Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Traditionalismul este o miscare literara, manifestata in perioada interbelica, a carei ideologie se cristalizeaza in jurul revistei "Gandirea". Specifice si definitorii pentru traditionalism sunt interesul si pasiunea pentru folclor, religie si natura, intoarcerea spre trecut, ca unic reper moral, preocuparea pentru satul romanesc, registrul stilistic arhaic si popular, si pastrarea formelor prozodice traditionale. Integrata in volumul Parga din 1921, poezia In gradina Ghetsemani este o elegie de inspiratie biblica si o meditatie asupra conditiei umane, definitorie pentru lirica religioasa a lui V. Voiculescu . Facand partea din a doua etapa de creatie a poetului, acest poem-icoana respecta intocmai elementele definitorii ale traditionalismului. Prin simbolizare poetica, mitul crestin al sacrificiului christic devne o alegorie a nelinistii omului in aspiratia sa catre divinitate. Tema poeziei, de factura religioasa, este sacrificiul ca model al asumarii conditiei umane si jertfei pentru izbavirea omenirii, durerea sau patima, asociate frecvent cu imaginea lui Iisus. Titlul poeziei configureaza un spatiu sacru, gradina Ghetsemani , un spatiu cu incarcatura miticoreligioasa, loc al rugaciunii, al slabiciunilor umane. Compozitional,poezia grupeaza cele 4 catrene cu caracter descriptiv in 3 secvente poetice. Motivul care ordoneaza compozitional viziunea poetica este cel al dualitatii: primul tablou(strofa 1) releveaza dualitatea uman/divin in fiinta lui Iisus,secventa a 2a(strofele 2-3) subliniaza impletirea viata/moare si pacat/ispasire a existentei umane,iar ultima strofa accentueaza dualitatile terestru/celest si angelic/malefic. Prima secventa reda imaginea dramatica a rugii lui Iisus in gradina Ghetsemani si, implicit, mpotrivirea Omului n faa destinului Isus lupta cu soarta i nu primea paharul..". Postura si trairile imaginate de poet sunt autentice omenesti si tragice prin omenescul lor Czut pe brnci n iarb se-mpotrivea ntruna".Gestul ngenuncherii nu este al unui nvins, ci al rugciunii (invocarea divinitii i asceza spiritual). Contrastul cromatic rou-alb realizat prin metafore, pune n eviden condiia dual: sudori de snge" (trupescul, suferina fizic), chipu-i alb ca varul (sacrul,divinul). A 2a secventa poetica amplifica nemasurat tragedia omului ce ezita sa-si asume un destin al suferintei si al mortii. Secventa este realizat n jurul metaforei-simbol si a motivului grozava cup". Simbolul paharului prezent in rugaciunea lui Iisus treaca de la mine acest pahar are in poezia lui Voiculescu o reprezentare concreta , devenind metafora a destinului christic. Chinurile Mantuitorului, lupta cu ispita renuntarii ( setea uriasa) depasesc limitele unei drame omenesti, reprezentand alegoric esenta eternului conflict materie/sp irit, suflet/trup. Versul ce incheie strofa a 3a surprinde depasirea ezitarilor prin asumarea misiunii divine, exprimand maretia jertfei lui Iisus. Secventa finala reda proiecia suferinei interioare asupra cadrului natural, amplificand tragismul viziunii. Devenita loc al dezordinii (vraistea gradinii), gradina isi pierde chiar si ratiunea de a fi , amurgeste,devine cerc al mortii. Vantul de spaima, ulii de seara prefigureaza implinirea martirajului. Misterioasele batai de aripi ce pot fi ale pasarilor de prada ori ale ingerilor sustin antiteza moarte/viata si opozia materie/spirit. La nivel prozodic se remarca conservarea elementelor clasice : 4 catrene, masura de 14 silabe, rima incrucisata si ritmul iambic. Nivelul stilistic este marcat de puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului , adesea n inversiune infama bautura, groaznic venin, a metaforei-simbol grozava cupa, sudorile de sange, a oximoronului. La nivel lexico-semantic, se remarca prezena numeroaselor regionalisme: sterlic si expresii populare: pe brnci, fr tihn" care sugereaza intensificarea dramatismului. In concluzie n Grdina Ghetsemani de Vasile Voiculescu o elegie de inspiratie biblica, o meditatie in care poetul creeaza un univers liric marcat de fiorul religios. Avand ca sursa de inspiratie Biblia, pastrand formele prozodice clasice si cultivand registrul popular si arhaic, pot afirma ca poezia se incadreaza perfect in curentul traditionalist.
