Sunteți pe pagina 1din 18

NUVELA FANTASTICA Nuvela fantastic este o nuvel care aparine prozei fantastice.

Proza fantastic Literatura fantastic este un tip modern de literatur narativ, caracterizat prin mister, suspans, incertitudine. Dei fantasticul n sens larg este prezent nu numai n art, ci i n multe alte manifestri ale spiritualitii omeneti din cele mai vechi timpuri, literatura fantastic este recunoscut ca o specie literar apare abia n secolul al XIX-lea. Proza fantastic se caracterizeaz prin apariia subtil a unui element misterios, inexplicabil, care perturb ordinea fireasc a realitii. Aceast intruziune a unei alte realiti enigmatice n lumea obinuit strnete nelinitea sau spaima personajelor, care se strduiesc s neleag ce se ntmpl de fapt, s gseasc o justificare a evenimentelor insolite n care sunt angrenate. De regul nicio explicaie nu se dovedete pn la urm pe deplin satisfactoare. Prin echivocul i prin incertitudinea pe care le ntreine, fantasticul modern are caracter deschis, problematizat, spre deosebire de basm, naraiune fabuloas tradiional, care nfieaz lumi nchise. Trsturi ale unei naraiuni fantastice 1. Existena celor dou planuri: real-ireal; n planul lumii familiare ptrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale; 2. Dispariia limitelor de timp i de spaiu la apariia elementului misterios/ireal; 3. Compoziia gradat a naraiunii ntreine tensiunea epic; 4. Final ambiguu; 5. Ezitarea eroului i a cititorului de a opta pentru o explicaie a evenimentului (o lege natural sau una supranatural); 6. Prin relatarea ntmplrilor la persoana I de ctre cel care le-a trit sau de ctre martor, scrierea capt mai mult credibilitate i faciliteaz indentificarea cititorului cu ntamplrile i cu nelinitea personajului; 7. Pentru a face ca inexplicabilul s devin acceptabil, naratorul scrierii fantastice propune sau sugereaz diverse explicaii pentru evenimentele relatate, explicaii ce se dovedesc n general incomplete i nesatisfctoare. La ignci 1. NUVELA Nuvela este opera epic, n proz, cu o aciune mai dezvoltat dect schia, cu un singur fir narativ, avnd o intrig mai complicat, ce determin conflicte puternice prin care se evideniaz caracterul mai multor personaje. Aciunea din nuvel este concentrat pe o situaie central i are o dimensiune medie. Secvenele narative se leag de regul prin nlnuire, dar se pot lega i prin inserie sau prin alternan. Nuvela clasic respect succesiunea momentelor subiectului literar, cu o expoziiune scurt, o intrig rezultat dintr-o conjunctur tensionat, care permite o desfurare alert a aciunii ce atinge un punct culminant cruia i urmeaz un deznodomnt previzibil sau imprevizibil. Personajele sunt mai numeroase i mai complexe dect cele ale schiei. Persoana la care se povestete poate fi persoana a IIIa, dar i persoana I, toate cele trei tipuri de viziuni aprnd n nuvel. Nuvela romneasc a aprut n perioada paoptist prin Costache Negruzzi care scrie Alexandru Lpuneanul i Sobieski i romnii. Marii clasici au scris i ei numeroase nuvele: Mihai Eminescu Srmanul Dionis, Cezara, Ion Luca Caragiale n vreme de rzboi, O fclie de Pate, La hanul lui Mnjoal, Ioan Slavici Pdureanca, Moara cu noroc, Ion Creang Mo Nichifor Cocariul. n perioada interbelic se remarc nuvelele lui Ion Agrbiceanu Fefeleaga, Mihail Sadoveanu Dureri nbuite, Bordeieni, Liviu Rebreanu Protii, Catastrofa, Iic trul, dezertor, iar n perioada postbelic Marin Preda cu volumul ntlnirea din pmnturi, tefan Bnulescu cu volumul Iarna brbailor. La sfritul secolului al XX-lea se accept forma de proz scurt, termenul de nuvel n accepia clasic nu mai este folosit. 2. NUVELA FANTASTIC Nuvela fantastic prezint ntmplri care distrug ordinea fireasc a lumii i care nu pot fi explicate, rmnnd permanent o ezitare n privina ncadrrii acestora n real sau ireal. Trsturi ale nuvelei fantastice: o existena a dou planuri: real / ireal; n planul lumii familiare ptrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale;

ezitarea personajului i a cititorului de a opta pentru o explicaie a evenimentelor; construcia subiectului nu mai este liniar; spaiul i timpul nu au atribute fireti; sunt nclcate legile temporale naturale, producndu-se uneori o transgresare a timpului, prin accelerare sau ncetinire, comprimare sau dilatare, inversare sau oprire; o uneori se produc metamorfozri, adic transformri ale unor fiine sau obiecte n altceva dect natura lor originar; o personajul are un mod special de a se raporta la lume, se afl ntr-o permanent incertitudine; o finalul este ambiguu; o naratorul poate folosi persoana a III-a, situndu-se ntr-o poziie aparent ominscient (La ignci de Mircea Eliade), dar neputnd oferi soluii, sau poate folosi persoana I, fiind personajul care percepe lumea prezentat (La hanul lui Mnjoal de Ion Luca Caragiale). 3. TEORIA FANTASTICULUI N PROZA LUI ELIADE Mircea Eliade este creatorul, att n textele literare ct i n cele filozofice, unei teorii originale despre fantastic care se bazeaz pe camuflarea sacrului n profan. Ideea de la care pornete este aceea c evoluia tehnic, modernizarea n general, a dus n mod treptat la desacralizarea total a lumii, fapt ce explic dificultatea descoperirii sacrului. Potrivit acestei teorii realitatea este banal doar n aparen, ea poate avea o semnificaie ascuns, dar aceasta poate fi decodificat doar printr-un proces de iniiere. Eroii din prozele fantastice ale lui Eliade trebuie s descopere un sistem de semne, s se iniieze pentru a ajunge la sacru. Fantasticul se refer tocmai la aceast prezen a sacrului i la apariia sa n realitatea cotidian. Cunoaterea sacrului se poate realiza prin mai multe posibiliti, dintre care cea mai important este ieirea din timp. O alt posibilitate de relevare a sacrului este redescoperirea miturilor. Omul modern ncepe s resimt nevoia de povestiri i istorii i de a se defini n raport cu cteva mituri fundamentale. Mitul este o naraiune considerat ca fiind adevrat, despre evenimente petrecute n timpuri strvechi, avnd ca personaje zei sau eroi de natur divin. Exemple: mitul despre naterea universului, despre apariia omului, despre sfritul lumii etc. n opera lui Eliade se regsesc patru mituri fundamentale: o mitul timpului reversibil: conform miturilor cosmogonice, timpul este reversibil, procesul creaiei se reia o dat cu fiecare rememorare a ntmplrilor de la nceput (Ex: ritualurile care au loc de Anul Nou) o mitul erosului ca act de cunoatere: este un mit de origine romantic care consider dragostea ca pe o posibilitate de a ptrunde tainele ascunse ale lumii (Ex: pentru popoarele arhaice actul sexual era o modalitate de a rememora crearea lumii sau a primului om) o mitul logosului: se refer la calitatea limbajului de a crea, la puterea cuvntului de a modifica lumea (Ex: crearea lumii n mitologia cretin se face prin cuvntul lui Dumnezeu) o mitul morii ca trecere: moartea este considerat ca o nou treapt n existena cuiva, alturi de natere i cstorie (Ex: ritualurile de nmormntare presupun trecerea n lumea cealalt) Mitologia reprezint totalitatea miturilor create de un popor sau de mai multe popoare nrudite. n nuvela La ignci se regsesc elemente att din mitologia european, ct i din cea naional. Din prima categorie fac parte Cerberul, cel care pzete intrarea spre lumea de dincolo (btrna), Charon, luntraul care trece sufletele pe lumea cealalt (birjarul care a fost dricar) i Graiile, cele trei diviniti greco-romane ale frumuseii: Aglaie, Thalia, Euphrosyne (cele trei ignci). Elementele specifice mitologiei romneti sunt: Ielele i Ursitoarele (cele trei ignci) i apariia cifrei magice trei (trei ignci, taxa este de trei sute de lei, este supus la trei ncercri, cltorete de trei ori cu tramvaiul, st doisprezece (multiplul lui trei) ani n casa igncilor). LA IGNCI Nuvela La ignci a fost scris i publicat la Paris n iunie 1959, tiprit n 1967 n Romnia n revista Secolul XX, apoi inclus n volumul La ignci i alte povestiri n 1969. Titlul nuvelei sugereaz un spaiu n care se observ manifestarea sacrului ascuns n profan (hierofanie). Locul numit la ignci este un spaiu n care se realizeaz trecerea de la moarte la via, un loc n care determinrile temporale i spaiale se anuleaz.
o o o o

