Sunteți pe pagina 1din 11

Legea vibraiei Legea vibraiei susine c tot ce exist n univers se afl ntr-o stare continu de vibraie.

Universul cu tot ceea ce cuprinde el este alctuit din energie. Totul este energie n micare. Scaunul pe care stm este energie n micare, la fel casa n care locuim, pmntul pe care clcm, mncarea pe care o mncm, cerul pe care -l vedem, aerul pe care-l respirm, trupul totul este energie n micare la nivel fundamental. Materia solid este energie care vibreaz n ritm foarte lent i cu frecven joas, n vreme ce aerul are o vibraie foarte rapid i cu frecven nalt. Vibraia Spiritului este att de intens i att rapida, nct practic el este n repaos, la fel ca o roata care se nvrte cu o aa de mare rapiditate nct pare c st pe loc. Gndurile reprezint tot energie n micare. La fel i aciunile, iar obiceiurile sunt tipare repetitive a energiei aflate n micare. Noi nu putem nici s crem, nici s distrugem energia nu putem dect s-o transformm n ceva nou. Asta nseamn c toat energia care a existat i va exista vreodat exist i acum ntr-o form sau alta. Trupul nostru s-a format prin fuziunea unui ovul cu un spermatozoid, ei nii rezultatul procreerii i al evoluiei de cnd a aprut viaa pe Pmnt. Obiceiurile noastre s-au format ca efect al tiparelor noastre de gndire i al socializrii, influenate de mentaliti care s-au schimbat i s-au transformat milenii de-a rndul. Prin urmare, dac vrem s schimbm un obicei, nu-l putem distruge. Putem doar s-l transformm ntr-unul nou. Dac vrem s ne schimbm modul de a gndi, nu putem distruge vechea gndire putem doar s-o transformm ntr-una nou. Una dintre cele mai nalte i mai puternice forme de energie o reprezint gndul. Gndul este energie electric vibrnd la o frecven foarte nalt. Fiecare gnd produce o vibraie, care cltorete prin univers i ncepe s prind form. Acel gnd s -a nscut dintr-o alt form de energie i va exista, sub o form sau alta, pentru totdeauna. Acest fapt nseamn c avem o uria responsabilitate n privina supravegherii i disciplinrii gndurilor noastre. Gndurile formeaz cmpuri de energie care cltoresc din mintea noastr ctre lumea exterioar. Un gnd trector va primi puin energie, dar dac acel gnd ncepe s se dezvolte i noi i acordm atenie, devine tot mai puternic. Cu ct i se d mai mult atenie, cu att are mai mult influen asupra lumii noastre i a relaiei noastre cu ea. Legea atraciei Legea atraciei este una dintre cele dou legi care deriv din legea vibraiei si care ne spune c asemnarea duce la apropiere - c vom atrage energii similare cu a noastr i cu cea a subiectului asupra cruia ne concentrm gndurile. Vibraiile cu frecvene similare se atrag, cele cu frecvene diferite se resping. De aceea atragem lucrurile asupra crora ne concentrm, la care ne gndim sau crora le dm energie. Lucrul la care ne gndim l facem adesea s se manifeste. Cnd gndim pozitiv, atragem spre noi oameni i situaii pozitive. Cnd gndim negativ, atragem oameni i mprejurri
1

