Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Cuprins:
1. Problema stiintifica abordata si scopul lucrarii................................................................2 2. Preliminarii teoretice si metodologice ale demersului de cercetare.................................2 2.1. Istoricul, importanta si oportunitatea demersului de cercetare............................2 2.2. Incadrari paradigmatice, principalele teorii stiintifice in domeniu, precizari conceptuale..........................................................................................................4 2.3. Metodologia lucrarii.............................................................................................5 2.3.1. Bibliografia de baza................................................................................5 2.3.2. Metode utilizate in demersul cercetarii...................................................5 2.3.3. Instrumentele cercetarii...........................................................................5 3. Prezentarea rezultatelor demersului de cercetare.............................................................5 3.1. Obiectul de studiu, domeniile de actiune si clasificarea terapiilor ocupationale........................................................................................................5 3.1.1. Obiectul de studiu al terapiei ocupationale.............................................5 3.1.2. Domeniile de actiune ale terapiei ocupationale......................................7 3.1.3. Clasificarea terapiilor ocupationale........................................................8 3.2. Scopul terapiei ocupationale8 3.3. Obiectivele terapiei ocupationale.9 3.4. Etapele procesului de terapie ocupationala....11 3.4.1. Evaluarea diagnostica...11 3.4.2. Planificarea interventiei12 3.4.3. Interventia propriu-zisa.12 3.4.4. Reevaluarea, inregistrarea rezultatelor obtinute...13 3.5. Efectele terapiei ocupationale13 4.Concluzii sintetice. Pozitionari personale...15 5. Bibliografie17
specialisti interesati in a oferi, ca tratament, activitati practice tot mai diversificate, a determinat construirea, in 1917, a Societatii Nationale pentru Promovarea Terapiei Ocupationale. In 1923, aceasta s-a transformat in ASOCIATIA AMERICANA DE TERAPIE OCUPATIONALA, nume pe care il poarta si in prezent. Un alt moment important in dezvoltarea terapiei ocupationale, in plan mondial, a avut loc in 1952, cand sa constituit FEDERATIA MONDIALA DE TERAPIE OCUPATIONALA, ai carei membrii fondatori au fost, la inceput, specialisti din zece tari: S.U.A., Canada, Marea Britanie, Africa de Sud, Suedia, Australia, Noua Zeelanda si India. In anii din urma terapia ocupationala, gratie progreselor medicinii, s-a transformat tot mai mult in stiinta exacta. In majoritatea tarilor lumii au fost organizate, in zilele noastre, colegii de trei ani pentru pregatirea in domeniul terapiei ocupationale. (Popovici, Doru V., 2005, pag.17- 23). Importanta si totodata oportunitatea demersului de cercetare se reflecta in preocuparile actuale ale societatii de a recupera si de a integra bolnavii cu evolutie prelungita si nu numai. Dan Mirela (2005) sustine teoria conform careia orice disfunctie duce la dezorganizarea comportamentului de viata de zi cu zi. Insa orice om, fie el sanatos sau bolnav, doreste sa fie independent, sa-si intemeieze o familie, sa desfasoare o activitate profesionala care sa-i permita asigurarea unor conditii optime de viata si sa participe activ la viata comunitatii. Astfel, individul, indiferent de starea in care se afla, are nevoie de o ocupatie care sa-i bareze degradarea psihica si fizica, conchide autoarea mai sus mentionata, fapt ce accentueaza inca o data importanta cercetarilor in domeniul terapiei ocupationale.
problemelor- vizand modificarea situatiilor generatoare de discrepanta cognitiva din realitatea externa, inocularea stresului (Stress Innoculation Trainning )- vizand modificarea mecanismelor de copying dezadaptativ emotional (cauza situatiei de distres nu poate fi eliminata, dar clientul poate fi invatat cum sa se adapteze situatiei respective, diminuand sau chiar eliminand starea neplacuta de distres). Tot in categoria tehnicilor cognitiv- comportamentale intra si dezvoltarea motivatiei pentru schimbare, precum si planificarea si managementul situatiilor cu risc crescut. (Beck, T. A., Wright, D. F., 1993).
