P. 1
Grile Marketing MTC UCDC

Grile Marketing MTC UCDC

|Views: 579|Likes:
Published by merlin334
Grile Rezolvate (Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir)
In preview nu se vede rezolvarea.
Download PDF pentru a vedea rezolvarea.
Grile Rezolvate (Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir)
In preview nu se vede rezolvarea.
Download PDF pentru a vedea rezolvarea.

More info:

Published by: merlin334 on Jun 28, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/08/2015

pdf

text

original

CAPITOLUL 1 ESENŢA ŞI DEZVOLTAREA MARKETINGULUI 1. Marketingul este un produs: a. al secolului XX; b. al secolului XIX; c. al secolului XVIII; d.

se pierde în negura vremurilor. 2. Resorturile apariţiei şi promovării practice a marketingului sunt asociate: a. progresului tehnico-ştiinţific; b. dinamismului social-economic; c. globalizării; d. dezvoltării societăţii. 3. Marketingul apare ca o reacţie faţă de: a. procesul economic al separării tot mai pronunţate a producţiei de consum; b. dezvoltarea industriei; c. dezvoltarea consumului; d. grija pentru consumatorul potenţial 4. In mod concret, marketingul a apărut, sub aspectul unor activităţi practice coerente şi al unor teoretizări ale acestora, în: a. Europa; b. Europa de Vest; c. SUA; d. Canada. 5. încorporarea marketingului în activitatea întreprinderilor elimină riscul nerealizării produselor pe piaţă: a. în totalitate; b. parţial; c. nu prezintă importanţă; d. reduce acest risc la dimensiuni rezonabile. 6. Marketingul: a. se referă la un complex de activităţi economice; b. urmăreşte să orienteze fluxul de bunuri şi servicii de la producători până la purtătorii cererii; c. se referă atât la destinatarii bunurilor de consum final cât şi la cei ai bunurilor de consum intermediar.

d. se referă la toate variantele prezentate 7. Philip Kotler consideră că marketingul reprezintă: a. „câinele de pază al clientului"; b. „o orientare managerială"; c. „o filozofie în afaceri"; d. „o funcţie economică". 8. în anii '60 ai secolului XX s-a formulat opinia potrivit căreia marketingul semnifică: a. o stare de fapt; b. o luptă; c. o perspectivă; d. o orientare. 9. Care dintre următoarele afirmaţii nu este reală în legătură cu opinia actuală potrivit căreia marketingul semnifică pentru întreprinzător o luptă ce: a. are ca obiect cucerirea consumatorilor b. are drept câmp de bătălie întreprinderea; c. are ca inamici concurenţii; d. urmăreşte să aplice gândirea militară la problemele de marketing. 10. Albert W. Emery, prestigios cercetător american, susţinea încă din anii '60, ai secolului XX, că marketingul este o: a. „formă civilizată de luptă"; b. „viziune de perspectivă"; c. „stare a pieţei"; d. „gândire economică". 11. Conform lui Albert W. Emery „marketingul este o formă civilizată de luptă", în care majoritatea bătăliilor se câştigă folosind: a. cuvinte; b. idei; c. gândire organizată; d. toate variantele prezentate. 12. Al. Ries şi J. Trout, în „Marketingul ca război" afirmă că întreprinderile care sunt hotărâte să se angreneze într-un adevărat război în spaţiul pieţei, pentru a obţine victoria, câştigă ca premiu esenţial: a. inimile şi minţile consumatorilor; b. creşterea cotei de piaţă; c. reducerea riscului; d toate variantele prezentate.

13. Razboiul marketingului semnifică: a. o permanentă ancorare la realităţile pieţei; b. o încercare de a aplica gândirea militară la problemele de marketing; c. o încercare de a atrage câţi mai mulţi clienţi din rândul populaţiei rezidente; d. câştigarea pieţei ţintă. 14. Motivaţia oricărui întreprinzător de a se implica în relaţiile de piaţă, în ultima vreme insistă tot mai mult asupra faptului că marketingul semnifică în esenţă: a. o perspectivă de a cerceta piaţa; b. o modalitate de creştere a cotei de piaţă; c. o modalitate de a acţiona pentru a ieşi câştigător; d. o perspectivă de creştere a cifrei de afaceri. 15. Conceptul de marketing semnifică: a. o atitudine; b. o filozofie; c. un mod de gândire; d. toate variantele prezentate. 16. Marketingul reprezintă o concepţie modernă, o atitudine în orientarea întreprinderilor, concretizată: a. într-un ansamblu coerent de activităţi practice; b. într-o viziune prospectivă asupra pieţei; c. într-un ansamblu de măsuri privind politicile comerciale; d. într-un pachet de acţiuni. 17. Marcaţi varianta care nu este caracteristică orientării de marketing a activităţii unei întreprinderi moderne: a. receptivitate faţă de cerinţele societăţii, ale pieţei; b. cunoaşterea riguroasă a cerinţelor pieţei; c. ignorarea cerinţelor pieţei şi ale societăţii; d. anticiparea cerinţelor pieţei. 18. Marcaţi varianta care nu este caracteristică orientării de marketing a activităţii unei întreprinderi moderne: a. o flexibilitate ridicată; b. extrapolarea practicii; c. inventivitate; d. spirit novator. 19. Marcaţi varianta care nu este caracteristică orientării de marketing a activităţii unei întreprinderi moderne:

a. înnoire; b. modernizare; c. viziune largă, unitară; d. viziune punctuală. 20. Marketingul, în amplul său demers, are ca element central de referinţă: a. oferta; b. piaţa; c. consumatorul; d. cererea. 21. Funcţia premisă a marketingului o constituie: a. conectarea dinamică a întreprinderii la mediul economico-social; b. satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum; c. investigarea pieţei, a necesităţilor de consum; d. maximizarea eficienţei economice, a profitului. 22. Maximizarea eficienţei economice, a profitului şi satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum, constituie în cadrul funcţiilor marketingului contemporan, o funcţie: a. premisă; b. mijloc; c. obiectiv; d. organizaţională. 23. în cadrul funcţiilor specifice marketingului modern, conectarea dinamică a întreprinderii la mediul economico-social, este o funcţie: a. premisă; b. mijloc; c. obiectiv; d. a întreprinderii. 24. Marketingul, în cadrul tuturor funcţiilor întreprinderii joacă un rol: a. integrator; b. special; c. mijlocitor; d. cauză-efect. 25. Orientările strategice ale activităţii de marketing, specifice anilor '60, ai secolului XX se referă la: a. diversificare; b. alocare a resurselor; c. strategia concurenţială;

d. managementul marketingului. 26. Orientările strategice ale activităţii de marketing, specifice anilor '90, ai secolului XX se referă la: a. diversificare; b. alocare a resurselor; c. strategia concurenţială; d. managementul marketingului. 27. Cerinţele consumatorilor specifice anilor '90, ai secolului XX se refereau la: a. posibilităţile de alegere; b. raportul preţ-valoare; c. identitate; d. servicii (calitate, impactul tehnologiei). 28. Marketingul produselor specifice anilor '90, ai secolului XX viza: a. proliferarea mărcilor; b. raţionalizarea mărcilor; c. polarizare; d. globalizare (mărci majore, segmente majore, clienţi majori, dezvoltarea de noi produse). 29). Starea economiei specifică anilor '90, ai secolului XX se caracteriza prin: a. creştere; b. criză; c. stagnare; d. instabilitate. 30. Sursa de profit specifică anilor '90, ai secolului XX a fost: a. valoarea adăugată; b. fluctuaţia cotelor de piaţă; c. îmbunătăţirea cotei de piaţă; d. expansiunea pieţelor. 31. Noua paradigmă a gândirii de marketing apărută în deceniile 7 şi 8 ale secolului XX şi care s-a afirmat cu putere după anii '90 se referă la: a. marketingul întreprinderilor; b. marketingul relaţional; c. marketingul agricol; d. marketingul industrial. 32. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, accentul este pus pe:

a. simpla tranzacţie; b. relaţiile cu clienţii şi păstrarea acestora; c. caracteristicile produsului; d. termen scurt. 33. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, orientarea este îndreptată spre: a. caracteristicile produsului; b. beneficiile clienţilor; c. simpla tranzacţie; d. producţie. 34. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, scala de abordare (privind efectul în timp) este pe: a. termen lung; b. termen scurt; c. dezvoltarea producţiei; d. dezvoltarea consumului. 35. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, gradul de angajare faţă de clienţi este: a. limitat; b. inexistent; c. moderat; d. ridicat. 36. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, amploarea contactului cu clienţii este: a. ridicată; b. moderată; c. limitată; d. scăzută. 37. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, responsabilitatea pentru calitate: a. revine în principal producţiei; b. este preocuparea tuturor; c. este atribuită doar distribuitorilor; d. revine compartimentului de marketing. 38. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, focalizarea producţiei este pe: a. producţia de masă;

b. materia primă; c. personalizare; d. resurse naturale. 39. Comparativ cu marketingul tranzacţional, în cazul marketingului relaţional, gradul de dependenţă mutuală este în general: a. ridicat; b. scăzut; c. moderat; d. inexistent. 40. Universalitatea marketingului nu este susţinută de: a. pătrunderea treptată în toate sectoarele vieţii economice; b. pătrunderea în economii aflate pe diferite trepte de dezvoltare; c. afirmarea în negocieri privind realizarea contractelor; d. afirmarea în orice tip de economie. 41. Legat de universalitatea marketingului s-au făcut unele exagerări privind posibilităţile şi efectele utilizării lui, care au ajuns sa-1 considere a fi: a. un „panaceu universal" pentru dificultăţile domeniilor sale de aplicare; b. un instrument de rezolvare a problemelor financiare; c. o alternativă la fluctuaţiile pieţei; d. o variantă a managementului forţelor de vânzare. 42. Difuzarea largă a marketingului se referă la: a. „exportul" lui din ţara de origine; b. adaptarea sa la condiţiile specifice împrejurărilor în care este încorporat; c. generalizarea lui în producţie; d. aplicabilitatea lui doar în sfera consumului. 43. Fr. Nepveu - Nivelle remarca că marketingul de peste ocean poate servi: a. doar ca o sursă de inspiraţie dar nu trebuie copiat; b. doar ca idee; c. ca bază de fundamentare pentru aplicarea marketingului în alte zone geografice; d. în totalitate, aplicat în exclusivitate în toate domeniile economice. 44. „Marketingul în stil european" a găsit o tot mai largă audienţă cu deosebire în contextul: a. globalizării; b. mondializării; c.creării pieţei unice europene; d. internaţionalizării.

45. Lărgirea continuă a câmpului de acţiune a marketingului în toate domeniile şi la diferite niveluri ale activităţii economice, a fost însoţită în ultima vreme de un alt proces, aflat în plină derulare şi afirmare, şi anume de: a. specializare; b. generalizare; c. mondializare; d. dezvoltare. 46. Procesul de specializare a marketingului presupune: a. pătrunderea acestuia în toate sectoarele vieţii economice; b. pătrunderea acestuia în economii aflate pe diferite trepte de dezvoltare; c. elimitarea şi adaptarea sa pe diferite zone de aplicatie concretă; d. afirmarea în orice tip de economie. 47. Principalele criterii care stau la baza specializării marketingului contemporan sunt: a. specificul pieţelor, aria teritorială, gradul de eficienţă; b. profilul agenţilor economici, nivelul de organizare economică, gradul de eficienţă; c. activităţile specifice, gradul de eficienţă, specificul pieţelor; d. natura domeniului economic, aria teritorială, nivelul de organizare economică. 48. Serviciile diferă de produse prin: a. intangibilitate, durabilitate, eterogenitate, importanţa personalului; b. eterogenitate, intangibilitate, inseparabilitate de prestator, perisabilitate; c. suprafaţa unităţilor, durabilitate, importanţa forţelor de vânzare; d. accentul pus pe sincronizarea ofertei cu cererea, participarea consumatorilor la serviciu, locul principal acordat publicităţii, posibilităţile reduse de stocare. 49. Marketingul global are drept criteriu al specializării: a. eficienţa de ansamblu a activităţii; b. natura domeniului economic; c. nivelul de organizare economică; d. aria teritorială. 50. Macromarketingul şi micromarketingul au la bază, drept criteriu al specializării: a. aria teritorială; b. specificul pieţei; c. nivelul de abordare a marketingului în cadrul întreprinderii; d. nivelul de organizare economică. 51. Macromarketingul are în vedere:

a. o specializare a marketingului prin prisma ariei teritoriale; b. pătrunderea marketingului în toate sferele vieţii economice şi sociale; c. utilizarea marketingului de către societate, la nivelul întregii economii naţionale; d. aplicarea marketingului în întreprinderile şi ramurile care l-au încorporat. 52. Noţiunea de „organizaţie", a cărei utilizare se bucură de o tot mai largă adeziune în cadrul specialiştilor de marketing: a. este sinonimă cu noţiunea de întreprindere; b. se referă la organizaţiile non-profit; c. vizează unităţile din diferite domenii sociale care realizează şi un anumit profit; d. are o semnificaţie mai cuprinzătoare, vizând atât forme organizatorice care urmăresc obţinerea de profit, cât şi organizaţii non-profit. 53. In funcţie de aria teritorială de desfăşurare a activităţii economice, marketingul se delimitează în: a. micromarketing şi macromarketing; b. marketingul bunurilor de consum şi marketingul de utilitate productivă; c. marketing intern şi marketing internaţional; d. marketing în domeniul lucrativ şi marketing îl cadrul organizaţiilor non-profit. 54. Marketingul securităţii rutiere a fost reclamat de: a. creşterea vertiginoasă a parcului de autovehicule, dar şi a accidentelor de circulaţie; b. creşterea traficului de mijloace de transport de mare capacitate; c. modernizarea infrastructurii rutiere; d. creşterea volumului de mărfuri transportate şi a numărului de călători. 55. Marketingul electoral este o componentă a: a. marketingului social; b. marketingului politic; c. marketingului ecleziastic; d. marketingului educaţional. 56. Marketingul verde sau: a. marketingul agricol; b. marketingul sportiv; c. marketingul ecologic; d. marketingul silvic. CAPITOLUL 2 MEDIUL DE MARKETING 57. După modul cum se modifică componentele mediului extern de marketing,

după natura raporturilor dintre ele şi a efectelor declanşate, mediul extern cunoaşte mai multe forme. Marcaţi varianta falsă: a. mediul stabil; b. mediul instabil; c. mediul concurenţial; d. mediul turbulent. 58. In cadrul mediului turbulent, schimbările din evoluţia fenomenelor sunt: a. uşor previzibile; b. bruşte şi imprevizibile; c. lente şi greu previzibile; d. bruşte, dar uşor previzibile. 59. Mediul instabil este caracterizat prin: a. modificări frecvente în majoritatea componentelor sale; b. schimbări bruşte ale raporturilor dintre componente; c. evoluţia lentă şi uşor previzibilă a fenomenelor; d. schimbări bruşte şi modificări frecvente ale componentelor. 60. în cadrul mediului stabil, schimbările din evoluţia fenomenelor sunt: a. uşor previzibile; b. bruşte şi imprevizibile; c. lente şi greu previzibile; d. bruşte, dar uşor previzibile. 61. Care dintre formele mediului extern este caracteristică ţărilor est-europene după prăbuşirea sistemului socialist? a. mediul stabil; b. mediul instabil; c. mediul concurenţial; d. mediul turbulent. 62. în cadrul mediului extern al întreprinderii, agenţiile de publicitate fac parte din: a. macromediul întreprinderii; b. categoria prestatorilor de servicii; c. organismele publice; d. mediul instituţional. 63. In care dintre grupările de mai jos, vizând componente ale mediului extern al întreprinderii, se înscriu mediile de informare în masă? a. macromediu - mediul natural; b. micromediu - prestatorii de servicii; c. macromediu - mediul instituţional;

d. micromediu - organismele publice. 64. Cercul firmelor, instituţiilor şi al persoanelor individuale cărora le sunt adresate bunurile şi serviciile întreprinderilor fac parte din următoarea componentă a micromediului întreprinderii: a. furnizorii de mărfuri; b. prestatorii de servicii; c. clienţii; d. concurenţii. 65. în cadrul organismelor publice, componentă a micromediului, un loc aparte este ocupat de: a. asociaţiile profesionale; b. organele de stat; c. mediile de informare în masă; d. asociaţii ale consumatorilor. 66. Macromediul influenţează activitatea întreprinderii: a. direct, slab şi permanent; b. indirect, slab şi pe termen lung; c. direct, puternic şi permanent; d. indirect, puternic şi pe termen lung. 67. Micromediul este o componentă a mediului extern cu care întreprinderea intră în relaţii: a. directe, permanente şi puternice; b .indirecte, permanente şi puternice; c. directe, pe termen scurt şi slabe; d. indirecte, permanente şi slabe. 68. Relaţiile întreprinderilor cu componentele micromediului sunt dictate de: a. necesitatea atingerii obiectivelor (prezente şi de perspectivă); b. apariţia concurenţilor; c. promovarea protecţiei consumatorilor; d. dezvoltarea şi specializarea marketingului. 69. Componentele macromediului întreprinderii sunt: a. neînsemnate; b. de o mare diversitate; c. de o structură minoră; d. de o importanţă redusă. 70. în cercetarea mediului economic dintr-o zonă, un loc aparte îl ocupă:

a. reliefarea mutaţiilor cantitative privind numărul şi structura furnizorilor de mărfuri; b. analiza elementelor componente ale mediului macroeconomic; c. evidenţierea factorilor care determină mărimea şi dinamica cheltuielilor de consum; d. analiza factorilor formativi ai cererii de mărfuri. 71. Analizat în strânsă corelaţie cu mediul demographic mediul economic oferă întreprinderii: a. elementele necesare pentru o mai corectă evaluare a potenţialului de piaţă; b. baza fundamentării eforturilor investiţionale; c. elementele necesare pentru angajarea personalului; d. posibilitatea extinderii activităţii. 72. Acţiunea forţelor şi grupurilor de interese care acţionează în viaţa economică a societăţii se regăseşte, în particular, în: a. conjunctura economică; b. conjunctura pieţei; c. dinamica activităţii întreprinderii; d. dezvoltarea macromediului. 73. Mediul instituţional: a. cuprinde ansamblul agenţilor economici care acţionează în cadrul pieţei; b. se referă la instituţiile administrative cu atribuţii în domeniul pieţei; c. este constituit din ansamblul reglementărilor de natură juridică, prin care este vizată direct sau indirect, activitatea de piaţă a întreprinderii; d. reflectă structurile societăţii, clasele sociale. 74. Reglementările legale privind concurenţa sunt incluse în: a. mediul politic; b. mediul instituţional; c. mediul economic; d. mediul social. 75. Mediul intern al întreprinderii este alcătuit din: a . totalitatea elementelor ce asigură realizarea obiectului de activitate; b. factorii ce dinamizează piaţa; c. ansamblul elementelor ce constituie mediul economic; d totalitatea elementelor ce asigură resursele. 76. Elementele care exprimă fizic resursele de care dispune întreprinderea definesc: a. mediul tehnologic al întreprinderii;

b. mediul intern; c. mediul natural al întreprinderii; d. micromediul întreprinderii. 77. Exprimarea fizică a resurselor de care dispune o întreprindere nu se referă la: a. resursele materiale; b. resursele financiare; c. resursele naturale; d. resursele umane. 78. Resursele şi componentele mediului intern exprimă: a. potenţialul firmei; b. structura mediului economic; c. capacitatea mediului cultural; d. structura micromediului. 79.0 întreprindere are un potenţial ridicat atunci când: a. există un echilibru între capacităţile productivă, financiară şi organizatorică; b. există un echilibru între capacităţile productivă, financiară, organizatorică şi comercială; c. volumul activităţii să fie suficient de mare ca să acopere o cotă însemnată de piaţă; d. toate variantele. 80. Determinarea potenţialului intern al unei întreprinderi se realizează prin: a. informatizarea întregului sistem de indicatori; b. evaluarea punctelor tari şi slabe; c. analiza indicatorilor care exprimă capacitatea unei întreprinderi; d. cercetarea componentelor mediului de marketing. 81. Marcaţi indicatorul care se referă la capacitatea comercială a unei întreprinderi: a. fluxul de numerar; b. cota de piaţă; c. conducerea vizionară; d. stabilitatea financiară. 82. Marcaţi indicatorul care se referă la capacitatea financiară a unei întreprinderi: a. reputaţia firmei; b. calitatea serviciilor; c. eficienţa forţei de vânzare; d. costul/disponibilitatea capitalului.