Tema nuvelei o constituie ieirea din timpul istoric, linear, ireversibil i trecerea n timpul sacru, mitic i circular. Aceast trecere imperceptibil echivaleaz de fapt cu trirea concomitent n dou planuri existeniale deoarece ntre real i ireal, ntre sacru i profan nu mai exist hotare sesizabile. Eliade exemplific prin aceast nuvel teoria sa cu privire la camuflarea sacrului n profan. Nuvela este structurat n patru pri n funcie de dou planuri: real i ireal/fantastic.Cele dou planuri ale realului echivaleaz cu dou planuri narative, aceste planuri se mpart n patru faze care se succed: REAL IREAL REAL IREAL. De asemenea, exist i opt secvene sau episoade care ajut la gradarea aciunii: cltoria cu tramvaiul (prima parte), intrarea n lumea igncilor, ntlnirea cu cele trei fete, cutarea labirintic (a doua parte), a doua cltorie cu tramvaiul i oprirea la casa doamnei Voitinovici, utima cltorie cu tramvaiul i vizitarea propriei locuine, ntoarcerea cu trsura la ignci (a treia parte) i, ultima secven, ntlnirea cu Hildegard care conine i plecarea final spre moarte (a patra parte). Naraiunea se face la persoana a III-a, dar aceast perspectiv nu este dect aparent obiectiv, fapt ce sporete i mai mult ambiguitatea textului. Spaiul i timpul au dou dimensiuni, n funcie de cele dou planuri ale realitii. Exist un spaiu profan reprezentat de lumea real, material, la care omul se raporteaz prin aciuni, evenimente i repere fixe (aici Bucuretiul toropit de cldur) i un spaiu sacru, mitic reprezentat de lumea atemporal i aspaial din casa igncilor n interiorul cruia omul triete ntmplri ciudate pe care nu le poate explica. Timpul este privit sub dou aspecte: timpul ireversibil care reprezint o limitare a existenei umane, un drum ctre moarte (timpul existenei reale, aici: cei doisprezece ani care au tecut pentru ceilali) i timpul reversibil ale crui limite sunt abolite, timpul sacru, prezentul continuu n care moartea este doar o etap, o trecere spre alt plan al existenei. n prima parte autorul se folosete de tehnica epicului dublu. Incipitul plaseaz aciunea nuvelei n Bucuretiul interbelic, cadru frecvent n opera lui Eliade, nfiat ca un ora toropit de canicul. Spaiul cotidian nu anun nimic neobinuit: tramvaiul, strada, indivizii comuni care discut subiecte banale, se nscriu ntr-un cadru n care Gavrilescu pare perfect adaptat. Personajul i recunoate condiia de artist ratat, surprinzndu-se n acelai timp dorina aceastuia de a intra n vorb cu oamenii din tramvai: "Pentru pcatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pcatele mele, adug, ncercnd s zmbeasc, pentru c n-am fost fcut pentru asta. Eu am o fire de artist. Dar, n plan secund, nimic nu este ntmpltor, aluziile au un caracter anticipativ. Elementele care ne sugereaz ce va urma sunt: cldura excesiv care trezete n memoria personajului amintirea unei experiene similare trite n tineree ("Asta parc mi aduce aminte de ceva, i spuse ca s-i dea curaj. Un mic efort, Gavrilescul, un mic efort de memorie. Undeva, pe o banc, fr un ban n buzunar. Nu era aa de cald, dar era tot o var [] i atunci i aminti: era la Charlottenburg; se afla, tot ca acum, pe o banc, n soare, dar atunci era nemncat, fr un ban n buzunar.), plata biletului de tramvai, dorina lui de a vorbi, obsesia general pentru grdina igncilor, discuia despre colonelul Lawrence. Cldura e un semn important pentru semnificaia ascuns a lucrurilor deoarece ea altereaz percepia, produce mutaii i e asociat cu lumina puternic a soarelui. De aici rezult obsesia personajului legat de colonelul Lawrence al Arabiei, care provoac imaginea cldurii ca o sabie deasupra cretetului: "Era o fraz care mi-a plcut, o fraz foarte frumoas, despre aria care l-a ntmpinat pe el, pe colonel, undeva n Arabia, i care l-a lovit n cretet, l-a lovit ca o sabie.. Apar de asemenea replici sugestive: personajul crede c a mbtrnit: "Gavrilescule, opti, atenie! c parc, parc ai ncepe s mbtrneti. Te ramoleti, i pierzi memoria. Cnd pierde tramvaiul exclam "Prea trziu! cuvinte care definesc ntreaga lui existen ratat de profesor de pian care aspir spre adevrata art. Amintindu-i c i-a uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia Voitinovici, profesorul cboar cu intenia de a lua tramvaiul n sens invers. Prin urmare, intrarea lui la ignci este una ntmpltoare, care st sub semnul hazardului. A doua parte descrie intrarea n lumea fantastic a igncilor. Momentul trecerii dincolo, n planul ireal, este precedat "de o lumin alb, incandescent, orbitoare, apoi de " o neateptat, nefireasc rcoare, care mpreun cu poarta semnific pragul dintre dou lumi, trecerea dinspre via spre moarte, dinspre profane spre sacru. n mediul sufocant al oraului toropit de cldur, grdina igncilor apare ca un spaiu de miraj care destituie realul. E un teritoriu de tranziie spre un alt spaiu, ireal, cel al bordeiului. Intrarea n grdina igncilor nu se face n scop erotic ci din dorina de cunoatere i de cutare a unui loc rcoros. Bordeiul nu este nici el o cas a plcerilor, aa cum bnuiau locuitorii Bucuretiului, ci locul unor ritualuri ezoterice a cror semnificaie Gavrilescu nu o poate percepe. n momentul n care ptrunde n acest teritoriu sacru, timpul i spaiul capt alte

semnificaii. Casa igncilor se afl n afara timpului (dei este aproximativ ora trei!), dup cum i precizeaz btrna n momentul n care intr: "Avem timp. Nu e nici trei [] Atunci s tii c iar a stat ceasul. Pentru a ptrunde n bordei, personajul este supus unui ritual: el trebuie s ofere btrnei trei sute de lei, tax care echivaleaz cu plata vmilor pe lumea cealalt. n plan secund i btrna are o semnificaie mitologic: ea ntruchipeaz Cerberul din mitologia antic, cel care pzea intrarea spre lumea de dincolo. n casa igncilor timpul st pe loc, cteva ore petrecute n acest spaiu sacru echivaleaz cu doisprezece ani n lumea real. Cum timpul nu mai este acelai, apare Memoria deoarece primul lucru de care i amintete personajul cnd intr la ignci este iubirea pentru Hildegard, evenimentul sacru al existenei sale. Aceast rememorare echivaleaz cu o ncercare de a recupera timpul afectiv fericit: "n acea clip se simi deodat fericit, parc ar fi fost din nou tnr i toat lumea ar fi fost a lui, i Hildegard ar fi fost de asemenea a lui. Hildegard! exclam el, adresndu-se fetei. Nu m-am mai gndit la ea de douzeci de ani. A fost marea mea dragoste. A fost femeia vieii mele! Recuperarea memoriei este asociat cu alt stare i anume, setea, care este i ea un indiciu pentru ce i se va ntpla personajului: "- Mi-e sete! [] Mi-e teribil de sete [] Dac a putea s beau puin ap. n momentul n cae i se ofer de but, nu alege paharul de sticl verde, ceasca de cafea ci cana cu ap. Fetele rd de alegerea lui deoarece este prima alegere greit dintr-un ir lung, fapt ce subliniaz incapacitatea de a observa semnele ce i se ofer: "Rdeam c te-ai ncurcat i-ai but din can, n loc s bei din pahar. Dac ai fi but din pahar Jocul are o semnificaie ritualic, fetele l supun pe Gavrilescu la un joc al ghicirii, ca o prob a iniierii: trebuie s ghiceasc iganca din cele trei: o iganc, o grecoaic i o evreic. Este un joc al aparenelor i realitii, ca o hor a ielelor ce l desprinde pe erou de realitate. Dar jocul se ncheie cu un eec repetat, anticipat de existena ratat a eroului. O explicaie pentru neputina de a ghici iganca este frica de moarte, care se manifest prin permanenta raportare la trecut, la tineree. Eroul nu este n stare s treac dincolo de aparene, s ia o decizie, la fel cum nu a putut s aleag n tineree fericirea, s rmn cu Hildegard. Imposibilitatea de a aciona i de a observa semnificaia existenei sale din trecut se reia i n prezent. El nu se poate concentra nici acum asupra evenimentelor la care particip din cauz c este ancorat n timpul real, n trecut. n loc s ncerce s disting aparena de esen, el le povestete celor trei fete istoria iubirii pierdute n tineree, cum a pierdut-o din cauza unei slbiciuni de caracter i cum s-a cstorit cu Elsa, nu cu Hildegard. Se sugereaz c dac ar fi ghicit care este iganca ar fi putut ptrunde tainele misterului existenei, tainele sacrului, deoarece ar fi avut acces la toate odile din casa igncilor: "- Dac ai fi ghicit-o, ar fi fost frumos, opti grecoaica. i-am fi cntat i i-am fi dnuit i te-am fi plimbat prin toate odile. Ar fi fost foarte frumos Obiectele din casa igncilor sunt i ele bizare, apar i dispar, au forme incerte, ciudate: sunt coridoare, paravane, oglinzi, mobile neobinuite, totul ntr-o ambian exotic n care exist un joc de lumin i ntuneric. Interiorul capt semnificaia unui labirint n care nimic nu pare stabil, un spaiu al iniierii. Rtcirea prin labirintul lucrurilor este o scen halucinant, amestec de veghe i comar. Eroul este mpiedicat de tot felul de obiecte casnice, iar dup ce rtcirea se ncheie imaginea pe care o vede n oglind este sugestiv pentru semnificaia ascuns a evenimentelor prin care a trecut: n acea clip se vzu gol, mai slab dect se tia, oasele ieindu-i prin piele, i totui cu pntecul umflat i czut, aa cum nu se mai vzuse vreodat. Nu mai avea timp s fug napoi. Apuc la ntmplare o draperie i ncepu s trag. Simi c draperia e gata s cedeze i proptindu-i picioarele n perete, se ls cu toat greutatea pe spate. Dar atunci se ntmpl ceva neateptat. ncepu s simt c draperia l trage cu o putere crescnd, spre ea, astfel c puine clipe n urm se trezi lipit de perete i dei ncerc s se desprind lsnd draperia din mini, nu reui, i foarte curnd se simi nfurat, strns din toate prile, ca i cum ar fi fost legat i mpins ntr-un sac. Draperia n care se nfoar are i ea o semnificai ascuns, simboliznd giulgiul cu care se nvelete mortul. n momentul n care rtcirea prin labirintul din casa igncilor ia sfrit, i face apariia brna care ncearc s afle dac i-a dat seama de ce i s-a ntmplat: - Ia mai spune, strui ea. Ce-ai mai fcut? Ce s-a mai ntmplat?. Gavrilescu nu realizeaz semnificaia ascuns a evenimentelor, deoarece triete prea mult n spaiul profan al existenei i este dependent de timpul concret: Cum trece timpul. [...] mi spuneam azi dupmas: Gavrilescule, atenie, c, parc, parc... Da, mi spuneam ceva cam n felul acesta, dar nu-mi mai aduc bine aminte ce... A treia parte descrie din nou spaiul real al existenei personajului. Rentors n lumea din care venise, Gavrilescu gsete aceeai cldur torid de la nceput, comportamentul su este neschimbat, nu realizeaz schimbarea condiiei sale existeniale, este ca i la nceput obsedat de timpul

