P. 1
Specii lemnoase ornamentale din Romania carte dendrologie.doc

Specii lemnoase ornamentale din Romania carte dendrologie.doc

|Views: 711|Likes:
Published by LucianaAntofi
Curs dendrologie USAMVB Timisoara (d-na prof. univ. dr. Dagmar Visoiu) - specii arbori si arbusti lemnosi din Romania - descriere, utilizare, imagini alb negru, impartire pe ordin - familie - gen - specie - varietati
Curs dendrologie USAMVB Timisoara (d-na prof. univ. dr. Dagmar Visoiu) - specii arbori si arbusti lemnosi din Romania - descriere, utilizare, imagini alb negru, impartire pe ordin - familie - gen - specie - varietati

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: LucianaAntofi on Jul 10, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/16/2015

pdf

text

original

Sections

  • 1. Obiect. Legături interdisciplinare. Metode de cercetare
  • 2. Unităţi de clasificare ale plantelor lemnoase
  • 3. Bazele morfologice ale studiului plantelor lemnoase
  • 4. Bazele ecologice ale studiului plantelor lemnoase
  • 4.1. Complexul factorilor ecologici (ecotop)
  • 4.2. Influenţa factorilor de mediu asupra plantelor lemnoase
  • 4.2.1.Factorii climatici
  • 4.2.2. Factorii edafici
  • 4.2.3. Factorii geomorfologici
  • 4.3. Influenţa factorilor biotici asupra plantelor lemnoase
  • 5. Bazele fitogeografice ale studiului plantelor lemnoase
  • 6. Particularităţile creşterii, dezvoltării şi înmulţirii plantelor lemnoase
  • 7. Particularităţile biochimice
  • Ordinul CYCADALES
  • Familia CYCADACEAE
  • Genul Cycas L
  • ORDINUL GINKGOALES
  • Familia GINKGOACEAE Engl
  • Genul Ginkgo L
  • ORDINUL CONIFERALES
  • Familia PINACEAE Lindl. (ABIETINEAE, ABIETACEE)
  • Genul Abies Mill
  • Genul Tsuga Carr
  • Genul Pseudotsuga Carr
  • Genul Picea Dietr
  • Genul Larix Mill
  • Genul Cedrus Trew
  • Genul Pinus L
  • Familia TAXODIACEAE F.W.Neger
  • Genul Taxodium Rich
  • Genul Sequoia Endl
  • Genul Metasequoia Hu et. Cheng
  • Genul Cryptomeria D. Don
  • Familia CUPRESACEAE F.W.Neger
  • Genul Thuja L
  • Genul Biota Endl
  • Genul Thujopsis Sieb et. Zucc
  • Genul Cupressus L
  • Genul Chamaecyparis Spach
  • Genul Juniperus L
  • Familia ARAUCARIACEAE F.W.Neger
  • Familia CEPHALOTAXACEAE F.W.Neger
  • Genul Cephalotaxus S. et. Z
  • ORDINUL TAXALES
  • Familia TAXACEAE
  • Genul Taxus L
  • Genul Torreya Arn
  • ORDINUL GNETALES
  • Familia EPHEDRACEAE
  • Genul Ephedra Town
  • ORDINUL FAGALES
  • Familia BETULACEAE S.F.Gray
  • Genul Carpinus L
  • Genul Ostrya Scop
  • Genul Corylus L
  • Genul Betula L
  • Genul Alnus Mill
  • Familia FAGACEAE Dumont
  • Genul Fagus L
  • Genul Castanea Mill
  • Genul Quercus L
  • ORDINUL JUGLANDALES
  • Familia JUGLANDACEAE Linde
  • Genul Juglans L
  • Genul Carya Nutt. (Hicoria Raff.)
  • Genul Pterocarya Kunth
  • ORDINUL SALICALES
  • Familia SALICACEAE Mirbel
  • Genul Populus L
  • GENUL Salix
  • ORDINUL URTICALES
  • Familia MORACEAE Lindl
  • Genul Morus L
  • Genul Maclura Nutt
  • Genul Ficus
  • Genul Broussonetia
  • Familia ULMACEAE Mirbel
  • Genul Ulmus L
  • Genul Celtis L
  • ORDINUL SANTALALES
  • Familia LORANTHACEAE Don
  • Genul Viscum L
  • Genul Loranthus L
  • ORDINUL ARISTOLOCHIALES
  • Familia ARISTOLOCHIACEAE Lindl
  • Genul Aristolochia L
  • ORDINUL POLYGONALES
  • Familia POLYGONACEAE A.L.Juss
  • Genul Bilderdykia Dumort
  • ORDINUL TRICCOCAE
  • Familia BUXACEAE Dumort
  • Genul Buxus L
  • ORDINUL RANALES
  • Familia MAGNOLIACEAE A. L. Juss
  • Genul Magnolia L
  • Genul Liriodendron L
  • Familia RANUNCULACEAE A.L.Juss
  • Genul Clematis L
  • Familia BERBERIDACEAE A.L. Juss
  • Genul Berberis L
  • Genul Mahonia Nutt
  • ORDINUL ROSALES
  • Familia SAXIFRAGACEAE A.L. Juss
  • Genul Philadelphus L
  • Genul Deutzia THUNB
  • Genul Ribes L
  • Familia HAMAMELIDACEAE Lindl
  • Genul Liquidambar L
  • Familia PLATANACEAE Dumort
  • Genul Platanus L
  • Familia ROSACEAE A.L. Juss
  • Genul Spiraea L
  • Genul Physocarpus Maxim
  • Genul Dryas L
  • Genul Kerria D.C
  • Genul Rhodotypus Sieb et Zucc
  • Genul Rubus L
  • Genul Rosa
  • Genul Cydonia Mill
  • Genul Chaenomeles Lindl
  • Genul Cotoneaster Medik
  • Genul Malus Mill
  • Genul Pyrus
  • Genul Sorbus L
  • Genul Crategus L
  • Genul Mespilus L
  • Genul Prunus L
  • ORDINUL FABALES (LEGUMINOSALES)
  • Familia LEGUMINOSAE A.L. Juss
  • Genul Albizzia Durazz
  • Genul Cercis L
  • Genul Gleditsia L. (Gleditschia L.)
  • Genul Gymnocladus L
  • Genul Sophora L
  • Genul Cladrastris Raf
  • Genul Genista L
  • Genul Laburnum Fabr
  • Genul Cytisus
  • Genul Amorpha
  • Genul Wistaria (Wisteria) Nutt
  • Genul Robinia L
  • Genul Colutea L
  • Genul Halimodendron Fisch
  • Genul Caragana Lam
  • ORDINUL RUTALES
  • Familia RUTACEAE A.L. Juss
  • Genul Ptelea L
  • Familia SIMAROUBACEAE A.P.D.C
  • GENUL Ailanthus Desf
  • ORDINUL SAPINDALES
  • Familia ANACARDIACEAE Lindl
  • Genul Cotynus Mill
  • Genul Rhus L
  • Familia SAPINDACEAE A.L. Juss
  • Genul Koelreuteria LAXM
  • Familia ACERACEAE A.L. Juss
  • Genul Acer L
  • Familia HIPPOCASTANACEAE A.P.D.C
  • Genul Aesculus L
  • Familia AQUIFOLIACEAE
  • Genul Ilex L
  • ORDINUL CELASTRALES
  • Familia CELASTRACEAE R. Br
  • Genul Euonymus L. (Evonymus L.)
  • Familia STAPHYLACEAE Lindl
  • Genul Staphylea L
  • ORDINUL RHAMNALES
  • Familia RHAMNACEAE A.L. Juss
  • Genul Rhamnus L
  • Genul Frangula Mill
  • Genul Paliurus Mill
  • Familia VITACEAE A.L. Juss
  • Genul Vitis L
  • Genul Parthenocissus Planch
  • ORDINUL MALVALES (COLUMNIFERALES)
  • Familia TILIACEAE Juss
  • Genul Tilia L
  • Familia MALVACEAE A.L. Juss
  • Genul Hybiscus L
  • ORDINUL THYMAELEALES
  • Familia THYMAELEACEAE A.L. Juss
  • Genul Daphne L
  • Familia ELEAGNACEAE A.L. Juss
  • Genul Eleagnus L
  • Genul Hippophae L
  • ORDINUL VIOLALES (PARIETALES)
  • Familia TAMARICACEAE L
  • Genul Tamarix L
  • Genul Myricaria Desv
  • ORDINUL UMBELLIFLORAE
  • Familia CORNACEAE L
  • Genul Cornus L
  • Familia ARALIACEAE
  • Genul Hedera L
  • ORDINUL BICORES
  • Familia ERICACEAE A.L. Juss
  • Genul Rhododendron L
  • Genul Vaccinium L
  • Genul Arctostaphyllos Adans
  • Genul Calluna Sallisb
  • Genul Bruckenthalia Reichenb
  • ORDINUL TUBIFLORALES
  • Familia SOLANACEAE A.L. Juss
  • Genul Lycium L
  • Familia SCROPHULARIACEAE Lindl
  • Genul Paulownia S.et Z
  • Familia BIGNONIACEAE A.L. Juss
  • Genul Catalpa Scop
  • Genul Campsis Lour
  • ORDINUL LIGUSTRALES (OLEALES)
  • Familia OLEACEAE Hoffmsgg. et Link
  • Genul Fraxinus L
  • Genul Syringa L
  • Genul Ligustrum L
  • Genul Forsythia Vahl
  • ORDINUL RUBIALES
  • Familia CAPRIFOLIACEAE A.L. Juss
  • Genul Sambucus L
  • Genul Viburnum L
  • Genul Lonicera L
  • Genul Symphoricarpus L
  • ORDINUL LILIALES
  • Familia LILIACEAE Dumort
  • Genul Ruscus L
  • BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Speciile lemnoase ornamentale din România.

Cuprins 1. Obiect. Legături interdisciplinare. Metode de cercetare........................7 2. Unităţi de clasificare ale plantelor lemnoase.........................................8 3. Bazele morfologice ale studiului plantelor lemnoase............................8 4. Bazele ecologice ale studiului plantelor lemnoase................................9 4.1. Complexul factorilor ecologici (ecotop) ......................................11 4.2. Influenţa factorilor de mediu asupra plantelor lemnoase..............12 4.2.1.Factorii climatici.....................................................................12 4.2.2. Factorii edafici.......................................................................18 4.2.3. Factorii geomorfologici..........................................................21 4.3. Influenţa factorilor biotici asupra plantelor lemnoase..................21 5. Bazele fitogeografice ale studiului plantelor lemnoase.......................22 6. Particularităţile creşterii, dezvoltării şi înmulţirii plantelor lemnoase.27 7. Particularităţile biochimice..................................................................29 Ordinul CYCADALES............................................................................32 Familia CYCADACEAE.....................................................................32 Genul Cycas L. ................................................................................32 ORDINUL GINKGOALES.....................................................................33 Familia GINKGOACEAE Engl...........................................................34 Genul Ginkgo L................................................................................34 ORDINUL CONIFERALES...................................................................36 Familia PINACEAE Lindl. (ABIETINEAE, ABIETACEE) .............37 Genul Abies Mill..............................................................................37 Genul Tsuga Carr.............................................................................45 Genul Pseudotsuga Carr...................................................................46 Genul Picea Dietr.............................................................................49 Genul Larix Mill..............................................................................57 Genul Cedrus Trew..........................................................................60 Genul Pinus L...................................................................................61 Familia TAXODIACEAE F.W.Neger.................................................74 Genul Taxodium Rich......................................................................74 Genul Sequoia Endl..........................................................................76

Genul Metasequoia Hu et. Cheng....................................................78 Genul Cryptomeria D. Don.............................................................78 Familia CUPRESACEAE F.W.Neger.................................................80 Genul Thuja L..................................................................................80 Genul Biota Endl..............................................................................83 Genul Thujopsis Sieb et. Zucc.........................................................84 Genul Cupressus L...........................................................................85 Genul Chamaecyparis Spach............................................................86 Genul Juniperus L............................................................................89 Familia ARAUCARIACEAE F.W.Neger............................................93 Familia CEPHALOTAXACEAE F.W.Neger......................................93 Genul Cephalotaxus S. et. Z.............................................................94 ORDINUL TAXALES............................................................................94 Familia TAXACEAE...........................................................................94 Genul Taxus L..................................................................................95 Genul Torreya Arn...........................................................................97 ORDINUL GNETALES..........................................................................98 Familia EPHEDRACEAE....................................................................98 Genul Ephedra Town.......................................................................98 ORDINUL FAGALES..........................................................................100 Familia BETULACEAE S.F.Gray.....................................................100 Genul Carpinus L...........................................................................101 Genul Ostrya Scop.........................................................................104 Genul Corylus L.............................................................................104 Genul Betula L..............................................................................106 Genul Alnus Mill............................................................................109 Familia FAGACEAE Dumont...........................................................113 Genul Fagus L. ..............................................................................114 Genul Castanea Mill.......................................................................117 Genul Quercus L...........................................................................119 ORDINUL JUGLANDALES................................................................131 Familia JUGLANDACEAE Linde....................................................131 Genul Juglans L..............................................................................132 Genul Carya Nutt. (Hicoria Raff.)..................................................135 Genul Pterocarya Kunth.................................................................136 ORDINUL SALICALES.......................................................................137 Familia SALICACEAE Mirbel..........................................................137 Genul Populus L. ...........................................................................137 GENUL Salix.................................................................................144 ORDINUL URTICALES......................................................................152

Familia MORACEAE Lindl..............................................................152 Genul Morus L..............................................................................152 Genul Maclura Nutt........................................................................154 Genul Ficus....................................................................................155 Genul Broussonetia .......................................................................155 Familia ULMACEAE Mirbel............................................................156 Genul Ulmus L...............................................................................156 Genul Celtis L................................................................................162 ORDINUL SANTALALES...................................................................164 Familia LORANTHACEAE Don......................................................164 Genul Viscum L. ...........................................................................164 Genul Loranthus L. .......................................................................165 ORDINUL ARISTOLOCHIALES........................................................166 Familia ARISTOLOCHIACEAE Lindl.............................................166 Genul Aristolochia L......................................................................166 ORDINUL POLYGONALES...............................................................166 Familia POLYGONACEAE A.L.Juss...............................................166 Genul Bilderdykia Dumort.............................................................166 ORDINUL TRICCOCAE......................................................................167 Familia BUXACEAE Dumort...........................................................167 Genul Buxus L...............................................................................167 ORDINUL RANALES..........................................................................168 Familia MAGNOLIACEAE A. L. Juss.............................................168 Genul Magnolia L..........................................................................168 Genul Liriodendron L....................................................................172 Familia RANUNCULACEAE A.L.Juss............................................173 Genul Clematis L...........................................................................173 Familia BERBERIDACEAE A.L. Juss............................................175 Genul Berberis L............................................................................175 Genul Mahonia Nutt. .....................................................................177 ORDINUL ROSALES...........................................................................178 Familia SAXIFRAGACEAE A.L. Juss.............................................178 Genul Philadelphus L.....................................................................178 Genul Deutzia THUNB..................................................................180 Genul Ribes L. .............................................................................181 Familia HAMAMELIDACEAE Lindl. .............................................184 Genul Liquidambar L. ...................................................................184 Familia PLATANACEAE Dumort....................................................185 Genul Platanus L............................................................................185 Familia ROSACEAE A.L. Juss.........................................................187

Genul Spiraea L.............................................................................187 Genul Physocarpus Maxim. ..........................................................189 Genul Dryas L. ..............................................................................190 Genul Kerria D.C..........................................................................190 Genul Rhodotypus Sieb et Zucc.....................................................191 Genul Rubus L. .............................................................................191 Genul Rosa.....................................................................................193 Genul Cydonia Mill........................................................................195 Genul Chaenomeles Lindl. ............................................................196 Genul Cotoneaster Medik..............................................................197 Genul Malus Mill...........................................................................199 Genul Pyrus....................................................................................201 Genul Sorbus L..............................................................................202 Genul Crategus L...........................................................................206 Genul Mespilus L. .........................................................................208 Genul Prunus L..............................................................................209 ORDINUL FABALES (LEGUMINOSALES).....................................216 Familia LEGUMINOSAE A.L. Juss..................................................216 Genul Albizzia Durazz...................................................................217 Genul Cercis L...............................................................................218 Genul Gleditsia L. (Gleditschia L.)................................................219 Genul Gymnocladus L...................................................................220 Genul Sophora L. ..........................................................................221 Genul Cladrastris Raf. ..................................................................222 Genul Genista L.............................................................................222 Genul Laburnum Fabr. ..................................................................223 Genul Cytisus.................................................................................224 Genul Amorpha..............................................................................225 Genul Wistaria (Wisteria) Nutt......................................................226 Genul Robinia L.............................................................................227 Genul Colutea L.............................................................................233 Genul Halimodendron Fisch..........................................................233 Genul Caragana Lam......................................................................234 ORDINUL RUTALES..........................................................................235 Familia RUTACEAE A.L. Juss.........................................................235 Genul Ptelea L................................................................................235 Familia SIMAROUBACEAE A.P.D.C.............................................236 GENUL Ailanthus Desf.................................................................236 ORDINUL SAPINDALES....................................................................238 Familia ANACARDIACEAE Lindl..................................................238

Genul Cotynus Mill........................................................................238 Genul Rhus L.................................................................................239 Familia SAPINDACEAE A.L. Juss...................................................240 Genul Koelreuteria LAXM............................................................240 Familia ACERACEAE A.L. Juss......................................................241 Genul Acer L..................................................................................241 Familia HIPPOCASTANACEAE A.P.D.C......................................248 Genul Aesculus L...........................................................................248 Familia AQUIFOLIACEAE.............................................................250 Genul Ilex L. .................................................................................250 ORDINUL CELASTRALES.................................................................251 Familia CELASTRACEAE R. Br. ....................................................251 Genul Euonymus L. (Evonymus L.)..............................................251 Familia STAPHYLACEAE Lindl......................................................254 Genul Staphylea L..........................................................................254 ORDINUL RHAMNALES....................................................................255 Familia RHAMNACEAE A.L. Juss..................................................255 Genul Rhamnus L..........................................................................255 Genul Frangula Mill. .....................................................................256 Genul Paliurus Mill........................................................................257 Familia VITACEAE A.L. Juss..........................................................257 Genul Vitis L..................................................................................257 Genul Parthenocissus Planch.........................................................258 ORDINUL MALVALES (COLUMNIFERALES)...............................259 Familia TILIACEAE Juss..................................................................259 Genul Tilia L..................................................................................259 Familia MALVACEAE A.L. Juss....................................................262 Genul Hybiscus L...........................................................................262 ORDINUL THYMAELEALES............................................................263 Familia THYMAELEACEAE A.L. Juss...........................................263 Genul Daphne L.............................................................................263 Familia ELEAGNACEAE A.L. Juss.................................................264 Genul Eleagnus L. .........................................................................264 Genul Hippophae L........................................................................266 ORDINUL VIOLALES (PARIETALES).............................................267 Familia TAMARICACEAE L. .........................................................267 Genul Tamarix L............................................................................267 Genul Myricaria Desv. ..................................................................268 ORDINUL UMBELLIFLORAE...........................................................268 Familia CORNACEAE L...................................................................268

Genul Cornus L..............................................................................268 Familia ARALIACEAE.....................................................................271 Genul Hedera L.............................................................................271 ORDINUL BICORES............................................................................272 Familia ERICACEAE A.L. Juss........................................................272 Genul Rhododendron L.................................................................272 Genul Vaccinium L........................................................................273 Genul Arctostaphyllos Adans. ......................................................274 Genul Calluna Sallisb.....................................................................274 Genul Bruckenthalia Reichenb. ....................................................275 ORDINUL TUBIFLORALES...............................................................276 Familia SOLANACEAE A.L. Juss...................................................276 Genul Lycium L.............................................................................276 Familia SCROPHULARIACEAE Lindl...........................................276 Genul Paulownia S.et Z..................................................................276 Familia BIGNONIACEAE A.L. Juss. .............................................277 Genul Catalpa Scop........................................................................277 Genul Campsis Lour. ....................................................................279 ORDINUL LIGUSTRALES (OLEALES)............................................279 Familia OLEACEAE Hoffmsgg. et Link..........................................279 Genul Fraxinus L............................................................................279 Genul Syringa L.............................................................................285 Genul Ligustrum L.........................................................................287 Genul Forsythia Vahl.....................................................................288 ORDINUL RUBIALES.........................................................................289 Familia CAPRIFOLIACEAE A.L. Juss............................................289 Genul Sambucus L. .......................................................................289 Genul Viburnum L.........................................................................291 Genul Lonicera L...........................................................................293 Genul Symphoricarpus L...............................................................296 ORDINUL LILIALES...........................................................................297 Familia LILIACEAE Dumort............................................................297 Genul Ruscus L..............................................................................297 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ...............................................................10

1. 7 . prin urmare Dendrologia are legături cu Botanica. cele legate de cerinţele (comportamentul) lor ecologice din Ecofiziologia plantelor şi Ecologia plantelor. bazate pe studii comparative între specii şi unităţile intraspecifice. respectiv studiul speciilor lemnoase ornamentale oferă specialiştilor din Arhitectura peisajului cunoştiinţe privind folosirea eficientă a plantelor lemnoase în crearea şi întreţinerea amenajărilor peisagere urbane şi periurbane. pe care le analizează din punct de vedere taxonomic-sistematic. silvobiologic şi al însuşirilor lor ornamentale. subarbuşti). cele de anatomie şi morfologie din Anatomia şi Morfologia plantelor. Cunoştinţele legate de răspândirea speciilor lemnoase. Metode de cercetare Ca şi dendrologia (din limba greacă dendron-arbore. Specii lemnoase ornamentale (Dendrologia) are ca obiect de studiu plantele lemnoase (arbori. areologic. metode de cercetare ecologice cantitative şi experimentale prin culturi comparative şi simulări ecologice etc. cele legate de valoarea silviculturală şi peisagistică din Silvicultură şi Arhitectura peisajului. Dendrologia. logos-ştiinţă) care. Cunoştinţele privind clasificarea taxonomică şi încadrarea sistematică au fost preluate din taxonomia şi sistematica plantelor. morfologic. nu este o ştiinţă în sensul strict al cuvântului (deoarece nu dispune de o metodă proprie de cercetare). arealogic. Obiect. ecologic. arbuşti. de distribuţia acestora în spaţiu. deşi este o disciplină complexă. Metodele de cercetare folosite sunt: metoda morfologică şi cea anatomică. Speciile lemnoase din România au ca obiect de studiu plantele lemnoase. metoda investigaţiilor corelative şi deductive morfo-ecologice şi anatomo-ecologice. morfologic. Disciplina. cele legate de provenienţă din Genetica ecologică a plantelor. biologic şi a însuşirilor lor ornamentale. pe care le analizează cu prioritate sub aspect sistematic. Legături interdisciplinare. sunt preluate din geografia plantelor. ecologic.

specia. produc lemn şi alte materii prime ca răşini. Arborii forestieri sunt plante lemnoase care cresc de obicei în păduri. În unele cazuri au fost introduse şi unităţi ca: seria. Se face o distincţie între forma arborelui crescut izolat care are o forma specifica sau habitus şi forma arborelui crescut în masiv. de la zeci la sute. subgenul. care stă la baza marilor lucrări floristice. subclasa. clasa. Sunt plante lemnoase cu o singură tulpină. coajă. chiar mii de ani. cu o durată de viaţă lungă. cilindrică. coroana mult dezvoltată în lărgime (poate coborî până la sol). Bazele morfologice ale studiului plantelor lemnoase După forma de creştere. curăţată de craci pe mari lungimi şi o coroană restrânsă. substanţe tanante şi exercită o influenţă benefică asupra mediului înconjurător. ordinul. concentrată spre vârful tulpinii. secţia. care ating înălţimi de cel puţin 7m. La răşinoase. are ca unităţi principale superioare: genul. Forma arborilor diferă de la o specie la alta. În cadrul speciilor. subîncrengătura. are mai mult semnificaţie genetica. coroană este de 8 . varietatea. înaltă. Unităţi de clasificare ale plantelor lemnoase Din punct de vedere taxonomic se va utiliza sistemul de clasificare adoptat în „Flora Europea” şi în „Flora României”. durata de viaţă şi dimensiunile atinse se deosebesc următoarele categorii de plante lemnoase: arbori. Arborii izolaţi prezintă de obicei o tulpină scurtă şi îngroşată la bază. unitatea intraspecifică utilizată la plopi şi sălcii.2. 3. subfamilia. Arborii. denumită forma forestieră. Arborii ornamentali sunt cultivaţi pentru însuşirile lor decorative dar trebuie subliniat că majoritatea speciilor forestiere au şi remarcabile calităţi ornamentale. în spiritul lucrării fundamentale „Syllabus der Pflanzenfamilien” a lui Engler. Unitatea sistematică fundamentală. fapt care permite deosebirea acestora după portul lor. arbuşti. familia. La forma forestieră tulpina este dreaptă. ca unităţi inferioare de natură morfologică-sistematică. tribul. subarbuşti şi liane. Clona. forma. se diferenţiază subspecia. în cazuri excepţionale pot depăşi 100m şi diametre mari.

În funcţie de înălţimea realizată la maturitate arborii se împart în: .arbori de mărimea II. întreruptă etc. Subarbuştii. până la câţiva zeci de ani. Arbuştii. dar produsul lor principal îl constituie fructele. Tulpinile lianelor sunt volubile. Sunt plante lemnoase. obovoidă. cu durată de viaţă relativ redusă. care depăşesc 25m înălţime. Sunt plante lemnoase cu mai multe tulpini ramificate de la bază. Pomii fructiferi. neregulată. caracterizate prin schimburi permanente de substanţă şi energie cu mediul înconjurător. Bazele ecologice ale studiului plantelor lemnoase Plantele lemnoase sunt organisme vegetale cu fizionomie şi structură proprie. cu tulpina lemnoasă numai la bază. se înfăşoară pe suport sau se prind de suport prin cârcei.arbori de mărimea III. Pentru că aceste schimburi trofice şi energetice implică relaţii permanente ale plantelor 9 . înălţimi până la 7m şi diametre mici. Lianele sunt plante lemnoase cu tulpini flexibile. Arborii şi arbuştii nu pot fi analizaţi numai din acest punct de vedere. 4. cu lungimi până la zeci de metri. cu diametre mici. sub formă de tufă. cu înălţimi între 15 şi 25 m. piramidală. cu durată de viaţă medie. La foioase. cu înălţimi între 7 şi 15 m. Arbuştii cu înălţimi sub 1m. coroană este globuloasă. Acestea pot degera frecvent peste iarnă dar au o remarcabilă capacitate de refacere prin lăstărire sau prin mugurii dorminzi de la baza tulpinii. . uneori de dimensiuni mari.arbori de mărimea I. bine individualizate sub aspect morfologic. părţile superioare sunt nelignificate (erbacee). Sunt plante lemnoase cu mai multe tulpini. piramidală.obicei conică. rădăcini adventive sau peri sugători. Termenii folosiţi pentru descrierea caracteristicilor morfologice ale speciilor lemnoase sunt cei din botanica generală şi forestieră. cu tulpini foarte scurte sau târâtoare poartă denumirea de arbuşti pitici. . neregulată. cu goluri. deoarece ei reprezintă adevărate sisteme biologice deschise de nivel individual de integrare. până la 10 ani. înălţimi până la 60cm. cu o durată de viaţă relativ redusă. ovoidă.

mai ales la valori extreme ale acestora. rezistente la forţele naturii. deoarece şi factorii ecologici condiţionează efectul altor factori ecologici. sălbatice. profunzimea. în factori şi condiţii de mediu. elemente ale mediului fizico-geograficsunt: mişcări de aer. Arborii. reliefului. cunoscut ca autecologie. cu tor caracterul lor de plante foarte vechi (majoritatea speciilor lemnoase erau formate la sfârşitul terţiarului). domeniul ecologiei forestiere. logosştiinţă). textura. care constituie comunitatea de viaţă sau ecosistemul. Pentru principalele specii lemnoase din ţară au fost elaborate fişe ecologice. mărind sau micşorând efectele factorilor ecologici propriu-zişi. De exemple. rămâne însă arbitrară. luaţi separat în cazul în care ceilalţi factori ecologici au valori normale şi nu intervin ca factori limitativi. structura. solului. de exemplu apa din sol influenţează accesibilitatea substanţelor minerale. 10 . Diferenţierea elementelor fizico-geografice şi biotice după importanţa acţiunii lor. a unui segment a acesteia.lemnoase cu factorii externi pentru că studiul plantelor lemnoase este legat de ecologie. Componentele mediului care exercită diverse acţiuni asupra arborilor sunt „condiţii de viaţă”. prezintă o profundă specializare ecologică. Ele sunt adaptate atât la acţiunea întregului complex de factori din arealul natural. redau variaţia potenţialului lor biologic în funcţie de factorii ecologici. aciditatea. Plantele lemnoase cresc de obicei în asociaţii complexe. pentru că ele condiţionează activităţile metabolice fundamentale. Mediul arborilor şi arbuştilor din ecosistem este format din elemente constitutive ale atmosferei. Deoarece schimburile trofice şi de energie implică relaţii neîntrerupte ale plantelor lemnoase cu factorii externi în studiul dendrologic este inclusă şi latura decelării lor. scheletul solului. integrate într-un sistem unitar cu mediul ambiant sau habitatul. Ecologia forestieră este ştiinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre plantele şi animalele forestiere şi mediul lor de viată (oikos-locuinţă. sau radiaţia luminoasă a cărei intensitate influenţează mişcările stomatelor (deci accesibilitatea CO2). ca şi ale biocenozei (asociaţia plantelor şi animalelor) care în raport cu plantele lemnoase joacă rol de factori ecologici. căldura din aer şi sol. cât şi la acţiunea factorilor individuali.

lumina. Factorul macrofaună (mamifere. 11 . factori climatici . factori geomorfologici .climatopul: (căldura. microrelief. habitat) a. 4.Biotop a. structură. apă. permeabilitate. de sinteză edafoclimatice. textură. resturi organice 4. umiditatea atmosferică. Complexul factorilor ecologici (ecotop) Complexul factorilor ecologici este constituit din: I. factori zoocenotici (zootop): fauna 1. expoziţie. compoziţia atmosferică şi presiunea atmosferică) b. aciditate şi alcalinitate. dimensiuni. profunzime. Factorul microfaună O categorie aparte o constituie factorii antropeici (omul şi animalele domestice) care exercită acţiuni diverse şi de multe ori extrem de importante asupra plantelor lemnoase. structură. înrădăcinare. densitate.geotopul (altitudine. păsări. Factorii subarboretului şi seminţişului: compoziţie.1. II. pantă). resturi organice 3. volum edafic. schelet etc.) c. frecvenţă. 2.Trăsăturile ecologice definitorii şi reprezentative a principalelor specii lemnoase sunt exprimate şi cu ajutorul formulelor ecologice. Factorii păturii vii: compoziţie. frecvenţă b. litieră. Factorii arboretului: compoziţie. factori edafici (solul) – edafotopul (elemente minerale. căldură. insecte) 2. răspândire. Grupa factorilor fizico-geografici (abiotici. consistenţă. Grupa factorilor biocenotici (biotici). precipitaţiile. aer. relief. structură. înrădăcinare. factori fitocenotici 1. humus. desime. vântul. factori staţionali. grad de acoperire. consistenţă. Factorii microflorei: compoziţie.

cu vârsta creşte pragul minim de toleranţă şi plantele suportă mai bine însorirea. Fagus sylvatica.2. specii cu exigenţe mici faţă de lumină: Abies alba.1. condiţii edafice.. . Betula pendula. fag. fructificare.specii ombrofile sau sciofile (cu temperament de umbră). macrophylla. Abies nordmanndiana. specii cu exigenţe mijlocii faţă de lumină..2. Acer campestre. Sorbus aria). Larix decidua. Buxus sempervirens. . Reacţia plantelor lemnoase faţă de lumină depinde atât de stadiul de dezvoltare al plantelor.. tisă se dezvoltă la o intensitate mică de lumină.specii subheliofile (cu temperament de lumină spre mijlociu. Ilex 12 . Robinia pseudacacia.Factorii climatici 1.specii cu amplitudine ecologică mare faţă de lumină (cresc la lumină.specii semiombrofile sau heliosciodofile (cu temperament de semiumbră sau de semilumină). Speciile montane heliofile. înflorire. Carpinus betulus. transpiraţie. umiditatea aerului. specii relativ exigente faţă de lumină: Thujopsis aquifolium. Influenţa factorilor de mediu asupra plantelor lemnoase 4. Hibiscus syriacus. Lumina Este un factor determinant în procesul de fotosinteză. Puieţii de brad. Thuja sp. Paulownia tomentosa. Daphne mezereum. altele la umbră sau semiumbră( la o lumină difuză). absorbţie şi transportul apei. dolobrata. . se poate face următoarea clasificare: . În funcţie de comportamentul speciilor lemnoase faţă de lumină. umbră şi semiumbră): Taxus baccata. Acer saccharinum. cât şi de alţi factori de mediu cum ar fi: temperatura. Hydrangea Ulmus sp. Tilia sp. la câmpie suportă semiumbra sau umbra (Sorbus aucuparia. .specii heliofile (cu temperament de lumină). exigente faţă de lumină: Gingko biloba. Tsuga canadensis. Pinus sylvestris. într-un climat mai cald şi pe un sol mai bogat. dar care suportă puţină umbră). creştere. Speciile lemnoase manifestă exigenţe faţă de cantitatea şi calitatea luminii.. unele se dezvoltă în plină lumină. Platanus sp.4.

în diferite condiţii de luminozitate datorate existenţei clădirilor. Plantaţiile în spaţii verzi se vor executa ţinând cont de exigenţele plantelor faţă de lumină prin introducerea unor măsuri ca: controlul densităţii. zidurilor. mesteacăn. ci şi de gradul de dezvoltare a plantelor (puieţii sunt mai sensibili decât exemplarele mature). salcâm. Mărimea. Rezistenţa speciilor lemnoase la temperaturi scăzute din timpul iernii este corelată cu fenologia. pentru a înlocui gazonul. cu timpul se vor introduce specii cu temperamentul de umbră. favorizarea apariţiei unor plăgi pe scoarţă. de aceea speciile de umbră se pot dezvolta şi în condiţii de mai multă lumină. în aşa fel încât fiecare exemplar să poată valorifica la maxim intensitatea luminii. eliminarea exemplarelor care suferă din cauza deficitului de lumină. datorită umbrii reciproce. intrarea mai devreme în vegetaţie (pin. vegetaţiei arborescente deja instalată şi microreliefului. trebuiesc luate în consideraţie la preconizarea efectului de umbrire. completările se vor face cu specii de umbră şi semiumbră. rapiditatea de creştere a arborilor. hibiscus). iar înălţimile să descrească spre exterior. compactitatea frunzişului. Reacţia speciilor lemnoase la temperaturi scăzute este dependentă nu numai de adaptarea diferită faţă de acest factor. Se va lua în consideraţie şi evoluţia în timp a plantaţiilor. prin creşterea în volum şi înălţime a exemplarelor componente. La asocierea speciilor de mărimi diferite. Ultima grupă fiind mai sensibilă. alun) sau mai târziu ( catalpa. Căldura Temperaturile scăzute reduc vitalitatea anumitor specii prin degerarea unor ramuri. Euonymus fortunei radicans. ca Hedera helix.Plantele sunt mai tolerante la creşterea intensităţii luminoase decât la reducerea ei. 13 . Se modifică regimul iniţial de lumină. Reacţia plantelor faţă de factorul lumină are o mare importanţă în alegerea plantelor pentru spaţii verzi. Vinca minor. plantaţiile vor fi executate astfel încât structura să fie etajată. În parcuri.moartea puieţilor şi chiar a exemplarelor mature. deshidratarea şi pot duce la efecte extreme . 2. sub plantaţiile de-a lungul aleilor. De exemplu. În amenajările peisagere distribuţia luminii este asemănătoare cu cea din pădure.

Daune provoacă şi îngheţurile timpurii de toamnă la specii care au nevoie de un sezon lung de vegetaţie (Maclura aurantiaca. specii lemnoase tropicale şi subtropicale. Temperaturile ridicate din vară devin periculoase numai la apariţia unei secete prelungite (prin intensificarea proceselor de evapo-transpiraţie). A. stejar). Temperatura solului este dependentă de variaţia temperaturii atmosferice dar ea este influenţată şi de factori specifici. Amorpha fruticosa.specii subtermofile. reacţia este inversă. sub care nu se pot dezvolta): . prin urmare permit extinderea limitei altitudinale şi nordice a diferitelor specii. cu exigenţe mari faţă de căldură (temperaturi medii anuale de +150C până la +200C). . cu exigenţe mijlocii faţă de căldură (temperaturi medii anuale de la +50C până la +90C).specii mezoterme. În cazul solurilor reci şi umede. Adaptarea speciilor la un anumit regim de căldură se manifestă şi prin cerinţele faţă de durata şi nivelul temperaturii pozitive: molidul. Gruparea vegetaţiei lemnoase în funcţie de pretenţiile faţă de căldură (pargul minim. Paulownia tomentosa).specii euterme. stejarul pufos adaptat la o temperatură medie anuală de 9-12° necesită 180-200 zile cu temperatura medie peste 10°C (Tomescu. florilor în curs de formare uneori chiar şi la speciile rezistente la gerurile din perioada de iarnă (brad. nuc negru. Îngheţurile târzii (după pornirea vegetaţiei) au efecte mai nefavorabile decât temperatura minimă din timpul iernii şi duc la degerarea frunzelor. 1967).. care în arealul său natural este adaptat la o temperatură medie anuale de 2-4 °C. Solurile care au o capacitate mai ridicată de încălzire şi de păstrare a căldurii influenţează pornirea vegetaţiei mai devreme. 14 .puieţii de Liriodendron tulipifera şi Gingko biloba se protejează în tinereţe pentru ca la maturitate să reziste la temperaturi de . cu exigenţe faţă de căldură adaptabile şi la temperaturi mai scăzute (temperaturi medii anuale de la +90C până la +120C. fag.specii termofile care includ şi specii euterme tipice (temperaturi medii anuale de la +120C până la +150C). duglas. lujerilor.30°C. necesită cel puţin 130 zile cu temperatura medie de peste 10 °C. Temperaturile extreme pozitive sunt mai puţin limitative pentru dezvoltarea plantelor lemnoase ornamentale. . .

Precipitaţiile sunt sursa principală de aprovizionare a plantelor cu apă.specii oligoterme. Din volumul total al precipitaţiilor o parte se pierde . Apa este un factor limitativ pentru vegetaţia lemnoasă care determină răspândirea naturală a speciilor. în corelaţie cu temperatura aerului influenţează dezvoltarea plantelor lemnoase. Iarna. apă de condensare.specii euriterme. Cantitatea anuală de precipitaţii diferă de la o regiune la alta şi influenţează distribuţia zonală a vegetaţiei lemnoase. chiciură. prin marea sa mobilitate şi prin inegala sa distribuţie pe glob. puieţi tineri. apără vegetaţia (semănături. zăpadă.restul se înmagazinează în sol şi reprezintă principala sursă de aprovizionare a plantei cu apă. când maximele termice duc la intensificarea proceselor de evapo-transiraţie a frunzelor. pierderi prin evaporare.. cu mare amplitudine faţă de căldură. 3. dacă poleiul este urmat de vânt. Umiditatea atmosferică. 15 . Zăpada împiedică îngheţarea şi evaporarea apei din sol. unele specii au caractere intermediare sub raportul pretenţiilor faţă de căldură de exemplu sutermofil-mezoterm. dar poate exercita şi alte acţiuni pozitive sau negative. apa sub formă de zăpadă. la acestea se adaugă uneori şi apa freatică de suprafaţă. Analiza cerinţelor faţă de căldură ale plantelor lemnoase este necesară în toate etapele de dezvoltare. prin formele variate prin care influenţează dezvoltarea plantelor (ploaie. Precipitaţiile şi umiditatea atmosferică Regimul de umiditate este foarte diversificat. apa freatică). poate fi o sursă de aprovizionare cu apă. ramurile se pot frânge. umiditate atmosferică. subarbuşti) împotriva îngheţurilor. . de la temperaturile necesare pentru germinarea seminţelor până la protejarea plantelor în timpul iernii. uneori a trunchiurilor. chiciură. scurgeri de suprafaţă. cu exigenţe reduse faţă de căldură (temperaturi medii anuale de 00C şi sub 00C). Gruparea nu este rigidă. gheaţă. Decisivă este umiditatea în perioada de vegetaţie. înfiltrare în pânza freatică. mai ales în perioada estivală mijlocie. Depunerile de zăpadă în coroane duc la ruperea şi încovoierea ramurilor. apa din sol.

Alnus viridis. Betula pendula. Fagus sylvatica. uneori poate ajunge la limita coeficientului de ofilire. . Relaţia inversă: plantă . Alnus glutinosa. cu exigenţe mijlocii faţă de apă. aceşti factori nu sunt limitativi pentru cultura plantelor. Carpinus orientalis. cu amplitudine ecologică mare: Catalpa bignonioides. Plantaţiile reduc scurgerea de suprafaţă a apei din precipitaţii. dacă deficitul nu este acoperit din precipitaţii sau prin irigare.În fucţie de exgenţele plantelor lemnoase faţă de factorul apă. Deficitul ca şi excesul de apă. astfel în interiorul spaţiilor verzi din câmpie se creează un mediu mai favorabil speciilor care necesită o atmosferă mai umedă. . Picea abies. 4. poate avea efecte diferite asupra vegetaţiei lemnoase. pe soluri suprasaturate cu apă: Taxodium distichum. cu exigenţe mici faţă de apă – tolerează soluri uscate. deoarece bilanţul în atmosferă a CO 2 şi O2 este echilibrat (variaţii neînsemnate apar în zonele industriale). Calitatea aerului 16 . Quercus frainetto. arată că vegetaţia lemnoasă influenţează umiditatea mediului. ele se clasifică în: . uneori letale. şosele). Prin consumul de apă. Climatul României favorizează existenţa speciilor mezofile. specii care au capacitatea de a-şi regla în anumite limite consumul de apă în funcţie de cantitatea existentă. străzi. care se dezvoltă pe soluri jilav-umede până la umedeude.specii mezofite (mezofile). Comportamentul arborilor şi arbuştilor faţă de umiditatea mediului (sol şi atmosferă) condiţionează alegerea speciilor în funcţie de regimul precipitaţiilor şi în raport cu condiţiile specifice generale ale locului de plantare (pante. Aerul Dintre componenţii aerului. Pseudotsuga menziesii. care se dezvoltă în mlaştini. durata în raport cu pragul de toleranţă.factor ecologic. Prin transpiraţie creşte umiditatea relativă atmosferică. -specii xerofite (xerofile).specii helofite (helofile). Ilex aquifolium. maluri. Echilibrul compoziţiei aerului se datorează vegetaţiei care produce oxigen şi consumă CO 2. rezerva din sol se micşorează. Prunus padus. Quercus pubescens. bioxidul de carbon şi oxigenul intervin direct în procesul de fotosinteză şi cel de respiraţie. dar fără apă stagnantă: Acer pseudoplatanus. Abies alba. cu exigenţe mari faţă de apă. -specii eurifite (eurifile).specii higrofite (higrofile). Quercus cerris.

Speciile sensibile la deshidratare şi temperaturi scăzute vor fi amplasate la adăpostul altor plantaţii sau al construcţiilor. speciile cu lemnul mai puţin rezistent (tei. Pentru a evita acţiunile mecanice negative în plantaţiile nou înfiinţate din amenajările peisagere. în funcţie de compoziţie. acţiunile mecanice pot afecta portul şi viabilitatea plantelor. La viteze mai mari ale vântului. mişcările de aer se resimt mai puţin. adevărate dezastre. 17 . mijloacelor de transport la care se adaugă şi poluarea sonică şi cea produsă de activitatea populaţiei. încălzeşte sau răcoreşte atmosfera) cât şi negativă. de suprafaţa ocupată şi de poziţie în interiorul sau la adăpostul lor. exemplarele izolate. plop. doar poluarea aerului (noxele) pot deveni factori limitativi pentru cultura unor specii lemnoase ornamentale. de intensitate. Vântul. mesteacăn.depinde de ecosistemele forestiere ca şi a celor din amenajările peisagere. se înregistrează numai în masivele forestiere. Plantaţiile cu specii lemnoase reduc viteza vântului. apare seceta fiziologică cu urmări grave mai ales la răşinoase. frecvenţa şi intensitatea vânturilor dominante. iar arborii mari ancoraţi. exemplarele cu coroana asimetrică şi cele vătămate sunt mai expuse pagubelor şi prin instalarea putregaiului. Doborâturi pe suprafeţe întinse. Influenţa exercitată de vânt poate fi pozitivă (tranportă mase de aer umed. fiind amplasate în aşezările urbane. Căldura excesivă şi seceta accentuează vara deficitul de apă al plantelor. salcâm) pot fi puternic afectate. pe pante mai mari sau în monoculturi de răşinoase. care au o contribuţie importantă în reglarea compoziţiei aerului. Arborii şi arbuştii expuşi vântului cu o direcţie dominantă sunt asimetrici şi înclinaţi. Mişcările aerului exercită diferite influenţe în funcţie de intensitatea lor. industriei. În locurile deschise se rup ramurile şi trunchiurile. prin intensificarea transpiraţiei (evapotranspiraţie) şi modificarea stării termice a plantelor lemnoase influenţează procesele biologice. reduce din apa în exces. puternic poluate fizic şi chimic în urma arderii combustibililor. efectele gerului sunt amplificate de vânt. Pentru alcătuirea şi dispunerea masivelor şi perdelelor de protecţie în spaţiile verzi şi pentru protejarea culturilor din pepiniere trebuie să se cunoască direcţia. în grupuri mici şi în aliniamente vor fi tutorate. În spaţiile verzi. Modificările în bilanţul oxigenului şi bioxidului de carbon nu reprezintă până în momentul de faţă o problemă ecologică pentru vegetaţie.

4. Elementele nutritive. -specii oligotrofe.2. calcifile sau calcicole. dar se pot dezvolta şi supravieţui în asemenea condiţii edafice. care se dezvoltă pe soluri cu conţinut ridicat de calciu (calcar activ): Fraxinus excelsior.sp. se dezvoltă pe soluri cu grad de saturaţie în baze sub 30%: Pinus mugo. În funcţie de exigenţele faţă de troficitatea solului distingem: . magneziul. foarte exigente faţă de troficitatea solului. calciul prin acumularea sub formă de cloruri. necesare nutriţiei. Quercus petraea. Fagus sylvatica. se dezvoltă pe soluri cu grad de saturaţie în baze de 70-100%: Fraxinus excelsior. Ulmus pumila . Mo. sulfaţi sau bicarbonaţi determină sărăturarea solurilor. Speciile lemnoase folosesc diferit fondul de elemente nutritive din sol. Sodiul. Salix caprea. -specii euritrofe. 18 . pe care plantele le absorb selectiv. Betula pendula. care necesită o mare cantitate de elemente. Cu. K. Mn. -specii eutrofe. cu exigenţe mijlocii faţă de troficitatea solului. sub formă de ioni. Juniperus sabina. au efecte nefavorabile asupra speciilor dependente de concentraţia sărurilor şi gradul de toleranţă al acestora. Pinus sylvestris. Cunoaşterea cerinţelor ecologice în diferite condiţii de sol şi mai ales a condiţiilor limitative pentru fiecare specie este necesară pentru alegerea corespunzătoare a plantelor lemnoase pentru spaţiile verzi. Castanea sativa. puţin exigente faţă de troficitatea solului. Co. S. B. 25-85%: Acer campestre. cu amplitudine ecologică mare faţă de troficitatea solului: Picea abies. Complexul nutritiv al solului pune la dispoziţia plantelor macroelemente (N. -specii mezotrofe. se dezvoltă pe soluri cu grad de saturaţie în baze mai redus. P. În funcţie de natura substratului litologic şi a conţinutului solului în săruri sau elemente minerale se disting: . Factorii edafici Solul este atât suport de fixare cât şi sursă de nutriţie. Fagus sylvatica. se dezvoltă pe soluri cu grad de saturaţie în baze de 85-100%: Tilia argentea. Fe ) şi microelemente (Zn. Ca.specii calcifuge sau calcifobe.2. care evită solurile calcaroase: Robinia pseudacacia.specii megatrofe. Speciile mezotrofe şi oligotrofe nu preferă solurile sărace. Cl ).

. Majoritatea speciilor cresc corespunzător la intervale ale pH.5-6. Tamarix romosissima.2). Calluna vulgaris. Hippophae rhamnoides.specii bazifile (pH peste 7.5): Abies sp. Solurile acide şi cele puternic alcaline necesită aplicarea de amendamente. specifice diferitelor tipuri de sol.specii halofile. Populus tremula. După exigenţele faţă de aciditatea solului. Amorpha fructicosa. Caragana arborescens. Pinus sylvestris. . Răşinoasele sunt mai tolerante decât foioasele la aciditatea solului. provoacă o secetă fiziologică prin creşterea presiunii osmotice a soluţiei solului.specii neutrofile (pH 6. Larix decidua. în domeniul slab acid-neutru (6.specii nitrofile (nitrofite). Ionul de Na+. . . Alcalinitatea solului este tolerată de speciile lemnoase în intervalul 7.5) a soluţiei solului de unde rezultă salinizarea cu efecte toxice.5): Picea abies. concentrarea sărurilor alcaline în sol duce la alcalinizarea excesivă (pH>8. Erica sp.. Juniperus communis. Betula pendula.5): Vaccinium myrtillus. plantele lemnoase se împart astfel: .8-4. cauzează puternica alcalinizare a soluţiei solului prin acumulare în sol (este nociv pentru rădăcinile plantelor şi distruge structura glomerulară a solului). Salix alba. Fraxinus sp.specii puternic acidofile (pH 3. Pinus mugo. deşi mai puţin nociv. ionul Cl. Reacţia soluţiei solului (ph) concentraţia ionilor de hidrogen intervine în dinamica elementelor nutritive accesibile. care suportă o anumită salinitate a solului: Eleagnus angustifolia. Speciile lemnoase sunt adaptate la anumite intervale ale pH-ului.. 19 ..este mai toxic decât ionul sulfatic SO42-.5-5.5-7.2): Tamarix ramosissima. se dezvoltă pe soluri bogate în azot Sambucus nigra.8-7) sau neutru.0-7.Salinitatea excesivă îngreunează aprovizionarea cu apă a plantelor mai puţin adaptate.2): Tilia sp. Fagus sylvatica. Gleditsia triacanthos. Aciditatea solului. Acer pseudoplatanus. . Cea mai toxică acţiune exercită cationii de magneziu (Mg2+).specii slab acidofile (pH 5. Quercus robur. Distingem: . slab alcalin (7. Rhus typhina. Prin urmare valorile extreme ale pH apar ca un factor ecologic limitativ. Halimodendron halodendron.specii acidofile (pH 4. Dintre anionii din solurile saline.5-8. .

20 .Însuşirile fizice ale solului Textura influenţează consistenţa. Cotinus coggygria. -specii compactifile. Structura solului Situaţiile extreme. Rhus typhina. Caragana arborescens. deoarece sunt o importantă sursă de humus. procesele biochimice din activitatea microorganismelor. Pentru majoritatea speciilor. Gleditsia triacanthos. structura. regimul de apă. căldura şi aer din sol. Populus tremula. Berberis vulgaris. praf) generează însuşiri diferite. Carpinus orientalis. îngrăşăminte. pentru soluri grele (luto-argiloase şi argiloase): Quercus frainetto şi cerris. Hippophae rhamnoides. Alnus glutinosa. uneori în spaţiile verzi „pământ de împrumut”). sylvestris şi mugo. Răspândirea naturală a vegetaţiei cât şi performanţele biologice ale speciilor sunt influenţate de textura solului. Salix alba şi caprea. Sambucus racemosa. Cotoneaster integerrima. Pinus cembra şi mugo. Ulmus laevis. bine structurate sunt favorabile. Cornus mas. solurile cu textură luto-nisipoasă. Aesculus hippocastanus. lipsa structurii sau slaba structurare a solurilor cu textură fină sau grosieră devin limitative pentru cultura speciilor lemnoase şi impun ameliorarea acestuia (îngrăşăminte organice şi verzi. Extremele tipurulor de textură sunt suportate numai de anumite specii astfel: -specii psamofile. în zonele supuse sistematizării pe verticală a terenului se aduce pământ vegetal. Eleagnus angustifolia. Variabilitatea alcătuirii granulometrice a solurilor (% de participare a celor trei fracţiuni – argilă. Sorbus aria şi aucuparia. Juniperus communis. -specii saxicole şi subsaxiole. Pinus nigra. Picea pungens. Acer campestre. pentru soluri scheletice: Picea abies. nisip. pentru soluri uşoare (nisipoase şi nisipo-lutoase): Abies concolor. Pentru ameliorarea fertilităţii solurilor în spaţiile verzi. Robinia pseudacacia. Larix decidua. Fraxinus ornus. Colutea arborescens. frunzele căzute nu se vor înlătura. În plantaţiile masive din parcuri. amendamente şi se cultivă specii care îmbogăţesc solul în azot. Acer monspessulanum. accesibilitatea substanţelor nutritive. amendamente. Rosa canina.

Pe pantele însorite. cu curenţi puternici mişcările aerului rece vor reduce şi mai mult temperatura şi prin urmare nu se vor instala specii sensibile la ger. 4.La plantaţiile de aliniament ale arterelor de circulaţie trebuie asigurat volumul edafic corespunzător. Influenţa exercitată de microrelief este evident mai mică.3. În spaţiile verzi.macro relieful . Altitudinea determină dispunerea vegetaţiei pe verticală cu creşterea altitudini scad temperaturile. Configuraţia terenului . determinând local condiţii microclimatice şi schimbări ale condiţiilor edafice. munţi determină zonarea vegetaţiei datorită schimbării climatului.2. care duc la modificări climatice şi edafice. dealuri.3. cât şi umiditatea solului. iar umiditatea este ceva mai redusă. ridicături) sau artificial (în parcuri). microrelieful poate fi natural (depresiuni. iar în văile reci. mai uscate vor creşte specii mai xerofite mai ales în zonele cu deficit de precipitaţii. Panta sau înclinarea terenului influenţează distribuţia vegetaţiei prin schimbarea intensităţii insolaţiei şi capacitatea de reţinere a apei în sol. Factorii geomorfologici Dezvoltarea plantelor lemnoase este influenţată de factorii geomorfologici. deficitul nutritiv poate fi echilibrat de asigurarea unui regim hidric bun. Expoziţia influenţează atât regimul de căldură. Influenţa factorilor biotici asupra plantelor lemnoase Factorii biotici influenţează direct (prin acţiuni de contact) ori indirect prin modificarea mediului climatic şi edafic sau prin intermediul unor substanţe 21 . mai ales în sectoarele în care se produc puieţi livraţi cu balot de pământ. iar numărul de specii care compun pătura erbacee se reduce. se vor aplica judicios îngrăşăminte organice şi minerale.câmpie. se dezvoltă un număr mai mare de specii heliofile şi xerofite. asolamente cu îngrăşământ verde şi ierburi perene şi se va iriga. 4. În pepiniere. prin urmare intervine şi în alcătuirea vegetaţiei: pe versanţii cu expoziţie sudică unde temperaturile sunt ceva mai ridicate decât pe versanţii nordicii.

susţinerea plantelor agăţătoare de către tulpinile arborilor şi arbuştilor. deoarece determină convieţuirea diferitelor specii şi competiţia pentru hrană şi spaţiu între exemplare. Acţiuni directe pot consta în stânjenirea reciprocă a tulpinilor şi ramurilor unor exemplare care cresc prea aproape unul de celălalt (aceeaşi specie sau specii diferite). Dacă plantaţiile nu au compoziţii corespunzătoare şi nu se intervine la timp cu curăţiri. Limitele răspândirii plantelor lemnoase depind. concreşterea rădăcinilor. Unele specii au fost introduse în afara 22 . Arealul unei specii reprezintă expresia adptării sale la un anumit complex de condiţii fizico-geografice. În staţiuni de deal. Acţiunile indirecte pot fi câteodată mai importante decât cele directe. cantitatea de lumină şi precipitaţii interceptată de coronament prin consumul de apă. Arborii acţionează unul asupra altuia prin umbrire. respectiv stimulare care se modifică în timp cu creşterea volumului aerian şi radicular. apare concurenţa între fag sau carpen. Prin urmare. Bazele fitogeografice ale studiului plantelor lemnoase Speciile lemnoase ocupă în mod natural teritorii distincte şi bine delimitate. uneori arealul potenţial nu se suprapune cu cel real. mai mult sau mai puţin. reducându-le capacitatea de fotosinteză şi aspectul estetic. au un areal geografic propriu mai mult sau mai puţin întins. La alegerea speciilor se va ţine seama de caracterul invadant al unor specii care drajonează puternic sau a lianelor. tăieri. elemente nutritive şi microelemente din sol. dezvoltarea plantelor lemnoase. prin capacitatea de exploatare a solului de către rădăcini. ar putea fi eliminate exemplare valoroase. raporturile de stânjenire. La alegerea şi asocierea speciilor se va lua în seamă ritmul de creştere al puieţilor. 5. răriri. de exemplu Clematis vitalba invadează cu rapiditate alte exemplare din plantaţie. Acţiunile omului asupra florei lemnoase a globului a determinat importante schimbări asupra limitelor arealelor naturale. acre elimină uneori puieţii de gorun. de raporturile de concurenţă şi competiţie interspecifică cu alte specii. presiunea fizică a rădăcinilor.chimice secretate de anumite plante sau microorganisme.

I. Caracteristicile zonelor şi subzonelor de vegetaţie din România. subtropicale. zona vegetaţiei deşertice şi zona de tundră (subarctică). La acestea se adaugă şi condiţiile edafice. 1. în care vegetaţia este reprezentată de asociaţii de plante specifice tundrei alpine. Arealel geografice ale speciilor lemnoase se prezintă prin situarea între anumite longitudini. 2004). capacitatea de reproducere şi migrare. Vegetaţia alpină şi subalpină prezintă un areal discontinuu în regiunile cele mai înalte ale Carpaţilor. rezistenţa la adversităţi. Subzona alpină cuprinde cele mai înalte regiuni ale munţilor. temperate. Distribuţia vegetaţiei lemnoase în România s-a realizat prin elaborarea unor sisteme de clasificare şi se află în strânsă interdependenţă cu variaţia condiţiilor staţionale. tropicale. 23 . orografice ca şi însuşirile speciilor cohabitante (capacitatea lor competitivă. De obicei. în care perioada de vegetaţie este scurtă(2-4 luni) s-a instalat cu precădere vegetaţia erbacee. în condiţii climato-edafice corespunzătoare. într-un cadru staţional bine determinat. Zonele forestiere ale globului sunt: zona pădurilor ecuatoriale. În aceste condiţii ecologice de climat foarte răcoros şi umed. pe soluri de regulă sărace şi acide. dintre care cele climatice şi mai ales regimul termic şi pluviometric joacă un rol determinator.graniţelor lor geografice. Zonele climatice şi fitogeografice ale globului sunt redate în figura 1. a fost extins arealul natural şi a apărut arealul de cultură. pe anumite forme de relief. uneori chiar până la totala lor dispariţie. boreale şi două zone de tufărişuri. adaptabilitatea specifică la condiţiile de mediu şi conservatismul ereditar. latitudini şi altitudini. iar la alte specii s-a restrâns arealul. În aceste areale populaţiile unei specii se găsesc în anumite climate locale. arealul ecologic este mai restrâns decât cel geografic. Staţiunile (habitatele) pe care le ocupă efectiv populaţiile unei specii în cadrul arealului ei geografic reprezintă arealul ei ecologic (Doniţă. altitudini de peste 2200m. de substraturi şi de soluri. Speciile lemnoase cultivate în România provin din zona pădurilor temperate şi boreale. Vegetaţia de munte a. începând de la altitudini de peste 1500-1700 m. care sunt mai apropiate din punct de vedere climatic de condiţiile de la noi.

până la limita superioară a pădurii. ulmul de munte.brad. aninul alb. Climatul se caracterizează prin veri umede şi răcoroase. Lonicera xylosteum (caprifoliu). Ca specii însoţitoare se găsesc: paltinul de munte şi de câmp. Subarbotetul este format din alun (Corylus avellana). limita acestei subzone se întinde de la 300 m până la 1400-1500 m. larice. cât şi amestecate . subarboretul este slab reprezentat. Subzona pădurilor amestecate de fag cu răşinoase limita altitudinală inferioară este situată la aproximativ 400 m în Carpaţii Orientali şi 700m în cei Meridionali. zâmbru. Rhododendron kotschyi. gorunul şi pinul silvestru. precipitaţiile abundente (900-1200mm) şi umiditatea relativă a aerului este ridicată. Specia caracteristică este molidul. Vegetaţia munţilor mijlocii este caracteristică printr-un climat favorabil mai ales vegetaţiei forestiere. călin (Viburnum opulus). Bruckenthalia spiculifolia. dar mai scurte. dintre arbuşti amintim: Sambucus racemosa (soc roşu). 2. mesteacăn.Această subzonă de vegetaţie se ridică altitudinal până la limita superioară a pădurii. Pădurile de fag şi răşinoase se caracterizează printr-o mai mare stabilitate bioecologică. păducelul (Crataegus monogyna). Subzona are o întindere altitudinală ceva mai redusă în nord şi maximă în Carpaţii Meridionali (în M-ţii Banatului). iar limita superioară urcă în mod excepţional (acolo unde lipseşte subzona molidului. teiul. Lonicera tatarica. Pinus cembra. iar în partea inferioară ajunge până la limita superioare a pădurii de fag. Temperaturile medii anuale sunt pozitive. frasinul. Subzona subalpină se găseşte între limita superioară a jnepănului şi limita superioară a pădurii. aici apar şi specii lemnoase constituind tufărişuri şi chiar rarişti subalpine de specii arborescente. Vaccinium myrtillus. în Carpaţii Meridionali subzona este fragmentată şi îngustată sau lipseşte (M-ţii Mehedinţi şi M-ţii Banatului). b. Vegetaţia este predominant constituită din fag. molid şi brad. Subzona molidului are o mare extindere altitudinală în Carpaţii Orientali şi Occidentali.2. care constituie arborete pure (ocupă cea mai mare întindere). Se disting trei subzone de vegetaţie: 1. ca şi rariştile de molid şi de larice. alte specii lemnoase Alnus viridis. plopul tremurător. Iernile sunt aspre. mesteacănul. Salix caprea (salcie căprească). specii care se asociază între ele. paltin de munte. precipitaţii abundente (peste 800 mm). 24 . plop tremurător. ierni reci şi bogate în zăpadă. Juniperus communis. Deoarece condiţiile climatice şi edafice sunt ceva mai favorabile. Specia caracteristică pentru această subzonă este jneapănul (Pinus mugo). salbă moale şi râioasă( Euonymus europaeus şi Euonymus verrucosa). fag.

tei. iar pe solurile mai compacte şi grele. III. Pădurile sunt constituite dintr-un număr mare de specii. ulm. Aceste păduri sunt favorizate de un climat mai călduros şi suficient de umed. în M-ţii Măcinului. Subzona stejarului pedunculat se întinde obişnuit în regiunea de câmpie. Altitudinal 600-1200 m. fiind specie de umbră. exercită în cele mai bune condiţii funcţii protectoare. iar subarboretul şi pătura erbacee sunt mult mai bine reprezentate decât în subzonele anterioare. Dintre arbuşti se aminteşte Sambucus nigra (soc) şi Viburnum lantana(dârmox). a. Climatul este mai blând şi suficient de umed (temperatura medie 8-10°C. 1. pin silvestru. dar poată să coboare până la 100 m în Banat şi să urce până la limita superioară a pădurii. II. la peste 1400 m. În condiţiile unui climat mai cald şi mai uscat. Stabilitatea bioecologică a acestei subzone este mare.Vegetaţia dealurilor şi podişurilor. Vegetaţia zonei forestiere este reprezentată prin subzona stejarului pedunculat şi subzona cerului şi gârniţei. de tranziţie şi se întinde peste tot în regiunile deluroase la altitudini ce pot varia între 200-800m.3. favorabil speciilor mezofite şi în special gorunului. dar se prelungeşte şi în regiunea dealurilor şi podişurilor. jugastru şi chiar gorun şi stejar). brad. 1. Subzona pădurilor amestecate de fag cu gorun este reprezentată printr-o fâşie îngustă. precipitaţii 600-1000 mm) şi condiţiile climatice sunt favorabile. Subzona gorunului ocupă cea mai mare parte din regiunea dealurilor. De remarcat că această subzonă apare şi în Dobrogea. În pădurile din Dobrogea şi chiar în sudul şi sud-vestul ţării. dar în care apar şi perioade de uscăciune în sol. Subzona fagului este bine reprezentată în vegetaţia munţilor mijlocii. pin negru de Banat. 2. Pe lângă fag. paltin de câmp. Vegetaţia de câmpie. chiar gârniţa şi cerul. carpen. dar urcă uneori până la altitudini de 700m (Pădurea Cristian -Braşov). constituie păduri dese închise. dar în Transilvania şi Moldova urcă la 500m altitudine. În această subzonă se găsesc cu precădere păduri pure de fag pe suprafeţe întinse. De remarcat că fagul. în care celelalte etaje de vegetaţie se dezvoltă greu. Subzona este fărâmiţată - 25 . pot participa în proporţii reduse şi alte specii (molid. apar şi multe specii termofile. ceea ce face să scadă capacitatea competitivă a fagului. se întâlnesc în părţile mai joase ale subzonei stejarul pedunculat.

Climatul este mai uscat cu amplitudini termice mari şi precipitaţii ce nu depăşesc 500-550mm anual. plop cenuşiu). dar prin dezvoltarea agriculturii şi aşezărilor omeneşti. pe lângă acestea pot apărea şi cerul. alternând cu pajişti ierboase. Caracteristice atât luncilor râurilor interioare cât şi în lunca şi Delta Dunării. Se întinde de fapt numai în Bărăgan şi Dobrogea într-un climat deosebit de cald şi uscat. iar pe locurile mai ridicate se instalează şi alte specii de foioase. b. ulmul de câmp. mărul şi părul pădureţ. de regulă stepic. compacte. Arbuştii sunt mai puţin numeroşi. Munteniei şi Dobrogei. gârniţa. Vegetaţia stepei. Se localizează pe soluri grele. ajungând să se realizeze chiar şleauri de luncă de valoare. argiloase. IV. jugastrul. cât şi în subzona stejarului pedunculat şi chiar a gorunului. Vegetaţia luncilor şi a Deltei Dunării. În condiţiile acestor soluri şi a unui climat. Solurile caracteristice sunt cernoziomurile degradate (levigate). Subzona cerului şi gârniţei este mai puţin răspândită şi se localizează cu precădere în Câmpia Olteniei. Aceste păduri au ocupat în trecut o suprafaţă mult mai mare. vişin turcesc (Prunus mahaleb). neprielnic existenţei arborilor şi pădurii. se întâlneşte vegetaţie azonală. Acest fel de vegetaţie s-a dezvoltat în strânsă legătură cu prezenţa unor soluri azonale. frasinul.speciile care apar sunt: carpenul. dar pătura erbacee este bogată cu specii de graminee şi dicotiledonate. 2. jugastrul şi frasinul. altitudinal 40-50m şi 300-500m. neprielnice altor specii mai pretenţioase pe soluri mai puţin compacte apare stejarul brumăriu. teiul alb. sălcioara (Eleagnus angustifolia). mojdreanul (Fraxinus ornus). ulmul. în partea de sud a ţării apare cerul şi gârniţa. formate în condiţiile unui regim de umiditate favorabil. având prelungiri în vegetaţia silvostepei. răspândite sporadic: stejar pufos şi brumăriu. Vegetaţia silvostepei. c. sunt zăvoaiele de salcie şi plop (plop alb. puternic podzolite şi pseudogleizate. Aici apar mai puţine specii lemnoase. jugastrul. Pădurea apare în pâlcuri. 26 . (pânza de apă freatică aproape de suprafaţă) sau de o concentraţie mai mare de săruri în sol. Pâlcurile de pădure sunt alcătuite din stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) şi pufos (Quercus pubescens). n-au mai rămas decât pâlcuri. teiul. În condiţiile stepei şi silvostepei s-a naturalizat salcâmul. jugastru.

Ginkgo biloba. Pseudotsuga. Carpinus. Larix la 20-25 ani. apoi se activează. la Fagus sylvatica. Salix. Buxus. la Quercus robur 6-10 ani.Q.). Fructificaţiile se produc la diferite vârste în funcţie de specie. Betula la 8-10 ani. Pseudotsuga menziesii periodicitatea este 2-3 ani. Maturitatea plantelor lemnoase (vârsta la care se reproduc prin sămânţă). Astfel la Ailanthus şi specii din Rosaceae fructificaţia se produce la 5-6 ani. speciile din masiv fructifică mai târziu decât exemplarele izolate. 6. Betula. Ulmus.. pânză de apă freatică. vârsta este mai mare la arbori (cu unele excepţii: Salix caprea la 3-4 ani). dezvoltării şi înmulţirii plantelor lemnoase Ritmul de creştere este specific fiecărei specii. Populus. este tot o caracteristică a speciei. repede crescătoare Robinia. Paulownia. cerris la 4. redusă până la 15-20 ani.12 ani. în silvicultură au fost înfiinţate plantaje pentru a obţine material genetic valoros. Pinus sylvestris la 15-20 ani. În luncile interioare din regiunile mai înalte se instalează aninul alb. la Abies alba. La Abies alba creşterea este foarte înceată în primii ani. de condiţiile staţionale şi de poziţia din arboret. Particularităţile creşterii. Deoarece arborii fructifică la vârste înaintate şi unele specii periodic. Ulmus sp. etc. de-a lungul existenţei. apar schimbări. Acer la 30-40 ani. Ritmul de creştere este dependent de condiţiile staţionale (sol. Picea. înmulţirea s-a făcut prin altoirea genotipurilor valoroase. Taxus. Periodicitatea de fructificaţie la multe specii este anuală. Abies alba la 60-70 ani. Quercus. Gleditsia. altoaiele provin din arbori “elită” pe bază de teste de provenienţă. Tilia. Pseudotsuga. pentru a obţine material semincer heterogen. ger. mai redusă la arbuşti. Tilia sp. La Ginkgo biloba. Acer sp. Quecus petraea. Tsuga canadensis. creşterea este înceată în primii ani apoi devine destul de viguroasă. In ritmul de creştere al speciilor. Thuja occidentalis. poluare. Există specii încet crescătoare: Quercus. Fagus la 40-50 ani.6 ani . 27 . Fraxinus. Acer pseudoplatanus.În luncile cu soluri mlăştinoase se găsesc păduri de anin negru. Magnolia kobus la 10.

Celtis. Longevitatea este redusă la factorii de stres climatici. Singura specie de răşinoase care are capacitate normală de înmulţire vegetativă. Capacitatea de drajonare. Quercus. Carpinus betulus care duce la fenomenul de cărpinizare. dar şi de condiţiile de mediu şi de modificările antropice (intervenţii dorite sau accidentale). Fagus. Acer. butaşi. Carpinus. Betula. la acestea butăşirea este o metodă apreciată de înmulţire de ex. Specii care lăstăresc puternic invadează şi inhibă dezvoltarea altor specii. sau moderată la Chaenomeles. care asigură regenerarea vegetativă a acestora. Populus nigra. În funcţie de existenţa mugurilor adventivi pe rădăcină. Sequoia giganteia pînă la 3000-4000 ani iar Taxus baccata mai mult de 1000 de ani. Fraxinus. . edafici. excepţie face Buxus sempervirens. Robinia hispida. Populus. sub 50 ani: Salix caprea. > 300 ani: Larix. 50-100 ani: Populus tremula. lăstari. Abies alba. 200-300 ani: Platanus sp. Capacitatea de butăşire este o însuşire bine dezvoltată la unele specii. .Longevitatea este caracteristică speciilor. Forsythia.Taxodium distichum poate ajunge până la 50006000 de ani. Ailanthus altissima. Marea capacitate de drajonare.longevitate foarte mare. biotici. la Robinia pseudacacia. Specii care lăstăresc bine sunt: Tilia. marcote este Taxus baccata. specii din genurile Sorbus. Taxus.longevitate mică. Rhus thyphina şi o mare parte a arbuştilor. Capacitatea de lăstărire este o însuşire a plantelor lemnoase. Aceste performanţe se realizează numai în condiţii staţionale foarte bune şi arealul natural al acestor specii. Forsythia. Clematis vitalba. Acer. Arbori mai longevivi . determinate genetic. Pinus sylvestris. Capacitatea de lăstărire a lianelor influenţează suprafaţa care este acoperită de acestea. Vârste medii atinse de specii din ţară în condiţii staţionale corespunzătoare: .longevitate medie. Syringa vulgaris.longevitate foarte mică. Prunus. antropici. Ulmus. la Salix. cum ar fi: Clematis vitalba. . Longevitatea arborilor este mai mare decât a arbuştilor. iar foarte greu se butăşesc speciile: Quercus.. Rhus typhina . ca mijloc de înmulţire a plantelor sau 28 . drajonarea la unele specii este foarte puternică. Salix alba.

Fraxinus (frunze). Efectele alergizante sunt produse prin polen ( Tilia. Cotoneaster. apare la specii a căror ramuri ajung la sol: Juniperus horizontalis. Sambucus (socată. Calităţi medicinale au speciile: Betula. Rosa cannina. în parcuri şi locuri de joacă pentru copii se evită plantarea acestor specii tocmai pentru a evita accidentele. prin perişorii de pe frunze (Platanus) sau puful seminţelor (Populus). Pinus sylvestris. Daphne mezereum (planta). Taxus baccata (frunze). la Rhus toxicodendron (lăstari). Anumiţi alcaloizi toxici se folosesc în indusrtia farmaceutică. Juniperus sabina. constitue o metodă foarte eficientă de înmulţire a acestor specii. Robinia. Pinus. Castanea sativa. Capacitate de înmulţire vegetativă au aproape toate angiospermele. Juniperus communis. Populus (mugurii). Quercus. Hippophae (sirop). deoarece are loc purificarea microbiană a atmosferei. fructe). Precizări de ordin sistematic Speciile lemnoase aparţin încrengăturii Spermatophyta: Gymnospermae şi Angiospermae 29 . Vinca (partea aeriană) Calităţi alimentare au fructele şi florile unor specii: Cornus mas (gem. de ex.fixarea în terenuri degradate (erodate) poate fi utilă. Laburnum angygroides (scoarţă. Frangila alnus (scoarţa). Prunus avium (dulceaţă de fructe). Capacitatea de înmulţire vegetativă este mare la plantele tinere şi se reduce treptat cu vârsta. dulceaţă). Pinus mugo. Malus. liane. Aesculus. Efectele bactericide cu fitoncidele din frunzele de Abies. Sophora (florile). Tilia. Populus). pastă de fructe) Sorbus. Prunus laurocerasus (inflorescenţele). sunt benefice şi pentru om. În organele unor specii lemnoase apar diferiţi alcaloizi toxici. Particularităţile biochimice Toxicitatea. dar numai puţine gimnosperme. Capacitatea de marcotare naturală. frunze. pe de altă parte poate stânjeni dezvoltarea altor plante din asociaţie sau populaţie. 7.

cu habitus în general regulat conic sau piramidal. cu tulpini monopodiale. cu o singură nervură. solzi sau scvame. Taxopsida şi Chlaemydospermae (Gnetopsida). Excepţii constituie Cycas revoluta cu frunze compuse. este alcătuit aproape în totalitate din traheide verticale cu punctuaţii simple sau dublu areolate. Lemnul are o structură simplă. numai la speciile din genurile Cycas şi Taxus are câte un singur cotiledon. De obicei. Gimnospermele sunt sistematizate în patru clase: Cycadopsida. cu structură anatomică xeromorfică. embrionul are numeroase cotiledoane. Taxodium) în formă de ace. dezvoltarea maxima a fost atinsă în jurasic (190 – 195 milioane de ani) Toate gimnospermele actuale sunt plante lemnoase. provenite din lignificarea şi mărirea inflorescenţelor femele cu solzi lemnoşi sau pieloşi şi seminţe neacoperite. din care pentru flora lemnoasă actuală prezintă importanţă 5 ordine: Cycadales. Ginkgo. Taxus. Coniferopsida. Frunzele sunt de regulă persistente. sunt de forme variate. Larix. acum 355 milionae de ani..Specii lemnoase de interes general si ornamental Subincrengatura (Filum) Gymnospermae Gimnospermele sunt specii foarte vechi. rareori dioice (Ginkgo. Pseudolarix. florile mascule sunt grupate în inflorescenţe amentiforme. 11 ordine. în general la speciile dioice Cycas. frunzele şi seminţele prezintă des canale rezinifere sau pungi rezinifere exceptând Taxus. Taxus. Cephalotaxus). Juniperus. Lemnul. fără înveliş floral sau cu un înveliş floral rudimentar la Gnetales. Torreya. Podocarpus. numai în unele cazuri coroanele sunt neregulate sau tabulare. Cepalotaxus. mai rar căzătoare ( Ginkgo. au apărut la sfârşitul perioadei devoniene. cele femele prezintă numeroase carpele şi au ovulele descoperite. rar acoperite cu un înveliş cărnos fals. Formaţiile fructifere apar ca şi conuri (strobili). scoarţa. 30 . Ginkgo biloba cu limb lăţit şi unele Pedocarpaceae şi Auraucariaceae cu limb relativ lat. cu ramificarea în verticil. Florile unisexuat monoice.

Clasa Cycadopsida Ord. Sequoiadendron Genul Metasequoia Genul Taxodium. Caytoniales. Coniferales a.Ginkgoales. Fam. Taxodiaceae Pteridospermae. Cupressaceae Subfam. Abietoideae Genul Abies Genul Pseudotsuga Genul Tsuga Genul Picea Subfam. Clasa Coniferopsida Ord. Pinoideae Genul Pinus b. Ginkgoales B. Fam. Taxales şi Gnetales. Glyptostrobus Genul Criptomeria Genul Atrotaxis c. Nilissoniales. Pinaceae Subfam. Calocedrus Subfam. Cupressoideae Tribul Cupresseae Genul Cupressus Genul Chamaecyparis Tribul Thujopsideae 31 . Cycadales Ord. Pentaoxylales şi Cordaitales includ Genul Sequoia. Bennettitales. Fam. Subîncrengătura Gymnospermae A. Laricoideae Genul Pseudolarix Genul Larix Genul Cedrus Subfam. Callitroidae Tribul Libocedreae Genul Libocedrus. Coniferales. Ordinele numai fosile.

Podocarpaceae. Clasa Chlamydospermae Ord. Clasa Taxopsida Ord. Pinaceae sunt specii răspândite şi în zona intertropicală şi în emisfera australă. Taxaceae Genul Torreya Genul Taxus D. preponderent ocupă zonele reci şi temperate ale emisferei boreale. Familia CYCADACEAE Genul Cycas L. Ephedraceae Genul Ephedra Gimnospermele au un areal vast. Fam. Auraucariaceae. Taxales a. 32 . Sunt specii tropicale sau subtropicale. nordice . Cephalotaxaceae Genul Cephalotaxus Fam. CLASA CYCADOPSIDA Ordinul CYCADALES Ordinul include arbori care seamănă cu palmierii şi au în vârful tulpinii un smoc de frunze persistente. din Cycadaceae. e.Genul Thujopsis Genul Thuja Tribul Junipereae Genul Juniperus d. Araucariaceae Genul Agathis Genul Araucaria C. Gnetales a. estul Africii şi Australia. Fam. Fam. Genul cuprinde 17 specii din Japonia.

Longevitatea depăşeşte 200 de ani. ORDINUL GINKGOALES Dacă în trecutul geologic ordinul a fost reprezentat prin numeroase specii.Cycas revoluta Thunb. Este originară din Orientul îndepărtat. A fost descrisă în 1782 de botanistul suedez C. Foliolele frunzelor de la bază se reduc treptat la spini de 1-2cm lungime. rahisul se termină de regulă într-un spin. prolifera Siebold & Zucc. cu înveliş dublu. Se dezvoltă bine în poziţii însorite sau la o lumină intensă de interior. lungimea este de 25mm şi lăţimea de 20mm. Cycas revoluta var. cel extern cărnos. fără endocarp. Seminţele sunt ovoide. În Orientul Îndepărtat specia este folosită de sute de ani în amenajarea peisajului. brun roşcate. care apare spontan în (provincia Chekiang) China şi subspontan în Japonia. Creşterea este înceată. Florile unisexuat dioice. agrfia Ginkgo pare a fi o eroare ortografică). robusta Messeri. Cycas revoluta var. cel intern tare. Lungimea frunzelor este de 60-100cm. – palmierul Sago. Cycas revoluta var. care probabil a găsit specia în Japonia. planifolia Miq. poate fi considerată „o fosilă vie”. Marginea foliolelor este recurbată sau revolută (rulată). Frunzele sunt penat compuse.P. 33 . 41) atinge înălţimi de 1-3 (7)m. cele femele grupate în coroană în formă de frunze. în flora actuală a rămas o singură specie relict Ginkgo biloba (Ginkyo este transcrierea corectă s denumirii chinezeşti. Specia la apărută la începutul mezozoicului şi care s-a schimbat foarte puţin în ultimii 200 de milioane de ani. Thunberg. verde intens. semi-lucioase. Sunt menţionate 4 varietăţi în grădini botanice. La noi specia este cultivată în sere şi poate fi introdusă în timpul sezonului de vegetaţie în spaţiile verzi. brevifrons Miq. grupate în smocuri. Este o specie subtropicală care suportă mari variaţii de temperatură de la -110C la 420C. Cycas revoluta (fig. cele mascule în formă de conuri. conferins peisajului in „aspect tropical”. Cycas revoluta var. semnifică arbore cu fruct de argint.

