Sunteți pe pagina 1din 54

ARHITECTURA POPULARĂ DE LEMN DIN TRANSILVANIA IN CONTEXT EUROPEAN

­ REZUMAT ­

Lucrarea de faţă îşi propune o analiză comparativă a arhitecturii de lemn valoroase din Transilvania cu anumite trimiteri la arhitectura de lemn din întreaga Românie, în context european, prin prisma unui determinism constructiv, social şi economic, care acţionează în mod firesc asupra tuturor activităţilor umane, indiferent de ţară sau perioadă istorică. Folosind ca instrumente metodele arhitecturii comparate şi limbajul comparatismului, respectiv ponderea surselor locale (genetice) faţă de cele externe (influenţe), într­o radiografie a trei componente de program semnifcative ale peisajului rural transilvănean: biserica, casa şi poarta, lucrarea surprinde evoluţia arhitecturii populare de lemn din Transilvania, respectiv din România în context european. Lucrarea este structurată pe şapte capitole, bibliografie şi anexe.

I. Introducere. Izvoare de cercetare ale arhitecturii. Fixare cadru geografic. Izvoare de cercetare ale arhitecturii şi influenţe care le preced Acest capitol face o introducere în tematica tezei, identificând cadrul geografic şi izvoarele de cercetare ale arhitecturii lemnului din Transilvania. Astfel se face o apreciere a tematicii abordate de teză în domeniul arhitecturii în general, considerându­se că arhitectura aparţine atât culturii materiale cât şi celei spirituale. Evoluţia în domeniul cunoaşterii şi cercetării de­a lungul secolului al XIX­lea, a schimbat conceptele cu statut de concept central, cu noţiunile de evoluţie şi determinism, care au devenit ulterior concepţiile evoluţioniste şi deterministe de bază. Pentru a exemplifica tendinţele de utilizare a comparatismului, în prima jumătate a secolului XX, în literatura de specialitate, se aminteşte de operele lui Gh. Balş şi N. Ghika­Budeşti, asupra ideii de asimilare a surselor şi a influenţelor cât şi a creaţiei orginale. Vorbind de exemplu de arhitectura medievală de cult moldavă, ca “fiind de sursă bizantină “, Gh. Balş atribuie realizarea sa “unor mâini gotice”. Cu acest prilej, el pune în evidenţă caracterul de sinteză al arhitecturii moldave, izvor al originalităţii sale. La rândul său, N. Ghika­Budeşti explică evoluţia arhitecturii din Muntenia şi Oltenia “printr­o succesiune de influenţe externe (occidentale, bizantine, slavo­bizantine, armeano­georgiene, arabe,etc.), dar concluzionează că odată ce aceste influenţe au fost asimilate, se conturează începutul unei şcoli locale munteneşti,cu o dezvoltare caracterizată prin succesiunea unor stiluri distincte.” Exemple asemănătoare, regăsim în lucrarea lui Grigore Ionescu “Istorii ale arhitecturii româneşti” din 1937, unde sunt reluate aceste puncte de vedere. Analizând arhitectura românească de lemn, suntem în faţa unei realităţi obiective, “împrumuturile” pe care le face mediul autohton, pentru a­şi soluţiona problemele sale de creaţie, le face adresându­se unor surse externe.

3

Istoricului de arhitectură îi revine sarcina să găsească măsura reală între aportul surselor interne şi a celor externe. Consider că dificultatea unei aprecieri

corecte şi a soluţionării acestei probleme de specialitate, este amplificată de dificultăţile create de prezenţa în teoria şi critica domeniului, a două tendinţe, ambele excesive: una care exacerbează de pe poziţii autohtoniste aportul local (surse genetice­izvoare) şi o alta, de pe poziţii cosmopolite importanţa importurilor (sursele externe ­ influenţe). Evidenţierea importanţei surselor interne autohtone, este cu siguranţă o preocupare corectă. Combătându­se însă excesele, în sensul supralicitării aportului exterior şi subestimării forţelor autohtone, au fost frânate cu acest prilej şi cercetările privitoare la detectarea diferitelor influenţe exercitate asupra arhitecturii româneşti. Gh. Curinschi Vorona, istoric de arhitectură, în lucrarea sa “Introducere în arhitectura comparată”, reia de pe poziţii riguros ştiinţifice şi în mod lăudabil tematica comparatistă. Studierea şi cercetarea unor date şi opinii asupra acestui subiect, cu referiri concrete la arhitectura lemnului, m­a făcut să sesizez şi un potenţial conflict de idei

si opinii, care se desprind dintre rândurile diverselor lucrări de specialitate în

domeniu, atât autohtone cât şi străine, pe care am dorit să­l elucidez cu cât mai multă obiectivitate. Câteva exemple ar putea fi elocvente în acest sens: existenţa unor construcţii specifice foarte asemănătoare constructiv la o distanţă de cca. 3000km cum ar fi culele olteneşti de la noi din ţara (unde influenţele par excluse) şi un tip

de locuinţă din zona oraşului Riga, din Rusia, ar putea fi un exemplu de determinism constructiv. Un al doilea exemplu ar fi sistemul de îmbinare orizontală

a pereţilor unei case de lemn, cunoscut la noi în ţară sub denumirea de „în

cheotori”, în Europa centrală de ”blockbau” sau „log building” în Europa de nord, sistem care are variaţii locale ingenioase, dar care are ca şi principiu, o logică constructivă unanim valabilă în toate aceste zone ale Europei Un alt exemplu ar fi existenţa unor magazii (hambare) din lemn, pentru depozitarea grânelor, care au structuri constructive diferite în Elveţia în localitatea Gladbach, în Transilvania, în judeţul Hunedoara, în localitatea Cerbia şi în Norvegia în localitatea Telemark, dar care toate au în comun un element funcţional pe cât de simplu pe atât de eficient şi anume patru stâlpişori subţiri, ciopliţi conic, cu baza în sus, pe care se sprijină întreaga construcţie şi care au rolul de a

împiedica rozătoarele să intre în hambar (vezi fig. 23, 24, 25, pag.16). Variaţiile constructive pentru aceşti stâlpişori sunt diferite, de la un loc la altul , fie con cu bulb, sau o tipsie metalică montată la partea superioară, toate fiind soluţii ingenoase de a stăvilii invazia rozătoarelor, dar toate au fost optimizate de scop şi de logica construcţiei, determinismul constructiv şi funcţional modelând părţile comune. Analiza mai sus făcută, se adresează doar determinismului constructiv, însă consider că există şi un determinism socio­economic care corelat cu cel constructiv, poate explica şi justifica fenomenul evoluţiei în arhitectra lemnului mult mai bine. În general în literatura de specialitate, istoria economică a Translvaniei în secolele XVII­XVIII, nu este suficient tratată şi mai ales nu este corelată cu fenomenul de arhitectură, în speţă cu arhitectura lemnului. Printre puţinele lucrări

în domeniu ar fi cartea lui Paul Niedermaier „Siebeburgische Stadte” care face un

studiu al evoluţei planurilor urbanistice ale celor şapte oraşe săseşti din Transilvania, dar şi o analiză statistică riguroasă a locuinţelor de lemn şi de zidărie

4

din cele şapte localităţi, din care rezultă şi concluzii asupra nivelului de dezvoltare economic pe o perioadă de 250 de ani (1350­1600).

Un exemplu de determinsm constructiv, corelat cu cel economic, care devine hotărâtor, este sistemul constructiv vertical, cunoscut în Transilvania sub denumirea de construcţie de lemn “în căţăi”, în limba maghiară “în şoşi”, în limba germană de “mastenbau” iar în ţările nordice de “stav”. Acest sistem s­a născut condiţionat de un determinism economic complex;­ economia de material, legisaţiaîn vigoare şi viteza de execuţie. Având în vedere cele prezentate (existenţa unui anumit determinism constructiv, la nivel conceptual cât şi la nivelul execuţiei obiectului de arhitectură), putem afirma că studiul evoluţiei arhitecturii de lemn comportă demersuri de factură ştiinţifică. Trebuie să demonstrăm în continuare faptul că de­a lungul timpului, arhitectura de lemn în general, a evoluat cel puţin din punctul de vedere al modului de execuţie, la care meşterul dulgher şi­a îmbunătăţit munca, atât în privinţa timpului cât şi a economiei de material. Căile care au favorizat această evoluţie sunt următoarele:

­ selecţia naturală a meşterilor

­ influenţe venite din exterior ­ migraţia meşterilor

­ schimbarea condiţiilor de exploatare şi prelucrare a lemnului.

Pentru a limita această analiză a evoluţiei arhitecturii de lemn în spaţiu şi timp şi a face o analiză amănunţită a obiectelor şi programelor de arhitectură, s­au selectat pentru studiu doar zonele semnificative şi valoroase, prin prisma detaliilor constructive şi funcţionale pentru trei obiective : biserica, casa şi poarta. S­au fixat câteva zone geografice, propice dezvoltării arhitecturii de lemn, evidenţiindu­se cele montane, cu păduri întinse, cu un procent ridicat de case de lemn la sfârşitul secolului al XVIII­lea, cum ar fi Ţara Maramureşului atât Maramureşul transilvan actual, cât şi Maramureşul istoric din partea sudică a Ucrainei şi a Slovaciei, Ţara Moţilor, Ţara Crişurilor, Ţara Haţegului şi Mărginimea Sibiului. Zonele din Ucraina şi Slovacia prin arhitectura de lemn, reprezintă o verigă de legătură între arhitectura de lemn din ţările scandinave şi arhitectura tradiţională de lemn din Transilvania, în mod special din zona Maramureşului. Zonele alese pentru studiu din Europa, sunt asemănătoare cu cele din Transilvania, atât sub aspectul reliefului cât şi al identificării unor similitudini sau

trasee de influenţe, în arhitectura de lemn. Zonele din Europa care au fost studiate sunt unele din partea de nord, respectiv Norvegia şi Suedia cu localitaţile a căror tradiţie în arhitectura lemnului a dat naştere la biserici care au intrat în patrimoniul mondial, cum sunt cele de la Hallingdal, regiunea Gol (anul 1200) şi Heddal – sec.XIII, ambele din Norvegia, sau cea din Lom (anul 1220), muzeul Skansen din Suedia, biserică de origine norvegiană. O altă zonă este în Germania, în partea de sud­vest, zona munţilor Pădurea Neagră cu malul stâng al Rinului, cu o arhitectură a locuinţei de lemn păstrată în Muzeul Etnografic din Gutach, deosebit de valoroasă nu numai din punct de vedere arhitectural dar şi din punct de vedere istoric. Tot în Germania, de astă dată în partea de nord­vest, oraşul Flensburg, la graniţa cu Danemarca, este dominat de o impunătoare biserică de piatră cu turn de zid şi coif de lemn, situată în centrul oraşului, care ar putea fi sursa de inspiraţie pentru turnurile de tip „fleche“ ale unor biserici din Suedia şi Norvegia construite după anul 1500. Argumentul ce stă la baza acestei ipoteze este faptul că întreaga

5

construcţie a bisericii din Flensburg, inclusiv turnul, a fost finalizată în anul 1390, iar biserica din Lom construită în anul 1220, în stil scandinav, s­a completat ulterior cu un turn similar celui din Flensburg, la 200 sute de ani după construcţia acestuia şi la 400 de ani după ce a fost construită nava, conform documentelor originale ale bisericii. Biserica din Lom este un exemplu, de cât de putenică poate fi o influenţă externă, motivată de migraţia meşterilor sau din considerente religioase, atunci când un stil tradiţional de biserică scandinavă este alterat de o intervenţie ulterioară. Abordând zonele de studiu identificate anterior din punctul de vedere al izvoarelor de cercetare şi al influenţelor, constatăm că izvoarele sau sursele de cercetare ale unei arhitecturi, sunt arhitecturi care i­au premers şi din care s­au născut.

După Gheorghe Curinschi Vorona, sursele pot fi interne şi externe:” Cele interne, de cele mai multe ori hotărâtoare, reprezintă acei factori genetici care trebuie detectaţi în propria dezvoltare a unei arhitecturi”. Arhitectura populară de lemn, reprezintă pentru arhitectura de cult, factorul genetic care a impulsionat­o. La noi în ţară, influenţele comportă mai multe nuanţe, cele manifestate în interiorul unei regiuni şi cele manifestate între regiuni. Exemplu ar fi arhitectura de lemn românească din Transilvania, alături de arhitectura săsească de lemn, între secolele XII şi XVIII, sau relaţia de contact dintre arhitectura de lemn şi cea de piatră. Concluzia este că relaţiile genetice conferă arhitecturii o anumită identitate. În arhitectura de lemn din Transilvania, influenţele directe au acţionat fie prin meşterii străini angajaţi de beneficiar, fie prin meşterii autohtoni, cărora li s­a impus un anumit model de urmat. În acest sens, Hans Wuhr, de la Biblioteca de Artă din Berlin, scria într­un articol publicat înainte de cel de­al doilea război mondial : „originea acestor biserici de lemn din Maramureş, trebuie căutată în casa de lemn a satului, fiindcă o asemenea cercetare, ar dovedi mai clar independenţa lor naţională, fiindcă priveşte şi originea poporului român” . Preocuparea de a separa sursele locale de influenţele externe este cheia de deschidere spre o analiză obiectivă în evoluţia arhitecturii de lemn, atât din Transilvania cât şi din alte părţi ale Europei.

