Antonimul abstractizrii Dr.

Titus Filipa- Craiova

Impresii si pareri personale in FORUM Nature, -je me perds au flux d'un lment :/ Celui qui coule en moi, le mme vous soulve,/ Formes, que coule en vous la sueur ou la sve Jacques Lacan, Hiatus Irrationalis

Cand Charles Darwin nota meticulos in caietele sale observatia ca puiul de om, catre luna a opta de viata extrauterina, isi exprima triumful individual exclamand Aha ! ori de cate ori se uita la imaginea lui in oglinda, functia speculara intra in lumea stiintei. Charles Darwin constata de asemenea ca pruncul priveste imaginea din oglinda si cand i se pronunta numele : Deci un Aha ! pe post de Eureka ! . Interpretand observatia darwiniana, psihologul Henri Wallon (1879-1962) afirma ca functia speculara serveste unei cunoasteri a sinelui. Oglinda fiind platforma de pe care se lanseaza complexificarea gandirii copilului - dar gandul complex nu-i speculatie si pentru adult ? Ce n est plus son Moi proprioceptif qu il applique son nom, lorsqu il l entend prononcer : c est l image extroceptive que lui donne de lui-mme le miroir , Nu aplica numele sau Eului proprioceptiv, ci imaginii exteroceptive date de oglinda , scria Wallon in cartea din 1934, Les origines du caractre chez l enfant . Anterior stadiului-oglinda, corpul copilului s-ar defini pruncului sub forma de membre disjuncte si organe figurate in exoscopie, precum acelea fixate in pictura vizionarului Jerome Bosch, in ascensiunea din secolul cincisprezece catre zenitul imaginar al omului modern. , deci trupul ca o colectie de stari in extensiune, nu in comprehensiune, ne lamureste Jacques Lacan in Ecrits . Un Jacques Lacan avand meritul incontestabil ca restituie o legitimitate stiintifica psihanalizei cand o defineste ca problema de reprezentare proprie a observatorului aflat in centrul reprezentarii sale despre lume. Observatorul sau fiind alt nume pentru statuia senzualista a lui Condillac, insa fara armatura, reteaua, sistemul de coordonate monadic al intelectualismului.

In schimb, Henri Wallon resimtea acut lipsa de originalitate si legitimitate stiintifica a legislatorului intelectual Sigmund Freud, etichetand psihanaliza acestuia drept chintesenta a ideologiei burgheze, si printr-un act de consecventa logica adera la Partidul Comunist Francez !

Marturisit inspirat de Henri Wallon, psihanalistul Jacques Lacan repeta ca Eul este dintru inceputul sau exteroceptiv ori nu este deloc. La Jacques Lacan, care il contrazicea uneori pe Sigmund Freud in principiile fondatoare, psihanaliza propunea o solutie de contiguitate intre structura observatorului lumii si viziunea sa asupra lumii. Celalalt, imaginea din oglinda, ar fi situat in domeniul simbolului, chiar in semnificatia radacinilor grecesti ale termenului. Dar dand valoare lucrurilor doar in contextul strict al psihanalizei, freudiana ori lacaniana, stadiul-oglinda mai arata ca exista jubilatie inainte de a exista juisare : Intre sase si optsprezece luni, pus in fata unei oglinzi plane, care nu deformeaza, copilul manifesta interesul si jubilatia starnite de speculum. Lacanian explicata, jubilatia copilului la vederea imaginii sale ar fi demonstratia manifestarii individului ce se interpreteaza a posteriori ca un signifiant, element al discursului ce reprezinta subiectul si il determina pentru el insusi. Sau, altfel spus pentru ca folosind alta definitie a Eului, imaginea sa din oglinda formeaza tiparul apt sa organizeze ansamblul experientelor sale fragmentare. Jubilatia copilului care se vede in oglinda s-ar produce la acea spontana si naturala constituire a Eului, prin legarea inductiva a capetelor de experiente combinata cu interpretarea deductiva a acestei noi experiente (observarea propriei imagini in oglinda) de catre Eul abia format. Pana la acest punct este greu de separat vreo distinctie intre conceptul wallonian si cel lacanian privind semnificatia celei dintai experiente speculare a individului, experienta care il marcheaza, experienta care, intr-o masura, il creeaza ca individ !

