Copiii, la poporul evreu

Mareste imaginea. Cresterea copiilor este una dintre primele indatoriri ale oamenilor, inca din gradina raiului, ei primind aceasta porunca Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti (Facere 1, 28). Darul de a dobandi copii este vazut drept cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi si nu numai ca nu constituie o piedica in calea virtutii, ci reprezinta, de fapt, o imagine a invierii neamului omenesc, cazut in pacat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a randuit ca neamul omenesc sa pastreze totdeauna nadejdea unui bine viitor, care ne ajuta sa induram cu usurinta necazurile primite.

Copiii, semn al binecuvantarii divine

In perioada Vechiului Testament, o familie numeroasa era vazuta ca fiind binecuvantata de Dumnezeu. Cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta; veti avea copii, va voi inmulti si voi fi statornic in legamantul Meu cu voi (Levitic 26, 9). Si vei fi binecuvantat mai mult decat toate popoarele si nu se va afla sterp sau stearpa, nici intre ai tai, nici intre dobitoacele tale (Deuteronom 7, 14).

La randul ei, o familie lipsita de urmasi era vazuta ca si blestemata de Dumnezeu. A muri fara copii era un adevarat blestem Fara copii sa moara (Levitic 20, 21). Si acum asculta, tu cea in placeri crescuta, care stapaneai fara de grija si ziceai in inima ta Nimeni alta nu este ca mine! Nu voi ramane vaduva si nu voi sti ce este lipsa de copii! Si aceste doua intr-o clipa, in aceeasi zi, vor da peste tine lipsa de copii si vaduvia (Isaia 47, 9).

Copiii puteau fi dobanditi de o familie si prin slujnice

Cand femeia era stearpa si nu putea naste, pentru a preveni lipsirea de urmasi, ea lua pe una dintre sclave si o da barbatului ei, drept concubina, iar copiii nascuti din aceea erau fii legitimi.

Sara insa, femeia lui Avram, nu-i nastea. Dar avea ea o slujnica egipteanca, al carei nume era Agar. Atunci a zis Sara catre Avram Iata, m-a inchis Domnul, ca sa nu nasc. Intra dar la slujnica mea; poate vei dobandi copii de la ea! Si a ascultat Avram vorba Sarai. A luat deci Sara, femeia lui Avram, pe Agar egipteanca, slujnica sa, la zece ani dupa venirea lui Avram in pamantul Canaan, si a dat-o de femeie lui Avram, barbatul sau (Facere 16, 1-3).

Iar Rahila, vazand ca ea n-a nascut lui Iacov nici un fiu, a prins pizma pe sora sa si a zis lui Iacov Da-mi copii, iar de nu, voi muri. Maniindu-se insa Iacov pe Rahila, i-a zis Au doara eu sunt Dumnezeu, Care a starpit rodul pantecelui tau Atunci Rahila a zis catre Iacov Iata roaba mea Bilha; intra la ea si ea va naste pe genunchii mei si voi avea si eu copii printr-insa. Si i-a dat pe Bilha, roaba sa, de femeie si a intrat Iacov la ea; iar Bilha, roaba Rahilei, a zamislit si a nascut lui Iacov un fiu (Facere 30, 1-5).

De obicei, nasterea copiilor era asistata de moase

In perioada patriarhilor, femeile nasteau in prezenta moaselor. Dar cand se apropiase de Havrata, inainte de a intra in Efrata, Rahila a nascut si nasterea aceasta a fost iar tare grea. Si, pe cand se chinuia Rahila in durerile nasterii, moasa i-a zis Nu te teme, ca si acesta va fi baiat! (Facere 35, 16-17).

Evreicele puteau naste insa si fara ajutorul moaselor, dupa cum se va vedea in vremea robiei egiptene. Ba, regele Egiptului a poruncit moaselor evreiesti, care se numeau una Sifra si alta Pua, si le-a zis Cand mositi la evreice, sa luati seama cand nasc de va fi baiat, sa-l omorati, iar de va fi fata, sa o crutati! Moasele insa s-au temut de Dumnezeu si n-au facut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lasat si pe baieti sa traiasca. Atunci a chemat regele Egiptului pe moase si le-a zis Pentru ce ati facut asa si ati lasat sa traiasca si copiii de parte barbateasca Iar moasele au raspuns lui Faraon Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice si nasc pana nu vin moasele la ele. De aceea, Dumnezeu a facut bine moaselor, iar poporul lui Israel se inmultea si se intarea mereu. Si fiindca moasele se temeau de Dumnezeu, de aceea El le-a intarit neamul (Iesire 1, 15-21).

