Istoria Logicii Matematice/Simbolice

Logica este o specie a cunoaterii exacte. Obiectul cunoaterii sale este forma abstract a gndirii umane. n studiul formelor gndirii umane logica separ forma de con inutul informa ional, afectiv i volitiv precum i de mijlocul exteriorizrii formei gndului adic limba natural lund n cercetare numai forma intelectiv, cognitiv, raional, obiectiv a gndirii considernd mijlocul de comunicare ca element convenional. Odat fcut aceast prim separaie logica efectueaz a doua operaie: separarea formelor corecte de cele incorecte adic a celor valide de cele nevalide. n continuare se ocup preponderent de cercetarea formelor valide de gndire. Scopul final este practic, deoarece exist nevoia individual i social de eficien a gndirii aplicate. n prezent logica exist pe mai multe nivele de structurare. Se practic logica de baz n care coexist logica tradiional, aristotelic sau general i logica modern, matematic sau simbolic numit i logistic. Alturi de logica de baz s-au iniiat i dezvoltat cercetri speciale de logic n conexiune sau n baza altor discipline tiinifice dnd natere unor logici speciale. Asupra sistemelor logice tradiionale i moderne n special s-au dezvoltat cercetrile logice care le depesc sub aspectul generalitii, cercetri reunite sub numele de metalogic. Refleciile cele mai generale asupra logicii actuale se fac asupra conceptelor logice fundamentale, asupra condiiilor i metodelor formale i asupra finalitii logicii, reflecii ce poart denumirea de filozofia logicii sau logic filozofic. Logica este stiinta al carui obiect este stabilirea conditiilor corectitudini gandirii, a formelor si legilor generale ale rationarii juste, conforme prin ordinea ideilor cu organizarea legica a relatiilor obiective. In stabilirea acestor conditii, logica face abstractie de continutul concret al diverselor noastre idei, fiind in acest sens o stiinta formala, analoaga cu gramatica sau cu geometria. Asa, de pilda, ea se ocupa cu notiunea sau cu judecata in genere si cu o anumita notiune sau judecata determinata concret. Logica se imparte in trei ramuri mari: a) logica clasica (formal filozofica), b) logica matematica (simbolica, numita si logistica) si c) logica dialectica. Logica clasica si logica matematica expun formele si legile gandiri concrete in momentul relativei lor stabilitati, in timp ce logica dialectica le expune in procesul miscarii si dezvoltarii, al dialecticii lor. De aceea logica clasica si logica matematica sunt subordonate, prin natura lor, logici dialectice, pe baza faptului ca stabilitatea, in genere, este relativa fata de caracterul absolut al miscarii si, ca atare, prin 1

natura

ei,

subordonata

acesteia.