Mergand insa mai departe, Lacan, psihanalistul, se desparte ca intr-o deriva continentala de Wallon, psihologul, in conceptiile despre stadiul-oglinda. Une totalit unifie , o totalitate unificata ori mai curand unificatoare , se marginea sa spunea in esenta Wallon. Insa Lacan adauga dupa nasterea individului prin oglinda toti sintem intr-un fel copila Alice, ne sugereaza aici Lacan- si o imediata, instantanee, neasteptata intrudere a valorii. Deci dincolo

de acel Aha ! de coloratura euristica, s-ar afla un distinct Eureka ! de coloratura societala. O confirmare, construita doar de el, a tezei proprii despre stadiul oglinda : C est l aventure originelle par o l homme fait pour la premire fois l exprience qu il se voit, se rflchit et se conoit autre qu il n est dimension essentielle de l humain qui structure toute sa vie fantasmatique . De unde aceasta observabila si extraordinara apetenta pentru fantasmaticul constructiv la Jacques Lacan ? Ne putem intreba cat anume din gandirea si fabulatia lui Jacques Lacan e tributara imaginilor construite de Jerome Bosch, picturi ce au fost, si pentru altii, sursa de inspiratie productiva. Omul "copac al lui Hieronymus Bosch nu-i inrudit oare cu stufosul Treebeard din Stapanul inelelelor ? Chiar daca regizorul Peter Jackson nu a cautat, el insusi, inspiratia surselor medievale, ajungandu-i, se pare, efectele speciale ale geometriilor rapid calculate cartezian, J.R.R. Tolkien a navigat pe langa idei medievale, in lumi nadirale ori zenitale. Apoi, Oamenii copaci nu formeaza ei padurea protectoare zugravita de Mihail Sadoveanu in "Genoveva de Brabant ? Caci supranumele pictorului flamand Ieronim din veacul al XV-lea este chiar faimoasa padure din Brabant. In alt tablou, sub penelul lui Ieronim Bosch fragmentul uman se intampla sa fie asociat suprarealist cu fragmentul strain, aca nu chiar de-a dreptul alien . Dar in descrierea psihanalitica lacaniana, stadiul-oglinda desparte fragmentele, pentru ca in stiinta lui Jacques Lacan lucreaza legea conservarii oglinzii . ! Numai identificarea umanului cu strainul ar insemna spargerea oglinzii ! Astfel, la doi ani dupa studiul lui Henri Wallon despre copil si oglinda, Jacques Lacan are sentimentul unei mari descoperiri : Functia speculara are si semnificatia unei judecati de valoare. Pe care o comunica, ori cel putin incearca sa o comunice lumii, printr-o contributie la cel de al XIV-lea congres psihanalitic de la Marienbad : Le stade du miroir. Thorie d'un moment structurant et gntique de la constitution de la ralit, conu en relation avec l'exprience et la doctrine psychanalytique . Sigmund Freud era reprezentat de cea mai mica dintre fiicele sale, Anna Freud, specializata in psihologia copilului. Lacan e intrerupt inoportun in expunerea noilor principii ale fazei oglinda de psihanalistul britanic Ernest Jones, cel mai fidel dintre discipolii pe care Sigmund Freud ii numea hoarda salbatica . Jacques Lacan se enerveaza, foaia cu textul initial chiar s-a pierdut atunci, liniile esentiale ale expunerii raman doar in memoria sa, si paraseste congresul de la Marienbad pentru a privi spectacolul Jocurilor olimpice de la