concret. Dei doveziile c ceva s-a schimbat sunt evidente, este convins c totul este o nenelegere i amn pentru a doua zi clarificarea situaiei: Dar, n sfrit, ce s mai insist. E o confuzie la mijloc... Am s vin din nou mine diminea... [...] Gavrilescule, opti ndat ce ajunse n strad, atenie, c ncepi s te ramoleti. ncepi s-i pierzi memoria. Confunzi adresele... [...] Acum sunt cam obosit, dar mine diminea am s-i dau eu de rost.... Timpul sacru din casa igncilor se opune timpului real: au trecut doisprezece ani, persoanele pe care le caut s-au mutat ori au murit, biletul de tramvai are un pre mai mare, soia lui a plecat n Germania, crezndu-l mort. Prin faptul c nimic nu mai corespunde cu realitatea pe care o cunotea personajul, se sugereaz moartea apropiat a acestuia, anticipat de afirmaia crciumarului: L-a cutat poliia cteva luni i n-a putut s dea de el, nici viu, nici mort... Parc ar fi intrat n pmnt.... n ultima parte, revenirea la ignci simbolizeaz desprirea lui de lumea real care-l refuz i intrarea ntr-un teritoriu atemporal. Aici o ntlnete pe Hildegard, iubirea pentru ea fiind evenimentul sacru al existenei sale. Faptul c a renunat la ea este corelat cu incapacitatea de a ghici iganca: fiind un ins mediocru, lipsit de luciditate i de voin, i-a ratat viaa alegnd-o pe Elsa, aa cum i rateaz experiena sacr alegnd greit iganca. I se ofer totui o ultim ans, astfel c prin intermediul iubirii recuperate personajul descoper sacrul ascuns n dimensiunea profan a existenei: Dar acum parc m simt mai bine... [...] Se ntmpl ceva cu mine, i nu tiu bine ce. Din nou apar foarte multe sugestii care anticipeaz sfritul personajului: se simte un miros puternic de flori din cimitirul pe lng care trece, iar nemoaica la care l trimite btrna nu doarme niciodat... Nici n momentul n cae se ntlnete cu iubita din tineree, care este o umbr a tinereii lui, nu realizeaz c trece spre o alt lume deoarece este nc amcorat n real: Dac n-a fi fost la berrie cu ea, nu s-ar fi ntmplat nimic. Sau dac a fi avut ceva bani la mine... [...] nu mai am nici cas, nu mai am nimic. Hildegard, care are rolul de a-l iniia n planul morii, ncearc s-i atrag atenia asupra semnificaiei semnelor: ntotdeauna ai fost distrat. [...] Ai rmas acelai [...].i-e fric. [...] E adevrat? se mir fata. Tu nc nu nelegi? Nu nelegi ce i s-a ntmplat, acum de curnd, de foarte curnd? E adevrat c nu nelegi? Ultima cltorie mpreun cu iubita regsit echivaleaz cu o cltorie spre moarte. Ei sunt condui de un birjar care ntruchipeaz pe luntraul Charon conducnd sufletele pe cealalt lume (nu ntmpltor se precizeaz c birjarul a fost n trecut dricar!). Cltoria spre moarte este vzut ca o trecere de la starea de veghe la starea de vis, fapt care ofer nuvelei un final deschis (se pstreaz ambiguitatea): Aa ncepe. Ca ntr-un vis... Timpul memoriei, timpul istoric i timpul mitic se ntlnesc n final. Hildegard aparine celui dinti, ea vine din trecut i aduce cu sine acest trecut deoarece e la fel de tnr. Gavrilescu nu nelege ns adevrata semnificaie a ntmplrilor prin care a trecut, nu descoper timpul mitic deoarece este ancorat n cel istoric, real. Gavrilescu este salvat de real i proiectat n mitic, fiind condus n moarte prin recuperarea iubirii. Moartea simbolic din final echivaleaz cu mplinirea destinului pn atunci ratat alturi de Hildegard. mplinirea destinului trebuie neleas ca o ultim ans dat unui ins rezistent la iniiere, care a ratat toate oportunitile, dar care acum compeseaz, prin iubire i prin recuperarea memoriei, tot irul de eecuri anterioare. Sugestia profund, formulat n finalul nuvelei este c de la via la moarte trecerea este imperceptibil i c, de fapt, omul triete concomitent sau succesiv n dou universuri. Din amndou i se fac semne, n amndou este supus la probe, tot ce trebuie s fac este s le descopere, acestea fiind ascunse n planul profan al existenei. Opera literar La ignci este o nuvel fantastic datorit alternrii planului real cu ce ireal, ezitrii personajului i a cititorului n interpretarea evenimentelor, dispariiei limitelor de timp i spaiu i finalului ambiguu. LA TIGaNCI - apartenenta la specie Mircea Eliade este un scriitor de mare valoare a poporului roman. In literatura romana proza fantastica a fost creata in perioada de inflorire a romantismului. In acest sens, Mihai Eminescu a lasat Sarmanul Dionis, prima nuvela fantastica si filosofica din literatura romana. De asemenea si marele nostru dramaturg, I.L.Caragiale, a lasat nuvele fantastice reprezentative: Calul dracului, La hanul lui Manjoala, etc.Mircea Eliade va aduce ceva nou in specia literara denumita nuvela fantastica. Fantasticul eliadesc are radacini mitice, fiind creat pe simboluri esentiale. Pentru evidentierea elementelor fantastice, Eliade considera Bucurestiul (locul natal), ca fiind perfect, el reprezinta unoras al melancoliilor, o geografie sacra, centrul unei mitologii inepuizabile. In acest spatiu al realitatii mitologizate, se desfasoara actiunea din majoritatea scrierilor fantastice ale lui Eliade.