Înfrunzeşte în aprilie. în climate reci. relativ sărace în substanţe nutritive. toamnă frunzele se colorează în galben intens fiind foarte decorative. colecţii dendrologice. în formă de amenţi. Este un arbore (fig. tolerează calcarul. suportă şi soluri compacte. Frunzele caduce. Tulpina este dreaptă. arborele cu fruct argintiu. etalat la cele femele. Florile unisexuatdioice: cele mascule solitare. grupaţi câte 2-8. cu limb lăţit. afânate. îngust conic sau larg. Mugurii sunt alterni. ca să crească probabilitatea asocierii exemplarelor femele cu cele mascule. apoi ritmul de creştere se accelerează. dicotomică. cele femele lung pedunculate. obovoide. variabilitatea este restrânsă. verzi la început şi galbene după coacere. sau larg. parcuri. depărtaţi de lujer.Familia GINKGOACEAE Engl. galbeni bruni şi scurţi (brahiblaste) des inelaţi caracteristici. Temperamentul este de lumină. cultivat la noi în exclusivitate ca arbore ornamental. cu o 34 . nu suportă concentraţii mari de săruri de sodiu şi potasiu. până aproape perpendicular pe lujer. Puieţii în primii ani se protejează împotriva gerului şi sunt sensibili la secetă. Creşteri viguroase şi forme frumoase se realizează pe soluri bogate. dar include totuşi câteva forme şi varietăţi. în grădini. se acomodează şi în regiunile montane. Genul Ginkgo L. Creşte încet în primii ani. cuneate la bază. netezi. Fructele.5cm lungime. Lujerii sunt lungi (macroblaste) rotunzi. false drupe (galbulus). cicatricea cu două urme fasciculare. Ritidomul este gros. Pentru rodire este necesară cultivarea în grupuri. formate din două carpele. lung peţiolate. Rezistă bine la geruri până la -30 0C. monopodială.42) care ajungepână la 40m înălţime şi 3-4m grosime. aşezat pe o umflătură cărnoasă. se observă cicatricele frunzelor căzute. ramificată neregulat verticil şi portul de conifere. Fiind o specie veche. lung pedunculate. în formă de evantai. Orginar din China orientală şi introdus în 1730 în Europa. Portul este variat. pe lujerii lungi alterne. Habitusul este variat la cele mai multe exemplare mascule piramidal. conici. este o specie care se adaptează uşor. lucitori. cu marginea bilobată sau neregulat denticulat lobată. revene. la uscăciune şi poluarea din localităţi. de 5-8cm lungime. arborele pagodelor. de ~ 2. iar pe cei scurţi în fascicule de câte 3-5. cenuşiu închis cu crăpături adânci la bătrâneţe. Ginkgo biloba – ginkgo. nervaţiunea paraleleă. profunde. sunt coriacee. cu câte un ovul descoperit.

prin octombrie. late de 20-30cm. 35 . în seră. Ginkgo biloba var. La noi în ţară fructifică destul de abundent. fructele curăţate au fost păstrate în locuri ferite de umezeală şi îngheţ. frunze cu striaţiuni galbene-aurii. cu nervuri evidente. seminţele se curăţă de pulpă. divizate.U. ramuri ± pendente. cu coroana lăţită. cu coroana conică până la columnară. în august. pe portaltoaie în ghivece. Sub aspect morfoecologic.. Pentru înmulţirea exemplarelor mascule se poate folosi metoda aplicată in S. dar seminţele sunt adeseori incomplet dezvoltate. când învelişul cărnos este strivit emană un miros neplăcut. După 1-2 ani de cultură în recipiente. sensibilă. se seamănă în octombrie imediat în ghivece. cu coroana conică. pe seminţele căzute pe sol trecătorii pot aluneca. Semănatul se poate executa şi primăvara cu sămânţă nestratificată. Sunt cunoscute varietăţile: Ginkgo biloba var. pendula Carr. caducitatea frunzelor cu limbul lor lăţit reprezintă reacţia de răspuns la seceta fiziologică din timpul repausului vegetativ. umbrelată. variegata. din seminţe. Materialul de plantat se obţine din sămânţă şi butaşi (din butaşi se obţin plante cu creşteri neregulate) iar formele decorative prin altoiri. provenind din ovule nefecundate. Ginkgo biloba var. Maturaţie anuală. pe puieţi de 3 ani. puieţii se plantează în sol primăvara. în locuri ferite de curenţi. aurea. ca în parcul Bazoş. triangulaţie sau oculaţie) înaintea începerii creşterilor sau în seră.. lanciniata Carr. Altoirea pentru cultivarul „pendula” se face în teren (în despicătură. Fructele se recoltează în septembrie-octombrie.sămânţă tare. Ginkgo biloba este un frumos şi interesant arbore ornamental de la câmpie şi până în regiunile montane inferioare ca arbore solitar sau în grupuri. iarna. Ginkgo biloba var. acoperită de un înveliş cărnos. cu frunze galben aurii. la adăpostul perdelelor de răşinoase. Pe marginea aleilor nu se recomandă plantarea exemplarelor femele. frunze mari. fastigiata Henry. Rareori se regenerează natural.: altoirea în ochi. Longevitatea este de peste 1000 de ani. Ginkgo biloba var.A. seci.

cu structură xeromorfică mai slab pronunţată. cu polen de la alţi arbori (Picea sp. ar fi dus la reproducere autogamă (cu polen propriu). În general sunt arbori de talie mare. cu ovule ortrotope sau anatrope. Frunzele persistente. persistente. Abies sp. ramificaţii în verticil. tabulare. constituie adaptări xerofite. bogate şi cu mult polen. hermafroditismul nu apare în natură. Apariţia ramurilor scurte poate fi considerată o adaptare la clima relativ aspră care a intervenit în anumite etape ale evoluţiei genurilor Cedrus. temperate sau meridionale. lăţit numai la Araucariaceae şi Podocarpaceae. se intercondiţionează cu existenţa florilor mascule. cu stomate îngropate. la degenerescenţă. În lemn. cu cuticulă groasă.ORDINUL CONIFERALES Cuprinde specii lemnoase originare din regiunile boreale. rar arbuşti. care conţ răşină. continuă. Tsuga sau scurte şi lungi la genurile Larix. monopodiale. subţiri. protejate pe benzi de ceară. muguri. piramidale sau conice. Pseudolarix. 36 . Glyptostobus. Conuri cu solzi lemnoşi sau pieloşi. Pseudolarix. Se caracterizează prin tulpini drepte. Pinus. coroane înguste. La unele specii inflorescenţele femele sunt situate deasupra celor mascule sau au o poziţie erectă la începutul formării pentru a permite fecundarea alogamă. adăpostite la subsuoara solzilor. spre axul conurilor. tot axilare sau terminale. datorită mugurilor axilari (genul Pinus). Pseudotsuga. scoarţă. Cedrus. rareori dioice (Juniperus. tegumentul seminţei se găsesc celule secretoare.). aciculare sau solziforme. Ramificaţia verticală este o adaptare la folosirea intensivă a luminii. grupate în canale sau izolate. rar turtite. Inflorescenţele femele. şi prin urmare. cu hipodermul dezvoltat. Inflorescenţele mascule sunt poziţionaţi axilar sau terminal şi sunt formate din stamine cu 2-20 saci polinici. Picea. la uscăciunea din timpul iernii.. Florile femele. rar căzătoare la genurile Larix.). Taxodium. rareori false drupe sau false bace. cu ovule descoperite. pieloasă. În condiţiile structurii morfologice a inflorescenţelor femele de conifere. Corelaţii morfo-ecologice. etc. Speciile cu frunze caduce din genurile Larix. Taxodium au ace moi. Florile unisexuat-monoice.. constituite din solzi (carpele) inseraţi la subsuoara bracteelor. cu limbul îngust. ramurile sunt în exclusivitate lungi la genurile Abies. pe acelaşi exemplar. uneori au caracterul unei false verticilări. Larix. Frunzele sunt aciculare sau solzoase.

cele mascule au numeroase stamine. ABIETACEE) Familia include mulţi arbori aparţinând genurilor Abies. Coroana piramidală. La baza solzilor stau descoperite câte două ovule. coroana regulat conică. Podocarpaceae. de regulă aripate (excepţie Pinus cembra). Frunzele aciculare. (ABIETINEAE. Cedrus. cele femele sunt compuse din numeroase carpele dispuse spiralat şi au formă elipsoidală. Cephalotaxaceae. alungiţi sau globuloşi. fertil – solzul şi unul exterior. aşezaţi imbricat şi din bractee mai înguste decât solzii. Pseudotsuga. Genul Abies include peste 40 de specii din regiunile montane ale emisferei nordice. cu înrădăcinare pivotantă. Frunzele persistente (se schimbă la 6-15 ani). aciculare. deasă. Deoarece multe pinacee cresc în climate nordice sau la mari înălţimi. Lujerii de obicei netezi. persistente. Taxodiaceae. izolat sau în fascicule. seminţele au de obicei o aripioară terminală sau bilaterală. aşezate spiralat. cuprind multe genuri şi specii (aproximativ 520): Pinaceae. Larix. numai cu semnificaţie filogenetică. piramidală (rareori tabularăturtită sau lăţită). unul inferior. grupate în amenţi gălbui. Celelalte şase familii. La unele genuri apar atât lujeri lungi. Seminţele se coc în primul. Florile unisexuat-monoice.a). Familia PINACEAE Lindl. monopodială. tulpină cilindrică şi verticile regulate. rar brăzdaţi. au structură xeromorfă. plantulele au şi mai multe cotiledoane (peste 10 la genul Pinus). tulpină dreaptă. Au dimensiuni mari. Scoarţa tulpinii rămâne mult timp netedă. Genul Abies Mill. Tsuga. cât şi lujeri scurţi (Larix. Pseudolarix). Germinaţie epigee. are pungi de răşină. Araucariaceae. câte doi saci polinici. pe dos cu 37 . Pinus. rar căzătoare (Larix. Arbori mari. răşina din ţesuturi măreşte rezistenţa acestora la frig. Pseudolarix s. umbroasă. al doilea sau al treilea an de la apariţie. Cedrus.Pentru o diseminare uşoară. cilindrică sau conică. Ordinul include 10 familii. din zone reci sau relativ calde. turtite dorso-ventral. Cele două ovule se transformă în două seminţe simetrice. ramificaţie regulat-verticilată. dintre care 4 familii au numai reprezentanţi fosili. alcătuir din solzi pieloşi sau lemnoşi. se formează conul. Carpele prezintă doi solzi concrescuţi numai la bază. steril – bracteea. După fecundare. Cupresaceae.

pe partea superioară a lujerilor din anul precedent. Munţii Atlas) (Ciobanu I. ocupa aproape 5% din suprafaţa păduroasă a tării. din perioada cretacică (mezozoic). mai mari. La noi spontan creşte numai Abies alba Mill. la altitudini de 400. Conurile erecte. au mai fost introduse cca. concentraţi spre vârful coroanei. pare aproape imposibilă daca se ţine seama de diseminarea greoaie (seminţe mari şi grele). izolate. lasă o cicatrice netedă. dar şi ca arborete pure. deoarece migrarea sa. circulară. pe trasee extrem de lungi. în afara arcului carpatic. Sicilia. 1971).1200m în amestec cu fagul şi molidul. dispuse obişnuit pectinat. Genul Abies datează de 130 de milioane de ani. Jura. Repopularea spaţiului carpatic cu brad. cu bracteea vizibilă (răsfrântă sau îndreptată spre vârful conului) sau ascunsă. şi spre est. La maturaţie. deţine un loc subordonat în pădurile de amestec fag şi molid. nu se poate explica decât prin permanenţa speciei în refugii carpatice în timpul glaciaţiunilor würmiene. după cădere. triunghiulare. ovoide sau cilindrice. Caucaz. cele mascule dispuse în amenţi alungiţi. Carpati. solzii cad o dată cu seminţele şi pe lujer rămâne persistent numai axul. pare sa se fi produs pe două trasee principale. de mii de kilometrii. Este bine reprezentat în Carpaţii Orientali. nu apare. 15 specii. Cu răcirea climatului din preglaciar se presupune ca bradul s-a retras din teritoriile Europei Centrale spre sud. Puţin răspândit apare şi în Munţii 38 . Apenini. Ipoteza permanenţei bradului în refugii intracarpatice pare mai întemeiată. apar de cu toamna la subsuoara frunzelor.C. Abies alba (Abies pectinata D.) Mill. Acele. montan (în Munţii Pirinei. Florile unisexuatmonoice. în cultură. în munţii din bazinul Mării Mediteraniene (Spania. mai ales la vest de Olt. brad alb. prin Banat. cu pungi de răşină în tegument şi cu aripioara sudată. Mugurii floriferi masculi foarte numeroşi. bradul se situează ca răspândire după molid. Balcani). – brad. Vosgi. Seminţele sunt mari.2).dungi albe de stomate (numai câteva specii au dungi şi pe faţa superioară). dintre răşinoase. În munţii noştri. Alpi. în postglaciar. mugurii femeli aşezaţi câte unul sau doi. cele femele ovoide. în parcuri şi parcuri dendrologice. respectiv prin Carpaţii Nordici (pe traseul Balcani-spaţiul alpino-sudetic). Creta. Dincolo de paralela de 55 0. pendenţi. În Carpaţii Meridionali. Abies alba are areal european (fig. Surprinde omogenitatea morfologică şi ecologică a bradului autohton din diferite zone ale ţării.. Balcani.

sensibilă la secetă. cu creşteri riguroase. se situează imediat după tisă. dar nu sub -270C. superficiale. extrem de rar apar doborâturi de vânt. Bradul. pivotantă. Tulpina este dreaptă. Bradul are cerinţe mari faţă de condiţiile staţionale (cel mai pretenţios răşinos de la noi). este pretenţioasă faţă de umiditatea din sol şi aer. remarcabile prin dimensiunile atinse. cilindrică.Apuseni. altitudinile cele mai joase se înregistrează în Banat. solzos. pe soluri scheletice. Este extrem de pretenţios în tinereţe. Are amplitudine climatică mult mai redusă decât molidul şi fagul.Oravita. rezistă la ger.43) este un arbore de mărimea I. La bătrâneţe formează ritidom cenuşiu. Specie mezofilă-mezohigrofită. în mare măsură. În zonele de optim ecologic au fost identificate exemplare de 50-60 m înălţime şi 3-4 m diametru. mai ales pe colinele platoului calcaros Anina. Se dezvoltă optim în climate moderate. specie eutrofă spre mezotrofă. cu arealul său natural. Bradul (fig. La intensităţi mari ale vântului. a gerurilor mari de iarnă şi a vânturilor reci şi uscate. Arealul de cultura al bradului coincide. În Romania se întâlnesc (provenineţe) populaţii de brad deosebit de valoroase cu însuşiri genetice de elită. Bradul are cerinţe ridicate faţă de umiditate şi este sensibil la îngheţurile târzii. cu înălţimea de 30-40m şi diametre de 1-2 m. plantulele suferă din cauza secetei. subţire. Bradul este o specie cu temperament pronunţat de umbră. ferite de îngheţuri. Scoarţa în tinereţe netedă. Altitudinea maximă se realizează în Carpaţii Sudici unde urcă până la 1500m (excepţional exemplare pitice ajung la 1750m). uneori cu ritidom solzos. o extindere relativ importantă prezintă în Munţii Banatului. de culoare cenuşiuverzuie cu pungi de răşină. creşte viguros pe soluri cu gradul de saturaţie cu baze de peste 50. ca nişte mici proeminenţe ce pot fi sparte prin apăsare. Regenerarea bradului se poate face numai sub masiv. în special când pivotul putrezeşte. conformaţie şi vitalitate excelentă. pe Valea Nerei (192m) şi în Moldova de Nord (Bucovina). 39 . fără variaţii mari de temperatură. Înrădăcinarea profundă. sau nu se dezvoltă suficient. bogate în precipitaţi. întrucât extinderea acestei specii pe cale artificială este problematică.

Bracteele proeminente. obtuze sau emarginate la vârf. cu ramificaţie pendentă. groşi şi alungiţi. Conurile lungi de 10-20 cm. Acele. de culoare gălbuiebrună. au vârful acuminat şi întors. cu pete de răşină. când solzii cad împreună cu seminţele. cele mascule grupate în amenţi gălbuiverzui sau roşietici. cu coroană tipică piramidală. în afară de cel terminal cu răşină la bază. Florile sunt unisexuat-monoice. Abies alba pendula (Carr. cu terebentină frumos mirositoare. plantula prezentând 5-6 cotiledoane şi o rădăciniţă foarte bine dezvoltată. Abies alba columnaris (Carr.) Voss. Lujerii cenuşii-verzui. lungi de 2-3cm. Cad după un număr mare de ani (6-15) şi rămân pe ramuri mult timp după tăierea exemplarelor.. compactă. Unităţi morfologice intraspecifice. ovoizi. iniţial de 30-50% se reduce rapid. scurt păroşi. iar pe dos cu două dungi de stomate albicioase. obtuzi. care se alterează uşor. După forma coroanei s-au diferenţiat formele: Abies alba pyramidalis (Carr. Conurile se coc în toamna primului an. cu vârful ascuţit în tinereţe şi lăţit tabular la bătrâneţe. sunt terminate într-un peţiol scurt. Seminţele sunt concrescute cu o aripă gălbuie-roşcată.) Asch. înţepătoare. netede. câte 3-5.) Rehd. aşa încât bradul se pretează mai bine ca pom de Crăciun decât molidul. aşezate mai mult spre vârful coroanei. Seminţele. liniar lăţite. cu trei muchii. aşa încât păstrarea seminţelor este problematică. erecte.Coroana este deasă. cilindrică-piramidală. cicatricele acelor circulare. răsucit. mai lungi decât solzii. cele femele de culoare verzuie. Pe lujerii fertili stau îndreptate înainte. Înflorirea se produce de la începutul lunii mai până în iunie. mici. cu vârful ascuţit. la vârful coroanei apar stomate şi pe faţă. Tegumentul conţine pungi de răşină. când lujerul terminal rămâne mai scurt decât lujerii laterali. Solzii lăţiţi şi rotunjiţi în partea superioară şi treptat îngustaţi spre bază. pe faţa superioară a lujerului şi sunt rigide. cu ramuri aproximativ egale şi port columnar. triunghiulară. în funcţie de altitudine şi expoziţie. în formă de perie. sunt relativ mari (7-9mm lungime) şi relativ grele. 40 . Mugurii. căpătând o formă caracteristică de „cuib de barză”. lăsând pe lujer numai axul conurilor. nerăşinoşi. evidente. iar capacitatea de germinaţie.. Et Graebn. pe faţă de un verde mai deschis. mai lungă. Germinaţia este epigee.

semănăturile de toamna asigură un procent sporit de seminţe germinate. în teren descoperit sau în seră. Primul verticil de ramuri se formează în anul al patrulea. conurile se recoltează înainte de dezmembrarea si diseminarea naturala. plantula abia atinge 5. 41 . ca urmare a rădăcinilor pivotante. cu coroană foarte deasă. Puieţii se transplantează cu dificultate. placaj lateral iarna. ca arbori solitari sau în grupuri. se păstrează la rece şi la aer.. unde umiditatea atmosferică este mai ridicată. umbririi şi tratamentelor anticriptogamice. Periodicitatea fructificaţiilor este de 2. foarte rar in aliniamente (numai în parcuri).70 ani.3 ani (în unele zone. celelalte sunt des sterile. Postăvarul. În pădurile de amestec cu molid.6 cm înălţime. Semănatul se execută toamna în zonele lipsite de îngheţuri târzii. în sere sau în luna august. după care se activează şi continuă pînă la vârste înaintate. tunel). se poate semăna şi primăvara (aprilie-mai) sub adăpost (solar. Se acordă multă atenţie udărilor. Specie de umbra. fructifică aproape anual). Creşterea se menţine redusă până la 15–20 ani. Seminţele înmuiate 24 de ore în apă rece sau pregerminate în nisip aproximativ o săptămână se seamănă pe strat nutritiv.Abies alba compacta (Parson) Rehd. Formele ornamentale se obţin prin altoire. intră în alcătuirea masivelor mixte. Maturitatea arborilor în masiv se înregistrează la 50. Bradul este foarte sensibil la poluanţi. este în fruntea răşinoaselor indigene. de nuanţă alb-gălbuie. Abies alba variegata (Carr. prezenţa bradului asigură o mai mare stabilitate a arboretelor faţă de vânt. Longevitatea este de 400-500 (700) ani. cu frunze striate. tinerele plante se repică după un an (cele din paturi) sau după 2 ani (cele din straturi). Valea Prahovei. Creşterea este foarte înceată în primii ani.). Se foloseşte în parcuri. Se utilizează seminţe din partea inferioara a conurilor. Bradul se obţine din sămânţă. formă pitică.

42 . stau dispuse în perie. molidul de Arizona şi molidul înţepător. pieloasă. înclinate spre vârful lujerului.Abies nordmanniana (Stev. unde are un areal în Munţii Stâncoşi. dar este considerat mai rezistent faţă de poluanţii cu oxizi de sulf. iar pe dos cu două dungi albicioase de stomate.3200m altitudine. Arbore (fig. cilindrice. Vegetează bine în staţiuni cu umiditatea atmosferică ridicată. deoarece înrădăcinează destul de bine.brad de Caucaz Specie exotică originară din zonele montane vestice ale Caucazului şi nordice ale Turciei. pe soluri formate pe substraturi calcaroase. cu frunzişul des şi întunecat. Specie de climat montan. cu coroană bogată. Sămânţa de 11-14mm lungime. cu o culoare mai închisă. Înmulţirea.) Lindl. la ramificaţiile terminale apare uneori un lujer divergent. şi Sierra Nevada. Originar din vestul Americii de Nord. (mugurii pornesc în vegetaţie mai târziu decât la Abies alba).5-1m.) Spach .(Gord. însă plantele obţinute nu au o creştere dreaptă. – brad argintiu. cu aripioara brun-deschis. apoi bruni lucitori. între 1800. rezistentă la frig şi la îngheţurile târzii. de aceea acest mod de înmulţire nu este prea folosit. se activează după 20 ani. Lujerii. brad de Colorado. Mai frecvent ocupă staţiuni cuprinse între 500-1200m (2000m) altitudine. Et Glend. cu muguri nerăşinoşi. la început verzi. se poate cultiva în buchete sau ca exemplare izolate. Acele au lungimea de 2-3 cm. Se poate obţine şi prin butăşire. Suportă cu dificultate deficitul de apă din sezonul estival. cu bracteea răsfrântă şi solzii din zona mediană a conului mai laţi decât lungi. Formează arborete de amestec cu duglasul albastru.44) cu înălţimea de peste 50 m. Este destul de sensibil faţă de poluarea globală a atmosferei. pe faţă de un verde-închis-lucitor. diametrul de 0. Se pare că poate fi pus mai repede în lumină decît bradul alb. Este un arbore apreciat în spaţii verzi. Abies concolor . neînţepătoare. obtuze sau ştirbite la vârf. Creşterea este înceată în tinereţe. glabri sau slab pubescenţi (după provenienţă). de aceeaşi lungime cu sămânţa. cu pinul galben. Conurile de 14-15cm lungime.

Abies concolor „Aurea”. Coroana este piramidală. În interiorul continentului urcă la altitudini de aproximativ 1200m. unde este răspândit de-a lungul coastei Pacificului. Acele foarte lungi.47). rotunjite la capete. de 43 . Sensibilitatea manifestă în tinereţe faţă de îngheţurile târzii şi cerinţele ridicate faţă de umiditate cer utilizarea la noi în staţiuni cu climat moderat. Abies concolor. iar ca altoi. Înrădăcinarea mai profundă îl recomandă pentru utilizarea pe soluri slab hidromorfe. bracteele ascunse între solzi. groase de 3-5cm. Vegetează într-un climat oceanic. răşinoşi. numai vârfurile de ramură. Arbore de mărimea I. netedă. la altoire. blând şi umed.) Lindl. Se poate butăşii. cu frunziş argintiu. Suportă bine fumul şi praful din centrele industriale. – brad uriaş. scoarţa cenuşiedeschis. cenuşiu argintiu spre albicios. dar este sensibil faţă de poluarea cu fluor si oxizi de sulf şi azot. de 7-12cm. curbate în sus (falcate). lucitori. glabri.45). cu muguri răşinoşi. Arbore de mari dimensiuni. Specie exotică din America de Nord. Acele dispuse distic. din California în sud până insula Vancouver (Canada) în nord. lujerii bruni-verzui. În primii ani puieţii au nevoie de protecţie împotriva îngheţului şi arşiţei. Abies grandis (Dougl. au numeroase dungi albicioase pe ambele feţe.Este relativ puţin pretenţios faţă de sol şi rezistă bine la secetă. lujerii verzi-gălbui. Abies concolor Brevifolia Datorită portului. prezintă pungi de răşină aromată. ca port-altoi se folosesc puieţii de Abies alba. Abies concolor”Pendens”. Scoarţa este subţire. ceea ce dă o coloraţie generală verde-argintie. Abies concolor „Variegata”. din zonele de dealuri şi zone montane inferioare. mai răspândit este Abies concolor „candicans”. cenuşii violacei. brad de Vancouver. Dintre cultivari. cu precipitaţii suficiente ca în vestul ţării. care atinge înălţimea de 40 m înălţime în patria de origine (fig. Abies concolor „Fastigiata”. dispuse pectinat şi strivite lasă un miros foarte plăcut. de 4-6 cm. Conurile sunt cilindrice. mugurii ovoizi. cu un colorit mai deschis. coloritului şi dimensiunilor acelor bradul argintiu este foarte apreciat ca arbore ornamental. dar apar aceleaşi inconveniente ca la Abies nordmanniana. cu numeroase pungi de răşină. Abies nordmanniana. verzui-roşcate. cu înălţimi de până la 70-80 m (fig.

în staţiuni adăpostite. şi 2mm lăţime.5 mm. sunt rigide. Este un endemism al munţilor din sudul Spaniei. Este o specie ornamentală care poate fi cultivată în zonele cu precipitaţii mai puţine decât cele reclamate de bradul de Caucaz şi cel uriaş. şi 2-2. Conurile sunt cilindric-ovoide. Sămânţa este ovoid-triungiulară. la altitudini de 12001800m. Rezistă la secetă dar este sensibil la geruri mari şi îngheţuri târzii. Este sensibil la ger şi îngheţ. de 5-10 cm lungime. Conurile sunt lungi de 10-15 cm şi late de 4-5 cm.46). ascuţite şi înţepătoare. Arbore exotic. lăţită la vârf. cu lujeri brun-roşcaţi. cu două dungi de stomate pe dos şi cu un puternic miros de lămâie. acoperiţi cu răşină. bracteele răsfrânte înapoi. Atinge până la 30 m înălţime. pe faţă de un verde-închis-lucitor. de 12-16cm lungime şi 45cm diametru. Preferă un climat cald şi substraturi calcaroase. Abies cephalonica Loud. de cca. obtuze sau înţepătoare.5 mm lăţime. rigide. – brad de Grecia. glabri. se deschid primăvara devreme. cu bractee ascunsă între solzi. brun-deschis.5-2. Mugurii conici. unde creşte între 700 şi 1700 m altitudine. are coroană frumoasă. chiar la câmpie. cu aripioara lungă de cca. Abies cephalonica „Latifolia” Abies cephalonica „Robuasta” Abies pinsapo Boiss – brad de Spania. acele lungi de 8-15 mm şi late de 2-2. 44 .5cm lungime. iar pe dos cu două dungi albe de stomate. Arbore de până la 30m înălţime. Lujerii sunt brun-roşcaţi. flexibile. Conurile cilindrice. 15 mm. piramidală şi deasă (fig. de culoare brună. 7 mm lungime. Acele.48). Cultivaruri mai importante: Abies cephalonica „Aurea”. dispuse perpendicular împrejurul lujerului şi din ce în ce sunt mai scurte spre vârful acestuia (fig. muguri foarte răşinoşi. cu dungi de stomate puţin vizibile. lucitori. Este relativ sensibil faţă de poluanţi. Se foloseşte ca arbore ornamental la altitudini mici. cu bracteea ascunsă. glabri. de 1.3-6 cm lungime. ferite de îngheţ şi cu precipitaţii mai puţine decât cele reclamate de brazii mezofili. originar din Munţii Meridionali ai Greciei si pe Insulele Ionice.

au conurile cele mai mici. Ace de culoare verde-închis. cu coroană piramidală. lucioase. Dintre Pinaceae. Genul Tsuga Carr. originar din Japonia. bogate. & Z. verzi închis. foarte decorativ prin acele de 2cm. Specie exotică din estul Americii de Nord. dar este pretenţios faţă de umiditatea din sol şi atmosferă. originar din Canada. Bradul de Nikko şi cel corean suportă bine fumul şi praful atmosferei urbane. Conurile tinere violacee. revene.3). Pendula Abies balsamea .A. Arbore de mărimea a II-a. dar bine drenate. Abies homolepis S. până la 20m. zona Marilor Lacuri şi în Munţii Appalachieni (fig.U. Rezistă bine la ger. Evită solurile calcaroase. Glauca Abies pinsapo cv. conic. lucioase. Fastigiata Abies pinsapo cv. Abies koreana – brad corean. Abies pinsapo cv. Aurea. verzi lucioase.) Carr. ace de 3cm lungime. compactă. deasă.Un deosebit interes prezintă Abies pinsapo cv. coroană piramidală. cu miros aromat. cu răspândirea cea mai mare în sudul Canadei. Arbore de mărimea II. Apreciat este cultivarul „Nana”. pe dos albicioase. pe dos cu două dungi de stomate albicioase.– brad de Nikko. Tolerează 45 . Argentea Abies pinsapo cv. în S. Cuprinde aproximativ 10 specii răspândite în America de Nord şi estul Asiei. cu revers alb si conurile tinere violacee. Arbore de mărimea I. – tsuga. Tsuga canadensis (L. recurbate în sus. Solurile să fie profunde.brad balsamifer. tufos.

scurt pedunculate. scoarţa mult timp netedă. Cultivaruri: Tsuga canadensis cv. Albospica Tsuga canadensis cv. 2 cm. bruni-cenuşii. un şir de ace stau culcate pe partea superioară a lujerului. pubescenţi. Puieţii necesită protecţie împotriva insolaţiei. flexibili. Cuprinde cinci specii de arbori. cu pungi 46 . mai lăţite spre bază. Genul Pseudotsuga Carr. cu crăpături înguste şi ritidom subţire. cu hormoni. în parcuri unde există mai multă umiditate atmosferică Se obţine din seminţe şi butaşi. de 2-4 mm. cu dungile albe deasupra. Butăşirea se face în sere. toamna. pendente după coacere.A. Aspectul interesant este pus în valoare prin plantarea izolată sau în grupuri. de cca. Nana Maturaţia anuală. Se poate semăna şi primăvara în anul al doilea de vegetaţie. repicarea se face în anulal treilea. supravieţuieşte în subetaj o perioada îndelungată. 49). Arbore cu înălţimi până la 30 m şi tulpina dreaptă.U. Scoarţa este cenuşie-negricioasă. Patul se acoperă peste iarnă u un strat de ace de conifere de 1cm grosime. de 8-18 mm. dar se poate dezvolta şi în plină lumină. în amestec de nisip cu turbă. cu vârful curbat (fig. seminţele germinează în proporţie ridicată.umbra. Creşte destul de încet. Au ramificaţii regulat verticilate. se prind de lujer printr-un umeraş proeminent. primăvara. Globosa Tsuga canadensis cv Pendula Tsuga canadensis cv. ovoide. verzi-închis lucioase pe faţă şi cu două dungi albe pe dos. cu pungi de răşină în tegument. cu solzi rotunjiţi la vârf. începând din luna octombrie. erecte. Acele liniare. Conurile foarte mici. Fructificaţiile sunt dese (2-3 ani). originare din vestul Americii de Nord şi estul Asiei. Compacta Tsuga canadensis cv. dispuse oarecum pectinat. uneori înfurcită. rămân mult timp pe arbore după desfacerea solzilor şi căderea seminţelor. scurte. Lujerii sunt subţiri. se recomandă repicatul. Seminţele sunt mici. suportă tunderea. În S. se seamănă imediat după recoltare. cu vârful obtuz.

lungi de 2-3cm. cu muguri ovoid-conici. excepţional. Pseudotsuga menziesii (Mirbel) Franco [P.) Carr.de răşină. adânc şi larg crăpat.duglas verde. cu vârf ascuţit (nu obtuz). Tulpina dreaptă. mai moi.6 m diametru – Parde. În California ajunge la altitudini de aproximativ 2000m. aerisite. sunt inserate pe un umeraş mai scurt decât la molid. dar se dezvoltă mai bine în regiuni cu ierni relativ blânde.douglasii (Lindl. dar mai de lumină decât bradul şi molidul. cu câte două seminţe aripate. bractee lungi şi vizibile. P. labătrâneţe. 1994). ascuţite la vârf. se elaghează destul de greu. cu vârful ascuţit. neînţepător. cilindrică. Îi priesc solurile afânate. În Europa a fost introdus cu 150 de ani în urmă. mugurii mari. triunghiulare. originar din vestul Americii de Nord (fig. Conuri pendente. ca la brad. cu areal foarte larg mai ales în latitudine (între 27 şi 520 latitudine nordică. îngheţuri periculoase puţin frecvente. în staţiuni cu temperaturi medii anuale de 7-9 0C (100C) şi precipitaţii de 550-650mm în sezonul de vegetaţie. uneori. roşiatici-vişinii. fără pungi de răşină. duglas. Duglasul este o specie de dimensiuni foarte mari. argiloase. fiind plantat pe suprafeţe din ce în ce mai mari. atinge chiar peste 100 m înălţime şi diametre până la 4-5 m (recordul absolut este menţionat pentru un arbore care a avut 127 m înălţime şi 7. fără însă să poată egala bradul în ceea ce priveşte rezistenţa pe soluri compacte. spongios. sunt însă mai înguste.3). solzii necăzători. ovoid-conici. Frunzele aciculare.) Britt. cu verticile regulate. liniare. aproximativ 3000km pe direcţia nord-sud). prinse pe un umeraş uşor proeminent (nu decurent ca la molid) şi după strivire. Coroana conică. Lujerii subţiri şi flexibili. taxofolia (Lam. drepte. cu pungi de răşină plăcut mirositoare.5mm lăţime. Arbore exotic. Suportă mai bine perioadele de secetă dacă în sol se găsesc rezerve suficiente de umiditate. Scoarţa netedă. turtite. Este mai rezistent la uscăciune decât molidul şi bradul. Are temperament de semiumbră. La noi a fost introdus de 120 de ani. emană un miros 47 . de la câmpie până la altitudine de 1400m (subzona molidului).. au două dungi longitudinale albicioase de stomate pe dos.50) sunt subţiri. cu trei vârfuri. Acele turtite. în partea inferioară formează ritidom gros. cu vârful evident ascuţit. dispuse pectinat. roşietici. Lujerii (fig. de 1-1. Cele mai reuşite culturi de duglas în ţara noastră sunt în Banat. scurt pubescenţi în primul an.] . Spre deosebire decele de brad. uşoare. lucitori.

Duglasul se obţine din sămânţă iar formele şi varietăţile ornamentale prin altoire. formă cultivată bine în Scandinavia. (până la 1m) Maturitatea arborilor este timpurie. et Graebn. O rezistenţă mai bună la îngheţuri o are duglasul albastru. rotunjiţi. Formele tipice. – cu coroana piramidală. Dintre cultivarurile mai importante se numără: Pseudotsuga menziesii cv. „Globosa”. au fost descrise ca Pseudotsuga taxifolia viridis (Schwer). ceea ce a şi făcut ca în cadrul ei să se diferenţieze o serie de taxoni. duglasul albastru creşte mai încet. 7mm lungime (lungimea aripioarei de 7-10mm). Un loc aparte în sistematică ocupă Pseudotsuga glauca. Conurile se recoltează în septembrie. cele femele verzui. mucronata Schwer. cu lobul mijlociu evident mai lung şi mai îngust. Cu ace verzui-cenuşii. Periodicitatea fructificaţiilor este de 2-3 ani. Creşterea devine viguroasă şi susţinută chiar după primii 2-3 ani. „Elegans”. îndeosebi faţă de fluor şi oxizi de azot. comparativ. pendente. Manifestă sensibilitate mare faţă de poluanţi. de 5-19cm lungime. Asch. În tinereţe este sensibil la îngheţuri. „Nana” (până la 3m) Pseudotsuga menziesii cv. Pseudotsuga menziesii cv. din Munţii Stâncoşi. alipite de solzi. „Pygmaea”.) Asch. Pseudotsuga taxifolia fastigiata (Knight) Sudw. Seminţele de cca. (Pseudotsuga douglasii ssp. convexe.specific. cu coroana neregulată. sunt drepte. dar trilobate şi nerăsfrânte. care se comportă mai bine şi la secetă. et Graebn. Conurile sunt ovoid cilindrice. de lămâie. prinse pe un peduncul scurt. Pseudotsuga menziesii cv. semănatul se face la sfârşitul lui 48 . Specia cea mai repede crescătoare dintre toate răşinoasele cu frunze persistente din climatul nostru. cu lujeri pendenţi. Pseudotsuga taxifolia caesia (Schwer. Plantula are 6-8 cotiledoane. Florile sunt unisexuat-monoice. cu numeroşi solzi persistenţi. cele mascule în amenţi galbeni. cu trei muchii şi fără pungi de răşină. Puterea germinativă 40-60%.). ceea ce îl face deosebit de apreciat în spaţii verzi. uneori fructificaţiile se produc chiar de la 10-15 ani (mai frecvent însă pe la 30-40 ani). este mai rezistent şi la poluarea atmosferică. cu ace verzi (din zonele de coastă ale Pacificului). Longevitatea de 600-1000 de ani. (până la 2m) Pseudotsuga menziesii cv. bracteele evidente. considerată adeseori ca specie distinctă. „viminalis”. Este o specie foarte variabilă.

la început erecte apoi devin repede pendente.aprilie. aciculare. se desprind uşor de pe aripioară. apoi cad întregi. Se recunoaşte (fig. după o stratificare de trei săptămâni. Picea jezoenzis. acele mai scurte. duglas brumăriu. Pseudotsuga glauca . persistenţi şi cu bractee scurte.51) după coroana compactă. de culoare verde-albăstrui în tinereţe şi după. păstrează puterea de 49 . în sere sau în septembrie-octombrie. Seminţele mici. tot trilobate. Lujerii de pe care au căzut acele sau au fost rupte. transformându-se apoi în conuri. înălţimi mari şi tulpină dreaptă. aripate. cele mascule. Cuprinde 40 de specii de arbori din zonele boreale şi temperate ale Americii de Nord şi Eurasiei. după coacere. regulat este bine pus în valoare prin plantări izolate. prezentând numai lujeri lungi – macroblaste. ascuţite.3). ascunse. în patru muchii. cu excepţiacelor de Picea omorica. conurile de asemenea mai scurte. Florile sunt unisexuat-monoice. sunt răsfrânte spre baza conului. Altoirea se practică în placaj lateral. din toamnă se acoperă cu ramuri pentru a le proteja de temperaturile scăzute. ca la brad. seminţele se împrăştie. plantele se protejează de soare. coroană piramidală. Datorită coloritului frumos al coroanei se utilizează ca specie de interes ornamental.Mayr. în formă de amenţi galbeni-roşcaţi. fără pungi de răşină. Genul Picea Dietr. ritidom mai puţin suberos. Frunzele sunt persistente. Dimensiuni mai reduse. rigide. cu numeroase carpele. Procentul de germinaţie mare. la care acele sunt plate. în răsadniţe reci. conică. Picea sitchensis . Conurile au solzi lemnoşi. cu înălţimi de maximum 45-50m. Maturaţia anuală.] duglas albastru. stau aşezate în spirală împrejurul lujerului şi sunt prinse pe perniţe evidente. cele femele terminale. din cauza proeminenţelor lemnoase decurente. păstrând mugurele terminal al portaltoiului. ramificaţie verticilată. verzi sau purpurii. Habitusul frumos. de 5-6 cm lungime. devin brăzdaţi-zgrăbunţoşi. în grupuri sau aliniamente (în parcuri). Butăşirea se aplică iarna.taxifolia var.[P. Speie originară din Munţii Stâncoşi (fig. se dezvoltă pe lujerii din anul precedent. glauca (Mayr) Schneid. ale căror bractee. iar conurile mai rămân un timp pe arbore. Este un arbore mai puţin cultivat la noi.

sub influenta glaciaţiunilor cuaternare. apariţii izolate se înregistrează în Macedonia.molid. acum 1. În perioada subatlantică cu climat mai răcoros şi umed între etajele molidului şi stejarilor se interpun la început carpenul. În climate tot mai calde din subboreal şi atlantic. apoi fagul şi bradul. După aceleaşi criterii de deosebire între molidul european şi cel asiatic s-ar putea deduce un al doilea traseu intercontinental de migraţiune din sud-est peste Himalaia. După diferenţele morfo-anatomice reduse dintre Picea abies. de unde ajunge în Munţii Pădurea Neagră. la 50027’ longitudine estică.regiunea alpina sud-est europeană şi regiunea hercinică-carpatică destul de frământată (fig. 50 . brad roşu. În Balcanii de Vest. În nord se întinde dincolo de cercul polar. la altitudini mari. Centrală şi Estică. molidul se găseşte la altitudine redusă. Secţia Eupicea Cuprinde specii cu ace în patru muchii. molidul a trecut prin diverse transformări. a determinat extinderea sa în munţi.5 milioane ani. cu linii de stomate mai mult sau mai puţin evidente pe toate feţele. unde prezintă în esenţă un areal montan . În mezozoic cunoaşte deja o mare dezvoltare. Graniţa de sud se realizează în Munţii Rodopi (Grecia). Mare valoare economică. molift. molidul pierde teren în regiunile joase în favoarea stejarului şi altor foioase. definitivându-se actuala zonare a vegetaţiei din ţara noastră. Genul Picea are o origine foarte veche.5). apoi se îndreptă către nord în lungul masivului Jura. conurile mature sunt pendente. boreală. În Postglaciar (perioadă climatică preboreală rece şi uscata). Picea abies (L. Limita vestică naturală se află în masivul Vercores. Picea obovata şi Picea korainsis ar rezulta că molidul european a ajuns la noi din Orientul Îndepărtat trecând peste Siberia şi Munţii Ural. localizându-se în munţi.4). În Pleistocen. de 200 milioane de ani. Plantula are 5-10 cotiledoane aciculare. scoarţa conţine substanţe tanante. de unde în postglaciar a migrat către nord-vest şi nord.germinaţie mai mulţi ani. Molidul este o specie din Europa Vestică. excelsa (Lam. Molidul european datează probabil din terţiar (fig.)Karst [P.) Link] . Centrul ancestral al originii molidului se află în Asia de Est. molidul are o importanţă deosebită forestieră şi ornamentală. Printre centrele sale de refugiu glaciar se numără şi Carpaţii româneşti. Clima mai caldă.

molidul este mult mai puţin pretenţios ca bradul. apare mai ales în munţii înalţi. De la est către vest. coboară la 500m la Gheorgheni şi în Bucovina. În Carpaţii româneşti. Din aceast motiv. foarte acide. Molidul este o specie continentala. Molidul atinge frecvent înălţimi de 30-40 m. de climat rece şi umed (temperaturi anuale de +2 la +40C şi precipitaţii de 800-1200mm).1550(1600)m pe versanţii estici şi între 800 şi 1600m pe versanţii vestici. peste 60 m şi diametre de 1-2m. Arealul molidului a fost mult extins prin culturi artificiale începând încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În Carpaţii Meridionali se fragmentează oarecum. mai ales în primii 2-3 ani. Îngheţurile târzii pot provoca vătămări puieţilor. În ceea ce priveşte solul. dar puşi în lumină pre târziu se usucă. Se poate instala şi în 51 . Are un sezon de vegetaţie mai scurt decât bradul. Culturile artificiale în prelungirea arealului natural s-au extins până la altitudini de 400-500m sau chiar mai jos (fig. Limitele inferioare în Carpaţii sudici coboară rar sub 1000-1200m. În Munţii Apuseni.Arealul molidişurilor în Carpaţi nu coincide cu arealul molidului care depăşeşte limitele formaţiei respective. Este sensibil la secetă. exemplare izolate. Puieţii rezistă sub masiv chiar două-trei decenii. pătrunzând.6). Pe soluri uscate lâncezeşte. cu nebulozitate mare. molidişurile formează o insulă izolată faţă de restul arealului carpatic. turbării dar lâncezeşte. când puieţii au o înrădăcinare extrem de superficială. Are temperament de semiumbră. Înrădăcinarea sa este tipic trasantă (în vestul Europei înrădăcinarea este descrisă ca relativ profundă). molidul suferă Molidul acidifică solul. formând masive compacte între 700(600). de exemplu. cu suficientă umiditate. iar în unele cazuri. La noi molidişurile realizează o remarcabilă continuitate în regiunile montane ale Carpaţilor. iar cele superioare ajung la 1800m (în Retezat). dacă acestea sunt afânate. montană şi subalpină. cu excepţia munţilor Banatului unde nu creşte natural. nu ca la brad. molidişurile se plasează la altitudini tot mai mari. iar deasupra rariştilor subalpine urcă în golul de munte ca. litiera sa bogată se descompune greu şi imperfect. slab scheletice şi aerisite. molidişurile se concentrează în Carpaţii Orientali. în amestecurile de fag cu răşinoase până la altitudini inferioare. Creşte destul de viguros pe soluri cu humus brut. este indiferent fata de conţinutul de substanţe nutritive.

rombici. Prezintă tulpină dreaptă. Conurile de formă cilindrică. verzi sau roşii-violacee. Coroana este îngustă. denticulat sau emarginat. deoarece dezvoltă mai puternic şi mai simetric sistemul radicular. poligonali până la rotunjiţi. Arborii crescuţi izolat. Ramurile se elaghează anevoie. de care se desprind uşor. precum şi ramurile dintre verticile. cele mascule amenţi roşii-gălbui. roşii purpurii sau galbene-verzui. Florile sunt unisexuat-monoice. pe lujeri anuali sau din anii precedenţi. cu o aripioară de 10-15 mm. Frunzele aciculare. Puterea germinativă a seminţelor este de 70-80% şi seminţele se pot păstra mult mai bine decât cele de brad. acuminaţi sau rotunjiţi la partea superioară şi cu vârful trunchiat. Scoarţa – ritidomul are caractere variabile. lungi de 1-2. Lujerii de culoare brunăroşiatică. chiar pe soluri foarte superficiale. după uscare cad imediat. şi 4-5 cm diametru. adeseori este de culoare roşcată (denumire şi de „brad roşu”). persistenţi. conică. mai mult sau mai puţin îngrămădite ca o perie pe faţa superioară a lujerului. dispuse în spirală. Seminţele sunt mai mici. Au durată de 5-7 ani. alungit-cilindrice. din tinereţe. (fig. au proeminenţe lemnoase. rigide. de obicei oblic sau pendent. Uneori culoarea este cenuşie sau brună. au 10-15 cm lungime. şi mai uşoare decât la brad. provenite din muguri intermediari. Bracteele ascunse între solzi. terminale. brusc îngustate la vârf şi terminate într-un mucron înţepător. unele ramificaţii pătrunzând adânc prin fisurile rocii. iar cei laterali ovoizi. Semănate primăvara răsar în 4-5 săptămâni. 52 . dispuse spiralat. Solzii se desfac în forme diferite. pe care stau inserate acele şi care imprimă un aspect deosebit de caracteristic. rombice în secţiune transversală. Ramurile sunt dispuse în verticil şi au poziţii diferite. 51). triunghiulare. Împrăştierea seminţelor se produce după desfacerea solzilor la conurile mature care ulterior cad întregi dar se menţin pe arbore chiar până toamna următoare. cei terminali conici. prezintă culori diferite.de doborâturi de vânt mai mult decât oricare altă specie indigenă. decurente. erecte. sunt mici. Fructifică la 3-4 ani. alungite şi lipite de baza solzului. stâncoase. brune-închis. lăsând pe lujer urmele perniţelor proeminente. stau pendente în luna august. cilindrică. de 45mm lungime. cu 2-4 şiruri de stomate. care stau. spre deosebire de brad păstrează vârful ascuţit până la vârste înaintate. manifestă rezistenţă relativ ridicată la acţiunea mecanică a vântului. fără pungi de răşină. răspândiţi în toată coroana. Se compun din solzi lemnoşi. Mugurii sunt nerăşinoşi. aşa încât coroana se menţine deseori compactă şi deasă mai ales în arborete tinere. cele femele. caracteristic sunt mai ales cele de ordinul doi.5 cm.

lipsit de curenţi puternici de aer. pyramidalis Carr.53): Picea abies var. rece şi umed. în cuprinsul vastului său areal diferenţiindu-se o serie de forme şi varietăţi. neramificate etc. inversa Beiss.cu coroane înguste.straturi groase. Sub coroane mediul devine umbros. Molidul este un creator de mediu specific aproape neîntrecut. la vârf rotunjiţi. Resturile organice nedescompuse sau parţial descompuse se depun sub formă de humus brut . conuri cu solzi romboidali. Molidul prezintă un accentuat polimorfism.. conuri tinere de culoare verzuie. După culoarea conurilor se diferenţiază formele: Picea abies erytrocarpa.. Picea abies var. cu coroana piramidală. Picea abies var. Dupa forma solzilor distingem (fig. sau moder. virgata (Jack) Caspary. Creşterea se activează după această vârstă şi lujerii anuali depăşesc de multe ori 1 m lungime.. Longevitatea până la 600 de ani. În condiţiile fotoclimatului respectiv solurile se acidifică. solzi acuminate. subţiri. Molidul este foarte sensibil la atacul insectelor sau ciupercilor.. adeseori apar calamităţi adevărate.. Picea abies var. cu ramuri lungi. cu conuri violet purpurii înainte de maturitate (august) şi Picea abies chlorocarpa.Puieţii cresc încet în primii 3-5 ani. În parcuri şi grădini se cultivă unele varietăţi de talie redusă: 53 . Molidul este cultivat în amenajări peisagere şi datorită calităţiilor sale ornamentale. montana (carpatica). Picea abies var. columnare. Molidul reduce scurgerile de apa pe versanţi. şerpuitoare. cu ramuri de ordinul I pendente. cu ramurile de ordinul I orizontale. cum s-au semnalat şi la noi. îngustaţi.europaea. viminalis Caspary. Primul verticil de ramuri se formează în anul al patrulea (ca la brad). iar cele de ordinul II lungi. pendente. Picea abies var. zăpada interceptată în coroane atinge uneori 40 % din întreaga cantitate căzută. Astfel după forma coroanelor sunt cunoscute varietăţile: Picea abies var. columnaris (Jacques) Rehd. în Munţii Apuseni. înfluenţează climatul intern cât şi solul. exercitând importante funcţii de protecţie hidrologică şi antierozională în bazinele montane.

vârful solzilor evident răsfrânt (fig. Varietăţi: Picea pungens var. foarte decorativ primăvara când apar noile creşteri. conformaţie regulată şi vigoare bună. conurile sunt cilindrice. de culoare brună-deschis. Picea pungens Engelm. În anumite situaţii. neînţepătoare. formă asemănătoare cu un cuib voluminos care la vârsta adultă ajunge la 1-1. – molid înţepător. înţepătoare. argentea Beiss. În zonele cu climă umedă se foloseşte pentru garduri vii tunse şi perdele de împrejmuire (aliniamente dese). de 6-10 cm. scurţi şi groşi. are o formă rotunjit aplatizată. Acele de 2-3cm lungime. lujerii viguroşi. Picea pungens var. foarte compactă. se plantează solitar sau în grupuri. cel mai răspândit molid pitic. de culoare brună-gălbuie-deschis. arbori cu un port regulat se folosesc în aliniamente. nerăşinoşi. rigide. puţin recurbate. ace scurte. sunt aşezate împrejurul lujerului. formă pitică. Suportă bine temperaturile scăzute. Picea abies var maxwellii.5m înălţime. Adaptat la climatul montan continental. glauca Reg. frunzele mici.54). – molid argintiu. intra în componenţa masivelor alături de Picea abies şi Picea orientalis. glabri. În arealul natural atinge până la 50 m înălţime. lujerii sunt foarte subţiri. ace rigide. rotunjite. este deosebit de rezistent la fum şi praf industrial aşa că este cultivat cu succes în oraşe şi centre populate. ştirbiţi la vârf. dispuse radial pe lăstarii erecţi. molid argintiu. cu acele verzi-albăstrui. de colorit verde-cenuşiu. oblongi. dispuse radial. Specie exotică din Munţii Stâncoşi (America de Nord) la altitudini de 1800-3300m. de culoare verde-cenuşie. cu ramuri scurte. A fost introdus ca arbore ornamental de la câmpie până în regiunea montană. Picea abies var nidiformis. ramuri şi lujeri divergenţi. Scoarţa este cenuşie.. sferic-turtită.Picea abies var gregoryana. cu solzi subţiri. uscăciunea în aer şi în sol. mugurii terminali mai mari. rigide şi lăstari divergenţi. cu acele albe argintii. Se foloseşte în parcuri şi grădini. 50-60cm. Cultivarele pitice sunt indicate pentru alpinarii şi chiar pentru cultura in jardiniere. Dintre selecţiile înmulţite se cultivă în parcuri: 54 .

neînţepătoare.5 cm lungime. dar încetineşte în scurt timp.5m înălţime.molid de Caucaz Specie exotică caucaziană (fig. lăsând o cărare pe faţă cu un spaţiu liber. pitic. cu vârful solzilor mai rotunjit. cu areal vast pe versanţii vestici în Munţii Stâncoşi. altitudinea 700. Picea pungens „Glauca Koster”. culoarea se păstrează bine şi în timpul iernii.2100 m. conurile scurte. cu miros neplăcut. răşinoşi şi cu solzi alipiţi. verzi. care acoperă tulpina până aproape de bază. de 3. Picea pungens „Glauca Montgomery”. Relativ rezistentă la secetă şi fum. Specie exotică. argintii-brumate. este astfel periclitat de îngheţuri. ajunge la 2m înălţime. Atinge peste 40m înălţime (60m). dar de un brun mai deschis. molid de Arizona. rigide. cu înălţime de 10-15m. laţi (1-3 cm).55) lucitori. ace mai scurte pe creşterile tinere. profunde. lucitori. Arbore până la 50 m înălţime. Picea engelmanni Parry .molid de munte. porneşte primăvara cu 2-3 săptămâni mai devreme în vegetaţie de cât Picea pungens. Argentea Picea orientalis (L. Creşterea la început mai rapidă. Cultivaruri: 55 . ramuri foarte dese. Preferă locurile cu umiditate atmosferica mare. de formă larg conică. lujerii scurţi şi glandulos-păroşi. până la 1cm. bruni-roşcaţi. bine aprovizionate cu apă. 1-1. Temperament de umbra (aproape ca bradul) este sensibil la schimbarea bruscă a condiţiilor de mediu.5 cm. acele de 1.5-2. rotunjiţi cu marginile întregi. conuri de 6-10 cm. aşezate culcat pe lujer. cu peri scurţi. lujerii (fig. cu solzi bruni. Creşte bine pe soluri luto-nisipoase.5). este unul din cei mai cunoscuţi şi răspândiţi molizi albăstrui-argintii. scoarţa subţire de culoare brună-deschis. drepte. flexibile şi puţin înţepătoare. Are puţine cultivaruri: Picea engelmanni cv. asemănătoare cu cele de Picea pungens. acele foarte lucitoare şi scurte. Glauca Picea engelmanni cv.) Link . formă sferic lăţită.Picea pungens „Glauca Globosa”. mugurii tomentoşi. şi are coroana îngustă şi columnară. îndreptate în sus. cu verticile neregulate.5-7.

molid sârbesc Specie exotică cu areal foarte restrâns pe Valea Drinei . în Alpii Dinarici(fig. Lujerii sunt cenuşii-bruni. cu marginea rotunjită şi întreagă. neînţepătoare. la vârf triunghiular-obtuze. columnară (în limba sârbă „omorica” înseamnă zvelt.5). Conurile de 5-10cm. de 3-6 cm. înalt). acele turtite. se găseşte de-a lungul Coastei Pacificului. au solzi laţi. ritidomul brun-roşcat. (tufă de până la 1m înălţime) La noi apreciat ca arbore ornamental. . 56 . cu ramuri pendente Picea orientalis cv. verzi-lucitoare pe faţă. cu înălţimi de până la maximum 60 m. la vârf denticulaţi. fum si praf. de 8-18 mm lungime. cele de pe partea superioară a lujerului îndreptate înainte. acele de 10-25 mm lungime. turtite. lujerii glabri. brune deschise. cu două dungi albe pe dos. (înălţimea de 3m) Picea omorica cv. „Gnom”. „Nana”. considerat relict terţiar. scurt păroşi (fig. subţire. Arbore de mari dimensiuni. în grădinile dendrologice de la Snagov şi Dofteana (Bacău) nu suferă de ger şi secetă. cu margini galbene. fiind foarte decorativ şi rezistent la ger. (înălţimea de 2m) Picea omorica cv. Picea orientalis cv „Nutans”. cu solzi neregulaţi. în tinereţe violaceae. mucronat. Expansa. cu coroana îngustă.) Purk. „Aurea”. cu solzi subţiri. Unul dintre cele mai frumoase exemplare in parcul de la Covasna. Secţia Omorika Picea omorica (Pan. cu un scurt mucron. brune. „Nana”.57). sunt dispuse în formă de perie spre faţa superioară a lujerului. cu înălţimea 1m Este introdus in exclusivitate ca arbore de parc. Picea sitchensis (Bang) Carr – molid de Sitka Specie exotică din America de Nord. cu vârful lung acuminat. bruni-gălbui (fig.: 25 m înălţime la 95 de ani. înţepător.56). Conurile mici. cu două dungi albicioase pe dos. Are puţine cultivaruri: Picea omorica cv.Picea orientalis cv. Arbore până la 30 m înălţime.

conuri mici (3. persistenţi.În parcuri si gradini dendrologice mai sunt introduse alte specii de molizi ca Picea obovata.10 zile. iar semănatul se execută în luna aprilie. în sere. Picea glauca. cu ace verde deschis primăvara. varietăţile pitice. creşte ca un con compact. primăvara. altfel trunchiul nu va fi drept. moi. Picea glauca Voss (Picea canadensis) – molid canadian. lujeri lungi şi scurţi. Picea glauca „Conica” este sensibil la atacul păianjenului roşu. Pentru obţinerea puieţilor port-altoi. iar in decembrie-ianuarie la Picea abies. cu butaşi din lăstari de 2 ani. Tutorarea se menţine mai mulţi ani. înrădăcinarea durează 2 ani. La Picea pungens se face altoirea prin alipire.5 m. seminţe mici. originar din America de Nord. Arborii au coroana rară. Lăstarii pentru altoi să fie terminali. foarte des ramificat.6cm).Picea omorika şi Picea orientalis. Foarte apreciat este cultivarul „Conica”. Înmulţirea prin butaşi. aripate. ace 8. În cultură. pe lujerii lungi inserate spiralat. cu verticile neregulate. recoltaţi în perioada iunie-august. Genul Larix Mill Include aproximativ 10 specii din emisfera nordică. în teren. Înmulţirea prin altoire. regulat. Lujerii lungi au muguri axilari din care se dezvolta în anii următori brahiblaste purtătoare de flori şi frunze. în august-septembrie sau decembrie-martie. ace liniare. Înmulţirea prin seminţe.2. Maturaţia anuală. 57 . cu înălţimea de 2. Recoltarea este diferenţiată: în septembrie se recoltează seminţele de Picea glauca şi Picea pungens.18mm. pe cei scurţi grupate în rozete sau smocuri. conurile au solzi pieloşi. în aprilieiunie. Florile unisexuat monoice. Habitus conic. semănăturile de Picea abies se menţin pe loc 2 ani. Pregerminarea seminţelor în nisip umed 8. verticali. fără pungi rezinifere. căzătoare. mai târziu nuanţă uşor albăstruie. în placaj lateral. Arbore de marimea II.

în climate continentale. La noi laricele spontan se concentrează în cinci centre montane: Ceahlău. În postglaciar. carpatica (Larix decidua var polonica. Pentru cultura laricelui în aceste condiţii sunt periculoase îngheţurile târzii. caracterizate prin amplitudini mari de temperatură.Larix decidua Mill subsp. în general se întâlneşte la altitudini de peste 1000m. iar altitudinea minimă este de 650m. în Alpii Centrali şi Orientali unde coboară până la 400m. cu prea multă umiditate. Laricele (fig. structurate. Dacă precipitaţiile sunt bogate. care reţin bine apa. Laricetele naturale vegetează de regulă.larice. îngheţuri frecvente. cu areal fragmentat şi concentrat aproape exclusiv pe teritorii montane (fig. În era terţiară (jurasic şi cretacic) în China Centrală s-au separat două grupe de specii ale genului Larix. În Sudeţi şi Tatra cresc la altitudini între 300 şi 800m. pseudogleizate. în Alpii Maritimi şi Occidentali ai Franţei.7). În Alpii Elveţiei. de aceea nu-i convin decât versanţi bine aerisiţi şi cu insolaţie puternică. Specia se poate adapta cu succes în climate mai calde şi mai moderate. mai ales în Alpi. aerisite. nevoile sale ridicate pot fi satisfăcute şi pe soluri relativ superficiale. Pretinde soluri afânate. Înrădăcinarea este dezvoltată mai mult oblic 58 . cu textură uşoară bine drenate sau chiar pe stâncării. carpatica . Larix europaea) . zadă Genul Larix datează din era secundară. 58) este arbore de mărimea I şi atinge înălţimi de 40-50 m (60 m) şi diametre de 1-2 m. scheletice. Transpiraţia este intensă (primul loc la conifere). Munţii Gârbova. Strămoşul laricelui european este Larix glacialis. În timpul glaciaţiunilor cuaternare. ajunge până la 2500 de m altitudine în amestec cu Pinus cembra. Creşte natural în Munţii din Europa Vestică şi Centrală. Larix decidua ssp. Nu suportă soluri compacte. alta occidentală din care s-a desprins Larix decidua şi Larix sibirica. Larix decidua a migrat prin Siberia până în Europa încă din jurasic. Apuseni. ajunge frecvent la 1700 (2000)m. lâncezeşte în văi umede. laricele european a rămas cantonat în zone montane şi premontane cu climat continental. Laricele din ţara noastră aparţine ssp. decidua. una orientală. argiloase. Laricele este o specie europeană. Bucegi. în Polonia ajung chiar la 150-200m. laricele eurasiatic sa divizat în Larix decidua în Europa şi Larix sibirica în Siberia. Are temperament pronunţat de lumină. Lotru. ierni aspre. sezon de vegetaţie relativ scurt.

cu suficientă umezeală. cu lujeri roşcaţi-violacei şi mugurii roşii (fig. Rezistent la doborâturi de vânt. este foarte rară şi luminoasă. stau prinse pe un peduncul recurbat. fertile. Lujerii sunt subţiri. Au culoarea verde-deschis. Tulpina este dreaptă. la altitudini de 1200-2400m. la 3 ani poate ajunge la 1m înălţime. grupate în fascicule de câte 30-40 pe lujerii scurţi. bracteea ascunsă. verzi-albăstrui. Longevitatea este de 400-500 ani. Acele de 2-3. foarte decorative. Acele căzătoare. grupate în fascicule de 40. mai ales în plantaţii tinere. de 1-3 cm lungime. negricioşi. Florile mascule galbene. cu fundul crăpăturilor de culoare roşie-violaceae. Conurile de 2-3 cm lungime.) Gard – larice japonez. iar toamna înainte de cădere devin galbene-portocalii. ritidom gros. bine elagată. au câte un mugure terminal. Creşterile cele mai mari în înălţime au loc la 25-30 de ani. toamna se colorează în violaceu. pendenţi. Necesită un climat montan-oceanic. Se compune din verticile neregulate şi ramuri orizontale. concentrată în partea superioară a tulpinii. glabri. Scoarţa este cenuşie. sunt izolate şi aşezate spiralat pe lujerii lungi. rădăcinile devin superficiale. în condiţii de luminare neuniformă se dezvoltă asimetric. de 3-5cm. este destul de rezistent la îngheţuri târzii şi geruri de iarnă. se desprinde în plăci neregulate. cu solzi concavi. Larix leptolepis (Sieb. cu precipitaţii şi umiditate atmosferică abundente. Specie exotica endemică din Japonia (insula Honda). care porneşte mai devreme primăvara decât mugurii de pe lujerii lungi. cad târziu. format de timpuriu. relativ îngustă. Laricele are o creştere rapidă în tinereţe. Are o mare plasticitate ecologică. Arbore până la 30 m înălţime. cele femele roşii-carmin. Florile sunt monoice: cele femele. & Zucc.60). unde ocupă un areal restrâns.5 cm lungime. Conurile aproape sferice. gălbui. persistente. Frecvent se produce însăbierea (arcuirea) trunchiului la bază sau înfurcirea vârfului (sub formă de baionetă) etc. sunt concrescute cu o aripă de 7-8mm lungime şi fără conţin pungi de răşină. pseudogleizate. rotunjiţi sau emarginaţi la vârf. lujerii scurţi. Pe solurile argiloase. Seminţele de 3-4mm lungime. pagubele sunt provocate de rupturile de zăpadă şi vânt. Preferă soluri profunde.şirădăcina este bine ancorată în sol. brunedeschis. Coroana este conică. cu bractee neevidente. cu numeroşi solzi imbricaţi. scurt ovoide sau aproape sferice. roşii-violacee. solzii au 59 .

Umbrirea şi uscarea sunt necesare la început. Cuprinde 4 specii cu areale restrânse în Cipru. lungi şi scurţi. adăpostite. pretenţioasă faţă de umiditate. până la 40 m înălţime.marginea superioară ştirbită şi mult răsfrântă în afară. Coroana cu vârful ascuţit în tinereţe. tabulară. unde creşte la altitudinea de 1400. Pendula Larix leptolepis cv. Cedrul este o specie termofilă. Speciile de larix suportă tunderea. Oradea) Este arbore de mărimea I. Cultivarurile: Larix leptolepis cv. În Anglia. cei scurţi. iar temperatura 0. grupuri şi garduri vii tunse (în poziţii bine luminate). Polonia s-au obţinut puieţi şi prin butaşire în anumite condiţii (pe pietriş la o căldură de 220C şi irigare automată). ssp. Lujerii. sunt foarte interesante. Preferă locuri însorite. cu sămânţă nestratificată dar tratată cu miniu de plumb ori umectată două săptămâni (rezultate s-au obţinut prin refrigerarea seminţelor umectate 18. în majoritate inseraţi pe partea superioară 60 . Asia Mică şi Himalaia. Bazoş. atlantica] – cedru. Prostrata. De aceea cultivarea sa este posibilă în vestul şi nord-vestul ţării.2200m (fig. Germania. răspândită natural în Munţii Africii de Nord în Algeria şi Maroc. începând de la vârste mijlocii devine neregulată.8). Genul Cedrus Trew. Înmulţirea prin seminţe: în aprilie-mai (recoltarea se face în martie şi conurile se usucă natural la soare). Pyramidalis.50C). Cele câteva exemplare de la noi sunt introduse în astfel de condiţii staţionale (Macea. cedru de atlas Specie exotica. Sunt introduse ca exemplare solitare. Argentea Larix leptolepis cv. cu ramuri groase.30 zile. În climatul continental de la noi suferă din cauza temperaturilor scăzute din timpul iernii care afectează lujerii anuali.) Manetti [Cedrus libanitica (Trew) Pilger. Cedrus atlantica (End. prin uscare se depărtează mult de ax. La noi a fost introdus mai mult Cedrus atlantica. în spaţii intravilane. Africa de Nord. Larix leptolepis cv.

cu o proeminenţă numită umbelic. În climate continentale sunt obişnuit specii rezistente la ger şi secetă şi mai puţin pretenţioase faţă de sol. Florile unisexuat-monoice. 3 sau 5 într-o teacă membranoasă.a ramurilor (fig. numită carenă. rămânând deseori pe arbore până târziu. Conurile erecte sau pendente. care prinde sămânţa ca un cleşte. Cedrus deodora Loud. brune.cedru Specie originară din etajul montan al Himalaiei. Florile sunt unisexuat-monoice. Genul Pinus L. . au forme variabile. seminţele se împrăştie obişnuit în primăvara a treia. Seminţele aripate. Conurile în primul an se dezvoltă foarte puţin. Seminţele stau câte două la baza fiecărui solz. de obicei persistentă. cu multe subspecii şi varietăţi în emisfera nordică. este utilizat pe scară destul de largă în zonele din vestul Europei . iar după coacere se desfac în general greu. simetrice sau asimetrice. din zona boreală până în cea ecuatorială. care cade în primul an.61). carenate. Genul se împarte în subgenuri şi secţii: Subgenul Diploxylon Koehne cuprinde specii de pin care au câte 2-3 ace (după specie) într-o teacă. verzi sau albăstrui. când solzii cad de pe axul conului.5-3cm lungime. ca la brad. de 10-15mm lungime. câte 2. altitudinea de 22002700m. se desfac foarte uşor de aripioară. se schimbă la 3-4 ani. Maturaţia la 2-3 ani. apofiza poate avea o muchie transversală. Maturaţia este bienală. Subgenul Haploxylon Koehne cuprinde specii care au câte 5 ace într-o teacă. Subgenul Diploxylon Koehne Secţia Eupitys Spach. sunt aripate (foarte rar nearipate). Apare în colecţia dendrologică de la Bazoş. de 5-8cm lungime. Acele de 1. Genul cuprinde aproximativ 120 de specii de arbori. solitare pe lujerii lungi şi în fascicule (cca. ovoidale. Solzii sunt de regulă îngroşaţi în partea de la vârf formând apofiza. solzii cu o dungă brun-închis la partea superioară. persistente. înfloreşte toamna. Frunzele aciculare. 25 de ace) pe lujerii scurţi. foarte răşinoase. Pinii prezintă o deosebită importanţă ornamentală. rigide. 61 . grupate în fascicule. Conurile erecte. rareori arbuşti. ascuţite la vârf.

de la cele nisipoase. creşte satisfăcător pe soluri cu humus brut. Rhodopi. Este foarte puţin pretenţios faţă de condiţiile edifice. Formele de Pinus sylvestris au fost identificate în sudul Europei în depozite pliocenice alături de Pinus mugo. de la Atlantic (Pirinei. Aria de maxima răspândire este Bazinul Trotuşului. cu o răspândire apreciabilă de la coline până în munţii înalţi. Carpaţi şi Caucaz are un areal discontinuu şi insular spre deosebire de zonele nordice unde arealul prezintă o mare continuitate. subboreal. La noi în ţară. subatlantic) aria sa de vegetaţie se restrânge în continuare. În centrul şi nordul Europei este arbore de câmpie. conurile simetrice. expuse uscăciunii înaintate. în staţiuni neprielnice altor specii. Este foarte adaptabil în ceea ce priveşte umiditatea. între circa 300m altitudine în Subcarpaţii Moldovei şi aproximativ 1700m în Munţii Retezat (unde excepţional ajunge la 1900 m altitudine în Bazinul Gemenele). deci depăşeşte limita polară a molidului. fiind una din cele mai răspândite specii de pe glob (fig. Glaciaţiunile cuaternare duc la răspândirea sa pe arii vaste din refugiile terţiare iniţiale în Pirinei. În Spania. rămâne pe suprafeţe mici.9). în parte refugii glaciare ale speciei La noi este o specie premontană şi montană.6000 de ani. Scotia) până la Pacific (ajunge la 70 020’ latitudine nordică.Secţia Eupitys cuprinde specii cu câte două ace într-o teacă. Carpaţi. în postglaciar. Este arborele cu cea mai mare amplitudine ecologică dintre speciile răşinoase indigene. Este totodată foarte puţin pretenţios în raport cu troficitatea solului. Genul Pinus datează din mezozoic. Balcani. menţinându-se mai ales în zona montană. În prezent pinetele naturale ocupă suprafeţe restrânse. Suportă în bune condiţii gerurile puternice ca şi arşiţele prelungite. Apare pe soluri cu regim hidrologic foarte diferit. În climatul boreal pierde teren în favoarea molidului. a devenit specie predominantă. Vârsta arealului actual euro-asiatic al pinului este apreciată la 4000.pin silvestru.. Pinul silvestru ocupă un areal imens. pin comun. Cuprinde teritorii vaste în Europa şi Asia. puternic 62 . Alpii Dinarici. Pinus sylvestris L. seminţe aripate. până la cele cu apă în exces sau în turbării. în zonele vestice şi centrale se localizează la dealuri şi la munte. În perioadele climatice care au urmat (atlantic.

ovo-conice. Acele. Dar cele mai frumoase creşteri se realizează pe soluri relativ bogate în substanţe nutritive şi fără exces de umiditate. Fructifică devreme. la maturitate capătă uneori formă caracteristică tabulară. scheletice. brun-verzui sau cenuşii. când ating 3-7cm lungime. Are temperament pronunţat de lumină. de 6-12mm lungime. câte două într-o teacă. Coroana este piramidală numai în tinereţe.acide. care realizează frecvent înălţimi de 25-30m. care se exfoliază în foiţe subţiri. 63 . uneori până la 40 (50)m şi diametre de 1m. de culoare deschisă. pe soluri nisipoase afânate. acuţi. Pinul silvestru (fig. se îngroaşă şi se închide la culoare. aşa că dimensiunile atinse la 100 ani rămân inferioare celor realizate de molid şi brad. permeabile sau dimpotrivă. compacte.20 ani. devenind crăpat. la 15. poate să atingă dimensiuni apreciabile şi să formeze tulpini de calitate pe stâncării lipsite aproape complet de sol mineral. în partea bazală a trunchiului. relativ rigide. scurt dar evident pedunculate. în turbării sau pe stâncării. dar nu egalează mesteacănul şi plopul tremurător. iar la vârste mari. cu carene puţin proeminente şi umbelic nemucronat. Pinul silvestru este o specie pionieră tipică. neaerisite. pe soluri nisipoase.62) este un arbore de talie mare. relativ grele. încolţesc repede după semănare şi sunt relativ uşoare. durează 2-3 ani. până la foarte profundă. Rusticitatea acestei specii este deosebit de mare. Seminţele de 35mm lungime. periodicitatea fructificaţiei este de 3. în multe cazuri. Scoarţa dezvoltă de timpuriu un ritidom de culoare roşiatică-cărămizie. care dispun de capacitate mult mai mare de fructificaţie şi diseminare. Tulpina este mai puţin dreaptă decât la ceilalţi arbori răşinoşi. neregulat ramificată. brun-cenuşiu. de la superficială. puţin răsucite. pe soluri superficiale. ajung la maturitate în anul al doilea. sunt ascuţite. calcaroase sau pe stâncării. Lujerii groşi. Pinul silvestru creşte viguros în tinereţe. puţin răşinoşi. se bifurcă sau se desface într-o serie de ramuri groase. apofiza rombică. Înrădăcinare variabilă. cu mare capacitate de adaptare. Longevitatea 200-300 ani. de 3-7cm lungime. îşi pierde rectitudinea în partea superioară. Mugurii sunt ovoizi. În turbării rămâne pipernicit. la vârste mai mari creşterea se domoleşte. verde-albăstruie sau cenuşie. brunecenuşii. Conurile. mai ales în păduri rărite sau la arborii izolaţi.5 ani. aripate.

Acele. chiar în Africa de Nord (fig. atingând 40m înălţime.10). Lujerii viguroşi. de timpuriu se formează un ritidom gros. formă arbustivă deasă. Pinul negru manifestă amplitudine ecologică mai limitată decât pinul silvestru. formă pitică. des ramificată. Mugurii sunt cilindrici. apare pe soluri cu texturi diferite. de culoare cenuşie sau cenuşie albicioasă (mugurele terminal). Este o specie de regiuni mediteraneene. Dezvoltă puternic rădăcinile laterale. mai rigide. Vegetează bine în condiţii staţionale grele. expuse încălzirii excesive şi uscăciunii înaintate (terenuri degradate). relativ deasă. până la negricioşi. luminoase. Turcia. Grecia. arbuşti şi plante erbacee. având coroane rare. mai ascuţite şi mai negricioase decât la pinul silvestru. nigra (Pinus austriaca) – pin negru. adânc crăpat. câte două într-o teacă. verzi. răşinoşi. sesile sau scurt 64 . Insule izolate formează în ţara noastră în Banat. Are temperament de lumina dar mai puţin pronunţat ca pinul silvestru şi protejează mai bine solul. până la 1m înălţime. ceea ce îi permite să se ancoreze bine pe solurile superficiale. cu ace de 10cm. de 12-24 mm lungime. Solul se acidifică din cauza litierei greu alterabile. Alpii Italiei şi Austriei. cu ace rigide de 4 cm. Pinus nigra Arn. cenuşiu-negricios. îngrămădite spre vârful lujerului. mai regulată şi cu mai puţine deformări în partea superioară decât la pinul silvestru. durează 4-6 ani. bruni cenuşii. Spania. Dintre formele horticole prezintă interes cele de talie mică: Pinus sylvestris „Pumila”. mari. Bulgaria. tabulară numai la vârste mari. 3-5m înălţime. în cele mai multe cazuri nu depăşeşte însă 30 m. Coroana ovoid-piramidală. în care se dezvoltă bine alţi arbori. Conurile sunt grupate câte 2-4. Ucraina. cu îngheţuri târzii. pe soluri scheleto-pietroase sau stâncoase. originară din terţiar. Pinus silvestris „Globosa viridis”. Tulpina este dreaptă. pin negru austriac Specie exotică. sunt evident mai lungi (8-14cm). rare (suportă totuşi destul de bine gerurile de iarnă din ţinuturile mai nordice). ssp. rigide.Este sensibil la vătămări produse de vânt sau zăpadă. ocupă un areal mult mai restrâns decât pinul silvestru. devine largă. tolerează calciul dar poate vegeta şi pe soluri acide. sud-vestul Franţei. creează un mediu climatic specific. Este un arbore de talie mare. însorite şi calde. Este nepretenţios faţă de substanţele din sol.

specie oligotermă se dezvoltă bine pe versanţi umbriţi. Conurile solitare sau în verticile. brune. fiind totuşi mai adaptat la climate mai puţin calde şi secetoase. iar periodicitatea fructificaţiei 2.64). ovoid globuloase. montan şi subalpin. pin de munte. carenă evidentă şi umbelic central. sunt aproape sesile. chiar în condiţii de vegetaţie grele. conuri galbene sau galben-verzui.pedunculate.) – jneapăn. Este specie arbustivă. Este un frumos arbore ornamental. Pretinde umiditate în aer şi sol. îngrămădite spre vârful lujerului şi încovoiate. jep.)Novak. (Pinus nigra var banatica Gera get. de 2-5 cm lungime (mai mici decât la ceilalţi pini indigeni).10).(fig. Apofiza cu carene ascuţite.3 ani. cu o aripă neagră. orizontale. de un verde. cu umbelic brun-întunecat. rigide. greu de străbătut. în consolă. lucitoare. Longevitatea 400-500 ani Pinus nigra ssp banatica (Barb. Seminţele au 5-6 mm lungime. de 4-7 (10) cm lungime. foarte rigide şi înţepătoare. La noi.63). cu un ghimpe scurt pe solzii superiorii. alcătuieşte tufe compacte. Mehedinţi-Domogled. cu coroane etajate. Pinus mugo Turra (Pinus montana Mill. Valea Dunării-Tricule). brune-gălbui.Ion) – pin negru de Banat Creşte spontan în Banat şi vestul Olteniei (Munţii Cernei.1500m în Carpaţii nordici şi la 1600. lujeri galbeni şi verzui-violaceu. între 150 (Tricule) şi 1500m altitudine (Munţii Mehedinţi) fiind un endemism al Carpaţilor Sudici (fig. Solurile prea umede şi văile înguste sau depresiunile în care se acumulează zăpada în cantităţi excesive sunt evitate. Acele câte două într-o teacă. strălucitoare (fig.2300m în Carpaţii Meridionali. pe stâncării calcaroase. pe stâncării. închis. câte 2-4. puţin proeminentă. Manifestă cerinţe ecologice similare cu ceilalţi pini negri. are tulpini culcate şi ascendente cu înălţimea până la 2m. Almăjului. Lujerii sunt bruni până la cenuşiu-negricioşi. în munţii înalţi. ovoide sau ovoid-conice. Arealul este european. Maturaţia conurilor este bienală. ace mai închise. mugurii răşinoşi. cu apofiză lat-rombică. de 3-6 cm lungime. Se deosebeşte de specia tipică prin tulpini foarte bine conformate. scurt 65 . elastici. vegetează la 1400.

scheletice. „Gnom”. brune sau cenuşii. foarte răspândită în America. arbust târâtor cu înălţimea de 2. În Masivul Bucegi s-au constituit rezervaţii de jnepenişuri.3m. Lujerii sunt bruni-gălbui. în secţiune transversală semicirculare. de 3-6 cm lungime. mughus. galbene. scurte.mucronat. câte două ace într-o teacă. galbenă-verzuie. În culturi nu a dat rezultate bune (port defectuos şi creşteri nesemnificative) dar se comportă bine pe terenuri degradate.5m înălţime. Pinus banksiana Lamb – pin banksian Specie nord-americană. rigide. Secţia Banksia Mayr. Cuprinde mai multe specii nord-americane şi una circum-mediteraeana (Pinus pinaster). pin pitic. de 2-4cm. conurile serotine (se desfac târziu) şi la multe specii rămân câţiva ani în coroana. a grohotişurilor. neînţepătoare. adeseori recurbate. Seminţele mici.5-2m. tari. din răşină se extrage terebentină de calitate superioară. de culoare deschisă. uscate. Este apreciat şi din punct de vedere peisagistic. cu înălţimi de 1. Este o specie variabilă. Acele. În arealul natural este considerată specie pionieră. Acele câte două. asemănătoare pinului silvestru. Conurile se pot dezvolta şi 66 . considerate varietăţi sau chiar specii distinste. divizată în subunităţi. asimetrice. cu tulpina dreaptă şi ritidom format de timpuriu. tufă compactă. foarte puţin pretenţioasă faţă de climă şi sol. cenuşii. mai ales în Canada (fig. poate vegeta pe soluri sărace. apofiza aproape plană. Creşterea este foarte înceată. Conurile.12). câte două în verticil. Longevitatea 100-200 ani. adeseori cu un inel negru împrejur. până la 1. Arbore de până la 25 m înălţime. răsucite şi curbate. Rezistă bine la ger şi secetă. de exemplu: . cel mai răspândit pin pitic. Coroana este rară. şi compact. cu ramuri subţiri. cu solzii strâns alipiţi. Cultivare – „Mops”. datorită eficientului control hidrologic pe care-l exercită în bazinele alpine. neregulată. globulos. În cadrul zonei naturale de creştere jneapănul prezintă importanţă datorită însuşirilor de protector şi fixator al coastelor erodate.Pinus nugo var. glabri.65). cu crăpături înguste şi solzi negricioşi pe toată lungimea fusului (fig.

Secţia Pseudostrobus Endl. 67 . Creşterile încetează practic la 100 de ani. de culoare verde-închis. de 4-6 mm. Maturaţia are loc toamna a doua sau în anul al treilea.12). La noi se cultivă doar ca arbore de parc. patru sau cinci ace într-o teacă persistentă sau rar caducă. În sud ajunge până în Noul Mexic. de-a lungul Pacificului. răşinoşi. Maturitatea arborilor forte timpurie. Sămânţa triunghiulară. pietroase sau nisipoase. asimetrice. urcă până la 2000m altitudine. apoi cenuşii-roşcaţi. Coroana rară şi neregulată. Secţia Taeda Spach. Pinus ponderosa Laws. aproape sesile. din muguri proventivi. Seminţe lung aripate. Atinge înălţimi de până la 25 m. Fructifică la vârste mici. Se disting populaţii nordice. Sămânţa este mică. conurile se deschid greu şi rămân pe ramură mult timp(8-10 ani). lungi de 7-14 cm.6 ani. rigide. Conurile ovoide. aproape drepte. carenată. cad imediat după diseminare. La noi. de climat rece şi multă umiditate şi populaţii din zona centrală a Munţilor Stâncoşi. de 3-7 cm lungime. 5. Mugurii ovoid-alungiţi. Lujerii tineri bruni-gălbui. de 2-4 mm lungime. Conurile simetrice. – Pin galben. umbelicul proeminent şi un ghimpe rigid şi foarte ascuţit. abundent şi aproape anual. Arborii vârstnici au coroane largi.12). periodicitate anuală. pinul galben a fost cultivat mai ales în parcuri. cu ramificaţii orizontale. Tulpina dreaptă. având solzii cu vârfurile dezlipite. Longevitatea este relativ redusă (maxim 200 ani). negricioasă.direct pe tulpină. globuloase. Originar din vestul Americii de Nord unde deţine un areal larg. Cuprinde pini cu trei. pe soluri uscate. mai adaptate la uscăciune în aer şi sol. fragmentat. îndeosebi sub raport climatic. Arealul său larg din patria de origine se explică prin larga adaptabilitate ecologică. creşte la altitudini de 900-1000m. Acele câte trei. Specie exotică din estul America de Nord (fig. în nord până în Canada (fig. Pinus rigida Mill. Scoarţa este brun-roşcată şi cu ritidom adânc brăzdată. are capacitate de lăstărire. au apofiza rombică. impresionante. răsucite.

Coroana este îngust piramidală. după căderea din arbore solzii bazali rămân ca o rozetă pe ramură. în smocuri la vârful lujerilor. Balf Specie originară din America de Nord.Este puţin exigent faţă de condiţiile edafice.67). este cenuşie. rigide. mobile sau cele mlăştinoase. Acele câte trei într-o teacă. Improprii pentru cultura sa sunt solurile nisipoase. Conurile câte trei sau patru în verticile. dispuse terminal. după căderea acelor. de 6-19 mm. Trunchiul cu un ritidom gros. Cultura sa în ţara noastră ar putea prezenta interes în zonele mai uscate. Arbore de mărimea I. Sămânţa obovoidă. lungi de 12-28 cm. sunt pedunculate. cu apofiza proeminentă şi umbelic prevăzut cu ghimpe.52. în general rigide. sunt lungi de 8-15 cm.67). terminat într-un ghimpe puternic. rezistând bine la secetă şi ger şi manifestă exigenţe mari faţă de sol. partea internă a scoarţei are culoare gălbuie. strălucitoare. cu muguri mari ovoizi-cilindrici. Lujerii sunt foarte groşi. ovoid-conice. se remarcă prin coloritul întunecat al coroanei şi acele foarte lungi. Prezintă amplitudine ecologică largă. de unde şi denumirea de „pin galben”.5 m diametru. Lujerii brun-verzuibrumaţi. răşinoşi şi solzi cu vârful dezlipit (fig. crăpat în plăci neregulate. alb-cretaceu. lungi de 10-25 cm lungime. cu puncte negricioase (fig. cu areal restrâns. cu coroana globuloasă până la tabulară. Tulpina dreaptă. de 12-16 cm. atinge peste 50 m înălţime (maximum 70m) şi 1. având consumuri specifice mici de elemente nutritive. ascuţite. La Pinus ponderosa var. drepte sau puţin îndoite. teaca rămâne pe lujer până la 10 ani. uneori două sau cinci. Acele. Se poate utiliza cu rezultate bune în terenurile degradate. Vegetează pe soluri cu volum edafic variabil. Arbore de până la 50 m înălţime. scopulorum acele sunt mai scurte. o fâşie îngustă în lanţul muntos din apropierea Coastei Pacificului. cilindrici. scoarţa roşcată sau brună-închis până la negricioasă. brune-roşcate. formând de timpuriu ritidom gros. răşinoşi. în regiunea de câmpie. Ca specie ornamentală. cu apofiza brună-lucitoare. de un verde-închis. verzicenuşii sau glaucescente. uneori recurbat. puternic carenată şi umbelic caracteristic. 68 . câte trei într-o teacă. simetrice. La noi se cultivă mai ales în scop ornamental. Pinus jeffreyi Grev et. mai adesea câte două într-o teacă. crăpat în plăci neregulate. mugurii mari. Conurile până la 7-8 cm diametru.

se realizează o extindere latitudinală pe aproximativ 1800km. În partea nordică a teritoriului respectiv.recurbat. ferite de extreme climatice. Pinus strobus L. Creşte activ în tinereţe. bântuită de îngheţuri frecvente şi în regiuni cu ierni blânde. pinul strob rămâne mai mult arbore de câmpie. pendente. Arealul este vast (fig. În general este rezistent la geruri şi îngheţuri târzii.8cm diametru). Specie exotică din America de Nord. cu aripa de circa două ori mai lungă decât sămânţa. Subgenul Haploxylon Koehne. răspândirea maximă în longitudine o înregistrează în zona nordică a arealului său (întins pe circa 1900km). Culturile de interes ornamental. dar profunde. în momentul căderii conurile lasă aderentă pe lujer rozeta bazală de solzi. afânate. în timp ce în sud devine specie montană (limite altitudinale 600-1300m). Creşteri viguroase se realizează şi pe soluri mai sărace şi acide. În culturile indigene. Sub aspect ecologic. Secţia Strobus Sweet. Utilizarea sa ca specie ornamentală se recomandă atât ca urmare a portului globulos-tabular cât şi datorită coloritului frumos al acelor (verzi-cenuşii sau glaucescente) şi conurilor foarte mari (7. în staţiuni diferite. lujeri subţiri iar conurile lungi. cerinţele ecologice ale pinulu strob au fost în mare măsură verificate. lungi de 10-14 mm. de pe roci silicioase. profunde şi cu suficientă umiditate. în parcuri publice şi grădini dendrologice. aspră. necarenată şi umbelic terminal. Seminţele mari. ferite de uscăciune. pin neted. în partea de origine pinul strob manifestă o amplitudine apreciabilă. niciodată ghimpos. – pin strob. dar foarte sensibil la secetă. aproape cilindrice.12). Cuprinde specii cu cinci ace în teaca nepersistentă. Sub raport edafic cele mai multe şanse de reuşită le au culturile pe soluri bogate în substanţe nutritive şi humus. sunt frecvente. În ţara noastră pinul strob a fost introdus încă din secolulal XIX-lea. Ca şi la pinul galben. Vegetează din ţinuturi cu clima foarte variată. cu apofiza puţin proeminentă. În staţiuni de luncă şi 69 . începând de la câmpie până în regiunile montane inferioare.