Berlin. In lumea ideilor europene, de la Emmy Noether era deja bine-stiuta corespondenta dintre simetrie si conservare. Simetria alinierii, a repetarii corpurilor atletice aproape identice pe un stadion ori la o mare parada ce transforma saracia (cum sa interpretezi altfel adunarea atator tineri in tenisi, maieuri si boxeri ?) intr-un pageant triumfator este considerata de Jacques Lacan ca un substitut la fel de bun pentru reflexia corpului in oglinda. O chestiune de esenta antropologica si economica este inaltata de Lacan la rangul de principiu psihanalitic : L autre c est Moi ! . Jacques Lacan pune in marile spectacole atletice perfect ordonate, deci in imagini incorporand in ele foarte multa simetrie, vazuta deja, de el si de altii, ca fondatoare a Eului in reflexia speculara, sursele rasismului ! Asupra Eului psihanalitic, intre Lacan si Freud constatam concordanta : La Freud, Eul nascent este identificat narcisismului primar ; la Jacques Lacan, Eul este un obiect libidinal narcisic. Era acesta un moment de Hiatus Irrationalis ? Astazi, promotorii stiintelor umane ar vrea sa ne faca sa credem ca nimeni n-a inceput sa gandeasca inaintea lor. Este falsa aceasta pretentie si dezastruoasa in consecinte , ne avertiza Brice Parain. Eul veacului XVIII si Eul veacului XX marcheaza deosebiri majore si contrariante. In conceptia despre Ego a veacului XVIII, omul devine constient de sine prin unitatea aperceptiei. Aperceptia fiind antonimul abstractizarii. Este dezvaluirea chipului zeitei din Sais. Desi aperceptia nu mobilizeaza prin ea insasi organele senzoriale precum urechea, ochiul sau receptorul proprioceptiv, aperceptia utilizeaza totusi resursele neuronale ale perceptiei. Dupa felul in care a fost construit, cuvantul aperceptie arata si dificultatile in folosirea limbajului ce face o discriminare intre actele ce se raporteaza la realitatea materiala, si cele ce se raporteaza la realitatea mintala. In spatiul intelectual romanesc, primul care surprindea conceptul a fost Stefan Odobleja, care a scris febril, a scris concentrat, a scris bine si a scris cantitativ enorm, dar care a fost cel mai putin citit, datorita ostracizarii sale de establishmentul academic. Contrastele intre cele doua tipuri de Eu -uri rezulta din deosebirile de metrica notionala ce separa psihanaliza de toata istoria culturala care conduce la lumea moderna, o istorie a intrebarilor, a chestiunilor fundamentale. Intrebarea e moneda cea mai puternica pe piata libera a schimburilor botezata Lalangue , limbajul completat lacanian, caci si l'inconscient est structur comme un langage activat sitt que tout verbe a pri dans ma

