Sunteți pe pagina 1din 2

Despre comunicarea in familie http://calauza-ortodoxa.trei.ro/?item=351 Casnicia se cladeste intreaga viata, iar caramida de baza pentru a construi este comunicarea.

Parintele Arhim. Arsenie Papacioc spunea undeva: Am cununat odata pe cineva, si cand am ajuns la rugaciunea aceea unde preotul spune: "iar femeia sa asculte de barbat", toata lumea s-a uitat la mireasa si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stapanit ceremonia, pentru ca fetita aceea a fost injosita in cel mai mare moment din viata ei. Dar am tacut pana mi-a venit vremea la cuvant, si i-a spus: "Am constatat ca lumea n-a fost atenta la cuvintele de mai inainte, care spuneau ca barbatul este dator sa-si iubeasca nevasta. Draga mireasa, daca nu te iubeste, sa nu-l asculti!" Sa nu ne jucam cu cuvintele! ". Multe conflicte pot fi evitate, rezolvate sau cel putin atenuate daca invatam sa iubim sincer, sa ne straduim sa intelegem ceea ce vrea sa spuna cel de langa noi. Comunicarea, zic eu, nu se invata din carti, este ceva spontan, izvoraste din inima. Cand incerci sa te incadrezi in niste tipare, poti cadea foarte repede in falsitate si cel de langa tine ( daca este un suflet sincer ) va simti cu siguranta ca nu ai o deschidere sincera in vorbe. Cand ti se vorbeste pe un ton rastit, autoritar, nu mai este loc de comnuicare, pentru ca din start cel ce face asa iti cere tie sa raspunzi cu capul plecat sau sa taci. Nu este normal lucrul acesta. Tonul rastit, autoritar, fata de cel de langa tine, arata si iubirea pe care i-o porti. Relatiile de comunicare intr-o astfel de familie, sunt un fel de lasa-ma sa te las. Daca sotul, sau sotia, prietenul sa prietena, vine si iti reproseaza ca nu ai avut timp de el, sau de ea, ca nu l-ai bagat in seama, ca nu l-ai ascultat cu atentie...si vine sincer, iar tu casti, incerci sa il intrerupi, in timp ce el sau ea iti vorbeste, atunci problema lipsei de comunicare ti se datoreaza in mare parte. Daca vine cineva sa iti spuna ceva, trebuie sa il asculti si apoi sa ii raspundzi, daca sti despre ce este vorba. Sa nu incercam niciodata sa spunem Eu nu am nici o vina chiar daca intradevar nu avem nici o vina... timpul va dovedi lucrul acesta. Intr-o comunicare adevarata nu ne spargem capetele ci incercam sa ne schimbam inimile. Raiul familiei, comunicarea intr-o familie, se pierde prin pacat, prin lipsa iertarii si a sinceritatii. Leacul, sau redobandirea raiului se face prin venire in fire, ascultare, pocainta si iertare. Dumnezeu iarta cand cel ce greseste se pocaieste, iar omul duhovnicesc, sotul sau sotia, primeste cu bucurie deplina sufletul care se caieste. In familia unde toate neajunsurile se trateaza cu blandete, calm, chibzuinta, dragoste si in sfanta unitate, nu putem vorbi de ati "varsa pasul inimii prietenilor apropiati," Am fost creati dupa chipul lui Dumnezeuu, in fiinta noastra au fost tiparite legile Lui, daca nu vom respecta aceste legi, viata noastra nu va sti ce este pacea, implinirea, si adevarata fericire, pentru ca, golul din sufletul nostru nu-l va putea umple nimeni

in afara de El. Comunicarea intre noi si Dumnezeu, este posibila datorita partasiei prin Cuvant si rugaciune . Numai asa, vom descoperi frumusetea dragostei Lui Dumnezeu si vom simti ce minunat Prieten ne poate fi El. Prorocul David, spune undeva in Psalmi: Invata-ne sa ne numaram bine zilele ca sa capatam o inima inteleapta. Rugaciunea aceasta, pentru mine, spune totul despre comunicare. Ce astept de fapt de la sotia mea? - O comunicare care sa aiba la baza Izvorul Intelepciunii , care este Dumnezeu, pentru ca numai in El vom gasi resursele necesare pentru a putea face fata multelor ispite si probleme cu care ne confruntam in viata de zi cu zi. Cand caminul nostru poate deveni un colt de rai? Cand il ai pe Dumnezeu. Daca il am pe Dumnezeu, atunci imi iubesc sotia neconditionat, sunt sensibil la nevoile ei, si daca ar fi sa descopar ceva ce nu-mi place, intai i le spun lui Dumnezeu, in rugaciune, pentru ca s-ar putea sa ma insel.

P.S. In timp ce scriam aceste randuri, mi-am adus aminte ca cineva m-a intrebat odata, fiind intr-o situatie dificila:" Sotul meu este alcoolic, iubirea dintre noi s-a stins, nu mai comunicam intre noi, nu mai are servici, pana si alocatia celor trei copii o bea...m-am gandit sa-l parasesc, dar nu ma lasa constiinta, ce sa fac?" I-am spus atunci, pentru ca nu doream sa divorteze : "Ascultati constiinta!" Peste ani, am reantalnit-o, era impreuna cu cei trei copii, era fericita....divortase. A intalnit un om care i-a daruit iubire, s-a recasatorit. Acestui om, copii ii ziceau tata si erau fericiti cu el.... Mi-a zis atunci: "Am divortat, cat de mare este pacatul acesta?" Am ocolit raspunsul, nu am stiut ce sa zic desi stiam ca este scris " Ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta" Stiam de legamantul incheiat prin Taina Casatoriei :"...pana cand moartea ne va despartii" Cu toate acestea, pus in fata unui razboi intre constiinta si iubire, am tacut. Acum va intreb pe voi: Cat de mare este pacatul tacerii mele? Voi ce ati fi raspuns? Mai devreme sau mai tarziu, fiecare cuplu se confrunta cu diverse dificultati conjugale. Toti tanjim dupa o mai buna intelegere in familie si totusi, este dragostea indeajuns pentru a se realiza aceasta intelegere?