Recunoasterea copilului, de catre familie

Recunoasterea copilului de catre tata era luarea acestuia in poala (in brate). Si a vazut Iosif pe urmasii lui Efraim pana la al treilea neam. De asemenea si copiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au nascut pe genunchii lui Iosif (Facere 50, 23). O asemenea recunoastere face si Rahila, cand adopta un copil nascut din roaba ei Atunci Rahila a zis catre Iacov Iata roaba mea Bilha; intra la ea si ea va naste pe genunchii mei si voi avea si eu copii printr-insa. (Facere 30, 3).

Alaptarea, incredintata mamei sau unei doici

Copilul nascut era alaptat, vreme de 2-3 ani, de mama lui. Cine ar fi putut spune lui Avraam ca Sarra va hrani prunci la sanul sau Si totusi, i-am nascut fiu la batranetile sale! (Facere 21, 7). Copilul putea fi insa alaptat si de o doica, precum aflam din episodul cu fiica lui Faraon, care a gasit pe apa Nilului cosul in care fusese asezat pruncul Moise Iar sora copilului a zis catre fata lui Faraon Voiesti sa ma duc sa-ti chem o doica dintre evreice, ca sa alapteze copilul Fata lui Faraon i-a zis Du-te! (Iesire 2, 7-8). Ca si cel al nasterii, momentul intarcarii era un prilej de bucurie.

Lauzia, perioada de necuratie

Potrivit legii mozaice, lauza evreica era necurata vreme de 7 zile, dupa nasterea unui copil de parte barbateasca, si vreme de 14 zile, dupa nasterea unui copil de parte femeiasca. Lauzele nu puteau parasi locul cu pricina, vreme de 33 de zile, in primul caz, si vreme de 66 de zile, in al doilea caz. Dupa ispravirea zilelor de necuratie, parintii trebuiau sa se prezinte la Templu, spre a aduce jertfa Domnului, un miel ca ardere de tot si un porumbel ca jertfa pentru pacat.

Si a grait Domnul lui Moise si a zis Graieste fiilor lui Israel si le zi Daca femeia va zamisli si va naste prunc de parte barbateasca, necurata va fi sapte zile, cum e necurata si in zilele regulei ei. Iar in ziua a opta se va taia pruncul imprejur. Femeia sa mai sada treizeci si trei de zile si sa se curate de sangele sau; de nimic sfant sa nu se atinga, si la locasul sfant sa nu mearga, pana se

vor implini zilele curatirii ei. Iar de va naste fata, necurata va fi doua saptamani, ca si in timpul regulei ei; apoi sa mai stea saizeci si sase de zile pentru a se curati de sangele sau. Dupa ce se vor implini zilele curatirii ei pentru fiu sau pentru fiica, sa aduca preotului la usa cortului un miel de un an ardere de tot si un pui de porumbel sau o turturica, jertfa pentru pacat; Preotul va infatisa acestea inaintea Domnului si o va curati si curata va fi de curgerea sangelui ei. Aceasta e randuiala pentru ceea ce a nascut prunc de parte barbateasca sau de parte femeiasca. Iar de nu-i va da mana sa aduca un miel, sa ia doua turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru ardere de tot si altul jertfa pentru pacat, si o va curati preotul si curata va fi (Levitic 12, 1-8).

Copiii de parte barbateasca

Prin nasterea unui copil de parte barbateasca se asigura, atat perpetuarea numelui familiei, cat si inmultirea neamului in care acesta se nastea. Cel care murea fara nici un urmas de parte barbateasca era vazut ca sortit uitarii. Abesalom insa isi facuse un monument incs de pe cand traia, in Valea Regelui, caci isi zisese Eu n-am fiu, ca sa mi se pastreze amintirea! (II Regi 18, 18).