Logica clasica (logica de traditie aristotelica) studiaza notiunea, judecata, ca raport intre notiuni, si rationamentul, ca raport intre judecati. Ceea ce caracterizeaza logica clasica este relevarea raportului de determinare de la general la particular, de la gen la specie, generalul si esentialul fiind considerate fundamentele pentru o cunoastere stiintifica veritabila. Aceste cerinte sunt intruchipate de silogism, pe baza functiei indeplinite in cadrul sau de termenul mediu. Intemeiatorul logici clasice a fost Aristotel, descoperitorul silogismului si al doctrinei despre silogism, silogistica. Preocupari de sistematizare a logici au existat, de asemenea, in China si in India antica. Contributii uluitoare la dezvoltarea logicii clasice au adus stoicii, precum si logicienii evului mediu. In stransa legatura cu dezvoltarea moderna a stiintei s-a dezvoltat teoria inductiei si s-au formulat regulile rationamentului inductiv. Prin fundamentarea consecvent materialista a conceptului de adevar, pe baza stabilirii raportului just dintre logic, gnoseologic si ontologic, logica clasica continua sa se dezvolte si in prezent, impotriva tendintelor neopozitiviste de a-i nega valabilitatea. Logica matematic este un subdomeniu al matematicii. Este deobicei divizat n urmtoarele subdomenii : teoria modelelor, teoria demonstraiei, teoria mulimilor, i teoria recursivitii. Cercetarea din domeniul logicii matamatice a contribuit la, i a fost motivat de, studiul fundamentelor matematicii, dar logica matamatic conine, de asemenea, i probleme ce apar in matematicii pure, care nu sunt legate direct de fundamentele matematicii. O tem unificatoare n logica matamatic este studiul puterii expresive a logicii formale i a sistemelor de demonstraie. Denumirile anterioare ale logicii matamatice au fost cele de logic simbolic (opus logicii filosofice) i metamatematic. Primul termen este nc folosit (ca n en:Association for Symbolic Logic), dar ultimul termen este folosit azi pentru a desemna anumite aspecte ale teoriei demonstraiei. Logica matematic i are originile n Grecia antic n lucrrile lui Aristotel (384--322 i.C.): n Organon prin intermediul silogismelor, observnd c o afirma ie, concluzia, poate fi dedus din alte afirmaii, premise. Euclid (n. 300 i.C.): finiseaz modul de gndire prezentat de Aristotel, n lucrarea Elementele, n care deduce toate rezultatele geometrice obinute anterior de coala greac, pornind doar de la cinci axiome, adic afirmaii care se consider ntotdeauna adevrate. 2

Dei apar n momentul cnd cultura greac se afla n declin, nereuind s-o influen eze mai departe, cele dou lucrri formeaz nucleul logicii matematice moderne. ncepnd cu perioada de decaden a culturii greceti i pn n secolul 18, n matematic s-au cristalizat dou concepte fundamentale: SIMBOL: Pentru vechii greci, matematica era pur geometric, adic ceea ce numim azi ecua ie algebric, de exemplu : x(la puterea a 2-a) 5x 4 = 0 reprezenta o problem de geometrie. Numerele se scriau cu ajutorul literelor /=17/12 la greci MMX=2010 la romani, iar conceptul de zero nici nu exista. Abia n secolul 9, matematicianul arab Muhammad ibn Musa alKhwarizmi (ca. 780 - 850) descoper regula conform creia prin adunarea / scderea unei anumite valori de ambele pri ale unei egaliti, nu se schimb valoarea de adevar a expresiei. n arab adunarea se numete al jebr, de unde i numele de algebr. n dreapta este o pagin din "The Compendious Book on Calculation by Completion and Balancing"

Doar la final de secol 16 i fac apariia i simbolurile pentru plus (+) minus (-) putere radical () egalitate (=) ultimul fiind introdus de matematicianul englez R. Recorde (1510 - 1558). 3

FUNCIE: se cristalizeaz doar la finalul secolului 17, Leibniz (1646 - 1716) fiind primul care o define te, iar o jumtate de secol mai trziu, Euler (1707 - 1783) introduce notaia actual a funciei, adic y=f(x). Folosirea simbolurilor n matematic s-a dovedit a fi o surs inepuizabil de descoperiri: n primul rnd, simbolurile au permis o formulare mult mai uoar i compact a rezultatelor. Formulele lui Viete (1540 - 1603) referitoare la soluiile polinoamelor au fost scrise ini ial pe cteva pagini, pe cnd azi se pot scrie pe cteva rnduri. dac pn la Descartes ecuaia de gradul doi era tratat n 12 cazuri separate, astzi se cunoa te o formulare general. pe de alt parte, fr simboluri, descoperirea calculului infinitezimal n-ar fi imaginabil. Dezvoltarea matematicii, de pn la mijlocul secolului 18, cauzat de simboluri i operarea cu ele, a readus matematicienii n situaia lui Euclid, adic la nevoia de sistematizare a noilor rezultate. ncepe astfel era axiomatizrii, care se va ncheia la finele anilor 1920, principalul protagonist fiind matematicianul D. Hilbert (1862 - 1943). Simpla axiomatizare nu s-a dovedit suficient pentru a sistematiza rezultatele matematice, fiind nevoie i de noiuni mai clare care s descrie obiectele matematice. Aceast necesitate a fost subliniat de B. Russsell (1872 - 1970) prin paradoxul su. Originea paradoxului este definiia dat de G. Cantor (1845 - 1918) noiunii de mulime matematic: mulimea este o colecie de obiecte reale sau ale imaginaiei noastre. Notnd cu R mulimea tuturor mulimilor care nu se conin pe ele nsele, ntrebarea lui Russell a fost dac R aparine sau nu lui R? Este evident ca R nu poate s-i aparin siei, deoarece ar fi o mul ime care se con ine pe sine, deci n contradicie cu definiia lui R. Aceasta implic faptul c R aparine lui R. Dar dac R apar ine lui R atunci, conform definiiei, R nu se conine i am ajuns la paradox. Pentru claritate, lum de exemplu mulimea tuturor pisicilor. Evident c aceast mulime nu se conine pe sine ns i, de vreme ce mulimea nu este o pisic, dar mulimea care este format din toate obiectele care nu sunt pisici, se conine pe sine nsi. Paradoxul lui Russell arat c se pot construi afirmaii care nu au valoare de adevr, adic nu 4