II. Dinamica evoluţiei arhitecturii de lemn Dinamica evoluţiei­ biserica Evoluţia bisericii de lemn, reflectă în mod evident nivelul de civilizaţie al unei comunităţi, cât şi nivelul atins de mijloacele de producţie la un moment dat. În literatura de specialitate, se vehiculează destul de des ideea că limita maximă de vechime pentru bisericile de lemn din Transilvania ar fi între secolele XV­XVI, dar stadiul de evoluţie al arhitecturii lemnului din secolul al XV­lea nu ar fi putut fi atins fără 2­3 secole de experienţă anterioară. Să studiem trei biserici din Maramureşul istoric, din localitaţile Apşa de Sus, de Mijloc şi de Jos, situate la o distanţă de câteva zeci de kilometri una faţă de alta; constatăm că evoluţia lor din punctul de vedere al turnului este semnificativă, fiind subordonată influenţei locale tradiţionale, cât şi influenţei exterioare, datorată migraţiei meşterilor Privind cele trei cazuri, putem observa la primele două biserici influenţa externă nordică, materializată la biserica din Apşa de Sus într­un turn în fază

6

incipientă de metamorfozare şi cu acoperişul în două „poale” (streşini). La biserica din Apşa de Mijloc, sursa locală este pregnantă, foişorul este conturat perfect, coiful rămânând însă de factura iniţială. Metamorfoza celor trei turnuri, demonstrează teoria simbiozei dintre sursa locală şi influenţa externă. Existenţa unor elemente specifice arhitecturii bisericeşti scandinave, cum ar fi turnurile scunde fără foişor şi numărul mare de poale (streşini), deosebit de bine reprezentate la bisericile din Hallingdal (Gol) şi Heddal din Norvegia, le regăsim şi în Slovacia şi Ucraina, exemple fiind bisericile din Kolochava (fig. 111, pag. 67) şi Velyka Kopanya (fig. 116, pag. 69) din Slovacia şi din Sokyrnytsia (fig. 109, pag. 67) şi Bukovets (fig. 121, pag. 72) din Ucraina, cât şi cele din Maramureşul istoric din Apşa de Sus şi de Mijloc, iar din Maramureşul transilvan o biserică reprezentativă este cea din Bârsana (fig. 124, pag. 72). Toate aceste biserici au foişor, însă turnul este extrem de scund şi numărul de poale reducându­se la două. Dinamica evoluţiei – casa românească Dinamica evoluţiei arhitecturii de lemn din Transilvania, se regăseşte şi la locuinţa sau casa de lemn, aspect valabil şi pentru unele zone ale Europei. Studiul comparatist între locuinţa de lemn din Transilvania şi cea din Europa de nord, comportă două aspecte:

­ al eficienţei şi rentabilităţii tipului constructiv ales

­ al nivelului de dezvoltare la care au ajuns mijloacele tehnice de prelucrare a lemnului Parcurgând de­a lungul timpului evoluţia tipului de locuinţă primară de pe teritoriul ţării noastre, inclusiv Transilvania, cât şi unele zone ale Europei Centrale şi de Nord, constatăm că din perioada neoliticului s­au evidenţiat două tipuri de locuinţă, temporare, adăpostul semiîngropat şi coliba de suprafaţă, iar din punctul de vedere a planurilor, se conturează planul în formă circulară şi cel de formă uşor eliptică cu tendinţe spre patrulater regulat. De altfel, existenţa unor colibe temporare de acest gen, confirmă ipoteza anterioară, colibele cunoscute în România sub numele de Surlă (după Ion Chelcea) şi sub numele de Kota în ţările nordice, respectiv în Finlanda şi Laponia, unde se folosesc şi astăzi ca adăposturi temporare pentru crescătorii de reni. Nevoia de adăpostire contra intemperiilor a determinat consolidarea acoperişului şi definirea structurii şarpantei, acesta fiind unul din elementele hotărâtoare în definirea unei structuri închegate. Se constată adaptarea unghiului pantelor acoperişului la vicisitudinile vremii. Locuinţa evoluează la faza de stâlpi fixaţi în pământ, pe care se împletesc nuiele, în exterior primind o tencuială de argilă amestecată cu bălegar. Aceste locuinţe anticipau construcţiile de paiantă de mai târziu de la noi, sau Fachwerkul din Europa de Vest. Revenind la locuinţa monocelulară şi la arta de a construi în lemn, mărturiile arheologice vin să confirme cât de puternice şi îndepărtate sunt tradiţiile ei. Astfel, din perioada de tranziţie către epoca bronzului, în siturile arheologice ale aşezărilor din cultura Turdaş şi Gumelniţa, s­au găsit machete de case făcute din lut. În mod deosebit trebuiesc menţionate săpăturile arhelogice de la Ariuşd şi Peiram (Banat), unde este identificată locuinţa bicelulară cu prispă parţială. Acest gen de locuinţă cu prispă numai în dreptul unei încăperi se conservă până astăzi. În perioada de trecere de la bronz la fier, se generalizează acoperişul în două ape şi apare temelia ca suport al întregii case. În secolul I en., aşezările rurale din vremea statului dac cuprindeau gospodării împrejmuite cu garduri din pari, sau, împrejmuirea era formată din casă

7

şi anexe, amplasate în jurul unei curţi interioare. Acest tip de aşezare se numea „ocolnic” şi este regăsit şi astăzi în aşezările de munte, cu numele de „ocol”,

denumire folosită în mod uzual în Sălaj, Haţeg şi Maramureş. Sistemele constructive ale locuinţei dacice sunt relativ cunoscute, dar datorită mărturiilor descoperite în siturile arheologice de pe teritoriul Daciei, actuala Transilvanie, precum şi de pe basoreliefurile Columnei lui Traian, se pot face deducţii logice. Se observă că planul locuinţei dacice era de formă dreptunghiulară, fundaţia din piatră, adaptată terenului şi parterul din lemn,informaţii asupra sistemelor construite în Dacia o avem de la siturile arheologice din perioada romană, unde arhitectura dacică a fost influenţată de cea romană. Având în vedere toate aceste informaţii despre mijloacele de prelucrare a lemnului în secolele I­II en. şi a nivelului la care ajunseseră construcţiile de lemn, se conturează o concluzie logică cu privie la stagnarea aparentă a evoluţiei construcţiilor de lemn între secolele III­XIII en. Timp de 1000 de ani, populaţia de pe teritoriul Transilvaniei şi a întregii Românii , a supravieţuit celor aproximativ 10 valuri de popoare migratoare, care au lăsat în urma lor trepte diferite de civilizaţie, populaţia băştinaşă preluând tehnici noi în prelucrarea armelor şi principii noi de viaţă socială şi culturală. Pacurgând şi contopind cronologic pe o perioadă de 10 secole (III­XIII), drumul istoric al actualei provincii Transilvane, cu drumul parcurs de populaţiile migratoare pe teritoriul României, se evidenţiază următoarele aspecte pentru evoluţia arhitecturii de lemn din Transilvania:

­ creşterea exigenţei şi a competitivităţii pentru calitatea armelor, a dus la

îmbunătăţirea nivelului de prelucrare a metalelor şi uneltelor de prelucrat lemnul.

­ specializarea unor dulgheri daci, în construcţii militare romane

­ deplasarea pe suprafeţe de teren întinse a unor mase mari de oameni

(soldaţi sau sclavi), între Asia şi Europa, comportă atât transfer de informaţii în diverse domenii (religie, comerţ, prelucrări de materiale, sisteme de construcţii), cât şi schimburi de meşteri şi de produse. Toate aceste trei aspecte, au fost materializate începând cu secolul IX, când apar primii germeni ai feudalismului timpuriu. Aşa cum am mai arătat, la noi s­au descoperit case bicelulare cu prispă parţială datând de a începuturile epocii fierului (Ariuşd şi Peiram), tip de plan ce se

conservă intact până astăzi, pe o arie importantă. Oriunde s­ar afla pridvorul sau prispa, are legile lui de compoziţie, dominate de principii estetice şi constructive. Nu întâmplător oamenii numesc pridvorul „hora casei”, iar stâlpii ei „păpuşi” sau

„furci”. În Ţara Haţegului, Ţara Zarandului şi Ţara Crişurilor, pridvorul a cunoscut cele mai bogate experienţe, plastica arhitecturală fiind realizată dintr­o succesiune de arcade şi colonete, cu acoperişuri foarte înalte, determinând o alternanţă a plinurilor şi a golurilor, care favorizează jocul dintre lumină şi umbră. Existenţa morilor de lemn în această perioadă este menţionată documentar în cunoscuta „Diplomă a cavalerilor Ioaniţi”, de la mijlocul secolului al XIII­lea. Pentru a atinge performanţele construirii unei mori, nu era suficienă abilitatea conceperii tehnologice, ci era nevoie şi de un nivel ridicat de cunoştinţe în domeniul prelucrării lemnului pentru a o putea materializa. Prin deducţie logică, se poate afirma că meşterii care au avut capacitatea şi îndemânarea să construiască mori, construiau cel puţin la fel de bine şi case şi alte construcţii de lemn.

8

Dinamica evoluţiei­casa săsească Capitolul evidenţiază influenţa culturii germane, odată cu prima colonizare din Transilvania, din secolul al XII­lea, asupra locuinţei populare de lemn şi de zid din Transilvania. Revigorarea comunităţilor săteşti compuse din români şi unguri până în secolul al XII­lea, din punct de vedere social, economic şi meşteşugăresc, coincide cu perioada colonizări Transilvaniei cu imigranţi germani. În satele nou create, casele săseşti executate din zidărie şi parţial din lemn, aliniate la stradă, dau o notă de rigurozitate urbană, sistematizarea parcelelor de case a dus la o tipizare a funcţiunilor rurale, în aşa fel încât activitatea în aceste unităţi de locuit se consuma în mod optim. În continuare sunt analizate elementele componente ale planimetriei curţii, poarta masivă, incinta înconjurată cu clădiri şi zidul din spatele curţii care ermetizează întreaga incintă, conferind un sentiment de

siguranţă. În secolele XII­XIII, locuinţele românilor şi saşilor erau din lemn, acoperite cu paie sau şindrilă. Comparându­le cu case şi mai vechi, din secolul VI, din aşezări reconstituite, în satele Porumbenii Mici şi Moreşti, se constată o asemănare semnificativă şi nu prezentau încă aspecte ce sunt caracteristice doar saşilor. În urma găsirii unor surse vechi documentare, datorate cercetătorilor Herman Schilli şi Kurt Horedt din Germania şi Paul Niedermaier din Sibiu, Romania, putem face o comparaţie între o casă din sec.XIII din Sighişoara şi o casă din sec.XVI din Kienzlerhansenhof, Germania; se constată că în afara învelitoarei de paie, nu există nici o asemănare. Urmărind mai departe evoluţia locuinţei săseşti, se remarcă după sec.XIV­ XV, o schimbare a structurii caselor din lemn în case de zid, datorată atât incendiilor repetate cât şi legislaţiei de la acea dată, care favoriza casele de zid. Roswith Capesius în cartea „Das Siebenburgisch sachsische Bauernhaus” afirma că ”în sec. XVI, locuinţa urbană încă nu se diferenţiază de cea rurală” şi abia acum se va interzice lemnul structural în favoarea pietrei şi a cărămizii, aşa încât arhitectura de lemn va ceda în proporţie de 80% în favoarea celei de zidărie, până în jurul anului 1600. Prelucrând şi sistematizând statisticile riguroase ale administraţiei localităţilor săseşti din Transilvania, care se întocmeau din 50 în 50 de ani, Paul Niedermaier în cartea sa „Siebenburgische Stadte” ne prezintă informaţii deosebit de valoroase legate de planuri de situaţie, evidenţa parcelelor, a numărului de case de lemn şi de zidărie, precum şi evidenţa meşterilor În general, evoluţia casei săseşti a parcurs aceleaşi etape ca şi casele româneşti şi secuieşti din Transilvania, pornind de la un modul de casă mai evoluat, adus din Germania, care a fost adaptat condiţiilor locale şi influenţat de modul de construire autohton (vezi fig.73, pag.46). Apariţia caselor cu pridvor reprezintă un pas important în evoluţia locuinţei, o etapă în evoluţia însăşi a societăţii. Pridvorul este un spaţiu de trecere de la exterior la interior şi invers, care pe lângă rolul estetic are funcţiuni multiple:

protecţie la intemperii, loc de odihnă vara si de uscare a produselor agricole. Dinamica evoluţiei­ Casa secuiască Ţinutul secuilor (Szekely fold) amintit în documentele vremii din secolul al XIII­lea, este o zonă montană, împădurită, cu o populaţie stabilă de origine maghiară, care au trăit de­a lungul secolelor în formaţiuni – unităţi administrative numite „scaune” preluate probabil de la saşi, începând din secolul XIV.

9

Evoluţia caselor secuieşti de lemn s–a făcut în paralel cu cele româneşti şi săseşti şi a avut patru faze distincte din punct de vedere planimetric. de la cameră, tindă şi cămară de alimente (fig.82A, pag.50), la cămară, două camere cu intrări separate şi tindă (fig.82.d, p.50). Prispa, pridvorul sau „târnaţ” în limba maghiară, primeşte în ultima parte a evoluţiei caselor secuieşti o importanţă deosebită, cu rol de protecţie a intrării, creând un spaţiu ambiental deosebit prin ipostaza sa decorativă, fiind amplasată pe faţada de la stradă sau pe două faţade.

Dinamica evoluţiei porţilor Porţile si imprejmuirile sunt simbolul ideii de proprietate şi au evoluat odată cu consolidarea proprietăţii. Evoluţia porţii este puternic legată de evoluţia arhitecturală a gospodăriilor personale şi obşteşti, de la cei trei stâlpi între care se găseau poarta şi portiţa, ajungându­se la stâlpi masivi cu acoperiş şi cu porumbar la unele din ele. Cele mai reprezentative porţi sunt cele din Maramureş, cu decoraţiuni bogate, deosebite, atât la stâlpi cât şi la tăbliile porţilor, diferenţierea formelor şi a motivelor decorative fiind datorată statutului social al proprietarilor (fig. 83, 84, p.

53). Porţile săseşti au fost construite astfel încât să corespundă din punct de vedere funcţional, estetic şi de protecţie. Realizate în trei variante constructive, cu sau fără grindă superioară acoperită, cu forme curbe sau drepte, porţile săseşti se caracterizează în primul rând prin masivitate, inchizând complet frontul stradal, ceea ce conferă protecţia proprietarilor(fig. 85, p. 54). Porţie secuieşti se disting prin decoraţiunile bogate, realizate din traforuri în lemn şi ornamentaţii florale deosebit de atent lucrate, care dau o notă de unicitate. Predomină formele curbe, care sunt mai apropiate de natura umană, poarta şi portiţa fiind traforate la partea superioară. Stâlpii sunt încrustaţi cu motive florale, elementul dominant fiind tulipanul ­ laleaua. Cu toate că şi aceste porţi închid frontul stradal, spre deosebire de cele săseşti, sunt mult mai aerate (fig.89, p.56).