negative. Ce se aseamn se adun, atragem spre noi ceea ce noi nine proiectm n afar. Ceea ce cutm este exact ceea ce vom gsi. Ne definim atepta rea n minte, iar mintea noastr va reaciona n consecin. Energia pleac n univers sub forma unui gnd sau a unei comenzi, astfel c vom atrage obiectul la care ne -am gndit. Exist un cmp de vibraie energetic numit aur, care nconjoar toate obiectele i fiinele umane. Vibraia trupului creaz aura, iar gndurile i modul n care procesm experienele vieii o guverneaz. Cmpul energetic vibreaz cu o frecven mai mare n jurul oamenilor care utilizeaz niveluri mai ridicate de contientizare lucid. Pentru cei care sunt mai puin contieni i care trec prin via "pe pilot automat", cmpurile energetice vibreaz cu o frecven mai joas. Legea schimbrii A doua lege derivat, legea schimbrii, ne spune c, din moment ce totul este energ ie i energia se afl ntr-o micare continu, totul se schimb n mod constant. n ultim instan, exist doar schimbare. Nimic nu rmne vreodat la fel. Toi cunoatem persoane care nu se simt n siguran dect dac lucrurile rmn aa cum sunt. Schimbarea produce team, pentru c deschide ua spre necunoscut. Oamenii vor accepta situaii neplcute pentru simplul motiv c li se pare mai uor sau mai sigur dect s schimbe ceva - li se pare c mcar tiu ce urmeaz s li se ntmple, chiar dac este ru. Dac fac vreo schimbare, intr ntr-o lume dincolo de sfera lor de experien. Celor cu o capacitate nalt dezvoltat de contientizare i cu un sim mai dezvoltat al posibilitilor oferite de via, ideea de a merge nainte pe valurile schimbrii li se pare mult mai puin amenintoare. Sunt mai siguri pe ei i au mai mult ncredere c, ntr un fel sau altul, universul le va purta de grij. Pentru ei, schimbarea poate fi chiar incitant, pentru c exist mereu ceva nou - o nou ans, o provocare inedit, un nou dar din partea vieii. Nici aici nu se pune problema nclcrii acestei legi, ci de a o nelege corect ntruct conine n ea ntreaga cheie a transformrii. Pentru a ne schimba starea de spirit sau strile mentale e suficient s ne schimbm vibraia. Orice om i poate schimba vibraia printr-un efort de voin, fixnd atenia pe starea de voin. Voina conduce atenia i atenia modific vibraia. Dac ne cultivm arta ateniei cu ajutorul voinei vom gsi secretul stpnirii sentimentelor i strilor mentale. Orice gndire, orice emoie i orice stare mental are procentul corespunztor i gradul su de vibraie. Graie unui efect de voin a individului, sau a mai multor indivizi, aceste stri mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibil a se reproduce un sunet muzical ce face s vibreze un instrument ntr-o anumit manier, la fel cum se poate reproduce o culoare facnd imediat obiectul s vibreze. Prin cunoaterea principiului vibraiei la fenomenele mentale, fiecare i poate polariza spiritul su, putnd s-l fac s aib gradul de vibraie dorit. Se obine astfel un control perfect al strilor sale mentale, a caracterului su etc.
2

Principiul vibraiei exist la toate fenomenele produse de marii nelepi, care sunt capabili n aparen s nlture legile naturii, dei n realitate nu fac dect s utilizeze o lege pentru a se apra contra alteia, un principiu pentru a desfiina efectul altora i care obin rezultate uimitoare, schimbnd vibraiile obiectului material i a formelor de energie, svrind astfel ceea ce se cheam n mod curent minuni. Manifestrile gndirii, emoiei, voinei, dorinei sau oricrei stri sau condiii mentale sunt nsoite de vibraii, din care o parte sunt exteriorizate i tind s influeneze prin inducie spiritul altor indivizi. n consecin, e important sa fim ateni la toate manifestrile individuale, s le armonizm i s le stpnim, ntruct au repercursiuni asupra ntregului univers. n acest proces de transformare, armonizare i control, de im ens ajutor ne sunt ngerul pzitor, arhanghelul Mihail, arhanghelul Uriel, arhanghelul Gabriel, arhanghelul Metatron, ngerii cunoaterii, ai discernmntului, ai nelegerii, ngerii nelepciunii, ai armoniei.

LEGILE UNIVERSALE (Principiile Adevarului) 1. LEGEA MENTALISMULUI: Totul este spirit, Universul este mental. Aceasta lege explica faptul ca Totul este Realitate Substantiala, aflandu-se in toate manifestarile si aparentele ei exterioare pe care le cunoastem sub denumirea de Universuri materiale, Fenomene ale Vietii, Materie, Energie - intr-un cuvant, tot ceea ce este perceput de simturile noastre materiale, este spirit. Acest spirit nu poate fi explicat si definit, dar poate fi considerat si gandit ca un spirit universal, infinit si viu. El explica Adevarul ca Lumea. Universul nu-i decat o creatie mentala a TOT-ului. Prin urmare, in acest spirit noi traim, actionam si suntem noi insine. 2. LEGEA CORESPONDENTEI: Ceea ce este sus este si ceea ce este jos, Ceea ce este jos este si ceea ce este sus. Aceasta a doua lege explica faptul ca exista o armonie, un raport constant, o corespondenta intre diferitele planuri de manifestare ale Vietii si Fiintei - respectiv planul material, mental si spiritual. Aceste planuri sunt asemanatoare, diferenta intre ele fiind doar de grade si nivel de vibratii - sunt creatii ale TOT-ului si exista in spiritul infinit al TOT-ului. 3. LEGEA VIBRATIEI: Nimic nu este in repaus, totul se misca, totul vibreaza. Aceasta lege este cea mai importanta pentru cunoasterea si intelegerea fenomenelor mentale si spirituale. Aceasta explica faptul ca miscarea se manifesta pretutindeni in Univers, ca nimic nu este in stare de repaus, ca totul se misca, totul vibreaza. Diferentele care exista intre variatele manifestari ale materiei, energiei si sufletului, se datoreaza gradului diferit de vibratie. De la TOT CE ESTE, care este SPIRIT PUR, pana la cele mai grobiene forme ale materiei, totul vibreaza; cu cat este mai intensa vibratia, cu atat este mai inalta pozitia pe scara. Vibratia Spiritului este atat de intensa si atat de