Fantasticul este o categorie estetica care se realizeaza prin redarea, recrearea lumii dintr-o perspectiva imaginara. Intr-o opera fantastica realul este imbinat cu o latura ireala. Straniul este construit prin intermediul unor evenimente care vor schimba destinul personajului central. Teme fantastice des intalnite: parasirea timpului prezent, existenta unui cadru ireal in care personajele isi implinesc destinul, motivul nunta-moarte prin care omul este supus initierii(cunoasterii). Asadar o creatie fantastica este o creatie aflata sub semnul miraculosului, inexplicabilului, imaginarului. Personajele din nuvela fantastica sunt persoane care au cunoscut cel putin o data in viata sentimentul de ideal neimplinit, au o viata banala, construind un ciclu care reprezinta destinul nefavorabil al personajului. In nuvela La tiganci, Eliade construieste subiectul in 8 secvente prin intermediul carora realul se imbina cu irealul. Camuflarea sacrului in profan(hierofania), trecerea din real in ireal si incapacitatea omului de a trai mitul, constituie punctul de plecare in opera lui Eliade. Prima secventa din nuvela este dominata de planul real in care personajul principal savarseste un ritual fara insa a realiza acest lucru. Gavrilescu merge de 3 ori pe saptamana cu tramvaiul, aceasta cifra reprezentand totalitatea ritualurilor sacre. Banalitatea in care viata personajului se desfasoara poate fi considerata drept o consecinta a unei greseli care i-a schimbat cursul vietii.23s4m0-sdfsdn334 Elementele fantastice care apar pe parcursul secventei sunt sugestive in conturarea personajului. El merge cu tramvaiul intr-o zi caniculara de vara, participa la o discutie despre un anumit colonel Lawrence si de asemenea se face referire cu o oarecare retinere la locul numit la tiganci, unde timpul pare a fi suspendat: Avem timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci. Pentru ceilalti pasageri din tramvai casa tigancilor este un loc rau famat, pentru Gavrilescu este un refugiu impotriva canicului. In momentul in care el realizeaza ca si-a uitat partiturile la eleva lui, Otilia, va schimba cursul destinului sau, intrand intr-o noua etapa existentiala. Este prea tarziu sa se intoarca din drum, astfel se produce o ruptura de realitate in momentul in care patrunde in spatiul miraculos de la tiganci. Inainte de a intra in sacru este lovit de lumina, producandu-se asadar o sciziune in existenta personajului. Prima secventa sta sub semnul unui destin ratat, soarta nefiindu-i favorabila din pricina firii lui de artist. Urmatoarele 3 secvente stau sub semnul fantasticului, personajul traind o experienta stranie, fiind prins intre realitate si mistic. Intrand la tiganci, el cunoaste o noua dimensiune existentiala. Este intampinat de o baba care ii cere bani - ea semnifica cerberul care ia bani celor care trec dintrun spatiu(viata) intr-altul(moarte). Tigancile s-au stabilit in Bucuresti de 21 de ani (adica de 3 ori cate 7), semn al perfectiunii , al creatiei perfecte. Aceste indicii sunt ignorate de Gavrilescu care nu poate face diferenta dintre realitate si fantastic. Amestecul de real si mitic va conduce la ambiguitate, personajul fiind derutat pe parcursul intregii nuvele. La tiganci timpul nu are limite, asadar acest loc sacru dispune de atemporalitate Avem timp. Nu e nici trei.. Gavrilescu va fi prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste. Cele trei fete il atrag intr-o hora care in folclorul romanesc reprezinta jocul ielelor. Deoarece este incapabil sa deosebeasca cele trei fete prin etnie, el este condamnat sa strabata un labirint, nu insa inainte de a cunoaste experinta onirica. 23s4m0-sdfsdn334 El isi va reaminti tragedia vietii sale: pierderea lui Hildegard, iubirea vietii lui.Preocuparea pentru neimplinirea sufleteasca il va impinge pe un drum greu de strabatut, devenind prizonierul unui univers labirintic. Jocul tigancilor i-a trezit sentimentul de tradare, care a fost refulat in banalitatea cotidiana. Intrarea in labirint este asociata cu sentimentul abandonului; el este parasit de cele trei fete, se pierde si el la randul lui printre paravane, este sufocat de caldura si se dezbraca, semn al pierderii identitatii si individualitatii. In aceste conditii grele, personajul se simte mai batran, sleit de puteri, insetat, dar si schimbat din punct de vedere fizic: se privi mirat in oglinda, parca i-ar fi fost greu sa se recunoasca. Pentru a-si potoli setea, cere apa: band direct din cana, indelung, galgaind, dandu-si capul pe spate; apa detine calitatea magica de a reda fiintei putinta renasterii. Pentru Gavrilescu, experienta de la tiganci este un joc, de aceea nu percepe rostul identificarii celor trei fete, sensul ratacirii prin labirint si experienta onirica care va duce la crearea unei noi identitati. Trairea sa in locul sacru de la tiganci seamana cu o mistuire, cu moartea, insa legaturile cu realitatea nu sunt definitiv rupte: aude voci si zgomote si scaune trase pe parchet. In ratacirea prin labirint primeste semnele apropierii sfarsitului: este atras de un giulgiu care ii acopera goliciunea corpului asemenea unui mort. Asadar, experienta lui Gavrilescu echivaleaza cu initierea in moarte, caci a iesi si a intra intr-un labirint este un ritual initiatic prin excelenta. Secventele V, VI, VII reprezinta confruntarea lui Gavrilescu cu o realitate ambigua. Timpul petrecut in bordeiul tigancilor si ratacirea personajului in labirint este o avertizare asupra a ceea ce-l asteapta in lumea profana, caci intors in realitate eroul se va confrunta cu un nou labirint: in locurile cunoscute el intalneste alti oameni, banii se schimbasera, tramvaiul se scumpise, in casa lui locuiau alti oameni, Elsa este plecata in Germania, iar pe strada Preoteselor, la doamna Voitinovici locuiau niste straini. El nu este recunoscut de crasmarul Costica, care ii relateaza ca Gavrilescu a disparut de 12 ani. In acest moment eroul realizeaza ca cele

cateva ore petrecute la tiganci echivaleaza cu 12 ani, adica un ciclu cosmic. Isi da seama ca a pierdut legatura cu realitatea si vrea sa se intoarca in spatiul sacru de la tiganci. In drumul sau initiatic va fi dus de un fost dricar (reprezentandu-l pe Charon) care nu ii ia bani. Vor trece pe langa o biserica si simbolurile mortii sunt sesizabile usor:regina noptii, locul de veci in care o persoana a fost ingropata de dimineata. Schimbarea la care Gavrilescu este supus reprezinta intoarcerea la momentul de gratie: iubirea lui Hildegard, inainte de a fi ales ca sot de Elsa, el acceptand din lasitate si din lipsa de bani. Conditia materiala nu l-a lasat sa-si implineasca iubirea, el pierzandu-si astfel firea de artist. Revenirea la casa tigancilor reprezinta ultima secventa, momentul in care trece din real in sacru, primind o a doua sansa de a-si implini destinul. El este pregatit, in initierea in moarte cunoscand desavarsirea. Intalnirea cu Hildegard inseamna dreptul de a intra in eternitate prin iubire, prin nunta care se realizeaza sub semnul visului Asa incepe. Ca intr-un vis. Plecarea cu Hildegard spre padure(simbol al eternitatii), reprezinta a doua sansa in implinirea destinului sau cosmic. La Eliade nunta este un simbol de patrundere in moarte, in inteles mitic, de contopire a individului cu Fiinta suprema, Dumnezeu. La tiganci este o nuvela fantastica, deoarece exista elemente ce definesc categoria estetica, numita fantastic: planul real-ireal, trecerea din viata in moarte, motivul nunta-moarte, ritualul initiatic pentru desavarsirea destinului cosmic. Aceasta nuvela are ca element original modul in care Eliade vede fantasticul: mitul si imbinarea sacrului cu profanul reprezinta esenta spiritualitatii. La tiganci Mircea Eliade recunotea nc din adolescen mi-a plcut s scriu nuvele, povestiri i chiar nuvele fantastice. Aceast nclinare spre fabulos se va accentua n urma vastelor sale lecturi i a numeroaselor clatorii. El va fi atras mereu de spaiul romnesc i de oraul Bucureti: pentru mine Bucuretiul este centrul unei mitologii inepuizabile. i n nuvela La ignci aciunea se petrece n Bucureti avndu-l ca protagonist pe profesorul de muzic Gavrilescu. Nuvela ilustreaz o alegorie a morii sau a drumului spre moarte. Intinerariul spiritual al eroului se desfoar n opt secvene care alctuiesc nuvela construit cu echilibru i armonie clasic. Alterneaz planul real cu cel ireal. Secvena I (expoziiunea) prezit eroul n tramvai, este vorba de Gavirescu care se ntorcea acas de la leciile de pian date domnioarei Otilia. n tramvai se discut despre bordeiul igncilor, de existena cruia se prefac c se scandalizeaz brbaii. Pentru profesor acesta este un palat cu grdini i nuci pe care el l vede de trei ori pe sptmn. i aduce aminte c a uitat servieta la meditaie i coboar repede ca s ia tramvaiul n sens invers. n aceast prim secven autorul introduce cteva leitmotive: cldura mare, biletul, confesiunea, colonelul Lavrence, bordeiul (spaiul misterios), Elsa. Ateptnd tramvaiul este atras hipnotic de mirosul amrui al frunzelor de nuc i de nefireasca rcoare nc fr s-i dea seama s-a aflat n faa porii. Secvenele II, III i IV ale naraiunii dezvolt intriga marcat de ptrunderea lui Gavrilescu la ignci. Desfurarea aciunii se face prin nararea ntmplrilor eroului n acest spaiu, visul lui. Intrnd la ignci este ntmpinat de baba care-i cere trei sute ca s l lase la bordei, s-i aleag o fat. Se ntlnete cu trei fete, trebuind s identifice pe cea de a treia dar nu reuete. Pic ntr-un vis i apoi se trezete cu gndul c trebuie s-i recupereze servieta i se duce la tramvai. Acest nucleu conine mai multe mituri mereu aprofundate n lucrrile lui Eliade. Bordeiul trebuie privit ca un mit al labirintului, un simbol al trecerii dinspre via spre moarte. Este un spaiu al iniierii n ritualurile morii. Trecerea prin bordei este o trecere dincolo. Cele trei fete amintesc de ursitori, ele l supun pa Gavrilescu unor ncercri pe care el nu le poate trece, danseaz n jurul lui, i cer s o ghiceasc pe iganc dar el le scap mereu. Personajul alunec mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard i Elsa. El nu reuete s ghiceasc iganca nici dup ultima ncercare. Trebuie s interpretm acest lucru n sensul c profanul rateaz intrarea lui n domeniul sacrului. Apare o nou tentativ de intrare n real prin muzic. Secvena IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul viseaz c ncearc s ghiceasc fetele, se pierde n camere ciudate cu tavane scunde i neregulate, cu pereii uor ondulai, cu paravane tot mai misterioase, cu coridoare pe care rtcete mereu n sens invers, cu obiecte ce-l terorizeaz. Visul se termin cu o scen a luptei lui cu o draperie simbolic. Visul are mai multe semnificaii. La nceput el apare ca o aspiraie a eroului sprea o alt realitate alturi de Hildegard. Apoi n secvena IV visul devine simbolul comarului traversrii materiei de ctre spirit a vieii spre moarte nsoit de spaime i sufocri. Draperia i aprea ca un giurgiu i-l ngrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu drept prob ghicitul, simbol al riturilor de iniiere n taina morii, o vam luat sufletului ca o ultim ans de desprire a condiiei umane. Cifra trei i multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care puncteaz momente semnificative.

