Sunteți pe pagina 1din 8

Persoana juridica in dreptul international privat

Student: Dolhescu Andreea Diana Relatii internationale si studii europene, Anul III Profesor coordonator: Adrian Bogdan

Persoana juridica in dreptul international privat

Persoana juridica reprezinta un subiect colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi si obligatii juridice1. In doctrina, dar si in legislatia altor state, persoana juridica se mai numeste si persoana morala. Conform art. 40 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, persoana juridica are nationalitatea statului pe teritoriul caruia si-a stabilit, prin actul constitutiv, sediul social (statutar)2. Daca persoana juridica detine sedii in mai multe state, pentru a determina nationalitatea persoanei juridice, este necesara identificarea sediului real. Prin sediu real se intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state. Nationalitatea persoanei juridice Reprezentand factorul ce plaseaza persoana juridica in sfera unui sistem de drept, nationalitatea este cea care exprima apartenenta acesteia la un anumit stat. Putem spune ca nationalitatea joaca, pentru persoanele juridice, acelasi rol pe care il joaca cetatenia in cazul persoanelor fizice. Stabilirea nationalitatii unei persoane juridice este importanta in dreptul international privat, deoarece astfel se stabileste daca o persoana juridica este autohtona (nationala) sau straina. Din caracterul national sau strain al unei persoane juridice curg o serie de efecte juridice: Persoana juridica straina, in ceea ce priveste functionarea sa pe teritoriul Romaniei, este supusa normelor materiale romane privind conditia juridica a strainului, persoana juridica; In functie de nationalitatea persoanei juridice, se stabileste aplicarea prevederilor conventiilor internationale la care Romania este parte. Astfel, daca persoana juridica are nationalitate romana, face ca aceasta sa beneficieze de prevederile conventiilor internationale privind aceste persoane, iar nationalitatea straina a
1 2

Gh. Beleiu, op. cit., p.347 Conceptul de nationalitate a persoanei morale in dreptul international privat francez este extrem de discutat (Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p.963)

persoanei juridice ii face aplicabile prevederile dintr-o conventie internationala privind acordarea regimului national, a clauzei natiunii celei mai favorizate, a conditiei reciprocitatii etc. In functie de nationalitatea persoanei juridice se stabileste ce stat are calitatea sa-i ocroteasca drepturile pe cale diplomatica si consulara. De asemenea, nationalitatea determina daca o persoana juridica va beneficia de masurile de protectie speciala, in anumite domenii de activitate, pe care un stat le adopta cu privire la persoanele juridice care ii apartin, sau dimpotriva, sa suporte consecintele unui regim restrictiv pe care statul il instituie cu privire la persoanele juridice straine. Determinarea nationalitatii unei persoane juridice se face in functie de anumite criterii care difera de la un sistem de drept la altul. Criteriile dupa care se stabileste nationalitatea unei persoane juridice sunt reglementate de lex fori1. Astfel, putem face distinctie intre: 1. Criteriul de drept comun- stabilit de Legea 105/1992. Conform art. 41, alin (1) din Lege, statutul organic al persoanei juridice este carmuit de legea sa nationala, determinata in modul prevazut la art. 40. Potrivit art. 40, alin (1), persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Sediul social este stabilit, dupa cum arata art. 40, alin (1), potrivit actului constitutiv, ceea ce denota ca in determinarea sediului primordiala este vointa fondatorilor persoanei juridice. Prin aceasta solutie, legea romana aplica principiul autonomiei de vointa a partilor in fixarea sediului persoanei juridice, principiu general admis in aceasta materie. Vointa fodatorilor, recunoscuta de lege, are ca obiect determinarea sediului, si nu a unei nationalitati diferite de cea data de sediul social. Sediul social trebuie sa fie serios, deoarece, in caz contrar, acesta devine fraudulos, punandu-se astfel problema fraudei la lege in dreptul international privat2. De asemenea, sediul trebuie sa fie real, in caz contrar el avand caracter fictiv, adica exista simulatie prin fictivitate. Criteriul sediului social in determinarea nationalitatii unei persoane juridice este prevazut si in alte acte normative interne, precum si in conventiile internationale la care Romania este parte.
1