83. Marcaţi indicatorul care se referă la capacitatea productivă a unei întreprinderi: a. capacitatea de a produce conform graficului; b. eficienţa distribuţiei; c. eficienţa promovării; d. eficienţa inovaţiei. 84. Marcaţi indicatorul care se referă la capacitatea organizatorică a unei întreprinderi: a. capacitatea de producţie; b. stabilitatea financiară; c. capacitatea de orientare; d. forţa de muncă calificată. 85. Relaţiile de piaţă ale întreprinderii cu mediul său extern vizează: a. piaţa mărfurilor; b. piaţa capitalurilor; c. piata fortei de muncă; d. toate cele trei pieţe menţionate anterior. CAPITOLUL 3 PIAŢA ÎNTREPRINDERII 86. Gradul efectiv sau potenţial de pătrundere în consum/utilizare a produselor sau serviciilor unei întreprinderi specializate în produ- cerea ori comercializarea lor defineşte: a. piaţa întreprinderii; b. piaţa produsului; c. piaţa serviciului; d. piaţa globală. 87.Gradul de pătrundere a produsului sau serviciului in consum/utilizare, de solicitare de către consumatori, prin posibilităţile prezente şi viitoare de desfacere, defineşte: a. piaţa întreprinderii; b. piaţa produsului/piaţa serviciului; c. piaţa potenţială; d. piaţa globală. 88 In condiţiile în care oferta unei întreprinderi este formată dintr-un singur produs, piaţa întreprinderii se confundă cu: a. piaţa produsului; b. piaţa ţintă;

c. piaţa potenţială; d. piaţa efectivă. 89.In condiţiile în care oferta unei întreprinderi este formată din mai multe produse, piaţa fiecărui produs apare ca fiind o componentă a: a. pieţei globale; b. pieţei totale; c. pieţei unice europene; d. pieţei întreprinderii. 90. întreprinderea vizează piaţa în general, doar în următoarea situaţie: a. în momentul înfiinţării sale, al stabilirii profilului de activitate; b. în etapa dezvoltării întreprinderii; c. în perioadele creşterii cifrei de afaceri; d. în relaţiile cu întreprinderile din alte ţări. 91. Accepţiunea practică dată noţiunii de piaţă priveşte nu numai cererea şi oferta reală, ci include şi alte elemente. Marcaţi varianta falsă: a. cererea nesatisfăcută; b. cererea în formare; c. cererea reţelei de distribuţie; d. cererea potenţială. 92. Marcaţi caracteristica care nu este specifică pieţei efective: a. exprimă dimensiunile pieţei atinse la un moment dat; b. exprimă tranzacţiile de piaţă efectiv desfăşurate; c. exprimă dimensiunile posibile ale pieţei; d. exprimă măsura în care a avut loc confruntarea cererii cu oferta. 93. Marcaţi caracteristica care nu este specifică pieţei potenţiale: a. exprimă dimensiunile posibile ale pieţei; b. exprimă dimensiunile cele mai largi în cadrul cărora urmează să aibă loc confruntarea cererii cu oferta; c. se realizează cu o anumită probabilitate; d. exprimă tranzacţiile de piaţă efectiv desfăşurate. 94. Piaţa efectivă exprimă: a. nevoile consumatorilor actuali ai întreprinderii; b. nevoile nonconsumatorilor relativi; c. nevoile nonconsumatorilor absoluţi; d. nevoile nesatisfăcute. 95. Evaluarea dimensiunilor unei pieţe efective sau potenţiale nu presupune

determinarea în ultimă Instanţă a: a. ariei pieţei; b. structurii pieţei; c. capacităţii pieţei; d. sferei pieţei. 96. Gravitaţia comercială evidenţiază: a. forţa de polarizare comercială a oraşului, de atragere a populaţiei nerezidenţiale; b. structura pieţei în funcţie de segmentele ce o alcătuiesc; c. capacitatea pieţei în funcţie de mai mulţi indicatori; d. dinamica pieţei, având în vedere etapele evoluţiei pieţei ţintă. 97. Gravitaţia comercială depinde de mai mulţi factori. Marcaţi varianta falsă: a. dotarea oraşului cu spaţii comerciale; b. distanţa care urmează a fi parcursă de consumatori; c. funcţiile economică, administrativă, culturală etc. a unui oraş; d. structura pe grupe de vârstă a populaţiei rezidente. 98. întreprinderea îşi poate limita spaţiul în care va acţiona, astfel încât să-şi: a. poată pune cât mai bine în valoare resursele de care dispune; b. asigure poziţia pe piaţă; c. dezvolte obiectul de activitate; d. permită dezvoltarea viitoare. 99. Structura internă a pieţei unui produs sau servicii este alcătuită din: a. alte produse sau servicii; b. segmente de piaţă; c. nonconsumatori relativi; d. diferite categorii de agenţi economici. 100. Identificarea varietăţii de segmente din care este alcătuită piaţa, structurate după criterii specific modului de manifestare a cererii, oferă cheia: a. înţelegerii modului în care întreprinderea îşi va adapta activitatea la cerinţele pieţei; b. obţinerii de rezultate pozitive privind cercetările de piaţă efectuate; c. realizării de acţiuni privind dezvoltarea obiectului de activitate; d. obţinerii de informaţii pentru actualizarea permanentă a bazei de date privind mediul de marketing. 101. Deşi aparent izolate şi independente, segmentele de piaţă sunt: a. componente ale mediului intern; b. părţi independente ale unui tot organic; c .elemente necesare dezvoltării întreprinderii;

d. componente ale agenţilor economici. 102. Piaţa reprezintă: a. un tot unitar; b. o parte dintr-un întreg; c. o componentă a micromediului; d. o parte a relaţiilor dintre agenţii economici. 103. Structura pieţei are un caracter: a. static; b. dinamic; c. semistatic; d semidinamic. 104. Volumul ofertei este un indicator utilizat, de regulă in evaluarea capacităţii pieţei atunci când: a. cererea este mai mare decât oferta; b. numărul furnizorilor ce acţionează în cadrul pielei este mai restrâns; c. publicaţiile oferă informaţii cuprinzătoare asupra producţiei; d. toate variantele. 105. Evaluarea indicatorului „volumul ofertei" are la bază informaţii obţinute din: a. surse statistice; b. cercetările cantitative de marketing; c. cercetările calitative de marketing; d. toate variantele. 106. Volumul cererii exprimă mai corespunzător: a. capacitatea potenţială a pieţei; b. capacitatea efectivă a pieţei; c. capacitatea pieţei; d. cota de piaţă. 107. Pentru exprimarea capacităţii pieţei se recurge, cel mai frecvent, la: a. volumul ofertei; b. volumul cererii; c. volumul tranzacţiilor de piaţă; d. cota de piaţă. 108. Vânzările unei întreprinderi au fost în anul 2008 de 450 mii Ron în condiţiile în care vânzările totale pe piaţă au fost de 1800 mii Ron, iar cel mai important concurent a înregistrat vânzări de 620 mii Ron. Cota absolută de piaţă a întreprinderii a fost:

a. 40,00%; b. 33,33%; c. 25,00%; d. 34,44%. 109. Vânzările unei întreprinderi au fost în anul 2008 de 360 mii Ron în condiţiile în care vânzările totale pe piaţă au fost de 1800 mii Ron, iar cel mai important concurent a înregistrat vânzări de 600 mii Ron. Cota relativă de piaţă a întreprinderii a fost: a. 33,33%; b. 60,00%; c. 20,00%; d. 5,00%. 110. C ifra de afaceri a unei întreprinderi a fost în anul 2008 de 510 mii Ron în condiţiile în care volumul vânzărilor totale pe piaţă a fost de 2400 mii Ron, Iar cel mai important concurent a înregistrat o cifra dc afaceri de 550 mii Ron. Cota absolută de piaţă a întreprinderii a fost: a. 43,63%; b. 22,91%; c. 47,05%; d. 21,25%. 111. C ifra de afaceri a unei întreprinderi a fost în anul 2008 de 20 mii Ron în condiţiile în care volumul vânzărilor totale pe piaţă a fost de 2500 mii Ron, Iar cel mai important concurent a înregistrat o cifra de afaceri de 150 mii Ron. Cota relativă de piaţă a întreprinderii a fost: a. 13,33%; b. 8,00%; c. 6.00%; d. 16,66%. 112. Vânzările unei întreprinderi au fost în anul 2008 de 480 mii Ron în condiţiile în care vânzările totale pe piaţă au fost de 2400 mii Ron, iar cel mai important concurent a înregistrat vânzări de 600 Ron. Cota absolută de piaţă a întreprinderii concurente a fost: a. 12,50%; b. 80,00%; c. 25,00%; d. 20,00%. 113. în condiţiile în care o întreprindere are o cifră de afaceri de 360 mii Ron şi o

cotă de piaţă de 30%, volumul total al vânzărilor înregistrate pe piaţa respectivă este: a. 1200 mii RON; b. 12000 mii RON; c. 10800 mii RON; d. nu se poate calcula. 114. în condiţiile în care volumul vânzărilor totale pe o piaţă pe care acţionează trei întreprinderi este de 8500 mii RON, iar una dintre întreprinderi deţine o cotă de piaţă de 25%, iar a doua are o cotă de piaţă de 60%, cifra de afaceri a celei de a treia întreprinderi este: a. 3400 mii RON; b. 1275 mii RON; c. 6375 mii RON; d. nu se poate calcula. 115. Vânzările unei întreprinderi au fost în anul 2008 de 120 mii Ron în condiţiile în care vânzările totale pe piaţă au fost de 2400 mii Ron, iar cel mai important concurent a înregistrat vânzări de 510 mii Ron. Cota absolută de piaţă antreprinderii concurente a fost: a. 5,00%; b. 23,52%; c. 21,25%; d. 42,50%. 116.In condiţiile în care volumul vânzărilor totale pe o piată pe care acţionează trei întreprinderi este de 9800 mii RON, iar două dintre întreprinderi deţin o cota cumulată de piaţă de 78%, cifra de afaceri a celei de a treia întreprinderi este: a. 3266 mii RON; b. 2156 mii RON; c. 7644 mii RON; d. nu se poate calcula. 117. Etapa apariţiei în evoluţia pieţei ţintă este marcată de: a. existenţa în cadrul mediului a unei nevoi nesatisfăcute şi de apariţia unui întreprinzător; b. intrarea altor firme pe piaţă, contribuind astfel la creşterea vânzărilor; c. dispariţia poziţiilor neocupate de pe piaţa ţintă şi stagnarea vânzărilor; d. evoluţia şi apariţia unor noi nevoi, firmele abandonând piaţa unor produse. 118. Etapa creşterii în evoluţia pieţei ţintă este marcată de: a. existenţa în cadrul mediului a unei nevoi nesatisfăcute şi de apariţia unui

întreprinzător; b. intrarea altor firme pe piaţă, contribuind astfel la creşterea vânzărilor; c. dispariţia poziţiilor ncocupate de pe piaţa ţintă; d. evoluţia şi apariţia unor noi nevoi, firmele abandonând piaţa unor produse. 119. Etapa de maturitate în evoluţia pieţei ţintă este marcată de: a. existenţa în cadrul mediului a unei nevoi nesatisfăcute şi de apariţia unui întreprinzător; b. intrarea altor firme pe piaţă, contribuind astfel la creşterea vânzărilor; c. dispariţia poziţiilor neocupate de pe piaţa ţintă şi stagnarea vânzărilor; d. concurarea directă a firmelor existente pe piaţa ţintă. 120. Etapa declinului în evoluţia pieţei ţintă este marcată de: a. existenţa în cadrul mediului a unei nevoi nesatisfăcute şi de apariţia unui întreprinzător; b. intrarea altor firme pe piaţă, contribuind astfel la creşterea vânzărilor; c. concurarea directă a firmelor existente pe piaţa ţintă. d. evoluţia şi apariţia unor noi nevoi, firmele abandonând piaţa unor produse. 121. Produsul care satisface o nevoie presantă are o piaţă: a. largă, mai mult sau mai puţin rigidă; b. mai restrânsă; c. mai concentrată; d. mai elastică. 122. Dimensiunile pieţei într-un moment dat, vor depinde de: a. segmentele de piaţă; b. caracterul unitar al pieţei; c. vârsta produsului; d. caracterul dinamic al pieţei. 123. Piaţa unui produs se află în diferite raporturi cu pieţele celorlalte produse. Marcaţi varianta falsă: a. raporturi de asociere; b. raporturi de concurenţă; c. raporturi de cooperare; d. raporturi de indiferenţă. 124. Raporturile de asociere a pieţei unui produs cu pieţele celorlalte produse au loc în situaţia în care: a. modificările uneia atrag după sine modificări (în aceeaşi direcţie) ale celeilalte; b. îşi dispută aceeaşi consumatori, vizând satisfacerea aceloraşi nevoi de consum; c. modificarea pieţei unui produs nu influenţează piaţa altui produs;

d. nu există un sistem unitar de informatizare. 125. Raporturile de concurenţă a pieţei unui produs cu pieţele celorlalte produse au loc în situaţia în care: a. modificările uneia atrag după sine modificări (în aceeaşi direcţie) ale celeilalte; b. îşi dispută aceeaşi consumatori, vizând satisfacerea aceloraşi nevoi de consum; c. modificarea pieţei unui produs nu influenţează piaţa altui produs; d. nu există un sistem unitar de informatizare. 126. Raporturile de indiferenţă a pieţei unui produs cu pieţele celorlalte produse au loc în situaţia în care: a. modificările uneia atrag după sine modificări (în aceeaşi direcţie) ale celeilalte; b. îşi dispută aceeaşi consumatori, vizând satisfacerea aceloraşi nevoi de consum; c. modificarea pieţei unui produs nu influenţează piaţa altui produs; d. nu există un sistem unitar de informatizare. 127. Dezvoltarea activităţii de piaţă a întreprinderii se poate realiza în esenţă, pe căile: a. extensivă; b. intensivă; c. extensivă şi intensivă; d. prospectivă şi intensivă. 128. Dezvoltarea extensivă a pieţei unei întreprinderi presupune: a. atragerea de noi cumpărători pentru produsele sale; b. creşterea cumpărărilor medii efectuate de o unitate de consum; c. realizarea de cercetări de marketing; d. efectuarea unor analize comparative şi prospective . 129. Dezvoltarea intensivă a pieţei unei întreprinderi presupune: a. atragerea de noi cumpărători; b. creşterea cumpărărilor medii efectuate de o unitate de consum; c. realizarea de cercetări de marketing; d. efectuarea unor analize comparative şi prospective. 130. Fluctuaţiile înregistrate de cerere şi ofertă într-o anumită perioadă de timp, tendinţele de ansamblu exprimate de raportul dintre ele şi efectele pe care le generează, formează: a. conjunctura economică; b. conjunctura unei zone geografice; c. conjunctura serviciilor; d. conjunctura pieţei

131. Evoluţia conjuncturii într-o anumită perioadă de timp este efectul: a. acţiunii conjugate a factorilor de influenţă a pieţei; b. acţiunii factorilor de influenţă a pieţei; c. dezvoltării individuale a componentelor mediului de marketing; d. perfecţionării relaţiilor de piaţă a întreprinderilor. 132. în analiza conjuncturii, gruparea factorilor pieţei în funcţie de intensitatea şi acţiunea lor în timp se realizează astfel: a. de durată, cu acţiune ciclică şi periodică; b. de durată, cu acţiune ciclică, sezonieri şi întâmplători (ocazionali); c. cu acţiune ciclică, sezonieri, întâmplători şi periodică; d. cu acţiune periodică, întâmplători şi de durată. 133. Factorii de durată acţionează: a. pe termen lung şi foarte lung; b. la intervale neregulate dc timp; c. de obicei anual; d. întâmplător. 134. Factorii cu acţiune ciclică apar: a. la intervale regulate de timp; b. la intervale neregulate dc timp; c. de obicei anual; d. întâmplător. 135. Factorii sezonieri acţionează: a. pe termen lung şi foarte lung; b. la intervale neregulate de timp; c. de obicei anual; d. întâmplător; 136. Factorii accidentali apar: a. la intervale regulate de timp; b. la intervale neregulate dc timp; c. de obicei anual; d. imprevizibil. 137. Printre indicatorii conjuncturii mondiale, pe zone şi ţări nu se regăsesc: a. produsul naţional brut; b. gradul de utilizare a capacităţilor de producţie; c. preţul; d. rata şomajului.

