Sunteți pe pagina 1din 25

ADMINISTAREA SISTEMATICA A PLANTELOR MEDICINALE, O MODALITATE SIMPLA SI USOARA PRIN CARE CEI INTELIGENTI VOR AJUNGE SA FIE PERFECT

SANATOSI SI FERICITI. Plantele medicinale sunt niste adevarate mini sisteme de rezonanta, care capteaza din univers anumite energii specifice, care le fac sa fie unice si ireproductibile. De altfel si compozitia chimica a plantelor medicinale este foarte complexa si difera extraordinar de mult de la o planta la alta, atat in constituenti cat si in proportia acestora (aspecte studiate in fitochimie). Asa cum noi nu suntem numai niste organe, tot astfel acesti constituenti sunt asezati in organismul plantei astfel incat sa functioneze ca un tot perfect (caci Natura nu poate fii decat perfecta) atat in dezvoltarea plantei dar si mai departe, atunci cand ea este ingerata, in actiunea terapeutica. Daca va ganditi de exemplu sa administrati o planta medicinala care v-a fost recomandata de medicul terapeut, trebuie sa stiti ca aceasta planta va aduce in universul launtric anumite energii, va va pune in rezonanata cu una sau mai multe idei forta care sunt complexe si UNICE si va fi o modalitate simpla si accesibila de a va imbogati universul launtric cu energii care sunt TAINICE pentru majoritatea oamenilor din ziua de astazi. Plantele medicinale sunt scaldate in razele soarelui, isi extrag seva din solul proaspat si sunt mangaiate de vant pana cand culegatorii cunoscatori le vor recunoaste si le vor culege. Urmeaza sa fie uscate, dar aceasta nu inseamna ca isi vor pierde calitatile lor extarordinare. Intreaga lor putere si energie vor ramane inmagazinate pe o perioada de aproximativ doi ani. Fotografiile Kirlian, dar si stiinta moderna au evidentiat o aura stralucitoare in jurul plantelor, chiar si a celor uscate, ceea ce le face superioare medicamentelor atunci cand sunt alese pentru un tratament, caci ele pot interveni si la nivel energetic spre deosebire de medicamentele de sinteza care nu sunt decat niste formule chimice care actioneaza strict pe structurile fizice si adeseori cu urmari negative secundare importante. O planta ajunge sa aiba o anumita forma si culoare care sa-i permita sa capteze o energie specifica, fiind indrumata in subtil de spiritele naturii care o ocrotesc. La nivelul speciilor sunt entitati angelice care ingrijesc cresterea plantelor si exista idei forta care sunt specifice tuturor plantelor dintr-o anumita specie. Sa luam un exemplu: Trandafirul de Damasc pe care toata lumea il cunoaste. Pentru multi este o planta ornamentala dar sa stiti ca ea are chiar virtuti terapeutice. Iata cati constituenti minunati contine. Ei vor coopera toti la sanatatea si bunastarea dumneavoastra. Este ca si cum in loc sa se roage o singura persoana (cum este cazul produselor de sinteza care contin o singura subtanta activa sau a suplimentelor alimentare care contin mai multe extracte izolate) pentru sanatatea si fericirea dumneavoastra, s-ar ruga 50 de persoane si toate apartin aceleiasi familii. Dar daca administrati un amestec de 5 sau 10 plante, va dati seama ce beneficiu imens aveti, ce ajutor imens va aduce Natura? Florile de trandafir conin ulei volatil (0,06% n petale i 0,01% n restul prilor florale). Uleiul de trandafir este format n proporie de 80% din alcooli terpenici alifatici liberi:

citronelol, geraniol, nerol, eugenol, linalol, aldehide terpenice; restul de 20% este format din stearoptene. Petalele mai conin taninuri catechice, derivai de natur flavonoid, cianozid, cianidin (aglicon), cear, zaharuri. Ia uite ce actiuni au aceste flori la care unii nici nu s-ar gandi ca la niste plante medicinale. Sa stiti ca plantele medicinale consacrate si studiate de medicinile traditionale din Romania, dar si din Orient, China, India, Himalaia au de 10 sau 20 de ori mai multe actiuni cunoscute. Trandafirul este Antibacterian, antidiareiec, antifebril, antifungic, antimicotic, antiseptic, aromatizant, astringent, bacteriostatic, bactericid, cicatrizant, dezinfectant, laxativ bland, purgativ, vermifug. El este recomandat in afectiuni oculare (blefarita, conjunctivita, oboseala oculara), dermatologice (micoze, eczeme, urticarie), cardio-respiratorii (astm bronsic, dispnee, bronsectazie), gastro-intestinale (constipatie, dureri de stomac), febra, lipotimii, intarirea sistemului imunitar (viroze, dizenterie, TBC) etc. Trandafirul este considerat floarea iubirii. Administarea sublinguala a 1g de pulbere uscata de planta de 4 ori pe zi, timp de 5-7 luni, inlatura stresurile afective, cicatrizeaza ranile sufletesti, trezeste Anahata chakra si amplifica puterea de a iubii, amplifica feminitatea in cazul femeilor, ajuta chiar la sublimarea menstruatiei, amplifica tandretea in cazul barbatilor facindu-i mai iubitori. Maceratul din petale de trandafir, poate fi folosit extern si ingrijeste tenul sau intern avand efectele enumerate mai sus. In baza de date exista cunostinte coplexe despre aproximativ 2000 plante medicinale. Acestea in formule inspirate si corect stabilite pentru fiecare in parte va vor putea ajuta sa fiti, dupa dorinta, mai sanatosi, mai charismatici, debordand de virtalitate, mai relaxati, veseli si plini de optimism, mai interiorizati, favorizand meditatia si chiar starile de transa, mai rezistenti la stres, mai focalizati si cu o putere mai mare de concentrare si de focalizare mentala, misteriosi caci sursa acestor transformari isi are originea in minunatele plantute medicinale pe care ni le pune la dispozitie Natura Mama si vointa noastra si ajutorul pe care ni-l acorda Dumnezeu Tatal de a fi consecventi in administrarea sistematica a acestor remedii..

Cancerul poate fi macar controlat daca nu vindecat Secretul vietii este sa mori inainte de a muri si sa descoperi ca nu exista moarte. Eckhart Tolle-Puterea prezentului
Trebuie sa stiti cateva lucruri esentiale care vi le spun acum,lucruri de f.mare importanta daca vreti sa aveti rezultate in rezolvarea(impropriu spus si o sa vedeti de ce) cancerului: tot ce se termina in om este cancer si functie de tesutul lor initial,cancerul se imparte in: carcinom-cand hipertrofia celulara apare pe piele,la membranele mucoasei protectoare sau la celulele glandulare(celulele epitelialeatesutul protector sau de suprafata) sarcom -cand tesutul conjuctiv este punctul de plecare pentru tumori cancerul nu este o boala trupeasca ci sufleteasca un precept biblic spune-trateaza-ti sufletul pentru a-ti trata trupulcand apare o boala, inseamna ca ceva nu este in regula cu spiritul Bunul Dumnezeu iubeste oamenii,si nu ne vrea raul(moartea) revenim pe pamant,spiritul,se reincarneaza, pentru ca Dumnezeu ii da posibilitatea sa se purifice cand acesta in loc sa se purifice,se incarca mai mult cu pacate,programul cu care revenim pe pamant se opreste Toate aceste lucruri le gasiti explicate de Lazarev in cartile sale,dintre care vol.2 intitulat Karma pura, vi l-as recomanda in mod special sa-l cititi. Din aceasta carte am sa va redau urmatoarele pasaje din care sa trageti singura conclu- zia: medicina ajuta numai atunci cand boala se situeaza la suprafata,cand insa sunt intinate straturile profunde ale sufletului,acest lucru se trateaza numai prin intermediul iubirii pentru Dumnezeu,prin rugaciune si pocainta......................................................... .. Talharul de pe cruce si-a revizuit intreaga viata,s-a pocait si a ajuns in Rai Trebuie sa intelegeti si sa acceptati situatia,pentru ca ea vine de la Bunul si Atotputernicul Dumnezeu. Omul este o celula a universului.Priceperea omului de a accepta orice situatie,orice neplaceri si nenorociri ca fiind trimise de Dumnezeu este un indiciu al sanatatii spiritua- le si in final al sanatatii trupesti. S.N.Lazarev Karma pura Salvarea vine numai si numai de la EL. {i in sprijinul acestei afirmatii am sa vin cu un citat a unui om care a avut o revelatie, adica a luat contact cu Divinitatea : Nu boala este problema.Dvs santeti-atata timp cat mintea si sinele fals detin controlul Cand sunteti bolnav sau aveti un handicap,nu simtiti ca ati esuat intr-un anumit fel,nu va simtiti vinovat.Nu dati vina pe viata ca v-a facut o nedreptate,dar nu dati vina nici pe dvs Daca aveti o boala grava folositi-o pentru a progresa spiritual.Retrageti timpul din boala. Nu ii dati nici trecut nici vitor.Lasati-o sa va forteze sa deveniti intens constient de momentul prezent-si observati ce se intampla.Deveniti un alchimist.Transformati metalul obisnuit in aur,suferinta in progres spiritual.Dupa cum stiti in spatele diferite- lor conditii care formeaza situatia dumneavoastra de viata exista un lucru mai profund, mai important:viata dumneavoastra,Fiinta(Dumnezeu) din clipa acum atemporala.Nu va 2.abandonati ideii de boala .Lasati suferinta sa va forteze sa traiti in prezent,intr-o stare de intensa prezenta constienta.Folositi-o pentru iluminare..Santeti grav bolnav si acum ati devenit furios pentru tot ceea ce v-am spus?Atunci acesta este un semn clar ca boala a devenit o parte din sentimentul dvs.de identitate si ca acum va aparati identitatea si boala.Starea etichetata ca boala nu are nimic de-a face cu fiinta dvs. adevarata.