Alexandru Lapusneanul - Costache Negruzzi - nuvela istorica Nuvela este o specie a genului epic n proza, de ntindere medie, cu aciune desfurat pe un singur fir narativ central, cu intriga riguroas i conflict puternic, la care participa un numar restrans de personaje bine construite. Caracteristicele acestei specii sunt ilustrate riguros de nuvela istorica Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi. Prima nuvela romantica de inspiratie istorica din literatura romana,Alexandru Lapusneanul este o capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Este o nuvela istorica deoarece are ca sursa de inspiratie istoria nationala,fapte reale; protagonistul are un echivalent real. De asemenea se acord o atenie deosebit conturrii unui cadru specific epocii n care este plasat aciunea si este cultivat limbajul arhaic si regional. Publicat n 1840 n primul numr al revistei "Dacia Literar", nuvela are ca sursa de insipratie Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche si de Miron Costin. Tema operei este istoric, urmrindu-se cea de-a doua domnie a lui Lpuneanul n Moldova. O tema secunda, de factura romantica, este cea a destinului unui tiran, urmarind evolutia de la orgoliu si cruzime la singuratate si teroarea de a fi neputincios in fata mortii. Titlul este specific nuvelei istorice si focalizeaza atentia asupra protagonistului, in jurul caruia se vor concentra conflictele nuvelei si la care se vor raporta toate celelalte personaje. Naratiunea se desfasoara linear, cronologic prin inlantuirea secventelor narative si a episoadelor, particularitate narativa romantica. Singura abatere de la acest principiu sunt secventele retrospective (motivatia casatoriei cu domnita Ruxanda).Naratiunea este heterodiegetica, cu perspectiva obiectiva, focalizare zero si viziune dindarat. Timpul naratiunii este cel real, istoric, iar timpul nararii este ulterior (imperfectul,perfectul simplu).Spatiul ales alcatuieste un decor romantic: mai intai, dumbrava de la Tecuci, apoi palatul de la Iasi si mitropolia, iar in ultimul capitol, curtea domneasca din cetate. Compozitional, nuvela este alcatuita din 4 capitole, avand fiecare functia unui act teatral clasic. Fiecare capitol are o relativa independenta, deschizandu-se cu un motto rezumativ in stil cronicaresc. Structural se dezvolta 2 planuri narative. Principalul plan are in centru figura lui Lapusneanu , al carui destin este urmarit in ultimii 5 ani de domnie si de viata. Acest plan este dinamizat de conflicte puternice, exterioare: conflict politic (intre boieri si voda) si interioare: conflict moral (trait de doamna Ruxanda), conflict psihologic (zbuciumul launtric al domnului). Planul cadru proiecteaza imaginea Moldovei veacului XVI cu conflictul social intre boieri, domnitori si norod. Primul capitol are ca motto cuvintele lui Lapusneanu prin care se fixeaza conflictul principal al nuvelei: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu.. Intors la tronul Moldovei in fruntea unei armate turcesti, dupa ce fusese tradat de boieri, intalnirea cu cei 4 soli care ii cer sa renunte la obiectivul sau, nu fac decat sa amplifice dorinta de razbunare a lui Lapusneanu fata de boieri. Al 2-lea capitol , sintetizat de motto-ul Ai sa dai sama,doamna!, cuprinde o serie de evenimente declansate de reluarea tronului de catre Alexandru Lapusneanu: fuga lui Tomsa in Muntenia, incendierea cetatilor, desfiintarea armatei pamantene,confiscarea averilor boieresti,uciderea unor boieri, interventia doamnei Ruxanda pe langa domnitor pentru a inceta omorurile si promisiunea pe care acesta i-o face. Capitolul al III-lea aduce o schimbare a decorului. Lapusneanu si boierii, in straie de sarbatoare sunt adunati la mitropolie. Apeland la toate armele retoricii, asumandu-si pacatul cruzimii, Lapusneanu isi cere iertare. Episodul care urmeaza, uciderea celor 47 de boieri invitati sa pranzeasca la curte este surprins prin scene cinematografice sub privirea inspaimantata la lui Motoc, pe care domnitorul il sileste sa asiste la scena. Finalul episodului este culminat de aparitia personajului colectiv, multimea adunata la zidurile cetatii, care scandeaza moartea lui Motoc , de aici si motto-ul celui de-al 3-lea capitol: Capul lui Motoc vrem!. Din capetele celor 47 de boieri Alexandru construieste o piramida, leacul de frica pentru sotie. Ultimul capitol, opereaza un salt in timp (patru ani trecusera) si infatiseaza deznodamantul nuvelei, moartea tiranului prin otravire. Retras in cetatea Hotinului, bolnav de friguri, Lapusneanu este calugarit, dupa obiceiul vremii. Deoarece isi revine si ii ameninta pe toti cu moartea: De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu.. , doamna Ruxanda accepta sfatul boierilor de a-l otravi.
Ca in orice nuvela istorica, in centrul naratiunii este fixata emblematic,figura unui protagonist al carui portret este inspirat din realitatea istorica. Optiunea lui C. N. ptr. un domnitor a carui amintire este legata de uciderea a 47 de boieri si care intruchipeaza tipologia tiranului este specifica unui romantic. Alexandru Lapusneanul intruchipeaza tipul domnitorului sangeros,tiran si crud. El este construit din contraste si are o psihologie complexa. Este caracterizat direct de catre autor si indirect prin fapte,limbaj si comportament. Inteligent si bun cunoscator al psihologiei umane, el reuseste sa domine relatiile cu celelalte personaje, care, in general, sunt manipulate de catre domnitor. Relatia sa cu celelalte personaje lasa de dorit din cauza comportamentului sau tiranic. Casatoria lui cu doamna Ruxanda, cu care se afla in antiteza, este aranjata de ctre boieri, iar iubirea lipseste. Sotia sa este ingrozita de el si alege sa isi salveze fiul, ucigand tatal. Cuplul lor este un exemplu al antitezei angelic-demonic. Limbajul nuvelei contine expresii populare ramasa cu gura cascata, regionalisme gsnd si arhaisme spahii. Stilul narativ se remarc prin concizie, sobrietate, claritate, echilibru ntre termenii arhaici i neologici, frecvena gerunziului, simplitatea topicii. Stilul indirect alterneaz cu stilul direct, realizat prin dialog i intervenie izolat. In concluzie, consider ca scriitorul C.N. reuseste prin intermediul operei Alexandru Lapusneanul sa realizeze o adevarata capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Prin ntinderea medie, aciunea desfurat pe un singur fir narativ central, intriga riguroas i conflictul puternic, la care participa un numar restrans de personaje bine construite dar si prin cultivarea interesul pentru istoria nationala,reala, si limbajului arhaic,popular pot afirma ca aceasta opera apartine speciei literare nuvela istorica.