sunt nici adevrate, nici false. Pentru a le evita i o dat cu ele i paradoxurile, oamenii de tiin au hotrt s opereze doar cu propoziii crora li se pot determina valorile de adevr. n plus, se dore te s se poat stabili reguli de operare cu propoziii, astfel nct propoziiilor rezultate s li se poat atribui iari valori de adevr. S lum nite exemple: A1: 1+1=2 A2: suma unghiurilor ntr-un triunghi este egal cu 180 A3: soarele este o planet A4: afar plou primele dou afirmaii sunt adevrate ntotdeauna a 3-a este ntotdeauna fals dar cum rmne cu ultima afirmaie? n cazul cnd plou, afirmaia A4 este adevrat, dar cnd nu plou, ea este fals. Vedem astfel c propoziia are valoare de adevr unic, dar care variaz. Matematicienilor ns, nu le plac astfel de afirmaii a cror valoare de adevr depinde de alte informaii, motiv pentru care au ales s nu le foloseasc n deduc iile logice. Un alt mod de a solu iona problema este de a aduga informaii afirmaiei A4, completnd-o astfel nct s aib ntotdeauna aceeai valoare de adevr. Aadar, putem completa afirmaia A4 obinnd urmtoare propoziie adevrat A4': n 22 noiembrie 2010, la ora 16.00 a plouat la Cluj-Napoca. Acest mod de abordare a valorii de adevr a afirmaiilor ajut la clarificarea multor texte care par, la o prim vedere, paradoxale. S luam de exemplu, cunoscutul paradox al cretanului: Eu sunt cretan. Toi cretanii sunt mincinoi. Dac ne concentram pe fiecare propoziie n parte, observm c: n cazul unui cretan, prima propoziie este adevarat, a doua fiind i ea adevrat, n cazul n care fiecare cretan a minit mcar o dat (ceea ce este mai mult ca sigur). lund ns propoziiile mpreun, ceea ce deducem din ele nu mai este concludent, deoarece minciuna din a doua propoziie infirm afirmaia din prima propoziie. care este sursa incompatibilitii dintre cele dou propoziii? Neclaritatea celei de a doua propozi ii 5