PUTEREA PREZENTULUI-cap.transformarea bolii in treapta spirituala superioara ECKHART TOLL Numai cu speranta si increderea in Bunul Dumnezeu,mai aveti o sansa. De ce va spun lucrul acesta,fiindca in situatia aceasta medicina este neputinciasa. Puterea rugaciunii este mare atunci cand vine cu adevarat din suflet. Rugaciunea si increderea in Bunul Dumnezeu trebuie sa ocupe 90% din tratamentul dvs. Este cunoscut,azi in lume, ca sunt profesori la facultatile de medicina,care la origine sunt de formatiune teologica,care incearca practicarea vindecarii prin rugaciune. {i ca sa va dati seama de puterea rugaciunii,va transcriu un material mai vechi chiar din Formula As,iar dvs. ar trebui intocmai sa faceti. ajutati-ma sa-mi salvez sotia de la moarte (raspuns pentru LAURENTIU-Buzau F.AS nr.461) Va inteleg disperarea,dar cu gandul la Dumnezeu,orice se poate rezolva.Am sa va relatez cum s-a vindecat o cunoscuta de-a mea de neoplasm cu metastaze generalizate.Medicii de la spitalul Fundeni au trimis-o acasa,cu sanse de supravetuire de cel mult 2-3 saptamani.Nu mai putea respira si dormea noaptea(iarna fiind)cu fereastra deschisa,pt ca nu avea aer.Au trecut 10 ani de cand medicii i-au dat crudul verdict,iar acum un an,a plecat in USA la fiica ei.intr-o stare de sanatate perfecta. in primul rand si-a pus intreaga speranta in ajutorul Maicutei Domnului si al Domnului Isus Hristos,incepand zilnic sa se roage,atat ea cat si membrii familiei.{i-a cumparat de la biserica un acatistier si zilnic citea cate un acatist dupa sfatul pe care i l-a dat un staret astfel:luni-acatistul Sfintilor Mihail si Gavril,marti-acatistul Sfantului Ioan Botezatorul,miercuri-acatistul Sfintei Cruci,joi-acatistul Sfantului Ierarh Nicolae,vineri acatistul Domnului nostru Isus Hristos,si acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva,sambata-acatistul Bunei Vestiri,duminica-acatistul Sfintei Treimi.Zilnic,la ora 12 noaptea,citea Paraclisul Maicii Domnului,iar cand nu putea il citea un alt membru al familiei(toti membrii familiei se rugau si citeau rugaciuni pt ea)Candela era aprinsa zi si noapte.S-a spovedit si s-a impartasit lunar,iar in fiecare miercuri si vineri participa la slujbele Sfantului Maslu.Cand nu putea sa mearga,atunci un membru al familiei mergea la slujba cu diverse vesminte,pe care ea le imbraca dupa slujba.Se ungea cu mir si aghiazma zilnic,pe locurile dureroase.in fiecare dimineata,pe stomacul gol,inghitea o bucatica de anafura si bea aghiazma. Timp de trei luni a tinut un regim drastic.A eliminat definitiv carnea din alimentatie(de atunci este vegetariana)A baut zilnic un litru si jumatate de suc preparat din:morcovi(400ml) mere(500ml) sfecla rosie(50ml) varza cruda(200ml) telina(100ml) patrunjel(100ml) pastarnac(100ml) castraveti(100ml)in functie de anotimp,inlocuia legumele,zarzavaturile si fructele cu:suc de rosii,suc de caise,suc de piersici,suc de struguri,suc de gulii,etc.Regimul alimentar se baza in special pe cruditati(salate preparate din fructe si legume rasemorcovi,mere,pastarnac,telina,sfecla rosie,varza salata verde,etc.)A exclus din alimentatie zaharul,inlocuindu-l cu mierea de albine.Consuma 3. foarte multe produse apicole:polen,laptisor de matca,fagure cu miere,pastura.Zilnic bea apa de tarate(2 linguri cu tarate se pun intr-un pahar cu 200ml apa de seara si se bea dimineata,apoi taratea se mananca cu miere)Consuma seminte de dovleac neprajite-cate o cescuta de seminte,de trei ori pe zi. De asemenea,lua de trei ori pe zi cate o lingurita de seminte de in si o lingurita de seminte de mei(le spala intr-o strecuratoare de ceai,le pisa si le consuma cu miere)Zilnic consuma 3-6 linguri de seminte de floarea soarelui neprajite si cate 5 nuci,inainte de fiecare masa.Toata ziua manca fructe(lamai,graphefruit portocale,capsuni,etc.)In fiecare zi inghitea drojdie de bere,proaspata,cat o nuca.In afara de regimul alimentar vegetarian,a facut bai cu frecaturi,cu apa rece-bai ce au contribuit

foarte mult la vindecare,si la eliminarea toxinelor. Le efectua astfel:seara,inainte de culcare,umplea o galeata sau un cazanel cu apa rece de la chiuveta sau fantana.Peste galeata aseza o scandura lata de 15-20 cm,ca sa poata stea in sezut.Se dezbraca de la brau in jos si se aseza pe scandura respectiva,sprijinindu-si si picioarele pe cate o caramida(picioarele sa fie putin mai sus decat solul) Cu o bucata de panza de bumbac sau de in(de marimea unei batiste barbatesti)pe care o impaturea in patru apoi o facea sul,efectua frecaturile astfel:inmuia panza in apa rece si freca usor labile mari ale organului genital de jos in sus-alternativ albia dreapta si cea stanga.Aceste frecaturi durau 15-20 min.Apoi se imbraca in pijamale de bumbac(folosea flanele de piele,chinezesti)se infasura in jurul mijlocului cu pulovere din lana.Plapuma sau paturile erau tot din lana.isi acoperea capul cu basma.Camera unde dormea era foarte bine aerisita,fereastra statea deschisa ore intregi.Dupa 5 zile de frecaturi,transpira foarte mult si a inceput sa elimine toxinele din corp prin toate orificiile,prin nas si prin urechi ii curgeau secretii urat mirositoare,ii aparusera multe herpesuri la gura,iar ochii erau mereu acoperiti de secretii lipicioase.De asemenea avea scaune diareice.Dupa 15 zile,durerile au disparut.Capatase forta si optimism.Dupa trei luni,cand s-a prezentat la control,metastazele disparusera si era perfect sanatoasa.Tot acest proces de vindecare l-am vazut cu ochii mei.Bolnava nu a facut nici iradieri si nici nu a facut citostatice.Va doresc multa sanatate si multa incredere in Dumnezeu Atotputernicul ! ELENA POPESCU-STR.Suceava nr.10,Bl.U1,Sc.D,Ap.63,Tomis IV,Constanta Persoana respectiva pe buna dreptate se poate considera un miracol al lui Dumnezeu. Din acest articol,daca veti avea rabdarea sal descfrati,intelepciune sa-l intelegeti si puterea de-al accepta,veti vedea de ce va spun,cat trebuie sa ocupe rugaciunea in tratamentul dvs. urmat de regimul alimentar. Pe locul doi de f.mare importanta este regimul alimentar,dar despre el poate spre sfarsitul scrisorii. {i pe locul trei produsele naturiste,din care eu o sa ma opresc azi si o sa va recomand in in mod special: Substituientii nutritivi-suplimentele alimentare Adevarate minuni ale stiintei actuale,care sunt superioare medicamentelor de sinteza chimica-si stiti de ce ? -produsele acestea care provin din plante,legume,fructe,etc.sunt spirituale -corpul omenesc are enzime capabile sa asimileze aceste produse,vis--vis de medicamentele de sinteza chimica,care sunt absorbite de corpul uman si nu asimilate,ramanand dupa administrare ,deseurile care fac f.mult rau in cazurile grave,adica a cancerelor. -sunt CHELATATE,adica sunt absorbite intre 3-4ori mai bine decat un medicament 4.-sunt LAMELARE,se pastreaza pana la 18ore in organism Azi in lume sunt f.multe firme care fac astfel de produse,dar cu toate ca sunt f.bune nu sunt si eficiente ,in multe cazuri sunt produse de intretinere pentru organismele sanatoase. Rolul substituientilor nutritivi este,de intretinere si mentinere a organismului. Eu am sa va recomand trei produse: Unul american-NONI Este un produs energizant si tonifiant,scade febra-indiferent de cauza acesteia-regleaza tensiunea arteriala si somnul ,creeaza o stare de buna dispozitie,intareste sistemul imuni- tar,este adaptogen,analgesic,antihemoragic,anticancerigen,etc. in flacon de 946ml sau 90capsule. Unul chinezesc-CORDICEPS Actiune antiinflamatorie,este mai eficace decat hidrocortizonul,dilata in masura mode- rata vasele de sange si mareste astfel debitul de sange la inima si plamani crescand mode- rat si pentru timp indelungat debitul de sange al arterelor coronariene,creste capacitatea antioxidanta a celulelor,este eficace in vindecarea bolilor care au legatura cu maladiile canceroase aflate in ultima faza,favorizand inabusirea focarului principal al bolii maligne prelungind termenul de

functionare a organelor afectate si imbunatateste starea lor.Poate ridica nivelul de activitate a leucocitelor si metabolismul intregului organism favorizand prin aceasta indepartarea din organism a substantelor toxice,inclusiv a rezidurilor toxice de la medicamente,regleaza imunitatea,mareste rezistenta organismului,reduce starea de o boseala,combate eficent tumorile canceroase.Este un mijloc ideal de tratament pentru bolnavii de cancer. Contine 90 capsule Unul american CAROTENOID COMPLEX Integrator nutriational,care contribuie la reglarea metabolismului celular,prevenirea si stoparea afectiunilor,biocompatibil.Indicat in cancere,hepatite virale,diabet etc. Toate aceste produse nu au contraindicatii,sau efecte secundare. Pe langa CORDICEPS mai trebuiesc luate obligatoriu urmatoarele produse,chinezesti: CHITOSAN,HVOLI KANG,CEAIUL HIPOLIPEMIANT.Aceste produse au efecte pu- ternice anticanceroase,imunoprotectoare,antiinflamatoare si antioxidante. Aceste produse intaresc sistemul imunitar si o data intarit sistemul imunitar , altfel acesta actioneaza asupra agentilor patogeni, pe care ii poate distruge. De cate ori medicina a incercat sa elimine boala si nu cauza,ea a dat gres de tot atatea ori.Insuccesul a venit insa dupa o oarecare ameliorare care era considerata vindecare. S.N.Lazarev Karma pura O sa vedeti din materialul de mai jos,sursa tot Formula As,de eficacitatea produselor chinezesti. Am cancer la san,cu metastaza la plamani (Raspuns pentru VIRGINIASUA,F.AS nr.511) Stimata doamna,nu pot sa las in tacere rezultatele obtinute in tratarea pacientilor mei pe cale naturista.Pe zi ce trece ma conving tot mai mult ca apropierea de natura este salvarea noastra si doar metodele naturiste de tratament pot inlatura cauzele bolilor si nu doar sa le amelioreze consecintele.Candva eram si eu sceptica,precum majoritatea medicilor crescuti pe bancile facultatii de medicina,unde in tratamentul unor boli se enumerau o multime de medicamente alopate de ultima generatie (si de maxima toxicitate) si doar la urma,asemenea unei Cenusarese,se mai pomenea si fitoterapia.Un caz asemanator cu al dvs. am intalnit nu demult,despre care vreau sa va povestesc.Pacienta mea fusese operata 5. de cancer la san cu trei ani in urma si,desi facuse regulat curele de radioterapie si chimioterapie indicate de medici,i-au aparut metastaze la creier si plamani.Venind la mine cand orice speranta ii fusese luata,i-am indicat medicamentele chinezesti pe care le-am descoperit nu demult si de care atunci nu eram absolut sigur.Spre uimirea mea si a medicilor oncologi,dupa 1-2 luni de tratament,tomografia de control a dovedit disparitia tumorii cerebrale. Investigatiile au demonstrat si micsorarea metastazei pulmonare .Nemaivorbind ca starea clinica a pacientei s-a ameliorat incepand cu a doua saptamana de tratament si a suportat chiar mai usor efectele nocive ale chimioterapiei,pe care a continuat sa o faca in paralel.Rezultatele se datoreza efectelor puternice anticanceroase,imunoprotectoare,antiinflamatoare si antioxidante ale medicamentelor Chitosan,Cordiceps,Holican,Biocalciu si ceaiului hipolipemiant,produse naturiste 100%,ce contin plante din Tibet,sau sunt produsul unei tehnologii avansate(de ex.Holicanul se extrage din seminte si lastari de vita de vie si este cel mai puternic antioxidant,mai puternic de cateva ori decat vitaminele A,C si E)daca va decideti sa urmati acest tratament as putea sa va indic adresa filialei companiei din SUA.Sunt sigura ca asociind acest tratament cu o alimentatie naturista corecta,veti obtine rezultate bune.Hipocrat ne spunea ca harana trebuie sa ne fie medicament,iar medicamentul hrana.Adica daca omul s-ar alimenta corect,natural,nu ar mai exista boli.Va doresc putere sa invingeti boala ! Dr.RODICA GRAUR-Constanta CAROTENOID COMPLEX face parte din programul PHYTODEFENSE program de

