Sunteți pe pagina 1din 10

GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI, CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST. SCURTA INTRODUCERE.

Drepturile omului (DO) se refera la drepturile si libertatile fundamentale la care toti oamenii sunt indreptatiti, incluzand drepturile civile si politice, dreptul la viata si libertate, egalitatea in fata legii, libertatea de gandire si de exprimare. Pe de alta parte, este vorba despre drepturi sociale, culturale si economice, dreptul la munca si dreptul la educatie. Pentru a reliefa foarte succint si ceea ce insemna celalalt termen propus in argumentarea noastra, sa vedem ce intelegem prin globalizare (G). In timp ce unii trateaza globalizarea ca pe un proces predominant economic, eventual sinonim al capitalismului global (liberalism galopant)[1], alti analisti se concentreaza pe cresterea importantei institutiilor si organizatiilor internationale (standardizare, legalitate, democratie) [2]. Unii specialisti accentueaza impactul transnational al fluxurilor demografice, culturale [3], in timp ce altii vorbesc de noile retele de comunicare [IT = Isteria Tehnofila], care pot duce la constituirea unei societati civile globale [4]. Daca este sa dam definitia lui Jan Aart Scholte [5], globalizarea reprezinta ansamblul de procese care fac din lume o singura locatie, schimband sensul si importanta distantelor si identitatilor nationale, in lumea internationala a afacerilor. GLOBALIZAREA SI DREPTURILE OMULUI. PERSPECTIVA NORDULUI. OPTIMISMUL NEOLIBERAL. Din perspectiva tarilor bogate, care nu intamplator sunt si democratice (Occidentul, in sensul larg, Nordul, in sensul larg al termenului), globalizarea, actionand ca un sistem imens de vase comunicante intre piete economice, state si idei, reprezinta partea vizibila a aisbergului secolului XXI, pe care plutim cu totii, acum, la inceputul unei ere in care respectarea drepturilor omului va face distinctia intre civilizatie si inapoiere, intre dezvoltare si subdezvoltare. Avand si un apendix: siguranta antiterorista. Normele internationale, ca si institutiile privitoare la drepturile omului se afla pe o panta ascendenta nemaintalnita in istorie, iar asa numita diversitate culturala (cutuma locala) nu poate constitui o piedica reala in calea raspandirii drepturilor omului in sensul inteles in Occident, atat timp catDeclaratia Universala a Drepturilor Omului (UDHR) [6] a fost acceptata de catre toate statele suverane, membre ale O.N.U. [7] Pe de alta parte, societatea civila este si ea un ferment pentru cresterea dorintei de libertati si drepturi in toate tarile lumii, indiferent de faza dezvoltarii democratiei, pentru ca libertatea este o asimptota la axa Timp, si nu un segment limitat de dreapta, oricat ar fi el de mare. Dar odata cu drepturile omului care depasesc, pana la urma, si cea mai fortificata granita, tot asa, valurile intereselor economice ale globalizarii - mai nou, si ale Crizei globale - fac sa treaca peste frontiere si noi posibilitati de abuz in domeniul sensibil al drepturilor omului. Chiar daca ele sunt din ce in ce mai bine formulate si acceptate oficial, drepturile individuale incep sa depinda tot mai mult de o multime de forte si actori globali. Care sunt urmele pe care globalizarea le modeleaza in domeniul drepturilor omului? Dinamica globalizarii genereaza, din aceasta perspectiva, atat oportunitati, cat si probleme. Pe de alta parte, teoria si practica drepturilor omului, nu cumva a influentat si ea, procesul globalizarii? Dupa cum se stie, dintr-un punct de vedere liberal, globalizarea va promova dezvoltarea, democratia, implinirea personala si armonizarea globala a destinelor omenirii, dar, intr-un context nou, nu apar sau nu vor aparea noi provocari la adresa libertatii individuale? Globalizarea aduce la pachet imigranti, productie delocalizata, investitii si profituri fabuloase, export de crize si de probleme, noi idei si noi autoritati - mai mult sau mai putin absconse si tehnologice - care ne dirijeaza vietile. Un recunoscut specialist in domeniu, Jack Donnelly [8], cel care puncta faptul ca drepturile omului reprezinta noile standarde de definire ale unei civilizatii, atragea de asemenea atentia asupra urgentei aparitiei unui regim