III. Zone de arhitectură de lemn valoroase din Transilvania şi Europa Pornind pe urmele unor tradiţii colective, în domeniul construcţiilor de lemn laice şi sacre în Transilvania, în centrul, nordul şi nord­estul Europei, se evidenţiază cu preponderenţă zone de arhitectură de lemn funcţională şi zone cu arhitectură valoroasă. Delimitarea zonelor valoroase, nu se poate face decât prin identificarea unor parametri specifici cum ar fi originalitatea, unicitatea, vechimea şi performanţa estetică, pentru întreaga creaţie arhitecturală din zonă, cu perfomanţele proprii obţinute în arta şi tehnica lemnului, într­o evoluţie multiseculară. Maramureşul şi Ţara Oaşului, renumite pentru arhitectura sacră şi prin diversitatea construcţiilor utilitare din lemn, reprezintă un etalon şi un argument valoros pentru a le aduce în centru cercetării construcţiilor din lemn, europene. Arhitectura de lemn din nordul Transilvaniei Preponderenţa bisericilor de lemn din Transilvania este incontestabilă, dar documentele referitoare la acestea sunt rare, singurele surse de cercetare sunt arhivele şi înscrisurile bisericeşti care atestă existenţa lor doar din secolele XIV­ XV (ex. Bisericile din Bârsana 1390, Ieud din Deal 1364, Săcălăşeni 1442). Totuşi, săpăturile arheologice din incinta voievodală de la Dăbâca, au descoperit alături de alte urme de locuire din sec.VI­IX, temeliile a două biserici,

10

dintre care una a fost datată cu certitudine în sec.IX. Planul pătrat al navei şi altarului, i­a condus pe arheologi la concluzia că acestea derivă probabil din planurile bisericilor de lemn mai vechi. Însăşi existenţa unor legi în sec.XV, prin care românilor le era interzis să construiască biserici din piatră, confirmă existenţa bisericilor de lemn cu mult înainte de sec XV. Numărul bisericilor de lemn maramureşene este foarte mare, dar am limitat prezentarea la un număr de 8, care sunt înscrise pe lista UNESCO şi sunt exemple deosebite ale arhitecturii populare de lemn, cu soluţii arhitectonice din diferite perioade: biserica din Bârsana, atestată documentar în anul 1390 şi renovată în anul 1720, biserica din Budeşti atestată documentar în 1643, biserica din Doseşti, construită pe locul primei biserici atestată documentar în anul 1360, biserica din Ieud din anul 1718, biserica din Plopiş, anul 1796, biserica din Poienile Izei atestată documentar în anul 1609, biserica din Rogoz – anul 1561 şi biserica din Şurdeşti –anul 1721 (fig. 95, 96, 97, 98, p. 62 şi fig. 99, 100, 101,102, p. 63). Remarcabil la toate aceste biserici, cu acoperiş simplu sau dublu, cu învelitoare de şindrilă, este foişorul dantelat, acoperit cu un coif elegant, străjuit de patru turnuleţe. Amplasat la partea superioară a turnului clopotniţei, foişorul avea şi destinaţia de loc de supraveghere, pe lângă rolul estetic. Zona Maramureşului şi a Ţării Moţilor, sunt zone ce impresionează prin tradiţiile populare păstrate şi originalitatea caselor. Proporţiile caselor sunt semnficative pentru raportul de 1/3 dintre înălţimea casei şi a acoperişului deosebit de înalt, cu şarpantă în patru ape acoperită cu şindrilă în Maramureş şi cu paie şi şiţă in Ţara Moţilor. Reprezentative sunt casa din Strâmtura – Maramureş (fig.103, p.64) şi casa din Bucium ­ Ţara Moţilor (fig. 106, p. 65). Arhitectura de lemn din Slovacia şi Ucraina Făcând o analiză comparativă atentă a bisericilor de lemn din Slovacia şi Ucraina, se observă asemănări incontestabile din punct de vedere structural şi planimetric cu bisericile româneşti din Maramureş pe de o parte şi asemănări cu bisericile din ţările scandinave, la forma turnului, a coifului şi la streşinile (poale) duble ce adăpostesc un pridvor la etaj, destinat corului, pe de altă parte. Dacă deschidem ipotetic un culoar din Norvegia şi Suedia spre Ucraina şi Slovacia şi de aici spre Transilvania, vom constata că sistemul de grinzi în trepte este comun tuturor, dar numărul de poale ale bisericilor, scade cum cobori din nordul scandinav spre sud, fiind de 4 la biserica din Gol­Norvegia, 2 la biserica din Velyka Kopanya –Slovacia, tot 2 la bisericile din Maramureşul istoric şi 1 sau 2 în Maramureşul transilvan. Turnul greoi ce face corp comun cu pronaosul bisericii din Stockholm (fig.110, p.67), se regăseşte atât la biserica din Velyka Kopanya cât şi la cea din Kolochava(fig.111p.67), Slovacia, în schimb turnurile bisericilor din Maramureşul ucrainian sunt similare celor de la noi, cu o formă probabil preluată de la saşi, dar în formă îmbunătăţită, înălţimea şi secţiunea pătrată sau octogonală rămânând originale pentru Maramureşul Transilvan. Din această succintă prezentare, putem considera Ucraina şi Slovacia ca puntea de legătură între Transilvania şi Ţările Scandinave. Locuinţele de lemn din Slovacia regăsite în Muzeul în aer liber Valah din Roznov, confirmă existenţa unei legături între zona de est şi cea vestică a Carpaţilor, datorată transhumanţei. Asemănarea cu casele de lemn din Transilvania din perioada sec. XVII­XVIII este evidentă şi incontestabilă. Arhitectura scandinavă

11

Arhitectura de lemn a bisericilor scandinave, aminteşte de o carenă răsturnată a unui vas viking, şi este dominată de două tipuri constructive: ­ cu poale multiple (fig.135,136, p.77); ­ cu turnuri masive ce fac corp comun cu nava bisericii (fig.131,132, p. 75). Primele biserici scandinave datând din secolele VII­IX, extrem de simple, erau derivate din locuinţa ţărănească a vremii, având o singură navă şi cor. Cele mai reprezentative şi spectaculoase biserici care au supravieţuit în timp, sunt cele din Laerdal din Sogn, anul 1150 şi Hallingdal din Gol, anul 1200, Norvegia (fig.135, p.77), construite în stil „borgund”, alături de cea din Lund anul 1020, Suedia. Toate au o tipologie distinctă, realizate într­un sistem constructiv mixt – vertical (stav) şi orizontal (laft), îmbinate cu multă măiestrie, completată de decorarea ancadramentelor ferestrelor şi porţilor cu culoarea roşie. Evoluţia locuinţei de lemn scandinave, a parcurs toate etapele locuinţei de lemn europene, după cum afirmă Therese Bresson în „Maisons de bois”, de la coliba din crengi a epocii de piatră, până la coliba laponă care există şi astăzi, ”kota”, acoperită cu prelată din piele. Casa de buşteni coexistând cu coliba (în 2500 îen), este disputată ca fiind adusă din nordul Rusiei, sau endemică în Scandinavia. Construcţia era simplă, în mijlocul casei fiind vatra de piatră cu orificiu direct în acoperiş, cu învelitoarea din mai multe straturi de scoarţă de copac şi pământ şi fără tavan. Până în Evul Mediu, în Scandinavia oamenii şi animalele locuiau împreună, această coabitare fiind similară fermelor cu case mari din Germania. Aşezările umane erau constituite diferit faţă de cele din Europa Centrală, unde locuinţele erau grupate în jurul domeniului unui nobil. În ţările scandinave, unde nu a existat iobăgie, aşezările sau constituit ca incinte familiale – casele formând un careu închis (cătunuri), iar în vremurile noastre careul e deschis. Arhitectura din nord­vestul Germaniei Evoluţia bisericilor de lemn în Germania, a fost anterioară secolelor XII­XIII, când forma bisericilor de zidărie era deja definită, menţinîndu­se însă, până în sec. XVIII biserici de zid cu turn de lemn. Avem posibilitatea să facem un studiu comparativ între turnul bisericii Sf.Nicolae (fig.149,p.87), construită în anul 1390, în oraşul Flensburg din nordul Germaniei la graniţa cu Danemarca şi înaintând spre nord cu biserica din Lom din Norvegia (fig.150,p.87), construită în anul 1220, pe de o parte, şi pe de altă parte, să luăm 3 biserici maramureşene construite în jurul anului 1600, Rogoz ­1561 (fig.101,p.63), Budeşti­ 1643 (fig.96,p.62) şi Apşa de Jos ­1561 (fig.36,p.20) la care s­a extins planul cruciform al bisericii din Lom şi s­a adăugat turnul, care seamănă izbitor cu cel al bisericii din Flensburg, atât ca proporţii, secţiune orizotală (octogon), cât şi ca dispunere a celor 4 turnuleţe. Toate aceste biserici au în comun pe lângă turnul cu secţiune octogonală şi cele 4 turnuleţe, anul de construcţie ­ 1600. De remarcat că nici biserica din Flensburg şi nici cea din Lom nu au foişor. Din obseraţiile de mai sus se conturează câteva concluzii legate de influnţele reciproce între bisericile de lemn din Germania şi Norvegia şi mai departe de diferenţele şi asemănările dintre turnurile de lemn din Germania şi cele din Transilvania. Pentru perioada cuprinsă între secolele XIII­XVI, mişcarea meşterilor este elocventă şi determinantă. Forma exterioară a turnurilor de lemn evoluează semnificativ dinspre nordul scandinav al Europei spre Transilvania, prin Polonia, Ucraina şi Slovacia; turnul se metamorfozează, influenţat de sursele locale şi dă naştere unor variante noi,

12

autohtone spre exemplu turnul bisericii din Velika Kopanya – Slovacia(fig.116,p.89), sau al bisericii din Sârbi 1532 –Maramureş(fig.133, p75), sau din Germania prin Slovacia şi Ungaria în Transilvania. Forma exterioară a geometriei turnurilor bisericilor de lemn din Transilvania nu seamană cu cele din nordul scandinav, însă asemănarea cu turnurile bisericilor din Germania este evidentă. Pentru a susţine această ipoteză, vom apela la teoria determinismului constructiv şi a logicii obiective a evoluţiei unei construcţii. Astfel, pentru ca meşterii norvegieni să fi ajuns la nivelul necesar pentru a construi în anul 1200, ceea ce vedem noi astăzi, trebuia să fi avut o experienţă anterioară de 100 ­ 200 de ani, lucru valabil şi pentru meşterii germani veniţi în Transilvania, cât şi pentru meşterii români din Transilvania. Arhitectura caselor de lemn din Germania a cunoscut o evoluţie destul de rapidă după secolul al XII­lea nu numai în privinţa planimetriei şi a sistemului constructiv, dar şi din punct de vedere estetic. În cartea lui Herman Schili „Schwarzwaldehauser” sunt prezentate case din zona Munţilor Pădurea Neagră, între secolele X­XIV şi XVI­XVIII, specificul lor fiind semnificativ pentru arhitectura de lemn din Germania, regăsit şi în cea a saşilor. Conform documentelor, în anul 1200, în zonă au fost identificate două tipuri de case cu o jumătate de nivel îngropat în pământ, care au evoluat spre case construite pe teren în pantă, exploatând în mod fericit poziţia, pentru a îngropa casa parţial şi a construi anexele în amonte (fig156,157, p.92), creând facilităţi de acces la şură din pod. Ulterior apar casele cu etaj, mansardă şi balcon, executate integral din lemn (fig.158, p.93), dar la scurt timp, în mai puţin de un secol apar casele cu parter de piatră sau zidărie şi doar etajul sau etajele din lemn, înlocuind totodată acoperişul de paie cu eternit. Sistemul constructiv mixt­numit „fachwerk”, din zidărie şi lemn, apărut în sec.XVIII a permis realizarea unor clădiri deosebite, cu un pitoresc aparte, specific arhitecturii germane. În acest sens, câteva exemple sunt edificatoare: casa din Meiringe 1615, (fig. 162, p.94) şi casa lui Paulus din Wurttenberg – sec.XVII (fig. 163, p.94), construită în sistem fachwerk timpuriu, unde structura de contavântuiri este în formă de om, cu numele „mannle”, care s­a păstrat până astăzi şi casa din Geislingen ­ sec XVII (fig. 164, p.95). A construi case integral din lemn, care au dăinuit peste secole, este dovada stăpânirii unei tehnici duse la grad de măiestrie (vezi Casa Camerei de Comerţ din Strabourg 1899, fig. 167, p.96).

IV. Economia zonelor şi funcţiile construcţiilor de lemn în Transilvania Studierea istoriei economice în Transilvania şi a condiţionărilor economice în contextul evenimentelor din diverse sectoare ale vieţii publice, conduce la elucidarea şi explicarea unor fenomene sociale într­o perioadă sau alta din istoria Transilvaniei. În cazul de faţă s­au analizat zonele şi funcţiile construcţiilor de lemn în contextul relaţiilor economice şi a habitatului în care se desfăşoară. Prin natura condiţiilor sale istorico­geografice, Transilvania a fost în trecut o zonă în care arhitectura de lemn a deţinut o pondere covârşitoare. Fernand Braudel, unul din marii analişti în istoria economică, susţine că multe din civilizaţiile europene până în sec. XVIII au fost civilizaţii ale lemnului. Privită din perspectiva isorică, problema arhitecturii de lemn din Transilvania, relevă o certă condiţionare economică. Regimul silviculturii şi influenţa sa asupra arhitecturii de lemn în secolul al XIX­lea. Reglementări în sens modern în privinţa locuinţei şi silviculturii au fost introduse după 1770, în timpul domniei împărătesei Maria­Tereza, care a emis

13

reguli de sistematizare a satelor şi raţionalizarea şi modernizarea regimului exploatărilor pădurilor. Revoluţia de la 1848 şi mai ales regimul neoabsolutist austriac, au adus schimbări reale prin promovarea reformelor pe cale legislativă, prin legi moderne promovate de la Viena, cum a fost Legea libertăţii industriei şi comerţului (1850), sau Legea vamală, prin care se desfinţau vămile interne ale imperiului, au demarat reale transformări în Transilvania. Codul Civil Austriac din 1852, împreună cu Legea silvică din acelaşi an, au fost deosebit de restrictive în privinţa regimului exploatării pădurilor, ceea ce a determinat creşterea preţului lemnului, atât în stare naturală cât şi prelucrat, având drept consecinţă, limitarea tendiţelor constructive, timp de 20 de ani. Împrejurările economice nou create, pun în prim plan, concurenţa, atât la nivel social cât şi etnic, cu diferenţe regionale semnificative, condiţionate de factori economici şi non ­ economici. Într­o statistică din a doua jumătate a sec.XIX, prezentată de Grigore Maior, se arată raportul dintre numărul caselor de lemn, de zid şi de pământ, pe grupuri etnice. Semnificativ este faptul că în timp ce ponderea caselor de lemn la români era evidentă, în procent de 69,5%, la saşi era de 21,6%, iar la casele de zid era invers, 24,5% la români şi 69,3% la saşi. Factori economici care au condiţionat construirea casei şi anexelor gospodăreşti Indiferent unde ne plasăm în timp şi spaţiu, construirea unei case este condiţionată de factori subiectivi ce ţin de personalitatea şi gusturile fiecăruia, de tradiţiile în sisteme constructive, sau chiar de spiritul de imitaţie, precum şi de factori obiectivi, generaţi de aspecte economice cum sunt: disponibilităţi financiare, materiale de construcţie, reglementări de urbanism, norme de incendii, etc. Casele cu etaj apar din raţiuni economice şi sunt o invenţie mai târzie, regăsite în lumea rurală abia în prima jumătate a secolului XIX. Planurile caselor din gospodăriile cu ocol întărit, sunt oarecum deosebite, temeliile sunt de piatră, iar bârnele pentru casă sunt îngrijit lucrate. Zonele specifice unde s­a practicat acest sistem, au fost Munţii Apuseni, zona Branului şi unele sate din Mărginimea Sibiului. Anexele gospodăreşti şi exigenţele economice Conform afirmaţiilor etnografilor, la gospodăria românească tradiţională, anexele gospodăreşti fomează funcţiuni distincte, amplasate în aceaşi curte cu casa, sau în curţi separate, după tipul de aşezare din care făceau parte. În aşezările de tip răsfirat, anexele erau dispuse în jurul casei, iar la aşezările de tip adunat, anexele sunt aliniate în spatele casei, în partea opusă străzii. Ponderea locuinţei de lemn în arhitectura din Transilvania la cumpăna sec. XIX­XX Evoluţia continuă a arhitecturii de lemn pe teritoriul transilvan, în ultimele trei secole, i­a asigurat ponderea. Din datele statistice ale recensământului din 1910, se arată ca din 1 milion de case construite, 592 erau din lemn, deci o pondere de peste 50%. Tot din statisticile vremii, se constată că în 10 ani, numărul caselor cu ţiglă a crescut cu 152.800, scăzând considerabil numărul celor din chirpici. Pentru a obţine o imagine cât mai veridică a situaţiei economice din acea perioadă şi a demonstra rolul masiv prin care economicul a influenţat arhitectura de lemn din Transilvania, este nevoie de o analiză complexă, în care etnograful, arhitectul şi istoricul să colaboreze.