protectie celulara, complet,de prevenire si incetinire a evolutiei cancerului. Alaturi de produsul amintit mai fac parte :TRE-EN-EN,FLAVONOID COMPLEX, CRUCIFEROUS PLUS-substituienti nutritivi de la firma Americana GNLD. Acest program nutritional dureaza intre trei si noua luni. Programul phytodefense este realizat de firma Americana GNLD care prin SAB-co- mitetul de consultanta stiintifica a creeat acest program. Corpul nostru este format din miliarde de celule care trebuie sa functioneze eficient normal si atunci suntem sanatosi.Pentru ca celulele sa fie sanatoase membranele lor tre- buie sa fie sanatoase.La fel ca si corpul si celulele trebuie sa asimileze NUTRIENTI si sa elimine resturile.Fiecare celula a corpului este inconjurata de o membranea lipidica care are o putere discretionala si permite doar nutrientilor necesari sa intre in celula,iar membrana permite sa iasa doar materiile reziduale si produsele metabolice.Carentele de lipide,steroli si aminoacizi pot sa compromita aceasta putere discretionala a celulei. Celulele pot sa devina obosite(inhibate in capacitatea lor de a asimila substante),chiar daca nutrientii sunt disponibili.Pot deasemenea sa devina constipate(inhibate in capa- citatea lor de a elimina substantele reziduale care se acumuleaza sau cele metabolice ca- re trebuie sa iasa)in aceste conditii celulele lucreaza in mod ineficent,consumand mai multa energie decat ar face celulele sanatoase pentru a obtine acelasi rezultat. Programul creat de firma americana lucreaza exact asupra lucrurilor relevate mai sus Nu uitati,noi suntem sanatosi tot atat cat sunt si celulele noastre,iar programul PHY TODEFENSE intareste lantul lipidelor si sterolilor din lantul vietii din noi,conferind sanatate si vitalitate celulelor. Deci celulele canceroase pleaca cu ajutorul circuitului sanguin si se instaleaza foarte usor acolo unde celulele prin membranele lor bolnave permit instalarea. Celula trebuie sa lucreze intr-un tot unitar,adica pentru intregul organism si fiti atenti ce spune Lazarev:este principiul celulei canceroase care refuza sa lucreze pentru orga- 6.nism si actioneaza doar pentru sine.in fiecare celula exista tendinta de a lucra pentru sine,adica inceputul cancerului. Deasemenea colaborez cu d-na dr.Rodica Graur si d-na dr.Postolache . Dumnealor sunt altfel de doctori. Daca vi se vor recomanda produse pe baza de Aloe Vera,va pot spune ca sunt bune, dar nu in cazul dvs.,daca aveti bani puteti sa le luati,caci rau nu va fac. Apoi f.util ar fi sedintele de acupunctura,urmate de masaj reflexogen si reflexoterapie. Foarte multa odihna,fara stres,griji probleme,etc. De ce acupuncturea ? Pentru ca se intervine in corpul eteric sau vital,(cel de al doilea corp omenesc de materie subtila) acolo unde de fapt apar semnele bolii,cu mult timp inainte de a apare boala in corpul fizic. Acupunctura este superioara tratamentelor alopate. {i pentru a vedea importanta odihnei,a linistei si acupuncturii,am sa va dau un citat din cartea :CENTRI SUBTILI DE FORTA-Shalila Sharamon,Bodo J.Baginschi corpul eteric dobandeste energii vitale din soare..si energii vitale din pamant.El acu- muleaza aceste energiiatunci cand foamea de energie a organismului este satisfacuta,energia suplimentara, este radiata in exterior..Ea iese din pori in raze de energie..Aceste radiatii cuprind corpul fizic aidoma unei mantale protectoare.Ele indeparteaza germenii nocivi si substantele daunatoare, impiedicandu-le sa intre in organism.Aceasta protectie inseamna ca,in principiu un om nu se poate imbolnavi din motive cauzate din exterior.Cauzele imbolnavirii se afla intotdeauna in el insusi.Gandurile si emotiile negative,precum si un mod de viata ce nu se afla in armo- nie cu necesitatile naturale ale corpului(suprasolicitarea,alimentatia nesanatoasa)pot fisura

forta vitala eterica....Bolile se arata mai intai prin aura eterica si numai dupa aceea pot fi diagnosticate in corpul fizic.Deja la acest stadiu imbolnavirile pot fi tratate si vindicate. Scopul masajului reflexogen este acela de a debloca eventualele blocaje si de a restabili circulatia libera a fortei vitale prin canalele invizibile. De ce reflexoterapie? Pentru ca boala apare ca urmare a dezechilibrelor energetice si prin reflexoterapie se urmareste refacerea energetica a organismului.Utile in acest caz v-ar fi si dispozitivele domnului Ancu Dinca ,de incarcare si echilibrare energetica a organismului uman. Va recomand reflexoterapia,masajul reflexogen,acupunctura,dispozitivele de incarcare si echilibrare energetica pentru ca se intervine in energetica corpului omenesc,omul fiind o celula energetica din universul energetic. {i aici pe partea energetica s-a gasit o explicatie a formarii cancerului,pe care am sa v-o dau.Explicatia nu vine din medicina alopata. Aceasta este o posibila explicatie,va spun eu,dar ea totusi printr-un efort a fost gasita. Exista dovezi clare ca o conditie principala care ajuta dezvoltarea celulelor canceroase consta in agravarea sau blocarea completa a activitatii bioelectrice normale de la nivelul tesuturilor.Celulele devininfometate datorita perturbarilor bioelectrice.Deci celulele sunt lipsite de curentii de energie bioelectrica vitala,pentru a-si mentine functiile. Acest lucru are implicatii si in circulatia sangelui si respiretia celulara pe care o inhiba. 7. Celula,lipsita de energie intra intr-un proces ca de fermentatie,iar rezidurile metabolice, devin patologice din cauza toxicitatilor,suferind mutatii,aparand tumorile.De aceea este necesar refacerea echilibrului energetic,deblocarea zonelor,pentru circulatia curenti- lor bioelectrici,de care tesuturile si celulele au nevoie pentru a se regenera,permitand sistemului imunitar sa-si indeplineasca rolul,anticorpii dizolvand si eliminand celulele afectate. in aceasta posibila explicatie vedeti ca s-a amintit de sistem imunitar,sange,respiretie celulara,lucruri pe care le veti intalni mai departe si care sunt de o importanta fundamen- tala. De asemenea vreau sa va atrag atentia asupra tratamentului radioactiv,care este deosebit de periculos deoarece,el prolifereaza celulele canceroase in esenta,cu toate ca la prima vedere s-ar obtine rezultate.Eu o sa va spun doar ca un studiu britanic recent, aduce in discutie mii de cancere in intreaga lume provocate de iradierea in timpul investigatiilor imagistice.Profesorul Jean Francois Lacronique presedintele Institutului de Radioprotectie si Siguranta Nucleara din Franta,considera ca exista un fel de intelegere tacita intre doctori si pacienti in ce priveste rezultatele.In repetate randuri profesorul dr.Ioan Paul Stoicescu,directorul Institutului de PneumologieMarius Nasta a semnalat riscul pe care il reprezinta aceste tehnici pentru pacienti. Revenind la partea spirituala,subliniind ca,aceasta trebuie sa ocupe 90% din tratamentul dvs. ,va recomand din tot sufletul meu,sa participati la slujba Sf.Maslu,la oricare biserica.Articolul doamnei Elena Popescu care vi l-am redat in intregime este edificator si la el nu mai trebuie facut nici un comentariu.V-as recomanda sa cititi si urma- toarele acatiste:acatistul Maicii Domnului VINDECATOARE DE CANCERE-PANTANASSA,acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul,acatistul Sfantului Haralambie izbavitor de boli,acatistul Sfantului Spiridon,acatistul Sfantului Partenie din Lampsakos- ocrotitor al bolnavilor de cancer si tamaduitor al tuturor bolilor,acatistul Sfantului Pantelimon tamaduitorul. .{i vreau sa va mai spun ca rugaciunea nu trebuie sa fie ca o indatorire,sau ca o parte dintr-un tratament,asa cum ai lua o pastila,sau ai merge la o operatie.Va sfatuiesc sa nu uitati cuvintele apostolului Pavel:rugati-va neancetat.{i cuvintele Domnului nostru Isus Hristos redate in evanghelia dupa Ioan:fara Mine nu puteti face nimic.{i vorbele lui Isus:iata Eu

sunt cu voi in toate zilele,pana la sfarsitul veacului-Matei 20,28 {i ca sa va dati seama de importanta covarsitoare a acestor cuvinte ,va mai redau urmatoarele cuvinte tot ale Mantuitorului: Despicati o bucata de lemn.Eu sunt acolo.Ridicati o piatra.{i Ma veti gasi acolo. Evanghelia dupa Toma Ca sa ma intelegeti de importanta rugaciunii am sa va redau si cuvintele: Daca omul se roaga numai pentru a se insanatosi,atunci telul rugaciunii devine corpul fizic si nu comunicarea cu Dumnezeu prin intermediul iubirii care creste insufletit.Rugaciunea il poate ajuta cu adevarat pe cel care intelege ca prin ea si prin pastrarea iubirii in suflet dobandeste fericirea suprema indiferent daca obtine sau nu sanatatea fizica. Diagnosticarea Karmei-IUBIREA-vol.3 S.N.Lazarev Sunt f.multe lucruri de spus,care va dati seama ca nu ar epuiza ore intregi de discutii,dar din multimea de informatii si sfaturi pe care le veti primi,trebuie sa selectati ceea ce numai dvs.considerati ca ar putea sa va faca bine,de aceea avem inteligenta. 8. Eu va spun urmatorul lucru: Dumnezeu ne da portite dar nu ni le si deschide Poate eu sunt o portita........daca o veti deschide.. Sau cu alte cuvinte,ne da,dar nu ne si baga in traista. Va spun, din nou cu tot simtul raspunderii,ca daca sperati ca cineva sa va ofere un panacea universal, printr-un ceai,sau un medicament,sau o interventie chirurgicala, cu toata TRISTETEA, ca nu aveti prea multe sanse. Pe buna dreptate va intrebati,de unde stiu aceste lucruri. Ele sunt rodul acumularilor a peste trei ani,a tot felul de informatii,din carti,reviste practica,discutii cu diverse persone mai mult sau mai putin avizate,urmarirea unor emisiuni televizate cu oameni modesti care au obtinut rezultate remarcabile in aceasta boala,iar eu insumi am fost si sunt in mijlocul problemei legate de propria-mi sanatate,pe fondul acestei boli sufletesti. HRANA,NUTRITIE {I PREVENIREA CANCERULUI PERSPECTIVA GLOBALA Un raport international despre prevenirea cancerului emis de INSTITUTUL AMERICAN pentru CERCETAREA CANCERULUI si FONDUL MONDIAL pentru CERCETAREA CANCERULUI Hrana trebuie sa ne fie medicament si medicamentul hrana - HIPOCRATE Rezumat in 1994 a inceput proiectul pentru Dieta si Cancer autori 15 experti internationali in domeniu,rezultat a peste 4500 studii,inclusiv participanti OMS publicat in 1997 cuprinzand 660 pag. Rata cancerului in crestere,OMS apreciaza pentru 1996 10mil. de cazuri. CONCLUZIA- cancerul poate fi prevenit 1. dieta vegetariana variata 400-8oog/zi tot anul 2. evitarea cresterii in greutate si activitate fizica 3. 600-800g cereale,legume,radacinoase in mai multe portii pe zi 4. nu alcool si tutun 5. excluderea carnii rosii,limitarea la max. 80 g./zi carne alba 6. hrana ne prelucrata industrial 7. eliminarea grasimilor animale si inlocuirea cu ulei vegetal 8. eliminarea elementelor conservate 9. evitarea aditivilor si conservantilor 10. pentru carnivori-evitarea gratarului,frigerii pe carbuni 11. sunt necesare consumul de substituienti nutritivi REZULTATE in procente ca urmare a respectarii dietei preventive 1.respectand dieta vegetariana se reduce riscul cu 30-40% 2.dieta si renuntarea la tutun si alcool 60-70% 3.dieta,renuntarea la tutun,alcool,consum de substituienti nutritivi 70-90% RECOMANDARILE American Institute for Cancer Research 1. dieta vegetariana variata si bogata

