Natura juridical a arbitrajului

Natura contractual a conveniei de arbitraj rezult din manifestarea de voin a prilor. n ambele forme ale convenie, prile se oblig s supun litigiul lor unui arbitraj, s desemneze arbitrii i s execute de bun voie hotrrea arbitral. Natura procedural a conveniei de arbitraj este configurat de finalitatea urmrit. Prin convenia de arbitraj nu se determin drepturile i obligaiile reciproce ale prilor, ci se reglementeaz modalitatea n care ele vor fi stabilite de organul arbitral. Soluiile preconizate nu pot fi ns absolutizate. Prin prisma componentelor sale, convenia de arbitraj are o natur dubl. Consecinele de ordin procedural ale conveniei de arbitraj sunt generate de o structur contractual. Tot convenia de arbitraj este i un act de dispoziie, ntruct prile renun la garaniile oferite de jurisdicia de stat i se oblig s respecte hotrrea pronunat de instana arbitral. Natura juridica a arbitrajului comercial international nu a primit o rezolvare unitara in doctrina juridica. Ea a generat o pluralitate de opinii contradictorii, conturandu-se trei conceptii diferite in aceasta privinta si anume: contractual, jurisdictionala si mixta. In functie de conceptia adoptata cu privire la natura juridica a arbitrajului se stabileste regimul de drept international privat al acestuia. Conceptia contractuala. Concepe arbitrajul comercial international ca un ansamblu de acte juridice avand natura contractual. Aceasta natura juridical rezulta din faptul ca solutionarea litigiului ivit intre partenerii contractuali este organizata de catre ei insisi prin acordul lor, in limitele determinate de lege, astfel incat ea sa fie realizata de persone

care le inspira incredere. De aici consecinta ca puterile arbitrilor si competenta lor de a statua isi trag geneza din vointa concordanta a partilor litigante. Totodata se admite ca sentinta arbitrala nu are putere de lucru judecat intre impricinati, ea fiind declarata irevocabila de asemenea prin vointa partilor. Forta juridica a acestei sentinte se organizeaza deci din vointa partilor litigante de a o aduce la indeplinire. Nu numai sentinta arbitrala are putere executorie ci si alte acte de natura pur contractuala au o asemenea putere. Pe de alta parte, faptul ca instanta de judecata este chemata sa nominalizeze un arbitru suplinind vointa partii care n-a fost exprimata in aceasta problema, da expresie unui aspect particular al fortei obligatorii a contractului. Desesizarea instantei de drept comun atunci constata existenta unei conventii de arbitraj da expresie cerintei de a nu se aduce atingere conventiei de arbitraj. Similitudinea ce exista intre motivele de recuzare a judecatorilor si cele de recuzare a abitrilor este o consecinta a preocuparii legiuitorului de a crea un cadru de impartialitate si moralitate pentru activitatea jurisdictionala a organului arbitral pe care acelasi leguitor o permite. Conceptia jurisdictionala. Se fundeaza pe premisa ca statul este detinatorul puterii legislative si al puterii judecatoresti. De aici decurge dreptul sau exclusiv de a distribui justitia pe intregul teritoriu cuprins intre frontierele lui nationale, pecum orice fel de litigii si fara nici un fel de deosebire, pentru toti impricinatii. Aceasta prerogativa se analizeaza totodata si ca o obligatie, deoarece ea confera statului nu numai o facultate ci si o indatorire. Statul este insa liber sa dispuna ca in anumite domenii strict delimitate partile in litigiu sa fie autorizate de a supune diferendul lor spre solutionare arbitrajului. Arbitraju apare astfel nu ca o creatie a vointei partilor, ci ca o forma delegata de justitie incredintata, prin vointa puterii suverane a statului, unor persoane , unor persoane private ce nu au calitatea de functionari publici si nu actioneaza in numele acestuia.

Similitudinile existente intre activitatea judecatoreasca si activitatea arbitrajului confirma o data mai mult daca era necesar caracterul jurisdictional al arbitrajului. Dintre asemanarile care aprope instantele de judecata de organele arbitrale, retinam ca atat judecatorul cat si arbitrul au puterea de a statua cu caracter obligatoriu pentru partile in litigiu asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor formulate de reclamant si cand este cazul si asupra pretentiilor formulate de parat. Hotararile pronuntate de judecator si de arbitru stabilesc drepturile partilor litigante si obligatiilo lor, astfel ca ea se costituie ca o dezlegare a litigiului susceptibila de executare silita in eventualitatea ca nu este executata voluntar. In ambele cazuri aducere la indeplinire a solutiei date de organul jurisdictie, poate fi infaptuita cu ajutorul fortei coercitive a statului. Anumite cai de atat impotriva sentintei arbitrale sunt de competenta exclusiva de solutionare a instantei judecatoresti de drept comun, ceea ce apropie hotararea arbitrala de hotararea de hotararea judecatoreasca. Din asemanarile infatisate rezulta ca exista o anumita interferenta intre cele doua activitati jurisdictionale care uneori se realizeaza in cadrul aceluasi litigiu iar aceasta imprejurare confirma ideea ca ele sunt similara ca natura. In sprijunul caracterului jurisdictional al activitatii arbitrajului se mai aduce un argument desprins din impactul pe care il produce conventia de arbitraj asupra competentei instantei de drept comun de a continua solutionarea litigiului cu care a fost investita. Instanta de drept comun are obligatia sa se desesizeze din oficiu in ce priveste litigiul cu referire la care partile au incheiat o conventie de arbitraj, situatie ce evoca ideea de litispendenta compatibila numai cu organele de jurisdictie avand natura similara. In virtutea argumentelor prezentate se conchide ca procedura arbitrala este de esenta judiciara. Recunoasterea acestui caracter comporta pe planul dreptului international privat o importanta consecinta practica si anume lex fori, adica legislatia nationala a tarii pe teritoriul careia se afla sediul

arbitrajului, are prioritate sau chiar exclusivitate in ce priveste procedura in fata arbitrajului comercial international. Conceptia mixta. Considera ca cele doua conceptii analizate privesc arbitrajul in mod unilateral luand in considerare fie numai punctul de plecare a al activitatii ce o desfasoara, fie numai specificul acelei activitati. Dar arbitrajul desfasoara o activitate complexa si trebuie caracterizat tinundu-se seama de ansamblul acesteia. S-a aratat ca arbitrajul este conditionat in activitatea lui atat de originea sa contractuala exprimata prin conventia de arbitraj cat si de finalitatea sa jurisdictionala explrimata in sentinta pe care o pronunta si care este definitiva si executorie. In esenta un contract poduce efecte care sunt si de ordin procedural. Este in afara oricarei indoieli ca arbitrajul comercial international are atat componente contractuale cat si componente jurisdictionale, iar aceasta imprejurare ii confera o dubla natura. Unele componente ale arbitrajului se caracterizeaza printr-un pronuntat caracter contractual iar altele invedereaza un evident caracter jurisdictional . Potrivit conceptiei mixte pe planul dreptul international privat arbitrajul este supus in principiu legii aplicabile conventiei de arbitraj, dar suporta si anumite incidente ale legii forului ce decurg din natura jurisdictionala a activitatii de arbitrare, activitate ce in esenta sa, chiar daca este susceptibila de o dubla caracterizare, ramane unica si are ca finalitate solutionarea corecta si echitabila a litigiului existent intre partile raportului juridic de comert international.