14

V.Analiza comparativă a conceptelor constructive din Transilvania şi a celor din Slovacia, Germania şi a Ţărilor Scandinave

Din a doua jumatate a sec. al XIX­lea şi îndeosebi după primul război mondial, arhitectura de lemn din Transilvania a intrat la început în atenţia cercetătorilor filologi şi geografi, apoi etnografi, devenind obiect de cercetare pentru specialişti din mai multe domenii. Lansând în 1926 chestionarul „Casa”, Muzeul Limbii Române din Cluj, pe baza informaţiilor obţinute, a reuşit să adune o bază de date valoroase în domeniu, extrem de folositoare in analiza planimetriei. Concepte constructive Tehnicile de construcţie utilizate în cadrul arhitecturii de lemn, au fost determinate de natura materialului utilizat şi de elementele construcţiei ce trebuiau realizate. Se face o prezentare succintă a următoarelor elemente: fundaţie (care pâna la începutul sec XX se numea temelie), pereţi, pod şi acoperiş. Fundaţia se folosea şi la construcţiile de lemn, cu fazele ei de execuţie. Pereţii erau realizaţi din bârne aşezate orizontal, în aşa numita tehnică a cununilor orizonale, îmbinate în cheotori: rotunde, drepte, în coadă de rândunică sau nemţeşti, tehnică mare consumatoare de material lemnos, sau după cum am mai arătat, în sistem vertical, mult mai economic şi mai rapid. Podurile şi tavanele realizate din scânduri şi dulapi, cu sisteme specifice de îmbinare, utilizau meşter­grinda în cazul deschiderilor mari. Acoperişul învelit cu paie, şindrilă, trestie şi mult mai târziu cu ţiglă, îl găsim în două variante, în funcţie de construcţia şarpantei: acoperişul românesc şi acoperişul nemţesc. Deosebirea între cele două şarpante, constă în faptul că la varianta românească căpriorii se sprijină pe cosoroabă, cornişa coborând mai jos de aceasta, iar la varianta nemţească căpriorii se sprijină pe prelungirea grinzilor de tavan, cornişa fiind la nivelul cosoroabei. Planimetrie. deosebiri. Evoluţie ­ planuri locuinţe de lemn În stabilirea evoluţiei planimetrice, s­a ţinut seama de rezultatul conjugat al cercetărilor arheologice, de cercetările istoricilor de artă şi de cercetările etnografilor. Din schema evoluţiei planimetrice a casei de lemn, se remarcă atât evoluţia gradului de confort cât şi a funcţionalităţii. După clasificarea făcută de Virgil Vătăşianu, sunt trei tipologii:

­ tipul I – casa cu tindă şi casa cu tindă şi cămară (fig.223, p.147)­cele mai

vechi

­ tipul II – casa cu tindă, cămară şi cu camera „frumoasă”, sau „dinainte”,

care era orientată la stradă, şi care a evoluat din tipul I, (fig.226, p.149)

­ tipul III­ casa din zona de munte, construită în pantă, pe fundaţie de piatră,

care adăposteşte pivniţa şi cămara în două încăperi diferite. Evoluţie – planuri biserici de lemn Este unanim recunoscut de specialişti, că evoluţia planurilor bisericilor de lemn a pornit de la planurile construcţiilor de lemn laice. Pornind de la planul simplu, dreptunghiular, al caselor ţărăneşti, care a inspirat planurile bisericilor de lemn, Virgil Vătăşianu, le clasifică în trei tipuri:

­ tipul I – biserica de lemn cu planul dreptunghiular şi absida altarului poligonală, nedecroşată (fig.227, p.152) unde meşterii, pentru a o diferenţia de casă, au scos în evidenţă o incăpere şi i­au plasat turnul clopotniţei în faţă.

15

­ tipul II ­ biserica de lemn cu planul dreptunghilar şi absida altarului poligonală decroşată, evoluat din tipul I. O prezentare a variantelor acestui tip de planuri este dată de Ioan Godea (fig.229, p.154). ­ tipul III – biserica de lemn cu planul iniţial dreptunghiular şi care are ambele capete poligonale. Provenienţa acestor planuri a fost căutată în zonele de contact cu arhitectura gotică, sau în zonele unde altarele erau poligonale cu muchie în frunte. Câteva variante a acestui tip de planuri sunt date după Ioan Toşa (fig.230, p 154). Foişorul şi prispa (ce are semnificaţia socială şi funcţională a logiei şi peristilului), sunt două elemente compoziţionale reprezentative în arhitectura tradiţională românească a bisericilor de lemn. Analiza conceptelor constructive­ Unitate şi diversitate în arhitectura de lemn transilvăneană din perspectivă comparatistă Condiţionările geografice şi socio­economice, relativ similare pe întreg spaţiul transilvan, dominat de arhitectura de lemn, relevă o anumită unitate a acesteia. Dintre toate zonele studiate, arhitectura de lemn din Maramureş, prezintă cea mai mare complexitate şi diversitate; astfel, integrată în context european, se înscrie în trăsăturile arhitecturii de lemn central­europene. Biserica de lemn ca şi program de arhitectură, este extrem de bine reprezentată în această zonă. În privinţa planimetriei bisericilor maramureşene, predomină planul dreptunghiular cu altar pentagonal, dar sunt şi biserici cu altar pătrat, databile pentru sec.XIX, cum este cea din Poienile Izei. Aceste biserici vechi permit foarte bine să urmărim evoluţia planimetrică şi modalităţile de rezolvare a soluţiilor constructive a turnurilor şi cupolelor. În zona Bihorului există una din rarele biserici de lemn cu turn baroc, construită în sec.XVIII, iar „în zona Sălajului avem de a face cu un element arhitectonic încă nu îndeajuns de explicat în lucrările de specialitate, şi anume, biserici de lemn cu altarul semicircular”, afirmă Tudor Oteleşteanu. În Ţara Moţilor, zonă bine individualizată din punct de vedere arhitectonic la nivelul Transilvaniei, din analiza planurilor bisericilor de lemn se detaşează constant planul dreptunghiular cu absidă decroşată pentagonală. Analizând locuinţa din perspectivă comparatistă, pornind din nordul Maramureşului, constatăm că tipul de casă cel mai vechi şi cel mai simplu, este tipul de casă cu o singură încăpere, fără prispă şi înaintând spre sud, locul ei este luat în procent mare de casa cu tindă, odaie, cămară şi prispă pâna în prima jumătate a sec. XIX, după care asistăm la dominarea caselor cu prispă, cu două încăperi laterale, cămară şi tindă centrală. Comparând planimetria casei maramureşene cu cea din Ucraina Transcarpatică, se constată o evoluţie similară, cu deosebirea că spaţiul cămării, înainte de a fi integrat în casă, se afla în exterior, bine închis, iar grajdul sub acelaşi acoperiş cu casa, însă cu intrare separată. Comparativ cu casele maramureşene, se remarcă casele rutenilor, cu tindă şi odaie de locuit, dar fără prispă şi cămară, făcute din bârne cu îmbinări fără cuie. Arhitectura de lemn a casei din Ţara Zarandului şi din Ţara Crişurilor, prezintă trăsături comune cu cea maramureşană, dar şi caractere aparte. Aici predomină casele cu planimetria similară, dar construite din bârne masive de stejar, fag şi brad, cioplită pe patru părţi. Unitate şi diversitate în arhitectura de lemn slovacă din perspectiva comparatistă

16

Zona luată în studiu este în partea de nord­est a Slovaciei, aproape de Banska–Bistricza, în localitatea Roznov, unde se află un Muzeu Valah al arhitecturii de lemn, înfiinţat în 1922, cu exponate datate între sec. XV şi XVII. Acest muzeu reprezintă un reper pe drumul migraţiei meşterilor dulgheri între Germania şi Transilvania, este un punct de întîlnire a 4 culturi : slovacă, ucrainiană, maghiară şi română. Biserica de lemn din incinta muzeului(fig.256,p.179), construită în jurul anului 1770, are turnul alipit navei principale, coiful turnului fiind în stil baroc similar cu cel din Bihor, şarpanta navei fiind în două poale, posibil de filiaţie scandinavă. Casele din această zonă sunt case de lemn cu parter, sau case de lemn cu parter şi etaj, cele slovace realizate în sistem sau Fachwerk, cu etaj în consolă şi prispa acoperită, iar cele valahe sunt construite în sistem Blockbau cu fundaţii de piatră făţuită şi fără mortar (fig.264, p.181), biserica construită în două poale şi turnul baroc, ancadramentul ferestelor, sunt argumente ce susţin ipoteza unei surse comune cu arhitectura din arealul de la noi. Germania şi Ţările Scandinave din perspectiva comparatistă Analiza comparativă a arhitecturii de lemn din Germania şi din Ţările Scandinave, presupune o diferenţiere de fond şi anume faptul că arhitectura de lemn a bisericilor din Germania, a dispărut în favoarea celor de zidărie, astfel încât decalajul în timp a celor două arhitecturi de lemn se poate distinge doar din punctul de vedere al influenţelor reciproce. Utilizând ca factor de comparaţie pe parcursul întregului studiu, arhitectura de lemn din Transilvania, ca un decantor al concluziilor, putem face trimiteri la factorii care au influenţat­o. Pornind de la o observaţie pertinentă asupra turnurilor gotice de lemn de la câteva biserici de zid din nordul Germaniei, se constată o asemănare izbitoare cu turnurile unor biserici din Ţările Scandinave şi din Transilvania. De amintit bisericile din Flensburg, Berlin şi Friedrichsdorf din Germania, din Lom­Norvegia şi Surdeşti, Apşa de Jos, Fildu şi Rogoz din Transilvania. Punctul de pornire spre această analiză, a fost articolul arhitectului norvegian Olav Olson, apărut în 1932 într­o publicaţie de specialitate, care face un studiu amplu privind asemănările dintre unele biserici norvegiene şi cele din Transilvania. Asemănarea arhitecturii turnurilor bisericilor din Germania cu a celor din Ţările Scandinave, constă numai în forma coifurilor şi a turnuleţelor (fig. 272, 273, p. 183). Comparând coifurile de la biserica din Flensburg cu cele din Rogoz şi Şurdeşti, se constată că forma exterioară a coifului bisericilor este asemănătoare (mai puţin foişorul), dar cu alte proporţii. Structura de lemn interioară diferă (fig. 275, 276, p.184), poziţia coifului german faţă de turn este diferită faţă de cea a coifurilor româneşti şi acelaşi lucru se remarcă şi la poziţia celor patru turnuleţe faţă de laturile octogonului (fig. 280, 281, 282, p.185). Analizând sistemelor constructive germane şi scandinave ale caselor, se evidenţiază utilizarea constantă a sistemului vertical, cel orizontal fiind utilizat rar, numai în zonele împădurite. Un detaliu specific arhitecturii nordice este protecţia zidului de lemn împotriva intemperiilor cu asigurarea ventilării (fig. 288, p.189). La Muzeul în aer liber din Gutach, Germania, se găsesc case din secolul XIV, având o formă exterioară asemănătoare cu cea a caselor din zona montană a Transilvaniei. Deosebirea constă în şarpanta acoperişului, la cea germană existând un pop central care coboară până a parter, iar la şarpanta românească

17

popul central lipseşte, căpriorii montându­se doar cu cleşti. Analizând structurile acoperişului german şi românesc, se constată că cele germane sunt mai costisitoare, însă au o rezistenţă la noduri mult mai mare şi sunt superioare din punct de vedere estetic.