rapida, incat, practic, pare in repaus, la fel cum o roata care se invarte cu viteza foarte mare pare oprita. La cealalta extremitate a scarii sunt formele grobiene ale Materiei, ale carei vibratii sunt atat de lente incat parca nici nu ar exista, la fel ca unele sunete de mica frecventa pe care urechea umana nu le percepe. Intre acesti doi poli opusi, exista o infinitate de grade diferite de vibratii. 4. LEGEA POLARITATII: Totul este dublu, orice lucru are doi poli, totul are doua extreme, asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie, polii opusi au o natura identica insa de grade diferite, extremele se ating, toate adevarurile nu sunt decat semiadevaruri, toate paradoxurile pot fi conciliate. Aceasta lege arata ca in orice lucru sunt doi poli, doua aspecte opuse, iar contrariile nu sunt in realitate decat doua extreme ale aceluiasi obiect, intre care sunt intercalate grade diferite. Caldura si frigul, desi par opuse, in realitate sunt acelasi lucru, distingandu-se doar prin diferenta de grade. La fel, dragostea si ura, binele si raul depinde doar de vointa noastra de a le transforma dintr-una in alta. 5. LEGEA RITMULUI: Totul se scurge inauntru sau in afara, orice lucru are durata sa, totul evolueaza apoi degenereaza, balansul pendulei se manifesta in toate si masura oscilatiei sale la dreapta este asemanatoare cu masura oscilatiei sale la stinga, ritmul este constant. Aceasta lege explica ca in orice lucru se manifesta o miscare masurata de plecare si venire, un flux si un reflux, o balansare inainte si inapoi, o miscare asemanatoare unei pendule. Exista intotdeauna o actiune si o reactiune, un progres si un regres, un maxim si un minim. 6. LEGEA CAUZEI SI A EFECTULUI: Orice cauza are efectul sau, orice efect are o cauza, totul se intampla conform Legii, hazardul nu este decat un nume dat unei legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale cauzalitatii insa nimic nu scapa Legii. Aceasta lege explica faptul ca totul se intampla conform Legii, ca niciodata nu se intampla ceva neprevazut, accidental, ca hazard nu exista, deoarece exista planuri diferite de Cauza si Efect, iar planul superior domina intotdeauna planul inferior. Un eveniment este ceea ce survine, se produce ceea ce se intampla ca rezultat sau ca o consecinta a unui eveniment precedent. Un eveniment creeaza prin el un alt eveniment, el constituie o veriga in marele lant al evenimentelor ordonate, iesit din energia Creatoare a TOT-ului. Exista o continuitate intre toate evenimentele precedente, rezultate si urmatoare. 7. LEGEA GENULUI: Este un gen in toate lucrurile, totul are principiile sale, Masculin si Feminin, genul se manifesta pe toate planurile. Aceasta lege explica faptul ca Genul se manifesta in orice lucru, ca principiile Masculin si Feminin sunt totdeauna prezente si active in toate fazele unui fenomen, pe oricare plan de viata. Cuvantul "gen" deriva dintr-o radacina latina care inseamna "zamislire, procreare, a face sa se nasca, a produce". Acest cuvant are o semnificatie mai larga si mai generala decat cuvantul "sex", care defineste deosebirile existente intre lucrurile vii (masculin si feminin). Rolul principiului Masculin este de a dirija catre principiul Feminin o anumita energie inerenta si de a pune astfel in miscare Procesul Creatiei. Unul sau altul - luate separat ca principii - sunt incapabile sa zamisleasca fara existenta celuilalt.