In relatie cu doamna Ruxanda este tandru, o srut pe frunte, o mbrieaz: ridicnd-o ca pe o pan i punnd-o pe genunchii si, pentru ca imediat ce afl scopul venirii sale s o numesc muiere nesocotit, reprimndu-i cu greu gestul de a o lovi cu jungherul spre care mna se ndreptase din obinuin. Acesta relatie este construita pe antiteza romantica angelic-demonic. Destinul dramatic al personajului este proiectat pe fundalul unei lumi din Moldova sangerosului veac al XVI-lea. Actiunea nuvelei se desfasoara intru-un spatiu greografic real care alcatuieste un decor romantic. Mai intai in dumbrava de la Tecuci, apoi in palatul domnesc din Iasi si la mitropolie, iar in ultimul capitol, in curtea domneasca din cetatea Hotinului. Evenimentele se desfasoara pe durata a cinci ani, ultimii ani de domnie si de viata ai domnitorului Lapusneanu. Timpul naratiunii este cel real, istoric (1564-1569), iar timpul nararii este ulterior. Seria de evenimente este structurata pe principiul cronologic si naratiune heterodiegetica, iar perspectiva narativa este omnisciente, obiectiva, cu focalizare zero si viziune dindarat. Nuvela se deschide cu un incipit de tip rezumativ care aminteste de stilul cronicarilor din alt veac. Secventa rezumativa are rolul de a creiona imaginea sumbra a unei Moldove sfasiate de luptele interne pentru putere. Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod concis, lapidar si obiectiv, amintind si aici de stilul cronicarului. Domnia lui Lapusneanu este clarifica ca fiind o pata de sange in istoria Moldovei. Din punctul meu de vedere, constructia personajului principal pune in evidenta realitatatea istorica a sangeroasei perioade a Evului Mediu, sporind dramatismul si complexitatea scenariului epic prin natura malefica a protagonistului. In primul rand, desi naratorul se distanteaza de la realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, el reuseste sa construiasca un personaj complex, perfect integrat in mentalitatea epocii care ii marcheaza destinul. In al doilea rand, constructia antitetica a personajelor ofera o imagine asupra tipologiilor umane si a destinelor lor, construite monumental. In concluzie, meritul lui Costache Negruzzi este acela de a fi creat un personaj memorabil, intr-o nuvela exemplara, care are acea proportie a liniilor care e semnul creatiilor permanent clasice. (Al. Piru).
actiunea intr-un spatiu familiar lui satul Silistea-Gumesti, devenit un topos literar. Ca reper temporal, primul volum se petrece cu 3 ani inaintea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in timp ce al doilea volum comprima o durara mai ampla, din 1937 pana in anii 50. Complexitatea romanului se remarca si in structurile narative ce imbina elemente traditionale si moderniste. Perspectiva narativa este obiectiva, din viziunea unui narator omniscient si omniprezent, focalizare zero si viziune dindarat. Incipitul este modern, cu intrari multiple. In primul volum, fixeaza spatiul actiunii In campia Dunarii..si textualizeaza supratema timpului. Finalul reia supratema Timpul nu mai avea rabdare. Volumul al doilea se deschide cu un enunt interogativ ce impune tema schimbarii In bine sau in rau s-a schimbat Moromete?. Finalul este deschis, marcand un model compozitional in spirala. Astfel romanul incepe intr-o realitate imediata si se sfarseste intr-un vis. Din punctul meu de vedere, consider ca Marin Preda a reusit prin acest roman sa construiasca unul dintre cele mai fascinante personaje din literature noastra, singurul taran-filosof din literatura romana. In primul rand, Ilie Moromete se deosebete de ceilali prin complexitate sufleteasc, prin gndire superioar, prin spiritul contemplativ, prin harul vorbei care il unicizeaz. In al doilea rand, ca exponent al lumii rneti, protagonistul ilustreaz, prin destinul su, soarta unei societi agrare fixate ntr-o civilizaie arhaic ce nu rezist schimbrilor, fiind sortit dispariiei. In concluzie, se poate afirma ca prin modalitatile moderne de construire a personajelor, prin complexitatea acestora si prin destinele lor, se evidentiaza modele umane semnificative si implicit, imaginea mongrafica a unei lumi taranesti in declin. Construit monumental, intr-o dimensiune tragica, Ilie Moromete impune o ipostaza umana majora, caracterizat prin atitudine contemplativa si interogativa in fata lumii si a existentei.
Desfasurarea epica a romanului se realizeaza in jurul a 2 personaje : Moromete tatal si fiul sau cel mic, Niculae. Cei doi protagonisti evidentiaza doua tipologii umane si doua modele comportamentale diferite. Relatiile dintre cei doi sunt dilematice si contradictorii, punand in lumina lipsa de comunicare si complictul dintre generatii : Ce era si cu Niculae asta?. In ce tatal ramanea fidel lumii taranesti, Niculae a descoperit in doctrina comunista o noua religie a binelui si a raului. Din punctul meu de vedere, Marin Preda reuseste prin intermediul acestui roman sa ofere o imagine artistica a satului romanesc intr-un mod deosebit de autentic si original. In primul rand, romanul postbelic aduce in literatura noasta un tip cu totul aparte de taran, comparativ cu ceea ce mai fusese scris despre viata satului. In al doilea rand, temele complexe abordate pun in evidenta o controversata perioada istorica, plina de schimbari pe plan politic si social, aspecte care isi pun intens amprenta asupra personajelor. In concluzie, pot afirma ca romanul Morometii de Marin Preda este un roman realist de tip obiectiv, roman al deruralizarii satului, de observatie sociala si analiza psihologica deoarece are ca trasaturi: obiectivitatea, naratorul omniscient si omniprezent, naratiunea heterodiegetica, focalizarea zero si verosimilul intamplarilor.