international asupra drepturilor omului, in contextul cresterii retelelorsociale transnationale, cresterii constientizarii in ceea ce priveste violarea drepturilor omului, atat in forme traditionale, cat si in forme care abia acum apar. Universalitatea drepturilor omului este un concept problematic de definit, dar inca si mai dificil de aplicat spune acelasi Jack Donnelly [9]. Proliferat de scandalul inchisorilor americane din Guantanamo si Bagdad, acest subiect ramane foarte sensibil in dezbaterile internationale de idei. Unii teoreticieni au mers atat de departe pana la a argumenta ca, negand diversitatea in cadrul culturilor (civilizatiilor) globale, si promovand un set unic de valori sociale, insasi notiunea de drepturi universale ale omului se suprapune argumentelor neo-colonialiste, semnificand hegemonia Occidentului asupra lumii in curs de dezvoltare. In volumul sau de referinta, Universal Human Rights in Theory and Practice, Jack Donnelly concluzioneaza ca universalitatea drepturilor omului este in curs de a deveni o realitate globala de necontestat. Apeland la subterfugii precum relativitatea culturala, valori asiatice sau islamice, ori interventii umanitare, nu se poate eluda, nici de o parte nici de alta, sensul ultim al drepturilor fundamentale. Considerand Declaratia Universala a Drepturilor Omului ca o paradigma ideala, Donnelly ramane la ideea ca pozitia liberala, occidentala discerne o conceptualizare normativa a drepturilor omului, libera de orice context legat de epoca sau de meridian geografic, asa-numitul complex spatio-temporal. Donnelly aseaza doctrina UDHR (Declaratia Universala a Drepturilor Omului) in continuarea traditiilor realiste, neo-liberale. Din acest spatiu corelat, autorul sugereaza ca statul este institutia centrala capabila sa implementeze drepturile omului recunoscute pe plan international. Este asadar reala si acceptabila asocierea drepturilor omului cu democratia si liberalismul de tip Occidental, atat timp cat experienta exercitarii suveranitatii, a pietelor libere si a democratiei este mai veche aici, in Occident, cu cateva secole. Statalitatea neintrerupta, ca longevitate a experientei democratice, este modelul dovedit viabil, demn de urmat. Adeptii relativismului cultural al drepturilor omului in epoca globalizarii sustin paradoxul conform caruia singurul lucru absolut este relativitatea, recterelativismul cultural, in functie de continent, tara, regiune, religie, orientari si asa mai departe. Aceasta suna foarte bine intr-o viziune postmoderna, academica, ori anarhista... dar, pusa in practica juridica internationala, ar duce la o cacofonie legislativa si decizionala care nu ar imbunatati cu nimic echilibrul lumii in care traim. Cultura si civilizatia locala au un rol important in implementarea universala a drepturilor omului, dar, ca sa-l citam pe Donnelly, cultura nu este destin, asadar traditia nu se transforma automat in norma scrisa, iar conditia umana nu se schimba la fiecare raspantie de drumuri. Desigur, negocierile, printr-un dialog cu sens, pot duce la realizarea unui model ideal, mereu perfectibil, in materie de drepturi universale ale omului. In contextul postmodernitatii deconstructive si al globalizarii galopante, exista subiecte de prime-time in media electronica si studiile politologice si de securitate: politica externa (inclusiv a UE) si drepturile omului [10], interventiile umanitare, discursurile privitoare la drepturile unei comunitati s.a. Luand in calcul aceste puncte si deconstruind (transcendand) ideile traditionale despre suveranitate si norme internationale, Donnelly reaseaza la locul sau canonul central al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (toate fiintele umane sunt nascute libere si egale in demnitate si in drepturi). Pe de alta parte autorul american scoate in evidenta ca universalitatea drepturilor omului este un proiect realist si ca dimensiunile acestui concept pot fi adaptate unei virtualitati de fatete ale existentei umane, din punct de vedere social si politic. In ciuda criticilor sai care acuza aceasta pozitie occidentala privind drepturile omului ca fiind etno-centrista, Donnelly abordeaza holistic aceasta problematica. Mai degraba decat sa reprezinte gandirea academica occidentala si elitismul burghez (vizibile in multe lucrari similare privind drepturile omului), Donnelly vorbeste despre diferente culturale modeste in era globalizarii, ramanand optimist: dialogul inter-cultural poate genera un consens realist in aplicarea universala a drepturilor omului.

