Sunteți pe pagina 1din 26

CAPITOLUL 1

NOUA ECONOMIE - ECONOMIA


DIGITALĂ

1.1. Societatea informaţională şi noua


economie
1.1.1 De la era industrială la societatea informaţională
Încă de la începutul anilor 1990, termenul de « Societate Informaţională » a început să fie
utilizat şi la noi în ţară pentru a descrie numeroasele şi variatele schimbări în economie, politică,
cultură şi, în general, în ansamblul societăţii, schimbări generate de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor
moderne de informaţii şi comunicaţii.
John Naisbitt afirma, cu mult timp înainte, în faimoasa sa carte “Megatrends. Ten new
directions transforming our lives”, că prima din cele zece tendinţe majore şi cea mai importantă ca
arie de cuprindere, ca impact şi importanţă (n.n. a ultimelor decenii ale secolului al XX-lea) este
trecerea de la societatea industrială la cea informaţională. Autorul mărturisea câtă rezistenţă găseşte
în diferite medii şi la diferiţi cetăţeni noţiunea de “economie construită pe informaţie”, ideea că era
industrială s-a încheiat. Explicaţia putea fi una de ordin psihologic: era greu să spui la revedere unei
epoci într-adevăr de mari prefaceri.
Herbert Simon, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1980, se referea foarte tranşant la
“Revoluţia informaţiei” în lucrarea “The Steam Engine and the Computers. What Make Technology
Revolutionary”. Comparând calculatorul cu motorul cu aburi, autorul arăta că aşa cum motorul cu aburi a
reprezentat declanşatorul Revoluţiei industriale, calculatorul a declanşat Revoluţia informaţiei.
Un mod asemănător de tratare a problemei îl regăsim la J. D. Botler care compară efectele
revoluţionare ale motorului cu aburi cu cele ale TI (Tehnologia Informaţiei) şi consideră că TI are un rol
definitoriu în istoria culturală a omenirii. Dacă motorul cu abur a schimbat percepţia noastră în relaţia cu
natura, deschizând calea spre producţia de masă şi specializarea activităţii, TI a generat o altfel de revoluţie,
care a îndepărtat omul de activitatea fizică, reducând în cele mai multe cazuri specializarea.
Comparaţii între TI şi tehnologiile de producţie şi diferenţele între efectele Revoluţiei informaţiei şi
cele ale Revoluţiei industriale se regăsesc în lucrările a numeroşi specialişti.
În tabelul nr. 1.1. se poate observa evoluţia în timp către era informaţională, aceasta fiind
caracterizată prin noua resursă devenită strategică - INFORMAŢIA.
Tabelul 1.1
Evoluţia spre Era informaţională

Era agricolă Era industrială Era informaţională


Perioada de timp înainte de 1800 între 1800 şi 1957 din 1957 până astăzi
Majoritatea forţei muncitori în fabrici lucrători de cunoştinţe
fermieri
de muncă (“gulerele albastre”) (“gulerele albe”)
Relaţii de între oameni şi
între oameni şi maşini între oameni şi oameni
parteneriat create pământ
Unelte de muncă tehnologia
unelte manuale maşini
principale informaţională (TI)

1
Dacă în era agricolă majoritatea lucrătorilor erau fermieri ale căror vieţi erau centrate în jurul
agriculturii, în era industrială are loc o simplificare a proceselor de muncă prin introducerea mecanizării şi
automatizării, tehnologia fiind pusă în slujba îmbunătăţirii posibilităţilor fizice ale lucrătorilor. În fine, în era
informaţională se ajunge ca majoritatea lucrătorilor să fie implicaţi în crearea, distribuirea şi prelucrarea
informaţiilor, tehnologia fiind folosită pentru creşterea posibilităţilor mentale ale lucrătorilor.
Desigur, atât agricultura, cât şi industria sunt şi rămân importante în cadrul societăţilor informaţionale,
dar majoritatea lucrătorilor sunt implicaţi în activităţi de creare, distribuire şi prelucrare a informaţiilor.
Aceşti aşa-numiţi “knowledge workers” (lucrători de cunoştinţe) ajung să depăşească numărul celor
angajaţi în agricultură sau în producţia industrială în cadrul ţărilor dezvoltate ale lumii, ţări care pot fi
considerate pe drept cuvânt că au trecut la tipul de societate informaţională. Întrucât în SUA “gulerele albe”
au devenit pentru prima dată mai numeroase decât “gulerele albastre” în anul 1957, această dată este adesea
folosită pentru a marca începutul erei informaţionale.
Caracteristicile erei informaţionale care o deosebesc de cele precedente sunt:
• apariţia societăţii bazate pe informaţie;
• organizaţiile devin dependente de TI în desfăşurarea activităţilor specifice;
• au loc transformări ale proceselor de muncă cu scopul creşterii productivităţii muncii;
• succesul unei afaceri este determinat în mare măsură de eficacitatea cu care este folosită TI;
• TI este încorporată în numeroase produse şi servicii.
La baza tuturor acestor caracteristici stă rolul central al procesării datelor şi informaţiilor în
activităţile de zi cu zi ale firmelor şi corporaţiilor lumii industrializate.
Dacă datele reprezintă fapte, însuşiri care descriu oameni, obiecte, locuri şi evenimente, acestea devin
informaţii în momentul în care datele despre un anumit element sau aspect de interes sunt grupate şi
sintetizate într-o formă utilă.
Este important să se facă distincţie între date - care sunt pur şi simplu fapte, figuri şi detalii,
informaţii - care sunt o interpretare organizată şi utilă a datelor şi cunoştinţe - care sunt conştientizarea şi
înţelegerea unui set de informaţii şi a modului în care aceste informaţii pot fi folosite în cel mai bun mod.

Fig. 1.1. – Piramida conceptelor

Dacă analizăm terminologia într-o evoluţie conceptuală prezentată în figura nr. 1.1, putem menţiona
următoarele:
Datele devin informaţii atunci când se pot încadra într-un anumit context sau li se poate da un anumit
sens.
Informaţiile sunt date care devin utile, adică le putem folosi într-un mod util.

2
Informaţiile devin cunoştinţe atunci când cel care le foloseşte este capabil de a înţelege modelele care
există în informaţii pentru a le putea folosi imediat sau de a le aplica în viitor. E vorba de fapt de a înţelege
cum lucrează informaţiile şi cum pot fi ele folosite cu succes.
Înţelepciunea / raţiunea (wisdom) rezultă atunci când cineva înţelege principiile fundamentale care
răspund de modelele care reprezintă cunoştinţele ca fiind ceea ce sunt (vezi figura nr. 1.1). Iar raţiunea,
chiar mai mult decât cunoştinţa, tinde să îşi creeze propriul său context. Aceste principii fundamentale mai
pot fi referite ca fiind adevăruri general valabile (eternal truths)

Viitorul ÎNŢELEPCIUNE
Ceea ce
trebuie
Inţelegere: De ce ?
făcut

CUNOAŞTERE

Instrucţiuni: Cum ?

INFORMAŢII
Ceea ce
s-a făcut Descriere: Ce ?

Trecut DATE

Fig. 1.2. –Drumul spre înţelepciune.

Informaţiile se referă la descriere, definire sau perspectivă (ce, cine, când, unde?).
Cunoştinţele includ strategii, practici, metode sau abordări (cum?).
Înţelepciunea cuprinde principii, judecăţi, morale sau arhetipuri (de ce?).

Semnalată de mai multă vreme, era informaţională ia treptat locul celei industriale şi
societatea tradiţională este înlocuită de societatea informaţională. Procesul este imperceptibil şi se
petrece practic sub ochii noştri.
Fiinţa umană este făcută să comunice. În noua societate, cea de tip informaţional,
comunicarea, transferul şi schimbul de informaţii se desfăşoară prin intermediul sistemelor tehnice.
Atunci când se vorbeşte despre societatea informaţională se are în vedere înainte de toate conectarea
unui număr nelimitat de computere prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii. Punerea la un loc a
datelor stocate digital, textelor, sunetului şi imaginii (multimedia) au condus la răspândirea utilizării
sistemelor moderne de telecomunicaţii, a computerelor personale şi serviciilor electronice de
informaţii. Internetul, o reţea globală de informaţii, s-a transformat în platforma globală de
comunicaţii. Cetăţenii societăţii industriale europene sunt în faţa necesităţii de a reconsidera
modalităţile de transfer a informaţiilor, adaptându-le noilor cerinţe şi tehnologii.
Societatea informaţională va fi dominată în principal de industria de calculatoare,
telecomunicaţii şi media. Aceste industrii vor deveni industrii de bază în următoarele decenii, având un
rol stimulator pentru celelalte. Bănci, întreprinderi de producţie, agricultura şi servicii vor fi afectate
de această dezvoltare fundamentală. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu statele lumii. Competitivitatea
globală a acestora va fi direct legată de capacitatea de a dezvolta infrastructura de comunicaţii şi de a
asigura conectarea la reţelele globale de informaţii.
Noua societate informaţională aduce cu sine o serie de oportunităţi deosebite:
• constrângerile spaţiale şi temporale (de graniţe şi timp) în materie de comunicaţii au fost mult
reduse,
• informaţiile pot fi prelucrate, stocate şi transferate rapid,
• preţurile serviciilor legate de transferul informaţiei sunt în continua scădere.

3
Entuziaştii societăţii informaţionale au descoperit mijloacele prin care au creat o comunitate, o
lume virtuală, pentru a contrabalansa constrângerile societăţii industriale. Pe de altă parte, scepticii
deplâng prăpastia de cunoştinţe între elitele informaticii şi grupurile dezavantajate social şi critică
slaba calitate a datelor pe mereu congestionatele autostrăzi informaţionale.
Unicul mod de a obţine acceptarea din partea oamenilor este dezvoltarea competenţelor la
nivel mediu şi accesul democratic la informaţii. Există astăzi un larg consens în a se considera de către
academicieni, politicieni şi oameni de afaceri că progresul în domeniul tehnologiilor informaţiilor şi
comunicaţiilor va afecta în mod substanţial structura societăţii umane.
Societatea informaţională nu numai că va deschide noi canale de comunicaţie între oameni ci
va avea un impact important asupra modului în care trăim, învăţăm, muncim, consumăm, inter-
acţionăm cu administraţia şi ne distrăm.
Având în vedere impactul noilor tehnologii asupra societăţii, educaţia şi perfecţionarea vor
juca un rol crucial în familiarizarea oamenilor cu schimbarea.
Tranziţia către societatea informaţională, globalizarea, progresul ştiinţific şi viteza sa nebună,
toate acestea fac ca oamenii să fie confruntaţi cu o avalanşă de informaţii. În societatea informaţională
individul va fi asaltat de un flux uriaş de informaţii. Uşurinţa în utilizarea reţelelor informaţionale şi
cunoaşterea conţinutului bazelor de date reprezintă însuşiri de bază pentru contemporanul erei
informaţionale.

