuni sau accidente, subiectilor suferind de atacuri de panica , depresie, reactii la doliu, fobii sau adictii. Cercetari mai complexe au avut loc in cazul stresului posttraumatic - Are drept obiectiv restructurarea in plan cognitiv sau reprocesarea informatiilor - Include o serie de tehnici comportamentale in combinative cu utillizarea miscarilor ritmice ale globilor ocular.

6. ANTRENAMENTUL ASERTIV=tehnica de antrenare a abilitatilor sociale - Util pentru cei ce nu isi exprima furia/mania, dragostea sau alte sentimente pozitive cei care nu stiu sa spuna nu, cei excesiv de politicosi de pe urma carora profita altii, cei care considera ca nu au dreptul sa isi exprime gandurile si convingerile - Supozitia ce sta la baza antrenamentului asertiv: OAMENII AU DREPTUL DAR NU SI OBLIGATIA DE A SE EXPRIMA! - Obiectivele antrenamentului asertiv: largirea repertoriului de comportamente cu caracter adaptativ invatarea clientilor sa se exprime pe ei insisi tinand seama de sentimentele si drepturile celorlalti Alberti si Emnos considera ca antrenamentul asertiv e mai eficient daca se desfasoara in grup. 7. PROGRAMELE DE SELF MANAGEMENT SI DE COMPORTAMENT AUTODIRIJAT - SCOP: clientii invata tehnici de relaxare si autoreglare psihica pentru a-si conduce existenta intr-un mod mai eficient. - Strategiile de self management (introduse in domeniul terapiei incapand cu anii 70). Cuprind metode de automonitorizare, autorecompensare, contracte realizate cu propria persoana si controlul stimulilor. - Clientii care urmeaza programe de self management decid ce comportament doresc sa modifice. Caracteristicile unui program eficient de self-management (Cornier si Cornier) O combinatie de mai multe strategii si tehnici (mai eficiente decat aplicarea unei singure strategii) Strategiile trebuie uilizate pe o perioda suficient de lunga pentru a obtine rezultate evidente Clientii trebuie sa stabileasca obiective realiste si sa evalueze maniera in care sunt indeplinite Element important: utilizarea metodei autointaririlor E necesar un anumit nivel de suport social pentru mentinerea schimbarilor obtinute Etapele unui program de comportament autodirijat: Stabilirea obiectivelor impreuna cu C. (Obiectivele = posibil de atins, masurabile,exprimate pozitiv si semnificative pentru client) Transformarea obiectivelor in comportamente tinta Automonitorizarea (prin intemediul jurnlelor tinute de C) Stabilirea unor planuri care sa cuprinda strategii de schimbare PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTAL Tehnicile specifice psihoterapiei cognitiv-comportamentale I. Identificarea gndurilor negative Se realizeaz prin intermediul urmtoarelor strategii: 1) Discutarea unei experiene emoionale recente. Pacienilor li se cere s-i reaminteasc un eveniment sau la o situaie care a fost asociat cu o anxietate puternic. Evenimentul este descris n detaliu i terapeutul intervine cu ntrebri de tipul: "Ce gnduri iau venit n minte atunci?". "i-a aprut vreo imagine?". "Cnd i-a fost cel mai tare team, care era lucrul cel mai ngrozitor care credeai c s-ar putea ntmpla?" Terapeutul trebuie s-1 ajute pe pacient s sesizeze legtura dintre senzaiile corporale i interpretrile pe care le acord acestora; acest obiectiv se poate realiza prin intermediul unor liste.