Cele sapte Legi sunt destul de greu de inteles de toata lumea; sunt legi prin care TOT CE ESTE (DUMNEZEU) conduce intregul univers. DUMNEZEU este TOTUL, Spiritul Infinit, Absolutul, Invizibilul, Intangibilul. Dumnezeu nu este separat de creatiile sale. El este intelepciunea infinita, inteligenta atotcunoscatoare, esenta realitatii, si se manifesta in tot si in toate. EL este Legea." Faptul ca in text apare cuvintul "Dumnezeu" nu trebuie vazut ca o implicatie religioasa. Astrologia nu este o religie si este folosita de oameni din toate religiile lumii, oameni care nu s-au multumit cu preceptele religioase si au cautat sa inteleaga realitatea in insesi principiile fundamentale ale lumii. Dar acum este mai limpede de ce aceia care nu cred in nici un Dumnezeu (fiind atei, materialisti convinsi), care considera ca tot ce este exista doar din jocul intamplator al unor atomi, nu se pot apropia de astrologie: ei nu au - in mintea lor - baza principiala necesara pentru a o putea folosi. Pe de alta parte, textul acesta dezvaluie baza metafizica a Astrologiei, accesibila numai celor care reflecteaza suficient de profund la realitate si la adevarurile vietii pentru a patrunde semnificatia lor. De aceea, invatarea Astrologiei nu se poate baza pe simpla memorare a semnificatiilor unor elemente astronomice, ci este necesara intelegerea felului cum functioneaza Universul si cum se reflecta aceasta functionare in temele astrologice si in miscarile astrelor.

Legile Universale sunt toate interconectate i se bazeaz pe nelegerea faptului c totul n univers este energie, inclusiv noi, i ca aceasta energie se mic ntr -un mod circular. La nivel microscopic, suntem o mas nvolburat de electroni i atomi de energie care se rotesc foarte rapid. De fapt, totul n lume este compus din energie, iar noi suntem intim conectai cu aceast mare de energie, acest mare vrtej de electroni. Gndurile noastre, sentimentele, cuvintele, i aciunile sunt toate forme de energie. Ceea ce gndim, simim, spunem i facem n fiecare moment se ntoarce la noi pentru a crea realitile noastre. Energia se mic n cerc, astfel nct ceea ce pleac n jur vine inapoi din jur. Combinaia gndurilor, sentimentelor, cuvintelor i aciunilor din toat lumea de pe planeta creeaz contiina noastr colectiv, aceasta creeaz lumea pe care o vedem n faa noastr. Vestea interesant este aceea ca datorit faptului c gndurile, sentiment ele, cuvintele i aciunile noastre creaz lumea din jurul nostru, avem puterea de a crea o lume de pace, armonie si abunden. n scopul de a face acest lucru, este esenial s nvm s ne controlm gndurile i emoiile noastre. nelegerea Legilor uni versale ne ajut s facem acest lucru. 1. Legea Divinei Unimi: Legea de Divinei Unimi ne ajut s nelegem c trim ntr -o lume unde totul este conectat la orice altceva. Tot ceea ce facem, spunem, gndim i credem i afecteaz pe ceilali i universul din jurul nostru. 2. Legea Vibraiei: Legile Universale spun c totul n Univers se mic, vibreaz, i cltorete n tipare circulare. Aceleai principii ale vibraiilor n lumea fizic se aplic
5

gndurilor noastre, sentimentelor i dorinelor din lumea eteric. Fiecare sunet, lucru, i chiar gnd are frecvena proprie de vibraie, unic n sine. 3. Legea Aciunii: Legea Aciunii trebuie s fie aplicat pentru a putea manifesta lucrurile de pe pmnt. Prin urmare, trebuie s ne angajm n aciuni care sprijin gndurile noastre, visele, emoiile i cuvintele. 4. Legea Corespondenei: Aceast Lege Universal prevede c principiile sau legile fizicii care explic lumea fizic - energie, lumin, vibraii i micare - au principiile lor corespunztoare n eteric sau univers. "Precum sus i jos." 5. Legea Cauzei i Efectului: Aceast Lege Universal prevede c nu se ntmpl nimic din pur ans sau n afara Legilor Universale. Fiecare aciune are o reacie sau consecin i noi "culegem ceea ce am semnat." 6. Legea Compensrii: Aceast Lege Universal este Legea Cauzei si Efectului aplicata la binecuvntrile i abundena care sunt furnizate pentru noi. Ca efecte vizibile ale faptelor noastre primim cadouri, bani, moteniri, prietenii i binecuvntri. 7. Legea Atractiei: Aceast Lege Universal demonstreaz cum crem lucrurile, evenimentele i oamenii care vin n vieile noastre. Gndurile noastre, sentimentele, cuvintele i aciunile produc energii care, la rndul lor, atrag energii. Energiile negative atrag energii negative i energiile pozitive atrag energii pozitive. 8. Legea Transmutrii Continue a Energiei: Aceast Lege Universal prevede c toate persoanele au n interiorul lor puterea de a schimba condiiile din viaa lor. Vibraiile nalte consum i transform pe cele mai mici, astfel, fiecare dintre noi poate schimba energiile din vieile noastre nelegand Legile Universale i aplicnd principiile n aa fel nct s schimbe efectele. 9. Legea Relativitii: Aceast Lege Universal arat c fiecare persoan va primi o serie de probleme (teste de iniiere) n scopul consolidrii Luminii din interior. Noi trebuie s considerm fiecare dintre aceste teste ca o provocare i s rmnem conectai la inimile noastre atunci cnd acionm pentru a rezolva problemele. Aceast lege ne nva, de asemenea, sa comparm problemele noastre cu problemele altora, i s punem totul n perspectiva potrivit. Indiferent ct de rea percepem a fi situaia noastr, exist ntotdeauna cineva care este ntr-o poziie si mai rea. Totul este relativ. 10. Legea polaritii: Aceast Lege Universal spune c totul este intr-o continuitate i are un opus. Putem suprima i transforma gndurile nedorite concentrndu -ne asupra polului opus. Aceasta este legea vibraiilor mentale. 11. Legea Ritmului: Aceast Lege Universal prevede ca totul vibreaz i se mic n anumite ritmuri. Aceste ritmuri stabilesc sezoanele, ciclurile, etapele de dezvoltare i tiparele. Fiecare ciclu reflect regularitatea Universului lui Dumnezeu. Maetrii tiu cum s ridice deasupra prile negative ale unui ciclu nsa fr s devin prea entuziasmai de asta vreodat sau s permit lucrurilor negative s ptrund n contiinta lor. 12. Legea Genului: Aceast Lege Universal prevede c totul are principul masculin (yang) i principiul feminin (yin), i c acestea sunt baza pentru toat creaia. Iniiatul spiritual trebuie s echilibreze energiile masculine i feminine n ea sau el nsui pentru a deveni un maestru i un adevrat co-creator cu Dumnezeu.
6