nsuete originea nobil i destinul de mire. Acesta ii propune lui Harap-Alb un set de trei probe: sa aduca salatile din Gradina Ursului, pielea cerbului batuta cu pietre pretioase si sa porneasca intr-o noua calatorie pentru a peti, in numele stapanului, pe fata Imparatului Ros. Harap-Alb reuete s treac de primele dou probe datorit ajutorului Sfintei Duminici, iar in cadrul celei de a 3-a probe, o alta etapa a initierii, este ajutat de cele cinci apariii bizare: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Imparatul Ros este cel de-al doilea formator pentru Harap-Alb, supunandu-l pe acesta la urmatoarele incercari: casa de arama,ospatul, alegerea macului de nisip, gasirea fetei, ghicitul ei. Calatoria de intoarcere incheie procesul maturizarii, prin experienta iubirii. Finalul basmului prilejuieste restabilirea echilibrului: Spanul este demascat si pedepsit prin moarte, iar Harap-Alb, caruia raufacatorul ii taiase capul, este readus la viata de catre fata de imparat care-i va deveni sotie.Uciderea eroului este ultima treapta a initierii; el renaste fiind astfel absorbit de juramantul facut Spanului si capabil de a-si intemeia o familie si de a conduce o imparatie. Personajele sunt individualizate, prin comportament, prin limbaj si psihologie. Eroii lui Creanga se comporta taraneste,si vorbesc moldoveneste ( G. Calinescu), ei au complexitate , ilustrand tipologii umane cu caracter arhetipal. Relatia dintre protagonist si antagonist se particularizeaza intr-un mod original. Raportul dintre Harap-Alb si Span este un conflictual, determinat de confruntarea intre bine si rau , definitorie pentru specia basmului. Harap-Alb se confrunta, nu cu o fiinta fabuloasa, cu raul din lumea oamenilor, cu omul span si omul ros, intruchipand rautatea, viclenia, lacomia. Eroul este surprins de-a lungul unor experiente care il vor maturiza, fapt ce confera si o alta semnificatie relatiei sale cu Spanul, care devine formator, initiator, un rau necesar. Probleme la care il supune Spanul au rol initiatic. Din punctul meu de vedere, Ion Creanga reuseste prin acest basm reuseste sa construiasca o plsmuire artistic a realitii cu multiple valene psihologice,etice i estetice. In primul rand experientele de cunoastere pe care le traieste Harap-Alb confera originalitate schemei narative, dezvoltand tema initierii si a maturizarii treptate a eroului. In al doilea rand, aventura initiatica a protagonistului evidentiaza un sistem de valori si virtuti- rabdare,milostenie, curaj- care cristalizeaza un arhetip. In concluzie, pot afimra ca Povestea lui Harap-Alb ilustreaza caracteristicile basmului cult, reprezentand in acelasi timp insasi sinteza basmului romanesc (Pompiliu Constantinescu), o capodoper a lui Ion Creang.
basmul popular, ci o prezenta textuala subiectiva, un eu narator care isi asuma rolul de povestitor : sa incep a depana firul povestii . n privina incipitului i a finalului, se poate remarca faptul c, dei prin intermediul cuvntului odata se activeaz convenia basmului, totui Creang aduce o inovaie: termenul popular cic ofera incipitului o dubla intrare in universul fictional. Finalul marcheaza sfritul maturizarii protagonistului prin simbolul nunii. Creang reintroduce ironic cititorul n lumea reala: Iar pe la noi, cine are bani bea i mnnc, iar cine nu, se uit i rabd.. Relaiile temporale i spaiale sunt tipice acestei specii, aciunea basmului fiind plasat n illo tempore (timp mitic). Geografia miraculoasa, definitorie pentru specia basmului, se regaseste vag, prin cateva repede conventionale : taram al Sfintei Duminici, gradina ursului, padurea cerbului fermecat etc. Personajele sunt individualizate, prin comportament, prin limbaj si psihologie. Eroii lui Creanga se comporta taraneste,si vorbesc moldoveneste ( G. Calinescu), ei au complexitate , ilustrand tipologii umane cu caracter arhetipal. Din punctul meu de vedere, Harap-Alb simbolizeaz un cod moral naional, un personaju original prin evolutia lui de la etapa juvenila la cea a maturitatii. In primul rand, ca orice personaj literar memorabil, el a strbtutun un drum de iniiere, a acumulat experien, s-a format pentru viata dobndind ntelepciune. In al doilea rand, dezvoltarea acestei teme asociate protagonistului, urmareste consolidarea unor virtuti care in final vor deveni atribute ale eroului. In concluzie, pot afirma ca Povestea lui Harap-Alb, reprezinra un basm al fiintei, in regimul fabulosului, dand personajelor invidualitate psihologica, etnica, taraneasca si chiar humulesteana ( Zoe Dumitrescu-Busulenga). Ion Creang a reusit prin acest basm sa realizeze un veritabil bildungsroman fantastic al epocii noastre (George Munteanu).
