O scrisoare pierduta- Particularitati de constructie ale unui

personaj (Nae Catavencu)

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o
adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat
din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Sarcastic si
necrutator, Caragiale satirizeaza incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga
acceptie a cuvantului, toate acestea fiind imbracate in mantia transparenta a unei spoieli de cultura, a
unui parvenitism provocator, atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii
sociale.
Comedia este specia genului dramatic care satirizeaza intamplari, aspect sociale, moravuri prin
intermediul personajelor ridicule, intre care se nasc conflicte puternice. Comedia are scopul de a
indrepta acele tare prin ras, avand, asadar, rol moralizator. Principalul mijloc artistic in comedie este
comical, dezvaluit de contrastul intre aparenta si esenta, pretentie si realitate, valoare si nonvaloare.

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea
mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura,
demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta
nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".

"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale
ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati.
Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electoraia, se nasc conflicte intre reprezentantii
opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant-
Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii
cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii.
Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuit din mai multe scene.
Personajele piesei, numite de catre autor personae, sunt mentionate cu numele si statutul social pe
care il are fiecare in cadrul comediei. Perspectiva spatial este reala si deschisa, fiind precizata de catre
autor, iar timpul in care se petrec intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea: In capitala
unui judet de munte, in zilele noastre. Relatiile temporal sutn in cea mai mare parte cronologice, adica
prezentate in ordinea derularii evenimentelor, iar in cateva situatii perspective temporala este
discontinua, in care se remarca alternanta temporal a intamplarilor.

Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din judet,
ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate "scoli" de
frazeologie patriotarda (fals patriotism - n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor
exprimate cu emfaza. Catavencu este fondator si presedinte al Societatii Enciclopedice "Aurora
Economica Romana", a carei prescurtare - A.E.R.- este sugestiva pentru statutul de societate fantoma,
prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita
falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache, prin care Catavencu isi Tnsusise fraudulos 5000 de
lei din fondurile societatii: "Girurile astea doua cu care onorabilul d.Catavencu a ridicat cinci mii de lei de
la Sotietate, sunt tot pentru enteresul tarii?".
Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele
acestui politician, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul
dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului,
care defineste contradictia dintre esenta si aparentd. Patron de ziar si conducatorul opozitiei politice,
Catavencu vrea sapara un cetatean onorabil, dator sa informeze opinia publica despre moravurile
amoroase ale prefectului, dar in esenia este un santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta in dorinta
de parvenire, aceea de a obtine postul de deputat ("Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic
altceva!").
Sef al partidului de opozitie, Nae Catavencu se comporta fara niciun scrupul in lupta political. El
ajunge in posesia scrisorii de amor pierdute de Zoe prin inselaciune si viclenie: il surprinde pe Cetateanul
turmentat citind o scrisoare si, recunoscand scrisul prefectului, Catavencu il invita "la o tuica", il imbata
si-i fura documentul. In ambitia sa nemarginita de a parveni, de a ocupa un loc in Parlament, Catavencu
nu se sfieste sa cerseasca postul de deputat in schimbul scrisorii, recurgand la santaj: "vreau ce mi se
cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani unde sunt eel dintai
... intre fruntasii politici [... ] Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!". Comicul de
limbaj ii ilustreaza prostia, deoarece el se autoinclude intre "gogomanii" politici din fruntea judetului.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza "scopul scuza mijloacele",
pusa insa, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", pe care-l confunda cu Niccolo
Machiavelli, acesta fiind, de altfel, celebru pentru acest principiu al succesului in parvenitism. Catavencu
este infumurat si impertinent atata timp cat se afla in posesia scrisorii, arma santajului ("Ma omoara
vampirul! prefectul asasin! ajutor!"), dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde
scrisoarea: "In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!".
Prin comicul de situatie reies, in mod indirect, si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de
demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic,
Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu -"nu bratul care loveste, vointa care
ordona e de vina"-, iar atunci cand ea imbraca forme patriotarde, personajul este de un ridicol
desavarsit: "Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de
Romania...".
Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului, care reliefeaza personajul
semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede
alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie "o poza" de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu
greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca, dramaturgul evidentiind aceste atitudini ridicole prin
didascalii: "Tertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare... suindu-ma la
aceasta tribuna... pentru a va spune si eu... (plansul il ineaca mai tare.)... Ca orice roman, ca orice fiu al
tarii sale... in aceste momente solemne... (de abia se mai stapaneste) ma gandesc... la tarisoara mea...
(plansul l-a biruit de tot) la Romania... (plange)... la fericirea ei!... la progresul ei!... la viitorul ei! (plans cu
hohot. Aplauze zguduitoare)". Ignoranta lui Catavencu este evidenta atat din nonsensul afirmatiilor -
"Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "Societatea noastra,
dar, noi, ce aclamam noi? Aclamam munca, travaliul care nu se face deloc in tara noastra". Aceeasi lipsa
elementara de cultura rezulta si din confuzii semantice, Catavencu numindu-i "capitalisti" pe locuitorii
capitalei, iar el autocaracterizandu-se "liber-schimbist", cuvant care defineste pe cel care promoveaza
libertatea comertului, neamestecul statului in treburile intreprinzatorului capitalist si nicidecum sensul
de flexibil in conceptii.
Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de palavragiu a lui
Catavencu, intrucat cata inseamna persoana rautacioasa, cicaiitoare, iar cuvantul cataveica numeste o
haina cu doua fete, de unde reies, indirect, ipocrizia si demagogia individului.
Asadar, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului,
foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor etice remarcandu-se comicul de situatie, de
caracter, de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca
si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte
personaje sau de catre dramaturg. Prin didascalii (parantezele autorului) si indicatii scenice (sugestii
pentru regizor), care sunt adevarate fise de caracterizare directa/indirecta, dramaturgul isi "misca"
personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
In studiul intitulat "Comediile d-lui Caragiale", Titu Maiorescu apara valoarea artistica a operei si
demonstreaza ca intreaga creatie artistica ilustreaza realitatea politica si sociala a epocii, dand astfel o
replica usturatoare inamicilor scriitorului: "Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o
comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea
contemporana cum este, pune in evidenta partea comica asa cum o gaseste, si, acelasi Caragiale, care
astazi isi bate joc de fraza demagogica, si-ar fi batut joc ieri de islic si tombatera si isi va bate joe maine
de fraza reactionara, si, in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." Criticul sustine in
continuare rolul moralizator al artei, care isi propune sa indrepte tarele si moravurile politice si sociale,
iar in cazul lui Caragiale acestea se corijeaza prin ras.