5) Verificarea veridicitii gndurilor negative automate Terapeutul utilizeaz o serie de ntrebri pentru a-1 ajuta pe pacient s evalueze gndurile negative i s le substituie cu gnduri mai realiste. n cadrul edinei de psihoterapie, pacientul i terapeutul colaboreaz pentru a gsi soluii raionale pentru a nlocui gndurile negative automate. ntre edine pacienii caut s pun n practic abilitile de a se ntreba pe care le-au nvat mpreun cu terapeutul. Pentru ca acest lucru s se realizeze mai uor este indicat notarea zilnic a gndurilor negative productoare de disfuncii. Iat cteva tipuri de ntrebri care au menirea s verifice realitatea gndurilor negative, disfuncionale; Ce dovad am c acest gnd este adevrat? Nu exist i un alt mod de a privi aceast situaie? Nu cumva exist i o alt explicaie ca alternativ a gndului negativ? Cum ar gndi o alt persoan cu privire la situaie?A-i ntreba ce cred alii cu privire la situaie poate reprezenta o modalitate util de schimbare a perspectivei. Nu cumva aprecierile tale se bazeaz mai mult pe ceea ce ai simit dect pe evaluarea modului n care te-ai comportat? 6) Experimentarea n sfera comportamentului. Terapeutul cere pacientului s verifice n viaa real dac gndurile negative sunt adevrate. a) Experimentarea n cazul pacienilor cu anxietate generalizat Omul de afaceri care credea ca subalternii ii observa anxietatea si este pus sa vizioneze un film al evenimentelor, etc b) Experimentarea (testarea) n sfera comportamentului cu subieci suferind de atacuri de panic. Scopul principal al abordrii terapeutice este modificarea interpretrii catastrofizante pe care o au pacienii n legtur cu senzaiile lor corporale, pe care le triesc n cursul atacului de panic. Invatarea unor noi modele de comportament i a unor deprinderi de a face fata situatiilor Pentru multi pacienti, situatiile sociale sunt dificile pentru ca ei nu au deprinderi de conversatie sau comportament social. In astfel de cazuri este necesara o antrenare a abilitatilor sociale. Odata problema identificata, respectivele comportamente sunt modelate de catre terapeut In cursul edintei i apoi practicate sub forma de role-playing in timpul psihoterapiei i apoi in situatiile de viata. Tehnica identificarii supozitiilor negative (disfunctionale ). Se poate realiza prin: a) utilizarea unor jurnale zilnice in care se noteaza aceste supozitii disfunctionale; b) identificarea gandului negativ i gasirea convingerii care se ascunde in spatele lui. Pacientul se intreaba: "Daca gandul ar fi intr-adevar real ce ar insemna asta pentru mine?" Ilustrarea unei supozitii disfunctionale, a raspunsului rational i a planului de schimbare 1. Supozitia disfunctionala Eu nutresc convingerea ca "nu sunt bun de nimic daca nu reuesc. Toate succesele meIe trecute nu valoreaza doi bani daca nu reuesc din nou. Nimeni nu ma va iubi daca nu voi reui." .

2. Raspunsul rational i planificarea schimbiirii Gandul meu este nerational i el a aparut pentru ca parintii nu m-au laudat niciodata pentru succesele obtinute ci mi-au sugerat mereu ca este un nou obstacol de trecut. Aceasta idee a mea nu este adevarata. Cand am luat note slabe la coala nimeni din familie nu s-a purtat cu mine altfel. Ei continua sa ma iubeasca. Mai mult, acest gand este perturbator pentru ca ma face sa ma simt tot timpul anxios. Pentru ca nutresc acest gand de multa vreme, va trebui sa lupt mult cu mine pentru a-l schimba i aceasta imi va cere ceva timp. Pot sa fac doua lucruri pentru a facilita schimbarea: a) sa fac o lista cu convingerile mele; b) sa-mi petrec o parte din timp mancand ceva ce imi face cu adevarat placere, nu sa fac doar acele lucruri care trebuie indeplinite.

1.Psihanaliza sistem de discipline axat pe ideea de inconstient Disciplinele psihanalitice, psihoterapia, psihopatologia,psihologia, metapsihologia si psihanaliza aplicat, se afl n interrelatii cronologice si logice. Dpdv cronologic, prima a fost psihoterapia psihanalitic. Prin teoretizarea experientei dobandite prin psihoterapie s-a ajuns la constituirea psihopatologiei psihanalitice, care, la rndul su, a stat la baza psihologiei psihanalitice. Pe temeiul acesteia s-a cldit metapsihologia si psihanaliza aplicat. Tot acest sistem de discipline se bazeaza pe ideea de inconstient, si accentueaza faptul c n spatele simptomelor nevrotice se afl continuturi inconstiente si, faptul c inconstientul poate deveni n anumite circumstante patogen. Psihologia psihanalitica afirm c inconstientul nu este apanajul