Comicul se regsete la toate nivelurile operei i reprezint o categorie estetica ce rezulta din contrastul dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce cred personajele despre sine si ceea ce sunt in realitate. Tipuri de comic: comic de moravuri,de situatie, de nume,de limbaj Personajele lui Caragiale sunt memorabile, de o pregnanta neobisnuita, realizate intr-o maniera clasica. Carentele de caracter si interesele proprii par sa fii afectat grav relatiile dintre personaje. Intre Nae Catavencu si Stefan Tipatescu, de exemplu, exista un dezacord puternic ce genereaza un conflict deschis. Arestat abuziv din ordinul prefectului, Catavencu este apoi eliberat si invitat la un dialog. Scena negocierii este semnificativa, reliefand duplicitatea personajelor care isi vorbesc amabil-insinuant, desi se detesta. Cat timp e in posesia scrisorii, Catavencu e arogant, agresiv,inflexibil, dar dupa ce o pierde, devine umil, lingusitor, cerand intr-un final iertare. Din punctul meu de vedere, I.L.Caragiale reuseste sa ilustreze in aceasta comedie moravurile unui lumi in care imoralitatea invadeaza viata publica, cat si cea privata. In primul rand, scenele semnificative ale intrunirii pentru alegerea candidatului si cea a reconcilierii finale, construite in oglinda, pun in evidente situatia burgheziei secolului al XIX-lea. In al doilea rand, imoralitatea este dusa la extrem. Scrisoarea de dragoste, folosita ca instrument de santaj, este simbol al sentimentelor care ajung si el, implicit, obiect de negociere. In concluzie, pot afirma ca prin capodopera sa O scrisoare pierduta, Caragiale instituie in teatrul romanesc un stil dramatic ce prefigureaza comedia timpurilor moderne. Caragiale ramane neegalat in spatiul dramaturgiei romanesti, iar O scrisoare pierduta, ramane un model pentru specia comediei.
Limbajul lui Catavencu este, mai mult decat al celorlalti eroi, alcatuit din idei gata confectionate. Pretios in aparenta, limbajul sau este in realitate ilariant. El cuprinde expresii latinesti gresite (oneste bibere), numeroare constradictii intre termeni, pleonasme,dezacorduri etc, demostrand incultura si absenta gandirii logice. El stie insa cum sa simuleze emotia,sa planga, sa influenteze ascultatorii, Catavencu este un actor desavarsit. Compozitional, comedia este alcatuita cu o desavarsita arta a constructiei clasice. Cele 4 acte, aduc in scena mereu mai multe personaje, sugerand astfel sporirea tensiunii si a agitatiei provocate de evenimentul politic. Formula dramatica se bazeaza pe structuri traditionale: succesiunea cronologica, tehnica acumularii situatiilor, a inlantuirii evenimentelor si structuri dramatice moderne precum simetria situatiei scenice. Actiunea piesei este plasata intr-un orasel de provincie, capitala unui judet de munte, pe durata a trei zile din anul de gratie 1883. Relaiile temporale sunt n cea mai mare parte cronologice, iar n cteva situaii perspectiva temporal este discontinu, n care se remarc alternana temporal a ntmplrilor, prin flash-back. Din punctul meu de vedere, I.L.Caragiale dezvolta tema degradarii vietii politice si sociale prin prezenta scenica al lui Nae Catavencu care, este definitorie pentru imoralitatea din aceea vreme. In primul rand, protagonistul se defineste prin doua tipologii diferite. In viata sociala el ilustreaza tipologia politicianului demagog iar in viata privara, tipul arivistului care se conduce dupa principiul scopul scuza mijloacele. In al doilea rand, Catavencu isi impune valorile chiar si atunci cand nu este prezent in scena, ci doar o voce citata de ceilalti este o prezenta de referinta in discursul celorlalte personaje. In concluzie, dei creeaz personaje-tip, prin ironizarea excesiv a unei trsturi de caracter, Caragiale nu simplific ns imaginea personajului, reducnd-o la o singur trstur ci l transform ntro individualitate de neconfundat.
insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si reuseste. Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghita il face pe acesta sa isi doreasca o confruntarea cu Lica. Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care, atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut, omul samadaului. Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor. Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alaturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma: asa le-a fost data. Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M. Forester), fiind rezultate ale propriilor fapte, actiuni si ganduri, actionand liber, neconstranse decat de forta destinului. Protagonistul nuvelei, Ghita este centrul de iradiere a semnificatiilor,destinul sau ilustrand teza morala a textului. El este un personaj complex, dilematic, de mare forta in reprezentarea omului care se lasa dominat de slabiciunea sa. Cand linistea familiei sale este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul, Ghita incearca sa i se impotriveasca ferm si demn. Numai ca prima eroare, aceea de a nu renunta la arenda hanului, declanseaza situatia de criza. Tentativa esuata de a se impotrivi lui Lica, e urmata de alunecarea treptata sub influenta samadaului . Intre cei 2 se naste un conflict de orgolii barbatesti. Scena procesului reprezinta un moment cheie in devenirea personajului, un moment de culminatie a crizei morale. Desi convins de vinovatia lui Lica, Ghita depune marturie falsa, optiune nu determinata de frica, ci de constiinta faptului ca Lica are stapani puternici care il protejeaza. Totusi, optiunea finala a protagonistului este de a se situa cu sacrificiul suprem de partea legii. Ultimele scene sunt de un intens dramatism. Intelegand ca si-a distrus iremediabil familia , iar revinirea la valorile morale autentice nu mai este posibil, eroii vor plati cu viata abaterea de la norma etica. Din punctul meu de vedere, consider ca tema erodarii fondului uman prin patima imbogatirii este dezvoltata pe baza convingerii scriitorului ca literatura trebuie sa aiba o finalitate educativa. In primul rand, deznodamantul nuvelei are o accentuata dimensiune moralizatoare, fiindca eroii care incalca principiile morale sunt sanctionati aspru in final. In al doilea rand, scriitorul reuseste sa surprinda cu adevarata arta instalarea gradata a crizei sufletesti si evolutia ei pana in fata deznodamantului implacabil. In concluzie, se poate afirma ca , intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici ramane creatorul nuvelei realist-psihologice, iar Moara cu noroc este dovada cea mai stralucita, care reprezinta un semn de maturizare in arta povestirii (...) prin forta epica a lumii lui, ce da impresia de masivitate si robustete, dupa cum afirma criticul Eugen Todoran.
