Sunteți pe pagina 1din 3

4.2 Reperajul fotogrammetric .

Reperajul fotogrammetric este operatia prin care se determina topografic, pe teren, cele patru puncte de reper pentru fiecare fotograma sau 4-6 puncte pentru stereograma. Aceste puncte trebuie sa se identifice usor att pe teren, ct si pe fotograma (stereograma).Ca repere pot fi alese: colturi de cladiri, colturi de tarlale,parcele, intersectii de drumuri, pomi izolati, s.a. Aceste puncte de reper sunt necesare pentru exploatarea fotogramelor. Cnd punctele de reper nu sunt suficiente, se procedeaza la un premarcaj pe teren care are loc nainte de fotografiere si care consta din semnalizarea viitoarelor repere fotogrammetrice prin varuire, instalarea de panouri albe, si acestea sunt determinate topografic. Reperajul fotogrammetric si determinarea coordonatelor punctelor de reper ce se efectueaza cu GPS sau a statiilor totale n general sunt necesare minimum patru puncte pe fiecare fotograma, respectiv stereograma, care sa fie bine identificabile pe teren si pe fotograme, pentru a permite transformarea din sistemul fotogrammetric n sistemul geodezic si invers. Cu ocazia executarii reperajului la teren se executa si completarea fotointerpretarii sau se executa descifrarea completa a fotogramelor, folosind atlasul de semne conventionale al hartii la care urmeaza a se realiza planul. Urmeaza lucrarile de aerotriangulatie si apoi lucrarile de restitutie, obtinndu-se n final planul (harta) topografica. Procesele tehnologice propriu zise de orientare a fotogramelor si de exploatare sunt n raport cu metoda (redresare, restitutie, stereorestitutie) si aparatura fotogrammetrica folosite. Aceasta succesiune a operatiilor este valabila n cazul ridicarilor terestre pentru obtinerea de harti si/sau planuri topografice prin metode aerofotogrammetrice. Executarea masuratorilor terestre n situatii speciale (ridicarea falezelor, a versantilor, actualizarea prin metode aerofotogrammetrice, ridicarea fatadelor n fotogrammetria arhitecturala, n arheologie, etc.) au fiecare un specific propriu n ceea ce priveste preluarea fotogramelor si realizarea reperajului fotogrammetric. Pentru ca fotogramele sa poata fi exploatate (restituite) este necesar ca ele sa fie orientate (interior si exterior). ntruct elementele de orientare exterioara nu se cunosc, orientarea exterioara se face functie de puncte de reper care fac legatura ntre fotograme si teren. Punctele de reper sunt puncte perfect identificabile pe fotograme sau stereograme si teren: colturi de case, intersectii de drumuri etc. Punctele n numar de patru pe fotograma sau stereograma se aleg spre colturi, la distante mai mari de cca. 2cm. de margine, pentru a defini ct mai bine suprafata n cauza. Punctele de reper necesare lucrarilor de redresare si restitutie pot fi determinate si pe cale fotogrammetrica (prin aerotriangulatie). Att lucrarile de redresare ct si cele de stereorestitutie necesita un reperaj prin care se face legatura dintre fotograme (spatiul-imagine) si teren (spatiulobiect). Reperajul se poate executa pe cale topografica si pe cale fotogrammetrica. Pe cale topografica determinarea punctelor de reper se face prin metode topografice specifice (GPS, intersectii, drumuiri poligonometrice, radieri) n cadrul retelei geodezice.