care, analog propoziiei A4, este adevrat n unele situaii i fals n altele, fiindc nu min im mereu. Cum ar trebui atunci completat pentru ca afirmaia celor dou propoziii mpreun s nu se mai contrazic? Deoarece modul cum putem completa propoziiile nu este unic, un exemplu ar fi Eu sunt cretan. Toi cretanii mint cnd au nevoie. dar dac cineva ar insista c minte ntotdeauna? Forma extrem a paradoxului minciunii "Eu mint ntotdeauna." indic o problem la nivelul de operare cu propoziiile, mai degrab dect la valoarea de adevr a propoziiei. ntrebarea pe care putem s ne-o punem atunci cnd analizm o astfel de afirmaie, este: de unde tie cineva care a minit ntotdeauna, ce este o minciun? Minciuna este o afirmaie care nu corespunde adevrului, dar fr a ti ce este adevrul nu putem ti dac minim sau nu. Adic, putem spune ntotdeauna adevrul fr s tim ce este minciuna, dar nu putem mini fr s tim ce este adevrul. A spune c minim ntotdeauna anuleaz defini ia minciunii, motiv pentru care afirmaia nu are sens. Logica matematic este un subdomeniu al matematicii i este divizat n urmtoarele subdomenii: teoria modelelor teoria demonstraiei teoria mulimilor teoria recursivitii. Denumirile anterioare ale logicii matematice au fost: logic simbolic (opus logicii filozofice) metamatematic. Logica matematica (sau simbolica) s-a nascut in sec. al XIX-lea, in functie de dezvoltarea puternica a matematici si de ivirea necesitatii cercetarii logice a fundamentului acesteia ca stiinta formala. Atat prin originea cat si prin problematica sa, logica matematica este o stiinta care a aparut la hotarul dintre logica si matematica. Logica matematica se caracterizeaza prin cercetarea functorilor (operatorilor) logici, a proprietatilor lor formale si prin elaborarea, pe aceasta baza, a unor calcule logice. Procedeul logic-matematic, pastrandu-si specificul sau, este pe deplin analog procedeului matematic propriu-zis. In virtutea acestui 6

procedeu, cercetarile de ordin logic au o formalitate riguroasa, datorita careia operatia de deductie isi desavarseste stringenta. Astfel se elaboreaza o serie de calcule care imbratiseaza aspecte noi, necercetate inca in domeniul logicii. Calculele cele mai insemnate si care reprezinta totodata capitole de baza ale logici matematice sunt: a) logica propozitiilor, b) logica predicatelor, c)logica relatiilor. In cadrul logici matematice au aparut sau au luat o noua dezvoltare logica modala, logica polivalenta, precum si logica inductiva, strans legata de teoria probabilitatilor. Analiza fundamentelor logici a determinat aparitia cercetarilor de logica combinatorie. Tot atat de importante ca si problemele stricte de calcul (probleme sintactice) sunt si problemele interpretarii acestor calcule (probleme de semantica); in aceasta privinta trebuie mentionata mai ales problema analizei sistemelor formale insesi in cercetarile de metalogica. O data cu problemele de metalogica trec pe prim plan analize cu implicatii gnoseologice in legatura cu adevarul si cu consecventa in limbajul formalizat. Cercetarile de logica matematica au infirmat intrebuintarea formalist-metafizica a sistemelor formale si cea conventionalist-relativista a conceptului de adevar, proprie neopozitivismului. Ideea calculului logic a fost formulata pentru prima oara de Leibniz. Ca disciplina de sine statatoare, logica matematica s-a constituit in sec. al XIX-lea, o data cu aparitia oprelor lui A. de Morgan si ale lui G. Boole, care au inaugurat asa-numita algebra a logici, dezvoltata ulterior de E. Schroder, P. S. Poretki s. a. Logica matematica gaseste aplicare in electrotehnica (studiul schemelor cu relee, al schemelor electronice etc. ) in cibernetica (teoria automatelor, tehnica programarii), in neurofiziologie (modelarea sistemelor neurotice), lingvistica (lingvistica matematica) etc. Nevoile dezvoltrii matematicii au cauzat problemele logicii matematice. Apariia geometriilor neuclidene i descoperirea paradoxelor teoriei mulimilor, au pus problema legitimitii folosirii anumitor procedee logice n procesul demonstraiei matematice. Odat aprut din aceste condiii logica matematic a rezolvat cu mijloacele ei probleme matematice speciale care pn atunci nu putuser fi rezolvate pe vechile ci matematice. n 1879 Frege a elaborat un nou calcul logic dup modelul proiectat de Leibniz i pe baza acestui calcul a definit numrul natural numai prin concepte logice. Pe aceast baz a ncercat s deduc aritmetica din logic iniind astfel logicismul. Elabornd primul sistem axiomatic al calculului propziional, Frege a dat o analiz strict a funciilor propoziionale, a problematicii calculului cu predicate i a definit precis conceptele fundamentale ale logicii simbolice. A dezvoltat o teorie 7