1.1.2. Tehnologia informaţiei - Internetul


A vorbi despre societatea informaţională înseamnă fără îndoială a vorbi în primul rând despre
Internet .1
O istorie a transmiterii informaţiei cuprinde câteva etape majore: transmiterea informaţiei de
la o persoană la alta, comunicarea prin scris, apariţia tiparului, apariţia telefonului, radioului,
televiziunii şi industriei filmului, a computerelor şi în sfârşit, apariţia reţelei de reţele care este
INTERNETUL.
Cu siguranţă, cel mai fascinant aspect al Internetului îl constituie ideea de libertate: libertatea
cunoaşterii, a informaţiilor, a schimbului de opinii. Internetul reprezintă azi cel mai deschis şi
democratic sistem de comunicare. Ofertantul de reţea pune la dispoziţie numai căile de comunicare,
suportul. Ei nu pot să influenţeze considerabil ansamblul de opinii şi informaţii din reţea.
Internetul este o structură mereu crescândă de dimensiuni gigantice , necontrolabilă, ne-
supravegheabilă. Expeditorii şi adresanţii rămân relativi anonimi, mesajele se criptează şi devin
ilizibile pentru autorităţi. Internetul se întinde peste graniţe şi evident se pune problema unei forme de
cenzură. Ce se poate face şi ce nu se poate face în reţea? Unde intervine statul, guvernul şi care este
rolul acestuia în protecţia cetăţenilor şi companiilor din reţea ?
Consecinţele sociale ale pătrunderii masive a mijloacelor moderne de comunicaţie se vor
decide în funcţie de modul în care cetăţeanul va face uz de noile mijloace de comunicaţie şi de măsura
în care le va adopta. Lumea reţelelor informaţionale este o realitate artificială, virtuală, ancorată nu în
viaţa reală, ci în meandrele nesfârşite ale reţelei. Pe nesimţite, un mediu auxiliar pentru obţinerea de ţii
se poate transforma într-un substitut al vieţii. Cum va reuşi atunci omul de rând, cetăţeanul, să facă
faţă acestei avalanşe de cerinţe şi competenţe noi, cum va reuşi el să-si găsească locul în noua
societate?
Integrarea profesională este un factor esenţial în integrarea informaţională. De decenii,
sistemul de salarizare combinat cu contractele de angajare pe perioada nedeterminată au contribuit la
aducerea standardelor pentru nivelul minim de trai la un nivel apropriat. Din păcate această situaţie s-a
schimbat. Persistenta unei rate mari a şomajului, în special în rândurile tineretului, a determinat
creşterea rolului muncii ca factor de integrare socială.
Influenţa Internetului în societatea informaţională şi în noua economie se remarcă prin
caracteristici noi cu privire la următoarele aspecte :
• Un nou tip de angajat
Societatea de servicii este bazată pe relaţiile umane mult mai mult decât producţia de bunuri
materiale. Aceasta solicită abilitaţi de management, abstractizare (înţelegerea strategiilor de afaceri, a
sistemului de producţie) şi comunicare (lucrul în echipă, relaţiile cu clienţii). Răspândirea introducerii
1
Drucker P.,” The next society”,Ed. The Economist, 2001

4
tehnologiilor informatice şi de comunicaţii la locul de muncă, accentuează această tendinţă şi solicită
angajaţilor să aibă cel puţin cunoştinţe de baza despre calculatoare (aproximativ o treime din slujbele
în domeniul industrial solicită cunoştinţe avansate în domeniul computerelor). Deci abilitatea de a
utiliza informaţii înlocuieşte din ce în ce mai mult forţa musculară şi mecanică. Chiar şi în domeniile
tradiţionale cum ar fi agricultura, utilizarea calculatoarelor şi sateliţilor contribuie la optimizarea
procesului de producţie.
Un rol important îl vor avea pregătirea polivalenta şi multidisciplinară. În viitor practic
noţiunea de « profesie « se va pune sub semnul întrebării. În fapt, luând în consideraţie cât de rapid se
schimbă necesităţile industriei, importanţa specializărilor de nivel înalt şi cunoştinţele tehnice vor
suferi un declin, priorităţile devenind, din ce în ce mai mult, flexibilitatea, creativitatea şi
adaptabilitatea.
Introducerea noilor tehnologii vor modifica nu numai competenţele solicitate ci şi relaţiile
profesionale. Ca rezultat, succesul integrării noilor tehnologii la locul de muncă va depinde
fundamental de acceptarea de către angajaţi şi conducători a noilor metode de muncă.
• Un nou tip de întreprindere
Trecerea la societatea informaţională va împărţi practic întreprinderile în organizaţii moderne
"conectate", care utilizează noile tehnologii şi organizaţii tradiţionale. În multe ţări ale lumii, lipsa de
deschidere la nivelul face ca firmele să nu utilizeze noile tehnologii.
Trăsătura cheie a organizaţiei de muncă a viitorului, va fi înlocuirea ierarhiei piramidale
tradiţionale cu o ierarhie orizontală. Deci rolul managerului se va muta din ce în ce mai mult, de la
simpla luare a deciziilor la optimizarea creativităţii, a capacităţii de inovare şi pregătirii intelectuale
ale subordonaţilor.
Aceasta înseamnă că lucrul în echipă, colaborarea şi cooperarea între angajaţi va fi trăsătura
cheie a organizaţiei viitorului. Aceasta va însemna, probabil, în multe locuri, schimbarea generaţiilor
la nivelul conducerilor. Competitivitatea întreprinderii va depinde, în cele din urmă, de capacitatea de
a trece de la caracterul ierarhic şi individual la locul de muncă la promovarea muncii în comun.
Această evoluţie va fi in mod necesar acompaniată de recrearea încrederii reciproce între companie şi
angajaţi, deci o noua relaţie de proporţionalitate între individualism şi solidaritate, doua trăsături
majore ale societăţii europene, şi va deveni un nou bun în faţa marilor noştri competitori, în particular
America, unde individualismul este valoarea supremă, dar solidaritatea este extrem de slabă, şi Asia,
unde grupurile se transformă în individual. Într-adevăr iniţiativa individuală şi solidaritatea
(colaborarea şi încrederea reciprocă la locul de muncă) vor fi factorii determinanţi ai succesului în
societatea informaţională.
Inerţia sociala, rezistentă la schimbare la locul de muncă şi relaţiile ierarhice pot explica lipsa
de impact în productivitatea globală a introducerii noilor tehnologii.
• Educaţia si formarea profesională
Transformarea societăţii în societate informaţională a devenit de câţiva ani buni o prioritate
pentru guvernele din statele avansate ale lumii.
Noile tehnologii informaţionale au un impact profund asupra modului în care ne obţinem
informaţiile, comunicăm şi abordăm propria instruire. Noile aptitudini care însoţesc aceste tehnologii –
tehnice, intelectuale şi sociale – devin esenţiale pentru viata, munca şi participarea activă intr-o
societate a cunoaşterii.
Amploarea acestor aptitudini se extinde mult peste « operare computer » şi fac parte din
categoria « noilor aptitudini de bază », cum ar fi limbile străine, spiritul anteprenorial, utilizarea noilor
tehnologii, şi care trebuie dobândite printr-un proces de învăţare pe tot parcursul vieţii. Sunt necesare
strategii ferme prin care să se poată asigura forţa de muncă calificată în acest domeniu şi care lipseşte
nu numai de pe piaţa românească ci şi la nivel european, situaţie care poate împiedica dezvoltarea
economiei europene.
Astfel, în anul 1999 exista o cerere de 800.000 de persoane calificate în sectorul tehnologiei
informaţionale, aşteptându-se la o creştere până la 1.700.000 persoane.
Abilitatea de a utiliza tehnologiile informaţionale şi de comunicaţie este esenţială în multe
sectoare de activitate, iar prioritatea în momentul de faţă este definirea lor cu claritate, astfel încât
învăţământul şi sistemele de instruire profesională să le poată îngloba în programele lor.

5
1.1.3. Societatea informaţională şi noua economie
Există o bogată terminologie cu privire la noua economie. Pe cât de inedit este fenomenul ca
atare, pe atât de dezarmantă este varietatea termenilor, astfel că orice încercare analitică pare sortită
eşecului.
Economia informaţiei, economia bazată pe cunoştinţe, economia digitală, economia dot-com,
net-economia, economia INTERNET, economia imaterială, economia virtuală, “e-conomia”, etc., sunt
noţiuni frecvent folosite pentru a desemna o schimbare tehnologică majoră, informaţia şi cunoştinţele
devin factorul de producţie cel mai important în procesul economic, iar noile tehnologii generează
ponderea creşterii productivităţii. Însă ,cu toate că aceste noţiuni se vor sinonime cu “noua economie”,
ele nu conferă ,nici pe departe, un sens clar conceptului studiat.
Unii autori folosesc termenul de “economie informaţională“ pentru a include toate bunurile şi
serviciile care conţin informaţii – publicaţii, cercetare, servicii juridice, asigurări, educaţie,
divertisment - şi cel de “economie digitală”, pentru a desemna doar acele bunuri si servicii a căror
dezvoltare, producţie şi vânzare sunt dependente de tehnologie. Ei asociază “noua economie” cu
posibilele consecinţe ale economiei digitale şi informaţionale, adică rata de creştere economică
ridicată, rata scăzută a inflaţiei şi rata scăzută a şomajului(D.Piazolo,2001;E.Gundlach,2001) .
Alţii definesc “noua economie” ca un concept ceva mai larg, în care atât output-ul final cat şi
input-urile intermediare constau predominant din informaţii iar tehnologiile informaţiei şi ale
comunicării oferă acces liber şi universal la orice cunoştinţe şi informaţii disponibile.
(Triplett,1999;Kelly,1997,2000).
Majoritatea lucrărilor consacrate domeniului definesc noua economie prin caracteristica sa
esenţială –creşterea output-ului potenţial, asociată cu presiuni inflaţioniste slabe. Altfel spus «noua
economie» este: “o economie caracterizată de creştere susţinută pe termen lung determinată de o rată
de creştere mereu mai mare a productivităţii, care este cauzată ,în principal, de continua producţie
,adaptare şi difuzare a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor”(De Masi,Estevao and Kodres,2001).
“The New Economy Index“,ne spune că termenul de Noua economie este o “economie bazată
pe cunoştinţe si idei ,în care factorii cheie pentru crearea de locuri de muncă şi standarde de viaţă mai
ridicate sunt ideile şi tehnologiile inovative încorporate în produsele manufacturate şi servicii. Este o
economie în care riscul, incertitudinea şi schimbările constante sunt mai curând regula decât
excepţia”2.
În “Encyclopedia of the New Economy“ se arată :“Atunci când vorbim despre noua economie,
vorbim despre o lume în care oamenii lucrează cu creierele lor în locul mâinilor .O lume în care
inovaţia este mai importantă decât producţia de masă.
O lume în care investiţiile cumpără noi concepte sau mijloace de a le crea mai curând decât
noi maşini. O lume în care schimbarea rapidă este o constantă. O lume aşa de diferită că emergenţa
sa poate fi descrisă doar ca o revoluţie”3.
Cele mai multe definiţii ale ”noii economii” se rezumă la a pune în evidentă schimbările care
au avut loc in tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale, într-un orizont scurt de timp. ”In lumea
dezvoltată –scria P.Drucker –şi probabil ,în ţările emergente, noua societate va fi în bună măsură mai
importantă decât noua economie”4.