138. Printre indicatorii conjuncturii principalelor pieţe de mărfuri nu se regăsesc: a. producţia şi oferta; b. consumul şi cererea; c. produsul naţional brut; d. preţul. 139. Evoluţia mai rapidă a unor sectoare ale economiei decât dinamica de ansamblu a ei este exprimată de indicatorii: a. avansaţi; b. întârziaţi; c. concomitenţi; d. statistici. 140. Evoluţia unor sectoare în acelaşi timp şi ritm cu mersul de ansamblu al economiei este exprimată de indicatorii: a. avansaţi; b. întârziaţi; c. concomitenţi; d. statistici. 141. Evoluţia fenomenelor care sunt precedate de anumite manifestări din cadrul economici este exprimată dc indicatorii: a. avansaţi; b. întârziaţi; c. concomitenţi; d. statistici. CAPITOLUL 4 STRATEGIA DE PIAŢĂ ŞI MIXUL DE MARKETING 142. Locul central în cadrul programării de marketing revine: a. mixului de marketing; b. politicii de produs; c. conducerii activităţii de marketing; d. strategiei de piaţă. 143. Sfera de produse şi de pieţe, vectorul de creştere şi avantajul competitiv formează tripticul prin care se poate: a. caracteriza drumul întreprinderii spre mediul înconjurător pentru realizarea obiectivelor stabilite; b. obţine cei mai semnificativi indicatori economico-financiari; c. caracteriza imaginea întreprinderii;

d. aprecia perspectivele de dezvoltare a întreprinderii. 144. Sinergia întreprinderii: a. indică direcţia în care întreprinderea se dezvoltă în corelaţie cu situaţia existentă a produselor şi a pieţelor sale; b. identifică acele elemente ale pieţelor şi produselor întreprinderii care îi vor asigura o puternică poziţie competitivă; c. reprezintă procesul de acţiune concertată a mai multor factori, proces care generează un efect total mai marc decât suma efectelor individuale ale fiecărui factor considerat independent; d. indică sfera de produse şi de pieţe (actuale sau noi) spre care întreprinderea se angajează să-şi concentreze eforturile. 145. Vectorul de creştere, ca element strategic,reprezintă: a. direcţia în care întreprinderea se dezvoltă în corelaţie cu situaţia existentă a produselor şi a pieţelor sale; b. acele elemente ale pieţelor şi produselor întreprinderii care îi vor asigura o puternică poziţie competitivă; c. procesul de acţiune concertată a mai multor factori, proces care generează un efect total mai mare decât suma efectelor individuale ale fiecărui factor considerat independent; d. sfera de produse şi de pieţe (actuale sau noi) spre care întreprinderea se angajează să-şi concentreze eforturile. 146. Avantajul diferenţial (competitiv), ca element strategic, reprezintă: a. direcţia în care întreprinderea se dezvoltă în corelaţie cu situaţia existentă a produselor şi a pieţelor sale; b. acele elemente ale pieţelor şi produselor întreprinderii care îi vor asigura o puternică poziţie competitivă; c. procesul de acţiune concertată a mai multor factori, proces care generează un efect total mai mare decât suma efectelor individuale ale fiecărui factor considerat independent; d. sfera de produse şi de pieţe (actuale sau noi) spre care întreprinderea se angajează să-şi concentreze eforturile. 147. întreprinderea trebuie să dispună de o strategie, indiferent de: a. profil şi mărime; b. profil şi raza de activitate; c. profil şi complexitatea activităţii; d. mărime şi raza de activitate. 148. Elaborarea strategiei de piaţă constituie obiectul unor procese: a. complexe şi diverse;

b. complexe şi continue de informare, analize şi decizie; c. continue de informare, analiză şi decizie; d. diverse şi permanente. 149. Excludeţi din următoarea enumerare factorul care nu se încadrează în categoria factorilor exogeni în funcţie de care se determină strategia de piaţă: a. natura şi caracteristicile segmentelor cumpărătorilor şi modul de manifestare a cererii acestora; b. structura şi ponderea participanţilor în cadrul pieţei, politica lor de piaţă şi efectele acesteia asupra poziţiei competitive a întreprinderii; c. activarea şi coordonarea în numeroase feluri a resurselor umane, materiale şi financiare; d. posibilităţile de achiziţionare a unor resurse importante pentru activitatea întreprinderii. 150. Care din următoarele criterii a fost folosit de către Philip Kotler pentru clasificarea strategiilor de piaţă în raport de modul de manifestare a cererii ? a. nivelul efectiv al cererii comparat cu cel dezirabil; b. evoluţia în timp a cererii; c. gradul de dezirabilitate al cererii; d. toate criteriile de mai sus. 151. în cazul strategiei de „demarketing" rolul marketingului este de: a. creare a cererii; b. dezvoltare a cererii; c. distrugere a cererii; d. reducere a cererii. 152. Antimarketingul este aplicabil în cazul unei: a. cereri negative; b. cereri excesive; c. cereri indezirabile; d. pieţe cu o concurenţă imperfectă. 153. Remarketingul - ca strategic de piaţă – este necesar în cazul unei cereri: a. negative; b. latente; c. în declin; d. absente. 154. în cazul strategiei de conversiune marketingul are rolul de: a. demistificare a cererii; b. creare a cererii;

c. dezvoltare a cererii; d. revitalizarea cererii. 155. Criteriul care stă la baza strategiilor nediferenţiată, diferenţiată şi concentrată îl reprezintă poziţia întreprinderii faţă de: a. dinamica pieţei; b. structurile pieţei; c. schimbările pieţei; d. exigenţele pieţei. 156. în conformitate cu dinamica mediului, strategia pe care o întreprindere o adoptă se poate diferenţia şi după comporta- mentul său. Marcaţi varianta falsă: a. comportament pasiv; b. comportament anticipativ; c. comportament activ; d. comportament nediferenţiat. 157. Marcaţi varianta corespunzătoare strategiei de piaţă în funcţie de vectorul de creştere în situaţia produselor noi, realizate prin tehnologii diferite pe piaţa actuală: a. diversificare orizontală; b. dezvoltarea pieţei; c. extinderea pieţei; d. diversificare laterală. 158. Marcaţi varianta care corespunde strategiei de piaţă în funcţie de vectorul de creştere în situaţia îmbunătăţirii produselor actuale pe piaţe noi: a. penetrarea pieţei; b. dezvoltarea pieţei; c. extinderea pieţei d. diversificare concentrica. 159. Marcati varianta care corespunde strategiei de plaţi In funcţie de vectorul de creştere în situaţia produselor actuale pe pieţe noi: a. penetrarea pieţei; b. dezvoltarea pieţei; c. diversificare laterală; d. diversificare orizontală. 160. Compararea mixului de marketing cu o „prăjitură a marketingului" aparţine Iui: a. Ph. Kotler; b. Leader şi Kyrtsis;

c. Hill şi O'Sullivan; d. Mc Carthy. 161. Cerinţa de bază a realismului mixului de marketing o constituie: a. judicioasa corelare a elementelor din componenţa sa; b. includerea permanentă a tuturor elementelor ce-I sunt specifice; c. valorificarea tuturor oportunităţilor pieţei; d. satisfacerea deplină a cerinţelor cumpărătorilor ţintă. 162. „Prăjitura marketingului" semnifică: a. serviciile suplimentare, asociate produsului, oferite de întreprindere; b. ofertele „speciale" din cadrul mixului promoţional; c. mixajul ingredientelor constitutive ale mixului de marketing; d. preţurile promoţionale. 163. Locul central în cadrul mixului de marketing revine, în general: a. produsului; b. preţului; c. distribuţiei; d. promovării. 164. In cadrul tendinţei specifice marketingului global, de dezvoltare a unui mix de marketing standardizat, oportunităţi mai reduse de standardizare le are: a. preţul; b. produsul; c. comunicarea promoţională; d. distribuţia. 165. în cazul unui mix de marketing orientat într-o perspectivă specifică marketingului relaţional serviciile post-vânzare constituie un instrument specific politicii de: a. comunicare promoţională; b. preţ; c. produs; d. distribuţie. 166. în marketingul relaţional, componenta mixului de marketing cea mai adesea utilizată este: a. produsul; b. comunicarea promoţională; c. preţul; d. distribuţia.

167. In optica specifică marketingului relaţional, distribuţia trebuie să se apropie de clienţi, îndeosebi prin: a. integrarea comerţului electronic în sistemele de distribuţie; b. dezvoltarea canelelor scurte de distribuţie; c. promovarea marketingului direct; d. practicarea unor forme moderne de distribuţie. 168. Cele două concepte de bază specifice marketingului modern, care sunt deopotrivă necesare conducerii eficiente a întreprinderii contemporane, sunt: a. marketingul relaţional şi marketingul internaţional; b. marketingul-mix şi marketingul relaţional; c. marketingul direct şi marketingul lateral; d. marketingul-mix şi marketingul direct. 169. In unele domenii de aplicare a marketingul orientat spre servicii trebuie să se utilizeze pe lângă cele 4 componente clasice ale mixului, un ingredient suplimentar: a. clientul; b. logistica; c. relaţiile publice; d. procesul de prestare. 170. în condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere puternică, cu o sinergie ridicată, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de dinamica pieţei? a. strategia creşterii; b. strategia activă; c. strategia pasivă; d. strategia exigenţei ridicate. 171. In condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere puternică, cu o sinergie ridicată, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de structura pieţei? a. strategia creşterii; b. strategia diferenţiată; c. strategia activă; d. strategia exigenţei ridicate. 172. In condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere puternică, cu o sinergie ridicată, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de schimbarea pieţei? a. strategia menţinerii; b. strategia nediferenţiată;

c. strategia activă; d. strategia ofensivă. 173. în condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategic de piaţă se recomandă pentru o întreprindere puternică, cu o sinergie ridicată, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de exigenţele pieţei? a. strategia creşterii; b. strategia concentrată; c. strategia adaptivă; d. strategia exigenţei ridicate. 174. în condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere puternică, cu o sinergie ridicată, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de nivelul competiţiei? a. strategia menţinerii; b. strategia diferenţiată; c. strategia adaptivă; d. strategia ofensivă. 175. în condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere cu posibilităţi mai modeste, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de dinamica pieţei? a. strategia diferenţiată; b. strategia menţinerii; c. strategia adaptivă; d. strategia exigenţei minime. 176. în condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere cu posibilităţi mai modeste, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de structura pieţei? a. strategia concentrată; b. strategia pasivă; c. strategia exigenţei ridicate; d. strategia ofensivă. 177. în condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere cu posibilităţi mai modeste, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de schimbarea pieţei? a. strategia creşterii; b. strategia nediferenţiată; c. strategia pasivă; d. strategia defensivă.

178. în condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere cu posibilităţi mai modeste, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de exigenţele pieţei? a. strategia menţinerii; b. strategia exigenţei minime; c. strategia diferenţiată; d. strategia adaptivă. 179. In condiţiile unei pieţe dinamice, exigente şi cu un nivel de competitivitate ridicat, ce strategie de piaţă se recomandă pentru o întreprindere cu posibilităţi mai modeste, având în vedere poziţia întreprinderii faţă de nivelul competiţiei? a. strategia restrângerii; b. strategia activă; c. strategia exigenţei reduse; d. strategia defensivă. CAPITOLUL 5 POLITICA DE PRODUS 180. Cea mai importanta componenta a mixului de marketing este reprezentată de: a. politica de produs; b. politica de preţ; c. politica de distribuţie; d. politica de promovare. 181. Metafora „inima marketingului" vizează: a. mixul de marketing; b. politica de produs; c. politica de preţ; d. politica de distribuţie. 182. Conduita pe care o întreprindere o adoptă, referitoare la dimensiunile, structura şi evoluţia gamei de produse şi servicii ce fac obiectul proprii sale activităţi reprezintă: a. politica de produs; b. politica de preţ; c. politica de distribuţie; d. politica de promovare. 183. Obiectul de activitate a politicii de produs, în sensul cel mai cuprinzător al termenului, îl reprezintă: a. produsele alimentare;

b. bunurile economice; c. produsele nealimentare; d. produsele generice. 184. Tot ceea ce poate fi perceput direct cu simţurile umane constituie: a. bunuri reale; b. bunuri nominale; c. bani; d. hârtii de valoare. 185. Bunurile reale nu privesc: a. bunurile materiale; b. bunurile imateriale; c. licenţele; d. bunurile nominale. 186. în accepţiunea sa cea mai cuprinzătoare, politica de produs nu cuprinde: a. politica calitate - preţ; b. politica de produs în sens strict; c. politica sortimentală; d. politica de service şi garanţie. 187. Privită ca un tot unitar, politicii de produs, la nivelul întreprinderii i se pot atribui trei sarcini principale. Marcaţi varianta falsă: a. introducerea produselor noi; b. succesiunea de decizii de factură tehnologică; c. modernizarea produselor; d. eliminarea „produselor îmbătrânite". 188. Care dintre următoarele activităţi constituie o componentă a politicii de produs? a. introducerea produselor noi; b. modernizarea produselor; c. cercetarea produsului; d. eliminarea „produselor îmbătrânite". 189. Care dintre următoarele activităţi constituie o componentă a politicii de produs? a. inovaţia; b. introducerea produselor noi; c. modernizarea produselor; d. eliminarea „produselor îmbătrânite".

190. Care dintre următoarele activităţi constituie componentă a politicii de produs? a. inovaţia; b. modernizarea produselor; c. modelarea produselor; d. eliminarea „produselor îmbătrânite". 191. Care dintre următoarele activităţi constituie o componentă a politicii de produs? a. introducerea produselor noi; b. modernizarea produselor; c. eliminarea „produselor îmbătrânite"; d. asigurarea legală a produsului. 192. Care dintre următoarele activităţi constituie o componentă a politicii de produs? a. atitudinea faţă de produsele vechi; b. introducerea produselor noi; c. modernizarea produselor; d. eliminarea „produselor îmbătrânite". 193. Cercetarea produsului, componentă a politicii de produs, nu are în vedere: a. analiza calităţii produselor aflate în fabricaţie şi/sau vânzare; b. analiza circulaţiei produselor şi urmărirea lor în utilizare sau în consum; c. analiza diagnostic, de natură să semnalizeze punctele „forte" şi „slabe" ale gamei de fabricaţie sau ale sortimentului comercializat; d. asigurarea legală a produsului. 194. Care este principala orientare ofensivă a politicii de produs? a. cercetarea produsului; b. activitatea de inovare; c. asigurarea legală a produsului; d. atitudinea faţă de produsele vechi. 195. Totalitatea operaţiunilor prin care întreprinderea producătoare conferă identitate bunurilor pe care le creează reprezintă: a. cercetarea produsului; b. activitatea de inovare; c. activitatea de modelare a produsului; d. asigurarea legală a produsului. 196. Activitatea de inovaţie nu priveşte: a. produsul;

b. stimularea capacităţilor creatoare din cercetare şi producţie; c. descoperirea de noi materii prime şi tehnologii, dezvoltarea service-ului; d. modelarea produsului. 197. Activitatea de inovaţie priveşte: a. crearea unui climat novator în toate compartimentele întreprinderii; b. realizarea sub formă de prototip sau machetă a tuturor componentelor ce dau conţinutul viitorului produs; c. înregistrarea mărcii; d. analiza diagnostic, de natură să semnalizeze punctele „forte" şi „slabe" ale gamei de fabricaţie sau ale sortimentului comercializat. 198. Activitatea de modelare a produsului are în vedere: a. crearea unui climat novator în toate compartimentele întreprinderii; b. realizarea sub formă de prototip sau machetă a tuturor componentelor ce dau conţinutul viitorului produs; c. înregistrarea mărcii; d. analiza diagnostic, de natură să semnalizeze punctele „forte" şi „slabe" ale gamei de fabricaţie sau ale sortimentului comercializat. 199. Cea mai uzitată modalitate de asigurare legală a unei mărfi o reprezintă: a. brevetele de invenţie; b. înregistrarea mărcii; c. denumirea de origine; d. dreptul de autor. 200. Inregistrarea mărcii are: a. valenţe dc personalizare a produsului, detaşându-1 din masa bunurilor anonime; b. conceperea şi realizarea sub formă de prototip sau machetă a tuturor componentelor ce dau contur viitorului produs; c. crearea unui climat novator în toate compartimentele întreprinderii; d. semnalizarea punctelor „forte" şi „slabe" ale gamei de fabricaţie sau ale sortimentului comercializat. 201. Ansamblul deciziilor luate de întreprindere privitoare Ia marcă, se constituie într-o veritabilă politică de marcă, ale cărei elemente se repercutează în forme specifice asupra: a. politicii de preţ; b. tuturor celorlalte componente ale mixului de marketing; c. politicii de distribuţie; d. politicii de promovare. 202. Marcaţi activitatea componentă a politicii de produs:

a. introducerea produselor noi; b. modernizarea produselor; c. atitudinea faţă de produsele vechi; d. eliminarea „produselor îmbătrânite". 203. Atitudinea faţă de produsele vechi priveşte: a. asigurarea legală a unui produs; b. preocuparea întreprinderilor faţă de soarta produselor cu grad ridicat de obsolescenţă şi nivel scăzut de rentabilitate; c. asigurarea unor valenţe de personalizare a produsului, detaşându-1 din masa bunurilor anonime; d. conceperea şi realizarea sub forma de prototip sau machetă a tuturor componentelor ce dau contur viitorului produs. 204. Asigurarea legală a produsului atrage după sine o responsabilitate permanentă din partea producătorului pentru păstrarea nealterata (în raport cu etalonul) a performanţelor calitative ale produselor: a. la lansarea pe piaţă; b. pe tot parcursul duratei sale de viaţă; c. în etapa creşterii vânzărilor; d. în etapa declinului vânzărilor. 205. Atenţia acordată produselor vechi în politica de produs a unei întreprinderi este: a. proporţională cu locul ocupat în producţia sau desfacerea întreprinderii; b. invers proporţională cu locul ocupat în producţia sau desfacerea întreprinderii; c. egală cu nivelul fondurilor de investiţii pentru modernizarea tehnologiei; d. diferă de la un produs la altul în funcţie de politica de service. 206. Preocuparea întreprinderilor faţă de produsele vechi se concretizează într-o serie de acţiuni. Marcaţi varianta falsă: a. cunoaşterea permanentă a nivelului rentabilităţii fiecărui produs; b. cunoaşterea gradului de amortizare a resurselor materiale necesare fabricaţiei; c. cunoaşterea contribuţiei adusă de fiecare produs la beneficiile totale ale întreprinderii; d. funcţionalitatea şi valenţele ergonomice. 207. Activitatea de modelare a produsului nu priveşte: a. materia primă şi tehnologia de fabricaţie; b. nivelul rentabilităţii fiecărui produs; c. funcţionalitatea şi economicitatea produsului; d. estetica şi valenţele ergonomice.