9. 2. pastrati greutatea normala si eliminati grasimile si sarea in exces 3. alcool deloc sau moderat 4. nu tutun 5. pregatiti si pastrati mancarea corespunzator 6. substituienti nutritivi CUM APARE CANCERUL in urma unei agresiunii de orice fel :intoxicare,iradiere,etc.,celula se cancerizeaza si dupa 100 zile se divide. dupa alte 100 zile,cele doua celule aparute in urma primei diviziuni se divid iar si apar 4 celule.Procesul continua cu dublarea numarului de celule la fiecare 100 zile,iar du pa 6 ani tumora are un milion de celule,adica 1mm in diametru si nu este detectabila prin mijloacele actuale de investigatie. in acest moment,in 90%din cazuri,tumora incepe sa disimineze,celulele canceroase se desprind si circula prin circuitul sanguin,oprinduse in zone unde creeaza metastaze. dupa 10 ani tumora initiala are dimensiunea unei pietricele si devine detectabila. este momentul in care se intervine chirurgical si/sau cu citostatice care au efect limi tat si efecte devastatoare asupra unui organism si asa slabit. Singura solutie la momentul actual este prevenirea dupa modelul mai sus descris.Dr.Mc. Dougall recomanda : evitarea operatiei si a chimioterapiei. (si ati vazut rezultatul uluitor obtinut de persoana descrisa in Formula As,din Constanta-fara intervenetia doctorilor si a medicinei,atunci cand doctorii si medicina ii luase acelei bolnave si ultima speranta de viata.) {i am sa va redau si parerea lui Rudolf Breuss,vis--vis de ce considera domnia sa ca este cancerul. O tumoare canceroasa este o excrescenta independenta si isi creeaza propriile celule. Aceasta excrescenta influienteaza celulele sanatoase ale corpului,care apoi sunt perturbate Ea creste incet la inceput si foarte repede la sfarsit,deoarece:o celula canceroasa produce doua,doua celule canceroase produc patru,patru celule canceroase produc opt,si asa mai departe.Cand se alunge la 10.000 de celule canceroase se vor produce 20.000 celule canceroase.{i 20.000 celule canceroase vor creea 40.000 de celule canceroase aproape insatantaneu CANCER Leucemie Rudolf Breuss O carte care in 1991 avea peste 900.000 exemplare vandute in intreaga lume,iar la vremea aceea Rudolf Breuss prin tratamentul total al cancerului(pe care vi-l prezin mai tarziu inregistra peste 45.000 de reusite absolute. PARERE PERSONALA in lupta cu cancerul dupa tratamentul spiritual in proportie de 90%,si dieta vegeta riana,care trebuie sa ocupe locul doi ca importata trebuie facut tot ce se poate,adica nu un substituient nutritiv ci noua,zece,sau mai multe,ceaiuri,etc. si acolo unde se poate si tratament alopat,acupunctura,reflexoterapie,de purtat dispozitivele d-lui Ancu Dinca. {i pentru a va intari ceea ce v-am spus mai sus,ca trebuie sa faceti orice,evident,ce este benefic pt. organismul dvs. am sa va mai invat ceva: 10. Exista o tehnica simpla dar foarte puternica de meditatie pentru autovindecare,pe care o puteti practica ori de cate ori simtiti nevoia sa va fortificati sistemul imunitar.Este extrem de eficient atat daca o folositi chiar de la primele simptome ale bolii,cat si in cazul bolilor care s-au instalat deja,cu conditia sa o folositi frecvent si concentrandu-va intens. Ea va contracara orice intrerupere in campul dumneavoastra energetic,produsa de o forma sau alta de negativismCand aveti cateva minute libere,mai ales seara la culcare si dimineata la trezire,inainte de a va ridica din pat,inundati-va corpul cu constiinta.ichideti ochii.Stati intins pe spate.Alegeti diferite parti ale corpului asupra

carora,lainceput veti concentra foarte scurt timp:palmele,talpile,picioarele,abdomenul,pieptul,capul,etc.Simtiti energia vietii din interiorul acestor parti cat puteti de intens.Ramaneti concentrat asupra fiecarei parti timp de 15 sec.Apoi lasati-va atentia sa traverseze corpul ca un val,de cateva ori,de la piciore la cap si invers.Aceasta traversare nu trebuie sa dureze mai mult de un minut.Dupa aceea simtiti-va corpul interior in intregime,ca pe un camp energetic unic.Pastrati acest sentiment timp de cateva minute.in tot acest timp,fiti prezent cu intensitate in fiecare celula a corpului.Nu va ingrijorati daca mintea reuseste ocazional sa va atraga atentia in afara corpului,pierzandu-va astfel in ganduri. Imediat ce ati observat ca se intampla acest lucru,intorcetiv-a atentia spre corpul interior. Puterea prezentului-ECKHART TOLLE Revenind la tehnica de mai sus,o sa vin chiar cu aprecierea autorului: Corpul iubeste atentia acordata.....Cele mai multe boli se strecoara pe nesimtite inauntru atunci cand nu sunteti prezent in corp.Daca stapanul nu este acasa,aici se instaleaza tot felul de caractere dubioase.Cand va locuiti corpul,oricarui oaspete nedorit ii va fi greu sa patrunda acolo. 11. Fig.1 {i o sa mai vin cu un exercitiu care o sa vi-l prezint chiar sub forma autentica, ce se gaseste in cartea: CENTRI SUBTILI DE FORTA-Shalila Sharamon si Bodo J.Baginschi,dar pentru aceasta trebuie sa aveti cunostinte despre CHAKRE Daca ne indreptam atentia constienta asupra respiretiei,putem aduce mari foloase 12. intregii noastre finte. Ne asezam comod,cu spatele drept,intr-o pozitie potrivita,sau ne culcam pe spate pe o suprafata plana.Dupa cateva momente de linistire,inspiream si expiram ritmic,de preferinta prin nas.Apoi ne imaginam ca inspiream aerul prin chakre si tot prin ele il expiram.incepem cu chakra radacina,indreptandu-ne atentia asupra acestei chakre si inspiram si expiram linistit prin aceasta chakre,fara graba sau efort.Lasam ca Prana sa intre in noi prin chakra si la fel de linistit o lasam sa iasa.Acest exercitiu dureaza 3-5 minute,dupa care trecem la chakra sacrala si o aerisim cu Prana in acelasi mod.Continuam astfel respiratia,dedicand cate 3-5 minute fiecarei chakre,pana cand ajungem la centrul-coroana.Este important sa ne concentram constient asupra punctului rspectiv,adica asupra chakrei prin care respiram. Aproape toti cei care au incercat o data acest exercitiu s-au simtit dupa aceea plini de energie,armoniosi si echilibrati.Multi au fost de-a dreptul incantati de efectul acestui exercitiu atat de simplu si comentau rezultatul spunand se simt renascuti,ca au devenit niste oameni noi sau ca se simt intineriti.Unii aveau impresia ca,in sfarsit,s-au regasit pe sine,iar altii s-au simtit pur si simplu bine.Este cu adevarat minunat efectul unui exerci tiu atat de simplu!Gasim aici un izvor de bucurie,de pace,forta si iubire.Mai ales pentru cei depresivi si pentru cei care se simnt lipsiti de energie,exercitiul constitue o veritabila terapie.Ne incarcam sistemul

energetic cu forte noi. in Fig.1 vedeti chakrele si pozitia lor.Introduceti in exercitiul prezentat si culoarea asa cum este prezentat in fig.1. Dupa parerea mea si acum am sa va dau un model de tratament,abordarea cancerului cam asa trebuie facut si pe aceasta schema ar trebui sa se lucreze si in spitale(adica medi cina alopata): 1. -intarirea sistemului imunitar:lucru f.f.important,care se cunoaste de mii de ani,dar care s-a uitat datorita exploziei industriei medicamentelor-medicamentele,ca si interven- tiile chirurgicale actioneaza asupra efectului si nu a cauzei. 2. -regimul alimentar dieta nutritionala,daca este posibil,functie de grupa sanguina Mancarea trebuie transformata in energie,energie ce alimenteaza viata corpului omenesc. {i nu invers,adica corpul omenesc sa devina un decimator de energie.O mancare cu cat este mai complexa cu atat organismul consuma mai multa energie pentru digerarea ei. {i organismul are nevoie de energie,deci ea trebuie economisita la maxim. 3. -interventia in sistemul energetic al corpului 4. -actiunea asupra impiedicarii dezvoltarii celulelor maligne si distrugerea acestora. Aceste patru lucruri sunt fundamentale. Iar peste ele, sa va rugati zi si noapte la Bunul Dumnezeu sa va ierte pentru pacatele dvs. 13. 1.intarirea sistemului imunitar: O solutie de a intari sistemul imunitar este grupa sanguina.De aceia va recomand sa cititi cartea:4Grupe,4Diete ALIMENTATIA ADECVATA CELOR 4 GRUPE SANGUINE Dieta INDIVIDUALIZATA cu solutii de mentinere a sanatatii,de prelungire a vietii si obtinere a greutatii ideale-Dr.Peter J.DAdamo cu Catherine Whitney. Grupa sanguina este cheia sistemului imunitar al organismului.Ea controleaza influienta virusilor ,bacteriilor,a altor infectii,a substantelor chimice,a stresului si a intregii game de factori si conditii externe ce ar putea compromite sistemul imunitar. De ce este important sistemul imunitar,veti vedea din ceea ce spune dr.Peater DAdamo :Daca va imbolnaviti lasati-va sistemul imunitar sa lupte cu boala.Veti fi cu mult mai sanatosi daca faceti asa,decat daca va bizuiti pe injectii impotriva gripei sau pe antibiotice .Ele inhiba raspunsul natural al sistemului imunitar,care poate fi foarte puternic,daca i se da sansa sa actionize. De asemenea va redau si urmatorul pasaj din cartea: Cum sa prevenim si sa vindecam BOALA CANCEROASA Dieta anticanceroasa Dr.med.W.Schulz-Friese Dietetician Margot Monnier in practica s-a ajuns la o concluzie si la un imperativ: sistemul de aparare(imunitar) poate fi puternic si mentinut la o cota inalta prin evitarea tuturor toxinelor:tigari,alcool,medicamente,injectii,etc.-si prin intarirea tuturor fortelor de baza ale organismului:alimentatie sanatoasa si proaspata,aer curat,multa miscare si somn si pe cat posibil,o activitate care sa ofere satisfactii si sa fie demna Va recomand doua produse pentru intarirea sistemului imunitar,100% naturiste: Carotenoid complexintareste sistemul imunitar cu 37% in 20 zile(de care v-am amintit mai inainte) Ican:activeaza sistemul hormonal,contine saponine-antioxidanti 2.Regimul alimentar. Astazi,in mod general este acceptata ideea ca nutritia are un rol foarte important asupra sanatatii noastre.Nutritia functie de o dieta care are la baza grupa sanguina,es te o modalitate de a reface functiile protective naturale,cu care ne-am nascut,ale sistemului imunitar de a regla metabolismul si de a curati sangele de lectinele aglutinante periculoase.Este lucrul foarte important pentru a opri deteriorarea accelerata a