VI. Elemente de natură estetică în arhitectura de lemn din Transilvania şi Europa. Plastica arhitecturală şi ornamentica construcţiilor de lemn din Transilvania După Grigore Ionescu, arta şi arhitectura populară au metodele lor proprii de compunere, diferite de cele culte: lucrul bazat pe tradiţie, plecând de la detalii spre ansamblu. Primele cercetări asupra arhitecturii vernaculare din Transilvania ar fi fost iniţiate la sfârşitul secolului al XIX­lea, şi s­ar fi orientat pe două direcţii: studiul comparativ al ornamentelor şi relevarea clădirilor. Nicăieri în domeniul construcţiilor nu este mai sesizabilă organicitatea concepţiei constructive ca în arhitectura populară, care îmbină utilul, funcţionalul şi esteticul, caracterizându­se astfel printr­o funcţionalitate estetică. În analiza plasticii arhitecturale, elementele esenţiale pe care trebuie să le avem în vedere sunt aşezarea şi încadrarea construcţiei în peisajul înconjurător, relaţiile de proporţionalitate între părţile componente ale construcţiei şi decor. Volumetrie – rapoarte şi proporţii Geometria a fost consacrată istoric ca fiind ramura matematicii cea mai apropiată de artă şi arhitectură. Şcoala românească de arhitectură s­a aplecat asupra prezenţei proporţiilor şi traseelor geometrice în arhitectura populară de lemn românească. Volumetria şi rapoartele dintre părţi la biserică, casă şi poartă, contribuie alături de culoare şi detalii la plastica arhitecturii de lemn româneşti. Proporţiile dintre diferitele părţi ale construcţiilor au fost influenţate la rândul lor, de condiţiile geografice şi cele de mediu. Farmecul aparte al caselor moţilor de pe valea Arieşului este dat de proporţia de 1/3 dintre înălţimea pereţilor şi cea a acoperişului (fig. 308, p. 201). Se operează cel mai frecvent prin afirmarea unei dominante, evidenţa unor egalităţi, echidistanţe şi ritmuri (vezi portalul bisericii din Bişnegi). Structurile numite „trasee regulatoare” sau „geometrice”, se regăsesc datorită bazei lor naturale, în arhitectura de lemn românească. Existenţa în arhitectura de lemn din Transilvania a rapoartelor şi proporţiilor pe verticală, este deosebit de importantă, ele completând traseele geometric­ planimetrice, relevante fiind în acest sens proporţiile remarcabile ale bisericilor din Şurdeşti şi Plopiş (Adrian Gheorghiu). Ornamentica lemnului Alături de planimetria unitară şi de tehnicile de construcţie, decorul reprezintă al treilea element definitoriu al arhitecturii populare de lemn româneşti. Caracteristic ornamenticii transilvane este raportul dintre sculpturalitatea stâlpilor şi grinzilor casei şi prezenţa crestăturilor. Ornamentistica transilvăneană este parte integrantă în dinamica dintre ornamentul arhitecturii locale şi cel al manifestărilor stilurilor arhitecturii europene. După Marcu Lepădat, ipostazele ornamentului comportă prin definiţie componenta de înfrumuseţare şi de adaos. Putem vorbi deci de ornament ca surplus şi adaos, ornament cu constantă umană, sau de ornament ca semn de recunoaştere al apartenenţei la un grup. Sintetizând funcţiunile ornamentului, ele se disting în simbolice, de diferenţiere, ordonatoare, decorative şi senzoriale. Tehnic,

18

ornamentul poate fi liniar, să „umple” suprafeţele, sau poate fi tridimensional. Sunt revolute reprezentările romantice ale aşa­zisului spirit popular naiv şi a câştigat tot mai mult imaginea ornamentului ancestral, arhetipal. Simboluri şi ornamentica populară romănească Soarele. Simbolistica din arealul românesc este în conexiune cu trei aspecte: vechimea cultului, zona de extensiune şi forma semnelor solare. În arhitectura populară de lemn din Transilvania, semnele solare apar în interiorul bisericilor, în zone bine determinate, pe poarta de intrare (Biserica din Petrind şi din Strâmtura), iar la case, în exterior ca un semn de bun­venit . Pomul vieţii. Ca şi simbol, decurge din mitul străvechi al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte. Pomul vieţii, întâlnit după secolele V­VI e.n, este reprezentarea figurativă a credinţei în băutura miraculoasă, dătătoare de viaţă, provenită dintr­o plantă. Îl găsim în două tipare simbolistice: elenistic (cu butucul de vie şi două păsări) şi iranian (vas iranian cu copac şi izvor la rădăcini). În arealul românesc transilvănean, pomul vieţii este simbolizat prin brad. Omul. Imaginea omlui în arhitectura de lemn ţărănească apare cu o frecvenţă mai mică decât simbolurile sau arborele vieţii, îl găsim pe diverse construcţii, în general în spaţiul habitual Calul şi călăreţul. Sunt reminiscenţe ale unor mituri străvechi, adesea atâ de stilizate, încât devin greu de descifrat. Arta şi arhitectura populară de lemn figurează mai mult capul caluui şi nu calul integral. Termenul de „cai” defineşte şi elemente constructive din structura caselor care străjuiesc intrările. Imaginea calului pătrunde şi în interiorul lăcaşurilor de cult din Maramureş (fig. 329, p.215, fig.330, p.216), iar capetele de cai apar pe uşile masive ale grajdurilor din Maramureş. Tehnici decorative în arta lemnului Ornamentica lemnului deţine un stil şi o tehnică proprie în arhitectura lemnului din Transilvania, cu posibilităţi de stilizare în genuri artistice multiple Sculptura. După Andrei Pănoiu, decoraţia sculpturală a construcţiilor populare din lemn se regăseşte pe stâlpii pridvorului, pe portaluri, pe ramele ferestrelor şi pe alte elemente din componenţa casei. În arhitectura lemnului, cel mai frecvent loc de manifestare a sculpturii este pridvorul, cu arcele, colonetele şi stâlpii care au un loc aparte. Un domeniu aparte de manifestare al sculpturii în lemn îl constituie porţile monumentale ale caselor (fig. 334, p. 219, fig. 336, p.

220). Pictura. Pictura în arhitectura de lemn populară este cunoscută în general prin prezenţa sa în lăcaşurile de cult, dar mai ales, ca modalitate de împodobire a acestora pe două căi: reprezentarea tematicii religioase şi decorarea elementelor arhitecturale. Reprezentativitatea picturii pe lemn în Transilvania decurge din ansamblurile de pictură murală a bisericilor de lemn din zona Clujului, Maramureşului, Aradului şi Munţilor Apuseni, cu corespondente transcarpatice, în Vâlcea şi Gorj. Ciopliturile, crestarea şi traforurile. Echilibrează în mod fericit raportul dintre suprafeţele netede şi cele sculptate. Ciopliturile se manifestă pregnant la prelungirile grinzilor de la colţurile casei, în partea de sus a pereţilor, cunoscute sub numele de „aripi”. Cele mai răspândite sunt în partea de nord a Transilvaniei, făcând legătura cu arhitectura lemnului din Polonia, Slovacia şi Ucraina Tanscarpatică.

19

Crestarea este cea mai frecventă tehnică în decorul lemnului. Motivele care apar în aceste lucrări sunt ornamente geometrice construite din linii drepte sau curbe, dar şi motive zoomorfe (şarpele şi capul de cal). Traforurile apar la sfârşitul secolului al XIX­lea în urma perfecţionării ustensilelor, cunoscând o înflorire deosebită ca urmare a înlesnirilor tehnice pe care le oferă, mărind viteza de realizare a decorurului prin utilizarea şablonului Plastica arhitecturală a bisericilor de lemn Caracteristica cea mai importantă a bisericilor de lemn din Translvania este legătura lor directă cu casa ţărănească prin materialele identice utilizate la construcţii şi decoraţiile asemănătoare. Numeroase monumente păstrate până azi,

datând din sec. XVII şi XVIII, reprezintă tipuri arhitectonice mai vechi cu câteva secole, ilustrând arta construcţiilor din Evul Mediu românesc. În Transilvania, unde meşterii populari au promovat arhitectura în lemn, numeroase biserici s­au păstrat până astăzi chiar şi din secolul XIV. Cele din secolul XV sunt de o ţinută remarcabilă, având elemente plastice arhitecturale originale: nava cu acoperiş înalt, cu una sau două streşini, turnuri zvelte cu coifuri flancate de turnuleţe. În continuare, am prezentat o serie de biserici reprezentative pentru arhitectura transilvană de lemn:

­ biserica din Şurdeşti (1724), Ţara Lăpuşului, având cel mai înalt turn – clopotniţă de biserică de lemn din lume, acoperişul compus din două streşini cu două rânduri de ferestre şi existenţa în jurul biserici a mesei moşilor.

­ Biserica din Cizer, Sălaj (1773), azi în Muzeul Etnografic al Transilvaniei din

Cluj­Napoca

­ Biserica din Onceşti, Maramureş, datată în sec. XVI, se află în Muzeu Judeţean al Maramureşului din Sighetul Marmaţiei; după unele aprecieri legate de detalii de arhitectură şi elemente tradiţionale funcţionale, se consideră chiar mai veche de secolul XIV. În susţinera acestei ipoteze, sunt dimensiunile mici ale altarului, forma pătrată şi numai două uşi la altar. Turnul. Datorită efectului decorativ deosebit pe care îl sugerează , bisericile de lemn au fost în atenţia istoricilor de artă şi de arhitectură. Cei mai mulţi cercetători, printre care Coriolan Petreanu şi Virgil Vătăşianu susţin că este singurul element de neândoielnic de împrumut din arhitectura gotică. O ipoteză posibilă ar fi că într­o perioadă potrivită din istoria bisericilor de lemn să se întâlnească trei factori determinanţi în zona Maramureşului: meşteri de biserici de lemn cu două streşini, veniţi din nordul scandinav, meşteri saşi din Germania, care au adus modelul de turnuri şi coifuri de tip „săgeată” cu patru turnuleţe şi un mediu propice de meşteri locali în cultura lemnului, extrem de pricepuţi, cu preocupări tradiţionale în construcţia de biserici de lemn, de sute de ani, surprinşi într­o anumită fază de evoluţie a bisericii de lemn. Astfel, ca într­un creuzet uriaş s­au întâlnit mai multe culturi a lemnului într­un loc potrivit, care au dat naştere unui tip de biserică de lemn monumentală, originală şi unică ca şi siluetă, „biserica de lemn maramureşeană”. Fereastra. Ferestrele bisericilor de lemn reprezintă un element decorativ original în compoziţia faţadei. La bisericile vechi, ferestrele erau mici, de formă simplă dreptunghiulară, dispuse între doi stâlpi verticali, cu ochi de sticlă fix, având un ancadrament generos decorat (fig.348, p.231). Portalurile. Un loc aparte în estetica arhitecturii bisericilor de lemn îl ocupă portalurile. Ele cunosc o mare varietate de forme, asemănătoare unor adevărate arce de triumf. Deosebim două tipuri de portaluri: portal de formă rectangulară şi portal în arc bombat, fiecare cu mai multe variante (fig. 349, 350, p. 232).

20

Plastica arhitecturală a caselor de lemn Acoperişul. Privind din alt unghi decât cel cunoscut, de protecţie contra intemperiilor, acoperişul este un element decorativ de prim rang. Proporţiile lui faţă de pereţii faţadelor, forma, tipul de material folosit la învelitoare şi elementele decorative care îl însoţesc, transformă acoperişul într­un factor esenţial al închegării compoziţiei arhitecturale a faţadei casei Acoperişurile caselor de lemn din Transilvania sunt acoperite cu materiale tradiţionale (şiţă, şindrilă, draniţă, paie sau stuf). În general este utilizată şiţă în diverse forme, ea dând şi nota de eleganţă a casei. Acoperişul românesc în patru ape foloseşte o şindrilă de dimensiuni variate. În Maramureş, la casele vechi, cele patru unghiuri ale acoperişului formează unghiuri ascuţite, acest tip de acoperiş fiind denumit „acoperiş în străji”. La casele mai noi, meşterii germani îmbină colţurile, rotunjindu­ le, iar şirurile de şindrilă merg în continuare („acoperiş nemţesc”), oferind un cert efect decorativ. Faţada – prispa şi foişorul. Arhitectura faţadei defineşte de fapt, particularitatea decorativă a casei din lemn. Prispa despre care am mai vorbit, are mai multe roluri: cel funcţional (acces în casă), cel de protecţie contra intemperiilor, de relaxare şi nu în ultimul rând, estetic. Rolul funcţional, pe lângă cel de acces, este şi de a mări spaţiul de locuit şi a­l completa, protecţia fiind asigurată de un acoperiş în două ape, sprijinit pe doi stâlpi. Relaxarea şi estetica sunt asigurate de partea ornamentală a structurii prispei ­ stâlpi şi pălimar. Uşile. Studiate din punct de vedere estetic, uşile relevă valenţe necunoscute. La casele vechi, uşile sunt scunde şi construite aproape întotdeauna dintr­o singură bucată de lemn, o blană de 10­12cm grosime, fără balamale metalice, cu articulaţii în praguri prin intermediul a două scurte axe de rotaţie cioplite. Aspectul decorativ este asigurat şi de ancadramentul uşii, format din stâlpi lucraţi îngrijit şi împodobiţi cu diverse motive prin crestare (fig.361, p.241). Ferestrele. Pe lângă rolul funcţional, ferestrele au un rol decorativ important. Estetica lor este asigurată de împărţirea în ochiuri de sticlă, de rama cu forme decorative diferite (fig.366, p.242) şi de grilajele de protecţie din fier forjat, care amplifică aspectul estetic. La casele foarte vechi, ferestrele erau mici, fixe şi foarte puţine. Din necesităţi de igienă, cu timpul ferestrele s­au mărit şi au fost prinse în rame mobile (fig. 364, 365 p.242). Porţile. Au reprezentat din vechime elementele arhitectonice distincte, fiind primele anexe ale casei, care atrăgeau atenţia. Din punct de vedere social, în Maramureş, porţile indicau poziţiile în societate ale oamenilor. Numai nobilii aveau voie să ridice porţi înalte, ceilalţi doar vraniţe cu boc. În decoraţiile specifice zonelor cu tradiţie românească din Transilvania, predominau motivele geometrice, alături de elemente simbolice: soarele, rozeta, vârtejuri, funia, şerpii, vrejul de viţă. Pe porţile secuieşti predomină decoraţiile cu motive vegetale, dispuse în vrejuri aerate, cu frunze şi flori, în special lalele. Porţile maramureşene sunt praguri de trecere nu numai dintr­un univers exterior spre unul interior, ci şi dinspre fenomen spre esenţă (fig. 368, p244). Evoluţia arhitecturii de lemn din Transilvania şi respectiv din România, urmează aceleaşi reguli şi principii constructive de bază, care au rămas pretutindeni la fel în Europa, însă condiţiile şi tradiţiile locale diverse, au creat numeroase variaţii regionale­autohtone.

21

Logica de execuţie a unei construcţii, atât ca şi structură cât şi în detaliu se subordonează unui determinism constructiv, care este valabil în orice loc din Europa în care condiţiile naturale (relief,vegetaţie şi climă) sunt similare. Trebuie remarcat faptul că aportul etnografiei şi al etnografilor din acest punct de vedere, este esenţial. Sistematizarea documentaţiilor, urmărirea evoluţiei popoarelor şi a fenomenului social, acurateţea detaliilor şi corectitudinea informaţiei, duc la identificarea elementelor esenţiale în evoluţia arhitecturii lemnului şi a condiţiilor care au determinat­o. Corelând informaţiile izvoarelor scrise cu rezultatele cercetărilor arheologice şi cu monumentele păstrate, se evidenţiază unele elemente specifice arhitecturii tradiţionale, ce au putut fi îmbunătăţite în evoluţia lor prin relaţia de contact cu alte arhitecturi exterioare.

22

VIII. BIBLIOGRAFIE

1. Helge Abrahamsen,

ß „Building in Norway”.

2. William Anderson

ß Revista suedeză de artă „Konsthistorisk Tidskrift” – Lund, 1935, Fasc. I

3. Virgil Antonescu

ß Restaurarea câtorva Biserici de lemn din Maramueş – Studi şi lucrări de restaurare – Bucureşti, 1967

4. Mihalyi de Apşa

ß Diplome maramureşene, Sighet, 1900.