208. Modelarea produsului are : a. o semnificaţie de orientare potrivit cerinţelor pieţei, a tuturor elementelor ce contribuie la realizarea viitoarei mărfi; b. un sens tehnologic; c. o preocupare creatoare de cercetare şi producţie; d. o semnificaţie durabilă privind modalitatea de asigurare legală a mărfii. 209. Corelarea informaţiilor dobândite prin acţiunile specifice atitudinii întreprinderii faţă de produsele vechi cu informaţiile primite de pe piaţă referitoare la „vitalitatea" acestora, permite întreprinderii să-şi formuleze o: a. strategie privind preţurile; b. alternativă de distribuţie; c. atitudine clară faţă de soarta viitoare a fiecărui produs aflat în fabricaţie; d. atitudine privind conceperea şi realizarea prototipuri sau machete pentru toate componentele ce dau contur viitorului produs. 210. In politica de produs, în atitudinea unei întreprinderi faţă de produsele vechi, informaţiile primite de la piaţă, cu privire la „vitalitatea" unui produs, se referă la: a. indicele vânzărilor; b. dinamica stocurilor; c. structura reţelei de magazine; d. indicele producţiei. 211. Politica sortimentală se referă la: a. analiza calităţii produselor aflate în fabricaţie şi/sau vânzare, studiul învechirii economice a acestora, analiza circulaţiei produselor şi urmărirea lor în utilizare sau consum; b. stabilirea dimensiunilor şi structurii sortimentului de mărfuri desfăcut de către întreprindere în raport cu potenţialul de care dispune şi cu cerinţele pieţei ţintă; c. cunoaşterea permanentă a nivelului rentabilităţii fiecărui produs, a gradului de amortizare a mijloacelor de muncă cu ajutorul cărora se fabrică; d. conceperea şi realizarea sub formă de prototip sau machetă a tuturor componentelor ce dau contur viitorului produs. 212. Politica sortimentală are la bază o serie de criterii. Marcaţi varianta falsă: a. natura mărfurilor (indigene, din import – în general şi pe zone de provenienţă geografică); b. caracteristicile merceologice; c. cunoaşterea permanentă a nivelului rentabilităţii fiecărui produs, a gradului de amortizare a mijloacelor de muncă cu ajutorul cărora se fabrică; d. grupele de consumatori ţintă. 213. Politica sortimentală are la bază o serie de criterii. Marcaţi varianta falsă:

a. nivelul de preţ; b. complementaritatea nevoilor; c. grupele de consumatori ţintă; d. calitatea produselor aflate în fabricaţie şi/sau în vânzare, studiul învechirii economice a acestora,analiza circulaţiei produselor şi urmărirea lor în utilizare sau consum. 214. Service-ul reprezintă: a. un pachet de servicii complementare prestaţiei de bază oferite de produs sau de ansamblul de bunuri; b. un pachet de satisfacţii percepute de clienţi în timpul consumului sau utilizării unui produs; c. un pachet de servicii oferite doar în cazul existenţei unei concurenţe ridicate; d. un pachet de servicii oferite de operatorii economici specializaţi în transportul mărfurilor până la locul de consum sau utilizare. 215. Obiectivul service-ului vizează: a. sporirea vânzărilor bunurilor de uz îndelungat; b. valorizarea deplină a produsului în consum sau utilizare; c. comportamentul consumatorului în timpul consumului sau utilizării produsului; d. diferenţierea ofertei. 216. Creşterea importanţei service-ului se sprijină pe o serie de argumente. Marcaţi varianta falsă: a. existenţa unei concurenţe crescânde pe tot mai multe pieţe, ce prezintă în acelaşi timp un grad ridicat de saturare; b. dorinţa crescândă a consumatorului potenţial de a fi scutit de orice fel de probleme legate de utilizarea, întreţinerea şi repararea produsului; c. dobândirea unui avantaj concurenţial prin profilarea mai accentuată a întreprinderii pe activitatea de service; d. realizarea de mutaţii cantitative şi calitative în evoluţia consumului populaţiei, atât pe ansamblu, cât şi în profil teritorial. 217. Creşterea importanţei service-ului se sprijină pe o serie de argumente. Marcaţi varianta falsă: a. opţiunea unor producători de a-şi diferenţia semnificativ oferta de cea a concurenţilor; b. creşterea tot mai rapidă a gradului de complexitate a produselor, ce fac indispensabilă o activitate distinctă de service; c. existenţa unui management performant la nivelul marilor producători şi întreprinderilor distribuitoare; d. dorinţa crescândă a cumpărătorului potenţial de a fi scutit de orice fel de probleme legate de utilizarea, întreţinerea şi repararea produsului.

218. Din punct de vedere a conţinutului activităţii de service oferite pieţei, acesta se poate divide în: a. service tehnic şi service comercial; b. service tehnic şi service concurenţial; c. service comercial şi service concurenţial; d. service concurenţial şi service productiv. 219. Sarcinile principale ale service-ului tehnic nu privesc: a. garantarea funcţionării normale a produsului în favoarea căruia se acordă; b. dobândirea de către consumator a tuturor informaţiilor de care are nevoie; c. dobândirea de către consumator a tuturor informaţiilor privind locurile de unde poate fi cumpărat; d. oferirea de piese de schimb, înlocuitori sau produse noi alternative, după nevoie. 220. în cazul produselor de complexitate ridicată (de exemplu: aeronave, aparatură radiologică computerizată, instalaţii de conducere automată a proceselor de producţie etc), service-ul tehnic priveşte anumite activităţi. Marcaţi varianta falsă: a. consultanţă tehnică, instalare; b. şcolarizarea personalului, inspecţii periodice; c. aprovizionarea cu piese de schimb; d. garantarea funcţionării normale a produsului în favoarea căruia se acordă. 221. înregistrarea sistematică a informaţiilor ce pot fi obţinute în desfăşurarea activităţii de service ethnic pentru bunurile de producţie şi de consum, de folosinţă îndelungată, se constituie într-o bancă de date pentru cercetările de marketing, având drept obiect: a. urmărirea comportării produselor în utilizare sau consum; b. studierea cererii populaţiei pentru bunurile de uz îndelungat; c. realizarea de cercetări calitative; d. urmărirea evoluţiei gradului de dotare a populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată. 222. Service-ul comercial asigură, de regulă: a. existenţa unei concurenţe crescânde, pe tot mai multe pieţe, ce prezintă în acelaşi timp un grad ridicat de saturare; b. o suită de activităţi menite a facilita cumpărătorului actul de achiziţionare şi în unele situaţii chiar transformarea acestuia într-o îndeletnicire foarte plăcută; c. opţiunea unor agenţi economici de a-şi diferenţia semnificativ oferta de cea a concurenţilor; d. funcţionarea normală a produsului în consum sau utilizare. 223. Ambalarea tip cadou a mărfurilor cumpărate reprezintă un service comercial,

ce poate fi încadrat în următoarele categorii: a. servicii de consultanţă şi/sau informaţii; b. oferirea de mici atenţii gratuite; c. invitaţii la degustări ale unor noi mărfuri alimentare, prestaţii comerciale gratuite; d. opţiunea unor producători de a-şi diferenţia semnificativ oferta de cea a concurenţilor. 224. Service-ul comercial nu priveşte activităţile ce se derulează: a. înainte de vânzare; b. în timpul vânzării; c. în timpul stocării; d. post-vânzare. 225. în opoziţie cu service-ul tehnic, service-ul comercial este conceput: a. ca un element adaptat prin excelenţă clientului; b. diferenţiat pe segmente de consumatori; c. nu este orientat neapărat spre produs; d. toate variantele prezentate. 226. Service-ul comercial are valenţe promoţionale evidente pe termen: a. scurt; b. lung; c. mijlociu; d. permanent. 227. Garanţia reprezintă: a. prelungirea responsabilităţii producătorului mărfii, un interval de timp determinat, dincolo de momentul vânzării; b. prelungirea responsabilităţii producătorului mărfii, un interval de timp nedeterminat, dincolo de momentul vânzării; c. prelungirea responsabilităţii producătorului mărfii, un interval de timp determinat, în timpul vânzării; d. prelungirea responsabilităţii producătorului mărfii, un interval de timp nedeterminat, în timpul vânzării. 228. Marcaţi una din facilităţile acordate pe perioada de garanţie: a. oferirea de mici atenţii gratuite; b. oferirea de mostre de produse noi (alimentare, cosmetice etc); c. întocmirea documentelor financiare pentru returnarea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor nerezidenţi; d. schimbarea produsului defect cu altul de acelaşi fel în stare normală de

funcţionare. 229. Produsul este considerat în prezent, într-o concepţie de sistem, ce înglobează alături de substanţa materială a bunului, întreaga ambianţă ce-1 înconjoară, formată dintr-o paletă largă de elemente acorporale. Literatura de specialitate defineşte tot mai frecvent această accepţiune cu caracter integrator prin elementul de: a. produs; b. produs nou; c. produs total; d. produs concurenţial. 230. Cele mai multe mărfuri, indiferent că sunt destinate utilizatorilor industriali sau consumului populaţiei reprezintă: a. o simbioză de produse materiale şi servicii; b. produse pure; c. produse concurente; d. produse totale. 231. Separarea celor două componente ale unei mărfi (produse materiale şi servicii) în procesul vânzării sau al consumului o poate face pe fiecare în parte: a. utilizabilă; b. utilizabilă pe timp limitat; c. inutilizabilă; d. inutilizabilă pe moment. 232.0 altă tendinţă ce determină reconsiderarea serviciilor în economia produsului o reprezintă: a. participarea tot mai frecventă a distribuitorului în procesul de producţie; b. implicarea tot mai frecventă a utilizatorului final în procesul proiectării unei noi mărfi; c. realizarea de cercetări privind opţiunile consumatorilor sau utilizatorilor; d. implicarea tot mai profundă a consumatorului sau utilizatorului în distribuţia produselor. 233. Nu este reală afirmaţia potrivit căreia componentele ce definesc un produs, în accepţiunea marketingului, sunt: a. componente corporale; b. componente acorporale; c. componente ale distribuţiei pentru care s-a optat; d. comunicaţii referitoare la produs. 234. Componentele corporale ale unui produs cuprind:

a. caracteristicile merceologice ale produsului şi ambalajului său; b. elementele ce nu au corp material nemijlocit; c. ansamblul informaţiilor transmise de producător sau distribuitor cumpărătorului potenţial; d. sinteza reprezentărilor mentale de natură cognitivă, afectivă, socială şi personală a produsului în rândul cumpărătorilor. 235. Componentele acorporale ale unui produs cuprind: a. caracteristicile merceologice ale produsului şi ambalajului său; b. elementele ce nu au corp material nemijlocit; c. ansamblul informaţiilor transmise de producător sau distribuitor cumpărătorului potenţial; d. sinteza reprezentărilor mentale de natură cognitivă, afectivă, socială şi personală a produsului în rândul cumpărătorilor. 236. Comunicaţiile privitoare la produs cuprind: a. caracteristicile merceologice ale produsului şi ambalajului său; b. elementele ce nu au corp material nemijlocit; c. ansamblul informaţiilor transmise de producător sau distribuitor cumpărătorului potenţial; d. sinteza reprezentărilor mentale de natură cognitivă, afectivă, socială şi personală a produsului în rândul cumpărătorilor. 237. Imaginea produsului semnifică: a. caracteristicile merceologice ale produsului şi ambalajului său; b. elementele ce nu au corp material nemijlocit; c. ansamblul informaţiilor transmise de producător sau distribuitor cumpărătorului potenţial; d. sinteza reprezentărilor mentale de natură cognitivă, afectivă, socială şi personală a produsului în rândul cumpărătorilor. 238. Garanţia este, în esenţă: a. o componentă corporală a produsului; b. o componentă acorporală a produsului; c. o componentă a canalelor de distribuţie; d. un mijloc promoţional. 239. Acţiunile de merchandising, promovare Ia locul vânzării, publicitate prin mijloace de comunicare în masă, fac parte din: a. componentele corporale ale produsului; b. componentele acorporale ale produsului; c. comunicaţiile privitoare la produs; d. imaginea produsului.

240. Dimensiunile calitative ale produsului ce ţin de formă, gabarit, capacitate, structură şi conţinut, greutate şi densitate, putere instalată etc. fac parte din: a. componentele corporale ale produsului; b. componentele acorporale ale produsului; c. comunicaţiile privitoare la produs; d. imaginea produsului. 241. Numele şi marca, instrucţiunile de folosire (utilizare), protecţia legală prin brevet, licenţa de fabricaţie sau comercializare, preţul şi orice alt serviciu acordat pentru produs, fac parte din: a. componentele corporale ale produsului; b. componentele acorporale ale produsului; c. comunicaţiile privitoare la produs; d. imaginea produsului. 242. Concepţia funcţională a produsului are în vedere: a. statutul său pe piaţă; b. dimensiunile calitative ale produsului; c. o sumă de funcţii parţiale sau de valori de întrebuinţare parţiale, distincte între ele, deşi nu apar pe piaţă ca atare; d. optica integrată de definire a unui produs prin prisma componentelor sale corporale şi acorporale, a comunicaţiilor referitoare la produs şi a imaginii produsului. 243. Concepţia integrată defineşte un bun prin componentele: a. corporale, acorporale, comunicaţii, imagine; b. corporale şi acorporale; c. corporale, comunicaţii, imagine; d. acorporale, comunicaţii, imagine. 244. Evidenţiaţi dintre grupările de mai jos pe cea care cuprinde numai componente acorporale ale produsului, în optica marketingului modern: a. preţul, marca, culoarea, numele produsului; b. instrucţiunile de utilizare, termenul de garanţie, preţul, culoarea; c. numele produsului, marca, preţul, instrucţiunile de utilizare; d. preţul, marca, termenul de garanţie, rezistenţa la acţiunile factorilor de mediu. 245. Complexitatea modificărilor pe care le reprezintă un produs nou în raport cu oferta existentă dă: a. măsura gradului său de noutate; b. legitimitatea în cadrul ofertei existente pe piaţă; c. intensitatea riscului investiţiei în noul produs;

d. înţelegerea de către consumatori a caracterului de noutate a produsului. 246. Noutatea unui produs este judecată în raport cu: a. rezultatele acceptării de către consumatori; b. sistemul de evaluare utilizat; c. locul ocupat în gama sortimentală; d. sistemul indicatorilor privind poziţionarea în consumul populaţiei. 247. Gama de produse reprezintă un grup de produse înrudite prin: a. destinaţia lor comună în consum; b. caracteristicile esenţiale similare privitoare la materia primă din care sunt obţinute; c. caracteristicile esenţiale similare referitoare la tehnologia de fabricaţie; d. toate caracteristicile de mai sus. 248. Lărgimea gamei de produse este dată de: a. gradul de apropiere a distribuţiei produsului de consumator; b. însumarea efectivelor tuturor liniilor de fabricaţie; c. numărul de linii de produse distincte pe care îl conţine o linie de produse; d. numărul de linii de produse ce o compun. 249. Lungimea gamei de produse reprezintă: a. însumarea efectivelor tuturor liniilor de fabricaţie; b. gradul de apropiere a distribuţiei produsului de consumator; c. numărul de linii de produse ce o compun; d. numărul de linii de produse distincte pe care îl conţine o linie de produse. 250. Lungimea gamei de produse semnifică: a. complexitatea gamei sortimentale; b. „suprafaţa" pe care „o acoperă" o gamă de produse în satisfacerea unei anumite trebuinţe; c. gradul de satisfacere a consumatorilor cu un anumit produs; d. caracteristicile esenţiale referitoare la material primă din care sunt obţinute produsele. 251. împărţirea produselor din cadrul gamei de mărfuri a unei întreprinderi în: motoare, adjuvanţi şi speranţe aparţine lui: a. Philip Kotler; b. Guy Serraf; c. Constantin Florescu; d. Pierre - Louis Dubois. 252. Care dintre următoarele enumerări nu contribuie la poziţionarea corectă a

produselor în cadrul gamei? a. aportul său în volumul total al beneficiarilor; b. dinamica vânzărilor; c. cota de piaţă pe care o deţine; d. gradul de satisfacţie a consumatorului. 253. „Favoritele" unei game de produse se caracterizează prin: a. nivel ridicat de rentabilitate, cotă de piaţă şi un volum al vânzărilor în creştere; b. nivel ridicat al cotei de piaţă şi al rentabilităţii, o încetinire a ritmului de creştere a vânzărilor; c. rentabilitate ridicată, o creştere rapidă a vânzărilor, o cotă de piaţă redusă; d. rentabilitate, cotă de piaţă, vânzări în declin. 254. Strategia de selecţie sortimentală semnifică: a. o specializare a marketingului; b. o strategie de piaţă; c. o strategie în politica de produs; d. o etapă în evoluţia marketingului. 255. Strategiile de diversificare sortimentală, stabilitate sortimentală şi selecţie sortimentală sunt alternative strategice în funcţie de: a. gradul de înnoire a produselor; b. nivelul calitativ al produselor; c. dimensiunile şi structura gamei de produse; d. lărgimea gamei de produse. 256. Alternativele strategice vizând asimilarea de noi produse, perfecţionarea produselor existente şi menţinerea gradului de noutate a produselor au drept criteriu de diferenţiere: a. gradul de înnoire a produselor; b. nivelul calitativ al produselor; c. gradul de segmentare a pieţei; d. dimensiunile şi structura gamei de produse. 257. Diversificarea laterală semnifică: a. specializarea pe funcţii şi combinarea acestora; b. mărirea numărului de produse în cadrul gamei; c. prelungirea în amonte sau în aval a unei linii de produse; d. dezvoltarea gamei de produse în direcţii conexe structurii de bază. 258. Diversificarea orizontală semnifică: a. mărirea numărului de produse în cadrul gamei; b. prelungirea în amonte sau în aval a unei linii de produse;

c. dezvoltarea gamei de produse în direcţii conexe structurii de bază; d. specializarea pe funcţii şi combinarea lor. 259. Diversificarea verticală semnifică: a. mărirea numărului de produse în cadrul gamei; b. prelungirea în amonte sau în aval a unei linii de produse; c. dezvoltarea gamei de produse în direcţii conexe structurii de bază; d. specializarea pe funcţii şi combinarea lor. CAPITOLUL 6 POLITICA DE PREŢ 260. Costurile reprezintă cheltuielile efectuate pentru: a. producerea unui produs sau serviciu; b. producerea şi vânzarea unui produs sau serviciu; c. vânzarea unui produs sau serviciu; d. transportul şi stocarea unui produs sau serviciu. 261. Aplicaţiile costurilor de marketing vizează în principal: a. determinarea riguroasă a sensibilităţii lor faţă de modificarea numărului de unităţi fizice produse şi vândute; b. calcularea componentelor costurilor de producţie; c. calcularea costurilor elementelor constitutive ale distribuţiei unui produs; d. determinarea cheltuielilor necesitate de efectuarea cercetărilor de piaţă. 262. Costurile de marketing presupun determinarea următoarelor categorii de costuri: a. costul total şi costul mediu; b. costul fix mediu şi costul variabil mediu; c. costul fix total şi costul variabil total; d. toate variantele prezentate. \ 263. în esenţă, pe măsura producerii unor cantităţi mai mari, costul mediu: a. scade; b. creşte; c. rămâne neschimbat; d. nu poate fi calculat. 264. Volumul total al costurilor variabile, în măsură absolută, se modifică pe măsura: a. creşterii producţiei; b. scăderii producţiei;

c. creşterii sau scăderii producţiei; d. menţinerii producţiei la acelaşi nivel. 265. Costurile variabile pe unitatea fizică de produs vândut: a. rămân constante; b. cresc; c. scad; d. cresc proporţional. 266. Marcaţi obiectivul strategiei de piaţă pentru o întreprindere într-o perioadă rentabilă: a. supravieţuirea întreprinderii pe o anumită piaţă; b. restrângerea activităţii; c. schimbarea profilului de activitate; d. dezvoltarea activităţii. 267. Marcaţi obiectivul strategiei de piaţă pentru o întreprindere într-o perioadă rentabilă: a. schimbarea profilului de activitate; b. reducerea costurilor; c. pătrunderea pe pieţe noi; d. contracararea concurenţei. 268. Marcaţi obiectivul strategiei de piaţă pentru o întreprindere într-o perioadă rentabilă: a. retehnologizarea întreprinderii; b. schimbarea profilului de activitate; c. reducerea costurilor; d. contracararea concurenţei. 269. Procesul de evaluare a bunurilor şi serviciilor constă în: a. aprecierea utilităţii acestora (capacitatea de a satisface anumite nevoi), prin comparaţie cu alte bunuri sau servicii, în contextul resurselor de care dispun consumatorii; b. compararea cu resursele de care dispun consumatorii din piaţa ţintă, pe total şi în structură (vârstă, pregătire socio- profesională, zonă teritorială etc); c. calcularea tuturor costurilor fixe şi variabile necesitate de producţia şi distribuţia lor; d. raportarea la nivelul preţurilor practicate de concurenţii care dispun de aceeaşi capacitate comercială. 270. In timp, preţul s-a bucurat de diverse accepţiuni. Marcaţi varianta falsă: a. expresie directă a valorii (exprimată, de regulă, in formă bănească);