Legi Secundare: n plus fa de cele 12 Legi Universale, doctorii Milanovich i McCune (1998) au explicat c sunt 21 de Legi Secundare ale Universului, care sunt guvernate de Sinele Superior. Folosind munca lui Milanovich i McCune, Dr. Bailey lucreaz cu clienii ei s neleag i s aplice aceste legi n vieile lor, n primul rnd realiznd diferenierea ntre vocea ego-ului i cea a Sinelui Superior i apoi prin practicarea tehnicilor concepute pentru a alinia pe cineva cu Sinele lui Superior. Cele 21 de Legi Secundare sunt de fapt caracteristici n strns legtur cu legile universale. Aceste caracteristici sunt: Aspiraia ctre o Putere mai nalt, Caritatea, Compasiunea, Curajul, Dedicaia, Credina, Iertarea, Generozitatea, Graia, Onestitatea, Sperana, Bucuria, Buntatea, Conduita, Neamestecul, Rbdarea, Lauda, Responsabilitatea, Iubirea de sine, Recunotina i Iubirea Necondiionat.

LEGEA VIBRATIEI
Universul, privit fizic, energetic dar si mental/subtil, este dirijat de legi pe care inteleptii le-au numit legi universale. Una dintre ele a fost in mare voga in ultimi ani Legea Atractiei. Intelegerea acestei legi a revolutionat gandirea si viata multor oameni ce au devenit deodata constienti de potentialul lor de a-si schimba viata si prin asta, de a-si modela viitorul. Insa aceasta este doar una din legile ce au ramas, pana de curand, secrete majoritatii dintre noi. O alta lege este Legea Vibratiei. Sau Legea Vietii. Ea spune ca orice exista (sau este creat la un moment dat), are miscare, propria energie si ritm, pulseaza, are viata, emite informatie, interactioneaza. Orice exista in Univers, vibreaza. Are o amprenta personala, o frecventa unica. Si cat timp acest camp de vibratie personala se mentine nealterat, atata timp acel lucru continua sa existe, sa fie viu in acea forma. Asta inseamna ca orice intentie, sau gand fugar, orice imagine pe care mintea noastra le creeaza, continua sa se mentina vii si sa pluteasca in Universul subtil. Ganduri vii Orice intentie, orice gand are viata. De aceea, odata emise ele continua sa reverbereze, sa pulseze, sa emita energie in Universul subtil al fortelor nevazute. Ele se intretin, se pot multiplica, mari sau se pot dezintegra trecand in alta forma. Legea vibratiei (dezvaluita fiind) ne face extrem de responsabili cu tot ceea ce facem. Pentru ca tot ce secretam lasa o urma in aura noastra si acea urma pulseaza, atrage in campul nostru auric
7