68) atinge înălţimi mari..de terasă. pendente. Puterea germinativă a seminţelor este mare de 70. la 20-30 de ani. de 5-6 mm. Are temperament de semiumbră.90%. destul deasă. Pinus strobus cv. flexibile. pinul strob (fig. sunt îngustcilindrice. cu solzi bruni. Seminţele lungi. cu ace verzui albăstrii. În ţara de origine. Conurile. până la 50 m. Coroana piramidală. de circa 5-10 cm lungime. fiind rezistentă la doborâturi de vânt. aplicându-se tehnologia clasică cunoscută de la alte răşinoase. apofiză subţire. sunt dotate cu o aripă îngustă. Pinus strobus cv. 1m Maturitatea arborilor este timpurie. dar are mare capacitate de a-şi vindeca rănile şi de a continua creşterea pe verticală. subţiri. câte cinci la un loc. Tulpina dreaptă. Plantulele necesită umbrire în primele două luni. cu ramuri răsucite. Conurile trebuie să fie recoltate la timp (augustseptembrie). „Prostrata”. Scoarţa este subţire. „Minima”. pitică. verzui-cenuşie. Suferă de atacul ciupercii Cronartium ribicola. flexibile. de culoare verzuie-cenuşie. Cultura pinului strob este relativ uşoară. caracteristici. 70 . „Glauca”. Acele. rămân adeseori până spre baza tulpinii. de 10-15 cm lungime. Ritidomul apare spre baza trunchiului şi numai la vârste mari sau în condiţii staţionale necorespunzătoare. cum sunt în patria de origine cele din zona Marilor Lacuri. elagajul lasă de dorit. plan. stau răsfirate şi concentrate spre vârful lujerilor şi cad după 2-3 ani. Pinus strobus cv. Se preferă semănăturile de toamna. „Contorta”. Manifestă sensibilitate sporită faţă de poluanţi. lucitoare. Creştere rapidă. cu pungi de răşină. se compune din verticile regulate şi ramuri subţiri. dispuse inelar. mult timp netedă. deoarece există pericolul ca diseminarea să se facă rapid. puţin proeminentă şi umbelic terminal. „Pendula”. periodicitatea fructificaţiei este de 3-5 ani. cu ramuri întinse pe sol. verzui-albăstrui. la noi în unele staţiuni a depăşit 30 m. acoperind mai bine solul decât pinul silvestru şi pinul negru. încovoiate. Înrădăcinarea este pivotant-trasantă. cilindrică. a fost insuficient verificat. Cultivaruri cu valoare ornamentală mare: Pinus strobus cv. aşezate spre vârful ramurilor. iar urmele verticilelor. Longevitate mare. sub formă de cioturi groase. zăpezile mari se pot solda cu rupturi mari în coroană sau chiar ale tulpinii. Pinus strobus cv.

verzui. în tinereţe subţire şi netedă. Lujerii relativ groşi. rezultând astfel o coroană îngustă. Scoarţa netedă în tinereţe. subţiri. în mănunchiuri îndreptate spre vârful lujerilor. scurt pedunculate. în staţiuni caracterizate prin climat umed. Acele câte cinci. atârnând în smocuri bogate la vârful lujerilor (fig. Clelland (Pinus wallichiana. cu apofiza brună-gălbuie. Pinus peuce Grieseb – pin grecesc Specie endemică din Munţii Balcani. 71 . lucitori. Seminţele de 8-10 mm lungime. răspândită în etajul montan al Himalaieie (fig. erecte. Arbore de până la 30 m înălţime. Lujerii relativ groşi. de 10-18 cm. din Grecia.Pinus griffithii Mc. La noi se găseşte preponderent în grădinile dendrologice. cu tulpină dreaptă. formând arborete pure sau de amestec cu Cedrus deodara sau Abies pindrow. glabri. glabri. scoarţa cenuşie. prezintă o margine membranoasă cu aripioara foarte lungă. striată longitudinal. Conurile terminale. având ramuri orizontale şi mult întinse în lateral. piramidală. Arbore de până la 50 m înălţime. cu pungi de răşină. cu ramuri scurte. cu soluri profunde şi reavăne. La noi a fost cultivat mai mult în scop ormanental fiind un arbore deosebit de decorativ datorită coloritului acelor (brune-albăstrui) şi lungimii acestora. lemnul conţine multă răşină. Seminţele de 7-9 mm lungime. Creşterea este rapidă în tinereţe. Este utilizat în lucrările de hibridare cu pinii americani cu cinci ace. Staţiunile recomandate sunt cele din zonele montane inferioare şi de dealuri. Acele. pe pedunculi de 2-5 cm. aşa că pe lujeri apar conuri din două fructificaţii consecutive. Coroana este larg-piramidală.69). cu numeroase pungi de răşină. lujerii şi conurile. şi Albania. cenuşiu-verzuie. dând un aspect foarte decorativ. Bulgaria. Conurile foarte lungi. cu climat moderat şi suficient de umed. aripate. dar foarte lungi. stau multe îngrămădite spre vârful lujerilor. mai târziu cu un ritidom solzos. aspre la pipăit. după împrăştierea seminţelor rămân încă mult timp pe arbore. lungi de 7-10 (12) cm. pendente. de 15-30 cm. moi. sunt brumate-albăstrui. lucitori. de 2-3 cm. relativ rigide. crăpat longitudinal. drepte. ca şi scoarţa tânără. lungi de 8-15 cm. Pinus excelsa) – pin de Himalaia Specie exotică. unde vegetează în etajul montan superior şi subalpin până la 2200m altitudine.9) între 1600 şi 4000m altitudine. verzi-brumaţi. câte cinci într-o teacă.

în Munţii Rodnei. plan. seminţele mari. indehiscente. Făgaraş. în tinereţe verde-cenuşie şi netedă. Solurile de pe calcare îi priesc mai puţin. rădăcinile laterale puternice îi asigură o bună rezistenţă la vânt. răşinoşi. cu coroană ovoidă.Secţia Cembra Spach. Perioada de vegetaţie nu depăşeşte 3. iar în cele înalte devine relativ pretenţios faţă de lumină . durează 3-5 ani. Tulpina conică. unde coboară la aproximativ 1200 m altitudine. aşa încât după 30 de ani arborele capătă un aspect tufos. de pe granite. micaşisturi etc. Mugurii sunt ovoizi. Apofiza prezintă umbelic terminal. Cuprinde specii de pini cu câte cinci ace într-o teacă nepersistentă. câte cinci într-o teacă. fine. Scoarţa. de 5-10 cm lungime. destul de rigide. pe văi reci şi umede şi urcă până la 2000m altitudine (în Alpi 2500m) în zona Tăului Negru.4 luni. compactă. drepte. formează de timpuriu ritidom brun-cenuşiu. Lujerii. sau cu aripă foarte scurtă. variaţii termice extreme şi vânturile puternice de la altitudinile mari. Acele. bruni sau gălbui-roşietici şi tomentoşi. Necesită soluri bogate în humus. rezistă bine la presiunea zăpezilor şi vânturilor din zonele înalte. Ţarcu şi mai ales în Retezat. ramificaţia la început verticilată. Formează arborete pure sau de amestec cu laricele şi molidul. Arbore ce atinge până la 26 m înălţime şi depăşeşte 2 m în diametru. la maturitate cad întregi. ascuţiţi. Pinus cembra L. La noi se întâlneşte la limita superioara a zonei forestiere. şisturi cloricito-sericitoase. Florile 72 . caracteristic nearipate. Înrădăcinarea este pivotantă. acide. – Zâmbru Specie indigenă cu areal european din etajul subalpin al Alpilor şi Carpaţilor. Conurile sunt erecte. Calimani. verzi-întunecate. lăţită la bază. Godeanu. Bucegi. îngrămădite la vârful lujerilor. destul de groşi. cu vârful evident îndreptat în sus. în văile cu fenomene glaciare. Este o specie de climat subalpin suportând bine gerurile de iarnă. în special în cazul în care sunt expuse încălzirii puternice şi uscăciunii În regiunile joase se comportă ca o specie de umbră. gneise. lucitoare. flexibili. subţire şi adânc brăzdat. cu regim normal de umiditate. Este rezistent la orice fel de vătămări biotice şi abiotice. devine apoi neregulată. brun roşcaţi. glabri în al doilea an.

cele mascule elipsoidale. subsesile. asemenea unor lumânări. coroana devine cu vârsta mai mult sau mai puţin neregulată. mai ales în nordul ţării. 6.sunt unisexuat-monoice. Pinus griffithii şi Pinus ponderosa. Valoarea ornamentală a pinilor este amplificată primăvara. În culturile ornamentale se folosesc cultivarurile: Pinus cembra cv. erecte. Este un foarte interesant arbore ornamental în localităţi montane. fenomen care permite împrăştierea lor. în grupuri. brune la coacere. unde climatul corespunde. groşi. conurile cad nedesfăcute în primăvara a treia şi se dezarticulează. „Pygmea” Maturaţia este bienală. germinaţia are loc după un an (uneori 2-3 ani). şi spre iarnă pentru Pinus mugo. lăţitela bază.10 ani. denumite coconari. Nu sunt indicaţi pentru aliniamente. cât şi pentru adaptabilitatea la condiţiile variate de teren. fiind striaţi longitudinal pe spate. prin iunie-iulie. Maturitatea arborilor este de 15-25 de ani iar perioada de fructificaţie foarte rară. Pot fi plantaţi izolat. Pinus cembra şi Pinus 73 . „Glabra” Pinus cembra cv. au tegument tare. în octombrie pentru Pinus sylvestris. Înfloreşte târziu. dar susţinută. „Aureovariegata” Pinus cembra cv. de 8-12 mm. câte 2-4 în verticile. mari. de 5-8cm lungime. „Glauca” Pinus cembra cv. de multe ori sunt roase încă din toamna anului al doilea de veveriţe şi păsăsri. Înmulţirea prin seminţe. alungite. longevitatea putând depăşi 1000 de ani. în septembrie pentru Pinus strobus. Pinii sunt mult utilizaţi în amenajările peisagere. brunroşcat. prevăzut cu un mucron scurt. datorită creşterilor tinere. sunt nearipate şi comestibile. Recoltarea conurilor se face diferenţiat. Puterea germinativa este de 60. lăţită şi cu umbelic terminal. uneori în masive. Formele arbustive sunt preţuite pentru alpinarii şi grădini mici şi pentru cultura în recipiente de gradină. Solzii cărnoşi. roşii carmin şi sesile. au apofiza puţin bombată. atât pentru frumuseţea lor. Seminţele ovoide. cele femele violet-roz. sunt violaceubrumate în tinereţe.80%. Creşterea în înălţime este foarte înceată. Conurile terminale.

dintre cei cu trei ace Pinus taeda (secţia Taeda) iar în cadrul subgenului Haploxylon. Genul Taxodium Rich. cu câte 2-9 seminţe aripate sau nearipate. În placaj pentru varietăţi. cu frunze căzătoare (Taxodium distichum (L. La unele genuri bracteea concreşte cu solzul. Înmulţirea prin altoire. Pinus aristata (secţia Parryana). ca port-altoi pentru cele cu două ace Pinus sylvestris. După extragere seminţele se păstrează în vase închise la rece şi întuneric. răspândite în regiunile calde şi temperate ale emisferei nordice. Înmulţirea prin butaşi. Foarte greu. deseori căzători şi frunze persistente sau caduce.. din S. solzoase sau scvamoase. În pepiniere. se utilizează numai plante mamă tinere. aciculare.W. Se mai întâlnesc în subgenul Diplxylon dintre pini cu două ace Pinus pinea L. Se seamănă toamna şi primăvara. cele femele terminale. din Mexic). la celelalte pe Pinus strobus înrădăcinaţi în ghivece. Sunt arbori de dimensiuni mari şi foarte mare. se recomandă recoltarea butaşilor la sfârşitul iernii (ramuri scurte de 2 ani) şi tratarea cu hormoni. pinii mai puţin “îmbrăcaţi” pot fi stimulaţi să se îndesească prin ciupirea mugurilor în faza de alungire. sau se stratifică seminţele 70.) Rich şi Taxodium ascendens Boongu. 74 . speciile care în primul an răsar uniform sau greu (Pinus cembra) ori se seamănă toamna. valvaţi. cu lujeri scurţi.A) sau persistente (Taxodium mucronatum Ten.Neger Cuprinde 10 genuri exotice. în America de Nord şi Asia estică.(secţia Pinea). excepţie face genul Athrotaxis.nigra.U.80 de zile. Include trei specii de arbori de mari dimensiuni. pinul cu trei ace. Florile unisexuat-monoice. Conurile cu solzi lemnoşi sau pieloşi. Familia TAXODIACEAE F. eventual cu pregerminare. endemic în Tasmania (emisfera sudică).

Taxodium distichum (L.) – chiparos de baltă Specie exotică originară din America de Nord, din regiunile de coastă şi de mică altitudine ale Oceanului Atlantic şi Golfului Mexic (fig.14). În interiorul continentului, formează o fâşie îngustă de-a lungul râului Mississippi. Nu se găseşte decât pe soluri abundent aprovizionate cu apă. În Europa a fost introdus în secolul al XVII-lea. În ţară, cultura chiparosului de baltă s-a făcut preponderant în parcuri şi grădini botanice (Simeria, Bazoş, Neudorf, Craiova, Braşov etc). Cele mai bătrâne exemplare (circa 180 ani) în Arboretumul Simeria, pe malul canalului Strei, au diametre de aproximativ 1m. În patria de origine găseşte condiţii optime: climate oceanice bogate în precipitaţii şi fără variaţii mari de temperatură. În Europa, s-a adaptat bine în climate temperate mai reci şi mai uscate, fără a rezista însă în condiţii de continentalism accentuat (geruri puternice, secete prelungite). Faţă de sol manifestă o adaptabilitate destul de pronunţată. Astfel, în ţinuturile meridionale, datorită pneumatoforilor, poate prospera pe soluri expuse inundaţiilor mari. În ţara noastră, în asemenea staţiuni extreme, la câmpie, se dovedeşte mai rezistent decât toate speciile higrofile indigene (ca salcia albă, aninul negru, plopul alb). Creşte totuşi viguros pe soluri cu umiditate moderată. Nu dă rezultate bune în staţiuni cu apă permanent stagnantă, în turbării sau soluri foarte sărace (Letea). Are temperament de lumină. Chiparosul de baltă realizează în patria de origine înălţimi de până la 50 m şi diametre până la 4 m. Tulpina este dreaptă, groasă, bine elagată, cu o bază puternică, muchiată, din care pornesc rădăcini superficiale orizontale. Pe terenuri mlăştinoase se formează pneumatoforii, protuberanţe ca nişte genunchi, de până la 2 m înălţime, cu funcţii respiratorii. Pe solurile cu umiditate normală, pneumatoforii nu se mai formează. Scoarţa este brună-roşcată, ritidomul subţire până la bătrâneţe, ce se desface în fâşii înguste. Coroana este piramidală în tinereţe, apoi globuloasă, răsfirată, transparentă, luminoasă, protejează foarte slab solul. Lujerii sunt de două tipuri: cei terminali, persistenţi, bruni-lucitori, glabri, cu muguri şi frunze solzoase, mici, dispuse spiralat, ce cad toamna după un timp de la uscare; cei laterali, căzători, subţiri, lipsiţi de muguri, poartă frunze aşezate distic (fig.71). Frunzele au culoare verde-deschisă şi sunt lineare, de 1-1,5 cm calde,

75

lungime, înguste, turtite. Acele, toamna, capătă culoare portocalie şi cad împreună cu lujerii, arborele rămânând peste iarnă desfrunzit. Florile, unisexuat-monoice, cele mascule sunt grupate în inflorescenţe ramificate, cele femele câte una sau mai multe la extremitatea ramurilor scurte. Conurile globuloase, cu diametrul de 2-3 cm, sunt constituite din 10-12 solzi scutiformi, romboidali, mucronaţi. Seminţele nearipate, de forme neregulate, mari, bogate în răşină, câte două la subsuoara fiecărui solz, se împrăştie o dată cu dezarticularea solzilor din arbore sau după căderea conului pe sol. Se poate regenera vegetativ, lăstărind şi butăşind. Maturitatea este timpurie, fructifică la 30- 40 ani. Puieţii au creşteri active, din primul an, realizează înălţimi de 50cm. Este o specie deosebit de longevivă, până la 5000- 6000 ani. Factorii abiotici limitativi pentru culturile din ţara noastră sunt gerurile, îngheţurile şi seceta. Ca specie ornamentală are o valoare ridicată atât pentru coloritul său specific de toamnă, cât şi datorită posibilităţii de asociere cu alte specii pentru realizarea jocului de culori în sezonul de vegetaţie. Chiparosul se foloseşte solitar şi în grupuri, pe marginea lacurilor şi cursurilor de apă. Se obţine din sămânţă sau prin butăşire. Prin seminţe, conurile se maturează în octombrie-noiembrie, după recoltare se păstrează până în martieaprilie, când se stratifică o perioadă scurtă şi se seamănă în sol reavăn, cu umiditate constantă. Semănatul se poate face în răsadniţe sau paturi nutritive. Plantele tinere se protejează de temperaturile scăzute. Se recomandă utilizarea puieţilor de talie mare, repicaţi şi produşi cu balot de pământ.

Genul Sequoia Endl.
Cuprinde două specii originare din vestul Americii de Nord, arbori de dimensiuni impresionante şi foarte longevivi.

76

Sequoia

gigantea

(Lindl.)

Dechne

(Wellinngtonia

gigantea,

Sequoiadendron giganteum) – arborele mamut, sequoia. Specie răspândită pe o fâşie îngustă din Munţii Sierra Nevada (fig.14). Creşte la altitudini de 1500- 2400m, în amestec cu Pinus ponderosa. Culturile de la noi au fost făcute mai ales în scop ornamental în Banat (Băile-Herculane, Reşita) şi în nord-vestul ţării (Oradea, Baia Mare), unde au creşteri active mai ales în diametru. Este o specie sensibilă la secetă şi geruri. În condiţii climatice favorabile, pe soluri profunde, bogate, permeabile, revene, cu conţinut redus de carbonaţi, poate realiza creşteri remarcabile. Are temperament moderat de lumină. Arbore gigant, ajunge la 100m înălţime şi diametre impresionante, de peste 10m. Tulpina conică, lăţită la bază, are ramificaţie regulat-verticilată şi este bine elagată în masiv. Ritidomul depăşeşte 0,5 m grosime şi este fibros, cu crăpături adânci, brun-roşcat. Coroana piramidală, deasă, cu ramurile puternice. Lujerii, la început verzibrumării, apoi bruni-roşii, cu muguri nuzi, neevidenţi. Frunzele sunt aşezate spiralat, mici, de 3-12mm lungime, solziformrme-aciculare, lanceolate, cu vârful ascuţit, puţin îndepărtat de lujer, baza decurentă, lăţită, cu două dungi de stomate pe dos; după circa 5 ani se usucă şi cad împreună cu lujerii laterali. Conurile sunt ovoide de 4-8cm lungime, roşcate-întunecat, cu solzi scutiformi, valvaţi, prelungcuneaţi la bază şi cu apofiza rombic-lăţită, cu un scurt mucron la mijloc (fig.71). Seminţele sunt mici, de 3-6 mm, câte 3-9 sub fiecare solz, eliptice, turtite, cu două aripi înguste. Fructifică abundent, la 2- 3 ani, puterea germinativă a seminţelor de numai 5 %. Creşterea este foarte rapidă şi longevitatea deosebit de mare 3000- 4000 ani. La noi prezintă importanţă ca specie ornamentală, impresionează prin dimensiuni şi portul său regulat. Se obţine din sămânţă. În condiţiile climatice din ţara noastră se recomandă semănături de primăvară, în spaţii adăpostite. Puieţii se transplantează după trecerea pericolului îngheţurilor târzii. Necesită protecţie împotriva arşiţei.

77

Sequoia sempervirens (Lamb.) Endl. Cu frunze aciculare, persistente, nu a fost introdus la noi din cauza climatului continental (în vestul Europei s-a acomodat).

Genul Metasequoia Hu et. Cheng.
Genul a fost descris pornind de la specii fosile. În 1941, în China, a fost descoperită specia Metasequoia glyptostroboides Hu et. Cheng. În arealul natural au fost identificate aproximativ 1000 de exemplare la altitudinii cuprinse între 500 şi 1400 m. La noi a fost introdusă numai în parcuri dendrologice şi botanice (Simeria, Cluj, Craiova, Gurahonţ, Braşov). Condiţiile de vegetaţie din zona de origine se caracterizazeă printr-un regim termic moderat, precipitaţii abundente şi soluri profunde. Este un arbore de mărimea I, până la 50 m înălţime. Tulpina este dreaptă, cu baza îngroşată, canelată şi ritidom subţire, brun-roşcat, exfoliabil în fâşii. Coroana este piramidală, rară. Prezintă două feluri de lujeri: lungi, terminali, necăzători, bruni-roşcaţi, cu muguri ovoizi de 3-4 mm lungime, opuşi: şi scurţi, distici, opuşi, caduci toamna (ca la chiparosul de baltă). Frunzele căzătoare, aciculare, turtite, lungi de 8-15 (20) mm şi late de 1-2 mm, cu baza decurentă, verzi-glaucescente pe faţă, verzi-gălbui şi cu două benzi de stomate pe dos. Florile unisexuat-monoice; conurile subglobuloase, de cca.2,5 cm diametru. Seminţele de 4-6mm lungime, cu două aripioare laterale inegale. Cultura sa prezintă interes în zonele cu climat moderat, dar suficient de umed, chiar şi pe soluri hidromorfe. Este o valoroasă specie de parc.

Genul Cryptomeria D. Don.
Cryptomeria japonica L. Don. Specie exotică, originară din Japonia şi China. În Japonia se întâlneşte în zonele litorale până la 1800m altitudine. În Europa a fost introdusă în secolul al XIX-lea. Se comportă mulţumitor în climate temperat moderate, cu precipitaţii bogate. Preferă climate blânde, cu umiditate ridicată tot timpul anului, soluri bogate, bine drenate, cu umiditate suficientă în sezonul estival. Are temperament de umbră.

78

La noi suferă de geruri şi îngheţuri târzii, o parte din lujeri se brunifică iarna, dar se refac primăvara. În patria de origine atinge dimensiuni mari, înălţimi până la 45m. Are tulpina dreaptă, conică; ritidom brun-roşiatic, ce se exfoliază în plăci lungi şi înguste. Coroana este piramidal-ovoidă. Lujerii anuali sunt verzi, apoi bruniroşcaţi, iar mugurii nuzi, ascunşi la subsuoara frunzelor. Frunzele persistente, aciculare, subulate, aşezate spiralat în jurul lujerului, sunt curbate şi cu vârful ascuţit, iar la bază decurente; destul de rigide, lungi de 12-15 mm, cu trei sau patru muchii. Florile mascule sunt în formă de amenţi, îngrămădiţi spre vârful lujerilor: cele femele sunt ovoid-sferice, dispuse terminal, pe lujerii scurţi. Florile apar de cu toamna, dar se dezvoltă numai primăvara. Conurile sunt sferice, de 2-3 cm lungime. solzii lemnoşi, imbricaţi, la vârf cu 3-6 dinţi; bracteea concrescută numai la bază, cu vârful îndoit. După diseminaţie, conurile rămân pe arbori. Seminţele mici, de 4-8mm lungime, câte 3-5 la subsuoara fiecărui solz, sunt lanceolate, turtite, cu aripioare laterale înguste. Maturaţia este anuală. Lăstăreşte şi marcotează. Se utilizează ca specie ornamentală mai ales în staţiuni călduroase, cu ierni blânde. Are frunziş aparte, iar conurile mici, sferice (1-3 cm), cu aspect rugos, la început verzi, apoi brune, care rămân mult timp pe plantă sunt decorative. În parcuri şi grădini se folosesc cultivaruri de talie redusă: Cryptomeria japonica „Elegans”, cu înălţimea 4- 5 m, formă compactă, larg piramidală, cu frunziş fin, ace (1-2cm) subţiri şi flexibile, detaşate de ax, iarna se colorează în bronz spre brun-roşcat; Cryptomeria japonica „Globosa nana”, formă pitică, 1-1,5m înălţime, sferic turtită, cu ramuri dese care sunt acoperite cu frunze ceva mai mici; vara este verde deschis, iarna verde-glaucescent. Cryptomeria japonica „Aurea-variegata”, Cryptomeria japonica „Elegans aurea”, Cryptomeria japonica „Fasciata”, cu remuri şerpuitoare. Fiind o specie deosebită, mai ales ca plantă solitară sau asociată cu specii faţă de care se evidenţiază (Chaemaecyparis lawsoniana). Formele pitice în stâncării sau în combinaţii de răşinoase pitice sau plante floricole. Se obţine din sămânţă, marcote sau butaşi, formele horticole prin altoire (în sere, cu port-altoi crescuţi în ghivece). Seminţele se seamănă imediat după recoltare în răsadniţe bine protejate peste iarna, se pot semăna şi primăvara

79

(seminţele vor fi păstrate în amestec cu praf de cărbune în recipiente ermetic închise). Se obţine şi prin butăşire în luna august, sub sticlă în răsadniţe, cu transfer în sere reci. Puieţii tineri se umbresc.

Familia CUPRESACEAE F.W.Neger
Cuprinde 140 de specii (circa 20% dintre gimnospermele actuale), arbori sau arbuşti cu frunze persistente, solziforme sau aciculare. Uneori apare dimorfism foliar. Sunt specii unisexuat-monoice sau dioice, cu maturaţie anuală sau la 2-3 ani. Florile mascule au filamentele staminale scurte şi anterele în formă de scut; cele femele prezintă două sau mai multe frunzişoare solziforme fertile, la bază cu 1-20 de ovule erecte. În unele situaţii numai o parte din solzi sunt sterili. Carpele sunt concrescute complet cu bracteele, formând un singur solz. Conurile sunt mici, de forme variabile, cu solzi pieloşi, lemnoşi sau cărnoşi, aşezaţi valvat sau imbricat, opus sau verticilat. Familia Cupressaceae se împarte în trei subfamilii: Thujoideae, Cuprossoideae, Juniperoideae. Subfamilia Thujoideae Pilg. Prezintă conurile la amturitate cu solzi lemnoşi, pieloşi sau cărnoşi, ce se acoperă unii pe alţii (imbricaţi); la coacere, conul se desface prin îndoirea solzilor în afară. Include Thuja L., Biota (L.) Endl. şi Thujopsis Sieb. Et Zucc.

Genul Thuja L.
Cuprinde cinci specii de arbori sau arbuşti exotici, originari din America de Nord şi Asia. Lujerii sunt comprimaţi, acoperiţi cu frunze solziforme, plane şi în formă de luntre, aşezate opus şi imbricate, alipite de lujer. Ramificaţia în planuri orizontale. Florile unisexuat-monoice; cele mascule, mici, sferice; cele femele, ovoide sau alungite, cu 1-2 (3) ovule; conuri mici, alungite, cu 3-6 perechi de solzi imbricaţi şi imbricaţi şi mucronaţi. Maturaţia este anuală. Seminţele, îngust aripate, stau câte 2-3 la subsuoara fiecărui solz fertil. Plantula are două cotiledoane.

80

Arbore demărimea a III-a. pieloşi. La noi este o specie adaptată la diferite condiţii climato-edafice. Thuja occidentalis var Rheingold. cu vârfurile lujerilor tineri albe. sunt aşezate opus. Rezistă la ger. câte două la subsuoara solzilor. Tulpina dreaptă. pe patru rânduri. formă columnară. cu frunze cu pete galbene. sunt mici. coroana globuloasă. fără pete albicioase (fig. Iarna se colorează în ruginiu. Thuja occidentalis var aureo variegata. ramuri scurte. unde prezintă un areal destul de larg (fig. mici de cca. este constituită din mai multe ramificaţii de lungimi apropiate. Plantula are două cotiledoane. cu scoarţa brună-roşcată. cu forma conică. Creşte încet şi nu realizează dimensiuni mari. Thuja occidentalis var Pyramidalis compacta. Thuja occidentalis varfastigiata (pyramidalis. – tuie. care se exfoliază în fâşii. Frunzele solziforme. secetă şi suportă bine umbrirea. Lujerii sunt comprimaţi. 81 . columnaris). este folosită frecvent în parcuri şi grădini pentru portul său foarte decorativ. Thuja occidentalis var albospicata. 1-1. dispuşi în planuri orizontale sau oblice. Fructifică la vârste mici (15-20 ani). tuie de Canada Specie exotică din sud-estul Americii de Nord. de la câmpie până în regiunile montane inferioare. acre se poate modela uşor. cele laterale îndoite sub formă de luntre. culoare verde spicate cu alb. îmbracă complet lujerul. în culturile ornamentale de la noi rămâne adeseori arbustiv.73). Seminţele. Coroana piramidală. Thuja occidentalis var aureospica. frunze spicate cu galben. verde închis).14). Prezintă o serie de varietăţi deosebit de apreciate din punct de vedere ornamental: Thuja occidentalis var globosa. uscaţi. Thuja occidentalis var lutea. dintre care numai 2-3 perechi sunt fertili. scurt mucronaţi la vârf. cu 2 aripioare laterale. Florile sunt unisexuat-monoice şi conurile îngustovoide. Thuja occidentalis var alba. frunzele perechi dorso-ventrale sunt prevăzute cu câte o glandă reziniferă proeminentă. cele dorso-ventrale plate. rotundă. de culoare verde-întunecat pe faţă şi palid-verzui pe dos.5 cm lungime. plane. cu 3-6 perechi de solzi imbricaţi. bruni-gălbui.Thuia occidentalis L.

Manifestă exigenţe mari faţă de umiditatea din sol şi cea din aer. Thuja plicata atrovirens. Bazoş. Temperaturile foarte scăzute pot să conducă la pierderea lujerului terminal. compatibile pentru cultura sa sunt zonele cu climat blând şi suficient de umed.Thuja plicata Don. Thuja plicata pendula. verde închis. Are temperament de umbra. solzii exteriori mai scurţi. La noi.74).) – tuie gigantică. în patria de origine până la 60 m. fără glande proeminente. pentru a supravieţui necesită protecţie. cu tulpina dreaptă şi scoarţa roşie-brună. pe dos prevăzute cu dungi albe-albăstrui. frunze striate cu galben. cu ramuri pendente. fosfor. cu 8-12 solzi bilabiaţi şi mucronaţi evident. calciu şi are exigenţe relativ mici faţă de potasiu. Rezistă relativ bine la poluanţi 82 . abundent. Faţă de troficitatea solului. cu miros plăcut. Thuja plicata excelsa. longevitate până la 1000 ani. Thuja plicata zebrina. Conurile sunt mari. Mihăieşti.2000m altitudine. Braşov (în colecţia facultăţii. iar spre interiorul continentului între 600. lucioase. Manifestă sensibilitate faţă de geruri şi arşiţă mai ales în tinereţe. are exigenţe mari faţă de conţinutul în azot. unde se întâlneşte din California până în Alaska sudică (fig. În ţinuturile litorale se întâlneşte de la nivelul mării până la 1200 m altitudine. Fructifică anual. de 12-18 mm. (Thuja gigantea Nutt. la 80 ani are peste 25m înălţime şi diametre mai mari de 50cm). cu forma îngust piramidală. frunze solzoase mai mari.14). aromat. verzi peste iarnă şi frumos mirositoare (fig. folosit la garduri vii. În horticultură sunt deosebit de apreciate formele: Thuja plicata aurea. galbenă. Biogrupe de Thuja plicata se întâlnesc la noi în multe parcuri dendrologice: Simeria. Thuja plicata fastigiata. Seminţele de 5-7 mm lungime. Se deosebeşte de Thuja occidentalis după lujerii săi aproape rotunzi. cu port columnar. frunzele solziforme. au cele două aripioare laterale doar puţin mai lungi decât sămânţa propriu-zisă. Specie foarte importantă în pădurile din vestul Americii de Nord. Este un arbore de mari înălţimi.

urmează selectarea plantelor cele mai fidele. se deschid larg. până la 10 m. se poate folosi ca exemplare izolate sau in biogrupe. putând atinge însă şi dimensiuni de arbore de mărimea a III-a. Se înmulţeşte prin seminţe: conurile de Thuja occidentalis şi Thuja plicata se recoltează în septembrie. de 5-7mm lungime. Pe cale sexuată se pot înmulţi şi unele cultivaruri. lăsând să cadă seminţele. cărnoase. Rezistă bine la seceta şi fum. cu frunze aurii. verzui-albăstrui. Biota orientalis var Minima. are lujerii mai subţiri şi de culoare asemănătoare pe ambele feţe. dispuşi în planuri verticale. aşezate opus. de 10-25mm. port globulos si frunziş galben-auriu primăavara. Astfel. Se aseamănă mult cu Thuja occidentalis. alcătuite din 6-8 solzi groşi. cu frunze cu pete argintii. caracteristice (fig.) Endl.9). ca o zgârietură. Frunzele tot solziforme. iar pentru Thuja orientalis în octombrie. relativ mari. În culturile ornamentale de la noi este una din speciile cele mai importante. mai ales în ceea ce priveşte portul şi structura morfologică generală. (Thuja orientalis L.76). arborele vieţii. iarna se colorează uneori în roşubrun. Biota orientalis var Elegantissima. cu vârful curbat în afară. nearipate. în formă de corn. Se deosebeşte totuşi cu uşurinţă de aceasta printr-o serie de caractere. Biota orientalis var aurea. Biota orientalis var aureo-nana. de culoare brună. mai târziu galben-verzui. lemnoşi. Se cultivă în parcuri şi grădini începând din zona de câmpie până în regiunea de munte. în locul glandei convexe au o adâncitură îngustă şi alungită. de dimensiuni mici şi port columnar.Genul Biota Endl Biota orientalis (L. dar manifestă o anumită sensibilitate faţă de ger. la maturitate solzii devin mai tari. 83 . Conurile sunt mai mari. Are totuşi o amplitudine climatică relativ mare. caracterele în descendenţă se păstrează într-o anumita proporţie. cat si pentru garduri vii Prezinta o serie de forme foarte apreciate din punct de vedere ornamental: Biota orientalis var argenteo-variegata.) – tuia. Cerinţele faţă de condiţiile edifice sunt relative reduse Este o specie arbustivă. Biota orientalis var nana-compacta. Specie exotică originarădin China (fig. Specie exclusiv ornamentala.

primăvara. dar folosind metoda curentă. romboidale. cultivată şi la noi în scop ornamental. montan-oceanic. în răsadniţe. Fiind rar în cultură. Zucc. cele dorso-ventale sunt plane. Înmulţirea se face prin seminţe importate din Japonia. Conul este subglobulos sau lat-ovoid. neregulat verticilată.Thuja plicata germinează slab (când condiţiile climatice sunt nefavorabile. Specie endemică din Japonia. Et Zucc.2000 m. Thujopsis dolobrata Sieb. însă la adăpostul altor specii de răşinoase. terminale. toate varietăţile. semănatul se face primăvara. prin butaşi. se plantează ca exemplar de elită. realizând numai dimensiuni arbustive. Se dezvoltă bine semiumbrite Este un arbore de până la 15 m înălţime sau arbust. cele laterale cu vârf acut sau obtuz. Seminţele. Ramificaţia este în planuri orizontale. sunt verzi-lucitoare pe faţă şi cu două dungi albe pe dos (două benzi albe pe frunza ventrală şi câte una în zona mediană a fiecărei frunze laterale). înrădăcinarea este foarte lentă si axul plantei se formează foarte greu. Seminţele de Thuja orientalis se înmoaie 24 de ore în apa. de 1. Lujerii sunt puternic comprimaţi (fig. Frunzele solziforme. Cuprinde o singură specie. în locuri 84 . mici.75). se lasă 2 ani pe loc. Genul Thujopsis Sieb et. până la 5 sub fiecare solz. Florile unisexuat-monoice. În arealul natural vegetează într-un climat specific moderat şi umed. plani. în tinereţe necesită protecţie. La noi s-a cultivat exclusiv în scop ornamental. Are cerinţe mari faţă de umiditate.5 cm lungime. falcate spre suprafaţa inferioară. cu două aripioare laterale.2-1. evident îndepărtate de lujer. în Insula Honda se întâlneşte la altitudini între 400. la noi suferă din cauza gerurilor mari. Prin butaşi: vara. multe seminţe sterile). imbicaţi cu vârful îngroşat şi mucronat. are solzi lemnoşi. în august-septembrie. în răsadniţe reci. cu coroana piramidală.

care. subţiri până la 1mm. neexfoliabil. solziforme. obtuze. Conurile au 6-8 solzi scutiformi. Este un arbore de până la 20 m înălţime. iar cele de ordinul II divergente. Cipru).1500m altitudine. valvaţi. Se caracterizează prin conurile care la maturitate au solzi lemnoşi. cu glande rezinifere pe dos. Siria. în formă de scut. penta sau hexagonali. – chiparos. brune-roşate. la coacere. 85 . cu ierni blânde. brun sau negricios. puţin alungite. Trunchiul cu ritidom format de timpuriu. Seminţele. Frunzele mărunte. verzui-cenuşii sau glauce. Cupressus arizonica Greene . călduros şi uscat. rombice. Specie tipică de climat mediteranean. suportă bine gerurile şi îngheţurile. cu 8-12 solzi scutiformi. cu umbelic puţin evident. cu ramurile de ordinul I scurte. pe faţa superioară au o mică glandă reziniferă. Noului Mexic şi Texas. Florile unisexuat-monoice. originară din zonele est-mediteraneene (Iran. Conurile sferice. orizontale. de 2. lucitoare. Cuprinde genurile Cupressus L. cu ritidom subţire. Specie adaptată la climat uscat. pentru a elibera seminţele. Genul Cupressus L. de 4-5 mm. Specie nord-americană. de la câmpie până în zonele montane. Ar putea fi utilizat la noi ca specie ornamentală. de mărimea unei nuci (2-4 cm). solzos şi exfoliabil în plăci la vârste mici. brun-cenuşiu. opuse. neimbricaţi. Cupressus sempervirens L. de culoare verde-închis.77). de 3-5 mm. de obicei în patru muchii. la mijloc cu umbelic ascuţit (fig. până la 20 sub fiecare solz. Arbore de până la 20-30 m înălţime şi diametre de 50-60 cm. Specie exotică.chiparos de Arizona. între 1000. răspândită în zonele montane şi secetoase ale Arizonei. înconjurate de o aripioară îngustă. din acest motiv la noi în ţară se acomodează greu şi se foloseşte numai în scop decorativ. dispuşi opus. Lujerii anuali. Lujerii subţiri. dese şi alipite de lujeri. cu frunze solziforme mici. Sub fiecare solz se găsesc câte 8-20 seminţe mici. apoi fibros şi crăpat. se depărtează între ei.Subfamilia Cuprossoideae Pilg. sunt globuloase sau alungite. şi Chamaecyparis Spach. care a fost mult extinsă în întreg bazin al Mediteranei.5-3cm.

cu mare valoare ornamentală: Chamaecyparis lawsoniana var. . cu o carenă ascuţită şi se coc în toamna primului an. Chamaecyparis lawsoniana var. În interiorul continentului pătrunde insular până la 2000 m altitudine. Chamaecyparis lawsoniana (A. strâns lipite de lujer. La noi s-ar dezvolta bine în regiunea făgetelor. cele de pe faţa inferioară a lujerului având linii albe. cu diametru de cca. cu port columnar şi frunziş albăstrui. Este o specie relativ pretenţioasa faţă de clima şi sol. dispuşi orizontal. Paşcani-Hunedoara) dar a fost cultivat mult ca specie ornamentală în aproape toate zonele ţării. Scoarţa brună-roşcată. Lujerii sunt turtiţi. Conurile sferice. se exfoliază în plăci solzoase. Seminţele alungite. de cca. frunziş albăstrui¸ Chamaecyparis lawsoniana cv Elwoodii.argentea. feriţi de vânturile reci şi uscate. verde-glaucescent. Coroana este conică în masiv. Chamaecyparis lawsoniana cv. Prezintă o serie de forme horticole. umede. dezlipite de lujer. Frunzele solziforme. în staţiuni adăpostite pe versanţi cu climat moderat. erecţi. columnaris.) Parl. Florile sunt unisexuat-monoice. verzui-albăstrui la început. Lane. cu două aripioare laterale. mici. frunze la exterior galben-aurii şi în interior galben-verzui.chiparos de California Specie exotică originară din America de Nord. 8-10 mm. caracteristic curbat 8nutant). cu forma conică. altele centrale.78). 4 mm. cu areal foarte restrâns. inegal rombici. difuze (fig. rombice. Vârful tulpinii. culturi s-au făcut puţine (Simeria. cu frunziş auriu. alumii. brune la maturitate. carenate.15). Arbore de talie mare. la fel de late ca şi ele. La noi. Chamaecyparis lawsoniana var. rotunde.Genul Chamaecyparis Spach. cu frunziş albăstrui intens sau aproape alb. 86 . mult mai mici. sunt aşezate opus: unele laterale mai scurte. frunziş dens. cu lăstari scurţi. Murr. lăstari cu vârfuri galbene. cu vârfuri mai acute. în Europa s-a adaptat în condiţii mai puţin favorabile. atinge în patria de origine până la 60 m înălţime. concentrat de-a lungul Coastei Pacificului (fig. pe soluri fertile. prezintă 8-10 solzi lemnoşi.

Maturaţia este bienală. La noi s-a cultivat numai în scop ornamental. Rezistă la poluare. Chamaecyparis nootkatensis (Don) Spach. de 6-10 (12) mm diametru. pitică (1. Ritidomul subţire. exfoliabil în fâşii longitudinale. Comparativ cu Chamaecyparis lawsoniana este mai rezistent la ger. cu 4-6 solzi prevăzuţi cu un ghimpe mic.Chamaecyparis lawsoniana cv. cu frunziş verde-albăstrui. dar necesită mai multa umiditate în aer şi sol. Frunzele se deosebesc de ale speciei precedente: cele laterale sunt oblic divergente. În colecţiile dendrologice de la noi se mai întâlnesc: Seminţele. sub fiecare solz. atinge 10 m înălţime. Westermannii.5 m înălţime). Conurile sunt sferice. caracteristice. pe faţă verzi-întunecat şi pe dos de un verde clar. câte 2-4 87 . aripate. Este arbore de mărimea I. larg conic.5 m înălţime). pitică (1. înţepător. recurbaţi. Coroana conică.”Stewarti”. minima aurea.chiparos de Nutka. Chamaecyparis lawsoniana cv. cu vârful ascuţit şi evident îndepărtat de lujer. minima glauca. Originar din vestul Americii de Nord. răspândit pe litoralul Nordic a Coastei Pacificului. Chamaecyparis lawsoniana cv. Chamaecyparis lawsoniana cv. . cu lăstari pendenţi. fără dungi albe de stomate. până la 30-40 m înălţime. cu frunziş auriu. creşterile tinere galben-verzui. cu ramurile de ordinul I orizontale şi cele de ordinul superior pendente. drept. cu frunziş auriu.

chiparos japonez numit „Sawara” Arbore înalt de la care se cultivă forme horticole interesante: Chamaecyparis pisifera „Filifera”. amestecate cu praf de cărbune. ca port-altoi se poate folosi Thuja orientalis. de la care se folosesc cultivaruri de talie mică şi foarte mică: „nana gracilis”. formă larg conică.închis. ca altoiul să emită propriile rădăcini. Chamaecyparis pisifera Setz. frunziş verde.Chamaecyparis obtusa Setz. formele pitice în stâncării. formă larg conică. în seră. se cultivă în ghivece timp de 1 an. 88 . în schimb. lăstari scurţi în formă de scoică. Altoirea se face în placaj în mai-iunie. se recoltează numai acele conuri care sunt bine dezvoltate (cu tendinţa de brunificare şi crăpare). frunziş verde închis. penduli. . cultivar pitic. la început neregulat sferică. Chamaecyparis pisifera „Plumosa aurea”. bine închise. iar la Chamaecyparis nootkatensis. devin brune iarna. la plantarea puieţilor zona de altoire se îngroapă. Chamaecyparis nootkatensis nu este compatibil cu Chamaecyparis lawsoniana. seminţele se păstrează la rece. forma sferică aplatizată.2 sezoane de vegetaţie. cu port îngust. iar daca se execută primăvara. Chamaecyparis lawsoniana se pretează pentru obţinerea de garduri vii înalte Înmulţirea prin seminţe: conurile se recoltează în septembrie. apoi larg conică cu lăstari aplatizaţi. cunoscut sub numele de „Hinoki”. compact.5 m înălţime. Facultatea germinativă este de 10%. cu frunziş auriu. ramuri recurbate. Înmulţirea prin marcotaj chinezesc: plantele mame tinere şi viguroase furnizează marcote înrădăcinate după 1. se aleg numai lăstari erecţi. Se recomandă semănarea toamna. cu înălţimea de 5 m. Chamaecyparis pisifera „plumosa”. 0. cu înălţimea de 10 m. Înmulţirea prin butaşi: în iulie-august. izolat sau în grupuri. se utilizează butaşi cu inel (reuşite mai mari decât la butaşi cu călcâi) la formele erecte. în răsadniţe reci. Pentru cultivarele pitice se recomandă marcotarea în răsadniţe Înmulţirea prin altoire: port-altoiul poate fi puiet provenit din semănătură sau din butaş. care prezintă maturaţie bienală. terminali sau iarna în sere. Se utilizează în parcuri şi grădini. Originar din Japonia. frunze verzi-cenuşii. frunze aciculare. „nana”. în acest caz.3 m înălţime. în recipiente de sticlă. cu ramificaţie în evantai. 2. În primul an necesită umbrire. lăstari subţiri.

Subfamilia Juiperoideae Plig. 89 . pe faţă verzi-deschise. Fructifică bogat şi anual. bătătorite. Se caracterizează prin ramificaţia distică ori neregulat verticilată. îngheţuri. Boabele de ienupăr se folosesc ca şi condiment şi pentru prepararea băuturilor antiscorbutice Specie arbustivă. provenite din concreşterea solzilor. persistente. Este una din cele mai răspândite specii lemnoase de la noi. Seminţele sunt puse în libertate prin putrezirea conului. sferice. Conurile sunt cărnoase. acide. Acele.Ienupăr. Arealul sau se întinde din regiunile reci ale Americii de Nord până în Europa şi Asia.5cm. Florile sunt dioice. negre-albăstrui la maturitate. unde se foloseşte ca fixator. care nu se desfac. pe dos albăstrui brumate cu margini cu dungi verzi (fig. exemplarele mascule au uneori şi flori femele. cu înălţimi ce trec rareori de 5 m (atinge în mod excepţional şi înălţimi arborescente). acuminate. Conurile cărnoase.. opuse sau în verticile câte trei. arşiţă şi vegetează pe soluri sărace. mai rar monoice. la altitudini mici şi mijlocii. Coboară pe alocuri şi în regiuni de dealuri joase şi câmpie (Ocolul Silvic Radna). germinaţia se produce anevoie. formează tufişuri dese. cu ramuri numeroase. Genul Juniperus L. înţepătoare. Cuprinde 40 de specii din emisfera nordică şi Africa subecuatorială. Rezistă la ger. Juniperus communis L. suculente (pseudobace). se coc numai în anul al doilea sau al treilea.9 mm. Se instalează uşor în terenuri descoperite. rigide. lungi de 1-1. Plantula prezintă trei cotiledoane. insular până în nordul Africii. cu trei muchii. cu regim de umiditate variabil. de 6001400 m. Are conurile mature cărnoase (pseudobace). Florile unisexuat-dioice. lujerii sunt rotunzi sau muchiaţi. formate din concreşterea solzilor la maturitate. arbori şi arbuşti. drepte. indehiscente (pseudobace). sunt persistente. Seminţele câte trei. iar fructificaţia anuală şi abundentă.79). câte trei în verticile. brune. La noi apare în întregul lanţ carpatic. cu diametrul de 0.6-0. pe grohotişuri sau pe versanţii repezi. frunzele aciculare sau solzoase.

Juniperus sabina L. cu 1-3 seminţe.81). Apare pe grohotişuri şi invadează păşunile. sunt verzi-albăstrui. la vârf. pe faţa superioară plane (fig. mai mult sau mai puţin rigide. foarte ramificat şi des. de 1-3 mm lungime. Munţii Vrancei. cu formă columnară. Mehedinţi. este târâtor. localizată sporadic în Cheile Bicazului. cele solziforme sunt opuse. – ienupăr pitic. 90 . dar cu vârful lujerilor curbat în jos şi ace verzi-albăstrui. nana. Frunzele sunt solziforme sau aciculare. pe faţă plane. ascuţite. cele aciculare. pe dos convexe. Parâng.Ienupărul prezintă două varietăţi horticole interesante folosite şi la noi în cultură. neînţepătoare. Arbust indigen. pe versanţi sudici. Arbust până la 1m înălţime. au cca. puţin recurbate. brădişor. mai mult sau mai puţin rigide.5m. rezistă la ger şi secetă Arbust până la 3m înălţime. pe faţă plane. puţin recurbate. . pe stânci şi grohotişuri calcaroase (rar gneise). negre-albăstrui brumate. îngustate.cetina de negi. Specie indigenă. relativ înţepătoare. Juniperus communis var intermedia întruneşte toate formele intermediare între Juniperus communis şi Juniperus communis ssp. se coc în toamna primului an sau în primăvara următoare. cărnoase. cu verticilele acelor distanţate de la 3 la 6 mm. Juniperus communis var hibernica (Lodd) Gord. Atinge numai 0. Acele de 4-8mm lungime). mai ales pe ramurile exemplarelor mature. de regulă. cu formă columnară şi ace verzi şi Juniperus communis varsuecica (L). unele tulpini marcotează în mod natural. Florile sunt unisexuat-monoice sau dioice. de 5-8 mm. Juniperus communis ssp. moi. Cozia. are ramuri târâtoare. Specie nepretenţioasă. originar din Eurasia şi America de Nord. cu o glandă alungită. acele până la 10mm lungime. 4mm lungime. obtuze. sferice. Pseudobacele mici. Înlocuieşte ienupărul în regiuni mai înalte alpine şi subalpine de la 1500-2000m altitudine. cu lujeri scurţi şi groşi. cu miros neplăcut. triunghiulare. spre vârf oblicascendente. nana Wild. Având capacitate de marcotare ar putea fi folosită la fixarea coastelor calcaroase şi uscate.

rombic-ovate. grădini şi alpinetumuri. un ulei otrăvitor. Conurile.5 m înălţime Juniperus sabina var. formă scundă. lungi de până la cca.0. Ca arbore decorativ este foarte apreciat. Juniperus virginiana bunki. pe faţă canaliculate. zveltă.2. fastigiata Juniperus virginiana L. 6-9mm lungime. formate pe marne. forma fastigiată. 0.Arbust ornamental. largă. mici de cca. ajunge la 30 m înălţime. 91 . calcare. scheletice. cu scoarţa brună-cenuşie. Frunzele conţin sabinol. la noi nu depăşeşte cca. cărnoase. aşezate opus. 15 m. Lujerii sunt foarte subţiri şi rotunzi (nu turtiţi ca la Chamaecyparis). . conică. argile. de 3-4m înălţime. frunziş albastru-cenuşiu vara. Florile sunt dioice. liniar-lanceolate. câte două. ovoide. Tulpina este dreaptă. „Pendula”.ienupăr de Virginia Originar din America de Nord.80). frunziş solziform (în interior frunze aciculare) culoare albastru ca oţelul. folosit în medicină. rareori monoice. au 1-2 seminţe şi se coc în toamna primul an.15). compacte. Rezistă la frig şi secetă şi creşte satisfăcător pe soluri degradate. tamariscifolia. Specie arborescentă care în mod excepţional. mai ales forma columnară Juniperus virginiana pyramidalis Carr. Are temperament de semiumbră. fiind destul de frecvent cultivat prin parcuri şi grădini. creştere redusă. ce se desface în fâşii longitudinale. 1. compactă. erecta. superficiale. De mare valoare peisagistică este: Juniperus sabina var. prin parcuri. iar coroana compactă. iarna cu nuanţe purpurii. Juniperus sabina var. glauce. Uneori. Alte cultivaruri: Juniperus virginiana cv. Juniperus virginiana var glauca. aureo variegata Juniperus sabina var. de 5 m înălţime. cultivat frecvent de la cîmpie (silvostepă) până în regiunea montană inferioară. mai ales la exemplarele tinere. piramidală. cu vârful puţin dezlipit de lujer şi plăcut mirositoare. de cca.5 mm lungime. La noi a fost folosit numai în scopuri ornamentale. pseudobace. Frunzele sunt obişnuit solziforme. 10 mm (fig. apar şi frunze aciculare. unde ocupă o suprafaţă vastă (fig. Prezint o mare capacitate de adaptare atât faţă de condiţiile climatice şi edifice. albăstrui-brumate.

în Europa arbust. de culoare verde-albăstruie. solziform. cu extremităţile tinere înclinate în jos. se execută imediat după recoltarea seminţelor (octombrie) sau după o stratificare de 18 luni şi după ce s-a curăţat de pulpa 92 . Cultivaruri Juniperus chinensis cv. Fructe pseudobace globuloase de 6-8mm. Alte cultivaruri: Juniperus squamata cv. de 1 m înălţime. la început verzi. ascendente. cu ramuri subţiri şi frunziş dens. cu lujeri subţiri şi două feluri de frunze. arbust târâtor. Juniperus horizontalis var glauca. ascuţite. Originar din China. deşi. Frunze frumoase. Originar din America de Nord. „Globosa”. grupate frecvent câte trei. „Nana compacta” Juniperus chinensis L. solzoase. cu ramificaţii orizontale de 3. intens colorate în albastru-argintiu. cultivarul „Meyeri”. „Prostrata”. Înmulţirea prin seminţe: Juniperus communis. Adesea frunzele sunt numai aciculare. albăstrui. Juniperus virginiana. Juniperus squamata cv. „Blue Star” (globosus.Juniperus virginiana cv. 2m) Juniperus horizontalis Mnch. arbust care poate atinge 3 m înălţime. Juniperus virginiana cv. Arbore în arealul natural. Semănatul cărnoasă. în China. „Globosa”. mici şi alipite de lujeri (frunziş adult) şi aciculare înţepătoare.4 m lungime. Juniperus sabina. cu două dungi albe (frunze juvenile). cu ramuri neregulate. apoi bruneviolacee. 15 cm înălţime. 2-6mm lungime. „Aureovariegata” Juniperus squamata Buch. cu port alipit de sol. Formă larg-conică sau semitârâtoare. aciculare. lăstari scurţi. şi 3-4m larg. Juniperus chinensis cv. „Nana”. Juniperus virginiana cv.

93 . Juniperus communis.M. Altoirea se poate efectua iarna. Moore) F. Rezultate bune în iulie august în răsadniţă Juniperus sabina.W. scurte. L. America de Sud. lanceolat-ovate. de 3-5. una din puţinele specii care au putut fi introduse în Europa.83). Bail. dispuse des împrejurul ramurilor. formând un manşon şi Araucaria angustifolia O. Sunt arbori monoici sau dioici. cu frunze aciculare. globuloase. cu frunze în formă de ace – genul Araucaria A. butaşi simpli). curbate spre ramură. în martieaprilie.Înmulţirea prin butaşi: varietăţile. 25 specii (fig.R.Neger Cuprinde specii din emisfera sudică-Australia. Din genul Agathis se cunosc cca. iar polenul nu prezintă saci aerieni. În vestul Europei. Conurile erecte. Familia CEPHALOTAXACEAE F. Franţa) Araucaria araucana rezistă bine în culturile ornamentale. Marcotajul se aplică la toate speciile prin arcuire şi muşuroire. În Australia este bine cunoscută Agathis robusta (C. Noua Guinee. dese. în atmosferă umedă. coriaceae. Juniperus chinensis. Familia ARAUCARIACEAE F. La noi se cultivă rar şi numai în seră speciile de Araucaria: Araucaria excelsa R. Juniperus hibernica (chiar Pentru Juniperus squamata „Meyeri” se fac butăşirile în octombriedecembrie în seră (cu butaşi cu inel sau cu călcâi). Jussieu . Ritidomul se exfoliază adeseori în benzi orizontale.Neger După o serie de clasificări această familie aparţine ordinului Taxales. pe Coasta de Azur. folosind procedeul în placaj.) (Pin de Parana). câteodată aripaţi. au seminţe sudate cu solzii şi se desfac la maturitate. în sere. Noua Caledonie. cu frunze aciculare.sau cu limb lăţit – genul Agathis Salisb. cu solzi lemnoşi. – cu nervaţiune paralelă. brasiliana A. iar în august-septembrie în răsadniţe.Kuntze (A. Brown (Pin de Norfolk). (Anglia. Înrădăcinarea durează mult. de talie mare.5cm lungime.W.

cu tegument cărnos. cu frunze aciculare. persistente şi ritidom subţire. locuri adăpostite. Z. permeabile.(Cephalotaxus harringtonia var. Frunzele. lucitoare. Embrionul are două cotiledoane. cu nervura mediană evidentă şi pe dos. prin proliferarea ţesuturilor de la baza ovulului ia naştere o formaţiune cărnoasă numită aril. sunt aciculare. cu două dungi late de stomate. cele femele câte trei. curbate. unde sunt numeroase exemplare sub forma de tufă până la 5-6 m înălţime şi 5. afânate. se poate semăna imediat sau se stratifică şi se seamănă primăvara sau prin butaşi. după fecundare. recoltată şi curăţată de pulpă. de 2-4. et. slab înţepătoare la vârf. dispuse distic. Este o specie termofilă. destul de tari. de dimensiunile unei măsline.et. ortrotope sau anatrope. Are scoarţă brunroşcată. La noi a fost cultivată în grădini dendrologice. Cephalotaxus drupacea S. China. Arbore de talie mică sau arbust cu mai multe tulpini. Se foloseşte ca plantă solitară sau asociată cu alte specii din zonele cu climat moderat.10 cm diametru (la circa 80 ani). cele mascule sunt grupate în capitule globuloase. pieloase. pe faţă verzi-închis. albicioase. 94 . şi sudul Coreei. ovoide. drupacea) Specie exotică din Japonia. Florile dioice. care se acomodează la semiumbră.5 cm lungime. pentru obţinerea de exemplare bine conformate se fac butaşi de vârf. adeseori solitare. Necesită un climat blând. care acoperă sămânţa total sau parţial. Se înmulţeşte prin sămânţa. pedunculate. brune-roşcate. sunt pendente. Ovule în general solitare. cu câte două carpele şi cu câte două ovule. Fructele (galbulus) se maturizează într-un an (în septembrie-octombrie). terminale. relativ scurte.Z.Genul Cephalotaxus S. Creşte destul de încet. ORDINUL TAXALES Familia TAXACEAE Cuprinde arbori şi arbuşti aparţinând la cinci genuri actuale. Seminţele. cu solzi desfăcuţi de trunchi. ce se exfoliază în solzi sau în fâşii. ferite de ger şi arşiţă şi soluri fertile.

au lungimea de 2-3 cm şi lăţimea de cca. de un verde-închis pe faţă şi verde-gălbui pe dos. lemnul era căutat pentru confecţionarea arcurilor şi săgeţilor. cu umiditate atmosferică ridicată. Se găseşte mai ales în regiuni cu relief accidentat. canelată. în câteva puncte coboară şi la dealuri. aerisite. decurent pe lujer. Exemplarele crescute sub masiv. Taxus baccata L. de culoare cenuşie-roşcată. tulpina devine ascendentă sau culcată. Mugurii. bogate în schelet. la Sussex s-a păstrat cea mai mare rezervaţie naturală de tisă. Coroana ovoid-conică sau rotunjită. Acele liniar-lăţite. pe stâncării. În locurile accesibile a fost exterminată. tisa preferă staţiuni adăpostite. În sudul Angliei. Florile sunt unisexuat-dioice: cele mascule se dezvoltă în 95 . stau dispuse în acelaşi plan (pectinat)şi nu conţin canale rezinifere (fig. sunt ovoizi. Asia Mică şi nordul Africii (fig. Tulpina este dreaptă. mulţumindu-se cu 1:100 din luminozitatea totală.. ca şi cele vârstnice. 2 mm. sunt moi. cu regim normal de umiditate. subţire.Genul Taxus L. La noi se întâlneşte în zonele montane carpatice. Se localizează soluri de pe calcare.Tisă Este o specie cu areal în Europa. iar la Cazane (Dunăre) apare la 90m altitudine. deasă. însă vârful lor este treptat acuminat. la exemplarele provenite din lăstari. fără dungi albe de stomate. grohotişuri sau sub forma de buchete prin pădurile de fag sau amestec de fag şi răşinoase. dezvoltată până aproape de sol. Ritidom timpuriu. la bază abrupt îngustate într-un peţiol scurt. Specie de climat montan-oceanic. căpătând formă de tufă. are cetină foarte bogată. Planta este sensibilă la secetă şi suferă uneori de pe urma gerurilor excesive de iarna sau a îngheţurilor târzii (la altitudini mici). care se exfoliază în plăci şi conţine un alcaloid toxic pentru animale denumit taxină. slab acide. În tinereţe nu se poate dezvolta decât la adăpostul des al pădurii cu care se acomodează până târziu. umbrite. Are temperament pronunţat de umbră. ca şi lujerii.84). de culoare verzuie. iar în ultimele decenii datorită exploatărilor dezordonate. au coroane mult mai rare şi mai puţin compacte. se aseamănă cu cele de brad. grupaţi la vârful lujerilor. În parcuri vegetează şi în plină lumină dacă a fost protejat în tinereţe şi a crescut în staţiuni favorabile Tisa este un arbore cu înălţimi de 15-20 (25) m. plane. de culoare întunecată.16). dar se întâlneşte frecvent sub formă arbustivă.

şi cultivaruri: Taxus baccata cv. Se pot tunde şi modela uşor. cu un gust dulceag. căpătând forme deosebite. „Pumila aurea”. după fecundare dau naştere unui fruct fals. întrucât exemplarele au aspect decorativ. tisa a fost declarată monument al naturii. erect. iar diseminaţia se face prin păsări. Taxus baccata cv. Sămânţa este ovoidă. Plantula prezintă numai două cotiledoane (germinaţie epigee). Prezintă valoare ornamentală remarcabilă. numeroşi. Seminţele se coc prin august-septembrie. Gardurile vii sunt mult apreciate pentru desimea cetinii şi pot fi remarcate în majoritatea parcurilor dendrologice din Europa. Longevitate este foarte mare. se cunosc numai exemplare femele.pendula . fiind constituite din 8-10 stamine. cu partea inferioară glaucă.fastigiata aurea. fastigiata . cu tegument lemnos. tare. sunt aşezate pe un lujer scurt. numai plante femele. Tisa este singura specie dintre răşinoasele indigene care posedă capacitatea normală de înmulţire vegetativă prin lăstari. Taxus baccata var. formă columnară compactă. înconjurate de 3 perechi de solzi. „Pygmea”. solitare.mugure încă din toamna precedentă. au putere germinativă ridicată (cca. Se cunosc o serie de varietăţi ornamentale: Taxus baccata var. Taxus baccata var. acoperită până aproape de vârf de un aril roşu. butaşi şi marcote.tisă de Islanda. cu ramuri erecte şi lăstari scurţi. cu formă de tufă neregulată. devenind apoi verzi. denumit galbulus. Fructifică destul de timpuriu (de cca. cele femele. ajungând până la 1000 de ani. Taxus baccata var. comestibil. terminal. cu înălţimea de 3 m. 20 ani) şi anual. mucilaginos. cărnos. frunzele de pe lăstarii tineri au marginile aurii-galbui. de până la 1 cm lungime. adpressa. fiind şi relict terţiar. brună la maturitate. 80%). (înălţimi de 50cm) Din cauza rarităţii. cu ace scurte şi late. 96 . cu un singur ovul.

cu caractere intermediare. cu nervura mediană puţin proeminentă şi au două dungi de stomate înguste. Este un arbore de până la 15m înălţime. până la 1m înălţime. vârful ascuţit. mai viguros decât Taxus Genul Torreya Arn. se curăţă de partea cărnoasă şi se seamănă imediat (germinează abia în primăvara anului al doilea sau chiar al treilea din cauza tegumentului lemnos sau se stratifică 18 luni). Z. cu solzi parţial dezlipiţi. albăstrui. colorate verde mai deschis. Taxus cuspidata şi Taxus x media sunt mai rustice. peţiolul foarte scurt şi răsucit. sau în octombrie cu butaşi lignificaţi în răsadniţe reci. aşezate distic. cu butaşi semilignificaţi cu călcâi. în cultură creşte ca arbust. de 2-3 cm lungime şi 3-4 mm lăţime. prin marcotaj şi prin butăşire. Taxus x media Rehd (Taxus cuspidata x baccata). pe dos plane. frunzele aciculare.Taxus cuspidata Set.) S. Se folosesc ca exemplare solitare. sunt liniar-lanceolate.85). creşte baccata. iarna în sere şi vara în răsadniţe reci. varietăţile şi formele prin altoire. la început verzi. Seminţele (numai la Taxus baccata) se seamănă după recoltare (august-septembrie) puterea germinativă 80%. grupuri. Torreya nucifera (L. Mugurii prismatici. Marcotajul se execută prin muşuroire sau arcuire. cele femele 97 . puternic înţepător. Taxus baccata se obţine din sămânţă. Specie termofilă. forma pitică. drepte sau foarte puţin curbate.– tisa japoneză În arealul natural arbore.et. Originară din Japonia. Altoirea se face cu puieţi de trei ani de Taxus baccata. Deosebiri faţă de Taxus baccata: frunze mai groase şi mai late. sensibilă la ger. forme tunse. apoi bruni-lucitori (fig. Florile sunt unisexuat-dioice. Pentru formele piramidale se folosesc butaşi de vârf. ca arbust etalat. Butăşirea pentru specii şi varietăţi se face în august-septembrie. care are scoarţa brună. pe faţă sunt convexe şi evident lucitoare. strălucitor. Lujerii sunt aproape distici. garduri vii. se cultivă foarte rar la noi în parcuri dendrologice. plantele tinere compacte. Forme horticole Taxus cuspidata nana.

şi Torreya taxifolia. Înmulţire: prin seminţe îm seră şi prin butaşi.foarte mici. sub formă de teacă. La noi în ţară se mai cultivă Torreya californica Torr. Subarbust de 30-50cm înălţime. brun deschis. – cârcel. inserate perechi la subsuoara unor ace. originare din America de Nord. opuse. Frunzele mici. cele mascule câte 8-16 grupate în glomerule. 98 . târâtoare. La noi se găseşte în Delta Dunării şi pe nisipurile litorale. dar şi pe stâncării calcaroase.86). formate din stamine cu un perigon cu 2-4 lobi. Creşte încet. tolerează umbra. ramuri verzi. xerofit şi calcicol. Specie lemnoasă autohtonă cu un areal în centrul şi sudul Europei şi Asia. în Cheile Turzii. comestibil. neplăcut mirositor (drupe false). Florile unisexuat-dioice. de câte 2035 mm lungime. cu tulpini ramificate. Ephedra dystachia L. specia face trecerea de la gimnosperme la angiosperme). se maturează în al doilea an. Este termofil. acest ordin include cele mai evoluate specii. Are importanţă naturistică. Lemnul are traheide şi trahei. au un înveliş cărnos. 2 mm. ORDINUL GNETALES Dintre gimnosperme. Seminţele ovoide. Familia EPHEDRACEAE Genul Ephedra Town. Seminţele câte două parţial închise într-un aril cărnos. striate (fig. roşiatic. alcătuiesc o pseudobacă. cele femele câte 1-2. înconjurate de 6-8 bractei concrescute la bază (ovar rudimentar. Se introduce izolat sau în grup cu alte specii în amenajări peisagere. galbene. grupate.

tropicale şi subtropicale. în formă de limb lăţit sau de foaie.Subîncrengătura (Filum) Angyospermae Sunt plante mai tinere filogenetic decât gimnospermele şi descind din gimnosperme dispărute (Benettitalele. Betula. Caracteristic pentru angioasperme este faptul că florile femele au marginile carpelelor concrescute. se manifestă din neozoic. frecvent unisexuat-monoice. în care se formează şi stau închise ovulele. Sunt plante lemnoase şi ierboase. dehiscente sau indehiscente la maturitate Arealul angispermelor atinge cotele cele mai ample. cărnoase adeseori. Florile. Ulmus. ca şi Magnolia. greacă: aggeion = înveliş. Au tulpini simpodiale sau monopodiale. Carpinus. iar seminţele care se dezvoltă din ovule rămân închise (acoperite) în fruct (în lb. dar frecvent şi uscate. bisexuate (hermafrodite). port foarte divers (mai frecvent coroana ovoidă sau globuloasă). Acum 100 milioane de ani dominarea angiospermelor şi regresul gimnospermelor. Ovarul are un stigmat care primeşte polenul. Acer. flora terţiarului se îmbogăţeşte cu noi elemente. Quercus. Nervaţiunea frunzelor este ramificată. ca şi în zonele ecuatoriale. dar şi dioice. Juglans. şi datorită diferenţierii sezoniere a climatului. extrem de diversificate. poligame. de aceea denumite foioase (excepţie Ginkgo biloba). angiospermele lemnoase sunt reprezentate printr-un număr mult mai mare de specii decât gimnospermele şi sunt răspândite în toate zonele climatice ale globului. În condiţiile unui climat cald. iar sperma = sămânţă). 99 . Salix. alcătuind o cavitate ovariană. Tilia. fiind dezvoltat deopotrivă în zonele reci şi temperate ale celor două emisfere. grup fosil) Genuri importante ca Fagus. Populus. ramuri neverticilate. Frunzele sunt căzătoare sau persistente. apar treptat foioasele cu frunze căzătoare. Liriodendron au apărut în cretacicul mediu şi superior. Actualmente. Fructele. Fraxinus.

marcote (gimnospermele şi-au pierdut în cea mai mare parte capacitatea de înmulţire vegetativă).Gray Familia include peste 100 specii de arbori şi arbuşti răspândiţi în regiunile boreale. cele femele tot în amenţi sau fascicule. la care polenizarea se face prin insecte.). cuticulă groasă. palmierii (Chamaerops sp. sunt mai plastice decât gimnospermele. foarte rar lemnoase. bananul (Musa sp. în America de Sud.). cu limb îngust. cuticulă subţire. au învelişuri florale puţin dezvoltate. Monocotiledonatele sunt plante ierbacee. depăşesc chiar Ecuatorul. în funcţie de numărul cotiledoanelor embrionului: Dicotyledoneae şi Monocotyledoneae. alterne. în zonele temperate). temperate şi subtropicale din emisfera nordică. ORDINUL FAGALES Familia BETULACEAE S. amenţii masculi se formează de cu toamnă. în timp ce speciile din climate calde şi umede sunt sempervirescente. Frunzele sunt caduce. cu un singur cotiledon. din sămânţă. iar unii anini. cu învelişuri florale bine dezvoltate şi viu colorate (Fam. drajoni. speciile din zonele expuse secetelor prelungite (stepă. etc. fapt care le permite să crească în staţiuni foarte variate. Speciile care vegetează în climate reci şi umede. butaşi. altoaie. Speciile din ţinuturi cu ploi suficiente în sezonul de vegetaţie au adeseori frunze glabre cu limb lat. ceea ce se şi reflectă în morfologia lor.. plantele lemnoase hermafrodite. simple. Phyllostachys sp. Leguminoase).F. Aceste caractere reprezintă adaptări morfologice în vederea reducerii tranpiraţiei. Specii lemnoase indigene sunt numai cele din genul Ruscus – ordinul Liliales. au adeseori flori mari. Speciile unisexuat-monoice sau dioice.În general. Câteva specii ajung şi în zonele tropicale. reci şi uscate sau calde şi uscate au frunze căzătoare în sezonul nefavorabil (iarna. la care polenizarea se face prin vânt. 100 . atât sexuat. tropicale: bambusul (Arundinaria sp. dinţate sau slab lobate. La majoritatea speciilor. silvostepă) prezintă frecvent frunze pieloase. Cele mai multe din numărul mic de plante lemnoase sunt exotice. prezentând o mare amplitudine adaptativă ecologică. cât şi pe cale vegetativă prin lăstari. Florile unisexuat-monoice. cele mascule grupate în amenţi.). Foioasele se regenerează viguros. Rosaceae. Angiospermele se împart în două clase.

aşezate distic. în făgete şi amestecuri de fag şi răşinoase. aflată la subsuoara unei bractei şi a două bracteole. Floarea femelă. nu suportă seceta şi uscăciunea. la îngheţuri târzii. grupate în amenţi. acut serate. de unde se întinde spre vest şi sud până la ţărmurile Atlanticului şi Mării Mediterane. Florile sunt unisexuat-monoice. caduci. Americii de Nord. până la cca. brădete (mai ales în Moldova de Nord şi în Banat). Carpinus betulus L. apar primăvara.17). care poartă o cimă bifloră. denticulat. TRIBUL CORYLEAE Genul Carpinus L. Deşi pretenţios faţă de căldura din timpul sezonului de vegetaţie. 1000m altitudine. Scoarţă netedă. după cum nu suportă nici gerurile excesive (sub – 350C). Japoniei. este alcătuită dintr-un ovar bilocular. Include circa 25 de specii de arbori şi arbuşti din regiunile temperate şi subtropicale ale Europei. amenţii femeli au numeroşi solzi membranoşi. cu perigon îngust. acesta este mezofit. la vârf cu urmele perigonului şi stilele persistente. prevăzut cu involucru foliaceu la bază. odată sau imediat după înfrunzire. numai excepţional formează ritidom la bătrâneţe. După fecundare. Chinei. 101 . Lăstăresc şi rareori drajonează. în Carpaţii Meridionali. Maturaţia este anuală. fără perigon. 100 şi 450m. turtită şi costată. Fructul este o achenă. amentul devine pendent. Centrul răspândirii sale îl constitue ţinuturile EuropeiCentrale mijlocii. – carpen Carpenul este originar din Europa şi Asia de sud-vest (fig. În ţara noastră participă la constituirea pădurilor de şleau. învelită la bază de o bractee păroasă. frunzele ovat-eliptice. Din zona sa optimă altitudinal. Floarea masculă are 3-20 stamine. Carpenul este mezoterm şi rezistentă deosebit de bine la geruri şi în special.Fructul este o achenă. de la câmpie ş deal între cca. Are temperament de semiumbră-umbră. uneori poate fi samară. pătrunde şi în regiunea pădurilor montane. ceea ce îi permite instalarea găuri de ger. mugurii alterni. aşezat la baza involucrului fructifer. fusiformi.

dau naştere unui înveliş fructifer trilobat de culoare verzuie. cu nervuri proeminente. lat-ovoide. lobul median este mult mai lung decât lobii laterali. Specie puţin variabilă. involucrele fructifere. la vârf cu cele două stile şi resturi de perigon. pentru a încetini din nou şi în mod definitiv la 40-50 de ani. În anii de fructificaţie abundentă. bine dezvoltate. accuţiţi. Koch. de 5-8 cm lungime. sunt ovat-eliptice. Carpinus betulus var. de pe cele compacte. Fructele se împrăştie uşor la distanţe apreciabile. Carpenul este arbore de mărimea a II-a depăşind foarte rar 25m.. pe margini dublu serate. bogat ramificată. cu coroană piramidală. apoi brune. grupate în amenţi pendenţi. Pe lângă capacitatea foarte mare de regenerare din sămânţă. bogate şi constant umezite. Tulpina dreaptă în masiv. iar după germinaţie (capacitatea germinativă 50-70%). carpenul posedă şi o remarcabilă vigoare de înmulţire pe cale vegetativă. el lipseşte complet. Jacq.5-1cm lungime şi alipiţi de lujer. ca în staţiunile de terase sau de interfluvii. slab-pubescenţi în tinereţe (fig. puternic dezvoltată. Florile sunt unisexuat-monoice. de 6-15 cm lungime. dau nota dominantă în întreaga coroană. torsionată. plantulele se instalează în număr apreciabil.cele femele au perigon îngust. fusiformi. geniculaţi. cenuşie-albicioasă. Carpinus betulus var. cu frunze în tinereţe purpurii. 80-100 ani. Lujerii subţiri. Frunzele. Rădăcina este ramificată. turtite lateral.Prosperă pe soluri fertile. Fructele sunt aşezate la baza involucrului. solzoşi. carpenul prezintă totuşi câteva forme şi varietăţi interesantă.. argiloase. apar o dată cu frunzele (prin luna aprilie). asemănătoare cu a fagului. de 0. Are scoarţa netedă. verde-închis. cu lenticele albicioase. 102 . care după fecundare. cu frunze lobate. Înfloreşte şi fructifică la vârste relativ reduse (15-20 de ani).8-1 cm lungime. cu frunziş des ce acoperă bine solul. Longevitatea mică cca. aşezate distic. din lăstari. cu variaţii mari de umiditate. purpurea K. de 0. Creşterea lentă în primii ani devine activă la 10-15 ani. fastigiata. la vârf păroşi.87). (periodicitatea 1-2 ani). costate longitudinal. Are coroana ovoidă. incisa Alt. uneori răsucită. la bază uşor cordate sau rotunjite. denticulat şi sunt plasate în axila unei bractee concrescute cu două bracteole mici. dar cu o serie de şanţuri înguste (caneluri) longitudinale. Mugurii sunt alterni. cum sunt: Carpinus betulus f. cilindrici. pe dos sericeu-păroase. la vârf acuminate.

în patru muchii (fig. – cărpiniţă. Semănatul se execută toamna.5 cm. superficiale. pe dos 103 . lujerii foarte subţiri. ciliate. executate în februarie. 8-10m. La noi creşte spontan în regiunea de coline şi câmpie. mai de lumină decât carpenul. se întinde din Italia spre răsărit peste Peninsula Balcanică. Altoaiele se confecţionează din lujeri lignificaţi din sezonul de vegetaţie precedent. prin pădurile rărite de cvercinee. nepretenţioasă faţă de condiţiile edafice. modificând sensibil climatul intern. îl afânează şi îl îmbogăţeşte cu litiera sa bogată. moderat. după dezaripare. în staţiuni calde şi relativ uscate din zona forestieră sau din silvostepă. sudul Banatului şi vestul Olteniei. seminţele vor fi stratificate şi semănate primăvara. pe care-l structurează. Este o specie termofilă. în aer liber. în sud-estul Europei. Carpinus orientalis Mill. şi pronunţat xerofită. cu seminţe recoltate în pârgă (august-septembrie).88). răcoros. dar destul de rezistentă la ger. Carpinus betulus se obţine din sămânţă. sfinaec Specie indigenă. înaintând. cu mult schelet Are temperament mai de semiumbră. Formează tufărişuri caracteristice. în seră. dar poate totuşi şă reziste şi în subarboret. în general mai spre sud decât carpenul în bazinul mediteranian (fig. îndesindu-şi coroana şi căpătând forme dorite. Dacă sămânţa se recoltează la maturitate. cu areal submediteranian. Este indicat şi pentru plantarea în masive şi la formarea zidurilor verzi (mult utilizat în grădinile arhitecturale). de 0. Are puţini vatămători biotici şi este relativ rezistent la doborâturi şi rupturi de vânt sau zăpadă. uşor alterabilă. Carpenul este folosit cu succes şi la crearea gardurilor vii. frunzele de numai 2-5 cm lungime. Carpinus betulus var. mediul devine umbros.Carpinus betulus var pendula etc. mărunt dublu-serate. Crimeea Caucaz. vegetează şi pe solurile cele mai uscate. Se deosebeşte de carpen prin: înălţimea redusă.17). deoarece poate fi tuns. pe coaste însorite. cu muguri mai mici. fin pubescenţi. se obţine prin altoire. Se întâlneşte în Dobrogea. Se remarcă prin capacitatea sa mediogenă. incisa. iar varietăţile prin altoire pe forma tipică. în despicătură. protejează şi solul. Asia Mică şi Centrală.

Cuprinde specii de arbuşti. Genul Corylus L. puterea mare de lăstărire. mică. Înmulţire. este destul de rar folosit ca arbore ornamental. Ostrya este introdusă la noi numai ca specie de parc. Cu toate că are aspect decorativ. Se plantează izolat şi în grupuri sau la marginea masivelor. – carpenul negru Specie de origine mediteraniană. rezultat din concreşterea bracteei şi bracteolelor. Importanţă sporită are însă în Dobrogea. Specie termofilă. sunt nucule (aluna). rezistă la secetă şi nu are pretenţii mari faţă de sol. devenind pe alocuri chiar copleşitoare. Ne se pretează la tundere. înconjurate aproape complet de involucrul fructifer. Fructele. dar ceva mai late. Ostrya carpinifolia Scop. amenţi fructiferi mai scurţi. în septembrie. asemănătoare celor de carpen (fig. cu peţiol scurt şi păros. cu margini serate şi achene costate. fructele achene mici. Florile unisexuatmonoice. se adaptează în zone mai călduroase. tolerează terenurile calcaroase. Prin seminţe. fiecare aşezată pe o bractee ovat-ascuţită. Ţinând seama de rezistenţa deosebită la secetă. imediat după recoltare sau primăvara. desfăcut numai la vârf (fructele seamănă cu cele de hamei). de 3-6 cm. asimetrică şi neregulat dinţată. sunt înconjurate de un involucru fructifer. Frunzele ovate sau subrotund-ovate. 104 . pentru a se pune în evidenţă fructele interesante. din regiunile temperate sau mai reci ale emisferei nordice. după stratificare. contribuind la ameliorarea solului prin frunzişul său destul de bogat. rar arbori. unde apare frecvent. cu frunze eliptice. Genul Ostrya Scop. interesează ca specie de primă împădurire a terenurilor degradate de pe coastele calcaroase şi uscate.89).pubescente.

cele femele închise în muguri. calcaroase. bogate în substanţe nutritive. Pe Domogled atinge dimensiuni mari. mai târziu verzi-gălbui. la altitudini mari (Sinaia. Alunul are nevoie de soluri fertile.. pe coaste însorite. Frunzele.Corylus avellana L. glandulos păroşi. la cca. Este o specie termofilă. în partea superioară brusc acuminate. La noi apare numai în vestul Olteniei şi în sudul Banatului. obovate. câte (1) 2-4. dispuse în amenţi cilindrici. slab acide. apar de timpuriu. însorite. Se acomodează însă şi în climate relativ reci. Lujerii sunt geniculaţi. Specie indigenă. prinse pe peţioli de 1-2 cm lungime. Mugurii sunt ovoizi sau sferici. drepţi. la bază inegal cordiforme. din mulţi lăstari subţiri. Caucaz. lăstari de nuanţă portocalie iarna. se găsesc învelite până sub vârf într-un involucru foliar. apar foarte devreme primăvara. formaţi în anul precedent. sunt dispuse distic. înainte de înfrunzire. Braşov – Grădina dendrologică a Facultăţii de Silvicultură etc. 105 . uneori cu trei vârfuri (tendinţă de trilobare). la bază cordiforme. urcă până în subzona molidului. adeseori scheletice. Se dezvoltă bine ca specie de suarboret în păduri rărite. porniţi de la bază. roşcat-glandulos-păroşi. Corylus colurna L. pe calcare. Fructele (alune). lobat neregulat în partea superioară. cu areal sudic în Peninsula Balcanică. gălbuicenuşii. – alun turcesc. Se dezvoltă bine în plină lumină. în Europa şi Asia Mică. Preferă soluri calcaroase. pe dos păroase (mai ales pe nervuri). este de semiumbră dar rezistă şi la o oarecare umbrire. glandulos pubescenţi. în staţiuni calde. Forme horticole: Corylus avellana „aurea”. la câmpie coboară sporadic până la silvostepă.). pe margini inegal dublu-serate. netedă. prin februarie-martie. ferite de uscăciune. Florile sunt unisexuat-monoice. Lăstăreşte puternic şi drajonează mai slab. Corylus avellana „contorta”. cele mascule. mare efect decorativ prin ramurile şi lăstarii contorsionaţi. cu peri roşcaţi şi lenticele albicioase (fig. formând tufe bogate. lăsând să iasă afară numai stilele roşii. Este un arbust de până la 4-5m înălţime.90). În România. Asia Mică. de 5-10 cm lungime. cu coaja subţire. flexibili. bruni. frunze galbene-aurii. sunt nucule ovoide sau globulare. – alun Alunul prezintă un areal întins. 1400m altitudine.

este complet închisă în involucrul tubulos. pe un peduncul lung de 1. mai rar închisă. de culoare albă-cretacee sau gălbuie. Corylus maxima var. cultivată rar la noi.Este un arbore ce atinge 20 m înălţime şi peste 20 cm diametru. Tulpina dreaptă şi coroana ramificată.5 cm. cuprinse până la vârf într-un involucru adânc spintecat şi cu prelungiri neregulate. pe dos pubescente. perechea de nervuri inferioară pornind chiar din peţiol. Include cca. terminându-se în lobi înguşti. cilindric-alungită. până la 14 cm lungime dar cu peţiol scurt. cu coaja groasă. până la 2 cm. adânc cordate. Genul Betula L. mai ales în Oltenia şi Banat. glandulos-pubescenţi. – alun cu frunza mare Specie exotică.5-3. purpurea (Loud). Se coc în septembrie-octombrie. Rehd. până la limita latitudinală a vegetaţiei lemnoase. aluna mai mare. de 8-15 mm (fig. Frunzele mari. sunt lat elipsoidal-turtite. Scoarţa formează de timpuriu ritidom suberos.91).92). în zona boreală şi subarctică. care se exfoliază circular în 106 . cenuşiu-gălbui. originară din Peninsula Balcanică şi Asia Mică. tare şi muchiatzgrăbunţoasă. ca dimensiuni şi calitate sunt superioare celor de alun comun. Este un arbust. dublu serate. neregulat-dinţaţi. cei de doi ani (uneori şi cei de un an. Fructele. arbuşti şi subarbuşti pitici din emisfera nordică. cenuşiigălbui. sunt prinse de un peţiol lung de 4cm. lucitori. Lujerii tineri sunt zvelţi. Creşterea este relativ rapidă şi are o longevitate până la 200 ani. cu coaja roşiatică. alunele mai mari. puternic glanduloase. Corylus maxima Mill. Periodicitatea este anuală. pe faţă glabrescente. crăpată (fig. ce se exfoliază în solzi. Arbore de parc şi grădină. cu muguri scurt ovoconici. spre bază) au scoarţa suberoasă. cu frunze mari. Scoarţa este prevăzută la suprafaţă cu periderm suberos. 40 de specii de arbori. de 8-12cm lungime. se utilizează ca arbore ornamental sau ca producător de fructe. mult mai lung decât aluna şi gâtuit deasupra acesteia. Fructele sunt aşezate câte 1-4. fructificaţia abundentă la exemplarele crescute izolat. stratificat. are frunze de culoare roşieînchisă. Fructele se dispun în fascicule câte 3-10. Este cultivat frecvent în parcuri. este cultivată frecvent prin parcuri.

Este un arbore de mărimea a II-a care depăşeşte rareori 25m înălţime. Este cel mai de seama arbore pionier din pădurile noastre.). la adăpostul său se instalează uşor specii erbacee şi arbustive. sesili. constituită din numeroşi lujeri pendenţi. Betula pendula Roth (Betula verrucosa Ehrh. subţiri. Suporta bine gerurile puternice de iarnă. sunt cilindrici. Fructele sunt uşor răspândite de vânt. prinse pe peţioli de 2-3cm lungime. luminoase. arşiţa şi îngheţurile şi denotă o remarcabilă amplitudine edafică. Tulpina este zveltă. cu epiderma ce se exfoliază circular în benzi.fâşii subţiri. înfrunzesc devreme. extrem de puţin pretenţioasă faţă de clima şi sol. Speciile arborescente sunt foarte repede crescătoare la început. Au capacitate germinativă redusă. glabre. Coroana este foarte afânată şi luminoasă.18). Acoperă foarte slab solul cu coroanele sale rare. Scoarţa. o dată cu înfrunzirea. Mugurii sunt alterni. Amenţii masculi se formează în vara precedentă. care poartă la subsuoara bracteoleelor câte trei samare foarte mici. la partea bazală. lucioase pe faţă. cu aripioare laterale. de culoare albă pronunţată. conică. amentul se risipeşte. cu temperament pronunţat de lumină. rămânând pe arbore numai axul floral. Mugurii sunt ovoid-conici. crenată sau lobulată. un ritidom negricios. sunt 107 . uneori sinuoasă. Este o specie rustică. Cei femeli apar numai primăvara. supli. în Rusia până în silvostepă (fig. Amenţii femeli se transformă într-un fel de con fructifer alungit.) – mesteacăn Prezintă un areal foarte întins. glabri. răspândit de la ţărmurile Atlanticului până în Siberia şi Altai. presăraţi cu o serie de glande – verucozităţi albicioase. la limita latitudinală a pădurilor. adânc crăpat. de aceea. După coacere. glabri. în sud ajunge în Apenini şi Balcani. coboară rar la 250 m. Frunzele sunt romboidale până la triungiulare. cu solzi imbricaţi. La noi este localizat la munte 700-1550m. de 6(7)cm lungime. Florile sunt unisexuat-monoice grupate în amenţi. dincolo de cercul polar. dezvoltă la bătrâneţe. prelung acuminate dublu-serate până la lobulat-serate. iar la fructificaţie devin relativ lungi şi groşi. primăvara. Frunzele peţiolate. poate fi comparat cu pinul silvestru. iar samarele se împrăştie o dată cu solzii. cu marginea serată. Din punct de vedere ecologic. Florile unisexuat-monoice sunt dispuse în amenţi. la vârful lujerilor. acoperiţi cu o secreţie vâscoasă (fig. mai mult sau mai puţin glanduloase. devreme. netedă. (Betula alba L. iar câteodată rămâne arbustiv.93). În Europa şi Asia. elastici.

roşcatnegricioase. Necesită un climat mai blând. toamna.mesteacan pufos Arbore cu areal vast. din sudul Groenlandei şi Islanda până în Siberia (fig. mai mici. Originar din China. amenţi erecţi Necesita un climat mai blând ca şi Betula albo-sinensis. neregulat seraţi. fără verucozităţi. rămâne de multe ori arbust. Betula ermanii Cham. Longevitate mică 6-90ani. înainte de căderea zăpezii sau primăvara. scurte. Betula pendula var. ca şi lujerii. îndreptate în sus. În culturile ornamentale importantă este varietatea (forma) Betula pendula var.18). . nelucitori. La noi puţin răspândit. cu scoarţă portocalie. se execută „prin apropiere” în martie-aprilie sau august-septembrie. în turbării şi piemonturi. Arbore de mărimea a III-a. la vârf cu două firişoare (resturi de stiluri). Lujerii sunt cenuşiipubescenţi.alcătuiţi din numeroşi solzi trilobaţi. Betula albo-sinensis Burk. la vârf ciliaţi. sub care se găsesc fructele. Înfloreşte şi fructifică de timpuriu (aproximativ la 10 ani). care se exfoliază în fâşii circulare subţiri. laciniata. Foarte rezistent la ger. Prin altoire se obţin varietăţile. Betula pendula . Adesea cu mai multe tulpini. lobi acuminati. prevăzute cu două aripioare membranoase. frunze adânc lobate. de 2-4cm lungime. ovat-rombice.purpurea. care nu se desprind Betula pubescens Ehrn. Cu coroana foarte largă şi scoarţa albă-gălbuie. semănatul se face imediat după recoltarea seminţelor. scurt acuminate.fastigiata. cu seminţe stratificate. scoarţa se derulează în fâşii mari. Betula pendula var. neregulat- 108 . iar mugurii păroşi şi lipicioşi (fig. Fructele sunt samare mici şi foarte uşoare. Spre deosebire de Betula pendula are ramurile.94). Betula nigra L. dar pretenţios faţă de umiditate.se obţine din sămânţă. Frunzele. În seră se poate altoi în februarie. anual şi foarte abundent.

