G.Topirceanu - Sa traiasca arhitectul !

Pe strada Toamnei unde, Pomii-si scuturau povara, Locuia o cuconita Blonda si frumoasa -Clara! Avea trup de crin si gura Rosie ca o muscata; Snii - doua crizanteme Si...era si maritata! Sotul ei Avram Barbulea Voiajor prin toata tara, Pleca luni de dimineata Si venea smbata seara. Astfel ca, n alte zile, Clara dulce, dragastoasa Marti si joi sa se distreze Ma primea pe mine-n casa. i citeam poeme, versuri, Ma-mbatam de glasul ei, Ne spuneam povesti, si-n urma Petreceam ca de-obicei. Casa-n care dragei mele i fusese scris sa sada, Avea dou-apartamente Cu balcoanele spre strada. Jos n gang, urcai o scara Care-asa din construire Nu avea alta intrare, Nu avea alta iesire. Iar alaturi, statea Sprinta Cu barbatul Haim Nane, Care-avea tot astfel casa Si tot astfel de balcoane. Nimeni, nimeni; numai scara Luminata de un bec. Ma stia cnd vin la Clara, Mai ales stia cnd plec. Vremea-si mpletea cununa, Si destinul priveghea Sa gustam din fericirea Dragostei si eu si ea! Da-ntr-o noapte violenta, Cnd cu draga madistram Se-auzira pasi pe scara, Si ea-mi spune: - Vine-Avram!

Ma mbrac n fuga, fulger, Vinovat ca un borfas Si deschid n graba usa Si-mi dau drumu-n balconas. Doamne, Tu, care scapat-ai De la jertfa pe Isac, Fa si-acuma o minune Si ma-nvata ce sa fac? Si precaut, fara voie, Instinctiv, eu fac un salt Si-ntr-o clipa snt alaturi, n balconul celalalt. Situatia e grava; Simt n creier un ciclon! Ce ma fac daca vecinul Ma gaseste n balcon?! Sa sar jos, cu neputinta! Trotuarul e departe, Simt n cerebel o lupta Si pe viata, si pe moarte! Si de-odata se deschide Usa-ntr-un moment fatal, Si-n chenarul ei apare... Sotul Clarei, personal! Eu nghet si gura-mi muta Nici o soapta nu ndruga! Si ridic n semn de spaima Bratele, n semn de ruga... Pe cnd el, vazndu-mi halul, Ca sa-mi crute umilinta, A dedus fara-ndoiala Ca am fost surprins laSprinta. Si ntelegnd din semne Ca-i cer mila ca un prost, Mi-a dat mna sa sar iarasi n balconu-n care-am fost! A deschis cu grija usa, Nici un zvon sa n-o alarme Si, cu patos i-a spus Clarei, Care se facea ca doarme: - Nu ti-am spus eu, Clara draga, Cum ca Sprinta-i o stricata? Uite de-unde are blana Skong cu care-i mbracata!

Vino-ncoa, poete draga Si iti jur pe Dumnezeu Ca n-o sa ne stie nimeni. Nici sotia, nici chiar eu! M-a condus de mna vesel, Iara eu priveam cuminte, Trupul Clarei strns n brate Cu o ora nainte. Si cnd m-am vazut n strada M-am rugat, c-asa mi-e firea, Sa traiasca arhitectul Care-a construit cladirea! Fiindca ce faceam eu daca Ma pastea un ghinion, Si aceasta casa-a Clarei Avea numai un balcon?!