In cele ce urmeaza voi face cateva precizari conceptuale, insa ma voi opri mai ales asupra clarificarii diferentelor existente intre doua concepte aparent foarte asemanatoare, si anume: terapie ocupationala si ergoterapie. Confuzia intre aceste doua concepte depaseste nivelul simtului comun, fiind intalnita si in unele lucrari de specialitate. Cel care surprinde cu claritate deosebirea fundamentala dintre conceptelor mai sus mentionate este Alexandru Popescu, 1994, care afirma ca terapia ocupationala are menirea sa destepte interesul bolnavului pentru activitati oarecare, in timp ce ergoterapia are la baza semnificatia intrinseca a muncii in procesul de reinsertie profesionala si sociala a bolnavului. (pag.24- 26). Astfel, ergoterapia urmareste INVATAREA UNOR ACTIVITATI DE MUNCA, punandu-se accentul pe formarea abilitatilor manuale, in timp ce terapia ocupationala foloseste ACTIVITATI pentru cresterea si restaurarea starii fizice si psihice ale unei persoane la nivel functional necesar vietii cotidiene.
deficiente (Popovici, Doru, V., 2005, editura Muntenia, Constanta), deoarece ambele surse bibliografice trateaza sistematic si intr-o maniera coerenta diferite aspecte legate de subiectul acestei lucrari.
merge si o definitie mai recenta, aparuta in Dictionarul de Psihologie, 2000, unde terapia ocupationala este considerata a fi o forma de tratament prin activitate a unor tulburari mentale, precizandu-se in continuare ca, pentru a evita ca bolnavii sa se impotmoleasca in trandavie si sa piarda contactul cu realitatea, de care au tendinta marcata de a fugi (mai ales in reverie), psihiatrii le propun pacientilor spitalizati ocupatii recreative(ludoterapie), activitati artistice (artterapie), sportive au manuale care favorizeaza readaptarea sociala. Terapia ocupationala, o metoda de tratament a anumitor tulburari fizice si mentale, prescrisa de medic si aplicata de specialisti calificati, folosind munca, sau orice ocupatie, in vederea vindecarii afectiunii sau a sechelelor sale (Enciclopedia Franceza de Kinesitherapie, editura Masson, Paris). O definitie mai recenta a terapiei ocupationale regasim in Blacks Medical Dictionary(Gordon Macpherson, 2002, A. & C., London): Terapia ocupationala este o forma de tratament a unor tulburari fizice si psihice, prin activitati atent selectionate pentru a ajuta pacientii sa atinga nivelul maxim de functionare si independenta in toate aspectele legate de viata de zi cu zi. Dupa T. Sbenghe, 2002, terapia ocupationala se preocupa de integrarea familiala, sociala si profesionala a handicapatilor: Terapia ocupationala este o profesie care ajuta o persoana cu incapacitate sa-si castige potentialul maxim pentru independenta si productivitate in propria viata. Elementul comun si general al tuturor definitiilor date terapiei ocupationale se bazeaza pe utilizarea conceptului de activitate sau ocupatie. Astfel, Popovici, Doru V., 2005, afirma ca orice activitate dispune de: -o baza motivationala; -o structura; -o tinta, scop sau plan, in raport cu care se autoregleaza. In cadrul terapiei ocupationale, afirma acelasi autor, accentul se pune pe caracteristicile individului in relatie cu societatea si cu lumea in care traieste. De aceea, cunostintele pe care le acumuleaza aceasta disciplina se bazeaza pe informatiile dobandite din domeniul anatomiei, fiziologiei, pedagogiei, psihologiei, sociologiei, antropologiei si, in general, pe cunostintele provenite de la majoritatea stiintelor care studiaza comportamentul omului.