celulelor,de fapt imbatranirea fara echivoc,ireversibila. Se cunoaste f.bine ca bolnavul nu moare din cauza tumorii sale,canceroase,ci din cauza produselor de putrefactie ce rezulta din tumora,iar ficatul dat peste cap(nu si mai indeplineste functia) bolnav,nu le mai poate anihila-neutraliza,ca in stadiul final aceste toxine sa invadeze organismul.De aceea trebuie evitata din alimentatie carnea de orice fel,pe o perioada lunga si in unele cazuri de cancer,toata viata.Prote inele din carne,in cazul cancerului,dau nastere la bacterii de putrefacsie,in intestinul gros.Aceste bacterii sunt foarte periculoase,de aceea ele trebuiesc inlocuite prin proteinele provenite din laptele acru obtinut in casa si cele din soia.De ce trebuie interzis consumul de carne in cazul cancerului ? 14. fiindca la bolnavul de cancer,intotdeauna cantitatea de acid clorhidric din stomac,necesara digerarii este insuficienta.in stomac nu mai sunt fermentisuficienti,necesari digestiei.Se recomanda branza de vaci si lapte acru facut in casa,deoarece favorizeaza o predigestie,care conform profesorului dr.Zabel,are urmatoarele consecinte: a.influienteaza indicele ph-lui din stomac,in toate cazurile in care producerea acidului clorhidric este redusa,stimuland cresterea acestuia b.cantitatea mare de acid lactic din branza de vaci opreste multiplicarea bacteriilor de putrefactie in intestine,usurand functionarea ficatului.Branza de vaci trebuie sa fie degresata si fara colesterina {i intr-o faza superioara cand s-au obtinut rezultate si un anumit echilibru stabil metabolic se pot introduce cantitati mici de carne alba. Acest regim alimentar trebuie inceput cu un post si aici va voi da metoda lui Rudolf Breuss,metoda care se bazeaza pe idea ca tumoarea canceroasa,poate fi consumata de corpul insusi in timpul postului.Prin acest post corpul este privat de elementele nutriti- ve si in special proteinele,consumand sau eliminand tot ce nu-i apartine,inclusiv tumoarea si rezidurile(depozite)Este bine ca inainte de inceperea acestui post,sa consultati un medic dar atentie,trebuie sa gasiti un medic adevarat,stiti de ce va spun lucrul acesta,deoarece,la iesirea din spital(in majoritatea cazurilor) cand intrebi doctorul, ce poti sa mananci, iti raspunde:ce-ti prieste Eroare fundamentala-F A T A L A Nici un tratament,fie alopat,fie homeopat,fie naturist,fie alternativ,nu-si poate face treaba(atinge scopul)fara un regim alimentar-si aici se observa rolul deosebit al nutritionistilor. Deci,trebuie sa gasiti acel doctor care este constient de importanta si rolul regimului alimentar si care consultanduva analizele,va poate sfatui,daca sa-l urmati. Deci organismul sa poata duce acest post. Va sugerez sa incepeti lent acest post,eliminand treptat alimentele care nu sunt bune pt. dvs.(si aici intervine iarasi dieta functie de grupa sanguina) si crescand aportul celor care sunt foarte utile. Breuss recomanda ca acest tratament(post) sa se faca pe parcursul a 42 zile,timp in care nu trebuie sa mancati nimic ci sa sa urmati intocmai ceea ce va voi spune,adica sucurile si ceaiurile recomandate,doar in cantitatile prescrise. Fac o paranteza si va recomand ca daca nu puteti tine tratamentul 42zile,obligatoriu 7 zile trebuie sa-l urmati,daca vreti sa traiti,si apoi in fiecare luni din saptamana. De ce 7 zile ? Pentruca cifra sapte,este o cifra divina.Corpul se regenereaza la sapte ani,complet,prin regenerarea celulelor.Sistemul endocrin se echilibreaza prin nutritie si exercitii fizice la sapte

luni.Fluxul sanguine se curata in sapte zile. Sucul de legume Breuss(preparate ecologicde ce?-in cancere,tot ce este chimic prolifereaza celula canceroasa) 300gsfecla 100gmorcovi 100gtelina 15. 70gcartofi 30gridiche(chinezeasca) Se va face sucul cu ajutorul unui storcator,iar sucul se va mai filtra o data printr-o sita de preferat un tifon. De ce ? Din storcator,tot rezulta niste sedimente-care pot intretine celula canceroasa. Breuss afirma urmatoarele: cancerul traieste doar din hrana solida,deci daca beti doar sucul meu de legume si ceaiuri de plante.excrescenta canceroasa moare si dumneavoastra traiti.Chiar daca pierdeti de la 5 la 15 kg in greutate in aceasta perioada,va veti simti mai bine.Eu insumi am urmat tratamentul si am lucrat mai mult ca niciodata. Ar fi bine,va sfatuiesc,ca inainte de a incepe acest trament,pe parcursul a 10 zile de alimentatie normala,din care sa excludeti complet carnea,sa consumati 250 ml de suc, zilnic dar cu jumatate de ora inainte de mese. Ceaiuri: 1.ceai de salvie(salvia officinalis) Cum se prepara:se pune o lingurita de salvie uscata la jumatate de kilogram de apa fiarta si se lasa sa fiarba timp de trei minute,pentru a se elimina gama de uleiuri esentiale,care nu trebuie sa fie prezente in ceaiul de baut,fiind eliminate in timpul evaporarii in cele trei minute.in timpul fierberii se elibereaza o enzima activa cu rol deosebit pentru toate glandele,maduva spinarii si discuri. {i Breuss ne spune: daca veti proceda astfel,foarte rar va veti mai imbolnavi. 2.ceai pentru rinichi 15gcoada calului 10gurzica 8g troscot 6gsunatoare Din acest amestec se obtine o cantitate suficienta pentru o persoana,pe parcursul a trei saptamani.Se pune o priza,cat se poate lua intre degetul mare si doua degete,intr-o cana cu apa fiarta,se lasa 10 min,se strecoara si se pastreaza separat.Acest ceai nu se bea decat de trei ori pe an. 3.ceai de napraznic(Geranium robertianum) Se recomanda in toate tipurile de cancer,se prepara ca si ceaiul de rinichi si se bea cate o cana pe zi. {i incepeti tratamentul in felul urmator: -dimineata se bea o jumatate de cana de ceai rece pentru rinichi,cu inghitituri mici,trecute pe sub limba,unde sunt papilele gustative si impreuna cu saliva se obtine efectul maxim dupa fiecare inghititura. -dupa cca.jumatate de ora,sau chiar o ora se bea 1-2 cani de ceai de salvie usor incalzit -dupa cca.jumatate de ora,sau o ora se ia o inghititura mica de suc si se tine in gura.cam 15 minute,la fel sub limba si amestecata cu saliva.Dupa 15-30 min. se ia alta inghititura,astfel ca pe parcursul diminetii se pot bea pana la 15 inghitituri de suc.Sucul se va bea doar daca apare senzatia de foame pe care nu o puteti controla(stapani)intre inghitituri se va bea ceai rece de salvie cat vret 16. -la pranz,se bea jumatate de cana de ceai pentru rinichi,dupa acelasi procedeu ca dimineata. -seara ceai pentru rinichi,in aceiasi maniera cu jumatate de ora inainte de culcare.Cea- iul pentru rinichi,atentie,doar in primele trei saptamani,dupa care stop.in fiecare zi obligatoriu cate o cana de ceai de naprasnic. Atentie nu se bea niciodata sucul(contine enzime capabile sa distruga celula canceroasa) fara ceaiurile recomandate. Consumand sucul,acesta are o actiune immunologica,intarind sistemul imunitar pe de o parte,iar enzimele pe de alta parte actioneaza asupra tumorii. Ori de cate ori va este foame,luati o inghititura de suc,sau ceai,iar daca in anumite momente ale zile foamea este

foarte mare,va dau si reteta unei supe de ceapa,recomandata tot de Breuss : Luati o ceapa de dimensiune medie,taiati-o marunt cu tot cu invelisul uscat si puneti-o la rumenit,defapt numai cat sa se ingalbeneasca,intr-o tigaie cu putin ulei presat la rece si Aceasta compozitie rasturnati-o peste 500 ml apa clocotita,la care adaugati si legumele din care ati obtinut sucul. {i daca totusi foamea nu se astampara va sfatuiesc sa consumati circa cincizeci de seminte de dovleac ne prajite,pe care le gasiti de cumparat la orice magazin naturist,in pungute de 100g,produs al firmei :sanovita Daca ati reusit acest tratament(va doresc din tot sufletul) puteti trece la regimul de mancare,rational si incet din care sarea sa fie in cantitate mica,trebuie sa mancati organic si biodinamic. Pe parcursul acestui tratament recomandat de Rudolf Breuss,nu se va lua ABSOLUT NIMIC(nici macar tratament medicamentos). Prin aceasta metoda de tratament-post,combinat cu ceaiuripana in anul 1990 Rudolf Breuss avea inregistrate cca.45.000 de cazuri de cancer vindicate in totalitate. {i aici am sa va recomand ce sa mancati,nu cum vi se spune in spitale:ce va prieste Schimbati-va dieta(va recomand sa folositi o dieta adecvata grupei sanguine) Daca urmati cat de cat dieta functie de grupa sanguina puteti riposta bolilor cu potential letal:cancerul,bolile cardiovasculare,diabetul,si insuficienta hepatica. Se evita multi factori care determina distructia celulara rapida,incetinind procesul de imbatranire. Dieta functie de grupa sanguina nu este un panacea,dar este o posibilitate de a reface functiile protective ale sistemului imunitar,de a epura sangele de lectinele aglutinante periculoase. Un dicton,spune: Traiesti asa cum mananci. Pentru tot ceea ce va recomand,nu trebuie sa ma credeti pe cuvant,ca am folosit si a dat rezultat,trebuie sa incercati si asa cum a spus un om de stiinta roman,fiti-va propriul dumneavoastra doctor,si vedeti ce se intamla,cum se comporta organismul. Soia(ecologica) este o leguma extraordinara(37% proteine)care aglutineaza celulele canceroase.Lectina din soia(lectinele sunt proteine abundente si diverse ce se gasesc in alimente,au proprietati aglutinante).O multime de germeni si chiar propriul nostru sistem imunitar,folosesc acest super-adeziv spre beneficiul propriu)contine deasemenea compusi inruditi cu estrogenii numiti genesteina si diazidere.Acesti compusi nu numai ca ajuta la 17. echilibrarea efectului nivelurilor estrogenilor,dar poseda si alte proprietati care pot ajuta la reducerea aportului sanguin la celulele tumorale. Salate de legume cu ulei de masline-extra vergine,sau ulei presat la rece. Salatele de legume crude furnizeaza organismului enzime, despre care v-am spus ca au un rol destructive asupra celulei canceroase,precum si fibre celulozice cu rol important pentru eliminarea a ceea ce ajunge in colon dupa asimilarea de catre organism a hranei. Aceste salate crude sunt surse vitale de vitamine,minerale, aminoacizi si multe alte ele- mente nutritive cu importanta majora iar forma lor este foarte usor asimilabila.Atentie ! A se consuma imediat dupa preparare,caci altfel,stand,se oxideaza si isi pierd o parte mare din elementele nutritive,enzime,etc.Legumele crude sunt excelenta sursa de calciu organic. Germeni de graminee:grau,orz.ovaz,etc.Se prepara un amestec cu diverse sucuri. Aglutinina din germenii de grau prezinta o mare afinitate pentru afectiunile canceroase