b. plata pentru a obţine un bun sau serviciu; c. instrument de schimb; d. atribut intrisec al bunului sau serviciului. 271. în timp, preţul s-a bucurat de diverse accepţiuni. Marcaţi varianta falsă: a. valoarea tuturor "sacrificiilor" tăcute de cumpărători; b. cost plus profit şi taxe; c. rezultat al confruntării cererii cu oferta; d. element al unui sistem complex de informare şi reglare economică. 272. Conceptul de preţ a evoluat în timp, specialiştii definind diferite noţiuni. Marcaţi varianta falsă: a. preţul de pornire; b. preţul absolut; c. preţul relativ; d. preţul administrat. 273. Preţurile „administrate" sunt acelea care: a. sunt determinate prin negocieri între cumpărători şi vânzători; b. sunt obţinute prin compararea bunurilor şi serviciilor; c. rezultă în urma intervenţiei organelor guvernamentale pentru a asigura fluctuaţia liberă a preţurilor ca răspuns la forţele pieţei; d. sunt stabilite (calculate) de către întreprinderea ofertantă, pe baza costurilor, taxelor şi cotelor de profit. 274. Preţul absolut este: a. atribut intrinsec al bunului sau serviciului; b. obţinut prin compararea bunurilor sau serviciilor; c. un element al unui sistem complex de informare şi reglare economică; d. un instrument de schimb. 275. Preţul relativ este: a. atribut intrinsec al bunului sau serviciului; b. obţinut prin compararea bunurilor sau serviciilor; c. un element al unui sistem complex de informare şi reglare economică; d. un instrument de schimb. 276. Preţul este: a. rezultatul procesului de evaluare a bunurilor şiserviciilor, existente pe o piaţa dată, în scopul satisfacerii intereselor participanţilor la procesul de schimb; b. expresia bănească a materiilor prime, materialelor, forţei de muncă cheltuite pentru producerea bunurilor şi prestarea serviciilor; c. expresia bănească a cheltuielilor de producţie şi de distribuţie a bunurilor şi

serviciilor; d. valoarea eforturilor financiare depuse de consumatori pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii. 277. Preţurile impuse (total sau parţial) apar când: a. statul are o poziţie dominantă şi intervine efectiv pe piaţă, prin măsuri mai degrabă administrative decât economice; b. ofertanţii reuşesc să-şi impună propriile interese, ca urmare a poziţiei pe care o au pe piaţă, la un moment dat; c. statul nu intervine în nici un sens în procesul de evaluare; d. interesele consumatorilor şi ale ofertanţilor sunt satisfăcute în măsură aproximativ egală. 278. Preţurile concurenţiale apar când: a. statul are o poziţie dominantă şi intervine efectiv pe piaţă, prin măsuri mai degrabă administrative decât economice; b. ofertanţii reuşesc să-şi impună propriile interese, ca urmare a poziţiei pe care o au pe piaţă, la un moment dat; c. statul nu intervine în nici un sens în procesul de evaluare; d. interesele consumatorilor şi ale ofertanţilor sunt satisfăcute în măsură aproximativ egală. 279. Preţurile libere apar când: a. statul are o poziţie dominantă şi intervine efectiv pe piaţă, prin măsuri mai degrabă administrative decât economice; b. ofertanţii reuşesc să-şi impună propriile interese, ca urmare a poziţiei pe care o au pe piaţă, la un moment dat; c. statul nu intervine în nici un sens în procesul de evaluare; d. interesele consumatorilor şi ale ofertanţilor sunt satisfăcute în măsură aproximativ egală. 280. Preţurile echilibrate apar când: a. statul are o poziţie dominantă şi intervine efectiv pe piaţă, prin măsuri mai degrabă administrative decât economice; b. ofertanţii reuşesc să-şi impună propriile interese, ca urmare a poziţiei pe care o au pe piaţă, la un moment dat; c. statul nu intervine în nici un sens în procesul de evaluare; d. interesele consumatorilor şi ale ofertanţilor sunt satisfăcute în măsură aproximativ egală. 281. In abordarea practică a strategiei politicii de preţ şi pentru atingerea scopului pentru care a fost elaborată, este necesar ca preţurile să satisfacă: a. condiţia de realizare a bunurilor sau serviciilor, respectiv să permită schimbul

între ofertanţi şi cumpărători, în scopul consumului sau utilizării; b. condiţia de acoperire a costurilor, astfel încât să permită ofertanţilor să-şi recupereze cheltuielile efectuate pentru producerea, distribuţia şi promovarea bunurilor serviciilor; c. condiţia de eficienţă, respectiv să permit obţinerea de profit, ceea ce constituie o condiţie sine qua non pentru menţinerea şi dezvoltarea activităţii ofertanţilor. d. toate variantele prezentate. 282. In accepţiunea marketingului, una dintre funcţiile preţurilor bunurilor sau serviciilor se referă la: a. stimularea ofertanţilor; b. evaluarea potenţialului producătorilor; c. stimularea distribuitorilor; d. toate variantele prezentate. 283. Funcţiile precum asigurarea consumului final, măsurarea activităţii economice, eliminarea risipei în alocarea şi întrebuinţarea resurselor, protejarea resurselor limitate, eliminarea dezechilibrelor între productie şi consum şi armonizarea intereselor divergente inerente ale participanţilor la procesul schimbului sunt funcţii ale: a. producţiei; b. preţului; c. distribuţiei; d. promovării. 284. Pragul de rentabilitate reprezintă: a. obţinerea de beneficii la nivelul planificat; b. punctul de echilibru între costuri şi venituri; c. obţinerea de beneficii peste nivelul planificat; d. punctul de echilibru între cererea şi oferta unui produs. 285. Marcaţi elementele care nu sunt specifice pragului de rentabilitate: a. calcularea cantităţii critice de produse; b. cantitatea critică de produse vândute la un preţ unitar dat; c. acoperirea integrală a costurilor; d. obţinerea de profit. 286. în punctul de echilibru între costuri şi venituri, pierderile sunt: a. egale cu zero; b. o treime din costuri; c. cele planificate; d. nu pot fi calculate.

287. în punctul de echilibru între costuri şi venituri, profitul este egal cu: a. o treime din costuri; b. zero; c. cel planificat; d. nu pot fi calculat. 288. Care dintre variantele de mai jos exprimă cel mai corespunzător semnificaţia orientării stabilirii nivelului preţurilor după concurenţă? a. alinierea la preţurile firmelor concurente; b. politica preţului sub nivelul concurenţei; c. politica preţului peste nivelul concurenţei; d. toate variantele de mai sus. 289. Marcaţi avantajul ce nu este specific strategiei preţului înalt: a. valorificarea unicităţii unor produse sau servicii; b. conducerea la segmentarea pieţei în funcţie de criterii strict economice; c. lansarea produsului sau serviciului ce prezintă o mare sensibilitate la preţ; d. echilibrarea cu eforturile de investiţii ale întreprinderii în capacităţi de producţie. 290. Marcaţi situaţia în care nu se recomandă utilizarea strategiei preţului de penetrare pe piaţă: a. când cererea produsului sau serviciului prezintă o mare sensibilitate în funcţie de preţ; b. când pot fi obţinute reduceri substanţiale ale costurilor unitare de producţie şi în general, a costurilor de marketing, printr-o producţie de marketing; c. când se doreşte valorificarea existenţei unor categorii de consumatori care sunt dispuşi să plătească preţuri mai ridicate decât alţi cumpărători; d. când puterea de absorbţie a pieţei este redusă. 291. Strategia de preţ este influenţată de: a. curba de viaţă a produsului; b. posibilităţile financiare ale întreprinderii; c. rezultatele economico-financiare ale întreprinderii; d. gradul de prelucrare a materiilor prime ce se regăsesc în produsul finit. 292. Vânzătorii de produse aflate în faza de maturitate nu îşi permit: a. să menţină preţurile la acelaşi nivel; b. nici să mărească nici să reducă preţurile; c. să reducă volumul vânzărilor; d. să restructureze componentele preţului. 293. In faza de creştere a produsului sau serviciului, opţiunea pentru o anumită

alternativă strategică a preţului depinde de: a. ponderea produsului în cheltuielile întreprinderii şi dinamica acestora; b. numărul de produse fabricate şi structura cheltuielilor; c. numărul de concurenţi existenţi şi necesitatea de a se menţine o stabilitate relativă apretului; d. numărul punctelor de vânzare. 294. Marcaţi varianta pentru care nu se oferă rabaturi: a. rabaturi oferite intermediarilor; b. rabaturi pentru cantităţile cumpărate; c. rabaturi pentru momentul şi cuantumul achitării facturilor; d. rabaturi pentru livrări uniforme. 295. Utilizarea preţurilor psihologice vizează îndeosebi: a. latura emoţională a proceselor decizionale ale consumatorilor; b. fixarea preţurilor în raport de concurenţă; c. determinarea nivelului preţurilor în funcţie de cerere; d. gradul de diversificare a preţurilor. 296. Printre formele cele mai utilizate ale politicii preţului psihologic nu se numără: a. preţul impar; b. preţul tradiţional; c. preţul de penetrare; d. preţul de prestigiu. 297. Marcaţi alternativa strategică de preţ care nu corespunde preţurilor orientate după competiţie: a. alinierea la preţurile firmelor concurente; b. politica preţului sub nivelul concurenţei; c. politica preţului peste nivelul concurenţei; d. politica preţului psihologic. 298. Preţul tradiţional este cel pe care: a. producătorul nu doreşte să-1 schimbe; b. îl practică distribuitorul; c. îl aplică intermediarul şi producătorul; d. îl practică concurenţa. 299. In practica ultimelor decenii, s-a impus atenţiei şi politica: a. preţului impar; b. preţului tradiţional; c. preţurilor ofertelor speciale;

d. preţului de prestigiu. 300. Faţă de valoarea propriu-zisă a unui produs, preţul este: a. mai ridicat; b. mai scăzut; c. la acelaşi nivel; d. nu se poate calcula. CAPITOLUL 7 POLITICA DE DISTRIBUŢIE 301. Obiectul activităţii de distribuţie îl formează: a. logistica mărfurilor; b. mărfurile, fluxul lor de la producător la consumator; c. unităţile operative, magazinele şi depozitele; d. stocarea şi vânzarea mărfurilor. 302. Prin intermediul distribuţiei: a. se finalizează activitatea economică şi se încheie ciclul economic al produselor; b. se încheie procesul de producţie; c. se demarează circuitul economic al produselor; d. începe circuitul produselor de la intermediar la consumator. 303. în etapa de introducere a noului produs pe piaţă, distribuţia are un rol: a. important; b. foarte important; c. secundar; d. principal. 304. în etapa de creştere a unui produs, între componentele mixului, distribuţia deţine locul: a. cel mai important; b. cel mai puţin important; c. la egalitate cu celelalte componente; d. nu prezintă importanţă. 305. Problematica distribuţiei, ca variabilă a mixului de marketing, este: a. largă şi omogenă; b. foarte largă şi eterogenă; c. omogenă şi unitară; d. eterogenă şi sumară.

306. Cu peste două decenii în urmă, termenul „canal de distribuţie" a început să fie înlocuit cu termenul: a. verigă de distribuţie; b. logistică; c. canal de marketing; d. circulaţia mărfurilor. 307. Un canal de marketing: a. este definit ca un ansamblu de organizaţii independente implicate în procesul de asigurare a disponibilităţii produsului pentru consum ori utilizare; b. trebuie să includă un intermediar; c. trebuie să aibă cel puţin trei membri; d. semnifică distanţa efectiv parcursă de către mijloacele de transport utilizate pentru deplasarea produselor spre beneficiari. 308. Rolul canalului de distribuţie nu se limitează la satisfacerea cererii prin furnizarea bunurilor şi serviciilor, ci presupune: a. informarea permanentă a producătorilor; b. stimularea cererii prin acţiunile promoţionale ale membrilor reţelei; c. promovarea produselor în rândul comercianţilor cu amănuntul; d. încheierea procesului de producţie. 309. Din categoria participanţilor primari la procesul de distribuţie fac parte, în sens larg: a. producătorii; b. producătorii şi detailiştii; c. producătorii, angrosiştii şi detailiştii; d. angrosiştii şi detailiştii. 310. Excludeţi din următoarea enumerare, operaţiunile care nu sunt specifice serviciilor funcţionale ale ofertanţilor participanţi la procesul distribuţiei: a. transportul; b. depozitarea; c. etichetarea produselor; d. asamblarea. 311. Excludeţi din următoarea enumerare, operaţiunile care nu sunt specifice serviciilor funcţionale ale ofertanţilor participanţi la procesul distribuţiei: a. preluarea şi onorarea comenzilor; b. marcarea produselor; c. sortarea; d. serviciile de merchandising.

312. Majoritatea prestatorilor de servicii de sprijin oferă doar un anumit tip de servicii. Marcaţi varianta falsă: a. servicii financiare şi de asigurări; b. servicii de comunicare; c. servicii de cercetări de marketing; d. servicii de merchandising. 313. Marcaţi dimensiunea care nu este specifică unui canal de marketing: a. lungimea; b. lăţimea; c. înălţimea; d. adâncimea. 314. Lungimea unui canal de marketing se referă la: a. numărul de niveluri intermediare pe care le parcurg mărfurile de la producător la consumatorul sau utilizatorul final; b. numărul unităţilor prin care se asigură distribuirea unui produs în cadrul fiecărei faze (secvenţe) a reţelei de distribuţie; c. măsura apropierii distribuitorului de punctele efective de consum; d. distanţa dintre agenţii economici situaţi la extremităţile canalului. 315. Lăţimea unui canal de marketing se referă la: a. numărul de secvenţe ale canalului; b. numărul unităţilor prin care se asigură distribuirea unui produs în cadrul fiecărei faze (secvenţe) a rutei de distribuţie; c. măsura apropierii distribuitorului de punctele efective de consum; d. distanţa dintre agenţii economici situaţi la extremităţile canalului. 316. Adâncimea canalului de marketing se referă la: a. numărul de niveluri intermediare pe care le parcurg mărfurile de la producător la consumatorul sau utilizatorul final; b. numărul unităţilor prin care se asigură distribuirea unui produs în cadrul fiecărei faze (secvenţe) a reţelei de distribuţie; c. măsura apropierii distribuitorului de punctele efective de consum; d. distanţa dintre agenţii economici situaţi la extremităţile canalului. 317. Un canal de marketing cuprinde în mod obligatoriu: a. producătorul şi un intermediar; b. producătorul şi mai mulţi intermediari; c. intermediarii şi consumatorii; d. producătorul şi consumatorul. 318. Marcaţi tipul de canal de distribuţie care nu este specific pieţei interne:

a. producător - consumator; b. producător - intermediar - consumator; c. producător - intermediar - intermediar - consumator; d. producător - intermediar - intermediar - distribuitor - consumator. 319. Tipul de canal de distribuţie producător - consumator este specific în primul rând, distribuţiei: a. serviciilor; b. bunurilor de consum; c. bunurilor de uz îndelungat; d. toate variantele prezentate. 320. Distribuţia fără intermediari intervine într-o mare măsură în cazul: a. bunurilor de consum final; b. bunurilor de utilizare productivă (utilaje, maşini, materii prime în cantităţi vagonabile etc); c. bunurilor de uz îndelungat; d. toate variantele prezentate. 321. Canalul direct de distribuţie care include magazinul producătorului este adesea preferat de cumpărători datorită: a. gamei mai restrânse de produse aparţinând diferiţilor producători şi a preţurilor mai mici; b. prezentării produselor în unităţi de consum mai mici, corespunzătoare cererii populaţiei; c. gamei mai largi de produse aparţinând aceluiaşi producător şi preţurilor mai mici; d. condiţiilor mai favorabile de efectuare a cumpărăturilor. 322. Produselor distribuite prin Internet (software, jocuri, servicii financiare bancare) le este specific canalul de distribuţie: a. direct; b. scurt; c. lung; d. nici una din variantele prezentate. 323. Tipul de canal de distribuţie cu un singur intermediar este denumit canal: a. direct; b. scurt; c. mijlociu; d. lung. 324. Varianta de canal scurt de distribuţie este utilizată într-o mai largă măsură de:

a. agenţii economici cu activitate comercială care au investit în dezvoltarea bazei tehnico - materiale; b. întreprinderile cu amănuntul amplasate în apropierea centrelor de consum; c. întreprinderile cu amănuntul care dispun de o suprafaţă de depozitare relativ mare, care pot integra şi funcţii ale comerţului cu ridicata; d. întreprinderile cu ridicata care au investit în baza tehnico - materială. 325. Canalul de distribuţie alcătuit din două verigi intermediare succesive este considerat un canal: a. direct; b. scurt; c. lung; d. mijlociu. 326. Canalul lung de distribuţie este specific: a. pieţei bunurilor de consum; b. produselor distribuite prin Internet; c. serviciilor; d. toate variantele prezentate. 327. Un canal direct este acela care: a. are un singur intermediar; b. nu are nici un intermediar; c. are doi intermediari; d. are un număr mic de intermediari. 328. Prezenţa intermediarilor pe traseul mărfurilor de la producător la consumator este adeseori necesară datorită unor motive diverse. Marcaţi variant falsă: a. funcţiile îndeplinite de intermediari; b. reducerea numărului contractelor necesare; c. amplasarea pe teritoriu a intermediarilor; d. avantajele specializării. 329. Din cadrul funcţiilor îndeplinite de intermediari nu fac parte: a. funcţiile tranzacţionale; b. funcţiile de natură logistică; c. funcţiile de cercetare a pieţei; d. funcţiile de facilitare. 330. Cumpărarea de produse, vânzarea produselor şi asumarea de riscuri sunt funcţii ale intermediarilor cuprinse în categoria: a. funcţiilor tranzacţionale; b. funcţiilor de natură logistică;

c. funcţiilor de facilitare; d. funcţiilor de investigare a pieţei. 331. Operaţiunile de transport, depozitare, gestiune a stocurilor, transformarea sortimentului industrial în sortiment comercial, activităţile desfăşurate în vederea asigurării utilităţilor de formă, posesie, loc şi timp pentru clienţi sunt funcţii ale intermediarilor cuprinse în categoria: a. funcţiilor tranzacţionale; b. funcţiilor de natură logistică; c. funcţiilor de facilitare; d. funcţiilor de investigare a pieţei. 332. Funcţiile de finanţare şi de comunicare a informaţiilor de piaţă partenerilor din canalul demarketing sunt funcţii ale intermediarilor cuprinse în categoria: a. funcţiilor tranzacţionale; b. funcţiilor de natură logistică; c. funcţiilor de facilitare; d. funcţiilor de investigare a pieţei. 333. Dacă cerinţele unei firme se referă la un volum de activitate care face rentabilă realizarea sa cu forţe proprii, alternativa de colaborare cu un intermediar specializat: a. va fi luată în considerare; b. nu va fi luată în considerare; c. va fi indiferentă; d. nu prezintă importanţă. 334. Analiza tipologică a intermediarilor care funcţionează în cadrul canalelor de distribuţie presupune gruparea şi calificarea după lor după anumite criterii. Marcaţi criteriul nespecific: a. natura şi obiectul fluxurilor; b. locul ocupat; c. statutul juridic; d. gradul de independenţă. 335. între participanţii la procesul distribuţiei, se stabilesc relaţii ce reflectă diferite grade de dependenţă. Cel mai scăzut nivel de dependenţă este specific următorului tip de canal: a. convenţional; b. vertical; c. orizontal; d. concentric.