Dezvoltarea si modificarea cunostintelor provenite de la aceste stiinte determina, in final, dezvoltarea terapiei ocupationale ca stiinta mereu deschisa spre innoire si cu o baza teoretica aflata in permanenta schimbare. 3.1.2. Domeniile de actiune ale terapiei ocupationale In lucrarea Terapia ocupationala pentru persoanele cu deficiente, Popovici, D., V., 2005, (pag. 13), incearca sa clarifice in mod analitic domeniile de actiune ale terapiei ocupationale, contribuind in acest fel la eliminarea unor confuzii si neclaritati care persista intr-o stiinta aflata in proces de formare. Popovici preia din lucrarea lui Denton, Peggy, L. (1987), o clasificare detaliata asupra principalelor arii de actiune in terapia ocupationala, considerand ca actiunea terapeutilor ocupationali asupra subiectilor se exercita in urmatoarele directii de baza: stimularea responsabilitatii in diferite situatii de viata; formarea deprinderilor de autoingrijire si igiena personala; cultivarea deprinderilor de munca; organizarea de jocuri si distractii; formarea imaginii de sine si stimularea increderii in propria persoana; cultivarea autocontrolului si expresivitatii personale; educarea capacitatilor cognitive; educarea capacitatilor de reactie la diverse situatii de viata; antrenarea integrarii senzoriale; sprijinirea relatiilor interpersonale; educarea capacitatii de actiune, in functie de constrangerile si resursele de mediu. Acelasi autor afirma ca, rezumand sintetic elementele prezentate mai sus, se poate spune ca activitatea de terapie ocupationala actioneaza pe trei mari domenii generale: formarea deprinderilor de viata cotidiana (inclusiv artistice); formarea capacitatilor si aptitudinilor pentru munca; educarea abilitatilor pentru diverse jocuri si petrecerea timpului liber.
3.1.3. Clasificarea terapiilor ocupationale In lucrarea Kinesiologie- Stiinta miscarii, Sbenghe, T., 2002, introduce o clasificare a terapiilor ocupationale, afirmand ca se pot delimita patru mari tipuri de terapii ocupationale, si anume: 1. Terapia ocupationala recreativa, cuprinzand: - tehnici de exprimare: desen, pictura, gravura, manuit marionete, scris, sculptura etc.; - tehnici sportive: diverse jocuri sportive sau parti ale acestora; - tehnici recreative: jocuri distractive adaptate handicapatilor (sah cu piese grele, fotbal de masa cu minge de ping- pong mibilizata cu pompite de mana etc.); 2. Terapia ocupationala functionala- are ca scop executarea unor anumite miscari in cadrul muncii sau ocupatiei respective, in care sunt incluse: - tehnici de baza formate din unele activitati practice inca de la inceputurile societatii umane, cand mainile omului prelucrau materia prima de baza (lut, lemn, fibre naturale, fier): impletitul, olaritul, tesutul, tamplaria, feroneria; - tehnici complementare, care reprezinta de fapt totalitatea restului activitatilor lucrative umane, dintre care amintesc: cartonajul, marochinaria, tipografia, strungaria, dactilografia etc. - tehnici de readaptare, formate din multitudinea si diveritatea activitatilor zilnice casnice, familiale, scolare, recreative, profesionale si sociale, modalitati de deplasare; aceste tehnici adapteaza mediul ambiant al handicapatilor la propriile lor capacitati functionale. 3. Terapia ocupationala profesionala- se poate aplica in spitale bine dotate, cu centre de recuperare bine utilate, in scoli profesionale specializate sau in atelier- scoala, de pe langa intreprinderi, cu doua subcategorii:
- terapia ocupationala pregatitoare pentru activitatea scolara si orientarea profesionala a copiilor; - terapia ocupationala de reprofesionalizare sau profesionalizare a adultilor in sensul reintegrarii in munca desfasurata anterior imbolnavirii sau accidentului sau a reorientarii profesionale. 4. Terapia ocupationala retribuita- care poate fi utilizata ca forma economica pentru bolnavii care recupereaza pontan o paralizie sau au suferit un tratament paleativ al sechelelor si si-au recastigat micarile principale; aceasta forma de terapie ocupationala poate completa lipurile produse de pensionarea temporara au definitiva a bolnavului si poate constitui un factor obiectiv de apreciere a reincadrarii bolnavului in circuitul economico- social normal.