I. P. Filipescu, op. cit., vol. I, p. 232-249; I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op.. cit., p. 255; D. Al. Sitaru, op. cit., p. 183; O. Capatina, Regimul persoanelor straine in Romania, Ed. Academiei, Bucuresti, 1969, p. 25-30; N. Diaconu, Regimul juridic aplicabil persoanei juridice straine, in R.D.C., nr. 2/2005, p. 112 2 D. A. Sitaru, op. cit., p. 179

Criteriul de drept comun pentru determinarea nationalitatii unei persoane juridice este aplicabil ori de cate ori nu exista o reglementare care sa prevada un criteriu special in materie. 2. Criteriile speciale pentru determinarea nationalitatii persoanei juridice sunt intalnite foarte rar in dreptul roman. Insa, in legislatia diferitelor state sunt intalnite urmatoarele criterii: Criteriul vointei fondatorilor- acest criteriu da eficienta maxima principiului autonomiei de vointa in materia constituirii de subiecte colective de drept; Criteriul locului de inregistrare a actului constitutiv al persoanei juridice- nationalitatea este data de taraunde se inregistreaza noua persoana juridica, chiar daca sediul acesteia se va afla in alta tara decat cea de inregistrare; Criteriul plasarii centrului activitatii economice a persoanei juridice- se acorda relevanta maxima locului unde este centrul activitatii economice a persoanei juridice. Unul dintre cele mai importante criterii speciale il reprezinta criteriul controlului. Conform acestui criteriu, o persoana juridica poate fi socotita ca apartinand unui stat strain datorita controlului care se exercita asupra ei de catre interese straine. Astfel, controlul se apreciaza dupa cetatenia asociatilor, dupa provenienta capitalului social si/sau dupa cetatenia persoanelor care formeaza organele de conducere ale respectivei persoane juridice. Situatia speciala cand persoana juridica are sedii in mai multe tari Atunci cand persoana juridica are un singur sediu social, nationalitatea acesteia va fi stabilita in functie de teritoriu pe care acest sediu se afla situat. Insa in cazul in care persoana juridica are sedii in state diferite, pentru determinarea nationalitatii acesteia, esentiala este stabilirea sediului real ( art. 40, alin. (2) din Legea 105/1992). Prin sediu real se intelege locul unde se afla centrul principal de conducere si de gestiune a activitatilor statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state (art. 40, alin (3) din Legea 105/1992).

Calificarea notiunii de sediu social

Calificarea notiunii de sediu social se face in conformitate cu legea romana, ca lex fori, conform legii in materie de calificare a institutiilor juridice (art. 3 din Legea nr. 105/1992). De altfel, art. 40, alin. (3), facand aplicarea acestei reguli, califica notiunea de sediu real. In functie de calificarea sediului social, care constituie punctul de legatura al normei conflictuale privind statutul organic al persoanei juridice, fara a se schimba norma conflictuala aplicabila, se modifica legea aplicabila (lex societatis), dupa cum sediul este socotit a fi in Romania sau in strainatate, si deci persoana juridica are nationalitate romana sau straina. Calificarea nationalitatii si a sediului dupa legea romana, ca lex fori, prezinta importanta mai ales in cazul societatilor comerciale cu participare straina constituite in tara si a celor cu participare romaneasca constituie in in strainatate, a sucursalelor, filialelor si reprezentantelor firmelor straine in tara, respectiv romane in strainatate, deoarece acestea vor fi socotite de legea romana ca avand nationalitate romana sau straina, in functie de sediul lor social- determinat conform art. 40 din Legea nr. 105/1992, in lipsa unor dispozitii derogatorii in legi speciale- indiferent daca recunoaste sau nu nationalitatea astfel atribuita respectivei persoane juridice. Fuziunea persoanelor juridice de nationalitati diferite si schimbarea nationalitatii Art. 46 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat reglementeaza aceasta situatie statuand ca : Fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de cele 2 legi nationale aplicabile statutului lor organic. Desigur, este vorba atat de conditiile de fond, cat si cele de forma necesare pentru realizarea fuziunii.1 In ceea ce priveste schimbarea nationalitatii persoanei juridice, Legea nr. 105/1992 nu contine o reglementare expresa. Este insa admis in doctrina ca o astfel de schimbare opereaza prin schimbarea sediului social si ca dispozitiile incidente fuziunii sunt aplicabile si schimbarii
1