2
http://www.neweconomyindex.org
3
http://hotwiredzcos.com/.
4
P. Drucker, ”The next society, Survey in the Economist”,November 1,2001

6
1.2. Caracteristicile noului tip de economie
bazată pe cunoştinţe
1.2.1. Rolul cunoştinţelor şi managementul cunoaşterii
în noua lume digitală
Impactul noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţii (TIC) şi-a pus amprenta asupra întregii
vieţi economice, sociale şi culturale a societăţii în care trăim.
Societatea trebuie să facă faţă acestor schimbări aduse IT. Omul de rând, cetăţeanul, e pus în faţa unei
avalanşe de solicitări şi competenţe noi, de el depinzând dacă îşi va găsi locul în noua lume electronică.
Pentru a reuşi să ne adaptăm la noua „eră digitală”, cu toţii trebuie să medităm asupra mesajului lăsat pos-
terităţii de către Mahatma Gandhi: "You must be the change you wish to see in the world", sau altfel
spus să conştientizăm că schimbarea fiecăruia din noi contribuie la schimbarea întregii lumi.
Transformarea societăţii are loc chiar sub ochii noştri, procesul de schimbare fiind mai puţin
perceptibil. Preşedintele Comisiei Europene Romano Prodi spunea că „aceste schimbări, cele mai
semnificative de la revoluţia industrială până în prezent, sunt profunde şi globale. Ele nu se referă doar la
tehnologie. Ele afectează toată lumea, peste tot”. Tot el avertiza că „managementul acestor transformări
reprezintă una din provocările economice şi sociale cele mai importante cu care se confruntă Europa de
astăzi”, ca de altfel întreg mapamondul (n.a.).
În contextul actual, sunt considerate deosebit de importante şi chiar prioritare preocupările
managementul de la nivelul de vârf pentru adaptarea strategiei informaţionale la noul „timp al
Internetului” şi transformarea noilor afaceri pentru a face faţă schimbărilor impuse de TIC.
Dacă ne gândim la vorbele unui faimos om de afaceri, Aristotel Onassis, care spunea că: „Secretul
succesului este să cunoşti ceva ce nimeni altcineva nu cunoaşte ("The secret of success is to know something
nobody else knows."), constatăm că în lumea afacerilor este conştientizată la adevărata valoare noua resursă
strategică: CUNOŞTINŢA.
Este explicabil faptul că subiectul Managementului Cunoaşterii (MC) a ajuns să trezească un real
interes în ultimii ani atât în rândul specialiştilor teoreticieni, cât şi în cadrul organizaţiilor, companiilor şi
chiar la nivel guvernamental. La toate nivelurile amintite se vehiculează şi chiar se demonstrează argumentat
necesitatea unei noi perspective a MC care să ţină seama de tranziţia de la „lumea veche” la „noua lume a
e-business-ului”.
Vom încerca să prezentăm în continuare o sinteză a argumentelor, observaţiilor şi concluziilor unor
specialişti de marcă cu preocupări şi contribuţii importante în domeniul MC.

Boom-ul cunoaşterii în Vest şi replica japoneză


Managementul cunoaşterii (MC) îşi are originea în „lumea veche” a afacerilor. Apărută în vest,
noţiunea de MC releva un consens larg privind importanţa strategică a unei bune gestionări a cunoştinţelor
pentru succesul unei afaceri.
În lucrarea sa „Beyond Knowledge Management. Lesson from Japan”, cunoscutul specialist japonez
Hirotaka Takeuki aducea un avertisment clar managerilor vestici care s-au grăbit să îmbrăţişeze un concept
vechi, datând din anul 400 Î.C, ca pe cea mai nouă idee de management. El arăta că ar fi păcat ca aceasta să
degenereze în a fi doar o simplă „modă”, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu multe concepte de management.
Un exemplu adus în acest sens este re-engineering-ul, care a început ca un concept de management foarte
apreciat când s-a scris despre el prima oară, în 1990. Dar „reclama” care i-a urmat apoi a arătat faptul că
factorul uman era prea rapid ignorat. Takeuchi avertiza că ar fi tragic dacă istoria s-ar repeta şi în cazul
managementului cunoaşterii.

7
Începând cu anul 1996 semnele a ceea ce unii ar numi „explozia cunoştinţelor” au început să fie
vizibile peste tot în afacerile Vestice. Ele includ:
• noi cărţi în domeniul MC (autori ca Sveiby, Stewart, Edvinsson, Malone, Strassmann fiind
doar câteva nume de referinţă în acest domeniu);
• jurnale şi reviste despre capitalul intelectual şi de cunoştinţe, despre măsurarea şi
managerizarea cunoştinţelor (de exemplu: Knowledge Technology Journal din Austin - Texas;
Journal of Knowledge Management al IFS International Limited din Londra etc.);
• o mulţime de conferinţe despre managementul cunoştinţelor organiza-te în SUA şi Europa (în
jur de 40 au avut loc numai în 1996);
• noi servicii legate de managementul cunoaşterii folosind bazele de cunoştinţe din domeniul
inteligenţei artificiale (piaţa serviciilor în domeniul „management-ului cunoştinţelor” a săltat de
la 400 milioane $ în 1994 la 6 bilioane $ în 1996). Firmele de consulting sunt cele care conduc
calea spre construirea “bazei de date de cunoştinţe”, care încearcă să unifice informaţiile
risipite în organizaţii şi să le convertească în memorie organizaţională sub forma unei baze de
cunoştinţe a firmei (de exemplu: Andersen Consulting a fondat Knowledge Xchange; Booz
Allen & Hamilton au dezvoltat Knowledge On-Line; Ernst & Young au creat propriul Center
for Business Knowledge, KPMG Peat Marwick au fondat Conducerea cunoaşterii, Price
Waterhouse are Knowledge View etc.);
• un nou titlu (funcţie) la nivel de corporaţie, Corporate Knowledge Officer (CKO), a fost creat
în nenumărate companii vestice (unele dintre aceste firme au transformat funcţia de Corporate
Information Officer (CIO) în cea de CKO, în timp ce altele le folosesc simultan pe cele două).
Crearea unei noi funcţii de bază în domeniul cunoştinţelor nu s-a limitat la nivelul lumii corporaţiilor.
Lumea academică a urmat acelaşi drum. Primul grup de profesori care s-au dedicat studiului cunoaşterii şi
impactului ei asupra afacerilor a fost creat la Haas School of Business din University of California, Berkeley,
în mai 1997. Numit the Xerox Distinguished Professorship in Knowledge, grupul a fost fondat printr-o
donaţie oferită în comun de către Fuji Xerox Co Ltd din Japonia (80%) şi Xerox Corporation din SUA
(20%). Preşedinţia grupului aparţine lui Ikujiro Nonaka, profesorul japonez fiind ridicat la rangul de "Mr
Knowledge" într-un articol apărut în „The Economist” din 31 Mai 1997.
Aşa cum rezultă din cele relatate anterior, „boom-ul cunoaşterii” a lovit în ultimii ani Vestul asemenea
unui fulger. Managementul cunoaşterii, pe care Business Week îl defineşte ca fiind „captarea cunoştinţelor
câştigate de către indivizi şi difuzarea lor către alţii din organizaţie” a devenit una dintre cele mai populare
noţiuni de management. Ea conţine două dimensiuni:
• măsurarea cunoştinţelor sau a capitalului intelectual;
• conducerea acestora.
Companiile europene sunt liderii mondiali în măsurarea cunoştinţelor, în timp ce cele americane sunt
adesea citate ca fiind liderii în managerizarea efectivă a cunoştinţelor.
Deşi creşterea atenţiei acordate cunoaşterii ca şi resursă critică era o noutate binevenită, dar
concentrarea managerilor din Vest s-a făcut asupra:
• cunoaşterii (cunoştinţelor) explicite;
• măsurării şi conducerii cunoştinţelor existente;
• selectării câtorva persoane care să aibă iniţiative de management a cunoştinţelor.
Toate acestea nu au făcut decât să amplifice imaginea organizaţiei ca şi o simplă maşină de procesat
informaţii.
Lecţia japoneză ţinută managerilor vestici ar fi în esenţă ca aceştia „să se dezveţe, să uite” de
viziunea lor curentă asupra cunoaşterii şi să acorde mai multă atenţie:
• cunoştinţelor tacite;
• creării de noi cunoştinţe;
• implicării întregului personal al organizaţiei.

8
Reconceptualizarea MC în noua lume a e-business
În rândul specialiştilor preocupaţi de domeniul MC se vehiculează tot mai des şi chiar se încearcă
demonstrarea argumentată a necesităţii unei noi perspective a MC care să ţină seama de tranziţia de la
„lumea veche” a afacerilor la „noua lume a e-business” (vezi Figura nr. 1.3).

“Lumea veche” a
afacerilor
(Old Business “O activitate
World)
managerială
performantă
“Un manager se bazează
era pe
tot atât de bun Reconceptualizare MC crearea
pe cât şi
INFORMAŢIA diseminarea de
pe care CUNOŞTINŢE”
o deţinea”
“Noua lume” a
afacerilor
(E-Business World)

Figura 1.3 – Tranziţia către noua lume e-Business

Malhotra dă managementului cunoaşterii următoare definiţie:


„Managementul cunoaşterii furnizează elementele necesare în rezolvarea problemelor critice
legate de adaptarea organizaţiei, supravieţuire şi competenţă pentru a face faţă schimbărilor care au loc în
mediu. El cuprinde în esenţă procesele organizaţionale care caută o combinaţie sinergică între date,
capacitatea de procesare a informaţiei pe care o au tehnologiilor informatice şi capacitatea oamenilor de a
crea şi inova.”
Aceasta este o viziune strategică a managementului cunoaşterii care ia în considerare sinergia dintre
chestiunile tehnologice şi cele comportamentale atât de necesare supravieţuirii în „medii incerte”. Nevoia de
sinergie a capacităţilor umane şi tehnologice se bazează pe diferenţierea dintre „vechea lume a afacerilor” şi
„noua lume a afacerilor”.
Din acest punct de vedere, „vechea lume a afacerilor” era caracterizată de medii previzibile în care
concentrarea era pe previziunea şi optimizarea rezultatelor realizate. Aceasta era lumea competenţei bazată
pe „informaţie” ca şi bun strategic, dezvoltarea făcându-se prin dirijarea comportamentului agenţilor
organizaţionali spre îndeplinirea ţelurilor şi obiectivelor organizaţionale prespecificate. Sistemele de
informare şi control erau folosite în acest caz pentru a realiza alinierea actorilor organizaţionali la „cel mai
bune practici” predefinite. Ideea era că „cele mai bune practici” îşi păstrează în timp eficacitatea.
În schimb, „noua lume a afacerilor” este caracterizată de un înalt nivel de incertitudine şi inabilitate de
a prezice viitorul. Folosirea sistemelor de control şi informare şi conformitatea cu ţeluri, obiective şi cele mai
bune practici predefinite nu realizează în mod necesar competenţa organizaţională pe termen lung. Aceasta
este o lume a „re-everything” („re-totul”), care pune sub semnul întrebării supoziţiile care stăteau la baza
„modului acceptat de a face lucruri”. Această lume are nevoie să „re-înţeleagă” problemele ridicate de
condiţiile schimbătoare de mediu. Concentrarea în astfel de situaţii nu mai este pe aflarea răspunsului corect,
ci pe găsirea întrebării corecte (problema să fie pusă bine). Această lume contrastează cu precedenta prin
faptul că ea pune accentul pe „a face un lucru bine” decât pe „a face bine lucrurile”.
MC devine un spaţiu de lucru (cadru) din interiorul căruia organizaţie vede toate procesele sale drept
procese de cunoaştere. În această viziune, toate procesele de afaceri implică creaţia, diseminarea, înnoirea şi
aplicarea cunoştinţelor în vederea întreţinerii şi supravieţuirii organizaţiei.