Tot in acest context al globalizarii Donnelly subliniaza problematica drepturilor minoritatilor sexuale. In timp ce pe terenul discriminarilor din punctul de vedere al rasei, genului, religiei, credintei au fost facute studii si recomandari in ultimele decenii, prejudecatile impotriva minoritatilor sexuale continua sa infloreasca, in ciuda dimensiunii internationale a problemei. Fara sa mai vorbim despre faptul ca spectrul curcubeului orientarilor (afective, sexuale) creste si el, adaugandu-si noi culori, aproape invizibile mai inainte. Mai nou, se vorbeste si de "neurodiversitate", adica dreptul celor considerati a suferi de autism ori alte "orientari psihice" de a nu mai fi tratati cu forta, ei considerandu-se sanatosi dar diferiti, din punctul lor de vedere. In esenta, Donnelly afirma ca asocierea intre lumea occidentala si stabilirea drepturilor omului este una naturala pentru ca vestul a avut sansa sau nesansa de a suferi avantajele si neplacerile pietelor moderne si a aparitiei statelor inaintea altor regiuni ale lumii. Se poate trage concluzia ca, din motive socio-economice, modernitatea occidentala a fost obligata sa construiasca un sistem al drepturilor umane, inaintea lumii nonoccidentale. Statele occidentale au avut sute de ani pentru aceasta, in mod obiectiv. Din aceasta istorie si experienta a fost conceputa UDHR in 1948, urmand ca aceste principii sa fie aplicate tuturor statelor, indiferent cum si cand acestea si-au cladit ideea de natiune [11]. In contagiozitatea globalizarii, pietele moderne si statele lumii sunt cele care cer urgentarea aplicarii universalitatii drepturilor omului. In timp, drepturile omului vor fi la fel de contagioase ca si globalizarea economica, traversand noile frontiere ale noilor state. In acel moment, politica internationala nu va mai fi nevoita sa conditioneze ajutoarele catre lumea non-occidentala de respectarea drepturilor omului si nu se va mai putea vorbi despre o hegemonie a vestului in acest domeniu. Pentru a-si argumenta pozitia, pe care el o considera realista, Donnelly porneste de la supozitia contractului social relevant din punct de vedereglobal. Este adevarat ca acest lucru s-a intamplat in cadrul natiunilor euroamericane, liberalismul politic concepand statul prin formularea unuicontract social (statul doreste unitatea cetatenilor, cetatenii doresc drepturi). Dar nu toate regiunile lumii au construit societatea in acelasi fel. De exemplu populatia Igbo din estul Nigeriei a avut timp de secole drepturi, obligatii si libertati specifice, fara a simti nevoia conceperii unui stat protector [12]. Sa nu uitam ca majoritatea tarilor africane si-au trasat granitele si statalitatea, in adevaratul sens al cuvantului, abia dupa decolonizare. Un punct de vedere critic care i se poate aduce lui Donnelly este asadar ca drepturile omului pot opera si fara preconditia automata a unui contract social. Analiza lui Jack Donnelly argumenteaza faptul ca implementarea universala a drepturilor omului este un fenomen plauzibil in curentul contemporan al globalizarii. Aparentul optimism a lui Donnelly este recomandabil, dar elaborarea strategiilor pentru implementarea universala a drepturilor omului trebuie totusi adaptata continuu la timpul istoric si spatiul geografic, chiar si intr-o lume in care post-modernitatea incearca sa relativizeze diferentele. Asa cum sugereaza el, universalitatea drepturilor omului, in ciuda miilor de argumente care i se impotrivesc, este nu numai ideala si avantajoasa pentru marea majoritate a cetatenilor de pe mapamond, ci si, cu un efort bine determinat, ea este aplicabila. Piata libera si globalizarea economiilor pot juca un rol important in promovarea democratiei si a drepturilor omului in lumea in curs de dezvoltare, asa dupa cum spunea si Presedintele SUA, G. Bush, in cadrul planului sau de a crea o zona de comert liber a Orientului Mijlociu [13]. O zona a pacii, de asemenea, pentru ca, unde exista comert, exista prosperitate. Iar unde exista prosperitate, conflictele se atenueaza si sansele izbucnirii unui razboi scad, pana aproape de zero.

II. GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI, CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST. DREPTURILE UNIVERSALE ALE OMULUI SI DREPTURILE OMULUI IN LUMEA ISLAMICA. O ALTA PERSPECTIVA? Sayyid Abul Ala Maududi, jurnalist, teolog si ganditor politic din Pakistan, afirma: Cand vorbim despre drepturile omului in Islam, intelegem ca aceste drepturi au fost acordate de catre Allah (Dumnezeu); ele nu au fost acordate de nici un fel de rege sau de nici un fel de adunare legislativa. Drepturile acordate de regi sau de parlamente pot fi retrase in acelasi fel in care au fost conferite. Acelasi lucru se intampla si cu drepturile acceptate si recunoscute de catre dictatori. Ei pot sa-ti ofere si sa-ti retraga drepturile cand vor ei. Oamenii politici pot incalca deschis drepturile omului asa cum vor ei. Dar atat timp cat in Islam drepturile au fost conferite de Dumnezeu, nici o adunare legislativa din lume si nici un guvern de pe pamant nu are dreptul sau autoritatea sa aduca orice amendament sau schimbare in drepturile conferite de divinitate. Nimeni nu are dreptul sa le abroge sau sa le retraga. Nu este vorba de drepturile omului care sunt conferite pe hartie de dragul spectacolului politic si negate in viata reala atunci cand spectacolul s-a terminat. [15] Si iata acum felul in care ganditorii musulmani vad abordarea occidentala a drepturilor omului: Oamenii din vest proclama zgomotos ca Magna Carta a Marii Britanii sta la baza conceperii drepturilor omului; dar chiar si Magna Carta a aparut la sase sute de ani dupa zorii Islamului. Suntem siguri ca oamenii din vest nu aveau nici o idee despre drepturile omului si drepturile civice inainte de secolul al saptesprezecelea. Notiuni mai clare in acest domeniu au aparut la sfarsitul secolului al optsprezecelea in proclamatiile si constitutiile din America si din Franta. Dar nimeni nu-i atat de orb incat sa nu observe ca drepturile date pe hartie nu sunt cele de care beneficiaza oamenii de rand in viata de zi cu zi. La mijlocul secolului douazeci, Natiunile Unite, care ar putea fi mai bine botezate drept Natiunile Dezbinate, au fabricat o declaratie universala a drepturilor omului, nucleul fiind definirea genocidului si a regulilor prin care acesta poate fi demonstrat. Dar toate aceste declaratii sunt doar o expresie a unei sperante pioase. Nu exista sanctiuni in spatele lor si nici forte fizice sau morale care sa le consolideze. In ciuda rasunatoarelor si ambitioaselor rezolutii ale ONU, drepturile omului au fost incalcate si pervertite in diferite locuri ale lumii, iar organizatia mondiala a fost doar un spectator neajutorat. ONU nu este capabil, prin Declaratia universala a drepturilor omului, sa exercite un control efectiv in cazul incalcarii drepturilor omului. Chiar si hulita crima de genocid a supravietuit, in ciuda proclamatiilor organizatiei mondiale cu sediul la New York. Intr-o tara care se invecineaza cu Pakistanul, genocidul musulmanilor are loc neintrerupt de zeci de ani, dar ONU nu are puterea de a lua nici un fel de masuri impotriva Indiei (aluzie la Kashmir-ul indian). Asadar, din punctul de vedere islamic, carta, proclamatiile si rezolutiile ONU nu pot fi comparate cu drepturile hotarate de catre Dumnezeu. Aceasta din cauza ca primele nu sunt aplicabile oricui, in timp ce ultimele se aplica oricarui suflet, oricarui credincios. Drepturile omului sunt parte din credinta islamica - sustine Maududi, iar pentru cei care nu le-ar respecta sau le-ar schimba, Coranul afirma clar: Cei care nu judeca prin ceea ce Dum nezeu ne-a trimis sunt necredinciosi. [16]. Cu alte cuvinte, aceasta inseamna ca, daca autoritatile trecatoare considera propriile lor cuvinte si decizii ca fiind adevarate si cele date de catre Dumnezeu gresite, acei oameni sunt necredinciosi. Drepturile scrise de catre Dumnezeu sunt permanente si eterne. Ele nu au nevoie de semnatura nici unui politician pentru a-si dovedi valabilitatea in viata fiecarui om. Orice om, dintr-o tara sau din alta, fie ca traieste in padure sau in desert, are aceleasi drepturi umane fundamentale pur si simplu pentru ca este un om, si acest lucru este recunoscut de fiecare musulman. De fapt este datoria lui sa indeplineasca aceste obligatii (ospitalitatea islamica). Si iata care sunt drepturile fundamentale ale omului, din perspectiva islamica: 1. Dreptul la viata. Primul si cel mai important drept fundamental este dreptul la viata si respectul vietii umane. Cartea sfanta a Coranului subliniaza: oricine omoara o fiinta umana fara nici o indreptatire este ca si cum ar fi