Fructele samare. de 0. tomentoşi. ca element boreal. Are importanta exclusiv floristica. pe terenuri mlăştinoase-turboase.. Solzii fructiferi au lobi de aceeaşi lungime. cu 2-4 perechi de nervuri. Înfrunzeşte şi înfloreşte mai târziu decât Betule pendula. Trebuie ocrotit necondiţionat. de cca. carpatica (Wild. Se recunoaşte după: lujerii foarte subţiri.simplu sau dublu adânc-serate. amenţii femeli erecţi şi scurt-ovoizi sau cilindrici. Unele specii se ridică până la limita latitudinală a vegetaţiei lemnoase sau până în regiunile alpine. cu muguri mici şi glande verucoase.5m înălţime. până la 2m. Prezintă numai importanţă floristică fiind un relict glaciar. apar primăvara. apar primăvara. scoarţa de culoare închisă. Genul Alnus Mill Cuprinde circa 30 specii de arbori şi arbuşti originari din emisfera nordică (câteva excepţii. et G. Trebuie să fie protejat pentru a putea supravieţui în turbăriile montane. în America de Sud). amenţii erecţi. fiind considerat un endemism carpatic. neregulat dinţate. la început pubescente (fig. sub formă de tufă. Prezintă interes naturalistic. iar pe dos evident păroase. 0.2cm. frunzele foarte mici. au aripioara numai dublu de late decât sămânţa. 109 . Arbust pitic indigen. în special de-a lungul nervurilor. este pe cale de dispariţie. – mesteacăn pitic Răspândit în zonele tundrei arctice şi în regiunile montane. peţiolul este pubescent. crenate. iar stilele se ridică deasupra marginilor aripilor. Betula humilis Schrank – mestecănaş Arbust indigen. frunzele rotund-ovate. lujerii verucoşi şi pubescenţi la început.4-1. Solzii fructiferi au lobul central evident mai lung decât cei laterali. + rotunde. circumpolar. sunt pe faţă de un verde întunecat. cu ramuri culcate sau ascendente. mici. Betula nana L.95). Folosire: solitar sau în grupuri la marginea masivelor. Amenţii fructiferi au solzi cu lobii laterali îndreptaţi înainte. Mesteacănul pufos de la noi aparţune ssp.) A. de 1-2cm. foarte decorativă este culoarea scoarţei şi forma siluetelor.

Răspândirea maximă o are în zona boreală. bruni-verzui sau roşcaţi. Urcă până în regiunea de munte 800. Este pretenţios faţă de factorii edafici. depărtaţi de ax. izolat în nordul Africii. manifestă exigenţe ridicate faţă de umiditatea din sol. arin Specie cu areal foarte întins. în amenţi. de regulă. de o rectitudine remarcabilă. variabilă în funcţie de sol. continuă. mai puţin în zona temperată.19). se găseşte aproape în întrega Europă (fig. în care se formează rezerve de aer pentru respiraţia rădăcinilor în staţiuni cu soluri submerse. după 15-20 de ani formează un ritidom negricios cu solzi colţuroşi. care se coace toamna târziu. Lăstăresc. acoperiţi în tinereţe cu o brumă lipicioasă.900 m. cei masculi pendenţi. denumit rânză. Aninul negru atinge frecvent înălţimi de 20-25m. Florile unisexuat-monoice. este rezistent la geruri şi îngheţuri târzii şi timpurii. în staţiunile foarte favorabile realizează chiar 30m. rădăcinile conţin ţesuturi aerenchimatice. Longevitatea sub 100 de ani. Are creştere rapidă. piemonturi. Are temperament de lumină şi se dovedeşte rezistent la acţiunea vătămătorilor biotici şi abiotici. în lunci. în care trăiesc simbiotic bacterii şi actinomicete asimilatoare de azot. se formează din vara precedentă. obişnuit pedicelaţi şi frunzele simple. suportă amplitudini termice mari. acoperiţi cu 110 . După fecundare. Înfloresc înainte de înfrunzire. poate fi urmărită până la vârf. dar evident mai pretenţios faţă de căldură decât aninul alb. Aninul negru. în Lunca Dunării apare foarte rar. glabri. Scoarţa este netedă. conţine tanin în proporţii egale cu stejarul (cca. excepţie făcând la noi Alnus viridis. depresiuni. La noi creşte de regulă.16%). Lujerii sunt muchiaţi spre vârf. se formează de cu toamnă (cu câteva excepţii).) Gaertn. lemnos. cenuşie în tinereţe. Amenţii femeli. Tulpina. scurţi şi grupaţi în raceme. în lucile râurilor. – anin negru. îmbogăţeşte solul (rădăcini au nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot) . turbării. vegetează activ pe soluri umede.Mugurii alterni. Mugurii evident pedicelaţi. Împrăştierea seminţelor se face prin vânt sau cu ajutorul apei. pe rădăcinile tinere se dezvoltă adeseori de nodozităţi. la câmpie şi la dealuri. Înrădăcinarea este de la superficială până la pivotant-trasantă. amentul femel se transformă într-un con fals mic. în fascicule. specie mezotermă. ovoizi. iar la unele specii chiar drajonează. fiind specie higrofită. Alnus glutinosa (L.

cu frunze gălbui: Alnus glutinosa var. la maturitate se transformă în conuleţe (rânze). până la 1. cu frunze adânc lobate. gălbuie. În cadrul speciei se diferenţiază varietăţi şi forme: Alnus glutinosa var. Rânzele prezintă solzi lemnoşi. Toamna. ovoide sau elipsoidale. în raceme.aurea Versch. glutinoase în tinereţe. sunt grupate în amenţi. Pe faţă sunt glabre. Marcotajul prin muşuroire şi cel chinezesc a dat rezultate mulţumitoare. iar solzii se desfac. ce se formează de cu vară şi se desfac primăvara următoare foarte timpuriu. se înnegresc.96). lăsând să se disemineze fructele. de 612cm lungime. îngroşaţi la vârf. În condiţii favorabile lăstăreşte viguros până la 60-80 de ani. Aninii pun în valoare luncile şi terenurile cu umiditate în exces. sub cei masculi. la maturitate negricioşi. pe dos cu o nuanţă mai deschisă. care permit să fie purtate de ape la mari distanţe.. care continuă să cadă până primăvara. de 6-10cm lungime. Florile. obovate sau aproape rotunde. Periodicitatea fructificaţiei de 1-3 ani. varietăţile prin altoire. sunt roşcat-brumaţi. Dispune de o remarcabilă capacitate de regenerare pe cale vegetativă. au vârful rotunjit. Racemele fructifere au conurile laterale lung pedunculate. conţin saci cu aer în tegument. Alnus glutinosa var. foarte îngust aripate. Se obţine din sămânţă şi marcotaj. larg emarginat. pot consolida malurile. de 2-3cm. mici de 2-3mm. Capacitate germinativa foarte variabilă. Altoirea prin apropiere sau în placaj. samare pentagonale. mult mai scurţi. Frunzele alterne. Fructele. se plantează pe malurile apelor curgătoase. bruni-violeţi. 111 . cilindrici. Amenţii masculi. După coacere. au flori lipsite de perigon. laciniata (Leske)Wild. glanduloşi şi vâscoşi (fig. pyramidalis. uneori până la 80%. unisexuat-monoice.doi solzi. marginea întreagă spre bază. lobi ovaţi sau lanceolaţi. rânzele rămân suspendate multă vreme pe arbore..5cm. verzi-întunecate. stau pendent. Semănatul se execută toamna sau primăvara timpuriu. amenţii femeli. grupaţi în raceme de câte 35. înainte de înfrunzire. de 1-2cm lungime. neregulat-dublu serată în rest. înainte de cădere. cuneate la bază. prezintă smocuri de peri ruginii în axilele nervurilor şi un peţiol lung.

până la 20. grohotişuri şi bolovănişuri. are crăpături puţin adânci. ajunge la circa 1000m (maxim 1300m). pe coaste erodate. Scoarţa netedă. ca şi la aninul negru. se întinde de asemenea în Asia de Est. „Variegata” Alnus incana f. mai mici şi mai apropiaţi de ax (fig. adeseori strâmbă şi neregulată. Longevitate se menţine mai redusă.30 ani. iar mugurii cu doi solzi. atingând înălţimi de 18-20m. În Europa dincolo de cercul polar. Suportă în măsură mai mare gerurile şi îngheţurile.97). sunt grupate câte 4-8 în ciorchini. de 4-10cm lungime. în luncile montane. Frunzele sunt ovate sau ovat-eliptice. aspre. fiind printre puţinele specii lemnoase indigene care apar şi în America de Nord. Este un arbore de mărimea a II-a. caracteristic acuminate sau acute la vârf şi vâscoase. 40-80 de ani.Alnus incana (L. În ţară se află la limita sud-estică a speciei în Europa.) Moench. Creşterea este rapidă la început. cenuşiupubescente pe dos. Vegetează bine pe soluri sărace şi mai acide. cenuşie albicioasă. asemănătoare. Lipseşte în Munţii Banatului. cele laterale sunt sesile sau foarte scurt pedicelate. glabre pe faşă. înlocuieşte aninul negru la altitudini mari. „Aurea” Alnus incana f. vegetează pe soluri relativ uscate.19). Este o excelentă specie amelioratoare de sol. La noi în Carpaţi. nemuchiaţi şi nelipicioşi. Nu suportă apa stagnantă. Samara este de culoare mai deschisă. în văile montane. Lujerii sunt pubescenţi. mai scurt pedicelaţi. Este ceva mai puţin pretenţios faţă de umiditatea solului (mai puţin higrofit). Amenţii se formează vara. Are şi forme de cultură Alnus incana f. cu sezon de vegetaţie scurt. „Monstrosa” (sub formă de tufă). pubescenţi. 112 . Conuleţele. – anin alb Dispune de un imens areal (fig. bun fixator de sol şi terenuri degradate. Tulpina este canelată. dar se deschid şi mai de timpuriu. numai spre baza exemplarelor bătrâne. dublu-serate. În comparaţie cu aninul negru se dovedeşte mai bine adaptat la climate reci. prin februarie.

vitaliatea lor ieşită din comun. şi în Groenlanda (fig. care apar în Malaesia iar genul Nothofagus este specific zonei australe). 113 . serate sau dublu-serate. Este un arbust cu înălţimi până la 3m. lipicioşi. Uneori. Este interesant faptul că fagaceele. samarele lat-aripate. de 34cm lungime. pe văi reci şi umede. mugurii nepedicelaţi. adeseori aşezaţi distic (fig. după înfrunzire. cu smocuri de peri la baza nervurilor. se mulţumeşte cu un sezon scurt de vegetaţie şi rezistă la avalanşe. Lujerii sunt flexibili.) Chaix – anin de munte. Frunzele sunt mici. de mare altitudine. verzi-măslinii. cu solzi imbricaţi. cu diseminare anevoioasă şi numai excepţionala lor vitalitate şi longevitate le-a permis în aceste condiţii să ocupe teritorii atât de întinde. Crescând în climate foarte aspre. sunt la început verzi-vâscoase. caduce sau persistente. rotund-ovate. întregi. întâlnindu-se cu aninul alb. verzi-purpurii. cu aspect de tufă şi tulpini târâtoare. dar mai adeseori dinţate sau adânc lobate. pe dos verzui-deschis. originari din regiunile temperate şi călduroase ale emisferei nordice. fructele nucule. iar cei femeli apar din muguri numai primăvara.Alnus viridis (D. rânzele în ciorchini lung pedicelaţi. Amenţii masculi se formează din vara precedentă. frunze şi amenţi mici. Familia FAGACEAE Dumont Cuprinde numeroşi arbori de talie mare şi mai rar arbuşti. cu vârful acut. liliac de munte Se întâlneşte spontan în Europa. lipicioase în tinereţe. în Alpi şi în Carpaţi. amenţii se deschid mai târziu. când condiţiile climatice se îmbunătăţesc.18). frunzele simple.98). Maturaţia anuală sau bienală. tulpinile. dezvoltă seminţe mari. către limita superioară a pădurilor. comprimaţi. apoi brune-gălbui. grele. la altitudini mari. Reprezintă sub aspect filogenetic-evolutiv o soluţie biologică aproape optimă. Florile sunt unisexuatmonoice. Muguri laterali. cu aparatul lor reproductiv adaptat la polezizarea uşoară prin vânt. prin mai-iunie. Nu a fost introdus până acum prea des în amenajările peisagere cu toate că este decorativ prin formă. coboară la 1000 de m. La noi trece dincolo de 2000 m altitudine (se asociază câteodată cu Pinus mugo).C. având în vedere capacitatea neobişnuită a peciilor respective de a dezvolta rădăcinile. elastice. la cote maxime. (excepţii câteva specii de Quercus. este puţin pretenţios faţă de sol. frunzişul.

În era terţiară speciile acestui gen erau mult răspândite în Europa (numeroase resturi de fosile au fost găsite). iar spre nord se ridică 114 . originare din zonele temperate ale emisferei nordice (Europa şi Asia Mică.fag. din Franţa până în Grecia. datează din Cretacic. În sud atinge Pirineii şi ţărmurile Mediteranei. America de Nord). Unii cercetători consideră că în postglaciar fagul a revenit în Carpaţii noştri din refugiile balcanice. Apenini. Frunzele caduce. Cele mai vechi resturi fosile ale genului Fagus în Europa. Sunt specii foarte rezistente la umbră. fagul european s-a restrâns în mare parte spre sud. Maturaţia anuală. de altfel. Cuprinde circa 10 specii. în Crimea. Franţa.inclusiv Carpaţi. ipoteză totuşi greu de acreditat ţinând cont de diseminaţia greoaie a jirului. cu înrădăcinarea pivotant-trasantă. închise complet într-o cupă. Balcani . răspândită în ţinuturile vestice. în neolitic ajungând aproape de limita nordică a arealului natural actual. ceea ce a dus şi la formarea de forme hibride în zonele de contact. Corsica. Spania. iar limita estică până în nordul Moldovei de unde trece în Carpaţi. scoarţa netedă. care în timpul glaciaţiunilor cuaternare par să se fi suprapus parţial. Genul Fagus L. Fructele (jirul) sunt nuculeîn trei muchii. obişnuit fără ritidom. centrale şi sudice ale continentului (fig. Sicilia. În perioada glaciaţiunilor. în Saxonia. Fagus sylvatica L. La noi. în prezent. Fagus sylvatica şi Fagus orientalis au avut la origine areale distincte. Japonia. Fagul este o specie europeană. că apogeul fagului la noi a fost marcat în epoca romană.20). caracter derivat din sempervirescenţa iniţială. fagul şi stejarul ocupă mai mult de jumătate din întreaga suprafaţă a pădurilor. câte două. În postglaciar revine pe vechi teritorii nordice. Se consideră.. adeseori întregi. fapt ilustrat de marcescenţa frunzelor. fusiformi.Fagaceele au evoluat şi s-au răspândit considerabil din centre ancestrale de origine meridională sau cu climă caldă. el este într-un uşor declin în favoarea molidului. şi că. mugurii alterni. China. de acum aproape 100 milioane de ani. Florile sunt unisexuat-monoice. Limita vestică ajunge până la Oceanul Atlantic. cu secţiune triunghiulară.

urcă în parâng şi Apuseni la 1650m altitudine. în sud şi sud-est el devine o specie exclusiv montană (ajunge la 2000m altitudine). pe trunchi rămân adeseori acolade negricioase numite 115 . urmată de România. dând astfel o bună ancorare în sol. nu formează ritidom decât rareori la baza trunchiului. mai ales în ţinuturile răsăritene. Gerurile sunt suportate destul de bine. Coboară insular pe văi umede până la 150-200m. Se întinde în întregul lanţ carpatic. un alt factor decisiv în răspândirea fagului sunt îngheţurile. Prin elagarea ramurilor laterale. ce se întind mult în suprafaţă. Rădăcina pivotantă în primul deceniu.21). Faţă de vântul puternic manifestă o rezistenţă bună. cilindrică. constituind şi adevărate nuclee de rezistenţă în molidişuri calamitate. se întreţes şi concresc (concreşterea se realizează şi între rădăcinile arborilor vecini). cele mai întinse suprafeţe le ocupă în fosta Iugoslavie. ocupând aproximativ 2 milioane de hectare. În Europa Centrală fagul vegetează în climate montane. în Banat. atlantic. adică 31% din suprafaţa păduroasă a ţării. cea superioară la 1200-1400m. La noi climatul făgetelor suferă vădite influenţe continentale. Tulpina în masiv strâns este foarte dreaptă. cenuşie până la albicioasă. Se dezvoltă pe soluri oligobazice. La noi. În Europa de nord-vest fagul este o specie de câmpie şi de dealuri (la Marea Baltică se găseşte la 5-10m altitudine). Arbore de mari dimensiuni. dar optim se dezvoltă pe soluri fertile. acide şi pe soluri calcaroase. Cele excesive îi cauzează însă gelivuri (crăpături în lemn). bazice. Se dovedeşte sensibil la secetă şi uscăciune. O anumită reducere a cantităţii de precipitaţii poate fi compensată de umiditatea atmosferică sporită. Pretutindeni însă fagul manifestă pretenţii mari faţă de umiditate. În unele cazuri prezintă însă tendinţă de înfurcire. cu pete mari de culoare mai deschisă. este specia cea mai răspândită (fig.până în sudul Scoţiei şi Peninsulei Scandinave. În afară de umiditate. În Europa. Scoarţa. pe Valea Cernei şi pe Valea Dunării se găsesc arborete până la circa 100m. care-i permite pe văi. cu caracter oceanic. care asigură o rezistenţă destul de bună la doborâturi de vânt. este netedă. Limita inferioară se găseşte la altitudini de 300-500m. se desface mai târziu în numeroase ramificaţii oblice şi orizontale. perfect curăţată de crăci pe mari lungimi. fagul atinge înălţimi de până la 40(45)m şi diametre de maximum 2m. subţire. reavăn-jilave. profunde. să coboare în regiunea de coline.

apoi glabri (fig. constituite dintr-un perigon campanulat. cu coroană îngustă. de 2-3cm lungime. piramidală.fastigiata). cele femele. cu numeroşi solzi bruni. Fagus sylvatica var. rămân pe ramuri până spre primăvară (marcescente).80 de ani. ascuţiţi. abia către 30.grandidenta. Fagus sylvatica var. mai târziu devin glabre pe faşă. ţepoşi. pe margini sinuate. pyramidalis (Fagus sylvatica var. cu ramuri pendente. în masiv la 70. păros. Longevitatea de 200-250 de ani. Lujerii anuali sunt geniculaţi. cu 4-7 lacinii profunde. înconjurate de numeroase bractee. brunăroşcată.„bărbi chinezeşti”.99). pe margini sunt ciliate. în tinereţe au peri moi pe ambele feţe. brune arămii şi mai ales la exemplarele tinere. Lăstăreşte slab. ramuri erecte. Florile mascule. apar concomitent cu înfrunzirea. Maturaţia are loc septembrie-octombrie. cu trei stile. cu tulpina şi ramurile răsucite. Fagus sylvatica var. atropunicea).40 de ani atinge valori mari (circa 80 de cm anual). bruni sau verzui. După caracterele frunzelor s-au descris: Fagus sylvatica var. slab dinţate sau aproape întregi. unite la bază. Coroana. foarte depărtaţi de lujer. la bază îngustate sau rotunjite.5cm lungime. de 1-1. După forma şi structura coroanei se diferenţiază varietăţile: Fagus sylvatica var. cu frunze roşii negricioase sau brune întunecate. Fagul fructifică târziu. bogată în ramuri şi frunze. Mugurii sunt fusiformi. la arborii izolaţi.tortuosa. prinse pe peţioli de cca. sunt grupate în capitule pendente. pe dos păstrând smocuri de peri la subsuoara nervurilor. formând un involucru păros cu patru diviziuni. Florile. unisexuat-monoice. în 116 . divizate şi 8-16 stamine. sunt acute la vârf. În primii ani puieţii cresc încet (aproximativ 10 cm anual). iar fructificaţiile abundente se repetă destul de rar (o dată la 4-6 ani). lung pedunculate. Frunzele eliptice până la ovate. numai în cazuri rare 300 de ani. sunt erecte şi scurt pedunculate. Spre toamnă devin pieloase. ovoid-alungită în masiv. este o nuculă în trei muchii. de 5-10cm lungime. ulterior creşterea în înălţime se activează. Fructul. cu frunze grosolan şi regulat dinţate.pendula. câte două. se dezvoltă mult lateral şi în profunzime. forma pitică. atropurpurea (Fagus sylvatica f. achenele câte două sunt cuprinse într-o cupă cu apendici lemnoşi. denumit jir. 1cm. mari. cele inferioare târâtoare. la început păroşi.

Asia Mică şi Orientală. Fagus sylvatica var. Frunzele sunt asemănătoare fagului oriental.2. Specie indigenă. frunzele relativ mari. până la 40 m înălţime. varietăţile ornamentale prin altoire. curbate evident înainte de a ajunge la marginea frunzei (fig. Florile mascule au perigonul divizat cel puţin pe 1/3 de la vârf şi foarte păros. 10 specii. lanceolate. Genul Castanea Mill. Seminţele se seamănă imediat după recoltare sau se stratifică dacă se seamănă primăvara. care se deosebeşte de fagul comun prin coroana mai îngustă. Transilvania (jud. precum şi în sud-estul Americii de Nord. Fructele suntnucule globuloase. la 2. Fagus x taurica Popl. Fagus orientalis Lipsky . Fructele sunt închise într-o cupă păroasă. răspândite în Europa Meridională. Florile sunt unisexuat-monoice. dar cu dimensiuni mai reduse şi cu un număr relativ mare de perechi de nervuri. fag de Caucaz.asplenifolia (Bazoş). peţiolate. în seră. Alba). Caucaz. Arbore de mărimea I. Specia este răspândită în sudul Peninsulei Balcanice. Este mai termofil şi mai puţin rezistent la ger decât fagul comun. Înfrunzeşte şi înfloreşte cu 2-3 săptămâni mai devreme decât Fagus sylvatica. de 9-15cm lungime. lujerii mai viguroşi şi mătăsospubescenţi până în iarnă. întâlnită la noi în sudul Banatului precum şi Oltenia. aşa că inflorescenţele apar ca un ghem albicios de puf.fag de Crimeea Hibrid între Fagus sylvatica şi Fagus orientalis. închise câte 1-3 117 .20 m înălţime. inclusiv Japonia. de climat dulce. iar în coroană. ca nişte frunzişoare verzi. pupurea pendula. Cuprinde cca. Fagus sylvatica se obţine din sămânţă.fag oriental. Oltenia. cu 7-14 perechi de nervuri secundare. suportă mai bine uscăciunea. cu frunze lobate. care la bază prezintă apendiculi foliari.Fagus sylvatica f. La noi apare în Banat. Pe puieţii de Fagus sylvatica. ascuţit-dinţate. se altoiesc la colet varietăţile şi formele cu pot erect. formele pletoase sau cu frunze colorate. . prezintă caractere intermediare. Sunt arbori iubitori de căldură. caracteristici. piramidală. Turciei.100). Iran. Altoirea se aplică în februarie. mult mai alungiţi. Muntenia. Au frunze caduce. Muntenia.

101). frunzele mari. Are o remarcabilă rezistenţă la poluare. acide. larg dezvoltate şi ritidom de culoare brună-închis. (C. Exemplarele izolate fructifică începând de la 20 de ani. Se dezvoltă bine pe soluri de pe roci vulcanice. Se cunosc cultivarurile: 118 . răspândită în Europa. lungi de 10-13cm. deşi. treptat îngustate spre vârf. peste 1000 de ani. Fructele. prevăzută cu spini lungi. la coacere. Originea spontană în ţara noastră pare îndoielnică. prezintă la bătrâneţe tulpini groase şi este de înălţimi relativ reduse.vesca Gaertn. nucule globuloase sau brusc acuminate purtând la vârf resturile stigmatelor. glabri.) – Castan bun Specie cu areal circummediteranean. câte 2-3 într-un involucru spinos. castanele. înţepători. care se transformă într-o cupă sferică. adânc crăpat. bruni-roşcaţi. se introduce izolat sau pe alei. de unde trece în Asia Mică şi Caucaz. Specie ornamentală. Este o specie tipică de climat mediteranean cald şi umed. cu lenticele albicioase. acoperită cu spini lungi. ferit de îngheţuri puternice şi geruri mari. prin octombrie. cu habitus şi frunziş frumos. au culoare brună-întunecată (castanie). aerisite. Baia Sprie). în Africa prezintă un areal restrâns (fig. cu ramificaţii joase. Lujerii anuali sunt viguroşi. cu miros specific. dar fiind sălbăticit în multe puncte. cca. diametru de 2-3 cm şi stau câte 1-3 închise în cupa fructiferă. 30m şi mai ales de grosimi remarcabile – 1. oblong-lanceolate.22). Longevitate este foarte mare. permeabile (nu tolerează calcarul activ). începând din Spania până în Peninsula Balcană. de 10-22cm lungime şi 4-8cm lăţime. probabil a fost introdus în vremea romanilor sau în evul mediu. înţepători. Castanele au mare valoare nutritivă. de culoare galbenă. La noi apare în regiunile cu climat blând. se desface în patru valve. în Oltenia şi nord-vestul ţării (Baia Mare. La noi creşte mai mult izolat în arborete rărite sau în livezi. afânate. aproape lemnoasă. Florile mascule sunt grupate în amenţi cilindrici foarte numeroşi. erecţi. cu marginile acut dinţate şi nervaţiunea proeminentă (fig.5-2m. Sămânţa este comestibilă. apropiat de al carpenului. Are temperament mai de umbră decât stejarul. Lăstăreşte puternic şi drajonează. Maturaţia anuală.într-o cupă aproape sferică. Florile femele sunt verzi şi se găsesc la baza amenţilor masculi. Castanea sativa Mill. Arbore de înălţimi mari.

se seamănă toamna sau primăvara. caduce. cu frunze căzătoare sau persistente. într-un involucru lemnos (cupă). „Aureo marginata”. în majoritate arborescente. Lăstăresc puternic şi dau lemn cu înalte calităţi tehnologice. Castanea sativa cv. prinsă la bază. Subgenul Erytrobalanus Spach. Ghinda are tegumentul brun-roşcat la exterior şi tomentos pe partea inferioară. după stratificare. Stejarii prezintă frunze alterne. „Fastigiata”. „Argentea variegata”. Gen cu peste 200 de specii. Castanea sativa cv. obişnuit cu lobi ascuţiţi.. „Pendula”. întregi sau mai ales lobate. 119 . iar maturaţia este bienală. uneori aproape în întregime. „Pyramidalis”. Fructul (ghinda) este nuculă. toamna frunzele se colorează intens de la galben până la roşu-purpuriu. Castanea sativa cv. Castanea sativa cv. elipsoidală sau aproape emisferică. răspândite în regiunile temperate şi subtropicale ale emisferei nordice. marcescente sau persistente (specii exotice). În culturi forestiere şi ornamentale au mai fost însă introduse alte peste 20 specii exotice. varietăţile prin altoire.Castanea sativa cv. Genul Quercus L. La noi cresc spontan numai şapte specii care ocupă la un loc cca. Include specii originare din America de Nord. lobate sau dinţate. acoperit cu numeroşi solzi imbricaţi. cilindrică. Florile sunt unisexuatmonoice. Castanea sativa cv. liberi sau mai mult sau mai puţin concrescuţi. „Purpurea”. pe potaltoi de Quercus cerris sau Quercus robur. Sunt relativ rezistenţi la atacul dăunătorilor. 19% din suprafaţa păduroasă. prin marcotaj prin muşuroire. rareori întregi (specii exotice). Se înmulţeşte prin seminţe.

în arborete rărite. cu lenticele gălbui. iar pe dos verzi-gălbui sau cenuşii. până la mijlocul jumătăţii limbului. mai ales în condiţii staţionale necorespunzătoare. (Quercus borealis Michx. adânc lobate. la climatul călduros cu nuanţe subtropicale din sud. argiloase. Stejarul roşu fructifică mai devreme decât stejarul şi gorunul. cenuşie. La noi folosit frecvent în cultură. complet neaerisite şi chiar cu regim hidrologic variabil. După 40 de ani. lat-ovoide până la semisferice. pe cca. 2cm grosime.) – stejar roşu. Foarte importantă este provenienţa seminţelor. Ghindele sunt scurt-pedunculate. aproape anual şi destul de bogat. pe faţă sunt verzi-întunecat. în special către baza tulpinii. are scoarţă subţire. netedă. Spre deosebire de speciile indigene de stejar. adaptate la climatul continental din nord. Partea inferioară. mari. În masiv are tulpină dreaptă şi bine elagată. brune. ca la tei. Frunzele oblongi. duce la acumulări de substanţe organice nedescompuse. de 10-22cm lungime. cu smocuri de peri bruni în axilele nervurilor (fig. cu textură uşoară şi umiditate suficientă. sau dimpotrivă. cu defecte. dar şi în plantaţii în vestul ţării. Creşte bine pe soluri bogate. cum este cazul cu Quercus borealis var maxima.102). iar litiera. 1m. asemănătoare într-o anumită măsură cu cea de fag. iar mugurii ovoid-ascuţiţi. ceea ce a făcut să fie folosit în Europa în condiţii variate.23). Rezistă surprinzător de viguros şi pe soluri grele. Ghindele se coc numai în anul al doilea (maturaţie bienală). afânate. Lujerii sunt roşii-bruni. fiind foarte decorativ. scoarţa dezvoltă crăpături rare. au lobii triunghiulari-ovaţi. În America dispune de o largă amplitudine climatică. lucitori. de cca.Quercus rubra L. bogat şi marcescent. se colorează în roşu sau portocaliu. 1/3 din lungime. lobulaţi şi terminaţi cu un vârf setaceu. începând din regiunile de câmpie şi până în regiunea montană inferioară. Arbore de lumină. Spre toamnă frunzişul. roţii-bruni. suportă şi umbrirea. La noi suportă bine gerurile de iarnă. de cca. prin parcuri sau aliniamente pe marginea străzilor. greu alterabilă. stă aşezată într-o cupă plană sau uşor conică. Se dezvoltă bine în câmpie (cu condiţia să aibă precipitaţii suficiente). în scop decorativ. În staţiuni montane şi reci creşte încet. Stejarul roşu atinge în patria de origine înălţimi de peste 25m şi diametre de cca. 6mm lungime. Originar din estul Americii de Nord (fig. glabri. devine adeseori rău conformată. stejar roşu american. deoarece Quercus rubra prezintă mai multe ecotipuri. 120 .

A fost confundat deseori cu Quercus rubra. Quercus benderii – Benitz. lobulaţi sau dinţat-lobulaţi. când depăşeşte stejarii indigeni. depăşesc mijlocul jumătăţii frunzei. Ghindele şi cupa sunt asemănătoare cu cele de Quercus coccinea. sinusurile adânci. la 50m înălţime. 6m înălţime. Şoseaua Kisselef). fiind se pare mai frecvent introdus ca arbore de parcuri şi aliniamente (Ex. maxima şi Quercus coccinea prezintă caractere intermediare. cu 3-4 perechi de lobi. Timişoara. glabri. Frunzele sesile. Toamna frunzele se colorează în roşu aprins. se coc în anul al doilea. L. Lujerii. Atinge înălţimi până la 25m. evident turtite.)Ashe. rămânând pe arbori până spre iarnă târziu. . sunt lat-ovoide. Este o varietate a acestei specii introdusă la noi mai mult decât varietatea tipică. are tulpini drepte. cupa îngustgâtuită în partea bazală. Frunzele. eliptice sau obovate. brune-ruginii. Arbore de dimensiuni mai mari. până la 30-40 de ani. Frunzele sunt mai lungi decât cele de Quercus coccinea. maxima (Marsh. lobi alungiţi. Bacău. La 10 ani atinge. Braşov. de numai 1-2cm lungime. prevăzuţi fiecare cu 3-7 dinţi sau lobului terminaţi într-un vârf subţire. Mugurii sunt bruni-întunecat. 121 . roşii-portocalii. mai ales în tinereţe. până. Bucureşti. au numeroase lenticele roşcate (nu galbene ca la Quercus rubra).Quercus borealis var. inclusiv cerul. cu sinusurile mai adânci decât mijlocul jumătăţii laminei. Quercus coccinea Muenchh. rotunjite la bază. de 8-15cm lungime. are cupe mari. aşezate câte 1-2 la subsuoara frunzelor. a fost introdusă la noi în parcuri şi grădinile botanice din Bucureşti. pe dos peri evidenţi la intersecţia nervurilor. Iaşi. uneori. Creşterea este foarte rapidă. care cuprind ghinda numai la bază. Hibridul între Quercus borealis var. păroşi în jumătatea superioară.stejar roşu Specie de origine americană. mai mici decât ale speciei precedente. Cluj.

25). foarte adânci. stejar de mlaştini Este originar din sud –estul Americii de Nord. greu permeabile. cu 2-3 perechi de lobi înguşti şi sinusurile larg rotunjite. uneori marcescente. În Munţii Apuseni urcă la 900 m altitudine. cu sezon de vegetaţie lung. Subgenul Cerris (Spach. are scoarţa netedă. de 7-16cm lungime şi 2-5cm lăţime. ritidom format de timpuriu. de regulă bienală. Mugurii. Are frunze caduce. cu marginea lobată. Datorită înrădăcinării puternice şi posibilităţii de reducere a transpiraţiei. cilindrice. de 812cm. eliptice. puternic uscate în timpul secetelor de vară).) Oerst. – Cer. cu regim de umiditate foarte variabil (excesiv de umed primăvara. cu marginea întreagă. de peste 25m şi prezintă frunze relativ mici. Este mai sensibil decât ceilalţi stejari la gerurile puternice. Atinge înălţimi de 20m. cenuşii sau bruni-verzui. Cuprinde aproape numai specii din regiuni calde. Atinge înălţimi mari. caracteristică. ovoizi. apendiculaţi. şi urcă la 500-600m altitudine la coline. subtropicale. este îngustă şi destul de bogată în frunziş. cupa prezintă solzi alungiţi. compacte. Quercus cerris L. pe dos pubescente. mici. – stejar de baltă. concentrată spre vârful tulpinii.50m. Quercus imbricaria Michx . Lujerii anuali muchiaţi. cu crăpături longitudinale. În ţara noastră se găseşte la câmpie. foarte rar sempervirescente.Quercus palustris Muench. mediteraneene. Cerul atinge dimensiuni mari. în vestul Transilvaniei şi Banat apare frecvent la dealuri (fig. pietros şi negricios. care se pot urmări până la vârf. suportă bine seceta şi uscăciunea. lung-peţiolate (peţiol de 2-5cm). tomentoşi. frunze oblongi. Maturaţia. de asemenea 122 . în profunzime de culoare roşie-cărămizie. uneori înţepători.stejar cu frunza întreagă Originar tot din America de Nord. dispune de o mare capacitate de a vegeta pe soluri argiloase. Coroana. se cultivă la noi în scop ornamental. gros. dinţată sau întreagă. Are tulpini drepte. ca şi specia precedentă. Este o specie termofilă şi xerofită. creşte în climate calde. Ceroi Specie cu areal nord-mediteranean din Spania până în Turcia. înălţimi de până la 35m şi grosimi de 1. nelobată.

se recunosc după stipele filamentoase. ca la stejarul roşu. nu depăşeşte 200. ghimpoşi. „Aorentevariegata” Quercuss cerris cv. dinţaţi sau lobulaţi. Maturaţia ghindelor este anuală. marcescente. pe margini sinuatdinţat-lobulate până la penat-sectate. Au lungimi de până la 4-5cm. Lăstăreşte viguros.5cm lungime. lobate şi rareori dinţate: excepţii Quercus suber cu frunze aproape întregi şi Quercus ilex cu frunze persistente. ascuţiţi la vârf. numai în lungul nervurilor). sau scurt pedunculate. terminaţi într-un mucron scurt. dinţate sau întregi. rar bienală. la bază îngustate. pe faţă aspre. slab cordate. triunghiulari. Fructifică la vârste relativ reduse. şi foarte rar drajonează. celelalte sunt incluse în acest subgen. cu frunze caduce. divergenţi. de 5-15cm lungime. alungiţi. 123 . rotunjite. Longevitate este relativ redusă. verde-închis lucitoare şi cenuşii sau gălbui pubescent-tomentoase (la maturitate. Ghindele sesile. este prevăzut câteodată la bază cu stipele roşcate. Stau cuprinse pe ½ din lungime într-o cupă cu numeroşi solzi lemnoşi. Peţiolul de până la 2. persistente. Frunzele sunt pieloase. la vârf acute. Creşterea puieţilor în primele decenii este mult mai rapidă decât la stejar sau gorun. Frunzele sunt eliptice până la oblong-ovate. „Laciniata” Subgenul Lepidobalamus (Ende.300 de ani. ce depăşesc lungimea mugurilor.tomentoşi. Din cele şapte specii de stejari care cresc spontan la noi. în afară de Quercus cerris.)Oerst. Ele au lobii întregi. Mai rar folosiţi în amenajări peisagere sunt cultivarurile: Quercuss cerris cv. Subgenul Lepidobalanus se împarte în şase secţii şi mai multe serii. se coc numai în toamna anului al doilea. cu vârful caracteristic. recurbaţi. trunchiat şi mucronat. Include arbori originari din regiunea temperată a emisferei nordice. mai des decât ceilalţi stejari indigeni (periodicitate 3-5 ani).

compacte. dreaptă aproape până la vârf. în general. deşi sistemul radicular este mai puţin profund decât la stejar. Seria sessiliflorae Loj. Rădăcinile se dezvoltă viguros din primul an. aşa că. Există şi motive ca şi cele trei subspecii să fie considerate specii veritabile: Altitudinal. profunde (Fig. greu alterabile. mai superficial. În regiunea de dealuri. Are temperament de ceva mai delicat decât stejarul. de până la 40-45m.27). Gorunul ca şi stejarul contribuie puternic la levigarea solurilor. Ritidomul este cenuşiu închis. Scoarţa conţine tanin în proporţii ridicate. Spre deosebire de stejar creşte în condiţii optime pe soluri drenate. sesile. se dovedeşte însă mai puţin adaptat la rigorile climatului continental excesiv. gorunul se comportă în multe privinţe diferit de stejar. adeseori pe soluri cu textură grosieră. ssp. suportă mai greu solurile argiloase. gorunul poate fi totuşi periclitat de vânturile foarte puternice.gorun Arealul este redat în fig. Quercus petraea (Mattuschka) Liebl. lipsite de peri. ca şi ghindele. afânate. deasupra celorlalţi stejari indigeni şi formează obişnuit arborete pure. mai îngust şi mai regulat brăzdat. gorunii se situează. flori femele cu stile libere. cilindrică. petraea (Liebl. care se întind din Africa de Nord şi Peninsula Iberică spre estul Europei. cu marginile laterale nesudate între ele. Coroana este relativ 124 . este pus în evidenţă de frunzele sale subţiri. Gorunul atinge înălţimi mari.) Soó . lăţite treptat spre stigmate. numite gorunete. Din punct de vedere ecologic. afânate. Seria se caracterizează prin: frunze relativ lung peţiolate. gorunii sunt reprezentaţi prin trei subspecii cunoscute şi sub numele colectiv de Quercus sessiliflora sau Quercus sessilis. Tulpina. datorită litierei bogate în substanţe tanante. Caracterul mezofil al gorunului. rămânând totuşi o specie de lumină. Este mai puţin pretenţios faţă de căldura din timpul verii. cu ierni aspre şi amplitudini mari de temperatură. Caucaz şi Liban. cu textură mai grosieră li umiditatea mai constantă. aerisite. solzii cupei neconcrescuţi.26. Gorunii Cuprinde patru specii. cu solzi mărunţi. La noi. fără a fi sensibil la doborâturi. Asia Mică. pe terase şi coaste însorite.Secţia Roburoides Schw. cu 5-9 perechi de lobi. mai accentuat decât al tuturor celorlalte specii de stejari indigeni.

gorun auriu. iar mugurii.bogată şi uniformă. Florile. ovoid ascuţiţi. până la 1-1. Frunzele. de 8-13cm.5cm. în general mai mici decât la stejar. pe dos la maturitate fin pubescente (perişorii nu pot fi însă observaţi decât cu lupe) sau cel puţin. spre vârf treptat şi lung îngustate. sunt ovoizi sau ovoconici (fig. de dimensiuni descrescânde începând de la mijloc spre vârf. petraea. frunzişul acoperind destul de bine solul. la vârful lujerilor. întregi sau slab lobulaţi. „de butoiaş”. Quercus petraea longifolia.5cm lungime şi sunt de formă caracteristică. glabri. cu 5-8 perechi de lobi. mici.5cm lungime. Lujerii. stau îngrămădite către vârful lujerilor. fructificaţiile abundente se repetă odată la 4-6 ani. cu lăţimea maximă în jumătatea inferioară. Are preferinţe pentru regiuni mai calde decât Quercus petraea ssp. petraea şi mezoxerofită. cele femele şi fructele (nucule) dispuse aproape sesil sau pe un peduncul foarte scurt. Quercus petraea ssp. de regulă rombic-ovate. Varietăţi şi forme: Quercus petraea purpurea. Longevitatea atinge circa 300-400 ani. Quercus petraea laciniata. Quercus petraea pendula. sunt subţiri. ca şi muguri. de care se deosebeşte mai ales prin: muguri evident mai mari. neauriculate. de culoare brună. dalechampii (Ten) Soo. Gorunul fructifică la vârste înaintate. unisexuat-monoice. ca stejarul. ovoid-elipsoidală. verziîntunecat. au 1. Pe margini. de cca. gorun de Dalmaţia. Arbore de mărimea I. frunzele care nu stau îngrămădite la vârful lujerului. frunzele sunt sinuat-lobate până la penat-fidate. uneori 500 de ani. până la gălbuie. Ulterior îşi activează creşterea care se menţine susţinută până la vârste înaintate. au puţine lenticele eliptice.105). asemănător cu Quercus petraea ssp.5-2. cu frunze tinere purpurii. dezvoltând mai puternic rădăcinile. atât izolat (după 40 de ani) cît şi în masiv (după 60-70 de ani). de 1-2. rotunjiţi. de 8-16cm lungime. 8mm lungime. Subspecie mai termofilă. Florile mascule sunt grupate în amenţi. răspândită în sudul ţării. variabile ca formă. Gorunul creşte încet în primul deceniu. la bază îngustate. smocuri de peri la subsuoara nervurilor. prinse pe un peţiol lung. Ghindele stau câte una sau grupate câte 2-5. la bază trunchiate sau 125 . apar prin aprilie-mai.

Stejarul este o specie de climat variat. florile femele. la maturitate. polycarpa (Schur) Soo -gorun transilvănean Sub aspect ecologic este mai apropiat de Quercus petrea ssp. penat-fidate sau partite până la 1/3 din jumătatea laminei.107). pe dos. (Quercus pedunculata Ehrh. prinse pe un peduncul lung. cu perii. lat-eliptice până la obovate. de 7-15cm lungime şi 5-7cm lăţime. la început pe dos stelatpubescente sau glabre (fig. lujeri brun-roşcaţi sau verzi-întunecat. îngrămădite câte 2-6 (sau mai multe). obovate. frunzele mari. cu peţiol scurt. dalechampii decât de Quercus petraea ssp. până la 1. la câmpie şi coline. dispers-stelat-pubescente în lungul nervurilor şi la subsuoara acestora. cu vârful lat rotunjit.) – Stejar. Quercus robur L. Secţia Robur Schb. cu 5-7 perechi de lobi. vegetând adeseori pe soluri superficiale. se dovedeşte foarte rezistent la gerurile de iarnă.2cm. cei de la bază evident gheboşi. Tufan Arealul este redat în fig. lujeri anuali. Atinge până la 25m înălţime. petraea. Frunzele sunt caracteristice. în general. Este pretenţios faţă de sol. baza trunchiată sau uşor cordată. aproape egal distanţate pe lujer. Manifestă cerinţe ridicate faţă de căldură în timpul sezonului de vegetaţie. Quercus petraea ssp. Ghindele. cupa cenuşie.106). cu pereţi groşi şi solzi mai bomaţi (gheboşi). la vârf pubescenţi. coroane globulare. marginea numai sinuat-lobată (mai ales spre vârf). Creşte 126 . mugurii relativ mari. Seria pedubculatae Schwz. solzii cupei alipiţi. cu baza auriculată.lat-cuneate. cu marginile concrescute şi cu vârful liber. prevăzuţi cu solzi laţi. ovoid-alungiţi. sinuat-lobate.28. frecvent cu trăsături continentale. uneori glabre (fig. scheletice. până la adânc penat-lobate. sunt sesile sau scurt pedunculate. glabri. câte 1-3. cu pereţi groşi. ca şi ghindele. uneori acuţi. fructe tot sesile. ovaţi până la oblong-lanceolaţi. cupa brună. numai la vârf pubescenţi. glabre sau păroase. Prezintă următoarele caracteristici: ritidom adânc crăpat. Include două specii îndigene întâlnite la altitudini joase.

de 2-4cm lungime.10 ani. La maturitate. cele femele lung pedunculate. rădăcinile pe soluri profunde. întinse orizontal. Are înrădăcinare pivotantă. triunghiulari. Stejarul. Coroana. odată la 6-10 ani. În arborete rărite sau în special în stare izolată. Cupa lemnoasă. bruni-măslinii. cel terminal cu cinci muchii. cu lăţimea maximă în treimea superioară. deşi cu caracter în general mezofil.6cm lungime. noduroase. în lungul nervurilor. pietros. argiloase. adânc brăzdat longitudinal şi transversal (crăpături până la 10cm adâncime). Este pretenţios faţă de lumină. aproape semisferică. Stejarul poate atinge până la 50m înălţime şi 1-2m diametru. de 6-20cm lungime. de 3-6(10)cm. în timp ce pivotul rădăcinii atinge lungimea de 1m sau mai mult. glabre. sunt lobate până la penatsectate.108). lungimea lujerului anual se menţine la 20-30cm. Fructifică târziu. Pe tulpină se dezvoltă de timpuriu un ritidom brunnegricios. Florile uniasexuat-monoice. cu unele neregularităţi de creştere. lipsită de peţiol sau peţiol scurt. Lujerii sunt viguroşi. acoperită cu numeroşi solzi imbricaţi. izolat la 40-50 de ani şi la intervale mai mari de timp. glabri. 127 . pe dos. are tulpină dreaptă. concrescuţi. bine elagată şi coroană destul de îngustă. este la vârf acută. are capacitate de adaptare la diferite cuantumuri de precipitaţii (ca şi de căldură) evident sporită faţă de gorun. până la 0. pătrund în adâncime mai mult decât la orice altă specie de la noi (până la 8-10m). alungită până la cilindrică. mult mai profundă şi mai largă decât a gorunului. la maturitate pieloase şi numai rareori cu peri disperşi. Nucula. două săptămâni mai devreme decât la gorun. Apar cu cca. se cunosc formele: Quercus robur fastigiata. alterni şi mai numeroşi spre vârful lujerilor (fig. Frunzele. Creştere înceată în primii 5. cu câteva dungi longitudinale. plani sau mai mult sau mai puţin bombaţi (cei de la bază). mugurii ovoizi. în masiv după 70 de ani. de 2-4mm lungime bruni-lucitori. verzi (la ghindele proaspete).viguros pe soluri aluvionare din lunci. tulpina devine conică. muchiaţi. de culoare brună-gălbuie. se recunosc uşor după forma generală obovată şi baza terminată în două urechiuşe evidente (auriculată). Ghindele stau câte 2-5 pe un peduncul lung. se desface în ramuri viguroase. după care poate fi deosebit uşor de gorun. deşi au caractere variabile. Datorită rădăcinilor sale profunde poate totuşi să reziste şi pe soluri compacte. După port. tare. de formă ovoidă. strâns alipiţi. liberi numai spre vârf. grupate câte 3-6 în ciorchini.

În staţiunile cele mai uscate frunzele devin coriace. Este o specie iubitoare de căldură şi mai rezistentă la secetă decât Quercus robur. Creşte pe soluri profunde.Quercus robur pendula. Înfloreşte cu circa două săptămâni mai târziu decât stejarul. relativ rezistent la secetă. foarte diferite ca formă. cu vârf lat. Este un impunător arbore ornamental. de regulă pubescente. Ritidomul se formează de timpuriu. La noi se găseşte în silvostepa Olteniei. Pe faţă sunt verzi-întunecat.29).26). mai gros şi mai adânc crăpat decât la stejar. Longevitate 200-300 ani. rareori glabrescente. foarte caracteristici. Asia Mică. Ghinda este mare. Dobrogea (fig. Arbore cu înălţimi până la 25m (exemplare chiar peste 25m înălţime în pădurea Punghina-Mehedinţi). lipseşte complet din Banat şi Transilvania. aşa că scapă de efectul îngheţurilor târzii. cupa are solzi gheboşi. de talie mică. reuşind să fructifice mai des decât acesta. Înfloreşte cu circa 2 săptămâni mai târziu ca stejarul aşa că scapă de efectul îngheţurilor târzii. sunt prinse pe un peţiol scurt de 4-10mm. Fructele sunt aşezate pe un peduncul mai lung (până la 15cm). Frunzele. aşezaţi în rânduri circulare. Quercus robur concordia. Munteniei. pe dos caracteristic cenuşii-brumării. lobii mijlocii aproape perpendiculari pe nervura mediană. de 3-5cm lungime şi până la 2cm grosime. Caucaz (fig. cu peri fasciculaţi. au lăţimea cea mai mare la mijloc sau spre vârf. dar mai puţin termofilă şi xerofită decât Quercus pubescens.Koch – stejar brumăriu Stejarul brumăriu creşte spontan în Peninsula Balcanică. Quercus pedunculiflora K. are tulpina dreaptă. cu frunze galben aurii. reuşind să fructifice mai des decât acestea. formate pe loess dar şi pe psamosoluri. glaucescente. 128 .

129 .8cm lungime.110). dezlipiţi de pereţii cupei şi peri deşi. dispuşi simetric aproape orizontal. Frunzele. de 10-12cm lungime şi 6-12cm lăţime. se dovedeşte foarte puţin exigent. obtuză sau trunchiată. nu depăşeşte 25-30m. mai subţire decât la ceilalţi stejari. acuţi. în vestul ţării. de până la 2. Fructele sunt sesile sau foarte scurt pedunculate. dar în mod obişnuit. bruni-gălbui. dosul laminei fiind moale şi cenuşiu-gălbui. până în Ungaria şi România (fig. liniar-lanceolaţi. Se întinde începând din sudul Italiei. la coline şi dealuri. păros. auriculate şi sesile sau scurt peţiolate. moale şi friabil. nu prea mare (maximum 1. până la 1. frunze adânc penat lobate. dar sensibilă la îngheţuri. muguri cu stipele mai mult sau mai puţin persistente. Ghinda este ovoid-elipsoidală. cu veri lungi. de ţinuturi sudice. În staţiunile cele mai favorabile. Are temperament de lumină-semiumbră (ceva mai puţin de lumină decât stajarul). Tulpina. măslinii.gârniţă Prezintă areal restrâns. lujeri viguroşi. are solzi caracteristici. ovoizi. care înconjoară uneori mugurii terminali (fig. pentru că transpiră foarte puţin şi are o mare capacitate de absorbţie a apei din sol. călduroase şi ierni relativ blânde. sunt lat până la obovat-eliptice. cu lenticele eliptice. inclus în arealul cerului. prin întreaga Peninsulă Balcanică. Sunt marcescente şi apar după gorun şi stejar. în Banat şi Transilvania. de peste 30m. Mugurii sunt mai mari decât la ceilalţi stejari. poate creşte pe solurile cele mai compacte şi îndesate. rezistă la geruri. Sub raport edafic. Coroana este largă. tomentoşi. gârniţa poate atinge înălţimi mari.29). mai scurte şi mai rare decât la cer. cu stipele persistente. liberi. de culoare brună-gălbuie. dreaptă şi plină. cu lobii principali profunzi.24). Ca şi cerul. despărţiţi prin sinuri foarte înguste.) .5cm lungime. dar înaintea cerului. tomentoşi sau pubescenţi. formează de timpuriu ritidom caracteristic. solzii cupei alungiţi. flori femele aproape sesile. cupa lăţit-conică.2cm înălţime). Quercus frainetto Ten (Quercus conferta Kit.Secţia Dascia Kotschy. câte 2-8 la vârful lujerilor şi au maturaţie anuală. concentrate spre vârful lujerilor. La noi apare în Muntenia şi Oltenia. relativ deasă. iarna glabri. gârniţa este o specie semixerofită. tomentoşi. solzos. Seria Confertae Simk. brun-negricios. de regulă mari. până dincolo de 500 m altitudine (fig. Seria se caracterizează prin lujeri anuali tomentoşi.

Cuprinde arbori din regiuni calde şi uscate cu: lujeri anuali tomentoşi. dezvoltând de timpuriu ritidom brun-negricios. pe roci calcaroase şi pe soluri rendzinice. nedepăşind cca. până la altitudini destul de mari 500-600m. rezistă la secetă şi uscăciune. tari. Seria Lanuginosa Simk. Longevitatea limitată. sinuat lobate până la penat-lobate. Se găseşte pe soluri grele şi uscate. Este o specie de valoare în staţiuni extreme. Lujerii sunt cenuşii. des şi crăpat. Cupa are solzi mărunţi. mediteranean. tomentoşi. plaţi. mici. cu lobi pe margine ondulaţi. tare. luminoasă. Coroana este rară. sunt foarte variabile ca dimensiuni şi forme. Pufosul este de talie mai mică decât toţi ceilalţi stejari indigeni. Specii indigene: Quercus pubescens şi Quercus Quercus macranthera. simplu sau dublu lobate. păroşi. frunze mici. strâns alipiţi. mai ales în tinereţe. Ghindele. îngust-ovoide. de 4. cenuşiu-pubescenţi. 15m înălţime. virgiliana. ovat-lanceolaţi. Quercus pubescens Willd. de 0. Creşterea este mai înceată decât la ceilalţi stejari.8-2cm. iar mugurii mici. Este o specie iubitoare de căldură. pieloase. uneori rămânând chiar arbust. În ţara noastră se găseşte aproape în toate provinciile. Lăstăreşte viguros. sunt sesile sau foarte scurt pedunculate.5-8cm lungime. strâmbă. tufă râioasă Este un element sud-european.111). acuminate (fig. situându-se din acest punct de vedere în fruntea tuturor speciilor arborescente de la noi. solzii cupei ovat-lanceolaţi.stejar pufos. Apare în staţiuni calde. iar tulpina scurtă. dar apare dispersat în pâlcuri şi tufărişuri izolate.Periodicitatea fructificaţiei este de 4-6 ani. specii exotice 130 . Frunzele. submediteranean al cărui areal seamănă cu cel al cerului. defectuoasă. despărţiţi prin sinuri înguste. 100-150 ani. xerofită. Creşterea este mult mai lentă decât a celorlalţi stejari indigeni. des tomentoase. . ovoizi.

În parcuri şi grădini dendrologice (Simeria. cupa mai mare. În figura 30 este redată diagrama hibrizilor genului Quercus. tomentoşi. Florile. puternici. dar care se regăsesc aproape toţi în Pădurea Bejan.5-3cm. Pentru alei şi străzi se recomandă stejarii roşii care rezistă şi mai bine la poluare. Creşte de obicei împreună cu stejarul pufos cu care se aseamănă sub aspect ecologic. Quercus marilandica Muenchh. Sunt specii unisexuat-monoice. cu peţioli mai lungi. pe dos tot pubescente tomentoase. Datorită compatibilităţii la reproducere. cu baza cordiformă şi lobi de regulă lobulaţi (fig. Se înmulţesc prin seminţe. care se găsesc în diferite staţiuni din ţară.. aşezatespiralat. Se deosebeşte de Quercus pubescens prin: mugurii mai lungi. de 2-4cm lungime.. ghindele mari. ORDINUL JUGLANDALES Familia JUGLANDACEAE Linde. grupuri şi izolat. în seră. Include arbori şi arbuşti cu lujeri cu măduva lamelar întreruptă sau continuă şi frunze alterne. de 8-16cm. Quercus suber L. numai cu material de la plante tinere. uneori până la 8cm. câte 2-4 pe un peduncul lung de 1. de lângă Deva. cu aplicarea de hormoni şi înrădăcinare în pat cald. cu solzii mai lax imbricaţi. prin altoire. cei superiori alungiţi şi cu vârful puţin dezlipit. cei inferiori bombaţi. între speciile de stejari indigeni sau produs o serie de hibridări. Neudorf. etc. toamna sau primăvara.112). Arbori maiestoşi. mascule sunt grupate în amenţi axilari. după stratificare. prin butaşi..Quercus virgiliana Ten. Quercus bicolor Wild. decorează prin amenţii masculi primăvare. hibrizi cu caractere intermediare. pendenţi. sub tunel închis etanş. Numai Quercus cerris ocupă o poziţie aparte. imparipenat compuse. Bazoş. Se utilizează pentru plantaţii masive. Snagov) sunt cultivate şi alte specii: Quercus alba. Ajunge până la înălţimea de 20m şi formează o coroană destul de deasă. frunzele mai mari. în aprilie prin procedeele copulaţiei. sub ceaţă artificială. triangulaţiei sau placaj lateral. iar 131 . acesta nu se încrucişează cu celelalte specii de stajari. de 5-8mm. Quercus macrocarpa Michx.

– nuc comun. nuc Originar din Europa (sud-est) şi Asia. având sâmburele cu tegument lemnos şi neregulat brăzdat. Pachistan. China. apar e uneori sălbăticit (subspontan). În stare izolată. 15 specii arborescente. Frunzele imparipenat-compuse. cu umiditate suficientă. La noi se dezvoltă bine numai în zonele cu climat blând cu ierni relativ dulci. primăvara se dezvoltă în amenţi lungi. Lujerii sunt groşi şi cu măduva lamelar întreruptă. totuşi starea de masiv nu-i prieşte. Specie pretenţioasă faţă de condiţiile staţionale. foliole asimetrice. Cicatricea frunzei. iar scoarţa şi frunzele conţin substanţe aromatice. tanante şi colorate. constant asigurată (mezohigrofit). fără geruri mari şi cu îngheţuri puţin frecvente. cu coroană destul de strânsă. cu 2-4 solzi. Cele mascule apar din toamna precedentă ca nişte conuri solzoase. în raceme terminale. specific. În masiv poate atinge înălţimi mari. dar şi în America de Nord şi Sud. de culoare 132 . Înrădăcinarea pivotantă. Scoarţa. Florile femele sunt grupate câte două sau mai multe. cu trei grupe de urme fasciculare. cu cea mai mare răspândire la dealuri. Himalaia. axilari. mare. cu ramificaţii puternice. pendenţi. mult timp netedă. Valoarea deosebită a acestei specii a dus la extinderea în afara arealului natural. cei terminali cu 2-5 solzi. Asia Mică. Este pretenţios şi faţă de sol. rămâne obişnuit mai scund şi tulpina prezintă o serie de umflături (gâlme). Iran. Maturaţia anuală Genul Juglans L Include cca. răspândite în emisfera nordică şi în măsură mult mai mică. Florile unisexuat-monoice. Are temperament mijlociu. vegetează viguros pe soluri bogate. arealul cuprinde Peninsula Balcanică.cele femele solitare sau grupate în raceme sau spice terminale. India. mai ales în Europa şi Asia. globuloasă. Fructul este o drupă dehiscentă sau indehiscentă. Fructul este o drupă dehiscentă sau indehiscentă. Cultura nucului la noi în ţară cuprinde un spaţiu larg. rezistă mai bine la umbră decât nucii exotici. cei laterali globuloşi. au un miros aromatic. uneori suprapuşi câte doi. Vânturile reci şi uscate sunt defavorabile. în cea sudică (America de Sud). începând de la câmpie până la circa 800 m altitudine. iar coroana devine largă. Mugurii sunt alterni. până la 30m şi formează tulpină dreaptă. Juglans regia L.

au miros aromat şi măduva largă. au înveliş exterior cărnos. asimetrice. Importanţa deosebită rezidă din valoarea remarcabilă a lemnului. Frunzele imparipenat-compuse. are numai la bătrâneţe un ritidom cenuşiu-închis. Mugurii cu solzi negricioşi. dar e sensibil faţă de poluanţi. ovoidglobuloşi. cu stigmate răsfrânte. Înrădăcinarea este puternic pivotantă. Rădăcinile laterale ajung la distanţe mari. pendenţi. sunt adeseori grupaţi câte doi. verde. de 4-5 cm diametru. sferici. purpurii sau verzui. are puţini dăunători biotici. sesile. amenţii masculi negricioşi sau verzi-negricioşi. „Purpurea”. Ca şi celelalte juglandacee. câte 1-4. Lăstăreşte viguros. sunt acute sau acuminate. Sămânţa. cu trei grupe de urme fasciculare. florile femele terminale. eliptice. Nuca ovoidă. până la 7 mm. cei terminali mai mari. dar la Juglans regia se preferă semănăturile de primăvară. suprapuşi. 133 . de 6-12 cm lungime. este comestibilă. cu crăpături rare. lamelar întreruptă (fig. glabre. bruni-verzui. lungi de 8-10 cm. nucul comun emană în sol substanţe cu rol inhibitor pentru alte specii. incomplet despărţită de doi pereţi subţiri. doar pe dos cu smocuri de peri mici la subsuoara nervurilor. lucitori. pe margini întregi. Florile sunt unisexuat-monoice. Lujerii sunt viguroşi.argintie-cenuşie. Conţine substanţe tanante şi puternic odorante. după o stratificare de 5–7 săptămâni în pământ reavăn. Capacitatea germinativă 60-80%. nucul comun este preţuit pentru aptitudinile sale de specie decorativă. zbârcită. plăcută la gust. de 12-14m. Se obţine din sămânţă şi lăstari. Juglans regia cv. înveleşte o sămânţă mare (miezul nucii). se seamăna toamna. „Pendula”. Fructifică la vârste mici (8–12 ani) şi aproape anual. acoperită de o pieliţă subţire. cu 5-9 (11) foliole opuse. Cicatricea frunzei este mare. Drupele elipsoidale. la 8 ani poate atinge 1m înălţime. puieţii din sămânţă şi mai ales lăstarii cresc rapid în primul an. iar cei laterali mici. aşa încât puieţii se transplantează greu.113). Creşterile se menţin active în tinereţe. Dintre cultivarurile mai frecvente se amintesc: Juglans regia cv. Longevitatea până la 300–400 ani. glabri. care la maturitate se crapă neregulat şi se desfac singure. foarte nutritivă. pieloşi. rădăcinile fiind cărnoase şi suculente. cu vârf scurt şi suprafaţă brăzdată neregulat. Celelalte specii de nuci reclamă aceeaşi tehnologie de înmulţire şi cultură.

La noi.nuc negru. cu foliole mai numeroase (15-23). Cultura nucului negru se poate face cu bune rezultate în regiunile de câmpie şi coline (până la 500m altitudine). însă pubescent şi nedehiscent. Juglans cinerea L. Arbore de mărimea a-II-a. suferă totuşi de pe urma de îngheţuri târzii şi timpurii. până la 20 m înălţime (excepţional până la 30 m).23). uneori puţin piriforme. unde arealul său se suprapune parţial pe cel al nucului negru. Este ceva mai rezistent faţă de gerurile de iarnă decât ceilalţi nuci. Rezistă mai bine la ger decât Juglans regia. creşteri active realizează numai pe soluri bogate. Faţă de condiţiile din sol este mai puţin exigent. care atinge 40-45 (50) m înălţime. Tulpina este destul de dreaptă. unde se localizează de preferinţă în luci. puţin turtită. prin parcuri sau păduri-parc (la Comarova – Mangalia). foliola terminală este mai mică (fig. dar mai mari. dar urcă adesea în zonele colinare. cu veri lungi şi călduroase. permeabile. de asemenea. cu muguri cenuşii-tomentoşi. tomentoşi. ovat-lanceolate. lung acuminate. la 350-400m. până la 40 cm lungime. Lujerii sunt nelucitori. foarte zbârcită şi foarte tare. Frunzele imparipenat-compuse. pubescenţi.nuc american cenuşiu Originar din estul Americii de Nord. Tulpina dreaptă. utilizarea în cultura este mult mai restrânsă faţă de nucul negru. drupe sferice. nuca aproape globulară. neregulat serate pe margini. nu suportă soluri compacte. Arbore de talie mare. . mai adânc şi mai neregulat brăzdată. pe alei sau în grupuri. . nuc american Specie originară din sud-estul Americii de Nord (fig. bine aprovizionate cu apă. Se foloseşte izolat. conţine un miez ce se scoate cu dificultate (costeliv).114). ritidom adânc brăzdat. brun întunecat. plină bine elagată. s-a folosit exclusiv ca specie ornamentală. în zonele cu climat blând. cu coaja mai groasă. este relativ rezistent faţă de poluanţi din grupa oxizilor de sulf. ferit de îngheţuri timpurii şi târzii. Lujerii sunt pubescenţi şi glanduloşi în tinereţe. Fructele. scoarţa este cenuşie. Are temperament mai de lumină decât nucul comun. afânate. se păstrează mult timp netedă.Juglans nigra L. des pubescente şi glanduloase pubescente pe dos. cei 134 . Constituie un excelent arbore ornamental. Are temperament intermediar între nucul comun şi nucul negru. Longevitatea 400 ani. La noi în ţară primele culturi de nuc negru au fost făcute la sfârşitul secolului al XIX-lea. iar mugurii. cu înveliş cărnos. verde (la maturitate negru).

glanduloase. La noi se găseşte în parcuri dendrologice (Simeria. se desface în fâşii lungi. dehiscentă în 4 valve. lăstăreşte puternic. cel superior pedicelat. grupate câte 2-5 în ciorchini pendenţi. cu măduva continuă. ovoizi. drupa globuloasă sau alungită. se sparge extrem de greu. 1 m. cu lujeri viguroşi. pe dos glandulos-pubescente. lipicioase. au la bază un inel păros caracteristic şi măduva continuă. Nuca. alungită. temperament de semiunmbră. Reclamă zone de cultură cu climat blând. în patria sa de origine poate atinge înălţimi de 40 m şi grosimi de cca. este tare şi neregulat brăzdată.115). (Hicoria Raff. Fructele sunt ovoid-alungite.) – carie. mici. cei laterali. creşte bine pe soluri profunde. Frunzele imparipenate. Creşte destul de încet în tinereţe. Frunzele au 11-17 foliole. Carya ovata (Mill. revene. Se foloseşte izolat.) K. compuse din cinci sau uneori. ritidomul său. al XVII-lea. cu tegumentul adesea muchiat longitudinal. suprapuşi. cu 3-4 solzi păroşi. În masiv are tulpină dreaptă. de 1317 mm lungime. stau suprapuşi câte 2-3.) Cuprinde specii arborescente. Cicatricea cu marginea superioară întreagă şi ciliată. mugurii terminali mari. vâscoase. cu miezul dulce sau amărui.terminali foarte mari. ca şi rahisul. hicory Specie din sud-estul Americii de Nord (fig. iar miezul este puternic strivit între pereţii despărţitori. cu amplitudini mici de temperatură la câmpie şi dealuri. Spre deosebire de nuc. Este un interesant arbore ornamental. Koch (Hicoria ovata Britt. areal asemănător cu nucul negru. de 12-18 mm. câte 2-3. bine dezvoltat. cu vârful ascuţit şi coaja foarte groasă. în patru muchii. cei laterali mai mici. Florile unisexuat-monoice. în aliniamente sau grupe. nuca. este sensibil la transplantare Arbore de dimensiuni mari. în regiuni de câmpie şi deal ale ţării noastre. Bazoş. iar pe faţă numai fin pubescente(fig. ca şi la nuc. bine conformată şi elagată. din şapte foliole 135 . iar cei laterali câte doi. Mihăeşti). frunzele imparipenat-compuse. pubescenţi numai la început. Mugurii terminali sunt mari. rezistă destul de bine la ger. Genul Carya Nutt.23). serate. adeseori suprapuşi. apoi glabri. Lujerii anuali viguroşi. pubescente. Longevitate 350 de ani. introdus în Europa din sec.

În culturi la noi s-au introdus şi alte specii de Carya: Carya cordiformis (Wangenh) K. lungi de 10-15 cm. Se înmulţeşte însă uşor prin lăstari şi drajoni. comestibil. cu măduva lamelar întreruptă. Se înmulţeşte însă uşor prin lăstari şi drajoni. Mugurii nuzi. Drupele. care permit dezvoltarea pivotului.eliptice până la oblong-lanceolate.. alburiecenuşie. Fructifică abundent. Pterocarya pterocarpa (Michx) Kunth. Genul Pterocarya Kunth.Mey) Specie exotică. aproape anual. dehiscent. în raceme lungi. cei din vecinătatea cicatricei foarte mici. acut-serate. în patru valve de mărime asemănătoare. pe dos cu peri stelaţi (fig. iar fructele sunt nuci foarte mici. foliola din vârf fiind mult mai mare (fig. 136 . Lujerii sunt viguroşi. chiar mlăştinoase. netedă. suprapuşi câte 2-3.117). stau la distanţă mare faţă de cicatrice. lipsită de zbârcituri. sferice. are miezul dulce. fertile. Se recomandă metoda Dunster – semănarea individuală în recipiente înguste şi adânci. după aceea creşterea se intensifică.Koch. asemănătoare cu cele de frasin. unii pedicelaţi. Frunzele sunt imparipenat-compuse. originară din Asia Centrală. cu 11-21 foliole. fără geruri prea mari şi soluri umede. (Carya pecan). Preferă climate montane. verzi-măslinii. dezvoltă un înveliş gros.A. Nuca. nucile se stratifică în nisip reavăn şi se seamănă primăvara în februarie-martie. Se foloseşte în grupuri la marginea masivelor. În primii 5-10 ani creşte mai lent. (Pterocarya fraxinifolia Spach. Pterocarya caucasica C. oblong-lanceolate. racemul fructifer având în total până la 20 cm lungime. de 3-6 cm diametru. de 812 cm lungime.Koch. dar în culturile de la noi puterea germinativă a seminţelor este relativ mică. cu înveliş subţire. prelungit în două aripioare semicirculare. pendente. la noi se cultivă numai prin parcuri şi grădini botanice. Realizează până la 30 m înălţime. care se crapă regulat. cel superior mai mare. pe margini serate şi ciliate. dar cu muchii longitudinale şi cu o coajă mult mai subţire în comparaţie cu a nucului. spre vârf puţin pubescenţi. Carya glabra (Mill) Sweet. Scoarţa are crăpături subţiri. Dacă se obţine din sămânţă. sesile.116). Carya illinoiensis (Wangenh) K. Florile sunt monoice.

Europa. sunt foarte bogate în specii arborescente şi arbustive. în Franţa se foloseşte ca arbore de aliniament pe străzi. se desfac în 2-4 valve.Se înmulţeşte uşor pe cale vegetativă. Genurile Populus şi Salix. Salicaceele dispun de o mare capacitatea de regenerare. Genul Populus L. Se foloseşte izolat sau în grupuri. Înmulţirea se poate face din sămânţa. În general. rezistă la inundaţii. Fructele capsule. uşurinţa diseminării şi marea capacitate de regenerare pe cale vegetativă sunt strâns corelate cu larga adaptabilitate a multora dintre speciile de plopi. are creştere rapidă. în amenţi pendenţi. flori unisexuat-dioice. se coc devreme (diseminarea prin mai-iunie). Asia şi nordul Africii. care le-a permis să ocupe teritorii însemnate. 137 . butaşi de rădăcină. ORDINUL SALICALES Familia SALICACEAE Mirbel. conţin seminţe cu smocuri de peri albi. drajoni sau marcote). sălcii. din regiunile polare până în zona ecuatorială. răspândite în majoritate în emisfera nordică. Seminţele pot germina la scurt timp după diseminare (chiar în câteva ore). Multe vegetează pe malul apelor. America de Nord. Cuprinde aproximativ 35 de specii. deoarece frunzele rămân verzi până toamna târziu. după o prealabilă stratificare. butaşi. simplitatea structurii florale (specii unisexuat-dioice). marcotaj prin muşuroire sau drajoni. răspândire mare. Muguri alterni. prezintă muguri pe rădăcini. inclusiv pe cale vegetativă (lăstari. sau primăvara. Semănatul se execută imediat după recoltare.

se împrăştie imediat. iar seminţele sunt mici. Frunzele. caracterizate prin scoarţa tulpinii mult timp netedă. Coroana. Capsulele se coc de timpuriu. cu scvame dinţate. Realizează dimensiuni mari (30-35 m înălţime şi peste 1. putrnic ramificată. dimorfice: cele de pe lujerii lungi şi de pe lăstari de 5-12 cm lungime. dar mai bogată decât la ceilalţi plopi. 3-5 palmat-lobate. cu 3-5 solzi. lung-peţiolate şi tomentoase pe faţa inferioară. groasă. rar şi lung ciliate pe margini (fig. prin martie-aprilie. ca de „vată”. albicioşi. la începutul primăverii. se întâlneşte în regiunile centrale şi sudice ale Europei (fig. Florile sunt unisexuat-dioice. prevăzute cu smocuri de peri lungi. în Lunca şi Delta Dunării. ovate până la rotund-ovate. Are temperament mai de umbră decât plopul negru. se situează în fruntea plopilor indigeni în ce priveşte exigenţele faţă de sol (are nevoie de soluri profunde.31). dar de culoare cenuşie. Prezintă două varietăţi mai importante: 138 . Populus alba L. cilindică. afânate. cele de pe lujerii scurţi sunt mai mici. lung peţiolate. prin mai. ovo-conici. de asemenea. albicioasă. la bază trunchiate până la slab cordate. Înfloreşte devreme. numeroase. subrotunde sau ovate. Tulpina. are scoarţa caracteristică. Înrădăcinarea este relativ profundă. Capsulele sesile sau scurt pedunculate. este exigent faţă de căldura estivală. destul de luminoasă. verzuie sau cenuşie (doar arborii bătrâni formează ritidom). de 3-4 mm lungime. alb tomentoase pe dos. Scoarţa conţine tanin şi salicină în cantităţi mari. cu textura uşoară. negricios la bătrâneţe. cu numeroase rădăcini laterale. deşi rămâne în urma celorlalţi plopi indigeni. – Plop alb Specie indigenă. umede).5 m în diametru). adânc brăzdat. ramificată viguros şi neregulat. La noi creşte la câmpie şi dealuri joase. dezvoltate în amenţi de 5-7 cm lungime. Frunzele. Plopul alb denotă o amplitudine climatică largă. de obicei prin luncile râurilor.118). uneori lobate. rămâne totuşi o specie heliofilă. Mugurii sunt alterni. ovate până la oblongi.Secţia Leuce Duby Cuprinde specii de plopi albi şi tremurători. albă şi netedă până târziu şi ritidom pietros. Lujerii anuali şi mugurii tineri sunt acoperiţi cu un toment albicios-cenuşiu. pe margini numai sinuat-dinţate sau lobulate. acute. rezistă la inundaţii dar mai puţin decât sălciile şi nu suportă apa stagnantă.

bruni-roşcaţi. urcă până la 1600m în molidişuri. conici. formează uneori ritodm gros. . este o veritabilă specie pionieră. câteodată chiar la câmpie. Sub aspect morfologic. Lujerii sunt obişnuit. Populus tremula L. Sistemul radicelar este superficial. Coroana. este compusă din puţine ramuri groase. acide. sunt foarte lucitori. cu scoarţa albicioasă-verzuie. Nu este un arbore tipic de luncă. de culoare negricioasă. arbore de dimensiuni mijlocii. mai mari decât la plopul alb. coboară frecvent la deal. Mugurii. în partea inferioară. 200–300 ani. nivea (Willd. Faţă de sol are pretenţii mici. Tulpina este dreaptă. Vegetează destul de activ şi pe soluri sărace. anual şi abundent. La noi se întâlneşte într-un teritoriu extrem de larg. Are temperament pronunţat de lumină. glabri. netedă. apare foarte rar pe solurile expuse uscăciunii. Este mult mai puţin pretenţios faţă de condiţiile staţionale decât cel alb şi negru.) Dippel. pyramidalis (Bunge) Dippel. apropiaţi de lujer. argintii pe dos. Rezistă la asprimile climatul continental. cu frunze alb-cretaceu tomentoase pe dos. frunze adânc lobate. cu areal foarte larg în Europa şi Asia (fig.Populus alba var. la munte sau deal. cei floriferi sunt globuloşi. bine elagată. Specie indigenă. mai rar sericeu păroşi. de 6-7 (10) mm lungime. din care drajonează puternic. cu 5-7 lobi. Ca arbore ornamental se poate utiliza cu bune rezultate. sărăturoase sau alcaline.plop tremurător.31). până la 30 m. cu vârful ascuţit. Fructifică la vârste relativ mici. cu 3-4 solzi. dar după 100 – 150 ani tulpinile devin larg scorburoase. transparentă. fără a se compara totuşi cu pinul silvestru sau mesteacănul. îndeosebi pe malul apelor. la vârste mari. Longevitate destul de mare. Frunzele dimorfice: cele de pe lujerii lungi sunt subrotunde sau lat 139 . Rezistă relativ bine la inundaţii. scoarţa netedă verde-cenuşiu-deschis. ovoidală sau larg cilindrică. bruni-roşcaţi şi lucitori. Populus alba var. Este o specie rustică faţă de condiţiile climatice. numai în staţiuni favorabile poate fi arbore de mărimea I. dar bogat în ramificaţii subţiri şi mult întins lateral. plopul tremurător este obişnuit. rezistent la poluanţi. afânată. cu port piramidal. creşte pe soluri de pantă.

de până la 15 cm lungime. de până la 30 m înălţime. Este mai puţin exigent faţă de sol şi rezistă pe nisipuri sărăturoase. dar de nuanţă cenuşie (fig. apare sporadic în Delta Dunării sau în luncile râurilor interioare. Arbore de mărimea I. pe dos glabrescente. înaintea înfrunzirii. după 20 de ani. În spaţii verzi. Hibrid natural. cordiforme. Capsulele se coc la sfârşitul lunii mai. Se cunoaşte Populus tremula var pendula. la bază trunchiate.119). glabre. sinuat-dinţate. la noi. cu scvame laciniate şi lung ciliate. arbore mascul. poate deveni invadant. frunzele de pe lujerii lungi se aseamănă cu cele de pe lujerii scurţi ai plopului alb (ovate. cu caractere mai apropiate de plopul alb: lujerii. la vârf acute sau rotunjite. păroase pe dos (fig. (Populus tremula x Populusalba var. cu peţiol tomentos. cenuşii-tomentoase pe dos. cenuşii-verzui. Ajunge la maturitate de timpuriu. nivea) – plop cenuşiu. 140 . rotunjite sau slab cordate. lăstăreşte realtiv slab. la distanţe foarte mari. relativ uscate estival (Lacul Sărat).) Sm. pe margini inegal serat-crenate. Zona centrală a tulpinii putrezeşte devreme. se mişcă la cea mia mică adiere de vânt). Drajonează puternic. lung de până la 8 cm (de aceea. Longevitate mica. Populus x canescens (Ait. sau lobulate.122). cele de pe lujerii scurţii sunt subrotunde. cele de pe lăstari sunt mai mari. Seminţele se împrăştie rapid. dar mult mai puţin turtit decât la plopul tremurător). mugurii şi frunzele cu toment. 60-80 ani. Amenţii sunt mari (10-15 cm lungime). de 4-8 cm diametru sau lungime. deşi specie e foarte decorativă. cu peţiol puternic comprimat. fructifică aproape anual şi abundent. foarte păroşi.ovate. ovat-triunghiulare. Înfloreşte de timpuriu. Creşterile sunt foarte active în tinereţe.

În ţara noastră creşte prin lunci şi depresiuni umede. cu port caracteristic. plută Arbore indigen. este format de timpuriu. iar pe dos glabre şi de culoare verde-palidă. cu înălţimi până la 30-35 m şi diametre de peste 1m. mari. Amenţii masculi ating 4-6 cm lingime. Din punct de vedere al cerinţe ecologice se apropie mai mult de plopul alb. la câmpie şi coline. şi are pretenţii mai reduse faţă de căldura din sezonul de vegetaţie. iar lujerii sunt rotunzi. cu miros aromat cleioşi. numai cu vârful puţin recurbat spre exterior. Ritidomul se formează de timpuriu şi adeseori. Este arbore de până la 25 m înălţime. cele de pe brahiblaste au dimensiuni ceva mai reduse. de 1-2 cm lungime. Capsulele. Frunzele verzi. Tulpina este dezvoltată adeseori neregulat. glabri. cu 2-3 săptămâni înainte de înfrunzire. Italica (P. este negricios. nigra pyramidalis (Borkh) Spach) – plop negru piramidal. drepte. răspândit în Europa şi Asia. adânc brăzdat. lung acuminate. cu umflături înspre bază – aglomerări de muguri dorminzi din care lăstăreşte abundent.120). Mugurii mari. şi ritidomul adânc 141 . suportă soluri mai compacte şi argiloase. cad de timpuriu. scoarţa cenuşie-negricioasă. adânc brăzdat. laciniate. lung pedicelate. la bază lat-cuneate sau evident cuneate. Este folosit în aliniamente de-a lungul şoselelor.31). Este arbore de mărimea I. este mai rezistent la geruri. galbeni-verzui. Scvamele mici. Ritidomul negricios. – plop negru. Populus nigra L. Coroana este asimetrică. Sub aspect edafic este mai puţin exigent. Plopul negru prezintă unele varietăţi sau varietăţi de cultură (cultivare): Populus nigra L. cu muguri caracteristici. gros. de 7-9 mm lungime. neregulată. Frunzele sunt lung peţiolate. piramidalcolumnar. Înfloreşte prin martieaprilie. Temperament pronunţat de lumină. glabre pe ambele feţe. apropiaţi de lujer. iar cei femeli au 10-15 cm. dar este totuşi mai puţin pretenţios faţă de climă. vâscoşi-aromatici (cei floriferi sunt ovoizi şi stau mai depărtaţi de lujer). galbeni-verzui. rombic-ovate. conici-alungiţi-ascuţiţi. largă. Pe porţiuni acoperite de aluviuni apar rădăcini adventive. glabre. pe teritoriu asemănător celui ocupat de plopul alb (fig. sunt ovoide. cv. tulpina canelată la bază. Capsule evident pedicelate. iar la bază sunt trunchiate sau rotunjite (fig.Secţia Aigeiros Duby Include plopii negrii şi hibrizii dintre ei. pe margini mărunt crenat-serate.

de 6-8 cm lungime. Frunzele. Thevestina (P. mai mici. Populus canadensis Moench (Populus x euramericana) . de sex bărbătesc. caracteristică datorită scoarţei pronunţat albicioase. În general. pe margini crenat-serate. sunt glabre şi de culoare verde-deschis. rară. canelată. dar ceva mai îndepărtaţi de lujer. de până la 6-7 mm. Italica.plopi euramericani.brăzdat longitudinal.n. cu baza trunchiată. cu scvame glabre. laciniate. netede. mai adesea însă deltoide. Frunzele. iubitori de căldură. cu marginea ciliată la început şi cu una sau două glande roşcate la baza limbului (fig. Longevitatea 300-400 ani. la bază rotunjite. muguri asemănători ca formă şi mărime cu ai plopului negru. plopi negri hibrizi. cu cicatrice mari. trilobate. Caracteristic este faptul că se întâlnesc aproape numai la exemplare mascule. . Lujerii viguroşi. galbeni-deschis. însă mai puţin apropiaţi de lujer. Coroana îngust piramidală. caracterele morfologice definitorii ale plopilor negri hibrizi sunt. Se poate înmulţi uşor prin butăşire. Fructificaţia coacerea şi diseminarea ca la plopul alb. n. obişnuit muchiaţi. tot lipicioşi. are ramuri subţiri. glabri sau dispers pubescenţi. Drajonează slab dar lăstăreşte şi se butăşeşte cu uşurinţă. cu crăpături relativ regulate. cv. rombic-ovate. acuminate. frunzele au forme şi mărimi variabile. triunghiular-ovate.123). Înfrunzeşte aproape cu două săptămâni mai târziu decât P. cu tulpina dreaptă. cv. Cultivare larg creditate: Populus canadensis cv. rezistă bine la inundaţii cu apa curgătoare dar nu ca sălciile.Canada). cenuşiu. Populus nigra L. Creşterea activă de la vârste mici. căzătoare în timpul înfloriri. cilindrici. Scvamele sunt laciniate şi cad în timpul înfloriri. thevestina (Dode) Bean) – plop algerian Arbore de până la 30 m înălţime. Mugurii sunt mici. Amenţii sunt de 3-5 cm lungime. mai scurt acuminate. ritidomul format la vârste înaintate. Lujerii glabri. larg cordată sau foarte larg sagitată. este subţire. cu coroana piramidală. plopi de Canada Rezultaţi din hibridarea plopului negru european cu plopi negri americani (Populus deltoides Marsh. Nu tolerează apa stagnantă. 142 . Faţă de condiţiile staţionale se dovedesc în general mai pretenţioşi în comparaţie cu plopii indigeni. Serotina. Se cunosc numai exemplare de sex femel. mai rar lat cuneată.