elemente rezonante ganduri similare ale altora, oameni si evenimente care ne intretin ideile sau ne obliga sa ne confruntam cu convingerile si credintele personale. Orice apare in univers are viata si dispune de ea Universul creeaza necontenit. Niciodata nu distruge. Mereu adauga si transforma. Ce ne pare noua distrugere este de fapt o transformare, o trecere in alta forma, respectand legea energiei si a creatiei. Universul si Viata sunt mereu pozitive, constructive, creative. Orice s-ar produce poate fi vindecat printr-o alta creatie. Un cuvant jgnitor nu poate fi luat inapoi, dar scuzele si atitudinea sincera plina de cainta pot compensa golul energetic produs de suparare si poate transforma mahnirea in intelegere. Deci momentul emiterii cuvantului jignitor nu poate fi facut sa dispara pur si simplu. De aceea responsabilitatea este uriasa. Orice gandim, spunem sau facem lasa urme in Univers, in vietile oamenilor, in destinul nostru. Iar gesturile noastre reverbereaza, ca o piatra aruncata in apa ce produce unde circulare mult dupa ce ea a ajuns la fundul lacului. Orice element creat in Univers va continua sa existe atata timp cat sursa care l-a creat continua sa mentina matricea/forma sa. Adica, pana se transforma in altceva, sau pana este preluat de o forma mai mare energetica, inglobata si alchimizata. Aceasta cred ca ne face deodata mai atenti la gandurile, cuvintele si gesturile noastre! Pentru ca ele sunt vii. Pentru ca odata intentia aparuta, ea pulseaza, vibreaza si genereaza camp. In consecinta atrage intentii asemanatoare conform legii atractiei. Orice gest pe care il facem persista chiar daca noi, temporal, suntem in alta parte cu viata noastra. Un gand emis la un moment dat poate fi abandonat, dar daca starea sufleteasca se mentine, daca si convingerile care l-au alimentat persista, gandul va continua sa pulseze in Universul subtil si sa creasca. Si ne vom confrunta cu efectul acelui gand. De aceea o mica invidie trecatoare poate atrage asupra noastra invidia altora. Un gand de neincredere in noi insine va creste si se va transforma in teroarea rusinii si a fricii de expunere publica. O dorinta sau un impuls pasional se pot transforma in furtuni ale senzualitatii care ne tulbura sufletul. Si asta pentru ca gandurile sunt vii si nu mor imediat cum nu le mai avem in mintea constienta. Ele continua sa aiba viata in lumea gandurilor si sa genereze forte care pot sa creeze realitati. De aceea trecutul nu ne da pace si fiecare rememorare ne face sa retraim puternic acele evenimente pentru ca ele continua sa fie puncte pulsatorii, sa aiba viata, sa genereze camp si consecinte, sa interfereze cu noi. Chiar daca am semnificat altfel povestea din trecut, ea continua sa fie acolo si sa faca parte din biografia noastra. De aceea un gand emis acum creeaza consecinte cu care ne intalnim mai tarziu chiar daca gandim altfel. Daca nu ammantuit gandul initial, el va continua sa existe si sa emita.