5. V. Avram

ß Constelaţia magicului, Sibiu, 1994,.

6. Hóman Bálint

ß Geschichte des ungarischen Mittelalters, Bd. I, Berlin, 1940

ß Siebenbürgen, Berlin, 1940

7. Alexandru Baboş

ß Tracing a Sacred Building Tradition

8. Helene Balogh

ß Les édifices en bois dans l’architecture religieuse hongroise – Budapesta, 1941

9. Ilona Balogh

ß Magyar Fatornyok (Turnur de lemn ungureşti), ed. II – Budapest, 1935

10. Marin Iosif Balog, Teodor Pavel

ß Societatea rurală transilvăneană în tranziţia spre modernitate în lumina legislaţiei austriece din perioada neoabsolutistă 1849­1859, în, „Studia Universitatis Babeş­Bolyai , Historia,” XLVII, 1­2, 2002

11. Ioan Bârea

ß Însemnări din Bisericile Maramureşului – Bucureşti, 1909

12. Fernand Braudel

ß Civilization matérielle et capitalisme (XV­XVIII siècle), vol. I, Paris, 1967.

13. Istvan Bátky,

ß Magyar tüzhelyek es haztipusoc, în Néprajzi Ertesito,XXII,1930

14. Lucian Blaga,

ß Trilogia culturii, Bucureşti, 1968

15. Jaronek Bohumir,

ß „Das valachische freilich museum”­ Muzeu în aer liber ­, Rosnov ­ Slovacia

16. Aurel Bongiu

ß Câteva observaţii asupra bisericii din Sârbi­Susani, în Buletinul Monumentelor Istorice, 1970

17. Tancred Bănăţeanu,

ß Arta populară în România, Bucureşti, 1964.

ß Arta populară din nordul Transilvaniei, Bucureşti, 1969.

18. Therese et Jean Marie Bresson

ß Maisons de bois, Paris 1978

19. Valeriu Butură

ß Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Bucureşti, 1989

23

ß Adăposturile temporare în sud­estul Munţilor Apuseni, în, ”Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, 1957­1958, Cluj, 1958

ß Un monument al arhitecturii populare transilvănene. Biserica de lemn din Cizer, în „A.M.E.T”, pe anii 1959­1961

20. Roswith Capesius

ß Casa săsească ţărănească din Transilvania (Das siebenbürgisch­ sächsische Bauernhaus, Wohnkultur), 1977

21. Cincleza­Buculei Ecaterina

ß Câteva date noi despre meşterii Bisericilor de lemn din Maramureş sec. XVIII (Ţara Lăpuşului) Studii şi cercetări de istoria artei – seria arta plastică 27/1980­ Bucureşti

22. Ioan Chelcea

ß Asupra surlei ca adăpost omenesc elementar, în Muzeul satului, Studii şi cercetări, Bucureşti, 1970.

23. Mihai Coman,

ß Bestiarul mitologic românesc, Bucureşti, 1996

24. Ela Cosma,

ß Ideea de întemeiere în cultura populară românească, Cluj­Napoca, 2000.

25. Emil Costin,

ß Biserici de lemn din Maramureş ( teză de doctorat), Cluj 1998

ß Biserici de lemn maramureşene.

ß Biserica tradiţională

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Săcăşăleni (Proiect DSAPC Maramureş­

1967)­Baia­Mare

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Onceşti (Proiect DSAPC Maramureş –

1968 în vederea mutării în Muzeul Satului Sighet) – Baia­Mare

ß Biserici noi de lemn în Ocna Şugatag 1981 şi Vişeul de Sus, Baia­Mare,

1995

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Ungureni – Ţara Lăpuşului, Proiect

DSAPC – Baia­Mare, 1969

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Frâncenii Boului­ Ţara Chioarului, Proiect DSPAC – Baia­Mare, 1970

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Rogoz Ţara Lăpuşului, Proiect de

restaurare – Baia­Mare, 1978

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Cupşeni – Ţara Lăpuşului, Proiect de restaurare – Baia­Mare, 1970

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Culcea ­ Ţara Chioarului, Proiect de restaurare – Baia­Mare, 1968

ß Restaurarea Bisericii de lemn din Soconzel (Satu Mare) Proiect de

restaurare Direcţia Monumentelor şi Siturilor Istorice – Baia­Mare, 1991

26. Dr. Gh. Crăiniceanu

ß Igiena poporului român, Bucureşti, 1895.

ß Igiena ţăranului român, Bucureşti, 1907.

27. Ioana Panait Cristache,Elian Titu,

ß Bisericile de lemn din Moldova, în Buletinul Comisiuni Monumentelor Istorice, nr. 2, 1972

28. Ioana Panait Cristache, I. Scheletti

ß Bisericile de lemn din jud. Bistriţa Năsăud în lumina istoriei, în buletinul Monumentelor istorice nr. 2, 1975.

ß Bisericile de lemn din Sălaj, în Buletinul Monumentelor Istorice, nr. 1, 1971

24

ß Biserici de lemn, monumente istorice din Episcopia Alba­Iulia – Alba­Iulia

1987

29. Ioana Panait Cristache

ß Arhitectura de lemn din Transilvania, Buc. 1994, p. 94.

ß Arhitectura de lemn din Ţara Zarandului, în, „SCIA”, 39, 1992, p. 78.

ß Bisericile de lemn în monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, Bucureşti,

1969.

30. George Cristea

ß

31. Ştefan Csabai

În ţara Bisericilor de lemn – Sibiu, 1989

ß Az erdely reneszansz muveszet – Budapesta 1934

32. István Csucsuja

ß Istoria pădurilor din Transilvania 1848­1914, Cluj­Napoca, 1998

33. Gheorghe Curinschi Vorona Introducere în arhitectura comparată, Ed. Tehnică 1991

34. C. Daicoviciu,

ß Aşezările dacice din munţii Orăştiei, Bucureşti 1951

35. C. Daicoviciu, E.M. Condurachi, I. Nestor, G. Ştefan, M.D. Matei

ß Istoria României, vol. I şi II, Ed. Academiei, 1960

36. Mihai Dăncuş

ß Sighetul Marmaţiei. Muzeul etnografic al Maramureşului, Bucureşti,

1995.

ß Muzeul Etnografic al Maramureşului, Bucureşti, 1995

37. Alexandru Dima

ß Drăguş un sat din Ţara Oltului. Împodobirea porţilor, interioarelor caselor opinii despre frumos, Bucureşti. 1945

ß Conceptul de artă populară, Bucureşti, 1939.

38. Vasile Drăguţ

ß Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească – Bucureşti, 1967

39. Vladimir Dumitrescu

ß Arta preistorică în România, Bucureşti, 1974

ß Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Cluj­Napoca

40. Nicolae Dunăre

ß Arta Populară Valea Jiului, Bucureşti, 1963.

ß Ornamentică Tradiţională Comparată, Editura Meridiane, Bucureşti,

1979.

ß Specificul etnografic al Câmpiei Ardealului, Sibiu, 1956.

ß Gospodării cu curte închisă şi întărită în zona fânaţelor din Munţii Apuseni, în, „Apulum”, VIII, 1971

ß Ornamentică tradiţională comparată, Bucureşti, 1979

41. Maria Elena Enăchescu,

ß Monumentalite des eglises en bois de Maramureş, în Revue roumaine de l’histoire de l’art, tom 6, Bucureşti, 1969

ß Aspecte ale studiului critic privind arhitectura de lemn ţărănească, „Studii şi cercetări de istoria artei” XVII, 1970, nr. 2

ß Bisericile de lemn din Maramureş în arhitectura europeană (Revista română de istoria artelor nr.7/1970) ­ Bucureşti

42. C. C. Giurescu

ß Din Istoria pădurii româneşti, în Pădurea şi spaţiile verzi în actualitate, Cluj, 1977

25

43.

David Goberman

ß Monumente de lemn din Transcarpatia – Leningrad, 1970

44. C. Irimie,

ß Sculptura populară

45. C. Irimie, F. Dumitrescu, A. Paleolog,

ß Arta lemnului la români, Bucureşti, 1975

46. Floarea Bobul Florescu, Gh. Focşa

ß Ornamentica populară românească în lemn, în „S.C.I.A” 1­2, 1956

47. Teofil Frâncu

ß Românii din Munţii Apuseni, Bucureşti, 1888

48. Anneli Ute Gabany

ß Istoria germanilor din Transilvania

49. Karl Ginhart

ß Revista „Deutsche Kunst­Denkmalpflege”, Berlin, 1935

50. I. Ghinoiu

ß Casa românească, „Repere etnologice şi arheologice, în Thraco­Dacica”, XII, nr. 1­2/1991

51. Ioan Godea

ß Biserici de lemn din România (nord­vestul Transilvaniei), Bucureşti, 1996

ß Monumente de arhitectură populară din N­V­tul României, Oradea, 1972

ß Bisericile de lemn din sudul Poloniei, în Biharea, vol. II, 1973

52. Ioan Godea, Ioana Cristache­Panait

ß Monumente istorice bisericeşti din eparhia Oradiei, Oradea, 1978

53. Eugenia Greceanu

ß Tipologia bisericilor de lemn din zona centrală a Transilvaniei, în Monumente Istorice. Studii şi lucrări de restaurare, 3, 1969

54. Adrian Gheorghiu

ß „Dreptunghiuri perfecte în planurile clădirilor populare româneşti” 1978, “Revue roumain d’histoire de l’art”.

ß „Geometrie, Sculptura şi Arhitectura la Brâncuşi”, în revista „Arta”, 1980.

ß „Îndrumătorul cultural ­ numărul de aur”, 1974

ß „Proporţii şi trasee geometrice în arhitectură”, Editura Tehnica, Bucureşti,

1991

ß „Proporţii şi trasee geometrice în sculptura lui Brâncuşi”, revista „Tribuna”, 1964

55. Grigore Ionescu

ß Arhitectura pe teritoriul României de­a lungul veacurilor, Bucureşti, 1982

ß Arhitectura populară în România, cap. „Plastica arhitecturală şi decorativă”, Buc. 1971

ß Arhitectura populară românească, Bucureşti, 1957.

ß Istoria arhitecturii în România, vol. II, Bucureşti, 1965

ß Tipologii specifice ale clădirilor populare de lemn, în revista „Muzeelor şi

monumentelor”, XLVI/2, Bucureşti, 1997

56. Hans Jürgen Hansen

ß Architecture in Wood.

57. O. Hermman

ß A magyarsag háza, în Etnographia, X, 1899

26

58. I. Huszka

ß A székely ház, Budapest, 1895.

59. Irimie Cornel, Florentina Dumitrescu, Andrei Paleolog

ß Arta lemnului la români, Bucureşti, 1975

60. Dumitru Irimieş

ß Bisericile de lemn din Stolna şi Finişel, în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1968­1970.

61. I. Iurasciuc, N. Şainelic

ß Monumente de arhitectură populară. Bisericile de lemn din zona Codru, în Satu Mare. Studii şi comunicări, vol. III, Satu­Mare, 1975.

62. I. Jankó

ß A székey haz, în Etnographia, VI, 1895

ß Nepi es épitkzes a Bihar hegységben, în Ethnographia, V. 1896

63. Guthorm Kavli

ß Norwegian Architecture, Past and Present

64. Kós Károly, Szentimrei Judit, dr. Nagy Jenö

ß Kászoni Székely Népmüvészet, Ed. Kriterion, 1972

65. Ion Lupaş

ß Réalités historique dans le Voievodat de Transylvanie du XII­e au XV­e siècle, Bucureşti, 1938

66. Gheorghe Mândrescu

ß Biserici de lemn din Ţara Năsăudului şi ţinutul Bistriţei – în volumul Monumente istorice şi de artă religioasă din Arhipiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului – Cluj 1982

67. Magyar Statisztikai Kozlemenyek. Epulet Statisztikaja, Budapest, 1893

68. Gr. Maior

ß Politica agrară la români, Bucureşti, 1906

69. D. A. Malonyai

ß Magyar nèp müveszete, II, Budapest, 1909.

70. Dr. N. Manolescu

ß Igiena ţăranului român, Bucureşti, 1895.

71. Marcu ­ Lăpădat Marius

ß Feţele ornamentului, „Arhitectura bucureşteană în secolul XX”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003.

72. Miloia I.,

ß Bisericile de lemn din Banat, în Vestul, 1993, nr.719­720.

73. Muzeul Popular şi folcloric din Bigdoy (ghid)

74. Walter Myss

ß Arta în Transilvania

75. Thomas Nägler

ß Românii şi saşii din Transilvania din sec XII până în 1848

76. Paul Niedermaier

ß Siebenburgische Stadte, Bucureşti 1979

77. Axel Nilsson & Nils Keyland

ß The Historical & Ethnographical Departament of Skansen

78. Francisc Nistor

ß Arta lemnului în Maramureş, Bucureşti, 1980.

ß Poarta maramureşeană, Bucureşti, 1977

79. S. Opreanu

27

ß Ţinutul Săcuilor, Cluj, 1928

80. T. Oteleşeanu

ß Contribuţii la cunoaşterea arhitecturii bisericilor de lemn din Transilvania, în revista „Monumentelor Istorice”, Bucureşti, 1991

81. N. Petrescu, N. Al. Mironescu

ß Construcţii viticole din Gorj în Cibinium, 1967­68

82. Pál Judit

ß Procesul de urbanizare în scaunele secuieşti în secolul al XIX­lea, Cluj­ Napoca, 1999

83. Ştefan Pascu

ß Cetatea Dăbâca

84. Adrian Pănoiu

ß Arhitectura tradiţională din zona centrală a Gorjului, Bucureşti, 1982.

ß Din arhitectura lemnului, Editura Tehnică 1977

ß Un monument de arhitectură populară în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, nr. 4, 1970

ß Contribuţii la cunoaşterea tipologiei Bisericilor de lemn, Buletinl Monumentelor istorice 1/1970 ­ Bucureşti

85. Gheorghe Pătraşcu

ß Arhitectura şi tehnica populară, Bucureşti, 1984

86. Paul Petrescu

ß Arhitectura ţărănească de lemn din România, Editura Meridiane, 1974

ß Consideraţii asupra raporturilor dintre arhitectura rurală şi cea urbană în sud­estul Europei în secolele XVIII­XIX, în, „Studii şi cercetări de istoria artei” Bucureşti, 1961

ß Cromatica plastică ţărănească, Bucureşti, 1976.

ß Imagini ale soarelui în arta populară românească, în Studii şi cercetări de istoria artei, nr. 1, 1963

ß Imaginea omului în arta populară românească, Bucureşti, 1969.