Oradea sunt toponime reale), intr-o zona de rascruce, plina de mister. Evenimente se desfasoara pe durata unui an. Timpul real, obiectiv este dublat de un timp simbolic, saptamanii luminate a Pastelui ii corespunde o durata malefica, un timp simbolic al tarziului (era tarziu, intr-un tarziu, tarziu dupa miezul noptii). Nu intamplator, jaful crima, tradarea , uciderea Anei si sinuciderea se petrec noaptea. Structural, nuvela se organizeaza pe doua planuri dinamizate de conflicte puternice . Planul realitatii exterioare este de tip narativ, evidentiind un singur fir narativ- element definitoriu al nuvelei. Al doilea plan este de tip analitic: planul interior, in care sunt urmarite dilemele morale, conflictul psihologic ce se amplifica treptat in constiinta lui Ghita. Seria de evenimente este structurata pe principiul cronologic cu naratiune heterodiegetica, iar perspectiva narativa este obiectiva, Ioan Slavi optand pentru formula naratiunii in rama, drama existentiala a eroilor fiind inchisa intre 2 cugetari. Incipitul de tip enuntiativ se formuleaza ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei. Cugetarea ei reprezinta o avertizare asupra fortelor conflictule : Omul sa fie multumit cu srcia sa, cci dac e vorba, nu bogaia, ci linitea colibei tale te face fericit. In finalul nuvelei rasuna din nou vocea batranei, exprimand ideea predestinarii Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data. Este evidentiata mentalitatea unei lumi morale care isi intemeiaza existenta pe valori autentice si pe credinta in soarta. In acelasi timp, ea exprima viziunea scriitorului asupra lumii si asupra existentei umane. Din punctul meu de vedere, Ioan Slavici surprinde existenta lumii contemporane prin crearea unor personaje compexe si verosimile. Consider ca tema erodarii fondului uman prin patima imbogatirii, este dezvoltata pe baza convingerii scriitorului ca literatura trebuie sa aiba o finalitate educativa. In primul rand, mi se pare firesc ca deznodamantul nuvelei sa aiba o accentuata dimensiune moralizatoare, fiindca eroii care incalca principiile morale sunt sanctionati aspru in final. In al doilea rand, scriitorul reuseste sa surprinda cu adevarata arta instalarea gradata a crizei sufletesti si evolutia ei pana in fata deznodamantului implacabil, demonstrand convingator tema principala a nuvelei. In concluzie construindu-si personajul pe scenariul arhetipal al ispitirii si al caderii in pacat, Slavici surprinde consecintele nefaste pe care demonul lacomiei le are asupra caracterului si destinului uman. Nuvela Moara cu noroc ilustreaza drama abdicarii de la demnitate si moralitate , esecul existential generat de slabiciuni si ambitii fara de masura.
Luceafarul eseu structurat - Mihai Eminescu Definit ca poem al contrariilor reunite sub semnul universalitatii (T.Vianu), Luceafarul, a fost publicat n aprilie 1883 , n ,,Almanahul Societtii Academice Social-Literare ,,Romania Juna din Viena. Avand ca sursa de inspiratie folclorica basmul Fata din gradina de aur cules de catre Richard Kunish, Luceafarul este o capodopera de amaraciune glaciara (Tudor Arghezi), un poem mitic si folcloric, alegoric si filosofic si , mai ales, un poem liric. Poemul romantic Luceafarul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului , dar si o meditatie asupra conditiei umane duale. Viziunea romantica este data de tema, de relatia geniu-societate, de structura, de alternanta planului terestru cu cel cosmic, de antiteze, de motivele literare, de imaginarul poetic . Elementele clasice sunt echilibrul compozitional, simetria, armonia si caracterul gnomic (de cunoastere). Tema poemului este romantica : problematica geniului in raport cu luea , iubirea si cunoasterea. Titlul este numele celei mai luminoase stele. In termini alegorici "Luceafarul" este geniul purtator de lumina, solitar si neinteles de omul obisnuit, comun, incapabil sa ajunga la infinitul gandirii. Compozitia si structura poemului sunt configurate prin strategii specifice modelului narativ de organizare a discursului. Cele doua planuri terestru-cosmic, aflate in antiteza romantica, tind sa se apropie si sa se delimiteze, intr-o compozitie de un echilibru clasic, figurand un model inchis, sferic al operei. Alcatuit din 98 de catrene si dispus in 4 unitati compozitionale, textul poetic se organizeaza ca o structura polifonica, pe mai multe voci. Incipitul poemului se afla sub semnul basmului. Timpul este mitic illo tempore :A fost odata ca in povesti . Cadrul abstract este umanizat prin portretul fetei de imparat o prea frumoasa fata care scoate in evdenta unicitatea terestra. Partea intai ( strofele 1-43) surprinde intr-un decor romantic povestea iubirii peste fire intre 2 fiinte care apartin unor lumi diferite. Aspiratia spre Absolut a fetei de imparat si nostalgia iesirii din Absolut a Luceafarului forteaza apropierea celor doua planuri intr-un spatiu imaginar, ideal in oglinda visului. Discursul naratorului este substituit de vocile celor 2 indragostiti care dialogheaza in plan oniric. Partea a doua (st. 44-64) are in centru idila dintre Catalin si Catalina intr-un tablou dramatizat. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale, cadrul fiind cel terestru. Asemanarea numelor denota faptul ca cei doi sunt compatibili, apartin aceleiasi lumi. Portretul lui Catalin e realizat in stilul vorbirii populare ( are o origine obscura , e siret si guraliv ) in antiteza cu Luceafarul; e simbolul erosului uman. Daca Luceafarul ii oferise fetei un destin de exceptie intr-un spatiu ideal , Catalin ii propune un destin comun , anonim ,in mijjlocul unei lumi in care toti sunt asemeni. Partea a treia (st. 65-85) ilustreaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului. Aceasta parte poate fi divizata la randul ei in trei secvente poetice: zborul cosmic, rugaciunea , convorbirea cu Demiurgul si liberarea. Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva temporal, in cursul careia el traieste in sens invers istoria creatiei Universului din a chaosului vai .. Cum izvorau lumine . Zborul cosmic potenteaza intensitatea sentimentelor si setea de iubire ca act al cunoasterii absolute. In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul ii cere sa-l dezlege de nemurire pentru a dezcifra taina iubirii absolute, in numele careia este gata de sacrificiu. Demiurgul refuza cererea lui Hyperion, aspiratia lui fiind imposibila caci el face parte din lumea primordiala a cosmosului, iar desprinderea sa ar duce din nou la haos. Partea a patra (st. 86-98) are, din nou, un dublu referent, cele doua planuri fiind, de data aceasta, delimitate irevocabil. Fata de imparat si Luceafarul se privesc pentru a treia oara, fiecare vazandu-l pe celalalt din perspectiva conditiei salem asumate definitiv. Raspunsul final al Luceafarului reprezinta cheia poemului, toata durerea dintre pamant si cer (Petru Cretia) : Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece/ Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece. La nivel prozodic, se remarca muzicalitatea meditativa data de masura versurilor de 7-8 silabe, ritmul iambic si rima incrutisata. La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei intre omul de geniu si oamenii comuni, antiteaza care apare si in discursul Demiurgului Ei doar au stele cu noroc/ Si progoniri de soarte/ Noi nu avem nici timp, nici loc/ Si nu cunoastem moarte. Se remarca numeroase figuri de stil precum comparatii e un adanc asemenea uitarii celei oarbe, metafore cununi de stele sau epitete prea frumoasa. Folosind nebanuite intuitii ale fanteziei poetice, in revarsarea lirica a sufletului sau, dincolode densitatea luminoasa a imaginilor, a atator epitete morale si fizice, metafore, comparatii siexpresii specific romanesti, populare sau eminesciene, poetul recurge in Luceafarul, in procesulde concentrare e expresiei, la simplitatea clasica a versurilor, care-i ingaduie succesiunea rapidade amanunte descriptive si de idei polarizate in jurul temei fundamentale. In concluzie, pot afirma ca prin viziunea poetica in care sunt inchise tulburatoare intelesuri filosofice, poemul eminescian oglindeste lumea insasi a poeziei ca tristete cosmica si ca sarbatoare a verbului. O lume devenita cantec in sine, lui singur dezlegare si lege (Petru Cretia).
se refugiaz n micile bucurii i satisfacii pe care le mai trise i de alte ori. Din pricina neputinei, Iona se simte un ratat, un damnat, captiv in plasa rutinei cotidiene. Odata ce este nghiit de un pete uria, cu care ncearc s se lupte i strig dup ajutor, Iona isi incepe cautarea initiatica si aventura cunoaterii. Tabloul al II-lea l gsete pe Iona n "interiorul Petelui I", n ntuneric, ca semnificaie a neputinei de comunicare. Timpul i spaiul nu mai au coordonate reale i ncep s-i piard din concretee, intervenind un timp interior: ncepe s fie trziu n mine. Monologul dialogat continu cu puternice accente filozofice, exprimnd cele mai variate idei existeniale pe care le gndete eroul: "de ce trebuie s se culce toi oamenii la sfritul vieii?. Iona gsete un cuit, semn al libertii de aciune si spinteca burta pestelui , dar se va regasi prizonier, intr-un spatiu visceral mai amplu. Tabloul al III-lea se consuma n "interiorul Petelui II si Pestelui III. Cei trei pesti spintecati amintesc de cele 3 probe initiatice depasite de eroul din basme. Esecul repetat de a iesi din captivitate, din pestele inghitit de altul reprezinta tentativa de a depasi constiinta nefericirii, a singuratatii. Aparitia pescarilor I si II in cel de-al doilea peste nu il salveaza pe Iona decat de singuratatea fizica. Imposibilitatea de a comunica cu semenii lui, il proiecteaza intr-o singuratate metafizica. In tabloul al IV-lea, Iona apare in spartura burtii ultimului peste. Pare imbatranit, semn c a trecut o via de cnd ncearc zadarnic s gseasc o soluie pentru a depi limitele. Priveste in zare ca intr-o oglinda. Descopera cu disperare ca orizontul e doar un un sir nesfarsit de burti. Decizia finala e surprinzatoare, nedescoperind o cale de salvare din universul inchis, el cauta iesirea in sens invers. Iona isi redescopera trecutul i identitatea spintecandu-si propria burta. Gestul sinuciderii trebuie neles tot din puct devedere simbolic: Iona a gsit calea, iar aceasta se afla n sine. Limbajul este caracterizat de spiritul ludic si ironic, de oralitate si de amestecul unor registre lexicale diferite : oral, popular, si neologic. Se constata o lipsa de solemnitate a limbajului poetic in comparatie cu limbajul romantic. Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic: este caracterizat direct de ctre autor prin intermediul didascaliilor, i indirect prin limbaj, gesturi, aciuni simbolice, iar modul de expunere este exclusiv monologului. Personaj-simbolic, Iona e o voce a umanitatii, un erou tragic ce se revolta impotriva limitelor ontologice. Ucigandu-si eul material, el elibereaza eul spiritual, cel divin. EL este omul prins fr voia sa ntr -o capcan din care ncearc s scape. Motivul central al piesei este labirintul care simbolizeaz drumul cunoaterii de sine. Iona intr n labirint accidental i aceast intrarea echivaleaz cu spargerea ghinionului, forarea norocului. Din punctul meu de vedere, toate temele ce se intersecteaza in aceasta opera, tema filosofica,biblica si mitica si a singuratatii, converg in gestul final al eroului. In primul rand, actul final nu figureaza o sinucidere, ci o rezolvare scenica a conflictului existential, idee intarita de replica finala Razbim noi cumva la lumina! care sugereaza trecerea intr-o etapa superioara a cunoasterii. In al doilea rand, Iona se elibereaza, se naste din nou ca fiinta spirituala care transcede propria materie. In concluzie, Iona aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Renuntarea la concretul istoric, situarea in atemporal, lipsa conflictului exterior incadreaza opera in teatrul modern. Iona poate fi considerata o adevarata opera antologica, capodopera dramaturgiei lui Sorescu prin formularea prin formularea artistica orginala, prin problematica existentiala a omului aflat in cunoasterea adevarului despre sine, in aventura descoperirii libertatii.