în buchete. verzi închis şi lucitoare pe faţă. Foarte ornamentală este Populus simonii var fastigiata – coroana tipic piramidală. Robusta. Populus canadensis cv. ascuţiţi la vârf. Realizează înălţimi de 15-20 m. butaşii se 143 .Populus canadensis cv. Realizează înălţimi de până la 60 m. cu muguri mari. lungi de 8-14 cm. pe margine fin crenat-serulate. La noi. ca arbore izolat. de sex bărbătesc. acuminate. Eugenei. Populus trichocarpa Torr. în parcuri. Et Gray – plop balsamifer Originar din vestul Americii de Nord. bruni-roşcţi. Creşteri excepţional de rapide. de 5-10 (12) cm lungime. prin seminţe la speciile care nu butăşesc uşor (plopul alb. la bază rotunjite sau slab cordate. vâscoşi-aromatici. direct în teren. glabri sau fin pubescenţi. culturi experimentale în staţiuni premontane. Înmulţirea. Frunzele. La noi se cultivă în scop ornamental în aliniamente intravilane sau extravilane. pyramidalis se plantează în răsadniţe. Populus canadensis cv. recurbaţi puternic şi vâscoşi. Regenerata. cu vârful acuminat şi baza cuneată până la rotunjită. ovoidal-piramidală. rombic-ovate.124). Lujerii sunt uşor muchiaţi sau rotunzi. glabri. fiind rezistent la ger. de sex femeiesc. ovate sau obovate. iar coroana îngustă. pe margine fin crenat-serate. de sex bărbătesc. Frunzele. coroana foarte largă. tulpina fiind dreaptă.124). plopul tremurător). frunzele mai mici. Destul de rezistenţi la poluare. pieloase. Prin butaşi lignificaţi. coroana îngustă. Secţia Tacamahaca Spach Cuprinde plopii balsamiferi. albicioase sau ruginii pe dos (fig. Se butăşeşte uşor. Lujerii sunt gălbui-bruni. cu luciu metalic (fig. se situează în frunte arborilor repede crescători indigeni sau exotici introduşi la noi. foarte flexibili. Populus simonii Carr. apoi largă. se taie ramuri cu fructe înainte de desfacere şi se ţin în apă. cu muguri lungi. butaşii de Populus alba var. coroana îngustpiramidală. coroana piramidală. semănatul se face imediat după recoltare. Populus canadensis cv Marilandica – sex femeiesc. conici-alungiţi. – plop chinezesc Originar din Chinei nordică. pe dos verzui-albicioase. au frunze şi muguri cu miros aromatic.

. la temperaturi de peste 0 0C. Cultivarurile se obţin prin altoire – Populus alba var. seminţele încolţesc rapid. rezistentă la geruri mari şi la îngheţuri timpurii sau târzii. Flori unisexuat dioice. Salix alba L. cu stipele persistente. Fructele sunt capsule bivalente şi se coc în mai-iunie. în special în lunca inundabilă. Specii cu lujeri netezi şi flexibili. până la nivelul maxim al apelor de inundaţie.salcie albă Cea mai reprezentativă specie indigenă a genului. dar poate atinge uneori şi înălţimi de 20-25 m.32). cu precădere în emisfera boreală până la limita latitudinală şi altitudinală. Are temperament pronunţat de lumină. masive. Polenizarea se face prin insecte. iar Populus alba var. în lungul văilor urcă la dealuri. Seminţele sunt mici cu smocuri lungi de peri albi. În zonele frecvent inundabile formează rădăcini aeriene la înălţimi mari pe tulpină. în teren. grupate în amenţi. Se situează în fruntea speciilor lemnoase indigene în privinţa suportării inundaţiilor de lungă durată. La noi este o specie comună la câmpie. peţiolate sau sesile. pendula pe trunchi de Populus alba. Se preferă arborii masculi în localităţi. Se foloseşte în aliniamente. pe margini obişnuit serate sau crenate. limita latitudinală 62-64º şi Africa de Nord (fig. arbuşti.recoltează primăvara timpuriu. se acomodează mult mai bine decât plopii euramericani pe soluri argiloase. ajunge până în Asia Centrală (China. Mugurii au un singur solz aparent. Fructificaţie este abundentă şi anuală. Preferă soluri afânate sau moderat-compacte. În general este arbore de până la 10-15 m. arbuşti pitici sau subarbuşti răspândiţi pe tot globul. uneori pe străzi şi în amenajări peisagistice. pyramidalis pe butaşi înrădăcinaţi de plop hibrid in decembrie. După 144 . pe căile rutiere (plopul negru). de regula erecţi. cu răspândire foarte largă în Europa. mai rar întregi. arbori. GENUL Salix Cuprinde aproximativ 300 de specii la care se adaugă varietăţi şi forme hibride. frunze lanceolate. perdele şi plantaţii de înverzire rapidă. Himalaia). Salcia albă are o amplitudine termică largă. manifestă pretenţii mai mari faţă de căldura din sezonul de vegetaţie. Reprezentanţii acestui gen. dar puterea germinativa se păstrează cel mult o lună. în grupe.

chiar pe apă. sinuoase. este uşor dar nu este durabil. la 20 de ani atinge înălţimi de 10-20 m. cele femele în amenţi verzi. iar lujerii sunt flexibili. mici.5 m lungime şi diametrul de 5 cm). lungi de 4-10 cm şi late de 1-2 (3) cm. creşterea în volum a celor mai productive arborete este de 20 m3/an/ha. Ritidomul este cenuşiu. Lemnul are albun îngust şi duramen brun-roşcat. o dată cu înfrunzirea. 80–100 ani. Creşterea este accentuată. gălbui-roşcaţi. cu ovarul glabru.stipele cad de timpuriu (fig. alburiu-mătăşoşi-păroţi în tinereţe. anual şi abundent. Seminţişurile (renişuri) apar repede după ce se retrag apele. Longevitate scăzută. Prezintă a serie de varietăţi: Salix alba var. din coajă se poate extrage tanin.125). Capsulele se coc prin mai-iunie. Frunzele lanceolate. În general tulpinile sunt defectoase. cu lujeri elastici şi subţiri. butaşi şi sade (butaşi de dimensiuni mari de 2-2. cu două stamine. la început argintiu-mătăsos-sericeu păroase pe ambele feţe. rădăcinile aeriene rămânând suspendate ca nişte „mustăţi”. format de la vârste mici. iar la maturitate păroase numai pe dos sau de-a lungul nervurii mediane. globuloasă. spontană (la altitudini mari). au vârful acuminat şi marginile mărunt serate. Salix alba var. rară. Mugurii. foarte decorative. galbeni sau galben-roşcaţi (în răchitării). încadrate în ecosisteme specifice luncior râurilor. cu scvame păroase. Coroana este neregulată. sunt foarte dese. Florile dioice. vitellina (L) Stokes. alipiţi de lujer.retagerea apelor. iar seminţele încolţesc rapid. la bază cu o singură glandă nectariferă. uneori putregaiul şi scorburile apar la vârste mici 8-10 ani. Clone selecţionate cu o productivitate de 25 m3/an/ha. Înfloreşte la începutul lunii aprilie. Se înmulţeşte bine şi pe cale vegetativă din lăstari (din trunchiuri după tăiere). adânc crăpat. La vârste mici producţia de lemn este ridicată. splendes (argentea). 145 . din ramurile tinere se pot face împletituri. subţiri. Salix alba f. cele mascule în amenţi gălbui. În acest sens în lume rezervaţia biosferei Delta Dunării ocupă un loc deosebit. Fructifică de timpuriu. vitellina pendula Rehd. porţiunile respective de trunchi devin foarte caracteristice. albe. Zăvoaiele de salcie albă sau de amestec cu plopi sunt asociaţii cu structură şi configuraţie aparte. verzi-gălbui sau bruni. au fost obţinute prin programe speciale de ameliorare. alungiţi. este folosit în industria celulozei la chibrituri sau PAL şi lemn de foc. cu frunze argintii mătăsos-păroase pe ambele feţe.

Realizează înălţimi de până la 20 m. pe drumuri forestiere. . tăieturi. Suportă climatele cele mai aspre din regiunile extrem nordice sau subalpine. sporadic coboară până la câmpie. Lujerii. taluzuri. Apar înainte de înfrunzire.salcie căprească. Se instalează uşor în poieni. iovă. lung păroase şi cu două glande nectarifere. se rup cu uşurinţă. prelung-acuminate. cu răspândire foarte largă. Florile mascule sunt dispuse în amenţi de cca. Creşte pe soluri de la uscate la mlăştinoase. pe faşă verzi-lucitoare. cu 1-2 glande proeminente la baza laminei (fig. neregulat crăpat.Pe depozite aluviale şi proluviale sau terenuri alunecătoare este introdusă ca o specie ameliorativă.32). amenţii femeli au până la 7 cm lungime. Specie europeană şi asiatică. cenuşie-verzuie.5-3 cm. apoi cu ritidom subţire. Este un arbust sau arbore de mărimea a III-a (până la 10 m înălţime). aproximativ 700 latitudine nordică (fig. rară. pe lizieră. Şi în privinţa cerinţelor ecologice se aseamănă cu salcia albă.127).salcie plesnitoare Specie indigenă. plesnind din locul de inserţie pe ramură. cu răspândire asemănătoare cu salcia albă. relativ groşi. Salcia plesnitoare se cultivă mai rar în răchitării. La noi este o specie des întâlnită la munte şi la deal. . Lujerii bruni- 146 . negricioşi spre vârf. lat cuneate la bază. Frunzele sunt oblonglanceolate. Coroana este neregulată. Preferă însă climate mai răcoroase estival. lucitori. împletiturile realizate sunt grosolane. Manifestă pretenţii reduse fata de condiţiile staţionale şi mai ales faţă de clima. Este o specie care invadează puternic. 5 cm lungime. Salix caprea L. cu lungimea de 6-16 cm şi lăţimea de 1. dar este mai puţin adaptată decât salcia albă la inundaţii mari de lungă durată. stau alipiţi de lujeri. Mugurii. Are temperament de lumină. prin urmare ste şi o specie pionieră care uneori se asociază cu mestecănul şi plopul tremurător. verzui până la bruni-verzui. pe margini mărunt-glandulos-serate. brun-deschis spre bază. Salix fragilis L. pe perniţe proeminente. glabri. este mai bine adaptată la soluri grele şi acide şi are temperament mai de umbră. întreruptă. ajungând la limita latitudinală a pădurilor. pe dos verzi-deschis sau albăstrui. cu tulpina strâmbă şi scoarţa netedă în tinereţe. păduri rărite.32). ceva mai restrânsă (fig. obtuzi sau aproape ascuţiţi.

pe marginea pâraielor. În primii ani manifestă o capacitate de concurenţă şi creşteri active. comprimaţi. cu stamine galbene aurii. Salix caprea va fi tăiată la intervenţiile silviculturale. cuneat-înguste. aşa că limbul este încreţit (fig. cei masculi ovoizi. mai tare. Salix silesiaca Willd. la adăpostul salciei căpreşti se pot instala specii de bază. formă bărbătească cu amenţi galben-aurii. Dacă regenerarea naturală se realizează greu. cu amplitudine ecologică largă. formă bărbătească de talie mică. Prezintă numai importanţă naturalistică şi de protecţie a solului. cu vârful acut.salcie căprească de munte Specie originară din Balcani şi Carpaţi. florile femele au un ovar glabru. Frunzele. apoi glabri. pletoase şi amenţi galbeni. cu peţioli de până la 2 cm lungime. u marginea întreagă sau slab şi neregulat sinuat-dinţată. araci. fiind mai rezistentă la ger şi îngheţuri. se deschid primăvara foarte devreme. (6–12cm lungime). în tăieturi şi turbării. cu ovarele verzui. cu ramuri scurt arcuite. fascine. duramenul de culoare roşcată mai greu. Florile. cei femeli cilindrici. Salix caprea f. pendula. Dintre varietăţi şi forme amintim: Salix caprea mas. 147 . cenuţii-păroşi numai în tinereţe. eliptice.126). lucitori. groase. gălbui-roşcaţi. păroase. nervurile foarte proeminente. . puţin răsucit sau curbat. pe faţă glabre. în amenţi erecţi. devenind invadantă. în tinereţe roşietice la maturitate compet glabre. apar înaintea înfrunziri. Lemnul este mai rezistent decât cel al celorlalte specii de sălcii. se poate utiliza doar pentru pari de gard. Mugurii ovo-conici. apoi glabri. ochiuri din păduri şi rarişti. întâlnită la noi în regiunile montane şi subalpine.roşcaţi sau verzui-gălbui. scoarţa conţine tanin. totişi: frunzele au peţiol mai scurţi. alb-tomentoase pe dos. Ca şi Salix caprea este o specie pionieră. cercuri de butoaie. la început tomentoşi. destul de greu. până dincolo de limita altitudinală a pădurilor. Se deosebeşte de Salix caprea.

de până la 6 m înălţime. 148 . cu peri alipiţi şi cu nervura mediană proeminentă şi galbenă. cu marginea întreagă sau neregulat-sinuată. cu vârf obtuz. verzui sau brun-gălbui. ramurile sunt subţiri. Este una din cele mai valoroase specii de răchită. Amenţii apar înaintea înfrunzirii. pe prundul apelor şi pe conurile de dejecţie ale torenţilor. nervura mediană este galbenă. Specie arbustivă. Preferă soluri bogate cu humus. Este un arbust de 6 m înălţime.răchită Specie indigenă. Asia Mică. importană redusă. lucitoare. erecţi. sericeu-păroase şi câte o singură glandă nectariferă. prezentând scvame brune. cu marginea întreagă. La început tomentoase mai târziu tomentoase doar pe faţa inferioară. uşor răsfrântă. erecte. Este o specie preţuită pentru valoarea sa ornamentală datorită frunzişului decorativ. lujerii la început cenuşiu tomentoşi apoi glabrii. Mugurii sunt inegali ca mărime. bruni. răchităriile intră în producţie chiar din primul an. pe dos alb-cenuşiu-păroase. La noi apare sporadic la munte. brune-gălbui. incana) – răchită albă. cel puţin dublu de lungi decât laţi. fragile. se întâlneşte sporadic în luncile râurilor. Este numai un element floristic. . cenuşii-pubescenţi la îneput. frunzele linear lanceolate 4-10 cm lungime şi 1 cm lăţime.Salix viminalis L. au lăţimea maximă în jumătatea inferioară.5-1. Specie autohtonă originră din centrul şi sudul Europei. Câteodată nuielele vor fi despicate din cauza grosimii mai mari pentru împletituri sau acestea vor fi folosite drept schelet pentru mobilier de răchită. adeseori curbat. sunt la vârf prelung acuminate. îngustate spre vârf. Frunzele lanceolate. începând de la câmpie până la dealuri uneori cu răchita roşie. numai spre vârf mărunt serate.5 cm lăţime. de 8-15 cm lungime şi 0. uneori câte doi deasupra cicatricei. eurasiatică. Salix elaeagnos (S. albicioşi-păroşi. reavene. comprimaţi pe lujer. ovarul are stil lung şi stigmate divergente. foarte flexibili. în zovoie de Alnus incana. în luncile râurilor dar realizează creşteri active şi pe soluri grele lutoase şi luto-argiloase. randamenul maxim se obţine după 2-3 ani dacă întreţinerea este corespunzătoare solurile bogate şi irigate produce 20 t/ha. cu lujerii lungi. Uneori frunzele cad în august-septembrie dacă sunt afectate de făinare.

p. pe malul apelor. lipicioase. apare foarte des la noi.128). var. lujeri subţiri. la bază rotunjite. Preferă staţiunile reci şi umede. răspândită între 42-70 º latitudine nordică de climă temperată şi boreală. iar frunzele persistă până toamna târziu.Salix cinerea L. Se remarcă prin valenţele de specie ornamentală. late de 2-4 cm. turbării. Specie arbustivă. 149 . var. aproape pieloase (Fig. Specie indigenă eurasiatică. la noi apare pe prundişurile râurilor. Arbust de 3 m (excepţional 10 m) cu lujeri glabri lucitori.argilose. roşii-purpurii sau galbeni (fig. umede.răchită roşie. Specie higrofită. răspândită în Europa. – zălog. Preferă soluri nisipo. La noi apare în nordul şi estul Transilvaniei. brun roşcaţi. Salix pentandra L. frunze eliptice. în mlaştini. purpurea cu frunze îngust lanceolate sau lineare cuneate. Salix purpurea L . în locuri mlăştinoase şi chiar pe stâncării umede. Forme şi varităţi: S. p. pe dos mai deschise. Se cultivă în răchitării dar nu este productivă. Nuielele sunt fragile. datorită coloritul lujerilor. în zona de coline până în cea subalpină. Asia şi Africa de Nord. Specie eurasiatică. de staţiuni cu apă stagnantă sau încet-curgătoare. calitatea este slabă. Specie cu areal larg. S. Poate fi utilizată în zonele verzi pe marginea apelor şi oferă o imagine plăcută în timpul înfloririi (fig. pe faţă verzi lucitoare. elastici. de la câmpie până în zona montană. rezistă relativ bine la uscăciune. până la 4 m înălţime.180). nuielele subţiri se folosesc la împletituri fine. lambertiana cu frunze obovate sau oblongi.128).

Atinge până la 15 m înălţime. Salix rigida – răchita americană. Specie eurasiatică. frunze mici (2-5cm) şi înguste (2-8mm). Amplitudinea cerinţelor faţă de trofocitatea solului este mare. lujeri bruni. specie indigenă localizată sporadic pe terenuri nisipoase. lujeri subţiri (fig. scoarţa cu miros de migdală. originară din Iran şi China. nuielele decojite sunt folosite la realizarea împletitutrilor albe. având ramurile şi mai ales lujerii foarte lungi. Arbust până la 1 m. verde-albăstrui pe dos. complet glabri şi lucitori. Specie de importanţă redusă dar poate să fie folosit la fixarea nisipurilor mobile. lujeri muchiaţi.130). în turbării de câmpie şi mlaştini. umede. pe margine serate. galben-roşcaţi.Salix trianda (Salix amygdalina L. flexibili. pendenţi. gălbui.) – salcia cu frunză de piersic. – salcie târâtoare de nisipuri. Nuielele flexibile foarte bune se obţin pe soluri moderat fertile. Arbust până la 5 m înălţime. până la munte. suportă soluri mlăştinoase (higrofită. apare sporadic la munte. plângătoare. este cea mai longevivă şi productivă răchită 20 t/an/ha. frunze verde-închis pe faţă. frunze ovat-lanceolate sau oblong-lanceolate de 10-15 cm lungine şi 2-4 cm lăţime. ultrahigrofită). relativ groase. Salix rosmarinifolia L. nuielele fiind de o calitate foarte bună şi producţia de 20 t/an/ha. Este cultivată la noi ca specie de răchitărie. glabre (fig. din regiunile reci şi temperate. Salix babylonica L. se întâlneşte la noi numai ca arbore ornamental. rigide. salcie pletoasă. prin lunci şi zăvoaie de la câmpie şi deal. pe soluri foarte fertile creşte luxuriant şi mlădiţele devin prea groase. Specie eurasiatică. preferă soluri cu multă umiditate (mezohigrofil-higrofit). Este cultivată în răchitării. La noi apare pe malul apelor. Specie exotică.130). uneori ajungând până 150 . Arbust de până la 4 m înălţime. rezistă la boli şi atacul insectelor. cu vârf acut şi bază cordată. glabri.

alcătuind o reţea deasă. Specie indigenă cu areal european. tortuoase (Salix matsudana f. frunze îngust-lanceolate. lucitoare pe ambele feţe.la pământ. Salix reticulata . pendula C. Toate speciile din genul Salix lăstăresc bine şi se butăşesc uşor. . Scheid.). este de mărimea a III-a.salcie japoneză.) sau pendente (Salix matsudana f. Ajunge la 30cm înălţime. prin butaşi lemnificaţi. mici (1–3cm). în grupuri sau în componenţa masivelor. altoiul tutorează. Importanţă numai naturalistică. pe faţă verzi închis. în staţiuni cu zăpezi abundente. tortuosa Vilm.128). îngust-lanceolate. iar primăvara se plantează în teren. mai ales în locuri mai umede. prezentând tulpini noduroase. Înmulţirea.salcie pitică. parcuri. roşiatice. Specie extrem de decorativă. prin altoire. cu tulpini şi ramuri culcate. subrotunde sau ovate. târâtoare sau ascendente. Originară din China şi Corea. pe dos de un verde-cenuşiu (fig. fiind frecvent utilizată prin grădini. care drajonează. de obicei pe Salix viminalis. alburii. Lujeri glabrii. Se foloseşte izolat. de 8-16 cm lungime. cu ramuri erecte.salcie pitică. în poziţii bine luminate. foarte variabile. iarna. cu nervuri proeminente. Specie indigenă cu areal subalpin în Carpaţi. în etajul alpin şi subalpin. Se instalează pe stâncării şi grohotişuri alpine. Salix retusa L. Dimensiuni mici(pânăla 20 cm). Frunze verzi iarna. marginea uşor răsfrântă. albăstrui-albicioase pe dos. blabre. 151 . frunze mici. exceptând Salix caprea. Frunzele sunt glabre. Salix matsudana Koitz. creşte la altitudini mari. pe dos caracteristice.K. .

Scoarţa brună-cenuţie. Din punct de vedere ecologic. Coroana globulară. frunze simple. cu tulpina dreaptă. poate să apară şi sălbăticit. de multe ori asimetrice. grupate în amenţi pendenţi. întregi. America de Nord şi Africa. afânate. ovoizi. s-a dovedit foarte pretenţios faţă de căldură. rezistă bine la ger şi secetă (vegetează în staţiuni de silvostepă şi stepă). Inundaţiile trecătoare sunt suportate. cu peţioli lungi de 1-5 cm (fig.ORDINUL URTICALES Familia MORACEAE Lindl. iar baza uşor cordată sau rotunjită. dispuşi spiralat sau distic. formată din ramuri lngi. Morus alba L. Specie subspontana originară din China şi Japonia. Temperament de semiumbră. dar se dezvoltă mult mai bine pe soluri uşoare. dar evită solurile mlăştinoase. dinţate sau lobate. Speciile din acest gen au muguri mici. cu numeroase ramificaţii secundare. are lujerii zvelţi. din curţi. dar este sensibil faţă de îngheţurile timpurii care afectează lujerii insuficient lignificaţi. are nevoie de protecţie în tinereţe. cu numeroase urme fasciculare. sunt de tipul patru. fructele rezultate dintr-o inflorescenţă. ritidom format de timpuriu. serate. – dud. Frunzele sunt ovate sau eliptice. Florile. Cicatricele subrotunde. Arbore de mărimea a III-a. Flori unisexuat-monoice sau dioice. glabri şi cicatrice mari. cu crăpături largi. alcătuiesc un fruct compus. pe margini neregulat serate. unisexuat- 152 . Arbori şi arbuşti originari din Asia.133). de 6-18 cm lungime. s-a extins până la latitudinea de 550. Introdus în Europa de peste 1000 ani. comestibil. revene. sincarp. ramificată de la mică înălţime. cu vârful acut sau scurt acuminat. pe faşă glabre. bruni-cenuţii. cu un înveliş cărnos provenit din modificarea perigonului. cu maturaţie anuală (iunie). fructul este o soroză. netede. întregi sau cu 3-5 lobi asimetrici. scurtă. creşte bine şi în plină lumină. solzoşi. Mugurii sunt mici (3 mm). Genul Morus L. iar pe dos glabre sau răzleţpubescente pe nervuri. până la 15 m înălţime. glabri sau slab pubescenţi. sunt subţiri. Este puţin exigent faţă de troficitatea solului şi suportă terenurile bătătorite din islazuri. La noi este cultivat la câmpie şi dealuri.

monoice sau dioice, apar în mai. Fructele, de 1-2,5 cm lungime, alb roşietice şi chiar negricioase, stau pe pedunculi de aceeaşi lungime cu duda, comestibile, dulci. Lemnul cu duramen galben-brun sau brun-roşcat, tare, rezistent, durabil, se lustruieşte frumos, este utilizat în tâmplărie, artizanat, dogărie. În culturi ornamentale se întâlneşte Morus alba f. pendula, de obicei are dimensiuni arbustive, cu ramuri subţiri, pendente; Morus alba f. constantinopolitana, cu ramuri groase, tortuoase; Morus alba f. nana. Maturitatea este timpurie, maturaţie anuală, în vară, fructificaţia abundentă. Este o specie apreciată pentru sericicultură, şi pentru fructele comestibile. Se poate folosi pentru garduri vii, în aliniamente de-a lungul şoselelor, (dar nu pe străzi şi alei din cauza fructelor, excepţie fac exemplarele mascule). Se poate obţine din sămânţă sau pe cale vegetativă prin butăşire, altoire, marcotaj. Semănăturile de vară se fac imediat după coacerea fructelor, fără a le descărna; cele de primăvară se fac cu sâmburi descărnaţi (sfârşitul lunii aprilie), ţinuţi în apă 3 zile sau stratificaţi aproximativ 40 de zile. Semănatul se face în răsadniţe; puieţii tineri se protejează de îngheţuri. Butăşirea se face vara (iunie-iulie), cu butaşi cu călcâi semilignificaţi. Marcotajul se practică rar, prin muşuroire. Formele ornamentale se multiplică prin altoire de primăvară ( procedeul în oculaţie). Cultura dudului negru se face în mod similar. Morus nigra L. - dud negru. Specie originară din Iran şi spaţiul transcaucazian. Ca şi dudul alb, la noi a fost cultivat în curţi, grădini, livezi, dar mai rar. Faţă de dudul alb este mai rezistent la geruri, dar este mult mai puţin utilizat în sericicultura (frunzele sunt mai groase şi aspre, pe dos păroase). Se deosebeşte de dudul alb prin: coroana mai largă şi mai deasă; lujerii pubescenţi, mugurii mai mari, de 5-9 mm, cu numai 3-5 solzi; frunzele, de obicei nelobate, cu marginea neregulat şi adânc serată, la bază profund cordate şi mai

153

scurt peţiolate, relativ groase, pe faţă scabre, iar pe dos mai pubescente, în special pe nervuri (fig.134). Florile sunt obişnuit dioice, iar dudele, de culoare roţie-închis până la neagră, foarte scurt pedunculate. Este un arbore decorativ, pretându-se la cultura în parcuri, izolat sau în grupuri, în aliniamente, etc.

Genul Maclura Nutt.
Maclura aurantiaca Nutt.[Maclura pomifera(Raf. C.K.Schneid)]- maclură Specie originară din sudul Americii de Nord, din zona preeriilor. În ţară este cultivată în scop ornamental, prin parcuri şi grădini. Manifestă sensibilitate la geruri şi faţă de îngheţurile timpurii, care în tinereţe produc degerarea lujerilor anuali. Rezistă la secetă, vegetează pe orice sol, dar pe soluri sărace şi deficitare în umiditate rămâne de dimensiuni arbustive. Creşteri frumoase se realizează numai pe soluri fertile, cu apă freatică la mică adâncime. Temperamentul este de semiumbră. Atinge până la 20 m înălţime, uneori rămânând sub formă de tufă. Tulpina este dreaptă, ramificată de la mică înălţime, cu scoarţa portocalie-întunecat şi ritidom de timpuriu, adânc brăzdat. Coroana este largă, deasă; lujerii geniculaţi, verzi-măslinii până la bruni, glabri, cu spini puternici, de 1-2,5 cm lungime, rari, aşezaţi lateral lângă muguri; mugurii alterni, mici, sferici, cu cicatricea aproape rotundă şi cu o singură urmă fasciculară vizibilă. Frunzele sunt întregi, ovate sau eliptice, de 5-15 cm lungime, acuminate, la bază brusc îngustate ori slab cordate, cu marginea întreagă, glabre la maturitate, pe faţă lucitoare (fig.137). Florile unisexuat-dioice, apetale, cele mascule sunt dispuse în raceme cilindrice, lung pedunculate, cele femele în capitule sferice, de 2,5-3,5cm diametru. Înfloreşte în luna mai. Fructele sunt polidrupe, mari, globuloase, de 5-14 cm diametru, cu suprafaţa neregulată, de culoare verde-gălbuie, compuse din numeroase drupe false, mici, (sincarp), provenite din dezoltarea caliciului sudat cu ovarul. Seminţale albe, conţin un suc lăptos, care în contact cu aerul se înegreşte. Maclura aurantiaca var. inermis (André) Schneid., are lujeri nespinoşi sau cu rudimente de spini. Maturaţia este anuală, în octombrie, la noi fructele nu dau în pârgă, seminţele germinează totuşi. Lăstăreşte şi drajonează. Creşte destul de repede şi suportă tunderea.

154

Specie de primă împădurire, pentru ameliorarea terenurilor degradate (Savet-Mureş). Lemnul este greu, foarte tare, fin, rezistent în pământ. Este o interesantă specie ornamentală, are frunziş frumos, dar îndeosebi arborii încărcaţi cu fructe sunt pitoreşti. Se utilizează ca arbori izolaţi, în aliniamente, pe marginea aleilor sau în garduri vii. Se poate obţine din sămânţă sau butaşi, formele ornamentale prin altoire în despicătură. Semănăturile se fac în mai în pepiniere sau răsadniţe, cu sămânţă stratificată circa o lună. Pentru butăşire se folosesc fragmente de rădăcină (butaşii de ramură, cu călcâi, se înrădăcinează greu) în răsadniţe, în decembrie.

Genul Ficus
Ficus carica L. – smochin. Specie mediteraneană şi asiatică, la noi se poate cultiva numai în zonele cu climă blândă, în sudul ţării. S-au semnalat şi exemplare sălbatice, subspontane (Mangalia, Techirghiol) (fig.135). Arbore de 10m înălţime, trunchiul ramificat de la bază, lujeri verzimăslinii până la bruni, glabri, frunzele de la lat-ovate la subrotunde, 8-20cm lungime şi 3-5 lobi separaţi prin sinuri largi, marginale, neregulat dinţate, groase, pieloase, pe dos mai mult sau mai puţin păroase, peţiol de 3-5cm lungime. Fructele, sicone, 5-8cm lungime, verzui sau brun-violacee, gustoase, dulci.

Genul Broussonetia
Broussonetia papyrifera (L) Vent. – dud japonez. Specie exotică, originară din Japonia. La noi se cultivă exclusiv în colecţii dendrologice. Foarte sensibilă la ger şi îngheţuri. În arealul natural este arbust sau arbore de mărimea a III-a (până la 10-12 m înălţime). Lujerii pubescenţi, viguroşi. Frunzele polimorfe, asimetrice, de 7-10 cm lungime, acuminate, la bază cordiforme sau rotunjite, pe margine dinţate, la plantele tinere, mai ales, adânc şi simetric lobate, pe dos cenuşii şi moi pubescente (fig.136). Florile dioice, pe tipul patru. Fructele compuse, polidrupe globuloase, de cca. 2 cm diametru, portocalii.

155

Familia ULMACEAE Mirbel
Genul Ulmus L.
Include aproximativ 30 de specii de arbori şi arbuşti din emisfera nordică cu o răspândire largă în Europa, Asia şi America de Nord. Lujerii sunt geniculaţi, frunzele căzătoare, aşezate distic, cu baza asimetrică şi margini dublu-serate. Florile sunt hermafrodite, mici, apar foarte devreme primăvara, înaintea înfrunzirii şi sunt grupate în fascicule sesile sau pedunculate. Fructul samară orbiculară eliptică, obovată, turtită, înconjurat complet de o aripioară membranoasă, ştirbită, purtând stigmatele persistente la partea superioara şi urmele caliciului la bază. Coacere şi diseminare sunt timpurii, la câteva săptămâni după înflorire. Ulmus minor Mill. (Ulmus foliacea Gilib., Ulmus glabra Mill., Ulmus campestris Auctnon L., Ulmus carpinifolia Gled.) – ulm de câmp Specie indigenă, răspândită de la Oceanul Atlantic până la Marea Caspică (Fig.33). Limita sudică a arealului trece prin Africa de Nord şi Asia, iar limita nordică urmează aproximativ paralela de 550. La noi se întâlneşte mai frecvent la câmpie şi dealuri joase. Pe versanţi însoriţi, cu soluri bogate, urcă uneori până în zona montană inferioară, pe Tâmpa la Braşov urcă la 900 m altitudine. De regulă este specie de amestec, diseminată în şleauri sau cvercete. Rar în silvostepă sau lunci formează arborete pure (ulmete) pe suprafeţe mici. Este o specie relativ termofilă, rezistentă la secetă, la îngheţuri târzii şi timpurii. Gerurile de iarna îi produc gelivuri. Este foarte pretenţios faţă de bogăţia substanţelor nutritive a solului. Este o specie cu mari posibilităţi de adaptare în ceea ce priveşte umiditatea solului. Faţă de lumină se comportă diferit, după staţiune. Pe solurile fertile suportă umbrirea destul de bine. Este o specie de semiumbră. Variabilitatea ecologică intraspecifică mai trebuie studiată, deocamdată au fost diferenţiate 2 ecotipuri climato-edafice: - populaţii de luncă, pe soluri umede, aluvionare, uneori chiar grele, compacte; - populaţii de soluri relativ uscate, afânate în silvo-stepă. Este un arbore de mărimea I, până la 30-35 (40) m înălţime şi 1-2 m în diametru. Înrădăcinarea este pivotant-trasantă, mult dezvoltată lateral, la vârste înaintate cu numeroase rădăcini superficiale, din care drajonează. Tulpina dreaptă,

156

elagată, îngroşată la bază; ritidomul timpuriu, cenuşiu-închis, pietros, adânc brăzdat longitudinal. Coroana este conică până la globulară, regulată, cu ramuri ascendente. Lujerii anuali subţiri, bruni-roşcaţi, glabri sau pubescenţi, cei de doi ani glabri, au crăpături fine, longitudinale, de culoare gălbuie. Mugurii sunt ovoizi, acuţi, bruni-violacei, distici, cu solzi ştirbiţi, scurt pubescenţi sau glabri, pe margini albicios-ciliaţi. Frunzele eliptice până la obovate, de 5-9 (10) cm lungime, sunt acuminate, evident asimetrice la bază, dublu-serate pe margini, prinse pe un peţiol relativ lung, de 0,6-1,2cm (fig.138). La maturitate, pe faţă, sunt glabre, netede, lucioase, pe dos cu smocuri de peri albi numai la subsuoara nervurilor, în rest scabre (aspre) pubescente; uneori au numeroase glande punctiforme roşii în lungul nervurilor secundare (fac excepţie frunzele puieţiolr şi cele de pe crăci lacome, care sunt frecvent aspre, uşor păroase, fapt pentru care nu trebuie folosite la determinări). Florile hermafrodite, apetale, sunt grupate în fascicule sesile, de culoare brună-violacee; apar foarte devreme primăvara (prin martie-aprielie), înainte de înfrunzire. Fructele sunt samare turtite, eliptice sau obovate, de 1,5-2 cm lungime, uşoare. Sămânţa este plasată excentric, mai sus de mijlocul unei aripioare membranoase, ştirbită la vârf până în dreptul seminţei. Variabilitatea morfologică intraspecifică este pronunţată, se cunosc o serie de forme şi varietăţi: Ulmus minor var suberosa, cu lujeri de doi ani şi mai vechi cu muchii suberoase; Ulmus minor var stricta (Lindl.) Rehd., cu coroana piramidală, cu ramuri ascendente; Ulmus minor f. pendula, cu lujeri pendenţi; Ulmus minor var. dampieri, cu coroana columnară, frunzele îngrămădite pe lujerii scurţi; Ulmus minor var. dampieri f. wredii, cu frunzele galbene-aurii, Ulmus minor var. umbraculifera, cu coroana deasă, globuloasă; Ulmus minor var. variegata,cu frunze cu pete albe. Formează hibrizi naturali: - U. x ambigua (U. minor x U. procera) - U. x holandica (U. minor x U. glabra ) în parcuri. Ulmul de câmp ajunge la maturitate la vârste relativ mici (10-20 ani). Fructificaţiile sunt dese, aproape anuale şi abundente, fructele se coc în mai-iunie şi se împrăştie imediat. Lăstăreşte şi drajonează abundent, puieţii cresc repede, pot

157

copleşi şi elimina puieţii de stejar, la 5 ani ating înălţimi de 3–5 m. Longevitatea este de 300–400 ani. Pagube importante sunt provocate de Ophiostoma ulmi, agent fitopatogen care opreşte circulaţia sevei prin obturarea vaselor lemnoase, ceea ce a dus la uscarea masivă a ulmilor din Europa. Lemnul este colorat, alburnul lat, duramenul brun-închis, greu, trainic, elastic, rezistent, se disting bine inelele anuale, este apreciat în producerea mobilierului masiv, a furnirelor, placajelor, decoraţiunilor interioare, în construcţii. Valoarea silviculturală este mare, este o importantă specie de amestec în pădurile de luncă şi de şleau, stimuleză creşterea şi elagajul stejarului, poate fi introdus pe terenurile uscate din silvo-stepă şi pe terenuri degradate. În spaţiile verzi se remarcă îndeosebi prin formele şi varietăţile cu coroana globuloasă sau piramidală, cu ramuri pendente sau cu frunze galben-aurii. Se poate folosi cu bune rezultate în aliniamente în regiuni calde şi secetoase. Ulmus procera Salisb. (Ulmus campestris L.) – ulm de câmp, ulm păros de câmp. Specie indigenă, răspândită în centrul vestul şi estul Europei. La noi se întâlneşte sporadic, la câmpie şi dealuri; din punst de vedere morfologic este asemănător cu Ulmus minor, mai ales iarna. Atinge înălţimi până la 30 m şi are tulpina dreaptă, scoarţa de culoare închisă, ritidom adânc brăzdat. Coroana este largă (la arborii izolaţi), lujerii des şi scurt pubescenţi. Frunzele subrotunde până la lat-ovate, cu peţiolul mai scurt, de 4-6 mm, pe faţă sunt verzi-închis, scabre, pe dos totdeauna mai mult sau mai puţin aspre şi pubescente, iar la subsuoaranervurilor au smocuri de peri albicioşi. Samarele aproape rotunde, sau lat-eliptice, au sămânţa excentrică, atingând fundul crestăturii. Cultivaruri rezistente la grafioză: Ulmus procera cv. Bea Schwartz.; Ulmus procera cv. Christine Buisman. Ulmus glabra Huds. (Ulmus montana With, Ulmus scabra Mill) – ulm de munte Specie indigenă, la care pe direcţia est-vest, arealul coincide cu cel al ulmului de câmp, este mai extins spre nord-vest şi nord, aproximativ 70 0 latitudine nordică în Suedia, limita sudică lasă în afară unele zone mediteraneene, din

158

de 8-16 cm lungime. Frunzele sunt eliptice până la obovate. altitudinea maximă fiind de 1100 – 1300m. După însuşirile biologice legate de fructificaţie (putere germinativă. cu frunze purpurii. lujerii viguroşi. dreaptă sau cu creştere neregulată. Florile sunt mai mari. uşurinţa diseminării) se aseamănă cu ulmul de câmp. lipsiţi de crăpături longitudinale. cel puţin de-a lungul nervurilor. lucitori. alburn lat. dar mai pretenţios faţă de umiditatea atmosferică (umidofil). Varietăţi: Ulmus glabra var purpurea. scabru pubescenţi. cu lujeri pendenţi. Are temperament de semiumbra. poate să formeze mici arborete pure sau apare în amestec cu paltinul. arbore de mărimea a II-a. cu vase largi. obtuzi. este mai puţin exigent faţă de căldură (mezoterm) decât ulmul de câmp. cu trei vârfuri acuminate (tendinţă de trilobare). cu crăpături înguste. samarele. de până la 2. pubescenţi. pendula. bruni-verzui sau roşcaţi. prevăzuţi cu peri aurii. violacei. Este în mod obişnuit. brui-negricioşi.5 cm lungime. şi mai neregulat ramificată. lat-eliptice până la rotunde. Lăstăreşte mai slab şi nu drajonează. în special pe lăstari.33). pe dos pubescente. asimetrice. acut dublu-serate. Se coc ceva mai târziu. Are coroana mai largă. cu aripă încreţită. În ceea ce priveşte cerinţele ecologice. durabilitate redusă. în chei sau pe grohotişuri calcaroase.139). aspre (rar netede) pe faţă.3-0. Creşte rapid în tinereţe. neatinsă de ştirbitură (fig.arealul ulmului de câmp (fig. Tulpina. Longevitatea este de 100-200 de ani. mugurii ovo-conici. mai moale şi de culoare mai verzuie. Mai puţin sensibil la atacurile de ofiostoma (Ofiostoma ulmi). cu ritidom mai închis. duramen brun-gălbui. sămânţa aşezată central. prin mai-iunie.5 cm). uneori. Caracterul de specie tipică de diseminaţie este mai accentuat decât la ulmul de câmp. coroana aplatizată. caracteristic. din regiunea de deal până în cea de munte.în masiv. 159 . lung şi brusc acuminate la vârf. scurt peţiolate (0. Este pretenţios faţă de bogăţia solului în substanţe nutitive. rar până la 30 m înălţime. Lemnul mai puţin valoros. Ulmus glabra var. are scoarţa netedă în tinereţe (de aici denumirea de „glabra”). faţă de precipitaţii (mezofil) şi faţă de umiditaea din sol (mezofit). maturitate. Preferă soluri bine drenate. dar cu lenticele numeroase. periodicitatea fructificaţiei. La noi este răspândit diseminat sau în pâlcuri.

evident cicliate pe margini. Mongolia şi China (Fig. ovate. mai mici (cca. La noi manifestă preferinţe pentru climate blânde. este un valoros arbore de amestec în pădurile montane. este mai puţin pretenţios faţă de troficitatea solului decât ceilalţi ulmi şi are temperament mai de lumină. de culoare brună mai închisă. Samarele sunt pendente. Florile sunt grupate în fascicule de câte 20-25. lucitori. cu pedunculi de 3-6 ori mai lungi decât florile. Ulmus pumila L. La noi suferă puţin din cauza îngheţurilor târzii. lung şi inegal pedunculate (0. Se întâlneşte sporadic la câmpie şi coline şi îndeosebi în luncile şi zăvoaiele din sudul şi sud-vestul tarii. ascuţiţi. Mugurii. dar este mai puţin sensibil decât ulmul de câmp. Longevitate până la 100-200 de ani.140).6-3 cm). Creşte într-un climat excesiv-continental. drajonează slab. Lăstăreşte bine. brun-verzui. Specie exotică. exfoliabili. este foarte rezistent la secetă şi geruri. de până la 1 cm lungime.5 cm (fig. Frunzele. glabri. La noi ocupă suprafeţe mult mai mici decât ceilalţi ulmi. Are mare amplitudine de 160 .ulm de Turkestan. dublu-serate. se poate introduce în staţiuni de luncă. (Ulmus effusa Willd. Ulmus laevis Pall. Specie indigenă. au peţiolul scurt. 0. adânc ştirbite la vârf.33).Importanţa silviculturală este mare. uneori aproape pendenţi. Fructifică la vârste mici şi aproape anual. Importanţa forestieră este ceva mai mică. în molidişurile de productivitate inferioară ridică valoarea. Lujerii sunt geniculaţi. răspândită în Siberia.) – velniş. 1cm) decât la speciile anterioare. au solzii bruni-deschişi. cu areal destul de întins în Europa (fig. Ritidomul se formează de timpuriu şi prezintă pete cenuşii-albicioase şi solzi subţiri. Prezintă o amplitudine termică destul de largă. La noi a fost introdus în culturi ornamentale şi forestiere. subţiri. mai ales în regiunea de câmpie. neciliaţi şi prevăzuţi pe margine cu o dungă lată. eliptice sau obovate. Lemnul în comparaţie cu cel al celorlalte specii de ulm este inferior acestora. de cca. . conici sau fusiformi. zveltă. des şi moale pubescente pe faţa inferioară. acuminate. duramenuleste de culoare mai deschisă şi este mai noduros. vânj. înalt de până la 30-35 m .33). Caracteristice sunt pronunţat asimetrice. costată la bază. Este atacat de Ophiostoma ulmi. Este un arbore cu tulpina dreaptă.

Formele ornamentale se obţin prin altoire (metoda în ochi dormind. piramidal. de 1. iar samarele sunt orbiculare. Creşte activ în tinereţe (50 cm/an). ovoizi. La noi se întâlneşte frecvent Ulmus pumila var pinnato-ramosa. Florile. glabri. acuminate. Samarele se seamănă imediat după recoltare. la 5-6 mm adâncime. compacte. exemplarele tinere au uneori ramurile îndreptate în sus. pe terenuri sărăturoase. la vârf adânc şi lat crestate. mici. până la 15 m. terenuri sărăturoase. în masiv. Ulmii se obţin din sămânţă.adaptare la condiţiile edafice. Longevitate 100 de ani. glabre. calcaroase. simetrice. uscate. nu drajonează. eliptice sau eliptic-lanceolată. Mugurii sunt mici. Înrădăcinarea este foarte puternică. cu port elegant. marcote. prezentând o formă fastigiată. în grupuri. Lăstăreşte. ulterior ritmul scade foarte mult. au marginea imperfect dublu serată (sau simplu serată). Frunzele. bruni-întunecaţi. de 1-1. compacte. cultivat în parcuri şi ca arbore de alei. 161 . Este utilizat la împădurirea terenurilor degradate. Marcotajul muşuroit este des utilizat la obţinerea hibridului Ulmus hollandica.141). unde salcâmul vegetează greu „salcâmul solurilor compacte calcaroase”. Ulmul de Turkestan fructifică începând de la 5 ani. Ulmus hollandica Mill. mult ramificată. prezintă scoarţă cenuşie-deschisă şi formează ritidom cu crăpături destul de adânci. uscate şi pietroase şi pe soluri degradate. butaşi şi drajoni. Realizează înălţimi mici.5 cm. dezvoltată lateral şi în profunzime. Înfrunzeşte primăvara devreme (fig.5-3 cm. sămânţa centrală. august). Lujerii sunt subţiri. altoirea de primăvară se face în coroană (în despicatură sau în triangulaţie). peţioli de 2-4 mm lungime. cenuşii-pubescenţi. de 2-7 cm lungime. distici. Are temperament mai de lumină decât ceilalţi ulmi. Rezistă bine la soluri grele. Este o specie cu mare valoare ornamentală. cu internoduri scurte. se pretează la tundere (garduri vii) şi este folosit în aliniamente. (Ulmus minor x Ulmus glabra) Hibrid natural. arbori izolaşi. Înmulţirea prin butaşi de rădăcină se foloseşte în Olanda pentru Ulmus minor. glabri. Tulpina are tendinţă de înfurcire. violete. Coroana este deasă. altoirea da vară .

cu puţine utilizări. Este o specie termofilă. flexibili. Longevitate de până la 400 ani. răspândită în Europa mediteraneană. cu pereţi tari. Seminţele încolţesc greu. ovoid-conici. cu 3 nervuri din baza. solzi păroşi.142). Fructele – drupe sferice sau ovoidale. neregulată. cele hermafrodite dispuse la baza peţiolului frunzelor. în tinereţe este afectat de geruri şi îngheţuri. scabre. apar prin mai. Specie indigenă. cu un sâmbure tare şi mezocarp subţire şi cărnos. Flori poligame. fertile. andromonoice. formată din lamele foarte dese. negricios-punctaţi. comprimaţi. fructificaţiile abundente. pe dos verzi-deschis şi moi pubescente. Maturitatea este timpurie. peţiolul de 5-18 mm lungime (fig. bine drenate. cu vârf prelung acuminat şi baza asimetrică. dezvoltând o coroană ovoidală sau globuloasă. creşte bine şi pe soluri sărăturoase.Genul Celtis L. obişnuit solitare. Florile cu perigon cu cinci lacinii. se pretează pentru culturi pe litoralul Mării Negre. Frunzele. Lăstăreşte relativ viguros. din regiunile tropicale până în cele temperate. cu muguri mici. Rezistă bine la secetă. Celtis australis L. o dată cu înfrunzirea şi sunt mici. drupe sferice. 162 . se coc prin septembrie. pedunculul puţin mai lung decât peţiolul frunzei. specie xerofită. La noi apare sporadic în Banat. Lujerii au măduva întreruptă. alipiţi de lujer (numai vârful uşor dezlipit). formată din ramuri subţiri. Preferă soluri uşoare. la început verzi. cenuşie-închis. fără excrescenţe suberoase. Cuprinde circa 70 de specii. de 8-12 mm diametru. în rest acut-serate. de 4-12 cm lungime. Oltenia şi Dobrogea. pubescenţi. duramen cenuşiu. verzui. ovat-lanceolate. Fructele. Creşteri active numai în tinereţe. distice. cele mascule în fascicule la baza lujerilor.la maturitate brune-violacei-negricioase. Lemnul cu alburn gălbui. Realizează înălţimi de până la 20 m. acoperă şi umbreşte bine solul. Frunze asimetrice. nu foarte valoros. Are temperament de semiumbră. – sâmbovină. arbori şi arbuşti răspândiţi în emisfera nordică. Scoarţa este netedă. lat-cuneată sau rotunjită. lenticelaţi. Africa de Nord şi Asia de Vest. bruni-verzui. Lujerii sunt subţiri. pe margini numai spre bază întregi. sâmburele carenat. pe faţă verziîntunecat.

Lemnul este de calitate superioară aminteşte de cel de frasin. profunde. apoi se formează un ritidom caracteristic. fructele se pot trata cu acid sulfuric concentrat. Specie exotică. zbârcit. Este o specie apreciată în zonele verzi din regiuni calde şi uscate.144) şi Zelkova crenata. Se seamănă primăvara. seminţele se stratifică şase luni pentru grăbirea răsăririi. Se obţine din sămânţă sau pe cale vegetativă (drajoni. Celtis jesoenssis (originară din Coreea şi Japonia). adânc şi neregulat crăpat. peduculul aproximativ la fel de lung ca şi peţiolul frunzei. Scoarţa este netedă numai în tinereţe. Vegetează activ pe soluri fertile. dar de obicei. Celtis tenuifolia Nutt. pe nisipuri litorale moderat salinizate (culturi pe litoralul Mării Negre). cu excrescenţe suberoase. iar fructele sunt drupe globuloase. răspândită din sudul şi estul Americii de Nord până în Munţii Stâncoşi. Florile au 6 lacinii. de culoare cenuşie. geniculaţi. uşor alungite. glabre lucitoare. Din această familie în parcurile din România se mai cultivă specii din genul Zelikova: Zelkova hirta (fig. marcote. altoaie). este o specie care se adaptează în staţiuni extreme din silvostepă şi stepă. Poate atinge 25 m înălţime. roşiibruni. rezistă mai bine la ger. cu vârful lung acuminat. Celtis occidentalis L. (originară din Caucaz şi Crimeea). sunt ovate sau ovat-lanceolate. Se foloseşte în masive. Suportă mai bine climatul aspru decât specia indigenă. pe faţă sunt netede. (originară din sud-estul Americii de Nord). cu mezocarp foarte subţire şi sâmburele slab carenat. portocalii sau purpurii-întunecat.sâmbovină americană. 163 . Puieţii au o creştere rapidă. . strâns alipiţi de lujer. iar pe dos pubescente numai pe nervuri (fig. cu muguri de 5-6 mm. Lujerii glabri sau slab pubescenţi. În ţară se cultivă exclusiv în parcuri şi grădini (exemplare frumoase se găsesc la Bazoş şi Simeria). în parcuri de-a lungul aleilor şi şoselelor a dat rezultate foarte bune. înverzeşte peisajul şi umbreşte bine solul. Schneid. Celtis bungeana Bl şi Celtis labilis C. (originară din vestul Americii de Nord). cu peţiolul de până la 2 cm.(orginare din China şi Coreea). 30-60 minute. În colecţiile dendrologice din ţară se mai întâlnesc: Celtis reticulata Torr. grupuri sau izolat..Prezintă importanţă forestieră. Celtis glabrata Stev. de 7-10 mm. Se poate utiliza pe terenuri uscate.K. serate numai în jumătatea superioară. Rezultate mulţumitoare se obţin şi prin semănături de toamnă.143). Frunzele de 5-12 cm lungime.

păsările îşi freacă ciocul de planta gazdă şi sămânţa aderă la suport. opuse. Specie indigenă răspândită în centrul. cleioasă – viscina. sămânţa dezvoltă un pseudopivot. alungit-obovate. vâsc alb. ulterior se dezvoltă cordoane corticale şi „sugătorii secundari”). Este un arbust de până la 50-60 cm.ORDINUL SANTALALES Familia LORANTHACEAE Don. persistente sau căzătoare. sferice. care se întăreşte în contact cu aerul. Ramurile şi lujerii se rup cu uşurinţă din locul de inserţie. în partea opusă suportului. – vâsc. care asigură hrănirea plantulei de la germinaţie până când acesta devine dependentă de planta-gazdă. Cuprinde arbuşti semiparaziti (seva brută se extrage din planta gazdă şi se prelucrează). cu ajutorul păsărilor (sămânţa este înglobată într-o substanţă. întregi pe margine. concolore (fig. Florile unisexuat-dioice. Ramificaţie dicotomică. Viscum album L. Fructele. mici. Endospermul seminţei conţine alburn deosebit de bogat în rezerve nutritive. albe. galbene-verzui. verzi-gălbui. Fixarea de planta mamă se face prin haustori. se coc prin decembrie şi dacă nu sunt consumate de păsări. frunze opuse. translucide. de 2-4 (8) cm lungime.145). sunt verzi-gălbui. Intensitatea luminii este factorul ecologic care determină frecvenţă de instalare a vâscului. ramificat dicotomic. sesile. de regulă. Se cunosc trei subspecii: 164 . de cca. fructul falsă bacă. realizându-se contact intim între vasele conducătoare ale sugătorului şi cele ale gazdei. Diseminarea se produce. glabre. nordul Europei şi vestul Asiei: Se instalează de obicei pe arborii cu vitalitate scăzută. Flori dioice. care fixează plantula în planta gazdă. deoarece un anumit cuantum al intensităţii permite seminţelor să germineze. false bace. Frunzele persistente. rămân pe lujeri până primăvara. Genul Viscum L. după aceea vâscul se menţine chiar şi în condiţii de obscuritate. groase. înfloreşte prin februarie-aprilie. îngrămădite câte trei în vârful ramurilor din anul precedent. 8 mm diametru.

Florile unisexuat-dioice. aproape sferic. chlorin şi histamin. cu frunze lungi până la 4 – 6 cm. Diseminarea se face ca şi la vâscul alb. Se instalează de preferinţă tot pe arbori slăbiţi. austriacum(Wiesb) Vollman (Viscum album var. Se înmulţesc vegetativ. de preferinţă se instalează pe specii de stejar (rar pe castan comestibil. Spre deosebire de vâscul alb.pini). sălcii. instalat masiv. de trei ori mai lungi decât late. verzi-întunecate (fig. formează tufe de până la 50-60 cm înălţime. jugastru. cu marginea întreagă. stejar. abietis (Wiesb) Abromeit. fructificaţii anuale sunt abundente. paltin. album. Ca şi vâscul alb. nu apare niciodată pe fag. tei argintiu. mesteacăn. apar prin mai-iunie şi sunt dispuse în inflorescenţe spiciforme. cel puţin de 5 ori mai lungi decât late. tei. Maturitatea este timpurie. Tulpinile cresc încet. parazit pe Pinus sylvestris şi Pinus nigra. Ramurile de vâsc se folosesc în scop ornamental. provocând umflarea puternică a ţesutului atacat. vâscul accentuează starea de debilitare a arborilor şi grăbeşte uscarea lor. cuneate. lujerii sunt bruni. peţiolate. vegetează pe diferite foioase. conţine viscotoxin. iar frunzele căzătoare. maceratul se foloseşte pentru ceaiuri în tratarea hipertensiunii. Răspândit în Europa sudica şi central-estică. se coc în octombrie. oblong-obovate. ramificate dicotomic. după fiecare sezon de vegetaţie se adaugă câte un internod. vegetează pe brad şi molid. lungi de 2-4 cm. ulm. plopi. cu seminţe cu laturile plane (nu convexe). prin cordoanele corticale dezvoltate sub scoarţă. carpen. debilitaţi. galbene. .vâsc de stejar. cu frunze lungi până la 8 cm. Haustorul este însă neramificat. Loranthus europaeus Jacq. false bace sferice. Fructele. Viscum album ssp. uneori revolută. Genul Loranthus L.Viscum album ssp.145). tradiţie la multe popoare în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. mesteacăn sau fag). Prezintă interes medicinal. rar pe frasin. Atacul se poate solda cu uscarea ramurilor sau chiar moartea exemplarelor puternic atacate. Viscum album ssp. La noi apare în regiunea de dealuri. 165 .

Fructul. aşezate la subsuoara frunzelor. glabri şi frunzele mari (10-30 cm). Aristolochia durior Hill. lung pedunculate. cu pete purpurii. o capsulă dehiscentă. la început pubescente şi cu peţiol lung (fig. de 6-8 cm lungime. palid-verzui pe dos. ORDINUL POLYGONALES Familia POLYGONACEAE A. recurbate (în formă de lulea). sunt tubuliforme. semiumbrite sau umbrite şi soluri revene. perigonul este format din 3 lobi verzui. de cca. Preferă locurile adăpostite. Plantă volubilă de până la 10 m lungime. Bilderdykia aubertii (Louis Henry) Moldenke Specie originară din estul Mării Caspice (din Turkmenia). cu lujerii anuali verzi.L. Florile sunt solitare.146). apar prin luna mai. marginea întreagă. Specie de lumină-semiumbră. rezistentă la secetă.Juss Genul Bilderdykia Dumort. în regiunile de câmpie şi deal. (Aristolochia sipho. La noi se cultivă prin grădini şi curţi. La noi se cultivă rar.ORDINUL ARISTOLOCHIALES Familia ARISTOLOCHIACEAE Lindl. Prezintă numai importanţă ornamentală. 3 cm lungime. 166 . ca liană decorativă. cu o frunză mică mai jos de jumătatea peduncului. baza cordifomă. alterne. xeromezofilă. cu vârful scurt acuminat sau obtuz. Preferă locuri însorite. nepretenţioasă faţă de sol. Genul Aristolochia L. în tinereţe va fi ferită de îngheţuri şi geruri excesive. dar se poate cultiva şi în regiunile montane inferioare. Aristolochia macrophylla) – mărul lupului Specie exotică originară din America de Nord. reniforme.

albe. cu vârful acut sau acuminat şi baza cordată sau hastată. ovate. cu vârful obtuz sau emarginat. Lujerii sunt verzi. Buxus sempervirens L. Este un valoros arbust ornamental cu care se pot îmbrăca chioşcuri. în patru muchii. arborescens. rezistă bine la ger. creşte mai înalt. lujerii sunt glabri. Genul Buxus L. de 4-10 cm lungime. necesită protecţie în tinereţe împotriva insolaţiei. marginea întreagă. peţiolul de 1-3. Tulpina este ramificată. apetale. Înfloreşte din iulie până în octombrie. 167 . au perigonul pe tipul 4. cu frunze oval-rotunjite. Buxus sempervirens var. Este un arbust sau arbore (în ţinuturile originare) de până la 10m înălţime. mici (1-3 cm). Asia Mica şi Asia de Vest. verzi-închis lucitoare pe faţă. sau ovate. Fructele. trimuchiate. striaţi.147). cu tulpini ce pot depăşi 5 m lungime. Florile unisexuat-monoice. balcoane. ORDINUL TRICCOCAE Familia BUXACEAE Dumort. uşor modelabilă prin tundere. cu perigonul din 5 lobi. trivalvată. ziduri şi garduri mai puţin estetice. Fructul. Provine din regiuni cu climă blândă. Frunzele alterne. dar s-a dovedit rezistent la ger (în regiunile mai reci poate degera. glabri.5 cm lungime (fig. -merişor. Africa de Nord. Frunzele persistente. Prezintă o serie de forme şi varietăţi: Buxus sempervirens var. mici. mai late. (6-8 mm diametru) grupate în panicule multiflore terminale. Are temperament pronunţat de umbră. la noi nu depăşeşte 5-6m. Florile hermafrodite. o capsulă globuloasă. pe margine întregi.Este un arbust volubil. axilare. alburii. Ulterior se poate dezvolta în plină lumină. opuse. faţă de sol este nepretenţios.148). cu coroana deasă. cu o floare femelă înconjurată de mai multe flori mascule. 8 mm lungime. verzi-gălbui pe dos (fig.rotundifolia. uneori lăstarii nematuraţi sunt afectaţi de îngheţurile timpurii). stamine 4 şi ovarul trilocular. cimişir Specie exotică originară din Europa de Sud. eliptice. cu frunze ovale. pieloase. cu câte două seminţe negre şi lucitoare pe partea internă a fiecărei valve. de cca. negre. verzi. mici. achene mici.

Florile hermafrodite. Frunze căzătoare sau persistente. cu frunze lanceolate. Rezistă bine la poluare. Cuprinde aproximativ 80 de specii din estul Asiei. Se obţine din sămânţă (foarte greu). Buxus sempervirens var. L. prin marcotaj (primavara). Rezultate foarte bune dau butaşii cu călcâi recoltaţi vara (august) şi plantaţi la loc umbrit. lemnoase. Frunze căzătoare sau 168 . Formele horticole se obţin prin altoire în placaj lateral. Familia MAGNOLIACEAE A.Buxus sempervirens var. (aureo-marginata). Juss Include peste 100 de specii de arbori şi arbuşti din regiunile subtropicale şi temperate ale Americii şi Asiei. cu simetrie actinomorfă (rar zigomorfă). longevitatea mare. despărţirea tufelor (primăvara. alungit la maturitate. carpelele şi pistilele numeroase şi libere. în regiunile calde din sud-vestul ţării. Creştere este foarte înceată. în răsadniţe reci sau în martie în sere sau răsadniţe. Genul Magnolia L. fie în garduri vii. Buxus sempervirens var. mugurii terminali mari. dispunerea elementelor florale este spiralată. În arhitectura peisageră oferă soluţii multiple de utilizare fie ca exemplare izolate sau grupate. Lujerii viguroşi.argenteo-variegata. dispuse în spirală pe receptaculul proeminent. carpele libere. alterne. În condiţiile climatice de la noi fructifică foarte rar şi numai în plină lumină. în formă de con.aureo-variegata (aureo-maculata).anguatifolia. cu învelişurile florale dispuse spirociclic şi numeroase carpele şi stamine. Fructele frecvent folicule. terminale. Buxus sempervirens var. toamna) şi butăşire. cu marginea întreagă. capsule sau bace. Americii Centrale şi de Nord şi Himalaia. ORDINUL RANALES Speciile acestui ordin au particularităţi legate de organizarea florală. Florile sunt hermafrodite.marginata. simple.5cm. Lujerii prezintă un inel stipelar la noduri. rar samare. fructele multiple plurifolicule sau plurisamare. receptaculul este bombat. fum şi praf. de 2–3. uneori alungit sub formă de con.

se coc în septembrie. durabil. cenuşiu-albicioasă. nu au miros. 149). iar cu timpul devine neregulat lăţită. ritidomul este cenuşiu-deschis. apoi lemnoase. cu 3 sepale. în formă de con. Reprezentative sunt aici biogrupele de Magnolia. Coroana larg-piramidală. Scoarţa este mult timp netedă. numeroase carpele şi stamine. cu 3 sepale şi 6 petale. De obicei este arbore de mărimea a II-a. apar după înfrunzire în mai . dispune de o bună capacitate de concurentă interspecifică. Tulpina dreaptă. Fructifică abundent. mari. în tinereţe necesită protecţie împotriva îngheţurilor şi arşiţei. utilizat ca furnir. uşor. puterea germinativă a seminţelor este de 70 – 80% (ridicată).iunie. cu 6 sau mai multe urme fasciculare. Liriodendron. Specie de semiumbră. 169 . cicatricea lăsată de frunză este mare. rezistă bine la ger şi îngheţuri. cu frunziş abundent în tinereţe. lucitor. dar poate ajunge până la 30m înălţime şi 1m diametru. Fructele multiple. Este mai bine adaptată la climatul continental decât celelalte magnolii. uneori foarte mari. se poate urmări până la vârf (fig. magnolie Specie exotică din sud-estul Americii de Nord (M-ţii Appalachieni şi bazinul fluviului Mississippi). Juglans nigra. Fructele plurifolicule. 6-16 petale. Creşte rapid. La noi a fost cultivată cu bune rezultate în Staţiunile de luncă din arboretul Simeria. Flori solitare. cărnoase până la maturitate. moale. fiecare foliculă are 1-2 seminţe acoperite de un aril roşietic. placaj. – magnolie mare. (pe soluri aluvionare de luncă). mai ales în tinereţe. la 2-3 ani. de 4-6 cm lungime. Dintre formele pentru amenajări peisagere se remarcă Magnolia acuminata forma „variegata”. Magnolia acuminata L. seminţele sunt suspendate de un fir lung. roşii-închis. verzi-gălbui. bine şi constant aprovizionate cu apă. Lemnul cu duramen alburiu puţin evident.persistente. pentru mobilă şi celulorză. Florile de 3-6 cm diametru. Se dezvoltă bine pe soluri aerisite. apar înainte sau după înfrunzire.

stellata – arbust de 3 m înălţime şi 3 m diametru. Fructele sunt plurifolicule alungite. căzătoare şi 6-9 petale albe cu o dungă roz-violet la bază. parfumate. la noi este arbust. păroase. cad în septembrie. Flori mari în formă de cupă. Fructifică destul de bine. Magnolia kobus var. arbore până la 30 m înălţime. ramurile laterale şi lujerii rigizi şi groşi la bază mai mult de 5 mm. Originară din Japonia.Magnolia kobus D. înfloreşte abundent înainte de înfrunzire. Exemplarele izolate. Arbore de 2-4 m. puterea germinativă este de 60-70%. dar în China atinge 10 m. albe. de 10 cm diametru. borealis . kobus –arbore cu ramuri laterale şi lujeri subţiri. frunze obovate cu marginea uşor ondulată (lobată). cilindrice. piramidală. Flori mari. 149). Reprezintă un valoros arbore ornamental. în tinereţe au nevoie de protecţie. Flori cu 9 sepale şi petale strâns campanulate la început. apoi mai larg campanulate. cu diametrul de 12-14 cm. de 10-12 cm lungime (fig. înălţime. Magnolia denudata Desr. când este înflorit conferă o specificitate aparte peisajului din parcuri si grădini. Seminţele acoperite cu arile purpurii.. obovate. La noi se dezvoltă destul de bine dacă are adăpost lateral. Magnolia obovata Thunb. de la câmpie până în regiunile premontane.magnolie Specie originară din Japonia. Coroana este alcătuită din ramuri subţiri. lucitoare. se cultivă foarte mult la noi în parcuri şi grădini. apar în luna iunie. brune-verzui. pot suferi din cauza gerurilor din perioada de iarnă. Frunze obovate. Arbore de mărimea a III-a. de 20-40 cm lungime. 170 . cu 3 sepale mici. Varietăţi: Magnolia kobus var. neprotejate.C. frunze de 10-15 cm lungime. Coroana largă şi bogată. cu coroana larg.creşte în climat cald si umed.arbore viguros. Magnolia kobus var. cu coroană conică. atinge până la 10-12m înălţime. Florile persistă scurt timp şi sunt afectate de temperaturile scăzute. În ţara de origine.

Flori de 20-30 cm. de culoare roz. . frunze cordate la bază.A. frunze obovate. Este un arbust de 3 m înălţime.Magnolia grandiflora L.A. Originară din America de Nord. pe dos mai mult sau mai puţin pubescente. coroana largă şi globuloasă. albe în interior. cu 6 petale albe. frunze obovate până la eliptice.U. Nigra – flori mult mai mari. înfloreşte în iunie fructul de 6-8 cm. înfloreşte după înfrunzire. Flori mari.. cu miros neplăcut. de 10-18 cm. albe. de 30-60 cm lungime. Arbust. mai ales cele cu frunze 171 . de 12 cm lungime. multe specii cresc bine în condiţii de masiv. cu coroana largă. Toate speciile cresc pe soluri fertile. de 10-15 cm lungime. Bod. Flori cu petale purpurii la exterior. arbore de 10 m înălţime. dar şi la semiumbră. suportă numai climate calde. Magnolia liliflora cv. preferă un climat blând. cu ierni puţin geroase şi locuri adăpostite. cu petale purpurii-închis la exterior şi purpurii-deschis în interior.magnolie Este un hibrid între Magnolia denudata şi Magnolia liliiflora. Magnolia tripetala L.magnolie Originară din S. blânde. Frunze nereticulate sau slab reticulate. Se dezvoltă bine la lumină. Magnolia macrophylla Michx. înfloresc din mai până în august. cu ramificaţie slabă. Originară din S. creşte numai pe soluri profunde şi bogate. Atinge înălţimi de 25 m. cad în anul al doilea. pe dos verzui-argintii.. flori albe. Frunze persistente de 8-18 cm lungime. în parcuri trebuie ferită de vânturi. cu lungimea de 20-50 (80) cm. lujeri glabri. rar depăşeşte 3-4 m înălţime. se îngustează spre vârf. Arbore de 10 m înălţime. păros. fructe în formă de con de 10 cm lungime. Magnolia x soulangiana Soul. roz.U. Magnolia liliiflora Desr. parfumate. ferite de curenţi reci. Magnoliile sunt specii termofile.. revene. cu umiditate suficientă. mult cultivată în Japonia. lucioase pe faţă. de 10-20 cm diametru. Originară din China. la bază cu o pată roz de semilună.

iar pentru cele mai puţin viguroase specia Magnolia kobus. relativ slab crăpat longitudinal. grele şi chiciura duc la ruperea ramurilor destul de fragile. La Simeria sau obţinut rezultate deosebite. fiind sensibil la îngheţuri târzii. Formele ornamentale se înmulţesc prin altoire în seră iarna sau vara pe portaltoi în ghivece. Fructe în formă de conuri alungite. Flori hermafrodite terminale.septembrie). asemănătoare cu cele de lalea sau crin (în greceşte leirion înseamnă crin şi dendron arbore). Se folosesc izolat sau în grup. toamna galben – auriu intens (fig. cenuşiu-închis. cu scoarţa subţire. nu rezistă la secetă. preferă soluri afânate. Marcotajul este o metodă des folosită. la bătrâneţe are ritidom subţire. Se protejează iarna plantulele. Tulpina dreaptă. 150). cele din sămânţă înfloresc după 12-15 ani. uneori răspândirea durează până primăvara.mari şi cele care înfloresc devreme. La noi se găsesc chiar în zone mai reci (Braşov). Preferă zonele cu climate moderate. se utilizează metoda prin arcuire (în august . Fructificaţiile sunt destul de abundente. Este exigent faţă de umiditatea din aer şi sol. Este un arbore de mărimea I. . Înmulţirea Cultura magnoliilor se face cu uşurinţă din sămânţă. Pentru speciile viguroase. Puieţii tineri se protejează iarna pentru a fi feriţi de temperaturile scăzute.arbore lalea Specie originară din sud-estul Americii de Nord. se poate face în seră. cu apa freatică la mică adâncime. se păstrează descărnate şi se stratifică într-un amestec de nisip şi turbă în părţi egale. în perioada de vegetaţie. periodicitate 172 . de 6-8 cm. rezistă relativ bine la gerurile mari din iarnă. Liriodendron tulipifera L. cilindrică. are temperament de lumină. robuste. La noi specia este mult introdusă de mult timp în parcurile şi grădinile din toate zonele tării. Maturitatea are loc toamna. Recoltarea seminţelor se face în septembrie şi se seamănă primăvara. bine elagată. profunde. Frunze lung peţiolate. în arealul natural atinge înălţimi de 45 m şi diametru de 2-4 m. iar zăpezile abundente. se vor utiliza ca portaltoi specia Magnolia acuminata. include numeroase samare monoaripate. Butăşirea se execută utilizând hormoni de înrădăcinare. Genul Liriodendron L.

multe ierboase. sensibili la arşiţă. Pentru semănatul de primăvară se face o stratificare de 4-5 luni în nisip umed. Se foloseşte izolat sau în grupuri mici în apropierea aleilor pentru ca florile să poată fi admirate sau de-a lungul aleilor. frumuseţii frunzelor şi florilor. puţine subarbustive. folosit pentru producerea furnirului şi celulozei. 173 . uşor. Puieţii. Lemnul este moale. Longevitate de aproximativ 500 ani. Genul Clematis L. muguri opuşi. se vor proteja.L. pe puieţii de 1an în ghivece. de obicei liane agăţătoare. putere de germinaţie foarte mică (10–15%). Se practică marcotajul prin arcuire sau chinezesc. solitare sau în panicule. mai rar dioice. este o valoroasă specie exotică pentru culturile din staţiunile de luncă.Juss. Forme horticole: Liriodendron tulipifera forma „Aureomarginatum”– de talie redusă. Fructele sunt achene cu stil lung. Liriodendron tulipifera forma „Fastigiatum”– port piramidal. plumos. Înmulţire: Se practică semănatul de toamnă . persistent. Lăstăreşte bine în tinereţe şi are creştere rapidă. Importanţa forestieră creşte. Arbore mult apreciat ornamental datorită eleganţei portului. Familia RANUNCULACEAE A. Cuprinde aproximativ 230 de specii.seminţele au putere germinativă mică şi se păstrează greu. temperatura nu va depăşi 50C.mică. Cuprinde multe specii ierboase. Interes dintre speciile lemnoase prezintă cele din genul Clematis. grupate în cime. flori hermafrodite. puţine lemnoase. Altoirea dă rezultate bune în sere prin procedeul în despicătură. formei şi coloritului de toamnă al frunzelor.

Liană agăţătoare de până la 10 m lungime. în general nu provoacă vătămări arborilor-suport. de la câmpie şi coline. Caucaz. flori roşii-roz. de 2 cm. înfloreşte în mai – august (fig. Ornamental. urcă până în zonele montane inferioare. Cultivaruri: Clematis montana cv. are importanţă redusă. formate din numeroase achene plumoase. 151). 174 . înfloreşte abundent şi este foarte decorativ în aprilie – mai. se poate utiliza în parcuri la crearea alpinetumurilor. se poate dezvolta şi în plină lumină.curpen de pădure Specie răspândită în Europa. o notă de disconfort în peisaj. Fructe multiple. Clematis alpina (L. . cu înălţime până la 8 m. Flori cu 4 sepale. chiar pe stâncării.curpen Specie originară din China. Flori hermafrodite. Clematis montana Buch-Ham. Rezistă bine la umbră. la altitudini mari. mult timp persistente. Are frunze cu 3 foliole. Se instalează pe soluri superficiale. Himalaya. apoi verzi-bronz. vegetează pe soluri grele şi uscate. scheletice. Clematis montana cv. dar în plantaţii tinere favorizează reţinerea zăpezii în coroană şi apare riscul rupturilor de trunchi sau în coroană. La noi este comună. grupate în panicule (fig. dar şi pe cele revene. mari (8cm). „Rubens” – frunze purpurii la început. Viguroasă. Tulpinile sunt agăţătoare. La noi apare în locuri răcoroase şi umbrite. albastreviolet. târâtoare în lipsă de suport. introduce în general. Prezintă importanţă naturalistică. caracteristică regiunilor de mare altitudine. . flori roz-lila . campanulate. de până la 2 m lungime. Fructifica anual şi abundent. din Europa şi Asia. poate acoperi o suprafaţă de 20-30 m2. acide. Lăstăreşte şi drajonează viguros. Africa de Nord. 152). .Clematis vitalba L.) Mill. Este utilizat numai ca portaltoi. parfumate. „Tetraroze” – frunze roşcate. cu climate reci.curpen de munte Specie indigenă. de 3-5 cm. Este o specie rustică. Rezistă bine la fum. flori albe. mici. deşi poate fi folosită la acoperirea zidurilor. albe-verzui.

flori solitare sau câte 2-5 pe ramurile scurte. Specie originară din sudul Europei şi Asia Mică. Juss. violet închis (fig. în despicătură. frunze penate.Clematis viticela L. Arbuşti spinoşi. înfloreşte în iunie – august. iar plantele altoite se păstrează un timp sub clopot de sticlă. Clematis x jacmanii Th. grupate în fascicule sau raceme. Viticella) de grădină La noi se cultivă frecvent de la câmpie până în zonele montane (1000 m altitudine). prin butaşi sau marcote (marcotaj şerpuit). zidurilor şi gardurilor. 152). Înmulţire: Se obţine din sămânţă semănata în aprilie – mai în răsadniţe. solitare. cu frunze alterne pe lujerii lungi şi grupate în fascicule pe cei scurţi. pe rădăcini de Clematis vitalba. Moore (C. Lanuginosa x C.L. Fructe bace roşii sau negre. flori violet-albăstrui sau rozpurpurii. Prin altoire se obţine Clematis x jackmanii. căzătoare sau persistente. Flori hermafrodite. se foloseşte la decorarea chioşcurilor. însorite sau semiumbrite. Prezintă tulpini de 2-4 m. – curpen Familia BERBERIDACEAE A. Este indicat pentru locuri adăpostite. Are importanţă ornamentală deosebită. Genul Berberis L. mari de 5-10 cm. cu foliole întregi până la trilobate. Europa şi Nordul Africii. Prezintă tulpini volubile lungi. Cuprinde aproximativ 175 de specii din America de Nord. 175 .

are sistem radicular bine dezvoltat. 153). este sensibil la poluanţii cu fluor. se coc în septembrie şi rămân pe lujeri până iarna. Fructe bace elipsoidale. Arbust originar din China. foarte deasă.C. se instalează pe soluri eubazice. Rezistă la ger. Are o anumită rusticitate. mici. Rezistă bine la secetă. Fructele bace roşii strălucitoare (fig. cu fructe mici verzi-cenuşii care devin purpurii toamna. Rezistă bine la fum. var. Se înmulţeşte uşor din lăstari. cu frunze pătate cu alb şi var.Berberis vulgaris L. fum. Foarte apreciate în horticultură sunt varietăţile pluriflora Koehne. nu se recomandă prezenţa sa în apropierea terenurilor agricole. de la câmpie la deal. adesea calcaroase. et Wils. subtiri. chiar scheletice. grupate în raceme pendente. ornamentală prin abundenţa florilor. Flori galbene. fiind gazdă intermediară pentru rugina grâului. Berberis thumbergii D. Se recomandă pentru fixarea terenurilor degradate. apar în mai şi au miros puternic (fig. uscate. are temperament de lumină. 176 . Atropurpurea – frunze roşii-închis. . Tufa mică de 1 m înălţime. grupate în fascicule. scundă de (30-50 cm). care are florile în inflorescenţe umbelate. poate vegeta în plină lumină sau la umbră. atropurpurea nana – tufă deasă.dracilă japoneză Specie originară din Japonia. cu flori. este nepretenţioasă faţă de sol. fructe decorative. la noi des întâlnită în toată ţara. Berberis vulgaris cv. lăstarii au spini trifurcaţi. de până la 2-2. . la noi este mult cultivată ca plantă decorativă. drajonează uşor. poate fi tunsă când se foloseşte pentru garduri vii. Este o specie de interes ornamental. Berberis wilsonae Hemsl. 154). frunze.dracilă Specie europeană. ger. Rezistă la atacul ruginii grâului. foarte decorativ.5 m înălţime. pe soluri uşoare sau grele. cu înălţime de 2 m. Flori galbene. argenteo-marginata Schneid. Este un arbust des ramificat. Este un arbust tufos. până la revene. cu vârful ramurilor arcuit spre exteriorul tufei.

mari. lucioase. revene. groase. cu ramuri cu spini puternici. – mahonie Specie exotică originară din regiunile temperate ale Americii de Nord. apar în aprilie – mai. Se folosesc ca exemplare solitare. Fructe mici. de 4-8 cm lungime. garduri vii libere şi tunse. iar lujerii tineri sunt verzi.Berberis darwinii Hook. Pretinde umiditate atmosferică ridicată şi soluri bogate în humus. Nutt. seminţele se seamănă toamna sau primăvara. în grădini. compact. puternic brumate. până la 1m. sesile. Este rezistentă faţă de gerurile de iarnă. Marcotajul de primavara se face prin arcuire sau butăşirea de vară se face cu butaşi cu călcâi în răsadniţe reci. La noi se cultivă frecvent în parcuri şi grădini. de 2-3 m înălţime.5 m înălţime. Din genul Berberis au fost introduse în colecţii botanice din ţară 50 de specii: . contrar cu frunzişul multicolor de toamnă. Berberis buxifolia. Ramurile cenuşii. asemănătoare cu frunzele de Ilex. cele cu frunze persistente şi de talie mică se utilizează în recipiente. negre-albăstrui. verzi-închis-lucitoare pe faţă. dar se recomandă acoperirea cu resturi vegetale pe timpul iernii. Se practică altoirea în cazul speciilor rare. Înmulţire: din sămânţă sau prin marcotaj şi butăşire. Berberis chinensis. uneori aproape albe. rigide. lucioase. Specie originară din China. Fructe verzi-albăstrui până la negre. eliptice. crestere densă. verzi-deschis pe dos 177 . grupuri. constituind tufe dese. grupate în mici raceme pendente. frunze verzi-închis. trifurcaţi. atinge 0. Frunzele persistente. Arbust originar din America de Sud. Genul Mahonia Nutt. îngustelipsoidale. pe portaltoi de Berberis vulgaris. viguroasă. spinoase. galbene-aurii. dinţate. Flori abundente. imparipenatcompuse. toamna cu nuanţe roscate de diferite intensităţi. persistente. Berberis amurensis. apar în mai – iunie. Este un arbust de mici dimensiuni. spinos-serate. grupate în facicule. Flori galbene. Mahonia aquifolium Pursh. Frunze persistente. cu 5-9 foliole ovate. Berberis julianae Schneid.Berberis aggregata. cu vârful acut şi marginea sinuat şi spinos dinţată.

Este utilizată în farmacologie (berberina – se extrage o substanţă cu proprietăţi hipotensive). devin mature prin septembrie. prin aprilie-mai şi sunt neplăcut mirositoare (fig. răspândită în Sudul Europei şi Caucaz. Florile hermafrodite. Fructele. răspund bine la tăieri. La noi se cultivă în grădini şi parcuri. (Mahonia japonica var. mici. cu flori foarte plăcut mirositoare. frunzele se înlocuiesc anual primăvara. Genul Philadelphus L. bace negre-brumate. se regenerează natural pe versanţi. complete. plante ierboase sau lemnoase cu flori hermafrodite.L. sunt grupate în raceme terminale erecte. este sensibil faţă de poluanţii cu fluor. de 30-40 cm.) Specie originară din China. rezistă bine în zonele umbrite. scoarţa este brun-roşcată. se exfoliază longitudinal. 155). Cuprinde specii din regiuni temperate. la temperaturile foarte scăzute din timpul iernii. bruni. lămâiţă Specie exotică. Mahonia bealii (Fort) Carr. Are importanţă ornamentală deosebită. . cu mai multe seminţe. în plină lumină înfloreşte abundent şi anual. Juss. Se înmulţeşte la fel ca speciile din genul Berberis. ORDINUL ROSALES Familia SAXIFRAGACEAE A. Tolerează fumul. Fructele capsule sau bace. Rezistă destul de bine la geruri. îngheţurile timpurii duc la degerarea lujerilor. Are pretenţii reduse faţă de sol. După transplant. treptat. ajunge la înălţimi de până la 4 m. 178 .iasomie. cu foliole mari cu spini. pe tipul 5. lujerii sunt uşor muchiaţi. frunzele cad de multe ori. Cresc încet. apar devreme. drajonează. Philadelphus coronarius L. dar înfloreşte mai slab. galbene. în apropierea centrelor urbane (Tâmpa). Uneori este subspontană. de culoare verde-albastrui închis. frunze mari. bealii Fedde.(iarna devin vineţii sau roşietice). Este un arbust de până la 3 m. Tufa are o capacitate de refacere remarcabilă.

fructele sunt capsule cu seminţe mici. frunze foarte mici. florile sunt albe. caliciu pubescent. arbust până la 1 m. frunzele sunt. flori fără miros. cu ramuri erecte. lemonei (Philadelphus coronarius x Philadelphus 179 . rar grupate câte 3 (5 cm diametru). Philadelphus coronarius var. mugurii sunt opuşi. acuminate. Lăstăreşte. Philadelphus inodorus L. apar în luna iunie. eliptice. Philadelphus microphyllus) Prezintă caractere intermediare între cele 2 specii. Philadelphus microphyllus Gray. Philadelphus tomentosus Wall. Alte specii ale genului mai rare şi introduse numai în colecţii ştiinţifice: Philadelphus hirsutus Nutt.. Specie originară din America de Nord. Specie originară din America de Nord. puţin vizibili. Philadelphus latifolius Schrad. întregi. plăcut mirositoare. Este una din cele mai valoroase specii ornamentale de la noi datorita florilor. Varietăţi horticole: Philadelphus coronarius var. pe dos pubescente. de 3 cm diametru. grupate în raceme. „Dublex” – flori des solitare. – frunze la început galben-aurii. pe dos cu smocuri de perişori la subsuoara nervurilor. flori foarte parfumate. Se poate tunde şi utiliza pentru garduri vii. până la 10cm lungime. butăşeşte şi marcotează.glabri. 156). flori pedunculate. cele de pe lăstari sunt cordiforme la bază. din care s-au creat o serie de cultivaruri. otrăvitoare pentru păsări (fig. ovate. lucitoare pe faţă. dar cu înveliş floral dublu. Philadelphus delavayi Louis. solitare. apoi galben-verzui. „Aureus” Rehd. Rezistă bine la fum şi la oxizii de sulf. de 1 cm. (Philadelphus pubescens) Specie originară din America de Nord. Philadelphus incanus Koehne. frunze mari. frunze de 5 cm lungime.