ß Motive Decorative Celebre (contribuţii la studiul ornamenticii româneşti) Editura Meridiane, Bucureşti, 1971

ß Tradiţia francofonă în arhitectura populară săsească din sudul Transilvaniei, în”Studii şi cercetări de istoria Artei”, Buc.1971

ß Unitatea de concepţie constructivă şi decorativă a bisericilor de lemn româneşti (Studii şi cercetări de istoria artelor, XIV, 1967) ­ Bucureşti

87. Paul Petrescu, G. Stoica

ß Arta populară românească, Bucureşti, 1981

88. V. Păcală

ß Monografia comunei Răşinari, Sibiu, 1915.

89. Coriolan Petranu

ß Bisericile de lemn din judeţul Arad, planşa 45.

ß Monumentele istorice ale judeţului Bihor, Sibiu, 1931.

ß Bisericile de lemn al românilor ardeleni în lumina aprecierilor străine recente – Sibiu, 1934

ß Originea turnurilor Bisericilor de lemn din Ardeal – Cluj, 1931

ß Scrisoare din 2.11.1934 în „Noui cercetări şi aprecieri asupra arhitecturii din Ardeal, Bucureşi 1936

90. Atanasie Popa

ß Biserici vechi de lemn din Transilvania şi Maramureş, Cluj, 1937

ß Biserici de lemn din Transilvania, arhitectură, plan, stil, Timişoara, 1942

28

ß Bisericile vechi de lemn româneşti din Ardeal, în Anuarul Comisiei Monumentelor Istorice, secţia pentru Transilvania, Cluj, 1932.

ß Caracteristicile stilistce ale bisericilor de lemn din Translvania (Acta Musei Napocensis XII) – Cluj, 1975

91. Georgeta Moraru Popa

ß Adăposturi temporare din cuprinsul sălaşelor bănăţene, în revista „Muzeelorm”, 1966.

92. Marius Porumb

ß Biserici de lemn din Ţara Maramureşului, Cluj, 1982.

93. Preot Aga Victor

ß Simbolica biblică şi creştină, Timişoara, 1935, p. 17.

94. Constantin Prut

ß Calea rătăcită. O privire asupra artei populare româneşti, Bucureşti,

1991.

ß Fantasticul în arta populară românească, Bucureşti, 1972

95. Recensământul din 1900.Transilvania , coord.Traian Rotariu,

Cluj­Napoca, 1999

96. Luis Réau

ß L’art russe, Paris, 1921, vol. I

97. Simion Retegan

ß Aspecte ale stratificării sociale în satul românesc din Transilvania în a doua jumătate a secolului al 19­lea în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie”, Cluj,nr., 23, 1980

ß Mutaţii economice în satul românesc din Transilvania la mijlocul veacului al XIX­lea, 1848­1867, în „A.I.I.A”, Cluj, XXI, 1978

98. J. M. Richards,

ß A Guide to Finnish Architecture.

99. Nicolae Sabău

ß Biserici de lemn din podişul transilvano­someşan – Cluj, 1982

100. Annemie Schenk

ß Peisajul cultural european Transilvania

101. Herman Schili

ß Schwarzwaldhäuser, Ed.Badenia Verlag Karlsruhe, 1971

102. Victor Simion

ß Imagini, legende, simboluri. Reprezentări zoomorfe în arta medievală românească, Bucureşti, 2000.

103. Paul Stahl

ß Arhitectura de lemn din Muzeul Satului, Bucureşti, 1955

ß Case tărăneşti din Maramureş, în „Studii şi cercetări de Istoria Artei”, VIII, 2, 1968

ß Case tărăneşti din Maramureş, în „S.C.I.A” VIII, 2, 1961

ß Decorul în arhitectura populară românească, în, „S.C.I.A” 1, 1960

ß Les veills maisons a etage de Roumanie, în,”Revue des études sud­est européens”, Bucarest, II; 1964, nr. 3­4.

ß Planurile caselor româneşti ţărăneşti, Sibiu, 1958

104. P. Stahl, P. Petrescu

ß Arhitectura de lemn a Maramureşului, în, „Arhitectura R.P.R”, 1­2, 1958.

ß Decorul în arhitectura populară românească, în Studii şi cercetări de istoria artei, nr. 1, 1960

29

ß Elemente de înfrumuseţarea locuinţelor ţărăneşti de pe Valea Bistriţei, în, „S.C.I.A”, 1­2, 1955

ß Locuinţa ţăranului Român, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1958.

ß Biserică­Locuinţă românească, în ”S.C.I.A”, 1957

105. Hans Stolper,

ß Bauen în Hloz. Blockbau, Fachwerk, Platenbau, Innensusbau, Stuttgart,

1941

106. L. Sumbadze

ß Venceatîie pocrîta u russcom dereviannom lodcestive, în Arhitecturnoe naslestva, 10, Moscova, 1958

107. G. Szinte

ß A székey ház, în Néprajzi Értesitó, XI, 1900

108. S. Şainelic

ß Arhitectura bisericilor de lemn din Ţara Chioarului, în Marmaţia, vol. II, Baia Mare, 1971.

109. I. D. Ştefănescu

ß Arta veche a Maramureşului, Bucureşti, 1968.

ß Biserica din Şurdeşti – Baia Mare, 1967

110. Ion Taloş

ß Meşterul Manole. Contribuţie la studiul unei teme de folclor european, Bucureşti, 1973.

111. Ioan Toşa

ß Casa în satul românesc de la începutul secolului XX, Editura Supergraf

ß Probleme de evoluţie planimetrică a bisericilor de lemn din Transilvania, în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1971­73

112. Schuster Dana Târnavschi

ß Biserici de lemn din Ţara Lăpuşului şi Chioarului – Cluj, 1982

113. Adalbert Toth

ß Contribuţia la tipologia arhitecturii de lemn în regiunea Maramureş – biserici (Monumente istorice: studii şi ucrări de restaurare) – Baia Mare,

1967

114. Danuta Tylkova

ß Drewniaane spierchze w poludniewej sadeczynie, în „Etnografia polska”, VI,

1962.

115. Iaroslav Vajdis

ß Naktere zazody arhitektonicke tvorby na vesnici, în Cesky, IV, 1954.

116. Virgil Vătăşianu

ß Contribuţie la studiul tipologiei bisericilor de lemn din Ţările Române, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, Vol. III. Editura Academiei R.P.R., 1960.

ß Istoria artei europene, vol. I, Bucureşti, 1968

ß Istoria artei feudale în Tările Române, vol. I, 1959

ß Vechile biserici de piatră din judeţul Hunedoara, în „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice”, Secţia pentru Transilvania, pe anul 1929

117. P. Vitruviu

ß Despre arhitectură, Bucureşti, 1958

118. Ion Vlăduţiu

ß Etnografia românească, Bucureşti 1973

119. Ion Vlăduţiu

30

ß Etnografia românească, Bucureşti, 1973.

120. Romulus Vuia

ß Cercetări cu privire la studiul casei rurale maghiare, în Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Editura Mediamira, Cluj Napoca, 1998

ß Le village roumain de Transsylvanie et du Banat, Bucureşti, 1937

ß Studii de etnografie şi folclor, II, Bucureşti, 1980.

121. Romulus Vulcănescu

ß Mitologia românească, Bucureşti, 1988.

122. Radu Vulpe

ß Aşezări Getice din Muntenia, Bucureşti, 1966

123. Dr. Otto Warth – Breymann

ß Bau konstructions lehre II – Holz Leipzig, 1900

124. Hermann Weyl

ß Simetria, Bucureşti, 1966.

125. Boris Zdrenciuc

ß Aspecte de arhitectură populară în comuna Ieud, Raionul Vişeu, în, SCIA, II, 1955, nr. 1­2

ß Crestături în lemn în arta populară românească, Bucureşti, 1967.

31

CUPRINS

I. Introducere. Izvoare de cercetare ale arhitecturii.…………….…… 2

I. a. Fixare cadru geografic ………….…………………

….………… 6

I. b. Izvoare de cercetare ale arhitecturii şi influenţele care le preced 12

II. Dinamica evoluţiei arhitecturii de lemn din Transilvania şi Europa… 20

 

II.

a. Dinamica evoluţiei ­ biserica ………………

……………….…

22

II.

b. Dinamica evoluţiei locuinţei­casa românească

….……… ….24

II.

c. Dinamica evoluţiei­casa săsescă

…….………….…

38

II.

d. Dinamica evoluţiei­casa secuiască

……

………

48

II.

e. Dinamica evoluţiei – porţilor

……

52

III.

Zone cu arhitectură de lemn valoroasă din Transilvania

 

şi Europa ……………

……………

…………….

……

57

 

III.

1. Arhitectura de lemn din Transilvania

……………………

60

III.

2. Arhitectura de lemn din Slovacia şi Ucraina. Influenţele arhitecturii scandinave asupra acestora

……

67

III.

3. Arhitectura scandinavă ………………………….…………….… 74

III.

4. Arhitectura din nord­vestul Germaniei

……………

………

86

IV. Economia zonelor şi funcţiile construcţiilor de lemn în Transilvania ……………………….……………………………….… 97

IV.a. Arhitectura rurală şi noile deschideri la mijlocul secolului al XIX­lea ……………………………………………

IV.b. Regimul silviculturii şi influenţa sa asupra arhitecturii din lemn în

… 98

secolul al XIX­lea …………

101

…………………………………….… IV.c. Factorii economici care au condiţionat construirea casei şi anexelor gospodăreşti … …………… ……………

…106

IV. d. Evoluţiile vieţii materiale şi planurile de locuinţe…………… …111

32

IV.

e. Planuri speciale condiţionate de împrejurări economice şi de

habitat aparte …………………………………

IV. f. Noi soluţii constructive reclamate de ocupaţii economice în lumea

rurală …………….…………………………………

115

…………

……116

IV.

g. Anexele gospodăreşti şi exigenţele economice …………… 117

IV.

h. Ponderea locuinţei de lemn în arhitectura din Transilvania la

cumpăna secolelor XIX­XX …

……………………….…….

121

V. Analiză comparativă a conceptelor constructive din Transilvania

şi a celor din Slovacia, Germania şi Ţările Scandinave ………

… ……………………………………………………………………… 124

V.

a. Trăsături generale ale arhitecturii de lemn din Transilvania

125

V.

b. Lemnul ca material de construcţie: utilizare şi metamorfoză… 127

V.

c. Concepte constructive

…………………………………………

130

V.

c.1. Tehnici constructive şi materiale

………

130

­Temelie, elevaţii şi îmbinări

……………

130

­ Poduri şi tavane

……………

138

­ Acoperişuri

……………

139

­ Învelitori

…………… 143

V.c.2. Planimetrie. – asemănări şi deosebiri raportate la principalele zone

 

geografice …

…………………………………

147

­ Evoluţie – planuri locuinţe din lemn

……………

147

­ Evoluţie – planuri biserici de lemn

……………

151

­ Prispa

……………

 

156

V.

d. Analiza conceptelor constructive ,,,,,,,,,,,

,,

……….…

159

V.

d.1. Unitate şi diversitate în arhitectura de lemn transilvăneană din

 

perspectiva comparatistă

……

 

159

­ Biserica

……………

161

­ Casa

……………

168

V.

d. 2. Unitate şi diversitate în arhitectura de lemn slovacă

 
 

din perspectiva comparatistă

………………….………………….

179

­ Biserica

………………

 

179

­ Casa

………………

179

V.

d. 3. Germania şi Ţările Scandinave din perspectiva comparatistă 182

33

­ Biserica ………………

182

­ Casa. Tehnici de asamblare orizontale şi verticale

187

V.e. Prispa în arhitectura populară de lemn din punct de vedere constructiv

(relaţia interior – exterior) ………………………………………

193

VI.

Elemente de natură estetică în arhitectura de lemn din Transilvania şi Europa ……………………………………………………………… 196

VI.

a. Plastica arhitecturală şi ornamentica construcţiilor de lemn din Transilvania ………………………………………………….……… 197

VI.

b. Volumetrie – Rapoarte şi proporţii ………………………….…

198

VI.

c. Ornamentica lemnului .……………………………………………

207

VI.

d. Simboluri în ornamentica populară românească ……………… 211

VI.

e. Tehnici decorative în arhitectura lemnului ………………………. 217

VI.

f. Plastica componentelor arhitecturale

…………

225

VI.

g. Plastica arhitecturală a bisericilor de lemn

………………

225

VI. h. Plastica arhitecturală a caselor de lemn………

…………………

234

VII. Concluzii

…………………………………………………………….…

247

VIII. Bibliografie .……

………………………………………………….…

258

IX. Anexe

……… …………………………………………………………

268

34

­ ANEXE REZUMAT ­

­ ANEXE REZUMAT ­ Fig.23 Cămară de alimente, Cerbia jud. Hunedoara în sistem mixt (vertical şi

Fig.23 Cămară de alimente, Cerbia jud.

Hunedoara în sistem mixt (vertical şi

orizontal)

jud. Hunedoara în sistem mixt (vertical şi orizontal) Fig.24 Grânar elveţian din Gladbach în sistem orizontal,

Fig.24 Grânar elveţian din Gladbach în sistem orizontal, după Breyman, Baukonstruktions Lehre II, Leipzig

orizontal, după Breyman, Baukonstruktions Lehre II, Leipzig Fig.25 Grânar norvegian în sistem vertical („stav”),

Fig.25 Grânar norvegian în sistem vertical („stav”), Telemark, Norvegia, acum Muzeul Skansen, după Thérèse şi Jean­Marie Bresson, Maison de bois

după Thérèse şi Jean­Marie Bresson, Maison de bois Fig.26 Grânar finlandez Ostrobothnie în sistem orizontal

Fig.26 Grânar finlandez Ostrobothnie în sistem orizontal („laft”), după Thérèse şi Jean­Marie Bresson, Maison de bois

35

Fig. 22 Biserica casă Valea Stejarului – Biserica tradiţională românească timpurie Fig. 34 Biserica din

Fig. 22 Biserica casă Valea Stejarului – Biserica tradiţională românească timpurie

Stejarului – Biserica tradiţională românească timpurie Fig. 34 Biserica din Apşa de Sus – atestată documentar

Fig. 34 Biserica din Apşa de Sus – atestată documentar la 1428

Fig. 35 Biserica din Apşa de Mijloc ­ atestată documentar la 1440

36

Fig. 36 Biserica din Apşa de Jos – atestată documentar la 1561

Fig. 111 Biserica din Kolochava, Slovacia Fig. 121 Biserica din Bukovets Fig. 116 Biserica Velyka

Fig. 111 Biserica din Kolochava, Slovacia

Fig. 111 Biserica din Kolochava, Slovacia Fig. 121 Biserica din Bukovets Fig. 116 Biserica Velyka Kopanya

Fig. 121 Biserica din Bukovets

din Kolochava, Slovacia Fig. 121 Biserica din Bukovets Fig. 116 Biserica Velyka Kopanya Fig. 109 Biserica

Fig. 116 Biserica Velyka Kopanya

121 Biserica din Bukovets Fig. 116 Biserica Velyka Kopanya Fig. 109 Biserica din Sokyrnytsia, Ucraina Fig.

Fig. 109 Biserica din Sokyrnytsia, Ucraina

din Bukovets Fig. 116 Biserica Velyka Kopanya Fig. 109 Biserica din Sokyrnytsia, Ucraina Fig. 124 Biserica

Fig. 124 Biserica din Bârsana

37

Fig. 73 Casă săsească ţărănească cu acoperiş de paie, după Roswith Capesius Fig. 82 Evoluţia

Fig. 73 Casă săsească ţărănească cu acoperiş de paie, după Roswith Capesius

ţărănească cu acoperiş de paie, după Roswith Capesius Fig. 82 Evoluţia planurilor de case secuieşti cu

Fig. 82 Evoluţia planurilor de case secuieşti cu una şi două camere, după Kós Károly

38

Fig. 83 Poartă maramureşeană, după M. Dăncuş Fig. 84 Poartă Maramureş, după P. Petrescu Fig.