9
Interpretarea obişnuită a MC bazată pe logica procesării informaţiilor a dus la propagarea unor aşa
numite „mituri” care stăteau la baza succesului în lumea veche a afacerilor (vezi figura nr. 1.4).
Aceste mituri nu mai sunt valabile în cadrul noului mod de a face afaceri (e-business):
• Legat de primul mit, noile afaceri nu mai pot fi planificate pe termen lung, ele trebuind să se
bazeze pe un model nou, mai flexibil, care să poată „anticipa surpriza”. Astfel, „NU mai e po-
sibil să existe un sistem informatic care să prezică cine este persoana potrivită la momentul
potrivit”;
• Legat de al doilea mit, noile TIC permit stocarea datelor sub forma unor biţi sau pixeli, dar ele
nu pot stoca schemele complexe pe care oamenii le posedă pentru a da sens biţilor de date.
Stocarea unei reprezentări statice ale cunoştinţelor unei persoane, presupunând că acea
persoană doreşte şi are capacitatea de a le împărtăşi, NU este echivalentă cu „a stoca
inteligenţa şi mai ales experienţa umană”;
• În ce priveşte al treilea mit, faptul că informaţiile sunt arhivate într-o formă statică şi fără
context într-un „depozit tehnologic de cunoştinţe”, NU asigură faptul că oamenii le pot
vedea imediat şi pot beneficia de ele la nevoie. Spre deosebire de sistemele vechi, noile
sisteme vor trebui să ţină seama de înnoirea permanentă a cunoştinţelor existente şi de crearea
continuă de noi cunoştinţe.

Procesarea Lecţia Crearea


informaţiilor japoneză cunoştinţelor

Adaptarea MC la noua lume a e-business-ului a dus la


dărâmarea unor MITURI :

✘ Tehnologiile MC pot furniza informaţia adecvată


persoanei adecvate la momentul oportun.
✘ Tehnologiile MC pot înmagazina/stoca inteligenţa
umană şi experienţa umană.
✘ Tehnologiile MC pot distribui inteligenţa umană.

Figura 1.4 – Adaptarea MC la noua lume a afacerilor


Un alt aspect care nu trebuie neglijat în noua lume a afacerilor este acela că în prezent investiţia în
IT nu asigură automat performanţa unei organizaţii, noile TIC nemaiconstituind un avantaj
competiţional, ci doar o “utilitate” (“necesitate”), precum erau conectarea la reţeaua electrică sau conectarea
la reţeaua telefonică în trecut.
Astăzi NU mai există nici o garanţie că investiţia în IT conduce automat la performanţa unei firme.
Ruperea legăturii între investiţia în IT şi performanţa organizaţională a firmelor poate fi atribuită tot tranziţiei
de la era în care avantajul competiţional se baza pe INFORMAŢIE la noua eră bazată pe CUNOŞTINŢĂ.
Legat de această problemă a investiţiei în IT, Sveiby a sesizat foarte bine că ceea ce a provocat
“îngroparea” a bilioane de dolari în IT în unele firme vestice a fost confuzia managerilor legată de
conceptele de INFORMAŢIE şi CUNOŞTINŢĂ.
În concluzie, managerii vestici nu pot ignora lecţia japoneză, crearea cunoştinţelor fiind cheia
succesului cu condiţia ca rolul central în crearea cunoştinţelor să îl deţină factorul uman, computerele
fiind doar nişte instrumente, indiferent cât de mare e puterea lor de procesare”.
Concluzii:
• Managementul cunoştinţelor (MC) nu este o modă, vestea “morţii” sale fiind super-exagerată.

10
• Este necesar un mod de înţelegere mai bun şi mai clar al MC, acesta putând facilita strategia
informaţională pentru noua lume electronică a afacerilor.
• Noua conceptualizare a MC se bazează pe nevoia de sinergie între posibilităţile oferite de TI
avansate şi puterea de creaţie şi inovaţie umană pentru a realiza acea “agilitate” cerută de
noul mediu de afaceri aflat în continuă transformare.
• Înţelegerea însemnătăţii strategice a cunoştinţelor şi a MC va contribui la strategii de e-
business mai eficiente care vor conduce la o performanţă ridicată a afacerilor.

1.2.2. Caracteristicile noii economii. Alegaţii şi


controverse.
O serie de specialişti în domeniul economic în general, al managementului şi al informaticii în
particular, au ajuns la concluzia ca la baza noii economii bazate pe cunoştinţe stau următoarele caracteristici
definitorii:
• Primordialitatea cunoştinţelor în economie
• Concentrarea activităţilor economice asupra cunoştinţelor şi bunuri-cunoştinţe
• Fundamentarea activităţilor economice pe resurse intangibile
• Specificitatea pronunţată a capitalului de cunoştinţe
• Proliferarea echipamentelor şi produselor simbolice
• Demasificarea producţiei
• Dispariţia treptată a frontierelor organizaţiei
• Amplificarea conceperii şi importanţei tehnologiilor
• Dezvoltarea exporturilor
• Ponderea majoritară a serviciilor în economie
• Multiplicarea rapidă a firmelor mici, care vor predomina treptat în economie
• Proliferarea şi diversificarea formelor de asociere economică între organizaţii
Progresele realizate în domeniul tehnologiilor informaţiei au fost considerabile. Ele par să
reflecte fidel legile empirice formulate de Gordon Moore şi Bob Metcalfe5.
Volumul investiţiilor în noile tehnologii, coroborat cu puterea reţelelor a generat schimbări în
structura organizaţiilor industriale şi a producţiei, care nu se rezumă doar la sectorul propriu-zis al
ramurilor intensive în tehnologii înalte, ci se răsfrânge în bună măsură în întreaga economie.
Pe buna dreptate, mass-media şi chiar economiştii academici au vorbit despre emergenţa unei
noi economii, dar entuziaştii acesteia au mers mult prea departe .Ei au afirmat că: trebuie rescrise în
totalitate legile economice; ştiinţa economică nu mai are nici o valabilitate; resursele materiale nu mai
au nici o importanţă, raritatea factorilor fizici de producţie fiind înlocuită de plenitudinea factorilor
imateriali; legea ofertei dispare sub presiunea combinată a noilor tehnologii, în sensul că oferta creşte
pe măsură ce preţurile scad; ciclul economic dispare, iar creşterea va fi perpetuă şi cu rate tot mai
mari; toate acestea ducând la o globalizare intensă a pieţelor şi eliminarea politicilor economice
guvernamentale.
Kevin Kelly, editorul şef al revistei WIRED a oferit cea mai clara afirmare a acestor alegaţii6.
“Această noua economie emergentă –scria el, reprezintă o zguduire tectonică în comunitatea
noastră, o mutaţie socială care reordonează vieţile noastre mai mult decât hardware sau software o pot
face vreodată.Ea are propriile sale oportunităţi distincte şi propriile reguli noi. Cei care joacă după
noile reguli vor prospera , cei care le ignoră nu o vor face(...)”(K. Kelly, NewRules for the New
Economy, WIRED, September 1997,p.1-2.)
Unii au contestat de-a dreptul existenţa “noii economii”, afirmând că totul se rezuma la
creşterea “balonului” speculaţiilor financiare cu acţiuni high-tech(D.Boker,2001) alţii s-au arătat
sceptici în privinţa schimbărilor majore ale performanţelor economice din a doua jumătate a anilor ’90
5
Solveig Godeluck, Boom-ul Net-economiei, Coresi, 2001.
6
http://www.kk.org/newrules/.

11
(Gordon,2000;De Masi et al.,2001).Controversarea acerbă s-a purtat în jurul aşa-zisului “paradox al
productivităţii”. Nedumerirea macro-economiştilor a fost cel mai clar exprimată de Robert Solow:
“Putem vedea era computerelor peste tot, dar mai puţin în statisticile productivităţii“7.
Într-un studiu amplu asupra “noii economii”, autorii calificau alegaţiile pesimiştilor şi pe cele
ale optimiştilor, ca fiind mituri.(The New Economy Index,1998),prezentate în Tabelul nr. 1.2

Tabelul 1.2.
Miturile “noii economii”
Pesimiştii Optimiştii
1.În noua economie, globalizarea şi corporaţiile s-au Inegalitatea veniturilor nu este o problemă
combinat pentru a produce salarii stagnante pentru serioasă
majoritatea muncitorilor
2.În noua economie, cele mai multe locuri de muncă Tendinţele de dispersare ale noii economii
sunt cu salarii scăzute înseamnă dispariţia marilor corporaţii şi
reducerea drastică a guvernării
3.Schimbarea tehnologică distrage mai multe locuri de În noua economie, o pondere în creştere
munca decât creează semnificativă a forţei de muncă o
constituie întreprinzătorii autoangajaţi
4.Reeingineering-ul a însemnat scăderea numărului de
posturi manageriale, restrângerea “middle class”

1.3. Economia digitală – o provocare


naţională şi o oportunitate globală
1.3.1. Evoluţia economiei bazate pe Internet
Economia digitală nu mai este un subiect pentru previziunilor analiştilor sau o temă de
discuţie pentru focus grupurile în care se exprimă punctele de vedere ale marilor companii.
Această noţiune se află aici, acum. În ceea ce priveşte competenţa necesară pentru susţinerea
şi dezvoltarea reţelelor pe care se bazează noua epocă a comerţului electronic, cele mai multe ţări se
confruntă cu o perspectivă în care lipsa de competenţă necesară ameninţă să devină endemică,
influenţând posibilităţile acestora de a deveni competitive la cel mai înalt nivel al noii economii bazate
pe Internet.
În vreme ce lipsa de competenţă în domeniul tehnologiei informaţiei (IT) şi, în special, în
domeniul reţelelor constituie în ultimul timp preocuparea principală a companiilor din Europa
occidentală, există indicii că provocările pe care le au de înfruntat pentru a face faţă diferenţei dintre
cerere şi oferă nu reprezintă decât vârful iceberg-ului.
Pieţele în curs de dezvoltare din Europa de Est, Orientul Apropiat şi Africa s-ar putea trezi
confruntate cu o nouă situaţie care va permite profesioniştilor din domeniul reţelelor să îşi stabilească
propriul preţ, oriunde ar dori să lucreze în lume. Dacă aceste economii în curs de dezvoltare ajung să
fie afectate de aceeaşi problemă a lipsei de previziune care a afectat deja economiile occidentale,
recuperarea decalajului faţă de Vest va fi de două ori mai grea. Experienţa acumulată de licenţiaţii şi
profesioniştii în reţele din aceste ţări poate determina o migrare a acestora spre economiile care sunt
capabile şi motivate să le plătească salarii mai mari.
Dar economiile în curs de dezvoltare au şi ele o oportunitate unică: se pot bucura de toate
provocările şi beneficiile unor economii tinere, bazate pe antreprenoriat. În plus, infrastructura lor
tehnologică le situează pe o poziţie avantajoasă pentru a face un salt înainte, pentru că ele nu sunt
constrânse de moştenirea vechilor infrastructuri IT. Multe companii occidentale consumă încă timp şi