Secvena V ne apropie de punctul culminant al nuvelei prezentndu-nil pe Gavrilescu n ncerecarea de a-i recupera servieta cu partituri. n strada preoteselor nr. 18 nu mai cunoate pe nimeni, n locul doamnei Voitinovici gsete pe doamna Georgescu, iar despre Otilia alf c plecase acum 8 ani dup ce se cstorise cu inventatorul Frncu. Se ntoarce spre cas i n tramvai revin aceleai obsesii (portofelul, cldura, etc.). Secvena VI (punctul culminant) se petrece acas unde surprizele continu. Elsa, soia lui, plecase n Germania la familia ei n urm cu 12 ani, cam de cnd aflase c el a murit. Murise i madam Trandafir i foarte dezamgit se hotrete s se ntoarc la ignci. Secvena VII descrie drumul de acas la ignci. Cltoria lui se realizeaz ntr-o atmosfer fantastic, noaptea cu un personaj misterios pe care Gavrilescu l simte un vistor, o fire de artist. Acesta ca un mesager al morii l ajut pe profesor s ajung dincolo trecnd prin locuri impuse de tradiie cum este biserica. Secvena VIII ncepnd cu intrarea definitiv a eroului la ignci unde nimic nu se schimbase. Baba l ateap, l recunoate, i ia vama, i arat din prag casa cea mare rostind nite cuvinte oraculare: vezi s nu te rtceti, s te ii drept pe coridor i s numeri apte ui i cnd ajungi la a aptea s bai de trei ori i s spui: eu sunt, m-a trimis baba. Sleit de puteri trece prin coridor i se ncurc iar, o gsete pe Hildegard care l ateptese ca s-l conduc pe ultimul drum i i spune vino cu mine. Pornesc spre pdure alunecnd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-i de birjarul enigmatic i de porunca lui Hildegard: Ia-o spre pdure, pe drumul la mai lung i mn ncet. Nu ne grbim.. Deznodmntul nuvelei nu aduce ieirea din ambiguitate. Eroul se explic echivoc se ntmpl ceva cu mine i nu tiu ce, dac nu te-a fi auzit vorbind cu birjarul a crede c visez.. Fata l consoleaz la fel de echivoc toi vism, aa ncepe, ca ntr-un vis.. Nuvela ntr-o alt interpretare poate sugera aventura artistului case aspir s-i depeasc condiia sa profesional i social a omului care poate atinge absolutul, eternul. i atunci bordeiul poate fi privit ca Olimpul, o cetate a cunoaterii. Condiia material precar l mpiedic s-i depeasc condiia, n lupta sa ar trebui s fie tnr dar el este btrn, ar trebui s fie curajos dar lui i e fric mereu, i-ar trebui o dragoste protectoare dar toi care l-au iubit au disprut. Din aceast perspectiv nuvela prezint drama artistului ratat. Nuvela Fantastica: La Tiganci de Mircea Eliade - COMENTARIUL PE PARTI Nuvela este realizat prin tehnica epicului dublu. Naraiunea este realizat prin nlnuirea celor opt episoade, care ar marca un numr simetric de intrri i ieiri sau de treceri ale personajului de la o existen la alta, din planul real n planul ireal: planul real (episodul I), planul ireal" (episoadele II-IV), planul real" (episoadele V-VII), planul ireal (episodul al VlII-lea). Pendularea protagonistului ntre real (spaiul bucuretean exterior grdinii) i ireal (grdina igncilor, bordeiul i casa cea mare) reda un itinerar spiritual: de la profan la sacru, de la via la moarte. INCIPIT / FINAL n incipit, este descris credibil cadrul: canicula n Bucuretiul interbelic, surprins prin detalii realiste. Reprezentarea veridic a realitii n proza fantastic este dublat de semnificarea ei, nct obsesiile cltoriei cu tramvaiul (cldura, pretenia de cultur, condiia de artist ratat pentru un pcat - pierderea iubirii din tineree) se vor prelungi n cellalt plan. n final, se sugereaz ca explicaie pentru evenimentele relatate o stare ca ntr-un vis", iar nuvela fantastic are final deschis. CONSTRUCIA SUBIECTULUI Aciunea nuvelei se desfoar n mod gradat, ntr-o progresie ascendent, fiind plasat n Bucuretiul interbelic, prezentat ca n amintirile scriitorului: toropit de canicul, cu tramvai, liceu i grdini umbroase, cu oameni comunicativi i crcium la colul strzii. n prim-planul realist, care corespunde primului episod al nuvelei, se configureaz atmosfera aparte, culoarea balcanic: mirosul de asfalt topit, zgomotul tramvaiului, aria zilei de var i locvacitatea personajului. Nuvela ncepe cu o cltorie obinuit, repetat de trei ori pe sptmn, ca un ritual, de profesorul de pian, Gavrilescu. Temele de discuie ale cltoriei cu tramvaiul sunt: cldura, colonelul Lawrence i mrturisirea ratrii condiiei de artist. Tramvaiul, simbol al lumii reale (ca i plria sau banii), trece pe lng grdina igncilor, despre care oamenii discut ntr-un mod misterios, cu toate c nimeni nu tie nimic sigur, pentru c nu a fost acolo. Este un spaiu interzis, n aparen din prejudecat. TIMP I SPAIU Momentul venirii igncilor este amplasat ntr-un timp trecut nedeterminat (mitic). Au venit demult - spuse