336. Canalul convenţional este constituit din: a. ofertanţii de servicii funcţionale; b. furnizorii de servicii de sprijin; c. participanţii primari; d. furnizorii de servicii de transport. 337. Marcaţi varianta falsă din tipurile de sisteme verticale de marketing: a. corporative; b. contractuale; c. administrative; d. juridice. 338. Lanţurile voluntare, cooperativele detailiştilor şi franciza fac parte din sistemul vertical de marketing: a. corporativ; b. contractual; c. administrativ; d. juridic. 339. Care dintre următoarele afirmaţii în legătură cu logistica mărfurilor nu este reală? a. este o componentă a distribuţiei; b. semnifică un mod logic de stabilire de către comercianţi a circuitelor de distribuţie; c. vizează punerea, din punct de vedere material, a bunurilor la dispoziţia consumatorilor cu ajutorul mijloacelor de transport şi a stocajului; d. conectează orice întreprindere cu clienţii şi furnizorii prin intermediul fluxului mărfurilor şi cel al informaţiilor. 340. La nivelul unei întreprinderi producătoare, sistemul logistic include trei componente majore. Marcaţi varianta falsă: a. distribuţia fizică; b. activităţi de susţinere a producţiei; c. aprovizionarea; d. prelucrarea de materii prime. 341. Cea mai importantă componentă a mixului logistic, sub aspectul costurilor generate, o constituie: a. depozitarea; b. ambalarea; c. stocarea; d. transportul.

342. Marcaţi varianta care nu este specifică structurii sistemului logistic: a. transportul produselor; b. stocarea produselor şi manipularea fizică; c. fluxurile informaţionale; d. lanţurile voluntare. 343. Elaborarea strategiei de distribuţie necesită parcurgerea unei succesiuni de etape: 1. Evaluarea variantelor strategice şi selectarea celei mai adecvate; 2. determinarea variantelor de strategii de distribuţie; 3. identificarea cerinţelor clienţilor privind nivelul serviciilor de distribuţie; 4 stabilirea obiectivelor strategice de distribuţie. a. 1;2;3;4; b. 1;3;2;4; c 3;4; 2; 1; d. 2;1;4;3. 344. Distribuţia directă, distribuţia prin canale scurte sau distribuţia prin canale lungi sunt alternative strategice de distribuţie după criteriul: a. numărul canalelor utilizate; b. dimensiunile canalului; c. amploarea distribuţiei; d. gradul de participare a firmei în activitatea canalului de marketing. 345. Alternativele strategice referitoare la distribuţia extensivă, selectivă şi exclusivă au drept criteriu de bază: a. dimensiunile canalului de distribuţie; b. gradul de participare a firmei la activitatea canalului; c. gradul de control asupra distribuţiei; d. amploarea/lăţimea distribuţiei. 346. Alternativa strategică de distribuţie extensivă vizează: a. difuzarea largă a produselor, prin cele mai diverse tipuri de intermediari; b. difuzarea printr-un număr redus de intermediari, de regulă specializaţi în difuzarea anumitor produse; c. difuzarea produselor printr-un singur intermediar,care dobândeşte exclusivitate în diverse variante; d. difuzarea prin aparatul propriu. 347. Alternativa strategică de distribuţie selectivă vizează: a. difuzarea largă a produselor, prin cele mai diverse tipuri de intermediari; b. difuzarea printr-un număr redus de intermediari, de regulă specializaţi în difuzarea anumitor produse;

c. difuzarea produselor printr-un singur intermediar, care dobândeşte exclusivitate în diverse variante; d. difuzarea prin aparatul propriu. 348. Alternativa strategică de distribuţie exclusivă vizează: a. difuzarea largă a produselor, prin cele mai diverse tipuri de intermediari; b. difuzarea printr-un număr redus de intermediari, de regulă specializaţi în difuzarea anumitor produse; c. difuzarea produselor printr-un singur intermediar, care dobândeşte exclusivitate în diverse variante; d. difuzarea prin aparatul propriu. 349. Dintre următoarele afirmaţii vizând distribuţia exclusivă, nu este reală cea referitoare la faptul că: a. este legată întotdeauna de mărfurile scumpe; b. reprezintă o alternativă strategică în raport de amploarea distribuţiei; c. se recurge la un singur intermediar care dobândeşte exclusivitate; d. este o formă de distribuţie în care distribuţia este privită nu doar în termeni cantitativi, ci şi calitativi. 350. Alternativele strategice privind distribuţia prin aparatul propriu, distribuţia prin intermediari sau distribuţia combinată (prin aparat propriu şi prin intermediari) vizează: a. numărul canalelor utilizate; b. dimensiunile canalului; c. amploarea distribuţiei; d. gradul de participare a firmei în activitatea canalului de marketing. CAPITOLUL 8 POLITICA PROMOŢIONALĂ 351. Politica promoţională nu presupune: a. o informare atentă a consumatorilor potenţiali şi a întreprinderilor; b. acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de cumpărare şi de consum; c. prestarea de service gratuit înainte, în timpul şi postvânzare; d. acţiuni specifice de sprijinire a vânzării. 352. Prin politica de comunicaţie şi mijloacele care o caracterizează, întreprinderea urmăreşte: a. difuzarea cât mai amplă a unor informaţii despre activitatea, produsele şi serviciile sale şi recepţionarea modului cum acestea sunt primite şi apreciate de destinatari;

b. valorificarea existenţei unor categorii de consumatori care sunt dispuşi să plătească preţuri mai ridicate decât alţi cumpărători; c. obţinerea de reduceri substanţiale ale costurilor unitare, respectiv ale costurilor de marketing; d. creşterea puterii de absorbţie a pieţei. 353. Fiecare sursă de comunicaţie utilizată de întreprindere trebuie să respecte anumite cerinţe. Marcaţi varianta falsă: a. puternică; b. atrăgătoare; c. informaţională; d. credibilă. 354. O sursă de comunicaţie trebuie să fie puternică pentru a: a. putea determina o relaţie de autoritate faţă de publicul vizat; b. putea fi identificată din mulţimea surselor de comunicaţie; c. fi acceptată, mesajele trebuie să corespundă sistemului de valori ale destinatarului; d. crea o audienţă în rândul consumatorilor potenţiali. 355. O sursă de comunicaţie trebuie să fie atrăgătoare pentru a: a. putea determina o relaţie de autoritate faţă de publicul vizat; b. putea fi identificată din mulţimea surselor de comunicaţie; c. fi acceptată, mesajele trebuie să corespundă sistemului de valori ale destinatarului; d. crea o audienţă în rândul consumatorilor potenţiali. 356. O sursă de comunicaţie trebuie să fie credibilă pentru a: a. putea determina o relaţie de autoritate faţă de publicul vizat; b. putea fi identificată din mulţimea surselor de comunicaţie; c. fi acceptată, mesajele trebuie să corespundă sistemului de valori ale destinatarului; d. crea o audienţă în rândul consumatorilor potenţiali. 357. Vehiculele (suporturile) prin intermediul cărora mesajul ajunge la destinaţie vizează: a. emiţătorul; b. media; c. mesajul; d. receptorul. 358. Componentele sistemului de comunicaţie în dublu sens sunt: a. emiţătorul, codificarea, scrisul, media, decodificarea, receptorul, feedback-ul,

elemental perturbator; b. emiţătorul, codificarea, mesajul, media, decodificarea, perceptorul, feedback-ul, elemental perturbator; c. emiţătorul, codificarea, mesajul, media, decodificarea, receptorul, elementul perturbator; d. emiţătorul, codificarea, mesajul, media, decodificarea, receptorul, răspunsul, feedback-ul, zgomotul; 359. Emiţătorul reprezintă: a. sursa de comunicaţie, respectiv cel care transmite mesajul; b. mecanismul care „traduce" ideile mesajului în simboluri, semne sau imagini; c. ansamblul simbolurilor (semnelor) transmise de emitent; d. semnificaţia atribuită mesajului de către receptor. 360. Codificarea reprezintă: a. sursa de comunicaţie, respectiv cel care transmite mesajul; b. mecanismul care „traduce" ideile mesajului în simboluri, semne sau imagini; c. ansamblul simbolurilor (semnelor) transmise de emiţător; d. semnificaţia atribuită mesajului de către receptor. 361. Mesajul reprezintă: a. sursa de comunicaţie, respectiv cel care transmite mesajul; b. mecanismul care „traduce" ideile mesajului în simboluri, semne sau imagini; c. ansamblul simbolurilor (semnelor) transmise de emiţător; d. semnificaţia atribuită mesajului de către receptor. 362. Decodificarea reprezintă: a. sursa de comunicaţie, respectiv cel care transmite mesajul; b. mecanismul care „traduce" ideile mesajului în simboluri, semne sau imagini; c. ansamblul simbolurilor (semnelor) transmise de emiţător; d. semnificaţia atribuită mesajului de către receptor. 363. Receptorul reprezintă: a. audienţa sau destinatarul, respectiv cel care primeşte mesajul; b. ansamblul reacţiei audienţei după recepţia mesajului; c. partea din răspuns pe care receptorul o retransmite emiţătorului; d. orice poate provoca o distorsiune între mesajul transmis şi mesajul receptat. 364. Răspunsul reprezintă: a. audienţa sau destinatarul, respectiv cel care primeşte mesajul; b. ansamblul reacţiei audienţei după recepţia mesajului; c. partea din răspuns pe care receptorul o retransmite emiţătorului; d. orice poate provoca o distorsiune între mesajul transmis şi mesajul receptat.

365. Feedback-ul reprezintă: a. audienţa sau destinatarul, respectiv cel care primeşte mesajul; b. ansamblul reacţiei audienţei după recepţia mesajului; c. partea din răspuns pe care receptorul o retransmite emiţătorului; d. orice poate provoca o distorsiune între mesajul transmis şi mesajul receptat. 366. Elementul perturbator (zgomotul) reprezintă: a. audienţa sau destinatarul, respectiv cel care primeşte mesajul; b. ansamblul reacţiei audienţei după recepţia mesajului; c. partea din răspuns pe care receptorul o retransmite emiţătorului; d. orice poate provoca o distorsiune între mesajul transmis şi mesajul receptat. 367. Eficienţa procesului de comunicare depinde de o serie de elemente. Marcaţi varianta falsă: a. modul în care emiţătorul îşi cunoaşte audienţa, şi răspunsul acesteia; b. felul în care emiţătorul îşi codifică mesajul în funcţie de probabilitatea decodificării mesajului de către receptor; c. transmiterea mesajului prin intermediul unor suporturi adaptate mesajului şi destinatarilor, asigurarea suporturilor de feedback care să-I garanteze recepţia mesajului; d. ansamblul reacţiilor audienţei după recepţia mesajului. 368. Publicitatea reprezintă: a. variabilă calitativă, de natură psihologică, cu acţiune pe termen lung şi care, în general, este greu măsurabilă cantitativ în privinţa efectelor economice pe care le generează; b. o variabilă de ordin cantitativ şi cu acţiune pe termen scurt; c. o grupare de tehnici cu acţiune şi efecte pe plan psihologic şi pe termen lung greu de măsurat în termeni economici; d. un ansamblu de semne distinctive menite să individualizeze un produs, o gamă de produse, o firmă etc, în raport cu cele ale concurenţei, să atragă şi să stabilizeze fidelitatea consumatorilor etc. 369. Promovarea vânzărilor reprezintă: a. variabilă calitativă, de natură psihologică, cu acţiune pe termen lung şi care, în general, este greu măsurabilă cantitativ în privinţa efectelor economice pe care le generează; b. o variabilă de ordin cantitativ şi cu acţiune pe termen scurt; c. o grupare de tehnici cu acţiune şi efecte pe plan psihologic şi pe termen lung greu de măsurat în termeni economici; d. un ansamblu de semne distinctive menite să individualizeze un produs, o gamă de produse, o firmă etc, în raport cu cele ale concurenţei, să atragă şi să stabilizeze

fidelitatea consumatorilor etc. 370. Avantaje economice, materiale şi imediate pentru consumator, măsurate cu uşurinţă cantitativ, posibilitatea oferită întreprinderii de a exercita un control riguros al activităţilor desfăşurate, sunt atribute ale: a. publicităţii; b. promovării; c. relaţiilor publice; d. utilizării mărcilor. 371. Relaţiile publice reprezintă: a. variabilă calitativă, de natură psihologică, cu acţiune pe termen lung şi care, în general, este greu măsurabilă cantitativ în privinţa efectelor economice pe care le generează; b. o variabilă de ordin cantitativ şi cu acţiune pe termen scurt; c. o grupare de tehnici cu acţiune şi efecte pe plan psihologic şi pe termen lung greu de măsurat în termeni economici; d. un ansamblu de semne distinctive menite să individualizeze un produs, o gamă de produse, o firmă etc, în raport cu cele ale concurenţei, să atragă şi să stabilizeze fidelitatea consumatorilor etc. 372. Utilizării mărcilor reprezintă: a. variabilă calitativă, de natură psihologică, cu acţiune pe termen lung şi care, în general, este greu măsurabilă cantitativ în privinţa efecteloreconomice pe care le generează; b. o variabilă de ordin cantitativ şi cu acţiune pe termen scurt; c. o grupare de tehnici cu acţiune şi efecte pe plan psihologic şi pe termen lung greu de măsurat în termeni economici; d. un ansamblu de semne distinctive menite să individualizeze un produs, o gamă de produse, o firmă etc, în raport cu cele ale concurenţei, săatragă şi să stabilizeze fidelitatea consumatorilor etc. 373. Care dintre următoarele variabile ale mixului promoţional au, deopotrivă, efecte calitative şi cantitative, pe termen scurt şi îndelungat ? a. manifestările promoţionale; b. forţele de vânzare; c. relaţiile publice; d. publicitatea. 374. Care dintre următoarele variabile ale mixului promoţional întrunesc o serie de tehnici în general eterogene - prospectare, demonstraţie, argumentare, negociere, încheiere de contracte etc. - şi vizează obiective cantitative, exprimate în cifre de afaceri, precum şi obiective legate de formarea imaginii întreprinderii?

a. manifestările promoţionale; b. forţele de vânzare; c. relaţiile publice; d. publicitatea. 375. "Nervul" politicii de comunicaţie promoţională a întreprinderii contemporane îl constituie: a. relaţiile publice; b. mediile de comunicare în masă; c. mesajul concurenţei; d. publicitatea. 376. Publicitatea de produs \ serviciu, de marcă şi instituţională este structurată în funcţie de: a. natura obiectivelor urmărite; b. obiect; c. natura publicului ţintă; d. tipul mesajului difuzat. 377. Forma de publicitate cea mai familiară şi mai frecvent utilizată în practica publicitară o constituie publicitatea: a. de marcă; b. instituţională; c. locală; d. de produs/serviciu. 378. După natura obiectivelor urmărite, pot fi identificate următoarele forme de publicitate: a. de produs / serviciu, de marcă şi instituţională; b. factuala şi emoţională; c. comercială, corporativă şi socio-umanitară; d. de informare, de condiţionare, de reamintire. 379. Publicitatea comparativă se înscrie în sfera publicităţii de: a. reamintire; b. marcă; c. informare; d. produs. 380. Publicitatea de informare urmăreşte: a. stimularea cererii potenţiale prin informarea publicului în legătură cu apariţia şi prezenţa pe piaţă a unui nou produs sau serviciu; b. stimularea cererii pentru un produs, serviciu, o marcă, punând accentul pe

condiţiile de prezentare ale acestora care pot facilita identificarea lor în masa ofertei; c. compararea directă a unor produse sau servicii aflate în relaţii de concurenţă pe o anumită piaţă; d. întărirea efectului unor acţiuni de publicitate anterioare, respectiv, al păstrării interesului pentru un produs, un serviciu, o firmă etc. în rândul consumatorilor. 381. Publicitatea de condiţionare urmăreşte: a. stimularea cererii potenţiale prin informarea publicului în legătură cu apariţia şi prezenţa pe piaţă a unui nou produs sau serviciu; b. stimularea cererii pentru un produs, serviciu, o marcă, punând accentul pe condiţiile de prezentare ale acestora care pot facilita identificarea lor în masa ofertei; c. compararea directă a unor produse sau servicii aflate în relaţii de concurenţă pe o anumită piaţă; d. întărirea efectului unor acţiuni de publicitate anterioare, respectiv, al păstrării interesului pentru un produs, un serviciu, o firmă etc. în rândul consumatorilor. 382. Publicitatea comparativă urmăreşte: a. stimularea cererii potenţiale prin informarea publicului în legătură cu apariţia şi prezenţa pe piaţă a unui nou produs sau serviciu; b. stimularea cererii pentru un produs, serviciu, o marcă, punând accentul pe condiţiile de prezentareale acestora care pot facilita identificarea lor în masa ofertei; c. compararea directă a unor produse sau servicii aflate în relaţii de concurenţă pe o anumită piaţă; d. întărirea efectului unor acţiuni de publicitate anterioare, respectiv, al păstrării interesului pentru un produs, un serviciu, o firmă etc. în rândul consumatorilor. 383. Publicitatea de reamintire urmăreşte: a. stimularea cererii potenţiale prin informarea publicului în legătură cu apariţia şi prezenţa pe piaţă a unui nou produs sau serviciu; b. stimularea cererii pentru un produs, serviciu, o marcă, punând accentul pe condiţiile de prezentare ale acestora care pot facilita identificarea lor în masa ofertei; c. compararea directă a unor produse sau servicii aflate în relaţii de concurenţă pe o anumită piaţă; d. întărirea efectului unor acţiuni de publicitate anterioare, respectiv, al păstrării interesului pentru un produs, un serviciu, o firmă etc. în rândul consumatorilor. 384. Care dintre următoarele forme de publicitate este folosită în timpul perioadei de creştere şi maturitate din ciclul de viaţă a produsului? a. publicitatea de informare;

b. publicitatea de condiţionare; c. publicitatea comparativă; d. publicitatea de reamintire. 385. Care dintre următoarele forme de publicitate este folosită în timpul perioadei de maturitate din ciclul de viaţă a produsului? a. publicitatea de informare; b. publicitatea de condiţionare; c. publicitatea comparativă; d. publicitatea de reamintire. 386. Care dintre următoarele forme de publicitate este în unele ţări interzisă prin lege? a. publicitatea de informare; b. publicitatea de condiţionare; c. publicitatea comparativă; d. publicitatea de reamintire. 387. Publicitatea comercială, publicitatea corporativă şi publicitatea social umanitară sunt forme de publicitate clasificate după: a. obiect; b. natura obiectivelor urmărite; c. aria geografică; d. natura publicului ţintă. 388. Publicitatea de natură factuală pune accentul pe: a. reliefarea caracteristicilor clare ale produsului (serviciului): b. redarea consumatorului de scene din propria viaţă cotidiană prin care să-şi justifice alegerea unui produs sau serviciu; c. sugerarea faptului că produsul / serviciul are capacitatea de a oferi, prin satisfacţiile aduse, o evadare din real; d. evidenţierea autorităţii morale şi sociale a firmei. 389. Exploatarea unor trăsături şi resorturi emoţionale ale individului, pentru stimularea cererii utilizându-se sloganuri de tipul „cea mai bună marcă din lume", „produsul preferat în..." etc. se realizează prin: a. publicitatea de natură factuală; b. publicitatea de natură emoţională; c. publicitatea ce influenţează cererea primară; d. publicitatea ce influenţează cererea selectivă. 390. Principalul mijloc actual de transmitere a mesajelor publicitare îl constituie: a. televiziunea;

b. radioul; c. presa; d. vehiculele pentru transportul public. 391. Cel mai utilizat „media" de publicitate în majoritatea ţărilor este: a. presa cotidiană; b. presa periodică; c. radioul; d. televiziunea; 392. Un Ioc aparte, dar modest, în ansamblul mijloacelor publicitare, relativ costisitor şi care nu-şi poate identifica bine „subiecţii" asupra cărora acţionează îl ocupă: a. internetul; b. catalogul; c. radioul; d. cinematograful. 393. Marcaţi forma nespecifică publicităţii exterioare: a. afişele; b. panourile publicitare; c. cataloagele; d. însemnele luminoase. 394. Cea mai importantă formă de publicitate exterioară se realizează prin: a. afişaj; b. panouri; c. cataloage; d. însemne luminoase. 395. După caracteristicile sale esenţiale, catalogul se prezintă în trei variante. Marcaţi varianta falsă: a. de prospectare; b. de lucru; c. de cercetare; d. de prestigiu. 396. Marcaţi mijloacele publicitare care, în majoritatea cazurilor, au semnificaţia de cadou publicitar: a. pliantul, prospectul, broşura; b. agendele şi calendarele; c. catalogul de lucru; d. catalogul de prestigiu.