nevroticilor, c si oamenii sntosi au inconstient. Psihanaliza ca psihologie a inconstientului Constatand ca, ntre simptomul nevrotic, pe de o parte, si vis, act ratat, cuvnt de spirit, pe de alt parte, ntre normalsi patologic exist doar o deosebire de grad, si nu una de natur, Freud a trecut de la psihopatologie la psihologie. n calitate de psihologie, psihanaliza este o psihologie a inconstientului , spre deosebire de psihologia prefreudian, care este o psihologie a constiintei. Psihologia inconstientului studiaz acele fenomene psihice care nu sunt accesibile n mod direct constiintei, ci doar datorit interventiei interpretrii de tip psihanalitic. Psihanaliza inconstientului nu anuleaz psihologia constiintei, ci o completeaz. Descoperirea inconstientului psihic va revolutiona si filosofia, antropologia, sociologia, estetica, etc Esenta psihologiei inconstientului, const n ideea c si oamenii sntosi, nu numai nevroticii, au inconstient. Iar inconstientul lor are aceleasi continuturi ca si inconstientul nevroticilor. Dezvoltarea psihanalizei ca psihologie a inconstientului s-a realizat n mai multe directii. Primele continuturi ale inconstientului descoperite de psihanaliz au fost de natur instinctual (componente ale sexualittii umane neacceptate de cultur). El a constatat c tendintele sexualittii cele mai expuse refulrii datorate cenzurii culturale apartin sexualittii infantile, (care se manifest pn la vrsta de sase ani). Adler, (primul disident), pune n atentie continuturile sociale ale inconstientului: dorinta de autoafirmare, vointa de putere si sentimente de inferioritate. C.G. Jung, descrie o alt zon a inconstientului, suprapersonal, inconstientul colectiv , zona independent de experientele individuale ale ontogenezei. El sustine ca, alturi de inconstientul personal, exist continuturi ale inconstientului colectiv, arhetipurile, care provin din experientele fundamentale (filogenetice) ale omului ca specie. Freud nsusi, si modific mai tarziu viziunea asupra inconstientului, acceptnd alturi de inconstientul de jos, produs de refulri, si un inconstient de sus, alctuit din norme culturale interiorizate afectiv n prima copilrie. Aceast instant superioar este numit de Freud Supraeu. Melanie Klein initiaza un proces de desexualizare a inconstientului (teoria relatiei cu obiectele) Deasemenea , la Fairbairn, refularea nu mai vizeaz continuturi instinctuale, ci structuri ale Eului si obiecte interne. De ex, iata cum functioneaz refularea n relatia cu mama. Initial copilul scindeaz imaginea mamei n obiect bun si obiect ru cu scopul de a-i diminua ambivalenta. Apoi, pentru a realiza un control mai bun, interiorizeaz obiectul ru, care este supus refulrii. Cum anumite prti ale Eului rmn legate de obiectul refulat, procesul refulrii vizeaz si anumite prti ale Eului.

Inconstientul este recunoscut de toate scolile psihanalitice ca un factor dinamic, ceea ce a adus psihanalizei si denumirea de psihologie dinamic. Dinamismului inconstientului se refer la tendinta acestei zone a psihicului de a se manifesta la nivelul constientului, manifestare care are un caracter mijlocit. Manifestarea n planul constiintei a continuturilor refulate este deformat, ncifrat, mascat pentru a o face de nerecunoscut pentru instantele socializate. In cazul inconstientului colectiv, manifestarea acestuia la nivelul constiintei este una simbolic. Incontientul i structura psihicului n prima teorie , (pn n 1920), psihicul era mprit n trei instane: contient, precontient, incontient. ntre cele trei sisteme exist cenzuri care controleaz trecearea dintr-unul n altul. Prima teorie, relativ simpl, pare s aib ca obiectiv principal gsirea unui loc incontientului, care apare ca substantiv (instan), n structura psihicului. n al doilea rnd, separarea n instane din prima teorie face inteligibil conflictul psihic care se desfoar ntre instane. Cea de a doua teorie despre psihic Principala nnoire adus o constituie restructurarea viziunii despre incontient. Acesta nu mai este o instan de sine stttoare, desemnat n planul teoriei printr-un substantiv, ci devine un atribut al fiecreia dintre cele trei instane care structureaz psihicul (Se, Eu, Supraeu), un adjectiv. Ceea ce presupune c incontientul nu mai este echivalent cu refulatul, cu acele aspecte ale naturii umane respinse de cultur. i Eul, care n prima teorie era epuizat de contient, are o dimensiune incontient. De asemenea, Supraeul, instan care ncorporeaz valorile fundamentale