In general, obiectivele pe termen lung se aleg din sfera domeniilor fundamentale ale terapiei ocupationale, iar cele pe termen scurt se stabilesc in functie de activitatile care li se subsumeaza. Popovici, 2005, sustine ideea conform careia ete util ca la stabilirea obiectivelor generale sa se realizeze consultarea unor specialisti din diverse domenii care, prin colaborare interdisciplinara sa le transpuna in practica. Autorul vorbeste aici de o conlucrare, cu mijloace specifice, dintre terapeuti ocupationali, educatori, profesori, instructori, medici, psihologi, asistenti sociali tec. Al. Popescu, 2005, considera ca, in general, principalele obiective ale terapiei ocupationale sunt: inlaturarea tulburarilor functionale pasagere simple sau multiple, prezente intr-o serie de afectiuni sau in variate asociatii morbide, in care este necesara reeducarea gestuala, deci recuperarea unui deficit motor; reeducarea mijloacelor de exprimare, implicand vorbirea, atitudinea, comportamentul; 11
restabilirea independentei bolnavului, sub aspect psiho- somatic; cresterea performantei ocupationale pentru munca si distractie; prevenirea injuriilor si a disfunctiilor; mentinerea sanatatii generale vizand dezvoltarea armonioasa a copiilor; cresterea calitatii vietii pacientilor.
12
educational al subiectului, caracteristicile deficientei, statutul prezent, mediul cultural in care traieste si motivatia sa pentru schimbare. Aceasta faza se poate divide, conform lui Popovici, D. V., 2005, in doua etape: alegerea obiectivelor; elaborarea planului terapeutic.
Elaborarea planului terapeutic se refera la descrierea metodelor si procedeelor care se folosesc pentru atingerea obiectivelor stabilite. El cuprinde sinteza activitatilor desemnate in vederea realizarii unui nivel de performanta al functionarii deprinderilor si capacitatilor unei persoane. Planul este necesar sa fie stabilit in functie de anumite obiective pe termen scurt, pentru a putea fi schimbat cu usurinta, in cazul in care o evaluare intermediara poate demonstra lipsa lui de viabilitate. In rezumat, principalele caracteristici ale unui plan terapeutic trebuie sa fie flexibilitatea si mobilitatea, adaptate in functie de progresele realizate de cel caruia i se adreseaza.
forma unui burete sau sub forma unui tub de cauciuc, daca copilul are tulburari de motricitate fina. Se poate folosi in acest sens, in cadrul altor activitati, un maner de lemn suplimentar pentru apucarea unor obiecte, cum ar fi, de exemplu, tacamurile. In cazul copiilor cu dificultati de coordonare a miscarilor, se recomanda, spre exemplu, inlocuirea nasturilor de la haine cu arici sau capse, iar in cazul pantofilor, se pot folosi catarame in locul clasicelor sireturi.
14
c) Efecte psiho- sociale- se concretizeaza in intretinerea relatiilor cu celelalte persoane in capatarea increderii in sine si in altii, si in obtinerea perspectivei de incadrare sociala in viitor.
tinerii sa invete sa ia singuri decizii si sa si le asume responsabil. Cei cu probleme motrice pot sa exerseze multe miscari ale mainilor, bratelor, degetelor, etc. daca au o ocupatie, astfel vor capata o mai buna mobilitate. Cei cu probleme psihice pot invata sa faca fata unei situatii. Important este ca tinerii sa-si inteleaga capacitatile si sa se foloseasca pozitiv de acestea.
16
5. Bibliografie
1. Beck, T., Aron; Wright, D., Fred; Newman, F., Cory; Liese, S., Bruce, (1993), Cognitive Therapy of Substance Abuse, The Gruilford Press, New York; 1. Blacks Medical Dictionary,(2002), editat de Gordon Macpherson, editura A.&C. Black, Londra; 2. Dan, Mirela, (2005), Introducere in terapia ocupationala, Editura Universitatii din Oradea, Oradea; 3. Dictionar Enciclopedic Medical de Balneologie, (1982), autor dr. Elena Berlescu, Bucuresti; 4. Popescu, Alexandru, (1994), Terapie ocupationala si ergoterapie, editura Cerna, Bucuresti; 5. Popovici, Doru, Vlad, (2005), Terapie ocupationala pentru persoanele cu deficiente, editura Muntenia, Constanta; 6. Sbenghe, T., (2002), Kinesiologie- Stiinta miscarii, editura Medicala, Bucuresti; 7. Sillamy, Norbert, (2000), Dictionar de psihologie, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti; 8. www.helpstep.net/web/romana/informatii/terapie-ocupationala/
17