7
R.Solow,”We’d Better Watch out”, New York Times Books Review, July 1997,pag 12-36

12
o mulţime de resurse încercând posibilităţi multiple de migrare pentru a face din Internet o platformă
viabilă pentru afacerile lor.
Pe pieţele în curs de dezvoltare, saltul către modelele relativ puţin costisitoare, bazate pe
Internet, ce includ servicii de outsourcing (în afara firmei) asigurate de furnizorii de aplicaţii
(Application Service Providers - ASP), fără problemele create de investiţiile moştenite, este un
obiectiv real. Analiştii aprobă transferul către economiile bazate pe Internet.
Conform grupului independent de cercetare International Data Corporation (IDC), economia
digitală va avea peste un miliard de utilizatori Internet până în anul 2010. Toate acestea depind de
dezvoltarea aptitudinilor în tehnologiile de reţea pe care se bazează economia digitală. Iar această
dezvoltare necesită acţiune imediată.
Europa are propriile succese, care constituie premise favorabile pentru trecerea la noua
economie:8
• Comunicaţiile mobile au o creştere explozivă; în unele ţări europene ritmul de creştere al
abonamentelor este de 1% din populaţie / lună iar industria europeană în acest domeniu este
un lider de necontestat
• Televiziunea digitală are de asemenea o dinamică promiţătoare; diferenţa de 10 milioane
abonaţi dintre Europa şi S.U.A. a fost acoperită iar ritmul de creştere actual al pieţei de TV
digitală este superior celui american.
• Ţările europene care au indicatori mai slabi de penetrare a PC şi Internet au în schimb rate de
creştere foarte mari Ia telefonia mobilă şi la TV digitală.
• Aceste avansuri pot crea premisele ca Europa să ocupe poziţia de lider în comerţul electronic
global, având în vedere faptul că terminalele mobile şi de TV digitală vor deveni în curând
principalele dispozitive de acces la Internet şi comerţ electronic. Transformările calitative din
telefonia mobilă (serviciile WAP, tehnologia GPRS) vor conduce la noi tipuri de servicii
specifice economiei digitale.
• Un alt succes european este considerat dinamismul pieţei telecomunicaţiilor, care a contribuit
astfel substanţial la creşterea economică din Europa. Un rol esenţial l-au avut liberalizarea
completă a serviciilor şi infrastructurilor de telecomunicaţii din cadrul UE începând din 1998,
cât şi standardizarea la nivel pan - european a comunicaţiilor mobile şi a televiziunii digitale.
Cu aceeaşi ocazie au fost menţionate, pe de altă parte, şi o serie de obstacole pe care ţările
europene trebuie să le depăşească pentru a accelera tranziţia către SI: preţurile prea ridicate la
comunicaţii, lipsa de dinamism a pieţelor de capital, slaba dezvoltare a capitalului de risc, imobilitatea
unor manageri şi lipsa de iniţiativă a întreprinzătorilor.
Iniţiativa “eEurope” ia în considerare toate aceste aspecte şi propune căi de acţiune pentru
consolidarea succeselor şi depăşirea obstacolelor.

1.3.2. Competiţia pe scena economiei digitale. Scenarii,


actori şi roluri
„All the world’s stage
And all the men and women merely players.”
Shakespeare, W., As you like it
Datorită facilităţilor de a comunica dincolo graniţe, spaţiu şi timp oferite omenirii de reţeaua Internet,
noua scenă s-a transformat într-una digitală, dominată tot mai mult de micul „e”, acesta devenind noul
„prefix al vieţii noastre” (MCTI, 2001). Astfel, noile afaceri devin e-bussines (afaceri electronice), comerţul
modern devine e-commerce (comerţ electronic), îşi fac apariţia noi servicii electronice (e-services), se nasc
noi comunităţi de tip virtual (e-communities).
Cum bine a sesizat John Naisbitt în „Megatrends”, pe noua scenă suntem „inundaţi de informaţie,
dar flămânzi după cunoştinţe”. Viziunea lui Alvin Toffler în „Şocul viitorului” e mult mai sumbră, el
avertizând asupra iminenţei unui nou „potop”, de această dată nu de apă, ci de informaţii. Este greu de
contestat faptul că lumea actuală, cu computerele interconectate în reţele Intranet, Internet şi Extranet, a
deschis porţile potopului. Scenarii sumbre sunt uşor de imaginat: odată inundaţi de informaţii, oamenii vor
8
Sasu C. ,”Marketing internaţional” ,Editura Polirom, Iaşi,2000

13
rămâne paralizaţi, incapabili să aleagă între multitudinea de opţiuni; înecându-se în oceanul de informaţii;
dacă scapă de potop, actorii acestui SF pot muri de foame, neştiind să cultive cunoştinţele – hrană
indispensabilă supravieţuirii.
Cu cât avansăm mai mult în era informaţională, cu atât omenirea trebuie să se acorde o importanţă tot
mai mare noii resurse strategice - informaţia/cunoştinţa, apărută pe noua piaţă digitală / piaţă
electronică. Pe această piaţă în formare au avut şi continuă să aibă loc schimbări importante legate de
cererea şi oferta de informaţii (Hermans, 1997). Iată câteva exemple:
• O primă schimbare a avut loc cu privire la forma informaţiei. Dacă în trecut hârtia
reprezenta mediul cel mai frecvent folosit pentru informaţii, în prezent tot mai multă
informaţie este disponibilă în mediul electronic;
• O altă schimbare la care am asistat în ultimii ani este legată de cantitatea de informaţie
disponibilă pe piaţă. Fenomenul exploziei informaţionale nu s-a încheiat, asistând la
creşterea continuă a numărului de surse informaţionale, în paralel cu înlesnirea accesului
la informaţie;
• Dacă până nu demult piaţa informaţională era dirijată de un grup relativ restrâns de
furnizori de informaţie a căror identitate era binecunoscută, în prezent a început să fie tot
mai dificil de a avea o imagine clară asupra tuturor furnizorilor de informaţie pe o piaţă în
continuă expansiune. Numărul furnizorilor a devenit atât de mare încât întrebarea „Cine
furnizează informaţia?” a devenit mai puţin importantă, o mai mare atenţie acordându-se
beneficiarilor. În prezent piaţa informaţiei începe să se transforme dintr-o piaţă dirijată de
furnizorii de informaţie într-una dirijată de consumatorii de informaţie.
Prezentăm în Tabelul nr. 1.3 principalii actori ai economiei digitale, în viziunea anumitor specialişti
(Turban, ş.a., 1999, pp. 428-429), precum şi rolul fiecăruia.
Tabelul nr. 1.3
Componentele economiei digitale
Actorii scenei digitale Rolul interpretat
zecile de milioane de internauţi care navighează pe Web,
aceştia fiind consideraţi potenţiali cumpărători ai bunurilor şi
serviciilor oferite sau promovate pe Internet (aceşti actori
Cumpărătorii/consumatorii
stau pe locul şoferului, hoinărind prin reţea în căutare de
informaţii detaliate, comparând ofertele şi câteodată intrând
chiar în negocieri)
în cadrul a sute de mii de magazine digitale aceşti vânzători
îşi prezintă produsele pe Net, oferta fiind de ordinul a
Vânzătorii
milioane de produse, numărul acestor actori fiind în continuă
creştere
pe lângă realizările mai cunoscute legate de digitalizarea
software-ului, a muzicii, a cărţilor, ziarelor şi revistelor, a
Produsele şi serviciile digitale
filmelor ş.a., devine posibilă digitalizarea a nenumărate alte
produse şi servicii
mii de firme sunt implicate în asigurarea hardware-ului şi
Companiile creatoare ale software-ului necesar realizării infrastructurii specifice
infrastructurii digitale economiei digitale, care să permită dezvoltarea comerţului
electronic
sunt un nou tip de actori care îşi oferă serviciile pe Web, rolul
lor diferind de cel al intermediarilor obişnuiţi prin aceea că
Intermediarii
sunt implicaţi în crearea şi susţinerea pieţei „on-line”, ei
ajutând consumatorii şi/sau vânzătorii în derularea
tranzacţiilor electronice
sute de astfel de servicii sunt disponibile, pornind de la cele
Serviciile de suport care asigură securitatea până la cele care furnizează
cunoştinţe

14
sute de companii de tip multimedia sunt orientate pe crearea
şi actualizarea continuă a propriilor pagini Web, pecum şi a
Creatorii de conţinut unor site-uri pentru diverse alte firme; calitatea conţinutului
Web-ului este considerată un factor major pentru garantarea
succesului în comerţul electronic
După cum se poate observa, fiecare din componentele prezentate în Tabelul nr. 1.3 au un rol bine
definit în cadrul pieţei digitale / spaţiului electronic (marketspace) în care au loc tranzacţiile.

1.3.3. Structura economiei digitale


În vederea structurării economiei digitale se poate recurge la gruparea pe componentele principale
(menţionate în paragraful anterior), precum şi la alte modalităţi specifice de clasificare bazate pe
complexitatea şi interdependenţa societăţilor care activează în economia digitală. Un asemenea sistem
dezvoltat de CISCO Systems şi Universitatea din Texas (www.internetindicators.com), identifică patru
componente într-o structură ierarhică a economiei digitale (figura 1.5): 1) infrastructura Internet;
2)aplicaţiile infrastructurii economiei digitale; 3) intermediarii; 4) tranzacţiile on-line.
E
c
o
n 4. Tranzacţii on-line
o Activitate economică
m
i
a 3. Intermediari

I
N 3. Aplicaţii
T Infrastructură
E
R
N 1. Infrastructura Internet
E Intermediari
T
Figura 1.5 – Structura economiei digitale
La baza acestei modalităţi de structurare se situează identificarea componentelor economiei digitale
bazate pe elemente generatoare de venituri maxime.
Alţi cercetători (www.idc.com) structurează economia digitală pe trei componente, unind ultimele
două componente într-o singură categorie: 1) infrastructura Internet (care reprezintă suportul desfăşurării
tranzacţiilor); 2) infrastructura comercială (care facilitează practicarea comerţului pe Internet);
3)comerţul on-line (care reprezintă comerţul propriu-zis). De-a lungul timpului structura componentelor s-a
modificat şi fiecare etapă în evoluţia Iternetului a coincis cu preponderenţa unuia dintre nivelurile
menţionate. Astfel, în primii ani ai Internetului, nvestiţiile s-au axat pe tehnologii şi servicii care să dezvolte
infrastructura, să atragă utilizatorii spre comerţul on-line. În prezent însă, ponderea cheltuielilor nelegate de
tehnologie manifestă tendinţe de creştere, vânzările şi marketingul, împreună cu crearea de site-uriWeb
căpătând un rol important în îmbunătăţirea mediului Internet şi în stimularea comerţului on-line. Multe
companii mari, cum ar fi Microsoft şi IBM, joacă roluri multiple în diferite niveluri. Această stratificare a
economiei digitale permite analiza companiei din perspectiva nivelului la care aderă pentru a intra în e-
economie, precum şi posibilităţile de extindere a activităţilor spre alte niveluri ale arhitecturii.