sistematic a semnificaiei. David Hilbert (1862-1943) s-a preocupat de fundamentele logice ale matematicii, de natura sistemelor formalizate ale logicii i matematicii. A perfecionat alturi de P. Bernais, sistemul axiomatic expus de Bertand Russel i A.N. Whitehead n opera ,,Principia Mathematica,, Formularea logicii predicatelor aa cum este aceasta utilizat astzi este logica de ordinul I prezentat n lucrarea lui David Hilbert i Wilhelm Ackermann, Principles of Theoretical Logic[1] (1928). Generalitatea analitic a logicii predicatelor a permis formalizarea matematicii i a dus la dezvoltarea teoriei modelelor de ctre Alfred Tarski; logica predicatelor constituie fundamentul logicii matematice moderne. Marea diferen dintre logica silogistic aristotelician i logica predicatelor const n capacitatea acesteia din urm de a ptrunde n structura fiecrei propoziii, n vreme ce silogistica trata exclusiv relaia dintre propoziii. Odat cu apariia logicii predicatelor logicienii au putut s ia n consideraie cuantorii ca instrumente apte pentru exprimarea tuturor argumentelor care apar n limbajul natural. Logicienii care au impus prima oper de logic matematic au fost Bertrand Russell i A.N.Whitehead (1861-1947) prin lucrarea ,,Principia Mathematica,,.Sistemul logic construit de acetia avea ca scop s reconstruiasc matematica n mod logico-simbolic n conformitate cu concep ia lui Gotlob Frege. Anton Dumitriu sintetizeaz trei trsturi ale sistemului logic al lui Russel: 1)este logic complet i explicit axiomatizat; 2)este primul sistem logic complet formalizat, deoarece nu ine seama dect de semne i de regulile de operare cu acestea pentru construirea de formule;3)este perfectibil el fiind pornit cu cteva dificulti iniiale. n dezvoltarea logicii i matematicii a aprut o serie de piedici paradoxale care au nruit att fundamentele logicii ct i ale matematicii provocnd nencredere n matematic i logic.Acestea au fost paradoxele logico-matematice.Printre aceste contradicii citm cele mai importante: 1)paradoxul lui Burali-Forti 2)paradoxul lui Cantor 3)paradoxul lui Russell 4)paradoxul lui Richard 5)Paradoxul lui Zermelo-Knig 6)Paradoxul lui Berry 7)paradoxul lui Greeling-Nelson 8)paradoxul lui Skolem 9)paradoxul lui Gdel 8

10)paradoxul mincinosului. Pentru depirea acestor pericole pentru logic i matematic au fost ncercate mai multe solu ii, cea mai important fiind a lui Bertrand Russell, teoria tipurilor.Problema antinomiilor logicomatematice este unul din obstacolele cele mai mari n constituirea logicii ca tiin matematic i n fundamentarea logic a matematiciii. Jan ukasiewicz (1878 - 1956) a introdus o a treia valen , aceea de "posibil". Mai trziu se admite c ntre "adevrat" i "fals" exist un numr nesfrit de grade intermediare (logica fuzzy). Kurt Gdel (1906 - 1978) a ntreprins ambiiosul program de considerare a logicii ca obiect de studiu al matematicii.

Bibliografie: http://www.ipedia.ro/logica-245/ http://ro.wikipedia.org/wiki/Logic%C4%83 http://dtalpos.blogspot.com/2011/04/logica-matematica.html#