Fig. 83 Poartă maramureşeană, după M. Dăncuş

Fig. 83 Poartă maramureşeană, după M. Dăncuş Fig. 84 Poartă Maramureş, după P. Petrescu Fig. 85

Fig. 84 Poartă Maramureş, după P. Petrescu

M. Dăncuş Fig. 84 Poartă Maramureş, după P. Petrescu Fig. 85 Dorfstrasse (uliţa satului), porţi şi

Fig. 85 Dorfstrasse (uliţa satului), porţi şi case săseşti în Weisskirch, după Roswith Capesius

şi case săseşti în Weisskirch, după Roswith Capesius Fig.89 Porţi de lemn secuieşti, după Kós Károly

Fig.89 Porţi de lemn secuieşti, după Kós Károly

Roswith Capesius Fig.89 Porţi de lemn secuieşti, după Kós Károly Fig. 367 Vraniţă cu „boc”, Ţara

Fig. 367 Vraniţă cu „boc”, Ţara Oaşului

39

Fig.95 Intrarea Maici Domnului din Bârsana, atestată documentar în 1390, renovată 1720 Fig. 97 Sf.

Fig.95 Intrarea Maici Domnului din Bârsana, atestată documentar în 1390, renovată 1720

din Bârsana, atestată documentar în 1390, renovată 1720 Fig. 97 Sf. Paraschiva din Deseşti, construită pe

Fig. 97 Sf. Paraschiva din Deseşti, construită pe locul primei biserici atestată documentar 1360

pe locul primei biserici atestată documentar 1360 Fig. 96 Sf. Nicolae din Budeşti, atestată documentar în

Fig. 96 Sf. Nicolae din Budeşti, atestată documentar în 1643

96 Sf. Nicolae din Budeşti, atestată documentar în 1643 Fig. 98 Naşterea Maicii Domnului din Ieud,

Fig. 98 Naşterea Maicii Domnului din Ieud, atestată documentar în 1718

40

Fig. 99 Sf. Arhangheli din Plopiş, an 1796 Fig. 101 Sf. Arhangheli din Rogoz, an

Fig. 99 Sf. Arhangheli din Plopiş, an 1796

Fig. 99 Sf. Arhangheli din Plopiş, an 1796 Fig. 101 Sf. Arhangheli din Rogoz, an 1561

Fig. 101 Sf. Arhangheli din Rogoz, an 1561

Plopiş, an 1796 Fig. 101 Sf. Arhangheli din Rogoz, an 1561 Fig. 100 Sf. Paraschiva din

Fig. 100 Sf. Paraschiva din Poienile Izei, an 1609

din Rogoz, an 1561 Fig. 100 Sf. Paraschiva din Poienile Izei, an 1609 Fig. 102 Sf.

Fig. 102 Sf. Arhangheli din Şurdeşti 1721

41

Fig. 103 Casă din Strâmtura Maramureş, sec. XVIII Fig. 106 Casă din Bucium, Ţara Moţilor

Fig. 103 Casă din Strâmtura Maramureş, sec. XVIII

Fig. 103 Casă din Strâmtura Maramureş, sec. XVIII Fig. 106 Casă din Bucium, Ţara Moţilor 42

Fig. 106 Casă din Bucium, Ţara Moţilor

42

Fig.110 Biserică norvegiană, Muzeul în aer liber Stockholm, Suedia Fig. 111 Biserica din Kolochava, Slovacia

Fig.110 Biserică norvegiană, Muzeul în aer liber Stockholm, Suedia

Fig.110 Biserică norvegiană, Muzeul în aer liber Stockholm, Suedia Fig. 111 Biserica din Kolochava, Slovacia 43

Fig. 111 Biserica din Kolochava, Slovacia

43

Fig. 135 Biserica Hallingdal din Gol, 1200, Muzeul în aer liber, Bigdoy, Oslo, Norvegia Fig.

Fig. 135 Biserica Hallingdal din Gol, 1200, Muzeul în aer liber, Bigdoy, Oslo, Norvegia

din Gol, 1200, Muzeul în aer liber, Bigdoy, Oslo, Norvegia Fig. 136 Biserica din Heddal sec

Fig. 136 Biserica din Heddal sec XIII, Norvegia

Norvegia Fig. 136 Biserica din Heddal sec XIII, Norvegia Fig. 131 Biserica de lemn norvegiană, Muzeul

Fig. 131 Biserica de lemn norvegiană, Muzeul în aer liber Oslo foto autor

Biserica de lemn norvegiană, Muzeul în aer liber Oslo foto autor Fig. 132 Biserica din Hallingdal

Fig. 132 Biserica din Hallingdal – 1160, Norvegia

44

Fig. 149 Nikolaikirche din Flensburg, Germania anul ­1390 Fig. 150 Biserica din Lom, Norvegia,1220 Fig.

Fig. 149 Nikolaikirche din Flensburg, Germania anul ­1390

Fig. 149 Nikolaikirche din Flensburg, Germania anul ­1390 Fig. 150 Biserica din Lom, Norvegia,1220 Fig. 133

Fig. 150 Biserica din Lom, Norvegia,1220

anul ­1390 Fig. 150 Biserica din Lom, Norvegia,1220 Fig. 133 Biserica de lemn din Sârbi, 1532

Fig. 133 Biserica de lemn din Sârbi, 1532

Norvegia,1220 Fig. 133 Biserica de lemn din Sârbi, 1532 Fig. 158 Hippenseppenhof – Muzeul în aer

Fig. 158 Hippenseppenhof – Muzeul în aer liber din Gutach, 1599, Munţii Pădurea Neagră .

45

Fig. 156 Casă îngropată parţial din lemn, cu anexa gospodărească şi intrare în amonte, Rüttehof,

Fig. 156 Casă îngropată parţial din lemn, cu anexa gospodărească şi intrare în amonte, Rüttehof, 1574

gospodărească şi intrare în amonte, Rüttehof, 1574 Fig. 157 Casă îngropată parţial din lemn, cu intrare

Fig. 157 Casă îngropată parţial din lemn, cu intrare în amonte Niedergebisbach, sec. XVII

din lemn, cu intrare în amonte Niedergebisbach, sec. XVII Fig.162 Casă din Meiringen, Germania, 1615 F

Fig.162 Casă din Meiringen, Germania, 1615

sec. XVII Fig.162 Casă din Meiringen, Germania, 1615 F i g . 1 6 3 C

Fig.163 Casa lui Paulus din Wurttenberg, sec.XVII

46

Fig.165 Casă din Geislingen, Baden­Wurtenberg, foto autor 2002 Fig.167 Camera de comerţ din Strasbourg, acuarelă

Fig.165 Casă din Geislingen, Baden­Wurtenberg, foto autor 2002

Casă din Geislingen, Baden­Wurtenberg, foto autor 2002 Fig.167 Camera de comerţ din Strasbourg, acuarelă de prof.

Fig.167 Camera de comerţ din Strasbourg, acuarelă de prof. B. Krabbes, 1899

47

Fig. 223 Casă cu tindă şi cămară – Cuhea, jud. Maramureş, după A. Pănoiu Fig.

Fig. 223 Casă cu tindă şi cămară – Cuhea, jud. Maramureş, după A. Pănoiu

şi cămară – Cuhea, jud. Maramureş, după A. Pănoiu Fig. 226 Casă cu tindă şi două

Fig. 226 Casă cu tindă şi două camere Tălmăcel, jud. Sibiu

Casă cu tindă şi două camere Tălmăcel, jud. Sibiu Fig. 243 Biserica din Cizer, Alba, după

Fig. 243 Biserica din Cizer, Alba, după I. Godea

jud. Sibiu Fig. 243 Biserica din Cizer, Alba, după I. Godea Fig. 227 Evoluţie plan biserici

Fig. 227 Evoluţie plan biserici de lemn, tipul I După I. Godea

48

Fig. 229 Evoluţie plan biserici de lemn, tipul – II, după I. Godea Fig.256 Biserica

Fig. 229 Evoluţie plan biserici de lemn, tipul – II, după I. Godea

plan biserici de lemn, tipul – II, după I. Godea Fig.256 Biserica şi clopotniţa din Větřkovice,
plan biserici de lemn, tipul – II, după I. Godea Fig.256 Biserica şi clopotniţa din Větřkovice,

Fig.256 Biserica şi clopotniţa din Větřkovice,

Slovacia, Muzeul Valah, Rosnov.

din Větřkovice, Slovacia, Muzeul Valah, Rosnov. Fig. 230 Biserici de lemn, tipul III După I. Tosa

Fig. 230 Biserici de lemn, tipul III După I. Tosa

Rosnov. Fig. 230 Biserici de lemn, tipul III După I. Tosa Fig.264 Casă tradiţională lângă cimitir,

Fig.264 Casă tradiţională lângă cimitir, Muzeul Valah, Slovacia

49

Fig. 272 Turnul Bisericii St Nicholai, Flensburg (Germania), foto autor Fig. 273 Turnul bisericii din

Fig. 272 Turnul Bisericii St Nicholai, Flensburg (Germania), foto autor

Bisericii St Nicholai, Flensburg (Germania), foto autor Fig. 273 Turnul bisericii din Lom, Norvegia Fig. 275

Fig. 273 Turnul bisericii din Lom, Norvegia

Fig. 275 Biserica lutherană din Berlin (Lutherkirche) sec. XVI

275 Biserica lutherană din Berlin (Lutherkirche) sec. XVI Fig. 276 Secţiune, biserica din Petrind Fig. 280

Fig. 276 Secţiune, biserica din Petrind

sec. XVI Fig. 276 Secţiune, biserica din Petrind Fig. 280 Vedere şi secţiune orizontală coif turn

Fig. 280 Vedere şi secţiune orizontală coif turn biserică Flensburg

şi secţiune orizontală coif turn biserică Flensburg Fig. 281 Vedere şi secţiune orizontală coif turn

Fig. 281 Vedere şi secţiune orizontală coif turn biserică Şurdeşti

şi secţiune orizontală coif turn biserică Şurdeşti Fig. 282 Vedere şi secţiune orizontală coif turn

Fig. 282 Vedere şi secţiune orizontală coif turn biserică Rogoz

50

Fig.288 Detaliu perete lemn exterior cu sistem de aerisire şi picurător – casă scandinavă Fig.

Fig.288 Detaliu perete lemn exterior cu sistem de aerisire şi picurător – casă scandinavă

cu sistem de aerisire şi picurător – casă scandinavă Fig. 308 Casa Adrian Indrei, Intre­galde, Hunedoara
cu sistem de aerisire şi picurător – casă scandinavă Fig. 308 Casa Adrian Indrei, Intre­galde, Hunedoara

Fig. 308 Casa Adrian Indrei, Intre­galde, Hunedoara

Fig. 308 Casa Adrian Indrei, Intre­galde, Hunedoara Fig. 329 Pridvor şi streaşină dublă la Biserica din

Fig. 329 Pridvor şi streaşină dublă la Biserica din Surdeşti, Maramureş

51

Fig. 330 Detaliu grindă, cap de cal, Maramureş Fig. 349 Portalul bisericii din Brădet. După

Fig. 330 Detaliu grindă, cap de cal, Maramureş

Fig. 330 Detaliu grindă, cap de cal, Maramureş Fig. 349 Portalul bisericii din Brădet. După Ioan

Fig. 349 Portalul bisericii din Brădet. După Ioan Godea Biserici de lemn din România ( nord­vestul Transilvaniei), Buc. 1996

lemn din România ( nord­vestul Transilvaniei), Buc. 1996 Fig. 348 Ancadramente de fereastră, Com. Berbeşti,

Fig. 348 Ancadramente de fereastră, Com. Berbeşti, Maramureş. Azi la Muzeul Satului din Bucureşti. După Cornel Irimie, Arta lemnului la români, Buc. 1975

După Cornel Irimie , Arta lemnului la români , Buc. 1975 Fig. 350 Portiţă românească din

Fig. 350 Portiţă românească din Tilişca­ similitudini G.Ionescu, Istoria arhitecturii)

52

Fig. 351 Uşa portalului bisericii din Lazuri de la Beiuş, după Ioan Godea, Biserici de

Fig. 351 Uşa portalului bisericii din Lazuri de la Beiuş, după Ioan Godea, Biserici de lemn din România ( nord­vestul Transilvaniei), Buc. 1996.

lemn din România ( nord­vestul Transilvaniei), Buc. 1996. Fig.361 Toc masiv de uşă cu zăvor, Sârbi­Susani,

Fig.361 Toc masiv de uşă cu zăvor, Sârbi­Susani, Maramureşul istoric

de uşă cu zăvor, Sârbi­Susani, Maramureşul istoric Fig. 364 A Motiv Solar la rama de fereastra

Fig. 364 A Motiv Solar la rama de fereastra din Ţara Oaşului, dupa P. Petrescu

la rama de fereastra din Ţara Oaşului, dupa P. Petrescu Fig.365 Fereastră cu ramă simplă, masivă,

Fig.365 Fereastră cu ramă simplă, masivă, cu 6 ochiuri

53

Fig. 366 Ferestre din zona Satu Mare (de la stânga la dreapta ­ Călineşti Oaş,

Fig. 366 Ferestre din zona Satu Mare (de la stânga la dreapta ­ Călineşti Oaş, Gherţa Mică, Cămârzana, Necopol, Solduba, Valea Vinului, Bogdand, Homorodu de Jos)

Necopol, Solduba, Valea Vinului, Bogdand, Homorodu de Jos) Fig. 368 Poarta la o gospodărie din Maramureş

Fig. 368 Poarta la o gospodărie din Maramureş

54