omorat intreaga omenire. In privinta luarii vietii celui care este acuzat de crima sau pedepsirii pentru coruptie, decizia va fi luata doar de o adevarata si competenta curte de justitie. Daca e vorbe de un razboi cu alta natiune sau tara, acesta poate fi decis doar de catre un guvern legal constituit. In orice caz, nici o fiinta umana nu are dreptul sa ia viata altei fiinte umane prin propria sa decizie. Tot Coranul spune: nu ucide un suflet pe care Allah l-a creat si l-a facut sacru, decat prin mijlocirea legii [17]. Profetul a declarat omuciderea ca fiind cel mai mare pacat, imediat dupa politeism. 2. Dreptul de a-ti fi salvata viata, in caz de pericol, indiferent de nationalitatea, rasa sau culoarea pe care o ai este de asemenea mentionat in cartea sfanta a musulmanilor [18]. 3. Respectul pentru castitatea femeilor fie ca ele apartin natiunii noastre, fie ca apartin natiunii inamicului si indiferent de dorinta ei, de apartenenta ei sau neapartenenta la o religie. Acest concept al sfinteniei castitatii si al protectiei femeii nu poate fi gasit nicaieri in afara Islamului. 4. Dreptul la un standard minim de viata. Oricine cere ajutor, oricine este in dificultate, trebuie ajutat din proprietatea si averea musulmanilor. Aceasta indiferent daca apartine sau nu unei natiuni sau unei tari, unei rase sau alteia. Daca un om (un musulman) se afla in situatia in care poate ajuta pe cineva si o persoana in dificultate ii cere ajutorul, ori daca necesitatea de a ajuta se vede de la sine, atunci este de datoria primei persoane sa o ajute pe cea de-a doua. 5. Dreptul individual la libertate. Islamul a interzis categoric practica primitiva a capturarii oamenilor, transformarii lor in sclavi, vanzarii lor. Europenii si americanii se mandresc ca au abolit sclavia, dar nu au decenta sa spuna ca tot ei au introdus-o, iar abolirea sclaviei s-a produs abia la jumatatea secolului al XIX-lea, atrage atentia Maududi. 6. Dreptul la o justitie corecta. Musulmanii trebuie sa fie drepti nu numai cu oamenii obisnuiti, dar si cu dusmanii lor. Obiceiurile si caracterul lor sunt de asa natura incat nici unui om nu trebuie sa-i fie teama ca va fi nedreptatit in mainile lor, pentru ca ei trateaza fiintele umane cu corectitudine si dreptate. [19] 7. Egalitatea oamenilor. Lumea islamica recunoaste egalitatea deplina intre toti barbatii, indiferent de culoare, rasa sau nationalitate [20]. Toti oamenii sunt frati unii cu altii [21]. Superioritatea unui om asupra altuia tine doar de credinta in Dumnezeu, puritatea de caracter si moralitatea lui si nu de culoare, rasa, limba sau nationalitate [22]. Profetul a spus: Nici un arab nu este superior unui ne-arab, dar nici ne-arabii nu sunt superiori arabilor. La fel si daca un om este alb sau negru, nici unul nu este superior celuilalt. Toti sunteti copii ai lui Adam , iar Adam v-a creat din acelasi lut. 8. Dreptul de a colabora sau de a nu colabora. Islamul ii invata pe fidelii sai sa coopereze pentru teluri virtuoase si responsabile, dar sa nu coopereze atunci cand e vorba de lucruri vicioase si agresiune. Acel barbat care isi va lua o sarcina nobila si dreapta, indiferent daca face parte din Lumea Nordului sau a Sudului, are dreptul sa se astepte la sprijin si cooperare activa din partea musulmanilor. Dimpotriva, daca el propaga fapte de viciu si agresiune, chiar daca el este ruda noastra cea mai apropiata sau vecinul nostru, nu are nici un drept la suport si ajutor. Persoana pacatoasa si vicioasa poate fi chiar fratele, dar el nu este de-al nostru si nu trebuie ajutat atat timp cat nu se caieste si nu isi schimba calea. In acelasi timp, persoana care va face fapte de virtute si dreptate, poate sa nu aiba nici o legatura cu musulmanii, dar musulmanii ii vor fi alaturi si il vor sprijini sau cel putin ii vor dori binele. Am prezentat o sinteza dupa HUMAN RIGHTS IN ISLAM - autor 'Allamah Abu al-'A'la Mawdudi sau Maududi, jurnalist, teolog si ganditor politic musulman. [24]

DE CE NU FOLOSESTE REVIZIONISMUL ISLAMIC. Controversata Declaratie de la Cairo privind drepturile omului in Islam (CDHRI) [25] a fost adoptata in capitala Egiptului in 1990 de catre cea de-a 19-a Conferinta Islamica a ministrilor de externe, de catre 45 de state membre ale Organizatiei Conferintei Islamice (OIC) [26]. CDHRI a stabilit ca legea shari'a (ansamblul de reguli de conduita aplicabil musulmanilor si rezultand din invataturile lor religioase) este singura sursa de referinta pentru protectia drepturilor omului in tarile islamice, dandu-i asadar suprematie in fata Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (UDHR). ONU a considerat ca aceasta intiativa nu poate avea girul sau, nici macar ca o componenta regionala [27], iar pericolele CDHRI au fost enumerate intr-un comunicat de presa, chiar prin declaratia lui Adama Dieng, musulman, secretar-general al Comisiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului, un proeminent jurist senegalez care a alertat comunitatea internationala asupra gravelor implicatii care ar putea rezulta. Vorbind in fata Curtii Internationale de Justitie a ONU el a declarat urmatoarele (1992): CDHRI ameninta grav consensul inter-cultural pe care sunt bazate instrumentele internationale privind drepturile omului; CDHRI introduce, in numele apararii DO, o intolerabila discriminare impotriva ne-musulmanilor si a femeilor [a se urmari textul de referinta, prezentat mai inainte]. CDHRI are un caracter deliberat restrictiv cu privire la anumite drepturi si libertati fundamentale, astfel ca anumite prevederi ale sale sunt sub standardele legale care opereaza oficial in statele musulmane; este asadar un pas inapoi; CDHRI confirma, sub acoperamantul Legii Islamice (Shari'a), legitimarea unor practici, asa cum ar fi pedepsele corporale, care ataca integritatea si demnitatea fiintei umane. Chiar daca traditiile, culturile si fundamentele religioase pot fi diferite, natura umana este, in mod universal, aceeasi. Telul celor care au redactat si aprobat UDHR a fost tocmai cel de a afirma aceasta identitate umana universala, separand-o de particularitati si contexte religioase. Declaratia de la Cairo privind drepturile omului in Islam (CDHRI) nu poate fi acceptata in cadrul ONU pentru ca se bazeaza pe Legea Islamica, pe care nemusulmanii n-o imbratiseaza. Declaratia Universala a Drepturilor Omului (UDHR) plaseaza normele sociale si politice intr-un cadru secular, despartind politicul si justitia de factorul religios.

III. GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI, CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST. CONCLUZII. PUNCTE CARDINALE ALE DREPTURILOR OMULUI. 1. Criticii globalizarii vorbesc mult despre impactul acesteia asupra DO, mai ales in ceea ce priveste paturile sarace, Sudul, Orientul, Lumea a Treia, careia, mai nou si mai putin ofensator, i se spune si lumea tarilor in curs de dezvoltare (developing countries). De asemenea, abordarea postmoderna [28] a adus relativizarea valorilor, inclusiv in acest camp al universalitatii drepturilor fundamentale ale omului, permitand aparitia teoriei relativismului cultural. Acesta, prin antiteza cu etno-centrismul, inspiratia din dogma religioasa iudeo-crestina, care i se reproseaza Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, in varianta ei conceputa la New York [29], inaintea decolonizarii, de catre specialisti europeni si americani, fara consultarea unor parteneri provenind din alte confesiuni.

Cei care afirma ca globalizarea a adus o deteriorarea a DO (economice, sociale, culturale), utilizeaza de obicei date, grafice, statistici partiale, scoase din context, pentru a demonstra anumite aspecte particulare. Ei leaga, de exemplu, saracia din tarile in curs de dezvoltare de datoriile externe, ori somajul de privatizare, deteriorarea sanatatii de monopolul asupra producerii unor medicamente. Din punctul lor de vedere, diminuarea standardului de viata, cresterea diferentelor sociale, insuficienta hranei sau a apei, analfabetismul sunt generate de globalizare, ei facand comparatia intre starea de dinainte de 1990 si starea actuala, in varii domenii. Avocatii globalizarii nu neaga faptul ca, in anumite regiuni, DO sunt mai putin respectate, dar explica aceasta tocmai prin rezistenta anumitor tari si popoare la globalizare si atrag atentia ca acest proces (G) are castigatori si invinsi (pe plan mondial si pe plan local). Depinde la care dintre ei ne referim. Criza economica, oricat ar dura, este trecatoare; globalizarea, buna sau rea, este un fenomen fara sfarsit. Paguboasa rezistenta la globalizare a unor colectivitati este atribuita stagnarii si rigiditatii politice, culturii traditionaliste sau chiar naturii religiei lor, care se opune democratiei si modernizarii. Acestea sunt idei tabu pentru o gandire religioasa, nu si pentru una economica. Asadar atat avocatii cat si criticii globalizarii ajung sa fie de acord asupra faptului ca DO sunt, intr-un fel sau altul, afectate de procesul G, mai ales in Sud [30], dar pozitia lor difera in ceea ce priveste explicarea acestui fapt si deci si in privinta prescrierii remediilor. In timp ce avocatii apararii recomanda deschiderea fara retineri in fata curentului, avocatii acuzarii (anti-globalistii) recomanda rezistenta si opozitia inversunata in fata procesului G, a corporatiilor transnationale care aduc injustitia. Cine are dreptate? Conform unor statistici intocmite de specialisti, cele mai putin globalizate state, mai inchise in ele insele, sunt Myanmar, Haiti, Burundi, Mongolia Aici recesiunea a ajuns cel mai greu, pentru ca nu are ce sa atinga... Cele mai globalizate (deschise) tari sunt: Irlanda, Singapore, Belgia, Austria, Suedia. Fac fata, acestea din urma, crizei mondiale, deschizand toate usile Globalizarii?.. Se pare ca da. Aceasta enumerare de tari vorbeste de la sine despre efectele benefice sau malefice ale deschiderii portilor in fata tsunami-ului G [31] 2. Universalitatea si indivizibilitatea listei de drepturi ale omului enumerate in UDHR a fost atacata, criticata, de fapt, din doua directii. Este vorba mai intai de criticii occidentali (neo-liberali), care vedeau in adoptarea de catre state a declaratiei ONU, o implicare prea mare a statuluiin sfera economica si sociala (drepturile economice, sociale si culturale). Dar astazi se simte nevoia unei puternice implicari guvernamentale in domenii ca sanatate, educatie, forta de munca, locuinte, securitate sociala exemplul politicilor UE in acest sens este concludent. A doua sursa a atacurilor la adresa universalitatii UDHR a venit din partea unora dintre tarile lumii a treia, care, si astfel, isi doreau o pozitie mai importanta in zona. China, India, unele tari ale lumii islamice (Iran, Sudan, Pakistan, Afghanistan) au cerut ca legile internationale privind DO sa fie privite si abordate in contextul istoric si cultural al fiecarei tari sau civilizatii. In 1992, Declaratia finala a Conferintei celor 108 state nealiniate (Djakarta, Indonezia) sublinia diferentele in cultura, care implicau si diferente in interpretarea DO care ar trebui recunoscute. Dar, cu timpul, nu s-a mai vorbit in acest domeniu despre asa-numitele valori asiatice. In mod clar, toate religiile si societatile traditionale trebuie respectate, dar orice viitoare compromisuri asupra UDHR ar duce la incertitudini care nu sunt benefice ordinii si pacii internationale. Fara indoiala, globalizarea, ca un fenomen complex si inca in desfasurare, deci greu cuantificabil, genereaza atat amenintari cat si oportunitati in ceea ce priveste drepturile omului. Pietele economice pot fi mai bine monitorizate, drepturile migrantilor se imbunatatesc, organizatiile internationale pot sa se implice in cazul unor abuzuri savarsite de companiile transnationale. Revolta calugarilor din izolatul stat Myanmar a ajuns la cunostinta opiniei publice (mondiale) gratie unei unelte a globalizarii internetul. In mileniul trei, deschis de globalizare, incalcarile DO pot fi vazute de la mare distanta si sanctionate de legile internationale; campanii media, daca nu militare, pot fi intreprinse peste granite, iar victimele nedreptatilor au o putere sporita, pentru ca acum, in reteaua mondiala a comunicarii, pot fi auzite, intelese si aparate. Daca nu de state, atunci de societatea civila. Daca nu de catre