vecinul". Grdina apare ca un spaiu mitic. Amintindu-i c i-a uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia Voitinovici, profesorul coboar cu intenia de a lua tramvaiul n sens invers. Dup o serie de ezitri, Gavrilescu intr la ignci, atras de umbra grdinii. Intervine hazardul, accidentalul (uitarea servietei) pentru ca personajul s ia act de existena misterului (grdina igncilor)"(Eugen Simion) (intriga). PARTEA A DOUA / PLANUL IREAL Al doilea episod marcheaz intrarea personajului n cealalt lume, intruziunea misterului n viaa real, dup definiia lui Castex. Momentul trecerii dincolo, n planul ireal, este precedat de o lumin alb, incandescent, orbitoare", care mpreun cu poarta semnific pragul dintre dou lumi, trecerea dinspre via spre moarte, dinspre profan nspre sacru. n faa porii, l ateapt o fat oache. Baba (Cerberul) i cere drept tax pentru a trece n cealalt lume, la ignci, echivalentul a trei lecii de pian. De remarcat elementul comun cu basmul, prezena cifrei trei: suma pe care trebuie s o achite Gavrilescu la intrarea n bordei valoreaz trei lecii de pian, fetele pe care trebuie s le ghiceasc sunt n numr de trei, ora cnd se produc ntmplrile ciudate din naraiune e n jur de trei, Gavrilescu cltorete cu tramvaiul de trei ori pe sptmn. Discuia despre ceas dintre Gavrilescu i baba aezat la punctul de hotar dintre cele dou trmuri sugereaz alt curgere temporal la ignci: Avem timp. Nu e nici trei", zice btrna fr grab. Ceasul care iar a stat" sugereaz c n locul acesta al pragului, al vmii, timpul exterior este mpletit n jurul unei clipe de graie, ora trei. La ignci, Gavrilescu va tri comprimarea temporal, timpul su subiectiv (cteva ore) necorespunznd cu timpul istoric (12 ani). Se remarc o trstur important a fantasticului: dispariia limitelor de timp i de spaiu la apariia supranaturalului. Odat ajuns n bordei (episodul al III-lea), Gavrilescu ncalc interdicia de a nu bea mult cafea i intr n jocul" fetelor. Trebuie s ghiceasc iganca din cele trei: o iganc, o grecoaic, o evreic (Parcele). Eueaz ns, pentru c i amintete de Hildegard (se rtcete n amintire), iar fetele l grbesc, cred c se teme s le ghiceasc, apoi l prind ntr-o hor de iele sau de ursitoare care i es un alt destin. Dup prima ncercare, adoarme i se trezete mbrcat altfel. Fuga prin labirintul de paravane i oglinzi red simbolic ncurctura" sa prin amintire. Acest univers de obiecte inutile, sugernd perisabilitatea lumii, proiecteaz ipostazele simbolice ale ratrii personajului. A doua ratare a ghicitului l face s afle c, dac ar fi reuit, ar fi fost foarte frumos", fetele l-ar fi plimbat prin toate odile bordeiului, dezvluindu-i misterele universului. De aceast dat i amintete" muzica, manifestndu-se ca un creator: Nu se mai gndea la nimic, furat de melodiile noi, necunoscute pe care le asculta parc pentru ntia oar, dei i veneau una dup alta n minte, ca i cum i le-ar fi amintit dup foarte mult vreme". Rtcete prin ntuneric (episodul al IV-lea), ntr-un labirint al obiectelor amorfe, spaiu haotic, unde e foarte cald i renun treptat la haine (regresia temporal n starea de increat). Se simte mbrcat n giulgiu (simbol al morii iniiatice) i se trezete" din comar sau halucinaie discutnd cu baba. Speriat, ncercnd s scape, se pierduse, se rtcise in trecut". Aflm n felul acesta c tnr fiind, student n Germania, iubise pe minunata Hildegard, pe care ns o prsise i se cstorise cu Elsa, cu care tria de muli ani la Bucureti. Prin urmare, Gavrilescu i ratase viaa sentimental i vocaia de artist. Iubirea pentru Hildegard constituise momentul sacru al vieii lui, iar el i d seama de asta doar n clipa n care ptrunde n spaiul magic al bordeiului igncilor: n acea clip se simi deodat fericit, parc ar fi fost din nou tnr i toat lumea ar fi fost a lui, i Hildegard ar fi fost de asemenea a lui". Ieirea din timpul profan coincide cu amnezia, iar intrarea n cel sacru cu anamnez. PARTEA A TREIA / PLANUL REAL n partea a treia (episoadele V-VII), Gavrilescu prsete bordeiul igncilor i aude huruitul mecanic al tramvaiului", semn al timpului istoric. n tramvai, unde discuiile predilecte erau tot cldura i colonelul Lawrence, Gavrilescu constat, dincolo de aparena unei lumi cunoscute, c trecerea timpului se accelereaz progresiv. Cnd d o bancnot taxatorului, afl c aceasta era ieit din uz. Ajuns n strada Preoteselor, afl c doamna Voitinovici se mutase de 8 ani, de cnd se cstorise Otilia. Chiar i acas la el locuiesc oameni strini. De la crciumarul din cartier, Gavrilescu afl c soia sa, Elsa, se ntorsese de 12 ani n Germania. Prin urmare, popasul n bordeiul igncilor a durat, nu cteva ore, aa cum crezuse Gavrilescu, ci 12 ani, durata unui an cosmic. Rtcit n trecut, [n.n. Gavrilescu] a ratat prezentul, adic venicia fiinelor divine; acum rtcit n viitor, Gavrilescu rateaz din nou prezentul, adic efemerul bogat al fiinelor umane!"(Sorin Alexandrescu)..Vrea s revin la ignci pentru a cere o explicaie i face drumul n compania unui birjar, fost dricar (Charon). n partea a patra, ultimul episod prezint ntlnirea cu Hildegard, iubita lui din tineree, n casa cea mare. Aceasta l ia de mn (este mediatoarea trecerii dincolo) i l duce cu birja spre pdu-rea-labirint, spre o nunt

n cer". Simbolul pdurii este ambiguu, spaiu al morii sau al renaterii, iar cltoria cu birja fostului dricar poate fi spre moarte sau spre o mplinire a iubirii i a destinului de creator n alt plan al existenei. Explicaia sugerat pentru sensul cltoriei este ambigu, prin apelul la motivul visului, iar fantasticul este visul treaz al individului"(Adrian Marino, Fantasticul n Dicionar de idei literare vol.I): - Hildegard, ncepu el trziu. Se ntmpl ceva cu mine, i nu tiu bine ce. Dac nu te-a fi auzit vorbind cu birjarul, a crede c visez... Fata ntoarse capul spre el i-i zmbi. - Toi vism, spuse. Aa ncepe. Ca ntr-un vis..." Finalul nuvelei La ignci este deschis, pentru c pstreaz ambiguitatea, condiie a fantasticului. Nuvela Fantastica: La Tiganci de Mircea Eliade - TITLUL Titlul nuvelei sugereaz o hierofanie, loc de manifestare a sacrului ascuns n profan (irecognoscibilitatea sacrului). Locul numit la ignci reprezint simbolic lumea cealalt, liber de contingenele timpului i ale spaiului, n care locuiesc nemuritorii. Este altceva dect lumea de dincolo, unde se duc toi dup moarte, dar de unde nu se napoiaz nimeni. Intrat pe trmul cellalt, spaiul mitic al originilor, Gavrilescu traverseaz, ca novice, o moarte ritual, iniiatic, diametral opus morii fizice, naturale: la ieirea din acest spaiu, el urmeaz s parcurg o natere iniiatic, s capete o nou personalitate"(Alexandrescu Sorin,Introducere la vol.La ignci ). Prin corelare cu titlul, tema nuvelei este aceea a ieirii din timpul istoric, linear, ireversibil i a trecerii n timpul mitic, circular. Alte teme configurate n text sunt: erosul, logosul, moartea i creaia, iar motive literare: labirintul, timpul, memoria. Nuvela Fantastica: La Tiganci de Mircea Eliade PERSONAJELE Personajele nuvelei poart semnificaii mitologice. Istoric al religiilor, scriitorul combin i reinterpre-teaz vechile mituri, nct personajele nuvelei sunt purttoare de semnificaii multivalente. Din perspectiva mitologiei antice i a alegoriei morii, Eugen Simion a atribuit o serie de valori simbolice personajelor: baba ar fi Cerberul care pzete intrarea n Infern, dar cere vam, precum Charon. Luntraul este identificat cu birjarul, fost dricar, care l va conduce pe Gavrilescu spre pdure". Fetele ar putea fi Parcele, dar i Ursitoarele sau ielele, ca n folclorul romnesc. Interpretarea indianist (Sorin Alexandrescu), care le asociaz pe fete cu gunele (trad. frnghii; zeiti ale destinului), conduce spre aceeai simbolistic: rolul fetelor este de a-l rupe de condiia teluric, inferioar, de ratat, i de a-i ese" un alt destin, cel primordial, de creator. Bordeiul are semnificaie ambivalen: n opinia cotidian, a celor din tramvai, este un loc al plcerilor (sugestia paronimic), dar sensul revelat prin aventura eroului este transpunerea artistic a mitului labirintului, spaiul sacru al iniierii, prin ritualuri ezoterice (ghicitul, cafeaua, hora). Hildegard i Elsa simbolizeaz iubirea spiritual i iubirea fizic. De aceea existena alturi de Elsa 1-a aruncat n condiia de modest profesor de pian". Pierderea lui Hildegard n tineree ar constitui pcatul" personajului, iar regsirea ei, n casa cea mare, tot tnr, sugereaz regsirea muzei, a iubirii spirituale, capabil s-1 conduc pe artist spre a-i recupera adevrata condiie: aceea de creator. PERSONAJUL PRINCIPAL Personajul principal este un ins banal, ratat, tipul antieroului din proza modern. Hazardul l arunc n plin mister, pe care l triete fr tire i fr vrere. Condiia de artist, chiar ratat, i faciliteaz aventura fantastic i l transform n purttor al mesajului nuvelei: renaterea artei prin redescoperirea miturilor. Gavrilescu vede realitatea zilnic prin oglinda iluziei lui (arta). Ca pianist el triete frecvent pe un alt portativ al existenei. Arta este orgoliul i, totodat, forma lui de aprare."(M.Eliade) Portretul personajului se contureaz n primul episod, prin autocaracterizarea devenit laitmotiv n episoadele urmtoare: Pentru pcatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pcatele mele, adug, ncercnd s zmbeasc, pentru c n-am fost fcut pentru asta. Eu am o fire de artist". Atitudinea personajului este redat, n mod realist, prin dialog, monolog interior i gesturi. Gesturile stngace, comportamentul nesigur, vistor, locvacitatea, uitucenia configurez portretul profesorului banal, dar cu fire de artist. Vrsta personajului, 49 de ani, poart simbolistica cifrei 7, ncheierea unui ciclu al existenei n plan terestru, moment al trecerii, prin iniiere, n alt plan, spiritual. Sensul iniierii din bordei nu este dezlegat, dar, dei nu ghicete" iganca, recupereaz treptat atributele omului primordial: anamnez i capacitatea creatoare, ceea ce l scoate definitiv din timpul liniar, istoric, unde