Ea este concentrata in invelisul semintelor si coaja exterioara care deobicei se arunca. Taratele de grau,neprelucrat,vor furniza cea mai semnificativa cantitate de lectine,desi puteti folosi,deasemeni preparate comerciale din germeni de grau,secara,orz,ovaz,etc,care le gasiti in magazine naturiste,market-ri,etc. {i ca sa va dati seama de importanta acestor cereale am sa va redau cuvintele Dr.med. W.Schulz-Friese: Scaderea alarmanta a consumului de hidratati de carbon complecsi,asa cum sunt pro- dusele din cereale complete-acele cereale care nu au fost supuse procesului ethnic de separare a membranei exterioare a bobului. Ce sunt hidratii de carbon si care este importanta lor ? Am sa va dau definitia lor data de prof.dr.Walter Veith si prof.dr.K.Leitzmann. Hidratii de carbon sunt substante nutritive esentiale care furnizeaza procesului metabolic energia necesara , fara de care acesta nu s-ar mai putea desfasura si, in acelasi timp,joaca un rol important in procesul digestiei.Hidratii de carbon se formeaza in plante Din bioxid de carbon,apa,sub actiunea luminii solare in cadrul procesului de fotosinteza. Se gasesc in fructe legume,cereale si leguminoase si atata timp cat sunt consumati nemodificati,nedisociati,asa cum se gasesc in natura,au primit numele de hidrati de carbon complecsi.Ei reprezinta o componenta vitala de neinlocuit pt.organism.Produsele animale nu contin hidrati de carbon. Hidratii de carbonizolatisunt cei supusi diverselor procese de fabricatie,disociati,prelucrati,indepartandu-se tot mai mult de ceea ce reprezinta un produs natural.Ei nu mai formeaza un integral al unui aliment,ci numai parti izolate.Aici intra zaharul rafinat,faina alba,cerealele carora li s-a indepartat cuticula externa.Hidratii de carbon izolati si-au pierdut majoritatea substantelor vitale si nu mai pot face parte dintr-o nutriatie moderna,vitala,completa. Arahide.S-a dovedit,de asemenea ca aglutinina din arahide,contine o lectina specifica, receptiva la celulele canceroase,mai ales in forma medulara.Consumati arahide proaspete cu tot cu pielite. Fructe. Strugurii,cand sunt folositi pentru terapie,sunt printre cele mai puternice alimente medi cinale.Sucul din struguri,a fost numit lapte vegetarian.Zaharurile din strugurii copti, proaspeti,sunt cele folosite in metabolismul celular:in principal glucoza pura,cu putina 18. fructoza si levuloza.Aceste zaharuri naturale sunt preluate imediat de fluxul sanguin , fiind pregatite pentru a fi utilizate in metabolism. Ciresele au puternice efecte terapeutice,proprietati nutritive,de detoxifiere,laxative si sunt un puternic stimulent pentru organele si glandele vitale.Au proprietati puternic antiinflamatorii si impiedica putrezirea in traseul intestinal,a produselor alimentare.Ca si strugurii ciresele negre sunt cele mai bune din punct de vedere terapeutic.Trebuiesc con summate proaspat pentru a beneficia de toate calitatile bioactive. Samburi din caise,reprezinta cea mai bogata sursa de vitamina B17,cunoscuta sub denumirea de laetril. O data pe saptamana cca. 100g ficat proaspat de pasare,nu congelat(prin congelare se distruge substanta benefica organismului) Paine din faina integrala,sub forma de turte,fara drojdie. Deci un meniu de hrana ne trecuta prin foc.

Dupa care veti introduce branza,lactatele in general(dar lucrul acesta aproape dupa un an) pestele,pieptul de pasare,fara carne de vita. Suc de frunze de patrunjel,preparat astfel:se ia o jumatate de mana de patrunjel,se taie marunt,peste care se toarna treisferturi de cana de apa(plata de preferinta)se lasa o jumatate de ora,se strecoara si se bea cu inghitituri mici,pe stomacul gol,pentru a nu intra in torentul fluxului alimentar,astfel putandu-si face treaba.Patrunjelul este o leguma anticancerigena. Capsule de ulei de catina-produs romanesc de firma Hofigal(f.bune de altfel)sau va preparati dvs.din fructele de catina puse in miere de albini si luati in fiecare zi(dimineata) cate o lingurita pe stomacul gol. Argila,de la domnul Bocan,din Alba-Iulia,care este un excelent detoxifiant. Tarate preparata astfel:intr-un pahar de apa,cca, 120ml apa,se pun doua lingurite de tarate si se lasa pana dimineata,se amesteca,se lasa cateva secunde pentru sedimentare si se bea pe stomacul gol la fel ca si argila de doua trei ori pe zi. Ulei de masline-dimineata cu jumatate de ora inainte de masa,cate o lingura. Cred ca uleiul de masline s-a dovedit a fi cel mai bun tolerat si benefic dintre grasimi.Ca ulei mononesaturat el pare sa aiba efecte positive asupra inimii si arterelor.Cea mai buna calitate o are uleiul extra-vergin.Este usor verzui si aproape inodor-desi cand este usor incalzit,parfumul de masline este senzational.Uleiul de masline este de obicei extras la rece,mai degraba,decat extras cu ajutorul caldurii sau chimicalelor.Cu cat un ulei este mai putin prelucrat,cu atat este mai calitativ Dr.Peter DAdamo Suc de sfecla rosie-obtinut cu ajutorul unui storcator.Sfecla rosie este bogata in vitamine siminerale,precum si betazyan un colorant,pigment extrem de valoros in tratarea cancerului.Sucul este extrem de benefic pentru detoxifierea ficatului si curatirea 19. sangelui.Este bun pentru purificare,astfel incat sangele sa-si poata exercita functia de detoxifiere a corpului si de transportare a elementelor nutritive pana la celulele cu deficiente.Prin detoxifierea ficatului,stimuleaza circulatia sangelui curat,care este filtrat de ficat. Ulei din plante-procesat la rece.Aici se gasesc grasimile de care are nevoie corpul,dar grasimi ce au in componenta acizi grasi polinesaturati,acestia avand un rol deosebit in procesul de ardere.Acesti acizi activeaza respiratia interna absoluta necesara celulelor.Uleiurile acestea se obtin prin presare la rece.Acest ulei este un activator al metabolismului. Lapte de oaie.Acest lapte are un continut ridicat de acid orotic(este un produs rezultat din biosinteza bazelor pirimidinice) Acidul orotic are urmatoarele efecte: 1.opreste evolutia cancerului in stadii incipiente 2.evolutia bacililor TBC 3.dilatarea vaselor coronariene

4.imbunatatirea functiilor ficatului,care in cancere sunt diminuate El se consuma,injumatatit cu apa,numai astfel devine un aliment cu potential vindecator. Suc din frunze de papadie.Un excelent detoxifiant.Se prepara ca si sucul de patrunjel din frunzele de papadie,pana sa apara floarea. Preparatul de ovaz-o reteta recomandata de domnul Nicolae Pop,care a obtinut rezultate deosebite in cancere.Are efecte deosebite in orice boala.Se iau 250g ovaz bine curatat,se clateste in cateva ape.Se fierbe in doi litri de apa pana scade la jumatate,se strecoara,se adauga 2-3 linguri de miere de albine,se mai da scurt intr-un clocot si se consuma aceasta cantitate pe parcursul unei zile. Fara zahar,folositi mierea de albini,fara faina alba,orez decorticat,a grisului si in general a substantelor cu amidon. Cat de important este ceea ce veti manca,va las sa trageti concluzia din ce spune unul din cei mai de seama doctori americani ai secolului douazeci,de.Charles Mayo: Rezistenta normala la boli depinde direct de alimentatia corespunzatoarea.Rezistenta normala la boli nu vine niciodata din cutiile de medicamente.Alimentatia corecta este leaganul rezistentei normale,terenul imunitatii normale,atelierul sanatatii si laboratorul vietii lungi Dupa ce ati facut o cura prin tratamentul lui Breuss,uitati-va cum v-as sugera eu dieta intr-o saptamana: Luni o zi cu postul lui Breuss Marti o zi normala,cu ceea ce v-am recomandat mai sus,fara carne Miercuri o zi numai cu fructe,primavara cand apar ciresele, consumati circa doua kilograme si jumatate(acestea au un efect foarte bun asupra celulei canceroase)toam- na aceeasi cantitate de struguri(si acestia au rol deosebit in cancere)iar in restul anului cu fructele care sunt,de sezon. 20. Joi o zi normala,fara carne,nuci crude,seminte crude,salate,sucuri,turte din faina integrala. Vineri la fel ca si joi. Sambata o zi in care sa introduceti o suta,o suta cinci zeci grame de ficat prospat. Duminica la fel ca marti,joi si vineri. Fructele,nucile,semintele crude si proaspete,contin vitamine,minerale si aminoacizi necesari nutritiei.Cele mai multe beneficii se obtin atunci cand fructele se mananca pe stomacul gol,deoarece o parte trec direct in intestinul subtire pentru digestie.Deci pentru a se obtine beneficiul maxim cand este asigurata o masa numai din fructe,trebu ie asigurata o cantitate suficienta.De la fructe trebuie mancat totul:fibrele albe de la citrice,samburii,cotorul de la mere,pere,etc. Apa pe care o consumati,trebuie sa fie,plata,sau de izvor,sau filtrata si nu apa potabila de la robinet. Este greu ?Daca vreti sa traiti, aceasta este o posibila cale.