Candidissima Rehd. Pentru înmulţire se practică butăşirea de vară (iunie . Watereri Rehd. în toată ţara. Această specie lăstăreşte şi marcotează. vara sau iarna. Se utilizează şi în masive. Genul Deutzia THUNB Deutzia scabra Thunb. rotunjite la bază. Deutzia scabra var. cu pete roşiicarmin la exterior. Lădiţele cu puieti se scot în aer liber după trecerea îngheţurilor. deci va fi cultivată în zone cu ierni moderate şi în locuri adăpostite. 180 .Aspectul florilor şi parfumul se pune în valoare prin introducerea în grupuri. în pat cald. Deutzia scabra var. albe. Este o specie mai sensibilă la ger. – cu flori roz. roşcaţi. (Deutzia crenata Sieb et Zucc) Arbust originar din China şi Japonia. rezistă bine la fum. mugurii sunt opuşi. mărunt crenate. frunzele sunt ovat lanceolate. Seminţele se păstrează la loc uscat şi se seamănă în seră în februarie. Varietăţi: Deutzia scabra var. marcote. se exfoliază. Marcotajul se execută primăvara. nu se recomandă. se foloseşte un amestec de nisip şi turbă. grupate în panicule albe. involte. izolat.august). butaşi. – cu flori foarte pline. Butăşirea de primăvară dă rezultate bune numai dacă materialul se recoltează înainte de desfacerea mugurilor. cu 3 stile lungi (fig. – cu flori simple. 157). sferice. butaşii se recoltează din lujeri laterali. compacte.ovoizi. dispuse în panicule erecte aşezate la vârful lujerilor anuali. fructele sunt capsule trivalente. florile sunt albe sau roz. la marginea plantaţiilor şi ca garduri vii tunse. Se înmulţeşte prin sămânţă. tulpinile şi ramurile sunt brun-roşcate. Plena Rehd. Înmulţirea prin sămânţă sau marcotaj se face mai greu. formează tufe până la 2 m înălţime. este totuşi o specie rustică. La noi se cultivă în parcuri şi grădini. în apropierea aleilor.

pe margini ciliaţi. Ribes alpinum L. flori larg campanulate. numai pe lujerii scurţi în fascicule. galbeni-cenuşii. la bază larg cuneate sau rotunjite. Deutzia x magnifica (Lem) Rehd (Deutzia scabra x Deutzia vilmorinae). arbust cu flori roz-albe duble. cu urmele caliciului la vârf. pe dos glabrescente. alterne. în grupuri sau masive. la altitudini mari. Prin înflorirea bogată este o specie foarte atrăgătoare. puţin pedicelaţi. lung acuminate. în etajul montan.lobate. glabri. mugurii sunt fusiformi. grupate în raceme sau panicule erecte. La noi se întâlneşte pe stâncării şi în chei. formează o tufă de 1m. florile sunt unisexuat-dioice. Formează tufe până la 2 m înălţime. Genul Ribes L. are lujeri mai subtiri. cu areal european. mai puţin cultivată la noi. vegetează pe soluri stâncoase sau în mlaştini eutrofe. grupate în panicule compacte. ca nişte rozete. frunze oblong lanceolate. necesită un amplasament mai ferit. montan – alpin. Florile hermafrodite. Mai sensibilă la ger şi îngheţuri. frunze ovate. se poate utiliza izolat. roz-pal. În colecţiile dendrologice din ţară mai apar: Deutzia parviflora Dge. curbate. mici. fructele sunt bace roşii (fig. Arbust de lumină. cu scoarţa cenuşiu-negricioasă. oligoterm. lujerii sunt subţiri. răspândite în zona temperată şi ţinuturile reci din emisfera nordică. galben-cenuşii. uneori în garduri vii. Deutzia x rosea (Lem) Rehd (Deutzia gracilis x Deutzia purparescens ). Tulpinile şi lujerii au uneori spini. fructele – bace polisperme. frunzele obişnuit palmat. mugurii alterni. Deutzia purparescens Rehd. ornamentală. mezofil-higrofit. 158). Tufele ating 2 m înălţime. cu 3-5 lobi. marginile neregulat serate pe faţă cu peri stelaţi mari. .Deutzia gracilis (Sieb et Zucc) Specie exotică din Japonia. se exfoliază. grupate în raceme sau facicule. Cuprinde peste 150 specii arbustive. grupate în raceme erecte. la exterior roşcate. rar în garduri vii. şi sunt formate din tulpini lungi. Se cultivă ca specie 181 . mai rar dioice. Flori albe. de culoare verzuie.coacăz de munte Specie indigenă.

suportă umbrirea. neregulat dublu-seraţi. asiatic şi Nord-african. (Ribes grossularia L. mugurii sunt pedicelaţi. 182 . lujerii sunt cenuşii-gălbui.agriş Specie indigenă. uneori fără spini. florile sunt mici. se exfoliază în partea inferioară şi au miros neplăcut. A şi B). flori hermafrodite. Preferă soluri cu substrat calcaros. Specie apreciată în farmacologie pentru fructele cu conţinut ridicat de vitamine (C. verzi-galbene sau roşii. campanulate. prevăzuţi pe internoduri cu numeroşi spini simpli. iar la baza frunzelor cu spini trifurcaţi. în ţinuturi reci (Transilvania. mari. tulpinile sunt foarte numeroase. negre. mai rar cultivat ornamental. fructele sunt bace ovoid-globuloase. bruni până la roşcaţi. cu areal european. au scoarţa cenuşie-brună şi se exfoliază în fâşii. hermafrodite. glandulos-păroase sau glabre. Ribes uva-crispa L. pe margine crenat-serate. creşte pe soluri scheletice.5 m. verzui. se cultivă în grădini ca arbust fructifer. Specia lăstăreşte şi marcotează. în boli de inimă şi stomac. Are aspect de tufă şi ajunge la înălţimea de 1. cu 3-5 lobi triunghiulari. ovoizi. este considerat relict glaciar. cu gust neplacut (fig. La noi creşte sporadic în regiunea montană şi subalpină. 160). au gust acrişor şi sunt comestibile (fig. frunzele sunt cordiforme.) . Este un arbust înalt până la 1-2 m. pubescenţi. frunzele sunt cu 3-5 lobi obtuzi. erecte. La noi creşte sporadic din luncile înalte până în zonele montane. Vegetează pe lăcovişti şi în depresiuni cu apă stagnantă. se cultivă adesea ca şi arbust fructifer. . Rezistă bine la ger şi îngheţ. lujerii sunt tomentoşi.Ribes nigrum L. Se cultivă ca arbust fructifer. mugurii sunt ovoconici. fructele sunt bace sferice.coacăz negru Specie răspândită în Centrul şi Nordul Europei. P. Tulpinile sunt viguroase. Moldova). în zonele Central-Vestice ale Asiei. are pretenţii mari faţă de umiditate. negricioase. aşezate în raceme. 159).

Este înalt de până la 1m. Se cultivă frecvent pentru bacele roşii. fructele sunt bace negre forte acre (fig. fructe bace roşii (fig. 161). Preferă solurile humifere. asiatică şi nord-africană. cenuşii. lujerii cenuşii. de-a lungul nervurilor. glabri. frunze subrotunde. eutrofice. .coacăz Arbust originar din America de Nord. dispuse în raceme. frunzele sunt mici. ascuţiţi. rezistă la ger şi secetă. contribuind la fixarea lor.Ribes petraeum Wulf. cu 3-5 lobi obtuzi.coacăz roşu Specie indigenă. înalt de până la 2 m. cu areal în Europa şi Asia. aşezate în raceme. iar scoarţa nu se exfoliază. scheletice. . trilobate. de culoare roşie sau roz.coacăz auriu. fără pretenţii faţă de sol. 162). mugurii sunt conici. albe până la roşcate. Ribes aureum Pursh. lujeri aromatici. grupate în racem. Are cerinţe ecologice modeste. Atinge înălţimi de până la 2 m. superficiale. sporadică la noi prin făgete şi molidişuri. frunze cu 3-5 lobi. creşte şi pe soluri nisipoase. Are înălţimea de până la 2m. înfloreşte în aprilie – mai. frunzele sunt mari. cu gust acrişor (fig. La noi este întâlnită la marginea pădurii şi pe stâncării. cu 3-5 lobi triunghiulari. Ribes rubrum L. dublu seraţi. florile sunt hermafrodite. vegetetând în locuri umbroase. sesili. bruni. lujerii sunt rotunzi. Ribes sanguineum Pursh. foarte decorativ prin florile mici. uşor sărăturoase. ovoid-ascuţiţi. – păltior Specie europeană. pe dos pubescente. florile verzi-brune. cultivată la noi în parcuri şi grădini. în raceme pendente de 8 cm. . fructele sunt bace negre-purpurii. tulpinile sunt viguroase. Este o specie de interes ornamental şi fructifer. Cultivaruri: 183 . fin-păroşi. au miros plăcut de cuişoare. Urcă pânî în subzona alpină inferioară. originara din America de Nord. bruni-roşcaţi. lucioase. pubescente numai pe dos. viguroşi. florile sunt hermafrodite. lucitori. cu scoarţa brun-închis. cuişor Specie exotică. pietroase şi umede. lujerii sunt cenuşii-gălbui. bruni. marginea dublu-serată şi ciliată. se exfoliază. mugurii sunt alipiţi de lujer. 162).

garduri vii libere. 163). tomentoase pe ambele fete la început. Fructele sunt compuse. drenate. lujeri verzi-bruni. Tulpina este dreaptă. la bază trunchiate sau slab cordate. piramidală. Speciile de Ribes înfloresc şi se colorează frumos în poziţii însorite. Genul Liquidambar L. acuminaţi. pluricapsule. roşii. Speciile se obţin prin butăşire. iar cele bărbăteşti în spice terminale. alungiţi. fiind un arbore de mărimea I (până la 45 m înălţime şi diametru peste 1 m). marcotaj. 184 . pendente. Înfloresc timpuriu. Se plantează izolat. în grupuri. Particularităţi de cultură: după înflorire se îndepărtează lemnul bătrân pentru a permite înlocuirea prin lujeri tineri. Simeria. cele femeieşti grupate în capitule globuloase pendente. flori roşii cu mijloc alb şi raceme foarte mari. despărtirea tufelor. în axilele nervurilor. apoi cu smocuri de perişori numai pe dos. Ribes sanguineum cv. Florile sunt unisexuat monoice. “King Edward VII” – flori mari. înfloreşte în mai. imediat după Forsythia. Este o specie de semiumbră. Liquidambar stryaciflua L.Ribes sanguineum cv. seamănă cu cele de platan. originară din America Centrală şi de Nord. se păstrează foarte mult timp pe arbore (fig. seminţele se stratifică. Familia HAMAMELIDACEAE Lindl. Nu se recomandă înmulţirea prin seminţe (germinare greoaie). profunde. glabri cu muguri alterni. Marcotajul se realizează prin muşuroire. ovoizi-conici. Specie exotică. Macea). creşte activ în lunca râului Mississippi. “Poulborough Scarlet” – peste 2 m înălţime. dar suportă şi semiumbra. frunzele au 3-7 lobi triunghiulari. La noi s-a cultivat în parcuri şi grădini dendrologice (Bazoş. cu suficienta umiditate (soluri aluvionare din lunci). cu coroană deasă. Preferă un climat moderat şi soluri fertile.

164). Genul Platanus L. florile femeieşti grupate în capitule globuloase pendente. Arbore de dimensiuni mari. Este o specie sensibilă la transplant. geniculaţi. palmat-lobate. Coroana are ramuri groase. întregi sau rar dinţaţi. pendente. Are o unisexuat-monoice. foarte decorativ. rădăcinile laterale se dezvoltă mult. mărunt crăpat. palmat-lobate. de obicei se transplantează cu balot. profunde. la unele exemplare bătrâne formează ritidom cenuşiu. glabri. Include 7 specii arborescente din zonele submediteraneene şi temperate ale Europei. până la 30 m înălţime şi peste 1 m diametru. Ritidomul se exfoliază în plăci mari. Se poate utiliza în şleaurile de luncă şi în zăvoaie. Florile sunt unisexuat-monoice. peţiolul cu o teacă la bază. Tulpina este scurtă şi groasă. grupate în inflorescenţe mari. pe malul apelor. Americii de Nord şi Asiei Mici. Dacă este introdus în lunci. preferă soluri fertile.platan Arbore cu origine prezumtiv hibridogenă între Platanus occidentalis şi Platanus orientalis. cu scoarţa caracteristică. Cultura: prin seminţe şi marcotaj. Platanus x hybrida Brot. afânate. Fructul este compus. Florile smocuri la bază. revene sau chiar umede. Rezistă bine la ger. alterne. cenuşiu-gălbui. la noi este cultivat foarte mult în parcuri şi grădini. cenuşii sau brun-roşcaţi. Mugurii sunt alterni. conici. rămâne pe arbore peste iarnă (fig. izolat sau în aliniamente. o pluriachenă. cu lujeri bruni-verzui. Wild. Înrădăcinare puternică. Are temperament de lumină.) .Specie decorativă şi datorită faptului că frunzele se colorează toamna în nuanţe de roşu. frunzele se colorează mai puternic. (Platanus x acerifolia Ait. Fructul este compus. poate vegeta şi pe soluri relativ uscate şi compacte. Frunzele sunt mari. achenele au 185 . Frunzele mari. pluriachenă sferică. globuloase. sferic. acoperă complet mugurele. Familia PLATANACEAE Dumort. cu 3-5 lobi triunghiulari. se exfoliază în placi mari.

dându-i un aspect ţepos (fig. mai ales datorită trunchiului cu scoarţa puternic exfoliată. folosit în industria celulozei. vârful achenei este rotunjit (fig. La noi este foarte putin cultivat. longevitate de câteva sute de ani. Platanus orientalis L. Rezista bine la ger. 164). rar 5. cu numai 3 lobi triunghiulari. preferă soluri bogate şi umede. greu. cu multă căldură estivală.platan occidental Originar din America de Nord. Butăşirea se recomandă la hibrid (Platanus x acerifolia). Se obţine din seminţe sau marcote (marcotaj chinezesc – Platanus orientalis). numai ca specie ornamentală. frunzele sunt mari. La noi se întâlneşte rar. lăsând cea mai mare parte a trunchiului netedă. la bază frunzele sunt cuneate. praf şi poluanţi. Arbore de până la 30 m înălţime. Nu suportă apa stagnantă. 164). Rezistă bine la fum. mai ales în parţile superioare ale tulpinii şi pe ramuri. scoarţa se exfoliază în plăci mărunte. Lemn tare. cu marginea lobilor dinţat-lobulată. butaşii se recoltează de la exemplarele foarte tinere. frunzele au 5 lobi mici la bază. se confecţionează iarna şi se conservă până primavara. putrezeşte uşor. cultivat izolat. când se plantează direct în pepinieră. zăvoaie. scoarţa se exfoliază în plăci mari. Semănatul se face primăvara în pepiniere. Fructifică anual şi abundent. după stratificarea seminţelor (1-2 săptămâni). . . dar şi în forme tunse în aliniamente. Seminţele au putere germinativă mică. slab lobate.platan oriental Originar din Grecia. 186 . pe dos slab păroase. Este o specie cu valoare ornamentală deosebită. Asia Mică şi Caucaz. iar perii de la suprafaţa capitulului ies la suprafată. pe dos cu smocuri de perişori în axilele nervurilor. În America atinge înălţimi de 40 (50) m şi diametre de 3 m. Ca specie forestieră pote fi utilizat în şleauri de luncă. fructul este pluriachenă. grupate câte 3-4 pe un peduncul lung. iar staţiunile preferate sunt cele de lunci. Longevitate 500-600 ani. chiar în scop ornamental. fructele sunt pluriachenă. Necesită un climat moderat.creştere viguroasă. dinţaţi pe margine. Platanus occidentalis L. Arbori de alei şi străzi.

bruni sau cenuşii. frunzele sunt ovate sau ovat-lanceolate. florile sunt albe. fructele sunt folicule brune. cu baza cuneată până la rotunjită. iar alte 4 specii sunt spontane. Prunoideae. taulă Specie eurasiatică. Rosoideae. glabri. Se cultivă frecvent în scop ornamental. întregi în treimea superioară. de obicei alterne. grupate în raceme umbeliforme bogate. fructele drupe. acute. Cuprinde multe specii şi hibrizi. în rest simple sau dublu-serate. Sufamilia SPIRAEOIDEAE Agardn. folicule sau capsule sau drupe false (poame). lujerii sunt geniculaţi. .L. ca tufe izolate sau gard viu. din care la noi în ţară se cultivă aproximativ 35. cu ramuri arcuite. apar în mai-iunie. Cuprinde peste 2000 de specii. 187 . între care numeroşi arbori şi arbuşti cu frunze simple sau compuse. Această specie prezintă importanţă naturalistică. pe soluri calcaroase şi grohotişuri.cununiţă. glabre (fig. Juss. muchiaţi. ovoizi. spontană la noi în zonele montane şi subalpine. Pomoideae.Familia ROSACEAE A. Spiraea ulmifolia Scop. Flori cu inveliş floral complet. peste 80. Arbust până la 2 m înălţime. mugurii sunt mici. stau departati de lujeri. ornamentală şi pentru amenajarea terenurilor degradate sau pentru consolidarea coastelor. Familia se împarte în 4 subfamilii: Spiraeoideae. în chei. Genul Spiraea L. 165).

în zăvoaie. . cu frunze mici. Se cultivă ca arbust ornamental şi are înălţimi până la 2 m. arbust cu înălţimea de 1. Atinge 1 m înălţime. florile sunt roz. Se cultivă ca plantă ornamentală. grupate în panicule erecte. florile sunt albe. Cultivaruri: Spiraea cantoniensis cv. Spiraea cantoniensis Lour. mlaştini. Arbust de 1. prin păduri însorite şi luminate. Evită substratele calcaroase. Spiraea japonica L. răspândită în Europa şi Asia. acute. Spiraea douglasii Hook. înfloreşte în mai-iunie (fig. Specie originară din America de Nord. specie mezoxerofită şi adesea pe substrate calcaroase. apoi glabri. Prezintă o largă amplitudine ecologică. lujerii tineri sunt pubescenţi. înfloreşte în iunie-iulie (fig. terminale. nepretenţios faţă de climă şi sol. 165). La noi frecvent se cultivă ca arbust de parc şi gard viu. rar întâlnit la noi. întregi sau uşor crenate numai în jumatatea superioară. cu baza cuneată. frunzele sunt alungit-obovate.taulă Specie indigenă.Spiraea salicifolia L. cu flori roşii-purpurii. se dezvoltă bine în plină lumină. forma Little princess – pitică de 50 cm.5m.5 m înălţime. Rezistă bine la secetă.floarea miresei. duble. Lanceata cu flori frumoase. drajonează puternic. bruni-gălbui. se prezintă sub formă de tufa. la câmpie şi dealuri. la bază cuneate. turbării. (S. cununiţă.taulă. cu margini simplu sau dublu-serate. dar şi în zone relativ umede. ciliate. trilobata) . florile de culoare albă. Spiraea crenata L. frunze mai înguste. . 165). la deal şi în zona montană. de 1-3 cm. La noi creşte sporadic. de 2 m înălţime.) Zab. cantoniensis x S. 188 . tavalgă Arbust indigen. Specie originara din China si Japonia. frunzele sunt lanceolate. Spiraea x vanhouthei (Briot. dispuse în umbele.

în grupuri. fructele sunt folicule (fig. grupate în corimbe terminale. 165). lujerii sunt brun-roşcaţi. Genul Physocarpus Maxim. devin foarte largi în timp (diametru de 2-3m). cu butaşi cu călcâi sau vara cu butaşi semilignificaţi. Butăşirea se poate face iarna în sere. fructele sunt folicule de culoare brun-deschis (fig. păroase pe dos. scoarţa este roşietică şi se exfoliază. rezistă la ger şi secetă. acut serate în jumătatea superioară. Creşte bine pe soluri aluvionare. garduri vii tunse. Spirea x bumalda Burv. se adaptează la semiumbră. Este un hibrid între 2 specii asiatice ( Spirea cantoniensis x Spirea trilobata). garduri vii libere sau tunse. marcotaj. lucitori. înfloreşte abundent în mai-iunie. până la 80 cm. în lungul nervurilor. Tufele au 4 m înălţime. originară din America de Nord. florile sunt albe. subţiri.) (Spirea opulifolia L. masive. 189 . depărtaţi de lujer. lujerii sunt nemuchiati. frunziş tânăr roşcat. florile sunt grupate în umbele albe.taulă Specie exotică.Este un arbust până la 2 m înălţime. 166). cu tufe compacte. mugurii sunt alterni. la bază întregi şi cuneate. dese.) . Speciile rezistă la poluare. Se foloseşte în grupuri. albiflora x S. bruni sau bruni-roşcaţi. frunzele sunt rombice sau obovate. se introduc în spaţiile verzi izolat. Creşte repede. frunzele sunt ovat-lobate până la palmat-lobate. Subfamilia ROSOIDEAE Focke. Se obţin pe cale vegetativă prin butăşire. (S. subţiri. flori roz-albe. japonica) Arbust de talie mică. diviziunea tufelor. La noi se cultivă ca specie ornamentală. afânate. mugurii sunt mici. Înmulţirea se face prin butaşi lemnificaţi. Physocarpus opulifolius (L. apropiaţi de lujeri. deosebit de apreciat pentru bogaţia florilor şi rusticitatea lor. glabri.

190 . diviziunea tufei sau butaşi. lăstarii degeră. fin striaţi. Este frecvent utilizată ca specie ornamentală prin curţi şi grădini. înfloreşte în mai. Pleniflora Witte. .C. cu o valoare ornamentală deosebită. superficiale. în grupuri sau se poate utiliza susţinută pe spalier. Se obţine din sămânţă. Dryas octopetala L. Kerria japonica var. Este o specie cu o mare capacitate de drajonare. uneori când iarna temperaturile sunt foarte scăzute. albe. Asia. ) D. fructele sunt achene (fig. verde deschis pe partea superioară şi slab pubescente pe partea inferioară. Preferă locuri semiumbrite. eliptice. florile sunt solitare. ovat-oblongi. târâtoare şi apoi erecte. Variegata T. Moore. cu importanţă naturalistică aparte. deficitare în humus. 167).Genul Dryas L. de obicei cu 8 petale. cu tulpini repente. glabri.keria Creşte natural în Asia. cu mai multe petale galben-portocalii. Arbust pitic. Este un arbust de 2 m înălţime. Genul Kerria D. tulpina şi lujerii sunt verzi. fructele sunt achene negricioase (fig. răspândită în Europa.. La noi se întâlneşte în zonele subalpine şi alpine. prelung acuminate. este un relict glaciar. are pretenţii reduse faţă de climă şi sol.C. Rezistă destul de bine la ger. florile sunt solitare. astfel încât formează tufe largi. crenate pe margini. la noi se întâlneşte frecvent de la câmpie până la munte. frunzele sunt persistente. America de Nord. alterne. frunzele sunt alterne. Kerria japonica ( L. ca arbust florifer. lujerii sunt geniculaţi. mari. Este o specie calcicolă. Se foloseşte izolat pentru a pune în evidenţă frumuseţea florilor. 168). În horticultură se foloseşte o varietate cu flori duble: Kerria japonica var. de soluri scheleto-pietroase. cu frunze pe margine albicioase. cu baza rotunjită şi margini din ce în ce mai pronunţat dublu-serate de la vârf spre baza laminei. verzi-închis pe partea superioară şi argintiu-păroase pe partea inferioară. – argintică Specie indigenă. erecte. lung pedunculate.

revene. acuminate. negre. Genul Rubus L. dar opuse şi mai mari. de 3-5 cm diametru. căţărătoare sau târâtoare. pe dos. la bază cu 4 bractee mici. 8 mm. obişnuit compuse. drupe uscate. relativ rar cultivată la noi. Butăşirea se face în octombrie – noiembrie. mai rar unisexuate. pe faţă verzi închis. obişnuit polidrupă. la început. sericeu-păroase. globuloase sau elipsoidale. lucitoare.Semanatul se face primăvara în sere. cărnos. verzui-cenuşii. însorite sau semiumbrite. staminele numeroase. albe. Flori hermafrodite. Se poate utiliza în locuri adăpostite. cu butaşi cu călcâi sau în iunie – iulie. pe margine acut dublu serate. cu ghimpi sau peri. în sol uşor (turbă amestecată cu nisip). Cuprinde multe specii arbustive şi subarbustive. pe soluri variate. cu butaşi semilignificaţi din lujeri terminali sau laterali. de 4-8 cm lungime. câte 4 (5). Fructele. 169). rar poliachenă. Formeaza tufe de până la 2 m înălţime. Frunze alterne. lujerii sunt glabrii. mai mult sau mai puţin rigizi pe tulpini şi lujeri. Diviziunea tufei se practică primăvara şi toamna. 191 . înconjurate de caliciul persistent (fig. de cca. cu sămânţă stratificată. Fructele rezultate dintr-o floare sunt reunite într-un fruct multiplu. la Timişoara se găseşte în Parcul Clinicilor Noi. iar frunzele se aseamănă cu cele de Kerria japonica: sunt tot ovat-oblongi. Se poate tunde şi înmulţi ca şi Keria japonica. Genul Rhodotypus Sieb et Zucc Rhodotypus kerrioides Sieb et Zucc Specie originară din Japonia şi China. Florile sunt tot solitare. învelişul floral pe tipul 4.

dar se poate dezvolta şi în plină lumină. Varietăţi interesante sunt cele identificate după culoarea fructelor: Rubus idaeus var. fructificaţii abundente. florile sunt mici. Albus Simk. destul de deşi. glabre şi verzi pe faţă. mai ales în plină lumină. cu 5-7 foliole pe tulpinile sterile de 1 an şi trifoliate pe cele fertile. 192 .. Se cultivă ca specie de grădină sau în curţi. rezistă la ger şi îngheţ. cu fructe galbene. ajungând până în Asia Mică şi Caucaz. La noi este o planta comună. Suportă bine gerurile şi îngheţurile. Este un arbust târâtor. relativ acide. . foliolele sunt ovate inegal. frunzele sunt alterne.5 m. cu largă răspândire în ţinuturile temperate şi reci ale Europei şi Asiei. frunzele sunt trifoliate. butaşi sau prin marcotaj (rezultate bune se obţin cu butaşi de rădăcină). cu tulpini roşietice-violacee. revene. cu fructe albe. umede. grupate în raceme. Leucocarpus Heyene. cu vârful arcuit. 171). imparipenat-compuse. tomentoase pe dos. revene. rugi Este foarte răspândit în Europa. verzi şi iarna (fig. albe. Are temperament de lumină. dublu-serate. apar prin mai-iunie. cu înălţimi de 12. et K. cu ghimpi foarte înţepători. Preferă soluri afânate.zmeur Specie indigenă. Tulpinile devin mature în anul al II -lea.Rubus idaeus L. Are pretenţii mari faţă de umiditatea atmosferică. cu ghimpi pe tulpină. Deşi este o specie semiombrofilă. fructul este o polidrupă globuloasă. roşie la maturitate.mur târâtor. preferă soluri bogate. Rubus idaeus var. permeabile. dar tufele se refac viguros din lăstari şi drajoni şi devine un concurent de temut. albicioase. Rubus hirtus W. glandulos păroase şi ghimpoase. relativ scund. În mod similar se înmulţesc şi celelalte specii din gen. din regiunea de dealuri până la munte. verzi. se detaşează uşor de receptacul (fig. Se obţine din samânţă. Formează tufe cu tulpini numeroase. De obicei tulpinile nu trăiesc decât 2 ani. dar nu rezistă la secetă. 170). mai rar cu 5 foliole. tulpinile sunt erecte. lujerii sunt geniculaţi.

se întâlneşte din câmpie. recurbaţi. suportă bine solurile compacte şi chiar cele degradate. Frunzele hibernante. florile sunt roz-albe. cu 7 foliole oval-eliptice. solitare sau în raceme umbeliforme. alterne. erecţi sau căţărători. Arealul său cuprinde Europa. roşii. recurbaţi. cu ghimpi moi.mur de câmp Specie indigenă.Rubus caesius L. care include numeroase achene mici. Este un arbust de până la 2-3 m înălţime. specie eutermă – mezotermă. în corimbe scurte. mugurii sunt mici. Asia Centrală şi Nordul Africii. verzi pe ambele feţe. suportă soluri compacte. cu margini simplu sau imperfect dublu-serate. târâtoare.) – măceş Specie indigenă cu largă răspândire. (R. de soluri bogate. rari şi peri glanduloşi. Este o specie subarbustivă. sepale întregi sau divizate. este un arbust comun la dealuri şi în regiunile montane. La maturitate receptacul devine cărnos. La noi se întâlneşte la câmpie. terminale. Siberia şi Asia Centrală. glabre pe ambele feţe. La noi este cea mai răspândită dintre speciile de Rosa. Specii spontane. hibrizi naturali şi cultivaruri de interes horticol. Rosa canina L.cu tulpinile şi lujerii verzi-brumaţi. frunzele sunt imparipenatcompuse. căzătoare la maturitatea fructului sau persistente la vârful acestuia. Are temperament de lumină. lăţiţi la bază. Sunt arbuşti târâtori. scurţi. acrişoare. terminale. Dumalis Bechst. solitare sau în perechi până 193 . cu tulpini frecvent ghimpoase şi frunze imparipenat-compuse. fructele sunt pluridrupe negre-albăstrui. Florile albe. obişnuit se întâlneşte pe soluri uscate până la revene. lujeri bruni-roşcaţi şi ghimpi foarte puternici. 172). răspândită în Europa. se maturează în august – septembrie (fig. . Prezintă o amplitudine climatică mare. comprimaţi lateral. cu foliole subţiri. păroase. cu stipele concrescute la baza peţiolului. pe margine dinţate. formând un fruct fals multiplu (măceaşa). lungi de 3-7 cm. Genul Rosa Cuprinde foarte multe specii montane. cu ramuri arcuite. cu ghimpi puternici. se întâlnesc în regiuni temperate şi subtropicale. Florile complete. urcă până la 1700 m. Asia Mică. cu înveliş floral pe tipul 5. trifoliate.

divergente. dar suportă şi soluri compacte.5 – 1 m. Rosa canina se utilizează ca portaltoi pentru obţinerea varietăţilor horticole de trandafiri. adesea târâtoare. rar grupate câte 2-3.la 3. (R. Se obţine din sămanţă. efectuată la colet. 173).5 cm. La noi apare la munte. Rosa pendulina L. glabre pe faţa 194 . P şi D. (fig. rotunjit-obtuze la vârf. multiplu. Fructele sunt piriforme sau globuloase. cu petale purpurii. suportă o uşoară umbrire. Sudică şi Asia Vestică.măceş de munte Specie indigenă. Butăşirea se face cu butaşi cu călcâi. Pe lângă valoarea ornamentală sau ca specie amelioratoare de sol. de 1-1. Semănatul se face la sfârşitul verii. Frunzele sunt pentate. din care pornesc ramuri ascendente. Specie eutermă şi xerofită. cu ghimpi inegali. păroase (fig. frunzele au 7-9 (11) foliole ovat-eliptice. Este un arbust cu înălţimi mai mici decât Rosa canina. în august-septembrie sau primăvara. de soluri bogate. . Aceeaşi metodă se recomandă pentru obţinerea altor specii din genul Rosa. primăvara sau vara. cu numeroase achene mici. Lujerii sunt verzi sau roşcaţi. se obţine -“apă de roze”. verzi. preferă soluri scheletice. mărunt dublu-serate. păroase. cu sămânţă stratificată. Se întâlneşte şi în silvostepă şi sporadic urcă la deal. răspândită în regiunile montane din Europa Centrală şi de Sud.) . Arbust până la 1 m înălţime. aspru păroase. Rosa gallica L. subţiri. adesea fără spini. butaşi şi marcote. Exemplarele altoite se acoperă complet cu pământ. cu înălţime de 0. preferă substrate calcaroase. Se preferă altoirea în ochi dormind în august – septembrie. Prezintă importanţă naturalistică.închis. lucitoare. elipsoidal. dar cu uşoară umiditate. drepţi sau arcuiţi. măceşul are importanţă pentru fructele sale bogate în vitaminele C. cu nervaţiuni proeminente pe dos.măceş de câmp Arbust originar din Europa Centrală. eliptice. pieloase. alpina L. cu stoloni subterani şi tulpini aeriene. răspândită la noi în regiunile de câmpie. ornamentală şi în cosmetică. superficiale. fructul este fals. 174). cu ramuri subţiri. Rezultate bune se obţin din marcotajul de vară cu ramuri arcuite. verzi-deschis. aspre pe faţă. Florile sunt solitare. urcând în etajul subalpin.

inclusiv pe faţă. erecte. mici eliptice sau subrotunde. cenuşii-păroşi. Este un arbust sau arbore de înălţime mică. pe margine întregi. de până la 1 cm diametru. preferenţial pe substrate calcaroase. vulgaris Pers. Temperament de lumină. Frunzele sunt ovate sau eliptice. Cydonia oblonga Mill. Frunzele imparipenat-compuse. lat conici. mai ales pe nervurile principale. cenuşii-tomentoşi.) . scheletice. Se poate cultiva ca specie ornamentală. În cultură se folosesc varietăţi horticole. alteori până la 1 m. cu 5-11 foliole. lujerii sunt verzigălbui la început. întâlnită la noi de la câmpie până la munte. la vârf acuminate. preferă soluri fertile. ferite de geruri şi îngheţuri. mai frecvent 7. Iran. la bază rotunjite sau slab cordate. galbene-verzui. negri-purpurii (fig. de culoare albă sau roz. 177). tomentoase. mai târziu bruni-verzui. Rosa spinosissma L. numai spre vârf tomentoşi. formând tufe cu tulpini numeroase. în locuri însorite. 176). Maturaţie anuală (în septembrie). se cultivă la noi în toată ţara. Fructele sunt globuloase. Mugurii sunt mici. doar cu baza gălbui sau slab rozee. aromate (fig. Fructele poame sferice sau uşor piriforme. brun-închis sau bruni-roşcaţi. cu numeroşi ghimpi. Florile sunt de obicei solitare. fructele se recoltează pentru conţinutul ridicat de vitamina C. dar mai ales pe dos. păroase pe fata inferioară. fructele sunt elipsoidale. (C. drajonează şi marcotează. pimpinellfolia L. florile sunt mari. uneori încovoiate (fig. Se poate folosi la consolidarea versanţilor abrupţi. (R. unele dintre ele cu flori viu – colorate. originară din Turkestan. Florile sunt solitare. cu umiditate suficientă. Lăstăreşte. Genul Cydonia Mill. uneori pitic. Sufamilia PRUNOIDEAE Focke. mari. inegali şi cu peri rigizi. mai ales la câmpie şi deal. albe. 175). 195 .) .măceş Specie indigenă. Necesită climă caldă şi locuri însorite. Lujerii sunt subţiri. cu răspândire în Europa şi Asia. permeabile. cu soluri superficiale. pe cele compacte şi uscate nu se dezvoltă corespunzător.gutui Specie exotică. alipiţi de lujer. Este un arbust scund. până la 8 m.superioară. la început evident ciliate şi cenuşiu-tomentoase.

până la 1 m. izolat sau în garduri vii.) sinonim Chaenomeles legentaria (Loisel) Koidz. pşăroşi. flori solitare sau 2-6. Chaenomeles x superba (Frahm) Rehd (Chaenomeles japonica x Chaenomeles speciosa) Cultivaruri şi varietăţi: Chaenomeles japonica cv. Se poate semana toamna sau Genul Chaenomeles Lindl. tari maturaţia în octombrie (fig. mult cultivată ca arbust ornamental în spaţiile verzi de la noi. frunzele alterne. Chaenomeles japonica (Thunb) Lindl. târziu căzătoare. . putând fi tuns. înaintea frunzelor. Se înmulţesc la fel ca şi gutuiul. verzi-închis lucitoare pe faţă. Se dezvoltă în plină lumină. – gutui japonez Originar din China şi Japonia. nivalis cu flori albe. coriace. Se poate obţine din butaşi de lujeri sau rădăcină. decorativ în perioada de înflorire. nu este pretenţios faţă de sol.iulie. primăvara cu sămânţă stratificată 3-4 luni. obtuze sau acute. cu înălţime de 2 m. ceva mai mare decât Chaenomeles japonica. 196 . galbene. Rezistă la ger şi secetă. la bază stipele rotund-ovate. Chaenomeles speciosa (Sweet) Nakai (Chaenomeles japonica Auct non (Thunb. ramuri divergente şi lujeri spinoşi. simonii cu flori roşu – intens. 178). semiduble. de 2-4cm diametru. apar treptat. pe margini crenat-serate. ovate sau obovate. Se adaptează de la câmpie până în regiunile montane inferioare. Lindl.Se cultivă ca specie pomicolă sau ornamentală. Chaenomeles japonica var. Fructe globuloase.gutui japonez Specie exotică din Japonia. Se obţine din sămânţă sau vegetativ. roşii-cărămizii sau roşu-roz intens. arbust decorativ în perioada de înflorire cu tulpini şi coroane mult ramificate. iar la butaşi se folosesc biostimulatori în iunie . glabre. mugurii sunt mici. dar suportă bine şi umbrirea. Este un arbust cu înălţime mică.

erecte. roşii-purpurii. Tulpinile sunt de obicei. de 3-6 cm lungime. 197 .) Lindl. mai rar persistente. Koch. bârcoace Specie răspândiă în Europa Centrală şi Vestică. raceme umbeliforme.). pe faţă pubescente. Cuprinde arbusti şi subarbuşti răspândiţi în regiunile temperate ale Europei. pe stâncării calcaroase. cu mugurii mici. prin drajoni. în locuri uscate şi însorite. căzătoare. întregi. Speciile spontane de la noi sunt: Cotoneaster integerrima Medik. cu lujerii gălbui-tomentoşi în tinereţe. au tulpini ramificate. târâtoare sau erecte. Frunze simple. de obicei cu flori puţine. La noi apare sporadic în regiuni de coline şi montane. pe dos la început alb-tomentoase apoi cenuşii-tomentoase. Florile albe sau roşietice. glabre pe faţă. ovo-conici. prin butaşi (stimulare cu hormoni) prin marcotaj simplu. Cotoneaster nebrodensis (Guss. iar lujerii sunt cenuşiutomentoşi până târziu. Genul Cotoneaster Medik. pe dos cenuşii-gălbui. Florile rozee sau albe. până la 2 m înălţime. înalte până la 2 m. Fructele sunt drupe false sau poame. cu doi sâmburi (fig. Fructele poame subrotunde. glabre. cimoase.Înmulţirea prin seminţe. de tipul 5. tomentoase. fără ghimpi. apoi glabri. cu resturi de caliciu la vârf. stau dispuse în inflorescenţe nutante. Arbust erect sau târâtor până la 2 m înălţime. Frunzele lat eliptice. – bârcoace Arealul general include regiuni temperate eurasiatice. păroşi îndepărtaţi între ei. întâlnită la noi sporadic în regiuni montane şi subalpine. corimbe sau cime. Flori grupate în panicule. pe coaste însorite. fin serate sau întregi. Asiei şi Africii de Nord. cu vârful scurt mucronat sau rotunjit. Este arbust de mici dimensiuni. Frunzele ovat-subrotunde. de 1. cu 1-4 (5) flori. primăvara după stratificare. 179). În colecţiile dendrologice de la noi sunt aproximativ 50 de specii exotice. Prezintă importanţă ca element naturalistic spontan şi ca specie de parcuri.) C. de 68 mm. pe soluri scheletice şi substrate calcaroase.5-4 cm lungime. bruni-verzui. (C. prin altoire. câte 3-12. tomentosa (Ait.

toamna se colorează des în roşu.specii exotice des întâlnite: Cotoneaster horizontalis Decne. verzi-închis. Speciile de Cotoneaster sunt foarte apreciate în amenajările peisagere. Cotoneaster bullata.) – bârcoace Răspândită în Centrul şi Nordul Europei şi în Asia. Florile roze.5 m. căzătoare. glabre la maturitate. în iunie – iulie. tomentoasă (fig. . roşie-purpurie. Fructele globuloase. Fructele sunt poame globuloase. cu lujerii tineri des şi moi pubescenţi. câte 3-12 în corimbe nutante. negre. flori mici. fructe roşii-închis. din regiunea dealurilor până în cea subalpină. de 7-8 mm diametru. de 6-7 mm diametru. lucioase. albe. frunze eliptice. cu înălţime de 1-2. verzi-închis. toamna se colorează în roşu. sub 1 m cu tufe largi.5-2 m înălţime. Se pot obţine prin seminţe sau butaşi. Arbust de până la 1.cu receptacul şi pedunculi tomentoşi. Arbust originar din China. căzătoare.) Fernald (C. Speciile Cotoneaster multiflora. se folosesc izolat. obişnuit (fig. au calităţi decorative deosebite. frunze mici de 5-10 mm. stau pe arbust până în octombrie. pe versanţii însoriţi. cu baza roşcată. speciile cu frunze căzătoare şi în august – septembrie cele cu frunze persistente. Cotoneaster daomeri şi Cotoneasters alicifolius sunt originare din China şi sunt sensibile la ger. 179). Frunzele asemătătoare cu ale speciei precedente. melanocarpa Lodd. în grupuri sau masive. 179). Se instalează pe stâncării calcaroase. Cotoneaster niger (Thunb. dar pe dos sunt alburiitomentoase. ramificatie distică. 198 . Cotoneaster divaricatus Rehd et Wils. Prin butaşi. Arbust originar din China. pe soluri scheletice superficiale. La noi este o specie rară. pe dos puţin păroase. Formele târâtoare pot îmbrăca taluzurile.

Arbori sau arbuşti cu numeroase brahiblaste fructifere şi frunze alterne. eliptice sau subrotunde. globuloase sau ovoidale. Lujerii la început păroşi spre vârf. apoi glabre. Fructele. grupate în raceme umbeliforme. cu puţine utilizări. greu. Frunzele alterne. albe sau roze. Are temperament mijlociu. Malus sylvestris Mill. de 2-2. slab pubescente. flori hermafrodite. poame cu caliciul persistent. în scop ornamental se cultivă specii şi hibrizi de Malus. cu caliciul persistent. baza rotunjită. 199 . mai rar căzător. serate sau lobate. ritidom solzos. simple.5 cm diametru sau lungime. numai pe dos. puţin adaptate la soluri argiloase. Florile complete. verzi-gălbui. Fructul este o poama globuloasă. răspândită în teritoriile cu climă temperată din Europa. cu receptacul adâncit. apoi glabri. exfoliabil în plăci poligonale. Puieţii sunt folosiţi adeseori ca portaltoi pentru obţinerea soiurilor de cultură. stipelate. Specia nu prezintă un real interes forestier. peţiolul de 1-3 cm lungime. eventual se utilizează fructele. adeseori spinoşi. concrescut cu carpelele. Lemnul cu duramen brun-roşietic. hermafrodite. astringente (fig. în tinereţe sunt scurt pubescente. brun-negricios. Tulpina neregulat ramificată. compacte.. preferă soluri permeabile. 181). scurtă. gerurile. brahiblastele fructifere numeroase. uscate. mai mari decât la părul pădureţ. bruni-închis. cărnoasă. Cuprinde specii şi hibrizi din flora spontană şi cultivată. În ţara noastră.Genul Malus Mill. Mugurii sunt păroşi. bruniroşietici. marginile simplu sau dublu crenat-serate. în raceme umbeliforme sau corimbe. mari. Suportă bine climatul continental. vârful brusc îngustat. în lungul nervurilor.măr pădureţ Specie indigenă. dar suportă destul de bine umbrirea. Este arbore de mici dimensiuni (mărimea a III -a) sau uneori arbust . revene. în livezi sau în scop ornamental. lat ovate. La noi este o specie comună la câmpie şi deal.

Malus coronaria ( L. de 2 cm. Înmulţirea se face prin altoire. galben-roşcate. verzi – gălbui. globuloase. – măr siberian Ajunge la 15m înălţime. de 0. Înfloreşte bogat odată cu înfrunzirea. înfloreşte abundent. 181).Malus floribunda S. cu peduncul lung (3-5 cm). cu caliciul persistent rămân pe ramuri până la începutul iernii (fig. galben – roşcate. Originar din Japonia. 200 . exact ca în pomicultură. Particularităţi de cultură: taierile se fac numai după înflorire. Malus sieboldii (Rge) Rehd. Specie originară din America de Nord. apar în aprilie – mai. în mai – iunie. roşcate pe partea însorită.5 cm.) Borkh. lucitoare pe faţă. la înfrunzire dar şi la începutul iernii prin persistenţa fructelor. în tinereţe purpurii. arbore sau arbust cu coroană deasă şi largă. parfumate. fructe globuloase. flori mici. care ajunge până la 7 m înălţime. frunzele devin toamna roşcate şi arămii. foarte de decorativ la înflorire.) Mill. fructe decorative. foarte parfumate. Arbust cu flori albe. frunzele ovate sau alungit-ovate de 8-9 cm. înfloresc târziu. roz-roşietice sau purpurii. apoi verzi închis. Malus baccata (L. de 4 cm. Fructele mici. roz la înflorire şi roşu – carmin în faza de boboci. cu peduncul lung. pe toata lungimea lujerilor. verzi. foarte abundente. cu coroana îngustă şi foarte ramificată. cu lujerii purpurii. de 3 cm. înfloreşte în mai – iunie şi fructe foarte mici. mici. apar în luna mai. pieloase. flori de 3 cm diametru. mici (1cm) diametru. roşii-purpurii. lung pedunculate. Malus x purpurea (Malus pumila x Malus atrosanguinea) Este un hibrid frecvent cultivat ornamental. prin mai. flori mari. flori albe. Este un arbore scund. roz. Fructe sub 1 cm. frunze lucitoare. globuloase.

se lustruieşte frumos.) .păr argintiu corimbe 201 . în corimbe umbeliforme.Genul Pyrus Cuprinde arbori. Fructele sunt consumate de vânat. la obţinerea furnirelor şi instrumentelor muzicale. omogen. lat-eliptice sau rotund-ovate. Mugurii ovoid-conici. pe faţă verzi-închis lucitoare. Frunzele mici.) Burgsd – păr pădureţ Specie indigenă. baza rotunjită sau uşor cordată. brun lucitori. albe. Temperament de lumină. pieloase. Fructele poame obovoidale sau globuloase. brun-roşcat. slab brăzdat. Prezintă o amplitudine ecologică destul de largă. 2-5 cm. în silvostepă. pe margine întregi sau fin dinţat-serate. supuse uscăciunii prelungite. până în zona dealurilor. Pyrus elaeagrifolia Pall. Rusticitatea ecologică recomandă părul pădureţ pentru utilizarea în culturi. alterne. stipelate. vârful acut. suportă însă şi o uşoară umbrire. la maturitate sunt verzi sau cafenii. utilizat în sculptură. pe terenuri degradate. Fructe – poame de formă obovoidală. glabri lucitori. cu cavitate numai la vârf. Lujerii slab muchiaţi. Pyrus pyraster (L. glabri. înecăcioase (fig. mai rar arbuşti cu frunze simple. la vârf cu resturi de caliciu. peţiolul cât limbul sau mai lung. Tulpina cu ritidom solzos. originară din ţinuturile temperate ale Europei şi Asiei (fig. rezistă la ger şi spre deosebire de măr. vârful ascuţit. uneori roz. la noi apare prin luminişuri. uneori are dimensiuni arbustive. sepale divergente. (Pyrus babadagensis Prod. colorat. greu. de până la 3 cm lungime sau diametru. Lemnul este frumos. depărtat de lujeri. în zona montană inferioară apare rar. compacte. glabre. Poate ajunge până la 20 m înălţime. Florile umbeliforme. Flori complete. petale albe. dens. astringente. înfloreşte abundent. 34). coroana puternic ramificată cu ramuri spinoase şi numeroase brahiblaste. Puieţii se folosesc ca portaltoi pentru obţinerea varietăţilor de cultură. pe margine întregi sau serate. suportă soluri grele. 182). îngustate la bază.

202 . iar mai târziu glabrescente pe faţă şi cenuşiu . obtuze sau scurt acuminate. sub 10 m sau arbust. 183). simple sau imparipenat – compuse. Crimeea. Muguri cenuşii tomentoşi şi globuloşi (spre deosebire de părul pădureţ). cu frunziş fin. prin altoire (mai ales pentru Pyrus salicifolia “pendula” ). în corimbe multiflore. Alte specii din Sud – Estul Europei: Pyrus nivalis Jac. de 4-7 cm lungime.Specie indigenă. albe. răspândite în emisfera nordică (fig. mai ales în Dobrogea. 34). terminale. se întâlneşte sporadic în sudul ţării.tomentoase pe ambele feţe. cu ramuri erecte şi coroana argintie. pe margine întregi. Genul Sorbus L. Speciile acestui gen se pot folosi ca arbori solitari. spinoşi. la marginea masivelor. La noi. Au frunze alterne. pe tipul 5. rar fin serate. linear. Asia Mică. scundă. Tulpina este rău conformată. Este de dimensiuni mici. şi Pyrus salicifolia Pall.tomentoase pe dos. fructe – drupe false. răspândită în sudul şi estul Europei. complete. globuloase. Fructele poame foarte tari.. tomentoase. cu baza cuneată. Frunzele sunt lanceolate sau obovat-lanceolate. peţiolul de 1-4 cm lungime Florile grupate în inflorescenţe alungite. Este un element termofil şi xerofit. rar în zonele calde şi uscate din sudul şi sud – estul ţării se poate utiliza ca specie ornamnetală. arbore de mărimea a III -a. Lujerii cenuşiu-tomentoşi şi scoarţa brună. Portul caracteristic. Prezintă importanţă ca element naturalistic. mai ales primăvara. de 2-3 cm diametru (fig. flori hermafrodite. Înmulţire: prin seminte. în grupuri. la început alb . Cuprinde aproximativ 80 de specii. Caucaz.

Lemnul este rezistent. la început tomentoşi. frecvent specie arbustivă. brăzdat longitudinal. lăstăreşte. cu scoarţa exemplarelor tinere cenuşie-lucioasă. cu seminţe alungite. La noi se găseşte mai ales la munte în molidişuri. pe margini acut-serate. Este o specie puţin pretenţioasă faţă de climă şi sol. lucitori brun-roşcaţi. . ochiuri sau la liziere.acide. globuloasă. sorb păsăresc Specie indigenă cu areal foarte larg în Europa. apoi glabri.Sorbus aucuparia L. Fructele se utilizează în medicină. roşietice (fig. mai rar drajonează. dar coboară şi la altitudini mai mici. Se obţine din sămânţă. De obicei se găseşte în proporţie redusă în tăieturi. dar rezistă destul de bine şi la secetă. se instalează şi pe soluri scheletice. complete. uneori chiar în turbării. Florile hermafrodite. Coroana este rară. curbat. cu sămânţă descărnată sau primăvara cu sămânţă stratificată şi pe cale vegetativă din butaşi nelignificaţi. Longevitate redusă. albe mici (1 cm diametru). pe dos glabre sau păroase. Preferă soluri brune . Specie de semiumbră – lumină. omogen. sesile. rece şi umed. toamna se colorează frumos în roşu întunecat. semănatul se face toamna în septmbrie-octombrie. solzi negricioşi. gorunete de deal. mai târziu cu ritidom închis. Din punct de vedere silvicultural importanţa se datoreză posibilităţii folosirii ca specie de amestec în molidişuri şi chiar ca specie amelioratoare de sol. aproximativ 100 ani. întâlnit şi în Asia Mică (fig. Fructifică abundent la vârste mici. pietroase. cu 9-17 foliole oblonglanceolate acute sau obtuze. terminale multiflore. În spaţiile verzi se poate folosi izolat în aliniamente. până în câmpie. cu puţine utilizări din cauza dimensiunilor reduse. 34). Frunzele imparienat . 184). A fost semnalat şi în Dobrogea. Este un arbore de mici dimensiuni. grupate în corimbe erecte. tare. cu lujerii cenuşii. Fructele. formează arborete numai pe suprafeţe foarte restrânse. poame ovoide sau globuloase. până la 10 m (15-18 m) înălţime. mătăsos-păroşi. roşii mai rar gălbui. Formele şi varietăţile ornamentale: 203 . preferă climat montan. urcă până în subzona alpină inferioară. tulpina este dreaptă sau siniuoasă.scoruş de munte. mugurii necleioşi.compuse. cel terminal mai mare.

cei terminali mai mari. în rest acut-serate şi rahisul albpăros. Suportă uscăciunea. numai spre vârf sunt slab păroşi.roşcată. foliole dinţate numai la vârf. Lemnul este frumos colorat. port îngust piramidal. rezistent.5 cm diametru. în Transilvania. fastigiata . verzi-gălbui. tomentoase. marginea pădurilor. glabri. cu 13-21 foliole sesile. de 2-4 cm lungime sau diametru de culoare verzui sau cafenii (fig. Specie sporadică la noi pe coline însorite. Fructele sunt comestibile.Sorbus aucuparia var. Uneori este specie de cultură. întregi la bază. luminişuri. puţin depărtaţi de lujer. partea inferioară este măslinie-brun. Frunzele imparipenat-compuse. Fructele sunt poame piriforme sau globuloase. albe-roşietice. lanceolate sau eliptic-alungite. grupate în corimbe terminale. Florile de 1. în sudul şi Centrul Europei. 185). în Subcarpatii Olteniei şi Munteniei. cenuşie. sunt ovoizi-conici. Se foloseşte ca specie ornamentală la câmpie şi deal. 204 . se altoieşte în ochi dormind sau despicatură. Arbore de lumină – semiumbră. Preferă climate calde şi Staţiuni ferite de extreme termice. vegetează bine pe soluri fertile.cu frunze ca de ferigă. Ajunge până la 15 (20) m înălţime şi prezintă ritidom solzos. – scoruş Specie indigenă. asplenifolia . cu foliole dublu dinţate. cu o pieliţă exfoliabilă. Banat şi Dobrogea. Mugurii sunt cleioşi. Asia Mică şi Nordul Africii. Sorbus aucuparia var. Lujerii sunt glabri-lucitori. dens. Sorbus domestica L. utilizat în industria mobilei. cu duramenul roşiatic-brun. ca părul pădureţ.cu frunze mai mici.

lat ovate. Lăstăreşte destul de activ. pe soluri cu umiditate constantă şi troficitate ridicată (fig. în zonele de dealuri. lucitori. Creşte în regiuni cu clima caldă. cleioşi. apare ca specie ajutătoare în şleaurile de câmpie şi de deal. de 1. ajunge până la 20-25 m înălţime. după care formează ritidom. cu o dungă brună şi îngustă pe margine. cu frunziş bogat. foarte rezistent. Frunzele.. – sorb de câmp Specie indigenă. uneori drajonează. lobii sunt neregulat-seraţi.5 cm diametru. 186). brune. coboară şi în câmpie în zona forestieră. Fructele poame elipsoidale sau obovoidale. Rezistă bine la umbrire. simple. albe. albicios punctate. La altitudini mari apare pe soluri calcaroase. cu receptacul tomentos. este folosit la producerea mobilei fine. Mugurii globuloşi sau ovoid-globuloşi.Sorbus torminalis L. 205 . apoi devin glabri. Florile de 1-1. Este şi specie ornamentală. în subarboretul pădurilor de qvercinee. grupate în corimbe. rămane uneori arbustiv. 34). chiar în silvostepă. fin şi elastic. La noi se întâlneşte sporadic ca specie diseminată. o depăşeşte în ţinuturile Europei central-estice. Lemnul este frumos colorat brun-roşcat. Coroana este globuloasă sau ovoidală. tot mai mici spre vârful frunzei. foarte tari (fig. brunicenuşii sau brun-roşcaţi. Scoarţa rămâne mult timp netedă.5 cm lungime. foarte rar urcă până în făgete. solzii cu marginile desprinse de pe trunchi. de 5-10 cm lungime. Silvicultura central europeană acordă acestei specii în ultimul timp o importanţă tot mai mare. Are longevitate redusă: 100-200 ani. Cr. uneori are şi fibră creaţă. cu areal asemănător cu cel al speciei anterioare. glabrilucitori. cu solzi verzi. Lujerii sunt tomentoşi în tinereţe. cu 3-5 perechi de lobi triunghiulari.

Frunzele simple. cu lujeri spinoşi. ovate sau eliptice. – sorb de stâncă Specie indigenă. Este o specie deosebit de decorativă datorită coloritului frunzelor şi florilor. de la câmpie la munte. Flori hermafrodite. cu 10-14 perechi de nervuri proeminente. Rezistă relativ bine la secetă (mezoxerofită). Fructe – poame. 206 . 187). Fructele sferice sau ovoidale. de 512 cm lungime. cu sepale persistente în vârf (fig. stipelate. vâscoşi. frunze simple. cu posibilităţi de introducere în parcuri şi grădini. răspândită în Europa Centrala şi de Sud. Are temperament de lumină. La noi se întâlneşte rar. Florile sunt albe. din regiunea de deal până în zona montana inferioară. rar solitare. frunzele şi coloritul de toamnă al frunzelor. pe dos argintiitomentoase. cu marginile albicios-ciliate. cu sămânţă stratificată. în stâncării. argintiu-tomentoase. Mugurii ovoid-conici. serate sau lobate. roşii-portocalii. pe soluri scheletice. Lujerii. florile. Este un arbust sau arbore de mărimea a III -a. Se seamănă toamna cu seminţe descărnate sau primăvara. frunzele par groase. cu resturi de caliciu în vârf. cenuşie-închis şi coroana rară. ovoidal-globuloasă. aproximativ 900. dispuse în corimbe terminale de 5-8 cm diametru. în Europa. Cuprinde multe specii de arbori şi mai ales de arbuşti. pe tipul 5. Se obţine din sămânţă. Se foloseşte izolat. Importanţa forestieră este redusă. pe margine dublu serate. sunt caractere apreciate în spaţiile verzi. cu scoarţa mult timp netedă. apoi glabri. de culoare brun-verzui sau brun-roşcaţi. Genul Crategus L. Asia Mică şi Caucaz. pe coaste calcaroase şi însorite. Se poate înmulţi şi prin butaşi nelignificaţi. în aliniamente sau în grupuri.Sorbus aria L. acuţi. acute. pe faţă glabrescente. la bază rotunjite. până la 10 (12) m înălţime. în corimbe. verzi. depărtaţi de lujer. America de Nord şi Asia. la început acoperiţi de un toment alb-cenuşiu.

1cm lungime dispuşi lateral faţă de mugure. fiecare cu 2-3 stile. cenuşiu-brun. roşii (fig. Lujerii sunt scurţi. în (receptacul şi peduncul glabri). apar mai devreme decât la Crategus monogyna. Coroana este neregulată. Este de obicei arbustiv.) D. Fructele drupe false (poame).5 cm lungime. Florile. caracteristic. paulii cu flori sângerii.păducel. brun-roşcaţi. apoi glabre. cu smocuri de peri pe dos la subsuoara nervurilor. iar lujerii sunt glabri. albe. cu 3-7 lobi neregulaţi cu sinuri adânci. la început păroase pe nervuri. Crategus oxyacantha var. corimbe erecte 207 .. îndreptaţi înspre înainte. realizând până la 4-5 m înălţime . prin mai. Ca şi ecologie. de până la 1-1. Tulpina este neregulată. din silvostepă până în zona montană. Frunzele sunt obovate. asemănător cu Crategus monogyna.C) păducel Răspândit în Centrul şi Sud-Estul Europei. Mugurii sunt mici. La noi creşte la câmpie şi coline.) (Crategus laevigata (Poir. drupe false globuloase sau elipsoidale. gherghinar. Non L. corimbe multiflore. mai rar în zona montană. duble. suportă bine uscăciunea şi compactitatea solului. 189). rar arbore de mărimea a III -a. relativ groşi. roşii. de 8-10 m înălţime. Dispune de o largă amplitudine ecologică. coriace la maturitate. cu ritidom solzos. rombic-ovate. de 8-15 mm lungime. În spaţiile verzi se cultivă mai mult în scop ornamental: Crategus oxyacantha var. plena cu flori albe. cu spini puternici. 188). obtuzi. pe faţă glabre. preferă caldura estivală. format de timpuriu. Crategus oxyacantha (Auct. pe dos albăstrui-verzui. ovoide sau sferice de aproximativ 1 cm. globuloşi.Crategus monogyna Jack. Frecvent este arbust. bruni-roşcaţi sau bruniverzui. La noi are un areal foarte larg. Fructele. cu baza cuneată şi numai trei lobi (rar cinci). Asia şi Africa de Nord. Florile complete. pe margine serulaţi. rezistă la ger şi îngheţ. Frunzele alterne. de 2-5 cm lungime. cu spini de cca. mărăcine Specie răspândită în Europa. pe faţă sunt verzilucitoare. cu 2-3 sâmburi (fig. apariţii sporadice.

pe dos mai păroase.Crategus pentagyna W. negre-purpurii cu 5 sâmburi relativ mici (fig. Este o specie iubitoare de căldură. 190). apare şi subspontan. 208 . Crategus crus-galli L. Realizează înălţimi până la 5 m. cu seminţe stratificate. . puţin pretenşioasă faţă de sol. arbust sau arbore de mărimea a III -a. Lujerii cenuşii-bruni sau verzi-bruni. K. în zonele din sudul ţării. grupate în umbele. în oculaţie. Mespilus germanica L. Genul Mespilus L. lobii inferiori adeseori perpendiculari pe nervura mediană. Iran. răspândită în Europa de sud. rezistă la ger şi insolaţie. în grupuri. are coroana largă. Rezista la ger şi secetă. devin toamna portocalii-stacojii. mult timp persistente. – moşmon Specie exotică. nelucitori. de 1 cm. stilele cinci şi anterele roşii. varietaţile ornamentale prin altoire. Florile au caliciul. Se folosesc ca exemplare izolate. Fructele sunt globuloase. . apar în mai-iunie. roşii închis. mari. pe faţă sunt verzi-închis. Frunzele cu 3-7 lobi. Semănatul se face imediat. et. creşte în poziţii însorite sau la semiumbră. pubescenţi. Asia Mică. Are temperament de semiumbră. curbaţi. Înmulţirea se poate face prin sămânţă. puţin brumate (octombrie).5 cm. despărţiţi prin sinuri profunde. La noi se cultivă prin parcuri şi grădini ca arbust decorativ sau fructifer. Fructele sunt elipsoidale sau globuloase. în componenţa masivelor sau la garduri vii. La noi se întâlneşte rar.păducel Specie originară din America de Nord. Caucaz. receptacul şi pedunculii lânos-tomentoşi. acut serate.păducel Specie răspândită în Sud-Estul Europei. Frunzele obovate. rotunjită. dar preferă soluri bine aprovizionate cu apă. după recoltare (august-septembrie) sau primăvara. Florile albe. Specie rustică. Asia Mică. de 1. deasă şi ramuri cu spini mari (7-10 cm).

. uneori cu lujerii spinoşi. Arbust spinos. Include aproximativ 200 de specii din zona temperată. sub formă de tufă deasă. Rezistă bine la ger şi este puţin pretenţios faţă de sol. Asia Mică şi Nordul Africii. pe margini crenate. cu înrădăcinare profundă şi numeroase ramificaţii laterale. tulpina fiind strâmbă. este considerată o specie pionieră. parchete. Scoarţa este închis- 209 . pubescente în special pe dos. uşor muchiaţi. în februarie. se semănă în anul al II -lea. ovoid-conici. păroşi. bruni. Subfamilia Prunoideae Focke. cu scoarţă cenuşie. poame piriforme sau globuloase. Fructele: drupe. nu depăşeşte 3 (5) m înălţime. groase. lujerii pubescenţi. expuse insolaţiei. câteodată în regiunile montane inferioare la aproximativ 900-1000 m altitudine prin păduri rărite. Fructele. cu cinci petale albe şi cinci sepale triunghiular-alungite. mai lungi decât petalele. de 2-3 cm. cu solzi bruni. Frunze simple. 191). La noi apare frecvent în toată ţara. pe versanţi puternic înclinaţi. Genul Prunus L. Prunus spinosa L. cu muguri alterni. Seminţele se stratifică 15 luni. Vegetează pe soluri compacte. primăvara. solitari sau colaterali. moi. iar ca portaltoi se poate folosi păducelul sau gutuiul. pe alocuri la munte. Florile sunt solitare. Pentru altoire se aplică metoda în despicătură. apar desişuri spinoase greu penetrabile care apără pădurile de animale. Muguri alterni. larg răspândită în Europa. au cinci sâmburi tari. cu sclereide care se înmoaie la un timp după maturitatea fructului (noiembriedecembrie). Este un arbust xerofit (mezoxerofit). Se obţine din sămânţă sau prin marcotaj şi altoire. în câmpie (silvostepă) şi la deal. Arbori şi arbuşti.porumbar Specie indigenă.Atinge 5 m înălţime. cu soluri scheletice. iar sepalele persistă la vârf (fig. zăvoaie. suportă bine solurile cu umiditate ridicată (zăvoaie). pe margine întregi sau numai spre vârf mărunt glandulos-serate. serate sau întregi. nelucitoare. Frunzele oblonglanceolate sau eliptice (6-12 cm) lungime. Drajonează puternic prin urmare invadează luminişurile şi terenurile învecinate. Ramurile cu brahiblaste spinoase. numeroşi. Flori solitare sau în fascicule. lungime.

) . de 1 cm diametru. mici. subtermofilă. 192). albe. 210 . aşezaţi unul lângă altul. cu tulpini uneori târâtoare. sunt eliptic obovate.5 cm. cel mijlociu foliaceu. cu mai mulţi muguri aglomeraţi spre vârf. de 1. este o specie rustică. 194). sferic şi mai mic decât cei laterali (floriferi). muguri mici. îngustate la bază. pedicelate. vişinel Specie indigenă. până în Siberia. Frunzele de 2-2. de 1-1.5 cm lungime. brahiblaste numeroase. La noi apare sporadic în staţiuni xerofite (Dobrogea. Prunus chamaecerasus (Jacq. Fructele globuloase. sunt la bază cuneate. lucitoare. apar înaintea înfrunzirii. Prunus fructicosa Pall. pubescenţi. de 2-4 cm. ovoizi. puţin crăpată. consolidează lizierele de pădure. răspândită în Europa Centrală şi Estică. Florile albe. se introduce pe terenuri degradate. erecte sau pendente de 1-1.cenuşie. păroase.5 mm. subcalcicolă. Drajonează abundent. glabre. negrealbăstrui-brumate. şi ca specie de primă împădurire în silvostepă şi în staţiuni uscate din zona forestieră.5 cm diametru. Mugurii sunt mici. cu peţioli de 512 mm lungime. în unele regiuni colinare. pe versanţi însoriţi calcaroşi (Dealul Lempeş-Braşov). Frunzele eliptice sau alungit-obovate. îndepărtaţi de lujer. Lujerii sunt cenuşii. Florile hermafrodite. glabri cu o pieliţă cenuşie. Arbust târâtor de până la 1 m înălţime. Drajonează puternic şi are creştere înceată. solitare. cei laterali terminaţi cu 1 spin.cireş pitic de Bărăgan.) Woron. obtuze la vârf. roşii-închis. verzi întunecate. apar în aprilie-mai. Specie xerofită. câte 2-4 în fascicule umbelate. Prezintă interes ca arbust forestier. lujeri brun-roşcaţi. Câmpia Munteniei şi Transilvaniei). au un gust astringent şi rămân pe ramuri până primăvara (fig.5 cm diametru. de obicei trei. (Cerasus fructicosa (Pall. crenat-serate. cu gust acrişor (fig. de 11. la maturitate. de regulă pe dos. Prezintă importanţă naturalistică şi ornamentală. Fructele sunt globuloase. mici. pe margini crenat-serate. Se poate utiliza ca portaltoi pentru prun şi cais.

cu gust dulce-amărui (fig.cireş pădureţ Arbore indigen cu areal larg. lucitoare. plena cu flori duble. la bătrâneţe are ritidom gros. Se instalează pe versanţi însoriţi. bogate. prinse pe peţioli de până la 5 cm lungime. cu tulpina dreaptă şi scoarţa caracteristică. bruni-cenuşii.) Borkh. solzoşi. acoperiţi cu o pieliţă care se desface. apar în aprilie-mai înaintea frunzelor. coboară la câmpie. La noi creşte diseminat. lungi de 8-15 cm. Lujerii zvelţi. globuloasă. 211 . netedă.) Mill. se poate regenera prin lăstari. pe soluri fertile. de 2. păstrează la baza pedunculului solzii persistenţi ai mugurelui. 195). 35). erecţi sau nutanţi. Caucaz. Siberia. Importanţa speciei rezidă şi prin utilizări date fructelor. impresionează prin frumuseţea florilor. este şi un valoros arbore ornamental. Irak. Longevitate 100 de ani. pendula Pruns avium cv. (Cerasus avium (L. glabre şi puţin aspre (rugoase). puţin muchiaţi. Cultivaruri: Pruns avium cv. suficient de umede. Este înalt de până la 20-25 m. anual şi abundent. de 1 cm diametru. cenuşii sau bruni-roşcaţi. 35). negricios.Prunus avium L. de obicei erecte. Ca specie de cultură se întâlneşte în toată ţara.). pe dos slab pubescente. Africa de Nord (fig.5-3. permeabile. Florile albe. brună-violacee. Are temperament de lumină. este constituită din ramuri lungi. Coroana este ovoidală sau piramidală. bine dezvoltat numai la bază. Prunus mahaleb L. acuminate. de culoare roşie-închis spre negricios. lucitori. glabri. care atârnă. Fructele .vişin turcesc Arbust originar din Europa Centrală şi de sud. (Padus mahaleb (L. Mugurii alterni. la bază cu 1-2 glande roşcate. cu sezon lung de vegetatie. Asia Mică. prin grădini apar varietăţi şi forme. lucitoare. Asia Mică (fig. pe faţă mate.) Moench. sunt dispuse în fascicule umbelate câte 3-6 pe pedunculi de 3-5 cm lungime. răspândit în Europa. la munte poate urca până la 1000 m altitudine. ce se exfoliază în fâşii circulare.) . stau îngrămădiţi spre vârful lujerului. de la 8-10 ani. pe margini neregulat dublu-crenat-serate.drupa (cireaşa) pedunculată. Cerasus mahaleb (L. Fructifică de timpuriu.5 cm diametru. Frunzele sunt oblong-ovate. .

foarte amare. instrumente muzicale. În parcuri este introdusă şi var. anual şi abundent. lat-ovate sau rotund-ovate.Specie indigenă apare sporadic în Banat şi Dobrogea. pendula. Florile mici. lucioase. greu. furnire estetice. scurt acuminate. are ramurile divergente. 4 cm. se lustruieşte şi se şlefuieşte frumos. globuloase. Se pretează pe terenuri degradate. dar comestibile (fig. Este folosit în tâmplărie. verzi palid pe dos şi peri în lungul nervurii principale pe dos. calcaroase. 6 mm diametru. Este o apreciată specie în lucrările de împădurire a terenurilor degradate. în Sudul şi Sud-Vestul ţării. bogate în calcar. se alterează uşor la variaţii de umiditate. scurte. care apar în aprilie . Frunzele 3-6 cm. Fructifică de timpuriu (8-10 ani). apare în păduri rărite. Arbust până la 7 m înălţime cu tulpină scurtă. de cca. ulterior slăbeşte considerabil. cu fibre torse. la câmpie şi deal. numai la vârf pubescenţi. Se poate regenera şi prin lăstari. odată cu înfrunzirea. cu pete (ochiuri strălucitoare). în zone cu deficit de umiditate şi în perdele forestiere. Lemnul cu alburn alb-gălbui. cu duramen roşcat. Temperament de lumină. mobilă. strâmbă. în corimbe sau raceme erecte. Este specie termofilă.5 cm diametru. Coroana rară. dogorite. bruni-gălbui cu vârful pubescent. Lemnul este valoros. uscate. apar prin aprilie. fin crenate. frunze acuminate. omogen.mai. Este un arbore decorativ. de cca. larg-rotunjită. Fructele negre. se lustruieşte frumos. mirositoare. miroase plăcut. dur. prin zdrelire lasă miros aromat. peţioli de 1-2 cm lungime. suportă bine gerurile şi secetele. Mugurii ovo-conici. poate creşte pe soluri scheletice. Cultivaruri: 212 . cu duramen roşiatic brun. lujerii subţiri. 199). lăstareşte şi drajonează slab. depărtaţi de lujeri. verzi-lucitoare pe faţă. Prunus serrulata Lindl. înfloreşte abundent. de până la 1. sunt albe. – cireş japonez Este un arbore de marimea a II -a cu coroană foarte largă. Se poate folosi ca portaltoi pentru alte specii de Prunus. Are creştere activă în primii ani (la 2-3 ani poate atinge 2-3 m înălţime). cilindrici. cu o pieliţă cenuşie-gălbuie. uneori şi pe soluri de luncă. pe coaste însorite. măslinii. Flori albe.

slab pubescente pe dos numai pe nervura mediană. marmeladă. scundă. roşii-brune. se poate folosi pentru confecţionarea obiectelor de artizanat. Hisakura cu creştere viguroasă. pe soluri uscate. cu scoarţa cenuşiu-lucitoare. lucioşi. Ukon cu flori galbene. semiduble. Lujerii subţiri.purpurii. glabre. Fructele globuloase. lăstăreşte puternic.. glabri. Corcoduşul fructifică des. frunze purpurii – vineţii. stau solitari sau colaterali câte 2-3. nepăroase. rotunzi. foarte mari. odată cu frunzele. Shirotae cu flori albe. 213 . Specie puţin pretentioasă.) CK. pisardii (Carr. Se introduce ca specie de amestec în lucrările de ameliorare a terenurilor degradate din regiunile secetoase. uneori puţin roşcaţi. frunze adânc dinţate. Prezintă o varietate cu mare valoare ornamentală: Prunus cerasifera var. Prunus serrulata cv. la bază brusc îngustate.) – corcoduş Specie subspontană cu areal sud-est European. rezistă la secetă şi ger. (Prunus myrobalana Lois. la bătrâneţe semiduble. Kanzan cu frunze tinere roşcate. sunt verzi. mici. neregulat crenat-serate. mult timp netedă. roz. mari. Florile albe. de 2-3 cm lungime. Din fructe se poate face compot. de timpuriu.Prunus serrulata cv. comestibile. Prunus serrulata cv. Lemnul este de culoare roz. flori duble. eliptic-ovate. băuturi alcoolice. Vest Asiatic şi Caucazian. înflorire abndentă. se întâlneşte frecvent în regiuni de câmpie şi coline. pietroase sau argiloase. de 2-7 cm lungime. se coc prin iulie (fig. ce se exfoliază inelar. flori roz. Prunus serrulata cv. de culoare roz. Prunus cerasifera Ehrh.Schneid. Realizează până la 8 m înălţime. fructe roşu închis. apar prin aprilie-mai. 193). Prunus divaricata Ldb. Mugurii bruni. compacte. de cca. cei laterali terminaţi în spini. fin. 2 cm. Frunzele. pedicelate. în sudul şi vestul ţării. – corcoduş roşu cu lujeri întunecat . Are temperament de lumină. cu vine roşietice. solitare sau câte două. se îngălbenesc toamna. Prezintă tulpină neregulată. flori simple.

de 2 cm (fig. umbroasă. cu alte specii termofile şi xerofite. rar apare în subzopna fagului chiar a molidului. glabri-lucitori. prin staţiuni de luncă. câte 1-3. Este folosit drept port-altoi pentru obţinerea varietăţilor de corcoduşi sau pruni. Bărăgan şi Câmpia Transilvaniei.) C. numai pe margine păroşi. sesile. produce fructe putine. scurt peţiolate. (Padus racemosa Lam. bogate. dar adeseori. prin aprilie. tubular. cu perniţele cicatricelor foarte proeminente. 196). glabre. Mugurii mici. glabri. Mugurii mari. globuloşi. piemonturi. creşte des pe malul apelor. Rezistă bine la uscăciune. poate urca şi în regiuni montane. cuneate la bază. cu suficientă umiditate. Deşi înfloreşte anual şi abundent. 6-10 mm lungime. la câmpie şi coline. cu receptacul laung.) – mălin Specie indigenă. cu lenticele gălbui.) . de 3-7 cm lungime. răspândit în zonele de stepă ale Europei şi Asiei. cenuşie. Este un arbore cu înlţimi de până la 15 m. Realizează până la 1-1. Prunus tenella Batsch (Pruns nana Stokes. galben-cenuşiu-tomentoase. afânate. Lujerii verzi sau bruni-verzui. ajunge până în Siberia (fig. asemănător cu migdala. Frunzele sunt lanceolat-obovate.. apar înainte de înfrunzire. Preferă soluri fertile. rămâne arbust pitic. Prunus padus L. bruni-lucitori. evidente. Schneid. drajonează foarte viguros. pe loess. 214 . cu scoarţa netedă. formând tufe dese ramificate. uneori se instalează în plină lumină. uneori scheletice. La noi apare sporadic. dar mai mici. pe soluri bogate în baze de schimb. negricioasă şi coroana deasă. mărunt-ascuţit-serate. la câmpie şi dealuri. cu solzi bruni. uşor pubescenţi sau glabrescenţi. Prezintă interes ca element naturalistic şi ornamental. Florile roz-închis.K. cu tulpină dreaptă sau sinuoasă. cei de 2 ani cu numeroase lenticele albicioase.migdal pitic Arbust indigen. Lujerii sunt viguroşi. Amygdalus nana L. la zdrelire lasă miros neplăcut caracteristic. vegetează în staţiuni aride. Fructele sunt ovoid-turtit. 35). La noi este specie de câmpie şi deal. cu arie mare de răspândire în toata Europa. preferă locuri umbrite.5 m înălţime. de multe ori câte trei colaterali. în Dobrogea.Se cultivă în perdele de protecţie şi în spaţiile verzi. tufărişuri pe platouri.

Lăstăreşte şi drajonează viguros. Fructele sunt drupe 215 . dar cu vârful depărtat. se dezvoltă bine în subetaj (exemplu în salcâmetele de la Foieni-Carei). la bază rotunjite. unele frunze se colorează în galben-portocaliu şi cad devreme. 197). plăcut mirositoare. Preferă soluri profunde. acut-serate. brusc acuminate. grupate în raceme multiflore (1535). în unghi ascuţit. aşezate în raceme cilindrice. amărui. cu numeroase lenticele proeminente şi o peliţă cenuşie. Frunzele sunt oblong-lanceolate. cu smocuri de peri la subsuoara nervurilor şi la bază două glande roşii. cel terminal evident mai mare decât cei axilari. introdus la noi în culturi pe nisipuri. Florile albe. se evită solurile cu exces de umiditate. apar prin mai-iunie. alipiţi de lujeri. brun-roşcat sau brun-cenuşiu. Coroana cu ramuri scurte. Specia se introduce cu precădere în zăvoaie. Lemnul este de calitate (seamănă cu cel de cireş). Datorita florilor şi coloritului de toamnă al frunzelor. Florile albe. mari. lucioşi. înguste. apar în luna mai. de 6-12 cm lungime. de regulă pendente. Are o creştere activă şi o longevitate de 70-80 ani. Frunzele eliptice sau ovate. diametru.fusiformi. pătrunzător. este mult apreciat ca arbore ornamental. Fructele globuloase. lungi de 5-12 cm. se adaptează şi pe soluri sărace. exfoliabilă. la zdrelire lasă un miros neplăcut. uşor zbârcite din cauza nervaţiunii proeminente. întregul frunziş se colorează. cu ritidom solzos. Incepând din vară. pendente. pe faţă glabre. glabri. cuneate. Agadh. lucitori. de 10-15 cm lungime. toamna.5 cm diametru. bruni. Rezistă bine la ger şi secetă. lucitoare. mai ales în anii secetoşi sau în staţiuni cu mai puţănă umiditate estivală. peţioli de 5-25 mm lungime. în arboretele de Quercus rubra şi Juglans nigra de la Săcuieni. Prunus serotina Ehrh. bogate în humus. de 5-12 cm lungime. mici până la 1 cm. cu glande nectarifere. pe dos cenuşii-albastrui-verzui. Lujerii sunt roşii-bruni. Mugurii sunt bruni-roşcaţi. negricioase. necomestibile (fig. de cca. ovoidalungiţi şi depărtaţi de lujer. 1. mici de 6-8 mm.) – mălin american Arbore originar din America de Nord. fin-crenate-serate. groase. Este un arbore de până la 20 m înălţime. (Padus serotina (Ehrh. Este destul de rezistent la umbrire (semiombrofil). pe dos verzi-deschis şi ruginii-păroase de-a lungul nervurii mediane. alungite.

este cel mai răspândit şi rezistent la frig cultivar. dioice. 198). În spaţiile verzi se utilizează izolat sau în grupuri. subtropicale şi tropicale. de 2-5 m înălţime. la garduri vii libere. Prunus persica (L. Frunze obişnuit compuse. liane şi plante erbacee din zonele temperate.) Batsch – piersic de China Cuprinde foarte multe varietăţi dintre care importanţă ornamentală prezintă. rareori 216 . Flori hermafrodite. cu caliciul persistent. caucazia. însoţite de stipele. Prunus laurocerasus. Speciile acestui gen se înmulţesc prin seminţe. Prunus laurocerasus cv. Cuprinde 430 de genuri şi peste 12. Lăstăreşte şi drajonează puternic. aşezate în înflorescenţe racemoase. semănate imediat după coacere sau toamna. purpurea cu frunze roşii-purpurii şi flori simple roz. după stratificare. Prunus laurocerasus L. arbuşti. brune-negricioase la maturitate. se coc prin august-septembrie (fig. mai ales Prunus cerasifera var. Prunus persica var. subarbuşti. Arealul speciei se poate urmări în figura 35. lucioase şi pieloase. Pisardii. Arbust cu frunze persistente. formează tufe.L. prezintă lujeri verzi. în iulie – august. în seră sau răsadniţă. rar poligame. verzi închis. sunt comestibile.globuloase. dulci-amărui. Prin marcotaj la Prunus tenella sau prin altoire la toate varietăţile. Specie originar din sud-estul Europei si Asia Mică. Juss. cu dispunere spiralată.000 de specii de arbori. cu creştere rapidă numai în tinereţe. iar specia Prunus laurocerasus. Este o importantă specie de cultură în zona forestieră de la câmpie şi dealuri. ORDINUL FABALES (LEGUMINOSALES) Familia LEGUMINOSAE A. Prin butaşi lemnificaţi. înfloresc în luna mai. frunze lanceolate până la eliptice. Periodicitatea fructuaţiei este anuală şi abundentă. speciile indigene în masiv. de 8-10 mm diametru. flori albe grupate în raceme erecte.

. pot fi considerate uneori ca şi familii distincte. acumulatoare de azot. rezistă mulţumitor şi înfloreşte frecvent..6 mm) şi aspectul este foarte elegant şi aerat.octombrie). în vestul ţării şi în sud (staţiunea Bărăgan). Cultivar. pretenţioasă faţă de soluri. Specie repede crescătoare. are nevoie de poziţii adăpostite şi însorite. Albizzia julibrissin Durazz. La multe leguminoase se formează pe rădacini mici tubercule cu bacterii simbiotice. 217 . (ale staminelor) petalele sunt profund divizate (roz. Albizzia julibrissin cv. termofilă.solitare. Majoritatea plantelor nu se pot cultiva la noi decât în sere. Inflorescenţele sunt ca nişte buchete dese de filamente mătăsoase. Se poate folosi ca arbore solitar sau în grupuri. Au frunze sau filodii (foliole provenite din transformarea peţiolului). Specie originară din Extremul Orient. mai rar plante erbacee din zone tropicale şi subtropicale. rosea cu fori roz mai intens. dar planta se reface repede prin creşteri noi. Genul Albizzia Durazz. coroană rară cu ramuri divergente. Fructul este o păstaie. Cesalpinoideae Taub. Subfamilia Mimosoideae Taub. înveliş floral dublu. Fructele păstăi dehiscente sau indehiscente. este mult mai răspândit decât speciatipică fiind mai rustic. Arbore de mărimea a III – a. Valoarea ornamentală se datorează perioadei lungi de înflorire (iulie .. Specie de lumină. nu suportă rigorile climatulului continental. În iernile grele lăstarii pot degera.august . Este specie de o rară frumuseţe introdusă în staţiuni cu climat blând. Flori cu simetrie radiară (actinomorfă). Fructe – păstăi indehiscente (10 – 12 cm lungime). Din această familie fac parte trei subfamilii: Mimosoideae Taub. foliole mici (5 . dublu penat-compuse. călduros. Frunze foarte fin dublu penat-compuse. Grupează arbori şi arbuşti. Papilionatae Taub. La altitudini mari nu s-a putut aclimatiza. roşii). de culoare brun deschis.

Este un foarte interesant arbore ornamental. campanulat. pubescenţi. cu seminţe umectate. Realizează până la 10 m înălţime. Cuprinde arbori şi arbuşti din regiuni subtropicale şi temperate. semanatul se face primavara. au marginea întreagă. solitari sau câte 2-3 suprapuşi. bruni-roşcaţi. Fructele păstăi. suportă bine seceta în staţiuni cu soluri fertile. Toamna se scot pentru replantare în pepinieră şi se protejează de ger. glabre.arborele Iudei Specie exotică. cu baza adânc cordată. necesită adapost în tinereţe. Subfamilia Cesalpinoideae Taub. de 7-10 cm lungime. se reface uşor prin lăstari.2 cm lungime. alipiţi de lujer.cauliflorie. Mai importante pentru ţara noastră sunt genurile Cercis şi Gleditsia. introdus la câmpie şi la deal. cu petale inegale. cu crăpături fine. Cercis siliquastrum L.Înmultire: uşor prin seminţe. Specie de lumină – semiumbră. longitudinale şi transversale. de cca. Lujerii geniculaţi. apar pe lujerii mai bătrâni sau pe tulpină . Scoarţa este negricioasă. mugurii sunt ovoid-ascuţiţi. Varietăţi: Cercis siliquastrum var. Frunzele simple. rozviolacee. apar prin aprilie înaintea frunzelor. 200). Caliciul concrescut (gamosepal). A fost introdusă la noi numai în parcuri şi grădini. Sensibil la ger. alba cu flori albe Cercis siliquastrum var. dispuse câte 3-6 în fascicule sesile. Genul Cercis L. Crimeea şi vestul Asiei. . au numeroase lenticele mici. rămân mult timp pe arbore (fig. tari şi negricioase. lung peţiolate (4-6 cm). Are nevoie de un sezon lung de vegetaţie. fructele se recoltează în octombrie. Corolă pe tip 5. reniforme (7-12 cm). libere. afânate. Florile zigomorfe. originară din sudul Europei. deshiscente. variegata 218 .