societatea civila, atunci de catre mass-media. Si, prin intermediul acesteia, victimele nedreptatilor pot fi aparate de forurile internationale, in speta de Organizatia Natiunilor Unite si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului. 3. Relativismul cultural transferat in materie juridica ar duce la anomie, haos institutional si decizional, ceea ce nu ar putea avea ca efect o lume mai buna... decat pentru unii. Altii decat cei din ziua de azi... Pe flamurile revolutiilor (incepand cu cea Franceza) scria: Libert, galit, Fraternit . Eventual, dupa limpezirea apelor si rearanjarea ierarhiilor (considerate nedrepte, pana atunci): legalit. Niciodata: Justice. Iar dupa ce o revolutie - fie si in domeniul Drepturilor Omului - e infaptuita si legalizata, toate eventualele revolutii ce ar putea sa mai urmeze, sunt declarate din start, ca fiind ilegale si lipsite de utilitate...
NOTE

[1] Greider 1997; Korten 1995

[2] Ruggie 1998

[3] Kearney 1995; Sassen 1998, 1996

[4] Kaldor 1999; Lipschutz 1996; Wapner 1996

[5] Jan Aart Scholte is Professor in PAIS and Director of the Centre for the Study of Globalisation and Regionalisation (CSGR) at the University of Warwick, UK.

Jan Aart is author of Globalization: A Critical Introduction (Palgrave-Macmillan, 2005 second edition), Civil Society and Global Democracy(Polity, forthcoming) and International Relations of Social Change (Open University Press, 1993); co-author of Contesting Global Governance(Cambridge University Press, 2000); editor of Civil Society and Accountable Global Governance (forthcoming) and Civil Society and Global Finance (Routledge, 2002); and co-editor of The Encyclopaedia of Globalization (Routledge, 2006); He is also an editor of the journal Global Governance.

[6] Universal Declaration of Human Rights, 1948, ONU www. udhr.org/index.htm Adoptat i proclamat prin Rezoluia Adunrii Generale a Organizaiei Naiunilor Unite 217 A (iii) din 10 decembrie 1948.

[7] Lista statelor suverane ale lumii (202 entitati) include actualmente 193 de state care se bucura de recunoastere internationala generala (192 state membre ale ONU, plus Vatican, care nu este membru al ONU, dar are recunoasterea internationala generala), apoi alte 9 entitati care au suveranitate de facto, dar care nu au recunoastere internationala.

[8] www.du.edu/~jdonnell/academic_bio.htm

[9] Jack Donnelly, Universal Human Rights in Theory and Practice (2nd Edition) (Ithaca, NY: Cornell University Press), pp. 290.

[10] europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r00001.htm

[11] multe state din lumea a treia, lumea in curs de dezvoltare, sunt rezultatul decolonizarii iar, dupa 1990, a disolutiei URSS si a satelitilor sai.

[12] The Igbo, sometimes (especially formerly) referred to as the Ibo/Ebo, are an ethnic group in West Africa numbering in the tens of millions. Most Igbo people live in southeastern Nigeria, where they make up one of the largest ethnic segments of the Nigeria's population. Pre-colonial Igbo political organization was based on a quasi-democratic republican system of government that guaranteed equality of the citizenry as against a feudalist "dictator king" in tight knit communities as witnessed by the Portuguese who first arrived and met with the Igbo people in the 15th century. With the exception of a few notable towns like Onitsha, which had kings called Obi, and places like Nri and Arochukwu, which had priest kings (known as Eze), Igbo communities and area governments were overwhelmingly ruled solely by a republican consultative assembly of the common people. Many people were jealous of the ruler because of his injust rules. Although title holders were respected because of their accomplishments and capabilities, they were never revered as kings, but often performed special functions given to them by such assemblies. This way of governing was immensely different from most other communities of Western Africa, and only shared by the Ewe of Ghana.

Source: Uchendu, Victor Chikezie (1965) The Igbo Of Southeast Nigeria Holt, Rinehart and Winston, New York.

[13] In a May 2003 address outlining his plan for a Middle East free trade area, President Bush said, "The Arab world has a great cultural tradition, but is largely missing out on the economic progress of our time. Across the globe, free markets and trade have helped defeat poverty, and taught men and women the habits of liberty."

