RETARDUL DE LIMBAJ (simptomatologie, etiologie, clasificare, terapie)

Retardul de limbaj este considerat de Constantin Paunescu o intarziere in aparitia si dezvoltarea vorbirii copilul care pana la varsta de trei ani foloseste un numar redus de cuvinte, aproape totdeauna alterate ca pronuntie si care nu formeaza inca propozitii simple, desi auzul este bun, organele fono-articulatorii sunt normal constituite iar dezvoltarea intelectuala este corespunzatoare varstei cronologice. Astfel, un copil cu retard verbal nu reuseste, pana in jurul varstei de sase ani, sa-si dezvolte un ritm lingvistic adecvat comunicarii si intelegerii, limitandu-se la un vocabular sarac, adeseori cu exprimari prin cuvinte simple, mono si bisilabice, nu poate lega cuvintele, are dificultati de pronuntie, de intelegere si de asimilare a notiunilor abstracte. Desi intelegerea este deficitara, ea nu este atat de afectata ca exprimarea. Dificultatile de intelegere sunt legate, mai mult de sistemul lingvistic restrans, suplinit, in comunicare, de unele mijloace extralingvistice, dar care ii permit, totusi, o adaptare la cerintele celor din jur. Aceste manifestari din planul comunicational sunt insotite si de unele intarzieri in dezvoltarea motricitatii grosiere, dar mai ales a celei fine. Miscarile sunt slab coordonate si imprecise, iar la nivelul aparatului fono-articulator apar frecvent desincronizari intre elementele care participa in pronuntie, accentuand dificultatile de emitere. Exista dificultati cu privire la punerea diagnosticului, astfel ca trebuie sa realizam acele situatii in care intarzierea in aparitia si dezvoltarea vorbirii nu inseamna automat tulburare de limbaj, ci expresia unui ritm propriu de maturizare , dar in cazurile cand retardul de limbaj este o consecinta a starii de handicap ori acesta se manifesta de sine statator. Retardul in limbajul propriu-zis nu se datoareaza vreunei maladii, si nici factorilor de mediu defavorizanti. Simptomele cele mai importante sunt sesizate la nivel verbal si respectiv, psihomotor. Totusi, in urma anamnezei si a examenului logopedic se constata ca : Perioada de lalatiune a fost scurta si saraca in productii sonore si ca a fost urmata de latenta ; 1

Primele cuvinte au aparut pe la doi-doi ani jumatate, fiind extrem de simple ca structura (cu eliziunea sunetelor finale) ; Fonemele dificile lipsesc sau sunt inlocuite cu altele mai usor de pronuntat ; Grupurile consonatice sunt reduse la sunetul component cel mai usor ; Propozitiile se constituie cu dificultate si tardiv, avand structura simpla ; Nu sunt folosite cuvintele de legatura, pronumele si adverbele, iar mai tarziu, nu apar notiunile cu grad mare de abstractizare ; La varsta de patru- cinci ani, vocabularul activ are un volum de circa 20-30 de cuvinte, in timp ce competenta verbala este aceea a unui copil de doi ani ; Exista deficiente in aria operarii mintale (dar care nu sunt de natura constitutionala) ; Exista deficiente in dezvoltarea neuro si psihomotorie ; Se manifesta inhibitii afectiv-emotionale (timiditate excesiva, reticenta fata de comunicarea verbala, evitarea contactului interpersonal).

Etiologia retardului de limbaj include o multitudine de factori, cei mai importanti grupandu-se dupa cum urmeaza : 1. factori neurologici : cei raspunzatori de leziuni cerebrale ce conduc la micro sau macro- sechele in sfera verbo-motorie si psiho-motorie ; 2. factori traumatici : accidente obstreticale, traumatisme abdominale ale mamei ; 3. factori somatici : afectiuni somatice ale gravidei, boli cronice ale copilului sau boli infectioase care se succed la intervale foarte scurte in cursul primei copilarii, infectii recurente ale cailor aeriene superioare ; 4. factori psihologici si psihosociali : abandon, neglijenta verbala si actionala, greseli in educatie, mediu conflictual, parinti surdomuti etc. ; 5. factori constitutionali : trasaturi congenitale (adesea ereditare) ce determina aparitia si consolidarea unei inabilitati lingvistice manifestata in toate domeniile limbajului (adica intarzierea vorbirii la varsta de trei-

patru ani, urmata de o dislalie prelungita dupa cinci ani, continuata de tulburari de tip dislexo- disgrafic, disortografii, chiar agramatism). Formele retardului de limbaj sunt urmatoarele : forma pura : fara simptome in aria somatica sau neuropsihica ; forma constitutionala : caracterizata de o simptomatologie de tip afazic (unii autori folosesc termenul de disfazie sau alalie) ; forma sechelara sau microsechelara : asociata leziunii cerebrale ; forma somatica : asociata rahitismului, distrofiei musculare etc. ; forma psihogena : cu varietate reactiva (pe fond nevrotic), respectiv constitutiva (pe fondul unui deficit intelectual liminar). Obiectivele interventiei logopedice sunt axate pe : 1 .Imbogatirea vocabularului ; 2. Activizarea vocabularului pasiv ; 3. Corectitudinea si complexitatea exprimarii prin alungirea frazei ; 4. Expresivitatea vorbirii ; 5. Dezvoltarea capacitatii de a verbaliza intamplarile traite si cunostintele insusite. Dupa C. Paunescu, etapele interventiei logopedice se refera la : psihoterapia : precede si insoteste terapia propriu-zisa, avand ca scop eliminarea sau diminuarea starilor conflictuale care afecteaza copilul, echilibrarea lui afectivmotivationala, depasirea reticentei fata de comunicare si relatii interpersonale, lichidarea trairilor de inferioritate ; modelul stimularii lingvistice : are drept scop realizarea unei comunicari verbale fiabile cu anturajul apropiat, corectarea tulburarilor fono-articulatorii, cresterea claritatii si expresivitatii vorbirii, obtinerea tempoului si melodicitatii vorbirii, formarea si consolidarea deprinderilor de a initia si intretine un dialog ; modelul de interferenta lingvistica : orientata, pe de o parte, catre eliminarea modelelor verbale si comportamentelor negative ce pot fi imitate cu usurinta de catre copil sau care 3

pot genera repulsie si evitarea participarii la comunicare, iar pe de alta parte, favorizarea celor pozitive (stimularea si imbogatirea vorbirii copilului) . Recuperarea generala a copilului se va desfasura organizat si esalonat, cu tact, rabdare, perseverenta si competenta. Terapia logopedica desfasurata in detaliu si tehnicizata specific se poate extinde si in familie, putand lua forme de joc, fara a exagera insa, obosind copilul. Exercitiile selectate vor tine cont de forma si gravitatea retardului de limbaj, precum si de varsta, preocuparile, interesele si trasaturile de personalitate ale logopatului. De asemenem, materialul verbal folosit va fi ajustat in functie de nivelul de intelegere al copilului aflat in terapie. Cel mai folosit programul de stimulare a vorbirii este sistemul Portage.

BIBLIOGRAFIE :
1. Buica, B. C. (2004). Bazele defectologiei, Editura Aramis, Bucuresti. 2. Ungureanu, D. (1998). Compediu logopedic scolar, Editura Eurostampa, Timisoara. 3. Verza, E. (2009). Tratat de logopedie, vol. 2, Editura Semne, Bucuresti.