36). ascunşi în cicatrice ori în scoarţă. cu butaşi lignificati. proveniţi din transformarea lujerilor. ritidom solzos. din cauza dificultăţilor de adaptare la condiţiile ecologice de la noi (cu toate acestea în unele zone a devenit subspontană) şi productivitatea este mai mică decât la salcâm. primăvara în seră. nuzi sau cu puţini solzi. înrădăcinarea este foarte bogată.-Arborele Iudei Specie nord-americană. pe ramuri sau chiar pe tulpină prezintă spini caracteristici. neexpuse îngheţurilor timpurii. Se poate obţine din sămânţă. lucitori.. Tulpina este destul de dreaptă. flori mai mici roz-deschis mai rustic. luminoasă cu lujeri netezi. Se poate folosi ca şi exemplare izolate sau grupuri. Se dezvoltă bine în regiunile calde. cu 20-24 foliole pe lujerii lungi şi dublu paripenate cu 10-16 perechi de 219 . rezistă Genul Gleditsia L. Suportă seceta puternică. Butaşirea este rar utilizată. Altoire se face sub colet. Mugurii mici.) Gleditsia (Gleditschia) triacanthos L. La noi. a III-a. Temperament de lumină. cu sezon lung de vegetaţie. în seră. foarte lungi. fin striaţi. în despicatură. Coroana este rară. prin butaşi şi altoire.Cercis canadensis L. Arbore de până la 45 m înălţime în ţara de origine.glădiţă. simplu paripenatcompuse. se poate semana în februarie-martie. Faţă de sol se comportă diferit. Este o specie puţin folosită în culturile forestiere. stau suprapuşi câte 2-5. cu care se aseamănă în privinţa cerinţelor climatice. mai ales trifurcaţi. frunze scurt acuminate. roşcov sălbatic. în ianuarie. brun-roşcaţi sau verzui. Semanatul se face în pepiniere toamna sau primavara cu seminţe stratificate. compacte. în lădiţe. (Gleditschia L. iar altoiul va fi confecţionat din lujeri din sezonul de vegetaţie anterior. în culturile făcute mai ales prin parcuri nu depăşeşte obişnuit 20 m. rezistă bine pe terenuri inundabile şi pe soluri argiloase. unde arealul său coincide parţial cu arealul salcâmului (fig. asemănătoare cu Cercis siliquastrum. de până la 20-30 cm lungime. rigizi. în sere sau în răsadniţe. Frunzele sunt alterne. plătică Specie originară din America de Nord. simpli sau ramificaţi. de până la 10 (15) cm. de mărimea mai bine la ger. glabri.

mărunt şi neregulat crenate. Se fac perdele de protecţie şi garduri vii. dispuse în raceme axilare. rămân pe arbore. Subfamilia PAPILIONATAE Taub. 201). frunze mari. pendula Gleditsia (Gleditschia)triacanthos var. opuse sau imperfect opuse. mirositoare. prin mai-iunie. indehiscente. Genul Gymnocladus L. pe tip 3-5 şi stamine 6-10. Foliolele sunt oblong-lanceolate mai mici decât la salcâm. de 80 cm lungime. turtite. de 2-3. mari de 30-40 cm lungime şi 3-4 cm lăţime.foliole pe lujerii scurţi. au tegument tare. lucitoare. înconjurate de un miez cărnos. fără spini frunze alterne. inermis nu are spini Longevitatea 100-150 ani. înguste de 5-7 cm lungime. datorită aspectului interesant al ramurilor („coarne de cerb”). Înmulţire: prin seminţe forţate înainte de semănare. se introduce în terenuri degradate. redus ca dimensiuni. se ţin o oră în apă fierbinte sau 5-10 minute în apă la aproximativ 100 ◦C şi apoi 10-12 ore în apă cu temperatura se 60-70ºC. introdusă rar la noi. libere. dulce (fig. brune-roşcate. 220 . sesile şi apar mai târziu decât la salcâm. elegantissima nu are spini Gleditsia (Gleditschia)triacanthos var. răsucite longitudinal. flori poligame albe-verzui. slab turtite. Seminţele brune-roşcate-lucitoare. Florile poligame sau dioice. dublu paripenat-compuse. subrotunde. Fructele păstăi. pe peluze. Au periant verzui. Creştere rapidă în tinereţe. Varietăţi: Gleditsia (Gleditschia)triacanthos var. Gymnocladus dioicus L. – roşcov de Canada Specie din America de Nord. Arbore până la 30 m înălţime. Folosire: se recomandă ca arbore izolat sau în grupuri. pietros.5 cm lungime.

au 8-10 mm lungime(fig. Prezintă mportanţă forestieră redusă. mici. 202). casant. Coreea şi Japonia. polisperme cărnoase şi strangulate între seminţe. Longevitatea 80-100 ani. variegata Lemn brun-cenuşiu. Frunzele alterne. Fructele sunt păstăi verzi. caracteristic. în iulie-august. glabri. apar târziu. grupate în panicule terminale. Arbore de până la 20-25 m înălţime. greu. la bază rotunjite. alterni. nuzi. lungi de 5-10 cm. ovate sau ovatlanceolate. originară din China. Este bine apreciată ca specie ornamentală. lungi de 15-35 cm lungime. ascunşi în cicatricea în formă de potcoavă cu trei urme fasciculare. în special la arbori izolaţi. 221 . rar în plantaţii forestiere până în zona montană. rare. indehiscente. iar pe dos glauce şi alipit-pubescente. rotunzi. imparipenat-compuse. având vârful ascuţit. utilizat în industria mobilei la obţinerea parchetelor.Genul Sophora L. Coroana este destul de largă şi deasă. tare. pedunculate. care se transformă de timpuriu în ritidom subţire. se introduce ăpe terenuri degradate şi de protecţie. Florile. pe margini întregi. albe-verzui. cu miros neplăcut sub scoarţă. Sophora japonica L. cu scoarţa netedă. pe faţă verde-închis. se obţin prin altoire în despicătură (în august în seră). Se înmulţesc prin seminţe umectate 12 ore. Sophora japonica var. mirositoare şi nectarifere. erecte. se deosebesc bine de cele de salcâm. verzi. de un verde închis. cu 7-11 foliole. suportă bine poluarea. soforă Specie exotică. Rezistă la secetă. Lujerii. Seminţele ovate. lucitoare.. de 15-25 cm lungime.salcâm japonez. Înfloreşte şi fructifică abundent de la vârste mici. Are temperament de lumină. mugurii. mai târziu cenuşie. La noi se cultivă destul de frecvent prin parcuri şi în aliniamente. negre. iar varietăţile ornamentale. este sensibil la ger. mai ales în tinereţe. Este putin exigentă faţă de sol. pendula – nu înfloreşte Sophora japonica var.

203). de 1-4 cm lungime. Înmulţirea prin seminţe.5 m înălţime. pe stâncării.) K. Genul Genista L. . Florile galbenaurii. pseudogleizate. glabre. originară din America de Nord. frunze alterne penat-compuse şi flori albe (fig. până la compacte. introdusă în zonele de câmpie şi dealuri. Arbore cu lujeri bruni. Rezistă bine la ger şi secetă. păroase. pe stâncării. Temperament de semiumbră. acide. Frunzele sunt simple.drobiţă Specie indigenă. Folosire: pe terenuri nisipoase şi uscate.Genul Cladrastris Raf. îngust-muchiate. pe coaste însorite. verzi. Specie cultivată destul de rar prin parcuri şi grădini. înfloreşte mai bine pe soluri uscate. cu marginea uneori curbată. de 2-3 (5) cm lungime şi 3-4 mm lăţime. Fructele sunt păstăi turtite. în locuri însorite. lanceolate până la eliptice. Se foloseşte ca exemplare izolate. cu tulpinile erecte. Se înmulţeşte prin seminţe. păroase pe margini şi pe dos cu nervuri evidente. 222 . 204). Koch. în grupuri şi masive. La noi creşte de la câmpie până la munte. argiloase. în luminişuri. verzi (fig. Seminţele în număr de 5-10. în subzona alpină inferioară. Creşte pe soluri nisipoase. turtite. la marginea pădurilor. Subarbust de până la 0. subţiri. în staţiuni diverse. răspândită în Europa şi Asia de Vest. neutre. în raceme aglomerate la vârful lujerilor cu caliciu persistent. Rezistă bine la ger şi secetă. Cladrastris lutea (Michx. Genista tinctoria L. mici.

lungi de până la 30 cm lungime. mirositoare. Lujerii. păroşi. alipit pubescente. cu foliole eliptice. Varietăţile se obţin prin butaşi lignificaţi cu călcâi sau prin altoire în oculaţie (în iulie) sau în despicatură (în aprilie). în pepinieră toamna puieţii se repică. Este extinsă mult în toate regiunile ţării. mugurii sunt mari. secetă. destul de rezistentă la ger. Înmulţire: prin seminţe (primăvara) cu seminţe înmuiate în apă caldă.Genul Laburnum Fabr. frunzele şi fructele sunt otrăvitoare. de 3-8 cm lungime. conici. peţioli lungi de 5-8 cm lungime. se desfac în maiiunie. spontană sau subspontană în Oltenia şi în Defileul Dunării. de 2 cm. sunt melifere. conţin alcaloidul citisina (fig. Arbore mic de până la 6-7 m înălţime. 205). Scoarţa. cu scoarţa măslinie.) . Florile mari. se coc în august.salcâm galben Specie indigenă. cu peri alipiţi. A fost introdus până în regiunile montane ca arbust ornamental pentru frumuseţea racemelor florale. se adaptează şi pe soluri compacte. foarte decorative. Este o specie termofilă. Frunzele trifoliate. fum. alb-cenuşii. puţin exigentă faţă de sol. verzicenuşii. Laburnum anagyroides Med. (Cytisus laburnum L. 223 . originară din Europa Sudică. pubescente în tinereţe. Lăstareste bine. galbene-verzui. Fructele păstăi. cenuşii-argintii. cenuşii-gălbui. uscate. Rezistă bine la ger. Laburnum x watereri (Laburnum alpinum x Laburnum anagyroides) Prezintă inflorescenţe mai lungi. uneori drajonează. dispuse în ciorchini pendenţi. Folosire: solitar sau în grupuri. de numai 5 cm lungime. Temperament de lumină. au 3-7 seminţe mici.

cu peri albicioşi (fig. de cca. pe margini lung-ciliate. la marginea stejăretelor. 4 cm lungime. peţiolate sau subsesile. ramuri verzi. urcă în făgete la cca. prin rarişti. scheletice. iar după uscare se înegresc. mături Specie naturalizată. cele de la vârful lujerilor tineri unifoliate şi sesile cad înainte de sfârşitul verii. erecte şi dese. pe soluri oligobazice. subglobuloşi. Drajonează puternic până la mari distanţe. are cerinţe ecologice modeste. subţiri şi 5 aripat muchiate. La noi creşte sălbăticită în zonele de deal şi de munte. Creşte în staţiuni însorite cu soluri grele. aşezate pe ramuri câte 1-2. cu peri alipiţi. relativ uscate. mai ales în Banat.) Wimm. (Sarothamnus scoparius (L. Sudică şi Siberia. Cytisus nigricans L. lutoase. protejând solul. se acomodează în condiţii diferite de climă. la noi apare frecvent pe coaste uscate. înfloreşte în Fructele. Specie indicată pentru fonduri cinegetice – lujerii sunt mâncaţi de iepuri şi căprioare iarna. de cca. Arbust de până la 2 m înălţime.Genul Cytisus Cytisus scoprarius (L.) Griseb. prin rarişti sau la marginea qvercetelor şi făgetelor. negricioase. mici. Lujerii subţiri. verzi.) Link. de 1-2 cm lungime.2 cm lungime. 1000 m altitudine.drob. grozamă mare. Se pretează la culturi de fixare a taluzurilor rutiere. Florile sunt galbene-aurii. pietroase sau pe terenuri argiloase. cu scoarţa cenuşie. 206). evită calcarele. lemnu-bobului Specie indigenă. în gorunete constituie câte o dată un etaj de subarboret continuu. Central şi Sud Europeană. Mugurii mici. de la câmpie până la munte. (Lembotropis nigricans (L. Frunzele sunt alterne. erecţi sau puţin curbaţi. seminţele de fazani.) mătură verde. originară din Europa Centrală. trifoliate. care la început au un miros de urzici strivite. Arbust până la 1 m înălţime. uşor crăpată. 224 . mugurii cu 2-3 solzi. păstăi relativ mari. Rezistent la secetă.). suferă din cauza gerurilor. cu tulpini tufoase. este fixatoare de soluri mobile. pentru culturi ornamentale şi de protecţie. superficiale.

Frunzele au trei foliole. cu foliole mici. aşa încât scoarţa nu este vizibilă.5-2 cm.Frunzele lung peţiolate. amorfă Specie exotică. la limita superioară a arealului acestuia. Fructele păstăi de 2. uneori în masive. negricioase de 2-3 cm. Înmultire: prin seminţe sau butăşire (în octombrie . ssp.5-3 cm acoperite cu peri lânoşi şi denşi (fig. Florile mici. originară din America de Nord. ca gard viu sau în perdele de protecţie. Fructele păstăi turtite. Este adaptată la climate calde. liniare. Din culturile făcute la noi. de 1. vegetează bine pe soluri erodate. lungi. devenind sălbatică. eliptice. cu sezon de vegetaţie lung. pe faţă cu peri disperşi. din regiunea de deal. pe talazuri de drumuri şi căi ferate. Lujerii anuali sunt cu acoperiţi cu peri hirsuţi. mucronate. La noi se instalează pe coaste însorite. sunt aşezate câte 5-6. apar în mai-iunie. sunt grupate în raceme terminale. în grădini. Arbust scund. ferit de îngheţuri timpurii. Hirsutus (Cytisus leucotrichus Schur. denşi. Asia Mică. până în zona montană. trifoliate. Folosire: izolat sau în grupuri.salcâm mic.. Genul Amorpha Amorpha fructicosa L. s-a răspândit mai ales prin zăvoaie de plop şi salcie. pe soluri superficiale. 225 . scheletice.). Este introdusă ca plantă ornamentală. pietroase. uneori calcaroase (Tâmpa). cu înălţimi până la 60 cm. nisipoase şi în staţiuni inundabile (câte odată are rol de subarboret în arboretele de plop şi salcie). pe stâncării. originară din Alpi. Cytisus scoprarius se plantează în recipiente.drob de munte Specie indigenă. Se acomodează cu umiditatea scăzuta din sol. Florile galbene-limonii. pe dos sunt mătăsos păroase. 207). Cytisus hirsutus L. nisipuri. Este un însoţitor al gorunului. lung de 20-40 cm. florile şi fructele se înegresc uşor prin uscare(fig 207). galbene-aurii.noiembrie) cu butaşi cu călcâi din lujeri laterali lignificaţi. obovate sau eliptice. Frunzele. pe lujerii scurţi din partea superioară a tulpinii. alipit păroase. în plantaţii de plop euramerican în Lunca Dunării. tulpini culcate şi ramuri erecte. cu aspectul unui racem foliat. mătăsospăroase. înfloresc abundent si au un colorit viu. erecte.

1-3 (maximum 5-6) m înălţime. mult extinsă lateral şi tulpini zvelte. nespinoşi. 0. înfrunzeşte târziu. bruncatifelate. Lăstăreşete şi drajonează puternic. 208). dispuse în ciorchini pendenţi. sunt consumate de fazani (fig. dispers păroşi sau glabri. pe care le consolidează. terminale. i se acordă mare atenţie în cultura ornamentală. de 15-20 cm lungime. raceme erecte. depărtaţi de cicatrice. imparipenat-compuse. apar în iunie-iulie. Frunzele sunt alterne. cu înrădăcinare bogată. mirositoare. slab curbată. Seminţele alungite. pretenţioasă faţă de sol.5 cm (fig. deal şi în regiunile submontane. dar fiind o plantă decorativă frumoasă. indehiscentă. se înmulţeşte şi prin butaşi.) – glicină Specie origiară din China şi Japonia. frecvent folosită la noi pentru decorarea zidurilor. la sfârşitul lunii mai. Are calităţi modest din punct de vedere peisagistic. de 10-20 cm lungime. pergolelor. imparipenat-compuse. Lujerii sunt verzui. Mugurii gâtuiţi la bază. au 11-25 foliole.5-4 cm lungime. se regenerează foarte uşor pe cale vegetativă. eliptice sau ovat-eliptice.5 cm. drajoni. de culoare liliachie. butaşi. cu 7-11 foliole. păstăi dehiscente. de cca. de 6-8 cm. lucitoare. Iubitoare de căldura. de10-15 cm lungime. Fructifică de la 2-3 ani. Prezintă interes pentru că se adaptează pe terenuri degradate. Fructele sunt păstăi mici. Fructele. de 1. Florile mici. de cca. scurte. Florile sunt albastre-violacee. cu 1-3 seminţe turtite şi rotunde. Genul Wistaria (Wisteria) Nutt. florile sunt melifere. Wistaria sinensis (Sims. câte 2-3 suprapuşi. la câmpie.Arbust. 209). viguroasă. Este o liană căţărătoare cu tulpini până la 20 m lungime. Păstăile se seamănă primavara în pepiniere. brune. Se înmulţeşte uşor prin sămânţă. sub 1 cm lungime (0. glandulos verucoasă. Wistaria sinensis var.9 mm).) Sweet (Glycine sinensis Sims. 1. rotunjite şi mucronate la vârf. mai rar prin lăstari. pe dos fin pubescente sau glabre.7-0. foarte tari. Alba 226 . se recomandă să se ţină 24 ore în apă.3-0. apar mai-iunie. în spice. Frunzele alterne. obişnuit de cca. lung acuminate şi cu margine întreagă. bogate.

prin marcotaj şerpuitor (primăvara). necesită sol bogat şi reavăn. frunze imparipenat-compuse. Păstaia turtită. flori papilionacee. în pământ uşor nisipos. iar în august se taie creşterile lăstarilor lungi care se întrepătrund. Genul Robinia L. Au frunze imparipenat-compuse. hermafrodite. cu 13-19 foliole. dar plantele cresc încet. grupate în raceme. grupate în ciorchini pendenţi. rezistă destul de bine la ger. Este o liana de 8 m lungime. în martie.C. Altoirea se face în despicătură (februarie -martie). dehiscenta. flori violete. în 2 valve. Particularităţi de cultură: se taie de 2 ori pe an. prin butăşire cu butaşi de rădăcină (primăvara). de 20-50 cm lungime. Creşte bine la semiumbră sau lumină. înfloresc în maiiunie. Cuprinde aproximativ 10 specii de arbori şi arbuşti cu lujeri spinoşi. se păstrează lăstarii formaţi pe ramuri bătrâne şi baza ramurilor de un an cu muguri. 227 . Fructele sunt păstăi pubescente.) D.Wistaria floribunda (Willd. Originara din Japonia. originari din America de Nord. Înmulţire: prin seminţe (primăvara).

cu areal destul de restrâns (fig. de Jean Robin la noi este cunoscută din 1750 ca arbore de parc. Se pare că plantaţiile de salcâm ocupă aproximativ 240. calcaroase nu-i priesc. şosele de la câmpie până în regiunile montane inferioare. 228 . levigate de carbonaţi sunt indicate. solurile afânate. cu toate că climatul este mai puţin umed decât cel din arealul său natural. Textura grosiaer (nisipoasă). starea de vegetaţie este mai puţin activă. Specie subtermofilă. Fiind o specie heliofilă. Salcâmul nu este pretenţios faţă de troficitatea solului.Robinia pseudacacia L. litiera anuală se depune în cantităţi foarte mici. peste 25. La noi salcâmul manifestă vitalitate ridicată şi asigură o mare productivitate de biomasă în regiunile calde cu toamne lungi. S-a naturalizat la noi de la câmpie până în regiuni montane inferioare. în Europa a fost introdusă în 1601. La noi condiţiile edafice sunt determinante pentru valoarea arboretelor.000 ha. cu temperaturi medii sub 7-8ºC. vegetează în climate umede peste 850 mm anual cu temperatua medie anuală de 7-10 ºC. fără îngheţuri timpurii. 36). Gheorghe) dar consumă mari cantităţi de substanţe minerale datorită bogatului sistem radicular.salcâm Specie originară din America de Nord. ruperea ramurilor şi frunzelor. desprinderea lăstarilor pe cioată. După 1850 au fost înfiinţate primele culturi forestiere (BăileştiDolj) pe scară mai largă pe nisipurile din sud-vestul Olteniei. La altitudini mari. Cele mai frumoase arborete se găsesc în sud-vestul Olteniei. Extins în clturi s-a acomodat în climate mediteraneene. compacte. Vânturile reci şi chiciura produc vătămări. aerisite şi permeabile. spintecarea tulpinilor înfurcite. În ţara noastră salcâmul s-a acomodat foarte bine. necesită sezon lung de vegetaţie şi suficientă căldură estivală în stepă şi silvostepă.. arboretele pure se răresc de timpuriu. A fost extins în toate regiunile ţării în condiţii variate. terenurile argiloase.000 ha. Este plantat în zona rurală în curţi. vegeteaz mulţumitor pe nisipuri sărace sau chiar sărate (Sf. care duc la degerarea lujerilor nelignifcaţi. cu 300 mm precipitaţii anuale. devenind subspontan. prin urmare pe soluri sărace cultura repetată a salcâmului duce la scăderea rezervelor de substanţe minerale. În patria de origine. solul se înierbează şi este expus uscăciunii.

s-a acomodat în Europa în climate mai uscate şi mai reci decât în arealul natural. denotă adaptarea la staţiuni uscate. 229 . Arbore de mărimea I. rădăcinile pot utiliza apa din orizontul freatic. suportă şi umbrirea laterală. precipitaţiile ajung în sol în cantităţi apropiate de cele din mediul liber. Sub aspect fiziologic. Rezistă bine la ger. este vătămat de polei şi vânt. înrădăcinare profundă. mediul salcâmetelor este particular. pe soluri uscate la suprafaţă. În ultima perioadă s-au înregistrat atacuri produse de Parectopa robiniella – molia minieră a frunzelor de salcâm. de aceea foarte puţine specii lemnoase se pot ţine în asociaţie cu salcâmul. Vegetează p soluri revene. subţiri. sub coroana transparentă. Specie subtermofilă. caldura. profunde. lumina. dar suferă de îngheţuri timpurii. frunze cu numeroase foliole. Este heliofil. suficient de umede. profunde şi uşoare. În ultima perioadă cu toate că specia are o vigoare deosebită. intens consumatoare de apă şi substanţe nutritive. Solurile excesiv de uscate şi cele prea umede. Are o plasticitate ecologică remarcabilă. chiar pe nisipuri. permeabile. Vegetează bine pe soluri uşoare. În trăsăturile morfologice apar uneori caractere contradictorii: ritidom gros şi timpuriu. slab acide. Înrădăcinare viguroasă în stratul de humus. pe dunele din Oltenia. luminoasă. necesită sezon lung d vegetaţie şi suficientă căldură estivală (stepă şi silvostepă). lujeri spinoşi. chiar dacă acesta este la mare adâncime. La noi atacul ciupercilor ca Fomes cytissus şi Grifola sulphurea duce la putrezirea duramenului sau alburnului. Pe solurile nisipoase. glabre.Este relativ pretenţios faţă de umiditate. Are o deosebită capacitate de regenerare pe cale vegetativă. în condiţii staţionale favorabile atinge înălţimea de până la 25-30 (35) m şi grosimea de 80-100 cm. Creşteri bune şi producţii mari se obţin pe soluri relativ bogate în humus şi substanţe minerale. nu-i sunt favorabile. plantaţiile de salcâm s-au uscat destul de puternic. având o puternică forţă de triere ecologică şi de concurenţă biologică. Are puţini vătămători biotici. denotă adaptarea la climate relativ umede. Plantaţiile de salcâm modifică prea puţin climatul interior. reci sau cele expuse inundaţiilor sau cu apă stagnantă.

care la maturitate reprezintă până la 20% din volumul total şi conţine o cantitate mare de substanţe minerale. foarte luminoasă.rădăcina se dezvoltă puternic în adâncime. se ramifică mult lateral. bruni-roşcaţi sau măslinii. de timpuriu cu un ritidom foarte gros. pe faţă verzi. Fructificaţie timpurie. turtite de culoare brun-roşcată. germinează greu la noi. pe margini întregi. dehiscentă cu două valve. aşezaţi câte doi. mucronate. înfurcită şi noduroasă. glabri. simetric de o parte şi de alta a cicatricei frunzei. emarginate. ramuri nespinoase. Coroana. deasă. durează mai mulţi ani. foarte mici câte 3-4.în acelaşi timp. ajungând cu pivotul până la 1-2 m sau chiar mai jos. cu 9-19 foliole. de 10-25 cm lungime. întinzându-se la mari distanţe de trunchi (cca. glabre. la început erecte. izolat la 5-7 ani. Drajonii sunt mai longevivi şi mai sănătoşi decât lăstarii.5 (6) cm lungime. până în februarie-martie. subţiri. albe. alterni. papilionacee. pendente. spinoşi. de 2. rar înfloreşte 230 . Exemplarele din lăstari cresc repede în tinereţe în condiţii optime. la înflorire. de 5-10 cm lungime.120 ani în condiţii ecologice bune. Umraculifera . Spinii rigizi bruni-roşietici.coroana subglobuloasă.210). eliptice sau ovate. la altitudini mari şi la exemplarele izolate devine adeseori strâmbă. 1-2 cm lăţime. Infloreşte relativ târziu. Se regenerează şi pe cale vegetativă din lăstari şi mai ales drajoni. rară. Fructele. Frunzele sunt imparipenat-compuse. proveniţi din modificarea stipelelor. Scoarţa. din lăstari la aceeaşi vârstă de 13 m3/an/ha. în primul an poate atinge câţiva metri. sunt foarte puternic şi placut mirositoare. se regenerează natural din sămânţă. largă. Specie polimorfă cu numeroase varietăţi şi forme: Robinia pseudacacia var. Lujerii sunt muchiaţi. Longevitate 100 . Tulpina. Mugurii. Seminţe reniforme. prin mai-iunie. la 5 ani poate avea peste 10 m înălţime. pe dos cenuşiu-verzui. formând inflorescenţe (raceme) bogate. acoperă extrem de slab solul. păstăi scurt pedicelate. 20 m). melifere. Seminţele se împrăştie din septembrie-octombrie. au tegument foarte tare (fig. adânc brăzdat longitudinal. anuală şi abundentă. nu suferă de îngheţuri. Productivitatea medie a celor mai bune arborete de salcâm din plantaţii este de 15 -17 m3/an/ha la 20 de ani.5-4. Florile. ascunşi în cicatricea frunzei. scurt peţiolate. la vârf rotunjite.

tulpini înclinate cu defecte. relativ deasă. abrupte.tipul palmata. lujerii pierd spinii de timpuriu. coroane largi. la deal este introdus în scop ameliorativ. instabile şi revene. duramen lat brun-verzui. Lemnul cu alburn îngust alb-gălbui. Inermis – fără spni Robinia pseudacacia forma Bessoniana . cu tulpini drepte dar cu tendinţe de înfurcire.oltenica cu tulpină monopodială.tipul pinnata. la câmpie. .înfloreşte continuu toată vara. tâmpărie. cozi de unelte. creşte repede.Robinia pseudacacia var.coroana globuloasă spre ovoidă. traverse. Cultura lui uşoară şi sigură se impune în regiunile calde şi uscate ale ţării.flori roz Robinia pseudacacia forma Semperflorens . combustibil. flori fără petale sau mici. dur.tipul spreading cu tulpini sinuoase. apar după tăieri repetate în crâng. Salcâmul este specie repede crescătoare numai în anumite staţiuni.p. deoarece prin uscare crapă uşor în industria prelucrătoare are o imprtanţă destul de redusă.. După forma tulpinii şi coroanei au fost descrise încă trei tipuri la noi: . frecvent pe nisipurile din Oltenia . lujeri nespinoşi. elastic. cherestea. încet crescătoare. pe terenuri degradate. construcţii. Microphylla foliole mici şi înguste Robinia pseudacacia forma Decasneana . se pretează pentru stâlpi de telegraf. 231 . pari de gard şi mină. coroane neregulate. var. Robinia pseudacacia forma Pyramidalis Robinia pseudacacia forma Pendula Robinia pseudacacia forma Tortuosa Robinia pseudacacia forma Monophylla cu o singură foliolă mare Robinia pseudacacia var. foarte durabil. şi în zonle cu nisipuri mişcătoare. Din plantaţiile din sudul Olteniei a fost descrisă R.

sau opărire prin oprire cu apă. mucronate. precipitaţii reduse. de-a lungul şoselelor. butaşi de rădăcină. glanduloşi. glandulos-hispide (fig. în grupuri. sunt dispuse numai câte 3-9.salcâm roşu – vâscos Specie exotică. la deal. Înmulţire: prin seminţe. pentru consolidarea pantelor.Robinia hispida L. drajoni. lungi. câmpie. toamna. de 2-3. lat-oblongi. mai ales izolat. Are cerinţe ecologice modeste. 232 . Înfloreşte la începutul luni iunie. 211). la vârf obtuze. mirositoare.. în locuri adăpostite. în spaţiile verzi extravilane. Frunzele cu numai 7-13 foliole. Folosire: în aliniamente. Semintele se forţează cu acid sulfuric concentrat. pentru aspectul deosebit al lujerilor. Râşnov). cu coroana rară. izolat sau în masive. lutoase.. Forma globuloasă a coroanei şi coloritul florilor îi conferă valoare decorativă. Fructele păstăi de 5-8 cm lungime. Creşte mulţumitor şi în regiuni montane inferioare (Braşov. în oculaţie sau despicătură. Florile roz. uneori înfloreşte încă o data. Lujerii fără spini. compacte. Necesită climat călduros cu precipitaţii abundente. rezistă la temperaturi scăzute. culoarea florilor. Suportă soluri grele. dar acoperiţi cu peri roşcaţi. apare în parcuri. Arbust de cel mult 5 m înălţime. la noi numai în parcuri şi grădini. Recomandat ca arbust ornamental. în raceme păroase. din America de Nord. Robinia viscosa Vent. Altoirea se execută în teren deschis. deşi. dar suportă şi temperaturi scăzute până la -300C. originară din America de Nord.5 cm lungime. tari.5 cm lungime. sunt glabre. până la -220C. de 2-3.salcâm roşu Specie exotică.

. puţin pretenţioasă faţa de sol. ca şi a lujerilor de doi ani. Prezintă interes pentru culturi pe terenuri degradate. originară din Transcaucazia. se exfoliază în fâşii înguste. creşte viguros pe soluri sărăturoase sau uscate. pubescente în tinereţe. glabri. elipticesubrotunde de 2-3 cm lungime. Frunzele sunt alterne. cu tulpini spinoase. la vârf emarginate şi mucronate. 2 cm. Genul Halimodendron Fisch. de cca. Specie exotică.) Voss. 6-8 cm lungime. cu 20-30 seminţe reuniform-turtite. Fructele păstăi caracteristice. Muntenia şi Dobrogea. Florile galbene asemănătoare cu cele de Caragana. indehiscente. se foloseşte în culturi forestiere de protecţie. suportă bine poluarea. Lăstăreşte viguros. longitudinale. paripenat-compuse cu 1-2 (3) perechi de foliole. de culoare verde-palid. foliole. uneori cultivat prin grădini se sălbăticeşte. Atinge înălţimea de 4 m. Frunzele imparipenat-compuse. suferă puţin din cauza gerurilor. înfloreşte de timpuriu şi tot timpul veri (iunie-august). Arbust apreciat pentru flori şi fructe. Drajoneaza abundent. pe taluzuri. Halimodendron halodendron (L. originară din sudul Europei şi nordul Africii.Genul Colutea L. gălbui. Înmulţire: prin seminţe (în februarie-martie) în lădiţe sau în răsadniţe. creşte bine pe soluri uscate. mugurii mici. Turkestan şi Irak. prin butăşire (iulie-august) în sere sau pat cald. Utilizare: ca şi Caragana sp. câte 48 în ciorchini axilari. Colutea arborescens L. calcicol. Rezista la secetă şi ger. superficiale. nisipoase. cu butaşi semilignificaţi. Mezoxerofit. veziculoase. Lujerii sunt verzi. scoarţa tulpinilor. negricioase rămân pe lujeri iarna (fig. Arbust până la 2 m înălţime. 212). pe dos cu peri disperşi.băşicoasă Specie indigenă. coaste erodate. obovat- 233 . La noi apare sporadic în Banat. păroşi au resturi de stipele pe ambele părţi. slab muchiaţi. submediteraneană. Importanţa forestieră este redusă. Rezistent la secetă.

Frunzele. aşezate solitare sau în buchete umbelate de până la patru.lanceolate. – caragană Specie exotică. eliptice. pubescenţi. înrădăcinarea profundă. aruncând seminţele. după maturaţie se răsucesc. pe pedunculi lungi de 2-4 cm. obovoide. la capete îngustate. mici. Pendula specie rustică şi adaptabilă din punct de vedere ecologic. vase de lut în răsadniţe. liniar-cilindrice. de 2-4 mm lungime (fig. Arbust tufos. se termină într-un vârf moale. înţepător. în stejărete de câmpie. pe terenuri sărăturoase. Rezistă la ger şi secetă. brunigălbui (fig. se adaptează pe soluri diferite. 214). la bază cu 2 stipele persistente. Se foloseşte în perdele de protecţie. se deschid pe măsură ce se coc. cu caliciu tubulos. Mugurii mici. 213). pe rădăcini se găsesc bacterii fixatoare de azot atmosferic. mari până la 2 cm. Specie rustică folosită în culturile forestiere din stepă şi silvostepă. Florile sunt galbene-aurii. de 2-3 cm lungime. au rahisul persistent. Înmulţirea: prin seminţe (primăvara). lujerii groşi. ascuţite. aproape sferice. cu înălţimea ce nu depăseşte 6 m. îndreptate în sus. ghimpos. la vârf rotunjite şi mucronate. Genul Caragana Lam. paripenat-compuse. cu seminţe ţinute în apă călduţă. Florile de 1. Fructele sunt păstăi. de la nisipuri la cernoziomuri. pe terenuri degradate şi în scop ornamental. pe nisipuri. folosită în scop decorativ sau pe terenuri degradate. au pereţi pieloşi. Caragana arborescens Lam. originară din Siberia şi Manciuria. lung de 30-70 mm. de 4-5 cm lungime. 234 . umflate. cu pieliţă cenuşie ce se exfoliază şi cu numeroase brahiblaste. Caragana arborescens var. rahisul. conici.5-2 cm lungime. peste 2 m . mătăsos-păroase. care sunt brune. în Dobrogea şi Moldova este subspontană. ciliaţi. Plantată la noi în parcuri. Tulpinile şi ramurile sunt groase. mucronate. cu seminţe păstrate în vase metalice sau de sticlă închise. cu 4-6 perechi de foliole.

trifoliate. galbeneverzui. preferă soluri nisipo-lutoase şi staţiuni adăpostite.rămân pendente pe lujeri şi în timpul iernii (fig. ger şi fum. suportă umbrirea uşoară. lujerii sunt rotunzi. Cultivaruri mai importante Aurea. de cca. Pentapylla. Este un arbust sau arbore de mărimea a -III-a. destul de rară. glabri. sunt de cca. Ele apar prin iunie şi prezintă un disc nectarifer între ovar şi stamine. Ptelea trifoliata L. la mijloc cu două seminţe. Genul Ptelea L. Fructificaţie destul de abundentă şi anuală. Florile sunt poligame. pe faţă verzui-lucitoare. îngrăpoaţi în cicatrice. Monophylla. cu peţiol lung. în regiuni calde. Frunzele sunt alterne. originară din America de Nord. foliole oblong-ovate sau eliptice. Coroana regulată. Rezistă bine la secetă. bruni-verzui.L. dispuse în corimbe terminale. 235 . Folosire: izolat sau în grupuri. rotunde. mugurii nuzi. imediat după recoltare. mici. dar cu aripioare mai groase şi reticulate. sepale şi stamine 4-5. 2 cm diametru. primăvara după stratificare. Fastigiata.au simetrie radiară. 1 cm lungime. pe tip patru. păroşi. realizând uneori până la 7(8) m înălţime. 1 cm diametru. strivite lasă un miros de hamei. de 6-12 cm lungime.. stau pe pedunculi de cca. cu marginea întreagă. Înmultire: prin seminţe.ulm de Samaria Specie exotică. Juss. Scoarţa este cenuşie. sunt asemănătoare cu cele de ulm. obişnuit glabre. 215). ritidomul mărunt crăpat. În colecţiile dendrologice apar: Ptelea Nitens Greene şi Ptelea Serrata Small.ORDINUL RUTALES Familia RUTACEAE A. Fructele samare.

Rezultate bune se obţin în lunci. mai ales în sudul ţării. industrial (produce plută) dar şi ornamental are port Familia SIMAROUBACEAE A. Mihăieşti. consolidează taluzele şi coastele. sau prin butaşi de rădăcină. Este arbore de până la 15 m înălţime.arbore de plută de Amur Specie exotică răspândită în Extremul Orient. bogate. cele femele în panicule terminale (fig. Temperament de lumină. cu sezon lung de vegetaţie. Braşov. pe soluri aluvionare. cultivat la noi destul de des.) . Prezintă interes frumos. La noi se recomandă la câmpie şi dealuri este pretenţioas faţă de umiditate. în Lunca Timişului. opuşi. 236 . puieţii se protejează de îngheţ.cenuşer. de cca. În arealul natural creşte în staţiuni cu climat continental. gros.) Swingle. Folosire: izolat sau în grupuri. glandulosa Desf. Ailanthus altissima (Mill. Este sensibil faţă de îngheţurile timpurii şi ger. Frunzele imparipenat-compuse. acuminate. unde este subspontan. pe alei. mezoxerofit. La noi există câteva culturi: lângă Arad (Ocolul silvic Pecica).C. Atinge 15-20 m înălţime (în China până la 30 m). Florile unisexuatdioice. Fructele sunt drupe negre. fructe decorative. preferă climat cald. Lujerii gălbui-cenuşii. cu 5-11 foliole ovate sau ovatlanceolate. glabri. ce formează de timpuriu ritidom suberos.D. Înmultire: prin seminţe (se stratifică toamna şi se seamănă primăvara). Simeria. se poate folosi pe terenuri degradate. (A. cu multă căldură estivală. GENUL Ailanthus Desf. 216). cu scoarţa cenuşie-argintie.P. lucitoare pe faţă. Caransebeş. preferă soluri bogate dar manifestă o anumită plasticitate. fals oţetar Originar din China.. mugurii mici.Phellodendron amurense Rupr. păroşi. de 6-11 cm lungime. Hemeiuş. rezistă relativ bine la secetă. globuloase.1 cm diametru. Are temperament semiombrofil (subheliofil).

dispuse în panicule erecte. se utilizează în construcţii rurale. tomentoşi. pe una din laturi. de 6-12 cm lungime. În spaţiile verzi se remarcă atât vara cât şi iarna. Are coroană rară. 217). scurt pubescenţi sau glabri şi măduvă largă. de 15-20 cm lungime. în formă de scut. Ailanthus altissima forma Erytrocarpa (Carr.Are tulpină scurtă. se lustruieşte bine. este uşor. furnire. brună-portocalie. brunroşcate la coacere. Frunzele sunt alterne. fin crăpată. oblongi. fructifică abundent şi samarele rămân în coroană. sub 1 cm diametru. la bază trunchiate şi cu 1-2 (4) dinţi glanduloşi.) Rehd. cenuşie-deschis. moale. cu fructe roşii. aşezaţi în partea superioară a cicatrice mari. de 3-4 cm lungime. cu scoarţa netedă. cu 11-25 foliole peţiolate. mici. bruni. crăpăturile sunt albicioase. cu lenticele mari. atacat de putregai. Lemnul are duramen cenuşiu-gălbui. lăstăreşte şi drajonează bine. laxe. imparipenat-compuse. se prelucrează cu uşurinţă. ramificată. de alei şi pentru fixarea terenurilor în pantă. iar prin strivirea scoarţei se degajă un miros greu (scoarţa se poate utiliza contra viermilor intestinali şi a dizenteriei sau pentru prepararea vopselelor de ulei). lujerii foarte viguroşi. obiecte de artizanat. mai târziu brun-gălbui. Creşte foarte rapid în tinereţe. Fructifică la 5-6 ani. mugurii mici. ştirbită la mijloc. Fructele compuse din 1-6 samare libere. verzi sau gălbui. marcote. anual şi abundent. Înmulţire: prin seminţe (primăvara) şi prin butaşi de rădăcină. dar din cauza distrugerii lujerilor nelignificaţi rămâne deseori de talie mică. cu miros urât. transparentă. de 45-70 cm lungime. importanţa este redusă. 237 . în primul an poate avea peste 2 m înălţime. la exemplarele femele. Este putin longeviv. celuloză. fiecare samară constă dintr-o aripioară răsucită. Rezistă bine la poluarea cu fum şi gaze. Este utilizat ca arbore solitar. în dreptul seminţei aşezate central (fig. Florile poligame. foarte mari.

la tăiere secretă un suc lăptos. de 3-4 mm diametru. într-o serie de puncte. simple. ovoizi sau ovo-conici. au petale verzui-gălbui. drajonează mai slab. Rubrifolius cu frunze roşii întunecate. Oltenia. care conţine tanin în cantităţi mari. Este nepretentioasă faţă de sol. la lumină şi semiumbră. roşcaţi. la un an lăstarii pot avea 1 m înălţime. prin zdrelire au miros de morcov. în Asia de sud-vest. de câte 3-8 cm lungime. lucitori. Purpureus cu frunze verzi şi panicule roşii 238 . panicule roşcate. Formează tufe arbustive. stau grupate în panicule mari. terminale. Cotinus coggygria cv. Este specie arbustivă. au câţiva sozi carenaţi. Muntenia. glabri. Dobrogea. Banat. iubitoare de căldură. rezistă la fum. Cultivaruri: Cotinus coggygria cv. pe margini întregi. Lemnul gălbui. care cresc mult după înflorire. Florile poligame mici.ORDINUL SAPINDALES Familia ANACARDIACEAE Lindl. solzoasă. Ele de asemenea. înfloreşte mai bine pe soluri sărace. când devin foarte păroşi. tare de dimensiuni reduse. sunt negricioase (fig. La noi se întâlneşte în Banat. de cca. cu numeroşi pedunculi sterili. Cotinus coggygria Scop. conţin mult tanin şi toamna capătă colorit foarte frumos. înghesuite spre vârful lujerilor. lasă miros morcov. Lujerii. Frunzele alterne. foarte decorative. de la galben până la purpuriu. (Rhus cotinus L. de 1-3 m înălţime. cu scoarţă fină. Fructele drupe uscate.) – scumpie Răspândită natural în Europa Meridională şi Centrală. mugurii mici. obovate sau eliptice. se ridică insular până la deal. Creşte repede la început. fin ciliati. mici. Lăstăreşte şi marcotează uşor. în subarboretul pădurilor de stejar din Dobrogea şi Banat uneori în brădete relativ termofile din sud-vestul ţării pe Valea Minişului. rezistă la secetă. afânate. 218). chiar în regiunile montane. prezintă vârfuri rotunjite sau slab emarginate. 3 mm diametru. cenuşii sau purpurii-violeţi. Moldova. Genul Cotynus Mill.

Flori dioice. cultivarul Rubrifolius se poate obţine din seminţe stratificate 3-5 luni. grădini. acuminate. 11-13 foliole. foarte decorative. hirta (L. Este utilizat pentru consolidarea coastelor şi taluzurilor. Arbore de mărimea a III-a (10-12 m) sau arbust. oblong lanceolate. Genul Rhus L. toamnă. periodicitate anuală. iritant. în panicule terminale. destul de bine la ger şi fum. Fructe drupe. mai mic şi nu este păros 239 . foarte ornamentali (fig. cultivată în parcuri. rezistă şi iarna. toamna se colorează în roşu aprins. rezistă la secetă. paniculele fructifere roşii-violacei. grupate într-un ghem roşu-violaceu. catifelat-păroşi. 10-20 cm lungime. cele femele foarte îngrămădite. fructificaţie abundentă. pufoşi. prin butaşi de vară. uneori în vase. creşte pe soluri nisipoase. Rhus typhina L. Înmulţire: prin seminţe stratificate (primăvara). maturitate la 2-3 ani. din rădăcini se obtin varietatile. Lemnul are duramen brun-roşcat este uşor. 219). păroase. (R. specie foarte asemănătoare cu Rhus typhina.Folosire: izolat. emisferici. Are temperament de lumină. moale. Rhus glabra L. de dimensiuni reduse. în grupuri. Lujeri foarte groşi. cicatricea are forma de semilună îngustă. verzi-gălbui. mici. imparipenat-compuse. Preferă climat continental. primăvara.) . pe terenuri degradate. înfloresc în iunieiulie. miez acrişor. Are înrădăcinare bogată. serate pe dos pubescente în tinereţe. Vara necesită caldură. Frunze roşii-portocalii toamna.oţetar roşu Specie exotică din America de Nord. casant. până la 50 cm lungime. Muguri alterni. Frunze foarte mari.) Sudw. păros. Marcotaj prin musuroire sau arcuire. brunroşcaţi. adaptabil la condiţiile de climă şi sol din zona temperată. Lăstăreşte şi drajonează extrem de abundent. după rupere secretă suc lăptos. rămân pe lujeri până primăvara.

Mai ales în tinereţe este sensibil faţă de îngheţuri şi gerurile mari din iarnă. se obţine prin seminţe (în februarie – martie în sere. Laciniata cu frunze cu foliole foarte sectate. cultivată numai în scop ornamental. Lăstareste bine. Creşte bine pe soluri revene. neregulat şi rar crenat-dinţate. începe să fructifice la 4-5 ani. Creşte bine în staţiuni calde. longevitate redusă. Apreciată specie ornamentală. rezistă bine la uscăciune. mai des prin butaşi de rădăcină şi drajoni. rară. Utilizare: izolat sau în grupuri. fertile. uscate şi sărăturoase. cicatricea obtuz-triunghiulară sau semicirculară cu trei urme. fidate. Periodicitatea fructificatiei este anuală. ovoid-alungite. – koelreuteria Specie exotică din China şi Japonia. în lădiţe). fructele persistă şi iarna. Juss. 240 . se coc prin septembrie şi se păstrează peste iarna pe lujeri (fig. Înmulţirea: rar prin seminţe. Frunze imparipenat-compuse. datorită florilor mari. lat-ovoizi. cenuşii-bruni. ovate. tulpină neregulată.Rhus glabra var. 35-40 cm lungime. coroană largă. cu tendinţă glabre spre baza. Are temperament de lumină. înfloresc din iunie până în august. 4-8 cm lungime. Koelreuteria paniculata Laxm. glabri. permeabile. cu pereţi membranoşi. lenticele gălbui proeminente. acuminate. frumos colorate. Lujeri viguroşi. 220). roşcaţi. destul de abundentă. muguri alterni. Genul Koelreuteria LAXM. 7-15 foliole imperfect opuse.L. Fructe capsule veziculoase. suportă soluri mai compacte. Familia SAPINDACEAE A. Atinge până la 10 m înălţime. galbene în panicule erecte. prin butaşi de rădăcină (în decembrie în seră rece). scoarţă cenuşie cu crăpături longitudinale. bruni. rar terminale. pendente 4-5 cm. de obicei se seamănă în februarie în pat cald sau seră. 30-40 cm lungime. însorite. Flori poligame. primăvara roşcate.

verzi până la brun-deschis. scheletice (chei). Tulpina destul de dreaptă (uneori cu neregularităţi). apare ca o specie pionieră. (paltin de munte) Arbore indigen răspândit în Europa. Scoarţa cenuşie în tinereţe. Cuprinde aproximativ 110 specii de arbori şi arbuşti originari din Europa. de culoare verzui. La noi vegetează la deal şi munte. pe conuri de dejecţie şi grohotişuri calcaroase. brun-gălbui. 37). Arbore de mărimea I. cu nuanţe roşcate. Nu supportă excesul de umiditate. Sud şi Sud-Est. Se exfoliază în plci de mărimi şi forme variabile. flori poligame. Preferă regiunile montane cu climat răcoros şi umiditate atmosferică ridicată. des andromonoice. De regulă este diseminat sau în grupe mici.Familia ACERACEAE A. introdus artificial se comportă multumitor. Poate vegeta şi în climat mai călduros şi uscat (deal şi câmpie). urcă până la 1500-1600 m înălţime. de la 30-40 de ani dezvoltă un ritidom caracteristic. dar ceva mai de lumină decât arţarul şi jugastrul. sau staţiuni cu soluri nefavorabile fizic dar în care pretenţiile ridicate faţă de trofocitatea solului. Asia. afânate. Lujeri viguroşi. din şleaurile de deal până în molidişuri. Juss. Frunze simple. cu înălţimea de 30 (40) m. muguri opuşi. glabri.. rar compuse. înrădăcinare piuvotanttrasantă. în general palmat-lobate. izolat în rarişti subalpine. nu suportă excesul de umiditate. Factorii ecologici determinanţi pot funcţiona compensator. Genul Acer L. Acer pseudoplatanus L. cu umiditate suficientă. uneori vegetează viguros în staţiuni cu soluri superficiale. în Centru. Muguri opuşi. Coroana largglobuloasă. Are temperament de semiumbră.L. Este întâlnit pe soluri bogate în humus (mull). Africa de Nord şi America de Nord. pe 241 . numeroase lenticele. Are exigenţă ridicată faţă de fertilitatea solului. şi bogăţia în humus sunt corespunzătoare. cicatricele frunzelor se unesc direct sau printr-o linie stipelară. mai mari decât la celelalte specii indigene. simetrică şi groasă. bogate în baze de schimb.paltin. uneori formează cu ulmul de munte mici arborete. bine drenate. lung aripate. Fructele – disamare. în Vestul Asiei (fig. mai rar dioice şi androdioice.

margini tiviţi cu o dungă îngustă brună, au cicatricele frunzelor perechi unite printr-o linie stipelară scurtă orizontală stau depărtaţi de ax, mugur terminaltetragonali şi mai mari. Frunze: penat-palmat-lobate, 10-18 cm lungime, corolate, verde închis pe faţă, verzi albăstrui mate pe dos, lobi neregulaţi crenaţi-seraţi la vârf acuminaţi, îngustaţi şi obtuzi, sinurile înguste şi ascuţite, peţiol de 5-15 cm lungime, nu conţin suc lăptos. Flori: poligame, verzi-gălbui, grupate în panicule pendente 5-15 cm, apar după înfrunzire. Fructe: disamare, aripi depărtate sub un unghi drept sau ascuţit (fig. 221). Este o specie cu variabilitate relativ restrânsă: Acer pseudoplatanus var. Purpureum Lond. cu frunze purpurii pe dos. Acer pseudoplatanus var. Erytrocarpum Carr. cu frunze mici, lucioase, fructe roşii. Acer pseudoplatanus forma Palmatifidum cu frunze penta-partite. Maturitatea arborilor în masiv se atinge la 30-40 ani. Fructificaţii dese, aproape anuale, maturaţia fructelor are loc în septembrie, creşte repede în tinereţe. Longevitate: 400-500 ani. Dacă înmulţirea se face prin lstari, longevitatea este redusă, cioatele putrezesc. În amestec cu fagul sau gorunul se situează în primul etaj, volumul de masă lemnoasă este însemnat, este comparabil cu cel al fagului (la 80 de ani 12-13 m3/an/ha), sau gorun (120 de ani 7,5 m3/an/ha). Frunzişul este atacat de ciuperca Rhytisma acerinum pecinginea frunzelor de acerinee, are puţini vătămători biotici. Lemnul este foarte valoros rzistent, durabil, uniform, elastic, cu luciu în secţiunea longitudinală, cu desen frumos (paltin creţ), utilizat în industria mobilei, pentru producerea lambriurilor, instrumentelor muzicale. Deşi nu este o specie cu productivitate mare prin lemnul său deosebit, participă la ridicarea valorii fgetelor şi molidişurilor. Însuşirile silviculturale permit să consolidze arboretele de molid împotriva doborâturilor de vânt, să amelioreze solul prin frunzişul bogat în elemente minerale, care se descompune uşor. Ca arbore ornamental este cultivat izolat, în aliniamente (de la câmpie la munte) sau în masive (specie de amestec).

242

Acer platanoides L. - artar, paltin de câmp Arbore indigen, arealul coincide cu al paltinului de munte, îl depăşeşte în nord, ocupă teritorii din Scandinavia şi Finlanda, până în Munţii Urali (fig. 37). În ţara noastră se găseşte mai ales la deal şi câmpie (în şleauri), la munte mai rar, sporadic, prin făgete şi pădurile de amestec răşinoase cu fag. Este o specie de diseminaţie. Este mai adaptat la climatul excesiv-continental din nord-estul Europei, dar este pretenţios faţă de căldura din sezonul de vegetaţie. Suportă mai bine seceta în aer şi sol. Preferă soluri fertile, dar tolerează uneori şi soluri relativ compacte, cu umiditate mai redusă. Este semiombrofil, mai de umbră decât paltinul. Arbore de până la 25 m înălţime, înrădăcinare pivotant-trasantă, ritidomul se formează de timpuriu, nu se exfoliază, este bru-cenuşiu, subţire, cu crăpături superficiale longitudinale şi transversale. Lujeri brun-roşcaţi, muguri ovoizi sau globuloşi, brun-roşcaţi (rar verzi) alipiţi de lujer, cei terminali mai mari, tetragonali, caracteristic, unite direct, formând un unghi ascuţit. Frunze palmat-lobate, 10-15 cm lungime, cu 5-7 lobi, pe dos de culoare verde, lobi la vârf evident acuminaţi, pe margini cu câţiva dinţi prelungiţi, cu sinurile larg rotunjite, peţiol 8-15 cm, conţine suc lăptos. Flori poligame, galbene-verzui, apar prin aprilie-mai înaintea înfrunziri, în inflorescenţe corimbiforme erecte. Fructe disamare cu aripi divergente sub un unghi obtuz (fig. 222). Maturitatea arborilor şi caracteristicile fructificaţiei sunt ca la paltin. Taxoni de interes ornamental: Acer platanoides var. Schwdleri (var. Coloratum) cu frunze tinere roşiisângerii lucitoare, apoi verzi închis, cu nervurile şi peţiolul roşcate. Acer platanoides forma Globosum cu coroană rotundă Acer platanoides forma Palmatifidum cu frunze palmate, adanc penatpartite. Arţarul creşte destul de rapid în tinereţe, are o bună capacitate de concurenţă interspecifică la vârste mici; după 40-50 ani rămâne frecvent în etajul al II-lea. Valoarea lemnului este ceva mai redusă decât cea a paltinului, şi productivitatea este mai redusă, utilizările sunt similare.

243

Este o valoroasă specie de amestec în stejărete, se dezvoltă relativ bine şi în regiunile secetoase. Este mult apreciat ca arbore ornamental, de-a lungul şoselelor, cu aspect frumos mai ales toamna, când se colorează în galben. Acer campestre L. - jugastru Specie indigenă răspândită în Europa şi Asia Vestică (fig. 38). La noi este specie de amestec în şleaurile de la câmpie şi deal şi în qvercetele începând din silvostepă. Are pretenţii mai mari faţă de căldura estivală, dar este mai tolerant faţă de sol; se mulţumeşte cu soluri relativ uscate, compacte, suportă solurile sărăturoase. Rezistă relativ bine la umbrire; are temperament de semiumbră. Arbore de mărimea a II-a, rar are peste 15 m înălţime, tulpină rău conformată, noduroasă, ritidom format de timpuriu, relativ gros, friabil, fin şi neregulat crăpat, cenuşiu-gălbui, pete albicioase, mărunte, coroană deasă. Lujeri subţiri, pubescenţi în tinereţe, apoi glabrescenţi, gălbui-bruni, cei de doi ani sau mai bătrâni au uneori muchii sau aripi longitudinale, de plută ca la cel de câmp. Frunze: palmat-lobate, 5-10 cm lungime, 3-5 lobi obtuzi sau rotunjiţi, margini sinuate sau întregi, peţiol 2-4 cm lungime, conţine suc lăptos. Flori: inflorescenţe corimbiforme, multiflore, erecte, galbene-verzui ca la arţar, apar însă mai târziu, odată cu frunzele. Fructe: disamare cu aripi aşezate în prelungire sau puţin întoarse spre peduncul (fig. 223). La noi se deosebesc două subspecii: A. c. eucampestre – cu frunze pentalobate, A. c. marsicum – cu frunze trilobate. Lăstăreşte mai activ decât paltinul şi arţarul, are capacitate de drajonare. Creşterea încetineşte devreme, longevitatea până la 100 ani. Lemnul este fin, omogen, greu, trainic, dur, se prelucrează uşor dar este de dimensiuni reduse, tulpinile sunt rău conformate, are puţin utilizări, în strungărie, rotărie, este un bun combustibil.

244

Din punct de vedere silvicultural, specia este apreciată ca însoitor al stejarului în şleauri, stimulează creşterea şi elagajul speciilor principale, protejează şi ameliorează solul. Acer tataricum L. – arţar tătărăsc, gladiş Specie indigenă, răspândită în sud-estul Europei, Caucaz şi Asia Vestică (fig. 38). La noi se găseşte la câmpie şi coline în subarboretul pădurilor de stejar şi şleau. Este mai exigent faţă de caldură decât jugastrul şi mai tolerant faţă de troficitatea solului, apare pe soluri compacte, cu regim de umiditate variabil, pe soluri salinizate. Suportă bine umbrirea. Arbust sau arbore de mărimea III (sub 10 m), tulpină rău conformată, strâmbă şi scurtă, scoarţa caracteristic, rămâne netedă, cenuşiu-închisă, cu nuanţă roşiatică. Lujeri subţiri, uşor muchiaţi, brun-roşcaţi până la purpuriu, glabri, lucitori, muguri mici, alipiţi de lujer, roşii-bruni, cicatricele perechi se unesc printr-o linie stipelară, concavă. Frunze ovate sau ovat-oblongi, 5-10 cm lungime, acute, scurt acerminate spre deosebire de celelalte specii indigene, întregi neregulat dubluserate sau cel mult lobate spre bază, toamna devin roşii, foarte decorative. Flori albe-verzui, în panicule erecte, lung pedunculate, apar după înfrunzire, în luna mai. Fructe disamare glabre, nuculă bombată şi aripi roşii-purpurii, îndreptate înainte, suprapuse la vârf (fig. 224). Este o importantă specie de subarboret începând din pădurile din stepă pentru că suportă umbrirea protejează solul, rezistă la secetă. Se utilizează în plantaţii din terenuri degradate. Se foloseşte ca specie ornamentală în masive şi perdele. Poate fi introdus până în regiunile montane inferioare (600-700 m). Acer monspessulanum L. – jugastru de Banat Specie indigenă, originară din Sudul Europei, Asia Mică şi Africa de nord (fig. 38). La noi apare sporadic în sudul Banatului. Este termofil şi mezoxerofit, suportă gerurile şi solurile uscate, calcaroase, scheletice, superficiale.

245

Specie arbustivă sau arbore de mărimea a III - a până la 10 m, tulpină scurtă, ramificată adeseori de la bază, strâmbă, scoarţă netedă în tinereţe, cenuşiegălbuie mai târziu, ritidom solzos. Lujeri bruni sau galben-roşcaţi, muguri mici, ovoid-alungiţi, depărtaţi de lujer, brun- negricioşi, aproape glabri, linia stipelară dreaptă. Frunze cu 3 lobi, aproape egali, ovat-triunghiulari, cei laterali divergenţi, margini obişnuit întregi, pe faţă glabre-lucitoare, pe dos glaucescente, cu smocuri de peri la subsoara nervurilor, peţiol 2-6 cm lungime, conţine suc lăptos, cad târziu. Flori galben-verzui, în corimbe erecte, după aceea pendente, apar odată cu frunzele. Fructe disamare mici de 1,5-2,5 cm lungime, seminţe foarte bombate, aripioarele în unghi ascuţit, până la paralele (fig. 225). Lemnul este cu duramen roşcat mai omogen şi mai dens decât a celorlalţi aceri dar de dimensiuni reduse. Se introduce în staţiuni supuse uscăciunii ca specie protectoare şi amelioratoare de sol. În regunile calde şi uscate se foloseşte în scop ornamental. Acer negundo L. – arţar american Specie exotică originară din America de Nord. La noi se foloseşte ca arbore ornamental. Este puţin pretenţios faţă de climă şi sol, rezistă la geruri. Vegetează pe soluri uscate, nisipoase sau compacte. Se dezvoltă bine pe soluri aluvionale bogate, profunde, umede (Lunca Mureşului, la Simeria a devenit invadant). Lăstăreşte şi drajonează abundent. Are temperament de luminăsemiumbră. În arealul natural ajunge la 20 m înălţime, la noi 11-12 m, trunchiul sinuos, defectuos, ramificat de la mică înălţime. Lujeri verzui sau brun-violacei, acoperiţi cu o brumă albăstruie, muguri ovoizi de culoarea lujerilor, brumaţi, cicatricele unite sub un unghi ascuţit. Frunze imparipenat-compuse, 3-7 foliole, variabile ca formă, inegal sinuate pe margini, cea terminală des trilobată. Flori dioice (nu poligame) verzi-gălbui, cele mascule în fascicule, cele femele în raceme pendente.

246

Fructe disamare, cenuşii-albicioase, aripi aproape paralele, 2-3 cm, arcuite spre interior şi suprapuse la capete (fig. 226). Rezistă bine la poluare. Subunităţile au mare valoare ornamentală: Acer negundo var. Variegatum cu frunze cu marginea albă Acer negundo var. Auratum - puţin mai mic, cu frunze gălbui Acer sacharinum L. (A. dasycarpum Ehrh.) – arţar american argintiu. Specie exotică nord americană, nu rezistă la secetă, dar rezistă la ger, vegetează pe soluri nisipo-lutoase, afânate şi umede. Are temperament de lumină. La noi este cultivat ornamental pentru forma şi culoarea frunzelor, din regiunile de câmpie până la munte, solitar sau în grupuri, aliniamente. Arbore cu înălţimi de până la 25m, scoarţa cenuşie, ritidom din plăci alungite, cu marginile uşor răsfrânte. Lujeri roşcaţi cu multe lenticele, muguri scurt pedicelaţi, roşii, cicatricea frunzelor unite printr-o linie stipelară orizontală. Frunze cu 5 lobi adânc spintecaţi şi lobulaţi, 8-15 cm lungime, verzi pe faţă, argintii pe dos, vârful lobilor lung acuminat, peţiol lung 8-12 cm, nu conţine suc lăptos, înfrunzeşte în aprilie. Flori poligame, apetale, verzui în fascicule, apar înaintea înfrunziri. Fructe disamară mare, cu aripioare divergente şi puţin curbate (fig. 227). Din genul Acer în colecţiile dendrologice sunt cultivate şi alte specii, cum ar fi: Acer ginnala Maxim. – arţar de Manciuria Arbore mic sau arbust cu frunze trilobate, cu lobul central alungit. Creşte bine în Banat, pretinde climat mai blând. Acer palmatum Thunb. – arţar japonez Arbore mic sau arbust, frunze palmat lobate, cu 5-11 lobi lanceolaţi, toamna frunzişul este roşu-carmin. Acer palmatum cv. Atropurpurea cu frunze roşu închis tot anul Acer palmatum cv. Dissectum cu coroana semisferică, de 3 m înălţime.

247

Mugurii sunt foarte mari. La Acer platanoides se poate tunde coroana. prin altoire în ochi dormind (la colet sau în coroană). frumos. puternic ramificată şi de multe ori apare torsionată. sacharinum). ginnala). globuloasă. Genul Aesculus L.C. rezistă bine la ger şi secetă. glabri sau slab pubescenţi cu lenticele evidente. vegetează şi pe soluri sărace şi bătătorite. A. revene. A. Este un arbore cu înălţime mare. tataricum. cicatricea este mare. Lujerii groşi. campestre. Folosire: solitar şi în grupuri. Aesculus hippocastanum L. prin marcotaj (Acer negundo..arţar roşu Originar din America de Nord. Înmulţire: prin seminţe (toamna. Acer palmatum şi Acer rubrum nu rezistă la secetă. A. lucitori. A. – castan porcesc Specie exotică originară din Peninsula Balcanică şi Asia Mică. largă. Familia HIPPOCASTANACEAE A. bruni. până la 30m. în masive şi perdele (A. Se dezvoltă bine pe soluri profunde. Acer sacharinum). Coroana este deasă. deasă. arbore înalt cu samarele tinere roşii în raceme pendente. are 3-9 urme fasciculare. bruni. platanoides. cu ritidom cenuşiu-negricios. cleioşi. opuşi cei terminali uneori au 2cm lungime.D. Are amplitudine climatică destul de mare.P. Temperament de umbră – semiumbră. La noi este cultivat în parcuri şi grădini sau aliniamente stradale. câteodată lipsa de precipitaţii din timpul verii produce necroze şi pârlituri ale frunzişului. imediat după recoltare sau primăvara cu seminţe stratificate 60-90 zile). Tulpina exemplarelor izolate este scurtă. în aliniamente ( Acer Pseudoplatanus.Acer rubrum L. are aspect 248 . coroana rotunjită. bogate. ovoizi. groasă.

Prezintă o serie de varietăţi: Aesculus hippocastanum var. solitar. Seminţele (castane). Longevitate de aproximativ 150 ani. la margine de masiv. foarte decorative în timpul înflorii. se diminuează de timpuriu. marginea crenată. Aesculus hippocastanum var. cu 5-7 foliole obovate la bază cuneate. sferice. andromonoice. Aesculs x carnea Hayne (Aesculus rubicunda Lois. prin butaşi de rădăcină confectionaţi în noiembrie. Folosit în spaţii verzi de la câmpie la munte. Florile poligame. Fructificaţie anuală şi abundentă. de 9-12cm. Florile sunt roz-închis. în grupuri. iar castanele cu ghimpi rari. pubescenţi în tinereţe. sterile. de talie mai mică decât castanul porcesc (10-15m).Frunzele palmat-compuse. albe. Aureovariegata. brune. verzi-lucitoare. cu ramuri în unghi de 400. mici şi moi. de culoare verde.) – castan roşu porcesc Este un hibrid între Aesculus hippocastanum şi Aesculus pavia. în număr de 1-2 (3). mari. puţin rezistent. Albovariegata. Aesculus hippocastanum x Aesculs pavia. în masive. Creştere activă in primii 2-3 ani. prin mai-iunie. multiflore. 228). Lujerii sunt cenuşii-gălbui. foliolele. Frunzele au cinci foliole. de importnţă redusă. Plena cu flori duble. lucitoare. sunt în treimea superioară curbat-îngustate şi terminate într-un vârf scurt. este mai mic 10-15 m înălţime. cu o pată gălbuie sau brună-cenuşie (fig. flori roz închis sau roşii. Pendula. Lemnul este moale uşor. se deschid în trei valve. altoire în oculaţie. prevăzute la exterior cu ţepi mari. lung peţiolate. relativ mici. Pyramidalis cu coroana piramidală. 249 . ca arbore de aliniament. Fructele capsule cărnoase. prinse pe un peţiol mai scurt. petale albicioase. sunt grupate în panicule erecte. pătate în roşu la bază. turtit-sferice. Înmulţirea prin seminţe (imediat după coacere sau după stratificare). vârful acuminat. foarte apreciat arbore ornamental.

Se cunosc numeroase forme horticole: Ilex aquifolium forma Pyramidalis Ilex aquifolium var.forma mascula. slab muchiaţi. relativ xerofită. se adaptează şi la soare. Ilex aquifolium L. nepretentioasă faţă de sol. cu margini aurii. vegetează cu dificultate. revene. spini mici. seminţele nu germinează decât în anul II (fig. Temperament de umbră. ovat-eliptice. 229). Lăstăreşte şi marcotează bine. 7mm. Aureo-Marginata Ilex aquifolium var. frunze eliptice cu margine aurie Ilex aquifolium cv. albe. mirositoare. au un diametru de cca.forma femela. Fructele sunt drupe baciforme. Golden. rămân pe lujeri până primăvara. vegetează mult mai bine pe soluri bogate. Golden-Queen . neregulate. de culoare verde-închis.Familia AQUIFOLIACEAE Genul Ilex L. spinos dinţate. persistente. Africa de Nord şi Sud-Vestul Asiei. se cultivă în staţiuni adăpostite. grupate în fascicule axilare şi apar prin mai-iunie. acute.King . Reprezintă un monument al naturii. Albo-Marginata Ilex aquifolium cv. de 3-7cm lungime.Arad). ovate. Rezistă relativ bine la ger. semnalat în pădurea Dosul Laurului (Zimbru . ocupă teritorii însemnate în zona mediteraneană. Florile dioice sau poligame. Arbust până la 5m înălţime (în ţara noastră). cenuşie. sunt colorate în roşu aprins şi cu 4-5 sâmburi monospermi. – laur Răspandit în sudul şi vestul Europei. mucronate la vârf. globuloase. dar în climate aspre. 250 . Prezenţa sa spontană la noi este sub semnul întrebării. rigide. mai late. cu umiditate suficientă. Este o specie termofilă. lujerii verzi-măslinii. frunzele alterne. ferite de ger şi îngheţ. Este un interesant arbore ornamental. cu scoarţa netedă. frunze oval-rotunjite. Se găseşte cultivat în grădinile dendrologice din ţară.

aripate. Florile complete. cu solzi verzui. de la câmpie până la deal. . urcă în regiunile montane inferioare aici se localizează pe calcare şi pe versanţii însoriţi. glabre sau pubescente. pe pedunculi de 1-3. Mugurii. la 251 . arbust de 2-3 m înălţime. frunze caduce. profunde. Se folosesc ca plante izolate. putând ajunge până la 6m înălţime. longitudinale.capsulă lobată cu 4-5 loje. creşte încet.5 cm.5 cm diametru. – Salbă moale. Voniceriu Specie originară din Europa şi Asia de Vest. preferă soluri eubazice. Br. fructe negre. acuminate. bisexuate. de cca. pe dos albăstrui-verzui.Ilex crenata Thunb.) Cuprinde peste 100 de specii arbustive din climate temperate şi calde. garduri vii tunse. prin marcotaj. Genul Euonymus L. (Evonymus L. mult răspândită la noi în subarboretul pădurilor. mai pronunţate la lăstari. cu secţiune tetragonală. afânate. Arbust de talie relativ mare. Rezistă bine la secetă. verzi-gălbui. de culoare albicioasă sau brună. sunt aşezate la subsuoara frunzelor. de 3-10 cm lungime. uneori agăţătoare sau târâtoare. cu patru lobi rotunjiţi pe spate. hermafrodite. având patru mucii suberoase. Lujerii sunt verzi. muchiaţi. de 1-1. la bază îngustate. crenat-serate. Capsula. rotunjite. des ramificat.5 cm lungime. butăşire sau altoire. peţioli de 0. în grupuri. acuţi. dispuse câte 3-8 în cime laterale. Se obţine din sămânţă. Frunzele alungit-lanceolate sau ovat-eliptice.originar din Japonia. Rezistă bine la ger. fructul . sferice. opuşi sau imperfect opuşi sunt ovoizi. în fiecare lojă 1-2 seminţe învelite într-un aril portocaliu. Euonymus europeus L. frunze mici 2-3 cm. ORDINUL CELASTRALES Familia CELASTRACEAE R. tolerează semiumbra. flori complete. uneori persistente. apropiaţi de lujer. Drajonează puternic. 1 cm în diametru. Creşte şi prin zăvoaie sau lunci. slab acide.

Drajonează mai slab. după deschiderea capsulei rămân suspendate un timp pe firişoare subţiri ( fig.2-0. lujerii verzi. creşte mai încet. de numai 0. 0. sunt depărtaţi de lujer. sunt ovatlanceolate sau alungit-eliptice.). 1 cm diametru. Frunzele opuse. Euonymus nana Sieb. de 3-6 cm lungime şi 2-5 cm lăţime. prevăzuţi cu numeroase verucoziţăţi. albicioase. sunt grupate în număr mai mic decât salba moale. poate fi folosit în perdelele forestiere ca specie de subarboret. complete şi pe tipul patru. Lemnul este gălbui. La noi este element de subarboret la câmpie şi dealuri. cu patru lobi. câte 1-3 (4). Florile. Mugurii tot ovoizi. de cca. cuielor şi carbonizat pentru cărbune pentru desen. brunii. lucitor (fig. Argenteovariegata. pe pedunculi de 3-4 cm lungime. sunt înconjurate compet de un aril cărnos. Seminţele. de culoare roză. Euonymus verrucosus Scop. Fructul este o capsulă. mai subţiri. mai mici. la bază rotunjite sau îngustate.maturitate de culoare roşie-carmin sau roză. Protejează şi ameliorează solul. portocaliu. preferă staţiuni umbrite şi suficient de umede. de cca. este un valoros arbust industrial. Seminţele negre sunt înconjurate incomplet de un aril portocaliu. Ecologic se aseamana cu Euonymus europeus. nemuchiaţi. Mult utilizate în culturi ornamentale sunt cultivarurile: Albus. Atropurpureus.6 cm diametru. – Salbă râioasă Areal european şi asiatic. omogen. scoarţa rădăcinilor conţine gutapercă folosită în industria electrotehnică pentru izolarea cablurilor. cu 1-2 seminţe. la margine cu o dungă brună. în cime reduse. 230). folosit la obţinerea scobitorilor. de culoare brună-închis. acuminate. aproape rotunzi. de maximum 2-3 m înălţime. suportă mai greu seceta şi uscăciunea. Rosmarinifolia Hort. peţioli mai scurţi. caracteristice.salbă pitică 252 . cel terminal mai mare. (E. cărora le corespund patru loji. cu 5-6 solzi.3 cm. mărunt crenat-serate. Are dimensiuni mai mici decât salba moale. 231).

Euonymus fortunei var. Euonymus japonica Thunb. rezistente la poluarea atmosferică. puternic ramificat. cu tulpini repente sau ascendente. frunze persistente. înfloreşte şi fructifică la vârste înaintate. Euonymus fortunei var. eliptice. verzi-închis. apare rar în Europa. Înmulţire: prin seminţe (septembrie-octombrie). Coloratus arbust târâtor. lucioase.. Euonymus fortunei cv. câteodată devine urcător. Gracilis – arbust mic. deosebit de frumoase. Euonymus japonica var. dar e sensibil la ger. Arbust tufos. Euonymus fortunei Turcz. frunze persistente. prin butaşi – vara Euonymus fortunei şi Euonymus japonica. semănăturile târzii şi cele de primăvara sunt riscante. frunze persistente. vârful lăstarilor este adesea roz.frunze de 3 cm. . prin altoire (iulie) în oculaţie. Arbust pitic. formele erecte. de la 0. fructele capsule de culoare roz cu seminţe parţial acoperite de aril. Frunze persistente. de 1-4 cm lungime. mai frecvent în Caucaz. la noi apare extrem de rar în nordul Moldovei şi Transilvaniei. Specia şi varietăţile sunt mai sensibile la ger. eliptice. Formele pitice cresc si mai încet. de 30 cm. de 2 m înălţime. Aureo-Marginata Euonymus japonica var.3-2 m. liniare. numai 253 . flori brune-purpurii. variegate cu alb. în mlaştini şi stâncării. urcă pe trunchiul arborilor sau pe ziduri. relativ mici (1-3 cm). fără stratificare. având germinaţie slabă.Specie indigenă. Radicans arbust de 15 cm înălţime. arbust târâtor. Originar din China. cu frunze verzi închis care devin toamna roşii-purpurii. Albo-Marginata Euonymus japonica se poate planta solitar. cu nervuri mai deschise.

au 5-7 foliole. tare. lung peţiolate. de o formă eliptică. Originar din America de nord. fin serate. Folosire: solitar sau în grupuri. Lemnul este alb. de unde şi denumirea de „clocotiş”. la vârf roşietice. folosit în strungărie. inflorescenţe mai scurte. seminţele sună dacă sunt mişcate. cu două margini carenate şi cu un singur solz aparent. frunze trifoliate. pe dos albăstrui. greu. Frunzele imparipenat-compuse. fin crăpată. fizibil. verzi-măslinii până la roşii-bruni. fructe alungite. la vârf se termină cu doi muguri. Genul Staphylea L. glabri. în formă de tufă. Seminţele. albe-gălbui. câte 1-3 în fiecare lojă. Staphylea trifolia L. Staphylea pinnata L. cu pete oblong-lanceolate. mari. umflate. cu numeroase lenticele albe. reticulaţi. luminişuri. însoţeşte teiul. Mugurii sunt opuşi. în păduri. sunt sferice. 232). Specie de semiumbră.5-4 cm terminate cu două sau trei vârfuri prelungite şi având pereţi membranoşi. la interior cu 2-3 loji. sferice sau piriforme. Scoarţa lujerilor de doi ani prezintă striaţiuni albicioase în lung. După coacere. Lujerii viguroşi. de 2. ovo-conici. Înfloreşte în mai-iunie. Florile albe-gălbui. sunt comestibile (fig. rareori în regiunile montane inferioare. Fructele sunt capsule. dispuse în panicule terminale. verzi până la roşii-bruni. stâncării. de 5-12 cm lăţime. lucitoare. frunzele în tinereţe sunt subţiri. cu numeroase tulpini drepte şi scoarţa cenuşie-brună. brune-deschis.Familia STAPHYLACEAE Lindl. 254 . prin august. însorite. acuţi. caduce. acuminate. turtiţi lateral. întâlnită sporadic de la câmpie şi deal. glabre. corola este campanulată. alungite.. foarte caracteristice. albe-gălbui. pendente. au cinci sepale petaloide. Arbust de până la 5m înălţime. de culoare verde-închis. suporta umbrirea. Preferă staţiunile calde. tolerant faţă de umiditate. după înflorire devin pieloase. rezistent faţă de secetă. zăvoaie. – clocotiş Specie indigenă de origine mediteraneană.

prin butaşi se înmulţeşte greu. pe margini crenat-serulate cu numai 3-4 perechi de nervuri evident arcuite. la margini de pădure. scoarţa brună. ce se exfoliază în inele. Asia Vestică şi Nordul Africii. Mugurii sunt imperfect opuşi sau opuşi. Juss. Rhamnus catharticus L. Frunzele. calcaroase. părul ciutei Specie răspândită în Europa. fructe – drupe globuloase cu resturile caliciului persistente la bază. peţiolul de 1-4 cm lungime. superficiale. Lujerii cenuşii. rezistă la ger şi secetă. de regulă la maturitate glabre. sunt variabile. aspră. Include aproximativ 100 de specii arbustive sau arbori mici din climat temperat al emisferei nordice. glabri-lucitori.Înmulţire prin seminţe după recoltare. solzii pe margine ciliaţi şi cu o dungă lată cenuşie. Este întâlnit pe soluri uscate. opuse sau alterne. cu lungimea de 4-8 cm şi lăţimea de 1-3. Este un arbust pretenţios faţă de căldura estivală. ovo-conici ascuţiţi. sub scoarţă lemnul fiind gălbui. asociat cu păducelul şi porumbarul. au lenticele răzleţe. în răsadniţe reci şi stratificate (primăvara). acute sau obtuze. frunze simple. curbaţi şi alipiţi de lujer. de numai 2-3 m înălţime. cu baza îngustată sau rotonjită. 255 . la noi. subtermofil. verigariu. mari. pentru înrădăcinare se acoperă cu clopote de sticlă. flori hermafrodite. prin marcotaj prin muşuroire. cicatricea verticală. heliofil. – spinul cerbului. Genul Rhamnus L. fiind adeseori terminaţi într-un spin care înlocuieşte mugurul terminal. scheletice.L. Arbust. din silvostepă până în regiunea montană inferioară. în staţiuni expuse insolaţiei. ORDINUL RHAMNALES Familia RHAMNACEAE A.5 cm. cu trei urme fasciculare. în păduri rărite. ovate până la eliptice.

Florile sunt poligame sau dioice, mici, pe tip patru, verzi-gălbui, câte 2-5 în fascicule axilare, apar în mai-iunie. Fructele sunt drupe, negre, sferice, cu diametrul de 6-8 mm, au 2-3 seminţe negre, în trei muchii, ce prezintă o crăpătură longitudinală foarte îngustă, numai la capete puţin lărgită şi cu margine cartilaginee. Fructele conţin substanţe colorante şi substanţe purgative (fig. 233). Lemnul cu duramen roşcat, tare, greu, din care se cnfecţionează obiecte de artizanat şi strungite. Rhamnus tinctoria W. et K. – Spinul cerbului [Rhamnus saxalitis Jack. ssp. tinctorius (W. et K.) Nym.]. Specie răspândită în sud-estul Europei, Balcani. La noi apare sporadic, în staţiuni însorite din silvostepă până în regiunea montana inferioară, pe calcare, pe soluri superficiale, scheletice, stâncării. Rezistă bine la secetă. Este o specie fixatoare de sol. Atinge cel mult 1,5 m înălţime. Are tulpini ascendente, scoarţa brunroşcată, cu crăpături. Lujerii bruni-roşcaţi, pubescenţi. Frunzele mai mici decât la Rhamnus catharticus. Fructe obovoide, negre-lucioase, sămânţa prezintă ăe faţa dorsală o crăpătură longitudinală, largă, de jur-împrejur cu margine cartilaginee (fig. 234). Este o specie fixatoare de sol. În colecţiile dendrologice se cultivă peste 25 specii exotice, din Asia, Europa meridională, America de Nord.

Genul Frangula Mill.
Frangula alnus Mill. (Rhamnus frangula L.) – paţachină, cruşin Specie indigenă cu areal eurasiatic. La noi se întâlneşte în zonele de câmpie şi coline, sporadic la munte. Specie mezotermă, exigentă faţă de umiditatea solului, poate vegeta pe soluri sărace, acide. Temperament de semiumbră. Specie arbustivă, până la 5 m înălţime, lujeri bruni cu lenticele albicioase, muguri nuzi, frunze lat-eliptice 4-7 (12cm) lungime, vârf acut, bază îngustată,

256

margini întregi nervuri arcuite şi evidente pe dos, flori hermafrodite, fructele drupe sferice de 6-8mm, la început verzi, apoi roşii, la maturitate violetnegricioase (fig. 235). Lăstăreşte şi drajonează. Specie importantă de subarboret, cu utilizări în farmaceutică.

Genul Paliurus Mill.
Paliurus spina-christi Mill. (Paliurus aculeatus Lam.) – spinul lui Christos, păulir Este un arbust indigen, cu areal mediteranean şi asiatic, sporadic în Dobrogea. Sensibil la ger şi îngheţuri târzii, termofil, xerofit, pe soluri scheletice, superficiale. Arbust de 2-5 m înălţime, cu scoarţa netedă, cenuşie, tulpinile şi ramurile curbate. Lujerii sunt geniculaţi, bruni, pubescenţi în tinereţe, prevăzuţi cu câte doi spini de o parte şi de alta a mugurilor, unul din spini fiind drept şi mai lung, altul curbat şi scurt. Mugurii sunt alterni, aproape opuşi, cu doi solzi. Frunzele aşezate distic, sunt scurt peţiolate, de 2-4 cm lungime, asimetrice, ovate, la vârf obtuze, la bază rotunjite, foarte mărunt crenat-serate sau întregi, cu trei nervuri, din care cele două laterale arcuite. Florile gălbui, mici, complete, pe tipul cinci, sunt grupate în cime umbeliforme, axilare. Fructele sunt drupe uscate, gălbui sau roşietice, au sâmburele semiglobulos, turtit, aşezat într-un înveliş uscat, înconjurat de o aripă rotundă reticulată, cu marginea ondulată (fig. 236). Se înmulţeşte prin lăstari, butaşi de rădăcină şi marcote; înainte de semănat fructele se stratifică. Se utilizează ornamental în garduri vii (climat arid şi secetos).

Familia VITACEAE A.L. Juss.
Genul Vitis L.
Vitis sylvestris Gmel. – Viţă sălbatică Specie indigenă cu areal mediteranean, apare sporadic prin pădurile din lunci, câmpie şi dealuri, în staţiunile însorite. Este o specie subtermofilă, apare şi pe soluri bogate, umede.

257

Liană agăţătoare, cu scoarţa ce se exfoliază în fâşii lungi şi înguste, lujerii cu cârcei opuşi frunzelor şi măduva brună, întreruptă la noduri. Frunzele sunt alterne, de 7-12 cm lungime, cu 3-5 lobi adânci şi neregulat seraţi, la bază profund cordate, iar florile, dioice (rar poligame), pe tip cinci, galbene-verzui, aşezate în panicule. Fructele sunt bace sferice, de cca. 6 mm diametru, albastre-violacee, cu gust acru, astringent; conţin trei seminţe aproape globuloase, cu rostru scurt, trunchiat. Element interesant al florei indigene, toamna frunzisul devine rosu, foarte decorativ.

Genul Parthenocissus Planch.
Parthenocissus tricuspidata (S. et Z.) Planch. (Ampelopsis tricuspidata S.et Z.) – viţă japoneză Specie originară din China şi Japonia, cultivată la noi pentru înfrumuseţarea clădirilor (un exemplar poate acoperi 100-200 m2). Rezistă bine la ger peste iarnă, vegetează bine pe soluri bogate şi revene. Suportă bine şi semiumbra. Arbust agăţător. Lujerii au cârcei cu 5-7 ramificaţii, terminate cu discuri aderente, care permit prinderea pe zidurile cele mai netede, până la mari înălţimi. Frunzele mari, de 10-20 cm lungime, sunt trilobate, cu lobii acuminaţi şi dinţaţi, lucioase pe faşă, toamna devin roşii. Florile apar prin iulie-august. Fructele bace, negre, brumate cu 1-4 seminţe, sunt consumate de păsări (fig. 237). Parthenocissus quinquefolia (L.) Planch. (Ampelopsis iederaceaDC.) - viţă de Canada Specie exotică, din Nordul Americii, foarte puţin pretentioasă faţă de climă şi sol, utilizată pentru decorarea zidurilor. Liană cu cârcei, are câte 5-7 ramificaţii terminate cu un disc aderent, uneori cu rădăcini aeriene adventive. Frunze palmatcompuse, 5 foliole crenat-serate, se colorează în roşu mai intens decât P. tricuspidata. Fructe bace negre-albăstrui, slab brumate în panicule terminale (fig. 237).

258

Înmulţirea:cultura celor două este relativ uşoara, se înmultesc prin seminţe şi butaşi lemnificaţi (se recoltează în februarie), se statifică şi se plantează în martie-aprilie; varietăţile se înmulţesc prin altoire.

ORDINUL MALVALES (COLUMNIFERALES)
Familia TILIACEAE Juss.
Cuprind arbori şi arbuşti răspândiţi mai ales la tropice, cu puţini reprezentanţi în zonele temperate ale globului.