M. N. Costin, S. Deleanu, op. cit.,vol I, p. 81-82

nationalitatii2. Prin schimbarea sediului social nu trebuie sa se urmareasca scopuri ilicite, sediul nou trebuie sa nu fie fraudulos si sa fie real, nu fictiv. Domeniul de aplicare a legii statutului organic al persoanei juridice Statutul organic al persoanei juridice, care este carmuit de legea nationala a acesteia, constituie o institutie juridica complexa, care subsumeaza totalitatea elementelor care configureaza regimul juridic al persoanei juridice. Legea nr. 105/1992, in art. 42, stabilind domeniul de aplicare a legii statutului organic al persoanei juridice, procedeaza implicit si la calificarea notiunii de statut organic, stabilind elementele principale care intra in sfera acesteia. Legea statutului organic reglementeaza in special : a) Capacitatea persoanei juridice atat capacitatea de folosinta, cat si cea de exercitiu. Astfel, in ceea ce priveste capacitatea de folosinta, legea nationala va determina in special : - Elementele constitutive ale persoanei juridice ; - Modalitatile de constituire a acestora ; - Capacitatea de a incheia acte juridice, precum si limitele acestei capacitati ; - Reorganizarea si incetarea persoanei juridice etc. In privinta capacitatii de exercitiu a persoanei juridice, legea carmuieste in special : - Constituirea si atributiile organelor de conducere ale persoanelor juridice ; - Relatia dintre organele de conducere si persoana juridica insasi ; - Relatia dintr organele de conducere ale persoanei juridice si tertii cu care sunt incheiate acte juridice etc. b) Modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat c) Drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat d) Modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale persoanei juridice e) Reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii
2

D. Al. Sitaru, op. cit., p. 185

f) Raspunderea persoanei juridice si a organelor ei de conducere fata de terti g) Modificarea actelor constitutive h) Dizolvarea si lichidarea persoanei juridice In afara acestor elemente, legea nationala a unei persoane juridice mai reglementeaza si alte aspect ce tin de statutul ei organic, cum ar fi denumirea si sediul persoanei juridice, ca atribute de identificare a acesteia.

Speta Reclamanta D., societate comerciala pe actiunicu sediul in Romania , in calitate de locator, a solicitat instantei romane de judecata, in contradictoriu cu parata R.C., societate comerciala cu raspundere limitata cu sediul in Romania , in calitate de locatar, asociatii acesteia din urma fiind cetateni straini, constatarea nulitatii absolute a contractului de locatiune incheiat pe data de 24.11.1992 pentru considerentul lipsei capacitatii juridice la momentul incheierii respectivului contract. In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca inmatricularea societatii parate in Registrul comertului s-a efectuat ulterior incheierii contractului de locatiune, respectivul contract avand ca obiect un imobil ce are ca destinatie sediul social al societatii parate.

Bibliografie
7

1. T. Prescure, C. N. Savu (2005), Drept International Privat, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2. O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa (2008), Manual de drept international privat, Editura Hamangiu, Bucuresti 3. D. A. Sitaru (2001), Drept international privat tratat-, Editura Lumina Lex, Bucuresti