Problema animalelor dispărute şi a

eventualelor specii protejate din România

În ţara noastră trăiesc aproximativ jumătate din animalele sălbatice

din Europa, în habitat natural. Poate fi considerată o mândrie naţională,
dacă acestea ar fi protejate în conformitate cu gradul de risc de dispariţie
din fauna locală. Unele din ele au dispărut deja, din Evul Mediu şi până în
ultimii zeci de ani. Grija pentru animalele specifice României pare a nu fi
deloc pe primul plan în proiectele de protecţie a mediului.
Bourul, dropia, sturionii, antilopa saiga, broasca ţestoasă - au fost
odată ca niciodată.
Omul a vânat întotdeauna pentru hrană sau în scopuri rituale.
Vânătoarea este şi astăzi considerată un sport care pune în evidenţă toate
calităţile omului primitiv, toate simţurile şi superioritatea acestuia faţă de
animale. În pădurile Carpaţilor, în marile râuri sau în stepe, se găseau
odată specii precum bourul, antilopa saiga, broasca ţestoasă, sturionii -
astăzi ele sunt animale dispărute sau ameninţate drastic cu dispariţia.
Cel mai cunoscut animal dispărut este bourul. Deşi altădată se găsea
în turme numeroase, din Polonia şi până în Vestul Europei, strămoşul vacii
domestice, bourul, a fost vânat intens pe teritoriul ţării noastre, în special
în pădurile Moldovei, astfel că în sec. XV au fost vânate ultimele
exemplare.
Dropia, cea mai mare pasăre din câmpiile Europei, era întâlnită des în
Bărăgan şi în Câmpia de Vest. Masculul poate ajunge şi la 18 kg, femelele
în schimb sunt mai mici. Dispariţia dropiei din ţara noastră a fost
determinată de industrializarea agriculturii şi de vânarea ultimelor
exemplare, acum câţiva ani, de către ţăranii din Bărăgan, care le-au omorât
iarna, la sol, când poleiul de pe aripi le-a impiedicat să zboare. La ora
acutală s-au semnalat doar 5 exemplare în zona Timişului, însă se crede că
provin de fapt din Ungaria.
Problema sturionilor nu este atât dispariţia lor, cât distrugerea
habitatului în care aceştia se reproduc. Numeroasele baraje de pe Dunăre,
fără locuri de trecere pentru aceştia către amonte, impiedicau sturionii să-şi
depună icrele de-a lungul fluviului (mai ales în zona Porţilor de Fier). Drept
urmare, aceştia încep să se reorienteze către alte râuri ce se varsă în
Marea Neagră, privând România de una din posibilele bogăţii culinare pe
care le-ar putea promova.
 O specie care era des întâlinită în zonele acvatice din ţara este
broasca ţestoasă. Mai bătrână ca şi crocodilii, se regăseşte astăzi în
rezervaţii în zona Mehedinţi, unde se fac eforturi de păstrare a speciei. La
fel se întâmplă cu antilopa saiga, o specie de animal dispărut, dar care
încă se mai poate găsi în număr foarte mic într-o rezervaţie din Lunca
Prutului, în judeţul Botoşani. Această specie a dispărut în sec. XVIII, la fel
ca şi elanul, care popula teritoriile împădurite din Carpaţi. De asemenea,
printre animalele dispărute se numără şi vulturii, care se văd foarte rar
pe teritorul românesc şi care provin cel mai probabil din alte ţări.

Specii care au mai avut o şansă

- floarea de colţ, zimbrul-

Zimbrul este cu siguranţă unul din simbolurile supravieţurii unei

specii caracterisitce spaţiului românesc. Acesta se numără printre speciile
protejate din România şi poate fi admirat (chiar dacă nu în cea mai de
dorit stare) în rezervaţiile din Neamţ, Haţeg, în judeţul Dâmboviţa lângă
Târgovişte şi Neaga-Bucşani. Zimbrul face parte din aceeaşi familie ca şi
bizonul şi putea fi întâlnit în întreaga Europa. Din păcate, cel mai greu
animal terestru din Europa poate fi admirat doar în captivitate. Păsările
sunt poate mai norocoase la acest capitol, estimându-se ca doar 6 specii
din cele ce se găsesc în Delta Dunării sunt ameninţate cu dispariţia, în
timp ce altele sunt deja declarate monumente ale naturii şi sunt specii
protejate de lege. Dintre plante, cea mai cunoscută specie protejată din
România este floarea de colţ, emblema piscurilor de peste 2000 metri
altitudine, urmată de sângele-voinicului şi bujorul de munte, dar şi copaci
sau pâlcuri de pădure seculare.
Totuţi braconajul, schimbările rapide ale mediului, turismul
necontrolat, au efecte dezastruoase asupra faunei româneşti. Deşi la noi
în ţară se găseşte cel mai mare efectiv de lupi, urşi şi râşi din Europa, se
observă că efectivul căprioarelor, cerbilor şi iepurilor încep să se reducă
substanţial.