Nasterea unui fiu era deci un moment de mare bucurie, pentru intreaga familie. Acela care aducea tatalui vestea nasterii unui fiu era rasplatit cu mari daruri. Si a luat Booz pe Rut si ea s-a facut sotia lui. Si intrand el la ea, Domnul i-a dat ei sarcina si a nascut un fiu. Si ziceau femeile catre Noemina Binecuvantat este Domnul, ca nu te-a lasat fara mostenitor! Slavit sa fie numele lui Israel! Acesta iti va fi bucurie si hranitor la batranetile tale, caci l-a nascut nora ta, care este mai buna pentru tine decat sapte fii. (Rut 4, 13-15).

Dreptul de intai-nascut

Potrivit legii mozaice, primul nascut de parte barbateasca trebuia rascumparat cu cinci sicli de argint, de la serviciul locasului sfant, in amintirea celor 273 de intai-nascuti crutati la iesirea din Egipt. Iar ca rascumparare pentru cei doua sute saptezeci si trei de intai-nascuti ai fiilor lui Israel, care trec peste numarul levitilor, sa iei cate cinci sicli de cap, socotind cate douazeci de ghere intr-un siclu, dupa siclul sfant, si argintul acesta sa-l

dai lui Aaron si fiilor lui, ca rascumparare pentru cei ce prisosesc peste numarul lor (Numeri 3, 46-48).

Dreptul de intai-nascut il avea primul fiu nascut de catre mama legitima (sotia). Acest drept, acordat de tata numai primului nascut dintre toti fiii, spre a nu exista vreo discriminare, oferea celui in cauza o serie de privilegii, peste toti ceilalti frati ai sai.

Dreptul de intai-nascut se putea pierde uneori, dupa cum s-a intamplat in cazul fiilor lui Iacob. O data insa a fiert Iacov linte, iar Isav a venit ostenit de la camp. Si a zis Isav catre Iacov Da-mi sa mananc din aceasta fiertura rosie, ca sunt flamand! De aceea Isav s-a mai numit si Edom. Iacov insa i-a raspuns lui Isav Vinde-mi mai intai dreptul tau de intai-nascut! Si Isav a raspuns Iata eu mor. La ce mi-e bun dreptul de intai-nascut Zisu-i-a Iacov Jura-mi-te acum! Si i s-a jurat Isav si a vandut lui Iacov dreptul sau de intai-nascut. Atunci Iacov a dat lui Isav paine si fiertura de linte si acesta a mancat si a baut, apoi s-a sculat si s-a dus. Si astfel a nesocotit Isav dreptul sau de intai-nascut (Facere 25, 29-34).

Punerea numelui, in prima zi

Copilului i se punea numele, fie inca din vremea sarcinii, cum a fost in cazul Sfantul Ioan Botezatorul, fie imediat dupa nastere, dupa cum era obiceiul. Si a nascut cea mai mare un fiu, si i-a pus numele Moab. Acesta e tatal Moabitilor, care sunt si astazi. Si a nascut si cea mai mica un fiu si i-a pus numele Ben-Ammi, zicand Acesta-i fiul neamului meu. Acesta e tatal Amonitilor, care sunt si astazi (Facere 19, 36-37).

Fiecare copil era numit cu un singur nume, neavand prenume. La opt zile, odata cu primirea numelui, spre a fi diferentiat de ceilalti copii cu acelasi nume, copilului i se mai adauga si numele tatalui sau, de catre unui dintre parinti, de rude sau chiar de venici.

Numele copiilor erau hotarate fie de mama, fie de tata. Multe dintre nume erau puse in legatura cu Dumnezeu. Unele dintre ele erau puse in mod

profetic Avraam (tatal multimilor), Iosua (Domnul miluieste), David (cel iubit). Altele erau puse in legatura cu unele animale, spre a trimite oarecum spre caracteristica acelora Rahila (mieluseaua), Caleb (caine), Tavita (caprioara).

In perioada romanilor s-a practicat folosirea de nume compuse. Astfel, pentru a compune un nume propriu nou, numelui tatalui ii era adaugat cuvantul bar, care inseamna fiu. Astfel, Bartimeu inseamna fiul lui Timeu. Unele nume erau asociate cu locul nasterii persoanei in cauza, precum in urmatoarele cazuri Simon Canaanitul, Iosif Arimatianul, Iuda Iscarioteanul.