Source URL: http://www.freetrade.org/node/490

[14] www.islamicinterlink.com/author/maudoodi.html

[15] Human Rights in Islam, Syed Maududi - www.islam101.com/rights/index.htm

[16] Kafirun - www.kuran.gen.tr/?x=s_main&y=s_middle&kid=4&sid=109

[17] 6:151 [18] prin opozitie cu ceea ce se mentioneaza in Talmud (You will be surprised to hear that the Talmud, the religious book of the Jews, contains a verse of similar nature, but records it in altogether different form. It says: "Whoever destroyed a life of the Israelite, in the eyes of the Scripture, it is as if he destroyed the whole world. And whoever protected and saved one life of the Israelite, in the light of the Scripture, it is as if he saved the whole world." Talmud also contains the view that if a non-Israelite is drowning and you tried to save him then you are a sinner. Can it be given a name other than racialism? - Syed Maududi)

[19] Human Rights in Islam, Syed Maududi [20] De remarcat ca, spre deosebire de corectitudinea politica americana (presedintele Bush tine sa precizeze intotdeauna ca se adr eseaza atat femeilor cat si barbatilor, din trupele americane stationate in Irak sau Afghanistan), sau de discursul european (indiferent de apartenenta sau neapartenenta religioasa), etica musulmana face intotdeauna referire la barbati, si nu pomeneste nimic de situatia in care un om, indiferent de nationalitatea sau culoarea lui, nu este musulman sau nu este credincios.

[21] Aceeasi observatie. Nu se spune: toti oamenii, indiferent de religia lor, sunt frati si surori, unii cu altii.

[22] Din nou, a se observa ca nu se face nici o trimitere la sex si la religie, de genul: indiferent daca persoana este credincioasa sau nu si indiferent care este religia sa.

[23] al-Bayhaqi and al-Bazzaz

[24] HUMAN RIGHTS IN ISLAM by 'Allamah Abu al-'A'la Mawdudi al Tawhid Journal, vol. IV No. 3 Rajab-Ramadhan 1407

[25] http://en.wikisource.org/wiki/Cairo_Declaration_on_Human_Rights_in_Islamwww.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc

[26] http://www.oic-oci.org/oicnew/

[27] www.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc [28] nu tocmai constructiva pentru Occident, unii spun chiar sinucigasa

[29] 1948, acelasi an in care s-a oficializat si termenul de relativism cultural...

[30] denumirea actuala a lumii a treia, in stiintele politice

[31] http://globalization.kof.ethz.ch/

Intr-o enumerare de 122 de tari, Romania este pe locul 45, avand deci o perspectiva incurajatoare.

BIBLIOGRAFIE, WEBOGRAFIE Universal Human Rights in Theory and Practice - Donnelly, Jack Ithaca, NY: Cornell University

Press, 1989

Universal Human Rights and Cultural Diversity - Hilde Hey - A review of Human Rights: New Perspectives, New Realities, edited by Adamantia Pollis and Peter Schwab - Boulder, CO: Lynne Rienner, 2000

Globalization and Human Rights - Alison Brysk - The University of California Press

Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa - Institutul European din Romania - Bucuresti, 2005

Clubul Bilderberg. Stapanii lumii - Cristina Martin - Litera International, Bucuresti, 2007

Sistemul Institutional al UE - Nicoleta Diaconu - LUMINALEX, Bucuresti 2001

Instrumente juridice fundamentale ale UE - V. Marcu, N. Purda, N. Diaconu, C. Draghiciu - Lumina Lex, Bucuresti, 2003

Integrarea Europeana - Metoda si analiza - J. Pelkmans - Institutul European din Romania, Bucuresti, 2003

Postmodernism and Universal Human Rights; Why Theory and Reality Don't Mix - article from Free Inquiry magazine, Volume 18, Number 4 -by Xiaorong Li

Globalization Has to Take Human Rights into Account - by Mary Robinson - Published on Tuesday, January 22, 2002 in The Irish Times

[Mary Robinson is United Nations High Commissioner for Human Rights. This article is extracted from an address, the Second Global Ethic Lecture]

Alternatives: Turkish Journal of International Relations, Vol.3, No.2&3, Summer&Fall 2004

Universal Human Rights and "Human Rights in Islam" - Article published in the journal Midstream (New York) February/March 1999

HUMAN RIGHTS IN ISLAM - by 'Allamah Abu al-'A'la Mawdudi - al Tawhid Journal, vol. IV No. 3 Rajab-Ramadhan 1407

Cairo Declaration on Human Rights in Islam,Aug. 5, 1990, U.N. GAOR

http://www1.umn.edu/humanrts/instree/cairodeclaration.html

Globalization, Human Rights, and Democracy - Daniel T. Griswold - article appeared in the eJournal USA in February, 2006

[Dan Griswold is director of the Center for Trade Policy Studies at the Cato Institute in Washington, D.C. He is the author of numerous studies and articles on trade, immigration, and globalization, including the January 2004 study "Trading Tyranny for Freedom: How Open Markets Till the Soil for Democracy."]