gorge , cum sugereaza Lacan in sonetul Hiatus Irrationalis. Intelegerea antica a omului centra criza oedipiana pe suparatoarea practica a Sfinxului din Beotia de a pune intrebari, Sfinxul fiind un fel de Socrates terorizant. Dar in analiza freudiana si completarea lacaniana, nu intrebarea Sfinxului, ce cade sub semnul repetabilitatii, un concept drag stiintei moderne, produce criza, ci incestul, aflat sub semnul accidentului, pentru care cei vechi n-aveau o stiinta, iar cei moderni incearca sa o construiasca, este apogeul crizei.Repetabilitatea aminteste apa care curge. Repetabilitatea permite statistica. Numarul mare al barbatilor beotieni ucisi de Sfinx era o asemenea statistica, si ea provoca teroarea. Nu accidentul inspaimanta, media induce teama. Cei intarziati acum intr-un con de Lumina care se stinge interpreteaza mitul oedipian drept avertizarea ca limbajul nu-i totusi o piata libera a schimburilor. Ei considera ca Sfinxul care vrea sa ucida animalul ce nu-i purtator de simbol din om pazeste de fapt intrarea in targul tranzactiilor conceptuale. Statistica omuciderilor din Beotia pe vremea Sfinxului era dovada ca barbatii beotieni nu puteau negocia intrarea in piata ideilor. Din aceasta cauza, atributul beotian era dat unui individ voinic si chipes, dar cu I.Q. minor. (Prin contrast, femeile beotiene erau nu doar frumoase, ci si extrem de inteligente, precum provocatoarea Corina care il intrecea pe liricul Pindar.) Sigmund Freud ignora adesea claritatea transanta a iluminarilor din gandirea ilustra care l-a precedat. Astfel, un geniu matematic precum Carl Friedrich Gauss folosea epitetul beotieni , atat de strans legat de mitul lui Oedip ! cand vorbea despre cei care nu-i intelegeau opera ! Intre cele doua interpretari distincte ale mitului oedipian, care este in esenta lui mitul Sfinxului din Beotia , se situeaza cumpana apelor din lumea post- Belle Epoque : separatia intre Ideologia ce continua spiritul luminilor, pe un versant, si toate ideologiile deformante initiate de secolul XIX, pe celalalt versant.Urmarind deductiile unui personaj, de pilda Hercule Poirot in seria de romane politiste ale Agathei Christie, poti afla ceva despre sinele sau despre personalitatea lui, caci deductia este o legatura constitutiva intre un sine definit ca o constiinta de tipul "Cogito ergo sum" si experienta sa privind lumea concretului. Dar pentru un personaj mult diferit de Hercule Poirot, cel putin pentru motivul ca nu-i caracterizat printr-un exces de inclinatii deductive ? Daca Sinele, Eul, leaga "capetele de experiente", atunci se naste speranta ca fortand cumva aperceptia intr-un test psihologic intentionat, se

poate eventual revela o portiune, pavata cu valori si relatii, din personalitatea individului. Acesta-i principiul testelor proiective, acceptat oficial si de U.S. Army inca din cel de al doilea razboi mondial. Cele mai cunoscute si utilizate dintre testele proiective sunt Rorschach si TAT. Testul de Aperceptie Tematica TAT a fost dezvoltat de Christiana Drummond Morgan si Henry Alexander Murray in deceniul 193X. La ora actuala exista discutii privind sursa ideii testului TAT, insa conventia majoritara il favorizeaza pe Murray. Preocuparea lui Henry Alexander Murray fata de psihologie devine la el tema intelectuala dominanta dupa ce citeste lucrarile lui Carl Jung si Sigmund Freud. In 1925, Murray l-a vizitat pe Carl Jung in Zurich. Va povesti mai tarziu in memorii : we talked for hours, sailing down the lake and smoking before the hearth of his Faustian retreat. Intalnirea cu Jung l-a determinat sa aleaga psihologia ca pe o cariera. In 1927 Murray a inceput sa predea psihologia la Harvard University, iar intre 1929 si 1938 a fost directorul clinicii psihologice de la Harvard. Christiana Drummond Morgan (1897-1967) lucra la Harvard Psychological Clinic pe vremea cand acolo a fost dezvoltat testul de aperceptie tematica. Insusi Murray va admite jumatate de adevar : La inceput, rolul lui Chris Morgan a fost sa ajute in alegerea imaginilor (cautand prin paginile revistelor etc.) : sa redeseneze cateva dintre imaginile selectate ; si sa administreze testul la jumatate dintre subiecti ( ori jumatate din test la toti subiectii, nu-mi amintesc prea bine). Am scris articolul impreuna intr-un tempo rapid, in aproximativ doua saptamani. Si Christiana Drummond Morgan a fost puternic influentata in viata ei profesionala de analizele lui Carl Jung. Care-i natura imaginilor pe care le cauta Christiana Morgan prin reviste ? Intr-o reclama pe web gasim urmatoarea prezentare : Un test proiectiv care ajuta procesului de evaluare a relatiilor interpersonale. Cele 31 de imagini enigmatice pe carduri incluse in TAT stimuleaza evocarea unor istorii si descrieri de relatii si situatii sociale, ajutand identificarii unor tendinte interioare dominante, emotii, sentimente, conflicte si complexe. Deci imaginile de pe carduri trebuiau sa fie enigmatice, daca nu chiar ambigue. In fine, reclama de pe web ne mai dezvaluie ceva esential despre natura, ea insasi ambigua, a testului TAT : Cautarea complexelor arata ca un test psihologic proiectiv, construit pe baza ideii despre "Eul" secolului XVIII, este folosit si pentru a identifica trasaturi, caracteristici, intr-un cuvant complexe ale "Eu"-lui psihanalitic definit de secolul XX ! Observam o insemnata abatere