Nivelul infrastructurii Internet


Acest nivel este compus din societăţile ale căror produse şi servicii ajută la crearea şi
dezvoltarea infrastructurii reţelei bazate pe suita de protocoale TCP/IP. În această categorie intră
societăţile de telecomunicaţii, furnizorii de servicii Internet, cele care asigură suport pentru
infrastructura Internet, acces la Internet şi producătorii echipamentelor de reţea, de calculatoare,
furnizorii de produse şi servicii de securitate etc.

15
Societăţile prezente la acest nivel au devenit mai puternice decât cele aflate în alte straturi ale
economiei digitale. Infrastructura Internet a devenit o uriaşă industrie în sine, mai mare decât industria
farmaceutică, sistemul bancar sau industria aerospaţială. Asigurând chiar coloana vertebrală a
economiei digitale, infrastructura facilitează creşterea societăţilor din celelalte niveluri ale economiei
digitale, generând venituri semnificative în comerţul electronic sau asigurând produse şi servicii
pentru nivelul aplicaţii. În cadrul acestui nivel activează societăţi precum IBM, Dell, HP, Cisco,
globalNet, GSM, RDS, EasyNet etc.
Nivelul aplicaţiilor
Acest nivel cuprinde societăţile ale căror produse şi servicii permit utilizarea optimă a
instrastructurii, în vederea realizării afacerilor electronice. La acest nivel se realizează produsele
software necesare tranzacţiilor directe pe Web. Pe lângă producătorii de software necesar tranzacţiilor
pe Web, nivelul aplicaţii include şi societăţile de consultanţă şi service care proiectează, construiesc şi
întreţin toate tipurile de site-uri Web, de la portaluri la site-uri complete de comerţ electronic.
Realizările societăţilor încadrate la acest nivel sunt produsele şi serviciile care permit utilizarea optimă
a infrastructurii în vederea derulării afacerilor on-line: aplicaţiile de comerţ pe Internet; aplicaţiile
multimedia; software-ul de dezvoltare pentru Web; software-ul pentru motoare de căutare; instruirea
on-line; bazele de date orientate spre Web etc. Pe măsură ce economia digitală şi infrastructura reţelei
continuă să crească, se aşteaptă ca dezvoltarea aplicaţiilor (mănunchiul de tehnologii audio şi video,
cât şi alte aplicaţii bazate pe Web) să ia un puternic avânt. La acest nivel activează societăţi ca Adobe,
Macromedia, Borland, Genesys Software ş.a.
Nivelul intermediarilor
Deşi funcţionează pe Internet, societăţile care operează la acest nivel nu au venituri direct din
tranzacţii, ci câştigă din reclame, taxe, comisioane (agenţii de intermediere a vânzărilor biletelor on-
line, agenţii de publicitate on-line etc.).
Nivelul intermediarilor este cel mai mic şi cu cea mai mică pondere în economia digitală.
Aparenta sa rămânere în urmă poate fi explicată printr-o serie de aspecte specifice. Intermediarii pot să
crească numai în măsura creşterii volumului achiziţiilor on-line şi ei sunt încă în faza testării
modelului lor de afaceri. În al doilea rând, intermediarii sunt supuşi unor agresiuni care contribuie la
incertitudinea viitorului lor, aici putând fi incluse atacurile hackerilor ce au mărit îngrijorarea
consumatorilor asupra securităţii şi confidenţialităţii din domeniul on-line şi disputele asupra legalităţii
modelelor de afaceri ale unor site-uri (de exemplu, intermediarii care permit comerţul cu fişiere
muzicale on-line, acuzaţi de facilitarea violării dreptului de autor). În nivelul intermediar al economiei
digitale se află însă un mare potenţial de creştere.
La acest nivel activează societăţi ca Yahoo, Travel.com etc.
Nivelul tranzacţiilor on-line
Acest nivel, numit şi a comercianţilor , cuprinde toate categoriile de participanţi în cadrul
lanţului de distribuţie care realizează operaţiuni on-line: producători care îşi vând propriile produse,
comercianţi, prestatori de servicii bancare, turistice, de transport şi de divertisment, universităţi
virtuale etc. Societăţile incluse în acest nivel sunt cele care fac afaceri de comerţ pe Web şi reprezintă
o mare varietate de industrii verticale. Stratul tranzacţiilor on-line conţine numeroase afaceri
generatoare de venituri mari şi are o dimensiune apropiată de cea a primului strat – infrastructura
Internet. La acest nivel activează societăţi ca Amazon.com, eToys.com, IBM, Dell, HP, Cisco etc.

1.3.3. Oportunităţi şi beneficii ale economiei digitală


Pentru acele ţări care au fost acceptate la negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană(
România şi Ungaria), migrarea specialiştilor în reţele către ţările vestice se poate accelera. În ţările
aflate în acest proces se pune mare accent pe perspectiva liberului transfer al forţei de muncă în cadrul
Uniunii Europene extinse. Din punctul de vedere al domeniului reţelelor, acest fapt ar putea reprezenta
o binecuvântare din mai multe puncte de vedere. Aceste ţări trebuie să-şi păstreze specialiştii,
asigurându-le locuri de muncă şi perspective profesionale la nivelul ofertei potenţialilor angajatori
occidentali. Pe de altă parte, în Europa occidentală oportunităţile de carieră şi salariile sunt într-o

16
creştere vertiginoasă, încurajând specialiştii în reţele să îşi schimbe locul, ocupând poziţiile cele mai
favorabile.
Deşi cererea de specialişti în reţele nu este foarte acută în prezent, aceste ţări trebuie să se
aştepte la o evoluţie asemănătoare cu cea din Europa occidentală. În mare măsură, în această zonă
problema lipsei de specialişti va fi adresată de îndată ce ţările respective vor regrupa resursele IT
alocate anterior.
Puţine dintre economiile în curs de dezvoltare vor beneficia de luxul oferit de această relaxare,
deoarece conform surselor de specialitate, un an de afaceri pe Internet echivalează cu şapte ani de
afaceri « normali ». Cu alte cuvinte, rata schimbărilor tehnologice va fi atât de accelerată, încât ţările
care nu-şi iau toate măsurile de pe acum vor rămâne în urmă din ce în ce mai mult.
Este evident că economiile în curs de dezvoltare trebuie să aleagă între abordarea de noi
oportunităţi deosebite şi căderea periculoasă într-o stare de inerţie. Dacă ţările investesc acum în
formarea de specialişti în reţele necesari pentru a putea participa la economia digitală globală, ele vor
fi capabile să se auto-promoveze în linia întâi. Se vor construi medii de reţea ce vor crea efectiv locuri
de muncă şi vor atrage tinerii profesionişti în domeniul reţelelor, în măsura în care vor dezvolta şi un
spirit antreprenorial.
Pe de altă parte, dacă vor rata tranziţia către o acumulare de competenţe în domeniul reţelelor,
există riscul ca aceste ţări să nu-şi îndeplinească propriile estimări de creştere economică şi participare
pe scară largă la economia globală.
În mod sigur, datele IDC indică faptul că nici una dintre aceste ţări nu se poate considera în
afara riscului, privitor la resursele de competenţe în reţele. Doi factori cheie permit evaluarea poziţiei
lor relative: ratele anuale crescătoare ale cererii indică oportunităţile pentru angajaţi sau măsura în care
există o lipsă de profesionişti, indicată de diferenţa dintre cerere şi ofertă şi exprimată ca proporţie a
cererii.
Ţările occidentale au recunoscut importanţa rezolvării cererii de personal calificat şi au
început abordarea acestei probleme la diferite nivele. Guvernele, producătorii IT, şcolile şi instituţiile
de învăţământ superior sunt interesate de instruirea persoanelor ce vor juca un rol esenţial în folosirea
reţelelor secolului 21. Organizaţiile similare din ţările în curs dedezvoltare vor trebui să-şi asume
aceleaşi responsabilităţi.
Ţările occidentale au început deja să beneficieze de creşterea numărului de specializări în
domeniul reţelelor la nivel universitar, ajutând astfel la apariţia unei noi generaţii de profesionişti
capabili să înţeleagă nu numai tehnologiile, dar şi modelele generale de afaceri bazate pe aceste
tehnologii.
Iniţiative similare au început să apară în ţările în curs de dezvoltare la nivel academic, în
marile companii şi în agenţiile guvernamentale, dar acestea trebuie intensificate pentru încurajarea
profesioniştilor existenţi şi ai absolvenţilor, astfel încât aceştia să conştientizeze importanţa pe care o
au în economia locală. Dacă nu se vor lua astfel de măsuri, consecinţele ar putea fi severe.
• Lipsa preocupărilor legate de asigurarea specialiştilor în reţele poate conduce la o scădere
dramatică a şanselor ţărilor în curs de dezvoltare de a concura cu ţările occidentale pe noua
piaţă a economiei digitale. Dacă proiectele IT sunt amânate,
competitivitatea afacerilor poate avea de suferit.
• În acelaşi timp, ţările occidentale mult mai dezvoltate în domeniul economiei digitale vor
reprezenta un magnet pentru profesioniştii cu înaltă calificare în reţele, care s-ar putea simţi
frustraţi de lipsa de oportunităţi şi perspectivă din ţările lor natale.
• Întreprinderile mici şi mijlocii sunt seva acestor pieţe dinamice în curs de dezvoltare. Ele sunt
suporteri proactivi ai noilor tehnologii şi, în special, ai Internetului, dar nu dispun de resursele
necesare pentru asigurarea instruirii unui număr semnificativ de angajaţi. În parte, această
problemă poate fi ameliorată prin evoluţia companiilor ASP, dar ele vor depinde în continuare
de instituţiile academice ca să le asigure un număr suficient de absolvenţi specializaţi în reţele.
• Comerţul electronic, Internetul şi comunicaţiile mobile sunt larg acceptate ca elemente ale
cotidianului în Europa occidentală. Lipsa specialiştilor în reţele ar putea face ca ţările în curs
de dezvoltare să întârzie adoptarea tehnologiilor similare.