nu-i mai gsete locul. Pentru ca la a doua intrare la ignci, s fie trimis n casa cea mare, unde o gsete prin intuiie pe Hildegard, simbol spiritual, i pare a se reface cuplul adamic. Drumul spre pdure semnific intrarea ntr-un spaiu etern, dar ambivalent: moarte i/ sau renatere spiritual. nelesurile ultime ale nuvelei sunt suspendate, pentru c nuvela presupune, n opinia autorului, o ncercare a labirintului nu doar pentru personajul principal, ci i pentru cititor, ceea ce arunc opera n inima fantasticului". Ilustrarea conceptului de nuvela fantastica Fantasticul lui Eliade transfigureaza artistic ideile prozatorului-eseist, cum ar fi: tentatia mitului, hierofania, dialectica sacru-profan, moartea ca initiere. "n toate povestirile mele - spune prozatorul naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri, ca sa dezvaluie, n mod progresiv, fantasticul ascuns n banalitatea cotidiana." Caracteristicile artistice ale acestui tip de proza sunt profunzimea textului, nivelul expresivitatii, categoria fantasticului, reprezentat ca o consecinta a incapacitatii omului modern de a gndi mitic, si categoria personajelor, formata din initiati si multi alti profani, evolund ntr-o existenta fara sfrsit, n care misterul este metafora cortinei (n viziunea lui Eliade n orice ins aflndu-se, captiv, arheul, fiinta perisabila a omului nefiind dect icoana sa caricaturala). Raportndu-i permanent la timpul istoriei, a 919h72j l memoriei si al sacralitatii, Eliade si scoate eroii din durata profana si i proiecteaza n mitologie, restituindu-i, astfel, esentei lor zeesti. Eugen Simion, sustine, de altfel, faptul ca tocmai personajele care traiesc exclusiv n planul ratiunii practice si care se ndoiesc de existenta miticului, au rolul central n naratiunea eliadesca: "prin unicitatea si violenta lor, ei devin agenti ai istoriei si, totodata, sunt factorii care trezesc miturile din somnul istoriei profane si le silesc sa se manifeste". Facnd parte din aceasta zona fantastica a prozei lui Eliade, nuvela "La tiganci" este o alegorie pe tema mortii, o calatorie clandestina a personajului ntre real si ireal, ntre viata si moarte, pendulare ilustrata, structural, printr-o succesiune de secvente impregnate de simboluri. Prezentarea imaginii personajului n cadrul operei Cel ales sa parcurga acest itinerar este profesorul Gavrilescu, un ins a carui anonimitate este sugerata prin includerea n nume a att de des ntlnitului sufix "-escu". Farmecul acestei nuvele se genereaza, pe de-o parte, din ambiguitatea provoacata de glisajul care se produce intermitent ntre cele doua planuri. Sorin Alexandrescu considera cele opt episoade constituind nuvela ca fiind etape distincte ale aventurii lui Gavrilescu, perfect simetric organizate. Astfel, dupa un episod introductiv, plasat n lumea cotidiana, normala a lui Gavrilescu, urmeaza trei episoade la tiganci, apoi alte trei episoade n lumea exterioara, acum "anormala", dezorganizata, iar n final rentoarcerea la tiganci se continua cu plecarea definitiva "dincolo". Gavrilescu penduleaza, dupa cum se poate vedea, ntre real si ireal. Termenii externi ai secventelor numesc "intrarile" si "iesirile" dintr-un mod de existenta ntr-altul. Realul, adica viata cotidiana, obisnuita, a lui Gavrilescu, se epuizeaza n primul episod, odata cu sosirea personajului n fata gradinii misterioase a tigancilor. Acesta "iese" din real pentru a "intra", n momentul urmator, ntr-un ireal vremelnic, intermediar, diferit de cel prezentat n finalul nuvelei, care reprezinta "iesirea" definitiva din lumea terestra. Realul rentlnit de Gavrilescu n tramvai si la ntoarcerea sa acasa reprezinta o lume care a pastrat numai aparenta cotidianului, fiind plina de surprize si marcnd nstrainarea fatala a personajului. Toate cele patru faze ale aventurii lui Gavrilescu reprezinta momente ale itinerarului spiritual dintre viata si moarte, dintre profan si sacru, dintre lumea "de aici" si cea "de dincolo". Sorin Alexandrescu considera acest parcurs "o analiza de sensuri a fiecarui element epic", trimitndu-ne cu gndul spre o lectura cu cheie simbolica. ncadrarea personajului n specificitatea eroilor din proza fantastica Pe de cealalta parte, farmecul creatiei lui Eliade provine din ndemnarea cu care este dirijata recuzita mitologica cu rol n simbolistica textului. Scriitorul combina si reinterpreteaza vechile mituri, personajele nuvelei ajungnd sa fie purtatoare de semnificatii polivalente. Privind din perspectiva mitologiei antice si a alegoriei mortii, Eugen Simion atribuie o serie de valori simbolice personajelor: baba poate fi Cerberul care pazeste intrarea n Infern. Luntrasul este identificat cu birjarul, fost dricar, care l conduce pe Gavrilescu "spre padure", asa cum luntrasul Charon calauzea sufletele mortilor din lumea vie, n lumea cealalta. Fetele pot fi considerate parcele, dar si moire, ursitoare, sau iele, ca n folclorul romnesc, rolul acestora fiind de a-l rupe pe Gavrilescu de conditia sa telurica, inferioara, de ratat si de a-i tese un alt destin, cel primordial, de creator. Grecoaica, poate, i aminteste de un spatiu cultural, evreica, de ntelepciunea Cabalei, iar tiganca se nfatiseaza sufletului artist sub forma ispitei senzualitatii. Hildegard si Elsa simbolizeaza iubirea spirituala si cea fizica, motiv pentru