aici de la o banala regula de etica normativa care cere aplicarea aceleeasi metrici notionale cand se analizeaza o situatie. Cine va sesiza aceasta contradictie ? Prima versiune a studiului clasic realizat de Morgan si Murray, intitulat : Metoda pentru investigarea fanteziilor inconstiente era gata inca din anul 1934, i a fost trimisa spre publicare la International Journal of Psycho-Analysis . Unde a fost respins de redactorul revistei, acelasi Ernest Jones care peste doi ani va taia discursul lui Jacques Lacan la Marienbad ! Sesiza Ernest Jones, el insusi modelat in gandire de traditia spiritului britanic empiric, intersectia celor doua tipuri de Eu -uri, considerand-o indepartare de la psihanaliza propriu-zisa, originara, freudiana ? Oricum, textul din 1935 a fost revizuit tinand cont de comentariile extrem de pertinente formulate de Ernest Jones ; iar in 1935, cu titlul modificat in A Method of Investigating Fantasies : The Thematic Apperception Test , articolul ce consemna inventarea testului TAT a fost publicat in Archives of Neurology and Psychiatry . In anul 1938, Murray si colaboratorii vor publica Explorari ale Personalitatii , text devenit clasic, unde autorii descriu testul de aperceptie TAT. Acolo, autorii erau inca numiti in ordinea : Morgan si Murray . Cand se impune prioritatea, exclusivitatea apoi, lui Murray ca autor al testului TAT ? Se pare ca participarea la efortul cerut Americii in cel de al doilea razboi mondial va crea diferenta intre cei doi. In 1943, Murray a parasit munca la Universitate si clinica psihologica de la Harvard, pentru o pozitie in Army Medical Corps. In cadrul corpului medical al armatei, a infiintat si a condus o agentie care selecta dupa criterii psihologice voluntarii cei mai potriviti in misiuni de tip James Bond . Prin aceasta activitate, ce dadea un suport academic indraznelii, Henry A. Murray va deveni, pentru psihologie, aproape ceea ce era Albert Einstein pentru fizica, in imaginatia publicului dimensiunea profesorala si autoritatea lui academica vor capata dimensiuni uriase. Insasi personalitatea lui Henry A. Murray va constitui prototipul profesorului cu stiinta si autoritate din filmele de la Hollywood derulandu-si actiunea aventuroasa si patriotica in cel al doilea razboi mondial ori chiar in razboiul rece (sa amintim doar faimosul North by Northwest al lui Alfred Hitchcock, unde personajul interpretat de Cary Grant are scene demne de James Bond doar pentru ca fusese cu grija ales prin studiul aplicativ al profesorului ). Ca pierdere colaterala , probabil ca atunci a fost uitat numele Christianei Drummond Morgan in istoria testului de aperceptie. Insa, reamintim, amandoi