17
• Ca urmare a cerinţelor ridicate, necesarul de specialişti calificaţi va creşte an de an, devenind
tot mai acut în ţările cu economie în curs de dezvoltare, în vreme ce în ţările Europei
occidentale situaţia se stabilizează.
• Pe măsură ce forţele de lucru devin mai mobile, profesioniştii reţelelor vor fi stăpânii
propriilor destine. Salariile vor creşte, personalul se va muta în ţările unde se pot bucura de
beneficii importante, în timp ce ţările în curs de dezvoltare riscă să rămână în postura de a
forma tinere generaţii de specialişti care vor migra cu rapiditate, îngreunând şi mai mult
dezvoltarea propriilor economii.
• Dacă pieţele în curs de dezvoltare nu îşi vor genera propriile resurse de profesionişti
calificaţi, cererea de forţă de muncă va fi satisfăcută cu mână de lucru din afara ţării şi, astfel,
ţările respective vor pierde o oportunitate de muncă importantă.
• Cele mai bune locuri de muncă vor fi date celor mai buni specialişti. Absolvenţii din ţările în
curs de dezvoltare vor trebui să ducă o luptă acerbă pe piaţa în domeniu, dacă nu vor fi
capabili să ofere o bună calificare şi experienţă în domeniu.
• Veniturile vor urma forţa de lucru cea mai calificată, oriunde s-ar deplasa aceasta. Fluctuaţia
mare a personalului, salariile mici şi lipsa de înţelegere sau viziune vor face ca ţările care nu
trec imediat la acţiune să rămână în dificultate.
Realitatea se poate dovedi a fi un cerc vicios, în care lipsa personalului calificat să fie
acutizată de condiţiile economice locale, schimbările demografice şi fluctuaţia mare a
personalului. Dar previziunile pot să nu fie chiar atât de pesimiste dacă aceste ţări adoptă
măsurile luate de economiile avansate şi încheie parteneriate între industrie şi instituţiile
academice, în scopul promovării conceptului de reţea.
Una dintre realităţile acceptate de comunitatea oamenilor de afaceri din domeniul IT este
faptul că o forţă de muncă competentă în domeniul reţelelor bazate pe înalte tehnologii
reprezintă un factor major pentru obţinerea satisfacţiei clienţilor. Aceştia pot să devină şi
mai importanţi, pe măsură ce economia globală se dezvoltă. Aceste competenţe pot fi
dobândite mai eficient într-un cadru instituţionalizat sau academic decât în mod ad-hoc, la
locul de muncă. În acest sens, nevoia de dialog permanent între industria IT şi
comunitatea academică nu a fost nicicând mai mare.

Beneficiile integr
integrăării digitale pentru ţă rile în curs de
ţările
dezvoltare
Succesul în Era Informaţiei depinde de răspândirea cât mai amplă a tehnologiilor IT societate.
Noi valori apar pe măsură ce oamenii acceptă şi înţeleg utilitatea ICT. Această schimbare în atitudine
şi comportament duce la soluţii creatoare şi la noi modele care pot reformula radical felul în care
lucrează firmele, spitalele, şcolile şi chiar administraţia publică. În societăţile avansate, nu numai o
infrastructură mai solidă vine în sprijinul tehnologiilor IT, cât mai ales ceea ce stă la fundamentul
societăţii - educaţia şi sănătatea. Spre deosebire de ţările avansate, lumea în curs de dezvoltare încă
suferă în aceste domenii din cauza bugetelor publice deficitare şi a distribuţiei inegale de resurse.
Puterea din ce în ce mai mare a răspândirii computerului ca mod de lucru, preţurile din ce în
ce mai scăzute pentru cip-urile de silicon sau electronice, precum şi avansul rapid al telefoniei mobile
au făcut toate aceste tehnologii accesibile către părţi ale lumii care de-a lungul istoriei au fost în urmă
în adoptarea noilor tehnologii. Dintr-o dată, această accesibilitate îngăduie ţărilor aflate în curs de
dezvoltare să dobândească prin Integrarea Digitală beneficii comune semnificative, mai ales dacă
obiectivele de dezvoltare se sincronizează la nivel local cu dorinţa comunităţilor de a se auto-evalua.
Noile ICT sunt un instrument puternic dar în acelaşi timp neutru, care poate fi folosit pentru
rezolvarea mai multor probleme comunitare. Totuşi, puterea lui reală constă în abilitatea de a susţine
procese de dezvoltare holistice care promovează beneficii sociale şi economice pe termen-lung. Mai
precis, dacă tehnologiile informaţiei şi comunicării sunt folosite eficient, ele pot ajuta la crearea unei
forţe de muncă instruite şi pot construi o economie de succes.
Valoarea unei reţele se măreşte pe măsură ce numărul membrilor care o formează creşte. Prin
participarea la reţeaua globală de informaţie, ţările în curs de dezvoltare nu numai că adaugă valoare,
dar profită în acelaşi timp de beneficiile reţelei pe care o folosesc pentru a comunica şi a face comerţ

18
cu ceilalţi clienţi. Iată încă un motiv în plus pentru ca ţările în curs de dezvoltare să se auto-evalueze şi
să se lanseze în lumea conectată digital.
Integrarea digitală creează noi oportunităţi de piaţă pentru companii şi indivizi, elimină
barierele care suprimă în mod tradiţional circuitul informaţiei şi lasă să circule bunurile către şi
dinspre ţările în curs de dezvoltare, promovând eficienţa ca scop final. Studenţii pot învăţa mai multe
despre lume şi despre ei înşişi prin folosirea reţelei globale. Oamenii de afaceri pot afla despre noi
oportunităţi de desfacere pe piaţă şi despre tehnici de management care să îmbunătăţească mersul
firmei. Oficiile guvernamentale centrale şi locale pot furniza mai eficient servicii publice. Persoane
individuale pot comunica cu prietenii şi familia lor şi se pot informa virtual despre orice se află în aria
interesului lor.
Integrarea digitală poate oferi ţărilor în curs de dezvoltare metode noi de îmbunătăţire a vieţii
sociale, economice şi politice. Ideile şi oportunităţile pentru o viată mai bună sunt din ce în ce mai
uşor de accesat pe măsură ce tehnologiile informaţiei şi comunicării devin din ce în ce mai ieftine.
După automatizările de tip “back office” (sisteme de susţinere a infrastructurii) şi “front
office” (sisteme de acces la infrastructură) făcute de marile companii şi de organizaţiile
guvernamentale în perioada mainframe-urilor (calculatoare industriale) şi cea a PC-urilor(calculatoare
personale), Internetul a adus o schimbare mult mai radicală. El asigură accesul la economia electronică
globală, în cadrul căreia întreprinderile mici şi mijlocii pot concura la acelaşi nivel cu competitori mult
mai mari, atâta timp cât posedă o infrastructură capabilă să le susţină afacerea. Iar faptul că Internetul
reprezintă o bună parte din această infrastructură înlătură multe dintre barierele tehnice şi financiare
ale acelor pieţe care, chiar cu cinci ani în urmă, erau de neabordat. Mai mult, dezvoltarea accelerată a
tehnologiilor mobile, în special a aplicaţiilor WAP (Wireless Application Protocol), precum şi
creşterea vitezei de transmitere prin dispozitive fără fir face ca Internetul şi tranzacţiile bazate pe
Internet să devină accesibile unui număr tot mai mare de oameni, indiferent de localizare. Aceasta este
o veste încurajatoare pentru economiile în curs de dezvoltare care sunt formate, în majoritate, din
întreprinderi mici şi mijlocii.

Figura 1.6. Noua Economie Internet


(Sursa:http://www.cisco.com)

1.4. Factorii de success ai economiei


digitale
MOTTO: "Going digital” is not a luxury but a necessity
.

19
La începutul mileniului al doilea în care abia am păşit, una din cele mai importante schimbări la care
lumea trebuie să facă faţă este trecerea către o societate bazată pe Internet.
Aşa cum am mai menţionat într-unul din paragrafele anterioare, pe facilităţilor de comunicare dincolo
de graniţe, spaţiu şi timp oferite de Internet, economia „ortodoxă” (2) s-a transformat într-una „digitală”,
noua economie fiind dominată de micul „e”
Pe măsură ce economia digitală devine o caracteristică tot mai largă şi mai importantă a economiilor
naţionale, analizele comparative la nivel internaţional vor deveni esenţiale pentru înţelegerea diferenţierilor
între naţiuni şi pentru începerea unui dialog internaţional privitor la aspectele tehnologice, economice şi
politice implicate de construcţia comună a economiei digitale.
Câtele aspecte centrale (5) care trebuie luate în considerare de către guvernele lumii în cadrul noii
etape a construcţiei economiei digitale sunt:
•arhitectura Internet şi a tehnologiilor legate de reţele;
•legislaţia cu privire la conţinutul informaţional al InternetuluiThe regulation of
informational content on the Internet;
•stabilirea cadrului legal necesar pentru crearea şi susţinerea noilor pieţe electronice şi a
noului mediu virtual de derulare a afacerilor electronice;
•politicile guvernamentale cu privire la aspectele sociale cu implicaţii profunde ridicate
de importanţa tot mai mare a comunicaţiilor digitale..
Obiectivul major al politicilor guvernamentale este acela de a asigura o conexiune pe scară largă a
unui numar cât mai mare de oameni cu costuri cât mai reduse.
Politica privitoare la economia digitală nu e doar o problemă de programe guvernamentale, ci ea
presupune un dialog continuu cu firmele şi organizaţiile în ceea ce priveşte politicile şi legile care sunt
necesare şi dezirabile..
Competiţia pe piaţa electronică virtuală diferă faţă de competiţia pe piţele tradiţionale. În noul context
digital, specialiştii au sesizat câteva aspecte cu impact major asupra competiţiei:
•pieţele electronice reduc costurile pentru producerea informaţiilor;
•vânzătorii sunt forţaţi să reducă preţurile şi/sau să-şi îmbunătăţească serviciile către
clienţi, facilitându-le acestora găsirea de produse mai ieftine şi mai bune;
•comparaţiile rapide permit clienţilor sau consumatorilor să obţină produsele şi
serviciile dorite într-un timp mult mai scurt;
•comerţul electronic permite o mai facilă diferenţiere a produselor şi serviciilor, precum
şi o mai mare adaptare a acestora la nevoile clienţilor;
•vânzătorii oferă produse şi servicii la preţuri mai mici datorită posibilităţilor de
producere a acestora cu costuri mai reduse.
Alţi factori competitivi care pot fi de asemenea luaţi în considerare sunt
•mărimea firmei poate să nu mai reprezinte un avantaj competitiv semnificativ;
•distanţa geografică faţă de consumator va putea avea un rol insignifiant;
•barierele lingvistice vor putea fi uşor înlăturate.
Pentru a obţine o competiţie perfectă este necesar să se asigure următoarele condiţii:
•să nu existe bariere pentru pătrunderea pe piaţă atât a cumpărătorilor, cât şi a vânzătorilor;
•să nu existe influenţe individuale de nici un fel în cadrul pieţei;
•să nu se practice diferenţieri între produse similare;
•să se asugure o informare perfectă, atât a cumpărătorilor, cât şi a vânzătorilor, cu privire la
produsele şi participanţii de pe piaţă.
Într-o economie digitală asemenea condiţii pot fi realizate.
Competiţia pe piaţa virtuală este în creştere. Tot mai mulţi vânzători pătrund pe piaţă şi tot mai multe
informaţii devin disponibile atât pentru cumpărători, cât şi pentru vânzători. Micii comercianţi străini, care
anterior participau doar la competiţia pe piţele lor locale, . Small an foreign vendors, who previously

20
competed in their local markets, pot opera acum la nivel global. Companiile oferă o tot mai largă diferenţiere
şi costumizare a produselor oferite. În fine, aceste pieţe virtuale devin tot mai eficiente.
Unii autori (4)¤ au identificat câţiva factori de succes în economia bazată pe Internet. În Tabelul nr.
1.4 se prezintă patru contributori principali la succesul pe piaţa electronică, împreună cu caracteristicile
acestora.