Este costisitoare, nsa asigura o foarte buna precizie. Calea fotogrammetrica permite determinarea punctelor de reper si control pentru fiecare fotograma, respectiv stereograma din cadrul unei benzi cu conditia ca cel putin la capetele benzii sa se faca o legatura sigura cu terenul prin reperaj terestru. Deoarece precizia produsului fotogrametric final depinde n foarte mare masura de precizia coordonatelor punctelor de reper, n practica se utilizeaza premarcajul fotogrametric. Se cunosc multe metode fotogrammetrice de reperaj ce se\pot grupa n : - fototriangulatii (plane); - aerotriangulatii (spatiale). Aerotriangulatiile se pot executa analitic, plecnd de la coordonatele plane ale punctelor de pe fotograme masurate de obicei la stereocomparator. Metodele analitice au capatat o mare dezvoltare ca urmare a cresterii performantelor tehnicii de calcul. Deoarece cazul cel mai fericit este acela cnd suprafata este acoperita de mai multe benzi de fotograme, este indicat sa se recurga la compensarea unitara, n bloc a tuturor punctelor de pe toate fotogramele si de pe toate benzile. Din punct de vedere al preciziei ce se poate obtine, pe primul loc se situeaza compensarile ce folosesc ca unitati independente fotogramele singulare. n practica aceste metode nu s-au impus din cauza numarului foarte mare de necunoscute: cte 6 de fiecare fotograma (ce privesc orientarea exterioara a fiecarei fotograme) si nca cel putin 3 necunoscute de fiecare fotograma pentru coordonatele spatiale ale punctului de reper ce urmeaza a fi determinat si topografic. Metodele cele mai raspndite sunt cele care folosesc cuple de fotograme, (definite de 7 elemente) ca unitati independente ce se cuprind n operatiile de compensare. n acest caz, elementele ce se masoara pe fiecare model sunt coordonatele spatiale ale centrelor de proiectie ale fiecarei fotograme ce constituie cuplul (modelul). Pentru compensarea analitica prin care se obtin pozitiile spatiale ale punctelor de reper n sistemul de referinta geodezic, datele ce se introduc n calcul se preiau de pe fotograme singulare sau modele prin masurare la monocomparatoare de precizie pentru a se obtine o precizie corespunzatoare de determinare. Determinarea precisa a centrelor de proiectie ale imaginilor prin folosirea GNSSului aeropurtat nu este suficienta pentru orientarea absoluta a imaginilor. Suplimentar trebuie efectuate observatii GNSS pentru determinarea de reperi fotogrametrici, care trebuie sa fie premarcati pe teren. La utilizarea tehnologiei DGNSS, reperii fotogrametrici de pe limitele blocului vor fi determinati la intervale de cel mult 8 ori baza de fotografiere. Reperii fotogrametrici din interiorul blocului trebuie determinati la intervale de cel mult 16 ori baza de fotografiere. Pentru blocurile adiacente se vor folosi aceiasi reperi fotogrametrici. n cazul blocurilor adiacente din proiecte diferite prestatorii lucrarilor se vor pune de acord pentru utilizarea acelorasi reperi fotogrametrici. Pentru fiecare din reperii fotogrametrici utilizati trebuiesc ntocmite descrieri topografice,

pentru o identificare clara a lor. Descrierea topografica va contine numarul reperului, coordonatele X,Y,Z, numarul imaginii, categoriile de folosinta ale terenului, fotografii simple ale punctului masurat, excentricitati. Descrierea topografica va fi nsotita de un decupaj din imaginea fotogrametrica aferenta, pe care va fi numerotat si marcat reperul respectiv. 6.4 Aerotriangulatia Aerotriangulatia este un procedeu de ndesire fotogrammetrica a retelei de sprijin (altimetrica si planimetrica) pe baza relatiilor rezultate din dubla si tripla acoperire a fotogramelor succesive - procesul prin care imaginile sunt aduse din sisteme relative n sisteme absolute (coordonate teren). Mai putem spune ca aerotriangulatia transforma elementele din spatiu-imagine n spatiu-obiect cu ajutorul unor elemente de sprijin, care sunt puncte determinate la teren, premarcate si presemnalizate, bine definite geometric si distribuite uniform n planul imagine. Aerotriangulatia permite georeferentierea simultana a tuturor imaginilor unui bloc de fotograme, folosind pe ct este posibil suprapunerile dintre imagini si benzi, cu un numar minim de puncte de referinta. Aceasta operatie presupune n prima faza masurarea unui anumit numar de puncte pe ct mai multe imagini, dupa care calcularea n ntreg blocul permite determinarea unui set de parametri fotogrammetrici. Anumite module de calcul ale aerotriangulatiei din sistemul fotogrammetriei digitale folosesc aceleasi formule de la fotogrammetria analitica. Masurarea punctelor de referinta se face cu ajutorul ferestrelor multiple. Odata ce un punct a fost masurat ntr-o imagine, sistemul poate afisa n ferestre mici toate imaginile care ar putea contine punctele respective. Singurul lucru pe care operatorul ramne sa-l faca este de a masura pozitia punctului n fereastra n care este prezent, monoscopic sau stereoscopic. Pe de alta parte masurarea punctelor de legatura este automata. Scopul Aerotriangulatiei este de a furniza punctele de sprijin necesare pentru orientarea absoluta a modelelor stereofotogrametrice si de asemenea sa asigure ndesirea retelei de sprijin, ceea ce diminueaza volumul masuratorilor la teren. Din acest motiv, punctele de legatura masurate n mod manual trebuie sa reprezinte detalii punctiforme vizibile pe fotograma, identificabile usor la teren, ca si reperii permanenti de la sol sau ca reperii noi, stabiliti cu acest scop. Compensarea aerotriangulatiei digitale trebuie astfel realizata nct erorile grosolane sa fie eliminate complet. Erorile reziduale cele mai mari obtinute n timpul procesului de aerotriangulatie nu trebuie sa fie mai mari de 1.2 din marimea pixelului