Principiul vietii Consecintele Legii Vibratiei sunt absolut formidabile. In primul rand, intelegem ca Universul nu stie decat sa creeze. Ca un lucru creat este inlocuit de o alta creatie, care o poate ingloba pe prima, adaugandu-si valoarea la lumea pe care o gaseste in acel moment. Si acest lucru transforma lumea. In al doilea rand rand, ne ia de pe cap povara de a ne simti datori sa distrugem ce consideram negativ razboaiele, mizeria, rautatea, bolile, saracia etc. Maica Tereza spunea nu ma invitati la o demonstratie anti-razboi ci la una pro-pace. Esti mai in acord cu legile Vietii daca, in loc sa iti pierzi timpul eliminand razboiul, preferi sa cultivi pacea care va face razboiul inutil. Este mai eficient si rentabil sa transformi conflictul in pace, boala in sanatate, saracia in bogatie, rautatea in altruism, frica in incredere, lasitatea in curaj. Daca vom considera ca ceva este daunator (cancerul de pilda) va trebui sa intervenim constructiv, fara sa propagam frica, ura, furia si nemultumirea. Fara sa distrugem ceva. Altfel nu vom face decat sa creem forte contrare de o si mai mare putere cancerul va prospera, conflictele se vor inmulti, rautatea se va manifesta cu mai multa forta. Dimpotriva, va trebui sa transformam adaugand: iubire, intelegere, bunatate, credinta, bucurie. Nimic nu piere. Totul se transforma in energia unei inimi iubitoare. De aceea terapeutii (intelepti) spun ca trebuie sa ne intelegem boala si sa-i multumim ca ne da ocazia sa meditam la cauzele inbolnavirii. Daca totul are viata, intentia de distrugere va capata viata si va depasi pragul bolii. Dorinta de a elimina cancerul nu trebuie sa aiba la baza dorinta feroce de a distruge invadatorul. Vibratia distrugerii se va propaga in tot corpul. De aceea terapeutii holistici recomanda integrarea bolii, acceptarea ei. Vibratia acceptarii permite corpului sa se destinda, sa se detaseze de frica si astfel celule imunitare sa intre in functiune. Frica si respingerea blocheaza functia imunitara. O critica plina de nemultumire va reverbera in sufletul celui admonestat. Daca nu are puterea sa ierte ingloband energia criticii in campul mai inalt si generos al iertarii, critica va continua sa produca daune la nivel energetic. Critica are propria sa viata si continua sa emita dezaprobare in campul nostru. De aceea ne trezim ca evitam persoana care ne-a criticat sau ca atragem de atunci si alte persoane ce nu sunt de acord cu noi. Si asta pentru ca nu am avut puterea de a ierta sau pentru ca persoana care ne-a prejudiciat energetic nu a adus energia caintei in campul nostru practic, nu si-a cerut iertare sau nu inteles ca a gresit, ca a abuzat de dreptul sau de a critica. De aceea trebuie sa fim atenti cand adresam o critica sau un gand neprietenos pentru ca ele raman in campul auric si al persoanei la care ne-am conectat atentia, dar si in campul nostru ca expeditori. Si atfel, pastram in mediul nostru energetic, o pulsatie pe frecventa gandului emis. Iar acest gand va atrage din Univers ganduri si energii similare. Si sa nu ne miram daca dupa un episod in care am exprimat o nemultumire ne intalnim cu persoane care ne intretin acea nemultumire stiti, Legea Atractiei! Si de aici catastrofele din viata nostra, ce pot surveni si imediat dar si dupa o lunga perioada, poate de ani de zile.

Trecutul continua sa vibreze Daca totul exista de-a pururi atunci gandurile noastre continua sa existe, replica de ieri continua sa sune in Univers, sarutul nostru de acum un an continua sa pulseze, despartirea noastra continua sa fie acolo Daca tot ce este gandit, simtit, creat in Univers continua sa vibreze atunci ce ma separa pe mine de trecut? Nimic. Legea Vibratiei spune ca o replica rostita ieri continua sa existe, sa fie auzita in Univers, sa pulseze, fiind preluata de mintea mea, de sufletul meu, trecand in consecintele pe care le-a generat, continuand sa ramana o unda pulsatorie in Univers, care atrage vibratii asemanatoare. Si asta pana cand este alchimizata, integrata intr-o alta forma energetica: alt gand, alta stare, alt nivel de constiinta care da o alta orientare informatiei initiale. De aceea ne este greu sa uitam, sa iertam, sa ne vindecam pentru ca evenimentele care ne-au marcat, incarcate de semnificatii si de energie, raman vibrante, au viata si se auto-intretin continuand sa trimita impulsuri spre noi. Daca nu le integram, nu le acceptam, nu le intelege/iertam/iubim/detasam ele vor fi la fel de impactante chiar daca noi credem ca le-am uitat. Vor continua sa ne influenteze viata trecand in convingerile noastre, in fricile noastre, in strategiile de viata, in promisiunile pe care ni le facem. De aceea ramanem blocati in despartire, in regrete, de aceea avem mereu in fata ochilor aceeasi imagine ce ne paralizeaza sau aceleasi sperante iluzorii. De aceea un anumit sentiment sau stare se reactiveaza mereu cand trecem prin acel punct pulsatoriu, ce vibreaza si emite acelasi tip de energie. Acolo, in acel punct al experientei noastre (ce tine de trecut dar care nu vrea sa ramana acolo pentru ca trecutul e viu in carnea si convingerile noastre) revenim mereu si mereu la acelasi sentimente. Parca intram intr-o capsula spatio-temporala: mereu intarzierea ne alarmeaza, rastirea ne sperie, lasitatile ne enerveaza, mereu invidia ne face sa suferim. Acestea sunt butoanele noastre punctele sensibile. Nu le-am avea daca experientele neplacute nu ar ramane vii si pulsatorii, vibrante. La fel stau lucrurile si cu bucuriile si cu tristetile. Bucuria genereaza un camp urias de incantare care trece apoi in celule noastre, in gesturile si atitudinile noastre. Tristetea genereaza de asemenea, un camp energetic care atrage la randul ei vibratii asemanatoare, se propaga in gandurile si atitudinile noastre. Fiinta noastra multidimensionala este periata permanent de valuri de energie, care fie ne deschid fie ne crispeaza. Si asta cu o viteza uluitoare. Din caza culturii defensive mereu ne aparam de ceva, suntem interesati sa ne crestem la infinit confortul, siguranta avem o atentie mai mare indreptata spre ce nu functioneaza si ne face sa suferim. Acordam atentie disproportionat. De aceea ne preocupa mai mult sa evitam durerile din trecut decat sa cultivam bucuriile din trecut. Si prin asta nu facem decat sa mentinem intacta vibratia durerilor in loc sa le integram armonios in viata noastra si sa facem ca evenimetele neplacute sa capete alte semnificatii, sa ne cedeze energia primara si sa o putem folosi in actiunile noastre prezente.