397. Care dintre grupările de mai jos include integral activităţi specifice promovării vânzărilor ? a. manifestările expoziţionale, publicitatea la locul vânzării, tehnicile de merchandising; b. reducerile de preţ, vânzările grupate, concursurile promoţionale; c. publicitatea la locul vânzării, relaţiile publice, concursurile promoţionale; d. vânzările grupate, manifestările expoziţionale, cadourile promoţionale. 398. Publicitatea la locul vânzării acţionează: a. foarte lent şi pe termen lung; b. brusc şi pe termen scurt; c. rapid şi pe termen lung; d. foarte lent şi spontan. 399. în esenţă, merchandisingul vizează: a. prezentarea în cele mai bune condiţii materiale şi psihologice a produselor şi serviciilor către consumatorii potenţiali; b. un grup de tehnici specifice relaţiilor publice; c. o concretizare a marketingului direct; d. o variantă a strategiilor promoţionale. 400. Tehnicile de merchandising nu privesc în principal: a. modalităţile optime de amplasare a produselor în spaţiul de vânzare, pe suporturile lor materiale; b. acordarea unei importanţe deosebite factorului vizual în vânzare; c. sprijinirea produselor între ele în procesul de vânzare; d. asigurarea continuităţii vânzărilor. 401. Care dintre următoarele enumerări sunt folosite ca mijloc de vânzare sau ca subiect de publicitate şi privesc facilităţile pe care vânzătorul înţelege să le acorde cumpărătorului? a. cadourile promoţionale; b. vânzările grupate; c. pliantul, prospectul şi broşura; d. agendele şi calendarele. 402. Obiectivul de a instaura, în rândul unei cât mai mari părţi a publicului un climat de încredere în întreprindere, în capacitatea ei de a satisface trebuinţele şi exigenţele diferitelor categorii de consumatori şi utilizatori aparţine: a. publicităţii; b. promovării vânzărilor; c. relaţiilor publice;

d. mărcilor. 403. Sponsorizarea a apărut şi s-a dezvoltat în domeniul: a. producţiei; b. sportului; c. medicinii; d. divertismentului. 404. Cele mai performante în desfăşurarea dialogului cu agenţii pieţei, dar şi ca un important criteriu de estimare a competitivităţii sunt considerate a fi: a. relaţiile publice; b. forţele de vânzare; c. cadourile promoţionale; d. publicitatea exterioară. 405. După modul de desfăşurare în timp, strategia promoţională poate fi: a. ofensivă sau defensivă; b. cu forţe proprii sau prin instituţii specializate; c. concentrată sau diferenţiată; d. permanentă sau intermitentă. 406. Variantele strategice de promovare a imaginii globale a întreprinderii, de promovare exclusivă a produsului şi de extindere a imaginii produsului sunt delimitate în funcţie de: a. obiectivele globale ale activităţii promoţionale; b. rolul activităţii promoţionale; c. poziţia întreprinderii faţă de structurile pieţei; d. modul de desfăşurare în timp a activităţii promoţionale. 407. Alternativele strategice promoţionale ofensive şi defensive sunt delimitate în funcţie de: a. obiectivele globale ale activităţii promoţionale; b. rolul activităţii promoţionale; c. poziţia întreprinderii faţă de structurile pieţei; d. modul de desfăşurare în timp a activităţii promoţionale. 408. Alternativele strategice promoţionale concentrată, diferenţiată şi nediferenţiată sunt delimitate în funcţie de: a. obiectivele globale ale activităţii promoţionale; b. rolul activităţii promoţionale; c. poziţia întreprinderii faţă de structurile pieţei; d. modul de desfăşurare în timp a activităţii promoţionale.

409. Alternativele strategice promoţionale realizate prin forţele proprii şi prin instituţii specializate sunt delimitate în funcţie de: a. obiectivele globale ale activităţii promoţionale; b. rolul activităţii promoţionale; c. poziţia întreprinderii faţă de structurile pieţei; d. sediul activităţii promoţionale. 410. în practică sunt utilizate modalităţi variate de stabilire a bugetelor promoţionale. Marcaţi varianta falsă: a. stabilirea unui procent din cifra de afaceri; b. „tot ceea ce întreprinderea îşi poate permite; c. stabilirea unui buget comparativ cu cel al concurenţilor; d. stabilirea unui buget rezultat din cercetările de piaţă. 411. Analiza informaţiilor culese în cadrul sondajelor efectuate în rândul consumatorilor, constituie o modalitate de determinare riguroasă a efectelor diferitelor acţiuni promoţionale dar care este limitată datorită: a. costurilor în general ridicate şi perioadelor de timp relativ mari necesare organizării şi desfăşurării sondajului; b. analizei vânzărilor; c. procesului de post - testare; d. efectelor datorate celorlalte acţiuni promoţionale.

CAPITOLUL 9 ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE MARKETING 412. Importanţa configurării structurii organizatorice a unei întreprinderi rezidă în faptul că prin intermediul acesteia are loc: a. cunoaşterea atribuţiilor fiecărui compartiment din întreprindere; b. distribuirea competenţelor decizionale şi a răspunderilor ce revin fiecărui specialist în parte; c. stabilirea ierarhiilor decizionale; d. stabilirea acţiunilor operative în situaţiile de criză ale întreprinderii. 413. Structura organizatorică reprezintă în esenţă: a. scheletul pe care se articulează relaţiile interne şi externe ale întreprinderii; b. scheletul de structurare a personalului manageria din întreprindere; c. ierarhia funcţiilor personalului specializat; d. scheletul de structurare a personalului operativ din întreprindere. 414. Rolul fundamental a structurii organizatorice unei întreprinderi nu se referă la: a. asigurarea cadrului necesar pentru gestionarea relaţiilor de autoritate şi de comunicare din interiorul întreprinderii; b. afectarea directă a relaţiilor dintre personalul întreprinderii, cerinţele sale personale şi gradul de motivaţie; c. faptul că reprezintă elementul major prin care se asigură coordonarea activităţii desfăşurate,coordonare care influenţează şi determină fluxul de bunuri sau servicii şi relaţiile personale precum şi fluxurile informaţionale din exteriorul întreprinderii; d. practica decizională privind aprovizionarea de bunuri de consum de la diverşi furnizori, amplasaţi în cele mai apropiate zone de producţie. 415. întreprinderile care acţionează într-un mediu turbulent utilizează: a. o structură organică; b. o structură mecanică; c. o structură ierarhică; d. o structură formală. 416. întreprinderile care acţionează într-un mediu stabil şi previzibil utilizează: a. o structură organică; b. o structură mecanică; c. o structură ierarhică; d. o structură formală. 417. Structura organizatorică a unei întreprinderi depinde de o serie de factori.

Marcaţi variant falsă: a. sectorul principal de activitate; b. factorii externi ai întreprinderii; c. factorii interni ai întreprinderii d. dinamica activităţii. 418. Structura organizatorică a unei întreprinderi depinde de o serie de factori. Marcaţi variant falsă: a. factorii externi ai întreprinderii; b. factorii interni ai întreprinderii; c. caracteristicile compartimentului de marketing şi relaţiile cu celelalte compartimente; d. dinamica bazei tehnico - materiale. 419. Diferenţele cele mai însemnate ale structurii organizatorice, având în vedere sectorul principal de activitate, apar între: a. sectorul serviciilor şi celelalte sectoare; b. sectorul serviciilor şi sectorul alimentar; c. sectorul serviciilor şi sectorul nealimentar; d. sectorul serviciilor şi sectorul bunurilor de uz îndelungat. 420. Pentru întreprinderile care acţionează într-un mediu ostil şi dinamic, se recomandă o structură organizatorică: a. rigidă, centralizată; b. flexibilă, descentralizată; c. rigidă, descentralizată; d. flexibilă, centralizată. 421. întreprinderile care acţionează într-un mediu complex, incert cu o concurenţă puternică necesită o structură organizatorică: a. centralizată; b. semicentralizată; c. descentralizată; d. rigidă. 422. Experienţa practică şi literatura de specialitate recomandă construirea în structura organizatorică a întreprinderii a unui compartiment specializat, distinct de marketing: a. strict delimitat de celelalte compartimente; b. delimitat de celelalte compartimente; c. delimitat de celelalte compartimente, dar incluzându-1 pe cel comercial; d. împreună cu compartimentul comercial.

423. Excludeţi aspectele străine coordonării activităţii de marketing: a. formula organizatorică abordată; b. mărimea compartimentului de marketing; c. poziţionarea compartimentului de marketing în structura organizatorică de ansamblu a întreprinderii; d. eşalonarea şi urmărirea realizării graficului de investiţii. 424. Excludeţi aspectele străine coordonării activităţii de marketing: a. atribuţiile compartimentului de marketing; b. structura internă a compartimentului de marketing; c. elaborarea de programe privind perfecţionarea activităţii profesionale şi urmărirea realizării lor; d. poziţionarea compartimentului de marketing în structura organizatorică de ansamblu a întreprinderii. 425. Principalele formule organizatorice care nu se întâlnesc în activităţile practice de marketing se referă la: a. desfăşurarea unor activităţi de marketing în cadrul compartimentelor moderne; b. gruparea majorităţii activităţilor de marketing într-unul din compartimentele tradiţionale; c. construirea în cadrul structurii organizatorice a întreprinderii a unui compartiment specializat de marketing; d. crearea de direcţii de marketing. 426. Crearea de direcţii de marketing în ultimele două decenii marchează: a. consacrarea definitivă a poziţiei şi rolului de stat major al activităţii de marketing în structurile organizatorice ale întreprinderilor din majoritateaţărilor dezvoltate; b. consacrarea relativă a poziţiei şi rolului de stat major al activităţii de marketing în structurile organizatorice ale întreprinderilor din majoritatea ţărilor dezvoltate; c. o nouă etapă în dezvoltarea şi promovarea marketingului pe plan internaţional; d. consacrarea relativă a poziţiei şi rolului marketingului în structurile organizatorice ale întreprinderilor din majoritatea ţărilor dezvoltate. 427. Gruparea majorităţii activităţilor de marketing într-unui din compartimentele tradiţionale nu este caracteristică: a. celui de-al doilea stadiu din evoluţia organizării de marketing; b. întreprinderilor ale căror produse se adresează unor categorii restrânse de utilizatori industriali; c. întreprinderilor reduse ca dimensiuni, ce acţionează în domenii cu un slab dinamism; d. întreprinderilor cu produse în care funcţia comercială deţine un rol preponderent.

428. întreprinderea de marketing reprezintă: a. o întreprindere specializată în cercetări de marketing, publicitate şi acordarea de consultanţă în domeniul marketingului; b. o întreprindere în care toate structurile organizatorice acţionează în viziunea de marketing; c. o întreprindere care are constituit un compartiment de marketing; d. o întreprindere care efectuează acte de vânzare-cumpărare. 429. Atribuţiile compartimentului de marketing se înscriu în: a. atribuţiile generale ale întreprinderii şi vizează activitatea de prospectare a pieţei comportamentul cumpărătorilor; b. sfera proceselor şi acţiunilor prin intermediul cărora întreprinderea se implică în sistemul relaţiilor din cadrul mediului economico-social în care-şi desfăşoară activitatea; c. sarcinile ce-i revin întreprinderii având în vedere obiectul său de activitate, piaţa ţintă şi satisfacerea consumatorilor şi utilizatorilor; d. preocupările managerilor de a realiza un profit maxim prin satisfacerea cerinţelor populaţiei, studierea permanentă a acestor cerinţe precum şi prin conectarea întreprinderii la dinamismul mediului economico-social în care acţionează. 430. Relaţiile ierarhice ale compartimentului de marketing cu conducerea întreprinderii, sunt în general, relaţii de: a. cooperare; b. pe acelaşi nivel ierarhic; c. subordonare; d. coordonare. 431. Relaţiile funcţionale ale compartimentului de marketing cu celelalte compartimente sunt determinate de: a. caracterul specializat al activităţii desfăşurate în cadrul compartimentului; b. multitudinea atribuţiilor ce-i revin compartimentului de marketing; c. complexitatea sarcinilor şi acţiunilor întreprinse pentru dezvoltarea relaţiilor de piaţă; d. dinamismul economico-social al mediului de marketing în care este ancorată întreprinderea. 432. Relaţiile de stat major ale compartimentului de marketing au drept suport poziţia deţinută în cadrul procesului decizional şi anume: a. poziţia concentrică; b. poziţia dominantă; c. poziţia „filtru";

d. poziţia indiferentă. 433. Privite într-o viziune cuprinzătoare, principalele tipuri de relaţii ce pot exista între compartimentul de marketing, pe de o parte, şi sectoarele de producţie şi de cercetare-dezvoltare, pe de altă parte, în condiţiile apariţiei unor stări tensionale între cele două părţi sunt: a. antagonismul latent; b. antagonismul militant; c. armonia; d. toate cele trei tipuri de relaţii de mai sus. 434. Pentru compartimentul de marketing relaţiile de control: a. nu sunt definitorii; b. sunt definitorii; c. sunt de coordonare; d. nu prezintă importanţă. 435. In cazul unei întreprinderi cu o slabă diversificare a produselor, zonelor geografice şi clienţilor cel mai recomandat criteriu de organizare a compartimentului de marketing îl constituie: a. criteriul funcţiilor; b. criteriul geografic; c. criteriul produselor; d. criteriul pieţelor. 436. în cazul unei întreprinderi care dispune de o ofertă relativ omogenă dar destinată unor pieţe eterogene, criteriul de organizare a compartimentului de marketing este: a. criteriul funcţiilor; b. criteriul geografic c. criteriul produselor; d. criteriul pieţelor. 437. Organizarea internă a compartimentului de marketing specific întreprinderilor ce produc şi oferă produse diferite, dresate unei clientele distincte şi folosind canale de distribuţie specifice, are la bază criteriul: a. funcţiilor; b. geografic; c. produselor; d. pieţelor sau grupelor de clienţi. 438. Organizarea compartimentului de marketing specific întreprinderilor ce acţionează în cadrul pieţei la nivelul diferitelor categorii de consumatori care fac

necesare tehnici de vânzare, proceduri de fixare a preţurilor sau organizare teritorială diferite, are la bază criteriul: a. funcţiilor; b. geografic; c. produselor; d. pieţelor sau grupelor de clienţi. 439. Care dintre variantele de mai jos cuprind numai aptitudini intelectuale pe care trebuie să le posede specialiştii compartimentului de marketing: a. spirit de observaţie, memorie vizuală, tenacitate; b. răbdare, exactitate, spirit de cooperare; c. perseverenţă, iniţiativă, imaginaţie creatoare; d. spirit de analiză, intuiţie, imaginaţie creatoare. 440. Care dintre variantele de mai jos cuprind numai aptitudini de memorie pe care trebuie să le posede specialiştii compartimentului de marketing: a. vizuală, auditivă; b. olfactivă, auditivă; c. vizuală, iniţiativă; d. atenţie distributivă. 441. Care dintre variantele de mai jos cuprind numai calităţi de eficienţă pe care trebuie să le posede specialiştii compartimentului de marketing: a. exactitate, prudenţă, intuiţie, memorie vizuală; b. metodă, atenţie, tenacitate, iniţiativă; c. rigurozitate, încredere în sine, imaginaţie creatoare; d. prudenţă, spirit de cooperare, memorie, spirit de observaţie. CAPITOLUL 10 SISTEMUL INFORMAŢIONAL DE MARKETING 442. SIM reprezintă: a. o metodă de simulare a implementării programelor de marketing; b. un ansamblu alcătuit din specialişti, echipamente şi procedee de culegere, stocare, analiză, evaluare şi distribuire a informaţiilor necesare, corect şi la timp către factorii dc decizie din domeniul marketingului; c. o metodă de structurare a întreprinderii moderne în viziunea de marketing; d. sinergia întreprinderii în optica de marketing. 443. Componentele sistemului informaţional de marketing sunt poziţionate, în cadrul structurii, în plan: a. vertical;

b. vertical şi orizontal; c. orizontal; d. ierarhic. 444. In plan vertical, sistemul informaţional de marketing este format din mai multe componente. Marcaţi varianta falsă: a. surse de informaţii; b. sistemul de gestiune şi prelucrare a datelor; c. utilizatori; d. fluxuri informaţionale. 445.în plan orizontal, sistemul informaţional de marketing cuprinde: a. sursele de informaţii; b. sistemul de gestiune şi prelucrare a datelor; c. fluxurile informaţionale; d. utilizatorii. 446. Sursele de informaţii oferă: a. elementele necesare evaluării şi descrierii mediului intern şi extern al întreprinderii; b. informaţiile necesare cunoaşterii macromediului; c. elementele necesare evaluării capacităţii tehnice, economice şi comerciale ale întreprinderii; d. elementele necesare evaluării poziţionării pe piaţă a întreprinderii. 447. Structurarea informaţiilor în primare şi secundare are la bază criteriul: a. locul în care sunt întâlnite; b. modul de prezentare; c. frecvenţa informaţiilor emise; d. cota de piaţă deţinută de către întreprindere. 448. Structurarea informaţiilor în surse interne şi externe are la bază criteriul: a. locul în care sunt întâlnite; b. modul de prezentare; c. frecvenţa informaţiilor emise; d. cota de piaţă deţinută de către întreprindere. 449. Structurarea informaţiilor în permanente, periodice şi ocazionale are la bază criteriul: a. locul în care sunt întâlnite; b. modul de prezentare; c. frecvenţa informaţiilor emise; d. cota de piaţă deţinută de către întreprindere.