Schimbarea numelui era si ea prezenta in randul poporului evreu. Un prim caz de schimbare a numelui este acela in care Avram este numit, de Dumnezeu, Avraam. La randul lui, Hristos schimba si el numele unor Apostoli pescarul Simon este numit Petru.

Taierea-imprejur a celor de parte barbateasca, la opt zile

La opt zile dupa nastere, copiii de parte barbateasca erau taiati-imprejur (circumcizie). Prin aceasta practica medicala cu semnificatie religioasa, respectivul era inclus in comunitatea de la Templu. Apoi a mai zis Dumnezeu lui Avraam Iar tu si urmasii tai din neam in neam sa paziti legamantul Meu. Iar legamantul dintre Mine si tine si urmasii tai din neam in neam, pe care trebuie sa-l paziti, este acesta toti cei de parte barbateasca ai vostri sa se taie imprejur. Sa va taiati imprejur si acesta va fi semnul legamantului dintre Mine si voi. In neamul vostru, tot pruncul de parte barbateasca, nascut la voi in casa sau cumparat cu bani de la alt neam, care nu-i din semintia voastra, sa se taie imprejur in ziua a opta. Numaidecat sa fie taiat imprejur cel nascut in casa ta sau cel cumparat cu argintul tau si legamantul Meu va fi insemnat pe trupul vostru, ca legamant vesnic. Iar cel de parte barbateasca netaiat imprejur, care nu se va taia imprejur, in ziua a opta, sufletul acela se va starpi din poporul sau, caci a calcat legamantul Meu (Facere 17, 9-14).

Cresterea si educarea copiilor

Pana la varsta de cinci ani, cresterea copiilor era incredintata mamei, dupa

care, copiii de parte barbateasca erau luate in grija, fie de tata, fie de un invatat al comunitatii. Daca pana in exil, educatia copiilor era incredintata parintilor si unor invatati locali, dupa exil, aceasta a fost concentrata in scoli publice. Scoala din Ierusalim era concentrata in porticele Templului, unde era predata Legea. Inca de pe vremea Mantuitorului existau insa si unele scoli independente, amenajate langa sinagogi.

Educatia consta, in special, din invatarea scrisului si a citirii textelor ebraice, pentru ca, mai tarziu, sa poata studia textele sfinte din Lege. Pe langa studierea scrisului si a cititului, educatia mai implica si cunoasterea calculelor matematice, alaturi de cea a notiunilor de drept public si civil.

Copiii erau educati sa isi respecte parintii, aceasta fiind chiar una dintre cele zece porunci ale Decalogului. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie (Iesire 20, 12). Blestemat sa fie cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa (Deuteronom 27, 16). Cel ce va bate pe tata sau pe mama sa fie omorat (Iesire 21, 15).

Potrivit gandirii poporului evreu, educatia acordata copiilor era de o deosebita importanta, ea avand repercusiuni asupra intregii lui vieti. Astfel, educatorul era adesea aspru si exigent Cine cruta toiagul sau, isi uraste copilul, iar cel care il iubeste, il cearta la vreme (Pilde 13, 24).

Binecuvantarea si autoritatea tatalui

Pentru copiii evreilor, binecuvantarea tatalui era extrem de importanta, ea fiind adesea oferita in apropierea mortii parintelui, precum vedem in cazul lui Isaac Si Isaac a zis Iata, eu am imbatranit si nu stiu ziua mortii mele. Sa-mi faci mancare, cum imi place mie, si adu-mi sa mananc, ca sa te binecuvinteze sufletul meu, pana nu mor! (Facere 27, 2-4).

Tatal avea drept absolut asupra casatoriei fiicelor sale, pe care le putea vinde pana si ca sclave, insa numai in cadrul poporului evreu. Daca cineva isi va vinde fiica roaba, ea nu va iesi cum ies roabele (Iesire 21, 7). Autoritatea

tatalui asupra copiilor sai dura pana in momentul casatoriei copiilor.

Teodor Danalache