Daca veti consuma produse naturale si produse cu hidrati de carbon permisi,ficatul care este cel mai afectat precum si pancreasul(a carui functie de producere a insulinei este perturbat) vor lucra aproape de capacitatea reala-normala,iar curba zaharului din sange dimineata nu va mai creste. Secretul DIETEI,care este perfect valabil si in cazul omului sanatos, consta in faptul ca trebuie realizat un echilibru intre alimentele acide si cele bazice.Mancarea zilnica clasica creeaza un mediu acid in organism si provoaca depuneri de acid uric,care au ca urmare o pleiada de boli metabolice. Va recomand deasemenea si urmatoarea reteta:500g unt de casa nesarat,500g untura de casa proaspata nesarata,500g miere poliflora,500g lamaie cu tot cu coaja,tocata marunt,500g cafea macinata(daca are tensiunea marita se vor folosi doar 250g)Se amesteca totul si se ia cate o lingura de amestec inainte de fiecare masa principala cu jumatate de ora. Dimineata cu jumatate de ora,adica inainte de masa sau de a lua preparatele indicate de mine,faceti o clatire cu o gura de ulei de floarea soarelui,timp de 10-15 min. a cavitatii bucale.Scuipati si apoi clatiti cu apa sau ceai, cavitatea bucala.Atentie !!! a nu se inghiti. Pe urma se intervine si cu substituientii nutritivi prezentati la inceput. Acesti substituienti,se pot lua imediat dupa tratamentul prin post,nu este necesar sa-i luati toti o data,ideal asa ar fi,dar ar trebui sa suportati un efort financiar destul de mare. Util ar fi sa luati HARITACHE,o planta spirituala in Ayurveda Indiana. Va mai recomand trei retete de ceai,care nu se infuzeaza ci pur si simplu plantele se macina intr-o masina de macinat cafea si se ia sublingual cate o lingurita din sase in sase ore cu jumatate de ora inainte de masa. 21. Reteta 1. Splinuta Urzica moarta alba Napraznic Iarba sarpelui Se iau cantitati egale in amestec. Reteta 2. Rostopasca-jumatate de cantitate Iarba sarpelui-jumatate de cantitate Trandafir rosu petale-doua cantitati Pelin-jumatate de cantitate Busuioc-o cantitate Reteta 3. Musetel Angelica radacina Saschiu Tintaur Osul iepurelui La aceasta reteta componentele se iau in parti egale. Aceste retete le am de la doctor Alexandrina Petrea,pe care le-am folosit si le folosesc in continuare. Pentru intretinerea ficatului,va recomand deasemenea excelentul ceai hepato biliar al domnului profesor dr.ing.Milica Constantin de la Universitatea Agronomica Iasi impreu- na cu ceaiul pentru afectiuni tumorale. Va fac cunoscut si urmatorul fapt: Daca vi se vor indica si alte retete de ceaiuri,care nu se folosesc sublingual,sau in mod special obtinute prin fierbere,modul de preparare sa fie astfel-puneti dintr-o cantitate pe care vreti sa o btineti,70%de cu seara la macerat(exemplu 700ml apa,peste compozitia de plante)Dimineata strecurati amestecul,peste plantele strecurate puneti 300ml apa clocotita si lasati la infuzat 10min.Strecurati si amestecati cele doua ceaiuri abtinute(unul la rece celalalt la cald-in exemplu dat m-am referit la o mie ml.de ceai pe care ati vrea sa-l obtineti) Prin aceasta

metoda se pastreaza enzima,natural. Vedeti peste tot vorbim de enzime si iar enzime.Cat de importante sunt ele pt sanatate. Va recomand sa consumat si GINSENG,sau radacina vietii cum i se mai spune. Emite cantitati infime dintr-o banda unica de radiatii ultraviolete,aceasta energie radi- anta stimuleaza in special cresterea tesuturilor sanatoase.Aceasta planta energetica inafara de esenta biochimica,are si energii bioelectrice,care stimuleaza sistemul ener- getic al corpului,patrunzand in meridiane,ca apoi sa plece spre organe si glande. Consumul ei,pentru a avea maxim de beneficii,eficienta,se face sub forma de felii subtiri. O felie,se mesteca de cateva ori pe parcursul unei zile.Secretia salivara,elibereaza componentele active,care sunt absorbite direct prin membranele mucoasei cavitatii bucale.O alta modalitate este fierberea timp de 15-20 minute,a catorva felii.Se bea zeama si se mananca pulpa.Sau sub forma pe care o gasiti in magazinele naturiste.Pentru ficat se 22. pot folosi si urmatorii substituienti nutritivi sau suplimente alimentare(americane) Arginine Plus,Liver Aid(excelente produse 100% naturale) Foarte important este sangele din organism si de aceea am sa va recomand doua modalitati de curatirea lui. Prima modalitate este dupa Rudolf Breuss si ea consta in: Atata timp cat tensiuna dvs. nu e prea scazuta,luati o lingurita de drojdie de bere de trei ori pe zi,pentru purificarea sangelui. A doua modalitate consta in consumul a trei lingurite de tinctura de castan salbatec sau paducel,diluate in 100 ml apa,cu jumatate de ora inainte de masa. Tinctura de paducel o gasiti produsa de aceeasi firma:Hofigal Astfel se contribuie la curatirea vaselor de sange,la care se adauga si rolul lingurii de ulei de masline,care impiedica depunerile, pe vasele de sange. Tratamentul lui Rudolph Breuss,practic este un tratament pe de o parte de detoxifiere si pe de alta parte prin enzimele din suc si ceaiuri se intervine asupra tumorii. Va redau si parerea dr.med.W.Schlz-Friese: Eliminarea toxinelor care paralizeaza metabolismul celulei este bineinteles,foarte importanta,adesea este chiar conditia preliminara majora in tratarea eficienta a cancerului dar hotaratoare in ultima instanta este restabilirea respiratiei oxigenate normale la celu- lele bolnave.{tim ca ele nu pot sa valorifice oxigenul care ajunge la ele prin sange.Ele nu mai au enzima respiratorie,pe care celula o poate utiliza. Aici apare un element foarte important care trebuie luat in considerare: oxigenul Trebuie facuta o oxigenare intensa a celulei,cum ? Prin mers pe jos cat mai mult,alergari usoare,respirarea unui aer cat mai curat,nu din orase,sau consumarea produselor care furnizeaza oxigen organismului.Au aparut diverse produse care le gasiti prin farmacii.Eu va recomand un produs naturist care se numeste OXY MAX(produs American). Referitor la regimul-tratamentul total al cancerului- Breuss,care vi l-am expus mai sus am sa va redau cuvintele autorului: Tratamentele cu injectii trebuiau evitate in timpul terapiei cu suc.Dar desigur,nu este admis sa faceti ceva fara stirea medicului dumneavoastra.Fiecare persoana este libera sa decida daca vrea sau nu sa faca

tratamentul sub supravegherea medicului sau. Nu faceti tratamentul total al cancerului imediat dupa o operatie.in functie de cum va simtiti,trebuie sa asteptati intre doua si cinci luni.in timpul acestei perioade de asteptare puteti bea de la 65ml pana la 125 ml din sucul de legume Breuss si sa mancati alimente cum ar fi pireuri moi,supa de legume sau alte mancaruri usoare. incepeti Tratamentul total al cancerului doar daca va simtiti suficient de puternic. Va rog sa va verificati in mod regulat tensiunea Toate cartile,sau substituientii nutritivi,ii puteti procura cu ajutorul internetului sau daca vreti o cale mai usoara si rapida,eu sunt aceea si chiar va pot ajuta la substituienti sa-i luati la pretul producatorului. Cancerul nu este o boala localizata asa cum se crede,este o boala a intregului organism in care sunt afectate dupa cum ati vazut si ficatul si traseul intestinal(in principal)De aceea trebuie abordat la acest nivel si nu altfel. 23. Va sfatuiesc deasemenea sa faceti clisme.{i ca sa va dati seama de ce,o sa va explic urmatorul lucru.Colonul unui om in general si in mod frecvent,contine 2,5kg carne rosie putrezita,digerata pe jumatate,plus inca 2,5-5kg de reziduri toxice,daunatoare,depuse de-a lungul anilor in pliurile colonului,amestecate cu mucus.Cum s-a adunat aceasta masa toxica cu un mare potential otravitor ?O sa va explic imediat.Cand mancarea care dauneaza organismului ajunge in stomac,acesta transmite instiintarea organului care produce mucusul.Peste 12-18 ore cand mancarea va ajunge in colon,va gasi un colon lubrefiat complet,captusit cu acest mucus si toxinele nu vor putea patrunde in peretii intestinului si de aici in organism.Acest mucus se desprinde de colon,se dezintegreaza si este eliminat,daca mancarea daunatoare organismului ar trece o data sau de doua trei ori intr-o luna.Realitatea trista este ca prin organismul omului trec in permanenta alimente,hrana daunatoare.{i atunci acest strat protector este secretat permanent,depunandu-se unul peste altul ajungand la o grosime de 9,5-12 mm,devenind tare si de culoare neagra.in apa cu care faceti clismele,puneti putina cafea fiarta,cafea concentrata,deoarece aceasta stimuleaza contractiile peristaltice naturale ale intestinelor si contine acizi ce ajuta la desprinderea mucusului si curatarea peretelui colonului.Puteti folosi zeama de lamaie,eventual, sau ceai de plante medicinale.Curatirea colonului este de foarte mare importanta si mecanismul si esenta lui este un pic mai complicata,dar macar la acest nivel trebuie sa o faceti.De ce zic ca este mai complicat,deoarece prin doua kilograme de apa nu se rezolva o curatire perfecta a colonului,ci doar partiala,dar tot este mai bine decat deloc.Daca nu aveti cum sa faceti aceste clisme,incercati sa procurati de la domnul Laurentiu Fulga,preparatul domniei sale,de curatire a traseului intestinal,pe care sa-l folositi macar de trei ori pe an,o data cu tratamentul lui Rudolf Breuss,care si el trebuie facut macar de trei ori pe an.Deasemeni va sfatuiesc in acesta directie sa beti in fiecare seara cate o cana de ceai care sa va ajute la producerea purgatiei. Va sfatuiesc,ca daca vreti sa porniti pe calea pe care v-o arat eu,trebuie sa faceti intocmai totul.Sa acordati locul intai actului de vindecare,sa va dedicati lui.Altceva nu exista. {i pentru ca sa ma intelegeti in continuare,va rog sa recititi extrasul din cartea lui Shalila Sharamon si Bodo J.Baginschi-Centri subtili de forta,din paginile anterioare,care explica de unde vine o posibila cauza a bolii-interiorul corpului-pentru a intelege ceea ce am sa va explic in ceea ce urmeaza.Nu trebuie sa mai aveti nici o preucupare,preucuparea