10

Prezentul creeaza viitorul In orice moment gandurile si gesturile sunt emisii de energie ce incep sa pulseze. Cream entitati energetice cu fiecare respiratie, cu fiecare compozitie mentala. Este o mare responsabilitate. Mai ales daca ne gandim ca aceste productii mental-emotionale raman agatate de aura noastra si emit in continuare, au o viata a lor, atrag alte energii similare, se lasa atrase de alte energii similare Viata noastra este prinsa intr-o capsula a emisiilor noastre mentale si ale celorlalti. Cat timp jucam dupa regulile mentale ramanem in spatiul mintii in care orice gand/intentie/gest are viata si continua sa existe la infinit, trecand in diverse forme. Avantajul este ca astfel ne putem crea realitatea pe care o vrem! Daca tot ne cream (mai mult sau mai putin constienti) propria realitate, totusi ar fi bine sa o facem dand nastere unor ganduri/intentii/gesturi/atitudini care sa lucreaza pentru noi, asa cum vrem noi, care sa genereaza contexte pe placul nostru. Asta nu inseamna sa traim in stresul si in frica de greseli de gandire sau greseli atitudinale. Nu trebuie sa controlam permanent ce spunem sau gandim si sa ne anulam spontaneitatea. Este suficient sa fim in permanenta constienti de tendintele noastre. Este suficienta aceasta constientizare permanenta astfel incat, in timp, nu vom mai comite nici o greseala de gandire, atitudine sau fapta. Constientizarea clipa de clipa a gandurilor, atitudinilor si faptelor noastre ne va face ca, pe nesimtite, sa Apoi, daca vedem mai mult decat bani, vacante, relatie de cuplu, casa, masina, viata de familie, etc, ne putem modela constienta astfel incat ea sa genereze credinte care sa ne slujeasca fiinta si dincolo de acceptiunea obisnuita a vietii. Un pas mai inalt il putem face conectandu-ne constienta la Spirit, si astfel, inspiratia divina, va crea o realitate mentala foarte pura, menita sa ne simplifice viata astfel incat la un moment dat sa ne fie usor sa ne cufundam in realitatea absoluta. Adica sa ne contopim cu Dumnezeu daca admitem ca aceasta este frontiera ultima. Adica iluminarea, trezirea, realizarea. Singurele momente de autenticitate ale fiintei umane sunt cele de meditatie profunda, de revelatie, de iubire profunda, transpersonala, de inspiratie, de iluminare. Atunci gandul dispare, se intoarce la Dumnezeu, nu mai creeaza efect, este in afara karmei. Ca un cerc ce se inchide imediat. Acolo suntem in punctul zero. Acela e momentul in care ne putem elibera din aceasta roata in care ne simtim hamsteri ce alearga continuu. Concluzie Traim intr-un Univers aranjat de noi. E bine sa participam la ordonarea sa si sa fim constienti de faptul ca ne compunem realitatea, filmul in care jucam. Si ca putem vindeca trecutul integrand pozitiv faptele si intentiile, dandu-le o directie buna, reintentionandu-le si resemnificandu-le in felul acesta energia lor va curge pe alt fagas, acolo unde vrem sa construim altceva. Participand la construirea propriei vieti, alegem ce vrem sa insemne faptele noastre, cat vrem sa ne afecteze, cum vrem sa le traim. Alegem viitorul pe care vrem sa-l traim: mai putina suferinta inutila, un film mai simplu ca sa ne distraga mai putin atentia de la Universul absolut acolo unde vrem de fapt sa ajungem. Realitatea construita de noi va continua sa existe pana cand si ultimul gand va fi mantuit, se va intoarce la sursa sa, experimentandu-l pe Dumnezeu. Pana atunci, spor la construit realitati in care vrem sa ne traim fericirile sau dramele, daca acesta e gustul nostru!
11

S-ar putea să vă placă și