inscris in destinul sau. Contempland insa pestii din acvariu, el el incearca sa depaseasca prin joc situatia nefasta, constientizand propria existenta. Cea de-a doua experienta majora de cunoastere este a omului in fata mortii, dezvoltata in tablourile urmatoare prin constientizarea situatiei arhetipale ( Iona inghitit de peste: Trebuie sa dormi.De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?), prin imaginarea mortii eroice in razboi, prin asumarea propriei conditii de fiinta muritoare, in finalul piesei. In final i spinteca propriul abdomen, cu sperana de a regasi deplina libertate, eecul lui explicndu-se prin incapacitatea omului, despiritualizat, redus la o simpla contiinta, de a trai mitul nemuririi. Sinuciderea lui reprezinta ncercarea de salvare prin cunoaterea de sine, o purificare sufleteasc, iar prin eliberarea de materialitate, o refacere a unitatii sinelui. Structura piesei se afla ntr-o arhitectura echilibrata, ale carei simetrii si revendica apartenenta la sursele clasice. Subintitulata tragedie n patru acte, este construita din patru tablouri ce contin un lung monolog sau un fals dialog interor. Se deruleaza conform unui demers initiatic, prezentat alegoric,n metafora pestelui-labirint, simbol ce propune indirect modelul de jertfa ntru autocunoastere. Indicatiile de regie sunt minime, decorul este conventional, redus la sugestie, discursul dramatic mentinndu-se ntr-o ambiguitate specifica teatrului metaforic. Desi discursul are aparenta unui dialog, el e un monolog, dnd impresia ca totul se ntmpla n mintea personajului. Reconstituirea actiunii, care are un fir foarte simplu, se poate face citind didascaliile si acele secvente ale lui Iona care reprezinta observatii, constatari privind ceea ce se ntmpla n jur sau cu el nsusi: Mi se pare mie sau e trziu? Cum a trecut timpul...sunt nghitit. Constructia subiectului, este moderna, ilustrand dramaturgia fara evenimente. Aventura de cunoastere a eroului incepe odata cu depasirea situatiei initiale, definite prin repere spatio-temporale ce figureaza matoforic absurdul lumii. Cu fata spre mare, Ion se afla fara sa stie, intr-o gura de peste Relaiile spaiale se definesc prin imaginar, marea, plaja i burile petilor fiind metafore ale existenei umane, precum i prin spaiul nchis, psihologic al protagonistului, care i pune ntrebri i i rspunde. Relaiile temporale reliefeaz,n principal, perspectiva discontinu a timpului psihologic, cel cronologic fiind numai un procedeu artistic de amplificare a strilor interioare ale protagonistului. Incipitul piesei l prezint pe lona care ncearc, strigndu-se, s se regseasc, s se identifice pe sine, cugetnd asupra relaiei dintre via i moarte, in timp ce finalul piesei surprinde momentul in care Iona ia hotararea de a se ucide; acest gest nu trebuie privit ca o renuntare la lupta, ci ca unica metoda de a-si dovedi superioritatea asupra destinului: Gata, Iona? (isi despica burta) Razbim noi cumva la lumina!. Limbajul este caracterizat de spiritul ludic si ironic, de oralitate si de amestecul unor registre lexicale diferite : oral, popular, si neologic. Se constata o lipsa de solemnitate a limbajului poetic in comparatie cu limbajul romantic. Esentializarea mesajului determina o economie radicala a mijloacelor de reprezentare. Intriga piesei se reduce, asadar, la un scenariu arhetipal, cel al profetului biblic dezvoltat de scriitorul romn pe o schema repetitiva: nghitit de un chit urias, Iona descopera, atunci cnd spinteca pestele pentru a iesi la lumina, ca acesta a fost nghitit la rndul lui de un chit si mai mare. Redus la izolare, n pntecele succesive ale balenelor, el devine, asemenea protagonistilor lui Ionesco sau Beckett, simbolul incapacitati omului modern de a comunica. In opinia mea, opera Iona prezinta omul modern care se descopera pe parcursul vietii, fiind un simbol al cunoasterii absolute. In primul rand, experienta sa se reduce la tema libertatii in stransa legatura cu cea a sperantei. Iona incearca sa se elibereze si sa se departeze de societatea, care isi vede doar propriile interese. In al doilea rand, gestul final, sinuciderea, echivaleaza cu sansa eliberarii totale, cu o noua fiinta spirituala. In concluzie, se poate afirma ca identitatea scenica a personajului este conferita prin mijloacele de caracterizare specifice teatrului modern: identitate simbolica, autocaracterizare, notatiile dramaturgului, discursul scenic etc. Iona, personaj simbol, este vocea umanitatii penduland intre moarte si inviere.