Genul Tilia L.
Cuprinde aproximativ 25 de specii de arbori din zone calde şi temperate ale globului, lujeri geniculati, frunze simple, flori hermafrodite, complete, grupate în cime pedunculate, pedunculul inflorescenţei se desprinde din nervura mediană a unei bractee late, în formă de limbă, flori bogate în nectar şi uleiuri volatile, fructul este o achenă globuloasă. Tilia cordata Mill. (Tilia parvifolia Ehrh.) – tei de deal, pucios, cu frunza mică Are arealul cel mai larg dintre teii indigeni. Se întâlneşte în majoritatea ţărilor europene din zone mediteraneene (fig. 39). La noi participă la constituirea şleaurilor de deal, urcă până la 900 m altitudine, sporadic, coboară la câmpie. Este frecvent cultivat ca arbore de aliniament şi în parcuri. Mai puţin exigent faţă de căldură, mai sensibil la seceta decât ceilalţi tei. Arbore de semiumbră-lumină. Se dezvoltă bine pe soluri fertile, profunde, bogate, slab acide spre neutre, cu regim constant de umiditate. Evită solurile compacte, sărace, cu umiditate în exces. Atinge 20 m înălţime şi diametru de 1 m. Tulpina dreaptă, scoarţa în tinereţe netedă-cenuşie, după 20-30 ani formează ritidom negricios destul de gros, îngust brăzdat longitudinal. Lujerii anuali sunt verzi-măslinii până la roşcaţi, glabri-lucitori. Muguri ovoidali, frunzele relativ mici 5-7 cm lungime, subrotunde până la lat-ovate, baza cordată, uneori asimetric trunchiate sau rotunjite, vârf

259

brusc acuminat, margine serată, glabre pe faţă, pe dos cu smocuri caracteristice de perişori sulfurii la subsuoara nervurilor, peţiol 1,5-4 cm lungime. Flori galbene, mici şi mai puţin mirositoare decât la ceilalţi tei, erect divergente sau întinse orizontal, bracteea inflorescenţei verde-gălbui, lung pedunculată în formă de limbă, înfloreşte relativ târziu, în cime pedunculate. Fructe achene globuloase sau ovoide, aproximativ 5 mm lungime, netede sau cu 5 coaste puţin proeminente şi cu pereţii subţiri, pieloşi, fragili (se sparge între degete) (fig. 238). Lăstăreşte viguros şi drajonează bine, creşte destul de repede, mai ales în tinereţe până la 10 ani. Longevitate 200 - 300 ani, lemnul putrezeşte uşor la vârste mari, o valoroasă specie de amestec, ameliorează solul. Tilia cordata var. Pyramidalis – cu coroană îngustă şi piramidală Tilia tomentosa Moench. (Tilia argentea Desf.) – tei alb, argintiu Are un areal restrâns, concentrat în Asia Mica şi Europa de Sud-Vest (fig. 39). La noi se află la limita nordică a arealului său european. până la altitudini de 400-500 m. Este cultivat frecvent în aliniamente stradale. Este o specie termofilă, exigentă faţă de sol. Se dezvoltă bine pe soluri fertile, profunde, afânate. Suporta destul de bine uscăciunea sau compactitatea solului. Arbore de mărimea I, până la 30 m înălţime. Scoarţa mult timp netedă, cenuşie, la bătrâneţe formează ritidom subţire, negricios. Coroana largă şi deasă, cu colorit general alb-argintiu. Lujerii cenuşii, tomentoşi, cu peri stelaţi. Mugurii stelat tomentoşi, scurt-conici. Frunze mari 7-13 cm lungime, subrotund-cordiforme, brusc acuminate, pe faţă verzi închis, puţin lucioase, pe dos argintii sau cenuşii, stelat tomentoase, caracteristic fără smocuri de păr în unghiul nervurilor, peţiolii stelat-tomentoşi. Flori în inflorescenţe pendente, mai mici decât lungimea frunzelor, cu bractee sesilă sau scurt pedunculată, plăcut mirositoare şi mai melifere, înfloreşte în iulie, după teiul de deal. Fructe achene asemănătoare în general, ceva mai mari: 6-7 mm, cenuşii tomentoase, cu pereţii tari, lemnoşi (fig. 239). Este bine reprezentat la noi în regiunile joase din sudul şi estul ţării, răspândit din câmpie

260

Lăstăreşte şi drajonează în vecinatatea tulpinii. Este foarte preţuit ca arbore decorativ şi melifer. Tilia platyphyllos Scop. (Tilia grandifolia Ehrh.) – tei cu frunză mare Arealul speciei este mai restrâns, concentrat în Centrul şi Sudul Europei (fig. 39). La noi se întâlneşte mai rar decât celelalte specii, la câmpie şi deal. Se cultivă ca arbore ornamental şi de aliniament. Exigenţele faţă de climă ca la teiul alb. Este pretenţios faţă de căldură (mezotermofil), dar mai rezistent faţă de uscăciune. Arbore înalt de 30-40 m, cu coroana largă, rotunjită, cu ramuri groase. Lujeri slab pubescenţi vara, apoi glabri. Muguri mai mari cu 3 solzi (ceilalţi doi cu cu câte 2). Frunze subrotunde până la ovate, 6-12 cm lungime, ades asimetric acutserate, pe faţă glabre sau slab păroase, pe dos verzi, până la cenuşii, tomentoase, cu smocuri de peri albicioşi sau gălbui (nu sulfurii) la subsuoara nervurilor, cu nervuri terţiare proeminente paralele, peri pe ambele feţe, simpli. Flori în inflorescenţe cimoase stau pendent sub frunză, apar relativ devreme (2 săptămâni înainte de teiul alb). Fruct achenă globuloasă, piriformă sau ovoidă, mai mare 6-8 mm diametru, scurt tomentoasă, 4-5 coaste, pereţi tari (fig. 240). Tilia platyphyllos var. fastigiata Tilia platyphyllos var. laciniata - frunze neregulate, adânc sectate Tilia platyphyllos var. rubra lujeri roşii, portocalii, se remarcă iarna

Tilia euchlora Koch. – tei cu frunză lucioasă. Arbore de mărimea a II-a, cu coroană ovoidal globuloasă, ramuri pendente, frunze cordate, acuminate, verzi închis, lucioase pe faţă, pe dos verzi deschis, la noi se cultivă mai rar. Este utilizat doar în parcuri şi grădini. Specii întâlnite în grădini dendrologice:

261

Arbust de 3 m înălţime. Tilia euchlora). prevăzuţi cu 2 stipele filiforme şi persistente. în oculaţie şi sub coajă. Rezistă destul de bine şi în regiunile montane. La noi se întâlnesc hibrizi de tei între speciile indigene. nu este pretenţioasă faţă de sol. 262 . ovate sau rombicovate. cenuşie. Hibiscus syriacus L. scoarţa la început netedă. – zămoşiţă de Siria Specie exotică originară din Asia Mică. Butăşirea se face rar. dar nu înfloreşte bogat şi suferă din cauza îngheţurilor timpurii. Înmulţirea: prin seminţe (toamna) cu sămânţă recoltată în pârgă. Lujeri tineri cu peri lungi şi moi. cu crăpături puţin adânci. de regulă trilobate şi neregulat dinţate. Tilia platyphyllos). urmată de spalare şi stratificare în turbă (3-5 luni la 150C). mai târziu glabri. Tilia rubra. utilizand ca portaltoi Tilia platyphyllos. Se foloseşte metoda de marcotaj prin muşuroire. India. Are temperament de lumină. pentru aliniamente şi rar în parcuri (Tilia tomentosa. apoi devine negricioasă. Rezistă la secetă şi ger. în grupuri izolate. Frunze alterne. sămânţa trebuie stratificată sau se introduce în baie de acid sulfuric. Juss. suportă şi umbra. Introdusă la noi frecvent ca plantă ornamentală. Muguri mici. la bază formează o tufă compactă. Prin altoire primăvara în despicătură. păroşi. Dacă se recoltează mai târziu. Genul Hybiscus L.Tilia americana. China. mai ales în regiuni cu climă caldă. cu 3 nervuri palmate. Tulpina ramificată. rezistente la îngheţuri şi brume de toamnă. Altoirea este indicată numai pentru înmulţirea varietăţilor şi pentru obţinerea arborilor de aliniament. Familia MALVACEAE A.L. Folosire în masive (Tilia cordata. 5-12 cm lungime.

mari 6-10 cm. Fructul capsulă dehiscentă cu 5 valve. Arbust scund de 1-1. În staţiunile de pe litoralul Mării Negre. Daphne mezereum L. cu flori roz. Este foarte mult apreciat ca specie ornamentală. altoirea (iarna în sere) şi marcotajul (prin muşuroire). cu tulpina slab ramificată. Are amplitudine climatică largă. mai ales pentru florile sale care apar o perioadă mai lungă. la strivire are miros greu.Flori hermafrodite. înfloresc din iulie până în septembrie. lat campanulate. sub scoarţă lemnul e gălbui. – tulichina. 241). mezofilă. La noi se întâlneşte în pădurile montane. otus albus. piperul lupului Specie indigenă. 263 . pătate cu roşu-violet. foarte depărtaţi de lujer. petale albe. preferă soluri bogate în humus. Folosire: izolat. Lăstăreşte şi se înmulţeşte uşor prin sămânţă şi butaşi. garduri vii. se coc în octombrie. se rup extrem de greu. spre bază concrescute cu tubul staminal. dovedeşte o vitalitate crescută. Osian Bleu. până în staţiunile de luncă. Lujeri cenuşii-verzui sau bruni deschis. foarte flexibili. glabri. Juss. Temperament de umbră. în grupuri. Cultivaruri deosebite: Red Heart.5 m înălţime. flori albe cu mijloc roşu. răspândită în Asia Centrala şi de Nord. aşa că par simple. prin butaşi vara (în răsadniţe) – se ţin 2 ani în ghivece.L. verzi. eumezotrofă. cu flori albastre. coboară la câmpie şi coline. Muguri alterni. tip 5. axilare. noiembrie (fig. ovo-conici. ORDINUL THYMAELEALES Familia THYMAELEACEAE A. cu flori albe. până la sfârşitul verii. Hamambo. Specie mezotermo. moderat acide. Genul Daphne L. solitare. cei floriferi îngrămădiţi. Înmulţire: prin seminţe (primăvara).

aproximativ 8 mm diametru. se deschid primăvara foarte devreme. roz-trandafirii. Juss. preferă regiuni calde. datorita florilor frumos colorate şi plăcut mirositoare. prelung-cuneate. Genul Eleagnus L. margine întreagă. mugurii şi frunzele au peri stelaţi. Fructele frunzele şi scoarţa otrăvitoare din cauza alcaloizilor (fig. Flori hermafrodite. Cuprinde arbori şi arbuşti des spinoşi. 242). Prin butaşi (vara). cad toamna târziu. Specie rezistentă la ger. înrădăcinarea se face în sere sau răsadniţe. uneori înfloresc şi toamna. glabre. la noi se cultivă des în regiunile calde şi uscate. Rubra Select cu flori mari rosii-violacee Se foloseşte la marginea masivelor. – sălcioară. în apropierea aleilor şi caselor. lanceolate. Înmultire vegetativ sau generativ cu seminţe recoltate în pârgă sau dacă sunt mature se stratifica 1 an în lădiţe sau în răsadniţe reci. mult înaintea frunzelor. Fructe drupe roşii. (termofilă) suportă uscăciunea (xerofită) şi se comportă bine pe soluri nisipoase. întregi. Daphne mezereum var. Are temperament de lumină. frunze persistente sau căzătoare.L. 264 . flori hermafrodite sau unisexuat monoice. alterne. 3-8 cm lungime. lujerii. salcie mirositoare Specie exotică răspândită în sud-estul Europei şi vestul Asiei. bruni. grupate 2-4 în axilele frunzelor. pentru florile sale. Familia ELEAGNACEAE A. Eleagnus angustifolia L. Prezintă o anumită importanţă ornamentală. vârf obtuz sau acut.globuloşi. argintii sau arămii. se repică primăvara urmatoare în teren. Frunze oblong-ovate. plăcut mirositoare. în parcuri şi grădini. pe dos verzi-cenuşii. sesile. fructe pseudodrupe. marcotaj muşuroit sau arcuit. inclusiv pe cele sărăturoase.

argintiu-lucitori. Are temperament de lumina. Marcotaj prin musuroire (septembrie . acute sau obtuze. Fructe false drupe. 265 . Lujeri spinoşi. cu exteriorul argintiu. fără spini. eliptic-alungite. pieloase şi tari. cu peri solzoşi. 4-8 cm lungime. frunze argintii pe ambele feţe. Arbust originar din Japonia. Flori hermafrodite sau poligame. galbene. Lăstăreşte şi drajonează. butaşirea cu butaşi de iarnă (de 15 – 30 cm şi diametru la colet de 6 – 8 mm) se recolteză în noiembrie. Fructifică abundent din anul IV. Muguri alterni. rezistă la fum şi gaze. aproximativ 1 cm lungime. de 3 – 4 m înălţime. grupate câte 1 – 3. Eleagnus angustifolia se preteză pentru gard viu. Drajonează şi lăstăreşte bine. verzi-cenuşii pe faţă. frunze persistente. scurt-peţiolate. Se folosesc pentru plantări izolate. Eleagnus commutata Bernh. Eleagnus pungens Thunb. 243). cu dungi galbene late. andromonoice. elipsoidale. grupuri. Maculata cu frunze mari. receptacul la exterior argintiu. Arbust originar din America de Nord. flori foarte parfumate. mat-argintii pe dos. Specie temofilă.Arbust sau arbore de 7 – 8 m înălţime. tolereaza semiumbra. îmbogăţeşte solul în azot. Frunze alungit-lanceolate. iar după recoltarea fructelor se înlătură partea cărnoasă. ovoizi. stau solitare câte 2-3 pe lujeri din anul precedent. miez dulceag (fig.octombrie). florilor plăcut mirositoare şi pseudodrupelor argintii persistente mult timp. pe dos argintii-lucitoare. Eleagnus pungens var. după plantare. acoperite cu solzi argintii. galbeneportocalii. întregi pe margine. Înmulţire: prin seminţe toamna sau primăvara după stratificare. cu tulpina neregulată. Este apreciată ca specie fixatoare pe terenuri inundabile. lucioase pe faţă. lujeri cu spini. cei tineri albicios-mat-tomentoşi. mici. perdele de protecţie. Are valoare ornamental ridicată datorită frunzişului argintiu. înfloreşte prin iunie. trăind în simboză cu bacterii nitrificatoare. în interior gălbui (apetale) melifere cu miros de fragi. necesită protecţie iarna. atinge 4 m înălţime. aproximativ 1 cm.

Hippophae rhamnoides L. margine întreagă. formează asociaţii pe soluri scheletice. argiloase. arbust. superficiale. scurt peţiolate. pe dos cu peri solzoşi. Scoarţa brun-închis. cenuşii-argintii până la arămiu-roşcaţi lucitori. eurasiatic. foarte mici. translucide. cele femele în raceme spiciforme. ramurile laterale cu spini foarte puternici. 7-8 mm lungime. superficial. Flori dioice. se menţin şi iarna (fig. Muguri mici. insular în Delta Dunării. Excelent specie pentru terenuri degradate. portocalii. Înmulţirea prin seminţe (primăvara) sau prin marcotaj (august). se poate folosi ca tufe izolate sau în garduri vii. bruni-arămii. până în regiunile montane inferioare. vârf acut sau obtuz. Fructe drupe false. grohotişuri şi nisipuri. Vegetează bine de la câmpie şi coline. Are amplitudine ecologică foarte largă. fructe foarte bogate în vitamina C. Frunze liniarlanceolate. cele mascule în inflorescenţe globuloase. Disponibilităţile ornamentale provin de la aspectul decorativ al frunzelor şi fructelor. cu cerinţe modeste faţă de sol. aproximativ 6 cm lungime. îngrămădite spre vârfurile ramurilor de 2 ani. ramurile laterale cu numeroşi spini puternici. Rusticitatea ecologică este completată de remarcabila putere de instalare şi extindere datorită capacităţii de drajonare şi lăstărire. Lujeri anuali cenuşii-argintii. cu peri solzoşi. formează tufe cu sistem radicular foarte întins.– cătina albă de râu Specie indigenă cu areal larg. apar înaintea frunzelor prin martie-aprilie. 266 . alterni. în Subcarpaţii Munteniei şi Moldovei. Prezintă rezistenţă la secetă. suportă geruri foarte aspre şi călduri excesive. cărnoase.Genul Hippophae L. ovoide. 244). cu nodozităţi vizibile în care trăiesc bacterii fixatoare de azot din atmosferă. Înălţime de 2 – 3 m. subglobuloşi. La noi apare pe suprafeţe mari între Olt şi Siret. Are temperament de lumină.

Muguri alterni. frunze verzi. Frunze mici. creşte repede. Arbust originar din sud-estul Europei. 2-3 mm lungime. roşcaţi sau cenuşiu-roşcaţi. alcaline. ascuţite. cultivată la noi datorită portului bogat ramificat. Este o specie apreciată pe terenui degradate. Tamarix ramosissima Ldb. foarte mici. cu înflorire bogată. 267 . în sud-estul Europei şi Asia. flori mici. întâlnită la noi de la câmpie până la deal. numeroase. Lujeri foarte subţiri. Varietate: Tamarix pentandra var. adeseori sărăturoase. rezistentă la vânturi intense. Specie arbustiva. apar prin mai-iunie. recomandate pentru cultură ca plantă decorativă prin portul elegant. formează tufe cu numeroase tulpini subţiri. înfloreşte înaintea înfrunzirii (aprili-mai). flori foarte mici. – cătină roşie Originară din sudul Europei şi sud-vestul Asiei. înfloreşte vara din iulie până în septembrie. slab mirositoare. de până la 5 m înălţime. Genul Tamarix L. grupate în raceme spiciforme terminale. solziformă. roz-intens. flori roz grupate în raceme laterale. Lăstăreşte. acoperiţi de o frunză lungă. solziforme. Fructe capsule cu 3-5 valve şi seminţe numeroase (fig. Specie de lumină. purpurii. Rezistă la secetă şi la un grad avansat de alcalinitate. pe aluviunile nisipoase din albiile râurilor.ORDINUL VIOLALES (PARIETALES) Familia TAMARICACEAE L. Flori în raceme spiciforme. Specie iubitoare de lumină. Tamarix pentandra Pall. de culoare roz. Lujeri foarte subţiri. roz deschis sau albe. 245). aproape amplexicaule. pe soluri neutre. 4-5 cm lungime. Rubra – flori viu colorate. – cătină roşie Specie indigenă. se butăşeşte şi se marcotează bine. Tamarix tetranda Pall.

pe versanţi umbriţi şi pe soluri calcaroase. pe peluze. în climate relativ umede. Fixează solurile erodate din bazinele torenţiale montane. la munte urcă până la 900 – 1000 m altitudine. florile în raceme terminale (fig. pe soluri argiloase. Arbust de umbră-semiumbră. grupate în umbele sau cime. flori hermafrodite. Specie hidrofită. pe prundişuri râurilor. cu areal eurasiatic. glaucescente. pe soluri aluvionare. unde înlocuieşte cătina roşie.Folosire: izolat. opuse. cu marginea întreagă. Myricaria germanica (L. 268 . mici. Se remarcă mare amplitudine ecologică: în climat secetos. alungit-conici. frunze solziforme mici de 3-5 mm. la noi răspândită în regiuni premontane şi montane. se deosebesc de cei de cătină roşie prin măduva largă. lujeri subţiri. pe malul apelor. frunze simple. Înmulţire prin butaşi. Genul Cornus L. – sânger Specie de origine eurasiatică. Înmultire: prin butaşi lignificaţi cu călcâi. rar arbori din regiunile temperate ale Globului.) – cătină mică Specie indigenă. compacte. Cornus sanguinea L. în grupuri. amplasată central. Genul Myricaria Desv. ORDINUL UMBELLIFLORAE Familia CORNACEAE L. cu muguri opuşi. fructul – drupă. unul din cei mai răspândiţi arbuşti din pădurile de câmpie şi deal. Arbust de 1-2 m înălţime. 246). Cuprinde aproximativ 30 de specii de arbuşti. garduri vii. apare în lunci. superficiale. uneori în masive. cu nervuri arcuite.

glabri. sferici şi pedicelaţi. lucitori. are valoare decorativă prin coloritul roşu-purpuriu al frunzelor toamna. Asia Mică. Cornus mas L. Muguri opuşi. Toamna frunzele devin roşii. Lujeri fin-pubescenţi. 4-8 cm lungime. . Înălţime până la 7-8 m şi diametru de 40 cm. umbeliforme. dar pe dos. atinge 3 – 4 m înălţime. Muguri opuşi. Lăstăreşte şi drajonează. Rezista la fum şi praf. se coc prin august-septembrie (fig. Are temperament de lumină. peţoilate. depărtaţi de lujer. Varietate: Cornus mas var. fiind un valoros arbust decorativ. Frunze lat-eliptice sau ovate. Rezistă bine la umbrire. Se situează ca importanţă printre cele mai importante specii indigene de subarboret. negre-purpurii. nervurile laterale arcuite şi convergente.5 cm lungime. cu ritidom roşcat. Flori în cime umbeliforme dispuse axilar. Frunze ovat-eliptice. alipiţi de lujer. Specie mai iubitoare de căldură decât sângerul şi manifestă amplitudine mult mai restrânsă în ceea ce priveşte umiditatea. întregi. mici. apare da la câmpie şi deal până la maxim 700 m altitudine. toamna devin roşii-purpurii. roşii-purpurii (mai ales pe părţile expuse soarelui). scurt-acuminate. Fructe drupe globuloase. 247). cenuşii-verzui spre brun-roşcaţi. pubescente pe ambele feţe. pendente. Flori în corimbe dese. acoperă şi protejează bine solul. aproximativ 1. Rezista mai bine la secetă decât sângerul. purpurii lucitoare. astringente. la întretăierea nervurilor. 3-4 perechi de nervuri arcuite spre vârf. muguri floriferi mai mari. Fruct „coarne“ – drupe alungit-elipsoidale. apar în mai-iunie. 269 .Lujeri subţiri. pubescente pe ambele feţe. foarte asemănătoare cu ale singerului. cu solzi mărunţi. galbene. conici. apar înaintea înfrunzirii. Este mai puţin răspândită la noi decât Cornus sanguinea. 4-10 cm lungime. peţiol mai scurt. 248). acrişoare. are smocuri de peri caracteristici. terminale. Variegata cu frunze cu dungi late albe. albe-verzui. 5-8 mm diametru (fig. albi-cenuşii.corn Specie originară din Europa Centrala şi de Sud-Est. De regulă arbust cu scoarţa formată de timpuriu. după înfrunzire.

apare ca o floare de 8 – 10 cm. sângerul). Specie originară din Siberia. albe. cu limbul frunzei ovat. Arbust de 3 m înălţime. Arbust originar din America de Nord. Rubra cu flori roşii. pe cale generativă se pot înmulţi şi Cornus florida. ca şi în perioada de înflorire.Cornus mas şi Cornus sanguinea se pot tunde. Cornus floribunda L. . dar au 4 bractei mari alb-rozalii ce înconjoară inflorescenţa mică (1 cm). Înmulţire:. fructele albicioase până la albăstrui.) Hance Originar din Extremul Orient. cu 4 bractei mari.iunie) se înmulţesc varietăţile. Varietate: Cornus floribunda var. grupate în corimbe. mici. prin butasi lignificati. prin marcotaj (mai . elipsoidale.prin seminţe. foarte decorative. vârf acuminat. Coreea. unde este considerată una din cele mai frumoase speci de arbuşti floriferi. frunze bronz-roşcate toamna. fructe roşii. arbust sau arbore de talie mică. inflorescenţe mici. Arbust sau arbore mic cu ramuri divergente. după recoltare seamănă imediat sau după un an de sratificare (cornul. verzui. Manciuria. Cornus kousa. flori mici. înfloreşte în mai.Cornus alba L. cu aspect de zmeură. cu lujeri şi ramuri roşii – brumate. flori albe. 270 . frunze mari (7 – 15 cm). foarte decorative în timpul repausului vegetativ. apar în mai – iunie. toamna se colorează în nuanţe de roşu. foarte ornamentale. fructe roz – roşcate. Cornus kousa (Buerg.

bace globuloase. Arborescens cu port erect şi frunze ovate. Hedera helix var. stelat-păroşi. Lujerii galben-cenuşii. Varietăţi: Hedera helix var. prin care se fixează de scoarţa arborilor.iederă Specie indigenă. suportă umbrirea. La noi apare de la coline până la munte. Particularităţi de cultură: se taie periodic primăvara pentru reânoirea frunzişului. întregi. Hedera helix var. negre. dar suferă din cauza gerurilor. hermafrodite. Rezista bine la fum şi gaze. Fructe (fig. Flori în umbele. cu nervuri albicioase. în zăvoaie. ovat-rombice. alcaline. eubazice. răspândită din Europa de Sud până în Caucaz. Are amplitudine ecologică largă. tufele târâtoare umbrite nu produc lujeri floriferi. . stânci sau ziduri.Familia ARALIACEAE Genul Hedera L. Tulpinile şi lujerii emit rădăcini adventive cu peri sugători. Hedera helix var. înfloreşte prin septembrie. a zidurilor. galbene-verzui. culoare verde mai deschis. pe dos verde palid. moderat acide. cu mull. 249). cu diametru la bază de 15 – 20 cm. Hibernica . marcotează şi se poate butăşi. Preferă soluri calcaroase. Are longevitate mare – cateva sute de ani. aproximativ 5 mm diametru. Hedera helix L. Discolor cu frunze patate cu alb. Liană agăţătoare. Înmulţirea: prin butaşi din lăstari semilignificaţi (august . întregi. 4-10 cm lungime.septembrie). pe faţă verzi întunecat. pe stâncării şi pe ziduri umede.iedera de Irlanda cu frunze mari şi late. peţiolate. Mult folosită în parcuri şi grădini pentru decorarea tulpinilor arborilor înalţi. Aureo-Variegata cu frunze patate cu galben Hedera helix var. Frunze alterne. se coc abia primăvara următoare 271 . Lăstăreşte. cele de pe lujeri sterile. cele de pe lujerii floriferi. nelobate. mai puţine. prin altoire varietăţile.Baltica cu frunze mici. cu 3-5 lobi triunghiulari. poate ajunge la 20 m înălţime.

Formează adesea în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Necesită multă apa în sezonul cald şi înainte de iarnă. extrem oligotrofe. pe dos cu glande solzoase. Rhododendron Calendulaceum Rhododendron Rubiginosum Se cultivă mulţi hibrizi care în majoritate sunt arbuşti de talie medie (1. bogat ramificate.L.5 m înălţime. simple. eliptice. mugurii se formează din toamnă. Arbust pitic până la 0. fructul – capsulă sau bacă. Dintre speciile adaptabile în condiţiile iernilor mai blânde: Rhododendron Arborescens. Tulpini scurte. Creşte pe soluri puternic acide. rar opuse. fiind sensibile la geruri mari. pieloase.5 cm. .ORDINUL BICORES Familia ERICACEAE A. cu înrădăcinare întreţesută puternic. aer rarefiat. Prin hibridare s-au obţinut o serie de specii şi cultivaruri (inclusiv azaleele). frunze alterne.bujor de munte. cu insolaţie puternică. obişnuit persistente. împiedică erodarea solului. se desfac în 5 valve (fig. smirdar Specie indigenă întâlnită la noi în asociaţii alpine. îngramadite spre vârful lujerilor. 250). Vara. împreună cu afinul. ovate până la lanceolate. ruginii (ca la lujeri). cu marginea întreagă şi puţin răsfrântă. 1-2 cm lungime. Rhododendron kotschyi Simk. arctice. adaptată la climat alpin secetos fiziologic. Lujeri bruni cu glande ruginii solzoase. Cuprinde arbuşti din regiunile montane. tufărişuri întinse. rădăcinile prezintă micorize. în iunie – iulie. 272 . Frunze alterne. Plantă alpină xerofită. Fructe capsule. mari .5 m). Juss. flori hermafrodite pe tipul 4 sau 5. Genul Rhododendron L. roşii purpurii sau roz. frunze persistente. muntele acoperit cu bujori de munte prezintă o mare atracţie. tip 5.1. Florile în raceme terminale. apar prin iunie-iulie. alpine. vânturi puternice şi permanente. persistente. flori în corimbe dese. Au cerinţe deosebite faţă de umiditatea atmosferică şi cea din sol.

flori hermafrodite. se acomodează bine pe soluri uşoare. în seră (iunie . Genul Vaccinium L. Cuprinde aproximativ 130 specii. roşii. căzătoare. solitare.Sunt plante de umbră. drajonează şi marcotează viguros. pendente. rozverzui. la adapost de sticlă sau în ceaţă artificială (22 – 240 C). glabri. Prin butaşi. cu muchii ascuţite. cu acumulari de humus brut sau moder. Se foloseşte în locuri umbrite. din care drajonează viguros. Înmulţire: prin seminţe. în grupuri. corolă globulos urceolată. Este un indicator fidel al solurilor uşoare. sărace în baze de schimb. ferite de curenţi. Este o specie de lumină. Asia şi America de Nord. se pot stimula cu hormoni. acuminate. răspândindu-se uşor. – afin Are un areal întins în Europa. nisipoase sau nisip. alterne. Cele 4 – 5 frunze care se lasă nu vor atinge substratul. în răsadniţe (mai . după 2 ani se repică în răsadniţă. Lujeri verzi. subţiri. humus. verzi închis pe ambele feţe. la noi este specie comună din regiunile dealurilor până în zona alpină. formează covoare imense şi contribuie decisiv la podzolirea şi acidificarea solului. Prin marcotaj. Arbust pitic (maxim 50 cm) cu rădăcini superficiale foarte dese. 273 . Vaccinium myrtillus L. dar necesită condiţii pedo-climatice favorabile. turtiţi şi alipiţi de lujer. întreţesute ca o pâslă. la vârf cu lobii caliciului persistenţi. geniculaţi. Fructe: „afine“ – bace sferice. se coc prin august-septembrie (fig. Specie cu valoare incontestabilă (farmaceutic şi alimentar). Flori hermafrodite. 251).noiembrie) pe substrat de turbă cu nisip. 1-3 cm lungime. foarte mici. pământ de frunze sau turbă. Prezenţa ei nu este dorită din cauza efectelor negative asupra solului şi regenerării arboretelor. palid-rozee. arbuşti montani sau alpini. acide.Frunze: rotund-ovate spre eliptice. Muguri alterni. solitare sau în raceme. fin serate.iunie). gust acrişor-amărui. frunze persistente sau căzătoare. lucitoare. unde mai rămâne 2 ani. fructul – bacă polispermă. pe tipul 4 sau 5.

nedepăţind cca. nervuri proeminente. de 1-3 cm lungime. Fructe bace sferice. 252. Arctostaphyllos uva ursi L. – iarba neagră Specie indigenă cu areal foarte întins în Europa. amărui. Arbust foarte scund. mai acidofil şi oligotrof. solzos. brune. obtuze sau rotunjite şi adeseori emarginate. este mai putin răspândit la noi. bace sferice. cu lujeri rotunzi. Fructele. sărace. vin. lucitoare. făinoase. corola este campanulată. pe dos de un verde-palid. cu puncte rare. rar apare la dealuri înalte. cu tulpinile şi lujerii nemuchiaţi. frunze obovate. apare în staţiuni similare. Frunzele sunt persistente. seamană cu Vaccinum myrtillus din punct de vedere ecologic. – strugurii ursului Specie relict. rotunzi. – este o specie indigenă localizată în turbării. Calluna vulgaris( L. şerbet. iar caliciul 5 – lobat. dulceaţă. Genul Calluna Sallisb.Vaccinium vitis-idea L. căzătoare. Vaccinum uliginosum L. frunze: ovat eliptice. la noi apare destul de rar. puternic reticulate. 30 cm înălţime. astringente. florile în formă de ulcior (fig. flori 3-12 în raceme nutante. Florile albe sau rozee. suportă mai bine uscăciunea şi condiţiile edafice din turbării. se conservă bine în apă proaspătă şi sunt apreciate pentru compot. La noi apare la altitudini mai mari decât afinul . Apare frecvent în nordul Europei. 252). sunt grupate în raceme dese (nu solitare). se coc prin august-septembrie (fig. cu patru lobi. roşii lucitoare la maturitate cu gust acrişor-amărui. roşii lucioase. Asia şi America de Nord. arbust târâtor. pe soluri acide. – merişor. pieloase. roşietice sau albe. obovate. în regiunea de deal şi munte (de la 500 – 1900 m altitudine). cocăzar Specie cu un vast areal eurasiatic şi nord-american. 274 . întregi sau fin crenate. 6-8 mm diametru.) Hull. Genul Arctostaphyllos Adans. pe faţă de culoare verde-închis.

slab pubescente în verticile dese. fructul capsulă sferică. – coacăză Răspândită în sud-estul Europei şi Asia Mică. oligotermă. În parcuri şi grădini se folosesc numai cultivaruri sau specii decorative prin flori (albe. cu numeroase tulpini ascendente. frunze mici. aproximativ 5 mm în raceme spiciforme. înfloreşte din iunie până în septembrie. Genul Bruckenthalia Reichenb. 253). prin butaşi (august). până la 25 cm. 1-3 mm lungime. Bruckenthalia spiculifolia (Salib. Specie de lumină. Este valoros indicator al solurilor extrem oligotrofice. Folosire: în masive de culoare sau asociate şi prelungesc decorul în perioada de iarnă. argintii. roz. liniar-lanceolate. Înmulţire prin seminţe (toamna) în răsadniţe. aşezate pe 4 rânduri. acoperindu-se unele pe altele.Specie silicicolă. Frunze foarte mici. 253). Particularităţi de cultură: în grădini solul se amestecă cu turbă şi nisip şi deasupra se aşterne un strat de turbă de 2 – 3 cm. sărace şi puternic acide. roşii. Arbust pitic (1 m înălţime). localizată pe soluri podzolice. roz-violacee. nisipoase. în raceme spiciforme. roz-violacee de tipul 4 cu corola campanulată. aproximativ 1 mm lungime (fig. mici. în turbării. purpurii). aciculare. cu patru valve (fig. rar albe. persistente. Arbust pitic. cu ramuri neflorifere. Flori hermafrodite. flori mici. Fructe capsule păroase. 275 . nu înţeleneşte terenul ca afinul.) Reichenb. poate coborâ până în gorunete. mezofilă. violet) sau frunze colorate (aurii. La noi apare în etajul subalpin.

alterni.) . Rezistă bine la geruri. folosită pentru garduri vii. Genul Paulownia S. în farmacie sau pentru fixarea taluzurilor. corola din 5 petale răsfrânte . adesea spinoşi. 1. tulpinile spre vârf arcuite. Flori hermafrodite.ORDINUL TUBIFLORALES Familia SOLANACEAE A. Cultivata la noi în regiunile de câmpie şi coline. Juss. la baza cuneate. fistuloşi. Paulownia tomentosa ( Thunb. cu spini proveniţi din transformarea lujerilor. la vârf obtuze sau acute. Are temperament de lumină. 254). unde a devenit subspontană. creşte viguros pe soluri nisipoase (psamosoluri). stau câte 35 la subsuoara frunzelor. înfloreşte din iunie până în septembrie. gust dulceag. Este o specie rustică. pentru că are multe tulpini spinoase. verzi-cenuşii pe dos. Genul Lycium L. butaşi. Familia SCROPHULARIACEAE Lindl. peţiol 1-2 cm. 2-6 cm lungime. otrăvitoare (fig. Se înmulţeşte prin seminţe. drajoni. gărdurăriţă Specie exotică răspândită în Europa de sud-est şi Asia de Vest. pendente.paulovnia 276 . Frunze lanceolat alungite. dar necesită multă căldură estivală şi sezon lung de vegetaţie. creşte repede. Lujeri cenuşii gălbui. roşii-portocalii.L. – cătina de garduri. Faţă de sol are pretenţii modeste. Se utilizează în scop decorativ. flexibili. purpurii-liliachii. Lycium barbarum L.et Z.5 cm lungime. aproximativ 1 cm diametru. câte 4-5 la un loc. Drajonează şi se butăşeste. Muguri mici. lungi. Arbust de 3 m înălţime. Fructe bace ovoide.

cu creştere exceptional de rapidă (în anul I lăstarii ajung la 3 m înălţime şi diametru de 4 – 5 cm). campanulate. Genul Catalpa Scop. lat-ovate. Arbore de 15 m înălţime. verzi sau bruni-cenuşii cu lenticele albe. cultivată la noi în parcuri şi grădini. Fructifica la 5 ani. sunt plantate la adapostul clădirilor. Catalpa bignonioides Walt. violet deschis. Familia BIGNONIACEAE A. La noi este sensibilă la ger şi faţă de îngheţurile timpurii care duc la degerarea lujerilor nelignificaţi. în interior cu dungi gălbui. afânate. Se înmulţesc prin seminţe semănte imediat după recoltare şi prin butaşi de rădăcină în seră. la început intens pubescenţi. la bază cordate. 3-4 cm lungime. cultivată la noi în scop ornamental.catalpă Specie originară din America de Nord. 255). 15-25 cm. rotund-ovate. cu flori violet deschis. ovoide. globuloşi. vârf acuminat. profunde. pubescenţi. (Bignonia catalpa L. pe dos mai tomentoase. 277 . 20-30 cm lungime. Puieţii pot fi distruşi până la nivelul solului. fragili. Dacă climatul estival este cald. înfloreşte abundent. uneori 50 cm. cu peţioli de 10-20 cm lungime.Specie exotică. cicatrice foarte mari. Muguri opuşi. Frunze foarte mari. cu frunze mari. mari (5-6 cm lungime). Flori hermafrodite. mirositoare. erecte. la câmpie. în panicule terminale. cu urme fasciculare dispuse în cerc. dar se refac viguros din lăstari. cu suficientă umiditate. Lujeri viguroşi. obtuzi. Este un interesant arbore de parc. exemplarele din sămânţă au la vârsta de 2 – 3 ani până la 5 – 6 m înălţime şi 10 cm diametru. se plantează izolat. cu 2 valve şi multe seminţe aripate (fig. se pot dezvolta bine. Juss. Vegetează bine pe soluri fertile. cu margini întregi sau cu 3-5 lobi scurţi. zigomorfe. dealuri şi în regiuni premontane. Are temperament de lumina. pe faţă mai pubescente. sezonul de vegetaţie lung. Fructe capsule lemnoase. se desfac în mai.) . mici. originară din China.L.

Frunze 15-30 cm lungime sau mai mari. 278 . nemirositoare. glabri. 256). Fructe capsule pendente. 15 cm şi pereţi mai groşi (fig. vârf prelungacumimnat. până la 15 m înălţime.Din punct de vedere ecologic se dezvoltă bine în climat relativ călduros. caracteristic 6-8 cm grosime. netezi. pe soluri aluvionare. peţiol 10-15 cm lungime. miros neplăcut. înfloreşte prin mai-iunie. pe dos pubescente. Lujeri viguroşi. nu rezistă la secete excesive. în interior cu pete purpurii şi dungi galbene. – catalpă. câte 3 (rar 2). ovate. subrotunde. Creşte bine în regiuni cu climat cald şi umed. baza trunchiată sau slab cordată. Fruct: capsule 20-40 cm lungime. în panicule terminale (15-20 cm lungime). scurt acuminate. bruni. albe. suferă din cauza îngheţurilor mari din iarnă. cu urme fasciculare dispuse circular. Arbore de mărimea a III – a. 15 cm lungime. Flori în panicule. bine conformată. Muguri verticilaţi. glabri. Catalpa speciosa Wander. brun-cenuşii sau brun-roşcaţi. mici. nelobate. cu creştere foarte rapidă. Arbore de mărimea I. Lujeri viguroşi. revene sau reavan-jilave. Are creştere rapidă în tinereţe. Cultivaruri deosebite sunt Aurea şi Nana. 10-20 cm lungime. cu diametru mai mare. verzi măslinii. dar mai putin decât Paulownia tomentosa. rezistă peste iarnă pe arbori (fig. Are temperament de lumină. margine ondulată. îngheţurile timpurii afectează lujerii. întreagă (uneori 2 lobi laterali mici). Rezistă bine la fum şi gaze. cicatrice foarte mari. înalt de 35 m şi diametru de peste 1m. puţin cordate. 20-40 cm lungime. apar în iunie-iulie. corola în interior cu linii violet-întunecat şi două dungi galbene. mari 5-6 cm lungime. Este o specie de lumină şi semiumbră. catalpă mare Specie originară din America de Nord. Suportă o anumită deficienţă de umiditatea din sol. cu sezon lung de vegetaţie. 256). Tulpina este mai dreaptă. caracteristic perniţă mai puţin proeminentă. Flori hermafrodite. cu numeroase lenticele. pe faţă glabre. peşiol 10-15 cm lungime. dar este sensibilă la îngheţuri timpurii şi târzii. Frunze mari. proeminente. se cultivă la noi pe alei şi în parcuri. Rezista relativ bine la geruri de iarnă. pe dos des şi moipubescente.

butaşi lignificaţi de lujeri anuali. Înmulţire prin butaşi de rădăcină.L. ca arbore de alei. cilindrice. Fructul este o bacă. Drajonează puternic. târzie. de tipul 4. tetragonal.) Seeman. grupate în buchete terminale. frunze 279 .mai mult sau mai puţin turtiţi în dreptul mugurilor.trâmbiţă Specie exotică din America de Nord. muguri opuşi sau imperfect opuşi. Genul Campsis Lour. Genul Fraxinus L. portocalii. caracteristică. mai rar arbuşti din zone temperate. imparipenat-compuse. Juss. prin butaşi de rădăcină. lujeri anuali viguroşi .În staţiuni de luncă (Simeria) există exemplare de mărimea I sau a II – a. Cuprinde 65 de specii de arbori. grupate în raceme (spice sau cime). Flori hermafrodite sau poligame. cu frunzele şi fructele decorative. 257). capsulă sau samară. Liană agăţătoare. rădăcini adventive. Frunze opuse. ORDINUL LIGUSTRALES (OLEALES) Familia OLEACEAE Hoffmsgg. mari. Fructe capsule alungite. Ca specie ornamentală are o înflorire bogată. serate şi pe dos păroase. afectată de geruri. dar se reface din lăstari. 9-11 foliole cu 3-5 cm lungime. cu tulpini de peste 10 m. cu frunze simple sau compuse. Cuprinde arbori şi arbuşti din zone temperate. 6-10 cm lungime. Catalpa speciosa şi pe străzi. et Link. corolă tubulară. drupă. eliptice. Flori complete tip 5. Folosire izolat. 8-12 cm (fig. primăvara în sere. adaptabilă la diferite condiţii de climă şi sol. la noi introdusă ornamental. cel terminal mare. plantă extrem de decorativă. Înmulţire: prin seminţe. Campsis radicans (L. (Tecoma radicans A. cu ajutorul cărora se fixează pe ziduri. flori mari. mai rar şosele. rar 5. cei laterali globuloşi.) . în grupuri.

rară. înaintea mugurilor laterali. flori poligame. Înrădăcinarea se dezvoltă puternic lateral. la noi apare foarte rar în câmpie. Scoarţa are caractere variabile.imparipenat – compuse. turtiţi evident în dreptul mugurilor. Faţă de climă manifestă o adaptabilitate remarcabilă. faţă de sol este relativ pretenţios. cei terminali. – Frasin. fiind foarte bogată în rădăcini subţiri. pe soluri superficiale. luminoasă. la vârste destul de mici se formează un ritidom mărunt crăpat. fructele – samare. 40). mai mari. caracteristică. în tinereţe este netedă. cenuşii sau verzui. Creşteri frumoase realizează în staţiuni de luncă. mată. dar vegetează şi pe soluri cu mai puţină umiditate. (fig. globuloşi. Lujerii viguroşi. care îi dau înfăţişarea unei perii. afânate. cenuşiu-deschis până la negricios. pe soluri fertile. cenuşie-verzuie.. cu ramuri îndreptate în sus. poate suporta inundaţii de durată. aşa că pot fi surprinşi de îngheţurile târzii. Coroana este ovoidă. frecvent la deal şi în regiunile montane (1400 m altitudine). În regiunile de munte pe versanţii calcaroşi. Arbore înalt de 40 m înălţime şi diametru peste 1 m. Fraxinus excelsior L. Are plasticitate faţă de lumină. cei laterali sunt relativ mici. de obicei apare diseminat în păduri de amestec. în tinereţe – specie de umbră. hermafrodite sau dioice. uneori din cauza pierderii lujerului terminal. scheletice. cu aripioara alungită. la maturitate devine sensibil la umbrire (temperament de lumină). Polimorfismul frasinilor duce la o accentuată polivalenţă ecologică. Frasin comun Răspândit în aproape întreaga Europă. de culoare neagră. cilindrică. 280 . rar formează arborete pure. reavene – jilave până la umede. glabri. gălbuie sau uşor roşietică. Tulpina este dreaptă. Mugurii sunt opuşi sau imperfect opuşi. ajungându-se astfel la înfurcirea tulpinii. nu acoperă bine solul. intră în vegetaţie devreme. se comportă ca specie relativ xerofită. la un anumit nivel devine înfurcită. tetragonali.

ovat-lanceolate. din muguri laterali. forme. În primii ani are creştere mai înceată. Pendula Fraxinus excelsior var. apare în Banat (Valea Cernei. 281 . lipsite de învelişuri florale. au 7-11 foliole. se dezvoltă mai mult sistemul radicular. longevitatea 200 ani. mărunt serate. apar înaintea frunzelor. Lăstăreşte bine. subtermofil. au culoare violacee şi sunt grupate în panicule. Florile poligame. cenuşie. cu aripioara decurentă până la bază (fig. urmărind linia Carpaţilor Meridionali (fig. mai ales la deal. La altitudini mari creşte pe versanţii însoriţi. sunt sesile. 258). Diversifolia Fraxinus excelsior var. cu 2-3 stamine. atinge cel mult 12-14 m înălţime. care se încălzesc puternic. pe dos păroase. Fraxinus excelsior var. în zona Mediteranei. neregulat ramificată. Fraxinus excelsior var. la vârf trunchiate. limita nordică trece prin Romania. răspândit în Sudul Europei şi Asiei Mici. scheletice. cenuşii sau bruni-gălbui. imparipenat-compuse. de 2-4 cm lungime şi 4-6 mm lăţime. varietăţi. emarginate sau mai rar acute. lujerii bruni. Fraxinus ornus L. mai puţin turtiţi sau neturtiţi în dreptul mugurilor. Obtusata cu frunze obtuze la vârf. în staţiuni calde şi însorite. apoi pendente. la Cazane). Tulpina este scurtă. strâmbă. 40). Specie polimorfă. Arbore de dimensiuni mai reduse decât frasinul. la început erecte. – Mojdrean Areal mult mai restrâns. include subspecii. alcaline. dar deseori se întâlneşte sub formă arbustivă. ulterior creşterile în înălţime ating la 30 – 40 ani maxim-ul. Este exigent faţă de caldură. dintate sau trilobate. cu substrate calcaroase. Monophylla . Fraxinus excelsior var.Frunzele mari.cu lungimea de 4-14 cm.Acuminata cu frunze ascuţite. la bază rotunjite sau brusc îngustate. Fructele sunt samare cenuşii-gălbui. apreciat arbore ornamental şi de aliniament. Frasinul este adaptabil în staţiuni variate. acuminate. până la 40 cm lungime. La noi. oblong-lanceolate sau eliptice. uşor cuneate. mai ales de-a lungul nervurilor. Fraxinus excelsior var. pe soluri acide. rar hermafrodite. Aurea cu frunze si lujeri gălbui.frunze. Scoarţa este netedă.

zăvoaie. Frunzele. îngust-lanceolate. Fraxinus angustifolia Vahl. cu antere brune-roşcate. la vârf trunchiată sau emarginată. prin luna mai. poartă la bază caliciu persistent (fig. Centrul Europei şi Nordul Africii. de 2-4 cm. pe soluri supuse uscăciunii. eutrof. sunt înguste. Non Koehne) . 282 . lung acuminate şi la bază cuneate. Apare în Asia Mică. Este mezofit. în Romania şi Bulgaria. ovate sau eliptice (cea terminală obovată). plăcut mirositoare şi foarte decorative. Creşte în staţiuni umede. rar obtuze. adânci. acut serate sau dinţate. oxycarpa Willd. Fraxinus pallisae Wilmott (Fr. corola având patru petale înguste. Atinge până la 25 m înălţime. dar numai cu 5-9 foliole.frasin pufos Specie indigenă. apar după înfrunzire. ovat-lanceolate. Specie mezotrofă. au aripa de lungimea nuculei întinzându-se până la jumătatea seminţei. cu dinţi rari. cu periant dublu. cu areal restrâns. în panicule terminale. în sud-estul Europei. de 15-20 cm lungime. Fructifică de timpuriu. deosebişi de cei ai frasinului prin culoarea lor cenuşie. de 3-4 cm lungime. mezohigrofită – higrofită. higrofit.) – Frasin de câmp Specie indigenă originară din Sudul. brune. bogate. Florile sunt nude. La noi se cultiva mai ales în scop ameliorativ. Lujerii sunt glabri şi mugurii bruni-închis (nu negri). fin tomentoşi. în Delta Dunării. liniare. pe dos ruginiu-pubescente pe nervura principală. (Fr. 259). Frunzele. Florile sunt hermafrodite. sunt imparipenat-compuse. la noi apare la câmpie şi deal.Mugurii globuloşi. mari de 7-12 cm lungime. Fructele sunt samare. obişnuit cu 5-9 foliole. pe tip patru. eutrofă. Fructele sunt samare. anual şi abundent. niciodată emarginate (fig. holotricha Auct. fin serate sau crenat-serate. pe terenuri degradate. brusc acuminate. sunt la vârf ascuţite. albe-gălbui de 7-15 mm lungime. ascuţiţi şi recurbaţi la vârf. îngust-oblongi. în lunci. nucula bombată. 260). pe coaste însorite.

(F. pubescenţi. aripa îngust-spatulată. Fructele sunt samare. 283 . Element mezoxerofit. Florile sunt unisexuat-dioice. glabri. lujerii tineri verzi-întunecat sau bruni. ca şi rahisul. Fructe. cuprinde cel mult treimea superioară a seminţei şi păstrează la bază urmele caliciului persistent (fig. lungi de 6-15 cm. Apar înaintea înfrunzirii. excelsior ssp. lucitori. Două săptămâni mai târziu decât la frasin. cu vârful prelung ascuţit sau îngustat-rotunjit. cei de doi ani cenuşii şi mugurii bruni-întunecat. Fraxinus coriariaefolia Scheele. sunt ovat-lanceolate. cu patru lacinii. Florile sunt poligame. 260). glabre sau slab păroase în lungul nervurilor. cu lujerii evident cenuşii-pubescenţi. intră târziu în vegetaţie. întâlnită la câmpie şi coline. au sămânţa îngust-tubulară. anual. de 3-5 cm lungime. nude. în formă de cupă. Fructifică de timpuriu. Fructele samare. mai rezistentă la inundaţii decât frasinul comun. Fraxinus americana L. la vârf rotunjită şi uneori ştirbită. Frunze cu foliole pubescente mai ales pe dos. Arbore de până la 40 m înălţime cu scoarţa de culoare cenuşie-deschis. cu patru diviziuni. Arbore până la 20 m înălţime. glabri. Specie tipică de lunci şi zăvoaie. întregi sau puţin dinţate spre vârf. 262). apar cu cca. samare obovat-lanceolate (fig. – Frasin american Specie exotică originară din America de Nord. mucron persistent. aşezate în panicule şi lipsite de corolă. Murray) . uneori prevăzut cu peri disperşi. frasin caucazian Origine pontică – caucaziană. cele mascule au caliciu mic. la noi introdusă mai mult în parcuri.Arbore de până la 20 m înălţime. Se cultivă ca arbore de aliniament. 261). suferă mai puţin la îngheţuri. glabri până la păroşi. cele femele sunt prevăzute cu caliciu mare. coriariaefolia (Scheele) E. nu au la bază resturile caliciului(fig. florile sunt nude. pe dos albicioase. Frunzele de 10-25 cm lungime cu 5-11 foliole lanceolate. de 3-5 (8) cm lungime. subtermofil.frasin pufos de deal. pe ambele feţe evident pubescente. mugurii bruni sau bruni-închis. Frunzele au 5-9 foliole peţiolate de 5-12 mm. gălbuie. Prezintă muguri de culoare brună pânî la brunînchis.

Suportă foarte bine radiaţia calorică a pavajelor şi rezistă destul de bine la gaze. semănatul se face cât mai curând după recoltare. Înmulţire: prin seminte. Lanceolata sin. sub scoarţă. în aliniamente sau solitari. apetale. mai ales în lungul nervurilor. de 7-14 cm. Frunzele de 10-40 cm lungime. Fructele sunt samare. sunt dispuse în panicule dese. cu altoaie de 10 – 15 cm lungime. mugurii bruni-deschis. Prin altoire varietăţile rare sau ornamentale. ca portaltoi Fraxinis excelsior şi Fraxinus ornus. în aer liber. au aripioara decurentă până spre baza seminţei. rezistă cel mai bine la geruri şi secetă. cu 5-9 foliole peţiolate şi rahisul brăzdat în lung şi păros. 284 . de 3-6 cm lungime. verzi-deschis. (F. la vârf este rotunjită sau scurt mucronată şi cu caliciu persistent (263). pentru semănatul de primăvara. Introducere: în masive. pubescente. Florile dioice. cu marginea întreagă sau slab dinţată. sămânţa se stratifică o lună în zăpadă. Viridis.) frasin verde Specia cea mai puţin exigentă. cu caliciul redus.Fraxinus pennsylvanica Marsh. suportă satisfacător inundaţiile şi se foloseşte şi în culturi ornamentale. în teren. Arbore de cel mult 20 m înălţime. Butăşirea se face greu. primăvara. (F. Lujerii sunt cenuşii-pubescenţi. gheaţă sau nisip (0 – 50 C). foliolele ovat-alungite. pe dos cenuşii-păroase. grupuri. cu tulpini cu creşteri neregulate. cu hormoni şi ceaţă artificială. la noi este mai bine cunoscută: Fraxinus pennsylvanica var. înainte de intrarea în vegetaţie. la maturitate pe faşă glabre. pubescens Lam. în sol fertil şi reavăn.) – Frasin de Pensilvania Specie exotică din America de Nord. pubescenţi.

acuminate. acuminate. se desfac în două valve. la vârf cu doi muguri. albăstrui. plăcut mirositoare. tubul corolei este scurt.5 cm lungime. 1-1. în Munţii Cernei. în Oltenia. Mugurii opuşi. cu aripioară îngustă marginală (fig. lat-ovoizi. verzi-închise. Katherin Havermayer– mov purpurii. măslinii. Include o serie de varietăţi. glabri. pe coaste pietroase. roşii – purpurii. Fructele. depărtaţi de lujer. 264). din regiunile de dealuri şi montane. Syringa vulgaris cv. Florile liliachii. apare spontan în Banat. Syringa vulgaris CV. Syringa vulgaris cv. seminţele sunt brune. Charles Joly– flori duble.Genul Syringa L. creşte şi pe soluri superficiale. Arbust de 3-4 m înălţime. – Liliac Specie indigenă. cu numeroşi solzi muchiaţi. Scoarţa este cenuşie. cu tulpina care se ramifică aproape de bază. Syringa vulgaris cv. Preferă soluri bogate. purpurii. cu lobii divergenţi. forme horticole. slab acide. de cca. până la 1 cm. lujerii viguroşi. Buffon– flori mov. Primros– flori galbene. Specie termofilă. areal sud-est european şi vest asiatic. Syringa vulgaris cv. pe stâncării calcaroase. rezistă bine la geruri şi secetă. cu peţiolul de 2-3 cm lungime. lăstăreşte viguros. Syringa vulgaris L. lila. Marengo– flori mov. Drajonează puternic. Syringa vulgaris cv. Plena – flori duble. sunt capsule elipsoidale. rareori mai mult (6-8 m). 285 . peste 800 cu flori simple: Syringa vulgaris var. şi 6-10 cm lăţime. Syringa vulgaris cv. Pasteur – flori purpurii închis. în panicule dese. Are temperament de lumină. Frunzele de 6-12 cm lungime. Jan Van Tol– flori albe. scheletice. sunt ovat-cordiforme. Purpurea – flori în panicule dese. se butăşeşte uşor. Înfloreşte în luna mai . Dobrogea. lungi de 10-20 cm. Syringa vulgaris cv.

3 – 4 m înălţime. tot de 6-12 cm lungime (ca şi la liliac) însă la bază rotunjite sau brusc îngustate. Rezistent la ger şi poluanţi atmosferici. flori roz-închis cu interior alb. calcaroşi din zone secetoase şi în perdelele para-zăpezi. pe dos verzi – cenuşii. este indicată în împădurirea versanţilor scheletici. Puieţii cresc încet. Syringa josikaea Jacq.Specia. Înmulţire: prin seminţe. Florile mai slab mirositoare. Ca aspect decorativ este inferior speciei Syringa vulgaris. Tulpinile au ramurile mai groase. cu un singur mugur terminal. se introduce în parcuri şi grădini. înfloreşte în iunie. Importanţa ornamentală deosebită. cu marginea scurt-cicliată. întrerupte şi cu flori puţin numeroase. până la 1000 m altitudine. de culoare purpurie-violacee. se seamănă primăvara. tubul corolei de 1-1. Arbust de până la 4 m înălţime. după stratificare de 2 – 3 săptămâni. Syringa reflexa Schneid. rar păroase. păroase. lujeri cenuşii. în grupuri. datorită înrădăcinării trasante şi capacităţii de drajonare. merită să fie ocrotit ca monument al naturii. – liliac transilvănean Specie indigenă cu areal limitat la o serie de staţiuni din Transilvania (Munţii Apuseni). Introducere în spaţiile verzi: solitar. originară din China. vestul Someşului Cald şi vestul Arieşului.5 cm lungime. de la câmpie până în zone montane joase şi mijlocii. pe nervuri. garduri vii libere. 286 . 2 ani rămân pe loc. lobii erect-divergenţi. la marginea masivelor de arbori. iar lujerii tineri păroşi. se instalează în staţiuni cu umiditate mare în aer şi sol. paniculele se recoltează toamna. frunze oblong-lanceolate. pe dos albiciosglaucescente şi uneori. în Polonia şi Ucraina. sunt aşezate în panicule mici şi înguste. dar datorită rarităţii şi caracterului de cvasi-endemism. peţiolul este scurt de 1 cm. ascendente. în văi montane. Specie exotică. Frunzele sunt eliptic-oblongi.

sunt dispuse în panicule terminale. bace globuloase. Prezintă amplitudine ecologică mare. erecte. alipiţi de lujer. Genul Ligustrum L. în zonele de deal şi câmpie. rezistă la ger şi secetă. fin păroşi. cu lenticele evidente spre bază. Fructele. Atrovirens– frunze mai închise cu uşor luciu metalic. pentru a nu drajona se altoieşte pe lemn câinesc. 265). piramidale.Prin altoire. cu scoarţa cenuşie-brună. se dezvoltă bine în teren descoperit. marcote şi butaşi. – lemn câinesc Originar din Europa. aerisite. ovoconici. Florile hermafrodite. este unul din cei mai comuni arbuşti de la noi. lăstarii noi se marcotează prin musuroire pe timp cald. cu vârful brun. sunt întregi. de culoare albă. suportă tunderea. Arbust de până la 4 m înălţime. Ligustrum vulgare L. Tulpina este ramificată de la bază. negre. alungit-ovate până la lanceolate. cu solzi desfăcuţi. afânate. Suportă umbrirea în tinereţe. creşte bine pe soluri diferite. verzi. neplăcut mirositoare. de 6-8 mm diametru. îl structurează cu rădăcinile sale bogate. cenuşii. Se înmulţeşte uşor prin drajoni. la plantele altoite pe Syringa vulgaris se înlătura drajonii. Lujerii sunt subţiri. Frunzele. plantele altoite se vor tăia scurt în anul II după plantare. Prin marcotaj. se poate altoi în oculaţie (iulie). ce prin strivire lasă un miros neplăcut. 287 . rămân pe lujeri şi peste iarnă (fig. cu corola infundibulbiformă. lungi de 6-8 cm. uneori rămân verzi şi în timpul iernii. mugurii imperfect opuşi sau opuşi. lucitoare cu 1-4 seminţe elipsoidale. suportă poluarea. Particularităţi de cultură: după înflorire se taie inflorescenţele. mai frecvent pe butaşi înrădăcinaţi. de 3-6 (10) cm lungime. pe tipul patru. cu înrădăcinare superficială şi numeroase ramificaţii fine. Africa de Nord şi Asia Mică. Acoperă bine solul. Ligustrum vulgare cv.

proeminente. Aureum – frunze galbene. Fortunei – arbust foarte viguros cu ramuri lung arcuite. se stratifică până în noiembrie.50 m înălţime. Florile sunt mici. Ligustrum ovalifolium Hassk. Rezistă bine la ger. Lodense – frunze mai mici. în parte trifoliate sau trifidate. cu reversul verde-gălbui. apar foarte devreme primăvara. câte 1-3(6). fertile.) Vahl. lucioase. Se dezvoltă bine la soare şi la semiumbră. Are creştere erectă. Prin tundere se obţin tufe dese. cultivat ca gard viu din câmpie până în regiunea montană. 1 cm lungime (fig. grupate în panicule dese de 5-10 cm. Florile. are ramurile şi tulpinile arcuite. anul doi. Lăstarii sunt drepţi. Argenteo-Marginatum– frunze cu marginea albicioasă. s-a adaptat bine la condiţiile climatice de la noi. toamna cu nuante de bronz. în patru muchii. se extrag prin macerare. verzi-închis. caracteristic fistuloşi. mari. sunt oblong-ovate. Fructele sunt capsule aspre. Forsythia suspensa (Thunb. pendente. cu nuanţe aurii şi cu stamine mai lungi decât pistilul. se păstrează până în mai. Frunzele. îmbrăcaţi în frunze eliptic-alungite. –lemn câinesc Arbust cu frunze semipersistente sau căzătoare. Arbust. cu măduva întreagă numai la noduri. globulare sau umbeliforme. acute şi serate. Ligustrum ovalifolium cv. Fructele sunt bace negre. de 3-7 cm. cu lenticele numeroase. înaintea înfrunzirii. Lujerii sunt galbeni-verzui-roşcaţi. 288 . apar în iunie. Genul Forsythia Vahl. flori cu corola larg deschisă. Ligustrum vulgare. până la pendente. Forsythia suspensa var. de 6-10 cm lungime.Ligustrum vulgare cv. de cca. Înmulţire: prin seminţe. revene. Ligustrum ovalifolium cv. în parte întregi. de până la 1. 266). ajunge până la 5 m înălţime. ovoide. preferă soluri uşoare. Specie exotică din Asia. Prin butaşi în sezon şi în timpul repausului vegetativ. albe-gălbui. galbene. caduce sau sempervirescente.

muchiate. de 8-14 cm lungime. 289 . grupuri sau garduri vii.L. Capsula este netedă. Cuprinde aproximativ 20 de specii de arbuşti şi arbori mici. Florile câte 1-3 galbene deschis. mici. Forsythia ovata Nakai Specie exotică originară din Coreea. importanţă similară cu a speciei precedente. Este un hibrid. flori foarte mici. între noduri măduva fiind lamelară sau lipsind complet. Frunzele sunt îngust-eliptice. aproape lanceolate.Forsythia viridissima Lindl. întâlnit foarte frecvent. cu înălţimi de 2-3 m şi ramuri erecte. Forsythia x intermedia Zbl. cu măduva lamelar întreruptă pe întreaga lungime. flori hermafrodite. Folosire: înfloresc foarte devreme bogat şi frumos. 267). Specie exotică din China. suspensa x viridissima). au nuanţe verzui şi cu stamine mai scurte decât stilul. fructe – drupe baciforme. înfloreşte cu 8 – 10 zile mai repede decât celelalte specii. Particularităţi de cultură: tăieri dupa înflorire. frecvent cei terminali avortaţi. are tulpinile şi ramurile verzi-măslinii. împreună cu speciile de bază. Juss. serat-dinţate numai în partea superioară. numeroase. scurt-mucronată. imparipenat – compuse sau întregi. Înmulţire: prin butaşi lignificati. muguri opuşi. 1 cm lungime (fig. frunze opuse. nu se intervine prea puternic pentru a nu favoriza dezvoltarea lăstarilor lacomi. albe. 1. se introduc ca plante izolate.5 m înălţime. mai mică. nu se lignifică la vârf. caracterizat prin măduvă la noduri. se taie ramurile bătrâne. Genul Sambucus L. mari. ORDINUL RUBIALES Familia CAPRIFOLIACEAE A. de cca. Arbust. (F. lujeri cu măduva groasă.

ovoid-ascuţiţi. Sambucus racemosa L. Frunzele imparipenat-compuse. creşte bine în regiunile calde. rareori de dimensiuni arborescente (maximum 10 m înălţime). de 6-8 mm diametru. suberos. la deal. bogate în humus. Rezistă bine la ger. au lenticele proeminente şi măduva largă. De regulă arbust. până la vârf. afânate. Lăstareste bine. până în regiunile montane inferioare. Lujerii groşi. deoarece lujerii nu se lignifică complet. Asia. de 4-12 cm lungime. des pe soluri scheletice este o specie de semiumbră. – Soc comun. – Soc roşu. verzi-cenuşii sau verzi-gălbui. Africa de Nord. Mugurii sunt opuşi. aşezate în cime umbeliforme. au numeroşi solzi. cenuşiu.Sambucus nigra L. litiera se descompune foarte rapid. spongioasă. Este exigentă faţă de climă şi sol. are tulpina neregulat ramificată. caracteristică. se butăşeşte uşor. Frunzele. mai înguste şi mai lung acuminate decât la socul comun. solzii cad de timpuriu şi lasă să se vadă frunzişoarele. globulară. deseori cei terminali sunt avortaţi. pe soluri fertile. sferice. cu marginile neregulat ascuţit-serate. vegetează viguros în plină lumină. Coroana extinsă lateral. cu lujerii bruni-verzui. de culoare albă-gălbuie. Arbust tufos. ameliorează solul. cu 3(5) sâmburi turtiţi (fig. Este o preţioasa specie de subarboret. sunt mai mici. Asia de Nord şi America de Nord. Soc negru Specie răspândită în Europa. au 5-7 foliole eliptice. Mugurii ovoid-globuloşi. de 12-20 cm diametru. negricioase. pe dos dispers păroase în lungul nervurilor şi neplăcut mirositoare. cu măduva brună-roşcată. Înlocuieşte socul la altitudini mari. ritidom format de timpuriu. La noi comuna în câmpie. Soc de munte Specie originară din Europa. adânc serate. Fructele drupe baciforme. mari. de 2-4(5) m înălţime. apar prin mai-iunie. bogate. 268). cu 5-7 foliole eliptice până la ovat-lanceolate. Florile albe. terminale. depărtaţi de lujer. Are temperament de semiumbră. Florile. sunt plăcut şi puternic mirositoare. la bază cu 2-4 solzi. gălbui- 290 . nu rezistă la umbrire puternică. urcă până în regiunea subalpină. depărtaţi de lujer. profunde. este destul de deasă.

flori hermafrodite. Sambucus racemosa divizate si aurii. de peri stelaţi. America de Nord. de 6-10 cm diametru. aşezate în cime umbeliforme. cu culoarea roşie. Vegetează des pe soluri uscate. – dârmox Specie indigenă. revene. sunt la început verzi apoi roşii. fiind foarte decorative (269). Arbust tufos. Reprezentat prin aproximativ 150 de specii de arbuşti din Europa. turtiţi. Plumosa Aurea– mic (1 m). aspru-pubescente pe faţă şi abundent stelat-tomentoase. stelat-pubescente de-a lungul axului inflorescenţelor şi pedicelilor. Africa de Nord. Mugurii sunt opuşi. terminale. ca şi întreaga plantă cu o pâslă gălbuie. produce constant din baza tulpinii lăstari robuşti. cu frunze fin Genul Viburnum L. cei floriferi circulari. 270). de formă ovodă-turtită. drupe. încreţite. drupe baciforme. albe sau palid-rozee. de culoare cenuşie. de 1-3 (5) m înălţime. foarte flexibili. Frunzele mari. drepţi. cei foliari formaţi din două frunzuliţe alungite. opuse. scheletice. cv. Înmultire prin butaşi lignificaţi. cu frunze căzătoare sau persistente. plasaţi la vârful lujerilor. cime umbeliforme. 5 mm diametru. originară din Europa şi vestul Asiei. izolat şi în grupuri şi în alcătuirea masivelor. apar mai devreme. prin aprilie-mai. 291 . între doi muguri foliari. mărunt dinţate. pe dos. globuloase. frecventă la noi din silvostepă până în regiunile montane.verzui. de cca. acoperiţi. cordiforme. Viburnum lantana L. Asia. iar la maturitate negre-strălucitoare (fig. dese. Introdus ca arbust ornamental. nuzi. rezistă la secetă. Florile. dispuse în panicule ovoidale. înainte sau odată cu frunzele. de 5-12 cm lungime. complete. Fructele. calcaroase. sunt ovate sau alungit-ovate. Fructele.

de 8-18 cm. sterile. Peţiolii. Roseum– frunze roz. cu faţa externă bombată. Înfloresc în mai-iunie. roşietici. devin apoi negre. aplatizate. fertile. 3-5 lobate. de 15-25 mm lăţime. lungi. cu frunziş persistent. erect. Arbust înalt de 2-5 m cu lujeri fragili. terminale. de 5-10 cm diametru. alipiţi de lujeri. iar pe faţa inferioară sunt puternic tomentoase. cărnoase. erect. slab dinţaţi. specie sensibilă la afide. cele de pe lujerii scurţi. 292 .arbust viguros. Mugurii sunt opuşi. sunt canaliculaţi. multiflore. ovoizi. de 4-12 cm lungime. au poziţie pendentă şi aspect rugos. foarte decorativă. Viburnum opulus var. terminale (10-20 cm în diametru). formează inflorescenţe mari. Florile din mijlocul inflorescenţei sunt mai mici. de la câmpie până în munţi. la noi apare frecvent prin pădure. au de regulă vârful uscat. cu ramuri tomentoase. de 1-2 cm lungime. –călin Specie originară din Europa. cele de pe lujerii lungi şi lăstari. dense. roşii (fig. Frunzele verzi-închis. Fructele roşii la început. înalt până la 3 m. trunchiate la bază. Florile albe-gălbui. groase.Viburnum opulus L. cenuşii sau gălbui-ruginii. Specie originară din China. au lobi scurţi şi adânc dinţaţi. 271). Viburnum rhytidophyllum Hemsl. iar cele marginale mult mai mari. Are cerinţe mari faţă de umiditatea solului. toamna frunzele capătă culoare roşietică. cu un singur solz aparent. până la 3 m înălţime. lanceolate. Florile sunt complete. glabri-lucitori care din cauza îngheţurilor. Fructele drupe. cu corola albă. inegal divizată. Asia. aproape de limb cu patru glande proeminente. cenuşii. rotunjite la bază. Frunzele sunt lat-ovate. au lobii acuminaţi. Arbust viguros.

Viburnum opulus la marginea masivelor. Viburnum plicatum var. Viburnum plicatum Thunb. Arbust de 1 m înălţime. fiecare pereche de flori are 2 bractei şi 4 bracteole (concrescute).mai). pe dos cu peri stelaţi. pe tot Globul. are nevoie de climă mai blândă. înfloreste în mai – iunie. sterile. suferă de îngheţuri. 293 . verziînchis. Dacă se recoltează mature. Arbust originar din Coreea. depărtaţi de lujer. varietaţile şi prin marcotaj. Prin altiore. primavara. Înmultire: prin seminţe direct în teren. Folosire: izolat. pe dos cu nervuri roşii. lujerii mai bătrâni sunt acoperiţi cu o pieliţă ce se exfoliază. înfloreşte cu 2 săptămâni mai repede decât Viburnum plicatum. după recoltarea în pârgă (iulie). seminţele se stratifică 2 ani. trebuie protejat iarna. flori mai mari. Genul Lonicera L. Muguri opusi.flori albe. înflorescente aproape globuloase. emană miros frumos. Prin butaşi lignificati (Viburnum rythidophillum) si semilignificati (Viburnum opulus). Specie din China şi Japonia. flori roz deschis. Toamna se coloreaz în roşu-închis până la brun-violet.Viburnum carlesii Hemsl. de 2 – 3 m înălţime. flori aşezate obişnuit câte 2 pe un peduncul comun. rotundifolium – frunze mai rotunde. grupate în cime globuloase. frunze eliptic – ovate. Cuprinde aproximativ 120 de specii de arbuşti erecti sau căţărători. fructul este bacă. înfloreşte odată cu înfrunzirea (aprilie . Frunze cu marginea întreagă. des 2 – 4 suprapusi. cu frunze lat-eliptice şi păroase. . în grupuri.

Specie puţin pretentioasă faţă de sol. conici. poate vegeta pe soluri pseudogleizate. pe soluri scheletice. de 3-4 cm. de 1-2 cm lungime. scheletice. – Caprifoi Specie indigenă din Europa şi Asia. Frunzele sunt eliptice până la eliptic-ovate. alungiţi. Frunzele de 4-7 cm lungime. pe faţă dispers-pubescente. cu amplitudine ecologică mare. în regiunea muntoasă şi subalpină. se coc prin septembrie (fig. sunt aşezate pe un peduncul comun. acoperă destul de slab solul. mugurii bruni-negricioşi. Lujerii cenuşii. iunie. 294 . Arbust de până la 2-3 m înălţime. ciliaţi. Rezista bine la secetă. câte două la subsuoara frunzelor. Florile roşietice. de 3-6 cm lungime.Lonicera nigra L. – loniceră Specie europeană şi asiatică. preferă soluri calcaroase. afânate. pe sărături. stau câte două pe pedunculi glabri. pe langă pâraie. în cinci colţuri. ger şi fum. pe dos mai palide şi des pubescente. puţin concrescute la bază. pe tip cinci. are lujerii glabrii. suportă umbrire uşoară. mugurii opuşi. – Caprifoi tătărăsc Specie exotică din Asia. verzi-cenuşii. la vârf obtuze sau acute. fistuloşi. specie heliofilă. Lonicera tatarica L. la noi mai ales în nordul ţării. cu solzii lung-acuminaţi. Florile. acuşi. pe dos verde-pal şi păroase cel mult pe nervura mediană. 272). foarte depărtaşi de lujer (aproape perpediculari) cu numeroşi solzi cenuşii. ovo-conici. Lonicera xylosteum L. roşii-întunecate (fig. la noi la dealuri înalte şi la munte. depărtaţi de lujer. puţin striaţi şi măduva plină. la bază cu un tub scurt. Arbust. apar prin mai. ramificate. Fructele sunt bace. până la 2m înălţime. solitari sau câte 2-3 suprapuşi. sunt eliptice sau ovatlanceolate. cenuşii. cu tulpini drepte. subţiri. şi au corolă albă sau gălbui-roşieatică. 272). la exterior pubescentă. cultivată la noi prin parcuri în toate regiunile ţării. Este o specie semiombrofilă. Fructele sunt bace negre. cu marginea întreagă.

52 cm lungime. 273). cu bractei roşii persistente. arbust până la 2 m înălţime. Florile în perechi. cu lujerii uşor muchiaţi. puţin lucitoare. glabri-lucitori. flori bicolore. pe dos verzi-mat. glabre. înalt până la 3 m. sunt aşezate la subsuoara frunzelor. de 4-5 cm. cu solzi bruni. fistuloşi. În parcuri se mai cultivă: Lonicera lebebourii Esch. câte 2. Frunzele. fructe negre – globuloase. Arbust căţărător. Lonicera caprifolium L. creşte bine în staţiuni însorite. suprapuşi câte doi. Fructele roşii-portocalii. corole galben – roşcate. Asia de Vest şi Africa de Nord. Florile. Arbust ornamental prin coloritul frumos şi variat al florilor. bruni-cenuşii. sunt ovat-lanceolate. cultivat din silvostepă până la dealurile înalte. 295 . lat-eliptice. câte şase în verticile. Frunzele. frunze tari şi pubescente. pe dos glaucescente sau verde-deschis. roz sau albe. sunt pe faţă verzi-închis. 273). este o specie subspontană. plăcut mirositoare. albe-gălbui sau roşietice. Fructele bace. de 4-10 cm lungime. apar prin mai.roşii sau galbene-portocalii. fistuloşi şi mugurii solitari. cu lujerii rotunzi. de 3-6 cm lungime. Originară din California. de 1. glabri. lujeri lungi. rezistă bine la ger. bruni-gălbui. îngustate treptat spre vârf. glabre. se formează din iulie până toamna (fig. pe soluri revene. pe pedunculi de 1. scurt-conici. originară din Europa de Sud. cu 4-8 solzi glandulos-ciliaţi. în Banat. şi cu corola lungă. lung-ascuţiţi.Este un arbust. sesile. însoţite de un involucru bazal din 4 bractei roşii. bruni-gălbui. – Caprifoi Specie exotică. se coc în iulie ( fig.5-2 cm lungime. Înfloreşte abundent în mai-iunie. ultimele 2-4 perechi de frunze dinspre vârful lujerilor sunt concrescute (conate).

5 cm. de 0. urmuz Specie exotică originară din Canada. garduri vii libere sau tunse. fiind foarte decorative (fig. Înmulţire: prin butaşi lignificaţi. în grupuri. Fructele bace sferice. calcaroase. 274). pe tip patru. Symphoricarpus rivularis Suksd. recoltaţi timpuriu şi prin butaşi verzi. albe. roşii. opuşi. pubescente pe dos. până la 1 m (80 cm). fructe mici. uscate. rezistă la fum şi gaze. Florile sunt mici (0. frunze lat-eliptice.6 cm). masive. roşii. revene. Genul Symphoricarpus L. creşte bine pe soluri afânate. frunze mici (12 – 25 mm). se menţin peste iarnă. Non (L. pe cele compacte. verzi-închise pe faţă. mai mult sau mai puţin fistuloşi. de 2-5 cm lungime. Este nepretenţioasă faţă de climă şi sol. albe-roz. în parcurile din regiunile de câmpie până la munte. cenuşii. albus Auct. lucioase. cu diametru de 1 cm. lujeri foarte subţiri.) Blake) – cîrmîz. masive. cultivată frecvent la noi în garduri vii. întregi sau neregulat lobate. din iunie până în septembrie. Drajonează abundent. uneori câte trei colaterali. Frunzele variabile ca formă. 296 .Lonicera pileata Oliv. dispuse în spice terminale. lăstari păroşi. purpurii – violete. pe dos pubescente. arbust de 1 – 2 m înălţime. sferice. cate 2. Folosire: grupuri. care are până la 1 m îălţime. fructe – bace globuloase. Glabri. circulare. sărăturoase. pe dos verzi-deschis. Originar din America de Nord. cu cicatricea mică. Folosire: izolat. cu lujerii subţiri. garduri vii. în fascicule axilare şi spice terminale. mugurii mici. având o urmă fasciculară. flori mici albe. lanceolate. Symphoricarpus orbiculatus Mnch. (S. Înfloreşte toată vara. Arbust sub formă de tufă. rămân pe lujer şi în timpul iernii. Înmulţire: butaşi lignificaţi. sunt eliptice. Originară din China.

acuminate. Florile unisexuat-dioice. 1 cm diametru. Tulpina este verde. sunt solzoase şi greu vizibile. Fructele bace globulare. cele femele. albe-verzui. 297 . foarte mici.5 diametru. sunt eliptic-lanceolate sau ovate.ghimpe Specie indigenă de climat atlantic – mediteranean. pe soluri calcaroase.ORDINUL LILIALES Familia LILIACEAE Dumort. cu fibre radicelare foarte lungi. originară din sudul şi vestul Europei. Bacau. specie temofilă. 0. se păstrează şi peste iarnă. . roşii de cca. Frunzele. cu înălţimi până la 60 cm. groase. de culoare verde-închis. Pe dealurile subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei apare ca subarboret în pădurile de stejar sau fagete. la subsuoara unei bractee mici. prezintă rizomi oblici. rigide. Subarbust sempervirescent. Ruscus aculeatus L. cele mascule au trei stamine cu filamente concrescute. Bihor). verzui sau violete. la câmpie şi silvostepă (Dolj. şi flexibilă. Ilfov. striată. Genul Ruscus L. ramificată. comprimate. slab acide. cărnoase. La noi apare sporadic în sudul ţării. Are importanţă exclusivă ca element floristic rar. Ramurile lăţite. ocrotit ca monument al naturii. Mehedinti. Constanta. sunt aşezate câte 1-2 către mijlocul feţei superioare a filocladiilor.5 cm sesile. ţepoase. lungi de 1-3. de cca. numite filocladii. Tulcea.

Ruscus hypoglossum L. izolat. Oltenia. la vârf nespinoase şi flori mici. . cel mult 30 cm înălţime. la noi sporadic în regiunile de câmpie şi în părţile joase ale munţilor din Banat. Înmulţire prin seminţe stratificate până primăvara. albe-verzui. Transilvania şi Dobrogea. Subarbust de talie redusă. – ghimpe Originar din Europa meridionala. de 7-12 cm lungime. pieloase. în parcuri. cu filocladii eliptice mai mari. Are semnificaţie naturalistă similară cu Ruscus aculeatus Folosire: în locuri adăpostite şi umbrite.

14.S.R. I. ed. Ceres. Bucureşti . şi col. I. 2004 – Dendrologie. 9. Nicolescu. 1953 – Plantele lemnoase din R. 11. Bucureşti. Doniţă. T. Doniţă. Ed. Academiei. Dumitriu-Tătăranu... „Vasile Goldiş” University Press. Beldie. 1985 – Genetica ecologică.. Florescu. Ceres. Bucureşti 2. Dihoru. Agrosilvivă.. C.S. 8. I. A. 1960 – Contribuţii la studiul fructificaţiei laricelui (Larix decidua Mill. Berlin.C.. Dumitriu-Tătăranu. Gh. 1964 – Syllabus der Pflanzenfamilien mit besonderer Berücksichtigung der Nutzpflanzen nebst einer Übersicht über die Florenreiche und Florengebiete der Erde.. C.România. Borza. Band I 1954..... Costea. Bucureşti. 1974 – Ecopedologie cu baze de pedologie generală. 18. Bucureşti. Braşov. vol. V. Bucureşti. C. Band II.. Chiriţă..C. Beldie. R. 1994 – Împăduriri. Ceres. Ed. Bucureşti 12. V. 1988. Gh.. Bucureşti 6.. Bucureşti 13. 1977 – Flora României. 17. Ioniţă L. Al. 1964. Ceres. Arad. Engler A. 1971 – Cercetări ecologice din Podişul Babadag. Enescu. Bucureşti.. Bucureşti. Brad.A. V. Ed. Ed.. Rev.I.. Bândiu.. 1994 – Înmulţirea vegetativă a arborilor forestieri. Al. Doniţă. Ed..BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 1940 – Răspândirea orizontală a pinului silvestru în Carpaţii României.Lux libris. M. 1984 –Înmulţirea vegetativă a arborilor forestieri.. Bucureşti. Ceres Bucureşti. 3. Ceres. Ed. 1996 – Silvicultură. 1975 – Ameliorarea principalelor specii forestiere. Bândiu. Ed. Florescu. N. N. C.. Ed. 1960 – Arbori şi arbuşti forestieri şi ornamentali cultivaţi în România.. 5. N. Enescu... 15. Palada-Nicolau.R. Enescu V. Enescu. Geambaşu.. 10. 7. N. Hulea. I.S.5. I.P... Georgescu.) din Masivul Bucegi. Academiei. – Molidişurile presubalpine din România.. Universitatea Transilvania Braşov. şi col. determinator ilustrat al plantelor vasculare I... Florescu. 1988 – Compatibilitatea ecologică şi silvăproductivă a unor specii lemnoase exotice în R. 12-Auflage. Al. Pădurilor nr. 1968 – Dicţionar etnobotanic. 4. Ed. Ed. Academia R. Agrosilvică. 16. A.

23.Spaţii verzi. A. A. 25. Parascan. Did Ped. Milescu. Krüssmann.. G. ASAS Bucureşti 24. 1957 – Dendrologie. Hulea A. D.. Ceres Bucureşti.. 1967 . C. 1978 – Conservarea pădurilor.. 1948 – Monografia stejarilor din România. H. G. Ed. Contribuţii privind obţinerea. Negruţiu. 36. Ed. Bucureşti 34.. 20. Ceres. 28.19. Agrosilvică. Ionescu. 38. 1965 – Dendrologie. 1989 – Metode de favorizare a germinaţiei seminţelor de arbori şi arbuşti. 21. Ceres. Cluj. Săvulescu. Ana-Felicia. Negulescu... 1960 – Die Nadelgeholze. Ed.. Verlag Paul Parey.C.. 1996 – Botanica forestieră. Moraru..T. 26. Ed. 1988 – Cercetări dendrometrice şi auxologice privind nucul negru (Juglans nigra) din România. Bucureşti. Agrosilvică.S.. M. Bucureşti. Morariu. Bucureşti. V. Horticultură Nr. Gh. Ed. 1967 – Fagul. 1983 – Morfologia şi fiziologia plantelor lemnoase. Ed. verificarea în cultură şi descrierea unor hibrizi interspecifici de pin. E.. D. Verlag Paul Parey.. I. Negulescu. Ed. 22. Producerea vegetală. Berlin.J. Ceres Bucureşti.3. 1980 . Ed. Verlag Paul Parey. Ed.. I.. E. Ped. Bucureşti 39. 1962 – Handbuch der Laubgeholze. Berlin. Fischer.... V. 27. Did.. Krüssmann.. Negulescu. 1982 – Hibrizi interspecifici de pin. Bucureşti 30.. 1998 – Arboricultură ornamentală. cultura şi protecţia pădurilor. Leandru.. N. Ceres.. Marcu. 35.România. M. 1928-1934 – Curs de botanică generală. G. E. Ana-Felicia. Agrosilvică.. 1973 – Botanică generală şi sistematică. V. Geogescu. Iliescu. Tomescu. Mayer. Ed. Ceres. Filofteia. 32. Parascan. Bucureşti 31. Al. Danciu. Krüssmann. A. 29. 1984 – Waldbau auf soziologisch – okologischer Grundlage. Giurgiu. 37. I. M. Berlin... Alexe. Rezumatul tezei de doctorat. Ene. Grinţescu.. . V. Bucureşti. Ed.. Benea. Bucureşti. Ed. Agro-Silvică.... Bucureşti. I. 1964 – Dendrologie. Bucureşti. A. A. Săvulescu. Haralamb. 1981 – Die Baumschule. Iliescu.. Bucureşti 33. 1974 – Cercetări privind extinderea culturii molidului în R. Danciu. Stănescu. Stuttgart.Cultura speciilor forestiere.

. *** . vol I-XIII. Bucureşti 43. Cluj 42. Glasul Bucovinei. Vişoiu. T. Preda. Academiei. 2000 – Dendrologie. Agro-Silvică.. V. Ceres Bucureşti. Braşov 53. Al. Şofletea.. Universitatea „Transilvania” Braşov. Franckh-Kosmos. Simpozion mai 1979. 1979 – Arboricultură ornamentală şi arhitectură peisageră. D. V. Ed. 1974 – Cultura şi valorificarea pinului strob. 1979 – Dendrologie. Ed. Popescu. Bucureşti. Zanoschi. Palade.. V.. pin strob) în scopul producerii de răşină (în culturi speciale) ICAS.. D. Universitatea „Transilvania” Braşov. 1984 – Plantaţii de arbori în oraşe şi sate. 1994 – Ecologie. 1979 – Zone de cultură şi staţiuni indicate pentru cultura principalelor specii de pin (pin silvestru.. Stichmann Marny. Did. 1996 – Flora lemnoasă spontană şi cultivată din România. franckh-Kosmos. L. S. Stichmann.. 1999 – Cercetări privind variabilitatea şi polimofismul frasinilor indigeni. Ceres Bucureşti.. Sonea. II) Verlag paul Parey. Beldie. Văetuş. Ceres.. Boşcaiu. V.. 1998 – Den grosse Kosmos-Naturführer Baüme. Did. N. 1970 – Arealkunde Ulmer. H. Ed. 1982 – Făgetele carpatice. S. N.... . Ed.. 19521977. Şt.. Ed. Iliescu Ana-Felicia. vol I. A.. 1992 – Pedologie şi staţiuni forestiere. D. Schmidt-Vogt. 1984 – Aplicaţii ale geneticii în silvicultură. Bucureşti 48. Şofletea. 49. teza doctorat. Dunitriu-Tătăranu.. 44. Walter. T. Purcelean.. 57. Ceres. Ped. 41. Stuttgart 52. N.. Radu. V. 46. Ped. vol I-II... V. I.... „Pentru Viaţă”. Oana. 51. Phillips. Radu. U. Ed. Universitatea „Transilvania” Braşov 55.. Stănescu.. 1977. Târziu. I. Ed. 1997 – Flora forestieră lemnoasă a României. Bucureşti 50. 45. Târziu. Semnificaţia lor bioistorică şi ecoproductivă. 1986 – Die Fichte (Band I. Stuttgart.Flora României. 1954 – Specii exotice din grădina dendrologică Snagov (Tâncăbeşti).. 56. hamburg und Berlin 47. Stuttgart 58. Toniuc. 54. W. Bucureşti.. Sârbu.. Stănescu. S. Stănescu. Cocalcu. R. H. Bucureşti. L. Straka. Radu. Ed.. H. Ed. pin negru. 1999-Der neue Kosmos Pflanzenführer. Curtu. Ed.40.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->