erau tributari intelectual influentei lui Carl Jung. Cel de al doilea test proiectiv larg folosit in psihologie este Rorschach ori testul cu petele de cerneala . Desenele aleatoriu formate de petele de cerneala, ori grafia petelor de cerneala , Kleksographien in limba germana, au dat titlul unei carti publicate in 1857 de medicul si pictorul german Justinius Kerner, cu poeme inspirate de imaginile create aruncand picaturi de cerneala pe o foaie de hartie alba, impaturita apoi in doua. Rezulta o figura confuza, cu simetrie bilaterala. In spatiul cultural de limba germana, cartea "Kleksographien era destul de cunoscuta. Ea a dat nastere si unui joc, care il delecta in copilarie pe Hermann Rorschach (1884-1922), fiul unui profesor elvetian de desen. Hermann Rorschach, crescut de parintii sai intr-o atmosfera intelectuala si artistica, dorea sa devina pictor, dar a studiat medicina si a devenit psihiatru. Citindu-l pe Sigmund Freud, revine spre asocierile starnite de imaginile petelor de cerneala. Si primele denumiri ale constelatiilor au fost asemenea asocieri, daca stelele sunt doar puncte luminoase pe foaia neagra a cerului limpede. Betelgeuze, Bellatrix, Rigel si alte stele mai mici din preajma lor au fost asociate cu povestea vanatorului beotian Orion. Totusi, pe cerul astronomic ori astrologic nu intalnesti simetria bilaterala a reflexiei speculare si a kleksografiei. Inainte de Hermann Rorschach si Justinius Kerner, un pictor renascentist, Leonardo da Vinci, ale carui texte nu pot fi citite decat in oglinda, a fost primul om ce si-a pus intrebari (ori despre care au fost puse intrebari) privind legatura dintre simetria bilaterala kleksografica si eventualele resorturi ascunse din firea omului. Pentru Sigmund Freud, dupa Oedip, Leonardo da Vinci a fost obiectul de studiu preferat. Cu un an inainte de a muri, Rorschach publica lucrarea fundamentala : Psychodiagnostik . Unde isi prezinta metoda, legand-o de aperceptie, intr-un alineat destul de abscons : Perceptiile apar din faptul ca senzatiile, ori grupurile de senzatii, ecforizeaza imaginile memorizate ale altor grupuri de senzatii pastrate inlauntrul nostru. Aceasta ecforizare (reinviere in memorie, n.n.) produce in noi un complex de amintiri ale senzatiilor, ale caror elemente, in virtutea prezentei lor simultane in experiente mai vechi, poseda o extraordinar de fina coerenta si sunt diferentiate de alte grupuri de senzatii. In perceptie, deci, avem trei procese : senzatia, memoria, si asocierea. Aceasta identificare a unui grup omogen de senzatii cu niste complexe analoage, anterior dobandite, o desemnam ca aperceptie. In testul de aperceptie Rorschach,

subiectul uman supus examinarii psihiatrice este confruntat cu o situatie in care i se cere rezolvarea unei probleme. Rezolvarea cu succes a unei probleme, vezi cazul Alexandru Macedon si taierea nodului gordian , presupune o strategie cu un anumit grad de violare a realitatii. In esenta lui benigna, testul Rorschach ar putea fi o masura pentru evaluarea acestui grad de violare a realitatii la care este dispus individul supus testarii, respectand in acelasi timp propria sa integritate. In firmele care au angajat un psiholog, testul Rorschach este obligatoriu pentru selectarea personalului. Testul Rorschach s-a impus in societate anevoios, dar s-a impus dominator. Este tocmai ceea ce vrea sa ne spuna Thomas Harris, in romanul Silence of the Lambs , transformat de Jonathan Demme in scenariu de film. In "Tacerea mieilor , blandul si bine-intentionatul profesor de psihologie analitica Henry A. Murray a fost folosit ca model pentru crearea personajului doctorului psihiatru Hannibal Lecter, un geniu al raului. Premiul Oscar primit de scenariul filmului este confirmarea relevantei societale a testului Rorschach. Intreaga constructie stiintifica din Tacerea mieilor se bazeaza pe detaliile simbolice cu simetrie bilaterala : molia si fluturele , ale metodologiei testului Rorschach. Stiintific validate , desigur, numai de catre cei care cred in valoarea testului Rorschach, sau care aleg sa creada in valoarea normativa a testului Rorschach. Vedem, in Tacerea mieilor , mecanismul genezei si dezvoltarii groazei la intersectia nepermisa, creatoare de grave confuzii de atitudine (umana, antropica, alien), intre Eul secolului XVIII si Eul psihanalitic freudian.

Titus Filipas