21
Tabelul nr. 1.4
Contributorii la succesul pe piaţa electronică

Contributori Caracteristici
digitizarea produselor şi a distribuţiei acestora;
preţuri scăzute
Produsele adaptarea la dorinţele consumatorilor;
mai multe standarde şi informaţii privind produsul;
folosirea multimediei la prezentarea produselor
diminuarea canalelor de distribuţie;
diminuarea inventarierilor;
rolul schimbat al partenerilor în cadrul canalelor de
Industriile aprovizionare;
intermedierea electronică în locul celei fizice;
rolul intermediarilor este de a potrivi cerinţele speciale ale
consumatorilor cu capabilităţile vânzătorilor
reducerea costurilor şi a timpului de căutare pentru
consumator
preţuri mai mici datorate costurilor mai mici (lipsa
Vânzătorii serviciilor fizice, inventarieri minime, ş.am.d.);
chiar şi companiile mici au o şansă mare;
servicii superioare pentru consumatori
pieţele electronice afectează procesul de achiziţie al
consumatorului;
digitizarea mecanismelor de piaţă reduc costurile de căutare
(bani, timp şi efort cheltuit pentru obţinerea preţului
Consumatorii produsului, a informaţiilor legate de calitate şi caracteristici
ale produsului);
modalităţile de plăţi electronice vor deveni tot mai larg
folosite;
satisfacţie mărită pentru consumatori;
Un studiu asupra afacerilor în cadrul erei informaţion relevă următorii factori de influenţă asupra
cererii în cadrul economiei digitale (vezi Fig. 1.7):
1. o cultură care înţelege şi acceptă tehnologiile digitale
2. preţurile
3. nivelurile de îndemânare a utilizatorilor
4. infrastructura
5. macroeconomia
Pe de altă parte, parteneriatul în cadrul erei informaţionale pune în evidenţă următorii patru factori de
influenţă asupra aprovizionării în cadrul economiei digitală:
6. competitivitatea industriilor furnizoare
7. dorinţa şi abilitatea de a investi
8. accesul la forţa de muncă calificată
9. legislaţia

22
Figura 1.7 – Impactul celor 9 factori asupra economiei digitale
(situaţie comparativă: lider mondial vs. medie)

Dintre toţi aceşti factori care au un impact mai mare sau mai mic asupra economiei digitale (vezi
scala de la 1 la 10), evidenţiem doi dintre ei:
• cultura ar putea fi cel mai semnificativ factor de succes. Într-o cultură pot pot exista câteva
din barierele cheie pentru o folosire mai mare a tehnologiilor digitale. În acest sens, populaţia,
la toate nivelurile (la domiciliu, la nivel de afaceri mici sau consilii de administraţie) ar trebui
să realizeze beneficiile şi să nu fie indiferentă sau ezitantă în ceea ce priveşte tehnologia
informaţiei şi a comunicaţiilor.
• îndemânarea (aptitudinile) utilizatorilor în folosirea echipamentelor TI în mod eficace este
de asemenea foarte importantă, deoarece aceasta influenţează potenţialul crescut al pieţei.
În concluzie, reţelele digitale şi strategiile legate de comerţul electronic contribuie la transformarea
organizaţiilor şi a practicării activităţilor economice. Productivitatea crescută şi valurile scucesive ale
inovaţiilor vor genera avantaje economice durabile măsurabile pe scala e-economiei şi a reţelelor care o
definesc.
Mediile de afaceri de pretutindeni sunt din ce în ce mai încrezătoare în capacitatea şi
performanţa reţelelor informatice pentru a se integra în economia digitală globală. Lipsa de specialişti
în domeniul reţelelor rămâne punctul cel mai slab privind capacitatea acestor ţări de a face parte din
economia bazată pe Internet. Nici o ţară nu a descoperit încă strategia cea mai eficientă pentru
combaterea lipsei cronice de astfel de specialişti.

23
Oportunitatea de a obţine o astfel de eficienţă este aproape egală atât pentru ţările în curs de
dezvoltare, cât şi pentru concurentele lor de pe piaţa Europei occidentale. Există câteva soluţii pentru
această problemă care devine din ce în ce mai acută în fiecare an:
• Promovarea unui sistem pertinent de calificare academic, instruirea cât mai multor specialişti
sau aducerea acestora din altă parte;
• Reinstruirea profesioniştilor din industria non-IT este o opţiune viabilă, dar necesită o
planificare atentă şi investiţii considerabile în cursuri. Aceşti profesionişti trebuie mai apoi
asistaţi şi susţinuţi pentru a nu considera această perfecţionare profesională ca fiind o cale
rapidă de obţinere a unor locuri de muncă mai favorabile în străinătate ;
• În mare măsură, experţii în reţele îşi pot stabili propriul lor preţ iar dinamica acestora este doar
una dintre consecinţele creşterii salariilor în domeniu. Costul activităţilor constante de
recrutare şi instruire reprezintă o cheltuială pe care nici o companie nu şi-o doreşte. Acest fapt
afectează taxele locale, inhibă crearea de noi locuri de muncă şi are impact negativ asupra
economiilor locale.
• Pe termen lung, lipsa competenţelor în domeniul reţelelor poate inhiba creşterea economiei în
ţările în care explozia Internetului reprezintă o oportunitate mult aşteptată pentru aderarea la
economia digitală globală, pe o bază cu adevărat competitivă.
• Este deosebit de important ca fiecare ţară să vină în întâmpinarea aspiraţiilor de globalizare ale
întreprinderilor lor mici şi mijlocii pentru care Internetul reprezintă un adevărat imbold în
atingerea obiectivelor la scară mare.
• Acţiuni efective adoptate cât mai curând pot să îmbunătăţească radical şansele de succes ale
acestor ţări, într-o perioadă de timp relativ scurtă

Bibliografie:
Bernstein, B.G. E-business success requires Business Process Management,
http://www.adtmag.com/print.asp?id=2737
Cusack, S.J., Agents as Catalysts for Economic Change and Beyond,
Hendrick, S.D. http://www.adtmag.com/article.asp?id=2672
Dănăiaţă, D., Success Factors in Digital Economy, lucrare publicată în volumul Workshop-
Margea, C. ului internaţional IE&SI, Ediţia a II-a, Timişoara, 2003
Dănăiaţă, D., Rolul managementului cunoştinţelor în noua lume a afacerilor, lucrare
Popovics, A. publicată în volumul Workshop-ului IE&SI, Ediţia I-a,Timişoara, 2002
De Masi, P., Whow Has a New Economy, Finance & Development, June, vol. 38, nr.2,
Estevao, M., Kodres, pp.1-8
L.
Drucker, P., The next society, survey in „The Economist”,November 1,2001
Etzioni, O. & Weld, A Softbot-Based Interface to the Internet, Communications of the ACM 37
D. (7), 1994
Godeluck, S., Boom-ul Net-economiei, Ed. Coresi, 2001
Gundlach, E. Interpreting Productivity Growth in the New Economy, Kiel Institute of World
Economics, January, 2001
Fotache, Doina Birotica, Editura JUNIMEA, Iaşi, 2001
Hermans, B. Intelligent Software Agents on the Internet: An inventory of Currently Offered
Functionality in the Information Society and a Prediction of (Near) Future
Developments, http://www.firstmonday.dk/issues/issue2_3/index.html
Işan, V. Noua economie: alegaţii şi evidenţe, articol publicat în Revista
INFORMATICA ECONOMICĂ, Ed. INFOREC, Bucureşti, Nr. 2/2002
Janca, P. Pragmatic Application of Information Agents, BIS Strategic Decisions,

24
Norwell, USA, May 1995
Jonkheer, K. Intelligent Agents, Markets and Competition: Consummers’ Interests and
Functionality of Destina-tion Sites,
http://www.firstmonday.dk/issues/issues4_6/jonkheer/index.html
Kalakota, R., e-Business 2.0. Roadmap for Succes, Addison-Wesley, Boston, 2001
Robinson, M.
Kelly, K. New Rules for the New Economy,Sept. 1997 www.wired.com/wired/., idem.
2002 www.kk.org/newrules/.
Malhotra, Y. Knowledge Management for E-Business Performance: Advancing
Information Strategy to “Internet Time”, articol publicat în “Information
Strategy: The Executive’s Journal, vol 16(4), 2000, pp. 5-16
McMahon, D. Cyber Threat. Internet Security for Home and Business, Warwick Publishing,
Toronto, 2000
Neagu, G CE în perspectiva integrării europene, Ed. ASE, Bucureşti, 2000
Nonaka, I., The Knowledge-Creating Company. How Japanese Companies Create the
Takeuchi, H. Dynamics of Innovation, New York, Oxford University Press, 1995
Norman, D. How might people interact with agents, Communications of the ACM 37
(7),1994
Nwana, H.S. Software Agents: An Overview, Knowledge Engineering Review, Cambridge
University Press, Vol. 11, No 3, pp.1-40, Sept 1996
O’Brien, J.A. Introduction to Information Systems, Eighth Edition, IRWIN, McGraw-Hill
Companies Inc., USA, 1997
Piazolo, D. The New Economy and The International Regulatory Framework, Kiel
Institute of World Economics, Working Paper, nr. 1030, March 2001
Samuels, M. Intelligent agents to automate trading, http://vnunet.com/News/1120472
Sasu C. Marketing internaţional ,Editura Polirom, Iaşi, 2000
Scott, K. Emerging Technologies: Have Your Agent Call My Agent , Dec. 10, 2001,
http://www.informationweek.com/techcenters/sw
Shoham, Y. Agent-oriented programming, Artificial Intelligence, vol. 60, nr. 1
Solow, R. We’d Better Watch out, New York Times Books Review, July 1997
Stenmark, D. http://w3.informatik.gu.se/~dixi/agent
Takeuchi, H. Beyond Knowledge Management:Lessons from Japan, June, 1998 (sursa:
www.brint.com)
Triplett, J. Economic Statistics, the New Economy and the Productivity Slowdown,
Business Economics, January, 1999
Turban, E, Lee J., Electronic Commerce. A Managerial Perspective, Prentice Hall, New Jersey,
King. D., Chung H. 1999
Turban, E., Mc Information Technology for Management. Improving Quality and
Lean, E, Wetherbe,J. Productivity, John Wiley & Sons, USA, 1996
Wagner, D.N. Software Agents take the Internet as a Shortcut to Enter Society: A Survey of
New Actors to Study for Social Theory, First Monday, vol.5, nr.7/Jul. 2000,
http://firstmonday.org/issues/issue5_7/wagner/index.html
*** Autonomic Computing, IBM perspective on the State of IT,
http://www.ibm.com/research/autonomic
*** De la Era Industrială la Societatea Informaţională, broşură editată la

25
iniţiativa Comisiei Europene şi tradusă de Euro Info Centre Bucureşti, mai
2001 (sursa: site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei:
http://www.mcti.ro)
*** http://hotwiredzcos.com
*** http://www.adworld.ro
*** http://www.cisco.com/global/RO/edu
*** http://www.ebusiness-watch.org/marketwatch/resources/E-Business-2003.pdf
*** http://www.europa.eu.int/comm/enterprise/ict/policy/doc/com_2003_148_en.
pdf
*** http://www.kk.org/newrules/.
*** http://www.neweconomyindex.org
*** http://www.neweconomyindex.org
*** http://www.teleactivities.com

26