care, n timp ce existenta alaturi de Elsa l-a aruncat pe acesta n conditia de "modest profesor de pian", prezenta lui Hildegard l determina pe acesta sa se sustraga tuturor ratarilor si sa se reuneasca cu esenta sa, temporar ratacita ntr-o existenta comuna, ratacire redata simbolic prin secventa labirintului. Eliade, nsa, s-a declarat nemultumit de aceasta decodificare "algebrica", prin stabilire de echivalente ntre sensuri, notnd, n consecinta, n "Jurnalul" sau: "am impresia ca nu s-a nteles lucrul esential: povestirea aceasta nu simbolizeaza nimic, adica nu transforma realitatea imediata printr-un cifru. Nuvela fundeaza o lume, (...) un Univers nou, inedit, cu legile lui proprii." Asadar, e mult mai aproape de intentia autorului o interpretare care considera experientele personajului drept un transfer din lumea reala ntr-un "Univers" alternativ, fata de care lumea noastra apare drept un "vis". O data absorbit n acest culoar paralel, Gavrilescu va putea crede ca experienta sa mundana, casatoria cu Elsa si ratarea artistica ce-i urmeaza, a fost propriul sau vis, ce, n logica fantastica a nuvelei, si poate avea derularea lui proprie, autonoma, ntr-o alta dimensiune. Simbolistica personajului Revenind nsa la statutul fiintei umane, care este situata, n chip dilematic, ntre ratarea revocabila si redescoperirea atitudinilor fundamentale fata de timp, eros, logos si moarte, imaginea lui Gavrilescu nu este altceva dect o caricatura a miticului Orfeu. Iar n masura n care numele este relevant n literatura, as afirma si faptul ca alipirea sufixului att de comun "escu" la numele arhanghelului Gavril ar reprezenta, de fapt, o coborre a acestuia n obisnuit si profan. ncadrat fiind, de catre I.P. Culianu, n categoria eroilor de tip "call"(chemare), care suporta aventura fara a provoca, prin vointa proprie, ntlnirea cu sacrul, Gavrilescu face ca nimic din trasaturile sale sa nu justifice aventura la care va lua parte. Precizarea statutului personajului Personajul pare sa-si traiasca viata sedat, masinal, ca sa cnd el nsusi ar fi proiectia visului propriu. Abia n bordeiul tigancilor, unde mintea i este furata de cele trei fete, cu rol de iele, astfel nct acesta nu mai poate gasi reperele din real, acesta si recupereaza nu numai memoria, ci si harul. Cu acelasi prilej va fi recuperata si experienta erotica ramasa netraita cu Hildegard, a carei pierdere i se relevase doar n acest spatiu n autenticitatea semnificatiilor ei, ca fiind "tragedia vietii" lui. Simplificnd lectura textului la un nucleu semnificativ, stefan Banulescu face, de altfel, urmatoarele observatii referitoare la nuvela, cuprinznd n centru figura personajului: "La tiganci - (...) povestea unui personaj, vrajit de mitul dragostei, un muzicant modest, candid, setos de puritate, atent la timpul existentei sale interioare si prea absent la timpul cotidian si la nemiloasa lui scurgere, un om furat de jocul fantastic dintre aceste doua timpuri, (...), cautndu-si dragostea pierduta si aproape traita pe care si-o regaseste abia n zarea unui vis, dar pe o culme de nesfrsit, unde visul e vecin cu opusul existentei". ncadrarea ntr-o pseudo-psihologie Din punct de vedere al constructiei personajului, aceasta se realizeaza prin raportare la trei obsesii majore, trecutul, colonelul Lawrence si caldura. El traieste o existenta labirintica, rateaza iubirea (alegnd din delicatete), apoi vocatia (din pricina "pacatelor" din tinerete) si, n cele din urma, initierea n moarte (neghicind regula jocului). Conditia lui de ezitant n certitudinea realului este confirmata de "firea de artist", iar modul sau de manifestare este locvacitatea, marcata stilistic de stereotipia "prea trziu". Caracterizarea directa Ca mijloace ale caracterizarii directe, se remarca etichetarea " muzicant", facuta de batrna. Gavrilescu se simte, astfel, nevoit sa intervina, n scopul corectarii unei perceptii nedreapte a imaginii lui: " Sunt artist... pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura. Traiesc pentru suflet...". Autocaracterizarea ia , deopotriva, forma orgoliului vocatiei si a lamentatiei din urma. Atitudinea personajului este redata, n mod realist, prin dialog, monolog interior si gesturi, deci, prin mijloace ale caracterizarii indirecte. ncercnd sa se reintegreze ordinii initiale din real, Gavrilescu, nsa, ntelege ca realitatea l refuza, ca experienta din bordei a condensat timpul, care lui i-a scapat ca durata. Cum nu are alta solutie dect revenirea n spatiul atemporal al tigancilor, eroul si interiorizeaza nepotrivirea cu realul si retraieste experienta ntrerupta, de data aceasta, ntlnind-o pe Hildegard. Oferindu-i-se sansa de a rentregi cuplul mitic, lui Gavrilescu i se prefigureaza, de fapt, oportunitatea de a evita ratarea n dragoste prin trairea exclusiva n timpul memoriei. Referinte critice Ultima secventa l consemneaza n trecerea lui simbolica spre moarte. "Pentru a regasi lumea esentiala, (...), bariera timpului trebuie sa cada naintea celorlalte". (Nicolae Steinhardt) si are loc, astfel, trecerea ntrun "statornic dincolo" (Eugen Simion), n care va retrai, probabil, acel "vis de poet". Faptul ca este artist i

dicteaza eroului o anumita perceptie, el vede realitatea cotidiana prin "oglinda iluziei, iar arta i este orgoliul de a fi", singura care l apara de profan. Oglinda celorlalti l rasfrnge contorsionat, oprind imaginea unui ins ridicol, stnjenit, cu gesturi precipitate si de prisos. CARACTERIZARE GAVRILESCU Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu construit de Mircea Eliade din doua planuri, unul real si altul ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul actiunii si celalalt in plan secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor real-ireal care compun nuvela. Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre moarte, intr-un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan. La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia", despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] 1-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca este umbrit de nuci batrani. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, "tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii - profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina 1-a obosit spiritual. Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului - "e o rusine"sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii ale profanului. ale lumii banale ce devenise sufocanta pentru profesor. Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani. Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astfel ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte obosit de monotonia si rutina vietii. Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul numit "La tiganci" sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul metalic al tramvaiului auzit in departare, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala. Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse, intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba [...] avem timp". Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar". I se face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, oboseala provocate de caldura insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite catre profan. Fetele il acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa parcurga o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual, ca a trait "un vis de poet" si a simtit in

tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tiganca, nu poate trece prima proba initiatica, asadar el nu poate transcende (a transcende= a depasi limita cunoasterii experimentale, a realitatii perceptibile -n.n.) cu usurinta pragul spiritual. Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi pierde constienta de sine, . intra intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima treapta spre initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si dezorientat, intr-o lume ciudata, total necunoscuta, o incapere cu paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie", obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi. Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita- cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta. Gavrilescu este impiedicat in initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca. Barbatul nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut". Daca el ar fi reusit sa ghiceasca tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se repede la pian si incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intr-o stare artistica superioara. Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire, devine nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se simte ratacit in lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla". Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan (hierofania): bordeiul semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poarta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, are puteri magice asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul este o frana, el se agata mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este o prima treapta a initierii, iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiel de catre spirit. Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!". Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-am vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata de "caldura"si de "colonelul Lawrence". Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata ca "era mai cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu palaria, se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...". Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu, care sta aici de patru ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii pseudoscandalizate ("e o rusine"), Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in Germania dupa ce disparuse Gavriiescu, "la toamna se implinesc 12 ani". Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel de flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...". Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". El se incurca in numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii explica ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici

casa, nu mai am nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu ii "e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah, paiaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampla, ca revelatia nu s-a produs inca, desi ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?". Lui Gavriiescu ii este greu sa accepte trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit", dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul nu se mai masoara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim..."). Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"), singura cale de transcendere in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...". Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul prin propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta pura". Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana: "iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu atunci cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta apriga, deci trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fii incarcat de iubire si el nu se implinise erotic. Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona si marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura sufocanta. Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care traiesc experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela sacrul. Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din iluzie, din insignifiant, din profan si ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".

GAVRILESCU - personaj principal de nuvela fantastica - personaj fantastic - personaj de proza contemporana "La tiganci", de Mircea Eliade - nuvela fantastica Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu. Nuvela face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastica, scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada in care Eliade ilustreaza ideea ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare bine determinate. Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca "orice loc natal constituie o geogrqfie sacra. Pentru cei care 1-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras. mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978). Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu construit de Mircea Eliade din doua planuri,

unul real si altul ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul actiunii si celalalt in plan secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor real-ireal care compun nuvela. Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre moarte, intr-un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan. La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia", despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] 1-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca este umbrit de nuci batrani. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, "tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii - profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina 1-a obosit spiritual. Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului - "e o rusine"sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii ale profanului. ale lumii banale ce devenise sufocanta pentru profesor. Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani. Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astfel ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte obosit de monotonia si rutina vietii. Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul numit "La tiganci" sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul metalic al tramvaiului auzit in departare, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala. Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse, intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar". I se face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, oboseala provocate de caldura insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite catre profan. Fetele il acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa parcurga o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual, ca a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tiganca, nu poate trece prima proba initiatica, asadar el nu poate transcende (a transcende= a depasi limita cunoasterii experimentale, a realitatii perceptibile -n.n.) cu usurinta pragul spiritual. Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi pierde constienta de sine, . intra intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima treapta spre initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si dezorientat, intr-o lume ciudata, total necunoscuta, o incapere cu paravane

multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie", obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi. Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita- cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta. Gavrilescu este impiedicat in initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca. Barbatul nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut". Daca el ar fi reusit sa ghiceasca tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se repede la pian si incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intr-o stare artistica superioara. Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire, devine nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se simte ratacit in lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla". Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan (hierofania): bordeiul semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poarta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, are puteri magice asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul este o frana, el se agata mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este o prima treapta a initierii, iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiel de catre spirit. Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!". Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-am vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata de "caldura"si de "colonelul Lawrence". Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata ca "era mai cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu palaria, se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...". Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu, care sta aici de patru ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii pseudoscandalizate ("e o rusine"), Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in Germania dupa ce disparuse Gavriiescu, "la toamna se implinesc 12 ani". Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel de flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...". Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". El se incurca in numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii explica ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici casa, nu mai am nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu ii "e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah, paiaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampla, ca revelatia nu s-a produs inca, desi ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?". Lui Gavriiescu ii este greu sa accepte trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit", dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul nu se mai masoara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim..."). Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"),

singura cale de transcendere in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...". Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul prin propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta pura". Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana: "iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu atunci cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta apriga, deci trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fii incarcat de iubire si el nu se implinise erotic. Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona si marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura sufocanta. Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care traiesc experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela sacrul. Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din iluzie, din insignifiant, din profan si ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".