principala este vindecarea.Trebuie sa va controlati emotiile,care ar putea sa apara din diverse probleme.Eliminati aceste probleme,singura problema esentiala sunteti dumneavoas tra si actul de vindecare.Lucrul acesta este fundamental,dar pe cat este de esential pe atat este de neglijat.Emotiile reprezinta o forma de energie pura,iar izbucnirile emotionale,nu fac altceva decat sa se piarda aceasta energie,care este vitala pentru corpul omenesc.Cand exista un echilibru al starilor emotionale,exista si un echilibru al energiei corpului.Dar daca acest echilibru este rupt sub actiunea stresului,cantitati enorme de energie vitala,se pierd si organele asociate acestor emotii se dezechilibreaza.Emotiile puternice,nu numai cele negative ci si cele pozitive,dau nastere unor schimbari biochimice fundamentale in sange,rezultand niste produsi foarte toxici.Furia sau teama,da nastere la o cantitate excesiva de adrenalina.Cand aceasta adrenalina nu-si exercita functia de lupta sau fuga ea se divide in doi compusi toxici,care dezechilibreaza metabolismul,unele functii vita- le si polueaza sangele.Furia necontrolata,este starea emotionala cea mai periculoasa,pt sanatate,deoarece afecteaza ficatul si ati vazut cat de important este el in cancer.Furia consuma cantitati excesive de energie vitala,corpului omenesc.Furia da nastere la stari 24. de depresie mentala,oboseala fizica in momentul cand aceasta a luat sfarsit.Lasati grijile deoparte caci ele sunt un consum inutil de energie vitala de care corpul are nevoie. Ceea ce trebuie sa va domine este calmul psihic,eliberati-va mintea de ganduri inutile, griji zadarnice,ele sunt ca o autopoluare psihico-mentala.Nu traiti in trecut,sa nu va preucupe viitorul.incercati sa fiti aici si acum tot timpul(daca veti citi cartea lui Eckhart Tolle,Puterea prezentului,veti intelege lucrul acesta) Mintea ca si corpul are nevoie de odihna,dar spre deosebire de corp,mintea nu o gaseste.Eliberandu-va mintea de orice problema veti obtine odihna ei.Va sfatuiesc ca acolo unde convetuiti,sa va transformati camera intr-un rai,sa va inconjurati de lucrurile dumneavoastre preferate,de plante vii, care confera aerului calitate,care va va ajuta in actul de vindecare, aici sa fie micul dumneavoastra rai.inconjurandu-va cu multe,plante si flori,avand un regim naturist veti reface legatura cu natura,pe care omul a pierdut-o demult iar noi am venit pe pamant ca sa traim in simbioza cu ea.Pentru a va recupera sanatatea,trebuie din acest moment,sa va revizuiti prioritatile,trebuie sa invingeti barierele mentale care separa mintea de corp si corpul de natura.Deci puteti fi cel mai bun dusman sau cel mai bun prieten al dumneavoastra si lucrul acesta functie de atitudinea pe care o aveti fata de dumneavoastra si natura.A sti toate aceste lucruri nu este suficient ci constient trebuie sa le aplicati pas cu pas.Trebuie sa va invingeti obiceiurile autodestructive,care v-au adus in starea de fapt. Trebuie ca zi de zi sa va dezvoltati capacitatea de perceptie a tuturor lucrurilor de care vam vorbit. {i ca sa intelegeti rolul capacitatii,va exemplific printr-un citat: Pe termen lung,omul cu o inalta capacitate,care face tot ceea ce este posibil pentru a pune in practica taoismul(inlocuiti cuvantul Taoism cu calea pe care v-am indicat-o eu)e cel ce rade la urma,deoarece el ajunge sa se bucure de sanatate si longevitate si sa mediteze langa mormintele fostilor prieteni si tovarasi. TAO pentru sanatate,sex si longevitate-Daniel Reid Fiecare amanunt este vital daca vreti sa controlati starea dumneavoastra. Dupa cum vedeti,tratamentul naturist este lung si meticulos,plictisitor si monoton. Daca vreti sa traiti trebuie sa-l urmati.El da rezultate spectaculoase,iar daca nu da,in nici un caz nu va slabeste sistemul imunitar,asa cum o fac medicamentele, citostaticele-care actioneaza

nediscriminatoriu si asupra celulelor sanatoase si asupra celor bolnave, sau tratamentul cu raze.Tratamentul naturist din contra intareste sistemul imunitar al organismului si daca se intervine cu tratament alopat,acesta poate face fata.Dupa un tra tament alopat nereusit,daca se intervine cu altul mai puternic,organismul nu mai rezista si nu vorbim de al treilea ce consecinte da. Este mai bine sa faceti putin din cat mai multe lucruri(regim alimentar,ceaiuri,substituienti nutritivi,etc) decat mult dintr-un singur lucru(tratament cu citostatice) Este inutila orice incercare de vindecare inainte de a se trece la eliminarea toxinelor din organism.Tratamentul lui Rudolf Breuss,tocmai acest lucru face.{i am sa va mai dau un exemplu. in spitalele rusesti nu se trece la nici un tratament inainte ca pe parcursul a sapte zile sa se faca o detoxifiere a organismului.Ei altfel abordeaza actul medical si formarea cadrelor medicale. 25. Trebuie sa fiti constient de importanta actului de vindecare,eu v-am insiruit o multitudine de pasi care au o succesiune logica,bine determinata macar pe parcursul unui an,cai,pe care sa le urmati,in cancer nimeni nu poate sa spuna ca tine sub control aceasta boala, nu poate spune ca a invins-o,sau detine cheia. Va doresc:RABDARE,VOINTA si iNCREDERE in BUNUL DUMNEZEU. Cancerul este daca vreti un nou mod de viata,in care sa-l descoperiti pe Dumnezeu cu adevarat, in primul rand,este o filozofie,este o abordare noua a vietii care poate va va ajuta sa va purificati spiritual, intr-o masura mai mica sau mai mare,scopul cu care revenim(reincarnam)aici pe pamant. Este una din multiplele posibilitati pe care ni le da Dumnezeu. Cancerul nu este boala trupeasca. Ceea ce ati citit aici,este o abundenta de informatii. Cu cea mai mare bucurie va stau la dispozitie pentru orice informatie doriti. Tratamentul il incepeti fara a face eforturi finananciar,va spun lucrul acesta pentru a nu va speria insiruirea substituientilor nutritivi deosebit de valorosi,dealtfel-a trei firme cu o experienta vasta in acest domeniu(producerea substituientilor nutritivi) Va pot pune la dispozitie telefoanele celor trei doamne doctori:Postolache,Graur si Petrea pentru a le consulta si a le cere si alte sfaturi. Sintetizand acest material amplu,care la prima vedere poate este prea complex,pot sa va spun urmatoarele: -am pornit prin a va arata cate feluri de cancer sunt,dupa ceea ce medicina a ajuns sa descopere pana la aceasta ora -v-am aratat cum se formeaza cancerul,asa cum a descoperit medicina si asa cum vede Breuss -v-am dat definitiile termenilor importanti,asa cum au fost folosite ele de personalitati ale medicinii -v-am dat regimul lui Breuss,care a obtinut rezultate incredibile,regim pe care l-am tinut si eu dar

nu in totalitate,cu sfaturi in caz ca este greu de suportat foamea. -regimul acesta aproape ca se regasea in ceea ce a facut persoana care s-a vindecat si care traieste in USA si as putea sa va aduc si alte exemple tot din Formula As,de persoane care folosind regimul alimentar pe baza de cruditati,au obtinut rezultate remarcabile -v-am dat explicatia actiunii acestui regim-tratament,ca sa stiti cum actioneaza el -v-am dat substituientii nutritivi ,care trebuiesc luati -v-am dat un regim alimentar pe care puteti sa-l folositi,indiferent de grupa sanguina -v-am dat retete de ceaiuri -v-am aratat de ce trebuie sa va rugati Bunului Dumnezeu,de ce 90% din tratament in acest lucru trebuie sa constituie si m-am bazat pe afirmatiile lui Lazarev,pentru a vedea importanta acestui lucru si ce este cancerul,ca boala profunda,si am venit cu exemplifica 26. rea ei,luand cazul persoanei din Formula As -in afirmatiile mele,m-am folosit de tot ceea ce am citit si de aceea v-am dat si titlul cartii pentru a o cauta eventual, si sa o cititi si citind-o veti cunoaste mai multe lucruri si poate veti ajunge la intelepciunea,care va va permite sa controlati aceasta boala -v-am explicat ca rezultatul il veti obtine nu actionand supra efectului bolii,ci trebuie sa actionati asupra cauzei,efectul bolii este cancerul si daca veti proceda ca in spitale,in- cercand sa indepartati cancerul,fara sa indepartati cauza,rezultatul fie ca nu va apare,fie ca va fi dezastruos -departe de mine gandul de a va,rupe de medici,dar cat trebuie sa folositi sfaturile lor depinde numai de dumneavoastra,daca vreti sa traiti, si in sprijinul acestei afirmatii vin cu doua citate : Dr.F.B.(Berchtesgaden) a scris intr-o revista: Tratamentul modificat al lui Breuss,prin post,impotriva cancerului Cautati in permanentta medicamente fara sa luati in considerare postul,cand acesta s-ar putea dovedi ca e un bun remediu Nu vom trata cancerul in nici un alt mod,poate doar daca industria farmaceutica va inventa medicamente puternice care,similar tratamentului tuberculozei,pot invinge orice. Dar,ca o consecinta a folosirii chimicalelor,organismele noastre vor fi mai sensibile decat in present.Metoda chimio-farmaceutica poate rezolva stadiul actual al bolii prin tratarea simptomelor,dar va genera consecinte grave in viitor.Asfel nu vom fi mai sanatosi;din contra,omenirea va fi din ce in ce mai expusa la boli. CANCER Leucemie-Rudolf Breuss Postul este mecanismul de vindecare cel mai vechi si mai natural din toate timpurile. Toate animalele,cu exceptia omului,postesc in mod instinctive atunci cand sunt bolnave. Prin post,toate organele si glandele au parte de o perioada de odihna bine-venita si binemeritata,timp in care tesuturile sunt purificate si intinerite,iar functiile lor sunt echilibrate si reglate.Postul restabileste si echilibrul normal al pH-lui la nivelul sangelui. Pe un organism plin de toxine nici un tratament nu isi poate atinge scopul.Principalul beneficiu,probabil,al postului,este curatirea sangelui,a fluxului sau.Sangele este responsabilul,transportului elementelor nutritive si a oxigenului la celulele corpului si transporta rezidurile toxice din celule,care sunt eliminate la nivelul rinichilor si plamanilor.in sange sta o parte si poate cea mai mare a sistemului immunologic,deci prin curatirea lui se activeaza o parte din liniile sistemului imunitar.Circulatia unui sange curat si a energiei vitale prin corpul omenesc,circulatie libera,fara obstacole,sunt cei mai importanti factori de sanatate. Astazi medicii prescriu medicamente in exces si noi le utilizeam in exces.Este o problema serioasa...........Majoritatea preparatelor medicamentoase sunt menite sa fie eficiente

asupra unui segment larg de populatie,si ar trebui folosite pentru a trata cele mai severe si potential periculoase stariToate medicamentele sunt otravuri.Medica mentele bune pe care omul le-a descoperit de-a lungul secolelor sunt otravuri selective. Multe altele sunt otravuri cu spectru mai larg,mai putin selective.Un excelent exemplu din ultima categorie este arsenalul difuz de medicamente folosite de oncologi in chimio terapie.in procesul de distrugere a celulelor canceroase,multe din aceste medicamente ataca fara discriminare si celulele sanatoase.(Nu este intentia mea sa-i ponegresc pe oncologi.Aceasta este doar situatia de fapt) Vestea buna este ca uneori chimioterapia reuseste.Veste rea este ca uneori chimioterapia reuseste,dar pacientul decedeaza datorita complicatiilor legate de tratament.Este o enigma teribila 4Grupe sanguine,4 Diete ALIMENTATIA ADECVATA CELOR 4 GRUPE SANGUINE Dr.Peter J.DAdamo Trebuie sa urmati absolut tot ce v-am spus. Dr.Henry G.Bieler care poate fi socotit un Hipocrate modern,a ajuns sa formuleze trei idei fundamentale,privind bolile,avand o experienta clinica de cincizeci de ani: Prima este aceea ca bolile nu au ca agent cauzativ principal germenii.in schimb,cred ca boala este cauzata de o toxemie care are ca rezultat afectarea,sau anularea functiilor ce lulelor inlesnind astfel multiplicarea si atacurile germenilor. A doua concluzie la care am ajuns,este aceea ca,aproape in toate cazurile,folosirea medicamentelor,pentru tratarea pacientilor e daunatoare.Medicamentele pot produce efecte secundare grave si,uneori,pot chiar sa dea nastere unor boli . A treia concluzie este aceea ca bolile pot fi vindicate prin folosirea corecta a alimente lor adecvate Food Is Your Best Medicine Dr.Henry G.Bieler Nimic din tot ce v-am spus nu este gratuit, pura imaginatie, sau inventie fantezista. Doamne ajuta

S-ar putea să vă placă și