Luceafarul Poemul este publicat in anul 1883 in revista Convorbiri literare, urmand sa apara in volumul Poesii ingrjiti de Titu

maiorescu, sa fie eliminate 14 versuri din cele 98 ale poeziei. Unele surse respecta principiul pasoptist al inspiratiei din folclor, cum ar fi basmul Fata din gradina de aur , initial Eminescu versifican acest basm si modificand doar finalul, ulteriro trandformandu-l in acest poem. Preia mitul erotic popular si motivul Zburatorului, fiinta imaginara nocturna, de natura demonica, asociata iubirii neimplinite si sentimentelor contradictorii precum iubirea, durerea, spaima , iluzia. Se reflecta in poem si motivul crestin al pacatului originar, prin incercarea lui Hyperion de a renunta la Nemurire pentru o oara de iubire. O alta sursa de inspiratie este cea filozofica, poetul preluand de la Schopenhauer contradictiile dintre omul de feniu si cel comun. Ritlul este o referire la un astru ce ocupa o pozitie superioara in plan cosmic, astfel sugerand si conditia absoluta a omului de geniu. Poate fi si o referire la imaginea lui Lucifer, ingerul decazut, relationand astfel cu incercarea lui Hyperior de a renunta la nemurire pentru a-si implini iubirea in plan trerestru. Poemul este alcatuit din 98 catrene structurate in patru tablouri. Primul si al patrulea tabloul se afla in relatie de simetrie, amble fiind o imbinare intre planul cosmic si cel terestru, echilibrul structurii fiind o influenta a clasicismului. Al doilea si al treilea tabloul sunt in relatie de opozitie, intrucat tabloul al doilea ilustreaza planul terestru al idilei dinte catalin si catalina, in timp ce al treilea se situeaza in plan cosmic prin redarea calatoriei Luceafarului catre Demiurg, antiteza ilustrand influenta romantismului. Tema poemului este specifica romantismului, punand in discutie problematica geniului in raport cu lumea comuna, cu iubirea si cunoasterea. Imaginarul poetic evidentiaza particularitatile romantismului, mai ales la nivelul temelor abordate si al porcedeelor artistice prin care acestea sunt realizate. Incipitul consituie o formula de basm care atesta sursa de inspiratie folcorica si transpune cititorul intr-o lume imaginara, fantastica. Se remarca in-de-ter-mi-na-rea temporala, translatia catre un timp mitic, un illo tempore ce lasa loc primatului imaginatiei. Cadrul abstract este umanizat prin potretul ideal al tinerei, forma expresiva de superlativ absolut preafrumoasa precum si comparatia si originea nobila conferidnui fetei unicitate. Se creeaza astfel impresia unei posibile egalitati de statut intre ea si Luceafar.