ale vieii culturale, este n mare parte incontient. Pentru prima dat, Freud va vorbi, dup 1920, nu numai de un incontient de jos, de un incontient teluric, depozitar al reziduurilor prelucrrii zestrei naturale a omului, ci i de un incontient de sus, de un incontient spiritual. Se-ul instana pulsional a psihicului n calitate de instan a psihicului, Se-ul constituie dimensiunea sa instinctual (pulsional). Coninuturile sale sunt reprezentanii psihici ai instinctelor, n cea mai mare parte incontiente; Eul instana de comand i control a psihicului Centrat n jurul contiinei, nglobnd precontientul i avnd o dimensiune incontient, Eul organizeaz ntreaga activitate psihic. Scopul su este de a armoniza cerinele realitii externe cu cerinele Se-ului i Supraeului. Supraeul* sau incontientul de sus Considerat de Freud ca instan-cenzor n raport cu Eul, Supraeul, n cea mai mare parte incontient, are funcii pe care le putem numi spiritual: de contiin moral, de autoobservare, de formare a idealurilor. Mijloacele de aprare ale Eului Definiie: Aprarea se refer la un proces prin intermediul cruia contiina este ferit de excitanii interni periculoi, conflictuali (pulsiuni, dorine, sentimente), precum i de excitanii externi foarte puternici, posibile surse de traumatisme, 2.2 Cteva mijloace de aprare 2.2.1 Raionalizarea Ernest Jones are urmtoarea accepie: Procedeu prin care subiectul ncearc s dea o explicaie coerent din punct de vedere logic sau acceptabil din punct de vedere moral unor atitudini, idei, sentimente ale cror adevrate motive nu sunt percepute.

2.2.2 Refularea n accepia freudian, refularea este un mijloc de aprare ndreptat mpotriva reprezentanilor pulsiunii (gnduri, imagini, amintiri). Dup . Roudinesco i M. Plon, prin refulare trebuie s nelegem procesul care vizeaz meninerea n incontient a tuturor ideilor i reprezentrilor legate de pulsiuni i a cror realizare, productoare de plcere, ar afecta echilibrul funcionrii psihice a individului, devenind surs de neplcere. 2.2.3 Regresia Este unul dintre termenii cei mai importani ai psihanalizei, desemnnd att procese normale, ct i patologice. Regresiei i se atribuie rolul de aparare n nevroza obsesional. n general, prin regresie se desemneaz procesul psihic prin intermediul cruia un subiect individual sau colectiv se ntoarce la un nivel anterior al dezvoltrii psihice, fie c este vorba de gndire, sentiment, comportament. Regresia este prezent nu doar n viaa cotidian sau n procesele patologice ci i n terapia psihanalitic, atunci cnd transferul pacientului exprim fantasmele sale incontiente care in de copilria sa. 2.2.4 Formaiunea reacional Este definit de Laplanche i Pontalis ca atitudine sau comportament opus ca sens unei dorine pulsionale refulate i constituit ca reacie la aceasta. 2.2.5 Identificarea cu agresorul Accepia psihanalitic subliniaz aspectul incontient al fenomenului. n sens freudian este vorba de procesul incontient trit de Eu n momentul n care, urmrind un scop defensiv, se transform ntrun aspect al obiectului. Teoria psihanalitic distinge mai multe tipuri de identificare: primar, secundar, total, parial. n identificarea primar, caracteristic nceputului vieii i de aceea ipotetic, subiectul, care percepe obiectul prin intermediul gurii, ochilor, urechilor, pielii, devine una cu acesta atunci cnd el dispare din cmpul percepiei. Identificrile secundare sunt asociate acelor etape de dezvoltare care presupun diferenierea ntre interior i exterior, ntre subiect i obiect. Scopul lor este de a face suportabil o pierdere sau o tendin agresiv orientat mpotriva obiectului. Dac primul criteriu de clasificare era temporal, al doilea se refer la amploarea identificrii. n cazul identificrii totale sau narcisice, iubirea de obiect este nlocuit prin preluarea integral a obiectului n sine. (bieel care se ataase puternic de o pisic) Specificul identificrii pariale este dat, de faptul c preluarea vizeaz doar un aspect al obiectului. 2.2.5.1 Identificarea cu agresorul n situaii-limit* n situaii-limit, identificarea cu agresorul poate produce fenomene iraionale, de neneles fr aplicarea perspectivei psihanalitice. 2.2.6 Proiecia Sensul psihanalitic este excelent exprimat de Laplanche i Pontalis n al lor Vocabular al psihanalizei. Aici, prin proiecie se nelege procesul psihic prin care subiectul expulzeaz din sine i localizeaz n afara sa, n persoane sau lucruri, caliti, dorine, sentimente care i aparin, dar pe care nu le cunoate sau refuz s le accepte.