450. în identificarea unor surse de date, specialistul trebuie să posede o serie de calităţi. Marcaţi varianta falsă: a. multă imaginaţie şi perspicacitate; b. buna cunoaştere a metodelor de marketing necesare culegerii informaţiilor; c. buna cunoaştere a tehnicilor de marketing necesare culegerii informaţiilor; d. toate variantele prezentate. 451. Sistemul de gestiune a informaţiilor asigură: a. stocarea informaţiilor; b. prelucrarea informaţiilor; c. punerea în utilizare a informaţiilor; d. toate variantele prezentate. 452. Bazele de date de marketing cuprind o diversitate de baze de date. Marcaţi varianta falsă: a. baza de date despre clienţi; b. baza de date despre fluctuaţia personalului; c. baza de date despre concurenţi; d. baza de date despre realizarea unor previziuni de marketing. 453. Din varietatea de baze de date pentru sistemul informaţional de marketing al întreprinderii nu pot lipsi bazele de date despre: a. clienţi şi concurenţi, pentru realizarea unor previziuni de marketing; b. produs, preţuri, distribuţie; c. preţuri, distribuţie, promovare; d. componentele mixului de marketing, clienţi, concurenţi. 454. Nucleul oricărui sistem informaţional destinata doptării deciziilor de marketing este reprezentat de: a. baza de date despre clienţi; b. baza de date despre concurenţi; c. baza de date despre realizarea unor previziuni de marketing; d. baza de date despre personalul de încadrare. 455. Băncile de programe utilizate în prelucrarea şi analiza informaţiilor stocate în bazele de date sunt constituite: a. prin oferirea de către analiştii din instituţiile specializate; b. prin achiziţionarea unor softuri standard sau realizate la „comandă"; c. prin conceperea de către personalul specializat din întreprinderi; d. prin preluarea de la alţi utilizatori 456. Cel mai valoros flux informaţional primar, din cadrul sistemului

informaţional de marketing al întreprinderii îl reprezintă: a. sistemul înregistrărilor interne ale întreprinderii; b. activităţile de supraveghere a pieţei de către personalul întreprinderii; c. sistemul cercetărilor de marketing; d. sistemul suport al deciziilor de marketing. 457. Fluxurile primare constituite pe baza tipurilor de surse din care sunt culese informaţiile sunt de mai multe feluri. Marcaţi varianta falsă. a. sistemul înregistrărilor interne ale firmei; b. activităţi de supraveghere a pieţei; c. cercetări de marketing şi sistemul suport al deciziilor de marketing; d. toate variantele prezentate. 458. Fluxurile secundare constituite între bazele de date şi utilizatori au drept fundament: a. scopul în care sunt folosite informaţiile; b. obiectivul urmărit în analiză; c. preocupările beneficiarului; d. specializarea executantului. 459. La proiectarea sistemului informaţional de marketing următoarele etape trebuie parcurse într-o anumită succesiune: a. preliminară, constituirea băncii de date, constituirea băncii statistice, crearea băncii de programe; b. preliminară, constituirea băncii statistice, constituirea băncii de date, crearea băncii de programe; c. preliminară, crearea băncii de programe, constituirea băncii de date, constituirea băncii statistice; d. crearea băncii de programe, preliminară, constituirea băncii de date, constituirea băncii statistice. 460. Etapa preliminară constă în: a. adoptarea deciziei de constituire a sistemului informaţional de marketing; b. satisfacerea nevoilor de informaţii în vederea fundamentării deciziilor adoptate de utilizatori şi sursele efective şi potenţiale de obţinere a acestora; c. selectarea tehnicilor statistice cele mai potrivite pentru prelucrarea datelor stocate în bancă; d. realizarea unor modele de prelucrare a informaţiilor şi de fundamentare ştiinţifică a deciziilor. 461. Crearea băncii de programe urmăreşte: a. adoptarea deciziei de constituire a sistemului informaţional de marketing; b. satisfacerea nevoilor de informaţii în vederea fundamentării deciziilor adoptate

de utilizatori şi sursele efective şi potenţiale de obţinere a acestora; c. selectarea tehnicilor statistice cele mai potrivite pentru prelucrarea datelor stocate în bancă; d. realizarea unor modele de prelucrare a informaţiilor şi de fundamentare ştiinţifică a deciziilor. CAPITOLUL 11 PLANIFICAREA ŞI PLANUL DE MARKETING 462. In cadrul fiecărei întreprinderi, procesul de planificare strategică se desfăşoară pe mai multe niveluri organizatorice şi decizionale interdependente. Marcaţi varianta falsă: a. nivelul organizaţional superior; b. nivelul unităţii strategice de activitate; c. nivelul managerial; d. nivelul funcţional de marketing. 463. Planul strategic al întreprinderii se referă la: a. viziunea firmei, obiectivele pe termen lung, structura portofoliului de activităţi, strategiile de dezvoltare a întreprinderii şi modul de alocare a resurselor întreprinderii; b. piaţa sau segmentul ţintă, structura unităţii strategice de activitate şi definirea avantajului competitiv; c. modul de abordare a pieţei ţintă şi mixul de marketing; d. piaţa sau segmentul ţintă specifice, mixul de marketing al produsului şi planul de acţiune aferent produsului. 464. Planul unităţii strategice de activitate se referă la: a. viziunea firmei, obiectivele pe termen lung, structura portofoliului de activităţi, strategiile de dezvoltare a întreprinderii şi modul de alocare a resurselor întreprinderii; b. piaţa sau segmentul ţintă, structura unităţii strategice de activitate şi definirea avantajului competitiv; c. modul de abordare a pieţei ţintă şi mixul de marketing; d. piaţa sau segmentul ţintă specifice, mixul de marketing al produsului şi planul de acţiune aferent produsului. 465. Planul strategic de marketing se referă la: a. viziunea firmei, obiectivele pe termen lung, structura portofoliului de activităţi, strategiile de dezvoltare a întreprinderii şi modul de alocare a resurselor întreprinderii; b. piaţa sau segmentul ţintă, structura unităţii strategice de activitate şi definirea

avantajului competitiv; c. modul de abordare a pieţei ţintă şi mixul de marketing; d. piaţa sau segmentul ţintă specifice, mixul de marketing al produsului şi planul de acţiune aferent produsului. 466. Planul strategic de produs se referă la: a. viziunea firmei, obiectivele pe termen lung, structura portofoliului de activităţi, strategiile de dezvoltare a întreprinderii şi modul de alocare a resurselor întreprinderii; b. piaţa sau segmentul ţintă, structura unităţii strategice de activitate şi definirea avantajului competitiv; c. modul de abordare a pieţei ţintă şi mixul de marketing; d. piaţa sau segmentul ţintă specifice, mixul de marketing al produsului şi planul de acţiune aferent produsului. 467. Obiectivele pe termen lung se stabilesc prin: a. planul strategic al întreprinderii; b. planul unităţii strategice de activitate; c. planul strategic de marketing; d. planul strategic de produs. 468. Piaţa sau segmentul ţintă şi avantajul competitiv se stabilesc prin: a. planul strategic al întreprinderii; b. planul unităţii strategice de activitate; c. planul strategic de marketing; d. planul strategic de produs. 469. Modul de abordare a pieţei ţintă se defineşte prin: a. planul strategic al întreprinderii; b. planul unităţii strategice de activitate; c. planul strategic de marketing; d. planul strategic de produs. 470. Mixul de marketing se abordează în: a. planul strategic al întreprinderii; b. planul unităţii strategice de activitate; c. planul strategic de marketing; d. planul strategic de produs. 471. Mixul de marketing al produsului şi planul de acţiune sunt abordate prin: a. planul strategic al întreprinderii; b. planul unităţii strategice de activitate; c. planul strategic de marketing;

d. planul strategic de produs. 472. Pe plan mondial, tot mai multe întreprinderi au începu să adopte conceptul de misiune a organizaţiei, încă de la: a. sfârşitul anilor '80 ai secolului trecut; b. începutul anilor '80 ai secolului trecut; c. mijlocul secolului 20; d. începutul secolului 21. 473. Misiunea unei întreprinderi se referă la: a. obiectivele organizaţiei pe termen scurt; b. obiectivele organizaţiei pe termen mediu; c. o declaraţie concisă privind scopul întreprinderii; d. obiectivele organizaţiei pe termen lung. 474. Pentru a fi utilă întreprinderii, misiunea nu trebuie să specifice: a. scopul firmei şi motivele existenţei sale; b. poziţia pe care întreprinderea doreşte să o dobândească şi modul în care întreprinderea intenţionează să acceadă la poziţia respectivă; c. obiectivele întreprinderii; d. valorile de bază ale organizaţiei, în special atitudinea faţă de grupurile din interiorul şi exteriorul organizaţiei, interesate în mod direct sau indirect de rezultatele activităţii sale. 475. în general, declaraţia privind misiunea întreprinderii nu se referă la următoarele componente: a. pieţele sau segmentele de piaţă ţintă; b. principalele produse şi servicii furnizate; c. tehnologiile ce vor fi schimbate; d. aria geografică de activitate. 476. în general, declaraţia privind misiunea întreprinderii nu se referă la următoarele componente: a. structura sortimentală a produselor; b. tehnologiile de bază utilizate de înteprindere; c. filozofia organizaţiei; d. imaginea publică dorită. 477. Pentru ca obiectivele formulate să faciliteze îndeplinirea misiunii organizaţiei, este necesar ca ele să nu aibă urmă- toarea caracteristică: a. accesibilitate; b. flexibilitate; c. operativitate;

d. măsurabilitate. 478. Pentru ca obiectivele formulate să faciliteze îndeplinirea misiunii organizaţiei, este necesar ca ele să nu aibă urmă- toarea caracteristică: a. caracter motivant; b. claritate; c. fezabilitate; d. complexitate. 479. Pentru ca obiectivele formulate să faciliteze îndeplinirea misiunii organizaţiei, este necesar ca ele să nu aibă urmă- toarea caracteristică: a. claritate; b. fezabilitate; c. compatibilitate; d. durabilitate. 480. Obiectivele corespunzătoare nivelului organizaţional superior se referă la: a. ansamblul activităţilor desfăşurate de întreprindere; b. obiective financiare, formulate în mod similar obiectivelor generale ale întreprinderii; c. obiective financiare (cifra de afaceri, valoarea vânzărilor) şi obiective de marketing; d. obiective privind numărul şi structura personalului. 481. Obiectivele unităţii strategice de activitate se referă la: a. ansamblul activităţilor desfăşurate de întreprindere; b. obiective financiare, formulate în mod similar obiectivelor generale ale întreprinderii; c. obiective financiare (cifra de afaceri, valoarea vânzărilor) şi obiective de marketing; d. obiective privind numărul şi structura personalului. 482. Obiectivele funcţionale de marketing se referă la: a. ansamblul activităţilor desfăşurate de întreprindere; b. obiective financiare, formulate în mod similar obiectivelor generale ale întreprinderii; c. obiective financiare (cifra de afaceri, valoarea vânzărilor, nivelul profitului) şi obiective de marketing; d. obiective privind numărul şi structura personalului. 483. Printre obiectivele de marketing cantitative nu se regăsesc: a. cota de piaţă; b. notorietatea mărcii;

c. gradul de acoperire a pieţei; d. îmbunătăţirea imaginii întreprinderii. 484. Dintre afirmaţiile de mai jos, nu corespunde realităţii cea conform căreia planul de marketing: a. este doar un alt termen pentru strategia de marketing; b. este o componentă importantă a planului de afaceri al întreprinderii; c. este instrumentul cu ajutorul căruia sunt direcţionate activitatea de marketing şi resursele organizaţiei pentru îndeplinirea obiectivelor sale de marketing; d. cuprinde, între componentele sale, şi programul de marketing. 485. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la programul de marketing este inexactă: a. are în componenţa sa planul de marketing; b. permite descrierea tacticilor la care va recurge întreprinderea pentru atingerea obiectivelor sale strategice; c. prezintă succesiunea de acţiuni pe care la va desfăşura organizaţia pentru materializarea strategiilor adoptate; d. precizează resursele necesare - timp, resurse financiare şi umane. 486. Care este succesiunea logică a unora dintre componentele planului de marketing ? a. bugetul planului, analiza mediului; b. strategiile de marketing, analiza S WOT; c. programul de marketing, analiza mediului; d. obiectivele planului, strategiile de marketing. 487. Auditul de marketing reprezintă: a. o specializare a marketingului contemporan; b. o etapă importantă a procesului planificării de marketing; c. evaluarea gradului de audienţă a spoturilor publicitare la televiziune; d. o sinteză a analizei SWOT. 488. Auditul de marketing este o parte componentă a: a. auditului de management; b. analizei SWOT; c. programului de marketing; d. strategiei de marketing. 489. Nu este reală afirmaţia potrivit căreia analiza SWOT: a. permite poziţionarea produselor în cadrul gamei de produse a întreprinderii, după criterii de eficienţă; b. este sinteza auditului de marketing;

c. este o componentă a planului de marketing; d. evaluează punctele forte, precum şi cele slabe ale organizaţiei, precum şi oportunităţile şi ameninţările mediului extern. 490. Analiza SWOT nu urmăreşte: a. să constituie o practică managerială de natură strategică, pentru evaluarea mediului extern; b. să evidenţieze punctele tari şi punctele slabe ale unei întreprinderi în lupta de concurenţă; c. să evalueze atuurile şi deficienţele unei firme în raport de oportunităţile şi primejdiile mediului extern; d. să asigure poziţionarea produselor în cadrul gamei de produse sortimentale. 491. In esenţă, PERT este o: a. componentă a planului de marketing; b. tehnică de analiză a reţelelor, utilizată pentru programarea şi controlul perioadelor complexe; c. strategie hibridă; d. strategie de diferenţiere concentrată. 492. Utilizarea diagramei Gantt pentru programarea activităţilor de marketing are o serie, de avantaje. Marcaţi varianta falsă: a. uşurinţa trasării şi înţelegerii diagramei; b. prezentarea clară a datelor de începere şi finalizare a fiecărei activităţi, respectiv a succesiunii activităţilor; c. vizualizarea rapidă a stadiului de îndeplinire a programului; d. comensurarea cheltuielilor necesitate. 493. Ca limită a diagramei Gantt nu poate fi menţionată: a. prezentarea neclară a datelor de începere şi finalizare a fiecărei activităţi, respective a succesiunilor activităţilor; b. necesitatea unor actualizări frecvente, pentru ca diagrama să îşi îndeplinească rolul de instrument de programare şi control; c. aplicarea relativ dificilă în cazul programelor având un număr mare de activităţi; d. caracterul neclar al relaţiilor dintre activităţi, în cazul în care programul conţine mai multe operaţiuni care trebuie să fie desfăşurate simultan. 494. Utilizarea metodei PERT prezintă numeroase avantaje. Marcaţi varianta falsă: a. stabilirea unor modalităţi de alocare a resurselor; b. identificarea activităţilor critice; c. facilitarea înţelegerii relaţiilor dintre activităţi; d. uşurinţa trasării şi înţelegerii reprezentării grafice.

495. Etapele parcurse în procesul de aplicare a metodei PERT prezintă o succesiune logică doar în varianta; a. stabilirea listei activităţilor şi evenimentelor; determinarea relaţiilor dintre activităţi; estimarea timpului necesar pentru fiecare activitate; trasarea reţelei PERT; stabilirea drumului critic; b. determinarea relaţiilor dintre activităţi; estimarea timpului necesar pentru fiecare activitate; stabilirea listei activităţilor şi evenimentelor; trasarea reţelei PERT; stabilirea drumului critic; c. stabilirea drumului critic; determinarea relaţiilor dintre activităţi; estimarea timpului necesar pentru fiecare activitate; stabilirea listei activităţilor şi evenimentelor; trasarea reţelei PERT; d. stabilirea drumului critic; estimarea timpului necesar pentru fiecare activitate; determinarea relaţiilor dintre activităţi; stabilirea listei activităţilor şi evenimentelor; trasarea reţelei PERT. 496. Lungimea drumului critic este redată de: a. suma duratei maxime a activităţilor critice şi necritice; b. cel mai scurt interval de timp în care poate fi realizat programul; c. lungimea arcelor grafului; d. cel mai lung interval de timp în care poate fi realizat programul. 497. în cazul întreprinderilor care utilizează planuri pe termen lung, planurile anuale vor fi elaborate: a. prin preluarea din planurile pe termen lung; b. prin detalierea şi revizuirea acestora; c. în noile condiţii ale mediului de marketing; d. prin restructurarea planurilor pe termen lung. 498. întreprinderile care acordă prioritate planului anual manifestă o atitudine: a. reactivă în raport cu mediul extern; b. pasivă faţă de mediul extern; c. activă faţă de potenţialul disponibil al întreprinderii; d. indiferentă faţă de manifestările survenite în componenţa mediului de marketing. 499. Scopul analizei mediului intern şi extern prin intermediul unui audit de marketing este: a. eliminarea riscurilor şi pierderilor în relaţiile întreprinderii cu piaţa ţintă; b. identificarea celor mai semnificativi factori exogeni şi endogeni care influenţează activitatea de marketing a întreprinderii şi impactul lor favorabil sau nefavorabil; c. identificarea oportunităţilor de afaceri şi valorificarea potenţialului financiar, material şi uman al întreprinderii;

d. ancorarea întreprinderii la realităţile pieţei ţintă. 500. Printre principalele funcţii ale auditului de marketing nu se numără: a. asigurarea impactului informaţional necesar orientării adecvate a activităţii întreprinderii, în perioada corespunzătoare orizontului de planificare; b. identificarea factorilor majori din mediul intern şi extern care influenţează activitatea şi rezultatele întreprinderii; c. determinarea impactului factorilor de mediu asupra întreprinderii; d. determinarea numărului şi structurii resurselor umane.

BIBLIOGRAFIE 1. Adăscăliţei, V., Introducere în Marketingul relaţional, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007 2. Balaure, V., (coord.), Marketing, Ediţia a U-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2002; 3. Florescu, C, Mâlcomete, P., Pop, N., Al., (coord.), Marketing - Dicţionar explicativ, Bucureşti, 2003; 4. Gitomer, J., Biblia vânzărilor, Editura Brandbuilders Grup, Bucureşti, 2006; 5. Hatch, D., Jackson, D., 2239 de secrete testate pentru un marketing direct de succes, Editura Brandbuilders, Bucureşti, 2007; 6. Kotler, Ph., Amstrong, G, Principiile marketingului, Ediţia a Iv-a, Editura Teora, Bucureşti, 2005; 7. Kotler, Ph., Managementul Marketingului, Ediţia a IV-a, Editura Teora, Bucureşti, 2006; 8. Kotler, Ph., Conform lui Kotler, Editura Brandbuilerds Grup, Bucureşti, 2006; 9. Kotler, Ph., 10 păcate capitale de marketing, semne şi soluţii, Editura Codecs, Bucureşti, 2004; 10. Kotler, Ph., Marketing, de la A la Z, 80 de concepte pe care trebuie să le cunoască orice manager, Editura CODECS, Bucureşti, 2004; 11. Kotler, Ph., Trias de Bes, F., Marketing lateral - noi tehnici pentru descoperirea ideilor de succes, Editura Codecs, Bucureşti, 2004; 12. Munteanu, V. A., Marketing public, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006;

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->